Author: desy.demeter


Revista Presei – 27 iunie.”Codul Urbanismului: PSD nu renunță la amendamentele care permit intrarea în legalitate a blocurilor construite ilegal și masacrarea spațiilor verzi proprietate privată”

The 10 most beautiful mountain destinations in Italy | Visititaly.euBuna dimineata intr-o zi de marti, 27 iunie! Vremea va fi călduroasă în mai multe regiuni din țară, cu disconfort termic ridicat, în partea de sud. Seara apar ploile, urmate de descărcări electrice și grindină local. Temperatura maximă se va situa între 24 și 32 grade Celsius, iar cea minimă între 11 și 22 grade Celsius. Bucuresti: 30/18 gr.C.

Aviz favorabil“Noi am votat-o. Dă, Doamne, s-o respingă CCR! Se pare că, de când s-au rotit premierii, legea privind pensiile speciale a intrat în linie dreaptă. Mai cu picioru-n prag, mai cu sula-n coaste și impulsionat de la Bruxelles, proiectul de lege are deja avizul Comisiei de specialitate, iar luni urmează să intre în dezbaterea plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. …. Parlamentul însuși, prin respectiva expunerea de motive semnată atunci de 256 de senatori și deputați, recunoaște că nu principiile politice sau dorința de a servi țara i-au îndemnat pe viitorii aleși să candideze și nu pentru așa ceva i-am votat noi pe ei, ci numai pentru propriul lor interes, de ordin strict pecuniar. Iată dar motivul, pentru care au semnat atunci propunerea legislativă cei 256 de senatori și deputați, inclusiv – cine credeți? – inclusiv deputatul Marcel Ciolacu, cel aflat la poziția 75 din listă și care și-a ortografiat numele său, manu propria, astfel: CioLAcu コ MARCeL. …. Mai importantă mi se pare situația bizară a deputatului Ciolacu, care acum șapte ani semna cu tărie ceva împotriva căruia se îndreaptă astăzi, tot „cu tărie”. Și îmi pun, ca tot românul, clasica întrebare: când ne-a mințit domnul Ciolacu, acum șapte ani, sau acuma? …. Dar toate acestea nu mă împiedică să gândesc că, atât liderul PSD, cât și mulți din cei care au votat noul proiect de lege, și-au zis în gând, atunci când votau: „Dă, Doamne, să respingă asta CCR!”. Nu pot insinua mai mult, deși în adâncul gândirii mele există suspiciunea că noua lege e făcută cu skepsis, un blat cum se spune mai nou, anume ca să „cadă” cu brio la CCR, nu ca să „treacă”. Părerea mea! N-o spun degeaba. Căci iată ce declara domnul Bejenariu, președintele comisiei care a avizat-o favorabil, ca un fel de confirmare a zicalei „gura păcătosului adevăr grăiește”: „Mă gândesc că o să fie contestată la Curte sau în instanţă şi atunci vom vedea ce se va întâmpla. Din ceea ce ştiu eu, dacă acest lucru se va întâmpla, adică dacă va fi declarată neconstituţională a nu ştiu câta oară, sigur că vom găsi alte soluţii, de impozitare, de impozite mai mari, ceva se va întâmpla, adică nu rămâne cum e la momentul acesta”. ….Să mă tai și n-am să cred că spiritul legii a fost acela de a le crea parlamentarilor cadrul necesar ca să-și voteze singuri propriile privilegii în neștire, să-și stabilească singuri ad libitum și fără limită cuantumul îndemnizațiilor și al altor venituri, plus numeroase privilegii, pornind de la bufetul cu meniuri ieftine, până la deplasările spre cele mai îndepărtate meridiane și paralele ale planetei. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Cine este Eugen Nicolicea, propus de PSD la conducerea Ministerului Justiţiei“Nicolicea vrea o pensie specială de 20.000 lei după 7 mandate de parlamentar. Azi, ia doar 11.000 ….Eugen Nicolicea vrea o pensie specială uriașă în urma celor 7 mandate de parlamentar pe care le-a avut. Acum are doar 11.000 lei și nu e mulțumit. El a anunțat că va contesta în instanță legea care va anula acordarea de pensii speciale foștilor parlamentari. …. Fostul deputat mai spune că dacă se elimină “această măsură de protecţie a mandatului parlamentarilor”, se va “lovi în cei săraci”. “Cei săraci, dacă vor ajunge în Parlament, vor fi tot timpul la mâna şefilor care nu îi vor mai pune pe listă şi aşa mai departe. Deci, acestea sunt scrise de către Curtea Constituţională”, a mai spus Nicolicea. Nicolicea zice că are o pensie specială de doar 11.000 lei pe lună. Și pentru asta e foarte nemulțumit. ….Spre comparație, Meleșcanu are 4 mandate de parlamentar și va primi în jur de 11.000 lei net pensie de parlamentar. Spre comparație, Petre Daea cu 3 mandate, are 9.000 lei net pensie specială. Nicolicea are 7 mandate. Detaliii AICI ….” Integral: https://newsweek.ro

Premierul Marcel Ciolacu este așteptat să participe la ședința comună a celor două camere ale Parlamentului. Înaintea plenului, se vor reuni în şedinţe separate structurile de conducere ale PNL şi PSD. Imagine de arhivă din 15 iunie 2023.“Cât ne-au costat pensiile speciale ale parlamentarilor după o tergiversare de un an. Proiectul de eliminare, plagiat de PSD după „o lege proastă” …. În mai 2022, CCR declara neconstituțională legea prin care fuseseră eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, care fusese adoptată în februarie 2021 ….Decizia Curții Constituționale din mai 2022 viza Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 (n.r. – despre Statutul deputaţilor şi al senatorilor), însă nu conținutul ei în sine, adică încetarea plății pensiilor speciale, ci prin faptul că nu a fost respectată procedura parlamentară pentru un proiecte adoptat în regim de urgență. Adică în februarie 2021 Parlamentul adoptase proiectul într-o singură zi, într-un acces de heirupism parlamentar care a ignorat minime cerințe procedurale. Imediat după decizia CCR, USR anunțase depunerea unui nou proiect de eliminare a pensiilor speciale care, teoretic, avea nevoie să fie adoptat într-o manieră ceva mai grijulie decât precedenta lege. Însă reprezentanții coaliției de guvernare din Birourile Permanente ale celor două Camere au blocat proiectul refuzând, contrar regulamentelor parlamentare, să-l trimit Comisiei de statut, competentă în această speță. Până la urmă, sub presiunea Comisiei Europene și amenințarea tăierii fondurilor din PNRR, liderul deputaților PSD Alfred Simonis a depus un proiect nu similar celui al USR, ci identic cu el. Asta după ce tot el afirma, într-o ședință a Birourilor Permanente că proiectul USR este „o lege proastă”. ….Numai că același Simonis care afirmă că „nu mai e timp de scuze sau acuze” este unul dintre autorii tergiversării procesului legislativ al proiectului ce fusese depus de USR imediat după decizia CCR din mai 2022. Astfel s-a scurs un an în care pensiile speciale ale parlamentarilor au fost puse din nou în plată, cu bani încasați de statul român de la contribuabili. ….Presupunând că luna iunie va fi ultima pentru care se acordă aceste pensii înainte de eliminarea lor, rezultă pe primele șase luni din 2023 s-au plătit aproape 29.000.000 de lei, o sumă aproape identică fiind plătită în a doua jumătate a anului trecut. În total, tergiversarea proiectului de eliminare a costat aproximativ 58.000.000 lei. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Bătaie de joc la blocurile ANL din trei orașe ale Gorjului! Un SRL din București a abandonat lucrările! | Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro“Ordinul Arhitecților respinge vehement proiectul de modificare a Codului urbanismului și avertizează că proiectul poate duce la catastrofe ca în Turcia, unde sute de clădiri s-au prăbușit la cutremur  Ordinul Arhitecților din România a respins luni în termeni duri proiectul de modificare a Codului urbanismului, care va intra marți la votul final din Camera Deputaților. Arhitecții au arătat într-un comunicat de presă că proiectul prevede o serie de derogări de la reguli și dereglementări introduse fără dezbateri reale.  Ordinul Arhitecților arată că ”practici precum cele încercate acum în Parlament – derogări, lipsa controlului modului de construire și legalizări de construcții ilegale – au condus în cazul Turciei la consecințele tragice cunoscute”. …. Legislația actuală în domeniul urbanismului acordă posibilitatea inițiatorilor de planuri urbanistice zonale să crească cu 20% indicatorii urbanistici reglementați prin documentații de nivel superior. Nu există justificări și nu au fost prezentate argumente pentru a crește la 30% acest grad de variabilitate deja existent, așa cum se propune prin proiectul de lege. OAR a înaintat comisiilor de specialitate din Parlament argumentele sale și propunerile de amendamente la proiectul de lege privind CATUC, împotriva slăbirii în continuare a cadrului de reglementare prin acordarea de derogări suplimentare. Față de prevederile legale deja laxe, amendamentele propuse recent în Parlament ar duce acest fenomen nociv al derogării pe noi culmi, urmărind să elimine interdicția – existentă atât în legislația actuală, cât și în proiectul de lege – a inițierii de documentații de urbanism pentru intrarea în legalitate a unor construcții ridicate fără autorizație sau cu nerespectarea autorizației. Adică derogarea totală: cel care nu dorește să construiască respectând prevederile regulamentului este asigurat că le poate modifica ulterior. În loc ca fiecare construcție individuală să se subordoneze regulamentului general, asigurându-se astfel echilibrarea intereselor private cu cele publice și respectarea tuturor drepturilor locuitorilor, ni se propune situația inversă, în care regulamentul se subordonează fiecărei noi construcții ridicate ilegal. Rezultatul nu poate fi decât haos urbanistic și dispreț față de locuitorii onești. .…” Integral: https://www.g4media.ro

Un bloc din București, înălțat ilegal cu 5 etaje. Cine este în spatele dezastrului imobiliar – InfofinanciarCodul Urbanismului: PSD nu renunță la amendamentele care permit intrarea în legalitate a blocurilor construite ilegal și masacrarea spațiilor verzi proprietate privată …. PSD a depus și aici amendamentele care, dacă ar fi aprobate, ar permite intrarea intrarea în legalitatea a blocurilor construite ilegal, masacrarea spațiilor verzi proprietate privată, iar Sectoarele să poată aproba Planuri Urbanistice Zonale (cu excepția zonelor protejate și a monumentelor istorice). …. Ce amendamente au depus parlamentarii PSD:

  • ..PUZ se aprobă prin hotărârea Consiliului local sau hotărârea consiliului General al Municipiului București, adoptată prin majoritate absolută (…). Competența Consiliului General al Municipiului București privește exclusiv documentațiile de urbanism care vizează: (i) imobile clasate individual ca monument potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (ii) imobile teren şi/sau construcții, identificate prin număr cadastral, amplasate în zone construite protejate stabilite potrivit legii, (iii) terenuri care depășesc limita administrativ- teritorială a unui Sector şi/sau care se realizează în extravilan. Parlamentarii PSD invocă descentralizarea.
  • Prevederile actelor normative intrate în vigoare ulterior adoptării unor documentații de urbanism nu pot limita sau infirma drepturile câștigate prin inițierea unor investiții.
  • Eliminarea din Legea urbanismului a articolului: „Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire”. „Modificarea propusă este justificată de situația în care investitorul se încadrează în prevederile documentației PUG, însă este forțat de lege să realizeze PUZ pentru autorizarea lucrărilor de construcții. El trebuie să poată iniția documentații de urbanism și pentru intrarea în legalitate. Construcția se încadrează în prevederile PUG dar autorizația ar fi nelegală tocmai dacă nu s-ar permite inițierea documentației PUZ”, este justificarea parlamentarilor PSD: ….
  • Se introduce: „menținerea valabilității prevederilor documentațiilor urbanistice și a planurilor de amenajare a teritoriului aprobate, aflate în vigoare la data înregistrării cererii privind emiterea certificatului de urbanism, pentru imobilul ce face obiectul solicitării”. Dacă acest amendament este aprobat, în cazul în care un PUZ aprobat ilegal a fost anulat, acolo unde au început investiții, prevederile din PUZ-ul anulat se aprobă în continuare.
  • Hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte o documentație de urbanism este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. Anularea definitivă, în tot sau în parte, a hotărârii de aprobare a unei documentații de urbanism nu produce efecte asupra actelor administrative individuale care au fost emise în temeiul respectivei documentații de urbanism. Amendamentul este în spiritul celui de mai sus.
  • Se propune eliminarea în totalitate a art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului. Acesta protejează spațiile verzi indiferent de regimul de proprietate. Prin eliminarea lui se dă voie la construirea pe spațiile verzi publice și private. …..” Integral: https://www.hotnews.ro

Raport: O familie formată din doi adulți și doi copii are nevoie de aproape 8.700 de lei pe lună pentru un trai decent. În schimb, INS consideră că un coș minim pentru“De ce plafonarea prețurilor la unele produse alimentare este praf în ochi: nu va reduce inflația și nu va ajuta nici producătorii, nici procesatorii autohtoni ….Măsura este praf în ochi și nu va ajuta cu nimic nici producătorii și nici procesatorii autohtoni. Supermarketurile vor cumpăra ca și până acum roșiile sau uleiul de la producătorii din România. Nu vor mai putea pune mai departe un adaos prezumat mare la acest ulei când îl vând către consumatori. Nu va crește numărul produselor românești la raft în detrimentul celor din import, semnificativ peste procentul minim impus de lege. Dimpotrivă, supermarketurile vor avea încă un motiv de supărare în plus pe producătorii românii (unii, nu toți) și vor trata și mai cu precauție această relație cu unele „patronate” care, în loc să genereze negocieri și discuții coerente și în grup unit, au alergat la politician, invocând puterea și „ajutorul” lui. Un ajutor otrăvit care li se va întoarce rapid împotrivă.– Măsura este praf în ochi și nu va reduce inflația. Cu adaosurile plafonate, supermarketurile sunt cele mai în măsură să transfere pierderea de adaos de la alimente pe celelalte produse expuse la vânzare, produsele non-alimentare.– Măsura este praf în ochi și nu va proteja consumatorul. Acesta va găsi mai greu la raft produsele pe care le caută cel mai mult și care sunt premiate printr-un adaos ușor mai mare. În plus, vor cumpăra mai scump alte produse unde adaosul nu este plafonat (argumentul anterior). Culmea, cu ajutorul unei părți din mediul de afaceri care arată, mai degrabă, ca o castă ce aleargă după rente și privilegii (ca alte caste care domină puterea politică în România), guvernul lovește într-o altă parte a mediului de afaceri. În loc să stimuleze cooperarea între aceste sectoare, guvernul alege una dintre părți și alege să intervină brutal și cu consecințe mai degrabă adverse. Obiectivele invocate din spatele acestui haos vor fi ratate. Plafonarea adaosului comercial este o „vorbă”, gargară adică, și nicidecum o „faptă”! ….” Integral: https://republica.ro

Doi bărbați din Râșnov, cercetați penal pentru trafic și deținere de droguri. Cum au fost prinși - Observatorul de Brașov“Dosarele DIICOT cu trafic de droguri s-au triplat în ultimul deceniu/ Tinerii consumă droguri încă din gimnaziu, de la 11-14 ani (analiză) .… Amploarea pe care a luat-o fenomenul drogurilor în România se observă însă inclusiv pornind de la rapoartele de activitate ale DIICOT din ultimii cinci ani. Spre exemplu, în raportul din 2018, capitolul despre droguri era sintetizat în două pagini, pentru ca apoi detaliile despre complexitatea fenomenului, rute și droguri noi, elemente specifice anului respectiv să ocupe de trei ori mai mult spațiu în rapoarte. Astfel, conform rapoartelor DIICOT, în ultimul deceniu, cauzele de soluționat privind traficul de droguri s-au triplat în România, de la aproximativ 6500-7000 de spețe în urmă cu 10 ani la peste 21.000 în 2022. Numărul rechizitoriilor s-au triplat de asemenea, în timp ce numărul persoanelor judecate a crescut de 2,5 ori, iar cel al persoanelor arestate a crescut de 1,5 ori. …. În ce privește tendințele de consum, conform informațiilor furnizate de DIICOT din ultimii cinci ani, se observă o tendință de creștere a consumului și capturilor de canabis, care în 2022 a fost drogul ”cel mai frecvent consumat” în rândul populației, fără a avea însă o imagine clară asupra consumului în rândul tinerilor. Cu toate acestea, România se menține în continuare sub media europeană în ceea ce privește consumul pentru majoritatea tipurilor de droguri. Ca valoare de piață, procurorii susțin că drogurilor traficate la nivelul UE reprezintă o sursă de venit pentru grupurile de criminalitate de 30 de miliarde de euro. În privința vârstei consumatorilor, raportul DIICOT din 2022 arată că sunt consumate droguri încă din gimnaziu (11-14 ani), comparativ cu raportul din 2019 care dădea drept cea mai mică vârstă 16 ani și o medie de debut de 22,3 ani. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Cristian Popescu Piedone sare din barca lui Voiculescu în cea a lui Oprea. Va candida din partea UNPR la primărie“De la 4 ani de închisoare, la „fapta nu există”?! …. Nu scriu despre vinovăția sau nevinovăția lui Piedone. Nu scriu despre încarcerarea sau eliberarea sa. Altceva mă preocupă pe mine în toată această problemă. Cum se poate ca niște judecători analizând probe, ascultând martori să îl considere vinovat și să dea o sentință de patru ani de închisoare și alți judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând aceleași probe, ascultând aceiași martori, să îl considere nevinovat pe motiv că fapta nu există!? Cum pot fi „ochii” celor ce cântăresc în justiție atât de diferiți? Unul să vadă alb și altul negru, când se uită în același loc… Faptele de vinovăție ba există, ba nu există. Un fel de joc alba-neagra cu legea, cu vinovăția, cu a fi încarcerat sau liber. Există doar morții și ei au murit degeaba. Într-o lume normală, unde chiar e valabilă „dura lex, sed lex”, Piedone era fie vinovat, fie nevinovat în ochii oricărui judecător și oricărei instanțe. Dacă omul a fost nevinovat și a făcut un an de închisoare e monstruos și arată cât de nedreaptă poate fi justiția. …. Piedone declară la ieșirea din pușcărie: „Azi justiția prin Înalta Curte… și nu o spun așa pentru mulțumiri. Există o speranță în România pentru dreptate” Asta spune el. Mulți spun că tocmai prin această sentință a Înaltei Curți se arată că nu mai există speranță pentru dreptate în România. .…” Integral: https://republica.ro

Ucigașul fără miros: Copii de 9 ani din Marea Britanie ajung în stare gravă la spital din cauza vapatului/ ”Plămânii erau doar o masă de găuri și bășici sângerânde”/ Medicii cer interzicerea completă a reclamelor“Ucigașul fără miros: Copii de 9 ani din Marea Britanie ajung în stare gravă la spital din cauza vapatului/ ”Plămânii erau doar o masă de găuri și bășici sângerânde”/ Medicii cer interzicerea completă a reclamelor …. Profesorul Andy Bush, medic pediatru pneumolog la Royal Brompton Hospital din vestul Londrei, spune că este „absolut îngrozit” de aceste statistici. „Copiii mici sunt expuși la substanțe care creează dependență, substanțe care sunt toxice, iar o parte din toxicitate nu este cunoscută. Este o junglă… pur și simplu nu știm ce se află în majoritatea acestor lucruri. Utilizarea acută a țigărilor electronice îi poate duce la spital, îi poate duce la terapie intensivă, cu hemoragii pulmonare, colaps pulmonar sau alte afecțiuni”, explică specialistul. „Interzicerea completă” a reclamelor pentru vaping în Marea Britanie este necesară, afirmă un grup de cercetare medicală după un studiu asupra tinerilor privind vapatul. Vaparea tinerilor „devine rapid o epidemie”, avertizează medicii pentru copii, care cer interzicerea vaporilor de unică folosință. Pentru mulți fumători, vapatul a fost cheia pentru a renunța la ceea ce reprezintă cea mai mare cauză de deces care poate fi prevenită, țigările ”normale”. …Este ilegal să vinzi vapes la persoane sub 18 ani, iar cutiile sunt etichetate clar. Dar este ușor de înțeles de ce anumite produse ar atrage copiii. Sunt viu colorate, aromate ca fructele sau dulciurile și, la aproximativ 5 lire sterline fiecare pentru un vape de unică folosință, sunt ieftine. Unele arată ca niște farduri, altele ca niște pixuri. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Putin, Prigojin şi Rusia de astăzi  Istoria grotescă a rebeliunii lui Prigojin a ajuns la capătul ei după o zi. A fost aceasta o zi în care ceva din edificiul monolitic al  tiraniei lui Putin s-a fărâmat, definitiv. Imaginile  mercenarilor care iau cu asalt centrele de comandament militar şi doboară elicoptere  nu se va şterge din memoria colectivă. Efigia unui Putin neînfricat, emul al lui Stalin, este deja istorie. Armistiţiul încheiat prin medierea  dictatorului din Belarus nu face decât să releve natura unui regim politic şi să indice amploarea  involuţiei  Rusiei înseşi. Prinsă între criminalul de drept comun, devenit şef de război, şi tiran,  naţiunea rusă poate contempla consecinţele propriilor sale alegeri:  minciuna, barbaria, violenţa, corupţia sunt  parte din cotidianul Rusiei anului de graţie 2023. O fotografie a unui imperiu decrepit Rebeliunea lui Prigojin şi tot ceea ce a urmat este şi fotografie a Rusiei de astăzi. În cadrele acestui portret de grup se pot observa actorii acestei drame: dictatorul şi cercul său de complici, mercenarii pe cale de a fi eliminaţi din ecuaţia puterii , armata rusă şi şefii ei mai degrabă inepţi,  naţiunea rusă însăşi, captivă  încă a himerelor imperiale. Iar această fotografie de grup  relevă amploarea mutaţiilor care au avut loc în deceniile de putinism. Eliminarea opoziţiei, intimidarea societăţii civile , ascensiunea clanurilor criminale,  ubicuitatea minciunii de stat, ,militarizarea imperalistă,  toate sunt parte din acest tablou dezvălui de mişcarea mercenarilor Wagner. Sinteză de totalitarism şi de premodermitate, de  despotism stalinist şi de patrimonialism brutal, Rusia lui  Putin s-a înfăţişat astfel cum este, dincolo de fardul potemkiniadei. Războiul purtat împotriva Ucrainei este menit să facă să dureze acest regim  politic bazat de cleptocraţiei şi pe barbarie. Existenţa unui vecin  care să accepte pluralismul occidental este o ameninţare de moarte:  contrastul dramatic dintre  occidentalizare şi prăbuşirea în tiranie este expus dramatic în acest zile.  Ucraina este tot ceea ce Rusia lui Putin doreşte să distrugă,   pentru a supravieţui.  …. Ce mai rămâne din acest imperiu criminal, după rebeliunea lui Prigojin? Prudenţa ne obligă la luciditate şi la rezervă. Agonia putinismului nu se poate consuma pe parcursul unei singure zile . Oricât de decrepit şi de cariat, regimul lui Putin posedă un monopol militar care se consolidează acum. Armatele private sunt absorbite, în fine, de armata de stat. Războiul din Ucraina continuă să fie raţiunea de a fi a putinismului : un eşec în Ucraina ar fi epitaful pe piatra tombală a dictatorului. În pofida pierderilor şi a uzurii, Rusia lui Putin pare pregătită să ducă mai departe războiul. Rusia nu poate accepta o altă formă de organizare decât cea imperială. Imperiul rus al lui Putin luptă, pe frontul din Ucraina, bătălia ce are ca scop supravieţuirea sa. Scrupulele morale sunt excluse în acest moment istoric. ….” Integral: https://www.contributors.ro

Prigojin este plătit de CIA, Wagner și Putin au păcălit Ucraina sau complotul anti-Kremlin a implicat armata și FSB. Teoriile conspirației au invadat Internetul după evenimentele dramatice din Rusia“În ce țări din lume activează Grupul Wagner / Prezența mercenarilor este însoțită în mod constant de acuzații de tortură, ucidere fără discernământ și jaf Grupul Wagner nu este activ doar în Ucraina. Este prezent și în multe alte țări, inclusiv în Siria sau Mali. Și nu este nici singura companie militară privată rusă. În ultimii ani, în Rusia s-a înregistrat o creștere a acestui tip de grupuri, cunoscute și sub numele de PMC, potrivit unui raport al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, un think tank cu sediul în SUA, scrie DW. …. In Europa De la începutul războiului din Ucraina, Grupul Wagner a apărut tot mai des pe prima pagină a ziarelor. Organizația de mercenari a fost reperată pentru prima dată în 2014, în regiunea Donbas din Ucraina, unde i-a sprijinit pe separatiștii pro-ruși. De atunci, armata privată a crescut în mod constant. „Este aproape sigur că Wagner comandă acum până la 50.000 de luptători în Ucraina și a devenit o componentă-cheie a campaniei din Ucraina”, a scris Ministerul britanic al Apărării pe Twitter la începutul acestui an. …. În Africa Grupul Wagner este deosebit de activ în Africa. Se crede că această companie militară privată acționează în interesul Rusiei acolo, cu operațiuni de la extracția de materii prime, subminarea actorilor democratici și investiții în campanii de dezinformare. – Sudan Sudanul este considerat una dintre țările africane cele mai influențate de Rusia. Grupul Wagner este activ în Sudan de ani de zile și sprijină guvernul militar al țării. Potrivit observatorilor, obiectivul principal al Grupului Wagner aici este de a asigura accesul rusesc la materii prime valoroase, inclusiv la zăcăminte de aur, mangan, siliciu și uraniu. …. – Mali Conducătorii militari din Mali, care au preluat puterea printr-o lovitură de stat în 2021, lucrează, de asemenea, cu Grupul Wagner. La începutul acestui an, membrii Grupului de lucru al Organizației Națiunilor Unite privind utilizarea mercenarilor au solicitat anchete privind crimele comise de luptătorii Grupului Wagner și de forțele guvernamentale din Mali. …. = Republica Centrafricană Într-un interviu din februarie 2023, ambasadorul rus în Republica Centrafricană a declarat că în această țară se află 1.890 de „instructori ruși”. Luptătorii Grupului Wagner au venit în țară în mod oficial în calitate de consilieri și instructori militari și, de asemenea, fac parte din serviciul de securitate al președintelui Faustin-Archange Touadera. În schimbul acestui tip de sprijin, se presupune că Grupul Wagner a obținut acces la contracte pentru extragerea de resurse precum diamante, aur și lemn. …. În America Latină – Venezuela ….” Integral: https://www.g4media.ro

LICITATIE PENTRU SPATIILE DIN AEROPORTUL BRASOV – Aeroportul International din Brasov a comandat un raport de evaluare a pietei imobiliare pentru a stabili preturile licitatiilor | Infrapress“Un bărbat a dormit pe pista aeroportului din Brașov, c-avea nevoie de liniște  …. „Eu stau la bloc, unde e greu să mă odihnesc”, a povestit bărbatul. „Am soție, doi copii, dar și niște vecini care în loc să-și bea cafeaua dau cu bormașina. Iar peste toate astea mi-a venit și soacra în vizită, așa că am decis să caut un loc unde să pot avea liniște. Și aeroportul din Brașov, unde trece câte-un avion o dată la trei zile, mi s-a părut locul perfect.” „Așa odihnit”, a continuat bărbatul, „nu m-am trezit în viața mea. În afară de câteva păsărele, n-am auzit absolut niciun zgomot. Nu știu cine a avut ideea unui aeroport fără avioane, dar e un geniu. O oază de liniște mai eficientă nu cred că există în țara asta.” ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 26 iunie.”România cu două fețe: campioana creșterii economice cu cei mai mulți săraci.”

Inactiv recorder complet imagini cu romania - truthnotfictionmatters.comBuna dimineata intr-o zi de luni, 26 iunie! Vremea se va răcori și în regiunile extracarpatice, astfel că la nivelul întregii țări valorile termice se vor situa în jurul celor normale perioadei. In cea mai mare parte a țării, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. La munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65-75 km/h) și, pe arii restrânse, vijelii și grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 30 gr, iar cele minime vor fi cuprinse între 7…8 gr în zonele depresionare și 19…20 gr pe litoral. Bucuresti: 28/17 gr,C.

Valentin Lazea, economistul-şef al BNR: „Un client care vine la un IFN este mai“EXCLUSIV România cu două fețe: campioana creșterii economice cu cei mai mulți săraci. Explicațiile unui expert .… Creșterea economică nesustenabilă, diferențele majore la nivel regional și inegalitatea de șanse în privința accesului la educație pot condamna o bună parte a populației la sărăcie extremă, spune Lazea, care are și câteva soluții. Autoritățile se laudă cu o creștere economică solidă, iar cifrele pe care le avansează nu lasă loc de interpretare. Datele publicate recent arată că, în ultimii 20 de ani, România a fost a doua țară ca nivel al creșterii economice, după Polonia. Și totuși există și informații care se bat cap în cap. România are cea mai proastă infrastructură din Uniunea Europeană, iar salariul minim net în România este al doilea cel mai mic la nivelul Uniunii. În plus, datele publicate chiar la mijlocul săptămânii de Eurostat arată că 34% dintre români erau expuși, în anul 2022, riscului de sărăcie şi excluziune socială, aceasta fiind cea mai mare valoare înregistrată în rândul țărilor membre ale UE.  ….„În ce privește riscul de sărăcie și de excluziune socială, aceasta rezultă dintr-o combinație de factori obiectivi și subiectivi. Factorii obiectivi sunt: a) disparitățile majore la nivel regional, în continuă adâncire de treizeci de ani (Bucureștiul are un nivel de bunăstare superior Lisabonei, dar șase regiuni din România sunt printre cele mai sărace zece regiuni din UE); b) inegalitatea de șanse în materie de acces la educație (cei 40 la sută din copii, care au avut neșansa să se nască în mediul rural, aproape că sunt condamnați la analfabetism funcțional, din lipsa de cadre didactice pregătite). Ambele probleme prezentate sunt de competența statului”, detaliază Lazea. …. „Dar există și cauze subiective, care țin de alegeri individuale: a) abandonarea de bunăvoie a școlii, după 4, 8 sau 12 clase (fără bacalaureat), ceea ce pune din start persoana respectivă într-o poziție de inferioritate pe piața muncii (foarte puțini angajatori au nevoie de forță de muncă necalificată); b) acceptarea de către angajat a plății «la negru» sau la nivelul salariului minim pe economie (și a diferenței în plic), fără a realiza că renunțarea la plata CAS (sau un CAS mic, corespunzător salariului minim) îl vor pune într-o poziție de inferioritate la momentul pensionării. Oamenii fac astfel de compromisuri și apoi tot ei se întreabă de ce sunt săraci !?!”, mai arată economistul-șef al BNR. ….„Creșterea economică în general depinde de trei factori: capital (capitol la care România stă destul de bine, dar aproape exclusiv pe seama capitalului străin), forța de muncă (unde situația e precară, atât cantitativ, cât și calitativ) și productivitate (unde România a consemnat, de asemenea, unele progrese). Rezultă că ar trebui să ne concentrăm atenția asupra factorului forță de muncă”, subliniază Lazea. ….„Propun trei tipuri de măsuri în acest sens: a) un program de burse de stat intitulat “Fiii satelor”, prin care cei mai buni absolvenți din mediul rural să primească burse doar la universitățile de stat, cu condiția să se întoarcă și să predea la școala din comuna natală pentru minim trei ani după finalizarea studiilor (iar în caz contrar să fie obligați la rambursarea bursei); b) acceptarea fără discuții și fără echivalare a diplomelor obținute de studenții români la primele 500 universități din lume și acordarea de prioritate în angajarea acestora (inclusiv la catedrele universitare); c) oferirea de posturi de conducere în administrația de stat românilor care au performat bine în străinătate și permiterea ca aceștia să funcționeze după regulile învățate acolo (și nu după regulile balcanice împământenite). În acest fel, ar rezulta o împrospătare și o profesionalizare a păturii manageriale, a celei didactice și a celei administrative, fără de care România nu va putea progresa”, încheie Valentin Lazea…..” Integral: https://adevarul.ro

“Spirala prețuri-salarii: o amenințare reală pentru România? …. Spirala prețuri-salarii este fenomenul în care creșterea prețurilor antrenează creșterea salariilor, care, la rândul său, determină creșterea prețurilor, ceea ce duce la noi cereri de creștere a salariilor ș.a.m.d. Acest fenomen se declanșează, în general, în cazul în care piața muncii este dezechilibrată, în sensul că există o penurie de mână de lucru, iar angajatorii trebuie să majoreze salariile pentru a atrage și/sau reține lucrătorii. Ca urmare, are loc creșterea costurilor de producție a bunurilor și serviciilor, ceea ce antrenează creșterea prețurilor bunurilor de consum. În măsura în care prețurile cresc, angajații vor cere salarii mai mari pentru a-și menține puterea de cumpărare, ceea ce antrenează o creștere suplimentară a costurilor de producție și a prețurilor, iar întregul ciclu se repetă la cote din ce în ce mai înalte. Un caz particular este cel în care spirala prețuri-salarii este declanșată de creșterea salariilor din sectorul bugetar. În acest caz, există atât un efect direct, cât și unul indirect. Primul constă în creșterea nemijlocită a cererii agregate, ceea ce presează nemijlocit în direcția creșterii prețurilor. Al doilea se manifestă prin faptul că creșterea salariilor în sectorul bugetar antrenează creșterea salariilor din sectorul productiv, deoarece angajatorii sunt nevoiți să mărească, la rândul lor, salariile, pentru ca mâna de lucru să nu-i părăsească și să migreze spre sectorul public. Consecințe – directe și indirecte – similare are creșterea salariului minim și a ajutoarelor sociale. Un indiciu important al apariției spiralei prețuri-salarii este persistența și amplificarea inflației, însoțite de dezancorarea anticipațiilor inflaționiste. …..După cum se observă din graficele de mai sus, rata anuală a inflației (indicele prețurilor de consum) a atins nivelul de 16,76% în noiembrie 2022, după care a început să scadă ușor, ajungând la 14,53% în martie 2023. Rata anuală de creștere a salariului mediu brut pe economie s-a mărit în perioada ianuarie-februarie 2023, ajungând la 13,1% față de 11,7%, respectiv 12,2% la sută în ultimele două trimestre din 2022. Această creștere a fost determinată de evoluțiile din sectorul privat (15,7% în primele două luni din 2023), ca urmare a deciziei autorităților de majorare a salariului minim brut (cca. 33% în construcții, respectiv aproape 18% în celelalte sectoare economice), ceea ce a constituit o formă de ajustare implicită a unor salarii cu rata inflației. ….După cum arată modul de încheiere a grevei din învățământ, de exemplu, capacitatea de negociere colectivă a salariilor este mare în cazul sindicatelor din sectorul public. În mod similar, deciziile și promisiunile de ajustare a unor salarii cu rata inflației, care au alimentat spirala prețuri-salarii în trecut, s-au înmulțit în ultimul timp și, probabil, se vor multiplica în perioada premergătoare alegerilor. De asemenea, se constată că a crescut numărul de salariați din instituțiile și autoritățile publice, unde salariile sunt cu cca. 30% mai mari decât în sectorul privat. Or, toate aceste fapte arată că pe piața muncii din România condițiile sunt favorabile spiralei. Cu alte cuvinte, inflația pare că a început să se autoîntrețină. …. Factorii de decizie politică ar trebui să continue să încerce să dezamorseze anticipațiile inflaționiste, ceea ce înseamnă, printre altele, renunțarea la politicile populiste, care au predispus economia României la molipsirea cu această adevărată boală economică: spirala prețuri-salarii…..” Integral: https://www.contributors.ro

Ce au discutat Marcel Ciolacu și premierul desemnat Nicolae Ciucă. Cele 10 condiții ale PSD pentru o posibilă susținere în Parlament | Observatornews.ro“PNL și PSD refuză să dea informații despre cum au cheltuit bani publici și după ce au primit decizii definitive în instanțe. ONG: „Partidele sunt deasupra legii” Partidul Național Liberal a pierdut definitiv, în noiembrie 2022, procesul cu Centrul pentru Inovare Publică și trebuia să ofere toate informațiile despre achizițiile realizate în 2020. Nu a făcut acest lucru. Și PSD a pierdut definitiv un proces cu un jurnalist, dar refuză să ofere toate informațiile solicitate. Centrul pentru Inovare Publică a dat în judecată PNL în 2021, după ce liberalii au refuzat să ofere informații despre achizițiile efectuate în 2020 cu banii publici. Potrivit legii, partidele parlamentare sau care au aleși locali primesc anual o sumă de la buget pentru a-și desfășura activitatea. În vistieria partidelor au intrat anul trecut peste 250 milioane de lei (50 milioane de euro). PNL, obligat de instanță să comunice „informațiile de interes public” PNL a pierdut definitiv procesul, conform sentinței din noiembrie 2022 dată de judecătorii Tribunalului București. Liberalii au încercat să convingă instanța că solicitarea ONG-ului nu este justificată și că au respectat legea accesului la informațiile de interes public. …. Au trecut peste șase luni de la decizia instanței, iar Centrul pentru Inovare Publică nu a obținut informațiile solicitate Partidului Național Liberal. „Partidele sunt deasupra legii. Nu există vreo formă legală sau oprobriul care să forțeze partidele să respecte legea. Ar trebui deschis un nou proces în care să executăm silit partidul sau conducerea partidului, dar nici atunci nu am obține direct informațiile, ci amendarea PNL. Ironic, amenda s-ar putea plăti tot din subvenția din bani publici”, a declarat, pentru Libertatea, Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică. …. Singurul partid care a oferit informațiile din start, conform legii, a fost USR, a dezvăluit Ovidiu Voicu. AUR, Pro România și PMP au prezentat informațiile solicitate după începerea procesului. PSD a refuzat să ofere orice informație, dar procesul nu s-a încheiat. Situația juridică a UNPR este incertă din cauza evoluției partidului după 2016. ....” Integral: https://www.libertatea.ro

Marcel Ciolacu (dreapta) a fost propus premier pe 13 iunie 2023. Cariera sa politică a luat amploare sub conducerea lui Liviu Dragnea (stânga), de care s-a dezis însă când a simțit decăderea fostului lider PSD.“Țară în service | Păcatele miniștrilor: influență, bani, dosare. Cum au ajuns familiile Ciolacu & Grindeanu partenere în afaceri …  Marian Neacșu (vicepremier), singurul membru al executivului care a avut o condamnare penală  De profesie economist, Marian Neacșu a profesat, până în 1989, la IAS Slobozia. În 1990 a ajuns director la SC Morărit și Panificație Slobozia, apoi la SC Morăritul SA, unde a lucrat până în 2004. S-a mutat apoi director la Europro Invest SRL și, în paralel, la propria firmă, SC Extrella Impex SRL. După 2008 se va dedica politicii, pe care o începuse la Partidul Agrar încă 1991. S-a mutat la PDSR în 1998, devenit apoi PSD. În CV-ul său oficial apar două cursuri de pregătire în nutriția animalelor, în 2002 și 2003, organizate de două firme private. În 2013 a absolvit cursul de master în „Studii de Securitate și Apărare” la Universtatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. ….Într-un interviu la Alpeh News, Liviu Dragnea a spus că celebra Ordonanță 13, cea care a scos în stradă sute de mii de români în 2017, a fost ideea lui Marian Neacșu și a lui Marcel Ciolacu. Relația dintre Neacșu și Liviu Dragnea a fost una strânsă până în 2018. ….Din 2021 este secretar general al Guvernului. …. Într-una din firme a rămas asociat cu fosta soție, Radu Nicoleta, care apare și în conducerea POOL-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale SA, societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință. Și fratele său, Mihai Neacșu, a ajuns într-o funcție bine plătită de la stat. În 2022, a fost numit în conducerea Autorității Aeronautice Civile Române, cu un mandat de patru ani, semnat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Jurnaliștii de la G4media.ro scriau la acea vreme că, de fapt, Mihai Neacșu este expert în cereale.  …. Sorin Grindeanu – ministrul Transporturilor, primul premier demis de propriul partid prin moțiune de cenzură Sorin Grindeanu este cel care a „reușit” să scoată România în stradă, în 2017, după ce a adoptat celebra Ordonanță 13, care prevedea amnistierea unor fapte penale. Tot el este cel care, la nici trei luni după ce mergea la pescuit cu Liviu Dragnea, șeful PSD de la acea vreme, avea să fie dat jos din fruntea guvernului printr-o moțiune de cenzură a propriului partid. Era o premieră în politica românească. …. Roxana Mihaela Grindeanu, soția ministrului Transporturilor, Mihai Cristian Ciolacu, nepotul președintelui PSD și Mirela Alina Cionca, soția omului de afaceri și membru PSD, Adrian Cionca, fac afaceri împreună. ….Mihaela Grindeanu este asociată, într-o altă firmă, Duofarm, cu Tiana Petria Taropa, soția directorului executiv al aeroportului din Timișoara, un vechi prieten al lui Sorin Grindeanu. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Băncile dau“Lupta cu legea gravitației  Încă o bancă a obținut în instanță, CAB, suspendarea ordinului ANPC prin care băncile erau obligate să schimbe modul de calcul al ratelor la credite, mult trâmbițata acțiune care ar fi salvat românii din ghearele exploatatorilor nenorociți. În urmă cu o săptămână, cea mai mare bancă din România a obținut o hotărâre similară la Curtea de Apel Cluj. Alte trei bănci așteaptă răspunsuri la solicitări similare, cu șanse imense ca instanțele să decidă la fel. …. Așadar, două curți de apel au constatat până acum că ordinul ANPC e șubred și cu potențial să se ducă în cap la fond. De ce? Pentru că așa și este. Conform tuturor specialiștilor, nu am auzit nicio opinie contrară, deciza ANPC este o aberație perfectă. Nimeni nu iubește băncile, sigur că orice om care se duce lună de lună să lase o căciulă de bani acolo s-a simțit răcorit, răzbunat, apărat de ANPC. Este iluzia pe care s-a și mizat, cel mai probabil, pentru că atâta incompetență îmi e totuși greu să-mi imaginez. Regula bancară că în primii ani ai creditului rata conține preponderent dobândă nu e nouă, nu e secretă, nu e românească. Iar dacă ea ar fi schimbată în sensul dorit de ANPC, efectul ar fi, potrivit opiniei unanime a celor care se pricep, o scumpire substanțială a creditului și un acces cu mult mai dificil pentru cei cu venituri mai mici la creditare. De ce e creditul mai cump în România decât în alte țări? Creditarea este în bună măsură o decizie de încredere nu doar în persoana celui împrumutat, ci și în situația generală a economiei, în evoluția ei, în stabilitatea veniturilor și a monedei naționale. După încrederea pe care o inspiră, România se împrumută cu dobânzile cele mai mari din UE de pe piețele internaționale. Pe de altă parte, când costul creditelor va depăși capacitatea cererii, creditarea va pica, băncile vor suferi și vor ajusta. Și banii sunt o marfă, iar vremea când erau ieftini s-a cam dus în toată lumea. Deci ANPC a vândut un populism ieftin care va crăpa în curând cu totul, oferind speranța falsă că au găsit ei vampirul sângelui poporului atunci când lumea era disperată de creșterea dobânzilor provocată de creșterea dobânzii de politică monetară, provocată de inflație, provocată de guvern. Cu populismul s-a jucat și fostul guvern împreună cu Consiliul Concurenței anul trecut, când a fost emisă Ordonanța speculantului, ca să mute pe cineva vina pentru scumpiri. Un întreg interviu m-am străduit să aflu de la președintele Consilului, dl Chiritoiu, cine e speculantul și ce înseamnă un profit nejustificat de mare. Nu a putut să spună pentru că în economia de piață așa ceva nu există. Prețul este stabilit de piață, de întâlnirea cererii cu ofertă. Dacă ele nu se mai întâlnesc, oferta rămâne cu marfa și trebuie să se ducă la puterea cererii. …. Acum a venit rândul dlui Ciolacu să se ia la trântă cu adaosul comercial al magazinelor, alți vampiri de sânge de popor. A ieșit vitejește la luptă vânturând o OUG de plafonare a adaosului. Adică fix ce a făcut Orban în Ungaria anul trecut. Efectul? Penurie și o inflație cu mult mai mare decât în România, astfel încât maghiarii veneau în orașele românești de la graniță pentru cumpărături. Până la urmă a renunțat. Pare să fi renunțat și premierul Ciolacu la ideea de OUG. O cârmește spre înțelegeri cu comercianții. Mai bine ar cârmi-o spre cauzele reale ale inflației, ale faptului că mâncam mai mult din import, deci importăm și inflație. Spre treaba guvernului care, dacă e făcută, prețurile scad natural. ….” Integral: https://spotmedia.ro

ASF limitează sever pachetul de acţiuni Hidroelectrica ce poate fi listat pe o bursă străină - 29.04.2022 | BURSA.RO“Dezvăluire din prospectul Hidroelectrica: timp de 11 ani compania statului nu a avut contract de concesiune perfect legal pentru operarea hidrocentralelor. Care ar putea fi consecinţele? Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie al României, şi companie care pe 23 iunie 2023 a început o ofertă de listare prin care Fondul Proprietatea vinde 17,3% sau chiar integral deţinerea de 20% în funcţie de interesul investitorilor, arată în prospectul de listare că şi-a desfăşurat activitatea în baza unui contract de concesiun care este posibil să nu fi fost în vigoare timp de 11 ani. ….. “Deşi a fost semnat în 2004, Contractul de Concesiune a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia la data de 30 aprilie 2015, adică la 11 ani de la încheierea acestuia; prin urmare, există riscul ca Contractul de Concesiune să nu fi fost în vigoare în acest interval de timp”. Din informaţiile deţinute de Societate, nici contractele de concesiune ale unora dintre societăţile de distribuţie a energiei electrice din România nu au fost publicate în Monitorul Oficial. …Societatea este beneficiarul Contractului de Concesiune nr. 171 din 27 decembrie 2004, încheiat între Minister, în calitate de concedent, şi Societate, în calitate de concesionar. Contractul de Concesiune a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 2077 din 8 decembrie 2004 şi a fost modificat prin trei acte adiţionale la datele de 26 septembrie 2013, 3 iunie 2015 şi 23 februarie 2016. ….” Integral: https://www.zf.ro

Cum si cand se citeste contorul de gaze“Analiză Bloomberg: Gazul natural va mai fi folosit multe decenii, spun cei mai mari producători din domeniul combustibililor fosili/ Petrom și Romgaz investesc 4 miliarde de euro pentru a extrage gaze din Marea Neagră  Cele mai mari firme din lume domeniul combustibililor fosili consideră că tranziția către un viitor verde va necesita mult mai mult gaz natural. De la Shell la Chevron, cei mai mari producători din lume intenționează să accelereze investițiile în acest combustibil, arată o analiză Bloomberg. China continuă să semneze acorduri pentru a cumpăra gaze naturale lichefiate (GNL) până în 2050, iar importatorii europeni nu sunt mult în urmă. Statele Unite avansează cu noi proiecte care le vor face să devină principalul exportator mondial de GNL în viitorul apropiat. Această dinamică marchează un punct de cotitură pentru gaze. Combustibilul fosil “cel mai curat” a fost văzut ca o punte pe termen scurt către surse de energie mai ecologice, iar ecologiștii au încercat să îl elimine treptat. Acum, ideea că cererea de gaze va atinge un vârf în curând dispare. …. Invazia Rusiei în Ucraina, precum și criza energetică și creșterea record a prețurilor care a urmat, au schimbat perspectivele pe termen lung pentru gazele naturale. Europa se grăbește să înlocuiască combustibilul rusesc, în timp ce națiunile emergente semnează acorduri pe termen lung pentru a evita viitoarele penurii….. “Gazul natural lichefiat va juca un rol și mai important în sistemul energetic al viitorului decât cel pe care îl joacă în prezent”, a declarat luna aceasta Wael Sawan, directorul general al Shell, în fața investitorilor, în timp ce a prezentat o schimbare de strategie după ce a fost promovat în această funcție în ianuarie. “GNL poate fi transportat cu ușurință în locurile unde este cel mai mult nevoie de el. În plus, în medie, gazele naturale emit cu aproximativ 50% mai puține emisii de carbon decât cărbunele atunci când sunt folosite pentru a produce electricitate.” Investiții de miliarde de dolari în gaze naturale  Shell intenționează să crească investițiile în gaze naturale cu aproximativ 25% în acest an, până la un nivel record de 5 miliarde de dolari, și să mențină cheltuielile la acest nivel până în 2025. ….De asemenea, cei mai mari doi producători de gaze naturale din România au convenit în această săptămână să investească până la 4 miliarde de euro (4,4 miliarde de dolari) într-un proiect de gaze din Marea Neagră, după zeci de ani de dezbateri……” Integral: https://economedia.ro

Multe cazuri de violenţă în familie | Monitorul de Făgăraș“Violența domestică în creștere în România: numărul faptelor penale, mai mare cu circa 6% în primele cinci luni ale acestui an față de 2022 Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut, în primele cinci luni ale acestui an, la nivel naţional, cu 5,9% faţă de perioada similară a anului trecut, de la 21.294 de fapte la 22.551, a informat sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei Române. …. Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 62% (13.808 fapte), „ameninţarea” – 12% (2.650 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (2.121 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 7% (1.658 de fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (805 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total, precizează sursa citată. În primele cinci luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (22.898) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (23.592). Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 4.288 sunt bărbaţi, 15.701 sunt femei, iar 3.603 sunt minori. …. Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.658 de infracţiuni, cu 34% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 1.065 în mediul urban şi 593 în mediul rural. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Blestemul Românica: problema cea mai mare a noastră este legată de opinia pe care o avem noi despre România, despre noi“Opinie Cristian Hostiuc, director editorial al ZF: Cum ne salvăm?​  Pentru lumea occidentală, problema demografică a urcat în topul problemelor cu care se confruntă societăţile moderne. Societatea occidentală îmbătrâneşte, din spate vin prea puţini pentru că natalitatea scade, ce a fost luat din alte zone – Europa de Est, Asia, Africa – a asigurat o anumită linişte în ultimii 50 de ani, dar problema nu s-a rezolvat. Italia va ajunge o ţară bătrână, Japonia este tot acolo, iar Germania vine puternic din spate, cu toată deschiderea arătată către populaţia turcă. America rămâne în continuare ţara tututor posibilităţilor şi reuşeşte cumva să atragă alte naţionalităţi către tărâmul făgăduinţei. Nu ştiu dacă la noi problema demografică figurează pe ordinea de zi a cuiva. Noi trăim prezentul, iar până la pensie mai este. În ritmul actual de scădere a natalităţii (numărul de morţi este dublu faţă de numărul de nou-născuţi), de plecări din ţară şi din lipsa unor strategii pentru a încetini ritmul de scădere demografică fie prin creşterea natalităţii, fie prin atragerea altor popoare, România va ajunge în 2050, adică peste 25 de ani, la 12-15 milioane de locuitori, faţă de 19 milioane, cât sunt teoretic acum. Iar cei 25 de ani trec foarte repede. Din Republica Moldova, adică de la fraţii noştri, am luat cât am putut, nici ei nu mai au ce să ne dea, poate după războiul din Ucraina vor rămâne la noi 100.000-200.000 de ucraineni – polonezii vor rămâne cu 4 milioane de ucraineni – şi cam atât. În aceste condiţii, şansa noastră, dacă o putem numi aşa, este de a deschide graniţele către alte popoare. De câţiva ani, srilankezii, nepalezii, indienii şi ce popoare mai sunt au devenit prietenii noştri. Îi întâlnim pe stradă, în autobuz, în parcuri – deja parcul din Piaţa Unirii, de lângă fântânile cântătoare, a ajuns teritoriul lor, cel puţin în weekend –, îi întâlnim pe biciclete, cu cutiile de TAZ şi Glovo, îi întâlnim în construcţii. Bonele filipineze erau de mult în ţară. …. Cei 4 milioane de români care au plecat din ţară este puţin probabil să se reîntoarcă într-un număr semnificativ şi oricum cei care se întorc sunt anulaţi statistic de cei care pleacă. Cei care au apucat să-şi facă familii în afară, au copii, chiar şi nepoţi, vor reveni în ţară la pensie. Dar noi avem nevoie şi de copiii şi de nepoţii lor, care însă nu prea sunt legaţi de acest pământ. Guvernul, indiferent de numele lui şi de componenţa din punct de vedere politic, nu are un plan strategic de soluţii pentru problema demografică. Avem programe punctuale, dar nu se discută despre planuri strategice, cu cifre pe masă, care să dea o perspectivă mai largă privind evoluţia populaţiei României. Guvernul Orban din Ungaria oferă scutiri fiscale familiilor cu peste trei copii. Cred că primesc şi case. Noi nu avem aşa ceva. Ne vom trezi cu oraşe pustii, cu blocuri unde nu mai stă nimeni, cu magazine goale, cu şcoli şi grădiniţe părăsite, mai ales în oraşele fără activitate economică. …. Întrebarea este, ce facem noi, rămânem rasa pură, dar mult mai puţini, sau încercăm să ne salvăm printr-un amestec de populaţii? ….” Integral: https://www.zf.ro

Modern Open Plan Office Space Interior Stock Photo - Download Image Now - Office, Modern, Lighting Equipment - iStock“O bombă cu ceas pentru economia mondială stă să explodeze din moment în moment: Din New York şi până în Hong Kong cele mai mari şi luxoase clădiri de birouri sunt abadonate pe capete sau închiriate doar pe un sfert, iar proprietarii fug de ele ca să nu plătească datoriile imense pe care le au la bănci. Nota de plată depăşeşte trilioane de dolari, iar scadenţa e aproape aici  În New York şi Londra, proprietarii marilor clădiri de birouri preferă să le abandoneze decât să scoată  din buzunar bani pentru creditele imobiliare ale căror rate au ajuns să fie prea costistioare de suportat, iar acest comportament a ajuns să se răspândească în intreaga lume, scrie Bloomberg. Proprietarii celui mai mare mall din centrul oraşului San Francisco l-au abandonat, iar un nou zgârie-nori din Hong Kong este închiriat doar pe un sfert.  Numai în SUA nota de plată pentru creditele imobiliare a ajuns să depăşească un trilion de dolari, iar scadenţa vine în acest an. Acest fenomen care îşi face loc în real-estate-ul din întreaga lume aduce cu el perespective sumbre pentru economia globală. Chiar dacă pieţele bursiere se redresează şi investitorii speră că cele mai rapide creşteri ale ratelor dobânzilor din ultima generaţie se vor diminua, problemele din domeniul imobiliar vor dura ani de zile. În perioada pandemiei şi înainte de aceasta, marii proprietari de birouri şi creditorii au fost prinşi într-un shoping-spree alimentat de banii ieftini specifici acelor ani. În prezent, actorii principali ai pieţei de real estate se confruntă cu schimbări privind felul în care oamenii lucrează, fac cumpărături şi locuiesc, toate aceste aspecte fiind remodelate de pandemie. În acelaşi timp, ratele mai mari ale dobânzilor fac mai costisitoare cumpărarea sau refinanţarea creditelor pentru clădiri. Se apropie un punct de cotitură: Numai în SUA, aproximativ 1.400 de miliarde de dolari în credite imobiliare comerciale sunt scadente în acest an şi anul viitor, potrivit Asociaţiei Bancherilor din SUA. Când va sosi termenul limită, proprietarii care se confruntă cu rate uriaşe ar putea prefera să intre în incapacitate de plată în loc să se împrumute din nou pentru a plăti datoria. Proprietari instituţionali importanţi, printre care Blackstone, Brookfield şi Pimco, au ales deja să nu mai plătească pentru unele clădiri, deoarece îşi pot folosi mai bine banii şi resursele. ….Preţurile clădirilor de apartamente au scăzut cu 21%, iar mall-urile au scăzut cu 18%. Se aşteaptă ca preţurile birourilor să scadă cu peste 25% în Europa şi cu aproape 13% în regiunea Asia-Pacific înainte de a atinge un minim, potrivit previziunilor PGIM Real Estate. ....Problema datoriilor asociate imobiliarelor nu este specifică SUA şi a ajuns să se extindă până în Suedia şi Coreea de Sud, iar analiştii şi economiştii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia economiei globale, pe umerii căreia apasă acum problema imobiliarelor, inflaţia şi războiul..…” Integral: https://www.businessmagazin.ro

Șeful mercenarilor“Prima analiză independentă despre revolta armată a lui Evgheni Prigojin: Institutul pentru Studiul Războiului susține că ”e puțin probabil ca rebeliunea să reușească” …. Prigojin a publicat pe 23 iunie o înregistrare video de pe un canal Telegram afiliat la Wagner, care ar fi arătat urmările unui atac cu rachete asupra unei tabere Wagner și a acuzat Ministerul rus al Apărării de a fi efectuat acest atac. ISW nu poate verifica în mod independent veridicitatea înregistrării video, iar aceasta ar fi putut fi fabricată în scopuri informative. Prigojin a folosit videoclipul pentru a justifica apoi cea mai explicită escaladare retorică a sa împotriva Ministerului rus al Apărării de până acum și un apel la acțiune împotriva Ministerului rus al Apărării. Prigojin a susținut că Consiliul comandanților Wagner a luat decizia de a opri „răul adus de conducerea militară” care neglijează și distruge viețile a zeci de mii de soldați ruși. Prigojin a îndemnat poporul rus să nu opună rezistență, să rămână calm, să rămână în casele lor și a avertizat că Wagner se va „ocupa” de cei care au distrus soldații ruși înainte de a se întoarce pe frontul din Ucraina după ce va restabili dreptatea pentru toți. De asemenea, Prigojin l-a acuzat în mod special pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, că plănuiește personal o operațiune de distrugere a Wagner și a afirmat că 25.000 de membri ai Wagner sunt pregătiți să acționeze. Prigojin a postat ulterior un mesaj audio în care își nuanțează declarațiile anterioare și susține că nu există o „lovitură de stat”, ci doar un „marș pentru dreptate”. Primele relatări care au urmat declarațiilor lui Prigojin sugerează că forțele de securitate internă rusești se activează ca răspuns la declarațiile lui Prigojin și la posibilele mișcări ale Wagner, în principal în Moscova și Rostov, iar Kremlinul pare să se opună acțiunilor lui Prigojin. TASS, agenția de presă a Kremlinului, a relatat că măsurile de securitate au fost întărite la Moscova și că unitățile speciale de poliție (OMON) și unitățile speciale de răspuns rapid (SOBR) ale Rosgvardia (Garda Națională Rusă) au fost alertate cu privire la situație. ….Un blogger militar rus a afirmat, de asemenea, că detașamentul de forțe speciale „Grom” al Ministerului rus de Interne (MVD) a fost activat suplimentar. Atât FSB, cât și Comitetul rus antiterorism au deschis dosare împotriva lui Prigojin. …. Este posibil ca Prigojin să fi calculat foarte greșit și să fi făcut apel la o rebeliune armată crezând în mod eronat că va avea sprijinul lui Putin, având în vedere relația fragilă pe care Putin a avut-o în trecut cu Shoigu. Această eventualitate este însă extrem de puțin probabilă, având în vedere că Putin s-a aliniat recent mai ferm cu Ministerul Apărării, iar răspunsurile Kremlinului la luările de poziție ale lui Prigojin de până acum au indicat surpriză și o lipsă de acord cu Prigojin. ….Prin urmare, este foarte probabil ca Prigojin să aibă intenția deplină ca Wagner să acționeze împotriva conducerii Ministerului Apărării și să îi înlăture cu forța de la putere, cel mai probabil împotriva comandamentului Districtului Militar Sudic din Rostov pe Don, dar posibil și împotriva Moscovei. …Un atac armat al lui Wagner împotriva conducerii militare ruse din Rostov pe Don ar avea un impact semnificativ asupra efortului de război al Rusiei în Ucraina. Rostov pe Don găzduiește atât cartierul general al SMD, a cărui Armata 58 de Arme Combinate este în prezent angajată în mod decisiv în operațiuni defensive împotriva contraofensivei ucrainene în sudul Ucrainei, cât și centrul de comandă pentru Grupul Comun de Forțe al Rusiei în Ucraina în ansamblu. …. Prigojin a ajuns probabil la un punct de decizie crucial perceput între a renunța la forțele sale armate independente și a se opune în mod activ MoD, și se pare că a ales a doua variantă…..” Integral: https://www.g4media.ro

Filhinho da mamãe': Elon Musk leva mãe em reuniões do Twitter | VEJA“Bătălie anulată după ce mama lui Elon Musk l-a pedepsit și l-a închis în cameră .… „Eu nu mi-am crescut băiatul să se ia la bătaie cu alții pe stradă. În casa asta este ordine. I-am zis, nu mai cobori din cameră până nu îți termini temele și nu încetezi să te cerți cu alți băieți. Și interzis la televizor”, a declarat mama lui Elon Musk. Întrebată dacă nu îi este teamă că un om care are la dispoziție roboți Tesla, sateliți și nave spațiale ar putea riposta, mama lui Musk a explicat că niciuna din aceste arme nu o pot opri. „Nu știu cât durează să activeze toate alea, dar mie îmi ia zece secunde să scot furtunul de la mașina de spălat și să-i fac curul roșu”. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 24 iunie.”Sute de hectare de spații verzi din București ar putea fi betonate. Proiectul de lege adoptat tacit de senatori”

Do your bit for strays during summer - Times of IndiaBuna dimineata intr-o zi de sambata, 24 iunie! Sâmbătă, va fi caniculă în sud și est, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 gr, și va fi caniculă  în Câmpia Română și în Dobrogea continentală.. De asemenea, au fost emise avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torențiale și vijelii pentru 11 județe. In vestul, nord-vestul şi local în centrul ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică – averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…75 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină.  Duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în centrul, sudul şi estul țării. Bucuresti: 36/21 gr.C.

“Măsurile de intervenție în zona prețurilor în economie sunt întotdeauna cu efecte adverse (Interviu)  Aurelian Dochia: În primul rând, eu, personal, nu cunosc detaliile unei astfel de măsuri. S-a anunțat că s-a discutat deja cu o serie de retaileri care iau măsuri de limitare a adaosului comercial, însă nu știu exact dacă se va ajunge la un sistem obligatoriu, dacă se va impune în vreun fel adaosul comercial pe care îl pun retailerii sau este o măsură voluntară, pe care fiecare o aplică cum crede și cât vrea.  În plus, este folosită formula de plafonare a prețurilor, care sugerează că sunt măsuri imperative, care spun ca la ulei, de exemplu, să nu fie preț mai mare de 12 lei pe litru. Mi-e greu să înțeleg și să văd cum se aplică în practică o asemenea măsură. În magazine există o asemenea varietate de produse de calități diferite,  unele de import, altele de producție autohtonă. Este evident că nu la toate se potrivește un singur preț plafonat. Oricare ar fi acest preț plafonat, fie este prea mare și atunci nu se schimbă nimic față de ce a fost până acum, fie este prea mic și atunci nu vor mai fi pe rafturi anumite produse. Experiența asta a fost repetată în nenumărate rânduri de guverne din toată lumea. De exemplu, în ultimii ani, vecina noastră Ungaria a încercat plafonarea prețurilor și în scurtă vreme rafturile magazinelor au început să ducă lipsă de anumite produse. Niciodată astfel de experimente nu s-au terminat bine. În afară de caracterul politic și electoral pe care o asemenea măsură îl are, pentru că liderii politici sunt cu ochii la electorat atunci când propun și când anunță astfel de măsuri, mi-e teamă că economia nu funcționează cu decrete de genul ăsta. …. Cred că în primul rând are un caracter politic electoral. Măsurile de intervenție în zona prețurilor în economie sunt întotdeauna cu efecte adverse, care vor apărea mai devreme sau mai târziu. Să sperăm că lucrurile nu vor merge așa mai departe. Faptul că inflația scade în general, va ajuta foarte mult ca această discuție și aceste măsuri heirupiste să fie depășite. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Petrom și Romgaz au anunțat că încep investițiile în exploatarea gazului din Marea Neagră. “Petrom și Romgaz încep „aventura” în Marea Neagră …. Așadar, mai întâi, iată câteva motive de optimism. România are o stringentă nevoie de investiții. Oricât de mult s-ar strădui guvernul să controleze adaosurile comerciale, oricât de multe reforme s-ar face la nivelul administrației centrale sau locale (dar, nu se fac), oricât de mult se va chinui Guvernul să se încadreze în ținta de deficit bugetar, ceea ce contează în ultimă instanță sunt investițiile. Doar prin investiții vin bani noi în economie, se creează valoare adăugată și se produc mărfuri care poartă cu ele taxe, impozite sau contribuții pe muncă plătite de companii sau angajați. De fapt, investițiile sunt capitale pentru a putea reduce deficitul comercial și pentru a genera creștere economică. Din acest punct de vedere, o investiție modernă care plătește salarii mari pentru angajați și care aduce bani sau păstrează fondurile în țară nu poate fi decât benefică. Estimările pe care le-au făcut companiile arată că investițiile pentru începerea exploatării vor ajunge la patru miliarde de euro în perioada 2024-2026. Cifra avansată de OMV Petrom și Romgaz pare destul de prudentă și este posibil ca nevoia de finanțare să fie mai mare. Chiar și patru miliarde euro în trei ani este o sumă semnificativă care va antrena creșterea economică de care are nevoie orice guvern. Nu în ultimul rând, începerea exploatării gazelor naturale, cu mare întârziere și după multe negocieri cu guvernele, are încă o „fereastră de oportunitate”. Deocamdată, gazul natural este considerat la nivel european „combustibil de tranziție”, dar Uniunea Europeană nu anulează ambițiile de mediu, ci doar le amână. Ar fi fost ideal ca exploatarea gazului din Marea Neagră să fi început în urmă cu șase-șapte ani, dar niciodată nu este prea târziu. …. Exportul de gaze va inflama o parte a spectrului politic. Sunt forțe politice care vor specula faptul că o parte din cantitatea de gaze extrasă în România va fi valorificată pe piața europeană. Se vor găsi câțiva care vor critica aspru România pentru că exportă gaz, fără să țină seama că nivelul consumului intern este redus. De asemenea, se vor găsi contestatari ai nivelului redevenței, prețului de vânzare sau ai gradului de fiscalitate, chiar dacă exact aceste discuții au dus la întârzierea foarte mare a exploatării. Dincolo de nemulțumiți și de controverse, cea mai mare provocare a exploatării gazelor din Marea Neagră nu are legătură cu sectorul energetic. Este nevoie ca, în paralel, până la începerea exploatării, statul român și investitorii privați să pregătească investiții care folosesc gazul ca materie primă din care se produc mărfuri cu valoare adăugată. ….” Integral: https://www.rfi.ro

“Greva magistraților: Problema este în ce măsură o asemenea mișcare este legală sau nu (Interviu)Liviu Avram: Nu e o surpriză. Era de așteptat. Dar nu asta este problema. Problema este în ce măsură o asemenea mișcare este legală sau nu. Nu ai cum pur și simplu să dispari din peisaj de pe o zi pe alta fără să anunți, fără să notifici, fără să negociezi. Procedura clasică, standard, e declanșarea unui conflict de muncă. Magistrații par să fi ars toate aceste etape și să treacă direct la încetarea lucrului. Nu cred că este corect. ….Ministerul Justiției, împreună cu Ministerul Muncii ar trebui să se țină tare și să nu cedeze. Și așa prevederile care urmează a fi adoptate nu sunt pe măsura discrepanțelor uriașe care există între diverse sisteme de salarizare. Chiar și după această jumătate de reformă, magistrații tot vor ieși cu niște salarii foarte mari și cu niște pensii foarte mare. Asta ar trebui să facă ministerul. Să se țină să implementeze măcar ceea ce a apucat să anunțe. Dar rămâne de văzut dacă vor avea și tăria să o facă pentru că magistrații, ca o castă, așa cum s-au conturat, deocamdată par să aibă multe pârghii, inclusiv pârghii ilegale, după cum bine vedem. Rep: Pentru că ați pus problema de legalitate, cine ar trebui să meargă în instanță să vadă cât de legală este? LA: CSM ar trebui acționeze pentru că în 2017, când magistrații au protestat împotriva a ceea ce făcea Dragnea, CSM, inspecția judiciară s-au năpustit asupra acelor magistrați, spunându-le că sunt activiști, deși ei nu luptau pentru drepturi individuale, pentru salarii, ci luptau pentru niște principii. Aș vrea să văd acum CSM și inspecția judiciară că îi iau la întrebări pe acești magistrați care declară grevă ilegală. Atunci spuneau că e dreptul Guvernului și al Parlamentului să legifereze. Nu văd de ce ar fi altfel acum, cu atât mai mult cu cât această reformă a pensiilor speciale este îndelung așteptată de întreaga societate. Nu așa a fost cazul atunci cu ordonanța 13. Dar acum chiar este o reformă care este prea mult întârziată. ….Știm ce asociații au certat Comisia Europeană. Au trimis scrisori înțepate la Bruxelles. Sunt aceeași care contestau dreptul magistraților de a-și apăra profesia acum șase ani. Sunt cele două tabere din magistratură, care se știu și care par să se cronicizeze. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Cristian Popescu“Cazul Piedone și justiția de stadion  Achitarea lui Cristian Popescu Piedone mai bate un piron în coșciugul încrederii în justiție și așa grav avariată. Am avut următoarea cronologie: 1. condamnare la 8 ani de închisoare în primă instanță 2. condamnare la 4 ani de închisoare în apel, pusă în executare imediat 3. achitare în calea extraordinară de atac pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală Așadar, trecerea de la o extremă la alta nu a fost motivată de o chestiune de nuanță, precum aprecierea vinovăției sau a altui element pe latura subiectivă, nu a fost motivată de o intervenție a CCR, de o lege de dezincriminare. Pe fix aceeași legislație, fix același dosar, ICCJ a apreciat că fapta imputată condamnatului nu există în legea penală. De aici două puncte de vedere ireconciliabile ale societății în raport cu speța, dar identice în raport cu justiția. Unii vor considera că un vinovat a fost achitat, alții vor considera că un nevinovat a fost hărțuit 6 ani, a stat un an în pușcărie și a pierdut un an din mandatul de primar. Și unii, și alții consideră însă că justiția nu a fost înfăptuită și sistemul judiciar a eșuat. Ceea ce este adevărat. Și de o gravitate extremă. Pentru că încrederea în justiție este fundamentul statului de drept, fără ea societatea nu funcționează și pasul care mai rămâne, mă tem că nici măcar nu e departe, este justiția pe cont propriu. …. Ceea ce știu însă este că atmosfera creată în jurul justiției din cauza politicului a devenit una extrem de toxică. Mai ales după ce Liviu Dragnea a încercat să ia legislația penală pe persoană fizică, ca să scape de un dosar penal, justiția a devenit extrem de personalizată, de stadion, în care așteptările în ambele direcții ale galeriilor au creat presiuni imense și anormale asupra actului de justiție. …. A și trecut neobservat că singura achitare în acest caz a fost a lui Popescu Piedone. Restul celor implicați au rămas condamnați. Dacă era invers, adică restul ar fi fost achitați, dar politicianul rămânea în pușcărie, ieșea același scandal? ….” Integral: https://spotmedia.ro

Bulevardul Unirii din Bucureşti ar urma să fie reconfigurat (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)Sute de hectare de spații verzi din București ar putea fi betonate. Proiectul de lege adoptat tacit de senatori  Majoritatea parlamentară îi dă zor cu o lege prin care primăriile vor putea permite construirea pe majoritatea spațiilor verzi proprietate privată . Astfel, sute de hectare de spații verzi ar fi în pericol iminent în București dacă actul normativ va fi votat de aleși.  Deocamdată, documentul a fost adoptat tacit de senatori, cu mai multe “amendamente nocive”, după cum spune la RFI, Dan Trifu, președintele Fundației ECO-Civica.  “Sunt amendamente iresponsabile, forțate de mafia imobiliară și anumiți primari, prin intermediul unor parlamentari inconștienți de ceea ce vor să legifereze. Imaginați-vă dezastrul la nivel național. Ar fi probabil, un atac fără precedent asupra sănătății populației pentru că numărul de îmbolnăviri și decese vor crește substanțial, din cauza poluării.  “, explică Dan Trifu, președinte Eco Civica. Potrivit acestuia, “PSD și Real Estate au adus amendamente identice și vor cu orice preț ca prin acest nou Cod să se abroge OUG 114/2007 care protejează spațiile verzi, indiferent de forma de proprietate. (…) Este articolul cu care am ținut in frâu mafia imobiliară și am salvat, inclusiv prin procese in instanță, sute de hectare de spații verzi. … Dacă adăugăm aici și faptul că PUZ-urile ar putea fi aprobate la Sectoare, aveți imaginea completă a distrugerilor ce vor urma. PUZ-urile de sector, pe care abia le-am anulat, vor fi reavizate in mare grabă.”. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Bucuresti din Bucuresti“Bucureștiul intră în Top 100 cele mai bune orașe din lume de locuit, după un salt de 21 de poziții/ Viena se află, din nou, pe primul loc … .Indexul Global Liveability Index 2023 a atribuit succesul Vienei „combinației câștigătoare” de stabilitate, cultură și divertisment de calitate, infrastructură fiabilă, educație și servicii de sănătate exemplare, scrie CNBC. …. Copenhaga își păstrează, de asemenea, poziția de al doilea cel mai locuibil oraș din lume, în timp ce orașele australiene Sydney și Melbourne au intrat în top cinci. „Aceste țări și-au văzut scorurile la categoria asistență medicală îmbunătățite față de anul trecut, când erau încă afectate de valurile de Covid, care au tensionat sistemele lor de sănătate”, a declarat firma de cercetare. Raportul anual a evaluat 172 de orașe în aceste categorii care definesc locuibilitatea: stabilitate, asistență medicală, cultură și mediu, educație și infrastructură. …. În clasament este menționat și Bucureștiul, care apare la poziția 99, după ce a urcat 20 de poziții. „Cele mai mari două orașe non-asiatice care au înregistrat cele mai mari creșteri sunt capitala României, București, și Stuttgart din Germania, care au înregistrat îmbunătățiri la categoria asistență medicală în urma eliminării ultimelor restricții legate de Covid.”, scrie raportul Economist Intelligence Unit. ….” Integral: https://economedia.ro

Cum arată avionul VIP cu care Klaus Iohannis a călătorit în Japonia. Cum au reacționat românii“Ce profit a făcut compania aviatică preferată de Klaus Iohannis pentru deplasări. Într-un singur an, președintele a zburat în 20 de vizite oficiale cu Toyo Aviation Majoritatea deplasărilor interne și externe ale lui Klaus Iohannis au fost efectuate, în ultimii ani, cu compania Toyo Aviation. Subiectul zborurilor efectuate de Klaus Iohannis a fost intens dezbătut în acest an, mai ales că Administrația Prezidențială nu a dorit să dea detalii legate de costurile deplasărilor externe ale președintelui României. Totul a plecat de la deplasarea efectuată în Japonia, în martie 2023,  site-ul boardingpass.ro dezvăluind că Iohannis a călătorit cu un avion închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet. Cifra de afaceri a firmei a fost de 88,8 milioane lei în 2022 Același site a dezvăluit că, în 2022, Klaus Iohannis a efectuat numai puțin de 22 de vizite oficiale, iar în 20 de cazuri s-a apelat la compania românească Toyo Aviation. De exemplu, în iunie 2022, Iohannis s-a dus la summit-ul NATO de la Madrid cu un avion al Toyo Aviation, controlată de Tarek El Feki, un miliardar de origine egipteană. Numele lui Tarek El Feki a apărut în stenogramele celebrului dosar în care a fost implicat senatorul PSD Cătălin Voicu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. ….Deplasările externe ale lui Klaus Iohannis au costat 14 milioane de euro ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Primele imagini cu noile BMW-uri ale Politiei Rutiere Bihor. Bolizii...“Poliția Română a plătit 100 de BMW-uri și a contractat încă 200 de la Automobile Bavaria. Contractul cu firma fondată de prietenul președintelui Iohannis, contestat de sindicate  Poliția Română a încheiat deja cu firma Automobile Bavaria, fondată de Michael Schmidt, două contracte pentru 300 de automobile BMW, dintre care 100 au fost deja plătite, se arată într-un răspuns oficial al ex-ministrului de Interne, Lucian Bode, la o întrebare adresată în parlament de Cătălin Drulă. …. Poliția Română a încheiat două contracte: unul de 100 de BMW și altul pentru 200. Valoarea primului contract, de 19,4 milioane lei cu TVA, a fost deja plătită, potrivit răspunsului oficial. Valoarea celui de-al doilea contract, încă neachitat, este de 38,8 milioane de lei cu TVA. Licitația câștigată în 2022 a ridicat mari semne de întrebare din cauza caietului de sarcini restrictiv. Chestorul Benone Matei, șeful Poliției Române, a declarat în septembrie 2022, într-o conferință de presă organizată la două zile după ce președintele Klaus Iohannis a cerut clarificarea situației, că poliția a întocmit caietul de sarcini al licitației în urma cererilor Poliției Rutiere și cu sprijinul departamentului de Logistică. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Va fi eficient al unsprezecelea val de sancțiuni europene împotriva Rusiei?  Ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au aprobat miercuri, în unanimitate, al 11-lea pachet de sancțiuni impuse Rusiei. Pachetul vizează mai ales împiedicarea Rusiei de a avea acces, prin intermediari, la produse și tehnologii deja interzise la export prin precedentele runde de sancțiuni. Dar cum va funcționa acest al unsprezecelea val? Încă de la declanșarea războiului, Uniunea Europeană a interzis exportul către Rusia pentru produse sau tehnologii care și-ar fi putut găsi și o aplicație militară. Un cip care se găsește într-un cuptor cu microunde poate ajunge foarte bine într-o rachetă, de exemplu. Moscova a găsit însă diverse modalități de a ocoli interdicțiile, ceea ce i-a permis să-și mențină într-un fel sau altul angajamentul său militar. Odată cu încetarea exporturilor către Rusia, oficialii UE au constatat o creștere a cererii de produse europene din partea vecinilor Rusiei – Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, precum și din partea altor țări care au menținut relații comerciale cu Moscova și nu s-au alăturat sancțiunilor, cum ar fi Emiratele Arabe Unite, Turcia și China. Blocarea căilor indirecte La prima vedere, ar fi vorba despre importuri de bunuri europene de-a dreptul banale, cum ar fi frigidere, mașini de spălat, calculatoare, imprimante. Problema este că anumite componente pot fi utilizate în radarele și dronele rusești. Cu alte cuvinte, nu ar fi vorba deloc despre o dorință arzătoare, de ultim moment, a vecinilor Rusiei de a cumpăra bunuri europene. În acest context, UE a decis să extindă lista bunurilor interzise la exportul în Rusia, incluzând noile tehnologii avansate, în special componente aeronautice. Europenii au aprobat, de asemenea, crearea unui instrument menit să împiedice ca bunurile interzise la export în Rusia să ajungă în complexul militar rusesc pe căi indirecte. De acum înainte, Uniunea Europeană (UE) va putea interzice exporturile anumitor produse către țări terțe, câtă vreme sunt de fapt destinate Rusiei. Cei 27 au decis, de asemenea, să impună sancțiuni anumitor companii străine care reexportă bunuri sensibile către Rusia. Sunt vizate, de exemplu, companii din state precum Uzbekistan, Iran Emiratele Arabe Unite sau din Hong Kong. Pachetul adaugă 71 de persoane și 33 de entități pe lista celor cărora li se interzice accesul în UE și îngheață orice active pe care le dețin în jurisdicțiile UE. De asemenea, se prelungește suspendarea licențelor de radiodifuziune din UE pentru cinci mijloace de informare controlate de statul rus. Totodată, a fost interzis accesul în porturile UE pentru tancurile petroliere suspectate de încălcarea interdicției de a importa petrol brut și produse petroliere rusești pe cale maritimă. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Vladimir Saldo“Amenințările privind podul de la Giurgiulești – tactică de intimidare rusească contra statelor aliate (Analist militar) …. Claudiu Degeratu: Este o parte din propaganda de război care vedeți că se intensifică pe măsură ce se intensifică și aceste activități de contraofensivă a armatei ucrainene. Era inerent să nu se ajungă și la, să zicem, acțiuni care să pună și mai mult într-o perspectivă de izolare Crimeea. Dacă ne aducem aminte, acum câteva zile, președintele Belarus amintea de puterea armelor nucleare tactice de la granița cu Polonia. Acum ne-a venit nouă rândul, în zona de sud a flancului estic, să fim amenințați. Federația Rusă, prin diferiți purtători de cuvânt oficiali sau neoficiali, încearcă, de fapt, să inducă mai multă frică și în acest spațiu al țărilor membre  ale Alianței Nord Atlantice, în speranța că această creștere a îngrijorării ar putea cumva să forțeze anumite țări din NATO să facă presiuni la Kiev pentru a opri aceste acțiuni de contraofensivă ucrainene, lucruri care nu se întâmplă. Va fi greu pentru Federația Rusă să convingă țările aliate să încerce să ajungă la Kiev și să tempereze acțiunile de contraofensivă. Dar, eu cel puțin așa înțeleg, aceste tipuri de amenințări sunt făcute cu speranța că, probabil presiunea socială, neîncrederea, teama ar putea cumva să pună pe decidenții din NATO să tempereze acțiunile de contaofensivă. …. Și cu o sistemul de la Deveselu, același lucru se întâmplă. După ce mai apare câte o activitate la Deveselu sau o dată, de două ori pe an, partea rusă spune că Deveselu va deveni țintă a rachetelor rusești sau a strategiei militare ruse. Deci cam aceeași logică este, cumva să scoată în evidență, să pună presiune și să inducă mai multă teamă la nivel public pentru ca acestea să fie transforme într-un obstacol sau să mai submineze din solidaritatea aliată. Dar nu e prima dată și vor continua cu aceste tipuri de acțiuni propagandistice sau de amenințări de propagandă de război, cum vreți să-i spuneți. Se vor intensifica vizând țările aliate cu cât contraofensiva ucraineană va căpăta mai mare amploare. Deci să ne așteptăm ca și în viitor, din când în când să fim nominalizați sau să iasă în evidență în discursul Moscovei, anumite elemente care au legătură cu țările aliate. … Faptul că sunt misiuni de supraveghere și alertare permanent la nivelul României, Bulgariei și Turciei care avertizează în cazul oricăror atacuri de acest tip. Deci România este în acest moment protejată de o cupolă de supraveghere aeriană și de culegere de informații coordonată de către NATO și de comandamentele NATO.. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Cristian Popescu Piedone a bătut palma cu PSD | Digi24“Pentru că judecătorii erau în grevă, Piedone a fost eliberat de femeia de serviciu  Fostul primar Cristian Popescu, zis Piedone, a profitat de o chichiţă legislativă ca să scape de puşcărie! Acesta a convins-o pe doamna Tanţa, femeia de serviciu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să-i admită recursul în casaţie. Potrivit comunicatului ÎCCJ emis de fochistul nea Vasile care ţine locul purtătorului de cuvânt, doamna Tanţa de la curăţenie avea puteri depline în acel moment deoarece era singură în sediul instituţiei, judecătorii fiind în grevă. „M-a întrebat Piedone:’Tanti, îmi daţi şi mie drumul?’ I-am descuiat şi i-am zis du-te, tată, să pot şi eu să spăl o dată liniştită pe jos, că toată ziua îmi tropăie ăştia podeaua”, şi-a motivat doamna Tanţa verdictul. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 23 iunie.”Morfina datoriei: Guvernul a ajuns să supravieţuiască doar împrumutându-se cu peste 15 mld. lei pe lună, adică 3 mld. euro. În trei luni, datoria publică a crescut cu 49 mld. lei, adică aproape 10 mld. euro”

Page 2 | 61,000+ Dog Pool PicturesBuna dimineata intr-o zi de vineri, 23 iunie! Meteorologii au emis o avertizare de caniculă valabilă până sâmbătă seară, la ora 22:00. Disconfortul termic va fi ridicat în regiunile vestice și sud-vestice, vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă cu precădere în sud și est. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 gr, iar la câmpie va fi caniculă. De vineri seară, instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara. In Bucuresti temperaturile maxime vor fi de 33… 36 gr, iar cele minime, de 18… 20 gr. În cursul după-amiezilor vor fi înnorări și probabilitate pentru averse, descărcări electrice.

Articolele Autorului: Iulian AnghelMorfina datoriei: Guvernul a ajuns să supravieţuiască doar împrumutându-se cu peste 15 mld. lei pe lună, adică 3 mld. euro. În trei luni, datoria publică a crescut cu 49 mld. lei, adică aproape 10 mld. euro ….Datoria publică a ajuns la 706,5 mld. lei (141,3 mld. euro), la finalul primului tri­mes­tru din 2023. Este o creştere cu 49 de miliarde de lei (9,8 miliarde de euro) faţă de finalul anului 2022. Justificări publice pentru acest salt colosal au fost exprimate deja: la începutul anului Ministerul Finan­ţelor ar fi văzut oportunităţi în piaţă şi un apetit pentru titlurile de stat româneşti şi atunci s-a împrumutat mai mult la început de an, când piaţa a fost bună scăzând, astfel, presiunea în cea de-a doua parte a anului. Doar că deficitul bugetar este atât de mare încât orice speranţă de reechilibrare, în acutala situaţie, vine ca o glumă. „Este greu de crezut că deficitul bugetar va scădea în 2024 la sub 4% din PIB. Mai ales acum cu nou-promisa grilă de salarizare în care toată lumea primeşte bani“, spune Dumitru Miron, decan al Facultăţii de Relaţii Internaţionale din cadrul ASE. România are nevoie de un necesar de finanţare anul acesta de 150-160 de miliarde de lei, adică undeva la 30-32 de miliarde de euro. A împrumutat, în primele trei luni din an, 10 miliarde de euro, din surse interne şi externe. „A existat la început de an un interes pentru titlurile româneşti, iar, pentru că piaţa a fost favorabilă, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat mai mult. S-a împrumutat mai mult decât era înscris în calendar, de aceea datoria a crescut atât de mult, dar presiunea va fi mai slabă în a doua parte a anului“, spune Ionuţ Dumi­tru, profesor la ASE şi economist-şef la Raiffeisen Bank. Poate că presiunea pe nevoia de împrumuturi scade în a doua parte a anului, dar nu va scădea în anii ce vin. „Problema este că deficitul buge­tar este prea mare: 6-7% din PIB este un deficit colosal. Or, deficitul este sursa principală a datoriei“, spune Dumitru. În primele patru luni din an, Finanţele au plătit la dobânzi la credite de 12,7 miliarde de lei, ceea ce ar putea însemna dacă, să zicem, plata va continua în acest ritm, 38 mld. lei, adică 7,8 mld. euro, în acest an. O cheltuială enormă, la un PIB de 300 mld. euro şi venituri bugetare de 100 mld. euro. Ministerul Finanţelor trebuie să găsească, în acest an, cel puţin 150 – 160 de miliarde de lei (30 mld. euro) pentru „necesarul de finanţare“, ­com­pus din bani pentru „rostogolirea datoriei“ (imprumuturi ajunse la scadenţă) şi pentru finanţarea defici­tului (datorie nouă): peste 60 de miliarde de lei (12 mld. euro) pentru deficit, deci datorie nouă, şi 100 mld. lei (20 mld. euro) pentru rostogolirea datoriei vechi. Problema este că refinanţările şi noile împrumuturi vin cu un preţ mare. Pentru că România plăteşte azi dobânzi la credite luate cu dobânzi mici, dar de azi n-o va mai împrumuta nimeni cu dobânzi de sub 7%. Şi, dacă ne amintim de trecut, în criza financiară din 2008 – 2010 Italia ajunsese să se împrumute la 7% şi toată lumea bună a finanţelor îi cânta prohodul şi prevestea falimentul Italiei pentru că o dobândă de 7% era considerată insuportabil pentru un stat. Italia a fost salvată de UE pentru că altfel era sfâşiată. În situaţia asta este România de azi. Nu e în criză, dar dobânzile la creditele deja contractate sunt colosale şi ajung să coste peste 10% din veniturile bugetare. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Creșterea impozitelor și taxelor și introducerea impozitării progresive: soluțiile pentru acoperirea găurii bugetare / 4 scenarii de cote de impozitare a veniturilor – studiu ... Conform sursei citate, reforme fiscale relativ modeste ar aduce la bugetul de stat 38 miliarde de lei (7,6 miliarde de euro). “Această sumă permite finanțarea golului bugetar din prima parte a anului 2023 (20 miliarde RON) și un răspuns pozitiv la subfinanțarea învățământului reliefată de greva profesorilor (8 miliarde RON, 1,6 miliarde euro)”, se arată în document. Potrivit acestuia, mai puțin de jumătate din acești bani ar veni din introducerea unui impozit moderat progresiv la cote competitive regional, restul de bani venind din: – mărirea impozitului pe dividende la 18% – un impozit de 1,2% pe cifra de afaceri peste pragul de 1 miliard de lei pentru firmele din energie, 100 milioane RON pentru firmele din retail, toate firmele de jocuri de noroc – coborârea pragului la microîntreprinderi la 250.000 euro – eliminarea scutirilor din IT, construcții și agricultură.  “Aproape 61% din acest efort de mobilizare fiscală va trebui să vină din măriri de impozite și taxe, iar restul va trebui sa vina din eliminări de scutiri și taxe sectoriale pe construcții, IT, alimentar si agricultură”, se arată în document. Studiul mai spune că dacă societatea românească se poate mobiliza pentru un proiect strategic de transformare sistemică a sistemului fiscal pentru a-l aduce la media regională a țărilor cu care ne comparăm cel mai des (grupul Visegrad) va fi nevoie de un efort de patru ori mai mare decât ce sugerează documentul. “Astfel, pentru a ajunge la media ponderii veniturilor fiscale din grupul de referință reprezentat de țările Visegrad, ar mai fi nevoie de 130 miliarde lei (26 de miliarde euro) în condițiile în care nu se fac reformele sugerate de noi”, menționează sursa citată.  -„Această țintă va cere simultan impozite chiar mai mari și mărirea capacității de colectare a ANAF pentru a reduce mai ales flagelul neîncasării TVA /estimat la 33%), al prețurilor de transfer și transferurilor de datorie (impact neestimat, dar estimat în alte țări cu mare dependență de firme multinaționale ca fiind semnificativ)”. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“O nouă castă se pregătește să intre în sistem: asistenții de judecători (Interviu)  Un controversat proiect de lege votat de Camera Deputaților permite angajarea de absolvenți ai Facultății de Drept pe post de asistenți de judecători. Ei ar urma să-i ajute pe magistrații care se confruntă cu un volum foarte mare de dosare. Potrivit unei estimări realizate de Europa Liberă, ar fi vorba de aproximativ 4000 de posturi – asistenții de judecători urmând să fie plătiți precum judecătorii stagiari, adică 7000 de lei suma netă lunară. Proiectul, care a primit aviz pozitiv și din partea CSM, ridică însă mari probleme de constituționalite, explică la RFI Raluca Prună, fost ministru al justiției. Se crează o nouă castă: un fel de mini judecători care intră în sistem pe ușa din spate, atrage atenția Raluca Prună Raluca Prună: Mie proiectul mi se pare hazardat. Cred că va crea niște probleme mari de constituționalitate. Magistratura, justiția este o putere în stat și acest corp profesional are o recunoaștere de la lege care e una specială și care e reflectată în statutul magistratului în general. Dar aici vorbim numai despre judecători pentru că despre ajutorul pentru judecători este vorba. Este un corp profesional special care se pregătește greu și pe care societatea îl recunoaște ca fiind special inclusiv prin salarizare, pensii speciale, perioada limitată a activității profesionale de 25 de ani. Iar parcursul pentru a deveni magistrat nu este unul ușor. Trebuie să mergi printr-un Institut Național de Magistratură. România a făcut opțiunea asta prin acest institut. Mi se pare că acum, acest proiect introduce pe ușa din spate o instituție, acest asistent, ajutor al judecătorului, care din câte cunosc eu nu are precedent nicăieri în Uniunea Europeană și care are niște atribuții care nu sunt numai de ajutor. Se vorbește de faptul că judecătorul trebuie să fie degrevat ca să se ocupe de cauzele complexe și că acești asistenți, ajutoare de judecători pot să se ocupe de cauze mai simple. Ce înseamnă asta? Înseamnă că sunt și ei niște mini judecători? Ce înseamnă o cauză simplă? Și aș mai spune că în ciuda faptului că el a funcționat într-o fază de pilot și că există 165 de astfel de ajutoare de judecători, proiectul prevede că se pot angaja nu numai la judecătorii, dar până la Curți de Apel. Cele mai multe cauze din România se judecă în ultimă instanță la Curțile de Apel. Dacă am un proces, fără să intru în amănunte, cel mai probabil nu o să îl termin la Curtea de Casație, ci la o Curte de Apel. De aia mi se pare că dublarea atribuțiilor judecătorului fără garanțiile pe care un judecător trebuie să le ofere, fără să fie numiți în funcție de președintele României, fără să treacă prin Institutul de Magistratură și având dintr-odată salariul unui judecător debutant, mi se par că sunt lucruri care nu sunt constituționale. Repet. Eu nu cunosc să aibă un echivalent oriunde în altă parte în Uniunea Europeană. Dacă îmi îngăduiți, există magistrați asistenți la Curțile de Casație. La Înalta Curte de Casație și Justiție nu știu dacă există în România, dar la marile curți de casație din Franța de exemplu, există instituția magistratului asistent. Dar care nu vine de nicăieri și este numit în urma absolvirii facultății de drept de președintele unei instanțe, cum e aici ajutorul de judecător. E hazardat și cred că lovit de multe hibe de constituționalitate. Și nu mai vorbesc despre impactul bugetar. Citind expunerea de motive, pare o glumă, un râs în fața societății spunându-se că nu e un mare impact. De fapt, nu se face acest calcul și se creează o clasă de, să spunem, semi judecători deocamdată, care probabil că printr-o lege viitoare vor fi făcuți judecători pe ușa din spate. …. Și dacă îmi îngăduiți, poate CSM ar fi trebuit să se uite și să discute cu ministerul Justiției pentru ca în România să nu mai fie atât de facil accesul la justiție. Nu aș vrea să spun că accesul la justiție este facil. Ci numai că noi, prin tot felul de legi speciale, ajungem în instanță cu chestiuni care nu trebuie să fie deduse atenției unui judecător. La altceva trebuia să se uite CSM nu la crearea unei categorii de mini judecători. Pentru că sunt niște mini judecători. ….” Integral: https://www.rfi.ro

CSM spune“Baronii legii. De ce e greva magistraților total nepopulară, spre deosebire de cea a profesorilor … –Într-o scrisoare trimisă Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, mai multe asociații ale magistraților protestează față de o eventuală lege de reformare a sistemului de pensii speciale. – Motivația magistraților: dispariția privilegiilor ar duce la dispariția independenței profesionale. – Chiar dacă despre subiectul pensiilor speciale se discută de ani de zile, magistrații n-au avut niciodată mesaje convingătoare către societate. – O serie de decizii politice, luate de lideri care doreau să cumpere bunăvoința procurorilor și judecătorilor în cazul în care s-ar fi confruntat cu suspiciuni de corupție, au alterat contractul social inițial, transformând magistrații din România într-un fel de baroni ai legii. – După nepăsarea generală din jurul grevei, societatea arată că e pregătită să accepte o resetare din temelii a sistemului de justiție. …. Judecătorii și procurorii, deși nu au dreptul să facă grevă, au decis să inițieze această mișcare de protest numită „amânarea cauzelor” pentru a-și păstra privilegiile. Dacă greva cadrelor didactice, care a perturbat grav sfârșitul anului școlar, punând în pericol examenele naționale, a fost susținută puternic de opinia publică din România, nu cred că există ceva mai nepopular în țară, astăzi, ca pensiile speciale ale magistraților.  Vârsta timpurie de încheiere a carierei și faptul că după sfârșitul acesteia, în multe cazuri, magistrații primesc pensii mai mari decât salariul din timpul exercitării profesiei au creat un curent de opinie care dezaprobă privilegiile magistraților. …. În textul protestului se observă două lucruri: șantajul pe care îl exercită magistrații la adresa societății, sugerând faptul că renunțarea la privilegii ar duce la dispariția independenței lor și disperarea că o astfel de măsură e cerută chiar și de conducerea executivă a Uniunii Europene. Ar fi fost indicat, în opinia mea, ca asociațiile magistraților să scrie o scrisoare și cetățenilor români în care să enumere principiile etice, morale și profesionale ce stau la baza pensionării, în multe cazuri, la 45 de ani, obligând contribuabilul să plătească lunar o sumă de bani mai mare sau egală cu salariul avut. Deși despre subiectul pensiilor speciale se discută de ani de zile, magistrații n-au avut niciodată mesaje convingătoare către societate. Baronii legii … O serie de decizii politice, luate de lideri care doreau să cumpere bunăvoința oamenilor legii în cazul în care s-ar fi confruntat cu suspiciuni de corupție, au alterat contractul social inițial, transformând magistrații din România într-un fel de baroni, imposibil de tras la răspundere de societate. Astfel, pe parcursul unor ani, s-a ajuns ca vârsta de pensionare să scadă semnificativ, iar calculul drepturilor financiare cuvenite după încetarea activității să nu aibă nicio legătură cu principiul contributivității, aplicat celorlalți salariați. …. Magistrații au pierdut contactul cu realitatea ….Și-au folosit puterea și influența pentru a se poziționa deasupra legii și a celorlalți oameni până când s-au izolat și au pierdut contactul cu realitatea. …. Printre procurori și judecători sunt mulți oameni care-și fac treaba cu pasiune și responsabilitate, unii dintre ei recunosc, în discuții particulare, că s-a ajuns prea departe, dar marea majoritate nu vrea să renunțe la privilegiile financiare legate de vârsta de pensionare. …. Oricum, la nivelul societății, se manifestă o mare nemulțumire din cauza faptului că procurorii anticorupție au depus armele, prea multe decizii sunt în favoarea privilegiaților, criminalitatea crește, iar instanțele funcționează cu încetinitorul. ....”” Integral: https://spotmedia.ro

“Când dai și când iei Magistrații au anunțat că încep unul din cele mai aberante proteste. De astăzi, își vor suspenda activitatea pe o perioadă nelimitată, cu excepția unor cauze considerate urgente. De asemenea, protestul va afecta și mediul economic, pentru că va bloca activitatea Registrului Comerțului, ceea ce va însemna că înregistrările de firme, majorările de capital sau schimbările de statut nu se vor putea realiza. Paradoxal, protestele magistraților îi lezează direct chiar pe cei care plătesc taxe și impozite către buget pentru ca protestatarii să își poată primi salariile. Societatea românească tocmai a ieșit dintr-o grevă a profesorilor. O grevă care a fost oprită în cele din urmă la timp pentru ca o generație de tineri să își poată susțină examenele și deci să nu piardă un an de zile din viață. Adevărul este că greva profesorilor a făcut ca sfârșitul de an școlar să fie lamentabil, în sensul că profesori, elevi și părinți au închis ochii în ceea ce privește o așa-zisă recuperare a orelor de clasă pierdute și au organizat împreună festivitățile tradiționale de încheiere a anului școlar și de intrare în vacanță sau în examene. Protestul magistraților este mult mai ridicol decât cel al profesorilor. Măcar profesorii au defilat prin București pentru o creștere a salariilor. Magistrații blochează justiția și Registrul Comerțului pentru a-și apăra drepturile câștigate, în fapt, privilegii care îi așează în materie de beneficii salariale și de pensii pe primul loc între categoriile profesionale din România. Magistrații își apără dreptul de a fi speciali, adică dreptul de a ieși la pensie la o vârstă mai scăzută decât cea standard, dreptul de a avea o pensie în valoare de 80% din salariul brut plus sporurile din ultima lună de activitate plus dreptul de a se indexa pensia în funcție de salariul și sporurile pe care le au un magistrat aflat în serviciu, în aceeași funcție cu cel pensionat. Mai clar, pensia se mărește în funcție de salariile plus sporurile la zi. Sunt condiții cu totul și cu totul speciale, de aceea vine și denumirea de pensii speciale și nu de pensii de serviciu așa cum sunt calificate în legislația specifică. Problema care se pune cu ocazia protestului magistraților este așa-numita temă a „drepturilor câștigate”. În contexte diferite, politicienii au cedat oferind privilegii exagerate pentru o serie de categorii profesionale. În felul acesta s-au creat adevărate caste care și-au stabilit prin lege facilități cu totul speciale față de cetățenii normali care au contribuit ani de zile la bugetul asigurărilor sociale. Diferențele dintre speciali și cei care au plătit contribuții lună de lună au fost pe trei direcții: vârsta de pensionare, modul de calcul al pensiei și metoda de indexare. Astfel, magistrații au ajuns la o pensie medie de 21.300 lei, aproape de 10 de ori mai mult decât pensia media pe contributivitate. Toate privilegiile au fost obținute pe baza legilor. ….De fapt, politicienii români sunt foarte generoși atunci când dau din banii bugetului. Când vine momentul să ia, adică să schimbe ceva din privilegiile oferite, totul devine un fel de „misiune imposibilă”…..” Integral: https://www.rfi.ro

Este oficial: Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat suspendarea activităţii cu publicul, pe fondul răspândirii coronavirusului“Cu instanțele blocate de protestul magistraților, CSM vine cu noi precizări privind pensiile speciale / Solicitările exprese ale judecătorilor și procurorilor …. Cu ce NU sunt de acord magistrații  CSM susține, într-un comunicat de presă, că sistemul judiciar este de acord cu soluția legislativă ca nivelul maxim al pensiei să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate, precum și cu stabilirea unui prag de vechime de 25 de ani. Magistrații spun că sunt de acord și cu stabilirea unei vârste de pensionare, însă cer însă o perioadă de tranziție. Astfel, susțin ei, se va „asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar, care și-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit”. „Prin urmare, este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită”, se arartă în comunicatul CSM. De asemenea, potrivit CSM, este „necesar ca soluția legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislația care reglementează sistemul public de pensii”. „Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută și pentru magistrați, mai ales în condițiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil”, menționează sursa citată. …. Reforma pensiilor speciale este un jalon în PNRR, România riscând să piardă peste 3 miliarde de euro de la UE în caz că nu o face. Beneficiari de pensii speciale – de serviciu și militare – sunt în jur de 190.000 de persoane, grosul fiind la pensiile militare – aproape 180.000 – unde intră cele de la MAI, MApN, SRI, SIE și STS. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone a cerut anularea condamnării. ÎCCJ a amânat pronunțarea pentru 17 mai – Evenimentul Zilei“EXCLUSIV Judecătoarele care l-au eliberat pe Piedone au salarii între 25.000 – 28.000 lei/lună .… Cele trei judecătoare care l-au eliberat pe Piedone au, fiecare, salarii între 25.000 – 28.000 lei/lună Trei judecătoare au decis, ieri, eliberarea lui Cristian Popescu Piedone, care fusese condamnat la 4 ani de pușcărie în Dosarul Colectiv. Piedone a fost eliberat din pușcărie printr-un recurs extrordinar făcut la Înalta Curte de Casație și Justiție. Piedone se afla, deja, de un an în pușcărie. …. Newsweek România a anunțat, în premieră, numele celor 3 judecătoare care au decis eliberarea lui Piedone.  Judecătoarele ÎCCJ Elena Barbu, Eleni Cristina Marcu și Valerica Voica au dispus achitarea definitivă a lui Cristian Popescu Piedone. Primele două au semnat o scrisoare în care îi înfierau pe magistrații care protestau față de OUG 13 în epoca Dragnea. Pentru prestația sa de la Înalta Curte de Casație și Justiție, statul român le plătește foarte bine, potrivit documentelor consultate de Newsweek România. ….” Integral: https://newsweek.ro

Banca Internațională de Investiții, cunoscută ca „banca de spionaj” a Rusiei, se retrage din Ungaria după sancțiunile impuse de SUA | Digi24“România rămâne acționară în două bănci controlate de Rusia, la 15 luni de la declanșarea războiului … România rămâne acționară în două bănci controlate de Rusia, la 15 luni de la declanșarea războiului. La un an și patru luni de la invazia Ucrainei de către trupele rusești, statul român a făcut mult prea puțin pentru a se retrage din acționariatul celor trei bănci controlate de Federația Rusă: Banca Internațională de Investiții (BII), Banca pentru Cooperare și Dezvoltare la Marea Neagră (BCDMN) și Banca pentru Investiții și Cooperare Economică (BICE). Formal, ne-am retras doar din banca spionilor ruși  Conform unor surse guvernamentale, statul român a reușit să finalizeze, la începutul acestei luni, pe 6 iunie, formalitățile de retragere din acționariatul Băncii Internaționale de Investiții (BII).   Procesul a durat mai bine de un an și trei luni, oficialii guvernamentali anunțând oficial, la o lună de la izbucnirea conflictului din Ucraina, că se vor retrage din acționariatul acestei bănci.  Oficialii Ministerului Finanțelor Publice (MFP) nu au răspuns întrebărilor Newsweek România legate de stadiul demersurilor întreprinse de statul român pentru a ieși din acționariatul acestor trei bănci și cum ne vom recupera banii investiți în acestea.  În BII, Federația Rusă are 43%, iar România 7,5%, restul acțiunilor fiind deținute de o serie de state comuniste sau foste comuniste din estul Europei și din Asia. Al doilea cel mai mare acționar al băncii, cu 17%, este Ungaria. Etichetată drept “banca spionilor” ruși, BII are sediul central la Budapesta, și a fost condusă de Nikolai Kosov, fiul unui fost spion KGB, Elena Kosov. Newsweek România a scris recent că 11 fonduri private de pensii din România au blocate 440 milioane lei în obligațiuni ale BII. Cea mai mare expunere o aveau olandezii de la NN cu aproape 60% din total. …. Procesul de recuperare a investiției făcute de statul român în această bancă, însă, este unul diferit și neclar cum va fi finalizat având în vedere că această bancă cu sediul la Budapesta este în cvasifaliment după ce a fost inclusă pe lista de sancțiuni atât de către instituțiile europene dar și de către guvernul SUA. ….” Integral: https://newsweek.ro

Ce rol are Parlamentul României. Care e diferența dintre Camera Deputaților și Senat“Deputaţii au adoptat proiectul care abilitează Guvernul să emită ordonanţe, pe perioada vacanţei parlamentare / Legea merge la promulgare …. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2023, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2023. Astfel, în temeiul Constituţia României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2023, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2023, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: ….” Integral: https://www.news.ro

Avioane Craiova va moderniza 10 avioane românești IAR-99 pentru pregătirea piloților de F-16 - Forbes.ro“Un eșec usturător: După trei ani de contract și cu banii alocați, Avioane Craiova nu a modernizat încă niciun avion IAR-99  La 3 ani de la semnarea contractului cu Fabrica Avioane Craiova pentru modernizarea a 10 avioane militare de antrenament ale MApN, avionul IAR-99 Standard Modernizat (SM) a rămas doar pe hârtie. Fabrica de stat Avioane Craiova nu a fost în stare să procure toate piesele necesare modernizării, deși banii pentru proiect au fost alocați, transmite jurnalistul Adelin Petrișor într-un reportaj TVR. Armata a oferit peste 55 de milioane de euro pentru modernizarea a 10 aparate IAR-99. Contractul pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 la nivelul SM (Standard Modernizat) a fost semnat în august 2020 și avea termen patru ani pentru realizarea întregului lot. Însă, deși au trecut deja aproape 3 ani, nici măcar un singur avion nu a fost modernizat complet, programul fiind mult întârziat. Vorbim de cele 10 aeronave școală IAR-99 Standard (în configurația de bază, clasică de la nivelul anului 1989) din dotarea MApN. Armata mai are şi 11 aeronave IAR-99 Şoim (modernizate cu sistem de avionică la nivelul anului 1996, folosite pentru a facilita instruirea pe aeronavele MiG-21 LanceR). … Valoarea contractului este de 275 de milioane de lei, plus TVA (327,25 milioane de lei în total), iar durata de 48 de luni pentru livrarea tuturor celor 10 aparate modernizate. Din această sumă, compania Avioane Craiova a încasat în avans două tranșe, 51.775.400 lei în 2020 și 46.398.600 lei în 2021. ….. În decembrie 2020 Avioane Craiova acordau un contract de circa 27 milioane de dolari către israelienii de la Elbit Systems pentru echipamentele necesare modernizării avioanelor. Elbit a mai participat în trecut și la programele de modernizare ale avioanelor MiG-21 și ale celor 11 avioane IAR-99 Șoim. În 2022, când era deja clar că programul are întârziere, directorul Avioane Craiova dădea vina pe compania Elbit pentru întârziere. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

“Înșelarea din nou a Diasporei …. Am venit cu drag între 24 și 26 mai 2023 la București și am participat la „Festivalul Aici-Acolo”, organizat cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni de către Departamentul Românilor de Pretutindeni (DRP). Pe data de 16 iunie 2023 însă site-ul DRP publică un document numit „Rezoluție” și alteori “Rezoluția Românilor de Pretutindeni”, alcătuit „prin grija doamnei Sandra Pralong – consilier de stat din cadrul Administrației Prezidențiale și a domnului Gheorghe Cârciu – secretar de stat pentru românii de pretutindeni din cadrul Guvernului României”. În numele documentului se cere instituțiilor statului „grabnica soluționare” a cerințelor incluse. Anunțul care însoțește documentul pretinde că participanții la festival „și-au exprimat opiniile în privința principalelor teme de interes pentru românii din diaspora și din comunitățile istorice”, că documentul este formulat „în urma unor dezbateri”, și a fost „supus aprobării tuturor participanților”. Problema este că demersul se bazează pe o înșelăciune: 1. Festivalul nu a fost anunțat participanților ca o pregătire a acestui demers, 2. Nu ni s-au ascultat opiniile pentru că nu au existat dezbateri în festival, cu atât mai puțin pe punctele propuse, 3. Nu a fost organizat un vot reprezentativ, 4. S-au exclus alte probleme semnalate de participanți, iar 5. Documentul a fost adoptat „grabnic”, cu acord implicit și termene de 24 de ore. ….Am comunicat cu bună credință și în timp util către departament problemele de procedură. Au fost ignorate. Mai grav este că publicarea acestui document cu grave vicii de procedură discreditează nu atât persoanele semnatare dar instituțiile Statului Român care îl girează: Președintele, Guvernul, și Departamentul Românilor de Pretutindeni. …. Pe 8 iunie, am participat la o dezbatere organizată de jurnaliștii români din Diaspora. Dezbaterea întreagă poate fi urmărită aici și a adunat o largă serie de suferințe și probleme ale românilor din diaspora. Niciuna din cele de mai jos nu se regăsește în documentul propus. Enumăr aici doar câteva: „Organizarea unui Congres anual al Diasporei la care asociațiile românești din Diaspora sa fie implicate în organizare și să participe reprezentanții aleși ai Diasporei, din Diaspora. Organizarea congreselor și întâlnirilor Diasporei sa fie modulară, asemeni conferințelor, cu plenare și keynote speakers, și apoi dezbateri reale pe teme, subteme și subiecte specializate. Sprijinirea mai multor forme de comunitate românească:

  • Organizarea de centre cultural-sociale și protecție pentru femeile care se îmbolnăvesc la muncă în străinătate (cursuri de bucătărie de bază pentru badante, cursuri de broderie, etc.).
  • Sprijinirea proiectelor prin care tinerii învață valori civice, sa înțeleagă binele comun, să își dezvolta spiritul antreprenorial, să își pregăteasca mentalitatea pentru noțiunea de cetățenie.
  • Programe de informare pentru sănătate mintală în limba română. Românii din străinătate suferă adeseori de izolare, stres, și anxietate.
  • Program de informare pentru romii care ajung să fie exploatați în străinătate. Programe care să îi ajute la integrare.
  • Sprijinirea semnificativă a bibliotecilor românești din străinătate, ca spații de comunitate, cunoaștere și comunicare în care astfel de programe pot fi găzduite.

Întâlnirile cu autoritățile române sa fie anunțate cu mai mult timp înainte, nu doar cu doua zile înainte. Alocarea de fonduri pentru îngrijirea mormintelor si monumentelor românești din străinătate. Reamenajarea corespunzătoare a consulatelor, fără bariere arhitectonice, și cu o reală facilitate de deplasare pentru persoanele cu handicap. Problemele cetățenilor români cu domiciliul in străinătate si posesori de pașapoarte CRDS: nu putem vota pe baza Pașaportului CRDS, nu putem semna acte notariale, nu putem încheia nici un document în formă autentică, nu putem participa la încheierea de acte succesorale, nu putem închiria o locuință, nu ne putem legitima cu Pașaportul CRDS în fața instanțelor de judecată, nu ne putem asocia în cadrul societăților comerciale, nu putem deschide conturi bancare, nu putem obține un permis de conducere, nu putem nici să conducem vehicule în România pentru că Regulamentul de aplicarea a Codului rutier prevede obligativitatea prezentării la control a actului de identitate, nu ne putem căsători, nu putem divorța, nu ne putem asista bolnavii in spital. Putem oare muri?” La acest moment, un act minim de reparație este retragerea de către departament a titulaturii de „Rezoluție a Românilor de Pretutindeni” de pe acest document. ….” Integral: https://www.contributors.ro

OMV începe exploatarea în Marea Neagră. Vor fi exploatați 2000 de angajați noi“OMV începe exploatarea în Marea Neagră. Vor fi exploatați 2000 de angajați noi …. „Ne-am gândit să începem cu niște salarii mici, că doar de-aia facem afaceri aici. Apoi vom încerca o schemă cu orele suplimentare, gen, să nu le plătim cum cere codul muncii. Faze de-astea. Apoi lucrăm și la concedii, știți ce zic?”, a declarat un reprezentant al companiei. Economiștii estimează că o bună exploatare a angajaților va aduce un profit și mai mare pentru OMV anul acesta. Totodată, exploatarea relației de prietenie pe care o au cu Consiliul Concurenței va asigura venituri consistente în a doua jumătate a anului. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 22 iunie.”Când magistrații sfidează legea. Greva după anii concubinajului”

Summer Heat Hazards - Narellan Animal HospitalBuna dimineata intr-o zi de joi, 22 iunie! Vremea va fi călduroasă, în majoritatea regiunilor. Seara va mai ploua local, în partea de vest și nord-vest a țării. Tot aici s-ar putea ca ploile să fie însoțite de descărcări electrice și grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade Celsius, iar cele minime între 14 și 22 de grade Celsius. Bucuresti: 32/19 gr.C.

spitale Covid București - Stiri - spotmedia.ro“Opinie Georgiana Mihalache, ZF. Cine „îşi mai permite” un doctor? O consultaţie la un medic bun a ajuns la 100 de euro ….Să mergi la doctor pentru o consultaţie la orice specialitate medicală în Bucureşti a devenit aproape un lux atunci când vezi preţurile, care sar lejer de 300 de lei şi ajung la 500 de lei – 100 de euro la anumiţi medici. …. Chiar şi cei cu salarii bune consideră că peste 300 de lei pe un consult de 10-15 minute este prea mult, mai ales că în acel timp cu medicul nici nu află mare lucru, în afară că trebuie să facă alte investigaţii, costisitoare la rândul lor. „Am plătit 350 lei pe o ecografie care a durat 5 minute, doctorul voia să plătesc şi consultaţia de 250 de lei fără să fi întrebat nimic”, „am dat 300 de lei pe o consultaţie la dermatologie, mi se pare enorm”, „l-am programat pe tatal meu la consult si costa 450 de lei” sunt trei dintre plângerile pe care le-am auzit în ultima lună de la persoane stabile financiar, cu venituri medii sau peste. Am plătit 300 lei consultaţia în privat la ortoped pentru tatăl meu, care a durat 10 minute, deci 30 de lei pe minut. Tot de banii aceştia am aflat că trebuie făcut şi RMN, 550 lei. Total – 850 de lei dintr-un foc, într-o singură zi, o treime din pensia pe o lună întreagă a unui om care a cotizat la stat 32 de ani. Am plătit eu investigaţiile pentru că altfel nu le-ar fi făcut. Nu ar fi căutat şi sunat la toţi operatorii de imagistică medicală pentru a găsi cel mai apropiat loc disponibil. Plus că nu prea mai putea să aştepte pe liste de 1-3 luni. Tot ocolind sistemul sanitar din lipsa unei strategii reală de prevenţie a celor care s-au perindat pe la conducerea Sănătăţii, a ajuns să aibă nevoie de investigaţii cât mai rapid. Mai mult, clinica nu colabora cu Casa de Asigurări. Sunt o mulţime de specialităţi medicale pentru care operatorii privaţi pur şi simplu aleg să nu colaboreze cu CNAS, spunând că decontează prea puţin. Jucătorii privaţi spun că decontează Casa puţin, deci nu contractează serviciile, Casa se face că nu aude, iar această stare de letargie în care nimeni nu face nimic pentru a schimba o problemă durează de ani şi ani de zile. Într-adevăr, CNAS nu ţinea pasul cu tarifele practicate în privat nici înainte de aceste scumpiri, la preţurile actuale e deja misiune imposibilă, la cum este construit şi mai ales cheltuit bugetul Sănătăţii. Dar pacienţii ce vină au în această ecuaţie care nu a fost rezolvată timp de 10-15 ani de când a început sistemul privat să se dezvolte? .... O altă situaţie – o bătrână care are nevoie de o operaţie la ochi trebuie să dea 4.000 lei pe operaţie la stat pentru că trebuie să cumpere cristalin, ea având 1.500 lei pensie. Acest pacient trebuie să nu mănânce şi să nu cheltuie nimic timp de două luni jumătate pentru a-şi permite „luxul” de a vedea. Scriam la început de an că un angajat român cu salariu minim contribuie lunar la stat cu 280 de lei pentru sănătate, ceea ce la final de an înseamnă 3.300 de lei, din datele ZF, colectate de pe platforma calculator-salarii.ro. Cu cât creşte salariul, cu atât contribuţia este mai mare, aceasta fiind de 10% din salariul brut în fiecare lună. Primesc toţi angajaţii servicii medicale de cel puţin 3.000 de lei pe an fără să plătească sau să aştepte luni întregi într-un sistem de stat unde şi să te programezi e greu? „Încerc de câteva zile sa-mi fac o programare la ortopedie la Spitalul Universitar. Nu răspunde nimeni la ambulatoriu… Am sunat la urgenţe. Mi-a făcut legătura la ortopedie. A sunat şi a închis”, îmi scria un coleg acum câteva săptămâni. ….? De când s-a transformat sănătatea dintr-un drept constituţional, într-un lux, pe banii noştri? ….” Integral: https://www.zf.ro

Încep protesteleCând magistrații sfidează legea. Greva după anii concubinajului  Greva care se extinde în instanțe și parchete este nu numai ilegală, ci și demolatoare pentru încrederea esențială a justițiabilului în magistrați. Iar acest mod de acțiune face ca nici motivele justificate de nemulțumire să nu mai fie înțelese și acceptate de societate.  Potrivit art 170 din Legea dialogului social 367/2022, judecătorii și procurorii nu au dreptul să facă grevă. Faptul că ei nu o numesc grevă, ci amânarea cauzelor care nu sunt urgente, nu îi schimbă esența. Este o grevă ilegală. …. Ironic, printre cauzele urgente se numără și judecarea legalității grevelor. Pe a magistraților cine să o judece? Tot magistrații? Așa cum magistrați au judecat și decis majorarea salariilor breslei, implicit a propriilor salarii, cu 25%? CSM nu numai că se declară 100% în favoarea grevei, dar unul dintre judecatorii CSM a cerut marți declanșarea protestului afirmând într-un mesaj scris pe whatsapp: “dacă mâine nu vom arăta că suntem o putere care nu poate fi călcată în picioare, nu mai există nicio speranță ca celelalte două puteri să ne și asculte, nu doar să ne audă.”  Este în mod evident un abuz de putere bazat pe certitudinea impunității, care reflectă o mentalitate periculoasă de stat în stat, dar și dispreț față de lege și legalitate. Ce autoritate morală mai poate avea un judecător acum grevist nelegal să pronunțe nelegală greva altor angajați? În general, ce autoritate morală mai poate avea un judecător aflat acum într-o situație sfidător nelegală să impună aplicarea legii? Limitarea dreptului la greva face parte dintre restricțiile pentru care judecătorii au, trebuie să aibă, un statut privilegiat, cu beneficii financiare importante, inclusiv pensiile de serviciu, pe care nimeni nu vrea să le desființeze acum, ci doar să le readucă la condiții rezonabile, așa cum au fost la origine, în reforma lui Valeriu Stoica din 1997. Această încălcare sfidătoare a legii, pentru care nimeni nu are ce să le facă și ultimul cuvânt le va aparține oricum într-o instanță, are că principală victimă justițiabilul, care plătește statutul special al magistratului și de la care are dreptul să aștepte în primul rând să fie tratat cu respect. Iar magistrații, spre deosebire de profesori de exemplu, nu își pierd în timpul grevei leafa plătită de amărâții care vor aștepta și mai mult decât până acum o soluție. Pe ei cine să-i asculte când magistrații pe care îi plătesc le refuză judecata încălcând legea? Da, magistrații au dreptate când spun că muncesc în condiții foarte proaste, sunt de departe cei mai încarcați cu dosare din UE și că instabilitatea și incoerența legislativă fac justiția un sport extrem. Dar principala victimă este tot justițiabilul, pentru că el decontează până la urmă toate aceste aberații care duc la procese interminabile și, adesea, la soluții contradictorii. În plus, nu pentru asta, în primul rând, fac greva magistrații. Fac, la fel ca în 2009, în primul rând pentru banii lor, atunci pentru salarii, acum pentru pensii. Pe fond, în privința principalei probleme în discuție, vârsta de pensionare, partea de dreptate a magistraților vine de la tipicul mod de acțiune golănesc al politicului. …. Și da, au dreptate magistrații că e normală o consultare transparentă și corectă cu sistemul judiciar, dar aici se răzbună practica ultimilor ani și pe politic, și pe CSM, și pe o bună parte din sistem. Fostul CSM a stat numai “în pat” cu politicul, mai ales cu PSD. Cum a obținut CSM mutilarea proiectelor legilor justiției după bunul plac și interes? Sub amenințarea PSD că nu votează decât ce are avizul CSM. Acum ambele părți descoperă limita concubinajului – propriul interes. Pe de altă parte, nici CSM nu e transparent. Se tot face trimitere la propunerile cu care președinta ICCJ și președintele CSM s-au dus la discuții cu guvernul. Care sunt ele concret? Nu scrie niciunde. ….O problemă majoră este că la Justiție a aterizat un ministru care nu pare a înțelege nimic din nimic……” Integral: https://spotmedia.ro

Procesiunea de Florii înlocuită cu Pelerinajul Învierii, în municipiul Botoșani - Gazeta de Botoșani - GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani“Preoții, ajutați de protestele profesorilor să aibă salarii mai mari. Cât câștigă acum Patriarhul BOR  Preoții ar fi beneficiari indirecți ai majorărilor salariale obținute de cadrele didactice în urma grevei. Potrivit legii, salariile clericilor sunt calculate pe baza celor ale profesorilor. …. În acest moment, legea personalului clerical prevede că salariile preoților pornesc de la puțin peste 1.100 de lei și ajung la până peste 3.000 de lei, în funcție de pregătirea și de vechimea acestora. Lefurile sunt calculate astfel încât să reprezinte 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice. Așadar, majorarea salariilor pentru profesori atrage după sine și creșterea salariilor preoților. Salariile preoțiilor în funcție de vechime și de studii …. Număr total de posturi pentru care se asigură finanțarea: 15.272  sursa: Lege 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Surse politice susțin că în negocierele pe care sindicatele din învățământ le-au avut cu politicienii nu s-a discutat niciodată de salariile preoților. Însă din moment ce această categorie este inclusă în anexa din legea salarizării profesorilor, majorarea se produce automat – susțin surse guvernamentale.  … În acest moment, sunt aproximativ 14.000 de clerici ai bisericii ortodoxe. …. Șefii Bisericii Ortodoxe Române sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică. Așa se face că Patriarhul BOR câștigă cât președintele Camerei Deputaților sau al Senatului, arhiepiscopii câștigă cât un ministru, iar cei care au un rang inferior pot ajunge la salariul unui deputat sau senator care nu are funcție în Parlament. Pentru a plăti salariile preoților, în acest an au fost alocați de la bugetul de stat peste 817 milioane de lei, iar personalul neclerical a costat aproape 10 milioane de lei. ….” Integral: https://stirileprotv.ro

Farm Machinery Wallpaper Hd - Massey Ferguson Wallpaper Hd - 1920x1080 Wallpaper - teahub.io“USR și Forța Dreptei atacă la CCR o lege care prevede că arenda nu poate fi încheiată pe o perioadă mai mică de 7 ani: atac la dreptul de proprietate  Partidele USR și Forța Dreptei vor ataca la Curtea Constituțională un proiect de lege inițiat de PSD care prevede că un contract de arendă agricolă nu poate fi încheiat pe o perioadă mai scurtă de 7 ani, potrivit unui comunicat de presă. Un astfel de proiect ar avantaja arendașii. ”Legea este un atac asupra libertății și proprietății cetățenilor”, arată cele două partide, care spun că ”proiectul legislativ este o continuare a modului de acțiune al comuniștilor, fiind o lege nocivă și neprofesional concepută, care afectează dreptul fundamental al românilor de a dispune de terenurile pe care le-au dobândit prin muncă proprie sau moștenire”. „Proiectul în cauză ignoră total principiul libertății contractuale, fără a oferi vreo justificare solidă. În spatele acestei legi se află, fără îndoială, baronul PSD-ist Paul Stănescu din Olt”, a declarat Silviu Dehelean, deputat USR. În combinație cu Legea 17/2014, acest nou proiect de lege pare să aibă ca scop concentrarea puterii în domeniul agricol în mâinile unui număr redus de arendași – mari proprietari, fie ei români sau străini, lăsând proprietarii de drept la discreția acestora, arată USR. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Harta reclamelor la păcănele“Trei proiecte legislative care privesc restricții pentru industria jocurilor de noroc, blocate în comisiile Camerei Deputaților / USR acuză sabotaj din partea PSD și PNL / Cum răspund cele două partide  Trei proiecte de lege care privesc restricții pentru industria jocurilor de noroc  sunt blocate la comisiile din Camera Deputaților. Termenul de depunere a rapoartelor necesare a expirat acum mai bine de două luni. Liderul grupului USR, Ionuț Moșteanu, acuză o situație fără precedent în cazul proiectelor care au primit în Biroul Permanent al Camerei Deputaților câte cinci-șase comisii raportoare, deși în mod uzual, inițiativele legislative sunt alocate către două-trei comisii. De cealaltă parte, liderii grupurilor parlamentare ale PSD și PNL – partide acuzate de USR că sabotează proiectele susțin că au depus și ei la Senat propriile proiecte pe care vor să le voteze la pachet. ….Cel mai avansat dintre proiecte este inițiativa ”Fără păcănele lângă școli”, depusă de USR și adoptată în luna martie de Senat cu 97 de voturi pentru și unul împotrivă. Acum se află la Camera Deputaților care este cameră decizională. Proiectul prevede ca sălile de jocuri de noroc sau cazinourile să nu poată fi amplasate la o distanță mai mică de 300 de metri de locurile de joacă, școli, bănci sau instituții de cultură. În anumite condiții, jocurile de noroc se vor putea organiza în cinematografe, săli de sport sau case de cultură. Dacă legea va fi promulgată, investitorii vor avea la dispoziție un an să mute sediile actuale, acolo unde este cazul. Inițiativa așteaptă rapoarte de la șase comisii, iar termenul de depunere a documentelor a expirat la începutul lunii aprilie. …. Între timp, deputații USR au reușit să obțină două rapoarte de la Comisiile de învățământ și industrii, însă la fiecare pas proiectul întâmpină obstacole. De exemplu, la dezbaterea de la Comisia de învățământ, deputatul PSD Dan Cristian Popescu a preluat și susținut argumentele reprezentanților industriei jocurilor de noroc, își amintește Diana Stoica. ”Dacă noi interzicem toate păcănelele, acele persoane care vor să se îmbogățească fără muncă (…) se vor duce într-o zonă gri sau neagră, o să meargă în online. Ce avem azi reglementat sunt aceste săli de jocuri, dar în online poate intra oricine, e mai greu să controlezi site-urile. Este valabil și în cazul reclamelor, se vor muta în online”, a declarat Dan Cristian Popescu în ședința Comisiei de învățământ de pe data de 23 mai 2023. …. Fără reclame stradale la păcănele Al doilea proiect blocat la comisiile din Camera Deputaților interzice reclama, publicitatea stradală sau orice alt timp de activități de marketing pentru jocurile de noroc, în spații publice deschise.  ….” Integral: https://www.g4media.ro

Un consilier de stat în Cancelaria premierului Ciolacu raportează că a primit o donație de 80.000 de dolari / Banii provin de la fiica unui om de afaceri arestat de FBI și condamnat la 13 ani de închisoare în SUA pentru dare de mită“Un consilier de stat în Cancelaria premierului Ciolacu raportează că a primit o donație de 80.000 de dolari / Banii provin de la fiica unui om de afaceri arestat de FBI și condamnat la 13 ani de închisoare în SUA pentru dare de mită  Premierul Marcel Ciolacu a numit-o, ieri, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului pe Carmen Orban (54 de ani). Conform declarațiilor de avere depuse între 2017 și 2019, în calitate de manager al Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban a primit drept donație suma de 80.000 de dolari de la Raluca Simona Turiceanu, una dintre fiicele lui Dumitru Martin, un controversat om de afaceri din Constanța, membru al ”Grupului Polaris”. Dumitru Martin a fost arestat de FBI în decembrie 2015 și condamnat, în 2017, la 13 ani de închisoare pentru că a dat mită ca să prindă un contract de 10 milioane de dolari cu armata americană pentru a deveni furnizor de containere de transport și depozitare pentru forțele americane din baza ”Mihail Kogălniceanu”. Fiica lui Martin a refuzat să explice donația, iar Carmen Orban nu a putut fi contactată până la momentul editării acestui articol. O sursă guvernamentală a confirmat faptul că noul consilier de stat este una și aceeași persoană cu fostul manager de la Institutul Fundeni. Medic și conferențiar universitar, înainte de numirea de ieri, Carmen Orban era director general al Grupului Medical Monza și șefă a Compartimentului ATI de la Spitalul Universitar București. Ea a absolvit Liceul B.P. Hașdeu din Buzău, în 1987, la un an după actualul său șef, Marcel Ciolacu care a absolvit Liceul Mihai Eminescu din aceeași localitate. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Elevii nu mai pot fi exmatriculați! De când intră în vigoare noua regulă - Kanal D Romania“Generația 2023. Aproape 20% dintre elevii care au intrat în școala primară acum nouă ani nu au mai ajuns să susțină Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Unde sunt 38 de mii de copii …. Potrivit potrivit datelor Institutului Național de Statistică, obținute la solicitarea Edupedu.ro, au fost înscriși în clasa pregătitoare, în septembrie 2015, peste 192 de mii de copii în școlile publice și private din România. Nouă ani mai târziu, după ce au parcurs ciclurile primar și gimnazial, au ajuns să fie prezenți la cel puțin o probă de la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a doar 154.600 de elevi. Diferența de 38 de mii de elevi înseamnă aproape 20% din generația care a intrat în școală în septembrie 2014. Unde sunt 38 de mii de copii – cronologia unei generații În septembrie 2014 Ministerul Educației nu anunța în niciun comunicat sau comunicare publică numărul exact al elevilor care s-au înscris la clasa pregătitoare, așa cum nici în ultimii ani nu a facut-o. Dar Institutul Național de Statistică a consemnat la debutul acelui an școlar, 2014-2015, un număr de 192.686 de elevi în clasa pregătitoare. Dintre ei, 105.633 erau în orașe, iar 87.056 în mediul rural. Este momentul zero al acestei generații, acestea sunt numerele la care ne raportăm pentru toate momentele ulterioare. La finalul clasei pregătitoare, în iunie 2015, după doar 9 luni de școală, datele INS consemnează 189.267 de elevi în acest prim an de învățământ primar. Deja după primul contact cu școala, 3.419 elevi nu mai figurau în evidențe, raportat la începutul anului școlar. În septembrie 2019, când elevii intră în clasa a V-a, cohorta număra 192.842 de elevi – aici preluaseră deja și repetenții rămași din anul dinaintea lor, mai ales că peste 7.400 dintre elevii de clasa a V-a au la momentul respectiv 13 și 14 ani. La finalul clasei a V-a, în iunie 2020, rămân 184.052 de elevi care trec mai departe, conform datelor INS obținute la solicitarea Edupedu.ro, iar 5.707 sunt declarați repetenți. În clasa a VII-a, la finalul anului școlar 2021-2022, această generație de elevi număra 172.765 de copii promovați în anul următor. Până aici, se poate vedea că sunt cu 19.921 de elevi mai puțini decât la intrarea în clasa pregătitoare. Procentual, pierderea sau lipsa înseamnă 10,3%. Intră în clasa a VIII-a 177.657 de elevi. Creșterea față de clasa a VII-a este dată aici de preluarea majorității celor 5.780 de elevi repetenți, veniți să mai facă o dată clasa a VIII-a. Dintre cei ajunși în clasa a VIII-a în septembrie 2022, 103.944 sunt din mediul urban și 73.713 din rural, conform datelor INS. Ministerul Educației nu a comunicat câți absolvenți de clasa a VIII-a există în iunie 2023, rad ministerul Educației a anunțat că din cei 176.000 de elevi aflați în evidență, în clasa a VIII-a, „doar 161.654 au ajuns să fie înscriși în examenul de Evaluare Națională“. O explicație dată în prima fază, duminică 18 iunie, lapidar de către secretarul de stat Florian Lixandru, conform căruia diferența de peste 15.500 de elevi între cei înmatriculați în clasa a VIII-a și cei înscriși la Evaluarea Națională ar fi din cauză că elevii lipsă „fie nu au promovat clasa a VIII-a, elevii fiind declarați repetenți, sau nu doresc să susțină Evaluarea Națională”, a fost nuanțată luni, 19 iunie: …. Diferența între numărul celor prezenți la măcar o probă a Evaluării Naționale 2023 și cei 192.686 de copii care au intrat în urmă cu 9 ani în clasa pregătitoare, este de 38.085 de tineri de 14 ani. Vorbim despre echivalentul a 1.523 de clase a câte 24 de elevi sau de echivalentul populației unui oraș de mărimea Mediașului, din județul Sibiu. În medie, circa 5 mii de elevi rămân repetenți în clasa a VIII-a, dar numărul acestora este oricum compensat de elevii repetenți preluați la începutul anului școlar, așa că aceștia nu sunt puși la socoteală. Până în prezent niciun oficial din Ministerul Educației nu a vorbit public despre ce se întâmplă de-a lungul ciclurilor primar și gimnazial cu aceste generații de elevi. …” Integral: https://www.edupedu.ro

Un supermarket în La Verrie, Franța, 9 decembrie 2022. Consumatorii francezi se confruntă cu creșterea prețurilor la alimente de luni de zile.“Cauza principală a inflației rămâne deficitul. Cu expansiunea monetară din spate, cu îndatorarea de anul trecut (Interviu) …. Zahărul, untul, ouăle și telemeaua s-au scumpit cel mai mult în luna mai, dacă comparăm prețurile cu cele din mai anul trecut. Dacă însă le comparăm cu cele de la începutul acestui anului, cartofii sunt campionii scumpirilor, cu peste 25 de procente, arată datele INS. Dar asta nu înseamnă că prețurile scad, doar că ele vor crește mai lent. Economistul Cristian Păun a explicat la RFI de ce continuă să crească prețurile. Avem, în primul și în primul rând, din punctul meu de vedere, o problemă legată de oferta. E prea puțină oferta, prea puțin diversificată, prea puțin avansată din punct de vedere al prelucrării. Și aici, dacă facem referire strict la alimente, unde avem cele mai mari probleme, noi stocăm foarte puțin, prelucrăm foarte puțin, procesăm foarte puțin din tot ceea ce producem pe zona agricolă, pe zona alimentară. În continuare avem prea puține investiții în această industrie și, în consecință, cererea pe care o au românii legată de alimente nu este pe deplin satisfăcută. Chiar putem spune că foarte puțini din această cerere este satisfăcută de industria locală și aici mă refer (de ce ce spun puțin? pentru că trebuie să comparăm cu ceva. Da? Evident) la potențialul pe care îl avem. Adică e clar că agricultura și industria aferentă funcționează deocamdată la sub potențialul ei. Și mai avem încă multă vreme până când vom ajunge la o industrie care într-adevăr să conteze și să poată „să facă” prețurile în piață, astfel încât într-un final să nu mai avem probleme din această direcție. Mai vorbim, de asemenea, de, să spunem așa, incertitudini cu privire la ce o să se întâmple în perioada următoare, pentru că vedem tot felul de mesaje care vin din toate direcțiile cu privire la intrarea în recesiune, intrarea într-o zonă din aceasta de scădere economică, Germania, zona euro și acest lucru cu siguranță că este un element de incertitudine. ….Este destul de simplu de explicat, pentru că deficitul înseamnă că Guvernul cheltuiește mai mult decât își poate permite și obține din taxele pe care le percepe, cu precădere mediului privat. Dar Guvernul, în momentul de față, nu acționează așa. El nu se limitează doar la taxare și la ceea ce obține prin taxare, ci el cheltuiește mult mai mult decât obține din această taxare. Adică de undeva, cheltuind resurse pe care nu le are, aduce o putere de cumpărare pe care o introduce în piață suplimentar față de puterea de cumpărare existentă, redistribuită sau nu prin sistemul de taxare. Adică aducem din viitor în prezent putere de cumpărare pe care astăzi nu o avem, sperând că o vom avea în viitor. Cauza principală a inflației astăzi în România rămâne partea aceasta de deficit. Cu expansiunea monetară din spate, cu îndatorarea din spate și toate celelalte elemente pe care le știm cu toții…..: Integral: https://www.rfi.ro

Restricții și“Ce (ne) face și ce nu poate face Inteligența Artificială? Situația de risc a României, falsul avantaj pentru dictaturi și cum ne pregătim Interviu cu Dragoș Tudorache   Între teoriile alarmiste că Inteligența artificială (IA) ne va lăsa fără job-uri și va distruge omenirea și nevoia de a opri utilizarea IA în scopuri imorale, manipularea alegerilor care urmează în UE și în SUA fiind unul dintre momentele de risc, un lucru e sigur: societățile cu un nivel precar de educație și încredere rămân vulnerabile, în vreme ce democrațiile mature nu au de ce să concureze cu regimurile autoritare. Pe scurt, cu China. Dragoș Tudorache, președintele Comisiei privind Inteligența Artificială din Parlamentul European și raportor pentru AI Act, avertizează, în dialogul cu spotmedia.ro, asupra situației de risc în care este pusă România, din cauza slabei investiții politice reale în calitatea educației. Inteligența artificială nu ne fură în mod direct slujbele, dar ne poate lăsa în urmă și poate mări clivajele sociale și așa cronicizate în România. Mai mult, politicienii populiști nu fac decât să fertilizeze terenul pentru teorii alarmiste, în prag de alegeri. …. Da, putem fi convinși că China, cel puțin pe anumite modele de dezvoltare a Inteligenței artificiale, este mult în fața, nu doar a Europei, ci și a Statelor Unite, tocmai pentru că are acces la baze de date incomparabil mai mari chiar și decât cele pe care le accesează companii din Statele Unite, nu are niciun fel de rușine sau vreo barieră, nici morală, nici juridică, nici politică, nici de orice altă natură în ceea ce privește posibilitatea de a folosi datele personale ale propriilor cetățeni în interesul dezvoltării unor aplicații din ce în ce mai sofisticate, care să-i profileze, care să folosească aceste date în a dezvolta tot felul de alte instrumente. Deci, de departe în acest domeniu, cel puțin China ne-o va lua înainte, dar întrebarea pentru noi, ca democrație, este dacă vrem să concurăm în direcția aceasta. …. Este important să înțelegem de ce să avem reguli clare, pentru că dacă vine o companie chineză și vrea să-și pună o aplicație care repet, are un scop comercial, dar e foarte abilă, foarte capabilă și intră pe piața mea, atunci va trebui să se conformeze cu regulile. Dacă n-am reguli și sunt ca acum, uitați-vă la ce se întâmplă cu TikTok. Vine cu un model care are alți algoritmi decât cei folosiți în China sau cei folosiți în Singapore sau în altă parte, intră pe piața mea și face ce face. Dacă am reguli, dacă acea aplicație chineză va vrea să intre în piața europeană, va trebui să vină și să-mi prezinte seturile de date, modul în care a configurat algoritmul, respectiv instrucțiuni de date și tot așa. …. Eu sunt extraordinar de îngrijorat de cifrele despre care nu discutăm suficient sau spre deloc, inclusiv în contextul grevei din sistemul de educație din aceste săptămâni. Toată lumea a vorbit despre salarii, sunt de acord că cerințele dascălilor erau cerințe cât se poate de rezonabile și legitime. Însă, din punctul meu de vedere, dezbaterea e mult mai largă și mult mai importantă de atât. Dacă ne uităm în toate clasamentele la nivel european, suntem pe ultimul loc, deci eram pe ultimele înainte, acum suntem pe ultimul loc, la o distanță mare de Bulgaria, care este pe penultimul. Nu văd niciun politician, niciun responsabil politic la acest moment care să se îngrijoreze de această cifră. Mitul cu noi, românii, care avem o școală foarte bună de IT, să știți că a rămas un mit. Nu că n-ar fi bună școala. Școala e în continuare poate bună pentru o anumită nișă, însă este de departe insuficientă pentru nevoile din piață și ceea ce generează e doar o mică picătură într-un ocean, din păcate. Acestea sunt importante nu doar pentru sănătatea democrației de acum și pentru impactul pe care aceste lipsuri la nivelul educației, efectele pe care le au în dezbaterea publică sau în alegerile și în opțiunile politice sunt pe termen mediu și lung, pentru că dezvoltarea țării și capacitatea de a sări în acest tren al transformării digitale și al transformării IA de care vorbim ține exclusiv de capacitatea societății de a crește împreună cu creșterea acestei tehnologii și de a se adapta la ea, de a o încorpora practic în viața de zi cu zi, la locul de muncă și tot așa. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Cabinetul Ciolacu şi reîntoarcerea PSD   Un sentiment de mulţumire prezidenţială a înconjurat naşterea noului cabinet prezidat de Marcel Ciolacu: schimbarea la nivelul Guvernului a fost elogiată ca un semn al maturităţii politice. Cât despre procedurile constituţionale legate de audieri şi de vot, ele au demonstrat, încă o dată, docilitatea unor Camere supuse voinţei executivului. Dincolo de euforia ce a prezidat la votarea noului premier, o realitate nu mai poate fi ignorată, aceea a reîntoarcerii PSD. De această dată, PSD deţine pârghiile necesare spre a-şi impune hegemonia. Preşedintele Iohannis, cel care a dat o nouă şansă PSD şi cel care este autorul direct al acestui aranjament politic, oferă social- democraţilor ocazia de a–şi restabili dominaţia. PSD este, din nou, după epoca lui Liviu Dragnea, stăpânul României. Anul electoral 2024 va sta sub semnul acestei noi realităţi. … Însă nici un aranjament nu poate elimina din ecuaţia realitatea implacabilă a hegemoniei PSD. Iar primul gest major al premierului Ciolacu a fost acela de a–şi impune, prin intermediul unui OUG, autoritatea la nivelul guvernului, acordând prerogative extinse vice-premierului Marian Neacşu. Citită atent, ordonanţa de urgenţă marchează o autentică lovitură constituţională. Viceprimierul devine, în noua arhitectură, organismul care videază de conţinut ministerele controlate de liberali şi reduce la irelevanţă pe secretarul-general al cabinetului. Lecţia lui Liviu Dragnea este însuşită: controlul este stabilit prin intermediul actelor normative , la adăpostul unui simulacru de democraţia parlamentară. Pentru Preşedinte şi PNL, strategia lui Marcel Ciolacu este semnalul abandonării iluziilor legate de echilibrul definind alianţa. Ca şi în precedentul USL, PSD acceptă coaliţiile ca pe un pas în vederea edificării propriei sale dominaţii. Guvernul Ciolacu nu este gândit de PSD ca o continuare a experimentului Ciucă, ci ca un primă etapă în parcursul electoral. Anul 2024 trebuie să fie cel al revanşei: PSD vizează cucerirea puterii. Programul demagogic şi controlul resurselor bugetare sunt instrumentele de care se va servi în acest orizont de timp. Graţie Preşedintelui Iohannis, perspectivele PSD sunt unele promiţătoare. ….Posibilitatea coalizării în acest moment este redusă, iar PSD poate, în cazul unei defecţiuni a PNL, să aplice formula unui cabinet minoritar. Pe termen mediu, creşterea AUR este ocazia pentru PSD de a–şi consolida reputaţia de onorabilitate democratică. Un al doilea tur prezidenţial în care un candidat AUR să înfrunte PSD ar fi încununarea acestui parcurs de reinventare : salvarea democraţiei ar fi misiunea istorică a lui Marcel Ciolacu şi a colegilor săi. ….Moştenirea lui Liviu Dragnea este dusă mai departe de cabinetul Ciolacu, fără ca stridenţele din trecut să mai ameninţe dominaţia politică. ….” Integral: https://www.contributors.ro

Ciolacu anunță că Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Capitalei | EurActiv“Furia bănească a lui Ciolacu   Moment culminant al forței constructive, bineînțeles, cu care Guvernul Ciolacu se aruncă asupra României: Gabriela Firea povestește că s-a lucrat pe programul de guvernare „peste patru ore“ și că „colegii noștri din țară au discutat la rândul lor cu toate categoriile socio-profesionale… programul se referă la toate domeniile de activitate“. Nu știu dacă se poate exprima mai bine ce înseamnă o muncă bine făcută: peste patru ore de muncă în care au fost consultați, practic, toți românii, ce s-o mai lungim? Programul de guvernare pare făcut pentru vreo 300 de ani, 300 și ceva. Un moment a fost cu adevărat cutremurător în toată ciorba de măsuri care ajută chiar și la hemoroizi, probabil. Acel moment a fost cel cu subvențiile și ajutoarele pentru biznisul românesc: „Noi scheme de sprijin, astfel încât, în doi ani, să putem aloca în total peste 250 de miliarde de lei“. ….Nici Dragnea, când a jefuit România cu PNDL-ul, nu a dat atâtea miliarde primarilor, fiilor de primari și tuturor prietenilor partidului care aveau o firmă de asfaltări…..” Integral: https://www.catavencii.ro

Revista Presei – 21 iunie.”În ultimele două luni, OMV a deschis două litigii cu statul român la Curtea Internațională de la Paris. Primul se referă la legea off-shore pentru că vor să facă ce își doresc cu gazul extras din Marea Neagră, adică să exporte o mare cantitate în Austria care, la acest moment, este dependenta de gazele rusești….”

How To Have Fun In The Summer Chaos - NeemopaniBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 21 iunie! Temperaturi intre 24 până la 33 de grade iar vineri, posibil şi sâmbătă, vor fi primele zile în care maximele  se apropie de pragul unor zile de caniculă – 34 de grade. Posibil averse în special în zona montană, dar la nivel local şi partea de est şi sud-est a ţării, de asemenea, în centrul, estul şi sud –estul ţării şi ceea ce este de interes pentru următoarele zile până la sfârşitul săptămânii regimul de temperaturi în creştere de la o zi la alta. Bucuresti: 31/18 gr.C.

Servietă Fotografii de stoc, Imagini de stoc si Vectori | Stockfresh“Statul se bucură că de la persoana fizică se rostogolește TVA-ul de Black Friday / La noi nu mai iese fum pe coș – Mihai Daraban (CCIR) ….„La noi, dacă facem o cutie de viteze primim lingourile și cutiile de strung de la beneficiarul final. Cred că aici este o problemă legată de acest nivel colosal al importurilor. Pe noi ne cutremură deficitul balanței comerciale care a ajuns la 34,1 miliarde euro, față de 28,3 miliarde cu un an înainte, față de 23,7 miliarde cu doi ani înainte, față de 8,7 miliarde în 2015”, a spus Daraban. „Vreo 20% din total deficit este în dreptul agriculturii – industriei alimentare” „Statul se bucură că de la persoana fizică se rostogolește TVA-ul la Black Friday. Într-adevăr, se rostogolește. Când auzim în spațiul public de creștere economică, nu ne uităm la acea abstracțiune care se numește PIB, ci la datele economice așa cum sunt ele depuse la organele fiscale”, a afirmat el. … „Într-adevăr, avem o creștere cam de 45-50.000 de societăți care de la an la an depun în plus situațiile financiare la organele fiscale, am avut o creștere de cifră de afaceri, am ajuns la 392 miliarde euro, de la 328 miliarde, am ajuns la un profit de 41,7 miliarde, ceea ce nu e rău, că este peste 10% din cifra de afaceri, dar dacă mă gândesc cum gândește statul, mă cutremur. Statul se gândește: nu puteți voi produce pe cât putem noi consuma”, a afirmat președintele CCIR. Potrivit acestuia, așa a venit ideea reorganizării administrative a României. ….„Este imperios necesar ca statul să-și reducă cheltuielile administrative. Pe termen mediu și lung ajungem în incapacitate de plată. …. „Sunt lucruri care se pot rezolva pe termen scurt, inclusiv reorganizarea administrativă a României, care nu este o chestiune foarte complicată prin asumare. Nu cred că ar fi o tragedie”, a amintit el..…” Integral: https://economie.hotnews.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că guvernul pregătește o schemă prin care vor scădea prețurile produselor alimentare de bază.“Capitalism, rețeta secretă a lui Marcel Ciolacu   În prima ședință de Guvern, noul premier Marcel Ciolacu a anunțat că printre prioritățile cu urgență maximă se află o schemă de reducere a adaosurilor comerciale pentru un număr de produse alimentare. Rezultatul pe care și-l dorește premierul proaspăt instalat este scăderea prețului la câteva alimente vitale pentru orice gospodărie. Marcel Ciolacu a păstrat suspensul și nu a oferit amănunte despre cum va funcționa schema de reducere a adaosurilor comerciale precizând doar că se va discuta cu producătorii, distribuitorii și marile lanțuri de magazine. Trebuie spus că pentru unii politicieni a devenit o adevărată obsesie ideea că marile rețele comerciale fac profituri uriașe în timp ce producătorii de bunuri agro-alimentare o duc tot mai greu. Este o temă veche și care a fost mult dezbătută în statele Uniunii Europene. Peste tot s-a arătat cu degetul către supermarketuri. Ba chiar, s-au căutat soluții impuse fie prin legi, fie printr-o înțelegere amiabilă. Cel mai recent acord pentru scăderea prețului a fost pentru lapte. Astfel, câțiva procesatori și câteva mari rețele comerciale au fost de acord în mod voluntar să își reducă pe o perioadă limitată adaosul comercial. Rezultatul trebuia să fie scăderea prețului laptelui la raft. Nu știm în ce măsură aplicarea acestei metode voluntare a dat rezultatul așteptat, respectiv scăderea prețului laptelui. Ceea ce se știe, însă, este că producătorii de lapte, cei care au făcut presiuni pentru reducerea prețului la raft, nu au câștigat nimic. Adică, prețul de vânzare la producători nu a crescut dintr-un motiv extrem de simplu: producătorii au o relație comercială directă cu procesatorii și nu cu marile rețele de magazine. De aceea, reducerea voluntară a adaosului comercial la procesatori și în magazin nu influențează cu nimic prețul de vânzare al producătorului. Au mai fost și alte încercări de a controla legislativ relația comercială dintre procesatori și hipermarketuri. A existat o lege prin care magazinele erau obligate să aibă produse românești în proporție de cel puțin 51%. Legea a fost total inaplicabilă și a sfârșit lamentabil printr-o procedură de infrigement a Comisiei Europene împotriva României. În cele din urmă, legea a fost abandonată. Apoi, a fost preluată în legislația românească o directivă europeană referitoare la așa-numitele practici comerciale neloiale ale marilor lanțuri de magazine. Legea a adus o renegociere a contractelor între furnizori și comercianți, dar din motive neclare nici în această situație producătorii români nu sunt pe de-a-ntregul mulțumiți. Este adevărat, însă, că nemulțumirile furnizorilor români par să nu aibă nicio cale de rezolvare. De aceea, așteptăm cu multă curiozitate rețeta secretă a premierului Marcel Ciolacu. Să vedem dacă schema pe care o pregătește premierul va rezolva o problemă care nu poate împăca pe toată lumea, adică și pe producători, și pe procesatori și pe comercianți. Există un model francez. Astfel, în vara anului trecut, guvernul francez a făcut un apel ca rețelele comerciale să lupte cu inflația. Indiferent, însă, de mesajul guvernamental marile lanțuri de magazine aveau deja lansate din rațiuni de marketing sau din dorința de a-și păstra clienții mai multe proiecte anti-inflație. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Adunării Naționale din Coreea de Sud“Șeful OMV, negocieri pentru gazele din Marea Neagră. Scutiți de un miliard €, ne-au dat în judecată Guvernul se pregătește să anunțe în această săptămână în cadrul unui eveniment fastuos o înțelegere cu OMV Petrom pentru demararea exploatării gazelor din Marea Neagră. Compania austriacă a deschis recent două procese împotriva statului român care a scutit-o de 1 miliard de Euro. UPDATE: Într-un răspuns pentru Newsweek România, oficialii ANRM confirmă procesul deschis de OMV împotriva statului român: “ANRM a fost notificată în luna martie (n.r. 2023) de deschiderea unei acțiuni arbitrale la I.C.C. (Curtea Internațională de Arbitraj) Paris de către OMV Petrom. Obiectul dosarului se supune regulilor de confidențialitate ale I.C.C. Paris.” ….“În ultimele două luni, OMV a deschis două litigii cu statul român la Curtea Internațională de la Paris. Primul se referă la legea off-shore pentru că vor să facă ce își doresc cu gazul extras din Marea Neagră, adică să exporte o mare cantitate în Austria care, la acest moment, este dependenta de gazele rusești. Cel de-al doilea proces se referă la faptul că OMV nu dorește ca ordinele Agenției Naționale a Resurselor Minerale (ANRM) să li se aplice pentru proiectul Neptune Deep din Marea Neagră ”, susțin sursele citate. …. La nici o săptămână de la preluarea mandatului de premier, Marcel Ciolacu se pregătește pentru un eveniment fastuos, cel mai probabil miercuri, în această săptămână, pentru a semna alături de austriecii de la OMV decizia finală pentru demararea exploatării comerciale a gazelor din perimetrul Neptune Deep din Marea Neagră.  OMV Petrom este asociat în această afacere cu compania de stat Romgaz care a plătit 1 miliard de Euro americanilor de la Exxon pentru o cotă de 50% din perimetrul Neptune Deep.  Rezervele estimate sunt de circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale care ar asigura consumul României pe circa 10 ani la nivelul actual al consumului anual. ….” Integral: https://newsweek.ro

Economica.net - Transelectrica atrage din nou atenția că alimentarea cu energie electrică a Capitalei e deficitară. Care sunt soluțiile - Economica.net“Transelectrica, companie de stat cu venituri de 6 miliarde de lei, prinsă în conflictul PSD-PNL pentru șefia secretariatului general al guvernului. Firma e condusă acum de un buzoian necunoscut în domeniul energiei Conflictul politic declanșat de PSD prin refuzul numirii lui Mircea Abrudean ca secretar general al guvernului ar putea avea consecințe asupra conducerii Transelectrica, una dintre cele mai mari companii de stat, cu o cifra de afaceri de 6,3 miliarde lei anul trecut. Compania, controlată de acționarul majoritar Secretariatul General al Guvernului (SGG), e condusă acum de un director interimar din fieful premierului Marcel Ciolacu, cu zero expertiză la vârf în energie. …. Transelectrica este monopolul de stat în domeniul transportului energiei electrice. Este o companie de importanță strategică. Principalul acționar este SGG, cu 58%, urmat de Pavăl Holding (compania fraților Pavăl care au fondat Dedeman) și fondul de pensii NN. Directoratul Transelectrica trebuie numit până vineri 23 iunie, când expiră mandatele actualilor directori. Componența directoratului e stabilită de Consiliul de Supraveghere, al cărui mandat expira miercuri, 21 iunie. Iar numele membrilor Consiliului de Supraveghere sunt stabilite de Secretariatul General al Guvernului, condus interimar acum de Adrian Țuțuianu (PSD). Potrivit informațiilor G4Media, mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere au fost prelungite în acest week-end, așa că urmează numirea noilor membri ai directoratului companiei. Postul de director general al Transelectrica este ocupat acum, interimar, de Ștefăniţă Munteanu, un consilier județean PSD din Buzău. El a fost desemnat director general pentru două luni în aprilie, după cum a scris G4Media la acel moment. Munteanu este însă un necunoscut în domeniul energiei. El a ocupat poziții în eșalonul trei în companii energetice. ”Nu este cunoscut ca manager de top în domeniu la acest nivel”, au declarat pentru G4Media mai multe surse din piața energiei. Munteanu a fost ales consilier județean pe listele PSD Buzău, fieful lui Marcel Ciolacu, actualul președinte al PSD. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Tribunalul Bucuresti Stock Photos - Free & Royalty-Free Stock Photos from Dreamstime“BREAKING Magistrații protestează față de modificarea pensiilor speciale. Tribunalul București a decis să amâne pe termen nelimitat toate dosarele, cu excepția celor urgente / Procurorii prahoveni suspendă urmăririle penale Magistrați din mai multe instanțe și parchete au anunțat marți proteste față de intenția coaliției PSD-PNL de a modifica modul de acordare a pensiilor speciale. Tribunalul București a decis să amâne pe termen nelimitat toate dosarele, cu excepția celor urgente, iar procurorii de la Parchetul Curții de Apel Prahova suspendă urmăririle penale. Coaliția de guvernare a anunțat că va crește treptat vârsta de pensionare pentru magistrați și va schimba modul de calcul al pensiei astfel încât să fie luate ca bază veniturile pe o perioadă mai lungă, nu doar cele din ultimul an de activitate. Magistrații susțin că modificarea pensiilor speciale ar încălca independența justiției. Pensiile megistraților sunt printre cele mai mari pensii din sistemul bugetar, iar reforma pensiilor speciale a fost asumată de guvern prin PNRR. Decizia magistraților va avea impact și asupra mediului de afaceri, dat fiind că multe litigii comerciale ajung în instanțe. ….” Integral: https://www.g4media.ro

189 – PESCARUSUL | marinarii.ro“S-au stricat cele trei nave purtătoare de rachete ale Forțelor Navale Române, care efectuează misiuni în Marea Neagră. Cât costă reparațiile Forțele Navale Române au în dotare trei nave purtătoare de rachete, cu o vechime de peste 30 de ani, care au nevoie de reparații. Forțele Navale Române efectuează operațiuni militare, în principal în Marea Neagră și pe Dunăre. Flota maritimă este formată din  aproximativ 45 de unități nave maritime (trei fregate, patru corvete, trei nave purtătoare de rachete, patru nave de minare, nave de salvare, nave pentru scafandri, nave logistice). Reparațiile navelor costă 1,4 milioane euro Pe 26 mai 2023, conform datelor consultate de FANATIK pe platforma achiziţiilor publice, e-licitatie.ro, Ministerul Apărării Naţionale – UM 02022 Constanța a parafat un contract în valoare de 6.989.13.98 lei (aproximativ 1,4 milioane euro) numit „Reparații și andocare la navă tip N.P.R.”, durata acestuia fiind de 24 de luni. …. Cele trei nave purtătoare de rachete au numerele de bordaj 188, 189 și 190. Prima, numită “Zborul”, a intrat în serviciu pe 10 septembrie 1990, conform site-ului Forțelor Navale Române, navy.ro. Celelalte două, botezate “Pescărușul” și “Lăstunul”, au intrat în serviciu pe 27 decembrie 1991, ceea ce înseamnă că toate navele au o vechime de peste 30 de ani…..” Integral: https://www.fanatik.ro

Marieta, mon amour", nevoita sa demisioneze de la Ministerul Justitiei. De ce era Tudorel atat de nervos - Aktual24“Conflict de interese: avocatul Tudorel Toader are contracte la Cuza, unde este rector. Om de 1 milion de euro net   Tudorel Toader este un aspirator bugetar de bani. În 2021 și 2022, în calitate de rector, avocat și pensionar, a încasat 1 milion de euro net – o arată declarațiile sale de avere. Pe de altă parte, un alt document pe care îl semnează anual – declarația de interese – dezvăluie un fapt pasibil de constatarea conflictui de interese în cazul său: timp de doi ani, cabinetul de avocatură a lui Toader a semnat contracte de asistență juridică cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” unde același Toader este rector! Altă problemă: în declarația de avere de zilele trecute apar trei terenuri cumpărate între 1991 și 1998 pe care Toader nu le-a menționat anterior. Ambele situații îl pot aduce în atenția Agenției Naționale de Integritate, instituția abilitată să verifice și să constate abaterile din declarațiile de avere și interese. ….Față de declarația de avere din iunie 2022, cea semnată în iunie 2023 conține, la capitolul imobile, 14 terenuri, cu patru mai mult – cel cumpărat anul trecut, la Hangu, dar și trei agricole, din Focșani și Iași, cumpărate în 1991, 1996 și 1998. Or acestea trebuiau declarate anterior în calitățile de bugetar cu funcție ale lui Toader. Acest lucru nu a avut loc. ….” Integral: https://reporteris.ro

Mihai Chirica, primarul PSD de Iași, lider al organizației Iași: Cer abrogarea ordonanței Dragnea și demiterea ministrului Iordache“SCANDALUL ESPORTS: Chirica a plătit 1 milion de dolari din banii ieșenilor către un ONG ilegal, anchetat de Coreea de Sud „Taxa de licență” pentru Campionatul Mondial de Esports nu a ajuns la federația internațională din Seul, ci la un ONG-fantomă întregistrat în Skopje, Macedonia de Nord IESF este înființată și finanțată de statul sud-coreean, în timp ce așa-zisa subsidiară din Macedonia este sub controlul președintelui Federației, Vlad Marinescu. Iașul a plătit până acum 750.000 de dolari și mai are câteva săptămâni la dispoziție pentru ultima tranșă. Sistemul bancar din Macedonia a blocat trei săptămâni tranzacția, considerând-o suspectă. Toți banii au fost cheltuiți în Skopje, REPORTER DE IAȘI deținând extrase cu achizițiile făcute. Oficial, Vlad Marinescu spune membrilor IESF că banii au avut altă destinație: plățile pentru premiile Campionatului Mondial de anul trecut. Ca să poate face plata, Primăria a fost de acord cu o anexă la contractul cu IESF, redactată ulterior, prin care plata nu se mai făcea în Coreea de Sud, ci la ONG-ul lui Marinescu.. Statul sud-coreean trebuia să confirme acordul pentru acest transfer, dar nu a făcut-o și a declanșat o anchetă. Din banii ieșenilor, Vlad Marinescu și-a cumpărat un Audi, iar ONG-ul său din Skopje e într-o vilă cu un simplu internet cafe la parter. ….” Integral: https://reporteris.ro

Fabricarea unei baterii pentru maşini electrice poate genera tot atâta poluare cât şofatul pe benzină timp de 8 ani“Europa riscă să piardă cursa într-un sector cheie al viitorului: „Nu trebuie să ajungem într-o poziție de dependență, cum s-a întâmplat cu gazele naturale”  UE riscă să rămână în urmă în eforturile sale de a deveni un „motor” al sectorului bateriilor electrice la nivel mondial, se arată într-un raport publicat luni de Curtea de Conturi Europeană, citat de Reuters și Agerpres. Conform acestui raport, accesul la materii prime rămâne însă un impediment major, alături de costurile în creştere şi de competiţia mondială acerbă. Prin urmare, eforturile UE de a-şi dezvolta capacitatea de producţie de baterii ar putea să nu fie suficiente pentru a face faţă unei cereri tot mai mari, ceea ce înseamnă că UE riscă să nu îşi atingă obiectivul stabilit pentru 2035 de a ajunge la emisii zero, avertizează auditorii. Aproape 1 din 5 autoturisme noi înregistrate în UE în 2021 se încărcau la o priză electrică, iar vânzarea de maşini noi alimentate cu benzină şi motorină urmează să fie interzisă începând din 2035. Astfel, bateriile au devenit un imperativ strategic pentru UE. Industria bateriilor în Europa a rămas în urma concurenţilor săi mondiali, în special China, căreia îi corespunde 76% din capacitatea de producţie mondială. În intenţia de a resuscita eforturile UE de a deveni un „motor” al bateriilor la nivel mondial, Comisia Europeană a publicat un plan de acţiune strategic privind bateriile în 2018. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Ukraine: Nato and the US aim to destroy the Russian military – it looks as if they may have the means to do it“Interviu cu analistul Armand Goșu: Grosul trupelor ucrainene de asalt nu este angajat deocamdată în luptă. Cine ar putea fi succesorul lui Putin? „Era o presiune uriașă asupra Ucrainei să declanșeze ofensiva. De la americani și până la polonezi unde vor fi în toamnă alegeri, mai tot Occidentul stă cu ochii ațintiți pe Ucraina. Peste o lună are loc summit-ul NATO la Vilnius, unde principalul subiect va fi tot Ucraina, mai precis pe aderarea acesteia la NATO și până atunci, se discută despre garanțiile de securitate pe care unele state le-ar putea acorda acesteia. Deci, Kiev-ul nu mai putea amâna ofensiva. ”  – Primele faze ale ofensivei ucrainene au inceput încă din aprilie, dar nu aceasta pare a fi ofensiva pe care o așteptam. Deocamdată asistăm la o operațiune de cercetare recunoaștere – razvedka boem. Totuși, aceasta este o ofensivă adevărată, dacă definim momentul începerii ofensivei, ca momentul in care armata ucraineană preia inițiativa tactică. – Cum arată acum frontul? Militarii ucraineni creează culoare de pătrundere pentru brigăzile de asalt, care participă deocamdată într-o prea mică măsură în teatrul de război. – Experții militari occidentali afirmă că fără apărare anti-aeriană la sol și fără avioane de luptă moderne, occidentale, F16 sau ceva echivalent, ofensiva ucraineană nu va aduce rezultatele sperate. ….Conflictul între Putin și Prigojin nu pare a fi așa de mare și probabil se va stinge. Nimeni nu-și închipuie că Prigojin are resursele să susțină mercenarii Wagner din cele două restaurante pe care le are la Petersburg.…..În ultimele săptămâni, ucrainenii au lovit rafinării și depozite de combustibil de pe teritoriul Rusiei, unele departe de teatrul de război. Dronele pe cerul Moscovei, a fost o altă operațiune. Atacul voluntarilor ruși, care luptă alături de Ucraina, în regiunea de graniță Belgorod a fost o operațiune de cercetare recunoaștere prin luptă. În rusă se numește razvedka boem. Mai multe unități rusești au fost dislocate acolo, de la trupe de grăniceri și unități speciale FSB, până la gruparea cecenă Ahmat. Și ce s-a întâmplat în jurul Bahmut, chiar înainte de retragerea mercenarilor Wagner, când ucrainenii au ocupat dealurile din jurul orașului, și asta poate fi considerată o operațiune de pregătire a ofensivei. Dar, acum speculez, așa că luați-o ca atare, nu cred că asta e ofensiva pe care o așteptam. Doar 3 din cele 12 brigăzi de asalt au fost implicate în lupte. Grosul forțelor de asalt, instruite în străinătate, nu participă la aceste operațiuni, tehnica de luptă occidentală intrată în posesia armatei ucrainene este într-o măsură destul de mică utilizată. Aș caracteriza această etapă ca una de cercetare recunoaștere prin luptă, razvedkva boem. …. Frontul este foarte lung, peste 1200 km; cel mai vestic punct în care ucrainenii au atacat se află în apropierea Niprului, iar la celălalt capăt al frontului, Dvoricina, la nord de Kupiansk, în regiunea Harkiv. Dacă ne referim la teritorii eliberate, cele mai mari succese au fost înregistrate în regiunea Zaporojie, la vest de Vuhledar, unde trupele ucrainene au recuperat peste 100 km pătrați, și în zona orașelor Konstantinovka și Bahmut. În această perioadă, un număr limitat de trupe ucrainene au străpuns prima linie de apărare a Rusiei. Chiar dacă au înaintat 2, 5, în altă parte și 8 km, trupele ucrainene rămân la distanță de principala linie de apărare a Rusiei. Sunt trei linii de apărare construite de ruși. …. Din octombrie și până recent, în luna mai, Surovikin a condus lucrările de fortificare a liniei frontului din zona Herson, Zaporojie și Donețk. A construit o linie principală de apărare betonată, înconjurată de alte două linii, care la rândul lor sunt înconjurate de câmpuri de mine. Dacă ucrainenii ar fi lovit în sud, spre Melitopol și litoralul Azov în toamna trecută, poate că ar fi reușit să întrerupă culoarul terestru între Donbass și Crimeea. Acum, însă, este mult mai dificil, pentru că între timp, rușii au construit aceste linii fortificate. …. Kievul e bine protejat, restul orașelor nu sunt. Recent, o rachetă a lovit un bloc din Krivoi Rog, 11 morți alți 15 răniți, dintre care unii grav. A doua zi, centrul Odessei a fost bombardat, 3 morți, alți câțiva răniți. Chiar dacă rezultatele sunt impresionante, ceea ce ați remarcat și dvs, cred că sunt mai degrabă înșelătoare pentru că lasă impresia că Ucraina are o excelentă apărare anti-aeriană. Până în februarie, 89% din sistemele ucrainene erau sovietice, cele mai eficiente fiind S-300 și Buk, care în curând rămân fără muniție. Pur și simplu se termină stocurile de rachete moștenite de la Uniunea Sovietică. Sistemele occidentale care au început să vină din aprilie, Patriot, IRIS-T, NASAMS sunt puține la număr, cu insuficientă muniție și sunt vizate cu prioritate de atacurile rusești. Doar aceste sisteme moderne apără orașele ucrainene de rachetele balistice și hipersonice. Dar ele sunt concentrate doar în jurul capitalei. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Bandă de motociclişti, snopită în bătaie de un pensionar la coadă la Catena“Bandă de motociclişti, snopită în bătaie de un pensionar la coadă la Catena .… Potrivit oamenilor legii, pensionarul înarmat cu un baston trainic din lemn de salcâm a apucat să cotonogească patru bikeri duri, în timp ce restul au reuşit să se urce pe motoare şi să dea bir cu fugiţii, promiţând răzbunare şi folosind cuvinte foarte urâte, ca „băi puţă” sau „reumatism”. „Nu ştiu din ce gaşcă erau. Banditos, Hell’s Angels, dracu să-i pieptene. Eu i-am avertizat să nu se pună cu nea Ilie, că a făcut badminton în tinereţe. Am încercat să-i despart da’ nu-s nebun să mă pun cu nea Ilie”, spune nea Jean, paznicul farmaciei. „Sunt cărucioare suficiente pentru toată lumea. Chiar nu e nevoie să se ajungă la violenţă”, a declarat interpretul Fuego, imaginea campaniei care a pricinuit măcelul. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 20 iunie.”ANALIZĂ. Misiune imposibilă: Cum va reuși Guvernul să se încadreze în deficitul de 4,4% din PIB asumat pentru acest an? Analiști: „Riscul de derapaj bugetar este iminent. Trebuie să renunțăm imediat la excepțiile fiscale””

100,000+ Best Free Summer Images & Pictures in HD - PixabayBuna dimineata intr=o zi de marti, 20 iunie! Vremea va fi în general caldă, cu unele precipitații, trecătoare, după-amiaza, mai ales în zonele de sud, sud-est și centru. Pe alocuri ploile vor fi urmate de descărcări electrice. Temperatura maximă se va încadra între 23 si 31 grade Celsius, iar cea minimă între 9 și 21 de grade Celsius. Bucuresti: 30/18 gr.C.

Marcel Ciolacu: În acest moment, UDMR nu este în coaliţie. Dar seara nu s-a terminat – Capital“ANALIZĂ. Misiune imposibilă: Cum va reuși Guvernul să se încadreze în deficitul de 4,4% din PIB asumat pentru acest an? Analiști: „Riscul de derapaj bugetar este iminent. Trebuie să renunțăm imediat la excepțiile fiscale ….România a încheiat anul 2022 cu un deficit bugetar de 81,01 miliarde lei, respectiv de 5,68% din Produsul Intern Brut (PIB), sub ţinta de 5,74% din PIB stabilită la rectificarea din noiembrie 2022. Pentru 2023, Guvernul și-a asumat o reducere a deficitului bugetar până la 4,4% din PIB.  …. Consiliul Fiscal avertiza încă de la elaborarea bugetului că veniturile sunt supraestimate și cele efectiv încasate ar putea fi cu 11,3 miliarde mai mici, iar cheltuielile sunt subestimate cu cel puțin 0,58% din PIB. Astfel, Consiliul Fiscal estima pentru acest an un deficit de 5,7% în 2023, cu 1,3 puncte procentuale mai mare față de ținta asumată de Executiv. Iar execuția bugetară din primele luni ale acestui an reflectă pe deplin estimările Consiliului Fiscal. Deficitul bugetar a ajuns deja la 1,72% din PIB din primele patru luni ale anului. Și doar dacă s-ar menține același ritm, „gaura” dintre venituri și cheltuieli ar trece de 5% până la finalul anului. Însă în mod normal cheltuielile statului accelerează puternic pe final de an, iar 2-3 puncte procentuale din deficit sunt de fapt înregistrate în ultimele luni din an, așa că deficitul ar putea fi chiar mai mare. Cifre: veniturile supraestimate și cheltuielile surpriză Execuția bugetară pe primele patru luni arată numeroase probleme pentru buget și materializarea a o serie de riscuri negative încă de la începutul anului. Astfel, se remarcă în primele patru luni dinamica slabă a încasărilor de TVA, în condițiile în care consumul, principalul factor al creșterii economice, s-a temperat, în contextul inflației mari care a descurajat consumatorii. Iar situația probabil va continua la fel în acest an, în contextul în care Banca Națională a României (BNR) estimează că inflația va scădea la 7% până la finalul anului. …. Dinamica încasărilor la salarii este de asemenea slabă, sub dinamica masei salariale din economie, mai precis adică ritmul creșterii de impozite din salarii este mai mic decât cel al creșterilor de salarii, ceea ce este îngrijorător, afirmă economistul Ionuț Dumitru. O altă problemă o reprezintă veniturile fiscale mult mai mici. Pe de o parte, acestea sunt cauzate de supraestimarea veniturilor din taxele excepționale din energie. Anul trecut, aceste venituri au fost semnificative, în contextul prețurilor mari la energie, însă în acest an prețurile la energie au scăzut foarte mult. Ionuț Dumitru estimează că statul nu va mai realiza veniturile de anul trecut. Evoluția descendentă a prețurilor globale la energie ar avea un impact în minus asupra veniturilor de circa 4 miliarde lei, conform unui document guvernamental obținut de Economedia. …ANAF a colectat în primele cinci luni cu circa 8,2 miliarde lei mai puțin față de programul trasat de către Ministerul Finanțelor, scria recent Profit.ro. ….” Integral: https://economedia.ro

VIDEO Premierul Ciolacu, despre trecutul său ascuns: Am condus mașini second-hand din Germania, am făcut mai multe firme și am încercat să străbat prin capitalismul sălbatic al anilor’90, mi-am luat apartament cu două camere pe strada Viitorului și am îndrăznit la un moment dat să-mi închid și balconul“Una dintre mizele războiului PSD-PNL pentru șefia secretariatului general al Guvernului: controlul asupra super-agenției care gestionează companiile de stat  Una dintre atribuțiile extrem de importante ale noului secretar general al guvernului este propunerea, către premier, a candidaților la șefia AMEPIP, o super-agenție de control absolut asupra tuturor companiilor cu capital de stat. Aceasta e una dintre mizele implicite ale scurtcircuitului dintre PSD și PNL survenit după ce premierul Marcel Ciolacu a refuzat să-l numească pe liberalul Mircea Abrudean secretar general al Guvernului și i-a cerut lui Nicolae Ciucă o altă propunere. …. Pe scurt, proiectul de lege înființează o super-agenție (AMEPIP) care va pune sub controlul premierului și al secretarului general absolut toate companii și regiile autonome cu capital de stat: firme controlate de ministere, primării, consilii județene și agenții de dezvoltari intra-comunitară (ADI). Controlul AMEPIP asupra acestor companii va fi absolut, după cum arată mai multe articole din proiect. De exemplu, un articol din proiect arată cât de ușor vor putea fi dați afară administratorii unei companii cu capital de stat, chiar dacă sunt numiți pe mandate de patru ani, doar pe motiv că nu își îndeplinesc indicatori-cheie de performanță, stabiliți de altfel chiar de conducerea AMEPIP, subordonată guvernului: ....” Integral: https://www.g4media.ro

Secretariatul General al Guvernul a mințit cu privire la impactul bugetar al înființării a 48 de noi posturi de director – 60m.ro“Vicepremierul Marian Neacșu a încasat anul trecut 50.000 de euro doar de la un comitet obscur al Exim Banca Românească  Vicepremierul Marian Neacșu a încasat anul trecut 257.916 lei (circa 52.000 de euro) dintr-un comitet al băncii de stat Exim Banca Românească, care se reunește de numai două ori pe lună, conform obligațiilor asumate. Acest venit depășește cu 50% salariul încasat de Neacșu anul trecut din funcția de șef al Secretariatului General al Guvernului, care s-a ridicat la aproape 170.000 lei. Venitul semnificativ vine în contextul în care Neacșu nu are niciun fel de experiență bancară anterioară și el a fost condamnat cu suspendare, în 2016. Astfel, Neacșu a încasat lunar de la acest comitet circa 21.500 lei (4.360 euro) în 2022, conform declarației de avere pentru 2022, completată în 2023.…. Neacșu are un trecut politic complex, cu opriri în diverse funcții publice, fiind inclusiv consilier onorific al Prim-Ministrului în perioada 2017-2019 (cu premieri PSD). Exclus din PSD după ce l-a contestat pe fostul lider Liviu Dragnea, trecut o perioadă la Pro România și apoi revenit în PSD, Neacșu a fost numit în iunie 2019 la șefia Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), conform Europa Liberă. Publicația notează că, înainte de a fi exclus din PSD, Neacșu a fost mâna dreaptă a liderului PSD Liviu Dragnea, fiind cel care a dat citire, în noiembrie 2017, la Herculane, documentului despre așa-zisul stat paralel și ilegitim, în care explica faptul că programul de guvernare al PSD nu a putut fi îndeplinit din cauza opoziției unor „personaje” membre ale unui așa-zis stat paralel și ilegitim „care încearcă să preia controlul asupra puterii politice legitim constituite”. ….Neacșu a fost condamnat cu suspendare, în 2016, de Curtea Supremă pentru conflict de interese pentru că și-a angajat ilegal fiica la biroul său de parlamentar……” Integral: https://economedia.ro

VIDEO Cum arată noile peroane din gara Deva, la 3 ani de la începerea lucrărilor“Top companii de stat cu cei mai mulți angajați în 2022: CFR SA, Poșta Română și Romsilva/ Primele 3 companii au avut împreună peste 61.000 de angajați anul trecut …. Compania Națională de Căi Ferate (CFR), deținută de stat prin Ministerul Transporturilor, a fost cel mai mare angajator controlat de stat din 2022, cu un număr mediu de angajați de 24.455, în creștere cu 10% față de 2021. CFR a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 1,04 miliarde lei și pierderi de 94 milioane lei. Pe locul doi se află Poșta Română, acționarul majoritar fiind statul prin Ministerul Transporturilor, cu peste 22.300 de angajați în 2022. Compania a înregistrat o scădere a numărului de angajați cu 4%, având 23.144 de angajați în 2021. Poșta Română a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 1,4 miliarde lei și un profit de 11 milioane lei. Următoarea companie controlată de stat este Romsilva care a avut 14.262 de angajați în 2022, în scădere ușoară de la 14.617 de angajați în 2021. Compania a înregistrat afaceri de 3,1 miliarde lei și un profit net de 331 milioane lei anul trecut. În top 5 se mai află și CFR Călători SA, cu un număr mediu de angajați de 11.157 în 2022, mai puțini cu 384 de angajați față de 2021, precum și Complexul Energetic Oltenia, cu peste 10.000 de angajați, mai puțini cu 615 angajați. ….” Integral: https://economedia.ro

Mihai Maci: "Ceea ce am văzut după 2008 a fost epifenomenul ...“Înainte de a fi prea târziu …. Majoritatea studenților scriu aproximativ, fac erori elementare de gramatică, au dificultăți în ceea ce-i privește pe cei doi i, semnele de punctuație, împărțirea în silabe, punerea cratimei (mai ales la finele rândului) și, în general, coerența frazei. Mulți scriu ”o fost” în loc de ”a fost” și folosesc o mulțime de ruralisme nu doar verbal, ci și în scris. În ceea ce privește conținutul, am mai spus-o: am de-a face (la o specializare ce are tangență cu istoria) inclusiv cu tineri care – până la facultate – n-au auzit de Napoleon sau de Hitler. Cunoștințele lor de istorie sunt sub nivelul clasei a VII-a (când se încheie prima parcurgere școlară a Istoriei Universale). Cunoștințele științifice sunt, cel mai adesea, nule: majoritatea consideră că lumea e făcută de Dumnezeu fiindcă ”așa a vrut El” și științele (oricare) sunt niște mari conspirații menite a ne lua banii. Dacă nu reproduc ceva învățat pe de rost sau nu copiază, dau foaia albă. Atenție: toți sunt absolvenți de Bacalaureat și, adesea, cu note mari. Cei mai mulți vor lua și licența, pentru că nimeni nu are interesul de a vedea ce știu cu adevărat. Și, mai ales, nimeni nu știe ce e de făcut dacă luăm în serios carențele lor. Pentru așa ceva nu există nicio ”procedură”. Vor ajunge la masterat, unde nu se mai fac ore deloc; aici li se dau doar de redactat ”proiecte” (masteratul fiind ”prima etapă de cercetare”, ei sunt – nu? – în situația de-a ”cerceta”). Le înjghebează în câteva minute de pe Wikipedia și… asta e; iau și masteratul. Aceasta e starea școlii românești în anul 2023, după cei șapte ani ai vacii slabe numite (probabil în bătaie de joc) ”România Educată”. Când ni se spune că rata analfabetismului funcțional e de 42 %, ar fi util să ne mai gândim la încă vreo 15 procente, de cealaltă parte, ca fiind ceva foarte asemănător cu incapacitatea de-a urmări și de-a înțelege sensul propozițiilor. Lucrurile acestea sunt bine cunoscute de aproape oricine lucrează în sistemul de învățământ (poate cu excepția celor care predau prin varii colegii la care se adună elita elitelor din România și unde faptul de-a fi meditat doar de doi profesori la o materie e considerat o rușine). Pe de altă parte, poate că puțină lume cunoaște amploarea fenomenului. Și asta dintr-o rațiune simplă: pentru că – exceptând anumite momente de șoc a sistemului, precum ”Bacalaureatul cu camere de luat vederi” sau testele PISA – despre aceste lucruri nu se vorbește public în România. Discursul oficial e, mereu, cel despre ”performanțe” – ele sunt asumate de întreaga nație și, în primul rând, de ”reprezentanții instituționali”; eșecurile sunt trecute în seama dascălilor și a inevitabilelor accidente ale școlii. Problema e aceea că, ne place sau nu, elevii care abia știu citi sau scrie și care, în fapt, nu citesc și nu scriu decât atunci când li se cere – sub presiunea vreunui concurs – acest lucru sunt, în realitate majoritari. Ei sunt ceea ce produce școala noastră. Dincolo de lamentații e întrebarea, simplă: ce e de făcut? La nivel universitar, nimic. Aici degradarea e atât de avansată încât orice schimbare e iluzorie. Pe de-o parte sunt elevii, așa cum îi expediază învățământul preuniversitar. …. Dacă am vrea să facem cu adevărat studii superioare, ar trebui să-i luăm la finele liceului și să facem cu ei doi ani de cultură generală, pe modelul college-urilor americane. Acești doi ani – în care i-am primi pe toți doritorii, dar le-am supraveghea atent formarea – ar fi cea mai bună modalitate de selecție pentru niște studii temeinice. Și doar niște studenți adevărați – adică dedicați studiului, cu bibliografiile la zi dublate de impetuozitatea vârstei – ar fi în măsură să scuture universitățile de tot ce s-a uscat în ele. Din păcate, alt sistem de evaluare universitară nu există; toate ”comisiile naționale” sunt înțesate cu același gen de oameni, care se autopromovează promovându-se unii pe alții. La felul în care stau lucrurile la ora actuală, universitățile par niște enorme mecanisme de sabotaj social (și, în treacăt fie spus, de autosabotare). La specializările cu puțini studenți, aceștia trec oricum – în cel mai bun caz căzuți în prima sesiune – pentru a acoperi locurile de la masterat. …. Toată lumea lasă lucrurile să meargă înainte sub semnul unui cinism generalizat: în definitiv, mai niciunul dintre ei nu va ajunge să lucreze ”în domeniu” (adesea, domeniul acesta fiind destul de greu de localizat între meseriile de la noi). Ca atare, că știu ceva sau că nu știu e – practic – același lucru. Partea cu adevărat tristă e aceea că lucrurile nu stau deloc mai bine acolo unde sunt mulți studenți. Aici ”activitatea didactică” e complet industrializată. Adesea nici n-o mai face profesorul, ci lectori, asistenți sau doctoranzi. …. În fine, mai e un lucru care grevează lumea universitară: impostura cercetării. Printr-unul din acele procese ciudate, ale căror secret pare a face parte din ”patrimoniul național”, aici am reușit – mai mult ca oriunde altundeva – să punem carul înaintea boilor. În speță, în loc să edificăm, temeinic, un sistem de publicații și de validare la multiple nivele care să consacre – la vârf – cercetarea autentică, noi am declarat, paușal, că tot ce se publică (mai ales de numeroasele noastre ”somități”, în liberate sau în detenție) în orice tipăritură legată ca volum se cheamă ”cercetare”. …. Nimic nu e mai neceasar decât o școală temeinică pe clasele mici. Ceea ce nu se învață la acest nivel incipient – atenția, răbdarea, exercițiul curiozității, deprinderea de lectură, coerența formulării, judecata clară – nu se mai recuperează niciodată, îndiferent de numărul anilor de școală. Un elev care termină clasa a IV-a fără a putea citi cursiv, fără a înțelege logica unei probleme și fără nici o deschidere față de mediul (natural și istoric) în care trăiește și-a încheiat studiile pe clasa a IV-a. De acolo înainte ”sistemul” nu-l mai tratează niciodată ca pe-o persoană în formare, ci doar ca pe o cifră în statisticile educației. ….” Integral: https://www.contributors.ro

Justitie schrapt 1500 zaken om personeelstekort rechtbank Gelderland - Barneveldse Krant | Nieuws uit de regio Barneveld“Asociația Forumul Judecătorilor din România: „În continuare sunt necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și rapoartele Comisiei Europene” Asociația Forumul Judecătorilor din România atrage atenția că „în continuare sunt necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și rapoartele Comisiei Europene”. Odată cu desemnarea noului ministru al justiției, Asociația Forumul Judecătorilor din România reamintește faptul că Raportul MCV din 22 noiembrie 2022, publicat de Comisia Europeană, menționează expres că ”este important ca România să continue să lucreze în mod consecvent la transpunerea în acte legislative concrete a angajamentelor restante specificate în prezentul raport și la continuarea punerii în aplicare a acestora, în cadrul ciclului anual al raportului privind statul de drept și cu sprijinul altor elemente ale setului de instrumente al UE privind statul de drept”, se arată în comunicatul transmis, luni, de AFJR. De asemenea, mai spun reprezentanții AFJR, „se precizează în mod clar că trebuie imediat introduse în legislație recomandările Comisiei de la Veneția din ultimul Aviz urgent, emis la sfârșitul anului 2022”. ….Totodată, Comisia Europeană a subliniat că, înainte de a lua o decizie finală cu privire la România în conformitate cu Decizia privind MCV, va ține seama în mod corespunzător de observațiile Consiliului, precum și de cele ale Parlamentului European. Comisia Europeană, prin numeroase rapoarte MCV, a solicitat României să ia în considerare avizele Comisiei de la Veneția.….” Integral: https://www.g4media.ro

Iohannis l-a“S-a crezut rege și a domnit doar pentru sine …. Ultimul guvern al dlui Iohannis, investit cu satisfacție, este unul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu. În sine, asta nu ar reprezenta o culpă, mai ales pentru un președinte rigid în norma constituțională, cum a încercat să se prezinte mereu dl Iohannis. Problema a fost când președintele rigid constituțional, nu jucătorul Traian Băsescu, a promis, pentru a livra măcar iluzii, dacă nu fapte, electoratului său, că nu va mai desemna vreodată un premier de la PSD. …. Două au fost motivele invocate de dl Iohannis pentru crearea coaliției PSD-PNL: stabilitate și reforme. Primul a fost spulberat prin excluderea UDMR, mișcare în favoarea căreia dl Iohannis a dat toate semnalele cu putință. De ce a fost exclus? Pentru că PNL a vrut să pună mâna pe ministerele maghiarilor. Dacă accepta să le dea pe amândouă, UDMR era și acum la guvernare, cu  vizitele și declarațiile  președintei Ungariei cu tot. Deci stabilitatea invocată de dl Iohannis a fost ciobită. De aici și dificultăți mai mari pentru îndeplinirea obiectivelor de reformă. Care reformă? Până acum, majoritatea masivă, lăudată de dl Iohannis la învestirea guvernului Ciolacu, ce reforme importante a reușit? Absolut niciuna. Deci ambele rațiuni ale acestei formule de guvernare nu se mai susțin. …. Ceea ce nu înseamnă că dl Iohannis nu a avut niciun plan. A avut un plan personal unic, suprem și neabătut urmat: să-i fie bine. Să muncească minimum posibil, să beneficieze maximum posibil de maximum de privilegii, să fie cât mai puțin deranjat. Și acestui plan personal i-a subsumat toate acțiunile sale politice. Deci când a adus PSD la guvernare, dl Iohannis și-a urmărit propriul interes de confort, liniște și beneficii, inclusiv de cariera personală postmandat. Dacă propriul interes dicta ținerea PSD în Opoziție, asta era direcția. În numele acestui plan personal, dl Iohannis a mai făcut ceva – a distrus PNL. După 10 ani de când l-a propulsat la președinția României, PNL este o ruină, un partid cu șanse minime ca în următorul deceniu să fie mai mult decât o remorcă a PSD, în ipoteza că nu va dispărea de tot. PNL nu mai are identitate, nu mai are lideri, pentru că dl Iohannis i-a mătrășit, marginalizat sau exilat pe toți cei care ar fi putut să îl înfrunte, cum l-a înfruntat Vasile Blaga pe Traian Băsescu, de exemplu. Partidul a fost emasculat, fragmentat, a devenit un fel de uniune tribală, flamandă, fără strategie și viziune politică, disperat să mai apuce câte ceva, pe alocuri ridicol pe măsura multora dintre purtătorii săi de mesaj caragialești. Iar în acest moment, singurul rival pentru PSD, revenit și după Colectiv, și după Dragnea, și după Dăncilă, este AUR. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Consumul de“Semnal de alarmă în UE: Europa e inundată de droguri și nimeni nu este ferit de efectele lor …. „Oriunde, orice, oricine”, acestea sunt cuvintele-cheie ale raportului anual întocmit de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), care arată că drogurile ilegale sunt pretutindeni, aproape orice substanță psihoactivă poate fi procurată de pe piață și că nimeni nu poate scăpa de efectele lor, relatează Politico. …. Principalele concluzii ale raportului:

  • În 2021 au fost confiscate 816 tone de rășină de cannabis și 256 de tone de cannibis vegetal. Sunt cele mai mari capturi din UE făcute în ultimul deceniu.
  • Cantitatea de heroină confiscată în 2021 în țările UE a fost de 9,5 tone, mai mult decât dublu față de anul anterior. Separat, Turcia a confiscat o cantitate record de 22,2 tone.
  • Peste 300 de tone de cocaină, un alt record, a fost confiscată în țările UE în 2021: 96 de tone în Belgia, 72 în Olanda și 49 în Spania.
  • În 2022, 41 de substanțe psihoactive noi (NPS), substanțe chimice nemaiîntâlnite pe piață, au fost depistate în UE, ridicând la 930 numărul total al substanțelor ilegale monitorizate de EMCDDA.
  • Cocaina este cel mai folosit drog ilegal în Europa, cu aproximativ 3,7 milioane de adulți consumatori în fiecare an, iar acum fabricile de pudră albă câștigă teren pe continent. În 2021, 34 de laboratoare de cocaină au fost desființate, față de 23 în 2020, iar unele operau pe scară largă. Raportul confirmă rezultatele unui studiu al EMCDDA privind apele uzate în UE, potrivit căruia consumul de cocaină a crescut în toată Europa, îndeosebi în Belgia, Spania, Portugalia şi Ţările de Jos.
  • Anvers rămâne principala poartă de intrare a cocainei în Europa. Datele preliminare pentru 2022 arată că volumul capturilor din portul belgian a crescut la 110 tone (de la 91 de tone în 2021), iar testele pe eșantioanele din rețeaua de apă și canalizare au indicat și cel mai mare grad de utilizare în acest oraș.
  • Traficanții încep, însă, să folosească și porturi mai mici și țări de la marginea UE care pot fi mai nepregătite în combaterea fenomenului. Acest lucru poate explica de ce, în ciuda capturilor tot mai mari, puritatea cocainei de pe piață rămâne la cele mai înalte standarde, iar prețul ei este stabil, arată raportul.
  • Produse sintetice precum Spice și K2 au devenit tot mai răspândite pe continent, fiind întâlnite în cel puțin 13 state europene, în special în Germania și Suedia. Riscurile sunt foarte mari, pentru că aceste substanțe induc consumatorii în eroare, convinși că folosesc cannabis, dar de fapt sunt produse alterate, foarte puternice, cu risc ridicat de otrăvire. Raportul precizează că acesta poate fi doar vârful aisbergului și că e posibil ca pe piață să existe și alte stupefiante sintetice care rămân nedepistate.
  • Cei mai mulți consumatori de heroină sunt persoane în vârstă. “Epidemiile” de heroină din anii ’70 și ’80 ar putea fi o explicație. Peste 60% din cei care fac terapie pentru a scăpa de dependență au peste 40 de ani, în timp ce mai puțin de 10% sunt persoane sub 30 de ani. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Republica Moldova se îndreaptă spre o 'neutralitate' înarmată - Black News“Prăbușire demografică în Moldova: cel mai mare spor natural negativ al populației din istoria sa Republica Moldova înregistrează cel mai mare spor natural negativ al populației din istoria țării (diferența dintre cei născuți și cei care au murit), transmite portalul IPN, citat de Rador. Din 1996, practic în fiecare an sporul natural este negativ, însă în ultimii trei ani situația a devenit dramatică, lucru care va afecta securitatea țării pe viitor. …. „Anii 2021-2022 sunt ani record, când am avut cea mai mare reducere a populației din istoria țării, reducere determinată în primul rând de migrația foarte mare. 88 de mii de oameni au plecat peste hotare. În 2021, cu 16 mii de persoane s-au născut mai puțin decât au decedat. Recordul absolut din toată istoria Republicii Moldova. În 2022 – cu 9200 mai puține nașteri decât decese. La noi populația în trei ani s-a redus cel mai dramatic”, a spus Veaceslav Ioniță. Dacă în 1970 populația mai mare de 60 de ani era de 9,7%, în 2010 a ajuns 14%, în 2020 – 21,7%, iar în 2022 – 23,8%. …. În 2020 sau născut 34,3 mii de copii, în 2022 – 30 de mii. Estimativ, în 2025 se vor naște 26100 de copii, iar în 2030 – 22800 de mii copii. Veaceslav Ioniță susține că problema demografică nu este doar specifică Republicii Moldova. Sporul natural negativ este o problemă în întreaga Europă, unde, la fel, se înregistrează o reducere naturală a numărului populației..…” Integral: https://www.g4media.ro

Povestea a doi soldați ucraineni care au fost castrați de ruși: "Facem asta pentru ca voi să nu puteți avea copii"“RAPORT Rusia cultivă relațiile cu grupările teroriste din Africa și Orientul Mijlociu  Rusia, condusă de Vladimir Putin, un fost șef al serviciilor secrete ale țării sale, dezvoltă o strategie de deschidere a fronturilor, nu doar în războiul din Ucraina, ci și în Africa, odată cu prezența tot mai mare a grupului Wagner în Sahel și acum, cu așa-numita ”Axa Rezistenței” din Orientul Mijlociu. Axa este formată din diferite grupări teroriste, precum Hamas, Hezbollah, milițiile irakiene, inclusiv Mișcarea Al-Nujaba și Asa’ib Ahl Al-Haqq (AAH) și alte grupuri, inclusiv Houthi din Yemen, se arată într-un raport publicat de Middle East Media Research Institute, citat de publicația spaniolă La Razon. …. Câteva chei ale raportului: – Rusia a curtat în mod deschis și regulat teroriștii desemnați de SUA și facilitatorii terorismului în timpul invaziei sale în Ucraina, în concordanță cu politica de lungă durată a Moscovei de angajare cu împuterniciții iranieni în Orientul Mijlociu. O astfel de implicare subminează eforturile SUA de combatere a terorismului.– Adjunctul ministrului de Externe al Rusiei și reprezentant special pentru Orientul Mijlociu și Africa, Mihail Bogdanov, este motorul relațiilor dintre Rusia și Axa de Rezistență; diplomatul de carieră de nivel înalt a gestionat mult timp angajamentul Rusiei cu grupurile teroriste susținute de Iran, întâlnindu-se în mod regulat cu liderii acestora, atât în ​​Rusia, cât și în Orientul Mijlociu.– Contactele Moscovei din timpul războiului cu Hassan Moukalled, un finanțator libanez al Hezbollah, sugerează că Rusia și Hezbollah coordonează evaziunea sancțiunilor, spălarea banilor și posibil transferurile de arme.– Rusia, prin ambasadorul său în Irak, Elbrus Kutraşev, a aprofundat contactul diplomatic cu milițiile susținute de Iran din Irak, care joacă un rol mai important în politica irakiană sub actualul guvern al prim-ministrului Shia Al Sudani, susținut de miliții. ….” Integral:https://www.g4media.ro

Replica lui Bogdan Aurescu după ce Rareș Bogdan a spus că l-ar concedia de la Externe - HotNews.ro“Zburat de la Externe, Aurescu a fost numit șef la Rezervări Booking pentru Iohannis …. Asta pentru că Iohannis tocmai l-a numit pe Aurescu șef al departamentului Rezervări Booking de la Palatul Cotroceni. Și vorbim aici de un departament cu zeci de angajați, pentru că domeniul Rezervări Booking este unul căruia președintele îi acordă mai multă importanță decât celui de politică externă, de exemplu. Mai mult, Aurescu a fost lăsat să-l transfere de la Externe la Rezervări Booking pe cel mai de încredere consilier, cel care-i cumpără țigări și trabucuri. Mai ales că Aurescu a primit acceptul lui Iohannis să fumeze în birou, consilierul responsabil cu țigările se va dovedi extrem de important pentru activitatea noului șef de la Rezervări Booking. …” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 19 iunie.”Țară în service | Miliarde de euro din PNRR zac la BNR, în timp ce Guvernul mărește datoria externă la peste 50%”

Inactiv recorder complet imagini cu romania - truthnotfictionmatters.comBuna dimineata intr-o zi de luni, 19 iunie! A intrat în vigoare un cod galben de averse și vilejii, care va afecta Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali. Meteorologii anunță că  în aceste zone vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. In Bucuresti in orele după-amiezii vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturi: 28/16 gr.C.

Potrivit raportului publicat pe data de 3 mai, obezitatea a crescut pe perioada pandemiei, iar datele arată că statele europene nu vor putea pune capăt răspândirii obezității până în 2025, așa cum și-au propus.“SmartJob | Doctorul cardiolog Cristian Udroiu: „Inima lui 2023 este obosită, stresată și îmbătrânită. Am uitat să trăim” …. Astăzi, oamenii nu se uită unii la alții, se uită numai în telefoane, toți stau cocoșați, încruntați, privind la orice altceva în afară de a-și trăi propria lor viață, spune doctorul Cristian Udroiu, medic primar cardiolog la Spitalul Universitar de Urgență București: „Și toate aceste lucruri afectează inima. Nu știm să vorbim frumos între noi, nu știm să ne salutăm, nu știm să mâncăm sănătos. Inima lui 2023 este obosită, stresată și îmbătrânită. Am uitat să trăim.” Medicul susține că, atunci când a intrat în rezidențiat și a început să facă cardiologie intervențională, media de vârstă a pacientului cu infarct era undeva la 72 de ani, iar astăzi este 55: „În 2000 rar vedeam un pacient sub 55 de ani, te mirai: Așa tânăr! Acum rar vezi un pacient peste 55 de ani. Am ajuns ca, la 47 de ani, să am mai mulți pacienți cu vârsta sub vârsta mea, pe care să-i tratez de infarct. Și impactul emoțional este foarte mare, să vezi un tânăr care stă să moară.” …. „Pacienții îmi spun că n-au timp să facă sport, să alerge în aer liber, să privească cerul, frunzele, florile, păsările, să se relaxeze. Dar, în momentul în care ajung în spital și sunt legați de monitoare, cu perfuzii și ace în ei, au timp?” Am pierdut noțiunea de a trăi, consideră acesta, doar alergăm obsedați după serviciu, după bani, și toți acești hormoni de stres ne strâng coronarele la propriu. …. Medicul spune că, la spital, ajung cu infarct tot mai mulți oameni tineri. Într-o zi de gardă, în 24 de ore, a avut 32 de pacienți cu infarct, iar 21 dintre ei aveau vârsta sub 52 de ani, media fiind de 43, 44 ani, marea majoritate bărbați. Parcă sunt trași la xerox, susține acesta: „Ușor supraponderali, dislipidemici, dar nu-și iau tratament, sedentari, oameni de succes care își conduc afacerea proprie sau care au niște joburi bune. Este absolut dureros, este extrem de traumatizant. 99% dintre pacienții care se întorc la mine vin spășiți, după infarct, la controlul de două luni de zile: Domnule doctor, nu pot să cred că am fost așa prost.” … „Noi și bulgarii avem cea mai mică speranță de viață din Europa. Ultimele ghiduri de cardiologie, de dislipidemie, de prevenție, au introdus România la roșu. Deci, un pacient care s-a născut în România din start pleacă cu un risc foarte mare de afectare cardiovasculară. Numai că s-a născut aici și trăiește în acest teritoriu ca mentalitate, ca hrană, ca stil de viață”, susține doctorul. Mortalitatea prin bolile cardiovasculare este de peste 50%, peste accidentele rutiere, peste cancer, peste bolile respiratorii, deci, se moare de cardiovascular, adică, inimă și creier, explică acesta. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale este Marian Enache, ales pentru un mandat de trei ani. A fost parlamentar FSN, PSD, PC, UNPR, ApR și consilier al lui Ion Iliescu - Observatorul Prahovean“Cine este bugetarul din România cu un venit uriaș în 2022: aproape 1.000.000 de lei. A cumulat salariul și pensia  Șeful CCR este bugetarul din România cu un venit uriaș în 2022: aproape 1.000.000 de lei. El a cumulat salariul și pensia.  Desemnat președinte al CCR în 2022, Marian Enache este bugetarul din România cu un venit uriaș în 2022: aproape 1.000.000 de lei. Judecătorul a cumulat pensia și salariul, ambele situate la niveluri astronomice. …Născut pe 5 mai 1954, Enache a fost numit judecător al CCR de Senat în 2016, pentru un mandat de 9 ani. Anterior, el a fost deputat în mai multe legislaturi, pe listele FSN, PDSR și PSD. În 1993 a fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu. El a mai fost ambasador al României în Moldova între 1993 și 1996. …. Enache a băgat în conturi anul trecut un salariu de 374.725. Remunerația i-a crescut spectaculos față de 2021. În urmă cu doi ani, el încasa, ca simplu judecător, ”doar” 302.489 lei anual, conform declarației de avere. Salariului de judecător CCR i s-a adăugat, în 2022, unul și mai impresionant. Numai din pensii, Enache a devenit mai bogat în 12 luni cu 438.965, precum și 55.536 lei anual din indemnizație limitată de vârstă de la Camera Deputaților. Toate aceste surse de venit au crescut în 2022 față de acum doi ani. De notat că, în 2021, Marian Enache a încasat venituri și din pensii de 452.856 lei/anual, precum și 16.156 lei anual din indemnizație limitată de vârstă de la Camera Deputaților, conform Economedia. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Institutul Cultural Român | EurActiv“Cât plăteşte statul pentru sediile şi locuinţele personalului ICR din străinătate. Mii de euro lunar pentru „intendent-şofer” Institutul Cultural Român deţine 18 reprezentanţe în străinătate. Pentru opt dintre acestea, statul plăteşte lunar o chirie totală de aproape 90.000 de euro, alte 8 sunt proprietate a misiunii României, sediul ICR Londra este concesionat, iar cel al ICR Chişinău este acordat pe bază de reciprocitate, potrivit unui răspuns al Ministerului de Externe, care are în subordine administrativă ICR, scrie News.ro. În cazul a şase misiuni ICR nu sunt închiriate locuinţe pentru personal, în timp ce pentru celelalte sunt inchiriate în principal pentru directori şi directori adjuncţi, dar sunt situaţii în care referenţii, ”intendent-şofer” sau persoana angajată ca ”secretar – contabilitate” beneficiază de imobile închiriate. …. Sediul ICR din Londra este concesionat, iar chiria de peste 6.000 de lire sterline achitată în mandatul Catincăi Nistor pentru locuinţa acesteia a generat numeroase controverse. Conform precizărilor MAE, suma totală s-a ridicat la aproape 40.000 de lire sterline. La Madrid, sunt plătite chiriile pentru două locuinţe destinate referenţilor, sumele fiind de peste 1.000 de euro. La Paris, sediul este proprietate a statului român, iar locuinţa directorului ICR este închiriată pentru 3.300 de euro. La ICR Paris, sunt achitate chirii şi pentru directorul adjunct (2.670 de euro) şi pentru doi referenţi (3.700 de euro şi 783 de euro). Directorul ICR Stockholm stă într-o locuinţă închiriată cu 2.699 de euro, iar locuinţa pentru intendent-şofer este închiriată cu 1.676 de euro. …Locuinţa directorului de la Tel Aviv este închiriată cu 5.234 de euro. Mai beneficiază de locuinţe închiriate doi referenţi (2.178 şi 1.839 de euro). De asemenea, este închiriată locuinţă şi pentru ”secretar – contabilitate”, pentru suma de 2.263 de euro…..” Integral: https://www.hotnews.ro

Cine e Stelian Tanase: Creatorul lui Crin, fost om al lui Vintu“Cum explică politologul Stelian Tănase non-combatul între PNL și PSD: ”O generaţie obosită care ar vrea să împartă plăcinta”  …. ”De ce este acest non-combat politic în România de vreo doi ani între PNL şi PSD? Pentru că aceste partide au îmbătrânit, este un schimb de generaţii care nu s-a efectuat la timp. Ideea liderilor celor două partide este să nu se mai bată între ei, ci să-şi împartă plăcinta. Şi, atunci, merg împreună în alegeri, primii 100 de oameni din fiecare partid se aleg – ceea ce este esenţial, restul nu contează. Vor fi oricum la guvernare, vor fi în poziţii cheie în Parlament. ”De ce să ne batem şi să riscăm o catastrofă?” Asta e în capul lor: să meargă împreună în alegeri ca să nu existe pierderi. E win-win situation (situaţie reciproc avantajoasă -n.r.). Nu au chef să se caftească”, a declarat Stelian Tănase, la Prima TV. ”Avem această generaţie obosită care ar vrea să împartă plăcinta şi să evite un război în 2024. Deci s-ar putea să avem o participare la grămadă a PSD cu PNL. Ei sunt înclinaţi să meargă de mână, ceea ce este o nenorocire pentru democraţie. Democraţia înseamnă putere şi opoziţie, împărţirea clară a rolurilor. Dacă nu ai această bătălie, ce ţară democratică e asta? E un risc enorm această monstruoasă coaliţie. Riscă să distrugă şi firicelul acesta de democraţie pe care noi îl dezvoltăm de 30 de ani”, a adăugat scriitorul. ….” Integral: https://ziare.com

Nicuşor Dan explică de ce nu se văd investiţiile făcute în mandatul său: Este un bolnav în comă. Când ai un bolnav în comă nu te ocupi de suprafaţă | adevarul.ro“NIcușor Dan: „Ce înseamnă PSD în Bucureşti? O caracatiţă împreună cu nişte rechini care se ascund în spatele unor iepuraşi gigant şi a unor ouă de dinozaur”  Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat, sâmbătă la Congresul USR, ce înseamnă PSD în Bucureşti cu ajutorul unei metafore zoologice: “este o caracatiţă împreună cu nişte rechini care se ascund în spatele unor iepuraşi gigant şi a unor ouă de dinozaur”. El a precizat că trebuie să existe înţelepciunea politică pentru a nu permite revenirea la putere a PSD-ului în Bucureşti. …. „Este un singur lucru care contează în politică, acela de a acţiona aşa cum îţi spun să acţionezi oamenii care ţi-au dat mandatul să acţionezi în numele lor. Şi noi toţi am fost în situaţia asta în 2020, în momentul în care aveam o guvernare PSD-Firea, care îşi bătea joc de banul public, care ignora problemele reale ale Bucureştiului, se concentra pe acţiuni de imagine, de faţadă. Şi atunci a fost o decizie dificilă, dar foarte corectă faţă de aşteptările unui întreg electorat de dreapta din Bucureşti, ca PNL şi USR să decidă un acord politic pentru primari comuni la cele şapte primării din Bucureşti. Şi vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru decizia corectă de acum trei ani”, a transmis primarul Capitalei. …. „Vreau să închei cu un cuvânt despre viitor, pentru că noi suntem în aceeaşi paradigmă de 30 de ani. Nu este între dreapta şi stânga, este între dreapta şi PSD. Ce înseamnă PSD în Bucureşti? Dacă îmi permiteţi, o metaforă zoologică. Este o caracatiţă împreună cu nişte rechini care se ascund în spatele unor iepuraşi gigant şi a unor ouă de dinozaur. Şi sunt convins că o să avem cu toţii înţelepciunea politică să ne punem în acord cu ceea ce vor oamenii de la noi şi să nu permitem revenirea la putere a PSD-ului în Bucureşti”, a mai afirmat Nicuşor Dan. (News.ro) ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Cristian Pantazi şi Dan Tapalagă au lansat,... | News.ro“Dă-i și luptă cu sclavagismul din UE, dar cu ochii la banii de la Bruxelles. Programul PSD: O listă cu dorințe de Crăciun, bani fără număr de la stat. Lipsesc reformele majore, dar și derapajele  ”Luptăm ca românii să nu mai fie „sclavii moderni” ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE”, anunță încă din primele pagini programul de guvernare propus de PSD. Recunoașteți mantra: e pe filiera Dragnea – AUR – Șoșoacă. Programul viitorului premier Marcel Ciolacu consemnează acest unic derapaj anti-UE stilistic, în rest e fundamentat corect pe apartenența României la UE. Și, mai ales, pe banii europeni. Un program de 233 de pagini ce arată, în esență, ca o lungă scrisoare de Crăciun a unui copil ce-și dorește multe cadouri. Un program clasic de stânga, deseori populist, care promite intervenții majore ale statului în economie. Un program cu soluții etatiste pe care nu le cred viabile, dar care se păstrează în limitele democratice. …. Secțiunea de economie a programului de guvernare e însă perfect necredibilă. Ieșirea anti-piață, anti-capitalism a lui Marcel Ciolacu din conferința de presă (”piața ne-a arătat că în criză nu produce eficiență, ci speculă”) e temperată serios în documentul oficial. Din nou, PSD folosește discursul dublu cu care ne-a obișnuit adesea: un mesaj pentru public, altul pentru piețele financiare și partenerii instituționali. Derapajul anti-piețe și recursul la naționalismul economic din discursul lui Marcel Ciolacu de marți seară au o logică politică evidentă: avansul AUR în sondaje, care forțează o radicalizare a discursului PSD. Revenind la programul economic, două lucruri sunt de remarcat. Primul: absența marilor reforme structurale (reforma administrației publice, reforma politicii fiscale, reforma teritorial-administrativă). Al doilea: proiecția unor ținte macroeconomice nerealiste care pun sub semnul întrebării puzderia de promisiuni adresate unor categorii largi de electorat. …. Lipsa de credibilitate a programului de guvernare derivă din proiecțiile macroeconomice. Se simte aici mâna unor ideologi precum Cristian Socol, promotorul celebrei ”wage led growth” care a produs grave dezechilibre bugetare în perioada Dragnea și imediat după. Programul de guvernare PSD prevede pentru acest an un PIB mai mare decât cel asumat oficial de guvernul din care chiar PSD face parte. E o diferență de circa 12 miliarde de lei, după cum a observat jurnalistul Paul Angelescu, fără vreo explicație rațională a acestei diferențe. Și programul de guvernare continuă în aceeași notă necredibilă: proiectează un PIB de 1.779 miliarde lei în 2024 față de 1.591 real anul acesta – o creștere imposibil de susținut, mai ales cu PNRR întârziat serios. Programul promite un deficit bugetar de doar 4,4% din PIB anul acesta și 2,95% din PIB anul viitor, în condițiile în care știm deja că deficitul din 2023 va fi depășit copios din cauza lipsei de încasări și a creșterii cheltuielilor cu salariile profesorilor. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Contracte de consultanță în PNRR de sute de milioane de lei, adică zeci de milioane de euro. Firme noi, dar și firme abonate la fondurile publice au câștigat proiectele. Țară în service | Miliarde de euro din PNRR zac la BNR, în timp ce Guvernul mărește datoria externă la peste 50%  – Statul român a făcut plăți de puțin peste 210 milioane de euro din cele 6,35 de miliarde de euro care au intrat în bugetul Ministerului Finanțelor ca prima tranșă din cele 29,2 de miliarde de euro din PNRR. Înseamnă 3,3%.  – Pe lângă cele 210 milioane de euro, România mai are programe de peste 450 de milioane de euro pentru care plata nu s-a făcut, conform datele Ministerului Finanțelor și ale Ministerului Investițiilor Europene. – Tranșele II și III, de aproape 7 miliarde de euro împreună, sunt blocate de Comisia Europeană. Motivul: statul român nu a făcut reformele promise în domeniul energetic și în cel al pensiilor speciale. – Banii au fost transferați la BNR, unde stau în rezerva de valută, așa cum recunosc reprezentanții băncii centrale și cei ai Ministerului de Finanțe. – În schimb, statul se împrumută la dobânzi de peste 7%, fiind pe locul doi în Uniunea Europeană, în baza raportărilor Minsterului de Finanțe. Tot în 2023, datoria externă a depășit pragul psihologic de 50% din PIB. ….. În prima parte a acestui an, în luna februarie, România trebuia să mai accese o tranșă ( a doua) de 2,8 miliarde de euro, așa cum a anunțat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene În partea a doua acestui an, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE) chiar urma să înceapă procedurile pentru a cere Comisiei Europene a treia tranșa, și ea undeva la 3 miliarde de euro, așa cum reiese din calendarul de angajament dintre Guvernul român și Comisia Europeană. Însă, din cauza întârzierii reformei pensiilor speciale și a proiectelor slabe pentru zona de energie verde, Comisia Europeană a blocat momentan aceste plăți. Reprezentanții MIPE susțin că oficilii europeni nu au anulat plata, doar au cerut explicații suplimentare. …. Din cele 6,35 de milioane de euro anunțate de premier și de MIPE că au intrat deja în contul Ministerului Finanțelor (ministerul care deține contul de trezorerie), România a obținut în 2023 aprobarea Comisiei Europene să finanțeze doar proiecte în valoare de puțin peste 850 de milioane de lei (170 de milioane de euro). …. Din datele Ministerului de Finanțe, obținute de Europa Liberă de la Ministerul de Finanțe, reiese că în primele patru luni ale anului 2023, statul a făcut plăți de 551 de milioane de lei (sau 110 milioane de euro) din componenta de granturi și de 300 milioane de lei (sau 60 de milioane de euro) componenta de credite….. Astfel spus, din cele 6,35 de miliarde de euro care au intrat în conturile Trezoreriei de la Ministerul de Finanțe, în 2023, statul român a cheltuit pe proiecte de dezvoltare o sumă de 170 de milioane de euro. … În total, în 18 luni de la aprobarea PNRR, statul român a cheltuit 212 milioane de euro din banii oferiți de Comisia Europeană pentru dezvoltarea României, adică 3,3% din suma care este depozitată la BNR. …. În timp ce banii din PNRR zac nefolosiți din lipsa unor proiecte ajunse la maturitate care să fie aprobate de organismele europene, statul se împrumută din ce în ce mai mult și la dobânzi în continuare mari. Datoria externă a depășit, în 2023, pragul de 50% din PIB, așa cum reiese din ultimele rapoarte rapoarte ale Ministerului de Finanțe. La începutul lunii iunie, de exemplu, Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci, suma de 2,6 miliarde lei, la o dobândă de 7,04% pe an, așa cum reiese din datele obținute de la ministerul de resort. …. ” Integral: https://romania.europalibera.org

Primele declaraţii“Un rechizitoriu al învățământului …. După o pritoceală de șapte ani, proiectul președintelui Klaus Iohannis „România Educată“ s-a transfigurat în legile Educației ale căror proiecte au fost dezbătute vara trecută, parcă în mod special în timpul vacanței școlare. Pe tot parcursul procesului de legiferare a normelor care vor impune, începând cu anul școlar 2023-2024, destinul școlii și al învățământului superior din România, mass-media și opinia publică au acuzat guvernul condus de generalul Ciucă și pe fostul ministru al învățământului Sorin Cîmpeanu că cele două proiecte de lege au fost discutate mai mult în spatele ușilor închise ale coaliției PSD-PNL-UDMR-Palatul Cotroceni decât în mediul școlar, academic, al experților în Educație, al intelectualilor de prestigiu. … Un articol fundamental din legile Educației, care ar fi trebuit să stea pe primele locuri într-un clasament al ecumenizării învățământului, a fost eliminat din proiectul de lege votat de Senat. O citez pe Ligia Deca, cea căreia i s-a reînnoit mandatul și în guvernul Ciolacu: „Au fost eliminate din prevederile potrivit cărora instituţiile de învăţământ superior pot prelua singure sau prin asociere, după caz, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, spitale, farmacii, unităţi medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice cu aprobarea Senatului universitar“. În situația în care banii alocați Educației pentru anul în curs reprezintă doar 2,1% din PIB (față de 6% cât prevede Legea Educației din 2011), din care 70% se duc pe salariile cadrelor didactice și ale personalului auxiliar, fostul și actualul ministru Ligia Deca declara în Senat că „cheia de control a reformelor propuse este capacitatea noastră, a tuturor, de a le susține pe termen lung pentru a le vedea efectele reale“. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Profesorii au organizat vineri 9 iunie al doilea mare marș de protest în Capitală, cu 20.000 de oameni. Ei au mers la Palatul Cotroceni unde nu i-a primit nimeni, pentru că președintele Klaus Iohannis era plecat. “#10 Întrebări | De unde ia Guvernul banii pentru profesori? Cristian Păun, economist: Deocamdată, ei au primit promisiuni …. Cristian Păun: În primul rând, trebuie spus că acel procent de 25% pentru salariile profesorilor e aplicat unui salariu mic. Printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar care există în momentul de față în sectorul bugetar sunt cele din Învățământ, adică atunci când tu mai crești cu 1.000 lei brut un salariu mic. Procentul pare a fi spectaculos. Dar într-adevăr, deocamdată, profesorii au primit mai degrabă promisiuni, pentru că cele mai mari ajustări salariale se vor produce începând din viitor, începând cu anul electoral viitor, de la 1 ianuarie, cu bugetul de anul viitor. Asta înseamnă că, deocamdată, Guvernul în mare parte a scăpat cu aceste promisiuni. Ca de obicei. Pentru că promisiuni pentru Educație au mai fost și, în ciuda tuturor promisiunilor, anul acesta avem un istoric la alocările din PIB. Dacă mă întrebați pe mine dacă sunt bani, cred că întrebarea ar trebui pusă într-o primă fază: „De ce nu sunt bani pentru Educație?”. De ce a fost și rămâne în continuare o paria între prioritățile de politică publică? Dar, în schimb, găsim bani pentru tot felul de alte priorități: asfaltăm din bani publici drumuri și ulițe, tot din bani publici facem canalizarea către niște case private, facem aducțiune de apă către niște case private pentru care există în general fonduri din altă parte, dar pe care nu le absorbim. Ce vreau să spun e că există foarte multe resurse pe care România le risipește astăzi. …. Din 2007 se tot promit salarii mai bune, se promit condiții mai bune, buget mai consistent. Este cred că este cea mai promisă situație de către politician, pentru că și politicianul știe că pe de o parte în Educație sunt foarte mulți care votează. Și în al doilea rând, este ceva care afectează pe toată lumea. Și atunci voturi importante vin și de aici. Însă tu, ca politician, generezi o imagine din aceasta de om preocupat, grijuliu, dar de fapt nu faci foarte mare lucru concret pentru acest acest sistem. Deci, există o probabilitate foarte mare ca, din diferite motive, din nou, Educația să treacă la „și altele”. …. Dacă ne uităm, de exemplu, în companiile de stat sunt niște salarii extraordinare la Hidroelectrica, la Transgaz, la toate companiile de stat. Sunt niște salarii de nabab în comparație cu ce vedem în Educație. Și atunci cum să atragi oameni bine pregătiți, dacă salariul este cum este? Nu mai vorbim de universitar. Gândiți-vă că universitatea unde lucrez trebuie acum să scoată la concurs posturi pentru un asistent universitar, care are o pregătire mult peste medie, cu doctorat. Ei bine, el primește un salariu mediu net, chiar și cu mărirea aceasta, sub medie. Și atunci, cine vine? E clar că, făcând aceste lucruri, tu creezi niște dezechilibre în piață care mai devreme sau mai de târziu se vor întoarce împotriva ta. Oameni de calitate nu vin, nu intră în sistem și nu ai cu cine să lucrezi. …. În România, au crescut atât de mult agențiile guvernamentale în jurul unor ministere, care la rândul lor sunt inutile, încât astăzi avem un aparat administrativ central și local foarte expandat. Noi, în loc să ne îngrijim de angajații din Sănătate, Educație și Siguranță națională, creștem aparatul administrativ. Cum apare câte un nou fond european, mai angajăm doi-trei oameni în primărie care să implementeze fonduri europene. Dar asta ar însemna o redimensionare a acestui stat care astăzi este mult peste ceea ce poate să susțină România prin sistemul său de impozitare. O altă sursă de venit substanțială ar veni din reforme, subiectul fiind legat de primul. Poate că nu mai avem nevoie de atât de multe județe, de atât de multe comune. Sunt comune cu sub 500 de locuitori, dar în continuare ele se numesc comune. De facto, ele sunt în momentul de față cartiere ale acelor orașe. Sunt orașe care n-ar trebui să se numească orașe, municipii. Însă, evident că pentru asta trebuie să ai o inițiativă politică substanțială și o energie politică în acest sens. Poate că n-ar trebui să mai avem primării de sector. Berlinul nu are primării de sector. Berlinul are doar 300 de angajați în primăria sa, care au grijă de un oraș de trei-patru ori mai mare decât Bucureștiul. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Distrugerea barajului Kakhovka | Locuitorii din Herson sunt evacuați: „A început potopul”“Istoric: „Vrem să vedem Rusia învinsă, dar nu vrem să se ajungă la război civil și haos” …. Într-un interviu recent cu Vazha Taberidze de la Serviciul georgian al RFE/RL, Orlando Figes spune că Putin este mai degrabă Nicolae I decât Petru cel Mare. El mai afirmă că o înfrângere a Rusiei pe câmpul de luptă nu este de dorit doar pentru Ucraina, ci și pentru Rusia. Însă un rezultat umilitor pentru Putin ar putea însemna instabilitate în Rusia, care ar putea duce la război civil sau chiar la un regim militar  …. Figes: Ei bine, senzația mea că nu mai are mult, la cum merg lucrurile, dar cine știe, lucrurile sunt foarte imprevizibile. Bănuiala mea e că va ajunge mai degrabă ca Nicolae I (țarul rus din 1825-1855) decât Petru cel Mare (sau Petru I, care a condus Imperiul Rus din 1682 până la moartea sa în 1725). Petru cel Mare a readus, așa cum ar spune Putin, ținuturile baltice sub controlul Rusiei. Nicolae I s-a dus la război împotriva întregii Europe pentru a apăra ceea ce el credea că e Rusia Mare, care se întinde până în Balcani și, într-un sens metafizic, chiar până în Țara Sfântă. El a intrat în război cu turcii pentru ca aceștia să le dea ortodocșilor drepturi asupra locurilor sfinte. Asta a dus la ceea ce cunoaștem acum drept Războiul Crimeei, care a mers dezastruos de rău pentru el. Petru cel Mare a subestimat capacitatea turcilor de a se apăra, la fel cum Putin a subestimat capacitatea ucrainenilor de a riposta. În plus, a subestimat unitatea puterilor occidentale pentru a sprijini inclusiv o putere musulmană precum Imperiul Otoman împotriva unui stat agresiv precum Imperiul Rus. Nicolae I a pierdut războiul și a murit în circumstanțe mizerabile, posibil o sinucidere, așa cum susține una dintre teoriile despre moartea lui. El a intrat în istoria secolului al XIX-lea drept cel mai rău țar din toarte timpurile. Mi se pare mai degrabă că Putin ar putea avea același destin, decât să devină personalitatea de mare statură pe care și-o dorește……. Speranța mea, este doar o speranță, posibilă doar dacă această contraofensivă de vară reușește să penetreze liniile ruse, e ca trupele ruse vor începe să vadă minciunile care li s-au spus, legat de motivele războiului. Și poate, cine știe, se va repeta anul 1917, când dezvăluiri similare ale minciunilor din Primul Război Mondial, mai ales ale mitului lui Rasputin ca centru al trădării de la curtea dinastiei Romanov, ar putea schimba lucrurile foarte repede. În februarie 1917, militarii s-au alăturat rapid demonstrațiilor de pe stradă. Și asta a dus la o lungă perioadă de nouă luni de prăbușire statală și militară, care, din păcate, a culminat apoi cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici. Au urmat patru ani de război civil. Tocmai asta este problema aici. Poate că ne dorim ca regimul Putin să se prăbușească sub presiunea militară, cu disidență, cu proteste de stradă ale opoziției, eventual. Dar dacă există un colaps militar, am putea ajunge la un fel de situație de război civil sau, ceva și mai rău, la ruperea completă a Rusiei în fragmente controlate de facțiuni militare. Conducători de tipul Prigojin (șeful grupul de mercenari Wagner) ar putea apărea ca lideri politici și militari. Ar fi un fel de luptă pentru putere cu armele, implicând părți ale armatei, părți din aceste armate mercenare, mobilizate și plătite de stat și de oligarhi. La acestea se adaugă și un arsenal de arme nucleare tactice care ar ajunge la dispoziția acestor oameni. Vrem să învingem Rusia, cu siguranță. Dar nu vrem să o împingem în catastrofa unui război civil și a haosului. Deci, trebuie ținut un echilibru. Și bănuiesc că este o discuție care se poartă în NATO, la Washington și în toate capitalele occidentale în acest moment: cât de departe îi permitem să escaladeze. Pentru că escaladează destul de repede. Cred că politica anterioară, care a fost doar de înarmare a ucrainenilor pentru a se apăra, fără a trece neapărat la o ofensivă puternică care să escaladeze războiul din partea rusă, a fost cea mai bună politică. Pentru că, în acest război, Putin crede că timpul este de partea lui, adică el crede că va supraviețui voinței Occidentului. … În plus, avem alegerile prezidențiale americane. Dacă Trump câștigă alegerile sau dacă alți mari jucători geopolitici, precum China, ar interveni de partea rusă, care este o altă mare necunoscută până în prezent, atunci cine știe? Așadar, e o cale lungă, cu excepția cazului în care vara aceasta va avea loc un colaps pe partea militară rusă mai abrupt decât am fi sperat. Pe această bază, cred că Putin are motive să creadă că timpul e de partea lui. ….Rușii au spus clar când ar putea folosi arme nucleare. Dacă forțele ucrainene susținute de NATO ar mărșălui în Peninsula Crimeea și Putin, cu spatele la zid, va crede că regimul său se va prăbuși, îl cred în stare să folosească arme nucleare. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Rivalries Of 2015: Djokovic vs. Federer | ATP Tour | Tennis“Roger Federer a devenit cel mai bun jucător de tenis vaccinat din istorie El a fost clasat pe locul 1 mondial de către Asociația Profesioniștilor din Tenis (ATP) timp de 310 săptămâni, deținând și recordul de 237 de săptămâni consecutive; a terminat ca numărul 1 la sfârșitul anului de cinci ori. A câștigat 103 titluri ATP la simplu, al doilea ca număr de titluri din toate timpurile (după Novak Dojokovic, care nu s-a vaccinat), inclusiv 20 de titluri de Grand Slam la simplu, un record de opt titluri de simplu masculin la Wimbledon, un record de cinci titluri la US Open și un record de șase campionate la sfârșit de an. ….Între 2003 și 2009, Federer a ajuns în 21 din cele 28 de finale majore de simplu. A câștigat trei dintre cele patru majore și finalele ATP [b] în 2004, 2006 și 2007, precum și cinci titluri consecutive atât la Wimbledon, cât și la US Open. A încheiat Grand Slam în carieră la Openul Francez din 2009, după trei finale consecutive cu Nadal, principalul său rival până în 2010. La 27 de ani, a depășit recordul lui Pete Sampras de 14 titluri majore la simplu masculin la Wimbledon în 2009…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 17 iunie.”Sunt olandez și văd în România drumuri pline de mașini de 80.000 euro, conduse de oamenii cu un IQ sub medie. Și nu mă simt outsmarted, ci mai degrabă out-șmechered”

Peak season: the best mountain holidays for summerBuna dimineata intr-o zi de sambata, 17 iunie! ANM a emis mai multe avertizări de ploi torențiale și vijelii, valabile în peste jumătate de țară   până sâmbătă, ora 12:00. În județele Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara, vor fi averse torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și izolat vor depăși 80 l/mp. În jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, iar vremea va fi în general instabilă și în zilele următoare. Bucuresti: 29/18 gr.C.

PSD crește în sondaje, după numirea lui Marcel Ciolacu la conducerea Guvernului. Pe ce loc au căzut liberalii – Evenimentul Zilei“M-am uitat azi la audierea din Parlament a miniștrilor din guvernul Ciolacu: Simt că este o zi în care poți să spui doar că viitorul României se duce naibii .… – Florin Barbu, cel propus pentru Ministerul Agriculturii, nu a știut cât e salariul minim net în Agricultură, iar colegii săi au încercat să-l ajute și i-au șoptit ca unui școlar la examen. – Proaspăt nominalizat la șefia Ministerului Dezvoltării, liberalul Adrian Veștea a spus vrea să aducă beneficii pentru primari, iar pentru asta a propus ca aceștia să se pensioneze mai devreme, precum angajații din industriile cu risc ridicate. – La rândul său, Ligia Deca, care va rămâne în continuare ministră a Educație, a declarat după audierile din comisiile parlamentare că garantează că va sta „umăr la umăr” cu profesorii, dar că „garanția salariilor motivante” trebuie să fie dată de Ministerul Muncii. – În ceea ce-l privește pe Marius Budăi, cel care va ocupa în continuarea funcția de ministru al Muncii, acesta a spus că priorităţile lui sunt reforma sistemului de pensii şi a celui de salarizare. Cine îl mai crede?… având în vedere că tot el a fost ministru și în guvernul Ciucă, iar timp de un an și jumătate nu s-a făcut nicio reformă a pensiilor. În luna martie, coaliţia de guvernare a trecut prin Senat un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor speciale cu 15%, numai că impozitarea viza doar partea necontributivă din cuantumul pensiei. Însă Comisia Europeană nu a fost de acord cu acest procent care ar fi însemnat economii infime la bugetul de stat. Momentan, proiectul de lege aşteaptă în sertarele Camerei Deputaţilor. O amânare a reformei pensiilor pune în pericol accesarea banilor europeni din PNRR. …. – În ceea ce privește portofoliul de la Justiție, Alina Gorghiu a declarat în cadrul audierii că trebuie să fie garantată independenţa justiţiei. Poate multă lume a uitat, dar în martie 2016, Alina Gorghiu a fost audiată la Curtea de Apel București, în calitate de martor, în dosarul în care fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat mită unui parlamentar, pentru ca acesta din urmă să promoveze un anumit proiect de act normativ. Procurorii DNA au susținut în rechizitoriu că, după finalizarea proiectului de act normativ, Mihail Vlasov a depus „o muncă asiduă pentru influențarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării și susținerii respectivei inițiative legislative”. ….Din pledoariile lor reiese faptul că guvernanții noştri sunt doar nişte indivizi oportuniști și decuplați parțial sau total de domeniul pe care au fost numiți de partid să-l conducă. De când au intrat în politică, actualii guvernanți au învățat să execute ordinele partidului din care fac parte și să acționeze politic pentru a cuceri cât mai multe voturi. În situații de criză (și nu numai), aceștia pot să asigure funcţionarea instituţiilor cât de cât ok, dar nu au capacitatea de a asigura pe termen mediu și lung o direcție clară și sănătoasă pentru țară. Cea mai mare lovitură pe care clasa politică a dat-o democrației din România după 1989 a fost uciderea speranţei că se poate ajunge la un viitor mai bun. …..” Integral: https://republica.ro

Marcel Ciolacu, the new romanian PM“Ciolacu între „patriotismul economic” și „ajutorul divin” România experimentează pentru prima dată rotația liderilor celor două partide mari care formează coaliția de guvernământ: PNL și PSD. O analiză de Sabina Fati. …. Anturajul lui Marcel Ciolacu a dat publicității informația că premierul desemnat a vorbit înainte de a merge la Cotroceni cu Patriarhul Daniel. După cum s-a exprimat deputatul PSD Alfred Simonis, „are nevoie și de ajutor divin”, nu doar de sprijin parlamentar. Actualul lider PSD a fost cu puțin timp în urmă și la Muntele Athos, tot într-un fel de pregătire a mandatului său de prim-ministru. În România, social-democrații continuă să fie atașați de Biserică și cumva îndepărtați de ideologia progresistă europeană de stânga. În programul economic, baza este „patriotismul economic”, iar acest amestec de naționalism și ortodoxism pare să se îndrepte mai degrabă spre un populism suveranist care ar putea face concurență AUR. Marcel Ciolacu a fost promovat de Liviu Dragnea, lângă care a stat atât cât era nevoie pentru a prinde rădăcini. A vânat alături de Omar Hayssam, condamnat ulterior pentru terorism, de la care ar fi primit și un împrumut important la începutul anilor 2000 (potrivit unor relatări din presă) ; a ieșit la pescuit cu Liviu Dragnea; în 2019 avea certificat de revoluționar și a cerut preschimbarea lui în așa fel încât să aibă dreptul la indemnizație, dar procurorii anticorupție care au anchetat situația au precizat în această primăvară că „fapta nu este prevăzută de legea penală Există pete albe în biografia lui Marcel Ciolacu, care însă nu-i împiedică ascensiunea. ….” Integral: https://www.dw.com

B365 - VIDEO | Robert Negoiță continua amenajările de la Piața Unirii. Edilul a plantat palmieri în zonă: Sunt plante aclimatizate, vor rezista și iarna • Știri București - Ziare locale 24“Indemnizațiile șefilor CA-urilor de la firmele Primăriei Sectorului 3, majorate cu 25% / Veniturile însumate ajung și la 7.000 de euro pe lună Consiliul Local Sector 3 a aprobat joi majorarea indemnizațiilor fixe lunare ale președinților consiliilor de administrație ale societăților Algorithm Residențial S3, Algorithm Construcții S3, Salubritate și Deszăpezire S3, Internet și Tehnologie S3, Administrare Active Sector 3, unde acționar este Sectorul 3, de la 12.000 lei net/lună la 15.000 lei net/lună. Șefii consiliilor de administrație ajung să câștige până la 7.000 de euro pe lună, fiindcă lucrează la mai multe instituții de stat sau în privat. …. Potrivit declarației de avere depuse la preluarea mandatului, în aprilie 2022, pentru anul 2021, Mihai Comănescu a fost angajat la Compania Națională Aeroporturi de unde a încasat un venit de 85.589 lei. Președintele Consiliului de Administrația a companiei Algorithm Construcții S3 este Panait Radu Alin. Potrivit declarației de avere depuse în aprilie 2022, la preluarea mandatului, pentru 2021, acesta a avut următoarele venituri, atât de la stat, cât și de la privat: – Președinte CA Algorithm Residential S3 – 126.821 lei; – Federația Română de Tir Sportiv – expert achiziții publice – 16.068 lei; – Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice IL Caragiale – 17.348 lei; – Consilier Sectorul 3 al Municipiului București – 11.292 lei; – PFA Panait Radu Alin – consultant achiziții publice – 159.735 lei – Euro Urbe Consulting – consultant achiziții publice – 55.567 lei; Aceasta are un venit mediu lunar de circa 6500 de euro/lună. Declarația de avere pe 2023 nu a fost încă publicată. Președintele Consiliului de Administrația a companiei Salubritate și Deszăpezire S3 este Florentin Corbuleanu.  Potrivit declarației de avere, depuse la preluarea mandatului, în aprilie 2022, pentru 2021 a avut următoarele venituri: – Administrare Active Sector 3 – indemnizație președinte CA – 230710 lei – SmartGreen Constructii – administrator – 72.000 lei: – Administrarea Domeniului Public București – cotă variabilă director general – 115428. În total, acesta a încasat circa 7.000 de euro pe lună. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

10 Most Expensive Cars in the World - YouTubeSunt olandez și văd în România drumuri pline de mașini de 80.000 euro, conduse de oamenii cu un IQ sub medie. Și nu mă simt outsmarted, ci mai degrabă out-șmechered  În drum spre Cârlibaba ascult radioul: „Doamna profesoară”, întreabă reporterul la radio în cadrul unei emisiuni despre greva profesorilor, „mulți ar considera un salariu de 6800 lei în mână un salariu decent, nu-i așa?” După o clipă, două de tăcere, doamna profesoara a răspuns nesigură, repetând cuvântul decent, cu jumătate de semn de întrebare, după care a continuat – „decent, nu știu, parcă nu ne mai ajunge.” Aici am realizat că eu, reporterul și doamna profesoară am pierdut noțiunea de a defini un salariu decent în România. .… De multe ori, când mă gândesc la o problemă în societatea românească, încerc să fac comparație cu țara din care provin – Olanda. Acolo aveam o firmă mică și făceam parte tot din clasa de mijloc și ca oricare om – încontinuu te măsori cu oamenii din jur. Oameni cu care te întâlnești în trafic, la magazin, la muncă, la școala copiilor ș.a.m.d. Și bineînțeles apar ocazii în care te compari cu oameni cu o stare materială mai bună decât a ta și se întâmplă să te simți outsmarted – cineva a fost mai smart ca tine, mai inteligent a făcut alegeri în viață, a descoperit ceva, conduce o firmă într-un mod mai eficient, a făcut carieră în politică, dar în final te liniștești, fiecare are un dar de la Dumnezeu, toți facem altceva în viață, și te concentrezi pe ce ai de făcut mai departe. În România e un pic altfel, nu m-am simțit outsmarted în mod frecvent, aici fenomenul de a te compara cu alții are o altă componentă. Suntem înconjurați de mulți oameni care își permit orice, care etalează cu poftă starea lor materială mult mai bună decât a noastră, fără să fie clară originea succesului lor – ce performanță au făcut ca să merite așa o situație? În Olanda, unde mulți politicieni merg cu bicicleta la muncă, când ocazional vezi o mașină cu o valoare de la 80.000 euro în sus, poți să fii sigur că este condusă de un fotbalist tânăr sau de un domn bătrân cu o afacere de succes. În România, drumurile sunt pline de mașini cu o asemenea valoare, conduse de oamenii cu un IQ până în medie, care nu par a fi inventat ceva util, și nu te simți outsmarted, mai degrabă te simți out-șmecher-ed. Și exact asta este factorul decisiv în a defini un salariu decent în România. Simți că în comparație cu alții nu mai ai un salariu decent, potrivit calităților tale și efortului depus de tine. Așa apare percepția de sărăcie, salariul care cumva ar fi ok, nu mai este un salariu decent în fața indecenței lor. Apare sentimentul de a fi neîndreptățit și te întrebi – unde am greșit?  …. În orice țară, există două grupuri diferite: al bugetarilor și al mediului privat. Cu taxele plătite de mediul privat, salariile bugetarilor sunt acoperite. Specific situației din România mai sunt alte două grupuri, cei plecați din țară și grupul numit „sistemul”. Ultimul grup nu este prea clar definit și nimeni nu se declară membru, e un club mai sinistru, dar toți știm despre ce e vorba – caracatița, clanul, mafia sunt alți termeni care se folosesc. Aici se adună unii bugetari cu funcții de decizie, cu alții din sectorul privat în jurul unui interes comun – primari cu contractori, pădurari cu patroni de firme de exploatare a lemnului, dezvoltatori imobiliari cu judecători, senatori cu investitori în terenuri, înconjurați de avocați, consilieri și instituțiile de control ca instrumentul lor de constrângere. Ei au creat un sistem unde împart între ei o parte din bugetul țării, o parte din bogățiile naturale ale țării și o parte din fondurile europene. Ei sunt oamenii care conduc mașinile cele mai scumpe, cu numere de înmatriculare sfârșind cu GOD sau HHH, doar vreo două cazuri de prost gust. Creșterea agresivă a prețurilor pe care am văzut-o în ultimii ani se bazează pe puterea de cumpărare ridicată din grupul plecaților (cu salariu din occident), dar în primul rând din grupul „sistemului”, unde se poate cheltui fără număr, așa aducând sărăcirea reală a clasei de mijloc – îmi amintesc un eveniment în stațiunea Mamaia, unde într-un club unde s-a băut șampanie de mii de euro, adusă cu roaba. ….Un alt capitol nediscutat este că părinții plătesc mulți bani profesorilor pentru meditații extrașcolare, ceva ce nu există în străinătate. Asta înseamnă ori că programa școlară nu acoperă destul, ori profesorii pun note mici pentru a-i chema în privat la meditații, așa suplimentându-și salariul destul de consistent și netaxabil (nu ca ospătarii, cu tips-ul pe bonul fiscal). Nu toți profesorii sunt norocoși, doar cei care predau materii importante, la care se dau examene. De aici și diferența materială dintre profesori și invidia. …Poate găsim o formă de democrație mai directă, ajutați de sectorul IT pentru a crea un sistem de referendumuri despre decizii importante, așa ocolind partidele politice. Poate găsim o metodă să scăpăm de politicienii din garda veche, care se lipesc ca scaiul de tapițeria din catifea a scaunelor lor. Poate în felul ăsta putem realiza o administrație mai slim-fit. ….” Integral: https://republica.ro.

Executor din Craiova, condamnat la 10 ani după ce „a făcut” 1 milion de euro din popriri ilegale. Instanța: „A interpretat contrar oricărei logici textele legale” - MOTIVARE“Executor din Craiova, condamnat la 10 ani după ce „a făcut” 1 milion de euro din popriri ilegale. Instanța: „A interpretat contrar oricărei logici textele legale” – MOTIVARE Executorul judecătoresc Nicolae Gagiu – purtătorul de robă recidivist care a țepuit creditorii cu peste 1 milion de euro – se judecă la Înalta Curte, după ce Curtea de Apel Craiova l-a condamnat pentru faptele sale la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni de pușcărie. Fostul executor judecătoresc s-a folosit de funcția pe care o deținea pentru a obține ilegal aproape 5 milioane de lei, apoi și-a cumpărat case și terenuri pe care le-a pus pe numele rudelor. Curtea de Apel Craiova i-a contopit pedepsele lui Nicolae Gagiu (63 de ani) cu o condamnare din 2021 pentru infracțiuni similare, așa ajungând fostul executor judecătoresc să execute o pedeapsă cu două cifre: …. De menționat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condițiile în care inculpatul știa că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispozițiilor legale, în aceeași modalitate”, se arată în comunicatul DNA. ….” Integral: https://ziare.com

Piedone ne spune cum a luat Bac-ul la 32 de ani. Merge la Denise Rifai – Rețete și vedete“Averea lui Piedone s-a evaporat, după ce procurorii i-au ridicat sechestrul. Unde au ajuns toate proprietățile fostului primar Cristian Popescu Piedone, condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în dosarul Colectiv, și-a înstrăinat întreaga avere. …. Cristian Popescu Piedone a avut sechestru instituit până la suma de 1,5 milioane de euro. Măsura asiguratoare i-a fost ridicată de procurori, la cerere, după sentința definitivă din dosar, iar la scurtă vreme, Piedone și-a donat întreaga avere către cei doi copii, Vlad și Ana Maria. Actele de donație includ patru terenuri situate în comuna Bragadiru, județul Ilfov, cu suprafețe cuprinse între 416 și 540 mp, achiziționate de Piedone și soția lui, Iulia, în 2008 și 2009. În 2022, acestea au ajuns în posesia lui Vlad Popescu Piedone (50%) și Ana Maria Popescu (20%), copiii fostului primar. Cei doi mai dețin un teren de 176 mp în București, tot o donație de la părinți, făcută în anul 2014. …. Vlad Popescu Piedone, care ar putea să atace poziția de primar al sectorului 5 la următoarele alegeri locale, și-a trecut în declarația de avere și toate cele cinci mașini de epocă, care în urmă cu doi ani apăreau ca fiind deținute de tatăl său. …. În septembrie 2022, Vlad Popescu Piedone și-a anunțat candidatura la Primăria Sectorului 5, din partea formațiunii fondate de Dan Voiculescu. Gestul lui Piedone Jr a încurcat destul de tare planurile coaliției, care miza pe alți candidați. … Drept urmare, Guvernul României a refuzat, pur și simplu, să mai organizeze alegeri în sectorul 5 și în alte câteva zeci de localități care au rămas fără primar. Potrivit legilor în vigoare, executivul avea la dispoziție 90 de zile, de la ordinul de prefect prin care Cristian Popescu Piedone a fost demis, să organizeze alegeri locale. Vlad Popescu Piedone a intrat în parlament după o înțelegere pe care tatăl lui ar fi făcut-o cu Marcel Ciolacu și Dan Voiculescu. .…” Integral: https://www.fanatik.ro

Procesul Revoluției 3 începe cu recuzarea judecătorului. Cum a ajuns dosarul de la o susținătoare a Legilor PSD ale Justiției la un fost ofițer „Doi și-un sfert”“Procesul Revoluției 3 începe cu recuzarea judecătorului. Cum a ajuns dosarul de la o susținătoare a Legilor PSD ale Justiției la un fost ofițer „Doi și-un sfert”  Primul termen din Dosarul Revoluției 3 se va judeca vineri, 16 iunie, iar subiectul dezbaterilor cu ușile închise îl va constitui o cerere de recuzare formulată de una dintre părțile civile cu privire la judecătorul care a preluat dosarul, Ionel Laurențiu Beșu, un fost ofițer de poliție judiciară care a lucrat între anii 2006-2011 la DGIPI, fosta „Doi și-un sfert”, înființată după Revoluție chiar de Gelu Voican Voiculescu, unul dinte inculpați.  …. Deși Dosarul Revoluției 3 se judecă de drept la Curtea de Apel București, cauza va fi strigată, de fapt, la Curtea Militară de Apel, din lipsă de spațiu. Curtea Militară de Apel este instanța care a judecat câteva termene din Procesul Mineriadei (foto), la începutul anului 2018, până ca acest dosar să fie și el restituit la Parchet. …. Este de amintit că Dosarul Revoluției s-a mai judecat în procedura de cameră preliminară la Înalta Curte între anii 2019 și 2021, iar atunci judecătorul nu a avut obiecții cu privire la competență. Dosarul a fost restituit în 2021 la Parchet pentru cu totul alte nereguli. ….” Integral: https://ziare.com

“Strategia creierelor hidrogenate Strategia Naționala a Hidrogenului se află în discuție publică. La o primă vedere se poate afirma că aceasta este proiecția unei dorințe a unei persoane sau grup de interese și nu a unor studii și analize științifice. …. Ce își propune aceasta Strategie Națională a Hidrogenului? Ca în 2024 să avem capacități de 6 GW de electrolizoare și în 2030 să avem capacitati de 40 GW de electrolizoare. Cunoscând că la electroliză se pierd cam 30-33% din energie, asta înseamnă că în 2024 trebuie să avem un surplus de capacități de energie electrică regenerabilă de 18 GW și în 2023 surplusul de capacități ar trebui să fie de 120 GW. Cunoaștem că în anul 2022 România a importat 3.190 GW și că există capacități insuficiente de energie electrică din vânt și soare. Totalul capacităților regenerabile la ora actuală este de 5,4 GW. …. Cu alte cuvinte, persoana care și-a impus voința în scrierea strategiei dorește ca în doi ani și jumătate, adică până în decembrie 2024, România să-și măreasca de 4 ori capacitățile de producție regenerabile și până în 2030 de 20 de ori. Crede cineva așa ceva? Nici cei care au redactat nu cred și vin cu câteva citate: „Costul încă necompetitiv al tehnologiilor de producție a hidrogenului regenerabil și a celui cu amprentă redusă de carbon, Balanța energetică a României este negativă, din anul 2019 România fiind importator net de energie (la nivel de an); o serie de instalații vechi nu funcționează la capacitatea lor nominală, astfel că nu există în prezent potențial de generare ce ar putea fi dedicat producerii hidrogenului. Capacitatea de transport a energiei electrice necesare pentru electroliză este limitată. Ritmul de penetrare a capacităților solare și eoliene pe piața din România este lent, comparativ cu media UE. Resursa umană pentru operarea tehnologiilor bazate pe hidrogen este insuficientă. Scurgerile de hidrogen nu pot fi identificate decât prin intermediul instalării de senzori dedicați. În prezent există o lipsă a unei cereri de hidrogen. Tehnologia de producție a hidrogenului prin electroliza apei folosind energie din surse regenerabile este încă necompetitivă din punct de vedere economic. (pag. 29 – 30) Densitatea volumetrică a hidrogenului este de 3 ori mai mică decât cea a gazelor naturale, ceea ce conduce la scăderea conținutului energetic al capacității de transport prin conducte. Punctul de aprindere al hidrogenului este de aproximativ șapte ori mai mare decât cel al metanului, astfel încât este necesară adaptarea proceselor industriale la diferite riscuri de gestionare și manipulare a hidrogenului. (pag. 36 – 37) Pentru încălzirea rezidențială, prețul hidrogenului folosit drept combustibil se poate dovedi foarte ridicat. Din cauza conținutului energetic redus al hidrogenului, debitul amestecului de gaz trebuie ajustat, pentru a compensa puterea calorifică scăzută. Gradul de inflamabilitate al hidrogenului este ridicat, atunci când concentrația de hidrogen depășește 20% în amestec volumetric. (pag. 39 – 40)” Dar asta nu este tot! Ni se prezintă și un Plan de Acțiune. Vă rog să-l răsfoiți pentru a vedea cât de inoperabil este. Care este explicația acestei grabe pentru adoptarea acestei strategii a hidrogenului înainte de a avea o strategie energetică? Probabil că UE ar fi pedepsit România cu un infrigement … Asta ar fi de înțeles, de neiertat este faptul ca în fiecare an, timp de mai mult de 10 ani, fiecare conducere a ministerului a promis că va elabora Strategia Energetică. La o scurtă analiză comparativ – istorică am vedea cine sunt câștigătorii lipsei acestei strategii: OMV-ul și Federația Rusă, la care mai putem adăuga încă căteva companii private ce au profitat cel mai mult. ….” Integral: https://www.contributors.ro

Marcel Ciolacu, atac la Eduard Novak: „Nu văd nicio reformă de la ministrul Sportului. În PNRR sunt zero euro pentru sport! Primarii țin sportul în acest moment”“Nea Marcel a tras subiect greu … Temă de lucru pentru Ciolacu: „Cardul de energie care se distribuie românilor vulnerabili pentru plata facturilor va dispărea, a confirmat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. Anunțul vine în contextul în care Uniunea Europeană a decis să nu prelungească măsurile de sprijin“. România e azi o rană socială – cu bătrâni care mor de foame la propriu, nimic metaforic. În afară de niște securiști și angajați prin companiile de stat, toți o duc greu și văd înainte un vitor în formă de rahat. Zi de zi, situația socială a României se degradează, viața în România devine tot mai periculoasă pentru oameni. Nu e o atmosferă propice apariției bunăstării, nici pe departe. Cumva, văzând astfel lucrurile, Ciucă a scăpat. ….” Integral: https://www.catavencii.ro

De ce SUA mai sunt dependente de regimul lui Putin: America plătește în continuare miliarde de dolari Rusiei“De ce SUA mai sunt dependente de regimul lui Putin: America plătește în continuare miliarde de dolari Rusiei   …. Deși Statele Unite au stabilit numeroase interdicții contra Rusiei, totuși Washingtonul a mai rămas dependent de regimul lui Putin, prin importurile de uraniu îmbogățit. America plătește miliarde de dolari pentru combustibilul nuclear achiziționat din Rusia, potrivit The New York Times. Companiile americane de energie nucleară se bazează pe uraniul îmbogățit ieftin produs în Rusia. Această dilemă geopolitică se intensifică pe măsură ce schimbările climatice subliniază nevoia de energie fără emisii. Astăzi, firmele din SUA americane plătesc aproximativ 1 miliard de dolari pe an agenției nucleare de stat ruse pentru a cumpăra combustibilul care generează mai mult de jumătate din energia fără emisii a Statelor Unite. …. Plățile pentru uraniu îmbogățit sunt făcute către subsidiarele Rosatom, care, la rândul lor, sunt strâns legate de aparatul militar al Rusiei. Dependența Statelor Unite de energia nucleară este pregătită să crească, deoarece țara își propune să reducă dependența de combustibilii fosili. Dar nicio companie americană nu îmbogățește uraniul. ….” Integral: https://ziare.com

Președintele Cehiei, despre cetățenii ruși care trăiesc în Vest: "Trebuie monitorizați mult mai atent" VIDEO“Președintele Cehiei, despre cetățenii ruși care trăiesc în Vest: “Trebuie monitorizați mult mai atent” VIDEO ….”Toţi ruşii care trăiesc în ţările occidentale ar trebui să fie monitorizaţi mult mai atent, mai mult decât în trecut, deoarece sunt cetăţeni ai unui stat care duce un război agresiv”, a declarat el într-un interviu difuzat joi de Radio Europa Liberă, care are sediul la Praga. “Cred că atunci când există un război în desfăşurare, măsurile de securitate legate de cetăţenii ruşi ar trebui să fie mai stricte decât în vremuri normale”, a arătat el. “Acesta este pur şi simplu costul războiului”, a adăugat Petr Pavel. …. Pavel a mai spus că se aşteaptă ca la summitul NATO din iulie de la Vilnius să fie exprimat un sprijin clar pentru aderarea Kievului la alianţă. “Cred cu tărie că toţi liderii vor înţelege că a avea Ucraina la bord – atât în NATO, cât şi în UE – este probabil singura garanţie ca să asigurăm stabilitatea în această regiune, ca să facem atât NATO, cât şi UE mai puternice şi ca să ţinem la distanţă Rusia şi politicile sale agresive”, a explicat Pavel. “Văd o serie de ţări care se pun de acord asupra unui plan de sprijin pe termen lung pentru Ucraina, care nu se va baza pe contribuţii punctuale, ci pe o procedură pe termen lung atent planificată”, a mai spus el. ….” Integral: https://ziare.com

Lupul dacic – Mythologica.ro“Ministerul Turismului a cumpărat logo-ul lui Charley Ottley cu 8 milioane de euro  Deși toată lumea a făcut bășcălie de logo-ul lui Charley Ottley, Ministerul Turismului a văzut geniul din spatele acestei realizări grafice, care reprezintă România chiar mai bine decât pare la prima vedere. Atât de mult le-a plăcut celor din Minister, încât i-au oferit pe loc lui Charley Ottley 8 milioane de euro pentru drepturile de folosire a logo-ului. …. ”Răutăcioșii să tacă”, spun experții. ”În loc să se țină de glumițe și parodii, să se apuce și ei să creeze ceva original, cum a făcut Charley, care chiar iubește România, nu-și bate joc de ea și nu face bășcălie de valorile naționale. El atât a putut. Voi ați făcut vreun logo de țară? N-ați făcut nimic, pentru că nu sunteți în stare. Dacă erați în stare, făceați și poate vi-l cumpăra Ministerul Turismului. Așa, ați râs ca proștii”, spune Decebal Popescu, profesor de semiotică. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »