
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 29 martie! Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată, astfel că maximele se vor situa, în general, între 17 și 24 gr C. In nordul țării și în zona montană vor fi înnorări și va ploua slab. In Crișana, Maramureș, nord-vestul Moldovei și local în Transilvania vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h, iar în zona înaltă a Munților Apuseni și a Carpaților Orientali rafalele vor depăși 90…100 km/h.Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 și 14 gr C. Bucuresti: 24/9 gr.C.
“STUDIU Factorii principali de risc pentru demență: poluarea din trafic, consumul major de alcool și diabetul de tip 2 Cele mai eficiente trei lucruri pe care le puteți face pentru a proteja regiunile „fragile” ale creierului de demență sunt evitarea poluării din trafic, consumul redus de alcool și reducerea riscului de a dezvolta diabet de tip 2, sugerează un studiu al Universității Oxford, citat de The Times. Cercetătorii au analizat 161 de „factori de risc modificabili pentru demență” diferiți. Aceștia se referă la factorii de sănătate și de stil de viață asupra cărora oamenii au un anumit grad de control și care au fost legați de un risc crescut de a dezvolta afecțiuni precum boala Alzheimer. Aceștia au fost grupați în 15 categorii: tensiune arterială, colesterol, diabet, greutate, consum de alcool, fumat, stări depresive, inflamații, poluare, auz, somn, activitate socială, dietă, exerciții fizice și educație. Cercetătorii au analizat apoi impactul pe care acești factori l-au avut asupra unor „părți specifice ale creierului care sunt deosebit de fragile”. …. Studiul, publicat în revista Nature Communications, a analizat scanările creierului a 40.000 de persoane deținute în UK Biobank. Aceștia aveau vârste cuprinse între 44 și 83 de ani și au fost clasificați ca fiind „în general destul de sănătoși”, doar câteva zeci dintre ei fiind diagnosticați cu demență înainte de scanări. „Am descoperit acum că, dintre toți factorii de risc modificabili comuni pentru demență, cei mai dăunători pentru acest punct slab sunt diabetul, poluarea cauzată de trafic și consumul de alcool”, a declarat Gwenaëlle Douaud, profesorul care a condus studiul. Acești trei factori au fost urmați de somnul slab, excesul de greutate, fumatul și hipertensiunea arterială…..” Integral: https://www.g4media.ro

“Guvernul pregătește o nouă lovitură pentru români cu taxe și impozite majorate. Cine sunt cei vizați Guvernul pregătește o nouă lovitură pentru români. Potrivit unei analize realizate de EY România, românii trebuie să se pregătească pentru un nou val de taxe și impozite mai mari pe proprietăți în curând. Ordonanța de Urgență nr. 16/2022 va schimba modul de calcul al taxelor locale pe proprietate, și anume imobile și terenuri, urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2025. Această amânare a intrării în vigoare a noilor reguli a fost mai degrabă un „joc politic” având în vedere perioada electorală și ținând cont majorările deja implementate în acest an și modificările legislative care cresc povara fiscală în 2024. …. Schimbările în modul de calcul al acestor taxe vin în contextul în care bugetele locale se confruntă cu dificultăți în colectarea suficientă a veniturilor din taxe și impozite pentru a acoperi cheltuielile și pentru a permite investiții locale…..” Integral: https://newsweek.ro

“Deficitul bugetar, 28,99 miliarde lei în primele două luni ale anului, dublu față de anul trecut. Într-o lună s-a triplat ….„Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 28,99 miliarde lei, respectiv 1,67% din PIB faţă de deficitul de 17,04 miliarde lei, respectiv 1,07% din PIB aferent celor două luni ale anului 2023”, informează Ministerul Finanţelor. În condiţiile în care, după prima lună din acest an, deficitul bugetar a fost 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB, înseamnă că, în februarie, deficitul bugetar a urcat de aproape trei ori, remarcă Wall Street. Veniturile totale au însumat 86,67 miliarde lei în primele două luni ale anului 2024, în creştere cu 17,2% (an/an). Dinamica acestora a fost susţinută cu precădere de evoluţia încasărilor din contribuţii de asigurări, TVA, fonduri europene, impozit pe salarii şi accize. Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 7,74 miliarde lei, înregistrând o creştere de 8,1% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 23,6%, peste evoluţia fondului de salarii din economie (17,9%). .…Cheltuielile de personal au însumat 24,19 miliarde lei, în creştere cu 19,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 1,4% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de creşterile salariale acordate în anul 2023…..” Integral: https://romania.europalibera.org

“În timp ce în România prețul electricității este de 69 euro / MWh, în Spania și Portugalia a ajuns la cote extrem de mici. Ce se întâmplă Cea mai ieftină energie electrică din Europa este vândută pe piețele spot din Spania și Portugalia. De peste o lună și jumătate, prețurile au scăzut atât de mult încât, zile la rând, energia este tranzacționată la valori extrem de mici, ajungând miercuri la un nivel mediu de doar 1 euro. Această tendință de menținere a prețurilor la niveluri extreme este influențată de producțiile mari de energie regenerabilă, în special fotovoltaică. Analizând evoluția prețurilor de pe piețele europene, din ultima lună, putem observa că și energia electrică din Franța începe să fie tranzacționată la niveluri tot mai mici, cu până la 20 euro / MWh mai puțin față de nivelurile de pe alte piețe. Prețuri tot mai mici în vestul Europei / România este printre cei scumpi În timp ce în Spania și Portugalia, energia electrică era vândută cu 1 euro, pe celelalte piețe spot, media s-a situat în jurul valorii de 70 euro/ MWh. Doar în Franța și țările din nordul Europei erau miercuri ceva mai mici, în jur de 50 euro / MWh. Pe piața zilei următoare din România, energia electrică s-a tranzacționat miercuri cu 69 euro / MWh. De câteva zile, aceasta este tendința, cu prețuri extrem de mici în Spania și Portugalia. De exemplu, în weekend, un MWh a fost tranzacționat, în medie, cu 2 euro în Spania, cu 10 euro în Franța, 38 euro în Germania și 46 euro în România.…” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Președinția secretizează Planul de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri: măsurile și sarcinile prevăzute în documentul aprobat de CSAT „au un anumit grad de confidențialitate” și nu pot fi făcute publice, transmite Administrația Prezidențială …. Edupedu.ro a cerut CSAT conținutul “Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri/alte substanțe cu efect psihoactiv, risc major la adresa siguranței naționale și individuale”, după ce în baza acestui Plan, Ministerul Educației le-a cerut recent școlilor și liceelor, printr-o adresă, să desfășoare obligatoriu o activitate de prevenire a consumului de droguri în perioada 1-5 aprilie 2024. Este prima măsură din octombrie 2023, când a fost înființat grupul interministerial. Răspunsul Administrației Prezidențiale (n. red. care asigură comunicarea CSAT), arată că “măsurile, sarcinile și responsabilitățile concrete din Plan au un anumit grad de confidențialitate”, motivând prin faptul că astfel “resursele pot fi folosite eficient”, iar “rezultatele maximizate”. Ceea ce înseamnă că părinții, elevii sau profesorii, cei care sunt direct vizați de o parte dintre măsurile ce trebuie luate nu vor cunoaște ce responsabilitate are fiecare dintre cele 6 instituții implicate în elaborarea și aplicarea acestui Plan. Rezultatele în prevenirea și combaterea consumului de droguri nu pot fi urmărite dacă nu există responsabili direct vizați. Cele 6 instituții implicate sunt: “membri nominalizați de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Serviciul Român de Informații, procurori desemnați de către Ministerul Public și specialiști din instituțiile angrenate, precum și elaborarea unui plan comun de acțiune, aprobat la nivelul conducerii instituțiilor cu responsabilități în domeniu”. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Raportul Curții de Conturi pe 2022 la Sectorul 5: marile contractele au fost divizate în loturi de mică valoare pentru a evita licitațiile/ Situație similară la Direcția pentru Protecția Copilului Curtea de Conturi a constat la ultimul audit, efectuat la Sectorul 5 pentru anul 2022, că Primăria Sectorului 5 a divizat contracte de achiziție publice în mai multe contracte de valoare mică, evitând astfel licitațiile. Aceeași situație a descoperit-o și la o instituție subordonată, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC Sector 5). Atribuirea directă, fără licitație ofertă proceduri cu transparentă mai mică, iar contractele sunt mai facil de acordat, direcționate către firme care pot avea interese finaciare. Curtea de Conturi nu merge însă mai departe cu analiza contractelor. În anul 2022, Primăria Sectorului 5 a fost condusă de până în luna mai de către Cristian Popescu Piedone – mandat întrerupt de condamnarea cu închisoare din dosarul Colectiv -, apoi, o lună, de către Mircea Horațiu Nicolaidis – PPUSL (viceprimarul Primarului Sectorului 5 și fost șef al DGSAP la Sectorul 4 în timpul mandatului lui Piedone) și, ulterior, de către Ion Constantin Melnic, viceprimar PSD. Curtea de Conturi a mai constat că Primăria Sectorului 5 a făcut plăți nejustificate în valoare de peste 4,9 milioane de lei către Economat Sector 5, societatea comercială deținută de Consiliul Local Sector 5 care administrează magazinele cu același nume. Documentele în baza cărora s-au făcut plățile sunt „neclare”, după cum spune Curtea de Conturi întrucât nu rezultă suma de plată, obiectul achiziției, recepția și prețurile unitare ale bunurilor achiziționate. În ultimii 20 de ani, în mandatul de 16 ani al fostului primar Marian Vanghelie, Curtea de Conturi a găsit constant nereguli, fără însă să sesizeze organele de cercetare penale sau să identifice prejudicii concrete care să poată fi recuperate ulterior…..” Integral: https://www.g4media.ro

“Primăria nepoților lui Piedone: unul administrator, altul consilier local și ultimul șef la poliție …. Deși a fost trimis de două ori în judecată pentru conflict de interese de către ANI, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a continuat nestingherit campania de a-și planta și menține rudele în funcții cheie în primăria pe care o conduce. … Newsweek România vă prezintă astăzi cazul celor trei nepoți ai lui Piedone, fii unei surori ai soției sale. Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată în 2016 de către ANI pentru conflict de interese pentru că a semnat documente pentru companii deținute de cei doi copii ai săi. Tot ANI l-a trimis în judecată în urmă cu nici o lună tot pentru conflict de interese deoarece și-a angajat ginerele la una din companiile subordinate primăriei pe care o conducea. Nepotul de la primărie Iulian Cârlogea este administratorul public al Primăriei Sectorului 5. Este primul din cei trei nepoți ai lui Piedone angajat de către acesta și cel căruia i-a fost acordată cea mai important funcție….. Iulian Cârlogea deține o proprietate pe strada Sipetului din Bragadiru județul Ilfov unde se află de fapt reședința neoficială a lui Cristian Popescu Piedone trecută pe numele soacrei acestuia, o bătrână de 87 de ani. Iulian Cârlogea a lucrat și a fost asociat la una din cele mai importante companii din sfera de influență a lui Piedone: Orion Security SRL. Unde au lucrat atât copii acestuia dar și alți nepoți. …. Newsweek România a scris recent că pe numele nepotului Iulian, unchiul Piedone și-a pus la adăpost cel puțin două din mașinile sale de colecție pe care și le-a retrecut pe numele său odată ieșit din pușcărie în vara anului trecut. Mai mult, pe aceeași firmă au fost înregistrate o serie de alte autoturisme de lux folosite de Piedone. Când nu se plimbă prin sector pe motoscuter. Inclusiv autoturismul Duster cu care a fost dus Piedone spre locul de detenție după ce a fost condamnat în dosarul Colectiv era în proprietatea aceleiași companii. Iulian Cârlogea este asociatul fondator al uneia din cele mai importante companii ale familiei Piedone: God Trust Enterprises SRL unde ulterior au devenit asociați cei doi copii ai lui Piedone, Ana Maria și Vlad. Și unde acum este administrator chiar soacra lui Piedone, o bătrână de 87 de ani. Aceasta este compania pentru care inspectorii ANI l-au trimis în judecată pe Piedone în primul dosar de conflict de intereste din 2016. În care a și fost condamnat. Pe aceeași companie au fost înmatriculate alte trei mașini de epocă. Fosta soție a acestui nepot, Viorica a lucrat alături de acesta la primăria sectorului 4 când era condusă de Piedone, și a canditat în 2016 pentru un post de consilier local. Nepotul de la șefia Poliției Locale Sector 5 Cârlogea Liviu Viorel este director executiv în Poliția Locală a Sectorului 5. Deține o parte din terenul pe care este construită locuința din strada Principatele Unite unde Piedone susține că domiciliază deși în realitate reședința acestuia este într-o vilă impozantă de pe strada Sipetului din comuna Bragadiru, județul Ilfov….. Nepotul, consilier local Cristian Cârlogea este consilier local în Consiliul Local al Sectorului 5. Din partea PPUSL partidul condus de Piedone și fondat de Dan Voiculescu patronul trstului de presă Antena Group. De asemenea acesta este și manager zonă al companiei Total Verde SA deținută de către Primăria Sectorului 5. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Jandarmeria a luat 51 mașini SsangYong cu 51.000€ bucata. La reprezentanță e cu 18.000€ mai ieftin Jandarmeria s-a dotat cu 51 de pick-up-uri SsangYong Musso Grand cu bani de la Banca Mondială. Deși orice român își poate lua aceeași mașină cu 31.790 €, fără niciun discount pentru flote, Jandarmeria a plătit 50.510 €. Girofarul, goarna și troliul aproape au dublat prețul.„Cele 51 de autospeciale, achiziționate recent de Jandarmeria Română prin proiectul cu Banca Mondială, au plecat spre unitățile operative din teritoriu. Unitățile operative ale Jandarmeriei Române vor beneficia de o astfel de mașină, care este prevăzută cu facilități performante, care asigură intervenția rapidă și eficientă a forțelor de ordine în cazul situațiilor de urgență. …. Acestea sunt prevăzute cu ecrane de afișare a unor mesaje de avertizare a populației din zonele afectate de calamități, camere cu termoviziune, dar și echipamente care asigură accesul pe căi impracticabile. Proiectul este finanțat de Banca Mondială, iar valoarea totală a achiziției este de 12,88 milioane de lei”, a transmis Jandarmeria Română, pe pagina sa de Facebook. ….” Integral: https://newsweek.ro
“De ce nu vine nimeni spre Cotroceni .... Niciun partid politic nu a reușit să propună un profil de președinte care să răspundă așteptărilor electoratului, pentru care alegerile prezidențiale rămân cele mai importante. Sunt mai multe ipoteze de lucru pentru această decuplare dintre oferta politică și cererea societală.
- Democrația a devenit costisitoare și accesul la competiția politică este unul de clan, astfel încât circulația elitelor în societate nu mai cuprinde și politica. Pe de o parte, avem de-a face cu procesul de cartelizare a partidelor, ceea ce face dificil accesul din exteriorul familiilor/triburilor politice. Pe de altă parte, intrarea în competiția politică a devenit prea scumpă și investiția partidului în resurse umane nu mai este o opțiune. Acest lucru se vede nu doar la partidele mamut, PSD și PNL, unde controlul resurselor de partid are miză mare, ci și la partidele noi, unde ascensiunea tinerilor este dificilă, a se vedea noile demisii din REPER.
- Școala românească nu are tradiție în formarea oamenilor politici, așa cum au, de pildă, SUA, Marea Britanie și Franța, și unde, în general, cei care ajung în politica la vârf pot să încapă într-un profil de lider.
- Mediocritizarea liderilor politici nu este un proces autohton, România se înscrie, și ea, într-un Zeitgeist, a se vedea episodul, cu posibila lui reluare, Donald Trump în SUA. Totuși, diferența este dată de cvasi-generalizarea mediocrității la București și de deturnarea instituțiilor, în așa fel încât lebedele negre să fie imposibile.
- Relativizarea, cu vârful maxim atins la Timișoara, unde candidatul PNL la primărie are susținerea PSD sau, așa cum a remarcat un prieten jurnalist, “punctul 8 se răsucește în mormânt”. ….5. Transformarea instituției prezidențiale în sinecură și opacizarea ei. Este una dintre cele mai grave consecințe ale mandatelor lui Klaus Iohannis, pe termen lung și fereastra în care puterea și reprezentarea președinției pot fi restaurate nu e deloc mare. Dacă scrutinul prezidențial, mutat arbitrar în toamnă, va confirma intrarea președinției în irelevanță, atunci instituția prezidențială va avea soarta pe care o au ICR și CNA, două instituții deturnate de la rolul lor. A propos, dacă nu se ma știe nimic despre soarta lui Cezar Preda, e pentru că a primit adăpost la ICR Paris…..” Integral: https://spotmedia.ro

“România va elibera vize Schengen pentru ruși. Ne așteptăm la valuri de „turiști” din țara lui Putin ….România va începe să elibereze vize Schengen pentru cetățenii ruși începând cu data de 31 martie, conform anunțului făcut la Ambasada României de la Moscova. “România va elibera vize unice (Schengen) începând cu 31 martie 2024. Vizele unice eliberate după această dată vor permite intrarea în zona Schengen pentru o perioadă de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile,” a precizat misiunea diplomatică. Toate consulatele României din Federația Rusă, inclusiv cele din Moscova, Sankt Petersburg și Rostov pe Don, vor accepta cereri de viză Schengen. Ambasada a explicat că turiștii vor putea utiliza vizele eliberate până la 31 martie 2024 pe întreaga perioadă de valabilitate pentru a intra în România și, conform prevederilor UE nr. 565/2014, pentru a călători în Bulgaria și Cipru pe baza vizei românești. În cazul în care posesorii de vize emise de România înainte de 31 martie intenționează să călătorească într-una dintre țările zonei Schengen, aceștia vor trebui să solicite o viză suplimentară de la țara de destinație finală, potrivit Rador Radio România…..” Integral: https://newsweek.ro
“PNL Rahova Peneliștii din Prahova îl vor din nou candidat pentru CJ pe Iulian Dumitrescu. Au trimis o scrisoare la București în sensul că ei nu pot fără el, că e lumina ochilor lor. Pe lângă asta, au mai invocat „performanţa fără precedent“ a acestuia în atragerea de fonduri europene, dar şi valoarea totală a proiectelor contractate în ultimii trei ani şi jumătate, care depăşeşte trei miliarde de euro, fiind „de zece ori mai mare decât în mandatul anterior“. Și când te gândești la ce-a făcut, a vrut și el 16 milioane de lei… Dar a adus, cum zic oamenii ăștia, trei miliarde. Aș zice că PNL Prahova ar trebui să ceară și niște scuze pentru domnul Iulian, domn Iulian care nici nu știm dacă acceptă să conducă din nou CJ-ul la ce mizerii i-au fost făcute în timp ce el căra cu camioanele miliardele de euro de la Bruxelles. …” Integral: https://www.catavencii.ro

“Studiu. Dacă iese Piedone primar în București, chiriile în Cluj se vor tripla ….. „Dacă iese Piedone primar în București, chiriile în Cluj vor exploda”, explică reputatul sociolog Decebal Popescu. „Cel puțin câteva zeci de mii de bucureșteni se vor muta în Cluj, iar asta va duce la triplarea chiriilor în orașul de pe Someș. Iar ăsta este cel mai optimist scenariu, că exodul ar putea fi chiar mai mare, deci și creșterea chiriilor mai consistentă.” Clujenii se organizează pe Facebook și WhatsApp să-și facă vize de flotant pe București ca să poată vota împotriva lui Piedone și să evite astfel un dezastru pe piața imobiliară de la ei din oraș. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro



“Primul termen în Dosarul „10 august”, la peste 5 ani și jumătate după violențele din Piața Victoriei / Dosarul a fost trimis în judecată în august anul trecut / UPDATE Nou termen pentru 15 mai …. Avocații și părțile vătămate acuză tergiversarea procesului în condițiile în care judecătorul militar a admis o cerere a avocaților apărării de amânare până pe data de 15 mai pentru comunicarea înregistrărilor audio-video din dosar. “Puteau să le ceară de vara trecută de la Parchet”, a declarat Toni Decean, avocatul unor părți vătămate și al Asociației Declic. “Este clar o tergiversare. Vă reamintesc că faptele de abuz în serviciu și purtare abuzivă se prescriu în octombrie 2026”, a declarat avocatul Decean. La primul termen al procesului s-a prezentat doar unul dintre șefii Jandarmeriei implicați în reprimarea protestelor din 10 august 2018. E vorba de colonelul Laurențiu Cazan. El nu a dorit să facă declarații presei la ieșirea din Tribunalul Militar…..” Integral: 
“Opinie Deutsche Welle: În România crește influența serviciilor și a armatei „Democrația moare lent în România”, constată Raportul Starea Democrației 2023. Diagnosticul pleacă de la realitatea politică autohtonă: „Marea coaliție este unită nu de valori comune, ci de dorința de a controla resursele publice”, așa că „puterea folosește pretextele oferite de războiul de la graniță și creșterea extremismului pentru a ne oferi un schimb de nerefuzat: securitate și stabilitate în schimbul libertății”. Documentul enumeră cazurile în care autoritățile au încercat să restrângă libertăți importante, începând cu dreptul de a protesta, pe care guvernul a vrut să-l pedepsească folosind Codul Penal prin creșterea pedepselor pentru „tulburarea liniștii publice”, sunt menționate abuzuri împotriva activiștilor, de la intimidarea unor protestatari până la aducerea unei activiste la poliție pentru o postare pe Facebook. Printre exemple sunt notate „eforturile de a împiedica dreptul la protest al fermierilor și transportatorilor”, plus cele 24 de dosare penale pe care șeful Inspectoratului General de Poliție s-a lăudat că le-a deschis în acest context. Tot despre restrângerea libertăților este vorba și în cazul contractelor de publicitate pe care partidele le încheie cu marile trusturi. În ultimii trei ani, PSD și PNL au injectat în presă și propagandă 52 de milioane de euro, bani care includ eludarea știrilor importante, cum au fost acuzațiile de plagiat la adresa liderului PNL, Nicolae Ciucă, și felul în care s-a folosit de Justiție pentru a ieși basma curată, dar și investigațiile jurnalistice despre corupția la nivel înalt, despre influența serviciilor secrete sau despre abuzurile împotriva persoanelor incomode. Organizațiile neguvernamentale care supără sunt și ele pedepsite. Instanțele au decis dizolvarea mai multor asociații din cauza datoriilor acumulate. Între ele, Miliția Spirituală, care a publicat anchete mari despre corupția și devierile din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația S.O.S. Orașul, cunoscute pentru investigațiile care implicau construcții ilegale. ….” Integral: 










“Ministrul Educaţiei anunță ”o aerisire” a programului liceenilor, pe motiv că elevii ar petrece ”foarte multe ore la şcoală” / Anul școlar din România e deja foarte fragmentat cu module, vacanțe tradiționale, punți de sărbătorile legale și religioase ....”Între cauzele degradării rezultatelor elevilor la examenele naționale și respectiv simulările lor, indiferent de nivel (evaluare pentru admitere la liceu sau bacalaureat), cu siguranță, deși nimeni nu vorbește, în afară de pseudo digitalizarea educației (la clasă sau în examene), este și fragmentarea activității didactice de predare-învățare prin cele 5 module adăugate peste vacanțele naturale tradiționale (de iarnă, primăvară, vară). În plus, săptămânile cu Școala Altfel și cea Verde sunt puse oricând, la alegerea școlilor, fiind însă alte vacanțe mascate, întrucât activitățile, deși obligatorii, sunt slab frecventate. Adesea precedă vacanțele intermodulare sau le urmează acestora, dar așa am putea spune că s-a ajuns la 7 vacanțe. Și mai mult, multiplele simulări rup și ele desfășurarea fluidă a cursurilor. Toate acestea la un loc, și altele pe care nu le mai discut aici, au făcut deja praf Școala românească și România educată”, a scris profesoara Nina Vasile într-un articol pentru Edupedu.ro. ….” Integral:




































“Tâmpitopole? Policonferința de presă pentru lansarea dr. Cîrstoiu spre primăria Capitalei a înregistrat deja o mare victorie: M. Ciolacu a reușit să-i pună juvățul reptilei G. Firea. În afara bucureștenilor care au ușuit-o în 2020, M. Ciolacu este primul care izbutește asta. Redutabilul L. Dragnea și-a rupt colții în solzii ei – din pușcărie, a lăsat „cu limbă de moarte” ca G. Firea să fie candidatul la prezidențiale al PSD. Acum, M. Ciolacu nici la primărie n-a lăsat-o. …. Ce nu mi-a plăcut este râsul de unul singur în exces. Și pusul mâinii drăgăstos pe Ciucă, pe Negoiță, până la Ciolacu n-a ajuns. Și datul repetat aprobator din cap, în vreme ce jurnaliștii nu apucaseră să formuleze întrebarea. Paralela cu cancerul lui personal, de care a reușit să se vindece, ca argument că va vindeca și Bucureștiul canceros, mi s-a părut de prost gust, dar poate să prindă la public. De asemenea, este evident ce a zis înfocat Ciolacu: dl Cîrstoiu are mult mai largi posibilități de exprimare și comunicare cu personalități de nivel înalt, românești și europene. P. Piedone vorbește pe înțelesul bucureștenilor cu educație precară, vocabular și mai precar, vulgaritate, egoism grosolan – mizează pe troglodiții, escrocii – și proștii Capitalei, cei care cred că dacă Piedone a mâncat costiță și ceapă spartă cu podul palmei la televizor, o să le dea și lor mâncare de pomană. Întreba retoric M. Ciolacu: cu cine va veni Piedone la primărie? Simplu, cu cine a venit și la sectoarele 4 și 5, adică familia lui extinsă, în cap cu fiul, pretenari, „băieți deștepți”, interlopi sadea. La capitolul ăsta cred că bate și clanul Firea-Pandele. ….” Integral:



“Pe ce a cheltuit Curtea de Conturi banii UE dintr-un proiect anchetat de Parchetul European: Conferințe de 1 milion de lei, Iphone-uri și aparat de cafea Miele pentru management Parchetul European (EPPO) anchetează un proiect derulat de Curtea de Conturi a României în care au fost cheltuiți aproape 30 de milioane de lei, mare parte bani europeni. Peste 31% din valoarea totală au mers la Banca Mondială pentru asistență tehnică, în timp ce aproape 22% au fost dați unei asocieri de companii din care face parte o firmă fondată de Florin Cîțu și Dragoș Pîslaru, arată o anchetă
“Șefa Parchetului European: ”Un grup infracțional a folosit fonduri UE destinate dezvoltării Deltei Dunării pentru alte proiecte”/ Kovesi, întrebată dacă instituțiile s-au schimbat de când e la EPPO: ”Am pierdut mulți prieteni din cauza investigațiilor noastre” …. – 



“De ce a ales Vladimir Putin sediul FSB pentru primul său mare discurs după alegerile prezidențiale (analiză ISW) Experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că Vladimir Putin a ales să țină primul său mare discurs după „victoria” în alegerile prezidențiale la o reuniune a consiliului FSB pentru a sublinia faptul că regimul său se sprijină pe un aparat de securitate extins, potrivit 


“Cum se coace o criză de medici în România, cu tineri rezidenți care aleg calea cea mai ușoară în sistem .…Tinerii medici rezidenți care se află la început de drum în domeniu pun accentul nu doar pe viața profesională, ci și 








“Din reflex, medicul Cătălin Cîrstoiu a luat plicul cu salariul lui Ciolacu….La un moment dat medicului de la Spitalul Universitar i-a picat privirea pe un plic cu bani și, din reflex, l-a luat și l-a băgat în buzunar. În respectivul plic se aflau însă banii lui Marcel Ciolacu, ultimul lui salariu de la Guvern, mai exact, pentru că premierul preferă să-l încaseze cash, că nu are încredere în bănci. Când Ciolacu a întrebat nedumerit „Unde a dispărut plicul cu banii mei?”, medicul Cîrstoiu a realizat gafa și a scos plicul din buzunar…..„Deși nu sunteți membru PSD, vă comportați ca și cum ați fi unul…..” Integral: 

“



“BREAKING România a pierdut la ICSID procesul pe certificatele verzi introduse de Victor Ponta. Țara noastră datorează despăgubiri de 42 milioane de euro plus dobânzi SolareRomânia a pierdut la Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale de la Washington (ICSID) un proces intentat de industria regenerabilelor și trebuie să plătească despăgubiri de 42 de milioane de euro plus dobânzi, a confirmat Ministerul Finanțelor în urma unei solicitări Economedia. În anul 2013, Guvernul condus de Victor Ponta a instituit prin ordonanță de urgență una dintre cele mai favorabile scheme de stimulare a investițiilor în domeniul energiei regenerabile din Europa, respectiv 6 certificate verzi (CV) – pentru fiecare MWh de energie electrică generată de un producător – pe o perioadă de 15 ani și asigurarea unei piețe pentru vânzarea certificatelor verzi, în limitele unor praguri minime și maxime. Schema a fost însă un subiect major de dispută între premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu, care nu a vrut să promulge legislația. Astfel, ulterior, începând cu jumătatea anului 2013, România a modificat schema de ajutor prin mai multe acte normative, astfel că aceasta nu mai era la fel de atractivă. În data de 23.05.2018, 10 societăți au notificat secretariatul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) că inițiază o procedură arbitrală internațională investiționalî împotriva României. …Companiile spuneau că, pe baza cadrului normativ avantajos stabilit anterior de Guvernul Ponta au investit în sectorul de energie regenerabilă construind mai multe parcuri fotovoltaice. Ulterior, datorită modificării legislației, ei spun că investițiile le-au fost afectate. ….Drept urmare, companiile au cerut daune României în timpul litigiului în valoare de 142,7 milioane euro…..” Integral:
“Curtea Constituțională a respins sesizarea USR la legea Ciucă – Ciolacu care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit Curtea Constituțională (CCR) a respins marți sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei la legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit, potrivit surselor G4Media. Deputaţii Stelian Ion (USR) şi Ionel Dancă (Forţa Dreptei) au anunţat în decembrie că parlamentarii acestor partide depun sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii prin care sunt dezincriminate anumite fapte de evaziune fiscală. Președinții PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au inițiat și trecut prin Parlament în doar două zile un proiect de lege care dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit în 30 de zile de la finalizarea controlului ANAF. De asemenea, dacă prejudiciul e plătit până la primul termen de judecată, indiferent de valoarea prejudiciului, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Proiectul de lege îi scapă pe evazioniștii care produc prejudicii sub un milion de euro dacă plătesc prejudiciul plus 25% în timpul urmăririi penale de către procurori. Proiectul lui Ciucă și Ciolacu modifică Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. ….” Integral:
“Cum a mai murit puțin statul de drept din România, în 2023: De la penalul Piedone la avionul lui Iohannis Statul de drept în UE a continuat să se deterioreze și în 2023, pe fondul slăbirii mecanismelor democratice de control, chiar sub bagheta guvernelor, conform celui mai recent Raport privind statul de drept publicat astăzi de
“Alegeri plate și sălcii în iunie 2024: PSD și PNL în logica partidocrației și a clientelismului electoral …. Va fi o coaliție stat, totul va fi filtrat în sensul intereselor celor două partide mari. Cu desăvârșire în numele stabilității și al continuității politice! Politica ideologică a dispărut. Stânga și dreapta sunt niște concepte vetuste. De altfel, la recomandările FMI, probabil că după anul electoral 2024 se va intra în logica austerității economice. Austeritate ce este deja îmbrățișată de ambele partide. …. În campaniile electorale precedente, europarlamentarele din 2019, parlamentarele din 2020, liberalii, în răspăr cu social-democrații de atunci, au avut o temă predilectă de campanie – corupția. Acum e liniște și pace. Discursul anticorupție a luat o pauză, iar temele zilei sunt, ca mai peste tot în Europa, ascensiunea populism-extremismului și contextul geopolitic complicat. Din acest punct va porni orice campanie de la noi în anul electoral 2024: stabilitate regională și moderație politică locală. În acest siaj, vom avea probabil cele mai plate alegeri din ultimii 35 de ani. Nimic nu poate zdruncina frăția non-ideologică PSD-PNL. Este o decizie tactică, realistă, una ce nu are nimic de-a face cu ceea ce-și doresc românii, așa cum declara Tudose. …. 




