Author: desy.demeter


Revista Presei – 7 decembrie. Ploua cu niste contestatii in anulare.

Image result for poze iarnaBuna dimineata intr-o zi de vineri, 7 decembrie! Vineri, vremea se va menţine rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales centru, sud şi est. Cerul va prezenta înnorări şi se vor semnala precipitaţii slabe, ziua predominant sub formă de ninsoare, pe arii restrânse în regiunile nordice, iar noaptea vor fi ploi în Banat, Crişana şi nordul Moldovei, precipitaţii mixte în Maramureş, local în Transilvania şi în zonele de munte. Pe arii restrânse, îndeosebi în a doua parte a intervalului în nordul, centrul şi nord-estul teritoriului, precum şi la munte va fi gheţuş sau polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.Vremea în București se menține deosebit de rece ăn continuare. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 1°C și -6°C, vântul va sufla cu putere – 10 km/h dinspre SV pe timpul zilei și cu 8 km/h dinspre SV pe timpul nopții. Nu sunt prognozate ploi sau ninsori, ceața densă va fi persistentă pe timpul nopții.

Un nou val de VIP-uri contesta condamnarile definitive la Inalta Curte. Printre ele, si Dan SovaUn nou val de VIP-uri contesta condamnarile definitive la Inalta Curte. Printre ele, si Dan Sova Mai multe persoane condamnate definitiv de completurile de 5 judecatori de la Inalta Curte au depus in ultimele doua zile contestatii in anulare, cale de atac extraordinara impotriva sentintelor. Motivul: Decizia Curtii Constitutionale (CCR) prin care s-a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament, pe de o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, privind modul in care au fost constituite completurile de 5 judecatori in ultimii ani. Printre cei care au depus contestatii in anulare se numara: – fostul ministru PSD Dan Sova – condamnat definitiv la 3 ani de inchisoare in dosarul CET Govora si aflat in penitenciar- fostul deputat PSD Dan Bordeianu si sotia acestuia, Nicoleta Bordeianu- mai multi consultanti straini implicati in dosarul de tradare si spionaj, in care a fost condamnat Codrut Seres. Este vorba de Gabor Kerekes, Vadim Don Benyatov si Calin Mircea Flore. Si alti politicieni sau persoane implicate in dosare mediatizate au deschis procese impotriva sentintelor definitive:- fostul ministru al Energiei, Constantin Nita- fostul consilier al Elenei Udrea, Tudor Breazu- fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja. Integral: http://www.ziare.com

Cristi Danilet-judecator: Mă gândesc la ce nivel de evoluție a Dreptului am ajuns:- pe vremea mea, CCR era un legislator negativ, adică prin deciziile sale înlătura din fondul legislativ acele acte normative care erau contrare Constituției; acum, CCR legiferează pozitiv, adică fixează reguli în locul Parlamentului, mult prea lent în a-și repara erorile;- pe vremea mea, CCR stabilea constituționalitarea doar a legilor; acum, CCR stabilește legalitatea până și a hotărârilor colegiului de conducere a unei instanțe, să spunem chiar ICCJ;- pe vremea mea, CCR interpreta Constituția; acum, CCR interpretează chiar legea;- pe vremea mea, ICCJ dădea regulament de organizare internă pentru ea însăși, iar CSM dădea regulament pentru celelalte instanțe judecătorești; acum, CSM dă recomandări care înlocuiesc Regulamentul obligatoriu al ICCJ prevăzut în lege. Poftim, să mai spui că Dreptul nu e dinamic. Ba, mai mult, e atât de dinamic încât până și un contorsionist ar fi invidios. https://www.facebook.com

Judecatorii obliga PSD sa faca publice sursele de finantare ale mitingului "impotriva abuzurilor" din 9 iunieJudecatorii obliga PSD sa faca publice sursele de finantare ale mitingului “impotriva abuzurilor” din 9 iunie Tribunalul Bucuresti a decis ca Partidul Social Democrat (PSD) trebuie sa faca publice sursele de finantare si prestatorii de servicii de la mitingul “impotriva abuzurilor” din Piata Victoriei, organizat de formatiunea politica pe 9 iunie 2018. Decizia poate fi contestata cu recurs. Partidul Social Democrat trebuie sa faca aceste infomatii publice la solicitarea jurnalistului Ovidiu Vanghele, fondator al Centrului pentru Investigatii Media (CIM) . Acesta a solicitat datele in baza Legii 544/2001 prinind liberul acces la informatii publice. Dupa ce PSD a refuzat sa-i puna informatiile la dispozitie, Ovidiu Vanghele a deschis un proces in contencios-administrativ. Jurnalistul a fost reprezentat in instanta de Elenina Nicut, avocata care a invins si Curtea Constitutionala. Potrivit minutei Tribunalului Bucuresti, PSD trebuie sa-i comunice lui Ovidiu Vanghele toate datele solicitate de jurnalist. El a vrut sa afle sursele de finantare si prestatorii de servicii privind mai multe actiuni organizatorice, cum ar fi transportul participantilor din localitatile de domiciliu catre Bucuresti, asigurarea de apa si mancare pentru acestia, amenajarea locului de desfasurare a evenimentului (instalare scena, instalare ecrane, difuzare muzica, difuzare Finala Roland Garros 2018 etc.) . La acest miting s-au estimat ca ar fi participat un numar de 130.000 de oameni. Integral: http://www.ziare.com

Sediul CSMLicitație de peste 2 milioane de lei pentru creșterea încrederii în justiție: CSM vrea o strategie de comunicare unitară printre magistrați Încrederea scăzută a românilor în justiție poate fi consecința “unei comunicări diferențiate și uneori incomplete dinspre sistemul judiciar spre public ori distorsionării informațiilor prezentate de către formatorii de opinie din spațiul audiovizual sau on-line, fie cu bună știință fie din lipsa de informare corectă”, susține Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care CSM a lansat recent o licitație pentru elaborarea unei strategii de comunicare publică unitară la nivelul sistemului justiției. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a lansat la sfârșitul lunii trecute o licitație deschisă pentru elaborarea unei strategii de comunicare publică unitară la nivelul sistemului justiției, contract cu o valoare estimată la peste 2,01 milioane de lei. …În Caietul de Sarcini al licitației (descarcă aici documentul), CSM spune că elaborarea acestei strategii de comunicare unitară are la bază un proces de consultare cu toate instituțiile din sistemul judiciar în urma căruia a fost adoptat și aprobat, prin Hotărârea de Guvern nr. 282/2016, Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020. În cadrul acestei strategii este și “îmbunătățirea mijloacelor de comunicare externă a sistemului judiciar.” Integral: https://economie.hotnews.ro

De ce a fost mutat procesul lui Augustin Lazar la Curtea de Apel BucurestiDe ce a fost mutat procesul lui Augustin Lazar la Curtea de Apel Bucuresti Curtea de Apel Alba Iulia a decis ca procesul in care Augustin Lazar cere suspendarea procedurii de revocare din functie sa fie judecat la Bucuresti, deoarece raportul intocmit de Tudorel Toader vizeaza activitatea procurorului general, reprezentant PICCJ, nu a unei persoane fizice.“Cercetand cererea reclamantului in acest context, Curtea retine ca disputa dintre parti vizeaza calitatea in care dl. procuror Lazar Augustin a sesizat instanta de contencios administrativ. (…) In opinia reclamantului (Augustin Lazar – n.red.), el nu se incadreaza la categoria autoritati publice intrucat, potrivit art.131 din Constitutia Romaniei, autoritatea publica nu este un procuror, ci este Ministerul Public si eventual parchetele. Procurorul general este doar o functie, nu o autoritate publica, iar functia de procuror general nu creeaza o persoana juridica diferita si, daca ar crea, nu ar fi persoana juridica de drept privat ca sa se aplice din perspectiva aceasta partea a doua din art. 10 alin. 3 teza I”, arata magistratul Curtii de Apel Alba Iulia in motivarea deciziei de la finele lunii noiembrie. Potrivit judecatorului, in opinia reprezentantilor Ministerului Justitiei, Augustin Lazar a sesizat instanta de contencios administrativ in calitate de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar lipsa personalitatii juridice nu reprezinta un impediment, intrucat prezinta relevanta capacitatea de drept administrativ si nu personalitatea juridica. Integral: http://www.ziare.com

Conducerea Inaltei Curti discuta noua tragere la sorti a completurilor de 5 judecatori. S-a plecat in cautare de bileConducerea Inaltei Curti discuta noua tragere la sorti a completurilor de 5 judecatori. S-a plecat in cautare de bile Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) s-a reunit, joi, in sedinta, pentru a stabili detaliile privind noua tragere la sorti a completurilor de cinci judecatori, potrivit unor surse din magistratura. Judecatorii discuta despre modul in care se va face tragerea la sorti. Una din propuneri este ca aceasta sa aiba loc vineri, sustin sursele citate. Decizia vine dupa ce Sectia pentru judecatori a CSM a transmis, miercuri, recomandarea ca ICCJ sa organizeze “de indata” o noua tragere la sorti a completurilor de 5 judecatori. Toate dosarele vor fi repartizate noilor completuri. 6 in loc de 4. Una dintre modificarile esentiale este aceea ca in loc de 4 completuri (2 penale si 2 civile) vor fi 6 completuri (3 penale si 3 non-penale) . Pentru fiecare complet ar trebui sa fie trasi la sorti 10 judecatori: 5 membri si 5 supleanti. La Sectia Penala sunt 32 de judecatori, din care 2 sunt detasati: Mariana Ghena – care este membru in CSM si Cristian Rotaru – care conduce Institutul National al Magistraturii (INM). Integral: http://www.ziare.com

Liderul USR anunta ca a vorbit cu Iohannis despre motiunea de cenzuraProiect USR: Partidele să nu mai primească subvenții dacă sunt conduse de persoane condamnate USR propune, printr-un proiect de lege, ca toate donaţiile acordate partidelor politice peste un salariu minim pe economie să fie publicate, precum şi posibilitatea ca subvenţia de la buget a partidelor să fie suspendată în cazul în care ocupă funcţii de conducere persoane care au suferit condamnări definitive pentru comiterea unor infracţiuni electorale sau de corupţie.…„Schimbăm un pic filosofia, (…) reducem plafoanele de contribuţii în linie cu recomandările GRECO, punem şi un plafon minim sub care donaţia este confidenţială, practic, la un salariu minim, cel care face o donaţie sub salariu minim poate să rămână poate să rămână confidenţială, dar tot restul donaţiilor le punem online, obligăm partidele să publice atât pe site-urile publice, cât şi pe site-ul AEP, astfel încât oricine să poată verifica donaţiile care au fost făcute. (…) De asemenea, introducem un instrument de asanare a clasei politice care este folosit în Spania şi anume o posibilitate de a suspenda subvenţia partidelor în cazul în care în organismele lor de conducere sunt persoane condamnate pentru infracţiuni electorale sau pentru infracţiuni de corupţie. Acest instrument este folosit în Spania şi îl punem la dispoziţia AEP să îl suspende până la remedierea situaţiei”, a precizat Benga. El a mai spus că proiectul propune şi schimbarea modalităţii de distribuţie a finanţării publice, astfel încât şi partidele mici şi cele locale să intre la finanţare. Integral: https://www.digi24.ro

Image result for florin iordache pozeMetamorfoza lui Florin Iordache Într-o bună dimineaţă, azi, cînd Florin Iordache se trezi în scaunul de la prezidiul Camerei, după o perioadă politică zbuciumată, se pomeni metamorfozat într-un înspăimântător formalist. Un adept inflexibil al regulilor procedurale, un gardian inamovibil al protocolului scris al Camerei. Un monstru de nerecunoscut. Într-adevăr, cei care au luat parte sau au urmărit lucrările Comisiei parlamentare căreia i-a dat nu doar președintele ci și numele, și-l amintesc pe dl Iordache într-un mod foarte diferit, la extrema opusă chiar. Răspunsul său la orice fel de obiecție venită din partea colegilor, atât pe fond cât și pe formă, inclusiv privind încălcări de Regulament, era același, robotic aproape: „Supunem la vot, vă rog, cine este pentru…, împotrivă… da, s-a respins, trecem mai departe…”. Florin Iordache de astăzi, în aceeași capacitate publică, a pus cu totul altă placă și alt comportament: nu se poate, nu e regulamentar, nu supun la vot, nu votați, nu se votează nimic. Orice doar să nu supună ceva deciziei plenului; nici el, nici altcineva. Desigur, am glumit mai sus spunând că a făcut-o de dragul regulamentului. Dacă în ce privește revocarea președintelui Dragnea și a lui însuși de la conducerea Camerei este posibil să aibă temei, există două privințe în care spectacolul pe care l-a dat astăzi a încălcat regulamentul Camerei. În primul rând, dacă am înțeles bine i s-a solicitat de către șefii grupurilor parlamentare din opoziție să se treacă la vot prin ridicarea mâinilor. În regulamentul Camerei o astfel de solicitare procedurală este admisibilă, iar președintele de ședință trebuie s-o supună spre aprobare plenului. Dl Iordache n-avea temei să refuze cererea, dar a refuzat. Dar asta e, prin comparație, o abatere relativ minoră. Mult mai serioasă este suspendarea ședinței. La reluarea lucrărilor, în condițiile în care ordinea de zi prevedea vot final asupra unor legi, dl Iordache a cerut vot de prezență, exercitat electronic (singurul vot pe care l-a cerut, de altfel). Opoziția a boicotat procedura, din motivul enunțat mai sus, iar rezultatul a reprezentat mai puțin decât jumătate din membrii Camerei. Dl Iordache s-a bazat pe acest vot, a declarat că nu e cvorum și a suspendat ședința. Or, în textul constituției cvorumul este definit pe baza prezenței la lucrările plenului, nu (și) la vot. De bună seamă că prin vot se poate demonstra formal că există cvorum, altfel decât prin fraudă un deputat trebuie să fie prezent la lucrări ca să voteze. Reciproca nu este însă valabilă, lipsa cvorumului se demonstrează prin numărarea celor prezenți, conform legii fundamentale. Și a regulamentului Camerei, de altfel, care face explicit diferența asta atunci când definește termenul: Integral: http://www.contributors.ro

SURSE Amnistia și gratierea. Ordonanța de Urgență ar putea fi adoptată în 19 decembrie / Liderii PSD se vor reuni cu trei zile înaintea ședinței de guvern Liderii PSD iau în calcul data de 19 decembrie pentru adoptarea Ordonanței de Urgență privind amnistia și grațierea, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Potrivit acestora, este luată în calcul săptămâna de dinaintea Crăciunului, când capacitatea de reacție a publicului intern și extern este foarte scăzută. Pe data de 19 decembrie este programată ședința de guvern, probabil ultima din acest an. Teoretic, Guvernul ar putea convoca o ședință în care poate adopta OUG și în ultima săptămână din acest an, dat fiind că Parlamentul se află în sesiune până la data de 31 decembrie. De notat că pe data de 11 Decembrie este așteptată decizia Curții Constituționale în privința protocoalelor secrete încheiate între Parchetul General și Serviciul Român de informații. O eventuală declarare neconstituțională a protocoalelor ar putea servi drept justificare pentru adoptarea OUG Social-democraţii vor avea pe 16 decembrie două reuniuni de partid – Consiliul Naţional şi Comitetul Executiv Naţional, au declarat joi surse din partid, citate de Agerpres. Scopul ședințelor ar fi unul pur organizatoric. Potrivit surselor citate, pe 16 decembrie urmează să fie ales preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi se vor organiza departamentele. Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional va candida fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor. Departamentele vor funcţiona „ca un fel de Guvern paralel”, au menţionat sursele citate. Cele două reuniuni vor avea loc la Bucureşti, iar secretarul general al PSD a făcut deja invitaţiile către membrii CExN şi ai Consiliului Naţional. Integral: https://www.g4media.ro

Salvati Copiii avertizeaza ca situatia din maternitatile romanesti e critica: Statul a facut dotari acum 10 aniSalvati Copiii avertizeaza ca situatia din maternitatile romanesti e critica: Statul a facut dotari acum 10 ani Ultimul proiect national de dotare a maternitatilor si sectiilor de terapie intensiva neonatala are mai bine de 10 ani, timp in care aparatele achizitionate s-au uzat si nu mai pot fi folosite, sustin reprezentantii Salvati Copiii, precizand ca in Romania, nasterea ramane discriminatorie.”In Romania, nasterea ramane discriminatorie: conteaza maternitatea unde un copil vine pe lume, pentru ca el sa traiasca. Datele arata ca 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de saptamani) supravietuiesc in tarile dezvoltate, iar in regiunile slab dezvoltate 90% dintre acesti copii mor (Raport WHO Born too soon), ceea ce inseamna ca exista o relatie cauzala directa intre dotarea maternitatilor si sansa la viata. Rata mortalitatii infantile din Romania ramane cea mai ridicata pentru Uniunea Europeana, iar cauzele sunt direct proportionale cu gradul de dotare al maternitatilor cu aparatura vitala”, se arata intr-un comunicat al Salvati Copiii, aceasta fiind, potrivit sursei citate, concluzia de teren la care organizatia a identificat-o dupa sapte ani de campanie pentru combatarea mortalitatii infantile. Integral: http://www.ziare.com

 Va doresc o zi senina! @Desy

Revista Presei – 6 decembrie. Mosul a adus o nuielusa!

Image result for mos nicolae pozeBuna dimineata intr-o zi de joi, 6 decembrie! Joi, vremea va fi rece, izolat geroasă noaptea în centrul şi în nord-estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 6 grade, transmite prognoza meteo. Valorile minime se vor încadra între -13 şi -3 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până în jur de -16 grade. Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice şi în zonele mai înalte de relief, însă, pe parcursul nopţii, se va înnora treptat în nord-vest. În restul teritoriului, local, va fi nebulozitate joasă şi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi pe crestele montane. Potrivit ANM, în Capitală, vremea va fi rece, cu precădere pe parcursul nopţii. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade. Cerul va avea temporar înnorări şi vor fi condiţii de ceaţă, în special spre sfârşitul intervalului.

Guvernul pregateste la Bruxelles preluarea presedintiei UE. Dancila, intrebata de statul de drept si pierderea majoritatii de catre PSDGuvernul pregateste la Bruxelles preluarea presedintiei UE. Dancila, intrebata de statul de drept si pierderea majoritatii de catre PSD Premierul Viorica Dancila si numerosi ministri si membri ai Guvernului au avut miercuri numeroase intalniri la Bruxelles, pentru a discuta prioritatile din timpul mandatului Romaniei la presedintia rotativa a Consiliului European, de la 1 ianuarie 2019. A fost cea de-a doua zi a vizitei si a culminat cu o conferinta comuna sustinuta de Viorica Dancila, presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker si comisarul european Corina Cretu. Juncker a spus ca Guvernul este pregatit sa asigure presedintia, insa a subliniat ca exista in continuare divergente in ce priveste respectarea statului de drept. Chiar daca declaratiile au fost calde si prietenoase, intrebarile jurnalistilor au fost directe si au punctat scandalurile din Romania, atacurile asupra justitiei, dar si faptul ca, in timp ce Guvernul Romaniei pregateste la Bruxelles preluarea presedintiei, la Bucuresti a fost circ in Parlament, coalitia pierde majoritatea si Executivul risca o motiune de cenzura. A fost pus sub semnul intrebarii si daca Parlamentul European va avea incredere in votul Consiliului cat timp e condus de Romania, avand in vedere rezolutia votata la inceputul lunii noiembrie. Din delegatia romana a facut parte si secretarul general al Guvernului, Toni Grebla. Nu a fost insa prezent consilierul Darius Valcov, cel care duminica seara, inainte de aceste intalniri importante, a acuzat partenerii Romaniei ca saboteaza tara si ca din cauza lor nu avem autostrazi, iar despre liderii europeni a sustinut ca au, de asemenea, interese sa lase Romania in esalonul doi al UE. Integral: http://www.ziare.com

Legea de combatere a spalarii banilor a picat la CCR, din cauza sintagmei care favorizeaza minoritatileLegea de combatere a spalarii banilor a picat la CCR, din cauza sintagmei care favorizeaza minoritatile Curtea Constitutionala a dezbatut, miercuri, sesizarea depusa de parlamentari PNL si USR la Legea privind combaterea spalarii banilor, care a fost adoptata de Camera Deputatilor dupa ce initial fusese respinsa. CCR a constatat ca o sintagma din lege referitoare la organizatiile apartinand minoritatilor nationale este neconstitutionala, iar restul dispozitiilor din actul normativ – constitutionale, raportat la criticile formulate. CCR a admis obiectia de neconstitutionalitate formulata de deputati ai PNL si USR si a constatat ca este neconstitutionala sintagma “cu exceptia organizatiilor apartinand minoritatilor nationale, membre ale Consiliului Minoritatilor Nationale” din cuprinsul articolului 4, alineat 2, litera c si articolului 5, alineat 1, litera i din Legea pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative. Totodata, Curtea a constatat ca celelalte dispozitii din Legea pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor sunt constitutionale in raport cu criticile formulate, au adaugat sursele citate. Integral: http://www.ziare.com

Opoziția susține că Dragnea și Iordache nu mai pot conduce ședințele camerei Deputaților pentru că solicitările de revocare a lor din funcție au fost incluse pe ordinea de zi PNL, USR și PMP spun că Liviu Dragnea și Florin Iordache nu mai pot conduce ședințele Camerei Deputaților după ce solicitările privind revocarea lor din funcție au fost incluse pe ordinea de zi. De cealaltă parte, PSD și ALDE susțin că, de fapt, ordinea de zi nu a fost suplimentată cu cele două solicitări ale opoziției și că atât Dragnea, cât și Iordache pot în continuare conduce ședințele Camerei. Ce s-a întâmplat de fapt. PNL, PMP și USR au formulat miercuri două solicitări în Camera Deputaților: 1. Suplimentarea ordinii de zi cu cererea de revocare a lui Florin Iordache din funcția de vicepreședinte al Camerei și 2. Suplimentarea ordinii de zi cu cererea de revocare a lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei. Pentru că ședința era condusă de Iordache, Liviu Dragnea fiind absent, liberalii au invocat prevederea regulamentară care interzice unei persoane să conducă o ședință dacă i s-a cerut revocarea din funcție și i-au cerut lui Iordache să îl lase pe vicepreședintele PNL al Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, să conducă lucrările Camerei Deputaților….După aproape o oră și jumătate de dezbateri pe această temă, la microfon a venit deputatul PNL Marilen Pirtea. ”Conform articolului 145 din Regulament, am dreptul prin rotație să conduc ședințele. Nu am condus nicio ședință până acum. Sunt vicepreședinte. Dacă nu mai sunt de mâine, nu contează, că nu sunt căsătorit cu această funcție”, a spus Pirtea. Apoi, liberalul s-a comportat exact ca un președinte de ședință și a supus votului mai multe propuneri, printre care și introducerea pe ordinea de zi a celor două solicitări de revocare a lui Dragnea și Iordache. Tot el a anunțat și rezultatul: 112 de voturi ”pentru”.”Dar nu conduceți dumneavoastră, domnu coleg! (…) Nu puteți conduce ședința, domnu coleg. (…) Domnu coleg, ce supuneți la vot? Ce anunțați dumneavoastră? Ce ați numărat?”, a protestat Florin Iordache din scaunul de președinte al Camerei Deputaților….Preşedinţii PMP, Eugen Tomac, şi USR, Dan Barna, au subliniat că Liviu Dragnea şi Florin Iordache sunt foşti lideri ai Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care PSD şi ALDE nu mai au majoritate în Camera Deputaţilor. Integral: https://www.g4media.ro

Cristi Danilet-judecator: Dacă aș avea ședință de judecată și aș lipsi nejustificat, eu aș fi pasibil de sancționare disciplinară. Plus că în locul meu ar intra un coleg, ca să poată continua activitatea de judecată. Cum puterile statului sunt, chipurile, egale, aș vrea să văd și eu în urma ședinței de azi din Parlament când unii au plecat din sală blocând cu intenție activitatea forului legiuitor al țării, câți sancționați vom avea. Căci noi îi plătim pe parlamentari să meargă la serviciu, nu să plece de la serviciu…https://www.facebook.com

BebelusiUSR cere convocarea de urgență a Comisiei de Sănătate a CGMB și audierea managerului Maternității Giulești în urma scandalului bebelușilor infectați Ana Ciceală, consilier general USR, cere convocarea de urgență a Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului General al Municipiului București și audierea managerului Maternității Giulești, Ovidiu Marcel Moisă, în urma scandalului bebelușilor infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent. Ana Ciceală cere, de asemenea, și audierea primarului Gabriela Firea în această ședință. Redăm mai jos solicitarea transmisă de Ana Ciceală, consilier general USR și membru al Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului General al Municipiului București, către președintele Comisiei, Mihai Ciudomirov, de a convoca de urgență o ședință a comisiei pentru a se discuta situația de la Maternitatea Giulești:…. Numărul bebelușilor născuți în utimele săptămâni la Maternitatea Giulești și infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent a crescut la 23, iar alți 4 sunt în acest moment suspecți de infectare, probele fiind în lucru la laborator, a declarat miercuri, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru. 15 bebeluși sunt în continuare internați la Spitalul Grigore Alexandrescu, doi dintre ei fiind internați în ultimele 24 de ore. Integral: https://www.hotnews.ro

„Adevăratele creșteri de salarii vor veni în 2019”. Ce minciună! De luni bune, spațiul public este saturat cu tot felul de teme. Unele false, altele reale, dar exagerate. Referendumul pentru familie, remanierea Guvernului, certurile din PSD, ordonanța pe amnistie și grațiere, revocarea lui Augustin Lazăr, statul paralel, abuzurile procurorilor, planurile Occidentului de a subjuga România, etc. În tot acest vacarm, puțină atenție a mai fost acordată programului de guvernare. Ce s-a făcut din ce s-a promis și, mai ales, de ce nu s-a făcut? Liderii PSD-ALDE au avut grijă să ocolească subiectul, ascunzându-se după perdeaua de fum sau aruncând noi promisiuni, precum cele făcute de Ziua Națională. Puținele știri despre dezastrul din economie au fost tratate la și altele și de politicieni și de o mare parte din presă. Ei bine, proiectul de ordonanță de urgență prin care se îngheață unele salarii, se amână majorarea pensiilor și se stabilesc tot felul de măsuri de austeritate, inclusiv privarea copiilor de mierea de albine distribuită în grădinițe și școli, reprezintă sfârșitul minciunilor PSD-ALDE, momentul adevărului cu propriul electorat. Înainte de a trece în revistă principalele lovituri pe care Guvernul Dăncilă ia în calcul să le aplice bugetarilor și pensionarilor, să ne oprim asupra unei fraze cheie care apare chiar în preambulul ordonanței de urgență pregătite pentru adoptare: „În situaţia neadoptării acestor măsuri în regim de urgenţă, deficitul bugetar în anul 2019 va depăşi pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va avea ca principală consecinţă negativă declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv, aspect de natură a genera la rândul său alte consecinţe grave pentru interesele României”. Asta ca să fie clar pentru toată lumea fundătura în care actuala coaliție a aruncat țara prin sarabanda deșănțată de pomeni la adăpostul căreia a încercat să-și atingă adevăratele ținte: destructurarea sistemului de Justiție și albirea propriilor dosare. Integral: https://www.digi24.ro

Centrala termicaANRE caută soluții pentru o taxă de mediu la centralele termice de apartament Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) analizează cum poate taxa centralele termice individuale. „Ne gândim să vedem dacă nu există totuși soluții prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă și acestor centrale individuale”, a declarat un responsabil ANRE, citat de profit.ro. Acesta a argumentat că aceste centrale termice au un grad mare de poluare. “Ne vom trezi, și ar fi bine să facem măsurătorile astea, că, cu toate că am desființat și am redus capacitățile în instalații de cogenerare, poate ineficiente, rezultatul este creșterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale de apartament nu au niște condiții de mediu impuse clar de legislația actuală. Ne gândim să vedem dacă nu există totuși soluții prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă și acestor centrale individuale”. Integral: https://economie.hotnews.ro

Gerard Butler in Gods Of EgyptComisia pentru prognoză: Guvernul ar putea acorda finanțare pentru filme cu Gerard Butler, Keira Knightley, Steven Seagal sau Nicolas Cage Guvernul ar putea finanța, printr-o schemă de ajutor de stat, filme cu actori celebri, susține Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Până la data de 3 decembrie 2018, a fost depus un număr de 17 cereri de finanţare în valoare totală de peste 110 milioane lei, din care 6 au fost aprobate, valoarea ajutorului de stat aprobat ridicându-se la aproape 40 de milioane lei lei. Mai sunt și alte proiecte în analiză. Unele filme au în distribuţie actori precum Gerard Butler, Keira Knightley, Olivia Munn, Jean Reno, Steven Seagal sau Nicolas Cage. Toate producţiile vor avea pe genericul filmului şi în toate materialele publicitare, precizarea: “Film realizat cu sprijinul Guvernului României”. Proiectele cinematografice sunt în marea lor majoritate coproducţii în parteneriat cu companii din România. “La aproape două luni de la lansarea primei sesiuni de depunere a proiectelor cinematografice, iniţiativa Guvernului României de adoptare a Hotărârii nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice s-a bucurat de interesul sporit al celor care activează în acest domeniu. Până la data de 3 decembrie 2018, a fost depus un număr de 17 cereri de finanţare în valoare totală de 110.181.175,51 lei, din care 6 au fost aprobate, valoarea ajutorului de stat aprobat ridicându-se la 39.923.696,37 lei. Un număr de 10 cereri de finanţare care au solicitat un ajutor de stat în valoare de 65.265.836,06 lei se află încă în analiză”, precizează Comisia pentru prognoză.Integral: https://economie.hotnews.ro

Ramona Manescu (foto arhiva)Rise Project, investigație despre tatăl Ramonei Mănescu: ”Omul de paie. Curiosul caz al marinarului care a cucerit, la pensie, uscatul” RISE Project îl prezintă, într-un material publicat miercuri, pe un fost tehnician din marina militară, distribuit, de fiica sa – europarlamentarul Ramona Mănescu – în rolul de prădător de active imobiliare.”Deși era doar un biet pensionar, care se împrumuta la bănci ca să își cumpere o Dacie Logan, prin conturile sale au ajuns să treacă, în timp, 3,7 milioane de euro. RISE a stat de vorbă cu oameni care l-au cunoscut și a încercat să inventarieze averea deținută de acest militar în retragere, metamorfozat, peste noapte, în protagonist al unui lanț de tranzacții crepusculare. Am găsit, pe numele lui, o harababură de apartamente și terenuri, împrăștiate prin toată țara. Pe tatăl Ramonei Mănescu îl cheamă Mihai Bolboceanu. Are 71 de ani. E, de mult timp, pensionar. În tinerețe, a lucrat ca maistru în rândurile marinei militare. Era unul dintre acei tehnicieni îmbarcați pe nave ca să țină în funcțiune mica și complicata uzină care este orice vas plutitor”, scriu jurnaliștii RISE într-o investigație ce poate fi citită aici. Integral: https://revistapresei.hotnews.ro

Cristi Danilet's profile photo, Image may contain: 1 personCristi Danilet-judecator: Ministrul justiției recidivează: după el, cei arestați, respectiv cei trimiși în judecată trebuie considerați vinovați în mod automat. Ei bine, să auzi așa ceva din gura unui ministru, și încă al justiției, nu este doar grav, ci de-a dreptul inacceptabil. Practic, după el, cel arestat sau cel trimis în judecată trebuie musai condamnat. Ei bine, afirm cu toată responsabilitatea: să fiu profesor și să îmi spună o asemenea inepție un student la drept în anul trei, l-aș pica la examen fără să clipesc. „Să eliminăm abuzurile, să eliminăm temerea românilor că pot fi deduşi judecăţii chiar nevinovaţi fiind şi veţi spune: de unde? Păi, din faptul că avem de ordinul sutelor de achitaţi şi, ceea ce este bine, dacă sunt nevinovaţi, ceea ce este rău dacă au fost trimişi în judecată, urmăriţi penal, eventual arestaţi şi ţinuţi în puşcărie. Eu nu vreau să scape cel vinovat, dar nu vreau să fie tras la răspundere cel care nu este vinovat. Deci, să nu scape cel vinovat şi să nu fie tras la răspundere cel nevinovat”, a mai spus Tudorel Toader. https://www.facebook.com/

Traditii si obiceiuri de Sfantul Nicolae: Ce le aduce Mosul copiilor din Romania si din alte tariTraditii si obiceiuri de Sfantul Nicolae: Ce le aduce Mosul copiilor din Romania si din alte tari Sfantul Nicolae este sarbatorit de crestinii ortodocsi pe 6 decembrie. Aceasta este una dintre cele mai asteptate sarbatori din an, pentru ca atunci vine si Mos Nicolae. Astfel, in seara de 5 spre 6 decembrie, copiii trebuie sa-si spele ghetutele, sa le dea cu crema si sa le aseze frumos langa usa, pentru a primi daruri de la Mos Nicolae. Mosul are un dar si pentru copiii neascultatori: o nuielusa. Traditia darurilor de Mos Nicolae porneste de la povestea a trei fete sarace care nu aveau zestre si urmau sa fie vandute de tatal lor unor barbati bogati. Aflandu-le suferinta, Sfantul Nicolae le-a aruncat, noaptea, pe geam, niste saculeti cu bani, care au cazut in ciorapii sau ghetele fetelor.In noaptea de Sfantul Nicolae se spune ca cerurile se deschid si pentru putin timp el poate fi vazut stand in dreapta Domnului. In aceasta zi, pe 6 decembrie, se spune ca incepe cu adevarat iarna, pentru ca Mosul isi scutura barba si incepe sa ninga. Se mai crede in popor ca, daca in aceasta zi nu ninge, inseamna ca Mos Nicolae a intinerit. In popor, se povesteste ca Nicolae apare pe un cal alb, tot referitor la prima zapada, si ca pazeste soarele care incearca sa se furiseze pe langa el pentru a lasa oamenii fara caldura si lumina. Integral: http://www.ziare.com

Image result for mos nicolae pozeVa doresc ca Mos Nicolae sa va umple ghetutele cu daruri! Si eu va astept! @Desy

Revista Presei – 5 decembrie. Nevinovati si curati ca lacrima…

Image result for poze iarnaBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 5 decembrie! Potrivit vremea.ro, miercuri, în prima parte a zilei, precipitațiile se vor transformă local în lapoviță și ninsoare în Transilvania, Maramureș și în nordul Moldovei, în timp ce în restul zonelor vor cădea numai ploi. Precipitațiile vor fi însă slabe cantitativ, iar în Dobrogea și Bărăgan acestea vor fi aproape inexistente. La munte va ninge și se va depune un nou strat subțire de zăpada, cu precădere în Carpații Meridionali. După orele prânzului, aspectul vremii se va ameliora în toată țara.Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 2 și 7 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 5-10 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea (cu valori ușor mai ridicate așteptate a se înregistra în zonele subcarpatice) și 2-7 grade în Moldova . La București, meteorologii anunță fenomenul de ploaie înghețată, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Temperaturile se vor încadra între 1°C și -2°C.

Comisia Iordache a abrogat un articol din ordonanta Toader, cel privind exprimarea defaimatoare a magistratilorComisia Iordache a abrogat un articol din ordonanta Toader, cel privind exprimarea defaimatoare a magistratilor Comisia pentru Legile Justitiei, condusa de Florin Iordache, a hotarat, marti, sa fie abrogat art.9 din OUG 92/2018, promovata de Tudorel Toader, prin care magistratii trebuie sa se abtina de la manifestarea sau exprimarea defaimatoare la adresa celorlalte puteri ale statului. Un amendament cerut de CSM nu a fost adoptat, nefiind insusit de niciun parlamentar.Potrivit articolului abrogat de membrii comisiei, se arata ca “judecatori si procurorii sunt obligati ca, in exercitarea atributiilor, sa se abtina de la manifestarea sau exprimarea defaimatoare, in orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului: legislativ si executiv”Comisia Iordache a discutat, marti, OUG 92 privind modificarea Legilor Justitiei. Desi forul legislativ a adoptat un raport favorabil cu amendamente, initiativa a fost retrimisa la comisie pentru dezbaterea unei propuneri a CSM. Presedintele Florin Iordache a precizat, insa, ca amendamentul CSM nu poate fi supus adoptarii in comisie pe motiv ca a venit prea tarziu si nu a putut fi discutat si in Camera Deputatilor.“A sosit tarziu, niciun parlamentar nu si-o insuseste (propunerea CSM -n.red.), nu o putem cuprinde aici pentru ca am face ca intreaga lege sa fie supusa controlului constitutionalitatii”, a precizat Iordache. Integral: http://www.ziare.com

Image result for deputatul psd cătălin rădulescu pozeInfractorii condamnați pentru corupție primesc, de la PSD și ALDE, dreptul a înființa societăți comerciale / Inițiativa îi aparține lui Cătălin Rădulescu, ”deputatul mitralieră” Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat marți un raport de admitere pentru inițiativa social-democratului Cătălin Rădulescu, potrivit căreia infractorii condamnați definitiv pentru corupție vor putea înființa societăți comerciale. Inițiativa, care modifică legea 31/1990 privind societățile, a fost respinsă de Senat și a primit luna trecută raport de respingere și din partea comisiilor Camerei Deputaților, dar decizia a fost răsturnată în ședința de marți a deputaților juriști. Potrivit proiectului inițiat de Rădulescu: -Art. 6 alin. (2): Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii,(-  infracțiuni de corupție -), delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege. Raportul Comisiei juridice va trebui aprobat și de Comisia pentru politici economice a Camerei, înainte ca inițiativa să poată fi supusă votului final în plenul Camerei Deputaților, care este forul decizional. Social-democratul Cătălin Rădulescu, poreclit ”deputatul mitralieră” și condamnat definitiv la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, este unul dintre parlamentarii PSD cu cele mai multe inițiative legislative anti-justiție. Una dintre acestea a fost adoptată pe 10 iulie, de Senat, și prevede prescrierea faptelor de incompatibilitate și conflict de interese după 3 ani. Integral: https://www.g4media.ro

Companiile petroliere cer plata revedentei la gaze in functie de pretul din Romania, nu de cel din AustriaCompaniile petroliere cer plata revedentei la gaze in functie de pretul din Romania, nu de cel din Austria Companiile petroliere solicita autoritatilor modificarea legislatiei in domeniu, astfel incat pretul de referinta al gazelor, in functie de care se calculeaza redeventele, sa tina cont de preturile din tranzactiile de pe piata locala, potrivit unui comunicat al Federatiei Patronale de Petrol si Gaze (FPPR), remis, marti, AGERPRES. In prezent, potrivit unui ordin al Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, emis la inceputul acestui an, pretul de referinta al gazelor este calculat in functie de pretul de pe piata spot a bursei de gaze din Baumgarten, Austria. FPPG a lansat un studiu realizat de departamentul de consultanta al Deloitte, denumit “Principii de stabilire a pretului de referinta pentru gazele naturale”. Studiul contine descrieri si comparatii ale situatiilor similare din alte state europene si – pornind de la contextul domestic – prezinta o serie de recomandari, precum si o alternativa optimizata la metodologia actuala de calcul a acestui pret.”Tinand seama ca, la momentul actual, cea mai mare parte a productiei de gaze naturale a Romaniei provine din zacamintele onshore, incurajam aplicarea unor principii corecte de stabilire a pretului de referinta pentru gazele naturale, cu scopul de a nu periclita industria si climatul investitional”, spun reprezentantii producatorilor de gaze.Astfel, in scopul sprijinirii sectorului romanesc de productie a gazului natural, atat pentru a asigura securitatea energetica a tarii, cat si pentru a proteja consumatorii vulnerabili, companiile propun ca pretul de referinta sa reflecte caracteristicile locale ale pietei si industriei (tipuri de contracte incheiate, volatilitatea preturilor, costurile percepute de operatori si cele aferente serviciilor de reglementare).Totodata, pretul de referinta trebuie sa reflecte preturi realizate efectiv, cu scopul de evita o suprataxare care ulterior s-ar putea materializa in costuri mai ridicate aplicate consumatorului final. De asemenea, pretul de referinta trebuie sa fie unul predictibil, transparent si cu caracter nediscriminatoriu si, totodata, trebuie sa fie rezultatul dialogului si al unei dezbateri constructive intre toate partile implicate. Integral: http://www.business24.ro

Cei patru semidocți care fac politica economică a României PSD se sprijină pe patru oameni în domeniul fiscal – economic: Darius Vâlcov, Eugen Teodorovici, Ion Ghizdeanu (șeful Comisiei de Prognoză) și Ionuț Mișa, șeful ANAF. Toți patru aplică directivele trasate de liderul maxim, Liviu Dragnea. Cât timp însă Dragnea și premierul Viorica Dăncilă au o înțelegere limitată a fenomenelor economice, cele patru personaje-cheie încep să aibă o pondere uriașă în politicile statului. Problema e că toți cei patru au carențe uriașe în educație, experiență deficitară și o agendă complet distorsionată. O constatare: tuturor le lipsește aproape complet experiența formatoare din mediul privat. Cu excepția lui Darius Vâlcov, director pentru o scurtă perioadă al unei firme locale din Slatina, toți ceilalți au lucrat exclusiv la stat, în inima birocrației.Duminică seară am avut o ultimă probă de analfabetism economic din partea lui Darius Vâlcov, unul dintre inițiații de la Scroviștea. Consilierul economic al premierului a dat senzația unui delir mistic, perorând minute în șir despre presupuse comploturi globale la adresa României, despre țări care își propun să ne stopeze mărețele ctitorii, despre o imaginară politică anti-românească a Comisiei Europene. Darius Vâlcov nu e la prima ieșire în decor. Fiecare ieșire publică a ”creierului economic” al PSD seamănă cu o spovedanie a lui Dan Puric, cu un articol din Sputnik sau un capitol din cărțile lui Pavel Coruț (pentru cititorii mai tineri, Coruț a fost în anii 90 principalul exponent al conspiraționismului în literatura română). Apropiații lui Vâlcov spun că acesta a și-a depășit demult limita competențelor. Derapajele sale în chestiuni economice sunt tot mai vizibile cu fiecare interviu: încurcă cifre, omite date esențiale, în general modelează adevărul pentru a se potrivi în ideologia ultra-naționalistă pe care o promovează de când a devenit o țintă a DNA. Un singur exemplu: duminică seară a susținut că proiectul Palm Jumeirah din Dubai (o insulă artificială) ar fi costat 200 de milioane de euro, când costul real estimat al proiectului e de circa 12 miliarde de dolari (sursa). Absolvent de ASE și Drept (cea din urmă la Spiru Haret), Vâlcov a reușit să-l seducă însă pe Liviu Dragnea cu teoriile sale aparent sofisticate și cu o presupusă cunoaștere a administrației publice din mandatul de primar al Slatinei. În realitate, de doi ani tot ce face e să abramburească economia, să surprindă mediul privat cu măsurile luate de pe o oră pe alta și să bage frica-n miniștrii care mai îndrăznesc să aibă opinii diferite. Omul a devenit instrumentul pentru implementarea programului de guvernare. Sentința de opt ani închisoare în primă instanță în dosarul de corupție i-a alimentat însă obsesia persecuției și pornirea anti-occidentală. Eugen Orlando Teodorovici a devenit și el un balast. Văzut la începutul mandatului ca un factor de echilibru între guvern și partenerii externi, Teodorovici a început și el să apese pe pedala naționalismului economic. Săptămâna trecută s-a remarcat prin propunerea absurdă de a limita dreptul de a munci pentru românii plecați în străinătate…. Integral: https://www.g4media.ro

Padurile de pe jumatate de milion de hectare pot fi taiate oricand: Vom avea nevoie de 5 miliarde de euro si 500 de ani sa le inlocuim!Padurile de pe jumatate de milion de hectare pot fi taiate oricand: Vom avea nevoie de 5 miliarde de euro si 500 de ani sa le inlocuim! World Wide Fund Romania avertizeaza ca sute de mii de hectare din padurile Romaniei pot fi taiate in orice moment, fara nicio consecinta legala.”Foarte multe din padurile pe care le vedem din masina, pe marginea raurilor, pe dealuri sau in varful muntilor, in timp ce facem naveta sau calatorim nu sunt recunoscute oficial ca atare si nu sunt tratate ca fiind paduri. Chiar daca arata precum si indeplinesc functiile unei paduri (dupa criterii de definire cu recunoastere internationala), in Romania nu sunt incadrate astfel in mod oficial si prin urmare nu sunt pazite, monitorizate, ingrijite, regenerate sau dupa caz, protejate”, scriu cei de la WWF intr-un comunicat remis marti Ziare.com. ONG-ul de mediu arata ca cel mai recent raport IFN (Inventarul Forestier National – n.red.) ne spune ca tara noastra are circa 7.000.000 ha de padure la care se adauga alte aproximativ 800.000 ha cu arbori din afara padurii. Conform Institutului National de Statistica (INS), terenurile din fondul forestier national ocupa o suprafata de circa 6.500.000 ha. Asadar, comparand datele oferite de IFN cu cele de la INS, din cele sapte milioane de hectare de padure detinute de Romania, aproximativ 500.000 de ha de paduri nu sunt incluse efectiv in fondul forestier national. Pentru acestea nu sunt aplicabile legile silvice, adica nu sunt stabilite teluri de gospodarire, iar recoltarea si valorificarea lemnului sunt lasate “la latitudinea proprietarilor” indiferent de importanta lor ecologica si de serviciile de mediu pe care le ofera. In Romania, statul recunoaste ca fiind paduri terenurile cu o suprafata de cel putin 0,25 ha, acoperite cu arbori ce ating o inaltime minima de 5 metri la maturitate, in conditii normale de vegetatie. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Liviu Pop, pozeLegea Bacalaureatului paralel, promulgată! Românii de pretutindeni pot să dea un BAC special “Bacalaureatul paralel”, cum a fost numită legea inițiată de Liviu Pop, a fost promulgat de președintele Iohannis și publicat în Monitorul Oficial. Românii din străinătate vor putea astfel să dea un examen de BAC diferit de cel susţinut de elevii din România; probele acestui Bacalaureat special nu se cunosc, noile prevederi legale lăsând la latitudinea Ministerului Educaţiei să le stabilească, printr-o metodologie specifică. În Monitorul Oficial a fost publicată luni, 3 decembrie, Legea nr. 289 din 29 noiembrie 2018 care introduce un “bacalaureat pentru românii de pretutindeni”. Noua lege modifică articolul 11 din legea educaţiei nr. 1/2011. Tot ieri, în Monitor a fost publicat şi Decretul semnat de preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgarea noii legi. Cum arată, alineat cu alineat, Legea publicată ieri în Monitor şi care modifică Legea Educaţiei “Articolul 11 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: Art. 11. – (1) Guvernul sprijină învăţământul în limba română în ţările în care trăiesc cetăţeni de etnie română, cetăţeni români cu domiciliul în acele state sau minorităţi vorbitoare de limba română, oricare ar fi denumirea acestora, cu respectarea legislaţiei statului respectiv. De asemenea, Guvernul poate sprijini înfiinţarea de unităţi şcolare, cu predare în limba română, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, scrie edupedu. Integral: https://www.capital.ro

Metroul din BucurestiCât de mult ajunge să câștige un angajat METROREX Salariile angajaților METROREX vor fi majorate cu 20%, motiv pentru care sindicaliștii vor renunța la grevă. În urma ultimei majorări, salariul mediu al unui angajat METROREX, cu tot cu sporuri, va ajunge la 4000 lei, anunță Ion Rădoi, liderul sindicaliștilor. Acesta a mai declarat că în noile condiţii, cel mai mic salariu devine 1900 lei, iar cel mai mare 20 000 lei. „Am ajuns la o majorare salarială de 20% pentru salariaţi, plus primele de metrou şi cea de Crăciun. Asta a fost hotărârea Consiliului General al sindicatului si au fost satisfăcuţi de această creştere. Ambele prime sunt în valoare de 1.000 de lei, a spus liderul sindical. Ca şi prima de Crăciun, prima de metrou va fi acordată o dată pe an, de ziua metroului,” a declarat Ion Rădoi. Integral: https://www.capital.ro

Nu facem autostrazi pentru ca nu ne lasa strainii? Este punctul in care ajunge incapabilul la momentul de frustrare maxima - InterviuNu facem autostrazi pentru ca nu ne lasa strainii? Este punctul in care ajunge incapabilul la momentul de frustrare maxima …Romania nu are autostrazi din cauza incompetentei celor numiti la conducerea Ministerului Transporturilor si in institutiile responsabile din domeniu, nu din cauza unor obscure interese straine, afirma deputatul USR Catalin Drula, contrazicandu-l astfel pe Darius Valcov. Reactia vine dupa ce consilierul premierului Dancila a sustinut, duminica seara, ca Romania nu are autostrazi din cauza altor tari, direct interesate ca retelele de transport sa nu treaca si pe la noi. Din contra, “o infrastructura mai buna pentru Romania e un castig si pentru Europa”, il contrazice Catalin Drula, fondator al Asociatiei Pro Infrastructura, intr-un scurt interviu acordat Ziare.com, in care subliniaza ca in cazul autostrazilor “cauza majora este incompetenta”. Cum explicati dvs faptul ca nu avem autostrazi in Romania, asa cum ne-am dori cu totii, care sunt cauzele reale? Foarte pe scurt: Din cauza clasei politice, din cauza conducerilor succesive ale Ministerului Transporturilor. Autostrazile nu se cumpara la magazin, de pe raft, si nici nu apar din senin, odata cu trecerea timpului, asa ca degeaba invocam inciudati ca au trecut 10-15 ani si tot n-au aparut autostrazi, pentru ca ele nu cresc din pamant. Autostrazile se realizeaza cu echipe profesioniste, care se ocupa de planificarea acestor proiecte si implementarea lor de la A la Z. Or, in Ministerul Transporturilor, in afara de faptul ca schimbam in medie doi ministri pe an, in cadrul institutiilor responsabile, in speta CNAIR, criteriile de promovare si de selectie sunt cu totul altele decat profesionalismul si competenta…. Din experienta mea directa este vorba despre foarte multa incompetenta si prostie, care, impreuna, duc la acest gen de declaratii, la explicatii conspirationiste. “Nu se vrea sa fim lasati sa…“. Este exact punctul in care ajunge incapabilul la momentul de frustrare maxim. Am mai vazut explicatia asta si in cercuri mai mici, pe holuri. Nu e asa. De fapt, nu se poate pentru ca nu exista management competent al acestor institutii publice, acesta este adevarul, de aici si lipsa de rezultate. Si bineinteles ca o infrastructura mai buna pentru Romania e un castig si pentru Europa, va dati seama. E o aberatie sa spui ca cineva vrea sa ne tina in subdezvoltare. O infrastructura mai buna inseamna business mai bun pentru companii din Vest, comert mai ridicat cu Romania si cu alte tari ale caror fluxuri de trafic trec prin Romania, o legatura mai rapida si cu tarile din vecinatate. O infrastructura mai buna stimuleaza afacerile si cresterea economica nu numai in tara respectiva, ci si in regiune. Integral: http://www.ziare.com

Dorin PopescuScurt Tratat de semiotică pentru liderii UDMR Ieri, 3 decembrie 2018, 30 de deputați ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România / UDMR (formațiune politică reprezentată în Parlamentul României), au depus un proiect legislativ pentru ”transpunerea în legislație a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluția de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918” (nr. 976/03.12.2018), cu invocarea eronată, parțială si tendențioasă a Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Proiectul prevede, printre altele, posibilitatea înfiinţării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni pot obţine ”un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă”.Depunerea acestui proiect legislativ are o istorie mai lungă, al cărei “back-ground” face trimitere la teze licențioase precum “maghiarii nu au ce sărbători la 1 Decembrie”, “românii nu și-au onorat angajamentele asumate prin Rezoluțiunea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918” etc. Sigur că, pe fond, nu încetez să fiu siderat de percepția curioasă a UDMR privind România, istoria și prezentul acesteia (fără să mă raportez neapărat sau prioritar la contextul politic în care UDMR, cu un calcul pragmatic, rece, apreciază că acest proiect are mai multe șanse să fie ascultat/aprobat de coaliția de guvernare în condițiile actuale – în preajma unei moțiuni de cenzură care amenință să scoată din fotolii “iluștrii reprezentanți” ai acesteia; din această perspectivă, demersul UDMR conotează falimentul moral și politic al clasei administrative românești, care și-a probat, în Anul Centenar, limitele sale etice și politice, realizând chiar – prin dezinteres, absența viziunii și a marilor proiecte – un boicot al Centenarului; acest boicot creează cadrul ideal pentru promovarea unor proiecte “alternative” ale liderilor politici ai comunității maghiare). Sigur că, pe fond, nu încetez să fiu siderat de percepția curioasă a UDMR privind “neonorarea angajamentelor asumate la Alba de către români, în 1918”, știind că nu numai oamenii politici din București, Viena, Bruxelles, Paris, Londra, Washington etc. apreciază că România poate fi invocată fără rezerve ca “model de respectare a drepturilor minorităților etnice”, dar și lideri ai lumii de la Moscova, unde numai de prietenie politică sau de lobby al Bucureștiului nu putem vorbi! În ultimii ani, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a invocat (și apreciat) în mod repetat Bucureștiul pentru astfel de politici și practici tolerante….In concluzie: Prin rezoluțiunea adoptată la Alba-Iulia în Decembrie 1018, s-a promis “popoarelor conlocuitoare” din Transilvania, într-un spirit european, democratic și tolerant, care face cinste liderilor noștri politici de atunci, dreptul la limba maternă și dreptul la reprezentare proporțională.Acestea sunt asigurate și astăzi de către Statul Român pentru toate minoritățile sale, iar demersul UDMR nu este, din această perspectivă, decât expresia unei frustrări ale unora care au dorit altceva în 1918 și doresc altceva și în 2018. Unii dintre aceștia au făcut averi, cariere, nume glorioase din exploatarea (vulnerabilităților și generozității) modelului interetnic actual al Statului Român, al toleranței și europenității modelelor sale succesive. În fine, invoc, la final, amănuntul potrivit căruia singura minoritate etnică din România care manifestă frustrări sistemice față de Centenarul Reîntregirii este cea maghiară; celelalte minorități au tratat Centenarul cu moderație, echilibru sau chiar cu fast. Integral: http://www.contributors.ro

Amenzi RCATarife RCA mărite ilegal. Sancțiuni de 53 milioane de euro Consiliul Concurenţei a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale de 246.739.195,6 lei (aprox. 53 milioane euro). Autoritatea de concurență precizează printr-un comunicat de presă că sancțiunile au fost acordate pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că Allianz – Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Uniqa Asigurări SA au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA. Potrivit Consiliului Concurenței, această practică concertată, facilitată de UNSAR, a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei. Integral: https://economie.hotnews.ro

Va doresc o zi insorita! @Desy

Revista Presei – 4 decembrie. Cauzele pribegiei la romani…

Image result for poze iarnaBuna dimineata intr-o zi de marti, 4 decembrie! Potrivit vremea.ro, marți un alt front atmosferic va aborda regiunile intracarpatice ale țării noastre, unde va plouă pe spații relativ extinse, iar la munte (și cu precădere în Carpații Occidentali) se vor acumula cantități de apa de până la 10 mm. Spre seară câteva ploi slabe se vor semnala local și în Oltenia și Moldova și izolat în Muntenia, în timp ce în Dobrogea acestea vor lipsi cu desăvârșire. Temperaturile maxime se vor situa în general între 2 și 7 grade în Transilvania și Maramureș, 5-10 grade în Banat și Crișana și 2-7 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în zonă Luncii Dunării și în nordul extrem al Moldovei. La București, vremea va fi mohorâtă, cu cer închis, însă temperaturile se vor menține în registrul zilei de luni, fără modificări semnificative. Maximele și minime termice se vor încadra între 0°C și -4°C,

Procurorul general, după ce CSM a stabilit că a încălcat codul deontologic prin formularea “inculpați de rang înalt”: Decizia este nelegală Procurorul general Augustin Lazăr a declarat luni, pentru HotNews, că decizia Consiliului Superior al Magistraturii, care a stabilit că a încălcat codul deontologic al magistraților când a folosit formularea “inculpați de rang înalt”, este nelegală și o va ataca. “Apreciez hotărârea ca nelegală și o voi ataca în termenul prevăzut de lege, la instanța competentă”, a precizat pentru HotNews procurorul general. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis luni că procurorul general Augustin Lazăr a încălcat codul deontologic al magistraților când a folosit formularea “inculpați de rang înalt”. CSM a admis astfel contestația Inspecției Judiciare față de deciziei Secției pentru procurori, care hotărâse că Lazăr nu a încălcat codul deontologic, au declarat pentru HotNews surse judiciare. Aceleași surse au precizat că votul a fost “la limită”. La intrarea la ședința de luni a CSM, procurorul general Augustin Lazăr a spus că exprimarea privind “inculpații de rang înalt” se referă la inculpații de competența Direcției Naționale Anticorupție, care se ocupă cu infracțiuni de nivel mediu sau înalt. “Este foarte simplu. Inculpați de rang înalt sunt cei care sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție. Dacă vă uitați în lege, așa scrie acolo: DNA e făcută pentru a combate un anume gen de criminalitate, corupția, dar nu la un nivel scăzut, ci la nivel de mijloc și înalt. Cel mai adesea, la nivel înalt. Prin urmare, inculpații DNA sunt inculpați de rang înalt”, a declarat Augustin Lazăr, la sosirea la sediul CSM. Augustin Lazăr declara în decembrie 2017 că modificările aduse legilor justiţiei sunt menite să slăbească independenţa procurorilor, precizând că o consultare a Comisiei de la Veneţia este obligatorie şi că are pârghiile legale pentru a încerca împiedicarea adoptării actelor. El i-a numit atunci pe parlamentarii din comisiile speciale “inculpaţi de rang înalt”: Integral: https://www.hotnews.ro

Completurile de 5 judecatori au amanat azi, fara discutie, toate procesele. Inclusiv dosarul Dragnea Completurile de 5 judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au amanat astazi toate procesele aflate pe rol. Urmatorul termen: 14 ianuarie. Este pentru prima data in istoria instantei suprema cand activitatea acestor completuri este blocata….Presedintele Completului de 5 judecatori in materie penala a aratat ca pe 14 ianuarie este un termen administrativ, adica inca nu este sigur ca vor avea loc pana atunci tragerile la sorti. El a explicat ca decizia a fost luata in majoritate si a avut la baza hotararea Curtii de Apel Bucuresti prin care s-a dispus anularea unei hotarari a colegiului de conducere, privind tragerea la sorti a completurilor. Judecatoarea Simona Nenita a facut opinie separata si a motivat ca este tot pentru amanare, dar are in vedere motivarea deciziei Curtii Constitutionale. “Temeiul amanarii este decizia CCR”, a sintetizat aceasta. La termenul de luni, Completul de 5 judecatori trebuia sa ia in discutie mai multe dosare grele, care-i vizau pe: Liviu Dragnea, Toni Grebla, Sebastian Ghita, Cristian Rizea. De asemenea, magistratii trebuiau sa solutioneze o contestatie a DNA impotriva unei decizii prin care afaceristilor implicati in dosarul Microsoft II – Claudiu Florica, Dinu Pescariu si Calin Tatomir – li s-a ridicat interdictia parasirii tarii. Integral: http://www.ziare.com

“O lecţie gratis, de la o tehnocrată modestă, pentru marele profesor” – Prună vs Toader, război deschis pe FB …Prună se declară “sătulă de impostori””România anul 101 ziua 1. Se întorc de la parade complicii la punerea societăţii în condiţii de pericol, îşi dau jos tricolorul de la gât şi încep să facă ce ştiu mai bine. A reda fapte în mod selectiv tot minciună se numeşte. Recursul compensatoriu. Precizările mele de tehnocrat: Proiectul a fost modificat în mod fundamental în Parlament şi anume: 1. S-a extins beneficiul compensatoriu de la 3 zile pentru fiecare 30 zile consecutive executate în condiţii neconforme la 6 zile pentru fiecare 30 zile chiar dacă nu sunt consecutive; 2. S-a extins beneficiul de la verificarea riguroasă, pe cameră şi deţinut la situaţia pe penitenciar, pentru a reţine că au fost condiţii neconforme de detenţie; 3. S-a extins condiţia de 3 mp la 4 mp. Am scris pe 24 octombrie 2017 despre aceste lucruri. Şi am avertizat ce urmează. Toader, cel pentru care pare că a fi ministru al justiţiei înseamnă a fi un fel de Pilat, era ministru în guvernul Grindeanu începând din 23 februarie 2017. Adevărat, Guvernul Grindeanu a adoptat proiectul în Ianuarie 2017. Dar Toader era deja ministru când proiectul a fost discutat în Senat (adoptat pe 13 martie) şi ulterior la Camera Deputaţilor (adoptat pe 9 mai 2017). Toader avea aşadar obligaţia să apere proiectul adoptat de guvernul Grindeanu şi să se opună modificărilor care au condus azi la consecinţe grave pentru siguranţa cetăţeanului. Nu numai că nu a făcut asta, dar a pus umărul prin ordinul de ministru 2772/C din octombrie 2017. Nu insist, ziare.com a scris despre asta.Din ce se auzea la acel moment, Toader a interzis experţilor din minister să meargă în Parlament să apere proiectul. Ar fi interesant de văzut dacă cineva din Ministerul Justiţiei a participat la vreo lucrare sau şedinţă a vreunei comisii din vreo cameră, în procesul de adoptare a legi. Eu ştiu că nu. Şi mai ştiu că ministrul a apărat în spaţiul public proiectul şi a minimizat efectele devastatoare care puteau fi anticipate de pe lună. Toader poartă deci responsabilitatea, alături de stăpânii săi din coaliţie. A da vina pe guvernul tehnocrat este numai o altă mârşăvie din lunga listă pe care istoria o va reţine în dreptul lui Toader. Integral: http://www.epochtimes-romania.com/

Image result for rovana plumb pozeEXCLUSIV O firmă fondată de afaceristul Dragoș Dobrescu, membru al Grupului de la Monaco, a câștigat licitația pentru noul sediu în care Ministerul Fondurilor Europene va sta cu chirie Ministerul Fondurilor Europene, condus de Rovana Plumb, se va muta cu chirie într-o clădire deținută de consorțiul de firme BASP PROPERTY SRL și BASP IDEAL SRL, asociere care a câștigat o licitație publică. Firma BASP IDEAL SRL a fost fondată în 2006 de Dragoș Dobrescu, un controversat afacerist, membru al celebrului Grup de la Monaco – o comunitate informală de oameni de afaceri și politicieni cuplați la contracte publice, indiferent de culoarea guvernării. Ea este controlată acum de Petre Băjenaru, și el un discret afacerist implicat în proiecte imobiliare. Consorțiul din care face parte și firma fondată de Dragoș Dobrescu a câștigat licitația cu un preț de 22 euro lunar / metrul pătrat, plus mentenanță de 4 euro lunar/mp, potrivit unui răspuns remis G4Media.ro de Ministerul Fondurilor Europene. Licitația pentru închirierea unui nou sediu a fost lansată de Ministerul Fondurilor Europene pe 2 octombrie, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 23 octombrie. Ministerul cerea un contract de închiriere pentru 5 ani, valoarea maximă alocată fiind de 8,9 milioane de euro pe durata întregului contract. La licitație a participat consorțiul de firme fondat de Dragoș Dobrescu, precum și compania GLOBALWORTH ASSET MANAGERS SRL, deținută de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, cu un cost lunar de 23 euro/ mp, plus costurile de mentenanță de 4 euro/ mp lunar. Integral: https://www.g4media.ro

Dan Barna's profile photo, Image may contain: 1 person, smilingUSR ii cere lui Iohannis sa participe la sedintele de guvern din decembrie, pentru a preveni OUG pe amnistie si gratiere Presedintele USR, Dan Barna, i-a transmis, luni, presedintelui Klaus Iohannis sa participe la toate sedintele de guvern din luna decembrie pentru a preveni adoptarea unei eventuale ordonante de urgenta privind amnistia si gratierea.”Chiar daca doamna Dancila a declarat la Cotroceni ca nu ar intentiona o astfel de ordonanta, vedem ca astfel de declaratii ale altor lideri PSD pun acest subiect ca fiind unul de maxima actualitate. Din aceasta perspectiva, USR va face orice depinde de noi, dar pana atunci trebuie ca fiecare forta respectabila din societate sa incerce sa blocheze un astfel de demers, care ar insemna, din punctul nostru de vedere, sfarsitul democratiei in Romania. De aceea, ii solicitam presedintelui Romaniei sa utilizeze la maximum atributiile pe care le are si sa participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare sedinta de guvern. Constitutia prevede foarte clar in care situatie presedintele poate conduce sedintele de guvern. Una dintre ele se refera exact la chestiunile de politica externa. In momentul de fata, mai avem mai putin de o luna pana cand Romania va prelua Presedintia Consiliului UE si, in acest context, este evident ca fiecare sedinta de guvern trebuie sa aiba pe ordinea de zi acest subiect, care este de fapt prioritatea zero a politicii externe a Romaniei. Din aceasta perspectiva, participarea presedintelui Romaniei o consideram una obligatorie”, Integral: http://www.ziare.com

Motivarea sentinţei lui Vâlcov întârzie de 10 luni întregi, deşi legea spune că trebuie redactată într-o lună. Apelul nu poate să înceapă şi verdictul definitiv se lasă aşteptat Motivarea sentinţei lui Darius Vâlcov – fost primar PDL al Slatinei, fost ministru PSD de Finanţe, actual consilier al premierului Viorica Dăncilă şi prieten al liderului PSD, Liviu Dragnea (potrivit declaraţiilor lui Vâlcov) – nu este gata, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Aceasta, deşi au trecut aproape 10 luni de la pronunţarea sentinţei de fond. Pe 8 februarie 2018, un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), format din judecătoarele Silvia Cerbu, Simona Cîrnaru şi Maricela Cobzariu, l-a condamnat în primă instanţă pe Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare pentru corupţie. În absenţa motivării însă, nu se poate stabili termen pentru judecarea apelului. În iulie, şefa Instanţei Supreme, judecătoarea Cristina Tarcea, a anunţat într-un interviu acordat jurnalistei Ionela Arcanu de la Realitatea TV că le-a cerut magistraţilor să redacteze motivările restante până în septembrie. “Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, o să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei”, a declarat şefa ICCJ. Potrivit legii, magistraţii trebuie să îşi motiveze sentinţele în 30 de zile. Astfel, potrivit articolului 406 din Codul de procedură penală: Integral: https://www.g4media.ro

bebelusi Numărul bebelușilor infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent continuă să crească: 20 de cazuri confirmate și 4 copii suspecți de infectare 20 de bebeluși născuți în ultimele săptămâni la Maternitatea Giulești, care au ajuns ulterior la Spitalul Grigore Alexandrescu, au fost infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent, este rezultatul analizelor de laborator, a declarat luni, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru. 15 bebeluși sunt în acest moment internați. Pentru 4 bebeluși, analizele sunt în lucru, ei fiind de asemenea suspecți de infecție. Cele mai recente două cazuri s-au prezentat ieri la Spitalul Grigore Alexandrescu – doi bebeluși care au fost internați. Ministerul Sănătății: Stafilococ auriu și germeni în două saloane de la Giulești, evidențiați de probele de laborator. Ministerul Sănătății a anunțat, vineri seară, că “primele rezultate ale probelor lucrate în laboratorul Direcției de Sănătate Publică evidențiază prezența stafilococului auriu pe suprafața unui scutec al unui copil internat într-un salon de normoponderali, precum și prezența germenilor mezofili și hemolitici într-un salon de lehuze.” “Direcția de Sănătate Publică București a anunțat Ministerul Sănătății că, în data de 28 noiembrie 2018, inspectorii sanitari au recoltat mai multe probe igienico – sanitare și exudate nazale din Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie ‘Panait Sîrbu’. Integral: https://www.hotnews.ro

PROCESUL HEXI PHARMA. Nici Judecătoria Sectorului 5 nu vrea să judece dosarul! Curtea de Apel București e chemată să soluționeze conflictulCompania Hexi Pharma, trimisă în judecată. Care sunt acuzațiile Dosarul în care compania Hexi Pharma a fost investigată pentru evaziune fiscală ajunge în instanţă. După o anchetă începută acum aproape doi ani, procurorii anticorupţie au terminat cercetările şi au ajuns la concluzia că societatea a prejudiciat bugetul de stat cu mai bine de două milioane de euro. Societatea este judecată şi pentru înşelăciune, după ce ar fi vândut către sute de spitale din ţară dezinfectanţi diluaţi.,,,În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra mai multor bunuri imobile și mobile ce aparțin SC Hexi Pharma co SRL și altor persoane fizice și juridice. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Față de CPS Chemical & Pharmaceutical Solutions LTD, Hatom Limited LTD, Dinu Flori, Ochinciuc Uliana și Ochinciuc Radu, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării. Integral: https://www.digi24.ro

Depre auto-amnistie si auto-gratiere Un om cu multa experienta politica, pe care-l respect, imi spunea recent: “Nu trebuie jucat pe extreme. Trebuie jucat pe centru, pentru Statul Roman”. Plecand de la acest deziderat, pe care-l consider corect, si in conditiile in care anumiti “purtatori de cuvant” ai PSDului de azi ne anunta degajati ca intr-o buna zi – iar aceasta formula vizeaza viitorul apropiat – Guvernul Romaniei va aproba o ordonanta de urgenta privind amnistia si gratierea, cred ca este important sa revedem, in sinteza, pe de o parte, “extremele” acestui joc foarte periculos si, pe de alta parte, “centrul”, adica interesul nostru, al tuturor. Nu ma aflu printre cei care considera ca, in Romania, legislatia in domeniul justitiei este atat de buna incat nu trebuie sa fie modificata de catre Parlament. Nu cred ca procurorii si judecatorii sunt perfecti – asa ceva nu exista nicaieri -, prin urmare nu cred ca este firesc sa spunem ca orice decizie sau actiune a lor trebuie tratata ca ceva de necontestat. Admit ca pot exista situatii punctuale pe care sa le revedem, atat in lege, cat si in modul in care aceasta este aplicata. TOTUSI, in egala masura, NU POT SA ADMIT ca, sub pretextul unor corectii legislative sau a unor abuzuri punctuale, trebuie sa aruncam in aer tara si toata constructia democratica din ultimii aproape treizeci de ani. Cred ca, prin adoptarea unei ordonante de urgenta care, in fond, vizeaza auto-amnistia si auto-gratierea (deoarece, oricat ai cauta, nu identifici interesul nostru, ca popor, dar in schimb poti sa vezi interesul unui grup de persoane aflate astazi la putere sau in proximitatea puterii), se incalca grav un principiu fundamental al oricarui stat de drept: nu legiferezi pentru unii, ci pentru toti.Dincolo de argumentele juridice, mai apar si cele de ordinul bunului simt social: s-ar acredita ideea ca in Romania este suficient sa cuceresti puterea politica pentru ca apoi sa ai “dreptul” sa incalci orice morala publica. Daca au fost inregistrate abuzuri – vezi situatiile de la Ploiesti -, cei vizati sa fie pedepsiti, ceea ce deja se intampla, in baza legislatiei in vigoare. Cu toate acestea si in pofida reactiilor foarte vehemente din ultimii doi ani, atat din tara, din partea cetatenilor, dar si din partea prietenilor si partenerilor nostri internationali, unii din arcul guvernamental continua sa afirme ca anumite fapte penale pot si trebuie sa faca obiectul amnistiei si gratierii acum. Altii, mai pe la colturi, vorbesc chiar de un adevarat “bal al condamnatilor”, in conditiile in care nu cateva fapte penale, ci aproape toate faptele penale savarsite in exercitarea functiei publice vor fi sterse. Integral: http://www.ziare.com

Va doresc o zi senina! @Desy

Revista Presei – 3 decembrie. Pensionarii diasporeni trebuie sa dovedească de două ori pe an că nu au murit.

Image result for poze iarnaBuna dimineata intr-o zi de luni, 3 decembrie! Luni, 3 Decembrie 2018, vremea va continua sã se încãlzeascã, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, mai scãzute în Lunca Dunãrii, spre -3…-2 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 şi 4 grade. Cerul se va înnora în vestul, centrul şi nordul ţãrii, unde pe arii restrânse va ploua. Pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va semnala polei.În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea vor fi nori joşi sau ceaţã, izolat persistentã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã. In Bucuresti, vremea va fi în general închisã şi deosebit de rece pentru aceastã datã. Temporar se vor semnala precipitaţii, iar vântul va avea intensificãri. Maxima se va încadra în jurul valorii de 0 grade. Pe timp de noapte, temperatura va scădea până la -6 grade

Protest 1 Decembrie, Piata VictorieiFOTO VIDEO Peste 2.000 de oameni au protestat, de Ziua Națională, în Piața Victoriei din Capitală: „Demisia”, „Centenar fără tâlhar!”, „Sărbători fără infractori” Protest în București de 1 Decembrie. Peste 2.000 de persoane au manifestat sâmbătă seară în Piața Victoriei, scandând împotriva guvernării PSD-ALDE şi afişând pancarte cu mesajul „Uniţi”. Oamenii au spus că au ieșit în stradă de Ziua Națională pentru a demonstra că încă le pasă și că vor să fie conduși de „politicieni normali și cinstiți”. La ora 19.00, manifestanții au format un tricolor uman, pentru marcarea Centenarului. Oamenii au folosit cartoane colorate în albastru, galben și roșu, pe care le-au luminat cu lanternele de la telefoanele mobile. După ce au format drapelul, participanții la protest au intonat imnul României, iar apoi au scandat „Demisia!”, „România, trezește-te!”, „Justiţie, nu corupţie”, „Hoții!” sau „Afară cu comuniştii din ţară”. Alte scandări ce s-au auzit în piață: „Analfabeta”, „Centenar fără tâlhar”, „Sărbători fără infractori”, „La închisoare, nu la guvernare”. Proteste au avut loc și în alte orașe din țară. Integral: https://www.hotnews.ro

Efectele suspendarii Completurilor de 5 judecatori: VIP-urile din dosarul "Microsoft II" pot sa plece din tara cand vorEfectele suspendarii Completurilor de 5 judecatori: VIP-urile din dosarul “Microsoft II” pot sa plece din tara cand vor Afaceristii Claudiu Florica, Dinu Pescariu si Calin Tatomir, inculpati in dosarul “Microsoft II” pot parasi tara dupa ce magistratii nu au putut sa judece o contestatie a DNA, deoarece activitatea Completului de 5 judecatori este suspendata printr-o hotarare data de Curtea de Apel Bucuresti. Surse din magistratura au explicat pentru Ziare.com ca cei trei afaceristi pot parasi tara in acest moment. In 20 noiembrie, un complet de trei judecatori a mentinut controlul judiciar in cazul celor trei, pe o perioada de 60 de zile cu incepere de la data de 1 decembrie 2018 pana la data de 29 ianuarie 2019, inclusiv. Tot atunci, instanta admis modificarea controlului judiciar, in sensul inlaturarii obligatiei de a nu parasi tara. Procurorii DNA, Claudiu Florica, Dinu Pescariu au contestat decizia. “Admite cererile de modificare a controlului judiciar formulate de inculpatii Florica Claudiu Ionut, Pescariu Dinu Mihail si Tatomir Calin in sensul inlaturarii din continutul masurii controlului judiciar a obligatiei de a nu parasi tara prev. de art. 215 alin.2 lit a Cod procedura penala”, este o parte din minuta, potrivit portalului ICCJ....De altfel, pe 28 noiembrie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a semnalat ca exista un blocaj in functionarea completurilor de 5 judecatori, care nu-si pot desfasura activitatea de judecata, in urma sentintei Curtii de Apel Bucuresti, care a suspendat o hotarare a Colegiului de Conducere. In urma consultarilor avute luni in adunarea generala a ICCJ, au fost exprimate 62 de opinii in sensul ca la sedintele de judecata, planificate pentru datele de 3 si 10 decembrie 2018, completurile de 5 judecatori, in compunerea rezultata din tragerea la sorti ce a avut loc la data de 9 noiembrie 2018, vor acorda noi termene de judecata. Integral: http://www.ziare.com

Sub asaltul recidivistilor, Tudorel Toader da vina pe Parlament si pe fosta guvernare pentru recursul compensatoriuSub asaltul recidivistilor, Tudorel Toader da vina pe Parlament si pe fosta guvernare pentru recursul compensatoriu Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, vine din nou cu “simple precizari” pe Facebook, de data asta in cazul recursului compensatoriu. In conditiile in care numarul infractorilor recidivisti e in crestere si cazurile de recidiva socheaza opinia publica, Toader da vina pentru recursul compensatoriu pe “guvernarea anterioara” si pe Parlament. In postarea de pe Facebook, Tudorel Toader spune ca proiectul a ajuns la Senat inainte sa fie ministru, iar Parlamentul este cel care a dublat numarul zilelor compensate de care beneficiaza detinutii….Ce nu spune Tudorel Toader este ca toata dezbaterea asupra proiectului a avut loc atunci cand el era ministru al Justitiei si nu s-a remarcat prin nicio pozitie care sa atraga atentia asupra impactului devastator asupra societatii al acestei masuri. Din contra, inclusiv dupa intrarea in vigoare a recursului compensatoriu, pe fondul aparitiei recidivelor, Toader i-a contrat pe cei care sustineau ca majoritatea beneficiarilor masurii revin in inchisoare. “Spunea cineva un lucru care nu isi are corespondenta in realitate: faptul ca majoritatea celor care au beneficiat de legea recursului compensatoriu au revenit in penitenciar. Informatia este neconforma cu realitatea, ca sa nu spun neadevarata”, declara Toader…. Proiectul de lege a fost initiat de Guvernul condus de Sorin Grindeanu, pe 31 ianuarie 2017, care a preluat o initiativa legislativa mai veche. Fisa de la Camera Deputatilor a proiectului de lege. Practic modificarea esentiala a fost facuta de deputatii PSD, ALDE si UDMR din Comisia juridica care au inlocuit sintagma “in cazul executarii pedepsei intr-un spatiu necorespunzator” cu “in cazul cazarii in conditii necorespunzatoare”. Acesta prevedere a dus la o extindere a aplicarii la aproape toti detinutii din Romania. In plus, dupa cum am aratat, a fost dublat numarul zilelor compensate:In proiectul de lege initial: un detinut inchis in “intr-un spatiu necorespunzator” timp de 30 de zile avea un beneficiu de 3 zile. In forma votata in Parlament: un detinut inchis in “conditii necorespunzatoare” timp de 30 de zile avea un beneficiu de 6 zile. O alta modificare majora adusa de deputati este cea privind spatiul calculat pentru fiecare detinut, care nu mai este calculat pe celula, ci pentru tot penitenciarul.De asemenea, presa a dezvaluit ca Tudorel Toader a modificat prin ordin de ministru conditiile minime obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca penitenciarele si in baza carora detinutii beneficiaza sau nu de legea recursului compensatoriu, datorita careia pot pleca mai repede acasa. Noile conditii, de lux, sunt extraordinar de greu de indeplinit de catre penitenciarele din Romania si probabil si din lume, modificarile decise de Toader fiind in favoarea infractorilor. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Stefan Vuza pozeMagnatul Ștefan Vuza vrea să cumpere Oltchim cu finanțare rusească Combinatul de produse chimice Chimcomplex Borzești, controlat de magnatul Ștefan Vuza, a primit undă verde de la Consiliul Concurenței pentru achiziția unei mari părți din activele Oltchim, contra sumei de aproximativ 128 de milioane de euro. Finanțarea pentru cea mai mare parte a sumei vine de la banca VTB Europe, cu capital rusesc și sediul în Frankfurt (Germania), potrivit documentației depuse de Vuza. Banca – mamă a VTB Europe este o instituție rusească de credit, aflată pe lista bancilor sancționate de SUA și Uniunea Europeană din cauza legăturilor cu Kremlinul. Filiala din Europa a VTB nu se află însă pe lista băncilor și companiilor sancționate de UE și SUA, așa că Chimcomplex poate apela la finanțarea tranzacției cu Oltchim prin intermediul acesteia. Ștefan Vuza, proprietarul companiei care deține pachetul majoritar de acțiuni la Chimcomplex Borzești, a refuzat să facă declarații pentru G4Media.ro referitoare la tranzacție. VTB este controlată de statul rus, prin intermediul unei agenții din subordinea Ministerului pentru Dezvoltare Economică. Ea a fost sancționată de SUA și UE pentru că a furnizat finanțarea necesară pentru operațiunea de anexare a Crimeei din 2014. Vuza a încercat să atragă finanțarea necesară tranzacției de la mai multe bănci europene și americane, dar acestea au refuzat în cele din urmă să se implice, astfel că omul de afaceri a apelat la finanțare din Rusia. Alături de VTB Europe, un alt finanțator al tranzacției este Credit Suisse. Integral: https://www.g4media.ro

Meritocratia - cadoul pe care ar trebui sa ni-l facem de CentenarMeritocratia – cadoul pe care ar trebui sa ni-l facem de Centenar Expresia “Ai carte, ai parte” este atat de veche incat, de-a lungul timpului, a suferit unele transformari ale semnificatiei. Daca initial se referea la cei care aveau pamant, respectiv la cetatenii care erau inregistrati cu proprietatile lor in Cartea Funciara, ulterior a devenit esenta a ceea ce trebuia sa reprezinte beneficiile unei educatii serioase, adica recunoasterea profesionala si sociala. Ce s-a ales insa azi de aceasta expresie? In primul rand, frecventa utilizarii in discursul public a acestei “axiome sociale” a scazut semnificativ si a fost inlocuita de alte vorbe celebre, de tipul “scoala scoate tampiti”. In al doilea rand, exemplele de neperformanta educationala, dar de “succes” social, profesional, politic etc., promovate cam pe toate canalele mass-media, au indus ideea potrivit careia se poate cuceri varful oricarei piramide, mergand pe scurtatura. Incet, incet, calea educatiei a ajuns sa fie perceputa ca una lunga, grea si care nu garanteaza succesul. Prin urmare, este nevoie de o abordare mai “flexibila” sau pur si simplu smechera, care sa-ti permita sa obtii ceea ce vrei. Mijloacele nu conteaza, ca parca asa ar fi zis Machiavelli…. Comentariile incep imediat: “A fost sofer si a ajuns ministru!”, “A facut facultatea la 36 de ani!”, “A terminat la universitatea aia despre care se spunea ca nu este acreditata si iata ca pana la urma i-a mers!”, “A avut nota 2,75 la titularizare, dar a ajuns sef peste toti!”, “Nu se pricepe, dar invata el pe post, pana termina mandatul, ca nu-i chiar asa de prost”. Si dupa atatea exemple “relevante”, cand apare o harvardista, vorbitoare de limba romana, dar si de engleza, de parca ar fi facut gradinita vizavi de Casa Alba, devine subiect de glume sau de dileme: “Oare ce o cauta asta pe aici?”. NU, textul de mai sus nu este plagiat din Caragiale. Nu descrie o situatie de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Este scris cu ocazia zilei de 1 decembrie 2018, la multi ani distanta de vremurile lui Nenea Iancu dar si de momentul in care, in lumea civilizata, a inceput sa prinda contur si, ulterior, sa fie conceptualizat, cam peste tot in lume, termenul de buna guvernare. Din anii ’90 si pana astazi, literatura de specialitate, care este cunoscuta si in universitatile romanesti, abunda in teme legate de modul in care poti guverna eficient o tara. Meritocratia, alaturi de domnia legii, participarea publica, transparenta procesului decizional, responsabilitatea, predictibilitatea, reprezinta fundatia oricarei evolutii sociale si economice. Integral: http://www.ziare.com

Mihai Sora: Cu-atatia nechemati in fruntea tarii si cu o Romanie imputinata, nu vad motiv de incantareMihai Sora: Cu-atatia nechemati in fruntea tarii si cu o Romanie imputinata, nu vad motiv de incantare Filosoful Mihai Sora spune ca, in aceasta zi, bucuria nu a fost deplina, intrucat, cu-atatia oameni pribegind peste hotare, cu-atatia nechemati in fruntea tarii si cu o Romanie imputinata, nu vad motiv de incantare, ci mai curand de reculegere, de constientizare a momentului istoric in care ne aflam. “Dragi prieteni, nu stiu pe la Dumneavoastra, dar la noi bucuria nu a fost intreaga: cu-atatia oameni pribegind peste hotare, cu-atatia nechemati in fruntea tarii si cu o Romanie imputinata, nu vad motiv de incantare, ci mai curand de reculegere, de constientizare a momentului istoric in care ne aflam”, a scris Sora pe contul sau de Facebook. In opinia sa, “suntem mai vlaguiti ca in 1918 si mai saraci in iubire pentru aceasta tara decat erau cei care au facut, odinioara, Romania Mare”. Integral: http://www.ziare.com

Cum se încheie prima sută de ani Televiziunile s-au căznit să arate și ceva bun. Hai, că se poate. Am avut și genii, sportivi, muzicieni, scriitori, medici sau ingineri de valoare. Au răscolit cu toții în cuferele istoriei după ceva luminos. Hai că n-am trăit chiar degeaba o sută de ani! Din toate reportajele, din întreaga atmosferă de 1 Decembrie, din scremetele propagandei oficiale de a sublima o România care nu există, țâșnește, însă, ca un furuncul pe obrazul patriei ceva urât, o cangrenă în metastaze. Oricât fard am turna peste puroi, boala iese la suprafață și ne sluțește pe toți. Această infecție răspândită în tot corpul națiuni vine din pierderea respectului și a încrederii în sine. Niciodată n-am fost mai dezabuzați și mai pesimiști în legătură cu propriul nostru viitor. Niciodată n-am crezut mai puțin în șansa noastră, în destinul nostru de țară, decât în acest sfârșit de an, la capătul celor o sută, din care jumătate i-am irosit în bezna comunismului. Pentru că niciodată mica lumea românească n-a avut în fruntea ei o mână de borfași, de mici găinari și de analfabeți mai detestabili decât conducătorii de azi. Nici măcar n-avem scuza tăvălugului istoric, a guvernelor-marionetă impuse cu tancul după împărțirea lumii între marile puteri. Integral: https://www.g4media.ro

Autobuz articulat la Aeroportul OtopeniȘoferii STB, nemulțumiți de autobuzele turcești. Reacția firmei Otokar după avalanșa de probleme tehnice Autobuzele noi din Capitală le dau mari bătăi de cap şoferilor. Au intrat în folosinţă abia ieri, iar şoferii deja se plâng: ba că nu pornesc motoarele, ba că îngheaţă de frig în cabine, ba că autobuzele noi nu respectă comenzile. Ghinion a avut şi un şofer de pe linia 302: minute în şir s-a chinuit să închidă uşa cabinei sale ca să plece din staţie. Când în sfârşit s-a închis, uşa nu mai voia să se deschidă. Blocat înăuntru, şoferul a pornit la drum. …Public, şoferii au interdicţie de la conducerea STB să detalieze subiectul. Unii sindicalişti sfidează însă directiva şi atrag atenţia în special asupra… mentenanţei noilor autobuze. În loc să fie asigurată de compania turcă vreme de opt ani, aşa cum a anunţat Primăria Capitalei în vară, defecţiunile sunt reparate de… angajaţii STB. Mihai Trancă, lider sindical STB: În condiţiile în care firma Otokar asigură mentenanţa, de ce sunt întreţinute de personalul STB, fost RATB? Sunt remediate de către salariaţii Societăţii de Transport Bucureşti.Integral: https://www.digi24.ro

Image result for pensionari pozeAnunț important pentru pensionari! Trebuie să trimiteți acest document Anunț important pentru pensionari. Sunt vizați cei care trăiesc în străinătate! Aceștia vor fi obligați, conform noii legi a pensiilor, să dovedească de două ori pe an că nu au murit. Românii care primesc pensie lunară de la Casele de Pensii din România şi trăiesc în afara ţării, vor fi obligaţi să trimită de două ori pe an autorităţilor un certificat de viaţă. „Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă”, se arată la alin. (5) al art. 102 din noua lege a pensiilor. Tot legea prevede că beneficiarul va suporta cheltuielile de transfer a drepturilor băneşti. Integral: https://www.capital.ro

Image result for fettuccine pozeStudiu. Românii din Spania s-ar întoarce acasă, în Italia, pentru un salariu mai bun Dorul de casă e sfâşietor! Peste 90% din românii plecaţi la muncă în Spania spun că s-ar întoarce oricând acasă la ei în Italia, dacă salariile ar fi ceva mai competitive, dacă clima ar fi ceva mai blândă în nord la Milano, şi mai ales dacă în Italia n-ar fi deja atâţia români. “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la Modena, la casa unde stăteam în chirie cu alţi 4 români, şi unde îmi punea chelnerul în faţă o farfurie cu fettucine de crăpam mâncând din ele, la semafoarele unde nu mă claxona nimeni, sau la patronii care nu mă furau la bani, parcă îmi saltă şi acum inima de bucurie”, spune nostalgic Ion C, emigrat din Italia în Spania. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Va doresc o saptamana usoara! @Desy

Revista Presei – 1 decembrie. Romania centenară și hemoragia capitalului uman

Image result for toamna iarna pozeBuna dimineata intr-o zi de 1 decembrie!  La multi ani, Romanie, patrie sufleteasca! Glorie si vesnică pomenire inaintașilor noștri care te-au creat!

Sambata, de Ziua Naţională, temperaturile vor deveni negative în toate regiunile, iar în zori, va fi ger prin nord-estul şi centrul ţării. Va continua să ningă în regiunile sudice şi, izolat, în est. Vântul va rămâne fenomenul meteo de interes atât miercuri noapte, cât şi joi în sud-estul ţării, unde rafale de 60 km/h vor spulbera zăpada depusă. În majoritatea regiunilor va mai fulgui, vor fi condiţii de ceaţă şi de chiciură. Frigul se va accentua până sâmbătă. Ziua vor fi între minus 10 grade în depresiuni şi cel mult 3 grade Celsius în vest. Noaptea, gerul va fi prezent în mare parte a ţării, iar în depresiunile Carpaţilor Orientali, minimele se vor apropia de minus 20 de grade. Duminică, temperaturile vor mai creşte puţin în toată ţara. Fulguieli vor fi în prag de weekend în sud şi în est, apoi norii vor rămâne insistenţi doar prin nord-est şi sud-vest. In Bucuresti vremea va fi deosebit de rece, cu o temperatură maximă ce va oscila între -4 şi -3 grade, şi o minimă de la -7 la -6 grade Celsius,

“E foarte grav! Au acţionat pentru blocarea anchetelor” – Toader şi Iordache, somaţi să-şi dea demisia Uniunea Salvaţi România susţine că motivarea deciziei CCR cu privire la modificările Codului de procedură penală impune demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi a preşedintelui Comsiei speciale, Florin Iordache, care au promovat zeci de articole neconstituţionale în legislaţia penală, se arată într-un comunicat remis presei de partid. Motivarea publicată joi de CCR arată, în viziunea USR, faptul că majoritatea PSD-ALDE a urmărit, în primul rând, blocarea anchetelor penale, şi nicidecum apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum au afirmat, în nenumărate rânduri, liderii celor două partide.”Este foarte grav că în ziua în care CCR a publicat motivarea cu privire la modificările Codului de procedură penală, Florin Iordache a convocat Comisia specială pentru 4 decembrie. PSD are o grabă incredibilă să modifice legislaţia penală ca să îl scape pe Liviu Dragnea de închisoare. În loc să abandoneze aceste modificări periculoase ale legislaţiei penale, ei accelerează foarte tare. Suntem cu ochii pe ei şi vom reacţiona dur dacă vor merge mai departe cu aceste legi, mai ales că Uniunea Europeană a cerut în mod expres în raportul MCV să reluăm procesul de dezbatere pe aceste legi şi să implicăm, în mod real, magistraţii în această reformă”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia specială. Dintre cele peste 60 de dispoziţii declarate neconstituţionale, 14 dispoziţii încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai ales din perspectiva încălcării drepturilor persoanelor vătămate. Integral: http://epochtimes-romania.com

Inca doi bebelusi nascuti la maternitatea Giulesti au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu infectati cu stafilococ auriuPurtătorul de cuvânt al maternității Giulești, avertisment pentru părinții bebelușilor infectați cu stafilococ auriu: Ar trebui să fie foarte atenţi cu datul în judecată pentru că personalul va pleca în străinătate unde este apărat de legi Un număr de 9 asistente şi 2 medici de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” (maternitatea Giulești – n. red.) au fost depistaţi cu stafilococ auriu, după data de 6 noiembrie, dar aceştia sunt purtători sănătoşi, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Doru Pană, potrivit Agerpres. El i-a avertizat pe părinții bebelușilor infectați cu respectiva bacterie că dacă vor da în judecată maternitatea, există riscul ca personalul medical să plece din țară susținând că legile din România nu apără medicii, ci doar drepturile pacienților. „Sincer nu prea văd pentru ce ar putea să dea în judecată. Este opţiunea fiecăruia. Părinţii şi pacienţii din România ar trebui să fie foarte atenţi cu acest dat în judecată, pentru că dacă ei vor da personalul tot timpul în judecată, personalul va pleca în străinătate unde este apărat de legi. În România legea nu apără personalul medical. Personalul medical are doar obligaţii în România, nu există drepturile personalului medical, ci doar drepturile pacientului. Legea este făcută astfel încât pacientul să te poată da în judecată peste tot, iar personalul medical nu mai face faţă şi să se ducă în diverse locuri un de este reclamat şi la serviciu. (…) Ei trebuie să o facă când au dovezi clare”. Pană a explicat că internările sunt oprite doar în momentul în care ai „nişte probe clare că s-a întâmplat pe secţia respectivă”. „Noi toţi suspectăm că pe Secţia de neonatologie a fost transmiterea, dar atâta timp cât nu avem nişte probe clare aşteptăm raportul Direcţiei de Sănătate. Integral: https://www.g4media.ro

Amnistia şi Graţierea. Crin Antonescu: “România nu moare dacă Dragnea va scăpa de un proces!” Fostul lider PNL, Crin Antonescu, susţine că nu crede că Guvernul Dăncilă va da ordonanţa privind amnistia şi graţierea. Şi chiar dacă o va da, ”România nu se opreşte acolo, nu moare dacă Dragnea va scăpa de un proces”, consideră fostul copreşedinte al USL. Intervievat de Digi24.ro, Antonescu a numit OUG-ul pentru amnistie şi graţiere “un fel de stafie care vă bântuie nopţile de doi ani” şi de care a devenit şi ridicol să mai vorbim….„Strict în legătură cu această eventuală ordonanţă, eşecul ei dinainte de a fi dată ţine nu de textul ordonanţei ci de percepţia întregii societăţi româneşti, chiar şi a partizanilor fireşti ai PSD-ului, că ea este cu dedicaţie. Asta este marea ei problemă, una care în câmp politic nu iartă. (…) Tot ce pot evalua este că dincolo de această ordonanţă, care repet, nu cred să fie dată, dar şi dacă e dată, totuşi, România nu se opreşte acolo, nu moare dacă Dragnea va scăpa de un proces, sau cine mai credeţi că scapă prin ea, ci problema societăţii româneşti este cum aşează după foarte multe lucruri contradictorii, discutabile, această domnie a legii, care este expresia clară a sistemului de justiţie în România”, a argumentat Antonescu. Antonescu a mai adăugat că nicio discuţie despre justiţie nu e serioasă dacă nu vedem că s-au făcut şi abuzuri, şi exagerări şi contaminări nepermise într-o democraţie, prin decizii într-o anumită parte a sistemului judiciar, adăugând totuşi că nu putem merge decât înainte spre calea unei justiţii sănătoase şi independente. Integral: http://epochtimes-romania.com

Image result for Liei Savonea. pozeCompleturile de 5 de la Înalta Curte ajung la mâna secției pentru judecători a CSM, dominată de gruparea Savonea, pro-PSD Compunerea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție – cele care dau sentințele definitive în cazul demnitarilor – va trebui soluționată de secția pentru judecători din CSM, dominată de gruparea pro-PSD constituită în jurul Liei Savonea. Obligativitatea intervenției CSM este prevăzută în motivarea deciziei Curții Constituționale referitoare la conflictul juridic dintre Parlament și Înalta Curte pe motiv că instanța supremă nu a respectat legea atunci când a decis modul de compunere al completurilor de 5: a tras la sorți doar patru dintre membrii completurilor, în loc să facă acest lucru pentru toți cei cinci judecători….Secţia pentru judecători a CSM este dominată de judecătoarele Lia Savonea şi Gabriela Baltag, în jurul cărora s-a constituit o majoritate. Savonea este soţia avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu fostul senator PSD condamnat la șapte ani de închisoare cu executare pentru corupţie, Cătălin Voicu. În urmă cu 2 săptămâni, judecătoarea Lia Savonea a cerut declanşarea procedurii de revocare a şefei ICCJ, Cristina Tarcea (detalii aici). Judecătoarea Baltag este o obişnuită a platourilor Antenei 3 (mai multe detalii despre judecătoarea Baltaj aici și aici). Curtea Constituțională a admis pe 7 noiembrie, cu 7 voturi ”pentru” și 2 voturi ”împotrivă” sesizarea premierului Viorica Dăncilă privind completul de 5 judecători de la Înalta Curte: există conflict între Parlament și Curtea Supremă. Potrivit unor surse din cadrul CCR, împotriva deciziei majoritare au votat judecătorii Livia Stanciu și Ștefan Minea. Integral: https://www.g4media.ro

Omul lui Savonea, unicul candidat pentru şefia Secţiei penale a Curţii Supreme. După eliminarea preşedintelui din procedură, numirea o face Secţia pentru judecători a CSM, dominată de gruparea Savonea, pro-PSD Judecătorul Daniel Grădinaru este unicul candidat pentru şefia Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), iar judecătoarea Laura Mihaela Ivanovici este candidatul înscris pentru şefia Secţiei civile de la Înalta Curte, a anunțat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) într-un comunicat. Magistratul Daniel Grădinaru este considerat omul judecătoarei Lia Savonea, cel mai influent membru CSM. De altfel, Grădinaru a fost purtătorul de cuvânt al Curţii de apel Bucureşti (CAB), pe vremea când această instanță era condusă de judecătoarea Savonea. Judecătorul Grădinaru a făcut parte din completurile care i-au achitat pe liderul PNL Ludovic Orban şi pe fugarul Sebi Ghiţă. Savonea este soţia avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu senatorul PSD condamnat pentru corupţie, Cătălin Voicu. În urmă cu 2 săptămâni, judecătoarea Lia Savonea a cerut declanşarea procedurii de revocare a şefei ICCJ, Cristina Tarcea. Concursurile pentru şefia Secţiei penale şi civile a ICCJ au fost declanşate pe 2 noiembrie, imediat după promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis a modificărilor la legea 317/2004 privind funcționarea CSM, care au transferat atribuţia de numire a conducerii Înaltei Curţi de la președintele României la Secţia pentru judecători a CSM. Secţia este dominată de gruparea pro-PSD condusă de judecătoarea Lia Savonea. La concurs s-au putut înscrie judecătorii ICCJ cu o vechime de 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar. Candidaţii vor susţine un interviu în faţa Secţiei pentru judecători a CSM. Acum, Secţia penală a ICCJ este condusă interimar de judecătoarea Mirela Sorina Popescu. La începutul anului, Secţia pentru judecători a CSM a respins candidatura judecătoarei Popescu la şefia Secţiei Penale a ICCJ pentru un nou mandat de 3 ani, în schimb, a lăsat-o tot pe ea să conducă interimar această Secţie. Judecătoarea Popescu a condus C5-urile care le-au condamnat definitiv la închisoare pe Elena Udrea şi Alina Bica. Integral: https://www.g4media.ro

Teodorovici: Eu nu demisionez. Nu cred ca am facut vreodata vreun rau romanuluiManfred Weber, replică acidă pentru Eugen Teodorovici: Niciun politician nu poate decide în legătură cu dreptul meu de a sta unde doresc, ci oamenii înşişi decid, oamenii acestui continent Libertatea este una dintre realizările esenţiale, pentru mine chiar sinonim cu integrarea europeană, şi de aceea vom apăra libertatea de circulaţie ca unul dintre pilonii Uniunii Europene actuale, iar UE şi autorităţile române trebuie să facă tot posibilul pentru a crea condiţii de trai egale, a declarat joi candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Manfred Weber, într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, transmite Agerpres. Weber, lider al grupului europarlamentar al PPE, a răspuns astfel unei întrebări referitoare la o afirmaţie a ministrului român al finanţelor publice, Eugen Teodorovici, care a sugerat limitarea la 5 ani a dreptului de muncă al cetăţenilor comunitari într-o altă ţară din UE. ”Eu cred că una dintre marile realizări ale Uniunii Europene este faptul că trăim pe un continent unde oricine poate decide în mod voluntar unde doreşte să trăiască. Niciun politician nu poate decide în legătură cu dreptul meu de a sta unde doresc, ci oamenii înşişi decid, oamenii acestui continent. Libertatea este una dintre realizările esenţiale, este pentru mine chiar sinonim cu integrarea europeană. De aceea, vom apăra libertatea de circulaţie ca unul dintre pilonii UE de astăzi, nu este niciun dubiu legat de asta, iar Uniunea Europeană şi autorităţile române trebuie să facă tot posibilul pentru a crea condiţii de trai egale”, a menţionat eurodeputatul german. El a menţionat că una dintre ideile principale ale programului său în perspectiva alegerilor europene din mai 2019 va fi aceea că toţi europenii sunt egali şi ei merită condiţii de trai egale. Integral: https://www.g4media.ro/

Guvernul si-a facut laborator de propaganda: cum a ajuns national-comunismul ceausist cultura oficiala a Romaniei la CentenarGuvernul si-a facut laborator de propaganda: cum a ajuns national-comunismul ceausist cultura oficiala a Romaniei la Centenar “Capitane, nu fi trist/Garda merge inainte/Prin Partidul Comunist” – probabil ca aceasta strofa populara surprinde mai bine decat analizele sofisticate monstruozitatea dictaturii lui Nicolae Ceausescu, o contopire nu doar a dacilor si romanilor in fibra nationala, ci a doua rele absolute: fascismul si comunismul. Iata ca nici tovarasul Ceausescu nu are motive de tristete, pentru ca si Partidul Comunist merge inainte, in Guvernul Dragnea/Dancila. Intr-o sedinta solemna la Alba Iulia, unde solemn inseamna o sedinta la coafoar, o ie si buchete tricolore de flori, Guvernul Dancila a difuzat in avanpremiera un film de prezentare a Romaniei, la venerabila varsta de 100 de ani. Din el invatam ca: Romania este o tara eterna, nici nu are cum altfel, fiind urmasa nemuritorului Dracula, o tara albastra de Voronet, cu spice galbene pe campii intinse, cu plaje scaldate de soare sub varfuri desenate de munte, cu aur si argint, pomi roditori si gaze, care a dat lumii stiloul, dar a dat-o si pe Ana Aslan, fara de care am fi astazi mai ridati, mai urati. O voce masculina care isi cauta inflexiuni grave, baritonale, dar pe care o pandeste la fiecare rand tonul zeflemitor, de batjocura, trece in revista tezele exceptionalismului romanesc care ar fi trebuit sa tina in viata dictatura lui Ceausescu, in pofida rafturilor goale, a caloriferelor reci, a inchisorilor politice si a nou-nascutilor morti in maternitati. Atata vreme cat un roman a putut inventa stiloul, tara merita sacrificiul de a-ti turna vecinul sau de a fi tu turnat sau macar pe acela de a intoarce privirea, catre cerul albastru al patriei, de un albastru unic, asa cum numai in spatiul carpato-danubiano-pontic se poate vedea…. Din insiruirea eroica a Guvernului Dancila lipsesc cu desavarsire exemplele de romani care au rezistat propagandei nationaliste, care nu au cedat iadului comunist si care, prezervandu-si umanitatea, au prezervat Romania nepervertita, pentru generatiile de azi. Elisabeta Rizea – batuta de securisti, cu parul smuls, asteptand pana la moarte limpezirea Romaniei. Anita Nandris-Cudla, din Bucovina de Nord, pastrator discret si puternic al memoriei romanitatii. Andrei Scrima si credinta de la Antim, din jurul Rugului Aprins. Nicolae Steinhardt, care a ales, cu dintii stransi, sa doarma noptile si sa nu-si impovareze constiinta. Asa cum au facut comunistii, stergand din istorie tot ce le-ar fi amintit romanilor ca lichelele nu castiga fara tacerea oamenilor buni, asa face si Guvernul Dragnea/Dancila, remontand trecutul. Integral: http://www.ziare.com

Image may contain: 1 person, textCristi Danilet-judecator: S-a dat o lege pentru a se face autostradă. Las la o parte că nu se prevede câți km va avea, care vor fi costurile și care sunt sancțiunile în caz de neexecutare a lucrării, dar oare nu vede chiar nimeni ridicolul situației? Oare nu se știe că legile nu se dau pentru astfel de lucrări sau obiective? Pe când o lege pentru ridicarea unui mol în vreun cătun sau acoperirea cu țiglă verde a unor acoperișuri? Haideți, că se poate!Ca la noi, la nimenea. PS. Evident, legea va fi urmată de o Hotârâre de Guvern, apoi de o licitație. Sau mai multe. https://www.facebook.com

Eroul uitat al Marii Uniri. In urma cu o suta de ani, tara noastra isi atingea idealul ca urmare a deciziei romanilor din Transilvania de a se uni cu patria-mama, astfel luand nastere Romania Mare. Unul dintre oamenii care au contribuit semnificativ la Marea Unire din 1918 este un temerar pilot militar ce si-a riscat viata intr-o misiune aproape imposibila. Numele celui care a fost Vasile Niculescu este pe nedrept foarte putin pomenit in cartile de istorie desi, asa cum veti vedea, el a fost implicat in evenimentele din toamna lui 1918, iar fara contributia lui nu este sigur ca unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei s-ar fi realizat la fel de usor. Ultimele luni ale Primului Razboi Mondial au adus implozia Imperiului Austro-Ungar, autoritatile de la Viena recunoscand mai mult sau mai putin direct ca nu mai pot controla natiunile care solicitau tot mai vocal independenta. Pe 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida-Voevod citea in Parlamentul de la Budapesta rezolutia Comitetului Executiv al Partidului National Roman din Transilvania care stipula, printre altele, faptul ca natiunea romana din provincie este “libera de orice inraurire straina” si pregatita sa-si aleaga “asezarea ei printre natiunile libere”. Asa cum era de asteptat, o asemenea pozitie a provocat rumoare in legislativul din Budapesta. In aceeasi zi, imparatul Carol I trimite un manifest prin care propune transformarea imperiului intr-o federatie compusa din sase state: Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Polonia si Ucraina. Romanii din Transilvania erau din nou lasati pe dinafara, insa demersul imparatului a avut un ecou slab, popoarele aflate inca formal in cadrul Imperiului Austro-Ungar infiintand entitati politice proprii si discutand cu statele din Antanta, alianta ce va castiga Marele Razboi, despre declararea independentei. Prima care face acest pas este Cehoslovacia, la 28 octombrie 1918, urmata numai o zi mai tarziu de Statul slovenilor, croatilor si sarbilor, ulterior integrat in Regatul Iugoslaviei. Integral pe Ziare.com

La multi si vesnic drepti ani, Romania!

Revista Presei – 30 noiembrie. Pomenile si amnistia…

Sfantul AndreiBuna dimineata intr-o zi de vineri, 20 noiembrie! La Multi Ani celor care poarta numele Andrei! Sf. Andrei, cel Întâi Chemat, a fost originar din Betsaida, oraş de pe ţărmul vestic al lacului Ghenizaret – Galileea, şi a fost fratele lui Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Potrivit scrierilor, Sfântului Andrei i-au fost încredințate spre evanghelizare ținuturile din regiunea Mării Negre, acesta predicând atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică, Dobrogea de astăzi. În România se află peştera Sfântului Andrei, aceasta fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul țării noastre, și considerată Bethleemul creştinismului românesc. Peștera Sf. Andrei se află într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, la numai câţiva kilometri de cetatea antică Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani. Integral: https://www.hotnews.ro

Image result for poze iarnaVineri 30 Noiembrie 2018, vremea se va menţine deosebit de rece, local geroasã dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 şi 1 grad, iar cele minime se vor încadra, în general, între -15 şi -4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în regiunile extracarpatice unde trecãtor, în special în prima parte a intervalului, pe arii restrânse vor fi ninsori slabe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri ziua în sud-est. In Bucuresti, vremea se va menţine deosebit de rece. Temperatura maximã va fi de -4…-3 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de -9 grade. Cerul va avea înnorãri, iar pe parcursul zilei trecãtor vor fi condiţii de fulguialã. Vântul va sufla slab şi moderat.

DOCUMENT Motivarea Curţii Constituţionale cu privire la Codul penal. Cum au desfiinţat judecătorii prevederile care îl avantajau pe Dragnea. Curtea Constituţională a publicat, miercuri, motivarea deciziei 633 din 12 octombrie 2018, referitoare la modificările aduse Codului de Procedură Penală. Printre altele, judecătorii subliniază că 64 de dispoziţii din legea de modificare a Codului de Procedură Penală sunt neconstituţionale, în timp ce 31 de dispoziţii pentru care s-au ridicat obiecţii sunt constituţionale. Reamintim că judecătorii CCR s-au pronunţat, pe 12 octombrie, pe trei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de modificare a Codului de Procedură penală, obiecţii formulate de Curtea Supremă, PNL-USR şi Preşedintele României. Curtea a dispus conexarea celor trei sesizări. „Dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor cauzelor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare şi hotărârilor pronunţate până la această dată. Hotărârile pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse căilor de atac prevăzute de prezenta lege şi vor fi analizate şi sub aspectul motivelor reglementate de aceasta”, prevede articolul declarat neconstituţional. De asemenea, articolul mai arată faptul că „termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărârilor pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă la data intrării sale în vigoare”. „Instanţele competente să soluţioneze căile de atac declarate potrivit prezentei legi şi pentru motivele reglementate de aceasta sunt cele competente potrivit Legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare”, mai prevede art.II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, declarat neconstituţional de CCR. Potrivit unui comunicat de presă al CCR, printre prevederile declarate neconstituţionale din legea de modificare a Codului de Procedură Penală se numără cea care arată că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când „f) hotărârea de condamnare s-a întemeiat pe o prevedere legală de incriminare care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională, în tot sau în parte sau într-o anumită formă de interpretare, de către Curtea Constituţională”. De asemenea, au fost declarate neconstituţionale şi două noi motive de revizuire: „g) neredactarea şi / sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă”. O altă prevedere din CPP declarată neconstituţională prevede că „hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, şi se semnează de membrii completului care au participat la administrarea probelor şi judecata în fond, precum şi de grefier”. CCR a mai declarat neconstituţional articolul din CPP care spune că o contestaţie împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: „d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, inclusiv o lege penală mai favorabilă sau o decizie a Curţii Constituţionale referitoare la conţinutul infracţiunii pe care s-a întemeiat hotărârea penală pronunţată”. Integral: https://adevarul.ro

Notificarea TVRFĂRĂ PRECEDENT TVR cere presei să-și dezvăluie sursele în cazul articolelor despre banii pe care instituția publică i-a cheltuit După politicieni, a venit rândul presei de stat să ceară altor instituții media divulgarea surselor.​ Televiziunea publică anunță, joi, că “va notifica publicațiile care au diseminat informații confidențiale, solicitând dezvăluirea surselor, motivat de expunerea legală a SRTv”. Informarea vine la scurtă vreme după ce Libertatea, preluată de mai multe instituții de presă, inclusiv HotNews.ro, care au citat și informații oferite de un parlamentar, au oferit informații despre banii cheltuiți cu realizatorul emisiunii România 9, Ionuț Cristache, cu invitații acestuia, iar ulterior despre banii cheltuiți cu vedetele invitate la Cerbul de Aur. Gestul TVR este unul fără precedent pentru o instituție mare de presă din România, în condițiile în care confidențialitatea surselor e un principiu inviolabil pentru jurnaliști. El se face auzit în contextul în care și la nivel politic și de administrație s-au făcut auzite astfel de cereri – vezi cazul Liviu Dragnea, acuzat că ar fi fost în spatele cererii Autorității pentru protecția datelor ca RISE Project să își dezvăluie sursa în cazul “valizei Tel Drum”. Televiziunea publică mai spune că va demara o acţiune penală in rem privind infracţiuni de serviciu. Integral: https://economie.hotnews.ro

Image result for Livia Stanciu pozeINM demonteaza manipularea Antena3: Livia Stanciu nu a fost data afara! Detalii nespuse despre misteriosul caz Gutau Livia Stanciu, judecator CCR si fost presedinte al ICCJ, nu a fost data afara din Institutul National al Magistraturii, ci a renuntat la calitatea de formator in viitorul an scolar avand in vedere lipsa de timp. “Avand in vedere stirile vehiculate in presa privind faptul ca ieri, 28 noiembrie 2018, judecatorul Curtii Constitutionale Livia Stanciu, fost presedinte al Inaltei Curti de Casatie si justitie, ‘a fost data afara din INM’, precizam ca, potrivit Statutului de instruire al personalui INM, pentru magistratii pensionati conducerea Institutului National al Magistraturii poate decide anual mentinerea calitatii de formator. Doamna judecator Livia Stanciu a informat recent conducerea INM cu privire la lipsa disponibilitatii de timp in ceea ce priveste continuarea activitatii in calitate de formator in cadrul Institutului, data fiind activitata intensa in care este implicata in cadrul Curtii Constitutionale. Ca atare, conducerea INM nu a mai solicitat aviz de mentinere a domniei sale in calitate de formator pentru anul urmator de formare”, se arata intr-un comunicat al INM. Avizul se cere de la CSM, care, ca urmare a retragerii Liviei Stanciu, nici macar nu a ajuns asadar sa mai discute despre continuarea activitatii fostei sefe a ICCJ la INM, cu atat mai putin sa refuze. Stirea privind “darea afara” a Liviei Stanciu a fost difuzata miercuri seara de Antena3, post TV care punea asa-zisa concediere pe seama cazului Gutau. Integral: http://www.ziare.com/

Statistica a numarat 4,6 milioane de romani saraciINS: Sărăcia în România este foarte profundă. Avem 4,6 milioane de români săraci. Moldova și Oltenia sunt regiunile cele mai afectate ”Sărăcia în România este foarte profundă”, arată una dintre concluziile unui studiu publicat joi de Institutul Național de Statistică, care a ”numărat” în 2017 circa 4.6 milioane de români care pot fi considerați săraci. Datele Statisticii mai arată că rata sărăciei a coborât de la 25.3% în urmă cu doi ani la 23.5% anul trecut. Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat în rândul copiilor şi tinerilor în vârstă de până la 18 ani, circa o treime dintre aceştia s-au aflat sub pragul de sărăcie. Ce mai arată studiul Statisticii: -Cele mai pronunţate diferenţe pe sexe le întâlnim la grupa 65 de ani şi peste, unde în anul 2017, femeile au atins valori ale ratei sărăciei cu 11,3 puncte procentuale mai mari decât ale bărbaţilor. Bărbaţii mai afectaţi de sărăcie decăt femeile au fost cei aflaţi în grupa de vârstă 50-64 ani (2,1 puncte procentuale). -Sărăcia este inegal distribuită pe teritoriul țării. În anul 2017, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est ṣi SudVest Oltenia (33,4%) ṣi Sud-Est (29,6%), iar cea mai mică în Bucureṣti-Ilfov (6,1%). -Trebuie evidenţiată situaţia şomerilor a căror rată de sărăcie este foarte mare, mai arată INS. Practic, circa un şomer din doi este sărac, bărbaţii şomeri având situaţia cea mai grea, comparativ cu femeile aflate în şomaj (mai mult de jumătate din bărbaṭi sunt în această situaṭie, faṭă de aproape două din cinci femei în situaṭie similară). Integral: https://economie.hotnews.ro

BebelusUPDATE Cazul bebelușilor născuți la Maternitatea Giulești, depistați cu stafilococ auriu: 13 cazuri confirmate și 3 copii suspecți de infectare Crește numărul cazurilor de bebeluși născuți în ultimele săptămâni la Maternitatea Giulești, care au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu infectați cu stafilococ auriu. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, a declarat, pentru HotNews.ro, că încă un bebeluș internat ieri a fost depistat cu infecție, numărul bebelușilor infectați cu stafilococ auriu urcând astfel la 13. Alți 3 bebeluși sunt suspecți de infectare și se așteaptă rezultatele analizelor în maximum 48 de ore, iar în cazul unui bebeluș, infecția cu stafilococ a fost infirmată. Încă un bebeluș, născut pe data de 17 noiembrie la Maternitatea Giulești din Capitală, a ajuns ieri la Spitalul Grigore Alexandrescu infectat cu stafilococ, a declarat, joi dimineață, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru. Bebelușul s-a prezentat ieri la Grigore Alexandrescu și este internat la secția de pediatrie, fiind diagnosticat cu Staffilococie cutanată, a precizat Raluca Alexandru. Testele sunt în lucru pentru confirmarea tulpinei. Este al 13-lea bebeluș infectat cu stafilococ, născut în ultimele săptămâni la Maternitatea Giulești, care se prezintă ulterior și este diagnosticat cu infecția la Spitalul Grigore Alexandrescu. Integral: https://www.hotnews.ro

Reportaj despre defrisarile din RomaniaVIDEO Reportaj BBC despre defrișările din Parcul Național Valea Cernei: Pădurea din România care dispare Parcul Național Valea Cernei găzduiește una dintre cele mai mari păduri de fag din lume, dar jumătate din aceasta nu este protejată de UNESCO și se confruntă cu un fenomen de defrișare dusă la extrem, relatează BBC. Deși reprezentanții ONG-urilor pentru mediu spun că exploatea forestieră ilegală s-a dublat în ultimii ani, directorul ROMSILVA Mehedinți, Sorin Nicolicioiu insistă că totul e sub control. ”Da, este parc național, dar poți tăia într-un parc național. Nu e păcat de lemnul care rămâne, în loc să fie valorificat?”, spune într-o filmare cu camera ascunsă unul dintre tăietorii de lemne. Părți din pădure sunt protejate de tăieri prin UNESCO, dar peste jumătate nu, așa că se află în stare de risc extrem, avertizează reportajul. Potrivit reporterului Nick Thorpe, corespondent BBC, cu cât mergi mai mult în pădure, cu atât vezi mai multe semne de defrișare și subliniază ”că întregul parc pare să fie o zonă de exploatare forestieră”. Directorul ROMSILVA Mehedinți, Sorin Nicolicioiu insistă că totul e sub control. Integral: https://www.hotnews.ro

Eugen TeodoroviciDoamna Pintea și dl. Teodorovici și influența învățământului politic din perioada comunistă Când am aflat marțea trecută, pe la prânz, că dl. Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice în guvernul cârpit și vai de lume al României, a declarat că i se pare cum nu se poate mai normală introducerea anumitor limitări ale dreptului la muncă în străinătate, în pofida faptului că acesta face obiectul unor reglementări cum nu se poate mai clare ale Uniunii Europene, mi-am spus că pe respectivul domn iar l-a luat gura pe dinainte. Domnul Teodorovici suferă de vedetism, se crede un fel de Ramon Navarro, de abia așteaptă să apară pe la vreo televiziune unde lansează surâsuri ciocolatii și îndrugă verzi și uscate cât încape, adică lucruri pe care a doua zi le nuanțează, precizează, neagă. Din voință proprie ori fiindcă așa i-a cerut-o la modul imperativ partidul. Sigur, nu mă simt deloc în siguranță să știu că finanțele țării mele sunt date în grija unui astfel de personaj ori în aceea a unui pușcăriabil așa cum este, în mod incontestabil, dl. Darius Vâlcov, dar ce să-i facem, atât poate să ne ofere pe post de inteligențe PSD și guvernarea pe care partidul d-lui Dragnea o împarte cu cel al d-lui Călin Popescu-Tăriceanu. Iată însă că tot marți am primit vestea că și doamna Sorina Pintea, ministrul Sănătății în același guvern de pomină, se gândește la elaborarea unui act normativ care să îi lege pe medicii rezidenți de glie. Spre deosebire de dl. Teodorovici care este un glumeț din fire, e drept că pe banii noștri și pe seama viitorului țării, d-na Pintea lăsa impresia de seriozitate, de om cu bun simț, de femeie cu scaun la cap. Iată însă că în urmă cu două zile doamna în cauză a aruncat la coș vechea fotografie punând în loc o alta, din care răzbate mentalitatea reziduală comunistă. Atât doamna Pintea cât și dl. Teodorovici par să nu înțeleagă că apartenența României la UE implică respectarea necondiționată a unor reguli care, în cazul de față, țin de respectarea drepturilor omului. Uniunea Europeană a actualizat prin reglementările referitoare la liberul acces la muncă al cetățenilor oricărei țări membre Declarația universală a drepturilor omului și prevederile conținute în ceea ce se cheamă Coșul al treilea al Declarației finale a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa din august 1975, declarație pe care a semnat-o până și Nicolae Ceaușescu. Cel pe care îl bănuiesc a fi inspiratorul zicerilor iresponsabile ale celor doi miniștri din guvernul condus de “inocenta” Viorica Vasilica Dăncilă. Aserțiunile doamnei Pintea și cele ale d-lui Teodorovici sunt indicii limpezi ale nepuținței. Dl. Teodorovici este,în mod vădit, exasperat de faptul că bugetul României crapă. Nu mai face față politicilor aventurist-populiste conținute în nerealistul Program de guvernare și nici fanteziilor politicianiste ale d-lui Liviu Nicolae Dragnea. Integral: http://www.contributors.ro

Activităţi suspecte denunţate cu întârziere de reţelele de socializareANALIZA KEYSFIN:România, Silicon Valley-ul Europei Analiştii de la KeysFin au ales în mod special industria de software pentru a marca, astfel, ziua de 1 Decembrie. ,,Este unul dintre domeniile cu care ne putem mândri. România a devenit un adevărat hub regional de software, fiind prezentat în exterior drept Silicon Valley-ul Europei”, afirmă experţii. Cum de a reuşit inteligenţa românească să ajungă la o asemenea faimă? Potrivit analizei KeysFin, plusul valoare adus de sectorul de software românesc este dat de calitatea factorului uman, de costurile scăzute de operare şi de calitatea ridicată a serviciilor oferite de firmele româneşti de software. În România activează, în prezent, peste 17.000 de firme de profil, cu aproape 3.000 mai multe decât în anul de referinţă 2012. Afacerile acestora au trecut, anul trecut, de pragul de 4,9 miliarde de euro, iar în acest an se va depăşi nivelul de 5,4 miliarde de euro. Raportat la 2007, afacerile din sectorul de software au crescut cu 150%, iar faţă de 2016 cu 5,4%, semn că piaţa a atins un nivel de maturizare. ,,Asistăm la o concentrare a business-ului, la o maturizare şi eficientizare a industriei, dovadă că numărul firmelor a scăzut cu 6% în 2017 faţă de 2016. Numărul PFA-urilor din acest sector a scăzut la o treime faţă de anul precedent, la 11.000 active în iunie 2018, iar peste 4.000 de firme au avut cifră de afaceri zero”, afirmă analiştii. Cele mai mari afaceri le-au realizat, în 2017, firmele străine prezente în România, în principal ORACLE ROMANIA SRL (221 milioane de euro/4,5% din total), IBM ROMANIA SRL (195 milioane de euro/3,9%) şi Ericsson România SRL (159 de milioane de euro/ 3,2%). Topul cifrei de afaceri este completat de Endava România (82,5 milioane de euro/1,7% din total) şi Atos IT (73,3 milioane de euro/0,9% din total). La data extragerii datelor financiare, în octombrie 2018, nu erau informaţii oficiale disponibile despre Bitdefender SRL (locul 4 în 2016). În urma estimărilor KeysFin, jucătorul si-a păstrat poziţia în 2017. Integral: http://www.bursa.ro

Va doresc un sfarsit de saptamana calduros! @Desy

Revista Presei – 29 noiembrie. Tirania comunista, sacrificii, libertate!

Image result for poze iarna peisajeBuna dimineata intr-o zi de joi, 29 noiembrie! Potrivit vremea.ro, joi temperaturile vor continua să scadă în toată țara, devenivnd chiar deosebit de rece pentru sfârșitul lunii noiembrie. Totuși, aspectul său se va ameliora, unele ninsori slabe izolate urmând să mai cadă doar în Transilvania și în Oltenia în prima parte a zilei. Vântul va sufla tare în Dobrogea și în Bărăgan și slab, cel mult slab până la moderat în restul regiunilor. Maximele termice vor urcă la prânz până spre -3…2 grade în Transilvania și Maramureș, 0-5 grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul Banatului), -2…3 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și -7…-2 grade în Moldova. Vremea la București va fi deosebit de rece, cerul la va fi parțial noros, iar vântul va sufla cu putere. Prognoza meteo de joi indică faptul că ninsorile se vor opri în București, ca un element pozitiv al zilei. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între -4°C și -8°C. Vântul va sufla în rafale de 43 km/h pe timpul zilei și în rafale de 39 km/h pe timpul nopții. Vremea va fi deosebit de rece a doua zi, vineri, temperaturile minime la București coborând la -11 grade Celsius.

Semnal de alarma de la Inalta Curte: Exista un blocaj in functionarea completurilor de 5 judecatori. Procesele vor fi amanateSemnal de alarma de la Inalta Curte: Exista un blocaj in functionarea completurilor de 5 judecatori. Procesele vor fi amanate Inalta Curte de Casatie si Justitie semnaleaza miercuri ca exista un blocaj in functionarea completurilor de 5 judecatori care nu-si pot desfasura activitatea de judecata, in urma sentintei Curtii de Apel Bucuresti care a suspendat o hotarare a Colegiului de Conducere. In urma consultarilor avute luni in adunarea generala a ICCJ, au fost exprimate 62 de opinii in sensul ca la sedintele de judecata, planificate pentru datele de 3 si 10 decembrie 2018, completurile de 5 judecatori, in compunerea rezultata din tragerea la sorti ce a avut loc la data de 9 noiembrie 2018, vor acorda noi termene de judecata. Procesul lui Liviu Dragnea are termen pe 3 decembrie, asa ca urmeaza sa fie amanat pentru anul viitor. Decizia de suspendare a hotararii Colegiului de Conducere a fost luata intr-un proces deschis de Liviu Dragnea. Potrivit unui comunicat de presa transmis miercuri Ziare.com, in urma consultarilor ce au avut loc in adunarea generala, marti s-a intrunit Colegiul de Conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Colegiul, prin Hotararea nr. 152, a stabilit ca, la sedintele de judecata ale completurilor de 5 judecatori din data de 3 si 10 decembrie 2018, vor participa membrii titulari sau supleanti, in prezent in vigoare. Inalta Curte a explicat ca adunarea generala a fost convocata urmare a deciziei Curtii Constitutionale prin care s-a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala si a hotararii Curtii de Apel Bucuresti prin care s-a suspendat executarea Hotararii Colegiului de conducere nr. 137 din 8 noiembrie 2018. Initial, la adunarea generala au participat 88 de judecatori din 110 in functie. “Avand in vedere obiectul consultarilor, s-a constatat ca este oportun ca judecatorii Sectiei de contencios administrativ si fiscal sa nu participe la discutiile privind efectele hotararii pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti asupra masurilor administrative ce se vor discuta cu privire la functionarea completurilor de 5 judecatori”, sustine Inalta Curte. Integral: http://www.ziare.com

CCR a amanat decizia in cazul protocoalelor cu SRI. Filmul dezbaterii dintre Iordache si procurorul de la Parchetul GeneralCCR a amanat decizia in cazul protocoalelor cu SRI. Filmul dezbaterii dintre Iordache si procurorul de la Parchetul General Curtea Constitutionala (CCR) a amanat pentru 11 decembrie pronuntarea pe sesizarea Camerei Deputatilor cu privire la existenta unui conflict intre Parlament si Ministerul Public, care prevede, printre altele, ca efectele protocoalelor continua sa se produca, chiar si dupa denuntarea lor. La sedinta CCR de miercuri, pe de o parte, Florin Iordache a pledat pentru existenta unui astfel de conflict: “Situatia de dupa 2009 e mult mai grava, ca si cea din perioada comunista, pentru ca, la fel ca in perioada comunista, organele securiste puteau sa faca investigare penala”. In pledoaria sa, Florin Iordache a fost sustinut de reprezentantul Senatului. Pe de alta parte, reprezentantul Ministerului Public, procurorul Iuliana Nedelcu, a pus concluzii de respingere a conflictului. Magistratul a enumerat mai multe decizii date de Guvern sau CSAT privind combaterea luptei impotriva coruptiei si face trimitere la recomandari ale diverselor institutii internationale, privind cooperarea cu servicile secrete. In plus, Nedelcu a explicat ca Parlamentul a verificat permanenent activitatea SRI…13.05 Curtea Constitutionala a amanat pronuntarea pe 11 decembrie. 11:30 – Presedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat sedinta inchisa: “Ramanem in pronuntare.” Integral: http://www.ziare.com

OUG privind amnistia și grațierea. Ultimele evoluții și variantele de lucru Ultimele informații pe tema OUG indică faptul că la Ministerul Justiției ar exista deja un draft, însă ministrul Tudorel Toader a negat într-o declarație pentru G4Media.ro că ar exista o primă variantă a textului elaborată la minister. În tot cazul, liderii PSD au început să vorbească pe față despre faptul că partidul va adopta această OUG, vezi declarațiile lui Codrin Ștefănescu despre Marian Oprișan, care le-ar fi spus procurorilor că Ordonanța va fi dată. Surse din partid au explicat pentru G4Media.ro că, dacă Tudorel Toader acceptă să scrie ordonanța de urgență la minister, atunci lucrurile intră în linie dreaptă, se iau rapid toate avizele necesare de la ministere într-o zi-două sau chiar în ziua emiterii OUG. De remarcat că Tudorel Toader a fost prezent, luni, la Biroul Permanent al PSD. Digi24.ro a anunțat, marți, citând surse din partid, că Liviu Dragnea i-a cerut o soluție urgentă privind amnistia și grațierea.În cazul în care ministrul justiției refuză în continuare să-și asume OUG-ul pe amnistie și grațiere, PSD ar fi decis să revină la vechile intenții și să-l schimbe din funcție, urmând să fie înlocuit cu ministrul de interne, Carmen Dan sau chiar cu premierul Dăncilă. PSD încearcă să pună în aceste zile presiune maximă pe Tudorel Toader, inclusiv prin amânarea unei decizii în Parlament în privința ridicării imunității liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Toader este susținut de liderul ALDE, iar Tăriceanu s-a opus multă vreme adoptării acestui OUG. Nu este clar însă dacă își va menține poziția după ce DNA l-a acuzat în Dosarul Microsoft că ar fi luat o mită de 800 de mii de euro și a cerut ridicarea imunității pentru a putea fi anchetat….Potrivit surselor G4Media.ro, este de așteptat ca OUG să fie adoptată în apropierea sărbătorilor de iarnă, când se intră deja în perioada vacanțelor dar Guvernul încă lucrează. Totul depinde însă de premierul Viorica Dăncilă, OUG-ul nu poate fi dat fără semnătura ei. Dăncilă a rămas însă fără unul dintre puținii susținători în guvern, după ce vicepremierul Paul Stănescu și-a dat demisia. Dacă OUG privind amnistia și grațierea stă în vigoare chiar și un singur minut, Dragnea scapă de condamnarea deja primită și dosarele în curs. Efectele OUG-ului nu vor putea fi anulate, deoarece în penal se aplică principiul aplicării legii mai favorabile. Integral: https://www.g4media.ro

Prima reactie de la Comisia Europeana dupa propunerile lui Teodorovici legate de limitarea dreptului de munca in UEPrima reactie de la Comisia Europeana dupa propunerile lui Teodorovici legate de limitarea dreptului de munca in UE Comisia Europeana transmite, referitor la propunerea lui Eugen Teodorovici legata de limitarea circulatiei fortei de munca in statele UE, ca liberul acces este un drept fundamental, iar CE a militat tot timpul pentru crearea unei piete interne mai echitabile.”- De regula, nu comentam comentarii- Libera circulatie a angajatilor este un drept fundamental in UE, unul dintre pilonii pietei interne prevazut in tratate si, conform studiilor, dreptul de care europenii se bucura cel mai mult.- Pozitia Comisiei Europene a fost clara inca de la inceputul acestui mandat: crearea unei piete interne mai echitabile si cu o integrare mai profunda reprezinta o componenta esentiala pentru construirea unei Europe mai sociale. Pentru a functiona in mod adecvat, mobilitatea fortei de munca trebuie sa se bazeze pe reglementari clare, corecte si aplicabile, spre exemplu, prin consacrarea principiului remuneratiilor egale pentru munca egala, realizata in pozitii similare de catre angajatii detasati.- In acelasi timp, prin intermediul pilonului european al drepturilor sociale, UE si-a asumat angajamentul de a asigura conditii de lucru si de trai mai bun in intreaga Uniune, in contextul provocarilor, precum imbatranirea cetatenilor, globalizarea si digitalizarea”, se arata in pozitia Comisiei Europene, transmisa prin Christian Wigand, purtator de cuvant. Integral: http://www.ziare.com

Lehamitea de Centenar. Cum au reusit politicienii Puterii sa confiste sarbatoarea, scotandu-i pe romani din eaLehamitea de Centenar. Cum au reusit politicienii Puterii sa confiste sarbatoarea, scotandu-i pe romani din ea Distanta dintre clasa politica si societate nu a fost niciodata mai mare si de neparcurs in Romania democratica decat in ultimul an. In vreme ce politicienii Puterii lipesc Centenarul de orice discurs si ar vrea ca pe spatele lui sa treaca pana si amnistia si gratierea, adica tocmai ororile care i-au tinut pe romani in strada, cetatenii se feresc, rusinati, sa foloseasca acest cuvant si, mai mult, au lehamite de el.”In Anul Centenarului”, se aude din difuzoarele televizoarelor, asa cum vreme de un an, cel de dinainte, s-a auzit “Programul de guvernare”. Ambele sintagme au fost investite cu forta propagandei necomplicate, dar eficiente de la Orwell incoace, care spune ca expunerea prelungita si fara scapare la un limbaj privat de sensurile originare, simple, la nouvorbe, va spala mult mai multe creiere decat alte metode, mai sofisticate, de reconversie ideologica. Romanii fie vor accepta solemnitatea absoluta a Centenarului si vor deveni partasi la o poveste despre datoriile fata de tara, printre care iertarea crestina si civica, cunoscuta lumesc sub forma amnistiei si gratierii (in Anul Centenarului), fie se vor smulge din fata televizoarelor, vor inchide difuzoarele si stirile si se vor retrage in patriile mici, unde acest cuvant, Centenar, nu isi are locul. Au facut cariera cele doua Romanii anuntate de Adrian Nastase. De fapt, Romaniile sociale, culturale sunt multe, pixelate, dar, dincolo de voluptatea nefericirii, trebuie sa intelegem ca nu e nimic nefiresc in asta….E o fisura care s-a vazut in 1990, cand o parte a societatii a inteles ca Ion Iliescu, cu al lui FSN, are o cu totul alta agenda decat societatea. Si atunci, tehnica a fost aceea a aducerii la numitorul comun, brutal, folosind violenta si asmutind o parte vulnerabilizata, abrutizata a societatii – minerii – contra alteia, incompatibila cu minciuna devenita proiect de tara – intelectualii. Vreme de trei decenii, fisura aceasta s-a marit, in pofida pliurilor si cusaturilor de moment: mandatul lui Emil Constantinescu, primul mandat si jumatatea celui de-al doilea ale lui Traian Basescu la Cotroceni, guvernul tehnocrat respirabil condus de Dacian Ciolos. Aceste trei momente politice din biografia recenta a Romaniei au functionat asa cum functioneaza puntile provizorii peste apele involburate ale unui rau, cu promisiunea podului durabil, serios construit, care va sa vina…Parintii care vor sa sarbatoareasca 1 Decembrie cu cantece patriotice, parade si festin sau copiii care simt necesitatea de a iesi in strada, intr-un mare miting de protest, in loc de parada? Bunicii si matusile care s-au pregatit in intimitatea casei lor pentru marea slujba de sfintire a catedralei (neispravita) sau nepotii care numara cate spitale si scoli s-ar fi ridicat din banii de altar?De fapt, sunt bani si de spitale, si de catedrala, dar responsabilitatea de a-i imparti, administra si explica este a guvernantilor, nu a parintilor si copiilor, bunicilor si nepotilor, taranilor si orasenilor, crestinilor sau ateilor. Ce face PSD-ul lui Liviu Dragnea este sa spune unora ca bani ar fi pentru pensii, catedrale, parade si referendumuri inutile, dar ceilalti se opun, ceilalti nu vor, ceilalti nu il lasa. Pentru ca, daca l-ar lasa, nu s-ar mai vorbi atat de mult pe la colturi despre amnistie si gratiere. S-ar da si gata Centenarul! Integral: http://www.ziare.com/

Laura ZarafinUn medic explică “de ce nu poți lega de glie rezidenții”: Dacă s-ar dori păstrarea rezidenților în țară s-ar scoate posturile la concurs în toate spitalele cu deficit Laura Zarafin, medic la secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Colentina și unul dintre inițiatorii memoriului prin care se cere ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă, depus recent la Parlament și la Ministerul Sănătății, explică, într-o postare pe Facebook, “de ce nu poți lega de glie rezidenții”. Laura Zarafin subliniază că “Dacă s-ar dori păstrarea tinerilor rezidenți în țară s-ar scoate posturile la concurs în toate spitalele cu deficit” și atrage atenția că “Sistemul de sănătate trebuie regândit complet pentru a deveni atractiv.” Postarea medicului Laura Zarafin: “De ce nu poți lega de glie rezidenții? Cei ce vor să plece dintr-un stat ce nu își respectă medicii și nu oferă condiții de muncă corespunzătoare , vor pleca oricum. Vor pleca , indiferent dacâ vor plăti penalizări. Vor pleca , indiferent de obstacolele puse , vor pleca pentru că aici rezidenții sunt de prea multe ori umiliți , folosiți , puși să facă gărzi fără număr , de multe ori neplătite. Dacă s-ar dori să fie păstrați medicii tineri în țară ar trebui să începem prin a da un examen de rezidențiat în care să se vadă gândirea medicală , nu să punem zeci – sute de întrebări despre clasificări TNM , despre citologie , despre tot felul de aberații care nu au nici o relevanță în practică . Facultățile de medicină au scos în ultimii ani mii de absolvenți cărora nu li s-a indus în 6 ani nici pe departe o gândire practică care să îi lumineze , dimpotrivă au fost siliți să învețe mii de pagini din cărți învechite , cu informații contradictorii. Dacă s-ar dori păstrarea tinerilor rezidenți în țară s-ar scoate posturile la concurs în toate spitalele cu deficit . S-ar crea condiții pentru a fi atrași să lucreze în spitale mai mici : locuințe , școli performante pentru copii , asigurarea transportului și , nu în ultimul rând , condiții normale , de secol 21 , de muncă. Dacă s-ar dori păstrarea rezidenților în țară , aceștia ar trebui să aibă îndrumători de rezidențiat care să îi învețe meserie , să îi lase să facă medicinâ , intervenții chirurgicale , sigur – asistați îndeaproape de seniori – , nu să fie folosiți doar pentru foi , rețete , bilete de ieșire , epicrize de deces si codări. Pentru a putea păstra tinerii medici în sistem , chiar și în centrele universitare , ar trebui să nu mai ținem oameni trecuți de 60 – 65 de ani în activitate, multi dintre ei rămânând în sistem doar de frica pensiei mizerabile , în fapt nemaiputând face față muncii epuizante din gărzi , alegând să trimită rezidenții la solicitările din gardă. Sistemul de sănătate trebuie regândit complet pentru a deveni atractiv. Integral: https://www.hotnews.ro

Spital din RomaniaO fetiță de 8 ani din Buzău, rănită într-un accident rutier, ameninţată cu executarea silită de spitalul care a îngrijit-o O fetiţă în vârstă de 8 ani, rănită într-un accident rutier în anul 2016, a primit o notificare din partea Spitalului de Urgenţă Buzău, unde a fost internată, prin care i se solicită să comunice numărul dosarului penal, altfel poate fi executată silit pentru recuperarea sumei cheltuite cu spitalizarea, relatează Mediafax. Potrivit notificării trimise pe numele fetiţei de 8 ani, de Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, se “notifică pacientului înregistrarea în evidenţa contabilă a unităţii spitaliceşti a sumei de 979,55 lei, la data de 30.10.2018, reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente spitalizării dvs. în unitatea noastră spitalicească în perioada 05.09 – 07.09.2016, secţia Chirurgie general conform decontului de cheltuieli anexat”. Notificarea a fost trimisă de un executor ,judecătoresc.. ….Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Claudiu Damian, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că deşi e neobişnuit ca un copil să fie notificat în acest fel, legea este cea care îi obligă să facă aceste lucruri.”Nu suntem noi vinovaţi. Legea are scăpări. Chiar dacă eşti copil, pensionar sau asigurat, la orice accident rutier, dacă nu se finalizează dosarul prin demostrarea unui vinovat, plăteşte victima. Am cerut să ni se comunice stadiul dosarului. Nu am cerut plata spitalizării. S-a presupus, iniţial, că tatăl copilului e vinovat. Am trimis adresă, în 2017, poliţiei dar nu ne-a comunicat nimeni. Aşa e legea. Eşti copil, eşti pensionar sau asigurat, trebuie să te îndrepţi către victimă dacă nu s-a soluţionat dosarul”. Integral: https://www.hotnews.ro

Image result for Hotelului Triumf pozeDragnea și Tăriceanu, împreună cu PNL, au făcut cadou ”statului paralel” Hotelul Triumf, clădire vecină cu sediul central al PSD din București Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, cu 202 voturi ”pentru”, 11 voturi ”împotrivă” și 40 de abțineri, transferul Hotelului Triumf de la RA-APPS în administrarea Serviciului Român de Informații. Deputații PSD, ALDE și PNL au votat în unanimitate pentru actul normativ(vezi foto). Hotelul Triumf se află pe șoseaua Kiseleff nr. 12 și este despărțit doar de un gard de sediul central al PSD, situat pe aceeași stradă, la numărul 10. Votul din Camera Deputaților reprezintă adoptarea unei ordonanțe de urgență date de Guvernul Dăncilă în luna mai, care prevede:…Potrivit descrierii imobilului, hotelul are o suprafață de 2.750 de metri pătrați, construcțiile anexe (terenuri de tenis, magazii etc) – 3.106 mp, iar curtea are 14.987 mp. Valoarea totală de inventar este de peste 50 de milioane de lei: 45,3 milioane valorează terenul și 5,7 milioane valorează construcțiile. În 2016, Guvernul Cioloș a decis să transfere Hotelul Triumf în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, care l-a solicitat pentru a-și stabili acolo sediul central. Anterior, și DNA a cerut respectivul imobil tot pentru a-și muta sediul acolo. Integral: https://www.g4media.ro

Culmea birocrației: Guvernul a aprobat azi 34 de proiecte culturale dedicate Centenarului, deși mai sunt doar trei zile până la Centenar Comitetul Interministerial pentru Centenar, o formulă de lucru a Guvernului care cuprinde miniștri și secretari de stat, a aprobat azi finanțarea pentru 34 de proiecte realizate de ONG-uri cu ocazia aniversării Centenarului și a Primului Război Mondial. Problema e că Centenarul Marii Uniri e peste trei zile, pe 1 decembrie, iar banii trebuie cheltuiți până la finalul lunii decembrie. Nu e clar cum vor reuși aceste ONG-uri să își realizeze proiectele în trei zile și nici cum vor reuși să cheltuiască banii alocați (de ordinul sutelor de mii de lei) în luna care a mai rămas până la încheierea exercițiului bugetar. Cei 34 de beneficiari sunt, în marea majoritate, ONG-uri locale, printre care ”Asociația Barză Viezure mânz” sau Asociația Pensionarilor din Comuna Biled. Au fost alese pentru finanțare 34 de proiecte, în valoare totală de 5,3 milioane de lei, bani veniți de la bugetul statului. Integral: https://www.g4media.ro

Ioan Stanomir's profile photo, Image may contain: 1 personLa centenar, dincolo de regimul Dragnea: un exerciţiu de speranţă şi de rezistenţă Poate că nici un alt cuvânt nu a fost mai abuzat şi înjosit decât acest cuvânt al “centenarului”. Sub semnul lui, un insuportabil kitsch s-a întins peste ţară. Sub semnul lui, inactivitatea şi demagogia au fost proclamate drept emoţii patriotice. Sub semnul lui, beţia de cuvinte a devenit etalonul la care se referă o întreagă naţiune. Sub semnul lui, autenticitatea comuniunii civice a lăsat loc scenografiei de propagandă. Sub semnul lui, orice tentativă de introspecţie lucidă a fost descurajată, în numele concordiei naţionale. Sub semnul lui, amnistia şi graţierea au fost investite ca simboluri ale reconcilierii. Compromiterea centenarului, cufundarea lui în mâlul fesenist, nu sunt decât simptomele răului de care suntem incapabili să ne desprindem. Generaţia celor care, la 1918, au întemeiat România Mare, generaţia celor care, peste decenii, în închisoare, în exil, în umilinţe, au trecut vămile comunismului, generaţia celor care au visat la edificarea unei Românii a decenţei şi a pluralismului, generaţia celor care, la Alba-Iulia, au oferit românilor un îndreptar patriotic, această generaţie mirabilă şi tragică va fi evocată de cei care au luat în stăpânire, cu lăcomia unor vătafi, statul român. Temeritatea lui Iuliu Maniu, aprigul patriotism al lui Ionel Brătianu, devoţiunea Reginei Maria, curajul creştin al lui Iuliu Hossu, toate aceste efigii vor decora palatul imposturii naţionale: edificiul României centenare este prezidat de Liviu Dragnea şi de acoliţii săi. Ceauşismul murdăreşte şi anexează, încă o dată, prin urmaşii săi, moştenirea luminoasă a patriei noastre. Ironia dramatică face ca, în momentele în care România îşi atinge maturitatea strategică, parte fiind a proiectului euro-atlantic, impostura, demagogia şi iresponsabilitatea să fie triumfătoare în stat. Spectacolul acestui centenar oficial este spectacolul dezonoarei naţionale. Pentru Viorica Dăncilă ori Liviu Dragnea, România, ca unire de emoţii şi de tradiţie, ca vibraţie civică, nu are nici un sens. Pentru oligarhia cleptocratică ce a uzurpat puterea, România este un imens fond suveran, ale cărui resurse se cer împărţite membrilor clientelei lor. Pentru cei ce alcătuiesc osatura regimului Dragnea, România este doar o masă de şerbi, o reunire informă de iobagi, o adunare amorfă de plătitori de taxe. Deasupra lor tronează elita prădătoare, vastul domeniu populat de vânători şi de stăpâni. Linia care îi separă nu poate fi trecută, pentru că este înscrisă în ordinea firii, ca un obicei al pământului. Pentru cei care nu aparţin acestei turme mânate de gonaci, centenarul înseamnă memoria unui sacrificiu şi ideea libertăţii. Proclamaţia de la Alba- Iulia îşi trimite, după un secol, întregi, razele sale, spre a lumina acest viitor al demnităţii, decenţei şi solidarităţii. Din Basarabia şi Bucovina până peste munţi, anul 1918 a fost, dincolo de dileme şi de tragedii, unul al onoarei regăsite, unul al curajului de a formula proiectul unei Românii fondate pe valori şi legi, iar nu pe bun- plac şi arbitrar. Şi chiar dacă acest proiect nu a fost niciodată îndeplinit cu adevărat, energia lui continuă să inspire, evocând majestatea cuvintelor şi a simbolurilor. România lucidităţii patriotice este România lui Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Iancu Flondor ori Pantelimon Halippa. Integral: https://www.marginaliaetc.ro

Va doresc o zi frumoasa! @Desy

 

Revista Presei – 28 noiembrie. Compromiterea centenarului prin amnistie şi graţiere.

Image result for toamna-iarna pozeBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 28 noiembrie! Potrivit vremea.ro, miercuri vremea se va răci în toată țara, iar precipitațiile se vor transformă treptat în lapoviță și ninsoare în aproape toate regiunile. Ultimele rulări ale modelelor numerice indică posibilitatea apariției fenomenului de viscol local în sudul țării, unde și cantitățile de apa vor fi mai însemnate (până la 15-20 de mm) și se va depune strat de zăpada. Vântul va suflă tare în sud-estul țării (cu rafale de până la 60-70 de km/h) și slab până la moderat în restul zonelor. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 0 și 5 grade în Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și -3…2 grade în Moldova, din nou cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în nordul extrem al regiunii. Vremea din 28 noiembrie la București anunță ninsoare atât ziua, cât și noaptea. De altfel, Capitala se află încă din 27 noiembrie sub alertă de cod galben de ninsori și viscol, alertă ce va fi valabilă până în cursul zilei de vineri, 29 noiembrie. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între -1°C și -6°C. Vântul va suflaa cu putere și va viscoli zăpada, în rafale de 26 km/h dinspre NE ziua și rafale de 45 km/h noaptea.

Procurorul care a deschis ancheta 10 august a suspendat in instanta actiunea disciplinara deschisa impotriva saProcurorul care a deschis ancheta 10 august a suspendat in instanta actiunea disciplinara deschisa impotriva sa Sectia pentru procurori in materie disciplinara din CSM a suspendat, marti, cercetarea disciplinara a procurorului militar Bogdan Pirlog, pentru un articol publicat in luna ianuarie prin care ar fi adus “atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei”.Pirlog este procuror la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti si este cel care s-a sesizat din oficiu si a deschis o ancheta in cazul interventiei brutale a jandarmilor la protestul Diasporei din 10 august. Decizia CSM vine dupa ce Bogdan Pirlog a dat in judecata Consiliul Superior al Magistraturii si a cerut anularea unui articol din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrarilor de inspectie de catre Inspectia Judiciara. Cererea procurorului a fost admisa, iar instanta a decis suspendarea aplicarii acestui articol …Potrivit Inspectiei Judiciare, procurorul si-a exprimat opiniile in articolul Principalele aspecte de natura a afecta grav sistemul judiciar (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul www.juridice.ro), “cu desconsiderarea explicita si totala a normelor si standardelor de conduita impuse magistratilor”. Integral: http://www.ziare.com

Liviu DragneaCadoul lui Dragnea de Centenar. Șeful PSD i-a cerut ministrului Justiției o soluție pentru amnistie și grațiere până la finalul anului Liviu Dragnea i-a cerut ministrului Justiției, Tudorel Toader, o soluție pentru amnistie și grațiere până la finalul acestui an, în caz contrar o soluție va fi decisă în CEX al PSD. Dacă ministrul Justiției nu va găsi o modalitate de a da amnistia și grațierea, liderii social democrați vor lua o decizie clară într-o ședință a Comitetului Executiv. Dragnea vrea de la Tudorel Toader un proiect în acest sens. De asemenea, liderul PSD îl arată cu degetul pe Paul Stănescu ca fiind principalul oponent în Guvern al amnistiei și grațierii. Informațiile vin în contextul în care președintele PSD,Liviu Dragnea, a declarat, luni, că este ”absolut convins că nu se va adopta o ordonanță pe amnistie de 1 decembrie”. „Nu am discutat cu ministrul Toader despre vreo ordonanță de amnistiție, nici cu doamna Dăncilă și sunt absolut convins că nu se va adopta o ordonanță pe amnistie de 1 decembrie”, a spus Liviu Dragnea. O poziție similară a avut și premierul Viorica Dăncilă.”Nu s-a vorbit despre acest lucru. De ce îmi cereți să discut despre un subiect despre care nu am discutat cu o anumită persoană? Nu am avut pe ordinea de zi a BPN. În momentul în care iei o decizie trebuie să ai toate elementele pentru a lua o decizie pozitivă sau negativă”, a declarat Dăncilă. Dragnea, în septembrie: „Un an de dreptate” în an Centenar. În luna septembrie, Liviu Dragnea declara că amnistia ar însemna “un act de dreptate” faţă de cei “condamnaţi nevinovaţişi nu un act de clemenţă în an centenar. El spunea că “ceva trebuie făcut” pentru persoanele condamnate în baza unor “probe false, pe şantaj, pe protocoale”. Integral: https://www.hotnews.ro

Efectele demisiei lui Stănescu. Cum reușește Dragnea să fie mereu cu doi pași în față? Demisia lui Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării, după o săptămână de la decizia partidului de a-l schimba din funcție, a stabilit învingătorul în noua încleștare Iohannis – Dragnea. Liderul PSD câștigat, din nou, o rundă importantă. Exista o mică șansă să se termine altfel la capătul mai multor dacă. Dacă Stănescu rezista, dacă puciștii convingeau mai mulți parlamentari să voteze moțiunea, dacă guvernul Dăncilă pica, dacă Dragnea pierdea controlul majorității, dacă… Prea mulți dacă. Klaus Iohannis a pierdut încă o rundă și arată din nou că, atunci când dorește să joace, ii lipsește ceva esențial: flerul și priceperea politică….Dar cel mai important este că prin demisia lui Stănescu, Dragnea câștigă din nou controlul total asupra guvernului, dacă Olguța Vasilescu va fi instalată la ministerul Dezvoltării. Din momentul în care Stănescu și Șova au demisionat, Klaus Iohannis are o marjă îngustă de manevră. Va putea amâna o vreme momentul numirii noilor miniștri, dar nu-l va putea evita. Am arătat deja care este adevărata miză a schimbării lui Stănescu din Guvern. Viorica Dăncilă pierde unul dintre ultimii susținători care o încurajau să-și păstreze urme de autonomie în raport cu liderul PSD, cel puțin pe tema OUG privind amnistia și grațierea. De acum, calea adoptării OUG-ului este deschisă, cu toate asigurările date de liderul PSD că amnistia și grațierea nu vor fi adoptate de 1 Decembrie sau în jurul acestei date. Nu-și face nimeni iluzii. Acesta este singurul obiectiv important pentru Liviu Dragnea, un plan în doi pași despre care G4Media.ro a scris deja pe larg și care poate fi operaționalizat până la 1 ianuarie 2019, când România va prelua președinția UE. După această dată va fi mult mai dificil, dar nu imposibil, ca Guvernul să adopte OUG-ul de amnistie și grațiere. Prin urmare, a rămas puțin timp la dispoziția liderului PSD pentru a acționa decisiv. Integral: https://www.g4media.ro

Procesul lui Lazar pentru suspendarea revocarii se va judeca la Bucuresti. Mesaj ironic de la Toader dupa decizia instanteiProcesul lui Lazar pentru suspendarea revocarii se va judeca la Bucuresti. Mesaj ironic de la Toader dupa decizia instantei Procesul in care se judeca cererea procurorului general Augustin Lazar de suspendare a procedurii de revocare din functie ajunge la Bucuresti, in urma deciziei de marti a Curtii de Apel Alba Iulia. Solicitarea ministerului, Reprezentantul Ministerului Justitiei a cerut ca procesul sa fie judecat la Curtea de Apel Bucuresti, invocand exceptia necompetentei teritoriale, in timp ce avocatul lui Augustin Lazar a cerut ca speta sa ramana la Alba Iulia, invocand faptul ca procurorul general are acolo domiciliul. Curtea de Apel Alba Iulia a admis exceptia privind necompetenta teritoriala, astfel ca procesul va continua la Curtea de Apel Bucuresti. Decizia este definitiva. Imediat dupa ce a aflat decizia instantei de la Alba Iulia, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a postat un mesaj ironic la adresa lui Augustin Lazar, in care da de inteles ca procurorul general ar fi deschis procesul la Curtea de Apel din Alba Iulia pentru a trage de timp. Integral: http://www.ziare.com

Belina revine in administrarea statului. Pe insula sunt construite fara autorizatie mai multe imobile folosite de DragneaBelina revine in administrarea statului. Pe insula sunt construite fara autorizatie mai multe imobile folosite de Dragnea Insula Belina si Bratul Pavel au revenit in administrarea Apelor Romane, dupa ce Consiliul Judetean Teleorman a decis sa redea cele doua obiective statului. Situatia este neclara in cazul imobilelor construite ilegal pe insula. Consiliul Judetean Teleorman a adoptat, luni, un proiect de hotarare prin care Insula Belina si Bratul Pavel au trecut din nou in administrarea statului,dupa cinci ani in care s-au aflat in inchirierea Tel DrumSituatia este neclara in cazul mai multor imobile construite in perioada in care insula era administrata de firma Tel Drum. Ziare.com a dezvaluit ca modul in care au fost ridicate mai multe constructii pe insula Belina este cercetat de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Turnu Magurele. Este vorba despre locul unde presedintele PSD, Liviu Dragnea, se relaxa si isi aducea amicii pentru partide de pescuit. Desi in acte firma Tel Drum era cea care inchiriase insula Belina, procurorii concluzioneaza ca politicianul se comporta “cel putin ca un adevarat posesor” al insulei. Dupa ce au demarat ancheta in acest caz, procurorii au fost surprinsi cand au ajuns pe insula sa constate ca aici au fost ridicate mai multe constructii: doua pontoane acoperite, o cladire si un foisor, care se aflau intr-o zona care era partial imprejmuita, si o platforma beton si un pod suspendat. Integral: http://www.ziare.com

Pretul electricitatii a crescut cel mai mult in Romania din intreaga UEPretul electricitatii a crescut cel mai mult in Romania din intreaga UE Romania a inregistrat in primul semestru din 2018 cea mai mare crestere din Uniunea Europeana a pretului electricitatii, in timp ce la nivelul UE pretul mediu per kilowat ora pentru consumatorii casnici s-a situat la 20 de euro, stabil comparativ cu primele sase luni din 2017, arata datele publicate marti de Oficiul European de Statistica (Eurostat). In perioada ianuarie-iunie 2018, taxele si cotizatiile au reprezentat peste o treime (37%) din pretul electricitatii pentru consumatorii casnici din UE, in timp ce la gazele naturale procentul este de 27%. Intre primul semestru din 2017 si primul semestru din 2018, cea mai mare scadere a pretului electricitatii exprimat in moneda locala s-a inregistrat in Polonia (minus 4,3%), Grecia (minus 3,6%), Letonia (minus 3,5%), Malta si Germania (ambele cu minus 3,2%), iar cea mai mare crestere a fost in Romania (14,1%), Estonia (11,7%), Olanda si Croatia (ambele cu 9,2%). Pretul mediu la gazele naturale destinate consumatorilor casnici din UE s-a situat in primul semestru din 2018 la sase euro per 100 kilowati ora, stabil comparativ cu primele sase luni din 2017. Exprimat in euro, cel mai scazut pret la gazele naturale destinate consumatorilor casnici s-a inregistrat in primele sase luni din acest an in Bulgaria (9,8 euro per 100 kilowati ora), Lituania (11 euro per 100 kilowati ora) si Ungaria (11,2 euro per 100 kilowati ora) iar cel mai ridicat in Danemarca (31,3 euro per 100 kilowati ora), Germania (29,5 euro per 100 kilowati ora) si Belgia (27,3 euro per 100 kilowati ora). Intre primul semestru din 2017 si primul semestru din 2018, cea mai mare scadere exprimat in moneda locala a pretului gazelor naturale destinate consumatorilor casnici s-a inregistrat in Estonia (minus 4,3%), Portugalia (minus 1,8%) si Luxemburg (minus 1,7 %), iar cea mai mare crestere in Bulgaria (14,9%), Lituania (9,3%) si Olanda (6,8%). Integral: http://www.business24.ro

Legea pensiilor a trecut de Senat. Iata care sunt schimbarile pe care le aduceLegea pensiilor a trecut de Senat. Iata care sunt schimbarile pe care le aduce Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 81 de voturi “pentru”, 12 voturi “impotriva” si 8 abtineri, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. Plenul Senatului a adoptat si unele amendamente ale PNL si UDMR, insa acestea nu erau de fond. Proiectul va merge la Camera Deputatilor, for decizional in acest caz. Proiectul prevede cresteri etapizate ale punctului de pensie pana in anul 2021, astfel: 2019 – 1.265 de lei, 2020 – 1.775 de lei, 2021 – 1.875 de lei. Din anul 2022, valoarea punctului de referinta se va indexa anual cu rata inflatiei si 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat. Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fara a lua insa in calcul intoarcerea sarcinii fiscale, in conformitate cu legislatia fiscala in vigoare la data adoptarii programului de guvernare. In proiectul de lege se precizeaza ca nicio pensie in plata nu va scadea. In cazul in care, in urma recalcularii, va rezulta o suma mai mica decat cea aflata deja in plata, atunci se va mentine suma in plata. In proiectul noii legi se mentine contractul de asigurare facultativa, care sufera, totusi, cateva modificari. Astfel, daca in actuala lege se poate plati doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana isi va putea alege perioade diferite necontributive ca sa totalizeze 5 ani. Plata se va putea face in rate, dar nu mai tarziu de 1 an de la incheierea contractului. In cazul neplatii integrale, se va lua in calcul suma partial achitata. In prezent, asigurarea facultativa se face la nivelul salariului minim, dar in practica s-a demonstrat ca aceasta nu asigura nici macar pensia minim garantata, astfel ca s-a decis folosirea salariului mediu ca indicator. Acest tip de contract se incheie doar in cazul persoanelor care au realizat stagiul minim de 15 ani. Se mentin prevederile referitoare la contractul de asigurare pentru perioadele viitoare incheierii lui, cu noua baza de calcul. Printre noutatile aduse de acest proiect de lege se numara introducerea masteratului si a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adauga facultatii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru cresterea copilului, somajului indemnizat, deportarii, prizonieratului si detentiei politice, prevazute de legislatia in vigoare. Integral: http://www.ziare.com

MuncitoriCare sunt drepturile lucrătorilor din UE pe care Eugen Teodorovici le-ar vrea limitate: Libera circulație este un principiu fundamental al Uniunii Europene Libera circulaţie a lucrătorilor este un principiu fundamental înscris chiar în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, la articolul 45, potrivit Comisiei Europene. În plus, legislaţia secundară a UE şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie prevăd drepturi clare ale cetățenilor Uniunii Europene în privința liberei circulații. Reamintim că ministrul finanțelor Eugen Teodorovici vrea să propună limitarea dreptului de a lucra în statele membre UE. Drepturile cetățenilor UE: – să-şi caute un loc de muncă într-o altă ţară din UE -să lucreze în ţara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă – să locuiască în ţara respectivă în acest scop – să rămână în ţara respectivă după expirarea perioadei de angajare – să beneficieze de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării respective în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, condiţiile de muncă şi toate celelalte avantaje sociale şi fiscale. În căutarea unui loc de muncă, cetățenii mai au dreptul: – să beneficieze de asistenţă din partea agenţiilor naţionale de ocupare a forţei de muncă, la fel ca şi resortisanţii ţării gazdă – să locuiască în ţara gazdă pentru o perioadă suficientă pentru a-şi putea căuta un loc de muncă, pentru a aplica pentru un post şi pentru a fi angajat. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă nu pot fi expulzate dacă pot dovedi că încă sunt în căutarea unui loc de muncă şi că au şanse reale de a fi angajate. Cetăţenii UE îşi pot transfera anumite drepturi legate de asigurările de sănătate şi de securitate socială în ţara în care urmează să se angajeze. În cazul persoanelor care lucrează în anumite sectoare de activitate, este posibilă recunoaşterea calificărilor profesionale în alte ţări. Coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul UE prevede dispoziţii menite să protejeze drepturile cetăţenilor care se deplasează în UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia. Integral: https://economie.hotnews.ro

Ofiterii DIPI care au spart omerta in "Doi si-un sfert" au povestit cum erau cheltuiti banii pentru operatiuniOfiterii DIPI care au spart omerta in “Doi si-un sfert” au povestit cum erau cheltuiti banii pentru operatiuni Doi ofiteri din cadrul Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI), serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), denumit si “Doi si-un sfert”, au recunoscut la DNA acuzatiile privind deturnarea unor fonduri operative. Cei doi au pledat “vinovat”, au incheiat acorduri de recunoastere a vinovatiilor si au primit condamnari cu suspendare. Sentintele sunt definitive. Este vorba de comisarul-sef Virgil-Horatiu Nabirjoiu, fost atasat de afaceri interne al Romaniei la NATO, unde se ocupa de Registrul Intern al ORNISS, si de comisarul-sef Ionel-Marius Dedu, fost adjunct-sef al Diviziunii Tehnica Operativa si Comunicatii. Virgil-Horatiu Nabirjoiu a fost condamnat la 1 an de inchisoare cu suspendare, dupa ce a pledat vinovat pentru complicitate la deturnare de fonduri, fals intelectual si uz de fals, toate in foma continuata, potrivit portalului instantelor. Ionel-Marius Dedu a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, dupa ce a pledat vinovat pentru complicitate la deturnare de fonduri, complicitate la deturnare de fonduri, fals intelectual si uz de fals, toate in forma continuata, potrivit portalului instantelor. Deciziile au fost date de Tribunalul Bucuresti si sunt definitive prin necontestare. Potrivit unor surse judiciare citate de Ziare.com, aceste detalii apar in rechizitoriul finalizat de procurorul Florentina Mirica in cazul fostului sef al Politiei Romane, Petre Toba (foto), al fostilor sefi ai DIPI Gelu Oltean, Nelu Zarnica, Gheorghe Nicolae, Rares Vaduva si altor 10 ofiteri din cadrul serviciului secret. Acest rechizitoriu a fost infirmat de procurorul-sef Danut Volintiru, cel care conduce ca interimar Sectia I-a din DNA, de investigare a infractiunilor de coruptie. Integral: http://www.ziare.com

Conducatorii Poloniei pierd procesul cu UE si opresc distrugerea Justitiei. Care sunt consecintele si ce-i asteapta pe cei din PSDConducatorii Poloniei pierd procesul cu UE si opresc distrugerea Justitiei. Care sunt consecintele si ce-i asteapta pe cei din PSD Jaroslav Kaczynski, liderul Partidului Lege si Justitie din Polonia, a acceptat decizia Curtii Europene si a stopat procesul de “pensionare fortata” a judecatorilor de la Curtea Suprema din Varsovia. Dupa trei ani de populism, promovare a iliberalismului si conflict deschis cu Uniunea Europeana, PiS (Partidul Lege si Justitie) isi recunoaste infrangerea si reincepe procesul de restaurare a statului de drept.”Ne vom indeplini toate obligatiile fata de Uniunea Europeana”, a anuntat ministrul Justitiei, Zbigniew Ziobro, in fata membrilor parlamentului polonez, citat de BBC. Experienta poloneza este interesanta si din perspectiva evolutiilor politice din Romania. Diferentele de doctrina dintre PiS si PSD sunt majore, dar modul de a face politica si lupta pentru controlul Justitiei sunt asemanatoare.PiS este un partid conservator, catolic, anti-Moscova, care si-a asigurat in alegerile parlamentare din 2015 majoritatea locurilor din Sejm (Camera Deputatilor din Polonia), 235 din 460, si majoritatea locurilor din Senat, 61 din 100. Un conflict cu Uniunea Europeana care dureaza de trei ani Jaroslav Kaczynski, fost premier, al carui frate, Lech Aleksander Kaczynski, fost presedinte al Poloniei, a murit in tragedia aviatica de la Smolensk, Rusia, a castigat alegerile, folosind un discurs nationalist in care a vorbit mult despre independenta Poloniei fata de Uniunea Europeana. In programul de guvernare, PiS a anuntat o reforma a sistemului de justitie. In spatele deciziei de “intinerire a Curtii Supreme de Justitie” se afla incercarea noii majoritati de a prelua controlul asupra sistemului de justitie. In Polonia, a existat mereu o dezbatere in ce priveste coruptia clasei politice, mai multe scandaluri financiare au captat atentia opiniei publice si au aratat implicarea liderilor politici. O justificare extrem de asemanatoare cu cea promovata de liderii PSD din Romania: “am castigat alegerile, putem face tot ce vrem”. Activarea Articolului 7, un moment dramatic pentru Polonia. Exista mai multe indicii ca “reformele” lansate de PSD la Bucuresti (OUG 13, Comisia Iordache, atacurile lui Tudorel Toader la adresa procurorilor) au fost de inspiratie poloneza. Pe parcursul celor trei ani, in Varsovia si in alte mari orase ale Poloniei, au avut loc proteste la care au participat sute de mii de oameni care au militat impotriva incercarilor PiS de a interzice masurile de planificare familiala (avortul), de a modifica varsta de pensionare a magistratilor si de a limita dreptul la libera exprimare.Partidul Lege si Justitie nu a tinut cont de proteste si a mers mai departe pana cand a intrat in conflict cu institutiile din Uniunea Europeana. Integral: http://www.ziare.com

Va doresc o zi senina! @Desy

« Previous PageNext Page »