Buna dimineata intr-o zi de sambata, 4 iulie! Pentru judeţele din sudul şi sud-estul ţării, meteorologii au emis o avertizare de Cod galben de disconfort termic. „În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 80…90 km/h), vijelii şi grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 35…40 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale de Meteorologie. De asemenea, în regiunile intracarpatice, sud-vestice, zonele montane, iar îndeosebi spre seară şi noaptea şi în cele nord-estice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40…60 l/mp. În zonele din Câmpia Română şi în sud-estul ţării meteorologii au emis o avertizare Cod galben de discomfort termic. Bucuresti: 33/21 gr.C., posibile innorari spre seara.
Ce se întâmplă cu pacienții internați, asimptomatici, dar care nu mai doresc să stea în spital. Anunțul lui Nelu Tătaru Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că pacienții internați, cu forme ușoare sa, asimptomatici, dar care nu mai doresc să stea în spital, se pot externa la cerere, dar își asumă asta, iar dacă ulterior sunt implicați într-o anchetă epidemiologică, răspund penal. Nelu Tătaru a fost întrebat într-o conferință de presă ce se întâmplă cu pacienții internați, dar care nu mai vor să stea în spital, în contextul motivării deciziei CCR. Nelu Tătaru: “Evaluarea unui pacient se face de către medicul curant care are o asumare a externării. Se poate face externare la cerere, dacă și medicul consideră asta. Recomandarea de izolare trebuie să existe. Dacă pacientul își asumă externarea știindu-se pozitiv, iar ulterior o anchetă epidemiologice îl implică intră sub incidența articolului penal de zădărnicire a combaterii bolilor. Atât timp cât vor respecta izolarea la domiciliu spunem că își poate asuma acea externare, dar, în condițiile în care nu respectă, pune în pericol pe cei din jur, familie sau nu. Contextul actual după motivarea CCR ne face să avem în acest moment decât strict recomandările medicale epidemiologice, dincolo de cele legislative”. Integral: https://www.digi24.ro
Coronavirusul actual este 3 până la 6 ori mai infecţios decât variantele iniţiale Varianta de SARS-CoV-2 care este dominantă în prezent pe plan mondial infectează mai uşor celulele decât acea tulpină de coronavirus apărută la începuturile pandemiei în China, fapt care o face să fie probabil mai contagioasă în rândul comunităţilor umane, deşi acest detaliu nu a fost deocamdată confirmat. „Nu ştim încă dacă o persoană se recuperează mai puţin bine după tulpina actuală sau nu”, a comentat Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din Statele Unite, pentru Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (JAMA). „Se pare că virusul se înmulţeşte mai bine şi poate fi mai transmisibil, dar noi ne aflăm încă în stadiul în care încercăm să confirmăm această ipoteză. Însă câţiva foarte buni geneticieni din domeniul virusului lucrează la acest aspect”, a adăugat Anthony Fauci. După ieşirea sa din China şi sosirea în Europa, o variantă a noului coronavirus, care suferă în permanenţă mutaţii, la fel ca orice virus, a devenit dominantă şi această versiune europeană este aceea care s-a instalat apoi în Statele Unite. Acea variantă, denumită D614G, este diferită printr-o singură literă din ADN-ul virusului, aflată într-o zonă care controlează vârful particulei prin care pătrunde în celule umane. Mutaţiile genetice ale noului coronavirus sunt urmărite în lumea întreagă de către oamenii de ştiinţă, care secvenţiază genomul virusurilor pe care le descoperă şi pe care le publică apoi în cadrul unei baze internaţionale de date, GISAID, care conţine deja peste 30.000 de secvenţe genetice până în prezent. Autorii noului studiu publicat joi în revista Cell şi citat de AFP, cercetători de la universităţile Sheffield şi Duke şi de la Laboratorul Naţional din Los Alamos, au stabilit în aprilie că D614G a devenit de atunci tulpina dominantă şi au afirmat, trăgând totodată un semnal de alarmă, că această mutaţie face virusul să devină „mai transmisibil”…..Ei au analizat mai întâi date provenind de la 999 de pacienţi britanici spitalizaţi din cauza COVID-19 şi au observat că pacienţii care aveau această variantă prezentau mai multe particule virale în organism, însă fără ca acest aspect să schimbe gravitatea bolii lor – aceasta fiind o veste încurajatoare. Pe de altă parte, experimente de laborator au arătat că varianta în cauză era de trei-şase ori mai capabilă să infecteze celule umane. „Pare probabil să fie vorba despre un virus mai apt”, a declarat Erica Ollmann Saphire, care a realizat unul dintre aceste experimente, la Institutul La Jolla de Imunologie. Însă toate aceste ipoteze rămân deocamdată în siajul cuvântului „probabil”: un experiment in vitro nu poate să reproducă dinamica reală a unei pandemii. Concluzia cea mai strictă este deci aceasta: dacă noul coronavirus care circulă în prezent în lume este fără îndoială „mai infecţios”, atunci el nu este neapărat şi „mai transmisibil” între oameni. În orice caz, au declarat Nathan Grubaugh, de la Universitatea Yale, şi colegii lui, într-un articol distinct, „această variantă constituie de acum pandemia”. „D614G nu ar trebui să schimbe nimic pentru măsurile noastre de restricţionare, nici să agraveze infectările individuale”, a continuat Nathan Grubaugh. Integral: https://spotmedia.ro
Contracte, contracte şi contracte …..Toate aceste explicaţii sunt necesare nu pentru cititorul nostru, altfel bine şi temeinic informat, ci pentru personaje din viaţa publică a României care, cu lejeritatea pe care ţi-o dă doar o temeinică ignoranţă, cînd este vorba despre relaţii şi reguli sociale contractuale, confundă varza cu păpuşoiul şi castravetele cu sfecla roşie. Pentru cei de calibrul domnul Arafat… Raed Arafat, desigur, suntem obligaţi să lămurim şi a treia mare categorie de contracte sociale, cele din domeniul politicii; în cazul nostru, al politicii bazate pe sistemul democraţiei reprezentative. Nu de alta, dar domnia sa a devenit primadona unui cor al “puternicilor zilei” care se plîng tot mai apăsat şi reprobator de obrăznicia care ne-a cuprins pe noi, votanţii, cei care îndrăznim “să discutăm ordinele” şi să punem la îndoială deciziile autorităţilor. Pe scurt, cei care avem neobrăzarea să nu avem încredere în “comandantul avionului”!!! Domnul Arafat şi alţii ca el ar fi trebuit să ştie că relaţiile dintre cetăţeni şi politicienii care deţin la un moment dat autoritatea de decizie în sistemul şi conform regulilor democraţiei reprezentative nu are nimic de a face cu încrederea. Nu suntem deloc datori să avem încredere în autorităţi, de nici un fel. Dimpotrivă, avem o datorie să fim bănuitori şi să punem mereu întrebări incomode. Este forma fundamentală prin care noi, deţinătorii autentici şi de drept ai puterii politice, îi putem şi suntem datori să îi controlăm pe ei, împuterniciţii temporari, prin mandat electiv, ai puterii de guvernare. Iar dacă simt că pierd această încredere, cîtă există la un moment dat, prin forţa împrejurărilor, de vină nu suntem noi, ci ei!!! Ei, cei care iau decizii de viaţă şi de moarte asupra noastră, dar nu sunt în stare să ofere nici cea mai vagă explicaţie coerentă cu privire la temeiurile raţionale, ştiinţifice, legale şi morale, pe baza cărora au luat deciziile respective. Contractualitatea politică, stimate domnule Arafat, este construită strîmb: balanţa obligaţiilor este adînc înclinată către cei care deţin puterea, nu invers, cum greşit vă imaginaţi domnia voastră cu atîta uşurinţă şi comoditate. Cît despre apucătura de a folosi autoritatea funcţiei publice pentru a muştrului cetăţenii, precum căprarul recruţii aflaţi în prima lună de instrucţie, ea nu este de nici o laudă. Dimpotrivă, este semnul inconfundabil al lipsei neîngăduite de cunoaştere şi înţelegere a temeiurilor vieţii politice care v-a ridicat la rangul de persoană publică în funcţie de decizie şi al unei mojicii, lipse de caracter, care nu are nici scuză şi nici justificare în contractualitatea politicii democratice care ne leagă contractual pe noi, “supuşii”, de dumneavoastră, “deţinători ai autorităţii”, şi, prin urmare, decidenţi în treburi care ne afectează fundamental viaţa şi condiţia de libertate. Integral: https://www.bursa.ro
Marii descurcăreți ai României chivernisite Chivernisiții României de azi se împart în două categorii: cei care au pornit de la zero și au ajuns rapid la averi fabuloase numai trăgând tunuri, precum și cei care au pornit tot de la zero, demonstrând în politică un noroc chior, ceva foarte greu de explicat. De la o vreme încoace, a început să apară însă și a treia categorie, a celor care au fost în politică sau mai sunt încă, au profitat de ea cât au putut, și-au făcut plinul și deodată au descoperit că nu le convine să tot stea în lumina reflectoarelor. Mult așteptata desființare a DNA nu le-a reușit, schimonsirea legilor justiției nu mai poate continua și nimeni nu știe ce va mai urma de aici încolo. …. S-au adjudecat recent două asemenea locuri călduțe, într-un for de strictă specialitate, unde trebuie să fii cunoscător de înalt profesionism și expert în materie, ca să fii acolo exact omul potrivit la locul potrivit. Pentru aceste locuri potrivite s-au găsit recent exact oamenii potriviți, respectiv cel de vicepreședinte al Curții de Conturi și cel de vicepreședinte al Autorității de Audit, unul atribuit fostului pesedist, devenit persoană apolitică, Ilie Sârbu, iar celălalt (încă) pesedistului Niculae Bădălău….. Mă întreb câtă expertiză are fostul teolog și politician Ilie Sârbu, ca să controleze folosirea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public și câtă are domnul Bădălău, fost șef de punct de lucru în construcții, fost șef de șantier, diriginte de șantier, administrator la o societate, subprefect, prefect și fost multe altele, orice altceva, în afara auditului, de care se va ocupa el de acum încolo la cel mai înalt nivel. Nici unul nici celălalt nu s-au ocupat vreodată de contabilitate sau finanțe, n-au întocmit audituri (pun pariu că n-au auzit de așa ceva), nu și-au suflecat mânecile trebăluind pe la conturi și nu s-au obosit vreodată, cercetând resursele financiare. Atunci, se întreabă oricine, de ce i-a votat majoritatea parlamentară pe acești doi ageamii în domeniul respectiv, să conducă tocmai ei înalte instituții de strictă expertiză? Hoțul neprins e negustor cinstit Dintr-un singur motiv: trebuiau căpătuiți. Bădălău le-a adus totdeauna șefilor săi grămezi de voturi de la Giurgiu, acolo unde dânsul este baronul județului, iar Ilie Sârbu, fost fruntaș PSD, căpătuise destul de mulți la timpul său, ca să-l căpătuiască acum și ei pe el. Ilie Sârbu nu trebuie subestimat. El a fost mereu politician de vârf, iar PSD l-a gratulat cu funcția de ministru al Agriculturii, exact în perioada când mocneau scandaluri cu retrocedările de terenuri, de păduri, când se privatiza fraudulos ICA (cedată ulterior lui Dan Voiculescu), când se concesiona fără licitație Insula Mare a Brăilei unui cunoscut om de afaceri, tot client al PSD. Să-mi fie iertat, dar bate la ochi: tocmai în conducerea instituției care are rolul de a controla folosirea resurselor financiare este numită o persoană despre care se dusese faima că ar fi butoiul cu miere al PSD, cel în jurul căruia roiesc muștele și nu pleacă niciuna fără să guste. Domnul Ilie Sârbu a fost cândva în atenția organelor de cercetare, nu l-a judecat nimeni, iar proverbul spune că hoțul neprins este negustor cinstit. Corect, nu-i poți reproșa nimic. Singurul lucru care mă miră însă este că PSD n-a găsit să susțină pentru activitatea de control a resurselor financiare pe nimeni altul decât pe respectivul hoț neprins. Cel care, bineînțeles, este negustor cinstit….. Şi lui Eugen Nicolăescu, tot fost parlamentar liberal, i s-a părut că este mai atractiv să fii viceguvernator la BNR. Așadar, a dat liberalismul de o parte, a devenit brusc apolitic, neutru și echidistant, așa cum îi stă bine unui bancher de vârf. Bancher? Să fim serioși, nici chivernisitul Nicolăescu, nici fostul său coleg Olteanu n-au lucrat măcar o zi în vreo bancă – cel puțin așa rezultă din propriile lor curriculum vitae. Dar parcă ce fostul pesedist Sorin Grindeanu, in prezent președinte ANCOM, a lucrat veodată măcar un ceas undeva, în domeniul instituției pe care o conduce de la o vreme?…. Să nu fie cu supărare, însă n-a explicat nimeni până acum de ce a avut nevoie PSD+ALDE de 27 ministere, când astăzi țara se descurcă cel puțin la fel de bine cu numai 17? Evident, pentru căpătuirea clientelei lui Dragnea sau a lui Tăriceanu, unul care pentru asta a intrat în coaliție: ca să primească posturi și să le împartă la prieteni. Dar tevatura cu ministerele e numai un mizilic. Te îngrozești citind lista cu organizațiile naționale guvernamentale. Nu am una recentă, dar ultima apărută pe site număra exact 57 asemenea instituții, toate conduse de demnitari, unii chiar cu rang de ministru sau secretar de stat. Nimeni nu spune că activitățile n-ar fi necesare, ci doar că, așa cum au fost comasate ministerele, s-ar putea comasa și ceva Agenții, Autorități, Administrații, Centre Guvernamentale, Inspectorate, Oficii sau Institute Naționale. Integral: https://spotmedia.ro
Cum arată o ofertă-capcană pentru gazele naturale Aşteptam cu interes mutarea duopolului Engie-E.ON după decizia Parlamentului de a impozita cu 90% diferenţa dintre preţul de achiziţie din piaţa liberă a gazului (în jur de 30-50 lei/MWh în prezent) şi fostul preţ reglementat, de 68 lei/MWh. După cum ştiţi, cei doi giganţii din piaţa furnizării pe segmentul consumului casnic (împreuna au o cota de piaţa de aproximativ 90%) nu se grabiseră iniţial să scadă preţul gazelor pentru populaţie conform cotaţiilor actuale de la bursă, ci înaintaseră oferte la preţuri egale cu cele anterioare în condiţiile iminentei liberalizări a pieţei. Ei bine, odată cu începutul lunii iulie au apărut ajustări şi prima care mi-a sărit în ochi a fost oferta Engie-Gas Control. Cu aceasta, compania intră direct în top 3 pe Bucureşti pentru un consum anual sub 280MWh (unde se încadrează de fapt majoritatea gospodăriilor), un lucru aparent remarcabil. Astfel, pe prima poziţie în comparatorul ANRE de joi 2 iulie se situa Nova Power& Gas cu preţ final 106,2 lei/Mwh, urma AIK Energy România cu 107,2 lei/Mwh şi Engie România cu 110,44 lei/Mwh. Am dat click pe oferta Engie şi ce să vezi? Existau o capcană de toată frumuseţea. De pildă, preţul din factură, de 110,44 lei/MWh, se obţinea dintr-un tarif promoţional al gazului de 71,2 lei/MWh în primele 6 luni (la care se adăugau tarifele de transport, distribuţie, etc). După cele 6 luni, preţul gazului urma să urce la 89 lei/MWh, ceea ce ar duce preţul final din factură la…128,24 lei/MWh. Un preţ care este sub cel de 123 lei/MWh care ar fi preţul actual la care au acces vechii clienţi Engie care nu fac niciun pas în direcţia semnării altor contracte. Cu alte cuvinte, ieftinind gazul timp de 6 luni de sezon preponderent cald, când se consumă puţin gaz, Engie vine şi scumpeşte apoi peste ce tarifa pentru clienţii captivi, o afacere bună având în vedere perioada contractuală minimă de 24 de luni. Vă gândiţi că nu e mare lucru, doar cei care observă asta pot rezilia contractul pentru a migra la alt furnizor? Ei bine, nu e chiar aşa simplu, cine pleacă de la Engie după ce a beneficiat de acest preţ promoţional timp de 6 luni va trebui să returneze companiei diferenţa dintre tariful promoţional şi cel integral. Poate doriţi să aflaţi şi care este cea mai bună ofertă E.ON pe acelaşi segment? Ei bine…128,75 lei. Ce coincidenţă, după expirarea perioadei promoţionale la cea mai bună oferta Engie, preţurile se aliniază aproape perfect cu cele ale E.ON! Integral: https://www.bursa.ro
Deficiente si nereguli la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale in urma unor verificari ….In urma desfasurarii actiunii de control au fost identificate o serie de deficiente/nereguli, in ceea ce priveste:* activitatea de emitere/retragere a avizelor, licentelor de concesiune miniera si a permiselor de exploatare;* evidenta redeventelor si taxelor miniere datorate si achitate de catre titularii de licente petroliere, respectiv de titularii de licente/permise miniere; * determinarea si incasarea unei redevente, reprezentand o cota procentuala din valoarea veniturilor brute realizate din operatiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decat Sistemul national de transport al petrolului, precum si din operatiunile petroliere efectuate prin terminale petroliere, altele decat cele aflate in proprietate publica a statului, avand consecinte in ceea ce priveste prejudicierea bugetului de stat;* o evidenta incoerenta la nivelul actelor decizionale ale Agentiei, coroborate cu posibile conflicte de interese, cu consecinte privind gestionarea resurselor umane si financiare; * organizarea si functionarea Compartimentelor de Inspectie Teritoriala, cu consecinte directe in ceea ce priveste controlul activitatii titularilor de licente petroliere si de licente/permise miniere. ”La data de 09.01.2018, a fost finalizata o alta actiune de control efectuata la ANRM, ce a vizat perioada 2013 – 2017, ocazie cu care s-au reliefat o serie de deficiente, cu privire la care reprezentantii Agentiei nu au intreprins demersuri in vederea remedierii, astfel ca acestea s-au perpetuat, fiind constatate si pe parcursul verificarilor finalizate in anul 2020”, precizeaza Guvernul. Totodata, echipa de control a formulat o serie de propuneri/recomandari cu privire la imbunatatirea activitatii ANRM. ANRM functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea prim-ministrului, printr-un consilier de stat, fiind autoritatea competenta abilitata sa aplice dispozitiile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Integral: https://ziare.com
Este foarte bine dacă guvernul PNL a copiat măsuri din programul Dragnea/PSD, care la rândul lui a copiat din programul Băsescu/PDL, care a copiat din Tăriceanu/PNL, care a copiat din PDSR/Năstase/Iliescu, până ajungem la PCR/Ceauşescu. Problemele nerezolvate sunt ale României Nu ştiu de ce guvernul PNL/Orban este criticat pentru faptul că în programul de relansare economică prezentat miercuri a copiat măsuri din programul Dragnea/PSD. Pentru că şi Dragnea a copiat din Cioloş, care a copiat din Ponta, care a copiat din Boc, care a copiat din Tăriceanu etc., până ajungem la PCR/Ceauşescu. Investiţia în canalul Siret-Bărăgan nu ţine de o guvernare sau alta, ci de o problemă de irigaţii a României. O bancă de dezvoltare vroia să facă şi Ceauşescu, deci se pare că avem nevoie. Problema autostrăzilor, a drumurilor expres, a spitalelor, a şcolilor, a grădiniţelor, a sălilor şi terenurilor de sport, a reţelei de gaze, a reţelei feroviare etc. este a României, nu a unui guvern anume. Nu pledăm întotdeauna pentru continuitate, pentru a nu lua lucrurile de la zero, ci de unde le-au lăsat ceilalţi care au fost la guvernare? Fiecare care a trecut pe la Palatul Victoria a făcut ce-a putut, cu resursele pe care le-a avut, cu competenţă sau incompetenţă, cu sau fără sprijin politic. Iliescu şi Năstase ne-au băgat în NATO şi Uniunea Europeană, Băsescu a trecut criza cu guvernarea Boc, Ponta şi Cioloş au ţinut anume echilibre macroeconomice, Dragnea a dat drumul la consum pentru că a avut bani, acum este rândul lui Orban să facă investiţii. Problema este că nimeni nu prea mai crede în aceste programe care dau bine în PDF/Powerpoint, dar care prea puţin se execută în realitate. Astăzi a fost rândul lui Orban/Iohannis să vină cu un plan de 100 de miliarde de euro, o cifră rotundă, pentru relansarea economică şi pentru revenirea cât mai rapidă a economiei şi a businessului din această criză. Dacă s-ar face măcat o treime din acest plan în următorii 10 ani, ar fi o realizare foarte mare pentru România. Planul economic prezentat de premierul Orban şi girat de preşedintele Iohannis nu are însă o cuantificare clară în indicatorii macroeconomici la care putem să ne raportăm. Singura menţiune este că la nivelul anului 2025 vom fi la 87% din PIB/locuitor la partitatea puterii de cumpărare din media UE 27. Dacă România ar fi avut o tradiţie bună în execuţia programelor economice prezentate, investitorii ar sta la coadă ca să finanţeze aceste proiecte sau ca să facă investiţii. Certitudinea acestui moment este că investiţiile private sunt în stand-by, bugetul încearcă să stopeze hemoragia adusă de această criză, agenţiile de rating mai aşteaptă două luni să vadă ce face guvernul Orban cu pensiile înainte de a menţine ratingul sau a ne retrograda, băncile nu prea mai vor să dea credite fără garanţii ale statului, multe pieţe sunt blocate în aşteptarea unei măsuri guvernamentale (premierul Orban spune că în maximum o lună de zile toate aceste măsuri economice vor fi însoţite de acte normative care să le pună în aplicare), iar partidele se pregătesc de alegeri. Realitatea este că, deşi liberalii sunt la putere, nimeni nu s-a atins de cei 1,2 milioane de angajaţi de la stat, în timp ce sectorul privat îşi numără pierderile zi de zi. Programul prezentat de PNL pune mai mult accent pe stat decât pe sectorul privat, ceea ce ar fi o contradicţie în ideologie. De-ar fi asta ultima problemă. Integral: https://www.zf.ro
Analiza: Cand stimulentele se vor termina, impactul asupra pietelor si ocuparii fortei de munca va fi negativ Impactul asupra pietelor si ocuparii fortei de munca va fi negativ atunci cand stimulentele se vor termina, iar pachetele de salvare si subventiile, cheltuielile guvernamentale din multe tari vor reprezenta peste 50% din PIB, prin imprumuturi directe si indirecte, arata o analiza realizata de Saxo Bank. “Marea ironie este ca, desi Covid-19 are un impact enorm, uman si economic, riscul si mai mare este reactia noastra la criza. In cel mai bun caz, suspendam economiile de piata, in cel mai rau caz le inlocuim cu capitalismul de stat. Acest model nu poate castiga niciodata, intrucat pietele deschise sunt necesare pentru a favoriza cel mai bine descoperirea preturilor, alocarea bunurilor, inovatia si chiar democratia”, se mentioneaza in analiza bancii. Potrivit analistilor Saxo Bank, politicile monetare de sustinere ca raspuns la criza au apropiat institutiile fiscale si cele monetare si stimulentele totale pentru a lupta impotriva celei mai mari contractii economice din anii 1930 si au incurajat speculatiile. “Tranzitia catre o economie globala mai localizata va crea o cale incerta pentru multe companii si, prin urmare, strategia veche si buna de a investi in companii de inalta calitate, cu mijloace financiare scazute este, de asemenea, atractiva in viziunea noastra”, mai arata analiza. Potrivit Saxo Bank, anumite sectoare ale economiei, cum ar fi transformarea ecologica, “vor continua, de asemenea, sa aiba rezultate bune, deoarece modelul economic actual este o pacoste neta asupra mediului.” “Alte industrii, cum ar fi asistenta medicala, robotica si imprimarea 3D vor obtine, de asemenea, un impuls din politicile de autonomie si din productia orientata catre cadrul intern in lumea dezvoltata. Companiile cu o prezenta digitala puternica si un model de afaceri digital se vor descurca, de asemenea, foarte bine. Cu toate acestea, date fiind evaluarile extreme in randul unor companii online, investitorii ar trebui sa fie precauti la ‘bula actiunilor “, potrivit analizei. Potrivit bancii, perspectiva cererii de titei ramane in continuare pusa in dificultate de pandemia Covid-19 care inca nu este sub control. “Desi OPEC + a depus un efort enorm pentru a sprijini piata globala prin reduceri record ale productiei si conformitate ridicata, potentialul ca titeiul sa recupereze din teren va fi limitat in a doua jumatate a anului 2020. (…) Restrictiile de calatorie transfrontaliera pe cale terestra si aeriana raman in vigoare in intreaga lume, si avand in vedere ca e putin probabil ca milioane de lucratori sa isi recupereze locul de munca curand, orice redresare a cererii de petrol se poate dovedi mai lenta decat se estimase. Chiar si in aceasta faza incipienta, unii incep sa speculeze daca cererea globala a atins un maxim in 2019 de unde va incepe sa scada pe masura ce modul in care oamenii si tarile se comporta si interactioneaza intre ele se schimba.”, sustin analistii Saxo Bank. Potrivit bancii, un al doilea val nu va genera inca un soc al cererii similar cu cel observat in aprilie. “Majoritatea tarilor vor opta in schimb sa mentina cat mai mult din economia lor deschisa, avand in vedere ca declinul economic va fi si mai grav. Prabusirea din aprilie, insa, inca evidentiaza capacitatea petrolului de a rata tinta. Desi ne asteptam ca pretul titeiului Brent sa revina la un interval cuprins intre 50 si 60$/b la sfarsitul anului 2020 sau la inceputul anului 2021, perspectiva pe termen scurt indica o consolidare, pretul ramanand in cea mai mare parte a celui de-al treilea trimestru in intervalul 35$/b – 45$/b”, mai sustin analistii Saxo Bank. Analiza mai arata ca pandemia generata de coronavirus a evidentiat supra-dependenta Europei fata de Asia, in special de China si de India, pentru producerea de echipamente si dispozitive medicale, precum si de substantele active cheie ale medicamentelor utilizate frecvent. Astfel, pentru a redobandi autonomia, Europa trebuie sa adopte o abordare coordonata pentru a crea economii de scara si pentru a reduce, pe cat posibil, costurile inerente asociate cu relocarea lanturilor valorice. Integral: https://ziare.com
16 banci europene vor crea un sistem european de plati disponibil din 2022 Un numar de saisprezece banci din Germania, Franta si alte trei state din zona euro au anuntat ca vor crea un sistem de plati “cu adevarat european”, care fi disponibil in 2022, pentru a digitaliza complet regiunea unde jumatate din plati au loc inca in numerar, transmite Reuters. Autoritatile din Uniunea Europeana si bancile centrale au dorit de mult timp crearea unui sistem local care sa concureze Mastercard si Visa, care sunt din Statele Unite, si mai recent giganti ai tehnologiei precum Alipay si Google. Dar acest lucru nu s-a intamplat, chiar daca platile in timp real au fost posibile in zona euro inca din 2017. Joi, Banca Centrala Europeana (BCE) a salutat decizia bancilor de a lansa sistemul european de plati unificat pana in 2022, dupa ce a pledat ani la rand pentru o solutie bazata pe industria bancara locala pentru a concura cu companii precum Mastercard si Visa. “Acesta are ca scop consolidarea Europei, pentru a o face mai independenta si mai robusta”, a declarat Thierry Laborde, director operational adjunct al bancii franceze BNP Paribas, care face parte din proiect…..Asa-numita Initiativa Europeana pentru Plati isi propune sa devina un nou mijloc de plata standard, oferind un card pentru consumatorii si comerciantii cu amanuntul din intreaga Europa, se arata intr-un comunicat al celor 16 banci. Acesta va acoperi toate tipurile de tranzactii, inclusiv platile in magazine, online, retragerea de numerar si “peer-to-peer”, in plus fata de solutiile de plata internationale existente. Bancile care s-au inscris deja includ BBVA, BNP Paribas, Commerzbank, Deutsche Bank, Santander, ING, UniCredit si Societe Generale. In saptamanile urmatoare, proiectul va infiinta o companie interimara la Bruxelles, fiind invitati sa participe si alti furnizori de servicii de plata. Se preconizeaza ca sistemul de plati va deveni operational in 2022. “Obiectivul inisiativei este de a oferi o solutie de plata digitala care sa poate fi utilizata oriunde in Europa si care sa poata inlocui peisajul fragmentat care exista in prezent. Criza Covid-19 a subliniat necesitatea unei solutii europene de plata digitala unificata”, se arata in declaratia bancilor. Integral: https://ziare.com
Ambasadorul Germaniei în România, despre problema sezonierilor români: Mă simt ruşinat de deficienţele cu care ne-am confruntat. Am învătat multe lecţii …. „Mă simt ruşinat de deficenţele cu care ne-am confruntat din cauza lipsei de pregătire pentru această situaţie de criză. Aş vrea să-mi exprim simatia pentru victimele române din Germania. De-a lungul anilor a fost o relaţie de încredere între lucrătorii sezonieri şi fermieri. Şe cunoşteau şi se sunau atunci când începea sezonul de muncă. Şi nu e un program guvernamental. Probabil că am subestimat situaţia la care se va ajunge. Începuse deja cu imaginile de la aeroportul din Cluj. În anii trecuţi, muncitorii veniseră cu autobuzul, la ore diferite. Aici nu a fost organizat într-un mod coordonat şi am avut o problemă”, a declarat ambasadorul Cord Meier-Klodt. Acesta din urmă a amintit apoi despre vizita ministurlui Muncii Violeta Alexandru în Germania precum şi de discuţiile între cancelarul german şi premierul Ludovic Orban şi a explicat că unul dintre obiective a fost aducerea în atenţia întregii Uniuni Europene situaţia muncitorilor sezonieri. „Muncitorii sezonieri nu sunt doar în Germania iar aceştia trebuie protejaţi atât din punct de vedere al sănătăţii, al securităţii, al condiţiilor de muncă, al salaiilor şi aşa mai departe. Dacă îmi este permis să spun, cu respect pentru victime, dacă un sistem ami bun iese din asta, va rezulta ceva bun în locul a ceva neplăcut”, a adăugat ambasadorul Cord Meier-Klodt. De cealaltă parte, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a explicat că autorităţile române au căutat să discute cu toate părţile implicate în a rezolva problema sezonierilor din Germania. „Aceasta este o responsabilitate comună pentru toate statele mebre şi instituţiile UE. Din această criză am învăţat multe lecţii. Am descoperit că există categorii vulnerabile de muncitori care au nevoie de protecţie atât la nivel naţional cât şi european. Am discutat despre această probleme cu autorităţile germane, ne-am intersectat cu fermele, cu sindicatele fermierilor, am discutat cu aproape toate autorităţile, guvernamentale, publice şi private în privinţa abordării acestei situaţii”, a explicat Bogdan Aurescu. Integral: https://adevarul.ro
10 lucruri despre noile uniforme ale şoferilor STB • Din cauza căldurii, cei mai mulţi au renunţat la uniforme din prima zi şi şi-au desenat nasturi pe burtă; • Nu vor avea doar uniforme, ci şi grade. De exemplu, autobuzul 133 va fi condus de un Obersturmbannführer; • Pe lângă cele obişnuite, şoferii vor primi şi uniforme de Aviaţie şi Marină, în caz că autobuzul zboară de pe carosabil şi plonjează în Dâmboviţa; • În plus, şoferii de troleibuz vor avea uniforme de pompieri; • Nu în ultimul rând, vatmanii vor primi uniforme de valet, că oricum e treaba lor să parcheze BMW-urile altora; • Şoferii STB vor avea în dotare şi pistoale, ca să-i pună la respect pe călătorii care se plâng de căldură; • Nu mai ai voie să-i spui şoferului “boss”, ci “Hugo Boss”;….. • Pentru că un şofer avea nevoie să-i fie scurtate mânecile, Gabi Firea a înfiinţat Compania Municipală de Croitorie, cu 7.000 de angajaţi. Integral: https://www.timesnewroman.ro
4th of July: Independence Day “One nation under God, indivisible, with liberty and Justice for all.”
CCR explică de ce carantina și autoizolarea sunt neconstituționale. Pacienții se pot adresa justiției …. În motivarea CCR, judecătorii spun că internarea obligatorie limitează drepturi fundamentale cum sunt liberă circulaţie sau dreptul la viaţa de familie şi privată. Curtea reţine că, în lumina dispoziţiilor art.5 din CEDO, detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă reprezintă o privare de libertate şi mai spune că oamenii pot ataca în instanţă detenţia de ordin medical. În document, magistraţii mai susţin că ministrul Sănătăţii a completat condiţiile de internare fapt ce a generat reguli cu ” caracter imprevizibil, incert şi dificil de anticipat. Motivarea CCR Concret, CCR a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. Conform CCR, dispoziţiile celor două articole atribuie ministrului Sănătăţii competenţa instituirii carantinei şi a internării obligatorii în vederea prevenirii răspândirii unor boli contagioase, măsuri care implică restrângerea unor drepturi fundamentale, fără a fi stabilite, la nivelul legislaţiei primare, condiţiile, procedura şi limitele în care autorităţile administrative pot acţiona în sensul restrângerii acestor drepturi, respectiv garanţiile care protejează cetăţenii de o eventuală aplicare ilegală, discreţionară sau abuzivă a acestor măsuri. CCR a stabilit că sunt neconstituţionale dispoziţiile art 25 alin (2) teza II din Legea nr. 95/2006, care conferă ministrul Sănătăţii competenţa de a stabili bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii. În acest caz, Curtea observă că aceste dispoziţii se referă în mod expres la măsurile care privesc obligarea persoanelor care au fost diagnosticate cu unele boli transmisibile să declare acest diagnostic, să urmeze tratament sau să fie internate, chiar şi fără consimţământul lor, scrie Agerpres. În opinia CCR, dispoziţiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.95/2006 au un caracter lacunar şi dau în sarcina ministrului Sănătăţii complinirea omisiunilor legislative evidente în materia reglementată, prin emiterea de ordine….. Curtea reţine că, în lumina dispoziţiilor art.5 din CEDO, detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă reprezintă o privare de libertate ce poate fi acceptată în cadrul unei societăţi în vederea asigurării sănătăţii şi securităţii publice, dar care este permisă doar cu îndeplinirea condiţiilor şi a procedurii stabilite prin lege, fiind exclus arbitrariul. De asemenea, orice persoană trebuie să se bucure de posibilitatea contestării în justiţie a măsurii detenţiei de ordin medical social într-un termen scurt, astfel încât, în cazul constatării nelegalităţii măsurii dispuse, să poată fi eliberată. Altfel spus, persoana căreia i se aplică măsura detenţiei de ordin social medical trebuie să beneficieze de un drept de acces la justiţie efectiv, care să asigure judecarea într-un termen rapid a acţiunii şi să dispună eliberarea persoanei deţinute nelegal. Integral:
Banii firmei-paravan a bucătăresei din Giurgiu, care a vândut măști la suprapreț, au venit din Abu Dhabi, sub steagul “cooperării” anunțate de Orban și de prințul Emiratelor! …..De trei luni, oamenii de afaceri Cătălin Hideg și Cristi Burci veghează realizarea fabricii de medii de cultură, stând în Abu Dhabi, după cum a povestit chiar Burci într-un dialog cu Libertatea. “Dar nu mă ridicați atât de sus, că m-ar fi onorat să discute despre investiția noastră prințul MBZ și premierul Orban, însă nu e cazul”, a spus Burci. Cert e că, folosind o parte din cele 10 milioane de euro plătite de emiri pentru fabrica realizată în mai puțin de 100 de zile, “Sanimed a cumpărat măștile pentru personalul din spitale noastre, în loc ca statul român să dea avansul”, a explicat Gloria Rusu. Ea e mâna dreaptă a lui Hideg și femeia care a întocmit documentele ambelor afaceri: din Abu Dhabi și din Giurgiu. Banii din Abu Dhabi s-au făcut apoi bani românești, scoși din bugetul IGSU la suprapreț, după cum arată calculele de piață și așa cum neagă ferm cei de la Sanimed și partenerul lor aflat acum în Emirate. Acum câteva zile, Curtea de Conturi a anunțat procurorii, căci au descoperit că, la cererea lui Raed Arafat, Armata a plătit 8 curse aeriene speciale pentru Sanimed, în valoare de 149.000 de euro, deși prin contract transportul era treaba firmei. “Măriți prețurile!”. Așa sună ordinele nervoase din aceste zile, transmise pe linia Abu Dhabi – București de la patronul Cătălin Hideg către omul său de încredere, Gloria Rusu. … “Domnul Hideg are mari probleme de comunicare, dar face lucruri minunate”, spune Gloria Rusu, care n-are de gând să-l asculte pe șef. Femeia așteaptă să treacă focul. Absolventul Academiei SRI s-a supărat pe statul român Proprietar al firmei Sanimed, Hideg e iritat după ce presa, Antifrauda, DNA și Curtea de Conturi au început să se intereseze de importurile din pandemie ale firmelor controlate de el. …. Firma S.C. Romwine&Cofee S.R.L. avusese în 2019 o cifră de afaceri de 9.800 de euro și presa s-a întrebat cum de o companie necunoscută pune mâna pe o afacere de importanță strategică. După ce firma Sanimed și-a asumat contractul, Hotnews a dezvăluit cine e Cătălin Hideg. Libertatea a scris că prețurile măștilor aduse de Romwine – Sanimed sunt de trei ori mai mari decât cele ale competiției. Iar Recorder a vizitat sediul Romwine, într-o casă țărănească din județul Giurgiu, locuința unei bucătărese. Era doar paravanul, căci, spre deosebire de firma bucătăresei, Sanimed e chiar o companie, are afaceri de 5 milioane de euro pe an. Integral:
Numita in Consiliul Legislativ, judecatorul Mariana Mot se pensioneaza din magistratura. Fostul secretar de stat din timpul lui Toader va cumula pensia si salariul Judecatorul Mariana Mot de la Curtea de Apel Craiova si-a depus la Consiliul Superior al Magistraturii cererea de eliberare din functie prin pensionare, dupa ce Parlamentul a numit-o in functia de sefa a Sectiei de drept public din cadrul Consiliului Legislativ. Solicitarea Marianei Mot urmeaza sa fie luata in discutie in sedinta de joi a Sectiei pentru judecatori a
Tribunalul Constanța a anulat contractul de vânzare a Palatului Reginei Maria din Mamaia. Ministerul Culturii a deschis acțiunea în urma anchetelor Info Sud-Est/ Decizia nu este definitivă Tribunalul Constanța
Cătălin Predoiu: Continuăm să ne facem că nu auzim strigătul după o reală răspundere a magistraților, disciplinară și materială? Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, se pronunță în favoarea unei „răspunderi reale a magistraților, deopotrivă disciplinară și materială” și critică aparatul stufos de conducere a Justiției din România, unde funcționează practic trei „ministere” ale justiției, „cu aproape 1.000 de oameni, cu cheltuielile și logistica aferente”. „Și pentru că veni vorba de cetățeni, continuăm să ne facem că nu auzim strigătul după o reală răspundere a magistraților, deopotrivă disciplinară și materială?”, s-a întrebat ministrul, într-un discurs susținut la webinarul „Justiția azi-între probleme vechi și provocări noi”, organizat de Revista Română de Drept Privat în data de 1 iulie. „Rămânem cu „reforma” penibilă operată în 2017-2019, care face din Ministerul de Finanțe o „primadonă” fără voce în acest concert și, în fapt, cu un iluzoriu sistem de răspundere? Lăsăm Inspecția Judiciară să joace în continuare piese de culise, la o simplă tastă pe telefonul președintelui CSM, oricare ar fi el, sau o regândim în cheia unei adevărate independențe față de CSM, bineînțeles și față de Ministerul Justiției?”, s-a mai întrebat ministrul. Discursul conține o serie de întrebări legate de reformele care ar trebui promovate, în opinia sa, în Justiție și de anunțul unei viitoare dezbateri publice, cu soluțiile propuse de minister și la care corpul magistraților va fi invitat să își prezinte punctul de vedere. Cele „trei ministere” Cătălin Predoiu critică arhitectura stufoasă de conducere a lumii justiției și se întreabă, din nou, dacă nu cumva „e cam mult la vârf”. „Dacă vorbim de arhitectură instituțională, avem curajul să recunoaștem că astăzi funcționează practic trei „ministere” ale justiției, cel cu acest nume, Ministerul Public și CSM, trei instituții care se ocupă de bunul mers al justiției, trei instituții care își împart puteri, atribuții, bugete și sunt echipate cumulat cu aproape 1.000 de oameni, cu cheltuielile și logistica aferente, având rezultate de care cetățenii încă se plâng?!”, a spus el, într-un comunicat publicat joi de ministerul Justiției. Iar în cele „trei ministere” se află aproximativ 1.000 de oameni, cu „15-20 de responsabili de vârf, toți cu statut de demnitari, chiar și membrii magistrați ai CSM (sic!), care se ocupă de gestionarea muncii a aproximativ 6.936 de oameni (judecători și procurori)”. „Nu e cam mult la vârf?! În economie, o companie cu 5-10.000 de angajați are un consiliu de conducere format din nu mai mult de 5-10 oameni”, a continuat Predoiu, care a notat și o „coincidență aproximativă” între numărul posturilor vacante din sistem – circa 1.000 de magistrați – și angajații din cele trei instituții. Integral:
România, trimisă de Comisia Europeană în fața Curții de Justiție pentru că nu a luat măsuri pentru protecția mărcilor / CE cere sancțiuni financiare Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții de Justiție, solicitând sancțiuni financiare, pe motiv că nu a comunicat măsurile de transpunere în legislația națională a Directivei privind mărcile. România este singurul stat membru care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a directivei din 2015, potrivit Comisiei Europene. Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislația națională până la 14 ianuarie 2019. României i s-a transmis un aviz motivat, iar aceasta a avut la dispoziție un termen pentru a răspunde. Totuși, în pofida faptului că i s-a acordat o prelungire a termenului de răspuns la avizul motivat, România nu a comunicat măsurile de transpunere. Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la acest caz, a anunțat joi CE. Conform CE, Directiva din 2015 privind mărcile constituie un pas important în modernizarea și armonizarea în continuare a legislației UE privind mărcile. Integral:
Şantierul Centurii Capitalei, centru de relaxare pentru muncitori. Lucrările sunt întârziate După ani de așteptare în aglomerație pentru șoferi s-au reluat lucrările la Centura Capitalei, însă muncitorii nu au prins deocamdată viteză. Miercuri, pe unul dintre cele mai așteptate tronsoane, am găsit doar câțiva, care mai mult se odihneau. Nici în celelalte puncte aglomerate nu este activitate, recunosc și reprezentanții Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, care spun că așa e la început, mai greu. Pe șantierul Centurii Capitalei, între DN2 și
DOCUMENTE | Firma care a câștigat licitația Ministerului Sănătății pentru 115 milioane de măști are declarații contradictorii în ofertă. Patronul firmei: „Am dat sute de mii în donații” Firma declarată câștigătoare a licitației lansate de Ministerul Sănătății, pentru 115 de milioane de măști, s-a angajat, în documentația depusă la dosar, că le livrează pe toate într-o săptămână. Din declarațiile producătorilor chinezi, anexate la același dosar, reiese însă că aceștia nu pot livra decât 67 de milioane de măști pe săptămână. Libertatea a intrat în posesia unor documente din oferta depusă de firma câștigătoare, din care reiese că Naguma Medical Supply SRL s-a angajat să livreze întreaga cantitate, de 115 milioane de măști, în numai 7 zile – fără ca actele depuse la dosar să dovedească însă același lucru. …. Este o nuanță importantă pentru că, într-un comunicat de presă dat publicității la 26 iunie, firma admitea că nu are în prezent în stoc niciuna dintre măștile cu specificațiile cerute de Ministerul Sănătății. “Naguma nu are în prezent în România nicio mască medicală cu 3 pliuri de tip II pentru a fi livrată către Ministerul Sănătății, iar orice afirmații contrare făcute de politicieni sau de alte persoane conform cărora avem un stoc imens sunt false”, se arată în comunicatul firmei. În ciuda neconcordanțelor din dosar, firma a fost desemnată câștigătoarea licitației, însă procedura a fost contestată azi de firma Best Achizitii SRL. …. Informațiile sunt preluate din declarațiile producătorilor chinezi, depuse de Naguma Medical Supply la dosarul înaintat Ministerului Sănătății. Practic, cei trei producători se angajează să producă, în termen de o săptămână, cumulat, 67 de milioane de măști – cu 48 de milioane de măști mai puține decât cantitatea totală cerută de minister a fi livrată în termen de 7 zile. Integral:
Probele ignorate de magistratul care i-a achitat pe ofiterii de Securitate, Parvulescu si Hodis, judecati pentru moartea inginerului Gheorghe Ursu Inalta Curte reia joi procesul in care fostii ofiteri de Securitate Marin Parvulescu si Vasile Hodis sunt judecati pentru
Deputatul USR Drula critica dur planul Orban de relansare a economiei:
USR-PLUS și PNL fac jocul PSD la locale Prezentarea publică a candidaților USR-PLUS la primăriile de sectoare este o lovitură nu tocmai onestă dată de această alianță negocierilor cu PNL. În condițiile în care PNL anunțase public că își va prezenta candidații pe 10 iulie, USR-PLUS a lovit preventiv și a venit cu propria echipă „aleasă democratic”, anihilând practic negocierile care ar fi putut avea loc în această perioadă. Nu-i vorbă, că nici PNL nu manifestă un entuziasm prea mare în privința acestor negocieri, dar pasul decisiv l-a făcut Alianța 2020. În aceste condiții, formula „dreptei unite” nu va funcționa, de fapt, decât în cazul alegerii primarului general al Bucureștiului, unde atât PNL, cât și USR-PLUS îl susțin pe Nicușor Dan. În rest, atât la București, cât și în țară vom avea un război deschis între cele două formațiuni, război de care va profita PSD. Alegerile locale se țin într-un singur tur de scrutin și oriunde va avea loc o confruntare mai strânsă între candidații celor trei partide care se pretind de centru-dreapta, acolo șansele candidaților PSD vor crește. Unde pesediștii sunt deja în funcție, și-au asigurat deja un nou mandat fără luptă. De exemplu, la sectorul 3, USR-PLUS a nominalizat-o pe Ana Maria Ciceală, politician USR care a făcut o figură onorabilă în Consiliul General și care trebuie să fi făcut ceva bun dacă a ajuns ținta tandemului Firea-Antena 3. Ei bine, doamna Ciceală nu are nicio șansă să câștige în fața lui Robert Negoiță dacă PNL își nominalizează propriul candidat, ceea ce, de-acum, este obligat să facă pe 10 iulie. Fără sondaje publice, suntem obligați să speculăm, dar cred că este o apreciere rezonabilă să spunem că oricât de bine ar sta USR-PLUS în București, Negoiță are mandatul asigurat de confruntarea USR-PNL, repet, fără să facă vreun efort. Această situație se va repeta în toată țara. Pentru a preveni un deznodământ previzibil, cele trei partide ar fi putut negocia, pornind de la modelul Nicușor Dan, o alianță la nivel național. USR-PLUS ar fi venit cu o zestre consistentă de voturi în orașele medii și mari (deși, în absența voturilor studențești, aceasta este diminuată), iar PNL ar fi venit cu oameni aflați deja în funcție și cu structuri teritoriale mai bine organizate și mai ușor de mobilizat. Această prezumtivă alianță la locale ar fi putut reprezenta baza pe care să se constituie alianța la alegerile generale și viitoarea coaliție de guvernământ. Din cauza neîncrederii reciproce și, adesea, a conflictelor la nivel local, această alianță nu se va realiza nici la locale, nici la generale, în pofida retoricii lui Dan Barna privind faptul că ar fi „condamnați să meargă împreună”. Responsabilitățile și culpele sunt ușor de alocat. Bunăoară, PNL preferă de foarte multe ori înțelegerile locale cu PSD în locul unei alianțe cu USR-PLUS, iar uneori face nominalizări de-a dreptul scandaloase, cum este cazul lui Andrei Chirica la Iași. De cealaltă parte, luptele interne și concentrarea asupra unor mize meschine fac ca USR-PLUS să nominalizeze candidați șterși, fără notorietate și ineligibili, doar pentru a propune pe cineva. Toate acestea sunt consecința lipsei oricărei abordări strategice a alegerilor și a acțiunii politice în general. Nu există niciun „mare plan” de preluare și gestionare a puterii după opt ani de dominație PSD, nici la nivel local, nici la nivel central. Nu există principii comune, strategii și tactici politice care se fie subordonate unor proiecte de reformă atât în administrația locală, cât și în cea centrală sau unui program legislativ de dezetatizare, debirocratizare, transparență și consolidarea domniei legii, lucruri pe care orice formațiune care se pretinde „de dreapta” ar trebui să le susțină. Integral:
Câți dintre pacienții cu COVID-19 rămân cu
10 mituri și conspirații despre Covid-19 demontate de un medic infecționist Teodora Iacob (36 de ani) e medic specialist la Secția clinică boli infecțioase II din Cluj. Tratează pacienți Covid de la sfârșitul lui februarie. Lucrează în linia întâi, ba chiar a pătruns mult în teritoriul inamic: muncă în trei schimburi, cu patru gărzi pe lună de aproape 120 de zile. Spune că îi ține minte pe toți oamenii pe care i-a îngrijit: evoluția bolii, complicațiile, reacțiile lor la externare….. „În general, sunt boli acute. Pacientul vine prăbușit, cu febră, cu tuse, cu manifestări digestive. După câteva zile de tratament, pleacă pe picioarele lui”, spune medicul. O a doua provocare ar fi lupta cu lumea invizibilă a microorganismelor: virusuri, fungi, paraziți, bacterii. „Te lupți cu ceva ce nu vezi, o lume ultramicrosopică. De multe ori, inteligența microorganismelor depășește sistemele noastre de tratament. Încercăm să venim cu soluții subversive, să le păcălim să nu se mai lege de receptor. Dar întotdeauna găsesc un mecanism adaptativ și reușesc să ne șunteze, să ne ocolească. E o luptă care nu se va încheia niciodată. Această pandemie a resetat toată medicina cu care am fost obișnuiți până acum”, spune Teodora Iacob….. În prezent, în clinica în care lucrează Teodora Iacob sunt aproape la fel de mulți pacienți Covid ca în luna de vârf a epidemiei, în condițiile în care spitalele de suport își retrag sprijinul. Am rugat-o să analizeze câteva dintre conspirațiile pandemiei, subiectele pe care le-am dezbătut aprins pe rețele de socializare, mai mult sau mai puțin conștienți de gravitatea situației din spitale. Am început cu începutul. Virusul nu există.Adică eu m-am ocupat exclusiv în aceste luni de ceva ce nu există? Asta a trezit în mine cele mai puternice sentimente de tristețe și de nervi din ăia sănătoși. Cu atât mai mult cu cât vedeam test după test PCR, adică acel fragmențel de virus pe care-l evidențiezi în cel mai valid mod care există pe planeta asta – reacție de polimerizare în lanț. Vedeai că omul pe care-l tratezi prezintă acel fragmențel de virus și, mai mult de atât, e simptomatic sau chiar grav simptomatic. În același timp, erau și sunt oameni care puneau la îndoială existența virusului. Atât de mare era frustrarea, încât efectiv ajungeai la un moment dat să te gândești: oare prin ce ar trebui să treacă un om ca să-ți validezi meseria și medicina pe care o aplici?… Din punctul de vedere al afectării categoriilor de vârstă, în rândul tinerilor au fost forme mai ușoare decât în cazul gripei porcine. Am trecut și prin epidemia de gripă porcină și am lucrat exact pe secția unde erau izolați acești pacienți, în 2009. Existau mulți pacienți tineri care aveau o evoluție mai puțin favorabilă și cazuri soldate cu deces, tineri de 26, 27, 28 de ani, fără comorbidități evidente la momentul decesului. Asta în cazul coronavirusului nu s-a prea întâmplat. Mai degrabă a fost afectată populația cu multe comorbidități și vârstnicii. Dar chiar și așa, numărul deceselor și evoluția asta ondulantă și fulminantă e una care pe noi ne-a marcat. Să vii să zici că virusul ăsta nu e atât de agresiv?! În momentul în care ai și 10 decese într-o clinică, într-o săptămână, e o statistică dureroasă. Orice deces contează, de fapt….. Pot să confirm și din perspectiva doctoratului meu. Am lucrat la un studiu doi ani, la care s-a mai adăugat un an și jumătate până la publicare. Acum, cum apare cineva cu un studiu pe 30 de pacienți, în trei zile se publică – înainte trebuia să ai un studiu cu cel puțin 300 de pacienți ca să poți să emiți o teorie. Lucrurile se petrec cu o asemenea viteză, atât de nou este totul, încât lumea se grăbește să arate ce s-a întâmplat în unitatea lui sanitară. Dar, până n-o să treacă acea perioadă de timp, care înainte exista și exista cu un scop, să vezi care-i evoluția de fapt, nu aș putea să validez foarte multe din teoriile care există în acest moment. Și un vaccin trebuie să treacă prin mai multe faze până a putea fi administrat la oameni. După ce e administrat la oameni trebuie văzut care e perioada de timp în care ar putea să apară anticorpi care să fie protectivi. Apoi care e durata pentru care oferă protecție acel vaccin? De asta spun că încă înotăm în ape tulburi și suntem pe nisipuri mișcătoare. Un orizont de așteptare rezonabil ar fi de un an și jumătate, doi ani. Asta ar putea fi cea mai scurtă perioadă în care ar putea să apară un vaccin…..Eu văd copii cum mor de rujeolă, copii care ar fi putut fi salvați prin vaccinare. Toate miturile cu autismul, cu mercurul, toate au fost spulberate. S-a demitizat totul, sunt niște aberații. Cercetarea la nivel global a ajuns la un asemenea nivel încât nu permite greșeli de genul acesta .Integral:
Un nou simptom al coronavirusului, care afecteaza copiii, documentat de specialisti Doua studii americane publicate luni furnizeaza o descriere mai documentata decat cele anterioare in privinta simptomelor misterioasei maladii asociate cu noul
Deputații au respins proiectul USR de desființare a Secției
Unanimitate in Camera Deputatilor: Persoanele condamnate pentru spaga si trafic de influenta nu beneficiaza de pensie de serviciu Camera Deputatilor a adoptat, marti, in unanimitate, proiectul de
Oana Bizgan, proiect de lege votat in Parlament: “Pradatorii sexuali nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare” Oana Bizgan a anuntat ca propunerea legislativa care prevede cresterea pedepselor minime in cazurile de infractiune sexuala a primit votul final in Camera Deputatilor si inainteaza catre promulgare si ca acestia nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare. In plus, sustine Oana Bizgan, legea presupune marirea pedepselor minime pentru o serie de
Proiectul PNL privind achizitiile publice, aprobat de Camera Deputatilor. Florin Roman: “Daca aceasta lege functiona in urma cu cativa ani, tepe precum Tel Drum nu ar mai fi fost posibile” Camera Deputatilor a adoptat, marti, o propunere legislativa privind excluderea din procedura achizitiilor publice a oricarui operator economic, organizat ca societate pe actiuni, al carui capital social este reprezentat prin actiuni la purtator, care nu face dovada identitatii beneficiarilor reali ai acestora. Florin Roman sustine ca daca aceasta lege functiona in urma cu cativa ani, “tepe precum Tel Drum nu ar mai fi fost posibile” “Parlamentul Romaniei a adoptat Legea Roman, prin care punem capat afacerilor dubioase de tip Tel Drum, folosite de
Criza sanitara a taiat adanc finantele personale. 60% dintre romani au venituri mai mici, 76% si-au limitat cheltuielile Efectele crizei sanitare in plan financiar se fac simtite in buzunarele romanilor, determinand schimbari importante si in ceea ce priveste alocarea resurselor. Aproape 60% dintre romani declara ca starea de urgenta din ultimele trei luni a avut un impact asupra finantelor personale, se arata intr-un studiu iVOX desfasurat la cererea
Sforarul de Dâmboviţa care duce măcelari la Tönnies ….. Clemens Tönnies, supranumit de presa germană „împăratul şniţelului”, se pozează cu ţarul de la Kremlin, îl laudă sau scuză pe Vladimir Putin în media germană, a acceptat fără nici o reţinere ca Schalke 04, echipa de fotbal din Bundesliga, al cărei preşedinte este, să poarte pe piept numele companiei Gazprom, compania de extracţie şi comerţ cu resurse energetice recunoscută în lumea largă drept braţul economic al serviciilor secrete ruseşti. Prietenul comun al celor doi se numeşte Gerhard Schröder. Fostul cancelar federal, ajuns om de casă al ţarului de la Kremlin, este oaspete permanent de onoare în loja vip a echipei minerilor din Gelsenkirchen prezidată acum chiar de Clemens Tönnies. Nu e de mirare că, la un astfel de anturaj, politicienii germani s-au făcut ani la rând că nu există nici o problemă în industria abatoarelor. Pe lângă fermele, păşunile şi abatoarele din Rusia, imperiul lui Tönnies, care – scria toamna trecută revista germană Manager Magazin – înregistra vânzări globale anuale de peste 6,5 miliarde de euro, se extinde şi în China sau Serbia. Afacerea de acasă, din Germania, nu mai creşte cu viteza cu care şi-ar dori Tönnies, aşa că pentru a ieşi pe profit şi în Europa, a cumpărat recent un concern rival danez, cu care a intrat pe pieţele din Marea Britanie şi Polonia. Şi, în ciuda cifrelor de afaceri imense, măcelăriile lui Tönnies îşi tratează muncitorii, aduşi de unde mâna de muncă este mai ieftină, sub standardele specifice pieţei germane. Nu este exclusiv vina concernului de măcelării dar, cum spunea într-o discuţie cu Deutsche Welle preotul catolic german Peter Kossen, unul dintre cei care au tras recent semnalul de alarmă în cazul Tönnies, este greu de înţeles de ce un om care câştigă atât de mulţi bani pune atât de puţin preţ pe condiţiile de muncă ale celor care-i aduc profitul. Cei mai mulţi vin din România. Şi, până când nu a izbucnit focarul de coronavirus în coloniile în care aceştia trăiesc, Clemens Tönnies nici nu a acceptat să discute despre condiţiile precare în care est-europenii trăiesc pentru a munci în abatoarele din estul landului federal Renania de Nord-Westfalia. „MGM e aici” Numai la abatorul din Rheda-Wiedenbrück se sacrifică săptămânal 150.000 de porci. La nivelul întregului concern sunt circa 20 de milioane anual. Mare parte din afacere este subcontractată. O reţea întreagă de firme care îşi intersectează domeniile de activitate şi acţionariatele, o încrengătură tot mai greu de controlat. Despre nereguli se vorbeşte de mult. Niciodată, însă, din partea lui Tönnies. În parcarea deasupra căreia o văcuţă, un viţel şi un porc de plastic şi neon se învârt 24 de ore din 24, jurnaliştii curioşi sunt, de douăzeci de ani, puşi pe fugă de angajaţii firmelor de pază, care nu permit indiscreţilor să se apropie de abator. Tăcerea este impusă şi angajaţilor, povesteşte unul dintre măcelarii români, într-o discuţie recentă cu Deutsche Welle. „Nu ştiţi nimic, nu cunoaşteţi limba, aţi venit să munciţi, nu vreţi probleme”. Muncitorii români au de ales: locuiesc în condiţii civilizate, dar fac naveta, prelungindu-şi şi mai mult ziua de lucru, care nu se termină niciodată la ora stabilită în contract, sau acceptă dormitoare comune în imediata vecinătate a fabricii. Grupul Tönnies spune că nu are idee despre aceste detalii, pentru că muncitorii sunt în subordinea subcontractorului. Primăria din Rheda-Wiedenbrück îl contrazice, notează publicaţia Kölner Stadt-Anzeiger: abatorul trebuie să raporteze adresa angajatului. Una dintre acestea este în orăşelul Schloss Holte-Stukenbrock, renumit în Westfalia de Est printr-un castel, care îi şi dă numele, şi un parc safari iubit de copiii din jurul Bielefeldului. Cam 30 de minute de drum cu microbuzele până la abator….. Contactaţi de Deutsche Welle, muncitorii români cazaţi acolo au fost reţinuţi în a comunica. Principalul motiv: „MGM e aici”. Când spun MGM, oamenii se referă la chiar patronul firmei. MGM este un anume Dumitru Miculescu, antreprenor român care a dezvoltat, într-un vechi bloc de birouri din Westfalia, un mic imperiu de firme – şapte, la număr: MGM, MTM, MDS, MDI, DMI, DAN, DAS. Un pic de afaceri imobiliare şi multe domenii care au legătură cu munca în abatoare, inclusiv plasarea forţei de muncă. Pare un antreprenor de succes. Unii spun că, de când cu problema epidemiologică, a fost văzut de câteva ori în preajma lui Tönnies. „Întâlniri pentru discuţii strict de afaceri. Nu suntem prieteni”, a comentat Tönnies. În fond, Miculescu nu îi poate livra decât câţiva mii de măcelari, prietenii lui Tönnies îi pun la picioare ţări întregi…… În Dâmboviţa, de unde vine Dumitru Miculescu, afacerile cu carne se învârt în jurul tuturor partidelor. Aici a făcut şi Miculescu avere. Mai pe muncă cinstită, mai pe lângă lege. A primit, într-un dosar de mită la Banca Carpatica, printr-o decizie penală a Curţii Supreme, o condamnare definitivă cu suspendare la un an şi şase luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor financiare şi fiscale. După o perioadă de timp, a solicitat şi a obţinut ştergerea numelui lui din portalurile oficiale ale justiţiei române, pe motiv că a obţinut în instanţă, la cerere, statutul de „persoană reabilitată”. Aceasta nu înseamnă, însă, că a fost absolvit de responsabilitatea faptelor comise şi de condamnarea primită. Integral:
Medicul Virgil Musta despre creșterea numărului de cazuri de coronavirus: Chiar dacă am avut experiențele unor țări unde oamenii mureau din cauză că nu mai aveau loc în spitale, tot nu e de ajuns pentru ca unii să înțeleagă Virgil Musta, medicul coordonator al Spitalului COVID din Timișoara, reamintește cele 3 măsuri simple care ne pot salva “pe noi și pe cei din jurul nostru”: să evităm locurile aglomerate, să purtăm masca în spațiile închise și să ne spălăm des mâinile. Medicul admite că “este plictisitor să vorbim despre acest subiect pe o perioadă atât de lungă, mai ales acum când după izolare oamenii își doresc libertate”. El este dezamăgit însă de faptul că “chiar dacă am avut la începutul pandemiei experiențele concrete ale Italiei, Spaniei și ale altor țări importante unde oamenii mureau din cauză că nu mai aveau loc în spitale, tot nu este de ajuns pentru ca unii să înțeleagă”. “Este o responsabilitate comună, atât a fiecăruia dintre noi, cât și a autorităților statului, pentru ca pandemia sa nu se extinda si să fie ținută sub control”, subliniază medicul timișorean. Medicul Virgil Musta este șef de secție la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, unde, la debutul epidemiei în România, se vindecaseră cei mai mulți pacienți români infectați cu coronavirus. Medicul timișorean a publicat un nou apel pe grupul online
Propaganda şi dizolvarea politicului în social Există vreo legătură între campania de propagandă înverşunată împotriva epidemiei de Sars-CoV2 şi creşterea numărului de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19? Pare o coincidenţă, dar odată cu relaxarea au proliferat şi zvonurile care neagă existenţa unei epidemii mortale şi acuză guvernul (subordonat influenţei unui aşa zis guvern mondial Bilderberg) de manipulare a opiniei publice în vederea instaurării unei noi ordini mondiale. Probabil relaxarea este principala cauză a creşterii cazurilor de infectare, dar zvonurile, credibilizate după o reţetă cunoscută, au contribuit la decredibilizarea măsurilor de distanţare fizică şi a gesturilor barieră. Situaţia nu este caracteristică doar Românei, dar ea pare să fie mult mai preocupantă la noi şi în alte state din Balcani, Europa Centrală şi de Est. În aceste state dinamica epidemiei, după o curbă descendentă, a redevenit ascendentă. Pentru moment, starea de fapt din această zonă a Europei este mult mai periculoasă decât în Vest. Scenariul manipulării care acuză guvernul de manipulare este mereu acelaşi şi urmează un patern deja analizat de multă vreme. În acelaşi timp, statistica este deformată şi transformată dintr-un instrument de analiză într-un argument împotriva periculozităţii epidemiei. Cifrele mici ale infectării şi mortalităţii sunt invocate ca argumente pentru a acuza manipularea guvernelor subordonate centrelor de comandă mondiale. Câtă vreme proporţia victimelor din timpul Gripei Spaniole (se vorbeşte de 100 de milioane de morţi în trei ani 1917 şi 1920) sau a Ciumei negre (50% din populaţia Europei între 1347 şi 1352) nu se regăsesc, totul este prezentat ca o înscenare. Iar dacă numărul şi dinamica creşte, atunci este negată evidenţa. Sunt 10 milioane de infectaţi şi 400.000 de decedaţi? Cifrele sunt exagerate şi, oricum, chiar dacă ar fi realiste, reprezintă prea puţin la nivelul celor 8 miliarde de locuitori ai planetei. Iar cei ce mor sunt în general bătrâni, deci dispensabili. Un întreg arsenal al vitalismului fascist – legionar la noi – este reutilizat pentru a acuza manipularea şi a justifica moartea!….Iar mass-media, iar mai nou reţelele sociale, sunt canalele obişnuite pentru transmiterea mesajelor de propagandă. Campaniile de propagandă nu se desfăşoară haotic, ci urmăresc un model de transmitere strategică pentru îndoctrinarea grupului ţintă. Aceasta începe cu o transmisie simplă a uni zvon care este deja cunoscut de public, dar rămăsese latent. În general, aceste mesaje conţin indicaţii despre cum se pot obţine mai multe informaţii, prin intermediul unui site web, a unor filme documentare, a unor emisiuni etc. Prin aceste strategii se realizează “iniţierea” indivizilor într-o teorie a conspiraţiei. Apoi se realizează consolidarea informaţiei printr-o serie de testimoniale, pentru ca, în final, să se realizeze îndoctrinarea. …. La elementele de bază cel care relatează adaugă de multe ori tot felul de ingrediente pe care le-a preluat din “teoriile” conspiraţiei – Bill Gates şi încercarea de a prelua controlul omenirii prin vaccinare şi inocularea unor cipuri, care reia vechea revelaţie a Marelui Conspirator şi formule ale Noii Ordini Mondiale, folosite de extrema dreaptă religioase acum trei decenii pentru a ataca modelul liberal de societate. Pentru propaganda anti-liberală de la Moscova, Ankara şi Beijing, trecând prin Budapesta şi Varşovia, nu a fost nevoie de elaborarea unui nou model, ci de reconvertirea celor deja existente şi adaptarea lor la era internetului. Ceea ce au în esenţă comun aceste tehnici de propagandă este exerciţiul de delegitimare a politicii şi reducerea acesteia la o simplă acţiune socială. Lipsită de autonomia sa, politica nu mai poate da direcţia şi societatea devine neguvernabilă. Integral:
Joaca de-a Covidul. Incompetență și minciună Sâmbătă spre prânz o angajată a Ministerului Sănătății se afla la volan când telefonul i-a semnalat primirea unui email. Așa începe povestea relatată de surse foarte bine informate din sistemul sanitar. Când a oprit la primul semafor, doamna a constatat că era vorba despre raportarea Covid pentru ziua anterioară, vineri, primita de la INSP. La următorul semafor i-a trimis e-mailul, mai departe, unei colege din minister ca să prelucreze datele pentru Grupul de Comunicare Strategică (GCS), continuă povestea. Datele din e-mail erau complete, de la toate laboratoarele, cu toate cele 12.236 de teste și ar fi fost greu să fie altfel cât timp, 
Mai multe ONG-uri de mediu atrag atentia asupra modificarilor Codului Silvic ce se dezbat luni in Parlament Mai multe organizatii de mediu avertizeaza ca modificarile legislative ce se dezbat, luni, la Camera Deputatilor
Fondul de relansare a economiei al UE trebuie sa fie sub forma de granturi, anunta economistul sef al FMI O parte substantiala din viitorul pachet de masuri avut in vedere de Uniunea Europeana, in ideea de a stimula relansarea economiei dupa pandemia de coronavirus, trebuie sa fie sub forma de granturi mai degraba decat sub forma de imprumuturi, a declarat economistul sef al Fondului Monetar International, Gita Gopinath, informeaza Reuters. “Altfel nu va promova revenirea economiei”, a spus Gita Gopinath pentru revista germana Der Spiegel. Liderii UE au convenit in luna aprilie sa puna la punct un fond de urgenta in ideea de a ajuta blocul comunitar sa isi revina din pandemia de coronavirus, insa detaliile finale nu au fost stabilite inca. Romania se situeaza printre statele care vor beneficia cel mai mult de fondurile alocate prin noul instrument de redresare, in valoare de pana la 750 de miliarde de euro, prezentat de Comisia Europeana. Executivul comunitar a alocat pentru Romania suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentand granturi. Pe langa granturi, statele membre UE vor beneficia si de imprumuturi. In cazul Romaniei, planul Comisiei prevede imprumuturi in valoare de 11,580 miliarde de euro astfel ca suma totala, granturi si imprumuturi, alocata tarii este de 31,206 miliarde de euro. Integral:
Dacă România elimină fabricanţii chinezi, cum va recupera prejudiciile? Marti, 16 iunie 2020, preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, într-o intervenţie publică, la digi24, atrăgea atenţia guvernului/parlamentului asupra faptului că şi anul acesta s-ar putea amâna licitaţia 5G dacă nu va fi transpus urgent în legislaţia naţională memorandumul România – SUA, pe care îl consideră important pentru securitatea reţelelor. Neliniştea preşedintelui ANCOM este justificată – să ne amintim că anul trecut licitaţia 5G a fost amânată pentru anul 2020 din acelaşi motiv – netranspunerea în legislaţia naţională a memorandumului România – SUA. Timpul presează – licitaţia 5G ar trebui precedată de lansarea în consultare publică a documentaţiei licitaţiei (trebuie neapărat modificată documentaţia, aceasta fiind elaborată anul trecut sub stresul OUG 117/2018, a lăcomiei guvernului şi completată cu ce lipseşte: securitatea reţelelor, ghişeul unic online aprobare infrastructură, operatorii de reţele virtuale, etc., consultarea putând dura câteva luni. Mai spunea preşedintele ANCOM că avem un partner strategic prin acest memorandum şi trebuie să ţinem seama de spusele acestuia, fără a preciza dacă acest partener va contribui la acoperirea prejudiciilor ce pot rezulta din aplicarea memorandumului. Pentru ca licitaţia să se ţină în acest an, documentaţia licitaţiei ar trebui lansată în consultare publică foarte repede – în lunile iunie sau iulie.
Nu, nu plătim prețul relaxării! Plătim prețul lipsei de educație Acum se vede, mai bine ca oricând, ce însemnă să funcționezi într-o țară cu un procent înfiorător de mare de analfabeți. De oameni care nu știu să scrie, dar care se consideră experți în politică mondială, în medicină sau cred că suntem conduși de reptilieni. Trăim într-o țară în care cuvântul “reguli” provoacă repulsie sau reacții fizice de genul “mă p… pe ele!” Că așa sunt smecherii! Se p… pe ele! Sunt șmecheri pentru că ei știu exact cum aduc rușii ploaia. Cum a negociat masoneria COVID-ul ăsta. Cum a fost ofertat unul (care îl știe pe unul, care a auzit de la unul, care era prieten cu unul) cu bani mulți să scrie ca a murit mă-sa mare de COVID. “An Romania e multe minciuni!” Plătim un psihic national de rahat……în care – pentru că nu-ți convin tie consecințele unei pandemii – alegi să crezi și să susții că nu există boala. Pentru că existența ei, te obligă la niste conditii si sacrificii. Iar românul nu este dispus sa accepte nimic . El s-a nascut liber. Liber să scuipe seminte. Liber să nu poarte mască atunci când este obligatorie. Liber să stea ciorchine la scara blocului. Liber să umble de nebun prin supermarketuri și să bălească peste lăzile de roșii, fără să cumpere una. Că doar nu și-o pierde timpul ăla cu o carte în mână! Liber să îmbolnăvească pe alții pentru ce el oricum nu este interesat decât de el! Plătim prețul individualismului, sărăciei, răutății, lipsei de civism Să moară mă-sa! Când timp nu e mama, nu contează. Ce dacă eu îmbolnăvesc pe altul? Ce mă interesează pe mine de altul? Eu urlu prin spitale când nu mă primesc două ore la Urgență pe motiv că mă doare ficatul de bautură, dar sunt fix în pix detașat de efortul uriaș al medicilor de a salva sute de oameni cu plămânii făcuți praf zilnic! Ce mă interesează pe mine de ei? D-aia îi plătesc! Pentru că știm bine… românul îi plătește pe toți! Pentru câteva milioane de lei vechi achitate anual pe taxe și impozite, toți, dar toți – de la premier la polițist, de la primar la medic – trebuie să îi spele lui picioarele! Plătim lăcomia. Lăcomia ălora făcuți patroni peste noapte. Aia care și-au dat oamenii afară în prima zi a crizei medicale. Ăia care nu concep, azi, ture mai scurte ca să poată purta si amarâta aia de vânzătoare masca tot timpul. Ăia care o pun pe ea să cumpere masca! Integral:
Mariana Moț, judecătorul politic Mai multe voci din magistratură susțin că judecătoarea Mariana Moț, fostul secretar de stat în ministerul Justiției în timpul lui Tudorel Toader, se află în incompatibilitate după ce a fost votată de Parlament în funcția de președinte al Secției de drept public din cadrul Consiliului Legislativ. Problema care se ridică este dacă aceasta avea dreptul, ca judecător în funcție, să meargă în Parlament pentru a fi votată de politicieni. Statutul magistraților 
Români fără privilegii. Circa un milion de pensionari trăiesc din pensia minimă Aproximativ un milion de pensionari erau, în luna mai, beneficiari ai indemnizației sociale, care întregește veniturile mici ale acestei categorii până la suma de 704 lei, adică 146 de euro. Șansele ca acești pensionari să primească semnificativ mai mulți bani sunt reduse, crede analistul economic Aurelian Dochia, mai ales în contextul în care întreg sistemul de pensii stă sub semnul deficitului. Din totalul beneficiarilor de indemnizație specială sau pensie minimă înregistraţi în mai, peste 800.000 erau pensionari din sistemul public şi aproape 155.000 pensionari agricultori, arată datele centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Potrivit acestora circa 1,9 milioane de pensionari aveau pensii de cel mult 1.000 de lei, aceștia reprezentând 40% din totalul pensionarilor din România.
Melania Cincea. SRI, sub controlul parlamentar al lui Mitică “Cias” Deputatul PSD Mitică Mărgărit „Cias” este noul membru al Comisiei parlamentare de control al SRI. Un politician multicalificat; în politică externă şi diplomaţie, în management strategic al afacerilor, dar şi în informaţii şi securitate naţională. Un fost subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, propulsat acolo de PSD, menţiona, agramat, în declaraţia de avere că are “ciasuri” de 12.000 de euro. O astfel de exprimare spune cam tot despre pregătirea şi educaţia unui om. E imposibil de imaginat că pe un fundament cu asemenea carenţe de limbă română, deci carenţe de educaţie şcolară elementară, poate fi clădită o carieră bazată pe studii universitare şi post-universitare. Dar iată că unii, nu puţini – exemple sunt sumedenie –, pot. Aşa că, între timp, omul cu “ciasurile”, Mitică Mărgărit (intrat în politică la UNPR în perioada în care partidul era condus de Gabriel Oprea, partid abandonat rapid pentru PSD, conform relatărilor presei) a fost ales, în 2016, deputat în Parlamentul României pe listele PSD Galaţi, iar zilele trecute, tot cu girul partidului, a ajuns membru în Comisia comună permanentă pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. O comisie cu statut special ai cărei membri, se presupune, cunosc foarte bine şi legislaţia care stă la baza activităţii SRI, şi activitatea instituţiei – pentru a putea exercita controlul parlamentar şi cere îndreptarea unor derapaje de la lege ori sancţionarea unor abuzuri – şi, se mai presupune, nu trebuie să fie în relaţie de dependenţă cu instituţia pe care, declarativ, legal, o controlează. Domnul cu “ciasurile” este şi multicalificat. În politică externă şi diplomaţie, în management strategic al afacerilor, dar şi în informaţii şi securitate naţională. Conform
Cum a ajuns România oaia neagră a Europei pe harta traficului de persoane România și Irlanda sunt singurele state UE care nu fac eforturi suficiente pentru a combate traficul de persoane. România este una dintre principalele surse de oameni traficați pentru sex sau muncă în Europa, arată un raport al Departamentului de Stat al SUA. Pentru al doilea an la rând, România rămâne un punct nevralgic al Europei – principală sursă de export de persoane traficate în scopuri sexuale sau pentru a fi exploatate la muncă, arată
Muştele mari ale pandemiei …. Încă de la declararea oficială a pandemiei COVID 19, în România, ”băieţii deştepţi” au ştiut să se învârtă rapid, în situaţie de urgenţă, pentru a ajuta la ţanc, spitalele şi instituţiile care aveau nevoie stringentă de echipamente şi materiale necesare într-o astfel de situaţie de viaţă şi de moarte. Se cunoaşte disperarea personalului medical care în lupta cu mortalul virus, improviza şi apela la tot felul de soluţii pentru procurarea, crearea şi cârpirea combinezoanelor, măştilor, mănuşilor şi a altor echipamente despre care atât Ministerul Sănătăţii, Direcţiile Sanitare judeţene, cât şi administraţiile spitalelor din întreaga ţară ştiau dinainte că lipsesc sau sunt insuficiente chiar şi pentru nevoile curente, până la noua virusare. Acesta era contextul situaţiei de urgenţă de care au început rapid să profite ”salvatorii”, pardon, procuratorii de ocazie şi distribuitorii materialelor medicale atât de mult solicitate. Unii probabil, au anticipat, aveau informaţii dinainte de ceea ce avea să se întâmple, iar alţii dacă nu chiar aceeaşi, prin intermediul ”marilor specialişti medicali”, au încercat determinarea şi crearea unor cadre legale de achiziţii publice, în situaţie de urgenţă, ca să nu mai poată fi acuzaţi ulterior de ilegalităţi la achiziţionarea echipamentelor şi să fie traşi la răspundere. Băieţii s-au mişcat repede, ca peştele în apele tulburi, şi imediat au început să vină din China în special, dar şi din alte zone, sutele de tone cu măşti de protecţie, combinezoane medicale şi mănuşi. S-au cumpărat, plătite pe bani grei, chiar linii de fabricaţie ale măştilor de protecţie, cum s-a întâmplat cu tehnologia chineză achiziţionată de armată şi prezentată la Bolintin, ca pe cine ştie ce chestie atomică sofisticată. Linie de asamblare care în doar câteva zile şi-a dat duhul de bună ce era, ce mai conta că se plătiseră nişte milioane de euroi grei pe ea! Salvarea naţiei însă, de la atacul virusal nemaiîntâlnit se făcea în timp util, pentru ochii opiniei publice înfricoşate de marele pericol. Dar cel mai important lucru, mina de aur COVID 19 duduia. Producea la maxim profit în conturile deştepţilor, cu interes şi protecţie politică. Cum se întâmplă în astfel de situaţii, mai ales acum la nivel mondial, peste tot în ţările afectate de pandemie au apărut muştele profitoare. Iar fiecare stat în parte şi-a luat primele măsuri aşa cum a crezut de cuviinţă, să combată nu doar pandemia, ci şi asaltul muştelor pe timp de criză sanitară. În toate statele UE, în SUA, chiar şi în Rusia au început să fie depistate fraude, falsuri, reţele de criminalitate transfrontaliere de comerţ ilicit cu echipamente şi materiale medicale COVID 19. Poliţiile şi justiţiile statale şi europene au început să lucreze pentru depistarea şi pedepsirea vinovaţilor. De situaţie au profitat atât plevuştele, cât mai ales marile muşte. Şi în România lucrurile au stat la fel. Pe lângă apariţia micilor găinari, primii şi cei mai uşor de identificat şi prinşi infractori de către organele legii, cei mai importanţi jucători au acţionat şi lucrat la cel mai înalt nivel. Oficial, sub sigla celui mai important distribuitor naţional de materiale sanitare, UNIFARM, instituţia de stat, la care apelau în genunchi, guvernanţii zilei şi celelalte instituţii implicate în combaterea pandemiei, pentru aprovizionarea urgentă cu strictul necesar de echipamente şi materiale medicale pentru spitale şi populaţie. Aici se pare că funcţiona cea mai mare mină de aur SARS Cov 19, sub abila conducere a unui şef nemuritor şi protejat de mai multe guverne! https://www.digi24.ro/special/statul-la-stat/functionari-platiti-de-doua-ori-pentru-aceeasi-activitate-lucreaza-la-un-serviciu-si-un-ong-infiintate-de-liviu-dragnea-1328982….. Dar, după afirmaţiile acestuia, DNA, în acest moment nu este susţinută de nici o altă instituţie a statului şi se confruntă cu probleme în desfăşurarea activităţii:” Acum 4-5 ani erau alături de lupta anticorupţie foarte multe instituţii ale statului, acum am rămas singuri. ” Printre dificultăţile cu care se confruntă DNA acesta a amintit de insuficienţa resursei umane, lipsa de competenţe în privinţa cercetării corupţiei din justiţie, lipsa dotărilor tehnice pe IT, lipsa de training specializat. Pe de altă parte, DNA pare că încearcă să mişte şi prin acţiuni de filaj şi interceptări proprii fără de care o activitate de succes anticorupţie nu poate avea loc. Cel mai important lucru însă, pentru a reuşi să revină în planul rolului său de principală instituţie anticorupţie, este ca DNA să fie sprijinită la nivelul factorilor de putere decizionali şi ajutată. Şi, în special, să fie complet independentă de orice factori, de politic, de presiuni făcute asupra sa. În caz contrar, va fi doar o umbră a fostei sperietori anticorupţie din vreme lui Kovesi şi va continua să prindă doar plevuşcă, lăsând în voia lor muştele mari. Dar, vom vedea, în scurt timp, dacă aceste semne de reanimare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt reale sau dacă sunt doar fumigene. Integral:
Printr-un anunt insesizabil, Primaria Sectorului 1 vrea sa obtina un nou aviz pentru a construi in parcul Herastrau si padurea Baneasa Primaria Sectorului 1 a publicat in pagian 13 a ziarului “National” un anunt in care arata ca a depus o solicitare de revizuire a avizului de mediu a Planului Urbanistic Zonal Coordonator din Sectorul 1, prin care devin construibile parti din Parcul Herastrau si Padurea Baneasa. Asta dupa ce Tribunalul
România rămâne pe lista de supraveghere a SUA în privința combaterii traficului de persoane / Departamentul de Stat: În 2019, aplicarea eficientă a legii a fost împiedicată de o complicitate extinsă și de eșecul în condamnarea funcționarilor implicați România rămâne pentru al doilea an consecutiv pe lista de supraveghere a Statelor Unite în privința combaterii traficului de persoane, se arată în raportul Departamentului de Stat, care constată că în 2019 autoritățile române nu au depus suficiente eforturi pentru a combate acest flagel, regres evidențiat inclusiv prin scăderea numărului de anchete. În raport se menționează că, în 2019, au fost deschise 532 noi dosare pentru trafic de persoane, în scădere față de anii anteriori: 695 în 2018 și 675 în 2017. Procurorii au pus sub acuzare 347 de presupuși traficanți, comparativ cu 399 în 2018 și 362 în 2017, iar instanțele de judecată au condamnat 120 de traficanți, continuând declinul de mai mulți ani (130 în 2018 și 222 în 2017). În plus, 37 de traficanți condamnați au primit pedepse cu suspendare și trei amânări de executare a pedepsei, restul de 80 primind sentințe de la 1 la peste 10 ani de închisoare. ”Guvernul României nu îndeplineşte standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane dar face eforturi semnificative în acest sens. Aceste eforturi includ identificarea unui număr semnificativ mai mare al victimelor traficului de persoane, participând la un număr mai mare de investigaţii internaţionale şi derulând mai multe campanii de conştientizare. Guvernul nu a dovedit că face eforturi mai mari comparativ cu perioada precedentă. Autorităţile au investigat, judecat şi condamnat mai puţini traficanţi. Presupusa complicitate la infracţiunile de trafic a persistat fără a fi pedepsită, în special în cazul oficialilor care au exploatat minori aflaţi în centrele de îngrijire de stat sau în centre de plasament. Autorităţile nu au verificat în mod adecvat indicatorii privind traficul de persoane şi nici nu au identificat porenţiale victime în cadrul populaţiilor vulnerabile, cum ar fi solicitanţii de azil, persoanele care oferă sex pentru bani sau copiii din instituţiile guvernamentale. Serviciile destinate copiilor vicitime ale traficului rămân inadecvate. Mai mult, fondurile guvernamentale insuficiente pentru asistenţă şi protecţie socială au privat cele mai multe victime de aceste servicii, expuse la noi traume şi la riscul de a fi din nou traficate. România rămâne astfel pentru al doilea an consecutiv în pe lista de supraveghere de nivelul 2”, se arată în document. Raportul Departamentului de Stat menționează eșecul în celebrul Caz Țăndărei, care s-a finalizat cu achitarea a 25 de inculpați. Potrivit documentului, în 2019, Guvernul a redus eforturile de aplicare a legii. Aplicarea eficientă a legii a fost împiedicată în România de o complicitate extinsă și de eșecul în condamnarea funcționarilor implicați, de deficiențele legislative, de lipsa personalului. Raportul amintește, de altfel, că
Liberalizarea pieței gazelor. Populismul trebuie să înceteze!
Un promis „mai bine” care mie îmi dă fiori încă de astăzi
Experienţa unui marinar român care a prins pandemia în China: „M-am întors chiar când începea nebunia. Şi am văzut şi de ce e nebunie” Marinarul român a vorbit cu Libertatea sub protecţia anonimatului, fiind angajat al unei firme străine. El a plecat din ţară în ianuarie şi a navigat către Asia, ajungând în China chiar în vârful pandemiei. A stat cinci luni pe vapor și a revenit în Europa chiar când continentul nostru trecea prin cele mai grele clipe. M-am întors chiar când începea nebunia. Şi am văzut şi de ce e nebunie: pentru că în Europa nu era nicio regulă. În China au fost foarte stricţi. În Europa, nicio treabă, în vârf de pandemie. Navigator român: După 5 luni, şi-a văzut copiii de la balcon Potrivit legislaţiei româneşti, personalul navigant nu trebuie să intre la izolare la revenirea în ţară. Bărbatul povesteşte însă că, pentru a fi sigur că nu îşi îmbolnăveşte familia, s-a autocarantinat de săptămâna trecută, de când a intrat în România. Nu mi-am văzut copiii. Au venit în parcare să mă vadă, la balcon. Am zis că pentru ei mă izolez. Navigator român: 
Procurorii DNA cer o condamnare cu executare in penitenciar pentru Darius Valcov, judecat pentru luare de mita si trafic de influenta Tribunalul Dolj a constatat miercuri incheiata cercetarea judecatoreasca intr-un dosar in care fostul ministru de Finante, Darius Valcov, este judecat pentru de luare de mita si
Când ţara se duce la vale, cineva trebuie să preia conducerea şi să apese pe acceleraţie În cartea “De ce eşuează naţiunile”, care a fost tradusă şi la noi, profesorii Daron Acemoglu şi James Robinson scriu că “ţările diferă prin succesul lor economic din cauza instituţiilor diferite, a regulilor care influenţează modul de funcţionare a economiei şi a stimulentelor care motivează oamenii”. Instituţiile economice şi politice sunt împărţite în două categorii, inclusive şi extractive, care determină dacă o naţiune va avea succes sau va eşua. “Instituţiile economice inclusive sunt acelea care permit şi încurajează participarea cetăţenilor la o activitate economică potrivită cu talentul şi priceperea lor”, arată autorii, care susţin că “instituţiile inclusive sunt acelea care asigură proprietatea privată, un sistem juridic imparţial şi un sistem al serviciilor publice care să permită existenţa unui cadru just pentru schimburile şi contractele dintre oameni”. Pe de altă parte, instituţiile extractive sunt acelea care au caracteristici exact opuse şi au ca scop “extragerea veniturilor şi avuţiei de la o parte a societăţii în beneficiul altei părţi”. Astfel de instituţii extractive au caracterizat “evoluţia” ţării noastre în ultimele trei decenii, iar pandemia de coronavirus nu a făcut decât să accelereze marşul către statul eşuat. “Există o sinergie puternică între instituţiile politice şi economice”, mai scriu cei doi profesori, care accentuează faptul că “instituţiile politice extractive concentrează puterea în mâinile unei elite restrânse şi plasează puţine restricţii asupra exercitării puterii”. Soluţia nu poate fi decât eliminarea oricăror restricţii pentru includerea cetăţenilor pe listele electorale şi, mai ales, limitarea necondiţionată la un singur mandat pentru conducătorii administraţiilor locale şi parlamentari. Despre instituţiile economice extractive, Acemoglu şi Robinson scriu că “nu doar însoţesc în mod natural instituţiile politice extractive, ci depind inerent de acestea pentru supravieţuire”. Ţara noastră a fost împinsă pe calea instituţiilor politice şi economice extractive odată cu aprobarea Constituţiei din 1991 şi nu vom putea părăsi acest drum către statul eşuat decât prin rescrierea completă a legii fundamentale. Aceasta trebuie să pornească de la faptul că singurele drepturi sunt acelea care reprezintă obligaţii negative ale statului faţă de cetăţean sau ale fiecărui cetăţean în raport cu ceilalţi cetăţeni. De exemplu, libertatea unui cetăţean este asigurată prin interdicţia încălcării acesteia de către guvern sau alţi cetăţeni, respectiv este o “obligaţie negativă” pentru alţii.
FMI prevede un scenariu și mai sumbru pentru economia mondială și se așteaptă la cea mai gravă recesiune de la Marea Depresiune din anii ’30 Peste 12.000 de miliarde pierderi cumulate pentru economia mondială în 2020 și 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. Această criză este mai gravă decât se credea iar relansarea va fi mai lentă față de speranțele inițiale, a avertizat miercuri Fondul Monetar Internațional, potrivit AFP. Gita Gopinath, economist șef al Fondului, a anunțat o previziune de recesiune de 4,9% în acest an. Este peste estimarea de 3% din aprilie, în plină criză a coronavirusului, când FMI sublinia deja că este vorba de cea mai dură criză de la Marea Depresiune din anii ’30. Iar pentru anumite țări din Europa contracția produsului intern brut este vertiginoasă: -12,5% pentru Franța, -12,8% pentru Spania și Italia. “Un grad mare de incertitudine înconjoară” aceste previziuni, recunoaște Gita Gopinath, în condițiile în care epidemia nu s-a încheiat și focare de infecție reapar acolo unde se credea că a dispărut coronavirusului, cum este cazul Germaniei, care a anunțat marți o carantină locală. Pentru moment, nicio țară nu scapă de pesimismul FMI, începând cu China, de unde a plecat, la finele lui 2019, virusul. FMI estimează acum o creștere de doar 1%, departe de cifra de 6,1% din 2019 și care constituia deja un minim istoric, din cauza războiului comercial cu Washingtonul. Criza sanitară va da o lovitură și mai puternic Statelor Unite, în ciuda imensului plan guvernamental de salvare (circa 3.000 miliarde dolari). PIB-ul celei mai mari economii din lume ar urma astfel să scadă cu 8% față de 5,9% estimat în aprilie. Relansarea din 2021 va fi mai puțin susținută (+4,5%)….. Față de proiecțiile din aprilie “există un grad de incertitudine mai mare decât de obicei”, avertizează FMI. Evoluția va fi mai bună dacă spre exemplu se descoperă un vaccin sau dacă vor exista ajutoare guvernamentale suplimentare care vor accelera relansarea. În schimb, “noi valuri de infecție pot frâna” relansarea și să înăsprească rapid condițiile financiare, ceea ce va provoca o supraîndatorare, a arătat Gita Gopinath. În economiile unde rata de infectare scade, relansarea este mai lentă din cauza persistenței distanțării sociale în al doilea semestru…..Pe lângă pandemie, alte risuri apasă asupra economiei mondiale, subliniază FMI, care citează “escaladarea tensiunilor dintre SUA și China”, problemele cu care se confruntă exportatorii de petrol sau “tulburările sociale”. Integral:
Localități din Bistrița Năsăud care își rad pădurile an de an, afectate cel mai grav de inundații / Doar din două comune au plecat sute de vagoane de lemne în primele luni din 2020 ….. La Măgura Ilvei, apele care s-au scurs de pe versanți au ajuns în casele și curțile oamenilor, au inundat terenuri agricole și le-au umplut de aluviuni. În această comună, 14 case sunt afectate, mai multe animale au fost luate de ape fiind găsite moarte, un pod pe calea ferată a fost colmatat cu aluviuni, iar în două zone s-au produs alunecări de teren. Primăria Măgura Ilvei deţine suprafaţa de 3.431,02 hectare de fond forestier din care 3.277,72 hectare pe teritoriul județului Bistriţa-Năsăud şi 153,3 hectare pe teritoriul județului Suceava. Potrivit
Martin S. Martin: Iresponsabila mutilare a judecatii cu care generatia prezenta ar avea dreptul sa se apropie de trecut Motto: …raul in istorie se raspandeste ca o molima. (Delirul – 1975. Marin Preda) Vom schimba numele capitalei? al statului
Emanuel Ungureanu (USR), despre mastile primite de personalul medical al Spitalului Mangalia: “carpe mizere care nu pot sa protejeze pe nimeni” Emanuel Ungureanu, deputat
Cine este Adrian Ionel, directorul Unifarm acuzat ca a cerut mita 760.000 de euro, pentru achizitii facute in criza COVID-19
Fost sef al Politiei Rutiere, condamnat pentru abuz in serviciu. Jantele Mercedes primite pentru promovarea unor subalterni au fost confiscate Curtea de Apel Timisoara a pronuntat miercuri prima sentinta in cazul sefilor din Politia Timis timisi in judecata pentru fapte de
Perchezitii la Evidenta Populatiei din Fetesti: 119 persoane aveau adresa la acelasi domiciliu, proprietarul imobilului nu stia acest lucru Cinci functionari publici din Ialomita sunt suspectati de luare de mita, complicitate la dare de mita,
Mircea Miclea, analiză dură a rezultatelor de la Evaluarea Națională 2020: Acuz direct și brutal clasa politică. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30% / Nici măcar nu se începe școala din 1 septembrie, ca rezervă pentru cazul în care vine iar în iarnă pandemia Rata de succes de 76% anunțată de Ministerul Educației la Evaluarea Națională 2020 ascunde 10.000 de elevi care n-au mai ajuns din clasa a VII-a până la examen și alți 12.000 de absolvenți de clasa a VIII-a absenți pur și simplu din examene. Acești 22.000 de copii, adăugați celor 38.000 cu note sub 5 duc la un total de 60.000 de copii absolvenți de clasa a VIII-a care au eșec școlar, a declarat Mircea Miclea, pentru Edupedu.ro. Profesor universitar și fost ministru, Miclea spune că “cel mai grav lucru, însă, este că aceste lucruri se știau din 2014. Atunci am făcut
Ecopolis: Ministerul Mediului are 16 milioane de euro alocati pentru reteaua de monitorizare a calitatii aerului, pe care nu-i acceseaza
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar putea deveni poliția BOR
Eurostat: Românii muncesc, dar tot săraci sunt. Un sfert dintre români merg la WC în fundul curții Românii muncesc, dar tot săraci sunt – așa se poate rezuma un raport al Uniunii Europene, care se uită la viața oamenilor din statele membre UE. Și condițiile de locuit din România sunt printre cele mai dificile, românii având cea mai mare rată a persoanelor fără toaletă cu apă în interiorul locuinței. Concret, dintre cele 27 de state UE, România are cea mai mare pondere a oamenilor care, deși muncesc, sunt tot săraci, conform raportului Eurostat privind dezvoltarea sustenabilă. Astfel, în anul 2018, mai mult de 15% din românii cu vârste de cel puțin 18 ani și care se duceau la muncă erau expuși riscului de sărăcie. România a făcut, totuși progrese față de anul 2013, când rata riscului de sărăcie la persoanele care munceau era de 18%…..Poate părea bizar faptul că în Luxemburg, o țară mică (circa 620.000 de locuitori) având cel mai mare PIB per capita din UE, rata riscului de sărăcie la lucrători era de aproape 12% în 2018, în creștere față de anul 2013. Apoi vin Spania, cu circa 11%, și Italia, cu 10%, și ele aflate în creștere. …. De asemenea, în rândul celor 27 de state UE, România este între primele 10 țări cu cel mai mic procent din populație care trăiește în gospodării în care nu se prea muncește. Concret, în anul 2018, doar vreo 7% dintre românii cu vârste de până în 59 de ani trăiau în gospodării cu intensitate a muncii foarte scăzută. Situația de la noi este comparabilă cu cea din Austria, de exemplu. Prin gospodării cu intensitate scăzută a muncii, Eurostat înțelege acele gospodării în care adulții au lucrat cel mult 20% din potențialul lor în ultimul an. Grecia, Irlanda și Belgia aveau în 2018 cele mai mari ponderi ale oamenilor de până în 59 de ani care trăiau în familii ai căror membri nu prea se duceau la lucru….. În schimb, tot românii sunt printre cei mai săraci din Uniunea Europeană. În anul 2018, în jur de 12% din populația României trăia în sărăcie severă. Asta înseamnă că nu-și permiteau să-și satisfacă măcar 4 dintre umătoarele nevoi banale: să mănânce carne sau pește (ori echivalentul vegetarian) o dată la două zile, să se ducă o săptămână pe an în vacanță, să-și plătească utilitățile sau chiria, să-și încălzească locuința iarna, să aibă televizor color, mașină de spălat rufe, telefon, să facă față unor cheltuieli neașteptate. Aici, totuși, România a făcut progrese în 5 ani, pentru că în anul 2013 un procent de 30% dintre noi aveau lipsuri materiale severe…..Potrivit Eurostat, în anul 2018, un sfert dintre români nu aveau în locuință nici toaletă cu apă, nici duș. Am făcut totuși progrese față de anul 2013, când aproape 35% dintre noi aveam toaleta în curte, dar am rămas pe primul loc în UE în acest top nefericit. Vecinii bulgari sunt pe locul al patrulea în acest clasament, cu mai puțin de 10% din populație fără toaletă și duș în locuință. Media UE este de circa 2%. Integral:
60% dintre cetatenii Uniunii Europene sunt de parere ca politicienilor nu le pasa de ei. In Romania, procentul celor care cred asta este de 80% Sase din zece cetateni ai Uniunii Europene sunt de parere ca politicienilor si partidelor dominante nu le pasa de ei, indica un sondaj realizat de Agentia pentru Drepturi Fundamentale a 


