Buna dimineata intr-o zi de sambata, 27 noiembrie! Sâmbătă, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 14 gr în Moldova, 12 în Transilvania, 11 în Maramureș, 14 în Crișana, 15 în Banat, 16 în Muntenia, 14 în Oltenia și 16 în Dobrogea. Va mai ploua doar în Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat, va fi înnorat în Oltenia și ceață în Muntenia, iar soarele va ieși dintre nori în Moldova și Dobrogea. În Capitală, cerul va fi variabil, cu o maximă de 14 grade. Iată ce temperaturi ne așteaptă sâmbătă și în alte orașe: Brașov: 11 gr Iași: 14 gr Cluj Napoca: 10 gr Constanța: 15 gr Bacău: 14 gr Timișoara: 13 gr Oradea: 9 gr Sibiu: 12 gr Giurgiu: 16 gr Galați: 13 gr Duminică, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 13 gr în Moldova, 14 în Transilvania, 13 în Maramureș, 15 în Crișana, 15 în Banat, 17 în Muntenia, 15 în Oltenia și 16 în Dobrogea. Va ploua în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat și Dobrogea, va fi înnorat în Oltenia și ceaţă în Muntenia și însorit în Moldova. În București, cerul va fi temporar noros, cu ceață și o maximă de 16 grade.
Cele mai comune efecte secundare după doza booster. Femeile, mai afectate decât bărbații …. Cele mai comune efecte secundare după doza booster: Dureri de cap; Febră; Oboseală; Dureri; Frisoane. Autoritățile americane au administrat deja peste 36 de milioane de doze „booster”. Până acum cele 11.000 de persoane care au raportat voluntar efecte secundare în urma suprarapelului, înregistrându-le în baza de date, tind să fie mai în vârstă (46% împliniseră vârsta de 65 de ani) și majoritatea sunt femei (67%). Simptomele raportate de acestea reflectă ceea ce alte studii au arătat în mare deja cu privire la persoanele de toate vârstele și ambele sexe care s-au vaccinat anti-Covid cu doza booster și complementează o altă bază de date alcătuită în SUA pe baza mesajelor text trimise de cei care au primit doza 3. Această bază de date numită v-safe a colectat informații privind efectele secundare raportate deja de peste 725.000 de persoane din Statele Unite care s-au vaccinat cu doza booster a unui vaccin anti-Covid. În general persoanele care au ales un vaccin ARNm (Pfizer, Moderna) pentru doza booster au raportat efecte secundare mai ușoare decât după a doua. Cel mai comun simptom, indiferent de vaccinul ales, a fost durerea la locul injecției. Acesta a fost de fapt atât de comun încât majoritatea persoanelor care și-au înregistrat simptomele în baza de date VAERS s-au gândit să nici nu îl mai menționeze, motiv pentru care nu apare printre primele 5. Mai puțin de 10% din cei care și-au înregistrat simptomele în baza de date mai mare v-safe au declarat că nu au putut lucra după ce s-au vaccinat cu doza booster. Cei care nu s-au simțit capabili să meargă la muncă sau la școală au avut tendința de a fi din grupul care a ales vaccinul anti-Covid al Moderna pentru a treia doză după ce la primele două s-au vaccinat cu Pfizer. Experții afirmă că acest lucru nu era de neașteptat întrucât vaccinul Moderna are o doză mai mare care tinde să producă efecte secundare mai puternice care ar putea fi corelate și cu un răspuns imunitar mai puternic. Integral: https://ziare.com
Medicii din diaspora încurajează românii să se vaccineze: „COVID produce de mii de ori mai multe cheaguri de sânge decât vaccinul” Virusologul Costel Atanasiu, stabilit în SUA, și medicul ORL Cristina Văduva, din Spania, se alătură campaniei lansate de Asociația Medici pentru România, în încercarea de a convinge românii să se vaccineze anti-COVID-19 și să nu creadă miturile răspândite pe internet, „menite să însămânțeze frica de vaccin”. …. „Pentru cei care încă ezită să se vaccineze, am un mesaj foarte simplu. Indiferent din ce motiv vă este frică de ARN-ul mesager din vaccin, vă spun că ARN-ul viral introdus de virus este mult mai periculos. Vă este teamă că ARN-ul mesager al proteinei Spike din vaccin se poate integra în ADN-ul dumneavoastră? Ar trebui să vă fie mult mai teamă de ARN-ul viral care conține secvența a peste 20 de proteine virale, inclusiv proteina Spike. Vă este teamă că vaccinul produce cheaguri de sânge? Virusul produce de mii de ori mai multe cheaguri de sânge decât vaccinul!”, susține medicul virusolog Costel Atanasiu, stabilit în SUA. De asemenea, într-un mesaj video transmis pe pagina de Facebook Medici pentru România, el a declarat că, în SUA, valul 4 al pandemiei a ajuns aproape de sfârșit. Peste jumătate din populația Americii este vaccinată, iar mai bine de 90% dintre cei internați în spitale la momentul actual sunt nevaccinați. …. „Eu mă gândesc așa: boala asta și cele mai multe dintre cazurile grave pot fi prevenite în momentul de față și putem să ne protejăm bunicii și părinții. Putem să ne protejăm copiii și pe noi înșine. Și putem să evităm ca ei să ajungă în spitalele astea atât de aglomerate acum sau chiar să moară unii dintre ei. Nu e asta suficientă motivație ca să te vaccinezi și să putem să trecem cu toții odată peste pandemia asta? Eu cred că da!”, spune dr. Cristina Văduva pentru asociația „Medici pentru România”. Integral: https://www.libertatea.ro
O nouă variantă a coronavirusului, care prezintă „un număr extrem de mare” de mutații, a fost descoperită în Africa Noua variantă de COVID a fost indentificată pentru prima dată în Botswana, după care alte cazuri de infectare cu această tulpină au fost confirmate în Africa de Sud. Cercetătorii care au analizat-o spun că noua variantă poartă „un număr extrem de mare” de mutații care ar putea ajuta virusul să ocolească protecția oferită de vaccinuri și să declanșeze noi valuri de infectare, relatează The Guardian. Varianta numită B.1.1.529 are 32 de mutații în proteina spike, partea virusului pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula răspunsul sistemului imunitar împotriva coronavirusului. Până acum au fost identificate prin secvențiere 10 cazuri de infectare cu noua tulpina. Varianta a fost observată pentru prima dată pe 11 noiembrie în Botswana, unde au fost confirmate trei infectări. Alte șase cazuri de îmbolnăvire au fost depistate în Africa de Sud, trei zile mai târziu, și un altul în Hong Kong, la un bărbat care se întorsese recent din Africa de Sud. În vârstă de 36 de ani, bărbatul a avut un test PCR negativ înainte de a zbura din Hong Kong în Africa de Sud, unde a stat în perioada 22 octombrie – 11 noiembrie. A fost testat negativ din nou la întoarcerea în Hong Kong, însă pe 13 noiembrie a avut un rezultat pozitiv în timp ce se afla în carantină. „Cantitatea incredibil de mare de mutații spike găsită la noua tulpină reprezintă un lucru cu adevărat îngrijorător”, a precizat dr. Tom Peacock, virolog la Imperial College London, adăugând apoi, într-o serie de mesaje pe Twitter, că noua variantă „trebuie monitorizată îndeaproape din cauza acestui profil oribil al proteinei spike”. Totodată, unii virologi din Africa de Sud sunt îngrijorați de noua variantă, în special având în vedere creșterea recentă a cazurilor de COVID în Gauteng, o zonă urbană care include Pretoria și Johannesburg, unde au fost detectate cazuri cu noua tuplină. În același timp, Ravi Gupta, profesor de microbiologie clinică la Universitatea Cambridge, a declarat că în analizele din laboratorul său s-a descoperit că două dintre mutațiile noii variante de COVID au crescut infecțiozitatea acesteia și au redus capacitatea anticorpilor de recunoaștere a virusului. Integral: https://www.libertatea.ro
Afectat de praf și oboseală, Dorneanu a încasat sporuri de 250.000 lei în pandemie …. Primul caz de coronavirus a fost anunțat în România în anul 2020, luna februarie. În prima parte a pandemiei sute de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă sau au fost trimiși în șomaj ethnic, primind un procent mai mic din salariu. Plata unor rate la bănci a fost înghețată, mulți români intrând în incapacitate de plată. În acest efort național de a învinge pandemia nu toată lumea a fost solidară. Dorneanu a încasat sporuri de 250.000 lei în timpul pandemiei COVID Sporurile încasate lunar de președintele CCR Valer Dorneanu conform „transparenței veniturilor din instituție la 30 septembrie 2021”: Spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică – 5.884 lei pe lună. Este vorba de 25% din salariu. Spor pentru păstrarea confidențialității – 1.176 lei pe lună (5% din salariu), Spor pentru condiții de muncă vătămătoare – 4.449 lei pe lună. (15% din salariu) Indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor – 950 de lei pe lună. Total sporuri: 12.459 de lei / lună. Salariu lunar al lui Dorneanu este de 29.663 lei. Aceste sporuri au fost încasate de Dorneanu întreg anul 2021, ele fiind identice cu cele declarate în martie 2021. La începutul pandemiei de coronavirus, CCR a publicat (31 martie 2020) sporurile și salariul lunar încasat de Valer Dorneanu. Cifrele sunt identice cu cele raportate în octombrie 2021. Integral: https://newsweek.ro
Profesoară româncă în Japonia, țara fără analfabeți și abandon școlar: „Nu am întâlnit un copil să copieze” Mihaela Butnariu locuiește de 12 ani într-o țară în care elevii nu copiază și nu chiulesc, unde oamenii respectă regulile și se bucură de una din cele mai mici rate ale infracționalității din lume. Copiii sunt obișnuiți să dea examene chiar de la clasele primare și au în orar lecții de educație morală, pe baza unor situații din viața reală. Românca predă engleză în Tsukuba, Japonia, și a povestit pentru Școala 9 ce înseamnă un sistem educațional considerat printre cele mai performante din lume. Japonezii sunt unul dintre cele mai educate popoare din lume, pe locul șase în lume la testarea PISA la matematică și științe. 85% dintre elevi spun că se simt fericiți în școală și 91% spun că niciodată sau rarisim n-au fost atenți la ore, potrivit unui studiu recent. Aici rata alfabetizării este de 100%, nu există abandon școlar iar profesorii muncesc și 12-13 ore pe zi, nu din obligație, ci dintr-o cultură a datoriei rar întâlnită….. Școala are o structură diferită în țara de adopție a Mihaelei: primii șase ani fac parte din ciclul primar, de la a șaptea la a noua este gimnaziul și până la a doisprezecea, liceu. Cele mai importante materii din orar sunt limba japoneză, matematica și limba engleză. Chiar dacă le spune adesea elevilor că e din România, copiii ei tot cred că vine dintr-o țară anglo-saxonă. „Cei mai în vârstă știu despre țara noastră câte ceva legat de Ceaușescu, de Nadia Comăneci, Dracula, Hagi, cam astea sunt numele mari.” Copiii au și ore de informatică, muzică, artă, sport sau „home economics” (economie domestică), ore în care învață cum să-și gestioneze activitățile de acasă. „Au și o sală specială cu chiuvete, aragazuri, învață câteva rețete, fac și traforaj, lucruri aplicate”, povestește profesoara româncă. O materie foarte importantă, cred eu, care se predă în școala japoneză până în clasa a noua, este educația morală – regulile de conduită în societate, ilustrate cu exemple din viața de zi cu zi sau din literatura lor națională. În general, predarea se axează pe zona practică. „Copiii nu învață atât de mult teorie, dar aplică mai mult practic tot ceea ce învață. Profesorii sunt dedicați. Știu că la noi, nu îi vedeam pe profesori toată ziua la școală, veneau, își predau materia și plecau. Aici profesorii stau de dimineață până seara”, spune Mihaela…..Programul oficial este de la 8.30 la 17.00, dar profesorii japonezi vin de la ora 7.00 în școală și pleacă pe la 8-9, fără să li se ceară. „Este grija asta pentru elev, sunt preocupați ca fiecare elev să fie fericit, să i se răspundă la toate întrebările pe care le-ar avea. Pe mine asta m-a impresionat”, spune Mihaela. Salariul unui profesor este de la 1700 până la 5000 de dolari pe lună. Profesorii ar putea câștiga mai mult dacă ar avea un job într-o corporație, așa că nu banii îi fac să se dedice educației….. Aceasta disciplină a societății duce și la una dintre cele mai scăzute rate a infracționalității, Japonia fiind pe locul 8 în indexul global al criminalității. România este la 17 locuri distanță, din 136 de țări prinse în studiu. Pe lângă sistemul de siguranță publică bine pus la punct, Mihaela crede că populația este educată pur și simplu nici să nu conceapă să fure. Într-o seară și-a uitat portofelul la casa de marcat a unui supermarket. A doua seară, fără să-și dea seama că și-a pierdut portofelul, se tot scotocea prin geantă. „Doamna de la casă zice: nu acesta este portofelul dumneavoastră? Și l-a scos. Ea a ținut minte că era străina care l-a uitat. Bineînțeles, era intact.” În școli, corectitudinea se traduce prin faptul că nimeni nu trișează pentru note. „Nimeni nu încearcă să copieze la examene. Nu am întâlnit un copil să copieze. Se știe clar că fiecare trebuie să-și îndeplinească rolul său, oricât de mic. Chiar și un copil are un rol în societate: să învețe, să aibă note bune, să-și asculte părinții. Se știe că dacă fiecare își face părticica lui, va avea parte de ceva mai bun”, spune Mihaela….. Așa cum un adult stă la muncă 12 ore, un program asemănător poate avea și un copil. Mulți merg după ore la școli de meditații. Copiii nu fac pregătire suplimentară cu profesorii de la ore, ci în școli separate care se ocupă doar de asta. „Acolo copiii merg după școală, după cinci și stau uneori până la ora zece, revizuiesc materia de la ore sau învață în avans. Dacă știu că în manualul de fizică se face un anumit capitol, ei poate învață anul ăsta ce se va preda la școală anul viitor, ca să aibă un avantaj”, explică românca. Elevul japonez este obișnuit de mic cu examenele, chiar de la clasa întâi. „Școlile particulare pot să organizeze examen și pentru a intra în clasa întâi primară, dacă e o școală prestigioasă și vrea să adune cei mai buni copii. Sunt copii care fac pregătire să intre la o școală particulară la vârsta de șase ani. Sunt cazuri rare, dar se întâmplă…” Integral: https://scoala9.ro
Sorin Pâslaru, ZF: România începe să meargă pe sârmă pe pieţele financiare internaţionale: se duce spre un serviciu al datoriei externe de 100 mld. euro pe an Datoria nu are ideologie, şi cu atât mai puţin datoria externă. De aceea, guvernarea dreapta-stânga care s-a pus la cale de ieri este numai bună când începe rambursarea. În doi ani, între septembrie 2019 şi septembrie 2021, datoria externă a României a crescut cu 26 miliarde de euro, de la 108 mld. euro la 134 mld. euro. Datoria externă, obligaţiile faţă de exterior ale ţării – fie aceasta publică sau privată – este prima măsură după care apreciază investitorii stabilitatea unei economii. Ratele lunare, rambursările bondurilor sunt implacabile. Scadenţa vine. Acesta este singurul fapt palpabil cu care începe acest guvern: o datorie externă cu 26 miliarde de euro mai mare, cu 25% mai mare în doar doi ani. Azi nu vorbeşte nimeni de un plan de reducere a datoriei externe. Toată lumea se fereşte să pronunţe cuvântul austeritate. Dar când nu mai ai de unde să plăteşti ce te-ai angajat, trebuie să tai de undeva. Din creşterea de 26 miliarde de euro a datoriei externe totale, aproape 20 miliarde de euro este datorie publică externă, al cărui stoc a ajuns la 60 miliarde de euro, restul fiind privată. Această datorie din păcate nu a făcut economia mai puternică, mai capabilă să producă şi să-şi plătească datoria, ci au fost împrumuturi de urgenţă pentru supravieţuire. Capacitatea economiei de export este aceeaşi, la o povară a datoriei externă cu 25% mai mare. În 2019, exporturile erau de 69 miliarde de euro, în 2020 au scăzut la 62 miliarde de euro pentru ca în 2021 să revină la 72 miliarde de euro, conform estimărilor. Datoria externă era la 144% faţă de exporturi în 2019, astăzi este la 183%, adică aproape dublă. Serviciul datoriei externe, adică rambursările de principal plus dobânzi, era de 47 miliarde de euro la nouă luni în 2019, ultimul an înainte de pandemie, iar la nouă luni din 2021 a ajuns la 69 miliarde de euro, plus 46%. Dacă se pătrează ritmul de creştere, pe tot anul 2021 serviciul datoriei externe va fi de aproape 100 miliarde de euro. Este România capabilă să plătească lunar aproape 10 miliarde de euro doar ca serviciu al datoriei externe, când în 1997-1998 plângea după 100 de milioane de euro să acopere rambursări de bonduri? Nu cumva este cam riscant mersul ăsta pe sârmă? Exporturile sunt principala sursă de acoperire a datoriei externe. Investiţiile directe sau de portofoliu sunt ori purtătoare de obligaţii în viitor precum dividendele, ori sunt foarte volatile. România este şi aşa foarte slabă la exporturi. Intensitatea exporturilor, adică ponderea exporturilor în PIB sau exporturi/capita, este de patru ori mai redusă decât în Ungaria sau Cehia, ţări apropiate ca PIB/capita. Germania are exporturi/capita de 10 ori mai mari decât România. Ce înseamnă asta? Că orice euro datorie externă este mai greu de rambursat de o ţară precum România, care nu are capacitatea de a vinde la export sau are o capacitate redusă de a vinde la export. Acum se tot bagă gunoiul (adică presiunea asupra cursului) sub preş, dar în curând vine scadenţa. Leul este ţinut artificial sub 5 lei. Ieri, 25 noiembrie 2021, un euro era 4,95 de lei la cursul stabilit de BNR pe baza cotaţiilor interbancare, faţă de 4,87 de lei în 25 noiembrie 2020, adică 1,6% în sus, în condiţiile în care inflaţia anuală este peste 8%. Cum vine asta? Integral: https://www.zf.ro
Jumătatea plină a paharului Trădare, prostie, ticăloșie și ce alte epitete mai însoțesc consfințirea alianței PSD–PNL–UDMR reprezintă o viziune defetistă a situației. Există, însă, și o parte bună: clarificarea intențiilor majorității partidelor din Parlament. Evident, voturile luate de Iohannis și de PNL jurând „pe mama” că se luptă împotriva a ceea ce a reprezentat PSDragnea în societate reprezintă ceea mai grosieră înșelăciune electorală de după decembrie ’89, comisă și cu o aroganță care te lasă fără cuvinte. Dar, (hei!), nu-i mai bine așa? Să știm, clar, pe ce picior dansăm. Să nu mai existe confuzii de genul „sunt reformist, dar votez partidul cu șanse mai mari (aka PNL)”! Să fie limpede cine își propune, cât de cât, o reformare a sistemului, cine caută un status-quo, etc. Avem, așadar, ocazia ca, în 2024, când au loc simultan alegeri generale și prezidențiale, să ne clarificăm și noi, ca popor, ce vrem. Cine știe, s-ar putea să avem surprize! „Triburile” electorale În configurația de azi, lucrurile sunt mult mai simple. PSD și PNL sunt opțiunile celor care „se descurcă“ în acest sistem. Și UDMR se aliniază în această categorie, deși sunt împuterniciții unei minorități etnice, din simplul motiv că sunt unica opțiune a maghiarilor. Dincolo de opțiunea status-quo, avem curentul naționalist captat de AUR și cel, să-i spunem, reformist la care este branșat USR-ul. Ultimii 30 de ani ne-au arătat că electoratul român este stratificat pe câteva categorii: Mă piș pe el de vot; Clientela de partid (indiferent despre care partid vorbim); Naționaliști/radicali; Reformiști/moderniști și, probabil, o felie de Idealiști (indiferent că vorbim de persoane cu vederi de stânga sau dreapta). „Mă piș pe el de vot” nu contează, din rațiuni evidente. Ei sunt „deștepții” care ignoră că ne-votul nu face decât să dea mai multă greutate/reprezentativitate celorlalți, pe care altminteri îi disprețuiesc și îi cataloghează drept „fraierii care nu se prind că votul lor NU contează”. La care se adaugă și cei cărora chiar nu le pasă nici cât negru sub unghie de nimeni și de nimic. Sunt categoria de români cel mai ușor de aproximat conform datelor oficiale de la BEC, respectiv circa 40%. „Clientela de partid” sunt suma rudelor, amantelor, prietenilor care-și datorează existența, mai luxoasă sau mai mizeră, Partidului (oricare ar fi el). Ăștia vin la vot negreșit, pentru că-s conștienți că viața lor depinde de performanța electorală a Partidului, care, aidoma poeziei, „e-n toate”. Sunt „pe interes”. “Naționaliștii” fluctuează. Sunt vechii vadimiști, simpatizanți circumstanțiali ai PSD, atunci când social-democrații au avut puseuri de tipul ăsta. După scurtul intermezzo cu partidul lui Dan Diaconescu, și-au regăsit un far călăuzitor în AUR și, la cum se articulează politico-mediatic oamenii lui George Simion, vor avea cu cine vota și din 2024 încolo. Reformiștii sunt, în general, o populație activă, interesată, în principiu, de modernizarea sistemului. Însă de o modernizare așa cum și-o închipuie ei, de multe ori numai în aspecte care le-ar conveni lor, la nivel individual. Sunt publicul țintă al USR și reprezintă cea mai volatilă masă electorală, întrucât sunt alegătorii cei mai pretențioși și mai lesne de dezamăgit. Idealiștii sunt, de fapt, o subspecie a reformiștilor. Cred în niște principii, ceea ce îi transformă în inadaptații societății. Pentru că dacă ei sunt puțini, partidele care să aibă vreo doctrină, oricare ar fi ea, nu există! Nu se pot regăsi nicăieri în oferta electorală și atunci când votează o fac păcălindu-se pe ei înșiși că griul e alb sau negru, după preferință. Psihanaliza națională se face la urne Ceea ce contează, cu adevărat, este procentul din populația votantă a fiecăreia din aceste categorii. Câți „se descurcă“, câți vor altceva (și ce anume?!) și, implicit, pe câți îi doare la bască. Coaliția PSD-PNL este un prilej bun să aflăm cine suntem, ca nație. Integral: https://ziare.com
Strigare de lozinci, numele tău este guvernare Porţile generoase ale guvernării din România s-au mai deschis o dată pentru a primi în bănci o nouă generaţie de proaspăt pre-şcolari, absolvenţi ai “clasei pregătitoare”. Mă rog, unii dintre ei, miniştri, secretari şi sub-secretari de stat nici măcar pe la clasa pregătitoare n-au dat. Vor lua totul de la zero. Nici o problemă, nu sunt nici primii, nici ultimii. În România post-decembristă, ca şi în cea stalinisto-ceauşistă, exerciţiul puterii în instituţiile guvernării a fost în cea mai mare măsură un simulacru. Păpuşile jucate în fereastră n-au deţinut decît o putere virtuală, aparentă, presupusă de spectatori, fascinaţi de asemănarea izbitoare a jocului cu “realitatea” aşa cum şi-o închipuiau ei. Puterea adevărată, reală, capabilă să producă efecte a fost mereu, însă, în altă parte. La celălalt capăt al sforilor, în mîinile “Păpuşarului”. De aceea, pentru a ajunge pe scena guvernării, la nivel înalt, un singur criteriu contează, azi ca şi ieri: valoarea contului de obedienţă şi loialitate servilă, de contribuţii la şi “sacrificii” pentru “cauza partidului”. Mărimea absolută a depozitului constituit la sediul partidului care, la un moment dat, pentru mai multă siguranţă, a fost ponderată cu gradul direct de rudenie faţă de membrii “familiei întemeietoare”, respectiv ocupanţii cercului zero al puterii. Cu cît depozitul este mai mare, cu cît vecinătatea de rudenie mai strînsă, cu atît mai mari şansele cuiva să fie “trimis de partid” să îndeplinească înaltele funcţii de stat. Aşa era ieri, aşa e şi azi……Singurul lucru care contează este ca “acolo unde trebuie” să fie “omul nostru” şi pe urmă să “îşi facă datoria faţă de partid”, adică să execute “tabla împărţirii” nu după regulile din cartea de aritmetică, ci după interesele şi “nevoile” celor care l-au proţăpit în fotoliul din biroul ministerial. Evident, în aceste condiţii, cineva care ajunge ministru nu trebuie să ştie mai nimic. Trebuie doar să aibă urechile bine ciulite la ceea ce i se suflă din culise şi să execute, “întocmai şi la timp” operaţiile indicate. În rest, n-are decît să facă tot ceea ce îl duce capul, oricum nu interesează pe nimeni. ….Ei, dacă nu v-aţi săturat, n-aveţi decît să citiţi şi singuri, de la un cap la altul, discursurile “inaugurale” ale acestei guvernări, adusă greu pe lume, cu forcepsul. Identice şi la fel cu discursurile oricărei alte guvernări care s-a înstăpînit vremelnic peste noi, împingînd cu sîrg lucrurile într-o singură directie: din rău în mai rău! Integral: https://www.bursa.ro
De ce cred că va fi nevoie de o nouă mișcare politică, dacă USR nu se trezește rapid Tu, dragă USR, ai nevoie să ne recâștigi încrederea și să faci lucruri care să ne dovedească că sunteți altfel decât celelalte partide. Sper din toată inima să nu fie nevoie de un alt partid care să facă ceea ce voi promiteați că veți face. …. Nu, nevoia urgentă a voastră nu este de mai mulți membri. E ca și cum tu ai fi în risc să mori de sete și ți-ai cheltui banii pe niște ochelari de soare șmecheri. Sigur, soarele este o problemă pentru deshidratare, dar ochelarii nu te vor ajuta prea mult la sete. Nici plângăceala despre cât de nenorociți și nemernici au fost cei cu care ați fost la guvernare nu e o soluție. Nu de alta, dar tot voi picați prost: fie nu ați știut că sunt nemernici, fie v-ați crezut prea deștepți și capabili să gestionați nemernicia lor. În ambele cazuri, ați greșit grav și ați dovedit că sunteți ageamii politic. Partidul are probleme serioase și a le ascunde sub preș nu ajută pe nimeni cu nimic. Comunicarea rămâne catastrofală și deloc inspirată, iar accesul la televiziuni nu ar ajuta prea mult. Chiar din contră. Susținătorii partidului au nevoie să audă foarte clar care sunt planurile voastre și cum ar putea să ajute. Ce s-a întâmplat recent cu nominalizarea la ICR este încă o dovadă de decizii proaste menite să consolideze metoda autobuzului, adică votatul în bloc pe listele indicate de șefime și adesea fără nicio legătură cu meritocrația. O confirmare a faptului că tabăra Barna a decis să îi arate domnului Cioloș cine conduce partidul și a călcat scurt în picioare toate declarațiile din trecut despre meritocrație. Biroul Național a propus un om loial, dar cel mult mediocru profesional pentru funcția de șef la ICR – George Pleșu. A fost preferat într-o competiție cu un om remarcabil, cu un CV impecabil, dar critic cu deciziile tâmpite ale partidului – Ciprian Mihali. Culmea este că decizia asta a fost luată în condițiile în care evident șansele numirii cuiva din partea USR la ICR erau practic zero. …. Dacă continuați pe direcția asta, va fi nevoie de o nouă mișcare politică. În condițiile în care majoritatea cetățenilor au mai degrabă încredere în urmașele mamei Omida decât în politică, practic va fi nevoie ca oamenii care vor începe această mișcare să fie independenți și neșantajabili. Un trecut profesional transparent și realizări pe cât posibil excepționale ar fi, de asemenea, lucruri necesare pentru succesul lor. Toți acești oameni ar trebui să reprezinte comunităților alegătorilor lor și să fie direct responsabili în fața acestora. Un statut și un regulament al acestei mișcări care să prevină orice posibilitate ca oportuniști să ajungă în funcții de conducere, precum și un mecanism de evitare a smintirii aduse de putere sunt și ele necesare. …. Înlocuirea șefului mesianic, a tartorului de partid, a baronilor cu echipe de oameni capabili să își vadă greșelile și să le remedieze, oameni bucuroși să aducă lângă ei persoane mai competente, sunt alte lucruri de care vor avea nevoie. Oameni care nu își doresc o carieră politică, ci doar își doresc să fie un instrument pentru schimbarea de care avem mare nevoie pentru a stopa migrarea masivă. Scopul unei platforme politice a independenților ar trebui să fie reforma partidelor actuale. Nu să intre la guvernare. Patru ani de mandat vor fi folosiți de viitori parlamentari și oamenii interesați de politică din jurul lor pentru a învăța și a se pregăti pentru o probabilă guvernare și pentru a pune la punct viitoarele partide, preferabil de centru-stânga și centru-dreapta, capabile să modifice în bine standardele catastrofale ale clasei noastre politice actuale. Integral: https://www.libertatea.ro
Guvernul Ciucă pleacă la Miami să depună jurământul în fața lui Iohannis În sfârșit președintele țării poate să se odihnească acum că s-a terminat și criza politică prin alegerea unui nou Guvern de către Parlament. Pentru a purcede la treabă mai este un singur pas, respectiv noul Guvern trebuie să meargă la Miami să depună jurământul în fața președintelui Iohannis. Deja pregătirile au fost făcute, toți miniștri au bagajele la ușă iar Sorin Grindeanu s-a ocupat de sarcina stabilită în coaliție de a-l închide, din nou, pe Florin Cîțu în budă să nu-i deranjeze cu țignalul lui când se laudă cum e cel mai bun și mai câștigător dintre ei….. După depunerea jurământului se vor reîntoarce rapid în țară la furat ca să îndeplinească obiectivele PNRR. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Şef secţie la „Marius Nasta”: Aproape 70% dintre paturile non-COVID sunt ocupate de pacienţi cu complicaţii post-COVID Florin Mihălţan, şef de secţie şi medic primar pneumolog la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, declară că mulţi dintre pacienţii care au făcut forme severe de COVID-19 sunt internaţi în spital cu complicaţii post-COVID, cele mai multe dintre ele fiind respiratorii, iar fibroza pulmonară post-COVID este pe primul loc între acestea, informează News.ro. …. „În faza a doua, complicaţiile la distanţă ale bolii se numesc complicaţii post-COVID sau non-COVID şi care în principal sunt cu insuficienţe respiratorii, de data asta cu tendinţa de cronicizare, rămân complicaţiile pulmonare pe primul plan, 70% din complicaţii sunt respiratorii, iar din rândul acestor complicaţii respiratorii pe primul loc este aşa-zisa fibroză pulmonară post-Covid”, precizează Mihălţan. Potrivit medicului, sunt şi cazuri cu forme uşoare sau moderate, care nu au avut nevoie de spitalizare, dar la care rămâne un cortegiu de simptome pe termen lung, uneori 6 luni, chiar până la un an. „În acest caz sunt tot simptome prelungite post-COVID respiratorii: gâfâială, o dispnee pe care o acuză, dar nu o obiectivăm întotdeauna, o fatigabilitate, astenie, marcată, musculară, cu dureri toracice, cu tuse, sunt simptomele cele mai importante”, punctează medicul. „Sunt cazuri care stau acasă şi care vin ulterior în timpul 2 pentru această inexplicabilă patologie respiratorie pe care ei nu o înţeleg şi care este totuşi o complicaţie post-COVID. Dar cei care sunt spitalizaţi sunt de obicei cazurile severe de infecţie acută, care rămân cu aceste complicaţii pe termen lung”, spune prof. dr. Mihălţan. …. Ca paturi ocupate, în momentul de faţă post-COVID, cam 70% din paturi sunt ocupate de aceşti pacienţi. Foarte important, la categoria aceasta de pacienţi respiratori, la tot ce adăugăm noi, oxigen şi ventilaţie, este să înceapă şi kinesiterapia precoce, adică să aibă un program de reabilitare respiratorie, de întărire a musculaturii. Integral:
Mesaj de la un medic din Suedia, în ziua validării guvernului: „Am condus 800 km ca să-l votez pe Iohannis. Mai bine îmi cumpăram bere cu banii de benzină” Doctorul Răzvan Nichițelea, 43 de ani, practică în Värnamo și se declară dezamăgit de faptul că atât viața românilor din țară, cât și imaginea proiectată afară sunt sever afectate de deciziile luate de autorități în plan pandemic și politic. …. „Dacă ascunzi o infecție nosocomială aici, poți să faci pușcărie”, „Nu există pacientul doctorului, există pacientul spitalului” și „În Suedia, pacienții nu vin la un anumit doctor, ci la spital. Nu există să ceri să naști cu un doctor”, a punctat Nichițelea diferențele dintre sistemul medical românesc și cel scandinav, într-un interviu acordat pentru Libertatea înainte de pandemie. Doctorul obstetrician-ginecolog, în vârstă de 43 de ani, a mărturisit că a mers de fiecare dată să voteze pentru România, fie că e vorba de alegeri europarlamentare, prezidențiale sau parlamentare. „Am mers cu mașina 800 de kilometri ca să-l votez pe Klaus Iohannis”, a spus Răzvan Nichițelea acum doi ani. Acum nu mai e convins că a procedat bine. „După ultimele evoluții din România, cred că mai bine îmi cumpăram bere de banii cheltuiți pe benzină ca să ajung la centrul de votare. Totul pare o glumă proastă și în fiecare zi îmi spun că mai rău de atât nu se poate. Aștept parcă pe cineva să-mi spună că totul e o păcăleală de 1 aprilie!”. „Nu am mai avut pacienți COVID în secția ATI din luna mai” „Nu mai este cazul să ne ascundem după cuvinte frumoase. România se vede urât acum. Se văd multe morți care ar fi putut fi evitate, se vede lipsa unei minime strategii în modul de abordare a crizei sanitare, a campaniei de vaccinare. Totul e aplicat într-un mod haotic”. Este imposibil, spune medicul, să nu faci comparație între ce se întâmplă în România și ce se întâmplă în Suedia. „În spitalul în care lucrez, din 100 de angajați, doar unul singur nu e vaccinat. Nu am mai avut pacienți COVID în secția ATI din luna mai. Doar câțiva pacienți internați cu forme medii. Cred că acum sunt 30 de pacienți cu forme severe în toată țara. Populația e imunizată în proporție de peste 80%, iar categoriile vulnerabile, peste 65 de ani și bolnavii cronici, peste 95%. În România sunt mii de morți și puțini vaccinați. E ireal”. …. El consideră că aceia care sunt indeciși să se vaccineze nu primesc informațiile de care au nevoie. Indecișii ar merita explicații detaliate și convingătoare. „Pe ei trebuie insistat, căci pe antivacciniști oricum nu-i poți convinge, indiferent ce le spui. Sunt și în Suedia, dar aici sunt marginalizați”. „Dacă un copil are simptome de boală, părinții nu-l trimit la cursuri” El mărturisește că, vaccinat fiind, s-a infectat cu COVID. „Am avut corona, dar s-a manifestat ca o răceală, două, trei zile am avut simptome ușoare și atât. Asta pentru că m-am vaccinat”. Cât privește modul în care este gestionată criza sanitară în România, medicul Nichițelea spune că răul cel mai mare este lipsa de încredere a populației în autorități. „În Suedia nu au existat restricții, dar toată lumea este responsabilă și respectă tot ce i se cere. Dacă acum se anunță că se trece la doza 4 de vaccin, populația nu se va opune. Școlile sunt deschise, nu se face nicio testare, dar dacă un copil are simptome de boală, părinții nu-l trimit la cursuri, ci se carantinează toată familia acasă. Nimeni nu-și permite să procedeze altfel”. Integral:
Peste o mie de școli cu niciun angajat vaccinat, 91% din rural. „Încercăm să-i convingem cu frumosul, dar nu e ușor” Elevii din sute de sate și comune nu merg la școală pentru că dascălii nu sunt vaccinați. La țară sunt și cele mai multe probleme cu conexiunea la internet și accesul la tablete, astfel că educația online este un bandaj mic pe o rană prea mare. Ministerul Educației spune că încă mai caută soluții, iar inspectorii județeni încearcă să convingă personalul didactic din rural să se imunizeze. „Orice unitate de învățământ care este în online produce o problemă de inechitate”, atrage atenția secretarul de stat Sorin Ion….. Școala 9 a centralizat, din
Italia pregătește noi restricții pentru nevaccinați. Ce măsuri au luat celelalte state europene …. O înăsprire a măsurilor anti-COVID în Italia s-ar adăuga seriei de restricții de pe întregul continent, în contextul valului patru al pandemiei. Unele țări au decis măsuri și mai dure. Austria, spre exemplu, a instituit lockdown timp de trei săptămâni, pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul creşterii masive a numărului de infecţii. Noi restricții au intrat în vigoare de miercuri, 24 noiembrie, și în
25% dintre copiii români de 15-18 ani nu urmează nicio școală Ca să înțelegi cât de bine funcționează un stat modern trebuie să privești nu spre nivelul de PIB și bogăția acumulată a țării, ci spre păturile cele mai vulnerabile. De obicei, spre copii și bătrâni. Degeaba ne spune prim-ministrul că suntem campioni la creșterea economică și imediat depășim țări precum Ungaria și Polonia, când cele mai vulnerabile pături sociale sunt lovite drastic. Mai ales copiii și bătrânii, familiile vulnerabile și sărace, care compun grosul acestei populații. Pandemia a scos în evidență mai ales acest lucru. Ca de obicei în marile crize, nu știu cum se face, dar bogații se îmbogățesc și mai mult, iar săracii sărăcesc și mai tare. Suntem martorii celei mai mari creșteri a inegalităților. „Miliardarii și-au văzut averile crescând în timpul pandemiei, în timp ce săracii lumii se confruntă cu greutăți tot mai mari, arată organizația de caritate Oxfam, care solicită măsuri pentru a combate inegalitățile”, transmite Reuters. România a creat peste 15.000 de noi milionari în dolari în plină pandemie, potrivit unui raport al băncii elvețiene Credit Suisse. „Potrivit acesteia, fondurile sunt direcționate către o elită bogată, care traversează pandemia în lux, în timp ce cei din prima linie – lucrători din magazine, din domeniul sănătății și vânzătorii din piețe – se luptă să își plătească facturile. De altfel, COVID-19 a declanșat o furtună economică ce i-a lovit cel mai puternic pe cei săraci și vulnerabili, pe femei și pe lucrătorii marginalizați, care s-au confruntat cu cele mai grave pierderi de locuri de muncă. De altfel, Banca Mondială a avertizat că peste 100 de milioane de oameni ar putea fi împinși în sărăcie extremă”. …. 4 din 10 copii români sunt în risc de sărăcie Revenim la noi. Ultimul studiu ne arată unde lovește cel mai dur pandemia: copiii din România sunt cei mai supuși riscului de sărăcie și excluziune socială la nivelul UE. 41,5% dintre ei sunt în acest pericol, raportat la media europeană de 24,2%, arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Raportul analizează situația din 2020: cea mai ridicată pondere a copiilor aflaţi în această situaţie este în România (41,5%), Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) şi Grecia (31,5%). ….. Încă 400.000 de copii au intrat în rândul celor săraci În ultimul raport internațional al organizației Salvați Copiii lucrurile arată și mai catastrofal. În perioada pandemiei a anului 2020, celor un milion și jumătate de copii care trăiau la limita sărăciei li s-au mai adăugat alți 400.000 de copii: Dacă în 2019 erau 1,2 milioane de copii în risc de sărăcie sau excluziune socială, în 2020 avem aproape 1,6 milioane de copii în această situație. Enorm. Aici se mai adaugă și alte neputințe: 23% dintre părinți se aflau în incapacitatea de a procura medicamente pentru copiii lor, în vreme ce 15% spuneau că nu au acces la servicii medicale pentru copii. Copiii cu dizabilități și copiii de etnie romă se plasează în zona de risc crescut de segregare, inclusiv în ceea ce privește educația. Mai știm că în urma migrației economice a părinților, numărul copiilor lăsați în țară a ajuns la 75.136 la finalul lunii decembrie 2020: dintre care 13.253 cu ambii părinți plecați, iar 9.409 rămânând în grija unui singur părinte. Integral:
Guvernele est-europene se întrec în măsuri pentru protejarea populaţiei de inflaţie. Ungaria a deschis accesul firmelor mici la energie mai ieftină şi a plafonat preţurile carburanţilor, în timp ce Polonia micşorează câteva componente ale preţului benzinei şi motorinei Pentru că se apropie alegeri generale dificile, iar inflaţia accelerează şi pandemia se agravează, guvernul Ungariei şi banca naţională se bat într-un joc de-a aruncatul vinii pentru ce se întâmplă şi pentru ce ar putea veni. Pe scurt, banca centrală îi reproşează premierului Viktor Orban că este periculos de generos cu cheltuielile, în timp ce guvernul spune că politicile sale sunt cel mult inofensive şi că inflaţia se datorează unor factori pe care nu-i poate controla. Mai mult, un rol l-ar putea avea căderea forintului şi, se ştie, apărarea monedei naţionale cade în sarcina băncii centrale. Însă scumpirile fac viaţa de zi de zi a cetăţeanului şi a firmelor din ce în ce mai grea şi puţine guverne îşi permit să nu intervină. În Ungaria, una dintre cele mai populare, dar şi controversate, măsuri este plafonarea preţurilor carburanţilor la pompă. Benzinăriile nu au primit însă, până acum, niciun ajutor, fiind nevoite fie să suporte pierderile, fie să crească preţurile la alte produse. Mai recent, şi guvernul Poloniei anunţat planuri costisitoare de a limita creşterea preţurilor benzinei şi motorinei în cadrul unui pachet mai larg de măsuri antiinflaţie. Budapesta merge însă şi mai departe permiţând câtorva mii de firme şi afaceri mici să cumpere energie la preţuri mai mici, similare celor de care beneficiază gospodăriile….. Din 15 noiembrie, şoferii maghiari beneficiază timp de trei luni de preţuri la carburanţi sub cele de retail. Astfel, benzina şi motorina nu pot costa la pompă mai mult de 480 de forinţi (1,30 euro) litrul. Când decizia a fost anunţată, motorina costa peste 500 de forinţi litrul. Presa maghiară scrie că această măsură le va fi de folos mai ales şoferilor care circulă pe autostrăzi deoarece carburanţii sunt mai scumpi la benzinăriile de acolo. Benzinăriile, însă, nu beneficiază de reduceri de taxe sau de vreun stimulent financiar pentru a ţine preţurile jos, aşa că decizia guvernului de a plafona preţurile loveşte în primul rând în cea mai mare companie de petrol, gaze naturale şi rafinare din Ungaria, MOL….. Banca centrală maghiară estimează că indicele de inflaţie va urca la peste 7% luna aceasta, deşi majorează dobânda de politică monetară încă din vară pentru a frâna creşterile de preţuri. Forintul, moneda maghiară şi călcâiul lui Ahile al economiei, este şi el la minime istorice faţă de principalele valute internaţionale, ceea ce face ca importurile să fie mai scumpe, alimentând inflaţia. Datoriile şi deficitele guvernamentale cresc, dând motiv băncii centrale să critice guvernul. În Polonia, premierul Mateusz Morawiecki a anunţat recent implementarea unor măsuri de reducere a preţurilor carburanţilor care vor costa bugetul de stat peste un miliard de zloţi (214 milioane euro). Levierul folosit va fi micşorarea anumitor componente ale preţurilor carburanţilor, notează Reuters. Morawiecki a spus că această masură face parte dintr-un pachet mai cuprinzător antiinflaţia şi a precizat că în niciun caz nu se pune problema plafonării preţurilor carburanţilor. Şi zlotul s-a dus puternic în jos în ultimele zile. În Cehia, cea mai matură economie est-europeană, cea mai mare companie de energie, CEZ, a anunţat că de anul viitor va majora preţurile cu o treime. Alţi furnizori mari i-au urmat exemplul. Camera inferioară a parlamentului ceh a acceptat să ia în considerare un proiect de lege care să permită exceptarea de la plata TVA pentru electricitate şi gaze. Integral: :contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/09/hepta5576782.jpg?w=640&ssl=1)
Ei ca noi Acum ceva ani, îi explicam unui ambasador din America de Sud cât de serioşi sunt nordicii. Omul m-a ascultat atent, după care mi-a atras atenţia că nu mai eram la curent cu situaţia. “Sigur că încă este o diferenţă – a precizat el – dar lucrurile se schimbă rapid. Au devenit mai neserioşi şi mai corupţi în ultima vreme”. După care au urmat câteva exemple. Printre acestea, unul despre un muncitor care a acceptat un bacşiş. Lucru de neimaginat pentru mine, până atunci. România a aderat la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. În acel moment, mulţi s-au bucurat. Erau pradă unei iluzii. Că noi vom deveni “ca ei”. Mai occidentali. Altfel spus, că România va ajunge, pas cu pas, mai aproape de standardele şi valorile unor state precum Franţa sau Germania. Sau măcar Italia….. Dar după 1995, birocraţii de la Bruxelles au luat decizia extinderii “proiectului european” cu orice preţ. Elitele corupte din Estul şi Centrul Europei au salutat decizia. Care s-a dovedit dezastruoasă pentru statele occidentale. Naive, acestea îşi imaginau că îi ajută pe estici să le prindă din urmă.
EXCLUSIV
Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu, acuză că arderile ilegale din jurul Bucureștiului sunt tolerate politic. ”Sunt structuri interlope, din politică, din structurile statului… în mare parte sunt acoperite de oamenii cu gulere albe din politică. Și este părerea Interpolului” …. „Arderile provin acum și de la deșeuri medicale. Este o infracțiune. Este vorba despre grupuri infracționale, crimă organizată, care se ocupă cu așa ceva. A înflorit această afacere. Sunt structuri interlope, din politică, din structurile statului… în mare parte sunt acoperite de oamenii cu gulere albe din politică. Și este părerea Interpolului”, susține Berceanu. El susține că aceste arderi sunt extrem de toxice, iar populația Bucureștiului este extrem de expusă. „Să scoată la lumină scandalul din Sintești, au transferat deșeuri un pic mai departe. La fața locului ni s-a spus că sunt comisarii de la mediu, dar nu i-am văzut. Mai sinistru este că aceste arderi sunt de 4 mii de ori mai toxice decât arderile de lemn. Fumul se duce spre București, iar politicienii nu vor să vorbească despre asta. Vorbim despre toxine care ne modifică ADN-ul și, deci, cancer”, a mai spus fostul șef al Gărzii de Mediu. Berceanu susține că Garda de Mediu este subdimensionată cu bună știință. …. „Avem capacitatea să ne redresăm. DIICOT-ul să se uite atent. Să avem oameni dedicați, comisari de mediu care să lucreze cu procurorii.
Covid-19 | Cum se pregătește România pentru valul V pandemic Țările din Vestul Europei impun noi restricții din cauza creșterilor infectărilor cu coronavirus. În România, numărul de infectări a scăzut, dar zilnic mor peste o sută de persoane. Specialiștii vorbesc despre valul V al pandemiei care poate veni în lipsa unor măsuri. Autoritățile din România vorbesc, pe de o parte, despre un val cinci al pandemiei și, pe de cealaltă parte, relaxează restricțiile. De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, vor fi organizate ceremonii cu participarea a 400 de persoane în București și cu 200 de persoane în celelalte orașe, cu purtarea măștii și cu măsurile de protecție. P
Emilian Imbri: Atât timp cât România este țara în care lumea se spală în lighean și se vaccinează la chiuvetă, virusul este la el acasă …. „Atât timp cât România este țara în care lumea se spală în lighean și se vaccinează la chiuvetă, virusul este la el acasă. Deci, probabil că în ianuarie -februarie vom avea nu al cincilea val, cred că al patrulea care se va umfla din nou. Nu văd altă variantă”, a declarat luni, la Digi24, medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului „Victor Babeș” din Capitală. Ar trebui să fim preocupați de ce se întâmplă în restul Europei și de perspectiva unui val 5 și în România, ar trebui ca o anumită categorie de personal, și anume personalul medical, în special epidemiologii, să rămână preocupat de acum înainte tot timpul, spune expertul….. „Dacă nu ținem cont că focarul în România nu s-a stins și nu se va stinge, atunci sigur că ceea ce se întâmplă acum în Franța și în Germania și în Austria se va întâmpla și la noi”, spune Emilian Imbri. De altfel, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, 
Geopolitică – Politică – Energia în Programul de Guvernare ….. Dar să începem cu situația internațională care se pare că nu este luată în considerare de careva din ministerul de resort pe malurile Dâmboviței: – Situația din Ucraina pentru cei care ne „proiectează” viitorul este undeva departe, nu o pricep și nu este băgată în seamă. Lucrurile se agravează, noroc că „aliatul strategic” este preocupat și
Viitorul guvern nu trebuie să uite de adevăratul program de guvernare: PNRR Ar fi fost ideal ca discuția pe tema programului de guvernare să aibă loc cu PNRR pe masă. Ar fi fost, de altfel, și foarte simplu. PNRR, nu partea cu banii, ci anexele care includ reformele și investițiile este, de fapt, un foarte clar program de guvernare valabil până în anul 2026. Un program care are obiective și ținte precise și care are, în plus, avantajul că este finanțat din bani europeni. Mi-e teamă că la negocierile de la formarea noului guvern a fost un mare absent și anume documentul PNRR….. În total, sunt 20 de jaloane, așa cum sunt ele numite, care vor trebui atinse până la 31 decembrie a.c. Iată-le pe cele mai importante. Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii serviciului de alimentare cu apă și canalizare; modificările se referă la aprobarea strategiei tarifare a operatorului de apă sau la obligația utilizatorilor de a se racorda la sistemele publice de canalizare, dacă nu dețin un sistem de colectare și epurare corespunzător. Adoptarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare prin care ar trebui definiți indicatori și criterii clare pentru prioritizarea investițiilor. Apoi, reforma Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră (CNAIR) și crearea unei noi companii de management de proiect pentru investițiile în infrastructura rutieră. Planul prevede ca noua companie să fie condusă după principiile guvernanței corporative. Închiderea și dezafectarea unei capacități de producție de energie electrică pe bază de cărbune de aproximativ 1.700 de MW. Informațiile oficiale arată că închiderea termocentralei de la Mintia coincide cu atingerea acestui jalon. Un alt obiectiv care ar trebui îndeplinit până la sfârșitul anului este intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G plus adoptarea strategiei naționale pentru securitate cibernetică. În ceea ce privește pregătirea reformei sistemului de pensii, va trebui semnat contractul de asistență tehnică pentru entitatea care va face analiza și va propune schimbările în concordanță cu principiile stipulate în PNRR. De asemenea, este nevoie să apară un ordin de ministru prin care se înființează un Comitet de monitorizare a revizuirii sistemului de pensii, care va colabora cu furnizorul de asistență tehnică. Printre altele, PNRR prevede ca pe, termen lung, cheltuielile cu pensiile să se încadreze într-o anvelopă bugetară de 9,4% din produsul intern brut. Crearea unor instrumente financiare pentru sectorul privat, o strategie anticorupție, un program național pentru reducerea abandonului școlar, precum și unele acte normative care să permită derularea programului și auditul sunt alte câteva jaloane ce sunt asumate până la sfârșitul acestui an. Integral:
Cât durează imunitatea după schema completă de vaccinare cu Pfizer. Explicațiile șefului BioNTech Fondatorul Biontech, Ugur Sahin, afirmă că protecția anti-COVID dezvoltată de vaccinarea cu serul Pfizer este foarte ridicată și după 9 luni de la inoculare, scrie Blick, care preia un interviu publicat de ediția de duminică a ziarului german Bild. … Potrivit șefului Biontech, „protecția împotriva-COVID este încă foarte ridicată în luna a noua, după schema completă de vaccinare”. Totuși, formele severe de Covid-19 ar putea apărea în continuare la vârstnici și la pacienții cu factori de risc, cum ar fi boli anterioare, obezitate și un sistem imunitar slab sau un sistem imunitar suprimat de medicamente, spune cercetătorul. Protecția împotriva tratamentului spitalicesc este de 85%, protecția împotriva tratamentului medical în secțiile de Terapie Intensivă este chiar de 90%. Ugur Sahin, cofondator al companiei farmaceutice BioNTech: „Boosterele” oferă o protecție și mai completă „Potrivit propriilor noastre studii clinice, doza booster ar putea crește răspunsul imunitar al organismului pentru o protecție și mai completă. Protecția împotriva formelor grave ajunge la peste 97 la sută”, a declarat Sahin. Iar „boosterele” ajută și la ruperea altor lanțuri de infecție, a explicat omul de știință. Acest lucru „reduce probabilitatea unor noi variante de virus problematice. Asta ne-ar putea ajuta să trecem prin iarna grea care urmează”…..Vaccinările triple, spune Sahin, „sunt un concept de vaccinare consacrat, un concept cunoscut în cazul altor agenți patogeni”, adăgând că „schema finală de vaccinare depinde și de noile variante de virus”. Este prematur să ne întrebăm dacă va fi necesară o nouă vaccinare de rapel în fiecare an, în viitor, spune fondatorul companiei germane. „În prezent, nu suntem îngrijorați de noile variante”, conchide Sahin. Integral:
Alexandru Rafila: Pe 15 ianuarie 2022 vom intra în valul 5 ….. „La noi, politicienii nu înţeleg iar rolul ministerului Sănătăţii s-a erodat. România nu are un sistem de sănătate rezilient. Oamenii din sănătate sunt puşi să răspundă la deciziile pe care nu le-au luat ei. Este un paradox: unii iau decizii şi instituţiile din sănătate trebuie să răspundă. Abordarea României este total ineficientă. Recomandările INSP au fost respinse de oameni care nu aveau nicio legătură cu sănătatea publică. Ce-ar fi ca bugetul de stat să fie întocmit de şcoala de management sanitar? Trebuie respectată hotărârea de guvern care reglementează responsabilitatea fiecărui minister. Eu o să spun în Guvern lucrurilor pe nume. Generalul Ciucă cred că va înţelege că fiecare piesă are un rol în acest angrenaj. Funcţionarea sistemului de sănătate este responsabilitatea ministerului. Sunt 20.000 de oameni morţi pentru că au fost blocate spitalele şi nu sunt nişte cifre. În comunele României nu există centre de testare. Medicii de familie trebuie să fie parte din efort”, a mai declarat Alexandru Rafila. Despre controversa – „cine infectează mai mult, un nevaccinat sau un vaccinat?” – Alexandru Rafila a declarat: „Proporţia de persoane vaccinate şi nevaccinate este diferită. Unii vaccinaţi nu mai fac boala. Acum însă există o tulpină care se transmite mult mai uşor. Proporţia celor care fac forme grave din rândul vaccinaţilor este mult mai mică decât în cazul nevaccinaţilor. Ca să încetineşti transmiterea, vaccinarea trebuie combinată şi cu alte metode. Dacă oamenii au forme clinice manifeste, probabil că transmit în mod similar. Modalitatea de transmitere nu este diferită între vaccinaţi şi nevaccinaţi. La noi, din numărul de decese, 90% erau nevaccinaţi. Sunt şi persoane cu afecţiuni la care răspunsul imun nu există. Noi am avut 500-600 de morţi pe zi, la o populaţie de 18 milioane de locuitori. Noi am fot pe locul 1 în lume câteva săptămâni la rând. A murit un Parlament pe zi sau câteva avioane s-au prăbuşit. Din cauza celor care fac propagandă imorală împotriva vaccinării, multe mii de oameni au murit. Mai sunt şi decesele indirecte, oamenii nu au loc în spitale. Anul trecut am avut 20.000 de oameni decedaţi în 3 luni”. Despre rata de vaccinare din România, Rafila atrage atenţia că doar 22% din populaţia vulnerabilă este vaccinată, iar vaccinarea acestora ar trebui să fie o prioritate: „80% din medici sunt vaccinaţi şi 60% din personalul medical este vaccinat. Sunt diferenţe foarte mari între urban şi rural. La nivel naţional, avem 40% dintre persoane vaccinate. Doar 22% sunt vaccinaţi din oameni de peste 80 de ani. În România cei mai vulnerabili sunt cei mai puţin vaccinaţi. Trebuie întărit parteneriatul cu Biserica şi autorităţile locale. La nivel naţional, 67% din profesori sunt vaccinaţi….. În Ianuarie 2022 va trebui să luăm măsuri. OMS va face public raportul pe România. Trebuie să ne hotărâm ce vrem cu copiii noştri. Primul lucru: părinţii să se vaccineze ei. Trebuie să se încurajeze testarea în şcoli. Accesul la vaccinare trebuie să existe şi la copii. Copiii însă fac forme uşoare ale bolii. Eu sunt de acord cu vaccinarea copiilor. Vaccinarea copiilor este o posibilitate, dar nu este o prioritate. Ca să vaccinezi copiii, primul lucru trebuie să convingi părinţii. Doza 3 este recomandată pentru că după 6 luni de la vaccinare imunitatea este redusă. Prioritatea trebuie să fie a celor care n-au primit acum vaccin”, spune Rafila, vorbind de valul 5. Alexandru Rafila a declarat că nu este de acord ca testarea şi spitalizarea să fie plătită de pacienţi bolnavi de noul coronavirus: „Credeţi că o urgenţă, o persoană cu boală transmisibilă, nu va fi primită în spital? Nu se poate lucrul acesta decât în imaginaţia iniţiatorilor. Toţi cetăţenii au acces la servicii de sănătate. I-am explicat domnului Cîţu că asta va mări mortalitatea. Eu nu sunt de acord cu programul încurajării deceselor la domiciliu”. „Medicamentele de la Merck şi Pfizer vor fi autorizate repede. Românii trebuie să ştie că medicaţia nu ţine loc de vaccinare. Toate medicamentele antivirale sunt toxice. Medicamentele anti-COVID nu se iau preventiv. Integral:
Reacţie în lanţ: Creşterea inflaţiei a dus la majorarea dobânzilor, care a dus la scăderea valorii titlurilor de stat româneşti, ceea ce a lovit Pilonul II de pensii, unde 7,7 milioane de români au banii. Şi cei care au cumpărat direct titluri de stat de la Finanţe au intrat pe minus 7,743 milioane de români au banii de pensie în Pilonul II, acolo unde lunar 3,75% din salariul brut se duce într-unul din cele şapte fonduri administrate privat. Conform datelor ASF, organismul de reglementare, până la finalul lunii octombrie 2021 s-au strâns active totale de 86,971 miliarde de lei (17,6 miliarde de euro)…. Pilonul II de pensii a ajuns cel mai mare investitor în titlurile de stat adică a ajuns cel mai mare finanţator al guvernului, iar pe partea investiţiilor în acţiuni a ajuns cel mai mare acţionar al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţă, de exemplu. Contribuţia medie lunară per participant în octombrie era de 209 lei, cu 233 de lei la NN Pensii (angajaţii care au pilonul II la NN Pensii au salariile cele mai mari – salariul brut de 6.213 lei, adică 3.635 lei net) şi 193 de lei la fondul Aripi, administrat de Generali (salariul brut de 5.146 de lei, adică 3.010 lei net). Cel mai mare fond Pilon II este NN, cu peste 2 milioane de participanţi şi active totale de 30,455 miliarde de lei, reprezentând 35% din piaţă, iar pe locul 2 este AZT Viitorul Tău administrat de Allianz Ţiriac, cu active totale de 18,6 miliarde de lei, adică 21% din piaţă. Cea mai mare parte a activelor este investită în titluri de stat – 52,7 miliarde de lei la finalul lunii octombrie 2021, reprezentând 60% din activele totale. NN are investiţii în titluri de stat de 63,6% din active, în timp ce fondul administrat de BRD are 66%. În acţiuni sunt investiţi 21,8 miliarde de lei, reprezentând 25% din activele totale ale celor şapte fonduri Pilon II. Rata medie de rentabilitate anuală era în octombrie de 5,83%.
Radu Crăciun. Luciditatea e super-puterea acestui moment…… IDEI PRINCIPALE – Liderii nu ne spun care sunt costurile asociate rezolvării problemei încălzirii globale. Soluțiile tehnologice „verzi” nu vor fi suficiente pentru a ne ajuta să ne atingem țintele legate de reducerea emisiilor de carbon, necesare pentru a opri încălzirea globală. Atingerea acestor ținte va presupune o ajustare a stilului nostru de viață. Vom călători mai puțin cu avionul și cu mașina, vom investi în izolarea casei, ne vom schimba mai rar telefonul mobil. Va trebui să adoptăm un mod de viață mai rațional, mai puțin excesiv – și care, în ultimă instanță, va avea un impact pozitiv asupra planetei pe care trăim. – Importantă nu este creșterea economiei, ci creșterea potențială a economiei – cu cât poate să crească țara fără să avem inflație și deficite. Creșterea potențială a unei economii nu se rezolvă prin creșteri salariale din pix, ci prin investiții, educație, atragerea românilor plecați să se întoarcă acasă. Nu mai putem continua în ritmul de acum, pentru că ne îndatorăm din ce în ce mai mult. Vehiculul în care ne deplasăm nu poate merge cu această viteză fără să se rupă la un moment dat. Înainte să apăsăm pe pedala de accelerație, ne trebuie un vehicul mai solid, mai performant. – Nu trebuie să cădem în greșeala de a ne imagina că economia românească se va întoarce la ce a fost înainte de pandemie. Economia noastră, ca și cea internațională, trece printr-un proces de transformare profund, se reinventează, iar asta va produce câștigători extraordinari, dar, în aceeași măsură, și mulți perdanți, business-uri care nu-și vor mai reveni niciodată, care vor dispărea pentru totdeauna. – Polarizarea economică la nivel local și global a crescut. Nu doar din cauza pandemiei, ci și a politicii băncilor centrale de relaxare cantitativă (quantitative easing), care a făcut ca principalii câștigători ai acestui demers să fie în primul rând cei care aveau capital. Demersul băncilor, care a fost gândit să ajute economia în general, a fost o sursă de creștere a inegalităților. Pandemia, prin această sită ce a generat sectoare perdante și sectoare câștigătoare, a dus la creșterea discrepanțelor economice – și în România, și în alte țări. – De la criza din 2008, suntem martorii unui fenomen care poartă denumirea de represiune financiară. Economiile marii majorități a populației sunt erodate într-un mod premeditat prin faptul că dobânzile care îi sunt oferite sunt sub rata inflației, sunt negative în termeni reali. În literatura de specialitate, fenomenul poartă denumirea de distrugere a avuției, wealth destruction. Pe de altă parte, cei care au avut capital mai substanțial au putut să investească într-un mod mult mai profitabil – de exemplu, pe bursă. Această stare de fapt a produs o mai mare polarizare socială….. – Câștigătorii acestei epoci tehnologice vor fi oamenii educați. Din păcate, oamenii care sunt slab calificați își vor găsi cu greu sau deloc locul în această nouă societate. Din acest motiv, cu pandemie sau fără pandemie, ar trebui să ne așteptăm ca în perioada următoare să existe categorii profesionale sau sociale întregi care nu se vor mai putea integra deloc în noua societate. Nu toți suntem făcuți ca să fim programatori. Din păcate, asta va duce la polarizare economică și la creșterea frustrării. – Marea provocare a oricărei persoane care încearcă să observe ce se întâmplă în jur este să-și păstreze mintea limpede și să poată să vadă ce se întâmplă cu adevărat, și nu ceea ce i se spune să vadă că se întâmplă. Zgomotul informațional din jur devine asurzitor și să-ți păstrezi capul pe umeri devine din ce în ce mai mai greu. Integral:
Numele premierului: Zerro…. Iohannis a jucat cea mai proastă carte a sa: a avut guvernarea și majoritatea parlamentară pe care le-a pierdut dintr-un foc. Acum PSD și PNL își negociază oficial divergențele: PSD promite creșterea pensiilor, a alocațiilor, a salariului minim- cu care Cîțu e de acord ”dacă avem bani”. De fapt, întotdeauna au bani pentru unele ( achiziții dubioase, de pildă) și n-au pentru altele- ca acei părinți care au bani de băutură dar n-au bani pentru hrana copiilor. De mărit se mărește sigur numărul ministerelor ( la 21) care se vor împărți tot la ”doi și-un sfert”: PSD, PNL și respectiv UDMR. Și fiindcă toate ar vrea să dea premierul s-a vorbit chiar de ”premier prin rotație”. Asta mai lipsea! Și așa sunt niște învârtiți. Total amețiți Cîțu, Ciolacu și Kelemen au apelat la Iohannis care îi va lămuri buștean în stil prezidențial: e mai bine să vă înțelegeți decât să nu vă înțelegeți. S-a înțeles?! Oricum sunt toți de neînțeles. Cîțu vrea Finanțele unde ”PNL a făcut minuni” ( nemaivăzute și total invizibile), PSD vrea Dezvoltarea, UDMR vrea autonomia Ținutului Secuiesc iar Iohannis vrea ”justiția mea”- căci, vorba Dăncilei: ”orice om îi e teamă de un dosar”. Justificându-și soluția imorală, PSD și PNL pretind că vor folosi majoritatea pentru a reforma administrația locală (vezi să nu!) și pentru modificarea Constituției- unde PSD și UDMR vor republică parlamentară. Adică să aleagă ei la tarabă președintele țării răpind populației dreptul (câștigat la revoluție) de a-și alege direct președintele…..Deși vaccinați, Cioloșși Orban au fost excluși din coaliție și respectiv din PNL- drept care Cioloș a acuzat ”trădarea PNL cu un guvern capturat de PSD” uitând cum cerșea de la PSD un nou mandat de comisar european și cum îi declara ”amici de încredere” pe Ponta, Dragnea și Dîncu. La rândul său Orban s-a simțit ”liber” după excluderea dintr-un ”loc de prostituție politică” anunțând că luptă pentru suspendarea lui Iohannis care ” a luat-o razna”. Ei, dacă Orban câștiga șefia PNL, să vezi ce-l mai lăuda pe Iohannis și ce loc de rugăciune era PNL. Orban a votat într-adevăr cândva împotriva creării USL dar apoi a făcut ( pe scenă) schimb de jachete cu Dragnea îmbrăcând vesel haina roșie a PSD. Ei, acum sunt toți de aceeași culoare: de culoarea vântului turbat. Și au același miros fetid. Integral:
Europa în
Specialist, despre cât va mai dura pandemia: „După secole întregi nu am dobândit imunitate la variolă sau la poliomielită” Valul 5 al pandemiei este așteptat să își facă simțită prezența primăvara următoare, iar pandemia se va manifesta sezonier, în 2 valuri pe an, unul primăvara, altul toamna sau iarna. Asta pentru că, spune biostatisticianul Octavian Jurma, tulpina Delta a ajuns la un grad atât de mare de infecțiozitate – comparabil cu al variolei sau al poliomielitei – încât, doar pe cale naturală, virusul nu va fi eradicat niciodată. Biostatisticianul Octavian Jurma a declarat pentru Ziare.com că valul 4 al pandemiei a fost cel mai grav și cel mai prost gestionat val de la începutul pandemiei în România. De exemplu, numărul de morți COVID-19 din valul 4 – despre care Octavian Jurma spune că nu s-a încheiat – a depășit deja numărul de decese din valul 1 și 2. Numărul de morți din valul 4 îl depășește pe cel al valurilor precedente „Astăzi (n.r. – vineri, 19 noiembrie) am depășit deja numărul de decese înregistrat în tot anul 2020, deci valul 1 plus valul 2 la un loc a fost depășit. Probabil că până la sfârșitul lunii vom depăși 20.000 de decese raportate oficial. Considerând că valul 4 a început în iulie-august, când deja eram într-o creștere accelerată – atunci avem peste 19.000 de cazuri de deces până ieri. Până duminică vom depăși 20.000 de cazuri în valul 4 (…) și încă suntem departe de finalul valului 4. O să mai dureze încă cel puțin o lună, în care o să avem un număr mare de decese: peste 200-300 zilnic. Oricât am încerca să „tragem” de ele, nu scad atât de rapid ca incidența, care scade odată cu testele. În anul 2020 vedem că am avut un total de decese din cauza COVID undeva la 19.500, pentru că știm că 3.500 s-au raportat în iunie 2021, deci nu e corect să le atribuim anului 2021. Acum, până la sfârșitul săptămânii vom depăși 20.000 de decese confirmate oficial numai pentru valul 4. Valul 3 a avut 10.000 de decese, deci între ianuarie și iulie. Probabil că, până la final, când o să tragem linie, s-ar putea adeveri prognoza de coșmar că vom avea în valul 4 mai mule decese decât în valurile 1, 2 și 3 combinat”, a declarat Jurma. Cercetător: „Valul 4 – cel mai grav și cel mai prost gestionat val” Biostatisticianul critică atitudinea autorităților care, atunci când au văzut că românii nu vor să se vaccineze, nu și-au intensificat eforturile, astfel încât procentul celor care s-au vaccinat cu cel puțin o doză este de 39%, iar procentul persoanelor imunizate este de 36%. „Când vrem să justificăm de ce nu facem niște lucruri (cum ar fi testarea în școli, o groază de măsuri de prevenție pe care nu le luăm pentru că suntem mai catolici decât Papa), atunci invocăm conformarea cu normele internaționale. Când vrem să facem ceva, atunci facem experimente în masă: dăm drumul la festivaluri cu zeci de mii de oameni, la nunți cu mii de oameni. Toate acestea conturează un tablou în care niște oameni pe care noi nu îi știm s-au uitat la niște date și au luat niște decizii. Iar decizia a fost că dacă românii nu vor să se vaccineze, ei bine, atunci o să îi lăsăm să se infecteze, dar nu vom limita pandemia. Ei au spus că, într-o formă sau alta românii se vor imuniza: fie prin vaccinare, fie prin infectare. Pe mine m-a deranjat foarte tare atitudinea autorităților care – atunci când lucrurile au început să scape de sub control – au spus ceva de genul: na, ați văzut că se moare, că dacă nu v-ați vaccinat, așa vă trebuie. Cam asta era atitudinea. Nu era: iertați-ne, nu ne dăm seama cum a fost posibil. Nici acum nu există nicio atitudine de scuză din partea autorităților pentru faptul că valul 4 a fost atât de grav și atât de prost gestionat”, a spus dr. Octavian Jurma. Integral:
Scrisoare deschisă doctorului Alexandru Rafila şi tuturor celor care-l secondează în comisiile de sănătate din Parlament …. Asta cu întoarcerea la popor… e cea mai tare glumă pe care o tot auzim de când cu criza guvernamentală, ca şi celebrul slogan mincinos ce vor românii! De parcă ar vrea să spună că tot noi am fi de vină ca au ajuns cu ţara în şanţ. Dintre ultimele dovezi ale necunoaşterii vieţii (nu aia reflectată în sondaje plătite) e şi cazul certificatului verde, caz de moarte clinică prin tratare neadecvată a subiectului în comisiile de sănătate. De când dl dr Rafila a luat taurul de coarne şi a spus: niet! şi colegii săi vigilenţi au decis să temporizeze luarea unei decizii vitale pentru pandemie, blocând populist cu argumente lingvistice (concept greşit?!) aprobarea actului…. Intr-o staţie de taxi. Client: Sunteţi liber? Sofer: Da. Client: Atunci mă urc, dar vă rog să vă puneţi masca. Sofer: Eu?! Client: Da, dumneavoastră, Eu o am pusă cum trebuie… Sofer: Eu nu port mască. Client: Dar e obligatoriu Sofer: Cine vrea… Client: Atunci nu merg cu dvoastră, Sofer: N-aveţi de cât! Zdrang!… La restaurant: Barman către client: Să-mi prezentaţi vă rog certificatul verde. Client: Poftiţi certificatul, dar dumneavoastră de ce staţi cu masca sub barbă? Barman (ridică masca pe nas, indispus până se îndepărtează…) … Ei, cum e domnule doctor cu discriminarea? Cine e discriminat? Dacă v-aţi propus să reprezentaţi majoritatea că aşa scrie la democraţie, puteaţi să ştiţi că majoritatea la români în pandemie înseamnă egal nevaccinaţi, indisciplinaţi. Pe cale de consecinţă când îndemnaţi la vaccin, nu vă mai crede nimeni că într-adevăr doriţi măsuri eficiente. Am înţeles pe care alegători îi reprezentaţi. Pe cei mulţi.
Norul de fum toxic care va acoperi Bucureștiul. “
Președintele ANPC, demis de Cîțu după controalele la marile magazine. „Mă simt ca și când am luat un upercut” După controlul marilor magazine precum Carrefour, Mega Image, Lidl, Ikea, pe care le-a sancționat cu zeci de mii de lei amenzi și a propus închiderea lor pentru 6 luni, șeful de la ANPC, Claudiu Daniel Dolot, a fost demis joi seară din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Decizia a fost luată de premierul interimar, Florin Cîţu, și publicată în Monitorul Oficial. În ultima vreme, ANPC a făcut zeci de controale în București și în țară și a propus închiderea mai multor hipermarketuri și supermarketuri din lanțul Auchan, Carrefour, Lidl, Mega Image, Ikea în urma numeroaselor nereguli găsite și a mizeriei de nedescris din zona cu mâncare. Ultimul control făcut de ANPC sub coordonarea lui Claudiu Dolot a fost la complexul Dragonul Roșu din București, unde inspectorii au găsit produse posibil periculoase sau contrafăcute, precum şi jucării periculoase. Aici au dat amenzi de aproape 200.000 de lei comercianților controlați. După șeful de la Garda de Mediu,
Lista sinecurilor semnate de premierul Cîțu după ce a fost demis. Cazul Anca Boagiu Guvernul Cîțu continuă să numească oameni de partid în funcții publice cheie. Deși are prerogative limitate, guvernul continuă politica numirii de oameni loiali în consiliile de administrație ale companiilor publice. Pe 27 octombrie, Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor în guvernul Boc, a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Tarom. Fost ministru al transporturilor în perioada guvernării PDL, Boagiu nu a mai ocupat funcții politice importante după căderea guvernului Emil Boc, din care a făcut parte. Alături de ea a fost numită și Iuliana Cristina Bârcă, fost consilier local PNL la Sectorul 1 și în prezent consilierul personal al secretarului de stat din Transporturi Ionel Scrioșteanu. Potrivit
Inflație record în întreaga lume. De ce nu intervin băncile centrale și la ce trebuie să se aștepte România Creșterea inflației a atins recorduri îngrijorătoare în întreaga lume, cu cele mai mari niveluri din ultimii 30 de ani în SUA, din ultimii 10 ani în Marea Britanie și cu o creștere „care a depășit previziunile” în Uniunea Europeană. În România, Banca Națională a revizuit recent, în creştere, prognoza privind inflaţia pentru luna decembrie, la 7,5%, cu 1,9 puncte peste estimările anterioare. O accelerare puternică a prețurilor de consum a avut loc în octombrie, față de luna anterioară, în condiţiile în care prețul gazelor s-a majorat cu 46% iar combustibilul cu 23%. Populația simte deja efectele creșterii prețurilor, spune pentru Europa Liberă analistul economic Aurelian Dochia. „Există deja familii îngrijorate de modul în care vor reuși să treacă de această iarnă. Fără îndoială că majorarea veniturilor reale, care a fost observată în ultimii ani în România va înceta din momentul acesta. Ultimele date statistice arată că, dacă sunt corelate cu inflația, veniturile au luat o turnură negativă”, spune analistul economic….. Odată cu rămânerea creșterilor de salarii și venituri în urma nivelului majorării prețurilor, puterea de cumpărare este mai redusă iar corecția se va produce în nivelul de trai, avertizează Aurelian Dochia. „Cât de severă va fi această corecție, depinde de modul în care va evolua economia în 2022. Deocamdată, inclusiv prognoza de toamnă a Comisiei Europene arată o creștere pentru România în jur de 5%, ceea ce pare confortabil în comparație cu ce se întâmplă în alte țări din Europa, dar evident că rămân multe incertitudini. 2022 și anii care urmează vin pe un fond de tensiuni internaționale în creștere care măresc gradul de incertitudine. Deocamdată, privesc cu un optimism îngrijorat spre anul viitor”, spune analistul economic…..Dar, spune Aurelian Dochia, „cu cât creșterile de prețuri durează mai mult de două-trei luni, cu atât ele sunt integrate în lanțurile de producție. Cred că în momentul de față nu mai putem vorbi de o creștere temporară iar creșterile de prețuri la care asistăm acum vor rămâne la acest nivel mult mai crescut și în viitor”….. Un alt punct important care va afecta evoluțiile la nivel global este cel al angajamentelor cu privire la tranziția energetică menită să combată schimbările climatice. Trecerea globală la surse nepoluante vine cu costuri foarte mari, spune Aurelian Dochia, care nu au fost luate în considerare în previziuni. Prețul energiei a afectat deja piața și va continua să o facă. În România, Banca Națională estimează că prețurile vor continua să crească până în luna aprilie…..
Gabor Hunya, cercetător la Viena Institute for International Economic Studies, invitatul special al Galei ZF 2021: Companiile româneşti trebuie să devină multinaţionale pentru ca economia locală să devină una a sediilor centrale în locul uneia de producţie Gabor Hunya este, probabil, cel mai cunoscut şi longeviv economist din străinătate care se ocupă de economia României ♦ Are o experienţă în cercetare de peste 40 de ani şi numeroase lucrări despre România publicate în cărţi, jurnale sau rapoarte ale wiiw. România are nevoie de un nou model de dezvoltare. Companiile româneşti trebuie să devină multinaţionale pentru ca economia să devină una a sediilor centrale, în locul uneia de producţie. Şansa economiei româneşti de a se transforma dintr-o economie de producţie într-una de sedii centrale pentru multinaţionale vine chiar dinspre companiile româneşti care pot deveni la rândul lor multinaţionale puternice, cel puţin în regiune, a explicat Gabor Hunya, cercetător la Viena Institute for International Economic Studies (wiiw), prezent la Gala ZF 2021. „
E mai bună imunitatea naturală sau cea dată de vaccin? Ce spune un munte de dovezi adunat de cel mai recent raport CDC De la începutul pandemiei, oamenii de ştiinţă încearcă să răspundă la această întrebare: câtă protecţie faţă de virus are un om care a trecut deja prin infecţie şi cum e aceasta faţă de protecţia oferită de vaccin? Un raport CDC încearcă să ofere un răspuns. …. Un munte de dovezi Analizând un munte de dovezi ştiinţifice, inclusiv propriile date încă nepublicate, CDC ajunge la concluzia că atât imunitatea conferită de trecerea prin boală, cât şi cea dată de vaccin durează cel puţin şase luni. Însă, la fel de important: vaccinurile rămân mai consistente în protecţia pe care o oferă şi duc la o creştere semnificativă a nivelului de anticorpi şi la cei infectaţi în trecut. Când compară cele două tipuri de imunitate, oamenii de ştiinţă scriu că studiile au demonstrat că vaccinarea oferă „un nivel de imunitate mai înalt, mai robust, mai consistent pentru a proteja oamenii de COVID-19 decât infectarea”. Pentru raport, experţii de la CDC au analizat mai mult de 90 de studii trecute prin peer-review şi unele studii în faza de preprint, pentru a înţelege cele două tipuri de imunitate. Pentru oamenii care deja au fost infectaţi, multiple studii arată că vaccinarea oferă o creştere a răspunsului imun şi reduce şi mai mult riscul de reinfectare. …. Nu există un prag de anticorpi de la care eşti protejat sau nu CDC mai arată în raport că nu există în prezent niciun test autorizat de FDA care să le permită doctorilor sau publicului să măsoare protecţia unui individ faţă de boală. De regulă, niveluri mai crescute de anticorpi neutralizanţi semnalizează o protecţie mai mare, dar până în prezent, cercetătorii nu au stabilit cu exactitate de la ce nivel de anticorpi este pacientul protejat. Concluzia CDC, după o analiză amănunţită a datelor: dat fiind ce ştim şi ce nu ştim despre imunitate, oamenii care au fost deja infectaţi ar trebui oricum să se vaccineze. Cei nevaccinaţi, dar cu „imunitate naturală” – de 5 ori mai probabil să fie diagnosticaţi cu COVID Raportul vine după alt studiu, publicat tot de CDC, care arăta un nivel mai mare de protecţie de la vaccinare decât de la simpla infectare. Integral:
Răzvan Cherecheş: „Părinţii au dreptate să fie îngrijoraţi. Deschiderea școlilor s-a bazat pe opinia lui Cîmpeanu, un diletant oportunist” Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheş dă dreptate Federaţiei părinţilor, care a atras atenţia că „şcolile s-au deschis de aproape două săptămâni pe baza unui criteriu neasumat de nicio autoritate din domeniul sănătăţii”. Profesorul de la UBB spune că „deschiderea şcolilor a fost bazată exclusiv pe opinia ministrului Câmpeanu, care, din nefericire pentru noi toţi, este un diletant oportunist”. Federaţia cere ca părinţii să poată decide dacă îşi trimit sau nu copiii la şcoală. Federaţia părinţilor şi aparţinătorilor legali din România a încercat să afle cine a stabilit redeschiderea şcolilor în funcţie de rata de vaccinare a personalului didactic (minimum 60%), însă după mai multe adrese oficiale, nicio instituţie nu şi-a asumat această decizie, anunță organizația. ONG-ul susţine că părinţii sunt îngrijoraţi să „trimită copiii la şcoală jucând ruleta rusească cu sănătatea lor” şi cere ca „până în momentul în care statul va fi capabil să ofere un mediu şcolar sigur, opţiunea de a urma cursurile cu prezenţa fizică sau online să aparţină exclusiv familiei”…..„Părinţii au perfectă dreptate să fie îngrijoraţi – deschiderea şcolilor a fost bazată exclusiv pe opinia ministrului Câmpeanu, care, din nefericire pentru noi toţi, este un diletant oportunist. Mi se pare profund iresponsabil să deschizi şcolile în pandemie fără să întrebi INSP (Intitutul Naţional de Sănătate Publică) sau Ministerul Sănătăţii pe de altă parte, văd tot mai des acest fenomen – tot felul de oameni care au aroganţa şi inconştienţa să creadă că ei ştiu mai bine decât specialiştii în sănătate publică o mulţime de Câmpeni autosuficienţi şi ignoranţi …”, scrie Cherecheș pe Facebook. Integral:
Valul 5 al pandemiei: Infectările cresc în Ungaria de 10.000 ori, Cehia de 40 ori, Germania de 8 ori ….România înregistrează o scădere a a infecțiilor de coronavirus de la 18.000 de cazuri pe 18 octombrie la sub 4.000 de cazuri în cursul zilei de ieri. În timp ce România coboară de pe valul al patrulea al pandemiei, Europa este crunt lovită de valul 5. Germania. Valul al cincilea a început pe 10 octombrie cu 8.000 de cazuri înregsitrate. Ieri s-au înregistrat 68.000 de cazuri. Numărul morților a crescut de la 92 la 266 pe zi într-o lună…..Austria. Valul al cincilea a început pe 10 octombrie cu 1.600 de cazuri înregsitrate. Ieri s-au înregistrat 14.000 de cazuri. Numărul morților a crescut de la 16 la 41 pe zi într-o lună….Franța. … Valul al cincilea a început pe 18 octombrie cu 5.800 de cazuri înregsitrate. Ieri s-au înregistrat 20.000 de cazuri. Numărul morților a crescut de la 41 la 47 pe zi într-o lună. Italia. Valul al cincilea a început pe 19 octombrie cu 2.500 de cazuri înregsitrate. Ieri s-au înregistrat 14.400 de cazuri. Numărul morților a crescut de la 92 la 266 pe zi într-o lună. Ungaria .…Valul al cincilea a început pe 10 octombrie cu zero de cazuri înregsitrate. Ieri s-au înregistrat 10.200 de cazuri. Numărul morților a crescut de la zero la 178 pe zi într-o lună. Integral: 
Poziție tranșantă a Comisiei Europene după ce PSD a cerut renegocierea PNRR: Doar în cazuri excepționale un stat membru poate solicita revizuirea PNNR / Accentul trebuie să fie acum pentru implementarea reformelor Un stat membru poate solicita modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență numai în cazuri excepționale, precum dezastrele naturale de dimensiuni istorice, a declarat pentru HotNews.ro un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE). Accentul trebuie să se îndrepte acum către implementarea reformelor și a investițiilor, iar orice cerere de modificare a Planului ar întârzia grav implementarea acestuia, mai spune reprezentantul CE. Reamintim că PSD – partid care va intra la guvernare alături de PNL și UDMR – vrea renegocierea PNRR. Oficialul UE a explicat pentru HotNews.ro și care este procedura în cazul în care un stat membru decide să modifice sau să revizuiască PNRR. Răspunsul integral al purtărorului de cuvânt al CE:
Sorin Pâslaru, redactorul-şef ZF: De ce suntem unde suntem? Poate trece România la un nou model de dezvoltare economică, în care investiţiile străine să nu mai joace un rol atât de important? Insularizare vs. capilarizare investiţională Problema găsirii unui nou model de creştere pentru Europa Centrală şi de Est este în discuţia economiştilor din regiune de mai mulţi ani, dar punerea sa în discuţie s-a acutizat după criza economică din 2008 şi criza sanitară din 2020-2021. Accelerarea schimbărilor climatice, forţa digitalizării, evoluţia demografică şi noile determinări geostrategice sunt marile trenduri de care va trebui să ţină cont de acum încolo, conştient sau inconştient, cu voie sau fără voie, actorii economici şi politici din această regiune. Un semnal de alarmă privind epuizarea modelului de creştere prin investiţii străine directe venea încă din deceniul trecut, prin evidenţierea fluxurilor de ieşire de capitaluri, adică de extragerea a profiturilor în urma investiţiilor străine directe făcute anterior. Aflate cu 10-15 ani înaintea României, Polonia, Ungaria şi Cehia au intrat deja în faza în care extragerile de profituri depăşesc investiţiile noi şi numai excedentele comerciale sunt cele care, din fericire în cazul acestor ţări, acoperă acest minus, astfel încât balanţa de plăţi rămâne pozitivă. În cazul României însă, deficitul de cont curent este cronic, fiind hrănit acum nu numai de deficitul comercial, ci şi de cel al diferenţei între extragerea de profituri şi noile investiţii străine….. Studiul arată că, raportat la puterea de cumpărare, PIB per capita din regiune a crescut în mod diferenţiat în aceşti 32 de ani, cu cea mai bună dinamică în Cehia, Slovacia sau Slovenia şi cu mare întârziere în Bulgaria şi România. Măsura modelului poate fi pusă sub semnul întrebării în condiţiile în care se afirmă că, potrivit datelor internaţionale, România ar fi astăzi aproape de paritatea puterii de cumpărare pe locuitor la nivelul Greciei, ceea ce în viaţa reală este greu de admis. Încă sunt zeci de mii de români care lucrează în restaurantele şi cherhanalele din Grecia, şi nu invers. Pentru Bulgaria situaţia este şi mai dezavantajoasă, deşi pe hârtie puterea de cumpărare ar fi egală. Nivelul dinamicii recuperării se poate într-adevăr discuta, însă cu certitudine există o recuperare. Acum însă se pune problema de ce „elevul premiant” Cehia mai are zeci de ani, conform estimărilor, ca să ajungă la standardul de dezvoltare al UE, în cazul nostru cel german. Economiştii se întreabă în această lucrare dacă mersul pe coordonatele ştiute de până în prezent poate asigura accelerarea recuperării decalajelor într-un timp mai scurt…..
Șapte ani cu strășnicie și-a bătut joc de domnie. Ce avem de făcut până când Iohannis nu va mai fi președinte Pe 16 noiembrie s-au împlinit 7 ani de la turul al II-lea al alegerilor prezidențiale din 2014, 7 ani de când Klaus Iohannis a fost ales președinte al României pentru prima dată. Deși în primul său mandat, Klaus Iohannis nu a făcut absolut nimic pentru a dovedi măcar o intenție de viziune pe termen lung pentru această țară, când a candidat pentru al doilea mandat, a primit, în cele din urmă, mai multe voturi decât primise prima dată. Cumva, nimicul făcut a fost apreciat. Sau lumea a gândit că 5 ani sunt prea puțini pentru un om atât de meticulos ca să demonstreze de ce este în stare. Și i-au mai acordat încă 5 ani, din care deja au trecut doi. …. Înainte de cei 7 ani deja pierduți iremediabil, am mai trecut printr-o perioadă de 10 ani care nu ne-au fost de prea mare folos. Din 4 mandate mici, de câte 5 ani, s-a ajuns la 17 ani (și mai avem încă 3) de stagnare și chiar involuție democratică. 17 ani nu mai este „puțin”, oricum am privi. Este mai mult de jumătate din timpul scurs de la revoluție și până astăzi. Este enorm pentru viața unui om. Căci noi nu ne propunem, la nivel de indivizi, să marcăm istoria, ci doar să trăim la un nivel care măcar să nu ne producă frustrare. …. Generațiile care vor vota pentru prima dată în 2024 s-au născut între 2004 și 2016, puțin înainte sau după prima alegere a lui Traian Băsescu drept președinte al României. Când a fost ales pentru prima dată Klaus Iohannis, aveau între 8 și 10 ani. Practic, s-au format și se formează întru democrație în mandatele acestuia. Sunt aproximativ 300.000 de noi alegători care vor vota la alegerile prezidențiale din 2024. Ce știu ei despre democrația românească? Ce au învățat și încă mai învață: că democrația înseamnă ură, strivirea adversarului, blocarea guvernării în interesul tuturor din cauza unor orgolii meschine ale unui singur om, lipsa comunicării, dispreț față de „inferiori”, sfidare și nepăsare. Asta au trăit și trăiesc, având asta în minte, vor merge la vot. …. După ce, timp de 7 ani, Klaus Iohannis și-a bătut joc de domnie, de instituția prezidențială, transformând-o ba în agenție de turism, ba în agent publicitar pentru cărțile sale, ba în televiziune-pirat complet implicată în campanii electorale, președintele actual al României a devenit dovada clară că politicienii români sunt complet scăpați de sub controlul cetățenilor. Ni se spune că-i putem sancționa pe politicieni la vot, dar asta a devenit o minciună. Lipsa de informație, ce are multiple cauze, face posibilă manipularea alegătorilor la un nivel fără precedent. Iar intervalul la care ar trebui să intervină posibilele sancțiuni este mult prea mare. Politicienii s-au învățat că pot face orice timp de trei ani și se apucă de muncă de-abia în anul electoral. Între timp derapează liber, după pofta inimii, fără teama că vor păți ceva. …. Astăzi aflăm în timp real că vodă merge la golf, la schi sau la piramide în plină criză de sicrie provocată de decesele din cauza Covidului. Și nu putem face nimic, nu putem sancționa în niciun fel aceste derapaje. Trebuie să așteptăm încă 3 ani, dar Klaus Iohannis nici măcar nu mai are voie să candideze. Așa că el, cel puțin, va rămâne nesancționat. Având în fața ochilor și în minte modul în care am fost constant înșelați de către aleșii noștri în ultimii foarte mulți ani, ar trebui ca prioritatea noastră să fie recâștigarea controlului cetățenesc asupra politicienilor. Integral:
Exclusiv Șeful Parchetului Militar, despre dosarele fierbinți: Revoluție, Mineriadă, 10 august. Ce șanse mai au? Marea inducere în eroare și ultimii 3 rămași „Dosarul Revoluției este intact din punct de vedere procedural, nu va fi reluat de la zero, va fi refăcut. Nu pot pretinde că am făcut un rechizitoriu perfect. Însă nimeni nu poate avea pretenția ca, după 3 decenii de la un astfel de eveniment, cineva să poată emite rechizitoriul perfect. Aș vrea să văd o situație similară unde o Revoluție a constituit obiectul soluționării unui dosar penal”, afirma procurorul Cătălin Ranco Pițu, șeful Secției Parchetelor Militare (SPM) din cadrul PÎCCJ. Într-un interviu acordat în exclusivitate SpotMedia.ro, procurorul Cătălin Ranco Pițu a explicat restituirea Dosarului Revoluției de la ÎCCJ și de ce au fost anulate mai multe probe: „ÎCCJ mi-a cerut să folosesc ca probe stenogramele din comisia senatorială pentru ca tot ÎCCJ să îmi spună acum că ele nu pot fi folosite ca probe.”…. “După 30 de ani de la eveniment, fapte punctuale sunt prescrise, iar crima împotriva umanității, imprescriptibilă, poate fi folosită doar împotriva factorilor de decizie politico-militară“, spune Cătălin Ranco Pițu. El dă detalii și despre dosarele “10 august” și “Mineriada”…. ÎCCJ a constatat anumite nereguli, care trebuie remediate după reînregistrarea dosarului pe rolul SPM. Și au fost anulate probe. Am fost implicat personal în soluționarea dosarului, am semnat rechizitoriul. Situația nu-mi place, consider că acesta este cel mai important dosar în lucru, pentru că privește cel mai important eveniment din cel puțin ultimii 50 de ani, în România. Am anumite constatări, mă voi limita la un aspect. În 2016, când a fost redeschisă urmărirea penală privind Revoluția din 1989, ÎCCJ a trasat anumite obiective între care și analizarea muncii comisiei senatoriale de anchetare a evenimentelor din decembrie ’89. ÎCCJ a obligat Parchetul să desecretizeze munca acelei comisii și să o utilizeze ca probă în dosar. Am respectat cererea instanței, întregul material a fost desecretizat. Sunt sute de stenograme cu declarații ale unor persoane cu funcții cheie, politice și militare, stenograme cu atât mai importante cu cât persoanele între timp au decedat și nu au mai putut fi audiate în 2017 și 2018. Așadar, ÎCCJ mi-a cerut să le folosesc ca probe pentru ca tot ÎCCJ să îmi spună după niște ani că ele nu pot fi folosite ca probe. Probele nu au fost anulate pentru că ar fi fost ilegal obținute, ci pentru că judecătorii au considerat că ele nu întrunesc condițiile cerute de Codul de Procedură Penală. Personal nu înțeleg acest fenomen. Mai trebuie spus că nu au fost anulate toate probele. Dosarul este intact din punct de vedere procedural, nu va fi reluat de la zero. Vor fi remediate neregulile, vor fi înlăturate probele anulate și pe baza probatoriului rămas se va da o soluție….. Deci după 30 de ani de la faptă mai pot fi anchetate doar crimele împotriva umanității comise de lideri, restul fiind prescrise? Da. Cercetarea făcută de mine a arătat că au săvârșit crima împotriva umanității cu mult mai multe persoane decât cele trimise în judecată. Se fac vinovați și fostul șef al Securității, și foștii miniștri ai Apărării, de Interne, și șefii de direcții din MApN și civili implicați. Doar că ei sunt demult decedați și morții nu pot fi trimiși în judecată. La fel și pentru mare inducere în eroare de după 22 decembrie. Persoane precum Silviu Brucan, gen. Militaru, gen. Stănculescu, foști șefi de direcții au decedat….. Nu ați găsit niciun terorist? Nu există nicio probă pentru a concluziona că ar fi existat chiar și un singur terorist. De altfel, nici societatea românească în ansamblul ei nu a putut prezenta măcar un singur terorist veritabil, nu povești. „Cu stupefacție am observat că din acest rechizitoriu lipsesc cu desăvârșire principalii vinovați pentru cele peste 1.200 de victime ale Revoluției – respectiv membrii Departamentului Securității Statului (…). A pretinde că nu a tras nimeni cu bună știință, cu intenția de a ucide oameni nevinovați, că Securitatea, care l-a apărat pe Ceaușescu până în ultima clipă, ar fi trecut exact pe 22 la ora 16:00 de partea poporului, a spune că eroii Revoluției române au căzut victime în întregime ’focului fratricid’ – sunt tot atâtea sfidări ale faptelor istorice, ale bunului simț și ale conștiinței societățîi; o insultă la adresa celor care ne-au redat libertatea în decembrie 1989”, spuneau semnatarii unei scrisori deschise, inclusiv istorici CNSAS, adresate procurorului general. De ce lipsește DSS?…. Cum ați colaborat cu Ion Iliescu în cadrul acestei anchete? Strict din punct de vedere juridic nu am colaborat, pentru că fostul președinte a uzat de dreptul de a nu da declarații. E o dorință legală. Informal m-am întâlnit cu fostul președinte de mai multe ori. A fost o relație corectă, deși mi-ar fi plăcut să declare, sunt sigur că avea ce spune. Nu am reușit să-l conving. În pofida rechizitoriului, Ion Iliescu și ceilalți doi inculpați se bucură de prezumția de nevinovăție. În discuțiile informale vi s-a părut că asumă ceva, regretă ceva? Nu pot să spun că își asumă ceva. În mod repetat l-am întrebat despre cele 850 de persoane decedate după ce dumnealui a preluat puterea politică și militară. În calitate de lider al CFSN, era lider total politico-militar, cu toate prerogativele lui Nicolae Ceaușescu, deci conform Statului TPI ar fi primul responsabil pentru crimă împotriva umanității. Desigur, cum spuneam, beneficiază de prezumția de nevinovăție. Ce v-a răspuns? Întrebarea aceasta îl enerva. Spunea că, dacă el și echipa nu asumau acele evenimente, democrația nu era posibilă, cel puțin nu atunci. Consider că nu-și asumă sau cel puțin nu arăta că și-ar asuma ceva. Integral:
RAPORT alarmant: România înregistrează un influx substanțial de deșeuri de plastic din state UE / Acestea sunt adesea aruncate la groapa de gunoi și arse, emanând gaze toxice „România, în special, înregistrează deja un influx substanțial de deșeuri de plastic din state UE, în ciuda faptului că are a doua cea mai slabă capacitate de reciclare din Europa”, se arată într-un raport publicat de Global Initiative Against Transnational Organised Crime (GITOC), citat de Euronews. Instituțiile de protecție a mediului și specialiștii din industrie consideră că Europa de Est, și mai exact România și Bulgaria, ar putea deveni următoarea mare groapă de gunoi. Multora dintre țările destinatare le lipsește capacitatea de procesare a deșeurilor de plastic, care sfârșesc adesea aruncate la groapa de gunoi sau arse – emanând gaze toxice. Deșeurile de plastic reprezintă o problemă care îi preocupă mult pe cei mai mulți consumatori europeni. Suntem toți conștienți de omniprezența produselor din plastic și am văzut fotografiile înfiorătoare cu deșerturile de plastic. Dar știm care e legătura nevăzută dintre cele două aspecte? Un nou raport publicat de Global Initiative Against Transnational Organised Crime (GITOC) a dezvăluit un substrat infracțional al fluxurilor de deșeuri de plastic. Nedeclararea sau declararea falsă a deșeurilor periculoase ori mixte, spălarea de bani, infracțiunile financiare și corupția se numără printre delictele comise în procesul de transportare a acestor deșeuri pe tot cuprinsul lumii. Abordarea noastră de tip „nu le văd – nu știu” le permite grupurilor de crimă organizată să profite în întuneric. GITOC a descoperit probe că unele grupări poli-infracționale implicate în traficul de droguri și prostituție încep să se implice și în economia deșeurilor de plastic, în vreme ce firmele de reciclare sunt acuzate de implicare în traficul cu oameni și sclavia modernă….. Care este substratul infracțional al deșeurilor de plastic? Expedierea deșeurilor de plastic pe mare în toată lumea e o afacere foarte profitabilă; se estimează că numai valoarea pieței plasticului reciclat va atinge în 2022 50,4 miliarde de dolari. Nici nu-i de mirare atunci, afirmă GITOC, că infractorii vor să profite de o ocazie de afaceri în creștere. Cu rute atât de lungi și cu plasticul trecând prin atâtea mâini, activitatea ilicită poate lua multe forme. Intermediarii care fac legătura între companii și furnizorii de deșeuri sunt „infractorii-cheie”. Ei aranjează expedierea deșeurilor de plastic interzise în țări incapabile să le proceseze, explică raportul, și pot declara o destinație falsă a transporturilor. Dar și funcționarii corupți din porturi au un rol…..
Licitație de 270 de mil. euro pentru Metroul M6 de la Băneasa la Aeroportul Otopeni, în ciuda raportului critic făcut de experții externi care au desființat proiectul Transporturile au lansat licitația pentru continuarea metroului M6 de la Tokyo (Băneasa) la Aeroportul Henri Coandă cu o valoare de circa 1,32 mld de lei fără TVA în SEAP. Secretarul de stat Scrioșteanu spune de contract că ar fi de 2,38 mld. de lei, un contract care vizează doar proiectarea și execuția structurilor de rezistență, după care vor urma alte contracte pentru echipamente, calea de rulare, finisaje și trenuri. Mutarea vine în ciuda
Autoritățile și-au modificat prognozele pentru anul acesta: Inflație urcare la 7,7%, deficit comercial mai mare, număr mai mic de salariați Autoritățile încep să revină ușor cu picioarele pe pământ. Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a modificat estimările pentru anul în curs și pentru 2022. De precizat că Guvernul se uită pe aceste date când face bugetul și rectificările bugetare, fiind o instituție a statului. Față de prognoza din vară, acum vede
Între „scenariu realist” și fake-news. Ce trebuie să înțelegem din avertismentele despre pana de curent care ar putea lăsa Europa în beznă Fizicianul Cristian Presură și consultantul în securitate energetică Cosmin Păcuraru explică, pe scurt, cum ar trebui să interpretăm știrile venite din Austria (și nu numai) despre blackout, pana de curent care ar putea lăsa Europa în întuneric. Presură: „Pierdem adeseori din vedere lucrurile din imediata noastră apropiere și ne speriem de potențiale pericole de la mari depărtări”. Ce s-ar întâmpla dacă peste această pandemie s-ar suprapune și o pană masivă de curent, un blackout, care nu doar că ne-ar lăsa fără internet, dar și fără lucrurile de bază ale vieții: apă, încălzire, transport, sistem de sănătate etc? Acest scenariu apocaliptic și-a făcut loc în mințile românilor în ultimele săptămâni, iar mulți au început să-și transmită pe grupurile de Whatsapp tot felul de știri alarmiste sau false pe acest subiect. Am primit și eu de la părinți astfel de link-uri. Totul a fost declanșat de o campanie a Ministerului Apărării din Austria din luna octombrie prin care se dorea pregătirea populației și a autorităților pentru un scenariu ipotetic: o pană majoră de curent lovește Europa. Obsesia ministrului apărării austriac pentru un blackout este mai veche și a mai fost mediatizată în Austria. Dar în România subiectul a prins abia acum, pe fondul scumpirilor care au transformat facturile la curent și gaze în adevărate „bombe” și „sperietori”. Oamenii n-au înțeles nici până azi de ce au explodat facturile la energie, dar la televizor se tot spune că „e o chestie la nivel european”…..Dar cât de ancorat în realitate este un blackout? Este posibil să cadă curentul în toată Europa, este un astfel de scenariu posibil? După cum spuneam, nu este prima dată când austriecii avertizează asupra acestui pericol. La fel au făcut și după ce, pe 8 ianuarie, a existat 
Analiză
VIDEO | Medic Recuperare Medicală, despre COVID lung: Oamenii trebuie să învețe să respire la o nouă capacitate pulmonară ….”Există o serie de simptome care ne arată că pacienții se confruntă cu COVID lung, cele mai comune fiind starea de oboseală, durerile de cap, durerile musculare, senzația de respirație limitată, în sensul în care avem senzația că nu putem trage suficient aer în piept, sau așa numita ceață pe creier. Însă vreau să atrag atenția că, în ciuda lunilor ce au trecut, încă ne confruntăm cu o noutate, cu o boală pe care o decoperim împreună cu pacienții noștri”, a declarat dr. Liculescu, în cadrul Emisiunii Specialiști în Sănătate, prezentată de
Ordonanța interceptărilor, adoptată după șase ani. SRI nu poate face acte de cercetare penală SRI va putea face interceptări, dar numai sub control judecătoresc, iar Parchetul General și DIICOT vor avea, în sfârșit, poliție judiciară, fără a se mai pune în relații de dependență și subordonare față de Ministerul de Interne. De asemenea, firmele de telefonie mobilă sunt obligate să colaboreze cu anchetatorii pe mandate de siguranță națională, pentru trădare, spionaj și terorism. Toate acestea vor fi posibile după ce Camera Deputaților a adoptat marți ordonanța promovată de Guvernul Cioloș în 2016, prin ministrul de atunci al Justiției, Raluca Prună, și care, la vremea, respectivă a atras furia PSD și a susținătorilor așa-zisului „stat paralel”.
Documentul prin care Codruța Kovesi l-a scos pe Ion Iliescu din dosarul Mineriadei. Speța, tranșată în ședință secretă la Curtea Supremă Judecătorii de la Înalta Curte au rămas în pronunțare miercuri, 17 noiembrie, cu privire la infirmarea unei rezoluții date de Laura Codruța Kovesi în 2009, pe vremea când era
Fondul de rezervă al Guvernului: duplicitatea 1,321 miliarde de lei au fost alocați din Fondul de rezervă al Guvernului, în octombrie și noiembrie 2021, pentru unitățile administrativ teritoriale. În octombrie 2021, Guvernul a alocat 1.010.966 mii lei pentru 2797 unități administrativ-teritoriale (inclusiv județe) iar în noiembrie 2021 a alocat 310.426 mii lei, către 31 de orașe, pentru alimentarea cu energie termică în sistem centralizat. Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului a fost manipulat în interes electoral, atât de politicienii aflați la putere, cât și de cei din opoziție. Opoziția ajunsă la putere a făcut adesea, aceleași lucruri pe care le critica la adversari, atunci când aceștia se aflau la guvernare. TIMIȘOARA ȘI IAȘUL, COPIII PROBLEMĂ AI SISTEMULUI CENTRALIZAT DE ÎNCĂLZIRE Timișoara are nevoie de peste 80 de milioane de euro pentru încălzirea în timpul iernii, dar este dispusă să acopere doar 16% din bugetul local.
Șeful Consiliului Fiscal: Cine miza pe o revenire viguroasă a economiei constată noul val al pandemiei / În 2022 creşterea reală va fi considerabil inferioară Datele privind creşterea economiei româneşti în trimestrul III, care au surprins negativ piaţa şi i-au determinat pe economişti să revizuiască în jos estimările pentru acest an, reflectă faptul că în România, ca şi în alte state, există o revenire inegală a economiei, a afirmat, la Profit News TV, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. “Cei care mizau pe o continuare a revenirii economiei într-un ritm viguros constată că la noi îşi spune cuvântul noul val al pandemiei. În plus, ceea ce mulţi subestimează este că avem o revenire inegală, care a părut să fie extrem de viguroasă, inclusiv în România. Această încetinire în ultima parte a anului era de aşteptat. Vom vedea că în 2022, chiar şi sub auspicii favorabile, creşterea economică reală va fi considerabil inferioară celei consemnate la finele anului 2021”, spune Dăianu. El estimează, totuşi, pentru acest an, o creştere reală în jurul a 7%, chiar cu încetinirea din ultimele luni, anul agricol fiind, de exemplu, unul bun. În ceea ce priveşte renunţarea la cota unică şi trecerea la impozitarea progresivă, preşedintele Consiliului atenţionează că este extrem de complicat de schimbat un regim fiscal, iar terminologia de “taxă pe lux” este una extrem de nefericită, mai eficiente fiind soluţii pentru o colectare mai bună a taxelor, nu schimbarea sistemului. Integral: 
„Pas cu pas”, înapoi la PSD PNL și-a săpat singur groapa în care mai are puțin și se va prăbuși. De gât cu Iohannis….. Când de ani de zile spumegi împotriva „ciumei roșii”, răul suprem pentru țărișoară, când te cocoți pe antipesedismul unei părți semnificative a populației, pe protestele acesteia împotriva corupției, abuzurilor, siluirii justiției și a partidului-stat, pentru ca apoi să schimbi cinic semnificația votului, e pur și simplu odios. Se tot vorbește de refacerea USL, dar măcar USL a fost legitimat prin vot. Ce se petreace acum e sfidarea votului din 2020. Considerentele morale par că atârnă mult mai puțin în balanță decât banii din buget, din PNRR și PDL3, sau căpătuirea clientelei politice. La acești bani amușină hrăpăreți pesediștii și liberalii. Aici e punctul de inflexiune, din cauza asta sunt pe cale să se predea PSD-ului și refuză USR-ului. Există convingerea multor liberali că se vor înțelege mult mai bine cu PSD la capitolul ăsta (aici sunt „punctele comune” despre care vorbea sibilinic Cîțu), așa cum s-au înțeles de altfel în vremurile de glorie ale USL sau ale altor combinații (nu puține la număr) cu FSN și cu urmașii lui. Acest adevăr simplu a fost botezat pragmatism politic, i se spune „aritmetică” parlamentară, dar este o mizerie pe care o vor plăti scump. Iar dacă liberalii își imaginează că peste trei ani le va fi uitată trădarea se înșală amarnic. Pe Iohannis îl doare deja în cot, nu e genul care să fie preocupat de posteritate și nici că duce România „pas cu pas” înapoi spre PSD. Ceea ce mi se pare cu atât mai trist pentru acest partid așa-zis istoric este că vocile care se ridică împotriva acestei combinații toxice pot fi numărate pe degetele de la o mână….. Mai mult, cum de a ajuns partidul să se lase încălecat de un individ precum acest Cîțu, ale cărui singure realizări au fost supușenia (din categoria Emil Boc, să nu uităm) față de președinte, tupeul fără margini și trasul sforilor. Să fie o întâmplare că din „echipa câștigătoare” și printre cei mai vajnici susținători ai combinației cu PSD se numără lideri proveniți din fostul PD, obișnuiți probabil cu bătutul din pinteni în fața șefului cel mare, sau niște mediocrități patentate și intrigante precum Alina Gorghiu? Cu fostul Superman Cîțu nu are rost să ne mai obosim, e așa cum i-a spus Ciolacu: „căzut în cap”, insistă că el trebuie să fie viitorul premier. Oricum, discuția e de fapt inutilă, pentru că partidul liberal a adunat în ultimul deceniu tot ce a putut găsi prin tomberoanele politicii, de la traseiști în căutare de ciolan la infractori, securiști, piticoți nedoriți de electorat și până la veleitari cu ego-ul cât piramida și caracterul ca bobul de neghină. Concubinajul cu PSD e singura alternativă viabilă pentru PNL. Potrivire de caracter, cum s-ar zice. Când îi auzi pe liberali și pesediști vorbind de reforme și de modernizarea țării, te umflă râsul. Lista miniștrilor potențialului guvern PNL-PSD este noaptea minții. La PSD, cu excepția lui Rafila, e inflație de aceiași baroni din guvernele epocii Dragnea – Stănescu, Firea, Grindeanu, Tudose, lipsesc doar Olguța și Viorica. La PNL, aceleași monumente de incompetență – Câmpeanu, Bode, Turcan, Predoiu etc. Evident, din panoplie nu pot să lipsească Cîțu și al său țuțăr Vîlceanu. Cu ăștia vor PSD și PNL să scoată țara din criză?ă. Niciun guvern cu USR nu ar fi funcționat….Cred că dacă USR va accepta in extremis să reintre la guvernare alături de PNL, se va compromite și decredibiliza. Este planul B al PSD. Și al lui Iohannis. Integral: 


