Author: desy.demeter


Revista Presei – 12 aprilie.”Avem nevoie de politicienii onesti care sa recunoasca marile noastre vulnerabilitati, administratia publica, educatia si sanatatea si sa opreasca jaful, nepotismul si incompetenta care obliga oamenii tineri si destepti sa plece din tara.”

Why Spring Is the Most Positive Season | GuidepostsBuna dimineata intr-o zi de marti, 12 aprilie! În ţară, vremea va deveni în general frumoasã, dar se va menţine rece pentru aceastã datã îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei în nordul, centrul şi estul ţãrii, dar numai izolat vor mai fi ploi slabe de scurtã duratã, iar în zona montanã, trecãtor fulguieli şi lapoviţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri mai ales ziua, la munte, dar şi în est, sud-est şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 gr, izolat mai ridicate în Oltenia pânã spre 19 gr, iar cele minime, în general, între -5 şi 5 gr. Noaptea se va produce brumã, local în nord-vest şi centru şi izolat în rest, iar în zonele joase, pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţã. In Bucuresti temperatura maximã va fi de 15 gr, iar cea minimã de 1…3 gr.

INCENDIUL din Colectiv - MĂRTURII DIN INFERN: "Trăiesc o invazie de oameni arşi cerând ajutor". "Oamenii s-“6 ani de la tragedia Colectiv: zece miniștri ai Sănătății și un sistem sanitar în continuare la pământ … După 6 ani, încă mai așteptăm cu sufletul la gură să aflăm adevărul, așteptăm să aflăm cauza acestei întâmplări teribile și așteptăm pedepsirea celor responsabili de moartea a 65 de cetățeni și alți peste 100 care au suferit arsuri îngrozitoare și care duc pentru tot restul vieții calvarul tragediei. Cel mai mult însă așteptam schimbarea… schimbarea și siguranța că această tragedie nu se va mai repeta. Această catastrofă a reprezentat un lanț de greșeli, inacțiune și oportunism din partea tuturor actorilor implicați. Toți participanții, de la șefa serviciului autorizări comerciale din primărie, la pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, până la proprietarii clubului de noapte, directorul firmei de artificii, chiar și primarul de sector, ar fi trebuit să reprezinte, în rolurile lor, organe de analiză a riscurilor, de verificare, control și, în ultimă instanță – de avertizare a pericolului eminent. Calea aleasă de acești reprezentanți a fost însă să tacă, să își diminueze responsabilitatea și să închidă ochii sperând că nu vor exista oportuniști care să abuzeze de acest sistem mult prea putred. Tragedia Colectiv a dezvăluit atât neputința unui sistem de a opri această catastrofă cât și incapacitatea de a-l gestiona. Insuficiența numărului de ambulanțe, sosirea lor și a pompierilor după lungi minute asurzitoare, zeci de oameni cu arsuri care ar fi putut fi vindecați și alții care au murit din cauza infecțiilor nosocomiale căpătate în spitale… toate sunt imprimate în memoria noastră “colectivă” pe vecie….. De atunci, am consemnat zece miniștri ai sănătății care s-au succedat. Sistemul sanitar din România este în continuare la pământ, administrat în mod neglijent și lipsit de transparență. Numărul de persoane care suferă arsuri medii și mari se ridică la aproximativ 1.500 în fiecare an, iar în România nici acum nu avem suficiente centre de tratare sau recuperare pentru pacienții care suferă arsuri grave. De departe, corupția este în continuare cea mai cunoscută epidemie la toate nivelurile guvernării românești, care pare imposibil de stopat. Oamenii împotriva cărora am protestat în stradă zile în șir sunt și acum în Parlament, iar primarul căruia, cu toții, în același glas, i-am cerut demisia este acum primar din nou, într-un alt sector din București. Tragedia noastră “colectivă” de astăzi este că România nu este pregătită nici acum să prevină sau să gestioneze un incident de asemenea amploare, că sistemul judecătoresc nu are puterea de a-i pedepsi pe cei vinovați nici după 6 ani, și că noi, românii, am ajuns deziluzionați în procesul democratic și am renunțat la exercitarea dreptului de vot…..” Integral: https://ziare.com

“Asaltul medicamentelor asupra televizoarelor. În medie, una din 3 reclame la TV te trimite la farmacie   În cazul unor televiziuni cunoscute, ponderea reclamelor la medicamente din volumul total de publicitate depășește chiar 50% și poate atinge chiar 70%. ….. Speranțele pentru sănătatea românilor există în fiecare seară la televizor. În fapt, nu există calup publicitar TV, indiferent de ora de difuzare, în care să nu fie inserată măcar o reclamă la un medicament, un supliment alimentar, o rețea de farmacie. De ani buni, dar mai cu seamă în ultimii doi ani de pandemie, asistăm la un veritabil bombardament dezlănțuit de producătorii și distribuitorii de medicamente asupra publicului consumator. De parcă românii au devenit dintr-odată suferinzi și au nevoie de ajutor pentru a scăpa de durerile de stomac, de colonul iritabil, de hemoroizi, de afecțiuni ale plămânilor, inimii, prostatei, lista e lungă. …. În primele trei luni ale acestui an, cele 64 de televiziuni monitorizate de compania Kantar Media au înregistrat 1.301.307 difuzări pentru reclamele comandate de companii din domeniu farmaceutic (medicamente OTC, suplimente alimentare, dispozitive medicale, rețele de retail farmaceutic, servicii și aparatură medicală). ….Acest volum de reclame este mai mare cu 17,5% față de cel din aceeași perioadă a anului trecut. Iată că într-o perioadă mai relaxată sub aspect medical (pandemia pare stopată), dar tensionată de războiul din Ucraina, inflație, criza energetică, bombardamentul reclamelor farmaceutice este mai mare decât în urmă cu un an, în plină pandemie, când abia începuse campania de vaccinare anti-COVID. Volumul de 1,3 milioane de reclame din domeniul farmaceutic, difuzate în primul trimestru al acestui an, reprezintă 34% din totalul reclamelor care au apărut pe micile ecrane. …. Zdrovit, compania poloneză de distribuție de suplimente alimentare, a comandat cel mai mare număr de difuzări pentru brandurile sale: 343.827. Este liderul incontestabil pe această categorie. Dacă admitem că durata medie a unui spot TV a fost de 30 de secunde, puse cap la cap, reclamele difuzate de Zdrovit au însumat 119 zile… în primele trei luni ale anului. La mare distanță se află Naturpharma Products din Bulgaria (90.298 de difuzări), multinaționalele Reckitt Benckiser (86.030), GlaxoSmithKline (67.617), Sanofi (56.291) și producătorul autohton Biofarm (51.085). În total, au fost 124 de companii care „au mitraliat” reclame cu mesaje din domeniul farmaceutic, în primul trimestru al acestui an, ajungând la 1,3 milioane de difuzări…..” Integral: https://www.libertatea.ro

“S-adenozilmetionina, folosită în suplimentele alimentare „pentru sănătate”, conține molecule toxice  Substanța comercializată online pentru a ușura o serie de afecțiuni ale articulațiilor și ale ficatului și pentru a promova starea de bine nu trebuie folosită. Un grup internațional de biologi a avertizat că un supliment alimentar vândut în Marea Britanie ar putea fi toxic și nu ar trebui utilizat până când nu se va demonstra că este sigur.…. S-adenozilmetionină, o substanță folosită în suplimentele alimentare „pentru sănătate”, conține molecule toxice, spun cercetătorii. Substanța comercializată online pentru a ușura o serie de afecțiuni ale articulațiilor și ale ficatului și pentru a promova starea de bine nu trebuie folosită. Un grup internațional de biologi a avertizat că un supliment alimentar vândut în Marea Britanie ar putea fi toxic și nu ar trebui utilizat până când nu se va demonstra că este sigur. Echipa, de la universitățile din Manchester și Kyoto, a raportat săptămâna trecută că suplimentul – cunoscut sub numele de SAMe – se poate descompune în interiorul organismului în substanțe care provoacă o gamă largă de probleme medicale, inclusiv leziuni renale și hepatice Prescurtare de la S-adenozilmetionină, SAMe este comercializat online în Marea Britanie ca un agent care poate ajuta o serie de afecțiuni, inclusiv articulații și boli hepatice, și poate promova bunăstarea emoțională…..„Această descoperire a venit din senin”, a declarat Fustin săptămâna trecută. „Când am administrat suplimentul șoarecilor, ne așteptam ca aceștia să devină mai sănătoși. Dar, în schimb, am constatat contrariul. Am descoperit că, atunci când SAMe se descompune în organism, produce molecule foarte toxice, inclusiv adenină, care provoacă gută, boli de rinichi și boli de ficat.”…” Integral: https://alephnews.ro

“Banca Mondială evaluează că economia României va crește mult sub așteptări. Un război prelungit în Ucraina va agrava sărăcia …..Banca Mondială prognonează că inflaţia din România va atinge în acest an 9,8%, după 5,1% în 2021, potrivit unei actualizări a prognozelor economice pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, publicată duminică. Instituția internațională a menţionat că inflaţia a ajuns în ianuarie la 8,4%, reflectând creşterile de preţuri, precum cele ale energiei. Bugetul pe anul 2022 este construit pe o creștere economică de 4,6% și o inflație medie anuală de 6,5%. Pentru 2023, Banca Mondială a îmbunătăţit estimarea privind creşterea economiei româneşti cu 0,3 puncte procentuale, la 4,1%, în timp ce pentru 2024 este anticipat un avans al PIB de 4,3%. „Soliditatea redresării va depinde de evoluţia noilor variante de Covid-19 şi de severitatea ostilităţilor din regiune. Capacitatea României de a absorbi fondurile UE va fi esenţială pentru un proces de redresare durabil, verde şi incluziv”, se arată în raportul Băncii Mondiale. …. Se preconizează că sărăcia va scădea la nivelul de dinainte de criză până în 2024. Cu toate acestea, creşterea preţurilor la alimente şi energie şi scăderea veniturilor din remiteri ar putea însemna un proces mai lung de recuperare pentru segmentele vulnerabile ale populaţiei în comparaţie cu altele, în următorii ani. Un război prelungit în Ucraina duce la o agravare a sărăciei pe termen scurt, se mai arată în raportul Băncii Mondiale. ” Integral: https://www.libertatea.ro

“Cât de pregătită era România pentru noua realitate, a energiei scumpe și a războiului? …. După mărime, să ne uităm un pic la structură și să observăm că jumătate din cifra de afaceri din România este realizată de cele mai mari 1.000 de companii. 1.000 din totalul de 600.000 de companii din țară sunt responsabile pentru jumătate din activitatea economică! Dacă ne uităm doar la primele 20 de companii din țară vom înțelege și mai multe: acestea singure concentrează 15% din totalul cifrei de afaceri la nivel național, aproape 200 de miliarde de lei. Cu alte cuvinte, fiecare al șaptelea leu facturat în România aparține primelor 20 de companii. Dintre aceste firme, 6 sunt din sectorul energiei, 3 sunt din industria auto (inclusiv cei doi constructori de automobile, Renault și Ford), 9 sunt mari retaileri (unul dintre ei este retailer online), 1 este din domeniul comunicațiilor și 1 este cel mai mare producător din industria tutunului…… 150 de miliarde de lei reprezintă cifra de afaceri din comerțul „mare” românesc, cea mai importantă ramură a economiei, incluzând și marile lanțuri de benzinării și marii vânzători de țigări, ceea ce face din această ramură cea mai importantă din economie. Comercianții încasează cam unul din cinci lei din totalul banilor încasați de către marile firme din România. 51 de miliarde de lei este incredibila cifră la care au ajuns afacerile marilor magazine alimentare:…. Energia era a treia cea mai importantă ramură a economiei noastre, cu o cifră de afaceri cumulată de 80 de miliarde de lei pentru cei mai mari 20 de jucători din 2020. Dintre aceștia, austriecii de la OMV Petrom, cu 15 miliarde de lei, sunt a doua firmă românească după mărimea cifrei de afaceri. Topul marilor companii energetice include cei mai importanți trei producători de electricitate, pe cei doi producători de gaze naturale, transportatorii de electricitate și gaze, toți marii furnizori, marii prelucrători de țiței, dar și producătorul și distribuitorul de energie termică din Capitală. Dacă topul respectiv s-ar realiza astăzi, pe locul doi ar fi Hidroelectrica, aflată abia pe locul 7 în 2020, cu o triplare a cifrei de afaceri de la an la an, ceea ce indică rapiditatea cu care au crescut veniturile celui mai mare producător de electricitate. Sau mai exact indică nivelul de pervertire a pieței la care s-a ajuns din cauza deciziei statului român de a sparge producția de electricitate după tipul de energie produsă. O altă schimbare majoră care s-a produs în 2021 este trecerea energie pe locul al doilea ca mărime a cifrei de afaceri a marilor companii. Pentru că 2021 a dublat aproape cifra de afaceri din domeniu……Abia jumătate (25 de miliarde de lei) din cifra de afaceri a giganților comerțului alimentar este ceea ce aduc laolaltă giganții celui mai dinamic sector din economie, IT și comunicații, iar trei sferturi din această sumă vine de la marii operatori de rețele de comunicații mobile fixe:…..Cel mai mare producător din agricultură abia atinge 850 de milioane de lei ca cifră de afaceri, iar totalul primilor 20 de producători agricoli nu depășește 10 miliarde de lei cifră de afaceri…..Cu mult mai puțin decât cifra de afaceri cumulată a primilor trei traderi de cereale ( peste 12 miliarde de lei):….Ceea ce impresionează este, însă, industria băuturilor, una dintre cele mai performante din țară:….Producătorii de medicamente abia depășesc 3 miliarde de lei ca cifră de afaceri cumulată, în vreme ce marii distribuitori de medicamente ating un nivel de șase ori mai mare, de peste 20 de miliarde de lei. Adică aceștia vând cu predilecție medicamente importante. Le vând, în spitale, dar și în marile rețele de farmacii, unde se încasează anual peste 10 miliarde de lei. Cât privește marile clinici private de sănătate, aceastea sunt la nivelul unei cifre de afaceri cumulate de 3,6 miliarde de lei. Sunt, deci, cât se poate de departe de acoperirea golului rămas din învechirea și degradarea spitalelor de stat…..Și dacă am început această analiză observând că jumătate din cifra de afaceri la nivel național se realizează doar de către primele 1.000 de companii din totalul celor 600.000 la nivel național, să o încheiem observând că tot aproape jumătate (43%, mai exact) se datorează Bucureștiului și Ilfovului:…. Tot la capitolul uimiri, să remarcăm și faptul că guvernul a dat întâi economia (și mai apoi doar energia) țării pe mâna baronului liberal de Mehedinți, adică județul cu cea mai mică cifră de afaceri, doar 3,5 miliarde de lei… Și acum să revenim la întrebarea din titlu. Este România pregătită să facă față unor șocuri complexe, precum cel de astăzi? Prima observație ține de faptul că avem două dependențe periculoase: concentrarea a jumătate din volumul total al afacerilor  la un grup de doar 1.000 de companii și concentrarea în proporții similare a volumului de afaceri în zona București-Ilfov. A doua observație ține de ponderea prea mare a comerțului în detrimentul industriei, ceea ce indică, pentru un stat înzestrat din plin cu resurse naturale, o lipsă de maturizare și de sofisticare a economiei. Și este, fără îndoială, o mare vulnerabilitate: dacă nu reușești să procesezi intern ceea ce scoți din pământ, s-ar putea să fii blocat de paralizarea comerțului internațional sau de scumpirea transporturilor de marfă. A treia observație ține de insuficienta dezvoltare a două industrii esențiale în perioade de reducere a globalizării: cea alimentară și cea farmaceutică….” Integral: https://spotmedia.ro

“Deficitul comercial al României a crescut cu 1,5 miliarde de euro în primele două luni și a ajuns la 4,58 miliarde  Deficitul balanței comerciale a României a fost de 4,58 miliarde de euro în primele două luni din acest an, în urcare cu 1,5 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2021, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Exporturile s-au ridicat la 13,8 miliarde de euro, în vreme ce importurile au ajuns la 18,39 miliarde de euro. Exporturile au urcat cu 23,4% în primele două luni, iar importurile au crescut cu 28,9%, conform datelor. Valoarea schimburilor cu restul statelor Uniunii Europene s-a ridicat la 10,009 miliarde de euro la expedieri și 12,976 miliarde la introduceri în țară. …. Cele mai importante categorii sunt: maşini şi echipamente de transport (43,2% la export şi 32,8% la import) şi alte produse manufacturate (31,6% la export şi 29,1% la import)….” Integral: https://www.libertatea.ro

Dragoş Damian, Terapia Cluj: „Românii De 40-60 De Ani Vor Muri înainte De A Ieşi La Pensie” | Libertatea“Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Congresele politicienilor şi fabrica de tractoare de la Arad, fabrica de zahăr de la Luduş şi fabricile de ulei de floarea soarelui. România de mâine Dupa ce razboiul se va termina regulile jocului se vor schimba, nimic nu va mai fi asa cum suntem obisnuiti. O sa avem o noua cortina de fier langa granita noastra, unde se vor ciocni cei doi giganti economici Vestul si Estul, care vor lupta pentru dominatie si resurse, adica energie, chimie, aparare si, in primul rand, mancare. Exact  domeniile care vor genera crestere economica in viitor.  Nimic nu va mai fi ca inainte. De-globalizare si trecerea la “mini-economii” regionale, lanturi de aprovizionare scurte, reshoring, scumpiri si disparitii de materii prime si materiale, deficit enorm de forta de munca in toate sectoarele. Mai grav poate, este posibil ca anumite sectoare inovative sa incetineasca, cine va mai fi interesat de digitalizare, automatizare sau energie verde cand problemele ecomomiei viitorului sunt deficitele produselor de baza? Nici o prognoza pentru nici o tara nu se va mai adeveri pentru ca mecanismele economice sunt in schimbare….. Romania nu are o economie solida, industriala, ne bazam pe servicii si importuri. Exact domeniile care mustesc de evaziune fiscala si munca negru. Daca Romania nu intra in criza in 2022 atunci sigur va intra in 2023 cand vin la scadenta mare parte din datoriile pe care le facem acum. Ne mintim daca spunem ca PNRR ne ajuta, degeaba avem miliarde daca nu avem muncitori si echipamente care sa construiasca toata infrastructura rutiera si medicala din planuri. Sansa noastra este sa preluam o parte din fabricile care se vor muta inapoi in Europa din Asia. Sansa noastra este industrializarea, cu tot ce inseamna ea. Stie cineva ca se construieste o noua fabrica de tractoare langa Arad, i-a laudat si incurajat cineva pe oamenii de acolo? I-a intrebat daca au destui muncitori? Stiti ca se inchide inca o fabrica de zahar? Cate fabrici de ulei de floarea soarelui ne planificam sa mai construim daca vedem in asta o oportunitate, si cati politicienii le-au vizitat pe cele existente, sa le multumeasca ca inca stau in picioare?.Avem nevoie de politicienii onesti care sa recunoasca marile noastre vulnerabilitati, administratia publica, educatia si sanatatea si sa opreasca jaful, nepotismul si incompetenta care obliga oamenii tineri si destepti sa plece din tara. Avem nevoie de politiceni-economisti, care sa treaca din logica taxei de solidaritate, a amnistiilor fiscale si mai ales a asistentei sociale si a pomenilor electorale in cea a locurilor noi de munca….” Integral: https://www.zf.ro

FOTO Congresul PNL, în imagini. Ce nu s-a văzut la televizorValeriu Nicolae:M-au omorât politicienii noștri cu partidele lor de !$$!@$!@$*!_$!. De fiecare dată când își căsăpesc liderul, mătrășenia e prezentată ca o dovadă că partidul e viu plin pe la guriță rău, rău de democrație. Mafia siciliană e mai democratică decât partidele noastre. Să zici că Rareș Bogdan, Flutur, Bode și Ciucă sunt parte a unui partid viu și democratic e ca și cum ai zice că linsul în cur este regim sănătos fără gluten. Ieri, Ciucă, da mă, Ciucă, hoțomanul plagiator a vorbit despre onoare și demnitate mulțumind lui Papagalache, Securicilache, Plagilache și Pupincurache care stăteau drepți sau cu mâna pe inimioare lăngă sau în spatele lui. Și a mai zis Papagalache Bogdan una – cică Robo nu a venit la congres că e ocupat și are 5-6 întâlniri pe zi. M-am uitat pe agenda de la Cotroceni – canci – Robo nu era în priză. Între 24 martie și azi 11 aprilie pe agenda lui Robo au fost în total 5 întălniri – adicălea o exagerare de doar 18 de ori a istericului cu batistuță….” Sursa: https://www.facebook.com

“Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul SRI, vizat de o decizie CCR/ Își mai poate continua sau nu activitatea? Explicațiile ministerului Justiției  A fost agitație maximă în sistemul de justiție și în cadrul serviciilor de informații după ce Curtea Constituțională a dat publicității, săptămâna trecută, motivarea deciziei din februarie 2022, prin care a fost declarată neconstituțională legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 6/ 2016. Această OUG, care le dădea ofițerilor de informații dreptul de a efectua acte de cercetare penală, fusese deja declarată neconstituțională (o sintagma din oug) încă de acum șase ani, însă problema nou apărută este că și legea care ar fi trebuit să îndrepte ordonanța a fost, la rândul ei, declarată neconstituțională. Mai mult, din motivarea CCR s-ar putea înțelege că însuși Centrul Național de Interceptarea a Comunicațiilor din cadrul SRI funcționează cu încălcarea Constituției, deoarece a fost înființat prin hotărâre CSAT, și nu prin lege adoptată de Parlament. CCR subliniază în decizia din februarie 2022 că problema n-a fost reglementată, deși a fost semnalată încă de acum șase ani, la precedenta decizie a Curții. Pe de altă parte, unii magistrați consultați de G4Media.ro susține că CCR nu are dreptul potrivit legii, să analizeze hotărâri CSAT, doar legi sau ordonanțe de urgență. Ministrul Justiției susține, într-un răspuns pentru G4Media.ro, că decizia CCR  din februarie vizează doar anumite paragrafe din lege, în timp ce altele, care ar permite continuarea activității CNIC, au fost declarate constituționale. Dacă Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor n-ar mai avea bază legală, ar însemna că din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, SRI n-ar mai avea bază legală pentru a efectua orice tip de interceptări, inclusiv în dosare sensibile de siguranță  națională, terorism etc. Nu e clar în acest moment dacă CNIC își poate continuare fără riscul ca toate interceptările efectuate de acum încolo  să fie invalidate în instanță. În plus, nici interceptările din dosarele aflate acum pe rolul instanțelor nu e clar dacă vor fi înlăturate sau nu din dosare…..” Integral: https://www.g4media.ro

“Previziunile economice sumbre ale Băncii Mondiale. Țara care va fi o ”victimă colaterală” a războiului din Ucraina …. Întreaga regiune este afectată de consecinţele economice ale acestu război, lansat de către Vladimir Putin la 24 februarie, care a determinat peste patru milioane de ucraineani să fugă în Polonia, România şi Republica Moldova şi care a condus la o scumpire puternică a cerealelor şi energiei. BM estimează o scădere cu 4,1% a PIB-ului în 2022 al tuturor ţărilor emergene şi în dezvoltare din Europa şi Asia Centrală, în contextul în care preconiza, înainte de război, o creştere 3%. Situaţia este mai gravă ca cea cauzată de pandemia covid-19 în 2020 (-1,9%). Numai PIB-ul Europei de Est ar urma să scadă cu 30,7%, în contextul în care înaintea invaziei ruse BM estima o creştere de 1,4%. ”Rezultatele analizei noastre sunt foarte sumbre”, a subliniat duminică, într-o conferinţă telefonică Anna Bjerde, vicepreşedinta BM însărcinată cu Europa de Est….. Creșterea nivelului sărăciei Alt subiect de îngrijorare, relevă BM, este creşterea nivelului sărăciei. Proporţia populaţiei care trăieşte cu 5,50 dolari pe zi urmează să crească de la 1,9% în 2021 la 19,8% în 2022, potrivit calculelor BM. În elaborarea acestor previziuni, BM a luat drept ipoteză o continuare a războiului timp de încă ”câteva luni”. Însă banca recunoaşte că aceste previziuni au ”o incertitudine mare” şi o necunoscută – impactul real al războiului asupra zonei euro. Astfel, BM a luat în calcul şi un scenariu mai pesimist, al unui impact mai puternic asupra zonei euro, unei escaladări a sancţiunilor şi unui şoc al încrederii financiare. În acest scenariu, PIB-ul regiunii s-ar contracta cu 9% – aproape dublu faţă de cele 5% din timpul crizei financiare mondiale din 2009 şi cu mult mai mult decât recesiunea de 2% indusă de pandemia covid-19 în 2020, potrivit BM….” Integral: https://ziare.com

Ce ai fi făcut dacă ai fi dat faliment de tot? Eram pregătit să mă fac“Dar eu de ce nu am făcut bani? Eu de ce nu am ajuns director?……Cei care la Revoluţie au avut 18-25 de ani şi care acum au 50-57 de ani şi care nu au ajuns patroni, oameni de afaceri, antreprenori, manageri, directori, lideri de partid sau nu au plecat în afară cu primul val sunt frustraţi şi măcinaţi de câteva întrebări: eu de ce nu am făcut bani, eu de ce nu am ajuns director, eu de ce nu am avut noroc şi alţii au avut? Ei pot să accepte că cei care aveau 35-45-50 de ani la Revoluţie au făcut parte din partid, au fost securişti, au avut părinţii securişti, au fost acolo când s-a împărţit prada au făcut bani, dar nu pot să accepte că cei din generaţia lor, cei cu care au fost ei colegi, cei cu care ei s-au jucat, cei pe care îi ştiu personal au reuşit mai bine ca ei…. Foarte mulţi şi-au pus speranţa în USR, de aceea au votat masiv cu acest nou partid răsărit de nicăieri, dar acum au ajuns să fie extrem de dezamăgiţi. Nu pot accepta că Iohannis a adus PSD la guvernare, când „eu l-am votat pe Iohannis, care era împotriva PSD-ului”….La 50-55 de ani sau chiar 45 de ani, posibilităţile de promovare sunt extrem de reduse. Dacă vreau să mă mut într-o altă companie, fetele de la HR, care sunt urâte de toată lumea, nici nu se uită la CV-ul meu, pentru că deja sunt catalogat ca fiind pensionar. ….În străinătate nu mai pot să merg pentru că sunt deja bătrân iar posibilităţile de angajare sunt destul de reduse. Poate în construcţii sau şofer pe tir. Multinaţionalele, care au format după 2000 o întreagă generaţie, au ajuns acum să fie urâte pentru birocraţia corporatistă pe care au implementat-o, pentru regulile pe care le-au adus, pentru organigramele care nu mai permit promovări decât dacă eşti văzut bine de şefi. …. Foarte mulţi se confruntă cu aceste frustrări care cresc tot timpul pe măsură ce văd că România nu se schimbă şi ei se afundă în această mlaştină românească, din care nu au cum să iasă. În afaceri nu mai pot să intre că nu au bani şi să acceadă într-o poziţie superioară la job nu se poate. Veţi vedea că din ce în ce mai mulţi români tineri, să zicem, devin tot mai nervoşi şi încep să se regăsescă în comportamentul celor de la AUR, unde George Simion se ia la bătaie cu cei de la PNL, PSD şi USR. Dacă mâine s-ar face un referendum între capitalismul pe care ei l-au ratat şi un comunism al timpurilor noastre, s-ar putea ca votul să fie o surpriză.” Integral: https://www.zf.ro

David H. Petraeus | Belfer Center for Science and International Affairs“Fostul director al CIA a descifrat tactica lui Putin: Ce captură vrea să facă în noul plan B VIDEO ….”Să facem o analiză la ce s-a întâmplat în realitate. Ceea ce vedem, efortul inițial al trupelor rusești din nordul Kiev-ului, care au venit dinspre Cernobîl și din estul Rusiei spre Kiev au fost oprite de Ucraina, iar armata sa a trecut la contraatac. Forțele ruse s-au retras, iar campania s-a terminat aici. În schimb, ele au încercat în sud, să înainteze spre Odesa, un port major de la Marea Neagră. Dar ucrainenii au stopat ofensiva la Nikolaev”, apreciază generalul Petraeus în interviul de la postul de televiziune american CNN…..Trupele ruse vor înainta dinspre Mariupol spre nord, iar cele din estul orașului Harkov vor coborî spre sud, în Donbas. Ceea ce vor să facă este să înconjoare regiunea și să atace forțele ucrainene care se găsesc la Kramatorsk și Sloviansk”….. ”Acum, concentrarea armatei ruse este sud-estul Ucrainei. Și ceea ce se vrea, este ca de 9 mai, să consemneze succesul și să sărbătorească Ziua Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Petraeus. Și planul este clar, apreciază generalul. Putin vrea să pună stăpânire pe Donbas și pe regiunea sudică din Ucraina, pentru a avea un coridor de legătură cu Crimeea, peninsula anexată în 2014 de Moscova.” Integral: https://ziare.com

“Serbia s-a înarmat cu un sistem antiaerian din China. Țările occidentale sunt îngrijorate …. Livrarea de armament deasupra teritoriului a cel puţin două state membre NATO, Turcia şi Bulgaria, a fost considerată de experţi ca o demonstraţie a extinderii tot mai mari a Chinei la nivel global.  Deşi Serbia a votat în favoarea rezoluţiilor ONU, care condamnă atacurile sângeroase ale Rusiei în Ucraina, a refuzat să se alăture sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei sau să critice, în mod direct, atrocităţile comise de trupele ruseşti în această ţară.  Înarmarea Serbiei ridică semne de îngrijorare în Occident. În secret, Belgradul a primit din China un sofisticat sistem antiaerian chinezesc, în contextul în care Occidentul este îngrijorat că o acumulare de arme în Balcani în perioada războiului din Ucraina ar putea ameninţa pacea fragilă din regiune, relatează agenţia de presă AP. Şase avioane de transport Y-20 ale forţelor aeriene chineze au aterizat pe aeroportul civil din Belgrad, transportând, se pare, sisteme de rachete sol-aer HQ-22 pentru armata sârbă…. Încă din 2020, oficialii americani au avertizat Belgradul împotriva achiziţionării de sisteme antiaeriene HQ-22, a căror versiune de export este cunoscută sub numele de FK-3. Aceştia au spus că, dacă Serbia doreşte cu adevărat să adere la Uniunea Europeană şi la alte alianţe occidentale, trebuie să îşi alinieze echipamentele militare la standardele occidentale. Sistemul de rachete chinezesc a fost comparat, pe scară largă, cu sistemele americane Patriot şi cu sistemele ruseşti de rachete sol-aer S-300, deşi are o rază de acţiune mai mică. Serbia va fi primul operator de rachete chinezeşti din Europa….” Integral: https://alephnews.ro

Scapă imediat de aceste obiecte din casă dacă vrei să-ţi meargă bine. Cum atragi norocul“Cîțu, recompensat pentru activitatea în PNL. A primit o vestă și o mătură…. Chiar în tipul congresului economistului cu studii în Statele Unite i s-a oferit o mătură și o vestă reflectorizantă pentru a putea curăța de pe urma politicienilor care au fost la congresc. PNL trebuie să-și păstreze imaginea de partid civilizat, de aceea e important să aibă un om care să strângă după delegați chiștocurile aruncate pe jos, ambalajele de napolitate și șervețelele cu care și-au șters mucii și lacrimile de bucurie când l-au ales pe noul lor șef, Nicolae Dănciucă. Fostul premier, fostul președinte al PNL și viitor fostul șef al Senatului Florin Cîțu le-a mulțumit în lacrimi colegilor pentru oportunitatea oferită și i-a întrebat dacă, în memoria vremurilor trecute, i se mai dă voie măcar o dată să-l lingă pe mână pe Klaus Iohannis. A primit asigurări că poate va fi sunat pe acest subiect, să țină telefonul încărcat.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 11 aprilie.”Amnistie de 10 mld. euro: iertarea datoriilor transportatorilor, un venit „ratat“ de 10 mld. euro de către stat. Şi iată de ce este România codaşa Europei la taxare, cu doar 28% din PIB venituri fiscale…”

Rain Forrest Poster și Tablou | Europosters.roBuna dimineata intr-o zi de luni, 11 aprilie! Până luni seară, în estul, sud-estul și sud-vestul țării, local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar luni (11 aprilie), în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, rafalele vor depăși 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată. In noaptea de luni spre marți vremea va fi deosebit de rece în toată țara. În regiunile intracarpatice, local în Moldova și în zona subcarpatică a Munteniei și Olteniei temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă. In Bucuresti: 14/2 gr. C., ploua.

“Lăsați gazul să curgă! …. Începând cu Strategia Enenrgetică a Federației Ruse, eraborată în 2011, în care se spune clar că Rusia trebuie să achiziționeze acțiuni sau să devina acționar majoritar în cât mai multe companii energetice europene și cu Doctrina Gerasimov în care se spune că războiul hibrid este mai eficient și că acesta trebuie să cuprindă și o componentă energetică, Federația Rusă și-a consolidat ceea ce numim „cleștele energetic”, adică și-a mărit posibilitatea de a influența politicile membrilor UE. De asemenea componentele „cleștelui energetic”, North Stream I și II pe latura nordică (doiul fiind terminat dar nepus în funcțiune) și Turk Stream și Blue Stream pe latura sudică au ocolit Ucraina, creindu-i destule probleme economice. Totuși prin Ucraina treceau conducte cu capacitatea de transport al gazului rusesc către vest de 148 miliarde mc / an. North Stream I și II au o capacitate de 110 miliarde de mc / an iar Trurk Stream și Blue Stream adunate, aproape 35 miliarde mc / an. Se știe că zilnic Europa importă gaz în valoare de aproape un miliard de euro, bani ce finanțează crimele și genocidul noii armate roșii. Atacul asupra Ucrainei a determinat o schimbare a politicii energetice a UE…..Dacă ne uităm că Ucraina deține rezerve energetice (locul 1 în Europa la uraniu) sau alte metale care o clasează pe locul patru în lume este foarte posibil ca motivul comportamentului agresiv manifestat de Kremin să fie dorința de a monopoliza măcar regional o parte din acestea. (Aici găsiți o poziționare a resurselor Ucrainei.)…. Să ajungem la ce ne recomandă EPG în studiul său (pe care îl puteți descărca de aici, care este criticabil dar care include informație de bună calitate). Le iau copy – paste și comentez: 1. Lansarea unei campanii de informare pentru reducerea temperaturii ambientale în locuințe, identificarea spațiilor neutilizate și evitarea supra-încălzirii din clădiri publice și comerciale. Nemaipomenit! Să o facem deoarece această acțiune va avea ca rezultat și scăderea facturilor la energie! 2. Actualizarea listei consumatorilor întreruptibili de siguranță, pe baza unei centralizări a datelor de consum de gaze a termocentralelor și a producătorilor industriali. Serios? Domniile lor nu știu că vara termocentralele produc la capacitate mică deoarece nu mai este cerere de energie termică? Dacă dumnealor doresc să închidem termocentralele cu ce vom înlocui în iarna viitoare acel sistem nenorocit de majoritatea deciziilor politice din ultimii ani numit sistem de alimentare centralizată cu energie termică (SACET)? Cu cele un milion de pompe de căldura pe care EPG-ul dorește să le importăm din China? Pompe aer – apă, apă – apă sau sol – apă? Daca sunt apă – apă de unde luam fluidul care trebuie să fie recirculat pentru obținerea căldurii într-un apartament la etajul 10? Daca sunt aer – apă, coeficientul de performanță (COP – un fel de randament) este mic, deci consumul de energie electrică este mare. Dacă domniile lor viseaza ca să pună la țară aceste 1.000.000 de pompe de căldură e perfect, numai că pe vremea cand gazul era ieftin și trecea prin fața porții, extrem de puțini locuitori din mediul rural l-au tras în casă.   3. Renunțarea la investiții în noi rețele de distribuție a gazului și în termocentrale care nu funcționează în cogenerare de căldură și chiar interzicerea centralelor murale în clădirile noi; Oameni buni, terminați cu prostiile. România are gaze și își poate asigura necesarul pentru asigurarea securității energetice, și aici mă refer la energia termică și la energia electrică. Anul trecut gazul a asigurat 16% din totalul consumului din sitemul electro-energetic național (SEN). După ce că importam 4% din necesarul de enegie electrică, să închidem capacități care produc 16% din gaz?.…. 4. Lansarea unui program național pentru instalarea pompelor de căldură. Sunt de acord cu soluțiile alternative și hibride, dar acestea sunt valabile oriunde în afară de cartierele de blocuri…..” Integral: https://www.contributors.ro

Șofer de TIR român, accidentat MORTAL într-o parcare în Germania. Vinovatul a fugit de la locul accidentului - Anchetă URIAȘĂ a poliției“Amnistie de 10 mld. euro: iertarea datoriilor transportatorilor, un venit „ratat“ de 10 mld. euro de către stat. Şi iată de ce este România codaşa Europei la taxare, cu doar 28% din PIB venituri fiscale…Amnistia fiscală oferită transportatorilor şi companiilor de construcţii duce la neîncasarea de către stat a unor venituri de 10 miliarde de euro pentru ultimii cinci ani, potrivit estimărilor ZF ♦ Moda „iertării“ de către stat a companiilor care evită plata taxelor aferente salariilor folosind mijloace la limita legii (diurne, indemnizaţii de detaşare etc.) este un factor care împiedică România să se apropie de media UE la un indicator: ponderea în PIB a veniturilor încasate la buget. O modificare adusă recent Codului Fiscal „iartă“ com­paniile de transporturi şi de construcţii (cu acti­vităţi în alte ţări) de amen­zile Fiscului, care în ultimii ani ar fi reîncadrat diurnele angajaţilor din aceste sectoare  ca venituri salariale. Legea nr. 72 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, iniţiată de deputatul PNL de Gorj, Gheorghe Pecin­gină, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 31 martie 2022. PNL are mai mulţi membri cu interese în domeniul trans­por­turilor. De exemplu, familia deputatului PNL Robert Sighiartău controlează transportatorul Tabita Tour din Bistriţa, cu afaceri de peste 56 de milioane de lei în 2020….” Integral: https://www.zf.ro

Palas Mall - Despre noi“Mai poate fi considerat un credit „verde” de 100 mil. euro pentru un centru comercial care presupune trafic şi aglomeraţie? Un adevărat credit verde ar însemna 1.000 de credite de 100.000 euro pentru 1.000 de mici afaceri stradale Pandemia a lăsat moştenire o nouă modă: moda economiei verzi. Problema este însă cum devine realitate preocuparea pentru mediu şi sănătate în acţiunile companiilor, ale băncilor, ale statului şi ale oamenilor. Este bine că există o preocupare, dar să nu devină o simplă acoperire, iar treaba să meargă în continuare ca şi până acum. Spre exemplu, au devenit o modă creditele verzi. Recent, un consorţiu de bănci mari de pe piaţa locală a anunţat o finanţare „verde” pentru dezvoltarea unor proiecte de retail, un fel de malluri mai mici, orizontale, în oraşe de linia a doua din România precum Târgovişte, Zalău şi Sfântu Gheorghe. Deci câteva zeci de milioane de euro pentru câte un centru comercial care să cuprindă 10-15 magazine, un hipermarket şi aşa numita zonă de food court. Acum, dincolo de respectarea unor noi condiţii ca să fie verde acest credit, întrebarea fundamentală este cât de verde şi lipsit de impact asupra mediului este un centru comercial în sine, care presupune trafic, parcări şi aglomeraţie de oameni şi maşini. Sigur că se poate spune: „asigurăm prize pentru maşini electrice”, dar deocamdată toată lumea e de acord că în următorii 10-20 de ani 90% din parcul de maşini din România va fi constituit din maşini cu combustie internă, poluatoare. Aspectul principal care nu este luat în calcul este potenţialul risc dat de aglomeraţia umană…. Verde nu înseamnă doar poluare mai redusă, ci şi risc mai mic pentru sănătatea populaţiei. De acum înainte trebuie acceptat faptul că marile aglomerări comerciale sunt purtătoare de risc. Sunt legi ale fizicii şi ale biologiei care pur şi simplu nu pot fi ocolite. Dacă o bancă vrea să dea un credit verde de 100 mil. euro pentru un mare centru comercial atunci să ştie că în niciun caz acel credit nu poate fi niciodată „verde”. Şi orice standard inventat de vreun institut nu face decât să acopere realitatea faptului că aceste centre comerciale de mari dimensiuni sunt de fapt o mare sursă de poluare: de trafic, de aer, fonic şi din punct de vedere al sănătăţii, aşa cum am arătat mai sus…..Bineînţeles că este mult mai simplu şi mai profitabil pentru toată lumea implicată să semnezi un deal de 100 mil. euro pentru un mare centru comercial care aparent aduce un aer de modernitate – de fapt fiind doar o insulă de modernitate – decât să dai 1.000 de credite de 100.000 euro pentru dezvoltarea a 1.000 de afaceri stradale, în cartierele oraşului. Ca să dai 1.000 de credite de 100.000 euro pentru 1.000 de afaceri precum magazine de fashion, băcănii axate pe producţie locală, cafenele, restaurante, gelaterii, magazine de bijuterii, de şosete, de blugi sau de articole sportive, înseamnă mult mai mult efort. Însă aşa cum s-a demonstrat în pandemie, riscul pentru sănătatea publică este mult mai redus în comerţul stradal…. Similar, marile centre comerciale care „privatizează” strada au devenit un magnet pentru că totul pare feeric. Pe stradă e noroi sau praf, în mall e mereu aceeaşi temperatură, lumină, o feerie. E altă lume. Fără voia lor, oamenii, mai ales adolescenţii, sunt atraşi precum muştele la bec de acest tip de centre comerciale. Însă aşa cum am arătat riscurile sunt pe măsură, iar costurile sunt decontate tot de public, fie direct prin buget, cum s-a întâmplat în pandemie, când statul a trebuit să acopere pierderile retailerilor prezenţi în malluri, fie indirect prin poluarea produsă a aerului şi solului….” Integral: https://www.zf.ro

“Romania, intre Portugalia si Letonia ca PIB/locuitorRomânia s-a situat anul trecut pe locul 22 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat.  Cu 73% din media europeană consemnată pentru 2021, am depășit Letonia (71%), Croația (70%), Slovacia (68%), Grecia (65%) și Bulgaria (55%). Imediat deasupra noastră figurează Portugalia (74%), Ungaria (76%) și Polonia (77%). Cele mai mari valori ale PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (pcs, adică ajustat cu nivelul prețurilor din fiecare țară, pentru a permite o comparație corectă a puterilor de cumpărare), s-au înregistrat în Luxemburg (277%) și Irlanda (221%), dar aceste țări au situații particulare. În Luxemburg lucrează un număr relativ mare de cetățeni rezidenți din statele înconjurătoare, care contribuie la PIB și ale căror cheltuieli de consum sunt înregistrate în țara de origine. Irlanda beneficiază de prezența unor multinaționale de top care dețin drepturi intelectuale și de mutarea sediului unor companii ca urmare a Brexitului. Dintre celelate state occidentale, Danemarca (133%) și Olanda (132%) trec pragul de 130%, urmate de Suedia (123%), Belgia (122%) și Austria (121%), situate peste cota de 120%. Sub care figurează Germania (119%), cea mai mare economie a Zonei Euro (zonă aflată la 106% din media UE), la o distanță semnificativă de Franța (104%) sau Italia (95%)….” Integral: https://www.bancherul.ro

“Amanarea ratelor la credite nu mai ajuta la nimic, dimpotriva …. Amanarea ratelor la credite nu-i ajuta cu nimic pe cei cu credite cu dobanda variabila indexata la ROBOR. Dimpotriva, ar putea sa le cauzeze si mai multe probleme mai tarziu, cand vor trebui sa plateasca o rata si mai mare decat in prezent. In perioada pandemiei coronavirusului, amanarea ratelor a avut sens, in primul rand pentru cei care nu mai aveau de lucru sau cu venituri in scadere puternica, din cauza izolarii. Dupa iesirea din carantina si revenirea treptata a economiei, oamenii si-au reluat lucrul si plata ratelor. Acum, situatia este total diferita. Seful PSD, Marcel Ciolacu, cel care a anuntat amanarea ratelor, invoca aparitia unei crize economice drept motiv….. Altele sunt solutiile:– schimbarea indicelui ROBOR in IRCC, care se poate face printr-o simpla cerere la banca;- refinantarea creditului cu o dobanda mai mica, eventual fixa;- restructurarea creditului, cu scopul reducerii ratei, fie pe o anumita perioada fie pe toata perioada de creditare, prin diminuarea dobanzii sau a comisioanelor, prelungirea perioadei de creditare, diminuarea datoriei etc….” Integral: https://www.bancherul.ro

“BREAKING Consiliul Rectorilor cere ca universitățile să acorde titlurile de doctor, în locul Ministerului Educației. Plus: rectorii susțin o lege nouă, separată, “a Învățământului Superior”, pe baza proiectului România Educată Consiliul Rectorilor cere Guvernului ca universitățile din România să fie cele care acordă titlurile și diplomele de doctor, în locul Ministerului Educației. Hotărârea de a solicita oficial mutarea de la Minister la universități a deciziei privind acordarea doctoratelor a fost luată în cadrul reuniunii CNR din acest weekend, potrivit “rezoluției” semnate de președintele interimar al forului, Dan Cașcaval. ….Cererea ca universitățile să fie cele care decid acordarea titlurilor de doctor vine în contextul controverselor cu privire la doctoratul deținut chiar de premierul Nicolae Ciucă. Acesta este acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat “în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138”, potrivit unei anchete semnate de Emilia Șercan. La finalul săptămânii trecute, Șercan a acuzat că „autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”, tot în contextul plagiatului semnalat cu privire la premier….” Integral: https://www.g4media.ro

“Clima: Mai puţine călătorii cu avionul, între adevăr şi tabu (AFP) …. COVID-19 a redus cu o treime numărul pasagerilor aerieni în 2020, însă companiile şi aeroporturile mizează pe o redresare într-un ritm puţin sub nivelul de dinainte de criză, pentru a ajunge la 10 miliarde de călători aerieni la nivel mondial până la jumătatea secolului, faţă de 4,5 miliarde în 2019. Provocarea pentru acest sector va fi neutralizarea impactului său asupra climei până în 2050, aşa cum s-a angajat, continuând să satisfacă o cerere generată de ascensiunea clasei de mijloc, în special în Asia. Pentru a face acest lucru, se bazează pe combustibili durabili şi alte inovaţii (avioane cu hidrogen, control aerian optimizat etc), relatează AFP preluată de Agerpres. Potrivit unora, este doar o înşelătorie. “Este iresponsabil să mizezi totul pe aeronave ecologice şi pe inovaţiile tehnologice“, a rezumat Greenpeace France, cerând oficialilor “să se ocupe de reglementarea necesară a traficului aerian“….. La începutul lunii martie, şi ONG-ul Transport&Mediu a cerut limitarea sau reducerea călătoriilor, în special a călătoriilor de afaceri, prin impozitarea mai mare a sectorului şi prin includerea legăturilor aeriene extracomunitare în cotele europene de emisii (ETS). Aceste emisii pe distanţe lungi nu sunt contabilizate astăzi de nici o ţară, este de acord Oliver del Bucchia, preşedintele asociaţiei Aero Decarbo. Acest colectiv de ingineri aeronautici militează pentru stabilirea unui “buget de carbon” global care să nu fie depăşit pentru transportul aerian, proporţional cu 2,56% din contribuţia sa la emisiile de dioxid de carbon din 2018. “Temperatura în 2050 nu va depinde de ceea ce vom emite în 2050, ci de ceea ce vom fi emis deja până în 2050 “, spune el…..Dar cum rămâne cu acceptabilitatea de către călători, pe lângă creşterea previzibilă a preţurilor biletelor pentru finanţarea “revoluţiei ecologice” a transportului aerian?…” Integral: https://www.rfi.ro

“De ce noul „Război Rece” nu poate fi oprit și ar putea fi mult mai periculos decât cel vechi….. Rareori o „mare putere” a pierdut atât de mult într-un timp atât de scurt ca Rusia: decuplată în mare măsură de economia mondială, în declin economic și social, disprețuită din punct de vedere militar și disprețuită politic de comunitatea internațională pentru războiul său brutal. În acest timp, Occidentul este mai unit decât a fost de decenii, scrie Sigmar Gabriel, fost ministru de externe și președinte al SPD, președintele „Podul Atlanticului”, în Tagesspiegel.Desigur, într-un război din ce în ce mai sângeros, armata rusă poate doborî apărarea ucraineană. Dar președintele rus nu va mai putea cuceri niciodată populația ucraineană….. China nu va sprijini militar, cel mai probabil, invadarea Ucrainei de către Rusia și va face tot posibilul pentru a evita să fie lovită de sancțiunile SUA sau UE. Beijingul nu se teme de nimic altceva decât de alte piedici pentru dezvoltarea sa economică. Pe de altă parte, un lucru este clar: Moscova devine din ce în ce mai dependentă de Beijing – este evident cine este bucătarul și cine este chelnerul. După acest război, „imperiul” lui Putin va fi doar o umbră a lui însuși….. Atâta timp cât Putin conduce Rusia, și probabil chiar și după, un nou „Război Rece” ne este pregătit. Și în epoca atacurilor cibernetice, a războiului hibrid și a știrilor false, este probabil să fie mult mai periculos decât vechiul „Război Rece”. La acea vreme, războaiele fierbinți au fost purtate în afara Europei. Asta e diferit astăzi….. Dar un nou război rece pe două fronturi ar însemna cheltuieli militare mult mai mari, o mare incertitudine care împovărează economia globală și o abatere de la obiectivul fundamental al administrației Biden de a reconstrui Statele Unite. Negocierea cu succes a unui acord durabil asupra Ucrainei, apoi trecerea la negocieri ample, probabil prelungite, privind discuțiile de reducere a armelor convenționale, atât cu Moscova, cât și, în cele din urmă, cu Beijingul, este foarte de dorit, scrie Foreign Policy. În acest moment, administrația Biden pare mai puțin concentrată pe modelarea unei noi ere decât pe pregătirea pentru o repetare a Războiului Rece sau unul și mai rău, cu Rusia și China ca adversari, amintind de triunghiul strategic al lui Henry Kissinger…..China este la o răscruce de drumuri. Fie se va distanța de Rusia și va reduce sprijinul economic, fie se va înclina spre Moscova și va sfida sancțiunile. Statele Unite trebuie să stimuleze China spre primul punct de vedere….. Orice pace durabilă ar necesita noi aranjamente de securitate și înțelegeri între Statele Unite și NATO și Rusia și Ucraina. Acesta este elefantul din cameră. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat de înțeles că ar putea accepta un anumit tip de neutralitate. Dacă da, ar anula NATO Declarația de la București din 2008 care oferea Ucrainei și Georgiei o posibilă aderare? Ce ar aștepta în contrapartidă Statele Unite și aliații săi de la Putin? Dacă vrem să evităm o consecință de tip Versailles, interesele rusești nu pot fi respinse atât de ușor….” Integral: https://www.hotnews.ro

“Russkiy Mir sau lumea „multipolară, justă și democratică”…..Îmi aduc aminte cum, fix cu o lună înainte ca Vladimir Putin să dea ordinul ca armata sa să invadeze Ucraina, un amiral german, Kay-Achim Schönbach, a stârnit un adevărat scandal după ce a declarat la o dezbatere organizată de un think-tank din India, ceva de genul: „Ceea ce își dorește cu adevărat (Vladimir Putin, n.m.) este respect…..Având în vedere antecedentele lui Vladimir Putin (Cecenia, Georgia, Crimeea și Donbass-ul, Siria etc.) și toate informațiile strânse cu mare cheltuială de serviciile occidentale de informații, dar și cele publice, cu greu poate fi înțeles și tolerat un înalt comandant militar care face o astfel de declarație, fie și într-un cadru semi-oficial. Dar nu a fost nici pe departe acesta un caz singular….. Iată însă că, brusc, din 2014 Vladimir Putin a decis că „Russkiy Mir” trebuie să treacă la nivelul următor și, dintr-o ideologie care a alimentat preponderent propaganda rusă, să devină o temă aplicată; iar scena aleasă pentru o primă confruntare cu Occidentul a fost Ucraina. Cum a răspuns la această provocare Occidentul în 2014? Păi, cu mare prudență: s-a creat „Formatul Normandia”, în care Angela Merkel și Francois Hollande, sub privirile severe ale „țarului” (azi-mâine „sfânt”) Vladimir Putin încercau să-l determine pe Petro Poroșenko („cel corupt”) să accepte pierderi teritoriale în beneficiul imperiului de la răsărit. De ce să o facă? Păi, cum ar spune-o mucalitul român: „ca să fie bine, să nu fie rău” pentru toată lumea!…. Textul publicat de Mason Clark în urmă cu mai bine de un an și jumătate, și care odată cu invazia Ucrainei este încă o dată validat în premisele și concluziile sale, ne ajută să înțelegem mai bine modul în care narativul „Russkiy Mir” a fost consolidat ca o ideologie a unui așa-numit război civilizațional pe care – se autoconving elitele de la Kremlin – Rusia este obligată să îl ducă împotriva Occidentului. Cu alte cuvinte, tot ceea ce noi în Europa, de exemplu, am citit în cheia unei agresiuni ruse de tip imperialist (dacă nu chiar totalitar) – Cecenia, Georgia, Siria, Libia, diversele conflicte din Africa, Maidan, Crimeea, Donbass etc. -, în lectura internă consumată de elite și servită în porții mari și cetățeanului rus obișnuit, era interpretată ca fiind „nevoia de a reacționa militar, convențional, la foarte perfidul război hibrid declanșat de Occident împotriva Federației Ruse”. O întreagă literatură, militară și civilă, așa cum o arată Mason Clark, a fost dezvoltată pe acest subiect și intens consumată în Rusia lui Vladimir Putin, mai ales după ce – în anul 2007 – Vladimir Putin a atras pentru prima dată atenția Occidentului că Rusia a decis să „răspundă prin orice mijloace” agresiunii Vestului. Puțini l-au luat atunci în serios – la fel ca și astăzi -, considerând că ceea ce caută Putin este de fapt „un loc la masa celor puternici”. O eroare care ne ajunge din urmă…..Mulți istorici au căzut de acord că Adolf Hitler a ajuns la putere și s-a alimentat din resentimentul germanilor față de anglo-francezi, datorită condițiilor împovărătoare și rușinoase care le-au fost impuse după Primul Război Mondial. Vladimir Putin, cel care a dat glas unui sentiment generalizat de regret al rușilor pentru pierderea imperiului creat de comuniști – URSS-ul – face același lucru, motiv pentru care rușii îl susțin într-o proporție covârșitoare: între 83 și 85%…..Omul are nevoie de libertate, libertatea de a alege, libertatea de conștiință. Cu toate erorile, cu eșecul excepționalismelor, separatismelor, autoritarismelor și totalitarismelor imperiilor occidentale și a barbariilor de care au dat dovadă, Vestul nu s-a oprit din evoluție, din progresul moral și etic. Iar acum a venit din nou vremea să lupte pentru a păstra ce a obținut, cu cealaltă jumătate de lume care nu dă doi bani pe aceste valori….” Integral: https://www.contributors.ro

FOTO: Mihaela Radulescu, la plaja in Monaco, mandra de silueta ei - Ele.ro“Răduleasca, amendată că a vândut leurdă în fața cazinoului din Monte Carlo  Nici jandarmii din Monaco nu au milă față de bătrânici! Mihaela Rădulescu a fost amendată de poliție pentru că vindea leurdă și urzici în fața cazinoului din Monte Carlo. Lacrimile și revolta trecătorilor nu i-au oprit pe zbiri, care i-au confiscat leurda bietei pensionare și i-au săltat și broboada pe care își întinsese marfa. Mihaela Rădulescu susține că e persecutată sistematic de polițiștii monegasci. ”Astă-iarnă m-au amendat că vindeam ciorapi de lână, pe care i-am împletit chiar eu, cu andrelele. Încerc și eu să duc o viață cinstită și nu sunt lăsată. Cum să mă descurc cu pensia din România? Am lucrat doar 3 ani la o fabrică, de-aia am mâinile așa zbârcite”, se plânge Mihaela Rădulescu. Biata bătrânică nu s-a lăsat. A doua zi s-a dus să spele parbrizuri de iahturi în Yacht Club Monte Carlo, dar a fost dată afară din nou….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 9 aprilie.”Piatra de hotar pusă de ÎCCJ în cazul Udrea. Emanciparea de sub abuzul CCR …”

23 Best Free Spring Backgrounds and WallpapersBuna dimineata intr-o zi de sambata, 9 aprilie! Cerul va avea înnorări în jumătatea de nord-vest unde va ploua izolat ziua şi local în timpul nopţii, cu precădere în Maramureş şi Crişana unde ploile vor putea fi moderate cantitativ. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu rafale de peste 80…90 km/h pe creste, în special ale Carpaţilor Orientali, dar local şi temporar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 55…65 km/h în nord, nord-est şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 și 23 de grade, iar cele minime între 1 și 12 grade. In Bucuresti temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10-11 grade.

Understanding Omicron, the new COVID-19 variant of concern | COVID | UT Southwestern Medical Center“Două noi mutații ale Omicron, în atenția OMS. Ce au descoperit cercetătorii în legătură cu variantele BA.4 și BA.5  Două noi subvariante ale Omicron, BA.4 și BA.5, au fost propuse recent pentru supravegherea OMS. După apariția variantei Omicron, despre care se spunea că va aduce sfârșitul pandemiei, oamenii au lăsat garda jos. Multe țări au ridicat măsurile sanitare anti-pandemie, nu se mai poartă mască peste tot, nu se mai respectă distanțarea socială, adunările de persoane sunt tot mai mari, iar peste toate acestea, cererea de vaccinare este la un nivel foarte mic. În acest timp, virusul se mutează. Și vorbim chiar despre Omicron. Deja au apărut variante care au o rată de transmisibilitate foarte mare…..BA.2 a avut nevoie de ceva timp pentru a achiziționa modificări, astfel încât viteza de transmitere să fie mai mare față de cea a BA.1. De altfel, diferențele dintre BA.2 și BA.1, din punct de vedere structural, sunt mai mari decât diferențele dintre variantele Delta și Alpha ale coronavirusului, de exemplu”, a mai explicat expertul….. De altfel, toate variantele de îngrijorare până în prezent par să apară din mutații de la un părinte anterior. Experții spun că mutațiile includ substituții unice de acid nucleic, precum și mici deleții și inserții. Acest lucru nu epuizează în niciun caz repertoriul variației genomice a coronavirusului. Betacoronavirusurile, cum ar fi genomul SARS-CoV-2, pot suferi rearanjamente și recombinare secvențe interne, schimbul unei părți a genomului cu cel al unui virus strâns înrudit. Două astfel de recombinante au fost descrise recent, o recombinare Omicron-Omicron și un recombinant Delta-Omicron. Aici descriem recombinantul Omicron-Omicron, având în vedere denumirea preliminară Omicron BA.4…..”Cu o nouă variantă la patru luni, nu putem fi prinși nepregătiți pentru sosirea următorului val”, a explicat Seth Berkley, CEO al Gavi, parteneriatul public-privat din conducerea Covax, inițiativa globală care ghidează eforturile de asigurare a accesului egal la vaccinurile Covid-19 în țările cu venituri mici și medii, pentru Corriere della sera….” Integral: https://ziare.com

Alexandru Rafila vrea să-l lase pe Raed Arafat fără SMURD - Universul argesean“Marea miză a scandalului Rafila – Arafat ….. Tot ceea ce înseamnă sistem medical de urgență – servicii de ambulanță, SMURD, Unitățile de Primiri Urgențe și Compartimentele de Primiri Urgențe ale spitalelor – se află de ani buni în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, structură condusă de Raed Arafat. Dacă multă lume trăiește, poate, cu senzația că acestea au fost coordonate de DSU-Arafat în perioada pandemiei, realitatea este că ele erau acolo cu mult înaintea pandemiei, integrate și cu celelalte servicii de urgență – pompieri, salvamont etc. Trebuie spus că, în toți acești ani, niciun ministru al Sănătății nu a contestat public coordonarea sistemului medical de urgență de către Raed Arafat și nu a cerut ca aceasta să revină Ministerului Sănătății….. Creionarea acestui sistem de urgență integrat, cu sistemul medical de urgență și celelalte servicii de urgență adunate sub aceeași umbrelă și coordonate de același om, a început încă din anul 2014, odată cu numirea lui Raed Arafat în funcția de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), structură creată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Posibila mare miză: Ministerul Sănătății plătește, dar nu are coordonarea  Posibila mare miză a conflictului iscat de declarațiile de joi ale lui Alexandru Rafila ar putea fi reprezentată de bani: mai exact, finanțarea sistemului medical de urgență. Întreg sistemul medical de urgență – servicii de ambulanță, Unități de Primiri Urgențe ale spitalelor, Compartimente de Primiri Urgențe și SMURD – este finanțat de Ministerul Sănătății. Surse din minister au explicat pentru HotNews.ro că, practic, Ministerul Sănătății plătește, la fiecare final de lună, facturile pentru toate aceste servicii. Ministerul Sănătății nu are însă coordonarea lor, aflată la Departamentul pentru Situații de Urgență. Practic, nu are niciun cuvânt de spus…..În 2011, Vlad Mixich publica, pe HotNews.ro, un portret al lui Raed Arafat, cu titlul „Fanaticul”. „Deși a obținut cetățenia în urmă cu doar 12 ani, doctorul Raed Arafat este unul dintre cei mai premiați români: în două birouri (unul la Ministerul Sănătății în București, celălalt la Departamentul de urgență al Spitalului din Târgu-Mureș) sunt etalate cele 72 de trofee și diplome onorifice ale omului care a înființat SMURD-ul în România (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare)”, scria atunci Vlad Mixich, în deschiderea portretului lui Raed Arafat. Primele probleme de imagine și susținere publică pentru Raed Arafat aveau să apară în ianuarie 2014, odată cu accidentul aviatic din Munții Apuseni, în care au murit pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion. ….Scenariul avea să se repete oarecum în decembrie 2014, când un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol, accident soldat cu moartea a 4 persoane – doi piloţi şi două cadre medicale…..În sfârșit, incendiul de la Colectiv, din octombrie 2015, rămâne cel mai controversat moment din cariera lui Raed Arafat, în spațiul public fiind criticată îndelung atât intervenția, cât și faptul că autoritățile au fost acuzate că au blocat sau întârziat transferul în afara țării al unora dintre răniții grav în incendiu.” Integral: https://www.hotnews.ro

“120 de zile, răgazul cerut de coaliție pe aplicarea Legii 127 a expirat. O lege trecută pe șest sub covor, ca să nu mai întrebe nimeni de ea…. Triumfal se anunță că alocarea va fi de 17.6 Mld Lei, de care vor beneficia milioane de oameni. Cam cât spuneau că ar fi trebuit să mărescă cu 40% punctul de pensie…..De ce există încă acest nivel de sărăcie, când suntem în UE din 2007, avem tot felul de programe de sprijin pentru ridicarea nivelului de trai către nivelul mediu al UE? Care sunt rezultatele contribuției la Bugetul UE, pentru că de asta ne-am asociat cu țările dezvoltate din vestul Europei, să micșorăm prăpastia dintre nivelul de trai al nostru și cel al vesticilor. …..La ce bun atunci să stabileşti nivelul coșului minim de consum, la nivel de țară, la 2650 lei, dacă tot nu ții cont de el. La ce bun să tot ne lăudăm că cerem bani de la UE pe motivul că 4-5 milioane (eu zic să mai pună…) din românii pregătiți în școlile noastre s-au mutat în țări din UE care apreciază valoarea forței de muncă la un nivel care permite acel trai decent la care tot visăm, cu toți. De ce au plecat acei oameni, ce ați făcut dumneavoastră conducătorii acestei țări, să-i determinați să nu mai plece.….Din păcate, tot dezastrul în care se află populația țării, în acest moment din 2022, se datorează liderilor PNL – dl. V Popescu -Ministrul Energiei, dl. Ludovic Orban– Prim Ministru la momentul dereglementării haotice propusă de V. Popescu și aprobată în ședința de Guvern în 2020 – și dl. Florin Câțu- Prim Ministru în momentul când trebuia să reintroducă prețuri reglementate în piață, bramburita de șmecherii din lojele OPCOM, la nivelul din 2020, și n-a făcut-o….Tot ce nu înțeleg din situația asta absurdă – prețurile enorm de mari față de toate reperele economice comparative, la gaze și energie electrică – este, de ce PSD a permis derapajul acesta, cu consecințe grave și asupra producției industriale, de ce a avizat mizeria de plafonări făcută de dl. V. Popescu, parcă dinadins să favorizeze traderii și distribuitorii din piața caracteristică, lăsând descoperiți milioane de oameni și mii de entități economice care nu mai știu cum să poată supraviețui, că de profit… să lăsăm. Ar fi interesant de știut cât a crescut colectarea la Bugetul de Stat, având în vedere cotele incluse în prețurile energiei, combustibilului și gazelor care se fac direct venituri, vărsate în Trezorerie. ….În 2021, d-na Raluca Turcan în timp ce se ocupa de digitalizarea dosarelor de pensii, văzând că sunt multe cheltuieli cu litigiile în care era implicată Casa Națională de Pensii Publice, a comunicat prin Agerpres că va emite un Ordin de Ministru astfel: „Am decis astăzi să emitem un nou ordin de ministru referitor la procesul de evaluare a dosarelor de pensii, pentru că am constatat necesitatea reglementării rapide a anumitor aspecte care țin de datele din dosarele de pensii.”- încheiat citatul. D-na Turcan se referea la procesele pe care CNPP le tot pierde în favoarea pensionarilor care, pentru diverse motive, numai de unii știute, sporuri sau indemnizații de consilii de administraţie și altele echivalente, deși erau taxate la contribuțiile sociale, la întocmirea dosarului și a Deciziei de pensie nu erau luate în considerare pentru că nu erau cuprinse în Legea 263, care reglementează încă speța…..Mai târziu, prin februarie, am văzut altă intervenție a d-nei Violetă Alexandru cu o propunere de lege nr.270/27.11.2021 care nici ea nu a trecut de furcile caudine ale comisiilor de specialitate din Parlament. …” Integral: https://ziare.com

“Decuplare de gazul rusesc acum!   Al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE, România, nu are nici măcar ezitări: nu, suntem mult prea dependenți de gazele rusești, nu se pune problema să tăiem importurile. Faptul că decidenții noștri nu sunt impresionați nici de ororile pe care le vedem cu ochii noștri la câteva sute de kilometri (s-a văzut ieri), faptul că ministrul energiei ne liniștea săptămâna trecută că noi nu cumpărăm de la Gazprom, ci de la intermediari și nu va trebui să plătim gazul în ruble spune ceva despre decidenți, nu despre România. România poate și trebuie să taie importurile de gaze din Rusia acum. Și nu doar atât, ci să devină furnizor de securitate energetică pentru toată regiunea, că avem gaz suficient și avem energie suficientă – resursele există. Acum 5-6 ani importam doar 2% din gazul pe care îl consumam. Acum am ajuns să importăm 25%. De ce? Pentru că omorâm cu bună știință producția internă. Da, zăcămintele sunt vechi și producția în scădere, dar nu asta e marea problemă. Aplicăm redevențe calculate la prețul gazului rusesc tranzacționat la Viena, nu în piețele din România, ceea ce face să se închidă sonde care ar mai fi putut produce, dar nu mergând în pierdere. Aplicăm impozitul pe veniturile suplimentare, impozit care ar fi trebuit să fie temporar între 2013-2017 dar s-a permanentizat, impozit care nu recunoaște decât o mică parte din cheltuielile de investiții – deci nu e profitabil pentru producătorii români să stoarcă ultimele molecule de gaz din zăcămintele pe cale de epuizare, care ar necesita echipament performant. Drept urmare producția internă de gaze a scăzut în ultimii 4 ani cu cca 17% – iar Petrom anunța în februarie că anul acesta își va mai reduce producția cu încă 7%. Noul zăcământ de la Caragele, care menține cât de cât nivelul de producție a Romgaz, nu e nici el exploatat suficient tot din cauza descurajării investițiilor, inclusiv prin politica păguboasă a statului român de ani de zile de a stoarce cât mai mult din dividende de la companiile unde e acționar majoritar. În plus, mai e și forțat să cheltuiască toți banii plus împrumuturi ca să cumpere partea lui Exxon din proiectul Neptune Deep cu Petrom, cel care e mereu amânat din cauza legii offshore. Evident, gazele din Marea Neagră sunt și ele tot acolo – nu se exploatează tot din cauza legii proaste. Chiar și zăcământul la care ne uităm cu multă speranță, cel al BSOG care ar trebui să intre în piață în câteva luni, e întârziat – acele gaze ar fi putut veni încă de toamna trecută, dar nu s-a întâmplat din cauza întârzierilor lucrărilor Transgaz și din cauza legii offshore. Teama mea e că nu le vom vedea nici anul acesta:….Noi consumăm vreo 9-10 miliarde de metri cubi pe an. Numai zăcămintele din Marea Neagră și zăcământul de la Caragele, dacă ar fi exploatate la adevăratul potențial, înseamnă vreo 11 ani de consum intern. Am putea consuma mult mai puțin dacă guvernul ar accelera anveloparea caselor și blocurilor și modernizarea termoficărilor, unde apa fierbinte se scurge de-a dreptul în pământ. ….În energie electrică nu s-a mai investit nimic din 2016. Pentru că n-ai cum, nu primești aviz de racordare, ani de zile legea ți-a interzis să închei contracte în mod liber (și nici acum nu-i clar dacă poți s-o faci). Bașca vezi că guvernul dă legi și ordonanțe de plafonare care supraimpozitează producția: nu cumva și tu ai păți la fel, dacă pici de prost și investești? Statul n-a mai investit nici el, nici măcar centrala de la Iernut a Romgaz, finalizată 95%, nu s-a mai mișcat de doi ani, riscăm să pierdem și finanțarea că ni s-au și dat bani gratis pentru asta. ….Putem să ne decuplăm chiar azi de la gazul rusesc. E primăvară, consumul pentru încălzire scade, atât pentru cei cu centrale individuale, cât și în termoficare. E primăvară, avem timp de investiții rapide în câteva mii de blocuri și case până la toamnă și stăm pe banii europeni. E primăvară, avem timp să se finalizeze interconectorul Bulgaria-Grecia (în iulie) și să nu stăm cu spaima că nu vom avea acces și la gazul din Coridorul Sudic (Azerbaijan). E primăvară și putem cârpi niște sute de kilometri de conducte de termoficare prin care curge apă sau se pierde căldură. Și am putea avea gazul lui BSOG dacă modificăm naibii legile alea înainte să ne trezim și fără gaz, și cu banii luați…..” Integral: https://www.contributors.ro

“Economia va încetini substanțial în acest an, pe măsură ce inflația erodează veniturile reale (analiză)….„În context regional, în ultimele luni ale anului 2021, România a regresat de la a doua la a patra cea mai performantă țară din regiunea Europei Centrale și de Est, după Serbia, Polonia și Ungaria, în funcție de nivelul PIB-ului înainte de pandemie. În același timp, datele statistice pentru ianuarie-februarie sugerează ușoare progrese, în timp ce conflictul Rusia-Ucraina deteriorează perspectivele. Deși relațiile comerciale sunt moderate, prețurile mai mari ale energiei, creșterea mai lentă a zonei euro și creșterea primei de risc vor afecta activitatea și vor alimenta creșterea inflației”, explică analiștii OTP Bank. …. Prin urmare, perspectivele de creștere economică ale României pentru acest an vor fi sub medie în comparație cu alte economii din regiune, în timp ce nevoia de consolidare fiscală este mai acută decât în alte țări din CEE, din cauza faptului că România se află în procedura de deficit excesiv. Inflația a continuat creșterea constantă și, alimentată de șocurile prețurilor la energie și alimente, a urcat la 8,5% în luna februarie, în timp ce inflația de bază a rămas la 5,2%. Având în vedere faptul că piața locală a intrat în criza Covid cu o piață energetică liberalizată, creșterea prețului energiei pentru uz casnic din 2021 a avut un efect direct mai mare decât cel din regiune, iar contribuția la inflația agregată a variat de la lună la lună, în funcție de aplicarea noilor măsuri de plafonare a prețului….. O creștere semnificativă a salariilor ar putea complica eforturile băncii centrale de a aduce inflația sub control, în timp ce și alți indicatori macroeconomici continuă să se înrăutățească. Un exemplu clar este cel al contului curent, care va continua să fie afectat de creșterea prețurilor la energie, România fiind importator net de energie. Întrucât deficitul geamăn își continuă tendința descendentă și este cert că balanța externă pentru următorii doi ani va fi afectată negativ, nevoia de consolidare fiscală este și mai importantă. „Previzionăm o consolidare fiscală treptată, în conformitate cu programul de convergență adoptat, dar ne așteptăm și la unele derapaje față de planuri, având în vedere creșterea subvențiilor pentru energie, reducerile de taxe care au fost propuse și încetinirea generală a creșterii. În prognoza actuală, datoria guvernamentală ar putea crește la 55% din PIB până în 2023”, au adăugat analiștii OTP Bank….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Tudorel Toader nu a reușit să o scape pușcărie pe Elena Udrea. Fostul ministru al justiției a fost avocatul acesteia - NewsTeam.ro“Piatra de hotar pusă de ÎCCJ în cazul Udrea. Emanciparea de sub abuzul CCR  Condamnarea Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” are semnificații cu mult mai importante decât cea care ia ochii – persoana condamnatei și tevatura fugii/capturării. După toate informațiile, Elena Udrea își plănuia de ceva vreme fuga din țară, dar nu în perspectiva dosarului “Gala Bute”, de care se temea mai puțin, ci în perspectiva dosarului finanțării campaniei din 2009 a lui Traian Băsescu, în care este condamnată în primă instanță la 8 ani de pușcărie, împreună cu Ioana Băsescu (5 ani). Dar încă nu era gata de plecare….. Ar merita analizat ce anume a făcut-o pe Elena Udrea să plece intempestiv efectiv unde a văzut cu ochii cu câteva ore înainte de pronunțarea pe care o credea cel puțin amânată, dacă nu chiar favorabilă ei. Premoniție? Scurgere de informații secrete? Cred că statul român are datoria să clarifice acest lucru, pentru că speța ar putea fi de o gravitate extremă…..Dar mai important decât persoana este că finalul povestii lungi și încâlcite pune o autentică piatră de hotar în jurisprudența din România și reprezintă o emancipare a ÎCCJ de sub bocancul abuziv al CCR…..În decembrie anul trecut, CJUE a dat o decizie istorică „Dreptul Uniunii se opune aplicării unei jurisprudențe a Curții Constituționale care conduce la anularea hotărârilor pronunțate de completuri de judecată nelegal compuse, în măsura în care aceasta, coroborată cu dispozițiile naționale în materie de prescripție, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție”. Cu alte cuvinte, spune CJUE, judecătorul național are dreptul să ignore deciziile CCR privind completurile nelegal constituite atunci când aplicarea lor implică risc de prescripție și dacă la mijloc sunt bani europeni. Când a intrat avocat în acest dosar pe ultima sută de metri, Tudorel Toader spunea că este provocare profesională, având în vedere că în sala de judecată vor fi puse față în față o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene și una a CCR. Ei bine, completul de 5 al ÎCCJ a stabilit că decizia CJUE prevalează. Cea mai înaltă instanță stabilește că, atunci când are de ales între decizia interna a CCR și o hotărâre a CJUE, judecătorul român trebuie să judece după CJUE. Este o piatră de hotar și o lovitură grea pe care o primește CCR, care de ani de zile duce un război împotriva Justiției din România, pentru eliberarea infactorilor, distrugerea legislației penale, a parchetelor și instanțelor….” Integral: https://spotmedia.ro

Economica.net - Cum vor arăta şi ce vor conţine produsele tradiţionale româneşti - Economica.net“Curtea de Conturi: 1.300 de produse tradiţionale româneşti nu au fost certificate de CE pentru că Ministerul Agriculturii nu a trimis actele …. „O altă constatare a auditorilor se referă la schemele naţionale de calitate privind reţeta consacrată şi produsul tradiţional. Acestea nu au fost recunoscute la nivel european deoarece MADR nu a notificat Comisia Europeană înainte de adoptarea acestora. Astfel, din 1.374 de produse alimentare din statele membre, înregistrate în sistemele de calitate europene la data auditului, doar zece erau produse alimentare româneşti”, se arată în audit. În ceea ce priveşte sistemul de control din domeniul fitosanitar, auditorii au constatat că, în toată perioada auditată, ANF nu a realizat integral planul de control privind monitorizarea reziduurilor de pesticide. Produsele Bio nu au fost verificate pentru a determina prezenţa sau absenţa reziduurilor de pesticide, deşi au fost planificate acţiuni în acest sens. Echipa de audit a formulat o serie de recomandări pentru eliminarea deficienţelor şi pentru diminuarea riscurilor şi a punctelor slabe, aşa cum reies din analiza tuturor documentelor puse la dispoziţie de entităţile auditate….” Integral: https://adevarul.ro

A crescut numărul incendiilor de vegetație în toată țara. Agronomii avertizează: solul nu devine mai fertil, „când arzi un pământ, îl distrugi”“A crescut numărul incendiilor de vegetație în toată țara. Agronomii avertizează: solul nu devine mai fertil, „când arzi un pământ, îl distrugi”  Incendierea miriștilor în timpul primăverii este un obicei vechi în România, bazat pe mitul că pământul devine astfel mai fertil….. „Arderile distrug pătura fertilă din sol, humusul, unde are loc germinația. Mai mult, îl și usucă, ceea ce este foarte grav într-o zonă fără irigații, într-o perioadă de secetă”, a declarat prof. dr. Gerard Jităreanu, specialist în agrotehnică și fizica solurilor agricole, rector al Universității de Științele Vieții Ion Ionescu de la Brad (USV) din Iași. …. Dacă anul trecut pompierii au avut 18 incendii care au afectat 31 de hectare în primele 3 luni ale anului, acum au avut 473 de intervenții la incendii de vegetație uscată pe 3.700 de hectare. „Cauza generală este focul în spații deschise – au ars și gunoaie, iar de acolo s-a extins focul și la vegetație, dar în general este o practică a cetățenilor care vor să își curețe terenul ca să le crească vegetație mai rapid și mai înalt. Dar în câțiva ani terenul respectiv devine arid, se usucă”, au precizat reprezentanții ISU. …. Există substanțe chimice care nu afectează plantele, ce pot fi folosite contra lor, dar costurile sunt foarte ridicate. „Arderea solului distruge și dăunătorii: putregai, mană, rugină, inclusiv purici, păduchi și alte larve. De aceea se reduce incidența bolilor pe suprafețele respective și se reduce și gradul de îmburuienare. Dacă ardem miriștea, semințele de buruieni ard sau își pierd capacitatea germinativă”, a explicat Gerard Jităreanu. Majoritatea buruienilor se formează și supraviețuiesc în pătura de până la 10 centimetri adâncime în sol. Ele sunt distruse de foc și fermierii economisesc bani în felul ăsta. Plătesc însă un preț mai mare pe termen lung: pot falimenta o fermă sau pot lua mijlocul de existență al unei familii de la sat care trăiește doar din agricultură, crede profesorul. …” Integral: https://www.libertatea.ro

“Saga cotelor reduse de TVA – care sunt implicațiile pentru România….Statele membre vor continua să aplice cota normală sau standard de cel puțin 15%, dar vor putea aplica două cote reduse de cel puțin 5% la maxim 24 din categoriile de articole cuprinse în lista din anexa III la Directiva TVA – de exemplu apă, medicamente, produse farmaceutice, produse de sănătate și igienă, transport de persoane, cărți, ziare și periodice. De altfel, noua Directivă introduce 10 categorii noi în anexa III, cum ar fi: livrarea şi instalarea de panouri solare, îmbrăcăminte şi încălțăminte pentru copii, scaune auto pentru copii sau biciclete. Multe din categoriile existente dobândesc un domeniu de aplicare mai larg – de exemplu, transmisiunea în direct pe internet a unor evenimente sportive sau ore de exerciții fizice, atunci când sunt transmise prin internet, bunuri ecologice. În plus, fiecare stat membru poate stabili o cotă super-redusă (mai mică de 5%) și o scutire cu drept de deducere (cota 0%) pentru produsele care să acopere nevoile de bază, precum alimente, medicamente, produse farmaceutice, dar și panouri solare. ….Cum se văd reducerile de cote de TVA în buzunarul consumatorului? Experiența arată că prețurile răspund mai mult la majorările de TVA decât la scăderi. Potrivit unui studiu privind incidența modificărilor de cote de TVA asupra prețurilor, se pare că prețurile sunt de două ori mai sensibile la o creștere de TVA, decât la o scădere a cotei – pentru aceleași produse, cu același procent de creștere/scădere. Totodată, asimetria prețurilor este reflectată și în profiturile operatorilor economici. Concret, firmele cu rate mai mici de profitabilitate tind să transfere mai mult creșterile de cote de TVA prin prețul către consumatori, comparativ cu scăderile. Apoi, același studiu mai arată că asimetria persistă pe termen lung, chiar la câțiva ani după eliminarea unei reduceri de cote de TVA. Cu alte cuvinte, reducerile cotelor de TVA nu au întotdeauna chiar efectele scontate, cel puțin nu la nivelul consumatorului final. …” Integral: https://economie.hotnews.ro

Germany Pictures, Germany Stock Photos & Images | Depositphotos®“Germania anunță măsuri excepționale de sprijin pentru populație. Explozia prețurilor a depășit toate recordurile  În timp ce în România fricțiunile politice au întârziat până acum adoptarea unor măsuri pentru sprijinirea populației și a companiilor, care se confruntă cu scăderea puterii de cumpărare și explozia prețului la energie și combustibili, fenomen resimțit în toată Uniunea Europeană, Germania pregătește măsuri ferme care să evite dezastrul….. Măsuri excepționale pentru situații excepționale ”Vom adapta sistemul fiscal” pentru a ține seama de rata mare de creștere a prețurilor de consum, a spus Lindner într-un interviu publicat duminică, anunță Bloomberg. ”Salariile în creștere nu trebuie luate oamenilor prin impozitare”, în condițiile în care aceștia ”își pierd puterea de cumpărare din cauza inflației actuale.”, a adăugat ministrul german de Finanțe. Trebuie amintit faptul că în luna martie inflația anuală este așteptată să atingă în Germania cel mai mare ritm de creștere consemnat vreodată în statistici, în condițiile în care blocajele din lanțul de aprovizionare sunt exacerbate de creșterea prețurilor la energie, în urma războiului din Ucraina…..Pentru a ajuta consumatorii și întreprinderile să facă față costurilor mai mari, guvernul german a anunțat la sfârșitul lunii trecute un pachet de sprijin în valoare de aproximativ 17 miliarde de euro (18,8 miliarde de dolari), care include o reducere temporară a prețurilor la combustibil, plăți unice către gospodării și transport public subvenționat.,,,” Integral: https://ziare.com

“Circa 60% dintre elevi fac meditații, iar unul din trei nu se consideră pregătit pentru examene – sondaj…. Cei mai mulţi elevi se simt “extenuaţi şi copleşiţi” şi consideră că în acest an şcolar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă. Copiii din mediul urban afirmă în măsură semnificativ mai ridicată că sunt “trişti, obosiţi” sau că se simt singuri, iar în cazul celor care au de dat un examen aceste sentimente sunt mai acutizate, arată cercetarea realizată de Organizația Salvați Copiii. Pentru 35% dintre respondenţi temele sunt mai grele, iar pentru 12% – mult mai grele. În cazul elevilor din clasa a VIII-a, procentul celor care sesizează o dificultate mai mare a temelor în comparaţie cu anii şcolari anteriori este semnificativ mai mare (53%), transmite Agerpres. Aproape 40% dintre liceeni afirmă că nivelul de dificultate a temelor nu s-a schimbat comparativ cu anii trecuţi, iar 16% consideră că nivelul de dificultate a scăzut sau nu primesc deloc teme. Aproximativ 50% dintre elevi afirmă că au parcurs materia şcolară fără probleme, iar 31% că au rămas în urmă. Băieţii afirmă într-o măsură mai ridicată comparativ cu fetele că au parcurs materia fără probleme (55% vs. 50%), iar elevii de gimnaziu sunt mai încrezători decât liceeni sub acest aspect (55% vs. 50%). 51% dintre copii consideră că în acest an şcolar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă, 13% – de meditaţii, iar 9% de sprijin din partea părinţilor şi fraţilor. Elevii din clasa a VIII-a afirmă într-o măsură mai ridicată că au simţit nevoia să facă meditaţii, comparativ cu colegii lor din alte clase, iar fetele că ar fi avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă…..Aproape 60% dintre elevi afirmă că fac meditaţii la cel puţin o materie. În rândul celor care recurg la meditaţii, timpul mediu alocat săptămânal este de 2,6 ore. Timp mai mult alocat meditaţiilor se înregistrează în cazul elevilor de gimnaziu (2,8 ore/săptămână), în special în ceea ce-i priveşte pe cei din clasa a VIII-a (cu o valoare medie de 3,5 ore pe săptămână)….” Integral: https://www.rfi.ro

“Microsoft a oprit unele dintre atacurile cibernetice rusești asupra instituțiilor ucrainene, americane și europene Compania americană de tehnologie Microsoft a întrerupt o serie de atacuri cibernetice ale actorului rus Strontium asupra unor entități ucrainene. Strontium folosea o infrastructură pentru a viza instituții ucrainene, inclusiv organizații media. De asemenea, viza instituții guvernamentale și grupuri de reflecție din Statele Unite și din Uniunea Europeană, implicate în politica externă. Microsoft a spus că întreruperea atacurilor cibernetice face parte dintr-o investiție pe termen lung, începută în 2016, de a lua măsuri legale și tehnice pentru a confisca infrastructura utilizată de Strontium. Compania americană de tehnologie Microsoft a întrerupt o serie de atacuri cibernetice ale actorului rus Strontium asupra unor entități ucrainene. Microsoft a obținut, miercuri, un ordin judecătoresc care îi permite să preia controlul a șapte domenii de internet pe care Strontium le folosea ca să desfășoare atacuri, potrivit Microsoft. Aceasta a anunțat guvernul Ucrainei cu privire atacurile detectate și la măsurile luate. Compania de tehnologie a relatat, joi, că a reușit să împiedice unele dintre atacurile cibernetice ale Strontium – un actor rus legat de GRU, pe care îl urmărește de mai mulți ani. Microsoft a spus că Strontium viza, în atacurile sale, instituții ucrainene și organizații media, instituții guvernamentale și grupuri de reflecție din Statele Unite și din Uniunea Europeană implicate în politica externă….” Integral: https://alephnews.ro

Russia and China's terrifying combined army size | World | News | Express.co.uk“6 puncte cheie privitoare la armata Chinei / Avertismentul unui general american de top  China și Rusia sunt hotărâte să schimbe „ordinea globală actuală bazată pe reguli”, potrivit generalului de top Mark Milley. „Intrăm într-o lume care devine din ce în ce mai instabilă, iar potențialul unui conflict internațional semnificativ între marile puteri crește, nu scade”, a spus el, citat de CNN. ….„Modernizarea militară chineză fără precedent le-a permis să ne depășească în capacitățile cheie”, a declarat reprezentantul Mike Rogers din Alabama. “Partidul Comunist Chinez controlează acum cea mai mare armată și marina din lume. Are mai multe trupe, mai multe nave și mai multe rachete hipersonice decât Statele Unite.”, spune el. Matthew P. Funaiole, un expert în China, analist de date și membru senior la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, sintetizează pentru CNN în 6 puncte cheie situația: 1. China are un obiectiv strategic pe termen lung care implică SUA FUNAIOLE: China vrea să se stabilească ca principalul intermediar de putere în Indo-Pacific, să înlocuiască SUA în acest sens și își vede armata ca unul dintre mijloacele principale de a face asta… 2. Ideea că China a „depășit” SUA are nevoie de context FUNAIOLE: China rămâne în continuare considerabil în urmă față de SUA în ceea ce privește cheltuielile totale (mai puțin de jumătate, conform acestei estimări). Dar SUA mențin o prezență globală și dețin active militare pe tot globul, iar forțele Chinei sunt mult mai localizate în regiune… În ceea ce privește tehnologia, Funaiole a susținut că SUA păstrează în continuare un avantaj în cercetare și dezvoltare. 3. Armata Chinei, ca și cea a Rusiei, nu are coloana vertebrală umană pe care o are armata SUA FUNAIOLE: SUA, la bine și la rău, au fost implicate în conflicte de pe tot globul destul de constant de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce armata Chinei nu este testată. Deci tehnologia va fi importantă, iar cheltuielile militare sunt cu adevărat importante. 4. China și Rusia nu sunt tocmai aliate FUNAIOLE: Chiar dacă China și Rusia lucrează împreună ca parteneri nu sunt aliate în același mod precum SUA și aliații săi Dovada oferită de Funaiole este că Occidentul — inclusiv SUA și aliații săi — s-a unit efectiv împotriva Rusiei în Ucraina, dar China a rămas la distanță. 5. Urmăriți dezvoltarea marinei Chinei FUNAIOLE: Când China își va lansa al treilea portavion va folosi un sistem de catapultare pentru a lansa avioane, o nouă tehnologie avansată despre care se va vorbi mult. Când China va dezvolta și primul său reactor nuclear pentru alimentarea portavioanelor, va avea un avantaj semnificativ….. China este la o răscruce de drumuri. Fie se va distanța de Rusia și va reduce sprijinul economic, fie se va înclina spre Moscova și va sfida sancțiunile. Statele Unite trebuie să stimuleze China spre primul punct de vedere….” Integral: https://www.hotnews.ro

Tocanita cu fructe de mare a lui Chef Scarlatescu - un preparat pe care nu ai cum sa nu-l incerci - Restograf.ro“Scărlătescu lansează ”1000 de rețete care pot fi gătite pe balconul hotelului” Bestseller lansat de celebrul chef Scărlătescu. Volumul de gastronomie românească de vacanță intitulat ”1000 de rețete care pot fi gătite pe balconul hotelului” e deja cea mai vândută carte din toate timpurile, devansând Biblia și Kama Sutra. Cartea, un manifest gastro-turistic, este după Booking.com și AirBNB o adevărată revoluție în turism, pentru că prezintă un șir nesfârșit de rețete care pot fi gătite pe balconul hotelului….. Turiștii români pot lua cu ei cartea practic oriunde, pentru că Scărlătescu le-a prezentat idei pentru orice destinație. În capitolul ”Fripturi”, care se întinde pe 300 de pagini, există rețete de la ren împănat pentru cei care merg în Suedia până la creveți rumeniți cu orez prăjit pentru românii care aleg Thailanda sau Bali. ”E incredibilă. La finalul cărții sunt și 300 de pagini goale, ca să ai cu ce să aprinzi grătarul pe balcon când te apuci de treabă. Scărlătescu e un geniu!”, a declarat încântat unul din românii care au cumpărat cartea.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 8 aprilie.”Stam cu mana intinsa la altii exact in domeniile unde ar trebui sa fim puternici, energie, chimie, mancare, medicamente si, mai nou, aparare.”

20 Free Spring Backgrounds for Microsoft Teams - CrayonBuna dimineata intr-o zi de vineri, 8 aprilie! Vremea se va răci faţă de ziua anterioară, mai accentuat în vest, în sud şi în sud-est, unde valorile termice vor fi cu mult mai coborâte decât cele normale în această perioadă, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va avea înnorări și va ploua temporar -pe arii extinse în jumătatea de sud-vest a țării și local în rest.  În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.  Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană, în special la altitudini mari, dar pe parcursul zilei și în est și sud-est, iar noaptea în nord-vest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 gr, cu cele mai ridicate valori în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 9 gr. In Bucuresti temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 gr, iar cea minimă va fi de 5…8 gr.

HotNews.md / Caleidoscop / Cum să ne întărim sistemul imunitar“Patru semnale majore că aveți sistemul imunitar slăbit: Ce trebuie să faceți pentru a-l întări? …. În cazul unui sistem imunitar slăbit, oamenii pot interveni zilnic pentru a-l întări, prin diferite modalități eficiente, precum o alimentație bogată în antioxidanți și un somn regulat odihnitor, dar și renunțarea la unele obiceiuri nesănătoase, potrivit CNBC. Medicul american din Philadelphia, Statele Unite, a spus că există patru semnale de avertizare majore pentru oameni, care pot indica dacă aveți un sistem imunitar slăbit, iar în acest caz este nevoie să depuneți un efort suplimentar pentru a-l întări. Semnele sistemului imunitar slăbit sunt următoarele: primul este îmbolnăvirea frecventă, iar recuperarea după boală durează o perioadă mai lungă decât de obicei. Nu vă alarmați dacă strănutați sau răciți de 2-3 ori pe an. Dar dacă răciți constant cu simptome care persistă săptămâni întregi, acesta arată un semn că răspunsul organismului este unul lent. Un al doilea indiciu privind un sistem imunitar slăbit este acela că te afli într-o stare de stres constantă. Studiile arată că episoadele frecvente de stres intensifică bolile autoimune, cum ar fi artrita reumatică și colita ulceroasă. Un alt treilea semnal ar fi apariția frecventă a unui hermes sau a unei boli denumită zona zoster. Al patrulea indiciu ar fi că administrarea anumitor medicamente vă pot slăbi sistemul imunitar. Corticosteorizii, o clasă comună de medicamente utilizate la alergii, astm și alte boli inflamatorii, pot fi imunosupresoare. Cum să vă întăriți sistemul imunitar? Una dintre modalitățile la îndemână pentru întărirea sistemului imunitar ar fi trecerea la o alimentație bogată în antioxidanți, în principal fructe și legume proaspete, în special cele bogate în vitamina C. O altă metodă este plimbarea la soare, timp de 10-15 minute zilnic, deoarece lumina vă poate furniza vitamina D adecvată, care susține imunitatea. ….” Integral: https://ziare.com

“Prefect: Medicii să aleagă între stat și privat. Spitalul, pepinieră pentru recrutarea de clienți…… “Și la Tg. Jiu, ca și în alte localități, s-au semnalat cazuri de medici care, în timpul programului, fug, cu ghilimelele de rigoare, la cabinetul privat. Am tras acest semnal de alarmă, tocmai pentru a încerca să-i atenționez pe cei care se folosesc de astfel de practici să înceteze, pentru că lucrul la stat este lucrurl la stat. Pentru 6,8,12 ore cât au gardă…nu știu. Cât ești pontat și plătit undeva, trebuie să lucrezi acolo. În timpul tău liber, poți să faci ce vrei. Poți lucra la unul, două, cinci cabinete medicale”, explică la RFI, Marcel Iacobescu, prefect de Gorj. “Am prieteni medici în străinătate, în Franța, SUA…Acolo așa este. Te-ai prezentat la serviciu, ai marcat cardul, sunt spitale unde ți se monitorizează traseul prin spital, pentru că orice ușă o deschizi cu cardul și nu se plânge nimeni de asta. La noi, probabil ar părea ca și cum i-ai pune lanțul de gât. De ce trebuie să-i monitorizezi activitatea? Până la urmă ești plătit și ești plătit bine, la nivel occidental, pentru activitatea pe care o prestezi aici“, mai spune Marcel Iacobescu….” Integral: https://www.rfi.ro

“Cât de scumpă e viața în România raportat la venituri O familie din România cheltuiește aproape toți banii pe care îi câștigă pentru traiul de zi cu zi. Cei mai mulți bani se duc pe mâncare, pe facturi și pe taxe. Cheltuielile pentru investiţii deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei: 0,3%. Educația are alocat un procent de doar 0.6%…..În ultimele trei luni ale anului trecut veniturile totale ale unei gospodării din România erau, în medie, de 6055 lei.  Potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, cheltuielile lunare totale ale unei gospodării au fost, în medie, de 5291 lei.  Asta înseamnă că 87% din banii unei familii din România se duc pe traiul de zi cu zi: o treime pe mâncare, apoi pe facturi și taxe la stat. …” Integral: https://www.rfi.ro

Kelemen Hunor, preşedinte UDMR, despre ambasadorul SUA, Hans Klemm | RFI Mobile“Kelemen Hunor: Trecem printr-o perioadă grea. Să spunem franc: urmează o criză economică….„Trecem printr-o perioadă grea. Trebuie să spunem franc: urmează o criză economică. Nu noi am generat această criză economică”, a spus Kelemen Hunor, la Digi 24.…. „Măsurile nu sunt întârziate, pur şi simplu, sunt nişte măsuri care trebuie bine gândite, ca să nu revii peste 2-3 săptămâni şi să mai nuanţezi o ordonanţă de urgenţă. Sigur, deficitul e un lucru important, dar, când e criză economică, atunci toată lumea se gândeşte cam unde poate să meargă cu deficitul. Noi încercăm să ne încadrăm în deficitul stabilit în Legea bugetului, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că urmează o perioadă grea şi degeaba am spune: staţi liniştiţi”,, a spus el, potrivit AgerpresNu, noi trebuie să adoptăm acele măsuri prin care efectele crizei pot fi suportate de fiecare stat, societate în condiţii cât mai bune. Deci asta e ideea Guvernului, nu să ne grăbim şi, după aceea, să revenim şi să mai corectăm, a explicat el….” Integral: https://www.digi24.ro

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, a anunțat când ajunge pilula anti-COVID-19 în România: „Costă între 500 și 700 de dolari” – Ziarul Mesagerul de SibiuDragoş Damian, Terapia Cluj: Domnule Ciucă, Domnule Ciolacu, iodura de potasiu este mai mult decât iodura de potasiu. Prietenii dumneavoastră cei mai buni sunt fabricile din ţară. Veţi conduce cel puţin până în 2028. Vă rog faceţi din industrializarea României un Proiect de Ţară Iodura de potasiu reprezinta simbolic o mare victorie.  Pentru prima data Guvernul atribuie unei fabrici din tara executia unui proiect exceptional, in conditii exceptionale, iar aceasta se achita de obligatie in conditii impecabile. Este aceeasi companie care era pe farasul privatizarilor oneroase in 2006, probabil ca sa lase locul unui falnic mall sau unei cladiri de birouri sau unui cartier-dormitor. Este aceeasi companie care a facut obiectul unui atac mizerabil in 2016 cand a fost acuzata pe nedrept, intr-un anume context “favorabil”, ca ar fabrica produse de calitate indoielnica. Daca oricare dintre cele doua atacuri marsave ar fi reusit, astazi trebuia sa importam inclusiv iodura de potasiu, la pret dublu. Romania a inchis 7000 de fabrici pentru ca a fost si din pacate continua sa fie guvernata de aventurieri care indruga despre  “regenerare urbana”, de oratori care le stiu pe toate dar n-au intrat in viata lor intr-o sectie de productie, de incompetenti fara idei, daramite viziune strategica pentru productia industriala. Si, desigur, de think-tank-uri pretioase platite copios din banii importatorilor, cu mandat sa inchida fabricile din tara, lasand astfel libera calea indatorarii, a crizei de forta de munca, a pierderii suveranitatii economice. Stam cu mana intinsa la altii exact in domeniile unde ar trebui sa fim puternici, energie, chimie, mancare, medicamente si, mai nou, aparare. Vom ramane indatorati pentru totdeauna daca nu lansam programe strategice de reindustrializare in aceste sectoare. Nu exista nici o alta tara membra a UE care sa-si fi macelerit propriile situri de fabricatie, mai ales pe cele strategice gen energie, chimie, mancare, medicamente si aparare, asa cum am facut-o noi. Pana si Ucraina, tara devastata de razboi inca din 2014, are un surplus de balanta comerciala fata de Romania. Lumea industriei de manufactura se schimba pentru ca noua cortina de fier va schimba regulile. Vom intra probabil intr-o noua revolutia industriala dominata de re-shoring, penurii si scumpiri la utilitati, materii prime si materiale, lanturi de aprovizionare scurte, trasee comerciale redesenate, resursa umana provenind din migratia est-vest…..Veti reusi in Proiectul de Tara cand topul milionarilor romani va fi dominat de patroni de fabrici, asa cum e in G20, nu de importatori si imobiliari.” Integral: https://www.zf.ro

Știri de Ultima Oră - Știrile zilei online, reportaje și exclusivități din țară și din străinătate - Stirileprotv.ro“UE își face rezerve strategice în caz de urgențe chimice, biologice și nucleare …. Rezervele de peste 540 milioane de euro, cunoscute sub numele „rescEU”, vor include medicamente, echipament și vaccinuri pentru tratarea persoanelor care au fost expuse acestor situații de urgență și au fost stabilite împreună cu Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA). În cadrul aceleiași strategii, Comisia dezvoltă și rezerve de decontaminare care vor include atât personalul, cât și echipamentul necesar pentru decontaminare după expunerea la agenți CBRN. Populația ar putea fi expusă la agenți CBRN în cazul unor dezastre neintenționate, precum o scurgere la o centrală chimică, incidente în cadrul unor centrale nucleare sau răspândirea unei boli infecțioase, sau în cazul unor incidente deliberate, precum un atac terorist, informează Comisia Europeană. Anunțul vine după ce trupele ruse care au invadat Ucraina au ajuns să atace și să bombardeze regiuni din preajma unor centrale nucleare ucrainene, ceea ce a sporit temerile că luptele ar putea provoca pagube care să ducă la eliberarea de radiații periculoase în atmosferă…..” Integral: https://www.digi24.ro

Bloc renovat recent în zona Ghencea-13 Septembrie din București“Blocurile, renovate cu bani din PNRR. Dan Trifu: Nu umpleți țara de polistiren! Clădirile României vor fi renovate cu fonduri europene. Promisiunea vine de la autorități, care au anunțat că primul miliard de euro din PNRR a fost deja accesat, iar banii vor merge pe reabilitarea energetică a blocurilor. Problema e că unele primării au renovat până acum blocurile într-un mod neinspirat. În unele cazuri, au fost folosite materiale de construcție ieftine, de proastă calitate și muncitori necalificați, care au făcut o treabă de mântuială, spune la RFI vicepreședintele organizației Eco-Civica Dan Trifu: ”Trebuie să folosim niște materiale care să corespundă unor standarde care să fie prietenoase cu mediul, pentru că asta-i principala problemă, să avem o reducere a consumului de energie pentru încălzire, folosind materiale prietenoase cu mediul. Or după cum știți, România folosește acest polistiren, care numai prietenos cu mediul nu este, este de fapt cancerigen, se aplică și prost, este folosit și un polistiren de calitate destul de slabă și cu toate că se spune că ar fi ignifug, ați văzut că arde de sus până jos. Acest polistiren, proprietățile lui chimice sunt extrem de nocive pentru mediu (…). De asemenea, aplicarea lui nu este corespunzătoare, sunt lucrări de mântuială”. Reporter: Dar dacă vin acum banii din PNRR pentru reabilitarea energetică a clădirilor, asta este o garanție că acest gen de probleme va dispărea? Dan Trifu: Nu, singura garanție, ne asumăm ceea ce spunem, singura garanție e că banii aceștia vor dispărea, tot prin metode de genul acesta și în loc ca Guvernul României să ia o poziție cu specialiștii, să-i invite și să-i întrebe care este cea mai bună metodă, nu contează că este ceva mai scumpă, dar care într-adevăr să justifice banii și aceste garanții pentru un mediu mai curat, o încălzire eficientă, fără afectarea mediului și sănătății. Deci noi așa trebuie să discutăm, nu a venit cineva și a zis: anvelopare cu polistiren. Nu se poate așa ceva, lucrurile trebuie să înceteze. Dacă umplem țara iarăși de polistiren, cum am făcut cu azbestul, până la urmă UE a interzis azbestul, la fel se va întâmpla și cu polistirenul la un moment dat, lucrurile nu merg deloc bine (…). Dacă aplicăm numai aceste metode, prin care primăriile sifonează bani în diferite moduri pentru o lucrare proastă, lucrurile nu sunt corecte…..Vedeți, sunt un gen de abonați de partid, care așa își manifestă dragostea, între ghilimele, față de partid, își colorează blocurile în culorile partidului, își cumpără treninguri în culorile partidului și toate celelalte lucruri care nu au ce căuta.” Integral: https://www.rfi.ro

Traian Băsescu - Traian Băsescu added a new photo — in...“Cazul Băsescu văzut de poetul Dinescu, dar și de alții…… Ca fost membru al CNSAS timp de opt ani, pe poetul Mircea Dinescu l-a preocupat cât se poate de serios problema colaborării marinarului Băsescu cu Securitatea lui Ceaușescu. A cercetat, a răscolit, a scormonit, dar n-a găsit nimic. Numai coperți goale și atâta! Iar CNSAS, instituție care nu are altă grijă decât să studieze și să cerceteze arhivele pentru a-i identifica pe cei care colaboraseră cu Securitatea – în limbaj popular, care-i turnaseră acolo pe alții – CNSAS, zic, i-a dat domnului Băsescu verdict de necolaborator al Securității în 2006, confirmându-l și în anul 2009.  Ca să fie clar și fest:  beton! Dar, mult mai recent, la redeschiderea coperților unde nu găsise nimic, același CNSAS a răscolit din nou acum vreo doi ani și, după multă scormoneală, a găsit acte edificatoare, în urma cărora i-a dat inocentului Băsescu aviz de colaborator ascuns sub protecția anonimatului: Petrov. Cu o candoare de domnișoară ingenuă și neprihănită, respectivul CNSAS a explicat pentru întreaga lume că degeaba căutase între coperțile goale ale dosarului Băsescu, întrucât documentele fuseseră pitite între coperțile pline ale dosarului Petrov. Evrika! Cine le pitise? Tot CNSAS, firește: altcineva n-are voie să umble la arhive, Doamne ferește! Tabu …..Pe bună dreptate, poetul Mircea Dinescu face aprecieri mai mult decât insinuante: ”La CNSAS, în afară de un carton pe care scria numele elevului Traian Băsescu cu un ”x”, care ar fi fost informator la școala de marină, nu am avut absolut niciun document. Documentele erau în brațele lui Măgureanu, în brațele moștenitorului lui Măgureanu și în brațele tuturor moștenitorilor lui Măgureanu până în vremea lui Iohannis”. ….Nu este, oare, o autodescalificare a celor de la CNSAS, atunci când dau două avize cu diferențe de 180 grade între ele și cu explicația nonșalantă că actele investigate nu se găseau între coperțile unde căutaseră ei inițial, ci între alte coperți la care abia mai târziu le-a venit lor mintea românului cea de pe urmă, s-au gândit să caute și au găsit. Să ne înțelegem: CNSAS nu este o cooperativă oarecare, o primărie comunală uitată de lume sau un SRL scăpat de sub control. CNSAS este o instituție condusă de un președinte cu rang de ministru și cu un colegiu de conducere constituit din nouă membri, plătiți regește cu toții. Plătiți regește, pentru ce? Pentru ca să poată fi alese în respectivele funcții doar persoane integre, bine pregătite profesional, care să motiveze prin salarii înaltele misiuni ce și le-au asumat și să adopte numai decizii sine ulla dubitatione, cum rostea, în înțelepciunea sa, Cicero. Adică în afară de orice dubiu…..” Integral: https://spotmedia.ro

Elena Udrea trebuie să execute 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute – decizie definitivă Elena Udrea trebuie să execute 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute – decizie definitivă Elena Udrea, condamnată definitiv de instanța supremă, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute trebuie să execute pedeapsa, a decis joi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanța supremă a respins, astfel, contestația în anulare formulată de fostul ministru, în procesul în care a fost apărată de Tudorel Toader. Contestația în anulare i-a fost respinsă cu majoritate. În dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, Elena Udrea a introdus două căi extraordinare de atac: recurs în casație și contestație în anulare…..” Integral: https://www.hotnews.ro\

“După ce s-a fript cu „ciorba” dependenței de energia din Rusia, Germania suflă în „iaurtul” dependenței de China….Începând cu anul 2001, anul în care China a aderat la Organizația Mondială a Comerțului, ponderea economiei asiatice a crescut constant. În anul 2008, a depășit cota Germaniei în comerțul mondial, iar în anul 2012 a întrecut și cota Statelor Unite ale Americii. În anul 2020, cota Chinei în comerțul mondial era de 13%, aproape de două ori mai mare decât cea a Germaniei…..În comparație cu unele state europene, China cumpără mai mult din Germania, respectiv 2,7% din valoarea adăugată germană este trimisă în China. Pentru Franța, procentajul este de 1,7%, iar în cazul Spaniei se ajunge la o cotă de numai 1,2%. Coreea de Sud, Australia și Arabia Saudită au valori semnificativ mai mari, respectiv între 7% și 8%…..Reprezentanții companiilor sunt îngrijorați de dependența de China. Climatul este tensionat. După ce Germania a descoperit dependența de produsele energetice din Rusia, acum analizează cât de importantă este piața chineză pentru exporturile provenite din cea mai mare economie europeană. Ieri, ministrul german de finanțe, într-un interviu acordat ziarului „Die Zeit”, a făcut apel la diversificarea piețelor de export în contextul tensiunilor internaționale aduse de războiul din Ucraina…. Pandemia a tras deja un semnal de alarmă. A arătat blocajele fabricilor și porturilor din China, costurile de transport au crescut și au apărut întârzierile de aprovizionare. La aceste teme se adaugă și încălcarea drepturilor omului, un subiect tot mai sensibil pentru statele europene și implicit pentru companii. Într-un fel dependența de China este asemănătoare cu cea de Federația Rusă. Adică, Germania importă mai mult materii prime și, într-o proporție mai mică, produse industriale. De exemplu, 65% din materiile prime care se utilizează la fabricarea unui motor electric sunt din China. De asemenea, pământurile rare din China sunt esențiale pentru producerea de turbine eoliene. Studiul arată că diversificarea aprovizionării cu materii prime este mai dificil de realizat decât cea cu produse finite. De aceea, în pofida entuziasmului exprimat de unii conducători de companii, există și opinii care spun că o decuplare rapidă de economia chineză ar perturba aprovizionarea în anumite sectoare. Important este că Germania își pune problema dependenței de China….” Integral: https://www.rfi.ro

marea neagra Archives - B1TV.ro“Expert: Marea Neagră este transformată în lac rusesc. Ar trebui impusă o zonă de excludere maritimă……”Marea Neagră este transformată acum într-un lac rusesc la fel ca Marea Azov, or Marea Neagră este împărțită între mai multe state membre NATO: România, Bulgaria și Turcia, așa încât, cred că în cele din urmă va trebui să facem asta. Dacă nu există zonă de excludere aeriană, dacă avem rezerve să o impunem, putem face ceva în legătură cu o zonă de excludere maritimă, ca să spunem așa, în Marea Neagră. Pentru că Rusia a vizat transportul maritim internațional”, a spus expertul într-un interviu pentru Sky News citat de The Guardian…..”Ucraina câștigă războiul pe teren, tactic, operațional, strategic, internațional ( sprijinul comunității internaționale –n.red). Aș zice că este critic războiul informațional. Din nefericire, după cum știți, Putin este în continuare la putere și căștigă războiul de acasă. Încet, dar sigur recreează sistemul sovietic care interzice orice formă de disidență și blochează accesul liber la informație”, a spus el. ”Deci, la nivel internațional, Ucraina câștigă. Pe plan intern, Rusia câștigă până când vom putea penetra acest zid gros de minciuni și propagandă pentru a-i convinge pe ruși că Putin este rău nu doar pentru Ucraina ci și pentru Rusia”.” Integral: https://www.hotnews.ro

UN Rights Office Gathering Evidence of Possible War Crimes in Bucha, Ukraine“Cizma rusească: de la Fântâna Albă la Bucha….La 1 aprilie s-au împlinit 81 de ani de la masacrul din poiana Fântâna Albă din Bucovina de Nord al trupelor sovietice asupra câtorva mii de civili români – numărul acestora nu este cunoscut cu exactitate, el variază între 2.000 și 3.000 – care au încercat să treacă granița în România unde rămăseseră rudele lor apropiate. În urma pactului Ribbentrop-Molotov semnat la Moscova la 23 august 1939, Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de URSS în doar 4 zile după ultimatumul din 26 iunie 1940 al guvernului sovietic de evacuare a armatei și administrației române…. Autoritățile sovietice au ordonat numeroase crime, însă cel mai sângeros episod al terorii a fost masacrul de la Fântâna Albă. NKVD a lansat zvonul că autoritățile sovietice vor deschide granița cu România în ziua de 1 aprilie 1941, care era și prima zi de Paște. O coloană de peste 7.000 de români bucovineni din mai multe sate de pe Valea Siretului purtând un steag alb, icoane și cruci s-a apropiat de punctul de frontieră Fântâna Albă unde tineri și bătrâni, femei și copii au fost întâmpinați de rafalele de mitralieră ale grănicerilor sovietici. Cadavrele au fost aruncate în gropi comune și acoperite cu pământ. Unii supraviețuitori, care între timp s-au stins, au povestit cum pământul se mișca de zbaterile celor care încă nu muriseră. Mărturiile lor se află în cele câteva cărți care s-au scris despre masacrul de la Fântâna Albă…..Cruzimea militarilor ruși întrece orice imaginație. Împușcarea cu sânge rece a civililor legați cu mâinile la spate, violarea fetelor în fața mamelor lor, mormanele cu cadavre de câini care putrezesc pe asfalt, mașinile peste care au trecut tancurile, toate acestea ridică întrebarea tulburătoare „Cum este posibil?“ Aceeași întrebare au ridicat-o ororile și crimele Holocaustului și ale regimurilor comuniste. Cuvântul crimă nu mai e îndeajuns acoperit de ceea ce definește. Cuvântul atrocitate se apropie mai mult de mirosul morții, dar tot nu acoperă realitatea…..Revenind la atrocitățile pe care le fac militarii ruși în Ucraina, redau ce scrie jurnalista independentă Olga Tokariuk: „Bucha nu a fost o excepție. Presa de stat rusă pregătește opinia publică pentru un genocid pe scară largă al poporului ucrainean. Ei vorbesc despre crime și «reeducare», în esență despre lagăre de concentrare. Ei spun că numele «Ucraina» ar trebui să dispară.“….Masacrul de la Fântâna Albă din Bucovina de Nord face un arc peste timp după aproape un secol în care pare că nu am învățat nimic….” Integral: https://www.dw.com

Papa Francisc: Nu învățăm! Suntem îndrăgostiți de războaie și de spiritul lui Cain……. Întrebat despre o posibilă călătorie la Kiev și despre condițiile necesare pentru ca aceasta să poată avea loc, Suveranul Pontif a răspuns: „Războiul este întotdeauna o cruzime, un lucru inuman, care contravine spiritului uman, nu spun creștin, ci uman. Este spiritul lui Cain, spiritul <cainist>… Sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie făcut și Sfântul Scaun, mai ales partea diplomatică, cardinalul Parolin și monseniorul Gallagher, fac totul, dar totul; nu putem face public tot ceea ce fac ei, din prudență, din confidențialitate, dar facem tot posibilul. Unul dintre ei a fost rugat de președintele Poloniei să îl trimită pe cardinalul Krajewski să îi viziteze pe ucrainenii care au fost primiți în Polonia. Cardinalul Krajewski a mers deja de două ori, a dus două ambulanțe și a stat acolo, în mijlocul refugiaților, și o va mai face o dată; este dispus să o facă. Referitor la cealaltă deplasare despre care am fost întrebat, am spus cu sinceritate că am avut în vedere să merg, că disponibilitatea mea este întotdeauna prezentă, că nu există un „nu”; eu sunt disponibil. (…)…. La întrebarea: „Care ar fi mesajul pentru președintele Putin, dacă ați avea ocazia să vorbiți cu el?”, Sfântul Părinte a răspuns:  „Mesajele pe care le-am transmis tuturor autorităților sunt cele pe care le-am făcut publice. Eu nu folosesc limbajul dublu. Întotdeauna fac astfel. Cred că în întrebarea dumneavoastră există și o îndoială cu privire la războaiele juste și la cele nedrepte. Orice război se naște dintr-o nedreptate, întotdeauna. Pentru că există un model de război, dar nu există un model de pace. (…) Nu reușim să ne gândim la un alt model, nu mai suntem obișnuiți să ne gândim la modelul păcii. (…) Dar noi, ca umanitate, suntem încăpățânați. Suntem îndrăgostiți de războaie, de spiritul lui Cain. Nu este întâmplător că, la începutul Bibliei, este prezentată această problemă: spiritul „cainic” de a ucide, în locul spiritului de pace. Mi se spune: ‚Părinte, altfel nu este posibil!’ O să vă istorisesc un fapt personal. Când am fost în localitatea (n.n. italiană) Redipuglia (n.n. la Cimitirul militar), în 2014, și am văzut numele acelor tineri, am plâns. Într-adevăr, am plâns de tristețe. Apoi, un an sau doi mai târziu, de Ziua Morților, m-am dus să celebrez la Anzio și am văzut numele tinerilor soldați care au căzut acolo. Toți tineri, și am plâns și acolo. Chiar am făcut-o. Trebuie să plângi pe morminte. Eu am respect pentru acest aspect, deoarece există o problemă politică. Însă, atunci când a avut loc comemorarea debarcării în Normandia, șefii de guvern s-au adunat pentru a comemora evenimentul. Dar nu-mi amintesc ca cineva să fi vorbit despre cei 30.000 de tineri morți pe plaje. Tinerețea nu contează. Asta mă face să reflectez. Sunt întristat. Noi nu învățăm. Fie ca Domnul să aibă milă de noi, de noi toți. Cu toții suntem vinovați!”.” Integral: https://www.rfi.ro

Polițiștii, pregătiți să îl aresteze pe Will Smith după incidentul de la premiile Oscar. Chris Rock i-a împiedicat: „Nu, sunt bine”“Joe Biden i-a spus lui Will Smith că Putin s-a luat de nevastă-sa….… La nici jumătate de oră de la încheierea ceremoniei, președintele american l-a sunat pe Will Smith să-l felicite pentru premiul Oscar și să-i spună să nu încerce să adoarmă pe laurii gloriei. „Sunt mult mai mulți oameni care au vorbit urât de soția ta, întâmplător am niște înregistrări făcute de CIA în care un individ spune de Jada nu doar că-i cheală ci și un pic curvă”, a explicat Biden. Liderul SUA a făcut acest demers după ce s-a consultat cu mai mulți dintre consilierii săi pe probleme de război care i-au spus că, din ce știu ei, Will Smith nu se abține să pocneasă pe nimeni dacă e nevoie. Aceștia i-au arătat imagini cu actorul american care, după ce a pilotat un avion și a doborât un OZN, a coborât la sol și a pocnit un extraterestru în față, apoi l-a înfășurat într-o parașută și l-a dus târâș până în area 51 să-l studieze militarii.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 aprilie.”Ce înseamnă 4 lei și 11 bani pe zi pentru o familie vulnerabilă?…România are între trei milioane și jumătate până la patru milioane de oameni care riscă în următoarele luni să cadă sub limita subzistenței…”

25 Things to Do During Spring in Nova Scotia | To Do CanadaBuna dimineata intr-o zi de joi, 7 aprilie! Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, exceptând în primele ore nordul, nord-estul și centrul teritoriului, unde vor fi înnorări, însă probabilitatea pentru ploi va fi redusă. Noaptea aria nebulozității și a ploilor se va extinde în regiunile sud-vestice. Pe crestele Carpaților Meridionali se vor semnala și lapoviță sau ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi la altitudini mari, iar izolat și cu viteze mai mici și în vest și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 12 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde izolat se va produce brumă. In Bucuresti temperatura maximă va fi de 18…20 de grade, iar cea minimă de 5…7 grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului.

“Medicii sunt asaltaţi de tot mai multe cazuri de gripă, viroze și alergii: ”Trăiască marea eliberare de sub dictatura medicală!” Numărul cazurilor de gripă, viroze sau alte infecții respiratorii a crescut foarte mult în ultimul timp, lucru constatat si semnalat de medici, care ne atrag atenția să ne protejăm cât se poate de bine dacă nu vrem să ajungem să stăm la cozile întinse în fața spitalelor. Unul dintre cei care trag semnalul de alarmă este medicul sibian Eduard Egri, care a postat pe Facebook bilanțul unei zile cu 50 de consultații la cabinet, sub titlul ironic ”Trăiască marea eliberare de sub dictatura medicală”. Bilanțul dr. Egri: –10 cazuri gripă – 7 copii, 3 adulti; -24 infecţii căi respiratorii superioare (unele suspecte gripă) copii; -4 pneumonii – 3 copii 1 adult; -4 bronşite copii; -2 otite – 1 copil 1 adult;-1 laringită copil;-1 viroza cu exantem copil;-restul adulţi şi cronici cu alte probleme ”Multe telefoane, ultimul pacient la 23.30”, a mai scris, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard, apreciind că ”vor urma îmbolnăviri în rândul părinţilor şi bunicilor”. ”Trăiască marea eliberare de sub dictatura medicală! Trăiască responsabilii care se duc peste tot bolnavi sau îşi trimit copiii bolnavi în colectivitate! Trăiască responsabilul diagnosticat cu gripă care strănută liniştit pe cei din jur”, a adăugat medicul. …. Mai rău, la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” ajung zilnic peste 300 de pacienţi, dintre care jumătate sunt urgenţe. ”Predomină copiii preșcolari și școlari în această perioadă. Masca nu s-a mai purtat, transmiterea a început să devină mult mai activă și numărul a crescut simțitor”, a declarat medicul Raluca Alexandru.Și medicul de familie Raluca Ghionaru a confirmat pentru Digi24 că în această perioadă ”Gripa e pe un trend ascendent”….” Integral: https://spotmedia.ro

Mâncare expirată, mucegai și mizerie, asta au găsit comisarii ANPC în urma controalelor efectuate la 3 spitale din București“Cantinele unor spitale din București, închise din cauza mizeriei și a produselor expirate. ANPC: ”Moare şi boala în ele” FOTO Cantinele a două spitale bucureştene au fost amendate și închise până la remedierea deficienţelor, a anunţat marţi, 5 aprilie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Potrivit ANPC, echipe ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) au verificat, marţi, modul în care sunt respectate prevederile legale în trei dintre spitalele administrate de Primăria Capitalei. Verificările au avut loc la blocurile alimentare ale Spitalului de Boli Cronice ”Sf. Luca”, Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu” şi Spitalului de Pneumoftiziologie ”Sf. Ştefan”. ”Păi, moare şi boala în cantinele verificate de noi astăzi! Păi, moare bacteria şi orice virus în paturile desfundate şi învelite în păturica stră-stră bunicii! Dacă scapă din pat în viaţă, moare boala mancând din cantinele, ”cateringul” din service sau cum s-or numi sursele de mâncare cu destinaţia, culmea, bolnavi! (…)”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu. Echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care: lipsa autorizaţiei de funcţionare sanitar-veterinare pentru bucătăria Spitalului de Pneumoftiziologie ”Sf Ştefan”, existenţa în spaţiile de depozitare a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, unul dintre blocurile alimentare – format din cameră de preparare, magazie, cameră frigorifică – prezenta pereţii cu tencuială căzută, tavanul cu infiltraţii şi pavimetul deteriorate, cu plăci de gresie lipsă, frigidere cu rugină, rafturi şi mobilier depreciate, cu un grad avansat de uzură….” Integral: https://ziare.com

Antibiotice“Consumul de antibiotice poate duce la declinul cognitiv. După cât timp apar efectele  O cercetare realizată pe un eșantion de peste 15.000 de asistente de vârstă mijlocie a arătat că un consum cronic de medicamente are ca efect declinul cognitiv ulterior. Femeile, monitorizate pe durata mai multor ani, aveau vârsta medie de 54 de ani. De-a lungul mai multor ani, acestea au fost supuse și unor teste cognitive, care au măsurat viteza de gândire, atenția, învățarea și memoria. Fiecare asistentă a fost plasată în una din patru categorii, în funcție de perioada de timp în care a luat antibiotice, de la 0 zile până la peste două luni de utilizare, relatează Medical News Today. Cercetătorii au descoperit că asistentele care au luat antibiotice timp de cel puțin două luni au avut scoruri mai mici la testele cognitive (făcute 7 ani mai târziu) comparativ cu cele care au luat antibiotice pentru o perioadă mai scurtă de timp sau deloc. Conform unui raport publicat de revista de specialitate PLOS ONE, declinul a fost echivalent cu 3 până la 4 ani de îmbătrânire, în cazul celor care au luat antibiotice două luni sau mai mult….Unele studii au arătat o legătură aparentă între problemele intestinale și bolile mentale, cum ar fi depresia, schizofrenia, anxietatea, Alzheimerul și afecțiunile din spectrul autismului.” Integral: https://spotmedia.ro

“Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică s-a scumpit cu 144,86% într-un an. Costurile cu extracţia petrolului şi gazelor au crescut cu 246%  Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a scumpit cu 144,86% în februarie 2022 faţă de februarie 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare s-au scumpit cu 13,35% în februarie 2022 faţă de februarie 2021 şi cu 0,5% faţă de ianuarie 2022. Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 43,8%, în luna februarie 2022, comparativ cu luna februarie 2021, iar faţă de luna ianuarie 2022 cu 1,6%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS)….. Pe categorii, industria extractivă s-a scumpit cu 138,2% în februarie, faţă de februarie 2021, şi cu 2,89% faţă de ianuarie 2022. La această categorie, în luna februarie a acestui an cel mai mult s-a scumpit extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 246,17% faţă de februarie 2021 şi cu 3,39% faţă de ianuarie 2022. Industria prelucrătoare s-a scumpit cu 21,57% faţă de februarie 2021 şi cu 2,93% faţă de ianuarie 2022. La această categorie cel mai mult s-a scumpit fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 72,15% faţă de februarie 2021 şi cu 13,29% faţă de ianuarie 2022….” Integral: https://adevarul.ro

“BNR majorează dobânda de referință de la 2,5% la 3%, în lupta cu inflația. Analist: „Să nu creadă cineva că va rămâne la 3%” Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis marți majorarea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,5% la 3% pe an începând cu data de 6 aprilie, după ce inflația a crescut mai mult decât estimările anterioare. ….„Pentru omul simplu înseamnă creșteri la dobânzile de la împrumuturi. Este vorba de combaterea inflației: urmează acces mai greu la credite, ceea ce mai departe reduce cererea. Este un trend de creștere a dobânzilor, să nu creadă cineva că va rămâne la 3%”, a spus Bența, pentru Libertatea. … „Determinante pentru noua înrăutățire a perspectivei apropiate a inflației sunt majorările mult mai ample anticipate a fi consemnate de prețul combustibililor, și mai ales de prețurile alimentelor procesate, în principal sub influența creșterii mai puternice a cotațiilor țițeiului și a materiilor prime agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor internaționale instituite”, mai arată BNR. …. Banca Națională notează că o sursă de incertitudini o reprezintă absorbția de fonduri europene, în special a celor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în vreme ce alta este reducerea deficitului bugetar. Acesta este diferența dintre veniturile și cheltuielile anuale ale României. România se află în procedură de deficit excesiv și trebuie să reducă deficitul de la 6,2% din Produsul Intern Brut (PIB) la un nivel sub 3% în anul 2024.” Integral: https://www.libertatea.ro

Ce înseamnă 4 lei și 11 bani pe zi pentru o familie vulnerabilă? Pachetul social pregătit de coaliția de guvernare are ca scop combaterea creșterii prețurilor la alimente și carburanți și “vizează populația foarte săracă”, spune profesorul de economie Mircea Coșea. Una dintre măsuri ar consta în acordarea unor vouchere în valoare de 50 de euro, odată la 2 luni. “Trebuie să socotim în ce cantitate de mâncare se traduce această sumă într-o lună de zile”, declară Mircea Coșea care avertizează însă în privința birocației specifice administrației din România….. Măsurile vizează populația foarte săracă”, spune profesorul de economie Mircea Coșea, care precizează că “România are între trei milioane și jumătate până la patru milioane de oameni care riscă în următoarele luni să cadă sub limita subzistenței“.  “Nu s-a rezolvat problema facturilor, avem o inflație foarte mare, o creștere a prețurilor carburanților, cu efecte pe tot ce înseamnă produs și servicii, iar la toate acestea se adaugă presiunea războiului din Ucraina”, explică el. Cei 50 de euro odată la 2 luni înseamnă circa 4 lei și 11 bani pe zi.Trebuie să socotim în ce cantitate de mâncare se traduce această sumă într-o lună de zile”, declară Mircea Coșea care avertizează însă în privința birocației specifice administrației din România. De asemenea el mai vorbește și despre procuparea pentru imagine a decidenților politici. “Imaginea este ceea ce preocupă cel mai mult pe decidenții noștri politici. Sigur că aceste măsuri ar putea să ajute o anumită populație dacă ele vor fi aplicate corect, dacă birocrația României o să reușească să inventarieze și să-i pună pe liste pe cei care au aceste venituri, dacă organele locale vor încerca în teritoriu să-i găsească pe cei care au aceste venituri pentru că în mediul rural și în orașele mici oamenii habar nu au de ce se întâmplă, ei trebuie să fie căutați și ajutați. Deci în momentul în care înceă aceste măsuri să fie aplicate, trebuie să plecăm de la ideea că rata de eficiență va fi mult mai mică decât cea dorită. Sigur că, în momentul de față, aceste măsuri sunt mult mai importante ca imagine decât ca esență“.” Integral: https://www.rfi.ro

Sindicatul Europol face precizări cu privire la polițiștii care au barbă, pierce-uri și tatuaje“Surpriză: ASF a autorizat un fond de investiţii alternative care va administra banii poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor. Suma minima investită este de 25 de lei lunar Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiţii alternative, Nova Protect Fond, dedicat pompierilor, angajaţilor în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), poliţiştilor/angajaţi în cadrul Poliţiei Române, angajaţi ai Administraţiei Penitenciarelor, jandarmilor angajaţi ai Jandarmeriei Române, angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai Poliţiei de Frontieră, precum şi pensionarilor din cadrul acestor structuri care au vârsta maximă de 55 de ani. Investitorii, care fac parte din categoriile menţionate, pot subscrie lunar titluri de participare în valoare de minimum 25 de lei. În plus, având în vedere gradul ridicat de risc al activităţii desfăşurate de către aceste categorii profesionale, administratorul fondului de investiţii alternative va oferi investitorilor posibilitatea de a beneficia, în anumite cazuri şi în condiţiile prevăzute în documentele fondului, de o poliţă de asigurare, încheiată în numele investitorilor….. Plata către investitorii fondului a sumelor asigurate se efectuează de către asigurător în cazul survenirii în viaţa investitorului a unor evenimente de natura accidentelor de muncă din vină proprie sau nu, cauzatoare sau nu, de invaliditate sau deces, spun reprezentanţii ASF. Strategia de investiţii a fondului vizează realizarea de plasamente în instrumente financiare tranzacţionate pe pieţele financiare din România, din spaţiul economic european, dar şi din ţări terţe membre ale G7, respectiv Canada, Japonia, Marea Britanie şi SUA, respectând limitele investiţionale şi politica de investiţii stabilite, conform prevederilor legale prin documentele fondului….” Integral: https://www.zf.ro

Autoritatea Electorală avertizează cu privire la accesul SRI și STS la datele privind alegătorii prin Cloud-ul Guvernamental. „Nu este normal”“Autoritatea Electorală avertizează cu privire la accesul SRI și STS la datele privind alegătorii prin Cloud-ul Guvernamental. „Nu este normal”  După ce a fost criticat de societatea civilă, proiectul privind Cloud-ul Guvernamental, prin care Serviciul Român de Informații (SRI) devine operator de date și primește acces la toate sistemele autorităților, este acum criticat și de instituții de stat…..„Considerăm că migrarea Sistemului Informatic Registrul Electoral pe un sistem de cloud este susceptibilă să genereze un risc ridicat atât pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice (alegători), cât și în ceea ce privește asigurarea confidențialității și integrității datelor”, se arată în punctul de vedere al instituției. Aceasta avertizează asupra percepției publice create când serviciile secrete ajung să aibă acces la datele electorale. De asemenea, în aprecierea oportunității implementării unei astfel de măsuri, trebuie avută în vedere și percepția publică cu privire la posibilitatea ca alte entități ale statului, precum Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale, să aibă acces la datele din Registrul Electoral. … Noi nu considerăm normal ca STS și SRI să aibă acces la toate datele și documentele pe care Autoritatea Electorală Permanentă le pregătește în vederea alegerilor. Este în primul rând o problemă de imagine, nu are sens să lăsăm să planeze suspiciunea că o unitate militară, oricare ar fi aceea, are acces la astfel de documente….” Integral: https://www.libertatea.ro

Caz înfiorător la o școală din Brașov. Zeci de copii au ajuns la spital. Ce s-a întâmplat? - IMPACT“Copiii de astăzi sunt epuizați! Nu îi facem mai deștepți, ci mai anxioși. Câți profesori țineți minte din școală? – Interviu ….Avem o nouă structură a anului școlar, cu cinci module și o mică prelungire, mai mult teoretică. Este o schimbare benefică pentru elev? Da, cred că este bine pentru copii. După o lună și jumătate de școală, copilul are nevoie de un respiro. Și cât timp foarte multe țări au probat acest tip de împărțire a anului școlar, nu văd de ce ne îngrijorăm. Vacanța de vară rămâne însă prea mare. Părinții nu au trei luni de concediu și mulți dintre ei nici posibilități economice de a ține copiii ocupați toată vacanța. Iar noua structură nu rezolvă asta. Ar trebui să crească numărul zilelor de școală? Eu cred că da. Copiii ar avea timp să meargă în alt ritm, iar profesorii să nu mai aibă probleme cu planificarea materiei pentru a o termina până la finalul anului. Programa e foarte încărcată pentru fiecare vârstă și ar trebui „scuturată”, la fel planurile-cadru. Să sperăm că va urma și asta după acomodarea cu noua structură. Ce ar trebui scuturat? La planurile cadru ar trebui umblat la numărul de ore, care acum sunt foarte multe, cel puțin la gimnaziu și liceu. Și ar trebui regândite transversal. Nu e neapărat să faci numai istorie, numai geografie, ci să le vezi în context larg, ceea ce ar duce și la reducerea numărului de ore. De ce trebuie să am și educație financiară, și educație civică etc? De ce nu le facem în module, într-un an de zile? Îmi propun ca în clasa a VII-a, să zicem, să merg pe zona socială sau pe dezvoltarea unor abilitați de viață. Nu prea sunt profesori pentru asemenea discipline specifice. Educație financiară nu poate să o facă oricine. Nu le pui în brațe un manual profesorilor și hai, predați! Pentru o educație de calitate începi cu pregătirea cadrelor didactice. Dar pentru predare transversală, transdisciplinară – prevăzută demult de  Legea Educației Naționale (LEN) – avem profesori? Este prevăzută, dar a rămas pe hârtie. Unele școli private mai curajoase au reușit excepțional. Cu programa și planurile cadru de acum așa reușesc să predea. Deci se poate. Chiar dacă profesorii nu sunt specializați ca să privească lucrurile așa, ei pot fi pregătiți, pot învață: uite, așa se predau științele, de exemplu….. E foarte bine că apar evaluări standardizate. Noi nu avem o imagine a educației. Mă uitam la noi, deși eram profesori de aceeași specialitate, subiectele arătau diferit, tezele arătau diferit, notarea era diferită, în funcție de nivelul clasei. Nu mai discut de mediul rural, care e Cenușăreasa educației.  Eu nici nu le-aș da la corectat profesorilor, ci le-aș face online pe toate. Spre asta ar trebui să tindem…. Aș mai da o evaluare și în timpul anului școlar, ca să poți remedia dacă apar probleme pe parcurs. În alte sisteme din Europa, la mijlocul anului școlar are loc o întâlnire în care profesorul îi explică părintelui stadiul copilului, ce și unde ar trebui îmbunătățit. Iar copilul nu este evaluat doar pentru cunoștințele acumulate la școală, ci și pentru competențele lui sociale, de exemplu, capacitatea de a lucra în echipă, comportament față de colegi, vocabular….. Psihologic, începutul adolescenței este o perioadă foarte grea pentru copil, iar examenele din această perioadă nu fac decât să-i tulbure și mai tare. În statele vestice nu există examen de intrare în liceu. Există metode pe baza unor evaluări făcute serios de școli. Repet, făcute pe bune. Ele arată la ce este foarte bun copilul, ce înclinații are. Noi mai avem ceva până să ajungem acolo…. Copilul trebuie format în funcție de cât poate să ducă. Iar copiii de astăzi sunt epuizați. Ei nu mai au copilărie. De vină e școala sau presiunea părinților? Amândouă. Le turnăm copiilor în cap prea multă informație pe care oricum o au în telefon. Nu de ea au nevoie, ci de experiențe de viață, de trăiri, de conștientizări, de socializare. Punem în fiecare manual capitole peste capitole pe care să le rețină, crezând că așa îi facem deștepți. Nu îi facem mai deștepți, ci mai anxioși. Acesta nu e un mod de a privi evoluția unui copil….” Integral: https://spotmedia.ro

CTP: Lumea are o mare problemă nu doar cu Putin, ci și cu poporul rus, care îl susține | Digi24“CTP, despre plagiatul lui Nicolae Ciucă: „Ciucă nu e numai un plagiator, e mult mai mult decât atât: un uriaș și periculos impostor” Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că premierul Nicolae Ciucă blochează „cu sânge rece” ancheta CNADTCU privind plagiatul său, pe care „tot el o ceruse”, iar acest lucru este „încă o dovadă că este vinovat”, scrie acesta în Republica. …. Acesta a afirmat că faptul că premierul Ciucă blochează „cu ajutorul organelor” acțiunea CNADTCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), „pe care tot el o ceruse”, este încă o dovadă a vinovăției sale. Gazetarul este de părere că în ciuda CV-ului său, în care sunt trecut lucrări în limba engleză, studii și „cursuri fără număr în Statele Unite”, premierul Ciucă vorbește o „engleză de mlaștină”, declarând că l-a auzit vorbind public (…) După ce am analizat o viață întreagă dejecțiile și abjecțiile figurilor publice, pot să spun un lucru: cu cât prăpastia între ce vrea să pară și ce este în realitate un personaj politic este mai largă și adâncă, cu atât înverșunarea respectivului de a-și apăra impostura merge până la prin orice mijloace… ” Integral: https://www.libertatea.ro

“Cazul Emilia Șercan, “un barometru foarte fidel al democrației românești”…. În alte țări, în societăți echilibrate, în societăți cu vocație democratică reală, Emilia Șercan ar fi trebuit să fie una dintre persoanele recunoscute și recompensate de instituții ale statului, de președinție, de Consiliul național al rectorilor, de Ministerul educației, de alte instanțe oficiale ale statului pentru efortul său extraordinar de demascare a corupției și a imposturii din educația și din cercetarea românească. Numai că în România lucrurile se petrec exact invers. Nimeni din instituțiile oficiale și de putere ale statului nu vorbește de Emilia Șercan. Iar mai nou, nu doar că nu vorbește, ci că i se opune. Se întorc împotriva ei cu mijloace și cu instrumente care sunt de natură să ne sperie pe toți. Ăsta este motivul principal pentru care am ales să semnez această petiție, acest apel de solidaritate cu colega noastră de la Universitatea din București….. Pericolul foarte mare e acolo unde nu avem instituții de o putere socială egală sau comparabilă care să apere cetățeanul. Apoi, pericolul este în faptul că în acest fel fiecare dintre noi devine o posibilă țintă. Dacă mâine dumneavoastră sau eu deranjăm, așa cum a făcut-o Emilia Șercan, s-ar putea să fim următoarele persoane supuse intimidării sau unui abuz asupra vieții intime, a vieții private sau asupra vieții fiecăruia dintre noi în general. Sunt pericole foarte reale și foarte grave într-o democrație. Pericolul vine și din faptul că de atâta vreme, așa cum foarte bine a descris Emilia Șercan în articolul ei, de aproape două luni, e o tăcere de mormânt în jurul acestei situații. Lucrurile s-au petrecut și au escaladat într-un fel care e de natură să ne dea fiori. Cum se poate să tacă toți cei interpelați? Cum se poate să tacă Ministerul de interne? Cum se poate să tacă Guvernul României, procurorul general? Toți au fost interpelați și nimeni nu a avut nimic de spus. Mai mult, Emilia a publicat ieri acest articol. Nu a avut nimeni (nimic de spus) din aceste instituții interpelate, cărora Emilia Șercan le-a adresat niște întrebări pe care trebuie să poată să le adreseze fiecare cetățean al României. Nu a răspuns nimeni, după cunoștințele mele, până în acest moment. Sunt pericole reale. Emilia Șercan este în acest moment un barometru foarte fidel al democrației românești….. „Vom cere”, totul se face la modul viitor. Nu. Care sunt măsurile care au fost luate? Emilia Șercan a descris foarte bine și în articolul ei de ieri și în cel de astăzi. Aceștia au fost pașii pe care i-a făcut. Acolo unde ar fi trebuit să existe o cercetare a existat intimidare. Acolo unde ar fi trebuit să existe o continuare a anchetei a existat o tentativă de mușamalizare. Lucrurile acestea sunt cât se poate de evidente. E nevoie ca în acest moment Ministrul de interne sau chiar Prim ministrul, pentru că el este vizat, să poată să iasă sau reprezentanții acestor instituții să iasă și să ne spună asta și asta am făcut. Sau procurorul general să ne spună că a declanșat o anchetă. Nu că „vom cere”, „vom da”, „vom solicita”. Astea sunt niște generalități sterile, care nu ajută să avanseze foarte mult lucrurile și care, de fapt, nu spun nimic până la urmă….” Integral: https://www.rfi.ro

Două fețe diferite ale antidemocrației. Ce-i separă și ce-i unește pe Viktor Orban și Klaus Iohannis“Două fețe diferite ale antidemocrației. Ce-i separă și ce-i unește pe Viktor Orban și Klaus Iohannis  Liberalii sunt un grup de inși derutați. Li se tot dau ordine misterios-politice, iar ei trebuie să le execute. Cîțu a fost pus șef peste ei cu forța de un Iohannis complet antidemocratic, acum e pus Ciucă, în aceeași manieră. …. Maleficul Viktor Orban a mai câștigat (zdrobitor) un mandat de premier în Ungaria, ocazie cu care am mai auzit o tonă de lecții de la specialiști români în democrație și în pupat mâinile lui Iohannis. Le reamintesc tuturor că nu există imagine mai umilitoare pentru presă și intelectualitate decât așa-zisa dezbatere organizată de Iohannis la ultimele alegeri, în care președintele practic și-a înșirat presă și societate civilă precum un domnitor își rânduia supușii. …. Iohannis putea fi Viktor Orban, dar am avut noroc că-i plăceau prea mult schiul și tenisul. Sigur, îmi veți spune că proeuropenismul e profund, și proamericanismul nostru e mult mai bun. Proeuropenismul e de formă. Iar proamericanismul e promilitarism compulsiv. Iohannis s-a prins că obține bile albe pe măsură ce cumpără mai mult armament. Și a făcut-o, că doar nu era din banii lui. Acum, agresiunea lui Putin în Ucraina vine ca o confirmare că a făcut bine….. Presa a dat o știre pe un ton neutru cum că Iohannis îl dă jos pe Cîțu, apoi îl pune pe Ciucă, apoi s-ar urmări marele țel: să ajungă șeful NATO. M-așteptam la așa ceva, să se dea cu capul de pereți experții în democrație. Un președinte în funcție, politician ales în fruntea unei republici, stă și calculează cum să facă să ajungă șeful unei organizații militare? Mie mi se pare inadmisibil. E un conflict de interese cât casa. Pentru că acest om cheltuie pe armament nu de dragul nostru, ci pentru propria-i carieră. Una e să cheltui ca să te aperi de agresiuni, alta e să cheltui ca să obții funcții. Auzim toată ziua că suntem împotriva autocrației, că preamărim liberalismul. Klaus Iohannis a reușit în 10 ani să facă praf orice urmă de demnitate mai rămăsese în obrăjorii democrației liberale românești. E un președinte care n-a dat de 8 ani un interviu. Are niște scheleți în dulap de care știe, de fapt, toată lumea, de la felul în care s-a trezit cu niște case pe care a luat chirii de sute de mii de euro, până la felul în care își promovează oamenii în diverse funcții. O comparație între Iohannis și Viktor Orban e necesară, tocmai pentru că sunt două variante estice ale nedemocrației. Orban e de modă veche, autocratul în jurul căruia se construiește tot. Iohannis, în schimb, nu există, el e doar omul de la ghișeul unei camarile nedemocratice. Iohannis e autocrat cum erau autocrați șefii de alimentară în anii 80. Pe el îl recomandă funcția și atât. … Orban a fost și creația ipocriziei conservatorilor germani. A fost odrasla obraznică a domniei lui Merkel. Certat toată ziua, dar în relații foarte bune cu ultraconservatorii germani, fix ăia care reprezintă și marele capital german, mare investitor și în Ungaria și foarte fericit de profiturile obținute în regimul urât al lui Orban-patriotul. ….. Ciucă, Iohannis nu sunt individualități, sunt măști ale unui personaj colectiv: reprezintă o păturică de îmbuibați care se cred elită, care intră prin studiouri, spun două-trei rugăciuni cu NATO și UE și apoi luptă cu „comunismul”, cu putiniștii, ei fiind niște antidemocrați prin însăși construcția lor, rentieri de profesie, c-or fi din servicii, militărie, presă sau business. …” Integral: https://www.libertatea.ro

Premierul ungar Viktor Orban“Cunoscut istoric britanic: „Europa ar trebui acum să fie dură atât cu inamicul rus din exterior, cât și cu inamicul maghiar din interior”   Într-o analiză publicată în cotidianul britanic The Guardian asupra alegerilor câștigate categoric de Viktor Orban, istoricul Timothy Garton Ash susține că Uniunea Europeană ar trebui să impună condiții ferme Ungariei, o țară care a virat puternic spre autoritarism și care este apropiată de Rusia lui Vladimir Putin. …. „Cu excepția cazului în care UE este pregătită să accepte pur și simplu faptul că are acum un stat membru autoritar, ar trebui să impună, în sfârșit, o condiționalitate riguroasă asupra fluxurilor de bani europeni care au fost mult timp una dintre principalele surse de putere ale lui Orbán. Acest lucru înseamnă să continue să rețină granturile și împrumuturile de recuperare post-Covid, deoarece transparența nu poate fi garantată de un regim care este, de fapt, construit pe utilizarea coruptă a banilor UE. Aceasta înseamnă, de asemenea, declanșarea, în cele din urmă, a mecanismului de condiționalitate privind statul de drept, care ar putea reține părți semnificative de finanțare din bugetul obișnuit al UE. (Și să nu ne lăsăm păcăliți să dăm Ungariei o mulțime de bani pentru refugiații ucraineni care, de fapt, au plecat deja în alte țări)”, susține acesta. … „Autointitulați «realiști» ar putea susține că Bruxelles-ul trebuie să rămână blând cu Ungaria pentru a-l păstra pe Orbán la bordul unui front comun în privința Ucrainei. Europa ar trebui acum să fie dură atât cu inamicul rus din exterior, cât și cu inamicul maghiar din interior. Dar poate și vrea să le facă pe amândouă în același timp? Iată o altă dilemă pe care acest weekend întunecat și deprimant a prezentat-o unei Europe profund zguduite”, concluzionează acesta.” Integral: https://www.libertatea.ro

“De ce putem spune că Rusia comite un genocid în Ucraina …. Primul ingredient este evident pentru orice persoană care a urmărit discursul rus despre Ucraina din 2014 încoace. Ucrainenii care au protestat în Kiev pentru libertate și pentru Europa au fost rapid egalați cu o grupare infimă de extremă dreapta cu apucături neo-naziste. Cuvântul nazist a devenit un panaceu rus pentru orice fel de opoziție, critică, contră sau mișcare din Ucraina care nu era pe placul lui Vladimir Putin. E ca și cum am spune acum că pentru că la protestul din 10 august 2018 au fost câțiva huligani din galeriile de fotbal, tot protestul a fost al golanilor microbiști. Iar cuvântul nazist, după 77 de ani de obsesie națională cu Al Doilea Război Mondial, este ușor de înțeles pentru ruși, pentru soldații ruși. Nu are elemente de gri în el – reprezintă tot ce este mai rău pe lume. Nu există negociere cu ei, cu naziștii. Nu există povești cu naziști buni, sau naziști care s-au pocăit. Toate cărțile de istorie, toate monumentele și statuile, o mare parte din mândria națională rusă (și nu numai) este bazată pe faptul că au fost capabili să înfrângă naziștii. Fără milă. Pentru că naziștii nu erau, nu sunt oameni ca noi, ci un fel de monștri aproape mitologici, numai buni de eliminat. Și termenul de nazist a luat după 2014 un alt sens – unul general, unde oricine (cel puțin din Ucraina, dar mai nou nu numai) poate fi etichetat ca atare. Iar scopul acestei campanii este clar: transformarea oricărui fel de opoziție din Ucraina la interesele ruse într-o gașcă de naziști. Iar naziștii nu sunt oameni. Nu au aceleași drepturi ca oamenii, în ochii celor care cred asta. Dreptul la viață, de exemplu. Un soldat rus care omoară un nazist este, așadar, un erou. (Să ne înțelegem, aici nu discutăm despre ce înseamnă cu adevărat termenul, despre cei cu simpatii neo-naziste și nici nu fac vreo scuză neo-naziștilor, oriunde ar fi ei) Și termenul se transferă. Copii naziștilor vor deveni și ei naziști. Soțiile naziștilor sunt și ele naziste. Nu mai sunt oameni. Pot fi bombardați. Orice li se face, nu contează. Sensul cuvântului s-a pierdut după 8 ani de campanii masive media în Rusia și Europa de Est. Nu mai știe nimeni de Bandera sau că mișcarea paramilitară Azov nu este sinonimă cu batalionul Azov. Toți sunt naziști. Toți sunt ținte legitime. Astfel, soldații ruși, tineri din regiuni sărace, militari în termen, ba chiar voluntari, au scuza necesară pentru a îndeplini ordinele. La fel ca adevărații naziști față de ”sub-umani” sau trupele Hutu față de ”inyenzi/gândacii” Tutsi, Armata rusă are justificarea morală de a suspenda drepturile umane pe care, oricât de greu ne vine acum să credem, chiar și ei le-au învățat iar pe vreme de pace ar declara sus și tare că le respectă….. Când armata rusă a intrat în februarie în Ucraina urmată de camioane-crematoriu, mulți au spus că este vorba de un plan de a mușamaliza pierderile proprii și mulți am crezut asta. Acum ne gândim: dacă Rusia credea că va câștiga în 3 zile, ocupând Kievul cum a ocupat Crimeea, de ce s-ar fi pregătit așa de bine de a masca niște pierderi de soldați care nu păreau posibile ? De ce să fi cărat cu ei pungi de plastic în cantități complet peste orice estimare rusă a propriilor pierderi? Când Rusia a publicat în decembrie 2021 regulamente pentru cum să se execute gropi comune, complet cu scheme și organizarea militară, mulți au crezut că este un gest de intimidare….. Civili executați cu mâinile legate la spate de trupe ruse în retragere. Gropi comune pe care rușii, goniți de ucraineni, nu au apucat să le astupe complet. Oameni ascunși în subsoluri, de frica bombelor, în Mariupol sau Melitopol, unde comando-uri ruse au intrat și au executat pe toată lumea. Violuri, atât de multe violuri. Peste tot, împotriva unor femei, fete sau chiar copii, unele care au reușit să scape și să ajungă în România sau Polonia și să povestească. Multe, prea multe, care nu. Copile violate în fața familiilor lor. Copii executați împreună cu părinții, cu mâinile legate….. Cu imaginile în față, cu firul narativ al ultimelor cinci săptămâni în față, putem vedea aproape clar că planul rus a fost de la bun început anihilarea unei părți importante, dacă nu a întregii populații ucrainene, cel puțin a liderilor, intelectualilor și oricăruia care s-ar fi putut opune. Armata rusă a intrat în Ucraina cu liste de oameni, cu instrucțiuni de omoruri în masă și echipamente de mușamalizare. Iar când nu au reușit să ocupe ce voiau și să îi omoare pe cei vizați inițial, probabil liderii politici, parlamentari, guvernanți și conducători militari, armele au fost întoarse asupra tuturor celorlalți, un plan B mai mult ca sigur gândit și el. Cu ordine, cu motivare și cu o intenție reală. Concluzia este că asistăm la un genocid lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei….” Integral: https://www.contributors.ro

Tarom şi-a vopsit avioanele ca să arate ca niște sarmale cu aripi | Times New Roman - Cotidian independent de umor voluntar“Tarom şi-a vopsit avioanele ca să arate ca niște sarmale cu aripi ….Toate cele 25 de avioane din flotă vor fi vopsite ca să arate ca nişte sarmale zburătoare, promovând astfel gastronomia neaoşă în spaţiul aerian al întregii Europe…. Smântâna v-o aduceţi de acasă”, a anunţat directorul TAROM, vărul cuiva. „Sunt încântat phă phbor cu un aphtphel de avion”, a declarat Marcel, unul dintre primii pasageri ai „noului TAROM”, care, de altfel, şi-a pierdut doi dinţi încercând să muşte dintr-o aripă a aeronavei Boeing 737. Mişcarea de PR n-a fost la fel de bine primită la Caracal, unde o profeţie locală susţine că sfârşitul lumii va fi anunţat de „sarmale uriaşe care zboară prin văzduhuri, precum cocostârcii”, transmit câţiva misionari creştini aflaţi în Oltenia.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 6 aprilie.”Operatorul perimetrului Midia din Marea Neagră ameninţă România cu procese dacă nu modifică Legea offshore…”

First day of spring 2021: When is the spring equinox? Other facts about the start of spring. - nj.comBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 6 aprilie! Vremea începe să se încălzească, astfel că doar prin zonele montane mai avem parte de minime negative (-2, –3 grade), în timp ce în restul țării vor fi valori de 3 – 5, 6 grade, cu 7 –8 grade prin nordul Crișanei și vestul Maramureșului, respectiv nordul Dobrogei. Temperaturi maxime de 18 – 20, 21 de grade la nivelul întregii țări (10 – 12 grade la munte). Sunt condiții de ploi, lapoviță și ninsori prin nordul extrem al Orientalilor. Bucuresti: soare, temperaturi intre 21/6 gr.C.

“Noi simptome ale Covid-19 adăugate pe lista oficială. Sunt foarte asemănătoare cu cele ale răcelii și gripei …. Organizația Mondială a Sănătății și alte țări, inclusiv SUA, au folosit o listă mai lungă de simptome, dar în Marea Britanie a existat o dezbatere cu privire la cele care ar trebui recunoscute și care ar trebui să califice pe cineva pentru un test COVID. Până acum, în Marea Britanie erau recunoscute trei simptome ale infecției cu Covid-19: febra, tusea și pierderea mirosului sau gustului. Noua listă include alte 9 simptome: -dificultăți de respirație; -senzație de oboseală sau epuizare; -dureri musculare; -dureri de cap; -dureri în gât; -nas înfundat sau care curge; -pierderea poftei de mâncare; -diaree; -senzație de rău. Potrivit datelor făcute publice vineri de Oficiul Național de Statistică, aproximativ 4,9 milioane de persoane din Regatul Unit au avut COVID-19 în săptămâna care s-a încheiat la 26 martie, în creștere față de 4,3 milioane în săptămâna precedentă, potrivit Digi24.” Integral: https://ziare.com

“Cum a ajuns România să importe gaze prin două firme cu capital rusesc, deşi nu are contract direct cu Gazprom  …. Concret, la 25 octombrie 1996, România şi Rusia au încheiat o Convenţie, prin care parte rusă se angaja să asigure livrarea gazelor în România, iar partea română să asigure condiţiile de tranzit pe teritoriul ţării, responsabil în România fiind Regia Autonomă Romgaz (art. 1). Convenţia prevedea (art. 2) şi crearea unei societăţi pe acţiuni intermediară „Romgaz R.A. şi RAO Gazprom în România, în conformitate cu legislaţia română, al cărei obiect de activitate va fi cumpărarea gazelor naturale rusesti şi vînzarea lor ulterioară consumatorilor diferitelor sectoare economice din România”. În cazul reorganizării Romgaz sau Gazprom, cele două state urmau să desemneze alte societăţi, însă în 2000, România a reorganizat Romgaz prin divizare, înfiinţând Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A; Societatea Comercială de Explorare şi Producţie a Gazelor Naturale Exprogaz S.A; Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale Distrigaz Nord S.A; Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale Distrigaz Sud S.A; Societatea Naţională de Depozitare Subterană a Gazelor Naturale “Depogaz”, fără a înfiinţa o societate care să se ocupe de importurile de gaze ruseşti, aşa cum era prevăzut în convenţie….. Astfel, pentru o perioadă de 30 de ani capacităţile de import gaze în România (până în anul 2030), la nivelul celor convenite în Convenţia dintre Gazprom şi Romgaz din anul 1996, sunt contractate de două firme cu capital rusesc: Wintershall Elveţia, cu capital Gazprom, cu scopul de a furniza gaze naturale ruseşti în ţări din Europa; Imex Oil este deţinută de firma Conef, care este controlată de Vimerco, acţionarul majoritar al producătorului de aluminiu Alro Slatina. Filiera intermediarilor agreaţi de Rusia România a importat anul trecut cu 67% mai multe gaze naturale decât în anul 2020, cantitatea de gaze importată fiind de 2,503 milioane tone echivalent petrol (tep), potrivit datelor INS producţia internă de gaze naturale fiind de aproape 6,6 milioane tep, cu 0,4% (28.900 tep) sub cea din perioada ianuarie-noiembrie 2020. În ce priveşte firmele care controlează importurile de gaze ruseşti, în baza de date a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) se află Imex Oil Limited (companie înregistrată în Cipru), numărul de telefon aferent filialei din România şi adresa acesteia corespunzând altor două companii, Conef Energy şi Conef Gaz, ambele afiliate grupului Alro. Conef Energy este de altfel unul dintre intermediarii agreaţi de colosul Gazprom pentru piaţa locală. Mai mult, datele publice arată că toate cele trei firme, Imex Oil, Conef Energy şi Conef Gaz, au acelaşi administrator, şi anume pe Lisagor Vitalie….” Integral: https://adevarul.ro
Operatorul perimetrului Midia din Marea Neagră ameninţă România cu procese dacă nu modifică Legea offshore …. Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG) este operatorul şi principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia, cel mai avansat proiect nou de extracţie de gaze din Marea Neagră românească, care a anunţat că va începe producţia până la jumătatea anului. Contactaţi de Profit.ro, reprezentanţii BSOG au transmis că momentan nu pot oferi nicio informaţie asupra acestui subiect. Notificarea este o etapă preliminară care precede intentarea propriu-zisă a unei proceduri de arbitraj. Dat fiind că termenele procedurale de la ICC Paris sunt destul de lungi, teoretic este timp pentru ca România să modifice Legea offshore chiar până la startul producţiei de gaze din perimetrul Midia. Actuala coaliţie de guvernare a promis de altfel în mod repetat acest lucru. În plus, compania britanică Clara Petroleum, care are semnat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) un acord petrolier aprobat de Guvern în 2012, pentru exploatarea perimetrului Tulca din vestul ţării, chiar a demarat recent o procedură de arbitraj împotriva statului român, însă la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington. Perimetrul Tulca se află lângă municipiul Salonta. În 2017, primarul municipiului declara că planurile autorităţilor locale de a exploata un zăcământ de apă geotermală din zonă depind de acceptul Clara Petroleum, întrucât zăcământul se află în aria perimetrului petrolier concesionat de compania britanică.,,,,” Integral: https://adevarul.ro

Brezoianu - Lipscani: Casa Tatarascu - str. Domnita Anastasia 7“Primăria Capitalei a depus proiecte de 50 milioane de euro pentru renovarea unor clădiri, în prima zi de funcţionare a PNRR  Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă luni, 4 aprilie, că Primăria Capitalei a depus, în prima zi de funcţionare a PNRR, proiecte în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro pentru renovarea unor clădiri rezidenţiale multifamiliale, dar şi pentru clădiri publice, monumente istorice. … „Dorim să renovăm 13 blocuri, unele dintre ele monumente istorice, precum şi clădiri publice, emblematice pentru Bucureşti, cum ar fi Casa Gheorghe Tattarescu, din str. Domniţa Anastasia, nr. 7, Pinacoteca din str. Lipscani, nr. 18-20, şi Blocul Rosenthal din Calea Victoriei, nr. 22-24”, a adăugat Nicuşor Dan. Nicuşor Dan mulţumeşte asociaţiilor de proprietari care au înţeles importanţa obţinerii fondurilor nerambursabile din programul „Renovarea integrată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale” din PNRR şi au completat documentele necesare….” Integral: https://www.libertatea.ro

Nervos că Dâncu și Ciolacu nu l-au nominalizat pentru Primărie, Dragoș Damian, CEO Terapia, îi pizduie (pe degeaba) într-un editorial penibil | Ziar de Suceava“Dragoş Damian, CEO Terapia: RO-SHORING-ul de după război, momentul stelar de reindustrializare a României …. Relocarea manufacturii din Rusia, Belarus si Ucraina catre tarile de origine ori tari terte devine un subiect fierbinte, se pare ca exista deja proiecte in miscare si aici, o fabrica de tractoare din Ucraina (capital ucrainian, distrusa) se muta in Romania. Eventuala aducere de fabrici din Rusia, Belarus si Ucraina la noi in tara reprezinta o mare victorie pentru cei care striga de 10 ani ca Romania trebuie sa se reindustrializeze pentru a iesi din logica unei economii de importuri si imobiliare. O victorie, chiar daca in mod regretabil, vine in contextul pe care il cunoastem. Si totusi, acest proiect national de RO-SHORING – concept pe care il propun autoritatilor pentru a reloca fabrici din Rusia, Belarus si Ucraina, dar si din alte tari, oricum re-shoring este utilizat in afara sensului din definitie – trebuie privit cu optimism rezervat, din cel putin doua motive. 1. Manufactura din Rusia, Belarus si Ucraina este reglata pentru a acoperi nevoile din aceste tari……Sigur, ar putea fi mutata productia din fabricile distruse din Ucraina, dar in general acestea sunt capital ucrainian, capitalul international in zona de manufactura nu a avansat din 2014, de dupa primul conflict. 2. Romania are un deficit enorm de forta de munca industriala. La gradul infernal de dezindustrializare din ultimii 20 de ani nu e de mirare ca nu mai exista scoli profesionale, licee, facultati, etc., care sa dea resursa umana calificata pentru manufactura industriala. Sistemul de invatamant din Romania, o retea inexpugnabila de sinecuri, este in afara nevoilor pietei muncii in general, ca sa nu mai vorbim de nevoile fabricilor din tara. Tot ceea ce se angajeaza in fabrici trebuie (re)calificat pe cheltuiala angajatorului: invatamantul dual pre- sau postuniversitar, supracalificarile industriale, si altele, costa inca de 2-3 ori investitia pe care o face statul pentru a crea analfabeti functionali sau someri cu diploma. Asadar, daca maine s-ar deschide 10 fabrici noi in Romania urmare a RO-SHORING-ului, probabil s-ar inchide alte 10, pentru ca nu ai de unde lua personal calificat de altundeva decat din unitatile existente…..Asadar, RO-SHORING…..Merita incercat, exista zone in tara care trebuie sa iasa din logica asistentei sociale si a NETT-ului, iar asta se poate face cu angajatori industriali. Si poate ar trebui sa privim cu mai multa atentie relatia cu Turcia si India, doua tari cu un mare apetit de expansiune industriala care pot exporta fara probleme din siturile din Romania atat catre Uniunea Europeana cat si catre cea Euro-Asiatica.” Integral: https://www.zf.ro

“Câți bugetari sunt în România / Ministerul Finanţelor: Peste 1,262 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în decembrie 2021 Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în decembrie 2021, de 1.262.318, cu 3.508 mai multe comparativ cu luna precedentă, iar 63,97% dintre acestea în administraţia publică centrală, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor și citate de Agerpres. Din totalul celor 807.562 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.034 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (plus 2.879 angajaţi faţă de noiembrie 2021). Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 290.417 (289.959 în noiembrie), Ministerul Afacerilor Interne – 121.622 (119.829 luna precedentă), Ministerul Apărării Naţionale -75.855 (75.739 în noiembrie), Ministerul Finanţelor -24.384 (24.375 în noiembrie), Ministerul Sănătăţii -18.421 (18.330 în noiembrie) şi Ministerul Justiţiei- 16.926 (16.824 în noiembrie)….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Dan Bădin şi Bogdan Barbu, Deloitte: Impactul regulilor fiscale internaţionale asupra companiilor active în România …. Reforma OCDE este axată pe doi piloni, respectiv realocarea parţială a drepturilor de impozitare către statele din care sunt obţinute veniturile şi impunerea unui impozit minim pe profit la nivel mondial de 15%. Pentru implementarea la nivel de jurisdicţii, OCDE a publicat un set de norme la finalul anului trecut, însă doar pentru pilonul II (impozitul minim), astfel încât acesta să fie aplicabil din 2023. Pilonul I, care vizează distribuirea impozitelor pe profiturile marilor companii în pieţele sursă, se pare că mai are de aşteptat, din cauza sprijinului politic scăzut de care se bucură iniţiativa în SUA. Uniunea Europeană a preluat imediat recomandările organizaţiei pentru pilonul II şi a publicat un proiect de directivă care stabileşte modul în care principiile ratei efective de impozitare de 15% vor fi aplicate în ţările UE şi un set comun de norme privind modul de calcul al acestei rate. Reglementarea vizează grupurile mari (cu cifra de afaceri de peste 750 de milioane de euro anual), atât naţionale, cât şi internaţionale, cu societatea-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE. Pilonul I, care iniţial a fost conceput ca o formă de taxare a economiei digitale, ar urma să se aplice companiilor cu o cifră de afaceri globală de peste 20 de miliarde de euro şi o profitabilitate de peste 10%. Mai exact, un sfert din profitul care depăşeşte acest prag se va aloca jurisdicţiilor din care se obţin veniturile (cu excepţia ţării de rezidenţă fiscală)….. Pentru România, cel mai tangibil impact al reglementărilor privind impozitul minim pe profit global ar putea fi restrângerea regimului de impozitare aplicabil microîntreprinderilor, astfel încât mai multe dintre acestea să intre sub incidenţa impozitului pe profit de 16%. În caz contrar, România ar pierde taxe, deoarece companiile multinaţionale taxate în România cu 1% pe venit vor plăti oricum potenţiala diferenţă până la 15% din profit în statul de rezidenţă a societăţii mamă. De altfel, ministrul român al Finanţelor a declarat că România pregăteşte implementarea rapidă, de la 1 ianuarie 2023, a directivei privind impozitul minim pe profit….” Integral: https://www.zf.ro

Bogdan Licu - Cele mai Noi Știri | Libertatea“SURSE Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general, luat în calcul de PSD pentru a fi propus judecător la Curtea Constituțională ….. Până de curând, Bogdan Licu ar fi fost varianta liberalilor de propunere pentru funcția de judecător la CCR. În PSD, cel care și-ar fi dorit acest post este senatorul Robert Cazanciuc. La PNL sunt și alte nume vehiculate pentru un post la CCR: Iuliana Scântei (șefa comisiei juridice din Senat) și Ioan Cupșa, parlamentar și avocat. Pe data de 9 iunie expiră mandatele a trei judecători la Curtea Constituțională. – Valer Dorneanu, care e și președinte, a fost numit în 2013 de Camera Deputaților, cu sprijin PSD. – Mona Pivniceru, numită de Camera deputaților în 2013, cu sprijin PNL.. – Fostul procuror șef DNA, Daniel Morar, numit în 2013 din partea președinției. PSD ar urma să facă nominalizarea pentru funcția de judecător CCR din partea Senatului, iar PNL din partea Camerei Deputaților….. În noiembrie 2021, prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, a avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă i-a dat dreptate și a obligat Ministerul Educației să ia act de renunțarea la titlul de doctor în urma unei teze plagiate parțial, potrivit deciziei instanței.În decembrie 2019, jurnalistul Sorin Semeniuc l-a acuzat pe Licu de an al doilea plagiat…..Bogdan Licu a declarat în 2020, la finalul interviului la CSM, că a fost membru al masoneriei până în august 2012, când și-a dat demisia….”Integral: https://www.g4media.ro

“Consultant în comerțul cu cereale: Rusia va dicta prețul hranei la nivel global  Din cauza războiului, fermierii ucraineni și-au întrerupt activitatea, recolta va fi mult mai mică sau nu va fi deloc. În plus, porturile ucrainene sunt blocate de ruși, în condițiile în care calea maritimă era principala modalitate de export. Ucraina şi Rusia sunt producători importanţi de cereale pe plan mondial, de grâul lor depind numeroase state, cu atât mai mult cu cât criza climatică a dus la o creștere a cererii. Rusia va dicta prețul hranei. Efectiv va decide cine va mânca și cine nu va mânca la nivel global, spune Cezar Gheroghe, consultant la Clubul Fermierilor Români.  Ucraina discută cu România despre posibilitatea de a exporta produse agricole prin portul Constanţa, în condiţiile în care invazia Rusiei a blocat porturile ucrainene, a anunţat azi Ministerul ucrainean al Agriculturii. În faţa Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a fost acuzată că a provocat o “criză alimentară mondială” şi că a generat riscul apariţiei “foametei” prin declanşarea unui război împotriva Ucrainei, “grânarul Europei”. Ucraina şi Rusia sunt producători importanţi de cereale, reprezentând 30% din exporturile mondiale de grâu, 20% din porumbul mondial şi 75% din uleiul de floarea soarelui. Din cauza războiului, fermierii ucraineni și-au întrerupt activitatea, recolta va fi mult mai mică sau nu va fi deloc…..În acest an China va avea cea mai slabă recoltă de grâu din ultimii 20 de ani. În loc de 137 de milioane de tone, ei vor genera doar 110 milioane de tone. Per ansamblu, Rusia are o producție de 80 – 82 de milioane de tone, din care exportul este cotat la nivelul de 37 de milioane de tone. Astfel încât, Rusia va suplini Iran, Egipt, Siria, o parte din Bangladesh și Pakistan și o parte din China. Se schimbă perspectiva. Polii de putere se schimbă în favoarea Rusiei. Statele nord africane, din Orientul Mijlociu și din Africa Subsahariană au parte de cea mai severă secetă din ultimii 10 – 12 ani. Astfel încât vor genera o cerere crescută cu circa 35% – 38% față de un normal cotat la nivelul de 58 – 62 de milioane de tone. Va fi foarte restrânsă recolta de grâu. Vor suferi de foamete țările pe care le-am enumerat din Asia de sud est și o parte din țările din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Iar Rusia își va concentra exporturile către aceste zone pentru simplul motiv că atunci când ai mâncare deții controlul…..Când controlezi 40% din comerțul mondial cu cereale și dacă mai adăugăm aici și 60% din comerțul mondial și producția de ulei brut de floarea soarelui, implicit semințe de floarea soarelui, va dicta efectiv prețul hranei la nivel global. Semințele de floarea soarelui care se scot în Rusia și în Ucraina ajung la un nivel de 34 de milioane de tone, față de un 54 de milioane producție globală. Au o pondere enormă acolo. Spun cu toată răspunderea. Rusia va dicta prețul hranei. Efectiv va decide cine va mânca și cine nu va mânca la nivel global. Dacă vorbim despre grâu, comerțul mondial de grâu are o cifră totală de comerț de circa 200 – 205 milioane de tone. Dacă Rusia controlează 30% – 40% înseamnă că deja ne apropiem de nivelul de 70, poate chiar 80 de milioane de tone anual. Rusia controlează, de asemenea și producția de grâu din Kazahstan. Rusia va controla și producția de grâu din Belarus. Astfel se va forma un coridor către China. Croiește drumul prin Afganistan ca să unească toate aceste lucruri. Se va forma un pol de putere imens. ” IntegraL: https://www.rfi.ro

VIDEO. Greșeala lui Florin Cîțu în cuvântul său din Parlament înaintea discursului lui Zelenski: „Onorată instanță!”“Onorată instanță, să ne ierți, că la discursul lui Zelenski nu ne simțeam prea bine  Pierzându-și funcțiile fără vreo explicație sau analiză a performanțelor, exact așa cum le-a și căpătat, Florin Cîțu simte că bate un vânt al imprevizibilului, care îl face să nu mai știe exact dacă vorbește în prezentul parlamentar, sau în viitorul judiciar. Florin Cîțu își pregătise o revenire triumfală în prim-plan. Asta înainte de a se întoarce din SUA și de a-și găsi locul de pe limba lui Rareș Bogdan ocupat de Nicolae Ciucă. …. Desigur, s-a întâlnit cu oamenii aflați la același nivel în parlamentul american. De exemplu, a avut o întrevedere cu influenta Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților a SUA. Cum funcția doamnei Pelosi se numește în engleză, în original, „Speaker of the United States House of Representatives” și cum, în zgârcenia-i, Florin Cîțu a plătit, probabil, pentru difuzarea știrilor, dar nu și pentru o traducere corectă, mai multe televiziuni din România au prezentat întâlnirea Președintelui Senatului din România cu „purtătoarea de cuvânt a Casei Reprezentanților”. …. Dacă domnul Cîțu ar fi reușit măcar să treacă prin cadru într-o filmare cu vicepreședintele Kamala Harris sau să obțină o poză alături de Commander, noul câine al președintelui Biden, ar fi fost primit de către masele peneliste ca un erou. Așa însă, chiar și în ochii ultimilor fideli a părut că a făcut ditamai deplasarea doar pentru a se întâlni cu Dan Cărbunaru al lor, da cu fustă și fără barbă. …. Și a sosit ziua marelui eveniment, s-a făcut ora 19.00, apoi ora 19.01. Florin Cîțu deschide gura oficial: „Domnule președinte Volo…dimir Zelenski, președinte al Ucrainei, domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule prim-ministru, doamnelor și domnilor miniștri, doamnelor și domnilor senatori și deputați, stimați invitați, onorată instanță…”. …. După momentul de reculegere, președintele Camerei Deputaților, domnul Ciolacu, îl invită la tribună pe președintele Senatului, domnul Cîțu. Acesta deschide oficial gura pentru a doua oară: „Domnule Volodimir Zelenski, președinte al Ucrainei, domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule prim-ministru, doamnelor și domnilor miniștri, doamnelor și domnilor senatori și deputați, stimați invitați, onorată instanță!” Henț! E prea mult. De două ori „onorată instanță” în intervalul a nici două minute. Este clar că omul este frământat de niște gânduri, că-l roade ceva, că-l obsedează perspectiva unui viitor nu foarte luminos în ceea ce-l privește. Pe unii, poate, îi pufnește râsul. N-ar trebui. …. Știind, probabil, foarte bine ce a făcut ca ministru al Finanțelor și, mai apoi, ca prim-ministru, știind mai bine ca oricine cum a dispus de banii publici și cum și-a cumpărat influență printre primarii partidului cu banii din bugetul de stat, Florin Cîțu a început de pe acum să-și exerseze viitoarele discursuri, pe care se așteaptă să le țină în fața a numeroase și extrem de onorate instanțe. Asta da maturitate politică! …” Integral: https://www.libertatea.ro

“De la Cîţu la Ciucă sau despre falşii lideri ai PNL ….. Florin Cîţu, mai degrabă un tehnician decât un om politic, părea omul potrivit pentru Iohannis: ascultător, fără carismă, fără priză la mase, cu o susţinere precară în PNL, deci uşor de dat la o parte, atunci când vremurile nu-i erau favorabile. Mişcări imprudente şi destul de arogante au dus la prăbuşirea lui şi imediat după ce a fost ales şef al PNL, guvernul său a primit un vot de neîncredere în parlament. Căderea cabinetului Cîţu, după toată strădania lui Klaus Iohannis de a-i convinge pe liberalii cu notorietate să-i facă laudatio acestuia, adesea împotriva voinţei lor, a creat frustrare şi nemulţumire, aşa că mazilirea a avut loc fără niciun fel de opoziţie şi chiar cu oarecare avânt revanşard. La fel ca Florin Cîţu, acum jumătate de an şi lui Nicolae Ciucă i se pare că merită să devină lider PNL. Şi tot la fel ca Florin Cîţu, nici generalul Ciucă nu are susţinere în partid, mai ales că e nou venit: a intrat în PNL cu două luni înainte de alegerile parlamentare din 2020 şi a fost pus imediat pe listele candidaţilor eligibili la Senat. O ascensiune care i-a enervat pe mulţi dintre cei care muncesc şi cotizează de ani de zile….. De mai multă vreme, problema cea mai mare a liberalilor e că-şi măsluiesc singuri alegerile, că nu mizează pe meritocraţie, că nu răsplătesc munca şi loialitatea membrilor care au dovedit o perioadă lungă de timp răbdare şi devotament şi mai ales a celor care au rezultate evidente, validate la vot, cum e cazul lui Ilie Bolojan de la Oradea sau a lui Emil Boc de la Cluj. Amândoi au discurs, au demonstrat ce pot, sunt dedicaţi, n-au intrat în jocuri mici, au experienţă politică. În schimb, Klaus Iohannis a preferat mereu lideri precari, care nu au avut nici măcar recunoaşterea liberalilor: a început cu Alina Gorghiu, a continuat cu Raluca Turcan (interimar), a fost apoi Ludovic Orban, Florin Cîţu şi urmează Nicolae Ciucă: generalul acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. Generalul are calităţi de front, execută ordine şi dă comenzi, scurte şi la obiect. Spre deosebire de Cîţu, care nu are dicţie, dar are ce spune, Nicolae Ciucă e inconsistent, nu stăpâneşte fenomenul economic, face eforturi mari să lege două fraze coerente şi nu are experienţă politică: nici nu prea îi pasă, fiindcă munceşte pentru el mai ales Marcel Ciolacu, liderul PSD, care pare să fie principalul său comunicator…..” Integral: https://adevarul.ro

INTERVIU. Exodul câinilor și pisicilor din Ucraina la hotelul lui Ștefan Mandachi din Suceava: „A venit o familie cu şapte labradori, mi-au trimis poze apoi din Germania”“INTERVIU. Exodul câinilor și pisicilor din Ucraina la hotelul lui Ștefan Mandachi din Suceava: „A venit o familie cu şapte labradori, mi-au trimis poze apoi din Germania”  Într-o a doua parte a interviului acordat Libertatea, omul de afaceri Ștefan Mandachi vorbește despre pasiunea sa pentru animale, despre refugiații ucraineni care au venit însoțiți de patrupedele lor preferate și care și-au găsit adăpost în hotelul său din Suceava, dar și despre ce primește în dar de la câinii și pisicile pe care le are. O parte din miile de refugiați ucraineni cărora omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi le-a oferit cazare gratuită în tranzitul lor prin România sau spre alte orașe din țară nu au venit singuri. Și-au luat cu ei și animalele de companie – câini, pisici sau alte patrupede mici. Mandachi le-a deschis și lor ușa, mai ales că este la rându-i un frenetic iubitor de animale. „Peste 800 de câini şi pisici au trecut prin hotelul nostru”, spune Mandachi. …. Ștefan Mandachi: Din prima, am spus că au prioritate bătrânii, femeile, copiii. Nu ştiam că nu vor putea intra bărbaţii. Deci femeile, bătrânii, copiii, dar cu câini şi pisici. Ăsta a fost primul anunţ, am scris şi în engleză, şi în ucraineană. .. – Unde aţi cazat patrupedele? – Dacă erau mici, dormeau cu ei. Pentru cei mari, am avut ţarcuri făcute sau îi duceam la mine acasă, că am un ţarc foarte generos pentru câinii mei. Îi lăsam pe ai mei în curte şi îi puneam pe-ai lor acolo. Am nouă câini, două pisici şi doi porci. Sau le găseam mai departe unde să stea, să aibă confort. A venit o familie cu şapte labradori, mi-au trimis poze după ce au ajuns în Germania. Momentul ăla, când îi vedeam cât sunt de transformaţi, când se regăsesc cu rudele… O fost o satisfacţie de nedescris. …. Anul trecut, Mandachi a povestit pe Facebook că a dat în judecată statul român pentru că nu a rezolvat problema animalelor abandonate și chinuite și că un judecător i-a dat dreptate, în prima instanță, acordându-i daune de… 100 de lei …. – De ce ajuţi animalele? – Pentru că le iubesc. Pentru că oferă iubire necondiţionată. Sunt mai sincere decât noi, oamenii. …. Câinele nu e pizmaş, nu poartă ranchiună, ce poate să-ţi ofere: te protejează cu propria viaţă şi te iubeşte. Asta-mi oferă câinii, ce nu-mi oferă oamenii: iubire necondiţionată, respect, devotament, loialitate, fidelitate. Ștefan Mandachi: – În ce fel crezi să sunt importante animalele într-o societate? – Dacă e să îmi doresc ceva, e să fim o ţară în care să nu mai fie câini fără stăpân. Am găsit numai anul trecut familii pentru 200 de câini. Am sterilizat sute. Dar asta ar trebui să facă autoritatea. Să prevină suferinţa, să sterilizeze. Nu să fac eu şi alţi încă vreo mie în toată ţara. Şi ceilalţi să zică: dă-i încolo, că sunt animale, muşcă. În Spania, câinii sunt consideraţi fiinţe de care trebuie ţinut cont la divorţ. La noi, câţi oameni opresc când e un câine lovit pe şosea? …” Integral: https://www.libertatea.ro

Rusia şi Belarus nu vor mai avea acces la fonduri de la BERD - Stirileprotv.ro“Încă o instituție financiară internaţională taie accesul la fonduri pentru Rusia şi Belarus  Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat luni, 4 aprilie, “suspendarea cu efect imediat” a accesului Rusiei şi Belarusului la finanţarea şi expertiza băncii, în urma invadării Ucrainei, informează AFP. “Aceasta înseamnă că nu vor mai exista noi finanţări de proiecte sau activităţi de cooperare tehnică în cele două ţări. În plus, banca “îşi rezervă dreptul de a suspenda sau anula noi eliberări de fonduri pentru proiectele în derulare”, a informat instituţia financiară într-un comunicat de presă….BERD nu a mai investit noi fonduri în Rusia după anexarea de către Moscova a peninsulei Crimeea în 2014. De asemenea, BERD a introdus un moratoriu cu privire la noi investiţii în Belarus după alegerile controversate din 2020. Instituţia financiară internaţională a precizat că acum se va concentra pe punerea în aplicare a programului său de sprijin, în valoare de două miliarde de euro, pentru Ucraina şi ţările din regiune afectat de criza refugiaţilor. BERD a adăugat că va participa la un program de reconstrucţie a Ucrainei, după ce condiţiile vor permite acest lucru. …” Integral: https://ziare.com

Garry Kasparov on Chess-playing Computers - YouTube“Opozantul rus Garri Kasparov: Biden a spus adevărul, Putin trebuie să plece ….. Harkov și Mariupol se aseamănă acum cu ruinele eviscerate lăsate în urmă de Putin la Alep și Groznîi. Însă armele de care are nevoie Ucraina pentru a opri artileria cu rază lungă, atacurile cu rachete și bombardamentele aeriene sunt încă ținute la sertar de SUA și alte state NATO. Aceasta ar trebui să fie tema de discuție, nu controversele din jurul declarației președintelui Biden cum că Putin „nu poate rămâne la putere”. Nici unul dintre liderii lumii libere nu ar trebui să ezite să declare deschis că lumea ar fi un loc mult mai bun dacă Putin nu s-ar mai afla la conducerea Rusiei, iar una dintre modalitățile de a progresa în această privință este să o afirmi. A clarifica că Rusia va continua să fie un stat paria până când Putin va pleca este cea mai bună cale de a zdruncina sprijinul de care se bucură el din partea elitelor, a comandanților militari și a rușilor de rând. Problema a apărut abia atunci când Casa Albă a încercat să retracteze acea declarație, calificând-o drept o improvizație de moment care nu reflectă vreo politică a SUA vizând „schimbarea de regim” în Rusia. Acest pas în retragere mi-a alimentat temerile privind o ruptură în interiorul Casei Albe între cei care au sesizat o ocazie de a-i face vânt lui Putin la coșul de gunoi al istoriei și cei care care se tem de orice schimbare a statu-quo-ului, preferând să trateze cu un drac pe care-l cunosc deja. Poziția celor din urmă amintește de celebrul și mult ridiculizatul discurs „Chicken Kyiv” al președintelui George H.W. Bush din 1991, scris se pare de Condoleezza Rice, prin care avertiza Ucraina să nu-și proclame pripit independența față de URSS. Trei săptămâni mai târziu, Ucraina i-a ignorat avertismentul și și-a proclamat independența. Peste numai câteva luni a urmat colapsul URSS-ului. Rețeta adusă la zi pentru 2022 cere ca Putin să fie ținut la masa negocierilor pentru a se putea finaliza acordul nuclear cu Iranul și ca Ucrainei să nu i se dea avioane și alte arme ofensive de care are nevoie pentru a câștiga războiul. Tot ce-mi ajunge la urechi de la ceilalți membri NATO este că SUA au devenit acum obstacolul și se impune ca ele să vină cu o explicație. A i se permite lui Putin se păstreze fie și o palmă de pământ ucrainean după ce a bombardat civili ar trebui să fie ceva de neimaginat. A-i ceda invadatorului porțiuni vaste din estul Ucrainei în schimbul unui armistițiu înseamnă doar a i se oferi timp lui Putin pentru a se întări și reînarma pentru următoarea ocazie – și întotdeauna va exista o următoare ocazie. Nici un fel de acord de pace nu ar trebui să slăbească sancțiunile ferme care în sfârșit au fost adoptate, cu opt ani întârziere. Singurul aspect negativ al încheierii războiului rece a fost dispariția unei perspective morale clare asigurate de existența unui rău evident și palpabil. Dincolo de o mână de indivizi corupți de ideologie și idioți utili, până și opozanții lui Ronald Reagan nu s-au putut îndoi de acuratețea lui atunci când a calificat URSS drept un „imperiu al răului” într-un discurs din 1983, oricât de surprinzător va fi fost să auzi un politician vorbind atât de deschis în termeni morali. A fost totodată și încurajator pentru noi, cei din URSS, să auzim adevărul rostit cu voce tare de un lider al lumii libere…..Occidentul a adormit odată cu încheierea războiului rece. Ucrainenii sacrifică totul pentru a-i trezi din somn pe președintele Biden, Casa Albă și întreaga lume….” Integral: https://www.g4media.ro

Discursul lui Zelenski a fost dublat de Irina Nistor: “La naiba cu Putin!” | Times New Roman - Cotidian independent de umor voluntar“Discursul lui Zelenski a fost dublat de Irina Nistor: “La naiba cu Putin!” …. Traducerea simultană, asigurată de celebra Irina Margareta Nistor, a fost lăudată pentru claritate şi acurateţe. Deşi discursul lui Zelenski a început mai greu, televizorul cu tub al Parlamentului având oareşce probleme tehnice, în momentul în care Irina Nistor a intrat în scenă şi a exclamat „La naiba cu Putin!”, aplauzele nu au mai contenit. „Îi mulţumim doamnei Nistor pentru traducerea strălucită. Expresii precum ‘La naiba cu Putin!’, ‘Du-te naibii, navă de război rusească’, ‘Dă-te-ncolo, grupule Wagner’, ‘Haimanalele de ruşi’ sau ‘Sfinte Sisoe, ce genocid cu bucluc au făcut pezevenghii ăia neciopliţi’ vor rămâne cu siguranţă în cărţile de istorie”, apreciază Geonel Anton, profesor la catedra de ucraineană a Şcolii Primare nr. 15 din Capitală.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 5 aprilie.”Cu o incompetenţă distrugătoare, tot ce înseamnă Casa Radio, un proiect imobiliar extraordinar în mijlocul Capitalei, este lăsat să putrezească, ca şi cum nu am avea nevoie de câteva zeci de mii de locuri de muncă şi 100 de milioane de euro în taxe şi impozite…”

23 Spring Flower Pictures from Around the World | Condé Nast TravelerBuna dimineata intr-o zi de marti, 5 aprilie! Săptămâna care urmează va fi caracterizată, din punct de vedere al distribuției centrilor barici, de o dominare a unui regim de presiune scăzută care, mai ales începând cu ziua de marți, își va extinde talvegul unui ciclon islandez inclusiv spre regiunea țării noastre.Odată cu avansul acestui câmp de presiune scăzută, spre țara noastră, dinspre V, NV vor veni și fronturi atmosferice, un front de ocluziune marți, unul cald miercuri și unul rece pe parcursul zilei de joi. Minime negative prin nordul și centrul Moldovei (-1, –2 gr), Banat, Crișana, nordul Olteniei (2 spre 3 gr), Transilvania; Maramureș (-3, –5 gr) în timp ce prin zonele montane (mai ales pe creste), ne apropiem de pragul de ger, cu –8, –10 gr. Prin restul Olteniei, sudul Moldovei, Muntenia și Dobrogea vor avea parte de temperaturi minime ușor pozitive, spre 2 – 3 gr. Bucuresti:18/3 gr.C.

Premierul Florin Cîţu şi Alina Gorghiu au sfidat organizaţia PNL Argeş şi memoria Brătienilor la aniversarea PNL - Stiri Din Arges, stiri Pitesti, Mioveni, Stefanesti“Pentru că așa a vrut Klaus Iohannis. Experimentele cu un partid emasculat Despre Florin Cîţu nu sunt multe de spus. Un aventurier cu o biografie dubioasă a ajuns la șefia Guvernului și apoi a PNL ca instrument împotriva președintelui partidului în funcție atunci…..Și principala sa preocupare a fost să-l saboteze pe premierul Ciucă pentru a nu repeta istoria anului trecut, adică ceea ce îi făcuse el din poziția de premier președintelui PNL Orban. Bețe zilnice prin gardul coaliției, nazuri la numirile convenite în partid, lobby pe persoană fizică prin SUA. Drept pentru care, a fost evacuat fix cum a fost numit…. Dl Cîţu a fost doar un experiment din șirul celor făcute asupra unui partid emasculat de președintele Iohannis, la rândul său ajuns președintele României din greșeala lui Victor Ponta, poziție din care a dovedit o lipsă de stofă și inteligență politice remarcabile. Iar experimentele nu puteau fi decât pe măsura celui care le-a făcut și le face. De când a ajuns președinte al României, Klaus Iohannis a purces la emascularea PNL, la eliminarea oricărui personaj care să îi fi putut opune o minimă rezistență. Și nici măcar pentru a impune partidului, ca Traian Băsescu, propria viziune, propriile proiecte. Dl Iohannis nu are viziune și proiecte. Dl Iohannis a vrut doar să-și asigure confortul și comoditatea unui mandat cât mai lin, ca o călătorie plăcută și opulentă sau, dacă vreți, ca domnia serenă a unui rege. Așa a ajuns președinte PNL Alina Gorghiu, împreună cu care dl Iohannis a obținut pentru PNL rezultatul catastrofal din 2016….Ce au în comun Alina Gorghiu (la momentul punerii în funcție), Florin Cîţu și Nicolae Ciucă? Puterea lor în partid nu s-a bazat/nu se bazează pe aderența la PNL, pe recunoașterea lor în PNL…..A ajuns o masă docilă, mânată de argați ridicoli, apți să lingă unde au scuipat și să scuipe unde au lins, fără vreun icnet de greață. Exact cei care zbierau mai tare la congresul din septembrie în susținerea lui Cîţu, gratulat cu cele mai înălțătoare comparații (“Draghi de România”, țineți minte?), sunt acum cei care i-au luat gâtul și se adună în jurul lui Nicolae Ciucă. Pentru că așa a vrut Klaus Iohannis….” Integral: https://spotmedia.ro

Date și fapte din biografia deputatei PSD Ana Maria Cătăuță, omul lui Geoană din Parlament“Date și fapte din biografia deputatei PSD Ana Maria Cătăuță, omul lui Geoană din Parlament  La 21 de ani, nu terminase facultatea, dar era deja consiliera lui Mircea Geoană. …. Cariera doamnei Ana Maria Cătăuță este strâns legată de Mircea Geoană (fiul unui general de armată din epoca Ceaușescu) și de oportunitățile pe care acesta le-a făcut posibile. Ana Maria Cătăuță este, în prezent, vicepreședinte al organizațiilor neguvernamentale Comitetul Național pentru Dezvoltare – înființat în 2010 de Mircea Geoană, Asociația Mișcarea România Noastră – înființată în 2012 de Mircea Geoană și membru în organizația neguvernamentală Aspen Institute România, al cărei președinte fondator este Mircea Geoană. … În perioada în care a fost ambasador al României la Washington – o poziție pe care a dobândit-o rapid după revoluție, ca orice fiu de general cu relații senzaționale în lumea serviciilor – Mircea Geoană a urmat Programul de dezvoltare managerială al Grupului Băncii Mondiale, în cadrul Harvard Business School. Doamna Cătăuță a urmat și dânsa programul Harvard Kennedy School, tot în perioada în care lucra pentru Banca Mondială. …. La 21 de ani, Ana Maria Cătăuță era deja consiliera președintelui PSD. Cum ajunge o tânără aflată abia la debutul celui de-al treilea an de facultate consiliera celui mai important om din PSD, este o întrebare la care doar domnul Geoană poate răspunde. La 25 de ani devine șefa de cabinet a președintelui Senatului României – același Mircea Geoană. După plecarea domnului Geoană din PSD, îl urmează în încercările lui catastrofale de a-și relansa cariera politică alături de preacinstitul Marian Vanghelie și, conform CV-ului, este șomeră timp de doi ani. …. Domnul Geoană a avut în tot acest timp contacte senzaționale cu Banca Mondială, instituție care a oferit de-a lungul timpului incredibil de multe oportunități „pilelor” politice. Așa că doamna Cătăuță, cu experiență zero în orice domeniu privat, ajunge consultantă pentru Banca Mondială, în timp ce urmează și minunatul curs al Colegiului Național de Securitate și este vicepreședinta partidului domnului Geoană. Care domn Geoană este un apropiat al domnului Negrițoiu, acesta din urmă fiind și în comitetul director al organizației Aspen Institute. Cum firma domnișoarei Cătăuță este pulbere, domnul Negrițoiu, șef la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), o angajează aici. …. La sfârșitul lui 2018, revine consultant la Banca Mondială și apoi ofițer pe comunicare, tot la Banca Mondială. Desigur, este o coincidență că Mircea Geoană este din nou „pe cai mari” și prinde o megasinecură la NATO. De la Banca Mondială (nimeni nu îndrăznește să discute despre contractele îngrozitoare pe care le tot face statul cu Banca Mondială!) a primit 619.344 de lei în 2020, iar de la firma unde este parteneră, încă 86.100 de lei, potrivit declarației de avere. …. Doamna Cătăuță este acum deputată PSD, iar pentru o perioadă, a ocupat chiar funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Este foarte atent promovată de Antena 3, la fel cum este și domnul Geoană. În martie, l-a vizitat pe acesta la Bruxelles împreună cu o delegație a PSD Bacău. Ca să ia lumină…..” Integral: https://www.libertatea.ro

Cine ne scapă de circari? | In Cuiul Catarii“Legea care scoate generali din oportuniști la “foc automat”. Cine se află pe “lista scurtă” a impostorilor cu epoleți  Doi politicieni penali, doi sportivi în vârstă și un cântăreț de muzică populară dețin gradul de general în Armata Română, deoarece întrunesc condițiile unei legi din 1995, care poartă semnăturile unor politicieni din panoplia anilor ’90: Vasile Lupu și Oliviu Gherman. În urmă cu nici doi ani, autoritățile din România au dat din colț în colț atunci când a venit pandemia și nu le era clar tuturor decidenților care e diferența între starea de urgență și starea de alertă. Opinia publică nu a uitat cum Armata Română a fost scoasă pentru a patrula pe străzi cu vehicule blindate pe data de 25 martie 2020, când autoritățile au raportat 906 infectări cu virusul SARS-CoV-2 în 24 de ore. România era de o săptămână în stare de urgență, nivelul maxim în caz de pericol. Starea de urgență avea să dureze 2 luni, timp în care au fost emise 12 Ordonanțe militare, deoarece România nu avea legi „croite” pe măsura amenințării unei pandemii și nici procedure foarte clare. Un episod memorabil a fost cel al „izoletelor” care – deși s-au dovedit a fi depășite în decurs de câteva luni – au ajuns să fie produse și în România….. În prezent, un război la granițele României legitimează întrebarea dacă Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare este sau nu de actualitate, în condițiile în care acest act normativ a permis unor persoane care nu au nicio legătură cu Armata să dețină cele mai înalte grade militare. România are 1.800 de generali activi sau în rezervă. Potrivit datelor obținute de timpolis.ro, din 1990 și până în 2016, Ministerul Apărării Naționale (MApN) avea 1.284 de generali, dintre care 81 activi. Lor li se adaugă alte câteva sute din celelalte structuri militare: Marină, Aviație, IGSU, SPP, STS, SRI și SIE. Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 are prevederi clare cu privire la condițiile necesare a fi îndeplinite pentru înaintarea în gradul de general, dar în textul actului normativ găsim și niște excepții a căror justificare, pe timp de pace sunt de neînțeles, iar pe timp de război ar putea fi catastrofale, deoarece permit accederea în posturi de comandă a unor persoane precum cele care urmează. Gabriel Oprea, generalul care „se luptă” cu justiția.... Generalul condamnat cu suspendare pentru fraude imobiliare Neculai Onțanu (politician): Condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în legătură cu un teren de 1,5 milioane de euro pe vremea când era edil al Sectorului 2. …. Generalul specializat în victorii pe zgură Ilie Năstase (sportiv)…. Generalul specializat în victorii la „firul ierbii” Anghel Iordănescu (sportiv)…. Gheorghe Turda (cântăreț de muzica populară)…. Așa se face că președintele României Klaus Iohannis a acordat prin decret, fără nicio justificare publică, gradul de general în zeci, dacă nu chiar de situații. De exemplu, doar pe data de 26 noiembrie 2021, cu puțin înainte de Ziua Națională a României, șeful statului a pus câte o stea în plus pe umerii a 44 de generali. Cu un an înainte, adică pe 27 noiembrie 2020, Klaus Iohannis a semnat alte 48 de decrete, prin care tot atâția generali erau înaintați în grad….” Integral: https://ziare.com

BSTDB a aprobat Strategia privind Schimbările Climatice - Financial Intelligence“EXCLUSIV România nu vrea să iasă din Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, condusă de finanțistul lui Putin. Aurescu: Rusia nu deține acționariat majoritar …. Defapt.ro a dezvăluit că Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a acordat credite de 40 de milioane de euro producătorului de aluminiu ALRO Slatina, controlat de oligarhul rus Vitali Machitski. Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a fost fondată de 11 state membre în Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră. Rusia, Turcia și Grecia dețin fiecare câte 16,5% din numărul total de acțiuni. România – 14%, Ucraina și Bulgaria – câte 13,5%, Azerbaidjan – 5%, Albania – 2%, Armenia – 1%, Georgia și Moldova – câte 0,5%. La conducerea BCDMN se află rusul Dmitri Pankin, fostul ministru adjunct al Finanțelor din Rusia, a cărui carieră este strâns legată de cea a președintelui Vladimir Putin. Mai mult, o investigație a Comisiei pentru Bursă și Valori Mobiliare a SUA a scos la iveală că Deutsche Bank a angajat-o pe fiica lui Dmitri Pankin pentru ca acesta să accepte ca Rusia să cumpere obligațiuni de 2,2 miliarde de dolari. O afacere clasică de corupție care nu a mai ajuns în instanță pentru că Deutsche Bank a acceptat să plătescă o amendă de 16,2 milioane de dolari astfel încât autoritățile americane să închidă cazul…. Defapt.ro a solicitat oficial Ministerului Finanțelor și Ministerului Afacerilor Externe să comunice care sunt motivele pentru care România nu se retrag din această bancă. Adică nu face la fel cum a anunțat că va face în cazul Băncii Internaționale de Investiții și cel al Băncii Internaționale pentru Cooperare Economică. Ministerul Finanțelor, condus de pesedistul Adrian Câciu, a pasat responsabilitatea în curtea Ministerului Afacerilor Externe. Motivul: aderarea sau retragerea României dintr-o instituție financiară internațională ține exclusiv de politica externă….„În această Bancă, Rusia nu deține acționariat majoritar, astfel încât activitățile desfășurate de Bancă nu servesc predominat intereselor Rusiei. În plus, mecanismele de luare a deciziei la nivelul acestei Bănci permit blocarea unor decizii care ar fi în interesul Rusiei”, susține MAE….” Integral: https://defapt.ro

Gen. Wesley Clark tosses phone during CNN interview - CNN Video“Un fost comandant al NATO descifrează planurile lui Putin: Ce zonă a Europei vrea liderul rus să controleze, după Ucraina? ….Generalul american în retragere Wesley Clark a declarat că cea mai bună modalitate de a proteja NATO este ca alianța să ajute Ucraina să învingă Rusia, potrivit Business Insider…..”El (Putin -n.a.) vrea Ucraina. Vrea statele baltice. Vrea controlul asupra Europei de Est. Vrea să distrugă NATO și să scoată Statele Unite afară de aici”, a spus Wesley Clark….Fostul comandant NATO, care este și analist al CNN, a afirmat că Putin dorește ”să perturbe sistemul internațional” și să aibă un Occident ”dezarmat moral” și ”emoțional”, pentru a se crede că ambițiile sale sunt legate doar de Ucraina. Clark a cerut, de asemenea, Statelor Unite și aliaților săi din NATO să întărească ajutorul militar pentru Ucraina, în special cu avioane de luptă, o zonă pe care Pentagonul a refuzat să o sprijine, după ce a respins planul Poloniei de a furniza Kiev-ului avioane MIG-29. ”Ucraina este doar câmpul de luptă actual. Dar dacă ucrainenii înving Rusia pe acest câmp de luptă, totul de schimbă. Așadar, cel mai bun mod de a proteja NATO și sistemul internațional, este de a oferi Ucrainei asistența de care are nevoie și s-o lăsăm să se ocupe de Rusia pe câmpul de luptă”, a explicat generalul….” Integral: https://ziare.com

Casa Radio, un "mastodont" fără viitor? Motivele incredibile pentru care clădirea lui Ceauşescu e lăsată în paragină: "Ne-am trezit cu ea tăiată în două" - IMPACTÎn 2022, în mijlocul Bucureştiului, Capitala României, o ţară membră NATO şi UE, lângă Palatul Cotroceni, se prăbuşeşte sub ochii noştri o clădire publică imensă care arată mai rău decât una din Ucraina, tocmai bombardată de ruşi: uitaţi-vă la pozele de mai jos şi spuneţi-mi repede dacă vedeţi vreo diferenţă ….În anul 2022, când România, o ţară membră NATO şi parte din Uniunea Europeană, este la cel mai ridicat nivel economic din istorie – PIB de 240 de miliarde de euro, de 6 ori mai mult decât în 1990, cu exporturi de 70 de miliarde de euro, mai mari de 11 ori – în mijlocul Capitalei României, lângă Opera Română şi Palatul Cotroceni, sediul central al preşedintelui României, stă o clădire care arată mai rău decât o clădire bombardată din Ucraina….. Conform unui raport realizat de firma de consultanţă KPMG la cererea Băneasa Developments, dezvoltatorul mallului şi centrului comercial Băneasa, în perioada 2005-2021 tot businessul de acolo a generat taxe şi impozite plătite la stat în valoare de 1,464 miliarde de euro, adică 100 de milioane de euro pe an. Din businessul din complexul Băneasa sunt susţinuţi 150.000 de salariaţi direct şi indirect. Casa Radio ar fi putut să fie un business similar, dar din păcate nu este. Acum 15 ani statul a făcut o asociere cu investitori privaţi din care nu a rezultat nimic. Conform ultimelor ştiri, dezvoltatorul AFI Cotroceni era în discuţii să preia proiectul şi contractul Casa Radio. Statul deţine 15% sau 25% din acest proiect. Cu o incompetenţă distrugătoare, tot ce înseamnă Casa Radio, un proiect imobiliar extraordinar în mijlocul Capitalei, este lăsat să putrezească, ca şi cum nu am avea nevoie de câteva zeci de mii de locuri de muncă şi 100 de milioane de euro în taxe şi impozite. Cu ce să susţii armata, sau pensiile, sau salariile dacă aceste active nu aduc niciun ban? Nu ştiu ce scrie în acel contract pentru dezvoltarea proiectului Casa Radio, cine l-a făcut şi cine îl urmăreşte, dar ştiu că pe lângă el trece din când în când preşedintele Iohannis, sau acum premierul Ciucă….. Când a venit la Bucureşti Kamala Harris, noroc că limuzina are geamuri fumurii, că altfel vicepreşedintele american credea că a fost adusă la Kiev dacă se uita în dreapta şi-n stânga şi vedea Casa Radio. Casa Radio, visul oricărui dezvoltator imobiliar, ca de altfel şi terenul Esplanada de pe Unirii, sunt exemple de bombardamente economice realizate nu de ruşi, ci de ai noştri .….Cei 4 milioane de români care au plecat din ţară au avut ca motiv şi faptul că statul român, indiferent de cine este condus, a fost administrat cu o indiferenţă clară de a lăsa lucrurile să se prăbuşească …..Dacă Iohannis este ocupat cu NATO, măcar premierul Ciucă să pună o întrebare şi să încerce să afle unde este contractul pentru Casa Radio şi de ce nu se face nimic acolo….” Integral: https://www.zf.ro

Daniel Dăianu vorbeşte despre ameninţările bugetare asupra UE şi a statelor, la UBBOpinie Daniel Dăianu. Plata gazului în ruble: între nonsens şi altceva Cererea Rusiei ca platile pentru gazul natural pe care il livreaza statelor europene (din UE) sa fie facute in ruble este discutata in fel si chip. Nu putini s-au grabit, inclusiv in Romania, sa interpreteze solicitarea ca o incercare a Moscovei de a sprijini propria moneda prin cresterea cererii pentru rubla. Dar acest rationament este subred, fiindca tarile ce importa gaz natural, titei, sau alte materii prime, din Rusia, automat sustin cererea pentru moneda rusa. Faptul in sine, ca se fac plati pentru importuri din Rusia, sustine cererea pentru rubla. Si explicatia este simpla: importuri din Rusia fac ca pe piata monetara din Rusia sa intre valuta forte (dolari SUA, euro, lire sterline, etc) ce poate finanta importuri ale Rusiei, sau echilibra cat de cat un raport, fie el fortat, cu rubla. Numai daca s-ar sista importul de gaz natural din Rusia, pentru ca la asa ceva se refera decizia amintita, ar fi stopat sprijinul pentru rubla pe aceasta filiera. Sprijinul pentru rubla reprezentat de plata in valuta forte ar fi diminuat daca inclinatia pentru detinerea de valuta forte creste copios, asa cum s-a intamplat de altfel dupa invadarea Ucrainei si, subsecvent, dupa impunerea de sanctiuni economice si financiare contra Rusiei de catre SUA, UE si alte tari; o inclinatie pentru lichiditate si depozite in valuta forte ar reduce cererea pentru rubla, ar creste dolarizarea/euroizarea economiei rusesti. Aici gasim, este de prezumat, motivul de baza pentru care banca centrala a Rusiei, ea insasi supusa sanctiunilor (inclusiv prin inghetarea a cca. 50% din rezervele sale), a crescut drastic rata de politica monetara si a introdus o serie de restrictii pe piata monetara/valutara interna, la iesiri de capital. Insa, in Rusia, bancile care nu sunt supuse sanctiunilor privind utilizarea sistemului de plati SWIFT, sunt controlate de stat (ma refer la Gazprombank si Sberbank), ceea ce reduce riscul ca valuta forte primita de la importatorii din UE sa fie retinuta/tezaurizata, adica sa nu ajunga la banca centrala a Rusiei — desi parte din valuta forte din Rusia se afla, sau se scurge la cetateni…..O economie (a Rusiei) ce va avea probabil o cadere de PIB in jur de 10% in acest an, cu o inflatie prognozata la cca 20%, are nevoie de resurse financiare. Ca platile sunt in valuta forte, sau in ruble ce rezulta din schimbarea USD sau euro in ruble, conteaza mai putin. Aceasta decizie pare mai degraba o “flexare de musculatura”, ce nu are corespondent in realitate….”  Integral: https://www.zf.ro

Natural gas resources in Ukraine. Does this look familiar? - 9GAG“NYT: Și dacă Putin nu și-a greșit calculele? / Dacă țintele sale reale sunt bogățiile energetice din estul Ucrainei? …. Dar dacă opinia generală e greșită? Dacă Vestul nu face altceva decât să-i facă – pentru a câta oară! – jocul lui Putin? Această posibilitate e indicată de un articol din The Times de Carlotta Gall, în care ea își amintește experiențele trăite în calitate de corespondentă de război relatând despre asediul rus asupra orașului Groznîi, în cursul primului război cecen de la mijlocul anilor ’90. În fazele timpurii ale războiului luptătorii ceceni, motivați, au șters de pe fața pământului o brigadă rusească de blindate, provocând șoc la Moscova. Rușii s-au regrupat și au șters, la rândul lor, de pe fața pământului Groznîi, dar de la distanță, cu artileria și forțele aeriene….. „În manualul lui Putin urmează acum o întreagă etapă nouă, pe care cecenii o cunosc foarte bine”, scrie Gall. „Pe măsură ce trupele rusești obțineau controlul la sol în Cecenia, ele zdrobeau orice fel de dizidență prin arestări și lagăre de filtrare și prin cooptarea și împuternicirea unor protejați și colaboraționiști locali.” Să presupunem doar pentru o clipă că Putin n-a intenționat niciodată să cucerească întreaga Ucraină: că, de la bun început, țintele sale reale sunt bogățiile energetice din estul Ucrainei, unde se află al doilea cel mai mare zăcământ cunoscut de gaz din Europa (după al Norvegiei).Coroborați acest lucru cu anterioarele rapturi teritoriale ale Rusiei, Crimeea (care are enorme zăcăminte energetice offshore) și provinciile estice Luhansk și Donețk (sub care se află o parte a unui imens câmp de gaze de șist), precum și cu încercarea lui Putin de a captura cea mai mare parte ori întreaga coastă ucraineană. Acum conturul ambițiilor lui Putin devine clar. El nu e interesat să reunifice lumea rusă atât cât e interesat să securizeze dominanța energetică a Rusiei. „Sub pretextul unei invazii, Putin execută un jaf colosal”, a afirmat expertul canadian în energie David Knight Legg. Cât despre ce ar mai rămâne din Ucraina, lăsată aproape fără ieșire la mare, ea ar rămâne probabil la mila Vestului, care va plăti nota pentru strămutarea refugiaților ucraineni în case noi, în afara controlului Rusiei. Și, în timp, un personaj de genul lui Viktor Orban ar putea obține președinția Ucrainei, imitând acel stil de politică autocrată pe care Putin îl preferă la vecinii săi…..” Integral: https://www.hotnews.ro

Federaţia Rusă şi temelia puterii sovietice: barbaria Barbaria a fost, din clipa zidirii leniniste, esenţa puterii sovietice. Prin amestecul de duplicitate, fanatism şi crimă de stat, comunismul a instituit un tip de regim care a acordat barbariei rolul de temelie al puterii de stat. Totalitarismul sovietic a însemnat o domnie a violenţei sistematice, cu gândul la viitorul luminos. După treizeci de ani, temelia sovietică este intactă în cazul Federaţiei Ruse. Oroarea gropilor comune din Ucraină cuprind oroarea unei întregi istorii care a marcat destinul secolului XX. Cei care au memoria crimei de la Katyn pot înţelege crima care se petrece sub ochii noştri, acum. Ţelul puterii sovietice/ ruse este acelaşi, de a ataca fibra unei naţiuni pe care o socoate drept naţiune duşmană. Cât despre comunicatele oficiale ale regimului de la Moscova, ce atribuie responsabilitatea Ucrainei înseşi, ele sunt redactate în inconfundabilul stil stalinist pe care diplomaţia rusă îl rafinează, în era digitală. Refuzul de a accepta crima este, în Rusia de astăzi, politică de stat. Cei care, în deceniile din urmă, au fost complicii occidentali ai Moscovei pot privi, pe străzile din oraşele Ucrainei, rodul politicii lor. Ca şi tovarăşii de drum ai URSS, ei au contribuit la consolidarea unei mistificări criminale. Regimul Putin este nu doar o creaţie a Rusiei. El este şi produsul unui Occident divizat şi pregătit să trateze cu tirania, în numele pragmatismului orb. Memoria postbelică este marcată de trauma pe care imaginile din Ucraina o evocă. Din România până în Ţările Baltice, Ucraina şi Polonia, un coridor al barbariei a fost trasat de puterea sovietică. De la deportări la asasinate, URSS a fost autoarea unei tentative de exterminare a întregi popoare: tătarii din Crimeea şi cecenii sunt doar două dintre aceste naţiuni strivite de stalinism…..Asemeni germanilor sub Hitler, ruşii de acum vor purta povara etică a alegerilor lor morale. Între barbarie şi demnitate, ruşii trebuie să aleagă, dincolo de orice ambiguitate.” Integral: https://www.contributors.ro

VIDEO | Kadîrov șochează din nou: „Cecenii mei i-au eliminat fără să stea pe gânduri”Vultur ostenit de crime de război regrupat prin Belarus ca să trimită maicii Rusii maşini de spălat Dificultatea pravoslavnicului de rit nou e că în loc să-şi văruiască izba vrea să cotonogească mereu capra vecinului „Ucraina este un stat foarte dificil, foarte dificil pentru noi. Este ostilă faţă de noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimtri Peskov, la televiziunea belarusă. O fi dificil, nu zic nu, mai ales pentru că au împiedicat ocuparea Kievului. Iar pe viitor Ucraina va fi tot ca înainte, tot ostilă, dar în interiorul granițelor sale. Așa cum este și Occidentul acum, tot ostil, dar în interiorul granițelor NATO….. Am altă propunere pentru domnul Peskov, ca negocierile de pace să se țină la Bolgorod, asta ca ucrainenii să nu mai îndrăznească să atace cu elicoptere obiective din oraș, că se sperie bieții civili ruși de atâta lipsă de apărare antiaeriană pravoslavnică. Asta pentru că Putin s-a comportat ca un amator, s-a ocupat la începutul invaziei de tactica ocupării aeroportului din Gostomel crezând, ca un neofit, că niște două-trei detașamente speciale îl vor urca pe Zelenski într-un avion american sau, mai simplu, într-un cosciug din lemn siberian. Dacă îl citește numai pe Petru… Dacă citea Washingthon Post, ar fi aflat că generalul american Omar Bradley zicea din vremea răzbelului mondial că amatorii se ocupă de tactică, iar profesioniștii de logistică. Mda, marele șef de Rusie Putin se ocupă de tactică, iar actorașul Zelenski de logistică… Și asta, drept să spun, sună tot ca dracu’ în sala oglinzilor de la Kremlin…. Dacă Putin nu-l citește decât pe Petru cel Mare, Zhao Lijan, diplomat chinez, îl citează pe Putin când susține că America e de vină pentru că NATO s-a extins în ultimele două decenii cu mia de kilometri spre Rusia și a crescut de la 16 la 30 numărul de membri, iar biata Rusia a fost împinsă la un pas de zid…..Dacă rubașka asta nu-l mai încape pe urmașul lui Petru, de vrea să o lărgească cu tancurile și cu denazificarea, apoi asta e cauza „tensiunilor regionale” de care face vorbire Xi Jinping, nu doar faptul că americanii vând blugi și cola dependenţilor ălora de ucraineni…..Cât despre defiinţarea NATO în paralel cu desfiinţarea URSS, ar fi fost un lucru haraşo-mişto pentru BRICS şi pentru Taiwan, ce chinezărie drăguţă. Pe care e desenat chipul lui Putin, dar, dacă o deschizi de destul de multe ori, dai peste Xi Jinping….. Că soldatul rus a găsit o saună în vreo locuinţă ucraineană şi profită de ea, nu-i bai. Că a găsit de cuviinţă să încarce în camioanele cu care s-a retras maşini de spălat, adidaşi sau ce altceva i-o fi momit privirea, hai, treacă-meargă, nu facem un capăt de ţară din asta. Dar să ucizi cu un glonte-n cap civili cu mâinile legate, asta întrece orice măsură. Actul ăsta inuman, actul ăsta criminal dovedeşte şi că soldatul rus e un animal abrutizat de război şi că ofiţerii săi cred că masacrând civilii vor băga spaima în ocupaţi….” Integral: https://spotmedia.ro

Electric nou Senzor Tactil Rece Bricheta USB Reîncărcabilă Portabil Windproof 1buc La reducere! ~ Reduceri \ Magazincredite.ro“Un român fură brichetele prietenilor ca să le scadă dependenţa de gazul rusesc …. Planul lui Acrișor e să-i facă pe bieții dependenți de gaz să treacă pe mijloace alternative de aprindere a țigărilor, precum lupa, cremene și amnar, sau două bețe frecate cu putere unul de altul. Până acum, Acrișor a redus total dependența a trei prieteni, care își aprind țigările una de la alta și noaptea lasă chiștocul în scrumieră sperând ca dimineața să fie încă aprins. Prietenii sunt nemulțumiți, spre stupefacția lui Acrișor: Adică eu le fac un bine și ei se revoltă? Mi s-a luat să-i văd cum își cumpără brichete, în loc să aprindă cu micro-centrale nucleare, sau cu energie verde. N-am văzut pe nimeni să-și aprindă țigara de la eoliene, e trist”, spune Acrișor.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 4 aprilie.”Revine problema anilor ’70, creșterea economică este văzută în mod corect de către umanitate?…. Da, noi avem producție agricolă mare, în 2021 am fost pe primele locuri în Europa. Dar nu avem industrie alimentară. Adică nu avem capacitatea prelucrării.”

Simboluri ascunse ale stemelor judeţelor României: Leul din aur, sabia lui Pavel Chinezul sau gluma despre emblema din Mehedinţi „Mincinoşi şi Hoţi”Buna dimineata intr-o zi de luni, 4 aprilie! Local în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în zonele joase de relief din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ, temporar va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord şi nord-est, unde valorile termice vor fi cu 8…10 gr sub mediile multianuale. În  noaptea de luni spre marţi (4/5 aprilie) temperaturile minime vor fi preponderent negative, local sub -4 gr în special în nordul, centrul şi nord-estul ţării. Se va produce brumă şi pe alocuri îngheţ la sol. In Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55…60 km/h şi izolat peste 70…75 km/h. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul ţării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpaţii de Curbură şi în vestul Carpaţilor Meridionali, în special pe creste rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h, spulberând zăpada. In Bucuresti temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 gr C, iar cea minimă va fi de 0… 1 gr. C, mai scăzută în zona periferică spre -2 gr C, unde se va produce brumă. Pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros.

Coronavirus în România, 3 aprilie. Continuă să scadă numărul cazurilor noi de COVID-19 și al pacienților de la ATIOctavian Jurma: Varianta Omicron ucide de două ori mai mulţi oameni în România decât în ţările cu rata mare de vaccinare   Anunţul a fost făcut de medicul şi cercetătorul Octavian Jurma, într-o postare pe Facebook, după ce România a trecut de pragul de 65.000 de decese COVID înregistrate de la începutul pandemiei. Octavian Jurma este îngrijorat că doar două dintre trei persoane vaccinate anti-COVID au făcut şi boosterul. … Avem doar 13% din populaţie cu boosterul făcut deşi 42% s-au vaccinat. Acest simplu fapt este un eşec al eşecului campaniei de vaccinare. Eşecul asumat oficial al campaniei de vaccinare face ca Omicron să ucidă de două ori mai mulţi oameni în România decât în ţările cu rata mare de vaccinare pe care ne grăbim să le imităm cu relaxarea, dar nu şi vaccinarea. …. „Din păcate imunitatea naturală este deja complet depăşită odată cu apariţia noilor versiuni ale Omicron. Noi încă ne luptăm cu BA.2, în vreme ce Omicron este deja la BA.2.10 şi au început să apară şi recombinările. Avem nevoie de vaccin să ţinem pasul cu pandemia”, adaugă Jurma. Potrivit unei studiu britanic citat de Octavian Jurma, „fără vaccin, protecţia suplimentară faţă de deces este 0%, adică te bazezi doar pe imunitatea naturală. Vaccinul cu schema completă (două doze) asigură o protecţie de 59% faţă de deces. Boosterul (doza 3) asigură o protecţie de 95% faţă de deces”. …. „Imunitatea scade mai repede după Omicron decât după Delta, iar Omicron produce versiuni mai repede decât le putem noi urmări. E aşadar nevoie să ne pregătim pentru a 4-a doza (al doilea booster) înainte de revenirea din vacanţa de vară, pentru a face unui eventual [foarte probabil] val 6”, mai scrie Octavian Jurma. Integral: https://www.libertatea.ro

Studiu: 80% dintre români caută în mod special produsele româneşti atunci când merg la cumpărăturiIndiferent dacă avem sau nu producție de grâu sau floarea soarelui, prețurile la raft vor crește – Interviu …. “Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import. Iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini”. Oricât am crește economic, 7-8%, vom crește în favoarea altora, cât timp importăm 70% din nevoile noastre de consum, spune prof. Coșea. Riscăm să ne blocăm pe termen lung, dacă nu facem saltul spre o altă structură a economiei. Saltul putea fi făcut prin PNRR. Suntem în criză economică?  Da, e o criză cu totul specială pe fundalul unei schimbări profunde a modelului global de funcționare și dezvoltare a economiei mondiale. Se schimbă raporturile de forțe. La nivelul individului se simte criza de la raft, dar în substrat e una de sistem, care nu văd cum se va rezolva. În locul unei reașezări economice, au apărut și elementele de natură militară care schimbă cu totul datele problemei. Nu e numai o invazie la nivel local într-o țară sau alta. Este un atentat la 35-40% din circuitul de materii prime și alimente al lumii.  E o criză foarte serioasă pe care nu o conștientizăm la dimensiunea ei. Tot încercăm să reparăm pe ici, pe colo, să cosmetizăm niște costuri, dar problemele sunt structurale și niciunde nu se iau masuri, nu se întrevede o metodă de ieșire…..Pe de altă parte, nu toate țările UE au același nivel de dezvoltare și nu pot suporta tranziția rapidă de la energia bazată pe cărbune la cea regenerabilă sau verde. Ceea ce a devenit și mai evident în timpul războiului din Ucraina. Europa încearcă să găsească mijloace de rupere a dependenței de Rusia. Este extrem de dificil și sunt extrem de circumspect, chiar pe termen mediu. Gazul lichefiat american nu rezolvă problema, energia nucleară costă foarte mult. E un blocaj. Am dat cu 15 ani înapoi, toți ne anunță că va fi foarte greu, chiar penurie de mâncare, dar nimeni nu are soluții. Suntem doar la începutul crizei și ea se va agrava? Da, pentru că a mai apărut un lucru periculos. Aproape 30% din cantitatea de cereale pe care o mănâncă planeta venea din Rusia și Ucraina și mergea mai ales în Asia și nordul Africii, unde va fi foarte greu de suplinit această piață. De aici un pericol de migrare economică. Milioane de oameni vor încerca să scape de acolo spre o zonă mai bună, în condițiile în care și așa Europa face greu față migrației ucrainene…..Într-o societate bazată pe consumerism, în care fast-food-ul consumă cantități enorme de alimente de bază, făină, ulei, carne, resursele nu sunt pe măsura cererii.….Chiar dacă va fi o creștere a producției alimentare în anumite zone, ea nu va fi pe baze naturale, pentru că nu se mai poate. Vom merge spre o alimentație semiartificială și o depreciere a calității vieții. Asta e direcția, chiar dacă pare apocaliptică…..Revine problema anilor ’70, creșterea economică este văzută în mod corect de către umanitate?…. Da, noi avem producție agricolă mare, în 2021 am fost pe primele locuri în Europa. Dar nu avem industrie alimentară. Adică nu avem capacitatea prelucrării. De aici pierdem foarte mult, aruncăm pe câmp. Iar 70% din mâncarea de bază, nu somon fume sau icre negre, este din import.  Deci prețurile mari din exterior vor veni și în România. Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import….. Importul acesta imens de mâncare e o vulnerabilitate, iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini. Ei nu pot fi obligați să piardă profitul acum, când prețurile cresc foarte mult, pentru că statul dorește să aibă o rezervă pentru anul viitor. Cât timp statul nu e jucător pe piața cerealelor, nu are cum să determine ceva. Degeaba avem excedent, cât timp el poate fi vândut oricând și nu poți condamna pe nimeni, asta e piața. Deci România este vulnerabilă, iar lecția istorică de învățat este că șansa noastră de a fi o țară dezvoltată e agricultura. E o resursă cu mult mai importantă decât gazul din Marea Neagră. Iar modul de a valorifica agricultura este industria alimentară. Astfel încât România să producă cu valoare adăugată mare. În loc de grâu să vândă panificație, în loc de porumb, să vândă carne de porc….Oricât am crește economic, 7-8%, vom crește în favoarea altora, cât timp importăm 70% din nevoile noastre de consum…..Cu tot riscul, ar trebui redusă acciza la carburant, se poate negocia cu UE. Dacă nu, vor fi afectate transportul internațional și agricultura…..În baza unui document eliberat pentru lucrări agricole și solarii, motorina poate fi vândută la alt preț, subvenționat de stat. Integral: https://spotmedia.ro

depozite banci | Bani | Ziare.comBăncile din România au ajuns ca băncile din Elveţia Conform datelor Băncii Naţionale, la finalul anului 2021 economiile populaţiei în lei şi valută la băncile din România au ajuns la 283 de miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istorie. Depozitele în lei au fost de 165,023 miliarde de lei, în creştere cu 9% faţă de 2020. Depozitele în valută, echivalent în lei, au fost de 118,8 miliarde de lei, în creştere cu 12,9%. Dacă dăm la o parte creşterea cursului valutar leu/euro, care a fost de 1,6%, ritmul de creştere al depozitelor în valută a fost mai mare decât al celor în lei, respectiv 11,3% faţă de 9%…..În 2021 dobânda medie la depozite a fost de 1,58%, un nivel extrem de redus. La o inflaţie de 8,19%, cât a fost anul trecut, şi la această dobândă medie, cei care au avut depozite în bancă s-au trezit cu o dobândă real negativă de -6,61%….. „Până la urmă, îţi ţii banii la bancă mai puţin pentru dobânda pe care o iei, şi mai mult ca un mijloc de protecţie ca să nu-ţi ţii banii acasă, la saltea sau să nu-i cheltuieşti dacă îi ai în faţa ochilor. Ironic, sistemul bancar românesc a ajuns ca băncile elveţiene, acolo unde bogaţii lumii îşi ţin banii mai puţin ca să câştige, şi mai mult ca un mijloc de protecţie în vremuri tulburi, ca să nu-i pierzi. Cei care-şi ţin banii în Elveţia au ca principal obiectiv conservarea valorii şi siguranţa banilor şi mai puţin obţinerea unor randamente care să acopere inflaţia sau deprecierea altor active. Exact ca şi la noi, îţi ţii banii în bancă pentru siguranţă, şi mai puţin pentru investiţie. Acum, când a venit războiul din Ucraina, o parte din români, cei cu mai mulţi bani, şi-au scos economiile din depozite, i-au pus pe contul curent ca să aibă acces imediat sau i-au schimbat în euro şi dolari. Dobânda sau randamentul de depozit nu mai contează. Important este accesul rapid la bani şi siguranţa fizică a lor. Şi în acest an inflaţia va depăşi cu mult dobânda la depozitele bancare, chiar dacă aceasta este în creştere. Dar acest lucru contează mai puţin, atâta timp cât, psihologic, românii cred că la bancă banii lor sunt în siguranţă. Integral: https://www.zf.ro

50.000 de metri cubi de lemn au fost extrași din 2014 din Parcul Național Piatra Craiului • Biz BrasovCum i-am prins pe hoții de lemne de pe Valea Trotușului  Prăduite și batjocorite în ultimii 30 de ani, de la Omar Hayssam și până la ultimul gaterist hoț din colțul uliței, pădurile de pe Valea Trotușului s-au chinuit să supraviețuiască oamenilor pănă la un anumit moment. Și acel moment a fost anul 2004, atunci când inundațiile istorice au șters de pe fața pământului sute de gospodării și au ucis oameni. Cu munții dezgoliți, apa a coborât din munte și a zdrobit în cale totul. Drama sutelor de familii și pierderile de milioane de euro nu au fost suficiente pentru a opri apetitul hoților de lemn din pădurile statului, gospodărite de ROMSILVA. Așa că abuzurile au continuat în zonă, uneori chiar și cu complicitatea oficialilor Regiei de Stat a Pădurilor…..Au trecut 30 de ani de atunci și mulți dintre locuitorii de pe vale au rămas cu aceleași metehne și obiceiuri. Și, un exemplu este zona Ghimeș, locul unde se vede dezastrul pădurilor din satelit….. Camerele de supraveghere s-au dovedit a fi o bună investiție însă. Cel puțin pentru cei care investighează fenomenul tăierilor ilegale. Cu ajutorul stream-urilor live și ale unor soft-uri, am identificat câteva transporturi de lemn fără documente și așa am descoperit că până și candidatul PSD la primăria Ghimeș, actual consilier local, transportă lemn fără aviz în SUMAL. Imediat după publicarea materialului în care era protagonist consilierul, am primit puhoi de mesaje (unele mai vulgare decât altele) în care erau blestemați cei care mi-ar fi dat pe tavă informația și imaginile, din dorința de răzbunare împotriva politicianului local. Ar fi fost, vezi Ioane, o vendetta personală!….Întors seara de la job m-am așezat la calculator și am verificat imaginile înregistrate și salvate de iSpy peste zi. Și așa am descoperit căruțe, transporturi de lemn cu avize în SUMAL, altele fără niciun act, dar și mașini care folosesc prelate pentru a transporta marfă care la prima vedere pare a fi buștean. Mai jos capturile foto și trimiterile către SUMAL….O întâlnire unde au participat membri fondatori, parte din ei companii sancționate anul trecut de Consiliul Concurenței, într-una dintre cele mai mari investigații privind înțelegerile ilegale din industria lemnului din România…..Conform Prolemn printre invitații de la Bistrița au fost HS Timber Productions (fost Holzindustrie Schweighofer) – amendă 10 milioane de Euro, Egger România – amendă 5 milioane de euro și Silvania International – amendă 100.000 de Euro. Integral: http://andreiciurcanu.ro

Top 10 aplicatii mobile gratuite pentru elevi – Evenimentul ZileiDinamitarea tezelor școlare și pregătirea externalizării evaluărilor naționale: Întrebările la care a ratat răspunsul ministrul Cîmpeanu Dinamitarea tezelor școlare fără nimic pus în loc și a structurii clasice de organizare a anului școlar au fost anunțate intempestiv de ministrul Educației, într-o conferință organizată la Guvern care a avut ca subiect principal PNRR-ul. La final, Sorin Cîmpeanu a venit cu anunțul care va da peste cap întreagă viață școlară: tezele vor fi anulate dar nu e clar dacă în locul lor va exista vreo evaluare și dacă noul model va fi susținut rapid cu o formare a profesorilor, semestrele nu vor mai exista însă anul școlar viitor pare a fi la fel de scurt ca actualul, vor fi introduse evaluări inițiale și evaluări finale standardizate anuale, dar care nu se știe dacă vor fi obligatorii. Esențiale, așadar, în anunțul de miercuri sunt informațiile care lipsesc: experții în științele educației ai Ministerului i-ar fi indicat lui Sorin Cîmpeanu inutilitatea tezelor cu subiecte concepute de profesori, i-ar fi sugerat introducerea de evaluări naționale standardizate, DAR în pofida acestei declarate expertize ministrul nu știe încă dacă aceste evaluări vor fi obligatorii sau nu, la ce materii vor fi susținute sau dacă vor fi transdisciplinare așa cum cere Legea educației de mai bine de 10 ani, ce anume i-ar mai presa pe profesori să înlocuiască cu ceva teza, un element de parcurs important pentru ca elevii și părinții să știe nivelul școlar și să aibă timp să îndrepte eventualele lacune. Nu aflăm nici cum vor fi formați profesorii să treacă ei înșiși la următorul nivel, având în vedere că tezele acuzate de totală irelevanță de ministrul care le anulează sunt concepute tocmai de acești profesori, care își ascund predarea slabă sub note foarte mari…..Potrivit surselor Edupedu.ro, aceste evaluări nou anunțate de ministrul Cîmpeanu vor fi concepute de o companie specializată în așa ceva. Deci o firmă privată care să gândească subiectele evaluării standardizate naționale la final de an școlar a elevilor și subiectele evaluării standardizate de la început de an școlar. În premieră, statul român renunță la monopolul subiectelor de examen și, atenție, la crearea propriului curriculum. Cum? Evaluarea determină în covârșitoare proporție învățarea, după modelul educațional actual. Spune-mi din ce îmi dai examen și cam cum sunt formulate întrebările, ca să îți spun ce voi învăța. Excelent că vom avea specialiști dedicați exclusiv evaluării standardizate. Dar atâta vreme cât ei nu sunt ai Ministerului Educației, atâta vreme cât nu au niciun jurământ de onestitate în fața viitorului acestei țări, ce anume garantează că nu vor modifica ușor-ușor conținutul învățării? Ce anume garantează că toate datele care vor ieși din această evaluare de o importanță capitală pentru sistemul educațional și social românesc vor fi făcute publice sau puse la dispoziția Ministerului? Ce anume garantează că toate analizele făcute până la urmă pe informațiile, atitudinile și aptitudinile pe care le au copiii de 6-19 ani din România și pe rezultatele tuturor profesorilor din țara asta vor fi livrate Ministerului de resort, și nu scurse într-un sistem paralel pentru interese de business, de profiling sau de alte tipuri? Integral: https://www.g4media.ro

Economica.net - Trenuri cu hidrogen în România: ARF consultă piața pentru lansarea unei licitații - Economica.netDe ce trenurile cu hidrogen sunt promițătoare, dar NU vor ajunge să fie foarte răspândite  Tot mai multe țări testează trenuri cu hidrogen, România este și ea aproape de a face asta, iar aceste trenuri ar putea fi o soluție „verde” într-un peisaj cu multe trenuri diesel poluante. Dar hidrogenul nu este „bun la toate”, iar mai jos puteți citi care sunt plusurile și minusurile și de ce nu ar trebui să ne așteptăm la un viitor plin de astfel de trenuri. ….Minusurile trenurilor cu hidrogen țin de costurile mari, de faptul că hidrogenul este produs din combustibili fosili și este nevoie și de spațiu mare de depozitare. Este nevoie și de construcția unei infrastructuri de alimentare, iar hidrogenul nu este potrivit pentru trenuri de mare viteză, ci pentru acelea care ating cel mult 120-140 km/h….. Hidrogenul nu este liber, ci este deja combinat cu altceva; pentru a separa hidrogenul trebuie să consumăm energie. Numai după ce am consumat energie și am obținut hidrogenul liber, îl putem arde. Problema este că, din cauza ineficienței inevitabile a proceselor, arderea hidrogenului produce mai puțină energie decât cea cheltuită pentru separarea lui din compuși. Nivelul de emisii al trenului „RE-H” depinde de metoda de producere a hidrogenului, iar de aici se desprind alte dificultăți, pentru că, în prezent, majoritatea hidrogenului (peste 90%) este produs din combustibili fosili, în particular prin reformarea metanului cu abur (steam-methane reforming, SMR) și prin gazeificarea cărbunelui….. Cum funcționează un tren pe hidrogen Tehnologia trenurilor cu hidrogen se referă la trenurile echipate cu celule de combustie alimentate cu hidrogen și care generează energie electrică. Sursa primară de energie este hidrogenul, iar ideea este că oxigenul preluat din aer este combinat cu hidrogenul în interiorul celulei de combustie, iar rezultatul este producerea energiei electrice necesare funcționării trenului…. Este nevoie de o infrastructură de stații de reîncărcare cu hidrogen, iar acest lucru este complicat și costă mult, deci reprezintă un impediment. Cel mai cunoscut tren cu hidrogen din Europa este iLint de la Alstom. Alstom a început în 2014 lucrul la trenurile pe hidrogen, cel mai cunoscut model al său fiind Coradia iLint. iLint are o capacitate de 150 de pasageri, atinge 140 km/h și are o autonomie promisă de 1.000 km…. Tehnologia este încă la început, și deci este foarte scumpă, stocarea hidrogenului este voluminoasă, să nu mai vorbim de costurile producerii lui. Diverse calcule au arătat că un tren cu hidrogen, deși nu emite CO2, nu este chiar atât de verde, fiindcă producerea hidrogenului generează poluare. În plus, multe țări din Vest au electrificat aproape toată rețeaua și trenurile cu hidrogen sunt o soluție doar pe unde nu există catenară. Apoi, dat fiind că vorbim de o tehnologie scumpă, mulți operatori feroviari, mai ales dacă au trenuri pe linii secundare, pur și simplu nu și-o permit. Integral: https://economie.hotnews.ro

Cîțu: Am trimis demisiile miniștrilor USR PLUS și propunerile de interimari la Cotroceni | Digi24Scurta viaţă fericită a lui Florin Cîţu  ….Pe Florin Cîţu mica revoltă din PNL l-a prin în SUA. Fotografiile sale cu Nancy  Pelosispeakerul Camerei Reprezentanţilor, stârnesc tot hazul. Cîţu îşi suflecă mâneca stângă a sobrului său sacou (după cutele mânecii este clar acest lucru) ca să i se vadă ceasul masiv de la încheietură, de dimensiunile unui apometru. ….Florin Cîţu putea fi prim-ministru şi azi. Fără cea mai mică urmă de îndoială, Florin Cîţu pricepe de 100 de ori mai bine economia decât actualul premier, Nicioale Ciucă….. Pe Florin Cîţu l-a pierdut propria-i trufie, nimeni altcineva. Împreună cu tovarăşul său de rele, Klaus Iohannis, a ţinut, vreme de un an, o ţară în stand by, doar pentru ca el să ajungă şef al PNL. Într-o cumplită criză medicală a blocat, luni de zile, formarea unui nou guvern, doar ca el să rămână la Palatul Victoria, deşi fusese demis de Parlament. În loc să gestioneze criza sanitară de care era direct responsabil, Florin Cîţu făcea politică la scară mare, credea el. Împărţea funcţii şi bani, tăia şi spânzura. Florin Cîţu, împreună cu Klaus Iohannis, au făcut, în cariera lor politică, un singur lucru notabil: au distrus un partid. Dacă e să credem ultimul sondaj al IRES (institut de sondare a opiniei publice apropiat de PSD, aşadar analizele lor trebuie privite cu reţinere), PNL are azi doar 16% în încrederea publică…..De ce s-a întâmplat asta? Pentru că aşa a vrut narcisistul Klaus Iohannis – eu decid, restul sunt proşti -, iar lacheul său, Florin Cîţu, orbit de trufie, i-a urmat calea. Acum citesc cu stupoare în unele ziare cu surse bune la Cortoceni, că Iohannis ar viza postul de secretar general al NATO, după finalul mandatului lui Jens Stoltenberg. Pai, dacă tu nu ai putut gestiona o criză internă mică, cum gestionezi o criză în care, Doamne fereşte, Rusia ar ataca o ţară NATO?…Nici măcar la momentul demisiei foştii lui susţinători nu au fost de faţă. E ca şi cum foştii tăi tovarăşi n-ar veni la înmormântarea ta, dar tu eşti îngropat cu un ceas de aur la mână şi n-are cine să-ţi vadă ceasul, fir-ar să fie ea de viaţă! Integral: https://www.zf.ro

rares bogdan gadea | PodulValeriu Nicolae: Mai 11, 2015 Papagalache – „există proşti în PSD, există incompetenţi în PSD, există corupţi în PSD şi există proşti, idioţi, cretini şi corupţi în PNL” . În martie și aprilie 2019 Papagalache spumega peste tot în țară cu sloganul “eliberării acestei țări de ciuma roșie (PSD)” și spunea că:” îngenunchem ciuma roșie… vrem ca hoții, analfabeții să părăsească Palatul Victoria” După ce a rezolvat cu pensiile speciale în 30 de zile, l-a făcut șef de partid pe speranțul României, Superman cel nesonat, a reușit și o Alianță la guvernare cu “hoții și analfabeții ciumei roșii” dovedind că este perfect pentru PNL-ul pe care-l descria atât de minunat în 2015 (proşti, idioţi, cretini şi corupţi). Despre Antena 3 și dottore Gâdea în 2014 spunea următoarele : “o instituție de propagandă.. i-am dat un mesaj lui Mihai Gâdea și i-am zis: Mihai …ești bou?…mi-e pur si simplu scarba de cati prosti exista sau de cum un mare prost (Gâdea) a ajuns sa se considere jurnalist si moderator de televiziune.” În 2019 era “onorat” de invitația lui Gâdea la Sinteza Zilei. Și acum 3 zile a fost pe postul condus de Gâdea. Rareș Bogdan ar putea lejer să fie mascota PNL-ului social democrat. Este cel mai important europarlamentar PNL. Și voi vă mirați că PNL-ul schimbă un impostor ninonino plin de bube în cap care pretindea că a făcut doctorat și care duhnește a SIE cu un plagiator mediocru, servil, șantajabil și mult mai bine conectat la serviciile secrete. #PartidulPapagalache Sursa: https://www.facebook.com

Cum va fi afectată economia Uniunii Europene de războiul din Ucraina  …. Paolo Gentiloni a declarat sâmbătă că criza din Ucraina va duce la o perioadă de creştere mai lentă pentru cele 19 ţări care folosesc moneda euro, relatează CNBC. Previziunea blocului european, privind creştere de 4% în 2022, emisă cu puţin timp înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, va trebui revizuită în scădere, a spus el. Cu toate acestea, într-o încercare de a atenua această evaluare defavorabilă, Gentiloni a spus că nu există nicio perspectivă de recesiune….. Paolo Gentiloni a spus că perspectivele economice depind de trei factori: durata atacului Rusiei în Ucraina, dacă dinamica sancţiunilor se va răspândi asupra exporturilor de energie ale Rusiei şi modul în care criza din Ucraina poate afecta încrederea investitorilor şi a consumatorilor. „De aceea cred că trebuie să ne asigurăm cetăţenii, oamenii de afaceri că da, va încetini creşterea, dar nu vom intra într-o recesiune”, a spus Paolo Gentiloni. Comentariile sale au reluat observaţiile făcute la începutul săptămânii, în care acesta a subliniat importanţa asigurării că redresarea economică nu va fi deraiată de acţiunile Kremlinului şi a spus că criza din Ucraina nu trebuie să conducă la o divergenţă sporită în bloc. Integral: https://ziare.com

Războiul din Ucraina aduce o nouă explozie de prețuri în Europa: Inflația în zona euro, salt uriaș în martie…. Temerile analiștilor cu privire la o explozie a prețurilor se adeveresc, inflația anuală în zona euro fiind așteptată să atingă noi valori istorice. Asta în condițiile în care analiștii internaționali vorbesc deja de un șoc pe partea de cerere în economiile țărilor europene, în contextul în care nivelul de trai al europenilor se află în cădere liberă. Astfel, inflația în zona euro este așteptată să crească la 7,5% în martie 2022, ceea ce reprezintă un avans important de la nivelul de 5,9% consemnat în februarie, arată datele estimative ale Eurostat, serviciul statistic al Comisiei Europene. Din rândul principalelor componente care contribuie la creșterea prețurilor se detașează din nou energia, cu un avans de 44,7% în martie, comparativ cu 32% în februarie. Urmează alimentele, alcoolul și tutunul – 5% în martie, în comparație cu 4,2% în februarie, bunurile industriale non-energie (creștere de 3,4% în martie față de 3,1% în februarie) și serviciile (2,7% față de 2,5%). Cea mai gravă situație dintre țările membre ale uniunii monetare se regăsește în țările baltice, unde inflația anuală oficială estimată de Eurostat pentru luna martie începe să tindă spre sau chiar să depășească 15%: Lituania 15,6%, Estonia 14,8%, respectiv Letonia 11,2%….. În condițiile în care o bună parte din importurile de produse alimentare ale României vin din Olanda, țara noastră va importa cu ele și o creștere de prețuri pe zona alimentelor. România va importa inflație Dealtfel, inflația anuală este estimată să facă un nou salt la niveluri istorice și în cazul principalilor parteneri comerciali ai României, Germania și Italia, consecințele fiind similare asupra nivelului prețurilor din țara noastră. Eurostat estimează că majorările de prețuri vor ajunge la 7,6% în martie 2022 în Germania, față de o inflație anuală de în 5,5% în februarie. Iar Italia se va confrunta cu o inflație anuală de 7% în martie, în comparație cu 6,2% în luna precedentă. Integral: https://ziare.com

Curs BNR, marți, 29 martie 2022. Dolarul american, creștere importantă - IMPACTFMI: Sancțiunile Rusiei amenință să distrugă dominația dolarului …. Gopinath a mai declarat că măsurile impuse de țările occidentale în urma invaziei Rusiei, inclusiv restricțiile la adresa băncii sale centrale, ar putea încuraja apariția unor mici blocuri monetare bazate pe comerțul cu anumite state. „Dolarul ar putea rămâne principala monedă globală chiar și în acest peisaj, dar vedem fragmentarea cu siguranță posibilă”, a mai spus ea. „Deja vedem asta, unele țări renegociind moneda în care sunt plătite pentru exporturi.” Amenințarea la adresa supremației dolarului s-a accelerat odată cu invadarea Ucrainei, scrie într-un alt text, agenția Reuters. Băncile din China sunt asaltate de firme din Rusia care vor să își deschidă conturi, transmite Reuters….. Un om de afaceri chinez cu legături de lungă durată cu Rusia, care nu a dorit să fie citat nominal, a declarat că mai multe companii ruseşti cu care lucrează intenţionează acum să deschidă conturi în yuani. „Este o logică destul de simplă. Dacă nu poţi folosi dolari americani, sau euro, iar SUA şi Europa încetează să-ţi vândă multe produse, nu mai ai alte opţiuni decât să apelezi la China. Tendinţa este inevitabilă“, a declarat sursa pentru Reuters. Pe măsură ce un număr tot mai mare de companii occidentale abandonează Rusia, dorinţa giganţilor pieţei emergente, precum China, de a susţine relaţiile de afaceri cu Moscova evidenţiază o ruptură profundă asupra celei mai mari crize din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial…..„Companiile vor trece la afaceri în yuani, dar în orice caz lucrurile vor deveni de două, trei sau patru ori mai scumpe pentru ruşi, deoarece cursul de schimb între yuan şi rublă se schimbă”, a spus Konstantin Popov, un antreprenor rus din Shanghai. Shen a spus că cererea Rusiei pentru bunuri chinezeşti va creşte totuşi pe termen lung. Integral: https://economie.hotnews.ro

Nou șef la OMV: Alfred Stern, fost CEO Borealis, îl va înlocui pe Rainer Seele - B1TV.roOMV a contactat Gazprom în privinţa deciziei Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze. Alfred Stern: ”Am judecat greșit riscul”  … În interviul pentru publicația Die Presse, Stern a declarat că nu este posibil pentru Austria să oprească importurile de gaze ruseşti anul acesta. „Eliminarea gazelor ruseşti are un preţ. Trebuie să fim conştienţi de acest aspect”, a explicat şeful OMV. „Am judecat greşit riscul”, a declarat Stern, referindu-se la miliardele de euro pe care OMV le-a investit în Rusia, şi pe care le-a numit „o investiţie proastă”. Aproximativ 80% din gazele naturale utilizate în Austria sunt importate din Rusia, iar OMV le cumpără de la grupul Gazprom. În urmă cu câteva zile, Alfred Stern a avertizat că înlocuirea livrărilor ruseşti de energie nu va fi simplă şi va necesita investiţii mari în infrastructură, de exemplu în terminale de gaze. „Austria nu are acces direct la terminale de gaze lichefiate. În prezent există doar opţiuni limitate pentru a aduce gaze lichefiate în Austria”, a spus Alfred Stern, adăugând că o terminare a contractului cu Gazprom nu este avută în vedere în prezent. OMV este acționarul majoritar al Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Europa de Sud Est. Compania austriacă a fost prima din Europa Occidentală care a semnat un contract de achiziție de gaze pe termen lung, în 1968, cu Rusia. Integral: https://ziare.com

Analist rus: Nu Ucraina are nevoie de o „denazificare” fictivă, ci Rusia are nevoie de o destalinizare realăAnalist rus: Nu Ucraina are nevoie de o „denazificare” fictivă, ci Rusia are nevoie de o destalinizare reală Sistemul lui Putin nu poate fi îmbunătățit, reformat, modernizat și nici măcar pur și simplu normalizat. Aceasta duce la distrugerea Rusiei. Dacă există un sistem anti-rus, acesta este Putinismul. Dacă există un simbol al antipatriotismului, uitării și perversiunii fundamentelor de bază ale națiunii, acesta este elita lui Putin, scrie Andrei Kolesnikov, președintele Programului de politică internă și instituții politice a Centrului Carnegie din Moscova. Este imposibil să pui un semn egal între stat și popor. Dar Putinismul duce la o situație în care un stat necinstiți își transformă cetățenii în oameni necinstiți. Nimeni nu știe mai bine decât rușii înșiși că un autocrat încolțit devine și mai periculos – pentru lume, dar mai ales pentru cetățenii Rusiei. Artileria își lovește proprii oameni, nu numai din afara granițelor Rusiei către Occident, ci și din interiorul țării. Putin a ucis neprihănirea istorică a națiunii care s-a bazat pe amintirea sacră a victoriei din 1945 în Marele Război Patriotic. Guvernul lui Putin a păstrat această amintire ca un scut istoric. Dar după ce a tras asupra Kievului și Harkovului, a pierdut acel scut moral. Exploatarea acelei victorii pare deosebit de cinică. Putinismul și-a pierdut fundamentul istoric, autodeterminarea istorică. A mărunțit, a redus memoria Marelui Război la paradigme și amenințări fictive, la odioasa „denazificare și demilitarizare a Ucrainei”. Acesta este un exemplu istoric uimitor al unui regim politic care sapă la temelia propriei sale legitimități istorice. Nu Ucraina are nevoie de „denazificare” fictivă, ci Rusia are nevoie de destalinizare reală. Nu s-a lucrat pentru a depăși trecutul dificil, iar acum acest trecut distruge națiunea, simțul ei de sine, autoidentificarea. Ceea ce a mai rămas este defensivă, de parcă națiunea ar fi asediată într-o cetate și suferă de sindromul Stockholm, legându-se cu temnicerul…..Aliații Rusiei sunt acum armata, Eritreea și Coreea de Nord. În sinuciderea politică și economică a regimului Putin, acesta a coborât Rusia la același nivel cu Coreea de Nord. Acest lucru s-a făcut cu consimțământul tacit și laș al elitelor…. Primul lucru pe care l-a făcut guvernul după începerea „operațiunii speciale” a fost acela de a interzice transferul și exportul de bani, astfel încât cetățenii să nu fugă, ci să fie forțați să împărtășească consecințele deciziilor lor cu elitele – să strângă cureaua acasă, nu să-și pună centurile de siguranță în ultimul avion care pleacă spre blestemul Vest. Putin a vrut să vorbească cu liderii lumii ca egal și, ca urmare, nimeni nu vorbește cu el. El a fost condamnat la Adunarea Generală a ONU de 141 de națiuni și chiar și fratele mai mare China ar putea privi vecinul său cu o oarecare teamă. Integral: https://ziare.com

Mituri despre Cernobîl. Se împlinesc 35 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl. Deși evenimentele petrecute în Ucraina pe 26 aprilie 1986 nu mai sunt de multă vreme un secret,Noul slogan turistic al Mizilului: „Peisaje ca-n Cernobîl, dar zero radiații!“ … „Acum ceva vreme am dat peste o știre în care se pomenea de un hotel din Cernobîl“, a rememorat primarul din Mizil. „Deci chiar și în Cernobîl merg turiști. Și atunci mi-a picat fisa: păi peisaje ca-m Cernobîl avem și noi. Vrei imagini cu blocuri dezolante, în care pare că viața a pierit complet? Păi hai la Mizil și vei primi exact asta.“ Mai mult, primarul din Mizil se laudă că orașul său nu doar că arată ma Cernobîlul, dar nu are nici radiațiile de-acolo. „Deci avem aceleași peisaje, dar zero radiații. Numai un turist nebun ar alege să meargă în Cernobîl în loc de Mizil. Sunt convins că le vom fura celor din Cernobîl toți turiștii“, debordează de optimism primarul din precara urbe prahoveană. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 2 aprilie.”De-a v-ați ascîțelea. Cum a pierdut România niște timp pe care nu-l are pentru că Iohannis l-a vrut pe Cîțu la cârma PNL”

23 Spring Flower Pictures from Around the World | Condé Nast TravelerBuna dimineata intr-o zi de sambata, 2 aprilie! Codul galben de ploi și vânt puternic este valabil până sâmbătă seara la ora 21.00. În cea mai mare parte a țării, va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20… 40 l/mp.  La munte, la altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăși 80 km/h. Printre județele vizate se numără: Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Teleorman. Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge. În jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50… 70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55… 65 km/h și izolat peste 70… 75 km/h. Bucuresti: ploi, temperaturi intre 21/8 gr. C.

Norovirus In England: What Is Norovirus And How Does It Spread? All You Need To KnowSimptomele norovirusului, care a început să reapară pe fondul relaxărilor COVID. Dezinfectantul cu alcool nu înlocuiește apa și săpunul  Numărul cazurilor de norovirus este în creștere în unele state europene, dar și în Canada și Taiwan, în special în școli și creșe. În Regatul Unit, numărul focarelor s-a dublat în decurs de o săptămână. Agenția pentru Siguranța Sanitară din Marea Britanie (UKHSA) avertizează oamenii să ia măsuri pentru a limita răspândirea virusului. Creșterea accelerată din Marea Britanie este o consecință în primul rând a creșterii numărului de focare în mediile educaționale, potrivit The Independent. Autoritățile sanitare atrag atenția că incidența cazurilor a crescut de când regulile de distanțare socială, impuse din cauza SARS-CoV-2, au fost relaxate. Există șase simptome-cheie ale norovirusului la care populația trebuie să fie atentă, potrivit profesorului Saheer Gharbia, de la Direcția pentru agenți patogeni gastrointestinali și pentru siguranța alimentelor din cadrul UKHSA. Care sunt simptomele? Simptomele includ debutul brusc de greață, vărsături, diaree, temperatură ridicată, dureri abdominale și dureri ale membrelor. Oamenii sunt îndemnați să evite să viziteze rudele în vârstă, în special în spitale și aziluri, dacă nu se simt bine și să folosească apă și săpun în loc de gel cu alcool, care nu ucide virusul. „Norovirusul, cunoscut în mod obișnuit ca boala vărsăturilor de iarnă, a fost la niveluri mai scăzute decât în ​​mod normal pe tot parcursul pandemiei, dar pe măsură ce oamenii au început să interacționeze mai mult, numărul focarelor a început să crească din nou”, a explicat profesorul Gharbia. „La fel ca în cazul Covid-19 și al altor boli infecțioase, spălarea mâinilor este cu adevărat importantă pentru a ajuta la stoparea răspândirii acestui virus, dar rețineți, spre deosebire de Covid-19, gelurile cu alcool nu ucid norovirusul, așa că săpunul și apa sunt cele mai bune.” Cum se răspândește? Norovirusul este foarte contagios, așa că poate fi luat prin contactul cu cineva care are deja boala – adesea un copil care a contractat-o de la unul dintre partenerii de joacă – prin atingerea suprafețelor sau a obiectelor care au intrat în contact cu acesta sau prin consumul de alimente sau apă potabilă care a fost manipulată de cineva infectat. Integral: https://ziare.com

Avertismentul BNR: Scăderea puterii de cumpărare pune deja probleme economiei  Scăderea drastică a puterii de cumpărare a avut efecte negative asupra economiei încă de la finele anului trecut, arată Banca Națională – BNR în buletinul lunar pentru luna ianurie, în care vine cu previziuni deloc liniștitoare pentru evoluția economică din 2022. Atât consumul privat, cât și investițiile, producția industrială și comerțul – practic toate ramurile economiei – se află pe tendințe de depreciere, ca urmare a inflației aflate la valori istorice și a condițiilor economice interne și internaționale, iar BNR nu vede condiții pentru o inversare de dinamică a acestora. Motorul creșterii s-a gripat Consumul final al populației și-a atenuat dinamica trimestrială în ultimul trimestru al anului trecut, până la 1,3 %, pe fondul erodării puterii de cumpărare a populației imprimate de creșterea generalizată a prețurilor. În acest context, cumpărările de bunuri s-au extins într-un ritm modest (circa 0,3 %, variație trimestrială). Contracții ample au fost vizibile la nivelul produselor de folosință îndelungată (-1,9 %, variație trimestrială), în timp ce modificarea comportamentului de consum în sensul unei preferințe sporite pentru produsele ”marcă proprie” ale principalelor lanțuri comerciale sau pentru magazine de tip discount a contribuit la menținerea în teritoriul pozitiv a dinamicii vânzărilor de bunuri de uz curent (circa 0,6 %)…. Nu întâmplător PIB a regresat cu 0,1% în ultimul trimestru 2022, în condițiile în care consumul gospodăriilor populației rămâne principalul motor de dezvoltare al economiei autohtone. Probleme pentru investiții De cealaltă parte, și formarea brută de capital fix a înregistrat o nouă contracție în termeni trimestriali (cu 1,5 %). Investițiile în construcții s-au dinamizat în ultima parte a anului anterior, iar datele pentru luna ianuarie și așteptările operatorilor din primele două luni sugerează o creștere moderată în perioada următoare, atribuită în special lucrărilor inginerești. Pentru construcțiile de clădiri perspectiva este și mai rezervată, majorarea diferenței dintre prețurile efective și cele precontractate (ca urmare a scumpirii inputurilor) continuând să genereze întârzieri în execuția lucrărilor și amânarea demarării de proiecte noi….. Producția industrială în declin În luna ianuarie 2022, volumul producției industriale a înregistrat o decelerare a dinamicii anuale până la 1,1 % (față de 1,9 % în decembrie 2021), cu contribuția exclusivă a sectorului de producție și furnizare de energie electrică, termică și gaze. În cazul sectorului prelucrător, tendința de intensificare a activității, după declinul sever înregistrat în luna octombrie, a continuat (+0,4% față de decembrie, până la 1,5 % rată anuală), odată cu ameliorarea, posibil temporară, a funcționării lanțurilor globale de aprovizionare. Industria auto continuă să consemneze dinamici anuale negative, dar mai puțin ample comparativ cu perioada anterioară (-8,1 %). Comerțul alimentar pierde viteză Perspectiva pe termen scurt se păstrează rezervată, indicatorul de încredere calculat de DG ECFIN, aferent intervalului februarie-aprilie, rămânând în teritoriul negativ (-1,0 puncte). Sub efectul erodării puterii de cumpărare a populației, dat fiind contextul inflaționist, activitatea comercială s-a contractat în luna ianuarie 2022 (cu circa 0,5 %, variație lunară). Integral: https://ziare.com

Extracția de gaze din Marea Neagră se amână. Black Sea Oil & Gas reclamă măsurile ”dăunătoare” ale guvernului …. Black Sea Oil & Gas (BSOG), deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), este o companie independentă de energie cu sediul în România, care desfăşoară operaţiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. Iniţial, compania intenţiona să demareze extracţia gazelor naturale din Marea Neagră în luna noiembrie a anului trecut. Guvernul de la Bucureşti a promis în repetate rânduri că Legea offshore va fi amendată în Parlament, în prima jumătate a acestui an, însă până acum nu a fost prezentat un proiect de act normativ în acest sens. ”Cu cooperarea constructivă a tuturor părţilor implicate, primele cantităţi de gaze vor fi extrase în al doilea trimestru din 2022”, a declarat Mark Beacom pentru Reuters. ”Punctul nostru de vedere este că subminarea continuă a producătorilor locali prin introducere constantă de noi măsuri dăunătoare este motivul pentru care România a eşuat în a-şi atinge capacitatea semnificativă de producţie şi nu va face decât să prelungească această situaţie”, a adăugat Beacom. Luna aceasta, guvernul de la Bucureşti a prelungit, pentru un an, o schemă de sprijin pentru creşterea facturilor la energie iar una dintre prevederi obligă producătorii de gaze să vândă o parte din producţie la preţuri plafonate în schimbul unor reduceri şi scutiri de taxe. Directorul Black Sea Oil & Gas spune că noile măsuri îi vor descuraja pe producători. ”Există o lipsă semnificativă de investiţii pentru a extrage resursele descoperite care stau la uşa României… şi o descurajare a producătorilor, inclusiv BSOG, să caute noi resurse prin explorare”, a subliniat Mark Beacom. Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă PwC, România are cea mai mare rată de taxare a producţiei offshore de gaze din Europa, la 23%, de patru ori mai mare decât media. Eşecul Parlamentului de la Bucureşti de a modifica Legea offshore în 2021 a determinat grupul petrolier OMV Petrom să amâne pentru 2023 o decizie finală de investiţii cu privire la proiectul Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Integral: https://ziare.com

Hidrocentrale în arii naturale protejate? Ecologiștii au rezerveCât de mari sunt minciunile cu care a fost promovată legea ce ar urma să distrugă o parte din ariile naturale protejate   Nu e banc de Radio Erevan, e lege votată în Parlamentul României, săptămâna trecută, cu un impact distructiv major asupra celor mai valoroase zone naturale din România: parcuri naționale și naturale și situri Natura 2000. Legea permite finalizarea hidrocentralelor începute din aceste zone și a căror construcție fusese abandonată. Între motivațiile oficiale și declarațiile publice ale inițiatorilor, respectiv forma finală a legii, adoptată cu o largă majoritate în Camera Deputaților, diferențele sunt uriașe, scrie fostul senator USR Mihai Goțiu, în comentariul său din Libertatea. Amendamentele adoptate cu câteva zeci de minute înaintea votului final1 (!) confirmă cele mai negre previziuni ale contestatarilor legii: râuri băgate pe țeavă pe zeci de kilometri, sute de hectare de păduri defrișate, specii de floră și faună amenințate cu dispariția (printre care și una emblematică pentru apele României – lostrița), sute de milioane de euro direcționate, suplimentar, către firmele clientelare, costuri de mediu socializate, toate sub pretextele (false) ale ieftinirii facturilor la energie ori, mai nou, obținerii independenței energetice față de Rusia. Pentru proiecte hidroenergetice distructive, Comisia Europeană a deschis deja împotriva României o procedură de infringement, încă din 2015, iar în ultimii ani, petițiile legate de salvarea mai multor râuri din România, fie vizând proiecte punctuale, fie diferite propuneri legislative, au strâns, cumulat, peste 140.000 de semnături pe Platforma Declic (vezi aici, aici, aici, aici, aici, aici sau aici). ….. ONG-urile care au apărat apele și pădurile din cele mai valoroase zone naturale ale României în justiție au fost identificate ca fiind „cauze ale creșterii prețului facturilor la energie” și au fost înfierate public (cu eternul mit că apărarea dreptului la mediu sănătos, prevăzut inclusiv în art. 35 din Constituție, ar „dăuna” dezvoltării, la pachet cu mitul conspiraționist, atât de drag și lui Putin, Viktor Orban, dar și unor populiști de pe la noi, „ong-urilor plătite de străini”). În baza unor astfel de concluzii ale comisiei, senatorul PSD Daniel Zamfir a inițiat propunerea legislativă prin care ariile naturale protejate pot fi distruse fără nicio restricție (propunere asumată de majoritatea parlamentarilor PSD). Propunerea legislativă fost depusă, în procedură de urgență, la Senat (unde s-a încercat și falsificarea avizului CES, care a desființat-o – vezi aici), iar la nicio săptămână după adoptarea de către Senat, legea a trecut și de Camera Deputaților, pe data de 23 martie 2022. ….. Atenție, însă! Forma finală a legii, modificată de pe o zi pe alta, nu se mai referă la proiecte „aprobate înainte de 2007”, ci la proiecte realizate în proporție de cel puțin 60% înainte de 1 mai 2022. („Obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022” – după cum apare în forma finală, adoptată). Această formă finală confirmă ceea ce societatea civilă a arătat atât public, cât și în Justiție: proiectele au fost continuate, în mod ilegal, și DUPĂ 2007. Pentru proiectul din Parcul Național Defileul Jiului, autorizațiile de construire (declarate ilegale și anulate definitiv de Curtea de Apel București, în decembrie 2017) au fost eliberate după 2012 și 2016. Lucrările de la Răstolița au continuat, fără nicio evaluare de mediu ori alte actualizări, în baza unui decret de stat de dinainte de 1989! Întreaga zonă se află în situl Natura 2000 Gurghiu – Călimani și în imediata vecinătate a Parcului Național Călimani și a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior. …. 200 de milioane de euro, costuri suplimentare! Trecerea la forma cu proiecte realizate în proporție de cel puțin 60% înainte de mai 2022 infirmă o altă minciună vehiculată public, potrivit căreia proiectele în discuție ar fi fost finalizate în proporție de peste 90% (chiar 96% în unele declarații!). Povestea cu „peste 90%” a fost folosită pentru a pretinde/justifica două lucruri: 1) că „oricum, deja s-au produs distrugerile de mediu, asta e”; 2) că „banii s-au dat deja, ar fi păcat să-i pierdem”. Cât de fals este primul argument (indiferent de gradul de realizare al barajelor), am arătat deja, pe larg, aici. Cele mai grave efecte distructive asupra mediului se vor produce după darea în folosință, nu în faza de construcție. Coborârea procentelor de la „peste 90%” în declarații la „minimum 60%” în lege arată doar că și distrugerile din faza inițială, de construcție, sunt departe de a se fi încheiat. ….. Așadar, dacă ar funcționa la puterea maximă instalată (lucru extrem de puțin probabil, ținând cont de declinul hidrologic deja resimțit în ultimii ani și care se va accentua în deceniile care vin), cele două proiecte ar putea produce undeva pe la 0,53% din energia din România (asta dacă nu s-ar mai investi deloc, între timp, în solar, eolian și/sau nuclear). Orice om normal la cap și cu minime cunoștințe gimnaziale poate să înțeleagă că râurile Răstolița și Jiu, la un loc, nu au cum să atingă jumătate (ju-mă-ta-te!) din debitul și puterea Dunării la Cazane! Cifrele cu 5-6% din producția națională și cu energie pentru 300.000 ori 3 milioane (!) de gospodării sunt minciuni în cea mai pură formă, care l-ar face și pe Pinocchio să se ascundă de rușine. Integral: https://www.libertatea.ro

Depozit ilegal de mii de tone de deșeuri, descoperit în sectorul 3. Acuzații dure făcute de Octavian BerceanuDepozit ilegal de mii de tone de deșeuri, descoperit în sectorul 3. Acuzații dure făcute de Octavian Berceanu   Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, a reclamat joi existența unui depozit ilegal de deşeuri, unde sunt depozitate mii de tone de gunoaie menajere din sectorul 3 al Capitalei, dar şi resturi din curăţarea parcurilor şi toaletarea arborilor, care ar putea genera un incendiu „de 10 ori mai mare” decât cel de la care a avut loc cu o zi înainte la Glina, anunță news.ro. Prin intermediul mai multe mesaje şi videoclipuri postate pe Facebook, Berceanu a acuzat că primarul sectorului 3, Robert Negoiță, nu a permis, timp de mai bine de o oră, Poliţiei şi Gărzii de Mediu să intre în incinta halei pentru a desfășura un control. „Un depozit ilegal de deşeuri, miroase greu suportabil. Aceste deşeuri pot să ia foc oricând. În spatele acestor deşeuri municipale, munţi, sute de tone, avem deşeuri care sunt provenite din amenajarea parcurilor, întreţinerea spaţiilor verzi, toaletări de arbori”, afirmă Berceanu, într-una dintre înregistrările de pe Facebook. Acesta a anunţat că este însoţit de mai mulţi consilieri din Sectorul 3, dar şi din Popeşti Leordeni şi că au chemat Poliţia. „Locul în care Primăria Sector 3 depozitează ilegal deşeuri în această hală. Deşeurile sunt pe o suprafaţă destul de mare. (…) Înăuntru sunt deşeuri menajere strânse din Sectorul 3. (…) Oricând se pot aprinde şi pot genera un incendiu de proporţii în marginea Bucureştiului care să afume din nou cetăţenii acestui oraş. (…) Avem o Gardă de Mediu care nu-şi face treaba în Bucureşti, avem un ministru care ar trebui să închidă astfel de locaţii şi un minister care nu înţelege că astfel de incendieri trebuie să devină infracţiune”, mai afirmă fostul comisar general al Gărzii de Mediu, într-o altă înregistrare. „Vedem cum o instituţie a statului nu vrea să se supună unui control al statului. Aşa stau lucrurile în Sectorul 3, acolo unde politicul pur şi simplu acoperă infracţionalitatea de mediu”, a mai spus Berceanu. Ulterior, la locul indicat au ajuns şi comisarii Gărzii de Mediu. „Epic! Primarul nu permite accesul în incinta pentru control Gărzii Naţionale de Mediu şi a Politie Naţionale. Aici sunt depozitaţi ilegal mii de metri cubi de deşeuri şi resturi inflamabile care pot genera un incendiu de 10 ori mai mare decât cel de ieri din Glina. România, la mâna infractorilor”, a scris Berceanu, alături de înregistrări. Integral: https://www.libertatea.ro

Romania are prima retea independenta de masurare a nivelului poluarii din aerPrimăria Municipiului Bucureşti amplasează un nou sistem de senzori de monitorizare a calităţii aerului din Capitală  Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Vital Strategies,  va implementa şi opera, începând din acestă vară, un nou sistem de senzori care monitorizează calitatea aerului, complementar celui deţinut de Guvern, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. „Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat amplasarea unei noi reţele cu 40 de senzori pentru măsurarea calităţii aerului în Capitală. E vorba de un proiect susţinut de Bloomberg Philantropies în parteneriat cu OMS şi el a devenit posibil pentru că Bucureştiul a aderat anul trecut la Reţeaua Oraşe Sănătoase”, declară primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Potrivit unui comunicat de presă, cei 40 de senzori de aer vor fi calibraţi pentru a detecta concentraţiile de pulberi în suspensie PM 2.5, PM 10 şi oxizi de azot NOx şi vor fi oferiţi Municipiului Bucureşti cu titlu gratuit de către Vital Strategies. Vital Strategies va achiziţiona senzorii şi va suporta contravaloarea serviciilor de mentenanţă timp de 2 ani, urmând ca ulterior responsabilitatea acoperirii acestor costuri să fie preluată de către Municipalitate. „Monitorizarea datelor va fi permanentă iar informaţiile obţinute vor fi publice şi vor servi la: investigarea surselor de poluare şi aplicarea sancţiunilor care se impun (dacă este cazul); aplicarea măsurilor locale de reducere a poluării (restricţii de trafic, extinderea spaţiilor verzi, o mai bună igienizare a străzilor) şi investigarea legăturilor între poluarea aerului şi problemele de sănătate”, conform comunicatului…..În prezent, Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului este deţinută de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor . Integral: https://www.zf.ro

TINTA E IOHANNIS – Fostul secretar general adjunct al PSD Codrin Stefanescu descifreaza scandalul „Citu arestat in SUA”: „Citu e un produs de laborator, cu multe bube si schelete-n dulap, folosit deDe-a v-ați ascîțelea. Cum a pierdut România niște timp pe care nu-l are pentru că Iohannis l-a vrut pe Cîțu la cârma PNL  Șefii PNL care nu l-au vrut pe Cîțu, dar au îndeplinit ordinul, îl dau jos acum ca să-l propulseze pe Ciucă, pe care nu-l vor, dar îndeplinesc, nicio surpriză, același ordin. Pe lângă ravagiile făcute de pandemia de Covid-19, România anului trecut a stat sub flamura nefastă a lui Florin Cîțu și a #echipeicâștigătoare. Încă din aprilie-mai 2021, nu a mai contat nimic altceva decât congresul PNL și alegerea lui Florin Cîțu ca președinte al partidului. Nu a existat resursă, legală sau ilegală, care să nu fie dirijată spre îndeplinirea acestui scop. …. În momentul în care s-au terminat negocierile și căciulelile pentru funcții și sinecuri în coaliție, au început negocierile și mituirile cu funcții în PNL. Pierzând nenumărate sinecuri doar pentru a obține postul de președinte al Camerei Deputaților, Ludovic Orban și-a pierdut, peste noapte, o mulțime de susținători. Cei care îi juraseră iubire până la moarte s-au întors împotriva lui în momentul în care au fost nevoiți să renunțe la mașina de serviciu și alte avantaje venite în același timp cu funcția, cedându-le unor membri USR. A fost semnalul că Florin Cîțu începe să aibă șanse la șefia partidului. … Klaus Iohannis, care nu l-a înghițit niciodată pe Orban, s-a poziționat încă de la început în favoarea lui Cîțu. … S-a tărăgănat introducerea unor restricții severe până la începutul lui octombrie, numai pentru ca PNL să poată ține congres cu 5.000 de delegați, deși numărul cazurilor de îmbolnăviri și numărul deceselor cauzate de Covid creșteau vertiginos de prin august. Nimic, absolut nimic n-a fost precupețit pentru ca Florin Cîțu să triumfe. A fost sacrificată și coaliția de guvernare în acest scop, USR fiind alungat de la putere tocmai pentru a face loc unor votanți, chit că după aia aceștia își pierdeau funcțiile, iar, în favoarea unei noi guvernări frățești PNL-USR-UDMR. România a fost blocată timp de jumătate de an, pentru ca un singur om să-și vadă împlinit visul de mărire. Nu s-au făcut reformele promise, s-au împrumutat bani în neștire, s-au făcut pomeni, s-au cumpărat voturi, angajații statului au fost puși să lucreze în interesul unei singure persoane. …. În momentul în care Florin Cîțu a câștigat președinția PNL, în urletele entuziaste ale lui Rareș Bogdan și în aplauzele umile ale celorlalți yesmeni, noul șef al urmașilor brătienilor era, însă, deja o firimitură de istorie. Președinte de partid, dar incapabil să mai convingă pe cineva să-l accepte ca premier, domnul Cîțu și-a trăit cu avânt cele cinci secunde de glorie inutilă. Era deja clar, încă de pe atunci, că nu va trece mult și baronii partidului îi vor cere capul, orientându-se după privirile pline de înțeles ale Măriei Sale de la Cotroceni. Dar îl știm pe președintele nostru: a-i compara viteza de gândire cu viteza de deplasare a unui melc ar fi jignitor pentru mult prea rapidul gasteropod. …. Pe noi, contribuabilii care nu suntem membri de partid, ne interesează mai puțin cine conduce o formațiune sau alta. Nu ne-ar interesa nici acum ce se întâmplă cu domnul Cîțu, dacă alegerea sa, realmente recentă, nu ne-ar fi costat jumătate din an din viață și, cel mai probabil, miliarde de euro cheltuite pe mite electorale în interiorul PNL. Dar, dacă tot s-au hotărât să-l decapiteze pe irelevant, măcar să o facă repede, de data asta. Integral: https://www.libertatea.ro

New Eastern Europe - Follow-up question to our reader survey: Do you think our magazine should focus more on Central Europe and if yes, which areas/countries interest you most? ** Updated map |Sorin Pâslaru, ZF: România, statul român, are nevoie ca niciodată de lideri capabili, de oameni cu mintea rece, care să ia lucrurile aşa cum sunt şi să găsească soluţii pentru a merge mai departe. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice alternativă, oricât de puţin probabilă, având în vedere desfăşurarea evenimentelor  Primul război mondial a plecat de la sau a avut ca pretext atentatul de la Sarajevo.  Al doilea a început cu intrarea germanilor în Polonia. În 2022, pacea europeană de 77 de ani a fost sfâşiată de invadarea Ucrainei de către Rusia. Serbia, Polonia, Ucraina sunt ţări care aparţin spaţiului Europei Centrale şi de Est. Toate vecine sau aproape vecine cu România. De ce această regiune a lumii, a Europei, este istoric „gazda“ unor astfel de evenimente nefaste? E o întrebare de doctorat în istorie, dar când un jurnalist român o adresează în treacăt unei reprezentante a unei mari publicaţii de business din Marea Britanie, prezentă la Bucureşti pentru o conferinţă, primeşte un răspuns tranşant: „Pentru că marile puteri se bat cât mai departe de casă“. Războiul din Ucraina este cea mai dură încercare pentru această regiune din ultimele decenii. Pentru România, unde aparent pieţele şi economia funcţionează aproape de normal după prima săptămână de uluire, efectele se vor vedea pas cu pas. Refugiaţii sunt doar vârful aisbergului. Situaţia este foarte complicată. România, statul român, are nevoie ca niciodată de lideri capabili, de oameni cu mintea rece, care să ia lucrurile aşa cum sunt şi să găsească soluţii pentru a merge mai departe. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice alternativă, oricât de puţin probabilă, având în vedere desfăşurarea evenimentelor. Foşti înalţi oficiali americani din cadrul Departamentului de Stat, adică ministerul de externe american, buni cunoscători ai regiunii, au transmis în cadrul evenimentului amintit că situaţia s-ar putea prelungi cel puţin câteva luni şi chiar până la sfârşitul anului. „Fiţi tari, că greul abia acum începe“, parcă era mesajul nerostit din vorbele americanului….. Şi când mulţi se întreabă de ce Europa Centrală şi de Est a rămas în urmă, de ce mereu ţările de aici sunt pe ultimele locuri la PIB/capita, la diverşi indici şi indicatori, iată şi explicaţia: pentru că este „tâmpla“ Europei, punctul de slăbiciune al continentului. Traversarea pandemiei a costat România creşterea datoriei publice cu 40 miliarde de euro (200 miliarde de lei). În decembrie 2019 datoria publică era de circa 370 miliarde de lei, adică 35% din PIB-ul acelui an, iar în decembrie 2021 ajunsese la peste 570 miliarde de lei, adică 50% din PIB. Statul s-a împrumutat prin emisiuni de bonduri pe 10 sau 20 de ani în primul rând din străinătate, din Statele Unite şi Marea Britanie, pentru a traversa această perioadă dificilă…. Funcţionarea economiei şi a pieţelor este de fapt lupta României, contribuţia la soluţionarea acestui conflict. Însă ce va fi peste un an, peste doi? Integral: https://www.zf.ro

409 Lipscani Stock Photos, Pictures & Royalty-Free Images - iStockPe Lipscani, cândva inima comercială a Bucureștiului, e lipită o imensă bulină roșie pe care nimeni n-o vede. “Ce s-a întâmplat acolo e îngrozitor de trist și o cumplită bătaie de joc”  Tot Centrul Vechi din București trăiește cu o uriașă bulină roșie în piept, pe care ne facem că nu o vedem. N-o văd turiștii străini, n-o văd trecătorii, hipsterii, păsările de noapte din cluburi. Cafenelele se deschid și se închid într-o veselie, primarii vin, promit și pleacă. Din când în când, ISU mai dă câte un comunicat în care anunță un dezastru iminent în cazul unui cutremur. 243 de clădiri istorice din Centrul Vechi se află pe harta seismică roșie a orașului. Astăzi, la Make Bucharest Great Again, vă invit pe Lipscani, cândva cea mai faimoasă uliță negustorească din București, astăzi un pericol public împrospătat cu zugrăveala de ochii lumii. Lipscani, strada cu cele mai multe clădiri însemnate cu bulina roșie din București. Fără îndoială că Lipscani este locul din care a început în secolul al XIX-lea urbanizarea Bucureștiului. Lipscani, sau, după vechea denumire, Ulița Mare. Ulița Mare era cea mai efervescentă stradă din oraș, un nucleu comercial în jurul căruia negustorii evrei, armeni și de toate neamurile și-au ridicat clădiri cu arhitectură exuberantă. Casele de pe Lipscani au fost construite cu spații de locuit la etaj și cu prăvalii la parter. O zonă cu magazine și hanuri atestată documentar încă din anul 1589, când Porfir Cupețul avea dugheană cu blănuri de samur și “spinări de vulpe” pe Lipscani. Porfir Cupețul aducea marfă din Liov (Lvov, Lemberg), astăzi oraș în Ucraina. “Patrimoniul construit reprezintă istoria vizibilă și tangibilă a orașului; Un oraș fără clădiri istorice este ca un oraș fără memorie”….“Foarte trist. Îngrozitor de trist, atât de trist că nu mai calc pe acolo, pentru că după 1990 s-a produs o bătaie de joc cumplită. S-a produs dinainte, ea nu a început în 1990. Încă dinainte s-a încercat distrugerea clădirilor vechi din București, mai ales acestea care aparțineau comerțului, existând o soluție foarte simplă. Ele erau naționalizate, întreprinderea care le administra nu făcea nimic pentru îmbunătățirea lor, ceea ce s-a întâmplat tot timpul în secolul al XIX-lea și în prima parte a secolului XX. Atunci, cei care aveau case și le îmbunătățeau, făceau o baie, de pildă, că nu existaseră băi la început. Nu s-a mai făcut nimic și în momentul în care s-a dat drumul la cumpărarea de apartamente, oamenii care aveau un nivel de civilizație au preferat blocul. Iar pe Lipscani au rămas cei care nu aveau nevoie de civilizație”…..Dr. Cezara Mucenic: “După 1990, când s-a terminat cu partea această programatic distructivă, că a fost un program al distrugerii, atunci a apărut cealaltă parte, haotic-distructivă. Administrația nu trebuia să lase niciun local la parter să funcționeze, decât după ce se restaura și se consolida clădirea. Și era foarte simplu acest lucru, mai ales că aceste clădiri nu erau mari, nu erau chiar atât de bogat decorate, în interior camerele nu erau decorate, aveau aceste curți interioare pe care le puteai repara”. Nu s-a făcut nimic pentru canalizare, pentru căldură. A fost o bătaie de joc, o absolută butaforie, absolută indiferență, absolut Omul Nou”…..“Omul nou este cel care minte cu senintate, nu este legat de nimic, de nimic. Nu-i pasă decât de el personal, de el. Când am crescut puțin și am început să umblu prin oraș, deci în anii ’50, ’60, noi încă mergeam la Lafayette, ne duceam pe bulevard la Cehoslovaca, deci se păstraseră vechile denumiri ale unor magazine, restaurante. Cumpăram ciocolată de la Capșa, ne duceam după prăjituri la Nestor. Acestea erau o mândrie și a ta, pentru că tu cumpărai de acolo, și a celor care produceau acolo, cei care aveau tradiția în spate. Acum tradiția a dispărut”. Integral: https://b365.ro

How the Failed Turkish Coup Helps Putin | The Washington InstituteFarsa pe care a jucat-o Putin la negocieri. Rusia nu și-a pierdut perspectivele pentru noi câștiguri teritoriale, Ucraina va fi liberă sau nu va mai fi. Ce face România? Interviu Acum, negocierile sunt mai mult o modalitate prin care, inducându-i uneori în eroare pe ucraineni, Rusia caută să creeze atât breșe în frontul occidental, cât și să producă „paraziți” în relațiile pe care Kievul la are cu o serie de capitale importante, dar mai ales cu Washingtonul și Londra.  Mutarea liniei de demarcație în cele două sate din Nagorno-Karabah de către armata azeră, cu siguranță Baku având acordul Ankarei pentru această măsură, arată că președintele Erdogan are nu doar o strategie, dar și o tactică eficientă pentru a-și întări influența dominantă în Azerbaidjan.  Declarațiile „optimiste” din UE le interpretez din perspectiva nerăbdării unor politicieni europeni de a scoate de pe agenda fierbinte războiul ruso-ucrainean. O astfel de atitudine, mascată la apeluri la pace cu orice preț și în orice condiții, servește, în perspectivă imediată, intereselor lui Putin.  Rusia nu poate câștiga la masa negocierilor ceea ce pierde pe câmpul de luptă, iar asta o face să arunce în discuție cele mai îndrăznețe, ba chiar năstrușnice idei, iar neutralitatea garantată internațional a Ucrainei este una dintre ele. În momentul de față, SUA nu se află în poziția de a garanta securitatea Ucrainei, împreună cu Rusia, printr-un astfel de aranjament.  Ucraina va fi liberă sau nu va mai fi, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv aderarea la un sistem de apărare euro-atlantic. Despre o țară care trăiește în condițiile pe care Putin le pregătise pentru Ucraina, nu se poate afirma că există ca subiect politic, iar Belarusul este exemplul cel mai clar. Oricât ar fi de importantă Ucraina, totuși, nu ne putem întoarce la instituții internaționale precum suzeranitatea colectivă a Marilor Puteri, așa cum a fost cazul Moldovei și Valahiei, după ce Rusia a pierdut Războiul Crimeii.  Încercările rușilor de a cuceri litoralul ucrainean al Mării Negre și de a stabili un coridor terestru solid între Crimeea, cele două „republici” și Rusia, de fapt o variantă „subțiată” a Novorusiei, sunt evidente. Acum, rușii pregătesc structurile administrative pentru a declara o „republică populară” marionetă în Herson, ca stadiu intermediar, iar dacă va fi posibil din punct de vedere militar, să înainteze spre Odesa. În cazul în care planurile reușesc, ele sunt menite să asigure și premise pentru un alt coridor, anume spre Transnistria.  Orice oră de rezistență a Ucrainei, pentru care noi la București trebuie să facem tot ce ne stăm în putere, înseamnă consolidarea pe mai departe a libertății Europei, înseamnă scăderea puterii ofensive a Rusiei, care nu a pornit acest război pentru a se opri la Kiev….. Rolul Turciei este important ca platformă de negocieri, iar președintele Erdogan caută să-și mențină aura de neutralitate pe care și-a creat-o în acest război. În realitate, proiecțiile Turciei depășesc războiul ruso-ucrainean, adresându-se cu precădere celor două mari dosare deschise de Turcia în ultimii ani. Cel legat de condominiumul ruso-turc pe care Turcia îl propune în Asia Centrală, având Turcia pe post de partener principal, iar al doilea este legat de Siria, unde cele două țări se află într-un soi de armistițiu. Mutarea liniei de demarcație în cele două sate din Nagorno-Karabah de către armata azeră, cu siguranță Baku având acordul Ankarei pentru această măsură, arată că președintele Erdogan are nu doar o strategie, dar și o tactică eficientă pentru a-și întări influența dominantă în Azerbaidjan. Cu ajutorul Turciei, dar într-o manieră prudentă, președintele Ilham Aliev a reușit să reducă mult din influența politică rusească din țara sa. Pregătind bine noul război din Nagorno-Karabah, președintele Aliev a evitat coliziunea directă cu Putin, reușind să modifice consistent în favoarea Azerbaidjanului linia de demarcație, tăind practic legătura terestră între enclavă și Armenia, chiar dacă trupele rusești se află în Coridorul Lachîn, pe post de pacificatori. În orice caz, în perspectivă scurtă, oricare ar fi evoluția războiului din Ucraina, interesele Turciei au de câștigat în urma posturii de mediator în care s-a plasat Erdogan….. Oricât ar fi de importantă Ucraina, totuși, nu ne putem întoarce la instituții internaționale precum suzeranitatea colectivă a Marilor Puteri, așa cum a fost cazul Moldovei și Valahiei, după ce Rusia a pierdut Războiul Crimeii. Nu pentru că sunt desuete, ci pentru că spre deosebire de ceea ce s-a petrecut cu Moldova și Țara Românească, unde „dizolvarea” influenței ruse a avut efecte benefice, dar pe fondul unei mai vechi și clare politici românești de occidentalizare, în cazul Ucrainei de astăzi, o astfel de formulă nu ar face decât să oficializeze „sugrumarea” înceată, dar sigură a oricăror speranțe și dorințe de occidentalizare a ucrainenilor….. Încercările rușilor de a cuceri litoralul ucrainean al Mării Negre și de a stabili un coridor terestru solid între Crimeea, cele două „republici” și Rusia, de fapt o variantă „subțiată” a Novorusiei, sunt evidente. Acum, rușii pregătesc structurile administrative pentru a declara o „republică populară” marionetă în Herson, ca stadiu intermediar, iar dacă va fi posibil din punct de vedere militar, să înainteze spre Odesa. În cazul în care planurile reușesc, ele sunt menite să asigure și premise pentru un alt coridor, anume spre Transnistria….. Deci, așa cum se vede, Rusia nu și-a pierdut perspectivele pentru noi câștiguri teritoriale și politice, iar în momentul de față a repurtat deja unul, făcându-i pe reprezentanții Ucrainei să vorbească despre „rezolvarea chestiunii Crimeii” în decurs de 15 ani, ceea ce echivalează cu o recunoaștere implicită a controlului rusesc asuprea Peninsulei. Exact asta încearcă să facă Rusia și cu cele două „republici populare”, să le scoată practic din pachetul de negocieri, prin exercitarea unui control militar ferm și confortabil asupra lor, înainte de a începe negocieri reale. Dacă toate aceste planuri reușesc, viabilitatea Ucrainei ca stat va fi grav afectată, iar Occidentul trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru a împiedica acest lucru. Sigur, în raport cu planurile inițiale ale Rusiei, este puțin, dar pentru Ucraina ar fi o catastrofă. Integral: https://spotmedia.ro

Schools' moral dilemma over Gazprom energy contracts„​Gazprom connection”. Cum îl ajută pe Putin sute de vehicule financiare, notari și avocați din Occident să-și finanțeze invazia Ucrainei  Războiul lui Putin din Ucraina a pus în lumina reflectoarelor compania Gazprom, oligarhii din umbră, dar și sutele de firme, vehicule financiare, notari și avocați olandezi care ajută compania de stat rusă să transfere banii în țară pentru a putea finanța războiul, arată o analiză a grupului de investigații SOMO. …. Putin știe că livrările de gaz îi oferă nu doar o influență politică considerabilă, dar și fluxuri financiare care să-i finanțeze mașina de război. Zeci de ani, formula periculoasă a lui Putin de a face un amestec între puterea corporațiilor de stat ale Rusiei și conducerea sa autoritară, bazată pe un cerc intern de oligarhi de încredere, a fost alimentată de elitele corporatiste care operează în centrele financiare relevante și în paradisurile fiscale din Occident: contabili din Cipru, PR-iși și influenceri la Bruxelles, avocați în Amsterdam și bancheri în City of London….. Pentru a opri războiul lui Putin, reducerea fluxurilor de bani care ajung din Europa în Rusia este esențială. Deși va dura ceva timp scăderea dependenței Europei de gazul rusesc, nu există niciun motiv pentru a nu opri aceste fluxuri, chiar dacă va trebui luptat cu o serie de firme de contabilitate și de avocatură. Fiind cel mai mare producător de gaze din lume, Gazprom, deținută de statul rus, este considerată cea mai profitabilă bijuterie a coroanei lui Putin. Centrul financiar offshore din Amsterdam funcționează ca cel mai mare paradis fiscal din lume pentru Gazprom. Ministerul Finanțelor și DNB, care au jucat roluri esențiale în construirea centrului offshore olandez încă din anii 1980, favorizând dezvoltarea așa-numitelor entități cu scop special (SPE)- firme relativ obscure sau simple cutii poștale care funcționează de obicei doar pentru a ”optimiza fiscal” un business. Elitei corporatiste din Amsterdam ignoră costurile pe care aceste ”optimizări” (de multe ori evaziuni fiscale) le impun finanțelor publice ale altor state. Pe măsură ce au elaborat politici pentru a menține un avantaj fiscal competitiv, instituțiile olandeze au devenit complice la construirea unei infrastructuri offshore care le permite oligarhilor să-și protejeze și să-și sporească averea…. Brațul lung al Gazprom, controlat de Kremlin Gazprom este cel mai mare producător de gaze din lume, ceea ce îl face un instrument geopolitic cheie al statului rus. În plus, este unul dintre cei mai mari contributori de impozite la bugetul federal rus. În timp ce multe sectoare au fost vizate de sancțiuni, inclusiv excluderea majorității băncilor ruse din sistemul global de plăți SWIFT, sectorul energetic în general și gazul în special au fost excluse până acum. Motivul este clar: Europa este pur și simplu prea dependentă de gazul rusesc pentru a bloca importurile rusești….. Structura acționariatului Gazprom Infrastructura Gazprom din Amsterdam arată că firma de stat a Rusiei operează 16 filiale în Amsterdam, situate la patru adrese diferite. Există filiale cu angajați care gestionează și oferă asistență tehnică proiectelor Gazprom din întreaga lume, așa cum există cutii poștale fără nicio prezență fizică. O filială – South Stream Transport B.V. – este situată în sudul Amsterdamului, lângă districtul financiar. Cei 148 de angajați ai săi sunt implicați în managementul de proiect al diferitelor activități Gazprom. Această filială deține și o conductă valoroasă care transportă gaze din Rusia către Turcia peste Marea Neagră. O altă filială – Gazprom Neft Middle East B.V. – operează cu 232 de angajați în Irak, furnizând servicii de inginerie companiilor petroliere. SPE Gazprom International Services EP BV nu are angajați în Țările de Jos, dar are 342 de angajați în întreaga lume, cu birouri în Sankt Petersburg și Borovsk (Rusia), New Delhi (India), Ho Chi Minh (Vietnam), Dușanbe (Tadjikistan) și Tașkent ( Uzbekistan). Gazprom Marketing & Trading Limited este un canal pentru vânzările de energie în Irlanda, Regatul Unit, Franța și Țările de Jos. Ultimele sale declarații fiscale accesibile la Camera de Comerț Olandeză datează din 2014, dar știm că compania este activă și a avut o cifră de afaceri de 1,5 miliarde EUR în 2020. Funcționează ca subsidiară a filialei Gazprom din Marea Britanie. Mai există o SPE cu active libiene și una cu active în America Latină. Salym Petroleum Development N.V. este înregistrată la aceeași adresă cu sediul Shell din Haga, care deține 50% din corporație. Activitățile acestei firme includ exploatarea câmpurilor petroliere din Salym, Rusia Centrală. Gazprom Holding Coöperatie U.A. are 23 de angajați și funcționează ca un canal financiar între diferite entități Gazprom și compania-mamă din Moscova. Activele combinate ale tuturor entităților din Țările de Jos se ridică la aproximativ 26 de miliarde USD iar dividendele totale transferate către principalele participații din Rusia au fost de cel puțin 5,8 miliarde EUR în 2020. De atunci, prețurile gazelor au crescut dramatic, așa că dividendele din 2021 și 2022 ar putea să fi crescut enorm Firma de contabilitate Pricewaterhouse-Coopers (PwC) oferă servicii de audit pentru toate entitățile Gazprom din Țările de Jos (și cel puțin una din Marea Britanie). Integral: https://economie.hotnews.ro

Amazing Creatures: Cute monkeys playing soccer/football (4 pics)Oficial mai proști decât maimuțele. Oamenii joacă la pariuri, maimuțele nu!  Un studiu făcut pe oameni, ca să nu sufere maimuțele inutil, arată că de fapt maimuțele au depășit omul la inteligență, din cauza involuției accelerate a humanoizilor. ….. ”Am realizat un experiment. Am dat unui român și unui cimpanzeu 100 de lei și i-am lăsat singuri pe Bvd. Iuliu Maniu din Capitală. Românul a intrat în prima sală de pariuri și a băgat toți banii pe un meci, pariul fiind că învinge Dinamo. De aici deducem că IQ-ul lui e undeva la 34. În schimb, cimpanzeul a intrat în prima bancă, unde a depus 50 de lei, și cu 50 lei a investit la bursă. Vă las să trageți singuri concluziile”, explică antropologul Decebal Popescu. Experimentul a demonstrat și că unele maimuțe se adună în grupuri în fața intrării la păcănele și râd în hohote de maimuțoii umani care intră acolo și își toacă salariile sau alocațiile copiilor. Unii chiar filmează și pun clipurile pe Youtube și fac bani din reclame. Studiul a bulversat complet planeta, pentru că a ieșit la iveală că prostia e foarte răspândită printre oameni. Reacțiile oamenilor nu au întârziat: ”Facem pariu că studiul e greșit?”, semn că sunt într-adevăr foarte proști. Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »