Author: desy.demeter


Revista Presei – 16 aprilie.”Până acum, scenariul recesiunii era un risc. Acum, s-a transformat din risc în scenariul de bază, adică România intră în recesiune: scade produsul intern brut, în timp ce prețurile cresc semnificativ, se deteriorează nivelul de trai, ratele de dobândă sunt majorate, scade din venitul disponibil. La gaze te ard, la energie te ard, la combustibil te ard, cei mai loviți fiind cei cu venituri fixe, polarizați în partea de jos a piramidei salariale.”

Beautiful Spring Scenery Wallpapers Wallpapers - Most Popular Beautiful Spring Scenery Wallpapers Backgrounds - BrowseCat.NetBuna dimineata intr-o zi de sambata, 16 aprilie! Vremea va fi caldã în majoritatea regiunilor, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 27 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei în nord-vestul ţãrii , iar seara şi noaptea în regiunile nordice unde pe alocuri vor fi ploi slabe, mai ales sub formã de aversã, izolat însoţite de descãrcãri electrice. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade. In Bucuresti temperatura maximã va fi de 22…23 de grade, iar cea minimã de 5…8 grade.

“Putem opri jaful deceniului? De ce trebuie să mai cumpărăm zeci de milioane de vaccinuri pe care nu le vom mai folosi niciodată?  Am contractat vaccinuri pentru o populație de 50 de milioane de locuitori. Și nu Comisia Europeană e de vină, pentru că ea nu a stabilit decât cote maxime. Are Florin Cîțu o explicație pentru cetățenii români? ….. Conform acestui document oficial, România a contractat 79.713.749 de doze de vaccin administrabil în două doze, 8.520.538 de doze de vaccin administrabil într-o singură doză și încă 20.000 de doze de vaccinuri care nu sunt încă nici măcar omologate. Cu aceste 88.234.287 de doze de vaccinuri omologate administrabile în două doze sau doar în una puteau fi vaccinate 48.377.412 persoane. 39.856.875 de persoane ar fi fost vaccinate cu două doze din vaccinurile Pfizer, Moderna și Astra Zeneca, iar 8.520.538 de persoane ar fi fost vaccinate doar cu o doză de la Johnson & Johnson. …. În momentul în care s-a decis această achiziție de vaccinuri, România nu avea, totuși, o populație de 48,37 de milioane de locuitori. N-are nici azi, în ciuda eforturilor ministerului inexistent al Gabrielei Firea. Ne chinuim, cu greu, să ne strângem aproape 19,3 milioane de locuitori ai României. Dar nici ăștia nu suntem, de fapt. Iar vaccinabili cu atât mai puțini. Din aceste presupuse 19,3 milioane de locuitori, cam 4 milioane sunt încă plecați prin străinătățuri. La momentul în care s-au contractat vaccinurile, încă aproximativ 3 milioane erau nevaccinabili. Minorii, cei sub 18 ani, dacă vă amintiți, nu erau în categoria celor care puteau beneficia de vaccinuri, pentru că nu existau studii. …. Așadar, atunci când România a contractat vaccinuri pentru 48,37 de milioane de oameni, nu putea conta, real, pe o populație vaccinabilă mai mare de 12,3 milioane de persoane. De aproape 4 (patru) ori mai mică decât numărul de scheme complete de vaccinare contractate. .…. Vaccinul a costat și va mai costa o cârcă de bani. Pe care nu îi plătesc guvernele lumii, nici Comisia Europeană, căci nici guvernele și nici CE nu au alți bani decât cei pe care îi dăm noi, prin impozite și taxe. Așadar, tot noi plătim….. Valoarea pierderilor (a vaccinurilor expirate, deci nefolosite) se ridica, la 30 martie 2022, la 17.067.765 de euro. Pisica scumpă peste gardul vecinului Ar trebui să mai primim, în 2022 și 2023, peste 46 de milioane de doze de vaccin, deși din vaccinurile primite până acum s-ar fi acoperit vaccinarea întregii populații care trăiește cu adevărat în România. Și am mai avea de plătit, pentru dozele astea, încă 789,8 milioane de euro. De ce? ….Integral: https://www.libertatea.ro

“Avem sau nu nevoie de o a doua doză de rapel? Un epidemiolog explică  Katelyn Jetelina, profesoară de epidemiologie la University of Texas Health Science Center, răspunde într-un material pentru „The Conversation” la întrebarea: avem sau nu nevoie, din nou, de un booster? Al doilea rapel a fost deja aprobat în țări precum SUA, Israel, Germania și Marea Britanie. Profesoara în epidemiologie spune că există dovezi concludente care arată că a doua doză de rapel este utilă în cazul anumitor populații, cum sunt cele cu vârsta de peste 60 de ani sau anumite categorii vulnerabile, deci această doză ar fi de luat în considerare pentru aceste persoane. Această nouă doză de vaccin este valabilă până la patru luni de la administrarea ultimului vaccin. „Rapel de primăvară” A doua doză de rapel este echivalentă cu a patra doză pentru persoanele care au primit vaccinurile fabricate de Pfizer sau Moderna sau o a treia doză pentru cei care au primit vaccinul Johnson&Johnson cu o singură injecție. În Israel, persoanele din aceleași categorii vulnerabile au început să primească a patra doză în ianuarie 2022. Marea Britanie a început recent să administreze a patra doză pentru persoanele cu vârsta de 75 de ani și peste și l-a denumit „rapel de primăvară”. În Germania, cei cu vârsta de peste 60 de ani sunt și ei acum eligibili pentru a patra doză de vaccin. …. Un studiu recent din publicația „The Lancet” a evaluat durabilitatea unei a treia doze în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 76 și 96 de ani. Cercetătorii au descoperit că a treia doză a îmbunătățit anticorpii neutralizanți, dar, în fața Omicron, anticorpii au scăzut substanțial în urma rapelului…” Integral:https://www.libertatea.ro

“Rectorul UMF, la ZdI TV: „Nu poţi opera un bolnav dacă ai învăţat anatomia online”….. Dincolo de toate nuanţele şi interpretările care pot fi aduse unui subiect, rectorul este ferm atunci când discută despre posibilitatea ca învăţământul la UMF Iaşi să se desfăşoare în sistem hibrid sau online: este imposibil. „Învăţământul medical se desfăşoară la patul bolnavului, nu online. Eu cred că învăţământul superior trebuie să se desfăşoare faţă în faţă, iar pentru învăţământul medical pot să vă spun cu certitudine că nu va fi online. Nu ai cum să înveţi medicina să te prezinţi în faţa unui bolnav doar dacă ai învăţat de pe un calculator sau dacă ai urmat cursuri online, cu siguranţă nu. Pentru că profesia de medic este una eminamente practică, trebuie să rezolvi nişte probleme, nu poţi să operezi un bolnav dacă ai învăţat anatomia sau tehnici chirurgicale de pe atlase sau din cursuri online”, a punctat prof.dr. Viorel Scripcariu ….. „A fost o perioadă foarte grea, aceşti ultimi doi ani, imaginea medicilor a fost la început susţinută, aplaudată, mai ales pentru «sectoarele fierbinţi» – spitalele COVID, cele suport, pentru acele sectoare care erau în foc continuu precum Bolile Infecţioase sau secţiile ATI”, a precizat prof.dr. Viorel Scripcariu. Acesta a mai specificat că, în momentul de faţă, sistemul medical are o situaţie de recul după ridicarea restricţiilor, prin faptul că bolile cronice sau alte patologii care ar fi avut nevoie de sprijin medical nu au avut acces în spital tocmai pentru propria protecţie. Iar finanţarea unităţilor medicale va avea de suferit: vin mai mulţi pacienţi, unele tratamente s-au scumpit, au apărut medicamente inovative, iar finanţarea a rămas încă la nivelul anului 2019. „Pacienţii nu se vor mai teme să vină la spital, deja au venit. Pandemia nu a dispărut momentan, dar este în scădere, iar pacienţii vor alege calea de urmat ştiind că au probleme presante de sănătate care trebuie rezolvate. După ridicarea stării de alertă, sunt foarte mulţi pacienţi care accesează serviciile medicale”, a spus prof.dr. Viorel Scripcariu….”Integral: https://www.ziaruldeiasi.ro

“Un cunoscut analist economic acuză: Guvernul face ”joc de glezne” cu măsurile de sprijin pentru populație. ….”V-au luat 38 de miliarde de Euro datorie, v-au dus inflația la 15-20%, v-au îndatorat pe generații, v-au triplat RCA, v-au majorat dobânzile și acum pretind că ei luptă cu sărăcia pe care tocmai ei au amplificat-o. Acum, au grijă de firmele lor de casă și au încercat din nou să aibă grijă de acționarii privați ai băncilor comerciale.”, a scris Soviani pe blogul său personal. Guvernul doar agravează situația Analistul economic este sceptic că pot rezolva problemele legate de explozia prețului la energie, la polițele RCA sau la dobânzile pentru credite tocmai cei care se fac vinovați pentru aceste evoluții, prin incompetența de a stopa tendința lor puternic crescătoare. Soviani spune că fiecare problemă de care ”s-a ocupat” Guvernul nu a făcut decât să se agraveze, prin urmare măsurile cu caracter social nu vor face decât să mărească discrepanțele dintre bogați și săraci. Analistul economic acuză instituțiile statului și pe guvernanți că au permis companiilor care livrează energie, băncilor comerciale, lanțurilor de benzinării și asigurătorilor de pe piața RCA să facă în ultima perioadă profituri uriașe, nejustificate, pe seama românilor de rând. Este inadmisibil ca prețul combustibililor să fie mai mic la pompă în Ungaria decât în România, spune Soviani, care arată că singura cauză a diferențelor de preț ține de calitatea politicilor publice adoptate de cele două țări….. Profituri nejustificate pe seama populației ”Posibilitatea de a amâna ratele la bănci este un măr otrăvit pentru populație. În momentul de față dobînzile sunt mari, sunt mult mai mari decât ar fi trebuit să fie (…)”, pentru că pe timp de criză la noi nu s-a făcut ce s-a făcut la alții și anume să fie duse dobânzile aproape de zero, susține Soviani. ”Marjele de profit în pandemie au fost neatinse pentru bănci, care dădeau la depozite 2% și plasau credite cu 7%, deci o marjă de 5 puncte procentuale de profit. În Polonia, marja era de 1,5% – 2,5%, în zona euro dobânda la credite era de cinci ori mai mică decât în România, iar marja de profit de 0,3%.”, a explicat analistul economic. Prin urmare, băncile comerciale au făcut profituri istorice în România (8 miliarde de lei în 2021), iar populația a fost speculată de politicile economice îndreptate împotriva ei, în timp ce companiile autohtone și-au pierdut competitivitatea, din cauza costului ridicat al finanțării, mai spune Radu Soviani…… Recesiunea, o certitudine Până acum, scenariul recesiunii era un risc. Acum, s-a transformat din risc în scenariul de bază, adică România intră în recesiune: scade produsul intern brut, în timp ce prețurile cresc semnificativ, se deteriorează nivelul de trai, ratele de dobândă sunt majorate, scade din venitul disponibil. La gaze te ard, la energie te ard, la combustibil te ard, cei mai loviți fiind cei cu venituri fixe, polarizați în partea de jos a piramidei salariale. Ce-au făcut cu PNRR-ul, ce au atras până acum din PNRR? Știți că deja au fost absorbite 13%, adică aproape 4 miliarde, din << PNRR-ul care salvează România? >>. Ce au făcut cu banii ăștia? Deficite istorice? Datorie istorică? Voucherele de 50 de euro la două luni înseamnă vreo 300 de euro pentru 12 luni…..”Integral: https://ziare.com

“România (i)liberală. Independența Justiției și Presei? Un moft Justiția și mass-media se află în grea suferință. Corupția crește, vigilența scade, politicul pare să controleze tot mai mult societatea prin pârghiile pe care și le-a creat, iar drepturile omului tind să devină un moft. Polițiștii îi protejează pe violatori și agresori, segregarea copiilor romi continuă, antisemitismul se manifestă în forurile de vârf ale politicii românești și nimeni nu e pedepsit. Totul e posibil pentru că statul de drept nu funcționează în România, după cum sugerează și Raportul pentru Drepturile Omului al Departamentului de Stat al SUA. Corupția rămâne endemică, principalele parchete lucrează cu încetinitorul, reforma juridică promisă de președintele Klaus Iohannis și PNL n-a avut loc și nici nu există premise pentru lansarea ei. PSD, PNL și UDMR sunt mulțumite cu moștenirea lăsată de Liviu Dragnea. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a devenit de mult celebru pentru toată subtilitatea pusă la lucru pentru a evita eventualele reforme. În România, politicienii decid cum funcționează justiția, ce procurori merită să aibă o carieră de succes și ce judecători trebuie pedepsiți că-și fac meseria, cine trebuie să rămână și cine să plece. Judecătoarea Camelia Bogdan, care a devoalat și condamnat un întreg sistem corupt, începând cu Dan Voiculescu, tocmai a fost exlusă din magistratură. Judecătorul Cristian Dănileț a fost demis pentru că a posta pe TikTok clipuri în care practica arte marțiale, dar în spatele acestui pretext se află criticile sale față de contrareforma Justiției. Sub președintele Klaus Iohannis, magistrații curajoși, iar cei convenabili sunt promovați. În Justiție, la fel ca în politică, președintele a mizat pe mediocritatea neangajată, pe oportunismul arogant, pe antireformismul organic. Etica nu a contat de loc pentru Klaus Iohannis, așa că ține în brațe un premier acuzat de plagiat, care nu vrea să renunțe la doctoratul lui controversat. Corectitudinea și moralitatea nu sunt trăsături acceptabile, nici în politică, nici în Justiție. De aceea, Klaus Iohannis vorbește despre valorile euro-atlantice, dar în același timp le și boicotează. De pildă, președintele nu a vrut să renunțe nici la spiritul Secției Speciale, nici la prerogativele numirii în funcții de conducere a întregii elite a parchetelor, sfidând toate cerințele UE, care în rapoartele ei a solicitat de ani de zile modificarea acestei stări de fapt și „garanții suficiente împotriva politizării justiției”. Tot mai multe dovezi sunt date, însă, România merge pe sensul greșit….. Fără Justiție și Presă Independente, generalul Ciucă își va păstra doctoratul plagiat luat între două deplasări pe frontul de luptă din Balcani și Afganistan, PSD va acapara Justiția, iar alegerile din 2024 vor fi prestabilite de cei aflați la putere, ca și cum România ar fi o țară din lumea a treia.” Integral: https://ziare.com

O zi neagră pentru presa din România. Cine a câștigat? (ziare.com) | RFI Mobile“Atunci USR ne-a condamnat la ratare În iunie se va consuma ceea ce ar fi putut, ar fi trebuit să reprezinte cel mai important moment nu numai pentru depășirea erei Dragnea, ci începutul lungului și dificilului drum al reconstrucției legislației României și recredibilizarii unei instituții esențiale – CCR. Trei dintre judecători, poate cei mai toxici în demersul distrugerii legislației penale și a sistemului judiciar, își încheie mandatul – Daniel Morar, Valer Dorneanu și Mona Pivniceru….. Recente decizii ale CJUE și CEDO (cazul LCK) au arătat nivelul de toxicitate la care a ajuns CCR. Aceste abuzuri constante au decredibilizat CCR în ansamblu, deși ea este o instituție extrem de importantă în arhitectura statului, și toate deciziile Curții, deși unele dintre ele sunt corecte și mă refer în special la cele luate în unanimitate….. Anul acesta ar fi fost așadar un moment cheie. Cei trei judecatori noi s-ar fi alăturat doamnelor Stanciu și Tanasescu (numite de președintele Iohannis) pentru a forma o majoritate nouă, care să trimită în minoritate componenta toxică a Curții. Aceasta ar fi trebuit să fie prioritatea priorităților pentru USR – să desemneze un judecător CCR, deci să reziste la guvernare până la numirea lui. Pentru că în vechea coaliție le revenea o numire. Și de-abia să nu le fi fost acceptată ar fi fost motiv să plece. ….. USR nu a fost dat afară de la guvernare, așa cum au fost date afară PD și PLD de către Călin Popescu Tăriceanu prin restructurarea Guvernului în aprilie 2007. Miniștrii USR au plecat prin demisii transformate și ele într-un spectacol pentru Facebook. Iar acum USR face tot un exercițiu de imagine prin vampirizarea imaginii lui Cristi Danileț. Știu bine că nu au nicio șansă să numească din Opoziție un judecător într-un vot politic (Constituția a stabilit să fie politic și ea nu poate fi modificată fără avizul CCR). O aveau dacă rămâneau la putere. Personal, nu îl înțeleg nici pe dl Danileț, aflat și așa într-un moment extrem de delicat. M-aș fi așteptat ca prioritatea domniei sale să fie respingerea de către ICCJ a excluderii din magistratură aplicată de CSM, ceea ce ar fi presupus în primul rând să nu mai genereze nicio controversă. Șanse de a ajunge judecător CCR propus de USR nu are nici măcar una, cred că știe. În schimb, este posibil că această propunere să fie folosită împotriva domniei sale, având în vedere propriile poziții 100% corecte din urmă cu numai 3 ani. „Acum, în anul 2019, văd că un judecător și un procuror sunt propuși Parlamentului de un alt partid ca judecători CCR. Mi se pare în neregulă că unii magistrați figurează pe listele unor partide politice pentru a ocupa funcții în statul român. (…)Să o spun pe șleau: dacă un magistrat ar avea în sala de judecată un pix cu însemnele unui partid, ar fi văzut întrând în sediul unui partid politic sau ar lua masa cu un politician, ar fi mari discuții. Dar dacă un magistrat apare pe lista unui partid, ne facem că nu e nimic, de parcă a ajuns acolo fără discuții prealabile. Or, cât timp despre acele discuții nu există informații publice, înseamnă că ele au avut loc în privat, cu propuneri și negocieri politice, aspecte care exced eticii așteptate de la un magistrat”, scria judecătorul Cristi Danileț pe Facebook când dnii Stan și Deliorga au fost propuși judecători CCR de către PSD….” Integral: https://spotmedia.ro

“Epopeea gazelor din Marea Neagră. Cum a ajuns România să extragă de 10 ani doar promisiuni politice, timp în care dependența de Rusia a crescut   În februarie 2012, Petrom și gigantul american ExxonMobil anunțau descoperirea unui zăcământ de gaze naturale în perimetrul de apă adâncă al Mării Negre, evaluat a avea între 42 și 84 de miliarde de metri cubi. Ulterior, anunțau descoperiri în Marea Neagră și alte companii, respectiv Black Sea Oil & Gas și Lukoil. Politicienii anunțau atunci că România va fi „furnizor de securitate energetică” în regiune și că va alimenta cu gaze Republica Moldova. La zece ani distanță, nicio moleculă de gaze nu a fost extrasă din acele zăcăminte, deși între timp au avut loc anexarea Crimeei, un război hibrid în Donbas, invadarea Ucrainei de către Rusia și o criză a prețurilor în domeniul energetic. Între timp, Exxon s-a și retras din România și din Marea Neagră…..Liderul social-democrat a anunțat deja și cum vor fi împărțiți banii: statul va primi 60% din venituri, iar companiile 40%, urmând ca după aplicarea tuturor taxelor, statul să ajungă la o cotă de 64% din veniturile rezultate din comercializarea gazelor, iar companiile să rămână cu 36%. .. Fostul premier Victor Ponta anunța în 2014 planuri ca România să furnizeze gaze Republicii Moldova, astfel încât să înlocuiască gazul rusesc dat de Gazprom. Însă în continuare Moldova este dependentă 100% de Gazprom, iar grupul rus tocmai a dublat prețul gazelor pe aprilie la peste o mie de dolari pe mia de metri cubi. …. În perioada 2016-2018, autoritățile au discutat cu companiile implicate un proiect de lege pentru împărțirea veniturilor obținute din vânzarea gazelor din Marea Neagră. Acesta a fost însă modificat total de către Liviu Dragnea în 2018, când a introdus impozite progresive pe veniturile suplimentare câștigate din vânzarea gazelor. …. Între timp, Exxon a plecat din România, vânzându-și în acest an participația către Romgaz pentru un miliard de dolari. Exxon a anunțat însă recent că va investi 10 miliarde de dolari în Guyana, în America de Sud, potrivit Reuters. Compania Black Sea Oil & Gas, deținută de fondul american Carlyle, a continuat lucrările în apele de mică adâncime, dar a anunțat recent că se pregătește să dea în judecată statul român la curtea de arbitraj de la Paris, deoarece autoritățile nu și-au îndeplinit promisiunile de a modifica legea offshore, conform Profit.ro. …. Fostul premier Victor Ponta îl acuza pe Dragnea că a făcut jocuri pentru a ajuta două companii din Ungaria, care rezervaseră capacitate pe conducta de transport spre statul vecin, astfel că gazele din Marea Neagră ar fi urmat să ajungă în Ungaria, după cum scria atunci Hotnews. De asemenea, Andrei Gerea (ALDE), fost ministru al energiei și al economiei, acuza la rândul său că se încearcă blocarea investițiilor și continuarea importurilor. „Cu modificările de azi, cineva nu dorește ca exploatarea gazelor din Marea Neagră să înceapă și se dorește practic continuarea importurilor de gaze din Rusia. Practic noi închidem, nu mai dăm nicio șansă exploatării din Marea Neagră”, spunea Gerea, conform Digi24. …” Integral: https://www.libertatea.ro

“Expertul în energie Dumitru Chisăliță, despre modificările propuse la „Legea offshore”: Nu am făcut un pas înainte, ci din contră Dumitru Chisăliţă a afirmat că sunt două aspecte care trebuie îmbunătăţite în lege, şi anume că nu se stimulează foarte mult partea de cercetare, pentru descoperirea de noi zăcăminte iar al doilea element important este că banii colectaţi din supraimpozit vor fi folosiţi pentru dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor. „Din păcate, ştim că acest combustibil este gândit la nivel european să asigure doar trecerea către altă formă de combustibil. Cred că noi dezvoltăm nişte investiţii pe care în curând va trebui să le oprim, nu cred că este bună o astfel de abordare”, a spus acesta, precizând că aceşti bani trebuiau folosiţi în reducerea pierderilor, în eficienţa locuinţelor, în folosirea energiei regenerabile. „Adunăm nişte bani pe care îi dăm în reţele pe care peste câţiva ani de zile le închidem”, a mai spus Chisăliţă. „Per total, eu aştept foarte mult să văd care este părerea investitorilor care au activităţi de exploare a gazelor naturale în zona Mării Negre, mi se pare că nu am făcut un pas înainte cu această lege ci din contră, cam bătem pasul pe loc. Sunt curios să văd opinia investitorilor”, a mai declarat acesta….” Integral: https://mainnews.ro

Ministrul Energiei dă asigurări: Termocentrala de la Mintia nu va ajunge la fier vechi“Ministerul Energiei plătește chirie de 53.000 de euro/lună lui Răzvan Petrovici, membru al grupului de la Monaco, trimis în judecată pentru evaziune fiscală – PressHub În luna iunie anul trecut, Ministerul Energiei condus de liberalul Virgil Popescu, a încheiat un contract de închiriere a unui sediu pentru instituție. Chiria se ridică la 265.000 de lei pe lună, aproximativ 53.000 de euro. Proprietarul este Răzvan Petrovici, un milionar care face parte din grupul de la Monaco, trimis în judecată pentru evaziune fiscală, arată o investigație PressHub.ro. Anul trecut, Ministerul Energiei lansa o invitație de participare în vederea închirierii unui spațiu într-o clădire de birouri. Potrivit documentului, obiectul contractului era „servicii de închiriere unui spaţiu într-o clădire de birouri, dotat cu mobilier de birouri, utilităţi şi spaţii de parcare necesare pentru desfăşurarea activităţii Ministerului Energiei conform cerințelor din caietul de sarcini”. Ministerul, care are 366 de angajați, era dispus să plătească 18,5 euro pe metru pătrat. Maxim 14 euro/mp pentru chirie și 4.5 euro pentru utilități/întreținere. Durata contractului este de 5 ani. Vechiul sediu nu mai corespundea cerințelor pandemiei, distanța dintre angajați fiind mai mică de 2 m, lucru „nerecomandat de specialiști”…..În caietul de sarcini se precizează clar că imobilul de închiriat trebuie să fie o clădire de birouri. În realitate, imobilul cu pricina este un bloc de locuințe, deținut în proporție de 62% de firma lui Petrovici. Restul sunt apartamente normale, unii proprietari locuind în acest bloc din 1960.”Integral: https://www.g4media.ro

“​De ce și 2022 este un an al crizelor – Despre întârzieri, procesoare, scumpiri și globalizare  Zeci de fabrici oprite în China, Rusia izolată de comerțul occidental, o criză a semiconductorilor care va mai ține luni de zile. 2022 nu este un an în care crizele se rezolvă, ci s-a dovedit unul în care altele noi au apărut, complicând situația. …. 2022 ar fi trebuit să fie anul în care să se rezolve uriașa criză a procesoarelor care s-a simțit din a doua parte a lui 2020 și a marcat întreg anul 2021, când s-au produs în lume cu câteva milioane de mașini mai puțin. Dar, în loc să fie un an al rezolvărilor, 2022 a adus război, materii prime tot mai scumpe, costuri logistice mai mari și timpi de așteptare crescuți pentru livrare. Directorul financiar al Volkswagen a declarat că abia în 2024 se va rezolva criza semiconductorilor, în timp ce șeful BMW are o opinie similară: criza se va face simțită pe tot parcursul lui 2023. Pentru unele modele auto, clienții trebuie să aștepte chiar și un an de când fac comanda și pentru un mare număr de modele așteptarea depășește 4-5 luni. Șeful Dacia pe plan mondial spunea că timpul mediu de așteptare pentru o mașină a mărcii este de 3-4 ani și că Dacia a produs anul trecut cu 100.000 de mașini mai puțin, din cauza crizei procesoarelor…..Sunt multe probleme: uzine auto de peste tot din Europa și-au oprit producția din cauză că nu s-au mai produs componente pentru cablaje în vestul Ucrainei. În plus, schimburile comerciale între Rusia și lumea occidentală au încetat aproape în totalitate (în afară de energie), dar o mare problemă este că avioanele care transportă diverse mărfuri între Europa și Asia nu mai pot tranzita spațiul aerian rusesc, iar asta înseamnă cheltuieli mai mari cu combustibilul, cu realimentări, plus durate mai mari cu până la șase ore. Deveniseră, în 2018 și 2019, tot mai importante și trenurile de marfă care legau centrele logistice chineze de porturi importante din Europa de Nord, iar aceste trenuri tranzitau peste 4.000 km pe teritoriul Rusiei. Nici ele nu mai circulă…..Costul mediu de trimitere a unui container cu marfă din China în SUA scăzuse pe finalul lui 2021, dar a crescut cu 20-25% în ultima lună, iar comparația față de 2019 arată un cost total de 10-12 ori mai mare. Evident că toate aceste costuri se regăsesc în prețul final și se poate vedea că multe produse, de la autoturisme până la laptop-uri, s-au scumpit și cu peste 20% în ultimul an….. Războiul și sancțiunile pot afecta livrările unor materiale importante, iar câteva exemple elocvente vin din industria auto. Rusia produce paladiu, un gaz important folosit la sistemele antipoluare, dar și nichel, esențial pentru bateriile mașinilor electrice. Rusia este și unul dintre producătorii de frunte la aluminium, metal din care se fac caroseriile auto. Probleme mari sunt și cu fonta brută, material esențial în siderurgie. Rusia și Ucraina exportau în SUA peste două treimi din fonta brută de care era nevoie pe această piață, iar după izbucnirea războiului, giganții americani de siderurgie au fost nevoiți să se orienteze spre Brazilia și India, dar modificările durează. Efectul imediat a fost că prețul fontei brute aproape că s-a dublat. Ucraina este o sursă importantă de neon, un gaz folosit la laserele de mare performanță cu care sunt produse procesoarele…..Criticii mai spun și că, iată, acum s-a ajuns ca țările occidentale să fie dependente de China și când este vorba de componente esențiale pentru securitatea națională. În plus, în China se produc majoritatea telefoanelor, laptop-urilor, tabletelor și procesoarelor. …. Războiul, dar și crizele legate de semiconductori, materii prime și aprovizionare mai arată un lucru: este un risc când părți importante din business-ul unei companii depind de prezența pe piețe din țări cu regimuri autoritare sau dictatoriale. Cazul Renault este deja foarte cunoscut, pentru că Renault este singurul mare producător auto occidental care realizează aproape un sfert din vânzări pe piața rusă. Renault a investit 2 miliarde dolari la Lada în ultimii 15 ani și își baza strategia de creștere pe următorii ani și pe rezultatele din piața rusă. Acum, Renault se vede nevoită să iasă de pe piață, dar nu știe cum să o facă fără pierderi mari…..Discuții similare sunt și despre prezența marilor companii internaționale în China și sunt voci care spun că ar trebui să scadă pe viitor dependența companiilor din Europa și SUA de piața chineză. Ușor de zis, greu de făcut: piața chineză este atât de mare, încât este imposibil să o ignori. În plus, dacă Rusia nu prea exporta în Occident produse finite, China este „atelierul lumii” unde se produc de la jucării care sunt vândute la 5 lei, până la super-smartphone-uri de peste 5.000 de lei….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Medalioane de cartofi si broccoli | Recipe | Baby food recipes, Food f, Food“Doar 2 români din cei 8 milioane care au început postul Paștelui încă îl mai țin ….De la cei care au rezistat 2 ore până la unii care au rezistat chiar și o lună, tentațiile s-au dovedit prea puternice pentru majoritatea românilor. Cele mai multe victime le-a făcut, deloc surprinzător, șaorma, urmată la mică distanță de mici. Biserica a avertizat dealtfel că toate șaormăriile din țară ar trebui închise pe perioada postului, iar grătarele în aer liber să fie interzise, doar că nimeni nu a vrut să-și asume o decizie atât de radicală și inumană. Întrebat care este secretul lui, unul din ce doi mari finaliști care încă rezistă în post a dat un răspuns cel puțin surprinzător. „Broccoliul m-a adus aici“, a spus acesta. „Dacă ajungi să mănânci așa ceva îți pierzi definitiv orice plăcere de a mai mânca. Mâncarea pur și simplu dispare din viața ta. Așa că, dacă vrei să-și convingi organismul că mâncatul este ceva dăunător, broccoliul este soluția.“” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 15 aprilie.”Conform publicației profit.ro, numărul posturilor ocupate în sectorul public a ajuns la 1,266 milioane de persoane, cu aproximativ 75.000 de angajați mai mulți decât la sfârșitul anului 2016. Iar actualul guvern înregistrează cel mai rapid ritm de creștere a numărului de angajați din sistemul public, cu o medie lunară de 2.300 de posturi.”

Your Spring Guide to Outdoor Campus Spots | Duke TodayBuna dimineata intr-o zi de vineri, 15 aprilie! Vremea va fi caldã în majoritatea regiunilor, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 27 de gr. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei în nord-vestul ţãrii , iar seara şi noaptea în regiunile nordice unde pe alocuri vor fi ploi slabe, mai ales sub formã de aversã, izolat însoţite de descãrcãri electrice. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 gr. In Bucuresti temperatura maximã va fi de 22…23 de gr, iar cea minimã de 5…8 gr.

Tedros Adhanom Ghebreyesus on Twitter: "To achieve my No. 1 #NewYear's resolution, we need all governments, #COVID19 vaccine makers and partners to #ACTogether to vaccinate 70% of people in every country by“OMS menține Covid-19 la nivelul maxim de alertă sanitară. Când nu va mai fi considerată pandemie… Potrivit directorului general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, Comitetul de Urgenţă al OMS (format din cercetători independenţi) a recomandat să nu fie schimbat nivelul de alertă privind COVID-19, în perspectiva ca virusul să continue să se transmită în mod intens. De asemenea, evoluţia sa este imprevizibilă, iar mortalitatea se menţine la un nivel ridicat, a precizat directorul OMS. În acest context, a explicat el, trebuie menţinute eforturile ca vaccinurile şi alte instrumente dezvoltate pentru a face faţă pandemiei să fie distribuite în mod echitabil între ţări şi în interiorul lor şi să se continue programul de vaccinare pentru cei cu vârsta peste 65 de ani, mai ales în Africa. Acoperirea breşelor existente în accesul la vaccinuri ”este cel mai bun mod de a ne proteja de viitoare focare”, a comentat Tedros la o conferinţă de presă…..Despre subvariantele de Omicron descoperite recent (BA.4 şi BA.5), directoarea programului de combatere a COVID-19 din cadrul OMS, Maria Van Kherkove, a confirmat că au fost detectate în mod limitat în ţări din Africa şi Europa şi că se analizează dacă prezintă o schimbare semnificativă faţă de varianta originală.” Integral: https://ziare.com

Telemedicina: avantaje si dezavantaje | Bioclinica“Renunțarea la consultațiile online nemulțumește atât medicii, cât și pacienții: „Cei tineri și activi sunt cei mai văduviți, lor le este mai greu să ajungă la cabinet” ….Telemedicina înseamnă, în esență, o consultație telefonică sau online cu medicul, din confortul de acasă, atunci când prezența în cabinetul doctorului nu este neapărat necesară, fără cozi la ușa cabinetului sau pe holul spitalului, fără să faci câteva drumuri între câțiva medici pentru o hârtie. Telemedicina, o realitate care funcționează deja de câțiva ani în alte țări, a fost permisă oficial în premieră în România, după izbucnirea epidemiei de coronavirus, însă doar temporar. Pacienți și medici, toți și-au dorit ca telemedicina să fie posibilă în România încă dinaintea pandemiei. ….Practic, de la 1 aprilie, consultațiile la distanță (cunoscute în limbajul curent și ca „online” sau „telemedicină”) nu mai pot fi acordate decât pentru afecțiuni cronice, limitate la o singură consultație la distanță sau una în cabinet pe lună, precum și pentru bolile cu potențial endemoepidemic care necesită izolare, prevăzute la pct. II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 423/2020, limitate la două consultații/episod. ….. În privința telemedicinei, Raluca Zoițanu spune că, cel puțin teoretic, lucrurile au fost pornite, însă mai sunt necesari câțiva pași: „Lucrurile sunt pornite, Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății s-a modificat în 2020 și Ministerul Sănătății trebuia să facă normele de aplicare. Iar din câte știu, există un draft pentru normele de aplicare, dar e nevoie de discuții cu toți cei implicați: cu furnizorii de servicii medicale, cu furnizorii de telemedicină, cu reprezentanții Colegiului Medicilor.” Nu în ultimul rând, o consultație la distanță trebuie să fie întotdeauna decizia medicului, nu a pacientului, subliniază dr. Raluca Zoițanu: „Consultațiile la distanță nu trebuie să fie decizia pacientului, și a medicului, pentru că uneori pacientul are tendința să ceară ceea ce este mai comod pentru el. Iar medicul trebuie să fie cel care ia decizia…. Câteva soluții propuse de Radu Gănescu, pe care le vede absolut necesare: – Scrisoarea medicală să nu mai fie obligatorie, să poți să treci monitorizarea de la medicul specialist la medicul de familie, iar la medicul specialist să rămână doar controlul. – Anumite rețete ar trebui să se elibereze pentru o perioadă de 3 luni, pentru ca pacientul să nu se mai ducă după rețetă în fiecare lună. – Anumite categorii, spre exemplu pacienții cu scleroză, care se deplasează mai greu, ar trebui să beneficieze de teleconsultație….” Integral: https://www.hotnews.ro

Ciolacu, la anunțarea noului pachet de măsuri de sprijin: „A venit momentul ca noi, oamenii politici, să livrăm” | Digi24“Trei analiști critică pachetul de măsuri anunțat de coaliție: Statul nu are nici bani, nici capacitate de implementare. „Nu există nicio garanție că va fi aplicat” Coaliția PNL-PSD-UDMR a prezentat luni pachetul de măsuri economice și sociale menit să compenseze creșterea prețurilor și efectele războiului din Ucraina. Analiștii consultați de Libertatea sunt sceptici că statul român va avea capacitatea administrativă de a implementa măsurile anunțate, dar și că va găsi bani pentru a le finanța. ….„Sincer, cred că pachetul anunțat este o simplă declarație politică. Ce se face acolo este doar o alimentare a inflației. Trebuie un control al cheltuielilor statului”, spune consultantul fiscal Emilian Duca. Voucherele, greu de implementat Acesta spune că sistemul de vouchere este pur și simplu greu de aplicat pentru că va fi dificil pentru stat să identifice toate persoanele care se încadrează în condiții pentru a primi voucherele de 50 de euro pentru alimente de bază. … Aceeași problemă este identificată și de către profesorul de economie Mircea Coșea, fost ministru al reformei. Este un program anticriză, nu este de dezvoltare. Se încearcă să se salveze populația aflată la limita subzistenței și repornirea unor ramuri. Punerea în aplicare e o problemă. Avem o problemă instituțională cu identificarea celor care să primească voucherele. Noi am mai avut măsuri în pandemie când banii nu au ajuns la firme, iar acum compensările la energie s-au făcut, dar statul nu a plătit banii către furnizori. …. Coșea spune că o altă mare problemă este finanțarea. Acesta precizează că nu este așa sigur că Comisia Europeană va fi de acord cu mutarea unora dintre fondurile europene necheltuite către aceste cheltuieli sociale, așa cum au calculat guvernanții. … Consultantul fiscal Emilian Duca spune, la rândul său, că România nu are resurse din care să finanțeze pachetul de măsuri. „Arată foarte bine ca public relations, dar cei care muncesc ce primesc? Când vine PSD-ul la guvernare se face vraiște în finanțe. Nu se mai poate continua pe sistemul ăsta cu deficit bugetar, comercial și de cont curent!”, spune el. … „Creșterea salariului în agricultură pare bună formal, dar din punct de vedere practic, problema este că în agricultură nu prea se lucrează cu contracte de muncă. În construcții creșterea salariului minim la 3.000 de lei nu a dus la eradicarea muncii la negru”, a spus Duca. Conform acestuia, cel mai simplu ar fi ca salariul minim să aibă o impozitare mai mică. „Dacă nu, să fie lăsat capitalismul să funcționeze”, subliniază Duca. …. Despre cele 100 de milioane de euro cu care va fi capitalizată Casa de Comerț Unirea, consultantul fiscal spune că aceia „sunt bani pierduți”. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

O zi neagră pentru presa din România. Cine a câștigat? (ziare.com) | RFI Mobile“„Sprijin pentru România”- nu se dă, ci se ia, varza de București  Festivismul cu care liderii coaliției, mai ales Marcel Ciolacu, au anunțat măsurile sociale și economice „Sprijin pentru România” a fost staniolul care învelește o imensă cutie în care stă o mărgică de sticlă. Din start acest festivisim victorios este o stridență atunci când prezinți niște măsuri de criză, chiar dacă nu o recunoști ca atare. Criza e un motiv de îngrijorare, nu de panglici. Apoi, nu e niciun motiv de fericire, dimpotrivă, că 1,8 miliarde de euro fonduri europene rămase neutilizate în exercițiul financiar vor intra acum în protecție socială…..Dar dacă banii aceștia europeni ar fi fost folosiți la timpul lor pentru investiții care să dezvolte țara și să producă, poate că azi aveam mai puțină nevoie de protecție socială. ….. Măsurile pentru sprijinul economiei sunt binevenite, dar subțirele. Spre exemplu, transportatorii primesc o subvenție de 0,5lei/litru de motorină. Adică nu vor mai plăti 8,40 lei/litru, ci 7,90 lei/litru. Nimic! Agricultorii nu primesc un sfanț pentru motorină și tot costul ei se va duce în prețuri, deci inflație. În schimb, fermierii primesc o nouă povară. Parlamentul a aprobat prin lege o altă măsură din programul „Sprijin pentru România” –  salariul minim brut în agicultură să fie de 3.000 de lei, cu scutiri de fiscalitate, așa cum sunt în construcții. Câți fermieri își pot permite această cheltuială suplimentară, după ce se luptă cu scumpirea motorinei și a îngrășămintelor? Acolo unde va fi totuși aplicata, ce efect poate avea măsura? Mutarea acestui cost suplimentar în prețul care va crește și va umfla inflația. ….Cu excepția pensionarilor și a persoanelor cu dizabilități,  în România este foarte greu de stabilit în ce măsură e vorba despre persoane cu adevărat vulnerabile sau persoane care muncesc la negru. Sunt celebre deja cazurile celor care veneau să își ridice ajutoarele sociale cu mașini de zeci de mii de euro…..Ce caută extinderea programului de fertilizare în vitro în acest program de criză e foarte greu de înțeles în afara ambițiilor fără măsură ale dnei Firea. Surse politice spun că domnia sa nici măcar nu a discutat subiectul în partid, a trecut peste Marcel Ciolacu și a aranjat direct cu premierul Ciucă, care a acceptat….. Dacă ar fi vorba despre bani economisiți prin reduceri de cheltuieli în administrație, prin restructurări, prin debirocratizare, ar fi cum ar fi. Dar statul continuă să angajeze în draci, în administrate e dezmăț, deci e clar că e vorba despre bani care nu se vor mai duce în investiții. Așa cum nu s-au dus nici banii europeni. Rămânem codașii colectării TVA. Dacă am colecta măcar cât bulgarii, am avea 5,6 miliarde de euro în plus la buget….” Integral: https://spotmedia.ro

“Contraperformanțele economiei: deficite mari, creșterea cheltuielilor publice cu salariile și a datoriei statului….Conform publicației profit.ro, numărul posturilor ocupate în sectorul public a ajuns la 1,266 milioane de persoane, cu aproximativ 75.000 de angajați mai mulți decât la sfârșitul anului 2016. Iar actualul guvern înregistrează cel mai rapid ritm de creștere a numărului de angajați din sistemul public, cu o medie lunară de 2.300 de posturi. Cifre care ne arată că toate promisiunile, încercările sau programele de așa-zisă restructurare a aparatului bugetar au rămas doar pe hârtie. În economia reală nu s-a întâmplat nimic. De fapt, s-a întâmplat ceva: Nu doar numărul angajaților la stat a crescut, ci și salariile lor. Astfel, România a reușit ca în cinci ani să dubleze cheltuielile curente cu salariile din fonduri publice: în anul 2016, acestea erau de 57 miliarde lei, la sfârșitul anului trecut, cheltuielile statului cu salariile erau de 112 miliarde lei. Practic, dublu, ca valoare nominală. Dar, cheltuielile de personal au crescut și ca pondere în produsul intern brut, de la 7,5% la 9,4%, ceea ce arată că a fost o creștere mai rapidă decât evoluția PIB. Cheltuielile cu salariile nu se opresc aici. În continuare, bugetul de stat plătește nu doar obligațiile curente, ci și pe cele vechi, pe care diverse categorii de personal le-au câștigat în instanță. Adică, sunt angajați la stat care nu primesc doar salariul la zi, ci, eșalonat, în următorii cinci ani, și pe cel din urmă cu câțiva ani pe care l-au câștigat prin decizie judecătorească. În aceste condiții, nu trebuie să ne mire că datoria publică a României a depășit 50% din PIB. Mass-media a calculat și a scris despre acest nivel de alarmă, dar guvernul nu a avut nicio reacție. Adică, legea responsabilității fiscal-bugetare prevede în mod expres că la un nivel al datoriei publice de 50% din PIB, guvernul trebuie să ia măsuri să înghețe cheltuielile de personal. Deocamdată, niciun reprezentant al guvernului nu a precizat clar dacă legea se va respecta și dacă vom vedea o blocare a creșterii cheltuielilor de personal….. În concluzie, au fost cinci ani, între 2017 și 2021, marcați de creșterea cheltuielilor bugetare, de alocarea a tot mai multe resurse publice spre salarii și pensii, de creșterea deficitelor, bugetar și de balanță comercială, și, acum, de creșterea inflației. Dar, s-a întâmplat ceva notabil în materie de investiții publice, de modernizare a sistemului public de sănătate sau a sistemului de învățământ? Puțin, spre deloc….” Integral: https://www.rfi.ro

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării: Când paradisul naturaliștilor devine realitate“Țară în service | O bucată din Delta Dunării este arendată de peste două decenii cu 90 de lei pe hectar  20.000 de hectare de teren agricol roditor din Biosfera Rezervației Deltei Dunării sunt arendate fermelor comunale din județul Tulcea la același preț ca acum 25 de ani. 20 de dolari pe hectar, adică sub 100 de lei, de zeci de ori mai puțin decât profitul scos de agricultoriLa începutul anilor 2000, fermele de stat au fost privatizate, iar noii proprietari s-au ales cu mii de hectare primite în concesiune pe arende mici. Dacă redevențele anuale încasate de la fermieri de stat pe aceste terenuri nu trec de 500.000 de euro pe an, subvențiile plătite de stat către aceiași fermieri depășesc în prezent 5 milioane de euro. La asta se adaugă profiturile de zeci de milioane de euro obținute de o mână de firme conduse de persoane influente. Conducerea Consiliul Județean (CJ) Tulcea, condusă de președintele Horia Teodorescu (PSD), încearcă din 2017 să re-concesioneze prin licitație o suprafață de 20.000 de hectare de teren agricol, pâmânt care se găsește în Rezervația Deltei Dunării…. Intenția Consiliului Județean se lovește de opoziția a trei firme, este vorba de Agrodelta Sireasa SA și Anglo-Rom Agriculture și Delta-Rom Agriculture. Reprezentanții acestor societăți comerciale susțin că au dreptul să lucreze terenul până în 2037, nu doar până în 2017. Ei motivează că în 2017 au solicitat prelungirea cu încă 20 de ani a contractelor de arendă cu CJ Tulcea. …. Judecătorii nu au dat sentințe finale care să stabilească dacă CJ Tulcea poate să scoată la licitație terenurile roditoare din Deltă pentru a obține arende mai mari decât 20 dolari de pe un hectar. Agrodelta Sireasa SA îi are ca acționari pe: Traian Rece – 72%, Matei Alexandru Rece și Mihai Cătălin Rece, au fiecare aproape 9%. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020, ultimul an cu raportări publice, de un milion de lei și profit de trei milioane de lei. Ferma a realizat și cifre de afaceri anuale de 22 de milioane de lei (2016)…..Anglo-Rom Agriculture SRL este deținută de societatea Fri-El International Holding SA din Luxemburg. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020 de un milioan de lei și a înregistrat pierderi de peste patru milioane de lei….Delta-Rom Agriculture SRL este de Fri-El International Holding SA cu 99,99% și de Cornel Matei, cu restul de 0,01%. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020 de 12,2 milioane de lei și a înregistrat pierderi de 4 milioane de lei….. În 1997, aceste ferme erau deținute de Fondul Proprietății de Stat (FPS, denumit acum AAAS – Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), care deținea în prima parte a anilor ’90 dreptul de proprietatea asupra trenurilor. În 2003, fostul FPS, rebotezat la acel moment AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), privatizează fermele din Deltă care aveau terenurile în arende practic simbolice. Noi proprietari s-au ales printre altele și cu arendele favorabile stabilite pe terenurile statului….” Integral: https://romania.europalibera.org

Banalii COVRIGI, un real PERICOL! Ce boli pot cauza | observatornews.ro“Găselniţa din programul Start-Up Nation: cum obţii brevet de invenţie pentru o covrigărie? Brevetul de invenţie este o nouă găselniţă identificată de autorităţi care îi „premiază” cu puncte în plus pe aplicanţii din noua ediţie a programului Start-up Nation în cazul în care au un brevet de inveţie. Ce brevetezi la o brutărie sau la o covrigărie?!….Şi cât timp îţi ia să obţii un astfel de brevet? Între 2 ani şi până la 4 – 5 ani, conform datelor de pe site-ul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi obţinerea unui brevet de invenţie costă 4.118 lei sau 1.115 euro, însă preţurile pot varia în funcţie de complexitatea acestuia şi timpul în care este obţinut. Consultanţii în accesarea acestor fonduri spun că pentru obţinerea unui brevet costurile ajung şi la 10.000 de euro şi menţionează că acum mulţi dintre viitorii afacerişti caută idei de brevete sau îşi doresc să cumpere brevete. ….În plus, faţă de ediţia din 2018, când erau promişi bani pentru 10.000 de start-up-uri, dacă se aloca suma maximă de 200.000 de lei (bugetul total anual fiind de 2 miliarde de lei), acum vor fi finanţate între 3.000 şi 3.500 de IMM-uri cu până la 200.000 de lei prin noua ediţie a programului Start-Up Nation, a spus Cristina Iţcuş, managing partner, CBS Customs Business Solutions în cadrul unei emisiuni ZF Live. Făcând un calcul, bugetul total de acum este de 500-600 de milioane de lei, de patru ori mai mic decât bugetul anul promis la iniţierea programului.” Integral: https://www.zf.ro

Statul român acoperă 20.000 de lei din prețul final al unei instalații solare care să fie folosită pentru încălzirea casei și a apei folosită în locuință.“Beneficiar Casa Verde: „A fost o întreagă aventură. Am redepus unele acte de cinci ori” Și doi ani le-a luat unor români să își instaleze panouri fotovoltaice cu ajutorul programului Casa Verde. Alți peste 40.000 de solicitanți și sute de firme de instalații așteaptă de câteva luni soluționarea dosarelor și semnarea contractelor pentru noua ediție a programului, lansată în 2021. Atât solicitanții, cât și firmele de instalații reclamă deficiențele repetate din aplicația informatică și timpul lung de verificare a dosarelor. Solicitanții le-au depus la finalul anului trecut, la instalatorii de panouri, iar aceștia le-au încărcat în ianuarie 2022 pe platforma Administrației Fondului de Mediu (AFM). Evaluarea dosarelor celor aproape 45.000 de solicitanți – care pot beneficia de o finanțare de 20.000 de lei pe proiect – nici măcar nu a început. Bugetul aprobat până acum este de 680 de milioane de lei, suplimentat de la suma inițială de 280 de milioane. Chiar și după suplimentare, bugetul ar fi suficient doar pentru circa 35.000 de cereri…..După prima sesiune de finanțare, lansată în 2019, din cele peste 15.000 de cereri aprobate (aproape încă pe atâtea au fost declarate ne-eligibile), pentru mai puțin de 10% au fost și decontate sumele…. La rândul lor, persoanele fizice, solicitanții de facto ai fondurilor, au avut de așteptat și doi ani până ca sistemele fotovoltaice să le fie instalate. Cele mai multe din proiectele implementate s-au realizat abia anul trecut. În acest interval au depus actele de mai multe ori, pentru că, între timp, expirau. Este și cazul lui Ovidiu Badea, dintr-o localitate de lângă Făgăraș, județul Brașov. „Am depus proiectul pentru finanțare în 2019, dar a fost o întreagă aventură. Unele acte, de la ANAF, Cartea Funciară sau Primărie, le-am redepus și de 5 ori. În august 2021 a fost montată instalația, iar în septembrie am pus și contorul cu dublu sens”, ne-a declarat Ovidiu Badea. După doi ani de la primele demersuri, bărbatul a reușit să își monteze în august-septembrie un sistem fotovoltaic cu putere de 3.5KW pe casa de peste 150 de metri pătrați, în care locuiește cu familia….. Ovidiu spune că din septembrie până la finalul anului trecut sistemul fotovoltaic ar fi produs 1.000 de kilowați de curent electric, dar nu a reușit să afle cât ar fi consumat el și cât a livrat în rețea, astfel încât să obțină o compensare la facturi.„De când am introdus sistemul fotovoltaic nu am mai primit facturi de la Electrica, am semnat contractul de prosumator (consumă, dar și livrează energie în rețeaua publică, n.red.) din decembrie, dar încă nu știu cum se va calcula compensarea”, a adăugat bărbatul….””= Integral: https://romania.europalibera.org

“A început lupta pentru locurile vacante de la CCR. Lista judecători preferați de PSD, PNL și Iohannis..…Odată cu finalizarea mandatului lui Dorneanu (numit de Camera Deputaților, cu sprijinul PSD), în această vară mai expiră și numirile la CCR ale Monei Pivniceru (numită de Senat, cu sprijinul PNL) și Daniel Morar (numit de președintele României). Astfel, PSD și PNL au început deja discuțiile în interiorul partidelor privind cele două numiri date de către Parlament, acestea fiind distribuite între cele două formațiuni. Unul dintre cele mai importante criterii pentru a fi numit la CCR este un minimum de 18 ani experiență în domeniul juridic. Potrivit unor surse politice citate de Ziare.com, cele mai mari șanse din partea PNL le are senatoarea Iulia Scântei, președintele Comisiei Juridice din Senat. Iulia Scântei are o relație strânsă și cu președintele Iohannis. De asemenea, Daniel Fenechiu și Ioan Cupșa sunt alți doi parlamentari liberali care râvnesc la sinecura de la CCR. Unul dintre ei ar putea fi numit de Klaus Iohannis. În PSD, senatorul Robert Cazanciuc își dorește cu ardoare postul la CCR, însă nu are susținerea președintelui Marcel Ciolacu. Liderul PSD ar prefera un tehnocrat la CCR, susțin sursele citate. O variantă luată în calcul de Ciolacu este Bogdan Licu, numărul doi din Parchetului General. Licu este unul dintre magistrații apropiați de președintele Klaus Iohannis și de ministrul Justiției Cătălin Predoiu. Licu a fost membru al Lojei masonice și este acuzat de plagiat. Președintele Klaus Iohannis are la îndemână trei variante: fie numește un membru PNL, pentru a răsplăti partidul; fie numește un magistrat; fie îl trimite la CCR chiar pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susțin surse liberale….” Integral: https://ziare.com

“Onoarea armatei române  Începând din data de 10 aprilie, d-l Nicolae Ionel Ciucă – fost general, fost Șef al Marelui Stat Major, fost Ministru al Apărării Naționale – devine Președinte al Partidului Național Liberal, cumulând această funcție politică cu aceea executivă de Prim-Ministru al României. Dacă istoria mai contează, fie cât de puțin, atunci merită să ne amintim că d-l Ciucă e primul șef de Guvern (fost) militar de la Nicolae Rădescu, adică de la începutul lui 1945, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (evident, excluzând interimatele d-lui Gabriel Oprea). De asemenea, d-l Ciucă e cel dintâi (fost) militar care e – simultan – președinte de partid și prim-ministru de la Alexandru Averescu, al cărui ultim mandat s-a încheiat acum 95 de ani. Vreme de 77 de ani nu am avut nici un militar – evident, exceptându-l pe Ceaușescu, care era un ofițer politic, nu unul de carieră – care să acceadă la cele mai înalte funcții din stat. Pe de altă parte, d-l Ciucă e – cum să-i spunem? – militar de modă nouă. În data de 18 iaunuarie d-na Emilia Șercan a publicat un text referitor la teza de doctorat a premierului, arătând că – în mod manifest – aproximativ o treime din aceasta e alcătuită din preluări fără ghilimele din varii surse, inclusiv din lucrări ale unui membru al comisiei de doctorat (!). Peste tot în lume această ”preluare” poartă numele de plagiat, adică de furt al muncii altuia și de asumare a acesteia în nume propriu. Nu știu exact care e motivul, dar în armata română care – cel puțin pe vremea comunismului – nu a strălucit prin inteligență (mie unuia nu-mi vine în minte, ca teoretician militar, decât numele generalului Corneliu Soare – complet uitat astăzi) – e o frenezie de doctorate greu de înțeles…..Se vorbește – tot mai rar – de felul în care istoriografia noastră a fost pervertită de Roller sau de cuplul Mușat și Ardeleanu; n-am văzut să se discute despre influența pe care-au avut-o asupra noastră, a tuturor, ideile lui Ilie Ceaușescu (luat ca ”patron” al unui grup de ”istorici” – între care celebrul colonel Dogaru) difuzate, la scară de masă, de benzile desenate ale ”Cutezătorilor” și, mai ales, de filmele lui Sergiu Nicolaescu. Or, bănuiala mea este că aceste ”opere” – ce recuperează ceva din mitologia marțial – eroică și-n același timp victimară a lui Antonescu și a lui Carol al II-lea – au marcat mentalul nostru colectiv mai mult decât orice alte lucrări istorice. ….De aici până la ideea că, în ciuda a tot și a toate, și în prezent armata e capabilă de contribuții – ”științifice”, dacă nu altfel – pe măsura gloriei ei trecute nu e decât un pas. Pe care ”veteranii” l-au făcut către ”România Mare”, iar ”lupii tineri” către industria doctoratelor. Acestea din urmă au ajuns – în mediul militar (și aici intră nu doar armata, ci și poliția și – mai ales – serviciile secrete) – ca un soi de ”inițiere” prin care neofitul intră în tagma gradelor superioare…..Între războaie, am cultivat poza marțială, discursurile belicoase și – mai ales – uniformele de paradă ale lui Carol al II-lea. Când am început să simțim frigul războiului, am devenit lacrimogeni și am trecut pe placa cu ”salvarea ființei naționale”, abandonând, fără a trage nici un glonț, Basarabia toată, jumătate din Bucovina, Cadrilaterul și aproape jumătate din Transilvania. Apoi a venit Antonescu și ne-am trezit din nou războinici…..O armată care, în teritoriile pe care le-a ocupat în Est, a comis exacțiuni, crime și violențe care – peste tot în lume – intră în categoria crimelor de război. Nemții nu ne-au tratat niciodată ca pe egali, iar rușii ne-au considerat niște dușmani învinși. De la Staligrad la 23 august am ținut-o într-un prohod, iar în data din urmă am descoperit o specialitate națională: ”întorsul armelor”. …. Nu cred că trebuie să fii foarte inteligent pentru a înțelege un lucru elementar: atunci când lumea a ieșit în stradă împotriva lui Ceaușescu și acesta a ordonat represiunea, au tras în populație cei care aveau arme. Vreme de o săptămână armata și securitatea au fost la ordinele ”Comandantului Suprem”……Nu s-a întâmplat nimic cu crimele Revoluției, ale Mineriadelor, cu devalizarea economiei naționale, cu căpușarea și distrugerea sistemului energetic, a celui de transporturi, a Sănătății, cu haosul din Educație ori din Administrație și cu toate învârtelile Justiției. Președinți, miniștri (exceptându-i pe cei care nu vor să înțeleagă puterea și limitele pactului), generali sau chestori, responsabili din administrație, șefi de instanțe nu sunt deranjați cu acuze care – în orice țară civilizată – ar duce la condamnări de durată. De la un nivel încolo, șefia e garanția impunității. ….Aici îl reîntâlnim pe d-l Ciucă, copil de trupă al armatei postrevoluționare, crescut în cazarmă și impregnat deopotrivă de ”patriotismul” à la Ilie Ceaușescu și de ”responsabilitatea” pactului din acel decembrie însângerat. Când presa a scos pe tapet plagiatul d-lui Victor Ponta, acesta a plătit – până la urmă – prețul. Și asta deoarece d-l Ponta făcuse ce făcuse ”pe persoană fizică”. Dar D-l Ciucă e vârful unei ierarhii piramidale de stele, de galoane și de grade. Dacă, acum, cade dânsul, niciunul dintre ”inițiații” doctoratelor în ”apărare”, ”securitate” și ”studii strategice” nu se va mai simți în siguranță. …” Integral: https://www.contributors.ro

“E rusesc, dar nu se vede. Trucurile companiilor pentru a continua să cumpere petrol din Moscova și să câștige mulți bani  Luați niște petrol rusesc, amestecați-l cu altul și gata. Potrivit lui Javier Bias, expertul Bloomberg în materii prime, mai multe companii europene, cu Shell în pole position, s-au dedat acestor trucuri, scrie presa italianăȚițeiul rusesc ajunge în Letonia, se alcătuiește un amestec de 49% țiței rusesc și 51% țiței din altă țară, iar barilul nu mai este rusesc și automat, nu este supus sancțiunilor și limitărilor. În acest fel, rafinăriile salvează şi capra și varza. Opinia publică nu are ce să obiecteze, se respectă sancţiunile impuse de SUA, Canada și Marea Britanie (primele două în vigoare de la sfârșitul lunii aprilie, cea a Londrei la sfârșitul lui 2022) și se câştigă bani buni de pe urma țițeiului rusesc, care în prezent este vândut pe piețe la preţuri mai mici. Teoretic şi la nivel declamativ achizițiile din Rusia scad, în timp ce în realitate cresc, sau în orice caz rămân constante. În cazul Shell (prima companie petrolieră privată din lume), explică Bias, pentru a permite comercializarea noului amestec, compania a schimbat așa-zișii termeni și condiții generale ale contractelor sale. Noua formulare este umătoarea: „Mărfurile sunt considerate a fi de origine rusă dacă sunt produse în Rusia, sau dacă 50%, sau mai mult din conținutul lor (în volum) este constituit din material produs în Rusia”. Și nimic de spus, amestecul are loc dincolo de granița rusă. La polul opus, compania franceză Total și cea spaniolă Repsol au declarat în mod explicit că mărfurile care conțin măcar o parte din petrolul rus nu trebuie achiziționate. …. Pe piața petrolului, comercianții șoptesc despre un „amestec leton” folosit în principal pentru a produce motorină. În mod obișnuit, încărcătura cu țiței rusesc pleacă din portul Primorsk, lângă Sankt Petersburg, și ajunge în Ventspils, un port din Letonia care găzduiește un terminal petrolier mare care are o capacitate amplă de stocare. Şi unde se face amestecul. Povestea este cu atât mai stranie cu cât Letonia, Lituania și Estonia, spre deosebire de celelalte țări din UE, au anunțat oprirea importurilor de hidrocarburi rusești…..” Integral: https://www.hotnews.ro

“Un imperiu al răului : Federaţia Rusă Asemeni Uniunii Sovietice, Federaţia Rusă este un imperiu al răului: formula memorabilă a lui Ronald Reagan devine , în zilele noastre, sintagma ce surprinde esenţa însăşi a unui regim politic. Răul sovietic, cel care a bântuit secolul XX, se reîntrupează în răul putinist. Este semnul continuităţii istorice pe care anul 1991 nu a întrerupt-o. Iar acest imperiu al răului, niciodată dispărut cu adevărat, practică o monstruoasă dialectică a crimei şi a minciunii de stat. Putinismul evacuează, ca şi stalinismul, realitatea documentabilă, spre a institui adevărul unic al oficialităţii propagandistice. Mutaţiile totalitare de sens evocă anii Războiului Rece. Războiul este pace, barbaria este elogiată ca umanism. Mecanismul orwellian este plasat la temelia unui edificiu al mistificării. Atunci când Vladimir Putin deplânge tragedia din Ucraina, dar reafirmă natura nobilă a campaniei ruse, duplicitatea se suprapune peste cruzimea cu care Rusia atacă civili şi distruge oraşe. Putinismul se apropie, din ce în ce mai mult, de tiparul clasic al dictaturilor ce au dominat secolul XX. Oroarea este justificată prin necesitatea atingerii unui obiectiv mai presus de vieţile omeneşti. Sinteza de stalinism şi de nazism a puterii de la Moscova explică ferocitatea cu care se poartă acest război de agresiune. Mai mult decât practica de barbarie din Cecenia sau din Siria,memoria atacului sovietic împotriva naţiunilor inamice este prezentă în fundalul din Ucraina. Teroarea militară devine un instrument de a tăgădui dreptul la existenţă al unei întregi naţiuni. Dincolo de Ucraina se distinge imaginea unei întregi Europe centrale şi de Est. Popoarele pe care Federaţia Rusă le desemnează ca inamice pot fi, mâine, victima unei agresiuni. Putinismul recuperează modelul unui nou spaţiu vital. Războiul din Ucraina nu este un accident, nu este rodul unei rătăciri individuale. El exprimă, în toată sălbăticia lui, viziunea unui stat despre misiunea sa istorică….. Defilările rachetelor nucleare din epoca sovietică au marcat generaţii. Statul ce ţinea în sclavie răsplătea pe supuşii săi cu etalarea gloriei militare. Parada Zilei Victoriei este, sub Putin, ca şi sub sovietici, un ritual elaborat al justificării măreţiei Rusiei. Prin război şi ameninţare cu arma nucleară, imperiul putinist a luat ostatic un întreg continent. Finanţată prin exporturile de hidrocarburi, armata Federaţiei Ruse poate ucide în voie, în vreme ce Vladimir Putin îşi poate continua discursurile despre justificările “ campaniei militare speciale”. Complicitatea şi cedările de azi pregătesc, temeinic şi tenace, viitoarele crime ale Rusiei.” Integral: https://www.hotnews.ro

Chefi la cuțite, ediţie de colecţie în prima zi de Crăciun | DCNews“Psihiatru: „80% din pacienții internați la Obregia se cred chefi”……În acest moment 80% din pacienții spitalului sunt nebuni care se cred chefi, deși nu sunt în stare nici să toace o ceapă. ”Au o psihoză interesantă. Avem de exemplu un pacient care se autointitulează chef Foa. Ascultați-mă puțin. Deci ăsta stă prin curtea spitalului, găsește un rahat pe jos și începe să spună că e un dish, că reflectă sezonalitatea produselor, că aromele sunt demențiale și așa mai departe. Oricât îi spunem noi că e de fapt un boschetar pe care l-am găsit pe stradă, el o ține pe a lui. Și zilnic vin tot mai mulți”, explică psihiatrul. Pe toată perioada internării la psihiatrie, chefii se ceartă, organizează concursuri, dar nici vorbă de gătit. Spitalul a demarat un proiect pilot în care așa-zișii chefi să lucreze la bucătărie, dar ce au gătit nu era comestibil. ”Au pus flori peste mâncare, au băgat scorțișoară în tocană, numai tâmpenii….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 14 aprilie.”În perioada în care – din cauza restricțiilor impuse de pandemie – elevii au făcut școala online, foarte mulţi copii nu au avut acces la educație. 250 de mii nu au avut tablete și 200 de mii nu au avut internet.”

Bright lights of the big city cause spring to wake early | News | The TimesBuna dimineata intr-o zi de joi, 14 aprilie!  Joi, minimele vor crește cu un grad-două față de zilele precedente, însă vor continua să fie reci pentru această perioadă a anului. Astfel, prin Transilvania și Maramureș vom avea valori minime de până la 0 grade Celsius, în timp ce prin Banat, Crișana și nordul Moldovei ne oprim la valori de 3- 4 gr C. In regiunea Muntenia, temperatura maximă va fi de 15/19 gr C, în timp ce temperatura minima va fi de 5/10 gr C. În regiunea Dobrogea, temperatura maximă va fi de 16/21 gr C în timp ce temperatura minimă va fi de 1/8 gr C. În regiunea Transilvania, temperatura maximă va fi de 14/20 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de -4/5 gr C. In regiunea Moldovei, temperatura maximă va fi de 16/21 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 1/8 gr C. În regiunea Oltenia, temperatura maximă va fi de 17/21 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 2/7 gr C. În regiunea Banat, temperatura maximă va fi de 18/20 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 0/8 gr C. În regiunea Crisana, temperatura maximă va fi de 16/19 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de -1/10 gr C. În regiunea Maramures, temperatura maximă va fi de 16/19 gr C, în timp ce temperatura minimă va fi de 0/4 gr C.   Bucuresti: 20/5-6 gr.C.

Dr. Mihai Craiu, avertisment clar pentru părinți privind înghițirea unui obiect care poate provoca decesul copiilor: „Poate să ardă sever peretele esofagian" - IMPACT“Mihai Craiu, medic pediatru: „Le-am spus doctorilor tineri să nu se joace de-a Dumnezeu“ INTERVIU …. Conf. Dr. Mihai Craiu: Medicina ţine şi de bucuria pe care o ai tu. Unii doctori sunt foarte buni, dar doar ca nişte profesionişti, ce îi privesc pe toţi ca pe nişte numere, un scenariu sau un succes. Însă la Pediatrie este şi altceva – trebuie să duci şi chinurile, şi nesiguranţele. Cred că una dintre calităţile fără de care nu poţi să devii un medic împlinit de copii este capacitatea de a asculta şi de a te juca, de a nu face neapărat numai ştiinţă. La medicina pediatrică, trebuie să reuşeşti, cel puţin într-o bună parte din timp, să dai în mintea copiilor, să te joci cu ei. Copilul simte omul... Contează chimia dintre doctor şi copil – să vadă în ochii tăi că eşti interesat de el, că îl placi. Pe copii nu ai cum să îi minţi, te simt imediat. ….. Cifrele în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor cu vaccinurile incluse în Programul Naţional de Vaccinare (PNV) sunt îngrijorătoare. Din ce în ce mai mulţi părinţi aleg să nu îşi vaccineze copiii… La noi, în România, una dintre principalele explicaţii este că lumea se raportează la actul vaccinării într-o perspectivă de opoziţie: lipsa de încredere şi de respect faţă de autoritate, indolenţa – pe principiul „lasă că merge şi aşa“ –, dar şi modul în care se comunică. Dacă te îmbolnăveşti de o boală care omoară 99 din 100 de oameni, nu contează că tu nu crezi în ea. Noi, ca români, suntem suspicioşi….. Oamenilor le este frică să vină la spital sau vin cu un pachet întreg de prejudecăţi, de spaime şi dureri. Am vrut că le arăt că spitalul nu este atât de nasol, să le explic ce se întâmplă – dacă te uiţi pe o aplicaţie cum este o călătorie până nu ştiu unde, s-ar putea să te descurci. Aşadar, să le dau sfaturi practice, aduse într-un limbaj foarte simplu, non-medical. Am colegi care sunt nişte medici desăvârşiţi profesional, academic şi ştiinţific, dar vorbesc groaznic cu pacienţii – nu că nu vor, dar au limbaj medical, iar dacă pacientul este un om care nu îndrăzneşte cultural să te întrebe ce înseamnă, atunci aşa cum a venit, aşa pleacă. Comunicarea este o artă pe care noi, doctorii, trebuie să o învăţăm….. Oamenilor, adulţilor, dacă le spui cu prea multe vorbe li se pare că îi iei ca la şcoală, se plictisesc şi oricum nu au răbdare să citească mai mult de câteva rânduri. Uneori, o poză face cât o mie de cuvinte. Din această cauză mi-am propus că le arăt părinţilor, să le explic că nu este doar părerea mea, ci că acestea sunt regulile…..Din fericire, acum, în rezidenţiatul de Medicină de familie există cursuri de comunicare. Doctorii sunt învăţaţi să vorbească cu pacienţii în „pacienteză“, cum spune Sandra Alexiu, pentru a pricepe pacientul ce îi spui, fără să i se pară că râzi de el sau îl iei la mişto. De exemplu, dacă un părinte este instalator şi copilul suferă de astm, să îi explici că este precum la ţevi: dacă sunt parţial înfundate, le goleşti, deci un anumit medicament asta face în boala copilului. Când poate cuprinde cu experienţa lui de bucătar, zugrav, de militar… Câteodată, foloseşti backgroundul părintelui. Sigur, părintele vrea să îi fie bine copilului, dar trebuie să îl convingi că acela este drumul. …. Nu putem fi mai deştepţi decât ne-a lăsat Dumnezeu şi nici mai performanţi decât şcoala pe care am urmat-o, dar putem să vorbim frumos şi fără să ne grăbim, cu blândeţe. Acest lucru este contagios. Au observat că eu reuşesc să văd aproape toţi copiii şi imposibil de văzut şi mă întrebau care este secretul. I-am întrebat ce cred despre acest lucru şi i-am pus să facă eseuri în care să îmi explice pe care pacient din trei l-ar trata primul. De cele mai multe ori, ne comportăm defensiv sau suntem agresivi pentru că de fapt şi noi, doctorii, suntem oameni, şi ne este frică, suntem obosiţi, suntem speriaţi şi poate avem prejudecăţi. Le-am explicat să nu se joace de-a Dumnezeu – dacă îi spui unui părinte sărman că o anumită analiză, pe care uneori statul român o consideră un lux (n.r. – analizele cu coplată), spune-i cu răbdare, cu pro-uri şi contra, nu hotărî tu pentru părinte. Explică-i ce beneficii îi aduce acea analiză copilului. Pe unii doctori îi întreb şi le reamintesc de ce au ales să fie medici pediatrici…” Integral: https://adevarul.ro

Avem cea mai mare rată a inflaţiei din ultimii 18 ani - 10,2%ALEX MILCEV, EY:“Trăim un fenomen inflaţionist cum nu am mai văzut în România de 15 ani”….Milcev a precizat: “Trăim un fenomen inflaţionist pe care nu l-am mai văzut în mod serios de vreo 15 ani de zile, adică să avem inflaţie de două cifre pe an. Este ceva ce am mai văzut din anii 2000. După 2010 şi după criza financiară am avut şi deflaţie, aproape în toată Europa. Este o lume nouă. (…) Avem tot felul de evenimente de tip «black swan». Cumva ne-am împăcat cu ideea de pandemie, care încă nu a plecat de tot, avem şi războiul din Ucraina care a dat lumea peste cap şi a fost un şoc – nu am mai avut război în Europa de 80 de ani -, un război în Europa care direct sau indirect ne afectează. Indirect prin creşterea preţurilor la energie, care dictează în general indicii de inflaţie şi presiunea pe veniturile unei gospodării, şi care evident afectează şi bugetul de stat din punctul de vedere al angajamentelor pe care noi, ca ţară, ni le-am luat. (…) Se plusează 0,5% din PIB pentru bugetul Apărării. Este important de unde se finanţează, de unde se plăteşte. Mai vine şi această idee de subvenţionare a facturilor (la energie) care trebuiesc subvenţionate de undeva, tot de la contribuabilii la bugetul de stat. Sunt nişte fracţiuni de procent din PIB. Una peste alta se adună şi sunt nişte chestii care apar peste noapte care pun presiune pe buget. Când cheltuielile cresc aşa de rapid se pune problema ce se va întâmpla cu cadrul fiscal, îşi permite statul să facă nimic? Şi dacă face ceva, ce oare o să facă? (…) O să se schimbe taxele, nu o să se schimbe… De doi ani de zile auzim că acest cadru fiscal nu va fi schimbat, se pune accent pe o colectare mai bună din partea ANAF din digitalizare şi aşa mai departe. Numai că anul trecut şi acum doi ani de zile, când s-au făcut astfel de promisiuni din partea mai multor partide de guvernământ, nimeni nu ştia de o astfel de invazie (a Ucrainei) şi de această presiune care se pune pe toate fronturile, inclusiv cel fiscal. (…) Puseul inflaţionist o să fie tot anul. Şi Banca Mondială şi Banca Naţională arată asta”. Reprezentantul EY a mai arătat că sunt 2 fenomene destul de importante care vor dicta ecuaţia inflaţiei, inclusiv la nivel mondial, nu numai în România: pe de o parte creşterile de preţuri la energie şi cascadarea de creşteri pe lanţ, iar pe de altă parte remodelarea reţelelor globale de furnizare şi aprovizionare care va aduce la rândul ei o presiune inflaţionistă….România este o ţară atractivă din punct de vedere fiscal, dar şi Polonia este, iar diferenţa o va face cât de repede se mişcă autorităţile române pentru a atrage investitorii care pleacă din Rusia, a mai adăugat oficialul EY…..” Integral: https://www.bursa.ro

“Despre inflație, altfel decât despre prețurile cartofilor, mălaiului, gazului sau energiei electrice Inflația este o realitate. Cifrele sunt clare: 10,2%, în România, 7,5% în zona euro și 8,5%, în Statele Unite ale Americii. Este ceva comnun în aceste cifre. În toate cele trei cazuri, nivelul inflației atinge valori record, pentru SUA și zona euro, recordul se referă chiar la ultimii 40 de ani. Dincolo de cifre, să vedem și câteva explicații legate de creșterea inflației. De ce? O analiză completă este oferită de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României, care în Caietele de studii de pe siteul băncii centrale adună o serie de analize referitoare la inflație. Ce spune Lucian Croitoru sau economiștii pe care îi citează? Tehnic, creșterea inflației înseamnă un dezechilibru prin care cererea depășește oferta. De când a început pandemia, politicile macroeconomice au tins să alimenteze cererea și să constrângă oferta. Mai clar, în SUA, stimulii au fost acordați sub forma ajutoarelor directe oferite de guvern, așa-numita operațiune „bani aruncați din elicopter”. La rândul ei, oferta a fost constrânsă prin descurajarea muncii. Este opinia unui economist american. În paranteză fie spus, nu cumva programul lansat de guvernul Ciucă seamănă chiar păstrând proporțiile cu ceea ce s-a numit „bani aruncați din elicopter”? Vom vedea în următoarea perioadă. Inflația care a apărut nu este din cauze monetare, afirmă Lucian Croitoru, ci pentru că pandemia și șocul creșterii prețurilor energiei au lovit oferta, încorsetată deja de multe restricții…. La nivel general, afirmă Lucian Croitoru, propaganda împotriva liberalismului economic a generat o creștere a simpatiei publicului față de egalitatea economică și, implicit, față de ideile socialiste. A apărut convingerea că socialismul este dezirabil, la care s-a adăugat o anumită adversitate față de capitalism, venită de la o parte a opiniei publice. Aceste idei instalate în societate au dus, după anul 2008, la schimbări ale politicilor macroeconomice. Ele au fost gândite pentru realizarea unei mai pronunțate egalități economice, respectiv s-au îndreptat către stimularea cererii. Oferta a avut parte de tot mai multe restricții, iar cererea a cunoscut o încurajare cu mijloace tot mai diverse. Rezultatul a fost creșterea inflației. De aceea, creșterea inflației pe care o vedem astăzi, nu este cauzată doar de creșterea prețurilor materiilor prime energetice, ci și de politici mai vechi, din perioada post-crizei din anul 2008, care au vrut să reducă inegalitățile din societatea capitalistă, să favorizeze creșterea cererii, dar care nu au reușit decât să arunce în aer prețurile….” Integral: https://www.rfi.ro

Departamentul de Stat al SUA scrie despre amenințările la adresa Emiliei Șercan și despre hărțuielile primarului Băluță contra ziarului Libertatea “DOCUMENT Raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în România în 2021: Corupție generalizată / Mecanisme corupte de finanțare a presei, politicienii controlează mare parte a presei / Atacuri și indimidări la adresa ziariștilor – cazurile Daniel Băluță și Emilia Șercan / Antisemitism în Parlament – un senator AUR și un deputat PNL ….Raportul notează pentru anul trecut cazuri precum bătaia aplicată unor ziariști de mediu, procesele deschise de primarul Daniel Băluță ziarului Libertatea și amenințările din partea decanului Academiei de Poliție la adresa ziaristei Emilia Șercan. Raportul Departamentului de Stat al SUA arată că în România ”practicile de corupție au rămas larg răspândite, în ciuda mai multor urmăriri penale de profil înalt. În cursul anului au existat numeroase rapoarte privind corupția guvernamentală, uneori în condiții de impunitate. Corupția și utilizarea abuzivă a fondurilor publice au fost larg răspândite”. Problemele semnificative privind drepturile omului au inclus rapoarte credibile cu privire la cazuri de tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante din partea guvernului; corupție oficială gravă și generalizată; lipsa de investigare și de responsabilitate pentru violența bazată pe gen, inclusiv, dar fără a se limita la violența domestică și a partenerului intim și la violența sexuală; și abuzuri care vizează persoanele cu handicap instituționalizate. În ceea ce privește anti-semitismul, Raportul arată că în cursul anului trecut doi parlamentari (senatorul AUR Sorin Lavric și deputatul PNL Daniel Gheorghe) au susținut în Parlament discursuri în cu tentă antisemită. Sistemul judiciar a luat măsuri pentru a urmări în justiție și a pedepsi funcționarii care au comis abuzuri, însă autoritățile nu au dispus de mecanisme eficiente în acest sens și au întârziat procedurile care implicau presupuse abuzuri și corupție din partea poliției, ceea ce a dus la faptul că multe dintre cazuri s-au încheiat cu achitări. Impunitatea autorilor unor abuzuri împotriva drepturilor omului a reprezentat o problemă continuă. La 13 decembrie, Consiliul Superior al Magistraturii l-a demis pe judecătorul proreformă Cristi Danileț pentru presupusa „conduită inadecvată pe rețelele de socializare”, după ce acesta a postat pe TikTok videoclipuri în care practica arte marțiale și tăia gardul viu din curtea sa, pe care consiliul le-a considerat indecente. Societatea civilă și formatorii de opinie au relatat că Danileț a fost înlăturat pentru că a criticat în mod vocal modificările controversate și favorabile corupției aduse legilor justiției în timpul guvernării anterioare conduse de Partidul Social Democrat. Danilet ar putea face apel la decizia consiliului. Un raport al Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene din 8 iunie a remarcat, de asemenea, un model de proceduri disciplinare ale Inspecției Judiciare împotriva judecătorilor și procurorilor care au atras atenția asupra corupției. Interferența arbitrară sau ilegală în viața privată, familie, domiciliu sau corespondență. Deși constituția și legea interzic astfel de acțiuni, au existat acuzații din partea ONG-urilor, a politicienilor și a jurnaliștilor că autoritățile nu au respectat drepturile individuale. Au existat rapoarte conform cărora autoritățile guvernamentale au intrat în locuințe fără autorizație judiciară sau autorizație corespunzătoare și au intervenit în mod ilegal în viața privată. Potrivit rapoartelor din mass-media, oficiali ai poliției și ai Ministerului de Interne au ordonat în mod nejustificat supravegherea lui Radu Gavriș, adjunctul șefului Poliției București, pentru a-l împiedica să concureze pentru un post de conducere în cadrul poliției….Pe 24 mai, Curtea de Apel București i-a condamnat pe fostul decan al Academiei de Poliție, Adrian Iacob, și pe adjunctul acestuia, Mihail Marcoci, la trei ani de închisoare cu suspendare, 120 de ore de muncă în folosul comunității și 80.000 de lei (18.900 de dolari) despăgubiri pentru victimă, pentru că au instigat un polițist la șantajarea și amenințarea cu moartea a unui reporter, Emilia Sercan. Sercan și Direcția Națională Anticorupție au făcut apel la sentință. …..” Integral: https://www.g4media.ro

Operatorii economici din Rusia, sancţionaţi în România. Benzinăriile Lukoil au primit zeci de amenzi de la ANPC - IMPACT“EXCLUSIV Cum au scăpat rușii de la Lukoil de acuzațiile de fraudă fiscală și spălare de bani Filiala Lukoil România a scăpat definitiv de dosarul penal în care era acuzată de evaziunea fiscală și spălare de bani. În joc erau 1,7 miliarde de Euro, dublul bugetelor anuale ale celor patru servicii de informații românești. A fost practic cel mai important dosar de fraudă fiscală din istoria post-decembristă. Parchetul Tribunalului Prahova a clasat definitiv acuzațiile și a închis practic dosarul penal. Toți inculpații din acest dosar fuseseră achitați de instanțele din Prahova însă, în mod suprinzător, acesta fusese redeschis în urmă cu doi ani. Acum este închis definitiv.  …. Lukoil România face parte din corporația rusă controlată de oligarhul Vagit Alekperov, un apropiat al Kremlinului. Alekperov se află pe lista sancțiunilor internaționale aplicate apropiaților lui Vladimir Putin, președintele rus, pentru sângerosul război pe care armata Kremlinului îl duce în Ucraina. Rețeta evaziunii Procurorii anticorupție au acuzat Lukoil România în urmă cu opt ani că a raportat numai pierderi în perioada 2011-2014. Asta pentru că vindeau la prețuri mai mici decât costurile combustibilii de la rafinăria din Prahova către alte filiale din întreaga lume. “Este evident că Petrotel Lukoil nu și-a stabilit ca obiectiv să realizeze profit în România, acesta fiind externalizat atât către societăți din cadrul grupului cât și către mai multe societății off-shore (…) În fapt politica de afaceri practicată de Petrotel Lukoil a fost aceea de a transfera profitul din activitatea de producție către entități din cadrul grupului neînregistrate pe teritoriul României, cu scopul vădit de a nu constitui și datora statului român impozite și taxe“, se arăta în rechizitoriul din 2014 prin care procurorii trimiseseră în judecată Lukoil Holdings BV Atrium, acționarul majoritar al Lukoil România SA, o serie de directori ai acestei companii, cetățeni români și ruși, dar și rafinăria Petrotel Lukoil….. În schimb, statul român a ajutat rafinăria Lukoil din Ploiești a beneficiat de înlesniri fiscale de la statul român chiar în perioada în care provoca pierderile de 1,7 miliarde de euro bugetelor publice. Fiscul i-a acceptat amânarea la plată a TVA în valoare de 3,95 miliarde lei. Apărarea lui Ponta  Fostul premier al României, Victor Ponta, a fost unul dintre cei mai vocali apărători ai Lukoil în litigiul pe care aceștia îl aveau cu procurorii români….” Integral: https://newsweek.ro

ANAF are în vizor profesorii care fac meditații, cosmeticienele și antrenorii personali. Inspectorii fac verificări“Elevii care nu au putut intra pe internet în pandemie au acumulat mii de absențe. Unii au avut tablete, dar nu aveau semnal După ce în perioada în care cursurile s-au ținut online unii elevi nu au putut participa la ore pentru că nu au avut acces la internet, acum aceștia se confruntă cu o altă problemă. Profesorii le-au pus în catalog sute de absențe, iar din cauza lor, familiile nevoiașe au pierdut ajutorul pe care îl primeau tocmai ca să își trimită copiii la școală. În Maramureș, aproximativ două mii de elevi au adunat absențe în primul semestru din acest an școlar – când cursurile au fost online….Din cauză că Andrei nu a avut acces la internet și a strâns absențe, părinții lui au pierdut așa-numita „alocație de susținere” care se acordă familiilor cu venituri mici ca să se asigure că juniorii merg la școală…..Sumele pe care părinții le-au pierdut pentru că băieții și fetele lor au strâns absențe întrucât nu au avut acces la internet ajungeau până la 500 de lei pe lună. Pe lângă bani, copiii au pierdut foarte multe lecţii.…. Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în toată țara sunt 12 mii de elevi care au strâns absențe în primul semestru și familiile lor au pierdut alocația de susținere. Cei mai mulți sunt din Dolj, Suceava, Bacău și Vaslui.  Situația absențelor online, pe județe: DOLJ – 1.275 ; SUCEAVA – 1.237 ; BACĂU – 1.014 ; VASLUI – 947 ; PRAHOVA – 794 ‘; MARAMUREȘ – 770…. În perioada în care – din cauza restricțiilor impuse de pandemie – elevii au făcut școala online, foarte mulţi copii nu au avut acces la educație. 250 de mii nu au avut tablete și 200 de mii nu au avut internet.” Integral: https://stirileprotv.ro

Exmatriculare pentru păr vopsit, notă scăzută la purtare pentru droguri. Regulamentul școlii 194 din București, criticat de Asociația Elevilor“Eșecul învățământului profesional în România. Cum supraviețuiește și ce șanse mai are …. Filologie, matematică-informatică sau științe ale naturii – specializări de liceu care aparțin filierei teoretice și sunt văzute ca niște regine. Mecanică, electronică și comerț – calificări profesionale aparținând școlilor de profil. Aproape stigmatizate, chiar dacă piața muncii indică nevoia lor imediată. Învățământul profesional din România este absolvit anual de puțin peste 20.000 de elevi. Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS), în 2019, 22.787 de elevi au absolvit o școală profesională…..Transporturile, alimentația publică și construcția de mașini au fost cele mai frecventate profiluri de pregătire, însumând 12.618 absolvenți, adică mai bine de jumătate din totalul elevilor care și-au finalizat studiile în regim de educație profesională…. Odată cu finalizarea clasei a VIII-a, tinerii au două opțiuni: fie aleg să urmeze un liceu timp de patru ani, având posibilitatea ulterioară de a urma o facultate, fie pot alege să frecventeze o școală profesională, cu o durată de minimum trei ani, care le asigură un certificat de calificare. Teoretic, în urma obținerii lui, aceștia pot fi integrați pe piața muncii. În practică, lucrurile stau diferit. Rapoartele Ministerului Educației arată că în anul școlar 2020-2021, 2 din 10 elevi au optat pentru învățământul profesional: din 89.983 de elevi înscriși în licee, 10.086 au ales educația profesională…..Potrivit datelor INS din 2020, România a avut 1.461 de licee și 83 de școli profesionale – ceea ce înseamnă că existau cu 94.3% mai multe licee, decât școli profesionale de sine stătătoare….. În unele școli profesionale, elevii nu beneficiază de dotări corespunzătoare în atelierele de practică, nici de stagii performante, care au rolul de a le îmbunătăți abilitățile acestora. Profesorii, actori principali în procesul formării, au, la rândul lor, o pregătire care nu coincide cu cerințele pieței. „Nu există o concordanță între ceea ce îi învățăm noi la clasă, cu ceea ce agenții economici cer. Cele mai mare probleme în învățământul profesional și tehnic sunt stagiile de practică, pe care elevii nu au cum să le acopere nici la nivelul școlii și nici la angajator, pentru că nu avem angajatori suficienți care să-i primească pe elevii noștri să efectueze stagiile”…. „Atelierele de mecanică sunt dotate dinainte de revoluție, adică vă dați seama că nu se mai potrivesc acum. În laboratoarele de comerț nu avem o casă de marcat, un POS, nu există așa ceva; nu au fost achiziționate aceste dispozitive care se folosesc acum pe piață”. Deși elevii din școlile profesionale ar trebui să obțină o slujbă în urma dobândirii certificatului profesional, nivelul de cunoștințe al multora, cauzat de lipsuri, nu le garantează o carieră. Rezultatul: numai câțiva elevi capătă statutul de angajați ai firmelor. De regulă, cei care au reușit să desfășoare stagii în mediul privat…..” Integral: https://romania.europalibera.org

“Bucureștiul, capitală europeană lipsită de verdeață, dar sufocată de construcţii, mizerie și poluare ….Capitala României este sufocată de construcţii, de mizerie, de lipsa de verdeaţă, iar specialiştii recomandă, printre altele, reinventarea mobilităţii urbane, precum şi dezvoltarea unor politici publice pentru îmbunătăţirea salubrizării, reiese din datele cuprinse în Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în Bucureşti, lansat marţi în cadrul unei conferinţe de specialitate….”Deseori, ponderea suprafeţelor verzi, racordarea la reţeaua de canalizare, regimul de înălţime şi volumetria nu respectă reguli urbanistice minimale”, se menţionează în raport. Pe acest segment, realizatorul cercetării recomandă o mai bună organizare şi planificare a spaţiului construit….Potrivit sursei citate, Bucureştiul este un oraş sufocat de mizerie. “Problema este atât de complexă, încât începe de la managementul deşeurilor şi ajunge până la mizeria din spaţiile publice: clădiri şi terenuri abandonate, murdărirea spaţiilor verzi şi a apelor, intervenţia foarte lentă în repararea infrastructurilor publice, intensificarea fenomenului de murdărire a clădirilor, lipsa toaletelor publice în zonele circulate, parcările improvizate. Oraşul este aproape imposibil să fie curăţat”, se menţionează în document. ….Raportul de specialitate notează, totodată, că Bucureştiul devine un oraş sufocat de lipsa de verdeaţă şi deconectat de la natură, “ceea ce contribuie la poluare, stres, creşterea temperaturii, spaţiu restrâns pentru recreere şi sport”. “Bucureştiul are puţine spaţii verzi, neîngrijite şi adesea inaccesibile, sub limita de 26 mp/locuitor impusă de legislaţia din România, ceea ce afectează dramatic calitatea vieţii. Chiar şi atunci când sunt bine îngrijite, costurile de întreţinere ale spaţiilor verzi sunt mult mai mari decât în oraşele din vestul Europei. Zonele periferice ale oraşului, inclusiv cele unde sunt proiecte rezidenţiale noi, au o accesibilitate foarte redusă la spaţii verzi”, sunt de părere experţii. ….La capitolul calitatea aerului, cercetarea relevă faptul că Bucureştiul este un oraş care se sufocă, din cauza poluării, cu un cost îngrijorător pentru sănătatea oamenilor şi calitatea vieţii. “Traficul rutier, producerea de energie electrică şi termică, activităţile industriale, activităţile ilegale, şantierele şi salubrizarea deficitară a oraşului sunt sursele cele mai importante cauzate de activitatea umană….” Integral: https://newsweek.ro

Mai multe terenuri pe care erau depozitate şi arse deşeuri, identificate la marginea Capitalei” Octavian Berceanu avertizează: În doi ani, intrăm în colaps cu depozitarea deşeurilor   Anunţul a fost făcut de fostul comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, la lansarea Platformei de mediu pentru Bucureşti şi a Raportului de cercetare privind Starea mediului în Bucureşti, organizată marţi de Fundaţia Comunitară Bucureşti, transmite Agerpres. „În doi ani noi intrăm în colaps cu depozitarea deşeurilor, iar asta e o evidenţă. Întreb: cărei mafii ne adresăm? Există cercetări jurnalistice care ne spun clar că avem de ales între două mafii. Cărei mafii ne adresăm? E o întrebare legitimă”, a declarat Octavian Berceanu. Fostul comisar al Gărzii Naţionale de Mediu a continuat: „Eu, să zic, primar al Bucureştiului, ce fac? Am văzut acum un OUG care transferă responsabilitatea deşeurilor către primăriile de sector. E o încurajare a unei structuri mafiote pe faţă, prin acest OUG. Nu există niciun menajament din partea ministerului (Mediului, Apelor şi Pădurilor, n.r.), pentru că există un mod de funcţionare optim în ceea ce înseamnă industria deşeurilor”. „Noi ne uităm totdeauna la cetăţean. Hai să ne uităm la economia circulară şi jucătorii de acolo. Ce au nevoie să vină cei din economia circulară la nivel european să investească în Bucureşti? Au nevoie de materie primă şi de trasabilitatea deşeurilor, şi de un oarecare echilibru. Noi avem nişte mafii care duc deşeurile pe gropi…”, a punctat Berceanu. ….„Mai există nişte probleme vizavi de calitatea aerului şi modul cum funcţionează instituţiile pe depozitarea deşeurilor din construcţii şi şantiere. În pandemie aveam cote alarmante de poluare pe timpul serii când nu circula nicio maşină pe stradă, am ieşit să văd ce se întâmplă, pe vremea când eram consilier general, în 2000. Erau cozi la semafoare cu maşini care transportau nisip, materiale de construcţii, din demolări, fără nicio prelată deasupra şi circulau cu 90 – 100 km/h prin Bucureşti şi dimineaţa aveai două degete de praf pe marginea şoselei”, a spus. Atunci, instituţiile statului ar fi trebuit să intervină. Nu au intervenit şi nici nu cred că vor interveni în formula de faţă. Mai avem câteva probleme legate de industria urbană şi periurbană din Bucureşti. Cu drag s-ar muta oamenii la marginea Bucureştiului, în Ilfov, dar noi nu avem o strategie metropolitană, nu avem un plan urbanistic metropolitan care să alinieze toate aceste lucruri. Aerului nu poţi să-i pui o barieră între Bucureşti şi Ilfov, cum nici deşeurile generate în Ilfov să rămână doar acolo”, a explicat expertul de mediu. ….„Există o parte de mobilitate mai nouă în Europa – carsharing-ul. O maşină de carsharing poate scoate 30, 40, 50 de maşini din trafic într-o zi şi ăsta este un lucru foarte bun. În ceea ce priveşte maşinile electrice, prima problemă este unde la încarci? Instituţiile nu au făcut nimic până în momentul de faţă ca să creeze acele prize sau borne pentru maşinile electrice. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

Localităţile din zona braţului Chilia, aprovizionate cu o cursă specială după interzicerea navigaţiei civile pe acest braţ, în urma conflictului din Ucraina. IGSU pune la dispoziţie microbuze pentru transportul persoanelor“Chinul oamenilor din Deltă după închiderea brațului Chilia, din cauza războiului din Ucraina. ”Dai 250 lei până la Sulina și îți mai ramân 10 lei de pâine”  Producătoarea de film Cerasela Cilibon a povestit într-o postare pe Facebook despre consecințele războiului din Ucrainei asupra locuitorilor din satul Periprava. Potrivit acesteia, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, brațul Chilia, frontalier, a fost închis, iar grindul Rosetti cu satele aferente a rămas izolat. ”Accesul se face pe celălalt braț, Sulina. De acolo taxi până la barca primăriei care te trece Dunărea pe insulă. De acolo sunt 39 de km pe macadam cu gropi și dune de nisip până acasă. Aprovizionarea e astfel foarte îngreunată”, a scris Cerasela Cilibon. În aceste condiții, oamenii trebuie să meargă 100-200 de km pentru a-și cumpăra pâine, butelie sau pentru a ajunge la medic, transportul costând 250 de lei. ”De o săptămână nu am mâncat pâine. Nu că ar fi greșit. Acum or să intre cei care mănâncă fulgi de ovăz și semințe kia sa îmi spună că nici ei nu mănâncă pâine. Mbine. Dar eu fac și șantier și sap în grădină. Deci a venit într-o zi săptămâna trecută ceva pâine și nu am mai apucat. Au venit și câteva găletuțe de smântână la 18 lei. La pahar nu a venit că se sparge la transport pe drumul ăla nenorocit. Pește nu e. Eu găini nu am. Și bine că nu am. Ce le dădeam eu să mănânce acum când nici eu nu prea am ce? Butelia s-a terminat. Se încarcă la Sulina sau la Tulcea cu vaporul (în vremurile bune ). Motorina tot la Sulina. Iei în canistre și le treci Dunărea pe malul unde se găsește mașina”, a mai scris aceasta pe Facebook…..Oare cât mi-o veni curentul luna asta? Mai încălzesc și electric uneori. Că și lemnele dacă le arzi se transforma în cenușă, nu cresc la loc…..Avem o țară faină și oameni mișto, păcat că unii își bat joc de ea”, a mai transmis Cerasela Cilibon.” Integral: https://ziare.com

“Daniel David: Partidele politice se adresează unei Românii vechi. Cine va înțelege, va conduce țara… Daniel David transmite un mesaj foarte clar pentru politicieni: generația de mijloc și generația tânără nu mai vor să vadă cum partidele politice își promovează doar propriii membri. Aceste generații vor să vadă cum partidele susțin și expertiza non-politică, oamenii din afară, care nu sunt neapărat membri de partid. Dacă nu sunt atenți la aceste schimbări în societate, spune Daniel David, politicienii vor continua să se adreseze unei Românii vechi, care scade ca forță și vor pierde România modernă, din ce în ce mai puternică. Neîncrederea în autorități vine din faptul că experții nu sunt aduși în poziții de putere, susține rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Principalele declarații, pe scurt:- Despre încrederea în autorități: Este scăzută. Sigur că putem vorbi de unele variații, dar nu merită să ne bucurăm dacă ea crește puțin, căci oricum jucăm la genunchiul broaștei;- Despre cum arată liderul politic demn de încredere: Este liderul care arată două componente principale: competență, inteligență, expertiză și căldură umană, empatie. Dacă reușim să combinăm competența și grija față de oameni, atunci leadership-ul este unul puternic;- Despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski: În discursul președintelui ucrainean vedem competența și grija față de oameni. De aceea este urmat de țara lui. Și între liderii români, uneori, vezi discursuri bune. Problema este că oamenii, neavând o încredere extraordinar de mare în autorități, chiar dacă ai un discurs bun, omul nu este crezut de către societate; – Despre logica veche a partidelor: Primul partid politic care va înțelege acest lucru va câștiga detașat în România. Noile generații te monitorizează zilnic, nu doar la alegeri. Așteaptă-te la feedback și proteste. Și, foarte important: adu în poziția de putere competențele proprii, dar și competențele din afara partidului, oameni care nu sunt neapărat membri de partid;- Despre acuzațiile de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă: Atunci când apare o astfel de problemă, e anormal să stai luni de zile, poate ani de zile, până ajungi la o concluzie. Trebuie tranșat rapid, în termen de câteva săptămâni, mai ales pe componenta academică;…. Daniel David: Oamenii se proiectează și au o atitudine de admirație față de un lider care are două componente principale. Prima componentă se referă la competență, de la inteligență până la expertiza pe care o are în diverse domenii. Și a doua, foarte importantă, căldură umană, empatie. De exemplu, dacă ai doar competență, dar nu ai și căldură umană, în momentul acela oamenii te apreciază, dar vorbim de un stereotip, o atitudine mai degrabă de invidie. Dacă ai căldură umană, dar nu prea arăți competență, vorbim de simpatie, dar oamenii nu te urmează cu adevărat. Sigur că, dacă nu ai nici competență, nici căldură umană, apare dezgustul și neîncrederea foarte mare în lider….. Eu cred că partidele politice din România trăiesc într-o logică veche. Nu au înțeles schimbarea paradigmatică la nivelul societății moderne, contemporane. Un partid vine din patru în patru ani sau din cinci în cinci ani în fața oamenilor, cu un program, este votat și după aceea vine cu membrii de partid și implementează programul, în speranța că va fi o implementare bună. Și peste 4 sau 5 ani venim iar în fața oamenilor. Mentalitățile s-au schimbat, psihologia este alta și partidele noastre nu înțeleg acest lucru. Primul partid care va înțelege acest lucru va câștiga detașat în România. Poți să vii cu un program politic, sigur că da, căci aceasta este funcția unui partid, dar nu te aștepta să fii evaluat din patru în patru sau din cinci în cinci ani. Noile generații te vor monitoriza zilnic sau săptămânal.….Și, foarte important: oamenii așteaptă de la un partid politic să își ducă în poziția de putere și competențele proprii, dar și competențele din afara partidului. Într-o societate modernă, oamenii așteaptă ca un partid să ducă în pozițiile de putere socială competența, indiferent că este din partid sau este din afara partidului…..Problema este că oamenii neavând o încredere extraordinar de mare în autorități, chiar dacă ai un discurs bun, omul nu este crezut de către societate. În discursul președintelui ucrainean, vedem lucrurile pe care le-am menționat înainte. De aceea este urmat de țara lui și de oameni. Vedem competența și vedem grija față de oameni, față de țară….. Foarte mulți politicieni, parlamentari, oameni în zona Guvernului încep să aibă păreri despre cum trebuie organizată educația în România, cum trebuie organizată cercetarea, fără să mai facă apel la experții din domeniu. Prin faptul că ai ajuns politician sau ești în comisia care care se ocupă de domeniul respectiv, brusc ai devenit și expert în domeniu. Deci, în primul rând, trebuie să ai competență și să ai expertiză în domeniul în care te-ai proiectat….” Integral: https://romania.europalibera.org

Descurcărețul Domn Georgescu. Deputatul PSD Care ține Cu Dinții De Leafa De Profesor La O școală Gimnazială Din Pitești | Libertatea“Descurcărețul domn Georgescu. Deputatul PSD care ține cu dinții de leafa de profesor la o școală gimnazială din Pitești  Ajuns deja la al doilea mandat, deputatul Nicolae Georgescu prestează în timpul liber ca profesor la Școala nr. 20 din Pitești. …. Domnul Nicolae Georgescu este la bază profesor de istorie. A absolvit Universitatea Lucian Blaga din Sibiu în 1998, iar până în 2006 a schimbat nu mai puțin de opt locuri de muncă, în marea lor majoritate școli generale din localități mici. Nicio supărare, bravo domniei sale! În 2002, începe un doctorat la celebra facultate Valahia din Târgoviște – un loc foarte iubit de serviciile noastre secrete, unde șeful școlii doctorale este celebrul domn Marius Petrescu, șeful ORNISS. Care ORNISS este un fel de serviciu secret unde se decide dacă o persoană poate avea acces la informații sensibile ale statului sau nu. O cloacă. …. În 2006, domnul Georgescu ajunge profesor la Școala Gimnazială nr. 20 „Tudor Vladimirescu” din Pitești și doar peste un an ditamai directorul școlii. Numire care, desigur, nu are legătură cu politicul, căci și porcii zburau cârduri, cârduri deasupra județului Argeș. …. Recapitulăm: între 2011 și 2012, domnul Georgescu a obținut ȘAPTE atestări profesionale, o diplomă universitară, a avut o normă întreagă de profesor de istorie, a predat probabil și geografie, a fost director de școală și a mai deținut încă NOUĂ poziții în diverse structuri sau proiecte europene. …. Deloc straniu, domnul doctor Georgescu are listate doar trei articole publicate – unul într-o revistă școlară imposibil de găsit și celelalte două într-o revistă județeană la fel de obscură și imposibil de accesat online. …. În 2014, își ia și o atestare pe comunicare și cercetare de la o bibliotecă din Germania, deși el este zero la germană și la nivel de începător la discuții în engleză. …. Știe rusă la nivel de A1 și citește la nivel de A2? Asta înseamnă că înțelege desene animate și citește fluent nume și orașe, o treabă remarcabilă pentru un deputat. …. În 2016, directorul de școală gimnazială cu NOUĂ atestate profesionale, care poate preda istorie, geografie și sport, devine deputat. Este timpul pentru niște studii de „securitate și bună guvernare” la cel mai faimos (pentru plagiate) colegiu național de securicitate. Declarațiile lui de avere sunt și ele amețitoare. Apar și dispar apartamente, mașini cu o frecvență demnă de un număr de magie….. În 2019, domnul Nicolae Georgescu încasează la blană suma forfetară la care au dreptul aleșii fără să fie obligați să justifice ceva – o medie de 14.007 lei. Dar domnul deputat nu renunță nici la slujba de profesor în Pitești. Astfel, în același an, el încasează de la școala din Pitești 101.475 de lei, iar din Parlament 146.016 lei, potrivit declarației de avere. Dar acolo sunt trecute sumele nete pe care le-a băgat în buzunar, însă statul cheltuie mult mai mult. Dacă luăm în calcul brutul celor două salarii și suma forfetară, ajungem, potrivit calculelor noastre, la 49.262 de lei pe lună (peste 10.000 de euro!). Fără să punem la socoteală alte câteva mii de euro, bani publici, care se duc pe transportul și cazarea domnului deputat. ….. Domnul Georgescu este unul dintre reprezentanții PSD în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Cameră. Că cine altcineva ne poate reprezenta mai bine aici decât o persoană cu zero experiență în domeniile de expertiză ale comisiei? ” Integral: https://www.libertatea.ro

Economica.net - Alro, cel mai mare consumator de energie al țării, este afectat profund de situația din piața de electricitate - scumpiri și rezilieri de contracte - și accelerează proiectele centralelor proprii -“Cel mai iubit oligarh din România. Proprietarul rus al ALRO este susținut de un KGB-ist care conduce industria de apărare a Rusiei Vitali Machitsky, patronul ALRO Slatina și ALUM Tulcea, a fost tot timpul omul potrivit la locul potrivit. El a investit sau a vândut în cel mai bun moment și a cumpărat și s-a aruncat pe piețe noi la timpul oportun. Toate afacerile lui au fost la limita riscului și a legii. Chiar și în România a cumpărat și s-a ascuns când a trebuit. Iar acapararea aluminiului românesc s-a făcut prin metode dubioase și cu sprijinul politicului românesc. În același timp, Machitsky a fost cel mai iubit și lingușit rus din România. El a fost decorat de oficiali români, i s-au acordat împrumuturi și diferite facilități. ….Vitaly Lvovich Machitsky este fondatorul și președintele grupului de firme Vi Holding și președinte al consiliului de administrație al Vimetco (deținătorul ALRO Slatina)….. Șeful Rostec îl numește pe Mashchitsky „partenerul eficient”. Adevărul este că lui Machitsky cel mai mult i-a suflat în pânze compania Rostec, condusă de prietenul său Chemezov și care l-a susținut cu bani, proiecte, informații și conexiuni. Astfel, oligarhul a deschis o mică firmă numită „RT” și pe care o considera „fiica” lui Rostec. Prin această întreprindere, Machitsky s-a ocupat de vânzarea și închirierea de bunuri tehnologice rusești aparținând companiei de stat. De altfel, Rostec l-a susținut pe Machitsky cu bani în mai toate marile sale investiții, mai ales din Africa și China. Machitsky s-a mai implicat în fabricile de camioane Kamaz și AvtoVAZ (ambele legate de Rostec) și a devenit cel mai mare producător de jad din lume având o exploatație în Buriatia. Iar, despre afacerile cu jad, Serghei Chemezov îl ține la curent pe Putin personal….Pentru relațiile sale în Turcia, Machitsky a fost ales să reprezinte Gazprom la realizarea Blue Stream, conducta care duce gazul rusesc în Turcia….. Fiind în relații bune cu Gazprom, datorită prietenului KGB-ist, Maschintsky a început să vândă și gaze în Turcia, iar în România este unul dintre cei doi furnizori agreați de gigantul rusesc cu care are un acord de a livra 60 de miliarde de metri cubi în perioada 2002-2030. De altfel, Machitsky a mai reprezentat Gazpromul și în China și în Africa. Și, datorită relațiilor sale privilegiate, Maschintsky a obținut de la Gazprom pentru ALRO, gaze naturale la prețuri preferențiale….. În 1999, guvernul României a decis să privatizeze ALRO Slatina, care era și unul dintre cei mai mari consumatori de energie de la noi. Vitali Machitsky, împreună cu partenerul său Alexander Krasner (fost angajat al lui Marc Rich – acuzat în SUA pentru fraudă, fondatorul companiei Glencore), află despre privatizare înainte ca totul să devină o decizie oficială și hotărăsc să cumpere fabrica românească de aluminiu. Dar avocații lor îi sfătuiesc să o facă prin firme paravan pentru că „românii nu vor fi fericiți să vândă rușilor”. Astfel, Krasner și Machitsky au început să cumpere acțiuni la ALRO folosind compania americană Marco International Corp. care, în cele din urmă, devine proprietarul ALRO. Pentru a ajunge în acest punct, cei doi ruși au recurs la toate metodele, de la spionaj economic până la mituirea unor politicieni și funcționari români. Iar în 2002, rușii reușesc să devină proprietarii ALRO….. Apoi, ALRO a fost implicat în mai multe scandaluri, cel mai mare fiind după venirea la putere a lui Traian Băsescu. Atunci, Machitsky l-a concediat pe Alexander Krasner pentru că acesta cumpăra dezavantajos energie de la Energy Holding deţinută de controversatul Bogdan Buzăianu. ALRO voia să cumpere direct și la prețuri preferențiale de la Hidroelectrica. Din dosarul ALRO rezultă că au avut loc o serie de întâlniri între oamenii din jurul preşedintelui Traian Băsescu, Elena Udrea, Dorin Cocoș şi reprezentanţii ALRO. În final, ruşii au obţinut energia ieftină de care aveau nevoie…..În anul 2010, Darius Vâlcov, pe atunci primarul orașului Slatina (ales pe listele PDL, al lui Traian Băsescu), a decis să-i acorde lui Vitali Machitsky titlul de Cetățean de Onoare al Slatinei. Cu doar două săptămâni înainte ca Vladimir Putin să atace Ucraina, magnatului rus i-a fost aprobat un ajutor în valoare de 82 de milioane de euro. Oligarhul rus este singurul investitor care a beneficiat de un ajutor atât de mare din partea statului român, iar în ultimii patru ani ALRO și ALUM au fost sprijinite de către Guvern cu aproape un miliard de lei….” Integral: https://ziare.com

Cine sunt silovarhii, elitele din jurul lui Putin mai influente și mai puternice decât oligarhii“Cine sunt silovarhii, elitele din jurul lui Putin mai influente și mai puternice decât oligarhii  Foști și actuali membri de rang înalt din serviciile de securitate de la Moscova, precum și directori executivi ai unora dintre cele mai importante companii de stat din Rusia – majoritatea cu trecut in KGB si FSB – sunt parte a unui cerc apropiat de președintele Vladimir Putin, influența lor depășind-o cu mult pe cea a faimoșilor oligarhilor, susțin analiști occidentali. Cunoscuți sub numele de „silovarhi,” aceștia formează coloana vertebrală a administrației lui Putin…..Treisman și Coshwaite susțin că unii dintre cei mai cunoscuți solivarhi sunt directori generali și veterani ai temutului KGB. De exemplu, cei doi îl menționează pe Alexei Miller, despre care spun că, deși nu provine dintr-un mediu de securitate, este silovarh datorită poziției sale în cadrul furnizorului de energie Gazprom, unde este director executiv. La rândul său, Igor Sechin este CEO-ul lui Rosneft, o companie petrolieră folosită ca unul dintre instrumentele geopolitice cheie ale lui Putin. La mijlocul anilor 1980, Sechin a servit ca translator militar în Mozambic și Angola. Astăzi, directorul Rosneft este considerat omul cu cea mai puternică influență din Rusia după Vladimir Putin și un apropiat al președintelui. Un alt nume important ce aparține acestui grup de elită este cel al lui Vladimir Yakunin, un fost general care a activat ca președinte al Căilor Ferate Ruse și a lucrat anterior și în Ministerul Transporturilor. Potrvit lui Treisman, Yakunin – unul dintre ideologii grupului de solivarhi – a cerut legături mai strânse între națiunile slave și o renaștere a valorilor creștine ortodoxe. Fiul fostului șef al FSB Nikolai Patrușev, căpitanul Andrei Patrușev din FSB, este un alt nume de pe lista solivarhilor. El a fost numit consilier personal al lui Sechin la Rosneft și este acum CEO-ul companiei Gazprom Neft….Spre deosebire de oligarchi, silovarhii sunt însă cei care formează coloana vertebrală a administrației președintelui Putin. Preluarea de către forțele de securitate a Consiliilor de Administrație din marile companii a ajuns de altfel să definească regimul actualului lider de la Kremlin, în tiump ce tentația lor de a folosi instrumentele și tehnicile serviciilor secrete predispune regimul către politici autoritare…..” Integral: https://www.g4media.ro

Imagini cu bombardamentele din Ucraina, după atacul Rusiei! Vladimir Putin: „Este teritoriul nostru” - WOWBiz“Proiectul Rusia Mare, de la Lisabona până la Vladivostok  Un înalt oficial rus, respectiv fostul președinte și premier al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, definea astfel, săptămâna trecută, motivația țării sale privind războiul cu Ucraina, într-o declarație pe canalul Telegram. Citez: Scopul este pacea pentru generațiile viitoare de ucraineni și posibilitatea de a construi în sfârșit o Eurasie deschisă, de la Lisabona până la Vladivostok”. Atâta mai lipsea să spună că, în viziunea sa, „Europa deschisă” va avea capitala negreșit la Moscova, iar conducerea supremă la Kremlin.  Harașo, Europă!….. Numai că fostul președinte rus Medvedev face o confuzie istorică, atunci când vorbește de Lisabona și Vladivostok. Sintagma nu-i aparține deloc. A emis-o cândva, în cu totul alt context, fostul președinte al Franței, generalul Charles de Gaulle. Eminenta personalitate europeană n-o rostea cu gândul la vreo invazie sau cu intenții hegemonice și la anexarea de teritorii, ci numai la un concept – citez: „cultural și civilizațional – de la Lisabona la Vladivostok, în orice caz departe, mult dincolo de munții Urali”. Este o impietate să te referi la cuvintele unui mare pacifist european, ca să explici, cumva, că scopul prăpădului declanșat de Rusia în Ucraina ar fi… pacea!….Culmea ipocriziei este să afirmi că salvezi oameni, atunci când ucizi mii de oameni și să declari că asiguri securitatea Rusiei, care n-a fost amenințată sau invadată de nimeni. Își poate cineva imagina că securitatea uriașei Rusii era amenințată cu ceva de Ucraina?…. Domnul Putin a avut de ales, dar a preferat războiul. Este greu să crezi că sute de mii de ostași sunt puși pe poziții doar pentru Ucraina. Nu trebuie să fii mare strateg ca sa intelegi că liderul rus țintește mai departe, dar nu știm unde. Mai departe, până la Lisabona? Cale lungă, imposibilă  numai cu o „Operațiune Militară Specială”, și tot imposibilă chiar și cu Al treilea Război Mondial, în vederea căruia domnul Putin a și pus butonul roșu în stare de alertă. Cu ajutorul crediciosului Lukașenko, planurile sunt mari, butonul pregătit, „trădătorii” au fost dați afară sau trimiși în gulag, iar credincioșii rămași stau aliniați smirnă, așteptând ordinele. Etapa a doua s-a încheiat, iar generalii așteaptă etapa a treia, nu se știe nici unde, nici când. Poate în nord la Marea Baltică, pentru a-l bucura pe Lukașenko, poate în centru, spre Polonia, spre Dunăre, undeva aproape de republica Transnistria, un stătuleț ceva mai fantomă decât republica de operetă Donețk și republicuța de alături, Lugansk. Toate trei sunt greu de identificat istoric, geografic și mai ales lingvistic, dacă ținem seama că limba luganscă nu există, cea donețcă nici atât, iar transnistrienii vorbesc la firul ierbii numai „moldovinești”, adică pa maldavski, iar la vârful piramidei, sus de tot, numai pa russki….” Integral: https://spotmedia.ro

Naționala a ratat calificarea, dar Iohannis merge la masters-ul de golf din Florida! | Times New Roman - Cotidian independent de umor voluntar“Un biolog l-a încadrat pe Iohannis în specia Ficus Bovis Furibundus …. Titulatura completă a lui Iohannis este deci Klaus Ficus Bovis Furibundus. Din trăsăturile sale se remarcă placiditatea bovină, compensată însă de forța decorativă a ficusului, explică reputatul biolog Decebal Popescu, cel care a remarcat că Iohannis începe o nouă încrengătură taxonomică. Conform noii încadrări, președintele Iohannis este un plăvan pasiv-agresiv și primul ficus turistic al politicii, o plantă mobilă și în același timp inactivă, dar extrem de adaptată la mediu, fiind în stare nu doar să joace golf, ci și să mintă, trăsătură nemaiîntâlnită la alți ficuși.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 13 aprilie.”Programul „Sprijin pentru România” vine cu o ploaie. Cu o ploaie de bani. Efectele macroeconomice sunt ușor de prevăzut: creșterea consumului din import, degradarea deficitului de balanță comercială și a deficitului bugetar și condiții propice pentru creșterea inflației….”

100,000+ Best Spring Pictures & Images for FreeBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 13 aprilie! ANM a emis o informare valabilă până joi, 14 aprilie, la ora 9.00. Temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă în nord-vestul şi centrul ţării. S-a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă miercuri, între orele 10.00 şi 20.00. În intervalul menţionat, în Moldova, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar pe arii restrânse rafalele vor depăşi 65…70 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, vor fi miercuri şi în restul Munteniei şi al Dobrogei. Codul galben de vânt puternic va viza judeţele Bacău, Brăila, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui. În  Bucureşti,  până joi, la ora 9.00, vremea va fi frumoasă. Temperaturi:16…18 gr/ 2…4 gr.

O femeie s-a vindecat de HIV după ce a fost tratată cu o metodă medicală nouă“Aprobarea medicamentelor în România, cea mai greoaie din Europa. Bolnavii supraviețuiesc cu bani donați …. Birocrația, lipsa finanțării și numărul mic de angajați care aprobă dosarele depuse de companiile farmaceutice sunt principalele motive ale întârzierii tratamentelor mai bine de 2 ani față de alte țări din Uniune. În tot acest timp, bolnavii care au norocul să supraviețuiască își cumpără pastilele, cu mari eforturi, din străinătate…..Mihaiță Bariz suferă de fibroză chistică. Un medicament care îi poate salva viața a fost aprobat în Europa în august 2020. Încă de atunci tânărul a făcut demersuri pentru ca tratamentul să fie aprobat și în România. L-a cumpărat cu bani din donații. În România, autoritățile l-au decontat 11 luni mai târziu, după ce bolnavii de fibroză chistică au ieșit în stradă….. Potrivit unui studiu european, bolnavii de la noi așteaptă 899 de zile pentru a avea acces la tratamentele noi, cel mai mult din Europa, fata de Germania, de exemplu, unde pacienţii aşteaptă 133 de zile. 160 de medicamente inovatoare au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului în perioada 2017-2020, doar 38 au fost introduse pe lista celor compensate și gratuite din România până la 1 ianuarie 2022. În același timp, Germania a compensat 147 de tratamente, Italia 127, Slovenia 78, Bulgaria 49, iar Ungaria, 65……Pe de altă parte, în multe situaţii, pacienţii nu sunt ajutaţi de medici. Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor: „Dintr-un obicei prost, în România, pacientul nici nu e informat că ar putea beneficia de o tehnologie nouă, inovativă, la o altă unitate. Încearcă să îl acapareze pe pacient, îl ţine captiv, nici nu îi spune că are dreptul la informaţii la cele mai noi tehnologii şi că unitatea respectivă de asta dispune, iar pacientul să aleagă, trebuie să aleagă la modul informal. Nu să fie prins într-o capcană, să fie ţinut la o procedură pe care unitatea medicală dispune de ea.” Potrivit legii, medicii au obligaţia să le spună pacienţilor ce proceduri medicale îi pot ajuta, oriunde ar fi ele disponibile, în ţară sau în străinătate. În urma unei informări corecte, pacientul are dreptul să aleagă.” Integral: https://stirileprotv.ro

“Experţii chinezi, reticenţi faţă de relaxarea restricţiilor anti-COVID: ”Omicron nu este o gripă” / Potrivi lor, rata de mortalitate a variantei Omicron este „mai mare decât cea a gripei” şi se „se multiplică cu o sută în cazul persoanelor de peste 80 de ani”.…. Specialistul chinez este de părere că politica „zero COVID”, căreia autorităţile i-au adăugat adjectivul „dinamică” în ideea controlării „rapide” a transmiterii astfel încât focarele să aibă cât mai puţine victime posibile, „rămâne cea mai bună opţiune” pentru ţară. Omicron a readus China la punctul de pornire în lupta împotriva noului coronavirus, cu impunerea de restricţii asupra deplasărilor, închiderea frontierelor cu exteriorul şi plasarea în lockdown a unor oraşe întregi, precum metropola Shanghai. În opinia lui Liang, această politică strictă „obţine rezultate mai bune şi la costuri mai mici”. Shanghai a raportat duminică aproape 25.000 de cazuri de COVID-19 cu transmitere locală, în timp ce locuitorii oraşului, cel mai populat din China, şi-au exprimat nemulţumirile în legătură cu proviziile de alimente şi produse de bază, iar îngrijorările au crescut cu privire la extinderea acestei situaţii şi în alte localităţi ale ţării…..” Integral: https://www.g4media.ro

“Cartofii și uleiul, în topul scumpirilor din ultimul an. Care a fost singura ieftinire …. În intervalul martie 2021 – martie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 46,49%, la combustibili cu 34,16%, la cartofi cu 36,5% şi la uleiul comestibil cu 32,33%. La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la mălai (plus 24,35%) şi făină (plus 21,47%). Comparativ cu luna anterioară, alte legume şi conserve de legume s-a scumpit în martie 2022 cu 5,85%, uleiul cu 5,83%, iar untul cu 5,10% şi nu a fost înregistrată nicio ieftinire. Per total, comparativ cu februarie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 2,54%. La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale şi combustibili, la energia termică (plus 20,99%). Faţă de luna anterioară, combustibilii s-au scumpit cel mai mult, respectiv cu 7,67% şi nu a fost consemnată nicio ieftinire la această categorie de mărfuri. Creşterea medie a preţurilor faţă de februarie 2022 a fost la mărfurile nealimentare de 1,86%. În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la serviciile poştale (plus 17,50%), la cele de apă, canal, salubritate (plus 14,68%) şi alte servicii (plus 11,54%)…..Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%.” Integral: https://ziare.com

Inflația a ajuns la un nivel din două cifre în România“Inflația a crescut alarmant. Aurelian Dochia: Vom avea o perioadă mai lungă de două cifre….. Marea întrebare este unde se va încheia, la ce cifră se va încheia anul 2022 și dacă într-adevăr în lunile următoare vom intra pe o pantă de scădere. Rămân sceptic în privința asta și mi se pare că șansele sunt mai degrabă să facem față unor presiuni inflaționiste și în continuare”. Economistul se așteaptă ca măsurile sociale anunțate de coaliție să crească inflația: ”Așa este. Întotdeauna, aceste măsuri au un efect de presiune suplimentară asupra prețurilor, pentru că ele constituie pentru multe familii venituri suplimentare, pe care evident le vor folosi pentru cumpărarea de bunuri și servicii și asta pune o presiune suplimentară pe prețuri. Asta nu înseamnă că astfel de măsuri sunt neadecvate, mai ales pentru familiile care au mari probleme, sunt o serie de familii la pragul sărăciei, care nu fac față acestor creșteri de prețuri, mai ales în zona produselor alimentare și dacă măsurile de sprijin ar fi țintite în primul rând asupra acestor cazuri, probabil că efectul asupra inflației nu ar fi atât de puternic, dar de obicei, este greu să țintești numai familiile cu mari probleme și atunci probabil că se vor extinde efectele și presiunea inflaționistă se va menține, inclusiv datorită acestor măsuri”....”Guvernul ar trebui să evite să intre în această spirală de combatere a inflației în primul rând prin creșterea salariilor, pentru că apare imediat această spirală salarii-inflație, care se aleargă una pe alta și lucrurile sunt pierdute de sub control. În al doilea rând, Guvernul ar trebui să evite derapaje bugetare semnificative, prin măriri de cheltuieli, pentru că și acestea pot face presiuni asupra inflației și avem condiții tot mai dificile și mai riscante de finanțare a unui deficit bugetar în creștere”.”Integral: https://www.rfi.ro

“Unele măsuri din programul ”Sprijin pentru România” nu au buget, dar guvernul se bazează pe reducerea evaziunii …. Întrebat de o jurnalistă de unde anume vor veni banii de la bugetul de stat, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a susținut că în România există o evaziune de peste 11%. Și că prin reducerea evaziunii, se vor găsi bani pentru a achita partea de la bugetul de stat pentru aceste ajutoare. Când jurnalista a insistat și l-a întrebat pe Câciu dacă, în aceste condiții, se bazează pe estimări când spune că are bani pentru a plăti ajutoarele, Câciu a răspuns „Da”. În continuare, la insistențele jurnalistei – care a întrebat ce se va întâmpla dacă România nu își va atinge țintele de încasări și de reducere a evaziunii – Câciu a refuzat să se raporteze la scenariu și a susținut, în repetate rânduri, că țintele vor fi atinse. Pe de altă parte, ministrul de Finanțe a susținut apăsat că exclude creșterea taxelor și a impozitelor în acest an, chiar dacă situația economico-socială este dificilă…..” Integral: https://spotmedia.ro

“Și, dintr-odată, a început să plouă cu bani… Coaliția de guvernare a prezentat ieri programul „Sprijin pentru România”. Un program care dorește să susțină, în același timp, o parte din cetățeni, angajați și angajatori din economia românească. Majoritatea măsurilor de sprijin se vor aplica începând de luna viitoare. Desigur, prima întrebare este: de ce acest megaprogram de sprijin vine abia acum? Este clar că nu există un răspuns logic. Statele europene au luat măsuri de sprijin odată cu începerea pandemiei. La fel a făcut și România. Anul trecut, în ultimul trimestru, statele membre au mai aplicat încă un pachet de măsuri pentru a reduce impactul creșterii prețurilor energetice asupra consumatorilor persoane fizice sau companii. România, cu o oarecare întârziere, a decis o serie de măsuri de sprijin. În acest sens, programul anunțat ieri de coaliția de guvernare nu se plasează nicăieri în timp. Nu are legătură nici cu pandemia, nici în mod direct cu creșterea prețurilor la energie, ci cu momentul în care guvernul a reușit să calculeze și să strângă la un loc o mulțime de măsuri care pun laolaltă sprijinul pentru cetățeni aflați în dificultate economică, cel pentru firme mici și mijlocii, pentru familii, copii, tineri, studenți sau doar angajați. De altfel, programul „Sprijin pentru România” este un fel de colecție de măsuri din vechile programe de guvernare ale PSD care nu au mai apucat să fie aplicate sau care s-au oprit înainte de a începe, la care se adaugă câteva măsuri care provin din programul Gabrielei Firea din momentul în care era primar general al Capitalei, plus programe care vin din epoca pandemiei și o serie de măsuri sociale adaptate momentului.….S-a uitat că, prin PNRR, România s-a angajat să uniformizeze fiscalitatea din domeniul salariilor, în sensul retragerii facilităților fiscale. În locul acestei decizii, se extind sectoarele din economie care beneficiază de facilități pe modelul construcțiilor, un model care scutește angajatul de la plata impozitului, a contribuției la sistemul de sănătate și a contribuției la pensia administrată privat…… Va fi interesant de urmărit felul în care se vor cheltui 200 milioane euro pentru procesarea produselor agricole în România și, de asemenea, cum și cui se va plăti prima de 10% din valoarea produselor procesate. Aceste măsuri vin într-un moment în care industria alimentară de procesare este la limită: fie nu are suficientă materie primă din țară, fie are prea multă. Programul „Sprijin pentru România” vine cu o ploaie. Cu o ploaie de bani. Efectele macroeconomice sunt ușor de prevăzut: creșterea consumului din import, degradarea deficitului de balanță comercială și a deficitului bugetar și condiții propice pentru creșterea inflației….” Integral: https://www.rfi.ro

Poza zilei: Viorica Dăncilă și Petre Daea, holbându-se la pompă (FOTO) - B1TV.ro“Economist: „Aprozarul de stat- o aberație cât casa, inexistentă și inutilă într-o țară dezvoltată” ….<<Proiectul Daea – Dăncilă, Casa de Comerț „Unirea”, o aberație cât casa, inexistentă și inutilă în orice țară dezvoltată, a primit ieri 100 milioane EUR de la buget prin pachetul „economic” de 3% din PIB. Cam cât bugetul pentru jumătate din Centura Capitalei sau bugetul a 10 centuri ocolitoare a unor orașe mari, doar pentru Aprozarul de Stat. Pe deficit excesiv și datorie. Pe o economie care se contractă. Din pixul „liberalului” Ciucă>>, a scris pe Facebook Cristian Păun, profesor de economie la Academia de Studii Economice din București. El avertizează că „o să ajungem să plătim roșiile cu 10 euro kilogramul, 8 euro fiind subvenții pompate de cel mai sărac stat al UE în buzunarele unor șmecheri, care înțeleg nătâng economia și dezvoltarea economică.”<<Dar ce contează? Important e că Statul are “soluții economice”, că salvează “agricultorii”, falimentându-ne pe toți! Evident, măsura este trecută la “investiții” pentru ca pachetul să fie “economic”, nu doar “social”. Pe același calapod ca aia cu IMM-urile cărora le-a crescut factura la curent din lipsa investițiilor în energie și gaz de ani buni! Pomeni aruncate populist în aer. Sună duios, efect zero. Pierdere clară! Dezvoltare prin stat și cu statul!>>, a mai scris Păun….” Integral: https://newsweek.ro

Recordurile” lui Daea au scăzut prețul grâului | Focus Energetic“Producția principalelor culturi agricole ar putea scădea cu 10-15% în 2022…. “Prognoza europeană pentru producţiile agricole în acest an nu este una bună pentru România. Experţii de la Bruxelles estimează acum scăderi de până la 15% a randamentelor la hectar, ceea ce pune mari probleme fermierilor. Recunoaştem că am avut un an agricol anterior bun, dar nu excepţional, aşa că nimeni nu poate spune că şi-a revenit financiar după dezastrele anterioare.În aceste condiţii suntem îngrijoraţi de estimarea conform căreia fermierii ar putea obţine anul acesta, în medie, puţin peste 4 tone de grâu la hectar. Este o scădere, şi vorbim de medie, de aproape 10 procente faţă de anul trecut. Cât priveşte orzul, producţia medie la hectar s-ar putea reduce cu 15%, iar cea de orez cu 12%. Dacă nu plouă, producţiile vor fi şi mai mici”, susţin reprezentanţii AFR într-o analiză transmisă AGERPRES….. Din păcate, România s-a confruntat încă de la începutul anului cu condiţii mai secetoase decât în mod obişnuit, în special în jumătatea estică, unde precipitaţiile au fost, local, cu până la 80% sub media pe termen lung. “Nu ne rămâne decât să aşteptăm ploaia, pentru că sistemele de irigaţii în România sunt insuficiente. Sigur că Asociaţia Fermierilor din România salută recenta iniţiativă guvernamentală de modificare a legii irigaţiilor, care ar trebui să permită fermierilor să-şi înfiinţeze microsisteme de irigare….. Potrivit sursei citate, la ora actuală există sisteme performante de irigaţii, precum tehnologia de irigate prin picurare, folosită de giganţi din industria alimentară, dar şi de fermieri. Cei care adoptă o astfel de tehnologie pot avea un randament mai bun şi o mai bună conservare a apei. “Este o schimbarea fundamentală faţă de irigarea clasică, de exemplu prin “inundarea” culturilor, una dintre cele mai frecvent utilizate forme de irigare în lume astăzi. Aproximativ 85% din câmpurile agricole la nivel global folosesc acest sistem, în care apa este livrată la câmp printr-o conductă sau un şanţ, iar apa curge pur şi simplu peste pământ prin cultură. Sistemul iroseşte atât apă – se crede că aproximativ 50% se pierde prin evaporarea sau infiltrarea zonelor necultivate – cât şi îngrăşământ şi nici nu produce recolte optime. Noile tehnologii, pe care Asociaţia Fermierilor din România le susţine şi le promovează, sunt considerate a fi posibile (şi nu peste foarte mult timp) în cazul a 85% din suprafeţele agricole irigate din lume.….” Integral: https://newsweek.ro

“Perspectiva unui antreprenor: Cât este de dificil să atragi fonduri europene …. Cristina Petrache, jurnalistă Ziarul de Iași, este unul dintre românii care s-au întors acasă după mai bine de zece ani petrecuți în străinătate. A aplicat pentru fonduri europene înainte să înceapă pandemia prin programul ReConnect Diaspora cu un proiect privind mâncarea sănătoasă pentru sportivi. „Din momentul în care am aplicat și până am primit banii au fost tot felul de întârzieri”, spunea ea, amintind că o altă problemă a fost că multe dintre aceste fonduri au fost acordate simultan, iar oamenii au început să caute spații pentru afacerile lor, ceea ce a crescut costul chiriilor. În momentul în care a putut să dea drumul proiectului a venit pandemia și toate planurile de afaceri au fost răsturnate.    O altă problemă se învârte în jurul birocrației, sublinează jurnalista. „Pentru că tu iei banii, dar ca antreprenor trebuie să începi să scrii o grămadă de rapoarte. Ori nu mai ai timp să-ți vezi de business-ul tău pentru care ai aplicat, pentru care ar trebui să primești banii aceia și să faci un business de succes, să susții niște angajați. Nu mai ai timp!” Scopul programului ReConnect Diaspora era stimularea antreprenoriatului prin înființarea a 30 de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din Regiunea de dezvoltare Nord-Est, de către persoane aflate în Diaspora, și crearea a minim 60 de noi locuri de muncă. Jurnalista spune că din cauza pandemiei, mai mult de jumătate din business-uri au ajuns destul de repede la faliment. „Din cele 30 de business-uri care au fost lansate atunci, se spune în mod oficial că 50% ar mai funcționa. Eu cred că sunt mult mai puține”….” Integral: https://www.rfi.ro

“Avertismentul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol pentru Europa: petrolul rusesc nu poate fi înlocuit  OPEC a transmis, luni, Uniunii Europene că sancţiunile actuale şi viitoare împotriva Rusiei ar putea crea unul dintre cele mai grave şocuri de aprovizionare cu petrol, că ar fi imposibil să înlocuiască aceste volume şi a semnalat că nu va pompa mai mult ţiţei, transmite Reuters. Oficialii Uniunii Europene au purtat discuţii la Viena cu reprezentanţi ai Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, pe fondul solicitărilor grupului de a creşte producţia şi pe măsură ce UE ia în considerare potenţiale sancţiuni pentru petrolul rusesc. ”Am putea observa pierderea a peste 7 milioane de barili pe zi (bpd) din exporturile ruseşti de petrol şi alte lichide asociate, ca urmare a sancţiunilor actuale şi viitoare sau a altor acţiuni voluntare”, a declarat secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, conform unei copii a discursul său văzut de Reuters. ”Având în vedere perspectivele actuale ale cererii, ar fi aproape imposibil să se înlocuiască o pierdere în volume de această magnitudine”….. Totuşi, Barkindo a spus că actuala piaţă extrem de volatilă este rezultatul ”factorilor nefundamentali”, în afara controlului OPEC, într-un semnal că grupul nu va pompa mai mult petrol. OPEC+, care este formată din OPEC şi alţi producători, inclusiv Rusia, va creşte producţia cu aproximativ 432.000 de barili pe zi în mai, ca parte a unei reduceri treptate a restricţiilor de producţie introduse în perioada cea mai gravă a pandemiei de Covid-19….. Australia, Canada şi Statele Unite, care depind mai puţin de livrările de energia ale Rusiei decât Europa, au interzis deja achiziţiile de petrol rusesc. Ţările UE sunt împărţite dacă să le urmeze exemplul, având în vedere dependenţa lor mai mare şi potenţialul ca această mişcare să crească preţurile energiei deja ridicate din Europa....” Integral: https://ziare.com

24 octombrie în istoria românilor“Congrese și regrese ….Ce fac rușii în Ucraina lăsând cadavre pe străzi, subsoluri (la Bucha, la Borodianka), violând femei și executând civili nevinovați întrece orice imaginație bolnavă. Și fiindcă un nenorocit condamnat la 15 ani de închisoare pentru violarea propriilor fiice și-a dat foc în mașina pe care o izbise de gardul Ambasadei ruse din capitală (declarându-se ,,ucrainean”), ambasada a profitat de cadavrul acestuia acuzând ,,un atac terorist” (asupra gardului) comis sub influența ,,isteriei antiruse” provocată de ,,regizorii neonaziști de la Kiev” după ,,înscenările de la Bucha”. Adică ucrainenii se legau singuri cu mâinile la spate, se mutilau, apoi se împușcau după care se împrăștiau pe străzi. Sau se aruncau în gropi comune……Zelenski a vorbit și-n Parlamentul României – singurul care i-a prezentat discursul cu penibile ,,defecțiuni tehnice” și singurul în care gazdele (Cîțu, Ciolacu, Ciucă) s-au băgat în seamă ținând discursuri paralele. …. Iohannis a reușit carambolul: a dat cu Cîțu în Orban, cu Ciucă în Cîțu și cu amândoi în PNL. Băsescu a primit și el o lovitură cât casa: Udrea a încasat 6 ani de închisoare pentru Gala Bute și a șters-o (iar!) din țară. ….Udrea are de achitat și-un prejudiciu de 3 milioane de euro. Un fleac! Față de cât bănet și-a pus deoparte. Banii negri pentru zile albe: ,,șomeră” de 8 ani Udrea trăiește tot pe picior mare (inclusiv în Costa Rica)….. Dacă va fi extrădată, Udrea ar ajunge la Târgșor unde Monica Iacob–Ridzi (bolnavă și cu un copil mic bolnav) a ispășit condamnarea pentru o serbare electorală organizată pentru EBA. Nu s-a văzut atunci pic de compasiune la Băsescu pentru cea care a pățit-o din cauza lui. Acum Udrea și Ioana Băsescu așteaptă sentința în dosarul finanțării campaniei lui Băsescu unde au primit 8 și respectiv 5 ani în primă instanță……” Integral: https://revista22.ro

“„Sunt decenii în care nu se întâmplă nimic; și sunt săptămâni în care se întâmplă decenii”  ….Despre Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut mai degrabă sub pseudonimul „Lenin”, se spune că a remarcat odată: „Există decenii în care nu se întâmplă nimic și există săptămâni în care se întâmplă decenii”. ….Euforia a început să se mai fâsâie puțin când noul lider al Rusiei post-comuniste, Boris Elțîn, a avertizat în 1994 despre consecințele extinderii pactului NATO. Pe un ton caustic, amintind de Războiul Rece recent încheiat, președintele rus a avertizat că NATO încearcă să divizeze Europa prin planul său de a admite membri din fostul Pact de la Varșovia și că Statelor Unite nu ar trebui să li se permită să domine lumea. „De ce semănați neîncredere?” i-a întrebat Elțîn pe cei 16 membri NATO despre perspectiva de a-și mări numărul de membri. „Europa riscă să se scufunde într-o pace rece”….. Două „victime” colaterale ale războiului din Ucraina: criza climatică și Green Deal-ul (28 martie). Am detaliat modul în care mass media progresistă, alarmistă, catastrofistă, ultra-îndârjită împotriva combustibililor fosili, au făcut, la comandă politică, un stânga-mprejur, și au renunțat la imprecațiile uzuale conținute în limbajele anterioare când se vorbea/scria despre cărbuni, petrol sau gaze naturale. O dovadă mai clară de ipocrizie profesională nu se putea și cred că Pristanda ar fi gelos și ar mai putea învăța de la acei „(in)formatori” ai opiniei publice:  …altele am eu în sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget mică… Exemplul cel mai grăitor de corupere și uz de corupere al limbajului ziaristic îl reprezintă publicația The New York Times, bastionul mass-mediei progresiste/liberale/democrate din Statele Unite. Am documentat, folosind arhiva publicației, că folosirea termenului peiorativ fracking în locul termenului tehnico-industrial fracturare hidraulică a fost ordin de zi pentru atacurile împotriva administrației republicane Trump. Când actualul președinte democrat a cerut industriei de hidrocarburi americane să-și mărească producție de petrol și gaze, pentru uzul intern și pentru exporturi în Europa, publicația new-yorkeză a „uitat” ca prin farmec vocabula imprecatorie folosită la adresa președintelui Trump și a revenit la un limbaj neutru, strict informativ. Ceea ce nu s-a întâmplat în deceniul de la lansarea lui Gasland, s-a întâmplat în săptămânile de la invadarea Ucrainei…(Lenin a avut dreptate)…..Exproprierea de către SUA și UE a rezervelor băncii centrale rusești a făcut ca dolarii și euro să nu mai aibă nicio valoare pentru Rusia. Asta înseamnă că, pe piețele globale de mărfuri, s-ar putea să vină o eră a monedelor regionale. …. N-ai ruble, n-ai gaz. Principală  „victimă” vizată a fost Germania, care nu are deocamdată o soluție de rezervă (Plan B) pentru înlocuirea gazului rusesc. Din acest motiv, guvernul german a activat recent prima fază a unei legi de urgență pentru a pregăti consumatorii casnici și industriali pentru o posibilă raționalizare a gazelor…..Concluzii….Cel de-al doilea Război Rece va pune față în față țări care se concentrează pe producție (China) și resurse (Rusia) versus o alianță condusă de Statele Unite, care se specializează pe finanțe, servicii și info-divertisment…..În acest al doilea Război Rece, longevitatea ordinii postbelice impuse și asigurate de Tratatul de la Bretton Woods[1] va fi supusă confruntărilor cu ascensiunea unei lumi multipolare, cu asaltul monedelor regionale și a piețelor concurențiale de mărfuri, cu o eventuală încetare a hegemoniei dolarului. Toate acestea vor produce rezultate greu previzibile. Sau, cum scriam în 2017, timpul viitorului va fi cel al Dezordinii mondiale când: Restul lumii va trebui să se descurce pe cont propriu. Țările fără o izolare geografică prin care să fie puse la adăpost de invazii militare sau imigraționiste, fără o demografie sănătoasă și stabilă, fără independență energetică sau acces la surse de energie se vor confrunta cu provocări serioase în timpul Dezordinii. Dacă vor dori să supraviețuiască Dezordinii, acele țări vor avea nevoie de planuri proprii de acțiune. Numai că, din nefericire, asistăm în prezent [2017, n.m.] la evenimente de rău augur pentru viitorul succes al unor astfel de planuri: Brexitul și instabilitatea Uniunii Europene, alunecări periculoase în naționalism și populism, conflicte internaționale mai mult sau mai puțin mocnite, crime cibernetice paralizante, agresivitatea rusească și chinezească etc….” Integral: https://www.contributors.ro

Pablo the alpaca - Home | Facebook“Motanul lui Godină și-a înscenat propria răpire pentru a obține o cutie de pateu  Încep să circule teorii conspiraţioniste în jurul dispariţiei misterioase a lui Petrică, motanul tărcat al lui Marian Godină! Surse anonime din cadrul gospodăriei Godină susţin că acesta şi-ar fi înscenat răpirea cu scopul de a-l extorca pe stăpânul disperat de o cutie delicioasă de pateu. „Am analizat grafologic atât scrisoarea cu ‘ŢIAM FURAT MOTANUL ADU O CUTIE DE PATEU DACĂ VREI SĂLMAI VEZI’, cât şi mierla adusă de pretinşii răpitori pe preşul de la uşă. Ambele prezintă urme de gheare de motan similare cu ghearele lui Petrică”, susţine Grigore, câinele lui Marian Godină. „În plus, aşa-zişii răpitori au cerut şi să plece câinele, ceea ce doar o pisică şi-ar dori cu atâta ardoare, deşi nici pe mine nu m-ar deranja”, speculează Pablo, alpaca lui Marian Godină…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 12 aprilie.”Avem nevoie de politicienii onesti care sa recunoasca marile noastre vulnerabilitati, administratia publica, educatia si sanatatea si sa opreasca jaful, nepotismul si incompetenta care obliga oamenii tineri si destepti sa plece din tara.”

Why Spring Is the Most Positive Season | GuidepostsBuna dimineata intr-o zi de marti, 12 aprilie! În ţară, vremea va deveni în general frumoasã, dar se va menţine rece pentru aceastã datã îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei în nordul, centrul şi estul ţãrii, dar numai izolat vor mai fi ploi slabe de scurtã duratã, iar în zona montanã, trecãtor fulguieli şi lapoviţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri mai ales ziua, la munte, dar şi în est, sud-est şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 gr, izolat mai ridicate în Oltenia pânã spre 19 gr, iar cele minime, în general, între -5 şi 5 gr. Noaptea se va produce brumã, local în nord-vest şi centru şi izolat în rest, iar în zonele joase, pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţã. In Bucuresti temperatura maximã va fi de 15 gr, iar cea minimã de 1…3 gr.

INCENDIUL din Colectiv - MĂRTURII DIN INFERN: "Trăiesc o invazie de oameni arşi cerând ajutor". "Oamenii s-“6 ani de la tragedia Colectiv: zece miniștri ai Sănătății și un sistem sanitar în continuare la pământ … După 6 ani, încă mai așteptăm cu sufletul la gură să aflăm adevărul, așteptăm să aflăm cauza acestei întâmplări teribile și așteptăm pedepsirea celor responsabili de moartea a 65 de cetățeni și alți peste 100 care au suferit arsuri îngrozitoare și care duc pentru tot restul vieții calvarul tragediei. Cel mai mult însă așteptam schimbarea… schimbarea și siguranța că această tragedie nu se va mai repeta. Această catastrofă a reprezentat un lanț de greșeli, inacțiune și oportunism din partea tuturor actorilor implicați. Toți participanții, de la șefa serviciului autorizări comerciale din primărie, la pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, până la proprietarii clubului de noapte, directorul firmei de artificii, chiar și primarul de sector, ar fi trebuit să reprezinte, în rolurile lor, organe de analiză a riscurilor, de verificare, control și, în ultimă instanță – de avertizare a pericolului eminent. Calea aleasă de acești reprezentanți a fost însă să tacă, să își diminueze responsabilitatea și să închidă ochii sperând că nu vor exista oportuniști care să abuzeze de acest sistem mult prea putred. Tragedia Colectiv a dezvăluit atât neputința unui sistem de a opri această catastrofă cât și incapacitatea de a-l gestiona. Insuficiența numărului de ambulanțe, sosirea lor și a pompierilor după lungi minute asurzitoare, zeci de oameni cu arsuri care ar fi putut fi vindecați și alții care au murit din cauza infecțiilor nosocomiale căpătate în spitale… toate sunt imprimate în memoria noastră “colectivă” pe vecie….. De atunci, am consemnat zece miniștri ai sănătății care s-au succedat. Sistemul sanitar din România este în continuare la pământ, administrat în mod neglijent și lipsit de transparență. Numărul de persoane care suferă arsuri medii și mari se ridică la aproximativ 1.500 în fiecare an, iar în România nici acum nu avem suficiente centre de tratare sau recuperare pentru pacienții care suferă arsuri grave. De departe, corupția este în continuare cea mai cunoscută epidemie la toate nivelurile guvernării românești, care pare imposibil de stopat. Oamenii împotriva cărora am protestat în stradă zile în șir sunt și acum în Parlament, iar primarul căruia, cu toții, în același glas, i-am cerut demisia este acum primar din nou, într-un alt sector din București. Tragedia noastră “colectivă” de astăzi este că România nu este pregătită nici acum să prevină sau să gestioneze un incident de asemenea amploare, că sistemul judecătoresc nu are puterea de a-i pedepsi pe cei vinovați nici după 6 ani, și că noi, românii, am ajuns deziluzionați în procesul democratic și am renunțat la exercitarea dreptului de vot…..” Integral: https://ziare.com

“Asaltul medicamentelor asupra televizoarelor. În medie, una din 3 reclame la TV te trimite la farmacie   În cazul unor televiziuni cunoscute, ponderea reclamelor la medicamente din volumul total de publicitate depășește chiar 50% și poate atinge chiar 70%. ….. Speranțele pentru sănătatea românilor există în fiecare seară la televizor. În fapt, nu există calup publicitar TV, indiferent de ora de difuzare, în care să nu fie inserată măcar o reclamă la un medicament, un supliment alimentar, o rețea de farmacie. De ani buni, dar mai cu seamă în ultimii doi ani de pandemie, asistăm la un veritabil bombardament dezlănțuit de producătorii și distribuitorii de medicamente asupra publicului consumator. De parcă românii au devenit dintr-odată suferinzi și au nevoie de ajutor pentru a scăpa de durerile de stomac, de colonul iritabil, de hemoroizi, de afecțiuni ale plămânilor, inimii, prostatei, lista e lungă. …. În primele trei luni ale acestui an, cele 64 de televiziuni monitorizate de compania Kantar Media au înregistrat 1.301.307 difuzări pentru reclamele comandate de companii din domeniu farmaceutic (medicamente OTC, suplimente alimentare, dispozitive medicale, rețele de retail farmaceutic, servicii și aparatură medicală). ….Acest volum de reclame este mai mare cu 17,5% față de cel din aceeași perioadă a anului trecut. Iată că într-o perioadă mai relaxată sub aspect medical (pandemia pare stopată), dar tensionată de războiul din Ucraina, inflație, criza energetică, bombardamentul reclamelor farmaceutice este mai mare decât în urmă cu un an, în plină pandemie, când abia începuse campania de vaccinare anti-COVID. Volumul de 1,3 milioane de reclame din domeniul farmaceutic, difuzate în primul trimestru al acestui an, reprezintă 34% din totalul reclamelor care au apărut pe micile ecrane. …. Zdrovit, compania poloneză de distribuție de suplimente alimentare, a comandat cel mai mare număr de difuzări pentru brandurile sale: 343.827. Este liderul incontestabil pe această categorie. Dacă admitem că durata medie a unui spot TV a fost de 30 de secunde, puse cap la cap, reclamele difuzate de Zdrovit au însumat 119 zile… în primele trei luni ale anului. La mare distanță se află Naturpharma Products din Bulgaria (90.298 de difuzări), multinaționalele Reckitt Benckiser (86.030), GlaxoSmithKline (67.617), Sanofi (56.291) și producătorul autohton Biofarm (51.085). În total, au fost 124 de companii care „au mitraliat” reclame cu mesaje din domeniul farmaceutic, în primul trimestru al acestui an, ajungând la 1,3 milioane de difuzări…..” Integral: https://www.libertatea.ro

“S-adenozilmetionina, folosită în suplimentele alimentare „pentru sănătate”, conține molecule toxice  Substanța comercializată online pentru a ușura o serie de afecțiuni ale articulațiilor și ale ficatului și pentru a promova starea de bine nu trebuie folosită. Un grup internațional de biologi a avertizat că un supliment alimentar vândut în Marea Britanie ar putea fi toxic și nu ar trebui utilizat până când nu se va demonstra că este sigur.…. S-adenozilmetionină, o substanță folosită în suplimentele alimentare „pentru sănătate”, conține molecule toxice, spun cercetătorii. Substanța comercializată online pentru a ușura o serie de afecțiuni ale articulațiilor și ale ficatului și pentru a promova starea de bine nu trebuie folosită. Un grup internațional de biologi a avertizat că un supliment alimentar vândut în Marea Britanie ar putea fi toxic și nu ar trebui utilizat până când nu se va demonstra că este sigur. Echipa, de la universitățile din Manchester și Kyoto, a raportat săptămâna trecută că suplimentul – cunoscut sub numele de SAMe – se poate descompune în interiorul organismului în substanțe care provoacă o gamă largă de probleme medicale, inclusiv leziuni renale și hepatice Prescurtare de la S-adenozilmetionină, SAMe este comercializat online în Marea Britanie ca un agent care poate ajuta o serie de afecțiuni, inclusiv articulații și boli hepatice, și poate promova bunăstarea emoțională…..„Această descoperire a venit din senin”, a declarat Fustin săptămâna trecută. „Când am administrat suplimentul șoarecilor, ne așteptam ca aceștia să devină mai sănătoși. Dar, în schimb, am constatat contrariul. Am descoperit că, atunci când SAMe se descompune în organism, produce molecule foarte toxice, inclusiv adenină, care provoacă gută, boli de rinichi și boli de ficat.”…” Integral: https://alephnews.ro

“Banca Mondială evaluează că economia României va crește mult sub așteptări. Un război prelungit în Ucraina va agrava sărăcia …..Banca Mondială prognonează că inflaţia din România va atinge în acest an 9,8%, după 5,1% în 2021, potrivit unei actualizări a prognozelor economice pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, publicată duminică. Instituția internațională a menţionat că inflaţia a ajuns în ianuarie la 8,4%, reflectând creşterile de preţuri, precum cele ale energiei. Bugetul pe anul 2022 este construit pe o creștere economică de 4,6% și o inflație medie anuală de 6,5%. Pentru 2023, Banca Mondială a îmbunătăţit estimarea privind creşterea economiei româneşti cu 0,3 puncte procentuale, la 4,1%, în timp ce pentru 2024 este anticipat un avans al PIB de 4,3%. „Soliditatea redresării va depinde de evoluţia noilor variante de Covid-19 şi de severitatea ostilităţilor din regiune. Capacitatea României de a absorbi fondurile UE va fi esenţială pentru un proces de redresare durabil, verde şi incluziv”, se arată în raportul Băncii Mondiale. …. Se preconizează că sărăcia va scădea la nivelul de dinainte de criză până în 2024. Cu toate acestea, creşterea preţurilor la alimente şi energie şi scăderea veniturilor din remiteri ar putea însemna un proces mai lung de recuperare pentru segmentele vulnerabile ale populaţiei în comparaţie cu altele, în următorii ani. Un război prelungit în Ucraina duce la o agravare a sărăciei pe termen scurt, se mai arată în raportul Băncii Mondiale. ” Integral: https://www.libertatea.ro

“Cât de pregătită era România pentru noua realitate, a energiei scumpe și a războiului? …. După mărime, să ne uităm un pic la structură și să observăm că jumătate din cifra de afaceri din România este realizată de cele mai mari 1.000 de companii. 1.000 din totalul de 600.000 de companii din țară sunt responsabile pentru jumătate din activitatea economică! Dacă ne uităm doar la primele 20 de companii din țară vom înțelege și mai multe: acestea singure concentrează 15% din totalul cifrei de afaceri la nivel național, aproape 200 de miliarde de lei. Cu alte cuvinte, fiecare al șaptelea leu facturat în România aparține primelor 20 de companii. Dintre aceste firme, 6 sunt din sectorul energiei, 3 sunt din industria auto (inclusiv cei doi constructori de automobile, Renault și Ford), 9 sunt mari retaileri (unul dintre ei este retailer online), 1 este din domeniul comunicațiilor și 1 este cel mai mare producător din industria tutunului…… 150 de miliarde de lei reprezintă cifra de afaceri din comerțul „mare” românesc, cea mai importantă ramură a economiei, incluzând și marile lanțuri de benzinării și marii vânzători de țigări, ceea ce face din această ramură cea mai importantă din economie. Comercianții încasează cam unul din cinci lei din totalul banilor încasați de către marile firme din România. 51 de miliarde de lei este incredibila cifră la care au ajuns afacerile marilor magazine alimentare:…. Energia era a treia cea mai importantă ramură a economiei noastre, cu o cifră de afaceri cumulată de 80 de miliarde de lei pentru cei mai mari 20 de jucători din 2020. Dintre aceștia, austriecii de la OMV Petrom, cu 15 miliarde de lei, sunt a doua firmă românească după mărimea cifrei de afaceri. Topul marilor companii energetice include cei mai importanți trei producători de electricitate, pe cei doi producători de gaze naturale, transportatorii de electricitate și gaze, toți marii furnizori, marii prelucrători de țiței, dar și producătorul și distribuitorul de energie termică din Capitală. Dacă topul respectiv s-ar realiza astăzi, pe locul doi ar fi Hidroelectrica, aflată abia pe locul 7 în 2020, cu o triplare a cifrei de afaceri de la an la an, ceea ce indică rapiditatea cu care au crescut veniturile celui mai mare producător de electricitate. Sau mai exact indică nivelul de pervertire a pieței la care s-a ajuns din cauza deciziei statului român de a sparge producția de electricitate după tipul de energie produsă. O altă schimbare majoră care s-a produs în 2021 este trecerea energie pe locul al doilea ca mărime a cifrei de afaceri a marilor companii. Pentru că 2021 a dublat aproape cifra de afaceri din domeniu……Abia jumătate (25 de miliarde de lei) din cifra de afaceri a giganților comerțului alimentar este ceea ce aduc laolaltă giganții celui mai dinamic sector din economie, IT și comunicații, iar trei sferturi din această sumă vine de la marii operatori de rețele de comunicații mobile fixe:…..Cel mai mare producător din agricultură abia atinge 850 de milioane de lei ca cifră de afaceri, iar totalul primilor 20 de producători agricoli nu depășește 10 miliarde de lei cifră de afaceri…..Cu mult mai puțin decât cifra de afaceri cumulată a primilor trei traderi de cereale ( peste 12 miliarde de lei):….Ceea ce impresionează este, însă, industria băuturilor, una dintre cele mai performante din țară:….Producătorii de medicamente abia depășesc 3 miliarde de lei ca cifră de afaceri cumulată, în vreme ce marii distribuitori de medicamente ating un nivel de șase ori mai mare, de peste 20 de miliarde de lei. Adică aceștia vând cu predilecție medicamente importante. Le vând, în spitale, dar și în marile rețele de farmacii, unde se încasează anual peste 10 miliarde de lei. Cât privește marile clinici private de sănătate, aceastea sunt la nivelul unei cifre de afaceri cumulate de 3,6 miliarde de lei. Sunt, deci, cât se poate de departe de acoperirea golului rămas din învechirea și degradarea spitalelor de stat…..Și dacă am început această analiză observând că jumătate din cifra de afaceri la nivel național se realizează doar de către primele 1.000 de companii din totalul celor 600.000 la nivel național, să o încheiem observând că tot aproape jumătate (43%, mai exact) se datorează Bucureștiului și Ilfovului:…. Tot la capitolul uimiri, să remarcăm și faptul că guvernul a dat întâi economia (și mai apoi doar energia) țării pe mâna baronului liberal de Mehedinți, adică județul cu cea mai mică cifră de afaceri, doar 3,5 miliarde de lei… Și acum să revenim la întrebarea din titlu. Este România pregătită să facă față unor șocuri complexe, precum cel de astăzi? Prima observație ține de faptul că avem două dependențe periculoase: concentrarea a jumătate din volumul total al afacerilor  la un grup de doar 1.000 de companii și concentrarea în proporții similare a volumului de afaceri în zona București-Ilfov. A doua observație ține de ponderea prea mare a comerțului în detrimentul industriei, ceea ce indică, pentru un stat înzestrat din plin cu resurse naturale, o lipsă de maturizare și de sofisticare a economiei. Și este, fără îndoială, o mare vulnerabilitate: dacă nu reușești să procesezi intern ceea ce scoți din pământ, s-ar putea să fii blocat de paralizarea comerțului internațional sau de scumpirea transporturilor de marfă. A treia observație ține de insuficienta dezvoltare a două industrii esențiale în perioade de reducere a globalizării: cea alimentară și cea farmaceutică….” Integral: https://spotmedia.ro

“Deficitul comercial al României a crescut cu 1,5 miliarde de euro în primele două luni și a ajuns la 4,58 miliarde  Deficitul balanței comerciale a României a fost de 4,58 miliarde de euro în primele două luni din acest an, în urcare cu 1,5 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2021, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Exporturile s-au ridicat la 13,8 miliarde de euro, în vreme ce importurile au ajuns la 18,39 miliarde de euro. Exporturile au urcat cu 23,4% în primele două luni, iar importurile au crescut cu 28,9%, conform datelor. Valoarea schimburilor cu restul statelor Uniunii Europene s-a ridicat la 10,009 miliarde de euro la expedieri și 12,976 miliarde la introduceri în țară. …. Cele mai importante categorii sunt: maşini şi echipamente de transport (43,2% la export şi 32,8% la import) şi alte produse manufacturate (31,6% la export şi 29,1% la import)….” Integral: https://www.libertatea.ro

Dragoş Damian, Terapia Cluj: „Românii De 40-60 De Ani Vor Muri înainte De A Ieşi La Pensie” | Libertatea“Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Congresele politicienilor şi fabrica de tractoare de la Arad, fabrica de zahăr de la Luduş şi fabricile de ulei de floarea soarelui. România de mâine Dupa ce razboiul se va termina regulile jocului se vor schimba, nimic nu va mai fi asa cum suntem obisnuiti. O sa avem o noua cortina de fier langa granita noastra, unde se vor ciocni cei doi giganti economici Vestul si Estul, care vor lupta pentru dominatie si resurse, adica energie, chimie, aparare si, in primul rand, mancare. Exact  domeniile care vor genera crestere economica in viitor.  Nimic nu va mai fi ca inainte. De-globalizare si trecerea la “mini-economii” regionale, lanturi de aprovizionare scurte, reshoring, scumpiri si disparitii de materii prime si materiale, deficit enorm de forta de munca in toate sectoarele. Mai grav poate, este posibil ca anumite sectoare inovative sa incetineasca, cine va mai fi interesat de digitalizare, automatizare sau energie verde cand problemele ecomomiei viitorului sunt deficitele produselor de baza? Nici o prognoza pentru nici o tara nu se va mai adeveri pentru ca mecanismele economice sunt in schimbare….. Romania nu are o economie solida, industriala, ne bazam pe servicii si importuri. Exact domeniile care mustesc de evaziune fiscala si munca negru. Daca Romania nu intra in criza in 2022 atunci sigur va intra in 2023 cand vin la scadenta mare parte din datoriile pe care le facem acum. Ne mintim daca spunem ca PNRR ne ajuta, degeaba avem miliarde daca nu avem muncitori si echipamente care sa construiasca toata infrastructura rutiera si medicala din planuri. Sansa noastra este sa preluam o parte din fabricile care se vor muta inapoi in Europa din Asia. Sansa noastra este industrializarea, cu tot ce inseamna ea. Stie cineva ca se construieste o noua fabrica de tractoare langa Arad, i-a laudat si incurajat cineva pe oamenii de acolo? I-a intrebat daca au destui muncitori? Stiti ca se inchide inca o fabrica de zahar? Cate fabrici de ulei de floarea soarelui ne planificam sa mai construim daca vedem in asta o oportunitate, si cati politicienii le-au vizitat pe cele existente, sa le multumeasca ca inca stau in picioare?.Avem nevoie de politicienii onesti care sa recunoasca marile noastre vulnerabilitati, administratia publica, educatia si sanatatea si sa opreasca jaful, nepotismul si incompetenta care obliga oamenii tineri si destepti sa plece din tara. Avem nevoie de politiceni-economisti, care sa treaca din logica taxei de solidaritate, a amnistiilor fiscale si mai ales a asistentei sociale si a pomenilor electorale in cea a locurilor noi de munca….” Integral: https://www.zf.ro

FOTO Congresul PNL, în imagini. Ce nu s-a văzut la televizorValeriu Nicolae:M-au omorât politicienii noștri cu partidele lor de !$$!@$!@$*!_$!. De fiecare dată când își căsăpesc liderul, mătrășenia e prezentată ca o dovadă că partidul e viu plin pe la guriță rău, rău de democrație. Mafia siciliană e mai democratică decât partidele noastre. Să zici că Rareș Bogdan, Flutur, Bode și Ciucă sunt parte a unui partid viu și democratic e ca și cum ai zice că linsul în cur este regim sănătos fără gluten. Ieri, Ciucă, da mă, Ciucă, hoțomanul plagiator a vorbit despre onoare și demnitate mulțumind lui Papagalache, Securicilache, Plagilache și Pupincurache care stăteau drepți sau cu mâna pe inimioare lăngă sau în spatele lui. Și a mai zis Papagalache Bogdan una – cică Robo nu a venit la congres că e ocupat și are 5-6 întâlniri pe zi. M-am uitat pe agenda de la Cotroceni – canci – Robo nu era în priză. Între 24 martie și azi 11 aprilie pe agenda lui Robo au fost în total 5 întălniri – adicălea o exagerare de doar 18 de ori a istericului cu batistuță….” Sursa: https://www.facebook.com

“Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul SRI, vizat de o decizie CCR/ Își mai poate continua sau nu activitatea? Explicațiile ministerului Justiției  A fost agitație maximă în sistemul de justiție și în cadrul serviciilor de informații după ce Curtea Constituțională a dat publicității, săptămâna trecută, motivarea deciziei din februarie 2022, prin care a fost declarată neconstituțională legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 6/ 2016. Această OUG, care le dădea ofițerilor de informații dreptul de a efectua acte de cercetare penală, fusese deja declarată neconstituțională (o sintagma din oug) încă de acum șase ani, însă problema nou apărută este că și legea care ar fi trebuit să îndrepte ordonanța a fost, la rândul ei, declarată neconstituțională. Mai mult, din motivarea CCR s-ar putea înțelege că însuși Centrul Național de Interceptarea a Comunicațiilor din cadrul SRI funcționează cu încălcarea Constituției, deoarece a fost înființat prin hotărâre CSAT, și nu prin lege adoptată de Parlament. CCR subliniază în decizia din februarie 2022 că problema n-a fost reglementată, deși a fost semnalată încă de acum șase ani, la precedenta decizie a Curții. Pe de altă parte, unii magistrați consultați de G4Media.ro susține că CCR nu are dreptul potrivit legii, să analizeze hotărâri CSAT, doar legi sau ordonanțe de urgență. Ministrul Justiției susține, într-un răspuns pentru G4Media.ro, că decizia CCR  din februarie vizează doar anumite paragrafe din lege, în timp ce altele, care ar permite continuarea activității CNIC, au fost declarate constituționale. Dacă Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor n-ar mai avea bază legală, ar însemna că din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, SRI n-ar mai avea bază legală pentru a efectua orice tip de interceptări, inclusiv în dosare sensibile de siguranță  națională, terorism etc. Nu e clar în acest moment dacă CNIC își poate continuare fără riscul ca toate interceptările efectuate de acum încolo  să fie invalidate în instanță. În plus, nici interceptările din dosarele aflate acum pe rolul instanțelor nu e clar dacă vor fi înlăturate sau nu din dosare…..” Integral: https://www.g4media.ro

“Previziunile economice sumbre ale Băncii Mondiale. Țara care va fi o ”victimă colaterală” a războiului din Ucraina …. Întreaga regiune este afectată de consecinţele economice ale acestu război, lansat de către Vladimir Putin la 24 februarie, care a determinat peste patru milioane de ucraineani să fugă în Polonia, România şi Republica Moldova şi care a condus la o scumpire puternică a cerealelor şi energiei. BM estimează o scădere cu 4,1% a PIB-ului în 2022 al tuturor ţărilor emergene şi în dezvoltare din Europa şi Asia Centrală, în contextul în care preconiza, înainte de război, o creştere 3%. Situaţia este mai gravă ca cea cauzată de pandemia covid-19 în 2020 (-1,9%). Numai PIB-ul Europei de Est ar urma să scadă cu 30,7%, în contextul în care înaintea invaziei ruse BM estima o creştere de 1,4%. ”Rezultatele analizei noastre sunt foarte sumbre”, a subliniat duminică, într-o conferinţă telefonică Anna Bjerde, vicepreşedinta BM însărcinată cu Europa de Est….. Creșterea nivelului sărăciei Alt subiect de îngrijorare, relevă BM, este creşterea nivelului sărăciei. Proporţia populaţiei care trăieşte cu 5,50 dolari pe zi urmează să crească de la 1,9% în 2021 la 19,8% în 2022, potrivit calculelor BM. În elaborarea acestor previziuni, BM a luat drept ipoteză o continuare a războiului timp de încă ”câteva luni”. Însă banca recunoaşte că aceste previziuni au ”o incertitudine mare” şi o necunoscută – impactul real al războiului asupra zonei euro. Astfel, BM a luat în calcul şi un scenariu mai pesimist, al unui impact mai puternic asupra zonei euro, unei escaladări a sancţiunilor şi unui şoc al încrederii financiare. În acest scenariu, PIB-ul regiunii s-ar contracta cu 9% – aproape dublu faţă de cele 5% din timpul crizei financiare mondiale din 2009 şi cu mult mai mult decât recesiunea de 2% indusă de pandemia covid-19 în 2020, potrivit BM….” Integral: https://ziare.com

Ce ai fi făcut dacă ai fi dat faliment de tot? Eram pregătit să mă fac“Dar eu de ce nu am făcut bani? Eu de ce nu am ajuns director?……Cei care la Revoluţie au avut 18-25 de ani şi care acum au 50-57 de ani şi care nu au ajuns patroni, oameni de afaceri, antreprenori, manageri, directori, lideri de partid sau nu au plecat în afară cu primul val sunt frustraţi şi măcinaţi de câteva întrebări: eu de ce nu am făcut bani, eu de ce nu am ajuns director, eu de ce nu am avut noroc şi alţii au avut? Ei pot să accepte că cei care aveau 35-45-50 de ani la Revoluţie au făcut parte din partid, au fost securişti, au avut părinţii securişti, au fost acolo când s-a împărţit prada au făcut bani, dar nu pot să accepte că cei din generaţia lor, cei cu care au fost ei colegi, cei cu care ei s-au jucat, cei pe care îi ştiu personal au reuşit mai bine ca ei…. Foarte mulţi şi-au pus speranţa în USR, de aceea au votat masiv cu acest nou partid răsărit de nicăieri, dar acum au ajuns să fie extrem de dezamăgiţi. Nu pot accepta că Iohannis a adus PSD la guvernare, când „eu l-am votat pe Iohannis, care era împotriva PSD-ului”….La 50-55 de ani sau chiar 45 de ani, posibilităţile de promovare sunt extrem de reduse. Dacă vreau să mă mut într-o altă companie, fetele de la HR, care sunt urâte de toată lumea, nici nu se uită la CV-ul meu, pentru că deja sunt catalogat ca fiind pensionar. ….În străinătate nu mai pot să merg pentru că sunt deja bătrân iar posibilităţile de angajare sunt destul de reduse. Poate în construcţii sau şofer pe tir. Multinaţionalele, care au format după 2000 o întreagă generaţie, au ajuns acum să fie urâte pentru birocraţia corporatistă pe care au implementat-o, pentru regulile pe care le-au adus, pentru organigramele care nu mai permit promovări decât dacă eşti văzut bine de şefi. …. Foarte mulţi se confruntă cu aceste frustrări care cresc tot timpul pe măsură ce văd că România nu se schimbă şi ei se afundă în această mlaştină românească, din care nu au cum să iasă. În afaceri nu mai pot să intre că nu au bani şi să acceadă într-o poziţie superioară la job nu se poate. Veţi vedea că din ce în ce mai mulţi români tineri, să zicem, devin tot mai nervoşi şi încep să se regăsescă în comportamentul celor de la AUR, unde George Simion se ia la bătaie cu cei de la PNL, PSD şi USR. Dacă mâine s-ar face un referendum între capitalismul pe care ei l-au ratat şi un comunism al timpurilor noastre, s-ar putea ca votul să fie o surpriză.” Integral: https://www.zf.ro

David H. Petraeus | Belfer Center for Science and International Affairs“Fostul director al CIA a descifrat tactica lui Putin: Ce captură vrea să facă în noul plan B VIDEO ….”Să facem o analiză la ce s-a întâmplat în realitate. Ceea ce vedem, efortul inițial al trupelor rusești din nordul Kiev-ului, care au venit dinspre Cernobîl și din estul Rusiei spre Kiev au fost oprite de Ucraina, iar armata sa a trecut la contraatac. Forțele ruse s-au retras, iar campania s-a terminat aici. În schimb, ele au încercat în sud, să înainteze spre Odesa, un port major de la Marea Neagră. Dar ucrainenii au stopat ofensiva la Nikolaev”, apreciază generalul Petraeus în interviul de la postul de televiziune american CNN…..Trupele ruse vor înainta dinspre Mariupol spre nord, iar cele din estul orașului Harkov vor coborî spre sud, în Donbas. Ceea ce vor să facă este să înconjoare regiunea și să atace forțele ucrainene care se găsesc la Kramatorsk și Sloviansk”….. ”Acum, concentrarea armatei ruse este sud-estul Ucrainei. Și ceea ce se vrea, este ca de 9 mai, să consemneze succesul și să sărbătorească Ziua Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Petraeus. Și planul este clar, apreciază generalul. Putin vrea să pună stăpânire pe Donbas și pe regiunea sudică din Ucraina, pentru a avea un coridor de legătură cu Crimeea, peninsula anexată în 2014 de Moscova.” Integral: https://ziare.com

“Serbia s-a înarmat cu un sistem antiaerian din China. Țările occidentale sunt îngrijorate …. Livrarea de armament deasupra teritoriului a cel puţin două state membre NATO, Turcia şi Bulgaria, a fost considerată de experţi ca o demonstraţie a extinderii tot mai mari a Chinei la nivel global.  Deşi Serbia a votat în favoarea rezoluţiilor ONU, care condamnă atacurile sângeroase ale Rusiei în Ucraina, a refuzat să se alăture sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei sau să critice, în mod direct, atrocităţile comise de trupele ruseşti în această ţară.  Înarmarea Serbiei ridică semne de îngrijorare în Occident. În secret, Belgradul a primit din China un sofisticat sistem antiaerian chinezesc, în contextul în care Occidentul este îngrijorat că o acumulare de arme în Balcani în perioada războiului din Ucraina ar putea ameninţa pacea fragilă din regiune, relatează agenţia de presă AP. Şase avioane de transport Y-20 ale forţelor aeriene chineze au aterizat pe aeroportul civil din Belgrad, transportând, se pare, sisteme de rachete sol-aer HQ-22 pentru armata sârbă…. Încă din 2020, oficialii americani au avertizat Belgradul împotriva achiziţionării de sisteme antiaeriene HQ-22, a căror versiune de export este cunoscută sub numele de FK-3. Aceştia au spus că, dacă Serbia doreşte cu adevărat să adere la Uniunea Europeană şi la alte alianţe occidentale, trebuie să îşi alinieze echipamentele militare la standardele occidentale. Sistemul de rachete chinezesc a fost comparat, pe scară largă, cu sistemele americane Patriot şi cu sistemele ruseşti de rachete sol-aer S-300, deşi are o rază de acţiune mai mică. Serbia va fi primul operator de rachete chinezeşti din Europa….” Integral: https://alephnews.ro

Scapă imediat de aceste obiecte din casă dacă vrei să-ţi meargă bine. Cum atragi norocul“Cîțu, recompensat pentru activitatea în PNL. A primit o vestă și o mătură…. Chiar în tipul congresului economistului cu studii în Statele Unite i s-a oferit o mătură și o vestă reflectorizantă pentru a putea curăța de pe urma politicienilor care au fost la congresc. PNL trebuie să-și păstreze imaginea de partid civilizat, de aceea e important să aibă un om care să strângă după delegați chiștocurile aruncate pe jos, ambalajele de napolitate și șervețelele cu care și-au șters mucii și lacrimile de bucurie când l-au ales pe noul lor șef, Nicolae Dănciucă. Fostul premier, fostul președinte al PNL și viitor fostul șef al Senatului Florin Cîțu le-a mulțumit în lacrimi colegilor pentru oportunitatea oferită și i-a întrebat dacă, în memoria vremurilor trecute, i se mai dă voie măcar o dată să-l lingă pe mână pe Klaus Iohannis. A primit asigurări că poate va fi sunat pe acest subiect, să țină telefonul încărcat.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 11 aprilie.”Amnistie de 10 mld. euro: iertarea datoriilor transportatorilor, un venit „ratat“ de 10 mld. euro de către stat. Şi iată de ce este România codaşa Europei la taxare, cu doar 28% din PIB venituri fiscale…”

Rain Forrest Poster și Tablou | Europosters.roBuna dimineata intr-o zi de luni, 11 aprilie! Până luni seară, în estul, sud-estul și sud-vestul țării, local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar luni (11 aprilie), în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, rafalele vor depăși 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată. In noaptea de luni spre marți vremea va fi deosebit de rece în toată țara. În regiunile intracarpatice, local în Moldova și în zona subcarpatică a Munteniei și Olteniei temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă. In Bucuresti: 14/2 gr. C., ploua.

“Lăsați gazul să curgă! …. Începând cu Strategia Enenrgetică a Federației Ruse, eraborată în 2011, în care se spune clar că Rusia trebuie să achiziționeze acțiuni sau să devina acționar majoritar în cât mai multe companii energetice europene și cu Doctrina Gerasimov în care se spune că războiul hibrid este mai eficient și că acesta trebuie să cuprindă și o componentă energetică, Federația Rusă și-a consolidat ceea ce numim „cleștele energetic”, adică și-a mărit posibilitatea de a influența politicile membrilor UE. De asemenea componentele „cleștelui energetic”, North Stream I și II pe latura nordică (doiul fiind terminat dar nepus în funcțiune) și Turk Stream și Blue Stream pe latura sudică au ocolit Ucraina, creindu-i destule probleme economice. Totuși prin Ucraina treceau conducte cu capacitatea de transport al gazului rusesc către vest de 148 miliarde mc / an. North Stream I și II au o capacitate de 110 miliarde de mc / an iar Trurk Stream și Blue Stream adunate, aproape 35 miliarde mc / an. Se știe că zilnic Europa importă gaz în valoare de aproape un miliard de euro, bani ce finanțează crimele și genocidul noii armate roșii. Atacul asupra Ucrainei a determinat o schimbare a politicii energetice a UE…..Dacă ne uităm că Ucraina deține rezerve energetice (locul 1 în Europa la uraniu) sau alte metale care o clasează pe locul patru în lume este foarte posibil ca motivul comportamentului agresiv manifestat de Kremin să fie dorința de a monopoliza măcar regional o parte din acestea. (Aici găsiți o poziționare a resurselor Ucrainei.)…. Să ajungem la ce ne recomandă EPG în studiul său (pe care îl puteți descărca de aici, care este criticabil dar care include informație de bună calitate). Le iau copy – paste și comentez: 1. Lansarea unei campanii de informare pentru reducerea temperaturii ambientale în locuințe, identificarea spațiilor neutilizate și evitarea supra-încălzirii din clădiri publice și comerciale. Nemaipomenit! Să o facem deoarece această acțiune va avea ca rezultat și scăderea facturilor la energie! 2. Actualizarea listei consumatorilor întreruptibili de siguranță, pe baza unei centralizări a datelor de consum de gaze a termocentralelor și a producătorilor industriali. Serios? Domniile lor nu știu că vara termocentralele produc la capacitate mică deoarece nu mai este cerere de energie termică? Dacă dumnealor doresc să închidem termocentralele cu ce vom înlocui în iarna viitoare acel sistem nenorocit de majoritatea deciziilor politice din ultimii ani numit sistem de alimentare centralizată cu energie termică (SACET)? Cu cele un milion de pompe de căldura pe care EPG-ul dorește să le importăm din China? Pompe aer – apă, apă – apă sau sol – apă? Daca sunt apă – apă de unde luam fluidul care trebuie să fie recirculat pentru obținerea căldurii într-un apartament la etajul 10? Daca sunt aer – apă, coeficientul de performanță (COP – un fel de randament) este mic, deci consumul de energie electrică este mare. Dacă domniile lor viseaza ca să pună la țară aceste 1.000.000 de pompe de căldură e perfect, numai că pe vremea cand gazul era ieftin și trecea prin fața porții, extrem de puțini locuitori din mediul rural l-au tras în casă.   3. Renunțarea la investiții în noi rețele de distribuție a gazului și în termocentrale care nu funcționează în cogenerare de căldură și chiar interzicerea centralelor murale în clădirile noi; Oameni buni, terminați cu prostiile. România are gaze și își poate asigura necesarul pentru asigurarea securității energetice, și aici mă refer la energia termică și la energia electrică. Anul trecut gazul a asigurat 16% din totalul consumului din sitemul electro-energetic național (SEN). După ce că importam 4% din necesarul de enegie electrică, să închidem capacități care produc 16% din gaz?.…. 4. Lansarea unui program național pentru instalarea pompelor de căldură. Sunt de acord cu soluțiile alternative și hibride, dar acestea sunt valabile oriunde în afară de cartierele de blocuri…..” Integral: https://www.contributors.ro

Șofer de TIR român, accidentat MORTAL într-o parcare în Germania. Vinovatul a fugit de la locul accidentului - Anchetă URIAȘĂ a poliției“Amnistie de 10 mld. euro: iertarea datoriilor transportatorilor, un venit „ratat“ de 10 mld. euro de către stat. Şi iată de ce este România codaşa Europei la taxare, cu doar 28% din PIB venituri fiscale…Amnistia fiscală oferită transportatorilor şi companiilor de construcţii duce la neîncasarea de către stat a unor venituri de 10 miliarde de euro pentru ultimii cinci ani, potrivit estimărilor ZF ♦ Moda „iertării“ de către stat a companiilor care evită plata taxelor aferente salariilor folosind mijloace la limita legii (diurne, indemnizaţii de detaşare etc.) este un factor care împiedică România să se apropie de media UE la un indicator: ponderea în PIB a veniturilor încasate la buget. O modificare adusă recent Codului Fiscal „iartă“ com­paniile de transporturi şi de construcţii (cu acti­vităţi în alte ţări) de amen­zile Fiscului, care în ultimii ani ar fi reîncadrat diurnele angajaţilor din aceste sectoare  ca venituri salariale. Legea nr. 72 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, iniţiată de deputatul PNL de Gorj, Gheorghe Pecin­gină, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 31 martie 2022. PNL are mai mulţi membri cu interese în domeniul trans­por­turilor. De exemplu, familia deputatului PNL Robert Sighiartău controlează transportatorul Tabita Tour din Bistriţa, cu afaceri de peste 56 de milioane de lei în 2020….” Integral: https://www.zf.ro

Palas Mall - Despre noi“Mai poate fi considerat un credit „verde” de 100 mil. euro pentru un centru comercial care presupune trafic şi aglomeraţie? Un adevărat credit verde ar însemna 1.000 de credite de 100.000 euro pentru 1.000 de mici afaceri stradale Pandemia a lăsat moştenire o nouă modă: moda economiei verzi. Problema este însă cum devine realitate preocuparea pentru mediu şi sănătate în acţiunile companiilor, ale băncilor, ale statului şi ale oamenilor. Este bine că există o preocupare, dar să nu devină o simplă acoperire, iar treaba să meargă în continuare ca şi până acum. Spre exemplu, au devenit o modă creditele verzi. Recent, un consorţiu de bănci mari de pe piaţa locală a anunţat o finanţare „verde” pentru dezvoltarea unor proiecte de retail, un fel de malluri mai mici, orizontale, în oraşe de linia a doua din România precum Târgovişte, Zalău şi Sfântu Gheorghe. Deci câteva zeci de milioane de euro pentru câte un centru comercial care să cuprindă 10-15 magazine, un hipermarket şi aşa numita zonă de food court. Acum, dincolo de respectarea unor noi condiţii ca să fie verde acest credit, întrebarea fundamentală este cât de verde şi lipsit de impact asupra mediului este un centru comercial în sine, care presupune trafic, parcări şi aglomeraţie de oameni şi maşini. Sigur că se poate spune: „asigurăm prize pentru maşini electrice”, dar deocamdată toată lumea e de acord că în următorii 10-20 de ani 90% din parcul de maşini din România va fi constituit din maşini cu combustie internă, poluatoare. Aspectul principal care nu este luat în calcul este potenţialul risc dat de aglomeraţia umană…. Verde nu înseamnă doar poluare mai redusă, ci şi risc mai mic pentru sănătatea populaţiei. De acum înainte trebuie acceptat faptul că marile aglomerări comerciale sunt purtătoare de risc. Sunt legi ale fizicii şi ale biologiei care pur şi simplu nu pot fi ocolite. Dacă o bancă vrea să dea un credit verde de 100 mil. euro pentru un mare centru comercial atunci să ştie că în niciun caz acel credit nu poate fi niciodată „verde”. Şi orice standard inventat de vreun institut nu face decât să acopere realitatea faptului că aceste centre comerciale de mari dimensiuni sunt de fapt o mare sursă de poluare: de trafic, de aer, fonic şi din punct de vedere al sănătăţii, aşa cum am arătat mai sus…..Bineînţeles că este mult mai simplu şi mai profitabil pentru toată lumea implicată să semnezi un deal de 100 mil. euro pentru un mare centru comercial care aparent aduce un aer de modernitate – de fapt fiind doar o insulă de modernitate – decât să dai 1.000 de credite de 100.000 euro pentru dezvoltarea a 1.000 de afaceri stradale, în cartierele oraşului. Ca să dai 1.000 de credite de 100.000 euro pentru 1.000 de afaceri precum magazine de fashion, băcănii axate pe producţie locală, cafenele, restaurante, gelaterii, magazine de bijuterii, de şosete, de blugi sau de articole sportive, înseamnă mult mai mult efort. Însă aşa cum s-a demonstrat în pandemie, riscul pentru sănătatea publică este mult mai redus în comerţul stradal…. Similar, marile centre comerciale care „privatizează” strada au devenit un magnet pentru că totul pare feeric. Pe stradă e noroi sau praf, în mall e mereu aceeaşi temperatură, lumină, o feerie. E altă lume. Fără voia lor, oamenii, mai ales adolescenţii, sunt atraşi precum muştele la bec de acest tip de centre comerciale. Însă aşa cum am arătat riscurile sunt pe măsură, iar costurile sunt decontate tot de public, fie direct prin buget, cum s-a întâmplat în pandemie, când statul a trebuit să acopere pierderile retailerilor prezenţi în malluri, fie indirect prin poluarea produsă a aerului şi solului….” Integral: https://www.zf.ro

“Romania, intre Portugalia si Letonia ca PIB/locuitorRomânia s-a situat anul trecut pe locul 22 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat.  Cu 73% din media europeană consemnată pentru 2021, am depășit Letonia (71%), Croația (70%), Slovacia (68%), Grecia (65%) și Bulgaria (55%). Imediat deasupra noastră figurează Portugalia (74%), Ungaria (76%) și Polonia (77%). Cele mai mari valori ale PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (pcs, adică ajustat cu nivelul prețurilor din fiecare țară, pentru a permite o comparație corectă a puterilor de cumpărare), s-au înregistrat în Luxemburg (277%) și Irlanda (221%), dar aceste țări au situații particulare. În Luxemburg lucrează un număr relativ mare de cetățeni rezidenți din statele înconjurătoare, care contribuie la PIB și ale căror cheltuieli de consum sunt înregistrate în țara de origine. Irlanda beneficiază de prezența unor multinaționale de top care dețin drepturi intelectuale și de mutarea sediului unor companii ca urmare a Brexitului. Dintre celelate state occidentale, Danemarca (133%) și Olanda (132%) trec pragul de 130%, urmate de Suedia (123%), Belgia (122%) și Austria (121%), situate peste cota de 120%. Sub care figurează Germania (119%), cea mai mare economie a Zonei Euro (zonă aflată la 106% din media UE), la o distanță semnificativă de Franța (104%) sau Italia (95%)….” Integral: https://www.bancherul.ro

“Amanarea ratelor la credite nu mai ajuta la nimic, dimpotriva …. Amanarea ratelor la credite nu-i ajuta cu nimic pe cei cu credite cu dobanda variabila indexata la ROBOR. Dimpotriva, ar putea sa le cauzeze si mai multe probleme mai tarziu, cand vor trebui sa plateasca o rata si mai mare decat in prezent. In perioada pandemiei coronavirusului, amanarea ratelor a avut sens, in primul rand pentru cei care nu mai aveau de lucru sau cu venituri in scadere puternica, din cauza izolarii. Dupa iesirea din carantina si revenirea treptata a economiei, oamenii si-au reluat lucrul si plata ratelor. Acum, situatia este total diferita. Seful PSD, Marcel Ciolacu, cel care a anuntat amanarea ratelor, invoca aparitia unei crize economice drept motiv….. Altele sunt solutiile:– schimbarea indicelui ROBOR in IRCC, care se poate face printr-o simpla cerere la banca;- refinantarea creditului cu o dobanda mai mica, eventual fixa;- restructurarea creditului, cu scopul reducerii ratei, fie pe o anumita perioada fie pe toata perioada de creditare, prin diminuarea dobanzii sau a comisioanelor, prelungirea perioadei de creditare, diminuarea datoriei etc….” Integral: https://www.bancherul.ro

“BREAKING Consiliul Rectorilor cere ca universitățile să acorde titlurile de doctor, în locul Ministerului Educației. Plus: rectorii susțin o lege nouă, separată, “a Învățământului Superior”, pe baza proiectului România Educată Consiliul Rectorilor cere Guvernului ca universitățile din România să fie cele care acordă titlurile și diplomele de doctor, în locul Ministerului Educației. Hotărârea de a solicita oficial mutarea de la Minister la universități a deciziei privind acordarea doctoratelor a fost luată în cadrul reuniunii CNR din acest weekend, potrivit “rezoluției” semnate de președintele interimar al forului, Dan Cașcaval. ….Cererea ca universitățile să fie cele care decid acordarea titlurilor de doctor vine în contextul controverselor cu privire la doctoratul deținut chiar de premierul Nicolae Ciucă. Acesta este acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat “în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138”, potrivit unei anchete semnate de Emilia Șercan. La finalul săptămânii trecute, Șercan a acuzat că „autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”, tot în contextul plagiatului semnalat cu privire la premier….” Integral: https://www.g4media.ro

“Clima: Mai puţine călătorii cu avionul, între adevăr şi tabu (AFP) …. COVID-19 a redus cu o treime numărul pasagerilor aerieni în 2020, însă companiile şi aeroporturile mizează pe o redresare într-un ritm puţin sub nivelul de dinainte de criză, pentru a ajunge la 10 miliarde de călători aerieni la nivel mondial până la jumătatea secolului, faţă de 4,5 miliarde în 2019. Provocarea pentru acest sector va fi neutralizarea impactului său asupra climei până în 2050, aşa cum s-a angajat, continuând să satisfacă o cerere generată de ascensiunea clasei de mijloc, în special în Asia. Pentru a face acest lucru, se bazează pe combustibili durabili şi alte inovaţii (avioane cu hidrogen, control aerian optimizat etc), relatează AFP preluată de Agerpres. Potrivit unora, este doar o înşelătorie. “Este iresponsabil să mizezi totul pe aeronave ecologice şi pe inovaţiile tehnologice“, a rezumat Greenpeace France, cerând oficialilor “să se ocupe de reglementarea necesară a traficului aerian“….. La începutul lunii martie, şi ONG-ul Transport&Mediu a cerut limitarea sau reducerea călătoriilor, în special a călătoriilor de afaceri, prin impozitarea mai mare a sectorului şi prin includerea legăturilor aeriene extracomunitare în cotele europene de emisii (ETS). Aceste emisii pe distanţe lungi nu sunt contabilizate astăzi de nici o ţară, este de acord Oliver del Bucchia, preşedintele asociaţiei Aero Decarbo. Acest colectiv de ingineri aeronautici militează pentru stabilirea unui “buget de carbon” global care să nu fie depăşit pentru transportul aerian, proporţional cu 2,56% din contribuţia sa la emisiile de dioxid de carbon din 2018. “Temperatura în 2050 nu va depinde de ceea ce vom emite în 2050, ci de ceea ce vom fi emis deja până în 2050 “, spune el…..Dar cum rămâne cu acceptabilitatea de către călători, pe lângă creşterea previzibilă a preţurilor biletelor pentru finanţarea “revoluţiei ecologice” a transportului aerian?…” Integral: https://www.rfi.ro

“De ce noul „Război Rece” nu poate fi oprit și ar putea fi mult mai periculos decât cel vechi….. Rareori o „mare putere” a pierdut atât de mult într-un timp atât de scurt ca Rusia: decuplată în mare măsură de economia mondială, în declin economic și social, disprețuită din punct de vedere militar și disprețuită politic de comunitatea internațională pentru războiul său brutal. În acest timp, Occidentul este mai unit decât a fost de decenii, scrie Sigmar Gabriel, fost ministru de externe și președinte al SPD, președintele „Podul Atlanticului”, în Tagesspiegel.Desigur, într-un război din ce în ce mai sângeros, armata rusă poate doborî apărarea ucraineană. Dar președintele rus nu va mai putea cuceri niciodată populația ucraineană….. China nu va sprijini militar, cel mai probabil, invadarea Ucrainei de către Rusia și va face tot posibilul pentru a evita să fie lovită de sancțiunile SUA sau UE. Beijingul nu se teme de nimic altceva decât de alte piedici pentru dezvoltarea sa economică. Pe de altă parte, un lucru este clar: Moscova devine din ce în ce mai dependentă de Beijing – este evident cine este bucătarul și cine este chelnerul. După acest război, „imperiul” lui Putin va fi doar o umbră a lui însuși….. Atâta timp cât Putin conduce Rusia, și probabil chiar și după, un nou „Război Rece” ne este pregătit. Și în epoca atacurilor cibernetice, a războiului hibrid și a știrilor false, este probabil să fie mult mai periculos decât vechiul „Război Rece”. La acea vreme, războaiele fierbinți au fost purtate în afara Europei. Asta e diferit astăzi….. Dar un nou război rece pe două fronturi ar însemna cheltuieli militare mult mai mari, o mare incertitudine care împovărează economia globală și o abatere de la obiectivul fundamental al administrației Biden de a reconstrui Statele Unite. Negocierea cu succes a unui acord durabil asupra Ucrainei, apoi trecerea la negocieri ample, probabil prelungite, privind discuțiile de reducere a armelor convenționale, atât cu Moscova, cât și, în cele din urmă, cu Beijingul, este foarte de dorit, scrie Foreign Policy. În acest moment, administrația Biden pare mai puțin concentrată pe modelarea unei noi ere decât pe pregătirea pentru o repetare a Războiului Rece sau unul și mai rău, cu Rusia și China ca adversari, amintind de triunghiul strategic al lui Henry Kissinger…..China este la o răscruce de drumuri. Fie se va distanța de Rusia și va reduce sprijinul economic, fie se va înclina spre Moscova și va sfida sancțiunile. Statele Unite trebuie să stimuleze China spre primul punct de vedere….. Orice pace durabilă ar necesita noi aranjamente de securitate și înțelegeri între Statele Unite și NATO și Rusia și Ucraina. Acesta este elefantul din cameră. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat de înțeles că ar putea accepta un anumit tip de neutralitate. Dacă da, ar anula NATO Declarația de la București din 2008 care oferea Ucrainei și Georgiei o posibilă aderare? Ce ar aștepta în contrapartidă Statele Unite și aliații săi de la Putin? Dacă vrem să evităm o consecință de tip Versailles, interesele rusești nu pot fi respinse atât de ușor….” Integral: https://www.hotnews.ro

“Russkiy Mir sau lumea „multipolară, justă și democratică”…..Îmi aduc aminte cum, fix cu o lună înainte ca Vladimir Putin să dea ordinul ca armata sa să invadeze Ucraina, un amiral german, Kay-Achim Schönbach, a stârnit un adevărat scandal după ce a declarat la o dezbatere organizată de un think-tank din India, ceva de genul: „Ceea ce își dorește cu adevărat (Vladimir Putin, n.m.) este respect…..Având în vedere antecedentele lui Vladimir Putin (Cecenia, Georgia, Crimeea și Donbass-ul, Siria etc.) și toate informațiile strânse cu mare cheltuială de serviciile occidentale de informații, dar și cele publice, cu greu poate fi înțeles și tolerat un înalt comandant militar care face o astfel de declarație, fie și într-un cadru semi-oficial. Dar nu a fost nici pe departe acesta un caz singular….. Iată însă că, brusc, din 2014 Vladimir Putin a decis că „Russkiy Mir” trebuie să treacă la nivelul următor și, dintr-o ideologie care a alimentat preponderent propaganda rusă, să devină o temă aplicată; iar scena aleasă pentru o primă confruntare cu Occidentul a fost Ucraina. Cum a răspuns la această provocare Occidentul în 2014? Păi, cu mare prudență: s-a creat „Formatul Normandia”, în care Angela Merkel și Francois Hollande, sub privirile severe ale „țarului” (azi-mâine „sfânt”) Vladimir Putin încercau să-l determine pe Petro Poroșenko („cel corupt”) să accepte pierderi teritoriale în beneficiul imperiului de la răsărit. De ce să o facă? Păi, cum ar spune-o mucalitul român: „ca să fie bine, să nu fie rău” pentru toată lumea!…. Textul publicat de Mason Clark în urmă cu mai bine de un an și jumătate, și care odată cu invazia Ucrainei este încă o dată validat în premisele și concluziile sale, ne ajută să înțelegem mai bine modul în care narativul „Russkiy Mir” a fost consolidat ca o ideologie a unui așa-numit război civilizațional pe care – se autoconving elitele de la Kremlin – Rusia este obligată să îl ducă împotriva Occidentului. Cu alte cuvinte, tot ceea ce noi în Europa, de exemplu, am citit în cheia unei agresiuni ruse de tip imperialist (dacă nu chiar totalitar) – Cecenia, Georgia, Siria, Libia, diversele conflicte din Africa, Maidan, Crimeea, Donbass etc. -, în lectura internă consumată de elite și servită în porții mari și cetățeanului rus obișnuit, era interpretată ca fiind „nevoia de a reacționa militar, convențional, la foarte perfidul război hibrid declanșat de Occident împotriva Federației Ruse”. O întreagă literatură, militară și civilă, așa cum o arată Mason Clark, a fost dezvoltată pe acest subiect și intens consumată în Rusia lui Vladimir Putin, mai ales după ce – în anul 2007 – Vladimir Putin a atras pentru prima dată atenția Occidentului că Rusia a decis să „răspundă prin orice mijloace” agresiunii Vestului. Puțini l-au luat atunci în serios – la fel ca și astăzi -, considerând că ceea ce caută Putin este de fapt „un loc la masa celor puternici”. O eroare care ne ajunge din urmă…..Mulți istorici au căzut de acord că Adolf Hitler a ajuns la putere și s-a alimentat din resentimentul germanilor față de anglo-francezi, datorită condițiilor împovărătoare și rușinoase care le-au fost impuse după Primul Război Mondial. Vladimir Putin, cel care a dat glas unui sentiment generalizat de regret al rușilor pentru pierderea imperiului creat de comuniști – URSS-ul – face același lucru, motiv pentru care rușii îl susțin într-o proporție covârșitoare: între 83 și 85%…..Omul are nevoie de libertate, libertatea de a alege, libertatea de conștiință. Cu toate erorile, cu eșecul excepționalismelor, separatismelor, autoritarismelor și totalitarismelor imperiilor occidentale și a barbariilor de care au dat dovadă, Vestul nu s-a oprit din evoluție, din progresul moral și etic. Iar acum a venit din nou vremea să lupte pentru a păstra ce a obținut, cu cealaltă jumătate de lume care nu dă doi bani pe aceste valori….” Integral: https://www.contributors.ro

FOTO: Mihaela Radulescu, la plaja in Monaco, mandra de silueta ei - Ele.ro“Răduleasca, amendată că a vândut leurdă în fața cazinoului din Monte Carlo  Nici jandarmii din Monaco nu au milă față de bătrânici! Mihaela Rădulescu a fost amendată de poliție pentru că vindea leurdă și urzici în fața cazinoului din Monte Carlo. Lacrimile și revolta trecătorilor nu i-au oprit pe zbiri, care i-au confiscat leurda bietei pensionare și i-au săltat și broboada pe care își întinsese marfa. Mihaela Rădulescu susține că e persecutată sistematic de polițiștii monegasci. ”Astă-iarnă m-au amendat că vindeam ciorapi de lână, pe care i-am împletit chiar eu, cu andrelele. Încerc și eu să duc o viață cinstită și nu sunt lăsată. Cum să mă descurc cu pensia din România? Am lucrat doar 3 ani la o fabrică, de-aia am mâinile așa zbârcite”, se plânge Mihaela Rădulescu. Biata bătrânică nu s-a lăsat. A doua zi s-a dus să spele parbrizuri de iahturi în Yacht Club Monte Carlo, dar a fost dată afară din nou….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 9 aprilie.”Piatra de hotar pusă de ÎCCJ în cazul Udrea. Emanciparea de sub abuzul CCR …”

23 Best Free Spring Backgrounds and WallpapersBuna dimineata intr-o zi de sambata, 9 aprilie! Cerul va avea înnorări în jumătatea de nord-vest unde va ploua izolat ziua şi local în timpul nopţii, cu precădere în Maramureş şi Crişana unde ploile vor putea fi moderate cantitativ. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu rafale de peste 80…90 km/h pe creste, în special ale Carpaţilor Orientali, dar local şi temporar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 55…65 km/h în nord, nord-est şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 și 23 de grade, iar cele minime între 1 și 12 grade. In Bucuresti temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10-11 grade.

Understanding Omicron, the new COVID-19 variant of concern | COVID | UT Southwestern Medical Center“Două noi mutații ale Omicron, în atenția OMS. Ce au descoperit cercetătorii în legătură cu variantele BA.4 și BA.5  Două noi subvariante ale Omicron, BA.4 și BA.5, au fost propuse recent pentru supravegherea OMS. După apariția variantei Omicron, despre care se spunea că va aduce sfârșitul pandemiei, oamenii au lăsat garda jos. Multe țări au ridicat măsurile sanitare anti-pandemie, nu se mai poartă mască peste tot, nu se mai respectă distanțarea socială, adunările de persoane sunt tot mai mari, iar peste toate acestea, cererea de vaccinare este la un nivel foarte mic. În acest timp, virusul se mutează. Și vorbim chiar despre Omicron. Deja au apărut variante care au o rată de transmisibilitate foarte mare…..BA.2 a avut nevoie de ceva timp pentru a achiziționa modificări, astfel încât viteza de transmitere să fie mai mare față de cea a BA.1. De altfel, diferențele dintre BA.2 și BA.1, din punct de vedere structural, sunt mai mari decât diferențele dintre variantele Delta și Alpha ale coronavirusului, de exemplu”, a mai explicat expertul….. De altfel, toate variantele de îngrijorare până în prezent par să apară din mutații de la un părinte anterior. Experții spun că mutațiile includ substituții unice de acid nucleic, precum și mici deleții și inserții. Acest lucru nu epuizează în niciun caz repertoriul variației genomice a coronavirusului. Betacoronavirusurile, cum ar fi genomul SARS-CoV-2, pot suferi rearanjamente și recombinare secvențe interne, schimbul unei părți a genomului cu cel al unui virus strâns înrudit. Două astfel de recombinante au fost descrise recent, o recombinare Omicron-Omicron și un recombinant Delta-Omicron. Aici descriem recombinantul Omicron-Omicron, având în vedere denumirea preliminară Omicron BA.4…..”Cu o nouă variantă la patru luni, nu putem fi prinși nepregătiți pentru sosirea următorului val”, a explicat Seth Berkley, CEO al Gavi, parteneriatul public-privat din conducerea Covax, inițiativa globală care ghidează eforturile de asigurare a accesului egal la vaccinurile Covid-19 în țările cu venituri mici și medii, pentru Corriere della sera….” Integral: https://ziare.com

Alexandru Rafila vrea să-l lase pe Raed Arafat fără SMURD - Universul argesean“Marea miză a scandalului Rafila – Arafat ….. Tot ceea ce înseamnă sistem medical de urgență – servicii de ambulanță, SMURD, Unitățile de Primiri Urgențe și Compartimentele de Primiri Urgențe ale spitalelor – se află de ani buni în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, structură condusă de Raed Arafat. Dacă multă lume trăiește, poate, cu senzația că acestea au fost coordonate de DSU-Arafat în perioada pandemiei, realitatea este că ele erau acolo cu mult înaintea pandemiei, integrate și cu celelalte servicii de urgență – pompieri, salvamont etc. Trebuie spus că, în toți acești ani, niciun ministru al Sănătății nu a contestat public coordonarea sistemului medical de urgență de către Raed Arafat și nu a cerut ca aceasta să revină Ministerului Sănătății….. Creionarea acestui sistem de urgență integrat, cu sistemul medical de urgență și celelalte servicii de urgență adunate sub aceeași umbrelă și coordonate de același om, a început încă din anul 2014, odată cu numirea lui Raed Arafat în funcția de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), structură creată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Posibila mare miză: Ministerul Sănătății plătește, dar nu are coordonarea  Posibila mare miză a conflictului iscat de declarațiile de joi ale lui Alexandru Rafila ar putea fi reprezentată de bani: mai exact, finanțarea sistemului medical de urgență. Întreg sistemul medical de urgență – servicii de ambulanță, Unități de Primiri Urgențe ale spitalelor, Compartimente de Primiri Urgențe și SMURD – este finanțat de Ministerul Sănătății. Surse din minister au explicat pentru HotNews.ro că, practic, Ministerul Sănătății plătește, la fiecare final de lună, facturile pentru toate aceste servicii. Ministerul Sănătății nu are însă coordonarea lor, aflată la Departamentul pentru Situații de Urgență. Practic, nu are niciun cuvânt de spus…..În 2011, Vlad Mixich publica, pe HotNews.ro, un portret al lui Raed Arafat, cu titlul „Fanaticul”. „Deși a obținut cetățenia în urmă cu doar 12 ani, doctorul Raed Arafat este unul dintre cei mai premiați români: în două birouri (unul la Ministerul Sănătății în București, celălalt la Departamentul de urgență al Spitalului din Târgu-Mureș) sunt etalate cele 72 de trofee și diplome onorifice ale omului care a înființat SMURD-ul în România (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare)”, scria atunci Vlad Mixich, în deschiderea portretului lui Raed Arafat. Primele probleme de imagine și susținere publică pentru Raed Arafat aveau să apară în ianuarie 2014, odată cu accidentul aviatic din Munții Apuseni, în care au murit pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion. ….Scenariul avea să se repete oarecum în decembrie 2014, când un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol, accident soldat cu moartea a 4 persoane – doi piloţi şi două cadre medicale…..În sfârșit, incendiul de la Colectiv, din octombrie 2015, rămâne cel mai controversat moment din cariera lui Raed Arafat, în spațiul public fiind criticată îndelung atât intervenția, cât și faptul că autoritățile au fost acuzate că au blocat sau întârziat transferul în afara țării al unora dintre răniții grav în incendiu.” Integral: https://www.hotnews.ro

“120 de zile, răgazul cerut de coaliție pe aplicarea Legii 127 a expirat. O lege trecută pe șest sub covor, ca să nu mai întrebe nimeni de ea…. Triumfal se anunță că alocarea va fi de 17.6 Mld Lei, de care vor beneficia milioane de oameni. Cam cât spuneau că ar fi trebuit să mărescă cu 40% punctul de pensie…..De ce există încă acest nivel de sărăcie, când suntem în UE din 2007, avem tot felul de programe de sprijin pentru ridicarea nivelului de trai către nivelul mediu al UE? Care sunt rezultatele contribuției la Bugetul UE, pentru că de asta ne-am asociat cu țările dezvoltate din vestul Europei, să micșorăm prăpastia dintre nivelul de trai al nostru și cel al vesticilor. …..La ce bun atunci să stabileşti nivelul coșului minim de consum, la nivel de țară, la 2650 lei, dacă tot nu ții cont de el. La ce bun să tot ne lăudăm că cerem bani de la UE pe motivul că 4-5 milioane (eu zic să mai pună…) din românii pregătiți în școlile noastre s-au mutat în țări din UE care apreciază valoarea forței de muncă la un nivel care permite acel trai decent la care tot visăm, cu toți. De ce au plecat acei oameni, ce ați făcut dumneavoastră conducătorii acestei țări, să-i determinați să nu mai plece.….Din păcate, tot dezastrul în care se află populația țării, în acest moment din 2022, se datorează liderilor PNL – dl. V Popescu -Ministrul Energiei, dl. Ludovic Orban– Prim Ministru la momentul dereglementării haotice propusă de V. Popescu și aprobată în ședința de Guvern în 2020 – și dl. Florin Câțu- Prim Ministru în momentul când trebuia să reintroducă prețuri reglementate în piață, bramburita de șmecherii din lojele OPCOM, la nivelul din 2020, și n-a făcut-o….Tot ce nu înțeleg din situația asta absurdă – prețurile enorm de mari față de toate reperele economice comparative, la gaze și energie electrică – este, de ce PSD a permis derapajul acesta, cu consecințe grave și asupra producției industriale, de ce a avizat mizeria de plafonări făcută de dl. V. Popescu, parcă dinadins să favorizeze traderii și distribuitorii din piața caracteristică, lăsând descoperiți milioane de oameni și mii de entități economice care nu mai știu cum să poată supraviețui, că de profit… să lăsăm. Ar fi interesant de știut cât a crescut colectarea la Bugetul de Stat, având în vedere cotele incluse în prețurile energiei, combustibilului și gazelor care se fac direct venituri, vărsate în Trezorerie. ….În 2021, d-na Raluca Turcan în timp ce se ocupa de digitalizarea dosarelor de pensii, văzând că sunt multe cheltuieli cu litigiile în care era implicată Casa Națională de Pensii Publice, a comunicat prin Agerpres că va emite un Ordin de Ministru astfel: „Am decis astăzi să emitem un nou ordin de ministru referitor la procesul de evaluare a dosarelor de pensii, pentru că am constatat necesitatea reglementării rapide a anumitor aspecte care țin de datele din dosarele de pensii.”- încheiat citatul. D-na Turcan se referea la procesele pe care CNPP le tot pierde în favoarea pensionarilor care, pentru diverse motive, numai de unii știute, sporuri sau indemnizații de consilii de administraţie și altele echivalente, deși erau taxate la contribuțiile sociale, la întocmirea dosarului și a Deciziei de pensie nu erau luate în considerare pentru că nu erau cuprinse în Legea 263, care reglementează încă speța…..Mai târziu, prin februarie, am văzut altă intervenție a d-nei Violetă Alexandru cu o propunere de lege nr.270/27.11.2021 care nici ea nu a trecut de furcile caudine ale comisiilor de specialitate din Parlament. …” Integral: https://ziare.com

“Decuplare de gazul rusesc acum!   Al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE, România, nu are nici măcar ezitări: nu, suntem mult prea dependenți de gazele rusești, nu se pune problema să tăiem importurile. Faptul că decidenții noștri nu sunt impresionați nici de ororile pe care le vedem cu ochii noștri la câteva sute de kilometri (s-a văzut ieri), faptul că ministrul energiei ne liniștea săptămâna trecută că noi nu cumpărăm de la Gazprom, ci de la intermediari și nu va trebui să plătim gazul în ruble spune ceva despre decidenți, nu despre România. România poate și trebuie să taie importurile de gaze din Rusia acum. Și nu doar atât, ci să devină furnizor de securitate energetică pentru toată regiunea, că avem gaz suficient și avem energie suficientă – resursele există. Acum 5-6 ani importam doar 2% din gazul pe care îl consumam. Acum am ajuns să importăm 25%. De ce? Pentru că omorâm cu bună știință producția internă. Da, zăcămintele sunt vechi și producția în scădere, dar nu asta e marea problemă. Aplicăm redevențe calculate la prețul gazului rusesc tranzacționat la Viena, nu în piețele din România, ceea ce face să se închidă sonde care ar mai fi putut produce, dar nu mergând în pierdere. Aplicăm impozitul pe veniturile suplimentare, impozit care ar fi trebuit să fie temporar între 2013-2017 dar s-a permanentizat, impozit care nu recunoaște decât o mică parte din cheltuielile de investiții – deci nu e profitabil pentru producătorii români să stoarcă ultimele molecule de gaz din zăcămintele pe cale de epuizare, care ar necesita echipament performant. Drept urmare producția internă de gaze a scăzut în ultimii 4 ani cu cca 17% – iar Petrom anunța în februarie că anul acesta își va mai reduce producția cu încă 7%. Noul zăcământ de la Caragele, care menține cât de cât nivelul de producție a Romgaz, nu e nici el exploatat suficient tot din cauza descurajării investițiilor, inclusiv prin politica păguboasă a statului român de ani de zile de a stoarce cât mai mult din dividende de la companiile unde e acționar majoritar. În plus, mai e și forțat să cheltuiască toți banii plus împrumuturi ca să cumpere partea lui Exxon din proiectul Neptune Deep cu Petrom, cel care e mereu amânat din cauza legii offshore. Evident, gazele din Marea Neagră sunt și ele tot acolo – nu se exploatează tot din cauza legii proaste. Chiar și zăcământul la care ne uităm cu multă speranță, cel al BSOG care ar trebui să intre în piață în câteva luni, e întârziat – acele gaze ar fi putut veni încă de toamna trecută, dar nu s-a întâmplat din cauza întârzierilor lucrărilor Transgaz și din cauza legii offshore. Teama mea e că nu le vom vedea nici anul acesta:….Noi consumăm vreo 9-10 miliarde de metri cubi pe an. Numai zăcămintele din Marea Neagră și zăcământul de la Caragele, dacă ar fi exploatate la adevăratul potențial, înseamnă vreo 11 ani de consum intern. Am putea consuma mult mai puțin dacă guvernul ar accelera anveloparea caselor și blocurilor și modernizarea termoficărilor, unde apa fierbinte se scurge de-a dreptul în pământ. ….În energie electrică nu s-a mai investit nimic din 2016. Pentru că n-ai cum, nu primești aviz de racordare, ani de zile legea ți-a interzis să închei contracte în mod liber (și nici acum nu-i clar dacă poți s-o faci). Bașca vezi că guvernul dă legi și ordonanțe de plafonare care supraimpozitează producția: nu cumva și tu ai păți la fel, dacă pici de prost și investești? Statul n-a mai investit nici el, nici măcar centrala de la Iernut a Romgaz, finalizată 95%, nu s-a mai mișcat de doi ani, riscăm să pierdem și finanțarea că ni s-au și dat bani gratis pentru asta. ….Putem să ne decuplăm chiar azi de la gazul rusesc. E primăvară, consumul pentru încălzire scade, atât pentru cei cu centrale individuale, cât și în termoficare. E primăvară, avem timp de investiții rapide în câteva mii de blocuri și case până la toamnă și stăm pe banii europeni. E primăvară, avem timp să se finalizeze interconectorul Bulgaria-Grecia (în iulie) și să nu stăm cu spaima că nu vom avea acces și la gazul din Coridorul Sudic (Azerbaijan). E primăvară și putem cârpi niște sute de kilometri de conducte de termoficare prin care curge apă sau se pierde căldură. Și am putea avea gazul lui BSOG dacă modificăm naibii legile alea înainte să ne trezim și fără gaz, și cu banii luați…..” Integral: https://www.contributors.ro

“Economia va încetini substanțial în acest an, pe măsură ce inflația erodează veniturile reale (analiză)….„În context regional, în ultimele luni ale anului 2021, România a regresat de la a doua la a patra cea mai performantă țară din regiunea Europei Centrale și de Est, după Serbia, Polonia și Ungaria, în funcție de nivelul PIB-ului înainte de pandemie. În același timp, datele statistice pentru ianuarie-februarie sugerează ușoare progrese, în timp ce conflictul Rusia-Ucraina deteriorează perspectivele. Deși relațiile comerciale sunt moderate, prețurile mai mari ale energiei, creșterea mai lentă a zonei euro și creșterea primei de risc vor afecta activitatea și vor alimenta creșterea inflației”, explică analiștii OTP Bank. …. Prin urmare, perspectivele de creștere economică ale României pentru acest an vor fi sub medie în comparație cu alte economii din regiune, în timp ce nevoia de consolidare fiscală este mai acută decât în alte țări din CEE, din cauza faptului că România se află în procedura de deficit excesiv. Inflația a continuat creșterea constantă și, alimentată de șocurile prețurilor la energie și alimente, a urcat la 8,5% în luna februarie, în timp ce inflația de bază a rămas la 5,2%. Având în vedere faptul că piața locală a intrat în criza Covid cu o piață energetică liberalizată, creșterea prețului energiei pentru uz casnic din 2021 a avut un efect direct mai mare decât cel din regiune, iar contribuția la inflația agregată a variat de la lună la lună, în funcție de aplicarea noilor măsuri de plafonare a prețului….. O creștere semnificativă a salariilor ar putea complica eforturile băncii centrale de a aduce inflația sub control, în timp ce și alți indicatori macroeconomici continuă să se înrăutățească. Un exemplu clar este cel al contului curent, care va continua să fie afectat de creșterea prețurilor la energie, România fiind importator net de energie. Întrucât deficitul geamăn își continuă tendința descendentă și este cert că balanța externă pentru următorii doi ani va fi afectată negativ, nevoia de consolidare fiscală este și mai importantă. „Previzionăm o consolidare fiscală treptată, în conformitate cu programul de convergență adoptat, dar ne așteptăm și la unele derapaje față de planuri, având în vedere creșterea subvențiilor pentru energie, reducerile de taxe care au fost propuse și încetinirea generală a creșterii. În prognoza actuală, datoria guvernamentală ar putea crește la 55% din PIB până în 2023”, au adăugat analiștii OTP Bank….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Tudorel Toader nu a reușit să o scape pușcărie pe Elena Udrea. Fostul ministru al justiției a fost avocatul acesteia - NewsTeam.ro“Piatra de hotar pusă de ÎCCJ în cazul Udrea. Emanciparea de sub abuzul CCR  Condamnarea Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” are semnificații cu mult mai importante decât cea care ia ochii – persoana condamnatei și tevatura fugii/capturării. După toate informațiile, Elena Udrea își plănuia de ceva vreme fuga din țară, dar nu în perspectiva dosarului “Gala Bute”, de care se temea mai puțin, ci în perspectiva dosarului finanțării campaniei din 2009 a lui Traian Băsescu, în care este condamnată în primă instanță la 8 ani de pușcărie, împreună cu Ioana Băsescu (5 ani). Dar încă nu era gata de plecare….. Ar merita analizat ce anume a făcut-o pe Elena Udrea să plece intempestiv efectiv unde a văzut cu ochii cu câteva ore înainte de pronunțarea pe care o credea cel puțin amânată, dacă nu chiar favorabilă ei. Premoniție? Scurgere de informații secrete? Cred că statul român are datoria să clarifice acest lucru, pentru că speța ar putea fi de o gravitate extremă…..Dar mai important decât persoana este că finalul povestii lungi și încâlcite pune o autentică piatră de hotar în jurisprudența din România și reprezintă o emancipare a ÎCCJ de sub bocancul abuziv al CCR…..În decembrie anul trecut, CJUE a dat o decizie istorică „Dreptul Uniunii se opune aplicării unei jurisprudențe a Curții Constituționale care conduce la anularea hotărârilor pronunțate de completuri de judecată nelegal compuse, în măsura în care aceasta, coroborată cu dispozițiile naționale în materie de prescripție, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție”. Cu alte cuvinte, spune CJUE, judecătorul național are dreptul să ignore deciziile CCR privind completurile nelegal constituite atunci când aplicarea lor implică risc de prescripție și dacă la mijloc sunt bani europeni. Când a intrat avocat în acest dosar pe ultima sută de metri, Tudorel Toader spunea că este provocare profesională, având în vedere că în sala de judecată vor fi puse față în față o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene și una a CCR. Ei bine, completul de 5 al ÎCCJ a stabilit că decizia CJUE prevalează. Cea mai înaltă instanță stabilește că, atunci când are de ales între decizia interna a CCR și o hotărâre a CJUE, judecătorul român trebuie să judece după CJUE. Este o piatră de hotar și o lovitură grea pe care o primește CCR, care de ani de zile duce un război împotriva Justiției din România, pentru eliberarea infactorilor, distrugerea legislației penale, a parchetelor și instanțelor….” Integral: https://spotmedia.ro

Economica.net - Cum vor arăta şi ce vor conţine produsele tradiţionale româneşti - Economica.net“Curtea de Conturi: 1.300 de produse tradiţionale româneşti nu au fost certificate de CE pentru că Ministerul Agriculturii nu a trimis actele …. „O altă constatare a auditorilor se referă la schemele naţionale de calitate privind reţeta consacrată şi produsul tradiţional. Acestea nu au fost recunoscute la nivel european deoarece MADR nu a notificat Comisia Europeană înainte de adoptarea acestora. Astfel, din 1.374 de produse alimentare din statele membre, înregistrate în sistemele de calitate europene la data auditului, doar zece erau produse alimentare româneşti”, se arată în audit. În ceea ce priveşte sistemul de control din domeniul fitosanitar, auditorii au constatat că, în toată perioada auditată, ANF nu a realizat integral planul de control privind monitorizarea reziduurilor de pesticide. Produsele Bio nu au fost verificate pentru a determina prezenţa sau absenţa reziduurilor de pesticide, deşi au fost planificate acţiuni în acest sens. Echipa de audit a formulat o serie de recomandări pentru eliminarea deficienţelor şi pentru diminuarea riscurilor şi a punctelor slabe, aşa cum reies din analiza tuturor documentelor puse la dispoziţie de entităţile auditate….” Integral: https://adevarul.ro

A crescut numărul incendiilor de vegetație în toată țara. Agronomii avertizează: solul nu devine mai fertil, „când arzi un pământ, îl distrugi”“A crescut numărul incendiilor de vegetație în toată țara. Agronomii avertizează: solul nu devine mai fertil, „când arzi un pământ, îl distrugi”  Incendierea miriștilor în timpul primăverii este un obicei vechi în România, bazat pe mitul că pământul devine astfel mai fertil….. „Arderile distrug pătura fertilă din sol, humusul, unde are loc germinația. Mai mult, îl și usucă, ceea ce este foarte grav într-o zonă fără irigații, într-o perioadă de secetă”, a declarat prof. dr. Gerard Jităreanu, specialist în agrotehnică și fizica solurilor agricole, rector al Universității de Științele Vieții Ion Ionescu de la Brad (USV) din Iași. …. Dacă anul trecut pompierii au avut 18 incendii care au afectat 31 de hectare în primele 3 luni ale anului, acum au avut 473 de intervenții la incendii de vegetație uscată pe 3.700 de hectare. „Cauza generală este focul în spații deschise – au ars și gunoaie, iar de acolo s-a extins focul și la vegetație, dar în general este o practică a cetățenilor care vor să își curețe terenul ca să le crească vegetație mai rapid și mai înalt. Dar în câțiva ani terenul respectiv devine arid, se usucă”, au precizat reprezentanții ISU. …. Există substanțe chimice care nu afectează plantele, ce pot fi folosite contra lor, dar costurile sunt foarte ridicate. „Arderea solului distruge și dăunătorii: putregai, mană, rugină, inclusiv purici, păduchi și alte larve. De aceea se reduce incidența bolilor pe suprafețele respective și se reduce și gradul de îmburuienare. Dacă ardem miriștea, semințele de buruieni ard sau își pierd capacitatea germinativă”, a explicat Gerard Jităreanu. Majoritatea buruienilor se formează și supraviețuiesc în pătura de până la 10 centimetri adâncime în sol. Ele sunt distruse de foc și fermierii economisesc bani în felul ăsta. Plătesc însă un preț mai mare pe termen lung: pot falimenta o fermă sau pot lua mijlocul de existență al unei familii de la sat care trăiește doar din agricultură, crede profesorul. …” Integral: https://www.libertatea.ro

“Saga cotelor reduse de TVA – care sunt implicațiile pentru România….Statele membre vor continua să aplice cota normală sau standard de cel puțin 15%, dar vor putea aplica două cote reduse de cel puțin 5% la maxim 24 din categoriile de articole cuprinse în lista din anexa III la Directiva TVA – de exemplu apă, medicamente, produse farmaceutice, produse de sănătate și igienă, transport de persoane, cărți, ziare și periodice. De altfel, noua Directivă introduce 10 categorii noi în anexa III, cum ar fi: livrarea şi instalarea de panouri solare, îmbrăcăminte şi încălțăminte pentru copii, scaune auto pentru copii sau biciclete. Multe din categoriile existente dobândesc un domeniu de aplicare mai larg – de exemplu, transmisiunea în direct pe internet a unor evenimente sportive sau ore de exerciții fizice, atunci când sunt transmise prin internet, bunuri ecologice. În plus, fiecare stat membru poate stabili o cotă super-redusă (mai mică de 5%) și o scutire cu drept de deducere (cota 0%) pentru produsele care să acopere nevoile de bază, precum alimente, medicamente, produse farmaceutice, dar și panouri solare. ….Cum se văd reducerile de cote de TVA în buzunarul consumatorului? Experiența arată că prețurile răspund mai mult la majorările de TVA decât la scăderi. Potrivit unui studiu privind incidența modificărilor de cote de TVA asupra prețurilor, se pare că prețurile sunt de două ori mai sensibile la o creștere de TVA, decât la o scădere a cotei – pentru aceleași produse, cu același procent de creștere/scădere. Totodată, asimetria prețurilor este reflectată și în profiturile operatorilor economici. Concret, firmele cu rate mai mici de profitabilitate tind să transfere mai mult creșterile de cote de TVA prin prețul către consumatori, comparativ cu scăderile. Apoi, același studiu mai arată că asimetria persistă pe termen lung, chiar la câțiva ani după eliminarea unei reduceri de cote de TVA. Cu alte cuvinte, reducerile cotelor de TVA nu au întotdeauna chiar efectele scontate, cel puțin nu la nivelul consumatorului final. …” Integral: https://economie.hotnews.ro

Germany Pictures, Germany Stock Photos & Images | Depositphotos®“Germania anunță măsuri excepționale de sprijin pentru populație. Explozia prețurilor a depășit toate recordurile  În timp ce în România fricțiunile politice au întârziat până acum adoptarea unor măsuri pentru sprijinirea populației și a companiilor, care se confruntă cu scăderea puterii de cumpărare și explozia prețului la energie și combustibili, fenomen resimțit în toată Uniunea Europeană, Germania pregătește măsuri ferme care să evite dezastrul….. Măsuri excepționale pentru situații excepționale ”Vom adapta sistemul fiscal” pentru a ține seama de rata mare de creștere a prețurilor de consum, a spus Lindner într-un interviu publicat duminică, anunță Bloomberg. ”Salariile în creștere nu trebuie luate oamenilor prin impozitare”, în condițiile în care aceștia ”își pierd puterea de cumpărare din cauza inflației actuale.”, a adăugat ministrul german de Finanțe. Trebuie amintit faptul că în luna martie inflația anuală este așteptată să atingă în Germania cel mai mare ritm de creștere consemnat vreodată în statistici, în condițiile în care blocajele din lanțul de aprovizionare sunt exacerbate de creșterea prețurilor la energie, în urma războiului din Ucraina…..Pentru a ajuta consumatorii și întreprinderile să facă față costurilor mai mari, guvernul german a anunțat la sfârșitul lunii trecute un pachet de sprijin în valoare de aproximativ 17 miliarde de euro (18,8 miliarde de dolari), care include o reducere temporară a prețurilor la combustibil, plăți unice către gospodării și transport public subvenționat.,,,” Integral: https://ziare.com

“Circa 60% dintre elevi fac meditații, iar unul din trei nu se consideră pregătit pentru examene – sondaj…. Cei mai mulţi elevi se simt “extenuaţi şi copleşiţi” şi consideră că în acest an şcolar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă. Copiii din mediul urban afirmă în măsură semnificativ mai ridicată că sunt “trişti, obosiţi” sau că se simt singuri, iar în cazul celor care au de dat un examen aceste sentimente sunt mai acutizate, arată cercetarea realizată de Organizația Salvați Copiii. Pentru 35% dintre respondenţi temele sunt mai grele, iar pentru 12% – mult mai grele. În cazul elevilor din clasa a VIII-a, procentul celor care sesizează o dificultate mai mare a temelor în comparaţie cu anii şcolari anteriori este semnificativ mai mare (53%), transmite Agerpres. Aproape 40% dintre liceeni afirmă că nivelul de dificultate a temelor nu s-a schimbat comparativ cu anii trecuţi, iar 16% consideră că nivelul de dificultate a scăzut sau nu primesc deloc teme. Aproximativ 50% dintre elevi afirmă că au parcurs materia şcolară fără probleme, iar 31% că au rămas în urmă. Băieţii afirmă într-o măsură mai ridicată comparativ cu fetele că au parcurs materia fără probleme (55% vs. 50%), iar elevii de gimnaziu sunt mai încrezători decât liceeni sub acest aspect (55% vs. 50%). 51% dintre copii consideră că în acest an şcolar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă, 13% – de meditaţii, iar 9% de sprijin din partea părinţilor şi fraţilor. Elevii din clasa a VIII-a afirmă într-o măsură mai ridicată că au simţit nevoia să facă meditaţii, comparativ cu colegii lor din alte clase, iar fetele că ar fi avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă…..Aproape 60% dintre elevi afirmă că fac meditaţii la cel puţin o materie. În rândul celor care recurg la meditaţii, timpul mediu alocat săptămânal este de 2,6 ore. Timp mai mult alocat meditaţiilor se înregistrează în cazul elevilor de gimnaziu (2,8 ore/săptămână), în special în ceea ce-i priveşte pe cei din clasa a VIII-a (cu o valoare medie de 3,5 ore pe săptămână)….” Integral: https://www.rfi.ro

“Microsoft a oprit unele dintre atacurile cibernetice rusești asupra instituțiilor ucrainene, americane și europene Compania americană de tehnologie Microsoft a întrerupt o serie de atacuri cibernetice ale actorului rus Strontium asupra unor entități ucrainene. Strontium folosea o infrastructură pentru a viza instituții ucrainene, inclusiv organizații media. De asemenea, viza instituții guvernamentale și grupuri de reflecție din Statele Unite și din Uniunea Europeană, implicate în politica externă. Microsoft a spus că întreruperea atacurilor cibernetice face parte dintr-o investiție pe termen lung, începută în 2016, de a lua măsuri legale și tehnice pentru a confisca infrastructura utilizată de Strontium. Compania americană de tehnologie Microsoft a întrerupt o serie de atacuri cibernetice ale actorului rus Strontium asupra unor entități ucrainene. Microsoft a obținut, miercuri, un ordin judecătoresc care îi permite să preia controlul a șapte domenii de internet pe care Strontium le folosea ca să desfășoare atacuri, potrivit Microsoft. Aceasta a anunțat guvernul Ucrainei cu privire atacurile detectate și la măsurile luate. Compania de tehnologie a relatat, joi, că a reușit să împiedice unele dintre atacurile cibernetice ale Strontium – un actor rus legat de GRU, pe care îl urmărește de mai mulți ani. Microsoft a spus că Strontium viza, în atacurile sale, instituții ucrainene și organizații media, instituții guvernamentale și grupuri de reflecție din Statele Unite și din Uniunea Europeană implicate în politica externă….” Integral: https://alephnews.ro

Russia and China's terrifying combined army size | World | News | Express.co.uk“6 puncte cheie privitoare la armata Chinei / Avertismentul unui general american de top  China și Rusia sunt hotărâte să schimbe „ordinea globală actuală bazată pe reguli”, potrivit generalului de top Mark Milley. „Intrăm într-o lume care devine din ce în ce mai instabilă, iar potențialul unui conflict internațional semnificativ între marile puteri crește, nu scade”, a spus el, citat de CNN. ….„Modernizarea militară chineză fără precedent le-a permis să ne depășească în capacitățile cheie”, a declarat reprezentantul Mike Rogers din Alabama. “Partidul Comunist Chinez controlează acum cea mai mare armată și marina din lume. Are mai multe trupe, mai multe nave și mai multe rachete hipersonice decât Statele Unite.”, spune el. Matthew P. Funaiole, un expert în China, analist de date și membru senior la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, sintetizează pentru CNN în 6 puncte cheie situația: 1. China are un obiectiv strategic pe termen lung care implică SUA FUNAIOLE: China vrea să se stabilească ca principalul intermediar de putere în Indo-Pacific, să înlocuiască SUA în acest sens și își vede armata ca unul dintre mijloacele principale de a face asta… 2. Ideea că China a „depășit” SUA are nevoie de context FUNAIOLE: China rămâne în continuare considerabil în urmă față de SUA în ceea ce privește cheltuielile totale (mai puțin de jumătate, conform acestei estimări). Dar SUA mențin o prezență globală și dețin active militare pe tot globul, iar forțele Chinei sunt mult mai localizate în regiune… În ceea ce privește tehnologia, Funaiole a susținut că SUA păstrează în continuare un avantaj în cercetare și dezvoltare. 3. Armata Chinei, ca și cea a Rusiei, nu are coloana vertebrală umană pe care o are armata SUA FUNAIOLE: SUA, la bine și la rău, au fost implicate în conflicte de pe tot globul destul de constant de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce armata Chinei nu este testată. Deci tehnologia va fi importantă, iar cheltuielile militare sunt cu adevărat importante. 4. China și Rusia nu sunt tocmai aliate FUNAIOLE: Chiar dacă China și Rusia lucrează împreună ca parteneri nu sunt aliate în același mod precum SUA și aliații săi Dovada oferită de Funaiole este că Occidentul — inclusiv SUA și aliații săi — s-a unit efectiv împotriva Rusiei în Ucraina, dar China a rămas la distanță. 5. Urmăriți dezvoltarea marinei Chinei FUNAIOLE: Când China își va lansa al treilea portavion va folosi un sistem de catapultare pentru a lansa avioane, o nouă tehnologie avansată despre care se va vorbi mult. Când China va dezvolta și primul său reactor nuclear pentru alimentarea portavioanelor, va avea un avantaj semnificativ….. China este la o răscruce de drumuri. Fie se va distanța de Rusia și va reduce sprijinul economic, fie se va înclina spre Moscova și va sfida sancțiunile. Statele Unite trebuie să stimuleze China spre primul punct de vedere….” Integral: https://www.hotnews.ro

Tocanita cu fructe de mare a lui Chef Scarlatescu - un preparat pe care nu ai cum sa nu-l incerci - Restograf.ro“Scărlătescu lansează ”1000 de rețete care pot fi gătite pe balconul hotelului” Bestseller lansat de celebrul chef Scărlătescu. Volumul de gastronomie românească de vacanță intitulat ”1000 de rețete care pot fi gătite pe balconul hotelului” e deja cea mai vândută carte din toate timpurile, devansând Biblia și Kama Sutra. Cartea, un manifest gastro-turistic, este după Booking.com și AirBNB o adevărată revoluție în turism, pentru că prezintă un șir nesfârșit de rețete care pot fi gătite pe balconul hotelului….. Turiștii români pot lua cu ei cartea practic oriunde, pentru că Scărlătescu le-a prezentat idei pentru orice destinație. În capitolul ”Fripturi”, care se întinde pe 300 de pagini, există rețete de la ren împănat pentru cei care merg în Suedia până la creveți rumeniți cu orez prăjit pentru românii care aleg Thailanda sau Bali. ”E incredibilă. La finalul cărții sunt și 300 de pagini goale, ca să ai cu ce să aprinzi grătarul pe balcon când te apuci de treabă. Scărlătescu e un geniu!”, a declarat încântat unul din românii care au cumpărat cartea.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 8 aprilie.”Stam cu mana intinsa la altii exact in domeniile unde ar trebui sa fim puternici, energie, chimie, mancare, medicamente si, mai nou, aparare.”

20 Free Spring Backgrounds for Microsoft Teams - CrayonBuna dimineata intr-o zi de vineri, 8 aprilie! Vremea se va răci faţă de ziua anterioară, mai accentuat în vest, în sud şi în sud-est, unde valorile termice vor fi cu mult mai coborâte decât cele normale în această perioadă, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va avea înnorări și va ploua temporar -pe arii extinse în jumătatea de sud-vest a țării și local în rest.  În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.  Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană, în special la altitudini mari, dar pe parcursul zilei și în est și sud-est, iar noaptea în nord-vest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 gr, cu cele mai ridicate valori în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 9 gr. In Bucuresti temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 gr, iar cea minimă va fi de 5…8 gr.

HotNews.md / Caleidoscop / Cum să ne întărim sistemul imunitar“Patru semnale majore că aveți sistemul imunitar slăbit: Ce trebuie să faceți pentru a-l întări? …. În cazul unui sistem imunitar slăbit, oamenii pot interveni zilnic pentru a-l întări, prin diferite modalități eficiente, precum o alimentație bogată în antioxidanți și un somn regulat odihnitor, dar și renunțarea la unele obiceiuri nesănătoase, potrivit CNBC. Medicul american din Philadelphia, Statele Unite, a spus că există patru semnale de avertizare majore pentru oameni, care pot indica dacă aveți un sistem imunitar slăbit, iar în acest caz este nevoie să depuneți un efort suplimentar pentru a-l întări. Semnele sistemului imunitar slăbit sunt următoarele: primul este îmbolnăvirea frecventă, iar recuperarea după boală durează o perioadă mai lungă decât de obicei. Nu vă alarmați dacă strănutați sau răciți de 2-3 ori pe an. Dar dacă răciți constant cu simptome care persistă săptămâni întregi, acesta arată un semn că răspunsul organismului este unul lent. Un al doilea indiciu privind un sistem imunitar slăbit este acela că te afli într-o stare de stres constantă. Studiile arată că episoadele frecvente de stres intensifică bolile autoimune, cum ar fi artrita reumatică și colita ulceroasă. Un alt treilea semnal ar fi apariția frecventă a unui hermes sau a unei boli denumită zona zoster. Al patrulea indiciu ar fi că administrarea anumitor medicamente vă pot slăbi sistemul imunitar. Corticosteorizii, o clasă comună de medicamente utilizate la alergii, astm și alte boli inflamatorii, pot fi imunosupresoare. Cum să vă întăriți sistemul imunitar? Una dintre modalitățile la îndemână pentru întărirea sistemului imunitar ar fi trecerea la o alimentație bogată în antioxidanți, în principal fructe și legume proaspete, în special cele bogate în vitamina C. O altă metodă este plimbarea la soare, timp de 10-15 minute zilnic, deoarece lumina vă poate furniza vitamina D adecvată, care susține imunitatea. ….” Integral: https://ziare.com

“Prefect: Medicii să aleagă între stat și privat. Spitalul, pepinieră pentru recrutarea de clienți…… “Și la Tg. Jiu, ca și în alte localități, s-au semnalat cazuri de medici care, în timpul programului, fug, cu ghilimelele de rigoare, la cabinetul privat. Am tras acest semnal de alarmă, tocmai pentru a încerca să-i atenționez pe cei care se folosesc de astfel de practici să înceteze, pentru că lucrul la stat este lucrurl la stat. Pentru 6,8,12 ore cât au gardă…nu știu. Cât ești pontat și plătit undeva, trebuie să lucrezi acolo. În timpul tău liber, poți să faci ce vrei. Poți lucra la unul, două, cinci cabinete medicale”, explică la RFI, Marcel Iacobescu, prefect de Gorj. “Am prieteni medici în străinătate, în Franța, SUA…Acolo așa este. Te-ai prezentat la serviciu, ai marcat cardul, sunt spitale unde ți se monitorizează traseul prin spital, pentru că orice ușă o deschizi cu cardul și nu se plânge nimeni de asta. La noi, probabil ar părea ca și cum i-ai pune lanțul de gât. De ce trebuie să-i monitorizezi activitatea? Până la urmă ești plătit și ești plătit bine, la nivel occidental, pentru activitatea pe care o prestezi aici“, mai spune Marcel Iacobescu….” Integral: https://www.rfi.ro

“Cât de scumpă e viața în România raportat la venituri O familie din România cheltuiește aproape toți banii pe care îi câștigă pentru traiul de zi cu zi. Cei mai mulți bani se duc pe mâncare, pe facturi și pe taxe. Cheltuielile pentru investiţii deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei: 0,3%. Educația are alocat un procent de doar 0.6%…..În ultimele trei luni ale anului trecut veniturile totale ale unei gospodării din România erau, în medie, de 6055 lei.  Potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, cheltuielile lunare totale ale unei gospodării au fost, în medie, de 5291 lei.  Asta înseamnă că 87% din banii unei familii din România se duc pe traiul de zi cu zi: o treime pe mâncare, apoi pe facturi și taxe la stat. …” Integral: https://www.rfi.ro

Kelemen Hunor, preşedinte UDMR, despre ambasadorul SUA, Hans Klemm | RFI Mobile“Kelemen Hunor: Trecem printr-o perioadă grea. Să spunem franc: urmează o criză economică….„Trecem printr-o perioadă grea. Trebuie să spunem franc: urmează o criză economică. Nu noi am generat această criză economică”, a spus Kelemen Hunor, la Digi 24.…. „Măsurile nu sunt întârziate, pur şi simplu, sunt nişte măsuri care trebuie bine gândite, ca să nu revii peste 2-3 săptămâni şi să mai nuanţezi o ordonanţă de urgenţă. Sigur, deficitul e un lucru important, dar, când e criză economică, atunci toată lumea se gândeşte cam unde poate să meargă cu deficitul. Noi încercăm să ne încadrăm în deficitul stabilit în Legea bugetului, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că urmează o perioadă grea şi degeaba am spune: staţi liniştiţi”,, a spus el, potrivit AgerpresNu, noi trebuie să adoptăm acele măsuri prin care efectele crizei pot fi suportate de fiecare stat, societate în condiţii cât mai bune. Deci asta e ideea Guvernului, nu să ne grăbim şi, după aceea, să revenim şi să mai corectăm, a explicat el….” Integral: https://www.digi24.ro

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, a anunțat când ajunge pilula anti-COVID-19 în România: „Costă între 500 și 700 de dolari” – Ziarul Mesagerul de SibiuDragoş Damian, Terapia Cluj: Domnule Ciucă, Domnule Ciolacu, iodura de potasiu este mai mult decât iodura de potasiu. Prietenii dumneavoastră cei mai buni sunt fabricile din ţară. Veţi conduce cel puţin până în 2028. Vă rog faceţi din industrializarea României un Proiect de Ţară Iodura de potasiu reprezinta simbolic o mare victorie.  Pentru prima data Guvernul atribuie unei fabrici din tara executia unui proiect exceptional, in conditii exceptionale, iar aceasta se achita de obligatie in conditii impecabile. Este aceeasi companie care era pe farasul privatizarilor oneroase in 2006, probabil ca sa lase locul unui falnic mall sau unei cladiri de birouri sau unui cartier-dormitor. Este aceeasi companie care a facut obiectul unui atac mizerabil in 2016 cand a fost acuzata pe nedrept, intr-un anume context “favorabil”, ca ar fabrica produse de calitate indoielnica. Daca oricare dintre cele doua atacuri marsave ar fi reusit, astazi trebuia sa importam inclusiv iodura de potasiu, la pret dublu. Romania a inchis 7000 de fabrici pentru ca a fost si din pacate continua sa fie guvernata de aventurieri care indruga despre  “regenerare urbana”, de oratori care le stiu pe toate dar n-au intrat in viata lor intr-o sectie de productie, de incompetenti fara idei, daramite viziune strategica pentru productia industriala. Si, desigur, de think-tank-uri pretioase platite copios din banii importatorilor, cu mandat sa inchida fabricile din tara, lasand astfel libera calea indatorarii, a crizei de forta de munca, a pierderii suveranitatii economice. Stam cu mana intinsa la altii exact in domeniile unde ar trebui sa fim puternici, energie, chimie, mancare, medicamente si, mai nou, aparare. Vom ramane indatorati pentru totdeauna daca nu lansam programe strategice de reindustrializare in aceste sectoare. Nu exista nici o alta tara membra a UE care sa-si fi macelerit propriile situri de fabricatie, mai ales pe cele strategice gen energie, chimie, mancare, medicamente si aparare, asa cum am facut-o noi. Pana si Ucraina, tara devastata de razboi inca din 2014, are un surplus de balanta comerciala fata de Romania. Lumea industriei de manufactura se schimba pentru ca noua cortina de fier va schimba regulile. Vom intra probabil intr-o noua revolutia industriala dominata de re-shoring, penurii si scumpiri la utilitati, materii prime si materiale, lanturi de aprovizionare scurte, trasee comerciale redesenate, resursa umana provenind din migratia est-vest…..Veti reusi in Proiectul de Tara cand topul milionarilor romani va fi dominat de patroni de fabrici, asa cum e in G20, nu de importatori si imobiliari.” Integral: https://www.zf.ro

Știri de Ultima Oră - Știrile zilei online, reportaje și exclusivități din țară și din străinătate - Stirileprotv.ro“UE își face rezerve strategice în caz de urgențe chimice, biologice și nucleare …. Rezervele de peste 540 milioane de euro, cunoscute sub numele „rescEU”, vor include medicamente, echipament și vaccinuri pentru tratarea persoanelor care au fost expuse acestor situații de urgență și au fost stabilite împreună cu Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA). În cadrul aceleiași strategii, Comisia dezvoltă și rezerve de decontaminare care vor include atât personalul, cât și echipamentul necesar pentru decontaminare după expunerea la agenți CBRN. Populația ar putea fi expusă la agenți CBRN în cazul unor dezastre neintenționate, precum o scurgere la o centrală chimică, incidente în cadrul unor centrale nucleare sau răspândirea unei boli infecțioase, sau în cazul unor incidente deliberate, precum un atac terorist, informează Comisia Europeană. Anunțul vine după ce trupele ruse care au invadat Ucraina au ajuns să atace și să bombardeze regiuni din preajma unor centrale nucleare ucrainene, ceea ce a sporit temerile că luptele ar putea provoca pagube care să ducă la eliberarea de radiații periculoase în atmosferă…..” Integral: https://www.digi24.ro

Bloc renovat recent în zona Ghencea-13 Septembrie din București“Blocurile, renovate cu bani din PNRR. Dan Trifu: Nu umpleți țara de polistiren! Clădirile României vor fi renovate cu fonduri europene. Promisiunea vine de la autorități, care au anunțat că primul miliard de euro din PNRR a fost deja accesat, iar banii vor merge pe reabilitarea energetică a blocurilor. Problema e că unele primării au renovat până acum blocurile într-un mod neinspirat. În unele cazuri, au fost folosite materiale de construcție ieftine, de proastă calitate și muncitori necalificați, care au făcut o treabă de mântuială, spune la RFI vicepreședintele organizației Eco-Civica Dan Trifu: ”Trebuie să folosim niște materiale care să corespundă unor standarde care să fie prietenoase cu mediul, pentru că asta-i principala problemă, să avem o reducere a consumului de energie pentru încălzire, folosind materiale prietenoase cu mediul. Or după cum știți, România folosește acest polistiren, care numai prietenos cu mediul nu este, este de fapt cancerigen, se aplică și prost, este folosit și un polistiren de calitate destul de slabă și cu toate că se spune că ar fi ignifug, ați văzut că arde de sus până jos. Acest polistiren, proprietățile lui chimice sunt extrem de nocive pentru mediu (…). De asemenea, aplicarea lui nu este corespunzătoare, sunt lucrări de mântuială”. Reporter: Dar dacă vin acum banii din PNRR pentru reabilitarea energetică a clădirilor, asta este o garanție că acest gen de probleme va dispărea? Dan Trifu: Nu, singura garanție, ne asumăm ceea ce spunem, singura garanție e că banii aceștia vor dispărea, tot prin metode de genul acesta și în loc ca Guvernul României să ia o poziție cu specialiștii, să-i invite și să-i întrebe care este cea mai bună metodă, nu contează că este ceva mai scumpă, dar care într-adevăr să justifice banii și aceste garanții pentru un mediu mai curat, o încălzire eficientă, fără afectarea mediului și sănătății. Deci noi așa trebuie să discutăm, nu a venit cineva și a zis: anvelopare cu polistiren. Nu se poate așa ceva, lucrurile trebuie să înceteze. Dacă umplem țara iarăși de polistiren, cum am făcut cu azbestul, până la urmă UE a interzis azbestul, la fel se va întâmpla și cu polistirenul la un moment dat, lucrurile nu merg deloc bine (…). Dacă aplicăm numai aceste metode, prin care primăriile sifonează bani în diferite moduri pentru o lucrare proastă, lucrurile nu sunt corecte…..Vedeți, sunt un gen de abonați de partid, care așa își manifestă dragostea, între ghilimele, față de partid, își colorează blocurile în culorile partidului, își cumpără treninguri în culorile partidului și toate celelalte lucruri care nu au ce căuta.” Integral: https://www.rfi.ro

Traian Băsescu - Traian Băsescu added a new photo — in...“Cazul Băsescu văzut de poetul Dinescu, dar și de alții…… Ca fost membru al CNSAS timp de opt ani, pe poetul Mircea Dinescu l-a preocupat cât se poate de serios problema colaborării marinarului Băsescu cu Securitatea lui Ceaușescu. A cercetat, a răscolit, a scormonit, dar n-a găsit nimic. Numai coperți goale și atâta! Iar CNSAS, instituție care nu are altă grijă decât să studieze și să cerceteze arhivele pentru a-i identifica pe cei care colaboraseră cu Securitatea – în limbaj popular, care-i turnaseră acolo pe alții – CNSAS, zic, i-a dat domnului Băsescu verdict de necolaborator al Securității în 2006, confirmându-l și în anul 2009.  Ca să fie clar și fest:  beton! Dar, mult mai recent, la redeschiderea coperților unde nu găsise nimic, același CNSAS a răscolit din nou acum vreo doi ani și, după multă scormoneală, a găsit acte edificatoare, în urma cărora i-a dat inocentului Băsescu aviz de colaborator ascuns sub protecția anonimatului: Petrov. Cu o candoare de domnișoară ingenuă și neprihănită, respectivul CNSAS a explicat pentru întreaga lume că degeaba căutase între coperțile goale ale dosarului Băsescu, întrucât documentele fuseseră pitite între coperțile pline ale dosarului Petrov. Evrika! Cine le pitise? Tot CNSAS, firește: altcineva n-are voie să umble la arhive, Doamne ferește! Tabu …..Pe bună dreptate, poetul Mircea Dinescu face aprecieri mai mult decât insinuante: ”La CNSAS, în afară de un carton pe care scria numele elevului Traian Băsescu cu un ”x”, care ar fi fost informator la școala de marină, nu am avut absolut niciun document. Documentele erau în brațele lui Măgureanu, în brațele moștenitorului lui Măgureanu și în brațele tuturor moștenitorilor lui Măgureanu până în vremea lui Iohannis”. ….Nu este, oare, o autodescalificare a celor de la CNSAS, atunci când dau două avize cu diferențe de 180 grade între ele și cu explicația nonșalantă că actele investigate nu se găseau între coperțile unde căutaseră ei inițial, ci între alte coperți la care abia mai târziu le-a venit lor mintea românului cea de pe urmă, s-au gândit să caute și au găsit. Să ne înțelegem: CNSAS nu este o cooperativă oarecare, o primărie comunală uitată de lume sau un SRL scăpat de sub control. CNSAS este o instituție condusă de un președinte cu rang de ministru și cu un colegiu de conducere constituit din nouă membri, plătiți regește cu toții. Plătiți regește, pentru ce? Pentru ca să poată fi alese în respectivele funcții doar persoane integre, bine pregătite profesional, care să motiveze prin salarii înaltele misiuni ce și le-au asumat și să adopte numai decizii sine ulla dubitatione, cum rostea, în înțelepciunea sa, Cicero. Adică în afară de orice dubiu…..” Integral: https://spotmedia.ro

Elena Udrea trebuie să execute 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute – decizie definitivă Elena Udrea trebuie să execute 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute – decizie definitivă Elena Udrea, condamnată definitiv de instanța supremă, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute trebuie să execute pedeapsa, a decis joi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanța supremă a respins, astfel, contestația în anulare formulată de fostul ministru, în procesul în care a fost apărată de Tudorel Toader. Contestația în anulare i-a fost respinsă cu majoritate. În dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, Elena Udrea a introdus două căi extraordinare de atac: recurs în casație și contestație în anulare…..” Integral: https://www.hotnews.ro\

“După ce s-a fript cu „ciorba” dependenței de energia din Rusia, Germania suflă în „iaurtul” dependenței de China….Începând cu anul 2001, anul în care China a aderat la Organizația Mondială a Comerțului, ponderea economiei asiatice a crescut constant. În anul 2008, a depășit cota Germaniei în comerțul mondial, iar în anul 2012 a întrecut și cota Statelor Unite ale Americii. În anul 2020, cota Chinei în comerțul mondial era de 13%, aproape de două ori mai mare decât cea a Germaniei…..În comparație cu unele state europene, China cumpără mai mult din Germania, respectiv 2,7% din valoarea adăugată germană este trimisă în China. Pentru Franța, procentajul este de 1,7%, iar în cazul Spaniei se ajunge la o cotă de numai 1,2%. Coreea de Sud, Australia și Arabia Saudită au valori semnificativ mai mari, respectiv între 7% și 8%…..Reprezentanții companiilor sunt îngrijorați de dependența de China. Climatul este tensionat. După ce Germania a descoperit dependența de produsele energetice din Rusia, acum analizează cât de importantă este piața chineză pentru exporturile provenite din cea mai mare economie europeană. Ieri, ministrul german de finanțe, într-un interviu acordat ziarului „Die Zeit”, a făcut apel la diversificarea piețelor de export în contextul tensiunilor internaționale aduse de războiul din Ucraina…. Pandemia a tras deja un semnal de alarmă. A arătat blocajele fabricilor și porturilor din China, costurile de transport au crescut și au apărut întârzierile de aprovizionare. La aceste teme se adaugă și încălcarea drepturilor omului, un subiect tot mai sensibil pentru statele europene și implicit pentru companii. Într-un fel dependența de China este asemănătoare cu cea de Federația Rusă. Adică, Germania importă mai mult materii prime și, într-o proporție mai mică, produse industriale. De exemplu, 65% din materiile prime care se utilizează la fabricarea unui motor electric sunt din China. De asemenea, pământurile rare din China sunt esențiale pentru producerea de turbine eoliene. Studiul arată că diversificarea aprovizionării cu materii prime este mai dificil de realizat decât cea cu produse finite. De aceea, în pofida entuziasmului exprimat de unii conducători de companii, există și opinii care spun că o decuplare rapidă de economia chineză ar perturba aprovizionarea în anumite sectoare. Important este că Germania își pune problema dependenței de China….” Integral: https://www.rfi.ro

marea neagra Archives - B1TV.ro“Expert: Marea Neagră este transformată în lac rusesc. Ar trebui impusă o zonă de excludere maritimă……”Marea Neagră este transformată acum într-un lac rusesc la fel ca Marea Azov, or Marea Neagră este împărțită între mai multe state membre NATO: România, Bulgaria și Turcia, așa încât, cred că în cele din urmă va trebui să facem asta. Dacă nu există zonă de excludere aeriană, dacă avem rezerve să o impunem, putem face ceva în legătură cu o zonă de excludere maritimă, ca să spunem așa, în Marea Neagră. Pentru că Rusia a vizat transportul maritim internațional”, a spus expertul într-un interviu pentru Sky News citat de The Guardian…..”Ucraina câștigă războiul pe teren, tactic, operațional, strategic, internațional ( sprijinul comunității internaționale –n.red). Aș zice că este critic războiul informațional. Din nefericire, după cum știți, Putin este în continuare la putere și căștigă războiul de acasă. Încet, dar sigur recreează sistemul sovietic care interzice orice formă de disidență și blochează accesul liber la informație”, a spus el. ”Deci, la nivel internațional, Ucraina câștigă. Pe plan intern, Rusia câștigă până când vom putea penetra acest zid gros de minciuni și propagandă pentru a-i convinge pe ruși că Putin este rău nu doar pentru Ucraina ci și pentru Rusia”.” Integral: https://www.hotnews.ro

UN Rights Office Gathering Evidence of Possible War Crimes in Bucha, Ukraine“Cizma rusească: de la Fântâna Albă la Bucha….La 1 aprilie s-au împlinit 81 de ani de la masacrul din poiana Fântâna Albă din Bucovina de Nord al trupelor sovietice asupra câtorva mii de civili români – numărul acestora nu este cunoscut cu exactitate, el variază între 2.000 și 3.000 – care au încercat să treacă granița în România unde rămăseseră rudele lor apropiate. În urma pactului Ribbentrop-Molotov semnat la Moscova la 23 august 1939, Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de URSS în doar 4 zile după ultimatumul din 26 iunie 1940 al guvernului sovietic de evacuare a armatei și administrației române…. Autoritățile sovietice au ordonat numeroase crime, însă cel mai sângeros episod al terorii a fost masacrul de la Fântâna Albă. NKVD a lansat zvonul că autoritățile sovietice vor deschide granița cu România în ziua de 1 aprilie 1941, care era și prima zi de Paște. O coloană de peste 7.000 de români bucovineni din mai multe sate de pe Valea Siretului purtând un steag alb, icoane și cruci s-a apropiat de punctul de frontieră Fântâna Albă unde tineri și bătrâni, femei și copii au fost întâmpinați de rafalele de mitralieră ale grănicerilor sovietici. Cadavrele au fost aruncate în gropi comune și acoperite cu pământ. Unii supraviețuitori, care între timp s-au stins, au povestit cum pământul se mișca de zbaterile celor care încă nu muriseră. Mărturiile lor se află în cele câteva cărți care s-au scris despre masacrul de la Fântâna Albă…..Cruzimea militarilor ruși întrece orice imaginație. Împușcarea cu sânge rece a civililor legați cu mâinile la spate, violarea fetelor în fața mamelor lor, mormanele cu cadavre de câini care putrezesc pe asfalt, mașinile peste care au trecut tancurile, toate acestea ridică întrebarea tulburătoare „Cum este posibil?“ Aceeași întrebare au ridicat-o ororile și crimele Holocaustului și ale regimurilor comuniste. Cuvântul crimă nu mai e îndeajuns acoperit de ceea ce definește. Cuvântul atrocitate se apropie mai mult de mirosul morții, dar tot nu acoperă realitatea…..Revenind la atrocitățile pe care le fac militarii ruși în Ucraina, redau ce scrie jurnalista independentă Olga Tokariuk: „Bucha nu a fost o excepție. Presa de stat rusă pregătește opinia publică pentru un genocid pe scară largă al poporului ucrainean. Ei vorbesc despre crime și «reeducare», în esență despre lagăre de concentrare. Ei spun că numele «Ucraina» ar trebui să dispară.“….Masacrul de la Fântâna Albă din Bucovina de Nord face un arc peste timp după aproape un secol în care pare că nu am învățat nimic….” Integral: https://www.dw.com

Papa Francisc: Nu învățăm! Suntem îndrăgostiți de războaie și de spiritul lui Cain……. Întrebat despre o posibilă călătorie la Kiev și despre condițiile necesare pentru ca aceasta să poată avea loc, Suveranul Pontif a răspuns: „Războiul este întotdeauna o cruzime, un lucru inuman, care contravine spiritului uman, nu spun creștin, ci uman. Este spiritul lui Cain, spiritul <cainist>… Sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie făcut și Sfântul Scaun, mai ales partea diplomatică, cardinalul Parolin și monseniorul Gallagher, fac totul, dar totul; nu putem face public tot ceea ce fac ei, din prudență, din confidențialitate, dar facem tot posibilul. Unul dintre ei a fost rugat de președintele Poloniei să îl trimită pe cardinalul Krajewski să îi viziteze pe ucrainenii care au fost primiți în Polonia. Cardinalul Krajewski a mers deja de două ori, a dus două ambulanțe și a stat acolo, în mijlocul refugiaților, și o va mai face o dată; este dispus să o facă. Referitor la cealaltă deplasare despre care am fost întrebat, am spus cu sinceritate că am avut în vedere să merg, că disponibilitatea mea este întotdeauna prezentă, că nu există un „nu”; eu sunt disponibil. (…)…. La întrebarea: „Care ar fi mesajul pentru președintele Putin, dacă ați avea ocazia să vorbiți cu el?”, Sfântul Părinte a răspuns:  „Mesajele pe care le-am transmis tuturor autorităților sunt cele pe care le-am făcut publice. Eu nu folosesc limbajul dublu. Întotdeauna fac astfel. Cred că în întrebarea dumneavoastră există și o îndoială cu privire la războaiele juste și la cele nedrepte. Orice război se naște dintr-o nedreptate, întotdeauna. Pentru că există un model de război, dar nu există un model de pace. (…) Nu reușim să ne gândim la un alt model, nu mai suntem obișnuiți să ne gândim la modelul păcii. (…) Dar noi, ca umanitate, suntem încăpățânați. Suntem îndrăgostiți de războaie, de spiritul lui Cain. Nu este întâmplător că, la începutul Bibliei, este prezentată această problemă: spiritul „cainic” de a ucide, în locul spiritului de pace. Mi se spune: ‚Părinte, altfel nu este posibil!’ O să vă istorisesc un fapt personal. Când am fost în localitatea (n.n. italiană) Redipuglia (n.n. la Cimitirul militar), în 2014, și am văzut numele acelor tineri, am plâns. Într-adevăr, am plâns de tristețe. Apoi, un an sau doi mai târziu, de Ziua Morților, m-am dus să celebrez la Anzio și am văzut numele tinerilor soldați care au căzut acolo. Toți tineri, și am plâns și acolo. Chiar am făcut-o. Trebuie să plângi pe morminte. Eu am respect pentru acest aspect, deoarece există o problemă politică. Însă, atunci când a avut loc comemorarea debarcării în Normandia, șefii de guvern s-au adunat pentru a comemora evenimentul. Dar nu-mi amintesc ca cineva să fi vorbit despre cei 30.000 de tineri morți pe plaje. Tinerețea nu contează. Asta mă face să reflectez. Sunt întristat. Noi nu învățăm. Fie ca Domnul să aibă milă de noi, de noi toți. Cu toții suntem vinovați!”.” Integral: https://www.rfi.ro

Polițiștii, pregătiți să îl aresteze pe Will Smith după incidentul de la premiile Oscar. Chris Rock i-a împiedicat: „Nu, sunt bine”“Joe Biden i-a spus lui Will Smith că Putin s-a luat de nevastă-sa….… La nici jumătate de oră de la încheierea ceremoniei, președintele american l-a sunat pe Will Smith să-l felicite pentru premiul Oscar și să-i spună să nu încerce să adoarmă pe laurii gloriei. „Sunt mult mai mulți oameni care au vorbit urât de soția ta, întâmplător am niște înregistrări făcute de CIA în care un individ spune de Jada nu doar că-i cheală ci și un pic curvă”, a explicat Biden. Liderul SUA a făcut acest demers după ce s-a consultat cu mai mulți dintre consilierii săi pe probleme de război care i-au spus că, din ce știu ei, Will Smith nu se abține să pocneasă pe nimeni dacă e nevoie. Aceștia i-au arătat imagini cu actorul american care, după ce a pilotat un avion și a doborât un OZN, a coborât la sol și a pocnit un extraterestru în față, apoi l-a înfășurat într-o parașută și l-a dus târâș până în area 51 să-l studieze militarii.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 aprilie.”Ce înseamnă 4 lei și 11 bani pe zi pentru o familie vulnerabilă?…România are între trei milioane și jumătate până la patru milioane de oameni care riscă în următoarele luni să cadă sub limita subzistenței…”

25 Things to Do During Spring in Nova Scotia | To Do CanadaBuna dimineata intr-o zi de joi, 7 aprilie! Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, exceptând în primele ore nordul, nord-estul și centrul teritoriului, unde vor fi înnorări, însă probabilitatea pentru ploi va fi redusă. Noaptea aria nebulozității și a ploilor se va extinde în regiunile sud-vestice. Pe crestele Carpaților Meridionali se vor semnala și lapoviță sau ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi la altitudini mari, iar izolat și cu viteze mai mici și în vest și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 12 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde izolat se va produce brumă. In Bucuresti temperatura maximă va fi de 18…20 de grade, iar cea minimă de 5…7 grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului.

“Medicii sunt asaltaţi de tot mai multe cazuri de gripă, viroze și alergii: ”Trăiască marea eliberare de sub dictatura medicală!” Numărul cazurilor de gripă, viroze sau alte infecții respiratorii a crescut foarte mult în ultimul timp, lucru constatat si semnalat de medici, care ne atrag atenția să ne protejăm cât se poate de bine dacă nu vrem să ajungem să stăm la cozile întinse în fața spitalelor. Unul dintre cei care trag semnalul de alarmă este medicul sibian Eduard Egri, care a postat pe Facebook bilanțul unei zile cu 50 de consultații la cabinet, sub titlul ironic ”Trăiască marea eliberare de sub dictatura medicală”. Bilanțul dr. Egri: –10 cazuri gripă – 7 copii, 3 adulti; -24 infecţii căi respiratorii superioare (unele suspecte gripă) copii; -4 pneumonii – 3 copii 1 adult; -4 bronşite copii; -2 otite – 1 copil 1 adult;-1 laringită copil;-1 viroza cu exantem copil;-restul adulţi şi cronici cu alte probleme ”Multe telefoane, ultimul pacient la 23.30”, a mai scris, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard, apreciind că ”vor urma îmbolnăviri în rândul părinţilor şi bunicilor”. ”Trăiască marea eliberare de sub dictatura medicală! Trăiască responsabilii care se duc peste tot bolnavi sau îşi trimit copiii bolnavi în colectivitate! Trăiască responsabilul diagnosticat cu gripă care strănută liniştit pe cei din jur”, a adăugat medicul. …. Mai rău, la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” ajung zilnic peste 300 de pacienţi, dintre care jumătate sunt urgenţe. ”Predomină copiii preșcolari și școlari în această perioadă. Masca nu s-a mai purtat, transmiterea a început să devină mult mai activă și numărul a crescut simțitor”, a declarat medicul Raluca Alexandru.Și medicul de familie Raluca Ghionaru a confirmat pentru Digi24 că în această perioadă ”Gripa e pe un trend ascendent”….” Integral: https://spotmedia.ro

Mâncare expirată, mucegai și mizerie, asta au găsit comisarii ANPC în urma controalelor efectuate la 3 spitale din București“Cantinele unor spitale din București, închise din cauza mizeriei și a produselor expirate. ANPC: ”Moare şi boala în ele” FOTO Cantinele a două spitale bucureştene au fost amendate și închise până la remedierea deficienţelor, a anunţat marţi, 5 aprilie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Potrivit ANPC, echipe ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) au verificat, marţi, modul în care sunt respectate prevederile legale în trei dintre spitalele administrate de Primăria Capitalei. Verificările au avut loc la blocurile alimentare ale Spitalului de Boli Cronice ”Sf. Luca”, Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu” şi Spitalului de Pneumoftiziologie ”Sf. Ştefan”. ”Păi, moare şi boala în cantinele verificate de noi astăzi! Păi, moare bacteria şi orice virus în paturile desfundate şi învelite în păturica stră-stră bunicii! Dacă scapă din pat în viaţă, moare boala mancând din cantinele, ”cateringul” din service sau cum s-or numi sursele de mâncare cu destinaţia, culmea, bolnavi! (…)”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu. Echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care: lipsa autorizaţiei de funcţionare sanitar-veterinare pentru bucătăria Spitalului de Pneumoftiziologie ”Sf Ştefan”, existenţa în spaţiile de depozitare a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, unul dintre blocurile alimentare – format din cameră de preparare, magazie, cameră frigorifică – prezenta pereţii cu tencuială căzută, tavanul cu infiltraţii şi pavimetul deteriorate, cu plăci de gresie lipsă, frigidere cu rugină, rafturi şi mobilier depreciate, cu un grad avansat de uzură….” Integral: https://ziare.com

Antibiotice“Consumul de antibiotice poate duce la declinul cognitiv. După cât timp apar efectele  O cercetare realizată pe un eșantion de peste 15.000 de asistente de vârstă mijlocie a arătat că un consum cronic de medicamente are ca efect declinul cognitiv ulterior. Femeile, monitorizate pe durata mai multor ani, aveau vârsta medie de 54 de ani. De-a lungul mai multor ani, acestea au fost supuse și unor teste cognitive, care au măsurat viteza de gândire, atenția, învățarea și memoria. Fiecare asistentă a fost plasată în una din patru categorii, în funcție de perioada de timp în care a luat antibiotice, de la 0 zile până la peste două luni de utilizare, relatează Medical News Today. Cercetătorii au descoperit că asistentele care au luat antibiotice timp de cel puțin două luni au avut scoruri mai mici la testele cognitive (făcute 7 ani mai târziu) comparativ cu cele care au luat antibiotice pentru o perioadă mai scurtă de timp sau deloc. Conform unui raport publicat de revista de specialitate PLOS ONE, declinul a fost echivalent cu 3 până la 4 ani de îmbătrânire, în cazul celor care au luat antibiotice două luni sau mai mult….Unele studii au arătat o legătură aparentă între problemele intestinale și bolile mentale, cum ar fi depresia, schizofrenia, anxietatea, Alzheimerul și afecțiunile din spectrul autismului.” Integral: https://spotmedia.ro

“Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică s-a scumpit cu 144,86% într-un an. Costurile cu extracţia petrolului şi gazelor au crescut cu 246%  Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a scumpit cu 144,86% în februarie 2022 faţă de februarie 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare s-au scumpit cu 13,35% în februarie 2022 faţă de februarie 2021 şi cu 0,5% faţă de ianuarie 2022. Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 43,8%, în luna februarie 2022, comparativ cu luna februarie 2021, iar faţă de luna ianuarie 2022 cu 1,6%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS)….. Pe categorii, industria extractivă s-a scumpit cu 138,2% în februarie, faţă de februarie 2021, şi cu 2,89% faţă de ianuarie 2022. La această categorie, în luna februarie a acestui an cel mai mult s-a scumpit extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 246,17% faţă de februarie 2021 şi cu 3,39% faţă de ianuarie 2022. Industria prelucrătoare s-a scumpit cu 21,57% faţă de februarie 2021 şi cu 2,93% faţă de ianuarie 2022. La această categorie cel mai mult s-a scumpit fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 72,15% faţă de februarie 2021 şi cu 13,29% faţă de ianuarie 2022….” Integral: https://adevarul.ro

“BNR majorează dobânda de referință de la 2,5% la 3%, în lupta cu inflația. Analist: „Să nu creadă cineva că va rămâne la 3%” Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis marți majorarea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,5% la 3% pe an începând cu data de 6 aprilie, după ce inflația a crescut mai mult decât estimările anterioare. ….„Pentru omul simplu înseamnă creșteri la dobânzile de la împrumuturi. Este vorba de combaterea inflației: urmează acces mai greu la credite, ceea ce mai departe reduce cererea. Este un trend de creștere a dobânzilor, să nu creadă cineva că va rămâne la 3%”, a spus Bența, pentru Libertatea. … „Determinante pentru noua înrăutățire a perspectivei apropiate a inflației sunt majorările mult mai ample anticipate a fi consemnate de prețul combustibililor, și mai ales de prețurile alimentelor procesate, în principal sub influența creșterii mai puternice a cotațiilor țițeiului și a materiilor prime agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor internaționale instituite”, mai arată BNR. …. Banca Națională notează că o sursă de incertitudini o reprezintă absorbția de fonduri europene, în special a celor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în vreme ce alta este reducerea deficitului bugetar. Acesta este diferența dintre veniturile și cheltuielile anuale ale României. România se află în procedură de deficit excesiv și trebuie să reducă deficitul de la 6,2% din Produsul Intern Brut (PIB) la un nivel sub 3% în anul 2024.” Integral: https://www.libertatea.ro

Ce înseamnă 4 lei și 11 bani pe zi pentru o familie vulnerabilă? Pachetul social pregătit de coaliția de guvernare are ca scop combaterea creșterii prețurilor la alimente și carburanți și “vizează populația foarte săracă”, spune profesorul de economie Mircea Coșea. Una dintre măsuri ar consta în acordarea unor vouchere în valoare de 50 de euro, odată la 2 luni. “Trebuie să socotim în ce cantitate de mâncare se traduce această sumă într-o lună de zile”, declară Mircea Coșea care avertizează însă în privința birocației specifice administrației din România….. Măsurile vizează populația foarte săracă”, spune profesorul de economie Mircea Coșea, care precizează că “România are între trei milioane și jumătate până la patru milioane de oameni care riscă în următoarele luni să cadă sub limita subzistenței“.  “Nu s-a rezolvat problema facturilor, avem o inflație foarte mare, o creștere a prețurilor carburanților, cu efecte pe tot ce înseamnă produs și servicii, iar la toate acestea se adaugă presiunea războiului din Ucraina”, explică el. Cei 50 de euro odată la 2 luni înseamnă circa 4 lei și 11 bani pe zi.Trebuie să socotim în ce cantitate de mâncare se traduce această sumă într-o lună de zile”, declară Mircea Coșea care avertizează însă în privința birocației specifice administrației din România. De asemenea el mai vorbește și despre procuparea pentru imagine a decidenților politici. “Imaginea este ceea ce preocupă cel mai mult pe decidenții noștri politici. Sigur că aceste măsuri ar putea să ajute o anumită populație dacă ele vor fi aplicate corect, dacă birocrația României o să reușească să inventarieze și să-i pună pe liste pe cei care au aceste venituri, dacă organele locale vor încerca în teritoriu să-i găsească pe cei care au aceste venituri pentru că în mediul rural și în orașele mici oamenii habar nu au de ce se întâmplă, ei trebuie să fie căutați și ajutați. Deci în momentul în care înceă aceste măsuri să fie aplicate, trebuie să plecăm de la ideea că rata de eficiență va fi mult mai mică decât cea dorită. Sigur că, în momentul de față, aceste măsuri sunt mult mai importante ca imagine decât ca esență“.” Integral: https://www.rfi.ro

Sindicatul Europol face precizări cu privire la polițiștii care au barbă, pierce-uri și tatuaje“Surpriză: ASF a autorizat un fond de investiţii alternative care va administra banii poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor. Suma minima investită este de 25 de lei lunar Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiţii alternative, Nova Protect Fond, dedicat pompierilor, angajaţilor în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), poliţiştilor/angajaţi în cadrul Poliţiei Române, angajaţi ai Administraţiei Penitenciarelor, jandarmilor angajaţi ai Jandarmeriei Române, angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai Poliţiei de Frontieră, precum şi pensionarilor din cadrul acestor structuri care au vârsta maximă de 55 de ani. Investitorii, care fac parte din categoriile menţionate, pot subscrie lunar titluri de participare în valoare de minimum 25 de lei. În plus, având în vedere gradul ridicat de risc al activităţii desfăşurate de către aceste categorii profesionale, administratorul fondului de investiţii alternative va oferi investitorilor posibilitatea de a beneficia, în anumite cazuri şi în condiţiile prevăzute în documentele fondului, de o poliţă de asigurare, încheiată în numele investitorilor….. Plata către investitorii fondului a sumelor asigurate se efectuează de către asigurător în cazul survenirii în viaţa investitorului a unor evenimente de natura accidentelor de muncă din vină proprie sau nu, cauzatoare sau nu, de invaliditate sau deces, spun reprezentanţii ASF. Strategia de investiţii a fondului vizează realizarea de plasamente în instrumente financiare tranzacţionate pe pieţele financiare din România, din spaţiul economic european, dar şi din ţări terţe membre ale G7, respectiv Canada, Japonia, Marea Britanie şi SUA, respectând limitele investiţionale şi politica de investiţii stabilite, conform prevederilor legale prin documentele fondului….” Integral: https://www.zf.ro

Autoritatea Electorală avertizează cu privire la accesul SRI și STS la datele privind alegătorii prin Cloud-ul Guvernamental. „Nu este normal”“Autoritatea Electorală avertizează cu privire la accesul SRI și STS la datele privind alegătorii prin Cloud-ul Guvernamental. „Nu este normal”  După ce a fost criticat de societatea civilă, proiectul privind Cloud-ul Guvernamental, prin care Serviciul Român de Informații (SRI) devine operator de date și primește acces la toate sistemele autorităților, este acum criticat și de instituții de stat…..„Considerăm că migrarea Sistemului Informatic Registrul Electoral pe un sistem de cloud este susceptibilă să genereze un risc ridicat atât pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice (alegători), cât și în ceea ce privește asigurarea confidențialității și integrității datelor”, se arată în punctul de vedere al instituției. Aceasta avertizează asupra percepției publice create când serviciile secrete ajung să aibă acces la datele electorale. De asemenea, în aprecierea oportunității implementării unei astfel de măsuri, trebuie avută în vedere și percepția publică cu privire la posibilitatea ca alte entități ale statului, precum Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale, să aibă acces la datele din Registrul Electoral. … Noi nu considerăm normal ca STS și SRI să aibă acces la toate datele și documentele pe care Autoritatea Electorală Permanentă le pregătește în vederea alegerilor. Este în primul rând o problemă de imagine, nu are sens să lăsăm să planeze suspiciunea că o unitate militară, oricare ar fi aceea, are acces la astfel de documente….” Integral: https://www.libertatea.ro

Caz înfiorător la o școală din Brașov. Zeci de copii au ajuns la spital. Ce s-a întâmplat? - IMPACT“Copiii de astăzi sunt epuizați! Nu îi facem mai deștepți, ci mai anxioși. Câți profesori țineți minte din școală? – Interviu ….Avem o nouă structură a anului școlar, cu cinci module și o mică prelungire, mai mult teoretică. Este o schimbare benefică pentru elev? Da, cred că este bine pentru copii. După o lună și jumătate de școală, copilul are nevoie de un respiro. Și cât timp foarte multe țări au probat acest tip de împărțire a anului școlar, nu văd de ce ne îngrijorăm. Vacanța de vară rămâne însă prea mare. Părinții nu au trei luni de concediu și mulți dintre ei nici posibilități economice de a ține copiii ocupați toată vacanța. Iar noua structură nu rezolvă asta. Ar trebui să crească numărul zilelor de școală? Eu cred că da. Copiii ar avea timp să meargă în alt ritm, iar profesorii să nu mai aibă probleme cu planificarea materiei pentru a o termina până la finalul anului. Programa e foarte încărcată pentru fiecare vârstă și ar trebui „scuturată”, la fel planurile-cadru. Să sperăm că va urma și asta după acomodarea cu noua structură. Ce ar trebui scuturat? La planurile cadru ar trebui umblat la numărul de ore, care acum sunt foarte multe, cel puțin la gimnaziu și liceu. Și ar trebui regândite transversal. Nu e neapărat să faci numai istorie, numai geografie, ci să le vezi în context larg, ceea ce ar duce și la reducerea numărului de ore. De ce trebuie să am și educație financiară, și educație civică etc? De ce nu le facem în module, într-un an de zile? Îmi propun ca în clasa a VII-a, să zicem, să merg pe zona socială sau pe dezvoltarea unor abilitați de viață. Nu prea sunt profesori pentru asemenea discipline specifice. Educație financiară nu poate să o facă oricine. Nu le pui în brațe un manual profesorilor și hai, predați! Pentru o educație de calitate începi cu pregătirea cadrelor didactice. Dar pentru predare transversală, transdisciplinară – prevăzută demult de  Legea Educației Naționale (LEN) – avem profesori? Este prevăzută, dar a rămas pe hârtie. Unele școli private mai curajoase au reușit excepțional. Cu programa și planurile cadru de acum așa reușesc să predea. Deci se poate. Chiar dacă profesorii nu sunt specializați ca să privească lucrurile așa, ei pot fi pregătiți, pot învață: uite, așa se predau științele, de exemplu….. E foarte bine că apar evaluări standardizate. Noi nu avem o imagine a educației. Mă uitam la noi, deși eram profesori de aceeași specialitate, subiectele arătau diferit, tezele arătau diferit, notarea era diferită, în funcție de nivelul clasei. Nu mai discut de mediul rural, care e Cenușăreasa educației.  Eu nici nu le-aș da la corectat profesorilor, ci le-aș face online pe toate. Spre asta ar trebui să tindem…. Aș mai da o evaluare și în timpul anului școlar, ca să poți remedia dacă apar probleme pe parcurs. În alte sisteme din Europa, la mijlocul anului școlar are loc o întâlnire în care profesorul îi explică părintelui stadiul copilului, ce și unde ar trebui îmbunătățit. Iar copilul nu este evaluat doar pentru cunoștințele acumulate la școală, ci și pentru competențele lui sociale, de exemplu, capacitatea de a lucra în echipă, comportament față de colegi, vocabular….. Psihologic, începutul adolescenței este o perioadă foarte grea pentru copil, iar examenele din această perioadă nu fac decât să-i tulbure și mai tare. În statele vestice nu există examen de intrare în liceu. Există metode pe baza unor evaluări făcute serios de școli. Repet, făcute pe bune. Ele arată la ce este foarte bun copilul, ce înclinații are. Noi mai avem ceva până să ajungem acolo…. Copilul trebuie format în funcție de cât poate să ducă. Iar copiii de astăzi sunt epuizați. Ei nu mai au copilărie. De vină e școala sau presiunea părinților? Amândouă. Le turnăm copiilor în cap prea multă informație pe care oricum o au în telefon. Nu de ea au nevoie, ci de experiențe de viață, de trăiri, de conștientizări, de socializare. Punem în fiecare manual capitole peste capitole pe care să le rețină, crezând că așa îi facem deștepți. Nu îi facem mai deștepți, ci mai anxioși. Acesta nu e un mod de a privi evoluția unui copil….” Integral: https://spotmedia.ro

CTP: Lumea are o mare problemă nu doar cu Putin, ci și cu poporul rus, care îl susține | Digi24“CTP, despre plagiatul lui Nicolae Ciucă: „Ciucă nu e numai un plagiator, e mult mai mult decât atât: un uriaș și periculos impostor” Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că premierul Nicolae Ciucă blochează „cu sânge rece” ancheta CNADTCU privind plagiatul său, pe care „tot el o ceruse”, iar acest lucru este „încă o dovadă că este vinovat”, scrie acesta în Republica. …. Acesta a afirmat că faptul că premierul Ciucă blochează „cu ajutorul organelor” acțiunea CNADTCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), „pe care tot el o ceruse”, este încă o dovadă a vinovăției sale. Gazetarul este de părere că în ciuda CV-ului său, în care sunt trecut lucrări în limba engleză, studii și „cursuri fără număr în Statele Unite”, premierul Ciucă vorbește o „engleză de mlaștină”, declarând că l-a auzit vorbind public (…) După ce am analizat o viață întreagă dejecțiile și abjecțiile figurilor publice, pot să spun un lucru: cu cât prăpastia între ce vrea să pară și ce este în realitate un personaj politic este mai largă și adâncă, cu atât înverșunarea respectivului de a-și apăra impostura merge până la prin orice mijloace… ” Integral: https://www.libertatea.ro

“Cazul Emilia Șercan, “un barometru foarte fidel al democrației românești”…. În alte țări, în societăți echilibrate, în societăți cu vocație democratică reală, Emilia Șercan ar fi trebuit să fie una dintre persoanele recunoscute și recompensate de instituții ale statului, de președinție, de Consiliul național al rectorilor, de Ministerul educației, de alte instanțe oficiale ale statului pentru efortul său extraordinar de demascare a corupției și a imposturii din educația și din cercetarea românească. Numai că în România lucrurile se petrec exact invers. Nimeni din instituțiile oficiale și de putere ale statului nu vorbește de Emilia Șercan. Iar mai nou, nu doar că nu vorbește, ci că i se opune. Se întorc împotriva ei cu mijloace și cu instrumente care sunt de natură să ne sperie pe toți. Ăsta este motivul principal pentru care am ales să semnez această petiție, acest apel de solidaritate cu colega noastră de la Universitatea din București….. Pericolul foarte mare e acolo unde nu avem instituții de o putere socială egală sau comparabilă care să apere cetățeanul. Apoi, pericolul este în faptul că în acest fel fiecare dintre noi devine o posibilă țintă. Dacă mâine dumneavoastră sau eu deranjăm, așa cum a făcut-o Emilia Șercan, s-ar putea să fim următoarele persoane supuse intimidării sau unui abuz asupra vieții intime, a vieții private sau asupra vieții fiecăruia dintre noi în general. Sunt pericole foarte reale și foarte grave într-o democrație. Pericolul vine și din faptul că de atâta vreme, așa cum foarte bine a descris Emilia Șercan în articolul ei, de aproape două luni, e o tăcere de mormânt în jurul acestei situații. Lucrurile s-au petrecut și au escaladat într-un fel care e de natură să ne dea fiori. Cum se poate să tacă toți cei interpelați? Cum se poate să tacă Ministerul de interne? Cum se poate să tacă Guvernul României, procurorul general? Toți au fost interpelați și nimeni nu a avut nimic de spus. Mai mult, Emilia a publicat ieri acest articol. Nu a avut nimeni (nimic de spus) din aceste instituții interpelate, cărora Emilia Șercan le-a adresat niște întrebări pe care trebuie să poată să le adreseze fiecare cetățean al României. Nu a răspuns nimeni, după cunoștințele mele, până în acest moment. Sunt pericole reale. Emilia Șercan este în acest moment un barometru foarte fidel al democrației românești….. „Vom cere”, totul se face la modul viitor. Nu. Care sunt măsurile care au fost luate? Emilia Șercan a descris foarte bine și în articolul ei de ieri și în cel de astăzi. Aceștia au fost pașii pe care i-a făcut. Acolo unde ar fi trebuit să existe o cercetare a existat intimidare. Acolo unde ar fi trebuit să existe o continuare a anchetei a existat o tentativă de mușamalizare. Lucrurile acestea sunt cât se poate de evidente. E nevoie ca în acest moment Ministrul de interne sau chiar Prim ministrul, pentru că el este vizat, să poată să iasă sau reprezentanții acestor instituții să iasă și să ne spună asta și asta am făcut. Sau procurorul general să ne spună că a declanșat o anchetă. Nu că „vom cere”, „vom da”, „vom solicita”. Astea sunt niște generalități sterile, care nu ajută să avanseze foarte mult lucrurile și care, de fapt, nu spun nimic până la urmă….” Integral: https://www.rfi.ro

Două fețe diferite ale antidemocrației. Ce-i separă și ce-i unește pe Viktor Orban și Klaus Iohannis“Două fețe diferite ale antidemocrației. Ce-i separă și ce-i unește pe Viktor Orban și Klaus Iohannis  Liberalii sunt un grup de inși derutați. Li se tot dau ordine misterios-politice, iar ei trebuie să le execute. Cîțu a fost pus șef peste ei cu forța de un Iohannis complet antidemocratic, acum e pus Ciucă, în aceeași manieră. …. Maleficul Viktor Orban a mai câștigat (zdrobitor) un mandat de premier în Ungaria, ocazie cu care am mai auzit o tonă de lecții de la specialiști români în democrație și în pupat mâinile lui Iohannis. Le reamintesc tuturor că nu există imagine mai umilitoare pentru presă și intelectualitate decât așa-zisa dezbatere organizată de Iohannis la ultimele alegeri, în care președintele practic și-a înșirat presă și societate civilă precum un domnitor își rânduia supușii. …. Iohannis putea fi Viktor Orban, dar am avut noroc că-i plăceau prea mult schiul și tenisul. Sigur, îmi veți spune că proeuropenismul e profund, și proamericanismul nostru e mult mai bun. Proeuropenismul e de formă. Iar proamericanismul e promilitarism compulsiv. Iohannis s-a prins că obține bile albe pe măsură ce cumpără mai mult armament. Și a făcut-o, că doar nu era din banii lui. Acum, agresiunea lui Putin în Ucraina vine ca o confirmare că a făcut bine….. Presa a dat o știre pe un ton neutru cum că Iohannis îl dă jos pe Cîțu, apoi îl pune pe Ciucă, apoi s-ar urmări marele țel: să ajungă șeful NATO. M-așteptam la așa ceva, să se dea cu capul de pereți experții în democrație. Un președinte în funcție, politician ales în fruntea unei republici, stă și calculează cum să facă să ajungă șeful unei organizații militare? Mie mi se pare inadmisibil. E un conflict de interese cât casa. Pentru că acest om cheltuie pe armament nu de dragul nostru, ci pentru propria-i carieră. Una e să cheltui ca să te aperi de agresiuni, alta e să cheltui ca să obții funcții. Auzim toată ziua că suntem împotriva autocrației, că preamărim liberalismul. Klaus Iohannis a reușit în 10 ani să facă praf orice urmă de demnitate mai rămăsese în obrăjorii democrației liberale românești. E un președinte care n-a dat de 8 ani un interviu. Are niște scheleți în dulap de care știe, de fapt, toată lumea, de la felul în care s-a trezit cu niște case pe care a luat chirii de sute de mii de euro, până la felul în care își promovează oamenii în diverse funcții. O comparație între Iohannis și Viktor Orban e necesară, tocmai pentru că sunt două variante estice ale nedemocrației. Orban e de modă veche, autocratul în jurul căruia se construiește tot. Iohannis, în schimb, nu există, el e doar omul de la ghișeul unei camarile nedemocratice. Iohannis e autocrat cum erau autocrați șefii de alimentară în anii 80. Pe el îl recomandă funcția și atât. … Orban a fost și creația ipocriziei conservatorilor germani. A fost odrasla obraznică a domniei lui Merkel. Certat toată ziua, dar în relații foarte bune cu ultraconservatorii germani, fix ăia care reprezintă și marele capital german, mare investitor și în Ungaria și foarte fericit de profiturile obținute în regimul urât al lui Orban-patriotul. ….. Ciucă, Iohannis nu sunt individualități, sunt măști ale unui personaj colectiv: reprezintă o păturică de îmbuibați care se cred elită, care intră prin studiouri, spun două-trei rugăciuni cu NATO și UE și apoi luptă cu „comunismul”, cu putiniștii, ei fiind niște antidemocrați prin însăși construcția lor, rentieri de profesie, c-or fi din servicii, militărie, presă sau business. …” Integral: https://www.libertatea.ro

Premierul ungar Viktor Orban“Cunoscut istoric britanic: „Europa ar trebui acum să fie dură atât cu inamicul rus din exterior, cât și cu inamicul maghiar din interior”   Într-o analiză publicată în cotidianul britanic The Guardian asupra alegerilor câștigate categoric de Viktor Orban, istoricul Timothy Garton Ash susține că Uniunea Europeană ar trebui să impună condiții ferme Ungariei, o țară care a virat puternic spre autoritarism și care este apropiată de Rusia lui Vladimir Putin. …. „Cu excepția cazului în care UE este pregătită să accepte pur și simplu faptul că are acum un stat membru autoritar, ar trebui să impună, în sfârșit, o condiționalitate riguroasă asupra fluxurilor de bani europeni care au fost mult timp una dintre principalele surse de putere ale lui Orbán. Acest lucru înseamnă să continue să rețină granturile și împrumuturile de recuperare post-Covid, deoarece transparența nu poate fi garantată de un regim care este, de fapt, construit pe utilizarea coruptă a banilor UE. Aceasta înseamnă, de asemenea, declanșarea, în cele din urmă, a mecanismului de condiționalitate privind statul de drept, care ar putea reține părți semnificative de finanțare din bugetul obișnuit al UE. (Și să nu ne lăsăm păcăliți să dăm Ungariei o mulțime de bani pentru refugiații ucraineni care, de fapt, au plecat deja în alte țări)”, susține acesta. … „Autointitulați «realiști» ar putea susține că Bruxelles-ul trebuie să rămână blând cu Ungaria pentru a-l păstra pe Orbán la bordul unui front comun în privința Ucrainei. Europa ar trebui acum să fie dură atât cu inamicul rus din exterior, cât și cu inamicul maghiar din interior. Dar poate și vrea să le facă pe amândouă în același timp? Iată o altă dilemă pe care acest weekend întunecat și deprimant a prezentat-o unei Europe profund zguduite”, concluzionează acesta.” Integral: https://www.libertatea.ro

“De ce putem spune că Rusia comite un genocid în Ucraina …. Primul ingredient este evident pentru orice persoană care a urmărit discursul rus despre Ucraina din 2014 încoace. Ucrainenii care au protestat în Kiev pentru libertate și pentru Europa au fost rapid egalați cu o grupare infimă de extremă dreapta cu apucături neo-naziste. Cuvântul nazist a devenit un panaceu rus pentru orice fel de opoziție, critică, contră sau mișcare din Ucraina care nu era pe placul lui Vladimir Putin. E ca și cum am spune acum că pentru că la protestul din 10 august 2018 au fost câțiva huligani din galeriile de fotbal, tot protestul a fost al golanilor microbiști. Iar cuvântul nazist, după 77 de ani de obsesie națională cu Al Doilea Război Mondial, este ușor de înțeles pentru ruși, pentru soldații ruși. Nu are elemente de gri în el – reprezintă tot ce este mai rău pe lume. Nu există negociere cu ei, cu naziștii. Nu există povești cu naziști buni, sau naziști care s-au pocăit. Toate cărțile de istorie, toate monumentele și statuile, o mare parte din mândria națională rusă (și nu numai) este bazată pe faptul că au fost capabili să înfrângă naziștii. Fără milă. Pentru că naziștii nu erau, nu sunt oameni ca noi, ci un fel de monștri aproape mitologici, numai buni de eliminat. Și termenul de nazist a luat după 2014 un alt sens – unul general, unde oricine (cel puțin din Ucraina, dar mai nou nu numai) poate fi etichetat ca atare. Iar scopul acestei campanii este clar: transformarea oricărui fel de opoziție din Ucraina la interesele ruse într-o gașcă de naziști. Iar naziștii nu sunt oameni. Nu au aceleași drepturi ca oamenii, în ochii celor care cred asta. Dreptul la viață, de exemplu. Un soldat rus care omoară un nazist este, așadar, un erou. (Să ne înțelegem, aici nu discutăm despre ce înseamnă cu adevărat termenul, despre cei cu simpatii neo-naziste și nici nu fac vreo scuză neo-naziștilor, oriunde ar fi ei) Și termenul se transferă. Copii naziștilor vor deveni și ei naziști. Soțiile naziștilor sunt și ele naziste. Nu mai sunt oameni. Pot fi bombardați. Orice li se face, nu contează. Sensul cuvântului s-a pierdut după 8 ani de campanii masive media în Rusia și Europa de Est. Nu mai știe nimeni de Bandera sau că mișcarea paramilitară Azov nu este sinonimă cu batalionul Azov. Toți sunt naziști. Toți sunt ținte legitime. Astfel, soldații ruși, tineri din regiuni sărace, militari în termen, ba chiar voluntari, au scuza necesară pentru a îndeplini ordinele. La fel ca adevărații naziști față de ”sub-umani” sau trupele Hutu față de ”inyenzi/gândacii” Tutsi, Armata rusă are justificarea morală de a suspenda drepturile umane pe care, oricât de greu ne vine acum să credem, chiar și ei le-au învățat iar pe vreme de pace ar declara sus și tare că le respectă….. Când armata rusă a intrat în februarie în Ucraina urmată de camioane-crematoriu, mulți au spus că este vorba de un plan de a mușamaliza pierderile proprii și mulți am crezut asta. Acum ne gândim: dacă Rusia credea că va câștiga în 3 zile, ocupând Kievul cum a ocupat Crimeea, de ce s-ar fi pregătit așa de bine de a masca niște pierderi de soldați care nu păreau posibile ? De ce să fi cărat cu ei pungi de plastic în cantități complet peste orice estimare rusă a propriilor pierderi? Când Rusia a publicat în decembrie 2021 regulamente pentru cum să se execute gropi comune, complet cu scheme și organizarea militară, mulți au crezut că este un gest de intimidare….. Civili executați cu mâinile legate la spate de trupe ruse în retragere. Gropi comune pe care rușii, goniți de ucraineni, nu au apucat să le astupe complet. Oameni ascunși în subsoluri, de frica bombelor, în Mariupol sau Melitopol, unde comando-uri ruse au intrat și au executat pe toată lumea. Violuri, atât de multe violuri. Peste tot, împotriva unor femei, fete sau chiar copii, unele care au reușit să scape și să ajungă în România sau Polonia și să povestească. Multe, prea multe, care nu. Copile violate în fața familiilor lor. Copii executați împreună cu părinții, cu mâinile legate….. Cu imaginile în față, cu firul narativ al ultimelor cinci săptămâni în față, putem vedea aproape clar că planul rus a fost de la bun început anihilarea unei părți importante, dacă nu a întregii populații ucrainene, cel puțin a liderilor, intelectualilor și oricăruia care s-ar fi putut opune. Armata rusă a intrat în Ucraina cu liste de oameni, cu instrucțiuni de omoruri în masă și echipamente de mușamalizare. Iar când nu au reușit să ocupe ce voiau și să îi omoare pe cei vizați inițial, probabil liderii politici, parlamentari, guvernanți și conducători militari, armele au fost întoarse asupra tuturor celorlalți, un plan B mai mult ca sigur gândit și el. Cu ordine, cu motivare și cu o intenție reală. Concluzia este că asistăm la un genocid lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei….” Integral: https://www.contributors.ro

Tarom şi-a vopsit avioanele ca să arate ca niște sarmale cu aripi | Times New Roman - Cotidian independent de umor voluntar“Tarom şi-a vopsit avioanele ca să arate ca niște sarmale cu aripi ….Toate cele 25 de avioane din flotă vor fi vopsite ca să arate ca nişte sarmale zburătoare, promovând astfel gastronomia neaoşă în spaţiul aerian al întregii Europe…. Smântâna v-o aduceţi de acasă”, a anunţat directorul TAROM, vărul cuiva. „Sunt încântat phă phbor cu un aphtphel de avion”, a declarat Marcel, unul dintre primii pasageri ai „noului TAROM”, care, de altfel, şi-a pierdut doi dinţi încercând să muşte dintr-o aripă a aeronavei Boeing 737. Mişcarea de PR n-a fost la fel de bine primită la Caracal, unde o profeţie locală susţine că sfârşitul lumii va fi anunţat de „sarmale uriaşe care zboară prin văzduhuri, precum cocostârcii”, transmit câţiva misionari creştini aflaţi în Oltenia.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »