ZEN
| 12/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Esoterica, Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Zenul este viziune filosofico-religiosa a Marelui Vehicol Budist (Mahayana). Recomand cititorului sa lectureze articolul “Budismul în China şi manuscrisele de la Dunhuang.” Budismul chinez si cel japonez fac parte din budismul est-asiatic sau mahayana.
Nimeni nu cunoaşte în prezent originile geografice precise ale şcolii budiste Mahayana. Este plauzibil ca diversele elemente ale Mahayanei să se fi dezvoltat în mod independent începând cu secolul I î.Hr., fiind inerente la început câtorva secte de mică dimensiune de pe teritoriul nord-vestic al Indiei. Cuvântul “Mahayana” (Marele Vehicul) a fost conceput de adepţii acestei noi direcţii religioase şi intră în contrast cu numele peiorativ “Hinayana” (Micul Vehicul), cu care mahayaniştii numesc vechile şcoli budiste, inclusiv Theravada. Începând cu secolul XIX, filosofia Zen este introdusă și în Europa, de multe ori hilar si in majoritatea cazurilor incomplet sau neinteles.
Cuvantul zen isi are originea in cuvântului chinezesc chan, care la randul sau se trage din sanskritul indian, dhyan[a], etimologia este comuna si inseamna gandire suprioara, adica meditație sau cufundare. Zenul apare in China in secolul al VI-lea si este transferat in Japonia cateva secole mai tarziu. Prima scoala de zen japonez cu tehnici si texte derivate din cel chinez, dar independente si originale o sa apara la apogeul feudalismului japonez si perioada samurailor, cam prin secolul al XII-lea. Zenul devine in acea perioada “practica religioasa oficială” a elitelor japoneze.
IMPORTANT de mentionat, zenul nu este o religie ci implementeaza principii religioase (ale budismului) pentru obtinerea unor avantaje fizice si spirituae pe drum spre Nirvana. Practicarea unui zen adevarat anuleaza toate dualismele umane: adevarat-fals, eu-tu, subiect-obiect, bine-rau, frumos-urat, castig-pierdere, etc.
Technica cunoscuta de noi ca zen, este de fapt o metodologie numita Zazen (doua cuvinte: “za” – a şedea si “zen” – mediaţie, cufundare). Zazenul indica trei necesitati pentru practica zenul – poziţionarea fizica (postura practicantului); respiraţia practicantului si poziţionarea spirituala (atitudinea mentala).
Nu are rost sa descriu toate trei necesitati, am sa ma rezum la cea mai importanta dintre cele trei, respiraţia.
Respiraţia – La început a fost suflul! Respirația zen nu este comparabilă cu nici o alta inspiratia si expiratia, ele trebuie ritmate. De cele mai multe ori practicantul recurge a numararea acestora in gand pentru eficienta meditatiei. Aerul este eliminat lent și liniștit, cat mai complet, deși apăsarea cauzată de expirația fortata coboară cu putere în abdomen. Se apasă asupra intestinelor, provocând astfel un masaj benefic, al organelor interne. Maeștrii compară suflul zen cu strigătul bebelușului ce plânge pana invata viata (dupa ani, o sa plânga pentru ca o cunoaste). Respiraţia zen este extrem de benefica fizic si la cei care fumeaza, credeti-ma!
Maestrii Zen folosesc exercitiu numit koan, exercitiu care este bazat pe comentarii si experientele ilustrilor predecesori. Tinta zenului este satori (iluminarea), drumul, zanmai (extazul) este la fel de frumos si benefic.
Practicantii occidentali (cei care stiu despre ce este vorba) incearca sa sustina doua sesiuni zen (de dimineata si de noapte) ambele cu obiective diferite. Crestinismul orthodox practica ceva foarte asemanator zenului, isihasmul, dar asta chiar nu este pentru toata lumea, poate o sa gasim si timpul pentru al descrie.
Bibliografie, note si citate:
Taisen Deshimaru: Zen și viața cotidiană, Editura Herald, București, 2006; Masao; Heine, Seteven, Zen and Comparative Studies, University of Hawaii Press, 1996; Dumoulin, Heinrich , Zen Buddhism: A History. Volume 1: India and China, World Wisdom Books, 2005.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
