Capitalism: un drum în 10 etape – (5)
| 01/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Economie, Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Etapa a noua, o numesc ”solidaritatea oamenilor liberi si / sau capitalismul rational.” Cel putin 60 de milioane de oameni si-au pierdut viata în cel de-al Doilea Război Mondial —aproximativ 25 de milioane de soldati si cam 35 de milioane de civili. Estimările variază destul de mult. Fortele Aliate au pierdut aproximativ 17 milioane de soldati morti, (din care aproximativ 10 milioane de sovietici si 4 milioane de chinezi), iar fortele Axei au pierdut cam 7 milioane de soldati morti, (din care aproximativ 5 milioane au fost germani).
La sfârșitul războiului, milioane de refugiați erau pe drumuri, economia europeană se prăbușise, 70% din infrastructura industrială a vechiului continent fusese distrusă.Învingătorii răsăriteni au pretins plata unor despăgubiri de război de către națiunile învinse. În Tratatul de pace de la Paris s-a stabilit că inamicii Uniunii Sovietice, Ungaria, România și Finlanda, trebuiau să plătească câte 300.000.000 de dolari (la cursul anului 1938), in valoare de astazi ar in semna 4,022,466,475 de dolari. Italia trebuia să plătească 360.000.000 de dolari împărțiți, în principal, între Grecia, Iugoslavia și Uniunea Sovietică.
Spre deosebire de ce s-a întâmplat la sfârșitul Primului Război Mondial, învingătorii apuseni nu au pretins despăgubiri de război din partea țărilor învinse. Mai mult, un plan gândit de Secretarul de Stat al SUA, George Marshall, “Programul de refacere europeană”, mai bine cunoscut ca Planul Marshall, cerea Congresului SUA să aloce milioane de dolari pentru reconstruirea Europei. A fost pus în practică și Sistemul Bretton Woods, ca parte a eforturilor de reconstruire globală a capitalismului și de reconstruire a lumii postbelice.
Sistemul Bretton Woods a fost un sistem management monetar care a stabilit normele relațiilor comerciale și financiare între statele lumii industriale majore din mijlocul secolului al XX-lea. Sistemul Bretton Woods a fost primul exemplu de ordine monetară cu negocieri complete menit să reglementeze relațiile monetare dintre statele naționale independente. Acordul semnat la Bretton Woods a totalizat 20 de articole care constituie statutul F.M.I. Acest sistem a fost abolit (desfintat / anulat) la inceputul anilor ’70 de administratia Nixon. Despre efectele acestei desfiintari vom discuta in articolul urmatoar.
Relatiile Euro-Atlantice, dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, au avut destul de multe metamorfoze. Am sa incerc sa le mentionez pe cele pe care le consider importante si pe cele care au lasat urme.
O prima formulare a acestor relatii poarta numele de “Doctrina Truman.” La 11 martie 1947, preşedintele Truman, într-un discurs prezidenţial în faţa Congresului S.U.A., a schiţat un program al politicii externe americane pentru combaterea “pericolului comunist” în lume. În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei, ameninţată de comunism şi a Turciei, unde U.R.S.S. revendica partea de nord-est (Anatolia). Doctrina Truman a derivat din evenimentele din Grecia, unde comuniştii încercau să răstoarne monarhia şi guvernul legal ales. Trupele britanice, care ajutaseră la eliberarea Greciei de germani în 1944, restauraseră monarhia, dar aveau reale dificultăţi în a o susţine în lupta împotriva comuniştilor greci, ajutaţi de cei din Iugoslavia, Bulgaria şi Albania, din ordinul Moscovei.
Ministrul de Externe britanic, Ernest Bevin, a solicitat ajutor american, iar preşedintele Truman a anunţat în martie 1947 faptul că politica S.U.A. va fi aceea “de sprijinire a popoarelor libere care rezistă încercărilor de subjugare de către minorităţi înarmate sau prin presiuni externe”. Grecia a primit imediat un ajutor masiv în materie de bani, arme şi instrucţie,
asistenţă ce a permis înfrângerea comuniştilor până în 1949. Turcia, care era şi ea ameninţată, a primit un ajutor american consistent. Doctrina Truman a scos în evidenţă faptul că Statele Unite nu aveau nici o intenţie de a reveni la izolaţionism, aşa cum procedaseră după Primul Război Mondial. Doctrina Truman a reprezentat o cotitură în politica americană faţă de URSS, marcând începutul unei politici de „stăvilire”, de „îndiguire” a expansiunii sovietice.
Americanii s-au angajat pe linia unei politici de blocare a răspândirii comunismului, nu numai în Europa, ci în întreaga lume, inclusiv în Coreea şi Vietnam.
La 19 iunie 1947 miniştrii de externe francez (Georges Bidault) şi britanic (Ernest Bevin) semnează un comunicat prin care invită 22 de state europene să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept “imperialism economic american”, Moscova a interzis ţărilor satelit să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Planul Marshall reprezintă extinderea în domeniul economic a Doctrinei Truman.
Manifestarea economica a acestei doctrine a fost fara indoiala “Planul Marshall,” cunoscut oficial ca ERP (European Recovery Program). Acesta a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial. La 5 iunie 1947, într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat George Marshall anunţă lansarea unui vast program de asistenţă economică, destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, fenomen pe care el îl considera legat de problemele economice.
Aici si exact aici se afla punctul in care Romania a inceput sa se departeze de progresul si de bunastarea de care a avut parte Europa post-belica. Aici noi am inceput sa ne departam de locul in care am fi ajuns daca nu am fi fost tradati de Europeni! Vezi intelegerea facuta intre Sir Winston si Iosif Visarionovici pe sub nasul americanilor si FARA cunostinta anterioara a lui Franklin D.
Daca trebuie de mentionez principalele evenimente care au marcat relatiile dintre Europa si Statele Unite as propune urmatoarele:
Sfarsitul anilor ’40 – Doctrina Truman; Planul Marshall; Alianta Nord-Atlantica (NATO); Criza Berlinului.
Anii ’50 – Razboiul din Coreea, considerat de unele dintre elitele Europene (nejustificat) drept o continuare a razboaielor coloniale; McCarthy-ismul (perioadă de suspiciune intensă si paranoica anticomunistă în Statele Unite ale Americii) a creat sentimente anti-americane profunde in randul elitelor de stanga Europene; Criza Suezului (cunoscută sub numele de Războiul Suezului sau Războiul din 1956, respectiv, în lumea arabă, sub unul din numele alternative Agresiunea tripartită, Războiul Sinaiului) – aici Marea Britanie si Franta s-au pozitionat antagonist fata de politica externa Americana, ceea ce a determinat o retragere imediata a trupelor Franco-Engleze din Egipt; Tratatul de la Roma care a dus intr-un sfarsit la fondarea Uniunii Europene;
Anii ’60 – Zidul Berlinului, conceput de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov. Zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A intensificat temerile Occidentului European si a aprofundat influenta Statelor Unite in Europa. Criza rachetelor cubaneze, confruntare între Uniunea Sovietică şi Statele Unite în legătură cu proiectilele nucleare sovietice din Cuba. Criza a început la 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962. Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear şi să se transforme în Al Treilea Război Mondial. A ingrijorat profund opinia publica Europeana, care i-a acuzat pe americani de inflamarea situatiei. Retragerea Frantei (1966) din NATO, dupa acuzele lui De Gaulle ca NATO este de fapt o alianta Anglo-Saxona impotriva intereselor celorlalti Europeni. Razboiul din Vietnam, profund inacceptabil de opinia publica Europeana, care “a uitat” ca Americanii au fost indusi in acest razboi (aproape cu forta) de “succesul” francezilor la Dien Bien Phu;
Anii ’70 – Probabil anii care au adancit cel mai mult fisura intre europeni si americani. Sfarsitul sistemului de la Breton Woods, printr-o decizie unilaterala, fara consultarea Europenilor. Hotararea luata in 1971 de Presedintele Nixon a fost (dupa parerea mea) una din cele mai problematice hotarari economice ale Americanilor, hotarare a caror consecinte le vedem si astazi; Neue Ostpolitik, initiata de Cancelarul German Willy Brand in incercarea de reconciliere si colaborare cu Germania de Est comunista, insotita de descoperirea spionilor comunisti din apropierea lui, reuseste sa-i ingrijoreze profund pe Americani, lucrurile ajungand pana la amenintarea cu mutarea bazelor militare din Germania Federala.
Anii ’80 – Boicotarea Olimpiadei de la Moscova din cauza invaziei sovietice a Afganistanului nu a fost acceptata de o mare parte a opiniei publice europene si de unele state ale Europei; Politica dusa de administratiile americane in Afganistan si in Sud America (Honduras-Nicaragua-Contras).
Anii ’90 – 2000 – Doctrina Bush (Tatal si Fiul) si “razboaiele petrolului”, cu sau fara ameninatrile lui Sadam.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Resalut
Nixon nu avea alta alegere .
Ori retragea trupele din Vietnam si in paralel reducea cheltuielile bugetare federale (cu efecte pe plan intern si international ) in o strategie de aparare a garantiei in aur . (care deja era incalcata prin tiparirea a vreo 90 miliarde dolari in secret ) , ori facea toate presiunile politice de care era in stare USA atunci pentru a fi acceptata de toate statele eliminarea aurului ca garantia suprema a banilor in circulatie .
Oricum , chiar si fara acoperirea in aur , statele lumii acceptau dolarul ca UNICA valuta planetara . 🙂 Mult a fost “efortul depus” pentru a convince la asa ceva pe primii furnizori de petrol a planetei in acele timpuri . Care aveau rol strategic atit pentru occident dar cit si pentru FED care vindea tutlurile de stat guvernamentale .
Nu trebuia sa o faca sub nici o forma, chiar daca retragea trupele (pacat ca nu a facut-o). Dezechilbrul creat ne zdruncina pana astazi!
Parerea noastra nu conteaza . 🙂
Absolut adevarat ca azi culegem fructele acelei saminte “plantate” prin anularea acoperirii in aur.