Author: theophyle


Djuvara: “Civilizatii si tipare istorice”

 “Civilizatii si tipare istorice”  este o carte importantanu numai pentru ca este scrisa de un istoric roman ci pentru ca este speciala prin  perspectiva multi-dimensionala pe care o propune. Majoritate cartilor de istorie, in special Djuvara-1cele plictistoare sunt bidimensionale, un fel de desene egiptene antice care sunt frumoase (uneori) dar lipsite de esenta pe care o rationalizeaza perspectiva. Fara indoiala ca “Civilizatii si tipare istorice” este o carte de istorie, dar este si o carte care se ocupa si de antropologie, filozofie, sociologie, cultura, intr-un cuvant este o carte complexa de o eruditie exceptionala, bazata pe o bibligrafie impresionanta si absolut ne-partizana. Adevarat, o parte din afirmatiile lui Djiuvara nu pot fi probate, sau au fost infirmate de acesti 30 si ceva de ani, nu trebuie sa uitam ca o mare parte din bibliografie face parte din patrimoniul de inceput de secol 20, si totusi cartea este superba.

Formatul carti. Editia romaneasca pe care o detin, este editia din 2007 tradusa de Serban Broche. Cunoscand cartea din franceza, pot sa sustin cu fermitate ca traducerea este buna si redactarea este corecta. Cartea are 560 de Djuvara-2pagini. Cartea contine trei parti distincte, prima se numeste CIVILIZATIILEsi cuprinde in afara unei definiti si enumerare, o analiza concreta a  10 civilizatii distincte, analizate de Djuvara cu multa eruditie si obiectivitate istorica. Personal cred ca are cateva erori de partitionare si interpretare care insa nu dauneaza major conceptului prezentat. In a doua parte, numitaFENOMENE RECURENTE, Djuvara expune teza despre procesul evolutiv al civilizatiilor in timp si spatiu. Acest proces este divizat in generatii de dezvoltare, altele de stabilitate si in final de decadenta. Idea nu este binenteles noua, dar este bine prezentata si ancorata intr-un mod placut si simplu de citit chiar pentru un cititor care nu este “mare amator de istorie” sau poate mai putin initiat. A treia parte, este partea informativa prezentata sub forma deANEXE. 14 anexe care cuprind toata informatia necesara sustineri tezei principale si descrieri lui Djuvara in primele doua parti ale cartii. RECOMAND, citirea anexelor inainte a intrarea in text, ca un fel de prolog informativ.

Ideea carti. Djuvara expune fenomenului evolutiv al civilizatiilor prin prizma antagonica intre centrul si perferia unei civilizatii. Centrul civilizatiei economic-militar-cultural-politic, degenereaza si decade cu timpul, si este “capturat” de perferia civilizatiei, inferioara cultural, politic si social. Dupa o perioada, zbuciumata si deseori violenta se naste un sincretism intre vechi si nou care da nastere unei noi civilizatii, imperiu, etc. Teza este pertinenta, plauzibila, intuitiva si aproape convingatoare. Spun aproape, pentru ca se poate intampla, si s-a intamplat si diferit, dar de putine ori si nu prea mult diferit. Carte este, asa cum am spus bazata pe o bibligrafie impecabila, din nefericire invechita. Sunt aproape sigur ca daca Djuvara ar fi scris-o astazi ar fi facut-o putin diferit.

Djuvara si Istoria. Djuvara este un  onest intelectual, nu are agenda si nici nu forteaza continutul pentru a intra in tiparul unei teori. Este un lucru extrem de apreciabil in istoriografia romaneasca in special. Cel mai interesant lucru, in afara tezei principale este “considerenta timpului”, asa cum o numesc eu. Un fel de aplicare sincretica a “timpului liniar (Iudeo-Crestin-Islamic)” cu “timpul ciclic (Budist)”.

Cartea a aparut in Editura Humanitas. Editia din 2013 contine 568 de pagini.

Sfârşit de săptămână – 13 Iulie / Fenechiu pe drumul nevinovaţilor – 5 ani !

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Vremea va fi în general frumoasă şi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va prezenta înnorări temporare în nordul ţării şi în zona de munte, unde, local, 13-07-13-P_01vor fi averse slabe şi descărcări electrice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. n restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, cu precădere în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor avea valori de la 21 de grade în Maramureş până la 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 10 şi 20 de grade.

În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4210 RON; 1 USD = 3. 3870 RON; 1 EURO = 1. 3053 USD; Francul elvetian 3. 5672 RON. Gramul de aur 138.8389 RON. Evolutia saptamanala o puteti vedea aici.

Efectele crizei din consum: malluri care au atras investiţii de 600 mil. € sunt în insolvenţă, închise sau blocate la stadiul de şantier. Unsprezece centre comerciale a căror construcţie a fost finalizată au ajuns în insolvenţă sau şi-au oprit activitatea, în timp ce alte zece proiecte de malluri au fost blocate după începerea construcţiei şi realizarea unor investiţii pe şantiere de ordinul milioanelor de euro, fără a ţine cont de costul cu terenurile. Aşa 13-07-13-P_02arată un bilanţ provizoriu al crizei din consum ce a lovit piaţa locală de retail în ultimii ani, pre­cum şi al pariurilor prea ris­can­te făcute de o serie de in­ves­titori în imobiliarele româ­neşti. În iulie 2009, în urmă cu patru ani, britanicul Andrew Stear afirma resemnat: „Cu siguranţă nu am făcut suficientă analiză asupra pieţei din Brăila. Pro­iectul nu atrage suficient de mulţi oameni, iar nivelul preţurilor practicate de retaileri nu co­res­punde puterii de cumpărare a locuitorilor oraşului“. Acela era anunţul primului lacăt montat pe un centru comercial din România – Armonia Center din Brăila – un proiect care a implicat o investiţie de 45 mil. euro şi care nici până la ora actuală nu a fost redeschis. Lichidatorii judiciari caută cumpărători la 15 mil. euro, o treime din cost, dar investitorii nu se arată. Aceleaşi probleme – lipsa puterii de cum­pă­rare şi analiza insuficientă a pieţei – i-au de­ter­minat ulterior şi pe alţi dezvoltatori să în­chi­dă uşile mallurilor sau să se protejeze de cre­di­tori prin deschiderea procedurii de insolvenţă. În alte cazuri, investitori care au început de cele mai multe ori lucrări la malluri în perioada de creştere a pieţei, când părea că orice proiect va fi închiriat şi vândut ulterior la un randament de 7-7,5%, în euro pe an, au oprit construcţia şi au abandonat şantierele pe termen nedeterminat, ducând bilanţul investiţiilor comerciale eşuate la peste 20 de proiecte şi circa 600 de milioane de euro. Integral in Ziarul Financiar

AFP: Relu Fenechiu, primul caz de ministru în funcţie condamnat la închisoare în România. Condamnarea la închisoare a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, reprezintă o premieră în România, comentează Agenţia France Presse, reamintind că Uniunea Europeană a recomandat de mai multe ori ca membrii Guvernului care au probleme cu justiţia să demisioneze. “Ministrul român al Transporturilor, Relu Fenechiu, a 13-07-13-P_03fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare cu executare într-un caz de corupţie, în contextul în care Comisia Europeană a recomandat în mai multe rânduri ca miniştrii cercetaţi penal să demisioneze”, scrie AFP.  “Este prima dată când justiţia din România condamnă la închisoare un ministru aflat în funcţie” , adaugă AFP.   “Comisia Europeană, care monitorizează evoluţia statului de drept în România, a criticat în cel mai recent raport pe tema justiţiei prezenţa în Guvernul de centru-stânga condus de premierul Victor Ponta a unor miniştri trimişi în judecată sau cercetaţi penal”, reaminteşte Agenţia France Presse.   Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu (membru PNL), a fost condamnat de un complet de trei judecători ai Curţii Supreme la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul “Transformatorul”. Decizia nu este definitivă, iar DNA şi avocaţii lui Fenechiu au formulat recurs. Condamnarea lui Fenechiu marchează o premieră în justiţie, fiind primul caz de ministru în funcţie condamnat. Fenechiu a fost trimis în judecată pentru 46 de infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu. Instanţa a menţinut şi sechestrul instituit de procurori pe proprietăţile lui Relu Fenechiu. La scurt timp după aflarea sentinţei, premierul Ponta a anunţat că ministrul Fenechiu şi-a depus demisia, iar el va trimite documentele necesare la Palatul Cotroceni pentru a prelua interimatul la Transporturi. Mediafax

Liberalii decid luni viitorul ministru al Transporturilor. Ovidiu Silaghi, una dintre variante. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că la începutul săptămânii viitoare va avea loc şedinţa conducerii PNL care va decide numele viitorului ministru al Transporturilor. 13-07-13-P_04Ovidiu Silaghi este una dintre variantele luate în calcul pentru acest portofoliu. “Forul statutar al partidului, Biroul Politic Naţional se va întruni la începutul săptămânii viitoare, probabil luni sau marţi, şi va face o nouă propunere pentru acest minister. Portofoliul rămâne bineînţeles la PNL şi vom face o propunere, vom discuta cu premierul Ponta şi vom continua”, a declarat Antonescu. Întrebat dacă este posibil ca pentru această funcţie să fie susţinut deputatul PNL Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor în primul Cabinet Ponta, Antonescu a răspuns: „Este una dintre variante, dar decizia va fi luată de BPN şi nu are rost să vehiculăm mai multe nume înainte de această reuniune“, a precizat liderul PNL. Surse politice au declarat, vineri, pentru Mediafax, că, neoficial, pentru postul de ministru a fost propus Ovidiu Silaghi, variantă pe care însă premierul Ponta o analizează încă la acest moment, având în vedere că acesta a făcut obiectul unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Integral in Adevarul.

Crin Antonescu: Băsescu și acoliții lui din presă au făcut presiuni pentru o sentință împotriva lui Fenechiu. Președintele PNL Crin Antonescu a comentat la Antena 3 decizia de condamnare a lui Relu Fenechiu, spunând că va fi alături de colegul său de partid până în momentul în care procesul se încheie. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mai afirmat că Relu Fenechiu a fost “un ministru competent”, care “şi-a făcut datoria”, și că nu 13-07-13-P_05regretă faptul că  a fost desemnat de către partid în funcţia de ministru al Transporturilor. “Aș vrea să spun că nu regret desemnarea lui Fenechiu la Transporturi și îi și mulțumesc pentru că în scurta perioadă cât a fost la Ministerul Transporturilor a reușit deblocarea fondurilor pentru infrastructură și privatizarea CFR Marfă în condiții foarte grele”, a afirmat Crin Antonescu. Liderul PNL a acuzat presiuni politice pentru condamnarea lui Relu Fenechiu.  “În vreme ce şi eu, şi alţi colegi liberali, şi premierul Ponta, şi alţi colegi din PSD, şi Relu Fenechiu însuşi ne-am ferit să comentăm în vreun fel pentru a nu fi interpretată drept influenţarea justiţiei, pe partea cealaltă, în frunte cu preşedintele României, domnul Băsescu şi cu o armată întreagă de acoliţi de presă ai acestuia, s-au făcut presiuni pur şi simplu publice pentru o sentinţă împotriva lui Relu Fenechiu.Integral aduce  EVZ

Vicepreşedinte PSD atacă dur PNL: “Ce partid de doi bani. Vă ia Gaia pe toţi şi voi vă pitiţi.” Pe contul de socializare al primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a fost postat un mesaj foarte dur la adresa partenerilor de la guvernare de la PNL, care sunt criticaţi pentru modul în care au reacţionat după condamnarea la cinci ani de închisoare a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu. Primul vizat de atacul vicepreşedintelui PSD 13-07-13-P_06este Crin Antonescu – preşedinte PNL. “Ce partid de doi bani! Nici preşedintele, nici măcar pupilul care îşi datorează cariera politică lui Fenechiu şi a ajuns, la rândul său, ministru cu ajutorul acestuia, “nu comentează decizia Justiţiei”. Aşa vă ia Gaia pe toţi şi voi vă pititi! De parca ar fi Justiţia Divina! Cel mai bun ministru la Transporturi, de câţiva ani încoace, care a deblocat fondurile UE, a facut să se ruşineze fetele mari din PNL! ”, este mesajul postat de contul de Facebook al vicepreşedintelui PSD. Într-o postare anterioară, pe acelaşi cont se compara pedeapsa primită de Relu Fenechiu şi bătrânul omorât pentru că a traversat prea încet strada. „Dementul care a omorât un bătrân fiindcă traversa prea încet pentru gustul lui, a primit 6 ani închisoare. DNA cere condamnare de 15 ani închisoare pentru Fenechiu, pentru corupţie, bănuiesc. Ca dovadă că e mai grav să fii antibăsist decât să omori oameni din senin”, se arată pe contul de Facebook al primarului Craiovei. Gandul.

Fiul lui Uioreanu, arestat preventiv în dosarul de trafic de droguri. Alexandru Uioreanu, fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat preventiv, vineri seară, de Curtea de Apel Cluj, în dosarul de trafic de droguri, însă decizia a fost atacată cu recurs, astfel că măsura nu a fost pusă în executare, informează Mediafax. Purtătorul de cuvânt 13-07-13-P_07al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, a declarat, vineri, că instanţa a admis o solicitare a poliţiştilor Secţiei III Poliţie Cluj-Napoca, de înlocuire a interdicţiei de părăsire a ţării dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive. “Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, o solicitare a poliţiştilor Secţiei III Poliţie Cluj-Napoca, de înlocuire a măsurii de a nu părăsi ţara în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive pe 20 de zile. Măsura arestării nu a fost pusă în executare pentru că apărătorul lui Alexandru Uioreanu a declarat recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Până se va pronunţa ICCJ, Alexandru Uioreanu este liber, dar nu poate părăsi ţara”, a spus Ilieş. Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că solicitarea poliţiştilor Secţiei III a fost înaintată după ce, în 10 aprilie, Alexandru Uioreanu s-ar fi întâlnit cu unul dintre co-inculpaţii în dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, Adrian Tition, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute de eliberarea din arest preventiv. Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj. Integral aduce Romania Libera

De unde vrea Guvernul sa aduca investitii de 10 miliarde euro. “Planul National de Investitii Strategice si Creare de Locuri de Munca” prezentat ieri de Guvern urmareste cinci domenii-cheie: energie, resurse minerale, agricultura, industrie, infrastructura. Astfel, Cabinetul Ponta se pregateste sa dea unda verde proiectului de la Rosia Montana, sa diferentieze redeventele pentru exploatarea resurselor de petrol si gaze in interiorul tarii si 13-07-13-P_08din Marea Neagra si sa listeze la bursa Hidroelectrica. Toate redeventele colectate de stat vor intra intr-un fond de dezvoltare. “Planul de investitii” vorbeste in primul rand despre lucrurile deja facute de Guvern: “2012 – consolidare macroeconomica, masuri de dreptate sociala, reluarea cresterii economice, oprirea risipei din banii publici”. Cum suntem deja in 2013, putem presupune ca ne-am consolidat macroeconomic cu succes, am reluat cresterea economica (un mare merit il va avea anul agricol bun din 2013) si am stopat decisiv si risipirea banului statului, de vreme ce tocmai au fost majorate plafoanele pentru achizitiile publice. Cum suntem deja în 2013, putem presupune că ne-am consolidat macroeconomic cu succes, am reluat creşterea economică (un mare merit îl va avea anul agricol bun din 2013) şi am stopat decisiv şi risipirea banului statului, de vreme ce tocmai au fost majorate plafoanele pentru achiziţiile publice. Ba chiar şi etapa a doua pare raportată ca succes: “Primele luni din 2013 – stabilitate economică şi politică, deblocarea programelor operaţionale, relansarea luptei antievaziune (reforma ANAF), reforma salarizării administraţiei”, având în vedere că am trecut de jumătatea anului. Am asistat la deblocări de fonduri europene, adevărat, dar n-am prea simţit restructurarea ANAF între timp, iar reforma salarizării administraţiei este abia în stadiul de proiect (se urmăreşte crearea unui raport de 1 la 7 între cele mai mici şi cele mai mari salarii). Integral in Romania Libera

Adjunctul sefului Jandarmeriei Roman, generalul Neculai Bontic, urmarit penal pentru abuz in serviciu, luare de mita. Cerea tot ce se putea, guma de mestecat sau chiar pasta de dinti. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au inceput urmarirea penala fata de general maior Neculai Bontic, adjunct pentru logistica al Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, acuzat de 17 infractiuni de luare de mita, abuz in 13-07-13-P_09serviciu si delapidare. Care sunt acuzatiile formulate de procurori: abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata, 17 infractiuni de luare de mita, participatie improprie la infractiunea de delapidare, in forma continuata. Potrivit rezolutiei de incepere a urmaririi penale, in perioada 2005 – 2012, Bontic Neculai, in calitate de adjunct pentru logistica al Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, a pretins si primit de la subordonatii sai din unitatile din Bucuresti si din tara mai multe bunuri, estimate in acest moment la o valoare de peste 130.000 lei, pentru ca, in schimb, uzand de prerogativele functiei sale, sa ii protejeze pe acesti subordonati pe parcursul carierei profesionale. De asemenea, Neculai Bontic a impus subordonatilor ca, in mod periodic, sa alimenteze cu carburanti auto aflati in patrimoniul unitatilor de jandarmerie autoturismele personale. Prejudiciul este estimat la aproximativ 80.000 de lei. Integral in HotNews

Va urez o zi buna!

Ştiri Externe: 13 iulie 2013 / Inapoi, la maşina de scris!

KBR a câştigat licitaţia pentru construirea sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu. Firma Kellogg Brown & Root Services Inc. (KBR) a câştigat licitaţia pentru construirea sistemului de apărare antirachetă la baza de la Deveselu (judeţul Olt), unde urmează să fie amplasaţi interceptori de tip SM-3, a anunţat Pentagonul. Kellogg Brown & Root Services 13-07-2013-1Inc., cu sediul în Arlington (statul Virginia), a câştigat un contract cu preţ fix în valoare maximă de 134.151.953 dolari pentru dezvoltarea şi construirea unui sistem de apărare antirachetă la Deveselu, în România, a anunţat Ministerul american al Apărării pe site-ul său, într-o postare datată miercuri, 10 iulie. “Lucrările vor fi realizate în România şi la Morrestown, New Jersey. Pentru această licitaţie este alocat un mixt de fonduri pentru construcţii militare din anul fiscal 2013 şi fonduri din anul fiscal 2013 pentru cercetare, dezvoltare, testare şi inginerie în valoare de 77.815.692 dolari”, potrivit anunţului făcut de Pentagon. Ministerul american al Apărării a mai precizat că licitaţia a fost anunţată pe Internet şi că s-au primit opt oferte. Activitatea de contractare a revenit în sarcina Corpului de Ingineri al Armatei din Wiesbaden (Germania). Potrivit site-ului MAE, la 17 septembrie 2009, preşedintele SUA a anunţat decizia de a dezvolta sistemul american de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă, în etape (EPAA / European Phased, Adaptive Approach to Ballistic Missile Defense), care să protejeze mai bine forţele desfăşurate în Europa şi în teatrele de operaţii, atât americane, cât şi ale aliaţilor, precum şi teritoriul SUA şi al aliaţilor lor. La 4 februarie 2010, SUA au invitat oficial România să participe la sistemul antirachetă. În aceeaşi zi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat propunerea de a găzdui interceptori tereştri de tipul SM-3 ca parte a planului administraţiei Barack Obama de abordare adaptivă în etape a sistemului de apărare antirachetă în Europa. După mai multe runde de consultări, la 13 septembrie 2011 a avut loc semnarea Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România. La 6 decembrie 2011, acordul bilateral a fost ratificat de Parlamentul României.Agerpres

Slovacia: Un zid anti-romi a fost ridicat la Kosice. Un zid de beton anti-romi a fost ridicat la Kosice, metropola din estul Slovaciei, în apropierea unei parcări de lângă un cartier cu puternică populaţie de etnie romă. Acesta este al 13-07-2013-2optulea zid de acest tip ridicat începând din 2009 în regiune şi al 14-lea din ţară, potrivit site-ului de informaţii www.romovia.sme.sk. „Nu se vorbeşte niciodată despre progresele în construcţia zidurilor de segregare, pentru că nimeni nu a dejucat proiectul”, a declarat Miroslav Pollak, citat de France Presse. Decizia de a ridica acest zid de doi metri înălţime a fost luată de primăria cartierului vecin, Zapad, invocând o serie de furturi de maşini din parcarea în chestiune. O procedură va fi lansată în curând şi ea ar putea reglementa existenţa zidului sau decide demolarea acestuia, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Oficial, circa 106.000 de romi trăiesc în Slovacia, o ţară de 5,4 milioane de locuitori, potrivit recensământului naţional din 2011. Cu toate acestea, numărul lor real este mult mai mare, potrivit experţilor. Adevarul.

Statele Unite au trimis două nave de război în largul coastelor egiptene. Două nave de război americane au fost trimise de-a lungul coastei egiptene în contextul politic tulbure din Egipt, unde violenţele continuă după lovitura militară, a anunţat ieri comandantul trupelor de puşcaşi marini ai 13-07-2013-3SUA, generalul James F. Amos.În zona Mării Roşii staţionează în prezent două nave amfibie de asalt USS Kearsarge şi USS San Antonio, după cum relatează publicaţia Stars and Stripes. Cele două nave au trecut “acum câteva zile” în Marea Roşie şi se află în prezent în apropiere de coasta egipteană pentru că “nu ştim ce va întâmpla acolo”, a afirmat generalul american. Împreună cu nava Carter Hall, ce staţionează în largul coastei Bahrain, cele două nave amfibie se află în misiune din luna mai în zona Mării Roşii, a Cornului Africii şi Golfului Persic. “Egiptul a plonjat în criză. Când astfel de lucruri se întâmplă, trebuie luate măsuri pentru a controla situaţia”, a afirmat generalul Amos, fără să indice variantele luate în considerare de SUA în cazul dat. După cum au precizat oficiali ai corpului puşcaşilor marini, staţionarea navelor mai aproape de ţărm va uşura utilizarea de elicoptere şi alte echipamente, dacă va fi nevoie. Departamentul de Stat al SUA a declarat că arestările efectuate în ultimele zile în rândurile liderilor Fraţilor musulmani contravin scopurilor şi obiectivelor de reconciliere naţională în Egipt.EVZ

Germania a respins prompt propunerile Comisiei Europene care vrea să preia lichidarea băncilor în caz de faliment. Germania, cea mai mare eco­nomie europeană, a respins la scurt timp după ce a fost prezentat proiectul Comisiei Europene privind restruc­turarea sau lichidarea băn­cilor în dificultate din uniunea bancară apreciind că prin acesta executivul european şi-a depăşit atribuţiile. Acest mecanism s-ar aplica tuturor băncilor din zona 13-07-2013-4euro şi ţărilor care intră în uniunea monetară, iar puternicele bănci locale de economii din Germania sunt un subiect politic delicat într-o ţară care la toamnă va merge la vot. Mecanismul unic de rezoluţie (de structurare sau lichidare a unei bănci) prezentat de CE reprezintă cel de-al doilea pilon al proiectului ununii bancare din zona euro prin care se are în vedere retezarea legăturii toxice dintre băncile din zona euro şi guverne, scrie The Wall Street Journal. Primul pilon este supraveghetorul unic, rol care va reveni probabil Băncii Centrale Europene în toamna anului 2014. Propunerea Comisiei prevede un „comitet unic de rezoluţie“ care va pregăti şi duce la capăt restructu­rarea oricărei bănci aflată în situaţie de criză, din zona euro sau din statele UE care aderă voluntar la schemă. Responsabilitatea declanşării proce­durii de rezoluţie ar reveni în mod exclusiv CE, iar mecanismul ar fi garantat şi finanţat dintr-un fond de rezoluţie format prin contribuţii de la industria financiară. Proiectul ar avea scopul de a reduce la minimum necesitatea de a mobiliza fonduri publice în cazul colapsului unei bănci, precum şi riscurile generate de un astfel de scenariu pentru sistemul financiar şi economie. „Din punctul nostru de vedere, Comisia şi-a depăşit autoritatea. De aceea din punctul nostru de vedere propunerea nu este ceva care să aducă credibilitate mare”, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german condus de can­celarul Angela Merkel. Integral in Ziarul Financiar

Ramadan tensionat în Egipt. Situaţia rămâne încordată în Egipt. Susţinătorii preşedintelui demis de armată, pe de o parte şi opozanţii săi de cealaltă şi-au anunţat intenţia de a se aduna în pieţele din Cairo. Autorităţile se tem de izbucnirea unor noi violenţe. Prima vineri din sărbătoarea Ramadan-ului a fost aşteptată cu teamă, mai ales că provocările şi incidentele sângeroase nu au lipsit. În noaptea de joi spre vineri, un poliţist de rang înalt a fost omorât şi un altul rănit în timpul unui atac împotriva unui punct de control din Peninsula Sinai. În paralel cu acest incident, un post de poliţie a fost atacat de oameni înarmaţi în oraşul El-Arish. Atacurile nu au fost revendicate 13-07-2013-5deocamdată, dar se ştie că islamiştii radicali se servesc de regiunea de nord a peninsulei, puţin populată, ca de o trambulină pentru a ataca forţele egiptene de securitate şi Israelul. Atacurile vin după ce islamiştii au ameninţat public că vor comite violenţe ca răspuns la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte Mohamed Morsi. În urmă cu o săptămână, un soldat egiptean a fost ucis în atacuri simultane ale militanţilor islamişti care au lansat rachete şi au tras cu mitraliere în posturi de poliţie şi militare din Sinai. De asemenea, doi soldaţi au fost răniţi în atacul asupra unui punct de control al armatei la al-Gura, în nordul peninsulei. Un post de poliţie şi o clădire a serviciilor de informaţii militare din oraşul de frontieră Rafah au fost şi ele atacate cu rachete, au anunţat surse de securitate, care spun că islamiştii au atacat punctele de control militar şi poliţienesc din mai multe oraşe din nordul Sinai. În acest timp, oficiali americani de rang înalt au anunţat că Statele Unite vor continua un proiect în care vor livra încă patru avioane de luptă de tip F-16 Egiptului, în pofida tulburărilor politice din ţară. Anunţul a fost făcut în contextul în care Washingtonul continuă să evalueze îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, săptămâna trecută. Ajutorul militar masiv oferit de americani egiptenilor va fi redus prin lege, în cazul în care Washingtonul ajunge la concluzia că preşedintele islamist a fost înlăturat în urma unei lovituri de stat. Oficialii americani afirmă că Washingtonul va livra cele patru avioane de luptă de tip F-16 în următoarele câteva săptămâni. Ele fac parte dintr-o comandă deja convenită de 20 de avioane, dintre care opt au fost trimise în ianuarie. Ultimele opt avioane urmează să fie livrate ulterior, anul acesta. Integral aduce RFI

Viitorul e în trecut. Inapoi, la maşina de scris! Este doar una din consecinţele colaterale ale dezvăluirilor făcute de fostul agent al NSA: în internet nimic nu mai este sigur. Tăbliţele de piatră, inscripţiile în bronz, manuscrisele miniate pe pergament sau foi de papirus, documentele caligrafiate sau dactilografiate, strînse în dosare, depuse în arhive, păzite toate cu străşnicie, în seifuri sau sub vitrinele de sticlă armată riscă infinit mai puţin să fie furate decît informaţiile strict secrete care circulă în internet. Constatarea este la mintea cocoşului dar a fost nevoie de cazul Snowder, de 13-07-2013-6afacerea Wikileaks, pentru ca, brusc, serviciile secrete să aibă revelaţia vulnerabilităţii mesajelor strict confidenţiale. Prin urmare, chiar dacă stîrneşte zîmbete uşor condescendente unor „fani” fanatici ai noilor tehnologii de comunicare, reîntoarcerea la maşina de scris în anumite cazuri, recent anunţată de serviciul secret rus FSO în paginile ziarului Izvestija, este cît se poate de logică. Şi de profitabilă pentru fabricanţii legendarelor maşini de scris Adler şi Olympia. Comanda expresă a executării a 20 de maşini de scris, expediată de la Kremlin via internet, pe adresa firmei Olympia cu sediul în Hattingen, nu are absolut nimic în comun cu nostalgiile paseiste ale vreunui colecţionar secret ci cu iluzia că mesajele dactilografiate pe hîrtie sunt mai invulnerabile decît cele formulate în mediul virtual. Dar pentru ca identificarea redactorului mesajului să fie totuşi posibilă, dar numai de cei iniţiaţi, fiecare maşină de scris comandată de Kremlin trebuie să aibă propria ei semnătură. Detaliul retrezeşte celor care au trăit şi în perioada dictaturii comuniste, sinistre amintiri: lungile cozi la care, cu maşinile lor de scris în braţe, oamenii îşi aşteptau rîndul la oficiile de înregistrare ale Securităţii. Identificarea şi verificarea maşinii de scris era obligatorie, cine nu se supunea „regulilor în vigoare” risca necazuri mari… Dar înapoi, în prezent. Maşinile de scris comandate, de tip Triumph Adler Twen 180 şi Olympia Comfort, vor fi vîndute ruşilor la preţul de 200 de Euro bucata. Termenul de livrare este foarte scurt – pînă pe 30 august, ceea ce ridică unele probleme firmei Olympia mai ales după închiderea filialei de montaj din Wilhelmshaven. Doar în acest an, au fost produse totuşi şi vîndute 2800 de maşini de scris. Plăcut surprinsă de sporirea cererii de maşini de scris, nu numai pe piaţa africană, este şi firma Triumph-Adler, care după 105 ani de existenţă a fost cumpărată de firma Bandermann din Kaarst.Contractele celor două firme cu serviciile secrete ruseşti mai au o componentă lucrativă. Fără existenţa unei benzi de scris, mesajul nu poate fi imprimat. Iar fără existenţa unui sistem mobil de securizare, nici serviciile secrete nu mai pot fi sigure că mesajele dactilografiate sunt ferite de privirile cine ştie cărui Big Brother…Potrivit spuselor fostului KGB-ist Nikolai Kowalew, citat de Izvestija, privilegiate rămîn în lupta pentru apărarea caracterului strict secret al unui document , mijloacele cele mai primitive, maşina de scris, mîna şi stiloul… Integral la Deutsche Welle

Fenechiu, baron de Iaşi

12-07-13-P_08Probabil cand veti citi acest articol sentinta de achitare sau condamnare a Ministrului Relu Fenechiu va fi cunoscuta. In sfarsit vom sti daca parintii lui Fenechiu vor plange sau o tara intreaga o sa planga. Dupa interventia premierului Ponta, care a declarat că speră ca Relu Fenechiu să fie achitat de către instanta supremă, a urmat slugarnicul interviu luat lui Fenechiu de agentia nationala de stiri Agerpres in care Dumnezeu a jucat un rol important.

Interviul Agerpres a fost realizat de directorul general – adjunct al Agerpres, Mario Creţu. Nu trebuie sa uitam ca salariul lui Mario Creţu este platit de contribuabili Romaniei printre care o majoritate stiu deja despre Relu Fenechiu, cu sau fara condamnarea in instanta, si sperantele lui Victor Ponta.

“Creţul” interviu abundă în consideraţii favorabile ministrului Transporturilor. “Practic, ministerul şi-a făcut treaba…” sau “Practic, aţi diminuat pierderile semnificativ…”, sunt constatările directorului general – adjunct al Agerpres. Mai mult decât atât, Mario Creţu îşi manifestă îngrijorarea că Relu Fenechiu ar putea să fie condamnat, în condiţiile în care a fost lăudat chiar de premier. “Doream să vă întreb despre procesul dumneavoastră, care este pe buzele tuturor. Doamne fereşte dacă pierdeţi procesul, pentru că scenariile sunt multiple. Dacă va fi o soluţie pozitivă... toată lumea a spus că este un ministru care a performat, începând cu primul ministru. (…)Pentru dumneavoastră ca om politic este important să se termine odată”, este atitudinea pe care şeful de la Agerpres o manifestă faţă de ministrul Transporturilor. (Sursa)

De amintit ca Relu Fenechiu este acuzat de Directia Natională Anticoruptie că a vândut, în perioada 2002-2004, către Electrica Moldova, transformatoare vechi în locul unora noi. Trei societăti unde Fenechiu apare ca actionar semnificativ au vândut transformatoare vechi la Electrica Moldova contra unor sume ce totalizează 2,8 milioane de euro.

Relu Fenechiu este seful gastii PNL de la Iasi si unul dintre sustinatorii financiari ai PNL si al lui Crin Antonescu. Destructurarea acestui baronet infractional este importanta la nivel national si international (vezi ultimul raport MCV), sper ca familionul lui Relu sa planga si nu noi toti, care suntem furati de aceasta gasca infractionala condusa de Fenechiu.

P.S.   Iulstratia Hultanului de la Karikatura Politika

Apariţia statelor slave: Polonia

Vezi postarea anterioara la acest articol: “Barbarii (12) – “Slavii de vest-1”. In acest articol vom trata pe scurt inceputurile natiunii poloneze, vecinii nostri din nord, terminand periplul slav pentru a ne concentra pe viitorii nostri vecini “turanici” din vestul teritoriilor locuite astazi de romani.

Polonia-1

Teritoriul de astazi al Poloniei a fost locuit de triburi slave, celtice, baltice şi germanice. Cea mai cunoscută descoperire arheologică privind Polonia preistorică este o aşezare fortificată din Biskupin, datată din cultura luzaţiană a epocii timpurii a fierului, în jurul anului 700 î.e.n. Polonia si polonezii au fost amintiti pentru prima data in istoria scrisa in secolul al X-lea, prin cronicile istoricului andaluz, Ibrahim ibn Jakub, pe numele lui intreg “Ibrāhīm ibn Ya‛qūb al-Isrā’īlī al-Turtūshī”, adica Ibrahim (Abraham) ibn (fiul lui) Jakub (Yacob) al-Isrā’īlī (evreul) al-Turtūshī (probabil din Turcia).

Polonia-4Naţiunea poloneză a început să se formeze în entitate teritoriala în secolul al X-lea sub dinastia Piast. Primul conducător istoric al Poloniei menţionat în documente este Mieszko I din casa Piast, care a fost botezat în anul 966 de misionari din regatul Ceh, adoptând religia creştină catolică in noua religie oficială a ţării, la care majoritatea poporului s-a convertit în cursul secolului următor. Succesorul şi fiul său, Bolesław (Viteazul), a devenit primul rege al Poloniei în 1025, impunând independenţa statulului faţă de Sfântul Imperiu Roman – German, cel mai mare şi cel mai puternic vecin al Poloniei în acea epocă. Succesorul său, Mieszko II, nu a reuşit să consolideze realizările acestuia, a destabilizat ţara şi a pierdut o serie de teritorii.

Fiul lui Mieszko II, Kazimir (Înnoitorul), a restaurat statul, a întărit armata, a dezvoltat economia şi a protejat Biserica. În timpul domniei sale a început formarea statului feudal clasic. Deşi a avut parte de multe succese cât a fost la putere, lui Kazimir nu i-a fost acordat niciodată titlul de rege. Fiul său, Bolesław II cel Curajos, a primit acest titlu în 1076, dar a fost exilat în 1079 după ce a dat un ordin de ucidere a episcopului Cracoviei sub acuzaţia de trădare. I-a urmat pe tron Wladyslaw Herman, dar acesta a renunţat la titlul regal. Bolesław III (“cel cu Gura strambă) a câştigat tronul Poloniei după o lupta lungă cu fratele său, Zbigniew. În testamentul său, acesta a decis să scindeze statul pentru a preveni astfel războaie civile între fiii lui. A dispus testamentar crearea a şase teritorii (dzielnica, pl. dzielnice, literalmente regiuni/cartiere), trei pentru fii, unul pentru soţia sa, Salomea, unul pentru cel mai fiul cel mare (senior), teritoriu compus din Polonia Mică, Pomerelia şi o parte a Poloniei Mari şi unul sub control senioral (Pomerania Occidentală). Seniorul controla provincia sa, provincia seniorală şi alte teritorii aflate sub controlul senioral. Polonia fărâmiţata a devenit prada extrem de facila armatelor mongole ale Hoardei de Aur.

Polonia-2

În perioada fragmentării teritoriale au avut loc unele încercări de reunificare a teritoriului, dar încercările au eşuat sau au fost de scurtă durată. Una dintre cele mai reuşite a fost cea a „Henricilor silezieni” („Henrykowie Śląscy”), Henryk I (“cel Bărbos”) şi Henryk II (“cel Pios”). Ei au unit două provincii: Silezia şi Polonia Mică, dar statul lor s-a prăbuşit ca urmare a atacurilor mongole, respectiv a înfrângerilor suferite în bătăliile de la Chmielnik şi de la Legniţa în 1241. O altă încercare importantă a fost a lui Przemysł II. El a unit Polonia Mare cu Pomerelia şi a fost încoronat în 1295. Statul său s-a destrămat la moartea acestuia în 1296, survenită în condiţii misterioase.

În 1320, Władysław I devine rege al Poloniei reunificate. Fiul său Casimir cel Mare reface economia Poloniei, construieşte noi castele şi câştigă războiul împotriva Ducatului Rus (Lviv devine oraş polonez). Władysław I-ul uneste Polonia Mică şi Polonia Mare, cele mai importante părţi ale ţării şi s-a încoronat la data de 20 ianuarie 1320. Fiul său, Kazimierz III cel Mare, a întărit poziţia Poloniei în regiune, a extins teritoriul ţării spre est, adăugând teritoriile rutene şi Podolia. Pe plan internaţional el a realizat alianţe şi pacte cu casele regale de Luxemburg şi Anjou şi a dezvoltat economia şi sistemul de apărare ale ţării. După moartea lui Kazimierz, datorită lipsei de moştenitori, tronul Poloniei a fost ocupat de monarhi din casa Anjou, luând sfârşit astfel perioada Piaştilor.

Polonia-3

În anul 1370, Ludovic I al Ungariei a fost încoronat ca rege al Poloniei. În timpul domniei sale a început supremaţia nobilimii în viaţă politică a ţării. Nobilimea a primit primul privilegiu general în Košice în 1374. După moartea lui Ludovic d’Anjou în 1382, a început cea mai lungă perioada de interregn din istoria Poloniei. În cele din urmă, fiica lui Ludovic, Jadwiga de Anjou, a fost încoronată nu ca regină a Poloniei, ci ca rege, la 16 octombrie 1384. În 1386 regina Jadwiga s-a măritat cu ducele Lituaniei Iogailas (Jagiello), cunoscut ulterior ca Vladislav al II-lea al Poloniei. Încoronarea lui a fost la 4 martie 1386, inaugurându-se astfel perioada dinastică a casei regale a Jagellonilor.

Sub dinastia Jagielonienilor, Polonia îşi construieşte o alianţă cu vecina sa Lituania. O epocă de aur survine în secolul al XVI-lea în timpul Uniunii Lublin cu Lituania în Uniunea Polono-Lituaniană. Cetăţenii Poloniei se mândresc cu libertăţile antice şi sistemul parlamentar, deşi Szlachta ( Shleahta- Adunarea Nobililor) a monopolizat multe din beneficii. Odată cu acea perioadă, polonezii au privit libertatea ca cea mai importantă valoare. Polonezii de multe ori se numesc naţiunea oamenilor liberi.

Huntington: “Ordinea politica a societatilor în schimbare”

Huntington-4Samuel Phillips Huntington (1927-2008) fost un politolog american, cunoscut pentru teza sa referitoare la ciocnirea civilizațiilor dar si pentru alte carti fundamentale. Samuel P. Huntington, s-a impus pe plan mondial, în 1993, când a publicat Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale. O altă carte fundamentală, “Ordinea politică a societăților în schimbare” o recenzam mai jos.

În ultimii ani a predat la John M. Olin Institute for Strategic Studies al Universității Harvard și a fost consilier al Departamentului de Stat (Ministerul de Externe) al SUA. În anul 1993 a publicat în revista Foreign Affairs studiul intitulat ” Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”, care a provocat o amplă dezbatere. Tezele lui Huntington contrazic pe cele ale lui Francis Fukuyama, exprimate în 1991, care preconizau succesul global al democrației liberale după sfârșitul Războiului Rece. (Sursa:Wikipedia)

***

Motto: “Cea mai importantă diferenta politica între state nu priveste forma lor de guvernare, ci gradul lor de guvernare”. Samuel Huntington

Ordinea politica a societatilor în schimbare” este o carte aparuta in 1968, in care Huntington se ocupa de schimbările sistemelor și instituțiilor politice, influentate de schimbarile sociale si tehnologice, care nu permit adaptarea eficienta la vechile sisteme si institutii. Huntington susține că aceste modificări sunt cauzate de tensiuni în cadrul sistemului politic și social impuse de rapiditatea evenimentelor.

ordinea-HuntingtonHuntington critică teoria modernizării, susținând că argumentul acestei teorii cu privire la schimbările economice și dezvoltării ca fiind factorii principali responsabili pentru crearea unor sisteme politice stabile, democratice, este greșit. Huntington sustine ca modernizarea sociala si economica poate produce disparitia vechilor modele de autoritate si alterarea institutiilor politice existente. Disparitia vechilor modele si alterarea institutiilor nu creaza in mod obligatoriu noi modele de autoritate sau alte institutii politice, dar creaza o cerinta imperioasa de innoire a lor, in virtutea largirii constiintei si participarii politice.

Huntington susține că scopul în sine este un obiectiv crucial în țările în curs de dezvoltare cu slabe traditii democratice. Huntington ataca argumentul că modernitatea creaza stabilitate. Modernitatea si modernizarea sunt de fapt factori de instabilitate, provocate de urbanizarea excesiva, așteptările tot mai mari ale majoritatilor populare din cauza alfabetizarii, educației și răspândirea a multor mesaje superficiale sau neintelese suficient de catre mass-media.

Vidul de putere si de autoritate poate fi umplut temporar de o conducere carismatica sau de o forta autoritara (armata, servicii secrete, etc.) . Dar numai organizatia politica il poate definitiva. Fie ca elitele existente intra in competitie unele cu altele pentru organizarea maselor prin sistemul politic existent, fie ca elite disidente le organizează pentru rasturnarea acestui sistem. Intr-o lume de acest gen, cine organizeaza politica, va stapani si viitorul.

Cred ca aceasta carte a lui Samuel Huntington este mult mai actuala astazi decat la timpul in care a fost scrisa.Va recomand citirea atenta a acestei carti extrem de actuale. Cartea a aparut in Editura Polirom in 1999, Traducere de Horatiu Stamatin. 432 de pagini.

Revista Presei – 12 Iulie / Ponta a inventat anul de 14 luni

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi torenţiale, grindină, intensificări de vânt, valabilă de joi de la ora 15:00 până sâmbătă la ora 06:00 în mai multe zone din ţară. Din după-amiaza zilei de joi, 11 iulie, până în 11-07-13-P_01dimineaţa zilei de sâmbătă, 13 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, apoi, pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai ales în jumătatea estică. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp.

La Bucureşti, vremea va deveni instabilă. Cerul va prezenta înnorări şi indeosebi după-amiaza şi seara se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4298 RON; 1 USD = 3. 3950 RON; 1 EURO = 1. 3048 USD; Francul elvetian 3. 5733 RON. Gramul de aur 139.8391 RON.

Volatilitatea cursului pune presiune pe ratele la creditele în dolari. Dolarul american a câştigat aproape 4% în faţa euro în ultima lună, înainte de o corecţie bruscă în şedinţa de ieri, ceea ce s-a transpus în creşterea monedei americane până la maximul anului şi în faţa leului, o mişcare cu efecte imediate 12-07-13-P_01în buzunarele celor câteva zeci de mii de români care au credite în dolari în derulare. Cursul urcase la jumătatea săptămânii până la 1,28 dolari/euro, adică cel mai puternic dolar din ultimele opt luni, pe fondul schimbării aversiunii la risc a investitorilor globali, care au cumpărat agresiv în ultima lună bonduri în dolari emise de SUA. Euforia investitorilor a fost generată de un anunţ al băncii centrale americane referitor la retragerea treptată a lichidităţii excesive din piaţă, dar tonul a fost nuanţat după ultima şedinţă de politică monetară. Aceasta a atras în ultimele două zile vânzări masive de dolari. Moneda americană a revenit astfel la nivelul de 1,3 unităţi/euro, dar se află încă sub maximul de aproape 1,34 unităţi/euro din urmă cu o lună. Dolarul ar putea pierde teren în continuare, cred analiştii. „Ajustarea cursului leu/dolar declanşată de declaraţiile guvernatorului băncii centrale americane ar putea continua“, afirmă într-un raport analiştii băncii UniCredit. Cursul leu/dolar a scăzut în acest context sub pragul de 3,4 lei/dolar, în scădere de la maximul anului de aproape 4,47 lei/dolar atins la jumătatea săptămânii. Evoluţia cursului leu/dolar este însă incertă având în vedere volatilitatea foarte mare a cotaţiilor din ultimele luni. […]. Volatilitatea cursului leu/dolar se resimte în buzunarele celor 20.000-30.000 de români care au credite ipotecare în dolari. Valoarea acestor credite se ridica la echivalentul a 8 miliarde de lei (1,8 mld. dolari) la sfârşitul lunii mai. Restanţele la creditele în dolari se ridică la circa 10 mil. dolari. Integral in Ziarul Financiar

Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu un prag de prezenţă de 30% Preşedintele Traian Băsescu a cerut, joi, Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al 12-07-13-P_02voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă. Redăm mai jos, integral, motivele din cererea de reexaminare: “Prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului se introduce, sub aspectul condiţiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de cel puţin 30% şi un cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, ambele raportate la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Această soluţie legislativă se regăseşte în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, al referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, al referendumului cu privire la probleme de interes naţional şi al referendumului local. În lipsa unei participări de cel puţin jumătate plus unul din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului. Integral in Adevarul.

Imperiul lui Felix se clatină. Şantajul care dinamitează afacerile lui Dan Voiculescu. Anchetatorii susţin că fiicele lui Dan Voiculescu, Camelia şi Mirela, ştiau de ameninţările la care era supus Ioan Bendei de către şeful Antenelor. Camelia ar fi fost complice la şantaj. Firmele care administrează posturile trustului şi editează „Jurnalul Naţional” au ajuns la mâna procurorilor. Ei pot chiar să le blocheze conturile.  Fostul informator al Securității se simte hăituit, susține că este victima unei provocări și a transmis un mesaj dușmanilor săi, arătând că în viață și-a purtat singur războaiele.  12-07-13-P_03Camelia Voiculescu știa de presiunile făcute de subalternul său asupra lui Ioan Bendei.  DNA susține că în operațiunea de șantaj a fost implicată și Corina Mirela Voiculescu, mezina mogului media. Ancheta procurorilor în cazul şantajului de 36 milioane de euro la adresa lui Ioan Bendei, director RCS&RDS, s-a extins la mai toate afacerile familiei Voiculescu. Complicii lui Sorin Alexandrescu (40 de ani), directorul general al Antena Group, în acestă acţiune ilegală gravitează în jurul mogulului media, fie că vorbim de membri ai familiei acestuia, fie de societăţi sau fundaţii controlate de Voiculescu. Ieri dimineaţă, puţin înainte de ora 10.00, la sediul DNA s-au prezentat Camelia Voiculescu (39 de ani), fiica lui Dan Voiculescu, şi directorul Antenelor, Sorin Alexandrescu. În studiourile Antena 3 se sărbătoreau opt ani de la prima emisie. Cei doi au intrat fără să facă declaraţii. După două ore, Camelia şi Sorin au ieşit fără a scoate un cuvânt. Procurorii au anunţat că fiica cea mare a lui Voiculescu este acuzată de complicitate la şantaj. De aceeaşi acuzaţie se face vinovat şi Dan Matiescu (49 de ani), director general al Intact Publishing, societatea care editează cotidianul „Jurnalul Naţional”. În plus, faţă de două societăţi cheie din cadrul holdingului, Antena Group SA şi Intact Publishing, s-a început urmărirea penală sub acuzaţia de şantaj. Din ancheta procurorilor a reieşit că fiica cea mare al lui Dan Voiculescu ştia de şantajul subalternului. „Îi atrage atenţia lui Alexandrescu să fie foarte atent, chiar excesiv… sprijinindu-l constant în acest sens”, au explicat procurorii DNA. Integral in EVZ

Planul Motoc la CEDO – faza europeană. Guvernul României a transmis Consiliului Europei lista cu nominalizările pentru funcţia de judecător la Strasbourg. Ministerul Justiţiei a confirmat pentru gândul că guvernul a transmis vineri 5 iulie lista cu propunerile pentru funcţia de judecător CEDO. Pe listă se numără judecătoarea Iulia Motoc, profesorul Florin Streţeanu şi Bianca Guţan, profesor universitar la Sibiu. Lista urmează să fie analizată de o comisie de experţi a Adunării Parlamentare a Consiliului European.” “Precizăm că lista a fost transmisă către Consiliul Europei, la data de 5 iulie 2013”, a transmis Ministerul Justiţiei pentru gândul. Memorandumul cu 12-07-13-P_04lista propunerilor pentru CEDO a fost susţinut în sedinţa de guvern de pe 4 iulie, dar acest memorandum nu s-a regăsit pe lista publică cu documentele adoptate de guvern. Pe lista CEDO se numără şi numele Iuliei Motoc judecător la Curtea Constituţională, cea care a primit aviz negativ de la Comisia Juridică a Parlamentului. Avizul a fost însă unul consultativ. În perioada 12-14 iunie comisia guvernamentală condusă de ministrul Justiţiei a audiat cei şapte candidaţi înscrişi la concursul de selecţie pentru postul de judecător CEDO. Dintre cei şapte candidaţi, înainte de audieri, doi s-au retras. Astfel, Codrin Miron şi Paul Vasilescu au decis să nu mai participe la interviu. Cei cinci candidaţi care au rămas în concurs au fost audiaţi în şedinţă secretă de către comisie. Din comisia guvernamentală au făcut parte: ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul de Externe, Titus Corlălean, avocatul poporului, Atanasie Crişu, agentul CEDO, Catrinel Brumaru, vicepreşedintele CSM, Adrian Bordea, judecătorul ICCJ, Cristina Tarcea, prodecandul Facultăţii de Drept, Simina Tănăsescu, prorectorul Universităţii Babeş Bolyai, Radu Catană şi Mădălina Manolache din partea MJ. În urma interviului, cel mai bine s-a clasat profesorul universitar Florin Streţeanu. Pe locul doi a fost s-a clasat Bianca Guţan, profesor universitar la Sibiu. Iulia Motoc, care era creditată cu cele mai mari şanse să ocupe locul de judecător CEDO, a primit şase din cele nouă voturi ale comisiei, au transmis unele surse pentru gândul.  Pe lista de rezervă a fost selectat şi Tudor Panţâru despre care unele surse din comisie spun că are cele mai bune calificări pentru postul de judecător CEDO, dar că la interviu nu a avut ce mai bună prestaţie. Integral in Gandul.

Parlamentarii şi-au cultivat propriile privilegii. În prima sesiune a noului Legislativ, parlamentarii şi-au canalizat energiile către proiecte care îi vizează în mod direct: de la Statutul deputaţilor şi senatorilor până la întărirea drepturilor lor din Constituţie. Dezbaterile cele mai aprinse au avut loc în jurul noului Statut al deputaţilor şi senatorilor, căruia parlamentarii i-au dedicat nu mai puţin de nouă şedinţe în comisii şi şapte în plen. Controversele au apărut după ce majoritatea USL a introdus în lege prevederi menite să întărească imunitatea parlamentară. Senatorii şi deputaţii au cerut probe de la Ministrul Justiţiei pentru a-şi da votul pentru cererile de urmărire penală ale colegilor lor. În plus, au îngreunat procedura de declarare a incompatibilităţii parlamentarilor. Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să promulge legea iar Curtea Constituţională a respins-o de trei ori pe motiv că, prin solicitarea 11-07-13-P_03probelor,  Parlamentul poate avea atribuţii similare cu ale Justiţiei .În cele din urmă, parlamentarii au renunţat la modificarea articolelor privind imunitatea şi au păstrat vechile prevederi. Acesta nu precizează ce trebuie să conţină solicitarea ministrului Justiţiei pentru aprobarea urmăririi penale, ci doar că documentul este trimis Parlamentului. Noul statut prevede reducerea sumei pentru cazarea senatorilor şi deputaţilor de la 8.000 de lei la 4.000 de lei. Aplicarea noului barem a fost întârziată, însă, timp de şase luni de zile, tocmai pentru că parlamentarii au refuzat să renunţe la articolele neconstituţionale.Parlamentarii au votat cu dedicaţie şi atunci când au dezbătut Ordonanţa de Urgenţă privind Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Deputaţii au eliminat condiţia ca membrii ASF să nu fie rude cu parlamentarii. Daniel Tudor , ales vicepreşedinte ASF, este soţul senatoarei PNL, Doina Tudor. De asemenea, legea a fost modificată în Senat pentru ca Dan Radu Ruşanu (PNL)  să poată fi numit la şefia ASF. Senatorii au modificat un articol potrivit căruia membrii ASF nu pot fi rude cu persoane care deţin participaţii de minimum 10% din companii aflate sub supravegherea ASF. Familia lui Ruşanu deţine participaţii majoritare la o companie listată. Integral in Romania Libera

Ce înseamnă Dacia pentru România: 7,7% din exporturi, 2 milioane de autovehicule trimise în afara ţării şi 7,5 milioane de metri cubi de piese. Dacia, cel mai mare exportator al României, a livrat în străinătate din 2005 până în prezent peste 2 milioane de autovehicule prin Centrul Logistic din Mioveni, potrivit unui anunţ al producătorului auto, citat de Mediafax. Activităţile Uzinelor Dacia şi ale platformei logistice de la Mioveni au generat anul trecut 7,7% din exporturile României. Uzina de Vehicule Dacia 12-07-13-P_05produce maşini, dar şi piese pentru alte uzine ale grupului Renault. La nivelul anului trecut, 93% din producţia uzinei a fost exportată. Unitatea asigură producţia modelelor din gama Dacia – Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway şi Duster; dar şi Renault Symbol, cu o cotă de 16% în prezent. Fabrica are peste 8.500 de salariaţi, iar producţia zilnică este de 1.390 unităţi. Concomitent, Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia este cea de-a doua mare unitate de producţie situată pe platforma de la Mioveni, cu peste 3.600 de angajaţi. Aproximativ 70% din producţia activităţii mecanice este destinată uzinelor din grupul Renault, pe primele locuri figurând Rusia, Turcia şi Franţa. Centrul logistic din Mioveni alimentează 13 uzine ale alianţei Renault-Nissan, din 2005 până în prezent fiind expediaţi pe cale rutieră, maritimă sau feroviară 7,58 milioane metri cubi de piese, echivalentul a 3,4 milioane de maşini. Direcţia logistică Dacia gestionează şi expediţia maşinilor finite, săptămânal ieşind pe porţile uzinei 500 de camioane şi 14-15 trenuri încărcate cu maşini. Adevarul.

Cum a inventat Guvernul Ponta anul de 14 luni pentru a se “lauda” cu 100.000 de locuri de munca. Guvernul a prezentat astazi planul national de investitii. Desi suna promitator, datele din prezentarea lui Victor Ponta nu contin nicio noutate, dar vorbesc despre contributii straine, de 10 miliarde de euro, pana la finalul anului. Premierul si-a trecut in cont si 100.000 de noi locuri de munca, aparute de cand este la guvernare. Cifrele oficiale arata insa cu 40.000 mai putine.Premierul Ponta a adunat pe o lista toate proiectele de 12-07-13-P_06investitii anuntate deja si a calculat, in mare, cati bani ar trebui sa ne aduca. Victor Ponta: “Tintele pentru 2013 se bazeaza pe cele cinci domenii cheie de investitii strategice, pe un minim de zece miliarde de euro, in totalitate investitii, si minim 50.000 de noi locuri de munca pana la sfarsitul lui 2013.” Datele oficiale arata insa investitii straine directe de 320 de milioane de euro in primele 4 luni, adica un indicator aflat la minimul istoric. Ar trebui sa creasca de 31 de ori pana in decembrie ca sa se implineasca spusele lui Ponta. “Ar fi minunat daca Romania ar atrage macar 5 miliarde de euro pe an. Asta ar rezolva toate problemele cu locurile de munca si cu sistemul de pensii”, spune Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar. Cele 100.000 de noi locuri de munca create in ultimul an de Guvernul Ponta, prezentate la Palatul Victoria sunt de fapt 67.000. Asta pentru ca autorii proiectiei au numarat 14 luni, in loc de 12, iar pana in luna mai 2012 premier a fost Mihai Razvan Ungureanu. Sunt prevazute alte 50.000 de joburi noi pana in decembrie, dar si deblocarea unor investitii controversate. Gandul (ProTv)

Întâlnire Ayrault-Ponta. Premierul român: Asta cu gazele de şist nu mai traducem. Guvernul francez exclude aprobarea exploatării gazelor de şist şi va investi în energie regenerabilă, a declarat prim-ministrul francez, Jean-Marc Ayrault, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria,  relatează 12-07-13-P_07Mediafax. După răspunsul premierului francez, Ponta a glumit “Asta cu gazele de şist nu mai traducem”. Premierul francez a răspuns astfel unei întrebări pe tema gazelor de şist care i-a fost adresată de jurnalişti francezi în conferinţa de presă susţinută, joi, împreună cu Ponta.”Poziţia Guvernului francez este extrem de clară. Preşedintele Republicii şi eu am declarat deja în numeroase ocazii (..) că este clar exclusă exploatarea gazelor de şist în Franţa, în prezent, şi nu a fost dată nicio autorizaţie în acest sens”, a afirmat Ayrault. Ayrault a adăugat că Guvernul de la Paris are o strategie de tranziţie energetică şi că gazele de şist nu intră în discuţie pentru această strategie. “Obiectivul nostru este să reducem consumul de energie şi în particular de energie bazată pe combustibili fosili”, a mai spus premierul francez, precizând că Guvernul de la Paris va investi masiv în energia regenerabilă. Având în vedere că era vorba de ultimul răspuns din cadrul conferinţei de presă, cei doi premieri s-au grăbit să plece, însă presa română a solicitat traducerea răspunsului premierului francez. “Asta cu gazele de şist nu mai traducem, da?!”, a replicat, însă, la solicitare, râzând, premierul Ponta. Integral in Romania Libera

Ştiri Externe: 12 iulie 2013 / România cu faţa spre est ?

Problema romilor, de neevitat pentru premierul francez. Chiar dacă vizita premierului francez la București are ca prioritate relansarea cooperării economice dintre România și Franța, problema romilor nu avea cum să lipsească de pe agendă. În timp ce șeful de guvern român a apreciat că principala responsabilitate pentru integrarea lor revine României, premierul Jean-Marc Ayrault a promis sprijin francez și european Bucureștilor pentru a reuși să ofere o viață decentă comunității roma în România. În contrast cu 12-07-2013-1discursul inflamat de acum câțiva ani dintre autoritățile române și cele franceze pe această temă, de această dată tonul a fost radical diferit. Integrarea romilor este un subiect mereu actual și mereu polemic în Franța. Fie în contextul demolării taberelor ilegale, fie al declarațiilor inflamate ale unor politicieni din Hexagon, cum a fost cea de zilele trecute a lui Jean Marie Le Pen (extrema–dreaptă), care a apreciat că prezența romilor este “iritantă și mirositoare”. Fie, cum s-a întâmplat azi, când presa franceză relata că la Marsilia vor fi instalate camere de luat vederi pentru a supraveghea romii aflați aici.Problema neintegrării romilor în Hexagon a dus la tensionarea relațiilor dintre Bucureşti şi Paris după vara anului 2010, după ce administrația Nicolas Sarkozy a început politica de repatriere a cetăţenilor români de etnie romă. Discursul a fost de această dată fără patimi și acuzații directe. La declarațiile susținute împreună cu premierul francez, șeful de guvern român a promis că România își asumă toate obligațiile în privința integrării romilor și că soluția este integrarea lor în România. […] Rugat să comenteze un studiu al organizaţiilor neguvernamentale șeful guvernului român a ripostat. El a indicat că ONG-urile care critică Guvernul pentru ineficienţa politicilor de integrare a romilor sunt responsabile de 20 ani de aceste politici, cheltuind mulţi bani şi şi organizând multe dezbateri fără ca eficienţa să crească. Premierul român a mulțumit în schimb guvernului francez pentru abordarea pragmatică și constructivă la acest capitol.[…] Înainte de discursul comun cu Victor Ponta, la Palatul Cotroceni, în întrevederea cu Traian Băsescu, Jean Marc Ayrault a afirmat că problema comunității rome din Franța devine tot mai dificilă și că autorităţile judiciare din cele două ţări trebuie să colaboreze pentru combaterea traficului de fiinţe umane, potrivit comunicatului publicat de președinția română. Președintele Băsescu i-a transmis premierului francez și că problema minorităţii roma este una urgentă, pe care România şi-o asumă. RFI

Israelul a aprobat o ofensivă militară majoră [a egiptenilot-n.r.] în regiunea Sinai din Egipt. Israelul a aprobat astăzi demararea unei ofensive militare majore în regiunea Sinai din Egipt, care se află deja în stare de urgenţă după lovitura militară de săptămâna trecută. Autorităţile israeliene au decis să permită lansarea atacului din partea forţelor egiptene pentru a combate grupurile extremiste, paramilitarii din Frăţia Musulmană şi teroriştii Hamas. Decizia Israelului de a permite o puternică ofensivă militară a Egiptului în regiunea Sinai vine la o zi după o tentativă eşuată de asasinat îndreptată împotriva generalului-major Ahmad Wasfi, al doilea în ierarhia armatei, care deţine în prezent puterea în Egipt. Wasfi fusese însărcinat de consiliul superior al armatei să conducă ofensiva armatei în regiune. Generalul, considerat mâna 12-07-2013-2dreaptă a comandantului armatei, Abdel Fattah al-Sisi, a scăpat cu viaţă, însă mai mulţi dintre ofiţerii săi de securitate au murit în tentativa de asasinat.    Wasfi a fost implicat activ în lovitura de stat prin care preşedintele Mohamed Morsi şi Frăţia Musulmană au fost înlăturaţi de la putere, miercurea trecută.    Potrivit surselor din interior citate de Debka File, un portal israelian de ştiri specializat în informaţii militare, cel puţin 30 de lunetişti islamişti au organizat o ambuscadă în care au prins convoiul alături de care călătorea generalul, în apropierea oraşului Sheikh Zuwayed, aflat la sud-est de El Arish.  Încă de joi, imediat după ce Morsi a fost înlăturat de la putere, armata egipteană a declarat stare de urgenţă în două regiuni: Suez şi Sinai. De atunci, forţele militare ar fi ucis cel puţin 200 de islamişti, printre care şi 32 de membri ai mişcării Hamas, a declarat un oficial din armata egipteană pentru cotidianul „Al Hayat”.  Aceasta a acuzat Hamas că a înrăutăţit cu bună-ştiinţă tensiunile din Sinai după înlăturarea lui Morsi. „Armata de-abia mai deţine controlul asupra situaţiei de acolo. Ei (extremiştii – n.r.) intră în Sinai prin tuneluri, organizează atacuri şi apoi se întorc în Gaza prin tuneluri. Mai mult, profită de terenul accidentat de acolo şi se ascund în munţi”, spune ofiţerul care a vorbit sub protecţia anonimatului.  Hamas nu neagă intervenţia, însă încearcă să o prezinte într-o altă lumină. „Intervenţia locuitorilor din Gaza în situaţia din Egipt nu este altceva decât solidaritate populară cu preşedintele demis Mohamed Morsi, în mandatul căruia situaţia s-a îmbunătăţit pe toate planurile”, se arată într-un articol publicat pe Al-Resalah, site-ul de ştiri al Hamasului.  Egiptul a cerut permisiunea Israelului pentru a demara o ofensivă militară amplă în următoarele zile împotriva jihadiştilor din Sinai, potrivit „Times of London”.  Aduce Adevarul.

Probleme mari pentru băncile greceşti. Unul din trei credite este pierdut. mprumuturile neperformante din sistemul bancar din Grecia au crescut puternic în primul trimestru al anului, de la 24,2% din soldul creditelor la sfârşitul lunii decembrie la 29% la finele lunii martie, potrivit unui raport al troicii creditorilor internaţionali ai statului elen, FMI, BCE şi CE. Cele mai mari patru bănci din Grecia sunt şi în România unde deţin, în total, aproximativ 20% din activele sistemului bancar local. Aproximativ 40% (26 miliarde de euro) din suma totală a creditelor neperformante, de 66 miliarde de euro, este acoperit de provizioane, se arată în raport, citat de cotidianul elen Kathimerini. Cele mai mari patru bănci greceşti adică EFG Eurobank, National Bank of Greece(NBG), Alpha Bank şi Piraeus Bank sunt prezente şi în România prin Bancpost, Banca Românească, Alpha Bank şi Piraeus Bank. Toate cele 12-07-2013-4patru sunt bănci de top 15 după active. Calitatea portofoliilor de credite ale băncilor elene continuă să se înrăutăţească din cauza recesiunii, au afirmat reprezentanţii Comisiei Europene (CE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi FMI. Băncile din Grecia vor fi supuse în toamnă unor teste de stres, pentru a le evalua capacitatea de a rezista crizei, se arată în raport. Troica notează succesul procesului de recapitalizare ale celor patru mari bănci de importanţă sistemică din Grecia – National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Eurobank – cu o participare a investitorilor privaţi în valoare totală de 3,06 miliarde de euro la primele trei. Eurobank nu a reuşit să atragă capital privat suficient astfel încât să evite preluarea managementului băncii de către stat, dar intenţionează să revină sub control privat în timp cât mai scurt. Grecia a fost salvată prin două pachete de împrumuturi externe în valoare de peste 200 de miliarde de euro începând din 2010, după ce îndatorarea foarte ridicată a ţării a făcut imposibilă rostogolirea datoriei pe piaţa financiară. Grecia va înregistra în 2013 al şaselea an de recesiune, estimează economiştii. Recesiunea şi şomajul foarte ridicat afectează afacerile băncilor, după ce acestea au înregistrat pierderi uriaşe din participarea într-un program de ştergere a peste 100 de miliarde de euro din datoria statului elen. Şomajul din Grecia a urcat de la 26,8% în martie la 26,9% în aprilie, un nou nivel record. În rândul tinerilor cu vârste de 15-24 ani rata şmajului a avansat de la 51,5% în aprilie 2012 la 57,5% în aprilie anul acesta. Eurobank deţine în România Bancpost, National Bank of Greece este prezentă prin Banca Românească, iar Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.Capital.

Mutarea României cu faţa spre est. Ar fi putut părea că puternica reacţie apuseană la puciul din 2012 şi sentimentul de siguranţă şi confort care i-a cuprins după zdrobitoarea lor victorie în alegerile din decembrie i-a lecuit pe liderii USL de tentativa de a muta ţara cu faţa spre răsărit. Vizita premierului Vicotr Ponta în Germania i-a calmat pe mulţi, inclusiv, aparent, pe unii analişti occidentali, dând impresia că ideea unei schimbări a sistemului de alianţe din care face parte România nu s-ar mai pune. Clar e că, după schimbările operate la cârma Georgiei şi Ucrainei, Republica Moldova şi România au reintrat în prim-planul preocupărilor ruseşti. Şi ar fi extrem de naiv să se creadă că Moscova ar fi renunţat la ambiţiile ei de re-acaparare a controlului asupra zonelor aflate cândva sub cizmă sovietică. La fel de clar e că SUA se află într-o 12-07-2013-5fază de anemie şi repliere, că America e o superputere în accentuat declin, că şi-a retras trupele ori urmează să şi le retragă din zone vaste ale Asiei, un continent deopotrivă dinamic şi tot mai expus influenţei chineze şi ruseşti. În răstimp, Uniunea Europeană, oricum plină de probleme, a ajuns ea însăşi, în mare măsură, la cheremul umorilor Beijingului. China a cumpărat o parte din Grecia şi are investiţii ample în toate ţările comunitare. Decizia Comisiei Europene de a pedepsi China pentru politica de dumping practicată în domeniul exportului de module solare a stârnit ample critici la Berlin, Germania temându-se de un război comercial în condiţiile în care-şi vinde bună parte din produsele industriei de automobile în imperiul de mijloc. Pe acest fond au avut loc recent varii turnee răsăritene efectuate de demnitari români, precum premierul Ponta şi ministrul de externe Corlăţean, care s-a întâlnit, la Moscova, şi cu omologul său rus, Lavrov. Din perspectiva nevoii României de a-şi diversifica şi extinde cooperarea comercială, economică, politică şi tehnologică asemenea vizite pot fi, desigur, fireşti şi salutare. Problema e că, în domeniul respectului faţă de valorile democraţiei şi faţă de principiile statului de drept, actualul executiv de la Bucureşti pare a fi net mai aproape de regimul autoritar de la Moscova, ori de cel totalitar de la Beijing, decât de societăţile deschise de tip occidental. Varii semnale, între care mai ales caracterul extrem de problematic al revizuirilor constituţionale efectuate de Comisia Antonescu, a căror transpunere ar transforma România într-o dictatură parlamentară, sugerează că USL şi-a păstrat obiectivele din 2012. Pare clar, oricum, că oligarhia securisto-mafiotă de la Bucureşti, care a susţinut puciul USL-ist nu şi-a abandonat tentativele de a schimba ţara din temelii. O astfel de schimbare, compatibilă cu cea, aproximativ la fel de problematică, petrecută la Budapesta, ar putea să apropie România de Belarus, de Ucraina şi mai ales de Rusia şi China. Sub conducerea USL România se arată, treptat, tot mai integrabilă în Uniunea euroasiatică pe care încearcă de o bună bucată de vreme s-o impună liderul rus Putin. Se ştie că, potrivit propunerii fostului kaghebist din Dresda, ajuns lider al Kremlinului, Uniunea euroasiatică ar urma să includă şi ţări precum Finlanda, Ungaria şi Bulgaria. În acest caz, de ce oare să lipsească România? E ştiut că României i s-au adresat invitaţii de aderare la Uniunea lui Putin, promiţându-i-se, pentru această eventualitate, marea cu sarea. În speţă, reunificarea cu Basarabia. Cu un cal troian similar fusese momită, în anii 50 ai veacului trecut, şi Germania occidentală căreia, în schimbul neutralităţii şi a abandonării integrării în NATO, Stalin îi promisese unificarea celor două state germane postbelice. Lucid, cancelarul Adenauer respinsese otrăvita ofertă. Integral la Deutsche Welle

Premieră: O dronă americană a aterizat pe puntea unui portavion în Oceanul Atlantic. O dronă a efectuat, ieri, pentru prima dată, o aterizare pe puntea unui portavion, realizând în mod autonom una dintre cele mai complexe manevre din aviaţie.După 102 ani de la prima aterizare a unui avion biplan pe un crucişător echipat cu o platformă, aeronautica navală a intrat astfel într-o nouă eră, când avioane automatizate se vor integra în operaţiuni aeriene navale înainte de a ateriza pe puntea unor nave uriaşe legănate de 12-07-2013-3valuri. „Astăzi aţi putut vedea viitorul”, a declarat, cu entuziasm, secretarul american pentru Marina militară, Ray Mabus, venit la bordul portavionului George HW Bush, pentru a asista împreună cu alţi oficiali la această premieră, relatează AFP. Încadrată de două avioane de luptă F-18 în cursul zborului său de la baza aeronavală Patuxent River, din Maryland (est), drona X-47B, supranumită „Lup de mare”, a aterizat pe portavionul care naviga în largul coastelor Virginiei (est). Perfect aliniată cu axa portavionului, drona şi-a efectuat coborârea în mod autonom, reajustându-şi constant poziţia, graţie unor GPS-uri integrate în aparat şi în navă, care sunt în comunicare constantă. Spre deosebire de un Predator sau un Reaper pilotate de la distanţă, X-47B a depăşit limita în materie de automatizare: operatorii doar au configurat planul de zbor şi au lăsat-o să se descurce, supraveghind însă modul în care aparatul evoluează şi poate să-şi schimbe „ordinele”. Odată aterizată pe puntea portavionului, „câinii galbeni”, cum sunt numiţi membrii personalului care se ocupă de avioanele de la bordul portavioanelor, se apropie de dronă, o ancorează şi o examinează. Cu o lungime de 12 metri şi o deschidere a aripilor de 19 metri, drona, construită de firma Northrop Grumann, dispune de întreaga suprafaţă de zbor a punţii pentru a evolua. Apoi, un operator dotat cu o comandă fixată pe braţul său stâng, ghidează drona către partea din faţă a navei pentru a fi catapultată, o operaţiune ce a fost realizată prima dată în luna mai. […]Programul vizează dotarea US Navy cu o dronă operaţională până în 2019, care va acţiona de pe un portavion pentru misiuni de supraveghere, dar şi pentru lovituri aeriene.Viitoarea dronă UCLASS va trebui să permită eliberarea avioanelor ”tradiţionale”, precum F-18 Hornet (avion uşor de bombardament) sau Growler (de război electronic), pentru a de concentra pe misiunea lor. Integral in EVZ 

Prima ţară din lume care îşi pierde statutul de economie dezvoltată. Cât de tragică este situaţia Greciei? Un anunţ din luna iunie a specialiştilor care întocmesc indicele Morgan Stanley Capital Index prognoza că Grecia va deveni la finalul acestui an primul stat din lume care va părăsi statutul de economie dezvoltată, urmând să coboare pe orbita emergentelor, însă retrogradarea statului european nu reflectă neapărat “ghinionul financiar” al elenilor, scrie pe blogul său Mark Mobius, preşedintele fondului de investiţii Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea. “E interesant că Grecia a fost clasificată de indicele MSCI drept economie emergentă în anul 1987, când eu am început să lucrez la Templeton Emerging Markets Group, şi, cu toate că ştirile recente pot zugrăvi o imagine de înrăutăţire dramatică a economiei 12-07-2013-6greceşti, explicaţia MSCI pentru retrogradare este mai lumească”, notează executivul. Clasificarea statelor în “dezvoltate”, emergente” şi “de frontieră” a fost concepută iniţial pentru a răspunde la apariţia pe scena mondială a unor noi economii, cu grade diferite de dezvoltare. Pentru a fi clasificată ca dezvoltată, o ţară trebuia să aibă un PIB per capita cu 25% mai mare decât limita stabilită de Banca Mondială pentru ţările cu venituri ridicate. În 2011, acest prag a fost plasat de BM la  12.475 de dolari, însă nivelul din Grecia este cel puţin dublu, situaţie care evidenţiază faptul că alţi parametri au stat la baza deciziei MSCI, notează Mobius. Executivul subliniază în postarea de blogul său că factorii cei mai importanţi care au generat decizia MSCI au fost de fapt indicatori ca uşurinţa tranzacţionării unor companii, gradul de siguranţă pe care îl au aceste tranzacţii, disponibilitatea ţării de a accepta patronat străin în economie, eventuale restricţionări ale fluxurilor de capital străin.Grecia a picat testul MSCI atât la dimensiune cât şi la grad de accesibilitate după ce bursa s-a prăbuşit în anul 2007, iar o parte din companiile mari au ales să se relisteze pe pieţe de capital externe, situaţie care a lăsat piaţa internă fără lichiditate şi jucători importanţi care să atragă investiţii din partea unor jucători externi. În plus, autorităţile bursiere elene au eşuat în egala ritmurile de creştere din alte state pe segmente ca împrumuturi bursiere sau tranzacţii short, argumentează Mobius. Mobius, care conduce un fond de investiţii specializat pe pieţele emergente, nuanţează în postarea să că simpla retrogradare a Greciei în indicele MSCI nu înseamnă că banii vor fi alocaţi imediat în regiune. “Observăm câteva indicii că economia greacă atinge un punct de cotitură şi suntem foarte atenţi la posibilităţile de investiţii”, explică oficialul. Ziarul Financiar.

Micile aranjamente ale marilor politicieni

Traim feudalismul cel mai “democratic” din toate timpurile. Sutele de mii de iobagi electorali au votat si voteaza exact cum doresc “seniorii lor feudali”, baroni de Telorman, Vrancea sau Constanta, oamenii care vor hotari cine si cum va guverna in tara.

11-07-13-P_09Mizeria, atat de patrunsa in fibra acestui electorat, anihileaza orice urma de constiinta, nimeni nu mai poate schimba si nimic nu ne poate duce la un liman in care exista o minima morala. Politica se face cu valize de bani pesin “uitate” in birourile demnitarilor, portbagaje pline ochi cu palinca si caltabosi transferate intre masini si taxe fixe de mii de euro pentru locuri pe lista partidului, mai mult decat atat, cei alesi vor trebui sa plateasca zeciuiala partidului din lefurile grase primite de ei la Parlamentul European cand vor ajunge acolo. Cam asa arata morala “dreptei avangarde” si “stangii moderne” ale lui Blaga-Zedong si Ponta Che-Gargara.

Politicienii sunt populisti si mincinosi cam peste tot, rar un politician onest. In alte parti ei stiu insa masura. La noi nici macar nu exista aceasta masura. Poporului asta i s-a confiscat dreptul de a trai decent cu o mica multumire individuala.

Ticalosii au uitat ca multumirea individuala produce fericirea sociala, care poate duce mai departe generatia urmatoare. Taranul, care-si poate monta un hidrofor in casa si poate avea un solar pe timp de iarna pentru a cultiva niste legume, va fi un om multumit. Orasanul care isi poate gasi existenta prin munca manuala sau intelectuala si se poate bucura de micile binefaceri ale timpurilor va fi multumit. De ce ar fi multumiti oamenii care trebuie sa plateasca serviciile sociale de doua ori pentru a le primi o singura data, si aceasta singura data la un nivel redus si discretionar! Bineinteles, plata dubla se face o data prin taxe si a doua oara prin mita. Cum poate el sa fie multumit?

Politicienii au grija de ei inselandu-ne la fiecare patru ani. Pana cand, iobagilor electorali, pana cand vom asista la micile aranjamente ale marilor politicieni pe seama vostra si a bunastarii voastre?!

« Previous PageNext Page »