Author: theophyle

Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea va fi răcoroasă în regiunile nordice, nord-vestice şi centrale, unde vor fi înnorări şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. In restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice pentru mijlocul lunii iulie, cerul va fi variabil, dar spre seară şi în cursul nopţii cerul se va înnora şi local se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă pot depăşi 20 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de la 19…20 de grade în Maramureş până la 32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade.

La Bucureşti, cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara şi noaptea când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4210 RON; 1 USD = 3. 3870 RON; 1 EURO = 1. 3053 USD; Francul elvetian 3. 5672 RON. Gramul de aur 138.8389 RON.

Datoria externă scade uşor, investiţiile străine s-au redus cu 40% iar contul balanţei de plăţi rămâne pe plus. Contul curent al balanţei de plăţi a reuşit să ră­mână în primele cinci luni pe excedent, în timp ce investiţiile străine s-au prăbuşit cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar datoria ex­ternă a coborât uşor sub pragul de 100 mld. de euro. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în pe­rioada ianuarie ñ mai un excedent de 314 mil. euro, în con­trast cu deficitul de 2,3 mld. de euro din aceeaşi pe­rioa­dă din 2012. Evoluţia a fost influenţată de re­du­ce­rea deficitului balanţei comerciale şi al veni­tu­ri­lor, pre­cum şi de surplusul înregistrat de balanţa serviciilor.În acest an România a revenit pe excedent de cont cu­rent pentru prima dată din 1990. Revenirea pe ex­ce­dent de cont curent a fost caracterizată de ana­lişti ca fiind „o surpriză plăcută“, o „veste bună“, în contextul în care România a înregistrat în ultimii trei ani, în me­die, un deficit de cont curent de 4,2% din PIB. Pentru întregul an 2013, analiştii şi-au ajustat prog­nozele pentru deficitul de cont curent de la 4% din PIB spre 3% din PIB. România rămâne totuşi ţara din Eu­ro­pa Centrală şi de Est cu cea mai mare dependenţă de investiţiile de por­tofoliu pentru a finanţa deficitul de cont curent. Iar in­vestiţiile străine directe sunt în scăde­re liberă, în timp ce gradul de absorbţie al fondurilor europene nu este foar­te încurajator. În primele cinci luni din acest an, in­ves­tiţiile străine directe atrase de România au în­su­mat doar 414 mil. euro, cu 37% sub nivelul din aceeaşi pe­rioadă a anului trecut. Integral in Ziarul Financiar

Transformatoarele au lăsat pe întuneric imperiul lui Fenechiu. Afacerile cu statul care l-au îmbogăţit pe baronul liberal. Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu făcea, în anii studenţiei, bişniţă cu blugi, în căminele Campusului Studenţesc ”Tudor Vladimirescu” din Iaşi. Spiritul de întreprinzător s-a întors împotriva sa şi i-a adus, vineri, o condamnare la cinci ani de puşcărie. Afacerea „Transformatorul“ nu este, însă, singura din care baronul liberal a avut de câştigat sume importante de la stat. Vechea ambiţie a lui Relu Fenechiu de a prelua portofoliul Ministerului Transportului a dus la apariţia unei situaţii unice în România postdecembristă: un ministru în funcţie este condamnat la închisoare cu executare. În cazul lui Relu Fenechiu, completul de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României a decis, vineri, să îl condamne pe fostul ministru la cinci ani de închisoare cu executare, în afacerea „Transformatorul“. Prin aceeaşi sentinţă, fratele liberalului, Lucian Fenechiu, partener de afaceri al baronului ieşean, a primit şi el cinci ani de închisoare. Alţi doi foşti directori generali din cadrul Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, Ion Mărghidan şi Ioan Turbatu, au primit câte şase ani de închisoare. De asemenea, Petru Andronache, ex-director comercial la aceeaşi instituţie, a fost condamnat la şapte ani de închisoare. Un partener de afaceri de-al fraţilor Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, a primit cinci ani de puşcărie. Sentinţa nu este definitivă şi a fost deja atacată cu recurs atât de Fenechiu, cât şi de procurori, care cer ca fostul ministru să primească 15 ani de închisoare. Integral in Adevarul

“Cel mai cinstit guvern”, 13 remaniaţi de scandaluri. La abia un an de la preluarea Puterii, premierul Victor Ponta a pierdut pe drum mai mulţi miniştri, majoritatea ca urmare a unor acuzaţii de corupţie.  Victor Ponta s-a despărțit, pe rând, de o serie de colegi de Cabinet, Corina Dumitrescu (PSD) nu a apucat să se instaleze la Ministerul Educației,  Mircea Diaconu (PNL), fost ministru al Culturii,  Victor Paul Dobre (PNL), fost ministru al Administrației,  Vasile Cepoi (PSD), fost ministru al Sănătății,  Eduard Hellvig (PNL), fost ministru al Dezvoltării,  Andrei Marga (PNL), fost ministru de Externe, fost președinte al ICR. Deşi în aprilie 2012, în momentul preluării puterii, Victor Ponta anunţa că va face cel mai cinstit guvern pe care l-a avut România, un an şi două guverne mai târziu se poate observa că premierul a pierdut deja pe drum o serie de miniştri a căror carieră a fost stopată de acuzaţii de corupţie. Liberalul Relu Fenechiu, demis de la Transporturi după ce a fost condamnat la cinci ani cu executare, este doar cel mai recent dintr-un şir. Primele scandaluri au început când guvernul Ponta 1 se afla abia în stare de schiţă. Victor Alistar, propus ca ministru delegat pentru strategii guvernamentale, s-a dovedit a fi incompatibil şi sub interdicţia de a ocupa funcţii publice. Pe 3 mai 2012, Ponta a fost silit să-l retragă.Imediat a urmat un nou scandal: Corina Dumitrescu (PSD), propusă ca ministru al Educaţiei, a început prin a avea probleme cu CV-ul (în care trecuse studii la Universitatea „Standford”) şi a sfârşit în centrul unui scandal de plagiat. Pe 6 mai, Ponta a retras-o şi pe ea din viitorul cabinet, numindu-l în loc pe Ioan Mang (PSD). Integral in EVZ

CNADNR dă 37.000 euro ca să măsoare „gradul de satisfacţie” a românilor privind autostrăzile. CNADNR vrea să îşi îmbunătăţească imaginea şi să măsoare „gradul de satisfacţie” a românilor în ce priveşte infrastructura rutieră, în special legată de autostrăzile de pe principalele coridoare de transport. Pentru asta, şefii CNADNR, instituţie din cadrul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional condus de ministrul delegat Dan Şova, este dispusă să plătească aproximativ 37.000 de euro pentru o perioadă de patru luni. Valoarea reprezintă suma a două contracte de achiziţie directă pe care CNADNR vrea să le încheie, fiecare, pe câte patru luni, ceea ce echivalează cu 440 de euro pe zi. Unul dintre contracte este pentru achiziţia de „servicii de consultanţă în gestiune marketing”, şi se numeşte „Construirea de strategii de imagine referitoare la activitatea CNADNR”. Valoarea estimată a contractului „Construirea de strategii de imagine referitoare la activitatea CNADNR” este de 64.033 de lei fără TVA, adică 79.400 de lei cu TVA. Criteriul de atribuire il reprezintă oferta cu preţul cel mai scăzut. „O analiză a percepţiei publice asupra activităţii CNADNR va conduce la identificarea polilor de creştere economică, a verigilor slabe dezvoltate de infrastructură deficitară, a deformării percepţiei ca urmare a lipsei unor măsuri active de intervenţie în zona media şi de informare a utlizatorului asupra situaţiei curente, strategiilor de dezvoltare, a deficienţelor cauzate în implementarea proiectelor de limitele bugetare”, se arată în caietul de sarcini aferent procedurii de atribuire. Integral in Gandul

Cătălin Predoiu: „Eu am venit să umplu «ceaunul gol»“ Premierul din umbră al PDL, Cătălin Predoiu, 45 de ani, spune că nu a venit la „ceaunul plin“ atunci când a decis să se înscrie în partid. Noul fruntaş al PDL i-a răspuns în acest fel europarlamentarului Cristian Preda, care lăsase să se înţeleagă că Predoiu a acceptat funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului din oportunism. Cătălin Predoiu susţine că îşi va selecta miniştrii Guvernului Alternativ după trei criterii: să-şi cunoască bine domeniul de competenţă, să ofere soluţii, să aibă un discurs devastator la adresa USL. Totuşi, premierul din umbră consideră că miniştrii Cabinetului său trebuie să ştie să şi construiască, nu doar să demoleze. Pe de altă parte, Predoiu nu-şi pune mari speranţe într-o comasare a formaţiunilor de dreapta, din cauza poziţiilor „destul de diferite“ exprimate de liderii acestora, dar mizează cel puţin pe o coordonare a acţiunilor acestora. Nu crede nici în viitorul Mişcării Populare, deşi mărturiseşte că a vorbit cu preşedintele Băsescu acum câteva luni. În viziunea noului lider al PDL, partidul are nevoie de o reformă care să nu excludă „experienţa şi expertiza veteranilor“. Cătălin Predoiu declară că nu este interesat de cursa prezidenţială din PDL şi nici de scrutinul europarlamentar, dar crede că Monica Macovei „merită“ să fie pe primele locuri pe lista partidului.Premierul din umbră explică de ce are suspiciuni asupra unui blat între Victor Ponta şi Comisia Europeană în privinţa viitorului raport pe justiţie privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Integral in Romania Libera

Exclus din PSD, senatorul Valer Marian îi toarnă pe Dragnea şi Stroe la DNA. A susţinut poziţia PSD atunci când procurorii DNA deconspirau frauda de la referendumul din 29 iulie pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Acum, odată exclus din partid, controversatul senator Valer Marian revine cu acuzaţii grave. El e bănuit de răzbunare.  Declarațiile lui Valer Marian sunt adevărate sau constituie o diversiune? Cearta din rândurile Partidului Social Democrat scoate la iveală, pe de o parte, lipsa de caracter a unor politicieni, iar pe de altă parte poate furniza elemente care să întărească acuzaţiile formulate de procurorii DNA anul trecut în dosarul privind frauda de la referendum. Desigur, în măsura în care dezvăluirile făcute de senatorul Valer Marian, fost preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Satu-Mare, exclus recent din Partidul Social Democrat, se transformă în probe. Acesta a formulat în data de 11 iulie 2013 un autodenunţ la DNA în care îi acuză atât pe Liviu Dragnea, cât şi pe Radu Stroe că au instigat la fraudarea referendumului. Potrivit lui Valer Marian, în data de 22 iulie 2012, vicepremierul Liviu Dragnea, pe atunci secretar general al PSD, ar fi descins la Oradea cu elicopterul pentru o întâlnire cu preşedinţii filialelor judeţene de partid din Vestul ţării. Acolo, într-o întâlnire la Hotel Dacia Continental, Liviu Dragnea şi-ar fi instigat colegii să-i convingă pe preşedinţii secţiilor de votare să raporteze la Biroul Electoral Central, din două în două ore, cu 25 mai mulţi alegători decât prezenta reală, cu scopul de a întruni cvorumul legal de 50% plus 1 pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. În alte cuvinte, Dragnea ar fi instigat la o fraudă de 3.192.350 de voturi în plus, în ipoteza în care ar fi fost convinşi la fărădelege toţi şefii celor 18.242 de secţii de votare din ţară. Integral in EVZ

Borza, din nou jupân la Hidroelectrica: avocatul a fost numit preşedintele Consiliului de Supraveghere. Avocatul Remus Borza afost numit preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica, structură care supervizează activitatea companiei, numeşte Directoratul şi aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al producătorului de energie. Borza deţine firma Euro Insol, care a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica până în luna iunie, când compania a ieşit din insolvenţă. Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei, faţă de pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzãtoare a anului trecut, câştigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei faţă de nivelul bugetat pentru întregul an. Compania, controlată de stat, a raportat pentru anii 2011 şi 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei. Adevarul.

Dezastrul de la “bac” loveşte întreaga economie. De la încasările bugetare la investiţiile străine şi de la piaţa muncii la sistemul de învăţământ superior, toate sunt afectate, într-un fel sau altul, de rata scăzută de promovabilitate. În cele cinci sesiuni de bacalaureat (trei de vară şi două de toamnă) organizate în perioada 2011-2013, numărul celor promovați a fost de 316.000, cu peste 50.000 mai mic decât în cele patru sesiuni din 2009-2010. Cea mai plauzibilă cauză este introducerea unui sistem mult mai strict de supraveghere, care a făcut ca rata promovabilităţii să se prăbuşească de la 81,5% în 2009 la 45% în 2011 și 2012. Anul acesta, când sesiunea de examinare a fost pregătită şi administrată în totalitate de reprezentanţii noii puteri, generând şi un scandal de proporţii legat de descoperirea unui sistem de fraudă instituţionalizată, rata promovabilităţii a crescut cu circa zece puncte procentuale, fiind însă în continuare mult sub nivelurile atinse până prin 2009. „Rata redusă de promovabilitate a bacalaureatului din ultimii ani reduce numărul de candidați eligibili pentru anumite industrii ce necesită studii medii, precum comerț și logistică, unde procesele de recrutare și selecție sunt din ce în ce mai lungi“, arată Adrian Stanciu, CEO al Smartree România. Iar această realitate ar putea duce în anumite situații chiar la descurajarea investitorilor străini sau, în orice caz, la încurajarea cu precădere a acelor investiții care au nevoie de forță de muncă mai slab calificată. Integral in Capital.

Va urez o zi buna!

Egipt: Lupte în Peninsula Sinai între indivizi înarmaţi şi militari. Ciocniri violente au avut loc duminică între indivizi înarmaţi şi militari egipteni în Peninsula Sinai, unde tulburările sunt frecvente, în vecinătatea frontierei cu Israelul, potrivit surselor din cadrul poliţiei care nu au anunţat victime, notează AFP. Tulburările au izbucnit în regiunea Al-Wifaq, în nordul Peninsulei Sinai, după ce un grup de bărbaţi a încercat fără succes să arunce în aer o maşină a poliţiei, au menţionat sursele amintite.  Luptele continuau la lăsarea serii, în timp ce mediatori beduini încercau să obţină un acord de încetare a focului.  Peninsula Sinai, situată în nord-estul Egiptului, este scena unor frecvente probleme de securitate, după răsturnarea de la putere, în februarie 2011, a regimului condus de Hosni Mubarak. Acestea s-au accentuat odată cu înlăturarea, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi. Vineri, un poliţist a fost ucis de indivizi înarmaţi într-un atac cu grenadă. Cu o zi înainte, un copt (creştin egiptean) a fost găsit mort, decapitat, după mai multe zile de la răpirea sa. Agerpres

Egipt: Puşcaşii marini americani de la bazele din Spania şi Italia în stare de alertă. Unităţi de puşcaşi marini americani staţionate la bazele NATO din Italia şi Spania au fost plasate în stare de alertă pentru o posibilă desfăşurare în Egipt, a declarat duminică agenţiei de presă Itar-Tass, sub rezerva anonimatului, o sursă diplomatică occidentală. ‘Ar putea să fie nevoie ca în cazul unei deteriorări semnificative a situaţiei interne din Egipt aceştia să fie trimişi pentru evacuarea urgentă a cetăţenilor americani din această ţară’, a specificat interlocutorul agenţiei ruse de presă.  La sfârşitul săptămânii trecute, două nave de război ale marinei SUA – nava amfibie de asalt USS Kearsarge şi USS şi nava amfibie USS San Antonio – au părăsit Oceanul Indian şi trecând prin Marea Roşie s-au apropiat de coasta egipteană.  În total, la bordul lor se află aproximativ 2.600 de puşcaşi marini şi un număr mare de elicoptere.  Egiptul traversează în ultima perioadă o criză politică acută, după ce armata l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele Mohamed Morsi, aflat în prezent în custodia militarilor, pe fondul ciocnirilor dintre simpatizanţii şi oponenţii săi. Conducerea armatei i-a propus în două rânduri lui Morsi să organizeze un referendum naţional cu privire la viitorul ţării, a declarat duminică ministrul egiptean al apărării, Abdel Fattah al-Sisi, subliniind că armata i-a propus acestuia ‘să-şi asume responsabilitatea în scopul obţinerii concordiei şi armoniei pentru a preveni alunecarea ţării în abisul dezbinării politice’. ‘Din primele momente ale crizei şi până în momentul când forţele armate şi-au făcut publică foaia de parcurs, conducerea militară a considerat ca tocmai preşedintele să se adreseze poporului şi să anunţe referendumul la care oamenii să-şi poată avansa propriile cerinţe şi să-şi spună cuvântul’, a afirmat generalul egiptean, adăugând că de două ori armata şi-a trimis emisari la Morsi cu un mesaj clar, dar în ambele cazuri acesta a răspuns printr-un refuz categoric. Prin ieşirea în stradă, egiptenii au ‘spulberat orice îndoială cu privire de a cui parte ese legalitatea’, a mai spus al-Sisi, indicând că armata a fost nevoită să reintre în arena politică atunci când au cerut oamenii. ‘Suntem în continuare în subordinea cetăţenilor ţării şi nu dăm ordine’, a subliniat şeful armatei egiptene. Agerpres

Israelul ar putea interveni militar împotriva Iranului înaintea SUA. Netanyahu: “Noul preşedinte iranian, un lup deghizat în oaie care zâmbeşte în timp ce fabrică bomba atomică.” Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat duminică, la un post american de televiziune, că Israelul ar putea interveni militar înaintea Statelor Unite împotriva programului nuclear iranian, calificându-l pe noul preşedinte Hassan Rohani drept un “lup deghizat în oaie”. “Suntem mai aproape (de Iran) decât Statele Unite. Suntem mai vulnerabili. Deci, va fi necesar să abordăm această întrebare, şi anume cum să oprim Iranul, poate chiar înaintea Statelor Unite”, a avertizat Netanyahu într-un interviu pentru postul CBS. “În Iran există un nou preşedinte. El îl critică pe predecesorul său pentru că a fost un lup deghizat în lup. Strategia sa este să fie un lup deghizat în oaie, şi anume să zâmbească în timp ce fabrică bomba” atomică, a apreciat el. “Ei se apropie de linia roşie. Nu au depăşit-o încă”, a declarat din nou premierul israelian, referindu-se la pragul începând de la care Iranul va fi, în opinia sa, capabil să fabrice prima sa armă nucleară. “Este necesar să li se spună, fără vreo ambiguitate, că acest lucru nu va fi permis”, a continuat el. În opinia premierului israelian, Iranul dispune de aproximativ 190 de kilograme de uraniu îmbogăţit la un nivel de 20% din cele 250 de kilograme necesare în vederea fabricării unei bombe atomice. Integral aduce Mediafax.

Sistemul bancar bolnav este cea mai mare ameninţare pentru economia zonei euro. Sănătatea slabă a sistemului bancar şi şomajul record din rândul tinerilor sunt cele mai mari pericole la adresa viitorului economiei zonei euro, reiese dintr-un sondaj de opinie efectuat de agenţia Thomson Reuters în rândul economiştilor. Economiştii consideră, de asemenea, că prin faptul că a oferit o fereastră spre viitorul politicilor sale, Banca Centrală Europeană a făcut o schimbare semnificativă în privinţa abordării procesului de luare a deciziilor.Într-un alt sondaj de opinie publicat luna trecută, analiştii sugerează că economia zonei euro a stagnat în perioada aprilie-iunie, ceea ce înseamnă că aceasta a ieşit din recesiunea care se întinde până la sfârşitul anului 2011. Însă puţini economişti anticipează altceva decât o revenire slab? Cei care au participat la primul sondaj spun că sunt câteva motive majore pentru care zona euro a rămas în urma celorlalte economii mari ale lumii, iar această situaţie persistă chiar dacă în prezent criza pare „îmblânzită”. În primul rând economia este frânată de un sistem bancar bolnav care nu fluidizează creditul, cu dificultăţi mari mai ales ţări precum Spania şi Italia. „Sistemul bacar este o problemă deoarece împiedică fluxul monetar spre economie, iar perspectiva economică pe termen lung este importantă pentru ca investitorii să redevină încrezători şi să treacă peste volatilitatea din prezent”, a spus Elwin de Groot, economist la Rabobank. A doua problemă majoră este şomajul din rândul tinerilor, de aproape 24% în luna mai, afectând 3,5 milioane de persoane. Aceasta însemană că o parte semnificativă din tineri nu-şi aduc aportul pregătirii la economie sau rămân fără experienţă, ceea ce are efecte negative asupra creşterii economice viitoare. Grecia şi Spania sunt ţările cu cei mai mulţi şomeri tineri, iar situaţia tinde să se înrăutăţească, în condiţiile în care în Grecia rata generală a şomajului a crescut la 27%. Aduce Ziarul Financiar

Restalinizarea Rusiei. L-a întrebat oare Titus Corlăţean, şeful diplomaţiei române pe omologul său rus, Serghei Lavrov, ce crede despre procesul intentat tizului său mort, Magnitski, juristul ucis într-un penitenciar rus? Curtea s-a pronunţat.Cât de uman e regimul Putin s-a constatat joi, când un tribunal moscovit, sensibil, potrivit experţilor, la ordinele politice de la centru, l-a scutit totuşi de o sentinţă privativă de libertate pe decedatul Serghei Magnitski. La ordinele Kremlinului, după cum afirmă criticii regimului rus, tribunalul l-a judecat şi condamnat postum, pentru evaziune fiscală. Mortul n-a trebuit deci aruncat după gratii. Cum n-a trebuit să apară nici în boxa acuzaţilor. Fiindcă judecătorul, culmea, a recunoscut că inculpatul e decedat. Cine se aştepta oare la atâta realism şi umanism din partea unui judecător care acceptă să judece un mort! Câtă corectitudine! Sau o fi fost o mostră de necrofilie? Cât simţ al dreptăţii, totuşi! Cu atât mai mult cu cât Serghei Magnitski n-a fost un oarecare. Sigur, era mort de mult. De ani de zile, chiar. Fusese ucis probabil pentru vina de a fi dezvăluit corupţia autorităţilor ruse, cu aproape patru ani în urmă, în chip bestial şi în chinuri cumplite, într-o închisoare rusească, sub ochii complici ai autorităţilor. Care, în cele 11 luni de detenţie de nimic justificată, l-au torturat, l-au schingiuit în fel şi chip, după cum afirmă unii apărători ai drepturilor omului. Sau cel puţin au refuzat să-i trateze bolile, după cum relevă alţii. Ca tânăr avocat, angajat de firma americană de investiţii „Hermitage Capital Management”, Magnitski avusese curajul ieşit din comun, în speţă „iresponsabila” temeritate, de a scoate în evidenţă modul în care se căpătuiesc politicienii şi funcţionarii publici ruşi, în speţă cei de la Ministerul de Interne, fraudând societatea, cot la cot cu delincvenţii de drept comun. Magnitski pusese degetul pe rana purulentă a tuturor societăţilor postcomuniste, inclusiv cea românească, în speţă pe radiografia înrudirii dintre putere şi crima organizată, pe complicitatea dintre foştii securisto-kaghebişti cu politicieni, escroci, tâlhari şi mafioţi. Pentru acest „delict” imprescriptibil primise pedeapsa capitală, care i se aplicase într-o veche închisoare a KGB-ului. Integral la Deutsche Welle

Protestele continuă în Irlanda de Nord, în ciuda apelurilor la calm lansate de premierul Robinson. Sute de protestanţi loialişti au manifestat la Belfast, în cursul nopţii de duminică spre luni, pentru a treia noapte consecutivă, în pofida apelurilor la calm lansate de premierul Irlandei de Nord, Peter Robinson. În cursul violenţelor, manifestanţii au agresat din nou poliţiştii, aruncând cu cocteiluri Molotov şi diverse proiectile, iar poliţia a ripostat cu gloanţe din plastic. „Este foarte important ca violenţele să înceteze“, a declarat duminică premierul nord-irlandez, Peter Robinson. „Este foarte important să ne păstrăm mintea limpede în aceste circumstanţe şi sper că populaţia se va conforma apelurilor şi comunicatelor Ordinului de Orania“, a continuat el. „Singurul mod de a manifesta care se justifică este unul paşnic“, a adăugat premierul. Violenţele au izbucnit vineri, în momentul în care poliţia a încercat să aplice o decizie a autorităţilor, prin care manifestanţilor li se interzicea să traverseze un cartier catolic. Aproximativ 1.000 de poliţişti trimişi din Anglia şi Ţara Galilor au fost mobilizaţi, în perspectiva violenţelor care izbucnesc în fiecare an la parada de la 12 iulie, punctul culminant al marşurilor simpatizanţilor Ordinului de Orania. Reprezentanţii acestui ordin, îmbrăcaţi în costume colorate, organizează anual marşuri dedicate victoriei regelui protestant William al III-lea împotriva regelui catolic Iacob al II-lea, pe care îl înlăturase de pe tronul Angliei cu doi ani înainte, în bătălia de la Boyne, din 1690. Aduce Adevarul.

„Nu cred în sărăcie. Nu cred în lideri săraci care pot să aducă fericirea oamenilor să se îmbogăţească. Dacă liderul nu este şi el şi n-are poziţie financiară, nu poate să transmită o poziţie verticală”. Marean Vanghelie.

Trebuie sa recunosc, Marean a devenit filozoful meu preferat, o sursa de inspiratie nesecata si continua. Perla din citatul de mai sus mi-a adus aminte de Edwin Abbott (1838 – 1926), profesor, matematician si teolog englez, ramas in istorie  pentru nuvela Flatland (1884), o satira matematica, sociala si religioasa a societatii victoriene in care a trait. Cartea “Flatland”  (Ţara Plată – “Roman in multe dimensiuni”) este o capodopera, perfect fezabila si reprezentativa in unele societati, inclusiv a noastra.  Societatea in Flatland  nu poate concepe o a treia dimensiune, evolutia este asigurata de la un tata dreptunghiular la un fiu pentagon si un nepot hexagon. Societatea este intretinuta de muncitori triunghiulari si aparata de militari la fel. Singurele lor optiuni sunt evolutia de la isoscel la echilateral. Celebrul autor SF, Isaac Asimov descrie Flatland drept cea mai buna metoda de a percepe dimensiunile din punct de vedere alegoric,  matematic si social. Cartea fost si este extrem de populara in randul matematicienilor, fizicienilor si in general al oamenilor cu aptitudini  si inclinatii matematice.

Daca-l inteleg bine pe Marean, el spune ca pentru a fi lider (politic, cred)  in Romania, musai sa devii bogat! Ca sa te imbogatesti trebuie sa fi si smecher, cel putin altfel nu vad cum. Liderul politic nu poate ajunge bogat din salariul pe care-l castiga, oricat de bun ar fi el, asa ca nevoia de a fi un lider adevarat il indeamna la hotie si coruptie. Saracii lideri ai politicii mioritice, ei nu fura, primesc spaga sau fac afaceri paguboase pe seama statului, traficand influenta cat se poate, pentru ca vor, ei SUNT NEVOIŢI!  Alternativa lor ar fi sumbra, ei nu ar putea fi buni lideri ai poporului “isoscel”. Cred ca un rationament de acest gen ar trece si in logica CCR.

Romania a evoluat de la o singura dimensiune, a comunismului total si pervers (numit de Abbot, Pointland),  la o societate bidimensionala, in care perspectiva nu exista si este de neconceput. Numai cand sarmanul dreptunghiular va reusi sa vada o sfera, va putea intelege ca se poate si altfel, ca lucrurile pot fi vazute din mai multe pespective. Nu stiu cat de departe este timpul, deocamdata avem lideri verticali de genul lui Vanghelie si noi toti suntem niste triunghiuri, maximum dreptunghiuri!  

P.S. Cartea a aparut in limba Romana in 2008  la  Editura Bastion, Colectia Insolit. Trebuie de retinut ca editura Timisoreana a reusit sa traduca aceasta carte intr-un mod exceptional, pastrand intacte si umorul si ironia lui Abbot. Recomand!

Lucian Boia descrie in cartea sa, “Napoleon III cel neiubit” unul dintre personajele istorice care a marcat serios istoria europeană a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea inclusiv cea a romanilor, Napoelon al III-lea. Cartea a fost publicată pentru prima oară în limba franceză, intitulată “Napoleon III, le Mal-Aime”. Ediţia românească pastrează oarecum acelasi titlul care caracterieza istoric acest personaj: Napoleon III, cel Neiubit.

O cvasi biografie politico-istorica a Împăratului Napoleon al III-a (1808-1873) este destul de dificila pentru că personajul nu poate fi încadrat cu uşurinţă într-un tipar clasic in conştiinţa populara: rău sau bun. Misiunea istoricului de a analiza şi astfel de personalităţi cu mai puţină priză la public nu este nicidecum facila si nici populara, generatoare de best-sellers.

Napoleon al III-a a fost al treilea fiu al lui Louis Bonaparte , fratele primului împărat al francezilor, o perioada scurta rege al Olandei, deci nepot de unchi al marelui Napoleon. Napoleon al III-lea, născut în 1808, fiind cunoscut, înainte de a deveni împărat, sub numele de Ludovic-Napoleon. Ludovic-Napoleon a crescut în Elveţia şi Germania, iar în tinereţe a locuit în Italia, unde s-a implicat în acţiunile Carbonarilor, o grupare care lupta împotriva dominaţiei austriece asupra Italiei de Nord. Această relaţie cu mişcarea de eliberare italiană va avea ulterior un efect asupra politicii sale externe, când va sprijini războiul italian împotriva Austriei.

Viitorul imparat a calatorit mult, trăind o lungă perioadă la Londra dar şi la New-York. În perioada 1840-1846 a fost deţinut în fortăreaţa Ham unde s-a dedicat studiului şi scrisului. Doar revoluţia franceză din 1848 i-a deschis drumul către preluarea puterii. În timpul Monarhiei din Iulie (nume dat perioadei dintre 1830 şi 1848, când Franţa era condusă de regele Louis-Philippe), s-a conturat o mişcare bonapartistă care urmărea restaurarea unui Bonaparte pe tronul Franţei. Conform legii succesiunii, fiul său, cunoscut ca Napoleon al II-lea, era moştenitorul legitim, însă acesta era ţinut prizonier la curtea austriacă. Astfel, nepotul fostului împărat, Ludovic-Napoleon, intră în vizorul bonapartiştilor, şi cu sprijinul acestora va organiza mai multe tentative (eşuate) de lovitură de stat.

Iniţial a fost considerat elementul care putea uni diversele facţiuni revoluţionare de aceea a fost numit preşedinte al celei de a II-a Republici franceze, pentru ca spre sfârşitul mandatului să recurgă la o lovitură de stat, pe 2 decembrie 1851 preluând întrega putere, proclamând Imperiul (cunoscut în istoriografie ca cel de al Doilea Imperiu Francez) un an mai târziu.

Din nefericire pentru Napoleon al III-lea, domnia lui „începe si se termină prost” scrie Lucian Boia – „începe cu lovitura de stat care a dat impresia instaurării unui regim autoritar, represiv si se termină cu dezastruoasa înfrângere de la Sedan”. Cu toate astea cele două decenii de domnie a lui Napoleon III au cunoscut un bilanţ mixt numărând atât numeroase realizări (atât de politică externă cât şi în plan intern) cât şi câteva eşecuri (cel mai răsunător fiind, evident, ultimul canf Franţa a pierdut Alsacia şi Lorena).

În plan intern Franţa în perioada 1852-1870 a cunoscut un puternic avânt economic. Scrie Boia:

“Al Doilea Imperiu a avut meritul incontestabil de a moderniza structurile economice ale Franţei şi, în parte, mentalităţile economice ale francezilor. El a lansat Franţa în marea industrie capitalistă, anunţând preeminenţa uzinei asupra atelierului, a maşinii asupra artizanatului, a căilor ferate asupra mijloacelor de transport tradiţionale.”

Dar chiar şi cu această tendinţă marcantă de modernizare şi industrializare

“economia celui de-al Doilea Imperiu este una cu două viteze. Pe de o parte, o industrie modernă care progresează rapid, pe de alta, numeroase sectoare tradiţionale, mult mai puţin dinamice. În ciuda eforturilor de modernizare, Franţa tradiţională (ţăranii, meşteşugarii, micul comerţ) rămânea mai mare, mult mai mare decât Franţa intrată în modernitate.” […] …acest gen de tandem ( stat autoritar- întreprinderi private) se arată adesea foarte eficient, în măsura în care statul nu stinghereşte, ci sprijină activităţile economice; o vedem şi în zilele noastre (Coreea de Sud, Chile, în urmă cu câtva timp, sau China astăzi)” Reţeaua de căi ferate din Franţa a fost mult extinsă. “ Pornind de la 3000 de kilometri în 1850, reţeaua franceză ajunge la 17.500 de kilometri în 1870.”

Politica sa externă a pus accentul pe principiul naţionalităţilor, e drept, încă destul de vag formulat şi oscilant aplicat dar totuşi acest aspect nu poate fi trecut cu privire. Ce popoare au fost sprijinite de acţiunile lui politice? În primul rând Italia îi datoreaza mult din unificarea ei în jurul Piemontului (chiar dacă italienii au fost deposedaţi de Nisa şi Savoia- un mic sacrificiu…). Unificarea spaţiului german a fost şi ea iniţial considerată a fi binevenită de către Napoleon III, într-o primă instanţă, pentru a submina Austria iar ulterior cu condiţia ca Prusia să-şi alipească doar statele germane din Nord, cele din Sud urmând a reveni catolicei Austrii. Franţa şi-ar fi permis două confederaţii germanice de proporţii egale la graniţele ei însă socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg.

Un alt spaţiu faţă de care atenţia lui Napoleon III s-a întors binevoitor a fost cel românesc. Să uităm că atunci când el a proclamat Imperiul existau două mici şi neînsemnate principate dunărene, Moldova şi Valahia iar când el a fost învins la Sedan, în 1870, Principatele Unite deja cunoşteau cel de al doilea domnitor comun şi încă unul dintr-o mare dinastie germană, cu un guvern, o armată şi o administraţie comună. Evident, meritele pentru această evoluţie fantastică nu-i aparţin lui Napoelon III însă lecturând volumul istoricului Lucian Boia, apare foarte clar că partida patrioţilor români a ştiut foarte bine să joace cartea nehotărârii Împăratului francez, punându-l de cele mai multe ori în faţa faptului împlinit, dar dacă nu ar fi găsit predispoziţia acestuia de a înţelege şi asculta doleanţele lor, probabil că Mica Unire nu s-ar fi realizat în 1859 ci poate mult mai tarziu. Din această cauză “România este probabil singura ţară în care reputaţia lui Napoleon III s-a păstrat neştirbită.”

Românii au făcut totul ca să placă Franţei:

“preferând de o mie de ori un protectorat francez în locul dominaţiei turceşti, ruseşti sau austro-ungare.” Mai departe “ Mihail Kogălniceanu nu ezita să declare că făcuse din România un fel de provincie franceză. Cuza şi-a schimbat chiar înfăţişarea, aranjându-şi un barbişon foarte asemănător cu al lui Napoleon III. Pentru ca asemănarea să fie totală şi pentru a impune reformele pe care Adunarea legislativă le tergiversa, domnitorul a dat lovitura de stat din 2 mai 1864, copie fidelă a loviturii de stat a lui Ludovic Napoleon; la fel ca acesta, Cuza a concentrat în mâinile sale aproape toată puterea, organizând statul şi guvernul după modelul celui de al Doilea Imperiu.”

Neplăcute idei pentru o parte a conservatoarei istoriografii româneşti, imposibil de trecut în manualele şcolare în care domnitorul Cuza trebuie să apară neapărat mare, drept şi original. Istoriografia românească a trecut sub tăcere intenţiile lui Napoleon III care de mai multe ori a dorit să despăgubească Austria pentru presupusele concesii din Italia tocmai cu Principatele Unite. O acţiune care nu a mai avut loc datorită neîncrederii justificate a austriecilor.

Cum arăta portretul lui Napoleon III? Poate fi un împarat (şi) om? Cum arăta portretul lui Napoleon III? Poate fi un împarat (şi) om? Scrie Boia:

“Împăratul era un om amabil şi politicos, dar închis în sine, ascuns şi aproape absent. Tolerant şi suspicios în acelaşi timp, îşi cultiva prieteniile, dar nu-şi deschidea sufletul în faţa nimănui. Era imperturbabil, nu se enerva niciodată, pe faţa lui nu se putea citi nimic. Nu se lăsa influenţat de ceilalţi însă nici el n-avea prea mare influenţă asupra lor. Se interesa de tehnologii, de activităţile industriale, de căile de comunicaţie, de chestiunile sociale….şi nu doar din cărţi, ci şi prin frecventarea celor mai diverse medii. Ludovic Napoleon a învăţat multe la şcoala vieţii”

Paralele pe care le evocă istoricul român între Napoleon III şi, pe de o parte sistemele populiste, de extremă dreapta (doar pentru că Napoleon III a fost primul şef de stat din Europa care a folosit arma politică a referendumurilor populare care ar fi trebuit să legitimeze politica dusă de el) si, pe de altă parte cu Republica a V-a întemeiată de Charles de Gaule sunt semnificative şi, în ciuda diferenţelor evidente, mai ales faţă de extrema dreaptă din secolul al XX-lea, aduc la suprafaţă un adevar: Napoleon III avea foarte multe din caracteristicile unui preşedinte din vremea noastră.

Parerea mea ca aceasta carte merita citita de iubitorii de istorie. Cartea desluseste cateva tendinte europene si arunca destula lumina asupra trecutului nostru european si poate si a viitorului nostru pe acest continent si in special in caeasta Uniune.

Cartea a fost tiparita la editura Humanitas in 2008. 244 de pagini.

Bibliografie, note si citate:

Napoleon al III-lea – Împăratul Uitat.  Historia.ro
Lucian Boia Napoleon III cel neiubit –recenzie

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Adevarul. Te ţin de mână. Petre Barbu

Cobor din bloc şi ocolesc un aurolac care trage vârtos din pungă. Pe scările de la intrare mai doarme unul pe nişte cutii de carton. Îmi cumpăr de la Vel Pitar o îngheţată pe băţ. Intru în Cişmigiu şi mă opresc la poarta dinspre strada Ioan Zalomit. Ce mişto este să mănânci îngheţată în Cişmigiu! Singur. O pensionară se opreşte, se uită pierdută în stânga şi-n dreapta. Să vezi că i se face rău din cauza căldurii şi trebuie să sun la 112! Bagă mâna într-o pungă şi aruncă un pumn de grăunţe pe alee. Porumbeii dau năvală şi ciugulesc. Poftim! Toţi vor să arate cât de generoşi sunt, hrănind porumbeii în Cişmigiu. Aleile sunt pline de găinaţ. Mi-au îngheţat dinţii, dar nu mă mişc din acest loc. Mai încolo, cei de la Coca-Cola au instalat un pavilion roşu. De-o parte şi de alta sunt doi promoteri care înscriu numele consumatorilor pe dozele de băutură pe care alţi doi băieţi le împart trecătorilor. (Reclamă personalizată!) Sunt asaltaţi de pensionari, gură-cască, cioflingari, elevi şi mame cu copii în cărucioare. Se dă Coca-Cola la liber, la sampling, e moca! Integral in Adevarul.

Dilema Veche. La luptă pentru o lume mai bună. Andrei Pleşu

Aflu din ziare că tot mai mulţi copii americani vor, încă de la vîrste fragede, să-şi schimbe sexul. Se citează cazul unui băieţel care, deja la 18 luni, se simţea inconfortabil în pielea lui nativă şi voia să fie fetiţă. Îl (O) cheamă Coy (sic!) Mathis. Un caz frapant am întîlnit acum doi ani în presa germană. Cum subiectul pare de o tot mai mare actualitate, reiau articolul pe care, profetic, l-am scris atunci.

Un pedagog din Canada, împreună cu soţia sa, au hotărît să nu-şi informeze prietenii asupra sexului ultimului lor copil. Copilul însuşi nu trebuie să ştie dacă e fată sau băiat înainte de a putea decide singur ce vrea să fie. E – spun cei doi părinţi – o şansă acordată libertăţii personale a nou-născutului, un drept la autodeterminare, într-o lume cu tot mai multe constrîngeri. Cum trebuiau, totuşi, să-i dea un nume, i-au spus Storm, adică Furtună. Gramatical vorbind, lucrurile se complică. În româneşte e un nume feminin, dar, de pildă, în germană, ar fi un nume de băiat. Engleza, însă, e mai flexibilă. Copilul va decide singur dacă vrea să i se spună Furtunel sau Furtunica. Şi dacă ceea ce are în pantaloni (sau sub fustă) trebuie numit „cocoşel“ sau „păsărică“. Ca şi fraţii săi mai mari (Jazz, de 5 ani, şi Kio, de 2 ani), bebeluşul va avea libertatea de a alege singur cu ce vrea să se îmbrace, ce culori va purta (Jazz preferă rozul) şi ce frizură îi convine. Chiar cînd mama regretă anumite opţiuni ale vreunuia dintre fii, ea preferă să nu se amestece, ca nu cumva domnişorii (recte domnişoarele) să se simtă „hărţuiţi“, inhibaţi de influenţe inoportune. Întrebat asupra eventualelor efecte negative ale unui asemenea tratament pedagogic, un expert canadian în psihologia identităţii sexuale a răspuns cu o măsurată competenţă: „Asta se va vedea mai tîrziu.“ Integral in Dilema Veche.

Ziare.com Nota de plata. Ioana Ene

Investitiile straine directe atrase de Romania in primele cinci luni ale anului au fost cu 37% mai mici decat in perioada similara a anului trecut. Adica o scadere de la 656 milioane de euro la 414 milioane de euro. Datele au fost comunicate de BNR.

Comparam doi ani de criza, deci din acest punct de vedere nu s-a schimbat mare lucru. Si atunci de ce aceasta scadere? Ce s-a intamplat in a doua parte a anului trecut? Asaltul dement asupra statului de drept, care, de fapt, continua si astazi, insa mai pervers.

Cine sa vina sa investeasca intr-o tara in care Avocatul Poporului este schimbat intr-o zi si inlocuit cu o marioneta astfel incat ordonantele de urgenta sa nu mai poata fi atacate de nimeni niciodata? Cine sa aiba incredere sa-si bage bani intr-o tara in care premierul se poate comporta ca un dictator, ale carui decizii devin practic de necenzurat de vreo instanta inainte de a intra in vigoare?

Cine vine sa investeasca intr-o tara in care atributiile CCR sunt amputate printr-o ordonanta de urgenta devenita inatacabila, in care a fost nevoie de tot efortul comunitatii internationale pentru ca hotararile Curtii Constitutionale sa fie respectate? Cine vine sa investeasca in tara in care nici macar numarul de alegatori nu e cert si poate fi modificat dupa incheierea votului?

Cine vine intr-o tara in care procurorii sunt negociati la taraba, in care premierul, declarat plagiator de universitari de la Sorbona si de comisii de academicieni romani, este “curatat” de comisii alese pe spranceana de “grajdani” recompensati la randul lor cu NUP-uri? Integral in Ziare.com

Hotnews. Condamnarea lui Fenechiu. Cateva observatii. Dan Tapalaga

Condamnarea ministrului transporturilor, Relu Fenechiu, la cinci ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi, chiar daca sentinta nu e definitiva, are ca prim efect consolidarea imaginii ca justitia functioneaza, in ciuda profetiilor sumbre si acuzatiilor ca USL doreste sa preia controlul asupra justitiei. Premierul Victor Ponta a exploatat la maxim sentinta pentru a clama in toate interventiile tv “la cald” independenta justitiei, prezentand drept dovada condamnarea unui ministru in functie. Lucrurile nu stau deloc asa. Imaginea e una, realitatea arata cu totul altfel.

In dosarul Fenechiu, s-au exercitat mari presiuni publice si subterane pentru ca ministrul liberal sa fie salvat de proces. Din fericire, judecatorii din completul de trei (Francesca Vasile, Iulian Dragomir si Mirela Sorina Popescu) au rezistat sau pur si simplu le-au ignorat.

Premierul Victor Ponta insusi a declarat, chiar in ziua pronuntarii primei sentinte, ca spera la achitarea lui Fenechiu. Anterior, un alai de politicieni in frunte cu Crin Antonescu l-au sustinut ostentativ si in dispretul recomandarilor UE. Sunt acestea presiuni? In mod evident, da. In cazul premierului Ponta, corect ar fi fost sa taca. Putea zice, cel mult, ceva neutru: sper ca adevarul sa triumfe, oricare ar fi acela etc. Ce anume il determina pe un premier sa spere ca un posibil infractor sa fie achitat nu e prea clar. Adaugati lacrimile varsate dupa Fenechiu, public, in ziua condamnarii.

Si, apropo, nu ne mai pasa acum de banul public? Cazul, dincolo de aspectul penal, este caz clasic de muls statul: intre 2002 si 2005, firmele lui Fenechiu ar fi cumparat transformatoare vechi din anii ’70, vantude ulterior ca noi catre Electrica Moldova. 99% din transformatoarele cumparate de stat au ramas in stocul Electrica Moldova fara sa fie folosite, ca produse vechi. Prejudiciul estimat se ridica la peste 7,5 milioane de lei. Integral la HotNews

Deutsche Welle. Erorile politicii Germaniei faţă de Rusia. Jens Siegert

O intensă controversă îi dezbină pe germani în chestiunea atitudinii faţă de Moscova. Până şi analişti de stânga ca Jens Siegert de la Fundaţia ecologistă Heinrich Böll, critică deschis greşelile comise faţă de Rusia.

Aceasta este o pledoarie în favoarea dictonului lui Heinrich Böll, potrivit căruia „imixtiunea e singura posibilitate de a rămâne realist”. Böll a transpus acest principiu şi în raport cu Rusia. E, de altfel, un principiu care continuă să fie actual.

Mulţi din cei care ne avertizează în Germania să adoptăm un ton mai puţin critic faţă de Rusia îşi susţin poziţia invocând formula de Ostpolitik, (politică faţă de răsăritul comunizat) practicată cândva, în anii 70 ai veacului trecut, de cuplul (social-democrat, vest-german) Brandt-Bahr. Sub denumirea de „Wandel durch Annäherung“, deci de „Schimbare prin apropiere”, această formulă e dată drept exemplu de model de succes al abordării diplomatice a Rusiei.

La baza acestui concept se situase ideea recunoaşterii Uniunii Sovietice ca partener legitim de discuţii, spre a se obţine un acces iniţial la mai marii ei. Recunoaşterea era menită să reducă temerile ruse de ceea ce la Moscova se considera că ar fi o politică occidentală de „regime change”, cum i s-ar spune azi, deci de debarcare a puterii, respectiv de schimbare a sistemului sovietic. Odată cu reducerea acestor temeri, urma, potrivit aceluiaşi concept, ca libertatea occidentală să infiltreze societăţile răsăritene, începând să le modifice din interior. Această strategie s-a dovedit extrem de eficientă. Integral la Deutsche Welle.

Romania Libera. Împotriva regimului Ponta. Cristian Campeanu

Un bun amic scria zilele trecute un text despre ”Ponta Dumnezeu” în care descrie, alarmant, modul în care prim-ministrul României a ajuns să se hrănească din propria putere la fel cum făcuse odinioară Adrian Năstaste şi îi recomandă, inutil din punctul nostru de vedere, un examen de conştiinţă cotidian. Atâta doar că atunci când vine vorba de examene, omul are o înclinaţie dovedită spre trişerie, deci n-ar folosi la nimic. Alţi autori cred că în anul care a trecut de la tentativa de lovitură de stat nu s-a schimbat, de fapt, nimic, şi că între ”regimul Ponta” şi ”regimul Băsescu-Boc” n-ar fi nicio diferenţă, ceea ce este o minciună. Adevărul este că există o diferenţă fundamentală. Ponta invocă şi acum cu fustrare ”regimul Morar-Macovei” şi aici se află cheia regimului său.

Schimbarea de regim nu constă în coabitare sau în asumarea de către prim-minstru a unor puteri din ce în ce mai mari, deşi nimeni, între 2005-2012 n-ar fi îndrăznit să facă ceea ce face Ponta azi. Schimbarea de regim nu constă nici în înlocuirea lui Băsescu cu Ponta ”pe tron” şi nici măcar în guvernarea prin Ordonanţe de Urgenţă. Toate guvernele au recurs la Ordonanţe de Urgenţă dar numai un singur prim-ministru a îndrăznit să justifice acest abuz acuzând ”sabotajul” Opoziţiei. Ai peste 70% în Parlament şi te deranjează Opoziţia? Păi, ce fel de guvern conduci şi cum îţi imaginezi că poţi justifica faptul că legiferezi discreţionar acuzând o opoziţie cvasi-inexsistentă?

Semnele schimbării de regim le-am văzut în cazul liceului Bolintineanu şi a fraudei de la Bacalaureat pentru că asta a vrut domnul Ponta să vedem. Pentru aceia dintre noi care mai au o legătură oarecare cu şcoala, ceea ce s-a întâmplat acolo a fost o fraudă evidentă şi clară şi, mai important, această fraudă s-a petrecut la nivel de profesor, la nivelul directorului, al inspectoratului şi chiar mai sus. Când în astfel de lucruri sunt implicaţi foarte mulţi oameni, inevitabil, se află şi, natural, SRI a aflat. De fapt, potrivit unui comunicat difuzat de purtătorul de cuvânt al SRI, . Sorin Sava, Ponta a fost informat despre fraudele de la Bolintineanu înainte de declanşarea operaţiunii. ”Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Sava, a dezvăluit marţi seara, la Realitatea TV, că SRI a informat Ministerul Educaţiei, Ministrul Public, dar şi pe premierul României despre existenţa unor indicii clare de corupţie în unităţi de învăţământ, înainte de declanşarea operaţiunii de la liceul Dimitrie Bolintineanu”. SRI a informat, de asemenea, că este vorba de mai multe cazuri, în toată ţara, ceea ce nu este o surpriză. Surpriza este că guvernul Ponta s-a concentrat asupra cazului Bolintineanu. Integral in Romania Libera

Adevarul. Cine (mai) suntem? Andrei Pleşu

Sînt zile (dese) cînd plonjezi somnolent în ecranul televizorului pentru a afla „ce mai e nou” (nimic nu e foarte nou…), sau, pur şi simplu, pentru a pierde o cantitate rezonabilă de timp. De regulă, nu te alegi decît cu o insomnie. Una isterică, sau una bolîndă, după cum ceea ce vezi te umple de nervi sau de tristeţe.

Calitatea programelor de televiziune – cu nuanţe de la un canal la altul, dar numai cu nuanţe – este stingheritoare. Dacă românilor le place ce văd, dacă asta este aşteptarea lor reală în materie de informaţie şi, mai ales, de „entertainment”, atunci ai dreptul să te întrebi cine sîntem cu adevărat, cine mai sîntem.

Pe cutare post dai peste o cuconiţă cu buze amplificate pînă la explozie, despre care moderatoarea, zîmbind idolatru, ne spune că tocmai a scris o carte. „Sînt o persoană profundă!” – declară, modest, autoarea. După care debitează tone de platitudini leşioase, cu o suficienţă care îţi dă fiori. Pe alt post, o scenografă în mod vizibil entuziasmată de opiniile, „realizările” şi gîndirea ei îşi aminteşte nostalgic de anii `70, cînd se făcea cultură adevărată (printre exemple: Aurel Baranga!). Schimbi şi dai peste un fel de balaur muzical cu trei capete: unul din zona manele, unul din zona folclor „nou”, unul din zona pop. Un tinerel incert, cu antrenul spasmodic al unui înjunghiat, zice, pe note, că „vrea cea-cea, vrea ciu-ciu”, în vreme ce prin preajmă se aferează, cu mari îndrăzneli fesiere, blonde şi brune răpuse de transa monotonă a unui erotism de baracă. În altă emisiune, alături de o cîntăreaţă dichisită după tipicul „tradiţional”, unduiesc neinspirat două fetiţe deghizate în chelnăriţe care tocmai s-au deghizat în iepuraşi. Prostul gust, mahalaua, cacofonia fac rating.

Un capitol aparte îl constituie emisiunile de dialog şi analiză politică. Şi gazdele şi invitaţii sînt, de ani de zile, previzibili în chip adormitor. Majoritatea sînt selecţionaţi atent, aşa încît nici o disonanţă să nu fie posibilă. N-ai să-l vezi (deocamdată!) pe Ciuvică la B1, nici pe Andreea Pora la Antena 3. Dar sînt şi excepţii: inşi care par indispensabili, „personalităţi” atemporale, bine venite pe orice canal, adevărat monumente de înţelepciune, fineţe şi onestitate. Ca de pildă dl. Marinescu-Bideu. Sau Corneliu Vadim Tudor. Sau Paula Iacob (expertă în tribulaţiunile biografice şi metafizice ale bietului Nicu Ceauşescu). Uimitor pentru mine este să-l văd în asemenea combinaţii pe vechiul amic Răzvan Theodorescu. De ce o face? De sărăcie? De dragul notorietăţii? (o asemenea notorietate?!) Din teama de a nu fi uitat? Să nu-mi spună că din spirit civic! Nu-ţi poţi sluji în mod credibil obştea dansînd academic alături de nulităţi ţanţoşe şi impostori notorii.Integral in  Adevarul.

Sunt un francofon si poate, in felul meu francofil, care sarbatoresc asa cum inteleg eu  Ziua Franţei! Propun tuturor romanilor sa nu uite – simplul motiv ar fi amicitia neintrerupta pentru  noi ca popor si Romania ca stat,  amicitie care ne-a insotit in istoria noastra furtunoasa. Ce roman poate uita contributia lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei si a  Comitetului de la Paris cu deviza “Dreptate! Fraternitate! Unitate!”. Ce roman poate sa-i uite pe Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez, care s-au luptat impreuna cu tinerii idealisti romani pentru Unirea Principatelor. La inceput A.I. Cuza şi mai apoi  domnitorul Carol I s-au bucurat de sprijinul Franţei – din simpatie  şi cel al Prusiei – din interes, acest sprijin a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România, asta prin vointa poporului roman si sprijinul puternic al Frantei.

Pentru multi dintre noi, care iubim Franta, ea are un chip sau mai multe imagini pe care le pastram cu noi toata viata. Pentru mine Franta este in primul rand figura marelui meu tutore al carui umil invatacel am fost, Cardinalul Jean-Marie Lustiger. Jean-Marie s-a alaturat sfintilor in dreapta Lui pe 5 august 2007, inca peste putine zile ii voi dedica “In Memoriam”, asa cum am facut-o in fiecare an de la moartea lui. Jean-Marie Lustiger a fost arhiepiscop al Parisului, cardinal, membru al Academiei Franceze. Apărător devotat al drepturilor omului, după anunţul că a fost numit Cardinal a spus că el consideră această demnitate mai mult o responsabilitate decât o onoare, deoarece “aceasta înseamnă a-şi asuma în mai mare măsură povara întregii Biserici“.

Pentru mine Franta este intruchipata in frumusetea sufleteasca a acestui om de o bunatate sublima si o splendoare spirituala ne mai intalnita. Astazi voi bea un pahar de vin in cinstea lui si a Frantei pe care a iubit-o atat de mult. Vive la France!

Johannes Brahms (1833 – 1897) s-a născut la Hamburg. Tatăl său, care i-a dat primele lecţii de muzică, era contrabasist. Brahms s-a remarcat la pian şi ajuta la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei, prin interpretări în restaurante şi teatre, precum şi prin oferirea de lecţii de pian. Deşi povestea larg-cunoscută este că Brahms a trebuit să cînte la pian prin baruri şi bordeluri, studii recente, sugerează că acest fapt este probabil incorect.

A început să şi compună, însă eforturile sale n-au primit atenţia cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi. În acest turneu, a făcut cunoştinţă cu Joseph Joachim, Franz Liszt şi mai târziu a fost prezentat marelui compozitor german Robert Schumann. Reményi s-a simţit, însă, ofensat de eşecul lui Brahms în a aprecia cu toată inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizită la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curţii, iar Brahms a adormit la una dintre operele recent compuse ale acestuia.

Brahms nu s-a căsătorit niciodată. În 1862 se stabileşte permanent la Viena şi începe să se concentreze total asupra compoziţiei. Cu lucrări precum Un Recviem german, Brahms dobândeşte în final o reputaţie puternică şi devine recunoscut încă din timpul vieţii sale drept unul dintre marii compozitori. Poate că aceasta i-a oferit în sfârşit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie; ea apare în 1876, după aproape zece ani de trudă. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă (1877, 1883, 1885).

Pentru mine Brahms este in primul rand – Piano Concerto No. 1. Va place Brahms?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r4g3v_h3_sU]

”Te acuz că ai lăsat să treacă dragostea pe lângă dumneata, că ti-ai neglijat datoria de a fi fericită, că ai trăit din surogate, subterfugii şi resemnări. Ar trebui sa fii condamnată la moarte, vei fi condamnată la singurătate – cea mai groaznică condamnare. Nu cred că există nimic mai îngrozitor sau mai inevitabil pe lume. Nimic care să mă sperie mai rău  şi cred că pe oricine. Numai ca nimeni n-o recunoaşte. Mie uneori îmi vine să urlu: “Mi-e frică, mi-e frică, iubeşte-mă!” Francoise Sagan – Va place Brahms?

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Z3VOHnpxVBM&feature=related]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IiMIboE2s1A&feature=related]

Daca un “marţian” m-ar intreba astazi cum pot sa caracterizez intr-un singur cuvant eşichierele politice dreapta-stanga din tara Mioritei, pe malurile Dambovitei, as spune ca stanga este lacoma si dreapta este orgolioasa. Asta, bineinteles, la modul general, pentru ca sunt cazuri si in dreapta cu oameni posedati de o lacomie extrema si invers in stanga vom regasi destul de multi orgoliosi. Cred ca centrul romanesc este populat cu caractere dotate si cu o lacomie dezvoltata, dar au si un orgoliu pronuntat!

Nu este un secret ca oamenii cei mai bogati ai Romaniei sunt politicieni, baroni, membrii si sustinatori / finantatori PSD, adica exact fosti interpreti ai “Internationalei,” care au continuat si dupa ’89 sa fie aparatorii celor “‘napastuiti” de soarta si in acelasi timp isi umpleau buzunarele sub binecuvantarea “celui sarac, dar cinstit”, tovarasul Iliescu.

In dreapta lucrurile stau putin diferit, acolo trufia este dominanta. Sarmanii dreptaci inca nu au invatat ca pe malurile dambovitei “banii aduc puterea, nu doctrina”! Conform cutumei, prostii fac mici greseli – desteptii produc catastrofe, dreapta se afla astazi in situata in care se afla CDR-ul in anul 2000. “Crucisatorul” dreptei actuale, PD-L, incearca sa faca ceea ce a incercat PNŢCD – schimbarea membrelor necrozate si amputate cu proteze importate din afara politicii active – vezi cazul Predoiu.

Probabil ca vom vedea acest fenomen repetandu-se in lunile urmatoare, pana la un eventual fiasco la prezidentiale, cu un candidat CDR cum a fost Isarescu, care a reusit sa primeasca 9,54% din electoratul romanesc. Probabil la fel de multe voturi cat poate lua un candidat PD-L la alegerile prezidentiale din 2014.

Stanga stie un singur lucru pe care dreapta nu l-a invatat niciodata – guvernarea castigata trebuie aparata cu orice pret, chiar cu pretul orgoliilor ranite ale partenerilor. Unirea stangii se face pentru ciolan si se mentine prin plati in numerar pentru “efortul de participare.”

Dreapta bate campii cu povesti pe care electoratul inca nu le intelege si pe care cu placere le-ar schimba pentru “paine si circ”. Niste locuri de munca si niste cozi zilnice la DNA.

Cam atat despre stanga-dreapta la modul lăcomie – trufie. Intr-un articol viitor vom discuta despre “preacurvie si betiveala”.

Ilustratie de la Riscograma

De cand cu ultimele altercatii teroriste, “Primavara Araba”, islamismul extremist si acoperirea mediatica a islamismului militant, mi-am amintit de insemnarile regretatului Samuel Huntignton in cartea sa  “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale“. Cartea a devenit rapid extrem de cunoscuta, tiparita in tiraje serioase si in multe limbi, cumparata si citita  de multa lume. Din momentul aparitiei în 1993, teza lui Huntington a fost criticată, aproape calcata in picioare de o majoritate intelectuala educata in spiritul corectitudinii politcii si care glorifica intelegerea intre popoare cu orice pret. Cartea a fost atacata pentru ca a contribuit la accentuarea temerilor Occidentului fată de Islam, care a fost perceput ca o miscare antioccidentală. A venit 9/11 – 2001 si a aratat ca nu este nevoie de carti de genul celei scrise de Huntington pentru a declansa valul de ura reciproca intre curentele antagoniste reprezentate de islamismul (in nici un caz Islamul) militant si Occidentul refractar ideilor fundamentaliste, laic si liberal.

Unde este ciocnirea civilizatiilor? In primul rand, Huntington sustine cultura (din punct de vedere antropologic) ca fiind cea mai dominanta identitate cu care se poate identifica un individ, o identitate, care transcede  alte dimensiuni posibile de indentificare, cum ar fi ideologiile sau ocupatiile. Apoi el afirma ca modernizarea socio-economica a rezultat in dizlocarea individuala si intr-o crestere a capabilitatilor sociale de a stimula innoirea culturii indigene. Huntington afirma ca democratia este paradoxala prin natura sa : prin raspandirea democratiei si institutiilor democratice intr-un stat non-democratic, Vestul da oponentilor sai cunoasterea si abilitatea necesara pentru a se revolta. Intr-o zi statele slabe vor putea ataca utilizandu aceleasi valori vestice de care s-au folosit pentru a-si promova interesele. In cel de-al treilea rand, identitatea culturala este importanta in definirea mentalitatii de „noi vs. ei” si este indispensabila in protectia „noastra” fata de „ei”.

Greseste Huntington, nu stiu! Nu-l accept in totalitate si nici macar in majoritatea opiniilor expuse si totusi cartea te pune pe ganduri si te ajuta sa-ti reformulezi sau sa-ti intaresti opiniile pe care le detii.

Citindu-l pe Huntington m-am vazut silit sa ma intorc la o carte citita in aceasi perioada cand l-am citit pe Hunington, ma refer la “Civilizatii si tipare istorice”. Amintirea si paralela intre Djuvara si Huntington a fost declansata si de interesantul interviu publicat  in HotNews pe la sfarsitul lui 2008.

“Civilizatii si tipare istorice”  este o carte importanta nu numai pentru ca este scrisa de un istoric roman ci pentru ca este speciala prin  perspectiva multi-dimensionala pe care o propune. Majoritatea cartilor de istorie, in special cele plictistoare sunt bidimensionale, un fel de desene egiptene antice care sunt frumoase (uneori) dar lipsite de esenta pe care o rationalizeaza perspectiva. Fara indoiala ca “Civilizatii si tipare istorice” este o carte de istorie, dar este si o carte care se ocupa si de antropologie, filozofie, sociologie, cultura, intr-un cuvant este o carte complexa de o eruditie exceptionala, bazata pe o bibliografie impresionanta si absolut ne-partizana. Adevarat, o parte din afirmatiile lui Djuvara nu pot fi probate, sau au fost infirmate de acesti 30 si ceva de ani, nu trebuie sa uitam ca o mare parte din bibliografie face parte din patrimoniul de inceput de secol 20, si totusi cartea este superba.

Djuvara expune fenomenul evolutiv al civilizatiilor prin prizma antagonica intre centrul si periferia unei civilizatii. Centrul civilizatiei economic-militar-cultural-politic, degenereaza si decade cu timpul, si este “capturat” de perferia civilizatiei, inferioara cultural, politic si social. Dupa o perioada, zbuciumata si deseori violenta, se naste un sincretism intre vechi si nou care da nastere unei noi civilizatii, imperiu, etc. Teza este pertinenta, plauzibila, intuitiva si aproape convingatoare. Spun aproape, pentru ca se poate intampla, si s-a intamplat si diferit, dar de putine ori si nu prea mult diferit. Cartea este, asa cum am spus bazata pe o bibligrafie impecabila, din nefericire invechita. Sunt aproape sigur ca daca Djuvara ar fi scris-o astazi ar fi facut-o putin diferit.

Ambii autori sunt fenomenali prin luciditatea prezentarii ideilor lor si ceea ce am numit eu intr-o recenzie a lui Djuvara, poseda “frumusetea inteligentei”, o calitate rara si existenta la putini oameni.