Author: theophyle

“Keeping the NSA in Perspective is republished with permission of Stratfor.”

By George Friedman

 Versiunea romaneasca – Stratfor: PRISM – temeri justificabile.  In June 1942, the bulk of the Japanese fleet sailed to seize the Island of Midway. Had Midway fallen, Pearl Harbor would have been at risk and U.S. submarines, unable to refuel at Midway, would have been much less effective. Most of all, the Japanese wanted to surprise the Americans and draw them into a naval battle they couldn’t win.

The Japanese fleet was vast. The Americans had two carriers intact in addition to one that was badly damaged. The United States had only one advantage: It had broken Japan’s naval code and thus knew a great deal of the country’s battle plan. In large part because of this cryptologic advantage, a handful of American ships devastated the Japanese fleet and changed the balance of power in the Pacific permanently.

This — and the advantage given to the allies by penetrating German codes — taught the Americans about the centrality of communications code breaking. It is reasonable to argue that World War II would have ended much less satisfactorily for the United States had its military not broken German and Japanese codes. Where the Americans had previously been guided to a great extent by Henry Stimson’s famous principle that “gentlemen do not read each other’s mail,” by the end of World War II they were obsessed with stealing and reading all relevant communications.

The National Security Agency evolved out of various post-war organizations charged with this task. In 1951, all of these disparate efforts were organized under the NSA to capture and decrypt communications of other governments around the world — particularly those of the Soviet Union, which was ruled by Josef Stalin, and of China, which the United States was fighting in 1951. How far the NSA could go in pursuing this was governed only by the extent to which such communications were electronic and the extent to which the NSA could intercept and decrypt them.

The amount of communications other countries sent electronically surged after World War II yet represented only a fraction of their communications. Resources were limited, and given that the primary threat to the United States was posed by nation-states, the NSA focused on state communications. But the principle on which the NSA was founded has remained, and as the world has come to rely more heavily on electronic and digital communication, the scope of the NSA’s commission has expanded.

What drove all of this was Pearl Harbor. The United States knew that the Japanese were going to attack. They did not know where or when. The result was disaster. All American strategic thinking during the Cold War was built around Pearl Harbor — the deep fear that the Soviets would launch a first strike that the United States did not know about. The fear of an unforeseen nuclear attack gave the NSA leave to be as aggressive as possible in penetrating not only Soviet codes but also the codes of other nations. You don’t know what you don’t know, and given the stakes, the United States became obsessed with knowing everything it possibly could.

In order to collect data about nuclear attacks, you must also collect vast amounts of data that have nothing to do with nuclear attacks. The Cold War with the Soviet Union had to do with more than just nuclear exchanges, and the information on what the Soviets were doing — what governments they had penetrated, who was working for them — was a global issue. But you couldn’t judge what was important and what was unimportant until after you read it. Thus the mechanics of assuaging fears about a “nuclear Pearl Harbor” rapidly devolved into a global collection system, whereby vast amounts of information were collected regardless of their pertinence to the Cold War.

There was nothing that was not potentially important, and a highly focused collection strategy could miss vital things. So the focus grew, the technology advanced and the penetration of private communications logically followed. This was not confined to the United States. The Soviet Union, China, the United Kingdom, France, Israel, India and any country with foreign policy interests spent a great deal on collecting electronic information. Much of what was collected on all sides was not read because far more was collected than could possibly be absorbed by the staff. Still, it was collected. It became a vast intrusion mitigated only by inherent inefficiency or the strength of the target’s encryption.

Justified Fear

The Pearl Harbor dread declined with the end of the Cold War — until Sept. 11, 2001. In order to understand 9/11’s impact, a clear memory of our own fears must be recalled. As individuals, Americans were stunned by 9/11 not only because of its size and daring but also because it was unexpected. Terrorist attacks were not uncommon, but this one raised another question: What comes next? Unlike Timothy McVeigh, it appeared that al Qaeda was capable of other, perhaps greater acts of terrorism. Fear gripped the land. It was a justified fear, and while it resonated across the world, it struck the United States particularly hard.

Part of the fear was that U.S. intelligence had failed again to predict the attack. The public did not know what would come next, nor did it believe that U.S. intelligence had any idea. A federal commission on 9/11 was created to study the defense failure. It charged that the president had ignored warnings. The focus in those days was on intelligence failure. The CIA admitted it lacked the human sources inside al Qaeda. By default the only way to track al Qaeda was via their communications. It was to be the NSA’s job.

As we have written, al Qaeda was a global, sparse and dispersed network. It appeared to be tied together by burying itself in a vast new communications network: the Internet. At one point, al Qaeda had communicated by embedding messages in pictures transmitted via the Internet. They appeared to be using free and anonymous Hotmail accounts. To find Japanese communications, you looked in the electronic ether. To find al Qaeda’s message, you looked on the Internet.

But with a global, sparse and dispersed network you are looking for at most a few hundred men in the midst of billions of people, and a few dozen messages among hundreds of billions. And given the architecture of the Internet, the messages did not have to originate where the sender was located or be read where the reader was located. It was like looking for a needle in a haystack. The needle can be found only if you are willing to sift the entire haystack. That led to PRISM and other NSA programs.

The mission was to stop any further al Qaeda attacks. The means was to break into their communications and read their plans and orders. To find their plans and orders, it was necessary to examine all communications. The anonymity of the Internet and the uncertainties built into its system meant that any message could be one of a tiny handful of messages. Nothing could be ruled out. Everything was suspect. This was reality, not paranoia.

It also meant that the NSA could not exclude the communications of American citizens because some al Qaeda members were citizens. This was an attack on the civil rights of Americans, but it was not an unprecedented attack. During World War II, the United States imposed postal censorship on military personnel, and the FBI intercepted selected letters sent in the United States and from overseas. The government created a system of voluntary media censorship that was less than voluntary in many ways. Most famously, the United States abrogated the civil rights of citizens of Japanese origin by seizing property and transporting them to other locations. Members of pro-German organizations were harassed and arrested even prior to Pearl Harbor. Decades earlier, Abraham Lincoln suspended the writ of habeas corpus during the Civil War, effectively allowing the arrest and isolation of citizens without due process.

There are two major differences between the war on terror and the aforementioned wars. First, there was a declaration of war in World War II. Second, there is a provision in the Constitution that allows the president to suspend habeas corpus in the event of a rebellion. The declaration of war imbues the president with certain powers as commander in chief — as does rebellion. Neither of these conditions was put in place to justify NSA programs such as PRISM.

Moreover, partly because of the constitutional basis of the actions and partly because of the nature of the conflicts, World War II and the Civil War had a clear end, a point at which civil rights had to be restored or a process had to be created for their restoration. No such terminal point exists for the war on terror. As was witnessed at the Boston Marathon — and in many instances over the past several centuries — the ease with which improvised explosive devices can be assembled makes it possible for simple terrorist acts to be carried out cheaply and effectively. Some plots might be detectable by intercepting all communications, but obviously the Boston Marathon attack could not be predicted.

The problem with the war on terror is that it has no criteria of success that is potentially obtainable. It defines no level of terrorism that is tolerable but has as its goal the elimination of all terrorism, not just from Islamic sources but from all sources. That is simply never going to happen and therefore, PRISM and its attendant programs will never end. These intrusions, unlike all prior ones, have set a condition for success that is unattainable, and therefore the suspension of civil rights is permanent. Without a constitutional amendment, formal declaration of war or declaration of a state of emergency, the executive branch has overridden fundamental limits on its powers and protections for citizens.

Since World War II, the constitutional requirements for waging war have fallen by the wayside. President Harry S. Truman used a U.N resolution to justify the Korean War. President Lyndon Johnson justified an extended large-scale war with the Gulf of Tonkin Resolution, equating it to a declaration of war. The conceptual chaos of the war on terror left out any declaration, and it also included North Korea in the axis of evil the United States was fighting against. Former NSA contractor Edward Snowden is charged with aiding an enemy that has never been legally designated. Anyone who might contemplate terrorism is therefore an enemy. The enemy in this case was clear. It was the organization of al Qaeda but since that was not a rigid nation but an evolving group, the definition spread well beyond them to include any person contemplating an infinite number of actions. After all, how do you define terrorism, and how do you distinguish it from crime?

Three thousand people died in the 9/11 attacks, and we know that al Qaeda wished to kill more because it has said that it intended to do so. Al Qaeda and other jihadist movements — and indeed those unaffiliated with Islamic movements — pose threats. Some of their members are American citizens, others are citizens of foreign nations. Preventing these attacks, rather than prosecuting in the aftermath, is important. I do not know enough about PRISM to even try to guess how useful it is.

At the same time, the threat that PRISM is fighting must be kept in perspective. Some terrorist threats are dangerous, but you simply cannot stop every nut who wants to pop off a pipe bomb for a political cause. So the critical question is whether the danger posed by terrorism is sufficient to justify indifference to the spirit of the Constitution, despite the current state of the law. If it is, then formally declare war or declare a state of emergency. The danger of PRISM and other programs is that the decision to build it was not made after the Congress and the president were required to make a clear finding on war and peace. That was the point where they undermined the Constitution, and the American public is responsible for allowing them to do so.

Defensible Origins, Dangerous Futures

The emergence of programs such as PRISM was not the result of despots seeking to control the world. It had a much more clear, logical and defensible origin in our experiences of war and in legitimate fears of real dangers. The NSA was charged with stopping terrorism, and it devised a plan that was not nearly as secret as some claim. Obviously it was not as effective as hoped, or the Boston Marathon attack wouldn’t have happened. If the program was meant to suppress dissent it has certainly failed, as the polls and the media of the past weeks show.

The revelations about PRISM are far from new or interesting in themselves. The NSA was created with a charter to do these things, and given the state of technology it was inevitable that the NSA would be capturing communications around the world. Many leaks prior to Snowden’s showed that the NSA was doing this. It would have been more newsworthy if the leak revealed the NSA had not been capturing all communications. But this does give us an opportunity to consider what has happened and to consider whether it is tolerable.

The threat posed by PRISM and other programs is not what has been done with them but rather what could happen if they are permitted to survive. But this is not simply about the United States ending this program. The United States certainly is not the only country with such a program. But a reasonable start is for the country that claims to be most dedicated to its Constitution to adhere to it meticulously above and beyond the narrowest interpretation. This is not a path without danger. As Benjamin Franklin said, “They that can give up essential liberty to obtain a little temporary safety deserve neither liberty nor safety.”

Vezi versiunea originala in limba engleza. În cel de-Al Doilea Război Mondial, avantajul spargerii codurilor japoneze şi germane, i-a învăţat pe americani despre necesitatea informaţiilor secrete. În cazul în care nu s-ar fi decriptat codurile, finalul războiului ar fi arătat altfel. Deşi la început se ghidau după principiul că „un domn nu deschide scrisorile altcuiva“, într-un final americanii au devenit obsedaţi de furtul şi cercetatul comunicaţiilor.

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a evoluat din diverse organizaţii postbelice care se ocupau de această sarcină. În 1951, toate aceste eforturi disparate s-au organizat sub NSA pentru a capta şi a decripta comunicaţiile altor guverne, în special ale Uniunii Sovietice care era condusă de Iosef Stalin şi ale Chinei, ţară cu care SUA se lupta în 1951. Cât de departe ar ajunge NSA cu urmărirea comunicaţiilor ţine doar de cât de multe dintre aceste comunicaţii sunt electronice şi cât de multe pot fi interceptate şi decriptate de NSA, notează George Friedman, fondator şi director al platformei de analize „Stratfor“. Pentru a strânge date despre atacuri, nucleare sau nu, trebuie să strângi cantităţi de date imense care nu au nicio legătură cu aceste atacuri. Războiul Rece cu Uniunea Sovietică a avut legătură nu doar cu schimburile de informaţii nucleare, ci şi cu orice informaţie despre acţiunile ruşilor, ce guverne au infiltrat şi cine lucra pentru ei, lucruri de interes global. Însă nu se putea decide ce era important sau nu decât după citirea mesajelor. Astfel, tehnica adunării datelor de frica atacurilor a evoluat rapid într-un sistem global de colectare de date, în care cantităţi vaste de informaţii erau strânse, fără a se ţine seama de legătura lor cu Războiul Rece. Însă la adunarea datelor nu se limitau doar SUA. Uniunea Sovietică, China, Marea Britanie, Franţa, Israel, India şi orice altă ţară cu interese externe au petrecut o grămadă de timp cu strângerea informaţiilor electronice. Multe dintre aceste informaţii adunate au rămas necitite deoarece cantitatea era mult prea mare pentru personalul serviciilor secrete, dar totuşi datele au fost strânse. A devenit o intruziune imensă atenuată doar de ineficienţă sau de criptarea de care se folosea guvernul ţintă.

Teamă justificată.

Americanii au fost şocaţi de atacurile din 11 septembrie 2011, nu doar din cauza magnitudinii lor, ci şi din cauză că au fost complet neaşteptate. Atacuri teroriste au mai avut loc, însă acesta din septembrie a dat naştere unei întrebări spinoase: ce urmează? Al Qaeda părea capabilă şi de alte acte teroriste, poate mult mai mari. Teama a acaparat ţara, dar era o teamă justificată şi, deşi rezona şi în restul lumii, în SUA s-a resimţit cel mai rău. O parte din această teamă era că serviciile secrete nu au reuşit să prezică atacul. Oamenii nu ştiau ce urmează şi credeau că nici serviciile secrete nu ştiu nimic. În zilele acelea, prima eşecul serviciilor secrete. CIA (agenţia serviciilor secrete din SUA) a recunoscut că nu avea surse în Al Qaeda, aşadar, singurul mod de a urmări Al Qaeda era prin comunicaţiile lor şi asta era treaba NSA. Al Qaeda era o reţea globală, împrăştiată prin toate ţările. Părea să fie ţinută laolaltă de o reţea de comunicaţii vastă: Internetul. La un moment dat, Al Qaeda comunica prin încorporarea mesajelor în imagini trimise pe Internet, folosind conturi anonime de Hotmail. Deci, pentru a găsit comunicaţiile Al Qaeda trebuia să cauţi pe Internet. Era ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân. Acul poate fi găsit doar dacă eşti dispus să treci prin tot fânul. Şi asta a condus la PRISM şi la alte programe concepute de NSA, continuă „Stratfor“. Nimic nu era exclus şi oricine era suspect. Aceasta era realitatea, nu paranoia. Asta însemna că NSA nu putea exclude comunicaţiile cetăţenilor americani, deoarece unii membri Al Qaeda erau cetăţeni americani. Acesta era un atac asupra drepturilor civile ale americanilor, însă nu era un atac fără precedent. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, SUA au impus cenzura poştală asupra personalului militar şi FBI (Biroul Federal de Investigaţii) intercepta scrisori trimise în ţară de peste ocean. Guvernul a creat un sistem de cenzură media voluntară care nu prea era voluntară în anumite privinţe. Una dintre cele mai faimoase acţiuni a fost când SUA a abrogat drepturile civile ale cetăţenilor de origine japoneză prin desproprietărirea lor şi mutarea oamenilor în alte zone. Problema cu războiul împotriva terorismului este că nu are sorţi de izbândă. Definiţia spune că niciun nivel de terorism nu este tolerat şi are ca scop eliminarea tuturor actelor teroriste, nu doar din partea lumii islamice, ci din toate lumile. Acest lucru, pur şi simplu, nu se va întâmpla, aşadar PRISM şi alte programe nu vor avea sfârşit, adaugă Friedman pentru „Stratfor“.

Origini defensive, viitor periculos

Naşterea acestor programe, cum este şi PRISM, nu a fost rezultatul tiranilor care încearcă să controleze lumea. Originea lor a fost mult mai clară, mai logică şi cu un scop defensiv născut din experienţa războaielor anterioare şi având la bază o frică legitimă de pericole reale. NSA a fost însărcinată cu stoparea terorismului, aşadar a conceput un plan care nu a fost chiar atât de secret pe cât susţin unii. Evident că nu a fost nici la fel de eficient pe cât se spera, altfel n-ar fi avut loc atacul de la Maratonul din Boston. Multe scurgeri de informaţii, încă dinaintea lui Edward Snowden, au arătat că NSA adună informaţii. Poate că ar fi fost o adevărată ştire faptul că nu face asta, însă dezvăluirile ne dau nouă ocazia de a lua în considerare ce s-a întâmplat şi dacă este tolerabil sau nu, notează Friedman. Aceasta nu este o problemă simplă despre tăierea acestui program de către SUA. America nu este singura ţară care are un asemenea program, însă un prim pas rezonabil spre o direcţie bună este ca ţara, care susţine sus şi tare că este cea mai liberă din lumea civilizată şi ţine cu dinţii de drepturile civile, să fie şi cea mai dedicată propriei Constituţii şi nu să o interpreteze cum îi convine. Însă acest drum este foarte periculos. După cum spunea şi Benjamin Franklin: „Cei care pot renunţa la libertatea esenţială pentru a obţine puţină siguranţă temporară, nu merită nici libertate, nici siguranţă“, conchide George Friedman pentru „Stratfor“. In limba romana aduce Adevarul.

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei în estul şi în sudul teritoriului, precum şi la munte, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va fi în general moderat în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea şi va sufla slab în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 9 şi 20 de grade.

La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi condiţii de ploaie de scurtă durată după-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4358 RON; 1 USD = 3. 3905 RON; 1 EURO = 1. 3083 USD; Francul elvetian 3. 5819 RON. Gramul de aur 140.1941 RON.

Ultima evaluare a acordului finalizat: FMI averizează asupra efectelor tensiunilor politice de la București, după suspendarea președintelui din iulie 2012. Echipa FMI de evaluare a acordului stand-by cu România, recent finalizat, a averizat asupra riscului ca tensiunile politice de la București să submineze încrederea investitorilor și să deprecieze moneda națională. În raportul ultimelor două evaluări ale acordului, din 11 iunie 2013, experții FMI menționează momentul iulie 2012, când președintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcție de către Parlament. ”Tensiunile politice intensificate, care au culminat cu efortul ratat de demitere a președintelui din iulie 2012, ar putea coduce la inversări de politică și la subminarea increderii, la reducerea intrărilor de capital, creșterea costurilor de finanțare, precum și la deprecierea monedei”, se arată în raportul de evaluare, la capitolul dedicat riscurilor la adresa economiei României. De asemenea, experții FMI aveartizează asupra continuării slabei absorbții a fondurilor UE, care ”ar submina perspectivele de creștere economică”. În context, eraportul de evaluare remarcă anumite îmbunătățiri ale absorbției fondurilor UE, însă FMI precizează că acestea nu sunt în măsură să impulsioneze creșterea economică a țării. Un alt risc enunțat de echipa de evaluare a FMI este legat de o recesiune a zonei euro, cu efect negativ asupra exporturilor României. ”Mai mult decât atât, o recesiune mai profundă sau noi tensiuni financiare în zona euro ar afecta exporturile și ar putea declanșa o reducere în continuare a investițiilor străine în România și ar agrava răscumpărarea datoriilor bancare. Acest lucru ar pune presiune asupra cursului de schimb, ceea ce s-ar repercuta asupra bilanțurilor băncilor, având în vedere volumul mare de creditare în valută”, se mai arată în raportul din 11 iunie 2013. Integral la Curs de Guvernare.

Dosarul „Transformatorul”. Curtea Supremă judecă miercuri recursul făcut de Relu Fenechiu. Curtea Supremă judecă miercuri recursul făcut de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, la pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare primită săptămâna trecută. Sentinţa a fost dată de aceeaşi instanţă, însă acum va fi judecată de către un Complet de cinci judecători. Alături de Relu Fenechiu au mai fost condamnaţi şi fratele acestuia, Lucian Fenechiu la cinci ani de închisoare, şi asociatul acestuia, Bogdan Damian, care a primit tot cinci ani de închisoare. Decizia nu a fost definitivă astfel că cei trei au făcut recurs.   Liberalul Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE). Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată (şapte acte materiale). Concret, Fenechiu, este acuzat că ar fi cumpărat transformatoare vechi pe care le-ar fi vopsit şi apoi le-ar fi vândut societăţii Electrica Moldova. Prejudiciul se ridică la peste şapte milioane de lei.   În acest dosar au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şi la abuz în serviciu contra intereselor publice deputatul PNL Relu Fenechiu, care în momentul comiterii faptelor era acţionar şi/sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iasi, SC Tehnorom SRL Iaşi, Lucian Fenechiu, în calitate de acţionar şi/sau administrator la aceleaşi firme, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Europlus SRL Iasi şi actionar al SC Fene Grup SA, dar şi trei directori ai Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Integral in Adevarul

FMI semnează noul acord cu România cu dinții strânși. În ciuda zâmbetelor şi a laudelor adresate oficial, membrii FMI nu sunt mulţumiţi de felul în care guvernarea USL şi-a îndeplinit sarcinile trasate şi vor impune directive mai dure, prin noul acord. Săptămâna aceasta încep discuţiile dintre partea română şi oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în vederea semnării unui nou acord de tip preventiv. Adică, banii vor fi puşi deoparte, astfel încât România să îi poată folosi, dacă va avea nevoie de ei. Însă, deşi au anunţat că România a încheiat cu succes ultimul acord, oficialii FMI nu sunt mulţumiţi de modul în care autorităţile de la Bucureşti s-au achitat de sarcini. „Reprezentanţii fondului sunt foarte nemulţumiţi de rezultatele mixte obţinute pe marginea ultimului acord, de întârzierile grave în rezolvarea arieratelor, de restructurarea companiilor de stat, de furtul care se deschide în zona acestor societăţi, de nerecuperarea datoriilor statului”, ne-au declarat surse apropiate de negocieri. Spre exemplu, a fost desemnat un câştigător al licitaţiei pentru preluarea CFR Marfă în urmă cu 3 săptămâni, numai că nici până acum nu s-a semnat contractul. În aceste condiţii, semnarea noului acord va fi condiţionată de asumarea unor reforme potenţial mai dure de către guvernul USL. În plus, statul trebuie să îşi canalizeze eforturile financiare pentru a valorifica resursele energetice. „Surse foarte valoroase de energie nu sunt exploatate în prezent. Acestea pot fi valorificate prin folosirea eficientă a fondurilor disponibile”, a explicat directorul general al FMI, Christine Lagarde, în cadrul unei conferinţe susţinute ieri la BNR. Integral in EVZ

Lista celor 63 superfuncţionari pentru care statul toacă un milion de euro pe an. ”Inspectez digurile găurite de rozătoare şi raportez Guvernului” Au fost denumiţi funcţionari de lux şi la un moment dat erau 125. Către Uniunea Europeană, statul a raportat că ei sunt corpul de elită al administraţiei publice. În realitate, sunt 63 de bugetari, cu salarii de 3.000-4.500 de lei, care costă statul 1 milion de euro pe an. Înalţi funcţionari publici pe hârtie, în realitate este vorba de foşti prefecţi, subprefecţi sau secretari generali din ministere “retrogradaţi” la schimbarea puterii. Inspectorii guvernamentali nu au trasate sarcini clare, ei declarându-se la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului (SGG). De exemplu, Ion Ghica, fost subprefect, acum inspector guvernamental, a declarat pentru gândul că în atribuţiile sale intră identificareea punctelor negre de pe şosele, dar şi a digurilor găurite de rozătoare. În cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) sunt angajaţi 63 inspectori guvernamentali care fac parte din categoria înalţilor funcţonari publici. Potrivit datelor oficiale, la SGG activau anul trecut 69 de astfel de superfuncţionari. La solicitarea gândul, SGG a precizat că în 2012 statul le-a plătit acestora salarii în valoare totală de 4,1 milioane lei. La această sumă se mai adaugă şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de transport sau decontări. Majoritatea inspectorilor guvernamentali lucrează în teritoriu. Unii chiar au şi câte un birou în cadrul prefecturilor. Potrivit declaraţiilor de avere depuse de aceştia, salariile pe care le primesc sunt între 3.000 şi 4.500 lei. Integral in Gandul

Pleacă miliarde de euro din băncile din România. Valoarea totală a depozitelor populaţiei în lei şi valută a scăzut în luna mai, faţă de luna precedentă, cu 0,05%. Mai grav este că băncile străine au retras peste un miliard de euro de pe piaţa locală. Depozitele pe termen mediu şi lung ale străinilor au scăzut cu un miliard de euro în patru luni. La nivelul lunii mai, indicatorul arăta doar 6,9 miliarde euro, în comparaţie cu peste 7,9 miliarde, cât era în ianuarie 2013. Este cel mai mic nivel înregistrat de la începutul crizei. Valoarea maximă a depozitelor constituite de nerezidenţi a fost atinsă în anul 2009, când aproape 9 miliarde euro stăteau în băncile locale sub formă de depozite mai mari de 2 ani constituite de băncile străine. În fiecare lună din primele cinci ale acestui an, depozitele băncilor străine au scăzut, ceea ce arată că interesul pentru piaţa locală este în declin. Depozitele mai vechi au ajuns la scadenţă, iar străinii au ales să nu mai constituie altele noi. Constituirea de depozite pe termen de minimum doi ani a fost forma preferată de acţionarii majoritari străini pentru a sprijini subsidiarele din România, în condiţiile în care liniile de credit au fost sistate aproape complet de la începutul crizei. Şi nivelul depozitelor constituite de români a scăzut în mai, fapt mai puţin întâlnit de la începutul crizei până în prezent. Suma totală a ajuns la 124,81 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună din 2012, în mai 2013 volumul total al depozitelor populaţiei era cu 5,02% mai mare. Din cele peste 124,81 miliarde lei, circa 100,76 miliarde lei erau depozite la termen şi peste 24,038 miliarde lei erau overnight. Integral in Romania Libera

Elena Udrea, despre o posibilă candidatură la prezidenţiale: „Orice politician de carieră se gândeşte să fie în situaţia de a candida“. Deputatul PDL Elena Udrea a evitat să spună,  dacă intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale, însă a afirmat că „orice politician de carieră se gândeşte la un moment dat să poată fi în situaţia de a candida“ la funcţia de şef al statului, adăugând că ea însăşi este un astfel de politician. ntr-o emisiune difuzată de postul B1 TV, Udrea a afirmat că ar putea fi timpul ca o femeie să ocupe funcţia de şef al statului. Întrebată dacă intenţionează să se înscrie în cursa electorală, Elena Udrea a răspuns: „Cred că orice om politic, care face carieră politică, şi eu sunt un politician de carieră (…) se gândeşte ca la un moment dat să poată să fie în situaţia de a candida. Dar nu e suficient acest lucru“. „Atunci când există o competiţie nu alegi pe cel mai bun din ţară, ci pe cel mai bun care a intrat în respectiva competiţie“, a punctat Elena Udrea, adăugând că, în opinia sa, este un lucru bun faptul că „nu se mai blochează nimeni de faptul că o femeie nu poate candida“. Elena Udrea a subliniat că sunt multe aspecte care trebuie avute în vedere pentru o astfel de candidatură şi care ar arăta că „2018 e mai potrivit decât 2014“. Ea a menţionat că se referă la anul 2018 în perspectiva în care s-ar reveni la mandatul de patru ani pentru preşedintele ţării. Anterior, preşedintele Traian Băsescu declarase că ar fi „bucuros“ să susţină o femeie care ar candida pentru funcţia de şef al statului. Referindu-se la Elena Udrea, preşedintele a spus că, în politică, o vede ca fiind  „un pariu câştigat“. „Udrea sigur a fost un pariu câştigat, pentru că a fost şi urmat pe urmă de foarte mulţi politicieni şi partide“, a mai spus Băsescu. Adevarul.

Primarul Boșcodeală s-a sponsorizat singur din banii publici. Mână largă, edilul de Buzău a dat în folosinţă gratis stadionul echipei de fotbal Gloria Buzău. După ce a produs o „gaură ” de aproape 5 milioane, alesul local din partea PSD s-a ales cu sechestru pe casă. Consiliul Local nu se simte prejudiciat şi nu doreşte recuperarea pagubei. Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de abuz în serviciu. El a dat în folosinţă gratis, mai multe proprietăţi ale primăriei, unor asociaţii non-profit. Consiliul Local ar fi trebuit să se constituie parte civilă cu 4,8 milioane de lei, dar a tăcut. Banii au fost risipiţi după bunul plac cu două fundaţii sportive. Fără o hotărâre de Consiliu, Boşcodeală a atribuit folosinţa cu titlu gratuit a bunurilor proprietate publică firmei SC FC Gloria Buzău SA la care era acţionar el însuşi. Când au descoperit aceste inginerii financiare, procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile şi imobile care aparţin edilului până la acoperirea pagubei de 4,8 milioane de lei. Concret, în cursul anului 2008, Boşcodeală a dispus plata a 1.633.496 de lei către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău cu titlu de finanţare nerambursabila. De sumă a beneficiat, indirect, S.C. Fotbal Club Gloria S.A. Buzău, agent economic privat la care primarul avea acţiuni. Pe 19 mai 2006, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local, Boşcodeală a dat direct, tot gratis, o parte a Complexului Sportiv Gloria, aflat în proprietatea publică a municipiului. Beneficiarii sunt două firme, „Voinţa Buzău” şi Monte Cris SRL. Bugetul local a fost astfel păgubit cu 2.675.555 de lei, venituri nerealizate din chirii. Integral in EVZ

Unde a disparut Crin Antonescu? Seful PNL raspunde, din SUA, la aceasta intrebare. Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat intr-un interviu pentru gandul ca nu este in concediu, ci se afla in Statele Unite ale Americii intr-o vizita privata. El a precizat ca va participa la o conferinta transatlantica (TPN) in care se negociaza viitorul acord SUA – UE. Antonescu a subliniat ca va participa la aceasta reuniune in calitate de presedinte al Senatului, dar cheltuielile legate de aceasta deplasare nu sunt suportate de institutia pe care o conduce. Antonescu a dezvaluit pentru gandul ca va efectua o vizita oficiala in SUA in aceasta toamna sau la inceputul anului viitor. În privinţa nominalizării lui Ovidiu Silaghi pentru ministerul Transporturilor, liderul PNL a precizat că nu există niciun motiv pentru ca acesta să fie respins de preşedintele Traian Băsescu. Aceasta este prima vizită a lui Antonescu pe tărâm american, el renunţând în ultima clipă în 2011 să participe alături de Victor Ponta la vizita pe care acesta a efectuat-o în SUA. Nu, nu sunt încă în vacanţă. Mă aflu într-adevăr în SUA, într-o vizită privată, dar care cuprinde şi o întâlnire oficială. Voi fi prezent, la invitaţia TPN, Transatlantic Policy Network, la o conferinţă transatlantică, care este centrată pe aşa numitul TTIP – Transatlantic Trade and Investment Partnership, un mare acord de principiu comercial şi economic între SUA şi UE, a cărui negociere abia a început. Integral in Gandul

Va urez o zi buna!

Violenţe în Egipt: Şapte morţi şi 261 de răniţi în confruntările produse la Cairo. Cel puţin 401 persoane au fost arestate. Confruntările din timpul nopţii de la Cairo, în cadrul manifestaţiilor susţinătorilor preşedintelui demis Mohamed Morsi, s-au soldat cu şapte morţi şi 261 de răniţi, au afirmat marţi oficiali din cadrul serviciilor de sănătate egiptene. Cinci persoane au fost ucise în cartierul Gizah (sud-vest de Cairo) şi alte două în sectorul Ramses, în apropiere de unul dintre principalele poduri peste Nil şi de piaţa Tahrir, a declarat pentru AFP şeful serviciilor de urgenţă, Mohammed Soltan.  Un oficial de rang înalt al Ministerului Sănătăţii, doctorul Khaled al-Khatib, citat de agenţia oficială Mena, a confirmat că şapte persoane au murit în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine.   Potrivit lui Soltan, în afară de cele cinci decese, ciocnirile produse în sectorul Ramses au provocat rănirea a cel puţin 125 de persoane. Alte 130 de persoane au fost rănite la Gizah, a adăugat el.   Potrivit aceleiaşi surse, şase persoane au fost rănite în jurul moscheei Rabaa al-Adawiya, unde zeci de mii de susţinători ai lui Mohamed Morsi au protestat din nou luni seara pentru a cere revenirea sa la putere. Totodată, cel puţin 401 persoane au fost arestate, a anunţat marţi o sursă din cadrul serviciilor de securitate. Arestarea a 401 “participanţi la revoltă” se referă doar la sectorul Ramses, în centrul capitalei, unde două persoane au murit în confruntările din cursul nopţii, a precizat această sursă, citată de agenţia oficială Mena. Dosarul este în mâinile procurorului general, care supraveghează ancheta a adăugat Mena. Aproximativ 650 de persoane au fost reţinute săptămâna trecută în urma violenţelor soldate cu cel puţin 53 de morţi la 8 iulie în cadrul unei manifestaţii de susţinere a lui Morsi în faţa Gărzii Republicane. Cei mai mulţi au fost apoi eliberaţi. Peste 100 de persoane au murit în Egipt de la înlăturarea de la putere de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, în urma unor manifestaţii masive care cereau plecarea sa de la putere. Mediafax

Egiptul, către Turcia: sprijinul pentru președintele demis Mohamed Mursi ne provoacă resentimente puternice. Egiptul şi-a exprimat astăzi “resentimentul puternic” faţă de declaraţiile premierului Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în sprijinul preşedintelui egiptean demis Mohamed Mursi, victimă, potrivit oficialului turc, a unei “lovituri de stat”.  “Există un puternic resentiment cu privire la afirmaţiile repetate ale unor responsabili turci pe subiectul situaţiei interne din Egipt”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Cairo, Bard Abdelatty. Purtătorul de cuvânt a îndemnat Ankara să “plaseze interesele comune şi legăturile istorice dintre cele două ţări înaintea oricărei alte consideraţii”, potrivit Agerpres. Sâmbătă seara, Erdogan a declarat că fostul preşedinte egiptean, destituit de armată, este singurul şef de stat legitim în Egipt pentru că a fost “ales de popor”, după cum a scris ziarul turc Today’s Zaman, apropiat guvernului. “Am fi respectat regimul rezultat după lovitura de stat, dacă acesta ar fi câştigat la urne”, a continuat prim-ministrul turc, referindu-se la noile autorităţi egiptene. Şeful guvernului islamic-conservator al Turciei, apropiat lui Mursi, care face parte din mişcarea politică Fraţii Musulmani, a calificat anterior destituirea preşedintelui egiptean drept “contrară democraţiei”. “Oriunde s-ar întâmpla, (…) loviturile de stat sunt un lucru rău”, aprecia Erdogan. La rândul său, ministrul afacerilor externe turc, Ahmet Davutoglu, a denunţat în faţa presei, la Istanbul, intervenţia “ilegală” a armatei pentru a-l înlătura de la putere pe Mursi, la 3 iulie. După înlăturarea lui Mohamed Mursi, armata egipteană l-a instalat în funcţia de preşedinte interimar pe Adly Mansour, care l-a desemnat, la rândul său, pe fostul ministru de finanţe Hazem Beblawi să formeze un guvern a cărui componenţă ar urma să fie anunţată marţi sau miercuri. Integral in EVZ

Cuba afirmă că armele reţinute la bordul unei nave nord-coreene în Panama îi aparţin. Autorităţile cubaneze au declarat marţi că armele descoperite la bordul unei nave nord-coreene interceptată luni în Panama îi aparţin şi că ele trebuie să fie reparate înainte de a se întoarce în insulă, transmite AFP. “La bordul navei în cauză /cargoul Chong Chon Gang/ erau transportate 240 de tone de arme defensive depăşite – două rachete complete sol-aer Volga şi Peceora, nouă rachete în piese detaşate, două avioane de tip Mig-21 şi 15 motoare pentru acest tip de aparat, toate fabricate la mijlocul secolului trecut şi care trebuie reparate pentru a se întoarce în ţara noastră”, a declarat un comunicat al Ministerului cubanez al Afacerilor Externe citit la televiziune.Agerpres

Munca în Italia a devenit doar o nostalgie a anilor ’90: Peste 14% din imigranţi sunt şomeri iar numărul este în creştere. Imigranţii din Italia sunt afectaţi de criza econonmică şi şomaj mai mult decât restul populaţiei, potrivit unui raport publicat luni, care descrie situaţia ca “extrem de îngrijorătoare” şi “explozivă” din punct de vedere social, relatează AFP.   În prezent, aproximativ 385.000 de străini nu au un loc de muncă în Italia, în contextul în care aproximativ 220.000 se aflau în această situaţie în 2008, la începutul crizei economice, potrivit unui raport al Ministerului italian al Muncii şi CNEL, un organism economic care oferă consiliere Guvernului. Nivelul şomajului în rândul imigranţilor a “explodat”, crescând de la 5,6 puncte procentuale, începând din 2008, la 14,1%, în comparaţie cu o medie naţională de 12,2%. “Situaţia se agravează odată cu criza, care se traduce printr-o creştere a numărului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi o scădere a numărului de locuri de muncă disponibile”, a subliniat Antonio Marzano, preşedintele CNEL, într-o conferinţă de presă la Roma. În 2012, proporţia imigranţilor în cadrul populaţiei totale s-a stabilizat la 7,9%, de trei ori mai mare decât în 2002. Raportul a citat totodată date la fel de rele şi în alte regiuni din sudul Europei, şi anume în Franţa, unde rata şomajului în rândul imigranţilor a crescut cu 5,2 puncte procentuale în comparaţie cu situaţia din 2008, la 19,3%, şi cu 20 de puncte procentuale în Spania, până la 36,1%. Raportul a fost prezentat în contextul unei polemici privind remarci rasiste ale vicepreşedintelui Senatului Roberto Calderoli, care a comparat-o cu un urangutan pe ministrul Integrării Cécile Kyenge, prima femeie ministru de culoare în Italia.Documentul a subliniat asupra importanţei imigranţilor, fără care creşterea demografică a Italiei ar fi egală cu zero, iar populaţia ar îmbătrâni şi mai rapid. Raportul arată totodată că cei care au un loc de muncă ocupă posturi prost plătite şi care necesită un nivel de calificare scăzut. Ei reprezentau 34% dintre muncitorii care ocupă posturi cu un nivel de calificare scăzut în 2012, în comparaţie cu 29% în 2008, şi sunt tot mai supercalificaţi pentru funcţia pe care oocupă. De asemenea, diferenţele de salarizare între italieni şi străini par să se amplifice. Astfel, salariul mediu al muncitorilor imigranţi este de 968 de euro, faţă de 1.304 euro în cazul italienilor. Integral in Ziarul Financiar.

De ce “a concediat” Guvernul ungar FMI. Disputa dintre Fondul Monetar Internaţional şi Ungaria a escaladat din nou. Autorităţile ungare consideră că nu mai au nevoie de FMI în ţară, drept pentru care “au concediat” instituţia, printr-o scrisoare. Cu alte cuvinte, închid reprezentanţa şi promit că vor da toţi banii înapoi până la finele anului. Este o altă paradă de suveranitate economică a Guvernului lui Viktor Orban. Autorităţile de la Budapesta au informat-o pe Christine Lagarde, directorul FMI, că vor închide reprezentanţa din Ungaria a instituţiei pe care o conduce. Scrisoarea a venit de la guvernatorul Băncii Centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, un apropiat al premierului, impus de acesta în fruntea instituţiei. Informarea vine în condiţiile în care autorizaţia pentru funcţionarea actualei misiuni expira în august. Aşa că mandatul directorului reprezentanţei FMI de la Budapesta, Irina Ivascenko, nu va fi prelungit. Exprimarea din scrisoare, potrivit AFP, e că “nu mai este necesar să fie menţinută reprezentanţa de la Budapesta”. FMI nu a avut de ales, aşa că a acceptat situaţia. Relaţiile dintre guvernul lui Viktor Orban au fost tot timpul tensionate, chiar dacă Ungaria îşi datorează supravieţuirea economică FMI. După ce a resimţit efectele crizei financiare globale în 2008, FMI şi Uniunea Europeană au venit în ajutorul Budapestei cu un împrumut de 20 de miliarde de euro. La acel moment, şef al guvernului era socialistul Ferenc Gyurcsany. Însă după ce puterea a fost preluată de guvernul conservator al lui Orban, acesta a încheiat abrupt acordurile pentru împrumut, explicând că ţara îşi va controla singură finanţele. Pe parcurs, Viktor Orban a încercat să mai calmeze pieţele financiare atunci când era nevoie, cu promisiunea unei noi plase de siguranţă a FMI, ducând însă totodată o campanie anti-FMI în presa locală. Sub mandatul său, toate negocierile suplimentare cu FMI pentru noi tranşe de împrumut au eşuat. Ce rămâne după acest schimb de replici seci? Un alt răspuns destul de dur al Budapestei. Guvernatorul Matolcsy susţine că Ungaria va plăti până la sfârşitul anului tot împrumutul luat de la FMI. El insistă că guvernul său a reuşit să-şi reducă deficitul bugetar chiar sub pragul de 3% din PIB impus de Uniunea Europeană. Gyorgy Matolcsy este de altfel arhitectul politicilor neortodoxe ale premierului Orban de reducere a deficitului, precum impunerea de taxe foarte mari companiilor, naţionalizarea fondurilor de pensii private sau mărirea taxelor pe tranzacţiile financiare. Pentru a compensa banii pierduţi astfel de la FMI, guvernul Orban a introdus şi mai mult de 20 de noi impozite.[…]  La nivel retoric, Viktor Orban şi-a atacat cel mai dur principalii creditori în fapt: Uniunea Europeană a fost comparată cu Uniunea Sovietică, iar politicile cancelarului german cu invazia naziştilor. Totul poate părea o sinucidere politică şi economică pentru o ţară atât de dependentă de economia germană şi de fondurile structurale europene cum e Ungaria, comentează “The Guardian”. Din 2009, 97% din investiţiile publice au fost cofinanţate cu fonduri europene. Însă Orban speră că acest “război de independenţă” faţă de Uniune îi va aduce roade politice pe plan intern, pe măsură ce se apropie alegerile. Iar cartea pe care o va juca Orban înaintea scrutinului de anul viitor va fi “abilitatea” Ungariei de a evita programele de austeritate impuse de UE şi FMI multora dintre vecinii săi europeni. Integral la RFI

O hegemonie germană în Europa? Pe cît de neplăcută le este germanilor ideea hegemoniei, pe atît de frecvent este ea invocată de vecini, cu singulare conotaţii pozitive în contextul crizei. Vindecată definitiv, după cît se pare, de megalomanie, spirit expansionist, ambiţii hegemoniale, Germania şi-a văzut liniştită de treabă după unificare, vrînd parcă să dea dreptate celor care susţin că locuitorii ei trăiesc spre a munci şi nu muncesc doar spre a trăi, cum se spune că ar proceda francezii sau italienii. Ale căror ţări sunt mai însorite, împodobite cu epitete ornante ce fac parte din nume: Dulcea Franţă, Frumoasa Italie. Cînd spaniolilor li s-a recomandat în plină criză euro, de care ţara lor este aprig lovită, să strîngă cureaua, să muncească mai mult, protestele nu au întîrziat iar pe pancarte s-a putut citi că demonstranţii îşi doresc o Europă franceză à la Hollande şi nu una germană, à la Merkel. Grecii le-au ţinut isonul, mergînd şi mai departe cu epitetele şi imaginile deloc măgulitoare la adresa Germaniei. Ai cărei locuitori au trecut cu vederea maliţiozităţile vecinilor şi partenerilor convinşi că dacă ar fi ripostat, ar fi pus paie pe foc.  O cu atît mai intensă satisfacţie le pricinuiesc acum germanilor, complimentele făcute ţării lor din tocmai Bella Italia. Unde, în iunie curent, a văzut lumina tiparului cartea filozofului Angelo Bolaffi, fost director între 2007 şi 2011 al Institutului Cultural Italian din Berlin. După ce conaţionalul său, Giorgio Agamben, filozof şi el, reluase mai vechea teză a regrupării, într-un aşa zis imperiu, a ţărilor latine europene a căror mentalitatate ar fi incompatibilă cu cea anglo-saxonă şi teutonă, care s-ar fi impus în Europa, pledoaria lui Bolaffi pentru modelul german, ba chiar pentru o hegemonie germană, un fel de soft power, întru totul benefică pentru întregul continent, dă întreaga măsură a polarizării spiritelor sub efectul crizei. Cartea intitulată „Cuore tedesco. Il modello Germania, l’Italia e la crisi europea” nu este doar un elogiu adus modelului german ci şi o critică severă la adresa Italiei şi, prin extrapolare, la adresa Greciei şi Spaniei. Care cu toatele, au ratat ocazia unei modernizări rapide a societăţii, a instituţiilor, a economiei, ocazie oferită de integrarea în spaţiul monetar comun. Pomenitele ţări meridionale s-au întins mai mult decît le-a fost plapuma în vreme ce de ani de zile, germanii ar fi înţeles pe deplin sensul noilor structuri europene în epoca globalizării. Deşi rămîne valabil, fiind ca şi realizat în interiorul comunităţii, obiectivul unei păci durabile nu este cel dintîi. Prioritară este dobîndirea capacităţii Europei de a se impune în lume, prin valorile ei. Germania pare a fi înţeles prima acest deziderat. Integral la Deutsche Welle

Hunii au fost un popor nomad, de origine turcică-uralică. In unele surse istorice sunt confundaţi de multe ori cu alanii, incluşi fortat în confederaţiile tribale hune (din care au făcut parte şi câteva popoare germanice, între care gepizii). Se presupune că etnogeneza acestui popor, compus probabil dintr-o uniune de triburi altaice, a inceput in China sau teritoriile nordice vecine. Această populaţie pare să fi fost identică cu triburile menţionate între secolele IV î.Hr. şi I d.Hr. de izvoarele chineze sub numele Hsiung-nu. Aceste triburi au întemeiat imperiul cunoscut in istoria chineza sub numele Hsiung. Primul mare han cunoscut (exclusiv din surse chineze) fiind Mao-dun (Mao-tun, Motun; pe turceşte Mete han), care a domnit după anul 209 î.Hr.

În jurul anului 370, sub hanul Balamber (Balamir), încetează invaziile asiatice, trec Volga, distrug formaţiunea statală a alanilor şi se stabilesc temporar pe teritoriile de la Volga Inferioară. În 375, hunii distrug statul ostrogot al regelui Ermanaric, iar în anii 376-377 înfrâng şi oştile regelui vizigot Athanaric.

Timp de câteva decenii, incursiunile de pradă ale hunilor s-au limitat la zonele învecinate, potrivit unor consemnări din 395: în Caucaz şi la Dunărea de Jos. Însă şi-au extins, treptat, sfera de influenţă spre vest, dincolo de Munţii Carpaţi, până în Câmpia Panoniei.

Câţiva ani mai târziu, în anul 400, hunii conduşi de Uldin reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul şi se implică de partea romanilor în luptele cu goţii lui Gainas, stabiliţi în anul 376, cu asentimentul împăratului Valens (364-378), în Peninsula Balcanică. Hunii sunt din nou evocaţi în anul 402, pe Oder şi Vistula, unde atacă tribul germanic al burgunzilor. În anul 407 trec prin foc şi sabie regiuni din Galia.

Concomitent cu începutul guvernării lui Theodossius cel Mare  cel Tânăr (408-450), Imperiul Roman de Est devine ţinta favorită a atacurilor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 la Dunărea de Jos, cu care ocazie este atacată şi ocupată fortificaţia Castra Martis (Bulgaria de astazi). În schimbul unui tribut în bani, cerut de huni, Theodossius încheie în anul 412 pacea cu hanul Karaton. Un nou atac hunic are loc în 424, când sunt pustiite ţinuturi importante din Tracia.

În anul 424, în timpul hanului Ruga (Rua, Rugila), centrul de putere al hunilor s-a mutat în Pannonia, în apropierea Dunării. Dominaţia asupra Pannoniei a fost recunoscută hunilor printr-un tratat încheiat cu Flavius Aetius, probabil în anul 434. Atacurile hunilor împotriva Imperiului Roman răsăritean sunt oprite temporar prin încheierea păcii între părţi, în anul 435, pe malul nordic al Dunării, la Castra Constantia (pe teritoriul Romaniei). Ecoul marii înfrângeri, provocată de huni burgunzilor în anul 437, s-a perpetuat posterităţii în celebrul Cântec al Nibelungilor. Începând din 441 şi, mai ales, după 445-446, conducerea hanatului hunilor a fost preluată treptat de Attila în detrimentul fratelui său, hanul Bleda (Buda). Sunt considerati de o parte din istoriografii moderni drept una din cele mai crude civilizatii din istoria omenirii.

Nu cunoastem prea multe despre limba pe care au vorbit-o hunii, majoritatea informatiilor despre ei le avem din surse exterioare. Cele mai multe informatii despre huni, limba si obiceiurile lor le-am primit de la Priscus, un invatat de origine traca, filozof si istoric, care a fost ambasadorul imparatului Bizantin Theodosius al II-lea la curtea lui Attila in 448. El ii descrie pe huni in Istoria Bizantului scrisa de el si in care include si perioada Huna (istoria lui termina cu imparatul bizantin Zeno). O alta sursa exterioara ar fi “Getica,” scrisa de Jordanes, cam la o suta de ani dupa moartea lui Attila. Societatea huna este descrisa cu foarta putina simpatie si este considerata de acesti autori extrem de cruda si “barbara.” Hunii, dupa aceste surse, isi sacrificau copii care se nasteau cu diformitati fizice, dar isi deformau copiii de gen masculin producandu-le cicatrice faciale si deformandu-le nasurile pentru a-i face mai “fiorosi” la maturitate. Schelete ale hunilor dezgropate in asezaminte in care au trait aceste triburi au dezvaluit si deformatii voite ale craniului, probabil din aceeasi cauza.

Hunii erau nomazi, traind din cirezile de bovine si ovine, care insoteau hoardele invadatoare si de la care isi primeau hrana si imbracamintea. Armele hunilor erau adaptate la felul de razboi pe care-l duceau – calare. Marii arcasi se foloseau insa si de sulite scurte, pe care le foloseau prin aruncarea lor la distante medii, lupta directa se facea prin sabii scurte si drepte cu doua taisuri, impodobite si cu manere sculptate in aur. Desi traiau intr-o societate patriarhala, femeile hune erau respectate si mama era venerata, acest fel de a trata femeile este raspandit inca in multe societati contemporane din Asia centrala si de est. Hunii au fost (in general) poligami.

Nu-mi doresc o polemica , totusi trebuie sa mentionez ca ascendenta Ungurilor este mai mult din Avari si mai putin din Huni. Dupa moartea lui Attila, triburile hune se disperseaza si dau nastere la doua confederatii tribale. Prima – Kutrigurii (Kazarig sau Kotrags), care au fost de fapt “Hunii” Bulgari, mai tarziu asimilati total de slavi (cam singurul lucru care a ramas de la ei este numele tarii vecine de la sud de Dunare); despre ei si istoria lor stim din cronicile lui Bar-Hebraeus (nici o legatura intre evrei si numele cronicarului), el a fost un patriarh al bisericii ortodoxe Siriene in secolul al XIII-lea.  A doua confederatie huna este cea de rasarit, Utigurii care s-au asezat intre Volga si Don si au fost denumiti astfel de Procopius Caesariensis. Utigurii, probabil si el la fel ca semenii lor din Balcani si de pe malurile Tisei, au fost asimilati de Slavi si de Turci.

Surse Bibliografice, citate si note:

Nicola Di Cosmo, Ancient China and Its Enemies, Cambridge, 2002
Frucht, Richard C. Eastern Europe. ABC-CLIO, 2005.
Heather, Peter. The Fall of the Roman Empire, 2005.
Heather, Peter. The Goths. Series: Peoples of Europe, Blackwell, 1996.
Wikicommons

Bună dimineata intr-o zi de marti. Astazi, vremea va fi răcoroasă pentru această dată. În sudul, centrul ţării, precum şi în zonele de munte, temporar înnorările vor fi accentuate şi mai ales ziua se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Temperaturile maxime, în scădere faţă de intervalul precedent în regiunile din jumătatea sudică, vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade, iar cele minime, în general, între 11 şi 19 grade.

La Bucureşti, vremea va fi răcoroasă. Cerul va prezenta înnorări mai ales în cursul zilei, când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă în jur de 17 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4232 RON; 1 USD = 3. 3933 RON; 1 EURO = 1. 3035 USD; Francul elvetian 3. 5720 RON. Gramul de aur 139.8031 RON.

ArcelorMittal a închis trei furnale şi nu a investit ca să livreze tablă de caroserie pentru Dacia, dar vrea energie ieftină. ArcelorMittal a cerut mai multe beneficii de la stat, printre care energie ieftină, amânarea unor obligaţii de mediu şi exceptări de taxe, dar în ultimii ani a disponibilizat 6.500 de angajaţi şi a închis jumătate din producţie.  Cel mai mare combinat side­rurgic ArcelorMittal, controlat de miliardarul Lakshmi Mittal, i-a cerut Guvernului amânarea unor angajamente din contrac­tele asumate la combinatele Galaţi şi Hunedoara, preluarea de reţele electrice, menţinerea în funcţiune a furnizorului de abur CET Galaţi şi exceptări de taxe locale, potrivit unui document oficial obţinut de Mediafax. De cealaltă parte compania a demolat în ultimul an mai multe furnale de pe platformă în urma cărora capacitatea combinatului s-a redus drastic, de la 5 mil. tone de oţel brut, cât avea combinatul în 2001 la privatizare, la circa 3 mil. tone în prezent. Totodată, indienii nu au făcut investiţiile necesare, estimate de specialişti la circa 50 mil. euro, pentru a livra tablă galvanizată şi uniformă pentru a putea fi utilizată la caroseriile maşinilor Dacia produse la Piteşti, la 300 km distanţă, care i-ar putea aduce afaceri anuale de circa 100 mil. euro. Integral in Ziarul Financiar

PDL cere sesiune extraordinară pe cazul Fenechiu în privinţa MCV. Ponta: Asta e din seria «Vasile, fă-te că munceşti» PDL va cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a dezbate impactul cazului Fenechiu asupra MCV, a anunţat, luni, liderul democrat-liberal, Vasile Blaga. Anunţul PDL vine în contextul în care Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare cu executare. Liderul USL, Victor Ponta, consideră că declaraţia liderului PDL, Vasile Blaga, privind convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru impactul cazului Fenechiu asupra MCV face parte din seria “Vasile, fă-te că munceşti”, arătând că până acum nu a auzit vreun lucru deştept de la acesta “Asta e din seria «Vasile, fă-te că munceşti». Şi dacă vrea Blaga, ce se întâmplă ? El dă o declaraţie după care nu mai auziţi de el până data viitoare. Eu nu am auzit până acum de nicio idee bună de la Blaga, nu ştiu ce e cu el, ce i se întâmplă, e într-o perioadă proastă a vieţii, nu am auzit un lucru bun, un lucru deştept, un lucru care să folosească la ceva. Am fost şi eu în opoziţie, ştiu că e greu, dar asta nu înseamnă că, fiind în opoziţie, nu poţi să spui şi lucruri inteligente. Şi dacă face o sesiune, ce poate să facă în sesiune ?”, a spus Ponta. „PDL cere convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului pe tema MCV, motivele fiind impactul cazului Fenechiu pe MCV şi dezbaterea în regim de urgenţă a legii privind personalul de specialitate din Justiţie pentru a se putea pune în practică Codul de procedură penală şi Codul penal“, a spus Blaga, luni, citat de Mediafax. Integral in Adevarul

Eşecurile “competentului” Fenechiu. După plecarea lui Relu Fenechiu din fruntea Ministerului Transporturilor, au rămas foarte multe probleme care trebuie soluţionate.  Ministrul Transporturilor are un portofoliu important Atât premierul Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu l-au lăudat pe Relu Fenechiu ca ministru al Transporturilor. Numai că acesta a lăsat numeroase probleme nerezolvate în curtea instituţiei pe care a păstorit-o. Privatizare în ceaţă. Spre exemplu, prin intermediul unui comunicat, Fenechiu se laudă că privatizarea CFR Marfă a fost făcută în termenul convenit cu FMI. Acest lucru este adevărat, însă compania care a câştigat licitaţia nu este un investitor strategic, aşa cum a cerut Fondul şi cum a decis Consiliul Suprem de Apărare al Ţării. Câştigătorul licitaţiei, Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, derulează afaceri de 183 de milioane de euro şi s-a angajat să plătească 202 milioane de euro pentru a prelua pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă. Deşi au trecut aproape 3 săptămâni de când GFR a fost desemnat câştigător, contractul de privatizare nu a fost încă semnat, pentru că nu s-a adoptat, la nivelul Guvernului, o hotărâre în acest sens. Deci, licitaţia s-a încheiat, dar statul nu a primit banii pentru vânzarea companiei. Integral in EVZ

Afacerea „Rompetrol”: Culisele unor negocieri politice în care „Doi şi’un sfert” a reprezentat statul. Ce s-a ales, după 10 ani, din datoria de 760 de milioane de dolari. După zece ani şi şapte Guverne statul este pe cale să îşi încheie socotelile la rafinăria Petromidia, în jurul căreia omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a construit în anii 2000 afacerea. Calculul contabil dă cu minus. Statul va încasa efectiv doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003. Cu perspectiva incertă că, din cei 18% cu care rămâne acţionar în companie, va scoate în următorii ani profit. Cu experienţa că mizele financiare atât de mari nu se pot rezolva strict contabil, România a trecut la negocierea politică cu gândul să obţină, de la noii proprietari, oficialii din Kazahstan, beneficii compensatorii. Una din marile anomalii a acestei afaceri a fost alegerea negociatorilor. În numele statului au “negociat”, în secret, mai bine de un an şi jumătate, agenţii Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă ai Ministerului de Interne, adică oamenii “Doi şi’un sfert” Dacă Guvernul Năstase a creat fereastra legală prin care Rompetrol a primit o poziţie mai avantajoasă decât statul care l-a creditat, dacă Guvernul Boc a pus poliţişti fătră atribuţii legale “să negocieze”, Guvernul Ponta închide subiectul fără a pune pe masă ce compensaţii realiste s-au negociat concret cu oficialii kazahi în contul celor 400 de milioane rămase. Calculul actualei puteri ar fi, potrivit şefului OPSPI, gaz kazah ajuns în România la un preţ mai mic, prin conductele Gazprom. Nerealist, consideră însă Opoziţia. Integral in Gandul.

Preoţii penali din Arhiepiscopia Tomisului. Mai mulţi preoţi din Arhiepiscopia Tomisului se află în închisoare, sunt sau au fost cercetaţi penal pentru trafic de etnobotanice, pentru că au condus în pragul comei alcoolice, pentru trafic de influenţă sau abuz de încredere. Niciunul nu a fost caterisit. Ba mai mult, unii slujesc din nou şi ocupă funcţii de conducere în Arhiepiscopia Tomisului. Pentru ”denigrarea şi defăimarea ierarhului” însă, s-a aplicat cea mai dură pedeapsă: excluderea din biserică. Preotul din localitatea constănţeană Arsa a început slujba oficiată de Izvorul Tămăduirii. Credincioşii ascultă atenţi şi se închină. În afara bisericii, poliţiştii aşteaptă liniştiţi în maşină. Slujba se termină, iar la ieşirea din biserică a părintelui, aceştia îl încătuşează şi îl duc în arest, la Penitenciarul Poarta Albă. Ion Manta este numai unul dintre preoţii Arhiepiscopiei Tomisului care au probleme grave cu legea. Preotul Ion Manta a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare în dosarul 4006/254/2012. În anul 2009, acesta a fost surprins de către poliţiştii din Mangalia la volan, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur. Acesta slujea deşi mai fusese condamnat, de Judecătoria Medgidia, prin sentinţa penală 1957 din noiembrie 2009, la şase luni de suspendare pentru o faptă similară. Sentinţa a fost dată joi, cu o zi înainte de Izvorul Tămăduirii, dar preotul nu a ezitat să se ducă vineri la slujbă. Integral in Gandul.

Ovidiu Silaghi, favorit la Transporturi, are probleme cu averea. ANI considera ca liberalul nu poate justifica 46.000 de euro. Silaghi a castigat la prima instanta, dar procesul continua. USL risca sa inlocuiasca un ministru condamnat la inchisoare cu executare cu unul care are, la randul sau, drumuri in instanta. Favoritul pentru ocuparea Ministerului Transporturilor, liberalul Ovidiu Silaghi, este in proces cu ANI, desi a castigat la prima instanta. Ultima vizita a lui Relu Fenechiu la sediul Ministerului Transporturilor a fost discreta. Departe de presa, acesta i-a predat ieri premierului Victor Ponta interimatul ministerului. Prim-ministrul a iesit singur sa faca declaratii, prilej cu care si-a dorit un interimat scurt. “Mesajul meu este unul de continuitate si imi doresc foarte mult sa avem un ministru plin. Am discutat cu dl. Antonescu la telefon si voi discuta cu Daniel Chitoiu si trebuie sa vorbesc cu Presedintele”, a spus Ponta. Liberalii se adună astăzi pentru a decide oficial un înlocuitor pentru Fenechiu. Favorit este Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor în guvernul Ponta I. De altfel, acesta a trecut ieri pe la Guvern, numai că Ponta era în acel moment la Transporturi, pentru a-şi prelua interimatul.Întrebat dacă îl interesează postul de ministru, Silaghi a declarat, pentru pesurse.ro: „Ca pe orice român”. Integral in EVZ

Christine Lagarde la București: Temele ”elevului model” al austerității și beneficiile ”școlarizării” sale. Christine Lagarde, directorul FMI, se află luni și marți la București unde se va întâlni cu autoritățile guvernamentale si va ține un discurs despre o nouă paradigmă de creștere economică. România a finalizat în perioada 2009-2013 două acorduri cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, în valoare totală de 25,2 miliarde de euro, din care a tras efectiv 18,9 miliarde de euro. Banii au venit, însă, stabilizarea macroeconomică și consilidarea ugetară pe care le-au presupus scrisorile de intenție au însemnat costuri și pentru populație și pentru antreprenorii privați. Vizita la București a directorului general al FMI, Christine Lagarde, are nu doar semnificația unui preambul la încheierea unui nou acord, ci și o simbolistică relației fluente cu Fondul: România s-a dovedit a fi ”elevul model”, îndeosebi în ce privește promptitudinea cu care și-a făcut temele la reducerea deficitului bugetar, reprezentând un exemplu folosit tot mai des de către susținătorii austerității. n mai 2009, Boardul FMI a aprobat un acord de împrumut solicitat de România, în valoare de 12,9 miliarde de euro. Acestora li s-au adăugat, la pachet, 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană și 1 miliard de euro de la Banca Mondială, rezultând un total de 19,9 miliarde de euro. Acordul s-a finalizat în martie 2011, România trăgând aproape toate tranșele de împrumut, cu excepția ultimei tranșe de la FMI, de 1 miliard de euro, pe care a rezervat-o, însă, ca precauție. Integral in Curs de Guvernare

Concedieri masive la CFR: Peste 4.500 de oameni ar putea pleca acasă. Restructurările de personal de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare, precizează un comunicat al Ministerului Transporturilor (MT), remis, luni, Agerpres. ”Menţionăm că la ultima întâlnire pe care conducerea Ministerului Transporturilor a avut-o cu partenerii sociali din sistemul feroviar, aceştia au primit asigurări că se vor întreprinde toate demersurile necesare astfel încât salariaţii care vor fi disponibilizaţi să beneficieze de protecţie socială, prin acordarea de salarii compensatorii, conform actului normativ menţionat”, se mai spune în comunicat. Potrivit MT, angajaţii acestor companiilor vor beneficia de prevederile OUG nr. 36/2013, privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Peste 2.000 de persoane ar putea fi date afară de la CFR Călători şi CFR S.A., informează Realitatea TV. 2500 de angajaţi ai CFR Marfă ar putea fi concediaţi în urma înţelegerii cu GFR. Integral in Romania Libera

Guvernul bulgar numeşte încă o persoană controversată într-o funcţie importantă în sectorul securităţii. Preşedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a calificat luni drept ‘scandaloasă’ nominalizarea noului consilier diplomatic şi de securitate în cadrul guvernului, la o lună după ce o altă persoană controversată a fost desemnată la conducerea Agenţiei de Securitate Naţională (DANS), decizie care a provocat demonstraţii masive şi a fost în cele din urmă anulată, relatează AFP. Serviciul de presă al guvernului de la Sofia a anunţat luni numirea lui Boian Ciukov în funcţia de consilier al primului ministru pe probleme de diplomaţie şi securitate. ‘Dacă vorbim de nominalizări scandaloase, după cea a lui Delyan Peevski la conducerea DANS, nu îmi ascund marea preocupare nici faţă de cea al lui Ciukov în funcţia de şef al Consiliului de Securitate de pe lângă Consiliul de Miniştri, adică responsabilul cu serviciile’ de securitate, a declarat preşedintele bulgar. Boian Ciukov a mai fost secretar general al Consiliului guvernamental pentru Securitate Naţională, între anii 2008 şi 2009, pe vremea guvernului condus de socialistul Serghei Stanişev. ‘Ciukov a făcut numeroase declaraţii în favoarea Uniunii Eurasiatice a lui Putin’, a reamintit şeful statului bulgar în declaraţia sa. De altfel, Ciukov s-a mai remarcat în trecut şi prin declaraţii critice faţă de apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO, menţionează AFP. Potrivit comisiei care se ocupă de dosarele serviciilor secrete din perioada comunistă, Ciukov a activat în cadrul serviciului de spionaj între anii 1980 şi 1988, lucrând sub acoperire diplomatică la Paris şi Madrid. După căderea comunismului a intrat în sectorul privat. Recentele nominalizări controversate în domeniul securităţii au îndepărtat perspectivele aderării Bulgariei la spaţiul Schengen, mai scrie AFP. Astfel, ambasadorul Olandei la Sofia, Karel van Kesteren, a declarat sâmbătă săptămânalului bulgar Kapital că participarea la spaţiul Schengen este ‘o chestiune de încredere, iar această încredere nu a fost consolidată de evenimentele recente de aici’. Agerpres

Navă nord-coreeană cu componente de rachete la bord, imobilizată pe Canalul Panama. Căpitanul a vrut să se sinucidă la intervenţia poliţiei. Autorităţile panameze au imobilizat luni, pe Canalul Panama, o navă nord-coreeană venind din Cuba care transporta componente de rachete, a anunţat preşedintele panamez Ricardo Martinelli. Căpitanul navei a încercat să se sinucidă, iar echipajul s-a revoltat în momentul intervenţiei poliţiei, a adăugat preşedintele. “Suspectam că este vorba despre droguri (…). Când am început să descărcăm (nava), erau 220.000 de chintale de zahăr, dar am găsit containere cu echipament sofisticat de rachetă, iar acest lucru nu era autorizat”, a declarat preşedintele panamez, Ricardo Martinelli, pentru Radio Panama. Căpitanul navei a încercat să se sinucidă, iar echipajul s-a revoltat în momentul intervenţiei poliţiei, a adăugat Martinelli. Cuba este singurul regim comunist din America Latină şi unul dintre puţinii aliaţi ai Coreei de Nord, alături de China. În 1962, dorinţa sovieticilor de a instala rachete nucleare în Cuba a adus lumea în pragul unei confruntări nucleare.Mediafax

Frăţia Musulmană încearcă să paralizeze oraşul Cairo. Noi ciocniri violente au avut loc luni seară la Cairo între forţele de Poliţie şi militanţii Frăţiei Musulmane. Între timp, alte manifestaţii islamiste s-au desfăşurat în diverse puncte nevralgice ale capitalei egiptene. Obiectivul Frăţiei Musulmane a fost să paralizeze oraşul Cairo. Aceste manifestaţii şi-au propus să pună presiune populară pe “pucişti”, pentru ca preşedintele “legitim”, Mohamed Morsi, să fie repus în drepturi, spune numărul doi al Partidului Libertate şi Justiţie al Frăţiei Musulmane, Essam al-Erian. Ambuteiaje masive s-au produs în capitala egipteană, din cauza protestelor de stradă. Noile manifestaţii din Egipt au loc în contextul în care săptămâna aceasta urmează să fie format un Guvern interimar. De asemenea, protestele vin pe fondul vizitei adjunctului secretarului de Stat american, William Burns. Acesta a sosit la Cairo în cadrul unei vizite de două zile, prima a unui oficial american de rang înalt, după destituirea lui Mohamed Morsi de către armată, pe 3 iulie. RFI

Fondul Monetar Internaţional îşi închide reprezentanţa din Budapesta, la cererea Guvernului ungar. Fondul Monetar Internaţional a decis închiderea reprezentanţei din Ungaria, în contextul în care autorizaţia pentru funcţionarea actualei misiuni expiră în august, relatează MTI. Directorul FMI, Christine Lagarde, a primit luni o scrisoare din partea guvernatorului Băncii centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, care a informat-o despre intenţia Guvernului ungar de a închide reprezentanţa din Budapesta a Fondului. Mandatul directorului reprezentanţei FMI din Budapesta, Irina Ivasşenko, se va încheia în august şi nu va fi prelungit. Adevarul

Putin acuză Statele Unite că l-au blocat pe Snowden pe aeroportul din Moscova. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat, ier, Statele Unite ale Americii că l-au blocat pe Edward Snowden în Rusia şi a dat asigurări că fostul consultant al Agenţiei de Securitate Naţională a SUA va părăsi Moscova imediat ce va putea. „El a sosit pe teritoriul nostru fără invitaţie. N-avea intenţia să vină la noi. Era în tranzit către alte ţări”, a declarat Putin, potrivit televiziuneii ruse. „Când prezenţa sa în avion a fost dezvăluită, partenerii noştri americani au blocat de facto continuarea călătoriei sale”, a adăugat el. „Ei (americanii -n.r.) au intimidat toate celelalte ţări, nimeni nu mai vrea să-l primească. Ei l-au blocat de fapt pe teritoriul nostru’”, a continuat Putin, adăugând în glumă: „Ne-au făcut un cadou frumos de Crăciun”. Tânărul american, blocat pe aeroportul moscovit Şeremetievo, unde a sosit în 23 iunie, venind din Hong Kong, şi-a făcut cunoscută intenţia de a nu cere azil politic în Rusia, aşteptând poată pleca în America Latină, unde Venezuela, Bolivia şi Nicaragua şi-au declarat disponibilitatea de a-l primi. „În momentul în care va putea, va pleca, fără îndoială”, a declarat preşedintele Putin. În urmă cu două săptămâni, americanul a cerut azil politic în 21 de ţări, inclusiv Rusia. Dar apoi a revenit asupra cererii sale pe lângă Moscova, după ce Putin a spus că trebuie să înceteze dezvăluirile despre programul de supraveghere electronică. „Noi i-am spus: Avem relaţii cu SUA şi nu vrem să le prejudiciem. El a zis nu”, a declarat Putin presei. „El a spus: Vreau să-mi continui activitatea. Voi lupta pentru drepturile omului. Noi am răspuns: Aceasta se va face fără noi. Noi avem alte lupte de dus”, a conchis preşedintele rus. EVZ

Cenzura şi abuzurile puterii scot jurnaliştii turci în stradă. Protestele antiguvernamentale continuă în Turcia. Sute de persoane, între care mulţi jurnalişti şi artişti, au ieşit la Istanbul pentru a protesta împotriva abuzurilor poliţiei la adresa reprezentanţilor presei. “Vorbeşte aici, dacă ai suficient curaj!”, ar fi spus poliţistul, înainte de a-şi propti pumnul în faţa jurnalistului Gökhan Bicici. Fusese arestat pe 16 iunie, pe când relata despre protestul din parcul Gezi. Cineva a filmat momentul iar înregistrarea a făcut repede turul reţelelor de socializare de pe internet. Sunt patru poliţişti, în imaginile surprinse de un cameraman amator – patru poliţişti care dau de pământ cu Bicici după care îl calcă în picioare. De patru ani, Bicici este reporterul unui post de televiziune privat, apropiat opoziţiei, IMC-TV. A fost unul dintre mulţii jurnalişti care au protestat vineri (12 iulie 2013), la Istanbul, împotriva cenzurii şi a brutalităţii poliţiei. “E începutul, doar. Lupta merge mai departe!”, “Goliţi celulele, eliberaţi jurnaliştii!” şi “AKP, jos mâna de pe presă”, au fost câteva dintre mesajele transmise puterii de către demonstranţi. Drumul spre Piaţa Taksim este blocat – poliţia foloseşte tunuri de apă pentru a împiedica accesul protestatarilor în deja celebrul spaţiu de joacă a contestatarilor. Gökhan Bicici nu are legitimaţie oficială de presă, acesta fiind, susţine reporterul într-o discuţie cu Deutsche Welle, motivul arestării sale. “Există o legitimaţie galbenă, pe care o primesc jurnaliştii instituţiilor publice de presă. Sunt puţini care o primesc. Puterea reuşeşte, astăzi, să raporteze un număr mai mic de jurnalişti arestaţi”, comentează Bicici. Guvernatorul Istanbulului, acuză reporterul, este vinovat pentru modul în care poliţiştii tratează media incomodă: “Dacă guvernatorul vorbeşte în public despre jurnalişti-fantomă, poliţiştii se simt autorizaţi să îmi smulgă legitimaţia, să mă bată, să mă culce la pământ şi să mă aresteze”.Şapte ore a stat închis în arestul poliţiei. A scăpat viu – şi asta nu este doar o vorbă-n vânt. Nu ar fi fost primul jurnalist turc dispărut fără urmă după o ambuscadă provocată de poliţie. I-a fost cu adevărat teamă, mai ales când unul dintre ofiţeri le-a ordonat oamenilor de ordine să-l care în clădire şi să-l rezolve. Exact cu aceste cuvinte. Integral la Deutsche Welle

Redactat de @Cetatean

Cel de-al doilea mandat al Presedintelui Romaniei nu s-a incheiat. Cu toate acestea, in ultimele zile m-am convins ca este imperativ necesar un bilant al actiunii politice a Presedintelui Romaniei desfasurata in cei 9 ani de mandat. Motivul este urmatorul:  ceea ce lovitura de stat din vara anului 2012 a reusit sa infaptuiasca (unificarea sub acelasi stindard a intregii societatii civile, care s-a ridicat nu atat in apararea Presedintelui, ci in apararea statului de drept, adica a suprematiei Constitutiei si a domniei legii) se destrama sub ochii nostri dintr-un motiv simplu: raportarea diferita a societatii civile la actiunile intreprinse din decembrie 2012 si pana azi de Presedintele Romaniei.

Daca « basismul » este pretextul pentru care oamenii de buna credinta ajung la cutite retorice, inseamna ca este cazul sa facem bilantul politic al Presedintelui Romaniei si al « basismului ». Deja lucrurile au ajuns prea departe si sustinerea politica acordata Presedintelui risca sa se transforme in idolatrie si retorica inutila.

Inca un aspect: nu accept de la nimeni lectii de « basism ». Din 2009 si pana azi, am scris pe Politeia un numar de 98 postari de autor, un numar de cateva mii comentarii, un serial juridico-politic de 25 de episoade (185 pagini A4), in care am explicat pe intelesul tuturor zeci de decizii grele ale CCR si mizele luptei Presedintelui Romaniei cu “Sandeii” din Justitie ; am contribuit decisiv la castigarea a doua spete cu impact masiv la CCR ; am avut doua infrangeri (dintre care una este cea legata de cvorumul de 50%, pierduta din motive de marsavie a unor judecatori de la CCR). Ii rog asadar pe cei care manifesta idolatrie fata de oamenii politici sa se abtina de la comentariile-predica sau comentariile-marketing ieftin. Cei care mi-au citit de-a lungul anilor postarile si comentariile stiu ca am cel putin tot atatea drepturi ca cel mai dur blogger auto-intitulat « basist » sa imi insusesc aceasta titulatura, insa nu o voi face din motivele care urmeaza.

***

Sa o spunem simplu : Traian Basescu a reusit, prin actiunile sale politice si constitutionale din 2004 pana in 2012, sa determine o « trezire » a constiintei suveranitatii poporului (efectul dovedit este referendumul valid din noiembrie 2009) si a dorintei de implicare civico-politica a multor cetateni. Pe de alta parte, incepand cu luna decembrie 2012, el isi distruge sistematic si cu tenacitate reusitele anterioare si potentialul lor de fructificare in viitor, manat de un orgoliu impardonabil la varsta si experienta lui.

 I. Bilantul economic al mandatelor Presedintelui Romaniei nu are aici mare importanta, intrucat Guvernul este cel care realizeaza politica economica a tarii. Sigur, Presedintele Romaniei are unele parghii (importante) in politica economica, insa nu acestea sunt principalele sale atributii constitutionale. Cu siguranta, va ramane in istorie mai degraba prin faimoasa « taiere a pensiilor si salariilor » din mai 2010 (de fapt, doar a salariilor) anuntata de el insusi, iar nu de Primul-Ministru, cum ar fi fost normal.

II.  Bilantul la nivel geo-strategic inseamna doua lucruri fundamentale pentru care Presedintele merita apreciat in modul cel mai sincer: orientarea hotarat pro-atlantista pe axa Bucuresti – Washington si scutul anti-racheta de la Deveselu. Tot restul (va) decurge din aceste doua elemente.

III. Bilantul sub aspect constitutional l-am facut deja in serialul Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor, din care reiau doua pasaje:

• « Privită retroactiv, lupta Preşedintelui României cu Parlamentul şi Guvernul începând cu 2007 nu a fost deloc o luptă « politică » sau « legislativă » (nu mai amintesc de suspendarea din 2007, întrucât aceasta a arătat pentru prima dată cum poate fi încălcată Constituţia de autoritatea care pretinde că o apara, anume Parlamentul suspendacilor şi listacilor), ci o luptă pentru apărarea suveranităţii poporului de Sistemul care o confisca sub diverse forme” (episodul XX)
• “Acţiunea politică si constituţională a Preşedintelui Traian Băsescu nu a fost niciodată la întâmplare: el a acţionat mereu în vederea clarificării principiului separaţiei puterilor şi echilibrului în stat şi a acelor locuri obscure din Constituţie de care Sistemul a profitat pentru a se auto-perpetua…Lupta lui Traian Băsescu nu este pentru sine însuşi, ci pentru apărarea funcţiei prezidenţiale ca atare şi a suveranităţii reale a poporului, care îşi alege prin vot direct Preşedintele” (episodul XXI).

Sub acest aspect, apreciez ca Presedintele Romaniei nu putea face mai mult decat a facut si de aceea nu i se poate reprosa nimic. Referendumul valid din 2009 este marea si ultima reusita comuna a Presedintelui Romaniei si a poporului suveran; depinde acum doar de judecatorii de la CCR daca isi mentin jurisprudenta anterioara si obliga USL-ul sa tina seama de rezultatele referendumului in procedura de revizuire a Constitutiei. Dupa decizia rusinoasa si fara temei juridic a CCR in problema cvorumului nu mai sunt asa de optimist, caci am descoperit ca si unii judecatori de la care aveam pretentii pot da dovada de oportunism politic de cea mai joasa speta.

IV. La nivel politic insa, bilantul Presedintelui Romaniei este dezastruos. Dupa 9 ani de mandat, situatia se prezinta astfel:

• Presedintele nu a reusit crearea unui mare partid de dreapta reformat si nici destructurarea PNL-ului, in vederea polarizarea scenei politice in doua blocuri (stanga vs. dreapta). Dimpotriva: PNL-ul este mai puternic ca oricand, iar PDL-ul se duce spre cota electorala pe care o avea sub presedintia lui Petre Roman, cersind de la PNL un loc la guvernare in eventualitatea ruperii USL.
• USL detine actualmente peste 70% din Parlament si se pregateste sa deturneze in mod hidos tema revizuirii Constitutiei (lansata de Presedintele Romaniei!). Uniunea dintre PSD si PNL a fost ideea lui Traian Basescu insusi, care a amenintat in nenumarate randuri in 2010 si 2011 cele doua partide ca daca nu fac o alianta politica inregistrata oficial la tribunal si nu obtin peste 50% din mandate la alegerile din 2012, nu le va desemna Primul-Ministru. PSD si PNL au luat in serios amenintarea si au facut o uniune politica de succes.
• Relatia dintre Traian Basescu si PDL, incepand cu anul 2010, a fost marcata de o dezlipire treptata, vizibila si cinica a PDL-ului de agenda reformista a lui Traian Basescu, in timp ce acesta se milogea de Guvern si de majoritatea parlamentara (din ce in ce mai subtire) sa mai adopte una-doua legi sau sa mai schimbe din functii unul-doi corupti de la Hidroelectrica sau de la alte institutii.

Presedintele Traian Basescu a inchis cu obstinatie ochii la toate semnele vizibile de ticalosie a PDL-ului, incapatanandu-se sa apere acest partid si mai ales anumiti politicieni-fetis (Elena Udrea) de orice acuzatie, punandu-si in balanta propriul capital politic si garantand cu acesta anemicele reusite economice ale Guvernului Boc. Traian Basescu nu a vrut sa descifreze semnele care aratau clar ca PDL-ul nu mai marseaza in cadenta reformelor impuse si se pregateste sa se autonomizeze la nivel politic de agenda reformismului prezidential.

Obsedat de cresterea economica, de PIB, de rata absorbtiei fondurilor europene, de reducerea aparatului bugetar, de acordurile cu FMI, de nivelul dobanzii la care se imprumuta Romania, Traian Basescu a uitat, incepand cu 2010, ca este Presedintele Romaniei (nu Primul Ministru) si astfel si-a facut tandari propria credibilitate politica, sacrificandu-se naiv pe altarul unui partid care se vedea de la o posta ca numai „reformist” si „de dreapta” nu este.

Urmarea a fost catastrofala: continuand sa traga de o martoaga pe care el o vedea drept armasar, Presedintele a incasat, ca paratrasnet, toata impopularitatea economica a Guvernului si PDL-ului, facand posibil masterplanul politic al USL: daramarea institutiilor statului de drept prin atacarea in forta a Presedintelui, scos ca tap ispasitor al tuturor relelor economice si sociale.

In acest context, vinovatia Presedintelui Romaniei este tripla:

• politica:  in primul mandat a avut sustinerea poporului, insa a fost lipsit de eficienta politica (avand Guvernul Tariceanu drept adversar din 2007 pana in 2009); in al doilea mandat a ales eficienta politica (avand partener Guvernul Boc) in dauna sprijinului popular. Presedintele Romaniei a exprimat aceasta alegere a eficientei in dauna popularitatii intr-un mod plastic: „eu nu mai am obiective politice, sunt deja in al doilea mandat”. Ei bine, aceasta alegere a fost catastrofala. Traian Basescu a fortat Guvernul Boc sa adopte legi in care nici cei din PDL nu credeau (asumarile repetate de raspundere sunt dovada in acest sens). Pana la urma, firul s-a rupt iar calculul Presedintelui (trag de partidul asta cat de mult pot pentru a obtine maximum de reforma) s-a dovedit perdant: PDL-ul a tradat Guvernul MRU si l-a lasat pe Presedintele-paratrasnet-tap-ispasitor sa incaseze socul unei a doua suspendari. Din mai 2012, toate legile bune adoptate de Guvernul Boc au fost mutilate sau abrogate, astfel ca din forcingul Basescu-Boc (2010-2011) nu a mai ramas nimic. A meritat ca Presedintele sa isi sacrifice degeaba functia (nu doar popularitatea) si sa distruga insusi rolul de presedinte-jucator? Eu spun raspicat: nu! Din perioada 2010-2011 s-a ales praful la nivel legislativ, iar ideea de presedinte-judecator este acum definitiv delegitimata politic si atacata de USL prin revizuirea Constitutiei. Traian Basescu a facut tandari prestigiul politic si legitimitatea constitutionala a Presedintelui-judecator (punandu-le garantie pentru ticalosiile PDL-ului), de parca ar fi fost ultimul presedinte al Romaniei, nepasator fata de consecintele supra-licitarii prerogativelor prezidentiale. Vedem azi cum USL se pregateste sa transforme Presedintele intr-o paiata, sub pretextul ca „nu trebuie sa mai avem un Presedinte-jucator ca Basescu”.
• morala: desi a anuntat de nenumarate ori ca „dupa terminarea celui de-al doilea mandat, nu mai revin in politica, ci plec pe mare, fac scoala, cumpar pamant si il cultiv, etc.”, Presedintele Romaniei s-a razgandit si s-a hotarat sa isi faca partid pe care sa il conduca prin interpusi obedienti.

Un prieten sofist imi motiva ca Presedintele revine in politica tocmai pentru ca nu si-a indeplinit obiectivele. Pe bune?! Presedintele Romaniei care nu a reusit, cu ajutorul parghiilor functiei, reformarea unui partid rodat ca PDL-ul, va reusi oare (fara functie si prerogative!) sa puna pe picioare (dupa finalul celui de-al doilea mandat, dupa ce a scapat la mustata de o a doua suspendare!) un partid „de dreapta” nou, curat si reformist!? Haida-de! Credibilitatea lui Traian Basescu este facuta tandari din perioada 2010-2011, iar el se incapataneaza inca sa se pozitioneze in „patriarhul” dreptei?! Nu ma refer aici la nucleul dur al „basistilor”, care il vor urma mereu pe Traian Basescu pana in panzele albe, ci la planul pe termen lung al lui Traian Basescu pentru dreapta. Ce doreste el, de fapt? Sa devina un combinator care, prin interpusii din Miscarea Populara (noul partid-balama), face si desface guverne? Un guru al dreptei, asa cum Ion Iliescu este un guru al stangii? Traian Basescu are, cu certitudine, un nucleu de sustinatori (mult exagerat numeric de cei care il estimeaza la 1 milion de voturi – eu consider ca acestia sunt mult, mult mai putini), insa nu acesta este miza electorala, ci…. potentialul de crestere. Cine se iluzioneaza ca partidul unui fost Presedinte numit Traian Basescu va ajunge prima forta politica a tarii sau prima forta a „dreptei” e naiv sau idolatru. Dupa ce a dat gres cu PDL-ul si cu Elena Udrea, Presedintele si-a gasit o noua masina de scos fum politic (Miscarea Populara) si invita electoratul intr-o noua calatorie. Spre ce zari politice si cu ce cost?

•  umana:  dupa 9 de mandat, Presedintele Romaniei nu mai are dreptul sa isi minta in fata electorii atunci cand, semnand decretele de investire ale unor procurori apropiati de PSD (vezi aici) sau promulgand o lege de „retrocedare a proprietatilor” care inseamna de fapt o a doua nationalizare (vezi aici) iese in conferinte de presa si anunta ca „a discutat” cu Ponta despre procurori sau ca a promulgat legea, intrucat „e mai buna decat nimic”. Cel care mereu s-a laudat ca nu negociaza Justitia cu nimeni a semnat ca primarul tot ce i-a pus Ponta sub nas (cei care au chef sa ridice argumentul cu USL-70% sunt rugati sa se abtina) si, mai rau, a devenit avocatul lui Ponta pe o lege care face posibila a doua confiscare a averilor, in dispretul CEDO si al dreptatii. Am dat doar aceste doua exemple, insa as fi putut alege si altele. Uman vorbind, Traian Basescu „Dreptate si Adevar” (2004) a devenit Traian Basescu „Combinatie si Minciuna” (2013).

Presedintele a pornit pe un drum obscur, care imi lasa impresia ca doreste de fapt ca dupa 2014 sa „faca legea” pe partea dreapta, asa cum o facea in vremurile bune cu PDL-ul. S-a trezit la spartul targului sa isi faca partid (in loc sa si-l faca atunci cand avea oameni loiali, timp si popularitate), iar despre ceilalti politicieni de dreapta afirma ca „nu sunt convingatori” (Udrea are „potential de crestere”, nu?). Ma intreb: el cati romani mai convinge? In loc sa isi exploateze judicios bazinul electoral care i-a mai ramas, se comporta de parca acum e in primul an de mandat.

Prin urmare, intreb:  acest Presedinte al Romaniei din 2013 mai merita sustinut si aparat asa cum o fac azi „basistii” duri, in numele unei mosteniri politice niciodata evaluata critic? Eu consider ca nu.

Dreapta va fi mereu fragmentata cate vreme Traian Basescu se va incapatana sa pozeze in patriarhul care, dupa cele doua mandate de Presedinte, are pretentia de a dicta tot el directia strategica. Politic, Traian Basescu a esuat in proiectul sau cu PDL-ul, PLD, UNPR, etc. Moral, nu mai are ce propune. Uman, a mintit de prea multe ori alegatorii din decembrie 2012 pana azi pentru a-i mai putea seduce inca o data. Un mic recul nu strica, dupa doua mandate din care unul facut tandari.

Personal, nu stiu care e solutia si nici nu sunt prea optimist cu privire la viitorul dreptei. Peisajul e dezolant si fragmentat in grupuscule politice. Inca nu se vede nimic inchegat. Insa consider ca ghiuleaua care atarna e lipsa de evaluare critica a bilantului politic al Presedintelui Traian Basescu. Orice „basist” ar trebui sa faca asa ceva inainte de a striga „lez-basism!”.

P.S. Un cetatean nu este dator sa sustina pana in panzele albe un om politic, caci politicianul nu e Hristos, sa il urmezi pana la moarte. Politicianul insa este obligat sa ramana credincios angajamentelor facute si oamenilor care l-au votat. Daca de Traian Basescu s-au „lepadat” de-a lungul vremii multi sustinatori lucizi (cum se plang „basistii” duri), poate e (si) vina Presedintelui.

Articolul de mai jos a fost publicat de The Independent  sub titlul “Immigration, crime, benefits: Everything you know about the state of the nation is wrong – The world we think we live in simply does not exist, and the media and politicians share the blame”. The Independent a fost creat în 1986 si este unul dintre marile titluri ale presei britanice de calitate, şi care se distinge de concurenţii săi prin angajamentul său pro-european. Regăsim in The Independent mai multi autori importanti, cum ar fi Dominic Lawson, fost ministru al lui Margaret Thatcher, sau un cronicar în plină ascensiune, Johann Hari. Incă de la debuturile sale, în timpul erei Thatcher, când o mică echipă a făcut pariul de a lansa un cotidian care să nu fie afiliat la nici unul din cele două curente de opinie politice britanice, The Independent s-a distins prin prospeţimea tonului său şi prin deschiderea sa de spirit. In ciuda unui succes stimabil, ramâne cel mai mic dintre cotidianele naţionale de calitate. Fără înflorituri, dar şi fără originalitate, site-ul web a revenit la o formulă clasică dupa ce a experimentat mai multe variante, de la lansarea sa în 1997. Articolul pe care il aducem astazi este semnat de Ally Fogg, scriitor şi jurnalist britanic independent, stabilit la Manchester. El scrie pe teme sociale,  despre politică, muzică, artă şi cultură pentru diverse publicaţii inclusiv The Independent.

***

Un studiu realizat de Societatea Regală de Statistică şi publicat pe [9 iulie] arată o vastă discrepanţă între ceea ce publicul britanic crede că este starea naţiunii şi realitatea concretă, reflectată de statisticile oficiale.

Poate că nu este surprinzător că oamenii evaluează uneori eronat anumite probleme, dar discrepanţa dintre percepţii şi realitate este uimitor de mare. Implicaţiile pentru politicieni şi politicile guvernamentale sunt profunde.

Dacă luăm, ca exemplu, doar unele dintre rezultatele studiului, ne dăm seama că rata medie a avorturilor în rândul adolescenţilor este considerată a fi de 25 de ori mai mare decât cea reală. O mare majoritate a publicului crede că rata infracţionalităţii este constantă sau este în creştere, deşi cifrele oficiale arată că au existat cu 53% mai puţine cazuri în 2012 decât în 1995.

Oamenii supraestimează de 34 de ori nivelul fraudelor din indemnizaţii sociale, estimând că nivelul acestora este de 24% din totalul beneficiilor. Nivelul real al fraudelor este 0,7%.

Când persoanele intervievate au fost rugate să selecteze dintr-o listă prin ce politică guvernamentală s-ar putea economisi cei mai mulţi bani, o treime dintre acestea au propus plafonarea indemnizaţiilor sociale la 26 000 de lire sterline (aproximativ 30 000 de euro), cu peste două ori mai mult decât cei care au pledat pentru creşterea vârstei de pensionare la 66 de ani, atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cel al femeilor.

Însă, în practică, prin limitarea beneficiilor sociale s-ar economisi 290 de milioane de lire sterline (aproximativ 336 de milioane de euro). Iar prin creşterea vârstei de pensionare, economiile ar fi de 5 miliarde de lire (5,8 miliarde de euro), de aproximativ 20 de ori mai mult.

Peste un sfert dintre britanici cred că asistenţa financiară acordată în străinătate este unul dintre principalele două sau trei surse de cheltuieli guvernamentale – de fapt, sunt mai mulţi cei care selectează acest domeniu ca fiind principala sursă de cheltuieli decât cei care se gândesc la pensii sau educaţie, deşi acestea din urmă au cuantumuri mai mari de 74 de ori, respectiv de 51 de ori.

Cetăţenii cred că, în medie, în Marea Britanie ponderea musulmanilor este de 24%. De fapt, este de 5%. Estimările medii privind numărul imigranţilor sunt de două-trei ori mai mari decât realitatea.

Tentaţia este de a atribui această situaţie neadevărurilor proferate de politicieni şi de mass-media, conform frazei memorabile a scriitorului american devenit senator, Al Franken, care a vorbit despre minciuni şi despre mincinoşii care le propagă. În mod clar, exemplele nu sunt puţine.

Membri ai guvernului, precum Iain Duncan Smith şi Jeremy Hunt – ca să nu îl mai menţionăm şi pe Harriet Harman înaintea lor –, au fost contrazişi de statistici guvernamentale care au arătat că au făcut afirmaţii statistice false sau care induc publicul în eroare.

În paralel, erorile comise de jurnaliştii din presa scrisă şi audiovizuală reuşesc să ofere zilnic subiecte unor site-uri precum Full Fact. Aceasta este însă doar o mică parte a problemei. Înainte de toate, publicul a renunţat de mult să mai creadă un singur cuvânt rostit de buzele unui politician. Iar aceasta ar putea fi o rădăcină importantă a problemei.

Atitudinea cinică privind cifrele economice sau statisticile infracţionalităţii este endemică, şi asta dintr-un motiv întemeiat. Totuşi, otrava s-a răspândit atât de mult încât statistici serioase şi de încredere sunt tratate ca şi cum ar fi realizate de personajul fictiv Walter Mitty.

Adevărata problemă nu este lipsa de onestitate, ci omisiunea. Jurnaliştii relatează despre infracţiuni comise prin violenţă şi despre fraudele la încasarea indemnizaţiilor sociale, fără a oferi informaţii de context sau evaluări despre amploarea fenomenelor.

Iar de această situaţie nu sunt responsabile doar tabloidele de dreapta. Spre exemplu, presa liberală şi cea de centru-stânga prezintă cifre îngrijorătoare despre agresiuni cu caracter domestic fără a preciza că, oricât de terifiante ar fi aceste incidente, numărul lor a scăzut cu 69% în ultimele două decenii.

În calitatea de statisticieni, reprezentanţii Societăţii Regale de Statistică au recomandat o mai bună educaţie în domeniul statisticii, în principal în cadrul instituţiilor de învăţământ. Deşi acest lucru ar fi binevenit, nu cred că atinge miezul problemei.

Nu publicul este cel care nu înţelege diferenţa dintre valoarea mediană şi valoarea medie; nu publicul este cel crede că un interval de încredere este ceea ce tenismanul Andy Murray face în pauzele din timpul meciurilor. Nu publicul este cel care nu înţelege statisticile.

Problema este, în primul rând, că publicului nu îi sunt prezentate statisticile. În acest context, impresiile noastre despre societate se formează prin vizionarea unor aspecte individuale şi a unor materiale media care produc temeri.

Este ca şi cum am privi printr-un lung tub subţire, văzând doar fragmente de imagini, nu întreaga panoramă. Suntem dependenţi de modele cognitive tendenţioase şi de experimente pentru a umple golurile dintre spaţiile cognitive.

Ceea ce lipseşte nu este educaţia în domeniul statisticii, ci o educaţie în domeniul media şi al ştiinţelor politice. Politicienii şi instituţiile de presă se plâng de obicei de cinismul publicului şi de lipsa de pregătire în anumite domenii. Rezultatele studiului actual reamintesc că publicul nu este suficient de cinic.

Naivitatea publicului este problema, nu scepticismul. Dacă politicienii britanici doresc cu adevărat ca opinia publică să redevină interesată în mod activ de democraţie, atunci primul pas este evident. Trebuie să înceapă să spună adevărul, întregul adevăr. Articol original in The Independent. Aduce in limba romana PressEurop