Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 22 februarie! Minimele de miercuri nu trec de 1 – 3 gr. prin Banat, Maramureș, nordul și sudul Moldovei, nordul și centrul Dobrogei, mare parte din Oltenia și Muntenia, în timp ce prin restul zonelor (Transilvania, centrul Moldovei, Crișana, sudul Olteniei, al Munteniei, al Dobrogei) ne putem apropia de 6 – 8 gr. La munte vor fi valori ușor negative (-0 spre –2, –3 gr.). Maximele ajung la 8 – 10, 11 gr. prin Moldova (centru și nord), Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei, nordul Dobrogei, în timp ce în restul țării vorbim tot de maxime primăvăratice, 14 – 16 gr.. Bucuresti: 15/5 gr.C.
“Falimentul etic, un nou standard al peisajului public? Limitările, interdicțiile, avertismentele de natură legală, etică sau funcțională, toate, cunoscute, nu au funcționat în teribilul caz de la Iași. Elementele distinctive ale cazului de la Iași (durata, metodele, detaliile) îl transformă dintr-un „simplu” caz de corupție în interiorul sistemului într-un scenariu de horror medical, unde mai multe bariere etice sunt ignorate și o întreagă rețea de angajați este mobilizată pentru a susține o afacere profitabilă desfășurată de-a lungul a șase ani, potrivit anchetatorilor. Presa a relatat amănunțit povestea, atât cât se cunoaște din ea și în limitele formale ale unei anchete în curs de desfășurare. Chiar și cu aceste limitări, anumite detalii par a fi recunoscute chiar și de medicul incriminat, iar detaliul care a trezit reacțiile cele mai violente este refolosirea unor dispozitive medicale prelevate de la pacienți decedați, sterilizate și revândute, decontate din nou, se pare, prin Casa de Asigurări. O întreagă construcție de ilegalități, începând cu refolosirea unor dispozitive, interzisă de legislația românească, continuând cu luarea și darea de mită pentru efectuarea unor proceduri medicale, unele cu administrarea unei medicații de natură să agraveze simptomele care făceau necesară administrarea dispozitivelor, diverse posibile forme de fraudare a asigurărilor etc. Contextul în care această știre a apărut este în sine ultrasensibil și privește cel puțin trei direcții distincte. Prima este corupția amplă a sistemului medical din România, problematică evocată de altfel în ecouri internaționale ale acestei sinistre afaceri reluate în presa internațională. După cazul de la Suceava, în care o doctoriță condiționa actul medical de șpagă, cel de la Iași vine să completeze un tablou din care profesia nu are decât de suferit, mai ales în condițiile în care, spre deosebire de alte sectoare profesionale publice, stimulentele financiare au crescut semnificativ. Poveștile despre condiționarea actului medical, uneori chiar elementar, nu aparțin trecutului, ci desenează din păcate cotidianul micilor orașe de provincie, unde persoanele lipsite de resurse și fără mobilitatea alegerii prezentă în marile orașe sunt puse în fața unei alegeri imposibile: plicul sau sănătatea. …. A doua direcție este implicația etică a procedurii în sine. Din perspectivă legală, situația este clară: legea o interzice. … Majoritatea prospectelor menționează de altfel aceste riscuri și accentuează pe noțiunea de „unică folosință”, suficient de clară pentru a nu ridica în mod normal probleme de interpretare. Fapt e că limitările, interdicțiile, avertismentele de natură legală, etică sau funcțională, toate, cunoscute, nu au funcționat. Și ajungem astfel la a treia ramificație a cazului, care pornește de la grava criză de încredere care sapă nu numai sistemul medical, ci și relația generală a diferitelor bresle și categorii profesionale esențiale cu societatea românească. Pacienții nu mai au încredere în doctori. Doctorii înșiși denunță corupția din propriul sistem, dar nu câștigă bătălii, pentru că, pe de altă parte, corpul profesional este solidar cu părțile. Mecanismele interne de profilaxie și de curățenie în breaslă suferă, la rândul lor, de deficit de încredere: prea multe au fost situațiile de-a lungul anilor când Colegiile medicilor au ales să mușamalizeze sau să ignore cazuri aduse în atenția lor, cu uriașe costuri de credibilitate. ….” Integral: https://revista22.ro
“Lupta pentru supraviețuire împotriva PNRR Teoretic, ceea ce prevede PNRR nu ar fi foarte greu de îndeplinit și, mai mult, chiar ar fi în interesul direct al României. O lege bună a avertizorului de integritate ar împiedica, inclusiv prin protecția oferită celui care denunță, cât mai multe din matrapazlâcurile de toate felurile, care sărăcesc România. Cu cât guvernările pot folosi mai eficient banii, gradul de mulțumire pe care ele îl pot oferi populației e mai mare. Deci succesul lor politic e mai mare. Pe de alta parte, un sistem de pensii echitabil și cât mai stimulativ pentru contribuție degrevează bugetul de povara pensiilor speciale și chiar a părții nesustenabile acum a celor contributive, deci banii publici pot fi folosiți mai bine, pensiile pot fi mai mari, iar electoratul mai mulțumit. În plus, cu excepția beneficiarilor lor, nu cred că există persoană, indiferent ce partid votează, care să nu deteste această formă, în primul rând, de inechitate. Ideea că unii sunt speciali și alții ordinari este piatră de moară electorală pentru orice partid. Și, totuși, majoritatea de la București este dispusă să piardă șansa de a primi bani din PNRR, atât de importanți, vitali aș spune, o șansă excepțională pentru dezvoltarea țării, și să plătească prețul electoral pentru asta, decât să ia de coarne taurul celor două reglementări. Legea avertizorului a fost mutilată în Parlament, adoptată, trimisă de președinte la reexaminare ca urmare a semnalelor de la Bruxelles, mermelită puțin în Parlament, dar tot departe de standardele europene. Legea pensiilor speciale este ori o încercare de a prosti Bruxelles-ul, deci ticăloșie, ori o dovadă de cretinism. Când PNRR scrie că trebuie să treci pe contributivitate și tu nu desființezi nici măcar o pensie specială, ba pe cele ale politicienilor nici măcar nu le coafezi nițel, când CCR îți spune clar că nu poți modifica toate pensiile printr-o lege și tu fix asta faci, eu altă explicație decât ticăloșie sau cretinism nu găsesc. De ce această rezistență? Pentru că nu este vorba doar despre cele două reforme care, pe fond, ar aduce beneficii electorale importante pentru toate partidele. Este vorba despre o reformă cu mult mai problematică pentru care cel puțin partidele tradiționale nu sunt pregătite. Pe cine afectează eficiența avertizorilor de integritate? Pe directorii de instituții, în principiu. Cine sunt ei? În cea mai mare parte clienți politici. Ce fac ei prin faptele susceptibile de a fi reclamate? Bani pentru ei și pentru binefăcătorii care i-au plantat acolo. Partea proprie și parandărătul. Dacă nu există recompensă, la ce bună oboseala? Cine sunt beneficiarii pensiilor speciale? Cu excepția magistraților, care oricum nu pot rămâne fără ele, și ale militarilor, singurele pentru a căror desființare nu există o susținere covârșitoare a publicului, sunt cam două categorii. Pe de-o parte, tot clienți politici, astfel blagosloviți ca să servească bine și fidel stăpânul politic. Pe de altă parte, politicieni. Adică parlamentari, fix cei care ar trebui să-și anuleze propriile pensii cu propriul vot. Și primari, adică celula de bază a campaniilor electorale. …. Proiectele acestea sunt o chestiune de supraviețuire pentru politicienii români din arcul puterii. Altfel nu știu, lumea reformată pe care o propun aceste schimbări majore nu le aparține, nu au nicio șansă în ea, fără rețeaua de clientelă politică, fără mobilizarea primarilor, fără banii sifonați în siguranță. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“S-a votat: de 1 martie, parlamentarii vor primi câte un mărțișor În timp ce Guvernul n-a găsit resurse să mărească punctul de pensie cu mai mult de 12,5% (nici măcar cât rata inflației), iar salariul minim a crescut cu vreo 15%, parlamentarii au găsit resurse berechet să-și majoreze cu 25% cheltuielile aferente propriilor cabinete din teritoriu, inclusiv salariile personalului. Este mai mult decât o sfidare. Este o bătaie de joc. Este neobrăzarea unora care se complăceau în legislatura trecută cu motivația „pentru că putem”, iar acum au descoperit o apoftegmă: statul suntem noi! Într-o desăvârșită unanimitate, aleșii noștri și-au votat într-un glas majorarea propriilor venituri forfetare, mai abitir decât creșterea pensiilor sau a salariilor, decât îndemnizațiile pentru mame sau copii, decât ajutorul celor cu dizabilități, decât sporurile din aziluri, alocațiile pentru hrana bolnavilor din spitale, cele pentru șomaj, și chiar decât drepturile celor loviți de boli incurabile. Până și cei câțiva extremiști din Parlament (se știu ei!) s-au aliniat la marea sfidare a celor care-și aprobă singuri propriile privilegii, ca să le fie și lor bine – adică, mai bine decât oricăror altora. Unde-i liderul Ciolacu, cel care se pretinde aprig luptător împotriva tuturor inechităților sociale în România? Unde-i aghiotantul liderului, nea Budăi, ministrul pus acolo anume ca să vadă lumea că numai pesediștii măresc lefurile și salariile în România, nu altcineva? Unde-i nea Paul Stănescu, cel care susține că guvernarea fără PSD ar fi o harababură? Unde-i USR? Unde-i Drulă, care se vrea stindardul dreptății? Unde-i AUR și nelipsitul Simion, portdrapelul din oficiu al tuturor nemulțumiților, protestatarilor și nonconformiștior de pe eșichier? Unde-i burzuluita Șoșoacă, totdeauna răzvrătită, sedițioasă și fioroasă ca taurul, dar de rândul acesta blândă ca mielușelul? Hai, că au votat în unanimitate, adică toți cei prezenți în aula Parlamentului vineri 10 februarie, exact în prag de weekend, într-o zi în care de obicei nu vezi picior de parlamentar în Casa Poporului. Văzând majorarea substanțială a sumei forfetare ce și-o acordau singuri pentru diverse cheltuieli, inclusiv salarii, (de la 28.080 lei la peste 35.000 de lei), nu cred că le-a venit în minte aleșilor noștri s-o compare cu veniturile celorlalți români, egalii lor în fața legii. …. Ca să fim corecți, toate aceste costuri erau predictibile de anul trecut, prin noiembrie sau decembrie. Trebuiau incluse în buget, ca orice cheltuială, nu strecurate într-o vineri din februarie, după sfârșitul programului și în prag de weekend. Asta face să se nască puzderie de întrebări delicate. De unde tăiem, ca să dăm? De la autostrăzi? De la sănătate? Educație? Energie? Mediu? Din altă parte? …. Și nu este vorba doar de câteva mii de lei. Leii trebuie înmulțiți cu numărul de birouri parlamentare ale fiecărui partid, cu numărul de partide, cu numărul de luni aflate într-un an, și chiar cu numărul de ani aflați într-un mandat. Înmulțiți și vedeți ce iese. Ajungem la multe milioane de lei, plătiți exclusiv pe parole d’honneur! Aferim! Veți zice, poate, că regula nu este făcută pentru oricine. Parlamentarii sunt aleșii noștri, sunt cei mai buni dintre cei mai buni, sunt model de corectitudine, onestitate, conduită morală și probitate. Da, așa ar trebui să fie, dar nu e. Ați uitat că, în legislaturile anterioare, condamnați penal au funcționat ca parlamentari în exercițiu? L-ați uitat pe președintele de Cameră Dragnea, preluat de mascați în plin mandat? L-ați uitat pe fostul președinte de Cameră Olteanu, trimis și el la zdup? I-ați uitat pe Tăriceanu, Vosganian, Plumb și alții care s-au fofilat de acuzații penale, de cercetări – și desigur de judecată – numai cu „argumentul” imunității parlamentare? …. În orice caz, îmi vine mai ușor să bănuiesc un dâmbovițean că-și decontează „pe forfetare” propriile cheltuieli cu piața, cu concediul sau – se poate și asta! – cu amanta, decât să bănuiesc de același lucru un gentelman de pe Tamisa, vreun neamț din Bundestag sau vreun scandinav oarecare. Nu zic că-i imposibil, dar spun că-i mai puțin probabil. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Președintele ANAF critică modificările fiscale: Credeți că inspectorilor le este ușor cu toate schimbările legislative care apar? …. „Credeți că inspectorilor și specialiștilor noștri le este ușor cu toate schimbările legislative care apar… lunar? Nu știu, se schimbă coduri, Cod de procedură, apar legi care se contrazic unele pe altele. Apar situații la care suntem puși în contradictoriu cu cei care reprezintă societățile comerciale și ajungem să ne judecăm ani de zile”, a spus Heiuș, la TaxEU Forum. Potrivit acestuia, un Cod fiscal foarte clar, foarte simplu, ne ajută pe toți. „Ajută și statul să colecteze taxele și să interpreteze corect, ajută și contribuabilul să nu ajungă în situații dificile”, a precizat el. „Insist să se rescrie acest Cod fiscal, să fie acceptat de clasa politică, să încercăm să se găsească niște mecanisme clare, predictibile, simple, să știe fiecare ce are de făcut.” El a precizat că tot timpul va exista cineva care va încerca să facă evaziune fiscală, să fure. …. La rândul său, fostul șef ANAF, Dragoș Doroș, a precizat că se face legislație „de cum să opresc hoțul, în loc de filosofia cum să ajut business-ul”. .... „Aveam un consultant de la administrația din Australia care mi-a zis să mă uit pe site-ul administrației fiscale din Australia și să văd că misiunea lor, primul punct, este să nu țină deloc banii care sunt în buzunarul lor și ar trebui să ajungă undeva în mediul de business”, a afirmat Doroș. „Primul obiectiv este să dăm banii să circule pentru că din banii ăștia ne facem impozite. Exemplul pe care mi l-a dat este că acolo TVA-ul se rambursa în 1-3 zile. E trist, e un râs amar, dar la care noi putem ajunge, că despre asta vorbim (prin digitalizarea ANAF n.r.). ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Academiile militare din România își tratează studenții cu alcool. Ce instituție de învățământ a cumpărat peste 12.000 litri de vin Academia Navală “Mircea cel Bătrân” și Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” au achiziționat mii de litri de vin și bere. …. Sunt cazuri extrem de rare în care unitățile militare achiziționează alcool. De exemplu, unele au adăugat, printre loturile de alimente și băuturi, bere sau vin, dar loturile au fost ulterior anulate, semn că cei din conducere și-a dat seama că este o achiziție nepotrivită și au renunțat la ea. Cu toate acestea, o unitate militară, UM 02192, care este și instituție de învățământ, Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, din Constanța, a cumpărat cantități impresionante de alcool. …. În caietul de sarcini, la descrierea lotului 4, se menționează că se acceptă vin de calitate superioară sau vin cu denumire de origine controlată. În ceea ce privește aspectul, s-a notat „limpede-cristalin, fără sediment”, iar culoarea „de la alb-verzui, alb-gălbui, galben-verzui până la galben-auriu, roz sau roșu”. În ceea ce privește gustul, acesta trebuie să fie „plăcut, armonios, tipic podgoriei sau zonei de producere, fără gust străin”. Fiecărui student militar îi revin 31 sticle de vin De asemenea, se menționează că tăria alcoolică a vinului trebuie să fie de „minim 11% volum (la 20 grade Celsius)”. În ceea ce privește berea, în caietul de sarcini al achiziției efectuate de Academia Navală “Mircea cel Bătrân” se arată că „se acceptă bere blondă, filtrată, pasteurizată, cu concentrație alcoolică cuprinsă între 3,5-5%”. La rubrica ambalare, s-a notat „recipienți etanși din metal, cu capacitate de 500 mililitri”, ceea e înseamnă că s-a cumpărat bere la doză. …. Academia Tehnică a inclus berea și vinul la produse necesare hrănirii Pentru acest lot, care include apă, sucuri, bere și vin, dar și pentru alte 12 loturi de alimente, Academia Tehnică Militară Ferdinand I a plătit 15.069.52,4 lei. Instituția are 1093 de studenţi, dintre care 252 în anul I, ceea ce înseamnă că fiecărui student îi vor reveni, în medie, 13 doze de bere și jumătate de litru de vin pentru anul 2023. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Editorial. ,,Lasă-mă să te las” educațional. 5 prevederi problematice ale Legii Deca Desființarea specializării învățător la liceele pedagogice, introducerea admiterii la liceu și noi modalități de acordare a burselor școlare au fost comentate abitir pe rețelele de socializare, stârnind revoltă în rândul elevilor, profesorilor și părinților. Toate aceste dezbateri care au antrenat opinia publică s-au făcut, însă, pe marginea unor proiecte de lege apărute pe surse, fiindcă într-atât de mult preț pe transparență decizională pune coordonatorul României Educate, „cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație”, ajuns astăzi ministru. …. Masă sănătoasă în școli, programul Școală după Școală, programul de învățare remedială, rețelele de școli verzi, Planul Strategic de Reducere a Abandonului Școlar, Programul Naţional „O carte pentru fiecare”, programe pentru zone prioritare pentru educație sunt doar câteva dintre programele guvernamentale culese din Legea pentru învățământul preuniversitar varianta Deca, apărută pe surse și confirmată, indirect, chiar de către ministră. Listarea exhaustivă a acestor programe cu obiective menționate sumar și scalabilitate incertă face ca Legea Deca să pară mai degrabă o colecție de dorințe, în cel mai bun scenariu posibil care urmează să intre pe circuitul de avizare interministerial, decât o politică publică de calitate, care să indice chirurgical responsabilii pentru rezolvarea unor probleme sistemice, precum abandonul școlar. Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de programul masă sănătoasă în școli (redenumit astfel, implementat la ora actuală în fază pilot, încă din 2016, sub numele de masă caldă), care urmează să fie implementat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. …. Și totuși, elevii nu beneficiază de transport gratuit pentru școală Dreptul elevilor de a beneficia de decontul serviciilor de transport public local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, în scopul asigurării dreptului la educaţie este prevăzut la articolul 80. Marea problemă a elevilor navetiști rămâne nerezolvată, pentru că decontul nu înseamnă transport gratuit, iar Ministerul Educației preferă să ignore această problemă. ….O altă prevedere problematică presupune descurajarea autorităților publice locale să se implice în administrarea școlilor, mutând responsabilitatea politică în altă curte. …. Scoaterea asociațiilor de elevi din procesul de elaborare a Statutului Elevului Aceasta este o prevedere nedemocratică, una care intră în contradicție cu valori precum pluralismul și respectarea dreptului la liberă asociere. Diferența fundamentală dintre aceste două forme de asociere a reprezentanților elevilor este simplă: asociațiile elevilor sunt ONG-uri de sine stătătoare, independente și cu personalitate juridică, în timp ce Consiliul Național al Elevilor funcționează în baza unui regulament aprobat de Ministerul Educației. ….” Integral: https://scoala9.ro
“DEZBATERE Ce nu merge în sistemul doctoratelor românești (I) …. După revoluția din 1989, sistemul viciat și restrictiv este împins și el odată cu restul societății spre marea deschidere. Dacă în anii ’90 existau câteva sute de titluri acordate anual, în anii 2010-2012 numărul lor a explodat, ajungând la peste 6.000 pe an. Până în anul 2021 rapoartele arată că în România s-au acordat 80.144 de doctorate, iar număr lor ar fi fost un indicator pozitiv, dacă unele teze nu s-ar dovedi plagiate și de proastă calitate. După mai multe cazuri notorii de plagiat și impostură, s-ar impune o introspecție a sistemului. Ce ar trebui făcut pentru ca doctoratul în România să fie mai aproape de standardele internaționale, dar și de așteptările societății? Avem o legislație suficientă în acest sens? Măsura de introducere a softului anti-plagiat este eficientă? Cazul recent al lucrării ministrului Bode ar arăta că nu. Și dacă toate acestea au dus la rezultate contestabile, ce e de făcut? …. Dacian Dragoș, șeful Comisiei de Etică de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, spunea, într-un interviu pentru Europa Liberă, că, după ordinul de ministru din 2021, „în fiecare universitate se face o verificare, se iau toate tezele din spate și se verifică, dar cu softul antiplagiat și numai dacă softul determină ceva, după aceea se trimite la Comisia de etică.” Cu toate acestea, softul respectiv nu dă întotdeauna rezultate suficient de concludente, dovadă că lucrarea verificată de Comisia de Etică a UBB, deși avea un test antiplagiat, la verificarea prin lectură s-a găsit de trei ori mai mult text plagiat. ….Deocamdată suntem în situația în care, vedeți, justiția parcă e un avocat al plagiatorilor, mai degrabă decât o instituție imparțială care să se gândească la interesul public, și pune bețe în roate tuturor organismelor care se ocupă de etică. …. „Suntem în plină etapă inflaționară!”, crede Mihai Maci, lector universitar și analist pe teme de educație. El explică acest lucru prin câteva cauze. Unele vin din spate, din anii 1995-2005, când universitățile s-au umflat exagerat, s-au angajat numeroase cadre didactice, pentru ca apoi numărul de studenți să se prăbușească, și cum profesorii nu puteau fi dati afară, li s-au diversificat opțiunile. „De la „clonarea pe orizontală” s-a trecut la „clonarea pe verticală”: pe studenți îi împingi la doctorate”, explică el. …. „Câtă vreme pentru fiecare doctorand se oferă 7,5 puncte la calculul acordării de finanțare pentru universități, școlile doctorale vor avea interesul să aibă cât mai mulți doctoranzi. Și la ce scădere demografică avem, prevăd că-n zece ani, o să recruteze doctoranzii de pe stradă”, a menționat profesorul. „Primul lucru care ar trebui făcut”, consideră Maci, „ar trebui să se împuțineze școlile doctorale. Apoi ar trebui să se bazeze mai mult pe specialiști din străinătate. După părerea mea, pentru însănătoșirea sistemului, ar trebui ca toate lucrările să fie îndrumate în regim de co-tutelă. Asta ar ajuta și la diseminarea informației în străinătate, unde noi nu stăm bine”. O altă măsură care ar putea asigura și o calitate mai bună a lucrărilor, crede profesorul Maci, ar fi ca numărul de doctoranzi per îndrumător să fie limitat la un maxim de trei. …. În analizarea situației doctoratelor din România trebuie avută în vedere și o altă miză a obținerii acestora, care chiar dacă nu pare hotărâtoare, ea există: sporul de doctorat. Alin Fumurescu, profesor la Universitatea Huston, spune în interviul pentru PRESShub că în Statele Unite nu există niciun fel de spor pentru doctorat, nu s-a pomenit așa ceva. El explică faptul că doctoratul poate fi condiție pentru a accede la un post cu un nivel ridicat de importanță și salarizare, ceea ce este în sine o recompensă pentru titlul academic obținut. În România, pentru angajații la stat care au titlul de doctor s-a acordat inițial un spor de 15% din salariul de bază, iar din 2017 sporul a devenit 50% din salariul minim pe economie. ....” Integral: https://presshub.ro
“Ce ar trebui să se dezbată în viitoarea campanie electorală pentru a diminua exodul tinerilor ….. Ultimul recensământ arată tragic. Numărul celor care se văd afară este imens – îngrijorător de mare, cel puțin la nivel de intenție. Dar asta spune multe despre felul în care-și văd ei țara în care se nasc și trăiesc. Reamintesc – motivația lor suna așa: cei din clasele foarte avute – pătura de sus social – vor să plece afară din cauza prestigiului de țară. Ei vor să plece pentru că prestigiul de țară al României este foarte jos față de pretențiile lor. Nici averile nu-i țin aici și se văd la Londra, Paris sau New York. La prestigiul de țară e mult de lucru. Cei din clasele de mijloc – cei mai pregătiți copii ai țării – pleacă pe motiv că aici nu au acces la o școală bună și meserie pe specialitate la pretențiile lor de top. Pentru ei nu funcționează mecanismul ascensoarelor sociale pe bază de merit. Țara e capturată cred ei. Ei nu se mai întorc – ei sunt exportul nostru de lux. La cei foarte săraci – grosul populației – e simplu: nu au acces la un job care să-i scoată din sărăcie. Îi gonește afară sărăcia și lipsa jobului mai bine plătit. Ei nu vor să presteze o muncă prost plătită. …. Sărăcia și distribuția veniturilor …. Practic nu putem rămâne „Africa Europei”: adică să prestăm munci ieftine și să exportăm resurse materiale și umane ieftine. Politica dusă până mai ieri – cea a „forței ieftine de muncă” – este pe termen mediu și lung catastrofală. Până și Banca Mondială ne spune STOP: e nevoie de o impozitare mai mică a muncii și mai mare a capitalului. Și credeți-mă că acolo nu sunt comuniști. Ieșirea din sărăcie se face printr-o salarizare mai mare. Într-un prim pas. …. Problema sărăciei atinge practic o populație de peste 50%, care, culmea, în marea ei parte se vede nereprezentată politic. E o populație care se crede abandonată, dar cu un potențial politic imens. Și ea cere foarte puțin: să fie plătită decent pentru o muncă imensă. Inegalitatea și inechitatea Știți faimosul raport 80% – 20% inversat, care ne spune că cei mai bogați 20% dețin 80% din avere și invers, cei mai săraci 80% dețin doar 20%? În România e mult mai rău de atât: 5% cei mai bogați români dețin 80% din averea financiară a țării. Practic, avem un nivel de inegalitate indecent, nesănătos pentru orice democrație și care trebuie de urgență corectat prin impozitarea progresivă a marilor averi și profituri. (sursa Global Wealth Report, realizat de Boston Consulting Group) …. În anul 2018, cei mai bogaţi 20% dintre cetăţenii Uniunii Europene au realizat venituri de 5 ori mai mari decât cei mai săraci 20%. Cele mai mici ecarturi între veniturile persoanelor bogate şi cele sărace s-au înregistrat în Slovacia (3,0), Cehia (3,3), Slovenia (3,4), Finlanda (3,7) şi Belgia (3,8), iar cele mai mari – în Bulgaria (7,7), România (7,2), Lituania (7,1) Letonia (6,8) etc. …. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să vină cineva cu un alt sistem de impozitare decât cota unică – am mai rămas doar noi și bulgarii -, iar impozitul progresiv și al capitalului nu va mai putea fi ocolit. Infrastructura .… Majoritatea umblă mult – lucrează afară mulți dintre membrii familiilor. Au deja o altă experiență. Și au pretenții tot mai ridicate și bine articulate politic la acest capitol: vor o infrastructură publică mai bună, drumuri, transport public, transport feroviar, autostrăzi, în zonele urbane mai ales etc. Despre asta se discută tot mai mult și tot mai articulat. Educația și sănătatea.….Fără un buget mai mare la sănătate și educație și salarii mărite în educație nu se mai poate. Asta va fi o mare temă – iar cine va veni cu ideea de abandon al educației sau cu privatizarea sănătății va pierde. Mai ales după experiența pandemică și colapsul „proiectului Iohannis” – în toată UE, sănătatea și educația sunt publice și universale. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Mandatul lui Iohannis s-a încheiat înainte de termen Când se va face bilanțul mandatelor lui Iohannis, un singur lucru va fi de spus: bine că nu a aruncat România în brațele rușilor, așa cum face Viktor Orbán cu Ungaria. Toți președinții de dreapta și-au dezamăgit fundamental electoratul, Constantinescu și Băsescu au plecat din funcții disprețuiți și huliți de cei care i-au susținut și votat, iar Iohannis va avea aceeași soartă. De bine, de rău, primii doi au lăsat câte ceva în urma lor, sau măcar au încercat să schimbe niște lucruri, în timp ce după Iohannis va rămâne un mare vid. …. Constantinescu și Băsescu au demonstrat după încheierea mandatelor că dezamăgirea foștilor lor susținători era justificată. Primul a ajuns să susțină PSD, beneficiind în contrapartidă de sinecura numită Institutul Levantului, al doilea a fost demascat drept colaborator al Securității sub numele de cod „Petrov”, iar rețelele de corupție construite de apropiații săi, în frunte cu Elena Udrea, operează și în zilele noastre. În ceea ce-l privește pe Klaus Iohannis, cei aproape doi ani rămași din mandat nu mai contează, bilanțul dezamăgirii este încheiat. Este vorba de proverbiala sa absență de pe scena publică în momente-cheie și de faptul că nu lasă în urmă nimic, o schimbare cât de cât semnificativă în vreuna dintre zonele de așteptare ale propriului electorat, fie că vorbim de educație, sănătate, legi electorale, administrație publică. Mai rău, din dorința de control a generat crize politice în PNL, precum făcea și Băsescu cu PDL, a pus umărul la destrămarea fostei coaliții de guvernare PNL-USR și a adus PSD la guvernare pe termen lung, ceea ce predecesorii săi nu au făcut. Rezultatul? Regrese pe toată linia, o întoarcere în timp. Exemplul notoriu, care va rămâne emblematic pentru mandatele sale, este plagiatul, pe care l-a protejat atât personal, în cazurile Ciucă și Bode, cât și prin noua lege a educației. O lege care are doar declarativ legătură cu acea Românie educată enunțată cu emfază de președinte și care este departe de o reformă autentică. Al doilea mandat al lui Iohannis a fost/este cu mult sub primul, când confruntarea societății cu PSD-ul lui Dragnea i-a creat fereastra de oportunitate a „elefanților din încăpere” la OUG 13. Dar să nu uităm că semnalul fugii de responsabilitate fusese tras în acei ani – revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA a anunțat-o prin purtătoarea de cuvânt, chemată din concediu de maternitate pentru a-l înlocui. Inexplicabil este că având PNL la putere după alegeri, președintele a reușit contraperformanța de a aduce PSD în guvern și în coaliție. Contribuția lui Iohannis a fost decisivă în acest episod, dar a reprezentat finalul carierei sale în fruntea statului, pentru că a pus capăt oricăror reforme. Președintele a tolerat fără nicio reacție lucruri extrem de grave, care întrec cele mai negre așteptări: cumpărarea presei de către partide din banii contribuabilului, implicarea serviciilor secrete în zone-cheie ale statului, menținerea sistemului de pensii speciale cu riscul pierderii celei de-a treia tranșe din PNRR, politizarea până la saturație a tuturor instituțiilor, degradarea sistemului medical. .... Mulți se întreabă dacă este vorba de o comoditate a spiritului, de o lipsă de înțelegere a problemelor țării sau, pur și simplu, de nesimțire crasă. Greu de spus, probabil un amalgam. Dar nici nu contează, epoca Iohannis se va încheia așa cum a început: în insignifianță. ….” Integral: https://revista22.ro
“Exodul a eşuat. Majoritatea marilor companii occidentale sunt încă în Rusia. Afaceri de miliarde de euro cu Moscova, în timpul războiului Două treimi dintre marile companii occidentale au încă legături cu economia rusă, în ciuda sancţiunilor internaţionale. Raiffeisen şi Auchan sunt cele mai blamate. …. 60% din profitul Raiffeisen pe 2022 a venit din Rusia Cercetătorii de la Universitatea Yale, conduşi de Jeffrey Sonnenfeld și echipa sa de experți, cercetători și studenți de la Yale Chief Executive Leadership Institute, actualizează în mod constant lista companiilor care au sau au avut relaţii economice cu Rusia şi gradul de retragere sau implicare ale acestora pe piaţa rusă. Aceste companii au fost împărţite în cinci categorii, fiind clasificate pe o scală de note de la 1 la 10, în sistem şcolăresc. Astfel, corigente la capitolul sancţiuni, notate sub cinci, sunt nu mai puţin de 241 de companii, care operează nestingherite în Rusia. Unele dintre ele sunt chiar din UE, cum este cazul Agrana, companie care deţine două fabrici de zahăr şi în România. Agrana, care aparține Raiffeisen-Reich, prelucrează fructele în sucuri și piure de fructe din 2005 la fabrica sa din Serpuhov, situată la 90 de kilometri sud de Moscova. Afacerea are aproximativ 300 de angajați din Rusia şi reprezintă aproximativ două procente din vânzările grupului (2,9 miliarde de euro). Una dintre cele mai controversate prezenţe continuă să rămână însă a celor de la Raiffeisen. Această bancă este activă în Rusia din 1996, iar filiala sa din Moscova a devenit proverbiala vacă de muls. Din profitul de 3,6 miliarde euro al Raiffeisen, listat în 2022, 60%, adică aproximativ 2 miliarde euro, a provenit din afaceri din Rusia. Aşadar, într-un an dominat în cea mai mare parte de războiul din Ucraina şi încercarea de izolare a Rusiei în plan internaţional. …. O altă prezenţă controversată este cea a retailer-ului francez Auchan, care a fost acuzat zilele trecute de ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, că a devenit “o armă deplină a agresiunii ruse”. Conform unei anchete publicate de cotidianul francez Le Monde în colaborare cu site-ul de investigaţii The Insider şi ONG-ul Bellingcat, în cadrul filialei locale a Auchan din Rusia a fost organizată o colectă de produse destinate armatei ruse, în valoare totală de două milioane de ruble (circa 25.000 de euro). Ancheta citează o sursă anonimă care a declarat că acest transport ar fi fost oferit gratuit de către Auchan. Alte companii franceze care au refuzat să se retragă de pe piaţa din Rusia sunt Bonduelle, Lacoste, Babolat, Veolia sau Vinci. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“De ce a intrat Joe Biden în Ucraina? Lăsând la o parte festivismul și declarațiile bombastice, trecerea frontierei NATO de către președintele american reprezintă un mesaj dur pentru Putin prin care e anunțat că e slab și nu mai are cum să învingă Ucraina. Dacă ar fi altfel, de ce în martie 2022, la precedenta vizită în Polonia, Joe Biden nu s-a întâlnit cu Zelenski? – Cu trei zile înainte de împlinirea unui an de la ordinul de atac dat de Putin, acesta din urmă se află într-un mare impas după ce a pierdut în jur de 200.000 de militari. – La nivel politic, există o mare nerăbdare ca acest sângeros conflict să ia sfârșit, dar Emmanuel Macron și Olaf Scholz nu sunt dispuși să riște o confruntare directă cu Rusia. – Joe Biden: Putin credea că Ucraina este slabă și că Occidentul este divizat. A mai crezut că poate rezista mai mult decât noi. Pur și simplu, s-a înșelat. – Ministrul de Externe din Ucraina: Un mesaj clar pentru ruși – nimănui nu-i mai e frică de voi. – Alianța Nord-Atlantică, la un an de la declanșarea invaziei de către Rusia, face încă un pas înainte în ce privește susținerea Ucrainei. …. Cu câteva minute înainte de decolare, reprezentanți ai Departamentului de Stat au trimis o notificare prin care au anunțat Rusia că președintele SUA va ajunge în capitala Ucrainei, spre stupoarea și nervozitatea reprezentanților Kremlinului. Prin vizita făcută la Kiev, Joe Biden ridică sprijinul Occidentului pentru Ucraina la un nou nivel. America anunță că e implicată politic în conflictul din Ucraina și îl va sprijini pe Volodimir Zelenski atât cât va fi necesar. Alianța Nord-Atlantică, la un an de la declanșarea invaziei de către Rusia, face încă un pas înainte în ce privește susținerea Ucrainei. Mesajul transmis de Biden către Moscova spune clar că SUA nu vor renunța, iar transferul de arme va continua cu o intensitate și mai mare. …. Războiul ca o povară Vizita surpriză a lui Joe Biden la Kiev conține și un mesaj pentru aliații europeni. Războiul a devenit o povară și un factor de instabilitate în multe state membre al Uniunii Europene. La nivel politic, există o mare nerăbdare ca acest sângeros conflict să ia sfârșit, dar Emmanuel Macron și Olaf Scholz nu sunt dispuși să riște o confruntare directă cu Rusia, pentru a grăbi procesul de dezintegrare a regimului lui Putin. Într-o astfel de situație, singura soluție se află la ucraineni, care trebuie să lupte pentru țara lor, dar și pentru a aduce din nou stabilitate în Europa. Vizita lui Joe Biden e un semnal că, deși sunt lăsați singuri, ucrainenii vor primi informațiile și armele necesare pentru a învinge. …. Rusia nu are șanse să mai câștige războiul Biden nu s-ar fi expus la un eșec, dacă forțele Rusiei ar fi avut cea mai mică șansă să câștige sau dacă situația de pe front ar fi fost în favoarea lor. Cel mai puternic lider al lumii libere nu s-ar fi dus la Kiev să apară lângă un posibil învins, oricât de eroic ar fi fost comportamentul său până acum. Avea la dispoziție o serie de soluții pentru a-și transmite mesajul fără a face paradă în fața întregii lumi, alături de un Zelenski vulnerabil. Aceasta e, în realitate, cea mai proastă veste pentru Vladimir Putin, faptul că la nivelul cel mai înalt se știe clar că la momentul vizitei superioritatea militară în ce privește poziția din teren, echipamentul și armamentul înclină de partea Ucrainei. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“10 lucruri despre discursul lui Putin de azi …. – Voință de fier. Șoșoacă și George Simion au urmărit tot discursul lui Putin în picioare, cu mâna la inimă; – Vecinii lui Iliescu din Primăverii au sunat la poliție, deranjați de aplauzele frenetice și chiuiturile care se auzeau din vila fostului președinte; – Cât timp toată lumea era atență la discursul lui Putin, Iohannis a mai furat două case și le-a trecut pe numele lui;- Președintele rus a făcut și stand up comedy: a spus că rușilor le-a fost furat aurul; – Joe Biden a adormit de șase ori în timpul discursului lui Putin, fiind trezit cu greu de fiecare dată; – Putin l-a acuzat pe Dumnezeu că ține cu „dușmanii din Occident“, că le-a dat o iarnă călduroasă; – Marius Budăi s-a îmbătat din nou și a sunat-o pe amanta lui Putin, s-o întrebe cu ce e îmbrăcată; – În timpul discursului lui Putin opt jurnaliști și patru generali au căzut pe geam. „Au fost absorbiți de discursul președintelui și nu au fost atenți“, spune presa de la Kremlin. …” Integral: https://www.timesnewroman.ro
“
“Lupta pentru parchete și încercarea de capturare a DNA. Cine și cum vrea să pună mâna pe anticorupție Începe lupta pentru șefia marilor parchete cu interviurile de luni și marți pentru selectarea viitorului procuror general al PICCJ și procurorului șef DNA, ambele funcții fiind vizate de câte doi candidați. Pe de-o parte, ambii titulari din ultimii 3 ani doresc să-și reînnoiască mandatele. Pe de altă parte, contracandidații provin din aceeași pepinieră – DIICOT. Dacă ei vor câștiga selecția, toate parchetele vor fi conduse de foști procurori DIICOT, o structură specială cu rezultate modeste, dar apropiată, prin competențe, desigur, SRI. După cum soțiile ambilor contracandidați au fost detașate la CSM în mandatul fostului Consiliu. ….. Gabriela Scutea a avut un mandat mediocru, sub papucul lui Bogdan Licu, chiar și după ce acesta a plecat la CCR. În timp ce
“Senatul României accelerează restaurația nedemocratică, încurajat de tăcerea complice a Președintelui Iohannis România intră într-o perioadă mai întunecată ca niciodată pentru statul de drept. Senatul României se pregătește să ne restrângă prin lege drepturile și democrația, prin două proiecte pe care urmează să le voteze în plen săptămâna aceasta. Primul este inițiativa PNL-PSD care limitează dreptul ONG-urilor de a acționa în justiție abuzurile pe care le observă. Pare o inițiativă care s-ar potrivi mănușă pentru dezvoltatorii imobiliari, având în vedere conflictele din ultima vreme din București. Însă e mai mult decât atât. Parlamentarii au găsit cum să desăvârșească protecția “afacerilor” făcute ilegal în orice domeniu care afectează interesul public și al cetățenilor și pe care corupția sau indiferența autorităților nu le protejează suficient de mânia oamenilor. A oamenilor care nu mai pot respira din cauza poluării, a oamenilor care nu mai au soare în casă din cauza construcțiilor ilegale, a oamenilor care nu mai au păduri și râuri pentru că sunt tocate în mașina de făcut partid care alimentează partidele și politicienii. Intimidare și restrângerea accesului la justiție “Protecția” pe care o oferă senatorilor afaceriștilor murdari și instituțiilor abuzive este prin intimidarea cetățenilor revoltați și prin limitarea drepturilor lor de a acționa pentru a-și proteja interesele:
“Angajații din instituțiile de forță vor fi excluși de la obligația publicării declarațiilor de avere și de interese / Reacția Agenției de Integritate Agenţia Naţională de Integritate (ANI) critică mai multe amendamente depuse la Comisia juridică a Senatului prin care se aduc modificări regimului de depunere, evaluare şi anonimizare a declaraţiilor de avere şi de interese în instituțiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Potrivit ANI, declaraţiile de avere ale acestor categorii nu vor mai fi publice, nu vor mai fi transmise agenţiei, iar inspectorii de integritate le vor putea consulta doar cu aprobare, la sediul instituţiei unde este angajată persoana respectivă. …. Amendamentele nu precizează explicit care sunt aceste categorii de personal din cadrul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru care se aplică această excepţie, arată ANI.
“Autosuficiența energetică locală pentru marile agromerări urbane ….Afirm încă o dată că statul nu este în stare să asigure necesarul de energie pentru cetățeni. Trebuie atrasă atenția că până în 2031, conform RET Transelectrica, consumul de energie electrică va crește cu 1,5% pe an. Asta înseamnă că în 2031, necesarul de energie electrică va crește cu aproximativ 11%, până la 65,25 TWh. …. În
“Cazul Bâstroe: joc incorect al Ucrainei sau muniție românească pentru propaganda rusă? …. Totul a început pe 16 februarie, când ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că „există semnale că Ucraina face lucrări de dragare pe canalul Bâstroe”. Demnitarul nu a oferit date concrete, dar simpla referire la acest canal a fost suficientă pentru a inflama spiritele. Povestea e mai veche și a generat la vremea ei un diferend româno-ucrainean. în fața instituțiilor internaționale. În 2004, Kievul a început lucrări de lărgire și adâncire a canalului care face o legătură între Brațul Chilia și Marea Neagră, pentru a permite accesul vaselor maritime. La sesizarea României, mai multe organisme internaționale, cum ar fi Comisia Internațională pentru Protecția Dunării au stabilit că lucrările încălcă prevederile internaționale și pun în pericol major ecosistemul Deltei. Ca urmare, în 2006, Ucrainei i s-a interzis continuarea lucrărilor. Acum, ministrul Grindeanu sugera că Ucraina ar recurge din nou la practici declarate ilegale de instituțiile internaționale. Un subiect sensibil, în contextul războiului de agresiune al Rusiei și al sprijinului pe care Kievul îl primește din partea aliaților occidentali, printre care și România. …. Tot sâmbătă, ministerul ucrainean de externe a comunicat că lucrările „vizează exclusiv întreținerea căii navigabile” prin menținerea caracteristicilor tehnice actuale. Mai mult, în august 2022, partea ucraineană a informat Administrația Fluvială a Dunării de Jos cu privire la lucrările planificate. Ucraina și-a exprimat recunoștința pentru solidaritatea părții române dar a îndemnat, de asemenea, la „avansarea responsabilă de informații publice pentru a nu prejudicia relațiile bilaterale și pentru a nu alimenta propaganda rusă” Cu alte cuvinte, un ușor reproș față de ușurința cu care un demnitar român a ieșit în public cu niște declarații ce nu par acoperite de fapte reale. Așadar, ce avem acum? O declarație fără dovezi a unui ministru de la București, Sorin Grindeanu. Mai avem o precizare a Kievului cum că partea română fusese de mult timp pusă la curent cu lucrările de rutină din zonă. Și în plus, un cor de reproșuri publice la adresa Ucrainei. Pentru că, de la 15 februarie încoace, un întreg șir de acuzații s-a pornit pe rețelele sociale. Deltei Dunării i se cânta deja prohodul de către cei care spuneau: “iată pe cine susține România în acest război!”. Ceea ce, evident, poate suna prost la Kiev dar sună bine la Moscova. ….” Integral:
“Țară în service | Numărul românilor pentru care acasă e în străinătate se apropie de șase milioane. Cine oprește exodul? …. Aproape șase milioane de cetățeni români figurează cu domiciliul sau reședința în străinătate, majoritatea emigranți la prima generație. Mulți alții nu apar în registrele oficiale. Potrivit experilor consultați de Europa Liberă, statul român nu are strategii nici pentru a opri exodul, nici pentru a-i aduce înapoi pe cei plecați. Europa Liberă a selectat câteva povești emblematice. …. Am stat vorbă cu români plecați în Spania, Italia, Franța, Marea Britanie, Canada și Statele Unite. Ei vorbesc despre muncă, din nou despre muncă, apoi despre iubire, dezamăgire și dor. Nu au plecat doar pentru a câștiga mai mulți bani și a trăi mai bine. Au plecat și în căutarea unor servicii publice mai bune, a unei societăți juste. Medicul Radu Lupescu, din Franța, ne-a povestit că a „fugit” de mineri. „La început, patronii din Spania au apelat la români și alți imigranți pentru că doar ei acceptau anumite condiții, după care seriozitatea angajatului făcea diferența; spun asta după aproape 17 ani pe cartea de muncă. Depinde și ce și unde muncești; în Catalonia au venit în special români din zonele mai dezvoltate, în partea de sud, în schimb, au fost foarte mulți muncitori sezonieri, inclusiv celor care le zicem căpșunari”, spune Lucian. Unii au plecat pentru a-și deschide orizonturile de studii și carieră, alții dezamăgiți de schimbările întârziate după ’89, alții au „încercat marea cu degetul”, știind că pot realiza, financiar, ceea ce nu e posibil acasă. O parte dintre ei au reușit să lucreze pe posturile în care erau calificați, alții au fost nevoiți să înceapă de jos. „Sunt foarte multe mituri despre emigrația românească. Fapt este că cine pleacă foarte mult sunt cei care muncesc în agricultură, transporturi, sau muncitori sezonieri, domenii de muncă intensivă. Ideea că pleacă ‘cei mai buni’ nu este neapărat validă. Una este migrația înalt calificată, diversificată și ea. Ca medic sau IT-st, posturi-vedetă, poți găsi job peste noapte, dar dacă ești sociolog mergi și faci taxi în Berlin”, explică sociologul Remus Anghel, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrație (SNSPA), specialist în studierea migrației românești. …. Câți români locuiesc în străinătate În timp ce populația României a scăzut cu aproape 4 milioane de persoane între 1992 și 2022 (până la 19,05 milioane) numărul românilor din străinătate a urcat vertiginos, în special între 2000-2010, în condițiile în care în 2001 au fost ridicate vizele de călătorie în țările UE, iar în 2007 România a aderat la spațiul comunitar. ….
“Din două oale sparte nu poți face una întreagă …. Logica, cea învățată la școală, ne îndemna să credem că bulucul de miniștri din cele două partide pe posturile existente va duce la formarea unei garnituri mai bune decât cea ce putea fi alcătuită de un singur partid. Logica asta n-a ținut cont de realitate: dacă ai atleți care aleargă mia de metri în zece minute, grămada lor va alerga mia de metri tot în zece minute, în cel mai bun caz, nu în trei minute și douăzeci, cum ar trebui. Pe limbaj fotbalistic, Edi Iordănescu poate face trei naționale cu jucători de nota 5 și ele vor juca fiecare de maxim nota 5, nu de mai mult. …. Zicea un prieten că PSD + PNL ≠ PNRR, adică cele două partide s-au adunat ca să se împreune taman ca prevederile din PNRR să nu se întâmple. Argumenta amicul că de aceea a fost pus la muncă domnul Budăi, cu bunicuțele și cu buneii lui, ca reforma pensiilor să nu se întâmple sau să se întâmple strâmb, cum tocmai s-a întâmplat. Este posibil, dar în plus cred că lacrimile de crocodil pentru pensiile speciale ale ministrului ascund o teamă, o foarte mare teamă: aceea că dacă magistrații nu vor rămâne cu pensiile speciale uriașe, viitorii membri de partid devoalați de DNA nu vor mai avea parte de îngăduință la procese din partea judecătorilor. Adicătelea pensii cinstite înseamnă pe viitor magistrați ceva mai puțin dependenți, deci politicieni cu palme arse la contactul cu butoanele ce vor să manevreze jusiția, lucru cu care amicul meu nu e de acord pentru că i se pare că merg prea departe cu ipotezele. Orice iliberal care se îmbracă în blană de oaie este devoalat ușor pentru că nu mănâncă grăunțe, nu dă lapte și latră la lună. Asta s-a întâmplatși cu ordonanța pe energie, cea făcută, desfăcută, refăcută și în final cusută cu ață albă de cuplul Nicu&Marcel. Sincer să fiu, bunica cârpea pantalonii bunicului cu pricepere, nu rămâneau în urmă găuri ca în ordonanța guvernului, prin care să se strecoare băieții deștepți din energie cu sacii de euroi la purtător. În rest, în afara behăielilor de la pensii și a bulebășelii pe temele energetice – asta cu taxa OMV de acum tot la capitolul ăsta intră – nu s-a întâmplat nimic important în politica anului trecut. …. O inexistentă ministră precum Gabi Firea nici măcar n-a putut scoate în evidență înexistența ministerului. Bulucul penelist la plagiate care a ținut capul de afiș luni bune ne-a arătat că cine nu știe o limbă străină, precum doamna Veorica, și citește de pe foi n-are cum produce idei, ci le fură sau le înghite nemestecate, ca să le aplice de-a brambura, în defolosul național. Un ministru al agriculturii care a făcut prăpăd de bine fermierilor a plecat puțin la DNA ca să învețe să nu mai aranjeze concursuri. …. Cât despre Schengen, am arătat că la politică externă stăm tot ca la film: melcii austrieci aleargă mai repede decât îi pot culege domnul Bode sau domnul Iohannis. ….” Integral:
“
“Amendamentele „Ciucă & Bode” la Codul Penal. Pentru tulburarea liniștii publice, protestatarii pot fi interceptați și arestați Modificarea Codului Penal în sensul măririi pedepsei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, inițiată de liderii PNL Nicolae Ciucă și Lucian Bode, dă posibilitatea autorităților să folosească împotriva protestarilor interceptările, ofițerii sub acoperire și chiar arestările. Schimbările preconizate sunt văzute de mai multe organizații neguvernamentale și de experții cu care a vorbit Europa Liberă drept o îngrădire a libertății de întrunire și de exprimare, așa cum a intenționat și guvernul Dragnea în 2017.
“Cui nu-i convine Maia Sandu la București Dacă Klaus Iohannis a ratat șefia NATO, pe care s-a grăbit să şi-o vrea ca ieșire din scenă, după încheierea unui al doilea mandat submediocru din perspectiva mizelor asumate, Maia Sandu a reușit să demonstreze maturitatea politică a unui lider consacrat, așa cum a făcut-o și Volodimir Zelenski, iar cei doi conduc două țări amenințate și agresate de Rusia. Și, totuși, tocmai dinspre București Maia Sandu e mai degrabă minimalizată. În răspăr cu aliații României din UE și NATO,
“Judecătoarea care a suspendat analiza tezei de doctorat a premierului Ciucă, invocând nevoia de stabilitate politică, a avansat spectaculos în carieră. A devenit magistrat cu drepturi depline și șefa unei secții nou-înființată la Curtea de Apel București Avansare profesională fulger pentru judecătoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel (CAB) București, cea care a motivat, anul trecut, prin nevoia de stabilitate politică a țării, controversata decizie de stopare a analizei doctoratului deținut de premierul Nicolae Ciucă. În urmă cu câteva săptămâni, Tudor a fost numită șefă a unei secții nou-înființată de la CAB, în condițiile în care a devenit magistrat cu drepturi depline la această instanță în octombrie 2022, au declarat pentru G4Media.ro surse din sistemul judiciar. Anterior, ea a activat la CAB ca detașată de la Tribunalul București. Modalitatea în care Tudor a motivat decizia din dosarul lui Ciucă face obiectul unui proces intentat de Centrul de Resurse Juridice, dosar care se va judeca luna viitoare, tot la Curtea de Apel București. …. În această dimineață, un reporter G4Media.ro a sunat la unul dintre numerele de telefon indicate pentru Arhiva Secția a X-a și, erijându-se în referent al unei instituții publice care trebuie să trimită o adresă, a solicitat să-i fie comunicat ”numele doamnei sau domnului șef secție a X-a”. Răspunsul celui care a răspuns a fost: ”Tudor Ionela”. Noua șefă de secție de la CAB are mai puțin de patru luni de când ocupă un post de judecător cu drepturi depline la această instanță, ea câștigând un concurs întins pe durata mai multor luni și terminat în octombrie 2022. Anterior, Ionela Tudor activa la CAB în calitate de judecător detașat de la Tribunalul București. ….” Integral:
“Cine a făcut mai mult ca să avem apă caldă și căldură: Gabriela Firea sau Nicușor Dan? Cifrele vorbesc. Situația lucrărilor și investițiilor, din 2016 până astăzi …. Atât Gabriela Firea, cât și Nicușor Dan le-au promis bucureștenilor că rezolvă problemele rețelei de termoficare din Capitală. Spre exemplu, pe vremea când era încă primar – la începutul unei ședințe a Consiliului General din iulie 2020 – Firea a anunțat că PMB a depus cerere ca să acceseze bani europeni cu care să achite înlocuirea a 200 de km de conductă uzată. ….Evident, era o exagerare grosolană. Înlocuirea conductei ar rezolva, în parte, problemele cu apa caldă. Or, de la solicitarea unei finanțări și până la finalizarea unor lucrări de asemenea proporții nu prea avea cum să treacă doar „scurt timp”. Oricum, administrația Firea nu avea capacitatea administrativă de a înlocui multă conductă magistrală (după cum veți descoperi mai jos). …. Câți kilometri de țeavă s-au schimbat anual? Firea vs Dan RADET (înainte să falimenteze), companiile municipale și firmele contractate au înlocuit următoarele lungimi de conductă magistrală:
“România, țara paradoxurilor demografice: Două milioane de români apar în statisticile privind forța de muncă, dar patronatele nu-i găsesc în țară România are 500.000 de șomeri și două milioane de persoane inactive, care apar în statistici, dar pe care oamenii de afaceri și companiile nu îi găsesc atunci când au nevoie de forță de muncă, potrivit unei analize prezentate, marți, de Confederația Patronală Concordia. …. „Mare parte din acele două milioane de oameni nu sunt inactivi, ci nu sunt aici. Din câte putem să ne dăm noi seama, mulţi dintre aceşti oameni fie sunt sezonieri, alţii lucrează în alte ţări ale Uniunii Europene şi vin înapoi să facă munci agricole, fie au actele în continuare în România, dar în realitate dacă îi cauţi la adresă, nu o să-i găseşti”, spune Burnete. Un studiu anterior, din 2019, arăta că deficitul de forță de muncă era de 500.000 de oameni în România, iar estimările erau ca acesta să crească la 800.000 în următorii ani. …. În 2020 au revenit în România peste un milion de români plecați la muncă în străinătate, dar în ultimii doi ani, aceștia au plecat la loc, conform oficialilor. …. Alți 240.000 de lucrători din afara Uniunii Europene au venit în România în perioada 2017-2022, echivalentul unui oraș de mărimea Ploieștiului, potrivit patronatului. Însă și aceștia sunt necalificați sau slab calificați, iar mulți sunt doar pe hârtie, pentru că nu rămân aici și pleacă în Vest. …
“
“Șefă la Protecția Copilului și auditor la Curtea de Conturi, pe baza unor acte de studii parafate cu numele femeii de serviciu de la facultate, acuză procurorii Luminița Matei a ocupat ani la rând șefia Departamentului financiar din cadrul DGASPC Teleorman, iar în 2019 a promovat ca auditor la Curtea de Conturi în baza unei diplome falsificate, potrivit procurorilor de la Parchetul General. Ce proprietăți a uitat să treacă în declarația de avere și cum a ajuns fosta femeie de serviciu de la o facultate privată martor-cheie în proces. Saltul de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, unde lucrase ca șef serviciu financiar, la Curtea de Conturi era unul de care a profitat Luminița Matei. De la o leafă anuală de 58.000 de lei, cât a câștigat în 2018 la DGASPC, ea a ajuns la un salariu de 136.000 de lei anual, în 2019, arată datele din dosar. Ca auditor, avea printre atribuții să controleze legalitatea cheltuirii banilor în instituțiile de stat. Pusă sub acuzare de Parchetul General pentru înșelăciune, uz de fals și fals în declarații încă din toamna anului trecut, Luminița Matei este cercetată astăzi sub control judiciar și nu are dreptul de a mai ocupa un post care necesită studii economice superioare. Potrivit datelor din anchetă, femeia este unul dintre numeroșii beneficiari ai „fabricii de diplome false din Teleorman”, așa cum au fost supranumite universităţile „Alexandru Ghica” și „Europa Ecor” din Alexandria. Rectorul celor două instituții de învățământ, Mina-Silviu Dobronăuţeanu, a fost condamnat, în 2016, la 3 ani de închisoare. Procurorii au cerut în instanță desființarea documentelor școlare obținute prin fraudă. Astfel, în aprilie 2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a cerut instanței desființarea a sute de foi matricole, de diplome de bacalaureat și de licență. Printre acestea, și documentele Luminiței Matei. ….. Documentele atestau că Luminița Matei a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune din cadrul Universității „Alexandru Ghica” în 2003, după ce examenele din anii II și III de studii le-a promovat într-un singur an. În 2003, a susținut examenul de licență la Universitatea din Craiova, pe care l-a promovat cu media 6,00.
“Un an de război în Ucraina. Ce urmează: pace durabilă sau Armaghedon planetar? …. Conflictul din Ucraina era menit de la bun început să fie unul civilizațional, indiferent dacă Kievul ar fi cedat în 18 zile și s-ar fi supus, ori dacă continuă – iată – să reziste agresiunii; indiferent de scenariu, la Kremlin Putin și ai lui sunt mulțumiți, pentru că stau față în față cu Occidentul într-un conflict ce dobândește cu fiecare zi o dimensiune globală și care va contribui în viitor în cel mai bun caz la divizarea ideologică a planetei (la fel ca în anii Războiului Rece), sau va conduce în cel mai rău caz (la fel de dorit, cât timp calea spre rai este garantată) la un Armaghedon nuclear. …. Conflictul dintre Moscova și Occident și-a declanșat ostilitățile în urmă cu 16 ani (sau 15 ani, înainte de 24 februarie 2022) și a fost purtat la nivel global, inclusiv pe teritoriul Uniunii Europene, al Marii Britanii și Statelor Unite (pe lângă conflictele militare din Georgia, Ucraina, Siria sau din diverse regiuni ale Africii). Confruntarea de pe frontul nevăzut nu a fost totalmente ocultată pentru public, așa că au ajuns notorii cazurile de otrăvire ale lui Aleksandr Litvinenko și Viktor Iușcenko, fostul președinte ucrainean, ale Iuliei și Serghei Skripal, ori al celebrului opozant rus Aleksei Navalnîi. Lor li se adaugă cazurile documentate de intervenție a Moscovei în procesele electorale privind Brexit sau alegerile prezidențiale din anul 2016 din Statele Unite. Un plan interesant de urmărit – când vine vorba de războiul nevăzut – este cel al decidenților politici occidentali care adoptă poziții fățiș favorabile Moscovei. O echipă internațională de jurnaliști de investigație (IStories – Rusia, Eesti Ekspress – Estonia, OCCRP – Rusia, IRPI – Italia și Profil – Austria) a expus o schemă de finanțare a mai multor politicieni europeni care au susținut agresiunea rusă în Ucraina, în 2014


