Author: desy.demeter


Revista Presei – 5 septembrie.”O enumerare de probleme ale sistemului energetic național”

Beautiful Autumn PhotoBuna dimineata intr-o zi de marti, 5 septembrie! Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri în zonele montane şi submontane unde pe areale restrânse va ploua slab, dar şi în sudul teritoriului (inclusiv pe litoral) unde ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri ziua local în sud şi sud-est, precum şi la munte (în special în Carpaţii de Curburã) şi izolat în centru.. Temperaturile maxime se vor încadra între 21…22 de gr în estul Transilvaniei şi 29…30 de gr local în estul Munteniei şi vestul Dobrogei; minimele termice vor fi cuprinse între 5…6 gr în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 19…21 de gr pe litoral.  Bucuresti: 28/17 gr.C.

De ce ne finantam spitalele atat de prost Explicatiile unui expert despre un sistem ineficient Se minte mult prost si fara rost

“De ce ne finanțăm spitalele atât de prost? Explicațiile unui expert despre un sistem ineficient: “Se minte mult, prost și fără rost” Sistemul DRG stă la baza finanțării în spitale. Mihai Negrea, expert în politici de sănătate, ne explică ce nu a mers bine în implementarea lui în România ….Cu aproape 6% din PIB dedicat sănătății, România se află la coada clasamentului UE. Pe lângă aceasta, puținele resurse pe care le avem sunt la rândul lor gestionate ineficient și distribuite inegal. …. Sistemul de clasificare in grupe de diagnostice – sau DRG  – face ceea ce îi spune și numele: clasifică pacienții în funcție de diagnostic. Fiecare diagnostic presupune o cantitate de resurse care trebuie alocate pentru îngrijire, resurse ce se traduc într-o sumă exactă. Există o sumă pentru o naștere în spital, o sumă pentru tratarea unei pneumonii și tot așa. Inventat în SUA anilor ’70 și implementat ulterior la scară națională în anii ’80, scopul DRG era de a crește transparența și eficiența alocării resurselor. Sistemul a fost ulterior implementat în tot mai multe țări sub diverse forme și adaptări iar, în final, a ajuns să fie implementat și la noi la începutul anilor 2000. Esențialul în modul de funcționare al DRG-ului este că nu se decontează costul exact al fiecărui pacient în parte, ci se bazează pe media costurilor pentru un anumit diagnostic, calculat de la mai mulți pacienți în trecut. Într-un fel, am putea spune că este asemănător unui sistem de asigurări în ce privește calculul. Astfel, costul final se calculează pe baza unei formule ce ia în considerare gradul de complexitate al cazurilor în medie, tariful pe caz ponderat, durata medie de spitalizare, la care se adaugă și „penalizarea” (ori valoarea procentului de referință) în funcție de categoria unității medicale. Formulele de calcul pentru toate acestea , precum și categoria fiecărui spital în parte pot fi regăsită în normele metodologice emise de ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate. ….În cazul nostru, vocile din sistem care se plâng de acest sistem reclamă prețurile DRG rupte de costurile reale suportate de spital și că dacă ar respecta procedurile și ar tarifa doar serviciile reale, spitalele nu ar mai fi finanțate corespunzător. Acesta este motivul pentru care, spun aceștia, sunt nevoiți să manipuleze datele introduse în sistem. Cum ar veni, pacientul vine în realitate doar pentru o problemă, dar pe hârtie este tratat fictiv și pentru anemie, pneumonie, infecție urinară și multe altele. Același fenomen a fost descris și de RISE Project într-o investigație la Institutul Matei Balș. Mai multe afecțiuni ar însemna, așadar, un decont mai mare pentru spital. ….Problema cu sistemul nostru ar fi că finanțează de fapt câte un episod de internare. Dacă pacientul se duce prin 6 secții cu mai multe diagnostice, DRG-ul nu finanțează decât unul, pentru că nu se cumulează, ci se ia cel mai complex diagnostic sau cea mai complexă procedură, conform acestuia. …. Din cele 368 de spitale publice din România, doar 61 aparțin de minister, în timp ce restul de peste 300 au fost transferate autorităților locale. Rezultat al descentralizării din 2011 sub guvernul Boc, ocazie cu care au fost închise peste 50 de spitale, ideea din spatele măsurii a fost că primăriile au un interes mai mare de a finanța corespunzător spitalele decât ministerul. Presupunând că acest lucru este adevărat, nu ar însemna decât încă un strat de inegalități, orașele mari fiind în majoritatea cazurilor mai înstărite și, deci, cu un buget disponibil pentru sănătate mai mare. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Clinică dentară “Asociația Flamandă de Stomatologie acuză universitățile românești că vând diplome de stomatologie: „Candidații cu diplome românești nu sunt în stare să răspundă nici la cele mai banale întrebări” …. Pe scurt, cotidianul belgian de limbă flamandă De Standaard a scris săptămâna asta că Asociația Flamandă de Stomatologie își exprimă dubii serioase cu privire la calitatea diplomelor absolvenților de stomatologie eliberate în România. Potrivit jurnaliștilor de la De Standaard, diplomele sunt scoase la vânzare, la liber, în multe universități din România. ….. Concret, diplomele românești reprezintă un sfert din diplomele obținute în străinătate de cei care vor să profeseze ca stomatologi în Belgia. Potrivit Asociației Flamande de Stomatologie (structura asociativă care a tras primul semnal de alarmă pe această temă), solicitanții de drept de liberă practică cu diplome românești par să aibă cunoștințe foarte limitate despre stomatologie. Puși la zid, aceștia acuză explicit chiar și universitățile de stat din România că vând diplome. Acest lucru se întâmplă în special în cazul cetățenilor din afara UE, dintre care mulți sunt tunisieni. „Când candidații cu diplome românești se prezintă în fața comitetului de acreditare (procedură standard, necesară pentru ca aceștia să obțină dreptul de liberă practică în Belgia), nici măcar nu sunt în stare să răspundă la cele mai banale întrebări”, a declarat pentru cotidianul belgian Le Soir, Frank Herrebout, președintele Asociației Flamande a Medicilor Stomatologi. „Observăm în principal un aflux de persoane cu naționalitate tunisiană care și-au obținut diploma de stomatologie la o universitate din România. Este mai ușor să obții o diplomă de stomatologie acolo sau chiar să plătești pentru una”, a mai adăugat Herrebout. Mai departe intervine riscul generat la nivel european de impostura academică din România. De ce? Pentru că din punct de vedere legal, Belgia trebuie să recunoască în mod automat diplomele eliberate de statele membre ale Uniunii Europene, neputând respinge candidații doar pentru că dețin diplome eliberate de facultățile românești. …. În tot acest context, ministrul belgian al Sănătății, Frank Vandenbroucke, a contactat autoritățile din România pentru a le cere explicații cu privire la modalitățile de control aflate în vigoare în sistemul universitar românesc în legătură cu autenticitatea diplomelor obținute de absolvenții facultăților de stomatologie. ….” Integral: https://republica.ro

“Statul slab și abuziv trebuie să facă loc statului eficient și democratic. Câteva propuneri pentru agenda viitorului președinte al României  …. Ne izbim zilnic de un clișeu care a început să domine discursul public: „statul e slab!”. Pe de o parte, asta sună bine, după deceniile dictatoriale care au marcat istoria țării de la Carol al II-lea și Antonescu până la Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Am tot avut un stat tare apăsător, numai bun să sufoce libertățile civile, să strivească individul și să sterilizeze vâna creativă a elitelor, obligate să se alinieze ideologic la o viziune totalitară, etnocratic-fascistă sau național-comunistă. În loc să ne reprezinte pe toți, statul acela ne bântuia viețile ca o fantomă fără chip. …. Un stat slab, rezultatul paradoxal al „obezității” administrative, nu-și îndeplinește cum trebuie misiunile suverane, de la asigurarea ordinii publice și aplicarea legii până la calitatea serviciilor din educație, sănătate, apărare și la politicile fiscale. ….După represiunea comunistă, cu tot cu violența ei arbitrară și propaganda ei deșănțată, regăsirea libertății a pretins contestarea unui stat prin definiție abuziv. Parcă-l aud pe Ion Iliescu, primul președinte al tranziției, care se plângea că „Poliția” de prin 1992-1993, plină cu foștii milițieni din regimul chipurile abolit, se simte „timorată” și, prin urmare, nu-și poate face cum trebuie datoria! O timorau, pur și simplu, drepturile civile recâștigate de români, adică situația stranie în care un sectorist analfabet nu mai are căderea de a teroriza după cum îl taie capul o stradă întreagă… … În loc să educăm o castă de funcționari publici inamovibili, care câștigă mai puțin decât în sectorul privat, dar au garanția stabilității pe post, noi am creat o nouă nomenclatură formată – cu mici excepții – din oamenii care nu se calificau pentru posturi în economia liberă și nici nu au trecut prin concursuri severe. Ei au populat structurile statale ca absolvenți ai „particularelor”, cu pile de la partidele rotite la guvernare și misiunea de a servi nu atât cetățenii, cât grupurile de interese care finanțează liderii formațiunilor politice. Chiar și atunci când UE ne-a impus – pentru a garanta independența justiției – să acceptăm că măcar magistrații sunt inamovibili, ne-am ales cu o justiție nu mai puțin politizată și arondată feudal unor figuri de baroni (așa cum baroni găsim și în consiliile județene, în sistemul medical, în cel universitar etc.). Neo-feudalismul administrației publice supranumerare, mediocru pregătite și politizate nu e un accident de parcurs, ci rezultatul unui consens social tacit. „Capitalismul de cumetrie” (cum îl numea același Ion Iliescu) se combină pervers cu elita de pradă a unei birocrații care sifonează bugetul statului prin felurite „suveici” și rețele de „familie”. De ce ne-ar mira atunci faptul că progeniturile de bani gata ai parveniților de tranziție vânează cu precădere posturile din sectorul public? Beizadelele nu caută asemenea poziții „manageriale” pentru că sunt mai bine plătite, ci doar pentru că numai de acolo pot conserva patrimoniul lor familial, folosind statul – și contractele sale – ca inepuizabilă pușculiță. Care ar fi soluțiile Toți cunoaștem soluțiile menite să ne scoată din actuala fundătură, olimpian patronată de fața bronzată a dlui Iohannis. O reformă administrativ-teritorială care să dezmembreze clanurile neo-feudale, prin apariția a 15 regiuni și comasarea primăriilor. Recrutarea funcționarilor publici prin selecție meritocratică și accelerarea informatizării. Totala depolitizare a administrației centrale și locale (cu excepția șefilor din vârful fiecărei structuri, care trebuie să poată răspunde în fața electoratului). Sancțiuni penale severe pentru cei care încalcă regulile europene de atribuire a contractelor publice ….” Integral: https://www.libertatea.ro

Computer Hope Guy“Prăpastia deficitului bugetar, explicată: cum am ajuns aici, cum cârpim gaura și de ce PNRR e podul peste o criză economică …. Mai multe măsuri au fost aruncate în spațiul public ca fiind parte dintr-un pachet mai amplu de reforme care să acopere gaura din buget, astfel încât România să nu piardă fonduri europene venite prin PNRR, instrumentul financiar al UE prin care ar urma să primim aproape 30 de miliarde de euro. Nu este clar ce va rămâne din toată lista de propuneri la finalul maratonului de negocieri naționale și de la Bruxelles. Cum nu e clar nici dacă există cu adevărat un consens la nivel politic asupra tuturor măsurilor și dacă nu va fi nevoie și de altele, mai drastice, cerute de UE. De la Bruxelles a apărut, recent, în discuție posibilitatea creșterii TVA sau eliminarea cotelor reduse, ca variantă pentru a diminua gaura la buget. Cota medie de TVA aplicată în România este de 16%, existând trei variante: pentru majoritatea bunurilor și serviciilor se aplică o cotă de TVA de 19%, există bunuri și servicii pentru care se aplică o cotă de 9% – de pildă, pentru restaurante – și altele pentru care se aplică o cotă de 5% – cum ar fi manualele școlare. …. Una dintre măsurile vehiculate că le-ar avea pe listă Executivul avea în vedere taxarea marilor companii, cu venituri de peste 50 de milioane de euro, cu 1% din cifra de afaceri dacă impozitul pe profit este mai mic decât acest prag de un procent. O decizie care ar lovi nu doar multinaționalele, atrage atenția Ionuț Dumitru, ci și companiile antreprenoriale și companiile mari de stat românești. „După mine, e o greșeală să tratezi companiile la fel și să le impozitezi pe cifra de afaceri, mai ales companiile mari. Pentru că ele au un specific de afaceri diferit. Sunt companii care au marje de profit, prin natura afacerilor, mai mici sau mai mari. Nu poți să compari, spre exemplu, o companie din distribuție sau retail, care are volume mari și marje mici (cu altele, n.red.)”, astfel încât unele ar putea fi puse în dificultate de o astfel de taxă, în timp ce altele ar putea funcționa în continuare neafectate, explică economistul. …. În opinia lui Ionuț Dumitru, principiul fundamental în taxarea companiilor ar trebui să fie impozitarea profitului. „Cu o mențiune: să fie profitul real, declarat corect. Și cred că, de fapt, aici avem noi o problemă. Această inițiativă de a taxa, mai degrabă, cifra de afaceri relevă cumva o incapacitate a statului sau a instituției fiscale, a ANAF-ului, de a certifica, la un moment dat, acel profit. Adică să fim convinși că acel profit este unul real și nu este diminuat, prin transfer pricing (prețuri de transfer, n.red.) despre care se tot discută”. …. Dacă cheltuielile bugetare sunt mai greu de redus, iar reforma pensiilor speciale pare în impas, taxarea rămâne soluția cea mai rapidă pentru a cârpi bugetul pe ultima sută de metri. …. „Impozitarea trebuie să fie simplă, unitară și aplicabilă pe minimum zece ani (fără condiții ce vizează domeniul de activitate, praguri de venituri, număr de asociați, valoare rentabilitate etc), și nu în funcție de variabile ce se modifică pe parcursul anului”, spune Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Ionuț Dumitru spune că reforma fiscală ar trebui să se bazeze pe un singur principiu: restabilirea echității fiscale între toți contribuabilii, fie că vorbim de companii, fie că vorbim de persoane fizice. ….” Integral: https://panorama.ro

O enumerare de probleme ale sistemului energetic național .… În primul rând semnalez că vine iarna și problema energiei termice nu este rezolvată. Ministrul Energiei a scris Primarului General al Bucureștiului că trebuie să se întâlnească pentru a rezolva problema. Primarul i-a răspuns din televizor că lucrurile sunt rezolvate și că “e o problema tehnică“. Ca de obicei, începutul toamnei prinde problema termiei bucureștene nerezolvată: datoria către Elcen nu este platită. 1.000.000.000 lei. Dar Primăria mai are o datorie la Elcen: 3.700.000.000 lei de pe vremea RADET-ului. Dacă nu vă amintiți de ea, înseamnă că ați întrat în jocul politicianist și ticalos al politicienilor urbei dâmbovițene! Nu trebuie să fie așa! Aproape un miliad de euro nu pot fi dați uitării, sunt banii tuturor românilor, cele două componente ale SACET-ului fiind pagubite la rândul lor deoarece, fiind companii aflate în dificultate, nu pot accesa fonduri naționale sau europene sau nu pot apela la bănci. Si gazul pentru la iarnă, trebuie cumparat! Nu putem desființa SACET-ul, mai ales acum când Uniunea Europeană dorește decarbonificarea și singura soluție pentru marile aglomerări urbane este menținerea SACET-ului în cazul Bucureștiului și construirea altora în orasele care mai pot face așa ceva, asa cum am scris acum câteva luni. Profesorul Dumitru Chisăliță atrage atenția asupra defectelor legislatiei de plafonare și compensare a prețurilor la gaze și energie electrică. (dacă deschideți link-urile înțelegeți problematica.) Ce deducem: noi, prin taxe și impozite plătim către companiile din energie toate aceste compensații, acestea capitalizând profituri imense, în special “regenerabilii” înbogățindu-se nejustificat, creind fel de fel de probleme, ce se vor vedea pe termen mediu și lung deoarece capacitățile din gaz și cărbune fiind transformate și ele în “intermitente”. (explicații scrise aici) Și mai mult decât atât, fiind făcut atât de prost, astăzi suntem captivi acestui sistem de plafonare și compensare a prețurilor la energie: dacă renunțăm la el se crează o mare nedreptate, cei care consumă puțin, adică cei săraci, vor plăti mai mult decât cei care consumă mult, adică cei mai avuți. Surpriza însă vine de la doi parlamentari UDMR, plecați nu demult de la guvernare: “Fără electricitate în bandă nu există industrie, nu există economie”, a declarat Antal Istvan Lorand, președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse minerale din Senat. …. Ne-am trezit și cu o declarație a domnului Bende Sandor, șeful Comisiei de Industrie și Servicii din Camera Deputaților: “lipsa investițiilor în domeniul distribuției, atât a energiei electrice, cât și a gazelor, acum a început să iasă la iveală.” Păi atât timp cât șefii ANRE sunt numiți așa cum sunt numiți, au cv-uri pline de gărgărițe de prin dulapurile colegiilor ce se ocupă de securitate și atât timp cât legenda urbană zice cum pe coridoarele ANRE există un circuit alternativ de genți doldora cu hârtii despre care se spune că ar fi “de valoare”, cum ar putea ANRE-ul să vegheze corect asupra distribuitorilor? … Nu putem demonstra un zvon care zice că ulterior contractelor de privatizare ale companiilor din distribuție, prin care cei care au pus mâna pe monopolul regional de distribuție de energie s-ar fi acoperit cu fel de fel de facturi prin care s-au degrevat de obligațiile de investiții. Dar facturile înaintate la ANRE se pun în socoteala “prețului de distribuție” aprobat de acelasi ANRE, preț care se regăsește în facturile noastre sub cinci tarife de distribuție: …. Dupa aproape patru ani de “domnie” a fostului ministru avem o “grea moștenire”, România suferă din lipsa investițiilor în mai tot ce înseamnă producție. Înțelegem scoaterea din producție a capacităților pe cărbune, dar nu înțelegem de ce capacitățile pe gaz nu au fost înlocuite, dezvoltate, retehnologizate. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

“România „pune carul înaintea boilor”, acordă ajutor cfd, pentru niște eoliene care nu ne decarbonizează  Banca Mondiala, a infierbântat foarte mult mințile și imaginația multora declarând spectaculos că în Marea Neagră exista un potențial eolian de vreo 75 GW pe care noi românii ne-am și grăbit să declarăm ca ”n-avem dreptul sa-l ratăm” (de parcă ar fi prima noastră ratare in Marea Neagră !?). Pornind de la acest, aparent, uriaș borcan cu miere, Federal Ministry for Economic Affairs and Climate Action al Germaniei, a ”sprijinit” (finanțat ?!) un studiu denumit: Recommendations for Romania”s Long-Term Strategy: Pathways to Climate Neutrality, realizat de EPC (Energy Policy Grup). Însă, ceea ce este interesant este faptul că Studiul amintit specifică chiar de la început:”…Decarbonisation will not be achieved merely through political commitments, it also requires rigorous evidence-based planning. Romania still needs to publish its long-term strategy (LTS) on how decarbonisation will be achieved by 2050…” Această constatare semnificativă descrie perfect ”varza de Bruxelles” pe care o amestecă politic Guvernul si ce acțiuni, aparent dezlânate, vedem înaintea oricăror acțiuni de rigorous evidence-based planning, zise de EPC.

  • Un cablu de 1000 MW energie (”inverzită”) din Azerbaidjan – destinație- Ungaria (nu credem că Ministrul de Externe al Ungariei si Ursula v. derLeyen au venit degeaba să parafeze acest acord. La ce e bun pt. noi ?
  • Ne grăbim cu o Lege a eolienelor off-shore (din Marea Neagră)
  • Ne grăbim, în paralel cu asta precedentă, să mai și dăm ceva ”ajutoare” prin legiferarea CfD (Contractele prin Diferență), pentru aceleași eoliene
  • Ne angajăm cu un cablu CC (Curent Continuu), 5000 MW, să transporte energia eoliană din Marea Neagră, (pînă unde oare ?) și, cît rămîne la noi ? (dacă rămîne cumva ceva, ca să punem ”în plan” nu-i așa ?!)

La toate astea de mai sus, care (ni) se întîmplă, evident, fără vreun control sau planificare din partea Guvernului nostru, ci, doar așa, că ni s-a cerut de cineva, apare o singură intrebare legitimă: ”what is in it for me ?” adică noi cu ce ne alegem după ce ”le dăm pe toate astea” ? Nu s-a vazut nicăieri vreun rezultat/angajament palpabil. Peste toate acestea, mai vine și Studiul de mai sus, (ref. sectorul producție energie electrică) ne ”indeamnă” să decarbonizăm cu eoliene și solare și ne sperie că fără mai mult de 17 GW on-shore wind (peste ce avem acum), incă 15 GW off-shore si incă 21 GW solar PV nu ne vom decarboniza pînă in 2050 !? Concluzia preliminară a subsemnatului (dar și a altora din domeniul energiei) este că, Studiul EPC, este util ca informație și conține niște recomandări de bun simț (de ex. Introducerea stocării de energie de capacități mari care să suțină marile capacități ERI -energie regenerabilă intermitentă și biomasa – resursa cea mai abundentă de energie regenerabila controlabilă) dar neglijează complet potențialul hidro, care in România este valorificat sub 50% disponibil economic. Cea mai gravă lipsă a acestui studiu, este că, dacă vorbim despre peste 30 GW capacitați intermitente, atunci, necesarul de stocare ar trebui sa se ridice la peste 5000 MW, ca să nu mai vorbim de uriașele capacitati transfrontaliere/interconexiune necesare. …. Marea lipsă a studiului este faptul că nu este intocmit pe baza unei cereri prognozate de energie electrică (dacă ne referim la decarbonizarea producției de energie electrică), nu ține cont de curba clasată de consum, nu ține cont de capacitățile existente (exceptind ”obsesia” închiderii centralelor pe lignit), nu tine cont de capacitîțile de interconectare care ar trebui instalate, nu ține cont de capacitățile electrice ale centralelor de cogenerare existente și mai ales viitoare (pe gaz si biomasă), s.a.m.d ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Sindicatul Polițiștilor Dolj, despre accidentul de la 2 Mai: Un polițist e executat în piața publică chiar de cei care trebuiau demiși. Cine erau ceilalți doi tineri din mașină când au fost găsite drogurile?“Să ne facem că luptăm cu drogurile  Dacă ar fi să fie puse vreodată în aplicare, măsurile de combatere a consumului de droguri nu ar fi, în general, neapărat rele. Dar și să fie aplicabile, ele sunt modeste, pentru că vizează doar un capăt al problemei, mai facil, dar nu cel esențial. Dacă ar fi fezabilă, testarea antidrog în școli ar fi o idee bună, în primul rând, pentru scoaterea la suprafață a dimensiunilor fenomenului, dar și a tipologiei consumului, pe substanțe și pe zone. Pentru că în acest moment fenomenul consumului în școli este doar bănuit imens. Maparea nu a fost făcută. După cum spune liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, în interviul acordat SpotMedia.ro, în orice școală ceri unui elev să-ți spună cine consumă droguri, el îți va indica cel puțin 4 nume. Și tot Cosmin Andreica susține că subdotarea Poliției cu aparate DrugTest este deliberată, tocmai pentru a nu afla dimensiunea reală a aisbergului și a înțelege ineficiența acțiunilor de până acum. Apoi, ar fi o modalitate de alertare a părinților, care nu întotdeauna știu ce fac copiii lor. Cu condiția ca, odată alertați, să aibă și soluții cât de cât accesibile de a salva copilul. Adică o procedură,  un traseu clar pe care acesta să intre pentru recuperare. …. La fel și acum, cine să facă testarea? De unde atâtea teste? De la mai știu eu ce firmă de apartament agreată politic? Care vor fi pașii concreți următori unui rezultat pozitiv? Nimic nu e clarificat în acest heirupism. ….. Dar dincolo de aceste măsuri care vizează consumatorul, nu am auzit mai nimic despre schimbarea politicii în privința celor care fac posibil consumul, adică traficanții. De la micul distribuitor de pe stradă, până la capii de rețele. DIICOT a avut anul trecut, potrivit bilanțului de activitate, rezultate extrem de modeste, deși războiul din Ucraina a redirecționat spre România nu numai comerțul cu cereale, ci și traficul de droguri, mai ales prin Portul Constanța unde scanarele, chiar și atunci când funcționează, nu sunt adaptate pentru depistarea drogurilor, după cum arată ProTV. Ultima captură în port a fost acum doi ani. Și când există sisteme de monitorizare, în momentele cheie ele sunt scoase din priză, cum a fost SCOMAR, fix în noaptea când în țară intrau sute de kilograme de cocaină. În schimb, a fost declanșată marea operațiune Blocada, în care mii de polițiști și jandarmi pleacă în uniforme, cu surle și trâmbițe să prindă traficanți. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs. Sigur, e ceva mai bine decât operațiunile în care polițiștii împart pliante antidrog pe străzi. …. „Mărim pedepsele, dar nu creăm structurile de Poliție și Parchet care să lucreze eficient. Nu formăm oamenii care să lucreze într-o manieră specializată. Și atunci degeaba ai pedepse foarte mari, dacă nu ajungi la ele. Nu știi să faci dosare, să cercetezi și să investighezi infracțiunea.” Așa cum este acum, legea ar fi suficientă, dacă ar fi aplicată de multele instituții care dorm pe fenomen: DIICOT, Poliție, Agenția Națională Antidrog. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Fiul primarului din Caracal achizitie de 10 milioane de euro inainte de explozia de la Crevedia Cate statii GPL detine afaceristul

“Fiul primarului din Caracal, achiziție de 10 milioane de euro, înainte de explozia de la Crevedia. Câte stații GPL deține afaceristul  Fiul primarului din Caracal a făcut o achiziție costisitoare la începutul acestui an, atunci când a devenit unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de carburanți GPL. …. În ianuarie 2023, Ionuț Doldurea și-a arătat forța financiară printr-o tranzacție de amploare. Fiul primarului din Caracal a cheltuit o sumă uriașă pentru a-și scoate din joc unul dintre concurenți, preluând cu totul compania și activele acesteia. Mai exact, firma Fagas SRL, deținută de Ionuţ Daniel Doldurea (51%) și Cosmin Ionuț Stângă (49%) a preluat toate părțile sociale ale companiei Rombeer Crângașu SRL, deținută de Crîngașu Gabriel Mihai. Achiziția a fost realizată prin cesiune în schimbul unei sume de 9.475.260,71 euro (47.995.409 lei) și a fost perfectată printr-o hotărâre a asociatului unic, în data de 28 noiembrie 2022, fiind publicată în Monitorul Oficial pe 17 ianuarie 2023. …. Miza afacerii a fost constituită de activele societății Rombeer Crângașu, respectiv 18 stații GPL (7 în Dâmbovița, 10 în Prahova și una în Ilfov). De cealaltă parte, Flagas deține în portofoliu alte 28 de stații GPL (6 în Brașov, 2 în Dâmbovița, 2 în Giurgiu, 5 în Iași, 3 în Ilfov, 4 în Teleroman și câte una în Vaslui, Călărași, Ialomița, Olt, Botoșani și Vrancea). În acest moment, fiul primarului din Caracal a ajuns la 46 de stații GPL, situate în 13 județe din România, la care lucrează peste 220 de angajați, doar pentru cele două firme. ….Aceasta nu este, însă, decât o parte a imperiului financiar al familiei Doldurea. Afacerile cu combustibil au fost începute chiar de actualul edil al municipiului Caracal, supranumit ”Împăratul”. Băieții primarului controlează, prin intermediul societății Dochimex SRL, 33% din compania Ade Gas Oil Company, care deține peste 166 de stații GPL și este principalul distribuitor de autogas din Sud-Vestul Țării, potrivit site-ului oficial. Ade Gas este și furnizor de butelii pentru consumatorii industriali și casnici, cu 50 de puncte de vânzare. Compania a sponsorizat echipele de handbal feminin (senioare și junioare) din Craiova, și a plătit ca reclamele cu titulatura firmei să apară la meciului de acasă a echipei de fotbal U. Craiova. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Cat plateste CFR pentru curatenia din Gara de Nord Peste un milion de lei incasati lunar din inchirierea spatiilor comerciale

“Cât plătește CFR pentru „curățenia” din Gara de Nord. Peste un milion de lei încasați lunar din închirierea spațiilor comerciale  Potrivit datelor furnizate de către CFR Infrastructură, compania de stat plătește aproape 2,5 milioane lei pe an pentru curățenia din Gara de Nord. …. Orice bucureștean care trece des prin Gara de Nord sau navetiștii care folosesc în special peronul 1 al gării, acolo unde în anul 2013 a fost inaugurat trotuarul rulant în urma unei investiții de 11 milioane de lei, cea mai mare din ultimii 15 ani, miroase mereu a toaletă publică. De curățenia Gării de Nord se ocupă firma SC Gelano Prest SRL, o firmă din Cluj Napoca ce activează de 25 de ani pe piața serviciilor de salubrizare. …. Asta înseamnă că CFR Infrastructură plătește puțin peste 200.000 lei pe lună, circa 40.000 de euro, pentru serviciile de salubrizare în Gara de Nord. Suma este infimă în contextul în care CFR Infrastructură are, potrivit bugetului pe anul 2023, estimate peste 2,6 miliarde lei venituri din exploatare. Pe de altă parte, Gara de Nord, care are o suprafață de 100.000 mp, reprezintă în sine o sursă de venit pentru compania de stat. Potrivit unui răspuns al companiei pentru FANATIK, din închirierea spațiilor comerciale aflate în incinta Gării de Nord compania obține venituri de 1.392.781,83 lei/ lună, adică aproape 280.000 euro pe lună. Pe an, suma ajunge la peste 16,7 milioane lei, adică peste 3 milioane euro. …. Care sunt firmele care vor moderniza Gara de Nord Firma SC GDO MOV Impex SRL, care va trebui să ducă la capăt contractul de 420 milioane lei, a avut anul trecut doar 35 de angajați, o cifră de afaceri de doar 35 de milioane lei și un profit net de 1,7 milioane lei. În anul 2016, firma avea 160 de angajați, o cifră de afaceri de 20 milioane lei și un profit net de 1,5 milioane. Societatea deține active de 24 milioane și, în anul 2022, raporta datorii de puțin peste 10 milioane lei. …. Revenind la firma câștigătoare, GDO MOV Impex SRL, aceasta este deținută de omul de afaceri băimărean Goie Vasile, în acte societatea fiind trecută pe numele soției, Goie Delia. Presa locală a scris în repetate rânduri despre contractele publice, în special cele cu CFR SA, câștigate de către această firmă. Gazeta de Cluj scria în 2019 că doar în acel an firma din Baia Mare a câștigat 5 contracte cu regionala CFR în valoare de 21 milioane lei, unul dintre acestea, de aproape un milion lei, fiind pentru vopsirea unui pod. Sursa citată scrie că numele firmei apare și într-un raport al Curții de Conturi, fiind menționat un contract de 380.000 lei pentru reparația unei instalații de cabluri. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

NATO in fata pericolului destramarii Aripa populista a Partidului Republican pune in pericol cea mai puternica alianta militara

“NATO, în fața pericolului destrămării. „Aripa populistă a Partidului Republican pune în pericol cea mai puternică alianță militară”  Opoziția față de ajutorul militar oferit Ucrainei în interiorul Partidului Republican riscă să ducă la scindarea NATO, arată o analiză publicată în The Atlantic. …. Profesorul Phillips O. Brien scrie că Europa și Statele Unite se află în pragul „celui mai important de-cuplaj conștient” în relațiile internaționale din ultimele decenii. El subliniază că, din 1949, NATO a fost singura constantă în materie de securitate mondială. Inițial, o alianță între Statele Unite, Canada și 10 țări din Europa de Vest, NATO a câștigat Războiul Rece și, de atunci, s-a extins pentru a include aproape toată Europa. „A fost cea mai de succes grupare de securitate din istoria modernă a lumii. De asemenea, s-ar putea prăbuși până în 2025”, subliniază istoricul militar…..Cauza acestei prăbușiri ar fi diferența profundă de viziune dintre aripa populistă a Partidului Republican – condusă de Donald Trump, dar care acum constituie în mod clar majoritatea Partidului Republican – și preocupările existențiale de securitate ale unei mari părți a Europei. Catalizatorul imediat al colapsului ar fi războiul din Ucraina. Atunci când facțiunea dominantă din cadrul unuia dintre cele două mari partide politice americane nu poate vedea rostul de a ajuta o țară cu spirit democratic să lupte împotriva invadatorilor ruși, acest lucru sugerează că centrul spectrului politic s-a schimbat în moduri care vor face din SUA un aliat mai puțin fiabil pentru Europa. Aceasta din urmă ar trebui să se pregătească în consecință”, scrie profesorul Phillips O. Brien în The Atlantic. Acesta subliniază că ultimele săptămâni au arătat că perspectiva pro-rusă și anti-NATO a lui Trump nu este doar un scurt interludiu în politica republicană; suspiciunea privind implicarea americană în susținerea Ucrainei este acum consensul inimii populiste a partidului. În timpul dezbaterii prezidențiale republicane de săptămâna trecută, Ron DeSantis și Vivek Ramaswamy – cei doi candidați care au avut cea mai mare intenție de a apela la noua bază trumpistă a partidului – s-au pronunțat amândoi împotriva unui ajutor suplimentar pentru Ucraina. DeSantis a făcut acest lucru în mod blând, promițând să condiționeze orice ajutor suplimentar de o asistență europeană mai mare și spunând că ar prefera să trimită trupe la granița dintre SUA și Mexic. Ramaswamy a fost mai strident: El a descris situația actuală ca fiind “dezastruoasă” și a cerut încetarea completă și imediată a sprijinului SUA pentru Ucraina. Ulterior, Ramaswamy a mers chiar mai departe, spunând practic că Ucraina ar trebui să fie divizată; Vladimir Putin ar putea păstra o mare parte din țară…..” Integral: https://www.fanatik.ro

Credeai că e o viaţă uşoară? În medie, un miliardar e invitat la 200 de nunţi pe an

“Credeai că e o viaţă uşoară? În medie, un miliardar e invitat la 200 de nunţi pe an …. În exclusivitate pentru TNR, multimiliardarul Samir Dîrţ din Giurgiu (locul 103 în Top 100 Forbes România) a dezvăluit o latură mai puţin cunoscută şi mult mai întunecată a vieţii de barosan cu buzunarul gros. „Oricât ai încerca să te izolezi de lume, să trăieşti ca un pustnic într-un chalet din Alpi sau pe insula ta privată, cam o dată la două zile eşti invitat la o nuntă”, mărturiseşte nababul. „Nu e frumos să refuzi o invitaţie la nuntă, aşa că de 200 de ori pe an treci prin tot chinul: costum, pantofi, biserică, restaurant, trandafiri de salam, sarmale, tort, lăutari, selfie-uri cu mustăţi de carton, furat mireasa, strigat darul.” „Am coşmaruri noaptea cu meneaito şi dansul pinguinului”, mărturiseşte miliardarul, cu ochii în lacrimi. „Practic, când nu vânez foci în Groenlanda sau elefanţi în Namibia, sunt la o nuntă în Ilfov.” ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

 

Revista Presei – 4 septembrie.”O Românie în degringoladă: deficit bugetar incontrolabil, instituții de stat ineficiente și fără responsabilitate”

Toamna își intră în drepturi FOTO Adevărul

Buna dimineata intr-o zi de luni, 4 septembrie! Se anunță ploi puternice și furtuni cu grindină. Vor fi averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei. Temperaturile maxime vor fi de la 20-22 gr C în nordul teritoriului până spre 32-33 gr în Câmpia Română. În București  cerul va fi mai mult senin ziua, însă pe parcursul nopţii se va înnora treptat, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 23 gr C, iar minima se va încadra între 15 și 18 gr C.

Nu am aer “În România, cel mai bun medic rămâne norocul   Botoșănenii au scris „Nu am aer” și „Alexandra” pe fațada cabinetului particular al unuia dintre medicii considerați de către oameni responsabili de moartea Alexandrei Ivanov, tânăra gravidă care a decedat la finele săptămânii trecute la Maternitatea Botoșani. Una dintre întrebările care mi se pun cel mai des în ultimul an și pe care, din păcate, o pun la rândul meu, este „Nu știi un medic bun?” În România, cel mai bun medic rămâne norocul. Norocul de a nu te îmbolnăvi sau, dacă te îmbolnăvești, să știi pe cineva care știe „un medic bun”. În ultima vreme, oamenii nici nu mai caută un medic bun. „Nu știi un medic bun?” s-a transformat în „Nu știi un medic?” Punct. Bun, rău, medic să fie. Dacă ai ghinionul să stai la țară sau într-un oraș mic, să te vadă un medic și să te mai și trateze devine un vis din ce în ce mai greu de atins. Sunt spitale unde nu sunt medici de gardă. Sunt spitale în care medicii nu mai vor să intre în gardă, reclamând epuizarea. Sunt spitale unde, dacă nimerești în zilele libere, în weekend, în perioada de concedii, noaptea sau în pauza de prânz, nu se uită nimeni la tine. …. Oamenii s-au săturat să-și numere morții. Aerul devine din ce în ce mai irespirabil, cetățenii protestează, frustrarea socială e la apogeu, țara e o oală sub presiune. Oamenii cer să fie tratați și cer să fie tratați cu umanitate. Cum putem face un sistem de sănătate ceva mai uman în această țară? ….” Integral: https://republica.ro

O Românie în degringoladă: deficit bugetar incontrolabil, instituții de stat ineficiente și fără responsabilitate …. La începutul verii, era foarte clar că România are o profundă suferință bugetară. Pe zi ce trecea argumentele în acest sens apăreau tot mai vizibile. Iar soluțiile posibile erau negociate în discuții interminabile între politicienii la vârf ai coaliției de guvernare. Pachetul de echilibrare a bugetului nu a fost definit nici până astăzi, dar sintetic, datele bugetare pe luna iulie ne arată încă o dată zonele sensibile ale bugetului: o creștere a veniturilor cu 11%, dar în același în timp un avans al cheltuielilor cu 14,5%, ceea ce ne arată că economia funcționează, produce mai mulți bani pentru buget, dar, insuficient pentru cât de mult cheltuiesc politicienii cu sectorul public. Drept urmare, deficitul bugetar pe primele șapte luni ale anului, a ajuns la 38,5 miliarde de lei, adică 2,43% din PIB. Acum, la sfârșitul verii, tema bugetară devine oarecum secundară. Catastrofele naționale din luna august trag un semnal dur de alarmă cu privire la modul în care funcționează (dacă mai funcționează) statul român. Fiecare caz în parte – Voluntari, Botoșani, Vama Veche, Crevedia – scoate în evidență funcționarea defectuoasă a statului român. Cel mai grav este că în noianul de instituții ale statului și în haosul legislativ, nimeni nu răspunde pentru accidente sau ilegalități. Este imposibil să găsești o instituție care să fie vinovată, pentru că responsabilitățile se mută de la una la alta și de la un paragraf de lege la altul. Deja România nu are doar o mare problemă bugetară, ci și una imensă care privește funcționarea instituțiilor statului. Să dăm un exemplu din economie. Recent, Ionuț Mișa, șeful Direcției de Administrare a Marilor Contribuabili de la ANAF, a declarat într-un interviu pentru publicația profit.ro că direcția pe care o conduce a făcut controale în sectorul bancar și a reușit să aducă la buget 400 milioane de lei. Dar, spune Ionuț Mișa, ar dori să mai controleze două bănci, dar direcția nu are decât patru funcționari specializați în domeniu. Iar serviciul ar avea nevoie de 17 angajați. Ne putem mira de două ori. O dată, pentru că este incredibil că din cei 20.000 de angajați ai ANAF nu se găsesc 10 specialiști care să fie aduși sau formați profesional pentru a completa direcția de control destinată sistemului bancar. A doua mirare este că exact omul care trebuia să găsească soluțiile se plânge cu nonșalanță. Ionut Mișa are de un deceniu funcții de conducere la ANAF sau la Ministerul Finanțelor și vine acum și ne spune că un departament important are numai patru salariați în loc de 17. Ca și cum nu chiar el ar fi trebuit să rezolve problema. Dar, acest caz ne arată, încă o dată, modul în care funcționează instituțiile statului. Iar cazul Crevedia aduce în atenția publicului o temă gravă. Și anume, firmele legate la zona politică și la fondurile publice. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Eugen Rădulescu, BNR: O situaţie foarte complicată. Cum ieşim la lumină? (II)

“Eugen Rădulescu, BNR: O situaţie foarte complicată. Cum ieşim la lumină? (II)  În urmă cu două cicluri electorale, prin 2015, a început un fel de competiţie pentru atragerea alegătorilor, cum altfel, decât prin acordarea unor facilităţi fiscale. Alegerile din 2016 au trecut, facilităţile au rămas. Mai puţin obişnuit, noul guvern, instalat după alegeri, în anul 2017, a continuat în forţă generozitatea fiscală, prin aplicarea complet iraţională a aşa-zisei teorii «wage-led growth» – o prostie absolut monumentală, care a devenit punctul culminant, momentul rupturii totale a echilibrului bugetar, după care bugetul a mers dintr-o cârpeală într-alta. Până am ajuns, azi, într-o situaţie deosebit de critică : stocul datoriei publice a trecut de 50 la sută, deficitul din 2023 este de 6 la sută din PIB şi creşte precum Făt Frumos, PNRR riscă să devină cea mai formidabilă oportunitate – ratată. Remedierea situaţiei nu poate să întârzie, iar magnitudinea problemelor obligă la un ansamblu serios de măsuri. După părerea mea, remedierea situaţiei poate şi ar trebui să pornească de la anularea, cât mai rapidă, a facilităţilor fiscale acordate cu diverse scuze, dar care în final au făcut praf orice logică a politicii fiscale. Aceste însemnări se vor concentra asupra acestei teme. Remarc mai întâi faptul că s-a împământenit solid ideea că facilităţile fiscale rezolvă orice problemă şi, o dată acordate, ele nu mai sunt eliminate în veci. În loc să existe o competiţie sănătoasă, pentru performanţă personală mai bună, efortul se mută în a accede într-o poziţie care oferă un privilegiu fiscal: mai multă bunăstare pentru mai puţină muncă. Tocmai faptul că s-a ajuns atât de departe pe această cale ar justifica o decizie politică fermă: toate facilităţile deja acordate îşi încetează aplicabilitatea şi nu se acordă alte facilităţi decât punctual, pentru investiţii foarte mari (să spunem, de la 50 milioane de euro în sus) şi pentru o perioadă precis delimitată, nu mai lungă de 5 ani. Ar fi ideal un acord politic de a continua această politică fermă şi clară în următoarele 3 cicluri electorale, cel puţin. ….” Integral: https://www.zf.ro

Economia României funcționează mai puțin bine decât o laudă politicienii. FOTO Shutterstock

“Agențiile de rating dezvăluie „bolile” economiei românești. Expert: „Riscăm să fim degradați și mai tare”  În timp ce autoritățile se laudă cu creșterea economică și cu faptul că am fi egalat la PIB-ul pe cap de locuitor țări ca Portugalia și Ungaria, România are cel mai ridicat risc de țară din regiune. ….„La noi problema e următoarea: într-adevăr, avem o creștere economică decentă, dar PIB-ul nu mai este singurul indicator relevant. Vedem că apar indicatori noi privind calitatea vietii, așa numiții Life quality indicators. Acum sunt folosiți indicatori care țin de educație, bunăstare, fericirea persoanelor sunt indicatori care vizează cât de fericiți sunt oamenii, ceea ce nu înseamnă numai bani, înseamnă frumusețea locurilor, lipsa poluării, lipsa corupției. PIB-ul nu e singurul relevant. El își pierde din relevanță. Foarte important de spus asta”, precizează economistul. …. „Pe de altă parte, disparitățile sunt foarte mari în România. Avem disparități rural – urban, ar și disparități între orașe. Avem zonele București-Ilfov, Cluj, Brașov, Sibiu, Iași, Timișoara și în rest, altă lume”, explică el. …. „Problema în percepție este dată de corupție, de instabilitatea legislativă, de faptul că am avut atâtea probleme la nivel politic, de faptul că nu avem infrastructură bună. Acum de când e războiul din Ucraina, proximitatea războiului. Sunt multe elemente care duc la degradarea ratingului. Faptul că ne-a crescut datoria suverană an de an, că am avut o datorie suverană mai mică și acum e mult mai mare”, subliniază profesorul clujean. România are, cel puțin în acest moment, relativ puține căi pentru a corecta această problemă. Asta cu atât mai mult cu cât ultimele guverne, începând din 2020, indiferent de culoarea politică și de alianțe, au îndatorat enorm țara. …..” Integral: https://adevarul.ro

Șeful Poliției Române: 100% accidentul de la 2 Mai putea fi evitat. A fost o serie de erori impardonabile“Cea mai proastă ieșire din cazul 2 Mai  În momentul în care lucrurile au devenit publice și compania Purdue Pharma nu a mai putut ascunde sub preș răul făcut de OxyContin, un opioid din cauza căruia estimările arată că au murit în jur de 250.000 de americani căzuți victime ale dependenței, șefii companiei au decis ca strategie de reparare a pagubelor diabolizarea consumatorilor: ei erau drogații care nu rezistaseră dependenței. …. Suntem într-un scenariu similar, păstrând proporțiile, în România, unde statul are ca strategie de damage control după accidentul de la 2 Mai mutarea atenției asupra copiilor consumatori de droguri, în aceeași linie de demonizare. Sigur, problema consumului de droguri devine presantă în România, în condițiile în care apar tot mai multe știri negative, de la eleva care a murit la Piatra Neamț după ce a consumat un drog ieftin până la șoferul drogat care a ucis cu mașina doi tineri. Dar politizarea ei e exact calea prin care nicio autoritate a statului nu-și propune să rezolve problema, trecută exclusiv în curtea consumatorilor. În plus, amestecul planurilor nu face decât să arate incapacitatea instituțiilor de a sancționa, repara și reforma, acolo unde trebuie. Or, ce au decis autoritățile după cazul de la 2 Mai a fost să mute accentul de la protejarea unei caste sociale influente, din care face parte tânărul drogat, la copiii din școli văzuți ca potențial drogați. În acest fel, nu doar că nu sunt îndepărtate condițiile care au făcut posibil cazul 2 Mai, dar se duce în derizoriu și un program național real prin care să măsori amploarea fenomenului în școli și să identifici soluțiile. În cazul 2 Mai, autoritățile trebuie să răspundă pentru felul în care ele însele au protejat un drogat, asupra căruia au găsit droguri și totuși l-au lăsat liber în trafic, nu să deruleze o vânătoare de vrăjitoare care mai degrabă compromite un program serios de prevenție a consumului de droguri, prin măsuri pe care autoritățile trebuie să le ia, nu părinții și copiii. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Fiul judecătoarei din Gorj a fost eliberat condiționat FOTO Adevărul

“CTP, atac dur la adresa Justiției: „Băi, râmelor! Pe vremea lui Ceaușescu n-ar fi făcut, săracul, nicio zi de închisoare!“ Jurnalistul Cristian Tudor Popescu lansează un atac dur la adresa Justiției, după ce fiul unei judecătoare din Gorj a fost eliberat condiționat. Mihai Dafinescu a ucis o femeie cu mașina, beat fiind la volan, după care a fugit de la locul accidentului. ….În plus, puterea judecătorească anunță că a luat în calcul și faptul că tânărul Dafinescu a stat în arest la domiciliu pe durata pandemiei de Covid19, suferind „un consum nervos mai mare”. ….. De asemenea, ni se mai spune că el nu are antecedente – până să comită crima cu mașina n-a fost sancționat contravențional decât de 33 de ori pentru încălcarea regulilor de circulație.  Fiindcă ieri a fost, Ziua Limbii Române, acest text merită o traducere, din română în română: „Băi, râmelor, băi târâților, să stea un fiu al Justiției un an întreg de zile în pușcărie, și pentru ce? Pentru că a călcat o râmă cu mașina? Pe vremea lui Ceaușescu, săracul, n-ar fi făcut nicio zi de închisoare. Atunci nu se pomenea o așa bătaie de joc față de tovarășa Justiția. Și râmele erau necuvântătoare. Îl punem în libertate pentru că menirea noastră e să facem dreptate Justiției”, arată gazetarul în mesaju său. ….” Integral: https://adevarul.ro

Un tren de călători a luat foc la Oradea și a ars complet (Video) <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Grindeanu: De peste 25 de ani, nu s-a cumpărat nicio garnitură“De ce incendiile nu se sting cu trenuri noi, domnule Grindeanu!  Acum trei săptămâni, o locomotivă a luat foc la Oradea. Vineri dimineața, tot la Oradea, a luat foc un tren întreg. Poate este o simplă coincidență, poate faptele au vreo legătură între ele – asta nu putem ști. Chiar dacă eventuala legătură este numai 0,01%, tot merită cercetat. …. În limbaj politicianist, ne lămurește cum stau lucrurile însuși Ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu: ”E o problemă pe care nu o avem noi ca ţară în ultimul an sau în ultimii doi ani. De peste 25 de ani, în România, nu s-a cumpărat nicio garnitură nouă”. Mi-aș permite o întrebare retorică pentru domnul ministru: scurt-circuitele se produc atunci când, de 25 de ani, nu cumperi nicio garnitură nouă, sau atunci când nu faci mentenanța corespunzătoare și nu revizuiești instalațiile, din când în când? ….. Mă întreb, ca tot omul naiv: oare domnul ministru sugerează cumpărarea de garnituri noi, ori de câte ori există suspiciunea că se poate produce un scurt circuit la cele vechi? Nu-mi vine să cred că așa gândește, mai ales că domnia sa atrage atenția, probabil ca să nu ne facem griji pentru viitor: 161 garnituri noi vor intra la toamnă în țară. Și subliniază că „Nu poţi să ai pretenţii de condiţii europene când timp de peste 25 de ani nu s-a cumpărat niciun tren nou”. Dar scurt-circuitul nu are nicio legătură cu condițiile europene. El se poate produce indiferent de continent, dacă revizia și intreținerea nu au fost efectuate corect și la timp, conform caietului de sarcini. ….M-aș fi așteptat de la ministru să condamne faptul că se circulă cu vagoane nerevizuite, nu că se circulă cu garnituri vechi. Ar fi trebuit să dispună verificarea modului cum s-a făcut mentenanța respectivei garnituri, a modului cum se revizuiesc toate vagoanele din țară, să analizeze concluziile și să ia asemenea măsuri, încât să nu se mai producă niciodată scurt-circuite în niciun fel de vagoane – mai ales de pasageri … Șiți ce vechime au cele cu care se mândrește turismul austriac? Sunt de pe vremea Impăratului Austro-Ungar Franz-Josef, dinaintea Primului Război Mondial! Sunt centenare. Au curent electric, cel puțin pentru iluminat, dar nu fac scurt-circuit. Știți de ce? Pentru că se execută mentenanța, exact așa cum scrie la carte. ….” Integral: https://spotmedia.ro

(Document) CCR a publicat motivarea deciziei privind pensiile speciale. Parlamentul poate fi convocat să o modifice urgent, ca să nu pierdem banii din PNRR“Continuă să crească numărul celor care primesc pensie specială. Cei mai mulți sunt foști procurori și judecători  Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în august 2023, de 10.346 (plus 36 comparativ cu luna anterioară). Cei mai mulţi, respectiv 5.355, sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În cazul lor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.702 lei, din care 19.697 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.437 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. …. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 547 de persoane, media fiind de 8.505 de lei, din care 2.804 de lei cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, de Legea privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.644 de pensionari, pensia medie fiind de 5.170 de lei, din care 2.486 de lei suportaţi din bugetul de stat. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Poluarea aerului scurtează durata de viață a românilor. Timișoara, cel mai poluat oraș din România …. Românii trăiesc cu un an mai puțin din cauza poluării aerului din marile orașe, iar timișorenii sunt cei mai afectați. Ultimele studii realizate de Organizația Mondială a Sănătății demonstrează și faptul că aerul contaminat poate fi mai dăunător decât fumatul. Un studiu făcut de Universitatea din Chicago arată că particulele fine pot fi mult mai periculoase decât alcoolul, fumatul sau alte substanțe de consum. OMS a descoperit că peste o treime din cazurile de cancer pulmonar sunt cauzate de particulele fine in suspensie din aerul orașelor. Același lucru se spune și despre incidența a 34% din accidentele vasculare cerebrale și 27% din bolile de inimă sunt asociate cu poluarea aerului. …. Țara noastră apare cu 15 micrograme pe metru cub de particule fine, iar baremul OMS de 3 ori mai mic le-ar prelungi viața românilor cu 1 an. Datele din 2021 stabilesc cea mai mare poluare la Timișoara, cu 22 de micrograme de particule pe metru cub, iar coborârea la 5 micrograme ar prelungi viața timișorenilor cu 1 an și 8 luni, potrivit studiului făcut la Chicago. Datele arată că Europa de Est respiră mai mult aer poluat decât occidentalii și asta înseamnă o viață mai scurtă cu 7 luni. Bosnia – Herțegovina este cea mai poluată țară din Europa, unde oamenii pierd 1,8 ani din viață. …..” Integral: https://alephnews.ro

Statele Unite îşi demonstrează angajamentul ferm faţă de Iniţiativa celor Trei Mări: Reprezentantul Special al Preşedintelui SUA pe probleme climatice John Kerry conduce delegaţia SUA la summitul de la Bucureşti

“Statele Unite îşi demonstrează angajamentul ferm faţă de Iniţiativa celor Trei Mări: Reprezentantul Special al Preşedintelui SUA pe probleme climatice John Kerry conduce delegaţia SUA la summitul de la Bucureşti ….. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ambasada SUA la Bucureşti, delegaţia americană este formată din John Kerry, Reprezentantul Special al Preşedintelui SUA pe probleme climatice, Reta Jo Lewis, preşedinte al Băncii de Export-Import a SUA (EXIM), Geoffrey Pyatt, asistent al secretarului de stat pentru resurse energetice, reprezentanţi ai Departamentului de Comerţ, Departamentului de Energie şi ai Corporaţiei pentru Finanţarea Dezvoltării (Development Finance Corporation). Reprezentanţii ambasadei arată că Summitul Iniţiativei celor Trei Mări serveşte drept platformă cheie pentru promovarea interconectării regionale, consolidarea securităţii energetice şi promovarea progresului durabil. Participarea robustă a delegaţiei americane subliniază angajamentul de durată al Statelor Unite faţă de eforturile de colaborare care stimulează creşterea şi rezilienţa în întreaga regiune. Conform sursei citate, pe fondul războiului neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, semnificaţia Iniţiativei celor Trei Mări rezonează mai profund, subliniind importanţa sistemelor energetice sigure, a unei infrastructuri de transport robuste şi a unor reţele de comunicaţii rezistente. ”Iniţiativa celor Trei Mări se aliniază direct cu angajamentul ferm al Statelor Unite de a stimula inovarea, de a cultiva oportunităţi de angajare şi de a alimenta o prosperitate economică susţinută. Pe măsură ce Summitul se desfăşoară, delegaţia SUA rămâne fermă în ceea ce priveşte crearea de soluţii de colaborare care transcend frontierele şi conduc la stabilitatea durabilă. Ne exprimăm aprecierea faţă de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, pentru amabilitatea de a găzdui acest eveniment şi pentru promovarea obiectivelor Iniţiativei celor Trei Mări”, scrie în comunicat. ….” Integral: https://www.news.ro

Patru adolescenți transformați în țestoase după ce au mâncat la o pensiune din Tulcea“Patru adolescenți transformați în țestoase după ce au mâncat la o pensiune din Tulcea …. „Sunt la fel de surprins și indignat ca și dumneavoastră”, susține Dumitru Splinter, dirigintele copiilor, care îi însoțea a mâncat și el din mâncare și a fost transformat într-un șobolan de un metru jumătate care știe kung-fu. „Nu știu ce-a fost în mâncarea aia dar le-am spus copiilor, de-acum numai pizza mâncăm, măcar știm o treabă, n-a pățit nimeni nimic de la pizza”. Părinții copiilor sunt revoltați și dau vina pe primarul localității, Ionică Shredder de la PSD, care a fost tot timpul implicat în afaceri necurate. „Păi nu el a aprobat, cu consilierii lui corupți, depozitul de mutagen de lângă parcul central? Fără autorizație de mediu, fără avize, fără nimic, lângă locurile unde mănâncă copii noștri”, spun cetățenii revoltați. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 2 septembrie.”Guvernul a dat liber la cheltuieli de personal, până să echilibreze bugetul cu ordonanța austerității. Salariile bugetarilor vor putea crește fără urmări, în afara legii responsabilității fiscale”

Aerial view of fall foliage and Whiteface Lodge in Lake Placid, New York

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 2 septembrie! Vremea va fi în general frumoasă, dar local călduroasă în sudul țării. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei la munte și în sud-estul teritoriului unde izolat vor fi posibile ploi slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 31 gr C, pe alocuri mai ridicate -până la 33 gr C- în Câmpia Română; minimele termice vor fi cuprinse între 7-8 gr C în depresiunile Carpaților Orientali și 20-22 gr C pe litoral. Duminică, 3 septembrie, vremea călduroasă va fi pe suprafețe mai extinse decât în ziua anterioară, cu precădere la câmpie. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 34 gr C, cu cele mai ridicate valori în sudul Câmpiei Române; minimele termice vor fi cuprinse între 8-9 gr C în depresiunile Carpaților Orientali și în jurul a 21 gr C pe litoral. În Capitală, sambata, vremea va deveni călduroasă,  astfel că maxima va fi de 32 gr C.  Temperatura minimă va fi de 15-17 gr. C.  Duminica: 33/18 gr.C.

infectii“Dr. Simin Florescu, despre cazurile de COVID: Nu zic să pună lumea mască pe stradă, e vorba de măsuri banale de igienă. Am auzit:“Păi şi cât timp ne mai spălăm pe mâini?”/Ce spune despre simptome / Medicul semnalează număr în creştere de copii cu rujeolă  În ultimele zile, săptămâni, vedem o uşoară creştere a cazurilor, şi la spital, adică dacă în timpul verii am avut şi zile în care nu era absolut nimeni care să vină pentru testare, acum încep uşor uşor să vină cazuri care încep să se testeze, să se consulte, avem pacienţi internaţi, din aceeaşi categorie de risc, în special vârstnici, aceeaşi poveste ca şi până acum, nu mulţi, dar există. Ca tip de tulpină virală circulantă, respectăm acel protocol privind secvenţierea cazurilor la decizia medicilor curanţi, deocamdată nu sunt decât tulpinele variantei Omicron, deci probabil că vorbim de variaţia sezonieră a cazurilor, aşa cum este şi în multe alte tipuri de infecţii virale. Întotdeauna începerea şcolilor şi crearea marilor aglomeraţii la nivel de şcoli, grădiniţe, evident că duce şi la creşterea numărului de cazuri, per total, probabil că o să vedem ceva mai multe cazuri, dar nu cred, cel puţin până deocamdată nu avem ceva surprinzător cel puţin din punct de vedere al manifestărilor clinice, ci mai multe infecţii de tract respirator superior, că aşa se manifestă, fără implicaţii deosebite, câteva cazuri mai grave la pacienţi vârstnici şi cu mari probleme anterioare de sănătate. Majoritatea celor care vin la noi să se consulte, să ne ceară sfatul, sunt pacienţi cu infecţii de tract respirator superior, cu rinită, faringită, laringită, iar cazurile care sunt spitalizate sunt cele cu forme moderate de pneumonie, dar nimic care să se asemene cu severitatea cazurilor din valurile Delta, sau valurile anterioare, cel puţin până acum nimic surprinzător”, a explicat Dr. Florescu. ….Am auzit ceva de genul ”Păi şi cât timp ne mai spălăm pe mâini:”. Totdeauna ne vom spăla pe mâini, pentru că aşa este normal, dacă vrem să nu ne îmbolnăvim şi să nu-i îmbolnăvim şi pe cei din jur”, a spus medicul. ….” Integral: https://www.news.ro

vaccinare

“Rafila: Guvernul a adoptat lista vaccinurilor decontate. Compensarea îndepărtează orice discuţie legată de obligativitatea vaccinării …. „Este o modificare a hotărârii de Guvern 720 din 2008 şi se introduce o nouă listă, sublista E se numeşte, cu denumiri comune internaţionale corespunzătoare vaccinurilor pentru decontare. Regimul de decontare va fi între 50 şi 100%. Iar această hotărâre va intra în vigoare imediat, pentru că de acum, din luna septembrie, vor putea fi decontate pentru categoriile la risc vaccinurile gripale, iar de la 1 decembrie, celelalte vaccinuri. Şi aş vrea să le enumăr: pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie”, a precizat Rafila. El a menţionat că unele dintre vaccinuri, precum cel antigripal, se vor putea administra direct în farmacie. Totodată, Rafila a declarat că această compensare se va realiza prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie. ….” Integral: https://www.economica.net

Guvernul a dat liber la cheltuieli de personal, până să echilibreze bugetul cu ordonanța austerității. Salariile bugetarilor vor putea crește fără urmări, în afara legii responsabilității fiscale- Document  Guvernul României a adoptat un proiect de Ordonanță care, practic, “liberalizează” creșterile de salarii în instituțiile de stat. Măsura vine în condițiile în care Guvernul este în plină campanie de reechilibrare a bugetului și pregătește o OUG cu măsuri de austeritate, în timp ce negociază cu CE un deficit bugetar mai mare.   Ordonatorii de credite (de la ministere și autorități locale până la companii) vor putea să depășească limitele de cheltuieli cu personalul fără a mai respecta măsurile de echilibrare prevăzute de Legea 69/2010, a responsabilității fiscale, modificată chiar în 2023. Așa reiese din Ordonanța 32, adoptată de Guvern în 24 august anul acesta, adică săptămâna trecută. …. Concret, dacă nu vor mai trebui respectate alineatele citate mai sus, se vor putea depăși sumele alocate pentru cheltuieli cu personalul fără a mai lua măsuri ulterioare de echilibrare. Alin 3 al art 18 din legea responsabilității fiscal bugetare se referă la situațiile în care ordonatorul de credite (de la minister sau autoritate locală până la companii de stat) nu se încadrează în limita trimestrială pentru cheltuieli de personal. ….” Integral: https://www.economica.net

Pasarea răspunderii sub semnul incapacității de plată

“Pasarea răspunderii sub semnul incapacității de plată …. Indulgența Bruxelles-ului e greu de obținut, tocmai pentru că propunerile de până acum sunt precum ulciorul care a fost de prea multe ori la apă. Că desființeaz[ 200.000 de posturi neocupate din administrație, că mai taie din șefime, că mai taie de la administrația locala și de la companiile de stat, cele mai multe găuri negre, toate au mai fost invocate și nu au produs niciun efect. Deja în procedura de deficit excesiv, România și-a asumat la începutul anului o țintă de 4,4% din PIB. Că făcut-o în baza unui buget construit absolut fantezist, bazat pe o minciună, ca să se închidă cu toate populismele și dezmățul bugetar, e tipic pentru responsabilitatea actualei clase politice românești. Ținta e clar nerealizabilă. Până la 1 august, deficitul era de aproape 40 de miliarde de lei și chiar Marcel Ciolacu recunoaște că ne ducem spre un procent total de 6,2% din PIB, deci cam 50% mai mare decât cel asumat. Dacă se va întâmpla asta, CE va face un sigur lucru, cunoscut și asumat ca efect dintr-un bun început: taie fonduri europene. …. Pe de-o parte cu UE, acuzată că ne cere, de exemplu, creșterea TVA. Ceea ce e fals. Economedia a obținut un răspuns fară echivoc al CE: “Este de competența României să decidă ce măsuri specifice adoptă pentru a atinge țintele de deficit bugetar”. …. Se vorbește despre majorarea TVA, dar România pierde anual 37 de miliarde de lei din colectarea deficitară a actualului TVA, cea mai proasta din UE. Fără nicio majorare, dacă statul român ar colecta tot ce are de colectat, cele 40 de miliarde lipsă de anul acesta ar fi aproape acoperite. Dar pentru asta trebuie să ai un ANAF bine pus la punct, logistic și ca resursă umană, și să nu mai protejezi tot felul clienți politici. O altă sursă de bani ar fi reducerea imensului aparat bugetar, cel mai mare din ultimii 33 de ani. Nu posturile neocupate, ci posturi ocupate și inutile, ministere inutile. Dar dacă faci asta, strici echilibrele politice în și între partide, ceea ce e întotdeauna mai important decât starea țării. Ce zicea dl Ciolacu în scandalul azilelor despre instituții care ar trebui desființate cu totul? N-a dispărut niciuna. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Secretarul de stat, director al DPRP, Gheorghe Cârciu, însoțit de foștii miniștriPSD Paul Stanescu și Gabriela Firea în august, 2022.

“Cum a luat televiziunea lui Pandele 200.000€, fonduri peste plafonul maxim, de la Departamentul Românilor de Pretutindeni  Firma care administrează Metropola TV a primit un grant de 900 de mii de lei (aproape 200 de mii de euro) pentru realizarea a două emisiuni pentru diaspora, conform unui document de atribuire publicat pe 22 august. Atât Metropola TV, cât și DRP sunt instituții finanțate din bani de la stat. …. Publivol Creativ S.A. – firma care administrează Metropola TV – apare, în documentele publice ale DPRP, pentru prima dată, pe 27 iulie 2023. Conform listei de proiecte care au fost evaluate la acea dată, firmei care administrează Metropola TV i-a fost respins proiectul înregistrat cu numărul 3967/04.05.2023 pentru că a fost „neeligibil”. …. Pe 1 august, DRDP lansează o nouă sesiune de finanțare pentru proiecte nerambursabile pentru anul 2023. Condițiile sunt păstrate. Printre ele, cel potrivit căruia, pentru proiectele ce au în vedere mass-media, solicitanții pot primi maximum 500 de mii de lei. Într-un răspuns trimis Europei Libere, DRP a precizat că Metropola TV a solicitat înscrierea pentru sesiunile de finanțare de la categoria „Spiritualitate și tradiții” unde plafonul maximal era de 2 milioane de lei. 22 de zile mai târziu, apare și prima listă de atribuire. Publivol Creativ S.A., firma Metropola TV, primește 900 de mii de lei, cu 400 de mii mai mult decât limita stabilită în ghidul de finanțare. De data aceasta, pe lângă emisiunea „Ora românilor de pretutindeni” mai apare un nume, „Noi, românii”. Noul proiect a fost depus pe 7.08.2023, sub numărul 7.618. …. Până în momentul publicării acestui articol, pe site au fost urcate 17 emisiuni. Unul dintre invitații emisiunii a fost chiar directorul DRDP, Gheorghe Cîrciu, numit de PSD, sau Natalia Intotero, parlamentar PSD, fost ministru al Românilor de Pretutindeni. Alți invitați nu au nicio legătură cu diaspora, sunt anteprenori locali. …. Cine conduce DRP  La finalul lui 2022, Gheorghe Cârciu a fost numit director cu rang de secretar de stat al DPRP. Membru al Partidului Social Democrat, el a terminat o facultate privată după 20 de ani de la terminarea liceului, în 2021, la Universitatea din Lugoj, după cum relata G4Media. …. Directorul DPRP spune că, după terminarea liceului, s-a stabilit în Franța și s-a apucat de afaceri. În 2020, a candidat pentru primăria Bixid. A intrat în politică mai întâi ca membru al Partidul Ecologist Român, condus de fostul jurnalist Radu Moraru, și, în 2014, a candidat pentru o poziție de europarlamentar din partea acestui partid. ….. Publivol Creativ S.A. a fost înființată în 2019 și are ca acționari Fotbal Club Voluntari S.A. și Primăria Voluntari. A avut un capital social la înființare de 90.000 de lei și activează ca agenție de publicitate. Conform site-ului, administrează Metropola TV și Radio Sport Total FM. În 2022, Publivol Creativ S.A. a primit direct din bugetul Primăriei Voluntari 4 milioane de lei (880 de mii de euro), prin intermediul Direcției de Cultură. …..” Integral: https://romania.europalibera.org

“Cât de veche este rețeaua de electricitate din România / Pe hârtie, planurile de investiții în energie arată bine, dar pe teren, instalațiile și-au depășit durata normală de viață  ​Infrastructura de transport și distribuție a energiei electrice este atât de veche și uzată încât cea mai mare parte a ei a depășit durata normală de viață sau se află la limită, potrivit unor date dintr-un raport pe 2022 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Electricitatea a ajuns să circule prin instalații chiar mai vechi de 60 de ani. Distribuitorii declară investiții de multe sute de milioane de lei anual, însă pe teren gradul de înlocuire a liniilor electrice și transformatoarelor este extrem de mic, chiar tinde spre zero în unii ani. Trebuie precizat că aceste investiții declarate se regăsesc mai departe în facturi, tarifele de transport și distribuție fiind reglementate.

  • În cazul liniilor electrice aeriene aparținând Operatorul de Transport și Sistem – Transelectrica, aproximativ 97% au anul punerii în funcțiune în perioada 1960 – 1999. Liniile aeriene puse în funcțiune până în anul 1979 au un grad mediu de utilizare peste 100%, în condițiile în care acestea reprezintă 83% din totalul liniilor electrice aeriene de transport.
  • În ceea ce privește situația transformatoarelor/autotransformatoarelor din stațiile electrice ale Transelectrica, 73% din puterea instalată a acestora a fost pusă în funcțiune după anul 2000.
  • În cazul liniilor electrice de înaltă tensiune de 110kV din gestiunea distribuitorilor, ponderea punerilor în functiune dupa 2000 este de doar 4,53% din lungimea totală. Numărul stațiilor electrice din rețelele de distribuție, puse în funcțiune după 2000 reprezintă doar 10,8% din numărul total al acestora, iar numărul posturilor de transformare și al punctelor de alimentare instalate după 2000 reprezintă 34,32% din numărul total.
  • Fiind rețeaua veche și uzată, apar multe întreruperi de electricitate. În 2022 au mai scăzut față de anul precedent, dar rămân în continuare semnificative. SAIDI (indicele durată medie a întreruperilor pentru un utilizator) întreruperi planificate a înregistrat o scădere a valorii medii la 132,21 minute/an față de valoarea de 155,59 min./an înregistrată în anul 2021, iar SAIDI întreruperi neplanificate înregistrează o scădere la valoarea de 108,25 min./an, față de 130,43 min./an în 2021……” Integral: https://economie.hotnews.ro

Exploziile succesive produse sâmbătă seara la stația GPL de la Crevedia au făcut 58 de victime. Două persoane au murit, restul de 56 au fost spitalizate.

“Haiducia din comerțul cu GPL în România. De ce catastrofa de la la Crevedia era mai degrabă o chestiune de “când”, nu de “dacă” și ce trebuie să se schimbe …. Gazul petrolier lichefiat (GPL) este un combustibil folosit de multă vreme, mai întâi în celebrele butelii de aragaz și, mai apoi în transportul auto, de unde, din acei cilindri de culoare în general albă (skid-uri) sunt pompați în rezervoarele automobilelor cu instalații de GPL în acele locuri amenajate special și autorizate. Avantajul pentru șofer ar fi cumva unul legat de preț (litrul de GPL costă mai puțin de jumătate față de litrul de benzină de exemplu), chiar dacă autoturismul are un consum ceva mai mare. Pe de altă parte, acest carburant este socotit și mai ecologic, emisiile fiind mai reduse – de fapt vorbim, pentru GPL auto, de un amestec de gaze – butan și propan. Toate cele trei rafinării românești produc GPL, și avem, în plus, și terminale (Galați, Giurgiu, Midia, Mangalia), prin care cantități de GPL se importă sau exportă. Potrivit unor date ale ZF, consumul național ar fi undeva la 400.000 de tone, dintre care ceva mai mult de jumătate folosit pentru încălzire. O piață estimată de ZF undeva la aproape jumătate de miliard de euro, cu actori mari și cunoscuți în distribuție (Rompetrol Gas, Gaspeco, Butan Gas, Bulrom Gas Impex, Forte Gaz) dar și cu mulți mai mici si unii traderi (City Gas – terminal Galati, Vixon Gas – terminal Giurgiu). În România ar fi, în total, circa 1.300 de puncte de încărcare cu GPL. Prima problemă nu este la producător și nici măcar (în mare parte) la ultimul comerciant – proprietarul skid-ului, dacă acesta funcționează legal. Ci pe drum. …. În general, de la punctul de încărcare cu GPL (rafinărie, terminal, depozit) gazul se încarcă, în mediu autorizat și controlat, în cisterne mari, cu o capacitate de circa 20-22 de metri cubi, pentru transport. Ca să poată fi transportat, el se lichefiază, iar în cisterne presiunea este undeva la 17 bari. Problema este că aceste cisterne nu au voie, legal, după ce pleacă de la punctele de alimentare, să intre în orașe și să alimenteze skid-urile mici, care au o capacitate de 4-5 metri cubi, Aici au acces doar cisternele mai mici, de 7,5-8 metri cubi. Așadar, pentru a ajunge la skid, gazul trebuie transvazat – mutat – din cisterna mare în cisterna mică. Din păcate, în extrem de multe situații acest transfer nu se face în spații dedicate, autorizate, sau în depozite, în condiții de siguranță și cu toate echipamentele adecvate. Ci în spații improprii, și “la fereală” –, sub poduri, pe marginea drumurilor foarte puțin circulate, în păduri, în parcări sau, așa cum s-a văzut și-cel mai probabil se va și demonstra după anchetă – în incinte ca cea a firmei Flagas din Crevedia. Asta inclusiv pentru faptul că multe dintre firmele mici, no-name, au autorizație de comercializare a GPL fără să aibă și depozite. Asta pentru că un transfer într-un punct autorizat costă și este “la vedere”, și, la fel, să încarci o cisternă “mică” la depozit cu care să bați zeci sau sute de kilometri până la skidul din localitate nu mai este la fel de profitabil. De aceea, se alege foarte des acest transfer ilegal, făcut cât de discret se poate, și, desigur, extrem de periculos. Și se poate inclusiv pentru că, după cum spune omul nostru, autoritățile nu au dezvoltat un sistem de urmărire a transporturilor rutiere de GPL, cum se întâmplă în cazul transporturilor de carburanți clasici, de exemplu. Se știe doar cine și unde încarcă, dacă merge la un depozit/terminal al unei firme mari să încarce. Iar această tranzvazare ilegală se mai face dintr-un motiv, desigur tot cu scopul de a câștiga mai mult. Mai există o practică, din ce spune omul nostru: unii aleg se cumpere GPL, mai ales din import, mai slab calitativ decât ce ar trebui să ajungă la skid, care este mai ieftin. Ei amestecă o parte din acest GPL cu GPL cumpărat și adus cu altă cisternă de la un producător cunoscut, cu specificațiile tehnice corecte, cumva “mai bun”. Practic amestecă cele două tipuri de gaz, astfel încât calitatea să nu scadă totuși sub minim, și duce amestecul la skid-ul de unde alimentează mașinile, însă în acte cu specificațiile de la producătorul de unde a luat gazul “mai bun”. ….” Integral: https://www.economica.net

Depozitul din Caracal este baza logistică a firmei Ade Gas Oil.

“Gazul, oltenii și rușii. De unde provine gazul imperiului GPL al familiei Doldorea În 2010, trei mari jucători de pe piața gazului lichefiat din Oltenia se unesc. Și ia naștere gigantul Ade Gas Oil. Competitori pe piața internă, afacerea lor comună a devenit comerțul engros cu GPL. Au creat o mega companie, care are atestat pentru importul de combustibil din Rusia și Kazahstan. Socotelile făcute de patronii celor trei firme au fost bune. Afacerile lor separate au înflorit în paralel cu cele ale companiei în care toți erau acționari. Cumpărau prin firma Ade Gas GPL în cantități uriașe, cu discounturi foarte bune, și revindeau gazul prin firmele proprii sau la terți. Ade Gas Oil înseamnă:

  • Azalis SRL – deținută de Cristi Berceanu;
  • Dolchimex – deținută de frații Doldorea, Ionuț și Cristian; (*Unul dintre depozitele familiei Dordulea, deținut prin firma Flagas SRL a explodat sâmbătă, la Crevedia).
  • Eurogenetic – deținută de familia Crețan – Ionuț, Mihăiță și Gheorghe;

Din 2012 și până în 2022, cifra de afaceri a crescut la toate cele trei firme acționare de câteva ori. Dar și a celorlalte afaceri din portofoliul acționarilor. De departe, cea mai valoroasă, și cu cea mai spectaculoasă evoluție, este SC Flagas, deținută de Ionuț Doldorea și Ionuț Cosmin Stîngă. Cifra de afaceri a crescut de 500 de ori între 2009 și 2022. Unde se intersectează interesele firmei Ade Gas Oil cu Rusia? Un fost director al Ade Gas Oil a declarat că firma importă gaze din tot spațiul ex-sovietic Într-un interviu acordat revistei Oltenia Business, în 2013, Corina Culiță, abia numită director al companiei, a vorbit despre afacerile concernului Ade Gas Oil și despre importurile de gaze din Rusia. Dar lasă și să se înțeleagă că venirea ei a deschis firmei noi piețe, mai ales pentru import. Corina Culiță venea cu know-how-ul Rompetrol Gas, acolo unde a fost director comercial. …. „În Oltenia ajunge GPL de un înalt nivel calitativ din toate țările ex-sovietice – Rusia, Kazakhstan, Ucraina, Belarus, Turkmenistan. ADE Gas este una din puţinele companii din România care a reuşit într-un timp relativ scurt, datorită dezvoltării relaţiilor externe şi abilităţilor de negociere, să devină unul din cei mai importanţi importatori de GPL”, mai adăuga Corina Culiță. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Infrastructura surpata a Romaniei Drumuri si poduri intrate in reparatii imediat dupa inaugurare

“Infrastructura surpată a României. Drumuri și poduri intrate în reparații imediat după inaugurare  Reparațiile pentru drumuri și poduri în România încep la scurt timp de la inaugurare, ultimul exemplu fiind cel al podului de la Brăila, cărui acum i se verifică șuruburile. ….. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care un cetățean scoate fără eforturi șuruburile dintr-un parapet al podului care leagă Brăila de Tulcea. În plus, porțiuni din asfalt sunt deja denivelate de podul comparat la deschidere cu celebrul Golden Gate. Astfel, s-a ajuns ca CNAIR să emită un comunicat jenant referitor la șuruburi. …. În iunie 2022, podul de la Luțca (jud. Neamț) s-a prăbușit în apele râului Siret, cu tot cu două mașini care treceau pe el și ucigând 16 oi. În acest caz, Dorel a fost președintele CJ Neamț, Ionel Arsene. Se știa de multă vreme că podul are nevoie urgentă de reparații, iar o expertiză din 2018 recomanda înlocuirea completă a suprastructurii podului și consolidarea pilonilor. Însă soluția adoptată de CJ Neamț a fost lucrări superficiale de refacere și modernizare care au costat totuși 8,3 milioane de lei. „S-au făcut modernizări, dar fără a se umbla la structura de rezistență”, a precizat după surpare patronul firmei care a făcut lucrările, acesta apărându-se prin faptul că a respectat proiectul tehnic. ….Un alt pod care se apropie de stadiul în care șoferii ar trebuie să facă o cruce mare înainte să intre pe el este pasajul Basarab. Deocamdată nu au fost descoperite probleme la structura de rezistență, dar pasajul are nevoie de reparații. Pasajul Basarab a fost inaugurat în 2011, costând peste 250 de milioane de euro, însă nu a fost recepționat de Primăria Capitalei nici până în ziua de astăzi, iar în lipsa recepției, nu se pot face reparațiile. Recepția nu s-a făcut pentru că Primăria Generală a constatat că unele lucrări făcute de către constructorii FCC Construccion (Spania) și Astaldi (Italia) nu erau conforme proiectului inițial. …. Drumuri cu traseu variabil ….Pe lângă faptul că autostrăzile sunt greu de terminat, acestea au tendința să ai un traseu variabil. Adică uneori, o iau la vale. Alegerile, prezidențiale sau parlamentare, au tendința să avarieze autostrăzile în construcție. Un lot al autostrăzii dintre Sibiu și Orăștie a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu puțină vreme înainte de prezidențiale, în prezența premierului Victor Ponta, după o perioadă în care s-a lucrat în ritm susținut. Însă în decembrie 2015, autostrada a trebuit închisă după ce au apărut crăpături în asfalt, iar lucrările de remediere au durat mai multe luni. A trebuit demolată și refăcută o porțiune de 200 de metri de drum. Problemele nu au fost remediate complet, astfel că o expertiză tehnică a CNAIR realizată în acest an arată că viaductul de la Aciliu, cu o lungime de un kilometru, suferă de fisuri atât la pilonii de susținere, cât și la infrastructură. Cutremurele din luna februarie au accelerat degradarea viaductului astfel că sunt necesare lucrări urgente de consolidare. Și liberalii au reușit să afecteze o autostradă din considerente electorale. Tronsonul de autostradă Alba Iulia – Sebeș a fost inaugurat de ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode, în decembrie 2020, în preajma alegerilor parlamentare. Inaugurarea a fost precedată de un ritm intens al lucrărilor, cu asfaltări pe ploaie, la temperaturi scăzute. După fix doi ani, o alunecare de teren la Pârâul Iovului a provocat apariția de crăpături în asfalt. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Revista Presei – 1 septembrie.”Sorin Pâslaru, ZF: Urziceni, Botoşani, 2 Mai, Crevedia – toate aceste cazuri dovedesc un singur lucru: că ultimii din clasele de la şcoală sunt cei care compun astăzi clasa politică conducătoare. Orice PIB ai avea, administrarea incompetentă a resurselor publice va surpa tot”

Canada MountainsBuna dimineata intr-o zi de vineri, 1 septembrie!  Meteorologii anunță o toamnă la fel de fierbinte ca vara, iar starea vremii  în prima săptămână de septembrie se anunță la fel de călduroasă ca luna august. Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. La mare temperaturile vor fi  28-30 de gr în aer, iar apa mării  în jur de 25-26 de gr C La munte starea vremii va aduce ploi de scurtă durată, temperaturi cu valoare maximă de 28 de gr, iar noaptea temperatura va coborî sub 14 gr. Bucuresti: 31/18 gr.C.

Șoferi Constanța“Lăsați orice speranță voi, care intrați ca șoferi în județul Constanța: aici mor mai mulți oameni în accidente rutiere decât în toată Norvegia  În Constanța, riscul de a muri în accidente auto este unul dintre cele mai mari din întreaga Europă. Statisticile spun că pe harta Europei există două zone negre în ceea ce privește numărul de morți din accidente rutiere, ambele în România – Suceava și Constanța. În județul Constanța (630.000 de locuitori), de pildă, în 2021, au murit 81 de oameni în accidente rutiere. În toată Norvegia (5.400.000 de locuitori), tot în 2021, au murit 80 de oameni în accidente rutiere. …. Problema este că orașul este împânzit pe toate arterele de șoferi care merg dezordonat, tare, care nu respectă regulile de circulație. Dar bănuiesc că cele de mai sus sunt cunoscute și de poliția Constanța. Din 1995 până acum Constanța a devenit raiul „schumacherilor”. Este aberant ca poliția să nu fie prezentă nonstop, în fiecare zi, pe arterele principale, în condițiile în care toată lumea vede cum se circulă. În timpul verii, este necesar ca aceste echipaje să monitorizeze traficul și să intervină. În Constanța, la fel ca în toată România, riscul de a muri într-un accident rutier este cel mai mare din întreaga Europă. Atenție, nu cel mai mare din Uniunea Europeană, ci de pe întregul continent, incluzând aici țări mai sărace decât a noastră, cu o infrastructură rutieră mai precară. Dacă locuitorii văd ce se întâmplă, poliția de ce nu ia atitudine? Cum ar fi să fie filtre de poliție pe bulevardele Constanței: Tomis, Mamaia, Lăpușneanu, IC Bratianu sau Ferdinand? Bulevardele Constanței au devenit circuit de curse.
Și încă o idee „revoluționară”: agenții de poliție să oprească toți „schumacherii” care gonesc cu 80-90 km la oră și să-i supună și unui test antidrog. Nu de alta, dar Constanța devine pe zi ce trece un imens Fun House pentru drogați. Apoi urmează accidentele produse de aceștia. Este evident, văzând ce se întâmplă, că județul Constanța este unul dintre locurile de risc maxim în ceea ce privește consumul de droguri. .…” Integral: https://republica.ro

“Deficit de 38,6 miliarde lei în primele 7 luni / Facilitățile din construcții și agricultură, menționate ca factor negativ  România a înregistrat un deficit bugetar de 38,6 miliarde lei în primele 7 luni din acest an, reprezentând 2,43% din PIB. Comparând, în 2022 în aceeași perioadă se ridica la 1,89% din PIB (26,7 miliarde lei), asta în condițiile în care în acest an ar trebui să avem un deficit mai mic, de 4,4% din PIB la final de an. ….. Conform Ministerului Finanțelor, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 10,4%, sub evoluția fondului de salarii din economie (15,1%). Dinamica acestei categorii de încasări este influențată de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale (introduse prin O.G. nr. 16/2022), respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariații care încasează salariul minim brut. Același efect negativ este menționat și în ceea ce privește contribuția la sănătate. Contribuțiile de asigurări au înregistrat 90,56 mld lei, în creștere cu 13,3% (an/an). …. Cheltuielile au crescut cu 14,6% Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 326,66 mld lei au crescut în termeni nominali cu 14,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, se arată în nota care însoțește execuția bugetară. …Cheltuielile de personal au însumat 74,55 mld lei, în creștere cu 9,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Sorin Pâslaru, ZF: Urziceni, Botoşani, 2 Mai, Crevedia – toate aceste cazuri dovedesc un singur lucru: că ultimii din clasele de la şcoală sunt cei care compun astăzi clasa politică conducătoare. Orice PIB ai avea, administrarea incompetentă a resurselor publice va surpa tot

“Sorin Pâslaru, ZF: Urziceni, Botoşani, 2 Mai, Crevedia – toate aceste cazuri dovedesc un singur lucru: că ultimii din clasele de la şcoală sunt cei care compun astăzi clasa politică conducătoare. Orice PIB ai avea, administrarea incompetentă a resurselor publice va surpa tot  Probabil că au fost puţine lunile august ale României cu aşa de mare încărcătură de bombe care au ridicat tensiunea opiniei publice la apogeu: gravide lăsate să nască pe stradă, tineri conducători auto lăsaţi ilegal la volan de Poliţie să producă tragedii, activităţi economice periculoase lăsate să funcţioneze sub ochii autorităţilor cu consecinţe dezastruoase. Toate au un numitor comun: conducerea incompetentă şi coruptă a României. Sistemul este de aşa natură încât an după an, din 1990 încoace, la vârful ministerelor, în Parlament, în consilii judeţene şi primării ajung, printr-o selecţie adversă parcă, numai şi numai oameni pentru care aceste funcţii reprezintă singura soluţie de a ieşi din rând. Funcţiile publice din România s-au transformat (aproape) toate doar într-un simplu mijloc de a face avere, iar pe ele se bat printr-o recunoaştere tacită, parcă mirosindu-se unii pe alţii ca nu cumva să fie alţii mai răsăriţi decât ei, cei care în orele de şcoală abia spuneau două vorbe şi abia treceau clasa. Iar în prima linie a incompetenţei, a nepăsării faţă de comunitate şi a lăcomiei pentru avere făcută pe baza funcţiei sunt primarii. Mai ales primarii din comune, şi mai ales primarii din comunele sau orăşelele aflate pe lângă marile oraşe sau de pe litoral, unde este putere de business. Lor li se adaugă zeci de mii de cadre din Ministerul de Interne, unde a dispărut demult orice selecţie sau avansare pe bază de competenţă. Probabil că absolvenţii Academiei de Poliţie, unde standardele rămân totuşi ridicate, sunt sufocaţi de mulţimea de pile şi sinecuri care au adus Poliţia într-un stadiu posibil mai jos ca înainte de 1990, când era parte a aparatului represiv. Plus instituţii 100% tehnice precum ISCIR – Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat – care trebuie să protejeze ţara de cazuri precum Crevedia – au ajuns să fie conduse exclusiv de oameni numiţi din structurile subterane ale politicii şi securităţii. Inclusiv în instituţiile care ar trebui să fie cât mai aproape de un standard internaţional precum serviciile secrete relaţiile de rudenie şi provenienţa din familii bine ancorate în nomenclatura de partide dinainte de ‘89 sunt criterii de selecţie care au funcţionat şi funcţionează în continuare. Este o încrengătură de rudenii şi de partid la conducere atât de strâns legată, că dacă apuci de un capăt ajungi imediat să scuturi toată reţeaua. Nimeni nu avansează fără binecuvântări de mai sus, şi este posibil ca în anii ‘90 să fi fost mai bine pentru tineri să prindă un job doar pe bază de CV în administraţia publică centrală sau locală decât acum. Între timp, s-a închegat o putere economică peste cea politică. Politicienii cu ştate vechi au făcut averi, cei care au făcut averi au intrat în politică şi uite cum azi România este condusă de fapt de o castă sub care de fapt oamenii simpli şi care încearcă să se ridice pe bază de efort propriu de fapt sunt sufocaţi. E suficient să vezi privirea primarului de Crevedia peste care s-au dus în aceste zile televiziunile ca să înţelegi noua Românie a anului 2023: un ingnorant (ca să nu fie folosită altă expresie) cu un tupeu care te îngheaţă. …. Coroborat cu slăbiciunea voită sau nevoită a anchetatorilor şi a legislaţiei, situaţia a degenerat. Nu vede nimeni că primarii sunt prima sursă a abuzurilor în administraţie? Că au pe mână resurse, dar nu dau seamă nimănui pentru modul cum sunt cheltuite? Vanghelie dădea 90% din banii de asfaltare unei singure firme pe care o controla prin interpuşi, Negoiţă de la Sectorul 3 semnează cu o mână cererea de autorizaţii de construire şi cu cealaltă o aprobă, când nu strică străzi bune să pună trotuare din dale, primarul de la Limanu nu e în stare să facă un trotuar pe care să meargă tinerii între 2 Mai şi Vama Veche, dar ştie bine business-ul de restaurante şi hoteluri. Pentru primarul din Urziceni şcolile şi spitalul sunt la coadă pe lista de priorităţi. Mogoşoaia, Crevedia, Năvodari etc. etc. etc. – luaţi aproape orice primărie din România şi veţi găsi latifundiari dacă sunt în Bărăgan sau proprietari de mii de metri pătraţi dacă sunt pe lângă marile oraşe sau pe litoral. .….” Integral: https://www.zf.ro

Mândria de a fi contribuabil

“Mândria de a fi contribuabil Articolul este inspirat din ultimele reuşite ale unui stat eşuat, şi işi propune să dea un răspuns la întrebarea: mai merită să dăm bani unui stat care îşi maltratează/ucide cetăţenii. Cât de protejaţi suntem de funcţionarii statului, care înfulecă cu poftă din franzela bugetului, indivizi o poală de diplome obţinute pe la chioşcuri universitare. …. Creşterea conformării voluntare, ca sursă pentru creşterea veniturilor statului, este o preocupare constantă în toate ţările, mai ales în cele cu încasări reduse, cum este Romania, care colectează în jur de 30-32% din PIB. Se spune că acest nivel scăzut de colectare(aproape de nivelul unui paradis fiscal) reflectă banii pe care populaţia este dispusă sa-i plătească pentru serviciile, îndoielnice, pe care statul le oferă. Dar şi atitudinea arogantă a statului faţă de contribuabil a generat o rată de conformare redusă. Mai grav este faptul în momentul întocmirii bugetului se iau în calcul niveluri de încasare nerealiste de 36-38%, aceste diferenţe reflectându-se, ulterior, în deficite. Marea hibă pe care o are România din punct de vedere al colectării îsi găseşte cauza în serviciile de proastă calitate, chiar ucigătoare, pe care le prestează statul român cu structuri băltite şi babanizate, unde se servesc bani publici cu polonicul, fără a se măsura livrabilul. Cobzăreala şefilor de la partid, solidarizarea aproape tribală cu aceştia, sunt singurele activităţi care îi mai interesează pe marea majoritate a celor ce populează funcţiile din administraţie. Unii funcţionari sunt precum titirezii, nu poţi să-ţi dai seama în ce echipă joacă. În legătură cu banii colectaţi de stat apar câteva întrebări: Ce se întâmpla cu banii colectaţi de stat? Cum sunt redistribuiţi? Ce avantaje avem dacă ne plătim impozitele? Ce servicii întoarce statul pentru taxele pe care le plătim? …. Sectorul bugetar  zis şi ”bere gratis” , în social media, înghite cea mai mare parte din banii încasaţi la buget, dar returnează servicii de proastă calitate. Să incercăm să inventariem câteva prestatii jalnice în care instituţiile statului au blufat recent : cazul Caracal, când poliţiştii aşteptau la poartă ca să acţioneze, cazul Colectiv, când s-a murit cu zile în spitalele româneşti,  chinurile la care au fost supuşi bătânii în azilele, groazei, tânăra cu dizabilităţi care a născut pe trotuar în Urziceni, mamă a trei copii care a murit fără a primi niciun ajutor medical(horror!) în spitalul din Botoşani, tânăr  drogat lăsat să plece, cu maşina, de poliţie, după care omoară doi oameni. Asistăm la o indignare legitimă a întregii societăţi, chiar o frustrare  faţă de mlaştina  mediocrităţii şi a iresponsabilităţii care a cuprins instituţiile statului, devenite bastioane ale delăsării. Păi de ce am mai  cotiza pentru structurile ineficiente ale statului: infrastructură de proastă calitate, spitalele de stat ocolite de cetăţeni de teama nozocomialelor, educaţie de proastă calitate, în mediul rural sunt multe scoli cu grupul sanitar în fundul curţii, fără apă potabilă, lipsa de siguranţă a cetăţeanului aflat pe stradă. Administraţia s-a insularizat, şi n-o mai interesează decât stabilitatea şi non-munca, asta în timp ce omului de rând i se trage preşul de sub picioare prin nimicirea dreptăţii sociale şi a firescului. …. Avem o administraţie hipergonflată, hiperremunerată, zombificată, căzută în propria admiraţie, dar (total) ineficientă. Cheltuielile cu salariile bugetarilor au fost de 118 miliarde în anul 2022, ceea ce însemnă 25% din totalul veniturilor.Asistăm la un veritabil bairam pe bani publici.Masiva şi indiferenta birocraţie, unde habarnismul este ridicat la cote maxime, nu este interesată de problemele contribuabilului. …..” Integral: https://www.zf.ro

Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Puterea unui salariu de 5.000 de lei

“Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Puterea unui salariu de 5.000 de lei  La un salariu brut lunar de 5000 de lei ramai in mana cu nici 3000 de lei, greu de trait decent cu banii astia dupa greedflatia din 2021 si 2022 – daca mai exista dubii la analisti sau daca ei se sfiesc sa se pronunte cu privire la cresterea economica din anii precedenti, sa reamintim ca aceasta nu este rezultatul unor politici macro remarcabile ci consecinta insumarii greedflatiei si economiei subterane, suprapuse pe un efect de baza. Dar, sa privim altfel un salariu brut lunar de 5000 de lei. La un salariu brut lunar de 5000 de lei 500 de lei sunt contributia la CASS, asta insemnand o contributie la sanatate de 6000 de lei anual. Conform datelor publicate de CNAS, costul mediu decontat pentru un pacient de cancer este de circa 18000 de lei pe an. ….La un salariu brut lunar de 5000 de lei, 1250 de lei sunt contributia la CAS, asta insemnand 15000 de lei anual. La o pensie medie lunara de 2100 de lei fiecare contributie la CAS platita la timp si integral ajuta un varstnic sa-si continue viata decent inca 7 luni. …. La un salariu brut lunar de 5000 de lei, 325 de lei sunt impozitul pe venit, asta insemnand 3900 de lei anual. Suma reprezinta mai mult de jumatate decat costul standard pe elev care este stabilit la circa 6800 de lei anual. …. La un salariu brut lunar de 5000 de lei, 325 de lei sunt impozitul pe venit, asta insemnand 3900 de lei anual. Suma reprezinta mai mult de jumatate decat costul standard pe elev care este stabilit la circa 6800 de lei anual. …. Fiecare salariu de 5000 de lei care este dat la negru, fara plata taxelor, impozitelor si contributiilor, oricat va parea asta ca o aiureala lacrimogena populista, este o declaratie ca nu ne intereseaza soarta unui pacient cu cancer, a unui bunic care sta singur acasa si a unui copil care va abandona scoala. Si atunci sa nu mai avem pretentii sa fim o tara ca afara, sa nu cerem un sistem sanitar sau de invatamant ca in state civilizate si sa nu ne asteptam sa ramana aici copiii nostri. ….” Integral: https://www.zf.ro

“„Traseist” politic cu dreptul la privat, pus șef de spital. Are BMW de 80.000 € și 2 case moștenite .... Andi Nodiț este manager la Spitalul de Primiri Urgenţe a Spitalului Bagdasar Arseni, deși a terminat Universitatea Constantin Drăgan, la Facultatea de drept. Presa locală îl numește traseist politic. Spitalul unde e manager a fost inundat în această dimineață. Inundație la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Bagdasar Arseni: pacienți evacuați, după ce apa a intrat în consolele de oxigen şi gaze Spaţiul dedicat Urgenţelor Minore, precum şi cel al Izolatorului din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spaitalului “Bagdasar Arseni” au fost inundate, au informat, joi, reprezentanţii unităţii medicale, informează Agerpres. …. Andi Nodiț a terminat Facultatea de Drept, Universitatea Europeană „I.C Drăgan”. CV-ul este AICI Universitatea Europeană Iosif Constantin Drăgan este ultima în clasamentul din România, potrivit Top Universities in Romania ….. Imediat ce termină școala intră în politică. Este șef cabinet de senator, consilier al prefectului din Mehedinți, vicepreședinte și consilier la Consiliul Județean. În 2018 devine Director Executiv la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, deși nu avea niciun pic de experiență în domeniu. Din 2020 este manager al Spitalului Bagdasar Arsene. …..” Integral: https://newsweek.ro

“Dan Voiculescu ține lecții de cumpătare de la Muntele Athos. Datorează statului român 52.000.000 € …. Dan Voiculescu postează poze de la muntele Athos, povețe și cuvinte pioase deși nu a plătit statului 52 milioane de euro. Instanța a stabilit definitiv că Voiculescu a furat o sumă impresionantă. În primăvara anului acesta, Voiculescu încă datorea statului 52 milioane de euro, potrivit ANAF. Dan Voiculescu, lecții despre smerenie de la Muntele Athos. Datorează statului român 52.000.000 euro Voiculescu e în pelerinaj la muntele Athos, după ce, la 77 de ani, a terminat Facultatea de Teologie. …. Plin de pioșenie și smerit, Voiculescu nu plătește ce datorează statuluui. Sau, spus mai limpede: ce a furat de la stat. Într-un răspuns pentru Newsweek România din acest an, ANAF arată că a reușit să recupereze un prejudiciu care se cifrează la puțin peste 8 milioane de euro. Instanța a stabilit, în urmă cu 9 ani, că Dan Voiculescu și alți inculpați trebuie să plătească peste 60.000.000 euro. …. Anul trecut, în același dosar, erau recuperați 41.466.768 de lei, arată un răspuns ANAF trimis la solicitarea Economedia. Astfel, ANAF a reușit să recuperze, în ultimul an, doar 40.000 de lei, adică 10.000 de euro. Față de 2020, în 2021, ANAF a recuperat doar 90.000 de euro. Iar lucrurile nu par că se vor îndrepta. …..Dan Voiculescu a spus, la un moment dat, că el trăiește doar din pensie și nu poate plăti prejudiciul. ….”  Integral: https://newsweek.ro

Patru elemente specifice, care fac ca tragediile din România să nu poată fi corectate, ca în toate statele funcționale

“Patru elemente specifice, care fac ca tragediile din România să nu poată fi corectate, ca în toate statele funcționale   Accidente grave se întâmplă peste tot în lume, dar acolo unde statul există în mod legitim, el le poate garanta cetățenilor securitate, prin sancționarea și eliminarea din ordinea socio-politică a agenților distructivi și prin intervenție salvatoare, atunci când un rău s-a întâmplat cetățenilor. Or, în România statul este disfuncțional, compromis de amestecul agenților distructivi în chiar relația stat – cetățeni și de folosirea sărăciei și a răului social ca instrumente de control al societății. În multe părți sociale, societatea este, ca model de organizare, în fața politicului, dar felul în care sunt construite rețelele de putere face imposibilă o circulație pe orizontală a elitelor reale, în așa fel încât reprezentarea să poată fi restabilită și angajarea civică să aibă ca efect reguli și norme pentru binele general. Bărbatul care a murit la Crevedia, a făcut atac de cord când și-a văzut soția arsă, era unul dintre cei care aveau casa lângă cisternele ucigașe: vreme de doi ani, relatează Oana Despa, într-un reportaj pentru Europa Liberă, acesta a făcut sesizări avertizând asupra pericolului. Autoritățile nu au funcționat pentru siguranța lui, dar au funcționat pentru siguranța fiului de politician-baron. …. De ce la noi nu se poate? e întrebarea obsesivă și retorică. Totuși, răspunsurile există, iată patru dintre ele.

  • La peste 3 decenii de la căpușarea administrativă a țării și de la preluarea subteranelor de putere ale regimului totalitar comunist, marile tragedii, anomaliile de tipul stației ilegale GPL de la Crevedia, duc direct la politicienii și baronii locali. Mai mult, se remarcă transformarea copiilor politicienilor-baroni în părtași: la resurse, la sistemul de recompense și corupere. A fost cazul lui Viorel Hrebenciuc, este cazul primarului PSD din Caracal, al cărui fiu deține afacerea cu GPL.
  • ….Sistem de organizare vătafică a puterii, în care baronul local și vătafii sunt investiți cu puterea de a recompensa sau, din contră, de a lipsi de resurse și recompense populația. Paradigma relației dintre politicianul/baronul local și populație este una între boier și supuși – aceștia din urmă aprobă ce face politicianul local prin supunere tacită.
  • ….Așteptările sociale negative. Profesorul de științe politice Andrei Țăranu numește aceste fenomen anomie socială, în care între societate și stat nu există nicio reprezentare și, ca atare, oamenii mai degrabă evită statul: pe scurt, se feresc să ajungă la îndemâna și mâna statului, în școli, spitale și în tot ce înseamnă garantarea securității. Statul există, în principal, pentru a asigura cetățenilor siguranța, protecția în fața violenței (intenționate de ceilalți sau arbitrare) și intervenția în salvarea vieților. În cazul de față, dacă accidente și drame se întâmplă peste tot în lume, diferența pe care o face România este că statul se dovedește incapabil structural să garanteze securitatea cetățenilor lui, prin acces la un sistem de sănătate viabil.
  • …..Sărăcia ca metodă de corupție și control social. E loc comun povestea unui afacerist de la finalul anilor 1990, care vindea (încă) lămpi cu gaz în satele neelectrificate ale României. Îndestularea lui, ca să folosim un termen bancar, depindea de menținerea celorlați în sărăcie. E o tehnică stilizată de politicienii marilor partide care stăpânesc la propriu țara și a căror putere depinde de starea precară a multor comunități – precară educațional, economic, juridic.  ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Cât de periculos este GPL? Dar GNC sau GNL? Riscuri și beneficii  GPL GPL (Engleză: LPG) vine de la Gaz Petrolier Lichefiat. El este obținut în urma procesului de rafinare a petrolului. În România e foarte răspândit pe automobile, iar statisticile nu pot cuprinde, real, dimensiunea parcului auto alimentat cu GPL. Statistica include doar mașinile echipate cu GPL din fabrică. …. GPL poate fi un combustibil alternativ periculos pentru că are putere calorică ridicată și pentru stă la nivelul solului în caz de scăpări (nu se evaporă ușor). GPL este o combinație de propan și butan. E puternic inflamabil și exploziv. Spre deosebire de GNC sau GNL, specificul GPL ține de faptul că este de două ori mai greu decât aerul și stă la nivelul solului. Se disipă mult mai greu în caz de scurgeri, ceea ce îl face periculos. Este unul dintre motivele pentru care mașinile cu GPL sunt interzise în parcările subterane. GNC GNC (Engleză: CNG) vine de la Gaz Natural Comprimat. Adică un combustibil gazos, natural, format preponderent din metan. E sensibil mai ecologic decât GPL, dar și mai scump. Totodată, puterea calorică este mai redusă. Nu e toxic, nu are gust și nici miros. Două mașini identice, dar una echipată cu GPL și cealaltă cu GNC, vor parcurge distanțe diferite. Mașina cu GPL va avea autonomie mai mare decât cea cu GNC (considerând că ambele au aceeași capacitate a rezervorului). Mașinile care funcționează cu GNC sunt mai rare. Sunt mai scumpe, au autonomie mai mică, costul de operare este mai mare. GNL GNL (Engleză: LNG) este un Gaz Natural Lichefiat și este cel mai rar întâlnit pe autovehicule individuale. Motivele? Costul, complexitatea instalațiilor de transport, stocare și consum. Și GNL este mai ecologic decât GPL. Totodată, GNL este superior „fratelui gazos” GNC, din perspectiva puterii calorice. Dar din motive de cost și complexitate nu este foarte răspândit pe autoturisme, însă destul e destul de comun pe vehicule grele și utilaje. Cât de periculos este GPL? Dar GNC sau GNL? .… Utilizatorul unui autovehicul alimentat cu GPL, GNC sau GNL e bine să știe că o defecțiune oricât de mică poate provoca o tragedie: explozie, incendiu. Lucru care nu poate fi spus despre motorină, spre exemplu, care are un potențial exploziv mult redus. La fel și tehnicienii care manipulează acești combustibili: ține de ei să respecte toate normele de siguranță. Unele sunt impuse prin lege, altele sunt „doar” extra recomandări de siguranță. ….Statul trebuie să prevină tragediile prin aplicarea legilor. ….” Integral: https://0-100.ro

“De ce miroase urât în Cluj? – răspunsul îl știu activiștii, autoritățile și a fost arătat și într-o investigație DW, despre tocarea banilor UE, dar nu a interesat pe nimeni …. Istvan Szakats, activist care de zece ani încearcă să pună presiune pe autoritățile din Cluj ca să soluționeze problema deșeurilor, spune că și RADP-ul și Primăria au o parte din vină. „De fapt, din 2020 până în 2023, chiar RADP-ul a fost cel care a cărat zeci de mii, poate chiar peste 100.000 de tone de deșeuri. Pentru că înainte să preia Supercomul CMID-ul, rampa era operată de către RADP. Deci, cel puțin 80% din materialul care pute este pus acolo de către RADP”, continuă activistul. …. „În 2020, când RADP-ul clujean a început să care ilegal zeci de mii de tone de deșeuri nesortate, netratate, necompostate, de la rampa cică temporară a lor către CMID, atunci a mai fost așa un val de putoare”, explică activistul. „După trei zile, primarul a trebuit să oprească operațiunea”. Problemele cu depozitarea și colectarea gunoiului în Cluj-Napoca n-au apărut peste noapte. Istvan Szakats merge periodic să filmeze cu drona, în zona depozitului, și surprinde cauciucuri, saltele sau saci cu moloz. Toate astea sunt materiale neconforme, care n-au ce căuta acolo, potrivit legii. „Filmez obiecte în general de peste 2 – 3 m, în condițiile în care, conform legii, acolo ar trebui să ajungă obiecte mai mici de 8 cm. Pentru că aia e mărimea ciurului final”, explică activistul. …. Problema vine, într-adevăr, de la noul depozit de gunoi. „Au fost colectate de pe oraș și de pe județ, dar nu au fost procesate pentru că n-au putut face față, au avut ceva defecțiune”, continuă comisarul. Mirosul provenea de la aproximativ 2.000 de tone de deșeuri netratate. Comisarii Gărzii de Mediu au făcut un control ieri, care s-a finalizat fără nicio sancțiune. ….Pe grupul de Facebook, numit Clujul Civic, există postări din alți ani în care oamenii se plâng de același lucru. Una dintre postări este făcută chiar de către activist, în 2020, care începe așa: „Clujul pute”. ….O investiție de 70 de milioane de euro pentru CMID, bani proveniți parțial de la UE, i-a făcut pe reporterii de la DW să meargă pe drumul gunoiului. Așa au aflat că, în Cluj, nu se colectează selectiv.  ….” Integral: https://www.hotnews.ro

După 65 de ani în congelatorul unui restaurant din Mamaia, un peşte a ieşit la pensie

“După 65 de ani în congelatorul unui restaurant din Mamaia, un peşte a ieşit la pensie  Felicitări pentru o carieră lungă şi plină de reuşite, Vali! Astfel sună urarea pe care i-au adresat-o inspectorii ANPC, colegii de ladă frigorifică şi angajaţii din bucătărie lui Vali, un macrou congelat care a împlinit anul acesta 65 de ani. Deşi ar fi putut să mai petreacă ani buni în congelator, fiind încă relativ recognoscibil ca peşte, macroul Vali a decis să iasă la pensie anul acesta pentru a se dedica vieţii de familie, având zeci de stră-stră-strănepoţi într-o alimentară din apropiere. „Cel mai mic abia a fost prins, cel mai mare stă în galantar de vreo douăj’ de ani şi şi-a făcut o iubită plină de icre. Cum trece timpul!”, a oftat peştele congelat, cu ochii tulburi de emoţie. „Îl admir foarte mult pe Vali. În congelator sunt condiţii grele, întuneric, umezeală, uneori sunt şi -18 grade. Eu am jumate din anii lui şi deja mă gândesc să mă retrag din joc”, spune Timotei, o hamsie din lada învecinată. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 31 august.”NU se schimbă NIMIC după Crevedia, așa a fost și cu Colectiv! SISTEMUL se regenerează”

Luxury Hotels in the Atlas MountainsBuna dimineata intr-o zi de joi, 31 august! În țară, valorile termice vor marca o scădere semnificativă față de intervalul precedent îndeosebi în regiunile sudice și estice, vremea se va răcori și doar în vest, sud și sud-est local va mai fi călduroasă în orele amiezii, cu disconfort termic ridicat. Mai ales pe parcursul zilei, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu precădere în jumătatea de est a țării și la munte. Bucuresti: 31/17 gr.C.
Pe cine protejează Klaus Iohannis

“Pe cine protejează Klaus Iohannis  Din calitatea de președinte nu cred că se putea face mai mult.  O frază dintre cele involuntar oneste pe care le-a spus Klaus Iohannis, dar pe care e posibil să nu o recunoască mai târziu, așa cum astăzi trece sintagma stat eșuat în contul politicienilor în campanie.   După lungi absențe din spațiul public și după o carență cronică a mesajelor de reprezentare, Klaus Iohannis a făcut un gest corect, care corespunde nu doar atributelor pe care le are funcția prezidențială, ci și responsabilității care o însoțește: a coborât în cetatea avariată de o suită de evenimente negative, care au dat în vileag, toate, disfuncționalitatea statului. În morțile de la 2 Mai, Poliția a fost cea în culpă; în moartea dramatică a mamei de la Botoșani, sistemul de sănătate și-a arătat disfuncționalitatea; în explozia de la Crevedia, niciuna dintre verigile instituționale nu a funcționat pentru protejarea oamenilor. …. Instituțiile au funcționat de data asta, a spus președintele, comparația fiind cu Colectiv. A continuat: Nu e nevoie de demisii, statul eșuat face parte doar din lexicul unor politicieni aflați în goană electorală.   Or, când președintele spune asta la câteva zile după aceste tragedii în lanț, care nu sunt accidente și coincidențe nefericite, ci colapsuri instituționale, înseamnă că e mai important ca statul să protejeze un guvern și câțiva miniștri, un politician local cu ambiții feudale, un sistem care, dacă președintele are dreptate și instituțiile și-au făcut treaba, are cu totul alt rost decât acela al protejării binelui comun, aici intrând și siguranța cetățenilor.   Intervenția așteptată a președintelui a fost una mai degrabă de asigurare pentru Guvern și politicienii de la putere, decât de asigurare a cetățenilor că toți decidenții politici și instituționali lucrează zi și noapte pentru ca toate condițiile care au făcut cu putință 2 Mai, Crevedia și Botoșani să nu mai existe. ….Mai grav însă este faptul că președintele nu a considerat un gest de minimă igienă politică, de data asta în fața partenerilor occidentali, sancționarea lui Victor Ponta, adus în Guvern pentru a face ceea ce prim-ministrul Ciolacu nu poate face fățiș, și anume punte cu AUR și cu electoratul ținut marginal și hrănit cu teorii alarmiste și scenarii ultra-naționaliste, de tipul “Uniunea Europeană ne trimite facturi uriașe, să ne trateze bolnavii ușor, pe cei gravi lăsându-i să moară în România”. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Apostolul neputinței. De ce trebuie schimbat Predoiu de la ministerul de Interne  Ministrul de interne, Cătălin Predoiu (PNL), ar trebui schimbat urgent din funcție după ce a mărturisit că a declarat pierdută lupta împotriva drogurilor cosumate de adulți. Transmis cu martori șefilor din poliție, după cum singur a ținut să sublinieze, pentru a putea proba peste timp câtă dreptate a avut, mesajul său demobilizator pe o temă atât de sensibilă este inacceptabil. Cum poți să pleci la luptă cu un general care își recunoaște înfrângerea înainte să tragă primul foc? Predoiu le-a cerut practic șefilor din poliție, acum o lună, să abandoneze lupta antidrog înainte să înceapă cu adevărat: ”Le-am spus textual, erau acolo peste 30 de oameni cred, deci am peste 30 de martori şi am spus textual acest lucru, bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută”. Or, rapoartele europene arată că România este mult sub media europeană la consumul de droguri, atât la canabis, cât și la cocaină sau alte droguri de mare risc. Cu alte cuvinte, deși consumul de droguri a crescut semnificativ în România, iar tragedia de la 2Mai a tras un serios semnal de alarmă, suntem încă departe de realitățile dure din Europa. Publicația Politico a relatat de curând, de pildă, că în capitala Europei, Bruxelles, consumul de droguri a scăpat total de sub control. Cum ar fi ca autoritățile belgiene să se declare depășite și să abandoneze lupta? ….După șirul de tragedii petrecute în România, fix asta mai lipsea: un ministru care să anunțe capitularea statului în fața unui fenomen grav, cum este consumul de droguri. Dacă aceasta este convingerea intimă a ministrului de interne, că bătălia cu drogurile este inutilă, atunci el nu mai este de nici un folos. În locul lui trebuie adus un ministru de interne care are soluții și își propune să câștige bătălii, nu să constate resemnat pierderea lor. …. Apoi, ministrul de interne jignește în bloc instituții întregi din justiție, sistem pe care l-a condus până de curând. A proclama eșcul lor în corpore echivalează cu recunoașterea eșecului tău ca fost ministru al justiției. Cu siguranță ministrul Predoiu știe că în structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunlor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), în secția anti-drog lucrează 14 procurori, nici mai mult, nici mai puțin. Ce a făcut în anii mulți petrecuți în fruntea justiției pentru a mări capacitatea de luptă anti-drog a statului român? Cine a făcut numirile la șefia DIICOT? …. În fine, proclamând pierdută bătălia cu drogurile categoria adulți, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, se declară practic incapabil să ducă la îndeplinire o sarcină trasată de șeful său direct. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Cum ar putea fi învinsă mai ușor dependența de droguri

“Psihoterapeutul Eugen Hriscu, despre dependența de iarbă: Mesajul „Spune NU drogurilor” e o prostie, pentru că nu drogurilor trebuie să le spui NU, ci prietenilor! …. Mulți oameni pot bea alcool, consuma droguri sau mânca zahăr și să nu devină dependent de ele. Dependența nu e un fenomen care îi lovește pe toți consumatorii. Consumul este o decizie personală influențată de diferiți factori cum ar fi: preferințe personale, legalitatea, cultura unui loc, în timp ce dependența este mai degrabă o problemă medicală care se manifestă, chiar și în cazul drogurile cele mai puternice, la o mică parte dintre consumatori. Se apreciază că și pentru drogurile puternice, cum ar fi heroina sau cocaina, în jur de cel mult 30-40% dintre consumatori ajung să fie dependenți. Majoritatea consumă o dată, să vadă despre ce este vorba, sau poate de câteva ori, dar fără să ajungă să fie dependenți. Problema este că nu știm dinainte dacă vom fi în cei 30%. Consumul de droguri este o ruletă rusească și dependența e glonțul de pe țeavă. Dependența se instalează în momentul în care se realizează o combinație de 3 categorii de factori: substanța– anumite substanțe dau mai repede sau mai ușor dependențe decât altele (halucinogenele nu dau, de exemplu dependență, pe când heroina sau nicotina dau o dependență puternică. La fel și jocurile de noroc, care nu sunt o substanță, dar care acționează similar, sau chiar telefonul mobil ori jocurile video care au fost adăgate recent de OMS la dependențe). Mediul este un al doilea factor. Anumite medii influențează evoluția spre dependență mai mult decât altele. Se știe că în mediile defavorizate sau perioade de criză economică crește consumul. Exemplul clasic este cel al sodaților din Vietnam care erau dependenți de opiu și care, odată întorși acasă, redeveneau abstinenți, pentru că schimbau mediul. …. Anumite tulburări psihiatrice sau psihologice, ca depresia, anxietatea, tulburările de personalitate sau cei care au nevoie de mai mult adrenalină, care sunt mereu „în priză” sunt predispuși la dependență. …. De obicei un consumator nou nu știe la ce să se aștepte. Și rolul grupului de consumatori este să-i orienteze atenția spre un efect sau altul, deci este și un proces de învățare. Dacă vorbim de canabis, el este un halucinogen ușor care duce la o schimbare a percepției la nivel senzorial de exemplu a gustulul, a mirosului și funcționează ca un sedativ ușor. Dar asta nu înseamnă că nu pot exista variații: sunt oameni pentru care canabisul este un activator, le dă energie, la fel cum unora cafeaua le dă somnolență. De asemenea, există două forme de canabis: una care acționează mai mult asupra sferei mentale, alta asupra zonei corporale, dând efecte de diminuare, de sedare, de relaxare musculară. Aceasta pare să fie favorizată în domeniul medical pentru anumite afecțiuni. ….” Integral: https://republica.ro

lucian.lumezeanuNU se schimbă NIMIC după Crevedia, așa a fost și cu Colectiv! SISTEMUL se regenerează  Schematic, lucrurile se întâmplă așa: Mare parte din forța politică vine din BANI. Din contractele de stat. Cutare primar face un drum sau cumpără ceva pentru primărie? 10-15% din suma aia se întoarce ca parandărăt. Ca șpagă. La el direct dacă e puternic, la șeful lui dacă îi vine servită obligația. Banii ăștia leagă oamenii. Cutare afacerist care primește contracte de stat (sau, după caz, terenuri retrocedate, avize șamd) întoarce banii ăștia spre cutare partid sau cutare lider politic. Apoi ÎȘI PERMITE. Să sune miniștri, să sune directori. Cutare lider care semnează e puternic și rămâne în funcție, nu neapărat pe baza competenței și sigur nu a cinstei, ci pe baza puterii pe care ți-o dă banul. Strâns legat e fenomenul politizării. Liderii politici și afaceriștii care cotizează ÎȘI PUN OAMENI. E adevărat, unii dintre ei sunt competenți – miniştri, secretari de stat, directori, consilieri, inspectori. Dar MULȚI NU SUNT pentru că nu ăsta este criteriul. Și, chiar dacă sunt, ce să facă atunci când au de ales între cariera lor și a urma directivele, fie ele și incorecte? Poliția, sănătatea, educația și majoritatea domeniilor au lideri NUMIȚI POLITIC sau măcar dependenți de politică pentru resurse. Ce faci ca lider din Poliție când primești un telefon de la șeful tău să-l lași în pace pe cutare? Alegi asta sau să fii zburat din funcție? Cum te duci la nevastă și la copil? De cele mai multe ori, nu pățește nimeni nimic dacă închizi ochii, doar se sifonează niște bani. Dar alteori mor oameni. Ce faci ca manager de spital când primești un telefon de la partidul care te-a susținut, cu sugestia că firma cutare ar face bine să primească un contract pentru dezinfectanți, deși sunt apă chioară? Mai grav, Justiția e contaminată politic și se ajunge, ca în ultimii ani, ca nimeni cu adevărat puternic SĂ NU MAI PLĂTEASCĂ. Cum să funcționeze statul bine în condițiile astea, în care nu există responsabilitate pentru a face statul să funcționeze, ci să faci bani pe seama lui sau să obții / păstrezi poziții și să scapi de pușcărie? PÂNĂ NU VOM TĂIA DIN POLITIZAREA ASTA CARE ACAPAREAZĂ TOT, DIN MECANISMUL DE STOARCERE DE BANI DE LA STAT CARE HRĂNEȘTE UN SISTEM CORUPT, DIN CENTRALIZAREA CARE OPREȘTE APARIȚIA UNOR CENTRE DE PUTERE LOCALE CU ADEVĂRAT AUTONOME, DIN FIRELE CARE GRIPEAZĂ ORGANELE DE APLICARE A LEGII SĂ-I PEDEPSEASCĂ PÂNĂ ȘI PE CEI MAI PUTERNICI, DEGEABA CADE CUTARE SAU CUTARE CAP. Nimic fundamental nu se schimbă. Totul se regenerează. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“SURSE Dan Voiculescu vrea să îl susțină pe Mircea Geoană la prezidențiale / Fondatorul Antenelor ține în șah PSD pentru a-și maximiza capacitatea de negociere înainte de alegerile din 2024  Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, vrea să-i ofere susținere mediatică și politică secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la alegerile prezidențiale din 2024, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse politice. Potrivit acestora, Voiculescu speră să țină astfel în șah PSD pentru a-și maximiza capacitatea de negociere cu partidul lui Marcel Ciolacu înainte de alegerile din 2024. Voiculescu ar dori să-și impună cât mai mulți oameni pe listele PSD la parlamentare, la europarlamentare și eventual o alianță PUSL-PSD la locale pentru a-și impune consilieri locali. …. Potrivit surselor G4Media.ro, Mircea Geoană și-a făcut lobby intens pe lângă partide pentru susținerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale. Planul său ar fi coagularea mai multor formațiuni în jurul său: PSD, PPUSL, un partid ecologist și eventual un ALDE revitalizat. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu susține însă candidatura actualului secretar general adjunct NATO la prezidențiale. ….Nu ar fi prima dată când Geoană ar beneficia de susținerea unui puternic mogul media. La alegerile prezidențiale din 2009, pierdute în fața lui Traian Băsescu, Mircea Geoană a beneficiat de susținerea lui Sorin Ovidiu Vântu, pe care l-a și vizitat acasă în noaptea de dinaintea ultimei dezbateri televizate. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Transformarea meritului în mită electorală, rețeta Deca-Iohannis pentru reforma Educației din România: bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de elevii cu media 10, și de cei cu 5 – exemple din realitate  Legea care a fost prezentată de președintele Klaus Iohannis și de ministrul Educației Ligia Deca drept „reformatoare“ pentru învățământul din România se pregătește să intre în vigoare, iar odată cu ea au loc o serie de schimbări în legislația secundară – hotărâri de guvern, ordine de ministru – peste 300 de acte normative în următorii 4 ani. Bursele elevilor au fost „reformate“ prin această lege – pentru cele de merit, de exemplu, banii nu vor mai fi acordați după un prag de medie, cum au fost până acum, ci la paușal – o să le încaseze 30% dintre elevii din fiecare clasă care au cele mai mari medii și care au 10 la purtare, indiferent dacă au media 10 sau media 5, de exemplu. Bursele de studiu nu se mai acordă deloc, nici cele sociale pentru elevii navetiști din gimnaziu și primar. Schimbarea criteriilor de acordare a burselor școlare vine într-un an căruia îi urmează un 2024 cu patru rânduri de alegeri – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Până acum primeau burse de merit elevii care aveau media anuală generală de la 9,50 în sus, pragul fiind ridicat de la 8,50 în 2022, de predecesorul Ligiei Deca, Sorin Cîmpeanu. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Rectorii pot rămâne în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare, prevede noul proiect de metodologie pentru alegerile universitare …. O schimbare-cheie apare în cazul limitelor de vârstă pentru cei care ocupă poziții de conducere, în contextul în care noua Lege a învățământului superior le permite rectorilor în exercițiu să-și păstreze funcția timp de încă două mandate de câte cinci ani. Astfel, vechea metodologie din 2015 prevedea, la art. 17 (1): “Au dreptul de a ocupa una dintre funcțiile de conducere prevăzute la art. 9-12, 15 şi 16, prin alegeri sau concurs, după caz, persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare”. Funcțiile de conducere respective sunt cele de director de departament, decan, prodecan, rector, prorector, director al Consiliului pentru studii universitare de doctorat. Această limitare dispare în noua metodologie prin introducerea unui răgaz de 5 ani după atingerea vârstei de pensionare. Noua metodologie nu mai vorbește despre exercitarea “dreptului de a ocupa” o funcție de conducere, ci despre o limitare a “dreptului de a candida”, pentru persoanele care și-au păstrat calitatea de titular în învățământ/cercetare timp de 5 ani după împlinirea vârstei de pensionare: ….” Integral: https://www.edupedu.ro

“Învățământul în regiune (analiză) .…După 2019 s-a mărit gradual durata învățământului obligatoriu de la 11 la 14 ani (prin modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011). Astfel, până în 2020 au devenit obligatorii, pe lângă cei 11 ani de școală deja obligatorii, grupa mare de la grădiniță și clasele XI și XII, în total 14 ani de școală. Iar până în 2023 a devenit obligatorie și grupa mijlocie de la grădiniță în total 15 ani de școală. Urmează ca până în 2030 să devină obligatorie și grupa mică de la grădiniță în total 16 ani de școală. …. România are o populație mai tânără decât țările din regiune, ponderea populației de vârstă școlară (sub 24 ani) în populația totală este cea mai mare și stabilă în comparație cu țările din regiune (Fig. 1). În 2022 vârsta medie a populației este de 41,9 ani precum în Polonia (41,8 ani), dar mai mică decât în Ungaria (42,4 ani), Cehia (42,3 ani) sau Germania (44,3 ani). ….. Participarea redusă în învățământul preuniversitar implică participarea redusă în învățământul superior și reducerea potențialului de acumulare de capital uman. Din grupa de vârstă de 19-23 ani, doar 35% din populația masculină și 48% din populația feminină frecventau o instituție de învățământ în comparație cu 57%/59% în Germania (țara cu gradul de cuprindere în învățământul superior cel mai ridicat dintre țările analizate) sau 40%/46% în Ungaria (cu gradul de cuprindere în învățământul superior cel mai scăzut). Personalul didactic în raport cu populația școlară este mai redus decât în țările din regiune la toate nivelurile de învățământ cu excepția celui gimnazial. La un cadru didactic reveneau 51 elevi în învățământul postliceal, 22 în învățământul superior, 19 elevi în învățământul primar, 14 elevi în învățământul antepreșcolar și preșcolar, 13 elevi în învățământul liceal și 10 elevi în învățământul gimnazial (Fig. 3). ….. România este lider în regiune în privința ponderii absolvenților de învățământ superior în trei domenii: afaceri, administrație și drept, tehnologiile informației și comunicațiilor, și agricultură, silvicultură, piscicultură și științe veterinare (Fig. 5). …. În aceste domenii absolvenții reprezintă 26,9%, 6,9% respectiv 4% din totalul absolvenților de învățământ superior. În schimb, ponderea absolvenților din domeniul științelor educației (5,8%) este jumătate din ponderea celorlalte țări. ….Deși durata învățământului obligatoriu a crescut, gradul de cuprindere în învățământ este redus și în scădere, ceea ce reduce potențialul de acumulare a capitalului uman și exclude majoritatea celor rămași fără școală, de la un trai decent. ....” Integral: https://economie.hotnews.ro

Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Profilul studenţilor străini din universităţile din România: Cei mai mulţi vin din Republica Moldova, Franţa, Israel. Aproape jumătate dintre studenţii străini vin să studieze medicina

“Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Profilul studenţilor străini din universităţile din România: Cei mai mulţi vin din Republica Moldova, Franţa, Israel. Aproape jumătate dintre studenţii străini vin să studieze medicina  Dintre cei 35.392 de studenţi străini din universităţile din România în anul universitar 2021-2022, un număr de 17.320 studiază ştiinţe biologice şi biomedicale ♦ În ultimii şase ani universitari, numărul de studenţi străini din România a crescut cu aproape 27%, de la 27.955 în 2016 – 2017 ♦ Aproximativ 20.000 de studenţi străini au ales programe de studii în limba română. România a devenit mai atractivă în ultimii ani pentru studenţii străini, astfel că numărul lor a crescut considerabil în ultimii şase ani universitari. Din datele de la Ministerul Educaţiei vedem că sunt atraşi aici de universităţile de medicină în special care au o reputaţie bună şi preţuri mici. „În ultimii şase ani universitari, numărul studenţilor străini înmatriculaţi la studii superioare în România a cunoscut o creştere de aproape 27%, ajungând, în anul universitar 2021-2022, la 35.392 de studenţi străini, inclusiv studenţii români de pretutindeni“, scrie un raport al Ministerului Educaţiei despre anul universitar 2021 – 2022. În ceea ce priveşte ţările de provenienţă, în anul universitar 2021-2022, cei mai mulţi studenţi au venit din următoarele ţări: Republica Moldova, Franţa, Israel, Italia, Maroc, Germania, Grecia, Siria, Tunisia, Serbia, Ungaria şi Iordania. Pe cicluri de studii, cei mai mulţi studenţi au fost înscrişi la studii de licenţă. Pe domenii de studiu, se remarcă preferinţa studenţilor străini pentru studiile medicale, ciclul licenţă. În ceea ce priveşte domeniile de studiu preferate, pe primul loc în clasament este medicina, adică ştiinţe biologice şi biomedicale, cu 17.320 de studenţi, ştiinţe sociale, cu 8.108 studenţi, ştiinţe inginereşti, cu 4.833, ştiinţe umaniste şi arte, cu 3.166, ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, cu 991, şi matematică şi ştiinţe ale naturii, cu 974 de studenţi străini. În cei şase ani de studii, cursurile universitare de medicină includ licenţa şi masterul. Astfel, aproape jumătate dintre studenţii străini din România au venit aici pentru a studia medicina. ….” Integral: https://www.zf.ro

Compromis. Stațiile GPL rămân, dar bucureștenii vor fuma doar în afara orașului“Compromis. Stațiile GPL rămân, dar bucureștenii vor fuma doar în afara orașului  Controalele efectuate la stațiile GPL din București au scos la iveală o statistică îngrijorătoare. Mai bine de 99% din acestea sunt adevărate bombe cu ceas, nu au autorizație și sunt puse și lângă blocuri, grădinițe, orfelinate și azile de bătrâni. La reuniunea de urgență a Autorității Teritoriale de Ordine Publică s-a ajuns la un compromis în privința acestora, că nu pot fi închise toate.  „Închiderea stațiile neconforme de GPL din București ar însemna un dezastru pentru economia capitalei, care se bazează, în proporție de 72% pe industria taximetriei, curieratului și a micului șmen. Riscăm să intrăm în colaps. Așa că mai bine interzicem fumatul”, a anunțat prefectul capitalei. În jurul Bucureștiului se vor forma așa numite „cercuri de permisie”. Asta înseamnă că în localitățile imediat limitrofe, cum ar fi Voluntari sau Chiajna se va putea fuma doar în locurile special amenajate în timp ce în cele mai depărtate de stațiile GPL din București, cum ar fi Săftica, se poate fuma absolut peste tot, inclusiv în biserică. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 30 august.”„Corupția ucide”, readusă la viață în urma tragediilor recente. „O victorie a sistemului de baroni și baronași locali””

Castle Hill Resort And Spa Exterior

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 30 august! Un cod galben de ploi va fi în vigoare în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Muntenia și vestul Olteniei. Aici, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină.  De asemenea, în cea mai mare parte a Olteniei, local în vestul Munteniei și Carpații Meridionali, va fi valabil un cod portocaliu de furtuni. Aici, vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, iar în primele ore ale intervalului și intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturi: 32/18 gr.C.

“EXCLUSIV. Revolta unui medic de la Bagdasar, după o nouă tragedie care ne-a prins nepregătiți. „Colegii mei fac eforturi imense. Aici trebuia să fie un centru pentru mari arși! E o improvizație”. De ce s-a ajuns la asta …. 5 mari arși și pompieri cu arsuri reduse au ajuns, după exploziile din Crevedia, Dâmbovița, petrecute sâmbătă, 26 august 2023, și la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală. Patru dintre cei cinci care aveau arsuri pe mai mult de 10% din suprafața corpului au fost transferați în străinătate. Printre ei, un cetățean nepalez cu arsuri pe circa 30% din corp. Celălalt, cu arsuri pe 90% din corp, a rămas internat în spital. Unul dintre medicii de la Spitalul Clinic Bagdasar-Arseni povestește, pentru Libertatea, cum „colegii mei fac eforturi imense. Și asta și din cauza ratării construcției centrului și improvizarea unei unități pentru a depozita dotarea obținută prin Banca Mondială”, spune el. …. – A fost un proiect cu Banca Mondială pentru cinci centre de arși, dintre care patru de adulți. Cel de adulți din București a rămas să fie la Bagdasar, care a concurat cu Fundeniul. Bagdasarul a fost singurul care a pierdut finanțarea. Restul se vor face ori s-au făcut, la Iași s-a făcut deja, dar acolo era deja clădirea și s-a folosit doar dotarea din program. – Totuși, înțelegem că dotarea a ajuns la Bagdasar. – Dotarea, da, dar ce s-a făcut e o improvizație pentru a depozita dispozitivele achiziționate, a le așeza undeva. …. – Și ce s-a făcut? – Dintr-un salon mare de reanimare, de 40 și ceva de metri pătrați, s-au făcut patru boxe, dintre care trei de arși și una pentru chirurgie generală. Vă dați seama, boxele plus un hol. Boxele n-au nici 10 metri pătrați. Au fost folosite paturi deja existente. Unitatea funcțională din prezent are 3 paturi de mari arși și alte 3 de chirurgie care sunt, atenție, la alt etaj. Și asta e o anomalie. Trei paturi la etajul 2, alte trei sunt la etajul 9. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

stadioane romania“De la Colectiv, s-au construit 2 spitale și 8 stadioane. Lista investițiilor care ne arată o țară cu priorități cu susul în jos  Explozia de la depozitul GPL din Crevedia, în care două persoane au murit și 56 au fost rănite, redeschide rănile lăsate în urmă de tragedia de la Colectiv. La fel ca atunci, cei cu arsuri grave au fost transportați peste granițe pentru a fi tratați. Asta fiindcă nu au unde să primească îngrijiri în țară. Spre deosebire de 2015, însă, transferul s-a întâmplat mult mai repede acum, ceea ce e o șansă în plus pentru răniți. Dar cei rămași la tratament aici se lovesc de aceeași realitate care nu s-a schimbat de la Colectiv: nu avem ce ne trebuie pentru a-i trata corespunzător pe toți. În România, sunt 280 de paturi destinate pacienților cu arsuri, dar doar 24 de paturi („circa 30”, spune Alexandru Rafila) unde pot fi tratați pacienți cu arsuri majore – toate, în București, potrivit datelor oficiale din 2019. În ciuda traumei naționale reprezentate de tragedia de la Colectiv, spitalele au fost – și în ultimii opt ani, ca în ultimii 30 – mai degrabă sursă de promisiuni electorale, programe politice și bani aruncați pe machete, care, după conferințe de presă sau oportunități de imagine, au rămas în sertare. De construit, nu s-a băgat nici măcar o cazma. Nu pentru spitale sau centre speciale pentru pacienții cu arsuri grave. Pentru alte tipuri de construcții s-au găsit și bani, și voință politică, și expertiză, și interes. Un exemplu sunt stadioanele de fotbal. 2015-2023: 8 stadioane noi vs 2 spitale noi În perioada pe care am menționat-o, adică de la tragedia Colectiv încoace, în România s-au construit opt stadioane nou-nouțe. Spitale noi sunt doar două: la Mioveni, dat în folosință în 2019, și cel al Asociaței Dăruiește Viață, încă nedat în folosință.  Primul stadion nou din ultimii opt ani a apărut la Craiova. „Noul Oblemenco” a costat 52 de milioane de euro, are o capacitate de peste 30 de mii de locuri și a avut probleme încă dinainte de inaugurare, la una dintre copertinele stadionului care nu se îmbina cum trebuie. Anul trecut, arena doljeană a avut încasări de puțin peste 2 milioane de lei, iar întreținerea arenei a costat peste 11 milioane lei, după cum arată datele culese de Panorama.ro. Și al doilea cel mai mare oraș din Oltenia, Târgu Jiu, a beneficiat de un nou stadion. Ridicat în 2019, stadionul gorjean are o capacitate de puțin peste 12 mii de locuri și a costat, totuși, 28 de milioane de euro. …. Tot în 2021, s-a ridicat în București și noul stadion Ghencea. Cu o capacitate de 31.254 de locuri, este a doua cea mai mare arenă din România, dar și a doua cea mai scumpă, după ce a costat 95 de milioane de euro. Stadionul Steaua a fost la mijlocul unei dispute dintre Clubul Sportiv al Armatei și FCSB, cele două echipe care își dispută istoria Stelei, dispută care a ajuns până la biroul premierului.  În 2022 au mai fost inaugurate două stadioane. E vorba de Rapid, cu o capacitate de peste 14.000 de locuri și un cost de 37 de milioane de euro, și de noul stadion din Sibiu, care are tot o capacitate de peste 12.000 de locuri și un cost de 32 de milioane de euro.  …. https://panorama.ro” Integral:

Protest pentru Alexandra Ivanov “Singurul lucru comun care a dus la câteva săptămâni de coșmar în România – corupția. Corupția ucide  După săptămânile de coșmar începând cu nașteri pe stradă, femei gravide moarte cu zile în spitale din cauza neglijenței medicilor, poliție incompetenta incapabilă să oprească tragedii lăsând persoane sub influența substanțelor interzise să conducă libere pe străzi – unii influenceri postează despre cât de bine o duce lumea în România, cum criminalitatea e scăzută, cum doar 30 la sută din populație trăiește în sărăcie și cum stăm mai bine ca Vestul Europei care e pe ducă. Acești influenceri care probabil nu ies din Primăverii să vadă cum stă treaba în majoritatea orașelor de provincie din țară fac mai mult rău decât bine țării pentru că negarea problemelor nu duce la rezolvarea lor, ci din contră. Influencerii ne spun că România este o țară sigură, că statisticile arată că nu exista criminalitate așa mare ca în Vest, numai că în România se moare din cauza corupției, nu a criminalității. Oamenii mor cu zile în spitale, nevinovați pe șosele, în stații GPL sau benzinarii. Decesele acestea nu sunt în statistici. Totodată influencerii nu iau în considerare statisticile privind traficul de persoane – unul din cele mai mari din Europa, accidentele rutiere, clanurile interlope, violurile și abuzurile sexuale care nu se raportează pentru că în România victima este blamată. În România corupția este încă principala problemă și ea se manifestă peste tot, de la spitale la poliție, la justiție, la administrație. Și din păcate majoritatea românilor o practică și o tolerează zilnic. Mulți spun că politicienii sunt de vină. Da, au și ei partea lor de vină, dar vina principală e a societății, a fiecăruia dintre noi, care tolerează mica corupție (șpaga de toate zilele la doctori, la poliție, la administrație), care face un sistem criminal în care singurul criteriu de funcționare este banul. Corupția vine și de la administrație prin faptul că pedepsele date criminalilor sunt prea mici, legile sunt permisive, doctorii te invita la cabinetul privat deși sunt angajați și la stat, profesorii fac meditații cu elevi de la clasă, și lista poate continua. ….” Integral: https://republica.ro

Coruptia ucide readusa la viata in urma tragediilor recente O victorie a sistemului de baroni si baronasi locali

„Corupția ucide”, readusă la viață în urma tragediilor recente. „O victorie a sistemului de baroni și baronași locali”  După o perioadă în care subiectul corupției a dispărut din atenția și preocuparea publicului, tragediile recente readuc tema în prim plan ….Cu mai puțin de două luni în urmă, președintele Iohannis participa, împreună cu premierul Ciolacu și liderul PNL și fost premier, Nicolae Ciucă, la inaugurarea podului suspendat de la Brăila….. Chiar în aceleași zile, DIICOT realiza o serie de percheziții la azilele pentru bătrâni din Voluntari, un caz șocant ce avea să conducă la demisia ministrei Gabriela Firea două săptămâni mai târziu, alături de ministrul muncii, Marius Budăi. Anchetele din presă dar și cele ale instituțiilor statului au scos la iveală nereguli în serie în cazul instituțiilor statului, instituții care trebuiau să controleze ce se întâmpla la „azilele groazei”. Ultima săptămână avea să producă trei episoade similare, unul mai dramatic decât altul. Cazul de la 2 Mai, acolo unde șoferul drogat a omorât doi tineri, s-a transformat într-o critică la adresa statului atunci când a ieșit la iveală că șoferul fusese oprit de poliție de două ori în ultimele 3 ore înaintea accidentului fără a i se ridica talonul deși nu avea asigurare. Mai mult, nici măcar nu a fost testat pentru consumul de droguri, deși în mașină fuseseră găsite droguri. A urmat apoi decesul tinerei de 25 de ani la spitalul de la Botoșani, care nu a fost văzută de un medic timp de șapte ore. Managerul spitalului, fără experiență în domeniu și care a terminat liceul ca lăcătuș mecanic, fusese numit de președintele consiliului județean, lidera PSD, Doina Federovici. ….Din păcate, lista tragediilor a culminat cu tragedia de la Crevedia, un alt caz ce a luat imediat o dimensiune politică. Firma ce deține stația GPL care a sărit în aer aparține fiului primarului PSD din Caracal, Ioan Doldorea, un edil cu o avere impresionantă: 11 apartamente, două case, opt terenuri și sute de mii de euro în bănci. La alegerile din 2020, edilul din Caracal, un apropiat al baronului PSD de Olt, Paul Stănescu, a cotizat aproape 30.000 lei pentru visteria partidului. …. „Vorbim de un eșec al instituțiilor de control. Practic, în filosofia economiei de piață, în România avem o piață liberă pe care diverși operatori se concurează și avem rolul statului de control și reglementator. Ori, în toate cazurile astea vedem că acest rol a eșuat. Acum vedem situații de mică corupție, pentru că motorul eșecului este corupția. Dar am văzut și situație de mare corupție – eșecul de la ASF cu falimentul de pe piața asigurărilor, eșecul de la ANRE cu creșterea prețurilor la energie. Și marile instituții de control, dar și cele mici – cine trebuie să verifice la Crevedia, autoritățile locale. Un polițist individual, că a primit șpagă, că a primit un telefon, că a fost incompetent până la urmă și nu l-a reținut pe șoferul care avea droguri în mașină – l-a găsit cu droguri și l-a testat de alcool, dacă nu ar fi o tragedie ar fi un banc. Sunt și alte situații, mai puțin tragice, dar numeroase. Câte situații am avut în care au fost știri despre toxiinfecții în diverse tabere pentru copii în această perioadă? Același tip de eșec este. Avem un stat care nu e în stare să impună regulile. Să ne uităm doar la capacitatea de reglementare a Guvernului care se chinuie de trei luni să facă legea cu fiscalitatea și tot găsește motive să amâne. Nu facem nimic că nu suntem în stare. Tot un eșec de reglementare e și aici, a declarat, pentru FANATIK, sociologul Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru inovare publică. „Din păcate, în țara noastră problema nu e că nu avem legi, ci că nu le respectăm. La Colectiv era un club care funcționa fără autorizație. Asta e un nonsens într-o țară normală. Apoi am văzut cămine de bătrâni care funcționează, la fel, fără autorizație, am văzut mașini care circulă fără RCA, acum vedem stații, depozite de GPL fără autorizație. Asta înseamnă că practic statul în sine nu mai funcționează. Adevărul este că subiectul corupției a fost îngropat pentru că cineva a avut nevoie să fie îngropat. Cu alte cuvinte, să se poată încălca legile la vedere, a declarat, pentru FANATIK, și sociologul Mircea Kivu…… Corupția, îngropată ca temă în guvernarea PNL-PSD De altfel, cu exact șase luni în urmă Senatul vota intempestiv impunerea unui prag de 250.000 lei pentru infracțiunea de abuz în serviciu într-o ședință surprinzătoare pe care presa avea să o numească reeditarea OUG 13. Dincolo de acest moment ce a stârnit nemulțumirea generală la nivelul opiniei publice, schimbările din justiție au trecut mai degrabă neobservate. Reformele făcute de actuala guvernare au venit cu critici din partea organismelor europene, iar principalele instituții din sistemul judiciar, CSM sau Inspecția Judiciară au rămas sub controlul unor centre de influență antireformatoare. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Cătălin Drulă critică OUG pe energie și legile justiției

“Cătălin Drulă propune şapte măsuri pentru siguranţa rutieră ….  ”Câteva măsuri urgente pentru siguranţă rutieră. PNRR. Am prevăzut montarea a 1000 de radare fixe + achiziţionarea a 300 de radare mobile şi 500 de camere video. Proiectul bate pasul pe loc. Sunt 367 milioane de euro disponibili pentru proiecte de siguranţă rutieră şi control”, spune Cătălin Drulă. O a doua măsură este ”oprirea încercărilor de slăbire a legislaţiei rutiere în parlament”. ”OG 1/2022 este încă în proces de masacrare cu portiţe pentru şmecheri. Ultima dată am avut o discuţie pe ton apăsat cu Lucian Bode pe holul parlamentului filmată de televiziuni şi au dat înapoi. Recent, a trecut din nou cu modificări toxice la Comisia de Industrii”, precizează liderul USR. A treia măsură propusă de acesta se referă la ”adoptarea legii iniţiate de colegii mei (PL-x nr. 88/2022) care permite Poliţiei să dea amenzi pe baza înregistrărilor video realizate de camerele de bord”. ”Aşteaptă încă susţinerea MAI, le-am scris lui Lucian Bode în primăvară şi în iunie lui Cătălin Predoiu, dar nu am primit niciun răspuns. Numeroase comportamente deviante la volan cu potenţial ucigaş sunt surprinse de camere video private, dar în prezent Poliţia nu poate da amenzi pe baza acestor probe”, spune Drulă. A patra măsură este ”reintroducerea inspecţiei de siguranţă rutieră pentru toate categoriile de drumuri”. ”În 2017 a fost scoasă pentru străzile de categoria I şi II, iar în 2022 a fost scoasă şi pentru drumuri judeţene”, arată liderul USR. A cincea măsură propusă de USR este oprirea proiectelor ucigaşe (dar percepute de politicieni ca populare) de lărgire a drumurilor naţionale prin localităţi şi înlocuirea cu soluţii moderne de sec. 21. ”Spre exemplu, DN71 Bâldana-Târgovişte dublare prin localităţi în loc de drumul nou expres în afara localităţilor pe care îl pornisem în 2021”, afirmă Drulă. O altă măsură se referă la proiectare a străzilor cu siguranţa rutieră în minte, nu pentru a maximiza viteza autovehiculelor. ….” Integral: https://www.rfi.ro

Afacerile familiei din Caracal au înflorit după ce acesta a intrat în politică.

“Explozii la Crevedia | Imperiul GPL construit de primarul din Caracal  Familia primarului din Caracal, Ion Doldurea, deține unul dintre cele mai importante grupuri de firme de pe piața stațiilor GPL din România. Numai în 2020, profitul net al acestora a fost de peste 10 milioane de euro. Unul dintre depozitele familiei a explodat sâmbătă, la Crevedia. De profesie inginer chimist, actualul primar din Caracal, Ion Doldurea, a lucrat la Fabrica de Anvelope din Caracal până în 1993. De atunci, e acționar și administrator la propriile firme, după cum declară chiar el, în CV-ul oficial. În 2018 a ieșit la pensie. …. Perla coroanei afacerilor familiei Doldurea, SC Flagas SRL  Italianul Flavio Gaianigo este fondatorul uneia din cele mai mari companii de gaz lichefiat din Italia, Coprim, în 1980. Inginer de profesie, Gaianigo are și mai multe brevete de invenții pentru echipamente GPL. În 1997, italianul s-a decis să înființeze o firmă în România – Flagas SRL. În 2006, mandatar al firmei era Ion Doldurea și, tot în acel an, firma e preluată de fiul Ionuț Doldurea. Din 2016, în acționariat intră și Ionuț Cosmin Stîngă, un craiovean care apare ca fiind jucător în echipa de fotbal a Rompetrol. Stîngă va fi partener cu familia Doldurea și în alte afaceri. …. Din 2010, însă, afacerile firmei demarează în forță. Cifra de afaceri crește de la an, la an, cu aproximativ 50%. În 2021 și 2022 se dublează, și ajunge la aproape 600 de milioane de lei. Adică de 500 de ori mai mult ca în 2008. … Și profitul crește proporțional – de la 291.000 de lei în 2008, la 32,7 de milioane de lei în 2022. În clasamentul național al firmelor, după codul CAEN – comerț cu amanuntul al altor bunuri, în magazine specializate-, SC Flaglas SRL este pe locul 14 pe țară. Firma a făcut și afaceri cu statul, cu primării din mai multe județe. …. Următoarea firmă ca valoare din portofoliul familiei este Ade Gas Oil, din care deține o treime. În 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de 173 de milioane de lei cu un profit de 13,5 milioane de lei. Pe pagina oficială a companiei scrie că e principalul distribuitor de GPL din sud vestul României. 166 de stații GPL, 70 de stații DODO, 70 de clienți industriali și peste 900 de persoane fizice. Dolgas SRL, în care acționar unic este Cristian Doldurea, a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de 86 de milioane de lei și un profit de 1,5 milioane lei Criana Gas, deținută de Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, a avut o cifră de afaceri anul trecut de 33.3 milioane de lei și un profit de 1,5 milioane. Dolchimex SRL, deținută de frații Doldorea, a avut o cifră de afaceri în 2022 de 15,5 milioane, și un profit de 3,8 milioane de lei. Profitul firmelor familiei Doldurea în 2022 – 53,3 milioane lei. Firma Dolchimex, afaceri cu Baza NATO Deveselu Pe 15 decembrie 2020, Baza Militară de la Deveselu lansează în SEAP o cerere de achiziție directă pentru tâmplărie PVC și reparații curente.  În nici o oră, afacerea e încheiată cu firma Dolchimex, deținută de familia Doldurea. Valoarea contractului este de puțin peste 17.000 de lei. De altfel, aproape toate firmele familiei Doldurea au afaceri cu statul. Mai puțin Ade Gas Oil. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Computer Hope Guy“S-a dus epoca pomenilor electorale în găleți. Partidele oferă acum consultații oftalmologice și analize în caravane medicale …. Lângă București, în Ilfov, Consiliul Județean a organizat cabinete oftalmologice în care aproape 1.600 de oameni, cu venituri mai mici de 2.500 de lei, au fost consultați și au putut ridica de la primărie, gratis, ochelari de vedere. Această campanie socială este susținută de o firmă privată. …..Hubert Thuma, președinte CJ Ilfov: „Absolut deloc. Mergem în absolut toate localitățile din Ilfov, fie că sunt primari de la PNL fie de la alte formațiuni. Nu există promovare cu sigla cu PNL.” După același model, liderul din sectorul doi al PSD, Rodica Nassar, a organizat în sediul de partid alte consultații oftalmologice și a adus medici care au măsurat glicemia și tensiunea arterială celor interesați. Totul a fost gratuit, sub sloganul „sănătatea nu are culoare politică”. Tinerii social-democrații au organizat, pentru al doilea an la rând, meditații pentru copiii care au avut examene în această vară. Filiale din aproape toată țara au alocat bani pentru ca profesori din partid sau voluntari să ofere lecții elevilor în sedii de partid, și chiar într-un autocar. Liderii de la tineret spun că peste 1500 de copii au primit lecții. Iar partidul condus de George Simion a cumpărat trei camioane pe care le-a amenajat pentru a putea oferi consultații medicale – analize de sânge, monitorizări cardiace, consultații oftalmologice și stomatologice. Totul a costat aproximativ 2 milioane de euro, bani plătiți din fondurile pe care partidul le încasează de la bugetul de stat. …. Cei care ar trebui să se asigure că banii de la stat nu se duc pentru acțiuni de campanie electorală sunt însă oficialii de la Autoritatea Electorală. Sumele pe care partidele politice le primesc de la stat nu sunt deloc mici și se alocă lunar. De exemplu, în luna iulie PSD, PNL, USR, AUR, PMP și PRO România au primit în total aproape 17 milioane de lei. ….” Integral: https://stirileprotv.ro

Camion cu un transport ilegal de lemn indisponibilizat la Putna, la finele lunii iulie.“Drumul lemnului, ca în filme. De la fierăstrău la drumul mare. 500.000 de transporturi de bușteni furați anual, 44.000 de dosare penale  În nordul României, la sute de metri de granița cu Ucraina atacată de Rusia, se desfășoară un altfel de război. De o parte, pădurea, ecologiști și poliștiști, de cealaltă, hoții de lemn din Bucovina. Europa Liberă a urmărit câteva transporturi suspecte de lemn în regiune. A fost… ca în filme. …. Potrivit Inventarului Forestier Național, adică oficial, din pădurile României se taie ilegal în fiecare an până la 20 de milioane de metri cubi de lemn. Ceea ce, potrivit calculelor Europa Liberă, înseamnă jumătate de milion de transporturi ilegale anual. Lemnul tăiat ilegal este transportat în peste 90% din cazuri pe drumurile obișnuite, în TIR-uri cu remorci, camioane sau camionete, susține activistul de mediu Tiberiu Boșutar. Din cele 500.000 de transporturi auto anuale sau 1.010 zilnice, autoritățile de-abia reușesc să depisteze 1%, arată același inventar; din cele 20 de milioane de metri cubi tăiați fără acte, doar 200.000 sunt depistate de instituțiile statului. …. Metodele de furt folosite de hoții de lemn s-au perfecționat în ultimul timp. După ce autoritățile au început să confiște utilajele cu care este transportat lemnul, camioanele au început să fie acoperite cu prelate pentru a nu se observa ce transportă. În acest fel, nici activiștii, nici localnicii nu mai pot observa diferența între cantitatea legală, din aplicație, și ceea ce au în fața ochilor. Camioanele cu transporturi ilegale nu mai pot fi detectate decât la razii ale Poliției, foarte rare. Hoții de păduri au trecut și la căruțe modificate, așa numitele „faetoane”, utilaje trase de doi cai foarte puternici. Caii nu se confiscă. Potrivit legii, cărăușii riscă doar o amendă și să piardă lemnul. Trei astfel de căruțe fac cât un camion, ne spun ecologiștii. În Vicovu de Sus, polițiștii au oprit un astfel de trasport. Căruțașii nu aveau niciun act pe lemn. În urma măsurătorilor, a rezultat că un astfel de „faeton” transporta șapte metri cubi de lemn de construcție. „Nu se poate fura din pădure fără știrea pădurarului. De multe ori, familiile lor dețin astfel de utilaje și ei prelucrează lemnul. Tot ce au nevoie e de muncitori dispuși să lucreze pentru ei”, spune Daniel Bodnar, liderul echipei de activiști de mediu. Pe scurt, unii pădurari s-ar afla într-un flagrant conflict de interese. …. Alerte pe Whatsapp când apar activiștii Dar nici oamenii din industria de prelucrare a lemnului nu stau cu mâinile în sân. Organizați pe grupuri de Whatsapp, anunță imediat când mașinile activiștilor de mediu apar pe traseu. Ca prin minune, zecile de camioane aflate în tranzit prin județ dispar în peisaj. Sunt trase pe dreapta, ascunse în păduri sau garate în diverse proprietăți unde nu se poate intra fără mandat de la procuror. Dispar realmente de pe GPS. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Organizarea anului școlar pe module este „defectuoasă” și „nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală”, este de părere profesorul Cătălin Ciupală: Modulele au fost introduse după ureche, după părerea mea, și nu au fost făcute studii …. Au mai rămas 2 săptămâni până când elevii și profesorii se întorc la ore. Cursurile anului școlar 2023-2024 încep luni, 11 septembrie, potrivit calendarului oficial. Anul 2023-2024 va fi al doilea an școlar organizat pe module. Structura modulară a fost introdusă de Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației. Cadrul didactic a explicat de ce structura modulară a anului școlar nu se potrivește în România. Acesta a vorbit și despre impactul pe care îl au minivacanțele date de Guvern asupra învățării elevilor: „Vă spun, din experiența anului trecut, că organizarea modulară, ca principiu, este un lucru bun, adică să ai niște vacanțe, dar modul cum este făcută, după părerea mea, a fost extrem de prost. Practic, ideea de vacanță este bună, de a avea mici pauze în învățare, dar ideea de structurare modulară a anului școlar, după părerea mea, este foarte defectuoasă și nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală. Sunt destul de multe argumente anti-module versus trimestre sau semestre. Am remarcat că, aproximativ la 7 săptămâni, noi avem câte o vacanță, dar noi nu ținem cont că avem vacanțe și impuse de guvern. De exemplu, noi avem vacanță în 30 noiembrie – 1 decembrie. Din câte am remarcat, am impresia că 30 noiembrie pică joia. Tot joia pică și 5 octombrie – este iarăși zi liberă, ziua învățătorului. Practic, 2 zile de joi sunt compromise.” Profesorul a dat exemplul unui cadru didactic care are o disciplină cu o oră pe săptămână și a detaliat cum este afectată planificarea activității didactice: „De exemplu, dacă un profesor are o materie cu 1h/săptămână și este ampla amplasată joia, profesorul respectiv, în loc să-și facă planificarea pentru 36 de săptămâni, trebuie să și-o facă pentru 30 de săptămâni. Pentru că e „Săptămâna verde”, e „Școala altfel”, sunt și celelalte 2 zile de care spuneam anterior, plus că s-ar putea să mai intervină ceva pe parcurs.” …. „Modulele nu sunt corelate cu unitățile de învățare. Asta e o mare, mare problemă. Vă dau un exemplu: dacă în primul modul intră două unități de învățare, lucrurile sunt în regulă, dar dacă în primul modul intră o unitate de învățare și jumătate, fragmentarea acelei unități de învățare creează dificultăți copilului în învățare. Deci, micile vacanțe sunt bune, dar fragmentarea nu este în regulă, pentru că se fragmentează unitățile de învățare. Cred că oamenii, când au făcut modulele, s-au gândit doar la module și nu s-au gândit la conținuturile învățării și unitățile de învățare din materiile de școală. Aici, după părerea mea, este o problemă, plus că noi avem puține, foarte puține săptămâni de învățat.” Cadrul didactic a vorbit despre ce înseamnă „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în practică. Acesta a spus că excursiile înseamnă cheltuială pentru părinți, pentru că nu sunt plătite de primării, iar copiii care nu pot merge în excursie ajung să fie stigmatizați de către ceilalți: ….” Integral: https://www.g4media.ro
Putin - Prigojin “E timpul ca Putin să se uite peste umăr? Mercenarii Wagner vor să își răzbune șeful .… Grupul Wagner e dezarmat, fără șefi (în avionul prăbușit era toată conducerea) și e dus în Africa, acolo de unde ne transmitea zilele trecute Prigojin, că s-a dus să facă Africa mai liberă și Rusia măreață. Nu a mai apucat să o facă. Nici Africa mai liberă, nici Rusia măreață. Tot ceea ce a reușit și nu din voința sa a fost să aibă o moarte spectaculoasă. Până la el mureau unii otrăviți și se specula că o fi fost sau nu o fi fost otravă, mai cădeau din balcon sau mureau rapid de cancer. El a fost aruncat din înaltul cerului, ca să vadă o lume întreagă ce face Putin cu cei care îl supără și aici nu e nevoie de speculații sau îndoieli. …. Grupul Wagner își iubea șeful. Îi asculta orbește ordinele. Erau cu toții camarazi. Prigojin îi ținea împreună. Din cine e format grupul Wagner!? Din criminali, din pușcăriași, din indivizi extrem de periculoși cărora Prigojin le-a dat șansa să se simtă importanți. I-a cules din drojdia societății, le-a dat o armă în mâini și i-a dus la ucis. Le-a dat o putere, pe care nici nu o visau, când zăceau în așteptarea morții sau eliberării în pușcării întunecoase. Din tot grupul în degringoladă și decapitat acum este imposibil să nu fie câteva zeci măcar care să jure că își vor răzbuna șeful… ….” Integral: https://republica.ro
Când a încercat Vadim Tudor, nimeni nu l-a validat. De ce reușește acum AUR să fie spălat de Guvernul Netanyahu și de ce condamnarea Holocaustului nu scuză extremismul - <span style="color:#990000;">Interviu</span>

“Când a încercat Vadim Tudor, nimeni nu l-a validat. De ce reușește acum AUR să fie spălat de Guvernul Netanyahu și de ce condamnarea Holocaustului nu scuză extremismul – Interviu  Nu e foarte original domnul Simion, răposatul Vadim Tudor a făcut cam același lucru. Numai că atunci nu a avut un guvern israelian care să accepte aceste lucruri. Diferența e că, astăzi, prim-ministrul Netanyahu este izolat de liderii democratici, fără precedent fiind refuzul președintelui SUA de a-l primi la Casa Albă.  …..Acum câteva luni, în noiembrie, când s-a instalat acest guvern, eu am denumit-o o catastrofă politică. Nu am crezut însă că această catastrofă e atât de complexă și că va îmbrățișa atâtea planuri cum, din păcate, s-a întâmplat. Inclusiv acest plan al relațiilor le-aș pune de la început împotriva naturii între guvernul israelian și un partid extremist. Aș completa cu partid extremist în general, pentru că nu e vorba numai de AUR, e vorba unor legături cu formații politice extremiste din alte țări, din Italia, de exemplu. …. Întotdeauna au fost combătute manifestări antisemite. Această schimbare de discurs a lui liderului AUR, George Simion, nu o poate crede nici măcar un copil. În lume există o vorbă românească „lupul își schimbă blana, dar năravul ba”. Nici măcar nu și-a schimbat prea mult blana domnul Simion. Declarațiile acestea sunt pur și simplu de circumstanță, ale unui om care acum câteva luni declara că Holocaustul a fost un eveniment minor. …. De ce face asta Simion? Vrea să se arate ca un partid normal, în legături cu toată lumea. Se vede că va încerca legături și în Statele Unite. Nu văd actualul regim prezidențial din SUA să accepte, dar AUR va încerca peste tot relații ca care să se cosmetizeze. …. Netanyahu este un om acum respins de principalii aliați ai Israelului. În primul rând, de Statele Unite. Președintele Statelor Unite nu dorește să se întâlnească cu el. E un lucru fără precedent în istoria relațiilor americane-israeliene. Au fost crize, au fost diferențe de vederi importante, dar niciodată nu s-a întâmplat ca prim-ministrul Israelului să nu fie primit la Casa Albă, pentru că Biden a spus-o clar. Relațiile cu Israelul se bazează pe valorile comune și se pare că de aceste valori s-a îndepărtat în Israel premierul actual. Deci în aceste condiții, guvernul israelian caută noi piețe, a căutat în lumea arabă, la țări fără prea mare importanță și acum a fost o criză cu doamna ministru de Externe al Libiei. Contactele acestea nu sunt importante pentru Israel, pentru că dacă Israelul vrea contacte cu lumea arabă, trebuie să înceapă cu palestinienii. Pe de altă parte, există ceva comun, acest microb al iliberalismului care este în aceste partide, sunt relații foarte bune între Israel și Ungaria lui Viktor Orban, și în AUR. E un lucru care, cum să vă spun, este șocant. Da, îl putem explica, nu înțelege, putem analiza. Este un lucru trist. Revin la prima formulă, în care dumneavoastră ați spus că nu este o problemă a Israelului. Vă dați seama că societatea israeliană nu se face horă în Tel Aviv și Haifa, pentru că va veni domnul Simion. Dimpotrivă. Este un lucru deranjant. ….” Integral: https://spotmedia.ro

După ce a muşcat un moldovean, tigrul din Bârlad a devenit alcoolic

“După ce a muşcat un moldovean, tigrul din Bârlad a devenit alcoolic  Inevitabilul s-a întâmplat! La nici o zi după ce a muşcat de picior un localnic turmentat care îl sâcâia prin gard, tigrul de la Zoo Bârlad s-a molipsit de alcoolism. …. „Cel mai urât a făcut când l-a păcălit vulpea şi i-a dat bere fără alcool”, povesteşte ariciul. Angajaţii adaugă că tigrul a evadat deja de două ori ca să meargă la birtul de peste drum, iar dacă fiara învaţă să bea pe caiet, grădina zoologică s-ar putea confrunta curând cu probleme financiare. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 29 august.”Mihăilești, Caracal, Colectiv, Onești, 2 Mai, Crevedia. Destrămarea”

Buna dimineata intr-o zi de marti, 29 august! Codul portocaliu de caniculă se va restrânge spre sudul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei și partea continentală a județului Constanța. Aici, se vor înregistra temperaturi maxime de 37 – 39 gr, iar minimele se vor situa între 18 și 22 de gr. Va fi în vigoare un cod galben de căldură, care vizează  nordul Crișanei, vestul Maramureșului, Transilvaniei și al Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de gr, iar cele minime între 17 și 21 de gr. A fost emis un cod galben de ploi care vizează cinci județe ale țării, valabil de marți noapte, de la ora 02.00, până la ora 12.00. in sud-vestul țării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. In Bucuresti canicula și disconfortul termic accentuat se vor menține, până miercuri, 30 august. Temperaturile maxime vor fi de 37 – 39 gr, iar cele minime de 17 – 21 gr.

“Țara cu cei mai mulți mari arși din Europa, dar fără niciun centru pentru tratarea lor. Cum ne-a prins al doilea Colectiv din nou nepregătiți  La aproape 8 ani de la incendiul din clubul Colectiv, România este din nou prinsă nepregătită de un incendiu de mari dimensiuni, cu zeci de răniți care au suferit arsuri grave: un deces și 57 de răniți este bilanțul de până acum al dublei explozii înregistrate sâmbătă seară la stația GPL din Crevedia. Cifrele arată că vorbim despre cel mai grav episod cu pacienți cu arsuri produs în țara noastră după Colectiv. Autoritățile nu au fost în stare, în acești 8 ani, să construiască niciun centru pentru tratarea marilor arși. La nivelul țării avem doar 24 de paturi de spital pentru arsuri medii, transferurile pacienților cu arsuri grave în străinătate rămân o raritate chiar dacă avem un Mecanism de transfer aprobat prin Ordin de ministru, iar, recent, Ministerul Sănătății a încercat să transforme „din pix” paturile pentru tratarea pacienților cu arsuri medii pe care le avem în țară în centre de arși, „îndulcind” pe hârtie standardele. La aproape 8 ani de la Colectiv, cifrele vorbesc de la sine: avem doar 24 de paturi în unități funcționale pentru arși – care pot trata arsuri medii, până la o anumită complexitate – și centre de mari arși în construcție „pe hârtie” de foarte mulți ani. ….Potrivit unui raport oficial întocmit de Ministerul Sănătății în anul 2021 și consultat de HotNews.ro, numărul de paturi autorizate de Ministerul Sănătății în „unități specializate în tratamentul pacienților critici cu arsuri severe” – unități funcționale pentru arși, nu centre de mari arși, care pot trata, practic, doar pacienți cu arsuri până la o anumită complexitate, adică arsuri medii – este de 24 pentru adulți și 13 pentru copii: ….” Integral: https://www.hotnews.ro

“HARTĂ INTERACTIVĂ Buletin de București | 59,5% dintre stațiile GPL și de carburanți din București sunt „surse de risc pentru incendiu“   În urma exploziilor din Crevedia, localitate situată la mai puțin 30 km distanță de București, jurnaliștii de la Buletin de București publică o hartă interactivă în care au mapat toate benzinăriile din Capitală. 226 de stații de distribuție GPL și carburanți (motorină și benzină) dintr-un total de 380 sunt considerate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov „surse de risc pentru incendiu“. …. Sectorul 3 al Capitalei are cele mai multe stații GPL și de carburanți în această situație. Sectorul 1 este următorul pe listă la nivel de risc. Sectorul 5 are cele mai puține astfel de stații, notează Buletin de București. Multe dintre acestea sunt situate între blocuri sau pe trăzi înguste. Sectorul 3 al Capitalei are cele mai multe stații GPL și de carburanți în această situație. Sectorul 1 este următorul pe listă la nivel de risc. Sectorul 5 are cele mai puține astfel de stații, notează Buletin de București. …..” Integral: https://www.libertatea.ro

Mihăilești, Caracal, Colectiv, Onești, 2 Mai, Crevedia. Destrămarea  Tragediile care se succed în România săptămânal nu sunt simple accidente, sunt manifestările destrămării unui stat a cărui infrastructură este complet distrusă, măcinată, putrezită de incompetență, clientelism și corupție. În fiecare dintre aceste cazuri, dacă măcar o instituție a statului își face minimal datoria, nu mureau oameni. La 2 Mai, dacă Poliția și DIICOT își făceau datoria, șoferul drogat ar fi fost oprit la timp, poate nici măcar nu ar fi avut permis de conducere și, în cea mai fericită ipoteză, ar fi fost poate el însuși recuperat din dependență. În cazul Crevedia avem o firmă cu o istorie halucinantă. În iulie 2020 i se ridică autorizația pentru punctul de lucru Crevedia, în septembrie 2020 este amendată pentru că lucra în continuare fără autorizație și situația este comunicată unui lung sir de instituții: Prefectură, Oficiul Registrului Comerţului, Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia. … Nu vorbim despre vreun atelier artizanal într-o pivniță unde cineva făcea țuică. Era ditamai afacerea în văzul lumii, pe DN1A, și nimeni nu văzut nimic timp de 3 ani. Poliția secretarului de stat Despescu cum de nu a remarcat nimic vreme 3 ani? Actualul șef împuternicit al IPJ Dâmbovița, Viorel Polexe, este om de încredere al secretarului de stat Despescu, au fost colegi de promoție la “economic” în cadrul Academiei de Poliție. De altfel, dl Polexe a fost numit prima dată șef la IPJ Dâmbovița în 2016, când dl Despescu era șeful IGPR. Și de atunci l-a tot plimbat prin funcții de conducere. Zilnic trei ani, “milițienii” lui Despescu nu au văzut mișcare acolo, nu au văzut nicio cisternă, un om cu butelia pe cărucior, nimic? De câte ori au bătut la ușă, de câte ori au intrat pe poartă să vadă ce e cu cisternele acelea? Sau își luau și ei de acolo carburant? Sau își luau şpagă? Sau aveau ordin să nu vadă? Aceleași întrebări ca în cazul azilelor groazei. Același întrebări ca în cazul drogurilor de pe litoral pe lângă care Poliția lui Despescu trecea senină. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Daghestanul Europei. „E problema lor”  Explozia de la depozitul de GPL din Crevedia, soldată cu doi morți și zeci de răniți, este încă caz clasic de corupție politică. Odată cu el, România se transformă într-un fel de Daghestan al Europei, adică într-o țară primitivă, măcinată de corupție, cu instituții nefuncționale și care proiectează constant imaginea unui stat eșuat. Acum două săptămâni, 35 de oameni au murit și peste 80 de persoane au fost rănite în urma unui explozii la o benzinărie din fosta republică sovietică, Daghestan. „Cauzele catastrofei nu sunt cunoscute încă, dar accidentele şi incendiile de acest tip sunt ceva obişnuit în Rusia. Adesea, ele sunt provocate de încălcări ale normelor de securitate sau de vechimea instalaţiilor”, nota Agenția France Presse în știrea transmisă pe data de 15 august. Și la Crevedia normele de securitate au fost călcate în picioare. Pompierii au retras avizul de funcționare depozitului de carburanți în 2020 din cauză că nu respecta distanțele de siguranță față de instalațiile electrice din vecinătate și utiliza o pompă neomologată care prezenta scurgeri de carburant. Pompierii și-au făcut datoria, au amendat firma în două rânduri și au notificat șapte instituții. În loc să se pună în mișcare, instituțiile au arhivat notificarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Firma a continuat să funcționeze în Daghestanul Europei timp de trei ani fără să fie deranjată de nicio altă instituție a statului. …. Firma Flagas SRL care opera depozitul de carburant din Crevedia aparține în acte fiului unui influent și bogat primar PSD din județul Olt. Primarul din Caracal, Ion Doldurea, s-a autosuspendat din partid, deși susține că nu are și nu a avut nici o implicare în firma fiului său. G4Media.ro a dezvăluit că Ion Doldurea a fost impus de baronul PSD Paul Stănescu în 2019 la șefia PSD Caracal în locul lui Dan Ciocan, care voia să preia controlul în organizația Olt a PSD tocmai de la Stănescu. Cu un astfel de spate politic, firma fiului își permite așadar să închidă de formă punctul de lucru din Crevedia în 2020 după retragerea avizului ISU. Afacerile continuă însă nestingherite, depozitul continuă să opereze deoarece nu are cine să le deranjeze: primarul din Crevedia este tot PSD. Astfel, firma prosperă și raportează profituri de zeci de milioane de lei într-un an. După intrarea PSD în guvern la sfârșitul anului 2021, dispare orice risc pentru firma fiului de primar pesedist de fi controlată, închisă, amendată. De subliniat că acest comportament sfidător are loc pe fondul colapsului instituțiilor anticorupție. Lupta anticorupție a sucombat din cauza lipsei de voință politică, manifestată la vârful statului, în frunte cu președintele Klaus Iohannis. După un alt incendiu, de la spitalul din Constanța din 2021, când nouă persoane au murit, șeful statului a declarat că ”statul roman a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”. …. Modul de acțiune al firmei indică  nu doar că beneficia de protecție politică, dar că a dispărut complet din societate și din clasa politică teama de procurori, de DNA, de instituțiile de control în general.  Ele sunt la cheremul puternicilor zilei. Legea este, din nou, doar pentru căței. Dacă depozitul ilegal era operat de un neica nimeni înfunda demult pușcăria. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Potrivit Autorității Vamale, numai prin Vama Constanța Sud se fac zilnic 300 de importuri. Aici există un singur scaner funcțional, prin care trec zilnic 60 de containere sau mașini.

“Vămile României | Un singur scaner funcțional. Cumpărat din China. Banii europeni pentru scanere noi așteaptă să fie folosiți  În 2021, România s-a angajat să cumpere în sfârșit scanere noi pentru vămi. Au trecut doi ani, dar achiziția pentru echipamentele care pot depista mărfuri nedeclarate nu a început încă. Angajamentul e inclus în PNRR, iar banii europeni pot fi accesați până în 2026. De șapte ani, Autoritatea Vamală Română (AVR) nu mai are scanere funcționale la punctele de intrare în țară, cu excepția celui din Portul Constanța Sud, cumpărat din China, care are 18 ani și mai poate fi folosit doar până în februarie 2028. Volumul zilnic de mărfuri din acest port este uriaș -300 de importuri, iar bătrânul scaner verifică doar 60 dintre ele. Ar fi nevoie de mult mai multe. În lipsa lor, o companie globală specializată în logistica mărfurilor și servicii maritime, care are activitate în Portul Constanța, s-a oferit să cumpere din banii săi un scaner în valoare de 15 milioane de euro, până la sosirea celor din bani europeni pe care ar trebui să le ia statul. Scanerul este un produs american, iar cu ajutorul său, ar putea fi depistați inclusiv imigranți ascunși în containere. De ce face o firmă privată o asemenea investiție care intră, în mod normal, în sarcina autorităților? „Ca să grăbească procesul de ieșire a mărfurilor din Portul Constanța, să fie o transparență mai mare și ca să vadă dacă în containere sunt imigranți, de exemplu”, a explicat pentru Europa Liberă o persoană familiarizată cu tranzacțiile masive de mărfuri. Toate celelalte 15 scanere ale Autorității Vamale sunt stricate La solicitarea Europei Libere, Autoritatea Vamală Română a explicat că toate celelalte 15 scanere din gestiune nu funcționează din anul 2016 pentru că nu are cine să le repare. …. Am întrebat Autoritatea Vamală când anume va cumpăra scanerele. Cel târziu în decembrie 2026, a răspuns purtătorul de cuvânt al instituției, Andrei Chițu. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Computer Hope Guy“Marile greșeli economice care trag România înapoi de 30 de ani  De 30 de ani, România pare prinsă în „meandrele concretului”. Formularea folosită de Ion Iliescu în 1996 nu a ajuns doar o emblemă pentru arta limbajului de lemn, ci s-a dovedit o profeție, măcar dintr-un punct de vedere: măsurile economice, care s-au dovedit de multe ori niște greșeli. Scufundată într-o beție de cuvinte și scris în dodii de către majoritatea politicienilor care au ajuns să administreze țara, problema nu au fost atât vorbele. Ci faptul că, uneori, cuvintele au fost urmate de fapte care au lovit dezvoltarea economică a țării. ….De-a lungul ultimilor 30 de ani, privind în jur nu la mari puteri economice occidentale, ci la foștii noștri confrați din blocul comunist, iese în evidență un lucru: România nu a știut să se promoveze, să se vândă în lume, iar atunci când a făcut-o, a făcut-o prost, ba chiar păgubos – atât ca imagine, cât și ca business, în cazul marilor privatizări. …. Și putem privi în primul rând la forma cea mai facilă de vânzare a unei imagini de țară – turismul. Să faci un marketing aiurit, țopăind printre idei precum Grădina Maicii Domnului și frunza sub care se ascund Carpații cu tradiții din moși strămoși, exprimă o lipsă totală de cunoștințe asupra mentalității potențialilor tăi clienți. Da, turistic vorbind, România mai are zone neatinse de așa-zisul modernism. Dar să extinzi această imagine asupra întregii țări cel puțin noi, românii, știm că nu e adevărat. Tot ce face marketingul de țară actual e să păstreze imaginea de țară înapoiată, săracă și sălbatică, deja lipită de noi pentru mulți occidentali. La toate acestea, se adaugă și imaginea care a vândut România în trecut: o țară ieftină. Chiar dacă e adevărat în multe cazuri, prin comparație cu Occidentul, conceptul nu mai e general valabil. „În același registru, putem vorbi și despre politica dezastruoasă de a atrage investiții majore din ultimii 10-15 ani. Pe lângă o imagine deteriorată de absenţa promovării adecvate, nici nu am reușit să avem scheme de stimulare personalizată pentru investitori strategici. Puținele excepții au fost privatizări făcute la prețuri derizorii. Pe de altă parte, consider că în perioada următoare, România va beneficia de proiecte de investiții majore, în condițiile în care celelalte piețe din regiune au ajuns la un nivel ridicat de saturație din acest punct de vedere”, continuă Mihnea Șerbănescu. Acesta consideră că privatizările anilor ‘90 reprezintă o altă greșeală strategică a României. Felul în care au fost făcute aceste privatizări, trecerea de la sloganul „noi nu ne vindem țara” la realitatea că „o distrugem și o dăm pe bucăți la fier vechi” au dus la închiderea unor fabrici care ar fi putut fi modernizate și eficientizate. …. „Ceea ce ne ucide în România, de când lumea, practic, este incompetența crasă a factorilor de decizie și, în opinia mea, asta mult înainte de corupție și alte metehne. Desigur, sunt legate: doar dacă ești incompetent, poți să fii corupt sau coruptibil”, explică economistul Buhai, pentru Panorama. În opinia cercetătorului român, țara noastră păcătuiește și la sistemul de securitate socială nereformat, nesustenabil. Atât acoperirea, cât și rata de înlocuire a prestațiilor de șomaj este mult sub media UE sau OCDE. Există foarte puțină consiliere/instruire pentru persoanele vulnerabile, aflate în căutarea unui loc de muncă, sau pentru comunitățile marginalizate. De asemenea, potrivit lui Buhai, securitatea socială nesustenabilă pentru bătrânețe este un exemplu de manual despre „cum să nu faci” lucruri. ….” Integral: https://panorama.ro

“EXCLUSIV DOCUMENT Inspectorii ANAF au plan de sume suplimentare pe care să le stabilească firmelor la controale. Nu fac planul, primesc notă mică     Planul de bani luați suplimentar de la firme în urma inspecțiilor fiscale derulate de inspectorii ANAF nu este un mit. Potrivit documentului obținut și prezentat mai jos de Profit.ro, un inspector are ținte de atins nu doar în ce privește numărul de controale, un indicator care poate fi considerat rezonabil, ci și în privința sumelor pe care trebuie să le pună suplimentar în spinarea firmelor în urma acestor controale. În cazul în care inspectorul nu a stabilit firmelor sume suplimentare suficiente încât să-și facă planul, primește notă pe măsură și poate pica evaluarea pe care i-o fac șefii. În cazul de față, inspectorul evaluat a trebuit să stabilească suplimentar 866.667 lei ca sume suplimentare în urma inspecțiilor fiscale la firme, încă 100.000 de lei sume suplimentare în urma verificărilor documentare și să diminueze pierderile fiscale în total cu 200.000 de lei. Obiectivele cum sunt numărul de inspecții sau controale documentare sunt utile, astfel de ținte fiind prevăzute și în PNRR, dar impunerea și a unor sume pe care inspectorii au obligația să le stabilească suplimentar firmelor riscă să îi împingă pe aceștia spre abuzuri, doar pentru a face planul stabilit de șefi…..” Integral: https://www.profit.ro

“EXCLUSIV Afaceri și administrație la Reșița: Primarul milionar își construiește casă în Zanzibar, unde are și o firmă. Un consilier local și-a luat apartament în Hurghada  Investiții exotice pentru primarul Municipiului Reșița, liberalul Ioan Popa și Lenuța Ciurel, consilier local Pro România. Primul, prosper om de afaceri, tocmai a înființat o firmă și a cumpărat un teren de 240.000 de euro în Zanzibar, iar celălalt, un apartament în stațiunea egipteană Hurghada. Popa, care se află la al doilea mandat, intenționează să își construiască o casă pe terenul respectiv. Pe de altă parte, un avertizor de integritate a sesizat G4Media.ro legat de existența unui șir de favoritisme și nepotisme din administrația publică locală reșițeană. Unul dintre cazuri ar fi cel al Oanei Borza, directoarea unei agenții subordonate Consiliului Local Reșița care are ca scop atragerea de investiții și administrarea parcurilor industriale. ….În cea mai recentă declarație de avere, edilul Municipiului Reșița, Ioan Popa (55 de ani) a menționat achiziția a 2.400 de metri pătrați de teren intravilan în satul Pingwe din insulta tanzaniană Zanzibar….. Tot în declarația de avere, edilul a menționat faptul că deține 75% dintr-o societate înființată în Tanzania – Solar Island Equipment Limited, despre care a declarat că își propune să construiască un parc fotovoltaic pe 50 de hectare de teren din această insula situată în Oceanul Indian. …. Tot o achiziție imobiliară inedită a făcut recent și consilierul local Pro România, Lenuța Ciurel. Aceasta a cumpărat un apartament de 87 de metri pătrați în renumita stațiune egipteană Hurghada. …. Unul dintre cei mai bogați angajați din Primăria Reșița este directorul Direcției Investiții, Adelin Tuță, care a enumerat în cea mai recentă declarație de avere faptul că, între 2018 și 2022, alături de soție, a dobândit opt terenuri (unul dintr-o donație), jumătate din două spații comerciale și o vilă de 118 mp. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Legile justitiei elaborate de ministrul Predoiu dupa modelul Tudorel Toader In nemernicia lor au invatat ca trebuie sa se fereasca de o justitie independenta

“De ce autoritățile de la București trebuie să iasă din letargie în cazul aderării la spațiul Schengen. A ne rechema ambasadorul de la Viena nu e suficient …. Uniunea celor 27 de state – din care Marea Britanie s-a retras, orgolioasă, fără să câștige mare lucru și cu mari pierderi financiare – nu se bazează pe egalitatea puterilor (ce comparație poți face între Germania și Malta?), ci pe comuniunea de valori. Fără împărtășirea sinceră și ilustrarea practică a respectivelor valori, totul devine o ficțiune fragilă, gata să explodeze ca un balon de săpun. ….Sigur că istoria apasă. Austria e rămășița cu stațiuni de schi a unui imperiu central-european catolic, pe a cărui deviză habsburgică figurau toate vocalele alfabetului latin: aleasă de împăratul Frederic al III-lea, formula heraldică AEIOU semnifica AUSTRIAE EST IMPERARE ORDI UNIVERSO („întreaga lume se supune Austriei”). Încă din secolul XIX, acest absolutism a devenit anacronic. …. Românii își fac adesea vacanțele de iarnă în stațiunile austriece, deopotrivă curate și convenabile. Iar România, ca nou stat-membru UE (deși au trecut deja peste 15 ani de la aderare) și-a deschis larg porțile economice pentru investiții și întreprinderi austriece. Tocmai de aceea devine insuportabilă această opoziție obstinată față de un drept pe care țara noastră l-a plătit cu aproape două miliarde de euro (pentru a se alinia tehnologic la standardele consulare și de monitorizare a frontierelor externe ale UE, conform „acquis”-ului Schengen). …. Ce-i drept, Austria e dependentă de gazul rusesc, tot așa așa cum Viena a fost un hub central-european al spionajului sovietic pe vremea Războiului Rece. Cum mica țară alpină nu e membră NATO, speculațiile la care mă refer au devenit și mai plauzibile și nu fac decât să otrăvească atmosfera bilaterală, repercutându-se negativ asupra climatului pan-european. …. Personal, cred că trebuie să ne oficializăm frustrarea generată de ostilitatea Austriei, tocmai pentru că datele arată clar că imigrația ilegală spre Austria nu trece pe la noi, ci prin Balcani. A ne rechema (iarăși) ambasadorul la Viena e total insuficient. Avem nevoie de o strategie de răspuns, inclusiv prin deschiderea unei acțiuni la Curtea Europeană de Justiție. Fiecare proprietar de TIR care așteaptă o zi în vămile românești pierde 200 de euro! Economia românească e structural penalizată pentru că exportatorii locali nu beneficiază de libera circulație din spațiul Schenghen. Nu mai putem riposta acestui sabotaj sistematic prin simple drăgălășenii diplomatice și bezele „europene”. Îi rugăm deci pe distinșii și vremelnicii noștri conducători să apere mai vădit interesul României, pentru că, în secolul XXI, Austria trebuie să se supună restului Europei – care e de partea noastră – nu invers. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

“20 de ani fără de milă: cum i-a redus Rusia la tăcere pe opozanții lui Putin  De la otrăviri la împușcări și la căderi de la fereastră, iar acum la posibile prăbușiri de avioane, Kremlinul a fost acuzat de numeroase atacuri mortale, scrie The Guardian într-o analiză a regimului rus. Forma atacurilor a variat, de la lenjerie infestată cu paralizantul novociok și la ceai cu poloniu la asasinate clare, prin gloanțe, dar, pe parcursul celor 23 de ani de președinție ai lui Putin, criticii Kremlinului, jurnaliștii și spionii fugari au primit același tratament nemilos pentru că s-au opus guvernării sale. …. Otrăvirea Oficialii serviciilor ruse de informații au transformat otrăvirile cu substrat politic într-un fel de artă. Se estimează că savanții sovietici au lucrat decenii întregi la fabricarea unor otrăvuri incolore și inodore. Potrivit unui interviu din 1954 cu un agent KGB, testarea otrăvurilor se făcea pe deținuți încă în viață. …. Metodele ascunse ale Rusiei au atras pentru prima oară atenția internațională în cazul lui Aleksandr Litvinenko, un opozaant al lui Putin care a murit otrăvit cu poloniu-219 la Londra, în 2006. Cu puțin timp înaintea decesului, Litvinenko le-a spus jurnaliștilor că FSB-ul (noul serviciu rusesc de securitate) încă mai gestionează laboratoarele de otrăvuri datând din epoca sovietică. Ulterior, o anchetă britanică a ajuns la concluzia că Litvinenko a fost asasinat de agenți ruși, probabil, cu aprobarea lui Putin. Cu peste un deceniu mai târziu, Serghei Skripal, un fost agent al serviciului rus de informații al armatei, care devenise agent dublu în serviciul Regatului Unit, a supraviețuit, la Salisbury, otrăvirii cu o substanță paralizantă numită novociok. Novociok înseamnă ‘novice’ și se referă la un grup întreg de substanțe paralizante fabricate în Uniunea Sovietică prin anii ‘70 – ‘80 pentru a se sustrage restricțiilor internaționale pe tema armelor chimice. …. În august 2020, liderul opoziției, Alexei Navalnîi – acum în închisoare – s-a îmbolnăvit în timp ce se afla într-un avion care plecase din Siberia cu destinația Moscova. Ulterior, Navalnîi a fost transportat în Germania pentru tratament, unde medicii au stabilit că el fusese otrăvit cu novociok. …. Cel mai recent, o anchetă a portalului independent de știri Insider afirma că trei jurnaliști ruși, cunoscuți pentru poziția lor anti-Kremlin, ar fi fost otrăviți în alte țări, precum Germania și Georgia. Asasinate prin împușcare  Deși otrava pare să fi devenit arma preferată în Rusia lui Putin, de-a lungul timpului, o serie de adversari ai lui Putin au fost împușcați. În 2006, Anna Politkovskaia, o jurnalistă de la Novaia Gazeta care demasca încălcări ale drepturilor omului, a fost împușcată chiar în fața blocului în care locuia în timp ce se întorcea de la un supermarket. ….Poate că mai ciudată a fost asasinarea lui Boris Nemțov, un lider marcant al opoziției – un asasinat survenit în centrul Moscovei, în 2015. Nemțov a fost împușcat de patru ori pe la spate de un necunoscut, chiar în apropierea Kremlinului. …. Morți inexplicabile De asemenea, au mai existat informații legate de o serie de importanți oficiali ruși care au murit în împrejurări misterioase – aparente sinucideri sau căderi de la mare înălțime. În 2013, Boris Berezovski a fost găsit, pare-se, spânzurat în baia locuinței sale din Ascot. Berezovski fusese un apropiat al Kremlinului, care ulterior devenise critic la adresa guvernului Putin și care, la începutul anilor 2000, se autoexilase în Regatul Unit. Un mister care va rămîne probabil pentru totdeauna neelucidat este moartea lui Kiril Stremousov, guvernatorul instalat de ruși în Herson, o provincie din Ucraina, care, potrivit oficialilor ruși, a murit într-un accident rutier chiar în ziua cînd forțele ucrainene eliberaseră Hersonul, în toamna anului 2022. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Ca să abată atenția de la corupția din PSD, Ciolacu s-a căsătorit cu Ciucă

“Ca să abată atenția de la corupția din PSD, Ciolacu s-a căsătorit cu Ciucă …. Marcel Ciolacu a mers practic la sigur, pentru că se știe deja că peneliștii acceptă absolut orice le cere PSD-ul. Dintre peneliști, poate doar Rareș Bogdan i-ar fi refuzat cererea în căsătorie lui Ciolacu, dar asta doar pentru că ar fi vrut și să fie scos la un restaurant de fițe înainte să spună „Da”, ceea ce la Ciucă n-a fost cazul. Cei doi au fost căsătoriți de primarul din Caracal, cel al cărui fiu deține stația GPL care funcționează ilegal de 3 ani și unde a avut loc explozia din weekend. Imaginile cu fericitul cuplu rulează deja pe canalele partidului, la România TV sau Digi24, iar revolta românilor se mută deja încet-încet spre căsătoria celor doi lideri de partid. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 28 august.”În 2022, 1.634 de persoane au murit în accidente rutiere și peste 3.600 de persoane au fost grav rănite.”

Avertizare meteo: Luni vine o zi de foc. Aproape toată țara e portocalieBuna dimineata intr-o zi de luni, 28 august! In Maramureş, Crişana, Banat, Moldova, sudul Olteniei şi al Munteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37 – 39 de gr, iar minimele se vor situa între 18 şi 26 de gr, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. De asemenea, în 11 judeţe va fi în vigoare luni un Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat. In estul Transilvaniei, în Dobrogea şi în nordul Munteniei şi al Olteniei  indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa  între 35 şi 37 de gr, iar cele minime se vor încadra între 17 şi 21 de gr. In Capitală, meteorologii anunță că valul de căldură, canicula și disconfortul termic accentuat vor persista până marți, 29 august. Temperaturile maxime vor fi de 36 – 39 de gr, iar cele minime de 17 – 21 de gr.

România are 350 de medici la 100.000 de locuitori, aproape de coada clasamentului UE. Ţări precum Grecia, Portugalia şi Austria, cele din fruntea clasamentului european, au mai mult de 500 de medici la 100.000 de locuitori

România are 350 de medici la 100.000 de locuitori, aproape de coada clasamentului UE. Ţări precum Grecia, Portugalia şi Austria, cele din fruntea clasamentului european, au mai mult de 500 de medici la 100.000 de locuitori …. România are puţin peste 350 de medici la 100.000 de lo­cuitori, arată datele de la Eurostat, oficiul european de sta­tis­tică. Cu acest număr, Româ­nia înre­gis­trează a opta cea mai mică va­loare dintre statele mem­bre ale UE.  În total, România a avut un număr de 67.096 de medici în anul 2021, după cum arată statisticile europene. Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, Grecia (629,2) şi Portugalia (562) au înregistrat cel mai mare număr de medici autorizaţi să-şi exercite meseria la 100.000 de locuitori, urmate de Austria, cu o valoare de 540,9. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Marius Iacob este procurorul care coordonează ancheta de la Crevedia/ A mai instrumentat cazul Elodia și incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț  Marius Iacob este procurorul care coordonează ancheta de la Crevedia, conform informațiilor G4Media. Iacob a mai instrumentat în trecut cazul Elodia și incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț. El a fost procuror adjunct al DNA când instituția anticorupție era condusă de Laura Codruța Kovesi. ….Parhetul General a preluat dosarul Crevedia, conform unui comunicat transmis duminică dimineață. Se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Dosarul a fost deschis inițial la Parchetul din Răcari, Dâmbovița…..” Integral: https://www.g4media.ro

“Cazul de la 2 Mai demonstrează interlopizarea României   Violența și excesele care-i distrug pe cei din jur nu vin doar de la șmecherii bogați. Și lumea în nevoi, dar care se distrează agresiv, lumpenul cu explozie imprevizibilă este un alt fenomen despre care merită poate să vorbim. Încercați să vă reprezentați România ca un sendviș de păcănele și afaceri imobiliare. Pentru că asta e. Sărăcimea își face iluzii pe TikTok și se pierde în păcănele, pariuri sportive și firimituri căzute. Noii bogați imobiliari, cum sunt și părinții celui care a produs tragedia din 2 Mai, și-au căpătat imunitate politică și polițienească. …. Pur și simplu, pentru unii cu mulți bani, restul sunt o rezervație umană în care intri și faci ce vrei. Pentru mari șefi de Poliție, Procuratură și servicii, lumea e compusă din carne de tun și ăia care îți pot periclita funcția, deci ultimii au prioritate. Unii au strigat după accidentul de la 2 Mai: n-are legătură cu banii! N-are și are. Accidentul uitat din Tulcea Acum 4 ani, în Tulcea, într-o zi de august, într-un sat uitat de lume, niște stupizi beți de vreo 40 de ani se urcă într-un BMW decapotabil și accelerează nebunește printr-un sat. Șoferul pierde controlul mașinii și intră într-o curte, omorând un copil de 7 ani, o tânără însărcinată de 26 de ani și o vârstnică de 70 de ani. Apoi fuge de la locul accidentului. Totul e transmis live pe facebook. Aici nu era bogăție. E o scenă tipică de violență în sărăcie. Șoferul avea și el o biografie tipică: venit din străinătate, vreo două luni de chefuri în care îi zăpăcește de cap pe consăteni, cu niște bani veniți din combinații dubioase. …. Luna august a ajuns peste tot luna impunității, nu doar în Vama Veche. „Dom‘le, să se distreze oamenii”. Peste tot în țară, și cu diaspora întoarsă acasă, trebuie să vibreze gardurile de boxe, să se ambaleze motoarele diesel ale tigăilor culese din Germania. Și distracția face victime. Dar produce consum, produce și ceva agitație turistică în haosul de pe Litoralul românesc, batjocură istorică horeca-imobiliară, unde singura atracție rămasă e că ai scăpat întreg. Ăla de la Vama Veche e deja numit „beizadeaua”. Ăla de la Tulcea, e un bărbat din sărăcie care pune mâna pe niște bani și-și distruge consătenii. Amândoi au ceva în comun. Sunt din două clase sociale care au luat-o razna. …. Și sunt două clase sociale, ultrasărăcimea și ultrabogățimea care s-au interlopizat, care fac bani din combinații care-i distrug pe cei din jur. Pe unii îi protejează poliția, pe ceilalți îi ignoră – după principiul „de ce să te legi la cap, lasă-i să se omoare între ei”. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

România este pe primul loc în UE la numărul de morți în accidentele rutiere.

„Una… două… trei secunde. Soțul meu n-a putut să evite accidentul.” De ce e un haos mortal pe șoselele României?  Sancțiuni blânde, aplicate rar, educație rutieră puțină, spre deloc, școli de șoferi care te învață să iei carnetul, nu să conduci prudent – sunt printre explicațiile propuse de specialiști pentru frecventa încălcare a regulilor de circulație în România, cu consecințe grave și mortale. „Din față, într-o curbă ușoară, i-a apărut un alt tir, pe contrasens. Soțul meu a avut doar trei secunde să încerce să evite accidentul. În urma necropsiei, toate organele erau strivite. El nu a avut nicio șansă. Un, doi, trei! N-a mai avut timp.” …. „Nici până în ziua de azi nu s-au terminat cercetările”, se plânge femeia. „Abia am obținut expertiza, după doi ani și jumătate”. În lipsa rezultatelor finale ale anchetei, nici banii din asigurări nu pot fi obținuți. „În doi ani și jumătate am ajuns aproape o epavă”, mărturisește soția șoferul ucis în accident. …. România e „campioană” în Europa la numărul de morți pe șosele Mii de persoane și familii din România trec anual prin experiența traumatizantă a familiei Chirnoagă. În 2022, 1.634 de persoane au murit în accidente rutiere și peste 3.600 de persoane au fost grav rănite. Cauzele situației dramatice de pe drumurile din România sunt multiple, spune președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație (AVAC), Cătălin Codescu. „E un cumul de factori negativi care afectează siguranța rutieră. Suntem țara cu cei mai puțini kilometri de autostradă, avem un grad ridicat de agresivitate în trafic.” Întrebați însă care ar fi cauza esențială care explică cele mai multe dintre evenimentele tragice de pe șosele, experții, instructorii auto și psihologii arată spre incompleta pregătire a șoferilor care ajung pe șosele. ….Specialiștii spun că un impact al mașinii cu un pieton, la viteza de 50 km/h, duce la moartea pietonului în 80% din cazuri. …..„Permisele de categoria C, de camioane, autobuze se pot obține după 40-70 de ore de practică. Reglementarea e perfectă. Dar realitatea arată că în România se ia permisul de camion și după 2 ore de pregătire. Lipsa controlului e cel care ne-a adus în situația asta.” …. ” Integral: https://romania.europalibera.org

Computer Hope Guy“Vor avea românii salariu minim ca în Vest din 2024? Ce înseamnă pentru noi de fapt directiva UE pentru venituri „adecvate” ….România mai are puțin peste un an la dispoziție ca să aplice o directivă europeană privind „salariul minim decent”. Într-o țară cu unele dintre cele mai mici salarii din UE, unde aproape jumătate din angajați câștigă un salariu minim sau puțin peste acest nivel și unde premierul vorbește despre cum românii sunt „sclavii moderni ai Europei”, poate apărea așteptarea ca salariile să se apropie semnificativ de Vestul Europei.  E o speranță nefondată, după cum vom vedea, dar care poate fi folosită cu ușurință în scop electoral, dacă ne gândim că transpunerea și aplicarea directivei se vor face în mega-anul electoral 2024. În realitate, pentru noi, Directiva europeană privind salariul minim adecvat este mai puțin despre salariu, cât despre negocieri colective, pe care Comisia le vede ca o potențială soluție la reducerea inechităților sociale, tot mai mari în ultimii ani și exacerbate de pandemie și de toate modificările de pe piața muncii. Actul european nu obligă România să crească salariul minim la un nivel predefinit și nici nu urmărește echivalarea veniturilor între Est și Vest – ar fi imposibil. Ce cere executivul UE e ca metoda prin care se stabilește salariul minim în fiecare țară să ia mai bine în considerare atât bunăstarea populației, dar și nivelul de productivitate al economiei. ….Contrar unor confuzii inițiale din spațiul public, directiva nu obligă implementarea unui salariu minim legal, în țările unde el nu există (cum ar fi cazul Italiei), ci oferă o serie de recomandări statelor membre, care mai apoi să fie folosite în implementarea unui plan de acțiuni. ….” Integral: https://panorama.ro

“Cum vrea Guvernul să reînvie proiectul ceaușist Tarnița – Lăpuștești, chiar dacă a eșuat în mai multe rânduri / Va fi făcut un nou studiu de fezabilitate  Ministrul energiei Sebastian Burduja a scos din sertar proiectul Tarnița – Lăpuștești, cu o vechime de circa 50 de ani, rostogolit de la o guvernare la alta, trecut prin mai multe eșecuri, și l-a declarat, în mod suprinzător, prioritar. Zilele trecute a avut loc o consultare de piață și în perioada următoare va fi făcută o licitație pentru un studiu de fezabilitate. De fapt, un nou studiu de fezabilitate. Ministrul Burduja a anunțat că a fost finalizată o cercetare de piață pe tema proiectului și că au fost depuse 13 oferte neangajante. – Potrivit informațiilor HotNews.ro, s-ar fi cheltuit până acum peste 5 milioane de euro pe studii și actualizări de studii pentru acest proiect care presupune construirea unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Ministrul Burduja a anunțat că a fost finalizată consultarea de piață, iar pentru etapa de cercetare de piață, pentru stabilirea valorii estimate, respectiv a prețului estimativ pentru fiecare fază de proiect solicitată, durata de realizare a celor două etape, documentele necesare, identificarea prestatorilor cu experiență, a existat interes internațional. Companii din Coreea de Sud, Spania și Germania și-au exprimat interesul, a afirmat ministrul. ….Deoarece nu și-a gasit utilitatea, proiectul a fost suspendat în 2016, însă a fost reluat în 2017 de guvernul de atunci și introdus în programele de guvernare care au urmat. În 2020, fostul ministru al energiei Virgil Popescu a spus că proiectul va fi scos din strategia energetică deoarece nu se justifică economic. ……” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Producătorii agricoli solicită autorităţilor eliminarea blocajelor din sistemul E-Transport / ”Dificultăţile tehnice pot crea haos, pierderi şi întârzieri inutile”  Cinci organizaţii agricole solicită autorităţilor eliminarea blocajelor din sistemul E-Transport, având în vedere dificultăţile cu care se confruntă producătorii în campaniile de recoltat, informează Agerpres. „Asiguraţi-vă că platforma E-Transport este stabilă, uşor de utilizat şi capabilă să facă faţă volumului mare de date. Dificultăţile tehnice pot crea haos, pierderi şi întârzieri inutile”, au transmis reprezentanţii asociaţiilor agricole într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Agriculturii, Florin Barbu, şi preşedintelui ANAF, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru. Potrivit sursei citate, produsele obţinute de membrii asociaţilor – producători de cartofi, legume, fructe şi pepeni – au fost introduse prin OPANAF nr. 12/2022 la produse cu risc fiscal ridicat, comercializate în relaţia B2B, deşi sunt persoane juridice care au contracte încheiate pentru ponderea majoritară a producţiei, înregistrează în sistem şi realizează factură electronică, aceasta putând fi confirmată şi verificată oricând, având fiscalizare 100%. „În campaniile de recoltat, website-ul ANAF nu face faţă volumului mare de procese, mai ales în perioadele aglomerate atunci când contabilii trebuie să încarce declaraţiile şi documentele necesare. Înregistrările fiscale periodice şi declaraţiile sunt imposibil de operat uneori deoarece platforma se blochează constant, dă erori sau nu mai este accesibilă pe perioade de câteva ore. Au fost cazuri când a durat şi 3 ore până s-a putut înregistra şi obţine codul UIT sau a dat eroare şi după 4-5 ore şi nu s-a putut emite din cauza capacităţii insuficiente de operare a website-ului”, susţin reprezentanţii organizaţiilor agricole. Aceştia afirmă că legumele, fructele, cartofii şi pepenii sunt perisabile şi mai ales în perioada de vară se degradează rapid dacă sunt ţinute câteva ore în plus şi cresc cantităţile refuzate şi neachitate de cumpărători/retaileri. Există şi diferenţe între marfa brută şi marfa netă plătită, care vor fi aflate de furnizor optimist la câteva zile după livrare, dar pentru aceasta se realizează facturi storno dacă există diferenţă între suma facturată şi suma acceptată la plată şi încasată efectiv, se menţionează în scrisoarea transmisă autorităţilor. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Nicuşor Dan: Datoria curentă a Bucureştiului este zero. Datoria pe termen lung este 3 miliarde de lei …. „În acest moment datoria curentă este zero. Datoria pe termen lung este 3 miliarde de lei. (…) Toate statele, toate primăriile au datorii pe termen lung, care sunt eşalonate şi pe care le plătesc lunar şi se împrumută într-o anumită limită. Asta e absolut firesc. Despre ce am vorbit era o datorie curentă. Adică oricare dintre oamenii cărora noi le datoram bani putea să vină să blocheze conturile, aşa cum unii au şi făcut. În momentul în care am venit în Primărie, noi aveam conturile blocate. Puteam să plătim salariile, dar nu puteam să plătim investiţii. De exemplu, erau câţiva turnicheţi şi nişte chestiuni relativ simple, sistem de iluminat la Arena Naţională – noi urma să organizăm Euro 2020 în Bucureşti – şi nu puteam să le plătim şi UEFA zicea că ne ia organizarea. Deci tipul acesta de lucruri nu puteam să le facem”, a spus Nicuşor Dan la B1Tv. Edilul general a menţionat că la începutul mandatului său se întâlnea frecvent cu reprezentanţii firmelor care aveau de încasat bani de la autoritatea locală şi care aşteptau să le promită „că la un moment dat” vor fi eşalonate şi acordate sumele restante. Nicuşor Dan a menţionat că din cauza situaţiei financiare a Primăriei a ales să comunice mai puţin în mod public la începutul mandatului. „Nu puteam să ies să spun: ‘Suntem în faliment’, din moment ce tot eu a doua zi trebuia să mă întâlnesc cu oameni să le spun: ‘Aveţi răbdare, că o să vă plătim’. Nu aş fi fost credibil nicio într-o ipostază, nici în alta. Pentru binele instituţiei, nu am comunicat o vreme, pentru ca toate lucrurile astea să le fac în linişte, în spate, şi oamenii să aibă încredere”, a spus el. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Nouă țări europene impun băncilor o taxă pe profiturile speciale  Italia este cel mai recent caz al unei ţări europene care a impus băncilor o taxă pe profiturile excepţionale, obţinute datorită dobânzilor mari, pentru a ajuta deţinătorii de ipoteci, transmite Reuters….  REPUBLICA CEHĂ Camera inferioară a Parlamentului ceh a aprobat în noiembrie o taxă excepţională de 60% asupra firmelor energetice şi băncilor, cu scopul de a strânge 3,4 miliarde de dolari în acest an din profituri considerate excesive, pentru a finanţa ajutor pentru persoanele şi firmele afectate de creşterea preţurilor la electricitate şi gaze. FRANŢA Preşedintele Emmanuel Macron a declarat în martie că companiile cu peste 5.000 de oameni ar trebui să împartă mai mult din profiturile lor ”excepţional de mari” cu angajaţii, în loc să răscumpere acţiuni. Dar el şi ministrul de Finanţe Bruno Le Maire au exclus posibilitatea unei taxe excepţionale. Asta pentru că băncile franceze sunt supuse unei legi anti-cămătă care limitează ritmul creşterii trimestriale a preţurilor împrumuturilor. Franţa are, de asemenea, o schemă de economii reglementată populară, care reprezintă puţin sub 20% din depozitele bancare, cu o rentabilitate legată de inflaţie care se ajustează mai repede decât ratele împrumuturilor. GERMANIA Pentru unele dintre cele mai mari bănci din Germania, venitul net din dobânzi a crescut între 50% şi 70% de la minimele din epoca pandemiei, dar o taxă excepţională nu a fost un subiect de discuţie pentru ministrul de finanţe pro-business Christian Lindner….. UNGARIA Guvernul Ungariei a modificat taxele excepţionale impuse sectoarelor cheie ale economiei, într-un decret publicat în iunie, spunând că băncile îşi pot reduce plăţile de taxe excepţionale din 2024 cu până la 50% dacă îşi măresc achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale ungare. De asemenea, a impus o nouă ”taxă socială” de 13% asupra anumitor tipuri de investiţii, inclusiv note de investiţii şi câştiguri ale dobânzii la depozitele bancare. ITALIA Italia a aprobat pe 8 august un impozit unic de 40% asupra profiturilor pe care băncile le obţin din dobânzile mai mari şi intenţionează să folosească încasările pentru a ajuta deţinătorii de credite ipotecare. ….” Integral: https://www.rfi.ro

“Trenurile românești și un sistem tare complicat – De ce a fost luată o locomotivă de la un tren Regio și pusă la un internațional, deși existau doi mecanici disponibili și o altă locomotivă Joi dimineață, un tren Regio al CFR Călători a fost lăsat fără locomotivă timp de o oră și jumătate. În acest timp, locomotiva a fost luată de la trenul Regio pentru a fi cuplată la tracțiunea unui tren Interregio internațional, pe care l-a dus până la Craiova, scrie Club Feroviar. Apoi locomotiva s-a întors și a fost recuplată la trenul Regio, care a ajuns la destinație cu 114 minute întârziere. Cum de a fost posibil așa ceva?  Internaționalul a avut prioritate, cei din Regio au stat în câmp Joi dimineață erau doi mecanici la Craiova atunci când locomotiva trenului IR 72 Traianus s-a defectat la Măldăeni. Niciunul nu a plecat însă să remorcheze trenul internațional, chit că în stația Craiova se afla o locomotivă aptă de drum. …. Erau doi mecanici la Craiova: unul nu era autorizat să circule mai departe, celălat nu putea conduce locomotive de tip EC Asta este, pe scurt, ceea ce s-a întâmplat ieri. Toată lumea și-a pus întrebarea de ce a fost nevoie ca un tren Regio să fie lăsat fără locomotivă pentru a tracta un tren internațional, în loc să fie adusă o locomotivă de ajutor de la Craiova. Primul răspuns logic ar fi că la Craiova nu era niciun mecanic și nicio locomotivă disponibilă. Doar că este greșit, fiindcă erau doi mecanici, scrie Club Feroviar. Nu doar că erau cei doi mecanici, ci exista și o locomotivă aptă de drum, EC 086, care aștepta să remorcheze în continuare trenul IR 72, conform graficului de circulație. De ce nu a plecat însă unul dintre cei doi mecanici cu această locomotivă la Măldăeni pentru a prelua de acolo trenul internațional? …. Trebuie precizat că un mecanic trebuie să fie autorizat atât pentru un tip de locomotivă cât și pentru o anumită secție de circulație. Locomotivele de tip EA au șase osii, iar cele de tip EC – patru. De ce a fost pusă o locomotivă proastă la tracțiunea unui tren internațional? ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Ce suflet sensibil! Putin a postat în social media: „Zbor lin spre stele, Evgheni!”“Ce suflet sensibil! Putin a postat în social media: „Zbor lin spre stele, Evgheni!” ….Atât de încercat în ultima vreme de veștile tragice despre atâția oligarhi și ziariști dragi lui care și-au găsit sfârșitul în ghearele nemiloaselor ferestre deschise, bietul dictator Putin Vladimir a primit o nouă lovitură odată cu brutala dispariție dintre cei vii a bucătarului său preferat, Evgheni Prigojin. ….Putin s-a arătat șocat de moartea prematură a bunului său prieten și colaborator, care nu dăduse niciun semn menit a-l pune pe gânduri: „Era încă tânăr, avea toată viața în față, ultima dată când am vorbit chiar ne făceam planuri – aștepta să-i vină pensia să mergem într-un weekend la pescuit, de-ăla cu trotil, cum îi plăcea lui… să ne mai relaxăm că prea aveam amândoi multe pe cap.”, s-a tânguit Putin apropiaților. …. Vizibil dărâmat de tragedie, președintele rus poate fi auzit des pe holurile Kremlinului strigând „Doamneee!, de ce nu m-ai luat pe mine în locul lui Jenia?!!”, după care izbucnește în râ… în râuri de lacrimi. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 26 august.”Dar, până la urmă, statul ce poate? Pe unul care a greşit nu-l poţi demite, pe altul care a greşit nu-l poţi da afară, că-i funcţionar public. Altuia nu-i poţi tăia pensia că aşa zice Curtea Constituţională. Ce poate face statul atunci?”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 26 august! În vestul, sudul și sud-estul teritoriului valul de căldură se va menține. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade. Valul de căldură se va menține în majoritatea zonelor țării și în zilele următoare.. Bucuresti: 38/21 gr.C.

“Care sunt cei 11 factori-cheie de risc pentru demenţă identificați de oamenii de știință / Instrumentul de predicţie ar putea contribui la evitarea a aproximativ 40% din cazuri  Oamenii de ştiinţă au identificat 11 factori de risc pentru demenţă şi i-au folosit pentru a dezvolta un instrument care poate prezice dacă o persoană va dezvolta această afecţiune în următorii 14 ani, informează The Guardian, citată de News.ro Se preconizează că numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla până în 2050, ajungând la 153 de milioane, iar experţii au declarat că aceasta reprezintă o ameninţare în creştere rapidă pentru viitoarele sisteme de sănătate şi de asistenţă socială. Însă, dacă s-ar concentra asupra factorilor de risc cheie, dintre care mai mulţi implică stilul de viaţă, s-ar putea evita aproximativ 40% din cazuri. Un nou scor de risc de demenţă, care se bazează pe 11 factori de risc, în mare parte modificabili, poate identifica persoanele care riscă, începând de la jumătatea vieţii, să dezvolte această boală în următorii 14 ani. Constatările au fost publicate în revista BMJ Mental Health. Cercetarea, condusă de Universitatea din Oxford, a analizat date despre persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 73 de ani care au participat la două mari studii britanice pe termen lung – studiul UK Biobank şi studiul Whitehall II. …. Cei 11 factori sunt: vârsta, educaţia, antecedente de diabet, antecedente de depresie, antecedente de accident vascular cerebral, antecedente de demenţă la părinţi, nivel de deprivare, hipertensiune arterială, colesterol ridicat, faptul de a locui singur şi de a fi bărbat. Cercetătorii au examinat, de asemenea, aceşti factori de risc, alături de faptul că oamenii sunt sau nu purtători ai unei gene specifice – gena APOE, care este un factor de risc cunoscut pentru demenţă. Acest instrument de risc a fost numit instrumentul UKBDRS-APOE. ….” Integral: https://www.g4media.ro

bani, finante, lei, financiar, deficit

“Reacții la analiza Nomura care arată că România s-ar putea confrunta cu o criză valutară. Economist: Cursul de schimb se va deprecia dacă nu vor exista ajustările fiscale care să ducă la o reechilibrare a economiei și la reducerea deficitului ….„Dacă ne uităm la indicatorii care a ar putea indica vulnerabilități, ei sunt în special din zona aceasta de deficit bugetar, deficit de cont curent și cum se corelează deficitul de cont curent cu rezerve internaționale, partea de exporturi. În esență vulnerabilitatea mare pe care o avem este deficitul de cont curent, care în standarde europene, și nu numai, este foarte înalt. Anul trecut a atins 9,2% din PIB sau 9,3, partea bună este că el a scăzut anul acesta undeva pe la 7%, dar chiar și la 7% nu este în continuare ridicat. El este generat în cea mai mare parte de deficitul bugetar. De aceea această miză uriașă de ajustarea bugetară pentru a ne reduce vulnerabilitatea aceasta în fața investitorilor. Dacă noi nu facem ajustarea bugetară care să conducă și la ajustarea deficitului de cont curent, evident că presiunea va apăsa pe moneda națională. În termeni mai simpli, se va deprecia cursul, asta spun și cei de la Nomura, în esență, dar nu e o fatalitate. Putem să evităm acest scenariu. Este un scenariu în care se întâmplă depreciere a cursului de schimb dacă nu facem ajustările fiscale care să reducă la o reechilibrare a economiei, a balanței de plăți”, a declarat Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank, pentru Economedia. Acesta spune că măsurile cheie pentru a reechilibra balanța de plăți țin de buget, iar dacă aceste măsuri de ajustare nu se vor lua, ajustarea va fi dată de piață. Potrivit economistului-șef, acest lucru va duce, în primul rând la deprecierea cursului, creșterea dobânzilor și în final ajustarea brutală a economiei. Ionuț Dumitru precizează că deprecierea cursului de schimb înseamnă o inflație mare și dobânzi mari care vor lovi în special pe cei mai vulnerabili din societate. ….” Integral: https://economedia.ro

Ministrul Burduja: “Vom plăti facturi uriașe la iarnă? Se pregătește eliminarea plafonării prețului la gaz!  Recent ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că pentru această iarnă Guvernul intenționează să reducă numărul de beneficiari ai plafonării prețului la energie. Modificarea schemei de compensare-plafonare la energie ar urma să fie discutată cu specialiștii, în sensul în care să rămână beneficiari ai ajutoarelor doar consumatorii vulnerabili. Potrivit ministrului, o astfel de măsură este necesară în condițiile în care sunt presiuni majore asupra bugetului de stat. Acesta este un proces mult mai dificil de realizat decât a fost introducerea lor, consideră președintele Asociației „Energie Inteligentă”, Dumitru Chisăliță. “Dacă măsura se va lua de la 1 octombrie, oamenii s-ar putea trezi în plină iarnă cu facturi uriașe. Există un număr limitat de consumatori/furnizori privilegiați, care au mari avantaje din această plafonare/compensare și vor face tot posibilul, folosindu-se de diverse tertipuri, să mențină această construcție convenabilă pentru ei. Cât de mult ar crește facturile, dacă s-ar elimina plafonarea prețului la energie – exemplu: Eliminarea plafoanelor la prețurile energiei/gazelor ar aduce instantaneu aplicarea prețurilor existente în contractele în vigoare”, a explicat specialistul în energie. Prețul plafonat la gaze pentru consumatorii casnici este 0,31 lei/kWh cu TVA inclus față de 0,57219 lei/KWh fără TVA (0,68 lei/kWh cu TVA inclus), prețul existent în contractele dintre un furnizor și un client casnic din Constanța.  “Astfel, eliminarea plafoanelor va aduce, în cazul acestui client, o creștere instantanee a prețului cu 119%. În același timp avem furnizori care au achiziționat în cea mai mare parte, pentru următorul an, gazele pentru populație la un preț plafonat de 150 lei/kWh, ceea ce ar face ca o decizie de eliminare a plafonării prețurilor să aducă instantaneu un profit suplimentar la nivelul furnizorilor de până la 150%”, a mai precizat președintele Asociației „Energie Inteligentă”. Consumatorii casnici ar putea achita prețuri duble la gaze….. ” Integral: https://cugetli

“Transelectrica pierde pe bandă rulantă litigiile cu foști șefi dați afară / Compania trebuie să plătească milioane de lei compensații  Transportatorul de energie Transelectrica a anunțat joi încă un proces pierdut la Centrul de Arbitraj de la Viena, intentant de foști membri ai Consiliului de Supraveghere și Directorat, pentru că au fost înlocuiți din funcții înainte de expirarea mandatelor. Revocarea lor din funcție a fost făcută din considerente politice. De data aceasta, Ciprian Constantin Dumitru, fost membru al Consiliului de Supraveghere, revocat în 2011, a câștigat la Centrul de Arbitraj de la Viena, obligând compania la plata sumei totale de aproape 2 milioane de lei. Nu este singurul care a câștigat în fața Transelectrica. …..Pe 22 iunie 2021, fără un motiv anume, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a decis, în calitate de acționar majoritar, schimbarea membrilor Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. Practic, șapte membri CS care aveau mandate pline de patru ani, până în septembrie 2024, au fost revocați, fiind înlocuiți de cinci membri provizorii, cu mandate de 4 luni, valabile doar până la data de 22 octombrie 2021. La trei zile după demiterea supraveghetorilor, pe 23 iunie 2021, noul Consiliu a revocat membrii Directoratului Companiei, deși aceștia aveau mandat până în noiembrie 2024, fiind înlocuit tot cu interimari. Surse din domeniu declarau atunci că înlocuirile au avut la bază motive politice. Guvernul de atunci era controlat de Florin Cîțu și apropiații săi, iar toți cei demiși au fost numiți în guvernarea Orban. …..” Integral:https://economie.hotnews.ro

“Noul Cod Silvic blochează accesul jurnaliștilor și activiștilor în păduri, acuză Societatea Academică Română. „Minge ridicată la fileu pentru procese și conflicte”   Societatea Academică Română (SAR) acuză că proiectul noului Cod Silvic, care este jalon obligatoriu în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), blochează accesul jurnaliștilor și activiștilor de mediu în păduri și solicită Ministerului Mediului să nu îngreuneze activitatea acestora. „În forma supusă consultării publice, proiectul reglementează accesul în pădure în două articole distincte: în scop recreativ, respectiv în scop profesional (pentru administrarea pădurii, control, activități economice și cercetare științifică), enumerând, în mod limitativ, categoriile de personal care au acces în pădure, fără ca printre acestea să se regăsească jurnaliștii și activiștii de mediu”, se arată într-un comunicat al SAR. Activiștii cer acces nerestricționat în păduri. „Acest mod de reglementare riscă să genereze probleme grave pentru jurnaliștii și activiștii de mediu în raport cu persoanele, ocoalele silvice și firmele ale căror activități în pădure le investighează, documentează, monitorizează și raportează, că e vorba de tăieri de arbori, vânătoare, administrare de arii protejate ori dezvoltarea unor diferite proiecte, mai mult sau mai puțin legale”, susține Mihai Goțiu, responsabil de dezvoltarea și promovarea politicilor de mediu în cadrul SAR, într-o analiză publicată pe site-ul România Curată. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

alimente mancare, preturi mancare, retail, produse alimentare, industria agroalimentara

“De câți bani avem nevoie pentru mâncare? Studiu: Un român cheltuiește în medie 171 de euro pe lună pentru alimente/ Cum stăm față de vecinii din alte țări?  Alimentele și băuturile nealcoolice reprezintă 25,2% din cheltuielile pentru bunuri și servicii în România, la un nivel similar cu cel din Tunisa (24,2%) Mexic (26,2%), și Turcia (27,3%), conform unei analize a portalului Picodi.com. În funcție de țară, cheltuielile pentru produse alimentare pot varia de la câteva procente până la peste jumătate din cheltuielile de consum. România s-a clasat pe locul 55 într-un clasament cu 105 țări analizate de portalul Picodi în funcție de acest criteriu. Potrivit statisticii locale, procentul e și mai însemnat. Astfel, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice în valoare de 1301 lei pe o gospodărie, au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor, de 35,1%, în trimestrul I, conform INS. …. Cum arată cheltuielile unei gospodării în România, potrivit INS Potrivit Institutului Național de Statistică, veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2023, în termeni nominali, 6979 lei pe o gospodărie, reprezentând 2797 lei pe o persoană, în creştere cu 5,2%, respectiv, cu 5,6% faţă de trimestrul IV 2022. Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie, au crescut cu 12,1%, iar cele pe o persoană cu 13,0%. Cheltuielile totale3) medii lunare ale populaţiei au fost în trimestrul I 2023, de 5971 lei pe o gospodărie (2393 lei pe o persoană) și au reprezentat 85,6% din veniturile totale, în scădere cu 2,5 puncte procentuale faţă de trimestrul IV 2022. Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie, au crescut cu 12,2%, iar cele pe o persoană cu 13,1%. ….” Integral: https://economedia.ro

Matei Vlad Pascu este în arest preventiv FOTO Viața Dobrogei

“De ce nu scăpăm de șoferii drogați. Tragedia de la 2 Mai, sub lupă: „Îl vezi că e «high», dar ce-i faci cu test negativ?“  Cazul șoferului drogat care a ucis doi tineri cu mașina în 2 Mai scoate la iveală probleme legislative și logistice privind testarea pentru droguri, lipsa de instruire a polițiștilor și deficitul de personal. Deși există, propunerile pentru eliminarea deficiențelor sunt greu de pus în practică. …. Cazul ridică numeroase probleme legate de testarea șoferilor drogați. Pentru că, după cum spune și Antonia Diaconu, procuror-șef DIICOT Pitești, drogurile noi s-au înmulțit atât de mult încât este aproape imposibil ca un aparat drugtest să le recunoască pe toate. O altă problemă importantă o constituie rezultatele fals pozitive sau fals negative. …. „Dacă pentru cei ce consumă alcool etilotestul e suficient pentru a oferi o indicație cu privire la cantitatea consumată, iar peste 0,40 șoferul este condus la spital pentru recoltare de sânge sau i se întocmește dosar penal pentru refuz, în cazul drugtestului nu e așa ușor. De ce? Oricât de bun ar fi drugtestul, pe piață apar atât de des droguri noi încât e aproape imposibil să le recunoască pe toate“, spune într-o postare pe pagina sa de Facebook Antonia Diaconu, procuror-șef al DIICOT Pitești. …. „Apoi, trecând peste acest inconvenient, există posibilitatea să fie rezultate fals pozitive sau, și mai grav, fals negative, tocmai din cauza formulării chimice a drogului. În situația de test negativ, textul de lege nu-ți permite să-l conduci pe șofer pentru analize de sânge sau să constați un refuz de recoltare. Basic, îl vezi că e «high», dar, dacă ai test negativ, ce-i faci?“, adaugă Antonia Diaconu. …. Astfel, Diaconu propune trei modificări. Prima ar fi aceea de a lăsa polițistului posibilitatea unei așa-zise testări clinice – șoferul e letargic, e agitat, are ochii injectați, tremur etc., „atunci să poată face teste obișnuite din care să vezi ce reflexe mai are rămase și, când îți formezi convingerea că acolo sunt probleme, să poți, legal, să-l conduci la spital și, dacă nu vrea, ok, facem un dosar penal“.  A doua se referă la scoaterea pe străzi a polițiștilor cu experiență, severi și implicați, iar a treia schimbare propusă este existența unor instituții care să proceseze sângele repede și să stabilească tipul de drog rapid, pentru ca șoferul să nu stea mult fără permis. ….” Integral:https://adevarul.ro

Iulian Anghel, editor ZF: Dar, până la urmă, statul ce poate? Pe unul care a greşit nu-l poţi demite, pe altul care a greşit nu-l poţi da afară, că-i funcţionar public. Altuia nu-i poţi tăia pensia că aşa zice Curtea Constituţională. Ce poate face statul atunci?

“Iulian Anghel, editor ZF: Dar, până la urmă, statul ce poate? Pe unul care a greşit nu-l poţi demite, pe altul care a greşit nu-l poţi da afară, că-i funcţionar public. Altuia nu-i poţi tăia pensia că aşa zice Curtea Constituţională. Ce poate face statul atunci?   Cea mai ciudată din ciudăţeniile zilei de azi. Prima pagină (on-line) a majorităţii publicaţiilor ce merită citite: Premierul i-a dat mâna liberă ministrului justiţiei “să taie în carne vie”, după cazul de la Costineşti. Nimeni nu s-a întrebat şi nu a întrebat: de ce, în loc să-l demită pe şeful Poliţiei Române, Predoiu “a trimis corpul de control” la Constanţa? Ca să ce? Ca să-i demită pe doi ofiţeri de rang inferior? De ce şeful Poliţiei Constanţa este încă în funcţie? Trebuie ca ministrul Predoiu să ceară acordul prim-ministrului pentru demiteri în Poliţie? Cine conduce Poliţia? Ministrul Rafila spune că nu-i poate demite pe şefii spitalului din Botoşani unde o mamă a murit pentru că medicii şi asistentele, prezenţi în spital, nu s-au uitat la ea şapte ore. Nu-i poate demite că “aşa e legea”. Dar cine face legea? Pensiile speciale – care uneori înseamnă mai mult decât salariile pe care “specialii” le încasează – nu pot fi reduse pentru că Curtea Constituţională (nouă tipi beneficiind, ei înşişi, de “pensii speciale”) zic că e neconstituţional. Păi, în Constituţie, nu scrie niciunde de “pensii speciale”. De ce nu pot fi ele eliminate atunci? Ştim din Constituţie că Parlamentul este autoritatea supremă de legiferare în această ţară. Cum au ajuns nouă oameni să dicteze cum trebuie să funcţioneze lucrurile în stat? Cine a aprobat legea de funcţionare a Curţii Constituţionale care dă dreptul acestor nouă oameni să se pronunţe asupra orice şi să decidă chiar ce salarii şi pensii au magistraţii? De ce Parlamentul nu modifică legea, astfel încât membrii Curţii Constituţionale să se pronunţe doar asupra textelor din proiectele de lege care ar putea încălca Constituţia? “Nu avem pârghii legale” – nu-i putem demite pe cei din Poliţie, chiar dacă incompetenţa lor este cumplită. Ai luat un post prin concurs, la stat, nici Dracu nu te mai poate da afară, chiar dacă eşti ultimul tâmpit şi cel mai mare şpăgar de pe o distanţă de 100 de kilometri pătraţi de cocioaba ta. Lucrezi la spitalul Lahovary din Bucureşti. Chemi un pacient la 7 dimineaţa, dar te uiţi la el după 12 ore, la 7 seara, vreme în care tu ai operat la cabinetul tău particular de la Ponderas. Cine să-ţi facă şi ce, când pe uşa cabinetului tău scrie “doctor în medicină”? Şi apoi cine să te controleze? Pentru că nu te controlează nimeni, faci ce vrei. Salariile medicilor din România au ajuns aproape ce cele din Occident. Dar şpaga pentru o operaţie simplă este scrisă, nu pe uşă, ci pe buze pentru că oamenii care intră în spital se interesează mai întâi de ce şpagă dau decât de ce servicii beneficiază. Spitalul Militar din Galaţi: şpagă 1.000 le lei pentru medic pentru o operaţie de piatră la fiere şi 1.600 de lei pentru una de hernie de disc. Şpaga la Floreasca din Bucureşti (piatră la fiere) este de 1.000 de lei pentru medic, 200 de lei pentru anestezist şi, desigur, trebuie să dai şi asistentelor. …..” Integral: https://www.zf.ro

Mercedes Benz-ul, după accident, a fost găsit în Vama Veche Foto: arhivă Adevărul

“Petiție online după tragedia de la 2 Mai. Psiholog: „În câteva luni acest scandal nu va mai exista” …. „Atâta timp cât nu există o legislație care să sancționeze în mod corect și concret pe toți cei care sunt surprinși la volan sub influența drogurilor vom avea din ce în ce mai multe persoane consumatoare de droguri care se vor urca libere la volan pentru că vor ști că nu se va întâmpla nimic în ceea ce îi privește. Legislația este mult prea permisivă”, a precizat Radu Leca. „Se pare că această idee nu este în acord cu practica CEDO” …. Psihologul Radu Leca crede că tânărul care a provocat accidentul va scăpa basma curată în cele din urmă. „În cazul de la Constanța, în care un tânăr cu multiple antecedente pe partea de consum, a ucis două persoane, nu o să se întâmple nimic concret pentru că oamenii sunt mult prea puternici, mult prea bogați și au mult prea multă influență. Vă garantez că în câteva luni acest scandal nu va mai exista”, spune psihologul. ….” Integral: https://adevarul.ro

Mulți români au ales să muncească în Occident FOTO Shutterstock

“Cum a schimbat diaspora fața României. Experți: „Migrația nu poate fi stopată, dar poate fi optimizată” | ANALIZĂ Românii care au ales să muncească în ţări dezvoltate au contribuit la modernizarea localităţilor din care au emigrat, arată datele specialiştilor. Între timp, numărul românilor care pleacă din ţară pe termen lung sau chiar definitiv este în creştere. În ultimele două decenii, diaspora românească a ajuns la circa 4 milioane de români, după estimările sociologilor specializați în fenomenul migrației. Iar tendința de a părăsi România pe termen lung sau definitiv este în creștere, chiar dacă nu există cifre exacte, ultimele analize fiind din perioada 2008-2009. …. A depins însă foarte mult de țara în care aceștia au emigrat. Astfel, plecările intense în țări puternic dezvoltate, precum Germania și Franța, au dus la dezvoltarea comunităților de unde au plecat emigranții, în timp ce plecările intense în țările sudice europene par să fi dus la reducerea dezvoltării. Emigrarea spre Italia este regula dominantă a regiunii de Nord-Est și Est a României, plecările spre Germania sunt specifice locuitorilor din Centru și Vest, cele spre Franța – zonei de Nord-Vest, în timp ce din marile orașe s-a plecat în Marea Britanie și țările din nordul continentului. „Bănățenii, sibienii, brașovenii, clujenii au plecat, în principal, în Germania. Cei care vin acasă promovează modernizarea în stil german în aceste regiuni. Cei care pleacă din Moldova în Italia promovează modernizarea de tip italian“, subliniază sociologul. Din județele din Est și din Oltenia s-a plecat masiv în Italia, din Dâmbovița, Teleorman și Călărași s-a plecat, în principal, în Spania, în timp ce din județele de graniță Maramureș, Satu Mare și Bihor s-a plecat mai ales în Franța, arată analiza. …. Transilvania a avut de câștigat de pe urma emigrației care a contribuit la sporirea nivelului de dezvoltare, în timp ce efectul invers a fost înregistrat în Oltenia, unde emigrarea intensă a dus la reducerea nivelului de dezvoltare locală. Dezvoltare considerată sub triplu aspect, punctează sociologul: infrastructură de comunicare, condiții de locuire și stare de sănătate: „Muntenia este o excepție, în partea ei de sud, în mod deosebit, unde emigrarea în Italia pare să aducă dezvoltare rurală“. ….„Numărul de reveniri în Polonia ale celor plecați din țară este mult mai mare decât la noi. Comparativ, la noi nu doar că pleacă mulți din România, nu doar că au plecat, nu doar că rămân mulți români în străinătate, dar oamenii aceștia suferă prea mult. Și nu dramatizez când spun asta. Una dintre diferențele majore dintre migrația poloneză în străinătate și cea românească în străinătate este că polonezii pleacă în baza unui contract, iar românii, în baza relațiilor familiale. În anii 1990, în anii 2000 – în perioada de exod masiv din România –, foarte mulți dintre cei care au plecat de aici la Roma au dormit sub pod, n-au avut job asigurat. Pe când modelul dominant de plecare în străinătate din Polonia este prin agenții de recrutare a forței de muncă. Or, această plecare dezorganizată, nesistematică, prin relații de prietenie de la noi este cea care duce la multă suferință. Pentru că acolo nu știi ce te așteaptă, una este promisiunea prietenului și alta ce găsesc acolo“, explică universitarul. …. „Emigrările definitive din România sunt relativ concentrate sub aspectul destinației. În 2019, anul precedent pandemiei, peste două treimi din plecările definitive din România – 68% – erau cu destinație spre patru țări: Italia, Germania, Marea Britanie și Spania. Cu încă trei țări de destinație în plus – Statele Unite ale Americii, Belgia și Franța –, se ajunge la un total de 84% din emigrările definitive ale anului 2019 din România“, conchide sociologul.  ….” Integral: https://adevarul.ro

Meteorologii avertizează că un val de prostie se va abate asupra litoralului românesc în weekend

“Meteorologii avertizează că un val de prostie se va abate asupra litoralului românesc în weekend ….  Meteorologii au emis un cod roșu de prostie, care se va manifesta în aproape toate stațiunile de la malul Mării Negre.  Vor avea loc intensificări ale vântului și ale prostiei în zona Eforie Nord, ceea ce poate duce la ciocniri violente între valuri de apă și valuri de proști. Și Costineștiul este sub cod roșu, acolo fiind anunțate averse violente de prostie. Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă începând de azi de la prânz, când pe litoral va ajunge un mare val de proști, și ține până duminică la prânz, când sunt șanse mari ca valul de proști să se retragă – dacă nu total, măcar parțial. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

 

« Previous PageNext Page »