Author: desy.demeter


Revista Presei – 4 septembrie. Saga violentelor neasumate.

Buna dimineata, intr-o zi de marti, 4 septembrie! Potrivit vremea.ro, marți vremea va continuă să fie deosebit de caldă mai ales în sudul țării, în timp ce în vest, centru și nord temperaturile vor scădea ușor și se vor menține condițiile pentru producerea unor averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, în mod local. Vântul va suflă slab în aproape toată țara, cel mult slab până la moderat în Moldova. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 26 și 30 de grade în Transilvania și Maramureș, 24-28 de grade în Banat și Crișana, 28-33 de grade în Oltenia (cu cele mai ridicate valori așteptate în partea estică a regiunii), 30-35 de grade în Muntenia și 28-33 de grade în Dobrogea și Moldova. In Bucuresti  vremea se anunță deosebit de frumoasă marți, 4 septembrie. Temperaturile se mențin ridicate, deși scad cu trei grade față de ziua precedentă. Cerul va fi parțial înnorat, vântul suflă variabil dinspre NNE. Șansele de precipitații sunt reduse, iar minima nopții va atinge 17°C.

liviu avram bunLiviu Avram, despre războiul Gabrielei Firea cu Liviu Dragnea: Impactul declarațiilor primarului va fi mai mare Jurnalistul Liviu Avram este de părere că acuzațiile aduse de Gabriela Firea la adresa conducerii PSD și a ministrului de Interne Carmen Dan au apărut doar pentru că PSD ar fi încercat să pună pe seama primarului general al Capitalei violențele jandarmeriei de la Mitingul Diasporei din 10 august. „E vorba despre instinctul de conservare. Când a simțit că partidul încearcă să pună pe umerii ei și a Speranței Cliseru ce s-a întâmplat pe 10 august și cunoscând metodele din partid, Gabriela Firea a ripostat. Nu a făcut-o pentru că știe că s-au luat decizii proaste la nivelul partidului, o face acum, când simte că deciziile proaste îi vor fi atribuite. Doamna Andronescu a devenit disidentă abia atunci când s-a constituit guvernul Dăncilă și nu a primit un minister sau chiar postul de premier. Ăștia sunt oamenii. Ar fi ipocrit să judecăm foarte mult din punct de vedere moral. Aceste disidențe au rolul de a mai ridica cortina de pe afacerile acestui partid. Aflăm și noi mai multe lucruri despre modul în care se iau deciziile, despre interesele care îi mână când iau deciziile. Acestea sunt informații de interes public”, a declarat Liviu Avram la Digi24.  – Impactul revoltei Gabrielei Firea va fi mai mare decât impactul revoltei Ecaterinei Andronescu? Liviu Avram: „E de așteptat ca impactul acțiunilor Gabrielei Firea să fie ceva mai mare pentru faptul că aleasă în mod direct, legitimitatea ei e mai mare decât a Ecaterinei Andronescu. Depinde foarte mult de curajul pe care îl au ceilalți nemulțumiți din partid, care preferă să tacă. Personajul cel mai emblematic este Mihai Tudose. E în pericol câtă vreme, după evenimentele din 10 august, atât ministrul de Interne, cât și șefii jandarmeriei au canalizat discuția către Cliseru, care a ajuns acolo la cerința Gabrielei Firea. Ea a consemnat o decizie luată de partea militară. Aștept de la parchetul militar să clarifice cum stau lucrurile. Politicienii au tendința de a manipula adevărul în folosul propriu. Integral: https://www.digi24.ro

Lider sindical al poliţiştilor, despre ministrul Carmen Dan: „Să-şi asume! N-are cum să ne mintă, pe noi, cel puţin, din intern“ Liderul Sindicatului Poliţiştilor Olt din cadrul SNPPC (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual) spune că se delimitează de mesajul de susţinere a ministrului de Interne Carmen Dan lansat de colegii de la “Paşapoarte”. Poliţiştii din teritoriu vin cu precizări clare în urma acţiunii de imagine, cum o cataloghează aceştia, a colegilor lor de la SNPPC Paşapoarte, de susţinere a ministrului Carmen Dan în contextul anchetei evenimentelor din 10 august, când zeci de mii de manifestanţi au avut de suferit în Piaţa Victoriei. Liderul Sindicatului Poliţiştilor Olt din cadrul SNPPC (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual), Cristel Ioţu, spune că sindicatul va veni cu o poziţie oficială astăzi, faţă de declaraţiile de susţinere a ministrului exprimată de membrii unei „facţiuni cu cel mult 2.000 de membri“. „E o facţiune a SNPPC, se numeşte SNPPC din cadrul MAI – Paşapoarte. Babuş este în corpul de control al ministrului, şi-a făcut el sindicat. (…) Ei nici nu ştiu dacă au 2.000 de membri la nivel naţional. SNPPC-ul o să iasă cu un comunicat, o să ne delimităm de chestiunea cu poliţiştii. Un sindicat nu poate să reprezinte toţi poliţiştii. Când facem comunicate, le facem în numele membrilor, nu a al tuturor poliţiştilor, pentru că eu nu mă simt reprezentat de Babuş, care este un poliţist cu funcţie de conducere, şi de control, fiind în corpul de control al ministrului“, a declarat liderul poliţiştilor din Olt. „N-am nimic cu domnul ministru, îi recunoaştem meritele, dar să ne scutească cu ceea ce înseamnă intoxicaţii de presă“ Liderul oltean susţine că ce s-a întâmplat duminică, 2 septembrie 2018, este o acţiune de imagine, de care poliţiştii din SNPPC se delimitează clar, poziţia acestora fiind că pentru evenimentele din 10 august 2018 fiecare trebuie să-şi asume faptele. Liderul din Olt, Cristel Ioţu, spune că SNPPC va veni cu o poziţie oficială FOTO: Alina Mitran „Nu se face niciun scut, să-şi asume! N-are cum să ne mintă, pe noi, cel puţin, din intern, că ea a trecut aşa…, a stat pe la minister pe-acolo degeaba, în condiţiile în care strada fierbea şi erau nişte forţe de ordine din cadrul MAI care trebuia să apere ordinea de drept, nu să provoace manifestările respective de represiune. Să-şi asume! Acţiunile coordonate să şi le asume şefii de structuri care au coordonat, sub îndrumarea directă a doamnei ministru. Intervenţia în forţă se semnează, conform legii, de doamna prefect, dar nu cred că a făcut doamna prefect de capul ei, sigur a vorbit cu doamna ministru, iar chestiunile cu persoanele care aveau mâinile ridicate şi au fost lovite, acolo să atragă răspunderea personală. Că nu cred că a zis doamna Carmen Dan –« dom’ne, daţi-le şi ălora cu mâinile ridicate!». Acolo e răspundere personală! Integral: https://adevarul.ro

Inspecţia Judiciară a rămas fără conducere din 1 septembrie Mandatele inspectorului-şef şi inspectorului-şef adjunct de la Inspecţia Judiciară s-au încheiat, începând cu 1 septembrie, ceea ce înseamnă blocarea activităţii principale a instituţiei. CSM trebuie să delege în aceste funcţii, dar şi să discute ordonanţa lui Toader de a prelungi mandatele actuale. Mandatele lui Lucian Netejoru (inspector-şef) şi al lui Gheorghe Stan (inspector-şef adjunct) de la Inspecţia Judiciară s-au încheiat în data de 1 septembrie. Până la delegarea unor inspectori şefi, întreaga activitate a instituţiei este blocată, în condiţiile în care nu pot fi lucrate noi sesizări cu privire la eventuale abateri disciplinare ale magistraţilor şi nici nu vor putea fi încheiate cercetările derulate în acest moment de către inspectorii judiciari, toate documentele aferente având nevoie de un aviz al conducerii, după cum informează Mediafax. Pentru a evita ca activitatea Inspecţiei Judiciare să fie blocată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis în urmă cu câteva zile, spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii, o ordonanţă prin care cere prelungirea mandatelor lui Netejoru şi Stan, până când se ocupă aceste funcţii. Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a contestat oportunitatea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă pentru asigurarea beneficiului interimatului actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare, în mod automat şi pe perioadă nedeterminată, prin excluderea Consiliului Superior al Magistraturii din procesul decizional de delegare în funcţii de conducere. „Asociaţia Forumul Judecătorilor din România solicită Guvernului României să nu dea curs unei potenţiale iniţiative de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă cu privire la prelungirea de drept, prin efectul legii, a mandatului inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, sub forma interimatului până la organizarea unui nou concurs, la o dată incertă”, se arata în comunicatul public transmis de AFJ.  Integral: https://adevarul.ro

Image result for cristi daniletCristi Dănileț, judecător: „În România sunt 800.000 de adolescenți la care ar trebui să ajungă informații elementare de natură juridică” ….Cristi DănilețSă știți că și eu sunt întrebat dacă este adevărat că pentru a intra în magistratură trebuie să dai mită. Curios, și în 1998, când am dat eu, am auzit aceleași povești. Nu mi s-a cerut și nu am auzit pe cineva să fi dat mită în magistratură nici atunci, nici de atunci. Oricum, sistemul de admitere este atât de sofisticat încât e imposibil să mituiești vreun membru al comisiilor de admitere. Am întâlnit însă cazuri de încercări de fraudare folosind tehnici moderne de comunicație. Au eșuat, căci avem posibilitatea să le depistăm. Cât privește angajările sau licitațiile din sistemul de sănătate, ori copiatul la concursurile de titularizare în sistemul de educație, ori șpaga dată pentru a găsi un loc copilului în grădiniță sau la o școală mai bună, ele intră în firescul atmosferei în care ne-am educat. Suntem tributari dictonului „legea e făcută ca să fie încălcată”. De asta încercăm să furăm, să înșelăm, să corupem. Societatea este bolnavă. Asta e moștenirea pe care a lăsat-o comunismul. Și va trebuie să treacă vreo patru generații să ne vindecăm…..Cetățenii cel mult au auzit de cuvinte precum „drepturi”, „libertate”, „justiție”, dar nu prea știu ce înseamnă ele și în niciun caz nu cunosc procedurile prin care își pot valorifica drepturile sau pot cere intervenția organelor staului în caz de violare a lor. Probabil asta se întâmplă din cauza lipsei culturii sau cel puțin a educației juridice. Iată, în Occident se vorbește de rule of law și separația puterilor publice încă de acum 300 de ani, dar la noi doar de 30 de ani. Or, pentru împământenirea acestor concepte care stau la baza democrațiilor sănătoase, e nevoie să mai curgă ani buni. Avem nevoie să învățăm și să acceptăm că libertatea îți permite să faci tot ceea ce nu este interzis de lege, că democrația nu există fără responsabilitate, că legile sunt obligatorii chiar dacă ni se pare incorecte sau imorale, că hotărârile judecătorești definitive au putere de lege. Dacă s-ar ști toate astea, părțile nu s-ar război cu judecătorii în procese și nici nu ar căuta o justiție paralelă în mass-media. Mulțumirea mea este că în ultimii 10 ani justiția este mai de încredere decât politicul: astfel, românii cred în sistemul de justiție de două ori mai mult decât în Guvern și de trei ori mai mult decât în Parlament….În România avem în vigoare peste 9600 de legi; toate trebuie cunoscute și aplicate. Începând cu vârsta de 14 ani un copil răspunde penal, dar nimeni nu îi spune ce înseamnă acest lucru. Mai mult, există regula potrivit căreia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii drept scuză pentru a nu răspunde în caz de încălcare a unor dispoziții legale. Or, este o imensă ipocrizie să ceri copiilor să cunoască atâtea legi sau chiar numai pe cele mai importante fără ca cineva să le explice pe înțelesul lor. Le dăm cărți de identitate când fac 14 ani, dar nu le spunem copiilor ce nu au voie să facă, ce li se întâmplă dacă comit infracțiuni, cât de grav este să aibă dosar penal. Împlinesc 18 ani și avem pretenția să iasă la vot, dar nu îi învățăm nimic despre politică sau modul de identificare a informațiilor necesare pentru a vota. În felul acesta tinerii cresc cu aversiune față de autoritate, față de legi, poate chiar față de justiție și de politic. Pentru că ei au acces liber la informația online și dezvoltă puseurile de revoltă specifice perioadei adolescentine, riscăm să avem în câțiva ani mulți adulți nu doar iresponsabili, ci chiar anarhiști. Adică dacă nu suntem azi atenți, s-ar putea ca mâine să fim în pericol.  Integral: https://mediazece.com

Image result for Reinhard BütikoferNu faci o lege CROITĂ să rezolve CONDAMNAREA lui DRAGNEA! Un europarlamentar german critică reforma justiţiei din România Europarlamentarul german Reinhard Bütikofer a declarat, luni, aflat într-o vizită în România, că o parte din prevederile pachetului legislativ de reformă a justiţiei „par să fie croite” pentru a anula retroactiv condamnarea liderului PSD Liviu Dragnea. „Când văd reforma judiciară (din România – n.r.), pe care Uniunea Europeană o susţine, acesta este un pas important. Dar când văd, apoi, că această reformă judiciară este folosită pentru alte motive, sunt îngrijorat. Văd două astfel de motive, unul este reducerea independenţei sistemului judiciar şi asta nu e niciodată un lucru bun în democraţie, şi doi, unele din prevederile din pachetul legislativ privind reforma par să fie destinate pentru a crea retroactiv o modalitate de a elibera oameni care au fost condamnaţi. Nu faci o lege care este croită astfel încât să te asiguri că condamnarea dlui Dragnea pică, nu aşa funcţionează sistemele democratice”, a declarat, luni, la Camera Deputaţilor, europarlamentarul german Reinhard Bütikofer, co-preşedinte al grupului Verzilor din legislativul european. Integral: https://www.gandul.info

Plenul Camerei Deputatilor a aprobat noua componenta a Biroului Permanent. Iordache si Nicolicea, printre vicepresedintiPlenul Camerei Deputatilor a aprobat noua componenta a Biroului Permanent. Iordache si Nicolicea, printre vicepresedinti Plenul Camerei Deputatilor a votat, luni, in debutul sesiunii parlamentare de toamna, viitoarea componenta a Biroului Permanent, una dintre noutati fiind alegerea presedintelui Comisiei Juridice, Eugen Nicolicea (PSD), in functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor. Noii vicepresedinti ai Camerei Deputatilor au fost alesi Florin Iordache, Carmen Ileana Mihalcescu si Eugen Nicolicea, din partea grupului PSD, precum si Marilen Gabriel Pirtea (PNL). Eugen Nicolicea a fost ales pe locul vacantat de fostul deputat PSD Gabriel Vlase, votat de Parlament in functia de director SIE. Integral: http://www.ziare.com

Revista Presei – 3 septembrie. Arlechinii si colombina din PSD

Buna dimineata, intr-o zi de luni 3 septembrie! Potrivit ANM, vremea va fi călduroasă până pe data de 3 septembrie, iar temperaturile medii diurne vor avea variații de la o zi la alta, dar se vor situa, în general, între 30 și 33 de grade. Apoi vremea se va răcori, maximele termice vor marca o scădere până la valoarea de 28 de grade, valoare ce se va menține constantă în intervalul 4 – 9 septembrie. Potrivit vremea ido, prognoza meteo aduce vreme toridă din nou în Capitală, meteorologii anunță 32 de grade în termometre. Cerul se va menține în mare parte senin și nu sunt așteptate ploi. Noaptea, își vor face apariția câțiva nori, iar vântul va sufla moderat. Cantitatea de precipitații la munte este zero, iar temperaturile minime ating 17°C.

Reacție de la Bruxelles după comedia proastă din PSD: Firea e o arătare iar Corina Crețu e incompetentă și pusă pe o linie de garaj încă din 2014, e un nimeni total în CE . Mi-a dat voie (n.r. Corina Crețu) să transmit în CEX aceste îngrijorări și că este posibil ca pe data de 18 septembrie, atunci când domnul Juncker va lua cuvântul, să facă referiri în discursul său și la situația din România și la protestele din 10 august și că nu este o situație confortabilă pentru țara noastră. Suntem o națiune liberă, avem propria legislație, dar nu este ușor să vedem cum se transmite pe plan extern o percepție negativă despre țara noastră, despre Guvern, noi fiind un partid de guvernământ.”, declara Gabriela Firea. Jurnalistul Dan Alexe care trăiește în Bruxelles, un bun cunoscător al instituțiilor europene și care consideră că PSD-ul este cea mai scârboasă mafie ajunsă vreodată la putere în România, a comentat prestația lui Firea „în comedia proastă despre neînțelegerile din PSD: „Ce nu pricepe arătarea Firea este că numele Corinei Crețu e irelevant în Comisia Europeană. Corina Crețu nu i-a spus ei nimic, pentru că nu avea ce să-i spună. Corina Crețu e total izolată în Comisie, este incompetentă și pusă pe o linie de garaj de la început, din 2014. Juncker (care a luat-o doar pentru că avea de umplut o cotă de femei) nu i-a spus ei niciodată nimic, iar ceilalți comisari nu vorbesc cu ea. Ce au comisarii de zis despre România se spune public, prin comunicate semnate. Dacă Crețu i-ar fi transmis (prin absurd) ceva confidențial lui Firea, iarăși e rău că Firea dezvăluie asta public, însă nu e cazul, pentru că n-a existat așa ceva. Corina Crețu e un nimeni total în Comisia Europeană și nici măcar șeful ei de cabinet n-o informează despre decizii pe care ea nu le-ar pricepe, oricum.”,Integral:https://www.curentul.info

țarăNoutăţi de la ţară de la Dragnea Ce zile a ajuns Dragnea să trăiască. Până acum câteva luni dacă îndrăzneai să spui ceva în Teleorman de Dragnea riscai să fii linşat, însă acum oamenii îl înjură pe față şi din hoţ nu îl mai scot. Situaţia este următoarea: Dragnea, direct sau prin interpuşi controlează mai multe societăţi cu profil agricol care exploatează terenuri agricole în zona Teleorman. Terenurile sunt luate în arendă de la săteni, marea majoritate bătrâni şi slab pregătiţi, adică alegători tradiţionali ai PSD. Problema e că acele contracte de arendă prevăd ca redevenţă echivalentul unei cantităţi de 7-8 sute kg grâu la ha, iar cei care nu vor produse primesc un preţ ridicol de 0,62 lei/kg, iar cantitatea finală pe care o primesc este cea care rezultă după aplicarea unui coeficient de pierderi de 40%, pierderil datorate calamităţii. Din banii care mai rămân de încasat, proprietarilor de terenuri li se opresc direct la sursă 10% impozit și eventual CASS, asta în condiţiile în care fiecare proprietar de teren îşi plăteşte singur impozitul local la primărie. Rezultă astfel o sumă efectivă anuală de 440-450 lei /ha, adică jaf la drumul mare. În acelaşi timp, alte societăţi care exploatează în aceleaşi condiţii terenul alăturat, despărţit doar de un drum agricol (de tarla), tot arendat de la oameni, oferă 1500 kg grâu la ha, sau plata la preţul de 1 leu/kg.. Prin analogie, Agenţia Domeniilor Statului ADS, a concesionat aceleaşi categorii de terenuri la un preţ ferm reprezentând echivalentul a 860 kg grâu la ha, plătibil la cotaţia grâului la Bursa de la Londra şi la cursul BNR comunicat la 1 octombrie, cursul care se foloseşte şi pentru stabilirea accizelor la carburanţi sau alte produse. Mai mult, preţul este fix, arendaşul având obligaţia asigurării recoltei şi cedării în favoarea ADS a beneficiului asigurării în limita preţului arendei stabilit. În schimb, jigodiile pun în cârca oamenilor aceste „pierderi”, pe care o societate de asigurări nu le-ar fi plătit în lipsa dovezilor certe de intervenţie a evenimentului asigurat, în condiţiile în care plăţile prin APIA sunt condiţionate de existenţa unor contracte de asigurare a recoltelor pentru calamităţi (secetă sau inundaţii ori incendii) sau boli . Altfel spus, îi fură pe oameni de două ori, o dată la preţul arendei şi o dată la cantitatea cuvenită. Integral: https://www.curentul.info

Artificiile prin care Guvernul a redus deficitul bugetar. „Gaura“ rămâne de două ori mai mare decât anul trecut şi de 7 ori mai mare decât în 2016 România a încheiat primele şapte luni din an cu un deficit bugetar de 11,9 miliarde lei. Într-adevăr, acesta a scăzut atât ca procent din PIB faţă de primul semestru, cât şi ca valoare, ţinând cont că după primele şase luni ţara noastră avea o „gaură” de 14,97 miliarde lei. Cu toate acestea, scăderea a venit ca urmare a mai multor artificii, precum o estimare mai optimistă a produsului intern brut cu care România va încheia anul, cât şi a unor încasări mai mare raportate de ANAF, deşi luna iulie este una mai bună în general. Încă de la începutul lunii august premierul Viorica Dăncilă susţinea, într-o prezentare, că deficitul bugetar a scăzut la 1,3%, faţă de cifra de 1,6% prezentată de Ministerul Finanţelor la execuţia bugetară la 6 luni. Acum, şi datele prezentate de Finanţe arată că deficitul a scăzut, la 1,26%. Cărui fapt se datorează acest lucru? Unei estimări favorabile a produsului intern brut, realizate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. La finalul lunii iulie, CNSP a estimat că, în anul 2018, România va avea un PIB de 945 miliarde de lei, o creştere de circa 30 de miliarde faţă de estimarea de 909 miliarde de lei pe care s-a construit bugetul actual. Acest lucru face ca deficitul să pară mai mic, prin raportarea sa la o sumă mai mare. Pe de altă parte, deficitul a scăzut în ciuda faptului că au crescut cheltuielile. Acest lucru se datorează unei colectări mai bune a veniturilor din TVA în luna iulie. Acestea s-au majorat în iulie cu 35,9% faţă de realizările aceleiaşi luni din 2017. Trebuie însă să menţionăm faptul că luna iulie este de obicei una cu încasări foarte bune, peste media generală, datorită termenelor legale de declarare şi plată a impozitului pe profit, TVA datorat trimestrial, impozitului pe veniturile  Execuţia bugetară pe primele şapte luni arată o scădere considerabilă a deficitului bugetar al României, de la 1,61% din produsul intern brut la 1,26% din PIB, însă acesta este mai mult modificat „din pix” ca să pară mai mic. Comparativ cu anul trecut, el este însă de două ori mai mare şi de şapte ori mai mare decât în 2016. Integral: https://adevarul.ro

Federaţia sindicatelor din Poliţie: Suntem alături de Carmen Dan. E unul dintre cei mai buni miniştri pe care i-a avut România Sindicaliştii din Poliţie au sărit în ajutorul ministrului de Interne, Carmen Dan, aflată în mijlocul unui scandal de proporţii după intervenţia în forţă a jandarmilor împotriva protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei. Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor – care întruneşte opt sindicate ale oamenilor legii – şi-a exprimat susţinerea pentru ministrul de Interne, Carmen Dan, în contextul criticilor lansate la adresa sa pentru gestionarea “Jandarmeriadei” de către primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. “Să ştiţi că noi suntem alături de conducerea ministerului, suntem alături de doamna Carmen Dan, pentru că până când nu există o hotărâre a unei instanţe care să spună altceva faţă de ce este acum, suntem pentru conducerea ministerului şi nu altfel”, a declarat duminică, potrivit Mediafax, şeful FSDPR Ionel Babuş. La rândul său, purtătorul de cuvânt al federaţiei, Christian Ciocan a precizat că procurorul de caz este singurul care instrumentează ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei pe data de 10 august. “Apreciez activitatea ministrului Carmen Dan. Este unul dintre cei mai buni miniştri de Interne pe care România i-a avut”, a adăugat Christian Ciocan. Acelaşi Ciocan a anunţat că fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, care este în prezent judecat pentru moartea tânărului poliţist Bogdan Gigină, “s-a întâlnit la data de 15 iulie cu mai mulţi lideri de sindicate din poliţie şi a fost acceptat ca membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Sistemul de Paşapoarte, Regim Permise”.Integral: http://epochtimes-romania.com

Dragnea are planuri mari: vrea să “modernizeze” serviciile. Interceptările ar putea fi preluate de o nouă instituţie Preşedintele PSD Liviu Dragnea se pregăteşte de asaltul împotriva serviciilor de informaţii, inima aşa-zisului stat paralel cu care se luptă social-democraţii de când au ajuns la putere. Ceea ce Dragnea numeşte “modernizare”, Opoziţia numeşte controlul absolut asupra ultimelor instituţii care mai stau în picioare în faţa PSD. Schimbarea legislaţiei privind securitatea naţională trebuie “să purceadă rapid”, a transmis sâmbătă, la finalul Comitetului Executiv Naţional, preşedintele PSD, Liviu Dragnea. “Am discutat astăzi ca schimbarea legislaţiei privind securitatea naţională să purceadă rapid şi acolo se va discuta şi despre posibilitatea înfiinţării acelei agenţii. Eu nu am o idee proastă despre înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Interceptare, adică o instituţie. Eu vreau să înceapă aceste dezbateri şi vreau să închidem, pentru că noi discutăm de nişte structuri care au ieşit din matcă. Trebuie să se modernizeze serviciile, trebuie să se modernizeze legile că sunt foarte vechi şi, dacă se va considera că e nevoie de acea agenţie (de interceptări – n.r.), dacă e oportună, o să o susţinem”, a declarat Dragnea, citat de Agerpres. În acelaşi timp, liderul PSD a anunţat că, în cadrul CExN, s-a discutat despre analizarea activităţii directorului SRI, un apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis. “Astăzi, în grup, s-a discutat şi s-a cerut foarte ferm domnului Claudiu Manda (preşedintelui Comisiei parlamentare de control a activităţi SRI – n.r.) să analizeze cu celeritate, la Comisie, activitatea domnului director Hellvig în legătură cu ultimul protocol de care Comisia n-a fost informată”, a afirmat Dragnea. Dintr-un document discutat în cadrul şedinţei PSD, obţinut de Mediafax, reiese că PSD vrea înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări, o structură care “să scoată serviciile de informaţii şi ofiţerii lor din justiţie şi politică”. Integral: http://epochtimes-romania.com

Decizie de audiere de ultimă oră. Cine a ordonat evacuarea în forță a protestatarilor Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, ministrul de Interne, Carmen Dan, și comandantul Jandarmeriei au fost convocați marți la o nouă ședință despre protestele din 10 august din Piața Victoriei, potrivit senatorului PNL, Marcel Vela, președintele Comisiei de Apărare. „Până astăzi, ministrul Carmen Dan nu a transmis Raportul MAI cu privire la abuzurile din 10 august, solicitat oficial încă din data de 24 august. Până în prezent, Biroul Permanent al Senatului nu a comunicat Comisiei de ce nu a aprobat solicitarea PNL de a avea activitate încă din data de 13 august pentru a afla ce s-a întâmplat la protestul din 10 august. Şedinţa Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din data de 27 august, a fost boicotată de senatori ai PSD”, a afirmat preşedintele Comisiei de Apărare, Marcel Vela. El cere de urgenţă demisia ministrul Carmen Dan. Integral: https://www.capital.ro

Image result for orlando teodoroviciGuvernul îl contrazice pe Teodorovici: Zero lei din fondul de rezervă pentru pesta porcină Guvernul a prezentat lista cheltuielilor făcute în acest an din fondul de rezervă, care arată că nu a fost alocat niciun ban pentru combaterea pestei porcine africane. Acest lucru contrazice afirmaţia făcută joi de ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, care spunea că fondul de rezervă al Guvernului este, în prezent, zero, pentru că au fost daţi bani pentru diferite situaţii care au apărut, inclusiv pentru pesta porcină.  „Fondul de rezervă al Guvernului este, astăzi, zero pentru că am alimentat tot timpul situaţii care au apărut. Anul acesta am tot dat pe inundaţii, calamităţi naturale, pestă porcină, deci s-au alimentat nişte fonduri în astfel de situaţii. Sunt publicate în Monitorul Oficial, Hotărârile de Guvern prin care au fost alocate sumele respective”, declarase joi Eugen Teodorovici, la Antena 3. Precizările Guvernului vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia că Guvernul nu a alocat bani din fondul de rezervă pentru a gestiona situaţia, în ciuda spuselor ministrului finanţelor şi a făcut din nou apel la autorităţi, vineri, să aducă sub control pesta porcină africane şi. Comunicatul Executivului arată tocmai că banii s-au dus către cu totul alte direcţii, în principal pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii. Alocările bugetare din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziţia Guvernului Prin Legea bugetului de stat pe anul 2018, nr.2/2018 s-a alocat suma de 315,7 milioane lei pentru Fondul de Rezervă Bugetară la Dispoziţia Guvernului – FRB (314,7 milioane lei) şi pentru Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului (1 milion lei). Fondul de rezervă a fost suplimentat pe parcursul anului cu suma de 402,7 milioane lei conform art.54 din Legea privind finanţele publice, nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În anul 2018 din Fondul de Rezervă Bugetara la Dispoziţia Guvernului s-a suplimentat Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului cu suma de 514,5 milioane lei, prin care s-au alocat autorităţilor locale şi centrale pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale, produse de inundaţii: 57,777 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.177/2018 pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale, pentru judeţele Argeş, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Harghita, Olt, Prahova, Vâlcea, Vrancea, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale (ex: stabilizare alunecare de teren şi refacere drumuri comunale, consolidare drumuri judeţene, refacere străzi, decolmatare albie râuri şi pâraie, reconstrucţie podeţe);…… În schimb, Guvernul aruncă pisica în curtea preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că a întârziat avizarea rectificării bugetare, prin care erau alocate fonduri pentru controlul şi combaterea răspândirii pestei porcine. Integral: https://adevarul.ro

Image result for Cristi DaniletUn judecator acuza: Tudorel Toader este un varf de lance al politicului impotriva Justitiei. Suntem dispusi sa blocam activitatea in tara Ministrul Tudorel Toader este un “varf de lance al politicului indreptat impotriva Justitiei”, pe care ar vrea sa o controleze. “Ce uita Tudorel Toader este ca, la un moment dat, el nu va mai fi ministru si va veni altcineva, care va folosi parghiile pe care el le-a inventat sau le-a consolidat, ceea ce este extrem de periculos”, subliniaza judecatorul Cristi Danilet. Intr-un interviu acordat Ziare.com, judecatorul Cristi Danilet, fost membru al CSM, spune ca ministrul nu mai este privit din interior ca un partener al sistemului judiciar, ci ca un inamic, fiind de neinteles de ce Tudorel Toader a ales sa se razboiasca cu magistratii. “Cand ai judecatori si procurori timorati, infricosati, justitia este controlata. Si eu ma intreb de ce vrea actualul ministru sa controleze Justitia? Al cui exponent este actualul ministru? In orice caz nu are legatura cu idealurile de dreptate si de independenta pe care le visam (…) Deci daca el continua cu evaluarea aceasta a procurorului general in afara legii, daca ignora solicitarile din partea magistratilor, noi suntem dispusi sa blocam activitatea in toata tara, pentru ca oricum a adus Justitia pe marginea prapastiei”, mai afirma judecatorul Cristi Danilet in interviul acordat Ziare.com. Au existat mai multe valuri anti-Justitie in ultimul an si jumatate. Ce se intampla acum? Acum este clar ca dl Tudorel Toader pregateste revocarea procurorului general al Romaniei si neavand argumente legate de managementul si cariera lui Augustin Lazar inventeaza subiecte, iar unul dintre subiecte este cel al protocoalelor, protocoale care nu mai exista inca din luna martie 2018. Pe de alta parte, este clar ca lovind in procurorul general, ministrul arata ca este atotputernic si ca poate controla oricand cariera procurorilor, pe care ii considera subordonatii lui. In felul acesta intimideaza practic procurorii si implicit incearca sa controleze justitia penala. Integral: http://www.ziare.com

Va doresc o saptamana buna! D@D

 

Revista Presei – 1 septembrie. Imparatul e gol!

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 1 septembrie! Vremea pe 1 septembrie este mai caldă ca în ultimele zile de august. Prognoza meteo anunţă caniculă în majoritatea ţării, cu temperaturi care urcă până la 36 de grade. În Bucureşti vor fi 35 de grade Celsius. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile şi disconfortul termic sunt în creştere în special în sud şi vest. Indicele temperatură-umezeală va atinge local pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării. Vor mai fi condiţii de ploaie, dar local sau izolat în vest şi nord-vestul ţării şi la munte. Tot izolat va cădea şi grindină. Vântul va avea unele intensificări temporare în sud-estul României. Temperaturile maxime ale zilei pornesc de la 27 de grade şi urcă până la 35-36 de grade Celsius. Minimele vor fi între 8 grade în Carpaţii Orientali şi 24 de grade la mare. Presiunea atmosferică e în creştere doar în nord, în restul ţării fiind constantă. Integral: https://observator.tv

Două bombe cu ceas pentru Dragnea și Tăriceanu. Ce bine începuse săptămâna pentru Dragnea și Tăriceanu! Și ce prost se termină! Luni, manipularea începută prin atacul lansat de Darius Vâlcov împotriva Procurorului General, preluată cu aplomb de Dragnea, Tăriceanu și Toader și susținută prin scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocatul președintelui SUA, a atins apogeul. Scopurile: timorarea procurorilor care anchetează intervenția jandarmilor la protestul din 10 august și crearea senzației că obsesia cuplului Dragnea – Tăriceanu cu grațierea și amnistierea penalilor VIP din România a devenit și un proiect personal al lui Donald Trump. Între timp, ambele minciuni le-au explodat în față. Dragnea s-a apropiat cu un pas de momentul în care implicarea apropiaților săi și poate chiar a lui, personală, în reprimarea demonstranților pașnici va fi devoalată. Tăriceanu s-a îndepărtat cu un pas de șansa de a împlini dorințele celor care îl au la mână: anularea condamnărilor și clasarea dosarelor în care sunt anchetați. Ambele eșecuri au un potențial devastator pentru cei doi. Iată de ce: Săptămâna trecută scriam despre motivele pentru care Dragnea se transformă când vorbește despre protestele din 10 august și de ce nu își permite să vorbească altfel decât cu maximă prudență de rolul jucat de Carmen Dan: ”Dragnea nu se teme de Soros și de asasinii săi plătiți, dar tremură la gândul că el și Carmen Dan ar putea fi chemați de procurori și întrebați dacă au avut o contribuție, directă sau indirectă, la evenimentele violente din Piața Victoriei. Dacă vor fi întrebați nu doar despre acțiunile jandarmilor, ci și despre cine i-a adus pe protestarii violenți? (…) Dacă oamenii din Ministerul de Interne își înving teama și încep să vorbească în fața procurorilor? Dacă declară că au primit ordine de la interpușii lui Liviu Dragnea? Dar dacă, dezastru, declară că au primit ordine direct de la Dragnea?! Dar dacă, nenorocire, Carmen Dan îl contrazice pe Liviu Dragnea în fața procurorilor și spune că a fost sunată de mai multe ori de acesta pe 10 august?” Integral: https://www.digi24.ro

Saracii copii bogati! Copiii politicienilor se bucură de succes încă de la primul pas în cariera profesională. Cei mai mulţi sunt în instituţii de stat. Iar parlamentarii sau miniştrii spun cu nonşalanţa că nu fac altceva decât să-i ajute să îşi găsească un rost în viaţă, ca orice părinte. Lista nepotismelor: ,, – Fiica domnului Daea este angajată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale; – Fiica lui Florin Iordache lucrează la Cancelaria Băncii Naţionale. În trecut a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Altă întrebare?! – Fiica domnului Țuţuianu este consilier juridic la Primăria Capitalei; – Fiul lui Dumitru Buzatu şi al senatoarei PSD Gabriela Creţu, numit secretar de stat: ”Îl recomandă cunoaşterea limbilor străine”; – Fiica senatoarei PSD Neamţ Emilia Arcan, a fost numită vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu rang de secretar de stat; – Fiul domnului Tudorel Toader s-a angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care codul de etică al Universităţii interzice angajarea rudelor; – Fiica lui Mircea Cosma a ajuns în Parlament, după ce doi deputaţi PSD au renuţat la mandate; – Fiul şefului PSD Neamţ, numit secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului; – Fiul maiorului în rezervă Petru Winzer, numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe; – Fiica maiorului în rezervă Petru Winzer este angajată la Curtea de Conturi…Integral: https://www.capital.ro

Muniția folosită la protestul din 10 august: Direcția Generala de Jandarmi a Municipiului București cumpără 850 de cartușe calibrul 38 mm cu efect iritant fumigen lacrimogen Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a finalizat joi, 30 august, achiziția directă a 850 de cartușe calibrul 38 mm cu efect iritant fumigen lacrimogen (I.F.L.), contract cu o valoare fără TVA de 141.950 lei (peste 30.500 euro), de la firma Terra Operations SRL, potrivit datelor din Sistemul electronic de achiziții publice. Cartușele de calibrul 38 mm cu efect iritant lacrimogen se află pe lista muniției neletale folosite de jandarmi la protestul din 10 august, conform datelor comunicate, în data de 16 august 2018, de Parchetul General. “Livrarea produselor se va face la sediul autorităţii contractante (..), nu mai târziu de 20.10.2018, iar plata se va efectua (..) în termen de maxim 30 de zile de la recepţia în totalitate şi fără obiecţiuni a produselor”, se arată în anunțul de achiziție directă din Sistemul electronic de achiziții publice (SICAP).  Anunțul a fost publicat în sistem în data de 27 august, finalizarea achiziției realizându-se 3 zile mai târziu. Integral: https://www.hotnews.ro

Mai avem voie sa spunem ca imparatul e gol? Vă mai amintiți faimoasa poveste moralizatoare a lui Hans C Andersen? Domnul Eugen Teodorovici dorește cu orice chip să ne aducem aminte de ea: ”In cel mai rău caz, că ar fi adevărat ceea ce spune dânsul, e o discuție care se poartă altfel, între președintele României, primul ministru, în cadru restrâns, pentru a vedea dacă este situația aceea și care sunt măsurile pe care Guvernul sau împreună și cu președinția, după caz la caz, ar trebui sa fie luate. E posibil orice. Chiar daca ar fi așa ceva adevărat, dar nu este, nu faci publică o astfel de declarație. Să spunem în cazul pestei porcine. Președintele statului român nu se pronunță că ceva va veni și ca e posibil să… Trebuie să fie foarte responsabil când face astfel de declarații, pentru că pot fi repercusiuni și economice grave, dar și de altă natură. Nu poți să alertezi populația cu pensiile și salariile.” Citatul de mai sus reprezintă transcriptul unui fragment al declarațiilor făcute de ministrul de finanțe al guvernului Dăncilă (implicit și al României) într-o emisiune pe Antena 3 și rezumate de ziare.com . Întreaga discuție naște o grămadă de nedumeriri și întrebări extrem de grave. Am să le grupez în 4 mari categorii: (1) administrarea resurselor bugetare ale României; (2) problema legală a modului de rectificare a bugetului; (3) problema politică a responsabilităților președintelui; și (4) problema de principiu, cea mai gravă și îngrijorătoare, a statutului adevărului și a dreptului de a te exprima asupra acestuia într-o societate democratică. Pe scurt să le analizăm pe rând. Administrarea resurselor bugetare ale României. Domnul Teodorovici recunoaște implicit că ”portofelul” statului este gol, că nu mai există bani pentru urgențe maxime, nici măcar pentru cazuri disperate la Ministerul Sănătății. Fondul de rezervă al guvernului este pe 0. De ce s-a ajuns aici, dacă politicile economice și fiscal-bugetare ale coaliției au fost/sunt impecabile? Întrebare fără răspuns. Adevărul este că bugetul pe anul 2018 are o dublă problemă: supra-estimarea gravă a veniturilor și creșterea exponențială, explozivă a cheltuielilor obligatorii (rigide) cu salariile sectorului bugetar și cu pensiile…… Problema cea mai gravă reflectată de pozițiile domnului Teodorovici se referă însă la statutul adevărului în România actuală. Dânsul spune clar că un adevăr neplăcut pentru guvernare, deci pentru coaliția PSD&ALDE, NU trebuie exprimat în public, ci eventual numai în discuții în spatele ușilor închise. Că faptele în sine, în mod obiectiv, nu există: de exemplu lipsa banilor la bugetul de stat pentru a plăti salariile din sectorul public și pensiile până la sfârșitul anului. ”Adevărul” are de-a face numai cu declarațiile publice ale celor aflați la putere, ale partidului aflat la putere, care toate sunt ecoul marelui lider: Liviu Dragnea. Vedem aici o veche practică a PSD: nu contează realitatea, ci percepția pe care reușești să o impui publicului și societății despre aceasta. Că nu există un adevăr obiectiv, ci numai interpretări subiective echivalente din punctul de vedere al realității, chiar dacă sunt diametral opuse. Că totul este despre percepție și că adevărul este relativ, o înșiruire de ”fake news” ambalate în forme care fac apel numai la instinctele primare ale oamenilor și deloc la rațiunea și logica lor. În ultimă instanță spune totul despre ceea ce înțelege PSD prin transparență și respect pentru cetățean. Integral: http://www.contributors.ro

Image result for Nicu BadalauUn deputat USR publică o înregistrare video de la o nuntă în care un manelist urează sănătate „pentru nașul Nicu Bădălău” și cântă „să vină Diaspora, că noi ne p…m pe ea” / Bădălău: Imaginile sunt reale. Deputatul USR Adrian-Claudiu Prisnel a publicat pe pagina sa de Facebook o înregistrare video de la o nuntă în care un cântăreț de manele urează sănătate „pentru nașul Nicu Bădălău și pentru tot PSD-ul”, înainte de a cânta o melodie cu versurile „să vină Diaspora, că noi ne p…m pe ea”. Bădălău a confirmat, pentru Mediafax, autenticitatea imaginilor, dar a precizat că dezaprobă mesajul transmis. Acesta a spus însă că „nu e petrecere la români dacă nu ai bere și manele”. „Imaginile cu Niculae Bădălău, unul dintre cei mai importanți baroni din PSD, cântând de zor: „să vină Diaspora, că noi ne pi**m pe ea” demonstrează încă o dată ura pe care hoții o au față de toți oamenii cinstiți, alungați din România tocmai de acești penali. I-au bătut, i-au gazat în Piața Victoriei, au despărțit sute de mii de mame de copiii lor, iar acum țin să arate cât de mult îi disprețuiesc”, a scris deputatul USR, pe pagina sa de Facebook. „Penalii României se adună la nunți, în cercuri mafiote, sfidează cetățenii prin opulență și ne transmit că ei sunt statul. Nu, nu voi sunteți România. România e a oamenilor cinstiți. Vom demonstra asta cu fiecare ocazie: la proteste, la vot, prin implicare politică”, a adăugat el. Petrecerea a avut loc joi seara, în Bolintin, iar social democratul Niculae Bădălău spune că nu este de acord cu maneaua, dar nici nu a putut controla repertoriul, potrivit agenției Mediafax. Integral si video: https://www.hotnews.ro

Accident dramatic: doi români morţi în Bulgaria. Copilul celor doi, la spitalTrei miniștri demiși în Bulgaria, după ce 17 oameni au murit într-un grav accident rutier Premierul Bulgariei a demis trei miniștri după ce 17 persoane și-au pierdut viața într-un grav accident rutier, în care a fost implicat un autobuz, scrie Reuters. Premierul a spus că politicienii trebuie să își asume responsabilitatea pentru tragedia care a stârnit un val de critici privind starea drumurilor naționale. Boyko Borissov a cerut demisiile ministrului transporturilor Ivaylo Moskovski, ministrului dezvoltării regionale, Nikolay Nankov și a ministrului de interne, Valentin Radev. “Acceptăm răspunderea politică ce ne revine și, ca urmare, demisionăm”, a declarat ministrul de interne într-o conferință de presă comună cu ministrul dezvoltării regionale. ”Este evident că nu am am reușit să organizăm lucrurile în așa fel încât să evităm astfel de accidente„.Integral: https://www.hotnews.ro

Image result for oi si caprePesta oilor și caprelor, noua amenințare pentru fermieri. ANSVSA face acum planul de măsuri pentru a stopa intrarea virusului din Bulgaria Autoritatea Națională Sanitară Veterinară (ANSVSA) a convocat o întâlnire de lucru a experților pentru Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) pentru două zile la Brașov, transmite instituția. PMR este un virus care afectează oile și caprele și care a apărut în mai multe regiuni din Bulgaria, afectând și ferme din apropierea graniței cu România. Confruntată deja cu epidemia de pestă porcină, ANSVSA va realiza atât un plan de măsuri pentru a preveni intrarea virusului din Bulgaria în România, cât și un Manual Operațional pentru intervenția în eventualele focare de PMR. Integral: https://www.g4media.ro

Revista Presei – 31 august. “Depopularea României, un „succes“ guvernamental”

Buna dimineata, intr-o zi de vineri, 31 august! Potrivit vremea.ro, vineri vremea va continuă să fie frumoasă în majoritatea regiunilor țării, doar în sud-vest urmând să se manifeste o ușoară instabilitate atmosferica, ce va veni „la pachet” împreună cu averse de ploaie locale însoțite și de descărcări electrice, însă cantitățile de apa estimate a se acumula nu vor fi semnificative. Vântul va suflă moderat în județul Constanța și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 27 și 32 de grade în Transilvania și Maramureș, 29-34 de grade în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea (cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistra în estul Luncii Dunării) și 27-32 de grade în Moldova. Vremea în București se anunță caniculară, cu mult peste limita normalului acestei perioade. Cerul va fi în mare parte senin, iar temperaturile se vor încadra între 33°C și 18°C. Disconfortul termic va fi ridicat, iar căldura pe care o vom resimți la nivelul corpului va fi de  aproximativ 35 de grade.

Consultanţă pentru scărpinat în creştet, pe banii tăi, fraiere! Coincidenţă? Nu cred! Serviciile de consultanţă plătite din banii primăriilor (adică din impozite şi taxe) pentru prestaţii inexistente sau inutile au devenit o nouă formă de sifonare accelerată a bugetelor localităţilor din România. Nu mă pot abţine să nu semnalez un fenomen care, deşi pare un mizilic, amplificat la scara miilor de contracte de acest fel din administraţia publică locală din România se întrupează într-un soi balaur bugetofag menită să înspăimânte. Este vorba despre ceva ce aş putea rezuma prin sintagma „consultanţă pentru scărpinat în creştet“, în sensul că primarii „lovesc“ nişte firme cu sume bunicele pentru expertize de care nu au nevoie sau care ar trebui să fie rezolvate de aparatul administrativ, conform organigramei şi fişei postului. Se ia ca studiu de caz primăria municipiului Galaţi, care tocmai ce a pus la bătaie aproape 30.000 de lei (aproximativ 6.400 de euro) pentru ca o firmă (încă nedesemnată) să meargă în curtea unui liceu şi să constate cum poate fi demolată o banală magazie. Atenţie! Nu să o demoleze (aici intervin alţi bani, altă distracţie), doar să constate cum! Practic, de aceşti bani trebuie întocmită o documentaţie care să indice ceea ce se învaţă (cu tot cu normele de siguranţă) în câteva ore la un curs banal pentru muncitori în construcţii, iar orice maistru calificat o poate face fără probleme, pe-un colţ de masă din baraca administrativă. Magazia cu pricina (oameni buni, e o magazie a unui liceu, nu Casa Poporului!) se află în curtea Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri“ şi şi-a cam trăit traiul. În mod normal, într-o firmă care ţine la banii ei sau într-o instituţie căreia îi pasă de banii contribuabililor (adică ai banilor tăi, fraiere care plăteşti taxe, dar nu te duci niciodată la vot, de parcă n-ar fi şi interesul tău să decizi cine îi gestionează…), demolarea s-ar fi făcut pe baza unei documentaţii interne, făcută în cel mult o zi de un angajat dintre persoanele responsabile cu gestiunea mijloacelor fixe. Apoi, cu actele făcute, s-ar fi apelat la maistru (dintre cei angajaţi deja fie la serviciul Gospodărire Urbană, fie la serviciul Ecosal – ambele subordonate Primăriei) care să facă o situaţie de lucrări (e în fişa postului oricărui maistru să ştie să facă asta). Ar dura, cu tot cu redactarea documentului, cam o jumătate de zi. Cu una cu alta, totul ar costa (luând în calcul salariul tarifar al angajaţilor, plus ceva costuri suplimentare neglijabile) undeva pe la 300 de euro. Maximum. Nu 6.400 de euro, deci de 21 de ori mai mult. Integral: https://adevarul.ro

Dezvaluiri din noaptea protestelor – cum s-au luat deciziile in cladirea din spatele Guvernului. Plus: ce a facut ministrul Carmen Dan. Cum au fost “sechestrati” mai multi factori decizionali, reprezentanti ai autoritatilor statului, intr-o cladire din spatele Guvernului, lipsiti de informatii esentiale, dar pusi sa ia decizii in noaptea protestului din 10 august; ce ar putea sa insemne controversele privind ora la care a fost semnat ordinul de evacuare; de ce este important cine a dat ordinul de oprire a metroului si ce a facut Carmen Dan in calitate de ministru in data de 10 august – sunt doar cateva dintre informatiile pe care a decis sa le faca publice, pastrandu-si deocamdata anonimatul, o persoana care a facut parte din zona decizionala in cadrul reprimarii protestelor pasnice din Piata Victoriei. Au fost in Piata Victoriei fara sa fie, de fapt, acolo. Pe 10 august, ziua in care mitingul diasporei a fost reprimat brutal de fortele de ordine, intr-o cladire a Jandarmeriei Romane aflata pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, in spatele Guvernului, avand curte comuna cu acesta, si-au petrecut dupa-amiza si inceputul zilei de 11 august cativa reprezentanti ai autoritatilor statului, care “au fost in Piata Victoriei fara sa fie, de fapt, acolo”, dupa cum a precizat cineva prezent in acea cladire. Potrivit unei surse apropiate evenimentelor, printre cei care au stat in cladirea Jandarmeriei din spatele Guvernului in noaptea protestului s-au aflat locotent-colonel Alin Mastan, la acel moment seful Jandarmeriei Bucuresti (a carui delegare la conducerea Jandarmeriei Bucuresti a incetat in data de 29 august, fiind inlocuit cu maiorul Laurentiu Cazan, conducatorul dispozitivului de interventie a jandarmilor in 10-11 august), chestor Dragos Nicu, director general adjunct la Politia Capitalei, Aurelian Badulescu, viceprimarul Bucurestiului, si Speranta Cliseru, prefectul Bucurestiului. Cu ei, o buna parte din timp a stat si maiorul Laurentiu Cazan, care facea curse intre cladirea din spatele Guvernului si autospeciala din curtea Executivului, unde se afla Centrul Mobil de Comanda. In incaperea de la etajul unu al cladirii, pe parcursul evenimentelor, au mai fost vazuti colonelul Catalin Paraschiv, colonelul Ionut Sindile, actualul sef al Jandarmeriei si altii. Integral pe Ziare.com

Consulul României la New York îl implică direct pe Donald Trump în scandalul Giuliani. O fi de bine? Miercuri, în timp ce fetele de la Politico.eu îl presau pe Giuliani cu întrebări, Cătălin Dancu, consulul României la New York acorda un interviu publicaţiei DC News. „Toată lumea uită că totuşi el [Giuliani – n.r.] este şeful echipei de avocaţi a lui Donald Trump. Că relaţia şi încrederea de care el se bucură pe lângă preşedintele american este enormă. Trump nu-şi alegea ca şef al echipei de avocaţi o altă personalitate decât unul ca Giuliani. Este o naivitate să jigneşti şi să consideri că această scrisoare reprezintă aşa, o poveste a unei persoane private şi că Giuliani şi-ar fi permis să aibă o asemenea abordare a scrisorii fără o discuţie foarte serioasă cu preşedintele Trump. Chiar dacă nu e vorba de un accept expres, eu sunt convins că acest accept a existat”. Un consul al României este convins de implicarea şi acceptul preşedintelui american într-o scrisoare de lobby adresată preşedintelui unei ţări din UE. Fără alte dovezi, decât convingerea intimă, personală şi faptul că Giuliani este o personalitate. Eu unul consider că un consul al României care implică atât de direct, cu atâta entuziasm (încerc să mă abţin) un preşedinte într-o problemă atât de mâloasă ca cea a lobby-ului unei grupări obscure care are ca efect trimiterea unei scrisori la alt preşedinte, al unei ţări din Uniunea Europeană este un eveniment deosebit de presă. Dancu îşi depăşeşte cu mult statutul diplomatic, devenind din apărător al diplomaţiei româneşti, suporter deschis al grupului respectiv de lobby. Interesant este ce va face Ministerul de Externe. Dacă îl lasă să meargă înapoi la post, girează evident acest incident ieşit flagrant din canoanele diplomaţiei. Consecinţa muşamalizării incidentului lui Cătălin Dancu ar atesta (dacă mai este nevoie nu ştiu) că România este un stat eşuat, care nu mai are nicio legătură cu Europa sau cu buna guvernare, şi că scrisoarea lui Giuliani şi lobby-ul aferent nu sunt accidente generate punctual de apropiaţi ai Puterii de la Bucureşti, agenţi de lobby străini etc. – ci parte integrantă a politicii externe a României. Aşteptăm cu interes reacţia diplomaţilor europeni la tot acest dezastru. Integral: http://epochtimes-romania.com

Ambasadorul SUA transmite un semnal puternic împotriva mafiei lui Dragnea: “Casa Albă și Departamentul de Stat sprijină complet lupta anticorupție” Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a declarat joi, că modificările aduse legislației penale și anticorupție pot influența negativ relația România – SUA, precizând că guvernul de la Washington sprijină complet lupta anticorupție și apărarea drepturilor omului. Afirmațiile au fost făcute de ambasadorul SUA în cadrul evenimentului ”The U.S. – Romania Strategic Partnership: Highlights & Opportunities- AmCham Ambassadorial Business Breakfast”, care are loc în această dimineață la Hotel Intercontinental, fără participarea presei și unde este prezent și ambasadorul României în SUA, George Maior. Declarațiile au fost semnalate G4Media.ro de participanți la eveniment. ”Recentele modificări în legislația penală și anticorupție, semnalate într-o scrisoare comună a ambasadorilor și oficiali UE, pot avea un rol negativ asupra cooperării SUA-România în domeniul luptei împotriva terorismului, traficului de arme și persoane și aplicarea legii”, le-a spus Klemm celor prezenți la eveniment. Ambasadorul SUA a mai explicat că, așa cum au declarat întotdeauna, Casa Albă și Departamentul de Stat sprijină complet lupta anticorupție și apărarea drepturilor omului în România. Integral: https://www.comisarul.ro

Depopularea României, un „succes“ guvernamentalDepopularea României, un „succes“ guvernamental. Dacă după intrarea în Uniunea Europeană românii se stabileau în străinătate pentru a avea locuri de muncă mai bine plătite, cei care au început să plece de anul trecutau o altă motivaţie pentru care aleg calea străinătăţii: instabilitatea clasei politice şi nesiguranţa zilei de mâine. De la an la an suntem tot mai puţini. Confirmarea vine chiar de la Institutul Naţional de Statistică, potrivit căruia 40% din declinul demografic înregistrat de ţara noastră ale legătură directă cu migraţia. Numai anul trecut au plecat din ţară 220.000 de români. Mai grav e faptul că aproape jumătate din cei care au emigrat sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 – 34 de ani. Iar aceştia nu mai pleacă neapărat pentru a câştiga mai mulţi bani ca în anii precedenţi, ci de frică. Mai exact, instabilitatea politică şi cea economică au fost anul trecut factorii care i-au determinat pe români să aleagă calea străinătăţii, spun studiile. „În clipa de faţă, cu cifre diferite, avem o confirmare certă că tineretul este foarte nemulţumit. De ce pleacă? Sigur, e o motivaţie economică, motivaţie care va trena multă vreme pentru că e vorba de venitul relativ. Pentru o lungă perioadă de timp, poate 10 ani sau mai mult, România va fi în continuare una dintre ţările cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, alături de Bulgaria. A doua componentă a motivaţiei migraţiei este calitatea instituţiilor din România şi modul în care tineretul percepe corupţia, justiţia. Acest capitol contează foarte mult”, a declarat, pentru „Adevărul”, sociologul Dumitru Sandu. Cum au contribuit protestele din ultimii doi ani Instabilitatea politică din ultimii ani a făcut ca românii să caute soluţii alternative. „Această demotivare se vede la cei care au participat la mitingul din 10 august. În momentul de faţă, să mai invoci teoria conspiraţiei şi să spui că oamenii care au ieşit în stradă pe 10 august 2018 şi în perioada ianuarie-februarie 2017 au fost manipulaţi, e o declaraţie politică fără valoare. E nevoie ca de aer ca, pe lângă mass media, comunităţile profesionale din domeniul ştiinţelor sociale să abordeze această temă de discuţie: migraţia. Este o problemă gravă a ţării, mai ales că cifrele referitoare la migraţie din anii anteriori anului 2017 sunt mai mici. Avem clar de-a face cu o tendinţă de creştere a plecărilor în străinătate”, a completat specialistul. Concret, în 2017 au părăsit ţara 31.423 de tineri cu vârste cuprinse între 20 – 24 de ani, 37.457 de persoane cu vârste cuprinse între 25 – 29 de ani şi 26.027 de tineri cu vârste cuprinse între 30-34 de ani. Condiţiile nesatisfăcătoare din România sunt un motiv pentru plecările masive în rândul tinerilor, deşi tendinţe de a pleca există şi în rândul celor trecuţi de 50 de ani, se mai arată în statisticile INS. Integral: https://adevarul.ro

Austria le cere tarilor UE sa-si trimita armatele la granite, pentru a opri imigratia clandestinaAustria le cere tarilor UE sa-si trimita armatele la granite, pentru a opri imigratia clandestina Austria a propus joi folosirea fortelor armate ale Uniunii Europene pentru a sustine la frontiere actiunile de oprire a intrarii migrantilor clandestini in Europa, in contextul in care coalitia conservatoare de extrema dreapta doreste un control mai strict la granitele terestre si maritime ale UE. Ministrul austriac al Apararii, Mario Kunasek, si-a prezentat planul – bazat pe folosirea in trecut a soldatilor de catre Austria la frontierele sale – omologilor sai din UE la o intalnire cu usile inchise la Viena, subliniind faptul ca soldatii ar fi sub controlul politiei, au declarat diplomati, relateaza Reuters. “Trebuie sa ne protejam eficient granitele”, a spus Kunasek jurnalistilor dupa intalnire, mentionand ca a fost o “discutie pozitiva” cu privire la aceasta propunere. Dar mai multe guverne ale UE si-au exprimat separat ingrijorarea, ce reflecta diviziunile intre statele membre cu privire la modul de gestionare a migratiei, redistribuirea refugiatilor in cadrul blocului comunitar si prevenirea unor noi valuri de sosiri. Dar Austria – noul presedinte al Consiliului Uniunii Europene pentru o perioada de sase luni – este hotarata sa previna orice repetare a crizei din 2015, cand mai mult de un milion de migranti au ajuns in Europa din Africa de Nord si Orientul Mijlociu. Actuala politica a UE privind migratia a fost respinsa de asemenea de catre Italia si Ungaria au respins, prima ordonand inchiderea porturilor pentru majoritatea migrantilor sositi pe mare si a doua a ridicat un gard la frontiera. Integral: http://www.ziare.com

Guvernul nici nu a prevenit, nici nu a gandit. Motivul pentru care banii de la UE nu acopera despagubirile pentru pesta porcinaGuvernul nici nu a prevenit, nici nu a gandit. Motivul pentru care banii de la UE nu acopera despagubirile pentru pesta porcina. Mai multe documente aflate in posesia Ziare.com indica faptul ca – in ciuda asigurarilor date de ministrul Petre Daea – Romania isi va recupera de la UE doar o parte din suma uriasa cu care trebuie sa ii despagubeasca pe oamenii ramasi fara porci din cauza pestei. Iar pe masura ce boala, deja scapata de sub control, se va extinde, cheltuielile statului vor creste din ce in ce mai mult. Nu mai putin de 123.400 de porci – adica aproape 3% din efectivele din tara noastra – au fost ucisi preventiv in ultimele 3 luni de medicii Autoritatii Sanitare Veterinare, in incercarea de a opri raspandirea pestei. In plus, in perioada imediat urmatoare, medicii veterinari urmeaza sa ucida alti peste 170.000 de porci din doua mari ferme din judetul Braila, in care s-a depistat boala. Pe toti proprietarii animalelor ucise – fie ei simpli gospodari sau mari crescatori de porci – statul va trebui sa-i despagubeasca. Mai exact, va trebui sa le plateasca animalele, la pretul pietei, stabilit de mai multe comisii de specialitate. Spre exemplu – din datele furnizate de DSVSA Tulcea pentru Ziare.com – gospodarii din judet ar urma sa incaseze 6,12 lei pe fiecare kilogram de carne de porc ucis preventiv. Asta, in cazul in care animalul cantarea peste 40 de kilograme, inainte de ucidere. Daca insa animalul era mic si mai usor de 40 de kilograme la sacrificare, gospodarului i se vor plati 10,15 lei pe kilogramul de carne de care nu va mai apuca sa se bucure. Patronii de ferme zoothenice ar putea primi chiar sume mai mari pe animalele care le-au fost ucise, in cazul in care acestea aveau inalta valoare genetica si costau mai mult decat porcii din cotetul taranului. Potrivit informatiilor prezentate pe 29 august de presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Branescu, pana la acest moment s-au intocmit dosare de despagubire pentru 1.890 de exploatii afectate de pesta din 10 judete. In baza acestor documente, statul trebuie sa le achite gospodarilor si fermierilor nu mai putin de 6.799.410 lei. In plus, alte 681 de dosare sunt in curs de finalizare, asa ca sumele pe care statul trebuie sa le plateasca vor creste. Din pacate, cu toate ca timpul trece si despagubirile trebuie platite in cel mult 90 de zile – potrivit prevederilor Regulamentului normelor europene (EEC 349/2005) – ANSVSA n-a inchis pana acum decat 84 de dosare de despagubire, platindu-le oamenilor ramasi fara porci, pe total, 222.060 lei, a mai spus Geronimo Branescu. Integral: http://www.ziare.com/economie

„Alimente pentru Est“. Parlamentul European vrea să înfiinţeze un soi de  poliţie care să ancheteze cazurile de produse cu dublu standard de calitate„Alimente pentru Est“. Parlamentul European vrea să înfiinţeze un soi de poliţie care să ancheteze cazurile de produse cu dublu standard de calitate Parlamentul European vrea să tranşeze problema dublului standard de calitate a produsului prin crearea unor instituţii care să monitorizeze marfa în magazine şi pe tot lanţul de producţie. Într-o propunere de rezoluţie, parlamentarii solicită să “fie create de urgenţă capacităţi şi mecanisme la nivelul UE, în cadrul unei unităţi specializate de monitorizare şi supraveghere care să facă parte dintr-un organism existent la nivelul UE (JRC, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară sau altele), cât mai puţin birocratice, pentru a monitoriza consecvenţa compoziţiei şi a proporţiilor ingredientelor utilizate în produsele alimentare de aceeaşi marcă şi cu acelaşi ambalaj”. Mai mult, se doreşte chiar că se înfiinţeze un soi de poliţie la nivel european care să ancheteze cazurile de acest gen pe întregul lanţ de la producţie. Asftel, parlamentarii arată că încurajează Comisia Europeană “să înfiinţeze o direcţie specializată în cadrul agenţiei competente a UE existente, care să includă specialişti din domeniu, pentru a efectua, atunci când apare o suspiciune de diferenţe de calitate, controale în fabricile producătorilor şi a realiza audituri ale fluxului de producţie pentru a verifica dacă compoziţia produsului corespunde cu indicaţiile producătorului”. Amenzi de 4 la suta din cifra anuală de afaceri În umă cu câteva luni, CE a pus la punct un regulament care sancţionează dur producătorii care scot aceleaşi produse, dar la calităţi diferite pe diverse pieţe din Uniunea Europeană. Respectivele companii vor fi amendate cu cel puţin 4 la suta din cifra anuală de afaceri. În plus, statele membre UE sunt libere să introducă amenzi maxime mai mari. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat la vremea respectivă, la publicarea regulamentului, că documentul vizează companiile care prin demersurile lor au făcut ca piaţa europeană să nu fie unitară. “Noul regulament va oferi o piaţă unică de care să beneficieze toţi consumatorii. Vom proteja astfel grupe mari de consumatori europeni în faţa comercianţilor care fac abuzuri în mod deliberat. Aceştia vor fi sancţionaţi cu amenzi dure”, a mai spus Frans Timmermans. Chestionat de “Adevărul”, Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (InfoCons) a considerat atunci că decizia Comisiei Europene este una importantă dar o să mai dureze ceva timp până va intra în funcţiune. “Încă nu există normele de aplicare. Va mai dura ceva timp. Autorităţile române ar putea lua măsuri imediate pentru a adapta legislaţia. Poate de Crăciun vom avea şi noi în galantare produse identice cu cele de la Paris, Praga sau Berlin”, a mai spus Sorin Mierlea. Ce a reieşit din investigaţia Parlamentului European Acest regulament vine după ce, la începutul anului, Parlamentul European (PE) şi-a asumat un raport despre dubla calitate a produselor comercializate la nivelul Uniunii Europene, document care anunţa un cutremur de proporţii în domeniu. „Deşi denumirea de marcă, designul ambalajului şi aspectul de comercializare la prima vedere sunt identice, mai multe cercetări efectuate în diferite state membre au relevat în cadrul pieţei unice a UE produse care au compoziţii clar diferite din punct de vedere al reţetei, materiilor prime utilizate, toate acestea depinzând de ţara de cumpărare“, arată Raportul întocmit de Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din PE. Integral: https://adevarul.ro

Blocul National Sindical acuza Guvernul: Incompetenta si nepasarea, ridicate la nivel de politica publica!Blocul National Sindical acuza Guvernul: Incompetenta si nepasarea, ridicate la nivel de politica publica! Blocul National Sindical, al doilea cel mai important sindicat din Romania, cu peste 375.000 de membri, acuza Guvernul ca nu a reusit sa foloseasca fondurile europene si nu a stiut sau nu a vrut sa finanteze mai multe programe de stanga, pentru care existau bani si pe care ar fi trebuit sa le sustina, avand in vedere majoritatea social-democrata aflata la conducere. “Absorbtia fondurilor europene dedicate pietei muncii, sistemului educational, sprijinirii persoanelor defavorizate, cat si pentru reducerea saraciei, nu constituie o preocupare pentru stanga romaneasca aflata la guvernare”, se arata intr-un comunicat remis joi de Blocul National Sindical. “Recent, un raport elaborat de Comisia Europeana arata ca Romania avea la 31 mai 2018 o rata de absorbtie de doar 0,64% din fondurile dedicate dinamizarii si relansarii pietei muncii din Romania. Aceasta rata de absorbtie, scandalos de mica, ne situeaza pe penultimul loc in Uniunea Europeana, dupa Irlanda. Situatia este semnificativ diferita in cazul altor state membre, exemplificand cu situatia Bulgariei care a inregistrat o rata de absorbtie de 11,41%, a Poloniei de 12,33% si a Greciei de 21,72%. In ceea ce priveste Garantia pentru tineri, un program emblematic pentru stanga europeana, program extrem de important pentru tranzitia de la scoala la viata activa, dar si pentru reorientarea, recalificarea si insertia profesionala a tinerilor aflati in categoria NEETS, aceasta inregistra la sfarsitul lunii mai o rata de absorbtie ‘record’ de 0%. Desi POCU a facut obiectul unor dispute spumoase intre guvernul technocrat din 2016 si reprezentantii de marca ai PSD-ului (la acel moment partid de opozitie) dispute derulate sub cupola Parlamentului, constatam cu amaraciune ca la jumatatea anului 2018, dupa un an si jumatate de guvernare PSD, Romania continua sa se afle in coada clasamentului european la capitolul absorbtiei fondurilor nerambursabile dedicate pietei muncii. Integral: http://www.ziare.com

Cum îl sfidează John McCain pe Putin. Disidentul rus Vladimir Kara-Murza, supravieţuitor după două tentative de asasinat, va duce sicriul senatorului american. Înverșunat critic al Kremlinului, disidentul rus Vladimir Kara-Murza va fi unul dintre cei care vor duce sicriul lui John McCain atunci când acesta va fi depus sâmbătă în Catedrala Națională din Washington. Kara-Murza se alătură astfel unei liste selecte de personalități americane alese să ducă sicriul senatorului, între care fostul vicepreședinte Joe Biden, fostul primar din New York, Michael Bloomberg, câțiva actuali și foști senatori, prieteni din domeniul sportului și de la Hollywood. Alegerea disidentului rus, care a supraviețuit la două tentative de asasinat puse la cale cel mai probabil de Kremlin, pare menită să transmită un ultim mesaj către președintele rus Vladimir Putin, căruia McCain i s-a opus constant, dar și către Donald Trump, pe care senatorul de Arizona l-a criticat pentru relațiile prea apropiate cu liderul autocrat de la Kremlin. Un veteran al politicii americane, John McCain a murit sâmbăta trecută la vârsta de 81 de ani. Senatorul a suferit de o formă agresivă de cancer la creier, depistat în urmă cu un an. Numele lui Vladimir Kara-Murza (36 de ani) a fost anunțat săptămâna aceasta de către biroul senatorului McCain, împreună cu alte detalii ale serviciilor memoriale ce vor avea loc în Arizona, Washington, D.C. și Annapolis (Maryland). McCain i-a ales personal pe cei care îi vor duce sicriul. Ceremonia funerară de la Catedrala Națională din capitala americană va avea loc sâmbătă, la o zi după ce sicriul senatorului de Arizona va fi depus în clădirea Capitolului de la Washington, D.C., o onoare rezervată de-a lungul timpului doar câtorva oficiali americani. Cortegiul funerar este adesea una dintre cele mai vizionate părți ale oricărui serviciu memorial televizat, iar senatorul McCain pare să-i fi ales pe cei care îi vor purta sicriul având în minte acest lucru. De exemplu, fostul vicepreședinte democrat Joe Biden și fostul senator democrat Russ Feingold (Wisconsin) au fost aleși ca să reprezinte perioada pe care McCain a petrecut-o ca și congresman, senator și candidat prezidențial din Arizona. Alții, cum ar fi fostul secretar al apărării, William Cohen, vor onora serviciul militar al lui McCain ca aviator în marina americană și prizonier de război în Vietnam, în timp ce unii dintre purtătorii sicriului au fost aleși dintre prietenii săi apropiați, precum actorul Warren Beatty și jucătorul de fotbal american Larry Fitzgerald. Jim Mattis, actualul secretar al Apărării, va fi unul dintre cei care vor purta sicriul duminică, la ceremonia privată de la Academia Navală din Annapolis (Maryland), unde McCain va fi îngropat. Integral pe G4Media

Va doresc o zi frumoasa! D@D

Revista Presei – 30 august. Se pregătește OUG de amnistie și grațiere!

Buna dimineata intr-o zi de joi, 30 August – Sf. Ierarh Alexandru..La Multi Ani sarbatoritilor! În fiecare an, pe 30 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cel supranumit ”protectorul omenirii”. Sfântul Alexandru este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine. Potrivit vremea.ro, joi cerul va fi senin în toată țara. Vântul va suflă slab până la moderat în sudul litoralului și slab în rest. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 26-31 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 29-34 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 26-31 de grade în Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate în extremitatea sudică a regiunii. Temperaturile maxime și minime la București se vor încadra între 30°C și 17°C, iar probabilitatea ploilor este… inexistentă. Vântul va sufla slab dinspre NE, cu o viteză între 10 şi 15 km/h. Vântul va fi variabil pe parcursul nopții.

Expert: Se încearcă decredibilizarea justiției prin protocoale. Atacul la statul de drept, în această toamnă. Semnal de alarmă tras de un expert în relații internaționale! Coaliția PSD-ALDE ar mai avea doar patru luni în care să-și „rezolve” problemele din justiție. Conf. dr. Valentin Naumescu, expert în relații internaționale și profesor la Facultatea de Studii Europene a Universității Babes-Bolyai, a spus la Jurnalul de seară că prin subiectul protocoalelor se încearcă decredibilizarea justiției și, astfel, coaliția să dea „atacul decisiv la statul de drept”. „Această ofensivă a democrațiilor iliberale vine cu un atac concertat asupra statului de drept, asupra justiției. De ce? Pentru că în momentul în care s-a format o majoritate în Parlament, prin vot, nu neagă nimeni lucrul acesta, singurul care mai poate sta în fața abuzurilor unei majorități parlamentare și a unei puteri guvernamentale este statul de drept, justiția. Este ultima redută a unei democrații liberale în fața autoritarismului. Este clar că, din acest moment, odată ce s-au câștigat anumite alegeri, fie că vorbim de Ungaria, Polonia sau România, tot ce mai trebuie demantelat în acest moment este încrederea în justiție. Și pentru că, în România, ani buni justiția a funcționat foarte bine și a avut rezultate foarte bune, a fost apreciată și pe plan intern, și pe plan extern, iată că acum se încearcă prin această temă a protocoalelor să se decredibilizeze justiția și să se dea atacul decisiv la statul de drept. Un atac care nu mai poate avea loc decât în următoarele patru luni, deci din septembrie până în decembrie”, a spus conf. dr. Valentin Naumescu,  „Eu pot să presupun că această coaliție aflată la putere va face tot ceea ce este posibil în această toamnă, până la sfârșitul anului, să ‘rezolve’ tot ce mai are de rezolvat pe agenda legilor justiției, pentru că, de la 1 ianuarie 2018, România va asuma președinția Consiliului Uniunii Europene și cei de la putere ar dori ca până atunci toate aceste probleme să fie rezolvate și să se poată ocupa în liniște de temele europene de pe agendă. Nu cred că va fi însă așa, pentru că o bună parte din societatea românească, din opțiunea demnă a societății românești, este mobilizată în acest moment pentru a apăra justiția, pentru a apăra independența justiției și statul de drept. Dar mai ales cred că în acest moment s-au dat suficiente semnale, atât în UE, cât și în SUA și în toate democrațiile occidentale că atacul autoritar asupra statului de drept a început”, Integral: https://www.digi24.ro

liviu avram bunLiviu Avram: Firma de lobby care l-a plătit pe Giuliani este a fostului șef FBI devenit avocat al lui Adamescu Jurnalistul Liviu Avram este de părere că faptul că Rudolph Giuliani a recunoscut că a fost plătit pentru a trimite scrisoarea adresată președintelui Klaus Iohannis, în care critica lupta anticorupție, este binevenit, mai ales în condițiile în care puterea se va folosi de această scrisoare pentru a-și justifica asaltul asupra justiției. Această informație aduce o serie de clarificări. Firma de lobby care l-a plătit pe Giuliani este firma domnului Freeh, avocatul lui Adamescu, care a scris o scrisoare identică cu cea a lui Giuliani. Nu are nicio legătură calitatea de fost șef FBI cu ceea ce face acum domnul Freeh, după cum nici ce face acum Giuliani nu are legătură cu funcția sa de primar al New York-ului. Îi luăm fix pentru ce sunt acum: lobby-iști, oameni plătiți să execute anumite lucruri, legal. Nu putem să îl inculpăm pe Giuliani că a semnat o scrisoare. Recunoașterea sa e bine venită pentru noi, pentru că arată dimensiunea operațiunii care se derulează sub ochii noștri, de a găsi justificări pentru asaltul asupra justiției. Nu e prima oară când se orchestrează operațiuni de manipulare tandem presă-politicieni. Vorbim de manipularea opiniei publice pentru a justifica mutilarea legislației penale și a legilor justiției.” – Poate exista vreun dubiu că onorariul a fost plătit pentru trimiterea acestei scrisori? Liviu AvramAș vrea și eu să fiu plătit bine doar ca să citesc un material și să nu fac nimic cu el. Onorariul a fost plătit pentru ca Giuliani să își folosească numele și reputația pentru a trimite acea scrisoare, nu avem dubii. Integral: https://www.digi24.ro

Jandarmul care a coordonat forțele de ordine la protestul din 10 august a fost promovat Jandarmul care a coordonat forţele de intervenţie la protestul de pe 10 august a fost promovat. El va ocupa funcţia de Director al Jandarmeriei Bucureşti timp de şase luni. Prim-adjunctul Laurențiu Cazan a devenit directorul Jandarmeriei București, cu un mandat de șase luni, ca urmare a încetării mandatului lt. col. Alin Mastan în această funcţie. Integral: https://www.digi24.ro

Forumul Judecatorilor cere Guvernului sa nu adopte ordonanta lui Toader: Ar contraveni legii si ConstitutieiForumul Judecatorilor cere Guvernului sa nu adopte ordonanta lui Toader: Ar contraveni legii si Constitutiei. Forumul Judecatorilor din Romania contesta adoptarea unei ordonante de urgenta pentru asigurarea interimatului lui Lucian Netejoru la sefia Inspectiei Judiciare (IJ), subliniind ca in acest mod CSM este exclus din procedul decizional de delegare in functii de conducere. “Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania solicita Guvernului Romaniei sa nu dea curs unei potentiale initiative de adoptare a unei ordonante de urgenta cu privire la prelungirea de drept, prin efectul legii, a mandatului inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare, sub forma interimatului pana la organizarea unui nou concurs, la o data incerta. Desi nu exista oficial in dezbatere publica un proiect de ordonanta de urgenta, cu respectarea principiului transparentei decizionale, in spatiul public a aparut un draft al unui astfel de proiect, a carui veridicitate nu a fost infirmata de surse oficiale”, se arata intr-un comunicat remis miercuri de Forumul Judecatorilor. Forumul Judecatorilor apreciaza ca, in ciuda argumentelor invocate in favoarea adoptarii ordonantei de urgenta, in cazul mandatului lui Lucian Netejoru, care expira la data de 1 septembrie, poate fi aplicata Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, care reglementeaza institutia juridica a delegarii intr-o functie de conducere de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Integral pe Ziare.com

Eforturi disperate pentru ordonanta de gratiere si aministie: se fac schimbari in guvern, avizele de la ministere devin facultative (surse) Ministerul Justitiei a refuzat sa avizeze ordonanta de urgenta privind amnistia si gratierea, motiv pentru care planul este in impas. De aceea, Liviu Dragnea a trecut la planul B care presupune modificari legislative si schimbari in componenta guvernului, au declarat surse politice pentru Ziare.com. Astfel, de saptamana viitoare, secretar general al Guvernului ar urma sa fie devina deputatul Eugen Nicolicea, considerat omul care rezolva problemele. Deputatul Nicolicea nu a raspuns la apelul Ziare.com pentru a confirma sau infirma informatia. Un alt pas foarte important este modificarea HG 561/2009 privind Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii. Astfel, pe viitor, avizarea actelor normative ale guvernului la nivel de ministere va deveni facultativa. Ministri vor alege ce avize cer si daca tin cont de ele. Deci OUG privind amnistia si gratierea va putea fi emisa legal si fara avizul ministerului Justitiei. Integral: http://www.ziare.com

Cum mor democraţiile. Adolf Hitler, Benito Mussolini, Iosif Stalin, Alberto Fujimori, Juan Perón, Fidel Castro, Hugo Chávez, Nicolae Ceauşescu şi mulţi alţii reprezintă o parte din istoria secolului XX. Figuri reprezentative în trecut, dar şi acum, care au schimbat harta şi politica multor naţiuni şi au rămas în istoria recentă ca mari dictatori. O dorinţă, un crez  le-a fost tuturor punct de plecare spre puterea absolut distrugătoare: să reprezinte şi să conducă în numele poporului, singuri sau prin apropiaţi. Toţi au fost aleşi de popor în momente critice, venind la putere pe un val al dorinţei de schimbare, al unor ”altfel” de politici, în special sociale. Mesaje populare, precum – este de-al nostru, ne va salva de duşmanii externi, ne va sprijini, o să trăim mai bine, o să avem ce munci – le-au netezit calea spre puterea absolută. O putere absolută care nu doar că i-a dus la pierzanie, ci a mutilat sau distrus destine omeneşti. Istoria se repetă, ne spun profesorii, încă de pe băncile gimnaziului. De aceea, e bine de a fi cunoscută, analizată, discutată. Liderii politici ar trebui să înveţe din ea şi să corecteze – pe cât pot – capcanele trecutului. Cetăţenii, prin votul lor, ar trebui să tragă semnale de alarmă şi să suprime pornirile nefireşti. Instituţiile şi reprezentanţii lor – cu şi prin ajutorul Constituţiei şi al legilor – ar trebui să corecteze şi să arbitreze disputele politice şi apariţia unor figuri cu porniri autoritare. Şi, poate cel mai important, partidele ar trebui să aibă propriile mecanisme de protecţie şi înlăturare a figurilor dominatoare, a celor care îşi doresc şi arată că ţintesc spre puterea supremă/absolută. Pentru că puterea supremă nu este o caracteristică a democraţiei. La decenii diferenţă, alte figuri politice luptă să intre în cartea neagră a istoriei…. Dacă în anii 2000, curentul populist abia se resimţea în discursurile politicienilor, după 2008 – odată cu criza globală financiară – a luat un avânt neaşteptat. Credinţa populiştilor este că elita politică, în perioada crizei, a abandonat poporul – clasa politică săracă şi cea de mijloc – pentru a se salva pe sine şi prietenii bogaţi. Criza migranţilor, globalizarea, inegalităţile sociale, politicile centriste ale Uniunii Europene sau mişcarea forţei de muncă între un stat şi altul sunt temele predilecte abordate. Definirea criticilor ca ştiri false, manipularea maselor şi trunchierea adevărurilor – arme în discursurile publice. Pentru a se menţine la putere, folosesc „frica poporului” ca într-un joc cu spânzurătoarea; au nevoie de evenimente cu impact puternic emoţional, chiar şi catastrofe, pentru a-şi trage energia şi susţinerea electorală. Altfel, mesajele lor s-ar pierde fără a lăsa urme. Adevăraţii populişti, cum au fost figurile autoritare ale secolului 20, pretind că reprezintă „dorinţa poporului”, că îi legitimează votul acordat de cetăţeni şi că misiunea lor este să ducă la îndeplinire aceste dorinţe. Integral: https://www.gandul.info

Situatia din Romania, discutata in Parlamentul Elvetian: Abuzurile din 10 august si intensificarea stirilor falseSituatia din Romania, discutata in Parlamentul Elvetian: Abuzurile din 10 august si intensificarea stirilor false. O delegatie a comunitatii Rezist Zurich a fost, marti, in Parlamentul Elvetian, unde s-a discutat despre “abuzurile guvernantilor” din timpul protestului diasporei, desfasurat in Piata Victoriei, in 10 august, dar si despre “importanta sustinerii mass-mediei independente din Romania”. “Astazi, 28 august 2018, o delegatie a asociatiei ‘Rezist Zurich’ a fost primita la Parlamentul Elvetian de catre dl. ambasador Claudio Fischer, sef al Serviciului Parlamentar pentru Relatii Internationale. La intalnire a luat parte si dl. Nicolas Descoeudres, sef al sectiei pentru Europa de Vest, Centrala si de Sud din cadrul Ministerului Elvetian de Externe”, potrivit unui comunicat de presa remis miercuri Ziare.com. In primul rand, informeaza asociatia, s-a discutat despre vizita liderului PSD, Liviu Dragnea, in Zurich, in luna mai 2018, “prilej cu care in acea perioada asociatia Rezist Zurich a demarat in Elvetia o ampla campanie publica de informare cu privire la faptele grave de coruptie si statutul de condamnat penal al presedintelui PSD”. “Dl. Fischer a tinut sa explice ca primirea lui Liviu Dragnea nu e singura care a adus un val de critici din partea opiniei publice spre Parlamentul Elvetian, aratand ca prin natura traditiei schimburilor intre parlamente, uneori Elvetia trebuie sa primeasca si oaspeti incomozi. Dl. Fischer a mai aratat si ca in momentul in care in Elvetia s-a aflat ca Liviu Dragnea ar fi urmat ca in ziua vizitei in Berna sa primeasca sentinta intr-un dosar penal, a transmis Ambasadorului Romaniei in Elvetia posibilitatea de a amana intalnirea de la Parlamentul Elvetian. Astfel, a ramas la latitudinea partii romane de a decide daca doreste modificarea datei vizitei. Delegatia romana condusa de Liviu Dragnea, a tinut totusi ca vizita sa aiba loc la data convenita anterior”, se arata in documentul citat. De asemenea, discutiile s-au axat si pe mitingul diasporei din 10 august, reprezentantii comunitatii Rezist Zurich prezentand mai multe materiale foto si video care “reflecta agresiunea guvernului roman prin jandarmerie asupra protestatarilor pasnici”. “Membrii Rezist Zurich au aratat ca pana acum nu exista nici o demisie legata de acest caz, cum nu exista inca nici un oficial care sa fi preluat responsabilitatea pentru faptele de violenta ale jandarmeriei romane in data de 10 august. Impresii de la protestul diasporei au fost prezentate celor doi interlocutori si printr-un colaj foto, care ilustra agresiunile asupra protestatarilor si a jurnalistilor ce-si faceau datoria, relatand de la locul faptei. Gazdele au primit din partea romanilor si o colectie de articole din presa internationala care reflecta momentul 10 august si evolutia de pe scena politica din Romania de dupa aceasta data”, se mai precizeaza in comunicat. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Heiko MaasBox categoria pana cu greii propagandei. Cea mai buna politica externa e o buna politica interna, s-a spus. Dar daca politica interna frizeaza catastrofa, ca la Bucuresti? Ce fel de diplomatie mai are sens fata cu dezastrul PSDist? Cu propaganda putinista? Nici Romania, dar nici Germania nu par sa fi interiorizat evidenta potrivit careia politica externa optima rezida intr-o politica interna salutara. Si realmente, nu parelnic, democratica. Intr-o capitala europeana zguduita de eforturile “eroice” ale lui Tudorel Toader de a scoate justitia romaneasca si pe procurorul general Lazar de sub jugul independentei si a-i plasa la discretia politica a infractorului conducand de facto guvernul Romaniei, seful diplomatiei germane s-a comportat estetic. Ca un balerin in magazinul de portelanuri amenintate de elefantii din Videle si din restul “padurii nebune”, Heiko Maas a evoluat pe malurile Dambovitei cu o finete de-a dreptul memorabila. Ca invitat al Reuniunii Anuale a Diplomatiei Romane, organizata de MAE, in frunte cu batranul oficial securisto-ceausist care in 18 decembrie 89 mai afirma la Viena, potrivit jurnalistului Doru Braia, ca in Romania ar fi “pace si liniste”, Maas s-a ferit, spre lauda sa, de nefacute retorice. S-a exprimat abil si la obiect. Nu si-a batut gazdele aprobator pe umeri. Si n-a tacut malc ca restul tovarasilor sai din familia aceluiasi partid socialist european din care fac parte si Dragnea, si PSD. Maas si-a lamurit gazdele, care tocmai demoleaza statul de drept, ca ar face bine sa-l pastreze. In fapt, dupa cum s-a exprimat el, “sa-l intareasca”. Dar cum s-ar realiza oare acest deziderat? Prin perpetuarea independentei justitiei, necesare nu in ultimul rand avand in vedere ca Romania preia peste cateva luni presedintia Consiliului European. Pe care insa guvernantii romani tocmai o distrug bucata cu bucata. In replica, delicat si rafinat, cum ii sade bine unui educat diplomat apusean, caruia, desi de stanga, ii repugna mitocaniile bolsevice gen batutul hrusciovist cu tenisul in masa, Maas le-a sugerat amfitrionilor sai romani “sa protejeze drepturile civile”. Si “sa continue lupta anticoruptie”. Nu s-o ingroape, ca sa-l traducem pe ministrul german in limbajul nediplomatilor. Guvernantii de la Bucuresti, a mai solicitat el, ar trebui sa contracareze si “polarizarea accelerata a societatii”. Integral: http://www.ziare.com

Va doresc o zi frumoasa! D@D

Revista Presei – 29 august. “Avem și noi răbdarea noastră, dar nu e nelimitată.”

Image result for taierea capului sf ioan botezatorulBuna dimineata, intr-o zi de miercuri, 29 august! Miercuri, 29 August – ,,Taierea Capului Sf.Ioan Botezatorul”... Se spune ca unul din motivele pentru care Irodiada a dorit sa i se taie capul marelui Prooroc a fost acela de a vedea daca Ioan era om sau inger…Atat de sfanta a fost viata lui! Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos – chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai. Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi (Apocalipsa cap 21).

Potrivit vremea.ro, miercuri vremea va fi frumoasa in toata tara, doar cu totul izolat la munte in cursul dupa-amiezii urmand sa se semnaleze cateva averse slabe de ploaie insotite de descarcari electrice. Vantul va sufla moderat in sud-est si mai mult slab in restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 23 si 28 de grade in Transilvania si Maramures, 26-31 de grade in Banat si Crisana, 29-34 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in Lunca Dunarii) si 24-29 de grade in Moldova. Încă 7 zile consecutive de caniculă în București, anunță meteorologii. Potrivit vremea ido, temperaturile nu vor scădea sub pragul de 30 de grade Celsius, însă disconfortul termic crescut va face căldura să fie resimțită la parametrii tot mai mari. Vremea de miercuri, 29 august 2018, se anunță extrem de călduroasă la București. Maximele și minimele termice se vor încadra între 30°C și 18°C, iar șansele să plouă sunt nule.

Reacţia Statelor Unite la scrisoarea lui Rudolph Giuliani către Iohannis ”Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani”, a afirmat Donald L. Caroll, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA la Bucureşti. Totuşi, oficialul american a ţinut să menţioneze poziţia oficială a administraţiei SUA în ceea ce priveşte lupta anticorupţie din România. „Aşa cum s-a menţionat în declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie: Până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni. 3) Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia”, se mai arată în răspunsul oficialului american. Poziţia oficială a Statelor Unite şi a partenerilor europeni cu privire la lupta anticorupţie La sfârşitul lunii iunie ambasadele a 12 state, printre care Statele Unite, Franţa, Germania sau Olanda, au făcut un apel public la părţile implicate în modificarea Codurilor Penale să nu slăbească statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva corupţiei.  Citeste mai mult: https://adevarul.ro

Minciunile lui Tudorel Toader. Tudorel Toader a facut o declaratie la ceas de seara ca sa admita ca a mintit. Dar nu deschis, barbateste, pentru ca nu acesta este stilul sau. Stilul lui Tudorel Toder este unul diversionist si manipulator, iar declaratia de marti seara nu a facut exceptie. Confruntat cu realitatea actelor prezentate de procurorul general, ministrul a fost nevoit sa admita ca stia de protocoalele din 2016 dintre PICCJ si SRI inca din martie 2018. Adica nu a fost deloc socat, asa cum se arata, dupa publicarea protocoalelor de catre Darius Valcov, atat de socat incat a declansat evaluarea procurorului general, dupa cum rezulta clar din postarea de pe Facebook in care a anuntat demersul. Si daca protocoalele i se pareau atat de revoltatoare incat sa justifice revocarea procurorului general, ce a facut dl ministru cand a aflat de ele, in martie? Nimic. Absolut nimic. Procedurile de declasificare a protocolului clasificat, pentru ca numai unul dintre cele din 2016 avea acest statut secret, au fost initiate de procurorul general. Ba atunci cand a fost intrebat de presedinta CSM, Simona Marcu, ce punct de vedere are in privinta protocolului din 2009, ministrul Toader a raspuns in scris, sub semnatura, ca nu e treaba ministerului Justitiei. “Ministerul Justitiei, in calitate de organ al administratiei publice centrale, nu are atributia legala de a analiza si de a emite un punct de vedere referitor la continutul si efectele unui protocol incheiat intre alte institutii publice”. Avea dreptate. Protocoalele nu sunt treaba ministerului, iar de agitat nu avea de ce sa se agite pentru ca protocoalele nu sunt ilegale. Cele doua protocoale din 2016 se refera, pe de-o parte, la folosirea infrastructurii tehnice a SRI de catre parchete pentru a realiza supravegherea tehnica, protocol care este inca vigoare pentru ca altfel SRI nu poate permite folosirea logisticii sale. Integral pe Ziare.com

Fost ministru al Justiţiei, despre comisia internaţională cerută de PSD: Atenţie ce vă doriţi. În New York, pedepsele nu sunt cu suspendare şi fiscul confiscă averile. Fostul ministru al Justiţiei din guvernul Cioloş, Raluca Prună, a comentat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, cererea PSD de a se înfiinţa o comisie internaţională care să analizeze protocoalele secrete. Aceasta a spus că ar fi mai „util” ca „victimele protocolului” să conteste mai întâi în instanţele naţionale, catalogând ideea PSD drept „ciudată pentru un partid al românismului şi al mândriei de a fi român”. „Înainte de a face o comisie internaţională, nu ar fi un test util ca vreuna din «victimele» protocolului să îl conteste în instanţele naţionale? Chestia cu comisia internaţională la care PSD subscrie e cam ciudată pentru un partid al neatârnării, al românismului şi mândriei de a fi român. Dar cum nu e realizabilă uşor, nicidecum prin simpla sugestie a unui lobbist oricât de faimos, putem croşeta pe lângă, ajută la manipulare”, a scris Raluca Prună pe pagina sa de Facebook. Fostul ministru al Justiţiei din guvernul tehnocrat a mai completat ironic şi că în New York, acolo unde a fost primar Rudolph Giuliani, pedepsele nu se dau suspendare, iar averile obţinute în urma infracţiunilor de corupţie sunt confiscate.  Integral: https://adevarul.ro
Secţia de procurori a CSM: Declaraţiile ministrului Tudorel Toader, afirmaţii grave la adresa justiţiei. Secţia pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat marţi la declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, potrivit căruia Ministerul Public s-a îndepărtat de rolul de garantare a drepturilor cetăţeneşti. Procurorii CSM au catalogat aceste declaraţii drept „afirmaţii grave, de natură a pune la îndoială activitatea şi credibilitatea Ministerului Public”. „Secţia pentru procurori a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale ministrului justiţiei din data de 27.08.2018, potrivit cărora „Ministerul Public s-a îndepărtat treptat de la rolul constituţional pe care-l are (…) s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”. Aceste declaraţii care acreditează ideea că procurorii îşi desfăşoară activitatea cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România. Secţia pentru procurori atrage atenţia că astfel de afirmaţii cu caracter general sunt de natură a pune la îndoială activitatea şi credibilitatea Ministerului Public”, arată CSM, printr-un comunicat de presă. Procurorii CSM mai subliniază nevoia unui mesaj public „echilibrat şi responsabil care să consolideze încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, îndatorire care revine deopotrivă tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice”, inclusiv ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Integral: https://adevarul.ro

Cristi Danilet: Avem și noi răbdarea noastră, dar nu e nelimitată! Cristi Danileț a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care îl critică dur pe actualul ministru al Justiției, susținând că Toader confirmă intenția de desființare a justiției penale. În plus, finalul mesajului este unul amenințător, Danileț spunându-i lui Toader că ar fi bine să nu riște, deoarece  nu știe de ce sunt în stare. Reamintim că, în ultima perioadă au fost atacuri dure în spațiul justiției din România. Ministrul justiției și-a urcat toată magistratura in cap.Prin modul subiectiv in care a procedat cu șeful DNA, ministrul a pus procurorii sub control politic. Prin modul vendetist prin care procedează cu seful Ministerului Public, ministrul confirma intenția de desființare a justiției penale. Totul depinde de declarațiile de azi de la ora 18. Dacă anunță că demisionează, totul reintra in normal. Dacă își prezintă scuze pentru atacurile nefondate la adresa justiției și pentru că s-a transformat într-un fel de ministru al injustiției, poate că totul reintra in normal.  Dar dacă alege să continue cu atitudinea asta de șef al magistraților și un fel de reprezentant al intereselor infractorilor, dacă persistă într-un război cu instituțiile statului, dacă ignoră în continuare recomandările și standardele internaționale, atunci riscă să determine o reacție nemaiîntâlnită din partea magistraților români. Eu spun să nu riște, căci nici nu știe de ce suntem în stare! Avem și noi răbdarea noastră, dar nu e nelimitată. Ajunge un an de crucificare a noastră de către ministrul justiției, timp în care au fost ignorate nevoile sistemului de instanțe, parchete, probațiune, administrație penitenciară”. Integral: https://www.cotidianul.ro

Comisia Europeană intervine în cel mai recent scandal din România şi consideră că ţara noastră ar trebui să aibă ca prioritate menținerea rezultatelor pozitive ale Parchetului General. Comisia Europeană consideră că România ar trebui să aibă ca prioritate menţinerea rezultatelor pozitive ale Parchetului General, a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al CE.  Întrebat de HotNews.ro în legătură cu procedura de evaluare a activităţii procurorului general Augustin Lazăr anunţată de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, unul dintre purtătorii de cuvânt ai CE, Christain Wigand, a declarat: „Noi, la fel ca alţi parteneri internaţionali şi state membre UE, am subliniat în repetate rânduri că independenţa sistemului judiciar al României şi capacitatea sa de a lupta eficient împotriva corupţiei sunt de o importanţă capitală şi că urmărim îndeaproape evoluţiile. Integral: https://www.capital.ro

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Liviu Dragnea ar putea fi declarat persona non grata de mai multe cancelarii occidentaleRectorul SNSPA, Remus Pricopie: Liviu Dragnea ar putea fi declarat persona non grata de mai multe cancelarii occidentale Liviu Dragnea ar putea sa primeasca oficial statutul de persona non grata din partea mai multor cancelarii occidentale si exista voci in Washington D.C. care cer ca Liviu Dragnea sa fie inclus pe lista Magnitsky, ceea ce, evident, ar fi devastator nu numai pentru domnia sa dar si pentru PSD, a declarat pentru Ziare.com rectorul SNSPA si fost ministru al Educatiei Remus Pricopie. “Magnitsky Act”, adoptat de Senatul SUA in 2012, prevede sanctiuni de viza si financiare impotriva oficialilor implicati in incalcari ale drepturilor omului. Pana acum pe aceasta lista sunt 52 de persoane din Rusia, Uzbekistan si Ucraina, acuzate de coruptie si incalcari ale drepturilor omului, In opinia lui Remus Pricopie, precizarile Ambasadei SUA in Romania in privinta scrisorii lui Rudolf Giuliani a clarificat faptul ca dl Giuliani nu reprezinta pozitia oficiala a statului american, dar situatia creata arata cat de departe s-a ajuns in asa zisa lupta politica orchestrata de Liviu Dragnea. “Este pentru prima data in trei decenii cand un diplomat roman, George Maior, Ambasadorul Romaniei in SUA, este atacat oficial de al treilea om in stat pentru ca a aparat un punct de vedere agreat la nivelul celor doua state si nu a confirmat o pozitie particulara, asa cum ar fi dorit dl Dragnea. Cu alte cuvinte, Domnul Dragnea a incercat sa inlocuiasca mandatul oficial al diplomatului roman, formulat de acesta in concordanta cu interesul national, cu o pozitie care exprima un interes privat.”, apreciaza Remus Pricopie. Integral: http://www.ziare.com

Cristi Danilet, judecator. După scurta declarație de presă care a durat 20 de minute și în care s-a răspuns la o întrebare, ca la o conferința de presă, trag următoarele concluzii: În martie „douămiioptusprezece” Ministerul Justiției solicită Ministerului Public situația Protocoalelor încheiate, începând cu anul 2005. Imediat Procurorul General răspunde că sunt opt protocoale în total, din care două încheiate între SRI și PICCJ. Primul fusese încheiat în 2009, iar al doilea în 2016; acesta din urmă – o spune chiar ministrul justiției – a fost încheiat în decembrie 2016 în baza OUG 6/2016 și l-a abrogat pe cel din 2009. Așadar, întreb eu, care e problema??? Protocolul în vigoare astăzi e unul legal, fiind întocmit în baza acelei OUG. Și e „firesc”  din moment ce l-a abrogat pe cel anterior. PS. Chestia cu „abrogarea” e un balon de săpun. Legea 24/2000 arată în ce condiții se folosesc termeni precum intrarea în vigoare, modificarea, completarea, suspendarea, abrogarea unor acte normative. Dar asta nu înseamnă că acești termeni nu se pot folosi în orice alte documente sau împrejurări. Cu alte cuvinte, folosirea termenului „abrogare” într-un context nu determină caracterizarea drept act normativ a acelui document/acțiune. PPS. Chestia cu „antepronunțarea” care l-ar împiedica pe ministru să spună ceva de evaluarea Procurorului General e aproape hazlie: numai instanțelor le este interzis să se antepronunțe, ministrul nu are o asemenea interdicție. PPPS: Când e vorba de aplicarea legii, vorbim de ce este „legal”. Discuțiile despre „firesc” și „nefiresc” le lăsăm pentru reflecțiile filosofice. PPPPS: Eu mă îndoiesc că există vreo normă legală care permit ministrului justiției să ceară evidențe, detalii, sau explicații cu privire la documente clasificate încheiate de alte instituții, fie și ale Parchetelor. Potrivi legii, cât timp documentele respective sunt clasificate, nici măcar nu trebuiau să ajungă la cunoștința ministrului. https://www.facebook.com

In plina criza de pesta, Daea si-a facut "bilantul realizarilor": Presa sa nu atace procedura ca se va crea haos in taraPesta porcina va cuprinde mai mult de jumatate din Romania, avertizeaza autoritatile de la Bruxelles Un document de lucru al Comisiei Europene – intocmit in baza datelor autoritatilor romane – arata ca pesta porcina africana (PPA) s-ar putea extinde alarmant, in perioada urmatoare, afectand mai bine de jumatate din tara. Pe o harta intocmita de Comisia Europeana in baza datelor Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), sunt marcate cu rosu nu mai putin de 17 judete, dintre cele 41 ale Romaniei. In 11 dintre acestea – adica in Satu-Mare, Salaj, Bihor, Tulcea, Constanta, Braila, Ialomita, Galati, Calarasi, Ilfov si Salaj – prezenta PPA s-a confirmat deja. Din datele publice, insa, in celelate 6 judete marcate cu rosu pe harta – mai exact in Vaslui, Vrancea, Bacau, Buzau, Prahova si Giurgiu – boala n-ar fi ajuns, inca. De ce sunt, deci, marcate si aceste judete cu rosu, la fel ca toate celelalte in care s-au depistat focarele de boala? In spatiul public s-au vehiculat, in ultima perioada, mai multe ipoteze potrivit carora numarul de focare de PPA din Romania ar fi mai mare decat cel comunicat oficial de ANSVSA. In aceste conditii, institutia a emis un comunicat de presa prin intermediul caruia sustine ca nu tainuieste informatii legate de epidemie, ci ca, pur si simplu, “in zona rosie sunt incluse judetele unde PPA evolueaza in exploatatiile de porcine domestice si/sau la populatia de porcine salbatice, dar si judetele limitrofe acestora, in care NU evolueaza focare de PPA, dar sunt considerate ca fiind expuse unui risc crescut de contaminare”.
Cu alte cuvinte, chiar daca momentan boala nu s-a extins in toate cele 17 judete, are sanse mari sa o faca, in perioada imediat urmatoare. In plus, alte 13 judete sunt incluse, partial sau total, pe lista zonelor pe care ANSVSA le numeste “tampon” si care sunt “aflate intre zonele de risc si cele libere de boala”, potrivit institutiei. Integral: http://www.ziare.com’

Imagini dramatice din Venezuela. Mii de oameni fug din țară, din cauza sărăciei. Criza umanitară din Venezuela a dus la apariția uneia dintre celei mai mari migrații în masă din istoria Americii Latine. Din cauza prăbușirii economice și a sărăciei, locuitorii Venezuelei încearcă să fugă din această țară. Oficialii ONU spun că, până acum, 2,3 milioane de oameni au părăsit Venezuela – adică 7 % din populație. În ultimele 18 luni, peste 1 milion de oameni au ajuns în Columbia. Iar mulți dintre aceștia au fost nevoiți să traverseze podul internațional Simon Bolivar. Potrivit BBC News, podul are o lungime de 300 de metri și o lățime de 7 metri, trecând peste rîul Tachira, care se întinde de-alungul graniței dintre Columbia și Venezuela. Recent, Ecuadorul a deschis ″un coridor umanitar″⁣ pentru a facilita tranzitul autocarelor ce transportă sute de venezueleni care încearcă să meargă în Peru, înainte de intrarea în vigoare în această ţară a unor condiţii de admisie mai severe, a anunțat AFP, potrivit Agerpres. Autorităţile ecuadoriene au înfiinţat un serviciu de transport gratuit pentru venezuelenii proveniţi din Columbia şi care doresc să meargă în Peru, pentru a scăpa de criza politică şi economică din ţara lor. Integral aici: https://stirileprotv.ro

Dihonie în PSD. Surse: Firea îi reproşează lui Dragnea că vrea s-o bage la puşcărie pe Cliseru ca s-o salveze pe Carmen Dan. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi liderul PSD, Liviu Drganea, au ajuns din nou la cuţite, au confirmat surse politice pentru „Adevărul“. Motivul? Mitingul diasporei, soldat cu o anchetă a Parchetului Militar. Firea îi reproşează lui Dragnea că vrea să o scoată ţap ispăşitor pentru violenţele din Piaţa Victoriei pe prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, tocmai pentru a o proteja pe ministrul de Interne, Carmen Dan. Speranţa Cliseru este unul dintre oamenii de încredere ai Gabrielei Firea. Înainte de a fi numită prefect, Cliseru a fost angajată la Primăria Voluntari, condusă de Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea, apoi s-a mutat la Primăria Capitalei, unde a devenit consiliera personală a edilului. De partea cealaltă, Carmen Dan se numără printre oamenii fideli liderului PSD. Gabriela Firea a fost atât de deranjată de atitudinea lui Dragnea încât nu s-a mai dus nici la nunta fiului său, duminică seara, la Palatul Snagov. „Firea se plânge că Dragnea vrea să o bage la puşcărie pe Cliseru numai ca să o scape pe Carmen Dan. Aşteptăm ancheta procurorilor să vedem cine a minţit“, a declarat unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru „Adevărul“. Cliseru susţine că a semnat ordinul pentru restabilirea ordinii publice abia după ora 24.00, când Piaţa Victoriei era deja evacuată. La polul opus, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că Speranţa Cliseru şi-a dat acordul ca jandarmii să intre în forţă încă de la ora 20.00, în timp ce şeful Jandarmeriei Bucureşti a precizat într-un interviu la TVR că ordinul a fost semnat de Cliseru la ora 23.11. Procurorii militari, în urma audierilor, vor hotărî cine minte. Miza: candidatura pentru Cotroceni Disputa Dragnea – Firea are un substrat mai adânc. Dintre toţi liderii PSD, primarul Capitalei are cea mai bună cotă de încredere în sondajele de opinie şi ar vrea să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Însă Liviu Dragnea exclude varianta Firea, de teamă să nu piardă puterea în partid. Potrivit unor surse din PSD, Dragnea se gândeşte să fie el candidat la prezidenţiale, cu condiţia să nu ajungă la puşcărie până atunci. În schimb, Firea crede că şeful său de partid urmăreşte să asocieze violenţele jandarmilor cu Speranţa Cliseru tocmai pentru a-i compromite ei şansele de a fi candidatul PSD pentru Cotroceni. Integral pe Adevarul

Va urez o zi frumoasa! (@Desy Demeter)

Revista Presei – 28 august. “Marea Unire nu am făcut-o noi, ci mari oameni de stat.”

Buna dimineata, intr-o zi de marti, 28 august! Marți vremea va fi în general frumoasă în toată țara, doar local la munte și izolat în Transilvania, Maramureș și în nordul Moldovei urmând să se semnaleze unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, potrivit prognozei Vremea.ro. Vântul va suflă moderat pe litoral și în Deltă Dunării și slab, cel mult slab până la moderat în restul regiunilor țării. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 25 și 30 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana (din nou cu valori ușor mai scăzute, de până la 23-24 de grade Celsius, așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 30-35 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 25-30 de grade în Moldova. În București, vremea se menține deosebit de caldă, cu un cer în mare parte senin. Maxima zilei va fi de 32°C, iar minima nopții de 19°C. Vântul va sufla slab dinspre NNE și nu sunt deloc șanse de precipitații. Noaptea își vor face apariția norii, însă nimic nu este amenințător.

A apărut CONTRACTUL Bechtel! Dintre toate casele de avocatură celebre ale Planetei, CNADNR a decis să ofere un onorariu de 5 milioane de euro pentru munca sa de redactare a contractului, avocatei Carmen Simona Neagu. Efortul avocatei, cuantificat, a înseamnat ”zeci de ore de muncă”. Precizăm și că acest contract nu a fost ”creat” de la zero de avocată, ci reprezintă doar o adaptare a unui Contract FIDIC, model pe care Bechtel îl folosise pentru contractul de autostradă încheiat cu Croația și pe care l-a impus părții române printr-o echipă mixtă de avocați români și străini. De remarcat că avocata Carmen Simona Neagu, marea câștigătoare a ”lozului Bechtel”, a încheiat contractul nr.2298 având ca obiect „servicii de asistență, consultanță și reprezentare juridică pentru construirea Autostrăzii Brașov-Cluj-Borș”, a cărui valoare decontată a fost de 23.568.448,96 lei. Nu știm criteriile după care statul român a considerat că expertiza ei valorează milioanele de euro plătite către domnia sa, însă România Curată a găsit câteva atribute ale sale neștiute. Astfel, Carmen Simona Neagu a fost asociată în 2002 în firma Cris Music SRL cu Cristiana Răduță, interpretă, vedetă Playboy și iubita/soția controversatului afacerist Costel Bobic, personaj prezent de-a lungul anilor în anturajul apropiat al lui Miron Mitrea și implicat în duty-free-uri și devalizarea Bancorex. De asemenea, avocata care a reprezentat statul la redactarea contractului CNADNR-Bechtel a fost în anii 90 și avocata lui Cristi Burci, apropiat al lui Miron Mitrea. Despre contractele oferite de Ministerul Transporturilor în mandatul lui Miron Mitrea către firmele lui Burci, presa acelor ani a scris pe larg. Ambii clienți ai avocatei Carmen Simona Neagu, atât Bobic, cât și Burci, au fost simultan asociați în Prima TV spre mijlocul anilor 2000. Integral aici: https://www.comisarul.ro

Ministerul Sănătății contrazice Spitalul Universitar: Controlul Corpului de control continuă, chiar dacă unitatea sanitară anunțase că acesta “s-a încheiat înainte de 14 august” Corpul de control al Ministerului Sănătății continuă verificările la Spitalul Universitar de Urgență din București, a confirmat, luni, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore. Cu o zi în urmă, Spitalul Universitar susținuse, într-un comunicat oficial, că acest control derulat de Ministerul Sănătății s-ar fi încheiat “înainte de 14 august”. În urmă cu o zi, Spitalul Universitar din Capitală anunța, într-un comunicat, că “în urmă cu câteva zile”, într-una din sălile de ginecologie unde aveau loc intervenții cronice, însă nu obstetrice, a fost descoperită bacteria bacil piocianic. Unitatea sanitară mai preciza că încăperea a fost închisă pentru decontaminare, iar infectarea unor persoane “este nulă”. În același comunicat datat duminică, 26 august, Spitalul Universitar anunța, însă, și că “Întrucât în context au apărut precizări legate de controlul Ministerului Sănătății, menționăm că acesta s-a încheiat înainte de 14 august și a fost efectuat la cererea managementului Spitalului Universitar de Urgență București”. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trimis, pe data de 6 august, Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Universitar din București, după ce doi asistenți medicali de la unitatea sanitară au intrat în greva foamei în semn de protest față de condițiile de lucru din spital. Mariana Luceanu și Daniel Simion, cei doi asistenți medicali de la Spitalul Universitar aflați în greva foamei, au decis să pună punct protestului după 17 zile, miercurea trecută, după ce ministrul Sorina Pintea a trimis doi reprezentanți ai instituției să discute cu ei și li s-a promis că Corpul de Control al MS va face “un control amănunțit”. “Am vrut să atragem atenția, poate cu ocazia asta se va face curățenie în spitalul ăsta”, afirma săptămâna trecută Daniel Simion, asistent medical la Spitalul Universitar. Integral aici: https://www.hotnews.ro

Mesajul președintelui Academiei pentru politicieni: Marea Unire nu am făcut-o noi, ci mari oameni de stat / N-am reușit să le pregătim nepoților o Românie mai bună pentru următorul secol Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, le-a transmis politicienilor că nu au reușit să lase o Românie mai bună pentru generațiile următoare, atrăgând atenția că triumfalismul de Centenar ar trebui să fie unul ponderat. Prezent la reuniunea anuală a diplomației române, Pop a argumentat că Marea Unire nu au făcut-o cei de acum, ci mari oameni de stat. El a îndemnat “la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune”. “Acum un secol, România exista demult. Înaintaşii noştri, bine conduşi de elită, au reuşit atunci un act major. S-au adunat cu toţii sub acelaşi edificiu naţional, aşa cum au făcut cei mai mulţi europeni de atunci, ceea ce nu este puţin lucru. Prin urmare, când celebrăm Ziua Naţională de 1 Decembrie, triumfalismul nostru trebuie să fie ponderat, pentru că Marea Unire n-am făcut-o noi, ci acei mari oameni de stat (…), pe de o parte, iar pe de alta n-am reuşit încă să le pregătim nepoţilor şi strănepoţilor o Românie mai bună pentru următorul secol. Sărbătoarea noastră trebuie să ne dea de gândit, să ne îndemne la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune”, a spus Ioan-Aurel Pop, potrivit Agerpres. Preşedintele Academiei a mai precizat că românii nu trebuie să aibă complexe de inferioritate şi de superioritate. “Cum nu există popoare inferioare şi popoare superioare pe lumea asta, nici noi nu trebuie să avem complexe de inferioritate şi de superioritate. Am trăit în istorie câteva momente sublime, câteva momente penibile şi multe momente obişnuite de viaţă derulată tern, cotidian, cu grija zilei de mâine, cu gândul la coarnele plugului şi la sabie, la copii şi la părinţi, la vreme şi la vremuri. N-avem motive, prin urmare, să ne victimizăm şi nici să ne credem idoli”, a subliniat Pop. Potrivit acestuia, în prezent, România este “o ţară de ţări”, românii fiind risipiţi “până în California şi în Australia”. Integral aici: https://www.hotnews.ro

Ora la care a fost semnat ordinul de intervenție la protestele din 10 august. Speranța Cliseru a contrazis din nou Jandarmeria Noi contradicţii între prefectul Capitalei, Jandarmerie şi Ministerul de Interne pe tema intervenţiei în forţă pentru evacuarea protestatarilor la mitingul diasporei. Prefectul Speranţa Cliseru a declarat luni că a semnat ordinul de intervenţie în piaţă la mitingul diasporei, după ora 24, contrar afirmaţiilor Jandarmeriei, care susţinea că ordinul a fost semnat la ora 23 şi 11 minute. Coordonatorul acţiunii de la protestul diasporei şi ministrul de Interne au spus chiar că respectivul ordin a fost semnat la ora 20. Este pentru a două oară când Prefectul Capitalei are un discurs diferit faţă de Jandarmerie. Speranţa Cliseru a contrazis din nou structura şi a anunţat că a semnat ordinul de intervenţie la mitingul din 10 august abia după ce piaţa era deja evacuată. „Cred că era după 12:00 noaptea. Era deja evacuată piața”, a afirmat Cliseru. „Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forţă la ora 23.11. Este ordinul semnat de prefectul Capitalei”, spune Marius Militaru, şef Serviciu Comunicare Jandarmeria Română. Mai mult, atât coordonatorul jandarmilor din acea seară, Laurenţiu Cazan, cât şi ministrul de Interne au spus că ordinul a fost semnat cu câteva ore bune înainte de intervenţie. „M-am consultat personal cu prefectul și i-am spus că dacă tensiunea nu încetează, vom ajunge la restabilirea ordinii publice în zonă. Dânsa a zis că e de acord. Am fost la fața locului împreună tot timpul. Atunci s-a luat decizia unui ordin. ( Ora 23??) Nu. În jurul orei 20”, spune Laurențiu Cazan. Integral aici: https://www.digi24.ro

Augustin Lazăr prezintă corespondenţa avută cu CSM şi Ministerul de Justiţie pe tema protocoalelor Manipularea opiniei publice este frecvent folosită pentru destabilizarea activităţii procurorilor, iar Ministerul Public a acţionat în permanenţă transparent, în spiritul aflării adevărului, a declarat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr. ”O perioadă, din păcate, foarte sensibilă pentru justiţie şi pentru statul de drept din România, în care avem nevoie de media mai mult ca niciodată pentru a face cunoscut adevărul despre activitatea Ministrului Public. Este un context în care manipularea opiniei publice este frecvent folosită ca instument pentru destabilizarea activităţii procurorilor.  Declaraţia mea are rolul de a stabili adevărul cu privire la o temă extrem de dezbătută – cea ca protocoalelor de cooperare cu SRI. Ministerul Public are misiunea de a asigura pe bază de probe aflarea adevărului.  Pentru noi, pentru procurori, adevărul este valoarea cea mai de preţ. Principiul aflării adevărului face parte din cultura noastră profesională. (…) În calitate de procuror general, consider o chestiune de onoare şi o datorie profesională să clarific toate suspiciunile, toate speculaţiile şi interpretările false apărute abundent în spaţiul public. În spiritul transparenţei insituţionale pe care am promotat-o intotdeauna, voi face publică corespondenţa pe care am purtat-o cu CSM şi Ministerul Justiţiei.  Adevărul nu trebuie să supere pe nimeni, adevărul este riguros, este concret, este neinterpretabil, este unul singur. Din această corespondenţă rezultă cu claritate faptul că Ministerul Public a acţionat în permanenţă astfel: în mod transparent, prin informarea CSM şi a ministrului Justiţiei, în legătură cu toate demersurile iniţiate cu referire la protocoale; în mod constant, pentru desecretizarea protocoalelor din decembrie 2016, primul demers fiind făcut la data de 13 martie 2017, într-un cadru legal, care a reprezentat un mod instituţional de lucru pentru România. A se vedea în acest sens protocoalele similare încheiate de SRI cu Inspecţia Juridică, cu CSM, Înalta Curte şi alte instituţii ale statului român” Potrivit acestuia, toate protocoale încheiate de SRI au fost denunţate de părţi, ele fiind încheiate în cadru legal ca mod de lucru instituţional generalizat în România la data încheierii, “şi apoi demontate prompt şi lipsite de efecte”, în contextul suspiciunilor apărute în spaţiul public. Acesta a afirmat că primul pas pentru desecretizarea protocolului din decembrie 2016 s-au făcut în martie 2017. ”În mod constant, pentru desecretizarea protocolului din deccembrie 2016, primul demers a fost făcut la data în 13 martie 2017. (…) Eu vă prezint nişte documente pentru a vedea cine cum le mai interpretează”, a mai spus Lazăr. Procurorul general a mai spus că ”unii fac scente şi dramatizări pe seama Ministerului Public”. Acesta a reiterat ideea că Ministerul Public nu are nimic de ascuns şi că toate protocoalele încheiate cu SRI au fost denunţate de părţi, fără a produce efecte. Integral aici: https://www.digi24.ro

Fostul ministru al Educaţiei, mesaj pentru politicienii de dreapta după scrisoarea lui Rudolph Giuliani: „Bubuiţi-l direct şi fără milă” Daniel Funeriu, fost ministrul Educaţiei în Guvernul Boc, îi îndeamnă pe politicienii de dreapta să răspundă ferm la scrisoarea Rudolph Giuliani către preşedintele Klaus Iohannis. Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor între Parchetul General şi SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. Timişoreanul Daniel Funeriu a fost ministrul Educaţiei în Guvernul Boc, între 2009-2012, care a făcut cea mai importantă reformă a sistemului educaţiei din România de după Revoluţie, a transmis un mesaj politicienilor de dreapta. “Intuiesc că oficialii români care se declară anticorupţie sunt prea timoraţi pentru a-i da un răspuns foarte dur lui Giuliani. Acum e momentul în care veţi vedea, probabil, comentarii apă de ploaie: timoraţi de presupusa apropiere a lui Giuliani de Trump, politicienii din România vor da din colţ în colţ. Nu băieţi: bubuiţi-l direct şi fără milă. Acum să vedem cine e tare. Orban? Barna? Cioloş? Tomac? Iohannis?”, a scris Funeriu pe pagina sa de Facebook. După câteva ore, în urma declaraţiei lui Dan Barna, Daniel Funeriu a revenit cu un nou mesaj prin care îl felicită pe liderul USR. “Ca de obicei USR prin Dan Barna a fost cea mai reactivă formaţiune politică. Foarte bun răspunsul lui Dan Barna. Felicitări. Ludovic Orban, mai facem şi ceva important sau tot cu pleivasul la făcut liste şi cu câinele la plimbare?”, a scris Funeriu. “Iau bani grei, perfect legal în SUA, pentru a apăra o cauză care nu le strică prea mult reputaţia” Daniel Funeriu a povestit pe pagina sa de Facebook cum a dat afară din birou pe un fost ambasador al SUA, devenit sfătuitor. „Să vă spun cum e cu foştii oficiali americani: iau bani grei, perfect legal în SUA, pentru a apăra o cauză care nu le strică prea mult reputaţia. Adesea tot felul de jmekeri cu bani de prin ţări care încă mai gândesc că profită de chestia asta. Spus pe şleau: dacă haştagrezist îl plătea pe Giuliani ăsta, azi era plină presa de…. La mine a venit un fost ambasador al SUA cu nevasta (care era dusă rău) şi mi-a cerut ca în Legea educaţiei să bag tot ceea ce cereau cei mai naşpa mafioţi educaţionali din România. Integral aici:  https://adevarul.ro

Maior spune ca Giuliani nu reprezinta SUA si are puncte de vedere incorecte: E de datoria mea sa apar reputatia tarii . Ambasadorul Romaniei in Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a luat act de comunicarea de presa emisa de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la chemarea sa pentru a da explicatii pe tema reactiei pe care a avut-o luni in urma aparitiei in spatiul public a unei scrisori “atribuite unei persoane private din Statele Unite ale Americii”. Maior precizeaza intr-o declaratie de presa ca va raspunde “cu interes si deschidere” convocarii Centralei MAE, unde va oferi in mod detaliat toate explicatiile care i se vor solicita. “In ceea ce priveste comentariul meu pe marginea unei scrisori atribuite lui Rudolph Giuliani, precizez ca cetateanul american amintit este o persoana privata care nu are nicio calitate oficiala in statul american”, adauga diplomatul.  “In conditiile in care toate pozitiile oficiale exprimate public de reprezentantii Statelor Unite ale Americii in ultimii ani, inclusiv in cursul acestui an, au fost contrare spiritului si sensului mesajelor din scrisoarea atribuita domnului Rudolph Giuliani, am considerat, cu buna credinta, ca este de datoria mea, in calitate de ambasador al Romaniei, sa apar reputatia tarii noastre in fata unor puncte de vedere incorecte”, explica acesta. Integral pe http://www.ziare.com

Pensionarii din străinătate, obligaţi să dovedească de două ori pe an că n-au murit. Cine suportă cheltuielile. Noua lege a pensiilor, supusă dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii, obligă pensionarii cu domiciliul stabil în străinătate să informeze de două ori pe an autorităţile din România că încă mai trăiesc. „Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă”, se arată la alin. (5) al art. 102 din noua lege a pensiilor. Procedura de transmitere a certificatului de viaţă se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNPP, este prevăzut în următorul alineat al aceluiaşi articol. Pe de altă parte, legea prevede că beneficiarul va suporta cheltuielile de transfer a drepturilor băneşti. Pensionarii care au domiciliul stabil în străinătate şi primesc pensia lunară de la Casele de pensii din România vor fi nevoiţi să trimită de două ori pe an autorităţilor un „certificat de viaţă”. Procedura de transmitere va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii publice (CNPP).Integral aici: https://adevarul.ro

Nu avem sosele, scoli, spitale, dar avem sali de sport si acum terenuri de fotbal. O noua gaselnita! Vicepremierul Paul Stănescu a anunțat că Guvernul va investi aproximativ 100 de milioane de euro în fotbal, în perioada imediat următoare, și consideră că acest sport ar trebui să fie considerat un serviciu public pentru populaţie. Federația Română de Fotbal a găzduit luni conferința de lansare a studiului ”Beneficiul social al investiției în fotbal”, realizat în parteneriat cu Federația Suedeză de Fotbal și cu UEFA. Prezent la Casa Fotbalului, Paul Stănescu a declarat că statul român are un plan de dezvoltare a infrastructurii sportive. „În infrastructura sportivă s-au făcut foarte multe investiţii, sunt peste 1200 de săli de sport, sunt săli care s-au construit de la zero. Trebuie să ne gândim bine ce avem de făcut, pentru că fotbalul este un fenomen de masă şi cred că serviciul public, aşa cum este apa şi canalul, cum e serviciul de transport, cred că şi fotbalul ar trebui să fie un serviciu public. Tot ceea ce s-a făcut în această perioadă în infrastructura sportivă este public. Fotbalul este un fenomen social, de mare impact în societate.  În programul de candidatură asumat pentru organizarea EURO 2020 există și construirea și modernizarea a 400 de terenuri de fotbal la nivel național. Lucrăm la aceste terenuri, care vor fi de trei tipuri: o bază cu teren de fotbal, unul de minifotbal și un altul de fotbal, o bază care include un teren de fotbal și unul de handbal sau, pentru mediul rural, o bază care conține doar un teren de handbal multifuncțional„, a spus Stănescu. Investiții asumate de aproape 100 de milioane de euro. Concluzia studiului prezentat de FRF este că investiția în infrastructură conduce la beneficii sociale și economice multiple. O cifră relevantă din studiu este că fiecare jucător de fotbal din România produce un impact socio-economic de 1057 de euro. Integral aici: https://realitateasportiva.net

O zi buna va doresc! D@D

 

Revista Presei – 27 august. ”Toți cei cărora le pasă”!

Buna dimineata intr-o zi de luni, 27 august! Meteorologii ANM anunță cum va fi vremea în România în perioada imediat următoare. Luni vom avea parte de ploi torențiale și descărcări electrice, dar și călduri mari. Va fi un grad de instabilitate atmosferică în toată jumătatea vestică a țării și vor cădea cantități importante de apă, ce pot depăși chiar 30, 40 de litri pe metru pătrat, intesificări ale vântului. Valori termice pot în scădere zilele următoare, din cauza instabilității termice. In Capitală, cerul se va menține în mare parte senin, cu temperaturi ridicate ce ating  33°C la amiază și 19°C pe timpul nopții. Șansele de precipitații sunt aproape inexistente, iar disconfortul termic rămâne ridicat. Cerul va prezenta înnorări pe parcursul nopții, iar vântul va sufla pe direcția NNE cu o viteză între 10 şi 15 km/h. Trebuie să menționăm că temperaturile la București se vor menține la maxime de 33°C pe întreaga săptămână și nu sunt prognozate ploi.

Drama ultimelor ore de viata ale lui llie Gazea, batranul care a murit dupa ce a fost gazat in Piata Victoriei. Contradictii in declaratii si legatura dintre gaze si hemoragia fatala. Asteptase cu nerabdare ziua de 10 august. Pentru el, un pensionar de 68 de ani, calatoria la Bucuresti reprezenta o aventura. 15 oameni din Turnu Magurele, judetul Teleorman, imbarcati in trei automobile, au luat-o spre Bucuresti pentru a cere demisia Guvernului Dancila si pentru a protesta fata de coruptie. Printre ei se afla si Ilie Gazea (foto) care nu stia ca va fi intampinat de jandarmi cu o ploaie de gaze lacrimogene. Nu avea smartphone, nu avea cont pe Facebook, nu stia sa foloseasca un computer. Fusese decenii la rand macaragiu, iar acum era un pensionar dintr-un mic oras de pe malul Dunarii care locuia intr-o casa simpla, curata, strajuita de o curte plina cu flori. Casa o cumparase in 1998, cand isi vanduse apartamentul de la bloc si se mutase in cartierul linistit de la marginea asezarii aflate la 47 de kilometri de Alexandria si 140 de Bucuresti. Avea opinii puternice si era indignat de ce se intampla in tara. Era foarte legat de nepotul sau Darius, de 12 ani, cu care petrecea foarte mult timp. Se temea pentru viitorul lui, se temea ca acesta sa nu fie obligat “sa plece printre straini ca sa-si faca un rost”, povesteste sotia lui, Paula Gazea. “Citea foarte mult. Toata ziua era cu o carte in mana. Pe vremea lui Ceausescu avea un caiet in care-si nota cui imprumuta cartile. Veneau oamenii la el ca la biblioteca. Dupa Revolutie n-a mai venit nimeni, nu mai citesc oamenii, au alte necazuri. Doar el ramasese cu cititul. Se uita si la televizor. Era pentru dreptate”, povesteste Paula Gazea despre sotul ei, cu voce incarcata de emotie. Nimic nu anunta nebunia ce urma sa vina. Grupul de protestatari din orasul Turnu Magurele, judetul Teleorman, a ajuns in Piata Victoriei pe la mijlocul zilei. Era cald. Peste 20 de salvari erau deja parcate pe Bulevardul Aviatorilor, desi in Piata nu se aflau mai mult de 500 de oameni. Integral pe Ziare.com

Căderea în derizoriu ca mod de guvernare Halucinant de-a dreptul inventarul aberaţiilor ce le-au ieşit pe gură pesedeilor de felurite calibre în cursul săptămânii ce se încheie. Festivalul zicerilor care îi plasează pe comunicatorii şi vorbeţii principalului partid aflat la guvernare în rândul persoanelor care prezintă semnele unor clare şi îngrijorătoare tulburări comportamentale, îngrijorătoare fiindcă respectivii fac legi, iau decizii de importanţă capitală, împart bugete, au în pix viitorul ţării, a fost deschis de consilierul pe probleme economice al premierului Darius Vâlcov. Insul acesta, un om al subteranei, al afacerilor murdare, care are în portofoliu o condamnare la opt ani de închisoare, a îndrugat, în compania, cu acceptul şi încurajarea lui Bogdan Chirieac, precupeţul de presă care în urmă cu câţiva ani s-a folosit de editorialele publicate în ziarul Gândul spre a face reclamă produselor vândute de firmele proprii, o interminabilă listă de verzi şi uscate. De la faptul că i s-ar fi propus să intre în solda KGB-ului până la identificarea maladivă a ilustrei lui persoane cu o reîncarnare contemporană a celebrul Propriscin al lui Gogol. Căci numai o stare clinică asemănătoare funcţionarului minuscul care ajunge să se viseze Regele Spaniei ar putea fi de natură să explice delirul presupusei ofertei ce i s-ar fi făcut cândva domnului Vâlcov de a prelua funcţia de prim-ministru. Şi cu toate că există dovezi irefutabile că delirantul în cauză şi-a ascuns tablourile şi lingourile de aur prin cavouri, PSD-ului îi încredinţează infractorului în cauză misiunea de a elabora bugetul ţării. De a fi un prim-ministru de umbră, menit să suplinească incapacitatea profesională şi intelectuală clare ale premierului în funcţie, doamna Viorica Vasilica Dăncilă. A urmat delirul de la Antena 3, în compania altui mercenar de presă pe nume Alessandra Stoicescu, a preşedintelui PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Care, cum bine declara vineri la Sibiu preşedintele Klaus Iohannis, probează toate „fricile şi obsesiile unui dictator“. Toate nuanţările şi retractările încercate în orele şi zilele următoare de fostul repetent de la Politehnica bucureşteană nu au făcut decât să îi întărească jalnica ipostază de om ridicol, înspăimântat, suspicios, speriat de perspectiva pierderii puterii şi de aceea a celulei de la Jilava. Declaraţii iresponsabile, unele de natură să provoace conflicte diplomatice (au protestat în consecinţă Ambasada Israelului ca şi cea a Germaniei), au făcut şi o seamă pitecantropi politici de genul Liviu Marian Pop, Nicolae Bacalbaşa şi Lia Olguţa Vasilescu. Aceasta din urmă spunând, în cel mai iresponsabil mod cu putinţă, că preşedintele României nu ar avea îndreptăţirea morală să vorbească despre despre gazarea la care PSD-ul, cu incalificabila, mizerabila complicitate a Jandarmeriei, a supus populaţia cu ocazia mitingului de vineri, 10 august, având în vedere minoritatea etnică din care face parte. Urmând logica bolnavă a doamnei Vasilescu, nici ilustrissima ei persoană nu ar avea dreptul să facă politică. De ce? Pentru simplul motiv că este olteancă. Iar oltean a fost şi Nicolae Ceauşescu. Citeste mai mult: adev.ro/pe20n0

Augustin Lazăr lovește din nou: Cineva vrea un carambol judiciar Augustin Lazăr mărturisește că a fost luat oarecum prin surprindere de anunțul lui Tudorel Toader „A fost un anunţ brusc, un anunţ care părea să fie oarecum împotriva cursului unei relaţii de comunicare, pe care ministrul Justiţiei dorea să o dezvolte cu noi şi aveam impresia că în urma revocării procurorului-şef DNA, domnia sa dorea să arate că poate avea o conduită a unui ministru de Justiţie conform atribuţiilor pe care le are şi să aibă o relaţie armonioasă cu Ministerul Public (…). Brusc, au apărut nişte nevoi ale cuiva, ale unor persoane, care am înţeles că i-au fost induse domnului ministru, respectiv s-a introdus această temă falsă, brusc, tema pretinsei descoperiri recente, de cineva care este chemat să răspundă penal, a unor protocoale ale Ministerului Public cu Serviciul Român de Informaţii,” a afirmat procurorul general. “Nevoia imperioasă este clară, de a subordona justiţia independentă, care se dovedeşte a fi imparţială în ceea ce face în is de consilierul pe probleme economice al premierului Darius Vâlcov. Insul acesta, un om al subteranei, al afacerilor murdare, care are în portofoliu o condamnare la opt ani de închisoare, a îndrugat, în compania, cu acceptul şi încurajarea lui Bogdan Chirieac, precupeţul de presă care în urmă cu câţiva ani s-a folosit de editorialele publicate în ziarul Gândul spre a face reclamă produselor vândute de firmele proprii, o interminabilă listă de verzi şi uscate. De la faptul că i s-ar fi propus să intre în solda KGB-ului până la identificarea maladivă a ilustrei lui persoane cu o reîncarnare contemporană a celebrul Propriscin al lui Gogol. Căci numai o stare clinică asemănătoare funcţionarului minuscul care ajunge să se viseze Regele Spaniei ar putea fi de natură să explice delirul presupusei ofertei ce i s-ar fi făcut cândva domnului Vâlcov de a prelua funcţia de prim-ministru. Şi cu toate că există dovezi irefutabile că delirantul în cauză şi-a ascuns tablourile şi lingourile de aur prin cavouri, PSD-ului îi încredinţează infractorului în cauză misiunea de a elabora bugetul ţării. De a fi un prim-ministru de umbră, menit să suplinească incapacitatea profesională şi intelectuală clare ale premierului în funcţie, doamna Viorica Vasilica Dăncilă. Intgral pe:  https://adevarul.ro

Lazăr: Niciun inculpat nu a ezitat să depună plângere împotriva procurorului care a exercitat acţiunea penală şi a judecătorului. E o manipulare. Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, duminică, la RFI, că cifra de 3.400 de magistraţi care apar a fi verificaţi de către DNA în ultimii patru ani este ”o manipulare”, având în vedere că sunt dosare deschise în urma unor plângeri depuse de inculpaţi, în baza liberului acces la justiţie. Lazăr a spus că, în ultimii ani, inculpaţii au depus numeroase plângeri împotriva celor care ”pasămite i-au condamnat în mod abuziv”. ”Se face caz şi se manipulează foarte mult o cifră – care a fost cerută de Inspecţia Judiciară de la DNA – cu mai multe mii de procurori şi judecători care, pasămite, ar fi avut dosare la DNA. O să vedeţi că, în urma verificărilor pe care le-am făcut în Ministerul Public, o să venim cu o cifră mai mare de procurori şi judecători care au avut, pasămite, dosare în Ministerul Public”, a spus, duminică, A|ugustin Lazăr, la RFI. Procuroul general a explicat de unde provin aceste cifre. ”Din păcate, în ultimii ani, niciun inculpat nu a ezitat să depună plângere împotriva poliţistului care a înregistrat dosarul penal, a procurorului care a exercitat acţiunea penală şi a judecătorului sau judecătorilor care, pasămite, în mod abuziv, i-au condamnat. Aşa avem noi mii de dosare în baza liberului acces la justiţie care este înţeles în această manieră penibilă de anumite persoane”, a mai spus Lazăr. El a explicat că la fiecare denunţ de deschide o anchetă. ”Iată cum se manipulează o statistică, arătând că acele mii de procurori şi judecători ar fi fost ţinuţi pentru a fi şantajaţi la momentul oportun. De cine? De DNA care de-asta ar fi obţinut atâtea condamnări. Ei, bine, este o manipulare pentru persoane care sunt de condiţie intelectuală foarte modestă, presupun”, a mai spus Lazăr. Integral pe: https://adevarul.ro
Guvernul vrea să înfiinţeze un Fond pentru Investiţii în Eficienţa Energetică Ministerul Energiei vrea să realizeze un studiu privind mecanismul de înfiinţare, organizare şi funcţionare la nivel naţional a unui Fond Specializat pentru Investiţii în Eficienţa Energetică. Studiul comandat de Ministerul Energiei va costa 65.000 de lei, iar ofertanţii au o dată limită de depunere până la 31 august, ora 15:00. Studiul va trebui să conţină măsuri concrete în vederea implementării Fondului Specializat pentru investiţii în eficienţa energetică, entităţile implicate şi schema de operare a fondului respectiv. „Se va propune structura unui fond de investiţii prin care să se poată finanţa proiectele de creştere a eficienţei energetice în sectoarele deficitare din punct de vedere al eficienţei energetice: industrie, transport, alimentare cu energie termică, cogenerare, iluminat public, transport/distribuţie energie electrică şi gaze naturale etc.”, se arată în caietul de sarcini. Citeste mai mult: adev.ro/pe2gts

Bacterie periculoasă descoperită în sala de ginecologie a Spitalului Universitar din București. Instituția verifică dacă se impun sancțiuni. Spitalul Universitar din Capitală a descoperit în urmă cu câteva zile bacteria bacil pioacinic, într-una din sălile de ginecologie unde aveau loc intervenții cronice, însă nu obstetrice, instituția precizând că încăperea este închisă pentru decontaminare, iar infectarea unor persoane “este nulă”, citează Mediafax. “Departamentul de Prevenire și Control Infecții Nosocomiale colectează în permanență probe din toate ariile terapeutice, conform normelor sanitare interne și internaționale. Mai mult, autoexigența ne impune să depășim aceste standarde. Proba pozitivă la bacilul piocianic a fost recoltată în dimineață zilei de 20 august dintr-un filtru de apă sterilă aflat în spălătorul de la sala de ginecologie. Toate filtrele din zonă, manipulate exclusiv de personalul medical mediu, nu au fost folosite deloc cu 5 zile înainte să se recolteze probele, respectiv între 15-19 august. Sala respectivă este utilizată pentru intervenții cronice, exclus cele din obstetrică. Așadar, orice posibilitate de propagare sau de infectare a vreunei persoane este nulă”, au declarat reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă……. Postul Digi24 a anunțat anterior că o bacterie periculoasă a fost descoperită la Spitalul Universitar din Capitală, acolo unde una dintre sălile din secţia de obstetrică-ginecologie este închisă de două zile, și că este vorba de bacilul piocianic, bacil care se dezvoltă în mediile umede.  Digi24 a precizat că, din informațiile de până acum, sala nu este una în care se fac operaţii de naştere, ci se fac de obicei intervenții chirurgicale pentru fibrom sau chisturi. Mai mult, managerul spitalului spune că în ultima perioadă nu au fost efectuate operații aici, astfel că nu sunt pacienți infectați cu această bacterie.  Amintim că, săptămâna aceasta, la Spitalul Universitar Bucureşti a mai fost deschisă o anchetă epidemiologică, în Secţia de Chirurgie Plastică, după ce un pacient care a participat la mitingul din 10 august și a fost spitalizat aici a descoperit după externare că era infectat cu bacteria Clostridium Difficile. Integral pe: https://www.hotnews.ro

Moody’s: Creșterea economiei României peste potențial, din ultimii ani, nu este sustenabilă / Datoria este expusă riscului de creștere și șocurilor fiscale / Ratingul poate fi înrăutățit dacă mai continuă actualele tendințe Dinamica creșterii economiei României este în scădere, pe măsură ce politica monetară devine mai puțin acomodativă și impactul stimulentelor fiscale scade, arată un comunicat de presă al Moody’s Investors Service în care explică de ce a menținut ratingul României la Baa3 stabil, transmite Mediafax. „Creșterea economiei României peste potențial, din ultimii ani, nu este sustenabilă. Estimările Moody’s sunt că PIB-ul real al României va crește cu 4% și 3,5% în 2018, respectiv în 2019, ritm în scădere de la 6,9% în 2017. În timp ce dinamica investițiilor este de așteptat să se amelioreze, într-o oarecare măsură, consumul privat va continua să rămână principalul factor de creștere, iar contribuția exportului net este de așteaptat să rămână negativă”, se subliniază în comunicatul de presă al Moody’s. În ceea ce privește politica monetară, Banca Națională a României a început, de anul acesta, să majoreze dobânda-cheie, care în prezent este la 2,5% pe an, după trei majorări de câte 0,25 puncte procentuale, din cauza creșterii accelerate a ratei anuale a inflației care, în 18 luni, a ajuns de la 0% la 5,4%, în iunie, dar se află pe un trend de scădere (4,6%, în iulie). Agenția de rating a anunțat, vineri, că a menținut calificativul BBB-/A-3 aferent datoriei guvernamentale a României, pe termen lung și scurt, în valută și în monedă locală, iar perspectiva este stabilă. Acestea sunt nivelurile stabilite în aprilie 2017, când, în ciuda creșterii economice de 4,8% din 2016, Moody’s a coborât perspectiva de la pozitivă la stabilă. În România, Ministerul Finanțelor a preluat din comunicatul agenției de evaluare „principalul punct forte pentru care România și-a menținut ratingul”, care îl reprezintă potențialul moderat de creștere al economiei, determinat de faptul că potențialul robust de creștere pe termen mediu este contrabalansat de lipsa reformelor structurale și guvernamentale. Integral pe: https://economie.hotnews.ro

La moartea unui politician adevărat, John McCain: ”Chiar când nu votezi, să știi că votezi! Pentru că dacă eu votez și tu nu, votul meu se pune dublu!” Ori de câte ori suntem dezgustați, renunțăm la participare, la speranță și nu votăm, de fapt le dăm votul celor care au condus până acum.  Pe 4 noiembrie 2008, în noaptea în care Barack Obama a devenit președinte al Statelor Unite, contracandidatul său John McCain a rostit discursul de recunoaștere a înfrângerii. Când McCain i-a pronunțat numele președintelui ales, suporterii lui au început să huiduie ca pe stadion. Senatorul de Arizona a ridicat mâinile, cu palmele desfăcute în lumina albă a scenei, de-a stânga și de-a dreapta. A spus, politicos și ferm: ”Nu, nu, vă rog!”. Apoi, republicanul a elogiat patriotismul și meritele democratului care l-a învins. Mâinile acelea, pe care John McCain nu le putea ridica dincolo de nivelul umerilor, urmă a torturilor prizonieratului din Vietnam, au desenat hotarul invizibil al decenței în politică. Astăzi, John McCain nu mai e. Însă, așa cum spunem des și risipim adesea, moștenirea sa durează aici, cu noi. În 2000, când a candidat prima oară pentru Casa Albă, în alegerile republicane, revista Rolling Stones a avut ideea de a-l trimite pe scriitorul David Foster Wallace o săptămână în campania lui McCain. Articolul lui Wallace, reluat în formă integrală în cartea ”Care-i treaba cu homarul”, apărută la noi la editura Black Button Books, este o capodoperă a ceea ce înseamnă politica. 90 de pagini despre nevoia de implicare. Aflată în decădere, politica a ajuns o chestie de care, scrie Wallace, se interesează membrii de partid, funcționarii de stat, câțiva activiști ”din statele unde cel mai popular sport e pokerul pe calculator” și ”toți cei cărora le pasă”. ”Toți cei cărora le pasă”! Încă din 2000, John McCain și-a propus să-i inspire și să-i energizeze pe tinerii dezgustați și înstrăinați de politică. Cu autoritatea morală a celui care refuzase eliberarea ca prizonier de război, ”conform Codului Armatei Americane, prizonierii de război se eliberează în ordinea capturării”, el a rămas încă patru ani într-o celulă în Hanoi, McCain le explica tuturor cât de importantă este participarea, cât de necesar este votul. ”Chiar și când nu votezi, tu votezi!”, își amintește scriitorul care l-a însoțit în campanie. ”Pentru că, dacă eu votez și tu nu votezi, atunci votul meu se pune dublu”. Integral aici: http://www.tolo.ro

Contracte de milioane euro pentru plombarea drumurilor din jurul Capitalei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a achiziţionat, de la două firme, servicii de întreţinere a drumurilor pentru Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Bucureşti.  Valoarea acordului cadru fiind estimată la peste 27 milioane de lei (5,82 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Acordul cadru vizează efectuarea de lucrări de întreţinere periodică – tratamente bituminoase executate la rece, pentru o perioadă de 36 luni, pe drumurile din administrarea DRDP Bucureşti. Cele două firme care au câştigat sunt Spring Road Cargo din Alexandria, judeţul Teleorman, şi Luconsa BM din Galaţi. Cel mai valoros contract este pentru lotul 6 – Secţia Drumuri Naţionale (SDN) Buzău, cu o valoare maximă de 10,55 milioane lei (2,27 milioane euro), fără TVA. News.ro Integral aici: https://www.capital.ro

Liderii PSD şi-au etalat bolizii de lux la nunta fiului lui Liviu Dragnea. Câţiva social-democraţi au ales să meargă cu taxiul. Cei mai mulţi dintre liderii PSD au ajuns, duminică seara, la nunta fiului lui Liviu Dragnea, la volanul unor maşini impunătoare, în timp ce câţiva au ales să vină cu taxiul. Un grup de protestatari le-a cerut invitaţilor să-i transmită socrului mare „La Mulţi Ani, cu executare!”. Mirele şi mireasa, Valentin Ştefan Dragnea şi Gina Alexandra Tătulescu, au ajuns duminică, puţin după ora 18.00, la Palatul Snagov, într-un SUV negru acompaniat de o motocicletă, iar în urma lor, după câteva minute, a ajuns şi socrul mare, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu maşina cu care umblă de obicei, un Volkswagen Passat de generaţie nouă. Cei mai mulţi dintre nuntaşi, în majoritate lideri social-democraţi, au venit în SUV-uri albe, negre şi roşii, precum Jeep Grand Cherokee, Land Rover Discovery, Porsche, Volkswagen Touareg, dar şi alte maşini de lux precum Lexus, Mercedes S350, sau BMW seria 7. Unii invitaţi, puţini ce-i drept, au preferat să vină cu taxiul. Printre aceştia s-a numărat deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa. Pe drumul care trece prin pădurea Snagov, spre palat, un grup de protestatari a scris cu litere albe, pe asfalt, mesajul „M…E PSD”. Ei i-au acompania pe miri şi pe toţi invitaţii din PSD cu mesaje precum „MUI3 PSD”, „Nuntă de penali”, „Casă cu gratii pentru tata socru”, au afişat o plăcuţă de înmatriculare cu numerele „M..EPSD” şi o palmă galbenă din carton cu mesajul „Toţi pentru justiţie”, identică cu cea folosită de USR la protestele din Parlament. Protestatarii le-au strigat social-democraţilor „Hoţilor”, “Penalilor” şi “La puşcărie”. La o răscruce din pădure, la mai puţin de un kilometru de palat, o firmă privată de pază a organizat un „filtru” format din 8-10 agenţi. Aceştia, extrem de vigilenţi, au permis doar accesul maşinilor care aveau numerele de înmatriculare trecute pe o listă pregătită de organizatori. Integral pe Mediafax

Augustin Lazar prezinta astazi corespondenta legata de protocoalele cu SRI. Procurorul general Augustin Lazar a anuntat, luni dimineata, ca la amiaza va sustine o declaratie de presa si ca va prezenta corespondenta purtata de tema protocoalelor cu SRI. “In jurul pranzului vom avea o declaratie de presa”, le-a spus Augustin Lazar jurnalistilor care il asteptau la intrarea in Parchetul General. Intrebat despre respectiva corespondenta, acesta a spus ca o va prezenta la declaratie. Amintim ca sambata, procurorul general Augustin Lazar a transmis ca toate aspectele de interes privind tema protocoalelor au fost aduse la cunostinta Consiliului Superior al Magistraturii si a Ministerului de Justitie. Tot atunci a spus ca intreaga corespondenta va fi publicata in aceasta saptmana. Tot sambata, Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, pe Facebook, ca declanseaza procedura legala pentru evaluarea activitatii manageriale desfasurata de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Augustin Lazar. In urma unei proceduri similare de evaluare a activitatii manageriale, ministrul Toader a facut propunerea care a dus la revocarea Lauei Codruta Kovesi de la sefia DNA. Integral pe Ziare.com

Va doresc o zi linistita si o saptamana mai buna! D@D

Revista Presei – 25 august. Să mai dam cu gaze, de câte ori e nevoie!

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 25 august! Potrivit vremea.ro, în weekend vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în sudul țării, unde indicele de disconfort temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor oscila în general între 30 și 35 de grade la nivelul întregii țări, cu valori ușor mai scăzute (27-29 de grade) așteptate doar în depresiunile din estul Transilvaniei și pe litoral, dar și ușor mai ridicate (36-37 de grade Celsius) în Luncă Dunării. Că aspect, vremea va fi frumoasă în sud și în est, în timp ce în vest, centru și nord se vor menține condițiile pentru producerea unor averse slabe de ploaie în mod local, ce vor fi însoțite și de descărcări electrice și izolat de grindină de dimensiuni mici și medii. Vremea în București va caracterizată prin temperaturi ridicate și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 32°C și 17°C. Vântul va fi variabil și va sufla pe direcția ESE. Nu sunt șanse de precipitații în Capitală, iar temperaturile continuă să crească și săptămâna viitoare. Integral aici:  https://a1.ro/news/vremea/

Avertisment: Sunt sigur că Tudorel Toader se va folosi de asta pentru a încerca să-l demită pe Lazăr Ministrul de Justiţie, Tudorel Toader, s-ar putea folosi de protocolul secret încheiat între Parchetul General şi SRI pentru a încerca să-l demită de procurorul general Augustin Lazăr, a tras un semnal de alarmă deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, în contextul scandalului declanşat de consilierul Darius Vâlcov.  “Sunt sigur că Tudorel Toader se va folosi de acest protocol pentru a încerca să demită procurorul general al României şi să pună acolo un procuror fidel”, a acuzat, joi, deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, în condiţiile în care consilierul condamnat la închisoare al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a publicat pe Facebook protocolul secret încheiat în decembrie 2016 între SRI şi Parchetul General, protocol pe care l-ar fi găsit aşa, în pragul casei, adus acolo de un necunoscut. În acelaşi timp, deputatul mai remarcă faptul că tema protocoalelor este folosită în războiul hibrid pe care îl poartă actuala majoritate PSD-ALDE cu instituţiile statului român iar interesele acesteia, ale PSD-ALDE, coincid cu cele ale Rusiei. Amintim că ieri seară, Darius Vâlcov a postat pe contul său de Facebook un protocol de colaborare încheiat în decembrie 2016 între SRI şi Parchetul General, document care, spune el, i-ar fi fost lăsat pe prag joi dimineaţa de un… necunoscut. Integral pe: http://epochtimes-romania.com/news/

Peste 700 de plangeri la Parchetul General, dupa mitingul diasporei: Procurorii au cerut expertizarea g

P

azelor lacrimogene “In urma activitatilor desfasurate pana astazi, 24 august 2018, in cauza aflata pe rolul Sectiei parchetelor militare avand ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestatiei din Piata Victoriei din Bucuresti, numarul plangerilor penale inregistrate a ajuns la 705. Totodata, in cauza a fost dispusa efectuarea unei expertize fizico-chimice asupra substantelor cu efect iritant – lacrimogen existente in munitia si in recipientele ridicate de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, de catre experti din cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Public. Integral pe: http://www.ziare.com/stiri/protest-diaspora/

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a cumpărat azi servicii de încărcare a opt pulverizatoare de capacitate mărită cu soluție iritant lacrimogenă Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a cumpărat astăzi servicii de încărcare a opt pulverizatoare de capacitate mărită (PCM) cu soluție iritant lacrimogenă, de la firma Stimpex, contract în valoare totală de 8.000 de lei (fără TVA), conform unui anunț publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP). Parchetul General a anunțat săptămâna trecută că astfel de pulverizatoare au fost folosite de Jandarmerie la reprimarea protestului din 10 august, iar directorul general al Stimpex a precizat recent pentru HotNews.ro că acest produs este utilizat de peste 30 ani de Jandarmeria Română, precum și de formațiuni de intervenție similare din toate statele din lume.

  • ‘Încărcare pulverizator de capacitate mărită (PCM) fabricat de Stimpex SA. Cantitate – 8 bucăți”– aceasta este descrierea achiziției directe finalizate astăzi, 24 august, de către Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București. Anunțul privind intenția acestei achiziții a fost publicat în 23 august. (vezi mai jos anunțul din SICAP).  Amintim faptul că Parchetul General a prezentat joi, 16 august, lista substanțelor folosite pentru reprimarea protestului din 10 august, cu precizarea că muniția neletală și gazele lacrimogene folosite au “certificat de calitate și garanție”, precum și „declarație de conformitate”. Pe listă apare și pulverizatorul de capacitate mărită 6,6 l cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS concentrație 1%. Integral pe: https://www.hotnews.ro/stiri

Liviu Avram: „Intenția lui Tudorel Toader e să distrugă DNA”. „Candidații sunt evaluați de ministru și secretarii de stat. Toate funcțiile de ministru și secretari de stat sunt politice. Nu mă aștept la o evaluare profesionistă din partea unor oameni numiți politic, chiar dacă în background sunt judecători sau ce o fi fost. Ăsta e un aspect. Al doilea aspect, intenția domnului Toader e de a distruge DNA. A dovedit-o când a trimis la comisia Iordache propunerea sa pentru definiția abuzului în serviciu care practic îl dezincriminează total. Ori, o bună parte din activitatea DNA avea de-a face exact cu această infracțiune de abuz în serviciu, care era mai ușor de documentat decât luarea sau darea de mită sau traficul de influență pentru că lasă urme. Nu ai cum să faci un abuz în serviciu fără să lași urme. Ce a făcut domnul Toader cu acea propunere de incriminare lasă practic neincriminabil 99% din abuzuri în serviciu săvârșite până acum și care vor fi săvârșite de acum înainte”, explică Liviu Avram. Integral aici: https://bit.ly/2w9zET4

Sase candidaturi pentru conducerea DNA.  Ministerul Justiției a anunțat, vineri după-amiază, că, până la închiderea procedurii de înscriere în procedura de alegere a șefului Direcției Naționale Anticorupție, s-au înscris șase candidați. Aceștia sunt Paula Nicoleta Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Andrei Bodean, Adina Florea și Sorin Armeanu. La fel ca Bodean, și Adina Florea vine din Constanța. Sorin Armeanu este prim procuror al Tribunalului Vaslui.Integral pe: https://www.hotnews.ro/stiri

Ce şanse are iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“ în Parlament. Cum arată aritmetica din legislativ Iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice“ va ajunge în următoarele săptămâni în Parlament. Pentru ca aceasta să treacă şi să se ajungă la referendum, în fiecare for trebuie să primească vot de susţinere din partea a două treimi dintre deputaţi şi senatori, lucru greu de crezut după cum arată aritmetica parlamentară. În prezent, stadiul iniţiativei „Fără penali în funcţii publice“ e cel al controlului listelor de către primarii sau funcţionarii împuterniciţi în acest sens, adică persoanele care verifică dacă datele unui semnatar din unitatea lor administrativă sunt corecte. Apoi, dosarele cu semnături vor merge să fie înregistrate la Parlament, iar preşedintele primei Camere sesizate le va înainta Curţii Consitituţionale care are competenţa să verifice mai multe aspecte ale iniţiativei cetăţeneşti. După ce CCR spune că iniţiativa respectă cerinţele legale, iniţiativa cetăţenească va fi pusă în circuitul parlamentar, ca orice alt proiect legislativ. Însă, spre deosebire de un proiect legislativ comun, această iniţiativă trebuie să treacă de fiecare Cameră printr-un vot favorabil a cel puţin 2/3 dintre aleşi. Aritmetica parlamentară ne arată că partidele care susţin acest demers, adică USR, PNL şi PMP au doar 153 de aleşi, în timp ce pentru trecerea iniţiativei în fiecare for ar fi necesare voturile a două treimi dintre deputaţi şi senatori. Misiunea din Parlament pare aproape imposibilă, în condiţiile în care coaliţia PSD-ALDE, precum şi UDMR, reuşesc să aibă aproape 60%. Citeste mai mult: adev.ro/pdynwk
Economistul Daniel Dăianu explică cine e de vină pentru problemele majore ale economiei
– Exod masiv de capital uman, care încordează piaţa muncii (şomajul a ajuns la un minim istoric, de sub 4,5%). De aici decurg presiuni de creştere a salariilor, care, în zona de bunuri exportabile (tradeables), pot diminua competitivitatea. Pe de altă parte, sunt sectoare unde marjele de profit suportă o creştere a salariilor. Exodul amintit explică de ce creşterea salariilor în anumite sectoare (ex: sănătate) era absolut necesară şi orice guvern ar fi fost obligat să facă ceva pentru a-l atenua. Că s-a combinat această creştere cu o nouă grilă de salarizare este o poveste mai amplă, ce a pus mare presiune pe buget şi care explică parţial recursul la mutarea contribuţiilor la angajat. – Nivel foarte scăzut al veniturilor bugetare, cu cele fiscale la sub 26% din PIB. Este puţin pentru o economie ce are de furnizat bunuri publice esenţiale (educaţie, sănătate, infrastructură) în volum mai mare şi care are nevoie de “spaţiu fiscal”. Acesta din urmă este necesar pentru a absorbi şocuri adverse la care nu se poate răspunde numai cu “tampoane”(buffere). România trebuie să îşi consolideze finanţele publice, să ajungă cu deficitul bugetar structural la cca 1% din PIB, mai ales dacă îşi propune să intre în zona euro, cu intrarea în anticameră ERM2 în viitorul nu prea îndepărtat. Nici în ERM2 nu poţi intra cu deficit bugetar mare şi cu deficite externe mari. – Infrastructura mult sub cerinţe, despre care am mai vorbit, o mare parte a populaţiei într-un mediu rural, în largă măsură pre-modern; această creează dificultăţi serioase în a satisfice nevoile unei economii moderne. Citeste mai mult: adev.ro/pdy2x8

Jumătate dintre magistrații români au avut dosar la DNA Inspecția Judiciară a dat publicității datele primite de la DNA cu privire la numărul judecătorilor și procurorilor care se regăsesc în cauzele deschise la Parchetul anticorupție. Astfel, în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iulie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a soluţionat 1965 de cauze privind 3420 de magistraţi (2193 judecători şi 1227 procurori). Practic, aproximativ jumătate dintre magistrații români se regăsesc sub o formă sau alta în dosarele DNA. “În cursul zilei, Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis datele solicitate de Inspecţia Judiciară pentru realizarea acestui control tematic. Având în vedere interesul manifestat de societate cât şi la nivelul autorităţii judecătoreşti faţă de tematica acestui control, precum şi dezbaterile din spaţiul public referitoare la numărul cauzelor vizate de verificările aflate în curs de desfăşurare, pentru o corectă informare facem următoarele precizări:

– în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iulie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a soluţionat 1965 de cauze privind 3420 de magistraţi (2193 judecători şi 1227 procurori);..Integral pe: https://www.realitatea.net/cutremur-in-justi-ie-jumatate-dintre-magistra-ii-romani-au-dosar-la-dna_2160415.html

« Previous PageNext Page »