Buna dimineata intr-o zi de luni, 17 decembrie! Specialiștii ANM atenționează codul portocaliu de ninsori pentru numeroase județe din vest, sud și centrul țării. Codul galben va fi în: Banat, Crișana și Transilvania. În acestea va ninge abundent, stratul de zăpadă va fi semnificativ. Viscolul se arată în zonele montane înalte, unde rafalele vor depăși 70km/h. In Bucuresti temperaturile medii se vor situa în genere ușor sub cele normale pentru perioada în care ne aflăm, în cea mai mare parte. Temperatura maximă pe timpul zilei va fi de 2 grade Celsius, iar minima nopții înregistrează doar 0 grade Celsius.
29 de ani de la începutul Revoluției.Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 În 1989, regimurile comuniste în ţările din Europa Centrală şi de Est au fost zguduite din temelii. România a fost singura ţară în care trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă şi în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi. Între 16 şi 20 decembrie 1989 a avut loc aşa-numita “Revoluţie de la Timişoara”, iar 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti. Atunci, demonstranţii s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii şi au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. În ziua de 16 decembrie 1989, începe la Timişoara revoluţia care avea să provoace căderea comunismului în România, potrivit volumului “România 1989-2005. O istorie cronologică”, de Stan Stoica (Ed. Meronia, 2005). Mai mulţi credincioşi reformaţi din Timişoara demonstrează paşnic, în jurul catedralei reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătoreşti prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la ea participând studenţi, muncitori, precum şi alţi locuitori ai oraşului.În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă “Jos cu Ceauşescu!”. O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi. La 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. “Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, preciza Ceauşescu. În oraş se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: “Jos Ceauşescu!”, “Libertate!”, “Vrem o ţară liberă!”. Integral: https://www.digi24.ro
Tudorel Toader: S-a agreat ideea ca amnistia, grațierea să fie ultima soluție Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni dimineață că soluția amistiei și grațierii reprezintă, la acest moment, ultima soluție de îndreptare a unor abuzuri, deoarece există și alte metode legislative care pot fi adoptate, transmite Mediafax. „Dacă există alte soluții legislative, evident, de îndreptare a abuzurilor comise, evident și normal s-a exprimat acordul cu respectivele soluții. Dacă nu, s-a agreat ideea ca amnistia, grațierea să fie ultima soluție de îndreptare a respectivelor abuzuri. Ne aflăm în acest stadiu”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus că se va consulta cu premierul Viorica Dăncilă în privința unei OUG pe codurile penale și că nu vor fi propuse două acte normative, ci unul singur care să cuprindă două mari părți, Codul Penal și Codul de Procedură Penală. „Mă voi consulta cu doamna prim-ministru. Nu vom propune două Ordonanțe de Urgență ci una singură, cu două puncte: I, Codul Penal, II, Codul de Procedură Penală”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.Toader a mai spus că OUG va fi pusă în acord cu deciziile CCR: „Lucrăm la un draft, proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală în acord cu deciziile Curții Constituționale şi pentru transpunerea celor două directive: confiscarea extinsă la codul penal şi consolidarea prezumţiei de nevinovăţie la cel de procedură penală”. Președintele PSD Liviu Dragnea a spus, duminică, la CN PSD, că nu știe când sau cum dar PSD – ALDE are obligația să dea un OUG pe amnistie și grațiere pentru a fi reparate toate nedreptățile care s-au făcut în Justiție.Integral:https://www.hotnews.ro
CTP: „Suntem în marș spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste în România „Suntem în marș acum spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste în România. Accentele sunt clare. Partidul este țara, este statul, este poporul, e justiția. Deci partidul care este totul în acest moment, cum l-a definit domnul Dragnea, cum l-au definit antevorbitorii săi”, a explicat Cristian Tudor Popescu.El a adus ca argument în privința declarațiilor sale și „criteriul rasial”. „Am auzit de nenumărate ori, în ultima vreme, de la acești domni și în această seară de la domnul Marian Oprișan, că România trebuie să aibă un președinte român. S-au spus aceste lucruri mereu împotriva celor care nu sunt români de sânge. Campania de înlăturare a lui Iohannis va fi axată acum pe componenta rasială: nu este român, nu este român genetic. Am spus, național-socialism”…CTP consideră că „antioccidentalismul a fost etalat în toată agresivitatea lui”, odată cu discursul lui Liviu Dragnea la Consiliul Național al PSD. Jurnalistul spune că nici măcar Nicolae Ceaușescu nu a abordat o asemenea agresivitate în discursul antioccidental. „Ăsta e discurs de jupân de bandă, nu mai e un partid!”, a arătat CTP. Liviu Dragnea „e radicalizat aidoma unui terorist. E un terorist radicalizat în acest moment Dragnea, dispus să se autodetoneze și să ia pe câți mai mulți cu el”, e de părere jurnalistul. Integral: https://www.digi24.ro
Povestea incredibila a celor 266 de zile in care Ciolos a incercat sa isi inregistreze un partid si nu a reusit Dacian Ciolos a anuntat, sambata, ca are un partid cu care va candida in alegeri, altul decat Miscarea Romania Impreuna (MRI), pe care il anuntase in martie 2018. Este vorba de Partidul Libertatii, Unitatii si Solidaritatii (PLUS), un partid a carui infiintare a fost realizata cu ajutorul unor colegi de-ai lui Dacian Ciolos, “oameni anonimi, dar care au vrut sa dea o mana de ajutor”, dupa cum a explicat fostul premier. La infiintarea MRI, care inca isi asteapta validarea in instanta, se va renunta. Dacian Ciolos a explicat ca a ales aceasta varianta dupa ce “Miscarea Romania Impreuna a fost permanent hartuita de o gasca de oameni convinsi ca lumea pe care o vad ei este singura posibila – o lume a extremelor, a urii, a fricii”, iar infiintarea partidului a trenat atat de mult incat exista riscul sa fie ratate alegerile europarlamentare din 2019. Dacian Ciolos a refuzat sa spuna cine sunt cei aflati in spatele piedicilor puse infiintarii noului partid, “pentru ca nu merita sa aiba aceasta reclama”. Cert e ca in timp ce partidului anuntat oficial de Ciolos i se puneau piedici in instanta – nu mai putin de opt luni de zile! – un partid infiintat de “anonimi” a fost aprobat. Cum si de ce s-a intamplat asa? Ziare.com a studiat dosarul – aflat pe rolul Sectiei a VI-a Civile din Tribunalul Bucuresti – infiintarii Miscarii Romania Impreuna si a aflat povestea incredibila a celor 266 de zile de la momentul depunerii cererii in instanta (30 martie 2018) si momentul in care este asteptata pronuntarea unei decizii in acest caz (21 decembrie 2018). Integral: http://www.ziare.com
INTERVIU Mesaj dur de la Bruxelles: Investitorii internaționali sunt îngrijorați de statul de drept din România Vicepreședintele Comisiei Europene pentru creștere economică, locuri de muncă și investiții, Jyrki Katainen, a avertizat, vineri, într-un interviu acordat HotNews.ro, că investitorii internaționali sunt îngrijorați de situația statului de drept din România și că unii dintre ei renunță la a mai face investiții în țara noastră dacă aceasta nu se îmbunătățește independența justiției. Președinția Consiliului UE, pe care o deține România în primul semestru al anului 2019, „nu constituie niciun fel de piedică pentru analizarea evoluțiilor reformei judiciare sau a codurilor penale” – a mai spus oficialul UE, fost prim-ministru al Finlandei, țară care va prelua de la România președinția Consiliului Uniunii Europene. HotNews.ro: Domnule vicepreședinte, ce părere aveți despre ceea ce se petrece în România, referitor la statul de drept și la independența justiției? Jyrki Katainen: Eu privesc din perspectiva investițiilor. Chiar dacă investițiile au crescut în România destul de bine, mai ales investițiile străine directe sunt volatile. Trebuie să spun că tot mai mult, când mă întâlnesc cu investitorii internaționali, sunt îngrijorați de situația statului de drept din diferite țări membre UE, iar România este una dintre ele. Am auzit unele discuții, directorii generali de companii internaționale și europene care sunt deja prezente în România, când își planifică investițiile pentru anii următori, au în vedere stabilitatea țării, perspectivele economice, iar statul de drept este un indicator foarte important. Deci dacă actuala situație din România va continua astfel, dacă independența justiției și în general situația statului de drept nu se îmbunătățește sau dacă sunt îngrijorări privind independența justiției, mă tem că unii dintre investitorii internaționali ar putea să nu mai investească în România. Deci toți ne putem imagina că firmele care plănuiesc să investească sume mari de bani în anumite locuri au nevoie de stabilitate și de o sitație judiciară stabilă, pentru că nu vor să-și piardă banii din cauza problemelor legate de justiție. HotNews.ro: Deci spuneți că am putea avea repercusiuni asupra locurilor de muncă din România? Jyrki Katainen: Exact. Statul de drept și stabiltatea sunt precondiții care au legătură directă cu locurile de muncă și cu bunăstarea oamenilor. Dacă în orice țară corupția este parte a vieții de zi cu zi, asta va avea consecințe negative asupra mediului de investiții și va aduce sărăcie. Deci trebuie luată foarte în serios, nu numai în România, dar și în restul Europei. Deci investitorii au nevoie de stabilitate și predictibilitate și justiție independentă și funcțională, iar asta are legătură directă cu sărăcia și cu locurile de muncă. HotNews.ro: Domnule vicepreședinte, România preia Președinția Consiliului UE, urmată apoi de țara dvs., Finlanda. Credeți că sunt autoritățile române pregătite pentru o astfel de responsabilitate, cu toate aceste semne de întrebare legate de statul de drept și independența justiției? Jyrki Katainen: Eu cred că autoritățile române sunt pregătite să-și asume răspunderea, iar Comisia a spus că suntem gata să ajutăm autoritățile române să aibă o Președinție de succes. Este în interesul nu numai al României, ci și al restului Europei, deci cred că va merge bine. Dar, în același timp, Comisia și celelalte state membre continuă să analizeze situația din România, deci președinția nu constituie niciun fel de piedică pentru analizarea evoluțiilor reformei judiciare sau a codurilor penale și așa mai departe.Integral: https://www.hotnews.ro
Cel mai mare cadou pentru PSD. Opozitia perfecta Parafrazand o vorba celebra, ca sa tina puterea decenii, PSD nu are nevoie nici de guvernare competenta, nici de proiecte, nici de candidati solizi. Ii e suficienta aceasta Opozitie care pare sa-si dea silinta sa fie fie cat mai dezamagitoare si mai indezirabila. Asa s-a intamplat si in 2016, cand PSD nu a luat un numar de voturi foarte diferit de cel obisnuit, dar ele au dat un procent urias pentru ca electoratul Opozitiei nu a avut ce vota. Iar zilele acestea sunt o mostra ca mare lucru n-au inteles. In primul rand, PNL, care pare a crede ca scaderea PSD in sondaje i se datoreaza. In niciun caz. PSD este erodat de sine insusi si de Victor Ponta, pentru ca daca insumam procentele PSD si ale Pro Romania, ne ducem exact la nivelul electoratului dur al partidului, acum divizat. Nu e de mirare ca intr-un recent sondaj de opinie IMAS, Victor Ponta este perceput ca lider al Opozitiei, cu un procent dublu fata de Ludovic Orban. PSD a pierdut intr-adevar ceea ce acumulase deasupra acestui nucleu dur, dar o pierdere de care PNL nu a beneficiat decat in mica masura. Veti spune ca nici nu ar fi fost normal sa beneficieze, pentru ca PNL ar trebui sa fie interesat mai mult de zona de nehotarati, un bazin urias mai degraba de dreapta. Ei bine, va spun din discutii cu multi lideri liberali, PNL suspina dupa electoratul disciplinat, implicat, al PSD, nu dupa nehotaratii capriciosi si pretentiosi pe care trebuie sa muncesti ca sa-i captezi si apoi sa muncesti si ca sa-i pastrezi. Dar dezamagitii de PSD nu vor PNL, prefera ALDE sau Pro Romania. Asa ca PNL, mandru de el nevoie mare, balteste in zona 20-25%. De ce au aratat-o si la acesta motiune, pe care ei o ucid in fasa in hohotele de ras justificate ale adversarilor.Dupa ce te scremi saptamani de zile sa emiti o motiune, in marea zi a depunerii nu faci din asta un spectacol, ci o parodie. Cei mai importanti lideri pleaca pe coclauri si trimit la inaintare linia a doua a partidului, dupa care inunzi piata cu declaratii cu jumatate de gura care transmit dincolo de cuvinte ca in primul rand tu nu crezi in sansele demersului. Daca nu crezi, de ce il mai faci? Ca sa ii oferi lui Dragnea o demonstratie de forta? Dl Orban spune ca domnia sa va fi candidatul pentru premier. Este declaratia perfecta pentru a-i aduna pe pesedisti in jurul lui Dragnea si al lui Dancila, pentru a nu risca pierderea guvernarii, ceea ce nici “pucistii” nu vor.Integral: http://www.ziare.com
Firma nababilor PSD înfiinţată de Robert Negoiţă: fosta cumnată a primarului primește o mărire de 50% a salariului, deși firma pierde sute de mii de lei Indemnizația netă a președintelui Consiliului de Administrație al firmei Internet şi Tehnologie S3, înfiinţată de Primăria Sectorului 3, crește de la 8.000 de lei lunar la 12.000 de lei lunar, potrivit unui proiect de hotărâre a Consiliului Local. Președintele CA este Cristina Elena Arghir, fosta cumnată a primarului Negoiță. Arghir este economistă şi a condus Rin Grand Hotel, deținut de frații Negoiță. Ea nu are nici o experienţă în domeniul IT. Indemnizaţia sa ar urma să crească astfel cu 50%, o creștere greu de întâlnit în mediul privat. Motivația creșterii uriașe de venit? ”Președintele CA nu are dreptul la ore suplimentare sau la ore plătite în week-end”, plus faptul că de la înființarea firmei ”efortul depus” de acesta a crescut, după cum arată proiectul de hotărâre. Pe de altă parte, firma a înregistrat pierderi de aproape jumătate de milion de lei (456.424 de lei) doar în primul semestru din acest an, potrivit raportului de activitate publicat pe site-ul companiei. De altfel, compania Internet şi Tehnologie S3 se remarcă prin salariile imense ale angajaţilor şi faptul că trăieşte aproape exclusiv din contracte cu statul. Raportul de activitate pe primul semestru al acestui an arată că singurele contracte încheiate de firmă sunt cu primăria, instituții și firme din subordinea primăriei. Proiectul de hotărâre prevede și creșterea remunerației pentru restul membrilor Consiliului de Administrației, la 15% din remunerația președintelui CA. Anda-Ioana Negoiţă, şefa tineretului PSD din sector, administrator al paginilor de internet PSD Bucureşti, PSD Sector 3 şi TSD Sector 3, după cum a publicat chiar ea pe Facebook, a primit şi ea un loc în Consiliul de Administraţie a firmei de internet. Un alt membru al Consiliului de Administraţie este Adrian – Marian Cocoș, fost candidat pe listele PSD pentru Consiliul Local al sectorului 3, student la Politehnică şi membru al partidului de guvernământ. Integral: https://www.g4media.ro
Un deputat PSD propune ca jurnalistii sa fie scutiti de impozitul pe venit: Un balon de oxigen pentru presa Deputatul PSD Valeriu Steriu anunta ca depune o initiativa legislativa prin care jurnalistii sa fie scutiti de plata impozitului pe venit, apreciind ca proiectul sau ar fi un “balon de oxigen” pentru domeniul presei. Concret, jurnalistii si tehnicienii in radiodifuziune si televiziune ar putea fi inclusi in categoria profesiilor care beneficiaza deja de scutire de la plata impozitului pe venit in Codul Fiscal. “Imi dau seama ca este mai mult decat oricand necesar sa motivam presa traditionala”, a declarat Valeriu Steriu intr-un interviu acordat News.ro, invocand fenomenul fake news si riscul ca presa sa fie “invadata de oameni care vor like-uri, rating”. “Imi dau seama ca este mai mult decat oricand necesar sa motivam presa traditionala. Cred ca sunt cateva mii de jurnalisti in Romania acum. Ma uit cu regret la jurnalistii de investigatie din trecut care faceau niste anchete ample si reuseau sa dezvaluie lucruri. (…) Evident, jurnalistii sunt tot mai putin motivati de niste bugete de publicitate care, prin patronul de presa, pleaca spre cel angajat. Vad trusturi de presa care fie intra in faliment, fie in scandaluri de evaziune, vad investitori care isi inchid operatiunile pe presa, vad mai putina presa independenta – si asta mi se pare cel mai grav. Integral: http://www.ziare.com
Numărul tinerilor a scăzut cu 2,4 milioane în ultimii 15 ani, peste 630 de mii au dispărut doar în utimii 5 ani. Sumele alocate pentru tineri au rămas la 0,001% din PIB În perioada 2003-2018, numărul tinerilor din România (în sensul Legii tinerilor nr. 350/2006, însemnând cetățenii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani) a scăzut cu 2.471.349, de la 7.546.097, la 5.074.748, fiind vorba de o scădere de 32,75%, potrivit unei analize făcute de Consiliul Tineretului din România. În perioada 2013-2018, deci în ultimii 5 ani, numărul tinerilor a scăzut cu 630.593, însemnând o scădere de 11,05%, mai notează raportul. Cu toate că numărul tinerilor a scăzut constant, banii pentru finanțarea tineretului, prin bugetul Ministerului Tineretului și Sportului, au însemnat alocări modeste. Nominal, aceste sume au crescut de la 228.601.000 lei la 341.478.000 lei, reprezentând o mărire de 49,37%. ”Această creștere este una falsă”, susține raportul citat. ”În fapt asistăm la o creștere procentuală infimă ca pondere din PIB, de 0,001%. Practic, raportat la Produsul Intern Brut, bugetul alocat pentru tineret și sport a stagnat în această perioadă. Trebuie să menționăm faptul că a existat un trend crescător până în anul 2015, când s-a atins suma „record” de 0,0445% din PIB, însă în anul următor a existat o scădere de aproximativ 9%,” scriu în raportul citat cei de la Consiliul Tineretului din România.”Suma alocată de Guvernul României prin Ministerul Tineretului și Sportului, pe componenta de tineret, pentru fiecare tânăr din România a crescut cu 74,33%. Creșterea procentuală este una semnificativă, însă dacă stăm să analizăm care este suma în sine, aceasta este incredibil de mică. Astfel, chiar și cu această creștere, Ministerul Tineretului și Sportului a alocat în 2018 suma de 20,02 lei pentru fiecare tânăr din țara noastră. Pentru activitățile pentru tineret desfășurate de MTS, de direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a Municipiului București, precum și de ONGT/ONGS, Guvernul a alocat în 2018, prin MTS, suma de 1,49 lei pentru activitățile de profil, calculat pentru fiecare tânăr din România. Această sumă este suficientă pentru a cumpăra un covrig”, potrivit raportului citat. Integral: https://www.edupedu.ro
PSD promite că face spitale în 2021, ca să nu rămână fără bani de furat în 2019 Ca să nu mai zică lumea că PSD moare doar de grija violatorilor și tâlharilor aflați fie deja în pușcărie, fie în drum spre ea, iată că Dragnea a venit cu o ofertă specială, de Sărbători: câte un stafilococ auriu pentru toți nou-născuții! E drept, stafilococul tot stafilococ rămâne, mă, dar este auriu? Este! E pă goldean, cum place la băieții cu lănțăuri de la Partid și la susținătorii lor, pă sistem – deci iată că pesediștii fac ceva și pentru viitorul țării, nu doar pentru votanții lor tradiționali, vii sau morți, veniți din trecut. Și, în vreme ce copiii se îmbolnăvesc pe capete prin spitale, în vreme ce pacienții își aduc la spital medicamente de acasă când se internează și pleacă acasă cu gândacii din spital, când se externează, ce ne zice nouă ministresa Sănătății? Ne zice să nu ne îmbolnăvim deocamdată, ci să mai avem puțintică răbdare, că acușica vine 2021 și începe să ne construiască spitale. Spitale pe care Dragnea le-a promis încă din 2016, dar care nu-s nici măcar începute, pesediștii fiind mai preocupați de zdrahonii sănătoși din pușcării decât de românii bolnavi din spitale. Doamna Sorina Pintea are o mentalitate grozavă, se vede că e „meneger”, vorba Veoricăi: de ce să construiască guvernul spitale acum, când Uniunea Europeană ne poate da doar 50% din fondurile necesare, când le poate construi din 2021, când UE ne dă 85%? Păi diferența de 35% e de colea? Știți câte rubedenii pesediste pot păpa din banii ăștia? Câte curvete de lideri pesediști pot beneficia de blănițe și apartamențele din procentele în plus? O grămadă! Și atunci, dacă pesediștii au ocazia să-și mai bată joc o dată de poporul ăsta vegetal, de ce să n-o facă? În orice altă țară, un ministru care spunea o asemenea tâmpenie era demis sau pleca singur în secunda doi. Nu mai zic că risca să fie pus sub acuzare pentru genocid. Integral: http://www.reportervirtual.ro
Va doresc o saptamana usoara! @Desy
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 15 decembrie! Potrivit informării meteo, de vineri seară și până duminică seară, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ. Codul galben de a fost emis pentru ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă și intensificări ale vântului și este valabil de vineri, ora 23.00, până duminică la 18.00. În intervalul menționat, în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul și sudul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali. Occidentali și de Curbură vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă. Local se vor cumula 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar și în regiunile sudice și sud-vestice, cu viteze, în general, de 45…50 km/h. La finalul sptămânii, în București va cădea lapoviță, ploaie înghețată și ninsori. Temperaturile se vor încadra între 3 și -2 grade Celsius.
Inculpatii au inceput asaltul la completurile de 3 judecatori. Plangeri penale impotriva sefilor Inaltei Curti Milionarul Georgica Giurgiucanu, inculpat in dosarul Retrocedarilor de pe litoral, a depus o plangere penala la Sectia pentru anchetarea magistratilor, prin care cere cercetari privind constituirea completurilor de 3 judecatori de la ICCJ, intrucat, spune el, o hotarare de formare a acestora nu exista. Sefa Inaltei Curti a declarat ieri ca “mai mult sau mai putin discret” a inceput “un asalt” si asupra completurilor de trei judecatori de la ICCJ, dupa blocajul complet instalat la cele de 5. Sesizarea este facuta impotriva sefilor Inaltei Curti. In paralel, Georgica Giurgiucanu cere Sectiei de contencios-administrativ de la
Adrian Severin contesta sentinta definitiva in cazul spagii cerute in Parlamentul European Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat definitiv la 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenta, a depus la completul de 5 judecatori de la Inalta Curte o contestatie in anulare impotriva acestei sentinte. Este vorba de o cale extraordinara de atac. Contestatia in anulare a lui Adrian Severin a fost depusa in cursul zilei de joi si a primit termen de judecata pe 20 decembrie. Tot saptamana aceasta a mai depus o contestatie in anulare similara si fostul senator Marius Ovidiu Isaila, condamnat definitiv la cinci ani si patru luni inchisoare in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Primul termen de judecata: 19 decembrie. Condamnarea lui Severin. Adrian Severin a fost condamnat definitiv, in 16 noiembrie 2016, de instanta suprema, la patru ani de inchisoare cu executare, fiind gasit vinovat de luare de mita si trafic de influenta, respectiv pentru ca, in perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalisti de la “Sunday Times” de a-i plati 100.000 euro anual, in schimbul depunerii de amendamente in comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Decizia CCR. Procesele de contestatie in anulare au fost deschise dupa ce CCR a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament, pe de o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, privind modul in care au fost constituite completurile de 5 judecatori. Integral:
INTERVIU Cristi Danilet, judecator si fost membru CSM, despre modificarea Codurilor penale, Educatie Juridica in scoli, ministrul Tudorel Toader, autostrazi, MCV, referendum si etnobotanice E-Juridic: Ce inseamna si ce ar trebui sa intelegem din 
ULTIMA ORĂ Tarifele de distribuție a electricității cresc în medie cu circa 1,3% pentru populație, însă cu diferențe mari între regiuni: în unele scad. Distribuitorii ceruseră creșteri cu până la peste 14% Tarifele reglementate de distribuție a energiei electrice practicate de monopolurile regionale de profil vor crește în medie la nivel național, de la 1 ianuarie 2019, cu 1,29% pe palierul de joasă tensiune, la care sunt conectați cei mai mulți dintre consumatorii casnici, însă cu diferențe mari între cei 8 operatori de distribuție concesionari. Pentru 5 dintre aceștia sunt propuse majorări de tarife, însă pentru alți 3 se au în vedere diminuări.. Ajustările de tarife, prevăzute de proiecte de ordine ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), îi vor nemulțumi pe distribuitori, aceștia solicitând cu toții majorări, cuprinse între 2,49% și 14,46%. Pentru niciunul dintre cei care ar urma să beneficieze de creștere de tarif nu se are în vedere o majorare la nivelul solicitat. Astfel, ANRE are în vedere o modificare a tarifelor aprobate pentru fiecare operator din care ar rezulta o majorare medie cu 1,29% la joasă tensiune, palier în care sunt incluse și tarifele aferente liniilor de înaltă și medie tensiune. Integral:
Cat i-ar costa, de fapt, pe bucuresteni transportul gratuit promis de Firea…La acest moment,
Toader sustine ca va respecta recomandarile MCV, dar ii ironizeaza pe raportorii europeni: N-au devenit super-legiuitori la noi Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, spune ca recomandarile din MCV sunt luate in considerare, dar nu reprezinta o parte dintr-o conventie sau tratat. El a precizat ca raportorii europeni care au scris recomandarile “n-au devenit super-legiuitori la noi, sa adopte ceva cu putere juridica, egala cu tratatele si conventiile”.Tudorel Toader a precizat, joi, in Parlament, ca nu comenteaza declaratiile privind contestarea la Curtea de Justitie a Uniunii Europene a raportului realizat in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privind Romania: “Contestarea MCV sa v-o explice cine a lansat-o.” “Am declarat si repet ca, sigur, luam in considerare recomandarile. Sigur, recomandarea nu este precum a zis cineva, ca este din conventii si tratate internationale, prin prisma lui 148 (Articolul 148 din Constitutie – Integrarea in Uniunea Europeana -n.red.) “, a subliniat Toader. Precizarile vin dupa ce mai multi specialisti in drept si magistrati au aratat ca recomandarile formulate in cadrul raportului MCV nu au caracter optional pentru Romania. In plus, ei au facut trimitere la o decizie din 2012 data de CCR, care a apreciat ca pozitia de membru al Uniunii Europene “impune statului roman obligatia de a aplica acest mecanism si a da curs recomandarilor stabilite in acest cadru”. Toader a facut diferenta astazi intre recomandarile MCV, realizate de raportorii Comisiei Europene, si tratatul de aderare la UE semnat de Romania. Integral:
Inalta Curte a tras la sorti noile completuri. Dragnea, judecat de 5 femei Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a organizat, joi, o sedinta publica pentru o noua tragere la sorti a completurilor de cinci judecatori. 16:05 – Dupa repartizarea aleatorie a dosarelor, procesul lui Liviu Dragnea in cazul angajarilor fictive de la Directia Copilului Teleorman a picat la completul 2 penal, format din 5 doamne judecator – Luciana Mera, Simona Encean, Alexandra Iuliana Rus, Lucia Rog, Aida Popa. Aceste completuri sunt valabile doar pana la sfasitul anului si doar pentru cazurile urgente, arestari, recuzari etc. Avand in vedere ca vechiul complet a stabilit deja urmatorul termen pentru 14 ianuarie, in 2019 se va proceda la o noua tragere la sorti a completurilor si o noua repartizare aleatorie de dosare, asa ca liderul PSD probabil nu va fi judecat de cele 5 doamne judecator. Pe de alta parte, surse din magistratura sustin ca in ianuarie s-a dat un termen administrativ si este posibil ca noul complet de 5 extras azi sa dea un nou termen in procesul lui Dragnea pana la sfarsitul anului. Sursele citate ne-au explicat ca, daca se administreaza probe in acest dosar anul acesta, ramane acest complet sa judece apelul lui Dragnea la condamnarea de 3 ani si jumatate in dosarul angajarilor fictive. Celelalte dosare celebre de la ICCJ au picat la repartizarea aleatorie astfel: Integral:
Toader explica urgenta ordonantei Codurilor Penale si ce va contine ea Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a fost intrebat in Parlament despre promovarea ordonantei de urgenta privind Codurile Penale. “Se analizeaza”, a repetat acesta de mai multe ori. El a dat mai multe detalii despre ce ar putea contine OUG si care ar fi urgenta. Declaratiile au fost facute dupa ce Tudorel Toader a avut o discutie cu seful Senatului, Calin Popescu Taricenu, ALDE fiind partidul care-l sustine in postul ministerial. Toader a explicat ca a discutat cu Tariceanu detalii despre preluarea presedintiei Consiliului Justitie si Afaceri Interne. “Daca noi elaboram un draft, proiectul nu produce efecte. Noi putem sa elaboram, ramane de vazut daca el este promovat sau nu”, a spus ministrul Justitiei. Toader a explicat ca, daca Guvernul va adopta o OUG, aceasta va avea articole care vor schimba Codurile Penale si nu le vor inlocui in totalitate. El a repetat ca MJ a trimis anul trecut in Parlament doua proiecte de lege de modificare a Codurilor Penal si de Procedura Penala pentru punerea in acord cu deciziile Curtii Cosntitutionale si de transpunere in legislatia nationala a doua directive europene – confiscarea extinsa si consolidarea prezumtiei de nevinovatie. “Daca va fi o ordonanta, va fi cu cel mult cu doua elemente si trei subpuncte. Unu: Modificarea Codului Penal. Doi: Modificarea Codului de Procedura Penala. Fiecare parte cu trei subpuncte: 1) Modificarile in acord cu deciziile CCR si ce s-a mai adaugat intre timp, alte decizii de neconstitutionalitate. 2) Transpunerea celor doua Directive Europene si 3) Preluarea unora dintre solutiile legislative declarate constitutionale (din legile de modificare a Codurilor care au fost votate in Parlament, iar unele articole au fost declarate neconstitutionae – n.red.) . Ele au fost puse in dezbatere, au fost declarate constitutioanle, sunt in conformitate cu legea constitutionala”, a explicat Toader. Care ar fi urgenta. Intrebat care este urgenta, Tudorel Toader a spus ca nu poate raspunde in numele Parlamentului. Totusi, el a oferit cateva explicatii.”Urgenta era de anul trecut, nu de acum. Pe de o parte, Legiuitorul (Parlamemntul prin lege, sau Guvernul prin OUG – n.red.) trebuia sa modifice Codurile in 45 de zile de la data in care au fost date deciziile CCR. Intram in infringement pentru netranspunerea Directivei privind consolidarea prezumtiei de nevinvatie. Si sunt trei decizii CCR care arata ca se justifica adoptarea OUG pentru transpunerea unei directive europene pentru evitarea procedurii de infringement“, sustine Tudorel Toader. Integral:
Siegfried Mureșan: De ce minte Tudorel Toader când spune că trebuie să dea OUG pe Coduri pentru a evita un infringement din partea UE Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan afirmă că Tudorel Toader „minte” atunci când invocă teama de o procedură de infringement din partea UE pentru a justifica necesitatea unei ordonanțe de urgență pe Codurile Penale.„Comisia Europeană este cea care declanșează procedura de infringement. Or, chiar Comisia a solicitat explicit Guvernului în ultimul raport MCV din 13 noiembrie înghețarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală și redeschiderea procesului de revizuire a codurilor ținând seama de tratatele europene și de recomandările Comisiei de la Veneția și ale raportului MCV. Așadar, Comisia Europeană, cea care declanșează infringement, spune Guvernului să ajusteze legile în mod riguros, nu intempestiv prin ordonanțe de urgență”, a scris Siegfried Mureșan, pe
Sefa Inaltei Curti: A inceput un asalt asupra completurilor de trei judecatori de la ICCJ Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Cristina Tarcea, a afirmat, joi, ca “mai mult sau mai putin discret” a inceput “un asalt” asupra completurilor de trei judecatori de la ICCJ, adaugand ca, in masura in care tragerea la sorti reprezinta un element al procesului echitabil, el trebuie aplicat tuturor completurilor de trei, doi si un judecator din tara de la toate instantele.”Cred ca e de datoria mea in calitate de reprezentant al puterii judecatoresti sa va atrag atentia asupra unui alt lucru asupra caruia ar trebui sa mediteze toata lumea.E vorba de completurile colegiale de trei judecatori. Nu este un secret pentru nimeni faptul ca mai mult sau mai putin discret a inceput un asalt asupra completurilor de trei judecatori de la Inalta Curte, iar eu vreau sa va amintesc faptul ca la Inalta Curte sunt nu numai completuri de trei, ci si completuri de doi si completuri de unul, iar, in masura in care apreciem ca tragerea la sorti reprezinta un element al procesului echitabil, in egala masura acest element este aplicabil tuturor completurilor de trei, doi si un judecator din tara de la toate instantele”, a declarat Tarcea, la sediul ICCJ, unde a avut loc o noua tragere la sorti a completurilor de cinci judecatori valabile pentru 2018. Presedintele Inaltei Curti a prezentat procedura de tragere la sorti si elementele de noutate, conform hotararii pronuntate de CSM. “Epopeea completurilor de cinci judecatori continua. Mi-ar placea tare mult sa va spun ca astazi e ultimul episod, din pacate, prudenta ma obliga sa am rezerve. Integral: 
Ministrul Comunicatiilor: Nu cred in programe dedicate diasporei. Romanii se vor intoarce cand va fi mai bine Alexandru Petrescu, ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, sustine ca nu crede in programe dedicate diasporei, pentru ca romanii din afara se vor intoarce in tara atunci cand va fi mai bine aici, dar pentru asta trebuie sa facem eforturi pentru a aduce atractivitate pe piata.”Unul dintre proiectele din mandatul meu va fi ‘Romania comunica’. Ce ne lipseste este o viziune integrata si vorbeam zilele trecute despre modelul estonian. Pentru asta este nevoie de hotarare si de un plan integrat, iar asta este o alta prioritate a mandatului meu. Programul va reuni toate aceste proiecte de la nivelul administratiei locale. Eforturile la nivelul autoritatile locale nu este uniform. Forta de munca este libera sa circule in Uniunea Europeana si de asta suntem mandri ca facem parte din familia europeana. Pe de alta parte, ma preocupa faptul ca trebuie sa gasim mai multa motivatie pentru ca absolventii care lucreaza in strainatate sa se intoarca in Romania. Aici sunt multi oameni care vor sa-si infiinteze firme in orase, cum ar fi Timisoara, Iasi, Cluj sau Bucuresti. Eu nu cred in programe dedicate romanilor din diaspora. Eu spun ca romanii din afara se vor intoarce in Romania atunci cand va fi mai bine in Romania. Pentru asta, noi trebuie sa facem eforturi pentru a aduce atractivitate in domeniu, pe piata”, a spus Petrescu. Ministrul Comunicatiilor a mentionat ca sectorul digital este cel mai promitator in ceea ce priveste progresul si dezvoltarea economica, iar in privinta economiei digitale Romania se afla la doar 3% in spatele Suediei sau Danemarcei. Integral:
Zona libera de coruptie: Protestatarii din Sibiu lanseaza, dupa un an de rezistenta civica, Declaratia pentru Europa In cinci fraze sintetice, protestatarii reuniti in grupul “Va vedem din Sibiu” au reusit sa transmita convingerile si valorile care i-au tinut in strada, zilnic, vreme de un an: o Romanie in Europa, in care justitia corecta si independenta, meritocratia, educatia ca liant national sa fie reguli. “Aici incepe Europa. Declaratia de la Sibiu” este un document la care toti cei care au protestat fata de abuzurile de putere ale PSD/ALDE au muncit cateva luni. “E, de fapt, nu atat despre Sibiu – cat despre oamenii care au protestat in toate pietele si strazile Romaniei. Si despre cei care n-au protestat – dar sunt convinsi ca singurul destin al Romaniei e cel european. Am vrea, prin urmare, sa nu fie doar un document al comunitatii noastre, ci al nostru, al tuturor celor pentru care Romania e Europa. Va invitam, prin urmare, sa-l cititi – si, daca vi se pare consonant cu ce credeti personal despre felul in care trebuie sa arate Romania, sa il considerati drept un document scris si de dumneavoastra. Fiindca aici incepe Europa: cu ce facem fiecare pentru destinul nostru european”, spune scriitorul Radu Vancu. Redam integral Declaratia de la Sibiu, adoptata in 11 decembrie 2018 1. Demnitatea revoltei. Aici incepe Europa. In fiecare sibian care, vreme de 365 de zile, zi dupa zi, a protestat tacut si demn pentru justitie in Zona libera de coruptie. Aici si asa incepe Europa: cu fiecare cetatean roman care isi exercita demnitatea in strada, in institutii publice, la locul de munca. Pana cand toata Romania va fi o Zona libera de coruptie. E un drept pe care nu ni-l poate lua nimeni. Fiindca Romania e Europa. Integral:
Cine e Lia Savonea, noua sefa CSM: Dosare celebre si decizii controversate. Sotul e fost coleg de cabinet cu Catalin Voicu Lia Savonea a fost validata, miercuri, de catre plenul Consiliului Superior al Magistraturii pentru functia de presedinte CSM pentru anul 2019. Judecatorul a fost singurul candidat pentru aceasta pozitie. In 2019, CSM urmeaza sa faca numiri in functii inalte din sistemul judiciar: Inalta Curte, Parchetul General, DNA, Sectia pentru investigare a magistratilor sau Inspectia Judiciara. Nu in ultimul rand, Sectia pentru judecatori din CSM face promovarile de judecatori la Inalta Curte. In plus, CSM numeste sau deleaga in functii sefii instantelor si parchetelor din Romania. Cine este Lia Savonea. Fosta sefa a Curtii de Apel Bucuresti, Lia Savonea este considerata unul dintre cei mai influenti membri din cadrul Sectiei pentru judecatori a CSM. Este sotia avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet al lui Catalin Voicu, condamnat definitiv in doua dosare penale. De altfel, surse din magistratura au explicat pentru Ziare.com ca Savonea este influenta in continuare si la Curtea de Apel Bucuresti (CAB), fieful sau. Ea a activat ca judecator doar in instantele din Bucuresti. Mass-media a speculat acest lucru chiar luna trecuta, cand Curtea de Apel Bucuresti a blocat, printr-o sentinta data in contencios-administrativ, activitatea completurilor de 5 judecatori de la Inalta Curte, intr-un proces deschis de liderul PSD, Liviu Dragnea. Decizia a fost data de Alina Ghica, vicepresedinte cu delegatie al Curtii de Apel Bucuresti. Integral:
Noua șefă a CSM: Trebuie să rezolvăm problemele cu limitele libertăţii de exprimare Judecătorul Lia Savonea, noul preşedinte al CSM, a enumerat miercuri o serie de probleme care vor trebui rezolvate de către Consiliul Superior al Magistraturii – limitele libertăţii de exprimare şi încălcări ale legii. Lia Savonea a fost alessă miercuri în fruntea CSM, iar procurorul Nicolae Andrei Solomon – vicepreşedinte.”Continuăm aceleaşi obiective începute încă din anul 2017, să asigurăm independenţa Justiţiei, să asigurăm o Justiţie mai funcţională, să rezolvăm chestiunile restante din Justiţie. Desigur, avem şi ceva probleme pe care trebuie să le rezolvăm – cu limitele libertăţii de exprimare şi cu încălcări ale legii – pe ici, pe colo. E cazul să separăm odată apele şi să demonstrăm că avem capacitate de autoreglare instituţională”, a declarat Lia Savonea, relatează
28 de organizatii civice ii cer lui Iohannis referendum pe Justitie: Romania nu vrea amnistie si gratiere 28 organizatii civice ii cer presedintelui Klaus Iohannis sa organizeze de urgenta un referendum pe tema Justitiei, pe fondul ingrijorarilor privind o posibila ordonanta de urgenta care sa includa amnistia si gratierea. “Organizatiile civice semnatare, active in protestele de strada care au urmat emiterii OUG 13 si, ulterior, propunerilor de modificare a Legilor Justitiei si a Codurilor Penale cer presedintelui Romaniei sa emita de urgenta decretul de organizare a unui referendum national prin care romanii sa-si exprime vointa cu privire la relaxarea sau inasprirea legislatiei in materie penala. Amintim ca procedura pentru declansarea acestui referendum a fost deja demarata in ianuarie 2017, Parlamentul avizandu-l favorabil in februarie 2017″, transmit organizatiile intr-un comunicat de presa remis miercuri Ziare.com. De asemenea, asociatiile cer oprirea imediata a procedurilor de modificare a legislatiei penale. In plus, solicita intrevederi cu decidentii politici si institutionali pentru a discuta despre necesitatea continuarii luptei impotriva coruptiei, a respectarii independentei Justitiei si a domniei legii in Romania. “Cer Guvernului si majoritatii parlamentare sa opreasca imediat si neconditionat orice proceduri de legiferare privind modificarea legislatiei penale, inclusiv privind initiativele de amnistie si gratiere; Integral:
91% dintre romani nu sunt de acord cu gratierea condamnatilor pentru coruptie. Inclusiv 87% din votantii PSD/ALDE/UDMR Peste 90% dintre romani nu sunt de acord cu gratierea infractorilor condamnati pentru coruptie, respectiv amnistiei faptelor de coruptie. Conform unui studiu comandat de Geeks for Democracy, procentul respectiv este de 91%/. Acelasi studiu arata ca 87% dintre romanii care au votat cu PSD/ALDE/UDMR la alegerile parlamentare din 2016 se opun gratierii si amnistiei. De asemenea, 63% dintre romani considera ca pedepsele pentru coruptie sunt prea mici. 73% dintre respondenti cred ca viata lor este afectata de coruptie in proportie mare si foarte mare si 80% dintre romani considera ca lupta anticoruptie este importanta pentru ei. Acelasi studiu a aratat ca 91% dintre romani doresc sa continuam sa fim parte a Uniunii Europene. Studiul a fost realizat in perioada 4-11 decembrie de catre ISSPOL, prin metoda CATI, pe un esantion reprezentativ national de 1.064 de persoane si are o marja de eroare de 3%. Integral:
Magistratii avertizeaza: OUG pe Codurile Penale ar fi o incalcare a MCV si ar provoca un infringement care sa vizeze Romania Mai multe asociatii ale magistratiulor sustin ca adoptarea unei ordonante de urgenta pentru modificarea Codurilor Penale “ar constitui o incalcare a Mecanismului de Cooperare si Verificare, asumat la momentul integrarii in Uniunea Europeana”. De asemenea, demersul “ar putea avea consecinte la nivelul declansarii unei proceduri de infringement impotriva tarii noastre”. Semnalul de alarma este transmis de Forumul Judecatorilor din Romania, Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor si Initiativa pentru Justitie, care au transmis, miercuri, observatii cu privire la adoptarea unei OUG pentru modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala. “Prin raportul emis in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, dat publicitatii in 13 noiembrie 2018, Comisia Europeana formuleaza mai multe recomandari, printre care: – incheierea reformei Codului Penal si a Codului de Procedura Penala in aceasta etapa, in acord cu ingrijorarea exprimata de catre Comisia de la Venetia in legatura cu faptul ca ‘luate separat, dar mai ales avand in vedere efectul lor cumulativ, multe modificari vor afecta grav eficacitatea sistemului de justitie penala din Romania in combaterea diferitelor infractiuni, inclusiv a infractiunilor legate de coruptie, a infractiunilor violente si criminalitatii organizate’;- asigurarea de catre Guvern si Parlament a unei transparente totale, a consultarii cu autoritatile relevante si cu partile interesate in cadrul procesului decizional si in activitatea legislativa legat de Codul Penal si de Codul de Procedura Penala, de legile anticoruptie, de legile in materie de integritate (incompatibilitati, conflicte de interese, avere ilicita), de Legile Justitiei (referitoare la organizarea sistemului justitiei), precum si de Codul Civil si Codul de Procedura Civila, inspirandu-se din transparenta procesului decizional pusa in practica de Guvern in 2016”, se arata in comunicatul transmis de catre cele trei asociatii. Magistratii reamintesc ca, la data de 19.11.2018, asociatiile profesionale ale magistratilor au lansat un apel public catre CSM, Parlament si Guvern de a respecta obligatiile asumate de statul roman in cadrul UE si Consiliului Europei. Integral:
Isărescu: Plata impozitelor ne dă dreptul să cerem statului român modern să își îndeplinească menirea ”Mai avem ceva de făcut la nivelul mentalităților: să conștientizăm faptul că plata impozitelor este unul din actele cetățenești care ne dă dreptul să cerem statului român modern să își îndeplinească menirile. Ne place să dormim liniștiți, să avem educație, să fim în siguranță când mergem pe străzi, să avem servicii bune de sănătate, să avem infrastructură de calitate… Dar trebuie să știm că toate acestea se fac din impozitele colectate”, a spus miercuri Guvernatorul Băncii Naționale la conferința de lansare a proiectului-pilot „Educația fiscală a tinerilor europeni prin mijloace digitale – TAXEDU”. În sistemul european Statul e cel care se ocupă de infrastructuri. Atât de cele umane – Educație, Sănătate, cât și de cele fizice – Transporturi, Comunicații, a mai spus Isărescu….”În Bulgaria avem un gap de TVA de 13,56%. Noi avem 36%. Dacă noi am colecta precum Bulgaria, am avea o rată de colectare precum Bulgaria, ceea ce ar trebui să nu fie de netrecut. Am avea venituri bugetare în plus de 3,8 miliarde de euro, o autostradă mare în fiecare an!” Diferențele sunt foarte mari între noi și bulgari. Spre exemplu, la TVA ei colectează 9,3% din PIB, noi doar 6,2%, în condițiile în care cotele standard sunt similare: ei au 20%, noi avem 19%. Diferențele sunt destul de mari la accize, ei 4,9%, noi 3,2%. Accizele noastre sunt mai mari decât ale lor”, a spus Ionuț Dumitru. Acesta a menționat că pentru un nivel de colectare ridicat este nevoie de un sistem informatic eficient al ANAF. Integral: 
Regimul Dragnea şi patologia statului român
Robele care au ingenuncheat Romania si deschid usile puscariilor. Cine sunt, de fapt? CCR ar putea desavarsi astazi operatiunea de distrugere a statului de drept in Romania. Dupa ce a transformat fara referendum Romania in republica parlamentara prin vandalizarea functiei prezidentiale, dupa ce a distrus DNA si a pus in genunchi ICCJ, CCR ar putea dinamita probele din mai toate dosarele penale, fie ele de coruptie, crima, viol sau talharie, desavarsind o amnistie perversa. …De ce este ea indamisibila conform oricaror norme si principii constitutionale
Explicatia halucinanta a PSD pentru amendamentul care scapa evazionistii de urmarire penala: E ca la viol Social-democratii au oferit, marti, o explicatie halucinanta pentru amendamentul votat de deputatii juristi prin care inculpatii acuzati pentru aceeasi evaziune fiscala scapa de urmarirea penala daca unul dintre ei achita integral prejudiciul. Astfel, deputatul PSD Alexandru Balanescu a spus ca este ca in cazul unui viol, cand victima se casatoreste cu unul dintre violatori, iar complicii scapa de acuzatii. “Daca imi permiteti, stimati colegi, in Codul Penal exista aceasta posibilitate de rezolvare a pedepsei participantilor la savarsirea unei fapte penale, in sensul ca o clauza care e benefica pentru o multime de inculpati se extinde si la ceilalti inculpati, indiferent de cine a indeplinit sau nu…De exemplu, la viol… luarea in casatorie sau impacarea partilor se extinde si la complicii participanti la o asemenea fapta penala. Asa si la evaziune, daca se acopera prejudiciul de catre unul dintre inculpati in totalitate, aceasta clauza poate beneficia si celorlalti participanti ca o practica si ca o conduita vizand sanctionarea participantilor in procesul penal”, a sustinut deputatul PSD Alexandru Balanescu, citat de
Judecător Cristi Danileţ: „În momentul de față, justiția penală este pe tușă” …În anul 2017 s-a dorit amnistia și grațierea și numai ca urmare a extraordinarei reacții ale societății civile s-a renunțat în ultima clipă la acestea. În anul 2018 au fost schimbate radical legile justiției, cu toată opoziția magistraților ieșiti pentru prima dată în istorie în fața tribunalelor și cu toate criticile formulate de organismele europene. În anul 2019 se intenționează modificări extrem de importante la Codul Penal și de Procedură Penală, deși aceste coduri au intrat în vigoare acum patru ani, întrunind atunci toate exigențele și având toate aprobările. De ce toate acestea? Eu cred că este evident: pentru a stopa marile dosare de corupție. Nu are legătură cu cetățeanul simplu, nu are legătură cu viitorul țării, nu are legătură cu unele abuzuri punctuale din partea oamenilor legii. Eu văd pur și simplu fugă de răspundere, o caracteristică – de altfel – a poporului român. Iar unii din cei ajunși la putere au o singură dorință: să oprească dosarele prin care sunt dovediți infractori ei, rudele lor, partenerii lor de afaceri. Încercări au tot fost, dar acum apar reușitele. E foarte posibil ca în curând să spunem: am avut secole de corupție, am avut un deceniu anticorupție, de acum avem luptă împotriva anticorupției….Cu sau fără statut de independență, cu sau fără dosare, magistratul român are loc de muncă stabil și salariu foarte bun. Și, totuși, foarte mulți sunt și suntem revoltați de aceste modificări. Unii dintre noi am realizat că nu trebuie să ne limităm doar la rolul nostru tradițional, de a înfăptui justiția în sălile de tribunal, ci avem misiunea de a contribui la mai binele societății. Fiecare dosar al nostru, fiecare infractor condamnat, fiecare victimă despăgubită, fiecare act ilegal anulat contribuie la ceea ce numim „statul de drept” – un stat în care nimeni nu e mai presus de lege și în care cine e vinovat răspunde. Din păcate, ca judecător penalist, văd ce este în jurul meu: procurori temători cu privire la statutul lor, activitatea Secției Penale a ÎCCJ blocată, noi dosare de corupție inexistente. Afirm cu toată convingerea: în momentul de față, justiția penală este pe tușă. Și nu are magistratul de pierdut, ci cetățeanul onest….DNA nu mai are informații de la servicii. Contactul dintre procurori și serviciile de informații este obturat urmare a unei decizii a CCR de acum doi ani. Polițiștilor judiciari cu care lucrează cei din DNA sau alte unități de parchet li se retrage în mod intempestiv certificatul ORNISS pentru a nu mai putea fi utilizați în dosare. Nu mai există capacitatea tehnică de a face interceptări, resursele în acest domeniu sunt reduse, nu se mai pot face traduceri în timp real ale convorbirilor purtate de persoanele străine interceptate. Nu mai are cine face filaje. Singurele dosare notabile ale DNA în ultimul an sunt cele pe fraude la fondurile europene….Eu cred că CSM a deraiat în ultimii doi ani de la rolul său constituțional. Senzația mea este că apară mai mult pe cei care critică magistrații decât pe magistrații care sunt criticați în mod nefondat. Motivele pot fi diverse, iar în mediile judiciare noi le discutăm, dar nu sunt dispus acum să o fac pe eroul expunându-le public. Dar Laura Codruţa Kovesi, Augustin Lazăr, Cristina Tarcea au fost crucificați de politicieni corupți, de presa controlată politic și de televiziunile condamnaților penal și CSM a tăcut. Apoi toți magistrații au fost făcuți „șobolani” de către un infractor al cărui partid a organizat un miting împotriva Justiției și nu am văzut ca CSM să apere magistrații și Justiția. Așa că mă întreb: CSM este complice cu fărădelegea sau doar impotent instituțional? Integral:
Parlamentul vrea mult mai multi bani in 2019 fata de acest an. O suma colosala merge catre pensiile speciale Senatul a adoptat, luni, o hotarare prin care bugetul pentru 2019 este stabilit la 241,6 milioane de lei, cu 25% mai mult decat anul acesta. Comparativ, in 2018, bugetul Camerei superioare a Parlamentului a fost de 183,3 milioane de lei. Potrivit hotararii, la cheltuieli curente sunt prevazute 231.803.000 lei,…Si Camera Deputatilor a solicitat un buget de 490,7 milioane de lei pentru anul 2019, cu 54,4 milioane de lei mai mult decat bugetul pe anul in curs. “Bugetul Camerei Deputatilor pe anul 2019, finantat de la bugetul de stat, se stabileste la suma de 490.730.000 lei, din care 459.607.000 lei la capitolul 51.01 ‘Autoritati publice si actiuni externe’ si 31.123.000 lei la capitolul 68.01 ‘Asigurari si asistenta sociala'”, se arata in proiectul de hotarare. Conform documentului publicat pe site-ul Camerei, indemnizatiile, diurnele, sumele forfetare ale deputatilor si salariile angajatilor vor costa, anul viitor, peste 351 de milioane de lei. Integral:
Decembrie, stare de urgenţă. 100 în plus la salariu, Revoluţia Vestelor Galbene şi perspectivele Europei
Rezist Zurich, la patru luni de la protestul din 10 august: Nu uitam! Nu scapati! Romanii din comunitatea Rezist Zurich le transmit guvernantilor de la Bucuresti un mesaj cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Omului si implinirii a patru luni de la protestul din 10 august: “Nu uitam! Nu scapati!”. “Astazi, 10 decembrie 2018, este o dubla aniversare. Au trecut exact 4 luni de la protestele din 10 august, fara sa stim cine este responsabil pentru moartea lui Ilie Gazea. Nu stim ce se intampla cu ancheta procurorilor legate de violentele statului, prin Guvern si Jandarmerie, contra propriilor cetateni. Vedem in ce mod respingator responsabilii pentru reprimarea protestelor isi cer inaintarea in grad sau pensionarea, evident cu una dintre prea multele pensii speciale. Cum vom putea uita toate acestea? Cei vinovati: credeti ca veti scapa?”, scrie Mihnea Mihai pe site-ul
Completurile de 5 judecatori au amanat azi, fara discutie, toate procesele. Inclusiv dosarul Tariceanu Completurile de 5 judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au amanat, luni, toate procesele aflate pe rol. Motivul: nu au fost trase la sorti noile completuri de judecata, potrivit unei decizii a Curtii Constitutionale (CCR), completata de o hotarare a Sectiei pentru judecatori a CSM. Judecatorii au amanat toate procesele in materie civila si penala. Ei nu au stabilit un termen, dar cel mai probabil acesta va fi anul viitor. Mai multe dosare mediatizate aveau astazi termen de judecata pe rolul acestor completuri. Printre aceste cazuri: Calin Popescu Tariceanu – judecat pentru marturie mincinoasa si contestatiile in anulare facute de Elena Udrea si Alina Bica. Astazi mai aveau termen la aceste completuri afaceristii Dinu Pescariu si Claudiu Florica, fostul judecator Veronica Carstoiu sau fostul senator Victor Mocanu. Urmatorul termen va fi, cel mai probabil, in ianuarie 2019. Inalta Curte va organiza marti, 11 decembrie, noua tragere la sorti a completurilor de 5 judecatori, asa cum a cerut Sectia pentru Judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii….E pentru prima data in istoria instantei supreme cand activitatea acestor completuri este blocata. Integral:
Surprizele din proiectele candidatilor la sefia Sectiei de investigare a magistratilor “S-a pus un accent exagerat pe lupta anticoruptie”, “independenta procurorilor trebuie inteleasa prin raportare la principiul controlului ierarhic” sau “au fost abuzuri ale procurorilor care au pus presiuni pe magistrati”, acestea sunt doar o parte din ideile care apar in proiectul managerial al procurorului Gheorghe Stan, candidat la functia de procuror-sef al Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie (SIIJ). Doi procurori candideaza pentru aceasta functie – Florena Esther Sterschi si Gheorghe Stan. Florena Esther Sterschi conduce in prezent, ca interimar, sectia speciala. Ea a fost numita in aceasta functie la sfarsitul lunii octombrie, de o comisie de concurs din CSM formata din judecatorii Lia Savonea, Nicoleta Tant si Mariana Ghena. Sectia pentru procurori din CSM nu a trimis niciun reprezentant pentru a lua parte la aceasta procedura. Sterschi a candidat si pentru sefia Directiei de resurse umane a Parchetului General, dar Klaus Iohannis a refuzat numirea, dupa ce procurorul a primit aviz negativ de la CSM. Gheorghe Stan este in prezent inspector-sef adjunct la Inspectia Judiciara. El a avut doua mandate de adjunct la Inspectia Judiciara, iar de la 1 septembrie ocupa interimar aceasta functie, in baza unei ordonante de urgenta promovata de ministrul Justitiei, Tudorel Toader. Stan este considerat unul dintre apropiatii procurorului Oana Schmidt Haineala, care conduce Corpul de Control din Ministerul Justitiei. Integral: 

Washington Post scrie despre Liviu Dragnea, unul dintre noii autocrati ai Europei: Iata cum isi cumpara sustinerea poporului Publicatia Washington Post scrie, intr-un material amplu, despre autocratiile din Europa de Est: Romania, Polonia, Ungaria si Cehia. Liderul PSD, Liviu Dragnea, este infatisat ca autocratul Romaniei: “Un om de afaceri instarit, condamnat pentru fraude electorale si acuzat de coruptie”, scrie sursa citata. “Liderii transforma democratia intr-un instrument de opresiune. Intram intr-o noua era a autocratiei. Caracteristicile sale aduc usor cu metodele represive ale despotismului din secolul XX. Tari care odata reprezentau triumful libertatii folosesc acum structurile democratice drept instrumente de opresiune. The Post scrie despre luptele politice in desfasurare din Polonia, Ungaria, Romania si Republica Ceha, in timp ce liderii cauta sa isi consolideze puterea, iar cetatenii incearca sa le tina piept”, scrie jurnalistul american. Despre tara noastra si “miscarile catre autocratie”, Washington Post noteaza: “Guvernul a fortat plecarile procurorilor de rang inalt si a urmarit sa faca modificari legislative despre care criticii spun ca incearca sa ingreuneze activitatea autoritatilor anticoruptie”. “Romania raspandeste bogatia”. Guvernul controlat de Dragnea a intors catre populatie o parte a bunastarii economice in incercarea de a-si consolida pozitia politica, explica sursa citata….Romania continua sa fie a doua cea mai saraca tara din UE, cu mari segmente din populatie care se chinuie sa traiasca de pe o zi pe alta, mai ales in zonele rurale. Dar in Bucuresti – o capitala care a fost amenajata si reconstruita sub conducerea comunistilor – exista putina stralucire: cluburi de noapte si mall-uri cu suficient “bling” incat sa fie o competitie pentru cele din Vest. Intre timp,
Recorder.ro: Cum controleaza puterea votul minoritatilor. Fonduri de milioane de euro care depind de o hotarare de guvern Guvernul Romaniei aloca peste 25 de milioane de euro anual pentru organizatiile care reprezinta minoritatile nationale. Sunt bani care ar trebui cheltuiti pentru conservarea identitatii culturale a fiecarei etnii si a caror destinatie ar trebui verificata la sange. In realitate, mecanismele de control sunt aproape inexistente, iar banii se duc, adeseori, spre masini de lux, gadgeturi de ultima generatie sau chiar in conturile personale ale sefilor de asociatii. Guvernul se face ca nu vede, parlamentarii minoritatilor voteaza aproape intotdeauna cu Puterea si toata lumea e multumita. Aceste fonduri nerambursabile ar trebui garantate prin lege, numai ca legea cadru a minoritatilor e blocata de peste zece ani la Parlament. In absenta ei, ele se acorda in fiecare an prin hotarare de guvern, adica depind de bunavointa celor aflati la putere si obliga reprezentantii minoritatilor sa fie ascultatori, daca vor sa nu piarda banii. Acest lucru se simte cel mai bine in momentele cheie din Parlament: in ultimii doi ani, cei 17 deputati ai minoritatilor au urmat linia Puterii. In vara, modificarile Codului Penal au trecut de Parlament cu votul lor si tot minoritatile au facut diferenta la votul pentru demiterea lui Sorin Grindeanu din functia de prim-ministru. “Noi suntem intr-o situatie foarte fragila in permanenta, pentru ca acordarea fondurilor depinde, in fiecare an, de bunavointa clasei politice. Dar n-as putea spune ca ni se controleaza votul, fiecare membru voteaza dupa cum ii dicteaza constiinta”, spune armeanul Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale. Integral:
34 de copii nascuti la Maternitatea Giulesti sunt infectati cu stafilococ auriu. Noi detalii de la ministrul Sanatatii Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a confirmat, luni, ca au aparut noi cazuri de bebelusi infectati cu stafilococ auriu, numarul total ajungand la 34. “Sunt 34 de cazuri confirmate”, a spus ministrul Pintea. Aceasta a vorbit despre controlul de la Maternitatea Giulesti, care va ramane inchisa cel putin pana joi. Ministrul a transmis ca Directia de Sanatate Publica va lua decizia finala si va stabili daca va continua sistarea internarilor. Sorina Pintea spera ca personalul medical si-a invatat lectia si va avea mai multa grija. Ministrul a transmis ca au loc controale si la celelalte maternitati din Capitala. “Rezultalele preliminare sunt clare. Nu sunt probleme in alte maternatati. Anul viitor vom face si in tara”, a punctat Pintea. Integral:
INTERVIU
Salvați Bucureștiul: Hotărârea Consiliului General prin care au fost expropriate și demolate zeci de imobile pentru lărgirea străzii Buzești a fost declarată nelegală de Curtea de Apel Curtea de Apel București a stabilit că Hotărârea 262/2006, prin care Consiliul General al Municipiului București a declarat proiectul Berzei Buzești ca fiind de utilitate publică, este ilegală, anunță Asociația Salvați Bucureștiul. Decizia a fost pronunțată în dosarul 52796/3/2011 și este definitivă, confirmând hotărârea dată în luna aprilie de Tribunalul București. Procesul a fost inițiat de Asociația Salvați Bucureștiul în 2011. În baza Hotărârii 262/2006 au fost demolate peste 70 de clădiri din care 12 monumente istorice și au fost expropriate peste 1000 de persoane. Cheltuielile cu exproprierile au fost de 168,7 milioane de lei, iar valoarea totală a lucrărilor este de 212,5 milioane de lei. Potrivit asociației Salvați Bucureștiul, magistrații au constatat mai multe ilegalități, cea mai importantă fiind absența unei cercetări prealabile care să stabilească inconvenientele lucrării și dacă nu există o variantă alternativă care să evite exproprierile și demolările. În anul 2010, înainte de începerea demolărilor, o echipă de arhitecți a propus o soluție alternativă care permitea același volum de trafic dar evita mare parte din demolări. Soluția a fost ignorată de către Primărie. ”Este o decizie extrem de importantă, care demonstrează abuzurile făcute de Primăria Capitalei în acest proiect. Înainte de începerea demolărilor am atras oficial atenția primarului și directorilor responsabili asupra tuturor nelegalităților proiectului. Echipa de arhitecți a propus o variantă alternativă care ar fi evitat în bună măsură exproprierile și demolările. Primarul și directorii au ignorat toate argumentele legale și raționale și acum vor răspunde penal” a declarat Nicușor Dan, deputat de București. Integral:
Nu poti face neonatologie cu mainile goale. Ce lipseste din maternitati Terapia intensiva neonatala este costisitoare, nu poti face neonatologie cu mainile goale si cu stetoscopul, ci iti trebuie aparatura si consumabile. Sunt cuvintele unui medic neonatolog din Piatra-Neamt, pentru care profesia pe care si-a ales-o este grea, dar cu rasplata pe masura: copii salvati.
Alianța Vestului în spiritul Declarației de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 Emil Boc, Nicolae Robu, Ilie Bolojan şi Gheorghe Falcă au semnat sâmbătă, la Timișoara, documentul privind înființarea oficială a Alianţei Vestului….Alianţa Vestului va forma o Asociaţie de Dezvoltare Interregională pentru a atrage mai ușor fonduri europene.”Scopul nostru este ca, punând împreună forţele şi energile noastre, să facem ca oraşele noastre să fie mai prospere. Credem că cele patru oraşe aliate, acţionând în comun, să fie mai accesibile şi atractive pentru investiţii din fonduri europene. Unul dintre obiectivele imediate este să constituim o Asociaţie de Dezvoltare Interregională care să fie un partener al Guvernului pentru ca în exerciţiul financiar viitor să aibă un capitol dedicat…Conectarea mai bună între cele patru orase rutier, feroviar şi din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar ne propunem să fie un baraj pentru migrarea românilor în Europa. Studiile arată că o bună parte din români optează pentru o migraţie internă. Această dezvoltare economică pe care o urmărim ne propunem să fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească în România. Vom extinde modelele de bună practică între noi, dacă ceva funcţionează bine la Timişoara va fi preluat de Oradea şi aşa mai departe. Şi în felul acesta să recuperăm întârzierile pe care le avem”, a declarat primarul din Oradea, Ilie Bolojan. Integral: 
Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii? Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicaţii britanice The Economist, a vorbit la Gala ZF 20 de ani despre provocările cu care se confruntă capitalismul. Cât de mult va mai rezista actualul sistem? Cât de mare este ameninţarea populistă? Cum privesc tinerii sistemul capitalist şi ce vor de la el? „Problema în ţările dezvoltate precum Statele Unite sau Marea Britanie ţine de faptul că oamenii iau capitalismul şi toate structurile lui «de bune» (engl.: for granted), dar prosperitatea şi creşterea economică nu sunt ceva de care oamenii s-au bucurat întotdeauna, ba din contră. (…) Ce mă îngrijorează foarte tare, şi o văd aşa acum, că am îmbătrânit, este că şi oamenii tineri sunt delăsători şi fac totul greşit. Îmi fac griji cu privire la faptul că oamenii tineri iau capitalismul de-a gata precum şi multe dintre avantajele lui”…„Cred că forma actuală a capitalismului este în pericol. Modelul anglo-saxon de capitalism trece printr-un moment foarte dificil. Criza financiară a distrus încrederea oamenilor în acest capitalism, a distrus încrederea în bancherii centrali şi în expertiza lor şi a creat o perioadă de încetinire economică ce a alimentat vocile populiste. În final, aceste voci s-au făcut auzite în Brexit şi în alegerea lui Trump drept preşedinte în Statele Unite”, crede Wooldridge. Însă problemele sistemului sunt „mai adânci”. Editorialistul susţine că „guvernele sunt prea mari, consumă prea mult, pun prea multe reglementări şi sunt prea avide după putere. În Statele Unite ai anumite companii gigant care au acaparat foarte mult piaţa, iar toţi aceşti factori au creat un resentiment profund faţă de piaţă. Aproximativ 60% dintre tinerii atât din SUA cât şi din Marea Britanie spun că ar prefera un viitor al socialismului şi nu al capitalismului”….Însă chiar şi în economiile emergente tinerii din generaţia millennials sunt înstrăinaţi de valorile democratice şi sunt nemulţumiţi de actualul sistem şi de deficitele acestuia.„Dacă te uiţi la sondajele de opinie, tinerii preferă socialismul. Ei sunt foarte critici cu capitalismul şi cred că acest lucru se întâmplă pentru că s-au născut în capitalism şi îl iau de-a gata, la fel ca iPhone-urile pe care le folosesc. (…) Vedem că millennials spun că nu le place capitalismul şi ce simt ei este un sentiment de înstrăinare, dar cred că acest sistem este cauzat de faptul că este foarte greu să cumperi proprietăţi. Piaţa este la un nivel ridicat, iar proprietăţile sunt foarte scumpe şi nu sunt accesibile pentru tineri. Integral:
Cum vrea Guvernul sa modifice legea starii de asediu sau de urgenta: Statul va putea rechizitiona bunuri, iar decidentii scapa de raspundere Guvernul vrea sa modifice legea prin care sunt reglementate conditiile instituirii starii de asediu sau de urgenta. Daca cele mai multe dintre modificari nu fac decat sa aduca in zilele noastre legea, sunt si unele prevederi controversate. Proiectul de lege pentru modificarea si completarea OUG 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta se afla pe ordinea de zi a sedintei de vineri, pentru adoptare. Potrivit documentului postat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG), condus de Toni Grebla, sunt dorite 11 modificari. Prima modificare adauga la Art. 9 un nou alineat care prevede obligatii pentru conducatorii autoritatilor publice si administratorii operatorilor economici care asigura servicii de utilitate publica in domeniile energetic, sanatate, agricultura si alimentatie, alimentare cu apa, comunicatii si transporturi sa asigure continuitatea furnizarii serviciilor esentiale pentru populatie si pentru fortele destinate apararii. A doua modificare vizeaza Art. 20, litera l). In forma curenta se prevede ca autoritatile civile si militare trebuie “sa asigure paza militara a sediilor autoritatilor publice centrale si locale, a statiilor de alimentare cu apa, energie, gaze, de radio si de televiziune, precum si a unor agenti economici sau obiective de importanta nationala; cand situatia impune, dispun oprirea temporara a alimentarii cu gaze, energie si apa potabila, dupa caz”. Prin modificare se specifica faptul ca se asigura paza doar a televiziunii si radioului public. Totodata, sunt eliminate din lista sediile autoritatilor publice centrale si locale si inlocuite cu o sintagma mult mai generala “a obiectivelor de importanta deosebita pentru aparare”…. Doua modificari la articole diferite prevad dreptul autoritatilor de a rechizitiona bunuri de la cetateni, “potrivit legii“. Astfel, la Art. 25, dupa lit f) care prevede “intensificarea masurilor organizatorice si de pregatire pentru protectia civila”, s-a adaugat lit. f1), care prevede “rechizitionarea de bunuri, potrivit legii”. Acelasi text este adugat si la Art 26, care vorbeste despre masurile ce pot fi dispuse in cazul instituirii starii de urgenta. Pana acum erau incluse doar “inchiderea frontierei de stat, in intregime sau in zona in care a fost instituita starea de urgenta, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care raman deschise, precum si supravegherea frontierei pe toata lungimea sa”. Acum se doreste sa se poata proceda si la rechizitionarea de bunuri. Integral:
Mai multe asociatii ale judecatorilor si procurorilor cer Guvernului sa renunte definitiv la OUG de amnistie si gratiere Cateva asociatii ale magistratilor solicita cu fermitate Guvernului sa renunte definitiv la ideea adoptarii unui proiect pentru amnistie si gratiere, aducand o serie de argumente legale si statistice in acest sens. “Un stat de drept nu se poate consolida prin gratierea peste noapte a detinutilor”, subliniaza acestea.”Ca urmare a semnalelor vehiculate in spatiul public privind iminenta adoptare a unor O.U.G. pentru amnistierea/gratierea unor pedepse, Asociatia ‘Forumul Judecatorilor din Romania’, Asociatia ‘Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor’ si Asociatia ‘Initiativa pentru Justitie’ solicita Guvernului sa renunte la orice intentie de adoptare a vreunui proiect care sa afecteze capacitatea institutionala de lupta impotriva infractionalitatii, inclusiv pentru recuperarea prejudiciilor, si care sa puna in pericol valori sociale fundamentale intr-un stat de drept“, se arata intr-un comunicat remis vineri Ziare.com. In documentul citat sunt subliniate mai multe aspecte, incepand cu faptul ca un astfel de proiect nu a fost pus in dezbatere publica, “iar astfel de masuri de politica penala nespecifice actului de legiferare delegata a Guvernului ar trebui insotite de o nota de fundamentare care sa aiba la baza studii serioase, de criminologie, de impact social si procedural, cu implicarea tuturor expertilor tehnici relevanti, cu precadere cei internationali“. Totodata, asociatiile semnatare subliniaza ca o democratie reala se bazeaza pe anumite principii esentiale, iar unul dintre ele este ca “Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii”, conform Constitutiei, prin urmare Guvernul nu poate abuza de ordonante de urgenta care nu se justifica prin situatii exceptionale. Comunicatul continua cu o scurta prezentare a actelor normative similare adoptate in ultimii 50 de ani, concluzia fiind aceea ca Parlamentul a fost cel care a legiferat de-a lungul timpului in acest domeniu, “nici macar in perioada comunista astfel de masuri de politica penala nefiind adoptate de puterea executiva, ca legiuitor delegat ori in regim de urgenta”. Integral:
Motivarea CCR dupa ce a decis ca suspendarea deputatilor “indisciplinati” e neconstitutionala Participarea parlamentarului la sedintele Camerei din care face parte constituie o indatorire care tine de esenta mandatului, astfel ca orice norma regulamentara care afecteaza modul in care acesta isi indeplineste indatoririle legale si constitutionale reprezinta o incalcare a statutului sau constitutional, precizeaza CCR in motivarea deciziei prin care a admis sesizarile PNL si USR referitoare la modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor, prin introducerea de sanctiuni, inclusiv suspendarea activitatii, pentru deputatii indisciplinati. Pe 13 septembrie,
Președintele a atacat la CCR legea Dragnea-Tăriceanu pentru declasificarea Hotărârii CSAT din 2005, care desecretizează protocoalele SRI Președintele Klaus Iohannis a sesizat la Curtea Constituțională legea inițiată de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu pentru declasificarea Hotărârii CSAT din 2005, prin care toate protocoalele și acordurile încheiate de SRI ar putea fi desecretizate. În plus, legea mai prevede că se supun revizuirii cauzele în care au fost pronunțate hotărâri definitive și în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existență a documentelor prevăzute la articolul 1 și până la intrarea în vigoare a legii. Competența revine primei Instanțe care a soluționat fondul cauzei.
Angajari controversate la Curtea de Conturi: Nepotul lui Tudorel Toader si sotia lui Tutuianu, pe lista castigatorilor Un concurs organizat la Curtea de Conturi in urma caruia au fost angajate 150 de persoane, printre care unele controversate, este contestat din interior. Exista suspiciuni ca examenul ar fi fost fraudat si ca in locul unor candidati picati la limita ar fi fost desemnati castigatori oameni apropiati de PSD. Jurnalistii de la 
Romania, trimisa in judecata la CJUE pentru ca nu a recuperat ajutoarele de stat de la fratii Micula Comisia Europeana a decis sa trimita Romania in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligatiei de a recupera in integralitate de la Viorel si Ioan Micula si de la grupul lor de societati ajutoare de stat ilegale in valoare de pana la 92 de milioane euro, in conformitate cu decizia Comisiei din 2015, informeaza un comunicat de presa al Executivului comunitar. 
Dosarul Malaxa: Sapte persoane, condamnate definitiv. Declaratii detaliate despre Secureanu, care nu recunoaste acuzatiile Trei afaceristi si patru angajati de la Spitalul Clinic “Nicolae Malaxa” din Bucuresti care au recunoscut acuzatiile de coruptie in dosarul fostului director al unitatii medicale, Florin Secureanu, au fost condamnati definitiv in acest caz. Cele sapte persoane au primit sentinte cu suspendare si au achitat o parte din prejudiciu. Practic, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat sentintele similare date de Tribunalul Bucuresti. Cea mai mare pedeapsa a primit-o Margareta Preda, director financiar-contabil la Malaxa, 3 ani de inchisoare cu suspendare. Alti trei angajati din unitatea medicala au primit peste 2 ani de inchisoare:- Stefan Lucian Nicolae, tehnician administrativ – 2 ani si 10 luni de inchisoare cu suspendare;- Traian Nica, specialist IT – 2 ani si 9 luni de inchisoare cu suspendare;- Paul Stoica, sef al Serviciului Tehnic – Administrativ – 2 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare….In acelasi timp, medicul Florin Secureanu, acuzat de delapidare si luare de mita, nu a recunoscut acuzatiile DNA. Dosarul acestuia se judeca la Tribunalul Bucuresti, iar urmatorul termen este 
Un nou val de VIP-uri contesta condamnarile definitive la Inalta Curte. Printre ele, si Dan Sova Mai multe persoane condamnate definitiv de completurile de 5 judecatori de la Inalta Curte au depus in ultimele doua zile contestatii in anulare, cale de atac extraordinara impotriva sentintelor. Motivul: Decizia Curtii Constitutionale (CCR) prin care s-a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament, pe de o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, privind modul in care au fost constituite completurile de 5 judecatori in ultimii ani. Printre cei care au depus contestatii in anulare se numara: – fostul ministru PSD Dan Sova – condamnat definitiv la 3 ani de inchisoare in dosarul CET Govora si aflat in penitenciar- fostul deputat PSD Dan Bordeianu si sotia acestuia, Nicoleta Bordeianu- mai multi consultanti straini implicati in dosarul de tradare si spionaj, in care a fost condamnat Codrut Seres. Este vorba de Gabor Kerekes, Vadim Don Benyatov si Calin Mircea Flore. Si alti politicieni sau persoane implicate in dosare mediatizate au deschis procese impotriva sentintelor definitive:- fostul ministru al Energiei, Constantin Nita- fostul consilier al Elenei Udrea, Tudor Breazu- fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja. Integral:
Judecatorii obliga PSD sa faca publice sursele de finantare ale mitingului “impotriva abuzurilor” din 9 iunie Tribunalul Bucuresti a decis ca Partidul Social Democrat (PSD) trebuie sa faca publice sursele de finantare si prestatorii de servicii de la mitingul “impotriva abuzurilor” din Piata Victoriei, organizat de formatiunea politica pe 9 iunie 2018. Decizia poate fi contestata cu recurs. Partidul Social Democrat trebuie sa faca aceste infomatii publice la solicitarea jurnalistului Ovidiu Vanghele, fondator al Centrului pentru Investigatii Media (CIM) . Acesta a solicitat datele in baza Legii 544/2001 prinind liberul acces la informatii publice. Dupa ce PSD a refuzat sa-i puna informatiile la dispozitie, Ovidiu Vanghele a deschis un proces in contencios-administrativ. Jurnalistul a fost reprezentat in instanta de Elenina Nicut, avocata care a invins si Curtea Constitutionala. Potrivit minutei Tribunalului Bucuresti, PSD trebuie sa-i comunice lui Ovidiu Vanghele toate datele solicitate de jurnalist. El a vrut sa afle sursele de finantare si prestatorii de servicii privind mai multe actiuni organizatorice, cum ar fi transportul participantilor din localitatile de domiciliu catre Bucuresti, asigurarea de apa si mancare pentru acestia, amenajarea locului de desfasurare a evenimentului (instalare scena, instalare ecrane, difuzare muzica, difuzare Finala Roland Garros 2018 etc.) . La acest miting s-au estimat ca ar fi participat un numar de 130.000 de oameni. Integral:
Licitație de peste 2 milioane de lei pentru creșterea încrederii în justiție: CSM vrea
De ce a fost mutat procesul lui Augustin Lazar la Curtea de Apel Bucuresti
Conducerea Inaltei Curti discuta noua tragere la sorti a completurilor de 5 judecatori. S-a plecat in cautare de bile Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) s-a reunit, joi, in sedinta, pentru a stabili detaliile privind noua tragere la sorti a completurilor de cinci judecatori, potrivit unor surse din magistratura. Judecatorii discuta despre modul in care se va face tragerea la sorti. Una din propuneri este ca aceasta sa aiba loc vineri, sustin sursele citate. Decizia vine dupa ce Sectia pentru judecatori a CSM a transmis, miercuri, recomandarea ca ICCJ sa organizeze “de indata” o noua tragere la sorti a completurilor de 5 judecatori. Toate dosarele vor fi repartizate noilor completuri. 6 in loc de 4. Una dintre modificarile esentiale este aceea ca in loc de 4 completuri (2 penale si 2 civile) vor fi 6 completuri (3 penale si 3 non-penale) . Pentru fiecare complet ar trebui sa fie trasi la sorti 10 judecatori: 5 membri si 5 supleanti. La Sectia Penala sunt 32 de judecatori, din care 2 sunt detasati: Mariana Ghena – care este membru in CSM si Cristian Rotaru – care conduce Institutul National al Magistraturii (INM). Integral:
Proiect USR: Partidele să nu mai primească subvenții dacă sunt conduse de persoane condamnate
Salvati Copiii avertizeaza ca situatia din maternitatile romanesti e critica: Statul a facut dotari acum 10 ani Ultimul proiect national de dotare a maternitatilor si sectiilor de terapie intensiva neonatala are mai bine de 10 ani, timp in care aparatele achizitionate s-au uzat si nu mai pot fi folosite, sustin reprezentantii Salvati Copiii, precizand ca in Romania, nasterea ramane discriminatorie.”In Romania, nasterea ramane discriminatorie: conteaza maternitatea unde un copil vine pe lume, pentru ca el sa traiasca. Datele arata ca 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de saptamani) supravietuiesc in tarile dezvoltate, iar in regiunile slab dezvoltate 90% dintre acesti copii mor (Raport WHO Born too soon), ceea ce inseamna ca exista o relatie cauzala directa intre dotarea maternitatilor si sansa la viata. Rata mortalitatii infantile din Romania ramane cea mai ridicata pentru Uniunea Europeana, iar cauzele sunt direct proportionale cu gradul de dotare al maternitatilor cu aparatura vitala”, se arata intr-un comunicat al Salvati Copiii, aceasta fiind, potrivit sursei citate, concluzia de teren la care organizatia a identificat-o dupa sapte ani de campanie pentru combatarea mortalitatii infantile. Integral: 


