Buna dimineata intr-o zi de marti, 5 noiembrie! Temperaturile vor scădea treptat, astfel că vremea va deveni rece în estul ţării şi va fi apropiată de normal în rest, iar noaptea va fi rece în toată ţara. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări ziua în zonele montane, iar noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări locale în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 gr, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 4 gr. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă. Bucuresti: 12/-1 gr.C.
“Cum încheie statele din regiune anul: România are deficitul de cont curent al unei țări aflate în război, doar Ucraina stă puțin mai rău Fondul Monetar Internațional (FMI) vede un avans de doar 1,9% din PIB pentru economia României în 2024, o prognoză semnificativ mai pesimistă decât cea din primăvară, când experții internaționali anticipau o creștere economică de 2,8% din PIB, reiese din raportul World Economic Outlook. România ar urma astfel să înregistreze al doilea cel mai slab rezultat din regiune, după Ungaria, pentru care FMI vede o creștere de doar 1,5% din PIB (conform metodologiei FMI, Cehia este considerată o economie avansată). Polonia, în schimb, ar urma să înregistreze un avans de 3% din PIB în 2024, respectiv 3,5% din PIB în 2025. Pentru România, creșterea din 2025 a fost revizuită la 3,3% din PIB (în scădere față de prognoza din primăvară, de 3,6% din PIB). …. În ceea ce privește inflația, Fondul vede un avans mediu al prețurilor de 5,3% în acest an, respectiv o creștere de 3,6% în 2025. Șomajul se va menține constant, la 5,6% în acest an, urmând să coboare la 5,4% anul viitor, potrivit noilor estimări. Deficitul de cont curent prognozat se ridică la 7,5% din PIB pentru 2024, respectiv 7% din PIB anul viitor, nivel întrecut în regiune doar de Ucraina (care ne depășește ușor, cu 8,1%). Pentru Polonia, Fondul vede un excedent de 0,8% din PIB anul acesta. ….În primele șase luni din 2024, România a avut un deficit de cont curent de două ori mai mare (11,8 miliarde de euro) decât excedentul Poloniei (5,2 miliarde de euro), reiese din cele mai recent date Eurostat. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Cum ar trebui să arate programul de reindustrializare a României, care ar urma să aibă un buget 20 mld. euro anual? Două componente care nu trebuie să lipsească din planul de reindustrializare: cuplarea strategiei energetice de strategia industrială şi lanţurile complete de valoare adăugată -8% din PIB a promis Marcel Ciolacu la lansarea programului de candidat la prezidenţiale, pentru un proiect de reindustrializare a României, creşterea producţiei locale şi scăderea deficitului comercial ♦ Procentul se traduce în circa 20 mld. euro pe an, care ar urma să intre în industrie sub formă de ajutoare de stat şi credite garantate public. „Este un program în care îşi manifestă intenţia: ajutoare de stat, investiţii. Nominalizează industriile, dar practic le cuprinde pe toate: metalurgie, chimie, auto. Cum pot fi aceste intenţii bune transformate în realităţi bune? De altfel, aceasta este semnalată şi de Draghi şi de toată industria europeană: fără cuplarea energiei la acest program de reindustrializare nu se va realiza nimic. Fără a se asigura energie electrică, gaz natural şi, mai nou, hidrogen suficient şi la preţuri rezonabile, nu se poate realiza. Cu aceste situaţii se face dezindustrializarea, pe care o vedeţi acum în Europa”, spune Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“ZF Agrobusiness Summit 2024. De ce când deschidem frigiderul 80% din mâncare este din import? România are un deficit de 6,3 miliarde de euro în 2023 la produse alimentare (fără animale vii şi cereale), triplu faţă de acum un deceniu …. Carnea, legumele, fructele şi lactatele, produsele pe care le regăsim zilnic în farfurii, provin, în mare parte, din Spania, Germania, Olanda, Italia, Polonia sau Turcia. Realitatea este că deficitul comercial cu produse agroalimentare a sărit de 6 miliarde de euro şi continuă să crească. Astfel, în 2024, rămâne actuală întrebarea: de ce, când deschidem frigiderul, 80% din mâncare este din import? Aceasta a fost una dintre concluziile din cadrul ZF Agrobusiness Summit 2024. ….La carnea, de porc, de exemplu, România a ajuns la importuri de 1 miliard de euro în 2023, de oriunde din lume, deşi e cel mai mare producător de porumb din UE, iar, Alexandrescu a subliniat că 80% din carnea de porc pe care o consumăm este din import. Spania este principala ţară din care România cumpără carne şi în 2023 au fost importate peste 100.000 de tone de carne de porc, ceea ce înseamnă că cel puţin 5.000 de tiruri cu carne produsă în Spania cu cereale din România au aşteptat în 2023 la vamă pentru a livra carne din Spania. …. Deficitul comercial al României pentru produse alimentare (fără animale vii şi cereale) a ajuns la 6,3 miliarde de euro în 2023, în creştere cu aproximativ 11% (600 milioane de euro) faţă de anul trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În ultimii zece ani, deficitul a crescut de trei ori, chiar dacă se oferă subvenţii pentru agricultură şi despăgubiri în anii dificili. ….„Dacă ar fi să fim responsabili faţă de banul public, voi aţi băga 3,5 miliarde în fiecare an să pierdeţi 5? De ce să finanţăm un deficit de 5 miliarde, pe balanţa comerţului agroalimentar?“, a spus Florin Constantin, fondator, Agxecutive. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“O ordonanță de urgență la două zile. Cum ocolește Guvernul forul legislativ, deși are majoritate Din 1 septembrie 2023 și până pe 1 octombrie 2024, Executivul a emis aproape 180 de ordonanţe de urgenţă (OUG). Asta înseamnă că, în medie, la fiecare două zile, Guvernul a adoptat un document care nu mai suporta amânare și, implicit, dezbaterea din Parlament. Și, deși OUG-urile au efect de lege imediat și trebuie aprobate în procedură de urgenţă de către Parlament, în cazul a două treimi nu s-a întâmplat conform Constituției. Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru:
- atingerea ţintei de deficit bugetar;
- restricţionarea cheltuielilor publice, inclusiv în spitale;
- aministia fiscală parţială;
- plafonarea adaosului comercial la alimente de bază;
- înăsprirea regulilor în domeniul jocurilor de noroc;
- condiţiile de călătorie în spaţiul Schengen.
Sunt doar câteva exemple dintre cele 178 de Ordonanţe de Urgenţă adoptate de Guvernul României între 1 septembrie 2023 – 1 octombrie 2024, conform datelor furnizate de Secretariatul General al Guvernului, la solicitarea Europei Libere. În cele 395 de zile calendaristice, rezultă că în medie a fost adoptată câte o ordonanță de urgență la aproximativ două zile. …..” Integral: https://romania.europalibera.org/
“Legea care le-ar da operatorilor de energie mână liberă să controleze instalațiile prosumatorilor Printr-un proiect de lege aflat în prezent pe masa de dezbateri a Camerei Deputaților, operatorii de rețele de distribuție a energiei electrice ar putea prelua controlul tehnic asupra instalațiilor prosumatorilor și chiar de a le opri producția de energie. Documentul stipulează, practic, că, pentru perioada în care, prin reglementări ANRE, se amână montarea de către operatorii de rețea a contoarelor pentru măsurarea energiei electrice produse, energia electrică produsă în centralele electrice fotovoltaice, altele decât cele care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, se stabilește pe baza datelor stocate în invertor/invertoare, caz în care administratorul invertoarelor respective are obligația de a permite accesul operatorului de rețea la aceste date. Ce stipulează legea în lucru cu privire la implicarea operatorilor de distribuție în instalațiile prosumatorilor „Operatorii de rețea au dreptul să folosească funcțiile invertorului de reglaj al tensiunii cu acceptul prosumatorilor contra unor forme de stimulare a acestora, precum plăți directe, reduceri de tarife etc, conform reglementărilor ANRE″, se arată în proiectul de lege. Totodată, distribuitorii vor căpăta dreptul de a verifica respectarea parametrilor tehnici de funcționare a invertoarelor, cu informarea prealabilă a prosumatorilor. ….” Integral: https://ziare.com/
“Ilie Bolojan, mesaje dure pentru primari, guvern și universități: Dacă vrei să ai curățenie trebuie să îi sancționeze pe cei care fac mizerie / Guvernul șterge datoriile de la primarii iresponsabili care fac arierate / CNI a ajuns un tomberon de proiecte, fac de la capele și până la săli de sport, investiții inutile Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar și de Elena Lasconi (USR), a avut duminică un discurs dur în fața aleșilor locali liberali cu ocazia lansării programului de guvernare al PNL. El a cerut oprirea risipei de către primării și de către guvern și le-a cerut primarilor să își asume și măsuri impopulare, precum sancționarea celor care fac mizerie. Bolojan a spus că deficitul bugetar e nesustenabil și a spus că PNL trebuie să facă reforme în administrație dacă ajunge la putere. El a dat ca exemplu numeroasele autorități de reglementare (energie, telecom etc.), fiecare cu propriul aparat, și care ar putea fi unificate, așa cum se întâmplă în mai multe state europene. De asemenea, Bolojan a criticat deciziile guvernelor care șterg ciclic datoriile primarilor care ”fac iresponsabil arierate”. În ceea ce privește economia privată, el a spus că guvernul ar trebui să faciliteze posibilitatea ca angajații să lucreze în week-end nu prin alocarea de zile libere în compensație, ci prin scăderea contribuțiilor pe venit. ….” Integral: https://www.g4media.ro/
“Ipocrizia „Omului normal” Marcel Ciolacu: dacă tot clamează reforma, cumpătarea și transparența, de ce nu desființează paradisul locativ al nomenclaturii? Într-al 12-lea ceas, dl. Marcel Ciolacu îi cere secretarului general al Guvernului desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Aviatorilor 86, care i s-ar pregăti lui Klaus Iohannis, după terminarea mandatului. Se vede treaba că PSD se desparte de cel mai bun președinte pe care l-a avut vreodată, Klaus Iohannis, în timp ce PNL e dispus să plece cu el în mormântul istoriei. ….. Unde e ipocrit până la cer dl. Ciolacu e atunci când deplânge cheltuielile nesimțite ale președintelui, în timp ce uită că el și partidul său i-au semnat decontul și pentru avioanele de lux, și pentru vilele cu teren de golf, și pentru vacanțe exotice, și pentru traiul în puf. Condiția nerostită a fost ca, în schimb, Iohannis să nu-i mai deranjeze la guvernare. O reformă reală ar fi desființarea acestui paradis locativ al nomenclaturii numit RA-APPS și vinderea vilelor, locuințelor de protocol și a caselor de binefacere pe piața liberă. Acolo sunt banii dvs, acolo e luxul, acolo sunt marile secrete. RA-APPS e stat în stat, acolo sunt cheile de la împărăție și singurul care are acces la ele este… ați ghicit… „omul normal” Marcel Ciolacu, liderul suprem al partidului-stat. ….” Integral: https://republica.ro/
“Miracol după miracol! La televizor rulează o reclamă. Doi moşi stau în parc şi discută. La un moment dat, unul se apleacă şi se strâmbă de durere. Coloana vertebrală. Celălalt moş îl compătimeşte. Scoate din buzunar, zâmbitor, un tub cu unguent. Primul, rănitul, îşi dă cu smacul pe care i l-a recomandat amicul. Şi începe să zburde ca o gazelă. Mi-am adus aminte de reclama cu pricina recent, pe când am avut şi eu nevoie de substanţa respectivă. Trebuie să vă dezamăgesc: efectul nu este nici pe departe cel de la televizor. Dar cine este naiv să creadă asta? …. Suntem bombardaţi, în proporţii industriale, cu mesaje extreme, groteşti…..O babă face break-dance după ce desface o cutie de suc…..De la o vreme mă uit, pe YouTube, la o serie de filmuleţe de psihogie socială. Într-unul moderatorul discută cu o serie de femei….. Li se cere cetăţenelor respective să spună cu ce fel de bărbat doresc ele să se căsătorească. Fără să clipească, toate desenează acelaşi profil: milionar (cel puţin), înalt (foarte), super-simpatic, dornic să le întreţină pe un yacht sau la Monte Carlo fără ca ele să facă nimic…… Îţi dai seama că personajul nici nu există în lumea reală. …. Încă şi mai şocant este altceva: majoritatea erau în vârstă şi aveau copii din afara căsătoriei. … Problema este lipsa completă de realism. Unii dintre noi trăiesc într-o bulă în care se întâmplă miracole non-stop. Eşti obeză, dar întâlneşti un miliardar care îţi trimite un buchet de trandafiri. Eşti chel, dar îţi dai cu un şampon care îţi face părul să crească mai lung decât al solistului de la The Doors. …. Iată ce se petrece în politică. Este unul prin târg, a umplut marginea drumurilor cu afişe unde spune că dă case cu 35.000 de euro. Vi se pare că asta e din altă categorie decât reclama cu ciocolata fermecată mâncată de piticul uriaş? Alt candidat spunea, acum ceva ani, că trimite un român în spaţiul cosmic. Acum pretinde că în doar cinci ani media câştigurilor românilor va depăşi media europeană. Am auzit bine? De unde a scos cifrele? Şi ce ar urma el să facă? Lipsa aceasta radicală de realism o descoperim peste tot în jurul nostru. Eu dau peste studenţi care nu au nici cea mai mică idee care este nivelul lor. Unii nu ştiu nimic, nu citesc nimic, nu vin la cursuri. Dar, cumva, sunt convinşi că ei ştiu tot şi că profesorul este un înapoiat. ….. Cum arată ordinea socială într-o ţară unde mulţi oameni cred în cai verzi pe pereţi? Ce fel de guvern este ales de asemenea alegători? Cum arată şcoala când părinţii unor copii analfabeţi îi fugăresc pe profesori pentru că odraslele lor nu au primit “zece pe linie”? …. ” Integral: https://www.bursa.ro/
“Maia Sandu câștigă, Republica Moldova respiră, însă marea victorie a Rusiei e să creeze impresia de război civil Doamna Maia Sandu reușește ca prin minune să oprească avansul spre Vest al bocancului sovietic: într-o țară folosită de Putin ca poligon de antrenament pentru războiul său hibrid, în care rețelele de criminalitate proruse au cumpărat oameni în viu ca să manipuleze votul, doamna Sandu recâștigă președinția Republicii și validează prin vot referendumul european. …. Majoritatea moldovenilor din interiorul granițelor au votat NU la referendum și Stoianoglo la Președinție. E drept, nu vom ști niciodată câți dintre aceștia au votat din convingere sau din constrângere și cointeresare pecuniară. Nu știm câți sunt cetățeni și câți sclavi cu drept de vot, care și-au vândut țara pentru 10 euro. Alegerile parlamentare din vara anului viitor arată rău pentru partida proeuropeană. Forțele proruse și-au testat capacitatea de luptă și tot arsenalul manipulării, dezinformării și cumpărării de voturi și, fără decizii ferme ale autorităților de la Chișinău, mulți se gândesc că la anul vom avea un scenariu georgian – un pas înainte spre Europa și doi înapoi. Cea mai mare victorie a Rusiei în Republica Moldova e să proiecteze imaginea unei țări rupte în două și să dea senzația unui război civil. Sunt raioane în Moldova care votează ca-n Rusia. La Moscova, am văzut o caricatură de vot, cu dansuri, cântări sovietice și moldoveni care visează să trăiască în URSS. În Republica Moldova șochează diferențele din Găgăuzia (Stoianoglo 97 la sută), Taraclia (Stoianoglo 94 la sută), Ocnița (Stoianoglo 74 la sută), Briceni (Stoianoglo 71 la sută) sau Edineț (Stoianoglo 67 la sută). Pentru Maia Sandu și Europa au votat Chișinăul și diaspora. …. Terenul a fost pregătit, iar Rusia va folosi toate resursele pe care le are să țină Moldova în sfera sa de influență. E timpul ca doamna Maia Sandu să fie ajutată. Nu poate fi lăsată singură cu încurajările de pe Facebook. Războiul cu Rusia nu se câștigă cu Like-uri și inimioare. …. Ca și Ucraina, și Moldova este o țară victimă a agresiunii rusești, aflată într-un alt tip de război, dar care are același scop: readucerea și reeducarea țării în așa numita „lume rusă”. România și Uniunea Europeană trebuie să se întrebe de ce localități de graniță care au beneficiat de fonduri europene masive au votat NU la referendumul european. Ceva nu are logică. Poate aici intervenția malignă a Moscovei a fost mult mai intensă sau poate oamenii au avut altă motivație să voteze împotriva unui aliat care teoretic le-a adus prosperitate. Pentru a ști cu ce boală te lupți, ar trebui de urgență să avem un diagnostic, raion cu raion, localitate cu localitate. ……” Integral: https://republica.ro/
“Proiect. Dacă Maia Sandu se mărită cu Ciolacu, putem face Unirea! România și Basarabia se află în pragul unei ocazii istorice, comparabile cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în cele două Principate, susține un controversat proiect de țară. Cu riscul s-o supărăm pe domnișoara Sorina Docuz, proiectul presupune ca Marcel Ciolacu să o ceară în căsătorie pe Maia Sandu, imediat după ce liderul PSD devine președintele României. Noul cuplu prezidențial ar pune Europa în fața faptului împlinit, iar cele două țări s-ar putea uni din nou, în ciuda deciziei lui Winston Churchill, care a dat Basarabia lui Stalin la Yalta. ”Maia aduce ca zestre o imagine foarte bună la nivel european, pentru ea ușile cancelariilor sunt mereu deschise și chiar și Austria ar decide să ne primească în Schengen dacă am trimite-o pe Maia Sandu la negocieri, pentru că e pur și simplu irezistibilă”, se arată în proiect. Pe lângă asta, Maia are o modestie care va tempera accesele pesediste ale fostului bișnițar de Buzău Marcel Ciolacu. …..” Integral; https://www.timesnewroman.ro/