Buna dimineata intr-o zi de sambata, 11 mai! Prognoza meteo pentru weekend-ul 11-12 mai 2019: vremea va fi în continuare instabilă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile vor fi însă destul de mari sâmbătă și duminică, în special în sudul țării și în sud-est. Aici se vor atinge sâmbătă și duminică valori de până la 25 de grade Celsius. Sâmbătă, în cele mai multe regiuni temperaturile din termometre vor indica aproximativ 20 de grade, ca medie națională în timpul zilei. Sunt anunțate și ploi și se vor semnala înnorări în mai multe regiuni, în special în Dobrogea. Chiar dacă vor fi aproximativ 23 de grade sâmbătă, 11 mai, și duminică, 12 mai, în București este foarte probabil să plouă. Meteorologii ne avertizează că nu scăpăm de ploi în special în ziua de sâmbătă, când șansele să cadă precipitații sunt de 80%. Și în restul Munteniei va avea loc aceeași situație din punct de vedere termic.
Iohannis contesta la CCR modificarile aduse Codurilor Penale in Parlament UPDATE Contestatia va fi discutata pe 28 mai Presedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constitutionala in legatura cu modificarile votate de PSD-ALDE-UDMR-minoritati in Parlament la Codul Penal si Codul de Procedura Penala. Totodata, sunt contestate si noile modificari aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, una dintre Legile Justitiei, precum si Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.UPDATE Curtea Constitutionala a Romaniei urmeaza sa discute pe 28 mai sesizarea presedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea si completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Ce reclama Iohannis. Iohannis reclama faptul ca, in realitate, majoritatea parlamentara nu a facut modificarile conform deciziilor CCR. Seful statului arata si ca au existat cazuri in care parlamentarii au profitat de ocazie si, pe langa schimbarile necesare pentru a pune legislatia in acord cu Constitutia, au operat si alte modificari. Iohannis mai spune ca Parlamentul a eliminat complet si articolul 220 din Codul de Procedura Penala, contrar unei decizii anterioare a CCR, in care a constatat ca solutia legislativa care permite luarea masurii arestului la domiciliu, in conditiile in care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) in aceeasi cauza, in lipsa unor temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate e constitutionala.Integral: https://www.g4media.ro
Cu ce se confrunta magistratii in sistemul de justitie: Lipsa de bani si de personal, sedii inadecvate si atacurile politicienilor Judecatorii si procurorii au dezvaluit care sunt vulnerabilitatile in activitatea instantelor si parchetelor din Romania, potrivit Raportului privind starea Justitiei din Romania pentru anul 2018, facut public de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Magistratii au facut mai multe propuneri pentru ca aceste vulnerabilitati sa fie remediate. Judecatorii arata ca sunt probleme in cazul modificarilor legislative, necorelarea prevederilor legale cu jurisprudenta CCR, ICCJ, CEDO, CJUE, subfinantarea sistemului si ca exista un numar insuficient de posturi de judecator si de personal auxiliar. La randul lor, procurorii atrag atentia asupra instabilitatii si lipsei de predictibilitate legislativa, dar sunt probleme si cu subfinantarea sistemului, schemele reduse de personal si intensificarea atacurilor lansate de oamenii politici si mass-media la adresa magistratilor. Ziare.com prezinta lista acestor vulnerabilitati si propunerile facute de magistrati pentru remedierea lor. Instante: 1. Frecventa mare a modificarilor legislative; lipsa de coerenta a legislatiei incidente in materiile fiscal, contencios, civil, penal; necorelarea prevederilor legale cu jurisprudenta CCR, ICCJ, CEDO, CJUE. – Sesizarea Ministerului Justitiei in legatura cu eventualele necorelari legislative;- O actiune mai prompta a mecanismelor judiciare de unificare a practicii judiciare (recurs in interesul legii, hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept); – Stabilitate legislativa. 2. Numarul insuficient de posturi de judecator si de personal auxiliar…. 4. Lipsa eficientei procedurilor de aparare a reputatiei magistratilor.– Reactia prompta a CSM si Inspectiei judiciare; 5. Accentul exagerat pus pe pregatirea teoretica a magistratilor, in detrimentul celei practice.– Regandirea programelor de pregatire profesionala anuala la INM. 6. Scheme de personal neadaptate la volumul de activitate.– Sistematizare legislativa, identificarea unor proceduri filtru care sa tempereze sesizarea instantelor judecatoresti, dar si exercitarea cailor de atac;- Degrevarea judecatorilor si a personalului auxiliar de specialitate (grefieri) de atributii ce nu implica o activitate judiciara. 7. Decredibilizarea sistemului judiciar in mass-media si societatea civila . Integral: http://www.ziare.com
Judecătorii Curților Constituționale și politica Contribuția pe care o propun aici a fost provocată de apariția în spațiul public a unor discuții despre remedierea „politizării” Curții Constituționale a României(i. În România se discută din ce în ce mai mult despre Curtea Constituțională și în limbajul (adesea aproximativ) al Curții. Curtea nu mai este actorul anonim care era la începutul anilor ‘90. A câștigat relevanță politică și mediatică, ceea ce constituie fără îndoială un semn de consolidare a democrației. Vizibilitatea sa a crescut mai ales după 2003 ca urmare a introducerii în Constituția revizuită a competenței Curții de a tranșa conflictele de natură constituțională între autoritățile statului ceea ce a plasat Curtea sub lumina reflectoarelor în diferite ocazii, cea mai notorie dintre ele fiind probabil cea a conflictului dintre Președinte și Guvern pe tema reprezentării statului la Consiliul European sau mai recenta dispută între Președinte și Guvern pe tema revocării Procurorului-șef al DNA. Dincolo de verbiajul mediatic pe care îl generează activitatea Curții, vizibilitatea ei crescândă a expus Curtea și la critici din partea societății civile (să ne amintim de sloganul „CCR – sluga PSD”), deloc surprinzător într-o țară din Europa centrală și de est, în care cultura protestatară a societății civile se manifestă în special sub forma opoziției față de statul corupt, excesiv politizat și mai puțin sub forma unor revendicări pozitive, socio-economice. În multe din țările acestei regiuni, societatea civilă se percepe ca o forță anti-politică care vorbește puterii în numele adevărului și binelui comun iar nu al unor interese sectoriale(ii. În contextul acestei hipersensibilități față de politic, nu este surprinzătoare apariția unor atitudini critice față de o instituție prezumată imparțială atunci când asupra ei planează suspiciuni de conivență cu politicul….Nu am urmărit aici să stabilesc dacă Curtea Constituțională a României se înscrie într-un discurs politic, deci al conflictelor de valori, ceea ce ar fi firesc, sau este politizată și face, așadar, politică de duzină, ceea ce este nefiresc. Am vrut să ofer în schimb un cadru conceptual de dezbatere menit să sublinieze mai ales că 1. judecătorii se bucură în interpretările lor de o marjă semnificativă de discreție pe care niciun aranjament instituțional, oricât de precis, nu o poate înlătura, în acest sens deciziile lor fiind rezultatul unui raționament politic și că 2. această putere, ca orice putere, implică responsabilitate, inclusiv responsabilitatea de a nu instrumentaliza puterea încredințată cedând-o de facto altora, ceea ce revine până la urmă la un act de voință, expresie a unor interacțiuni dintre competențele intelectuale, culturale, morale ale unor oameni concreți. Datoria acestor oameni concreți este de a ne face să avem încredere în ei. Prin urmare, întrebarea mai utilă în acest context nu este dacă Curtea face drept sau politică (acestea nefiind oricum categorii ontologice ce pot fi separate cu ușurință), ci ce fel de drept-politică face: „care sunt consecințele politicii ei?”, „cine beneficiază de pe urma acesteia?”, „cine este dezavantajat?”(xii (analiză pe care oricine ar putea fi îndreptățit să o facă) și, eventual, admit, într-o cheie mai elitistă, „care este anvergura intelectuală a Curții?” (analiză mai degrabă rezervată specialiștilor). Integral: http://www.contributors.ro
Calin Nistor vrea sa-si continue activitatea la DNA, dupa ce-i expira mandatul de procuror sef adjunct Seful interimar al DNA, Calin Nistor, vrea sa-si continue activitatea in cadrul Directiei, la finalul mandatului de procuror-sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie. Solicitarea acestuia va fi luata in discutie in sedinta Sectiei pentru procurori din CSM din data de 14 mai. Mandatul de procuror sef adjunct al lui Calin Nistor expira pe 23 mai 2019. Este al doilea mandat pe acesta functie. Calin Nistor este procuror sef adjunct al DNA din 10 mai 2013, iar in perioada 11 martie – 9 mai 2013 a mai ocupat interimar functia de procuror sef al DNA dupa plecarea lui Daniel Morar. Delegat la conducerea DNA. Calin Nistor a preluat la inceputul anului 2019 conducerea institutiei, ca interimar, pana la numirea unui titular. Desemnarea sa a fost facuta in urma unei sedinte care a avut loc la DNA, cu participarea procurorului general de la acea data, Augustin Lazar, dupa ce Anca Jurma, care a detinut conducerea interimara a institutiei, a refuzat prelungirea interimatului. Ulterior, Sectia pentru procurori a CSM a decis pe 14 februarie delegarea in functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a lui Calin Nistor, pe o perioada de 6 luni. Integral: http://www.ziare.com
AFP scrie despre ”urzeala tronurilor” in UE: Cursa a fost lansata la Sibiu Cursa pentru posturile-cheie din Uniunea Europeana lansata joi de liderii din UE reuniti in summit in Romania, cu doua saptamani inainte de alegerile europarlamentare, imbina deja atacuri, uneltiri si tradari, intr-o veritabila “urzeala a tronurilor” pe Batranul Continent, comenteaza AFP.”Acest summit lanseaza sezonul politic european. Cei care doresc sa intre in ring sau care au un mesaj clar de transmis o pot face”, a spus o sursa europeana. Reuniti in orasul medieval Sibiu, inconjurat de Carpati – un decor demn de celebrul serial american – cei 27 de lideri din UE, cu exceptia Regatului Unit, au fost informati de presedintele Consiliului European, Donald Tusk, in legatura cu procesul de numire a viitorilor lideri ai institutiilor UE. La 28 mai va avea loc un summit pentru a discuta despre aceste posturi, in lumina rezultatelor alegerilor europene din 23-26 mai. “Ar trebui sa fie rapid”, a spus Tusk, care spera la un acord la sfarsitul lunii iunie. Printre primele posturi aflate in joc se afla fotoliul de presedinte al Parlamentului European. Dar cel care incinge in mod deosebit spiritele este cel de sef al Comisiei Europene, ocupat in prezent de Jean-Claude Juncker, al carui mandat se incheie in octombrie. Nominalizarea pentru acest post trebuie sa fie validata de Parlamentul European, care tine in mod deosebit ca viitorul ocupant sa fie ales dintre “capii de lista” nominalizati de fiecare familie politica pentru alegeri, numiti si “Spitzenkandidaten”, conform termenului german folosit adesea. Acelasi sistem a functionat in 2014 cu Juncker, care a fost “capul de lista” al conservatorilor din Partidul Popular European, clasati pe primul loc in alegeri. Dar acum, alegerea insasi a acestui candidat nu tine de Parlament, ci de Consiliul European, adica de liderii statelor membre, care refuza sa promita ca il vor desemna automat pe unul dintre “Spitzenkandidaten” care deschid listele electorale….In afara de Comisie, alte posturi care vor trebui ocupate, dar mai tarziu, sunt la presedintia Consiliului European, Bancii Centrale Europene (BCE) si cel de sef al diplomatiei europene.”In cazul in care consensul se dovedeste dificil, nu voi ezita sa supun aceste decizii la vot”, a avertizat Donald Tusk, reamintind “echilibrele care trebuie respectate”, in special in ceea ce priveste reprezentarea femei/barbati. Integral: http://www.ziare.com
Succesul Europei de la Sibiu vs. eșecul PSD de la Iași și Cluj Ce și-a imaginat Liviu Dragnea când a hotărât să organizeze mitingul PSD la Iași, chiar de ziua Europei? Că va pune într-un con de umbră Summit-ul de la Sibiu? Că va recuceri partea din Moldova care a început să se ridice? Greu de spus. Cert este că decizia lui s-a tranformat într-o grea lovitură în imaginea PSD și a pus într-un puternic contrast două Românii, ceea ce, în mod evident, a fost în defavoarea partidului pe care îl conduce. Summit-ul de la Sibiu a fost un succes, atât prin organizarea impecabilă, cât și prin mesajele de unitate transmise de către liderii europeni. România a avut foarte mult de câștigat ca imagine în ochii tuturor europenilor, la fel și Europa în ochii românilor. Întreaga Europă a avut ocazia să vadă partea frumoasă a României: oameni entuziasmați și foarte fericiți să atingă mâinile marilor lideri europeni, un orășel curat și cu aer occidental și o foarte bună organizare a unui eveniment important. Europa a mai văzut că în România, marii lideri pot face baie de mulțime, în siguranță și fără teamă, ceea ce este iarăși un mare câștig de imagine. Atmosfera de la Sibiu a creat cadrul perfect pentru transmiterea unor mesaje pozitive de unitate, chiar în prag de alegeri europarlamentare, fiind puternic alimentat spiritul pro-european….La câteva sute de kilometri de Sibiu, în est, am văzut cealaltă față a României, cea a unei națiuni puternic dezbinate. Am asistat la un spectacol grotesc, pus în scenă de PSD, care a contrastat în mod supărător cu ceea ce am văzut la Sibiu. Mii de oameni săraci, mânați de primari și șefi de organizații, au fost băgați într-un țarc pentru a asculta forțat niște mesaje pe alocuri anti-europene. Imediat după ce și-a terminat Dragnea discursul, oamenii au ieșit foarte rapid din țarc, ca și cum abia așteptau să se termine totul pentru a se întoarce la casele lor. Nici măcar muzica pregătită pentru ei pe scenă nu i-a ținut în loc. Dincolo de țarc s-a aflat o mulțime furioasă, nemulțumită că PSD a îndrăznit să tulbure liniștea orașului cu un miting forțat. Degeaba s-a chinuit Rovana Plumb, principalul candidat la europarlamentare din partea PSD, să își țină discursul țipând efectiv în microfon, degeaba au fost date boxele foarte tare, fiindcă oricum huiduielile protestatarilor se auzeau din toate părțile. Mitingul a fost un eșec. Un eșec al lui Liviu Dragnea, un eșec al PSD. Nu au reușit decât să enerveze electoratul, într-un oraș pe care îl pierd, care a devenit ostil partidului de la guvernare. Pentru liderii PSD și candidații la europarlamentare a fost absolut umilitor să treacă prin mijlocul unei mulțumi care o huiduia cu toată forța. Le-am văzut pe Rovana Plumb și pe Carmen Avram cum încercau să se ascundă după niște bărbați mai înalți, pentru a trece în siguranță printre oamenii care le huiduiau. Integral: https://www.hotnews.ro
Fiul Doinei Cornea refuză invitaţia lui Iohannis de a participa, în 20 mai, la o ceremonie de comemorare a Revoluţiei: Nu doresc să particip la un miting electoral Leontin Iuhas, fiul disidentei anticomuniste Doina Cornea, refuză invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a participa, în 20 mai, la o ceremonie publică de comemorare a Revoluţiei din Decembrie 1989, afirmând că nu înţelege care este motivul pentru care un astfel de eveniment are loc în luna mai. El se întreabă dacă nu cumva o astfel de ceremonie are loc în mai din motive electorale și spune că nu vrea să participe la un miting electoral și nici la un eveniment în care există riscul ca victimele regimului comunist să fie sărbătorite tocmai de torţionarii lor. Într-un mesaj publicat vineri pe Facebook, Leontin Iuhas spune că cele câteva săptămâni de închisoare comunistă pe care le-a făcut doar pentru că și-a exprimat, alături de mama sa, solidaritatea cu muncitorii braşoveni nu-i dau dreptul să intre în categoria victimelor comunismului. Fiul Doinei Cornea mai spune că nu înţelege care este motivul pentru care o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai și se întreabă dacă nu cumva motivele sunt electorale. El îi transmite președintelui Klaus Iohannis că nu vrea să participe la un miting electoral și nici la o ceremonie în care există riscul ca victimele regimului comunist să fie sărbătorite tocmai de torţionarii lor. Prezentăm integral răspunsul trimis președintelui Klaus Iohannis de către fiul Doinei Cornea: Integral: https://www.hotnews.ro
Doina Cornea şi asumarea demnităţii În Doina Cornea românii ieşiţi din comunism au văzut, imediat după decembrie 1989, un duşman denunţat cu patimă. Alături de Corneliu Coposu sau de Ion Raţiu, Doina Cornea a întrupat, vreme de ani, tot ceea ce umanitatea fesenistă detesta: de la articolele de ziar la delaţiunile ordinare şi injurii, Doina Cornea îşi păstra, în libertate fiind, condiţia de inamic şi de suspect. În mai 1990, atunci când un euforic Ion Iliescu era plebiscitat ca preşedinte, demnitatea Doinea Cornea era o amintire neconvenabilă. Poliţia politică şi partidul-stat duceau mai departe lupta pe care o pornise cu Doina Cornea ceauşismul. Această continuitate a urii şi a ostilităţii traduce mai bine decât orice altceva despărţirea ratată a României de trecutul ei comunist. În civilitatea ei intransigentă, în eleganţa fermă a discursului său, în temeritatea viziunii sale, Doina Cornea evoca demnitatea la care atâţia dintre contemporanii ei de dinainte de 1989 nu încercaseră să aibă acces. Destinul ei contrazicea adaptabilitatea lor complice. Doina Cornea incomoda prin memoria rezistenţei sale. Privită retrospectiv, acţiunea publică a Doinei Cornea apare ca una dintre puţinele tentative din România de a urma exemplul opoziţiei anti comuniste central-europene. Doina Cornea a posedat nu doar un curaj ce sfida ordinea totalitară, ci şi capacitatea, vizionară, de a propune alternativa la tiranie, teroare şi frică. Ideile au fost, în cazul Doinei Cornea, temelia pe care s-a întemeiat campania de înfruntare cu dictatura. Profilul Doinei Cornea este unul care se cere redat tradiţiei din care vine: acea tradiţie transilvană a memorandismului militant şi neîmpăcat în dârzenia sa,acea tradiţie a fermităţii pe care ţi-o conferă întâlnirea dintre patriotism şi credinţă, acea tradiţie din care vine şi formidabila energie a lui Iuliu Maniu, în anii de luptă cu comunismul….Drumul Doinea Cornea spre rezistenţă este unul al ieşirii din captivitatea cotidiană a complicităţii. Tiraniile, mai vechi sau mai noi, cultivă atomizarea drept condiţie a supravieţuirii lor. Cel mai redutabil inamic al ordinii despotice este curajul ce se iveşte ca semn al emancipării de sub tutela friciii. Adevărul pregăteşte libertatea şi deschide porţile spre un alt viitor. Către viitorul imaginat de Doina Cornea se îndreaptă şi cei ce, astăzi, după trei decenii, opun fesenismului propria lor conştiinţă. Cuvântul Doinea Cornea este acela al fermităţii morale. Redescoperirea sa poate fi ocazia de a refonda decenţa noastră colectivă. Integral: https://www.lapunkt.ro
Cristi Danilet-judecator: Ziua națională a României a fost între anii 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august, iar din 1990 până în prezent este ziua de 1 decembrie. Prin Legea 103/2015 ziua de 10 mai este declarată sărbătoare națională. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/168036. Să ne amintim ce serbăm în această zi: 10 Mai 1866: Carol I Principe al Romaniei depune juramantul in fata Parlamentului Romaniei . 10 Mai 1877: Senatul Romaniei voteaza Proclamatia din 9 mai de Independenta fata de Imperiul Otoman, independenta recunoscuta prin Tratatul de la Berlin din 1878. 10 Mai 1881: Carol I de Hohenzollern – Sigmarignen este incoronat Rege al Romaniei. Ultimul rege a abdicat la 30 decembrie 1947. PS. Sunt curios cum ne vom îndeplinit azi obligațiile scrise în lege „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale organizează manifestări cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai”. Sursa: https://www.facebook.com
Dezinteres și birocrație: Primăria Capitalei a avut nevoie de 5 ani pentru a lua cei 10 milioane euro de la Ministerul Mediului pentru pistele de biciclete. Fostul primar Sorin Oprescu anunța cu fast în primăvara anului 2014 că a obținut 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului pentru amenajarea a 100 de km de piste pentru biciclete în București, iar lucrările vor începe ”în vară”. De atunci au trecut 5 ani, multe promisiuni, iar Primăria Capitalei a anunțat abia joi că a reușit să finalizeze documentele necesare pentru a intra în posesia banilor, indicatorii tehnico-economici fiind aprobați prin hotărâre de Guvern. Municipalitatea a început toamna trecută lucrările la o parte din pistele incluse în proiect, jumătate din tronsonul 1, însă acestea nu sunt funcționale deoarece nu au fost făcute marcajele rutiere din cauza contestării licitației.”Administrația Firea a realizat proiectele necesare pentru a atrage finanțare guvernamentală pentru construirea a 4 trasee de piste ciclabile în București. Proiectul Primăriei Capitalei, care vizează construirea a 4 piste ciclabile în București, va primi finanțare în valoare de 44,5 milioane lei de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului. În acest sens, a fost aprobată miercuri Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti”, următorul pas fiind semnarea contractului de finanțare. Este vorba despre 4 trasee, dispuse pe 21 de artere, și care însumează 48 de km. Pentru accesarea acestei finanțări, Primăria Capitalei a elaborat, în acest mandat, proiectele necesare și a depus documentația aferentă, în conformitate cu procedura guvernamentală în vigoare. Astfel, indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost avizați în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național şi Locuințe anul trecut, în luna octombrie, după parcurgerea celorlalte etape prevăzute de respectiva procedură”, a anunțat Primăria Capitalei vineri, într-un comunicat de presă. Primăria Capitalei mai anunță în comunicatul de presă că fonduri similare, disponibile în alți ani, nu au fost accesate de administrațiile anterioare întrucât nu s-au depus proiecte. Declarația vine după aproape 3 ani de mandat a primarului Gabriela Firea. Integral: https://www.hotnews.ro
Angajații fabricii de vagoane Astra Rail din Arad au intrat în grevă. Pe lista nemulțumirilor: cererile de mărire salarială, dar și indienii aduși să lucreze la companie Sute de muncitori au părăsit joi fabrica de vagoane de marfă Astra Rail Industries şi au pichetat, spontan, clădirea de birouri a companiei Greenbrier, care deţine Astra Rail Industries, scrie AradOn. Se pare că scandalul este legat de planul managementului american de a aplica creșteri salariale mult mai mici decât cele promise de managementul precedent. Neînțelegerile dintre angajați și patronat au sporit, iar la mijloc au intrat și problemele legate de sutele de indieni angajați la fabrică, scrie specialArad.ro. AradOn scrie că întreg scandalul ar fi pornit de la sutele de indieni angajaţi la fabrica din Arad. Potrivit unor informaţii aflate de la angajaţi din cadrul Astra Rail, conducerea firmei a decis să le retragă banii de bilete de avion pentru transportul dinspre India spre România. Se spune că problema a fost că le-au fost luaţi toţi banii deodată, spun sursele publicației. „Oamenii s-au trezit că, după o lună de muncă, au fost plătiţi cu sume cuprinse între 2 (doi) lei şi 50 de lei. Cum să trăieşti cu banii ăştia până la următorul salariu? Indienii au fost ajutaţi de colegii lor români, care le-au adus de acasă de mâncare, dar situaţia a mocnit până joi dimineaţa, când indienii au refuzat să mai meargă la muncă”, spune un angajat al firmei de vagoane. Mai mult, se pare că şefii Astra Rail ar fi decis şi să le reducă salariile angajaţilor din India, în baza noilor prevederi legale. Angajaţii români s-au solidarizat cu colegii lor indieni şi, joi dimineaţa, au părăsit bancurile de lucru. Ulterior, s-au încolonat şi au marşat spre „Casa Albă”, acolo unde se află birourile fabricii. Acolo, motivele de protest au fost mai multe, nu doar situaţia indienilor. „Am solicitat majorări salariale. Conducerea a decis să ne crească salariile cu procentaje infime, între 2 şi 5 la sută. Aceste majorări nu acoperă nici măcar inflaţia. Ni s-a spus să aşteptăm până când se închide anul fiscal în Statele Unite ale Americii, de unde este firma. Păi noi trăim în România, unde anul financiar se închide în martie. Integral: https://monitorizari.hotnews.ro
Poza zilei! Am pus mâna pe adevărata Declarație de la Sibiu a liderilor europeni Așa cum era de așteptat, punctul culminant al întâlnirii liderilor europeni de la Sibiu a fost cel în care fiecare a decis ce vrea să mănânce. ”Aceasta este adevărata Declarație la Sibiu, nicidecum lista aia anostă cu echitate, europenism și alte prostii care circulă pe net”, a confirmat pentru TNR purtătorul de cuvânt al Cotroceniului. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Va doresc un sfarsit de saptamana linistit! @Desy