Author: desy.demeter


Revista Presei – 10 octombrie. “Scopul antireformelor din justiție din ultimii doi ani: controlul politic al procurorilor, intimidarea judecătorilor și stoparea dosarelor cu membri de partid.”

Image result for autumn photosBuna dimineata intr-o zi de joi, 10 octombrie! ANM a actualizat prognoza meteo pentru ziua de joi, 10 octombrie 2019, iar veștile sunt îmbucurătoare. Temperaturile vor urca destul de mult, în contrast cu valorile înregistrate la începutul acestei săptămâni, când toată România a simțit că vine iarna. Maximele zilei de mâine se vor încadra între 17 și 25 de grade, iar cel mai cald va fi în sudul țării. Vremea va fi ploioasă la Cluj Napoca, unde temperaturile nu vor ajunge la 20 de grade. Maxima zilei va fi de 18 grade Celsius, iar minima de doar 6. Vremea va fi destul de mohorâtă și în Banat, unde maxima zilei de joi va fi de 17 grade, iar minima în timpul nopții va coborî până la 4 grade Celsius. Vreme deosebit de caldă mâine în București. Se vor înregistra 24 de grade Celsius, iar cerul va fi în general senin. Șansele de ploaie se reduc până la 10%, deci va fi o vreme numai bună pentru plimbări în aer liber. Minima zilei va fi de 12 grade.

Dancila intareste ce a spus ieri: Daramarea Guvernului presupune, de fapt, si numirea procurorilorDancila intareste ce a spus ieri: Daramarea Guvernului presupune, de fapt, si numirea procurorilor …..”Interpretarea a fost asa cum si-a dorit-o fiecare. Eu am spus, am vorbit despre Sectia Speciala, pentru ca, dupa cum stiti, in spatiul public au aparut anumite afirmatii sau unele dintre ele au fost legate de Ministerul Justitiei. Le-am spus ca noi nu vom lua nicio hotarare, nu vom da nicio ordonanta de urgenta in domeniul Justitiei nici pentru desfiintarea Sectiei Speciale, nici pentru alt motiv”, a declarat Dancila, intrebata despre afirmatiile sale din sedinta PSD, in urma carora o parte dintre membrii CSM au solicitat sesizarea CCR. “Categoric ca mizele guvernarii sunt legate si de aceste lucruri”, a raspuns Viorica Dancila, intrebata daca exista si alte “mize” ale ramanerii la guvernare a PSD legate de dosare penale si numirea procurorilor. “Daramarea Guvernului presupune, de fapt, si numirea procurorilor, pentru ca… asta este rolul”, a completat ea. Intrebata daca magistratii sunt numiti politic, premierul a replicat: “Stiti foarte bine, asta interpretati dumneavoastra, eu nu am spus niciodata ca magistratii sunt numiti politic”. “Chiar am subliniat faptul ca magistratii nu trebuie sa mai fie numiti politic si, daca va amintiti, chiar am propus pentru Ministerul Justitiei o persoana din domeniul juridic fara sa fie inregimentata politic. Am vrut sa dau un semnal ca politicul nu are voie sa se implice in domeniul juridic, dar, dupa cum stiti, presedintele Romaniei a fost cel care a respins aceasta nominalizare”, a mentionat premierul. Sapte membri CSM i-au cerut presedintelui Consiliului sesizarea Curtii Constitutionale privind un posibil conflict juridic intre premierul Viorica Dancila si autoritatea judecatoreasca, in urma aparitiei in spatiul public a inregistrarilor dintr-o sedinta a PSD in care prim-ministrul a afirmat, intre altele, ca miza ramanerii la guvernare a PSD “nu este neaparat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, de Sectia speciala, de numirea procurorilor. Sper ca nu vreti sa ne intoarcem… si multi din aceasta sala stiu la ce m-am referit”. Integral: http://www.ziare.com

Cristi Danilet – judecator: In 2004 partidul la conducere de atunci discuta în Guvern la care dosare sa se dea drumul în instante. Azi, urmașii acelui partid par ca doresc să facă același lucru. Cred ca e clar pentru toată lumea scopul antireformelor din justiție din ultimii doi ani: controlul politic al procurorilor, intimidarea judecătorilor și stoparea dosarelor cu membri de partid.  Din păcate, unii magistrați și membri CSM refuza sa vadă aceste lucruri evidente pentru noi, cei aflați în sitem de 20 de ani. Istoria se repeta pentru că noi tăcem. Oare ne vom trezi? Felicitări pentru cei șapte membru CS. . Dar nu e suficient și eu cred că nu la CCR este soluția. Sursa: https://www.facebook.com

Inca un apel retras de SS: Gheorghe Stan a scapat-o pe Mihaiela Iorga Moraru de procesul de favorizarea faptuitoruluiInca un apel retras de SS: Gheorghe Stan a scapat-o pe Mihaiela Iorga Moraru de procesul de favorizarea faptuitorului Fostul procuror-sef al Sectiei Speciale (SS), Gheorghe Stan, a retras, inainte de a fi numit judecator la Curtea Constitutionala, contestatia DNA in cazul Mihaielei Iorga Moraru, procuror SS judecat pentru fals intelectual si favorizarea faptuitorului. Era vorba de o contestatie impotriva deciziei prin care Inalta Curte a constatat nulitatea rechizitoriului si a exclus toate probele administrate in cursul urmaririi penale de catre DNA. Sentinta a fost data de judecatorul Silvia Cerbu pe 18 iunie 2018, dar DNA a contestat decizia a doua zi, pe 19 iunie 2018. De ce SS a retras contestatia? Pe 23 octombrie 2018, printr-o OUG promovata de fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, a fost operationalizata SS. O alta ordonanta promovata de Tudorel Toader, OUG 7/2019 din 19 februarie 2019, permitea Sectiei Speciale sa retraga apelurile in dosarele in care sunt judecati si magistrati. Lucru pe care Gheorghe Stan l-a facut in mai multe dosare, mai ales cele in care erau implicati oamenii PSD: cele mai cunsocute fiind cele privindu-i pe fostii deputati PSD, Sebastian Ghita, Ioan Adam si Viorel Hrebenciuc. In mod similar, Gheorghe Stan a retras contestia si in cazul Mihaielei Iorga Moraru. Decizia de retragere a luat-o pe 6 iunie 2019, in contextul in care isi incepea mandatul de judecator la Curtea Constitutionala pe 15 iunie. Stan a ajuns la CCR fiind sustinut de PSD. “In urma analizei efectuate asupra intregii documentatii care a stat la baza intocmirii de catre DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti a rechizitoriului nr. 157/P/2017, Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie a decis in temeiul articoluilui 88 indice 8, alineatul 1 litera d) din Legea 304/2004, modificata prin OUG 7/2019, retragerea caii de atac a contestatiei formulate la 19 iunie 2018 de catre DNA – Structura Centrala, impotriva incheierii nr. 361 din data de 18 iunie 2018 a Judecatorului de camera preliminara, in dosarul penal nr. 351/1/2018/a1 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie,” scria Gheorghe Stan. Potrivit unor surse judiciare, la momentul retragerii contestatiei, motivarea deciziei din camera preliminara nu era redactata. Iorga Moraru ancheteaza cazul “Sorina” La acel moment, Mihaiela Iorga Moraru activa deja ca procuror in cadrul SS, iar la sfarsitul lunii iunii 2019 a intrat din nou in atentia mass-media dupa ce a preluat ancheta in dosarul Sorinei, fata adoptata cu scandal de la Baia de Arama. Integral: http://www.ziare.com

Reactia Anei Birchall, dupa ce sefa CSM a anuntat ca va sesiza CCR in conflictul cu eaAna Birchall: Am așteptat punct de vedere de la CSM pe GRECO şi MCV, dar Consiliul era ocupat să modifice legea ANI Ministrul Justiției Ana Birchall a declarat, miercuri, că a așteptat un punct de vedere de la CSM, dar „CSM era preocupat să modifice legea ANI”. Birchall anunță că nu a primit punctul de vedere de la CSM pe raportul GRECO și MCV. Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat că a așteptat, de la CSM, un punct de vedere pe raportul GRECO și MCV, însă nu a primit încă un răspuns. „Legat de multele întrebări pe care le-am primit zilele acestea privind analiza noastră pe GRECO și MCV, vă pot spune că așa cum am comunicat, de altfel, noi am așteptat un punct de vedere de la CSM, dar se pare că CSM era preocupat să modifice legea ANI, uzurpând, de altfel, atribuțiile Ministerului Justiției și trimițând direct la comisia din Senat. Am solicitat public și în scris aceste clarificări (…) este de datoria mea în calitate de ministru al Justiției să apăr atribuțiile și reputația Ministerului Justiției. Revin și cu această solicitare publică către CSM. Am făcut o revenire și săptămâna trecută să ne transmită în regim de urgență punctul de vedere al CSM cu privire la această analiză. Dacă nu, o să dau publicității analiza pe care, repet, am întocmit-o pe baza punctelor de vedere primite de la instituțiile care ne-au transmis și toate asociațiile profesionale”, a spus Ana Birchall. Integral: https://www.digi24.ro

SURSE Miza eforturilor insistente ale taberei Savonea de a o impune pe procuroarea Adina Florea la şefia Secţiei Speciale: controlul confirmării rechizitoriilor / Un exemplu: actualul şef interimar al SIIJ s-a opus trimiterii lui Kovesi în judecatăMinistrul Justiţiei, atac dur la Secţia Specială: Nu e în beneficiul Justiţiei ca Secţia să funcţioneze cu competenţa actuală de a reţine orice dosar / PLUS: Birchall, încă o ieșire împotriva CSM … Birchall consideră că nu este „în beneficiul actului de justiție” existența SIIJ în forma actuală, câtă vreme, potrivit legii, are competența de a reține tot dosarul, indiferent de infracțiunea cu care este sesizată. „Orice persoană care este urmărită, cercetată și face o plângere la această Sectie Specială, Secția Specială are competența să rețină tot dosarul. Fie că vorbim de infracțiuni grave, omor, proxeneți, bande de tâlhari, criminalitate organizată, viol, omor orice alt tip de infracțiune, repet orice persoană care înțelege să facă o plângere la Sectia Specială, secția specială, conform articolului 88 indice 1 aliniat 2 are competența să rețină și să continue cu acel dosar. Dacă considerați că este în beneficiul justiției o astfel de competență, eu, în calitate de ministru al Justiției, dar și ca absolvent de drept și nu o să-mi bat niciodată joc de CV-ul meu, nu consider că este normal și nu este în beneficiul actului de justiție pentru că pe noi ne interesează pe toți din societate, indiferent unde suntem ca să ne preocupăm de buna funcționare a sistemului judiciar și de un act de justiție așa cum ni-l dorim fiecare”, a declarat ministrul Justiţiei Ana Birchall….. Criticile ministrului la adresa SIIJ vin în contextul eforturilor insistente ale şefei CSM Lia Savonea de a o impune pe procuroarea Adina Florea la şefia SIIJ. Comisia Europeană a criticat SIIJ în punctul de vedere către Curte de Justiţie a UE. Punctul de vedere al CE este similar cu cel al ministrului Justiţiei Ana Birchall. Unul dintre argumentele CE împotriva SIIJ este acela că există suspiciunea că Secţia Specială a fost făcută tocmai ca să transfere dosare sensibile de la DNA la SIIJ, „care ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”, tocmai pentru că SIIJ are competenţa de a ancheta orice persoană, dacî în plăngere este menţionat şi un magistrat. Pe rolul CJUE există un proces provind soarta SIIJ deschis în urma demersurilor mai multor asociaţii ale magistraţilor. Integral: https://www.g4media.ro

Unde minte si unde nu spune tot adevarul Viorica Dancila despre sansele lui Nica la BruxellesUnde minte si unde nu spune tot adevarul Viorica Dancila despre sansele lui Nica la Bruxelles ..…Neacceptandu-l pe Dan Nica in acest prim episod, adica refuzandu-l, presedintele ales al CE l-a respins. Sigur, neacceptat sau refuzat suna, la o interpretare superficiala, mai bine decat respins, dar sensul este acelasi, in context. Intuitia Ursulei von der Leyen a fost buna, Rovana Plumb nu a trecut nici de preliminarii, adica de filtrul Comisiei Juridice. Decizia de a o desemna a fost a guvernului roman, nu a Ursulei von der Leyen. A doua oara, Dancila l-a repropus pe Dan Nica, desi presedintele ales al CE nu l-a acceptat nici in prima etapa. Reactia diplomatica a Comisiei Europene a fost sa reaminteasca de prima respingere a lui Dan Nica si sa ceara mai multe candidaturi. Ursula von der Leyen nu a reevaluat candidatura lui Nica, de vreme ce fusese anterior refuzat/neacceptat/respins. Nuantele nu sunt semantice, ci diplomatice. Atunci cand Comisia Europeana transmite ca a primit de la guvernul roman o propunere evaluata anterior si neacceptata, mesajul nu e deloc cifrat. Mai mult, Comisia spune clar ca procesul ar merge mai repede daca Romania ar desemna cativa candidati, in asa fel incat Ursula von der Leyen sa aiba de ales. Romania singura s-a pus in situatia umilitoare de a fi privita cu neincredere, testand limitele Comisiei Europene si raportandu-se la portofoliul de comisar ca la o sinecura pentru fidelii PSD. PSD a uzurpat mereu logica elementara. Nouvorba e ca, neacceptat fiind, Nica nu e respins. Asta transmite Viorica Dancila, premierul responsabil de decredibilizarea Romaniei la nivel european. Ca in cazul Plumb, daca Dancila il propune doar pe Nica de 100 de ori, Ursula von der Leyen il poate lasa la mana comisiilor din PE. In fond, Guvernul Romaniei e responsabil de propriile decizii si de propria micime. Consecintele acestei strategii de provocare privesc insa Romania si, cu toata intelegerea UE de a separa un guvern politic de tara, e nevoie ca o alta institutie sa preia relatia cu Comisia Europeana, intervenind si denuntand abuzul de putere al Guvernului Dancila. Presedintele e aceasta institutie si s-a dovedit a fi interlocutorul pe care oficialii europeni il accepta. Integral: http://www.ziare.com

Dan NicaDe ce mi-e rușine, ca gălățean, că Dan Nica a fost propunerea României pentru postul de comisar european Inițial, mi-a venit să râd când am auzit că Dan Nica a fost propus, alături de Rovana Plumb, pentru postul de comisar european din partea României. Apoi m-a încercat un sentiment de revoltă amestecat cu rușine pentru că un asemenea personaj, care conduce de 22 de ani Galațiul spre dezastru, ar putea fi recompensat de partid cu o funcție înaltă în executivul Uniunii Europene. Dacă e cineva responsabil pentru ce s-a întâmplat în Galați în ultimii ani atunci Dan Nica e omul numărul 1. Din 1997 până în 2003 a fost președinte al organizației municipale a PSD, iar din 2003 până în prezent ocupă funcția de președinte al organizației județene a partidului. Ce înseamnă asta într-un județ unde PSD a deținut întotdeauna puterea? Că Dan Nica e responsabil pentru toți incompetenții care s-au perindat pe la conducerea Galațiului: primari, consilieri locali, județeni, deputați, senatori sau șefi de instituții deconcertate. Că nu poate să-mi spună mie cineva că atunci când s-au făcut liste de candidați pentru alegeri sau pentru numiri politice, Dan Nica, în calitate de boss local al partidului, nu și-a dat acordul….Deci, nu trebuie să fii matematician ca să înțelegi că fostul viitor comisar european este omul care trebuie luat la întrebări pentru felul în care a ajuns acum Galațiul. Plus că a avut și el numai funcții publice: deputat PSD timp de 18 ani (1996-2014), europarlamentar (2014-prezent), ministru în trei guverne (Năstase, Boc și Ponta) și vicepremier, în perioada februarie-octombrie 2009. De numele lui Dan Nica se leagă însă prăbușirea la propriu a Galațiului. Orașul a câștigat pe merit titlul oficial de cel mai depopulat oraș din România. Numai între anii 2002 și 2011 a înregistrat o pierdere de 50 mii de locuitori. Trend care s-a păstrat și în perioada următoare. Politicile falimentare aplicate în plan local de PSD au făcut celebru Galațiul pe plan național. Astfel, toată țara a aflat că administrația locală a investit din bugetul orașului 6 milioane de euro într-un parc industrial, care însă nu a avut nici măcar un client în cei 16 ani de la înființare și nu a produs un leu în tot acest timp. Apoi, Galațiul înconjurat de ape (Dunăre, Siret, Prut) a ajuns să nu aibă o plajă publică, din 2014, după ce Plaja Dunărea a fost închisă de DSP pentru că devenise un focar de infecție, cu bazine insalubre și wc-uri mizerabile. În toți anii în care Dan Nica a avut primar PSD la Galați și majoritate în Consiliul Local Galați, municipalitatea nu a fost în stare să modernizeze Plaja Dunărea, să ofere gălățenilor plătitori de taxe și impozite un loc decent unde să se poată relaxa vara. După aceea, aș putea să spun că gălățenii l-au plătit 18 ani degeaba pe Nica în Guvernul României pentru că, deși a fost ministru și vicepremier, nu a fost în stare să militeze pentru Galați în guvernele din care a făcut parte, pentru alocarea de fonduri pentru această zonă a țării….Probabil că, dacă i-ar întreba cineva, mulți gălățeni ar spune că Nica merită mai degrabă funcția de comisar european la Parastase și Colive, la cât de bun s-a dovedit în a îngropa Galațiul. Noroc că oficialii de la Comisia Europeană l-au refuzat. Și nu o dată, ci de două ori, chiar dacă Viorica Dăncilă spune că nu e așa. Ca o paranteză, poate multă lume nu știe dar un alt pesedist din Galați, Viorel Ștefan, fost vicepremier, a ajuns în vara lui 2019 la Curtea Europeană de Conturi, pe un salariu lunar de 22.000 de euro. Viorel Ștefan câștigă acum de două ori mai mult decât Dan Nica, cel care, totuși, îi este șef pe linie de partid. Integral: https://www.hotnews.ro

Barna: Dăncilă nu e doamna naivă, din Videle, pe care a folosit-o odiosul Liviu Dragnea, este însuși sistemul profund corupt Liderul USR, Dan Barna, spune că, după apariția în presă a înregistrărilor cu Viorica Dăncilă care le vorbește colegilor de partid despre miza justiției pentru rămânerea la guvernare, aceasta nu poate să rămână premier. Barna spune că Dăncilă nu e doamna naivă, din Videle, pe care a folosit-o odiosul Liviu Dragnea, este însuși sistemul profund corupt care, de 30 de ani, condamnă milioane de români la o viață departe de copiii lor.„Un premier în funcție amenință cu dosare penale și explică cum va folosi Justiția împotriva colegilor care votează moțiunea opoziției. Un premier în funcție cumpără cu 7 miliarde de lei, banii noștri, parlamentari la bucată ca să rămână la putere. Acest premier este Viorica Dăncilă și nu poate să rămână prim-ministru al României. În orice țară din lume, după apariția publică a unor asemenea discuții secrete din ședința de partid, prim ministru ar fi obligat să-și dea demisia. Dăncilă nu e doamna naivă, din Videle, pe care a folosit-o odiosul Liviu Dragnea, este însuși sistemul profund corupt care, de 30 de ani, condamnă milioane de români la o viață departe de copiii lor”, afirmă Barna. El spune că miza nu s-a schimbat după ce Dragnea a ajuns la pușcărie, dimpotrivă, a crescut: să fure și să scape nepedepsiți. „Mâine și pe 10 noiembrie trebuie să-i oprim, altfel alte câteva milioane de români, poate chiar familiile noastre, vor pleca. Din cauza acestui sistem am intrat în politică. Este ceea ce vrem să schimbăm și împotriva lui am luptat trei ani în Parlament. Împreună cu colegii din USR, am amânat, cât și cum am putut, legile care subordonau justiția PSD. Am reușit să blocăm legile penale care favorizează infractorii. Am strâns peste un milion de semnături ca să introducem în Constituția României interdicția ca hoții, corupții, violatorii și criminalii să ajungă primari, parlamentari sau chiar președinți ai țării. Acum le e frică de noi. Integral: https://www.g4media.ro

Mircea MorariuSpaima ….Sigur, e o problemă că d-na Dăncilă, în loc să facă lucrul pentru care încă este plătită, adică să asigure guvernarea țării, pierde ore prețioase doar spre a-și alege rochia și broșa cu care urmează să se dea în fața națiunii în spectacol. Însă și mai grav mi se pare faptul că PSD a declanșat o infamă campanie de dezinformare a populației. A angajat tot felul de postaci recrutați din rândul inșilor de joasă speță care au misiunea de a propaga pe rețelele sociale mesaje al căror rost este acela de a induce spaima în rândul populației. Anunțând apocalipsa în cazul în care PSD va fi alungat de la guvernare. E foarte adevărat că în vederea reușitei acestei vaste operațiuni de dezinformare PSD lucrează cu materialul clientului. Adică cu afirmațiile iresponsabile ale unor așa-ziși reprezentanți de seamă ai Opoziției, dar și cu cele ale unor pretinși avizați oameni de afaceri. Care, pornind de la premisa cum nu se poate mai corectă că, în cei aproape trei ani de guvernare, PSD, mai corect spus de guvernare PSD-ALDE, s-a umflat dincolo de marginile iertate aparatul bugetar, mai exact funcționărimea inutilă din ministere, instituții ale Statului, multe fără obiect concret de activitate, Consilii județene, Primării, deconcentrate, au vorbit despre necesitatea concedierilor și a tăierilor salariale masive. Fără să spună că de amputări de lefuri grosso-modo, așa că în vremea lui Băsescu-Petrov, nici măcar nu poate fi vorba și că vor fi trimise acasă ori să își caute slujbe în sectorul privat exclusiv persoanele considerate și dovedite incapabile sau inutile, învârtitorii de hârtii, angajații fictiv după metoda Dragnea-Bodog, și nu salariații din învățământ sau sănătate, locuri în care oricum există deficit de personal. Din păcate, după ce a debitat pe la televiziuni verzi și uscate, dl. Florin Câțu, alias George Demetru Ladima al PNL, nu și-a mai aflat timp să facă precizările cuvenite. Degeaba a încercat dl. Ludovic Orban să repare situația, să dreagă busuiocul, spusele d-lui Câțu au făcut ravagii. Ele și altele asemănătoare sunt acum utilizate de PSD spre a induce spaima în rândul populației cu scopul mârșav de a masca spaima social-democraților în fața posibilității de a pierde puterea. Pentru mulți, mulți ani de acum încolo. Poate chiar definitiv. Integral: http://www.contributors.ro

Ce urmează dacă nu trece moțiunea PNL? Dar dacă pică guvernul Dăncilă? PLUS: Al treilea scenariu neașteptat Cea mai neagră situație, worst case scenario pentru Klaus Iohnanis și PNL ar fi un eșec la votul de joi, deși există unele voci care cred că supraviețuirea guvernului Dăncilă l-ar putea ajuta în mod paradoxal pe șeful statului. Ce ar însemna eșecul moțiunii? La prima vedere, un dezastru de imagine, spectacolul neputinței. Klaus Iohannis și Ludovic Orban se fac de râs, mai ales că amândoi au anunțat cu mare precizie căderea guvernului. Ar fi a treia moțiune ratată și o gură de oxigen dată gratuit premierului Dăncilă la debutul oficial al campaniei pentru prezidențiale, adică exact când avea mai multă nevoie de combustibil. Cei care cred, totuși, că președintele Iohannis va avea de câștigat dintr-un eșec se bazează pe dorința lui de a intra, în continuare, în turul doi cu Viorica Dăncilă, nu cu liderul USR / PLUS, Dan Barna, de care se teme în mod real….. Mai există însă o interpretare potrivit căreia premierul Dăncilă este deja ca și căzut, indiferent de soarta moțiunii. Interpretarea se bazează chiar pe declarația premierului Dăncilă, pe Constituție dar și pe decizia CCR care obligă guvernul să vină în Parlament la reinvestire după ieșirea ALDE din guvern. Dăncilă a declarat în august că are 45 de zile la dispoziție, numai că acest interval s-a scurs iar premierul tot nu s-a prezentat pentru a cere un nou vot de încredere. Potrivit unor interpretări, termenul curge din 26 august (cum a constatat chiar CCR în ultima decizie) și expiră vineri, 11 octombrie. În consecința, Dăncilă nu mai are timp să treacă prin procedura parlamentară, miniștri audiați în comisii și apoi vot în plen. Prin urmare, de luni încolo guvernul Dăncilă nu mai poate fi valid. În această situație, președintelui nu-i rămâne decât să constate că România nu mai are guvern și să numească un premier interimar din actualul cabinet, eventual pe Ana Birchall de la justiție care a transmis toate semnalele că este dispusă să joace corect. Singura vulnerabilitate în acest scenariu este că în Constituție nu vom găsi termenul de 45 de zile in interiorul căruia Guvernul trebuie să meargă în Parlament în cazul schimbării culorii politice, decât prin exptrapolare de la termenul dat pentru numirea unor noi miniștri. (Vezi articolul 85 din Constituție). Altfel spus, dacă nu pot trece mai mult de 45 de zile până la numirea unui nou ministru, nici Guvernul în ansamblu nu poate sta peste acest termen pentru a obține votul de încredere în cazul schimbării culorii politice chiar dacă n-are deadline-ul trecut expres în Constituție. În acest caz, vom avea două interpretări diferite, președintele care va susține că guvernul nu mai funcționează legal începând de luni și guvernul care va zice că nu are termen pentru a merge în Parlament, deși Dăncilă a spus – fără să știm exact de ce – că are la dispoziție 45 de zile pentru a merge în Parlament. Se va ajunge, așadar, din nou la Curtea Constituțională, singura care poate tranșa disputa juridică. Dacă moțiunea trece și cade guvernul Dăncilă, tot jocul politic se mută de joi la Cotroceni la pachet cu întreaga responsabilitate pentru conducerea țării. Or, dorește într-adevăr președintele Iohannis să-și asume responsabilități în luna de campanie electorală? Dacă guvernul Dăncilă pică totuși la moțiunea de cenzură, nu cred că președintele se va grăbi cu desemnarea noului premier. Integral: https://www.g4media.ro

Autoritatea Vamala trece de la ANAF la Ministerul de Finante, a decis Senatul Senatul a adoptat, miercuri, propunerea legislativa initiata de Eugen Teodorovici, prin care Autoritatea Vamala Romana se infiinteaza ca institutie publica cu personalitate juridica in subordinea Ministerului de Finante, ca ordonator tertiar de credite. In favoarea proiectului s-au pronuntat 54 de senatori, 27 au votat “impotriva” si doi s-au abtinut. Liderul grupului PNL din Senat, Florin Citu, a explicat votul impotriva dat de liberali prin faptul ca reforma autoritatii vamale s-ar fi putut face in cadrul ANAF, printr-un sistem de informatizare si nu prin transferul unei parti din ANAF intr-o institutie de sine statatoare. Senatorii USR au sustinut un punct de vedere similar cu al liberalilor si anume ca reforma nu trebuia facuta in acest fel. Potrivit expunerii de motive a actului normativ, ca urmare a reorganizarii activitatii ANAF in anul 2013, Autoritatea Nationala a Vamilor a fuzionat cu ANAF, pierzand calitatea de ordonator tertiar de credite, desfasurarea activitatii structurilor vamale in cadrul ANAF evidentiind o serie de disfunctionalitati, ceea ce justifica proiectul de infiintare a AVR in subordinea Ministerului Finantelor Publice. Actul normativ prevede ca AVR elaboreaza reglementarile vamale care sunt in competenta Romaniei in calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, asigura administrarea impozitelor, taxelor si altor venituri bugetare date prin lege in competenta sa, aplica politica si legislatia vamala, respectiv fiscala in domeniul supravegherii produselor accizabile, exercita atributiile de autoritate vamala si controlul operativ si inopinat privind prevenirea, descoperirea si combaterea oricaror acte si fapte care au ca efect frauda vamala si fiscala, precum si a altor fapte date prin lege in competenta sa. Initiatorul precizeaza in expunerea de motive ca infiintarea Autoritatii Vamale nu implica suplimentarea numarului de personal la nivelul Ministerului de Finante, respectiv ANAF. Integral: http://www.ziare.com

Daea a făcut “un calcul” să vadă ce “salt” a avut țara: România are 200.000 de tractoare. Dacă le punem unul după altul, graniţa ţării este înconjurată de 4 rânduri de tractoare România are 200.000 de tractoare, ceea ce înseamnă că dacă le punem unul după altul, calculând lungimea, graniţa ţării este înconjurată de 4 rânduri de tractoare, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea. El spune că a făcut un calcul ca să vadă ce salt s-a înregistrat în România din 1989 și până acum. … În realitate, la o lungime medie de 4 metri per tractor, un calcul simplu arată că tractoarele amintite de ministrul Daea puse cap la cap ar însemna 800 de kilometri lungime, de patru ori mai puțin față de lungimea granițelor României, care este de 3.150 de km. Daea, despre cercetarea agricolă și regrete. Daea le-a vorbit fermierilor și despre cercetarea agricolă, spunând că are “un regret” că în România nu s-a putut face ani de zile ceea ce trebuie. “În 2009, prin Ordonanţa pe care aţi aprobat-o dragi parlamentari, aţi dat cale liberă din punct de vedere juridic să se transforme staţiunile de cercetare prin HG pentru a putea funcţiona. Din nefericire, în opt ani, patru guverne au reuşit să facă doar 3 Hotărâri de Guvern, iar acest Guvern, în doi ani, din dorinţa de a face bine ţării, a realizat 49 (de HG n.r.), mai avem două şi închidem procesul”, a susținut ministrul Agriculturii. Integral: https://economie.hotnews.ro

Asian People are across the crosswalkAproape două milioane de tineri au aplicat pentru joburi în străinătate în 2019. Economist: “În România se vor întâmpla lucruri grave” Aproape două milioane de români, dornici să lucreze în afara granițelor, au aplicat la joburi în străinătate în primele zece luni ale acestui an. Cei mai interesați sunt tinerii cu vârste cuprinde între 25 și 35 de ani. … Pe locul doi sunt cei mai tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani ce au aplicat în aceeași perioadă la 450.000 de oferte. Foarte aproape de primele categorii se regăsesc cei cu vârste între 36 și 45 de ani cu peste 380.000 de aplicări. În paralel, românii de peste 45 de ani sunt cei care iau mai greu decizia. Cu toate acestea, de la începutul anului și până acum, peste 220.000 au căutat oportunități de muncă în străinătate. Majoritatea celor care își doresc o carieră în afara țării vor să rămână, totuși, în Europa. Chiar și așa, preferințele s-au schimbat. Primele trei țări căutate de români sunt Germania, Marea Britanie și Olanda. Acestea sunt urmate de Franța, Polonia, Belgia și Spania. Ultimele în preferințele românilor sunt Arabia Saudită, Canada, Qatar, Cipru şi Statele Unite al Americii. Cele mai căutate domenii: vânzări, sectorul bancar, contabilitate… Economistul Mircea Coşea a declarat la Digi24 că opţiunea românilor pentru locuri de muncă în străinătate este cauza faptului că măsurile care se iau în ţar sunt insuficiente şi pentru că nu există o politică demografică adecvată. “S-a crezut că dacă se măresc lefurile mulţi vor rămâne, nu e aşa. În România nu există siguranţă, este o populaţie stresată, sub impulsul unor noutăţi care ne sperie, de la cutremure, boli până la nesiguranţă politică. Există încă mari condiţii ca populaţia României să fie tentată să plece în exterior. Cei care se vor întoarce o vor face în proporţie infimă, pentru că, odată plecaţi, îşi caută o viaţă unde să poată să rămână, să înceapă să fie ai celor de acolo. Integral: https://www.digi24.ro

Actorii de la Ţăndărică i-au explicat cu păpuşi lui Dăncilă care e faza cu moţiunea de cenzură În loc să râdă de ea, ca restul românilor, actorii de la Țăndărică au dovedit o bunăvoință ieșită din comun și i-au explicat Vioricăi Dăncilă, cu ajutorul păpușilor, cum stă treaba cu moțiunea de cenzură. Și se pare că abordarea a funcționat, pentru că Dăncilă pare să înțeleagă acum ce-o așteaptă joi. ”Dacă la început Viorica zâmbea și aplauda frenetic, ba chiar a și încercat la un moment dat să comunice cu păpușile, cu timpul a realizat, încet-încet, că nu e nimic de râs în ce-o așteaptă. Ne-a luat vreo două ore până am făcut-o să priceapă că joi riscă să fie demisă și că, astfel, cariera ei politică se va încheia. Că se va întoarce la Videle, ca vânzătoare la piață sau la un minimarket”, a povestit unul dintre actori. Viorica Dăncilă a plecat în lacrimi de la reprezentația celor de la Țăndărică și s-a închis în biroul ei de la Guvern și refuză să deschidă ușa. Ba chiar a refuzat și grișul cu lapte, pe care nu l-a ratat niciodată de când e premier. Integral: https://www.timesnewroman.ro

10 români care merită premiul Nobel pentru Literatură mai mult decât Cărtărescu Românul care și-a corectat conaționalii de 174.000 de ori, strigându-le „PE CARE”; Alexandru Cumpănașu, c-a scris o broșură tipăriță în mai multe exemplare decât orice carte a lui Cărtărescu. Și, în plus, și-a scris deja în CV că a luat Nobelul; Irina Binder, că este o scriitoare de succes și asta ar face să explodeze de nervi cel puțin trei redacții de reviste literare; Orlando Teodorovici, că a dus fantasticul românesc pe niște culmi la care Eliade nici măcar nu visa;… Dan Voiculescu, că numai în ultimul lui an de pușcărie a scris mai multe cărți decât Cărtărescu în toată viața lui; Ion Țiriac, pentru că banul la ban trage. Și premiul e, totuși, aproape un milion de euro; Péter Nádas sau László Krasznahorkai. Ce-i drept, ăștia sunt unguri, dar în cazul în care câștigă Nobelul imediat le găsim bunicii români; Rovana Plumb, dacă tot a nominalizat-o Dăncilă după ce i-a fost refuzată funcția de comisar european; Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 9 octombrie. “Desi are un PIB de invidiat, zona Bucuresti-Ilfov e inferioara tuturor regiunilor similare din UE.”

Image result for autumn photosBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 9 octombrie! Vremea se va încălzi, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile vestice și nordice, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar pe arii restrânse și în celelalte regiuni, mai ales în Moldova și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 14 grade, mai scăzute, spre -6 grade, în estul Transilvaniei unde se va semnala brumă. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceață. In Bucuresti, vremea se va încălzi, devenind normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 7…8 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 5 grade.

Secția pentru procurori, replică la acuzațiile Liei Savonea: Nu e prima oară când membrii CSM sunt puși în situația de a-și reorganiza activitatea, din cauza convocării imprevizibile a ședințelor Plenului Secția pentru procurori răspunde, într-un comunicat, acuzațiilor lansate de președinta CSM, Lia Savonea, care a s-a aranjat deranjată, marți, de absența mai multor procurori din CSM și a acuzat o coordonare cu ministrul justiției, Ana Birchall, pentru a nu fi întrunit cvorumul de ședință necesar instalării Adinei Florea în funcția de șef al Secției Speciale. Secția pentru procurori susține că nu este prima dată când procurorii din cadrul secției sunt puși în situația de a-și reorganiza activitatea de pe o zi pe alta,  din cauza convocării imprevizibile a ședințelor Plenului. Redăm mai jos integral comunicatul secției pentru procurori din CSM ”Secția pentru procurori a luat act de afirmațiile Președintelui CSM la deschiderea ședinței de Plen din 8 octombrie 2019 și își exprimă dezacordul față de acuzațiile neprobate și nefondate la adresa unora din membrii Secției pentru procurori. Secția pentru procurori a primit în 3 octombrie 2019 invitația de a participa la evenimentul convocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 octombrie 2019, trei membri confirmând prezența în dimineața de 4 octombrie 2019, un al patrulea membru al Secției fiind în concediu aprobat din luna septembrie 2019 de către Președintele CSM. Facem precizarea că Plenul a fost convocat în după-amiaza zilei de 4 octombrie 2019, neexistând o consultare prealabilă și nicio informare cu privire la o dată a Plenului, așa cum susține Președintele CSM. Membrii care au confirmat participarea la întrunirea organizată de Procurorul General au înțeles să nu își modifice agenda stabilită pentru 8 octombrie 2019, nefiind prima oară puși în situația de a-și reorganiza activitatea, din cauza convocării imprevizibile a ședințelor Plenului CSM. Integral: https://www.g4media.ro

Șeful interimar DNA, Călin Nistor, despre dosarul Tel Drum: Până la sfârșitul anului sigur se va da o soluție / Principala problemă a DNA este deficitul de personal din cauza modificărilor la legile justiției Șeful interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat, marți, că dosarul Tel Drum, în care fostul lider PSD, Liviu Dragnea, este pus sub acuzare încă din noiembrie 2017 pentru 5 infracțiuni, va fi soluționat până la sfârșitul acestui an.”Săptămâna trecută s-a pronunțat Tribunalul Teleorman, când a fost respinsă acea cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Am avut discutat cu procurorul de caz și cu șeful de secție. Sper ca într-un termen rezonabil să fie dată o soluție în acel dosar. Nu știu, până la sfârșitul anului sigur se va da o soluție, sigur. Sper. Sper că va fi soluționat”, a declarat Nistor. El a declarat, la intrarea în Parchetul General, că principala problemă a DNA-ului în ultima perioadă e legată de personal. ”Noi avem un deficit de 30 de procurori. Modificările succesive ale pachetului de legi pe justiție, vechimea a fost majorată la zece ani pentru accesul în funcția de procuror DNA. La zece ani vechime un procuror are deja grad de Curte de Apel și e puțin atractiv să vină să lucreze în DNA în condițiile volumului mare de muncă”, a explicat Nistor. Integral: https://www.g4media.ro

Alex Ghiță, fratele fugarului Sebi Ghiță, trimis în judecată de DNA, pentru evaziune fiscală de peste 100 de milioane de lei Alexandru Ghiță, fratele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, a fost trimis în judecată de DNA alături de firma lui, 2KTelecom, și alți 9 inculpați și 12 firme controlate de frații Ghiță, pentru evaziune fiscală de peste 100 de milioane de lei. Comunicatul integral al DNA:  „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 10 persoane fizice și 13 societăți comerciale (în domeniul IT), în sarcina cărora s-au reținut mai multe infracțiuni de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2009-2013, cei 23 de inculpați s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin încheierea unor contracte de prestării servicii, ca operațiuni fictive, înregistrând în evidenţele contabile ale societăţii mai multe facturi de avans „conform contract”, în scopul deducerii TVA-ului aferent acestora şi compensării TVA-ului datorat din alte relaţii comerciale. Ulterior, aceste facturi ar fi fost stornate ca urmare a rezilierii respectivelor contracte. Prin acest mecanism ar fi fost creată aparenţa unor tranzacţii reale ce ar fi avut, însă, ca scop, posibilitatea obţinerii pentru unele societăți a unui drept de deducere şi amânare la plată, timp mai multe luni, a TVA, ca urmare a sustragerii de la plată obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Pentru aceasta s-ar fi încheiat mai multe contracte ce ar fi avut ca obiect operațiuni fictive, context în care ar fi fost emise mai multe facturi de avans, în temeiul cărora inculpații au dedus TVA (prin contrapunerea acestui TVA, celui colectat din relațiile comerciale reale). Prin aceste demersuri, inculpații ar fi prejudiciat statul cu suma totală de 69.049.597 lei. Integral: https://www.g4media.ro

Eugen TeodoroviciProiectul cu închisoarea pentru datornici inițiat de Teodorovici, modificat la Senat. Dispare articolul care a făcut vâlvă, dar pare că se dă dezlegare la evaziune Comisia de buget-finanțe din Senat a dat marți aviz favorabil proiectului inițiat de Eugen Teodorovici, în calitate de senator, referitor la închisoarea pentru datornci. S-au votat și câteva amendamente propuse de Consiliul Economic și Social (CES). Practic, se elimină articolul 6, respectiv cel referitor la închisoarea pentru datornici, în schimb, articolul 9 cel care ajuta evaziunea, în varianta inițială, se modifică mult. Proietul devine mult mai lax. Precizăm că amendamentele adoptate au fost făcute de Consiliul Economic și Social. Ce înseamnă asta: La articolul 9 rămâne în continuare, ca în varianta inițială a proiectului, pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani (față de 2-8 ani cât este acum în vigoare) pentru infracțiuni de evaziune fiscală. În ceea ce privește plafoanele, acestea au crescut de la 100.000 euro la 1 milion de euro, iar pentru mai marii evazioniști de la 500.000 euro la 5 milioane euro. Pe scurt avem următoarea situație, conform modificărilor adoptate în Comisia de buget-finanțe din Senat:  Dacă prejudiciul e mai mare de 1 milion euro, persoana care a făcut evaziune va face pușcărie între 2 ani și 8 luni – 9 ani și 3 luni, față de varianta actuală a legii în vigoare care la 100.000 de euro pușcăria era de 7 -13 ani. În ceea ce privește prejudiciul mai mare de 5 milioane lei, pușcăria va fi de între 3 ani – 10 ani și 6 luni. Pe legea actuală avem 9-15 ani.  Asta pentru că față de legea actuală se modifică și modul în care se dă pedeapsa. Despre acest lucru a vorbit recent pentru HotNews.ro Cristian Rapcencu, contabil și consultant fiscal.„Pe legea actuală, dacă prejudiciul e până într-o 100.000 de euro, limitele minime și maxime se majorează cu 5 ani. Acum se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani fapta de evaziune, iar dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 euro, practic infracțiunea e pedepsită de la 7 la 13 ani. Deci se majorează cu 5 ani și limita minimă și maximă. Dacă prejudiciul e mai mare de 500.000 euro, limitele se majorează cu 7 ani. Atunci, în loc de 2-8 ani, este 9-15 ani”, a spus el. Eugen Teodorovici a vorbit în cadrul Comisiei de buget-finanțe doar despre modificările la articolul 10: Integral: https://economie.hotnews.ro

EXCLUSIV Lista celor 469 de proiecte de asfaltare a ulițelor și drumurilor cu care Dăncilă vrea să cumpere susținerea la moțiune. Baronii Arsene, Zetea și Prioteasa, plus primari de mari orașe, primesc partea leului din cele 7,3 miliarde de lei Comisia Națională de Prognoză a făcut publică lista celor 469 de proiecte aprobate pentru finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții – instrumentul creat de Darius Vâlcov pentru alimentarea baronilor și primarilor PSD. Din lista proiectelor, majoritatea de modernizat ulițe și drumuri locale, se remarcă sumele uriașe alocate către trei consilii județene controlate de baroni PSD. Și Primăria București, condusă de Gabriela Firea (PSD), primește 104 milioane de lei, la fel ca o puzderie de sate din Teleorman și Olt – județe ”roșii”. … Cât primesc baronii PSD: Consiliul Județean Neamț, condus de Ionel Arsene, primește 521,9 milioane de lei pentru ”Proiect integrat modernizare, consolidare și reabilitare drumuri și poduri județene, obiective ce asigură conectarea la rețeaua TEN-T județul Neamț”. Consiliul Județean Maramureș, condus de baronul PSD Gabriel Zetea, primește 102 milioane de lei pentru ”Covoare asfaltice pe rețeaua de drumuri județene” Consiliul Județean Dolj, condus de baronul PSD Ion Prioteasa, primește 62,4 milioane de lei pentru ”lucrări de întreținere pe DJ641, limită județ Olt-Albești (DN65F)” Cât primesc primarii PSD de mari orașe: București, condus de Gabriela Firea, primește 104 milioane de lei pentru proiectul ”Penetratie și racord Splaiul Independenței-Ciurel-Autostrada București- Pitești”. Buzău, condus de Constantin Toma, primește 150 milioane de lei pentru lucrări întreținere infrastructură de transport. Alexandria (Teleorman), condus de Victor Drăgușin, primește 44,6 milioane de lei, pentru lucrări de întreținere și reparații curente a infrastructurii rutiere și pietonale în municipiu. Integral: https://www.g4media.ro

Deloitte: Contribuabilii cu datorii inca mai au timp pentru restructurarea lor, dar nu foarte multIndexul Competitivitatii: Desi are un PIB de invidiat, zona Bucuresti-Ilfov e inferioara tuturor regiunilor similare din UE Bucuresti-Ilfov, regiunea din Romania cu cel mai mare scor (55,92 din 100 maxim posibil) in Indexul Regional al Competitivitatii 2019 se afla abia pe locul 151, din 268 de regiuni. Aceasta cu toate ca din punct de vedere al PIB se situeaza pe pozitia 25: Din punct de vedere al competitivitatii, regiunea Bucuresti-Ilfov este similara Vienei, Antewerpen, Karlsruhe, Praga, dar are punctaje inferioare la subindicatori precum stabilitatea macroeconomica, sistemul de educatie obligatoriu, sanatatea, eficienta pietei muncii, sofisticarea afacerilor etc. Nu are niciun indicator la care sa se plaseze mai bine decat regiunile similare din UE, conform Indexului Competitivitatii publicat luni si realizat din trei in trei ani de Comisia Europeana. Bucuresti-Ilfov este singura regiune romaneasca incadrata in cel mai inalt stadiu de dezvoltare (5), in timp ce doar trei regiuni ajung in stadiul 2 – Centru, Vest si Nord-Vest -, in timp ce toate celelalte patru sunt la cel mai redus nivel de dezvoltare (1). Scorul mediu national in clasament este de 17,84 de puncte si, in afara de Bucuresti – Ilfov, numai regiunea Vest (cu 20,9 puncte) mai depaseste acest prag. Sud-Muntenia, doua locuri inaintea regiunii Centru. Integral: http://www.business24.ro

Tren al CFR CalatoriDirectorul CFR Călători spune că anul acesta se va încheia cu un total de 54 de vagoane modernizate. Ministrul transporturilor promitea sute de vagoane ”modernizate” Deficitul de vagoane al CFR Călători s-a simțit puternic și vara aceasta când spre munte și spre mare trebuia să-ți iei bilet cu multe zile înainte. Valentin Dorobanțu, directorul companiei, a spus la un eveniment de profil, că anul 2019 se va încheia cu 54 de vagoane modernizate, iar parcul activ de vagoane al CFR Călători se va apropia de 1.000. El spune că merge mai departe procedura pentru achiziția unor automotoare diesel. Directorul i-a certat și i-a ironizat pe jurnaliști.  Dorobanțu a spus, la conferința Zilele Feroviare 2019, că în cursul anului 2019 compania are bugetate și analizate investiții de 50 milioane euro ”o sumă foarte mică comparativ cu necesarul de investiții”. Vor fi modernizate 54 de vagoane, dintre care 40 sunt date în exploatare și 14 urmează să intre în exploatare în aceste luni. Compania mai are deschisă și o licitație pentru achiziționarea de utilaje de manevră, dar mai important este că în aceste zile a plecat către validare un anunț pentru achiziția unor automotoare diesel noi, ceea ce ar însemna primele automotoare noi din ultimii 14 ani. Procedura de consultare a pieței a fost lansată în iunie și ar fi vorba de 50 de automotoare diesel. CFR Călători promite și o modernizare a sistemului de achiziție online a legitimațiilor de călătorie. Recent compania anunța și că vrea să cumpere terminale POS pentru plata biletelor și va crește numărul gărilor în care se vor găsi automate de bilete. CFR Călători va majora tichetul de rezervare cu 1,1 lei, de la 3,90 lei, la 5 lei ”Ultima majorare a fost în 2013, nu știu dacă există vreo companie care a păstrat prețurile de atâția ani”. Întrebat dacă vor fi blocate conturile CFR Călători pentru neplata taxei de utilizare a infrastructurii, Dorobanțu a răspuns că nu ”Nu înțeleg de ce vă place atât de mult senzaționalul. Avem o datorie de 100 milioane lei pe care o vom compensa imediat când vom încasa banii de la ARF”. Integral: https://www.hotnews.ro

Cabinetul Dăncilă faţă cu moţiunea de cenzură: urgenţa schimbării şi agenda reformelor Cabinetul Dăncilă se confruntă, în aceste zile, cu cea mai redutabilă provocare la adresa sa. Moţiune de cenzură poate însemna finalul guvernării care a dezonorat România ,stabilind un nou standard al incompetenţei agresive. Înlocuirea Vioricăi Dăncilă ţine de necesitatea restabilirii elementarei decenţe publice în spaţiul autohton. Dar votul de la moţiunea de cenzură este cu mult mai complicat decât apare la o privirea încărcată de optimism. Aşa cum chiar moţiunea de cenzură indică, coaliţia d-hoc care a promovat-o este una eterogenă. În cazul unora dintre participanţi, resentimentul, iar nu valorile au motivat acest gest: nu îi putem bănui pe pe foştii colegi de coaliţie ai PSD de la ALDE de un subit acces de patriotism. Şi poate că principalul actor ce priveşte drama cabinetului Dăncilă cu un interes aparte, asemeni unui prădător ce contemplă rătăcirile victimei sale, este Victor Ponta. Un vot în favoarea debarcării cabinetului i-ar permite lui Victor Ponta să facă joncţiunea cu inamicii Vioricăi Dăncilă din PSD: aceşti inamici sunt numeroşi şi sunt pregătiţi să accepte reunirea forţelor lor cu cel care a fost, cândva, preşedinte al PSD. Pentru Victor Ponta, momentul politic este al revanşei, dar şi al şantajului. Manevrele sale, amorale pe fond şi cinice procedural, nu sunt mai puţin eficiente. Victor Ponta are nevoie de revocarea cabinetului pentru a încerca să revină acolo unde doreşte cu adevărat. Este acesta un obiectiv suficient de limpede spre a nu putea fi ignorat. Iată de ce votul de la moţiunea de cenzură se plasează în spaţiul de ambiguitate politică al traseismului şi al complicităţilor. Absenţa de facto a unei proceduri de dizolvare a Camerelor obligă la un compromis ce trebuie judecat ca necesar, dar ale cărui consecinţe trebuie judecate cu luciditate. Un Victor Ponta întărit de moţiunea câştigătoare nu va fi diferit de acel triumfător Ponta ce jubila pe stadion, în ziua anunţării candidaturii sale la prezidenţiale. Victor Ponta poate juca comedia schimbăriii la faţă, dar ea nu poate convinge pe cei ce văd , dincolo de travesti. Debarcarea Cabinetului Dăncilă depinde de aceste calcule elementare : fiecare gest politic are consecinţe , pe termen mediu şi lung. Debarcarea guvernului actual rămâne, în pofida ambiguităţilor evocate şi a incertitudinilor care îi urmează, un pas obligatoriu pe drumul asanării noastre colective. Procedurile constituţionale sunt suficient de flexibile spre a permite desemnarea unui candidat autentic la poziţia de prim- ministru abia după alegerile prezidenţiale. Un cabinet Dăncilă de după votarea moţiunii nu ar fi decât un guvern cu atribuţii de gestiune a treburilor curente: un mandat limitat acompaniat de pierderea guvernării. Integral: https://www.marginaliaetc.ro

Cristina CioabaCui îi e frică de Mihai Șora? …. Am prins conștient ultimii 10 ani ai dictaturii ceaușiste (aveam 17 ani în decembrie 1989) și am trăit în marea închisoare care devenise România. Nici nu îmi puteam imagina că voi trece vreodată dincolo de zidurile ei. Chiar gândul la asta mă îngrozea. În schimb, stăteam ore în șir la coadă pentru o pâine pe cartelă, dârdâiam de frig sub plapumă, îmbrăcată în pantaloni de schi, mâncam carne cel mult o dată pe săptămână, mă culcam adesea flămândă, citeam la lumânare. Eram înconjurată de oameni deprimați, asemenea unor animale hăituite, alergând veșnic după hrană, în stare să fure, să mintă, să se umilească pentru câteva ouă, o bucată de carne, un kg de zahăr, un litru de ulei, un pachet de vată medicinală, de hârtie igienică sau câteva portocale. Oare nu pot vorbi despre lucrurile acesta public, pentru că astfel ating onoarea și demnitatea marilor victime ale comunismului? Totuși, în oceanul de suferință al acestui secol totalitar am vărsat și eu o lacrimă. Cum să-mi interzici dreptul de a o pomeni? Pentru că și despre lacrima asta infimă a mea a vorbit domnul Mihai Șora în clipul care, în fond, celebrează libertatea. Și o făcut-o din interiorul unei experiențe care le adună laolaltă pe cea bunicilor mei, a părinților mei și a mea deopotrivă. De aceea a fost ales să vorbească în numele nostru. Pentru că poartă în el aceste trei generații cărora le poate da glas cu toată îndreptățirea. Însă, privindu-i mai cu atenție pe vărsătorii de ură&furie am înțeles că nu fiorul revoltei morale i-a îndârjit într-atât, ci umorile și frustrările electorale. Au intrat la o idee. Și din idee au dat, vorba aceea, în fandacsie: cum că, de fapt, discursul despre libertate al domnului Șora ar ascunde mesaje electorale subliminale, făcute să slujească unui candidat anume. Și, punând ei cap la cap toate intuițiile lor subtile, au ajuns la concluzia că cel favorizat este chiar candidatul USR, Dan Barna. Dacă n-ar veni din partea unor oameni a căror inteligență mi-e totuși greu să o pun în cântar, aș râde pur și simplu. Dar așa, argumentația lor paradoxală mă perplexează pur și simplu.Dacă ar vrea să-l susțină public pe unul dintre candidați, ce l-ar putea împiedica pe domnul Șora să o facă direct și răspicat așa cum s-a întâmplat ori de câte ori a avut ceva de spus, sau când a crezut că merită să se implice? E bine știut că Mihai Șora, alături de Gabriel Liiceanu, a susținut inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice“, lansată acum ceva vreme de USR. Direct, pe față, în conferință de presă. Asta nu înseamnă automat că astfel a devenit agent electoral al lui Barna. Pur și simplu a crezut în acest demers, pe care l-au validat prin semnătură peste un milion de oameni. Ceea ce înseamnă că s-a investit corect. Tot public, domnul Șora ne-a îndemnat să votăm pe 26 mai. Nu cu cineva anume, ci pentru valorile care ne-au ținut în stradă împreună vreme de trei ani indiferent că era ger, ningea, viscolea, ploua sau ne topeam în arșița verii. Pentru acele valori și îndârjiri ne-a îndemnat să votăm. Și am votat mulți. Cum să-ți imaginezi că un astfel de om ar transmite mesaje subliminale de susținere? Și cine îl acuză? Tocmai cei care susțin un candidat, onorabil altminteri ca persoană, făcând însă prin asta jocurile unui Ponta și ale pesediștilor de rit nou. Integral: http://www.contributors.ro

De ziua lui, Putin şi-a invitat prietenii oligarhi la o vânătoare de ziarişti în taiga Mai ceva ca la Balc! Dictatorul Federației Ruse, domnul Vladimir Putin, și-a sărbătorit ziua de naștere în sânul naturii, adânc în taigaua siberiană, unde a vânat alăuri de câțiva prieteni oligarhi mai mulți ziariști care au scris despre el. Ziariștii au fost crescuți trei ani de zile într-un lagăr special de lângă Novosibirsk. „Președintele Putin a venit la vânătoare călare pe un ghepard de stepă și a fost sprijinit de către ministrul Apărării și sluga sa credincioasă, dl. Medvedev. Cu ocazia vânătorii a testat pușca Liubov-41, care trage cu cartușe speciale, ce pot penetra orice vestă de ziarist, indiferent câte agende și reportofoane are în buzunare”, a povestit o sursă care a participat la vânătoare. Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, unul din oligarhi a fost împușcat și el din greșeală. Înainte să moară, acesta și-a cerut scuze că l-a contrazis pe Putin într-o discuție avută în urmă cu două luni la Londra, cu ocazia unui summit despre schimbările climatice. Integral: https://www.timesnewroman

Revista Presei – 8 octombrie. “A șasea încercare ratată?”

Image result for autumn photosBuna dimineata intr-o zi de marti. 8 octombrie! Meteorologii anunță vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an în primele zile a prognozei pe două săptămâni, în schimb de pe 9 octombrie se va încălzi, temperaturile ajungând pe 14-15 octombrie chiar și la 25 de grade, în Banat, Crișana. În ultimele zile de prognoză, vremea se va răcori ușor. Vor fi ploi locale, în general slabe, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în prima zi, în intervalul 10-12 octombrie, precum și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.În Capitală, vremea va fi rece. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă de 3 – 4 grade. Cerul va fi mai mult noros în nordul, centrul și estul țării, unde va ploua pe arii extinse. De asemenea, în restul teritoriului înnorările vor fi temporare și ploile se vor semnala pe arii restrânse. La munte, vremea rămâne rece, cu cer mai mult acoperit. Maximele vor fi cuprinse între 1 și 10 grade, cu 6 grade la Sinaia, 10 la Semenic și 5 grade la Păltiniș

Premieră în Justiţia din România. Care a fost picătura care a umplut paharul pentru revocarea Liei Savonea, şefa CSM  Se pregătește terenul pentru o nouă premieră în justiția din România, marcată în ultimii doi ani de scandaluri cu revocări și modificări ale legii. Mai mulți judecători și procurori din Consiliului Superior al Magistraturii sunt deciși să declanșeze, chiar săptămâna aceasta, procedura de revocare a președintelui în funcție al CSM. Este vorba despre Lia Savonea, care e în conflict deschis cu o parte a membrilor, dar și cu ministrul Justiției. Mai mulți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii pregătesc inițierea procedurii de înlocuire a actualului președinte al institutiei. Surse din rândul membrilor CSM au declarat pentru Digi24 că de-a lungul ultimelor luni s-au adunat nemulțumiri ale unora dintre ei legate de modul în care Lia Savonea organizează ședințele sau gestionează comunicarea CSM cu alte instituții. Prima izbucnire publică între Lia Savonea şi o parte dintre membri aleşi din CSM a fost în martie, când mai mulţi judecători din Consiliu au protestat public fată de modul în care şefa Consiliului organiza şedinţele secţiei pentru judecători şi a plenului. Ei reclamau faptul că Savonea fixează şedinţele astfel încât să îşi asigure prezenţa membrilor care votează aşa cum doreşte ea…. Şi ministrul Justiției, Ana Birchall, transmitea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii o scrisoare prin care adresa rugămintea să fie stabilită o zi fixă pe săptămână pentru plen, astfel încât să nu se suprapună cu zilele când participă la ședințele de Guvern. CSM i-a răspuns Anei Birchall, că acest lucru este imposibil, argumentând că “există o imposibilitate obiectivă de a da curs”. Lia Savonea argumenta că regulamentul şi legea nu o obligă să consulte pe nimeni când fixează şedinţele, că e prerogativă care îi aparţine şi că îşi consultă colegii doar pentru că aşa procedau şi predecesorii săi….Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut de cinci ori pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). O parte dintre şedinţe s-au amânat din lipsă de cvorum după ce unii membrii CSM au susţinut că trebuie aşteptate raporatele GRECO și al Comisiei de la Veneția sau că nu au primit toate documentele, inclusiv fișele de notare din partea Comisiei de evaluare sau baremul…..Propunerile legate de modificarea Legii ANI au fost picătura care a umplut paharul. De acolo ar fi pornit, de fapt, ideea revocării. Una dintre aceste propuneric viza ca averile partenerilor de viață ai judecătorilor să fie trecute la secret. Integral: https://www.digi24.ro

Procurori din CSM îi cer Liei Savonea documentaţia ce a stat la baza proiectului de modificare a legii ANI,  prevede ca venitul soţului sau soţiei persoanei care depune declaraţia de avere să fie anonimizat Patru membri ai Secţiei pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au anunțat luni că i-au solicitat preşedintei instituției, Lia Savonea, întreaga documentaţie care a stat la baza discutării proiectului de modificare a Legii ANI, susţinând că nu au avut acces la şedinţa în care acesta a fost dezbătut. Una dintre propunerile dezbătute la CSM prevede ca venitul soţului sau soţiei persoanei care depune declaraţia de avere să fie anonimizat. „Având în vedere dezbaterile publice generate de iniţiativa Consiliului Superior al Magistraturii de modificare a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, Secţia pentru procurori face următoarele precizări: În data de 04.10.2019, patru membri ai Secţiei au solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii întreaga documentaţie care a stat la baza lucrării având acest obiect, inclusiv actele în care s-au consemnat opiniile minoritare formulate în legătură cu modificările care au generat îngrijorare în rândul opiniei publice şi al magistraţilor. Facem precizarea că o parte a membrilor Secţiei pentru procurori nu a participat la şedinţa Comisiei nr.1 din data de 03.07.2019, dată în care au fost dezbătute aceste modificări, nefiind accesibilă nici ulterior forma care ar fi fost transmisă Comisiei juridice a Senatului României”, se arată într-un comunicat al secţiei. Săptămâna trecută, două asociaţii ale magistraţilor – Forumul Judecătorilor din România şi Iniţiativa pentru Justiţie – au solicitat demisia preşedintei CSM, Lia Savonea, pe care o acuză că ar fi propus „în secret” modificarea Legii de funcţionare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Integral: https://www.g4media.ro

Ana Birchall ii trimite o noua scrisoare Liei Savonea in care ii cere socoteala pentru modificarile propuse la Legea ANIAna Birchall ii trimite o noua scrisoare Liei Savonea in care ii cere socoteala pentru modificarile propuse la Legea ANI Ministrul Justitiei, Ana Birchall, ii cere presedintelui CSM, Lia Savonea, sa-i comunice rapid mai multe detalii privind modul in care CSM a ajuns sa propuna mai multe modificari controversate la proiectul de modificare a Legii ANI. Solicitarile Anei Birchall vin dupa ce CSM a acuzat “gravele dezinformari din mass-media” cu privire la acest proiect. Ziare.com a publicat mai multe modificari legislative propuse de CSM, pentru un proiect de lege care urma sa fie initiat de senatorul PSD, Robert Cazanciuc. Propunerile CSM au fost transmise direct lui Cazanciuc, dar care ulterior a renuntat la promovarea proiectului de lege. Birchall ii cere acum Liei Savonea sa-i comunice de unde stia de aceasta inititiva, care este temeiul legal si regulamentar al initierii unui astfel de demers si de ce a trimis direct la Senat modificarile.Legea CSM stabileste ca, in astfel de cazuri, CSM trebuie sa trimita propunerile la Ministerul Justitiei, care le inainteaza la Parlament, CSM neavand drept de initiativa legislativa. Scrisoarea Anei Birchall: “Urmare comunicatului Consiliului Superior al Magistraturii publicat pe site-ul institutiei in data de 3 octombrie 2019 relativ la gravele dezinformari din mass-media pe marginea unei propuneri legislative initiate de Consiliul Superior al Magistraturii si avand in vedere continutul comunicatului, va rog sa imi comunicati, cu celeritate, daca Comisia nr. 1 a CSM, sau CSM, a primit o sesizare cu privire la un demers legislativ vizand modificarea legislatiei privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate si care a fost temeiul legal si regulamentar al initierii unui astfel de demers, precum si al trimiterii catre Comisia Juridica, de disciplina si imunitati a Senatului Romaniei a propunerilor formulate de CSM. De asemenea, va rog, doamna presedinte, sa imi transmiteti, in copie, lucrarea Directiei Legislatie, Documentare si Contencios prin care au fost centralizate opiniile instantelor si parchetelor cu privire la propunerile de modificare a legii nr. 176/2010.” In cursul zilei de luni, explicatii similare a cerut si Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Integral: http://www.ziare.com

Image result for Adina Florea pozeA șasea încercare ratată? Planurile șefei CSM Lia Savonea de a o impune pe Adina Florea la şefia Secţiei Speciale, date peste cap de lipsa cvorumului la ședința de marți / 3 procurori sunt la o întrunire la Parchetul general, unul în concediu, iar ministrul Ana Birchall se află la Bruxelles Nu va fi cvorumul legal de 15 membri din cei 19 la şedinţa fulger a plenului CSM convocată de şefa Consiliului, judecătoarea Lia Savonea, cu scopul de a o numi pe procuroarea Adina Florea la şefia Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Nu mai puțin de cinci membri CSM vor lipsi de la ședința de mâine. 3 procurori, Tatiana Toader, Cristian Ban şi Florin Deac, nu au cum să participe la şedinţă întrucât, pe 8 octombrie 2019, aveau deja programate întâlniri ale Secției de procurori cu conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, Secției Parchetelor Militare, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcției Naționale Anticorupție, la sediul Parchetului general. Vezi aici Vicepreședintele secției, procurorul Nicolae Andrei Solomon se află în concediu. Al cincilea absent de la plenul CSM programat pentru marți va fi ministrul Justiţiei Ana Birchall, care nu poate participa întrucât este la reuniunea JAI de la Luxemburg. Vezi aici şi aici. Prin urmare, dacă 5 membri lipsesc nu va fi atins cvorumul necesar de 15 participanţi la plenul CSM. Savonea e de vină. S-a ajuns în această situaţie întrucât şefa CSM, Lia Savonea, convoacă fulgerător plenul Consiliului fără să se consulte cu ceilalţi membri….Ultima încercare de a o impune pe Florea la șefia secției a fost pe data de 27 septembrie. Decizia a fost amânată după ce 10 dintre membrii CSM au votat pentru amânarea validării, iar 9 pentru dezbaterea speței. Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat în septembrie că grupul de lucru interministerial aflat în subordinea sa a ajuns la concluzii preliminare legate de Secția specială de investigare a magistraților. ”Sunt două concluzii destul de interesante, care au majoritatea, și niciuna nu susține funcționarea în această formă a acestei instituții”, a spus Birchall. Integral: https://www.g4media.ro

Cristi Danilet's profile photo, Image may contain: 1 personCristi Danilet – judecator: Văd o știre care pentru orice jurist este un FAKE NEWS: – plângerea penală se poate face împotriva oricui, dar asta nu înseamnă că cel reclamat este „acuzat”; acuzațiile cad exclusiv în sarcina procurorilor, pe când cei care depun plângere pot să „afirme/reclame” ceva și cam atât; – când se formulează o plângere penală se verifică mai întâi fapta de către procurori; până să fie urmărită persoana care ar fi comis acea faptă, e cale lungă; – legea nu dă în atribuțiile președinților de instanță alcătuirea completelor de judecată; asta e atribuția colegiului de conducere; – presa induce în eroare indicând „surse judiciare”. Dincolo de faptul că există o metodă legală foarte simplă de a obține confirmarea oficială, eu afirm pe de o parte că nimeni din SIIJ nu are are voie să divulge vreo astfel de informație căci își riscă jobul, pe de altă parte nicio sursă din justiție nu ar spune cele arătate mai jos: (“ Cristina Tarcea și Livia Stanciu, vizate de o anchetă la secția specială. Pe numele celor două foste șefe ale Instanței Supreme au fost depuse mai multe plângeri pe tema completurilor de 5 judecători”) Sursa: https://www.facebook.com

Un primar PSD a scapat de acuzatiile de abuz si fals, dupa ce a fost declarat mort de procuroriUn primar PSD a scapat de acuzatiile de abuz si fals, dupa ce a fost declarat mort de procurori Lucian Borfotina (PSD), primarul comunei Cristesti din judetul Botosani, a fost declarat decedat intr-o comunicare oficiala a Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani. Nu ar fi nimic in neregula cu acest lucru doar ca… edilul este in viata. Motivul pentru care i-ar fi fost “declarat decesul”: ca sa scape de un dosar penal. Botosani Necenzurat relateaza ca Lucian Borfotina este cercetat penal pentru neglijenta in serviciu, mai multe abuzuri si falsuri. Dosarul a fost deschis dupa ce o fosta angajata a primariei a facut plangere penala, pentru ca a fost concediata de primar imediat dupa ce a preluat functia. In acelasi dosar este cercetat penal si secretarul comunei Cristesti, Bogdan Petenchea…. Magistratul a cerut lamuriri asupra acestui dosar, iar raspunsul primit de la Parchetul de pe langa Judecatoria Botosani este: “va facem cunoscut ca in dosarul penal nr, 4338/P/2017, avand ca obiect plangerea penala formulata de B. Elena, s-a dispus la data de 30.09.2019 clasarea cauzei cu privire la infractiunea prevazuta de art. 298 Cod Penal, intrucat a intervenit decesul faptuitorului“. Comunicarea oficiala este semnata de prim-procurorul Dorina Dragomir. Integral: http://www.ziare.com

Mircea MorariuLenea parlamentarilor Opoziției- principalul inamic al reușitei moțiunii de cenzură Miercurea trecută, Opoziția a înregistrat o notabilă victorie, dejucând operațiunile mizerabile ale tot mai decredibilizatului PSD care se agață iresponsabil de putere, puțin păsându-i că prețul supraviețuirii sale înseamnă compromiterea tot mai gravă a viitorului românilor și al țării. Tocmai de aceea era de așteptat ca citirea moțiunii de cenzură să dobândească dimensiunile unei ample operațiuni politice și de imagine al cărei rol ar fi fost acela de a sublinia determinarea Opoziției de a dărâma guvernul Dăncilă. Guvern care oricum nu mai este demult decât o biată, jalnică, nereușită caricatură. Firesc era ca sala să fi fost plină, nici unul dintre semnatari să nu lipsească, astfel dându-se un puternic semnal că nu mai e loc de cale întoarsă. Că degeaba se mai dau de ceasul morții șefii mega-clanului pesedist, că în van încearcă Dăncilă&co să cumpere voturi și conștiințe, că nu doar Executivul acesta șubred, mâncat de molii, cu gura cariată, știrbă, ci întreg PSD-ul înseamnă deja istorie. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Moțiunea a fost citită joia trecută în fața unei săli care mai degrabă amintea de decorul unei neizbutite reprezentanții a unui încropit spectacol cu piesa Scaunele de Eugène Ionesco. Senatorul liberal Florian Cîțu, cu figura lui obosită, veșnic tristă, roasă de dorința de a declanșa o nouă cruciadă împotriva bugetarilor, care, cum am mai spus și scris, mie îmi amintește de nefericitul George Demetru Ladima, a jucat prost și plictisit rolul Oratorului. Care nu a fost mut de-a dreptul, dar nici nu a dat semne că a fi foarte convins de ceea ce citește. E adevărat, de data aceasta PNL a renunțat la măști penibile, la recuzită, la neinspirații ochelari galbeni purtați de domnul senator Georgică, cel care cu ocazia precedentei moțiuni din iunie, fie și numai prin caraghioasa-i, clovnesca-i apariție a compromis orice șansă de reușită a moțiunii. Joia trecută s-a păstrat totuși un aer de seriozitate. Au fost salvate aparențele. Cu toate acestea, chiar și dl. Cîțu a lăsat impresia cuiva condamnat la sacrificiu, altminteri fiind cum nu se poate mai conștient că își pierde inutil timpul Aceasta în vremea ce ceilalți colegi de partid și de Opoziție deja se bucură de beneficiile week-end-ului prelungit pe care și l-au acordat cu de la ei putere parlamentarii, mințind că s-ar speti muncind în teritoriu și că ar avea întâlniri cu alegătorii cărora de abia așteaptă să le asculte păsurile și să le rezolve solicitările. Ceea ce s-a întâmplat joia trecută în Parlamentul României are semnificația unui puternic semnal de alarmă. Șefii partidelor parlamentare, liderii de grup trebuie să vegheze, să dea consemn de mobilizare. Nu am nici cea mai mică îndoială că pesediștii își vor juca până la capăt ultima șansă.Integral: http://www.contributors.ro

Gazprom este gata sa inceapa extractia de gaze in vestul Romaniei Autoritatea din domeniul energiei (ANRE) a acordat companiei NIS Petrol (Serbia), controlata indirect de Gazprom, autorizatii de infiintare a conductelor aferente perimetrelor de exploatare de gaze naturale Jimbolia si Periam, din vestul tarii. Compania urmeaza sa construiasca si o mica termocentrala pe gaze pentru a asigura functionarea sondelor de exploatare aferente perimetrelor, dar si pentru eventuala comercializare. Astfel, NIS Petrol are cale libera pentru extragerea gazelor naturale din cele doua perimetre. Naftna industrija Srbije (NIS) este controlata de Gazprom Neft, divizia petroliera a gigantului rus de stat Gazprom si are in portofoliu sase perimetre de petrol si gaze in judetele Bihor si Timis. NIS are deja incheiat un contract cu CONPET Ploiesti, pentru transportul pe calea ferata pana la granita cu Serbia a titeiului extras. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Ziaristul german Paul Wagner pozeVIDEO Ziaristul german Paul Wagner, săltat cu duba de jandarmi la mitingul pentru justiție din iunie 2018, a câștigat procesul cu Jandarmeria pentru anularea amenzii Ziaristul german Paul Wagner, care a fost ridicat de jandarmii din trupele speciale și dus cu duba la Poliție la un miting pro-justiție din 20 iunie 2018, a câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria în care a contestat amenda primită, după cum a declarat acesta pentru G4Media.ro. Paul Wagner a fost atunci săltat de jandarmi în ciuda faptului că avea la gât legitimația de presă. Imaginile cu intervenția brutală a jandarmilor au devenit virale la acel moment. A fost unul dintre cele mai tensionate momente de la mitingul pentru justiție.”Am contestat amenda contravențională de 500 de lei dată de jandarmi, Tribunalul București a respins apelul făcut de Jandarmerie după sentința din februarie, din primă instanță. Voi mai face și o plângere penală împotriva celor care au orchestrat această acțiune”, a mai spus Wagner, care a adăugat că a fost consiliat de asociația Evoluție în Instituție. Soția lui Wagner, Mădălina Roșca, declara la acel moment pentru G4Media.ro că timp de două ore nu a știut unde se află acesta. În cele din urmă, Wagner a fost eliberat, în jurul miezului nopții, din secția de poliție unde fusese dus. Integral: https://www.g4media.ro

Gospodariile de pensionari, majoritare in Romania: Statistica trista care ne arata un viitor sumbruGospodariile de pensionari, majoritare in Romania: Statistica trista care ne arata un viitor sumbru Cele mai multe dintre cele aproape 7,5 milioane de gospodarii din Romania sunt de pensionari, dupa statutul ocupational al capului gospodariei, potrivit datelor publicate de INS in lucrarea “Conditiile de viata ale populatiei din Romania, in anul 2018”. Cu un procentaj de 43,6% din total, acestea au devansat gospodariile de salariati (39,6%). In aceasta situatie, data fiind si inclinatia de a merge la vot (din varii motive, de la gradul de implicare civica si pana la timpul disponibil ramas dupa activitatile cotidiene), pentru a se putea lua masuri de politica economica optime la nivel national ar fi necesara disponibilitatea de a intelege nevoile pe care le au alte tipuri de gospodarii, dincolo de cliseele sociale…. Faptul ca 68% dintre gospodarii nu includ copii dependenti, in timp ce doar 32%, adica mai putin de o treime din total, au in ingrijire copii, complica situatia. Cel putin pentru votul necesar adoptarii unor masuri cu bataie foarte lunga in timp, cand efectele nu vor mai afecta pe cei care au contribuit la adoptarea deciziilor cu impact economico-social. De altfel, mai mult de o treime dintre gospodarii (34,5%) intra la categoria de varsta mai mare decat varsta legala de iesire din activitate. Integral: http://www.ziare.com

Motivul pentru care costul noilor stadioane din Bucuresti a crescut peste noapte cu aproape 60 de milioane de euroMotivul pentru care costul noilor stadioane din Bucuresti a crescut peste noapte cu aproape 60 de milioane de euro Reprezentantul firmei care executa lucrarile de constructie la stadioanele Steaua si Giulesti a explicat motivul pentru care arenele pe care ar trebui sa se antreneze echipele ce vin in tara noastra la EURO 2020 s-au scumpit cu aproape 60 de milioane de euro peste noapte. Cristian Erbasu spune ca “de vina” pentru aceasta scumpire de la Steaua si Giulesti ar fi inflatia. De asemenea, intr-o pondere foarte mica, in majorarea costurilor a contat si faptul ca beneficiarii au avut noi cerinte. In aceeasi situatie se afla si stadionul Arcul de Triumf, construit de o alta firma. “Nu se maresc valorile stadioanelor cu o valoare infernala. Cele trei contracte – chiar daca eu vorbesc doar de doua (Steaua si Giulesti – n.red.), cele trei stadioane sunt identice, sunt facute in aceeasi perioada – au prevazuta si o clauza de actualizare a preturilor, in functie de indicele de inflatie. 70% din aceasta valoare este aceasta actualizare prevazuta expres intr-un contract propus de Banca Europeana de Investitii, este un contract standard pentru toate contractele peste cinci milioane si cu o durata de executie mai mare de un an de zile. Deci nu este o marire de valoare, era prevazuta, nu avea cum sa se estimeze acum un an si ceva, acum doi ani si jumatate, cand s-au facut studiile de fezabilitate, inflatia pe urmatorii doi sau trei ani. Acum s-a facut aceasta actualizare a indicilor de inflatie. Inflatia nu o stabilesc eu, inflatie este stabilita de statistici. Valorile s-au marit cu aproximativ 40%, toate stadioanele s-au marit cu acelasi procent, pentru ca studiile de fezabilitate au fost facute in aceeasi perioada, iar executia stadioanelor se face la fel, in aceeasi perioada. Aproximativ 30% este inflatia, acestia sunt indicatorii, celelalte 10% reprezinta cerinte suplimentare fata de caietul de sarcini, impuse fie de situatia din teren – au fost gasite foarte multe retele care nu erau prevazute in plan la Rapid – fie cateva cerinte suplimentare impuse de UEFA“, a spus Erbasu la Digi Sport, citat de News.ro. In pofida acestor majorari colosale, Erbasu pretinde ca, in continuare, costurile de constructie sunt foarte mici. Integral: http://www.ziare.com/

Șobolanii din București vor fi vopsiți în galben, să creadă turiștii că-s Pikachu  Pe lângă țânâari, boschetari, ambrozie și taximetriști împuțiți, Bucureștiul se mai confruntă și cu o problemă destul de veche, respectiv șobolanii, care pot fi văzuți acum peste tot de către locuitorii care nu sunt drogați sau beți. Întrucât primăria n-a fost în stare să rezolve problema cu țânțarii, n-are cum să se ocupe de creaturi mai mari dar, totuși, câteva ONG-uri interesate au venit cu o soluție de avarie, respectiv vopsirea șobolanilor în galben. „Știți cum toate orașele japoneze au câte o mascotă simpatică și cum aceste mascote atrag turiștii? Dacă vopsim cum trebuie acești șobolani putem să pretindem că-s Pkachu și știți de popular e pokemonul acesta, s-a făcut și un film cu Ryan Reynolds pe tema asta. Dacă turiștii japonezi scapă neviolați de la aeroport până în București vor avea parte de un regal de pokemmoni”, a declarat Aristide Banu, președintele Asociației „Colorați Bucureștiul”, care militează pentru o capitală mai colorată și mai plină de viață. Acesta susține că odată deschisă această oportunitate de vopsire a șobolanilor posibilitățile sunt practic nelimitate. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 octombrie. “Serviciul Vânzări-cumpărări din Parlamentul României va lucra 24 de ore din 24.”

Image result for late autumn photosBuna dimineata intr-o zi de luni, 7 octombrie! Potrivit ANM, in intervalul 6 octombrie, ora 12:00 – 8 octombrie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece si se vor semnala precipitatii in majoritatea regiunilor. La munte, mai ales in Carpatii Orientali si Meridionali, acestea vor fi predominant sub forma de ninsoare, in zona montana inalta se va depune strat nou de zapada, iar temporar vantul va avea unele intensificari, spulberand zapada. In zonele subcarpatice aferente acestor masive, indeosebi din Moldova si Transilvania, precipitatiile vor fi mixte. Vremea se va mentine deosebit de rece si pe parcursul zilei de marti, 8 octombrie, precum si in noaptea de marti spre miercuri (8/9 octombrie). La Bucuresti, vremea va fi, de asemenea, deosebit de rece pentru aceasta perioada din an, cu maxime de 13…15 grade si minime de 4…6 grade, potrivit prognozei speciale emise de Adminstratia Nationala de Meteorologie.

Cristina TarceaDosar la secția specială pentru Cristina Tarcea și Livia Stanciu, foste șefe ale Înaltei Curți – surse Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) are în lucru un dosar care vizează plângeri pentru abuz în serviciu contra Cristinei Tarcea și Liviei Stanciu, foști președinți ai Instanței Supreme, urmărirea penală fiind in rem, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Una dintre plângerile care a fost conexată la dosar a fost depusă de către Nicolae Marin, actualmente adjunctul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, potrivit sursei citate. Acuzațiile formulate în aceste plângeri, au declarat sursele citate, sunt de abuz în serviciu, deoarece Cristina Tarcea și Livia Stanciu, ca președinți ai Instanței Supreme, ar fi încălcat dispozițiile legale cu privire la constituirea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin aceasta, “au adus vătămări grave, atât actului de justiție, cât și părților procesuale din cauzele judecate din completurile de 5 judecători”. Livia Stanciu a condus Înalta Curte de Casație și Justiție în perioada 2010-2016, în timp ce mandatul Cristina Tarcea, început pe 14 septembrie 2016, s-a încheiat în septembrie anul acesta, noul președinte al Instanței Supreme fiind Corina Corbu. Curtea Constituţională a admis, în noiembrie 2018, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători și a decis că Instanța Supremă trebuie să schimbe imediat, prin tragere la sorți, toți membrii completurilor de 5. Decizia a fost luată atunci cu majoritate de voturi. Două zile mai târziu, au avut loc tragerile la sorți pentru desemnarea noilor completuri de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Integral: https://www.hotnews.ro

Ministrul Justitiei participa la Consiliul JAI, exact in ziua in care Lia Savonea a convocat CSM pentru validarea Adinei FloreaMinistrul Justitiei participa la Consiliul JAI, exact in ziua in care Lia Savonea a convocat CSM pentru validarea Adinei Florea Ministrul Justitiei, Ana Birchall, va participa, luni si marti, la Luxemburg, la lucrarile Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI). Potrivit MJ, aceasta este prima reuniune formala de lucru a ministrilor de resort din statele membre ale Uniunii Europene, sub egida presedintiei Finlandei la Consiliul UE. Pe agenda reuniunii sunt subiecte de maxim interes pentru consolidarea spatiului de justitie, libertate si securitate al Uniunii Europene, precizeaza MJ. Astfel, ministrii vor aborda teme precum masurile UE impotriva coruptiei, problematica consolidarii combaterii criminalitatii transfrontaliere prin intermediul Eurojust, aspecte legate de probele electronice, instituirea Parchetului European, aderarea UE la CEDO, combaterea discursurilor de incitare la ura in mediul online, protectia datelor cu caracter personal, precum si relatia dintre democratie, stat de drept si drepturile fundamentale. ”Unele dintre aceste teme au constituit, la randul lor, prioritati ale presedintiei Romaniei a Consiliului UE. Prin intermediul acestor masuri, ministrii Justitiei din UE isi propun sa consolideze increderea reciproca intre autoritatile judiciare ale statelor membre”, se arata intr-un comunicat al MJ, citat de Agerpres. Tot marti, in ziua in care Ministrul Justitiei se afla la Consiliul JAI, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost convocat de Lia Savonea sa voteze, pentru a sasea oara, validarea Adinei Florea in functia de procuror sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie. Astfel, pe ordinea de zi a sedintei se afla validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului-sef al Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ), denumita si Sectia Speciala (SS), concurs la care procurorul Adina Florea a obtinut punctajul cel mai mare. Integral: http://www.ziare.com

Lia Savonea, șefa CSM, ar putea fi revocată – surse Digi24  Asistăm la un conflict mocnit în interiorul sistemului judiciar din România. Mai mulți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii pregătesc inițierea procedurii de înlocuire a actualului președinte al institutiei. Surse din rândul membrilor CSM au declarat pentru Digi24 că de-a lungul ultimelor luni s-au adunat nemulțumiri ale unora dintre ei legate de modul în care Lia Savonea organizează ședințele sau gestionează comunicarea CSM cu alte instituții. Șefa CSM a intrat în conflict și cu actualul ministru al justiției, Ana Birchall. Ministrul justiției i-a transmis sâmbătă o scrisoare președintei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, îi care îi reproșează acesteia maniera netransparentă în care a convocat plenul Consiliului de marți, solicitând explicații pentru „urgența” ședinței…..Conform legii, propunerea de revocare a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii trebuie inițiată de cel puțin 7 membri, după care este supusă la vot în plen unde, pentru a fi validată, trebuie să obțină majoritatea simplă a voturilor. Integral: https://www.digi24.ro

Image result for Iohannis si Barna pozeScrisoare deschisă adresată candidaților la presedinția României-webPR Stimați candidați la demnitatea de Președinte al României, Peste câteva zile va începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Înainte să ne spuneți domniile voastre ce ofertă electorală ne-ați pregătit, noi, susținătorii și promotorii opțiunii România Europeană, atât ca cetățeni implicați ai acestei țări, cât și ca experți, ne-am gândit că este util unei dezbateri publice de calitate să punem în discuţie, să formulăm şi să vă comunicăm ce așteptăm de la viitorul mandat prezidențial. În acest sens, ne-am întrunit astăzi la Cluj, la invitația Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și a Fundației Universității Babeș-Bolyai, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, pentru a dezbate structurat și profesionist aceste așteptări. În doar câteva luni de la înființare, Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană și Fundația Universității Babeș-Bolyai au adus laolaltă zeci de intelectuali şi reprezentanţi activi ai societăţii civile, în mare parte profesori la cele mai mari universități ale Romaniei, dar și personalități marcante ale vieții publice românești, din diverse domenii de activitate. Ambele organizații promovează și susțin fără echivoc opțiunea culturală, educațională, intelectuală și politică România Europeană , susținătoare a consolidării valorilor și practicilor europene în țara noastră. Analizele pe care vi le propun experții noștri pleacă de la nevoia de a păstra în atenția publicului și a politicienilor un adevăr simplu: românii au șansa demnității 2 umane, libertății, democrației, egalității, a statului de drept și a respectării drepturilor omului la standardele garantate de Uniunea Europeană, numai datorită apartenenței la aceasta. Iată, așadar, doamnelor și domnilor candidați, ce așteaptă România Europeană de la Președintele Republicii, în mandatul 2019-2024. Probabil cea mai importantă datorie a Președintelui este de a fi factorul declanșator în acțiunea de reformă a statului . Creșterea performanței și credibilității instituțiilor statului român trebuie să fie prioritatea mandatului său. Beneficiind de legitimitatea pe care i-o conferă votul popular, președintele are datoria de a asigura permanent un climat de dialog constructiv care să implice toate forțele politice — ca reprezentante ale unui segment de electorat legitimate, la rândul lor, prin votul popular — precum și societatea civilă și alți actori relevanți din principalele sectoare profesionale din stat. Arhitectura instituțională de tip semiprezidențial conferă pârghiile necesare pentru asigurarea unui echilibru între puterile din stat, iar președintele are datoria de a se folosi de acestea în mod constructiv (sau cel mult corectiv, în cazul unor derapaje), nu conflictual. Președintele României este o instituție a contrastelor intenționate. Pe de o parte, se bucură de o largă legitimitate democratică, în urma alegerii directe de către cetățeni, pe de altă parte, însă, este limitat în exercitarea atribuțiilor sale de un design constituțional originar al cărui scop util a fost evitarea cu orice preț a concentrării puterii statale. După ianuarie 2017, guvernele care s-au succedat și majoritatea parlamentară au redus și mai mult prerogativele prezidențiale. Și totuși, un președinte eficient își păstrează încrederea cetățenilor și influențează, prin autoritatea sa politică și simbolică, decizia executivă și legislativă, fără să o impună. Pentru echilibrarea așteptărilor publice foarte mari la adresa Președintelui cu setul de atribuții și prerogative legale, guvernul și majoritatea parlamentară viitoare vor trebui să restabilească în anii următori demnitatea, locul și rolul Președintelui în procesul decizional. În ceea ce privește atribuțiile sale în zona justiției și a statului de drept, Președintele trebuie să fie principalul susținător al separației puterilor în stat. În justiție, el/ea ar trebui sa facă numiri și revocări din funcție ținând cont de opinia Consiliului Superior al Magistraturii. În planul politicii externe și de securitate, se recomandă elaborarea unei Concepții de politică externă a României pentru perioada 2019-2024″, la începutul mandatului prezidențial, care să statueze cadrul general, liniile directoare și prioritățile politicii externe a României pentru perioada menționată și în perspectivă. Integral: http://mobile.hotnews.ro

Mircea MorariuZile în care Serviciul Vânzări-Cumpărări din Parlament lucrează 24 de ore din 24 Miercuri seara Opoziția a triumfat și a făcut knock-ut PSD. I-a dejucat acestuia mizerul plan vizând torpilarea prin mijloace cum nu se poate mai necinstite a moțiunii de cenzură. PSD a trebuit să constate pe propria piele, iar prin vocea d-lui Marcel Ciolacu chiar să admită eșecul a ceea ce s-a dovedit a fi un ineficient, precar plan al disperării. Concretizat prin dezolantele reacții similare celor ale candidatului la înec care se agață până și de ultimul pai doar-doar va mai putea să scape în vreun fel cu viață. Nimic mai jalnic, mai relevant pentru starea de dezastru în care a ajuns PSD după devastatoare experiență Dragnea, continuată cu degringoladă din lunile din urmă când în fruntea bucatelor a ajuns ahtiata de funcții, de putere, de bani Viorica Vasilica Dăncilă, nici ea cu mult mai brează ori mai onestă, decât detaliul că vârfurile pretinsei social-democrații românești l-au promovat la rangul de manager de proiect pe unul dintre cei mai detestați pesediști din România. Numitul Florin Iordache. Care nu a putut decât să constate că de data asta nu i-a mers. Și că nu a mers nici mega-escrocheria pesedistă. Mascată în discursul largo desolato, de precupeață dovedită de Administrația piețelor că fură la cântar a sus-menționatei doamne Dăncilă. Liderii Opoziției, în principal dl. Ludovic Orban, președintele PNL, nu au putut să își ascundă satisfacția pentru respectiva victorie. Satisfăcut s-a arătat până și dl. Călin Popescu-Tăriceanu care, într-o apariție televizată, s-a comportat de parcă nu ar fi fost complice, de la finele lui decembrie și până la sfârșitul lui mai 2019 cu banditul Dragnea Nicolae Liviu și o anumită vreme s-a manifestat cam în același fel și cu d-na Viorica Vasilica Dăncilă. Numai zâmbete a fost și dl. Victor Ponta care, ori de câte ori a zărit un microfon, l-a înșfăcat, acaparat spre a-și aroga meritele reușitei. De aici, cred, și primejdiile care trebuie luate în calcul. De aici necesitatea păstrării capului pe umeri. De aici obligația adevăratei Opoziții de a nu se lăsa păcălită și de a crede că lucrurile ar fi deja jucate. Și de a ține seama de faptul că până joia viitoare, atunci când ar trebui să fie votată moțiunea, se pot întâmpla multe. Răzgândiri, treceri dintr-o tabără în alta, reușite cumpărări de voturi și de conștiințe. Pare-se că PSD și doamna prim-ministru chiar au pus la punct un mercurial fiindcă, după cum bine știm, la PSD totul se vinde și se cumpără. Nu trebuie uitat nici faptul că unii dintre semnatarii moțiunii citite joia trecută într-o sală mai degrabă goală, semn clar că în privința apetitului pentru chiul reprezentanții Puterii și ai Opoziției sunt de o făptură și de-o seamă, pot deveni bolnavi închipuiți, că pot pleca pe neașteptate în inventate misiuni în străinătate, că se poate să lipsească pur și simplu. Nu mă îndoiesc că în toate zilele care urmează până când se va da votul pe moțiune se vor petrece negocieri și că se vor organiza cine mai mult sau mai puțin de taină. Că Serviciul Vânzări-cumpărări din Parlamentul României va lucra 24 de ore din 24. Sunt cum nu se poate mai convins că, în primul rând, pesediștii nu vor sta degeaba, că își vor juca șansa supraviețuirii până la capăt. Că unii dintre ei își negociază deja locul pe viitoarele liste electorale. Că s-ar putea să asistăm la dezertări spectaculoase. Degeaba nu va sta nici dl. Călin Popescu-Tăriceanu care e evident că nu se împacă cu statutul de viitor pensionar. Integral: http://www.contributors.ro

Presedintele Consiliului Concurentei, despre fuziunea dintre Hidroelectrica si CE Oltenia: O idee naiva care ne-ar putea crea probleme cu UEPresedintele Consiliului Concurentei, despre fuziunea dintre Hidroelectrica si CE Oltenia: O idee naiva care ne-ar putea crea probleme cu UE Fuziunea dintre Complexul Energetic Oltenia si Hidroelectrica cred ca e vazuta ca o solutie pentru a fi sustinuta activitatea CEO si mi se pare un pic naiva ideea ca daca nu pot sa subventionez o activitate, o companie, daca o amestec cu alta atunci o sa pot, a declarat, pentru Agerpres, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu. “E greu sa comentez ceva ce e doar o declaratie. Nu am vazut nicio hartie, nu am vazut niciun proiect. Ce mi se pare clar sa spunem, serios, este ca trebuie sa gasim o solutie ca Oltenia sa functioneze pe termen mediu, deci intr-un numar de ani in care economia noastra va avea nevoie de energia produsa de Oltenia prin arderea carbunelui, deci n-avem alternativa la asa ceva si trebuie sa gasim o solutie ca acest lucru sa fie posibil. (…) Cred ca sunt solutii, putem gasi o solutie sa subventionam activitatea CEO in perioada asta. Fuziunea cu Hidroelectrica cred ca e vazuta – cred, nu stiu – e vazuta ca o solutie sa sustinem activitatea CEO. Daca apare o propunere pe hartie, oficiala, o vom analiza”, a spus Chiritoiu. El a explicat ca presiunea asupra Complexului Energetic Oltenia vine in buna masura din faptul ca taxele de poluare cresc in Uniunea Europeana, iar certificatele de emisie au un pret in crestere, pentru ca tinta UE este sa se reduca poluarea, iar “asta face poluarea mai scumpa”…. “Unde as vedea ingrijorari: 1 – cota foarte mare de piata, deci unim nr. 1 si nr. 2 in productia de energie electrica in Romania, deci asta poate sa faca piata noastra mai putin concurentiala, mai scumpa si 2 – mi se pare cumva naiva ideea ca daca nu pot sa subventionez o activitate, o companie, daca amestec o companie cu alta atunci o sa pot. Aceleasi dificultati le am in finantarea legala a unei firme sau a unei activitati economice, fie ca este ea o firma de sine statatoare, fie ca este combinata cu alta. Deci, aici mi se pare o anumita naivitate sa credem ca daca amestecam dintr-odata nu se mai prinde lumea ca de fapt subventionam carbunele, ca il amestecam cu alta companie. Daca activitatea de carbune e nerentabila si e tinuta in viata cu bani, deci prin subventii, deci bani veniti din alta parte, tot ajutor de stat la fel de ilegal e si daca o tinem separata si daca le combinam”, a sustinut Bogdan Chiritoiu. Intrebat daca Romania ar putea avea probleme cu Comisia Europeana in cazul in care ar apela la aceasta procedura, Chiritoiu a raspuns: “Da, da”. Integral: http://www.ziare.com

Ne laudam la NATO ca dam 2% din PIB pentru Aparare. Care sunt cifrele realeNe laudam la NATO ca dam 2% din PIB pentru Aparare. Care sunt cifrele reale Intrat in ultimul trimestru al anului 2019, Guvernul Romaniei ar trebui sa depuna eforturi deosebite pentru a respecta angajamentul de 2% cheltuieli anuale pentru Aparare asumat in fata NATO. Bugetul Apararii in 2019 este de 18,2 miliarde de lei, cu posibilitatea incheierii de credite de angajament pana la concuremta sumei de 30,3 miliarde de lei. Pana la data de 31 august, MApN a cheltuit jumatate din bugetul alocat, insa plata facturilor de achizitie tehnica militara are o valoare totala de numai 2,4 miliarde de lei – cam 10% din cei 2% alocati teoretic Apararii. Potrivit estimarilor NATO, Romania a ratat in 2017 si in 2018 tinta de 2% cheltuieli pentru Aparare…. In cursul anului 2019, MApN a semnat un singur contract de achizitie (pentru rachete antitanc care sa echipeze elicopterele Puma SOCAT). Restul programelor de achizitie sunt mult intarziate, exceptia notabila constituind-o derularea programelor Patriot si HIMARS. Fortele Navale sunt cele mai afectate de intarzierea programelor de inzestrare. Achizitia corvetelor multifunctionale, de exemplu, a fost afectata de dispute juridice pe marginea organizarii licitatiei. Contractul-cadru de desemenare a castigatorului programului de achizitie (lansat in 2017) nu este inca semnat. Deschis ca procedura in iunie 2018, programul de achizitie a sistemului de aparare de coasta nu este nici acum finalizat, chiar daca exista o oferta admisa a celor de la MBDA. Integral: http://www.business24.ro

Raul PatrascuBatjocura PSD din Sănătate – rezidenții, acești iobagi ai Sistemului Spitale noi, nu avem. Spitale mai curate, nu avem. Românii încă mor cu zilele în spitalele noastre, cam 120.000 pe an (Eurostat, decese ce puteau fi prevenite). Zilele aceste am asistat la încă o batjocură a Guvernului Dăncilă, de data aceasta la adresa tinerilor medici absolvenți, fără niciun venit din luna iunie, care ar fi trebuit să susțină concursul de rezidențiat și să își înceapă activitatea în ianuarie 2019. Ne aflăm în situația incertă de a nu știi sigur dacă acesta va putea fi organizat, sau când. Suntem pe cale să pierdem o generație întreagă de absolvenți, sătui de acest sistem politizat și de palmele primite deja. Ministerul Sănătății nu a scos nicio vorbă până astăzi și probabil nici nu ar fi scos dacă nu aș fi declarat public zilele trecute că examenul e în pericolul de a nu putea fi susținut. Asociațiile de studenți din medicină s-au sesizat și ele apoi și au cerut un răspuns oficial de la Minister. Ceea ce a urmat, pe data de 4 Octombrie, în conferința de presă susținută de doamna Ministru Sorina Pintea a fost o palmă dată tinerilor medici care trăiesc cu stres-ul zilei de mâine, cu anxietatea pregătirii pentru examenul vieții lor și cu incertitudinea față de posibilitatea derulării acestui examen. Doamna Ministru Sorina Pintea a declarat că amână examenul până în 8 decembrie, față de data de 17 noiembrie la care era programat inițial. Dânsa mai aruncă vina și pe Iohannis, spunând că blocajul a apărut din cauza faptului că nu a acționat. Ca sa fie foarte clar, declarațiile cu privire la examenul de rezidențiat sunt o rușine cum nu am mai văzut demult din partea unui „înalt demnitar”. Doamna Ministru amână concursul cu o lună, la presiune și în ultimul moment, dar nu are cadru legal să îl organizeze nici in decembrie! Mai mult, se folosește de această situație dificilă pentru a face un joc politic ieftin. Batjocorește peste 5400 de tineri medici și aruncă vina pe Iohannis cum că acesta nu ar fi numit încă un interimar la Educație, de unde blocajul. E nevoie de un ministru la Educație pentru a putea semna ordinul comun al MEN și MS care reglementează cifra de școlarizare (locurile și posturile disponibile) iar acum nu există, pentru că interimatul ministrului anterior a expirat în 18 septembrie. Manipularea aici e evidentă. Conform Constituției, Klaus Iohannis nu mai poate numi un al doilea interimar. Deci, ar fi trebuit propus un ministru plin, iar pentru asta, conform CCR, trebuie ca Guvernul Dăncilă să primească un vot de incredere în Parlament – lucru de care Veorica Dăncila a fugit. Mai mult, lucrăm cu două scenarii. Fie nu se știa de situație, ceea ce reprezintă un caz de incompetență crasă. Fie se știa. Și atunci ne întrebăm: de ce nu s-a emis ordinul până în 18 septembrie cand a expirat interimatul la Educație? Vă raspund eu – pentru a avea PSD temă de scandal și de manipulare, fără să le pese de soarta noastră, a tinerilor medici. Aș vrea să nu iau în calcul scenariul ticălos prin care în fiecare an se întârzie acest ordin pentru a vedea ce „pile” își iau licența în toamnă și nu în vară, totul pentru a pregăti apoi câteva posturi călduțe direct din rezidențiat pentru cei „aleși”. Plebea, în schimb, trebuie să sclăvească între 4-7 ani și majoritatea nu primesc post nici la finalizarea rezidențiatului. Mai mult, nu există cadru legal pentru organizarea examenului nici în 8 decembrie. De ce? Pentru că tot e nevoie de un Ministru al Educației – și nu poate fi numit un al doilea interimar. Integral: http://www.contributors.ro

tractor vechiCultivă plante pe hârtie și fac practică pe tractoare de muzeu. Pe mâinile cui rămâne agricultura din România? Vrem specialişti în agricultură însă îi şcolim fără manuale şi cu utilaje din perioada comunistă. De ani de zile liceele agricole se află într-un declin accentuat. Copiii au ajuns să înveţe despre cum se face agricultură stând doar într-o sală de clasă şi nu pe câmp aşa cum ar trebui. Fermierii spun că nu găsesc forţă de muncă, iar puţinii absolvenţi care le calcă pragul iau contact cu noile tehnologii din agricultură abia atunci.„Îi condamnăm la incultură tehnică pentru că acum, a păstra grapa cu colţi reglabili ca să i-o arăţi – şi în practică nu o găseşti – şi vezi combina, care are nouă metri lăţime de lucru, el în primul rând se şi sperie de ea, zice ce-i cu asta aici când eu la şcoală am învăţat cu totul altceva”, spune Petre Daea, ministrul agriculturii. Cum e absolventul de liceu agricol în România? Precum celebrul personaj Moromete care spune „aşa ceva nu există” când vede pentru prima dată o girafă. Plante cultivate pe hârtie În 1990, existau 200 de licee agricole. Acum au mai rămas doar 58, multe în stare jalnică. Baza materială aproape că lipseşte cu desăvârşire, viitorii specialişti în agricultură ajungând să înveţe cum se plantează şi se recoltează grâul, porumbul sau floarea soarelui doar scriind cu un pix pe o foaie.„În marea majoritate a liceelor agricole nu mai există ferme didactice, adică elevii învaţă agricultura cum am învăţa înotul în sala de clasă, fără apă. E foarte important, defiinţându-se aceste ferme didactice, elevii să aibă acces la agricultura performantă”, spune Crenguţa Bărbosu, senior project manager la World Vision România. Unele licee nu au nici măcar o palmă de pământ unde elevii să poată studia, practic, procesul agricol. Cât despre utilaje, ori sunt mai vechi de 30 de ani, ori nu există. Integral: https://www.digi24.ro

Satele Romaniei vor disparea in cel mult 40 de ani, din cauza migratiei. Cum pot fi convinsi tinerii sa ramana acasa? InterviuSatul romanesc, un izvor nesecat de idei de afaceri. #Interviu cu Daniela Mariscu despre Antreprenoresti In ritmul actual de migratie, in 40 de ani satul romanesc va disparea, daca nu facem ceva pentru a-i motiva pe tinerii ramasi inca acasa sa-si dezvolte o mica afacere profitand de potentialul pe care mediul rural il are. Oamenii de afaceri din Romania au sesizat acest potential si, sub indrumarea Danielei Mariscu, au pus umar la umar si au creat comunitatea “Antreprenoresti – Adopta un sat”. Astfel, au batut la pas satele Romaniei, au ales localitatile cu conducatori deschisi si au demarat un proiect ce schimba deja vietile locuitorilor. Tinerii au invatat sa organizeze festivaluri, sa atraga turisti si sa vanda excursii experientiale, precum: o zi la stana, urcat pe munte cu ghid local, vizitarea poienilor cu bujori in perioada specifica, cazare in gospodarii traditionale si multe alte idei pornind de la resursele pe care le au. Fiecare idee contribuie, astfel, la prosperitatea comunitatii si ii determina pe tineri sa mai stea macar un an in satul lor, unde au vazut ca se poate face, totusi, ceva. Daniela Mariscu, fondatoarea Aquatiqa Experience si liderul proiectului Antreprenoresti, vorbeste intr-un interviu acordat Business24 despre toate aceste visuri ce pot deveni realitate cu putina implicare din parea fiecaruia dintre noi. …Summitul din 2017 al organizatiei Romanian Business Leaders (RBL) a fost punctul de plecare al acestui demers voluntar al unui grup de oameni de afaceri, printre care si eu, care au reactionat la ideea ca, in ritmul actual de migratie, in 40 de ani satul romanesc va disparea…. Am anulat din start ideea sa dam noi bani, pentru ca distorsiona principiul programului si anume acela ca sustinem dezvoltarea comunitatii prin valorificarea resurselor proprii. Ce aducem in comunitate concret este deschiderea perspectivelor atat pentru tineri cat si pentru antreprenorii locali sau pentru cei care intentioneaza sa intreprinda o activitate pe cont propriu. Tinerii au beneficiat de atentia noastra cu precadere pentru ca prin receptivitatea lor putem genera impact mai facil. Drept dovada, programe de tip “antreneaza antreprenorul din tine” sau “vreau sa fiu antreprenor”, mentoring pentru cei care desfasoara deja activitati antreprenoriale s-au bucurat de implicarea lor. Cine sunt oamenii care le vor oferi ajutor tinerilor antreprenori? Echipa de actiune Antreprenoresti este formata din oameni cu experienta antreprenoriala care participa voluntar la actiuni. Important de stiut e ca oricine isi doreste poate contribui cu expertiza sa, cu timp si cu bani la programele Antreprenoresti si, ca in orice program voluntar, avem nevoie de cat mai mult sprijin. Contactati-ne direct pe retelele de comunicare online sau prin site-ul www.antreprenoresti.ro. Impactul programului este unul greu cuantificabil insa conectarea comunitatii din mediul rural cu acela urban este un beneficiu ce poate fi usor sesizat, prezent in cazul ambelor parti. Integral: http://www.business24.ro

Image result for brânză din România pozeLanțulalimentar: Brânzeturile fine, dar și alte alimente din Uniunea Europeană, suprataxate cu 25% de administrația Trump/ Câtă brânză din România a ajuns anul trecut pe piața americană Decizia de suprataxare a unei game largi de mărfuri, printre care se află și numeroase produse alimentare, din țările comunitare ar putea fi aplicată începând cu 18 octombrie și reprezintă un răspuns pe care administrația Trump îl dă autorităților europene care au subvenționat compania aviatică Airbus, măsură care, consideră autoritățile americane, au afectat afacerile companiei Boeing, transmite lanțulalimentar.ro  Organizația Mondială a Comerțului a autorizat deja guvernul american să suprataxeze importurile europene cu 7,5 miliarde de dolari anual. Suprataxarea unor mărfuri importate din țările europene este plasată de publicația eater.com în categoria războaielor comerciale permanente ale liderului de la Casa Albă. Printre alimentele suprataxate se află măslinele din Spania, vinurile din Franța, scotchul fabricat dintr-un singur malț și wiskeyul, napolitanele, brânzeturile, untul, uleiul de măsline, iaurtul și fructele conservate, provenind din toate țările comunitare…. Potrivit Observatorului European al Laptelui, România a exportat anul trecut în SUA, 409 tone de brânzeturi, mai mult decât Suedia ( 49 t ), Croația ( 24 t ) sau Ungaria ( 28 t ), dar mult mai puțin decât Italia ( 31. 495 t ), Franța ( 25.013 t ) sau Olanda ( 15.116 t ). În primele șase luni ale anului 2019, România a exportat în Statele Unite 351 t de brânzeturi. Statisticile europene arată că decizia de suprataxare a brânzeturilor vine pe fondul unei creșteri vertiginoase a exporturilor de brânzeturi europene către piața americană. Integral: https://www.g4media.ro

Image result for Daea si cormoranii pozeProiect: PSD propune sa fie vanati cormoranii. Printre argumente – pasarile sunt prea inteligente si pestii stresati Mai multi parlamentari PSD au initiat un proiect de lege care va permite vanatoarea cormoranului mare, din cauza pericolului pe care il reprezinta pentru domeniul piscicol. Despre cormorani si impactul asupra pisciculturii a vorbit, intr-o maniera inedita, si ministrul Agriculturii Petre Daea, care a afirmat in Parlamentul European ca in Romania cormoranii fac baie in piscine, referindu-se la numarul mare al acestoraConform Profit.ro, initiatorii arata ca directivele europene privind conservarea pasarilor salbatice au condus la “o exagerata crestere a populatiilor de cormorani in Romania, care au invadat zone din afara ariilor de crestere traditionale (Delta Dunarii si cursul Dunarii), ajungand in regiuni unde nu erau intalnite anterior”. De asemenea, conform expunerii de motive, desi impotriva lor au fost folosite plase, tunuri cu gaze sau radiofrecvente, laser, sperietori de ciori, au devenit ineficiente, pentru ca “aceste pasari, deosebit de inteligente, se obisnuiesc cu ele, se adapteaza si nu se mai sperie”. Initiatorii proiectului invoca si “instalarea stresului Ia pesti”, cu influenta negatuva asupra greutatii si implicit a productiei. Integral: http://www.ziare.com

Impostori! Tarabagiii din Obor pretind că sunt ţărani, dar nu vezi un Maserati în parcare Impostura în România a ajuns la un nivel fără precedent! Mii de cetăţeni care vând legume şi fructe în Obor susţin sus şi tare că sunt ţărani, însă de ani de zile n-a mai fost văzut un Maserati în parcarea pieţei, susţin clienţii nemulţumiţi. “Mi se pare lipsă de respect”, se plânge Coca Marcu, clientă a pieţei. “De ce să susţii că eşti ţăran când e clar că nu eşti? Cine a mai văzut ţăran fără Maserati? Pe cine cred oamenii ăştia că înşală? Şi mai ales, ce păzeşte OPC-ul?” “Maică, am Maserati-ul în service, să mă bată dumnezeu dacă te mint”, a comentat o femeie în vârstă care vinde gutui şi kiwano la marginea drumului. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 5 octombrie. „Există oameni puri, nepătați. Un Șora, de pildă.”Constantin Noica

Image result for autumn photosBuna dimineata intr-o zi de sambata, 5 octombrie! Sambata se anunta averse in Crisana, Transilvania, Oltenia, Dobrogea si Banat. Meteorologii informeaza ca vor fi maxime de 17 de grade in Moldova, 15 in Maramures, 15 in Transilvania, 15 in Crisana, 17 in Banat, 19 in Oltenia, 18 in Muntenia, iar in Dobrogea vor fi 18 de grade. Duminica, vremea va continua cam la fel, cu mici exceptii, unde temperaturile cresc, dar foarte putin.Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o prognoză specială pentru Capitală. Temperaturile coboară până la 8 grade, fiind anunţat şi vânt. Potrivit ANM, începând de vineri de la ora 11.00 până sâmbătă la ora 9.00, vremea în Capitală va fi rece pentru această perioadă din an. Pe parcursul zilei, temperatura aerului se va menţine la valori de 11 – 12 grade, iar spre dimineaţă va coborî spre 8 – 9 grade. Înnorările vor persista, temporar va ploua şi se vor cumula 8…10 l/mp.  In Bucuresti, duminica, termometrele indica temperaturi usor crescute. Vor fi 18 grade.

Cine e Daniel Suciu, propus interimar la Justiție: actual șef la bugetului uriaș de la PNDL, ar fi primul ministru al Justiției fără studii de specialitate Daniel Suciu (PSD), actualul vicepremier și ministru al Dezvoltării și Administrației, a fost propus de premierul Viorica Dăncilă interimar la Justiție. Suciu (39 de ani) e absolventul secției de Științe Politice la Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu, și ar deveni primul ministru al Justiției fără o diplomă în studii juridice. În plan politic, Suciu este gestionarul unui dintre bugetele – cheie pentru PSD, cel al Dezvoltării, ministerul de unde pleacă miliarde de lei spre primari și baronii locali prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDL). Deputat de Bistrița în ultimele două mandate, Suciu a fost un aliat devotat al lui Liviu Dragnea, fiind propulsat de acesta în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD (februarie 2018) și apoi ministru în guvernul Dăncilă. El a fost promovat de Radu Moldovan, puternicul baron PSD de Bistrița. Înainte de a intra în politică, Suciu a fost ziarist. A fost șeful departamentului politic la Mesagerul de Bistrița-Năsăud și corespondent al Evenimentului Zilei. Integral: https://www.g4media.ro

Cine e Nicolae Hurduc, propus interimar la Educație: actualul ministru al Cercetării care nu crede în evoluționism, dar căruia i se pare credibil că oamenii ar veni din viitor Profesorul universitar de chimie Nicolae Hurduc (63 de ani) este noua propunere de ministru interimar la Educație, înaintată astăzi de premierul Viorica Dăncilă președintelui Klaus Iohannis. Cunoscut pentru controversatele sale declarații conform cărora oamenii vin din viitor, Hurduc nu s-a făcut remarcat prin nicio inițiativă în anul de când a preluat funcția de ministru al Cercetării. … Nicolae Hurduc este din 26 octombrie 2018 ministru al Cercetării în Guvernul Dăncilă. Comunitatea cercetătorilor români, reunită în asociația Ad Astra, a reacționat extrem de dur la declarațiile ministrului Cercetării, care a pus la îndoială evoluția speciilor și a vorbit despre posibilele călătorii în timp. La scurt timp după ce a fost acceptat în funcția de ministru, Ad Astra a sancționat, într-un comunicat de presă, ”aberațiile” și ”fanteziile pseudoștiințifice” care ”riscă să compromită imaginea comunităţii ştiinţifice româneşti pe care o reprezintă” și i-a cerut lui Nicolae Hurduc să retracteze afirmațiile. Integral: https://www.g4media.ro

Mircea MorariuCe se va întâmpla dacă moțiunea de cenzură trece? ….Numai că nu soarta submediocrei doamne Dăncilă ne interesează, ci ce se va întâmpla cu guvernarea țării odată Executivul PSD silit să își facă bagajele. Aparent rezolvarea problemei se află în voința și stiloul președintelui Iohannis. Căruia Constituția îi dă dreptul să încredințeze cui vrea el formarea noului guvern. Firește, prima opțiune ar putea fi reprezentată de dl. Ludovic Orban, președintele PNL. Care, vrea- nu vrea, se va vedea probabil pus în situația de a forma un guvern monocolor liberal. Nu prea dă bine să se alieze cu cei din ALDE sau cu cei din Pro România care sunt sigur că îi vor pune nenumărate condiții pentru a-i acorda votul de învestitură.Nici după aceea respectivii nu îi vor face d-lui Orban viața tocmai ușoară. Vor formula neîncetat condiții greu de îndeplinit, de fiecare dată supuse renegocierii. Vor profita atunci când noul, posibilul guvern Orban va dori să adopte și să treacă prin Parlament vreo decizie importantă. Nu moralitatea îi caracterizează pe domnii Ponta și Tăriceanu. Nici vorbă să putem spera în cine știe ce schimbare la față. Cum cei din USR-PLUS și-au reiterat decizia de a nu intra cu nici un preț și sub nici o formă la guvernare, cum și relațiile dintre ei și liberali sunt departe de a fi tocmai bune, e clar că viața unui guvern Orban nu va fi deloc ușoară. Iar dacă dl. Orban&co vor dori cu adevărat să adopte decizii radicale e clar că ele vor presupune costuri electorale destul de pipărate ce vor fi decontate la alegerile din anul 2020. Tocmai de aceea se prea poate ca dl. Klaus Iohannis să ezite și, în fine, să opteze să mai aștepte până când va avea cu adevărat “guvernul meu”. Președintele mai are la dispoziție soluția repetării formulei tehnocrate. Cu un premier așa cum au fost în vremea primului său mandat dl. Dacian Cioloș, în timpul d-lui Emil Constantinescu, dl. Mugur Isărescu, iar după mineriada din septembrie 1991, dl. Theodor Stolojan. Am comentat la vremea respectivă pe un ton destul de critic ezitările, impreciziile, indeciziile, desele schimbări de miniștri din vremea guvernării Cioloș. Cu toate acestea, nu cred că aceasta a fost chiar atât de catastrofală precum au încercat să o prezinte succesivele Executive ulterioare controlate de PSD. Așa stând lucrurile, cred că ar trebui privită ca o soluție viabilă un posibil guvern condus de dl. Emil Hurezeanu ori unul avându-l în frunte pe dl. Lucian Croitoru. Și unul, și celălalt garanții ale profesionalismului, seriozității și ale orientării pro-occidentală. Rămâne, desigur, și soluția avansată la finele săptămânii trecute, cu ocazia unei apariții la postul de televiziune Digi 24, de fostul premier Victor Ponta. Reiterată luni seara la același post. Un guvern de centru -stânga cu un PSD epurat de bacilii cu numele de Viorica Dăncilă și Eugen Orlando Teodorovici, poate și de veșnic enervantul și lipsitul de orice urmă de substanță Mihai Fifor, dar și cu miniștri de la ALDE și de la Pro România. Din punct de vedere electoral, din perspectiva calculelor electorale, poate chiar și politicianiste ale adevăratei Opoziții, adică ale PNL și USR-PLUS, soluția pare a fi dintre cele mai la îndemână și mai avantajoase. Integral: http://www.contributors.ro/

Revoltă în USR după ce conducerea formațiunii a amânat validarea lui Nicușor Dan drept candidatul partidului la primărie / ”S-au spus cuvinte grele de la cel mai înalt nivel, chiar din ălea care încep cu f” / ”Suntem conduși de o majoritate care e gata să vândă pe mărunțiș povestea USR”De ce e Dan Barna în defensivă și USR în convulsii interne. Cele două momente decisive, plus factorul Nicușor Dan …. Multe dintre aceste probleme pentru candidatul USR la prezidențiale, venit pe o platformă anti-sistem, sunt provocate de două decizii interne. E vorba despre organizarea congresului USR pentru alegerea noii conduceri înainte de alegerile prezidențiale și declanșarea competiției interne pentru alegerile locale. Ambele au dus la ceea ce însuși Dan Barna numește ” o atmosferă electorală inerțială”. Adică o interminabilă luptă intestină între gruparea sa și grupările opozante (mai multe facțiuni unite conjunctural: susținătorii lui Nicușor Dan, adepții unei ideologii de stânga, plus cei care pur și simplu nu sunt de acord cu programul lui Barna). Organizarea congresului pentru alegerea conducerii USR înaintea alegerilor prezidențiale pare acum o eroare tactică. După ce a fost desemnat candidatul partidului pentru Cotroceni, Dan Barna a vrut să-și securizeze mandatul de președinte al USR, astfel încât să nu depindă de rezultatul prezidențialelor și să mențină ”aripa liberală” la conducerea partidului. Desigur că a fost și o problemă de calendar, pentru că mandatul lui Barna se încheia în octombrie și trebuia aleasă atunci o nouă conducere. Dar poate că o decizie mai înțeleaptă ar fi fost organizarea alegerilor interne din USR după cele prezidențiale, tocmai pentru a preveni radicalizarea taberelor interne și intrarea într-o logică de confruntare intestină. Sunt convins că partidul putea găsi o soluție de tranziție până după prezidențiale, iar câștigul ar fi fost net: partidul ar fi fost mult mai unit în spatele lui Barna în campania electorală și nu ar mai fi apărut nesfârșitul șir de contestări interne. A doua decizie tactică generatoare de probleme e declanșarea competiției interne pentru candidații la alegerile locale din 2020. Sigur că și aici e o problemă de calendar, mai e puțin până atunci, dar toată lumea știa că la București va apărea problema Nicușor Dan. Fondatorul USR vrea să candideze la Primăria Capitalei ca independent susținut de partidele de opoziție și în USR se știa că vrea să intre în competiția internă. Nicușor Dan e acuzat apăsat de comportament lipsit de fair-play de mulți lideri USR, dar realitatea e că partidul e iar scindat pe această temă, fix în precampania electorală pentru prezidențiale. Și acest moment, previzibil de altfel, putea fi amânat până după prezidențiale, pentru a nu greva campania candidatului Dan Barna. Paradoxul e că, în aceste două situații, principala calitate a USR în comparație cu restul partidelor devine o vulnerabilitate. Democrația internă din USR, la cote inimaginabile pentru PSD ori PNL, face ca un moment electoral intern să producă tensiuni mai puternice și de durată mai lungă. Dacă în PSD ori PNL dezbaterile interne se închid după luarea unei decizii finale și partidul se aliniază cuminte în spatele liderului, în USR – partid animat de oameni vii, mulți tineri cu energie și idei – dezbaterile nu se opresc atât de rapid. La democrația internă se adaugă și comportamentul la limita corectitudinii în unele momente din partea lui Cosette Chichirău, contracandidata lui Barna la șefia partidului și una dintre exponentele aripii de stânga din partid. În ceea ce-l privește pe candidatul Dan Barna și prestația lui, el nu a reușit încă să facă agenda dezbaterilor pentru prezidențiale, nu a dat tonul pe marile subiecte, nu a produs știri imposibil de ignorat de mass-media, oricât de ostile i-ar fi. Strategia lui de comunicare până acum e de non-agresiunea la adresa principalului contracandidat în termeni de atragere a electoratului, Klaus Iohannis. Integral: https://www.g4media.ro

Fosta consiliera a lui Dragnea, angajata fictiv la Aeroporturi Bucuresti, primise gratuit un autoturism de luxFosta consiliera a lui Dragnea, angajata fictiv la Aeroporturi Bucuresti, primise gratuit un autoturism de lux Cristina Elena Neamtu, fosta consiliera a lui Liviu Dragnea, trimisa in judecata de DNA pentru ca a fost angajata fictiv timp de 9 luni la Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a primit in folosinta gratuita in aceasta perioada un autoturism de serviciu marca Subaru Forester. Astfel, fosta consiliera a beneficiat si de decontarea in mod nejustificat a contravalorii transportului la si de la locul de munca. De altfel, in cele 56 de minute in care a venit la munca efectiv, in perioada de proba, Neamtu s-ar fi ocupat doar de decontarea transportului. Detaliile sunt din rechizitoriul DNA, prin care Cristina Elena Neamtu a fost trimisa in judecata pentru complicitate la abuz in serviciu si fals intelectual. In acelasi dosar, doi fosti directori generali ai Companiei Nationale “Aeroporturi Bucuresti” (CNAB) SA, Sorinel Ciobanu si Liviu Radu, au fost trimisi in judecata de procurori DNA. CNAB administreaza cele doua aeroporturi principale ale Romaniei: Aeroportul International Henri Coanda si Aeroportul International Aurel Vlaicu…. In realitate, in aceasta perioada femeia a fost prezenta la sediul CNAB SA doar 56 de minute, insa nu pentru a-si indeplini sarcinile de serviciu, ci pentru a depune bonurile de combustibil necesare decontarii transportului la si de la locul de munca si pentru a semna condica de prezenta. La finalul perioadei de proba, sefii CNAB au redactat un raport prin care a fost propusa continuarea activitatii lui Neamtu in functia de referent de specialitate avand in vedere “ca si-a indeplinit cu seriozitate sarcinile de serviciu atribuite si a manifestat o buna disponibilitate in relatiile de serviciu cu colegii”. Integral: http://www.ziare.com

DNA: Doi fosti consilieri generali au luat spaga pentru un PUZ care permitea construirea unui supermarket in nordul CapitaleiDNA: Doi fosti consilieri generali au luat spaga pentru un PUZ care permitea construirea unui supermarket in nordul Capitalei Fostul deputat PNL si fost lider de grup al PNL in Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), Cornel Pieptea, a fost pus sub acuzare vineri de procurorii DNA pentru trafic de influenta. Politicianul este acuzat ca ar fi primit 15.000 de euro in sediul CGMB si alti 150.000 de lei pentru a-si exercita influenta in vederea aprobarii unui proiect de hotarare privind Planul de Urbanism Zonal (PUZ) ce privea construirea unui supermarket pe un teren situat in zona Soseaua Bucuresti-Ploiesti. In acelasi caz, procurorii DNA au mai pus-o sub acuzare pe Manuela Violeta Popescu, consilier general si presedinte al Comisiei de Urbanism si Amenajarea Teritoriului de pe langa Primaria Capitalei, pentru complicitate la trafic de influenta, dar si pe administratorul unei societati comerciale, potrivit unui comunicat DNA, remis vineri Ziare.com. “In perioada 2012-2013, inculpatul Pieptea Cornel, in calitatea mentionata mai sus, a pretins si primit prin intermediul inculpatei Popescu Manuela Violeta, de la administratorul unei societati comerciale, sumele de 15.000 euro (remisi in sediul Consiliului General al Municipiului Bucuresti) si 150.000 lei, pentru a-si exercita influenta asupra consilierilor din cadrul CGMB, in vederea aprobarii unui proiect de hotarare privind Planul de Urbanism Zonal (PUZ) ce privea construirea unui supermarket pe un teren situat in zona Sos. Bucuresti-Ploiesti,” acuza DNA. Potrivit sursei citate, banii ar fi fost remisi in doua transe inainte si dupa aprobarea hotararii ce privea PUZ-ul respectiv (18 decembrie 2012). Cornel Pieptea a fost deputat in Parlamentul Romaniei in legislatura 2008-2012. Dupa anul 2012 a fost ales in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, unde a fost liderul grupului consilierilor partidului sau si a fost si viceprimar al Capitalei. Integral: http://www.ziare.com

FiscFiscul se pregătește să recruteze mii de tineri fără concurs. Unii ar putea primi arme Pe fondul unei crize acute de personal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar urma să recruteze, fără examen, aproape 3.000 de tineri. Reprezentanţii instituţiei vor să-i selecteze,în funcţie de nota obţinută la examenul de licenţă. ″Este un lucru bun″⁣, susţin liderii de sindicat, ″⁣dar este ilegal să se facă în absenţa unui concurs″⁣. Din cei peste 23.000 de angajaţi pe care-i are ANAF la nivel naţional, peste 2.500 ar urma să iasă la pensie anul acesta sau anul viitor. În aceste condiţii este nevoie de înlocuitori. Aceştia vor fi selectaţi pe baza “notei finale a examenului de absolvire, în funcţie de notele obținute la disciplinele de specialitate și după un interviu…. Adrian Benta, consultat fiscal: “Unele facultăţi de profil nu mai dau admitere şi dacă nu exista nici la facultate o competiție, rezultatele sunt înșelătoare. Ar trebui să ţinem cont că în zona de inspecţii e nevoie de oameni cu o specialitate foarte bună, care nu e asigurată într-o facultate cu profil economic.” Pe de altă parte, să lucrezi în cadrul unei instituţii ANAF nu e deloc simplu. Pe lângă cunoştinţele vaste în ceea ce priveşte legislaţia, un inspector ANAF, de exemplu, în anumite situaţii, în controalele efectuate pe teren, deţine asupra sa armă de foc şi alte mijloace de autoapărare şi conduce o maşină cu sistem special de intervenţie rapidă.  Integral: https://stirileprotv.ro

Pensia minimaCum riscă statul român să ajungă să trăiască de azi pe mâine România va da anul viitor pe pensii și pe salarii aproape toți banii pe care îi colectează din impozite și taxe. O situație nesustenabilă pe termen lung, care ar urma să fie rezolvată, cel mai probabil, doar după trecerea alegerilor. „În 2019, salariile reprezintă 12% din PIB, iar cheltuielile cu asistența socială împreună cu pensiile sunt în jur de 11% din PIB. Dar acestea din urmă vor crește puternic anul viitor și vor ajunge la 14%-15% din PIB”, explică Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen Bank și fost șef al Consiliului Fiscal…. În aceste condiții, aproape tot ceea ce încasează statul român din taxe și impozite va fi direcționat către pensii și salarii. Dacă în 2020 lucrurile sunt încă la limită, fiindcă pensiile și salariile reprezintă cumulat 23% din PIB, în timp ce gradul de colectare este de 26%, majorarea cu 40% a pensiilor începând cu luna septembrie 2020 va pune probleme mari bugetului. Dacă acest calendar al majorărilor rămâne nemodificat, atunci decontarea se va face în 2021, când se va resimți pentru tot anul impactul creșterii pensiilor. Economistul-șef al Raiffeisen atrage atenția că, deja, salariile sunt la un nivel foarte înalt, în acest moment, reprezentând 12% din PIB, versus o medie europeană de 10% din PIB, în condițiile în care România are venituri din taxe și impozite mult mai mici: de doar 26% din PIB, în timp ce media europeană este de 40% din PIB…. Astfel, în opinia sa, o soluție ar putea fi mărirea nivelului taxelor. Acest lucru ar duce însă la scăderea creșterii economice deoarece „taxe mai mari, într-o țară care are oricum un nivel de taxare al muncii mare, duce rapid la scăderea nivelului de trai al oamenilor, cu un impact mai mare mai ales pentru oamenii care au venituri mici”. O altă soluție ar fi creșterea gradului de colectare. „În teorie sună bine, dar practica ne omoară. Nu s-a reușit acest lucru, de 30 de ani”. Acest proces ar fi oricum unul de durată, care ar însemna, mai întâi reformarea și digitalizarea ANAF. Integral: https://romania.europalibera.org

Cezar BotelGuvernul a aplicat o teorie economică greșită (Wage-Led-Growth). Cezar Boțel a evaluat strategia: Literatura oferă argumente teoretice și empirice suficient de convingătoare pentru abandonarea acestei teorii Din punct de vedere economic, demersul de aplicare a strategiei Wage-Led-Growth (creștere economică bazată pe creșterea salariilor n.r.) în România este foarte greu de înțeles pentru cei care nu au adoptat cadrul conceptual al teoriei, susține Cezar Boțel, consilier al guvernatorului BNR, într-o lucrare în care a analizat teoria în detaliu și pe care o puteți citi și vedea calculele făcute. Lucrarea, publicată pe site-ul BNR, face referire, chiar din primele pagini, la promotorul acestei teorii în România: profesorul ASE – Cristian Socol .Cezar Boțel a reprezentat România la FMI începând din septembrie 2016, după o carieră începută la Banca Națională, urmată de un parcurs în anii 90 în SUA unde și-a luat doctoratul, după care e revenit în BNR și a format Direcția de Modelare…. Ar fi fost necesar ca evidența empirică oferită să respecte rigorile metodologice ale estimării cu mai multă strictețe decât o fac studiile empirice trecute în revistă aici și să fie testate pentru robustețe. Aceasta deoarece costurile angajării într-o politică inadecvată pe baza unor estimări eronate sunt mult mai mari decît costurile unor critici nefavorabile la adresa unor studii publicate. Dacă în fapt un astfel de suport empiric a existat, ar fi fost de așteptat ca el (ca și cel teoretic, de altfel) să fi fost prezentat public și supus dezbaterii, mai ales de către adepți ai teoriei WLG care înțeleg toate implicațiile politicilor propuse. “Dacă suportul teoretic și cel empiric nu au existat, atunci rămâne să presupunem că aplicarea WLG a fost decisă doar din rațiuni sociale. Asupra acestora nu voi comenta. Atrag însă atenția că ar trebui ca efectele economice ale deciziilor cu justificare ne-economică să fie evaluate obiectiv, pentru a putea optimiza deciziile economice condiționat de constrângerile reprezentate de deciziile neeconomice. Teoria economică nu trebuie contaminată de social și politic, tocmai pentru a le servi mai bine”, a mai arătat el. Integral: https://economie.hotnews.ro

ELCEN a dat in judecata Primaria Capitalei pentru a recupera datoria RADET de 3,8 miliarde leiELCEN a dat in judecata Primaria Capitalei pentru a recupera datoria RADET de 3,8 miliarde lei ELCEN a dat in judecata Primaria Capitalei pentru a recupera datoria RADET de 3,8 miliarde de lei. Societatea spune ca PMB nu a platit subventiile catre RADET, fapt ce a condus la acumularea de datorii ale RADET fata de ELCEN, compania care produce agentul termic si il livreaza catre RADET. Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, a anuntat, vineri, ca la Tribunalul Bucuresti a fost inregistrata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a Primariei Municipiului Bucuresti (PMB), prin care se solicita ca instanta sa dispuna obligarea PMB la plata creantei RADET catre ELCEN in cuantum de 3,83 miliarde de lei. “In acest context, reamintim faptul ca PMB avea posibilitatea de a achita doar 1,1 miliarde de lei (suma rezultata in urma raportului de reevaluare a creantei, intocmit de un evaluator independent), adica la valoarea de piata a creantei estimata in cazul vanzarii fortate catre un potential cumparator”, se arata intr-un comunicat. Administratorul considera ca PMB este principalul vinovat atat pentru situatia RADET, cat si pentru sumele restante acumulate de aceasta. “Doamna Gabriela Firea a avut sansa de a intra in istorie. Daca ar fi avut cel mai mic interes pentru cetateni si pentru Capitala, putea rezolva inca de anul trecut problema termoficarii in Bucuresti. A avut la dispozitie multiple variante, insa a ales sa nu faca nimic. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Mihai Sora pozeTudorel Urian. Eu & tu & el & ea… sau macularea generalizată …. În finalul acestei demențe comunicaționale ar trebui să aflăm că Andrei Pleșu și Vasilica Dăncilă au cam același nivel intelectual, Mihai Șora nu este mai breaz decât Codrin Ștefănescu, iar Iuliu Maniu și Dan Voiculescu sunt martiri ai aceleiași cauze politice. Nebunia a ajuns atât de departe încât, dacă oamenii de bun simț, scârbiți, pe bună dreptate, părăsesc acest teritoriu al rețelelor sociale, locul lor este luat imediat de inginerii haosului care dezvoltă un întreg arsenal de fake news, insulte, calomnii și diversiuni menite să tâmpească definitiv niște oameni onești și iluzionați cu gândul că au abilitatea de a distinge între bine și rău.  Cazul Mihai Șora, explodat zilele acestea este emblematic în acest sens. Am scris de nenumărate ori despre viața venerabilului filosof, ajuns la 103 ani. Fiu de preot, a făcut școala la Timișoara, unde, în anii 1920 l-a văzut pe foarte tânărul G. Călinescu, profesor la școala în care învăța, Liceul C. D. Loga din oraș. A făcut filosofia la București fiind studentul lui Nae Ionescu și avându-i ca asistenți pe Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu. La începutul anilor 1930 este trimis în Franța cu o bursă a Institutului Francez, având recomandarea lui Constantin Rădulescu-Motru și Dimitrie Gusti. Devine prieten apropiat al altor trei români celebri ajunși în Franța: Mircea Eliade, Emil Cioran și, mai ales,  Eugène Ionesco, prietenul cel mai apropiat. În timpul războiului activează la Grenoble în rezistența franceză. În 1947 publică la faimoasa editură Gallimard Du dialogue intérieur: fragment d’une anthropologie métaphisique, înainte ca Eliade, Cioran sau Ionesco să fi fost publicați în Franța. Tot atunci își definitivează lucrarea de doctorat. Pleacă într-o scurtă vacanță în România, de unde nu se mai poate întoarce în Franța. Aici, în climatul anticultural al obsedantului deceniu inaugurează, după modelul „Livre de poche” faimoasa colecție Biblioteca pentru Toți în care publică, într-un ritm infernal de un volum pe săptămână clasicii literaturii române și universale. Prima sa carte publicată în România este Sarea pământului, în anul 1978, la 31 de ani de la debutul la Gallimard, după ce autorul ieșise deja la pensie. După 1990 devine un foarte activ și respectat militant civic anticomunist, președinte al Alianței Civice, membru fondator al GDS membru al PAC, ministru al educației, suflet al mișcărilor de protest din ultimii ani.  Am citit sute de pagini de și despre Mihai Șora și nu am văzut niciodată, nici cel mai mic reproș legat de integritatea sa. Mai mult, în Jurnalul de la Păltiniș  face o remarcă: Există oameni puri, nepătați. Un Șora, de pildă.” Am povestit undeva vizita pe care am făcut-o cu Mihai Șora acasă la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Bucuria revederii lor a fost impresionantă. Când Mihai Șora a împlinit 85 de ani, în anul 2001, eram director la Cuvântul și am vrut să-i fac o surpriză. I-am rugat să scrie despre el pe Al. Paleologu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ștefan Augustin-Doinaș, Vladimir Tismăneanu și Aurelian Crăiuțu. Toți mi-au răspuns cu entuziasm. Nimeni nu a avut nicio rezervă și nu se poate spune că sunt/erau oameni care nu știu/știau ce înseamnă colaboraționismul și demisia morală. Nu știu dacă, în timpul războiului, Mihai Șora a fost sau nu membru al Partidului Comunist Francez. Știu însă că Franța era ocupată de nemți, el a luptat în rezistență, iar în acele condiții raporturile dintre comuniști și colaboraționiști aveau cu totul altă semnificație decât astăzi. Chiar dacă o fi fost, îmi pot imagina asta ca pe o formă de idealism al tinereții dar și ca o necesitate pentru a obține încrederea în celula de rezistență, unde, în mod firesc fiecare om era privit inițial cu multă suspiciune….A fi antifascist și luptător în rezistența franceză, în Franța ocupată de Hitler, când acest lucru te putea costa viața în orice secundă, era sinonim cu a avea o opțiune de stânga. Iar ea putea presupune și un carnet de partid comunist, pentru coeziunea echipei. Pe de altă parte, știm toți imaginația comuniștilor în materie de diversiuni și fake news.  Eu, de pildă am văzut în dosarul lui Al. Paleologu o notă olografă semnată Al. Paleologu, în care era relatată o ședință a Uniunii Scriitorilor. Mi-am dat seama că e un fake pentru că scăpaseră un detaliu minor…. Eu unul îi acord lui Mihai  Șora întreaga credibilitate, mai ales că până la aceste atacuri cu iz securist (cred că Adrian Papahagi a înghițit fără să mestece niște bucăți toxice) aruncate de unii, la fel ca în cazurile Codruța Kövesi și Augustin Lazăr, să ne rezumăm doar la anii din urmă) nu am auzit nici măcar o fărâmă de îndoială în privința integrității sale. Și, slavă domnului, am discutat cu oameni care știu bine  specificitatea și metodele regimului comunist. Să-i faci așa ceva unui om ajuns la 103 ani și cu o viață ca cea pe care am trecut-o în revistă la începutul acestui articol este o uriașă porcărie.Integral: https://www.marginaliaetc.ro

Ce vreme e afară! La Bellu, din mormântul lui Bacovia s-a auzit un oftat de plăcere Îngrijitorii de la cimitirul Bellu spun că astăzi a fost o zi specială, în care fantomele au fost destul de cuminți și rezervate, cu o singură excepție. Din mormântul poetulu Bacovia s-au auzit, încă de dimineață, oftaturi de plăcere. „Stafiile oamenilor celebri de aici au tot timpul ceva de zis, știți doar câte lucruri s-au scris despre fantoma lui Iurie Darie care tot ieșea din cimitir și se ducea la fosta soție să-i arate cucuul, sau stafia lui Mihail Sadoveanu, care mai iese din când în când să mănânce căcat, dar Bacovia a fost tot timpul un mort tăcut, retras, care nu se băga în vorbă. Dar, în ultima vreme, am început să auzim vorbe și dinspre mormântul lui”, spune Ion N. Theodorescu, administratorul cimitirului. Astfel, martori oculari și auditivi au confirmat că dinspre mormântul lui George Bacovia au început să se audă oftaturi de fericire și chiar și un fluierat vesel. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 4 octombrie. „Pe hoţii mărunţi îi trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcţii publice.”- Esop

Image result for autumn rains photosBuna dimineata intr-o zi de vineri, 4 octombrie! Temperaturile scad în toată țara în zilele ce urmează. Dacă ziua de vineri, 4 octombrie, va fi una răcoroasă, la același lucru putem să ne așteptăm și pentru weekend. Din cursul zilei de vineri, mercurul va începe să scadă drastic în termometre, devenind cu mult mai rece decât media climatologică a perioadei în toate zonele țării. Precipitațiile vor veni sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în sud-estul Transilvaniei. De asemenea, sunt așteptate și în zonele subcarpatice și la munte. Temperaturile zilei urcă în jurul orelor de prânz spre 10-15 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, între 13-18 grade în Banat și Crișana și 15-20 de grade Celsius în Oltenia. De asemenea, se anunță între 11-16 grade Celsius în Muntenia, Moldova și Drobrogea. In Bucuresti maxima zilei va fi de doar 14 grade Celsius, alături de un cer predominant noros. Vânturi vin din zona de est-sud-est a teritoriului cu 15 km/h și cu rafale de 22 de km/h. Minimele idică 9 grade Celsius, alături și de câteva averse.

Lia SavoneaDoua asociatii de magistrati contesta modificarile pe care Lia Savonea le cere la legea ANI, dupa ce s-a aflat ca institutia ii verifica averea Asociatiile “Forumul Judecatorilor din Romania” si “Initiativa pentru Justitie” cer demisia presedintelui CSM, Lia Savonea, si solicita CSM sa publice rapid propunerile de modificari la legea ANI, care ar face mai dificila verificarea averii magistratilor. Comunicatul remis joi de cele doua asociatii vine in contextul in care sefa CSM, Lia Savonea, a inaintat Comisiei Juridice a Senatului o propunere de modificare a Legii 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice si completarea legii de functionare a ANI. Initial, informatia a aparut pe surse, dar a fost confirmata ulterior de un comunicat de presa al Consiliului Superior al Magistraturii. Cele doua asociatii de magistrati sustin ca nu a existat o consultare publica referitoare la aceste modificari si acuza caracterul “secret” al acestor propuneri trimise de Savonea in numele CSM, dar care nu apar pe site-ul institutiei. “Conform informatiilor publicate in presa, confirmate de un comunicat emis de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 01.10.2019, incepand cu data de 9 mai 2019, CSM ar fi ‘initiat o lucrare avand acest obiect, finalizata la data de 3 iulie 2019, in cadrul Comisiei nr.1 – comuna Legislatie si cooperare interinstitutionala, dupa o ampla consultare a tuturor instantelor si parchetelor’. Precizam ca suntem total straini de o atare ‘ampla consultare’, membrii asociatiilor noastre neprimind o astfel de solicitare, nefiind organizate adunari generale ale instantelor sau parchetelor pentru dezbaterea necesitatii unor astfel de modificari legislative, in conditiile in care Consiliul Superior al Magistraturii nici nu dispune de initiativa legislativa”, precizeaza cele doua organizatii. Cele doua asociatii sustin ca “ampla consultare” despre care se vorbeste in comunicatul CSM putea fi realizata doar in adunarile generale ale judecatorilor, dar nu s-a intamplat asa. “Potrivit art. 51 din Legea nr. 304/2004, republicata, privind organizarea judiciara, adunarile generale ale judecatorilor (si similar si cele ale procurorilor): ‘c) dezbat probleme de drept; d) analizeaza proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justitiei sau a Consiliului Superior al Magistraturii; e) formuleaza puncte de vedere la solicitarea Plenului sau, dupa caz, a sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii;’ Prin urmare, singurul cadru in care a fi putut fi realizata cu deplina legitimitate ‘ampla consultare’ a magistratilor era prin adunarile generale ale instantelor si parchetelor, fapt care a lipsit cu desavarsire in perioada de referinta mai-iulie 2019. Posibilele puncte de vedere emise de unii presedinti de instante (curti de apel si tribunale) nu reprezinta o proba a unei consultari ample a sistemului judiciar, ci opinii individuale”, subliniaza sursa citata. Integral: http://www.ziare.com

Ana Birchall DOCUMENT Ana Birchall o acuză pe Lia Savonea de “imixtiune gravă şi inacceptabilă” în activitatea Guvernului Ana Birchall acuză o imixtiune gravă şi inacceptabilă în activitatea Guvernului prin încercarea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii de a-și aroga un veritabil drept de veto cu privire la acţiunile externe ale ministrului Justiţiei. Birchall i-a trimis Liei Savonea o scrisoare în care vorbește despre o interferare a CSM în activitatea Ministerului Justiţiei și despre încălcarea principiului separației puterilor în stat. Șefa CSM, Lia Savonea, i-a cerut ministrului Justiției, Ana Birchall, în ședința din 17 septembrie a Consiliului, să spună dacă a semnat o foaie de parcurs privind statul de drept cu procurorul general al SUA, William Barr. Birchall a precizat atunci că va răspunde în scris și a acuzat că această solicitare a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară a ședinței, fără ca ea să fie anunțată în prealabil. Savonea a fost susținută în demersul său de judecătoarea Gabriela Baltag și de Victor Alistar. Ministrul Ana Birchall i-a răspuns Liei Savonea printr-o scrisoarea trimisă miercuri acesteia și tuturor membrilor CSM, în care spune că preşedintele CSM nu i-a transmis nici până acum o solicitare în scris, cu atât mai mult cu cât a existat și o discuţie în acest sens în plenul CSM. Birchall spune că, în aceste condiții, se induce ideea că se dorea o cenzură și o interferare a CSM în activitatea Ministerului Justiţiei din punct de vedere al atribuţiilor externe sau al uzanțelor externe. În documentul obținut de HotNews.ro, Birchall mai spune că “încercarea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii de a-și aroga un veritabil drept de veto cu privire la acţiunile externe ale ministrului justiţiei este o imixtiune gravă şi inacceptabilă în activitatea puterii executive”. Ea afirmă că este de neînțeles atitudinea acestor membri CSM, cu atât mai mult cu cât aceștia pun în discuţie relaţia cu unul dintre partenerii strategici ai României și o propunere vizând consolidarea statului de drept.Ana Birchall îi “invită” pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii “să își desfășoare activitatea în limitele misiunii esenţiale pe care acest for o are în arhitectura constituţională a României” și speră “că astfel de conduite nu vor fi perpetuate sau tolerate la nivelul membrilor CSM”. Integral: https://www.hotnews.ro

KovesiPresa franceza scrie ca Laura Codruta Kovesi e o veste buna pentru Europa: O incoruptibila, la Bruxelles “Acest magistrat roman va fi seful Parchetului European. O personalitate incontestabila”, incepe jurnalistul Pierre Haski un editorial din revista franceza Le Nouvel Observateur, in care o lauda pe Laura Codruta Kovesi si performanta pe care tocmai a obtinut-o. Jurnalistul scrie ca acesta este epilogul fericit al unei confruntari cum nu a mai vazut Europa pana acum. Pierre Haski aminteste cum Kovesi a fost concediata anul trecut din functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie, dupa o lupta epica care aproape l-a costat functia pe presedintele Romaniei, care o proteja. “Cand numele sau a fost mentionat printre candidatii pentru acest nou post european, guvernul roman a inceput sa ii puna piedici. Au fost deschise anchete ce o vizau si a fost impiedicata sa paraseasca tara”, a amintit jurnalistul francez. Acesta precizeaza ca, in perioada in care a fost in fruntea DNA-ului, Kovesi devenise “teroarea clasei politice”, mentionand ca doar in 2017, cu un an inainte de demiterea sa, romanca a trimis o mie de oameni in instante, printre care trei ministri, cinci deputati si un senator. “Una dintre tintele sale, fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, executa in prezent o pedeapsa de trei ani si jumatate pentru abuz de putere. A fost nevoie de un referendum si o criza politica in primavara pentru a ajunge acolo, semn ca si in Romania lucrurile se misca”, a mai scris Pierre Haski. Vesti bune pentru Romania. “Guvernul de la Bucuresti a crezut anul trecut ca are hac de cojocul lui Kovesi”, noteaza francezul, amintind ca nu a iesit asa si ca in primavara, dupa audierile din Parlamentul European, au mai ramas doi candidati pentru functia de la Bruxelles: romanca si un francez. El aminteste ca, in vara, Franta a decis sa isi retraga candidatul si ca, prin urmare, drumul a ramas liber pentru Laura Codruta Kovesi, iar saptamana trecuta aceasta a fost votata, doar cinci state opunandu-se. Jurnalistul francez evidentiaza dubla importanta a acestui moment. Pe de-o parte, reprezentantii societatilor civile din Europa Centrala si de Est au salutat esecul statului roman de a impiedica numirea lui Kovesi, excesele de autoritate ale unora dintre membrii UE fiind mai nou taxate in Europa. Al doilea motiv este la fel de important: Laura Kovesi va fi sefa unei noi institutii europeane antifrauda. Integral: http://www.ziare.com

Cum a devenit Romania o veriga slaba in UE si ce putea sa faca presedintele Iohannis pentru a se evita "cazul Plumb" Interviu cu Dacian CiolosCum a devenit Romania o veriga slaba in UE si ce putea sa faca presedintele Iohannis pentru a se evita “cazul Plumb” Interviu cu Dacian Ciolos ….Vorbind despre comisarul din partea Romaniei, cum stam in momentul de fata in ceea ce priveste desemnarea unui candidat credibil? Nu am vazut vreun candidat credibil, pentru ca, daca l-am fi vazut, l-am fi sustinut din start. Este exact lucrul pe care i l-am spus doamnei Dancila in luna august, cand stiam ca spre Romania se va indrepta propunerea pentru portofoliul Transporturilor, si i-am sugerat sa vina cu o propunere credibila, pe care sa putem sa o sustinem si noi, si care nu doar sa ne faca noua placere, ci sa fie demna de aceasta institutie, Comisia Europeana. De ce nu v-ati simtit obligat, si va expun aici una din tezele vehiculate in Romania, sa sustineti un candidat comun, oricare ar fi el, pentru ca, nu-i asa, ati sustine astfel Romania? Pentru ca nu poti sustine un candidat roman oricare ar fi el, trebuie sa fie potrivit pentru functia respectiva. Noi am avut aceeasi abordare si in tara, si aici. Candidatii sunt buni daca sunt potriviti pentru functie, pentru ca uitati ce se intampla cand numesti pe cineva doar pe criterii politice. Uitati ce se intampla cu statul roman, cu credibilitatea sa sau cu institutii ale statului, ministere care nu sunt reprezentate cum trebuie. O institutie publica nu-i un loc in care isi gasesc joburi politicienii care ajung la putere. O institutie publica are o responsabilitate fata de cetateni, iar institutia publica numita Comisia Europeana are o responsabilitate pentru toti cetatenii europeni si pentru toate statele membre. In momentul in care ai ajuns comisar european, reprezinti Uniunea Europeana pentru toate statele membre, pe domeniul tau. Nu tara? Nu reprezinti tara, asta spune tratatul european: fiecare stat membru desemneaza un candidat care, dupa ce a trecut prin filtrul de verificare si evaluare, devine comisar european si nu mai este subordonat Guvernului care l-a desemnat. Tocmai pentru a-si putea indeplini atributiile. Ati amintit de discutia cu domna Dancila. La acea discutie ati facut vreo propunere, i-ati dat o idee? I-am spus ca am niste idei legate de portofoliu, dar nu o sa-i spun niciun nume, ca sa nu creada, in cazul in care ar ajunge la aceleasi nume, – daca s-ar gandi asadar la niste oameni foarte buni -, ca am eu vreun interes pentru o persoana sau alta….Guvernul Romaniei sustine ca Parlamentul European a aplicat o dubla masura in ceea ce priveste evaluarea candidatului Romaniei si ca nu a procedat la fel in cazul candidaturii doamnei Kovesi.Ce legatura ar putea avea doamna Kovesi cu postul de comisar european? Doamna Kovesi a candidat ca persona fizica, – nu a fost un candidat din partea Romaniei-, pentru un post scos la concurs la nivel european, a ajuns pe lista scurta si a trecut apoi prin procesul de evaluare si de decizie din Consiliu si din Parlament. Aici vorbim de un candidat pentru postul de comisar european, Romania are dreptul la un comisar european, orice s-ar intampla va fi un comisiar european provenit din Romania, insa noi trebuie sa ne asiguram ca acel cetatean roman are competentele si calitatile necesare pentru a fi membru al Comisiei. Doamna Kovesi trecuse prin filtrul de evaluare inainte de a ajunge la discutia politica de validare, pana la urma, a unui proces bazat strict pe competente profesionale. Postul de comisar este intr-adevar unul politic, dar asta nu inseamna ca nu conteaza competenta, asa cum inteleg gresit, din pacate, unii politicieni de la noi. Si ca sa fii comisar european ai nevoie de compententa, pentru ca altfel nu-ti poti duce la bun sfarsit mandatul….Da, am avut discutii si cu domnul presedinte Iohannis si i-am sugerat sa se implice, deoarece, in opinia mea, cu atributiile constitutionale pe care le are, ar trebui sa aiba un cuvant de spus. Chiar daca, formal, Curtea Constitutionala a spus ca Guvernul Romaniei este cel care semneaza acea scrisoare prin care propune comisarul. Nu am vazut nicaieri sa spuna ca presedintele este exclus din acest proces, date fiind atributiile pe care le are prin Constitutie. S-ar zice ca v-a ascultat, deoarece recent s-a implicat in proces, sunt discutii cu premierul Romaniei in aceste zile. Bine ar fi fost sa fie de la inceput o implicare si un acord guvern-presedinte, pentru ca aici este vorba de comisarul Romaniei, nu al PSD. Dar la noi totul se personalizeaza politic, exact asa cum s-a intamplat si cu Legile Justitiei: PSD-ul, dupa ce are majoritate, nu mai tine cont de nimic din partea Opozitiei. Sunt mari exagerari sa se politizeze totul – chiar daca aceasta pozitie de comisar este una politica, nu inseamna ca trebuie sa fie si politizata. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Dragoș Tudorache pozeDragoș Tudorache: ”Arhiva DIPI e foarte tentantă, de aceea ma opun reînființării ca serviciu informativ. Nici un politician nu ar trebui să aibă un astfel de acces ca ministru de Interne” Dragoș Tudorache, europarlamentar PLUS și fost ministru de Interne în guvernul Cioloș, explică mizele unei eventuale reînființări a serviciului secret al Ministerului de Interne, fosta DGIPI (cunoscută drept ”Doi și-un sfert), informație vehiculată în ultimele zile în presă. Tudorache, care a reorganizat în 2016 DGIPI, eliminându-i atribuțiile informative, spune că exista riscul politizării activității, pentru că ministrul de Interne avea acces la dosarele Direcției. În plus, el spune că arhiva DIPI ”e foarte tentantă” pentru politicieni. …. Dragoș Tudorache: Postarea a fost o reactie la un proiect de OUG pe care am inteles ca MAI il are in lucru, si care prevede reinfiintarea DIPI cu atributii informative, pe modelul anterior reorganizarii pe care eu am realizat-o in 2016 prin OUG 76, confirmata de Parlament in 2017. Postarea este un semnal de alarmă și un avertisment în același timp. Rămân ferm în ce am spus acum câteva zile. Dacă PSD va reinființa DIPI așa cum se pare că își dorește, noi o vom desființa din nou așa cum am făcut în 2016. Rep: Care sunt motivele pentru care ați luat în 2016 decizia de a desființa Direcția și pentru care doriți să o faceți din nou dacă veți ajunge la guvernare? Dragoș Tudorache: DIPI, in formula anterioara reorganizarii, replica o buna parte din competentele SRI pe strangerea si gestionarea informatiilor. Nu exista nicio justificare pentru acest paralelism de competente. Competenta larga a DIPI ca serviciu de informatii crea un risc de politizare a activitatii DIPI. Ministrul de interne, un om politic, avea un rol in fluxul administrativ si decizional al DIPI, ceea ce eu am considerat a fi un risc de amestec politic in anchetele DIPI, si un risc de folosire in scopuri politice a unor informatii pe care un ministru de interne le-ar obtine in acel cadru. Eu am considerat, si consider in continuare cu toata convingerea, ca niciun politician nu ar trebui sa aiba un astfel de acces. Exista la momentul in care am decis reorganizarea o profunda ruptura de incredere si eficienta in modul de functionare a DIPI, in mare masura cauzata de scopul prea larg al competentei acesteia si al modului de utilizare a fondurilor operative. Am considerat esential sa elimin motivele unor astfel de tensiuni, clarificand atat competentele cat si procedurile si capacitatea de auditare eficienta a cheltuirii fondurilor operative. Am considerat necesar, si legitim, sa supun in mod formal activitatea DIPI controlului parlamentar. Rep: Aveți exemple de momente în care Direcția a fost utilizată politic? Dragoș Tudorache: Am fost ministru de Interne, am văzut ce dosare trec prin cabinetul unui ministru. Știu cât de sensibile pot fi acele informații. Or, nu cred că un om politic trebuie amestecat în astfel de situații și să i se ofere atât de multă putere. Integral: https://www.g4media.ro

Mircea MorariuDouă discursuri electorale prost croite Departe de mine gândul că discursul de luni seara al președintelui Klaus Iohannis, discurs venit ca replică după însăilarea mai degrabă de zoaie decât de vorbe ale contra-candidatei sale la alegerile prezidențiale, d-na Viorica Dăncilă, încă premier al României, ar fi fost o mostră de artă oratorică. Nu a fost nici pe departe. Dl. Iohannis a reacționat târziu și nu tocmai potrivit într-o problemă în care Guvernul, Ministerul de Interne făcut praf de nepriceperea și jocurile de interese, de numirile în funcții pe criterii strict politice și pe criteriul zonei geografice (Teleormanul) de unde provine posibilul nou șef, toate consumate în vremea domniei fostei secretare de școală Carmen Dan, cocoțată de Liviu Dragnea în postul de ministru își dovedesc zilnic crasa incompetență. Viteza de reacție redusă. Dezinteresul. Pentru nici una dintre aceste instituții, pentru angajații lor bine plătiți siguranța cetățeanului nu mai face demult nici măcar două parale. Situație pusă în evidență de tragedia de la Caracal, de cea din Dâmbovița, de agresiunea de dată recentă de la metroul bucureștean, de cursele automobilistice ilegale și de răfuielile între bande rivale, așa cum a fost cele de duminică seara din Centrul civic al Bucureștiului. Reproșurile d-lui Iohannis au vrut să arate că doamna Dăncilă& co nu sunt în stare de nimic, că nu pot duce la îndeplinire hotărâri ale CSAT, că premierul, în loc să se ocupe de problemele reale ale țării, de buna guvernare , de administrarea țării care i-a scăpat total din mână umblă hai-hui prin Lume, pleacă în călătorii lungi și costisitoare doar ca să aibă de unde să revină ori, pur și simplu, doar să facă shopping, Că respectiva insă se milogește prin America de cine știe ce oficialitate de rang secund, dacă nu cumva chiar de mâna a treia, să îi acorde o întrevedere de patru-cinci minute al cărei unic scop este să facă împreună o poză. Dorind să o pună la punct pe nefericita cetățeană din Videle care cu ceva mai mult de o oră înainte a debitat verzi și uscate, a mințit, și-a plâns de milă, s-a prezentat drept salvatoarea României, drept omul potrivit la locul potrivit, deși mai toată lumea o califică drept incapabilă, care și-a ridicat din vorbe goale, fără nici urmă de acoperire în fapte propria statuie, poate și spre a-și mai alina necazul prilejuit de sondajele de opinie care o arată a fi doar pe poziția a patra în preferințele electoratului în perspectiva alegerilor prezidențiale, dl. Iohannis nu a atacat exact acolo unde ar fi trebuit. În zona în care se concentra subiectul de maxim interes al zilei. Și anume rușinoasa afacere Plumb. În pretinsul ei discurs, prost conceput și scris de alții, discurs citit conștiincios de pe hârtie, d-na Dăncilă a dat vina pentru eșecul d-nei Plumb pe partidele de opoziție, pe pretinsele manevre ale d-lui Dacian Cioloș, pe inventatele contre ale președintelui Iohannis, pe Uniunea Europeană și legislația acesteia care, pesemne, ar fi net inferioară celei din România. În loc să-și recunoască crasa ei greșeală Și anume faptul că a perseverat în ea din interese politicianiste și de mega-clan josnice, incalificabile, în loc să își facă mea culpa că a propus și repropus pentru o importantă funcție europeană un personaj submediocru al cărei unic merit este îmbogățirea peste noapte, cu noian de bube în cap, cu probleme de cinste, de moralitate, de integritate care nu au dispărut doar fiindcă a scăpat de ridicarea imunității, d-na Dăncilă a preferat atacul, situarea într-o caraghioasă ofensivă. Cred că dl. Iohannis ar fi câștigat mult mai mult dacă în discursul de luni seara nu s-ar fi ocupat de cazul Caracal și de altele asemănătoare. Integral: http://www.contributors.ro

După treizeci de ani: Ceauşescu, întemeietorul Ambiţia lui Nicolae Ceauşescu a fost una cosmogonică: revoluţionar profesionist şi comunist impenitent, visul său a fost cel de a da naştere naţiunii socialiste şi României care avea să îi fie casă. Ambiţia lui Nicolae Ceauşescu a fost una de demiurg: visul său a fost acela de a sta alături, prin energie şi posteritate, cu domnitorii pe care îi mutila, stângace, pictura delirantă a tablourilor de partid. Ambiţia lui Nicolae Ceauşescu a fost aceea de întemeietor: visul său a fost acela de a grava în corpul simbolic al românilor cuvintele şi himerele sale. Iar această ambiţie, doar în aparenţă nesăbuită, i-a fost îndeplinită de destin . Comunismul românesc, ivit din trauma ocupaţiei sovietice şi din criminalitatea dejistă, a avut în ceauşism momentul său de înflorire şi de maximă expansiune. Ca nici un alt conducător din istoria noastră contemporană, Nicolae Ceauşescu a creat un stat, un popor şi o societate: de la cultură la instituţii şi nostalgia colectivă, nimic din România lăsată în urmă de el, în decembrie 1989, nu poate fi separat de spectrul său. Prin vigoarea cu care a distrus şi prin furia cu care a edificat, Nicolae Ceauşescu este, între-adevăr, Întemeietorul, Prometeul care a eliberat energiile din care s-a hrănit România socialistă. Acolo unde cei treizeci de ani au fost mai îngăduitori cu zidirile sale, umbra sa se întinde, peste lumea pe care a imaginat-o, grandios. Oraşele RSR sunt marcate de atingerea sa. Bulevardele străjuite de blocurile astăzi delabrate, la ale căror parteruri magazinele de amanet evocă pauperizarea şi promiscuitatea înfipte în trupul comunităţii, aceste bulevarde ridicate peste memoria comunitară şi peste amintirea iubirii demolate, aceste bulevarde interşanjabile şi gigantice, aceste bulevarde ce unesc monumentalitatea stalinistă şi hidosul nord- coreean, aceste bulevarde ce duc spre fabricile – laboratoare ale viitorului, aceste bulevarde sunt patria în care a locuit omul nou, constructor devotat şi conştient al societăţii socialiste multilateral dezvoltate. El, omul nou, este creaţia pe care ordinea ceauşistă o lasă, drept cărămidă a viitorului. El, omul nou, mutant crescut din tulpina unei modernizări avortate, el, omul nou, suspendat între lumi şi vidat de memorie, el, omul nou, rod al omogenizării sociale şi al ingineriei demografice, el , omul nou, cel care nu cunoaşte trecutul şi nu are un alt viitor decât mediocritatea teribilă a imposturii, el este fundaţia autentică a acestor treizeci de ani, el populează palierele regimurilor feseniste, el dă societăţii de după comunism rapacitatea destructivă a clientelismului şi complicităţilor, el este Adrian Năstase, el este Liviu Dragnea, el este Viorica Dăncilă, el este în toate şi în tot. Integral: https://www.marginaliaetc.ro

De ce nu vorbesc candidații la prezidențiale despre economie. Au apărut semnalele unei potențiale crize, cât de pregătită e România – analiză Frames Dincolo de creșterea economică din ultimii ani, România este mai vulnerabilă ca oricând în fața unei potențiale crize, cu dezechilibre majore și fără niciun fel de măsuri de protecție, afirmă experții de la compania de consultanță Frames și Agenția de consultanță pentru dezvoltarea afacerilor (ACDA). ,,De ce nu vorbesc candidații la prezidențiale despre economie?’’, se întreabă aceștia, într-o radiografie privind evoluția macroeconomică a României din ultimii ani și perspectivele business-ului în intervalul 2019-2022. Sezonul electoral 2019-2020 a debutat fără niciun fel de discuție despre soarta economiei, despre strategia și bugetul pe 2020, într-o perioadă în care, la nivel internațional, provocările și temerile investitorilor au atins un nivel ridicat. Măsurile protecționiste luate de SUA și China, Brexit-ul, problemele economice din Germania – principalul nostru partener comercial, încetinirea ritmului de creștere al comerțului mondial, provocările din piața resurselor și cea valutară, opiniile investitorilor – toate reprezintă semnalele unei potențiale crize economice. În fața acestor perspective nefavorabile, România se prezintă mai rău ca la precedenta criză, din 2010, cu o economie bazată în principal pe consum, cu dezechilibre majore, cu o datorie externă care crește fulminant, cu firme slab capitalizate și cu un cadru economic lipsit de atractivitate pentru investitorii interesați de business-uri de tip greenfield, cu dezvoltare pe orizontală. În plus, România are o rată de absorbţie a fondurilor UE de 32% în actuala perioadă de programare 2014-2020, ceea ce situează ţara noastră sub media europeană. Potrivit analiștilor, anul electoral 2020 ar putea aduce o accentuare a dezechilibrelor macro-economice. ,,Creșterea salariilor și a pensiilor peste limitele bugetare, împrumuturile fără limite ale statului, distribuirea discreționară a fondurilor în perspectiva alegerilor locale & parlamentare, focusul pe măsurile cu caracter electoral, toate acestea reprezintă măsuri care, dacă vor fi puse în practică, vor accentua și mai mult deficitele statului român, iar efectele se vor resimți în toată economia, și așa extrem de fragilă. O depreciere semnificativă a leului în următoarele luni, însoțită de o scumpire a resurselor, mărfurilor și serviciilor, creșterea inflației – sunt elemente care vor accentua și mai mult dezechilibrele economice. Accentuarea blocajului financiar, limitarea accesului la finanțare, închiderea afacerilor și disponibilizările de personal vor fi în prim-plan. Pentru investitorii străini, România va continua să fie o țară nefrecventabilă’’, arată analiza. Experții susțin că, în aceste condiții, dezbaterea economică, identificarea unor soluții viabile pentru susținerea business-ului trebuie să se afle în prim-plan. Iar primul pas trebuie făcut de acum, de la alegerile prezidențiale.,,Dincolo de justiție, de probleme de corupție, de zgomotul politic electoral, de interesele partidelor, așteptăm să vedem care sunt planurile economice ale prezidențiabililor. Indiferent cine va merge la Cotroceni este necesar să vină cu o viziune concretă privind economia, să ofere soluții pentru eliminarea dezechilibrelor și pentru susținerea mediului de afaceri’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul companiei de consultanță Frames. ,,Se împlinesc 30 de ani de capitalism în România și țara noastră continuă să aibă o economie vulnerabilă, bazată pe consum, slab capitalizată, cu un Cod Fiscal care se schimbă mai ceva ca prognozele meteo. Este de datoria politicienilor să vină cu soluții care să pună economia pe făgașul normal, să ofere cadrul investițional propice atragerii de investitori.’’, afirmă acesta. Integral: https://www.g4media.ro

Circul Guvernului PSD nu mai conteaza la BruxellesCircul Guvernului PSD nu mai conteaza la Bruxelles ..…In tot acest context usor tensionat la Bruxelles, unde grupul nou condus de Dacian Ciolos a modificat raportul de forte, spargand blocada populari/socialisti, ceea ce face mai dificil drumul spre acorduri politice, si vedem zilele acestea cum lucrurile se ajusteaza, Guvernul Romaniei a ales sa faca circ. Nu a facut inca o propunere ferma de candidat pentru portofoliul alocat Romaniei, din contra, a pus pe agenda doua nume care ar putea fi interpretate la Bruxelles drept o atitudine de fronda, asa cum a fost perceput si gestul Rovanei Plumb de a le inchide gura membrilor JURI, anuntand ca a achitat peste noapte o datorie al carei traseu politic ridica probleme, dar nu cu bani, ci in natura, cu doua apartamente a caror proprietate ridica si ea dubii. Problema Romaniei, asadar, nu mai este doar aceea a unui candidat problematic – candidati problematici au propus si Belgia, si Franta -, ci a unui guvern care se rasteste de la Bucuresti catre Bruxelles, acuzand nedreptati politice, dubla masura si capcane europene. Guvernul Dancila asaza Romania intr-un minorat care incepe deja sa se simta pe holurile Parlamentului European. Romania e tara despre care toata lumea a inteles ca are institutii care nu isi reprezinta cetatenii. Un stat delegitimat, asadar, unde autoritatea este personalizata, corupta, de rea-credinta si de impostura, dar cetatenii pot ocupa, prin concurs, functii europene inalte. Guvernul Romaniei nu e Romania. Asta au spus-o cei care au iesit in strada, la Bucuresti, si asta au tot repetat-o oficialii europeni, de cand Liviu Dragnea a colonizat institutiile cu o retea de interese si recompense subterane. Dar Guvernul Dragnea/Dancila nu are nici macar vocatie malefica, in sens amplu. Nu ameninta Uniunea Europeana cu vreun curent ideologic periculos, ci incearca doar mici subterfugii pentru a-si putea recompensa unii oameni loiali partidului cu o functie europeana. Cand Viorica Dancila acuza dublul standard la Bruxelles, nimeni nu o mai asculta. Nu intra in monitorizarile importante de la nivel european, pentru ca este premierul unui guvern delegitimat, de impostura. Un guvern de minorat. In contextul noii echipe a Comisiei Europene, riscul e ca Romania sa piarda Transporturile si sa primeasca un portofoliu nesemnificativ, spune Dacian Ciolos. Un Guvern abil, crede europarlamentarul Marian Jean Marinescu, ar fi negociat chiar o schimbare de portofolii, astfel incat Romania sa primeasca Vecinatatea, care a revenit Ungariei. Raul pe care guvernarea PSD il face Romaniei, din aceasta perspectiva a prezentei in UE, este registrul mic in care arunca tara. Prin Guvernul Dancila, Romania nu mai exista ca actor credibil, in pofida unor excelenti functionari europeni care provin din Romania. Integral: http://www.ziare.com

Nicusor DanUSR va avea regulament pentru sustinerea candidatilor independenti, precum Nicusor Dan, la alegeri Biroul National al USR a decis in sedinta de miercuri ca este necesar un regulament pentru sustinerea candidatilor independenti la alegeri, ceea ce va permite unui candidat precum Nicusor Dan sa propuna partidului sa il sprijine in alegerile pentru Primaria Capitalei. “Biroul National al USR a decis in sedinta de miercuri ca este necesar un regulament pentru sustinerea candidatilor independenti la alegeri. In prezent, Statutul USR are doar prevederi legate de alegerea candidatilor partidului dintre membrii USR. In lipsa unui asemenea regulament, deciziile filialelor locale de a sustine candidati care nu sunt membri USR ar putea fi deschise contestarilor din punct de vedere statutar si legal”, anunta USR. Biroul National a decis convocarea Comitetului Politic pentru data de 30 noiembrie pentru discutarea acestui regulament. Comitetul Politic al USR este singurul organism statutar care poate aproba regulamentele de alegeri si care poate decide asupra aliantelor si asocierilor politice si electorale. “Ca urmare a adoptarii acestui regulament, Nicusor Dan, de exemplu, va putea propune USR sa-l sprijine ca independent la alegerile pentru Primaria Bucuresti, iar USR va putea decide in mod statutar daca ii ofera sustinere”, precizeaza ccomunicatul USR. Nicusor Dan a anuntat in 25 septembrie ca 73% dintre membrii USR Bucuresti considera ca este potrivit ca el sa participe la cursa interna pentru desemnarea candidatului la Primaria Capitalei. “Rezultatul consultarii interne din cadrul USR Bucuresti ma onoreaza si ma obliga. 73% dintre membrii care au votat considera potrivit sa particip la competitia interna, prin care sa fiu desemnat drept candidatul USR pentru Primaria Capitalei. Prin votul in favoarea intrarii mele in cursa ca independent, membrii USR Bucuresti respecta principiile fondatoare ale unui partid altfel, care promoveaza competenta si competitia. Integral: http://www.ziare.com

Spatii verzi betonateFOTOGALERIE 10 situații recente în care spațiile verzi din București au fost distruse chiar de instituțiile care trebuie să le protejeze În București se înregistrează aproape zilnic depășiri pentru poluarea cu praf (PM10 și PM2,5), iar la orele de vârf, pe arterele principale, aerul este aproape imposibil de respirat. Spațiile verzi joacă un rol vital pentru diminuarea prafului și reducerea poluării. Cu toate acestea, în ultimii ani marile parcuri din București și spațiile verzi dintre blocuri au fost distruse sistematic de administrația locală, cea care trebuia să le protejeze. Fie că s-au făcut parcări, parcuri de distracții și agrement sau vegetația a fost defriștă, iar spațiul verde betonat. Sigur, orașul are nevoie și de parcări și de locuri de agrement, însă ele pot fi făcute în alte locuri, nu în parcuri, care au alt scop. 1. Parcarea din Parcul Tineretului Primăria Sectorului 4 a finalizat în primăvară lucrările la parcarea de 700 locuri din Parcul Tineretului, lângă Palatul Copiilor. Proiectul a stârnit o mulțime de controverse deoarece a fost făcut practic în interiorul Parcul Tineretului, pe un teren dat de Primăria Capitalei pentru a fi amenajat ca parc…. 2. Parcul de distracții din Parcul Tei Primăria Sectorului 2 a inaugurat Parcul de distracții din Parcul Tei în iunie 2016. Acesta se intinde pe o suprafata de 7 hectare si are printre atractii o roata mare de 63 metri inaltime, dotata cu 44 de cabine, un roller coster de 15 metri inaltime, casa groazei, un carusel, masinute electrice, zone cu leagane, tobogane si saltele gonflabile. Pentru amenajarea sa s-au tăiat mai mulți arbori, iar parcul, un loc liniștit înainte, a devenit un bâlci… 3. Aqua parcul din Parcul Pantelimon Primăria Sectorului 3 construiește în Parcul un aqua parc și un parc de distracții, valoarea lucrărilor fiind estimată la circa 112 milioane lei. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Sector 3 anul trecut….Lucrările au avansat în această vară și au culminat cu un imens scandal, după ce Primăria Sectorului 3, prin societatea Algorithm Construcții S3, a cărat zeci de basculante de pâmânt de la parcarea subterană de pe bd. Decebal și le-a depozitat în Parcul Pantelimon, limita dinspre Gara Cățelu, spre revolta cetățenilor din zonă și a activiștilor de mediu…. 4. Betonarea spațiilor verzi dintre blocurile din Sectorul 3 Primarul sectorului 3, Robert Negoita, a demarat din 2014 o ampla actiune de “reamenajare” a parcurilor si a spatiilor verzi din sector. Prin “amenajare”, Primăria întelege acoperirea cu dale colorate in roz-portocaliu sau cu beton. Mai exact, se iau bucăți din grădinile blocurilor pentru a se amenaja alei, iar pe vechile trotuare se fac locuri de parcare…. 5. Baza sportivă din Parcul Operei În această vară, vegetația de pe circa o treime din Parcul Operei, fâșia neamenajată de 1,6 ha dintre Operă și Casa Radio, a fost defrișată. Spațiul verde a fost concesionat de Guvern, în 2003, pe o perioadă de 49 de ani, Federației Române de Tenis…. 6. Serele din parcul Drumul Taberei Primăria Sectorului 6 a demarat în 2012 lucrările de reamenajare a Parcului Drumul Taberei, un proiect uriaș de 17 milioane de euro finanțat în bună parte cu fonduri europene. Proiectul a stârnit furia locuitorilor din zonă deoarece s-au tăiat 160 de copaci, iar pe spațiul verde s-au construit niște sere uriașe. Parcul a fost inaugurat în mai 2015, însă serele nu sunt gata nici până azi…. 7. Blocurile de pe spațiile verzi din Floreasca Începând cu anii 2000, spațiile verzi dintre blocurile din cartierul Floreasca au fost retrocedate, iar pe o parte dintre ele au apărut deja blocuri. dispozițiile de retrocedare au fost date fie de instanță, fie de Primăria Sectorului 2, care a dat și autorizații de construire. În câteva cazuri, vecinii, nemulțumiți că le-a fost distrus spațiul verde, au atacat autorizațiile în instanță și au obținut anularea lor și oprirea lucrărilor…. 8. Restaurantele și terasele din Parcul Herăstrău În 2016, în Parcul Herastrau erau peste 20 de terase și restaurante și 8 chioscuri, potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei la vremea respectivă.  O parte dintre acestea sunt facute pe terenuri vandute de Primarie, o alta parte pe terenuri inchiriate de la municipalitate, o alta parte prin privatizare…..9. Construcții pe spațiile verzi din Sectorul 4 Primăria Sectorului 4 a betonat un spațiu verde de pe Șoseaua Olteniței nr. 54, vizavi de Orășelul Copiilor, pentru a construi locuri de parcare….. 10. Toaletările fără cap Mii de arbori din București cad în fiecare primăvară și toamnă victime lucrărilor de toaletare care de fapt sunt lucrări de mutilare a acestora. Din coroana copacului mai rămân doar câteva crengi, iar acesta se usucă în următorii ani. Lucrările sunt făcute atât de Primăria Capitalei cât și de Primăriile de Sector. Integral: https://www.hotnews.ro

Teodorovici are un nou plan! Vrea să-şi facă toţi românii Revolut de pe linkul lui ….Potrivit unui studiu comandat de ministrul Finanţelor, dacă fiecare român şi-ar face card Revolut de pe linkul Guvernului, atât Guvernul, cât şi fiecare român ar câştiga câte 50 de lei. “Poate părea puţin, dar gândiţi-vă, înseamnă aproape un miliard de lei la bugetul de stat, complet gratis, plus un miliard de lei pe care populaţia i-ar putea cheltui pe bunuri şi servicii”, spune Teodorovici, convins că găselniţa sa va scoate ţara din mizerie. Singurii care i-ar putea încurca planurile ministrului, românii care şi-au făcut deja Revolut de pe alt link, ar putea fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii pentru a-şi achita datoria de 50 de lei la stat, adaugă surse din Palatul Victoria. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 3 octombrie. “Așa cum avem infracțiunile de omor ca fiind imprescriptibile, eu consider că și acest gen de infracțiuni, violul, răpire, trafic de persoane și altele, exploatarea minorilor, de exemplu, trebuie să fie imprescriptibile.”

Image result for autumn photosBuna dimineata intr-o zi de joi, 3 octombrie! Administratia Nationala de Meteorologie a emis, miercuri, o informare meteo de vreme rea valabila pentru toata tara. Avertizarea intra in vigoare joi la ora 04:00 si expira sambata la 09:00. In intervalul mentionat, aria ploilor va fi in extindere dinspre vest si va cuprinde treptat toata tara. In intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitatile de apa vor depasi local 15…20 l/mp, izolat 40 l/mp. Vor fi si perioade cu fenomene specifice instabilitatii atmosferice, in a doua parte a zilei de joi, in special in Transilvania si Moldova, apoi si in regiunile sud-estice; se vor semnala averse, ce vor avea si caracter torential, descarcari electrice si izolat, posibil, vijelii si grindina. Vantul va avea local si temporar intensificari in majoritatea zonelor, cu viteze in general de 40…50 km/h. Vremea se va raci semnificativ pe parcursul zilei de joi in vest si nord-vest, iar vineri si in restul teritoriului. In Bucuresti vremea se va mentine mult mai calda decat ar fi normal la inceputul lunii octombrie, astfel ca maxima termica va fi de 29…30 de grade, joi. Temporar va ploua; vor fi averse, posibil insotite de descarcari electrice. Apoi, vremea se va raci semnificativ fata de intervalul anterior, astfel incat valorile termice se vor situa sub cele caracteristice perioadei, vineri. Temperatura maxima va fi de 14…16 grade. Cerul va fi mai mult noros si temporar va ploua.

Procurorul Felix Banila a demisionat de la sefia DIICOT UPDATE Iohannis a semnat decretulProcurorul Felix Banila a demisionat de la sefia DIICOT UPDATE Iohannis a semnat decretul Procurorul Felix Banila si-a dat demisia din functia de procuror-sef al DIICOT, dupa ce presedintele Klaus Iohannis i-a solicitat acest lucru pentru modul in care a actionat aceasta structura in ancheta crimelor de la Caracal. Felix Banila a fost numit in aceasta functie, pentru un mandat de 3 ani, pe 23 iulie 2018. El a condus DIICOT-ul doar 436 zile. UPDATE 14:38 In mai putin de trei ore de la primirea demisiei, Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din functia de procuror-sef a DIICOT a lui Felix Banila. UPDATE 13:08 – Ministrul Justitiei, Ana Birchal, a primit astazi, 2 octombrie 2019, demisia din lui Felix Banila, iar aceasta a fost inaintata presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis. Conducerea interimara a DIICOT urmeaza sa fie preluata de procurorul – sef adjunt al institutiei, Giorgiana Hossu. Potrivit unor surse din magistratura, inainte de a-si da demisia, Banila a cerut Sectiei pentru procurori din CSM sa inceteze delagarea in functie a celuilalt adjunct al sau, procurorul Oana Haineala. Fost consilier al lui Banila, Haineala fusese delegata in aceasta functie din 1 iulie 2019, pe o perioada de 6 luni. Oana Haineala a fost sef al Corpului de Control al Ministerului Justitiei in perioada in care institutia a fost condusa de Tudorel Toader. Asteapta mandatul de revocare. Felix Banila sustine ca si-a dat “demisia de onoare” dupa ce a discutat cu procurorul general al Romaniei, Bogdan Licu, ministrul Justitiei, Ana Birchall si membrii Sectiei pentru procurori din CSM. Integral: http://www.ziare.com

Dragos Lucian IvanCâte cazuri de mutilare a siguranței tale vor mai urma? Relaxarea previzibilității sistemului judiciar și stresul românului în pericol constant Vor fi trase la răspundere penală clanurile mafiote ce practică traficul de persoane și au sfârșit prin a se bate în Piața Constituției? “Au venit cu bâte, , s-au năpustit unii asupra altora cu împuscături, cu cartușe, cu încărcătoare pe stradă.”Când li se va face dreptate minorelor agresate sexual de un asistent medical? „Ne face masaj pe fese. Ne controlează dacă ne-a venit menstruația!“Ce se va întâmpla cu tinerele victime ale agresiunilor sexuale ce au fost “convinse” de polițiști că nu au nicio șansă în justiție? Reacţia poliţistului “Că dacă o să-i facă dosar, trebuie să demonstrez că ce spun e adevărat, că în instanţă n-am nici cea mai mică şansa, că risc să pierd şi bani şi să mă fac de râs. M-am ridicat şi am plecat acasă plângând.” Când își va primi despăgubirea în instanță omul de afaceri executat silit în mod abuziv de autorități și adus în faliment? “Mă bucur că adevărul iese la lumină pană la urmă, chiar dacă am fost hărtuit atâta timp” Treci pe culoarea verde, pe trecerea de pietoni și te lovește o mașină. Supraviețuiești, vei primi despăgubire pentru suferința ta? Închei un contract de credit cu banca, clauzele sunt suficient de laxe încât pot să devină abuzive, iar în câțiva ani ajungi să nu îți mai permiți rata. Îți pierzi casa instant. Cât te va costa să le deschizi acțiune în justiție? Cât va dura procesul? Un vecin te hărțuiește în mod constant. Faci plângere la poliție. Care sunt șansele să te simți în siguranță? Din depărtare răzbate rațiunea: siguranța, încrederea în justiție și respectarea legii depind de previzibilitatea legii. Gândind la rece, inevitabil o să avem o problemă juridică. O problemă juridică poate să se producă în mod natural, spre exemplu succesiunea, sau poate să fie rezultatul unei forțe externe, săvârșirea unei infracțiuni împotriva ta. Ultimul scenariu este mai posibil într-un context cu o previzibilitate redusă a legii. Îmi crează discomfort să o spun, dar ultimul scenariu este mai posibil în România zilelor noastre. Putem spera ca speța juridică să nu fie una de viață sau de moarte, dar la fel de sâcâitor este să ai o moștenire discutată vreme de 10 ani. Previzibilitatea legii este unul dintre factorii ce determină un cetățean să apeleze la autorități când este martor, victimă sau ia cunoștință de un abuz, o nedreptate, o vătămare a unui drept sau ale unor libertăți. Are încredere cetățeanul că nu își pierde timpul apelând la autorități? Citind presa simțim că răspunsul este negativ. Alternativa este să își facă dreptate pe cont propriu, să își păstreze statutul de victimă, să fie martorul ce lasă un agresor să își continue activitatea știind că va fi indirect responsabil pentru următoarele victime, sau să devină infractor fiindcă, până la urmă, se pare că legea nu “face dreptate”, iar dacă alții scapă poate va scăpa și el. Previzibilitatea este opusul norocului. Cât timp vor exista situații în care poți scăpa de pedeapsa legii, dacă ai noroc nu înseamnă că previzibilitatea e nulă, sau în cel mai bun caz, atrofiată. Cât timp punerea în mișcare a unei acțiuni în justiție se va face fără a cunoaște cât te costă, cât va dura, iar sorții tăi de izbândă vor fi legați mai degrabă de noroc, decât de probe, nu o să avem previzibilitate. Cât timp amatorii de jocuri de noroc, inclusiv de “păcănele”, vor considera că a risca cu libertatea sau cu starea financiară este un risc pe care și-l pot permite prin săvârșirea unei infracțiuni, nu o să putem afirma că avem previzibilitate. În momentul în care ți se încalcă un drept sau o libertate, întrebarea celui sau celei ce o face ar trebui să fie “când”, nu “dacă” legea te va repune în drepturi. Există ceva și mai neliniștitor asupra încălcărilor de lege ce ajung în presă. Când ajunge în presă, încălcarea nu este la prima manifestare și nici la prima victimă. Clanurile mafiote ce s-au bătut în Piața Constituției s-au mai bătut și cu alte ocazii. Au fost multe victime înainte de apariția în mass-media…..Într-un proces civil, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul va estima durata necesară pentru cercetarea procesului (art. 238 Cod Procedură Civilă). Poți anticipa sau te poți baza pe spusele celor din jur. În funcție de cercul de prieteni, de știrile pe care le citești, o să estimezi timpul unui proces la un an, la doi ani, la trei ani. O să renunți? La ce rezultat te poți aștepta? Ești victima unei infracțiuni. Ai fost păgubit. Ai suferit. O poți dovedi cu înscrisuri și martori. Ai o certitudine asupra rezultatului? Lipsa de previzibilitate se manifestă și la acest nivel. Auzim de spețe similare soluționate în mod diferit. Observăm lipsa unei practici unitare și astfel multe persoane aleg să nu se implice într-un proces ce doar le-ar adânci prejudiciul…. Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) expun efortul de a statua că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă cetățeanului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Aflăm, tot prin intermediul jurisprudenței C.E.D.O., că pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv. Mai mult încă, trebuie ca întinderea și modalitățile de exercitare a puterii să țină cont de scopul legitim urmărit. Integral: http://www.contributors.ro

Ana BirchallMinistrul Justiției: Infracțiunile de viol, răpire sau trafic de persoane trebuie să fie imprescriptibile Ministrul Justiției, Ana Birchall, spune că, din punctul său de vedere, infracțiunile de viol, răpire sau trafic de persoane ar trebui să fie imprescriptibile și a făcut un apel să îi fie trimise propuneri pentru o eventuală modificare legislativă în acest sens.”Eu consider că asemenea infracțiuni ar trebui să fie imprescriptibile (infracțiunile grave – n.r.). Nu vreau să pară că voi impune eu această soluție de modificare legislativă, este o părere a mea. Așa cum avem infracțiunile de omor ca fiind imprescriptibile, eu consider că și acest gen de infracțiuni, violul, răpire, trafic de persoane și altele, exploatarea minorilor, de exemplu, trebuie să fie imprescriptibile. Cu alte cuvinte, să nu mai opereze prescripția”, a declarat Ana Birchall, miercuri dimineață. Ea a spus că a lansat această idee în câteva discuții și a făcut un apel către cei care au propuneri să transmită puncte de vedere pentru o eventuală modificare legislativă în acest sens. Integral: https://www.hotnews.ro/

LIVE Scandal in Parlament pe tema motiunii de cenzura. Va ramane votul in weekend cum vrea PSD?LIVE Scandal in Parlament pe tema motiunii de cenzura. Va ramane votul in weekend cum vrea PSD? Scandalul dintre Opozitie si PSD pe tema motiunii de cenzura a atins miercuri noi cote, dupa ce social-democratii au stabilit, prin metode contestate si considerate ilegale si abuzive de catre Opozitie, ca votul asupra legitimitatii Guvernului Dancila sa fie dat sambata. Este pentru prima oara in 30 de ani cand un vot asupra unei motiuni de cenzura este stabilit sa aiba loc intr-o zi de weekend, insa social-democratii sustin ca asa i-ar obliga regulamentul, ca votul sa fie la 3 zile de cand e citita in plen, fapt ce va avea loc astazi. De cealalta parte, Opozitia vrea sa foloseasca majoritatea parlamentara in plenul reunit pentru a schimba calendarul, iar votul sa aiba loc luni. Ei au aratat ca oricum cei de la PSD au folosit “tertipuri cu iz infractional” pentru a-si impune vointa, in timp ce social-democratii in frunte cu Viorica Dancila ii ataca pe motiv ca nu ar vrea sa lucreze in weekend. Motiunea a fost semnata de 237 de semnaturi si pentru a trece e nevoie de 233 voturi, insa se pare ca unii parlamentari din tabara Opozitiei ar fi plecat din tara, fiind convinsi ca votul va fi luni. Asadar, nimic nu este limpede si ramane de vazut cand si cum va fi dat votul pe motiunea de cenzura impotriva Guvernului Dancila. Integral: http://www.ziare.com

Digi24.ro | Surse: Cine ar putea fi premier dupa ce pleaca Viorica Dancila. Numele surpriza de pe masa lui IohannisExclusiv Surse: Cine ar putea fi premier după ce pleacă Viorica Dăncilă. Numele surpriză de pe masa lui Iohannis Moțiunea de cenzură depusă marți seara în Parlament are, în premieră pentru o moțiune a Opoziției în actualul mandat, șanse să fie adoptată și Guvernul Dăncilă să fie demis. Variantele de lucru discutate în culisele Opoziției pentru ce va urma după demiterea Guvernului PSD sunt următoarele:

  • Guvernul Dăncilă să rămână în funcție ca guvern de serviciu care să organizeze alegerile, cu atribuții restrânse. Este o variantă valabilă doar pentru situația în care partidele de Opoziție nu se înțeleg pentru susținerea unei variante de guvernare.
  • Să se formeze un Cabinet în jurul PNL, alături de USR, dacă USR va fi de acord să intre la guvernare
  • Să se formeze un Cabinet în jurul PNL, alături de PLUS, dacă USR nu dorește să intre la guvernare
  • Să se formeze un Cabinet cu largă susținere în Parlament, în care să intre și ProRomânia, UDMR, și alte formațiuni.  Numele luate în calcul pentru postul de prim-ministru sunt: Emil Hurezeanu, actualul ambasador în Germania, Dragoș Tudorache, europarlamentar PLUS, fost ministru de Interne în Guvernul Cioloș, Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară la BNR. Integral: https://www.digi24.ro

USR cere audierea in Parlament a candidatului propus pentru functia de comisar european Deputatul USR Iulian Bulai a solicitat, miercuri, in plenul Camerei Deputatilor, audierea in Parlament a candidatului propus pentru functia de comisar european. “In fata cetatenilor va cer cu fermitate sa va reuniti in Birourile permanente sa cereti intrunirea celor doua comisii de la Camera si de la Senat (comisiile pentru afaceri europene – n.r.) pentru a audia aceasta persoana pentru a nu ne face de ras a doua oara in fata europenilor. (…) Sa nu mai repetam aceeasi greseala, sa audiem acum ca sa nu ne facem de ras dupa, ca invers nu merge”, a spus Bulai. Vicepresedintele Camerei Deputatilor, social-democratul Florin Iordache, a aratat ca in lege nu se precizeaza ca audierea din Parlamentul Romaniei a candidatului propus pentru functia de comisar european sa aiba loc inainte de audierea din comisia de specialitate a Parlamentului European. “Daca cititi in lege spune ca va fi audiat (candidatul pentru functia de comisar european – n.r.), dar audierea nu spune ca va fi inainte de audierea din comisia de specialitate in Parlamentul European”, a explicat Iordache. Comitetul Executiv National al PSD a decis marti ca europarlamentarul Dan Nica sa fie propunerea pentru functia de comisar european. Integral: http://www.ziare.com

Mircea MorariuPSD, fără onoare și rațiune ..…Accidentul rușinos numit Rovana Plumb, cea care când are, când nu are la dispoziție cei 800.000 de lei pe care i-a donat partidului împrumutându-i de la o nouă, complet dezinteresată și enigmatică mătușă Tamara și pe care i-a și restituit ca la comandă vânzând la repezeală două apartamente (de unde a avut bani să le cumpere, din leafa ei de ingineră la Farmec și din pensia soțului, din ce bani plătește doamna Rovana colosalul ei împrumut în euro?) arată cât de prost sunt văzuți la nivel european atât PSD cât și guvernul României. Sigur, doamna Rovana Plumb a fost respinsă în primul rând din cauza petelor din propria ei biografie. Degeaba a fost ea salvată de DNA și de trimiterea în justiție de voturile mirosind a complicități la jaf ale colegilor săi parlamentari. Doamna Rovana Plumb este cunoscută la nivel european ca fiind suspectă de corupție. De asemenea, nu sunt necunoscute și nici nu au putut fi șterse cu buretele declarațiile anti-europene ale aceleiași doamne Rovana Plumb, declarații făcute pe vremea când era una dintre cele mai fidele componente ale suitei de aplaudaci a fostului președinte al PSD, azi pușcăriașul Liviu Nicolae Dragnea. Însă dincolo de asta, întreg PSD este cunoscut la nivel european ca având o carte de vizită dintre cele mai dubioase. Încărcată cu fapte dintre cele mai condamnabile care încep cu seria neuitatelor, cumplitelor mineriade și continuă cu matrapazlâcurile din vremea guvernării Adrian Năstase, cu corupția ridicată la rang de politică de Stat, cu hoțiile la drumul mare din perioada în care PSD îl urma neghiob pe drumul spre dezastru pe Dragnea, cu acțiunile anti-justiție din aceeași perioadă, una dintre cele mai jalnice din istoria României, cu încă nedeslușitele evenimente din 10 august 2018. PSD este un tolerat în familia lui politică, dovadă stând faptul că mulți socialiști au votat împotriva d-nei Plumb, iar în aceeași tristă perioadă în care l-a avut în frunte pe numitul Dragnea era pe punctul de a fi exclus din cauza comportamentelor sale deviante. PSD a mai primit o șansă, probabil ultima îndată după schimbarea de personal de la vârful partidului intervenită îndată după binemeritata trimitere după gratii a lui Dragnea, Noua șefă de mega-clan, numita Dăncilă Viorica Vasilica, a nesocotit-o. Doamna Dăncilă și cei care încă îi mai stau prin preajmă s-au încăpățânat să susțină candidatura compromițătoare și pentru partid, dar și pentru România a numitei Plumb Rovana. Dar ceea ce merge la București și Videle, la Alexandria și Craiova nu merge și la Bruxelles, și la Strasbourg. Doamna Dăncilă, în loc să corecteze situația, să salveze ceea ce se mai putea salva, în loc să o retragă pe amica ei, d-na Plumb, așa cum ar fi trebuit să o facă după primul refuz de joia trecută al comisiei JURI, a perseverat. Puțin păsându-i de România. Integral: http://www.contributors.ro

Cu mult mai important decat un comisar. Criza de autoritateCu mult mai important decat un comisar. Criza de autoritate Atata poate PSD – Dan Nica propunere de comisar european. Un personaj controversat si sub aspectul competentei, si sub aspectul integritatii, un personaj pe care Ursula von der Leyen l-a considerat dintr-un bun inceput chiar mai putin frecventabil decat Rovana Plumb. Sau, rezerva, dna Gabriela Ciot, un personaj sters, fara anvergura politica, recomandat de dl Teodorovici si cota de gen. In rest, spune dna Dancila, ne luam si noi dupa Viktor Orban. Ca maimutele. Solutiile acestea scremute si caricaturale au o singura semnificatie: arata dezastrul in care a ajuns PSD, un partid care nu mai are o rezerva de competenta, nu mai are directie si, cel mai grav probabil, este complet desprins de realitate – si cea romaneasca, si cea europeana. Un partid care si-a construit o bula aberanta de putere discretionara. Si cand pesedistii ies din bula asta, cad ca mustele in realitatea politica nu perfecta, dar incomparabil mai riguroasa a Bruxelles-ului. Dar dincolo de acest spectacol, solutiile acestea nu conteaza pentru ca sunt absolut ilegale. Chiar daca PSD venea cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana ai politicii mondiale, propunerile erau ilegale. Ideea de comisar european stabilit in sedinta de partid este o aberatie in sine, indiferent de continutul ei concret. Comisarul roman la Bruxelles nu este al Vioricai Dancila, nu este al PSD. Comisarul este al Romaniei. Postul nu este nici macar al guvernului Romaniei. Este al statului roman, deci alegerea lui reprezinta o chestiune de stat pe care nu o poate transa un CEx de partid. Care trebuie sa fie procedura de numire a unui comisar european am tot repetat. Ea rezulta foarte clar din Decizia CCR nr 683/212 si Legea 373/2013. Decizia CCR 683 stabileste clar ca UE nefiind o federatie sau confederatie, relatia Romaniei cu Uniunea este una de politica externa. Iar in chestiuni de politica externa: “Potrivit art. 80 alin. (1) din Constitutie, Presedintele Romaniei reprezinta statul roman, ceea ce inseamna ca in planul politicii externe conduce si angajeaza statul. (…)… Deci in materie de politica externa presedintele decide, iar premierul aplica. Asa se face ca orice desemnare facuta fara aprobarea presedintelui este neconstitutionala. Este o prerogativa descoperita acum si de presedinte, dupa ce in iulie spunea ca “desemnarea si raspunderea pentru obtinerea unui portofoliu corespunzator apartine in integralitate Guvernului. Asa functioneaza lucrurile la noi. Guvernul desemneaza si negociaza pozitia de comisar”. Dar desi presedintele pare sa fi inteles ca are rolul central si pare sa-l revendice, dna Dancila nu este dispusa sa i-l recunoasca. Este umilitor pentru presedinte felul in care premierul il refuza. Si chestiunea aceasta ar fi trebuit transata demult inclusiv prin sesizarea unui conflict la CCR, care sa fie pusa fata in fata cu propria decizie din 2012. Integral: http://www.ziare.com

Companiile Gabrielei Firea ajung iar la TribunalCompaniile Gabrielei Firea ajung iar la Tribunal USR Bucuresti a anuntat, miercuri, ca a depus la Tribunalul Bucuresti actiunea de anulare a hotararilor de confirmare a infiintarii companiilor municipale, incluzand exceptii de neconstitutionalitate in parte si in tot pe Codul Administrativ. Amintim ca pe 31 iulie Consiliul General al Capitalei a aprobat, in sedinta, un numar de 20 de proiecte care prevad confirmarea infiintarii companiilor din cadrul Holdingului Municipal. Proiectele au fost elaborate avand in vedere ca, pe 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucuresti a decis anularea tuturor hotararilor de infiintare a companiilor municipale, deoarece au fost adoptate cu votul a jumatate plus unu din numarul total de consilieri si nu cu votul a doua treimi. Ulterior, Codul Administrativ a fost modificat, astfel ca a devenit posibila adoptarea unor astfel de hotarari cu votul a jumatate plus unu din numarul total de consilieri. USR Bucuresti a depus inca din 12 august plangerea prealabila pe acest subiect, dupa ce, “profitand de noile prevederi ale Codului Administrativ, Gabriela Firea a supus la vot proiecte de hotarare de Consiliu al caror singur scop a fost acela de a legaliza retroactiv companiile si de a sterge astfel culpa ilegalitatilor comise”. “Am depus aproximativ 9.000 de pagini de documentatie care arata un singur lucru: companiile Gabrielei Firea au fost infiintate cu incalcarea legii si ele nu pot fi legalizate retroactiv. Nu se poate confirma un act ilegal, chiar daca legea se schimba intre timp. Singura solutie fireasca in cazul companiilor este sa fie desfiintate, iar banii dati acestora sa fie recuperati de la cei vinovati. Companiile sunt o inventie nefericita pentru Bucuresti, sunt structuri falimentare al caror singur rol este sa capuseze banul public si sa ofere posturi bine platite clientelei PSD. Integral: http://www.ziare.com

Dragos Anastasiu, Presedintele camerei de comert romano-germaneSedLex îl acuză pe Dragoș Anastasiu de lipsă acută de cunoaștere: Abia așteptăm să vedem cum o să dea afară 100.000 de profesori și 150.000 de angajați din sistemul sănătății Alianța SedLex a avut o reacție foarte dură la adresa lui Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane, care a spus marți seara că un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere în 2020 în România, care inițial va lua măsura disponibilizării a 400.000 de bugetari, iar ulterior se va lua decizia renunțării la cota unică de impozitare. SedLex spune că sunt declarații “ale unor oameni nepregătiți, care pot ajunge în funcții publice pe criterii politice, nu fac decât să slăbească autoritatea statului”.Reacția SedLex: Referitor la declarațiile belicoase ale reprezentantului Camerei de Comerț Româno- Germane, domnul Dragoș Anastasiu, facem următoarele precizări:– dintr-o lipsă acută de cunoaștere (prostie chiar) majoritatea celor care fac referire la sistemul bugetar se gândesc la administrația publică. – sistemul bugetar este compus din sistemul de ordine publică și siguranță națională, sistemul de învățământ, sistemul sănătății, sistemul administrației publice.- administrația publică reprezintă un număr de 125.000 de posturi ocupate, din care 76.000 în administrația locală, iar diferența până la 125.000 în administrația publică centrală. În consecință, toți cei care se referă la sistemul bugetar habar nu au despre ce vorbesc și fac declarații doar pentru simplul fapt că ”dau bine la public”. Abia așteptăm să vedem cum o să reușească domnul Dragoș Anastasiu să dea afară 100.000 de profesori, 150.000 de angajați din sistemul sănătății, 70.000 din sistemul de ordine publică și siguranță națională și 80.000 de funcționari.  Toate aceste declarații ale unor oameni nepregătiți, care pot ajunge în funcții publice pe criterii politice, nu fac decât să slăbească autoritatea statului, înmulțirea faptelor de evaziune fiscală, infracțiunilor, să vulnerabilizeze sistemul de ordine publică și siguranță națională, sistemul sănătății și sistemul de învățământ din România. Integral: https://economie.hotnews.ro

Lucian CroitoruLucian Croitoru îl contrazice pe Dragoș Anastasiu: În toate intervențiile mele am arătat că impozitarea progresivă nu este soluție pentru nicio problemă economică a României Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, spune că nu susține introducerea impozitării progresive, contrazicându-l pe Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane. “De unde o fi rezultat că eu susțin introducerea impozitării progresive? În toate intervențiile mele am arătat că impozitarea progresivă nu este soluție pentru nicio problemă economică a României”, a scris Lucian Croitoru pe contul său de Facebook. Anastasiu a spus marți seara că “toată Banca Națională”, inclusiv Lucian Croitoru, ar fi de acord cu introducerea cotei progresive . “Toată Banca Naţională, Florin Georgescu, Croitoru, toată lumea la BNR e cu cota progresivă, dar în rest dintre politicieni nimeni nu are curaj, cu excepţia lui Ponta, dar toată lumea o are în minte, vă spun din discuţiile cu ei, nu din altceva”, a declarat Anastasiu. Acesta a mai spus că un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere în 2020 în România, care inițial va lua măsura disponibilizării a 400.000 de bugetari, iar ulterior se va lua decizia renunțării la cota unică de impozitare și adoptarea impozitării progresive.Integral: https://economie.hotnews.ro

In loc sa construiasca autostrazi, CNAIR isi face publicitate din bani publici. Inca 63.000 de lei pentru fimele lui Bogdan ChireacIn loc sa construiasca autostrazi, CNAIR isi face publicitate din bani publici. Inca 63.000 de lei pentru fimele lui Bogdan Chireac Cu toate ca nu poate inaugura, in acest an, decat a 9-a parte dintre autostrazile promise, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) considera ca merita sa isi promoveze “proiectele si activitatea” platind inca 63.000 de lei catre firmele lui Bogdan Chireac. CNAIR s-a angajat, inca din decembrie 2018 sa plateasca firmelor din DC Media Group – fondate de Bogdan Chireac – suma de 43.000 de lei in schimbul intocmirii unei strategii de comunicare si a difuzarii unor materiale de promovare. Purtatorul de cuvant al CNAIR, Alin Serbanescu, a declarat anterior pentru Ziare.com ca institutia ar fi ales sa lucreze cu DC Media Group pentru ca acesta ar fi “cel mai neutru” din media romaneasca. In plus – a mai spus Serbanescu – strategia a fost creata de Val Valcu si, cu toate ca a fost realizata cu bani publici, nu va fi facuta publica din cauza ca in acest fel si-ar pierde eficienta. Ulterior, pe 28 mai si apoi inca o data pe 28 iunie, CNAIR a mai dat, prin incredintare directa catre DC Media Group, alte doua contracte in valoare de 72.000 lei fiecare. Institutia a platit acei bani pentru “promovarea si maximizarea vizibilitatii CNAIR SA”, prin participarea reprezentantilor acesteia la evenimente organizate de DC Media Group. In plus, banii cumparau si publicarea ulterioara a unor materiale pozitive privind activitatea CNAIR. Integral: http://www.ziare.com

Cornel CodiţăStricarea de cuvinte şi facerea de bine a naţiunii ….Toate cuvintele din înşiruirea pe care o alcătuieşte acuzaţia domnului Marga sunt nevinovate, pentru elucubraţiile, matrapazlîcurile, lipsa de profesionalitate, de bun simţ, ca să nu mai zic de cultură, a celor care au avut în mînă, la noi, deciziile privind aşa zisa implementare a programelor de reforme ce trebuiau să dea substanţă Cartei de la Bologna. Toate aceste cuvinte au în spate o idee cît se poate de utilă, ba chiar necesară dar care, poate de la înălţimea filosofică a preocupărilor domnului Marga, devine invizibilă: nevoia de criterii măsurabile (cît de cît!) pentru activităţile şi organizarea programelor universitare la nivel european. Adică, din orice universitate, fie ea de la Ciolpani sau de la Oxford. Nu de alta, dar ca să le putem compara, pe baza aceloraşi criterii şi, ulterior, să putem face mai bine, mîine, ceea ce nu am reuşit, astăzi. Ce este rău în faptul că performanţa universităţilor include, ca unul dintre multiplele criterii, rata de acces ocupaţional-profesională în rîndul absolvenţilor? Nimeni nu a făcut alfa şi omega din acest criteriu, dar la limită, o “universitate” care “formează” pe bandă rulantă “specialişti” în “bune maniere şi etichetă”, sau mai rău, pseudo-specialişti, ori non-specialişti în te miri ce, de la “ştiinţe educaţionale” la “industria turismului” şi de la “ştiinţe politice şi relaţii internaţionale”, la “economia mediului” pereni candidaţi la şomaj, nu doar în România, poate nu ar trebui să mai funcţioneze. Ori ar trebui să se restructureze, la un moment dat. Nu ştiu, poate!! Ce vină are cuvîntul “răspundere” introdus în ecuaţia relaţiilor dintre instituţia universitară şi beneficiarul educaţiei universitare (student), mai larg, beneficiarul social al activităţii academice? Precizarea răspunderilor fiecărei părţi, dacă ar fi numai acest aspect, şi tot am avea o îmbunătăţire masivă a relaţiei contractuale care se încheie între părţi! De ce să o ocolim, ori să o acuzăm de relele pe care nu le-a făcut niciodată. La fel, evidenţierea încărcăturii educaţionale pe materii şi semestre? Este un criteriu esenţial pentru a putea compara achiziţii educaţionale şi echivala diplome. În sfîrşit, conceptul de capital uman, căruia domnul Marga îi opune noţiunea de “specialişti”, este de departe superior, din perspectiva capacităţii de design şi planificare a activităţii universitare, ca să nu mai spun despre îmbogăţirea perspectivei asupra evaluării structurii achiziţiilor educaţionale, la nivel naţional, ori la nivelul unei universităţi. Dimpotrivă, termenul de specialişti este cel care îngustează şi limitează. Absolut de acord cu susţinerea potrivit căreia ruperea legăturii fireşti dintre competenţe educaţional-cognitive, deprinderi-abilităţi practic-profesionale şi, respectiv, educaţia pentru valori este una dintre nenorocirile cele mai mari care s-au întîmplat învăţămîntului universitar, nu doar din România. Dar, pentru acest divorţ atît de păgubos, nu declaraţia de la Bolognia şi nici vreo lectură “neoliberală” a ei sunt de vină, ci vreo sută şi mai bine de ani de dezvoltare aberantă a mediului universitar care a abdicat de la propria cultură fondatoare şi de la obligaţiile sociale care incumbă procesului de educare şi formare profesională. Invitaţia mea respectuoasă pentru domnul Marga şi pentru toţi cei cărora le pasă de ceea ce înseamnă învăţămînt este să lăsăm cuvintele în pace şi să ne războim cu realităţile care au distrus, cel puţin în Româ-nia, fundamentele învăţămîntului, în general, universitar, în particular. Ce să faci cu Declaraţia de la Bologna, cînd învăţămîntul din România a beneficiat din plin şi în exces de incompetenţa crasă a unor miniştri, înalţi fucţionari ministeriali şi vătafi ai colhozurilor educaţional-judeţene numite inspectorate, de reaua lor credinţă, de cedarea fără nici o jenă în faţa presiunilor de partid, de fixarea managerială imuabilă în orizontul intereselor personale a cohortelor de paraziţi ai sistemului, pentru care profesia de a învăţa pe alţii nu face doi bani, iar pentru ei, personal, a rămas un mister mai adînc decît cele eleusiene, de care oricum n-au auzit vreodată? Integral: https://www.bursa.ro

Un român din Bruxelles o liniștește pe Dăncilă: ”Zi ce portofoliu vrei şi ţi-l aduc eu!” În ciuda faptului că se scufundă pe zi ce trece, guvernul PSD încă are prieteni printre români! Supărată nevoie mare că Rovana Plumb n-a primit niciun portofoliu de comisar european, Viorica Dăncilă era la un pas să îşi dea demisia când a fost sunată de un veritabil înger păzitor, Geani Cuţit, domiciliat în Bruxelles….. Potrivit CV-ului de pe Linkedin, expatul Geani are zeci de ani de experienţă în obţinut portofolii, mandate, tablouri, poşete şi fier fără ştiinţa proprietarului. “Un adevărat diplomat de carieră, în sensul că a şutit şi genţi diplomat în cariera sa! Mulţumită abilităţilor sale, România s-ar putea să obţină chiar două portofolii de comisar UE”, a comentat un angajat al Guvernului. Integral: https://timesnewroman.ro

Revista Presei – 2 octombrie. “Curat constituţional, coane Fănică!” (I.L.Caragiale)

Image result for autumn photosBuna dimineata intr-o zi de marti, 2 octombrie! Dupa ce toamna ne-a oferit zile blande ce puteau fi usor confundate cu cele de vara, cu temperaturi de pana la 32 de grade, spre weekend lucrurile se vor schimba radical din cauza unei mase de aer polar care va ajunge in Romania. Racirea “se va simti in toate zonele din tara, pentru ca aceasta masa de aer rece acopera toate regiunile. Joi in nord-vestul tarii, iar vineri si in celelalte regiuni. Vom avea scaderi semnificative de temperatura, pentru ca vine dupa aceste zile in care inregistram maxime de 30-32 de grade”…”Vineri si sambata vor fi temperaturi chiar mai scazute decat in mod normal pentru aceasta perioada. De la cele 30-32 la maxime 15-16 cel mult 17 grade”, a adaugat meteorologul. Nici pentru Capitala vestile nu sunt prea bune. Dupa cateva zile cu vreme ce parea de vara, in weekend bucurestenii trebuie sa se imbrace gros pentru ca se anunta scaderi de temperaturi de la 29-30 la 15-16, vineri.

Cătălin AvramescuBărbaţi însărcinaţi la Curtea Constituţională Ce urmează pare de domeniul fantasticului, dar vă asigur că este adevărat. Ocupată cu campania pentru alegerile prezidenţiale, presa a trecut cu vederea grozăvia. Politicienilor oricum nu le pasă. Iar publicul este oricum resemnat. Dar s-a întâmplat. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională o prevedere din Codul Penal care le permite femeilor să amâne executarea pedepsei dacă au în întreţinere un copil mai mic de un an ori sunt însărcinate. Motivul? Prevederea ar fi “discriminatorie” faţă de bărbaţi. Nici nu ştii de unde să începi… Care erau bărbaţii care plângeau prin arestul Poliţiei că au copii mici în întreţinere? Cui foloseşte o asemenea decizie? Ce înseamnă, în cazul unui bărbat, “în întreţinere”? (Plata pensiei alimentare se califică? Dar dacă femeia a fost violată?). Marea problemă este alta. Să examinăm sensul prevederii declarate neconstituţională. Nu era un drept pe care infractorii îl aveau în general. (Da, vorbim de infractori, pentru că asta sunt indivizii condamnaţi la închisoare). Era un favor făcut unui grup foarte restrâns. Femeile însărcinate şi cele cu copii mici. În înţelepciunea sa, legislatorul de altădată s-a gândit că aceste femei trebuie să beneficieze de o anumită clemenţă. De ce? Pentru că dacă o femeie însărcinată ar fi trimisă imediat în penitenciar, atunci ea ar duce sarcina după gratii şi ar trebui să nască acolo. Iar asta ar fi prea mult. Şi pentru mamă, dar mai ales pentru copil. Nu asta e intenţia pedepsei penale. Iar femeile cu “copii (sugari) în întreţinere” au fost scutite tot din acest motiv, pur umanitar. O femeie care a născut are o legătură cu totul specială cu copilul, pe care un bărbat nu are cum să o aibă. De aceea este lăsată să îl îngrijească un an. Este un privilegiu datorat doar consideraţiei speciale pe care o avem pentru femeile care urmea-ză să nască (sau abia au născut) şi pentru cele cu copii atât de mici încât trebuie alăptaţi la sân. Orice societate civilizată (cred că şi orice societate necivilizată) are acest sentiment, de respect faţă de faptul maternităţii. Nu şi CCR. Domnii şi doamnele în cearceafuri violete au scufundat întreaga afacere în sosul corectitudinii politice. În acest univers strâmb al Stângii extreme, şi bărbatul e la fel de “însărcinat” ca femeia. Pentru CCR, copilul mic este “în întreţinere” exact ca orice altă persoană. Iar cel care îl “întreţine” nu trebuie să facă alt-ceva decât să bifeze o căsuţă într-un formular. … De ani de zile CCR adaugă cu neruşinare la Constituţie tot felul de bazaconii. Spre exemplu aceea că Preşedintele nu poate respinge decât o singură nominalizare a unui ministru. Sau că el trebuie să semneze, ca notarul, tot ce îi pune în faţă ministrul Justiţiei. Vorba lui Caragiale: “Curat constituţional, coane Fănică!”. Aceeaşi “Curte” a stat pasivă când guvernele socialiste au jucat în picioare statul de drept. Ultimul autogol: decizia care obligă Biroul Electoral Central să accepte toate semnăturile unui candidat la alegerile prezidenţiale, chiar dacă BEC a constatat că acestea sunt false sau trase la xerox. Vă vine să credeţi? În ce ţară trăim? De ce mai avem Birou Electoral Central dacă oricine dotat cu o listă de mâzgălituri poa-te să ajungă pe buletinul de vot?.Integral: https://www.bursa.ro

Cum il lauda Tudorel Toader pe Banila, atunci cand l-a propus sef la DIICOTCum il lauda Tudorel Toader pe Banila, atunci cand l-a propus sef la DIICOT Fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, a tinut in urma cu un an un discurs laudativ la adresa procurorului Felix Banila, in momentul in care magistratul trebuia sa sustina interviul in fata membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a fi numit la sefia DIICOT. Aprecierile lui Tudorel Toader au durat aproximativ 30 de minute, perioada in care fostul ministru al Justitiei a explicat de ce l-a ales pe Banila pentru aceasta functie. Asta desi magistratul nu lucrase nicio zi la DIICOT in intreaga cariera de 21 de ani….Interviul lui Felix Banila in fata membrilor CSM a avut loc pe 5 iunie 2018, iar Tudorel Toader l-a laudat repetat pe procuror si a criticat voalat activitatea fostului procuror-sef DIICOT, Daniel Horodniceanu. Anterior acestei proceduri, Felix Banila participase la un interviu sustinut in fata unei comisii formate din Tudorel Toader si alti patru secretari de stat din Ministerul Justitiei. Interventia lui Tudorel Toader, inregistrata pe site-ulCSM  …..Toader a continuat cu laudele la adresa lui Felix Banila si, in final, a precizat ca sustine “candidatura lui Banila pentru a fi avizat favorabil, in vederea ocuparii functiei de procuror sef la DIICOT”. Interviul a fost un fiasco .Interviul lui Felix Banila a fost un fiasco, unul dintre membrii CSM i-a spus acestuia ca printre actele depuse de el, alaturi de proiectul managerial si CV, se afla si unul dintre rechizitoriile semnate de acesta. Rechizitoriul ar avea o pagina si privea arderea unei capite de fan. Intrebat despre vulnerabilitatile sale, Banila a mentionat slaba cunoastere a unei limbi straine, dar a asigurat ca vrea sa faca un curs sa isi ia un atestat pentru engleza. Felix Banila a aratat ca nu stie care este efectul rapoartelor Greta si Moneyval asupra DIICOT:”Este o vulnerabilitate a mea”. La final, insa, CSM a avizat la scor strans, 4 la 3, numirea lui Felix Banila in fruntea DIICOT. Integral: http://www.ziare.com

Prima reactie a sefului DIICOT, dupa ce Iohannis i-a cerut demisiaSurse: După o întâlnire de o oră și jumătate cu ministrul Justiției, șeful DIICOT ar urma să își prezinte demisia Ministrul Justiției, Ana Birchall, a avut marți o întrevedere de o oră și jumătate cu Felix Bănilă, discuție care ar avea drept consecință prezentarea demisiei din funcția de procuror șef al DIICOT, au declarat surse oficiale pentru Digi24.ro. Discuția între cei doi, susțin sursele citate, ar fi fost aprinsă, Ana Birchall reproșându-i lui Bănilă modul defectuos în care a gestionat cazul Caracal și faptul că după discuția avută cu el vinerea trecută, nu a ținut seama de reproșurile primite. Felix Bănilă a plecat la CSM de la sediul ministerului Justiției, așteptându-se să anunțe apoi public decizia pe care o va lua. Felix Bănilă a anunțat marți dimineață într-un comunicat de presă că nu demisionează. Totuși, pentru că aceasă cerere a venit de la președintele Klaus Iohannis, procurorul-şef al DIICOT a spus că se va consulta cu colegii apoi va lua o decizie. Integral: https://www.digi24.ro

ÎSchimbări importante în peisajul politic. De data asta Iohannis chiar vrea să scape de Dăncilă. Se va repezi și la guvernare?ncă un exemplu de ”Așa nu!”. Contribuția lui Iohannis la decredibilizarea DIICOT: l-a numit pe Bănilă în ciuda opoziției procurorilor și a prestației lamentabile din CSM ….. Dar mai există un exemplu de ”Așa nu!”, care a contribuit masiv la decredibilizarea instituției. Președintele Klaus Iohannis l-a numit în iunie 2018 pe Felix Bănilă șef la DIICOT în ciuda opoziției masive a procurorilor din această instituție. Pe data de 18 iunie, adunarea Generală a DIICOT a votat cu 154 de voturi ”pentru”, 47 ”împotrivă” şi 17 voturi anulate un document prin care i-a cerut preşedintelui să nu-l numească pe Bănilă. (Detalii aici) Cu alte cuvinte, șeful statului a fost avertizat din prima zi de profesioniștii din sistem că Felix Bănilă nu are ce căuta în fruntea instituției, fiind un procuror slab pregătit, fără rezultate și cu o prestație lamentabilă în fața CSM. Faptul că președintele Iohannis a ignorat apelurile din sistem și l-a numit totuși pe Bănilă a reprezentat o nouă abdicare de la exercitarea prerogativelor funcției prezidențiale, a câta oare de la începutul mandatului? A te plânge azi că instituția s-a decredibilizat cu Bănilă în fruntea ei, deși n-ai mișcat un deget atunci când ai avut ocazia pentru a împiedica un dezastru previzibil, denotă un comportament politic incorect, care trebuie taxat ca atare. Președintele Iohannis are, în cazul DIICOT, partea lui de responsabilitate pe care ar trebui să și-o asume. Vina decredibilizării instituției o împarte cu fostul ministru al justiției, Tudorel Toader, autorul propunerii. Dar Bănilă nu putea ajunge șef DIICOT fără semnătura președintelui Iohannis. Unii vor spune că din moment ce Bănilă a avut avizul pozitiv al secției de procurori din CSM, în ciuda prestației catastrofale de la interviu, președintele Iohannis nu mai avea ce să facă. În realitate, șeful statului nu este ținut de avizul consultativ al CSM. Putea să-l ignore sau putea măcar să exprime minime rezerve, având în față totuși un caz flagrant de incompetență. Legea îi permite președintelui să repingă o dată motivat propunerea ministrului justiției. Cum spuneam, procurorii DIICOT i-au pus pe masă toată motivele să o facă, dar Klaus Iohannis le-a ignorat suveran. Dacă și-ar fi exercitat la vremea potrivită atribuțiile de cenzor al guvernului în ce privește numirile în posturi cheie, azi președintele Iohannis ar fi avut toată căderea să se plângă, să spună ”v-am zis eu că omul nu era deloc potrivit pentru funcție, prin urmare am toată căderea să-i cer azi demisia”. Dar așa, demersul președintelui se încadrează și el la categoria ”Așa nu!”. Din cauza lipsei sale de implicare în momentele-cheie, autoritatea lui Klaus Iohannis a intrat în declin. Integral: https://www.g4media.ro

Asociația de magistrați înființată de procurorul din dosarul 10 August a făcut o plângere penală pe numele Liei Savonea, șefa CSM, pentru abuz în serviciu și uzurparea funcției Asociația Inițiativa Pentru Justiție, fondată de procurorii Bogdan Pîrlog (dosarul violențelor de la 10 August 2018) și Sorin Lia, a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva șefei CSM, Lia Savonea, și a altor membri ai CSM. Savonea e acuzată de abuz în serviciu și urzurparea funcției în legătură cu mai multe decizii ale Consiliului Superior al Magistraturii. Cei doi procurori susțin că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) nu are competența de soluționare a cauzei pentru că aceasta nu ar fi fost legal constituită. Comunicatul integral al Asociației Inițiativa Pentru Justiție: PLÂNGERE și DENUNŢ PENAL Cu privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni săvârșite de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii: 1. O infracțiune de uzurparea funcției, prev de art. 300 C.p., săvârșită de numiții SAVONEA LIA , OPRINA EVELINA și ALISTAR VICTOR, constând în acea că: Cu ocazia desfășurării concursului pentru numirea în funcție a inspectoruluișef al Inspecției Judiciare, organizat în perioada 21 decembrie 2018 – 28 martie 2019, la data de 27.03.2019, numita SAVONEA LIA, împreună cu numiții OPRINA EVELINA și ALISTAR VICTOR, în calitate de președinte al comisiei de concurs și respectiv în calitate de membri ai comisiei de concurs, cu intenție, în scopul favorizării unicului candidat, au hotărât adăugarea a câte cinci subcriterii pentru fiecare din cele cinci criterii de evaluare stabilite pentru acest concurs prin art. 67 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și reluate fără dezvoltări de art. 10 al Regulamentului adoptat prin HCSM nr. 1074/2018, precum și obligativitatea acordării unui punctaj minim de 1 punct pentru fiecare subcriteriu, sub sancțiunea anulării fișelor de notare ale membrilor comisiei de concurs care nu se conformează, îndeplinind astfel un act care nu intra în atribuțiile membrilor comisiei de concurs, întrucât, pe de o parte, stabilirea regulilor de desfășurare a acestui concurs revenea, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Plenului CSM, iar pe de altă parte, Plenul CSM nu a prevăzut pentru comisia de concurs prerogativa de a introduce subcriterii obligatorii, punctaje minime de acordat ori posibilitatea anulării fișelor de notare care corespund cerințelor legii și regulamentului – acțiune care a cauzat vătămarea interesului CSM, în calitate de garant al independenței justiției, ca acest concurs să se desfășoare în conformitate cu legea și regulamentul, precum și vătămarea interesului tuturor magistraților ca la conducerea Inspecției Judiciare să se afle o persoană numită în urma unui concurs obiectiv, desfășurat cu respectarea legii și regulamentului, iar nu cineva numit în urma unei proceduri nelegale, care nu poate prezenta garanții de imparțialitate, fiind susceptibil de a acționa la comanda grupului de interese care l-a favorizat la numire. Integral: https://www.g4media.ro/

Mircea MorariuInsecuritatea cetățeanului ….Bunăstarea înseamnă astăzi și garantarea siguranței cetățeanului. Dacă nu cumva înseamnă în primul rând asta. Or, ceea ce a ieșit la iveală de la sfârșitul lunii iulie încoace, atunci când s-au făcut publice primele detalii referitoare la tragedia de la Caracal, nu prea e de natură să ne dea încredere în faptul că Statul român de astăzi, instituțiile sale- de la Poliție la Procuratură, inclusiv până la mai ieri mult lăudatul DIICOT al cărui șef decredibilizat cu totul este în situația critică de a-și prezenta demisia la cererea expresă a președintelui Iohannis, deși tot el l-a numit în funcție, ar fi pregătite să facă asta. Iar îngrijorările sunt justificate dincolo de încercările de manipulare ale unor jurnaliști, posturi de televiziune, avocați ori ale d-lui Alexandru Cumpănașu, farsorul cu pretenții de prezidențiabil. Afacerea Caracal dă semne că băltește, anchetatorii se joacă de-a reconstituirea, dau spectacole publice cu actori și figurație, rivalizează cu fantoma lui Sergiu Nicolaescu. Estimp, se înmulțesc indiciile că s-ar încerca ascunderea încrengăturilor malefice, în ani consolidate, dintre autorități și clanurile interlope, prieteniile mizere și în disprețul legii și al regulilor de conduită profesională dintre tot felul de șefi ai Poliției, numiți în funcții pe criterii strict politice, și bandiții care lucrează la vedere și la drumul mare. Cu indivizii care patronează afaceri cu camătă și cu valută, cu prostituție și export de carne vie, minori vânduți pentru organe ori pentru pedofilie. De la finele lui iulie încoace a plouat cu vești fie tragice, fie îngrijorătoare. De la faptul că pedofilul olandez despre care în țara sa se știau multe venea când voia el și își potolea poftele cu copii români la agresiuni comise ziua în amiaza mare împotriva femeilor la metroul bucureștean. Iată, nu mai departe decât sâmbătă dimineață un binecunoscut și respectat profesor universitar și critic literar din Bacău publica pe pagina lui de facebook fotografia a unui tânăr desfigurat din cauza bătăii pe care a primit-o cu o seară înainte, atunci când se plimba liniștit cu prietena lui. Despre astfel de fapte se vorbea până mai ieri doar pe la colțuri.Ele făceau obiectul preocupărilor exclusive ale gazetelor de scandal și al sumarului Știrilor de la ora 5. Se rețineau doar faptele, dar despre cauze nu se spunea nimic. Din iulie încoace cauzele au început să fie spuse cu glas tare. E evident că asta nu convine. Numai că ele nu pot fi făcute să dispară prin declarații politicianiste ieftine. Cum sunt cele ale doamnei V. V. Dăncilă. Integral: http://www.contributors.ro

Dosarul Ferma Baneasa: De ce au fost condamnati milionarul Truica si Paul Al Romaniei, iar miliardarul Steinmetz a fost achitatDosarul Ferma Baneasa: De ce au fost condamnati milionarul Truica si Paul Al Romaniei, iar miliardarul Steinmetz a fost achitat Milionarul Remus Truica (49 de ani), este bine integrat in societate si a desfasurat afaceri pe teritorul Romaniei, fara sa fi fost condamnat anterior pentru astfel de fapte, asa ca in cazul lui se impune aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevazut de lege. Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care Curtea de Apel Brasov l-a condamnat pe Remus Truica la o pedeapsa totala de 4 ani de inchisoare in dosarul retrocedarii ilegale a Fermei Baneasa si a padurii Snagov, caz cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro. Remus Truica a fost sef de cabinet al premierului Adrian Nastase si detine la Snagov cel mai mare si mai luxos domeniu privat din jurul Capitalei. In 2010, relatia cu vestita cantareata franceza Patricia Kaas l-a adus in prim-planul presei mondene. In “dosarul Ferma Baneasa”, milionarul a fost gasit vinovat de trafic de influenta si spalare de bani. In acelasi timp, instanta l-a achitat pe Truica pentru o alta infractiune de spalare de bani si pentru complicitate la abuz in serviciu si a constatat ca infractiunea de dare de mita s-a prescris.Instanta a mai dispus confiscarea speciala de la Remus Truica a mai multor terenuri din Snagov in suprafata totala de aproximativ 141.000 de metri patrati. Este un caz in care sunt implicati avocati de top, afaceristi sau consultanti politici – miliardarul Benyamin “Beny” Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein, asa-zisul print Paul Al Romaniei, avocatul Robert Rosu sau afaceristul Dan Andronic….”Pe de alta parte, la individualizarea pedepsei instanta va tine cont si de faptul ca inculpatul Al Romaniei Paul Philippe avea dreptul la retrocedarea bunurilor respective, astfel incat demersul inculpatului Truica Remus nu a urmarit determinarea functionarilor publici sa comita niste fapte nelegale, ci influentarea acestora in sensul adoptarii unor decizii conforme cu legea in vigoare la momentul respectiv, dar pentru care s-au intampinat dificultati prin opozitia unor persoane care erau convinse ca inculpatul Al Romaniei Paul Philippe nu ar fi avut dreptul la retrocedarea acestor bunuri”, mai motiveaza instanta….Printul Paul Al Romaniei a primit 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru cumparare de influenta. Magistratii au mai confiscat de la acesta suma de 4 milioane de euro. Integral: http://www.ziare.com

Cultura nationala a furtuluiCultura nationala a furtului ……Daca in aceste ultime trei decenii, populatii straine si dusmane ar fi bombardat periodic unele regiuni ale tarii, ele nu ar fi aratat azi atat de prapadite. Numai ca in acesti treizeci de ani, Romania a fost pradata de cei mai mari dusmani ai ei, de cei mai inversunati pradatori pe care i-ar fi putut cunoaste: propriii ei cetateni. Romanii s-au napustit cu o barbarie greu de imaginat asupra propriei lor tari ca s-o puna la pamant, sa nu ramana caramida pe caramida din ce construisera tot ei inainte, sa distruga holde, livezi, vii, fabrici, sere, irigatii – orice putea sa fie distrus. Si au fost cu totii bucurosi ca duc ceva acasa, doar pentru ei: unii o usa de la CAP sau cativa pomi smulsi, iar altii uzine, paduri intregi, conturi ale tarii, rezerve strategice si active. Dupa ce termini de urmarit un episod din exceptionala serie “Romania, te iubesc”, te cuprinde o tristete si o disperare fara margini: am putut vedea, in cele mai mici detalii, metoda dupa care o retea organizata dupa reguli mafiote a distrus judet dupa judet si a ingenuncheat o populatie deja saraca, impingand-o inapoi inspre marginile lumii, in saracia absoluta. Activitatea criminala a acestei retele mafiote nu mai trebuie dovedita; orase si judete intregi sunt mentinute in teroare si in dependenta de ajutorul social, timp in care sefii mafiilor locale s-au imbogatit obscen, concurandu-i pe colegii italieni sau sud-americani. Duminica m-am intalnit la Salonul “Romanii lucreaza impreuna”, organizat de niste admirabili tineri romani in Bruxelles, cu un barbat venind dintr-un sat maramuresean. Om simplu, harnic si de un bun simt nestirbit, se afla in Belgia de 12 ani; mi-a spus cu bucurie ca a obtinut in acest an cetatenia belgiana. Desi ii este foarte greu aici, cu o sotie imbolnavita de epuizarea muncii, se gandeste sa nu se mai intoarca in tara, acolo unde, spune cu tristete, nu-si mai gaseste locul. In cateva cuvinte, a reusit sa descrie situatia satului sau, asemanatoare cu aceea a mii de localitati din Romania. Si in Maramures, banul public din PNDL 2 a servit de fapt la extinderea hotiei, prin mituirea unei populatii sarace si facuta sa depinda fie de ajutorul social, fie de firmele primariilor pesediste si ale acolitilor lor. In aceste sate si orase, controlate cu mana de fier de organizatiile de partid finantate din bani publici, cei care se intorc din strainatate sunt priviti ca niste straini, oameni care deranjeaza, care gandesc ciudat, care nu accepta sa fie mituiti din banii primarului, care nici macar nu il voteaza pe primarul care nu a facut nimic. Prin urmare, nu sunt foarte bineveniti inapoi. Buzatu, Oprisan, Dragnea, Zetea si altii nu sunt numai niste capi ai retelei de profitori care s-a instapanit asupra unor mari regiuni sarace din tara si asupra unor populatii triste, suferinde si neputincioase. Ei sunt si personajele cele mai vizibile dintr-o retea altfel foarte densa si foarte intinsa de corupti si coruptibili, mai mici sau mai mari, pentru care bunul public exista doar ca sursa de jefuire. Toti acesti mafioti ar trebui sa umple inchisorile, daca legea ar fi lege in Romania. Dar sa nu ne amagim, asa cum am facut-o dupa “plecarea” lui Dragnea. Cata vreme oamenii sunt crescuti in si traiesc doar din cultura furtului din avutul public si se incoloneaza disciplinat in spatele vreunui baron, se vor naste noi si noi Oprisani, iar hoardele de pradatori vor fi tot mai numeroase. Parti importante din Romania traiesc inca in bezna si noroaiele unor vremuri pe care abia ni le mai amintim din povestile bunicilor. Sate din Vaslui si Vrancea, Olt sau Teleorman se afla inca in secolul al XIX-lea. Iar peste aceste judete troneaza, cu tricolorul pe umeri, niste analfabeti flamanzi si necrutatori, inconjurati de slugi ascultatoare, al caror singur scop in viata e imbuibarea. Integral: http://www.ziare.com

Ioan StanomirRomânia: statul ce trebuie reconstruit Cazul Plumb serveşte ca o hârtie de turnesol ce indică, dramatic, involuţia statului şi dezonoarea europeană la care regimul PSD condamnă România. Dincolo de opţiunea în favoarea Rovanei Plumb, ( una ce probează trăinicia relaţiilor clientelare pe care se întemeiază ordinea politică fesenistă) se află realitatea impunităţii cu care se desfăşoară în România anului de graţie 2019 acrobaţiile financiare menite să acopere circuitul de bani negri, un circuit al patronajului, subdezvoltării şi al corupţiei. Aventurile groteşti ale doamnei Plumb la Bruxelles ar fi fost de neimaginat în contextul unui stat capabil să îşi onoreze minimele angajamente de decenţă juridică şi politică. Într-un asemenea stat, cariera doamnei Plumb ar fost oprită,iar comportamentul său cercetat şi investigat. În România, toate aceste exigenţe nu mai înseamnă nimic acum. Involuţia instituţională accelarată provocată de asaltul şi de colonizările PSD a condus la starea de paralizie complice pe care nu o mai putem ignora. În fapt, bilanţul anilor de după alegerile parlamentare din 2016, ( bilanţ care se suprapune şi peste mandatul lui Klaus Iohannis) este vidarea de conţinut şi de relevanţă a organismelor ce dau consistenţă asigurării egalităţii în faţa legii. O dată cu regimul Dragnea, privilegiile sunt afirmate ca politică de stat: privilegiul elitei cleptocrate de a parazita şi devaliza fondurile publice , privilegiul infractorilor de a dispreţui pe victimele crimelor lor, privilegiul reţelelor de crimă organizată de a se extinde, netulburat. De la modificări legislative la recrutarea de personal, totul a fost subordonat acestui obiectiv de cucerire şi de castrare a statului. Simbolic, nici una dintre instituţiile relevante pentru protecţia legii şi a cetăţeanului nu mai este, în acest moment, cu adevărat activă şi eficace. Tragediile în care se pierd vieţi de copii şi de adolescenţi sunt simptomul unei schimbări de adâncime: cetăţeanul şi siguranţa sa sunt irelevante. Singurul standard obligatoriu de respectat este acela al obedienţei politice oarbe….A reconstrui statul implică efortul de a a reda instituţiilor capacitatea necesară îndeplinirii funcţiunilor lor. A reconstrui statul implică reafirmarea meritului profesional ca unică temelie a carierei. A reconstrui statul implică asumare demnităţii umane ca valoarea în jurul căreia se organizează întreaga noastră comunitate. Regăsirea decenţei colective este inseparabilă de acest drum pe care trebuie să îl parcurgem. Fără reconstrucţia statului, România privilegiilor va domni, neschimbată, peste decenii, clientelară, ineficientă, disfuncţională, dispreţuitoare, iar fesenismul va fi învins, definitiv. Integral: http://www.contributors.ro

ICCJ - simbolInstanța supremă critică proiectul de impozitare a pensiilor speciale: Nu corespunde unor minime exigențe în materia procedurii de modificare a legilor Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) se declară îngrijorată de modul în care a fost adoptat proiectul de modificare a Codul fiscal care vizează impozitarea pensiilor speciale și spune că lipsa studiilor de impact și a consultărilor reale cu categoriile vizate nu corespund unor minime exigențe în materia procedurii de modificare a legilor. Înalta Curte de Casație și Justiție arată, într-un comunicat de presă semnat de noul președinte al instanței, Corina Corbu, că în ședința de luni Colegiul de conducere “și-a manifestat îngrijorarea” față de procedura de adoptare a propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Lipsa unor consultări reale a tuturor categoriilor de destinatari ale căror drepturi sunt vizate în mod direct, contextul și urgența cu care se derulează procedura legislativă și lipsa unor studii de impact asupra efectelor generate de adoptarea proiectului nu corespund unor minime exigențe în materia procedurii de modificare a legilor, spune ICCJ. Conducerea instanței supreme arată, de asemenea, că susținerea proiectului de lege exclusiv prin prisma unor argumente de natură preponderent financiar-bugetară, potrivit materialelor supuse dezbaterii publice, duce la “soluții legislative conjuncturale, care nu au în vedere toate implicațiile pe termen lung ale unor modificări de substanță aduse drepturilor vizate de proiectul legislativ”. Integral: https://www.hotnews.ro

Nicusor Dan a dat in judecata Primaria Capitalei pentru proiectul privind amenajarea parcului CismigiuNicusor Dan a dat in judecata Primaria Capitalei pentru proiectul privind amenajarea parcului Cismigiu Nicusor Dan a anuntat, marti, ca a dat in judecata Primaria Capitalei pentru proiectul privind amenajarea Parcului Cismigiu.“Am chemat in judecata Primaria Capitalei pentru Parcul Cismigiu, asa cum am promis. In 13 august am solicitat Primariei sa ne comunice documentatia tehnica pentru Parcul Cismigiu, in care ar urma sa se construiasca alei betonate largi, peste radacinile copacilor. Documentatia ar fi trebuit sa stea la baza Hotararii Consiliului General pentru indicatorii tehnico economici, dar nu a fost facuta publica. Primaria nu a raspuns in termenul legal de 30 de zile. Am formulat actiune la Tribunalul Bucuresti. Numarul dosarului este 28678/3/2019”, a transmis Nicusor Dan pe Facebook. Amintim ca proiectul privind reamenajarea parcului Cismigiu a fost contestat inca de la inceput de mai multe asociatii si de Opozitie. La inceputul lunii septembrie, Gabriela Firea s-a plans ca acestia ar vrea denigreze proiectul pentru refacerea parcului Cismigiu si ii ameninta cu judecata pe cei care o vor mai face. In replica, Nicusor Dan i-a transmis atunci sa arate proiectul, in loc sa ameninte. Integral: http://www.ziare.com/

razvan cuc ministrul transporturilorMinistrul Transporturilor anunţă că va fi cumpărat avion special pentru cursa Bucureşti-Jersey City inventată de Viorica Dăncilă TAROM pregăteşte deschiderea rutelor de lung-curier către China şi Statele Unite (America de Nord), iar din octombrie începe schimbarea flotei de ATR-uri, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent la semnarea contractului de reabilitare şi refuncţionalizare a interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu, relatează Agerpres. „Cei de la TAROM lucrează la pregătirea deschiderii lungului-curier China – Statele Unite (America de Nord). Aceste rute trebuie fundamentate, trebuie aduse avioanele care să zboare lung curier şi durează cam undeva la şase luni pentru pregătirea acestor rute, ca să ne asigurăm că ele vor zbura cu un grad de încărcare optim”, a spus Cuc. Întrebat dacă TAROM va cumpăra un avion de lung curier, Cuc a răspuns: „Asta este treaba TAROM. Nu poate ministrul să ia decizii pe ceea ce trebuie să facă directorul de la TAROM. Eu ştiu că sunt în pline negocieri cu diverşi furnizori de avioane pentru achiziţionarea de aeronave într-un sistem de leasing, aşa cum au luat şi până acum”.În ceea ce priveşte schimbarea flotei la ATR-uri, şeful de la Transporturi a spus că în luna octombrie ar trebui să sosească prima aeronavă din cele nouă planificate. „Din ce am fost informat de către managementul TAROM, ar trebui ca în luna octombrie să vină prima aeronavă, în luna noiembrie celelalte două, în luna decembrie încă o aeronavă şi urmează să se schimbe… Până în luna martie vin toate cele nouă aeronave şi, practic, să dea înapoi aeronavele vechi. Noi aveam nouă aeronave ATR, din care două erau consemnate la sol tot timpul din cauza a diverse probleme tehnice. Deci, practic, se zbura cu şapte aeronave. Vorbim de nouă aeronave noi care nu vor necesita niciun fel de costuri de întreţinere. Integral: https://www.digi24.ro

Image result for Transgaz pozeTransgaz şi austriecii de la CEGH au semnat un acord de cooperare pentru un hub gazier în România. Operatorul naţional de gaze va deţine 51% din acţiuni “În această societate pot intra în calitate de acţionari companii româneşti precum Romgaz, OMV Petrom, alţi producători de gaze din România, CEC sau Eximbank în calitate de Casă de Clearing, OPCOM, BRM, BVB” Transportatorul naţional de gaze Transgaz (TGN) şi Austrian Central European Gas HubAG(CEGH), operatorul punctului virtual de tranzacţionare din  Austria, au semnat  un acord de cooperare în vederea înfiinţării societăţii române pe acţiuni Romanian Gas Hub, ce va avea ca obiectiv operarea punctului virtual de tranzacţionare din România (PVT), asigurarea unui cadru de tranzacţionare a gazelor naturale în România şi sprijinirea comercianţilor de gaz în derularea afacerilor. Transgaz va deţine 51% din acţiuni şi va nominaliza directorul general al proiectului, iar CEGH va avea 49% din acţiuni şi va nominaliza directorul general adjunct, implementarea calendarului privind înfiinţarea noii societăţi fiind estimată pentru finalul lunii februarie 2020, transmit oficialii Transgaz. “Hub-ul românesc de gaze este o reuşită deosebit de importantă, care creează premisele pentru dezvoltarea economică şi financiară a României. Transgaz are capacitatea şi know-how-ul necesare pentru a gestiona proiectul. Cu sprijinul Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al Transgaz, al tuturor factorilor decizionali, vom reuşi să dezvoltăm sectorul gazier, transformându-l într-unul din principalele motoare de dezvoltare ale ţării. Integral: https://www.zf.ro

10 cărţi SF româneşti de care sigur n-ai auzit De ce clonăm femeile – Povestea unui savant nebun, care clonează femei doar pentru a le băga într-o pivniță, unde le obligă să transcrie cărți imense despre piese auto. De Mircea Cărtărescu; Fazere din sens opus – Marian Godină, la debutul său în Science Fiction. O carte despre un polițist spațial care prinde cu radarul Crucișătorul Imperial și cade în dizgrație; Istoria Literaturii Romulane – Carte monument de G. Călinescu, despre un critic literar care moare după ce citește un volum de poezie vogonă; Tănase Spaţiu – Vechilul galaxiei îşi face de cap cât împăratul e plecat în altă galaxie; Frații Jedi – Capodopera SF a lui Mihail Sadoveanu, despre o familie în care Forța e la ea acasă; Moronauții – Un recital de space opera pe o planetă agricolă din constelația Vega; O hologramă pierdută şi O noapte nebuloasă, singurele și cele mai bune SF-uri comice, de Caragiale; La Klingonieni de Ionel Teodoreanu – Un clasic al literaturii românești, plin de lupte corp la corp și încleștări erotice cu femei cu fruntea lată; Cel mai iubit dintre Pământeni – un SF complex, pe o colonie penitenciară din Gherlandia, unde eroul principal e trimis după ce e acuzat că a conspirat împotriva Imperiului; Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de Războiul Stelelor – o copie sordidă după filmul Războiul Stelelor, pentru care Camil Petrescu a fost dat în judecată de George Lucas; Extratereştrii de Curtea Veche – o nuvelă suprarealistă despre 3 exploratori spațiali care se duc la bordelul de pe Lună și acolo se luptă cu extratereștrii care vor să demoleze Centrul Vechi; Galaxia spânzuraţilor – De departe cel mai morbid SF al lui Rebreanu. Acțiunea se petrece într-un viitor foarte îndepărtat și totul e împânzit cu cadavre de androizi agățați de crăcile unei păduri milenare de pe Europa, satelitul colonizat al lui Jupiter; Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 1 octombrie. “Cum limiteaza CSM accesul presei la informatii esentiale din anchete si procese…”

Image result for dogs in autumn photosBuna dimineata intr-o zi de marti, 1 octombrie! În următoarele trei zile vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu temperaturi de până la 28 de grade. În jurul datei de 4 octombrie se va răci considerabil, astfel încât în jurul datei de 5 octombrie maximele vor atinge doar 13-16 grade, potrivit meteorologilor. In 1 octombrie a.c. vremea va fi frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie, deși valorile termice vor marca o scădere ușoară față de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20 și 29 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 2 grade. Izolat, îndeosebi în zonele depresionare, dimineața și noaptea va fi ceață.(știrimeteo.com) In Bucuresti cerul va fi senin, temperaturile vor fi mai ridicate decât media normală pentru această perioadă, cu toate că vor fi mai scăzute decât decât în ziua anterioară. Prognoza meteo anunță că temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade, mai scăzută în zona preorășenească, până în jurul valorii de 10 grade.

Cum limiteaza CSM accesul presei la informatii esentiale din anchete si procese: Numele violatorilor si criminalilor, secretizateCum limiteaza CSM accesul presei la informatii esentiale din anchete si procese: Numele violatorilor si criminalilor, secretizate Noul ghid de relatie a sistemului judiciar cu mass-media adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), sub conducerea Liei Savonea, prevede mai multe restrictii de informare publica in cazul anchetelor din parchete, al dosarelor aflate pe rolul instantelor, dar si dupa finalizarea definitiva a proceselor. Pe lista informatiilor care nu pot fi comunicate presei se afla: numele si prenumele unor suspecti. Aceste informatii pot fi comunicate “doar daca faptele pentru care este urmarit penal afecteaza capacitatea de exercitare a functiei publice”. Un specialist in comunicare publica care activeza in sistemul judiciar a explicat pentru Ziare.com ca potrivit acestui ghid, se pot face publice doar numele persoanelor care au comis fapte ce au legatura cu functia publica pe care o ocupa. “Daca directorul unei companii de stat, un demnitar sau un functionar public sunt acuzati de mita, trafic de influenta, abuz in serviciu, sau neglijenta in serviciu etc., numele lor pot fi facute publice“, explica sursa citata. Dar daca aceleasi persoane sunt acuzate de alte infractiuni, cum ar fi crima, viol, agresiune sexuala sau talharie? “Potrivit Ghidului CSM, numele lor nu pot fi facute publice“, explica specialistul in comunicare….Cand au fost consultati de CSM, procurorii de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 5 au cerut explicit sa stie cu vor face in astfel de cazuri: “sa se precizeze daca se poate comunica numele si prenumele unei persoane fata de care se desfasoara urmarirea penala, care nu este o persoana publica“. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea a fost de aceeasi parere: “comunicarea publica devine extrem de dificila, proiectul de ghid fiind fara raspunsuri concrete”. “Cum vor putea fi redactate comunicatele cu privire la inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale, luarea unor masuri preventve, trimiterea in judecata, in cauzele de interes public, in ipoteza contrara a celei de mai sus (numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice – n.red.)? Prin folosirea initialelor suspectului/inculpatului? Sau prin utilizarea unor sintagme generale, gen barbat, fara ocupatie, etc, 44 ani?”, a mai intrebat parchetul din Oradea.Toate aceste intrebari, legitime si justificate, au ramas fara raspuns….Similar, daca un inalt functionar public este acuzat de mita sau trafic de influenta, numele acestuia poate fi facut public, in timp ce numele persoanei care a cumparat influenta sau a dat mita, care nu ocupa o functie publica, nu poate fi facut public. Integral: http://www.ziare.com

Alianta USR PLUS ii cere presedintelui sa cheme la consultari partidele cu mandate in PE pentru a propune un nou comisarAlianta USR PLUS ii cere presedintelui sa cheme la consultari partidele cu mandate in PE pentru a propune un nou comisar Delegatia USR-PLUS in Parlamentul European cere sefului statului sa convoace de urgenta la consultari partidele cu mandate in Legislativul european pentru a propune un nou comisar, dupa respingerea candidaturii Rovanei Plumb. “Delegatia USR-PLUS in Parlamentul European a spus de la inceput ca Rovana Plumb nu este calificata sa ocupe functia de comisar european si ca va vota impotriva. Cerem presedintelui Romaniei sa convoace de urgenta partidele reprezentate in Parlamentul European pentru a iesi din acest impas in care a bagat tara premierul Dancila. Astazi, Comisia Juridica din PE a reconfirmat decizia prin care candidata doamnei Viorica Dancila a fost respinsa pentru conflict de interese”, se arata intr-un comunicat al Aliantei USR-PLUS transmis luni. Copresedintele delegatiei Aliantei USR-PLUS in Parlamentul European Cristian Ghinea sustine ca Rovana Plumb “nu avea ce sa caute in Comisia Europeana”. “Europa respinge orice incercare a PSD de a exporta coruptie, cumetrii de partid si prietenii in functii publice ale Uniunii. Fara vreo competenta reala si in vadit conflict de interese, doamna Plumb nu avea ce sa caute in Comisia Europeana”, a declarat Ghinea, citat in comunicat. Si Dragos Tudorache, celalalt copresedinte al delegatiei USR-PLUS in PE, a criticat-o pe Viorica Dancila, sustinand ca “si-a pierdut credibilitatea si legitimitatea sa mai propuna ceva”. Integral: http://www.ziare.com

Mircea MorariuCum își bate joc mega-clanul pesedist de România Nici nu s-a întors bine acasă din eșuata vizită în SUA și, iată, doamna Viorica Vasilica Dăncilă, încă premier al României, șef de partid și candidat la președinția Republicii, dă o nouă dovadă de machiavelism politic. Dovedindu-ne că din ianuarie 2017, atunci când a fost înscăunată într-o înaltă demnitate pentru care neam de neamul ei nu avea și nu are nici cea mai mică îndreptățire nici intelectuală, nici morală, nici de orice altă natură și până în momentul condamnării și arestării banditului Liviu Nicolae Dragnea, i-a ieșit cum nu se poate mai bine jocul. Doamna Dăncilă ne-a păcălit preț de mai bine de 15-16 luni pe toți. Pe toți cei care am crezut povestea că insa cu pricina ar fi, așa cum a recomandat-o mentorul ei politic, pușcăriașul Dragnea, neconflictuală. Pe toți cei care am compătimit-o că ar fi terorizată de acesta, că săraca femeie nu are nici cea mai mică vină că e ținută prizonieră la Palatul Victoria, că, în realitate, ar fi ceea ce se cheamă o femeie de treabă. Nu prea, de fapt, deloc deșteaptă, însă pricepută la făcut cozonaci și sarmale. Defectivă în tot ceea ce privește gusturile vestimentare însă maniacă în purtarea broșelor din ce în ce mai scumpe. Pe care le alege, le cumpără și le schimbă pe banii soțului, aceasta fiind unica ei bucurie. Tot ce are mai bun de la viață. Nu, în realitate, nimic din toate astea. Doamna Dăncilă s-a dovedit din 27 mai și până astăzi o insă total lipsită de scrupule. Parvenită, arivistă, gata să calce în picioare oameni, principii pe care mai mult ca sigur că nu le-a avut vreodată, ignorantă și disprețuitoare în privința valorilor morale, indiferentă la sensul cuvântului onoare, deloc preocupată de interesul ori prestigiul țării. Doamnei V.V. Dăncilă, de fapt, puțin îi pasă și de ceea ce se întâmplă cu PSD-ul în fruntea căruia a ajuns printr-o hotărâre a CExN al respectivei mega-găști politice, hotărâre confirmată de ceea ce a fost un congres de râsul lumii. O farsă chiar mai mare decât erau cele reprezentate de congresele PCR-ului. Pentru fosta amărâtă și incompetenta profesoară de Discipline tehnologice de la un bătut de soartă liceu industrial din Videle (vai de școala care are astfel de profesori!) PSD este doar vehiculul grație căruia poate avea avea funcții, importanță și nutri iluzia că ar fi mai mult decât un teribil acccident din atât de zbuciumata și nefericita istorie post-decembristă a României. Doamna Dăncilă are nevoie pe mai departe nu doar de respectivul vehicul, ci și să îi fie șefă. Drept pentru care trebuie să continue să fie în cei mai buni termeni cu baronii partidului. Oricât de corupți , de imorali, de fără școală și de compromiși ar fi aceștia. Printre ei se numără și o cetățeană cu numele de Plumb Rovana. Altă individă lipsită de orice urmă de scrupul. Paukerița Rovana a dat din coadă, a făcut sluj în fața lui Victor Ponta, a stat în genunchi și și-a plecat spinarea gelatinoasă în fața lui Liviu Dragnea, acum s-a pus bine și cu V. V. Dăncilă. Pe care o consideră exact ceea ce este. Șefa provizorie a clanului. Căreia pentru serviciile aduse i-a cerut la schimb o sinecură. Că doar nu degeaba a făcut ea un colosal împrumut de 800.000 de lei de la o oarecare doamnă, mare și dezinteresată simpatizantă a PSD. Un alter-ego al deja legendarei mătușă Tamara. Personaj enigmatic care face nu doar istorie, ci și pui în atât de mafiotizatul PSD. Așa se face că șefa de mega-clan politic V.V. Dăncilă i-a făgăduit paukeriței Rovana postul de comisar european. Puțin păsându-i că astfel mai face încă o dată de râs România. Integral: http://www.contributors.ro

Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia Juridică a Parlamentului EuropeanSponsorii partidelor, mascați în împrumuturi. Vosganian: „Banii au trecut prin mine ca apa prin țeavă” ….La alegerile europarlamentare din luna mai, fiecare candidat a putut veni la partid cu contribuții private, pentru finanțarea campaniei electorale, în limită maximă de 1,56 milioane de lei (aproximativ 330.000 de euro), adică 750 de salarii minime brute de 2.080 de lei. Conform legii, banii erau depuși într-un cont special, iar după alegeri, dacă toate actele erau în regulă și cheltuielile electorale justificate cu documente, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le-a decontat sumele respective. Practic, campania electorală este subvenționată de stat, din banii contribuabililor, în limita unui plafon maxim și a unei condiții esențiale: partidul sau candidatul independent să obțină cel puțin 3% din voturi, pentru a-și primi banii înapoi.…. Deputatul ALDE Varujan Vosganian a fost cel mai mare contributor privat al ALDE în campania electorală pentru Parlamentul European, deși se afla abia pe locul 5 pe lista de candidați. El a venit cu 852.000 de lei la partid (circa 180.000 de euro), însă în declarația de avere apare doar suma pe care acesta a scos-o din propriul buzunar – 53.800 de lei, nu și împrumuturile. Varujan Vosganian consideră că, fiind bani de împrumut, nu trebuiau trecuți în declarația de avere, pentru că nu erau ai lui, deși în declarație există o rubrică explicită dedicată împrumuturilor…. Președintele PMP, Eugen Tomac, a fost ales europarlamentar, de pe locul doi al listei PMP. El este al doilea mare contributor privat în campania electorală a PMP, cu un milion de lei (circa 210.000 euro). Banii provin, conform situației din Monitorul Oficial, din următoarele surse: 5 împrumuturi în sumă totală de 880.000 de lei și venituri proprii de 120.000 de lei (circa 25.500 de euro). Tomac arată în declarația de avere că s-a împrumutat de bani de la un anume Vasile Moise și de la preotul greco-catolic din Chicago Aurel Pater, în parohia căruia a și participat la o acțiune electorală, în 2018. De unde provin însă restul de bani, dat fiind faptul că Eugen Tomac nu trece în declarația de avere niciun cont bancar sau economie care să depășească 5.000 de euro, iar singura sa sursă de venit a fost salariul de deputat, de circa 28.000 de euro pe an?…. Liberalii au avut cheltuieli declarate de campanie de 23,82 milioane de lei (circa 5,06 milioane euro). Cea mai mare parte a provenit din subvenția de stat, însă 7 milioane de lei (circa 1,49 milioane euro) au venit din contribuții private ale candidaților. Cei care au canalizat cei mai mulți bani către PNL nu au fost candidații situați pe locuri eligibile. Spre exemplu, Rareș Bogdan, capul de listă al PNL, nu a contribuit oficial cu niciun leu la campania PNL, în timp ce cel mai bogat dintre candidații liberali, Cristian Bușoi, a venit doar cu aproximativ 58.000 de euro….Social-democrații au avut cele mai mari cheltuieli declarate de campanie electorală în mai 2019 – 31,47 milioane de lei (circa 6,69 milioane euro). Grosul banilor a provenit din subvențiile lunare luate de la stat, însă 3,47 milioane de lei (circa 735.000 euro) au fost contribuții private ale candidaților, bani pe care AEP a decis să nu îi mai deconteze, din cauza unor nereguli….Alianța USR-PLUS a venit cu zestre inegală în campania electorală de la europarlamentare. USR s-a bucurat de subvenția de la stat pentru partide, în timp ce PLUS nu, pentru că nu este partid parlamentar. USR a cheltuit 6,62 milioane lei (circa 1,4 milioane euro) în campania electorală, din care contribuții private au fost doar 208.000 lei (circa 44.000 euro). PLUS a cheltuit 1,58 milioane de lei (circa 330.000 de euro), din care contribuții private au fost doar 58.000 de lei (circa 12.000 de euro), restul fiind bani proveniți din transferuri bancare, a căror proveniență nu este publică. Integral: https://romania.europalibera.org

De ce a dat CCR unda verde candidaturii lui Catarama: BEC trebuia sa faca verificari suplimentare in cazul semnaturilorDe ce a dat CCR unda verde candidaturii lui Catarama: BEC trebuia sa faca verificari suplimentare in cazul semnaturilor Biroul Electoral Central (BEC) trebuia sa faca si alte verificari, chiar prin sondaj, cu privire la identitatea persoanelor care figureaza pe listele de sustinatori ai lui Viorel Catarama, inainte de a respinge candidatura acestuia la Presedintia Romaniei, arata CCR in motivarea deciziei de a da unda verde candidaturii afaceristului. Curtea mai spune ca decizia BEC de respingere a fost luata in baza unei simple aprecieri a aspectului unor semnaturi, despre care se spune ca ar fi fost falsificate, dar BEC nu poate proba acest lucru, in absenta altor verificari si elemente obiective. Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care CCR a admis contestatia formulata de Viorel Catarama contra deciziei BEC. Asa ca CCR a decis inregistrarea de catre BEC a candidaturii si semnului electoral ale lui Catarama la alegerile din luna noiembrie. Faptul ca BEC a facut plangere penala la Parchetul General cu intarziere de cateva zile dupa ce a respins candidatura lui Viorel Catarama, a fost in favoarea candidatului la Presedintie. Asta pentru ca CCR nu a stiut de existenta acestei plangeri penale, potrivit motivarii. BEC a respins candidatura lui Catarama dupa ce a constatat ca un numar de 94.170 de semnaturi, din totalul de 230.341 prezentate de acesta, ar prezenta “elemente de similitudine evidente”. Astfel, afaceristul ar fi avut mult sub cele 200.000 de semnaturi necesare sustinerii candidaturii. Potrivit CCR, constatarea s-a efectuat exclusiv pe verificarea “efectuata de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia“. Aparatul tehnic de lucru al Biroului Electoral Central este compus din “personal de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Autoritatii Electorale Permanente si al Institutului National de Statistica.” Integral: http://www.ziare.com

Culise. Cele mai scandaloase falsuri în semnăturile pentru Cotroceni: un angajat BEC a găsit pe liste rude decedate …. Mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale, în special cei care nu au în spate partide puternice, au depus semnături false la Biroul Electoral Central (BEC). Legea impune o cifră enormă: 200.000 de semnături de susţinere pentru candidatura la preşedinţie. Unii dintre membrii BEC au dezvăluit pentru „Adevărul“, cu condiţia anonimatului, cele mai grosolane falsuri în acte. „Fiecare listă de semnături a fost asumată de un reprezentant al candidatului. Practic, acea persoană s-a angajat că semnăturile sunt adevărate. Numai că, în unele cazuri, chiar şi persoanele care au atestat veridicitatea listelor de semnături erau ele însele fictive. Spre exemplu, unul dintre colegii de la BEC care verificau semnături a fost şocat să vadă că el însuşi apărea ca girant al unei astfel de liste pentru unul dintre candidaţi. Evident, el nu strânsese nicio semnătură, nu semnase nicio listă în realitate, pentru că e caz penal. Nici măcar nu fusese contactat de vreun candidat să strângă semnături. Însă există o mafie a bazelor de date şi te poţi trezi că ai semnat pentru un candidat sau că ţi-ai asumat semnăturile în numele lui, aşa cum i s-a întâmplat colegului“, susţin sursele citate. Nu a fost singurul exmplu scandalos. „Un alt coleg şi-a găsit toată familia pe listele unui candidat. A sunat la fiecare rudă, dar nu semnase nimeni. De altfel, candidatul în cauză a avut aproape jumătate din semnături false. Printre rudele colegului care, chipurile, semnaseră, era chiar şi un unchi decedat. Vă daţi seama cum e să verifici listele unui candidat la prezidenţiale şi să-ţi găseşti rude moarte? Cum vă explicaţi că unii oameni complet necunoscuţi, fără partide care să-i susţină, reuşesc să strângă în câteva zile peste 200.000 de semnături? E imposibil. Cei mai mult xerozează liste de semntăuri, inventează date personale sau, cei mai înstăriţi, cumpără baze de date“, susţine unul dintre memebrii BEC pentru „Adevărul“. Cum se falsifică semnături? „Cele mai multe sunt xeroxate, dar le depistăm rapid, pentru că foaia e netedă-netedă pe spate: nu e nicio urmă de pix sau de stilou. E diferenţă vizibilă între foile semnate cu adevărat, unde rămâne urma de pix, şi foile xeroxate, care arată impecabil. În afară de xeroxuri, mai primim şi multe tabele unde figurează persoane diferite, dar semnătura e identică“, susţin sursele citate….. „Chiar dacă legea va impune, spre exemplu, doar 10.000 sau 20.000 de semnături, BEC tot nu va avea competenţa legală de a le verifica, pentru că nu e instanţă. Deci pot apărea în continuare falsuri”, susţine avocatul Elenina Nicuţ pentru Adevărul. Aşadar, chiar dacă BEC va descoperi semnături false printre cele 20.000, CCR tot va fi de partea candidaţilor care au trişat şi le va accepta candidatura. De ce? „Pentru că falsul în înscrisuri poate fi certificat doar de o instanţă, nu de BEC, care e un organism electoral temporar, cu componenţă politică. BEC nu poate avea rol de instanţă“, explică avocatul Elenina Nicuţ. Integral: https://adevarul.ro

Schimbări importante în peisajul politic. De data asta Iohannis chiar vrea să scape de Dăncilă. Se va repezi și la guvernare?Schimbări importante în peisajul politic. De data asta Iohannis chiar vrea să scape de Dăncilă. Se va repezi și la guvernare? Președintele Klaus Iohannis și PNL au acum toate motivele să dărâme guvernul Dăncilă, spre deosebire de precedenta moțiune din iunie când opoziția doar a mimat intenția de a alunga PSD de la putere. Atunci era mult prea devreme și cam riscant pentru președintele Iohannis să intre în joc. Acum însă au mai rămas doar o lună și zece zile până la primul tur al prezidențialelor, programat pentru 10 noiembrie. PNL va depune moțiunea marți, urmând să fie dezbătută și votată săptămâna viitoare. Ce s-a schimbat între timp? De ce șansele moțiunii au crescut semnificativ? Cel mai important este timing-ul. În iunie era mult prea devreme, acum momentul este potrivit. Klaus Iohannis își poate spăla rușinea de a o fi numit premier pe una ca Dăncilă intervenind printr-un gest politic reparatoriu care nu poate fi altul decât îndepărtarea acestui impostor politic de la decizie. Cazul Rovana Plumb, susținută mai departe necondiționat de premier și de partid, spune totul despre incapacitatea premierului de a înțelege răul pe care îl face în fiecare minut României. În continuare, PNL ar comite o eroare stragetică majoră dacă și-ar asuma guvernarea în plină campanie, înainte de alegeri, dar de data asta timpul, cum spuneam, joacă de partea lor. Dacă reușesc să dea jos guvernul, liberalii au la dispoziție 45 de zile pentru a forma un cabinet, deci nu se vor repezi a doua zi în guvern. Adică pot împinge tot calendarul, consultări la Cotroceni, negocieri în Parlament, până după alegeri, timp în care premierul Dăncilă se va vedea nevoită să rămână la Palatul Victoria, dar cu atribuții drastic limitate, de premier demis, fără puterea de a mai emite ordonanțe simple sau de urgență și de a mai distribui în mod arbitrar resurse. Dacă Dăncilă pierde guvernul, iar baronii rămân fără accesul la bani, efectul în partid va fi devastator. Liderii locali ai PSD, care și așa nu-și susțin cu entuziasm candidatul la prezidențiale, vor avea și mai puține motive să tragă în campanie pentru un politician cu zero valoare de utilizare…. Suntem, din acest punct de vedere, în 2012, cu diferența că PSD se află acum în situația de a pierde puterea exact cum a căzut partidul lui Băsescu în urmă cu șapte ani: uzură politică, guvernare ineficientă, trădări, prostie. Dar, la fel ca în 2012, se va negocia fiecare vot, la sânge, până în ultimul minut. S-a mai schimbat apoi însăși atitudinea liberalilor față de moțiune. În iunie nu erau nici ei prea convinși de șansele propriului demers, pe când de data asta s-au grăbit deja să anunțe că au făcut rost de voturile necesare. Cu atât mai mult sunt obligați acum să livreze rezultate, altfel se fac de râs în plină campanie. Dacă nici acum nu reușesc să o dea jos, o transformă singuri pe Viorica Dăncilă într-un politician mai puternic decât este în realitate. Eșecul moțiunii în plină campanie nu este doar un punct pierdut de opoziție, ci și muniție gratis oferită adversarului, o gură de oxigen oferită PSD într-un moment dificil….În fine, mai e ceva: gradul de corupție în administrație a crescut alarmant în ultimele luni, pe măsură ce tot mai mulți pesediști realizează că vor pierde puterea. Toți caută acum să tragă ultimele tunuri. Jaful a atins cote alarmante, G4Media dezvăluie săptămânal contracte scandaloase pe bani publici.  Fiecare minut cu PSD la guvernare ne costă bani pe fiecare dintre noi….Oricât și-ar dori Klaus Iohannis un tur doi cu Dăncilă, nu mai poate juca box cu un outsider, cu un rival sub standardul acceptabil, fără să alimenteze teoriile conspirației legate de un aranjament ocult cu candidatul PSD. Cu Dăncilă eliminată din guvern, se deschide drumul lui Dan Barna către turul doi. Integral: https://www.g4media.ro

Fostul premier Petre Roman, infrangere la CEDO in procesul deschis RomanieiFostul premier Petre Roman, infrangere la CEDO in procesul deschis Romaniei Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a respins procesul deschis de fostul premier al Romaniei, Petre Roman, care se plangea ca i-au fost incalcate mai multe drepturi pe durata procedurii administrative demarate de ANI, care au dus la pierderea mandatului de deputat in 2015. “Declara cererea ca fiind inadmisibila,” este decizia CEDO. Curtea Europeana a mai respins ca inadmisibile si alte 7 cereri similare facute de functionari sau alesi locali care se plangeau de anchetele ANI deschise impotriva lor, printre acestia fiind si Ovidiu Miculescu, fost director general al Societatii Romane de Radiodifuziune…. In martie 2014, ANI a anuntat ca Petre Roman se afla in stare de incompatibilitate incepand cu data de 20 decembrie 2012, intrucat detinea, simultan, functia de deputat si calitatea de persoana fizica autorizata. Fostul premier al Romaniei putea contesta acest raport ANI in 6 luni, dar a facut acest lucru la o instanta gresita, Tribunalul Bucuresti, in loc de Curtea de Apel Bucuresti. Raportul a ramas definitiv, asa ca ANI a solicitat revocarea din functie a parlamentarului. Drept urmare, pe 9 februarie 2015, plenul Camerei Deputatilor a luat act de incetarea mandatului deputatului Petre Roman…..Plenul Camerei Deputatilor a votat in septembrie 2016 ca Petre Roman isi poate relua mandatul de deputat intrerupt in februarie 2015 pe motiv de incompatibilitate, si ar urma sa primeasca si indemnizatiile restante, in valoare de peste 90.000 lei. Integral: http://www.ziare.com

Otilia NutuAvem dreptul la încălzire. Asumați-vă răspunderea! În pragul iernii, locuitorii din multe orașe se întreabă, pe bună dreptate: vom avea cu ce să ne încălzim? Ca să punem lucrurile în context: din consumul total de energie al gospodăriilor, cca 70% reprezintă încălzirea și apa caldă. În România, din peste 300 de sisteme de termoficare existente în 1990, azi mai există mai puțin de 60 și doar 19 mai au peste 10.000 de abonați. Înălzirea centralizată acoperă cca. 17% din populație (cca 1,25 milioane de gospodării), față de 33% la începutul anilor 1990, și reprezintă cca. 13% din consumul total rezidențial de energie termică. Dacă în mediul rural principala sursă primară pentru încălzire azi o constituie sobele cu lemne, în orașe încălzirea se asigură în principal pe gaze naturale sau în sisteme centralizate (SACET / termoficare). Iarna aceasta, încălzirea va fi o problemă serioasă, mai ales pentru gospodăriile din orașe. Pe de o parte, nu avem certitudinea că vom mai putea importa gaze, deoarece e probabil ca negocierile între ucraineni și ruși privind tranzitul de gaze naturale rusești prin Ucraina să nu fie finalizate până în primele săptămâni din 2020; din rațiuni tehnice, avem nevoie de fluxuri de import în lunile de iarnă, nefiind suficientă extracția din depozitele de înmagazinare; chiar dacă Ucraina și UE își fac rezerve, e mai probabil să favorizeze propriul consum decât exporturile. În orice caz, e foarte probabil ca prețurile pentru gazele naturale să crească în lunile de iarnă în așteptarea finalizării negocierilor. În schimb, România s-a vulnerabilizat aiurea prin OUG 114/2018 și OUG 19/2019, crescând artificial importurile la prețuri mari și descurajând producția autohtonă. În același timp, situația încălzirii centralizate este critică. Termoficarea în București, care este aproape jumătate din sectorul de termoficare în România și de care depind 1,2 milioane de locuitori ai orașului, e în faliment și nu se arată vreo cale de rezolvare. Pierderile de căldură pe rețea depășesc 30%, în timp ce în țările civilizate sunt până în 10%. Rețeaua e ciuruită: RADET pierde 2000 de tone de apă pe oră într-o zi de iarnă. Conflictul între Primărie – care nu plătește subvenția la timp; RADET – care, în lipsa subvenției, nu poate plăti căldura; și ELCEN, producătorul de căldură care are propriile nevoi de retehnologizare și datorii către furnizorii de gaze nu dă niciun semn că s-ar rezolva legal, cu toate încercările de șmecherii contabile prin care să se șteargă datoriile, ajunse (cu penalități) la vreo 900 de milioane de euro. Banii europeni, 176 de milioane de euro, care ar ajunge pentru înlocuirea unui sfert din rețea, nu pot fi accesați până nu se rezolvă toate problemele legale și de insolvență între companii și cel mai probabil vor fi pierduți. Pe scurt, e o chestiune de timp până când sistemul de termoficare din București, cel mai mare din Europa după Moscova, va crăpa. Integral: http://www.contributors.ro

Somajul in randul tinerilor depaseste 16%Șomajul în rândul tinerilor de sub 24 de ani depășește 16%, adică de cinci ori mai mare decât rata șomajului. Vezi care ar putea fi o parte din motive În luna august 2019, rata şomajului a coborât la 3,8% în august, nivel la care fusese și în urmă cu două luni, potrivit datelor transmise luni de Statistică. Potrivit INS, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) din luna august a anului 2019 a fost de 343.000 persoane, cei mai mulți fiind bărbați. Din păcate, rata șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) rămâne la peste 16%, după ce din septembrie 2018 coborâse sub acest prag. Dintre tinerii care nu‐și mai continuă studiile, majoritatea (61,3%) nu au resurse și nu cred că pot ı̂mbina studiile cu munca, aceștia spunând că au trebuit/au vrut să muncească, să se ı̂ntrețină invocând motive economice (nu au avut resurse, bani), aproape un sfert (23,4%) au picat examenele, iar 5,9% spun că le este suficientă atâta școală, se arată într-un studiu complex privind tranziția adolescenților români de la școală la muncă. … – O mare parte a șomajului ı̂n rândul tinerilor este cronicizat, prelungindu‐se pentru mai mult de 1 an. – 43,3% din totalul șomerilor ı̂ntre 15 și 24 de ani sunt șomeri pe termen lung. Un număr considerabil de tineri neocupați, atât din grupa de vârstă 15–24 ani cât și din grupa de vârstă 25–34 ani, au renunțat să mai caute un loc de muncă (fie cred că nu există locuri libere sau nu știu unde să caute, fie nu se simt pregătiți profesional sau cred că nu vor găsi din cauza vârstei, sau au fost descurajați de eșecul la căutările anterioare). Integral: https://economie.hotnews.ro

Judeţul din România unde orice angajat îşi doreşte muncească. Aici companiile plătesc cele mai mari salariiVreau să rămân în România, dar ce să fac dacă nu-mi găsesc de lucru aici? Mai degrabă mă sună pentru un interviu o firmă din afară, decât cineva de aici, am avut doar trei interviuri în şase luni. Companiile din ţară se plâng că nu găsesc oameni, dar nu vor să angajeze pe cineva cu experienţă. Dacă nu ai cunoştinţe mai sus, nu te angajează nimeni … “Toate companiile se plâng că e criză de personal, că nu găsesc oameni, dar haideţi să vă spun cum stau lucrurile pe piaţa de recrutare: Am o experienţă de mai mult de zece ani în industria financiară, dar de şase luni tot trimit CV-uri, multe dintre ele rămân nedeschise, iar în şase luni am fost chemată la interviu doar de trei ori. Mergeam la mai multe interviuri acum 15 ani, când abia terminasem facultatea şi nu aveam nicio experienţă. Când reuşeşti să mergi la un interviu, senzaţia pe care o ai este că acea discuţie este de formă, că postul este dat, dar cei de la HR trebuie să îndeplinească o formalitate. Dacă nu cunoşti pe cineva mai sus într-o companie, nu ai nicio şansă să prinzi un post pe măsura experienţei tale. Am făcut un curs de IT pe banii mei în speranţa că mă va ajuta, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Văzând piaţa de recrutare din România, am aplicat prin LinkedIn la câteva posturi din Germania, să văd ce feedback am. Şi, surpriză, am fost contactată imediat, am avut interviuri telefonice în engleză – pentru că nu mi-au cerut să ştiu germană -, dar nu am mers mai departe pentru că nu vreau să plec din ţară, cel puţin acum.“ Poate este un caz izolat, dar în piaţa de recrutare din România companiile care se plâng de lipsă de personal caută mai mult joburi de entry-level la salariile minime. Pentru poziţiile de middle sau de top management nu ai nicio şansă prin trimitere de CV-uri, pentru că acolo joburile sunt date prin cunoşţinţe şi relaţii, prin firmele de recrutare care mai mult au de vândut un om decât de a găsi cel mai bun om pentru postul respectiv. Pentru poziţiile superioare care implică şi salarii mai mari trebuie să ştii pe cineva care să te recomande. … Dincolo de cei tineri, fără şcoală, fără Bac, care pleacă la lucru în Anglia, Germania, Italia, Spania în construcţii, restaurante, hoteluri sau ca şoferi, auzim tot mai mult de oameni, de familii între 30 şi 40 de ani care decid să plece din România deşi au joburi rezonabile aici, au case, merg în city-breakuri, în Grecia sau în Turcia vara, şi care nu trăiesc de la salariu la altul. Pentru ei România nu mai este o opţiune gândindu-se la educaţia pe care o primesc copiii, la infrastructura de transport sau medicală, la administraţia publică sau ce văd la televizor, când liderii politici deschid gura. La acest lucru se adaugă ce se întâmplă în companiile private, unde organigramele sunt închise, unde posibilităţile de promovare sunt limitate, iar opţiunile să pleci la o altă companie nu sunt atât de viabile decât dacă te caută ei.Integral: https://www.zf.ro

Încăierare cu săbii şi bâte în faţa celui mai mare palat de interlopi din lume Nicio zi liniştită în vecinătatea celor mai importante clanuri mafiote din ţară! Cunoscută ca “Piaţa Constituţiei” în argoul şmenarilor şi al combinatorilor, parcarea din faţa celui mai mare palat de interlopi din lume a fost scena unui scandal monstru, care a culminat într-o bătaie cu bâte, săbii şi pistoale. “E cel mai mare palat de interlopi din lume, ce credeaţi că o să aibă loc în jurul lui, spectacole de balet? Lăsaţi-i să îşi mai consume energia”, a declarat şeful Jandarmeriei bucureştene, Geani zis Briceag din clanul Măcelarilor. Cu toate astea, martorii spun că bătăuşii nu erau membri ai clanurilor interlope care îşi desfăşoară activitatea în palat. Integral: https://timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »