Author: desy.demeter


Revista Presei – 25 iunie. Garzile rosii si noua “revolutie culturala”.

Musings about antibiotic therapy in dogs and cats | Worms & Germs BlogBuna dimineata intr-o zi de joi, 25 iunie! De miercuri de la ora 10.00, pana joi la ora 10.00 este in vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferica temporar accentuata, pentru alte cateva judete. In intervalul mentionat, indeosebi in estul, sud-estul, nordul si centrul tarii, precum si in zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata, ce se va manifesta prin frecvente descarcari electrice, averse torentiale, grindina si vijelii. Cantitatile de apa vor depasi 20…25 l/mp si pe arii restranse 40…50 l/mp. Joi  vremea va fi în general instabilă. În nordul, centrul, estul și sudul țării, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi însemnate. În vestul țării, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade. In Bucuresti, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.

Martin S. Martin: Iresponsabila mutilare a judecatii cu care generatia prezenta ar avea dreptul sa se apropie de trecutMartin S. Martin: Iresponsabila mutilare a judecatii cu care generatia prezenta ar avea dreptul sa se apropie de trecut Motto: …raul in istorie se raspandeste ca o molima. (Delirul – 1975. Marin Preda) Vom schimba numele capitalei? al statului Washington? Vom dinamita muntele Rushmore pentru a anihila efigiile lui George Washington, Thomas Jefferson si Theodore Roosevelt? Vom trece la devastarea bisericilor crestine? Cand, in anul 1966, Mao Zedung a dezlantuit Garzile Rosii, pentru a sterge ultimele ramasite si semne ale burgheziei, nimeni nu a anticipat consecintele. Dar, pe langa mormanele de carti arse, miile de monumente distruse, multimea de oameni incarcerati si ucisi si de sutele de mii (dupa unii 20 de milioane) de victime, natiunea chineza a supravietuit si tara- in loc sa ajunga un stat comunist pur – a devenit o supraputere care se sprijina pe structura “un stat, doua sisteme”. Spiritul burghez nu a disparut. Revolutia culturala a ramas un capitol de istorie. Victimele ei nici atat. Garzile Rosii chineze nu mai exista de aproape cincizeci de ani. Multe din actiunile punitive ale gardienilor rosii chinezi nu pot fi explicate nici astazi si raman exemple de ce pot face hoardele umane dezlantuite si irationale. Statele Unite trec printr-o criza nationala de mari proportii, declansata de uciderea lui George Floyd de catre un politist dement, eveniment care a fost folosit de forte politice organizate si amplu finantate pentru a declansa si mentine haosul social. Scopul final este blocarea economiei, anihilarea refacerii postpandemie, blocarea institutiilor statului si instilarea fricii, confuziei si dezinformarii in gandirea majoritatii alegatorilor. Prin aceasta, componenta radical liberala americana, de fapt socialist-neomarxista, spera sa castige alegerile. Dupa mai multe zile de distrugeri, jafuri si provocari, masa de manifestanti a trecut la distrugerea unor monumente istorice, pe criteriul ca ei ar fi indreptatiti sa judece trecutul si sa pedepseasca pe cei care – in intelegerea lor – au gresit. Statuia lui Cristofor Columb din San Francisco Primul criteriu folosit a fost alegerea acelor personalitati care au fost proprietari de sclavi, sau au sustinut sclavia….. Dar azi, un mesaj lansat pe twitter de Jeffery Shaun King, scriitor, jurnalist si pastor, activist pentru justitie sociala si membru de baza al miscarii Blacklivesmatter, a formulat chemarea autorului pentru distrugerea tuturor reprezentarilor lui Iisus Cristos, care trebuie vazut – dupa parerea pastorului (crestin?) – ca un exemplu suprem al perversei suprematii albe. King infige un jalon pe parcursul maselor de protestatari dezlantuiti in barbarie, care arata ca cei care ii atata sunt nu numai profund gresiti si responsabili de instigari criminale, dar sunt si puternic afectati de patologii mentale. Si lor li se datoreaza indoctrinarea dementa a maselor care dispretuiesc si ataca fundamentul tarii, fapte care ii plaseaza clar in categoria anarhistilor iresponsabili de tipul garzilor rosii. Integral: https://ziare.com

Emanuel Ungureanu (USR), despre mastile primite de personalul medical al Spitalului Mangalia: "carpe mizere care nu pot sa protejeze pe nimeni"Emanuel Ungureanu (USR), despre mastile primite de personalul medical al Spitalului Mangalia: “carpe mizere care nu pot sa protejeze pe nimeni”  Emanuel Ungureanu, deputat USR, a postat pe pagina sa de Facebook un videoclip cu mastile folosite de personalul medico-sanitar al Spitalului Municipal Mangalia. Acesta sustine ca sunt “carpe mizere”, care nu protejeaza si nu au sistem de prindere. Postarea deputatului: “Bataie de joc! Conducerea Spitalului Municipal Mangalia isi bate de joc de personalul medico-sanitar din acest spital. Priviti ce mizerie de masti primesc angajatii spitalului in fiecare dimineata! Cine poate folosi asa ceva? Nu doar ca aceste carpe mizere nu pot sa protejeze pe nimeni de nimi, dar nici nu pot fi purtate, pentru ca nu au sistem de prindere care sa poata fi utilizat! Cer public Ministerului Sanatatii sa trimita un control al DSP Constanta la spitalul din Mangalia pentru a verifica ce firma a livrat aceste imitatii de masti infecte, la ce pret, cu ce fel de certificat de conformitate? Aceste masti provin din lotul UNIFARM-Adrian Ionel? Integral: https://ziare.com

BREAKING Directorul Unifarm, acuzat de DNA că a cerut mită 760.000 de euro în plină pandemie pentru o achiziție de măști neconforme. Șpaga, negociată la restaurantul Bârlogul LupilorCine este Adrian Ionel, directorul Unifarm acuzat ca a cerut mita 760.000 de euro, pentru achizitii facute in criza COVID-19  Adrian Eugen Ionel, directorul general al Companiei Nationale Unifarm SA, pus marti sub acuzare de procurorii DNA pentru mai multe fapte de coruptie, detine, de mai bine de 7 ani, functii de conducere la Unifarm. Adrian Ionel a fost director general al companiei, din noiembrie 2012 pana in septembrie 2015. In 2014, Adrian Ionel il angajeaza pe Adrian Vasile in postul de sef Serviciu contractari, achizitii si distributie, conform profilului sau de Linkedin. “Partenera de viata a directorului Ionel are un frate, pe Adrian Vasile, care a fost promovat in pozitia de director de achizitii la Unifarm”, a spus un angajat Unifarm pentru Libertatea.ro In 2015, premierul de atunci, Victor Ponta, care asigura si interimatul Ministerului Sanatatii, il numeste pe Adrian Ionel director al Institutului Cantacuzino, dar acesta ramane si presedintele Consiliului de Administratie la Unifarm. In acelasi timp, Adrian Ionel era membru in Consiliul de Administratie al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei de la Magurele si in Consiliul de Administratie al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale si Resurse Radioactive – ICPMRR Bucuresti. In 2016, Adrian Ionel a incasat venituri din sase salarii de la stat, trei de la Unifarma, unul de la Institul Cantacuzino si doua din Consiliile din Administratie. In 2017, intre 27 ianuarie si 3 februarie, Corpul de Control al Ministerului Sanatatii – format din Sorin Virgil Chifulescu, Gianina Larisa Florea si Paula Lupec – descoperea 18 nereguli la Unifarm si propunea trei masuri, printre care si destituirea directorului general Adrian Ionel, relateaza Libertea.ro In ancheta Corpului de Control al Ministerului Sanatatii se arata ca in 2015, dupa tragedia din clubul bucurestean Colectiv, Unifarm a cumparat de urgenta materiale sanitare si medicamente pentru tratarea victimelor. Corpul de Control a observat ca o suma importanta, 839.000 de lei, nu aparea in evidenta contabila a Unifarm SA. Corpul de Control a mai descoperit ca Unifarm a inchiriat spatii catre 11 terti, fara a organiza licitatii publice. Raportul mentionat mai arata ca, la momentul acela, Adrian Ionel nu a vrut sa arate contractele de inchiriere incheiate intre Unifarm si chiriasi. Integral: https://business24.ro

Fost sef al Politiei Rutiere, condamnat pentru abuz in serviciu. Jantele Mercedes primite pentru promovarea unor subalterni au fost confiscateFost sef al Politiei Rutiere, condamnat pentru abuz in serviciu. Jantele Mercedes primite pentru promovarea unor subalterni au fost confiscate  Curtea de Apel Timisoara a pronuntat miercuri prima sentinta in cazul sefilor din Politia Timis timisi in judecata pentru fapte de coruptie, arata adevarul.ro. Potrivit sursei citate, fostul sef al Politiei Rutiere Timis, Marcel Craciunescu, trimis in judecata pentru luare de mita, a fost condamnat cu suspendare pentru abuz in serviciu dupa ce judecatorul a schimbat incadrarea juridica a faptei. Trei ani cu suspendare. Aceasta este pedeapsa primita de fostul sef al Politiei Rutiere Timis intr-un dosar in care a fost trimis in judecata de DNA pentru luare de mita. Craciunescu a fost trimis in judecata pentru patru acte materiale de luare de mita, fiind acuzat ca “in luna martie 2014, in calitate de sef al Serviciului Politiei Rutiere Timis, a pretins si primit de la inculpatii Bledea Cosmin si Girbaci Vasilica, ofiteri de politie, pentru a propune avansarea acestora in grad profesional inainte de termen, o serie de accesorii auto in valoare de 2.000 euro, pentru autoturismul personal”. De asemenea, Craciunescu a fost acuzat ca “la sfarsitul anului 2013 a pretins si primit de la inculpatii Draghici Sorin si Dinca Adrian, agenti de politie, accesorii auto in valoare de 8.000 lei pentru autoturismul apartinand sotiei sale si un aparat electronic”. Potrivit DNA, Craciunescu a luat mita de la subalterni pentru a-i avansa sau pentru a le trece cu vederea anumite abateri. Integral: https://ziare.com

Perchezitii la Evidenta Populatiei din Fetesti: 119 persoane aveau adresa la acelasi domiciliu, proprietarul imobilului nu stia acest lucruPerchezitii la Evidenta Populatiei din Fetesti: 119 persoane aveau adresa la acelasi domiciliu, proprietarul imobilului nu stia acest lucru Cinci functionari publici din Ialomita sunt suspectati de luare de mita, complicitate la dare de mita, trafic de influenta, fals intelectual si acces ilegal la un sistem informatic. Acestia sunt suspectati ca faceau documente unor persoane care nu erau in tara, dupa ce primeau documente pe whatsapp. UPDATE. Potrivit unor surse judiciare, citate de ziare.com, sumele pentru obtinerea cartilor de identitate variau intre 50-100-150 de euro. Ofiterii Directiei Generale Anticoruptie au facut, miercuri, 5 perchezitii la locuintele unor functionari publici din Ialomita. Cu aceeasi ocazie, au fost puse in executare doua ordonante de ridicare a unor documente si inscrisuri de la doua institutii publice, respectiv Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor Fetesti si Biroul Registru Agricol din cadrul Primariei Municipiului Fetesti. Carti de identitate facute pe Whatsapp Potrivit DGA,in perioada iunie – octombrie 2019, cei patru functionari publici au pretins, primit sau au acceptat promisiunea primirii unor sume de bani in lei si valuta ori alte foloase, din partea unor persoane fizice interesate de obtinerea cartilor de identitate, a caror valabilitate a expirat, ori ca urmare a schimbarii domiciliului, stabilirea resedintei, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate. In multe astfel de situatii au existat cazuri cand solicitantii eliberarii cartilor de identitate nu s-au prezentat personal la ghiseul SPCLEP Fetesti, pentru a semna in prezenta functionarului public cererea pentru eliberarea actului de identitate, persoanele interesate aflandu-se in strainatate si nu in Municipiul Fetesti, iar fotografiile ce urmau a fi alocate cartilor de identitate au fost transmise in format electronic, prin canale de comunicare de tip Whatsapp sau Facebook unor intermediari, care aveau influenta asupra functionarilor si care actionau in interesul acestor persoane, in schimbul unui comision, reprezentand pretul traficului de influenta. Fotografiile astfel transmise erau prelucrate de functionarii publici prin intermediul calculatorului destinat obtinerii de fotografii, pentru a creea o aparenta de legalitate ca respectivele fotografii erau efectuate la sediul SPCLEP Fetesti asupra solicitantului cartii de identitate. Integral: https://ziare.com

Mircea Miclea, analiză dură a rezultatelor de la Evaluarea Națională 2020: Acuz direct și brutal clasa politică. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30% / Nici măcar nu se începe școala din 1 septembrie, ca rezervă pentru cazul în care vine iar în iarnă pandemiaMircea Miclea, analiză dură a rezultatelor de la Evaluarea Națională 2020: Acuz direct și brutal clasa politică. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30% / Nici măcar nu se începe școala din 1 septembrie, ca rezervă pentru cazul în care vine iar în iarnă pandemia Rata de succes de 76% anunțată de Ministerul Educației la Evaluarea Națională 2020 ascunde 10.000 de elevi care n-au mai ajuns din clasa a VII-a până la examen și alți 12.000 de absolvenți de clasa a VIII-a absenți pur și simplu din examene. Acești 22.000 de copii, adăugați celor 38.000 cu note sub 5 duc la un total de 60.000 de copii absolvenți de clasa a VIII-a care au eșec școlar, a declarat Mircea Miclea, pentru Edupedu.ro. Profesor universitar și fost ministru, Miclea spune că “cel mai grav lucru, însă, este că aceste lucruri se știau din 2014. Atunci am făcut o analiză care arăta că în clasa a II-a rata de eșec era de 24%. Deci de când erau ei [elevii care săptămâna trecută au dat Evaluarea Națională – N.Red.] în clasa a II-a, noi puteam să știm și să prezicem rezultatele din clasa a VIII-a. Deși s-a știut, nu s-a făcut nimic”. “Eu vreau să acuz direct și brutal clasa politică. Toți au știut. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30%. Ăsta mi se pare cel mai grav lucru: s-a știut, dar niciunul dintre decidenții de la nivel guvernamental nu au făcut nimic, nici președintele. Zero! Și în analiza aceea am și spus ce trebuia făcut“, a continuat Miclea. Analiza realizată de Mircea Miclea, cu privire la rezultatele de la Evaluarea Națională 2020: “Sunt câteva lucruri care cred că merită spuse. Întâi, rata de reușită de 76% [medii peste 5 anunțate de Ministerul Educației] s-a raportat la candidații prezenți, care sunt 160.468. Dacă, însă, raportăm la numărul de absolvenți de clasa a VIII-a, atunci eșecul școlar crește de la 24% la 30%. Iar dacă îi socotim atât pe cei care au luat sub 5 – care sunt peste 38.000, și îi socotim și pe cei care nu s-au prezentat la examen, dar care erau anul trecut în clasa a VII-a, avem alți 22.000. Deci în total peste 60.000 de copii absolvenți de clasa a VIII-a care au eșec școlar, adică nu s-au prezentat sau au luat sub 5; asta înseamnă aproximativ 1 din 3 dintre absolvenți….. Avem, așadar, 22.000 de copii care nu s-au prezentat și 38.000 de copii care au luat sub 5. Practic, 1 din 3 copii absolvenți de clasa a VIII-a nu a satisfăcut cerințele minime ale programei, deci 1 din 3 copii are eșec școlar. Acest lucru este grav. Cel mai grav lucru, însă, este că aceste lucruri se știau din 2014. Atunci am făcut o analiză care arăta că în clasa a II-a rata de eșec era de 24%. Deci de când erau ei în clasa a II-a, noi puteam să știm și să prezicem rezultatele din clasa a VIII-a. Deși s-a știut, nu s-a făcut nimic. Acest lucru arată eficiența extrem de redusă a sistemului de învățământ, din moment ce din clasa a II-a și până în clasa a VIII-a ai exact același procent de eșec. Eu vreau să acuz direct și brutal clasa politică. Toți au știut. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30%. Ăsta mi se pare cel mai grav lucru: s-a știut, dar niciunul dintre decidenții de la nivel guvernamental nu au făcut nimic, nici președintele. Zero! Și în analiza aceea am și spus ce trebuia făcut. Un alt lucru este că diferența dintre rural și urban e foarte mare. Încă din analiza pe datele din 2014 am atras atenția că diferența rural-urban crește de la clasa a II-a, la clasa a IV-a și a VI-a. Iar acum constatăm că a crescut și mai mult la finalizarea clasei a VIII-a. Acum 6 ani, diferența rural-urban era de 10 până la 20%, iar acum este de peste 100%, adică dublă. De pildă, elevi cu media sub 5 în urban sunt 15%, iar în mediul rural 38%, deci mai mult decât dublu….. Prin urmare, din nou se arată ceea ce spuneam atunci: școala, în loc să egalizeze șansele copiilor, acționează ca un diferențiator de șanse. Adică nu își îndeplinește una dintre misiunile fundamentale – de a asigura egalizarea șanselor copiilor. Dacă ești născut în mediul rural, ești condamnat la analfabetism funcțional. Ce e trist e că s-au tocat o grămadă de bani de către ONG-urile din jurul Ministerului și nu s-a făcut exact ceea ce tebuia să se facă pentru copiii din mediul rural…..Pauza de învățare vine la câteva luni după ce OECD a anunțat rezultatele României la PISA 2018: Învățământul românesc este ultimul la matematică, penultimul la citire și științe din Uniunea Europeană, are scoruri ridicate la bullying și gălăgie în clasă care afectează scorul la citire, și mai mult de jumătate dintre elevii de 15 ani cred că nu-și mai pot îmbunătăți inteligența, față de Estonia unde 77% cred că și-o pot îmbunătăți. Integral: https://www.g4media.ro

Ecopolis: Ministerul Mediului are 16 milioane de euro alocati pentru reteaua de monitorizare a calitatii aerului, pe care nu-i acceseazaEcopolis: Ministerul Mediului are 16 milioane de euro alocati pentru reteaua de monitorizare a calitatii aerului, pe care nu-i acceseaza  Ministerul Mediului are alocati, pe un Program Operational, 16 milioane de euro pentru reteaua nationala de monitorizare a calitatii aerului, pe care nu reuseste sa-i acceseze inca din 2016, a declarat marti Oana Neneciu, director executiv Ecopolis si coordonatorul platformei Aerlive.ro. “Pe partea de monitorizare e clar ca avem nevoie de mai multa implicare din partea autoritatilor. Ministerul Mediului desi initial foarte deschis a organizat doua intalniri cu ONG-uri si cu persoane implicate pe partea aceasta…nu a continuat acest dialog. Nu e foarte clar ce se va intampla. Ideea este ca Ministerul Mediului are pe un Program Operational alocati 16 milioane de euro pentru reteaua nationala de monitorizare a calitatii aerului pe care nu reuseste sa-i acceseze inca din 2016 si ce promite Ministerul acum e ca va moderniza aceasta retea, dar nu am vazut nimic concret sau nu s-a intamplat nimic de cel putin 6 luni de cand discutam noi cu ei”, a spus Oana Neneciu, in cadrul conferintei “Criza poluarii aerului din Bucuresti: Cauze, actori, solutii”, conferinta organizata de Asociatia Tine de noi si fundatia Hans Seidel Romania. Ea a mentionat ca in 2019 a fost lansata prima platforma independenta de monitorizare a calitatii aerului din Bucuresti, Aerlive.ro, pentru ca Ministerul Mediului “nu monitorizeaza cum trebuie calitatea aerului”. In prezent platforma are 15 senzori in Bucuresti si furnizeaza date in special pe particulele fine in miscare, PM 10 si PM 2,5. Pe data de 30 aprilie 2020, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a publicat Hotararea privind condamnarea Romaniei pentru nerespectarea Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European si a Consiliului, privind calitatea aerului inconjurator si un aer mai curat pentru Europa. Documentul se refera la depasiri ale limitelor maxime admise pentru PM10, in Bucuresti, in perioada 2007 – 2016, dar si la problemele pe care le inregistreaza tara noastra in procesul de combatere a poluarii. Integral: https://business24.ro

15% din România e deţinută de străini. Suntem pe primul loc în ...Cum impiedică baronii piața terenurilor și constituirea clasei de mijloc la sate (Op-ed) Săptămâna trecută a fost adoptată de Camera Deputaților o modificare la Legea 17/2014 – lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole. O modificare care vine să accentueze o dată în plus faptul că legea originală avea ea însăși tușe grele de birocrație. Un adevărat calvar birocratic exista deja pentru orice vânzare de teren extravilan, noua modificare îl face și mai rău. USR și PNL au formulat o sesizare către Curtea Constituțională a României cu privire la numeroasele aspect neclare sau contradictorii pe care le conține modificarea adoptată, dar și grave încălcări ale unor drepturi constituționale. În replică au venit acuzele și argumentele trunchiate ale baronilor care au și propus aceste modificări, în fapt, beneficiarii direcți ai legii și a modificărilor ei. Un exemplu: Alexandru Stănescu, deputat PSD de Olt și președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților: „Scopul acestei legi este de a opri specula cu terenuri agricole și, bineînțeles, de a opri tranzacționarea terenurilor către străini. În România se discută de câțiva ani, România și-a vândut terenurile către străini. (…) Oare cei de la PNL și USR își doresc ca străinii să ne cumpere terenurile?”. Când deții cam jumătate de județ, e ipocrit să te plângi că îți fac alții concurență. Cu mască și fără mască Haideți să vedem câteva cifre și să încercăm să înțelegem ce ne spun ele despre dezinformările inițiatorilor proiectului. Prin demontarea acestor premise vom înțelege și care a fost inteția din spatele sloganurilor generoase. În realitate, inițiatorii urmăresc să blocheze întreaga piață a terenurilor agricole din România, situație din care va profita clientela politică, marii proprietari și marii arendași. Am avut o grațiere mascată prin recursul compensatoriu și alte dezincriminări obținute de PSD prin Parlament sau prin Decizii CCR, o destructurare mascată a justiției prin legile justiției, iar acum o renaționalizare, mascată sub pretextul protecției de străini a terenurilor românești……Deci statul român, condus de politicieni care ne ocrotesc de străini, nu a folosit NICI MĂCAR ÎNTR-UN SINGUR CAZ acest drept. Să zicem că nu ar fi bani la buget pentru asta – deși la câți bani spargem pe panseluțe, bordurele și altele, ai zice că politicienii îngrijorați că ne cumpără străinii pământul investeau în a-l cumpăra la stat….. Faptul că nici măcar nu se folosesc sancțiunile existente deja arată că legea aceasta e pentru fraierii care aleg să se conformeze voluntar, ștabii zilei nefiind deranjați sub nicio formă de organele Statului Român. 3. Dintr-un răspuns cu privire la stadiul Cadastrului general, primit în 2017 de la domana ministru Sevil Shaideh, și dindatele la zi de pe site-ul ANCPI reiese că în România avem aproximativ 40 de milioane de imobile (terenuri intravilane și extravilane, construcții de toate felurile). Dintre acestea, în 2017 erau întabulate în Cartea Funciară puțin peste 9,8 milioane de hectare, reprezentând 24,5% din total. În 2020, când am verificat din nou, procentul a urcat la 38% din total. În aproximativ trei ani s-au efectuat lucrări pentru aproximativ 12% din imobile. Dacă iei în socoteală dorințele societății românești, e un ritm foarte lent, dacă iei în considerare ritmul de dinainte de anul 2017, e un ritm bun, dacă mai adaugi niște cifre și informații, e un dezastru….. Astfel, din cele 5,5millioane de immobile întabulate între anii 2017 -2020, statul a întabulat doar 2,5 milioane de imobile, iar cetățenii au întabulat aproape 3 milioane de imobile. Asta, în condițiile în care, ANCPI și Programul național de cadastru au beneficiat în anii 2017 – 2020 de alocări bugetare generoase – de câteva sute de milioane de euro, ba mai mult, beneficiază din 2018 de o finanțare prin fonduri europene de peste 300 de milioane de euro pentru același program. Dacă facem un pas mai în spate, din totalul imobilelor măsurate și cadastrate din România, cetățenii români (și străini) au întabulat pe banii și nervii proprii 12,5 milioane de imobile, în timp ce statul român, cu alocări bugetare record arătate mai sus, a reușit să întabuleze doar 2,8 milioane de imobile. Așadar, din programul de cadastru general realizat până acum, 18,3% a fost realizat de stat prin ANCPI pe o sumă de cateva sute de milioane de euro, iar 81,6% a fost realizat de cetățeni și societăți comerciale…… În România avem o suprafață de aproximativ 14,6 milioane de hectare. Conform APIA, din această suprafață s-au solicitat subvenții pentru 2,76 milioane de hectare reprezentând exploatații sub 20 de ha, 1,64 milioane de hectare exploatații între 20 de ha și 100 ha, 2,3 milioane de hectare exploatații între 100 de ha și 500 de ha și abia 2,95 milioane de hectare reprezintă suprafața exploatată în ferme mai mari de 500 de ha. Totuși, cea mai relevantă cifră este cea a suprafaței de 4,9 milioane de hectare pentru care nu se solicită subvenție și este probabil nefolosită sau sub limita de acordare a subvenției agricole de către APIA (aspect la fel de grav). Ce rezultă din aceste date? Faptul că există o strategie urmărită de politicienii români de a ține proprietatea agricolă într-o zonă gri – procesul de retrocedare a imobilelor confiscate și/sau colectivizate nu este nici măcar aproape de a se finaliza, se cheltuie sute de milioane de euro cu rezultate modeste, iar evidența proprietății este în continuare neclară și departe de a-și îndeplini cea mai importantă funcție – garantarea proprității. Scopul acestui demers conștient e acela de a profita de terenuri cu situație incertă sau de a încerca o reîmpropritărire.Integral: https://www.g4media.ro

Gabriel AndreescuConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar putea deveni poliția BOR  Președintele Klaus Iohannis va respinge legea care introduce un amendament la Legea Educației menit să excludă referiri la identitatea de gen în școli și universități. Chiar dacă susținerea legii, provocatoare în cazul PMP și PSD, și discretă, prin abținere, în cazul PNL, se va repeta după ce legea este retrimisă la Parlament, prevederea nu poate rezista mult timp. Optzeci de organizații ale societății civile au condamnat legea. Consiliul Național al Elevilor a adăugat opoziția sa cu valoare simbolică. Principala rezistență vine de la universități. Cele mai importante instituții de învățământ superior susțin centre de gen, masterate și desigur cursuri de gen. Consiliul Național al Rectorilor, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (printre altele) au cerut oprirea imediată a încălcării autonomiei universitare. Vulnerabilitatea cea mai vizibilă a legii este conflictul cu legea fundamentală. Profesorul Emil Moise a anunțat că va sabota sistematic noua prevedere până va ajunge în fața Curții Constituționale (aici). Două propuneri amenințătoare: Bogdan Diaconu și Ionuț Mavrichi Emoția strârnită de bătălia pentru educația de gen pune în umbră o altă confruntare a valorilor: numirile în Colegiul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Partidul Social Democrat a avut cinica idee de al propune președinte al CNCD pe Bogdan Diaconu. Propunere cinică, dar și ridicolă, de vreme ce în anul 2016, Diaconu a înaintat un proiect de lege pentru desființarea Consiliului, caracterizat de el drept „instituție anti-românească și anti-națională”. În anul 2015, inițiase un proiect de lege care hotăra trimiterea la închisoare, de la 1 la 5 ani, pe orice participant la dezbateri ori alte inițiative politice și civice de susținere a autonomiei teritoriale. În același an, alt proiect de lege propus de Diaconu, stabilea o amendă de peste 5000 de euro pentru afișarea de steaguri „cu caracter etnic”. Tot în 2015, o altă inițiativă, de pedepsire cu amendă sau închisoare până la 5 ani jignirile „aduse României, simbolurilor sale și poporului român”. Încă una: eliminarea folosirii limbilor minoritare conform prevederilor din legea administrației publice locale. Îl regăsim și cu un proiect de declarare a Zilei de 4 Iunie, Ziua Trianonului. În 2015 propunerea lui va fi respinsă, ideea va avea succes în anul 2020. Spre deosebire de actuala variantă, proiectul lui Diaconu din 2015 introducea în titlu „lupta împotriva asupririi maghiare” și stabilea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani pe oricine contestă Tratatul de la Trianon. În sfârșit, Bogdan Diaconu a votat pentru interzicerea ideologiei de gen in sistemul de învățământ. Acest politician insalubru, anterior lider al partidului ultranaționalist România Unită, a fost cercetat în anii 1990 pentru furturi de mașini. A fost salvat prin depășirea termenului prescripției. Să propui un șovin antimaghiar declarat persona non-grata de către Ungaria, antirom și homofob, editorialist la Vocea Rusiei, în fruntea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este pur și simplu o sfidare. Bogdan Diaconu nu este singura piesă grea a planului de distrugere a CNCD. O „întărire” a venit de la PMP. Lansat pe panta lui retrogradă, Partidul lui Traian Băsescu l-a nominalizat pentru poziția de membru al Colegiului CNCD pe teologul ortodox Ionuț Mavrichi. Inacceptabilitatea numirii lui ține de jurământul lui de credință față de BOR, organizație cu interese în a discrimina și cu acțiunii sistematice de natura discriminării. Prin Ionuț Mavrichi, practic, BOR capătă un loc în Colegiul CNCD. (Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a ținut să amintească ipocrit faptul că BOR nu a făcut și nu face propuneri pentru funcții în instituțiile publice; nu are aceste competențe, însă intervențiile sale în favoarea persoanelor care-i susțin interesele sunt secretul lui Polichinelle.) Intrarea lui Ionuț Mavrichi în Colegiul CNCD ridică probleme constituționale. Principiul non-discriminării este garantat de către legea fundamentală, or, jurământul lui de credință îi este opozabil. Independența Colegiului CNCD este și o cerință a Directivelor europene. Este motivul care a determinat trecerea Colegiului CNCD de sub autoritatea Guvernului, sub cea a Parlamentului. Având în rândurile sale un teolog care este responsabil în fața BOR, Colegiul CNCD nu poate fi considerat independent….. Poziția CNCD în chestiunea discriminării religioase a fost însă ambiguă. S-a autosesizat față de discriminarea gravă a Bisericii Greco-Catolice numai după ce Departamentul de Stat al SUA a condamnat-o în raportul său pe anul 2009 privind libertatea de religie în România. În același context a luat în discuție refuzul înmormântării credincioșilor neortodocși în localitățile unde nu există cimitir de altă confesiune. Or, deciziile au fost în cea mai mare parte partizane, favorabile BOR (vezi aici și aici). CNCD a asumat câteva poziții curajoase în chestiunea prezenței simbolurilor și a slujbelor religioase în școli. Dar a făcut-o incomplet, numai când a trebuit să răspundă la petițiile unor organizații neguvernamentale. Instrumentul important pe care îl are la dispoziție, de a se autosesiza, a fost folosit mai curând abuziv, precum în cazul lui Andrei Caramitru, când acesta a numit BOR „o organizaţie criminală, retrogradă, retardată, coruptă”. Revolta Patriarhiei Române față de apariţia pe Google Maps a denumirii „Catedralei Prostirii Neamului” a fost tratată în regim de urgență de Colegiul CNCD, care a amendat compania cu 10.000 de lei. Astfel de decizii exced de fapt prerogativele Consiliului. CNCD nu este o instanță de sancționare a autorilor de insulte ori calomnii. În ce măsură BOR este sau nu o organizație retardată și coruptă rămâne o temă de discuție. Dacă Patriarhia se simțea „dezonorată”, putea să-l cheme pe Caramitru în judecată. (Avea însă multe de explicat.) La fel și în cazul Google Maps, victimă în fond a unui gest de protest față de „prostirea neamului” de către ierarhii BOR în mezalianță cu politicienii. Integral: http://www.contributors.ro

poze cu bani romanesti bancnote cu euro bani dolari imagini cu ...O întrebare la care ASF şi Parlamentul ar trebui să afle răspunsul: Cum a ajuns NN Pensii să investească banii de pensie a peste 2 milioane de români în acţiunile Wirecard (nu mai erau acţiuni de cumpărat în România?), cea mai mare fraudă din Germania, cu un CEO arestat şi 2 mld. euro lipsă, şi mai ales cine este responsabil dacă s-au pierdut bani  Nu ştiu ce a făcut ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară – în ultimele luni (probabil îşi aştepta noul preşedinte), dar până acum m-aş fi aşteptat ca Dan Armeanu, vicepreşedinte ASF, responsabil de supravegherea sectorului de pensii din România, unde 7 milioane de români au banii de pensie prin Pilonul II, să cerceteze din proprie iniţiativă şi să ofere public un răspuns la întrebarea: cum a ajuns NN Pensii să investească banii de pensie a peste 2 milioane de români în acţiunile Wirecard (nu mai erau acţiuni de cumpărat în România?), cea mai mare fraudă din Germania, cu un CEO arestat şi 2 miliarde de euro lipsă şi mai ales cine este responsabil dacă s-au pierdut bani. NN Pensii este cel mai mare administrator din Pilonul II dintre cei şapte administratori, cu active de 22,5 miliarde de lei, adică 5 miliarde de euro, unde peste 2 milioane de români au banii. Pilonul II are active de 64,6 miliarde de lei la finalul lunii mai 2020, adică 14,41 de miliarde de euro şi unde 7,4 milioane de români au banii de pensie. Cei mai mulţi salariaţi români nu ştiu că lunar 3,75% din salariul brut este trimis obligatoriu către unul dintre cele şapte fonduri de pensii Pilon II. Pentru cei şapte administratori, Pilonul II este businessul perfect, adică lunar le intră bani fără să depună vreun efort, având în vedere că aşa spune legea: salariaţii trebuie să cotizeze obligatoriu cu 3,75%. Wirecard este un Fintech german/european care s-a umflat spectaculos în câţiva ani, dar în jurul căruia au fost tot timpul semne de întrebare, una dintre ele fiind legată de veniturile raportate, existând suspiciuni că erau false. În 2018, Financial Times, cel mai important ziar de business din Europa, a scris despre acest lucru, citând surse anonime din cadrul companiei. Firma a negat acest lucru, iar Autoritatea de Supraveghere Germană nu a descoperit nimic. Financial Times şi-a susţinut poziţia, iar în final a avut dreptate: după mai multe audituri, s-a descoperit că lipsesc 1,9 miliarde de euro, mai precis nu ar fi existat niciodată, veniturile fiind umflate. Markus Braun, directorul executiv şi cel mai mare acţionar, a fost arestat luni. În perioada de glorie, Wirecard, care procesa zeci de miliarde de euro în tranzacţii de credit şi debit în fiecare an, ajunsese la o capitalizare de 24 de miliarde de euro, intrând chiar în indicele DAX, cel mai important indicator al bursei germane. În septembrie 2018, o acţiune Wirecard ajunsese la 195 de euro, iar acum a scăzut la 17 de euro, valoarea de piaţă a companiei fiind de numai 1,9 miliarde de euro. În semestrul II 2018, când au început să apară informaţii legate de o posibilă umflare a veniturilor la Wirecard, NN Pensii a început să cumpere acţiuni Wirecard, raportând o deţinere de 106.500 acţiuni. În S1 2019, NN Pensii a raportat un număr mai mare de acţiuni – 147.000, iar la finalul lui S2 2019 a ajuns la 252.000 de acţiuni, în valoare de 130 de milioane de lei. ZF a descoperit că Wirecard a ajuns cea mai mare expunere externă a NN Pensii cercetând rapoartele semestriale publicate. Acum câteva zile, NN Pensii a răspuns laconic la întrebările ZF legate de investiţia în acţiunile Wirecard, că a vândut toată deţinerea, fără a da alte detalii legate de profitul sau pierderea obţinută. Este puţin probabil să fi avut câştig, doar dacă NN Pensii a pariat pe scăderea acţiunilor Wirecard. Directorul executiv al NN Pensii, o companie deţinută de grupul olandez NN, este Andreea Pipernea, iar directorul de investiţii în perioada în care NN Pensii a cumpărat acţiuni Wirecard a fost Cristian Popa, în prezent membru în Consiliul de Administraţie al BNR din octombrie 2019….O altă întrebare este cum a ajuns NN Pensii să investească în acţiuni externe (legal poate să o facă), când pe Bursa de la Bucureşti acţiunile de stat – Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica – dau cele mai mari dividende din lume, iar titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor au poate cele mai mari dobânzi din Europa. Integral: https://www.zf.ro

Cornel Codiţă“Strategia de dezvoltare a României” sau cum să umbli după cai morţi fără nici o speranţă că ai putea să le iei vreodată potcoavele Pus în faţa subiectului, prima întrebare care cere răspuns este dacă această strategie mai este posibilă în condiţiile existente în România de azi, la anul de graţie 2020. Răspunsul meu fără echivoc şi fără urmă de ezitare este un NU tunător. Este adevărat, o asemenea strategie a fost posibilă şi chiar a fost pusă în practică în vremurile socialismului de cazarmă practicat în România post-belică,botezat cu fast şi ifose “societate socialistă multilateral dezvoltată”. A fost vremea în care încoţopeniţii eternizaţi în “conducerea superioară de partid şi de stat”, zero tăiat în patru în materie de înţelegere a fenomenelor sociale şi a dinamicii interdependenţelor lor neliniar-complexe, au avut la îndemînă şi sub control absolut toate instrumentele decizionale şi toată puterea, de la lege şi constrîngere, pînă la fără de lege şi crimă, pentru a hotărî “dezvoltarea României”. Au făcut-o fie după dicteu de la Moscova, fie după inspiraţie de la Beijing şi Phenian, fie după cum i-a tăiat capul plin de rumeguşul unei ideologii de sorginte marxist-leninist-stalinistă, devenit prin clocire şi localizare, “ceauşism”. Monopolul absolut al puterii şi supercentralismul decizional, în materie politică şi economică, respectiv hiperautoritarismul susţinut de instituţiile şi soluţiile de represiune extinsă, capabile să ţină sub control şi să suprime practic orice formă de împotrivire sau de contestaţie socială cît de cît semnificativă, au fost, istoric, condiţiile de temei pentru impunerea de sus în jos a unui “model” botezat “dezvoltare socială”. Faptul că în România zisa strategie a dus, în final, la un dezastru social extins, nicidecum la dezvoltare durabilă, este consemnat deja în neiertătoarea Carte a Istoriei. Eliberată de coşmar acum trei decenii şi aflată faţă în faţă cu posibilitatea de a cupla cu un alt tip de viitor, România ar fi avut nevoie, desigur, de o gîndire strategică şi de capacitatea instituţională de a o proiecta în social. Tot ceea ce am putut să producem, prin forţe proprii, cît de cît semnifictiv, a fost “Strategia de la Snagov”. O lungă listă de obiective politice şi economice juxtapuse, fără nici o coerenţă internă şi fără nici o soluţie de implementare. Politic, tot ceea ce s-a putut obţine a fost exprimarea pioasă a consensului partidelor aflate la ora aceea în prim planul politicii din România: da, acestea sunt şi obiectivele noastre! Adio şi la gară! După care, România s-a cufundat în oceanul “realităţilor” create de procesele extinse de dezindustrializare, decapitalizare, restructurare prin pierdere a celor mai multe sectoare economice şi a pieţei forţei de muncă, deprofesionalizare şi irosire susţinută a capitalului social, însoţite de o masivă îndatorare structurală, procese care au însoţit aderarea şI ulterior “acomodarea” noastră la sistemul Uniunii Europene. Acolo unde şI astăzi abia reuşim, intermitent, să ţinem capul la suprafaţă, între două lungi momente de “capul la fund”. Ar mai fi utilă, acum, o strategie de dezvoltare? Da! Problema este, însă, aceea că nu ne-o face nimeni, iar singuri, astăzi, suntem încă şi mai puţin capabili să o realizăm, decît eram acum trei decenii. Cît despre implementare, zeroul de atunci a mai crescut ceva şi a devenit un zero mult mai mare. De ce? În primul rînd datorită primitivismului gîndirii în materie socială. Atunci, ca şi acum, în siajul unui mecanicism economic de tip marxist-leninist, dezvoltarea socială este considerată echivalentă sau tot una cu dezvoltarea economică. Socialismul, spunea Lenin, înseamnă puterea sovietelor plus electrificare. Măcar, el vedea corelaţia dintre politic şi economic! În cel mai bun caz: “dezvoltarea economică determină dezvoltarea socială!” În premisa aceasta se află scufundaţi şi astăzi cei care încă mai glosează pe marginea subiectului strategiei de dezvoltare a României. Pentru a înţelege întregul trebuie spus că această perspectivă ascunde, mai precis ignoră, lasă de o parte ca şi cînd nu ar conta, patru cincimi din structura întregului. Fără instituţii, soluţii politice şi mecanisme de implementare, susţinute de decizii adecvate, nici un proiect de dezvoltare care, prin însăşi natura lui, este unul de termen mediu şi lung, nu este posibil. Starea actuală a sistemului şi a instituţiilor politice din România, începînd cu Constituţia şi terminînd cu calitatea “clasei politice” nu lasă nici o speranţă pentru constituirea sau promovarea unui proiect capabil să determine într-un viitor previzibil dezvoltarea României. În al doilea rînd, dezvoltarea nu este posibilă fără sporirea şi îmbogăţirea prin divesificare a capitalului social, a zestrei educaţionale şi de cunoaştere, de ştiinţă aplicată, creativitate şI inventivitate socială. Nu doar tehnic-ştiinţifică. Principalele sisteme şi instituţii care ar trebui să asigure sporirea capitalului uman sunt toate, la noi, în stare de ruină: educaţia, de la familie, la instituţiile învăţămîntului de stat şi de la mediile profesional-ocupaţionale, la instituţiile de cultură. În aceeaşi stare se află şI serviciile sociale, în special cel de sănătate. Integral: https://www.bursa.ro

Eurostat: Românii muncesc, dar tot săraci sunt. Un sfert dintre români merg la WC în fundul curții  Românii muncesc, dar tot săraci sunt – așa se poate rezuma un raport al Uniunii Europene, care se uită la viața oamenilor din statele membre UE. Și condițiile de locuit din România sunt printre cele mai dificile, românii având cea mai mare rată a persoanelor fără toaletă cu apă în interiorul locuinței. Concret, dintre cele 27 de state UE, România are cea mai mare pondere a oamenilor care, deși muncesc, sunt tot săraci, conform raportului Eurostat privind dezvoltarea sustenabilă. Astfel, în anul 2018, mai mult de 15% din românii cu vârste de cel puțin 18 ani și care se duceau la muncă erau expuși riscului de sărăcie. România a făcut, totuși progrese față de anul 2013, când rata riscului de sărăcie la persoanele care munceau era de 18%…..Poate părea bizar faptul că în Luxemburg, o țară mică (circa 620.000 de locuitori) având cel mai mare PIB per capita din UE, rata riscului de sărăcie la lucrători era de aproape 12% în 2018, în creștere față de anul 2013. Apoi vin Spania, cu circa 11%, și Italia, cu 10%, și ele aflate în creștere. …. De asemenea, în rândul celor 27 de state UE, România este între primele 10 țări cu cel mai mic procent din populație care trăiește în gospodării în care nu se prea muncește. Concret, în anul 2018, doar vreo 7% dintre românii cu vârste de până în 59 de ani trăiau în gospodării cu intensitate a muncii foarte scăzută. Situația de la noi este comparabilă cu cea din Austria, de exemplu. Prin gospodării cu intensitate scăzută a muncii, Eurostat înțelege acele gospodării în care adulții au lucrat cel mult 20% din potențialul lor în ultimul an. Grecia, Irlanda și Belgia aveau în 2018 cele mai mari ponderi ale oamenilor de până în 59 de ani care trăiau în familii ai căror membri nu prea se duceau la lucru….. În schimb, tot românii sunt printre cei mai săraci din Uniunea Europeană. În anul 2018, în jur de 12% din populația României trăia în sărăcie severă. Asta înseamnă că nu-și permiteau să-și satisfacă măcar 4 dintre umătoarele nevoi banale: să mănânce carne sau pește (ori echivalentul vegetarian) o dată la două zile, să se ducă o săptămână pe an în vacanță, să-și plătească utilitățile sau chiria, să-și încălzească locuința iarna, să aibă televizor color, mașină de spălat rufe, telefon, să facă față unor cheltuieli neașteptate. Aici, totuși, România a făcut progrese în 5 ani, pentru că în anul 2013 un procent de 30% dintre noi aveau lipsuri materiale severe…..Potrivit Eurostat, în anul 2018, un sfert dintre români nu aveau în locuință nici toaletă cu apă, nici duș. Am făcut totuși progrese față de anul 2013, când aproape 35% dintre noi aveam toaleta în curte, dar am rămas pe primul loc în UE în acest top nefericit. Vecinii bulgari sunt pe locul al patrulea în acest clasament, cu mai puțin de 10% din populație fără toaletă și duș în locuință. Media UE este de circa 2%.  Integral: https://economie.hotnews.ro

60% dintre cetatenii Uniunii Europene sunt de parere ca politicienilor nu le pasa de ei. In Romania, procentul celor care cred asta este de 80%60% dintre cetatenii Uniunii Europene sunt de parere ca politicienilor nu le pasa de ei. In Romania, procentul celor care cred asta este de 80% Sase din zece cetateni ai Uniunii Europene sunt de parere ca politicienilor si partidelor dominante nu le pasa de ei, indica un sondaj realizat de Agentia pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA), transmite dpa In Romania, 80% dintre persoane sunt de acord cu afirmatia “Politicienilor si partidelor dominante nu le pasa de oameni ca mine”, tara noastra fiind depasita in acest clasament doar de Croatia, unde proportia este de 81%. Valoarea cea mai mica a indicatorului se inregistreaza in statele membre nordice (Suedia – 28%, Danemarca – 30% si Finlanda – 32%). Alienarea politica este in special pronuntata in randul celor care intampina dificultati economice. Astfel, 73% din randul celor care se confrunta cu probleme materiale se simt neglijati de politica traditionala. O treime dintre repondenti au afirmat ca drepturile omului servesc doar celor care nu le merita, precum criminali si teroristi. La nivelul UE, doi din trei cetateni sunt de acord cu afirmatia “Unii oameni au un avantaj incorect de pe urma drepturilor omului’. Proportia variaza: 57% in Italia, 60% in Danemarca, 61% in Romania, Luxemburg si Suedia, si 90% in Malta. De asemenea, ancheta sociologica a evidentiat o acceptare raspandita a coruptiei. Doar 4% dintre europenii intervievati au mentionat ca o oficialitate le-a cerut vreodata bani sau alte cadouri. Totusi, valoarea acestei proportii este de 18% in Grecia, 13% in Romania si 11% in Lituania. Mai mult de o treime dintre repondenti (35%) au spus ca este acceptabil sa ofere astfel de favoruri pentru a-si asigura un serviciu necesar rapid. In Romania, 44% dintre persoanele intervievate au recunoscut ca mita este o optiune pentru rezolvarea lucrurilor, in timp ce proportia este de 61% in Slovacia, 59% in Republica Ceha, 53% in Croatia si 48% in Franta. Valoarea cea mai mica a acestui indicator s-a inregistrat in Portugalia (15%), urmata de Finlanda (16%) si Malta si Suedia (cate 20%). “Numarul oamenilor care se simt dezgustati de coruptie si de modul in care functioneaza societatea noastra democratica ar trebui sa determine tarile UE sa ia atitudine”, a afirmat directorul FRA, Michael O’Flaherty, intr-o declaratie. Potrivit comunicatului postat pe site-ul FRA, 27% dintre repondenti considera ca judecatorii sunt supusi influentei guvernamentale. Integral: https://ziare.com

Firea va dota toate autobuzele cu claxoane noi, ca să-l bruieze pe Nicușor Dan    Investiții la Primăria Capitalei. Gabriela Firea intenționează să achiziționeze claxoane de mare putere pentru toate mijloacele de transport în comun deținute de STB, ca să poată să-i bruieze mai bine conferințele de presă ale lui Nicușor Dan. Primarul Firea susține că nu se uită la bani când faci investiții atât de importante și spune că un claxon de mare putere este esențial pentru destresarea șoferilor STB: ”Le voi impune șoferilor o normă de 20 de claxoane pe zi, ca să fie mai relaxați. Preferabil lângă sediile USR, ca să stopăm uneltirile acestor sorosiști”, a spus Gabi Firea…..Mai mult, ca să nu poată ajunge Nicușor Dan la conferințe, Gabi Firea a ordonat distrugerea mai multor drumuri, de pe care va fi scos preventiv asfaltul, lucru destul de simplu pe multe șosele din Capitală, unde Firea n-a fost în stare să repare nimic în ultimii 4 ani. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 24 iunie. “Tăgăduirea lui Cervantes este semnul, grotesc şi tragic, al inculturii ce se priveşte pe sine ca un vehicul de luptă revoluţionară.”

dog photography animals cute puppy friends flowers autumn dogs ...Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 24 iunie! În prima parte a intervalului instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată în centrul, sudul și estul țării, unde vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În celelate regiuni, cerul va fi temporar noros și doar pe arii restrânse vor fi averse slabe. Noaptea înnorările vor persista îndeosebi în zonele de deal și de munte, unde local va mai ploua sub formă de aversă. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade. In Bucuresti, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă pot fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.

Pericol major pentru cei care călătoresc în UE. Rafila a făcut un anunț neașteptat …….Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila a vorbit despre situația în care se află România care a depășit media europeană după numărul de infectări la suta de mii de locuitori. În acest moment țara noastră situându-se pe locul trei. El a spus în ce condiții cetățenii statelor UE ar putea circula fără să stea 14 zile în carantină. „Trebui să privim cu foarte multă seriozitate și preocupare. Contează și procentul de teste pozitive din total, 6%. Cred că e cel mai mare procent înregistrat până acum, chiar mai mult decât cu o zi în urmă, când aveam 5%. Depinde foarte mult de noi dacă ajungem la această medie europeană, pentru că, pe viitor, există posibilitatea ca călătoriile între statele membre să fie posibile mai ales acolo unde statele sunt sub media Uniunii Europene. Ele vor fi posibile oricum, dar mă refer la chestiunea legată de izolare. Cred că toți cetățenii români care își doresc să călătorească în această vară, vor să călătorească în condiții de comfort și nu să fie într-un fel sau altul condiționați de această izolare de două săptămâni”, a comentat Alexandru Rafila, la Digi24….„Dacă acum circa 10 zile aveam cazuri active, internate în spital, în jur de 4.900, acum discutăm de 5.700 de cazuri active. Asta înseamnă că numărul de externări e mai mic decât numărul de cazuri nou înregistrate și respectiv internate în spital”, a spus Rafila. Integral: https://www.capital.ro

Inalta Curte suspenda judecarea procesului ANRP- Alina Bica. Se asteapta decizia CJUE in cazul completurilor specializateInalta Curte suspenda judecarea procesului ANRP- Alina Bica. Se asteapta decizia CJUE in cazul completurilor specializate  Un complet de 5 judecatori de la Inalta Curte a suspendat luni seara judecarea dosarului despagubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), in care prejudiciul depaseste 60 de milioane de euro. Procesul a fost suspendat pana cand Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) se va pronunta in cazul hotararii Curtii Constitutionale privind completurile specializate de 3 judecatori. CJUE este sesizata cu mai multe intrebari care privesc hotararile CCR, cele mai cunoscute sunt cele din dosarul Gala Bute- Elena Udrea, Constantin NIta sau Darius Valcov. “In majoritate, dispune suspendarea judecarii prezentei cauze pana la solutionarea cauzelor preliminare conexate inregistrate pe rolul Curtii de Justitie a Uniunii Europene sub nr. C-811/19 si C-840/19. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, azi, 22 iunie 2020,” este o parte din minuta Completului de 5 judecatori de la Inalta Curte. Condamnarile Un caz in care in faza de fond, fosta sefa DIICOT, Alina Bica, a fost achitata. In acelasi dosar, omul de afaceri Dorin Cocos a fost condamnat la 3 ani, o luna si 10 zile cu executare pentru trafic de influenta, iar fiul acestuia, Alin Cocos, a fost achitat. Totodata, Crinuta Dumitrean a fost condamnata la 7 ani si 6 luni de inchisoare, iar Sergiu Diacomatu – tot la 7 ani si 6 luni. Afaceristul Gheorghe Stelian a primit 6 ani de detentie. Integral: https://ziare.com

CCR amână din nou verdictul în privința completelor de trei ...Cum şi-au justificat judecătorii de la CCR cumularea pensiei speciale cu salariul  Singurii magistraţi care beneficiază, în acelaşi timp, şi de pensie de serviciu, şi de salariu vor dezbate, pe 14 iulie, sesizările în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor speciale. Judecătorii CCR au hotărât, în 2016, de ce ei merită nu doar o pensie specială, ci pot cumula pensia cu salariul de la instanţa de control constituţional. Decizia CCR cu privire la neconstituţionalitatea impozitării pensiilor de serviciu este uşor de intuit doar din prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale. De exemplu, în decizia nr. 262/2016, CCR a statuat că magistraţii CCR pot să ia şi pensie, şi salariu, iar de atunci aproape toţi judecătorii de la instanţa de control constituţional încasează lunar venituri de peste 10.000 de euro. Augustin Zegrean (preşedinte), Valer Dorneanu, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea , Daniel Marius Morar, Puskas Valentin Zoltan, Simona-Maya Teodoroiu, Mihaela Senia Costinescu şi Tudorel Toader au semnat decizia din 2016, pe care au luat-o în unanimitate. Sesizarea a fost făcută în 2016 de actuala judecătoare a CCR Mona-Maria Pivniceru în dosarul nr. 7.783/99/2015 al Tribunalului Iaşi, în care ea era parte. Mona Pivniceru, fost judecător la Curtea Supremă, nu avea suficientă vechime pentru a se pensiona anticipat, astfel că miza procesului era recalcularea vechimii ei în magistratură, astfel încât să includă mandatul în fruntea Ministerului Justiţiei (2012-2013) şi pe cel de judecător CCR (2013-prezent). Trebuie precizat că mandatul unui judecător CCR este de 9 ani, astfel Mona Pivniceru va sta în funcţie până în 2022. Mona Pivniceru, pensionară de lux Demersul juridic deschis de Mona Pivniceru a transformat-o nu numai într-o „pensionară specială”, ci într-una „de lux”, deoarece colegii ei din CCR au profitat de ocazie şi au statuat că atât ea, cât şi ceilalţi judecători de la instanţa de control constituţional pot cumula pensia cu salariul. Şi astăzi, 7 magistraţi din 9 magistraţi ai CCR (inclusiv Mona Pivniceru) sunt beneficiari de pensii speciale, pe care le bagă în buzunar pe lângă salariu. Asta pentru că, în 2016, Curtea a reţinut că beneficiul pensiei de serviciu se acordă pentru calitatea de judecător al Curţii Constituţionale, indiferent de momentul pensionării persoanei care deţine sau a deţinut această calitate. Argumentele judecătorilor CCR: unii erau discriminaţi Legea în vigoare în 2016 făcea discriminare – spuneau magistraţii CCR – între judecătorii de la această instanţă care se pensionaseră anticipat şi cei care, din diverse motive, nu o făcuseră. Pe fondul sesizării Monei Pivniceru, judecătorii CCR aveau să înlăture „nedreptatea”. „În aceste condiţii, diferenţierea făcută, printr-o interpretare care are în vedere numai momentul împlinirii vârstei de pensionare în timpul mandatului, creează o discriminare evidentă între persoane care se află în aceeaşi situaţie juridică. Aşadar, interpretarea dată textului de lege în sensul că un fost judecător al Curţii Constituţionale, dacă îndeplineşte condiţiile de pensionare la un moment ulterior încheierii mandatului său, nu va beneficia direct de pensie de serviciu (…) este neconstituţională, întrucât vizează aplicarea unui tratament juridic diferenţiat unei persoane (fost judecător al Curţii Constituţionale) aflate într-o situaţie juridică identică cu a altei persoane (judecător în funcţie al Curţii Constituţionale). Prin urmare, Curtea a constatat că o atare interpretare este contrară art. 16 din Constituţie şi, excedând cadrului constituţional, urmează a fi exclusă de la aplicare”, se arată în decizia CCR din 2016. Fără limită de vârstă sau venituri Judecătorii CCR au arătat că lor legea nu le impune o vârstă maximă pentru desfăşurarea activităţii, astfel încât, pensionari sau nu, mandatul lor este de 9 ani. Integral: https://adevarul.ro

Nicusor Dan: Gabriela Firea ar vrea ca bucurestenii sa uite ca a venit de mana cu Liviu Dragnea la Primaria Capitalei (Video)Nicusor Dan: Gabriela Firea ar vrea ca bucurestenii sa uite ca a venit de mana cu Liviu Dragnea la Primaria Capitalei (Video) Candidatul dreptei la Primaria Capitalei Nicusor Dan a declarat marti, intr-o conferinta de presa tinuta, ca si precedentele, in strada, ca Gabriela Firea ar vrea ca bucurestenii sa uite ca a venit de mana cu Liviu Dragnea la Primaria Capitalei, el propunandu-si sa faca un bilanta al mandatului lui Firea.”Revolutia in trafic – 0, benzi unice pentru transportul in comun – 0, piste de biciclisti – 0, STB – aproape faliment, noi crese – 0, noul Plan urbanistic general – 0. Total – 0″, a fost bilantul pe care Nicusor Dan l-a facut Gabrielei Firea. Conferinta de presa a fost sustinuta alaturi de presedintele PNL Bucuresti, Violeta Alexandru, pentru a prezenta bilantul mandatului Gabrielei Firea, chiar in ziua in care se implinesc patru ani de la depunerea juramantului ca primar al Capitalei. Violeta Alexandru a spus ca Bucurestiul este un oras tinut captiv de un om care nu iubeste Capitala.”Nu are nicio scuza pentru ca Bucurestiul astazi, in 2020, arata mai rau ca niciodata. Prin urmare, am venit in primul rand sa le multumesc colegilor mei care de patru ani fac tot ce este omeneste posibil ca sa arate care este diferenta intre populism, kitsch si mita electorala si un oras care se poate dezvolta daca incepe sa fie un oras administrat de oameni capabili. Eu cred ca se poate sa facem din Bucuresti un oras civilizat in care sa ne faca placere sa traim, diferenta este ca acum este tinut captiv de un om care nu iubeste Capitala, ca dovada ca nici nu locuieste in Capitala, dupa cum bine stiti, asa ca ii sugeram sa nici nu mai intre in Bucuresti si sa ramana la ea acasa”, a spus liderul PNL Bucuresti….”La patru ani de la depunerea juramantului, acest material sinteza va arata ca foarte putine spre deloc lucruri concrete, palpabile care sa fi schimbat calitatea vietii bucurestenilor se pot contabiliza la Gabriela Firea. Din pacate, in Bucuresti, se face doar spectacol din bani publici si mai putin treaba concreta pentru ca bucurestenii sa traiasca civilizat”, a explicat Violeta Alexandru. Ea a afirmat ca “nu intamplator cand se vorbeste despre doamna Firea se vorbeste despre catastrofirea”, spunand ca aceasta a inteles sa conduca Bucurestiul cu “intimidare, cu infatuare, cu aroganta, cu senzatia ca este eterna la Primaria Capitalei”. Nicusor Dan a declarat ca a ales sa faca conferinta de presa la intersectia dintre Bucuresti si Voluntari deoarece Firea a incercat sa conduca Capitala dupa modelul Primariei Voluntari. “Am ales sa facem evenimetul acesta aici la intersectia, la confluenta intre Bucuresti si Voluntari pentru ca asa cum Liviu Dragnea a vrut sa conduca Romania pe modelul Consiliului Judetean Teleorman, asa Gabriela Firea a vrut sa conduca Bucurestiul pe modelul Primariei Voluntari si cel mai semnificativ exemplu sunt zecile de companii municipale care au inghitit bani cat Centura Bucurestiului si in care au fost angajati pe salarii foarte consistente oameni din aparatul de partid. Asta este modelul Voluntari adus la Bucuresti”, a explicat candidatul PNL la Primaria Capitalei…. “Sunt doua lucruri de care Gabriela Firea ar vrea ca bucurestenii sa uite, dar nu se poate, de bilantul real al guvernarii sale si al PSD-ului si de sigla PSD pe care o poarta in spate, ar vrea ca bucurestenii sa uite ca a venit la primarie de mana cu Liviu Dragnea, ar vrea ca bucurestenii sa uite ca a organizat un targ de Craciun pentru a impiedica protestatarii sa protesteze pasnic impotriva Guvernului, in Piata Victoriei, si cand ei totusi s-au strans a solicitat Guvernului sa-i disperseze. Ar vrea sa uite ca oamenii sai de incredere, viceprimarul Badulescu si Speranta Cliseru, atunci Prefectul Capitalei, au fost in dispozitivul de la 10 august cand bucuresteni pasnici au fost batuti de Jandarmerie”, a explicat Nicusor Dan…. “O sa fac foarte, foarte scurt un bilant, dar oare ce poate sa fie mai semnificativ decat un bilant decat zecile de mii de bucuresteni care la ora asta nu au apa calda de doua saptamani si nimeni nu vine sa le spuna cand o sa inceteze aceasta situatie. Asta este in 20 de cuvinte bilantul administratiei Firea. Foarte pe scurt: revolutia in trafic – zero, mari parcari la intrarea in oras – zero, benzi unice pentru autobuz si troleibuz – zero, semaforizare inteligenta – zero, piste de biciclete – zero, Radet – faliment – Termoenergetica aproape de faliment, 180 de milioane de euro bani europeni pentru termoficare – zero, registrul spatiilor verzi – zero, statii de monitorizare a poluarii – zero, STB-ul, aproape faliment, si-a pus garantie sediile si sute de autobuze, Spitalul Metropolitan – zero, noua Polivalenta – zero, centre de conferinte – zero, noi crese – zero, noi gradinite – zero, noi scoli – zero, noul plan urbanistic general care sa dea o perspectiva de dezvoltare a orasului – zero. Total? Zero”, a spus Nicusor Dan. El crede ca este mai simplu sa plece primarul din Bucuresti decat bucurestenii, spunand ca Firea a venit in Capitala in vizita si nu a locuit acolo. “Cui nu ii place sa plece din Bucuresti, asta este mesajul definitoriu pe care primarul Bucurestiului l-a adresat bucurestenilor. Eu cred ca e mai simplu, sa plece primarul din Bucuresti, oricum nu a venit in Bucuresti decat in vizita, nu a locuit o singura zi in Bucuresti, nu a stat in trafic pentru ca primarul cand vine este acompaniat de Politia Locala care ii deschide intersectiile, nu a circulat o singura data cu transportul publicul, nu are nicio legatura cu acest oras”, a mai spus Nicusor Dan. Integral:https://ziare.com

Nicușor Dan, despre discuția cu Vlad Voiculescu: „Nu am ajuns prea ...VIDEO INTERVIU Cum vede candidatul dreptei dezvoltarea Bucureștiului? Nicușor Dan: Nu m-am legat cu lanțuri / Orașul are nevoie de dezvoltare/ La numărul de metri pătrați de birouri clasa A suntem la jumătate față de Praga  Cum vede candidatul susținut de PNL, USR/PLUS și PMP dezvoltarea Bucureștiului? Cum răspunde Nicușor Dan, care și-a câștigat notorietatea prin acțiuni în justiție împotriva a numeroase proiecte imobiliare, acuzațiilor că va frâna dezvoltarea orașului dacă ajunge primar? Ce spune despre mega-proiectul imobiliar de la Romexpo, care presupune construcția a 14 blocuri turn, unele cu 40 de etaje? Ce le va spune alegătorilor candidatul susținut la Primăria Capitalei de partidele dreptei, care vor să meargă însă separat la primariile de sectoare? Va reveni la șefia USR dacă va câștiga alegerile locale? Cele mai relevante declarații din interviu

  • Pe ce se întâmpla în 2006-2007 în București și mai puțin în orașele mari din România, era o ofensivă a dezvoltării speculative și nocive a orașului, la care am construit o reacție. Nu m-am legat cu lanțuri, ci dimpotrivă, am făcut… am mers în bibliotecă, am adunat jurisprudență, am adunat oameni, am format niște proceduri, dar întrebarea e foarte pertinentă. Orașul acesta are nevoie de dezvoltare. La numărul de metri pătrați de birouri clasa A suntem la jumătate față de Praga, de exemplu. Deci orașul ăsta are nevoie de dezvoltare, are nevoie de centre de conferință, pe care nu le are în momentul ăsta.
  • Nicușor Dan primar va face astfel încât oamenii să ia o autorizație în 30 de zile. Sau un refuz de a se elibera o autorizație în 30 de zile, așa cum spune legea. Nu o să vă spun că o să dau autorizație de construire pe spațiul verde, da? Dar dacă cineva o să-mi ceară o autorizație de construire pe spațiu verde, o să primească un răspuns în 30 de zile că nu se poate. Deci, repet: e nevoie de o dezvoltare a orașului, asta presupune o activitate a acestei industrii de construcții și totul este ca ea să se încadreze în planul urbanistic general al orașului, adică să existe niște reguli clare, niște termene clare și toată lumea va face, din zona asta va face profit în oraș.
  • Trebuie să mutăm presiunea de pe Pipera, astfel încăt să nu mai avem în fiecare zi acest flux de oameni care dimineața se duc în Pipera și seara se întorc. Trebuie să dezvoltăm zona de sud a orașului, susțin ideea inelului median sud, care să conecteze aceste terenuri care sunt momentan libere acolo, deci totul este despre dezvoltare.
  • Despre proiectul de la Romexpo: Am o opinie mixtă și sunt convins că o să avem o dezbatere serioasă pe acest proiect. În primul rând, acolo este o zonă care nu este dezvoltată și care permite dezvoltarea fără să afecteze nici patrimoniul construit, nici spațiul verde, pe de altă parte am o obiecție cu privire la densitatea construită care se propune acolo și în al treilea rând, lucrul cel mai important, comunitatea de afaceri solicită de mult timp un centru de conferințe cu toate dotările pe care le găsești în jurul unui centru de conferințe pentru ca mari conferințe de business să aibă loc în București așa cum au loc în Budapesta sau în Praga sau în Varșovia. Și, din punctul meu de vedere, o parte consistentă din acel spațiu trebuie să fie centrul de conferințe al Bucureștiului, pentru ca astfel de evenimente să aibă loc.
  • Una este ce vrem să facem din orașul ăsta și aici răspunsul vizează opt ani și nu patru ani și răspunsul scurt este – centrul sud-estului european din punct de vedere al business-ului, academic, cultural, IT și industrii creative. Trasformat în principalul oraș al sud-estului european, astfel încât copiii noștri, când își vor pune opțiunea rămân sau nu rămân în România, să spună “Da, Bucureștiul este un oraș la fel de interesant ca orașele occidentale în care aș putea să merg să locuiesc și să muncesc. Vreau să rămân în București!”
  •  O componentă foarte importantă care ține de trafic este implementarea unui nou sistem de management al traficului, asta înseamnă o nouă generație de semafoare inteligente. Cele pe care le avem acum au fost bune la vremea lor, din păcate, în fine, nu o să intru în detaliile pentru care ele nu sunt potrivite acum. Generația nouă de semaforizare inteligentă presupune niște camere încorporate și niște senzori locali care iau decizii în timp real, astfel încât, dacă, pur și simplu semaforul vede pe care din cozi sunt mai multe mașini în așteptare și dă verde în funcție de coada care s-a format.
  • Despre desființarea companiilor municipale. Deci răspunsul este da, le desființăm, pentru că ele sunt ilegale, au cheltuit inutil o jumătate de miliard de euro, dar sunt multe nuanțe. O nuanță vine de la societatea Termoenergetica, cea care a preluat RADET-ul, a fost o prostie să transferăm totul de pe RADET pe Termoenergetica, dar acum că am transferat ea trebuie să rămână pentru că altfel mai pierdem iarăși timp. Deci Termoenergetica o să rămână așa cum este. Și binențeles o să facem audit, o să vedem alocarea și de oameni și financiară. Sunt companii care desfășoară, sunt în curs de a realiza niște contracte publice și ele își vor păstra activitatea pe perioada pe care au aceste contracte.Dec
  • Despre Gabriela Firea. A cheltuit 4 miliarde de euro și nu se vede. Altfel spus, nu a rezolvat niciuna din problelmele structurale ale orașului și nici măcar nu a început rezolvarea acestor probleme. Tot mandatul ei a fost un conflict permanent cu niște dușmani reali sau inventați, de la Guvern până la CNSC sau la justiție chiar, și un întreg scandal care n-a dus la nimic.
  • Dar vreau să vă dau răspunsul operațional la întrebarea cum facem cu oamenii din primărie. În primul rând, sunt niște oameni care trebuie să zboare din această Primărie, începând cu directorul direcției juridice, domnul Iordache. În momentul în care tu, ca director al direcției juridice, ai semnat sute de acte, care au fost anulate definitiv de instanță, vreo 30 doar de Asociația Salvați Bucureștiul, tu a doua zi trebuie să pleci din această instituție. Același lucru și despre arhitectul șef și mai sunt niște directori… Integral: https://www.g4media.ro

Analiza Ziare.com: Clientii bancilor continua sa ceara amanarea ratelor la credite. Cate dintre acestea vor deveni neperformante?Analiza Ziare.com: Clientii bancilor continua sa ceara amanarea ratelor la credite. Cate dintre acestea vor deveni neperformante? Vestile care vin dinspre sectorul bancar nu par a fi cele mai grozave. Criza pandemica i-a facut pe romani, persoane fizice sau juridice, sa ceara in numar destul de mare amanarea ratelor de credite. Astfel, conform datelor centralizate de catre Asociatia Romana a Bancilor, institutiile de credit din Romania au solutionat 321.000 de solicitari, reprezentand aproximativ 90% din cele aproximativ 362.000 de solicitari depuse de clientii persoane fizice si juridice pentru suspendarea obligatiilor de plata lunare din contractele de credit, in primele trei luni de la debutul pandemiei COVID-19. Concret, pana la data de 15 iunie 2020, din cele aproximativ 321.000 de solicitari solutionate, peste 60% au fost solutionate in baza Ordonantei de Urgenta 37/2020 si aproximativ 40% in baza masurilor de sprijin adoptate individual de banci, incepand cu luna martie, pentru clientii afectati de efectele pandemiei. Restul solicitarilor se afla in curs de procesare. Reamintim faptul ca in baza OUG 37/2020, banca analizeaza solicitarea formulata de client si in termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitarii comunica acestuia decizia. In cazul aprobarii solicitarii debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicarii de catre client a solicitarii de suspendare catre banca. Clientii ale caror venituri au fost afectate direct sau indirect de situatia generata de pandemie au depus cereri pentru suspendarea obligatiilor de plata lunare din contractele de credit. Astfel, clientii persoane fizice au depus un numar de peste 334.000 de solicitari de suspendare a obligatiilor de plata lunare, ceea ce reprezinta o pondere de aproximativ 22% din creditele in derulare acordate populatiei. Clientii persoane juridice au depus un numar de aproape 28.000 de solicitari de suspendare a obligatiilor de plata lunare, aferente unui ponderi de aproximativ 28% din portofoliul total de credite acordate acestei categorii. Iar asteptarile bancherilor nu sunt nici ele pozitive: previziunile lor arata ca, in medie, la nivel de sistem, aproximativ 20-25% din clienti vor cere pana la terminarea pandemiei amanari de rate. Iar temerile sunt si ele la fel de mari, iar intrebarea care planeaza este cat din aceste credite amanate vor deveni neperformante (nu vor mai fi platite de clienti, din diferite motive. Integral: https://ziare.com

Hostiuc Stock Photos - Download 3 Royalty Free PhotosNu mai intră bani ci ies: De ce să mai investim în România atâta timp cât costul birocraţiei administrative şi legislative a devenit mai mare decât facilităţile fiscale primite şi potenţialele câştiguri Pe 1 iunie premierul Orban/Guvernul ar fi trebuit să anunţe un plan de relansare economică pentru România mai detaliat. Cel puţin aşa a anunţat în luna mai ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. De mai bine de o lună Guvernul anunţă că va veni cu un pachet fiscal pentru marile companii, pachet care se lasă aşteptat. Este bine de precizat că mai bine de 90% din primele 1000 de companii din România, care fac 49% din cifra de afaceri totală din economie, sunt multinaţionalele. Dar până când guvernul Orban va veni cu aceste planuri, datele statistice publicate de BNR indică faptul că în perioada ianuarie-aprilie 2020 investiţiile directe ale nerezidenţilor au avut un sold negativ de 454 mil. euro faţă de un sold pozitiv de 2,1 mld. euro în perioada ianuarie – aprilie 2019. Participaţiile la capital şi profitul reinvestit au consemnat un plus de doar 33 mil. euro în perioada ianuarie-aprilie 2020, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 487 mil. euro. În traducere simplă investiţiile străine nu numai că nu au mai venit, ci chiar au plecat. În schimb datoria externă a României, stat şi privată, a consemnat un plus de 683 mil. euro în perioada ianuarie-aprilie 2020, ajungând la 106 mld. euro. Este adevărat că în aprilie investiţiile străine au avut un plus de 100 mil. euro, având în vedere că în perioada ianuarie – martie soldul investiţiilor străine a consemnat o valoare negativă de 551 mil. euro, din care participaţiile la capital şi profitul reinvestit au fost de 248 mil. euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 799 mil. euro. În februarie investiţiile străine au avut un sold pozitiv de 409 mil. euro, din care participaţiile la capital şi profitul reinvestit au fost de plus 437 mil. euro, iar creditele intragrup de minus 28 mil. euro. În 2019 soldul investiţiilor străine a avut o valoare pozitivă de 5,296 mld. euro, din care participaţiile la capital şi profitul reinvestit au avut un plus de 5,1 mld. euro. În 2007-2008 investiţiile străine în România erau de 9 mld. euro. Mă îndoiesc că în 2020, poate chiar şi în 2021, România va atinge soldul înregistrat în 2019, mai ales că peste tot în lume investiţiile s-au amânat până când lucrurile nu se vor linişti cu COVID-19 şi până când cele mai puternice economii nu vor arăta semne clare de revenire. În această criză sectorul privat din România a fost nevoit să dea 1 mil. de oameni în şomaj tehnic şi chiar afară, în timp de guvernul liberal Orban nu s-a atins deloc de cei 1,2 mil. de oameni plătiţi din buget, din taxele şi impozitele încasate de la companiile private. Acest cost administrativ reprezintă o piedică în a atrage şi a face noi investiţii. Scăderea investiţiilor străine şi, cine ştie, chiar un rezultat negativ, adică banii ies în loc să intre, reprezintă un semnal prost pentru economia românească. Deşi costul de finanţare pentru investiţii este cel mai redus din istorie, indicele de referinţă pentru euro – Euribor – fiind chiar negativ, iar banii sunt din abundenţă, investitorii sunt extrem de reticenţi în a mai face noi proiecte, mai ales că cele actuale le aduc suficienţi bani. În România costul de finanţare şi accesul la finanţare nu mai reprezintă principala problemă pentru marii investitori, ci birocraţia administrativă şi legislativă, ale căror costuri au crescut foarte mult, depăşind chiar câştigul de oportunitate. Aprobările, autorizaţiile, semnăturile, schimbările legislative, corupţia fac în acest moment diferenţa între a face sau nu o investiţie. Aceste costuri au devenit prea mari, depăşind facilităţile fiscale pe care le oferă şi le promite guvernul. Guvernul Orban se laudă cu programul IMM Invest, care în viziunea premierului şi al miniştrilor ar trebui să fie principala armă de susţinere pentru companiile mici şi mijlocii, dar uită cât de greu se derulează dincolo de anunţurile oficiale: proiectele aprobate în final (multă lume uită că odată ce băncile au aprobat un proiect, viza finală o are Fondul şi nu banca), şi pentru care garanţiile date de Fond în final nu cred că au depăşit 1000. Până la 15.000 de firme finanţate mai este. Problema tuturor investitorilor, atât cei români cât şi cei străini, este că aceste costuri devin din ce în ce mai mari şi greu de cuantificat. Acum investiţiile nu mai au un ciclu lung de utilizare, de fabricaţie, iar ceea ce însemna o durată de viaţă de peste 10 ani, se reduce acum la 5 ani. Diferenţa nu se mai face la costurile de finanţare ci la costurile de intrare în funcţiune/producţie a unui proiect, care dacă durează prea mult s-ar putea să nu mai fie valabil….. Multinaţionalele şi-au câştigat deja cota de piaţă dorită, iar de acum au devenit rentiere. Integral: https://www.zf.ro

Doi Mici si un AncDespre ELI-NP sau cum se ambiționează România să piardă 25 de milioane de euro pe an   Pe 14 mai pe site-ul Extreme Light Infrastructure (ELI) a apărut o știre (link) care a trecut  oarecum  neobservată în România: Cehia, Ungaria, Italia și Lituania au început demersurile necesare pentru constituirea unui  Consorțiu European de Infrastructură de Cercetare (European Research  Infrastructure Consortium) numit ELI-ERIC. Marea Britanie a confirmat ca va fi “founding observer”. În acest articol încercăm să prezentăm implicațiile acestei acțiuni asupra celui mai mare proiect de cercetare românesc: ELI-NUCLEAR PHYSICS (Laserul de la Măgurele)…. Prima întrebare care se pune este: din moment ce România este parte din proiectul ELI, de ce nu a fost invitată să facă parte din ERIC-ul inițiat de către Cehia, Ungaria, Italia și Lituania? Semnale că existau dificultăți în implementarea pilonului românesc au aparut din anul 2018. Cunoscut  sub numele de “Laserul de la Măgurele” proiectul românesc construit în cadrul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară- Horia Hulubei (IFIN-HH) este constituit din doua mari infrastructuri: două brațe laser de 10 PW și o sursă de raze gama, aceasta din urmă în valoare de aproape 66 de milioane de euro.  Contractul pentru sursa gama a fost câștigat de un consorțiu numit EuroGammaS în care participau echipe din 8 țări europene și din care fac parte Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Italia) (liderul consorțiului), Università degli Studi di Roma “La Sapienza” (Italia), Centre National de la Recherche Scientifique (Franta),  Alsyom S.A.S (Franta), Comeb S.R.L (Italia), ScandiNova Systems AB (Suedia). În 2017-2018 EuroGammaS a făcut măsurători în cadrul clădirii în care urma să fie instalată sursa și a cerut modificări la aceasta pentru îndeplinirea standardelor tehnice și de protecție a personalului. (link Naturelink Recorder) Poziția părții române (IFIN-HH) a fost că toate specificațiile tehnice au fost îndeplinite și că EuroGammaS trebuie să instaleze sursa. De asemenea IFIN-HH nu a permis EuroGammaS  să facă schimbările cerute deși consorțiul european s-a oferit să plătească pentru acestea. In Noiembrie 2018, Nicolae Zamfir director al IFIN-HH și ELI-NP a reziliat contractul cu EuroGammaS. Consorțiul a atacat în instanță rezilierea contractului (dosarul cu nr. 3896/93/2018 aflat pe rol la Tribunalul Ilfov) și a depus o contestație la noul contract pentru o nouă sursă gama (numită VEGA) câștigat de o companie Americană: Lyncean Technologies. Având în vedere dimensiunea și importanța proiectului, Comisia Europeană a încercat să medieze conflictul dintre IFIN-HH și EuroGammaS prin intermediul comisarilor Corina Cretu și Carlos Moedas. Conform jurnaliștilor de la Nature (link) în ianuarie 2019 reprezentații români, italieni și francezi au ajuns la un acord în care se stabilea că rezilierea contractului trebuia anulată, IFIN-HH trebuia să refacă clădirea, iar EuroGammaS să suspende acțiunile legale. In aprilie 2019 reprezentanții Comisiei Europene, împreună cu miniștrii cercetării din Franța și Italia au scris ministrului român, Nicolae Hurduc, având în vedere ca partea română nu semnase acordul. Acesta nu a răspuns, la fel cum nu a răspuns nici solicitărilor jurnaliștilor de la Nature pentru a comenta. Pentru a înțelege dimensiunea problemei trebuie precizat că în decembrie 2018 ministrul cercetării din Franța (țară care a susținut implementarea ELI-NP în România) a emis un document (link) prin care se suspendau toate colaborările franceze cu pilonul ELI-NP și se interziceau echipelor franceze participari în proiecte care implicau cercetători din ELI-NP (aceste interdicții nu se aplicau în cazul pilonilor din Cehia și Ungaria). Această interdicție este valabilă și acum după cum se vede din următorul mail trimis la începutul anului (link). Conform Nature, în noiembrie 2019 ministrul ceh al educației a trimis o nouă scrisoare ministrului N. Hurduc prin care acesta era anunțat că la adunarea generală a ELI din octombrie, Franța, Italia, Germania și Marea Britanie și-au exprimat “îngrijorări serioase” privind disputa dintre IFIN-HH și EuroGammaS  și ca urmare reconsideră dacă vor participa în ELI-ERIC. În aceste condiții și având în vedere că proiectul românesc probabil va deveni complet funcțional în 2023 (pilonul ceh va fi complet funcțional anul acesta, în timp ce cel maghiar va fi funcțional în 2021)  inițierea ELI-ERIC nu este o surpriză având în vedere că existau semnale încă de anul trecut. Neincluderea României în procedura de inițiere a consorțiului reprezintă un vot de blam din partea comunității științifice europene ale cărui consecințe sunt greu de cuantificat. La nivel financiar dacă România nu va face parte din ELI-ERIC asta înseamnă că va trebui să plătească costurile de operare, mentenanță și upgrade ale ELI-NP. Dacă facem un calcul simplu împărțind în mod egal pentru cei trei piloni costurile estimate de operare și mentenanță obținem aproximativ 25 de milioane de euro pe an…..Mult mai surprinzătoare este reacția oficialităților române. Interviul secretarului de stat pentru cercetare, Dragoș Ciuparu, pentru EduPedu este revelator in acest sens (link). Din punctul acestuia de vedere: “problema cu sistemul Gamma e un litigiu comercial și că atâta timp cât se afla în instanță nu vad ce putem face noi”. (reamintim că rezilierea contractului cu EuroGammaS a fost făcută de către partea română)……Aparent Cehia și Ungaria nu au o problemă cu angajarea femeilor de serviciu cu aprobarea consorțiului, noi avem. Putem să ne întrebăm retoric: oare la CERN cum se face? Din același interviu aflăm că: “nu știu cum arată în final acordul de consorțiu pentru că nu m-au contactat niciodată de când am preluat mandatul”.  Ca o parte pozitivă remarcăm unitatea de mesaj a actorilor importanți, directorul ELI-NP, Nicolae Zamfir, secretarul de stat pentru cercetare, chiar și fostul ministru al educației, Daniel Funeriu (link), toți spun că e un litigiu comercial sau formulări echivalente. Ne recunoaștem limitările în ceea ce privește luarea și interpretarea deciziilor la nivel înalt, dar din reacțiile țărilor importante la nivel european care coordonează proiectul ELI (Franța, Italia, Germania și Marea Britanie) ni se pare că acestea nu au îmbrățișat argumentele părții române…… Deci, după cum se vede în cazul dlui Zamfir acesta nu putea primi prelungire nici măcar pentru 6 luni (vârsta de pensionare pentru cercetători  și funcționari publici este de 65 de ani).  Să recapitulăm ce face MECul pentru menținerea în funcție a dlui Zamfir : a) organizează concursuri peste tot in afara de IFIN-HH b) la IFIN-HH prelungesc mandatul acestuia cu încălcarea legii; c) efectiv secretizează ordinele de numire a DGilor pentru a ascunde această ilegalitate (în lipsa ordinului de numire acesta nu poate fi atacat în contencios administrativ de către părțile interesate); d) șterg orice referințe la ordinele anterioare. Pentru a vă forma o imagine completă, drepturile salariale ale DG al IFIN-HH pe anul 2019 erau de 450000 RON (link), la acestea se mai adaugă și veniturile ca director al ELI-NP care în momentul de față nu sunt cunoscute deoarece conducerea IFIN-HH nu își publică declarațiile de avere si interese (contrar adresei ANI – link). Integral: http://www.contributors.ro

Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a dat bacalaureatul la 42 de ani: “A fost nici prea-prea, nici foarte-foarte”Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a dat bacalaureatul la 42 de ani: “A fost nici prea-prea, nici foarte-foarte” Daniel Moroşanu, prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, a absolvit Liceul ”Simion Mehedinţi” Vidra în urmă cu doi ani, la seral, iar luni dimineaţă a participat la proba scrisă de Limba şi literatura română, fiind printre cei peste 500 de absolvenţi de liceu din judeţ din promoţiile anterioare înscrişi la examen, scrie Adevărul. …. Moroşanu a absolvit în anii ’90 o şcoală profesională de mecanici auto, iar în urmă cu doi ani a absolvit şi liceul, la seral, arată Adevărul. …. Daniel Moroşanu este din anul 2017 prim-vicepreşedinte al PNL Vrancea, unde se ocupă de Departamentul de Politici Publice. Este considerat unul dintre oamenii de încredere ai ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, fiind şi şoferul personal al acestuia cât timp Ştefan a fost deputat.  Integral: https://www.libertatea.ro

Author photoUnul din doi copii din mediul rural nu poate să facă calcule de bază, dar noi ne bucurăm că a crescut numărul de medii de 10 la Evaluarea Națională Unul din doi copii din mediul rural n-a luat peste 5 la Evaluarea Națională de la Matematică de anul acesta. Iar unul din patru n-a reușit nici la Limba română. Între timp, toată presa vorbește despre faptul că a crescut numărul de medii de 10. Iar unii dintre consilierii ministrului educației, Monica Anisie, plusează: poate vom avea în București clase unde se va intra doar cu 10. ….Dar nu doar Comisia Europeană ne-a atras atenția atât prin declarații, cât și prin rapoarte anuale la această problemă dureroasă, dacă te gândești că vorbim totuși de copii cu nume și prenume care hoinăresc pe drumuri neasfaltate, muncesc la câmp sau au părinții plecați în străinătate. Aceeași atenționare cu privire la nevoia de incluziune a copiilor din mediul rural și a diferențelor dintre ei și elevii din orașele mari vine și de la rezultatele testărilor PISA, respectiv studiile UNICEF sau de la Banca Mondială. Astăzi, după trei ani în care Ministerul Educației n-a mai oferit date despre rezultatele copiilor din rural versus urban la Evaluarea Națională, constatăm că decalajul este încă acolo, aproape neschimbat. Peste 38% din copiii din mediul rural au luat sub 5 la Evaluarea Națională, comparativ cu mediul urban, unde 15% n-au trecut de acest prag. Dar nouă ne place mai mult să vorbim despre mediile de 10: și pe social media, și-n presă, și-n tramvai și oriunde ne mai place nouă să dezbatem. Nicio țară civilizată nu vorbește despre aceste punctaje maxime cu frenezia cu care o facem noi. Niciuna nu le pune în titlu, pentru că știu că nu este relevant câți elevi au luat nota de vârf. De pildă, pe finlandezi sau polonezi îi interesează să înțeleagă mai bine nivelul de competențe al copiilor prin testele standartizate. Cât la sută din elevi au rezolvat itemul (cerința-.n.r.) 1 de nivel începător, dar itemul 2 de nivel mediu? Ulterior, păstrează același tip de itemi, ca structură și nivel de dificultate, și fac comparații reale între generații: câți elevi au rezolvat anul acesta itemul 1 față de cei care au dat examenul anul trecut și-au avut același tip de item? Integral: https://www.libertatea.ro

Foto: Adrian Murăriţa a colecţionat peste 7.000 de ziare şi ...Discuția nu e de ce ia presa bani de la stat, ci de ce răsplătește Guvernul companiile care se ocupă zilnic cu tabloid extrem Avem două mari paradigme ideologice: ăia care urlă că se dau “pomeni” dacă mai crește câte o alocație și ies în stradă pro-bănci; și unii patrioți “antisistem”, care urlă pentru beneficii pentru patronii lor în numele unor beneficii mărunte pentru popor. Presa românească e modelată în funcție de cele două. Guvernul dă bani presei din România afectată de Covid. Banii nici nu sunt așa mulți cum par. Deocamdată merg vreo 17 milioane de euro la televiziuni, site-uri, redacții de radio, dintr-un buget anunțat că ar putea ajunge la 40 de milioane de euro. Sunt glume față de beneficiile pe care le obțin mari companii pe aici. Algoritmul guvernului nu e foarte complicat, evaluarea merge aproape după regulile publicității, se plătesc niște spoturi în funcție de audiența pe care au atins-o. Observații-cheie au fost făcute deja de mai mulți ziariști: e problematic că banii ajung direct la niște companii, nu la angajații lor; nu e mare brânză bugetul, presa e susținută public peste tot prin Europa în diverse forme mult mai susținute. Dar ce mă fascinează pe mine e altceva. Felul în care curg spre spațiul public – ăla mai larg, nu doar presa, ci și intelectuali, analiști sau consultanți care nu știi exact de unde au bani de bolidul din fața redacției, ONG-iști etc. – câteva șuvoaie de bani publici în funcție de interese mai clare decât ne place să acceptăm. În presă au un rol covârșitor și diverși specialiști de pe la think-tankuri sau facultăți, institute etc. Plus ziariști “imparțiali” care iau fără probleme bani de la companii imense, cum sunt cele din energie sau asigurări, și după aia nu simt nicio greață când cer taxare mai mică pentru aceleași companii. Deci discuția nu e în niciun caz “de ce ia presa bani de la stat”. Ci de ce e atât de servilă presa deja față de mediul privat. Sau servilă față de bugete publice locale. Primarii anul ăsta au ajuns la forme obscene de folosit presa. Iar bună parte din ziariști execută idei de PR de doi bani, de la tot soiul de baroneți de sector, de oraș mare sau orășel. Tirania locală e mai aprigă și pe bani mai mulți decât influențarea de la centru. Scuzați oximoronul, tirania a fost descentralizată. Un primar puternic are de toate pe lângă el: poliție, camarilă de afaceri, clienți, ba chiar și câte o mână de interlopi care să execute neascultătorii. Presa e în declin oricum, nu-și găsește locul economic, loc ocupat de Facebook, Google și milioane de sateliți clonați pentru clickuri. Ziariștii ar trebui să se obișnuiască și cu ideea că doar un front comun și doar cu bani publici mai poți scoate ceva util din meseria asta. Criza presei nu a fost generată de COVID. Ajutorul ar trebui să fie mult mai corect distribuit și ar trebui să se întâmple continuu, să fie susținut un jurnalism variat și solid. Deocamdată pare că se cumpără clemență de presă. La unii chiar va funcționa. Numai nerozii sună direct ziaristul Să vă spun un secret. Numai nerozii sună ziaristul direct sau chiar pe patronul lui ca să-l facă să tacă. Totul se manipulează prin retragerea sau avansarea unor fonduri de publicitate. Ăla dă banii de publicitate și totul se rezolvă de la sine.  Integral: https://www.libertatea.ro

Cătalin AvramescuCecil Rhodes, eroul nostru  Înainte de orice, datorez o explicaţie. Acesta este un editorial despre un englez din Africa şi o statuie din Oxford. Ştiu că cititorii mei au multe chestiuni presante. Cum s-ar spune, “la ordinea zilei” – nu ştiu ce este cu expresia aceasta, pentru că numai ordine nu e în ultima vreme… Pandemie, criză economică, scandal politic, criminali în serie eliberaţi din închisori. Chiar trebuie să ne ocupăm de englezul acela? Are asta o miză reală pentru noi? Absolut. Vedeţi, una dintre problemele fundamentale ale României este decalajul faţă de Occident. Marii reformatori din secolul al XIX-lea ştiau acest lucru. “Modernizarea” României a însemnat o serie de împrumuturi de succes. Reguli, instituţii, valori. Constituţia din 1866 este inspirată de aceea a Belgiei. Şcoala de medicină a fost întemeiată de Davila, poduri au fost construite de Saligny, grădina Cişmigiu a fost desenată de Meyer. În tot acest timp, cât România a fost pe calea progresului, a avut modele. Cum altfel? Iată de ce faptul că bande violente răstoarnă statuile lui George Washington în Statele Unite nu poate să ne fie indiferent. În joc e chiar identitatea civilizaţiei noastre. Dacă aruncăm asta peste bord, următoarea staţie este Barbaria. Să revenim acum la tema anunţată. Colegiul Oriel din Oxford a anunţat, sub presiunea manifestanţilor Black Lives Matter, că va înlătura statuia lui Cecil Rhodes de pe faţada colegiului. Firesc ar fi, după acest act de vandalism cultural, să dea şi banii înapoi. Clădirea a fost plătită integral din banii lui Rhodes, care a donat 100.000 de lire sterline (o avere uriaşă, în 1870) colegiului unde a fost student la Drept. Care este vina lui Rhodes? Aici lucrurile se complică. Una din acuzaţii este că ar fi fost creatorul sistemului de apartheid. Trăim în timpuri în care, e clar, poţi să spui orice gogoşi în presa de Stânga. Rhodes a murit în 1902. Sistemul de apartheid a fost introdus în Africa de Sud cam la jumătate de secol după moartea sa, în 1948. Tot potrivit activiştilor, Rhodes ar fi fost “rasist”. Iarăşi, altă trăznaie. Rhodes era membru al partidului Liberal. A militat mereu pentru dreptul la vot al negrilor. “Motto-ul meu – afirma Rhodes – este drepturi egale pentru orice om civilizat la sud de Zambezi. Ce este un om civilizat? Cineva, indiferent că este alb sau negru, care este suficient de educat să îşi scrie numele, are ceva proprietate sau munceşte”. Aşa că nedumerirea creşte. Care este adevărata vină a lui Rhodes? Rhodes a fost un imperialist. Dar să nu folosim termenul în accepţiunea lui Lenin, ci exact cum era pe vremea lui Rhodes. Este vorba de cineva care admiră şi promovează instituţiile Imperiului Britanic. Rhodes credea într-atât în instituţiile, în valorile şi în modul de viaţă britanic încât a formulat un plan (aparent) nebunesc. El spera ca într-o zi Statele Unite să fie recuperate ca parte a Imperiului, care s-ar extinde apoi asupra unei bune părţi din lume. Instituţiile şi valorile britanice, pe care le venera Rhodes, sunt importante şi pentru noi. De fapt, sunt vitale. Democraţia modernă este imposibilă fără componenta sa anglo-americană. Suntem moderni în măsura în care suntem, întrucâtva, englezi. Da, asta e valabil şi pentru noi, în România. Rhodes nu a fost un om perfect. Defectele şi greşelile sale au fost pe măsura staturii sale. A stârnit un conflict cu burii, a fost un om de afaceri agresiv. Dar credea sincer că imperiul britanic este un cadru necesar pentru buna-ordine a lumii. Credea că astfel vor fi evitate războaiele. Credea că economia imperială va aduce prosperitate tuturor. Acum este la modă anti-imperialismul. Dar dacă Rhodes a avut dreptate? În fond, după disoluţia Imperiului Britanic şi după prăbuşirea imperiilor europene, problemele s-au ţinut lanţ. Naţionalismul a explodat, iar în ceafa democraţiilor occidentale suflă două mari puteri imperiale, Rusia lui Putin şi Republica Populară Chineză. Vi se pare că situaţia aceasta este de preferat schemei lui Rhodes? Pe Rhodes îl urăsc atâţia radicali pentru că el nu doar a predicat, ci chiar a fost un adevărat imperialist. A fost bogat, a anexat teritorii. Fundaţia făcută cu banii săi, Rhodes Trust, a adus studenţi la Oxford. Unii au devenit faimoşi: laureaţi ai premiului Nobel, preşedinţi şi prim-miniştri. Nu trebuie să fim de acord integral cu Rhodes. Şi nici să trecem cu vederea scăderile sale Luptele sale nu sunt neapărat şi ale noastre. Lumea lui era foarte diferită. Dar Rhodes contează pentru ceva esenţial – a sperat într-o lume civilizată. Britanic de civilizată. Iată de ce Rhodes este, pe undeva, şi eroul nostru. Al tuturor celor care ştiu că civilizaţia de azi – câtă mai este – datorează ceva “Pefidului Albion”. Integral: https://www.bursa.ro

Mutilarea lui Cervantes : un fapt divers al erei digitale Lecţia revoluţionară pe care radicalii americani o predau umanităţii a inclus un nou capitol pedagogic: după reacţionarul Washington, un anume Cervantes, îndepărtat autor european al unui obscur roman de început de secol XVII, a fost eliminat din canon, iar statuia sa a fost vandalizată. Revoluţia culturală merge mai departe chiar decât regimurile de democraţie populară au cutezat: comuniştii au preferat arderii clasicilor domesticirea lor prin prefeţe de îndoctrinare şi abile croşete. Urmaşii lor de astăzi soluţionează chestiunea spinoasă a cunoaşterii prin gestul tranşant al devastării. Tăgăduirea lui Cervantes este negarea programatică a unei tradiţii şi a literaturii înseşi: pentru barbarii erei digitale, ficţiunea, critica, arta au sens şi relevanţă doar în măsura în care ele servesc scopului de emancipare revoluţionar. Discursul nu mai poate fi autonom, libertatea sa este îngrădită în corsetul ideologiei ce oferă răspunsurile mântuitoare. Postarea de pe Facebook sau Twitter va înlătura de pe soclu statuile detestate ale celor care se confundă cu trecutul de dominaţie eurocentric şi incorect politic. Tăgăduirea lui Cervantes este semnul, grotesc şi tragic, al inculturii ce se priveşte pe sine ca un vehicul de luptă revoluţionară. Asemeni naziştilor, ce făceau din agresivitatea lor ignară un semn de nobleţe, contemporanii noştri radicali preferă puritatea de cristal a covingerilor lor. Cultura are o misiune propagandistică: orice altceva trebuie să fie eliminat, în numele rescrierii istoriei cu gândul la viitorul luminos. Actul lecturii va deveni, poate, în acest univers care stă să se nască, unul incriminabil penal: oamenii-carte din paginile memorabile şi profetice ale lui Ray Bradbury sunt emblema acestei rezistenţe disperate şi nobile în era digitală. Strigătul şi marşul, devastarea şi mobilizarea vor lua locul bibliotecilor, galeriilor de artă, teatrelor, filarmonicilor, sălilor de cinematograf. Cunoaşterea va fi difuzată, dialectic, spre a ajunge la cât mai mulţi, în forma simplificată şi guturală a lozincii. Umanitatea va fi redusă la un şir de fiinţe ce nu mai posedă instinctul rezervei critice, ci doar energia fanatismului. Chipul desfigurat al lui Cervantes este imaginea unui timp în care decenţa este denunţată ca un semn periculos al crimei de gândire.  Integral: https://putereaacincea.ro

Rareș Bogdan: ”N-am încălcat legea. Sunt cocalar, am voie invitați fără număr”  Acuzat că a îngrămădit peste 100 de persoane în interiorul unui restaurant, deși legea permite maximum 20 de persoane, Rareș Bogdan insistă că el n-a făcut nimic greșit. Și, într-adevăr, argumentația lui este extrem de solidă. ”Dacă citiți cu atenție legea, veți observa că ea se aplică oamenilor. Deci nu și mie, care sunt adept al cocalarilor. La noi, la cocalari, singura valoare la care ne raportăm este «fără număr». Sunt cocalar, deci am voie invitați fără număr. Nu 20, ca oamenii, ci fără număr, ca cocalarii. Numai un răuvoitor ar putea să mă acuze că am încălcat legea”, a explicat eurococalarul român. Rareș Bogdan spune că n-a investit zeci de mii de euro în haine de cocalar ca să fie judecat ca un simplu om. ”Știți cum se zice, legiuitorii îmi poartă pică, dar n-au valoarea mea”, insistă cocalarul. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 23 iunie. “În ritmul acesta de creștere a numărului de infecții, într-o săptămână riscăm să nu mai avem locuri în spitale!”

Flowers and Plants That Are Safe for Dogs | PetMDBuna dimineata intr-o zi de marti, 23 iunie! In intervalul 23 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în întreaga ţară pe fondul actualizării Codului galben de vreme rea. Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est şi în zonele de munte. In Bucuresti vremea se va menține în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și în special din orele amiezii vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.

BREAKING Creștere semnificativă a numărului de infectări: 315 cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore, la doar 6330 de teste efectuate/ 12 noi deceseTătaru: Transmiterea comunitară devine accentuată. Ne apropiem de un moment în care vom avea o dublare sau triplare de cazuri pe zi ….Nelu Tătaru: Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă. Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi. Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate. Noi am făcut măsuri de relaxare a unor activități, dar acele măsuri au venit însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării acelor activități. Fiecare din aceste norme trebuie respectate. Integral: https://www.digi24.ro

GRAFIC Cum s-au înmulțit cazurile COVID-19 din România după deschiderea teraselor și celelalte măsuri de relaxare. O analiză a lunii iunieApel public al unui medic epidemiolog din Cluj: Vă rugăm, oameni buni, respectați măsurile de protecție și igienă. În ritmul acesta de creștere a numărului de infecții într-o săptămână riscăm să nu mai avem locuri în spitale!  Mihai Moisescu, medic epidemiolog și director la Direcția de Sănătate Publică din Cluj, atrage atenția asupra numărului în creștere de cazuri de Covid-19 din ultima săptămână. Moisescu a declarat, pentru actualdecluj.ro, că „avem ritmul de creștere al numărului de cazuri din luna aprilie, iar sistemul de sănătate va ajunge în felul acesta să fie asaltat și va face față cu greu îmbolnăvirilor.” Doar în ultima săptămână a izbucnit un nou focar la Institutul Inimii din Cluj, unde 14 cadre medicale și 9 pacienți au fost depistați cu Covid-19. Spitalul e închis, păstrează doar o linie de urgență, a făcut externări exact ca în perioada de urgență, iar pacienții au fost direcționați către clinica Medicală 1, care abia face față numărului mare de persoane. 89 de persoane confirmate cu Sars-Cov-2 sunt internate (21 iunie) la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello, singurele care tratează pacienți cu coronavirus. În prezent mai există 32 de locuri libere la Spitalul de Boli Infecțioase și 8 la Pneumoftiziologie. În perioada 15-21 iunie au fost internate 56 de persoane depistate cu Covid–19. În afară de cei internați, cu confirmare la test, sunt și alte persoane suspecte, care așteaptă rezultatele. Și cei suspecți sunt internați până la testare. Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Pneumoftiziologie au rămas singure în linia 1 pentru tratarea pacienților cu Covid-19. ….Nu știu ce-aș putea să le spun acelor oameni care încă văd că pun la îndoială acest virus pentru care nu avem nici un vaccin. Cele peste 8 milioane de cazuri, aproape 9 la nivel mondial nu sunt destule? Nu este nici o conspirație și alte fabulații de acest fel. Ascultați-i pe medici, pe cei din spitale, pe cei care îngrjiesc acești pacienți. Virusul există, se transmite. Este o evoluție naturală a unui proces infecțios cu apariția unui agent nou, iar populația este vulnerabilă, toată lumea îl poate primi. Ce putem face în lipsa vaccinului e să aplicăm aceste măsuri: măști peste nas și gură, spălat pe mâini și distanțare fizică….„Nu există virusul? Nu îi doresc nimănui să ajungă să-l cunoască, sincer. Nu minte nimeni, cifrele care sunt, sunt cele reale. Dacă vom continua în acest ritm, riscăm ca într-o săptămână să nu mai avem locuri în spitale pentru pacienții cu Covid-19. Integral: https://www.g4media.ro

Propunere: Persoanele asimptomatice infectate să nu mai stea în spitale până la două teste negative  ….Potrivit propunerii, persoanele asimptomatice, infectate cu coronavirus ar trebui să stea în spital între opt și zece zile până a se lua o decizie medicală în funcție de simptome. Dacă apar simptome de coronavirus, pacientul va rămâne în spital. În caz contrat, va putea pleca acasă, fără să mai aștepte cel de-al doilea test negativ. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că va lua în calcul o astfel de propunere atunci când transmiterea nu va mai fi atât de mare cum e în prezent. O altă propunere a comisiei este ca personalul medical asimptomatic să fie testat de două ori pe lună…. Și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat la Digi24, în urmă cu două zile, că Ministerul Sănătății lucrează la reglementări care să stabilească o limită de internare a celor care sunt confirmați pozitiv cu coronavirus, dar nu au simptome. Șeful DSU a explicat ce va trebui să facă cineva care este asimptomatic, dar infectat cu COVID-19, atunci când locuiește cu familia în aceeași casă. “E posibil să se schimbe, dar pe baza unor protocoale, poate mai repede, dar nu se pune problema că «gata ești pozitiv, du-te acasă». Integral: https://www.digi24.ro

Este oficial. Raed Arafat anunţă măsuri drastice după creşterea ...Așteptându-l pe Raed Arafat ….. Pe de-o parte, toți specialiștii spun că o oarecare creștere după relaxare era firească. S-a întâmplat în toate țările. Dar dacă țări precum Italia sau Spania au avut creșteri mici, noi am ajuns pe locul al treilea din coada în UE, ceea ce ar putea face ca în curând să apară dificultăți de călătorie pentru români, fie condiții suplimentare, fie chiar carantinare. În opinia mea, ceea ce a răzbunat din nou a fost politizarea. Când un subiect devine temă de scandal la televizor între partide și politicieni, el își pierde automat mult din credibilitate și devine un soi de divertisment. Principala vină o au, din acest punct de vedere, PSD-ALDE, care au încercat să profite la maximum de faptul că nu sunt la guvernare în an electoral și să capitalizeze întreaga exasperare a oamenilor supuși restricțiilor. Dar și Guvernul a transmis mesaje contradictorii cu multe bâlbâieli și cu multe exagerări care au creat breșe pentru suspiciune, chiar conspiraționism, mai ales într-o țară în care neîncrederea în autorități e cronică. Și probabil că subiectul cel mai sensibil a fost nu atât cel al internării asimptomaticilor, cât al ținerii lor în spital cu săptămânile până la două teste negative consecutive. Nu știu să existe alte țări UE care să fi procedat așa. Este adevărat că la noi condițiile de locuire presupun adesea amestecul generațiilor și aglomerație, deci posibilitatea de izolare a celor infectați era în unele cazuri redusă dacă nu chiar imposibilă. Unii asimptomatici însă aveau posibilitatea să se izoleze acasă fară a periclita pe nimeni. Ar fi fost suficient să aibă o cameră și o baie proprie, separate de restul familiei. Cu atât mai mult cu cât s-a descoperit că după un timp testul pozitiv nu mai înseamnă contagiozitate.Este ceea ce a explicat prof Alexandru Raflila într-un interviu acordat spotmedia.ro: “Persoana nu mai transmite practic boala după un număr de zile de evoluție. Vă dau un exemplu: un pacient la care simptomele au dispărut, febra a dispărut și după 5 zile de evoluție favorabilă testul PCR rămâne pozitiv, dar persoana nu mai este infecțioasă pentru că ARN-ul viral identificat nu este infectant”. Este motivul pentru care la sfârșitul lui mai, OMS a emis noi recomandări în privința momentului în care izolarea poate înceta: ….. La noi, însă, oameni fără un strănut, fără o oră de febră stau în spitale până când îi lasă nervii. Cei asimptomatici evită testul cât pot și este posibil să facă la fel și unii infectați cu simptome ușoare și care chiar să răspândească boala. Iar cei din spitale terorizează medicii, convinși că aceștia sunt de vină pentru că ei nu pleacă acasă. Ceea ce e fals. Dimpotrivă, Comisia științifică Covid 19 a propus de 2 săptămâni modificarea normelor în sensul recomandărilor OMS, însă draftul stă în sertarul ministrului Sănătății așteptându-l probabil pe decidentul suprem Raed Arafat, care până acum s-a opus cu obstinație oricărei modificări. Dacă până la urmă ar accepta să procedeze conform normelor internaționale, efectul ar fi dublu. Mai întâi eliberarea spitalelor de boli infecțioase ocupate în mare măsură de asimptomatici și forme ușoare. Și apoi posibilitatea de a scoate din circuitul Covid spitale care zac goale precum Colentina. Medicii de la Colentina au făcut deja o petiție în care arată că este aberant ca un spital cu 867 de paturi să “trateze”, ca spital de suport, mai puțin de 100 asimptomatici Covid cu alte afecțiuni. De aceasta dată blocajul este la nivelul DSP București. Și în timp ce spitalele stau goale sau găzduiesc asimptomatici, sunt oameni care mor sau ale căror boli se agravează spre moarte pentru că nu primesc tratamente. Într-un mod pe care îl consider nedemn, premierul Orban a aruncat vina în spinarea medicilor și chiar a instigat pacienții să îi reclame. Sigur că au existat și erori, excese, dar nu ele au fost principala problemă. Pe de-o parte, ordinul privind limitarea internărilor la cele urgente a existat pe toată perioada stării de urgență. A fost emis de comandantul misiunii, dr Arafat, și extins în aprilie la spitalele private.  Integral: https://spotmedia.ro

Mesajul unui medic din Ploiești pentru cei care cred conspirații despre COVID: Toată ura de acum nu este altceva decât neputința de a folosi pârghii bolnave pentru a-ți vedea rezolvat interesul de moment. Vechile cutume sunt dărâmate!  Un medic de la Spitalul Municipal din Ploiești a transmis un mesaj tuturor celor care, în ultimele luni, au ales să răspândească sau să creadă diverse teorii ale conspirației în ce privește apariția, gravitatea sau existența coronavirusului. Medicul Diana Decean le cere celor care îi citesc postarea să privească dincolo de interesele lor de moment și să se deschidă cu compasiune către ei și către lume….. Aceasta îi întreabă dacă cu adevărat cred toate aceste teorii, care, dincolo de senzațional, sunt lipsite de logică și chiar greu de imaginat cum ar fi putut fi puse în practică. ”Chiar credeți asta? Chiar credeți că, având ocazia, ați vrea să fiți ultimii pe pământul ăsta și să stingeți lumina? Chiar credeți că, milioane de lucrători în domeniul sanitar în întreaga lume s-au pus de acord pe Zoom sau WhatsApp să măsluiască existența unui virus, să măsluiască morțile, să inventeze pacienți acolo unde nu sunt, să-și creeze un sistem de recompense fabulous, după cum clamează mulți, să pună economia mondială pe butuci, economie din care își trag, de altfel, profitul și micile afaceri și multimiliardarii? Nu înțelegeți că, dacă nu mai sunt micii antreperenori și miliardele de consumatori, nu mai există nici miliardari decât pe hartie? Banii nu țin de foame, sunt doar un sistem artificial, inventat pentru a fluidiza și calibra schimburile de bunuri și servicii în întreaga lume. Nu ai cine să cumpere serviciile și bunurile, nu mai ai ce face cu banii. Poți foarte bine să le dai foc. Înțelegeți asta?”, explică medicul….”Revenind la România noastră dragă, aud frecvent întrebări de genul: unde sunt pacienții, nu există, nu sunt de fapt bolnavi, nu stiu pe nimeni care să fi avut COVID-19, murim de foame și de alte boli înainte să murim de COVID, bătrânii ar fi murit oricum … și multe altele, nu are rost să le înșir, le știți prea bine voi, cei care strigați în gura mare conspirație. Doctorii mint, sunt șpăgari, sunt plătiți să dea diagnostic COVID fictiv etc.. Când moare un om bolnav în spital, se face de obicei examen anatomopatologic (sau nu, dacă familia refuză). În zilele noastre de pandemie, când moare cineva în spital COVID sau spital suport COVID sau spital obișnuit, acel cineva fie a făcut repetate teste COVID în spital, fie i s-a făcut analiza postmortem, și, dacă a fost testat pozitiv, se ia acest fapt în calcul la cauza de deces. Este considerat că infecția COVID-19 a accelerat evoluția spre deces. Nu toți bătrânii cu diabet sau alte boli cronice or să moară anul acesta, dar cei care se vor infecta vor muri în proporție de 80-90%. Între timp mor și tineri sănătoși în rest, care fac complicații pulmonare sau cardiace sau vasculare pe un teren aparent indemn”, mai explică medicul. “Nu toate spitalele sunt deschise pentru non-COVID, dar multe sunt. Spitalul în care lucrez, care are și secție de oncologie, este deschis. Oncologia a lucrat tot timpul, policlinica a făcut telemedicină de la început și, de aproape o lună, primește și pacienți la consultații. Nu ajungi la doctorul la care erai obișnuit? Cu siguranță există un alt spital și un alt doctor unde te poți duce. Nu e poate soluția optimă, dar nici nu ești lipsit de soluții, într-o perioadă în care ne confruntăm în lumea medicală cu ceva nou, necunoscut și periculos…..‘Murim de foame!’ strigă mulți. Nu, nu muriți de foame! Întrebați-vă bunicii care au trecut prin război, care au fost deportați în Bărăgan, în mijlocul lui nicăieri, doar cu hainele de pe ei. Întrebați națiunile cele mai sărace din Africa și din alte colțuri ale lumii ce înseamnă cu adevărat să mori de foame. …. ”E mai ușor să spui că mori de foame și că nu ai acces la servicii medicale, decât să accepți realitatea: că trebuie, o perioadă, să trăiești mai chibzuit, că ai făcut împrumuturi riscante și neacoperite ca să ai lucruri acum, în loc să aștepți momentul când ți le poți permite în siguranță, că te plictisești, că erai un robot unifuncțional cu un traseu zilnic casă-muncă-supermarket-casă, că obiceiul de a călca spitalul când ți se năzărea, doar pentru a da de un doctor sau asistentă la care aveai ‘intrare’ prin vărul sau prietenul X va trebui înlocuit cu un telefon și o programare într-o zi și o oră când este loc, așa cum este în toată lumea civilizată. Va trebui să te obișnuiești să nu mai oferi recompense (pe care le numești șpăgi) atunci când nu îți sunt solicitate sau chiar refuzate net, va trebui când ți se solicită astfel de lucruri să reclami la momentul respectiv și nu după, când ești liniștit că ‘șpaga și-a făcut efectul’, adică ‘ai obținut ce ai cumpărat’….. ”Va trebui să înveți că, în ciuda Google, nu le poți știi pe toate, că acesta este motivul pentru care lumea are nevoie de ingineri, profesori, doctori, avocați, meșteșugari, meseriași, țărani, agronomi, polițiști, preoți și, da!, chiar și politicieni. Că unii dintre ei nu își onorează meseria, este adevărat, dar de aici la saltul uriaș de a nega în absoult nevoia de specialiști, de a nega rezultatele științei, de a nega, în ultimă instanță, faptele este o cale ca de la preistorie la modernitate. Integral: https://spotmedia.ro

Ministerul Justitiei organizeaza miercuri dezbatere publica, cu maxim 10 participanti, in cazul proiectului de lege de desfiintare a Sectiei SpecialeMinisterul Justitiei organizeaza miercuri dezbatere publica, cu maxim 10 participanti, in cazul proiectului de lege de desfiintare a Sectiei Speciale  Ministerul Justitiei anunta ca miercuri, 24 iunie, ora 11.00, va avea loc dezbaterea publica avand ca obiect proiectul de lege privind desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei. Proiectul a fost pus pe site-ul Ministerului Justitiei pe 24 februarie, dar intalnirea pentru dezbaterea publica a fost amanata din motive legate de restrictiille impuse de pandemia de COVID-19. “In scopul eficientizarii organizarii si desfasurarii intalnirii pentru dezbaterea publica a proiectului, persoanele interesate sunt rugate sa confirme participarea pana la data de 23 iunie 2020, ora 15.00, la adresa de e-mail dean@just.ro ori la nr. tel: 0372041194 cu mentionarea numarului si numelui participantilor si, daca este cazul, a intentiei de a prezenta verbal propuneri in cadrul dezbaterii,” precizeaza MJ. Ministerul arata ca la dezbaterea publica este invitata sa participe orice persoana interesata (“in limita maxima de 10 participanti – avand in vedere numarul locurilor disponibile in sala si necesitatea respectarii regulilor de distantare sociala“), cu respectarea urmatoarelor reguli de acces in sediul ministerului: Integral: https://ziare.com

Arbitrariul liberarilor conditionate: Condamnat la inchisoare pe viata, "Taximetristul mortii" a fost pus in libertate dupa ce in penitenciar a jucat in piese de teatru si a pictatArbitrariul liberarilor conditionate: Condamnat la inchisoare pe viata, “Taximetristul mortii” a fost pus in libertate dupa ce in penitenciar a jucat in piese de teatru si a pictat  Analiza motivarii judecatorilor care au dispus liberarea unui alt detinut periculos releva ambiguitatea procedurilor de recompensare a detinutilor, lipsa oricarui control privind acordarea acestor recompense si lipsa unei verificari privind cazierul penal al celui analizat. Astfel, un barbat, condamnat pentru trei crime pe viata, a fost eliberat dupa 26 de ani desi a mai primit in detentie o pedeapsa de 15 ani pentru trafic de droguri, pedeapsa contopita cu prima condamnare, relateaza JustNews.ro In iunie 2018, Judecatoria Gaesti il elibera pe Adrian Stroe, cel supranumit “taximetristul mortii”. In 1992 a sugrumat trei tinere, cliente care se urcau in taxiul sau. Dupa ce le sugruma, le lua bijuteriile si bunurile si arunca cadavrele. O victima a fost incendiata pentru a nu fi recunoscuta. A fost eliberat dupa 26 de ani de detentie, desi era condamnat pe viata. Nu a contat ca in 2012, aflat in spatele gratiilor, a mai primit o pedepsa de 15 ani pentru trafic de heroina. Pedepsele s-au contopit, iar in urma cu doi ani Adrian Stroe a fost pus in libertate…..Toate aceste activitati sunt contestate de Sorin Dumitrascu, presedintele Federatiei Sindicatelor din ANP. “Sunt o serie de disfunctionalitati care trebuie remediate. Vorbesc de sistemul de credite, care-i scoate pe unii eroi, cum ar fi Borcea, eroul reeducarii, cu judecatorul delegat care face opinie separata dar poti sa treci peste opinia lui. Ce face hotul? In ultima perioada inainte sa plece, se face cuminte sa-si ia creditele, efectiv participa la toate activitatile. Se duce si bate din palme, castiga 4 sau 5 credite si si-a scos o sanctiune disciplinara. Simpla prezenta in sala ii asigura creditele. Nu se mai poate asa”, a declarat Sorin Dumitrascu, pentru JustNews.ro. Integral: https://ziare.com

Valentin LazeaLazea (BNR): Unele ministere habar nu au că vor fi actori cheie în atragerea de fonduri și au termen 30 aprilie/ Ungurii au lansat „green bonds”: Suntem noi în stare să gândim așa ceva? Departe de autoritățile române  Până la 30 aprilie, fiecare stat ar trebui să meargă la Comisia Europeană cu un program de reformă axat pe trei direcții, dar ministerele habar nu au că sunt actori cheie în atragerea de fonduri și că trebuie să propună programe, reiese din declarațiile lui Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR). De asemenea, spune el, ungurii au procedat foarte deștept în privința lansării „green bons”, dar autoritățile române nu sunt în stare să gândească de așa ceva. *Probabil declarațiile au fost făcute în nume personal Foarte pe scurt: – Autoritățile române nu vor avea anul acesta și anul viitor un program de atragere a fondurilor care să țină cont de pachetul de 750 miliarde euro; -Nu vor avea nici program de corecție fiscală; -Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, autoritatea pentru informatizarea societății ar trebui să înceapă să propună programe până pe 30 aprilie dar habar nu au. -Alte țări apelează la “green bonds” pentru investiții. “Departe de autoritățile române așa ceva” Două lucruri pe care autoritățile române nu le vor avea Potrivit lui Lazea, autoritățile române nu au și nici nu vor avea anul acesta și nici anul viitor, din păcate, două lucruri: 1. Un program de atragere a fondurilor străine care să țină cont de recentul pachet de 750 miliarde euro. 2. Un program de corecție fiscală din motivele știute. • Până la sfârșitul anului nu se gândesc la chestiile astea, iar la anul timpul va fi prea scurt pentru a pune pe picioare astfel de programe. Până la 30 aprilie, fiecare stat ar trebui să meargă la Comisia Europeană cu un program de reformă axat pe trei direcții: 1. digital 2. green 3. resilient – “prin resilient eu înțeleg: medicină internă, deci să-ți asiguri medicamentele și echipamentele necesare și hrana, fără lanțuri lungi de aprovizionare”.  „De pe acum, ministerele de linie, respectiv Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, Autoritatea pentru informatizarea societății ar trebui să înceapă să propună programe. Știu ele? Au ele habar că vor fi actori în jocul de atragere de fonduri? Habar nu au. Nici nu o să aibă habar până la 30 aprilie când va trebui să pună aceste lucruri pe masă”, spune Lazea.  O altă modalitate de atragere a fondurilor, spune el, sunt așa-numitele „green bonds”.Integral: https://economie.hotnews.ro

Valentin LazeaLazea (BNR): Noi, economiștii, nu avem niciun fel de credibilitate în societatea românească. Dacă am ieși cu un comunicat la care toți agreem, ne-ar face praf toți neica nimeni: ziaristul X, bloggerul Y, politicianul Z Noi, economiștii, nu avem niciun fel de credibilitate în societatea românească, nici în fața publicului larg și nici a politicienilor, a declarat Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR), care pare să fi făcut declarațiile în nume personal. „Să presupunem că am ieși cu un comunicat la care toți cei 25 (specialiști în economie care au participat la eveniment n.r.) agreem. Vă dau în scris că în două emisiuni la TV sau în trei bloguri, ne-ar face praf toți neica nimeni: ziaristul X, bloggerul Y, politicianul Z”, a spus el, în cadrul unui eveniment online la care au participat mai mulți economiști…..Potrivit acestuia, în economie, dacă se întâlnesc 5 economiști, au 5 păreri distincte. • Câți dintre noi au spus sau sunt dispuși să spună că dacă se aplică această impozitare progresivă a pensiilor speciale câștigul pentru buget ar fi de 0,1-0,2% din PIB. S-a vehiculat și se vehiculează prin toate posturile mass-media că e soluția prin care se furnizează bani pentru alocații pentru mărirea pensiilor pentru nu știu ce, nu spune, dacă se aplică exclusiv pentru militari, că sunt economii de 1-2 miliarde lei la buget.  • Noi, ca profesie, suntem neuniți în ce spunem și chiar când ajungem la un minim numitor comun, cum ar fi echitatea în materie de fiscalitate, chiar și atunci publicul și politicienii nu ne dau crezare. „Tot ce putem noi spera mai bun este să avem un set minim de măsuri la sertar pe care atunci când criza, în 2021, după „n” amânări va obliga factorul politic să ne ia în seamă și pe noi, să avem un set de măsuri: atenție la bani europeni, la green bonds, revenirea, cel puțin, la cota unică așa cum era, știind că nu vom fi luați în calcul până la punctul cel mai critic posibil”, a explicat el. Integral: https://economie.hotnews.ro

Ce au scos medicii din Gabriela Firea. Primarul a arătat la TV ...Vor deveni Teatrele bucureștene agenți electorali ai doamnei Firea? Am dezvăluit în câteva comentarii anterioare mizerabilul proces de manipulare în urma căruia peste o mie de personalități ale lumii teatrale bucureștene și-au pus semnătura pe o așa-zisă „Scrisoare” prin care cer autorităților Statului de la diverse niveluri- de la Președinție la Primăria Capitalei- redeschiderea Teatrelor. Rezum în câteva cuminte desfășurătorul evenimentelor. Luni, 15 iunie, primărița generală a Bucureștiului, inenarabila doamnă Gabriela Firea, a anunțat că acestea își vor relua activitatea. Câteva ore mai încolo a venit replica Ministerului Culturii. Nici vorbă despre redeschidere. Doamna Gabriela Firea nu a putut suporta o astfel de ofensă, a autorității sale supra-lăbărțate, așa că lucrurile trebuiau în mare grabă repuse în ordine. Să se vadă clar cine este șeful. Cine are drept de viață și de moarte peste viața culturală a Capitalei. Cine dă banii. Onoarea doamnei Firea se impunea reperată în regim de maximă urgență. Așa că cineva, un amploaiat din Primărie a pus mâna pe pix și a scris o epistolă, un apel, un pronunciament, ziceți-i cum vreți. L-a compus pe genunchi, într-o limbă română de toată jena. Numai că pronunciamentul cu pricina, spre a dobândi validitate, avea nevoie de semnături. Cât mai multe. 100, 300, 400, 600, 1000. De strângerea lor trebuiau să se ocupe directorii. Managerii de Teatre. Ei, cureaua de transmisie, Asta dacă doreau să își păstreze posturile și să nu aibă parte de o „evaluare” care să îi facă praf și pulbere. Ori chiar de o demitere-fulger, după modelul celei din 2017 a doamnei Dorina Lazăr de la șefia Odeon-ului. Totul trebuia să se petreacă la fel ca în vremea „Împușcatului”. Când conducătorii de instituții vegheau, adică răspundeau cu capul ca toți oamenii muncii să își pună semnătura pe apeluri pentru pace, pentru reducerea cu 5% a cheltuielilor militare, pentru oprirea cursei înarmărilor. Adică prin tot ceea ce îi trecea prin tărtăcuță Geniului Carpaților. Unii dintre acești directori au dat dovadă de stahanovism în lege. Pentru ca semnăturile să fie cât mai multe le-au pus pixul în mână și mașiniștilor, și recuziterilor, și croitorilor….. Tot ceea ce actorii au făcut din 2017 încoace a fost în numai câteva zile șters cu buretele. Etienne de la Boétie scria că „tiranii au puterea numai dacă noi stăm în genunchi”. Pare-se că pe statul în genunchi mizează, între altele, PSD și Gabriela Firea în vederea reînnoirii mandatului la Primăria Capitalei. Se pune pe bună dreptate o întrebare, având în vedere precedentul cu “scrisorica”. Și anume. Vor deveni Teatrele bucureștene agenți electorali ai PSD și ai doamnei Firea? Vor fi convinși actorii să stea în genunchi în fața unei ambuscate? Integral: http://www.contributors.ro

Studiu OECD: România, în Top 5 al exportatorilor global de îngrijitori pentru bătrâni. În paralel, țara noastră are deficit major de angajați în domeniu România, Polonia și Slovacia sunt țările cu cel mai mare deficit de îngrijitori pentru bătrâni din lume, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În paralel, România este și unul dintre cei mai mari exportatori globali de forță de muncă tocmai pentru îngrijirea bătrânilor, arată același studiu. Deficitul de îngrijitori a devenit acut în timpul pandemiei de coronavirus, în care centrele speciale pentru bătrâni au fost cele mai afectate instituții în toată lumea, alături de spitale și clinici. Pe durata pandemiei, angajații din centrele pentru vârstnici au fost forțați să lucreze în condiții de stres major, arată raportul OCDE. De ce e atât de critică situația în România și alte state din centrul și estul Europei, unde numărul de îngrijitori este mai mic decât jumătatea mediei din statele OCDE? Organizația internațională enumeră câteva motive comune în România, Polonia și Slovacia: – în mod tradițional, în cele trei țări bătrânii sunt îngrijiți de familiile lor – infrastructura proastă de transport din mediul rural reduce posibilitatea ca unii locuitori să se angajeze în serviciul de îngrijire a bătrânilor. – emigrația majoră a forței de muncă în țări unde plata e mult mai bună. – criza financiară începută în 2008 a dus la scăderea bugetelor publice dedicate acestor servicii, Integral: https://www.g4media.ro

RISE Project: Iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tanase, a cumparat 3 proprietati in Bucuresti si Ilfov cu 350.000 de euroRISE Project: Iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tanase, a cumparat 3 proprietati in Bucuresti si Ilfov cu 350.000 de euro  Irina Tanase, iubita fostului lider PSDLiviu Dragnea, a investit anul trecut peste 350 de mii de euro in proprietati imobiliare din Bucuresti si imprejurimi. Achizitiile au fost facute inainte si dupa ce Dragnea a intrat la puscarie, dezvaluie RISE Project. Potrivit sursei citate, in decembrie 2019, in ajunul Craciunului, tanara a cumparat un apartament de 260 de mii de euro situat aproape de Casa Poporului. In portofoliul imobiliar al Irinei Tanase au intrat si doua terenuri cu acces la un lac cu stiuca, salau si biban in judetul Ilfov. Tanase are 27 de ani, si-a deschis un birou de mediator in vara anului trecut si anterior a lucrat la stat, fiind secretara lui Dragnea. In declaratiile de avere din acea perioada a trecut doar salariile de bugetar si nu a mentionat conturi bancare sau proprietati. Un roman cu salariu mediu ar avea nevoie de peste 45 de ani fara alte cheltuieli ca sa stranga banii necesari achizitiilor Irinei, puncteaza RISE Project.…..Intre 2012 si 2015, Irina Alexandra Tanase a avut venituri totale de putin peste 65.000 lei. Declaratiile ei de avere, depuse ca angajat la stat, sunt goale la rubricile conturi bancare sau proprietati. Avea 21 de ani in octombrie 2013, cand s-a angajat ca secretara in cabinetul ministrului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Ministru era Liviu Dragnea. In 2016, a devenit consilier in aceeasi institutie…..”Conform normelor europene, in baza relatiei personale pe care o are cu Liviu Dragnea, Irina Tanase este persoana expusa politic (PEP) iar bancile si notarii care parafeaza tranzactii care implica astfel de persoane trebuie sa verifice temeinic sursa banilor inainte de a autoriza transferurile,” conchide publicatia. Intreaga investigatie, “Cadoul Irinei”, poate fi citita pe site-ul RISE Project. Integral: https://ziare.com

Symbolbild Facebook Zensur Sperre (Imago/Future Image)Identitatea de gen și interdicția de a gândi ….Nimic nu-i înspăimântă pe inchizitorii vechi sau noi mai mult decât incapacitatea de a pune în lanțuri gândirea. Mare parte din efortul iacobinilor tuturor timpurilor țintește spre înlăturarea acestui neajuns, confruntându-i pe dictatori și extremiști perpetuu, dată fiind naturală setea cognitivă a omului pe care-l vor ținut captiv. Și, ca atare, prost….. În vest, corectitudinea politică, relativismul și neomarxismul care au înlocuit lupta de clasă cu lupta de rasă și democrația cu inegalitatea unei ierarhii arbitrare, clasificând victimologic minorități, inclusiv sexuale au pornit o ofensivă antiintelectuală ultrazgomotoasă. Prin intermediul controlului asupra unei părți a presei mainstream, conceptele de libertate, antirasism și stat de drept s-au văzut progresiv vidate de sens și întoarse pe dos, spre a folosi închizitorilor unor noi politici identitare. Nu mai puțin radicală și odioasă, potenţial, decât programul xenofob, antisemit și rasist al extremei drepte clasice, politica identitară a acestor inchizitori moderni e una în perpetuă schimbare. O marchează nu doar propensiunea spre cenzură. O caracterizează și fluiditatea, o inconsistență doctrinară și lingvistică tipică oricărei mișcări sau tiranii aflate ideologic, în numele viitorului, în război cu prezentul și trecutul, în speță cu realitățile, fie ele actuale sau istorice. Are, ca atare, nevoie de newspeakul orwellian care atacă la baionetă, amputează și slutește limba și, prin urmare, gândirea. Inventează veșnic noi cuvinte și opțiuni corecte politic, având menirea de a mima adecvarea la realități (imposibilă pentru orice ideologie) și de a perpetua dezbinarea. Și se distinge printr-o permanentă propulsare spre vârful fericit al ierarhiei instituite de noii doctrinari ai oprimaților a unor minorități tot mai restrânse, tot mai puțin reprezentative, dar cu o imagine ajutându-le să substituie la vârf alte identități și grupuri aparent sau efectiv mai puțin prigonite. Răsfățate un timp, cele din urmă, de pildă feministele ceasului dintâi, cad în desuetudine și dizgrație, cam așa cum se prăbușeau în blam și înfierare, sub Stalin, vechii bolșevici. Nu mai ajunge azi, în epoca genurilor “nonbinare” sau “fluide” spre a fi “în regulă”, să ai o carte de vizită autentic feministă, ca geniala autoare a cărților despre Harry Potter. J.K. Rowling a îndrăznit să-și afirme convingerea că există un sex biologic, femeiesc și nu doar “identități de gen”. Și că menstruează femeile, nu doar “persoanele”, cum pretinde o ultimă variantă a activismului de stânga militant, plasând persoanele transsexuale în fruntea noilor ierarhii. Atât i-a trebuit scriitoarei britanice. S-a văzut osândită de exaltații ideologiei de gen și arsă în efigie, chipurile ca “transfobă”, într-un shitstorm nepereche pe rețelele sociale. Și cenzurată, de vreme ce i s-a blocat la un moment dat contul de Twitter….. Nu puțini români au crezut util să aplaude urgenta decizie a Senatului României de la 16 iunie 2020. Cu voturile PMP și PSD, ca și grație abținerii PNL, camera superioară, decizională, a Parlamentului românesc a hotărât să interzică, printr-un amendament la legea educației, orice activităţi în scoli și universități “în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul e un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”. Ce e această opreliște? Doar expresia populismului? A fricii de importul exagerărilor stângiste din vest? Nu chiar și nu numai. Lemnoasa formulare sugerează că opinia identității de gen și cei ce o dezbat sunt, în sine, “câh”, iar a o discuta ne profanează și ne strică instantaneu. Legea e, oricum, una de tip inchizitorial, punând la index de la înălțimea și cu autoritatea forului legislativ, ca odinioară cărțile proscrise de Vatican, lectura, studierea și dezbaterea unui subiect cotat ca heterodox. Nu pare întâmplător că inițiatorul acestei legi e un politician cu studii teologice. Or în cauză nu e teologia, religia, biserica sau credinţa, cum cred unii, ci libertatea academică. Iar noua reglementare poate fi lesne interpretată ca o prohibiție de a gândi. Or, a li se interzice studenților și profesorilor să studieze și să dezbată orice teorie, inclusiv cea de gen, e a interzice nu atât teoria, cât universitatea. Și a desființa gândirea, impunându-i-se celei din urmă, în forma ei avansată, de cercetare academică monologul autoritar și cămașa de forță. Care, pe termen lung, n-are cum să n-o ucidă. Nu mai puțin strigător la cer e că tocmai instituția cheie a democrației, care este Parlamentul, să facă acest pas, de a sugera că ar fi în drept și legitim să se amestece în autonomia universitară și să hotărască, prin lege, ce anume e voie sau nu e voie să se studieze în facultăți. Dar ce se poate astepta din partea unui Parlament doldora de penali și de susținători nu doar pesedişti ai cleptocrației? Integral: https://www.dw.com

Treizeci de ani de la mineriade, treizeci de ani deDecapitarea lui Washington: o fabulă contemporană şi morala ei Ceea ce părea de neimaginat a devenit, în era digitală, fapt divers consemnat ca atare: o statuie a lui George Washington a fost vandalizată şi doborâtă într-un oraş american. Fondatorul republicii a fost denunţat de noile gărzi roşii americane ca un periculos reacţionar, al cărui singur detaliu biografic semnificativ este calitatea de plantator-proprietar de sclavi. Istoria aceasta are alura unei fabule, iar orice fabulă, chiar şi una din era digitală, îşi are morala ei: nimic nu poate fi la adăpost în faţa furiei revoluţiei culturale americane ce îşi propagă valul ei seismic global. Istoria decapitării simbolice a lui Washington de către proprii săi compatrioţi cuprinde un sens pe care nu îl mai putem ignora, acela că legăturile pe care tradiţia democratică şi memoria comună le-au edificat sunt pe cale să fie rupte şi înlocuite cu elanul destructiv al fanatismului contagios. Tăgăduirea lui Washington atacă chiar temelia acelui contract pe noua comunitate s-a întemeiat, în anii de după 1776. Căci Washington a întruchipat, cu tenacitate şi calm, acele virtuţi civice pe care republica americană le-a dorit a fi înscrise la temelia ei. Mitul lui nu este un edificiu de mucava, nu este o butaforie din stirpea propagandistică, ci înseamnă consacrarea, din timpul vieţii,a unei centralităţi recunoscute de contemporanii săi. Celor care agită fantasma egalităţii spre a devasta şi intimida cuvintele lui Washington le apar, pe bună dreptate, ca îndepărtate şi irelevante: acest trecut din care vin „Declaraţia de independenţă” şi Constituţia este unul de care radicalii erei digitale se despart. Zeii lor sunt alţii, iar imperativele lor sunt cele ale patimii totalitare. Washington nu a posedat geniul teoretic al unor James Madison, Thomas Jefferson ori John Adams, după cum nu atins energia creatoare şi vizionară a lui Alexander Hamilton. Dar doar el singur a putut îndeplini rolul de întemeietor al unei ordini ce nu avea echivalent în lumea occidentală de atunci. În el idealul republican renăscut şi-a găsit acel corespondent ce putea inspira: general şi om de stat, Washington a putut îndeplini delicata misiune de unificator. În noul canon pe cale de a se scrie în faţa ochilor noştri, Washington şi cei asemenea lui nu mai pot fi acceptaţi. Denunţaţi, stigmatizaţi, acuzaţi, ei sunt alungaţi ca semnul unei identităţi detestate. Întemeietorii Republicii au devenit indezirabili în propria lor patrie: iată o altă morală a istoriei noastre. Integral: https://www.lapunkt.ro

Podul Prieteniei se cheamă aşa fiindcă de 5 ani îl mai ţine în picioare doar prietenia  Puțini știu povestea din spatele podului de la Giurgiu-Ruse, și nu e vorba de prostituata aia care își duce clienții în spatele podului. Construit în anii 50 pentru a facilita invația altor țări de către Rusia, podul Prieteniei se numește așa pentru că stă în picioare doar datorită prieteniei, pilonii fiind aproape dărâmați, iar planșeul ținându-se doar așa, din simpatie….. Cele două țări se acuză reciproc de furt și de neglijarea podului. În mod interesant, ambele țări au dreptate când spun că ceilalți fură. ”Cum să fim prieteni cu unii care au venit și ne-au furat Cadrilaterul? Și pe deasupra nici nu dau bacșiș când își fac concediul la Albena. Mămăligari scârțari”, a declarat premierul Boyko Borisov. Un alt aspect interesant al podului este că acesta putea fi ridicat ca să treacă navele mai înalte, dar a fost sudat de o echipă mixtă româno-bulgară de dorei bețivi. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 22 iunie. “Ideea de bază este să nu se simtă ei, aleşii şi numiţii, la nivelul poporului de rând. Vor să fie deasupra, să epateze, să-şi facă rost de „sângele albastru” pe care n-au avut norocul să-l aibă în genealogie.”

SocaTour | When you travelBuna dimineata intr-o zi de luni, 22 iunie! Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi, însoțite de descărcări electrice și grindină, valabilă în întreaga țară, de sâmbătă până luni dimineața. Potrivit ANM, avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 10.00, până luni dimineața, la ora 10.00. Este vizată întreaga țară. In Bucuresti, ANM a transmis, duminică, o informare privind perioade cu instabilitate atmosferică accentuată până miercuri, la ora 10.00. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 29 de grade, iar cele minime 14 și 17 grade.

Costel CranganCâte o pensie specială pentru fiecare român. „Sî ni sî deie”, că altfel am murit degeaba pentru ţară  …. Cum era de aşteptat (căci vin, tropăind, alegeri duble), dezbaterea publică în chestiunea pensiilor speciale (mă rog, „de serviciu”) a fost reluată furtunos. Şi nu doar în agora virtuală a neamului, ci de-a dreptul în Parlament, acolo unde, de ceva luni, nu mai este deloc clar cine-i în Opoziţie şi cine e la Putere, căci toţi par să fie şi într-un loc şi-n altul, într-un soi de ubicuitate absurdă şi extrem de păguboasă pentru ţară. Ce aflăm nou din toată tevatura? Mai nimic! De fapt, chiar nimic, căci în afara exerciţiilor de retorică ale aleşilor, nu întrezărim nicio speranţă că va fi altfel decât ştiam că este. Ei sunt cei ce sunt. La politicienii profitori mă refer. În esenţă, ei nu vin de pe Marte, ci sunt o prelungire hidoasă a eternelor noastre metehne. Să ni se dea! Este o lozincă autohtonă veche de când lumea. Cei de acum doar au dus-o la un alt nivel. Adică n-au mai aşteptat să le ofere cineva ceva, ci şi-au luat cu de la sine putere cam tot ceea ce au vrut. Cam ca-n socialismul lui Ceauşescu (la fel de original ca şi tranziţia de după) când furtul a fost dus la rang de artă şi a fost scos, tiptil, din zona apucăturilor imorale. Bine, atunci măcar existau alte circumstanţe, legate de supravieţuire. Ăştia de acum nu se mărginesc la o traistă de porumb, la o mână de şuruburi sau la un kilogram de carne. Nu asta le lipseşte. Au de „completat” alte nevoi: opulenţă, privilegii, influenţă. Ideea de bază este să nu se simtă ei, aleşii şi numiţii, la nivelul poporului de rând. Vor să fie deasupra, să epateze, să-şi facă rost de „sângele albastru” pe care n-au avut norocul să-l aibă în genealogie. La urma-urmelor, moda de a cumpăra titluri nobiliare s-a născut acum un mileniu, pe modelul ştiut acum drept „must have”. În zilele noastre, nu mai este nicio şmecherie să fii duce sau marchiz. Însă dă bine să fii deputat, sau senator sau prefect. Ori măcar un consilier judeţean, un „baronaş” local, un şef de ceva, orice, chiar dacă nivelul tău profesional nu te recomandă nici să fii paznic la instituţia cu pricina. Din funcţii derivă, evident, privilegiile. Ei se sacrifică pentru popor, la o adică, deci merită ceva special. Poate o medalie (pentru început), poate o statuie (în atenţia posterităţii), însă categoric vor bani. Mulţi bani. Mult mai mulţi decât pot cheltui şi, categoric, mult mai mulţi decât ar merita. Pensiile speciale nu au apărut pentru că beneficiarii lor nu aveau din ce trăi – mulţi sunt deja bogaţi după standardele sociale din România – ci pentru că au vrut să fie deasupra „vulgului”. Deasupra „sărakilor”. El, senatorul, este atât de mega-important încât nu se poate compara cu medicul, cu profesorul, cu inginerul. El decide sorta naţiei! Sănătatea, educaţia, inovaţia sunt mofturi. Fără el, aşadar, totul e degeaba. Ce n-aţi înţeles? Modelul este aplicat şi în alte sectoare, însă neapărat sectoare care trăiesc din banul public. Este mult mai uşor să toci banii altora, iar când contributorii sunt în număr mare, la scara bugetului unei ţări adică, lucrurile sunt cu atât mai interesante. Mai întâi au fost pensiile speciale ale judecătorilor şi procurorilor (la care s-au „lipit”, de-a dreptul grotesc, şi mulţimea de funcţionari – grefieri, secretare, băgători de seamă, etc – din sistemul de justiţie). Nu zic nu, pensiile lor sunt cumva justificate, însă sunt mult supradimensionate. De ce pensia unui medic trebuie să fie de 4-5 ori mai mică decât cea a unui judecător? Mi se spune: „judecătorul riscă pronunţând sentinţe”. Dar medicul nu riscă intrând în contact cu toate bolile pământului şi ţinând în palmă, la propriu, vieţile oamenilor? „Da, dar mai este şi îngrădirea dreptului unui judecător de a avea o ocupaţie secundară”, argumentează apărătorii profesiei. Lucru fals, însă, căci judecătorii şi procurorii pot lucra şi în învăţământ. Unde posturi disponibile sunt, slavă Domnului, iar ocupaţia didactică este perfect complementară cu cea juridică. Aţi vedea un magistrat muncind cu jumătate de normă de vânzătoare? Sau ca şofer de taxi? Eu nu. „Dar nu există mult timp la dispoziţie deoarece Justiţia e cronofagă”, mi se şopteşte. Zău? Ce magistrat lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână? Vă spun tot eu: mai puţin de 3%. Iar tot timpul lucrat suplimentar se recuperează sau este plătit. Aceeaşi situaţie este şi în industria navală, şi în construcţii, şi în firmele de avocatură, şi în agricultură. Unde – ce să vezi? – nu sunt pensii speciale. „Magistratul are un statut aparte, trebuie protejat după retragere”, se argumentează. Perfect de acord. Însă ar fi cât se poate de decent dacă la pensia pe criterii de contribuţie (aşa cum se procedează în cazul muritorilor de rând) s-ar adăuga, să zicem, 50%. Sau chiar 100%. Ca şi cum omul respectiv ar fi avut două joburi (extrem de bine plătite), de fapt. S-ar ajunge în acest fel la pensii rezonabile, de circa 1.500-1.800 de euro. Nu la aberaţiile de acum. Ştiţi, probabil, că 80% dintre pensiile de magistraţi sunt mai mari de 3.000 de euro, în condiţiile în care pensia medie din România este de nici 350 de euro, iar salariul mediu este abia la 650 de euro net. De 10 ori pensia medie sau de 5 ori salariul mediu este mult prea mult pentru o pensie care nu se bazează pe contribuţie şi este plătită integral din bugetul public. Părerea mea….. Şi la militari şi poliţişti este ceva putred în sistemul românesc de pensii. Este aberant ca un poliţist să se pensioneze la 45 de ani cu o pensie de 65% din ultimul salariu brut. Atenţie, brut!. Deci pensia este cât leafa netă de fapt. Iar dacă este să judecăm obiectiv, un poliţist de 45 de ani nu este incompatibil fizic cu sistemul poliţienesc, deci nu are de ce să fie pensionat. Ok, nu poate fi la „mascaţi”, însă acolo nu se califică nici unii tineri de 25 de ani, la urma-urmelor. Dar în 80% dintre posturile din sistem un om poate munci fără probleme până la 60 de ani măcar. Dovada supremă este că unii s-au reangajat în Poliţie (sau prin alte sectoare bugetare) după pensionare şi încasează acum şi leafa, dar şi pensia. Mă încăpăţânez să cred că vârsta de 45 de ani este un atu, nu un handicap, căci înseamnă ceva experienţă, poate chiar înţelepciune. Mai înseamnă că omul respectiv poate fi în continuare manager (în sistemul privat, managementul este acoperit şi de omeni de 70-75 de ani, fără niciun fel de probleme), că poate face muncă de birou, la un ghişeul unde se preiau sau se eliberează acte, la supravegherea traficului sau a unui radar din maşină samd. La fel şi în Armată. Nu trebuie să fii vreun vlăjgan în floarea vârstei ca să răspunzi de magazia de bocanci sau să asiguri cu puşca-n braţe paza unui obiectiv militar oarecare. Trebuie doar să treci nişte bareme fizice acceptabile pentru orice om de 60 de ani care se respectă şi-şi respectă trupul. Evident, nu poţi fi în teatrul de luptă, cu echipament de război pe tine, însă ce logică stă în pensionarea la 50 de ani a unui colonel care abia atunci a ajuns la apogeul cunoştinţelor tactice? O găseşte cineva? Toate meseriile consumă fizic şi psihic. Este foarte solicitant şi să fii şofer de tir sau de autobuz, bunăoară. Apropo, un poliţist nu are cu mult mai multă carte decât un şofer, iar când şoferul iese din tură (după 8 ore pe un autobuz urban, să zicem) este categoric mult mai obosit decât un sectorist sau un poliţist de Rutieră…. Bine, nicăieri nu-i mai flagrantă situaţia ca în cazul politicienilor, care după ce că au o ocupţie bine plătită, foarte puţin solicitantă şi aducătoare de numeroase beneficii colaterale, rămân şi cu o mulţime de timp la dispoziţie ca să lucreze în orice domeniu poftesc. Să facă bani (şi fac), să strângă averi (şi strâng), să influenţeze major lucrurile (şi o fac). Şi-atunci de ce pensii speciale? Integral: https://adevarul.ro

Ionel Arsene | B1.roO rețetă de succes: Dăncilă a dat banii, primăriile asfaltează, lucrările sunt făcute de o firmă apropiată baronului PSD de Neamț, Ionel Arsene, și finului său, Ginel / Contracte de aproape 100 de milioane de euro, numai în acest an Firma Mavgo Holding din comuna Tașca, județul Neamț, a semnat contracte de 97 de milioane de euro, fără TVA, numai în acest an, cu instituții publice conduse în principal de primari sau șefi PSD, potrivit unei analize realizate de G4media.ro pe baza unor surse deschise (SEAP – platforma guvernamentală de transparență în achiziții publice, Registrul Comerțului, pagini de internet ale primăriilor și instituțiilor publice). Potrivit SEAP, banii au venit în cea mai mare parte de la Guvern, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, în unele cazuri chiar pe ultima sută de metri a Guvernului demis Dăncilă, în toamna anului trecut. Potrivit presei locale, Mavgo Holding este controlată de Gheorghe Vlasie, zis Ginel, aflat într-o relație de rudenie cu Ionel Arsene, președintele PSD al CJ Neamț, care i-a botezat un copil. Cert este că firma Mavgo Holding este unul dintre partenerii de afaceri ai companiei Aqua Parc deținută de Vlasie, iar patronul din acte al Mavgo Holding, Florin Dumitru Pavel, a fost acționar la o firmă administrată de Ginel…. Mavgo Holding este un partener de afaceri, un subcontractor al companiei lui Vlasie, Aqua Parc. Spre exemplu, potrivit unui document al Corpului de control al Ministerului Transporturilor obținut de Newsweek.ro, în aprilie 2019, Compania de autostrăzi CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a atribuit fără licitație o lucrare în valoare de 54 de milioane de euro privind reabilitarea drumului național Bicaz – Poiana Largului asocierii de firme Aqua Parc – Mavgo Holding – Danlin XXL. În iunie 2019, Consiliul Judeţean Galaţi, condus de Costel Fotea de la PSD, a atribuit un contract de aproape 24 milioane de euro pentru construcția șoselei de centură a orașului către asocierea de firme Aqua Parc din Neamț – Mavgo Holding din Neamț – Hydrostroy AD din Sofia, Bulgaria – Ideal Windows din Galați – Elite Consulting din Iaşi. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Mavgo Holding este patronată de Florin Dumitru Pavel. Până în ianuarie 2014, Pavel a fost acționar și la firma Edil Ștef CDP din Săvinești, administrată la acea vreme de Ginel Vlasie…. Firmele controlate de Vlasie, Aqua Parc și Edil Ștef CDP, sunt judecate pentru evaziune și spălare de bani la Tribunalul Neamț. Vlasie este judecat și el pentru aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la spălare de bani. Au termen abia pe 4 septembrie 2020. În rechizitoriul din 2016 împotriva lui Vlasie, procurorii DIICOT notau că firma Edil Ștef a fost administrată de Vlasie….. Vasile Sebastian Albulescu este fost coleg de școală, prieten vechi și fost asociat al fostului premier, Sorin Grindeanu, potrivit presei bănățene. Presa a semnalat anul trecut că principalul obiectiv al firmei Zagra Mining ar fi fost exploatarea minei de grafit de la Baia de fier. În acest sens, șeful CJ Neamț, Ionel Arsene, și-ar fi impus oamenii la conducerea ANRM, Agenția de resurse minerale. Integral: https://www.g4media.ro

PenitenciarBilanțul sumbru al eliberărilor condiționate din România  Problema eliberărilor condiționate poate fi redusă la câteva cifre: în perioada 2017-2019 au fost eliberați condiționat 26.760 de deținuți. Cei mai mulți au beneficiat de celebra lege a recursului compensatoriu. Mai bine de o treime dintre cei eliberați condiționat în perioada la care ne referim erau recidiviști, iar 11,83% dintre ei s-au întors în pușcărie, fie pentru că au comis alte fapte, fie fiindcă aveau pe rol alte dosare pentru care au primit noi pedepse. O altă cifră relevantă: aproape 8.000 dintre cei eliberați condiționat aveau codamnări pentru omor, tâlhărie și furt calificat. Unii dintre ei au ieșit imediat în evidență prin fapte care au îngrozit opinia publică. Ultimul astfel de caz a fost incendierea tinerei de 17 ani din Mehedinți de către un bărbat cu cinci crime la activ, condamnat la închisoare pe viață, dar eliberat condițonat.  Pe acest fond, deputații au scos din sertar și au votat o lege inițiată de PNL în urmă cu un an, potrivit căreia să nu mai poată fi eliberați condiționat cei condamnați pentru crime, violuri și tâlhării. Legea e contestată acum la Curtea Constituțională. Raport ANP: 38% dintre deținuții aflați în închisorile din România sunt recidiviști Un raport al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) oferă o imagine, în cifre, a situației eliberărilor condiționate în perioada 2017-2019:…. Recursul compensatoriu Conform datelor transmise HotNews.ro de către ANP, din 19 octombrie 2017, când a început să producă efecte legea recursului compensatoriu și până la 23 decembrie 2019, când a fost aprobată, toate persoanele private de libertate au beneficiat de mecanismul compensatoriu. În perioada indicată, s-au înregistrat 23.518 liberări, astfel: 4.174 de liberări la expirarea duratei pedepsei în termen și 19.344 de liberări condiționate, conform hotărârilor instanțelor de judecată. ANP sublinează că au existat situații când o persoană a fost eliberată și a revenit de mai multe ori în penitenciar. În aceeași perioadă, s-au înregistrat 2.618 reveniri, ceea ce înseamă 11,13% din totalul liberărilor. Administrația Națională a Penitenciarelor precizează că nu toate persoanele care au revenit în penitenciar, după momentul eliberării, au săvârșit fapte de natură penală în perioada postdetenție, parte dintre acestea având pe rol alte cauze penale, în diferite stadii de instrumentare, încă dinaintea punerii în libertate. Top infracțiuni “iertate” de Legea recursului compensatoriu Datele ANP prezintă și un clasament al celor mai răspândite infracțiuni săvârșite de cei care au beneficiat de Legea recursului compensatoriu. Tâlhăriile și crimele se află în Top 5:…. Legea prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat, votată după ce a stat un an la sertar Deputații au votat miercuri o lege inițiată de PNL, lege care prevede modificarea Codului penal astfel încât nu beneficiază de liberare condiționată persoanele condamnate pentru omor, viol, corupere sexuală a minorilor, tâlhărie calificată sau exploatarea cerșetoriei….. Legea ar putea să pice la Curtea Constituțională Actul normativ a fost atacat la CCR de către Înalta Curte de Casație și Justiție pe baza următoarelor argumente:…. Cristi Danileț: CEDO a stabilit că nu poate fi înlăturat prin lege dreptul unui deținut de a fi liberat înainte de termen Judecătorul Cristi Danileț atrage atenția și asupra unei decizii prin care CEDO a condamnat Lituania pentru că interzice eliberarea condiționată în cazul condamnaților pe viață. “CEDO, în cauza Matiošaitis și alții împotriva Lituaniei, din 23 mai 2017, spune că nu poate fi înlăturat prin lege dreptul unui deţinut de a fi liberat înainte de termen”, a scris judecătorul. Despre ce este vorba? Legea din Lituania nu permite eliberarea condiționată a celor condamnați la închisoare pe viață, singura posibilitate fiind ca ei să fie grațiați de către președintele țării…… Soluția judecătorului Cristi Danileț Soluția legislativă propusă de Danileț împreună cu juriștii din asociația VeDem Just: liberarea condiționată să fie cu adevărat o excepție, să privească antecedentele penale ale condamnatului, să fie refuzată începând cu a treia condamnare pentru fapte intenționate, iar competența de soluționare a procedurii să revină însăși instanței care a pronunțat condamnarea. “Modificarea și completarea legislației nu este suficientă. Ea trebuie să meargă împreună cu sprijinirea serviciului de probațiune, o mai bună pregătire a magistraților, dar și a polițiștilor pentru a elimina acele situații în care victima se prezintă în fața acestora și nu primește sprijinul de care are atâta nevoie și împreună cu educația juridică masivă a populației”, a transmis VeDem Just. Integral: https://www.hotnews.ro

Bolt app În aproape 3 luni, Isărescu a redus cu 30% factura celor care au împrumuturi în lei: prin scăderea dobânzilor şi stabilitatea cursului leu/euro, câştigătorii acestei crize sunt cei care au credite, iar pierzătorii sunt cei care îşi ţin economiile în lei sau în euro şi continuă să economisească, temându-se de vremuri grele  In criza de acum un deceniu, cel puţin în perioada 2008-2009, câştigătorii au fost cei care aveau economiile în euro – cursul a crescut cu 30% într-o perioadă de şase luni – şi în depozite bancare în lei, unde dobânda medie a fost de 12%, faţă de o inflaţie de 8% şi o dobândă la BNR de 10,25%. Au pierdut cei care au avut credite în euro (ca să nu mai vorbim de cei cu credite în franci elveţieni) care prin creşterea majoră şi dintr-o dată a cursului leu/euro au trebuit să scoată din buzunar mai mulţi lei pentru aceeaşi rată în euro ca să-şi plătească rata la bancă, ceea ce le-a afectat major venitul disponibil. De asemenea, cei care au avut credite în lei au avut mult de pătimit, având în vedere că dobânda medie a fost de 17%….. Acum, la începutul acestei crizei, situaţia este schimbată radical. În aproape 3 luni, BNR a scăzut dobânda de referinţă de la 2,5% la 1,75%, ceea ce a dus la scăderea cu 33% a ROBOR-ului, de la 3,24% pe 20 martie la 2,17% vineri, 12 iunie. Pentru cei care au creditele legate de ROBOR, persoane fizice şi companii, această scădere este majoră. De exemplu, la un împrumut de 100.000 de lei, cu o marjă a băncii de 2%, dobânda anuală de plată era în martie de 5.240 de lei (ROBOR de 3,24% plus 2% marja băncii), iar acum dobânda anuală de plată este de 4.170 de lei (ROBOR de 2,17% plus 2% marja băncii), ceea ce rezultă un câştig în favoarea celui care are un credit în lei de 1.070 de lei pe an, adică 89 de lei pe lună. Raportat la un salariu mediu de 3.182 de lei (aprilie 2020), câştigul de 89 de lei din scăderea dobânzii reprezintă de fapt o majorare a veniturilor cu 2,8%. În acest moment, aproape 70% din finanţarea din România este în lei, ceea ce face ca deciziile BNR să aibă efect în piaţă. Datorită intervenţiei BNR prin injecţii de lichiditate pe piaţa interbancară şi prin achiziţia de titluri de stat de pe piaţa secundară, randamentul de tranzacţionare al titlurilor de stat ale Ministerului de Finanţe pe o scadenţă de 10 ani a scăzut de la 6,14% pe 20 martie, la 3,96% la finalul săptămânii trecute, ceea ce înseamnă o reducere cu nu mai puţin de 36%. Intervenţia în forţă a BNR având ca scop reducerea dobânzilor şi furnizarea de lichiditate băncilor permite Ministerului de Finanţe să-şi finanţeze deficitul bugetar după ce, la începutul crizei, în primele două săptămâni din martie, vânzarea de titluri de stat a fost extrem de dificilă având în vedere că băncile, în special cele aparţinând grupurilor financiare internaţionale, au făcut paşi înapoi, fie solicitând dobânzi mai mari, fie nedepunând oferte….. Prognoza analiştilor este că BNR vrea să scadă în continuare dobânda de politică monetară, cel puţin de la 1,75% la 1,5%, ceea ce ar implica şi o scădere a ROBOR-ului sub 2%, chiar dacă inflaţia, aflată în scădere în acest moment, va creşte în trimestrul 3 şi în trimestrul 4 spre 3%, de la 2% în acest moment. Această scădere imprimată de BNR înseamnă o factură mai mică pentru cei care trebuie să plătească credite la bancă sau pentru guvern, care trebuie să se împrumute (explozia şi finanţarea deficitului bugetar este principala problemă a României) şi un minus de venituri reale pentru cei care economisesc la bancă. BNR şi băncile ştiu sigur că populaţia nu-şi va scoate banii din bănci pentru a-i duce în instrumente mai riscante – fonduri mutuale sau acţiuni pe bursă, aşa că scăderea dobânzilor la depozite nu va afecta deloc stabilitatea bancară…. De mai bine de două decenii, Europa bălteşte într-o creştere economică foarte mică, ducând în spate economiile acumulate de populaţie, care sunt prea mari şi pe care nici dobânzile negative nu le scot din bancă, pentru a intra în circuitul economic. În România, diferenţa dintre depozitele acumulate şi creditele acordate este de 100 de miliarde de lei, chiar dacă dobânzile la lei şi la euro sunt în scădere. Integral: https://www.zf.ro

Un activist pentru protecția mediului la un protest în luna februarie (Reuters/Inquam Photos/O. Ganea)Noxele din propria ogradă  Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, cu un indice mediu de 74% în ceea ce privește noxele pe care bucureștenii le inhalează zilnic. Din întreaga suprafață a capitalei, doar 7,5% este ocupată de spații verzi, fiecărui locuitor revenindu-i doar aproximativ 10% metri pătrați din spațiul viu al orașului, față de alte capitale europene unde procentul este chiar și de zece ori mai mare. Au fost și zile, în plină pandemie, în care gradul de noxe a atins pragul critic de 100%. Poluarea este al doilea factor de risc, după fumat, care duce la instalarea sau la agravarea bolilor respiratorii, după cum arată medicii pneumologi. Conform Institutului Național de Statistică, în București sînt înregistrate oficial 1,4 milioane de mașini la care se adaugă cele în tranzit. La cei 1,8 milioane de locuitori ai Capitalei, fiecăruia îi revine cîte un automobil dacă, pe de o parte, scădem minorii, familiile care trăiesc sub pragul sărăciei și persoanele foarte înaintate în vîrstă, iar pe de altă parte dacă adăugăm familiile îmbogățite care au cîte 2-3 sau chiar mai multe mașini la poartă. De la un an la altul, parcul auto din România a crescut cu 7-8%. A avea o mașină a devenit un mod de viață pentru mulți. Sunt situații cînd vezi un BMW la scara blocului, iar proprietarul, în general un tînăr, locuiește într-un apartament coșcovit ca mama lui. De ce așa? Pentru că autoturismul de lux este văzut, admirat pe străzile orașului sau în parcare, pe cînd apartamentul rămîne necunoscut în sărăcia lui. Pentru ignoranții locuirii, mașina ține loc de casă. Groapa de gunoi de la Glina, din marginea Capitalei, este un coșmar pentru bucureștenii care trăiesc la 70 de metri de un munte de gunoi de peste 100 de metri. După aderarea la Uniunea Europeană, România avea obligația de a reabilita sau de a închide depozitele de deșeuri care nu se conformau normelor europene. Nici acum groapa de gunoi de la Glina nu a fost închisă și nici alte 68 de astfel de focare de infecție din apropierea marilor orașe din țară. Arderea deșeurilor a rămas aceeași practică în urma căreia locuitorii sînt obligați să respire aerul îmbîcsit de noxe, în timp ce țările Uniunii Europene alocă sute de miliarde de euro pentru a fi investite în sănătatea mediului și a populației. În România, miniștrii Mediului, agențiile de protecție a mediului și funcționarii publici trec de atîtea ori pe lîngă mormanele de deșeuri fără să le vadă. În 2018, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o directivă prin care toate statele membre sînt obligate să elimine deșeurile, în special prin reciclarea acestora, în așa fel încît să nu pună în pericol sănătatea populației. România se apropie cu pași mari de procedura de infringement cu Uniunea Europeană, dacă nu va rezolva cît mai repede închiderea gropii de la Glina și a altor zeci de focare, evitînd în felul acesta amenzi foarte mari…..Pe de altă parte, sute de mii de hectare de pădure au fost tăiate ilegal doar în ultimii zece ani. Un departament al statului, înființat la presiunea Uniunii Europene, monitorizează ce se întîmplă cu pădurile din România. Raportul instituției arată că în fiecare an 20 de milioane de metri cubi de lemn dispar ilegal. În ceea ce privește pădurile retrocedate foștilor proprietari, mai mult de jumătate dintre acestea au fost rase de pe suprafața pămîntului, fiind vîndute marilor afaceriști, care la rîndul lor le-au vîndut unor companii de exploatare a lemnului din străinătate. Integral: https://www.dw.com

Familia traditionalaCare familie tradițională? La țară, peste jumătate din copii se nasc în afara căsătoriei. Călăraşi, Braşov, Mureş și Ialomiţa sunt județele ”campioane”  Scurtă recapitulare: Înainte de 1990, din 100 de copii născuți, doar 3 erau în afara căsătoriei. Regulile erau dure și puțini riscau. Anul trecut, din 100 de nașteri, peste 30 erau înafara căsătoriei. Asta în medie. Pentru că la țară, adică fix acolo unde ai zice că tradiția contează, lucrurile stau cel mai prost din acest punct de vedere. În circa 10 județe, nașterile înafara mariajului sunt de circa 50%. Mai mult: în ultimii 10 ani, în cazul nașterilor cu mame sub 20 de ani, trei sferturi din copii sunt înafara căsătoriei. Șapte din zece nou-născuți ai româncelor care nasc înainte de 20 de ani (căsătorite fiind) sunt concepuți înaintea căsătoriei. Ceea ce te poate face să presupui că eventualele căsătorii care au urmat s-au făcut sub presiunea faptului că femeile au rămas însărcinate. ”În mediul rural, aproape 20% nu au tatăl recunoscut, în vreme ce în grupa de vărstă de femei de peste 20 de ani care au născut, ponderea coboară la sub 5%. În cazul romilor, ponderea femeilor care nasc la vârste sub 20 de ani e de 10 ori mai mare decât proaspetele mame de peste 20 de ani”, explica sociologul Traian Rotariu la o conferință organizată de INS în urmă cu un an, la care i-a reunitpe cei mai buni cercetători pe zona demografiei. În zonele urbane din Ialomița, Giurgiu și Călărași și Teleorman sunt cei mai mulți copii născuți înafara căsătoriei. În spațiul rural, Călăraşi, Braşov, Mureş și Ialomiţa sunt județele ”campioane” la numărul de copii născuți înafara căsătoriei. În întreaga Uniune Europeană, unde nașterile au depășit 5 milioane, în opt dintre cele 28 de state membre majoritatea s-au născut în afara căsătoriei, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În condiţiile în care şase din zece bebeluşi s-au născut în afara căsătoriei, Franţa avea cel mai ridicat procent (59,7%) de nou-născuţi cu părinţi necăsătoriţi, urmată de Bulgaria şi Slovenia (ambele cu 58,6%), Estonia (56,1%), Suedia (54,9%), Danemarca (54%), Portugalia (52,8%) şi Olanda (50,4%). În schimb, mai puţin de unu din zece bebeluşi au părinţi necăsătoriţi în Grecia (9,4%). Alte state cu un procent redus de nou-născuţi cu părinţi necăsătoriţi sunt: Croaţia (18,9%), Cipru (19,1%), Polonia (25%), Lituania (27,4%), Italia (28%), România (30,1%) şi Malta …… Varsta medie a femeilor la prima casatorie a fost, inainte de 1990, de 21-22 ani, iar varsta medie a mamelor la prima nastere in jurul valorii de 22,3 ani. O nuptialitate precoce a fost favorabila unei fertilitatii ridicate de peste 2 copii la o femeie. Incepand cu anul 1992 asistam la o crestere a numarului de nasteri in afara casatoriei, proportia lor progresand de la 15% (1992) la 27,7% (2010). Paradoxal, mai afectat de acest fenomen a fost mediul rural. In 2010, din totalul copiilor nascuti in rural, 33,8% au fost nascuti de mame necasatorite. Cea mai mare parte a copiilor nascuti in afara casatoriei provin de la tinerele pana in 25 ani, iar diferenta dintre varsta medie la prima casatorie si varsta medie la prima nastere a inregistrat un proces de diminuare, ceea ce arata o schimbare de comportament demografic. Integral: https://www.hotnews.ro

Puțini știu asta! Cum arăta Gabriela Firea în tinerețe. Imagini ...Mărirea și decăderea diversiunilor pesediste  La București, echipa PSD-Firea înțelege că îi fuge Capitala de sub picioare. Dar nu și cine îi trage covorul. Studioul televiziunii de știri și-l împart candidatul opoziției pentru Primăria Generală a Bucureștilor, Nicușor Dan, și un reprezentant al Partidului Social Democrat, grupare politică în mâna căreia stă controlul întregii Capitale. Mai exact Gabriel Mutu, având ocupația de primar al sectorului 6, cum ar scrie (dacă ar trebui să completeze un proces verbal constatator) agentul de poliție locală Stelică-Iulian Petculeț, de la primăria sectorului 5. Pe monitoarele din studioul televiziunii de știri și pe ecranele din întreaga țară tocmai rulează în buclă imagini de la un incident petrecut cu puține ore mai devreme: tovarășii de partid ai lui Gabriel Mutu au defilat cu tulumbe de stârpit omizi, automături stradale, camioane pubelă și atelaje de spălat carosabilul, claxonând și ambalându-și motoare cât să-i acopere vocea și așa nu foarte baritonală a lui Nicușor Dan, aflat într-o tentativă de dialog cu presa.  „Poate întorceau” De când a intrat în direct la televiziunea de știri, Gabriel Mutu ba știe, ba nu știe ce s-a petrecut la evenimentul despre care a acceptat să dezbată. Pare a fi familiar cu mise-en-place-ul, dar se jură că nu a văzut coregrafia. Știe toate mișcările lui Nicușor Dan, dar nu este la curent cu manevrele mașinilor colantate cu numele și mesajul electoral al primarului pesedist al sectorului 5, Daniel #DF Florea. „Eu nu am văzut asta”, combate, sigur pe sine, Mutu. „Am văzut pe cineva care trăgea jurnaliștii în mijlocul traficului, punându-i în situații periculoase.” În fața unor probe video, face un prim pas înapoi: „Din fața televizorului eu asta am văzut”. ….In vremea de glorie PSD-ALDE, apostolii de pe Kiseleff (imediat pe dreapta, cum vii dinspre Arcul de Triumf, sau puțin mai jos, pe stânga) nu se temeau de nimeni. Liviu Pop, Steluța Cătăniciu, Eugen Nicolicea, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu sau Grațiela Gavrilescu se mutaseră în studiourile televiziunilor prietene, de unde își executau marțial interlocutorii care îndrăzneau să pună la îndoială dezinformările sau să scoată la iveală matrapazlâcurile puterii. De fiecare dată când discuțiile deveneau incomode, ridicau vocea sau schimbau cazon vorba, dictând mersul conversației. Ridicau false probleme pentru a abate atenția publicului sau pentru a dejuca planurile contraopinenților. Până ce devălmășia stârnită de gestul grosolan se domolea, se termina și timpul emisiunii. Publicul nu afla nimic concret ci doar pleca din fața televizorului maltratat informativ și mutilat neuronal de bârfe și zvonuri. Prin repetiție obsesivă, acest procedeu rescrie agenda publică….. După ce și-a pierdut elita, după ce a rămas și fără eșalonul de huligani, după ce nici măcar mincinoși calificați nu a mai avut de unde trimite în prima linie, PSD-ul de astăzi, o oaste de diletanți pe care îi leagă dar îi și desparte frica de foame politică, recurg la diversiuni rudimentare. Dulapul și răcnetele vicelui Aurelian „Smardoi” Bădulescu sau automăturătoarele lui Daniel Florea, paiațele și hăndrălăii primarului general Gabriela Firea – acest arsenalul primitiv dă măsura limitelor inteligenței acestor personaje. Traumele Capitalei României (și probabil multe alte orașe suferă la fel) au o serie de cauze: inepția ca act managerial, incoerența ca strategie de gestiune a orașului, stupiditatea ca proiect politic, delirul ca program de guvernare. Și variațiuni pe aceste teme, fie combinate, fie permutate. Scorul final este neputința. În spațiul lăsat vizibil liber de absența acesteia își fac locul brutalitatea și dușmănia. Atitudinea disprețuitoare și inchizitorie a primarului general este complexul nepriceputului înfrânt de propria vanitate. Altceva nu a putut demonstra echipa PSD de-a lungul întregului mandat, altceva nu a avut de etalat nici primarul general, din dosul majorității de copărtași într-ale abuzurilor administrative. Până la urmă, gesturile din ultimele săptămâni îndreptate împotriva contracandidatului Nicușor Dan se succed în logica firească a arbitrariului ca modus operandi al celor care au condus Capitala nu doar, dar mai ales în ultimii patru ani. Cât despre Nicușor Dan, acesta nu are cum câștiga Primăria Generală, pentru că nici unul dintre partidele pe care teoretic le reprezintă nu luptă în spatele lui. Dar, totodată, i-a fost scris să nici nu o mai piardă: PSD i-a închis toate drumurile spre eșec. Depinde de el, de acum înainte, să nu își retragă în ultimul moment candidatura. Și de partidele care l-au nominalizat, să nu-și canibalizeze candidatul și, mai ales, șansele. Integral: https://www.dw.com

Lucian CroitoruLucian Croitoru: Recesiunea, în România, va fi similară cu cea din 2009 sau mai rău România este conectată bine cu zona euro și cu alte țări, iar evoluția economică va fi similară cu cea din 2009 sau poate puțin mai rău, este de părere Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, din declarațiile sale reieșind că spune acest lucru în nume personal. Foarte pe scurt: • Evoluția economică și accentuarea dezechilibrelor depind foarte mult de evoluția bolii; • Un program de creștere a punctului de pensie cu 40% distruge acel criteriu de sustenabilitate; • Atunci nu se vor mai obține nici pensiile respective, nici creșterea economică; • Atunci recesiunea va fi și mai mare, culmea. „Cred că primul lucru pe care trebuie să-l avem în minte este că aceste evoluții, creștere economică și accentuare de dezechilibre, depinde foarte mult de evoluția bolii. Aici datele în ultimul timp par să ne arate că este o revenire. S-a mizat foarte mult pe o revenire cu o intensitate mai mică a bolii, a numărului de infectări, în toamnă. S-ar putea, în opinia mea, să ne confruntăm cu o revenire mult mai apropiată în timp și atunci și efectele economice vor fi diferite. Asta nu putem ști, dar primele semne, după părerea mea este că ne-am reangajat pe o pantă de creștere a numărului de îmbolnăviri zilnice. M-am interesat. Acel număr de teste care se publică în fiecare zi sunt cazuri noi și nu putem spune că sunt corelate cu numărul de bolnavi deja dinainte cunoscuți”, a spus el, în cadrul unei dezbateri online organizată de Consiliul Fiscal. Potrivit acestuia, chiar dacă lăsăm deoparte această revenire a valului doi mai devreme, cred că s-a produs o modificare la nivel global dar care va avea implicații asupra României în ceea ce privește economisirile dorite, în interiorul unei țări sau nete între țări, față de investițiile dorite cu implicația că rata naturală reală a dobânzii a scăzut în continuare de la niveluri joase sau foarte joase în țările dezvoltate. • Acest lucru are o implicație pentru că eforturile pe care le vor face politicile monetare mai ales în țările dezvoltate vor avea o tracțiune mai mică decât în trecut. Va fi mai dificilă relansarea economiei. Influența asupra creșterii economice s-ar putea să fie mai mică decât în trecut.  „Având în vedere acest context, economia României nu va putea scăpa pentru că suntem bine conectați cu zona euro și cu alte țări. Evoluția economică va fi similară cu cea din 2009 sau poate puțin mai rău”, spune el, precizând ulterior că se referă la recesiune. Integral: https://economie.hotnews.ro

DolariFactura imensă a crizei economice şi perspectiva exploziei inegalităţilor sociale au reaprins dezbaterile despre taxarea bogaţilor. Un grup de economişti a făcut planuri pentru impozitarea celor mai mari averi la nivelul întregii UE În timp ce guvernele lumii pompează miliarde şi miliarde de euro, dolari sau alte monede în ecomomii pentru a le scoate din criză, se pune tot mai apăsat întrebarea la cine se va duce nota de plată de data aceasta. Criza anterioară a arătat cât de distructivă poate fi austeritatea. De asemenea, criza trecută şi cea actuală au expus o problemă de viaţă şi de moarte pentru actualul model capitalist – o distribuire din ce în ce mai inegală a veniturilor, cu consecinţe politice, sociale şi economice dramatice. În acest context, revine în forţă discuţia despre taxarea averilor mari, despre punerea la plată a celor mai bogaţi oameni. Câţiva economişti cred că este posibilă chiar şi o schemă unică pentru impozitarea milionarilor şi miliardarilor din întreaga Uniune Europeană. „Chiar trebuie să-i taxăm pe bogaţi“, scrie progresista The Nation, una dintre cele mai vechi reviste americane, care subliniază că statul California, unul dintre cele mai bogate din SUA, avansează bine în această direcţie. Fiecare idee mare apreciată de progresişti – inclusiv Green New Deal, Medicare pentru toţi, îngrijirea universală a copilului şi şcolarizare liceală gratuită – necesită cheltuieli masive din partea guvernului şi o structură de reglementare robustă, arată The Nation. Niciuna dintre aceste propuneri cu necesitate de implementare de urgenţă nu va fi realizată fără posibilitatea de a inversa patru decenii de austeritate distrugătoare prin majorarea taxelor pentru corporaţii şi superbogaţi. În ultimii 45 de ani, războinicii culturii dreptei şi elita corporativă s-au unit în jurul unui concept simplu care le permite să-şi îndeplinească agenda: reducerea impozitelor pentru ei înşişi şi desfiinţarea puterilor de executare ale oricărei agenţii dedicate binelui de orice fel, inclusiv drepturilor civile, educaţiei publice, mediului înconjurător şi forţei de muncă. „În loc să ne bazăm pe candidaţii prezidenţiali ca salvatori sau să revizuim la nesfârşit propuneri de politică utopică, este crucial să examinăm ce strategii, conduse de cine, câştigă şi de ce, continuă revista americană. The Nation aminteşte cât de simplă este procedura pentru ca legislativul american să reducă impozitele şi cât de complicat este să le majoreze….În Franţa socialistă, condusă de un politician tânăr despre care se spune că este preşedintele bogaţilor, într-un joc politic mai bipolar ca niciodată, dezbaterea cu privire la reintroducerea impozitului de solidaritate pe avere – ISF- şi, mai larg, despre cine ar trebui să contribuie la achitarea facturii crizei, a reizbucnit cu forţe noi, scrie Le Monde. În discuţii, într-o parte sunt susţinătorii unei reporniri economice accelerate, gata de a răspunde pozitiv nevoii de a lucra mai mult sau de a reduce salariile. De cealaltă parte sunt cei care intenţionează să-i facă pe cei mai bogaţi să contribuie la plata facturii crizei la sfârşitul unei pandemii care i-a transformat în eroi pe cei din primele linii ale societăţii. Este vorba de cei care au făcut viaţa suportabilă în timpul carantinei, de la simplul gunoier la omul care aranjează produsele pe rafturile supermarketurilor şi la voluntari. Iar tocmai aceşti eroi sunt acum ameninţaţi cu pierderea veniturilor de şocul economic al pandemiei. În mijlocul dezbaterii stă preşedintele Emmanuel Macron, care a retras ISF-ul, iar acum pare că se răzgândeşte. În parlament, opoziţia de stânga intensifică tirul propunerilor de reintroducere a taxei pe averile mari sau cel puţin de creare a unei contribuţii excepţionale ţintite spre cele mai mari averi…..Mergând mai departe, doi foşti consilieri ai candidatei democrate la preşedinţia SUA Elizabeth Warren cu privire la impozitarea celor mai bogaţi, economiştii Gabriel Zucman şi Emmanuel Saez, împreună cu economistul francez Camille Landais, propun introducerea unui impozit temporar şi progresiv pe patrimonial celor mai bogaţi 1%. Aceasta la nivelul întregii Uniuni Europene. Adică o versiune europeană a franţuzescului ISF. Scopul este gestionarea mai uşoară a imensei datorii publice pe care o va crea criza şi finanţarea cheltuielilor publice la care au fost forţate guvernele în lupta cu coronavirusul. Aceşti economişti atrag atenţia că cei mai bogaţi 1% deţin între 20% şi 25% din totalul avuţiei din Franţa, Germania, Spania şi statele scandinave. De aceea, ei propun ca noul impozit să fie aplicat averii nete (active minus datorii) cu o rată progresivă care ar depinde de mărimea activelor nete. Integral: https://www.zf.ro

Noul coronavirus s-a raspandit rapid in intreaga lumeStai sau nu stai în carantină atunci când vii din ţările exceptate de la izolare? Noi prevederi năucitoare  ….. HG 476/2020 pentru prelungirea stării de alertă în România, cu 30 de zile, îşi produce efectele începând de miercuri, însă anumite prevederi ale documentului te bagă mai mult în ceaţă. Concret, în anexa referitoare la măsurile de carantină/izolare, scrie clar că dacă vii în România dintr-o ţară ce nu este exceptată de la carantinare/izolare (cum ar fi Spania, Italia sau Marea Britanie, printre altele), vei intra pentru 14 zile în carantină/izolare când ajungi acasă. Până aici, totul îţi poate părea clar, însă următorul paragraf pare să contrazică tot ceea ce ştii. „Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare (adică Grecia, Bulgaria, Germania şi celelalte 14 ţări de pe lista verde, n.red.), dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuinţa/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz”, scrie în anexa din HG 476. Integral: https://www.zf.ro

Firea, ai grijă! Nicușor Dan mai are 3 conferințe de presă și se transformă în Hulk  În locul Gabrielei Firea noi am fi foarte, foarte precauţi! Cercetătorii au stabilit că Nicuşor Dan mai poate rezista la maximum 3 conferinţe de presă bruiate înainte să se transforme în incontrolabila bestie Hulkuşor Dan, adesea prescurtată “Hulk”. “Puţini ştiu, dar în urmă cu câţiva ani, Nicuşor a fost expus la raze gama în timp ce salva Hala Matache de o bombă nucleară. De atunci parcă e alt om”, spune Aurel Marcel, apropiat al lui Nicuşor Dan. “Noi încercăm să nu-l supărăm niciodată. Nu vă imaginaţi de ce e capabil când se transformă în monstru verde. L-am văzut frângând bare de oţel cu mâinile goale.” “Eu unul n-aş mai trimite gorilele să-i bruieze conferinţele de presă. Dacă la un moment dat citiţi în presă că Hulk l-a mâncat pe Bădulescu, să nu spuneţi că nu v-am avertizat”, i-a transmis Gabrielei Firea un alt cetăţean preocupat. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 20 iunie. “Multi judecatori sunt extrem de ingaduitori cu interlopii, cu membrii dovediti ai crimei organizate, cu criminalii, violatorii si talharii.”

Pets and allergies - National Asthma Council AustraliaBuna dimineata intr-o zi de sambata, 20 iunie! Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că ultima săptămână din luna iunie va fi dominată de ploi mai ales în nord-estul țării și la fel se va întâmpla și în săptămâna 6 – 13 iulie. Temperaturile vor fi de vară, normale pentru această perioadă. Hidrologii au prelungit atenționarea cod roșu pentru râuri din județele Caraș-Severin și Timiș. Aceste zone au fost sub cod roșu și în cursul zilei de joi și deja sunt inundații masive, drumuri rupte și persoane evacuate din cauza ploilor. Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în perioada 19 iunie, ora 10 -22 iunie, ora 10. Astfel, în intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, ce se vor manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină și vijelii. În tot intervalul de prognoză se vor acumula cantități importante de apă, iar pentru secvențe scurte de timp se vor depăși 15…25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 26 și 28 de grade, iar cele minime vor fi de 14…16 grade.

Ramona Ursu: Ipocrizia magistratilor si pensiile de serviciuRamona Ursu: Ipocrizia magistratilor si pensiile de serviciu  Niciun dram de respect nu va mai exista pentru magistrati. O sa ne uitam la ei asa cum ne uitam la cei mai hoti dintre politicieni. Niciun dram de respect nu mai are aceasta categorie profesionala, a magistratilor, pentru ea insasi. Nu mai vorbesc fata de restul cetatenilor, nu, fata de ea insasi. Despre pensiile lor de serviciu, magistratii vorbesc ca si cum acestea ar fi un fel de dat de la Dumnezeu, ceva ce trebuie sa primeasca doar pentru simplul fapt ca ei exista, ca s-au nascut, ca respira, ca asa stau lucrurile in ordinea fireasca a lumii, de la inceputurile-inceputurilor si pana cand lumea asta se va sfarsi.  E uluitor sa vezi atata ipocrizie si nerusinare din partea unor magistrati, pe care, apropo, nu i-am vazut sa mai fie deranjati prea tare de Sectia Speciala, de reglarea legilor justitiei si a codurile penale. Gata, s-au terminat subiectele astea pentru ei, totul e numai despre bani. Magistratii, asa cum am mai scris, trebuie sa fie platiti bine. Si sunt foarte bine platiti. In baza acestor lefuri mari, primesc si pensii mari, ceea ce e normal. Pensiile de serviciu, insa, cel putin la valoarea lor de acum, sunt sfidatoare fata de toti oamenii care muncesc cinstit in Romania. Pensiile speciale au fost o spaga data de politicieni, pentru ca magistratii sa nu ridice capul. Si, doar cu extrem de putine exceptii, magistratii nu-l ridica, daca tot aminteam mai devreme de Sectia Speciala. Sau de felul in care functioneaza Inspectia Judiciara, o institutie folosita drept bata de politicieni, pentru a-i “linisti” pe acei extrem de putini magistrati care se mai pun contra sistemului. Lasand, insa, exceptiile deoparte, vorbim despre o categorie profesionala care s-a asezat singura in genunchi in fata politicienilor, pentru bani si pentru alte avantaje, si care de acolo, din genunchi, ne cere raspicat sa o respectam si sa o platim, cu forta, regeste. Renate Weber a explicat de ce ea, ca Avocat al Poporului, a atacat la CCR impozitarea pensiilor de serviciu. Doamna Weber vorbeste despre “o dubla impozitare”, despre “discriminare” si despre incalcarea a doua articole din Constitutie. Adica, Avocatul Poporului (o institutie care si-a dovedit in repetate ori ticalosia si goana dupa bani si putere, tinand capul plecat in fata unor politruci) ar vrea ca noi sa intelegem ca aceste pensii de serviciu, orice ar fi pe lumea asta de aici inainte, trebuie platite. Si daca avem pandemie, si daca murim si ne imbolnavim pe capete, si daca se prabuseste economia, si daca raman sute de mii de oameni fara serviciu, si daca se destrama tara asta si orice nenorocire ni s-ar mai putea intampla, noi trebuie sa le platim magistratilor pensiile de serviciu, asa cum sunt ele stabilite acum. Iar in conditiile astea, tot noi ii discriminam pe magistrati pentru ca ei au pensii de serviciu (pe langa cele normale), iar noi, restul, cei care le platim lor aceste pensii de serviciu, nu avem. Incredibil! Cat tupeu inimaginabil pe aceasta doamna Renate Weber! La CCR, stim, decizia o vor lua judecatorii care sunt beneficiari ai pensiilor speciale. Valer Dorneanu, de exemplu, a ridicat, anul trecut, de la stat, asa: salariul de presedinte al Curtii Constitutionale – 289.159 lei/an, o pensie speciala de 322.220 de lei si inca o pensie speciala, pentru ca a fost si parlamentar, de 74.424 de lei. Vreo 150 de mii de euro anual, adica. Ar fi discriminat, nu, Dorneanu, daca pensiile de serviciu ar fi reduse? Apoi, sa nu uitam ca judecatorii CCR, care beneficiaza de pensii speciale, trebuie sa decida cu privire in aceasta chestiune ridicata de Avocatul Poporului. Asta nu i se mai pare nimic anormal si discriminatoriu doamnei Renate Weber? Integral: https://ziare.com

Adina FloreaEpopeea Secției speciale. Parchetul General: Proiectul privind desfiinţarea este deficitar / SIIJ: Înfiinţarea Secţiei nu afectează lupta împotriva corupției  La mai bine de patru luni de la punerea în dezbatere de către Ministerul Justiției a proiectului de lege privind controversata secție de anchetare a magistraților, Parchetul General transmite opinia asupra proiectului. Instituția condusă de Gabriela Scutea susține că propunerea legislativă “este deficitară şi nu întruneşte normele de tehnică legislativă cerute de lege”, fiind identică cu cea respinsă la sfârșitul anului trecut de Senat. Și SIIJ a transmis punctul de vedere asupra proiectului, susținând că “înfiinţarea Secţiei nu afectează lupta împotriva corupției şi nu este un motiv de îngrijorare, cum, în mod neîntemeiat, susţin iniţiatorii proiectului”. Parchetul General a făcut public vineri punctul de vedere cu propunerile şi observaţiile la proiectul de lege pentru desfiinţarea SIIJ pus în dezbatere de Ministerul Justiției în 4 februarie, publicând și opinia SIIJ asupra proiectului. Parchetul General arată că proiectul este identic (“mot-a-mot”) cu propunerea legislativă pentru desfiinţarea SIIJ respinsă de Senat, în calitate de cameră decizională, în şedinţa din 11 decembrie 2019. Parchetul susține că proiectul “nu întruneşte normele de tehnică legislativă cerute de lege, fiind deficitar atât sub aspectul conţinutului, cât şi al fundamentării soluţiei legislative propuse” și “se desprinde necesitatea modificării şi completării unor prevederi ale proiectului, întrucât există arii nereglementate, cum ar fi resursele umane şi cele materiale, sau care lasă loc de ambiguităţi interpretative”. De asemenea, Parchetul General susține că proiectul este deficitar şi sub aspectul dispoziţiilor tranzitorii, impunându-se, în special, reglementarea unor ipoteze menite, pe de o parte, să asigure trecerea în mod procedural a dosarelor la unităţile de parchet care îşi vor redobândi competenţa, iar, pe de altă parte, să evite apariţia unor probleme similare celor întâmpinate cu ocazia înfiinţării secţiei. Cu privire la situaţia cauzelor în curs de soluţionare, sursa menţionată susţine că învestirea unui parchet cu soluţionarea unei cauze nu este, nu poate fi o măsură administrativă epuizată în operaţiunea materială de predare/preluare fizică a unui dosar, ci trebuie să constea într-o măsură procedurală. “Au existat în trecut dispoziţii legale care prevedeau trecerea administrativă a cauzelor de la parchete sau instanţe desfiinţate la cele devenite competente (cea mai recentă reglementare în acest sens, aceea cuprinsă în art. 21 din Legea nr. 255/2013 de punerea în aplicare a N Cpp). Soluţia legislativă propusă, discutabilă de altfel, nu a creat probleme în transpunerea ei în practică întrucât legea prevedea în mod expres care sunt parchetul, respectiv instanţa competente (un singur parchet, respectiv o singură instanţă). În cazul SIIJ însă, stabilirea parchetului competent are în vedere mai multe criterii legale, noua competenţă putând varia atât după materie, cât şi după calitatea persoanei, precum şi după teritoriu. Decizia trebuie luată în fiecare caz în parte, acestea fiind motivele pentru care ea trebuie să fie rezultatul unei dispoziţii a magistratului, dispoziţie cu caracter procesual, de aplicare a normelor în materie de competenţă. În situaţia noastră, singura soluţie legală care se întrevede, din punctul nostru de vedere, este emiterea unei ordonanţe de declinare a competenţei”, se mai arată în document. SIIJ: Înfiinţarea Secţiei nu afectează lupta împotriva corupției şi nu este un motiv de îngrijorare Și SIIJ a transmis punctul de vedere asupra proiectului, susținând că “înfiinţarea Secţiei nu afectează lupta împotriva corupției şi nu este un motiv de îngrijorare, cum, în mod neîntemeiat, susţin iniţiatorii proiectului”: Integral: https://www.hotnews.ro

Deputatul PNL, Florin Roman, atac dur la adresa magistratilor si a Inaltei Curti: Multi judecatori sunt extrem de ingaduitori cu interlopii, cu membrii dovediti ai crimei organizate, cu criminalii, violatorii si talhariiDeputatul PNL, Florin Roman, atac dur la adresa magistratilor si a Inaltei Curti: Multi judecatori sunt extrem de ingaduitori cu interlopii, cu membrii dovediti ai crimei organizate, cu criminalii, violatorii si talharii  Liderul deputatilor liberali, Florin Roman, a transmis, vineri, ca CSM tace in cazul criminalului din Mehedinti care a incendiat o fata de 17 ani, dar Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a atacat la Curtea Constitutionala legea care care interzice eliberarea conditionata a criminalilor, violatorilor si talharilor. “Ce ati facut voi, stimati magistrati, pana acum pentru a-i opri?”, se intreaba liderul liberal, care continua “dar va adunati in cateva ore sa atacati impozitarea pensiilor speciale”. “Au trecut zile bune de la tragicul eveniment de la Mehedinti, unde un criminal in serie, eliberat conditionat dupa 5 crime, a incendiat o tanara, din razbunare si s-a asternut linistea in sistemul de justitie. Criminalul eliberat conditionat a avut timp suficient sa actioneze pentru ca desi a fost depusa plangere impotriva lui, un procuror nu l-a deranjat, iar un magistrat l-a pus in libertate. De ce tace CSM in acest caz? Am inteles ca ICCJ a atacat la CCR legea care interzice eliberarea conditionata a criminalilor, violatorilor si talharilor pe motiv ca ar produce efecte juridice doar pentru viitor. Asa? Si ce ati facut voi stimati magistrati pana acum pentru a-i opri sa mai ucida si sa mai violeze? Sa faca noi si noi victime”, a transmis, vineri, Florin Roman, printr-un comunicat de presa. Roman intreaba magistratii unde erau “cand Dragnea si ai lui macelareau Codul Penal si Codul de Procedura Penala”. “Unde era indignarea dumneavoastra si a Avocatului Poporului cand 21.000 de infractori din generatia Tudorel Toader erau lasati liber pe strada sa ne atace mamele, sotiile si copiii? Este adevarat, unii ati protestat….in tacere! Multi judecatori sunt extrem de ingaduitori cu interlopii, cu membrii dovediti ai crimei organizate, cu criminalii, violatorii si talharii. Care apoi ucid, violeaza si talharesc din nou. Iar CSM tace! Ca si in cazul Turnagiu. Dar va adunati domnilor judecatori in cateva ore sa atacati impozitarea pensiilor speciale si blocarea interdictiei de eliberare conditionata pentru criminali, violatori si talhari”, a mai transmis liderul liberal. Integral: https://ziare.com

ALERTĂ Dorneanu, pensie dublă față de anul anterior! Venituri de ...Curtea lui Dorneanu mai dă o şansă infractorilor… Dar şi spionilor… Şi teroriştilor După ce Dragnea a plecat (vai!) la întristare, după ce Iohannis a câştigat referendumul pe Justiţie atât de categoric, încât poporul român se întreabă şi acum dacă i-o fi rămas şi lui vreo firimitură din acea victorie, după ce Puterea a fost preluată de nişte liberali deosebit de cinstiţi şi profund ataşaţi statului de drept, infractorii primesc, în sfârşit, şi o veste bună. De acolo de unde au tot primit: Curtea Constituţională. Pe scurt, foarte pe scurt, lucrurile stau aşa: la mai bine de 4 luni de la adoptare, CCR a publicat motivarea deciziei prin care Valer Dorneanu, preşedintele Curţii, îl scapă de puşcărie pe fostul său coleg de partid, Valeriu Zgonea. Zgonea avea mare nevoie să-i fie eliminate din dosar nişte probe, nişte interceptări realizate de SRI pe baza unui mandat de siguranţă naţională, aşa că a atacat la CCR articolul din Codul de procedură penală care zice că orice interceptări pot fi folosite ca probe dacă nu sunt interzise de lege. Aici intră o serie întreagă de înregistrări: cele de pe camerele fixe de luat vederi, stradale sau din instituţii, filmările făcute de victime sau de alte persoane cu telefonul mobil şi care surprind infracţiuni, precum şi, evident, înregistrările făcute de serviciile de informaţii în baza mandatelor de siguranţă naţională aprobate legal de un judecător, în baza legii siguranţei naţionale. Articolul cu pricina mai fusese atacat la CCR şi de fiecare dată Curtea a spus că este constituţional. De data asta, şapte judecători din Curtea domnului Dorneanu au socotit că nu mai e constituţional. Şi au decis aşa: pot fi folosite în continuare, ca probe, orice alte înregistrări efectuate de persoane private sau de stâlpi de iluminat dotaţi cu camere de filmat, dar nu şi cele efectuate legal de serviciile de informaţii. Practic, judecătorii CCR au adăugat la lege, adică au rescris articolul din Codul de procedură penală, care acum ar trebui să sune aşa: orice înregistrări pot fi folosite ca probe dacă nu sunt interzise de lege, cu excepţia înregistrărilor care sunt permise de legea siguranţei naţionale. Nu era deloc simplu să ajungi la la această concluzie şi să pari cât de cât convingător, aşa că cei şapte judecători au apelat la un fals. Ei au afirmat că legea nu prevede o cale clară şi previzibilă de contestare a modului în care sunt obţinute mandatele pe siguranţă naţională, deci înregistrările rezultate din această activitate nu pot fi folosite ca probe, întrucât nu pot fi contestate ca oricare alte mijloace de probă. Or aceasta este o minciună: ca urmare a unor decizii CEDO din anii 2000, legea siguranţei naţionale a fost amendată şi prevede, la articolul 22, posibilitatea ca înregistrările efectuate pe baza mandatelor de siguranţă naţională să poată fi contestate în condiţiile Codului de procedură penală – adică la fel ca oricare alte probe. Judecătoarele Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu, care au făcut opinie separată la această decizie, au taxat cu ironie schizofrenia celorlalţi şapte judecători şi au zis aşa: păi dacă înregistrările serviciilor nu pot fi folosite ca probe pentru că n-ar avea o cale distinctă, clară şi previzibilă de contestare, atunci de ce înregistrările private pot în continuare să devină probe, câtă vreme nici acestea nu au au o cale distinctă, clară şi previzibilă de contestare? Cele două judecătoare evidenţiază şi faptul că, din nou, CCR îşi schimbă jurisprudenţa de pe o zi pe alta, fără să ofere nicio motivare şi fără să fi intervenit niciun element nou faţă de deciziile precedente. O noutate, totuşi, ar fi: de data asta, sesizarea a fost făcută de Valeriu Zgonea, colegul de partid al preşedintelui CCR, Valer Dorneanu. Însă dincolo de disputele juridice asupra corectitudinii acestei decizii, mai important este să-i evidenţiem efectele: cine câştigă şi cine pierde de pe urma ei. În primul rând, câştigă Valeriu Zgonea, căci scapă de niscaiva probe incriminatorii din dosarul penal. În al doilea rând, câştigă o serie întreagă de infractori cu gulere albe, demnitari şi acoliţii lor, căci SRI nu se ocupă de orice găinar, iar interceptările SRI din toate aceste dosare ar urma să fie înlăturate ca probe. În al treilea rând – şi cel mai interesant – câştigă toţi potenţialii spioni şi terorişti care şi-ar face veacul prin România de acum înainte. Căci atunci când spune că înregistrările obţinute prin mandate de siguranţă naţională nu pot fi folosite ca probe în procesul penal, decizia CCR nu face niciun fel de distincţie între infracţiuni, dacă sunt acestea mărunte sau grave, dacă sunt de drept comun sau de altă natură. Prin urmare, asemenea înregistrări nu pot fi folosite nici măcar în cazul infracţiunilor la siguranţa naţională – dintre care spionajul şi terorismul sunt cele mai grave. Sercviciile de informaţii – organe de cercetare penală speciale în asemenea cazuri, adică un fel de poliţie judiciară – degeaba strâng probe, că nu au ce să facă cu ele. Chiar dacă le pun în dosar, maigistraţii – procurori sau judecători – oricum nu le pot folosi, pentru că altminteri ar încălca o decizie a Curţii Constituţionale, ceea ce înseamnă cel puţin abatere profesională. Inspecţia Judiciară şi SS-ul Adinei Florea atât ar aştepta. Integral: https://adevarul.ro

Tudorel Toader ramane membru al Comisiei de la Venetia. Cererea Guvernului Orban nu a fost pusa pe ordinea de zi a PlenuluiTudorel Toader ramane membru al Comisiei de la Venetia. Cererea Guvernului Orban nu a fost pusa pe ordinea de zi a Plenului Fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, ramane membru al Comisiei de la Venetia, chiar daca Guvernul Romaniei, condus de Ludovic Orban, a solicitat retragerea acestuia din calitatea de reprezentant al tarii noastre, in urma deciziei CEDO in favoarea Laurei Codruta Kovesi. Surse diplomatice si surse apropiate Conslilului Europei au explicat pentru Ziare.com ca Plenul Comisiei de la Venetia a decis sa nu puna cererea de revocare pe ordinea de zi. “Aceasta ar fi creat un precedent foarte periculos. Pe langa statele membre ale Consiliului Europei, mai sunt parte Kazahstan, Kyrgystan, Republica Kosovo, Maroc sau Algeria, state care nu au totusi standarde europene. Ar fi putut dupa aceea sa curga cu asemenea solicitari,” explica sursele citate. Potrivit surselor citate, fostul ministru al Justitiei ar fi avut in ultima perioada un rol mai degraba decorativ. “El nu a participat la redactari de rapoarte sau vizite de lucru in ultimii ani. Nu vorbea decat cu translator si nu intervenea in dezbateri,” sustin sursele citate. Aceleasi surse au precizat ca in acest moment Tudorel Toader s-ar afla intr-o situatie stanjenitoare. “Chiar daca nu s-a pus in discutie cererea de revocare, totusi Comisia are pe agenda ordonantele de urgenta care au fost aspru criticate de Comisie,” precizeaza sursele citate. Integral: https://ziare.com

Angajatii Ambulantei Olt dau in judecata institutia. Vor 1 milion de euro, dupa ce s-au infectat cu COVID-19Infirmieră din Olt, internată cu forţa şi umilită după rezultate contradictorii la testul anti-COVID. „Ce, bă, tu vrei condiţii ca la Viena?!“ EXCLUSIV O infirmieră din Slatina a fost internată cu forţa în spital, iar medicii i-au prescris tratament cu medicamente contraindicate bolii cronice de care suferă, deoarece unul dintre cele patru teste la care a fost supusă a ieşit pozitiv, iar restul de trei negative. Femeia se va alătura ambulanţierilor de la SAJ Olt, care vor să dea statul în judecată într-un proces civil, cu o miză de 1 milion de euro despăgubiri.  Pe 4 iunie, „Adevărul” a relatat că ambulanţierii din Olt sunt supuşi presiunilor şi ameninţărilor, după ce au anunţat că dau în judecată Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) şi cer daune de un milion de euro. Oamenii au fost nevoiţi să lucreze în perioada stării de urgenţă cu echipamente de protecţie neconforme, iar mulţi dintre ei s-au infectat cu noul coronavirus. Soţia unuia dintre aceştia, Elena Lale, care este infirmieră, a relatat în exclusivitate pentru „Adevărul” prin ce a trecut săptămâna trecută, pe 11 iunie, atunci când a fost ridicată de la locul de muncă şi internată cu forţa, deşi ea a stat în izolare la domiciliu timp de 17 zile, iar testele pe care ea le-a văzut erau negative. Femeia spune că medicii de la spitalul din Slatina i-au comunicat, în prima zi de muncă după izolare, că e pozitivă. Infirmieră: „M-au luat ca pe un căţel” „Am vrut să merg la serviciu pe data de 11 iunie. Pe data de 10 m-au chemat la spital, m-au testat, dar n-au mai aşteptat să vină rezultatul: pozitiv sau negativ. Joi am mers la serviciu, mi-am desfăşurat activitatea în blocul operator. Am avut contact cu 48 de persoane în spital, vă daţi seama. La ora 14.00 au venit şi m-au luat din sala de operaţie pur şi simplu ca pe un căţel. Doamna care a venit era echipată cu halat, cu vizieră. Mi-a aruncat o mască din aia mai specială cum au domnii doctori şi doamnele asistente – eu sunt infirmieră – şi mi-a spus: Lili, te rog foarte mult, hai cu mine că eşti pozitivă. Te duc la infecţioase. Vă daţi seama, eu am rămas surprinsă după testul negativ să ies pozitivă”, a relatat Elena Lale. Infirmiera a relatat că a fost internată într-un „bloc Covid” amenajat în spital, unde medicii aveau de gând să îi administreze un tratament cu Kaletra, Plaquenil şi Dexametazonă, medicamente care au contraindicaţii în anumite boli cronice. Elena Lale a refuzat, deoarece a suferit operaţie de tiroidă şi ştia că tratamentul i-ar putea face rău. „M-au luat şi m-au aruncat acolo, m-au închis. Nu mi-a luat nimeni o tensiune, nu mi-a luat nimeni o temperature şi au venit (n.r. – şi au spus) că obligatoriu trebuie să iau acel tratament. Kaletra şi Plaquenil, care sunt pentru HIV. Eu, lucrând în spital, ştiu şi eu cu ce se mănâncă acestea şi am refuzat în totalitate. Au avut un comportament extraordinar de urât faţă de mine. Lucrând acolo, vă daţi seama că mă cunosc şi îi cunosc de 25 de ani” a relatat infirmiera. Cum i-au vorbit medicii după ce a refuzat tratamentul Medicii s-au arătat insultaţi de faptul că refuză tratamentul. „Când l-au luat pe soţul meu la spital nu avea niciun simptom, şi nu numai el: niciun ambulanţier, nici asistentele. Au fost asimpomatici toţi, dar li s-a dat tratament: Plaquenil, Kaletrea, Dexametazonă. Dar eu lucrând acolo, credeţi-mă că ştiu. Dacă eu luam acest tratament, când eu sunt operată de tiroidă, vă daţi seama ce se întâmpla cu viaţa mea? Au contraindicaţii! Dar domnii doctori şi doamna directoare şi domnii manageri nu s-au aşteptat ca eu, infirmieră, să le dau replica să nu mai îmi dea mie tratament. L-am refuzat pentru că ştiam ce se poate întâmpla după ce îl iei. Şi au fost surprinşi cum am negativat eu fără tratament! Păi, dacă n-am fost pozitivă. Am trei teste negative. Cum să mă scoţi pozitivă?!”, spune femeia. Infirmiera a trecut prin alte teste, care au ieşit din nou negative. „Am cerut să fiu testată, m-au testat joi noaptea la ora 12. Vineri, mi-a ieşit testul negativ. Noaptea, m-au testat din nou: testul a ieşit iarăşi negativ. Cu toate acestea, sâmbătă şi duminică m-au ţinut între pacienţi pozitivi. Integral: https://adevarul.ro

Scoala Gimnaziala "Iosif Ciorogariu" Chisoda - Generatia 2017 ...În mintea generației nativilor digitali. Cum poate reîncepe școala? – Interviu audio cu prof. Mircea Miclea  Școala ar trebui să înceapă cel târziu la 1 septembrie, iar deciziile trebuie să fie locale. Viitorul este învățământul hibrid, combinație intre “față în față” și online. Trebuie să facem asta dincolo de criză,  pentru mintea generației nativilor digitali, afirmă fostul ministru al Educației, prof. univ dr. Mircea Miclea. Dacă vrem să devenim o țară prosperă trebuie să exportăm cunoaștere. Dacă vrem să exportăm cunoaștere trebuie să învățam, ca să învățăm trebuie să trecem la blended learning, spune prof. Miclea într-un interviu acordat spotmedia.ro. Iată principalele declarații:

  • Interzicerea discuțiilor teoretice, raționale despre o anumită temă este o reacție medievală și produce efectul invers decât cel scontat. Ce trebuie interzis este prozelitismul ideologic.
  • Rectorii ar trebui să se coalizeze și Avocatul Poporului ar trebui să atace la CCR modificarea Legii Educației care interzice discutarea ideologiei de gen.
  • Legea Educației a fost modificată fie pentru că se apropie campania electorală, fie din prostie.
  • E clar că e nevoie de o educație sexuală, dar nu cred că trebuie transformată într-o materie.
  • Ar trebui să încetăm să mai facem presiuni pe programa școlară. Cu cât sunt mai multe materii, cu atât capacitatea elevilor de a învăța este mai redusă.
  • Mereu totul se face pe silozuri, pe discipline, pentru că așa e sfânta tradiție care la noi bate mereu inovația.
  • Principalul efect al închiderii școlilor este de creștere explozivă a analfabetismului funcțional.
  • În satele unde numărul de infectați e zero, ar fi trebuit reluată școala imediat după starea de urgență.
  • Să se reia anul școlar măcar de la 1 septembrie, pentru recuperare, dar și ca măsură de siguranță.
  • Viitorul este al învățământului hibrid, combinație de “față în față” și online.
  • Noi facem la plesneală, pe genunchi, e o criză a gândirii strategice, o domnie a derizoriului în toată gândirea din România. Dacă gândim numai de azi pe mâine, trăim de azi pe mâine.

Cum comentați noua modificare a Legii educației naționale care interzice ”activități în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen”? Cred că este o greșeală majoră din cel puțin două puncte de vedere. Întâi, exact ca în Evul Mediu, Parlamentul României interzice anumite lucruri în universități. Este aberant, o reacție medievală, cu consecințe majore pentru libertatea academică și sper ca universitățile să se coalizeze și să aibă o reacție foarte dură la o astfel de decizie. Pe de altă parte, decizia face și mai atractive teoriile legate de identitatea de gen. Pentru adolescenți, tot ce e interzis devine cu mult mai atractiv. Dacă le interzici să discute în școli despre homosexualitate, despre transgen, ei vor fi și mai atrași de așa ceva în afara școlii, deci efectul este invers decât cel scontat. Există totuși părinți de elevi din preuniversitar care se tem că ai lor copii să nu audă de așa ceva ca să nu le vină vreo idee. Trebuie să facem diferența între a discuta rațional despre o temă și prozelitism. Articolul 7 paragraful 1 din lege, îmi aduc aminte de când l-am scris, spune că se interzic în școli activitățile politice și prozelitismul religios. Am putea extinde la orice prozelitism ideologic, de orice fel.  Dar să interzici discuția teoretică despre o anumită tema este aberant. Repet, o face și mai atractivă. Părinții greșesc crezând că, dacă nu se discută la școală, copiii lor nu vor fi expuși. Tot Internetul e deschis pentru așa ceva. Deci ce trebuie, probabil, controlat este prozelitismul, nu discuția rațională, argumentată. De unde credeți că a venit această reglementare adoptată cu un vot destul de larg? Am două explicații posibile.

  1. Se apropie campania electorală și politicienii sunt mai atenți la atitudinea BOR, care este în favoarea unei astfel de decizii.
  2. Pur și simplu cred că nu s-au gândit. Uneori prostia explică foarte multe lucruri și cred că nu au gândit care sunt consecințele. Că vor face și mai atractive discuțiile legate de tema identității de gen pentru adolescenți, și, în același timp, vor încălca libertatea academică. Integral: https://spotmedia.ro

daniel daianu agerpres_13280064Un document atribuit Academiei Române vine cu o propunere controversată: naționalizarea Pilonului II. Ce spune Daniel Dăianu Propunere controversată a Academiei Române. Într-un raport publicat recent apare ideea naționalizării pilonului 2 de pensii. Mai exact, academicienii propun oprirea plăţilor către fondurile de pensii din Pilonul 2, în perioada 2020-2021, ceea ce ar aduce economii mari la bugetul de stat. Daniel Dăianu, fost ministru de Finanțe: Am o mare nedumerire. Nu este propunerea Academiei Române și am mai întâlnit acest generic în media. Institute cu profil economic sunt numeroase în Academia Română. Exista libertate de a gândi și libertate de a-l scrie. Fără îndoială că în primul rând funcționează autocenzura, ca să nu spui prostii, pentru că te descalifici, așa cum există și intervenția celor care conduc Academia Română. În cazul de față fac această afirmație nu pentru a dezavua ce s-a scris în această lucrare de cercetare, ci pentru a sublinia că nu este un raport al Academiei Române, nu se poate spune „academicienii propun naționalizarea Pilonului II de Pensii”. Asta este foarte incorect, iar cercetătorii care au elaborat această lucrare sunt cercetători, nu sunt academicieni, nu sunt membri corespondenți, nu sunt membri de onoare. Dăianu: Sunt multe lucruri discutabile în lucrare  Sunt multe lucruri discutabile. Eu cred că cei care au avut în vedere această chestiune, a modului în care funcționează Pilonul II de Pensii și ce s-ar putea face pentru a ajuta bugetul public, nu știu în ce măsură analizează consecințele pentru funcționarea piețelor financiare în România. Dacă vorbim despre alimentarea bugetului public, oricum, cea mai mare parte a resurselor din Pilonul II se ducea către plasamente în titluri de stat. Deci bugetul public beneficia de finanțare pe această filieră. Aș mai spune ceva. Cu ceva timp în urmă, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a ridicat orice restricție. Adică, în momentul de față plasamentele care sunt făcute de cei ce gestionează resurse din Pilonul II pot să se îndrepte numai către bugetul public. Deci este un aspect care cred că a fost subestimat de cei care au elaborat această lucrare. Dăianu: Cred că trebuie să fie atenți și la ce pun pe site-uri Toate aceste lucrări de cercetare sunt puse pe site, să fie publicate. A mai existat o lucrare de cercetare, dar nu înseamnă că e raport al Academiei Române. Integral: https://www.digi24.ro

Valeriu Nicolae: Despre gargaraValeriu Nicolae: Despre gargara  Exista un consens national – avem destui prosti. Nici la partea de marlani tupeisti nu e vreo seceta, cum nici de fricosi, sociopati si mafioti, slava domnilor Dan Voiculescu, Ghita, Paunescu, Sarbu si Gusa, nu ducem lipsa. Oameni loviti grav de idei fixe, de la conspiratiile diavolului din termometre si vaccine pana la reptilieni, sunt si ei cateva gramajoare maricele. Alte tipuri de idioti sunt in fiecare zi foarte vizibili la televizor sau pe retelele de socializare. Fosti turnatori la securitate hotarati sa nu fie mai fraieri decat Rosca Stanescu, Cristoiu sau Chirieac sunt inca multi, iar izvorul de oportunisti nesimtiti nu a secat niciodata, ca doar Gadea, Badea, Ciutacu si Ciuvica sunt oameni de succes. Multi depind de ei financiar, iar si mai multi depind de banul public si de felul catastrofal de administrare resurselor publice. Ciolacu si Rares Bogdan sunt si ei mari oameni politici zilele astea, iar doamna Viorica a fost prima doamna pe postul de prim-ministru. Toti cei mai de sus voteaza sau sunt votati. Sunt foarte bine reprezentati de catre partidele vechi, ca doar Isarescu, Melescanu, Basescu si Nicolicea au fost toti “politicieni promitatori” in gasca lui Iliescu si Nastase. PNL-ul a fost construit pe banii lui Dinu Patriciu, un apropiat al domnului Melescanu si Tariceanu, iar doamna Firea l-a servit pe Isarescu, pe Dan Voiculescu, pe Ponta si pe Dragnea. Domnul Olteanu a fost seful liberal al Parlamentului, desi bunica domniei sale a fost una dintre cele mai importante figuri ale comunismului sovietic si raspunzatoare pentru arestarea multor liberali. Lipsa incredibila a bunului simt, bun simt care ar trebui sa opreasca oamenii cu legaturi directe cu fosta Securitate sa isi doreasca functii publice este intr-adevar socanta, dar pare a fi numitorul comun al politicienilor vechi pentru succes. Bunul simt poate sa fie cartea castigatoarea a partidelor noi. Bunul simt lipsit de curaj este insa o mare slabiciune. In general oamenii care voteaza USR, PLUS, sunt oamenii satui de cei mai sus mentionati, oameni fie convinsi ca sunt peste media de inteligenta, fie chiar peste media de inteligenta. Ei sunt, in mod firesc, minoritari, dar indeajuns de multi pentru a putea castiga alegerile. Marea lor majoritate nu sunt deloc entuziasmati de pupincurism. Sunt oameni critici, daca nu ar fi asa ar inghiti si ei avalansa de manipulare venita de la televizor. Nu sunt oameni care cedeaza usor, caci au stat o mare parte dintre ei zeci sau sute de ore pe la diverse proteste. In general, critica sustinatorilor este punctuala si foarte diferita de critica postacilor PSD. Este foarte putin probabil ca, cei care critica, adesea dur, cele doua partide, sa voteze altceva nu de alta, dar variantele sunt catastrofale. Incapacitatea celor doua conduceri USR PLUS de a folosi in mod pozitiv critica acestora este un lucru la fel de trist precum este si ezitarea celor doua partide de a se pozitiona dur impotriva domnului Isarescu sau nevoia exagerata de recunoastere si slava a liderilor. In ultima vreme devine din ce in ce mai iritanta pozitia membrilor radicali USR PLUS convinsi ca orice critica adresata idolilor lor va distruge sansa Romaniei de a scapa de PSD. Cazul oamenilor din jurul domnului Nicusor Dan este un fapt ingrijorator. Ironic, dar oarecum logic, acestora li se alatura o gasca destul de consistenta de oportunisti prezenti in ambele partide. Oameni intr-o cautare permanenta de pozitii publice capabile sa le aduca bani si glorie sunt destui si in partidele noi, iar pana acum nici unul din cele doua partide nu pare sa fi gasit solutia de a-i descuraja. Populismul (nu rar desantat), precum si ipocrizia, vin la pachet cu puterea politica si nu sunt tratabile cu pupincurism sau amnezie partiala. Solutia este destul de simpla. Conducerile ambelor partide ar trebui sa fie preocupate de o reforma capabila sa promoveze constant oameni noi remarcabili profesional si prin ceea ce au facut bine pentru semeni lor in pozitii de lideri de opinie pe domeniul lor. Este drept ca nu ne putem baza mai deloc pe capacitatea de autocontrol a politicianului roman de a se abtine de a comenta despre lucruri la care nu se pricepe. Totusi lucrul acesta este necesar si ar trebui impus de conducerea celor doua partide si de membrii acestora. O Alianta in care nimeni nu discuta despre ceea ce nu se pricepe va fi obligata sa promoveze o multime de oameni, altii decat gargaragii cu care ne-au obisnuit partidele vechi. Ar fi o dovada de bun simt ca liderii ambelor partide sa promoveze cat mai multi oameni remarcabili din partid (si sunt destui in ambele partide). Ar forta disparitia oportunistilor sau reformarea acestora. Ar mari semnificativ numarul politicienilor implicati direct si nu doar cu vorbe in schimbarea in bine a Romaniei. Integral: https://ziare.com

Cornel CodiţăMortul viu de sub scara fără trepte  …..Aşadar… întristată adunare… amărîtul care îşi încheie aici ultimul său drum, este fiul din flori al unei fragile şi inocente revoluţii siluită la adăpostul nopţii, al zidurilor de cazarmă şi al focurilor de mitralieră de o virilă lovitură de stat. S-a născut înainte de vreme şi s-a prăpădit mult înainte să îşi fi împlinit menirea. Augurii nu i-au fost niciodată favorabili. Cînd încă era în pîntecele maicii sale CFSN-ul, a fost bătut cu lanţurile, cu parul, cu ranga şi cu alte unelte specifice mineritului practicat în Piaţa Universităţii împotriva capetelor tari în care se înţelenise ciudata şi, desigur, nefolositoarea idee că la ieşirea din dictatură nu poate exista decît un singur drum şi acela ar trebui să ducă direct la Democraţie şi Stat de Drept, că Libertăţile şi Drepturile fundamentale ale Omului sunt imprescriptibile şi obligatorii pentru orice putere organizatoare de stat, că Libertatea cetăţenilor este nu doar atributul esenţial, ci însăşi raţiunea de existenţă a unui stat de drept. Cum necum, veni într-o zi şi sorocul naşterii sale. Maşteră-i fu muma, iară moaşele, toate, cobitoare! În loc de o putere gestionată înţelept şi în bună înţelegere între instituţiile democraţiei, se născu un monstru cu trei capete lacome care nu voiau cu nici un chip să ştie unul de altul: Guvern, Parlament, Preşedinte. De Justiţie, nici vorbă. A fost adusă abia după o vreme, ca servitoare în casă, fată bună la toate, dar mai ales să-şi facă poftele cu ea stăpînul şi cine o mai vrea şi-o mai putea; oameni cu dare de mînă, amici, prieteni, sergenţi de stradă, megieşi. În loc să le facă guvernul, legile le face parlamentul; în loc să guverneze, guvernul aprobă legi în locul parlamentului, cîte vrea şi după cum îl taie capul; pentru parlament nu există nici lege, nici justiţie, nici constituţie, doar bunul plac, privilegii şi huzur; răspunderea legală şi guvernarea sunt două fluvii, două linii care nu se întîlnesc niciodată, nici măcar în pînzele albe, nici în spaţiile sofisticate ale geometriei ne-euclidiene, necum în paginile codului civil sau penal. Alegerile, după un exerciţiu, două, de încălzire, au devenit bancuri de probă şi unităţi standardizate de lucru pentru meşterii specializaţi în reglaje electorale cu sacul, cu ştampila, cu şurubelniţa cu algoritmul, cu tableta, cu propteaua, cu şbilţul justiţiei, cu minciuna sfruntată şi propaganda de doi lei livrate în cantităţi de masă prin intermediul mijloacelor comunicării în masă, ori cu cornul şi laptele, după caz, după împrejurări şi după cerinţele clientului. În rest, libere nenică… da ştii… colea… libere pînă la Dumnezeu. Mă rog, cine mai ajunge pînă la El, adică cine scapă nehalit cu fulgi cu tot de liotele sfinţilor care-l păzesc. Şi cine scapă? Păi, nu v-am spus: scapă cine trebuie! Nu mai trebuie… nu mai scapă! (vezi Isărescu). Ca la orice înmormîntare, la capul mortului se cade o colivă. Şi, cine a mai pomenit colivă, fără bomboana de pe colivă? Pentru că trebuia să poarte un nume, bomboana de pe coliva amărîtului, pricăjitului, debilului şi hămesitului nostru stat de drept s-a numit pandemia de coronavirus. Pînă acum, cînd se pregăteau să dea cîte un şut în burtă statului de drept, oamenii noştri politici se simţeau obligaţi, mai aveau eleganţa să se şteargă de praf pe bombeu. Fie şi simbolic! Odată cu binecuvîntata pandemie, cizma de aplicaţie şi bocancul cel mai năclăit de noroaie au devenit un soi de balerini de serviciu ai puterii. Dai… şi abia dacă se simte! Mă rog, nu are rost să vorbim aici despre cel care încasează! Ce sens are să mai stai de vorbă cu morţii? Integral: https://www.bursa.ro

barcariElevii cer demiterea Luminiței Barcari după declarația la Digi24 că, fără meditații, un copil putea lua 5-6 la Evaluarea Națională …..Secretarul de stat în Ministerul Educației, Luminița Barcari, a spus la Digi24, că subiectele pe care copiii le-au avut de rezolvat la Evaluarea Națională 2020, proba de matematică, au fost “normale”, “după părerea specialiștilor” și că se putea lua 5-6. “După părerea specialiștilor au fost subiecte normale. Chiar mă uitam pe rețelele de socializare, un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații ar fi putut să ia 5 – 6 rezolvând aceste subiecte“, a spus Barcari. Ea a completat că nu aceste note sunt obiectivul, ci ca “elevii să meargă mai departe în învățământul liceal sau profesional”. Reprezentanții elevilor sunt de părere că declarația arată de fapt, modul în care autoritățile ignoră problemele cu care școlarii se confruntă anual și că este inadmisibil ca un secretar de stat să declare public faptul că meditațiile sunt calea către performanța academică. „Este cunoscut la nivel general faptul că educația gratuită din România costă. Părinții trebuie să suporte costuri uriașe pentru ca notele de la Evaluarea Națională sau Bacalaureat să fie cu adevărat satisfăcătoare, astfel meditațiile ajung să devină o afacere din ce în ce mai profitabilă”, au spus reprezentanții asociațiilor de elevi, potrivit Mediafax. Potrivit studiului „Costurile educației gratuite din anul 2018”, realizat de Organizația „Salvați Copiii”, 4 din 10 elevi au nevoie de ore suplimentare de pregătire la materiile studiate în liceu. Costurile unei ședințe de pregătire se ridică la 50-60 de lei, iar elevii apelează la meditații în special pentru examenele de la finalul ciclului gimnazial, respectiv liceal. Asociațiile elevilor amintesc că elevii și părinții apelează la meditații întrucât informațiile și exercițiile de clasă nu sunt suficiente pentru a obține note care să depășească pragul notei 5. „Declarațiile sunt foarte grave având în vedere perioada în care sute de mii de elevii nu au beneficiat de dreptul la educație din cauza faptului că Ministerul Educației și Cercetării nu a întreprins demersurile necesare pentru achiziționarea de dispozitive și abonamente la internet pentru cei 900.000 de elevi fără acces la un device personal. În acest sens, având în vedere declarațiile Luminiței Barcari, solicităm demiterea din funcția de secretar de stat pentru modul iresponsabil în care a expus și tratat problema examenului de Evaluare Națională”, au menționat asociațiile de elevi. Integral: https://www.digi24.ro

Vizionar! Zeci de timișoreni au fost salvați de viitură de palmierii lui Robu  Ziceați că e nebun! Timișorenii au început să-i mulțumească primarului Robu pentru ideea lui genială de a umple orașul cu palmieri, în care s-au cățărat când a venit viitura provocată de ploile torențiale. Rând pe rând, timișorenii au început să se suie în palmieri, după ce apa le-a trecut de genunchi. ”Palmierii sunt ideali pentru uraganele care au început să lovească orașul nostru. Un platan s-ar fi rupt imediat. Palmierii însă pot ține până la 8 timișoreni în coronament și le oferă acestora tot ce le trebuie pentru supraviețuire pe timpul viiturii: nuci de cocos, care le dau hrană și apă, dar și multe frunze, pe care le pot folosi în loc de hârtie igienică, sau ca haine de schimb dacă s-au udat”; explică primarul Robu. Primarul Robu va face tutoriale pentru timișoreni, în care îi va învăța cum să se urce în palmieri folosindu-și cureaua sau cordonul genții. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 19 iunie. “România are doar două universități în top 1000 internațional.”

Cute Dog and Cat Wallpaper (Görüntüler ile) | TablolarBuna dimineata intr-o zi de vineri, 19 iunie!  Vremea va fi în general instabilă. Înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, iar pe arii restrânse grindină și vijelii. Astfel de fenomene vor avea o frecvență mai mare după-amiaza și seara, cu precădere în nord, centru, sud-est, la deal și munte și local în rest. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe suprafețe mici 40…50 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-vestice, dar și de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade, iar cele minime între 12 și 20 de grade.  In Bucuresti, vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și mai ales pe parcursul zilei vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

ghereta„Pur si simplu inadmisibil”. „Marea testare” pentru COVID a lui Firea are loc intr-o ghereta dintr-o parcare – Video Jurnalistii de la Europa Libera au descoperit ca o parte din programul de testare al bucurestenilor pentru coronavirus se desfasoara intr-o ghereta din parcarea unei clinici medicale. Un jurnalist de la Europa libera s-a inscris in programul lui Firea de testare „in masa” a bucurestenilor. El a descoperit socat ca testarea are loc intr-o ghereta din parcarea clinicii Gral Medical, care este „partener” al Primariei Capitalei. „Pe strada Traian Popovici ar trebui sa fiu testat pentru coronavirus pe banii Primariei, prin programul anuntat cu surle si trambite de Gabriela Firea luna trecuta. Ma infiintez in fata clinicii, gata sa aflu daca am sau nu coronavirus. Doar ca odata ajuns in fata cladirii moderne si impunatoare, portarul imi face un semn plictisit din mana sa traversez. ‘Acolo se fac testarile, domnu’!’, mormaie barbatul, evident plictisit, in timp ce-mi arata calea spre o parcare dezafectata de peste drum. Acolo, in contrast cu darmaturile si praful din jurul nostru, doua femei imbracate in combinezoane medicale triaza pacientii si ofera indicatii pentru testare. (…) La coada, in fata mea, o tanara ofteaza. ‘Macar ne testeaza gratuit. Asta e Romania, ce sa faci?!’, se resemneaza femeia, care nu a dorit sa-si spuna numele. Imediat dupa ea, urmez eu, doar ca usa cotetului din PVC alb e atat de mica incat nu incap cu tot cu ghiozdanul pe care il car dupa mine zi de zi. Nici doamna care face testele, cel putin la fel de corpolenta ca mine, nu pare prea optimista ca vom incapea amandoi in cabina, asa ca se ofera sa vina la usa ca sa-mi faca testul. Insist si cu chiu cu vai ma strecor in cosmelie, unde incepe un balet ridicol intre doi oameni vizibil stanjeniti de situatie. Pe de-o parte eu, cu doua capete mai inalt decat cadrul medical si ocupand trei sferturi din cabina, iar de cealalta parte, ea, incotosmanata intr-un costum spatial, pe varfuri, agitand amenintator un betisor spre narile mele”, relateaza jurnalistul. Oana Nicolescu, noul director al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bucuresti, s-a declarat socata de testarea din ghereta: „Nu pot sa cred asa ceva!” „Uitati-va si dumneavoastra? Ei ne ameninta cu procese daca nu le avizam testarile in timp ce le fac in parcarile de pe langa clinici! Asa ceva e pur si simplu inadmisibil”, sustine directorul DSP. Integral: https://www.aktual24.ro

Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, a decis să cumpere adăposturi de soare pentru stațiile de autobuz în valoare de 17 milioane de euroLa STB, 1 kilometru de transport în comun în București costă aproape 10 lei, iar salariile sunt 75,89% din buget  Un audit efectuat la comanda asociației care administrează transportul public în regiunea București-Ilfov arată că un kilometru de transport în comun cu autobuzul costă societatea din subordinea primăriei generale 9,79 lei. Raportul atrage atenția Societății de Transport București (STB) asupra cheltuielilor uriașe de personal, care au ajuns anul trecut la 75,89%, adică la 885 de milioane de lei. Potrivit raportului efectuat de o companie internațională de audit și obținut de Europa Liberă, fiecare kilometru parcurs de un autobuz în mediul urban costa STB 9,79 lei, iar autobuzele regio au costuri de 9,46 lei /km. În Capitală, un kilometru parcurs cu tramvaiul costă STB 15,89 de lei și un kilometru cu troleibuzul costă 13,28 de lei. În ceea ce privește cheltuielile cu personalul, studiul arată că, în cazul STB, acestea reprezintă 75,89 %, adică 885.792.609 de lei, (aproape 185 milioane de euro). În 2018, cheltuielile cu personalul STB erau de 73,06%. Recomandările specialiștilor În concluziile studiului se arată că „se poate observa o creștere a costului/km în 2019, acest lucru datorându-se unor cheltuieli precum salariile, consumul și manopera aferente activităților de întreținere și reparații, cheltuiala aferentă consumului de motorină. Atragem atenția asupra faptului că: – Proporția cheltuielilor cu salariile reprezintă 76% din total cheltuielilor eligibile ale societății, comparativ cu 73% în perioada precedentă. Acesta este un procent ridicat, iar creșterea provine în principal din creșterile salariale si sporurile acordate și din numărul mare de șoferi angajați în perioada auditată;În condițiile actuale de piață, este recomandat ca societatea să aibă o structură eficientă a personalului. – Gradul de încărcare al secției de întreținere și reparații are valori medii de 51% pentru autobuze, 45% pentru tramvaie și 46% pentru  – troleibuze, ceea ce indică o utilizare scăzută. Gradul de încărcare ar trebui să fie de cel puțin 75% pentru activitățile de întreținere și reparații, astfel încât să se justifice utilizarea personalului”. …. În localitate condusă de Florentin Pandele, un kilometru cu autobuzul costă Serviciul de Transport Voluntari suma de 7,14 lei. Interesant este faptul că, în cazul acestei societăși, sumele plătite personalului angajat reprezintă doar 54,23% din totalul cheltuielilor firmei, adică 8,6 milioane de lei pe an. Raportul mai atrage atenția că „în cazul altor operatori de transport public, procentul cheltuielii cu salariile în totalul cheltuielilor este de maxim 60%, cu o medie de aproximativ 54%”. Integral: https://romania.europalibera.org

augustin zegrean ccr„Legea nu este constitutionala”. Primele semnale ca CCR va anula si impozitarea pensiilor speciale. Seful CNCD ataca legea: „Asteptam analiza si decizia CCR!” Apar primele critici dure al adresa legii de impozitare a pensiilor speciale cu 85%. Seful CNCD, Asztalos Csaba, si fostul sef al CCR, Augustin Zegrean, anunta ca legea are numeroase probleme de constitutionalitate.„Reglementarea sa urmareasca un scop legitim, metoda sa fie adecvata si necesara, si proportionala cu scopul urmarit! Oare unde pica? Sa zicem ca nu e proportionala cu scopul urmarit? Gradul de impozitare afecteaza direct esenta dreptului la pensie de serviciu a magistratului? Mai exista si alte critici de neconstitutionalitate? O, da! Sunt alte solutii constitutionale de gestionare a subiectului? O, da! Asteptam analiza si decizia CCR!”, a scris pe Facebook Asztalos Csaba, comentand votul privind legea de impozitare a pensiilor speciale. Si fostul presedinte al Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, afirma ca legea are probleme de constitutionalitate. „Eu sunt beneficiar al unei pensii de serviciu, dar voi vorbi din punct de vedere al Constitutiei. Exista o cota unica de impozitare, de 16%, si atunci cum poti justifica faptul ca unora le aplici impozit 16%, iar altora 85%? Nu se poate justifica in niciun fel, mai ales ca articolul 56 din Constitutie vorbeste despre justa asezare a sarcinilor fiscale. In Romania exista si salarii de 20.000 de lei, chiar salarii de 10.000 de euro, dar despre impozitarea suplimentara a acestora nu vorbeste nimeni. Numai chiaburii de pensionari trebuie starpiti”, a declarat pentru HotNews.ro Augustin Zegrean. El sustine ca s-a creat o atmosfera de invrajbire a celor cu pensii mici impotriva celor cu pensii mari. „Prin taierea pensiilor mari nu cresc pensiile mici, pentru ca aceste pensii de serviciu sunt platite de la bugetul de stat, nu din Fondul National de Pensii, iar banii nu vor merge la ceilalti. Nu pensiile de serviciu sunt nesimtite, nesimtirea este ca celelalte pensii sunt mici. In niciun caz aceasta lege nu este constitutionala, pentru ca oamenii trebuie tratati egal in fata legii. Si pensiile de serviciu s-au dat tot in baza unei legi”, a afirmat fostul presedinte al CCR. Integral: https://www.aktual24.ro

DNA Iaşi: Membrii clanului Corduneanu, organizaţi după reguli de ...Procurorii DNA Iași, cu doar șase dosare trimise în judecată în tot anul 2019, au dat în judecată propria instituție pentru a cere salarii mai mari. Ei au salarii între 14.000 și 16.000 de lei În 2019, șase procurori de la DNA Iași, cu salarii între 14.500 și 16.500 de lei net lunar, și-au dat în judecată angajatorul pentru mărirea drepturilor salariale. În același an, DNA Iași a trimis la instanță doar șase dosare. În unul dintre acestea, un polițist acuzat de luare de mită a fost achitat definitiv pe motiv că nu există probe. Șase din cei șapte procurori ai Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție au purtat în 2019 o asiduă corespondență cu șefii de la București în încercarea de a-i convinge să le mărească salariile cuprinse între 14.500 și 16.500 lei net. Nu au reușit, așa că au intentat un proces. L-au pierdut, dar unul dintre ei a depus recurs zilele trecute. În ceea ce privește activitatea din același an, DNA Iași a întocmit doar șase rechizitorii. Cel mai răsunător – cazul unui polițist acuzat de luare de mită – s-a terminat cu o achitare definitivă pe motiv că fapta nu există. Iar în dosarul cu cei mai mulți inculpați, verificarea legalității întocmirii rechizitoriului s-a lăsat cu descoperirea de către judecător a mai multor neconcordanțe în argumentația procurorului. Judecător: salariile ”respectă principiul sustenabilității financiare” În luna octombrie 2019, Curtea de Apel București a respins acțiunea intentată de șase procurori de la DNA Iași împotriva angajatorului. Reclamanții au susținut că sunt discriminați față de alți angajați din sistemul judiciar, ”personalul la care fac referire fiind, la acest moment, salarizat corespunzător unei valori de referință sectorială mai mare (de 440,154 de lei, respectiv 484,169 de lei) decât cea de 421,36 de lei, respectiv 463,5 de lei raportat la care le-au fost și le sunt calculate drepturile salariale.”În dosar, cei șase au mai solicitat anularea a patru ordine ale șefului DNA din perioada ianuarie – aprilie 2019 prin care li se respingea creșterea veniturilor și obligarea angajatorului la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente cu luarea în considerare a unui cuantum al valorii de referință sectoriale invocate. În cazul admiterii acțiunii, ei mai cereau ca recalcularea salariilor să se facă începând cu luna aprilie 2015…… Nica și Munteanu nu mai fac parte în acest moment din Serviciul Teritorial DNA Iași, mutându-se la alte parchete. Despre Cristina Chiriac, G4Media a scris recent, ea fiind acuzată că a ținut la fișet probe vitale în acuzarea fostului episcop de Huși pentru agresiune sexuală. Vezi aici mai multe detalii. În același an 2019 în care s-au judecat pentru mărirea salariilor, cei șase procurori de la Iași au întocmit șase rechizitorii în care au trimis în judecată 10 persoane fizice și trei firme. În rest, au mai bifat cinci acorduri de recunoaștere și închideri de dosare….. Corupția de la Iași se anchetează la București  Din punctul de vedere al luptei anticorupție, la DNA Iași se înregistrează un paradox: dosarele care au avut în vizor persoane cu funcții din oraș au fost instrumentate de structurile din București sau alte orașe. Este cazul fostului primar Gheorghe Nichita, al judecătorului de la Curtea de Apel Iași, Dan Anton sau al fostului lider liberal Relu Fenechiu. Integral: https://www.g4media.ro

Cazul interceptarilor SRI din dosarele de coruptie, excluse in baza deciziilor CCR. Birchall: Cred ca se impune revizuirea ConstitutieiCazul interceptarilor SRI din dosarele de coruptie, excluse in baza deciziilor CCR. Birchall: Cred ca se impune revizuirea Constitutiei Fostul ministru al Justitiei, Ana Birchall, comenteaza intr-o postare pe Facebook cea mai recenta decizie a CCR, care intrezice procurorilor sa foloseasca drept probe inregistrarile obtinute de SRI pe mandat de siguranta nationala. CCR spune ca nu ar fi clara procedura de contestare a legalitatii acestor probe obtinute de SRI pe mandate de siguranta nationala si folosite de procurori in dosarele penale. Decizia a fost data in februarie, dar motivarea a fost publicata in aceasta saptamana. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, condamnat pe 3 februarie 2020 la 3 ani de inchisoare cu executare intr-un dosar de coruptie in care este acuzat ca a primit mita peste 62.000 de lei. “Avem probe, dar nu le putem folosi” Ana Birchall remarca absurdul situatiei, de a avea dovezile infractiunii si de a nu le putea utiliza. “Daca o inregistrare este efectuata de o persoana fizica proba respectiva este admisa si legala! Daca aceeasi proba este obtinuta in baza unui mandat de siguranta nationala dat, atentie, de un judecator, proba nu mai este admisa si nu mai este legala ca asa spune, cu majoritate, onor CCR!,” afirma Birchall. “Exista o analiza la MJ” Fostul ministru remarca si opinia separata a celor 2 judecatori, Simina Tanasescu si Livia Stanciu. “Tocmai de aceea anul trecut in cadrul Ministerului Justitiei am infiintat un grup de lucru special care a analizat deciziile CCR cu scopul de a formula si promova masurile legislative care se impun pentru ca astfel de decizii sa fie evitate! Cand am plecat din fruntea ministerului analiza era finalizata iar masurile legislative necesare identificate! Ministerul Justitiei are obligatia sa vina, in regim de urgenta, cu acest pachet legislativ!,” explica deputatul. “Infractorii vor continua sa scape” Potrivit acesteia, este evident ca in absenta unei interventii legislative privind regimul probelor astfel obtinute infractorii vor continua sa scape, intrucat mijloacele de proba vor fi eliminate (inclusiv fizic) din dosarele aflate pe rolul instantelor. Integral: https://ziare.com

Preda (Comisia SRI) îi răspunde lui Dragomir, care cere arestarea ...Fostul locotenent colonel SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție. Dragomir, promotorul ieșirii României din UE  Fostul locotenent colonel SRI Daniel Dragomir, a fost condamnat joi definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție de magistrații Curții de Apel București, potrivit sentinței publice. Dragomir este acuzat de DNA că, pe vremea când era ofiţer activ al SRI, l-ar fi pus în gardă pe omul de afaceri libanez Rami Ghaziri că este monitorizat de colegii săi de la Direcţia de securitate economică şi ar fi primit în schimbul protecţiei oferite o mită de aproape jumătate de milion de euro. Dragomir a început o campanie asiduă împotriva justiției, ajungând chiar să promoveze Roexit – ieșirea României din UE. Dosarele lui Dragomir. În decembrie 2016, fostul colonel SRI Daniel Dragomir a fost condamnat pentru fals, dar achitat pentru acuzaţiile de corupţie de către judecătorul Mihai Bălănescu de la Tribunalul Bucureşti. Daniel Dragomir este acuzat de DNA de trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate. Procurorii anticorupție susțin că, în virtutea funcţiei de ofiţer SRI, Dragomir a avut acces la informaţii secrete despre omul de afaceri libanez Rami Ghaziri. Patronul de la Avicola Crevedia era monitorizat de Direcţia generală de Securitate economică a SRI şi era vizat într-un mare dosar de evaziune fiscală din industria cărnii. Potrivit DNA, Dragomir i-ar fi comunicat omului de afaceri Rami Ghaziri informaţii secrete astfel încât acesta să se păzească de monitorizarea SRI, controalele ANAF şi, ulterior, de dosarele DNA. În plus, Dragomir i-ar fi oferit sprijin omului de afaceri libanez la diverşi înalţi functionari astfel încât să obţină mai uşor rambursarea TVA de la stat. Dragomir i-ar fi oferit protecţie lui Ghaziri în schimbul a 25.000 de euro pe lună şi a unui procent de 1 la sută din TVA rambursată de stat. Potrivit procurorilor, Dragomir ar fi primit în total mită de la Rami Ghaziri – prin intermediul unui angajat al acestuia, Emile Kharrat – peste 460.000 de euro. 374.000 de euro au mers direct în contul soacrei fostului ofiţer, peste 70.000 de euro au reprezentat cheltuieli pentru înfiinţarea unei firme, Emar Investment şi pentru o maşină Porsche Cayenne, iar 18.000 de euro ar fi fost primiţi sub forma salariului de 8000 de lei pe lună al soţiei sale la firma Emar. Totul s-ar fi petrecut între octombrie 2012 şi octombrie 2013, în perioada când Dragomir voia să se lanseze în afaceri şi a părăsit SRI. Integral: https://www.g4media.ro

Fluxul de infractori din închisorile românești nu a scăzut, în ciuda recursului compensatoriu, pentru că nimeni nu se ocupă de perioada post-detenție.10 lucruri care ar trebui făcute pentru a evita cazuri ca Mehedinți sau Caracal  „Statul nu dă doi bani pe oamenii săraci”. Așa explică Laura Ștefan juristă și specialistă în drepturile omului de la Expert Forum, lanțul slăbiciunilor care a dus la drama incendierii tinerei de 17 ani, care l-a reclamat pe cel care a violat-o, un criminal eliberat condiționat: „Poliția nu are suficienți oameni calificați, serviciul de probațiune e subdimensionat, iar statul nu vrea să finanțeze aplicarea legii, fiindcă pentru el, acești oameni nu contează”. Violul, crede Laura Ștefan, nu e doar acceptat de majoritatea românilor, e și escamotat de oamenii legii sau chiar de judecător, cum a fost în cazul fetiței de nouă ani violată de tatăl vitreg, în care judecătorul a ajuns la concluzia că fata a consimțit. Laura Ștefan, fosta ministră a justiției, Ana Birchall și senatoarea liberală Alina Gorghiu propun 10 măsuri care ar putea evita în viitor situații atât de triste cum e cazul fetei de 17 ani, care a fost arsă de vie de cel care a violat-o. Un eurobarometru de gen arăta anul trecut că în România 55% din populație ar fi de acord cu afirmatia că există situații în care contactul sexual fără consimțământ este justificat. Pentru mulți români, violul „este justificat” dacă femeia se află într-un grup în care se consumă alcool si droguri (30%), dacă femeia poartă haine “provocatoare sau sexy” (25%) sau dacă persoana de sex feminin acceptă să meargă acasă la cineva de sex masculin (26%)”. Poliția Română a înregistrat anul trecut în România o medie de 2.5 violuri în fiecare zi. Datele Alianței România fără Orfani arată că rata recidivei în ceea ce privește persoanele care au ieșit din închisoare a fost în 2018 de 70%. Potrivit informațiilor organizației Filia, din cele 11.000 de persoane care au fost victime ale violenței domestice aproape 100 sunt minori violați de un membru al familiei. Faptele sunt mult mai multe și mult mai grave și sunt păstrate secrete, fiindcă în comunitățile mici femeile care mărtuisesc sunt marginalizate și considerate mai vinovate decât agresorul lor. Pe de altă parte, traficul de ființe umane include persoane puternice și cu legături în administrația locală, după cum a arătat cazul Caracal sau chiar în poltica mare…. Astfel de fapte se repetă des în România pentru că „victima e întotdeauna de vină”, „deciziile instanțelor sunt superficiale” și investigațiile se lovesc mereu de aceleași prejudecăți explică Laura Șetfan, de la Expert Forum: „probabil că polițistul căruia i s-a plâns fata nu a avut timp să se preocupe de acest caz, cum nu s-a preocupat nici de altele, în care femeile continua să fie snopite în bătaie. Ar trebui să fie anchetat, bineînțeles, dar ancheta o va face un coleg, care probabil face același lucru cu dosarele lor”.  Ce-ar trebui făcut pentru ca lucrurile să se schimbe, pentru ca un nou caz Mehedinți să nu mai aibă loc

  1. -Un grup bine plasat politic să-și asume o direcție strategică și așa cum România și-a asumat lupta împotriva corupției la nivel înalt, acum să înceapă eradicarea traficului de ființe umane și a infracțiunilro sexuale. Laura Ștefan consideră că lucrurile vor fi greu de făcut, iar „majoritatea politicienilor și a opiniei publice nu va susține o astfel de direcție atât de necesară, fiindcă de pildă în cazul traficului de ființe umane victimele sunt amenințare și în sala de judecată, fiindcă reprezentanții clanurilor mafiote sunt acolo și le spun ce vor păți când le vor prinde și ce le vor face părinților, fraților și surorilor lor. Practic statul român este incapabil să țină sub control acest fenomen”.
  2. -Schimbarea rapidă a legislației în regim de urgență privind înăsprirea pedepselor și înăsprirea condițiilor pentru eliberarea condiționată. Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, exclusă din PSD, amintește că a lăsat la minister un astfel de proiect, care poate fi pus rapid în aplicare
  3. -O analiză cu propuneri clare din partea Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru identificarea problemelor și pentru a elucida ușurința comisiilor care propun eliberarea condiționată a infractorilor și mai ales cum se face că deciziile se iau cu unanimitate, se întreabă fosta ministră Birchall: „de ce se acordă atât de ușor eliberarea condiționată? Până la urmă acest procedeu trebuie să rămână o excepție”
  4. -Trebuie urmărită practica instanțelor pentru a depista problemele de interpretare, mai spune Ana Birchall, care consideră că magistrații trebuie sprijiniți în situații de acest fel, dar în același timp ei trebuie să-și asume greșelile: prima instanță a respins eliberarea condiționată și nu e clar de ce a doua instanță a acceptat.
  5. -Pensionarea pe bandă rulantă a judecătorilor și a polițiștilor este o altă cauză menționată a problemelor sistemice care au produs drama de la Mehedinți: nu e normal ca pensia judecătorilor să fie mai mare decât leafa lor, mai subliniază Birchall Integral: https://romania.europalibera.org

Judecatorii constata nereguli in cazul avizului prin care se dadea liber la construit in parcul Herastrau si padurea Baneasa: Sunt zone ce asigura calitatea aerului si reducerea poluariiJudecatorii constata nereguli in cazul avizului prin care se dadea liber la construit in parcul Herastrau si padurea Baneasa: Sunt zone ce asigura calitatea aerului si reducerea poluarii Etapa de informare a cetatenilor din Sectorul 1 si de dezbatere publica a avizului de mediu pentru PUZ Sector 1, prin care deveneau construibile parti din Parcul Herastrau si Padurea Baneasa, a constat doar intr-un anunt publicat in cotidianul National, la pagina 12. Constatarea apartine Tribunalului Bucuresti care a suspendat avizul de mediu pentru PUZ Sector 1, la solicitarea a 5 ong-uri: Asociatia Salvati Bucurestiul, Fundatia Eco-Civica, Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi, Asociatia Cartierul Rezidential Drumul Stegarului – Odai si Asociatia Protectia Lacului Baneasa. Decizia instantei nu este definitiva. “Paratii (Primarul Sectorului 1, Primaria Sectorului 1 si Agentia pentru Protectia Mediului Bucuresti – n.red.) au sustinut indeplinirea acestor conditii legale doar cu un extras din ziarul National in care apare publicat, la pagina 12 la capitolul Diverse anuntul referitor la faptul ca Sectorul 1 al municipiului Bucuresti instiinteaza persoanele interesate asupra depunerii solicitarii de obtinere a avizului de mediu pentru PUZ si declansarea etapei de incadrare, prima versiune a planului putand fi consultata la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului. Trecand peste faptul ca anuntul institutiei este insesizabil si mai mic si decat un anunt imobiliar, din cuprinsul acestuia nu rezulta respectarea procedurii enumerate mai sus. De subliniat faptul ca paratii nu au atasat alte dovezi in sustinerea procedurii publicitatii operatiei de avizare si cu atat mai putin a consultarii efective a populatiei afectate de modificarea PUZ. Procedura consultarii efective a populatiei este reglementata si etapizata de actul normativ mentionat (HG nr . 1076/ 2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe – n.red.),” motiveaza judecatorii. “Neintelegeri si confuzii” ONG-urile mai semnalasera si faptul ca sunt situatii care atrag eventuala nulitate a actelor contestate prin nerespectarea dispozitiilor din Codul Silvic – referitoare la interzicerea includerii padurilor in intravilan, sau interziecerea schimbarii destinatiei, reducerea suprafetelor ori stramutarea spatiilor verzi. “Ori, din actele contestate si anexele acestora, desi paratii arata ca exista o neintelegere si confuzie in ceea ce priveste spatiile afectate, tribunalul constata ca zonele vizate cuprins si spatii cu posibile restrictii de la astfel de proceduri. In ceea ce priveste cresterea demografica sustinuta de primarie, aceasta, la randul ei trebuie sa atraga o crestere a zonelor verzi, impadurite si nu reducerea lor. Fara a prejudeca fondul, in ceea ce priveste paguba iminenta, instanta retine ca s-a facut dovada prejudiciului material viitor si previzibil. Astfel, in speta, prejudiciul este reprezentat de defrisarea padurii Baneasa, a parcului Herastrau, zone ce asigura calitatea aerului, reducerea poluarii in zona si in tot municipiul Bucuresti, in zonele limitrofe,” motiveaza instanta. Contradictia din acte  Judecatorii au mai constatat o contradictie intre actele administrative contestate si actele normative emise in domeniu incepand cu anul 2004 care prevad obligatia unitatilor administrativ teritoriale si a celorlalte institutii de resort de a asigura si majora suprafata terenurilor ocupate cu paduri, a spatiilor verzi, etc. pe locuitor. Integral: https://ziare.com

Campania guvernului ”Poartă o mască”Haiducie pe dos: luăm de la contribuabil și dăm la bogați. Campania media de informare COVID-19 distorsionează piața S-a publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului prima listă de organizații media care au îndeplinit condițiile impuse de guvern pentru a li se aloca fonduri pentru o campanie media de informare despre pandemie. Toate la un loc vor consuma aprox. 82 milioane lei calculate pe patru luni, din cele 200 de milioane prevăzute în Ordonanța de Urgență 63/2020, publicată în M.O. în 8 mai 2020. Lista reprezintă un calcul parțial până la data de 15 mai, unde nu figurează deocamdată companiile Outdoor. Evident și revoltător este că sumele mari merg către companii media cu proastă reputație, fiind sub patronajul unor „moguli” condamnați sau cercetați pentru corupție ca Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Dan Andronic, Radu Budeanu, sau în proprietatea unor apropiați ai PSD. Cifrele vorbesc de la sine: firmele Trustului Intact vor lua peste 15 milioane lei, adică aproape 3,3 milioane euro, companiile lui Budeanu, axate pe vânătoare de click-uri cum sunt cancan.ro, tacataca.ro de pe prosport.ro, precum și capital.ro și gândul.ro, înhață aproape 2,5 milioane lei, adică în jur de 500 mii euro. Exemple sunt multe, lista poate fi consultată aici https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2016/04/Total-Finantare_15.06.2020-1.xlsx. Presa locală rămâne copilul sărac  Toate discuțiile industriei media cu guvernul, reprezentat în principal de Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, au subliniat că marii perdanți ai pandemiei sunt presa locală și printul, iar guvernul a asumat că o campanie media plătită despre COVID-19 poate fi de ajutor nu doar pentru public, ci și pentru presă. Stă scris în OUG 63/2020, în argumentație:„ în condițiile în care, pe fondul încetinirii activităților economice, cea mai mare parte a instituțiilor care activează în domeniul mass-media și al publicității și-au diminuat încasările cu procente cuprinse între 40% și 80%, iar în lipsa unor campanii de informare susținute financiar, activitatea instituțiilor mass-media ar putea fi grav afectată, cu consecințe negative în ceea ce privește asigurarea dreptului la o informare corectă și echilibrată a cetățenilor într-o perioadă critică în care nevoia de informare este esențială”. Sumele afișate până în prezent arată că tocmai acestea iau cei mai puțini bani, sau deloc. Și, ca o încununare a zădărniciei, din totalul alocat până acum presei locale online, de aprox. 600.000 euro, fanatik.ro mușcă 120.000 euro, conform calculelor făcute de Pagina de media. Ce caută tabloidul de sport, Fanatik, la presă locală, nici ei nu au putut explica. „Am fost implicată în discuțiile purtate de Guvern cu reprezentanții industriei media, la cererea mea” – a declarat Cristina Guseth, directoarea Freedom House România care coordonează o rețea de presă locală cuprinzând 27 de organizații media locale și trei centrale. „Am reprezentat rețeaua de presă locală PressHub împreună cu trei ziariști din rețea. Presa locală era în mod real afectată, deoarece pierduse contactele cu micii întreprinzatori locali. Am încercat să promovăm criteriul <presa în interesul comunității>, criterii legate de criză, presa de știri, dar nu ne-a susținut nimeni din industrie când ni s-a răspuns, în dialogul cu guvernul, că am fi <deschis cutia Pandorei>. Am exemplificat cu cazul ziarului Liber în Teleorman, singurul care a avut curajul să facă presă în județul baronului Liviu Dragnea, publicație care însă nu se califică după criteriile actului normativ. Acum sunt dezamagită și am un sentiment de rușine că am contribuit la o formă de haiducie pe dos: luăm de la <saraci>, adică de la contibuabili și dăm la <bogați>, adică unor patroni media cunoscuți că șantajeză, linșează, fac orice pentru bani, numai presă nu. Părerea mea este că la acest rezultat dezastruos a contribuit și industria media care a participat la dezbateri”. Este doar una dintre deziluziile produse de campania media a guvernului. Integral: https://romania.europalibera.org

uniunea european buget baniAnaliză Pericolele „regionalizării” pe genunchi a fondurilor europene  În urmă cu câteva zile Parlamentul a adoptat un proiect de lege care schimbă arhitectura fondurilor europene din Programul Operațional Regional (POR), trecând gestiunea acestora de la nivel central (Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației)  la un presupus nivel regional, adică la Consiliile de Dezvoltare Regională și Agențiilor de Dezvoltare Regională, aflate în subordinea primelor. Proiectul a trecut en fanfare și este acum în faza de promulgare, fiind susținut de toate partidele, cu excepția USR. Această „reformă”, deși poate părea tentantă, având în vedere problemele cunoscute de absorbție a fondurilor europene, suferă de mai multe probleme care au potențialul de a duce la blocarea fondurilor europene pentru proiecte precum drumuri județene, șosele de centură, spitale regionale, ambulatorii, șamd. Prima problemă este una de legalitate. România nu are efectiv regiuni administrative, cu organe alese, cu responsabilități clar definite și cu autentic impact regional, cu surse de finanțare și bugete autonome și suficiente. Ci are mai de grabă un surogat, numit regiuni de dezvoltare care sunt coordonate de Consilii de Dezvoltare Regională (CDR) și sprijinite ca aparat tehnic de Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) care sunt în fapt organizații non-guvernamentale. Consiliile de Dezvoltare Regională sunt compuse din 4 reprezentanți ai fiecărui județ din regiunea de dezvoltare respectivă: președintele de consiliu județean și câte un reprezentant (de regulă primarul) al municipiilor, orașelor și comunelor din județul respectiv. Agențiile de Dezvoltare Regională nu pot îndeplini funcția de autoritate de management, întrucât, așa cum a precizat și Ministerul Justiției, pot deveni autorități de management doar autoritățile publice. Așadar, cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională (ADR) nu pot deveni autorități publice decât prin modificarea Constituției, care nu prevede în prezent existența unor autorități publice la nivel regional, ci doar la nivel central sau județean. De asemenea, lipsa unor funcții cu adevărat regionale a ADR-urilor prezintă riscul foarte ridicat de a produce blocaje instituționale în relația dintre acestea, Guvern și Comisia Europeană. O a doua problemă este cea a politizării. Aceasta vine din însăși practica celor 21 de ani de funcționare a Agențiilor de Dezvoltare Regională care au arătat că acestea sunt de fapt controlate de președinții de consilii județene, care alocă resursele sau proiectele strict pe criterii politice și de ”împărțire frățească” între județe. Astfel, un posibil transfer al gestiunii fondurilor europene din POR către ADR-uri ar însemna în practică consolidarea politică suplimentară a baronilor locali și a controlului de tip oligarhic pe care aceștia îl exercită. A treia mare problemă ține de faptul că acreditarea unor noi autorități de management durează până la doi ani, timp în care fondurile ar putea fi blocate. Integral: https://www.digi24.ro

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București sunt singurele două instituții de învățământ superior autohton din QS World University Rankings 2021.România are doar două universități în top 1000 internațional. Mircea Miclea: după 1990, universitățile s-au dezvoltat după model ceaușist Doar două universități din România se regăsesc în topul internațional al celor mai bune 1.000 de instituții de învățământ superior din lume, realizat de Quacquarelli Symonds. Fostul ministrul al Educației, Mircea Miclea, ne-a explicat de ce niciuna dintre cele două nu se află în primele 800. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București sunt singurele două instituții de învățământ superior autohton care au prins un loc între primele 1.000 cele mai bune universități internaționale, ambele ocupând un loc în categoria 801-1000, la fel ca anul trecut, arată QS World University Rankings 2021. În 2018, România avea în acest clasament cinci universități, însă începând de anul trecut, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara nu se mai regăsesc în acest top. Locul pe care îl ocupă cele două universități în clasamentul global arată, pe de-o parte, slaba finanțare a cercetării în sistemul universitar autohton, lipsa de predictibilitate a finanțării pentru cercetare, dar și calitatea nesatisfăcătoare a cercetării, a explicat, pentru Europa Liberă, fostul ministru al Educației, Mircea Miclea. „Suntem pe ultimul loc în UE la finanțare, mai ales în acest an, când s-a finanțat mai putin decât oricând altcândva. Fiind pe ultimul loc la finanțarea cercetării, atunci ai rezultatele pe care le ai. Este, în același timp, important să ai o predictibilitate a finanțărilor. În ultimii ani, modul în care a fost finanțată cercetarea în România a fost extrem de discontinuu, prin urmare nu poți să aduci un cercetător extrem de bun din străinătate din moment ce tu nu poți garanta că și anul viitor vei primi finanțare pentru cercetările pe care le face, oricât de meritorii sunt ele. Nefiind predictibilă finanțarea nu poți să formezi cadre de cercetare de primă mână. Pe de altă parte, aceste date arată și un mod nesatisfăcător în care se face cercetarea în România, rădăcina fiind doctoratul. Dacă doctoratura se face de proastă calitate, tot restul cercetării, care porneste de la doctorat și se bazează pe doctorat, este de proastă calitate”, a explicat Mircea Miclea. Fostul ministru al Educației subliniază că ar fi fost nevoie de o evaluare a doctoratelor, dar și de un clasament al universităților locale, astfel încât finanțarea să fie direcționată numai acolo unde se înregistrează performanță. În topul realizat de QS World University Rankings, mai bine poziționate decât România sunt și universități din Kazahstan (149), Iran (409) sau Georgia (601-650). Dincolo de problema finanțării și a calității cercetării, Mircea Miclea atrage atenția că „un viciu de fond al universităților din România” este faptul că, „din păcate, după 1990 s-au dezvoltat după un model ceaușist. Ceușescu a avut un model numit societate socialistă multilateral dezvoltată, adică să facem de toate pentru că ne pricepem la toate, în loc să ne dezvoltăm intensiv în punctele noastre forte și să lucrăm doar cu acelea pentru a ajunge la nivel mondial cu ele”. Această strategie a dat naștere prea multor specializări, care nu au fost acoperite de un număr suficient de cadre didactice, în loc să vizeze doar câteva arii considerate de excelență, așa cum au făcut marile universități, mai explică fostul ministru al Educației. Integral: https://romania.europalibera.org

Decizie plagiatMoștenirea viitorului CNATDCU: sesizări de plagiat fără verdict în cazul unor persoane publice influente (Press One)  100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat înregistrate în 4 ani și doar 71 de verdicte pronunțate, arată bilanțul activității CNADTCU realizat de Emilia Șercan pe pressone.roDintre aceste 71 de verdicte, 49 s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor de doctor, iar 22 cu menținerea definitivă a titlurilor. Alte 4 decizii sunt, în prezent, în diverse faze de contestare. O altă sesizare dintre cele 100 a fost clasată din motive procedurale. Rămân 23 de sesizări „în lucru”, pentru care Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – instituția care soluționează sesizările de plagiat în tezele de doctorat – nu s-a pronunțat în cei patru ani de mandat (mai 2016 – iunie 2020).  Bilanțul cifrelor indică, la prima vedere, o aparentă eficiență și intransigență academică.. La o analiză atentă, însă, reiese că 32 din cele 49 de titluri retrase definitiv au avut la bază solicitări făcute de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” – pe scurt, Academia SRI – care, în urma unui proces de evaluare internă, a constatat că lucrările pe care le-a girat în timp sunt plagiate. În total, Academia SRI a reclamat la CNATDCU 41 de teze. În cei patru ani de mandat – primul pe care CNATDCU și l-a exercitat integral, după desființarea din 2012 și reînființarea în 2016 – instituția a fost în atenția opiniei publice în principal din pricina acuzațiilor de plagiat formulate împotriva unor persoane cu funcții importante în stat. Dacă în multe cazuri sesizările s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor, ies în evidență cazurile în care CNATDCU fie nu s-a pronunțat deloc – deși au trecut ani de la depunerea plângerilor – fie a pronunțat decizii discutabile. Un exemplu: 1.501 de zile au trecut din 10 mai 2016, data la care pe numele lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general la acel moment – reconfirmat în funcție anul acesta –, a fost înregistrată o sesizare de plagiat pentru teza de doctorat susținută la Academia SRI.Integral: https://revistapresei.hotnews.ro

ciolacu-2-15Fost ambasador, despre cazul nepoatei lui Ciolacu: „Putreziciunea fetida a coruptiei” Ciprian Mihali, fost ambasador al Romaniei in mai multe tari din Africa, isi manifesta revolta fata de explicatiile lui Marcel Ciolacu privind angajarea nepoatei sale, fara concurs, la Institutul Cultural Roman. …. Din care aflam ca nu e important sa fii nepoata cuiva puternic ca sa prinzi un loc bine platit la stat, ci sa iti gasesti locul si sa fii artist. Acestea sunt calitatile de care ai nevoie sa fii angajat azi oriunde: sa iti gasesti locul tau si sa te insoteasca muzele. Adica suntem toti luati de prosti, suntem cu totii dusi de nas si certati ca nu recunoastem valoarea adevarata, aceea de nota 10, puteti sa verificati. Cel mai grav este ca Marcel Ciolacu, incapabil sa articuleze o fraza corecta in limba romana, crede ca suntem toti de nivelul lui si ca vom ramane muti de uimire in fata sansei nesperate primite de nepoata lui la ICR, unde ca artista ce se afla va putea consilia cum se cuvine directorimea. Impostura si ipocrizie e prea putin sa numim ce se intampla (si) la ICR. Sa o spunem altfel: e putreziciunea fetida a coruptiei, in care a douazecea sau a cincizecea ruda angajata dupa toate abuzurile de pana acum nici nu mai conteaza. ICR traieste, ca orice alta institutie din Romania sufocata de coruptie, nepotism si incompetenta doar pentru ca ici si colo rezista eroic si tacut niste profesionisti, a caror viata a devenit un cosmar. Ilegalitati, sinecuri, snobism si multe multe contracte dubioase – asa arata astazi cultura oficiala din Romania, reprezentata neaparat folcloric si nationalist de o institutie care si-a pierdut de mult orice reper si orice valoare. In afara de valoarea banului public. ‘O zona cum este ICR’, va dati seama cum suna asta? Atacul in zona, ocuparea zonei, despre asta e vorba, asa se raporteaza cei puternici si influenti la institutiile care trebuie luate sub control. Integral: https://www.aktual24.ro

Dragos CiulinaruEu si Bucureștiul. La răscruce  …. Pe de o parte există în București majoritatea săracă. Oamenii care depind cel mai mult de infrastructura publică a orașului, dar care o pot influența cel mai puțin. De cele mai multe ori, singurul cuvânt pe care îl pot avea în deciziile ce privesc orașul, e votul dat o dată la patru ani e. Mulți nu îl dau nici pe ală. O populație într-o stare precară, pentru care peocuparea e ziua de azi. Etnic, populația asta are un procent mult mai mare de romi decât celelalte două pe care le voi descrie. Ca vârste, aici sunt cuprinși mulți dintre bătrâni. Populația asta e asociată cu un fond locativ degradat: blocurile comuniste din zonele cele dinspre margini, dar și casele din centru. Deși nu întotdeauna ca distanță, populația asta se află la periferie. Pentru acești locuitori, spațiul public e singura destinație pentru activități de relaxare pentru că nu își permit să plătească pentru a se relaxa. Pentru unii dintre ei, spațiul public e o alternativă la o locuință mult prea mică sau improprie: strada sau parcul sunt loc de adunare, grătar, petrecere. Mai există o populație bogată care are cea mai mare influență atât asupra deciziei economice cât și asupra celei politice. E un mix de urmași ai nomenclaturii comuniste, de îmbogățiți ai anilor ´90-2000, de antreprenori de success, de familii și relații care nu se văd decât rar în spațiul public. Principalul factor de decizie în viața Bucureștilor, această populație este motorul privatizării domeniului public al orașului. Terenuri, parcuri, clădiri de patrimoniu, dar și grosul bugetului orașului trec de ani de zile, legal sau nu, de la oraș către domeniile bogaților orașului. Populația asta are experiența Bucureștiului ca a unui spațiu pe care îl parcurge cu mașina în drumul între două spații private. Pe locuitorii din celelalte categorii, bogații orașului îi întâlnesc cel mai probabil la mall, la cluburi de fitness care necesită abonament sau în localuri cu bodyguard la ușă. A treia categorie este una în creștere și ca număr și ca influență. Un middle class alimentat de angajații multinaționalelor, împreună cu o așa numita clasă creativă și studențime. Ca venituri, unii din această clasă de mijloc sunt la limita sărăciei, dar sunt mobili din punct de vedere social. Aici intră studenții veniți din provincie și care împart o cameră în Militari, dar care mai apoi se angajează la corporație. Mai mult decât veniturile, această categorie are ca trăsătură specifică interesul pentru cultură și pentru mediu sănătos. Interesul ăsta îi justifică aspirații politice care, după cum voi descrie în continuare, influențează nu doar orașul dar și democrația românească. La momentul 2010, concluzia mea era că middle class bucureștean se mobilizează politic din frustrare față de bogații orașului, dar sfârșește prin a refula asupra populției sărace. Ipoteza ramâne încă validă….. Ochii noi vedeau acum cum funcționaseră instituțiile care făcusera posibilă catastrofa de la Colectiv. Primari ca Popescu Piedone de la Secorul 5, între timp condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare în dosarul Colectiv, conduseseră orașele fără controlul consiliilor. Pentru consilii votul era doar o formalitate supusă voinței primarului, iar comisiile se întâlneau doar pe hârtie. Corupția și neglijența se acumulseră în administrația Bucureștiului la un nivel care nu putea să ducă altundeva decât la un dezastru. Pus în perspectivă ani mai târziu, 2016 a fost un moment de cotitură pentru democrație, dar nu pentru cum se trăiește în oraș. Dacă pentru colegii activiști și voluntari din perioada 2010-2015, devenise clar că viitorul lor urma să fie în politică, viitorul Bucureștiului nu ni s-a arătat schimbat. E greu de argumentat că victoria Gabrielei Firea a dat alt curs evoluției orașului. Poiectele de infrastructură sunt tot neterminate. Atât de întârziate că probabil sunt desuete. Transportul în comun abia face față. Orele petrecute în trafic sunt la fel sau mai multe. Tot multe sunt planurile urbanistice cu clădiri noi în parcuri. Calitatea aerului e foarte proastă. Spitalele, în caz că te îmbolnăvești de plămâni, de nervi, sau de orice altceva, nu sunt cu mult mai bine față de 2015. Iar banii, e greu de spus ce s-a făcut cu ei. După Colectiv, am început să privesc altfel riscurile specifice Bucureștiului. Orice discuție despre dezvoltare sau transformare, e demontată când un cutremur e luat în calcul. Am început să văd viitorul Bucureștiului într-un urbanism centrat pe managementul riscului seismic . Dar astea sunt doar idei răzlețe. Prin 2017 am dezvoltat ceea ce am descris atunci atunci ca pe „un comportament obsesiv la nivel macro”. Ca un om care nu suportă dezordinea în dulapuri, ieșeam în oraș și simțeam că totul este în alt loc decât unde ar fi trebuit să fie. Mi se părea că ceea ce trebuia reparat era în paragină, pe când ceea ce nu trebuia reparat era în reparație. Că reparația era de fapt o deteriorare. Că miile de bănci și de coșuri de gunoi erau toate la un loc unde nu ar fi trebuit să fie și lipseau acolo unde ar fi fost necesare. Că bordurile, că mașinile, copacii tăiați, copacii plantați, clădirile noi… Mă mutasem într-un apartament pe strada Ion Brezoianu. La pas pe Elisabeta până la Universitate, îmi ajungea timpul cât să am 4-5 tirade despre ceva care nu era unde credeam eu ca trebuia. Îmi lipsea Helsinki. Îmi lipsise în tot acest timp. Cu liniștea, cu parcurile ca niște păduri, cu cartiere ca niște păduri. În 2018 a venit o oportunitate să plec din țară. M-am întrebat dacă chiar vreau să rămân ca să fiu dizident. Și am plecat. Sunt la Haga. Haga nu e Helsinki. Dar e aproape. Și e nu e așa de frig. Bucureștiul are alegeri anul ăsta. Eu nu o să fiu acolo. Nu sunt candidat, nu sunt membru activ într-un partid, nu sunt voluntar. Dar sunt acolo mulți care au mai mult de zece ani de experiență în urbanismul orașului. Furia rămasă de la Colectiv și frustrarea de pe urma unei adminstrații fără rezultate, sunt un motor pentru a activa oamenii. Pentru a câștiga electorat e nevoie însă de un proiect. Un proiect despre cum oamenii o să respire aer mai bun, cum o să locuiască mai bine, cum o să se deplaseze mai ușor, cum o să supraviețuiască unui cutremur sau unui incendiu. Poate și despre cum să iubească un oraș. Integral: http://www.contributors.ro

Trageri cu tunul antiaerian AK620NATO vs Rusia. Cine ia avans în Marea Neagră În aceste zile, Forțele Navale Române au pus în scenă cel mai mare exercițiu de apărare din acest an în vestul Mării Negre. Fregatele, covertele, purtătoarele de rachete plus avioane și elicoptere militare încearcă să vadă cât de repede poate reacționa România în cazul unui atac venit dinspre Rusia, fiindcă în acest spațiu e singura țară care ar putea să devină agresivă. Totuși, un militar cu rang înalt ne-a asigurat că pe termen scurt nu ar fi niciun pericol în acest sens. În schimb, un Raport recent al Centrului de Analiză pentru Politici Europene (CEPA, Center for European Policy Analysis) arată că regiunea Mării Negre nu este de loc sigură și ar fi mai valoroasă pentru Kremlin din punct de vedere strategic decât zona baltică, pentru că poate fi „o bază de lansare a extinderii şi influenţei Rusiei către Marea Mediterană, Balcanii de Vest şi a lărgirii fisurilor în interiorul NATO”. Punctul nevralgic al Alianței, din această perspectivă, este Turcia, care a cumpărat arme sofisticate de la Rusia și care se distanțează tot mai mult Occident, dar în interiorul NATO apar și alte breșe. Pe de altă parte, deși după anexarea Crimeei de către Rusia, NATO și-a intensificat prezența în Marea Neagră, între timp aliații României par să se fi relaxat oarecum, iar promisiunea secretarului general NATO, Jeans Stoltenberg, din 2017, de a trimite mai multe nave militare în regiune a fost mereu amânată. Chiar dacă ar vrea, deși acest lucru nu e sigur, NATO nu poate apăra la fel de bine Marea Neagră ca zona Baltică. Convenția de la Montreux din 1936 limitează drastic numărul, tonajul și timpul de staționare al navelor de război care nu aparțin statelor cu ieșire la Marea Neagră. Turcia deține cheile intrării în Marea Neagră și le folosește uneori destul de arbitrar, chiar împotriva propriilor aliați, cum s-a întâmplat în 2008 când Rusia a atacat Georgia, iar o navă- spital americană nu a fost lăsată să treacă de Bosfor. „Agresiunea rusească de-a lungul flancului estic al NATO continuă permanent din 2014”, mai arată Raportul CEPA, care descrie și vulnerabilitățile României: echipamente învechite, infrastructură slab dezvoltată, operativitate inadecvată a forțelor militare. Singurul avantaj al României pentru NATO este „poziția sa unică”, numai că această poziție este în același timp și punctul ei slab în cazul unui atac dinspre Crimeea, acolo unde Rusia are cea mai mare bază militară de la Marea Neagră. Europa e îngrijorată la rândul ei de felul în care își dezvoltă Moscova influența militară, după ce a anunţat în decembrie anul trecut că primele rachete hipersonice Avangard au devenit operaţionale. Vladimir Putin susține că aceste arme ar fi „invincibile” şi „nedetectabile” și se laudă că pot atinge peste 33.000 de km/h, o viteză de 27 de ori mai mare decât a sunetului – şi în acelaşi timp îşi pot modifica direcţia şi altitudinea, îngreunând detectarea. În plus, decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage o parte dintre trupele americane staţionate în Germania şi atacurile lui împotriva Berlinului au accentuat tensiunile dintre Washington şi aliaţii săi europeni din cadrul NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că anunțul retragerii a devenit deja „o problemă importantă” pentru Alianţă: „este vorba de un acord bilateral între Germania şi SUA, însă problema este importantă pentru Alianţă”….. Directorul Institutului Internaţional de Studii Strategice, John Chipman, când descria peisajul geostrategic actual amintea că președintele american a provocat în 2018 îndoieli privind solidaritatea în cadrul NATO, atunci când a amenințat cu retragerea Americii din Alianță, iar omologul său francez, Emmanuel Macron, a accentuat scepticismul când a vorbit despre faptul că NATO s-ar afla în moarte cerebrală: „două din cele trei puteri nucleare ale Alianţei SUA, Franța, Marea Britanie au creat în acest fel incertitudini privind problema-cheie a securităţii colective” Planul de retragere a trupelor americane este „o nebunie” şi „o greşeală colosală” care va submina în continuare coeziunea NATO, a spus Ben Hodges, general american în retragere şi fost şef al armatei americane din Europa.:„dacă a existat vreodată un moment când să fi avut nevoie de aliaţi, acesta este acum, mai ales dacă ne gândim la provocările economice cu care ne confruntăm ca urmare a Covid-19″…..Pe de altă parte au trecut șase ani de la anexarea Crimeei și statele occidentale n-au putut face nimic pentru a opri avansul Rusiei în Ucraina, deși această mișcare a dus pentru prima dată după al Doilea Război Mondial la schimbarea frontierelor prin forță. Marile democrații occidentale i-au permis Rusiei să încalce dreptul internațional și să rupă din teritoriul unui stat vecin, să încalce tratatele privind controlul armamentelor și chiar să influențeze decizii majore, cum ar fi alegerile din SUA sau Brexit-ul. Integral: https://romania.europalibera.org

Google, dat în judecată pentru “Catedrala Prostirii Neamului” de Biserica Ofticoasă Română  La tribunalul astral din Băneasa a fost depusă o plângere de chemare în judecată a companiei Google care a permis ca pe produsul său imaginar construit în Irlanda de sclavi români și pakistanezi să scrie „Catedrala Prostirii Neamului” în loc de ceva frumos. Biserica Ofticoasă Română susține că nu e ok ca atâta timp cât exiști în România să vorbești urât de obiectele aflate în administrarea BOR. „Este un triumf al logicii împotriva bunului simț și asta înseamnă dreptate în viziunea noastră care e cea corectă pentru că noi credem în Dumnezeu și Biserici și voi nu”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR. „Din punctul nostru de vedere, al BOR-ului modern, acea catedrală este un obiect fizic, nu un simbol”, a precizat acesta. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 18 iunie. “Birocrație: o autorizație de construcție pentru fiecare 7 kilometri de autostradă.”

Mountain LandscapeBuna dimineata intr-o zi de joi, 18 iunie! Instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse grindină și vijelii, ziua în cea mai mare parte a țării, iar noaptea local, cu precădere în regiunile vestice. Cantitățile de apă înregistrate în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe alocuri, vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 27 de grade, iar cele minime între 11 și 19 grade. In Bucuresti, vremea se va menține instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și, mai ales în cursul zilei, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.

Cadru medical coronavirusProf. Rafila despre surpriza anticorpilor la Covid, fluctuațiile mari de cazuri și posibilitatea unui al doilea val in toamnă – Interviu Un procent care se poate apropia de 20% dintre cei care au fost bolnavi de Covid nu dezvoltă anticorpi sau îi dezvoltă la un nivel foarte scăzut, fie îi dezvoltă pentru o perioadă foarte scurtă, afirmă prof. univ. dr. Alexandru Rafila, într-un interviu acordat SpotMedia.ro. Președintele Societății Române de Microbiologie atrage atenția că în ultima vreme s-a dublat nu numai numărul de cazuri pozitive, ci și procentul testelor pozitive din totalul celor prelucrate. Iată principalele declarații: – Măsurile de relaxare nu mă ingrijorează, faptul că multe persoane consideră că nu mai trebuie să respecte măsurile de protecție individuală ar putea avea un impact negativ mult mai mare.- Capacitatea actuală este de circa 15.000 de teste pe zi. Indicele R este 1. – Datele nu pot fi măsluite, fiecare CNP poate figura o singură dată la cazuri noi. – S-a dovedit că testarea aleatorie a asimptomaticilor nu are rezultate utile. Risipește resurse și descoperă extrem de puține cazuri pozitive. – Pacienții asimptomatici transmit boala, dar mai puțin decât cei simptomatici. – Mă surprind unele decizii legate de măsurile de relaxare: că nu poți să faci duș la sala de sport sau că nu poți să bei apă în sala de sport. – În 10 zile va putea începe utilizarea Remdesivirului că alternativă terapeutică, probabil pentru formele medii și grave. – Nu sunt adeptul soluțiilor temporare, nesustenabile pentru noul an școlar. Numărul de cazuri noi anunțate zilnic a crescut constant. Este o creștere normală după intrarea în vigoare a măsurilor de relaxare sau avem deja numere periculoase? După introducerea măsurilor de relaxare, în toate țările a existat o creștere a numărului de cazuri. La noi a fost chiar o creștere întârziată, pentru că ea a apărut după relaxarea din 1 iunie. Deci după a doua etapă de relaxare. Da. Creșterea numărului de cazuri este semnificativă. Media cazurilor/zi din ultima săptămână este probabil în jur de 240, aproape dublu față de ceea ce se înregistra în jurul datei de 1 iunie.  Și întrebarea ar fi dacă această creștere este consecința măsurilor de relaxare sau a relaxării oamenilor în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție individuală? Părerea mea e că există un mix al celor două tipuri de relaxări. Au existat destul de multe mesaje contradictorii vehiculate de diverse persoane publice, unele dintre ele chiar medici, care fie puneau la îndoială cifrele sau chiar existența unei probleme reale de sănătate publică. Probabil de aceea multe persoane au avut senzația că respectarea măsurilor de protecție individuală e inutilă, ceea ce se reflectă în cifrele crescute de acum….. Creșterea semnificativă de cazuri a coincis cu începerea disputei politice pentru prelungirea stării de alertă, ceea ce a ridicat alte suspiciuni privind veridicitatea datelor.  Eu pot să vă spun cum se fac raportările în acest moment. Datele sunt introduse într-o platformă informatică creată si administrată de STS. Direcțiile de Sănătate Publică din fiecare județ centralizează cazurile pozitive de la nivelul laboratoarelor din județul respectiv și introduc zilnic datele în această platformă informatică. Dar există și retestări ale celor deja pozitivi. Aceste persoane retestate pozitiv în timpul internării nu încarcă numărul cazurilor noi raportate zilnic? Acest lucru este exclus! Dacă un CNP asociat unui pacient apare la un moment dat pozitiv, el nu mai poate apărea în statisticile din zilele următoare. Aplicația face acest lucru automat și elimină din raportare cazurile care sunt testate pozitiv în mod repetat. Deci cazurile zilnice raportate sunt numai cazuri cu adevărat noi? Da. Fiecare CNP poate figura o singură dată la cazuri noi. Sigur că rezultatul unui pacient este comunicat de fiecare dată unității medicale care a solicitat testarea, dar asta e altceva. Fiecare pacient nu poate figura decât o singură dată în raportarea cazurilor noi. Integral: https://spotmedia.ro

BREAKING Camera Deputaților a adoptat impozitarea cu până la 80% a tuturor pensiilor speciale din România, inclusiv cele ale magistraților, militarilor și polițiștilor Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, legea care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Inițiativa, adoptată anul trecut de Senat, nu figura inițial pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru dezbatere și vot final, fiind introdusă chiar la începutul ședinței…..Conform unui amendament de la PSD, PNL şi USR, „pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”. Proiectul va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului de joi, pentru că se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor.„Pentru că în această lege (cea privind impozitarea pensiilor care urmează să fie adoptată de Camera Deputaţilor miercuri – n.r.) se face referire inclusiv la categoria parlamentari, pentru a nu exista niciun fel de dubiu de neconstituţionalitate, vă propun ca mâine (joi – n.r), în plenul reunit, să introducem acest proiect la plenul reunit strict pentru articolul care face referire la parlamentari….. Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților, vor fi impozitate toate pensiile speciale, după cum urmează:

  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare;
  • pensii militare prevăzute de Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (militari, polițiști, jandarmi, agenți din penitenciare, servicii secrete);
  • indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii județene); Integral: https://www.g4media.ro

Infractorii condamnaţi pentru viol, omor, tâlhărie și corupere sexuală de minori nu beneficiază de liberare condiţionată Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, un proiect de lege care prevede că nu beneficiază de liberare condiţionată infractorii condamnaţi pentru omor, viol, corupere sexuală a minorilor, tâlhărie calificată, exploatarea cerşetorie, transmite Agerpres. „Nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau mai multe dintre faptele prevăzute la art.188, 189, 214 – 216, 218 – 221, 234 sau 236”, se arată în proiectul care modifică Codul penal. Aceste articole se referă la omor, omor calificat, viol, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria calificată, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, exploatarea cerşetoriei. Proiectul mai spune că liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare. În cazul celor care se află în închisoare, se dispune liberarea condiţionată dacă cel condamnat a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin patru cincimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani. Integral: https://www.g4media.ro

Teren 1104 mp de vânzare in Corbeanca | imoradar24Cum vrea statul să-ți ia terenul fără să-ți dai acordul. Lege votată de toate partidele  Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursbile europene, inițiată și promulgată de parlamentari din toate partidele, conține prevederi care încalcă jurisprudența CEDO. Înalta Curte de Casație și Justiție a contesat actul normativ la CCR. Forma finală a legii a fost adoptată în Camera Deputaților, la 9 iunie 2020, cu 265 de voturi pentru, 26 – contra,  și două abțineri, și trimisă Președintelui României pentru promulgare la 12 iunie 2020. Legea a fost inițiată de liderii de grup ai partidelor PSD, PNL, UDMR, Pro România, PMP, minorități naționale. Singurii care s-au opus adoptării proiectului au fost deputații USR, un singur parlamentar al acestui partid fiind în favoarea actului normativ. Astfel, articolul 30, alin. 1, al Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursbile europene, conține următoarele prevederi: (1) La realizarea lucrărilor aferente proiectelor de infrastructură definite conform prevederilor prezentei legi, ocuparea temporară a terenurilor se poate se face fără acordul proprietarului, în oricare dintre următoarele situații: a) în cazul în care nu se prezintă un titlu de proprietate valabil; b) în cazul în care nu sunt cunoscuți proprietarii; c) în cazul în care nu s-a deschis procedura succesorală notarială ori a succesorilor necunoscuți; d) în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere cu proprietarul. În aceste situații, acordul proprietarului se suplinește prin declarația pe propria răspundere a inițiatorului proiectului, care descrie imposibilitatea obținerii acordului proprietarilor.  Jurisprudența CEDO, încălcată În sesizarea Curții Constituționale, ÎCCJ arată că: „dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene (PL–x nr. 354/2020) contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul exigențelor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea legii și sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate privată prevăzut de art. 44 alin. (1) din Constituție, restrângerea exerciţiului unui drept constituțional putând fi realizată doar în condiţiile art. 53 din Constituție…. Legea, contestată în întregime Sesizarea de neconstituţionalitate a Înaltei Curți de Casație și Justiție, priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă. Art. 58 din legea proaspăt promulgată prevede sancțiuni la adresa judecătorilor. Practic, printr-o lege privind fondurile europene se aduce o modificare a statutului magistraților, fără parcurgerea circuitului legislativ normal în astfel de cazuri. Integral: https://newsweek.ro

Cazul protocolului clasificat publicat de Valcov: Trei martori ...Fostul procuror Mircea Negulescu, trimis în judecată de Adina Florea de la Secția Specială pentru noi presupuse abuzuri împotriva fostului deputat PSD Vlăduț Cosma, judecat pentru corupție și evaziune fiscală  Procuroarea Adina Florea de la Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) l-a trimis în judecată pe fostul procuror Mircea Negulescu, zis Portocală, pentru noi presupuse abuzuri împotriva fostului deputat PSD Vlăduț Cosma, judecat la rândul lui pentru corupție și evaziune fiscală – potrivit unui comunicat al SIIJ. Negulescu este acuzat de cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor și participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată. Potrivit SIIJ, pe vremea când era procuror la Parchetul Curții de apel Ploiești, Negulescu l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Răzvan Alexe să îl denunțe pe fostul deputat PSD, Vlăduț Cosma…..Răzvan Alexe, Marcel Păvăleanu, mai multe firme și oameni de afaceri din Prahova, au fost deferiți Justiției de procurorul Negulescu într-un dosar de evaziune fiscală de 35 de milioane de euro. Procesul e pe rolul Tribunalului Prahova si are termen pe 22 iunie. La rândul lui, Vlăduț Cosma a fost trimis în judecată, alături de Alexe, pentru evaziune fiscală. Dosarul de la Tribunalul Prahova are termen pe 25 iunie 2020. Vlăduț Cosma este judecat și pentru corupție, alături de tatăl său, fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma. În noiembrie 2016, Cosma senior a fost condamnat la 8 ani de detenție, iar Vlăduț Cosma la 5 ani de închisoare pentru că ar fi primit mită un milion de euro de la mai mulți afaceriști ca să le dea contracte de asfaltare și deszăpezire. Condamnarea lor a fost anulată în urma scandalului privind presupusele abuzuri ale procurorilor Onea și Negulescu și în urma deciziilor CCR privind nelegalitatea completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte. Acum, procesul se rejudecă la Tribunalul Prahova. Integral: https://www.g4media.ro

Un director din primăria lui Piedone, şef timp de 9 ani cu diplome ...DNA l-a trimis în judecată pe Marian Goleac, șeful ADP Sectorul 4, considerat mâna dreaptă a primarului Daniel Băluță. Goleac, acuzat că și-a falsificat diploma de Bac și de facultate, putea lucra doar ca măturător sau fierar betonist  Procurorii DNA l-au trimis miercuri în judecată pe Marian Goleac, directorul interimar al SC Amenajarea Domeniului Public din Sectorul 4, pentru înșelăciune în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA. Procurorii susțin că Goleac și-a falsificat atât diploma de bacalaureat, cât și pe cea de absolvent al unei facultăți de electrotehnică – toate utilizate pentru a ocupa funcția de șef al firmei deținute de Sectorul 4. Goleac este considerat mâna dreaptă a primarului Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD). Potrivit Libertatea, fiul lui Goleac a fost de curând numit șef la Poliția Locală Sector 4, din subordinea Primăriei. Soția lui Marian Goleac este subprefect al Capitalei. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului GOLEAC MARIAN,  director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 S.A. (la data întocmirii rechizitoriului), pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. ….Concret, cu ocazia încheierii contractelor de mandat, inculpatul i-ar fi indus în eroare pe membrii Consiliului de administrație a SC (ADP) 4 SA prin aceea că, la dosarul de angajare, ar fi depus o adeverință  prin care se atesta că este absolvent al unei facultăți de electrotehnică și informatică, specializarea electromecanică (promoția 2002) și ulterior ar fi atașat o diplomă de inginer. Aceste documente ar fi fost obținute în condiții nelegale, în realitate inculpatul nefiind nici măcar absolvent de studii liceale (diploma de bacalaureat folosită de acesta pentru înscrierea la universitatea respectivă fiind falsă). Integral: https://www.g4media.ro

Curtea de Conturi a UE: Este foarte puțin probabil ca România să aibă o autostradă completă între Nădlac și București în 2030. A1 are o întârziere de opt aniCurtea de Conturi a UE: Este foarte puțin probabil ca România să aibă o autostradă completă între Nădlac și București în 2030. A1 are o întârziere de opt ani  Oricâte promisiuni ar face politicienii, adevărul este că nici măcar în 2030, în România nu se va circula doar pe autostradă de la București și până la granița cu Ungaria, la Nădlac. Asta scrie negru pe alb într-un raport al Curții de Conturi a Uniunii Europene, care analizează opt mari proiecte de infrastructură de importanță strategică din Uniune, printre care și autostrada de 582 de kilometri din România. Potrivit raportului, planificarea ineficientă, implementarea deficitară și fragmentarea proiectelor au dus la întârzieri uriașe în finalizarea lucrărilor. Autostrada A1 (București-Nădlac) are deja o întârziere în darea în exploatare de 8 ani, asta în condițiile în care, în prezent, nici măcar nu avem deschise șantiere pe cele mai grele porțiuni din tronsoanele Lugoj-Deva (un tronson de 9,13 kilometri din lotul 2, unde trebuie construite și două tuneluri “pentru urși” cu o lungime totală de circa 2 kilometri a fost scos la licitație anul trecut, n,red) și Sibiu-Pitești (lotul 4 este scos la licitație, nu și loturile 2 și 3). Prin urmare, Curtea spune că este foarte puțin probabil ca până în 2030 România să închidă șoseaua de mare viteză care leagă Capitala de granița cu Ungaria. Experții instituției, care verifică modul în care s-au cheltuit banii europeni, avertizează că orice zi irosită înseamnă vieți pierdute în accidente rutiere pe drumuri depășite….. Birocrație: o autorizație de construcție pentru fiecare 7 kilometri de autostradă Curtea de Conturi a Uniunii Europene este de părere că în România nivelul ridicat de birocrație efectează implementarea proiectelor.  ”Autostrada A1 cu o lungime de 582 km este planificată și construită sub forma unui număr mare de proiecte de mici dimensiuni. Pentru fiecare dintre aceste componente, trebuie obținute autorizații. Conform calculelor Curții, este necesară o autorizație de construcție pentru fiecare 7 km de autostradă, iar o autorizație de mediu este necesară pentru fiecare 26 km”, spune Curtea . Bani irosiți Nu doar birocrația este de vină pentru că în România autostrăzile se construiesc greu și costă mai mult decât s-a estimat inițial. Probleme există și în pregătirea proiectelor, dar și în implementarea lor, ceea ce duce, spune Curtea, la o cheltuire ineficientă a banilor. „De exemplu, în România, între Lugoj și Deva, un tronson finalizat al autostrăzii A1, cofinanțat cu 12,4 milioane de euro din fonduri ale UE, nu este utilizat în prezent. În apropierea orașului Deva, două porțiuni de drum, construite într-un interval de numai șapte ani, au fost conectate greșit. Ca rezultat, 800 de metri de autostradă deja construită au trebuit să fie distruși pentru a permite reconstruirea corectă a conexiunii. Pe lângă costurile aferente porțiunii care trebuie să fie reconstruită (pentru care se estimează o cofinanțare din partea UE de 3,2 milioane de euro), costul lucrărilor de demolare este de 0,9 milioane de euro (din care 0,5 milioane reprezintă cofinanțare din partea UE). Fondurile UE în valoare de 3,7 milioane de euro astfel cheltuite pot fi considerate irosite”, scrie în raportul citat. Integral: https://www.g4media.ro

A nu se uita: Miron Cozma are pensie de victimă a mineriadei. L-au ...Amarele ironii ale vieții În fiecare săptămână, soarta mă așază la aceeași masă cu unul dintre inculpații în dosarul Mineriadei. Primesc frecvent lecții de morală, democrație și drepturile omului de la Cazimir Ionescu. În dimineața de 14 iunie 1990, treceam pe bulevardul Magheru venind dinspre consulatul britanic, împreună cu o veche și foarte bună prietenă de-a mea. Amândouă aveam motive de euforie, fiindcă tocmai primiserăm viza pentru prima călătorie în afara țării, cu o bursă de studii într-o universitate occidentală. Cu niște luni în urmă, pe când făceam naveta ca profesori la țară, o asemenea călătorie ne-ar fi părut nu doar un vis, ci de-a dreptul un episod psihotic, delirant. În Piața Universității, totul arăta grotesc și apocaliptic, dar gândul plecării și viza din pașaport ne-au anesteziat instinctul de conservare. Inconștiența m-a făcut să comentez cu voce tare peisajul terifiant din fața sediului PNL. Vitrina librăriei de la parter era țăndări, rafturile de cărți fuseseră devastate, printre cioburi și file rupte se mai vedeau, ici și colo, pete de sânge. Grupuri de mineri împărțeau bâte și pumni trecătorilor, în funcție de niște criterii pe care aveam să le aflăm în curând. „Bine măcar că nu pot da vina pe liberali, că doar nu și-au vandalizat singuri birourile”, am zis în gura mare, fără să mă uit în jur. Imediat s-a înfipt în mine o cucoană îndesată, care striga și trăgea de hainele mele ca o apucată: „Uite ce tricou are, curva dracului, i l-a dat Rațiu că a fost în Piață!”. Ce-i drept, petrecusem „în Piață” săptămâni întregi, dar tricoul îl aveam de la o mătușă mai pricopsită, emigrată în Elveția, și era, de departe, un produs capitalist. „Dă buletinul!”, mi-a ordonat cucoana, trăgând și de geantă. Spaima de a rămâne fără pașaport și fără neprețuita viză de Anglia m-a făcut să țin geanta cu toate puterile și să ripostez, invocând argumente dintre cele mai ridicole. Am încasat imediat niște pumni și niște sacoșe în cap, dar n-am dat drumul la geantă. Până să-mi pierd ochelarii, am apucat s-o văd pe prietena mea plângând și tremurând ca varga. „Minerii, veniți, luați-le pe astea!”, striga „femeia de bine”, văzând că nu răzbește să-mi ia geanta și că refuz să-i dau buletinul. Atunci s-a petrecut un lucru care mi s-a părut și încă mi se pare o minune, într-un sens deloc figurat. Doi tineri ale căror fețe nici nu le-am văzut bine m-au apucat de brațe și m-au luat pe sus, spunându-i cucoanei că mă duc la dubă, să mă predea minerilor. Cu greu am reușit să înțeleg ce-mi spuneau cu voce joasă, printre dinți, în timp ce mă luptam să scap din strânsoare: „Taci și nu mai țipa, că nu la dubă mergem!”. Într-adevăr, nu ne-au dus la dubă, nici nu ne-au predat minerilor….. Peste ani, aveam să aflu că liderul ei charismatic, care fermecase mulțimea cu un discurs anticomunist și antisecurist, hrănindu-i cu speranțe pe greviștii foamei și pe foștii deținuți politici, fusese recrutat de Securitate în august 1988 și semnase note informative cu apostolicul nume conspirativ „Ioan”. Microfilmul dosarului său de rețea păstrează și azi imaginea răvășitoare a chitanței pe care a semnat-o la primirea sumei de 500 de lei, pentru „valoarea operativă” a informațiilor despre un lector portughez, care predase o vreme la Universitatea din București. În 2009, când Marian Munteanu și-a citit dosarul în sala de lectură a CNSAS, am pierdut prilejul să-i pun singura întrebare la care nu pot ghici singură răspunsul: Piața Universității a fost pentru el drumul Damascului sau o nouă sarcină operativă? Astfel de întrebări fără răspuns îmi pun de mulți ani încoace, în fața altor disimulări incredibile. În fiecare săptămână, soarta mă așază la aceeași masă cu unul dintre inculpații în dosarul Mineriadei. Primesc frecvent lecții de morală, democrație și drepturile omului de la Cazimir Ionescu, membru în Colegiul CNSAS, aflat la al treilea mandat de demnitar al statului român. Declarațiile unor martori din dosarul Mineriadei spun că în iunie ’90 le-a cerut viitorilor deputați FSN să mobilizeze „muncitorii din județe”, ca să apere Bucureștiul de „bandele de huligani care vor să răstoarne puterea”. Iar muncitorii au făcut ce li s-a cerut: au devastat Bucureștiul, au făcut sute de victime, între care zeci de morți rămași neidentificați, și mai ales au apărat puterea. Dar puterea cui? Integral: https://revista22.ro

BANI PENTRU PRESĂ. Grupul Intact, cei mai mulți bani de la Guvern: peste 3,2 milioane de euro. Grupul ProSport, Cancan și Gândul, primul la online. Lista parțială a contractelor. Cine și cât ia? BANI PENTRU PRESĂ. Grupul Intact va lua cea mai mare “felie” din campania de informare prin care Guvernul sprijină presa: peste 3,3 milioane de euro pe durata celor patru luni de campanie, prin Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Radio ZU, dar și prin Jurnalul Național și site-urile grupului. Publicitate Grupul Pro TV (TV plus online) are în jur de 1,8 milioane. La online, cei mai mulți bani – jumătate de milion de euro pentru cele patru luni – se duc către grupul lui Radu Budeanu (prin două firme), care are site-urile prosport.ro (cu secțiunea tacataca.ro, axată pe generarea de clickuri, de care Paginademedia.ro a scris în trecut), gândul și cancan.ro. Capital.ro (site despre ale căror titluri de click-bait Paginademedia.ro a scris în trecut) este, de asemenea, în top. Site-ul Fanatik.ro e în capul listei la categoria “online locale”. Ce companii de media intră în campania de informare a Guvernului? Paginademedia.ro a făcut calculul în euro și vă prezintă lista posturilor de televiziune, a radiourilor, site-urilor și a titlurilor din presa scrisă care au fost acceptate în campanie….. 1. TELEVIZIUNI NAȚIONALE: Șapte milioane la televiziuni. Cei mai mulți bani la Antene Antenele au obținut cea mai mare sumă pentru campanie: sunt peste 1,7 milioane la Antena Group (campania este pe Antena 1 și pe Antena Stars) și 630.000 de euro la Antena 3. Grupul Intact intră în campanie și cu site-urile (250.000 de euro), Radio ZU (625.000 de euro) și cu Jurnalul Național (30.000 de euro). Către grupul Pro T se vor duce, în cele patru luni de campanie, aproape 1,5 milioane de euro pentru posturile TV. Alți 300.000 de euro sunt pentru online. Kanal D va primi 1,3 milioane de euro, iar România TV, aproape 900.000 de euro. Din totalul de aproape 20 de milioane alocați de Guvern inițial, au fost aprobați doar 7 milioane de euro. Integral: https://www.paginademedia.ro

Poze, Video cu tema Lansari | Auto | Business24.ro - Pagina 2Încolonare şi masificare în era digitală  Ceea ce dictaturile veacului trecut au detestat cu pasiune şi au încercat să elimine, prin represiune, cenzură şi exterminare fizică, a fost însăşi gândirea creatoare ca manifestare insurgentă şi liberă a personalităţii umane, neconstrânse de normativul implacabil al ideologiei. Ceea ce dictaturile veacului trecut au încercat să edifice a fost o societate monolitic㸠în care nimic nu se putea sustrage controlului pe care îl exercita raţiunea partinică : arta avea de ales între supunere şi dispariţie, între comfortul oferit de statul- părinte şi tăcerea detenţiei ori a exilului interior. Ceea ce dictaturile veacului trecut nu au abandonat niciodată este credinţa în acord cu care unica ordine autentică este aceea a incolonării entuziaste: batalioane de asalt sau miliţii proletare, detaşamentele totalitare au marcat triumful masificării ce cufundă omul în anonimul interşanjabil al grupului manifestând în pas cazon şi ritm de marş revoluţionar. Ceea ce dictaturile veacului trecut au urmărit a fost opera, grandioasă şi sângeroasă, de revoluţionare şi de reîntemeiere a lumii: imperfecţiunea avea să lase loc unei domnii paradisiace a noiii omeniri. În era digitală fantasmele totalitare sunt parte din cotidianul comunicării. Radicalii de azi duc mai departe aceste ambiţii prometeice: trecutul din care vin este unul al fanatismului şi al militantismului mesianic. În era digitală masificarea şi încolonarea sunt online şi offline: îndoctrinării din spaţiul virtual îi urmează agresivitatea urbană ca semn al asaltului final împotriva capitalismului muribund. În era digitală pasiunea nivelării intelectuale este redescoperită. Simplificarea pâna la grotesc a limbajului este o mutilare a gândirii înseşi. Lozincile nu se mai înscriu pe gazetele de perete, ci pe paginile de facebook sau de twitter, însă misiunea lor de mobilizare este aceeaşi. Omul erei digitale pare sa fie mişcat de aceeaşi înclinaţie spre apartenenţa la colectivitatea ce îndrumă şi oferă siguranţa adevărurilor absolute. Fanatismul este ecoul încrederii în capacitatea soluţiilor simple de a alunga răul care trăieşte în societatea imperfectă şi păcătoasă în care noii revoluţionari sunt captivi. Era digitală nu propune nici o inovaţie în economia acestui vocabular al gândirii unice: ea reciclează, cu sentimentul de a fi descoperit sursa adevărului mântuitor. Era digitală predică ignoranţa, pentru că ea duce mai departe un secol XX în care orice cunoaştere în afara ideologiei era denunţată ca reacţionară şi pernicioasă. Era digitală nu a inventat delaţiunea, căci turnătorii, informatorii şi cenzorii au populat secolul totalitar: Osip Mandelştam plăteşte cu viaţa îndrăzneala de a scrie despre Tiran. Era digitală rafinează şi descentralizează poliţia gândirii, ca instrument al delaţiunii intelectuale. Nu mai există cutii în care scrisorile anonime să se adune, sub ochiul poliţiei politice, de vreme ce un cont poate fi raportat sau o statuie decapitată. Intimidarea se adaptează noului univers tehnologic. Era digitală este dedicată marilor cauze, cele în numele cărora orice poate fi justificat. În aceasta ea nu este câtuşi de puţin originală: comuniştii fâceau din lupta pentru pace o emblemă a umanismului socialist. Ceea ce contează este să te afli de partea bună a istoriei, căci alternativa este stigmatizarea şi agresiunea. Iar sensul istoriei îl decid, suveran, contemporanii noştri radicali. Arderea cărţilor este înlocuită de ştergerea lor electronică, în vreme ce practica de mutilare critică pe care o exersau asupra clasicilor pontifii realismului socialist din democraţiile populare redevine un semn al corectitudinii intelectuale. Jdanovismul este, în noua era digitală, norma în funcţie de care opera de artă este evaluată. Expoziţiile de artă degenerată ale naziştilor sunt un alt precedent preţios, din care se pot inspira noii comisari ai educării poporului. Arta şi tradiţia trebuie puse în serviciul viitorului luminos. Integral: https://www.marginaliaetc.ro

La Mulţi Ani, Putineiu! Echipa PSD Giurgiu, alături de primarul ...Achizițiile șocante ale primarilor, în pandemie: De la chefuri și flori de mii de euro, până la porți de fotbal și mobilier Pe mulți dintre primarii din România nici măcar pandemia nu i-a adus cu picioarele pe pământ. Așa că până și în timpul stării de urgență – când zeci de oameni mureau, zilnic, din cauza infecțiilor cu Covid 19 – edilii au cumpărat din bani publici o mulțime de lucruri scumpe și inutile, doar ca să umple buzunarele privaților de casă. Spre exemplu, lui Gheorghe Breazu – primarul comunei giurgiuvene Putineiu – i-a luat ceva vreme să înțeleagă de ce președintele Klaus Iohannis a declarat stare de urgență în toată țara, pe 16 martie. Așa se face că, pe data de 19 martie, într-o joi – după ce trecuseră deja 3 zile de când românilor din întreaga țară nu li se mai permitea să iasă din case decât în condiții excepționale – în Sicap s-a publicat o procedură inițiată de Primăria Putineiu pentru cumpărarea unor servicii de organizare a unui spectacol maraton. Era vorba, de fapt, despre o petrecere cu spectacol de 11 ore, prilejuită de ziua comunei. Așa că primăria căuta, printre altele, o scenă, prezentator, măcar 4 interpreți de muzică, dar și jocuri de lasere și chiar focuri de artificii. Pe toate, primaria a decis să dea 140.000 de lei (adică aproape 29.000 de euro). Evident, spectacolul n-a mai avut loc. Și e greu de spus când s-ar putea organiza, de vreme ce Guvernul insistă să menținem încă distanțarea socială, iar marile evenimente muzicale în aer liber se anulează unele după altele. Interesant este, însă, că atribuirea contractului pentru spectacol nu figurează ca anulată, în Sicap. Primăria Putineiu i-a atribuit acest contract unei firme din Ploiești numite Eurotravel SRL. Potrivit portalului de business listafirme.ro, societatea este detinută de 3 persoane: Silviu Cătălin Lăpădat (care e organizator de evenimente – n.red), Georgiana Lorena Lăpădat (care e cântăreață – n.red.) și Marinina Cătălina Lăpădat….. Primaria comunei Coteana din Olt a cumpărat, după 4 zile de la declararea stării de urgență, prin încredințare directă, nu mai puțin de 100 de bănci – numite în documentația de atribuire „bănci parc” – de la o firmă locală – Godfather Emotion SRL. Și a dat pe ele nu mai puțin de 45.000 de lei. Potrivit portatului de business listafirme.ro, această societate are ca domeniu principal de activitate prestarea de servicii de curățenie, de la cele pentru piscine și avioane, până la măturarea străzilor. Firma îi aparține Elenei Ionela Dobre. A fost înființată în 2016. Și – potrivit raportărilor către Finanțe din primii 3 ani de activitate – n-a avut niciun angajat. În schimb, în același interval de timp, a făcut afaceri de peste 448.300 de lei. Din această sumă, puțin mai mult de jumătate a fost profit. Așa că am putea spune că Godfather Emotion SRL e o firmă de succes. Interesant este că aceeași firma a vândut alte 100 de bănci pentru parcuri, la exact același preț, către Primăria Coteana și în octombrie 2018. La acel moment, primăria a încercat, inițial, să cumpere doar 50 de banci la prețul de 450 de lei bucata. Poate că s-o fi gândit primarul de la acea vreme că doar atâtea îi trebuie în comună. Godfather Emotion SRL n-a vrut, însă, să vândă doar 50 de bănci la 450 de lei bucata. În schimb, a transmis în Sicap că prețul de 450 de lei e valabil doar pentru achiziții de cel puțin 100 de bănci. Drept pentru care, dupa numai o zi, Primăria Coteana a cumpărat 100 de bănci, pe care a plătit 45.000 de lei. Cum de s-a dublat atunci necesarul de bănci al comunei Coteana, de la o zi la alta, n-am înțeles nici până azi. Integral: https://spotmedia.ro

Liviu PapadimaGenu e ca sexu  Niciodată, în 30 de ani de la căderea comunismului, nivelul dezbaterii și al deciziei politice nu a coborât atât de jos și nu s-a complăcut într-un mod atât de penibil să se bălăcească în temele sensibile ale oricărei societăți – nu doar cea română! – de dragul unui strop de popularitate. Acum doi ani am avut un referendum de modificare a Constituției, pentru a contracara, chipurile, spaimele acumulate în societatea noastră privind expansiunea LGBT. Eșecul a fost unul strivitor. Politicienii par să nu fi învățat nimic din experiența cu pricina și continuă să trateze poporul român, în ansamblul său, ca pe o comunitate revolută, încremenită în faldurile istoriei. Educația sexuală a fost preschimbată în Parlament în ”sanitară” și te întrebi dacă sub această titulatură se va mai ajunge să se vorbească vreodată despre ce știm cu toții că zumzăie în mintea adolescenților, chiar dacă habar n-avem ce am putea face cu această zumzăială. Ideea e probabil că ce nu se vorbește nu se gândește, sau că ce e interzis a se rosti într-un context formal, instituțional, va rămâne sub clopotul tăcerii și în relațiile private. Aberații, și una și cealaltă, ca și clauza consimțământului scris al părintelui pentru ca odraslele lor să frecventeze aceste cursuri – de parcă ar fi vorba despre o întreprindere de mare risc, ca atunci când urmează să intri sub bisturiul chirurgului și trebuie să-ți asumi și neșansa unui posibil, chiar dacă improbabil, eșec. Mă îndoiesc iarăși că, în ciuda experienței dure avute cu actuala pandemie, se va putea adopta o legislație eficientă în ce privește vaccinarea copiilor. Să fiu clar: sunt, în principiu, împotriva impunerii unor obligații unor categorii de persoane de către stat. Am criticat vehement inițiativa legislativă de a trece peste noapte învățământul obligatoriu de la 8 la 10 clase, fără nicio preocupare pentru adolescenții cărora li se mai puneau doi ani nedoriți de școală în cârcă. Rezultatul, previzibil, s-a văzut deîndată: creșterea în continuare a abandonului școlar. Politicienii noștri păreau să fi găsit o soluție și la această chestiune: prelungirea școlarității obligatorii la 12 ani! Fabulos! Revin, deci. Pentru mine, libertatea de alegere e fundamentală pentru funcționarea sănătoasă a unei societăți. Cred însă că nici cel mai rabiat libertarian nu ar susține, în anul de grație 2020, că ar fi cazul să renunțăm la școala primară obligatorie! Or, pentru mine, vaccinele administrabile copiilor sunt exact ca primele clase, care te învață să scrii, să citești și să socotești – într-un cuvânt, să supraviețuiești. Aflu mai nou, de pe Facebook, de o altă inițiativă mirobolantă a politicienilor noștri. Senatul ar fi votat, din câte înțeleg, o modificare a Legii educației – a câta? – prin care se interzic ”e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași;” Dacă nu știați încă, ceea ce se desfășoară în instituțiile de învățământ nu sunt lecții, cursuri, seminare, ateliere etc. ci ”activități în vederea răspândirii” de ”teorii și opinii” – ca de pildă că Pământul e rotund, oamenii au evoluat din primate, pe copii nu-i aduce barza și altele asemenea. Magnifică este însă încheierera beethoveniană prin care se definește obiectul incriminat: genul, deci, nu numai că e totuna cu sexul biologic, dar mai e și totdeauna la fel! Propun ca de mâine să schimbăm terminologia lingvistică din ”gen” în ”sex al substantivelor, adjectivelor și pronumelor” – bineînțeles, cu acordul scris al părinților! În felul ăsta vor deveni și orele de gramatică mai atractive. Lăsând însă gluma la o parte, e de necrezut ce se întâmplă cu actualii politicieni din România. Integral: http://www.contributors.ro

Firea începe testarea pe Arenă. Cine o huiduie răguşit va fi suspect de COVID  Deşi Ministerul Sănătăţii i-a recomandat să se lase de prostii, Primăria Capitalei anunţă că va începe în sfârşit testele de COVID pe Arena Naţională! Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, metoda de testare folosită va fi una nouă, complet diferită de cele bazate pe anticorpi sau ARN-polimerază. Avantajul noii metode e că nu costă mai nimic, iar fidelitatea rezultatelor e garantată în proporţie de 99%. “Pe scurt, bucureştenii vor fi invitaţi pe stadion să o huiduie pe doamna primar. E ceva ce facem oricum şi nu necesită mult efort. După 10 minute de huiduială se va face triajul, iar cetăţenii răguşiţi vor fi consideraţi suspecţi de COVID şi puşi în izolare”, explică dr. Pafnutie Marcel, epidemiolog. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 17 iunie. “Legea penala romana pune accent mai mult pe infractor.”

Wallpaper Two dogs, flowers, hat, funny animals 1920x1200 HD ...Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 17 iunie!  Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în toate regiunile. Vor fi perioade cu înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 18 grade. In Bucuresti, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi mai însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.

coronavirus getty bilantAlexandru Rafila: Probabil că numărul real de cazuri de COVID este între 10 și 20 de ori mai mare decât cel depistat  Profesorul Alexandru Rafila estimează că numărul real de îmbolnăviri cu noul coronavirus în România este probabil de 10, chiar de 20 de ori mai mare decât cel indicat de statisticile oficiale. Cu alte cuvinte, persoanele asimptomatice reprezintă o proporție destul de însemnată în rândul celor care s-au îmbolnăvit de COVID-19. „Acestea sunt cifrele de peste tot, nu numai din România, astea sunt cifrele care au fost detectate în multe din ţările în care s-au făcut deja studii de seroprevalenţă. Între 10 şi 20. Cred că mai puţin de 10 nu o să fie”, a spus Alexandru Rafila la Digi24, în condițiile în care și în România se pregătește un astfel de studiu de seroprevalență. De la începutul epidemiei de coronavirus în România, la 26 februarie, au fost depistate 22.165 de infecții cu COVID-19 în România, în condițiile în care sunt testate persoanele simptomatice și alte categorii bine definite (personal medical, pacienți oncologici, cu dializă, etc). De altfel, profesorul Rafila a repetat că o testare în masă a populației nu ar avea o relevanță epidemiologică prea mare. „Nu putem ca politică de sănătate publică să ne focalizăm să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba. Testăm pe toată lumea timp de o săptămână şi ulterior unii dintre ei o să se îmbolnăvească, poate sunt în perioada de incubaţie, când încă testele sunt negative, poate vin în contact cu o persoană bolnavă şi se îmbolnăvesc ulterior. Deci această testare a persoanelor sănătoase nu are niciun fel de rost”, a explicat Rafila. Medicul a dat exemplul Wuhanului, unde s-a făcut o testare în masă a celor 10 milioane de oameni şi s-au găsit în urma acestei acțiuni mai puţin de 200 de bolnavi. „Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil”, a insistat el. Studiul de seroprevalență va schimba raportarea ratei de deces În ceea ce priveşte testarea pentru anticorpi, profesorul Rafila a spus că aceasta se va face eșantionat, la nivel naţional, iar în urma studiului de seroprevalență se va modifica și raportarea ratei de mortalitate. „Este importantă, ca să vedem şi să terminăm discuţiile, să vedem ce procent din populaţie a trecut prin boală, unde a fost mai frecventă trecerea prin boală şi care au fost categoriile cele mai afectate. Mai mult, în urma acestei testări, putem să revedem şi cifrele legate de mortalitate. Pentru că dacă eu am o mortalitate în momentul de faţă de 6%, raportat la numărul de cazuri pe care le-am depistat, sunt 22.000 de cazuri şi vreo 1.500 de decese, ulterior raportezi decesele la numărul de cazuri care rezultă în urma studiului de seroprevalenţă. Dacă să spunem că avem 2% din populaţie care a trecut prin boală, o să vedeţi că atunci raportăm mortalitatea la cele 400.000 de cazuri care înseamnă 2% din populaţie”, a explicat Alexandru Rafila. … În cazul în care nu s-ar găsi un vaccin împotriva coronavirusului, în decurs de câţiva ani populaţia s-ar imuniza natural, trecând prin îmbolnăvire, iar infecţia cu noul coronavirus se va comporta oarecum similar cu infecţia gripală, a explicat Alexandru Rafila. Reprezentantul României la OMS a subliniat că ar fi important ca România să se alăture inițiativei europene pentru a „rezerva” din timp un eventual vaccin. Integral: https://www.digi24.ro

Asociatia VeDem Just, despre cazul ciminalului in serie care a recidivat la un an dupa eliberarea conditionata: "Legea penala romana pune accent mai mult pe infractor"Asociatia VeDem Just, despre cazul ciminalului in serie care a recidivat la un an dupa eliberarea conditionata: “Legea penala romana pune accent mai mult pe infractor”  Asociatia VeDem Just atrage atentia asupra gravitatii faptului ca legea penala romana pune accent mai mult pe infractor, iar acest lucru se rasfrange negativ asupra victimei, cum este si in cazul de la Mehedinti. “Dispozitiile din Codul Penal fac ca liberarea conditionata, care la origini era considerata o vocatie si ceva exceptional, sa devina un drept pentru condamnat si o regula pentru instanta. Mai mult, legea recursului compensatoriu, abrogata de abia in decembrie 2019, a generat valuri de infractionalitate recidivanta“, arata VeDem Just. Asociatia atrage atentia ca, potrivit statisticilor, peste 50 suta dintre cei eliberati din penitenciar recidiveaza, acesta fiind motivul pentru care “este nevoie urgenta de modificarea legislatiei: liberarea conditionata sa fie cu adevarat o exceptie, sa priveasca antecedentele penale ale condamnatului, sa fie refuzata incepand cu a treia condamnare pentru fapte intentionate, iar competenta de solutionare a procedurii sa revina insasi instantei care a pronuntat condamnarea”. “Modificarea si completarea legislatiei nu este suficienta. Integral: https://ziare.com

A little girl protects herself with her palm and covers her faceCând toată lumea dă vina pe victimă  În doctrina instituțională a statului român, dar și în mentalul colectiv, victimele și, în general, persoanele vulnerabile sunt vinovate și deranjează. În fața societății și a instituțiilor statului, orice formă de vulnerabilitate e rușinoasă, dezagreabilă, iritantă, ba chiar, nu de puține ori, vinovată. În România orice formă de vulnerabilitate e rușinoasă Primul reflex în fața vulnerabilității e să acuzăm victima și să-i căutăm tot felul de păcate pentru a justifica lipsa noastră de acțiune. Implicit, livrăm agresorului circumstanțe atenuante. Vorba cuiva, cândva, ”o fi făcut el ceva, poate a înjurat…”. Săracii sunt vinovați de lene sau cine știe ce culpă economică sau socială care i-a adus în sărăcie, victimele violențelor sexuale sunt vinovate pentru că și-au ales greșit anturajul sau au provocat agresorii prin atitudine și vestimentație, bolnavii sunt vinovați că nu s-au îngrijit de sănătate deși educația pentru sănătate este una extrem de precară, persoanele cu dizabilități poartă, nu se știe ce, vini genetice și chiar și bătrânețea pare a fi un păcat. Abandonăm nu doar indivizi, abandonăm comunități și categorii întregi de oameni și, atribuindu-le diverse păcate, justificăm etic aceste abandonuri. Deși rolul societății și datoria instituțiilor statului e tocmai de a-i susține și apăra pe cei vulnerabili, pe cei aflați la un moment dat în nevoie. Judecăm victimele, nu agresorii  Nu e de mirare că victimelor și, în general, celor aflați într-o situație de vulnerabilitate le e teamă să vorbească și să ceară ajutorul instituțiilor și societății. Când totuși au curaj și apelează la autorități, devin ținta suspiciunilor, insinuărilor și acuzațiilor, o situație greu de suportat pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru o persoană aflată deja într-o stare de vulnerabilitate psihologică. De exemplu, primul reflex al autorității, atunci când copii sau adolescenți reclamă abuzuri sexuale, e să pună la îndoială credibilitatea și intențiile victimei, acuzând-o nu de puține ori de complicitate cu agresorul. În viziunea autorității, minori de 12-13 ani ”și-au dat consimțământul”, iar adolescente de 17 ani sunt adevărate capcane pentru bieții criminali în serie. Există un izvor inepuizabil de acuzații și reproșuri la adresa victimelor: nu trebuie să se îmbrace în fustă și nici în rochie, nu trebuia să fie în parc, nu trebuia să fie pe stradă, nu trebuia să fie seara pe stradă, nici după-amiaza, nici în zona aia, nici în cealaltă, nici în cartierul ăla. Asta în condițiile în care, de cele mai multe ori, agresorii sunt rude, apropiați sau cunoscuți ale victimelor. Avem cazuri în care un întreg lanț de instituții în care sunt implicați sute sau mii de adulți dau dovadă de incompetență și nu sunt capabile să discearnă între bine și rău, între victimă și agresor, iar în timpul acesta autoritățile și societatea ridică din umeri, ceartă niște copii de 12-13 ani și îi acuză de lipsă de discernământ: ”Păi ce căutai la ora aia pe stradă?” Când Statul ține linia ocupată Cunoașteți probabil că România înregistrează cel mai mare număr mame adolescente și pre-adolescente din Europa. Copii care cresc alți copii. Pentru a preîntâmpina astfel de cazuri, există instituția asistenței medicale comunitare și a centrelor comunitare integrate…..E parte din contractul social și e obligația societății să-și apere cetățenii, să-i protejeze și să-i ajute. Felul în care îi tratăm pe cei vulnerabili dă măsura civilizației noastre. Vom respira într-o societate mai bună abia când vom înceta să disprețuim și să judecăm victimele și vom face mai mult pentru ele. Integral: https://www.digi24.ro

CCR fotoCelebrele mandate de siguranță națională devin istorie în dosarele penale! CCR a revoluționat Codul de Procedură Penală  Curtea Constituțională a României a pronunțat o decizie prin care revoluționează mandatele pe siguranță națională. Deși foarte tehnică, decizia 55/2020, care a fost dată publicității, luni, 15 iunie 2020, se referă la mandatele pe siguranță națională și la probele obținute în baza acestora. Concluzia este una simplă și se referă la probele adunate în baza unui mandat pe siguranță națională emis în baza legii 51/2001, privind Securitatea Națională a României, care nu mai pot fi folosite în cadrul unui dosar penal, constituit în baza prevederilor Codului de Procedură Penală. Tehnic vorbind, un mandat de interceptare a comunicațiilor unei persoane inculpate într-un dosar penal se poate obține în baza unui mandat emis pe baza prevederii din Codul de Procedură Penală sau în baza unui mandat pe siguranță națională, care se emite atunci când sunt descoperite anumite amenințări la siguranța națională a României. Numai că, spun judecătorii de la Curtea Constituțională a României, procurorii români au abuzat de aceste mandate pe siguranță națională pentru a aduna probe care nu au putut fi niciodată discutate în fața unui complet de judecată. ”Practic, judecătorul de cameră preliminară nu știe la ce să se raporteze, atunci când are în față un dosar în care probele au fost adunate în baza unui MSN, la Codul de Procedură Penală, care spune că toate probele trebuie discutate în condiții de contradictorialitate și legalitate sau la Legea 51/1991, care nu se referă la infracțiuni, ci la amenințări, diferența fiind una uriașă. În acest ultim caz, probele nu se pot discuta pentru că nu există un cadru legislativ”, explică un avocat de drept constituțional. Curtea Constituțională a României a discutat o excepție de neconstituționalitate ridicată de Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată pentru fapte de corupție, la Tribunalul București, și care a fost ascultat în baza unui mandat pe siguranță națională. După dezbateri aprinse, judecătorii CCR au decis să admită excepția ridică de Valeriu Zgonea. ”Curtea constată că includerea unui element în categoria mijloacelor de probă trebuie insoțită de garanțiile necesare respectării drepturilor și libertăților fundamentale. În materia analizată, reglementarea garanțiilor specifice se circumscrie, printre altele, legiferării proceduri clare și efective care să permită analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările”, se arată în decizia Curții Constituționale. Integral: https://evz.ro

Cum motiveaza judecatorii de ce Traian Basescu, fost presedinte al Romaniei si membru al Parlamentului European, a colaborat cu SecuritateaCum motiveaza judecatorii de ce Traian Basescu, fost presedinte al Romaniei si membru al Parlamentului European, a colaborat cu Securitatea  ….A furnizat Traian Basescu note informative Securitatii? Curtea de Apel Bucuresti explica pe larg in motivarea deciziei ca Traian Basescu a recunoscut ca a furnizat ofiterului de contrainformatii militare cele doua note informative. In fata instantei, Traian Basescu a sustinut insa ca nu a cunoscut ca organele de Contrainformatii Militare faceau parte din structura fostei Securitati, respectiv Directia a-IV-a a Securitatii. “Curtea apreciaza ca, in mod rezonabil, aceasta aparare nu poate fi primita, deoarece, in primul rand, faptul ca Serviciile de contrainformatii faceau parte din structura Securitatii era prevazut expres intr-un act normativ publicat in Buletinul Oficial, iar paratul (Traian Basescu – n.red.) a aratat in fata instantei ca a urmat cursuri de legislatie la Institutul de Marina, astfel ca nu este plauzibil ca el s-a aflat in eroare sub acest aspect. Mai precis, Curtea are in vedere ca in Decretul Consiliului de Stat nr.130/1972 privind infiintarea, organizarea si functionarea Ministerului de Interne (act normativ in vigoare de la 19 aprilie 1972 pana la 07 aprilie 1978, fiind abrogat si inlocuit prin Decretul nr. 121/1978 ), republicat in Buletinul Oficial nr. 113 din 26 iulie 1973, respectiv in art.4, punctul I, denumit Atributii cu privire la organele de Securitate, se arata, la litera b), ca organele de Securitate organizezaza si desfasoara activitatea de contrainformatii militare, in scopul prevenirii, descoperirii si lichidarii actiunilor serviciilor de spionaj straine indreptate impotriva capacitatii de apararea a tarii si a fortelor armate ale Republicii Socialiste Romania,” explica Curtea de Apel Bucuresti.”Lipsesc referile la obiectul Contrainformatiilor” In al doilea rand, Curtea a luat in considerare ca din examinarea celor doua note informative rezulta, pe de o parte, ca lipseste orice referire la activitatea notorie a oricarui serviciu de contrainformatii militare, respectiv contracararea serviciilor de spionaj straine, sau la activitatea specifica din cadrul Institutului de Marina, iar, pe de alta parte, aspectele mentionate in cuprinsul notelor informative se circumscriu unor teme clasice de politie politica, specifice Securitatii, fiind vizate exclusiv chestiuni care tin de viata privata sau de dreptul la libera circulatie al persoanelor in legatura cu care s-au facut relatarile. Potrivit instantei, era vorba de teme cu al caror specific Traian Basescu ar fi fost deja familiarizat, intrucat chiar el a recunoscut ca a fost abordat, inca la sfarsitul anului 1972, cu astfel de teme de catre un ofiter de Securitate in legatura cu care a aratat ca au purtat o lunga discutie. “Prin urmare, in aceste circumstante, este rezonabil sa se aprecieze ca paratul Basescu Traian putea sa-si dea seama ca a fost contactat de organe ale Securitatii si ca notele informative au fost remise unor astfel de organe,” explica judecatorul. Cand apare o problema de logica In al treilea rand, Curtea a observat ca, de altfel, Basescu nici nu a invocat aceasta aparare in cuprinsul intampinarii sau completarii la intampinare, ci a facut-o pentru prima data in fata instantei de judecata. Curtea a mai remarcat faptul ca, incercand sa sustina apararea invocata direct in fata instantei, Basescu a precizat in cuprinsul interogatoriului ca “avizele de navigatie se dadeau la 6 luni, fiind eliberate de Securitate, iar nu de Contrainformatii”, dar nu a explicat in nici un fel “paradoxul” creat de situatia ca, daca asa se intampla si cele doua erau considerate entitati diferite, de ce in completarea la intampinare a relatat pe larg cum formalitatile aferente si/sau acordarea avizelor erau de competenta locotenet- colonelul Tudor, seful contrainformatiilor militare pe Institutul de Marina. “Insa, din punct de vedere logic, pentru aceasta situatie exista o singura explicatie care respecta riguros principiul noncontradictiei (anume, aceea ca lt.col. Tudor, seful contrainformatiilor militare pe Institutul de Marina, facea parte din Securitate),” explica Curtea de Ape Bucuresti. Integral: https://ziare.com

Fost director al Postei Romane, condamnat la 6 ani inchisoare pentru luare de mita. Pronuntarea sentintei, amanata de 22 de oriFost director al Postei Romane, condamnat la 6 ani inchisoare pentru luare de mita. Pronuntarea sentintei, amanata de 22 de ori Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Postei Romane, a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la sase ani inchisoare cu executare pentru luare de mita, intr-un dosar in care a fost acuzat ca a cerut bani de la o firma in schimbul acordarii unor contracte privind servicii de curatenie si reincarcare a cartelelor telefonice prepaid. Procesul a durat trei ani si jumatate, iar judecatorul care s-a ocupat de acest caz a amanat de 22 de ori pronuntarea sentintei in dosar. Conform deciziei instantei, Daniel Neagoe Dumitru a primit cate 5 ani inchisoare pentru 3 infractiuni de luare de mita. Pedepsele au fost contopite, fiind adaugat un spor de pedeapsa de un an, astfel incat fostul director va executa 6 ani inchisoare. Pe de alta parte, Daniel Neagoe Dumitru a fost achitat pentru abuz in serviciu, judecatorul invocand o decizie a Curtii Constitutionale din 2017 privind aceasta infractiune. De asemenea, a fost incetat procesul penal in legatura cu savarsirea infractiunii de conflict de interese, deoarece fapta s-a prescris. Tribunalul a mai dispus confiscarea de la fostul director a sumei de aproximativ 575.000 lei, insa instanta a lasat nesolutionata actiunea formulata de compania Posta Romana, care se constituise parte civila in dosar cu sumele de 1.595.739 lei si 1.267.741 lei. Decizia instantei nu este insa definitiva si poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti. In decembrie 2016, Daniel Neagoe Dumitru a fost trimis in judecata de DNA pentru luare de mita – trei fapte, abuz in serviciu – doua fapte si conflict de interese. Potrivit DNA, in perioada iunie-iulie 2010, Daniel Neagoe Dumitru, in calitate de director general al Postei Romane, a pretins de la directorul unei societati comerciale (martor in cauza), cu care compania nationala pe care o conducea avea incheiat un contract de prestari servicii de curatenie in unitati postale, sa cedeze in subantrepriza unele lucrari catre societatea Dig Prodcom SRL (in prezent radiata) pe care primul o controla printr-o interpusa. Daniel Neagoe Dumitru ar fi conditionat executarea in bune conditii a contractului de servicii de curatenie incheiat de Posta Romana de primirea foloaselor necuvenite. Martorul a dat curs solicitarii lui Dumitru prin incheierea unui contract de subantrepriza datat 28 iunie 2010. Foloasele necuvenite, dobandite ulterior de inculpat, reprezinta profitul net de 109.828 lei realizat in executarea contractului de subantrepriza de catre societatea pe care o controla, Dig Prodcom SRL. Integral: https://ziare.com

Reguli discriminatorii introduse în Parlament pentru despăgubirea proprietarilor deposedați abuziv de comuniști: Unele proprietăți ar urma să fie evaluate pe grila notarială din 2013, altele potrivit grilei actualizate. Președintele ANRP: Noile reguli riscă să blocheze procesul de restituiri / Care este miza Comisia juridică a Camerei Deputaților a modificat, luni, ordonanța de urgență a guvernului care a amânat până anul viitor aplicarea grilelor notariale actualizate atunci când se calculează despăgubirile în cazul terenurilor și imobilelor confiscate de comuniști, introducând un criteriu considerat discriminatoriu. Astfel, titularii dreptului de proprietate ar urma să fie despăgubiți potrivit grilelor notariale actualizate, în vreme ce persoanele care au cumpărat drepturile litigioase de la proprietari ar urma să fie despăgubiți în conformitate cu grilele notariale din 2013. Votul final ar urma să aibă loc, miercuri, în plenul Camerei. Aceaste reguli diferite aplicate în procesul de despăgubiri, considerate discriminatorii, ar urma să fie în vigoare până la 1 martie 2021, practic perioada de valabilitate a ordonanței de urgență. Comisia juridică a Camerei propune adoptarea ordonanței cu amendamentul amintit mai sus, spre deosebire de săptămâna trecută, când propunerea era de respingere și de intrare imediată în vigoare a legii care stabilește ca foștii proprietari să fie despăgubiți potrivit grilelor notariale în vigoare astăzi. Amendamentul care introduce discriminarea între deținătorii titlurilor de proprietate și cei care au cumpărat drepturile litigioase a fost propus de deputatul Silviu Vexler, reprezentantul comunităților evreiești din România în Parlament. Dacă legea va fi adoptată miercuri în această formă, va fi trimisă la promulgare, Camera fiind for decizional…… Experți în drept au declarat pentru G4Media.ro că diferențierea introdusă în Parlament este neconstituțională deoarece vor fi cazuri în care, pentru același imobil vor exista două evaluări pe grile diferite. În cazul în care doi frați, de pildă, au de luat despăgubiri de la ANRP pentru același imobil pe care l-au moștenit, iar unul și-a vândut drepturile litigioase, imobilul va trebui evaluat de două ori, odată pe grila din 2013 pentru situația vânzării drepturilor litigioase, și a doua oară pe grila actualizată. Aceast mod de calcul diferențiat al despăbugirilor pentru același imobil ar reprezenta o discriminare greu de justificat în condițiile în care legea vorbește despre un ”sistem de despăgubire unitar”. Potrivit experților consultați de G4Media.ro, miza este ca terenurile care au fost, la data confiscării, terenuri agricole, iar azi au devenit terenuri intravilane prin extindera orașelor, să intre la despăgubiri la valoarea lor actuală, nu la valoarea de la momentul confiscării. Integral: https://www.g4media.ro

BaniGuvernul a suspendat modificările aduse în Parlament la IMM Invest  Guvernul a suspendat aplicarea modificărilor aduse de Parlament programului IMM Invest, prin care este dublat plafonul de garanții disponibil pentru bănci și firme la 30 de miliarde de lei. Proiectul de lege cuprinzând aceste modificări a fost promulgat de președintele Iohannis săptămâna trecută, miercuri, iar după doar o zi, mai exact în ședința de joi noaptea, Guvernul a decis suspendarea aplicării acestor modificări deoarece nu au fost notificate Comisiei Europene, de al cărei acord este nevoie pentru aplicarea oricări scheme de ajutor de stat. …. ”Deoarece facilitățile oferite prin programul IMM Invest trebuie să respecte prevederile Comunicării Comisiei Europene privind Cadrul temporar în materie de ajutor de stat în contextul pandemiei COVID-19 (2020/C91I/01), publicată în Jumalul Oficial al Uniunii Europene din 20 martie 2020 nu pot fi implementate decât după obținerea unei decizii de autorizare din partea Comisiei Europene, se impune suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 75/2020 până la obținerea deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene”, arată Guvernul. Potrivit acestuia, punerea în aplicare a modificărilor schemei de ajutor de stat aferente Programului IMM Invest fără obținerea unei decizii de autorizare a Comisiei Europene a reprezenta o încălcare a legislației europene în domeniu și ajutoarele de stat astfel acordate ar fi considerate ajutoare de stat ilegale. ”Acordarea de ajutoare de stat ilegale are drept sancțiune recuperarea acestora cu dobândă de la întreprinderile beneficiare ceea ce ar avea efecte deosebit de grave asupra situației economico-financiare a acestora, putând conduce chiar la dispariția lor de pe piață”, subliniază Guvernul. Integral: https://www.profit.ro

Ministerul Finantelor PubliceSă nu fie prea puțin și prea târziu…  Istoria și politica nu cunosc indulgența și orice șansă ratată se răzbună. Dacă PNL nu a vrut să capitalizeze cu adevărat momentul în care PSD era la pământ, aproape de implozie, decât pentru a se instala într-o guvernare damnată, iată că se vede acum din nou în situația de a depinde de un PSD care și-a recăpătat suflul și sub presiunea unui Victor Ponta mai jucător decât toți jucătorii din politica actuală, că doar a avut de la cine învăța. Ceea ce era previzibil se întâmplă. PSD și Pro România apasă la podea pedala populismului ghidat strict de ceea ce dictează sondajele. Felul în care gestionează prelungirea stării de alertă este doar un exemplu al acestei strategii. În paranteza fie zis, cred că PSD este singurul partid pretins social-democrat care moare de grija slujbelor din biserici, cât despre interesul lui Marcel Ciolacu pentru deschiderea teatrelor mi se pare pur și simplu grotesc. PSD și Pro România mizează pe saturația de restricții a oamenilor, dar îi ajută și Guvernul, care a lăsat până în ultima zi un proiect de prelungire a stării de alertă. Nu pricep de ce nu putea fi cunoscut și explicat de câteva zile. PNL, pe lângă alte șanse irosite, a ajuns să rateze și beneficiul gestionării bune a epidemiei. Pentru că până la un punct ar fi putut să capitalizeze numărul moderat și de îmbolnăviri și de morți prin raportare nu la vecini, ci la exodul invers de români întorși din țările cu cele mai mari rate de infectare. Dar PNL reușește să își dinamiteze singur și sistematic aceasta premisă foarte bună prin tot felul de greșeli neforțate, cum s-ar numi în tenis. De exemplu, felul în care au fost pregătite relaxările. La ieșirea din starea de urgență ne aducem aminte că un weekend întreg practic nu a existat nicio restricție, iar recomandările au fost anunțate cu câteva minute înainte să intre în vigoare. Se anunță măsuri pentru care nu există norme, deci sunt inaplicabile, cum e cu deschidera grădinițelor sau cum a fost cu programul pentru IMM-uri…. Unele masuri sunt gândite stupid, precum deschiderea sălilor de sport, dar fară acces la dușuri. Mall-urile s-au deschis fără norme clare. Vămile nu au fost pregătite pentru previzibilul aflux de după eliminarea carantinei obligatorii. Bâlbâială cu pensiile nu le convine nici celor care vor mărirea și cred că ea e posibilă, nici celor care o consideră o aventură cu cost foarte mare…. De la distanță nu e mare lucru că mai întârzie câteva zile deschiderea grădiniței, dar dacă trebuie să mergi la muncă și nu ai cu cine lăsa copilul, devine un lucru esențial. Sau dacă ai o grădiniță care urmează să fie deschisă și încă nu știi ce ai de făcut. Sunt și lucruri mai grave, de exemplu, faptul că oameni cu boli serioase non-Covid nu își pot urma tratamentele și nu își pot primi îngrijirile, din cauză că multe spitale sunt ținute practic goale, iar în restul există mari rezerve să se facă internări…..La Interne taie și spânzură prietenul bun al lui Marcel Ciolacu, Bogdan Despescu, cu efecte care se văd în numiri inexplicabile și încercarea de distrugere a unor segmente de elita cum este Serviciul Omoruri din București. La Economie ar trebui să ai nu un provincial modest, ci un om care să sară din avion în avion fugărind investitori care își relochează afacerile. Integral: https://spotmedia.ro

Premii ilegale de sute de mii de lei la Romgaz, pentru angajaţi aleşi „pe sprânceană” DOCUMENTPremii ilegale de sute de mii de lei la Romgaz, pentru angajaţi aleşi „pe sprânceană” DOCUMENT  Premii ilegale de peste 600.000 de lei au fost propuse în această lună pentru 14 angajaţi ai Direcţiei de Resurse Umane a Romgaz, tentativa de furt fiind semnalată de sindicalişti premierului Ludovic Orban şi ministrului Economiei, Virgil Popescu. „Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că, fără a respecta nicio prevedere legală aplicabilă în societate, cu privire la modul de acordare a premiilor (…) domnul director general, probabil la îndemnul Direcţiei de Resurse Umane, a oferit premii preferenţiale unor salariaţi, unii dintre ei fiind aleşi după gene şi sprâncene (14 salariaţi, în sumă totală de 646.770 lei, echivalent a 133.906 euro). Această direcţie de resurse umane care ar fi trebuit să vegheze la corectitudinea acordării premiilor, pe baza unor criterii transparente şi la respectarea CCM, şi-a acordat cele mai mari sume, respectiv directorul direcţiei – 103.902 lei, şi înlocuitorul său – 50.416 lei (adică 21.511 euro şi 10.438 euro). Tentativa de furt pe care v-o semnalăm este susţinută de faptul că aceste premii ilegale au fost încărcate în data de 10 iunie 2020 în sistemul de plată MAIS al societăţii, fiind la un click distanţă de a fi plătite, în 12 iunie, dacă nu ar fi intervenmit la 11 iunie doamna preşedinte a Consiliului de Administraţie. Această tentativă de furt calificat arată că în cadrul societăţii nu mai funcţionează nicio procedură de control intern, principii de erică, de aceea salariaţii solicită un control extern, independent şi neutru pentru a putea stabili la ce nivel s-a dezvoltat şi infiltrat caracatiţa machiavelică a corupţiei în Romgaz”, se arată în scrisoarea trimisă de preşedintele Biroului Executiv al Sindicatului Liber al Romgaz către premierul Ludobvic Orban şi ministrul Economiei Virgil Popescu. Documentul a fost postat în spaţiul public de fostul şef al Fiscului, Gelu Ştefan Diaconu, care a publicat şi lista premiaţilor. Integral: https://adevarul.ro

Cosmin Gabriel PacuraruJocurile politice ale „privatizării” Hidroelectrica Înainte de pandemie ne-am trezit cu o știre ciudată de la Sputnik: PNL-ul privatizează pe ascuns ce a mai rămas din economie. Într-una din ordonanțele militare a apărut un punct ciudat în care se interzice orice vânzare de acțiuni la societățile de stat. Apoi PSD-ul a inițiat imediat o lege prin care interzice vânzarea de acțiuni la societățile la care statul mai este proprietar. Imediat au venit lămuriri: se vând numai câteva societăți și mai apoi au apărut și numele societăților. Presa a titrat: „Legea împotriva privatizării Hidroelectrica.” Apare informația că de fapt se vor vinde pe bursă pachete minoritare. Legea PSD-ului a trecut de cele două camere și se află pe masa Președintelui pentru promulgare! Cred că trebuie inițiata o discuție mai largă pe această temă, cu referire la societățile din industria energetică. Prima direcție, dacă este bine ca statul român să vandă societăți sau pachete de acțiuni. Industria energetică și infrastructurile sale critice trebuie să rămână sub controlul statului român! Posibil să mai existe și alte păreri, dar în actuala structură a extracției, producției, importului, depozitării, transportului și distribuției de carburant, gaze naturale sau energie electrică, statul român nu mai poate ceda din suveranitatea energetică. Cu alte cuvinte, pachetele majoritare trebuie să se afle în proprietatea statului. Statul roman poate vinde pachete minoritare de acțiuni, rămănând majoritar până la acel 50% plus o acțiune. Deja a făcut-o în cazul câtorva societăți naționale importante și mai poate continua. Singura cale în care tranzactiile posibile sunt incontestabile este cea a vănzării acestor pachete pe Bursa de Valori București. Nimeni nu a contestat și nu va putea contesta vreodată vânzarea pachetelor de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Conpet, Oil Terminal, companii din BET-NG, unde Ministerul Economiei este acționar majoritar. Dar asta nu înseamnă că aceste companii nu sunt ocolite de scandaluri. (Informații despre diversele nereguli găsiți accesând urmatoarele link-uri: Transgaz, Transgaz, Transgaz, Romgaz, Romgaz, Romgaz, Transelectrica, Transelectrica) Cu ce îl ajută pe cetățeanul de rând listarea la bursă a unei societăți de stat? Cel mai mare avantaj este transparența. Legistația bursieră obligă companiile listate să facă publice informațiile legate de orice schimbare în acționariat, orice schimbare de management și toate raportările contabile. Adică tentativele de corupție și fraudare asupra acestor companii sunt mult mai vizibile și pot fi reclamate de acționarii minoritari, cu repercursiuni in prețul de tranzacționare. Informațiile esentiale se pot găsi pe site-ul BVB. Celelalte companii, cum este astazi Hidroelectrica, nu are obligații prea mari de raportare și transparență, informații oficiale găsindu-se numai pe site-ul propriu sau pe portalul Ministerului de Finanțe. Controlul unui acționar minoritar nu există, managementul este numit exclusiv pe criterii politice deci în principiu se poate face orice. (accesati link-urile, sunt surprize!) Bursa de Valori este decapitalizată și numărul tranzacțiilor și valorile tranzacționate sunt în scădere, adică prețurile medii ale acțiunilor sunt în scădere. După această perioadă a pandemiei, toți emitenții din BVB suferă, deci un vânzător ar căpăta un preț mult mai mic pentru un pachet de acțiuni. Cu alte cuvinte, nu este o perioadă bună pentru ca statul român să vândă pachete de acțiuni. Pe de altă parte, situația economică proastă lăsată de guvernarea PSD, legislația catastrofală privind măririle de pensii și salarii, la care se adaugă criza economica post-pandemie, crează o mare nevoie de bani la buget. Deci soluția vânzării de pachete minoritare pe BVB ar fi o posibilitate de a „acoperi găurile bugetare”. Pe de altă parte, Hidroelectrica, ca tot sistemul energetic, se află în siajul camarilei din energie a PSD – ALDE, deci managementul poate face ce vrea. Integral: http://www.contributors.ro

Decizia Guvernului: Parlamentarii nu sunt obligați să stea în izolare dacă se întorc din călătorii în țările din zona galbenă. Parlamentarii români nu vor fi obligați să stea în carantină sau izolare dacă se întorc în România dintr-o țară aflată în zona galbenă de risc de infectare cu noul coronavirus, se arată într-o anexă a HG care reglementează prelungirea stării de alertă în România. Guvernul exceptează de la izolare sau carantină, pe lângă membrii Parlamentului României și europarlamentarii dar și „personalul aparținând instituțiilor internaționale și sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională”. Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă precizează că cetățenii care vin în România din țări din zona galbenă de risc de infecție cu noul coronavirus trebuie să stea în carantină pe o perioadă de 14 zile la adresa de domiciliu. În anexa la HG emisă de guvern, însă, se arată că de la această regulă sunt exceptați, printre alte categorii și parlamentarii. Integral pe Digi24

Subiect la Evaluarea Naţională: Arătați că Baltagul aparţine genului epic fail  Anul acesta, subiectele de la Evaluarea Națională au fost adaptate la noile realități. Elevilor li s-a cerut să demonstreze într-o compunere că nuvela Baltagul aparține genului epic fail. Baremul stabilit de Minister urmează să-i puncteze pe elevi în felul următor:… Menționarea că Vitoria Lipan își caută soțul aiurea prin Moldova, o regiune înapoiată și complet fail, 1 punct. Faptul că soția lui Nechifor Lipan se duce la popă ca să pună acatiste să-i vină bărbatul acasă, fail, 2 puncte. Eroina îl ia ca ajutor pe fiul său incapabil, Gheorghiță, un plăvan, 1 punct. Dacă elevii argumentează că epic fail înseamnă și că în loc să ia un Uber, Vitoria Lipan se plimbă cu calul, mai primesc 2 puncte. Faptul că Vitoria încearcă să ceară în mod inutil ajutorul autorităților, sau the ultimate fail, 2 puncte. Dacă elevul remarcă și că baremul e complet fail și are în total 12 puncte, mai primește 2 puncte. Se acordă și un punct din oficiu, ca să treacă cât mai mulți incapabili și să nu fie și Evaluarea Națională la fel de epic fail ca în alți ani. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Va urez o zi buna! 

Revista Presei – 16 iunie. “Guvernul tergiverseaza, de 6 luni, proiectul legislativ de desfiintare a Sectiei Speciale.”

Flea Allergy Dermatitis | Symptoms, Treatment & PreventionBuna dimineata intr-o zi de marti, 16 iunie! În sudul, centrul şi vestul ţării se vor semnala ploi torenţiale, fenomene electrice şi până la 60 de litri de apă pe metru pătrat, izolat. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vreme rea, valabil în județe din sudul țării și parțial în Constanţa şi Tulcea, în intervalul 14 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 10:00. În aceste zone se vor semnala descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și, pe arii restrânse, chiar 60 l/mp. In Bucuresti până joi dimineața la ora 10.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Cantitățile de apă ce se vor acumula îndeosebi în intervale scurte de timp, vor depăși 15-20 l/mp, iar cu o probabilitate destul de ridicată luni (15 iunie), 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 25 de grade Celsius, iar cele minime între 15 și 17 grade, spun meteorologii. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată până în 23 iunie.

Scrisoare catre sefa Comisiei Europene: Guvernul tergiverseaza, de 6 luni, proiectul legislativ de desfiintare a Sectiei SpecialeScrisoare catre sefa Comisiei Europene: Guvernul tergiverseaza, de 6 luni, proiectul legislativ de desfiintare a Sectiei Speciale Comunitatea Declic a transmis o scrisoare deschisa catre presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, si catre reprezentantii europeni responsabili de justitie, in care isi arata ingrijorarea fata de intarzierea nejustificata a finalizarii proiectului pentru desfiintarea Sectiei Speciale. “Ne dorim sa va aducem la cunostinta aceasta situatie, care nu corespunde declaratiilor publice facute de premierul Ludovic Orban si ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, care sustin ca vor desfiintarea Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie, insa, in realitate, tergiverseaza de 6 luni inchiderea sectiei si reluarea anchetelor care vizeaza posibile infractiuni savarsite de magistratii din intreaga Romanie”, se arata in scrisoarea deschisa care a ajuns la reprezentantii Comisiei Europene. Vin specialistii MCV Scrisoarea a fost transmisa in contextul in care luni, 15 iunie, si marti, 16 iunie, au loc discutii intre reprezentantii Comisiei si cei ai Guvernului, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare. Potrivit scrisoriii, prin programul de Guvernare, PNL a prioritizat desfiintarea Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie. Ulterior, dupa ce a preluat guvernarea, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat public ca va desfiinta Sectia doar prin proiect de lege dezbatut in Parlamentul Romaniei. Declic prezinta si cum a decurs corespondenta cu MJ. In luna februarie, Ministerul Justitiei a comunicat finalizarea proiectului de lege si a programat o dezbatere publica. Apoi, dezbaterea a fost amanata, pana la investirea unui nou Guvern PNL. A urmat pandemia, iar proiectul de lege privind desfiintarea SIIJ nu a mai fost dezbatut public. In data de 29 aprilie 2020, Comunitatea Declic a trimis o corespondenta oficiala catre Ministerul Justitiei, in care a cerut informatii despre reluarea dezbaterii publice. Pe 12 mai, Ministerul Justitiei a raspuns, prin e-mail, ca “proiectul de lege se afla in curs de elaborare si analiza, dezbaterea publica fiind suspendata”. Astfel, un proiect despre care eram informati in luna februarie ca este finalizat, 3 luni mai tarziu se afla in elaborare si analiza. Am fost invitati sa trimitem propunerile prin e-mail, urmand ca dezbaterea sa se reia la o data ulterioara, nestabilita. “In aceste conditii, consideram ca Ministerul Justitiei a tergiversat nejustificat finalizarea si trimiterea proiectului de lege pentru desfiintarea SIIJ catre Parlament. In tot acest timp, conform declaratiilor oficialilor din Ministerului Public, 1.400 de dosare sunt nelucrate la Sectia Speciala, din cauza lipsei de procurori. De asemenea, posibile infractiuni pe care judecatorii si procurorii le-ar fi savarsit in tot acest timp nu sunt anchetate, pentru ca doar SIIJ are competenta in acest caz”, acuza Declic. Tergiversarea Potrivit sursei citate, in data de 11 iunie, Comunitatea Declic a lansat o campanie in presa online, in care a aratat public ca PNL nu respecta propriul program de guvernare si mentine in viata Sectia Speciala. In aceeasi zi, dupa amiaza, au fost contactati de reprezentantii Ministerului Justitiei, care i-au informat ca “in cursul saptamanii viitoare va fi anuntata data unei dezbateri publice avand ca obiect proiectul sus-mentionat.” “Suntem extrem de ingrijorati ca acest anunt va fi folosit, in discutiile de 15 si 16 iunie, de catre Guvern, pentru a pretinde ca s-au inregistrat progrese atunci cand in realitate s-a intamplat contrariul. Integral: https://ziare.com

PNL cere introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor a proiectului care prevede imposibilitatea eliberarii criminalilor: Daca era adoptat, situatia din Mehedinti nu s-ar fi intamplatPNL cere introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor a proiectului care prevede imposibilitatea eliberarii criminalilor: Daca era adoptat, situatia din Mehedinti nu s-ar fi intamplat PNL solicita Camerei Deputatilor introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege care a trecut de Senat in urma cu opt luni si care nu a fost dezbatut pana acum in Camera Deputatilor, proiect care prevede ca cei condamnati pentru crima nu pot fi eliberati. Liderul deputatilor liberali, Florin Roman, afirma ca, daca acest proiect ar fi fost votat, situatia din Mehedinti nu s-ar mai fi intamplat. “Daca saptamana trecuta acest proiect ar fi fost adoptat, situatia de la Mehedinti, unde un criminal in serie a mai produs o drama incendiind o tanara pe care a santajat-o si pe care a amenintat-o nu s-ar fi intamplat. Parlamentul Romaniei este obligat sa voteze in procedura de urgenta acest proiect de lege care, in principiu, inseamna interzicerea liberarii conditionat pentru criminali, pentru cei care ucid cu sange rece, pentru cei care ucid copii, pentru cei care ucid femei insarcinate, pentru cei care au mai omorat, iar odata iesiti din penitenciare continua sa omoare si sa puna in pericol viata oamenilor”, a anuntat liderul deputatilor liberali, Florin Roman, luni, intr-o declaratie de presa. Acesta a adaugat ca, daca nu se va adopta urgent proiectul care sa interzica liberarea conditionata a celor care se fac vinovati de crime, “nimeni nu ne poate garanta ca maine, poimaine, cei care au ucis o data nu vor mai face si a doua oara”. Roman a mentionat caproiectul ar putea fi votat chiar luni dupa amiaza sau cel tarziu miercuri. Acesta a facut un apel catre toate formatiunile politice sa dea dovada de responsabilitate si sa voteze urgent proiectul care a trecut de Senat in urma cu opt luni. De asemenea, Florin Roman a precizat ca a solicitat Comisiei Juridice din Camera Deputatilor sa dea vot de respingere proiectului de lege care prevede amnistierea celor care se fac vinovati de evaziune fiscala si sa voteze proiectul de lege care interzice participarea la licitatii publice a societatilor al caror actionariat nu este public. Integral: https://ziare.com

Beaten Woman Images, Stock Photos & Vectors | ShutterstockMai multe ONG-uri cer măsuri urgente pentru prevenirea violenței împotriva femeilor, după cazul Colo și cel al tinerei incendiate Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, formată din mai multe ONG-uri, îi cere ministrului de Interne Marcel Vela măsuri urgente în acest domeniu. Scrisoarea deschisă vine după ce o tânără de 17 ani a fost incendiată de un bărbat condamnat pe viață și eliberat condiționat, împotriva căruia fata făcuse plângere la poliție, și după cazul vloggerului Colo, după ce tânăra care l-a denunțat a primit amenințări.Rețeaua cere atât responsabilizarea celor direct implicați în cazurile de violență, cât și prin campanii de educare a cetățenilor. Larga răspândire în societate a cazurilor de violență de gen demonstrează celeritatea cu care trebuie asumate și adoptate astfel de măsuri la nivel guvernamental”, se amintește în scrisoarea deschisă. Rețeaua arată că una din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin o dată în viață, că în 2019, au avut loc aproximativ 25 000 de cazuri de loviri sau alte violenței în familie, majoritatea agresorilor fiind bărbați (91%), iar a victimelor, femei (70%), și că mai mult de jumătate dintre români (55%) consideră violul justificat în anumite circumstanțe, ca de exemplu pe fondul consumului de alcool sau pentru că o femeie poartă „haine provocatoare”. Solicităm adoptarea de urgență a legislației pentru sistemul de supraveghere a agresorilor folosind sisteme electronice”, se arată în scrisoarea deschisă, amintind de cazul femeii din localitatea Chitila, ucisă anul acesta de partener în ciuda ordinului de protecție pe care îl deținea. De asemenea, solicităm și formarea continuă a personalului din subordinea Ministerului Afacerilor Interne care lucrează cu cazuri de femei victime sau supraviețuitoare pentru combaterea prejudecăților acestora legate de etnia, statutul social, apartenența religioasă sau orientarea sexuală a femeilor pe care au datoria să le ajute.  Mai mult, susținem și înființarea unei echipe mixte femeie-bărbat de agenți de poliție care să instrumenteze aceste cazuri, având în vedere atitudinile conservatoare existente în societatea românească și, implicit, printre profesioniștii care gestionează cazurile de violență în familie”, se mai arată în document.  Printre propunerile Rețelei se mai află:

  • modificarea Codului Penal astfel încât cercetarea agresorilor să continue chiar dacă victima își retrage plângerea,
  • bugetarea adecvată a programelor de prevenție, conștientizare și educație în rândul copiilor, tinerilor și adulților privind egalitatea de gen,
  • alocarea de fonduri pentru înființarea centrelor specializate pentru cazurile de violență sexuală cu personal specializat care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală. Integral: https://www.digi24.ro

ARMATA să iasă în stradă, pentru a păzi DEMOCRAȚIA! Cristi DANILEȚ ...Cum a fost posibilă eliberarea criminalului care a incendiat fata din Mehedinți? Judecător: „Avem o problemă mare” ….. Judecătorul mai spune că suntem „impotenți instituțional”, iar cazul Caracal nu a schimbat nimic în sistem, în ciuda impactului emoțional mare pe care l-a avut. „Paradoxul pe care îl trăim în sistemul nostru de drept este că eliberarea condiționată a unor astfel de indivizi este legală”, a subliniat judecătorul. E nevoie de o schimbare de legislație, dar și de mentalitate, de o anumită educație, de o pregătire specială a polițiștilor, a magistraților și chiar a populației, a declarat Cristi Danileț la Digi24…. Cristi Danileț a explicat când și cum se face, pe ce criterii, o eliberare condiționată a unui deținut, fie el și condamnat pe viață pentru cinci crime. „În momentul în care este îndeplinită o fracție, deținutul a executat o perioadă importantă din pedeapsă, pentru bună purtare, se face o analiză a situației sale de către o comisie specială din cadrul penitenciarului și se face apoi o propunere de eliberare condiționată către judecătorul de la Judecătorie și insist aici, pentru că astfel de cauze, deși sunt extrem de serioase, se duc direct la judecătorii cei mai tineri, la judecătorii. Acolo, judecătorul se uită puțin în dosar, se uită la lege și trage de multe ori o concluzie, uneori formală: sunt îndeplinite condițiile, îi dăm drumul deținutului”, a explicat Danileț. „Aș vrea să spun că avem o problemă mare, și de natură legislativă, dar și de aplicare a legii, pentru că astăzi, cumva, eliberarea condiționată a devenit oarecum formală și mai degrabă o regulă, adică noi am fost cumva obligați, din cauza legislației imperfecte, să punem în libertate foarte mulți deținuți atât în perioada cât a fost în vigoare acea lege oribilă a recursului compensatoriu, cât și în prezent”, a spus Cristi Danileț. Legislația trebuie schimbată. Eliberarea condiționată trebuie să fie o excepție „Practic, judecătorii nu au niște criterii foarte clare, obiective: cum anume își pot da seama că o persoană s-a îndreptat? Noi nu suntem ghicitoare, să ne uităm într-un glob de sticlă: s-a îndreptat, nu s-a îndreptat, va mai face sau nu va mai face infracțiuni. Cred că legislația trebuie schimbată, trebuie înțeles odată că dacă judecătorul a stabilit ca o persoană să stea în detenție un anumit număr de ani, este cumva inechitabil ca după două treimi din executarea pedepsei să ne gândim deja la eliberarea lui. Până la urmă, de aceea a stabilit judecătorul pedeapsa: ca respectivul să se îndrepte. Din nefericire, undeva între 50 și 80 la sută dintre cei eliberați din penitenciar recidivează. Iar agresiunile întotdeauna încep cu persoanele tinere, în acest fel, pe Facebook.”, a arătat Danileț. „Eliberarea condiționată trebuie să fie o excepție, adică omul ăla deținut trebuie să fie nu știu, un adevărat savant, să descopere leacul la COVID, să scrie nu știu ce lucrare importantă, să ajute la reformarea țării, și atunci să-i dăm drumul din penitenciar, nu pentru faptul că a ieșit la muncă, a spălat două vase, a avut două recompense că l-a salutat pe gardian sau nu i-a înjurat pe colegii lui să-i dăm drumul! E mult prea formală în momentul de față eliberarea condiționată” – a punctat judecătorul. El spune că orice caz de gravitatea celui din Mehedinți ar trebui să treacă prin două instanțe și în cazul eliberării, ca și în cazul condamnării  – pe la tribunal și la curtea de apel . De asemenea, poate ar fi bine să se înființeze un registru al infractorilor periculoși care să fie monitorizați atent. „Cred că ne-am hazardat în momentul când în Codul de procedură penală s-a făcut această competență (a judecătoriilor), cred că s-a gândit prea superficial. În al doilea rând, când ești la a doua sau a treia faptă cu violență, cum ar fi viol, tâlhărie sau omor, este cumva nedrept. După ce ai beneficiat deja de două ori de eliberare condiționată, a treia oară, în continuare, judecătorul să ia în discuție cazul tău? Practic, legislația ar trebui să închidă dreptul tău la eliberare condiționată, or legislația noastră nu distinge dacă faptele sunt cu violență ”, arată Cristi Danileț.„Nu cumva ai căzut pe scări?” „Paradoxul pe care îl trăim în sistemul nostru de drept este că eliberarea condiționată a unor astfel de indivizi este legală. Dar judecătorul nu poate garanta că o persoană, odată aflată în libertate, va fi de-acuma sfânt și nu va mai săvârși nicio faptă”, spune Danileț. Pe de altă parte, și serviciul de probațiune în România este strict formal și subfinanțat. Ofițerii – angajați civili (sociologi, psihologi) – sunt în număr insuficient…..Întrebat cum este posibil ca fata să fi depus plângere de o săptămână pentru agresiune și viol și totuși să ajungă victimă, Danileț spune că „uneori, din păcate, incompetența unor polițiști sau a unui procuror au ca rezultat respingerea unor astfel de plângeri. Chiar am avut o rudă în familie care s-a prezentat la un moment dat la o secție de poliție, toată vânătă în urma unui viol, și a fost întrebată nu cumva ai căzut pe scări, de ești așa neagră la față?”, a povestit judecătorul. Poate să fie incompetență, dar poate să fie și o supraîncărcare a organelor de poliție și se ajunge ca astfel de cazuri să nu fie tratate cum ar trebui. „Ar trebui să ne pese mai mult de cei din jurul nostru. Integral: https://www.digi24.ro

Petrisor PeiuPână să ajungem să consumăm cele 33 de miliarde de euro încă netipărite, tocmai am pierdut 4 miliarde de euro  România va pierde, de la anul, 4 miliarde de euro și nimeni nu zice nimic. Nici Puterea, nici Opoziția. Nici comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean, nici cei 33 de europarlamentari care ne reprezintă la Strasbourg și Bruxelles.  Nu a zis nimic nici fostul guvern sau fostul comisar Corina Crețu. Piața liberă este și ea distrusă de bariere artificiale. Marii vânzători de iluzii de la Putere și din Opoziție au ascuns subiectul de propriii lor votanți. Totul pentru a proteja aparențele unei Uniuni Europene generoasă și solidară. De fapt, pentru a proteja somnul de frumusețe a 33 de europarlamentari, plus un comisar european, plus un guvern și un președinte. Am ajuns, astăzi, la un moment în care România trebuie să alegă între iluziile vândute de politicieni cu discursuri demagogice și realitatea luptei pentru interesul național. Astăzi avem de ales între comoditatea de a  asculta povești despre miliarde care, deși nu sunt tipărite, ni se promit în mod populist și curajul de a ne lupta pentru drepturile noastre, pentru economia noastră și pentru păstrarea unei piețe libere în Uniunea Europeană. Una dintre bolile cele mai cumplite de care suferă economia României este deficitul comercial, faptul că importăm mult mai mult decât producem. Mai precis, anul trecut am cheltuit pe importuri de bunuri cu 17 miliarde de euro mai mult decât am încasat pe bunurile exportate. Și ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, statul nostru a mai consumat și el încă aproape 10 miliarde de euro în plus față de cât a apucat să strângă. Și, cu toate acestea, noi am continuat să trăim, am continuat să consumăm, politicienii au continuat să prospere, pensiile speciale și achizițiile cu dedicație au continuat să curgă „fără număr” și economia a continuat să crească. Cum a fost posibil un asemenea miracol? Simplu: investitorii străini au continuat și ei să aducă bani în țară, românii plecați la muncă în străinătate au continuat și ei să trimită bani în țară, bancherii au continuat să împrumute Guvernul (chiar dacă foarte scump). Dar, mai important decât toate, exportatorii români de servicii au reușit să aducă în țară cu 8,5 miliarde de euro mai mult decât au cheltuit importatorii de servicii. Un adevăr spus de prea puține ori este acela că supraviețuirea economiei noastre se datorează, în primul rând, celor care exportă servicii. Aceștia reușesc să compenseze și risipa făcută de guvernanți și consumul excesiv de mărfuri străine al românilor. Cine sunt deci salvatorii noștri? …. Din excedentul total al comerțului extern cu servicii, în valoare de 8,55 miliarde de euro, mai mult de jumătate se datorează transportatorilor (4,34 miliarde de euro). Și încă o treime vine din excedentul vânzărilor de IT și comunicații (3 miliarde de euro). Se putea mai bine, dar și la servicii avem o sursă majoră de deficit și aceea este turismul, acolo pierdem anual peste 2 miliarde de euro reprezentând vacanțele pe care românii și le petrec în Bulgaria, Grecia sau Turcia, neavând bani de Mamaia sau Poiana Brașov……Categoria cea mai puțin vizitată de politicieni în campaniile electorale, șoferii de camioane, sunt cei care contribuie cel mai mult la sănătatea financiară a națiunii noastre. Spre comparație, cel mai mare exportator al României, industria auto (cu exporturi de  32,5 mld. euro), are și  importuri de 32 de miliarde de euro. Soldul pozitiv, prin urmare, pentru cea mai galonată ramură a comerţului exterior de bunuri a fost, anul trecut, de doar 500 mil. euro, de aproape 9 ori mai puțin decât aduc serviciile de transport!!! Nu există, așadar, ramură economică mai importantă pentru echilibrul economiei și monedei noastre decât transporturile, nu există contributor net mai mare la veniturile națiunii noastre. Și, cu toate astea, oamenii care realizează această performanță nu au parte de nicio laudă, de nicio recunoaștere publică. Nu primesc pensii speciale, nici nu se fac reportaje TV despre ei. Ei bine, politicienii români au reușit performanța de a-și îngropa cea mai importantă sursă de finanțare a deficitului de cont curent în tăcere, fără a avea măcar demnitatea de a se lupta pentru conaționalii lor, care echilibrează un cont curent găurit de o administrație suprapopulată. Pe 8 iunie 2020, europarlamentarii din Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European (TRAN) au adoptat un pachet normativ, intitulat pompos Pachetul de mobilitate nr.1, care va înjumătăți veniturile transportatorilor români. România va pierde, așadar, 4 miliarde de euro și nimeni nu zice nimic. Integral: https://spotmedia.ro

Consiliul Fiscal avertizează ca banii din Fondul de rezervă se duc pe orice, dar nu pe urgențe. Care e soluțiaConsiliul Fiscal avertizează ca banii din Fondul de rezervă se duc pe orice, dar nu pe urgențe. Care e soluția  Consiliul Fiscal atrage atenția cu privire la utilizarea banilor din Fondul de rezervă bugetară (FRB) pus la dispoziția Guvernului, în ultimii doi ani. În mare parte, alocările la nivel local și central au vizat cheltuieli previzibile, se arată în raportul anual al Consiliului Fiscal. Asta în condițiile in care, potrivit Legii finanțelor publice, Fondul de rezervă bugetară se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat și ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar. În 2019 se poate constata o deteriorare la nivelul utilizării Fondului de rezervă, suma totală a cheltuielilor angajate anul trecut reprezentând maximul perioadei analizate (2007-2019). Potrivit Consiliului Fiscal, deteriorarea apare atât din perspectiva totalului cheltuielilor angajate, cât și din cea a numărului hotărârilor de guvern adoptate în vederea alocării unor sume din acest fond. Astfel, în anul 2019, au fost alocați din Fondul de rezervă bugetară aproximativ 5,2 mld. lei (1,4% din cheltuielile totale), din care aproximativ 4,3 mld. lei către administrația centrală și 0,9 mld. lei către cea locală. Comparativ cu anul precedent, alocările din Fondul de rezervă au crescut cu aproximativ 2,5 mld. lei, practic s-au dublat, ca urmare a majorării transferurilor către administrația centrală cu 2,8 mld. lei. Sumele redirecționate către autoritățile locale au fost mai mici cu aproximativ 0,3 mld. lei. Consiliul Fiscal cere modificarea legislației Consiliul Fiscal consideră astfel că este necesară modificarea legislației care reglementează modul de utilizare a Fondului de rezervă. Mai exact, instituția atrage atenția că în cadrul legal se precizează doar generic tipul de alocări permise din Fondul de rezervă (respectiv pentru situații „neprevăzute sau urgente”). Nu sunt stabilite, însă, explicit categoriile de cheltuieli care pot fi angajate sau cuantumul sumelor alocate, ceea ce oferă spațiu pentru alocări discreționare și netransparente. În acest sens, Consiliul Fiscal cere o clarificare a destinațiilor alocărilor permise din Fondul de rezervă bugetară și a modului de utilizare, precum și asigurarea unui grad înalt de transparență și control public al acestuia. Avertizări asupra ordonanțelor de urgență și a hotărârilor de guvern Totodată, Consiliul Fiscal avertizează asupra ordonanțelor de urgență emise de Guvern, prin care se stabilesc utilizări ale sumelor din Fondul de rezervă dincolo de cadrul statuat în Legea finanțelor publice. Integal: https://spotmedia.ro

Cum ar fi să rămânem peste câteva zile și fără primari, și fără consilieri locali? Augustin Zegrean arată cum e posibilCum ar fi să rămânem peste câteva zile și fără primari, și fără consilieri locali? Augustin Zegrean arată cum e posibil ….  Când expiră mandatele aleșilor locali? ”Părerea mea este că mandatul lor expiră la 4 ani de la data alegerilor, nu de la data depunerii jurământului, așa că, după părerea mea, s-a cam încheiat … Dar văd că unii au altă teorie. Am auzit că 21 iunie ar fi ultima zi, pentru că aceea a fost data când s-au validat mandatele aleșilor locali. Eu mă tem că nu e așa, eu cred că e data la care ei au fost aleși în funcție. Hai să zicem că aici au dreptate și e 21 iunie. Am îndoieli, dar după această dată, dacă nu se prelungește legea, primarul nu mai poate să meargă la serviciu. A căzut ghilotina, gata! Pentru că mandatul lui e de 4 ani, iar în Constituție scrie că parlamentarii rămân în funcție până la depunerea jurământului de către noul Parlament, dar la aleșii locali nu avem o astfel de dispoziție în Constituție. Și, în mod normal, legea de prelungire a mandatelor trebuie făcută înainte de data de expirare a lor. Deci să zicem că data e 21 iunie. Dacă până în 21 iunie nu există lege promulgată și împlinit termenul acela de 3 zile de intrare a legii în vigoare, de a doua zi nu îi mai lasă portarul pe primari să intre în primărie”, ne-a declarat Augustin Zegrean…. ”În legătură cu prelungirea, lucrurile s-au cam lămurit, pentru că la CCR s-a spus cine și cum o poate face. Prima propunere a fost o OUG care tocmai a fost declarată neconstituțională pentru că (minune!) scrie în Codul Administrativ cine și cum poate să facă prelungirea mandatului aleșilor locali: Numai prin lege!  Și acolo scrie și motivele pentru care se poate face, durata, că se poate face pe întreaga țară sau nu etc., iar acum, în situația asta cu pandemia, se făcea prin lege și pentru toată țara. Astăzi suntem deja în criză de timp. Trebuie urgent făcut proiect de lege și aprobat de Parlament, pentru că aleșii locali nu mai pot să lucreze dacă legea nu intră la timp în vigoare. Aici nu-i de joacă, așa cum a fost când s-a introdus starea de alertă și 3 zile n-a știut nimeni ce e de făcut! Aici, din momentul în care i-a expirat mandatul, s-a terminat! Nu mai poate veni primarul peste 3 zile să își reia mandatul”, ne-a mai explicat fostul presedinte al CCR. Cine stabilește data alegerilor locale? Ca și când n-ar fi fost de ajuns, Parlamentul (puterea legislativă) s-a trezit că vrea să stabilească data alegerilor, luandu-i această atribuție Guvernului (puterea executivă). ”În legătură cu data stabilirii alegerilor, de 30 de ani încoace ea s-a stabilit de către Guvern. Așa scrie în toate legile electorale care s-au succedat din 1991 încoace. Și este normal să fie așa, pentru că Guvernul este cel care organizează alegerile. Guvernul stabilește secțiile de votare, face tot calendarul și il parcurge. Ei răspund: Autoritățile locale stabilesc secțiile, comisiile, totul este pe mâna autorităților locale, a Guvernului prin prefecturi și așa mai departe. Ce să caute Parlamentul în stabilirea datei pentru aleșii locali?! Nu văd care e sensul și care e rostul. Dar știu că este o luptă politică, pentru că fiecare își calculează șansele în funcție de anumite evenimente. Parlamentul vrea să stabilească el data, pentru că acolo e o majoritate care poate să facă asta. Sigur, ei pot să facă orice, pentru că aici nu avem text în Constituție care să spună cine stabilește data alegerilor, așa că nu mai poți să spui că legea ar fi neconstituțională. Dar eu zic că, totuși, vor ține cont de toate argumentele astea și vor lăsa Guvernul să facă ce are de făcut.  Și nu e bine deloc că se amestecă lucrurile. În alte cazuri s-ar zice că este conflict juridic de natură constituțională… Integral: https://spotmedia.ro

Cât de mare e diferența dintre vorbă și faptă în ministerul lui Anisie: Una am vorbit și alta am fumat! - InterviuCât de mare e diferența dintre vorbă și faptă în ministerul lui Anisie: Una am vorbit și alta am fumat! – Interviu Educația din România este politizată ”1 milion la sută”, iar cele mai tari sinecuri sunt în inspectorate și directorate, spune Marian Staș, expertul care a demisionat din echipa ministrului Monica Anisie, după ce a constatat cât de mare poate fi ”diferența dintre vorbă și faptă” la nivel înalt, dar și cum pedalează în gol, de 5 ani, proiectul ”România Educată”, al președintelui Iohannis….. Două lucruri importante s-au petrecut, specifice și măsurabile. Peste primul am trecut, iar pe al doilea l-am așteptat, să văd cum se întâmplă. Primul – ”una am vorbit și alta am fumat”. La început, când am decis că mergem împreună și am bătut palma (discuția a fost între ministrul Educației și mine), am stabilit elementele tehnice. Am spus așa: Ca să facem treabă și lucrul să iasă bine, e important să îți creezi o structură pe care să o pui în subordine și pe care să o institui cu autoritate formală maximă….. In două săptămâni documentele esențiale erau gata, după care … S-a făcut februarie, apoi martie, aprilie, mai și consultare publică – nimic, minister-nimic. Toate, amânate. Am spus enough is enough. Am vrut să dau semnalul că pedalează în gol procesul. Iar gestul ca atare a generat reacții publice. Eu pe 14 mai am plecat.(…) În zece zile au și pus pe site-ul ministerului propunerea de dezbatere publică. Am vrut să atrag atenția….. E posibil să nu își fi propus să facă cine știe ce mari transformări – ”avem pandemia, o ducem la bun sfârșit”. Da, numai că notific faptul că în momentul de față proiectul prezidențial ”România educată” pedalează în gol, pentru că nu are organ efector. Iar proiectul nostru așa se cheamă ”România educată pusă în fapt” (…) Evident, rezistența este încă puternică. Am zis: ”Înțeleg, dar nu veți muri dacă facem o breșă  de genul ăsta cu 7-8-10 școli, cu directorii care sunt de acord”. Și sunt! Am intrat, am văzut că există aceste limite (probabil și politice, și de politici publice, și de interese cu care nu am niciun fel de legătură) pe care proiectul si gestul meu le-au dat în fapt. Pentru că arată-mi tu altă hotărâre de guvern care a stat 3-4 luni și nu au dus-o rapid la aprobare. Sunt două pagini, 5 articole, le faceau rapid!…. Sincer, dle Staș, cât de politizată e Educația din România? 1.000%. Ba nu, 1 milion la sută! Primele sunt inspectoratele. Zic că le desființează… Aiurea! Sunt cele mai tari sinecuri. Acolo se mânărește jocul ”big time”. Dar sunt multe altele – directoratele și o întreagă pletoră de sinecuri. Le știu și le-am văzut…..De pierdut pierdem toți, dar cine și ce câștigă de pe urma acestui ”joc” care se mânărește, cum spuneți? Bani, putere, influență politică? E o chestie de recompensă, sigur că da. Și, în al doilea rând, de pregătire a alegerilor viitoare. Asta a fost, de fapt, problema mea cu articolul 14 din OM, pentru că l-am suspectat: Acum nu mai dăm făină și ulei, ci dăm așa ”Nu mai lăsăm copiii corigenți, mergem pe blat și o să fie bine, n-o să fie rău, și voi ne votați. Am și scris asta. Dar, atenție! E un teritoriu care nu e închis. E un sextet acolo, sunt 6 oameni care au puterea să facă proiectul acum, printre care premierul Orban, vicepremierul Turcan, ministrul Anisie (…). Dar ca să se întâmple treaba asta mai e nevoie de un moment politic important: finalizarea procesului și aprobarea hotărârii de guvern. După care, ordinul de ministru care să reglementeze cadrul normativ. Aceștia sunt pașii acum….. O ultimă întrebare: Este adevărat că ceea ce nu vrem noi să facem nici măcar acum au făcut deja frații din R. Moldova? Da, acum 10 ani! Iar asta a picat greu: ”Cum adică, să ne luăm noi notițe de la alții? Știm noi mai bine!” Am zis: Asta e… Iar rezultatul lor e dublu. În primul rând, modelul e validat de 7-8 ani, iar în al doilea rând l-au generalizat la scara învățământului de peste Prut. Deci se poate. ntegral: https://spotmedia.ro

Mihai MaciLa ce sunt bune examenele?  Probabil, când lucrurile se vor mai aşeza, ne va fi dat să vedem că acest straniu virus a acţionat într-o măsură mai mare – şi cu rezultate mai grave în extensie (din fericire nu şi în intensie) – asupra sistemului nostru nervos decât asupra celui respirator. După ce, la un moment dat, se vehicula ideea suspendării – în acest an – a Evaluărilor Naţionale (de la finele clasei a VIII-a) şi a Bacalaureatului (de la finele Liceului), acum aflăm că un grup de năzbâtioşi din Parlament vrea ca tot soiul de “domenii conexe” (Drept, Filosofie, Teologie- de ce nu şi Poliţie?) să capete drept de practică în psihologie, dacă fac un masterat în domeniu. Parcă şi vedem cum se umplu toate “privatele” de masterate în Psihologie! N-am putea oare să profesăm în orice domeniu – inclusiv ca medici – pe baza unui masterat făcut unde vrem şi când vrem? Sau să încheiem orice etapă de studii fără nici un examen, cu o simplă adeverinţă, care să bată orice diplomă? Asta s-ar chema cu adevărat “lumea tuturor posibilităţilor” pentru că – doar pe bază de înscriere (şi, nu uitaţi, taxă!) – fiecare “şi-ar putea realiza visul” său cel mai ascuns. Astrologii şi parapsihologii ar deveni cu toţii psihologi acreditaţi, ba n-ar fi exclus ca şi mătuşile atotştiutoare (trecute prin “şcoala vieţii”) să se îndure de un master pentru a-şi putea oficia sfaturile “din perspectivă ştiinţifică”. “Mobilitatea socială” ar creşte spectaculos, universităţile (mai ales cele de la marginea “sistemului”) ar prospera ca-n anii lor de glorie (1990 – 2005), piaţa muncii ar dudui de “experţi”, s-ar deschide “cabinete” fără număr şi clientul “ar avea de unde să aleagă”. Şi nu doar clientul particular, ci – mai ales – firmele care au nevoie de tot soiul de testări pentru muncitori, Poliţia în căutare de profiler-i, şcolile (cu bullying-ul lor), puşcăriile, sistemul social – adică o mulţime de entităţi de stat şi private pentru care se întrevăd fonduri pe viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene. Dacă vin bani (prin diverse hocus – POCUs-uri “la nivel înalt”), nu-i mai bine să-i luăm – indiferent cum – decât să-i lăsăm să se piardă? Ce-o să facem cu ei? Pliante şi “studii de pre-fezbilitate”. Şi, evident, o groază de vile, călătorii în străinătate şi taxe de studii pentru copiii aflaţi deja pe acolo. Reţetă verificată! M-a uimit şi lipsa de reacţie a Colegiului Psihologilor. Acceptând o asemenea escrocherie girată de Parlament, oamenii de meserie vor fi puşi – inevitabil – în faţa acceptării faptului că profesia lor nu e una ştiinţifică. Nu te poţi face inginer constructor, avocat, chirurg sau pilot de avion pe bază de masterat (la fără frecvenţă, ca majoritatea masteratelor de la noi), tocmai pentru meseriile respective necesită o competenţă clară şi, implicit, validată ca atare de o instanţă profesională (inclusiv prin examene serioase). Denumirile pompoase care presupun cunoştinţe vagi şi în care criteriul de bază e acela că eşti “o persoană comunicabilă” (!) sunt destul de generos înzestarte cu titluri domeniale (căci, adesea, nici nu e prea limpede care le e domeniul) şi – onest vorbind – cam la limita a ceea ce putem accepta ca fiind ştiinţific. Gargara impresionantă, cu titluri spectaculoase din “autori americani” a “speaker-ilor motivaţionali” e “ştiinţă” cam în acelaşi fel în care e şi “purificarea aurei” sau “vindecarea arborelui genealogic”. Pentru astfel de preocupări nu-ţi trebuie decât o încredere candidă în eficacitatea lor universală, eventual nişte “cursuri on-line” sau vreo conferinţă cu intrare plătită şi o diplomă lucioasă ce se dă tuturor participanţilor. Ar fi trist să trecem de la statura şi cărţile unui Nicolae Mărgineanu la asemenea giumbuşlucuri retorice. De aceea mă aşteptam să văd o reacţie fermă a Colegiului Psihologilor care să spună răspicat că limitele unei ştiinţe nu pot fi modificate prin vot în Parlament, iar dreptul de practică îl doar comunitatea profesională, nu Camera Deputaţilor. Faptul de a produce inflaţie de personal într-un domeniu – oricare ar fi el – înseamnă a-l destabiliza pe termen scurt şi a-l discredita pe termen lung…..A-i cere d-nei Anisie să aibă o opinie clară asupra a ceva cred că e, pur şi simplu, un act de inumanitate. Din păcate asta e şi de la Minister nu vom primi – în acest mandat – nimic mai mult decât aceste valuri de vorbărie afectată….Gândiţi-vă la un examen tip: un elev trebuie să înveţe pe de rost o grămadă de absurdităţi (pe care, cel mai adesea, nu le înţelege şi al căror rost îi rămâne opac). De ce trebuie să le înveţe pe de rost? Pentru că, în ciuda a ceea ce spune, noi nu trăim într-o cultură a memorării, ci într-una a recitării. Nu a ţine minte (lucrurile importante, la care se raportează fiecare generaţie) contează, ci în a recita lecţia învăţată – cu acel vibrato pasional al comentariului de şcoală generală – atunci când vine şeful în inspecţie. Tătucului trebuie să i se servească întotdeauna meniul lui preferat, pentru că el vrea să se vadă reconfirmat peste tot şi în toţi. De aceea în faţa lui – fie că e o persoană, fie că e ceva difuz ce-i sperie pe şefii noştri direcţi – stăm cu toţii încremeniţi (de frică) şi rostim, la unison, cu vocea întretăiată, aceeaşi poezie. Ea e “mitul nostru naţional”. Ea şi frica. Din frica de-a nu greşi, din frica de-a nu face suficient de şablonard, din frica de-a nu supăra tătucul (părinte sau profesor) se copiază în majoritatea cazurilor. Pentru că idealul şcolii noastre e şablonul, reluarea monotonă a marelui arhetip. Integral: http://www.contributors.ro

Image may contain: 1 person, suitRuptura culturală și impasul democrațiilor occidentale  …. Nu numai democrația americană este ruptă în două opțiuni culturale fundamental opuse, exagerate și ireconciliabile. Nici Uniunea Europeană, sau cel puțin o parte din democrațiile ei componente – chiar dacă într-o formă atenuată în comparație cu cea din SUA, datorită sistemului electoral proporțional – nu este scutită de ruptura culturală bipolară, care a adâncit falia ideologică pre-existentă și a radicalizat în ultimii 15-20 ani taberele politice, în special după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. O vedem peste tot, augmentată în ultimul deceniu de rețelele sociale mobilizatoare, de fake news și platforme online dubioase, de la Washington la Londra și de la Paris la Roma, Berlin, Viena, Budapesta, Varșovia sau București. Recunoști imediat „fenotipul politic” al celui cu care stai de vorbă (patternul de cultură politică) și ştii cărei opțiuni îi aparține, după primele fraze rostite. Tot mai puţini rămân indivizi autonomi, cu capul pe umeri, în afara „cutiilor ideologice”. Ba mai mult, cei neînregimentați de poliţia gândirii încep să aibă probleme, fiind criticaţi şi atacaţi şi dintr-o parte, şi din cealaltă, că nu sunt suficient de „ortodocși”. Ceea ce părea a fi „convergența doctrinară” centripetă și plictisitoare a anilor ‘50-‘60, descrisă de Daniel Bell în Sfârșitul ideologiei (1960), s-a încheiat lamentabil printr-o reideologizare intensă și dramatică a spațiului politic occidental. Istoria ne spune că perioadele de ideologizare puternică sunt în general semne premonitorii ale marilor confruntări, revoluțiilor, războaielor civile, sau pur și simplu indiciul unor crize îndelungate, care atrag declinul sistemelor respective. Sperăm să nu fie cazul și acum. Distanța între cei doi poli ideologici este însă în creștere accelerată, controversele devin tot mai virulente, iar punțile de legătură se rup, una după alta. Progresiștii devin tot mai progresiști, conservatorii tot mai conservatori. …. Când Statul Islamic distrugea monumentele istorice din Siria și Irak, acum câțiva ani, civilizația occidentală era ultragiată. Acum, când în spiritul corectitudinii politice, protestatarii fac același lucru, se găsesc tot felul de scuze și circumstanțe atenuante. Niciuna din cele două opțiuni ideologice nu este rezonabilă. Ambele sunt exagerate și nu e de mirare procentul mare al celor care nu votează. Dacă mai adăugăm numeroasele surse media occidentale din ultima săptămână, care indică implicarea masivă a Chinei și Rusiei[1] (după alte surse, și a Iranului[2]) în propaganda protestelor anti-discriminare de pe rețelele sociale, poate înțelegem și mai bine direcția anti-americană a întregii mișcări. Radicalii de dreapta și de stânga se urăsc unii pe alții profund, visceral, alimentându-și propriile umori și convingeri ideologice în interiorul unor bule care se radicalizează pe zi ce trece. Dar soluțiile oferite? Cu câteva luni înaintea confruntării electorale gigantice din 3 noiembrie, doi vârstnici epuizați și erodați, politicieni neconvingători, plini de vulnerabilități și cu niveluri culturale discutabile, mergând binișor spre 80 de ani, pe nume Donald Trump și Joe Biden, încearcă să aducă speranța de mai bine națiunii americane nevrozate. Numai pe ei i-au putut găsi marile partide americane să-i trimită în luptă, numai pe ei… Dar unde este liberalismul centrist şi echilibrat de care ar avea nevoie clasa mijlocie pentru a salva democrația și ordinea politică occidentală postbelică? Nu mai există. Pentru că l-a acaparat demult stânga post-marxistă (sau neo-marxistă?), după ce comunismul/socialismul s-a compromis în timpul Războiului Rece ca urmare a demascării crimelor, falimentului și înfometării populației din Uniunea Sovietică și Europa de Est, reinventându-se însă după 1968 sub masca ipocrită a așa-zisului liberalism „progresist” anglo-american de nouă generație. Cineva spunea că stânga neo-marxistă a schimbat clasa cu rasa și s-a redenumit „liberalism”, ca să-și piardă urma. Știm că este aproape imposibil de realizat în democrația americană bipolară tradițională, dar apariția unei mișcări politice liberale autentice, poziționată între Partidul Democrat și Partidul Conservator, care să se adreseze clasei mijlocii prin proiecte și valori liberale clasice precum libertate (în sensul de libertăți „negative”, definite ca absența constrângerilor, nu „pozitive”, definite ca egalitarism și discriminare pozitivă din partea statului), egalitate de drepturi, non-discriminare (nici discriminare pozitivă, nici discriminare negativă), respectul pentru lege/statul de drept, ordine și proprietate privată, pentru muncă (nu asistență socială) şi meritocrație, cred că ar putea reactiva apetitul pentru politică al clasei mijlocii. Un partid care să elibereze societatea americană de exagerările corectitudinii politice și în același timp să o țină departe de excesele dreptei….. Donald Trump și Boris Johnson, în primul rând, dar și personaje derizorii, din liga a doua sau a treia, precum Viktor Orbán, Matteo Salvini, Marine Le Pen, care se pretind conservatori în esență, sunt astfel de exemple triste ale radicalizării și glisării conservatorismului spre naționalism și extrema dreaptă.  O lungă serie de platforme anti-liberale și anti-occidentale crescute chiar în sânul culturilor euro-atlantice au vărsat otravă anti-sistem în ultimele decenii. Fiecare, cât, unde și cum a putut. De exemplu, grupările Occupy, Antifa, Vestele Galbene, Tea Party, UKIP, „Mișcarea” populistă a lui Steve Bannon, denumită pompos Dignitas Humanae Institute, stabilindu-și cartierul general într-o mănăsire cartusiană de secol XIII din Italia, perorațiile anti-occidentale ale lui Viktor Orbán, care vrea să scoale împărații și regii maghiari din morminte, crezându-se un Miklós Horthy redivivus, dar nereușind să-i impresioneze decât pe partizanii lui unguri, socialismul radical al lui Bernie Sanders sau Jean-Luc Mélenchon, care vând din nou tinerilor iluziile egalitarismului și gratuității educației și sănătății, populismul naționalist, xenofob și eurofob al Ligii lui Salvini, exaltarea puerilă a tinerei democrate Alexandria Ocasio-Cortez, care pendulează între tragic și comic, încruntările fetiței Greta care vrea să trecem Atlanticul cu corabia cu pânze (așa cum spune că a făcut ea, călătorind două săptămâni spre Adunarea Generală a ONU) și să oprească motoarele lumii, incendiile și jafurile din marile orașe americane, ale așa-zișilor „protestatari anti-rasism” (nu mă refer la protestele pașnice), în fine, toate acestea la un loc au zdruncinat fundamentele lumii capitaliste euro-atlantice în versiunea de succes de acum câteva decenii, care triumfase în Războiul Rece și eliberase Europa de comunism. Modelele care ni se propun în schimb miros de la distanță a autoritarism și canoane ideologice, în timp ce beneficiile sunt incerte. Principiile de la care pornesc fiecare dintre aceste mișcări pot fi corecte, dar exagerările fundamentaliste strică totul. Integral: https://spotmedia.ro

MINERIADA - 1991 | AGERPRES • Actualizează lumea.A nu se uita: Miron Cozma are pensie de victimă a mineriadei. L-au bătut niște studenți cu capul în bâtă și a rămas cu sechele  Cel puțin asta pretinde el pe la emisiunile TV, că CEDO ar fi decis să i se dea pensie de victimă: “Pentru mine, e o mare realizare, și pentru mineri. Faptul că ani de zile Miron Cozma și minerii și-au atras oprobriul public și nimeni nu a făcut nimic… iată că Curtea Europeană de la Strasbourg a decis acceptarea mea ca victima în dosar. Vreți să vă arăt că am o pensie de 1.489 lei?” – declarație de la B1TV. Informația nu prea se verifică la CEDO, dar mergem pe încredere, că doar n-o fi luat-o omul razna de la țestele alea de intelectuali pe care le-a încasat în bâtă. Iar dacă nu e adevărat, atunci statul român are datoria să repare situația cu de la sine putere. Și să-i dea pensie specială. Integral: https://www.kmkz.ro

« Previous PageNext Page »