Buna dimineata intr-o zi de joi, 11 februarie! Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. O notă discordantă va face nordul Moldovei, unde, deși la altitudini mari aerul va fi cald, în partea joasă a troposferei va fi advectat un aer mai rece dinspre estul Europei, astfel încât aici temperaturile vor fi mai apropiate de media climatologică a perioadei. Numeroase fronturi atmosferice calde vor afecta îndeosebi regiunile intracarpatice ale țării, unde va ploua pe spații relativ extinse, iar în vestul Carpaților Occidentali și în nord-vestul Carpaților Orientali se vor acumula cantități însemnate de apă. În București, maxima va fi de 13 grade Celsius. Probabilitatea de precipitații este de 74 %. Seara, se vor înregistra 4 grade Celsius, iar bucureștenii vor avea parte de amestec de ploaie şi ninsoare, cu posibilă transformare în ninsoare.
Institutul Cantacuzino, de la vaccinuri la zeama de orz Anul trecut, la început de decembrie, feed-ul de Facebook mi-a fost invadat de reclame de la Institutul Cantacuzino, pentru SOD Natural. Reclamele au continuat pînă la Crăciun, apoi s-au reluat și în ianuarie. „În sprijinul românilor afectați de pandemie„, Institutul imi oferea SODul Natural la un „preț mai accesibil„: doar 359,70 lei pentru o cură „minimă” cu acest supliment alimentar „antioxidant„….. Oare la ce e bun SOD Natural? După un slalom printre inimioare, frunzulițe de trifoi (cu patru foi…) și semne de exclamare, îți SAR ÎN OCHI, CU BOLD, cuvintele magice: ANTIINFLAMATOR, HEPATOPROTECTOR, DETOXIFIANT, FORTIFIANT, ENERGIZANT, RADIOPROTECTOR. Mai mult, SOD face tot soiul de minunății, de la a „reduce efectele nedorite ale chimioterapiei” și pînă la a oferi „protecție […] pentru utilizatorii de calculator„!!! Și mai bine, SOD Natural „nu are contraindicații”….Dar ce este SODul Natural? Vreo moleculă complexă, obținută prin reacții catalitice sofisticate? Rezultatul unei sinteze stereoselective? Vreun produs al ingineriei genetice? Cîtuși de puțin; SOD Natural nu este altceva decît… suc de orz verde, stors din frunze cu ajutorul storcoșitoarei high-tech din poza de mai jos (cel care inspectează storcoșitoarea este dl. Gabriel-Beniamin Leș, membru de vază în galeria de genii a PSD[1] și ministru al apărării la acel moment). SOD este acronimul de la superoxid dismutază, o familie de metaloproteine întîlnite în cvasi-totalitatea organismelor. SOD are un rol esențial, protejînd celulele de stresul oxidativ; de exemplu, șoarecii cărora le-a fost blocată producția unei astfel de enzime nu supraviețuiesc decît cîteva zile după naștere.[2] Descoperirea rolului enzimatic al SOD în 1969[3] i-a făcut pe cercetători să se întrebe dacă nu cumva administrarea acestor substanțe ar putea avea un efect benefic, căci superoxid dismutaza chiar este antiinflamatoare, hepatoprotectoare, anticancerigenă ș.a.m.d. Pînă prin anii ’80, SOD-ul se extrăgea uzual din țesuturi animale, de exemplu din sînge de vacă. Izbucnirea epidemiei de boala vacii nebune (encefalopatia spongiformă bovină) i-a făcut pe fabricanți să caute o sursă alternativă, de origine vegetală. Așa s-a ajuns ca SOD-ul să fie extras din pepene galben sau din plantele de orz. Ca să bea sînge de vacă nu se vor înghesui mulți, dar un smoothie din pepene galben e cu totul altceva. Și așa a luat naștere nebunia suplimentelor alimentare cu SOD și a sucurilor din iarbă de orz[4] (termenul e cam ciudat și calchiat din engleză, dar se folosește ca să nu crezi că bei smoothie din iarba de pe peluză. Nu că ar fi vreo diferență…) Dar e un clenci. De pomană dispui de cea mai puternică armă din lume dacă nu poți să o transporți pe front. Iar asta se întîmplă cu SOD-ul pe care încerci să-l iei pe cale orală: „superarma” ajunge unde vrei tu, numai pe front, nu! Problema vine din faptul că sistemul digestiv face ce știe el mai bine și… digeră ce ai înghițit. La fel ca toată mîncarea, SOD-ul este inactivat și descompus de enzimele din intestin și nu ajunge să pătrundă, ca atare, în corp. Ca să aibă vreun efect, SOD-ul trebuie mai întîi să ajungă în țesuturile corpului și de aceea în studiile serioase este administrat prin injectare. Pentru administrare orală, se fac eforturi de a găsi o modalitate de a încărca SOD-ul în microcapsule lipidice sau proteice, care să poată fi absorbite în intestin, dar pînă acum rezultatele sînt, în cel mai bun caz, modeste.[5] Dar să ne întoarcem la SODul Natural produs la Institutul Cantacuzino, suplimentul alimentar minune, FORTIFIANT, ENERGIZANT, RADIOPROTECTOR etc. etc. etc. Mai precis, la sucul de orz, tras la fiole. Suc care se administrează oral. Adică, pur și simplu, se bea. Dar ce ne spune nouă Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentației (European Food Safety Authority – EFSA) despre suplimentele alimentare cu SOD?[6] Că sînt ca frecția la un picior de lemn (exprimarea lor e mult mai tehnică, dar mesajul ăsta este. Puteți să vă convingeți; documentul este disponibil aici). Același mesaj vine și de peste ocean, de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center (unul dintre cele mai bune centre de tratament al cancerului din lume și ai cărui cercetători au cîștigat cîteva Premii Nobel de-a lungul timpului): „Superoxid dismutaza […] este disponibilă sub formă de suplimente alimentare, dar acestea nu sînt absorbite în urma administrării orale. Nu există date care să susțină pretențiile de îmbunătățire a sănătății sau de contracarare a îmbătrînirii prin administrarea de suplimente cu SOD.„[7] (sublinierile îmi aparțin). Și atunci, de ce Institutul Cantacuzino tot promovează zeama de orz pe post de remediu minune?…. Intr-adevăr, nu este ilegal să vinzi suc de orz în timp ce-i lași pe oameni să creadă că le dai un tratament miraculos, un adevărat panaceu. Dar oare este și moral? Căci Institutul Cantacuzino nu este o companie oarecare, misiunea lui nu este de a produce cît mai mulți bani pentru acționari. Este un institut de cercetare, subordonat de cîțiva ani armatei, care „desfășoară activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației.”[9] Să ignorăm exprimarea îmbîrligată, important e că nu zice nicăieri „hai să scoatem bani din piatră seacă”… Și atunci, de ce Institutul Cantacuzino vinde zeamă chioară pe bani grei?….Hai să facem un calcul. 4 fiole/zi x 30 de zile („cura minimă”) = 120 de fiole sau 12 cutii. O cutie costă, la preț redus, 59,95 lei. Cu alte cuvinte, în contextul în care știm cu toții cît costă un tratament de cancer, Institutul Cantacuzino îi sugerează unui bolnav să mai dea și 720 de lei pe lună pe zeamă de orz! Integral: https://www.contributors.ro
Taxele mici din România au costuri imense. În România, un sfert din pensionari sunt în risc grav de sărăcie. Şi acesta este abia începutul. România este pe poziţia a opta în clasamentul ţărilor europene cu cel mai mare procent de pensionari aflaţi în risc de sărăcie în 2019 Pensionarii de azi aveau 35-40 de ani la vremea revoluţiei din 1989. Cum este posibil ca sistemul capitalist pe care-l promovăm să producă sărăcie, ci nu bunăstare? În Piaţa Obor din Bucureşti, la fiecare colţ găseşti câte un bătrân care cerşeşte. Sunt două feluri de cerşetori. Profesioniştii care-ţi spun direct că vor bani, şi ageamii care stau pur şi simplu într-un colţ, cu ochii în pământ, îngroziţi de propria lor soartă. Cum a ajuns România, la 30 de ani de la abandonarea economiei centralizate, să producă săraci care cerşesc în pieţe? Pentru că pensionarii de azi sunt, practic, oameni care la căderea comunismului aveau cumva între 35 şi 40 de ani. Şi-au petrecut aşa zicând o jumătate din viaţă în „capitalism“. Ce fel de capitalism este acela care produce suferinţă, pentru că noi am învăţat la şcoală că el produce bunăstare? Circa 23,5% dintre pensionarii români erau în risc de sărăcie în 2019, în creştere cu 2,2 puncte procentuale comparativ cu 2018 şi cu 5,5 puncte procentuale faţă de 2017, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică. De altfel, România este pe poziţia a opta în clasamentul ţărilor europene cu cel mai mare procent de pensionari aflaţi în risc de sărăcie în 2019, conform sursei citate. Persoanele care sunt expuse riscului sărăciei sunt cele al căror venit disponibil este mai mic de 60% din venitul disponibil mediu naţional. În 2019, proporţia pensionarilor în vârstă de peste 65 de ani cu risc de sărăcie în UE a fost de 15,1%, uşor peste cifra de 14,5% din 2018, precum şi peste riscul de sărăcie al populaţiei în vârstă de muncă, de 14,2% pentru cei cu vârsta cuprinsă între 16 şi 64 de ani. Rata riscului de sărăcie al pensionarilor a crescut treptat din 2014, când s-a situat la 12,3%. În 2019, proporţia pensionarilor în vârstă de peste 65 de ani care sunt consideraţi a fi expuşi riscului sărăciei a fost între 10% şi 30% în majoritatea statelor membre ale UE. Cele patru ţări cu o rată de risc de sărăcie de peste 30% în 2019 au fost Letonia (54%), Estonia (51%), Bulgaria (36%) şi Lituania (35%). În schimb, cele mai mici rate din 2019 s-au înregistrat în Luxemburg (7%), Slovacia, Franţa, Danemarca (toate 9%) şi Grecia (10%). În întreaga Uniune Europeană, între 2010 şi 2019, proporţia femeilor pensionare în vârstă de peste 65 de ani care erau expuse riscului sărăciei a fost cu aproximativ 3 până la 4 puncte procentuale (pp) mai mare decât rata pensionarilor de sex masculin. Integral: https://www.zf.ro
Rezolvarea inechităților dintre pensionari se amână încă o dată: un an și jumătate/ Bogdan Dumitrescu (ASE): Trecerea la o nouă formulă de calcul nu ar trebui să implice recalcularea pensiilor Legea pensiilor din 2019 avea un lucru bun: noua formulă de calcul. Se rezolvau inechitățile din sistem, dar coaliția PNL, USR-Plus, UDMR va amâna aplicarea noii formule de calcul cu un an și jumătate prin „recalcularea pensiilor”, pentru ca apoi să vină cu o nouă formulă (adică alta). Hotnews.ro a discutat pe tema cu Bogdan Dumitrescu, profesor ASE, expert în domeniu, mai ales că am primit un răspuns oficial de la Ministerul Muncii. Practic ar fi trebuit ca de anul acesta să se rezolve problema inechității. PSD, în loc să aplice prima dată noua formulă, s-a concentrat pe majorări de două cifre ale pensiilor. Pare că nu a dorit cu adevărat să rezolve inechitățile, deși era cel mai corect lucru de făcut. A venit apoi PNL la Guvernare. Situația se repetă. Prima dată, când au făcut proiectul de buget pe 2020, au inclus acolo majorarea de 40% a pensiilor, deși se știa că nu are statul cum să susțină financiar așa ceva. Până la urmă au dat o majorare mai mică. Nu aveau încotro. Chiar dacă nu era criză, situația era similară. Foarte pe scurt: • Problema ține de inechități: două persoane cu același punctaj, dar pensionate în ani diferiți, au pensie diferită; • Formula de calcul (cea din 2019) ar fi rezolvat această problemă; • Niciun partid pare că nu dorește cu adevărat să rezolve problema și o tot amână; • Autoritățile au găsit acum un motiv ciudat de amânare: recalcularea pensiilor, ceea ce va întârzia rezolvarea problemei cu un an și jumătate; • Bogdan Dumitrescu (ASE): Formula de calcul din noua lege a pensiilor preconizată a intra în vigoare la 1 septembrie 2021 rezolvă ineficiența modului de calcul din prezent; • Dumitrescu: Această trecere va conduce la o majorare a pensiei medii cuprinsă între 10% și 20% potrivit unei estimări grosiere (impact bugetar între 8 și 16 miliarde lei).; • Corectarea inechităților pe baza trecerii la valorizarea punctajului total nu ar trebui să aibă drept precondiție recalcularea tuturor pensiilor (Bogdan Dumitrescu) Dar formula de calcul ar trebui să intre în vigoare în acest an – 2021. Corect ar fi fost să se rezolve această problema cât mai repede, nu să se amâne. Cine s-ar gândi cu adevărat la pensionari ar aplica formula de calcul din actuala lege. Amânarea cu un an și jumătate, așa cum se dorește acum, pentru motivul „recalcularea pensiilor” nu este în regulă. Evident că motivul amânării ține de faptul că nu sunt bani la buget, impactul fiind consistent în acest caz. (În realitate nu sunt bani de multă vreme, de aceea avem deficit bugetar) Ce inechități sunt HotNews.ro a mai scris despre asta de câteva ori, vom pune un link puțin mai jos. De exemplu, pe scurt, două persoane cu același punctaj, dar pensionate în ani diferiți, au pensie diferită. Practic, pensia inițială nu depinde de valoarea punctului de pensie, ci de câștigul salarial mediu brut din economie cu 2 ani în urmă față de momentul pensionării. Astfel au apărut discrepanțe între pensii, iar mulți sunt dezavantajați. Adică iau mai puțini bani decât ar trebui. Așa cum spunea în 2019 Bogdan Dumitrescu, profesor ASE: Poate mai întâi ar fi trebuit rezolvată această discrepanță, și abia mai apoi să crească pensiile procentual cu cât se dorește.…..Este important de subliniat că recalcularea pensiilor se va face printr-o nouă lege a pensiilor, la care MMPS a început deja să lucreze. Prin acest proiect, se propune o formulă de calcul care să permită recalcularea tuturor celor aproape 5 milioane de dosare din sistemul public respectând principiile contributivității și echității. Din păcate, Legea nr. 127/2019, o lege adoptată la vremea respectivă pe repede înainte, din motive electorale, nu răspunde acestor criterii.” Răspunsul ridică semne de întrebare de la început. Practic formula din Legea 127/2019 ar fi rezolvat inechitățile. Așa cum am spus mai sus, se încearcă amânarea aplicării din motive financiare. Formula actuală fiind recunoscută de experți ca fiind bună, dacă s-ar aplica. Apoi restul paragrafelor reprezintă bla-bla și asta e tot:…. Trecerea la o nouă formulă de calcul care valorizează punctajul total nu ar trebui să implice recalcularea pensiilor HotNews.ro a discutat cu Bogdan Dumitrescu, profesor ASE, despre ceea ce dorește Ministerul Muncii.„Trecerea la o formulă de calcul a pensiei de stat care să genereze beneficii egale la contributivitate similară reprezintă fără îndoială un obiectiv valid și care ar trebui realizat cu celeritate. Indiferent de soluția adoptată este clar că aceasta va presupune un efort bugetar important, corectarea inechităților din prezent putându-se realiza doar prin majorarea mai rapidă a pensiilor celor care au fost dezavantajați”, a spus el. Potrivit acestuia, formula de calcul din noua lege a pensiilor preconizată a intra în vigoare la 1 septembrie 2021, care elimină indicele de corecție din calcul și trece de la valorizarea punctajului mediu anual la valorizarea punctajului total, rezolvă ineficiența modului de calcul din prezent. „Însă, această trecere va conduce la o majorare a pensiei medii cuprinsă între 10% și 20% potrivit unei estimări grosiere (impact bugetar între 8 și 16 mld. lei). Probabil, Ministerul Muncii ar putea calcula un impact mai precis având în vedere datele de care dispune”, a explicat Dumitrescu. Profesorul ASE mai spune că „trecerea la o nouă formulă de calcul care valorizează punctajul total nu ar trebui să implice recalcularea pensiilor, un proces laborios și care implică multe resurse umane și financiare, întrucât punctajul total, ca și cel mediu, reprezintă un element cunoscut”.Integral: https://economie.hotnews.ro
Iulian Anghel, ZF: Coaliţia improvizaţiei. De ce te-ai mai luptat pentru guvernare, dacă nu guvernezi? S-au redeschis şcolile. Nu şi şcoala “Sfinţii Constantin şi Elena”, din Drumul Taberei. Pentru că ea este “în reparaţii”. De luni de zile. Primarul sectorului este pe “mute” cu această situaţie, dar se ceartă pe “Facebook” (că aşa-i moda acum) cu primarul general care i-ar fi pus un panou publicitar în retina unei interesecţii, dar el nu spune care. A început programul de vaccinare. Este bine – este, de fapt, cea mai bună veste din aceste luni nenorocite. Ministrul sănătăţii spune că nu are un conflict cu premierul şi că acest presupus conflict este o invenţie a presei ostile. Pe ecranele televizoarelor se vede însă altceva – cu declaraţiile protagoniştilor, nu cu ceva comentarii ostile. Nu e neapărat un conflict când unul zice “hăis!”, iar altul “cea!”. Dar, astfel, căruţa riscă să se ducă în râpă. Nu este de ici de colo ca Ministerul Sănătăţii să emită comunicate precum că “X” persoană vaccinată a suferit o pareză facială, în urma vaccinului, pentru ca, a doua zi, să spună că s-a înşelat. Şi nu este puţin lucru ca acelaşi minister să publice un formular pe care părinţii ce-şi trimit copii în şcoli sunt obligaţi să-l completeze, iar Ministerul Educaţiei să fie obligat să spună, mai apoi, că nu există nicio bază legală pentru pretenţia ministrului sănătăţii. Nu este normal să spui una la prânz şi alta la cină. Ministrul economiei susţine că “statul” nu mai susţine companiile româneşti pentru târguri şi expoziţii în străinătate. Şi dă o serie de date fără semnificaţie. Dar nu are nicio analiză despre eficienţa acesui sprijin. “Va mai analiza”, spune el. Statul român are însă date de baze enorme. Este limpede că ministrul de resort nu ştie unde să se uite. Un om este eficient nu atunci când ştie totul pe de rost, ci atunci când, având o problemă, ştie unde să caute…. Din păcate, zicala “vorbeşte gura fără el” poate fi aplicată multora din miniştrii cabinetului Cîţu. De aici senzaţia de improvizaţie. În vremuri calme, oamenii nu se prea uită la ce face guvernul. În vremuri tulburi ca cele de azi, nu este loc de improvizaţie. Este dezgustător ca ministerele să-şi dea cu formularele în cap, ca primarii (ai aceleiaşi coaliţii) să se scuipe ca pisicile şi ca primul şef al ţării să meargă la schi în vreme ce spitalele ard. Este dezgustător să dai vina pe un partid în opoziţie, căruia i-ai racoloat sute de primari între timp, când tu conduci ţara de şapte ani. Integral: https://www.zf.ro
Vechiul nou fel de a face politică Aburii victoriei chinuite în alegeri s-au risipit, iar acum suntem puși în fața unei realități crude: nu doar că bugetele primăriilor câștigate de „noul val” din politică au fost devalizate de PSD, dar nici nou-veniții nu par a înțelege cu ce se mănâncă, de fapt, administrația. Greaua moștenire e validă până la un punct, de la care începe responsabilitatea proprie în gestionarea unei țări în timp de criză. Să începem cu Bucureștiul, această gaură neagră a subvențiilor și festivalurilor pe bani publici din epoca Firea (dar și Oprescu, Videanu, Băsescu). Întrebat de repetate ori dacă va ști să colaboreze cu primarii de sector de la alte partide, Nicușor Dan ne-a spus, înainte de alegeri, că s-a maturizat, că n-a ajuns la 50 de ani ca să o ia deodată razna. Că nu va fi nicio problemă de comunicare sau de colaborare. Că interesele bucureștenilor vor prima. Realitatea e puțin diferită, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale…. De exemplu, probabil că Nicușor Dan și Clotilde Armand n-au făcut schimb de numere de telefon și n-au de ales, sunt forțați să joace bâza prin intermediul Facebook. Lipsa de comunicare poate face deliciul celor care oricum n-au avut încredere în cei doi, însă pentru restul e o cruntă dezamăgire: atâta puteți? Serios, chiar ăsta e nivelul la care aveți de gând să continuați? Lipsa de comunicare administrativă nu poate fi înlocuită de clipuri video în care fiecare cântă, de fapt, doar pentru tabăra proprie, în timp ce oamenii nu înțeleg ce se întâmplă cu spitalele, cu ridicarea gunoiului, cu repararea străzilor sau chiar cu cele câteva sute de suflete canine care sunt la mila nivelului de grupa mică la care s-au aruncat edilii sus-numiți…..Ce-i drept, nu vrei să negociezi cu niște mafioți, iar contractele oneroase pentru administrația publică trebuie oprite. Poți face acest lucru după ce te-ai asigurat că ai alternative și că populația a înțeles despre ce e vorba. Poți comunica foarte atent care vor fi beneficiile la nivel de administrație locală și chiar la nivel de persoană, dacă e cazul. Altfel nu faci decât să-i lași pe mafioți să preia controlul asupra întregii povești….Viceprimarul care trebuia să-l țină pe calea dreaptă pe Nicușor Dan a dat rapid bir cu fugiții la Ministerul Sănătății, acolo de unde reușește să supere cu insistență pe toată lumea, asigurându-și astfel remanierea în toamnă, când s-or mai liniști apele. Sunt curios, va avea Vlad Voiculescu vreun regret pentru sutele de mii de bucureșteni care s-au dus la vot în mod special pentru promisiunile lui? Crede că ieșirile publice necontrolate sunt cea mai bună cale prin care poate duce la bun sfârșit – sau măcar începe – reforma într-unul dintre cele mai corupte ministere ale Guvernului?…. Crede ministrul Drulă că pesedistul Ion Rădoi, șeful sindicatului de la Metrou, va descoperi brusc că are o conștiință pe undeva, prin debaraua uneia dintre cele patru case proprietate personală? Își imaginează că angajații de la Metrou vor renunța la salariile grase doar pentru că află de la televizor secretul pe care-l știau deja, și anume că șeful lor s-a îmbogățit în timp ce le-a obținut și lor bani? Crede prim-ministrul Cîțu că studenții vor fi de partea lui dacă le taie beneficiile de pe CFR în timp ce alții își numesc amantele în poziții bănoase la stat? Disperați să taie de unde pot, politicienii noului val ar trebui să învețe să taie mai întâi din avalanșa de cuvinte cu care ne asaltează pe social media și în declarațiile publice – sau pe surse. Nu mă îndoiesc de bunele lor intenții, însă devine deja obositor – poate ar fi cazul să urmeze niște cursuri rapide de leadership și de comunicare, știu destui care s-ar oferi pro bono să li le ofere. Da, se poate tăia rapid din aparatul bugetar – dar nu la salarii, sporuri și indemnizații, care sunt mai greu de dat jos, ci efectiv la numărul total de angajați. Cui să ceri să facă asta, PNL-ului, care a adăugat 14.000 de bugetari în 2020, destui dintre ei pile, cunoștințe și relații? USRPLUS, al cărui ministru Năsui s-a gândit că ar fi OK să-și facă echipă cu foști colaboratori ai Securității pentru că n-are, domnule, specialiști în minister?… Dacă PNL și USRPLUS vor să reformeze statul, mă tem că vor avea nevoie de mai mult de patru ani. Deocamdată, din balamucul general de care se ocupă zilnic luminile din cele două partide, n-aș îndrăzni să cred că vor rezista nici atât. Integral: https://pressone.ro
S-au redeschis şcolile. Ce cred profesorii români din diaspora despre sistemul local de învăţământ şi cum cred că poate fi îmbunătăţit: Adevărata problemă în România este inegalitatea referitoare la condiţiile de învăţare …. „Perioada pandemică a scos în evidenţă diferenţele enorme dintre educaţia la ţară şi educaţia urbană din România. (…) Cred că adevărata problemă în România este inegalitatea referitoare la condiţiile de învăţare. A recupera această inechitate este adevărata provocare a învăţământului preuniversitar românesc, iar pentru asta avem nevoie de o strategie la nivel de ţară“, crede Constantin Lomaca, profesor de chimie şi biologie la Franconian International School, din Erlangen, Germania. Pentru a veni cu soluţii care pot îmbunătăţi sistemul de educaţie din România, actorii din acest domeniu trebuie să îşi facă treaba pentru care „au semnat“, crede el, să colaboreze unii cu alţii, să nu ne lăsăm învinşi când lucrurile nu merg aşa cum şi-ar fi dorit, să nu dea vina doar pe alţii ori pe sistem. „Părinţii ar trebui să pună presiune pe şcoală, să nu accepte abuzuri, dar să o facă în limitele bunului-simţ şi al înţelegerii felului în care funcţionează şcolile şi, în special, rolul profesorului. Şcolile, la rândul lor, ar trebui să consulte periodic părinţii şi să-i ţină la curent cu deciziile luate. Consider este că trebuie intervenit simultan, atât de sus în jos, cât şi de jos în sus. (…) Cred, însă, că mesajul şi măsurile luate la nivel guvernamental ar trebui să fie puţin mai ancorate în concret“, adaugă Constantin Lomaca. De pildă, spune dascălul ,nu se înţelege clar, în ciuda declaraţiilor făcute de-a lungul anilor, ce înseamnă “îmbunătăţire“. De ce, cine, ce şi, mai ales, cum să se schimbe lucrurile, ce fel de îmbunătăţiri s-au făcut.Constantin Lomaca, profesor de chimie şi biologie la Franconian International School, din Erlangen, Germania: Cred că adevărata problemă în România este inegalitatea referitoare la condiţiile de învăţare. „Multe măsuri par a fi luate sub diverse presiuni sau indicaţii, iar o viziune reală reflectată în practică nu se observă. De exemplu, nu s-a clarificat, încă, nici programul guvernamental România Educată, astfel încât să fie pe înţelesul fiecărui profesor şi nici măsurile luate, până acum, nu par să aibă o anume viziune. Deci, în primul rând ar trebui un anume consens şi acceptarea paşilor pe o anumită perioadă, fără critici aprige la fiecare pas“, explică el. Constantin Lomaca spune că ţările care au transformat şi reformat educaţia cu succes recunoscut internaţional, precum Polonia, Estonia şi Portugalia, au avut consens politic şi au creat programe concrete şi coerente, pe care le-au implementat cu consecvenţă în etape ce au durat cel puţin şase – opt ani. „În România se observă o tendinţa de a îmbrăţişa extremele educaţionale, fie un neoconservatism esenţialist, fie un progresivism superficial înţeles. Rar se găseşte o cale de mijloc, fundamentată mai întâi teoretic, potrivită cu viziunea educatională şi reflectată într-un plan de implementare consecvent.“…„Exact ca-n business: există o strategie, există un plan de implementare a strategiei, te ţii de el, ai date precise, te uiţi la aceste date când iei anumite decizii, ştii cine e responsabil, nu laşi derapajele nesancţionate şi tot aşa. Toate acestea, pe fundalul unei descentralizări reale şi curajoase, combinată cu eliminarea sau măcar reducerea influenţei politicului din şcoli“, concluzionează dascălul. Integral: https://www.zf.ro
Video Drumul spre școală, prin noroi, lângă București. Ca să nu ajungă murdari în bănci, copiii își înfășoară ghetele în pungi Început de semestru printre noroaie, la câțiva kilometri distanță de București. Aflată în scenariul roșu, comuna Berceni, din Ilfov, și-a trimis la școală doar copiii de grădiniță și elevii din clasele primare. Drumul de acasă și până la școală a fost însă o încercare. Ca să să nu ajungă murdari în bănci, copiii și-au înfășurat încălțămintea în pungi. …. Dacă Nataliei i-a înfășurat bunica cizmulițele în pungi, lui Kevin mama i-a cărat încălțăminte de schimb în sacoșă. “Groaznic. Foarte greu ne este să ne deplasăm! Mergem cu ghetuțele de schimb în sacoșică, în rucsăcel. Da, avem ghetuțe de schimb. Ca să nu intrăm, că nu e igienic nici pentru ei, nici pentru cadrele didactice. Și ne schimbăm acolo, la poartă! Ne sprijinim așa cum putem”, explică o mămă care susține că de fiecare dată va face la fel, adică își va schimba copilul de încălțăminte înainte să intre în școală. Părinții n-au voie dincolo de poarta școlii. Paznicul i-a permis, totuși, mamei lui Kevin să intre pe banca din curte tocmai pentru schimbul de încălțăminte….. În școală, pe ușa unei clase, scrie mare: “Aventura începe aici”! Mocirla a creat însă altă aventură afară, unde părinte, bunic, soră și frate caută cea mai potrivită și mai puțin murdară cale spre școală. Unii riscă și merg aproape lipiți de mașinile de pe șosea. Alții își cară copiii în brațe ori și-i feresc cum pot. – Sunt noroaie… Noroaie, da! N-avem nici pe unde să mergem! Noroiul, cauzat de lucrarea de canalizare neterminată Noroiul arterei principale din Berceni este cauzat de lucrarea de canalizare începută anul trecut, dar oprită acum din cauza vremii rele. Deși meteorologii au anunțat 9 grade în zona București – Ilfov, tot n-a lucrat nimeni. “În vara asta dacă s-ar apuca, noi zicem că până-n toamnă ar fi gata. Noroiul, trebuie să recunoaștem că nu vom scăpa de el până când vremea nu va permite ca ei să preia aceste lucrări. Au făcut două lucrări de săpătură la interval de o lună, o lună și ceva pentru îngroparea cablului electric și acele conducte care preiau apele pluviale. Nu am posibilitatea nici legală, nici financiară să pun dintr-un capăt într-altul al DJ-ului piatră pe aceste zone de săpătură. Ei sunt datori să intervină”, susține Gheorghe Covrigea, primarul comunei Berceni, Ilfov. Integral: https://www.digi24.ro
OMS, ONU și NATO bat cu pumnul în masă: Fără Valentine`s Day anul acesta! Mesaj comun din partea marilor organizații internaționale împotriva organizării Valentine`s Day în acest an. OMS, ONU și NATO atrag atenția că organizarea acestei sărbători reprezintă o inconștiență totală și un gest criminal. ”Riscăm milioane de victime!”, spune șeful ONU, Mitros Mitros Bali. Toate instituțiile planetei vor un lockdown planetar preventiv și total chiar înainte de Valentine`s. Și agentul principal anti-Covid din România, Raed Arafat, trage un semnal de alarmă: ”În primul rând riscăm contagiunea prin aerosolii din flori și din felicitările care se oferă. Apoi, schimburile inevitabile de secreții salivare și nu numai. Ca să nu mai vorbesc de infectarea cu teddy-beari”, acuză Arafat. ”Covidul atât așteaptă!”, spune și directorul OMS, Derek Eatscum, care vrea armata pe străzi, închiderea tuturor florăriilor și percheziții corporale la toți suspecții. Acesta spune că nu e deloc o întâmplare că pandemia s-a declanșat anul trecut la două săptămâni de la Valentine`s Day. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Israelul testează un nou medicament minune împotriva COVID-19, care în cinci zile a vindecat 29 din 30 de pacienţi. Ce conţine ….Un tratament experimental dezvoltat de compania de imunoterapie israeliană Enlivex, aflat în studii clinice, a salvat 14 pacienţi COVID-19 internaţi la terapie intensivă în stare foarte gravă şi critică, potrivit unui comunicat transmis miercuri de companie. În total, 21 de pacienţi cu forme severe de boală au supravieţuit după ce au primit medicamentul, la finalul a două studii clinice derulate în Israel. În paralel, două echipe de medici şi cercetători din Israel au anunţat că au testat un alt medicament care ar putea învinge boala provocată de coronavirus în mai puţin de o săptămână. Testele preliminare au arătat că 29 dintre cei 30 pacienţi incluşi în studiu, care se aflau în stare moderată sau gravă şi cărora li s-a administrat o pastilă pe zi din medicamentul denumit EXO-CD24, s-au recuperat în cinci zile. Ultimul, s-a recuperat în a şaptea zi. „Acest medicament minune este un fel de proteină biologică, care se foloseşte în cercetarea domeniului cancerului. Această proteina calmează sistemul imunitar care se atacă şi provoacă probleme mari respiratorii. Proteina este foarte ieftină şi se face uşor. Se aplică prin inhalaţie, se introduce această proteină în plămâni şi aici s-a văzut minunea. Inhalaţia a durat 3 minute şi s-a constatat că funcţionează pentru formele medii şi severe. Se tratează bolnavii cu formele grele şi critice, nu cei cu forme uşoare. S-a văzut că în doar două zile, rezultatele au fost extraordinare. După cinci zile, 29 dintre bolnavii pe care s-au făcut testele au fost acasă, al 30-lea a fost după 7 zile acasă”, a declarat Herman Berkovits, medicul premierului israelian Benjamin Netanyahu, la Digi24. Medicul susţine că dacă experimentul se va dovedi un succes, se vor putea produce milioane de doze pentru inhalare. Integral:
Experții cred că imunitatea de grup a devenit un obiectiv improbabil, din cauza noilor tulpini de COVID: „Strategia campaniilor de vaccinare trebuie regândită” Avertismentul vine după ce Africa de Sud a decis să amâne campania de imunizare cu vaccinul AstraZeneca, ca urmare a studiului care a arătat că acest ser este mult mai puțin eficace împotriva variantei sud-africane a virusului, scrie The Guardian. Mai mulți oameni de știință avertizează că este nevoie de o regândire a scopurilor campaniilor de vaccinare, avertizând că imunitatea de grup prin vaccinare nu va fi cel mai probabil atinsă prea curând, din cauza noilor tulpini ale virusului, precum cea din Africa de Sud. Vaccinarea ar trebui să fie pragmatică și să se concentreze pe protejarea persoanelor vulnerabile, spun oamenii de știință, citați de cotidianul britanic. Avertismentul vine după ce Universitatea Oxford și AstraZeneca au admis că vaccinul lor oferă foarte puțină protecție în cazul formelor ușoare și moderate de COVID provocate de varianta din Africa de Sud. Concret, potrivit primelor rezultate, acest vaccin este eficient într-o proporție de numai 22% împotriva formelor moderate ale bolii cauzate de tulpina sud-africană. Deocamdată, guvernul sud-african a decis să amâne debutul campaniei de vaccinare cu serul AstraZeneca. Asta în condițiile în care primele doze erau destinate prioritar celor 1,2 milioane de lucrători din domeniul sănătăţii. În vreme ce decizia guvernului de la Pretoria este una logică, ținând cont că varianta dominantă în țară este cea sud-africană, îngrijorări au apărut deja și în alte colțuri ale lumii. … Vaccinare anuală împotriva COVID Provocarea impusă de varianta sud-africană a virusului pare totodată să confirme că scenariul vaccinării anuale împotriva coronavirusului este unul tot mai sigur. Ministrul britanic pentru vaccinare, Nadhim Zahawi, a avertizat deja că oamenii ar trebui să se aștepte la o vaccinare constantă, așa cum se procedează în cazul gripei obișnuite. Zahawi a precizat la BBC că această vaccinare ar putea fi anuală și ar putea avea loc în toamnă. „Cred că este foarte probabil să mai fie nevoie de o nouă doză în toamnă și apoi de un vaccin anual, așa cum procedăm cu vaccinările împotriva gripei, unde te uiți la ce variantă de virus se răspândește în întreaga lume, produci rapid o variantă de vaccin și apoi vaccinezi și protejezi populația cu acea injecție”, a spus Zahawi. … Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a anunțat deja că „s-a mobilizat eficient și rapid pentru a asigura că noile vaccinuri și tratamente vor fi administrate în momentul în care devin disponibile”, scrie Financial Times. Oficialii NHS au spus că administrarea noilor doze la toamnă va coincide cu administrarea vaccinului antigripal. Simon Stevens, director executiv al NHS, a declarat în fața unei comisii parlamentare că situația ideală ar fi cea în care „vaccinul anti-COVID și vaccinul antigripal ar fi combinate într-un singur vaccin”. Integral:
Șase sfaturi nesolicitate, pentru ministrul finanțelor, de la o victimă a ANAF A fost nevoie deci de șase drumuri, vreo patru solicitări online și un an jumate de așteptare ca să fac rost de emailul de serviciu al inspectorului responsabil cu impozitele mele. Niciun moment, pe parcursul acestui proces chinuitor pentru mine, nu s-a pus problema unui număr de telefon care ar fi scurtat și rezolvat cu siguranță toată treaba, scrie Dollores Benezic pe blogul personal. Nu știu dacă inspectorii au telefoane mobile de serviciu sau nu, dar după reorganizare pare că nu au nici măcar un telefon fix sau un birou la care pot fi găsiți, cum era înainte. Nu mai zic că la sectorul 3 cel puțin, sediul este adăpostit într-un parter comercial de bloc unde nu ai acces decât la acest ghișeu unic și la casierie. Dacă vrei să bați la ușa unui superior, nu ai cum pentru că nu se știe unde și dacă există acest șef. Nu e afișat niciun contact la intrare sau online. Din experiența asta traumatizantă pentru mine (da, am îmbătrânit, nu mă mai țin nervii ca pe vremuri), am zis să scriu câteva concluzii care ar putea să ajute la îmbunătățirea reală a serviciilor ANAF, dacă cineva din Guvern sau Ministerul de Finanțe chiar își dorește asta: 1. Renunțați la ghișeul unic. Nu folosește la nimic. De câte ori am fost acolo nu am văzut niciun om ieșind „rezolvat” de la ghișeul unic. Inspectorii care fac „de serviciu” la ghișeul unic au propriile lor atribuții în restul timpului, iar la ghișeul ăla nu fac decât să se enerveze inutil cu niște petenți nemulțumiți care le cer lucruri ce nu stau în puterea lor. Nu ne ajută nici pe noi, nici pe ei. 2. Instituiți un program de audiențe la inspectorii de literă. Numai inspectorul de literă are competența de a verifica și modifica o situație fiscală în contul contribuabilului, de aceea este mult mai utilă o discuție contribual-inspector de literă, în care lucrurile se pot remedia pe loc sau se pot explica diferențele. Așa era înainte de „reorganizare” și deși am mai avut ani în care mi s-au calculat greșit regularizările, nu am pățit în niciun an ca acum, să fac atâtea drumuri inutile, doar pentru că nu am avut acces, așa cum ar fi fost firesc, la inspectorul de literă. Probabil că într-un viitor fericit, în care sistemul va funcționa, nu va fi nevoie ca inspectorii de literă să fie bătuți la cap și cu audiențe, însă cum e acum este o bătaie de joc la adresa tuturor. 3. Faceți mai explicite deciziile de impunere sau somațiile de plată. Pe somația mea sunt multe cuvinte inutile, care nu spun esențialul: pentru ce an datorez eu acei bani? Somația se bazează pe un titlu executoriu din 2019, dar pentru ce an sunt asigurările de sănătate regularizate nu scrie. A fost nevoie de un drum la ANAF ca să aflu, aglomerând din nou ghișeul unic, enervând-o pe doamna de la ghișeu (nu mai zic de nervii mei), și de încă o cerere scrisă la registratură ca să aflu informația aia care putea să figureze pe somație: aveți de plătit suma x care reprezintă regularizări de y din anul z. 4. Publicați datele de contact ale inspectorilor/șefilor lor, online sau și mai bine chiar pe deciziile de impunere, astfel încât atunci când omul primește decizia și are de făcut comentarii, rectificări, întrebări să acceseze direct pe cel care știe despre ce e vorba și poate repara eventualele greșeli. Acest lucru logic și civilizat ar scuti de drumuri oamenii și ar degreva ghișeul unic. În prezent statul ne tratează ca pe niște hărțuitori de care trebuie să-și ferească angajații, să nu cumva să-i sunăm sau să le trimitem emailuri nesolicitate. 5. Faceți ceva ca angajații ANAF să nu ne mai trateze apriori ca pe niște hoți și mincinoși. Cel puțin în cazul meu am reușit, iată, să demonstrez că nu sunt nici una nici alta, însă până am făcut asta, niciunul dintre funcționarii cu care am venit în contact la ghișeul unic nu m-a crezut, deși aveam dovezi scrise. Ei sunt formați să creadă doar ce le arată sistemul, însă sistemul are datele greșit introduse tot de ei. 6. Faceți odată SVP-ul ăla util și folosiți toate datele pe care le adunați de la noi și în beneficiul nostru. Integral:
3 corijențe la redeschiderea școlilor. Mircea Miclea: „Recuperarea materiei nu trebuie lăsată la cheremul profesorilor” Redeschiderea școlii după 4 luni de întrerupere vine la pachet cu o serie de restanțe încă de la primul „lockdown”, cel din primăvara anului trecut. Multe din promisiunile făcute atunci sau cu ocazia deschiderii anului școlar au rămas doar la stadiul de idei. Responsabilii din educație au uitat de angajamentele luate, unele de substanță, deși cu toții vorbeau de problemele majore ale predării online și de necesitatea redeschiderii școlii față în față. Când acest lucru s-a întâmplat, în sfârșit, restanțele sunt tot acolo. Recuperarea materiei restante, „la cheremul profesorilor” După prima închidere a școlilor din perioada martie- iulie 2020, de la ministru la profesor s-a recunoscut că bună parte din materia semestrului al doilea a rămas nefăcută. Motivul? Eșecul major al predării online. Cea mai bună dovadă a fost că această parte de materie a fost scoasă din programa de la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Simplificarea subiectelor nu a avut însă rezultatul scontat: 
Ministrul care şi-a sacrificat cariera ca să taie pensiile speciale: de ce sunt injuste şi cum putem scăpa de ele INTERVIU Adevărul: La mai bine de un deceniu de la adoptarea Legii pensiilor publice axată pe principiul contribuţiei şi eliminarea pensiilor speciale, discutăm din nou de pensiile speciale şi de necesitatea desfiinţării lor. Mihai Şeitan: E numai de constatat, că de privit e greu. A existat o legislaţie care a funcţionat vreo patru ani în care, cu excepţia magistraţilor, care nu au fost acceptaţi pentru a fi integraţi în sistemul public de pensii pe sistemul contributivităţii de Curtea Constituţională pe motive lesne de înţeles, restul, toate categoriile sociale care primeau pensii speciale – şi nu erau puţine, dar nu erau nici atât de multe ca acum –, au fost integrate într-un fel acceptabil în sistemul public de pensii fără probleme şi au şi funcţionat în acest sistem patru ani, până în 2014. Această îndrăzneală i-a supărat pe mulţi şi, dacă-mi amintesc bine, aţi plătit cu funcţia de ministru al Muncii. Sigur, mulţi dintre cei care primeau pensii speciale au fost nemulţumiţi. Ca atare, mulţi dintre pensionarii din Armată şi din alte zone, în special cele de forţă, cu influenţă în sistemul politic, au reuşit să se întoarcă la legile vechi ale lor, cu pensii speciale, cu bani de la bugetul de stat, fără contribuţii, ba chiar mai avantajoase decât cele dinainte. În plus, foarte multe alte categorii sociale au considerat că şi ele pot obţine acest lucru şi, ca atare, au apărut pensiile parlamentarilor – care nu erau înainte –, ale funcţionarilor publici parlamentari, care sunt „mai funcţionari” publici decât alţii, ale primarilor şi consilierilor judeţeni, pensiile de la Curtea de Conturi, ale lucrătorilor din justiţie, pe lângă magistraţi etc. Tot ce s-a putut din zona de forţă. Urmează, probabil, şi altele, pentru că asta e ca râia! Se ia! Vreau să subliniez un lucru: problema că oamenii aceştia primesc pensii care sunt calculate pe sisteme diferite – care după cum a dorit –, care nu au legătură cu contribuţia, că oamenii aceştia nu plătesc sau plătesc foarte puţin faţă de ce obţin ca pensie nu a avut efect numai asupra bugetului de stat, care trebuie să acorde sume mari în acestă direcţie.
De azi, raportările zilnice de Covid vor conține și numărul celor care fug de la ATI Situația din spitalele românești impune noi abordări în măsurarea efectelor pandemiei. De azi, DSP-ul va raporta nu doar îmbolnăvirile și decesele, ci și numărul celor care fug de la ATI. De asemenea, se vor raporta zilnic și cei dispăruți în secțiile ATI, cei curentați, arși sau mâncați de crocodili în secțiile de terapie intensivă din spitalele românești. Aceste rapoarte nu vor fi lipsite de consecințe. La o incidență mai mare 3 fugiți pe zi, spitalul va fi amendat cu 2000 de lei, și directorul va trebui să dea 50% din parandărătul de la achiziții. Pentru că nu vor să le fugă pacienții, directorii au decis să lege ușile de la ATI cu lanțuri și lacăte și preventiv pacienții nu vor primi hrană, că n-aibă energie să fugă. Medicii care vor ajuta pacienți să fugă din ATI vor fi sancționați dur, mergând până la confiscarea plicurilor. Integral:
Vaccinul AstraZeneca este mai puțin eficient contra tulpinii sud-africane – studiu Compania britanică AstraZeneca a spus sâmbătă că vaccinul său, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, pare să ofere o protecție limitată împotriva formelor medii de Covid-19 provocate de tulpina sud-africană a noului coronavirus, potrivit datelor preliminare ale unui test clinic, transmite Reuters.
Cifrele vaccinării din Israel îi transmit un mesaj pesimist premierului Cîțu: 10 milioane nu e suficient În Guvernul României s-au creat două tabere în ce privește politica de vaccinare, ca și cum n-ar fi suficiente celelalte motive de dispută din coaliție. Din păcate, această polarizare în jurul procesului de vaccinare va avea consecințe neplăcute și va prelungi perioada de criză sanitară din țară. O tabără e condusă de Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, care susține că vaccinarea ar trebui să se desfășoare etapizat, iar imunizarea persoanelor vulnerabile să fie o prioritate în cadrul procesului de vaccinare. “Schimbăm strategia de vaccinare ca să îi protejăm cu prioritate pe cei care au cea mai mare nevoie! Programările noi din luna februarie vor fi deschise doar pentru categoriile la risc: persoanele peste 65 de ani, cei cu afecțiuni cronice și persoanele cu grad de handicap, imobilizate, imunodeprimate, însoțitorii lor și cele care locuiesc în același domiciliu”,
Procesul fraudarii concursului de la STS. Judecatorii il condamna pe un un general MApN si ii confisca spaga: “Doua sticle de whisky, una de prosecco si una de vodca” Generalul de brigada, in rezerva, Nicolae Fugulin, a fost condamnat definitiv vineri, 5 februarie, la pedeapsa de 1 an si 8 luni
Factură umflată la gaze, de peste 2.000 de lei. Cum a fost prins un client la mijloc, între două mari companii care își dispută piața liberalizată ENEL a emis factura pe baza informațiilor primite de Distrigaz Sud, companie care este deținută de concurentul său direct pe piața de gaze, grupul ENGIE. Un consumator din București a primit o factură de regularizare la gaze din partea ENEL de 2.147 de lei. Convins că este o eroare – el plătea lunar în jur de 30 de lei pentru gaze -, cetățeanul a cerut anularea facturii și explicații. Dincolo de suma exagerată, clientul a semnalat faptul că pe document era indicată la rubrica index o valoare estimată, ceea ce contravine principiului regularizării. Grupul italian i-a trecut un consum de 924 de metri cubi pentru luna decembrie. Indexul indicat era cu mult peste cel real. „Cum poate exista o factură de regularizare estimată? Și de ce este atât de mare? Practic companiile se împrumută de la oameni”, acuză consumatorul, care a dorit să-și păstreze anonimatul. Atât la electricitate, cât și la gaze se pot emite facturi estimate în funcție de consumul mediu, iar la anumite intervale de timp, se face regularizarea. Adică se verifică contorul, se notează indexul și se face diferența față de consumul plătit. Care poate fi mai mare sau mai mic. În primul caz, clientul plătește diferența, în cel de-al doilea, compania echilibrează balanța la emiterea noilor facturi. „Factura umflată” și lupta pentru clienți dintre ENEL și ENGIE Potrivit explicațiilor primite de Libertatea de la ENEL, factura a fost emisă „în baza estimărilor” primite de la distribuitor, mai exact de la Distrigaz Sud. …. ENEL este proaspăt intrat pe această piață, după liberalizarea produsă la 1 iulie 2020. Compania a venit cu o ofertă combinată – energie electrică plus gaze -, cu care a reușit să preia clienți de la ENGIE. Este și cazul consumatorului care a primit factura de peste 2.000 de lei. Potrivit lui Virgil Popescu, ministrul energiei, o astfel de practică, comunicarea unor cifre eronate, are ca scop șicanarea clienților, cu scopul de a-i face să revină la compania de la care au plecat. Integral:
Avertismentul unui reprezentant ONU: decesele cauzate de poluare „vor fi la fel de multe precum cele provocate de pandemia de COVID” Mark Carney, fost guvernator al Băncii Angliei și trimisul ONU pe probleme de climă și finanțe, a declarat că guvernele investesc miliarde pentru a menține economiile pe linia de plutire, dar foarte puțini bani se îndreaptă spre reducerea emisiilor de carbon. În scurt timp, asta ar putea duce la o creștere a mortalității din cauza poluării, avertizează oficialul. …. Una dintre cele mai mari probleme este că nu te poți autoizola de climă. Mark Carney: Fostul bancher, care acum are sarcina de a convinge factorii de decizie politici, directorii executivi, bancherii și investitorii să se concentreze asupra mediului, a spus și care este soluția pentru a evita un dezastru ecologic la nivel global. „Scara investițiilor în energie, energie durabilă și infrastructură durabilă trebuie să se dubleze. În fiecare an, pentru următoarele trei decenii, 3,5 miliarde de dolari (2,5 miliarde de lire sterline) pe an. Este o oportunitate enormă de investiții”, îl citează BBC….. China, cel mai mare poluator și parte a soluției Rolul lui Carney la ONU este și acela de a intra în sectorul financiar. O potențială sursă de bani care poate fi folosită stă în sumă globală de 170 de miliarde de dolari de capital privat, declară Carney. Fostul guvernator al băncii Angliei și Canadei a spus că „puterea banilor” va juca în cele din urmă cel mai mare rol în combaterea schimbărilor climatice, conform BBC. …. Carney crede că, pe măsură ce SUA revine pe scena mondială în lupta împotriva schimbărilor climatice, problema este reînnoită. Mai ales în contextul în care anul trecut, China, cel mai mare poluator din lume, își propunea să devină neutră în carbon până în 2060. Deși China continuă să construiască centrale electrice pe cărbune și extrage aproximativ 70% din puterea sa din combustibili fosili, țara este o parte crucială a soluției, arată BBC. Integral:
INTERVIU
Leacul pentru COVID, descoperit în Israel. Cum funcționează medicamentul EXO-CD24 și ce rezultate oferă Cercetătorii de la centrul medical Sourasky din Tel Aviv anunță că ar fi găsit un leac pentru COVID – Pacienții care au primit medicamentul-minune s-au recuperat complet în 5 zile. – Potrivit testelor preliminare, medicamentul a dovedit o eficiență de 95%, spun medicii israelieni. – Profesorul Nadir Arber susține că medicamentul, numit EXO-CD24, este ieftin, eficient și trebuie administrat o dată pe zi. Cercetătorii de la centrul medical Sourasky din Tel Aviv anunță că ar fi găsit un leac pentru COVID, după ce au primit rezultate pozitive în urma unui studiu preliminar. Testele preliminare arată că 29 din 30 de pacienți infectați cu Sars-Cov-2, aflați în stare gravă, și cărora li s-a administrat medicamentul, supranumit EXO-CD24, o dată pe zi, s-au recuperat complet în termen de cinci zile, scrie
Medicul Virgil Musta, despre paralizia facială provocată de vaccin: „Este important ca o astfel de reacție să fie declarată” După administrarea a 794.795 de doze de vaccin, au apărut 2.113 reacții minore – Un medic din Vâlcea a suferit prima reacție severă: o paralizie facială temporară – Virgil Musta: „Paralizia temporară poate să apară la 1-2 săptămâni după vaccinare” O doctorița de 32 de ani a suferit o paralizie facială temporară după rapel. Astfel de reacții adverse apar la unul din 10.000 de pacienți vaccinați…. „Este o amorțeală a unei părți a feței, cu o cădere a buzei inferioare, la nivelul respectiv. În popular, se strâmbă gura. Și este important ca o astfel de reacție să fie declarată după care, un consult neurologic îi va recomanda terapia pentru revenirea la normal.”, a explicat medicul. O astfel de reacție nu necesită spitalizare. Dar, recuperarea totală durează între 4 și 6 săptămâni. Până acum, în toată lumea, au fost raportate 4 cazuri de paralizie facială temporară. Predispuși sunt cei care au mai avut astfel de probleme. Pentru că, spune Musta, și anumite virusuri pot provoca aceasta reacție a organismului. „Dacă ai avut în antecedente, și nu mai ai semne de pareză, poți să faci vaccinul. Dacă ai făcut-o recent, și încă mai ai semne de pareză, este recomandabil să nu faci vaccinul, iar dacă ai făcut după prima doză de vaccin, se întrerupe vaccinarea și se recomdană re-vaccinarea, apoi, cu un alt vaccin.”, a mai spus doctorul Virgil Musta. Integral:
Vaccinare|Dacian Cioloș la RFI: Unii au aere de privilegiați, s-au obișnuit să se bage în față …. ”Dincolo de aceste constrângeri care sunt impuse de limitările livrărilor sau de întârzieri, întreruperi ale livrărilor, vreau să spun că avem asigurări că în perioada următoare, chiar în săptămânile următoare, livrările vor crește, pentru că va intra și Astra Zeneca, a treia companie care are un vaccin validat, deci ne așteptăm ca aceste sincope să fie rezolvate, mai ales că s-au rezolvat și anumite probleme tehnice la companiile care au întrerupt livrări (…).
Varianta britanică a coronavirusului a dezvoltat o nouă mutaţie, asemănătoare celor din Africa de Sud și Brazilia Varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 a dezvoltat într-un număr redus de cazuri o nouă mutaţie, despre care cercetătorii afirmă că este asemănătoare variantelor detectate în Africa de Sud şi Brazilia şi ar putea diminua eficacitatea vaccinurilor create, relatează Reuters, preluată de Agerpres…. Mutaţia E484K, survenită în proteina Spike a virusului, reprezintă aceeaşi schimbare care a fost observată la variantele braziliană şi sud-africană ale coronavirusului SARS-CoV-2. Mai multe studii de laborator au relevat că vaccinurile dezvoltate până în prezent şi terapia cu anticorpi sunt mai puţin eficiente în cazul variantei sud-africane. În schimb, analizele preliminare arată că aceste vaccinuri îşi menţin eficacitatea în cazul variantei britanice a coronavirusului, cea fără mutaţia E484K descoperită acum. Aceasta din urmă ”a apărut spontan” în varianta britanică a coronavirusului şi este ”mutaţia cea mai îngrijorătoare”, afirmă Calum Semple, membru al unui grup care consiliază guvernul britanic. Integral:
Forumul Judecătorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție acuză CSM că a refuzat să emită un aviz cu privire la desființarea Secției speciale: Cu totul nejustificat, refuză să-și îndeplinească atribuțiile și nesocotește voința majorității magistraților …. „Cu totul nejustificat, Consiliul Superior al Magistraturii refuză să-și îndeplinească atribuțiile cu privire la avizarea unui proiect de lege care pune în aplicare rapoartele și avizele tuturor organismelor internaționale relevante privind necesitatea desființării necondiționate a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Totodată, prin acest refuz, în mod regretabil, Consiliul Superior al Magistraturii nesocotește voința majorității magistraților, din moment ce 4000 de judecători și procurori au semnat un memoriu, prin care s-au opus înființării acestei structuri, iar aproximativ 80% dintre magistrați, în ianuarie 2020, și-au exprimat opțiunea privind desființarea SIIJ”, precizează
Octavian Jurma: Pandemia omoară în mult mai multe moduri decât o face virusul … Strategia noastră, dacă se poate numi așa, este de a lăsa epidemia să evolueze relativ liber după modelul suedez și de a mări capacitatea spitalelor pentru a face față la eventuale faze de creștere exponențială sau valuri, cum li se spune popular. Problema cu o astfel de abordare este că mărește presiunea pe spitale fără a reduce rata de infectare la sursă.
Un nou vaccin impotriva coronavirusului va aparea pe piata. El va fi tintit pe noile tulpini virulente Doua companii farmaceutice, GlaxoSmithKline (GSK) si CureVac, si-au exprimat intentia de a dezvolta in colaborare
Medic: Deschiderea școlilor trebuia pregătită cu o testare intensă. Nu există, real, județe în scenariul verde Din punct de vedere epidemiologic, putem considera că nu există real județe în scenariul verde, în România, pentru că nu testăm suficient de mult ca să putem face asemenea presupuneri”, spune la RFI, Octavian Jurma , medic și cercetător. Potrivit acestuia, deschiderea școlilor este un lucru necesar dar trebuia pregătită cu o testare intensă în prealabil. Potrivit coeficientului infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, pe 2 februarie erau în scenariul verde peste 30 de județe. Acestea înregistrează o rată de infectare mai mică de 1,5 la mia de locuitori. “Progesiv, da, putem începe cu deschiderea ciclului primar, chiar dacă scenariul e mai degrabă roșu.(…) Din punct de vedere epidemiologic, putem considera că nu există real județe în scenariul verde, în România, pentru că nu testăm suficient de mult ca să putem face asemenea presupuneri și atunci scenariul roșu acolo unde ar fi galben și scenariul galben acolo unde ar fi verde, eu zic că ar fi mult mai prudent, din punctul meu de vedere. Trebuie cântărite riscurile versurs recompensă, ca să spun așa, din punct de vedere epidemiologic. Situația nu e atât de verde cum pare la prima vedere și asta pentru că, în continuare, indicatorul se calculează prin extragerea cazurilor din focare, deci se ajustează mult. Avem o realitate distorsionată, care diferă de la un județu la altul. Cea mai corect reflectată este în județul Timiș, unde pe 30 ianuarie, 11% din testele din România se făceau în Timiș. Chiar și așa aveam o rată de pozitivare de 10%. Ar trebui să dublăm numărul de teste chiar și în județul Timiș. Suntem într-o situație extrem de incertă din punct de vedere al imaginii epidemiologice din România, care chiar și așa este de două ori mai gravă decât era în septembrie, când am deschis școlile. (…) Avem un context cumva creat puțin artificial de imaginea aceasta idilică. Din păcate, deschiderea școlilor poate fi văzută ca un lucru necesar, dar eu aș fi preferat să-l văd pregătit cu o testare intensă în prealabil, astfel încât să ne asigurăm că nu-i gheața nu e subțire, când la suprafață lucrurile par bune dar odată ce copiii revin la școală, e foarte greu să mai dai înapoi timpul. “, spune la RFI, Octavian Jurma, medic și cercetător. Cât de periculoasă este tulpina SARS-CoV-2 din UK pentru copii? “Nu este mai periculoasă ca boală, este mai infecțioasă. Este suficient de infecțioasă să infecteze și copiii, într-o proporție mai mare ca până acum. Este unul dintre motivele pentru care Marea Britanie a decis să amâne deschiderea școlilor până nu reușesc să aducă sub control valul de pandemie Integral:
Mai poate schimba cineva „aristocrația bugetară”? Premierul Florin Cîțu a avut o reacție tranșantă după tragedia de la Spitalul Matei Balș. A spus că în ultimii ani s-a alocat pentru sistemul de sănătate 6% din PIB, dar că o mare parte din acești bani s-au dus către plata salariilor și a sporurilor. De altfel, procentajul ridicat al cheltuielilor de personal este valabil și în alte sectoare și chiar la nivelul economiei. Nu mai este nevoie de multe exemple. Comparațiile s-au tot făcut. Salariile bugetare sunt, în medie, mai mari cu 70% decât salariul mediu; anul acesta, cheltuielile de personal plus cele cu pensiile vor fi egale cu veniturile fiscale și, în general, salariile din sectorul public au crescut mai repede decât produsul intern brut. Sunt date care arată dezechilibrul la care s-a ajuns prin politicile publice promovate de fostele guverne. Dar, prim-ministrul Cîțu a adăugat și că „este nevoie ca funcționarii statului să iasă din birouri și să își facă treaba”. Nu este un lucru simplu. A devenit cât se poate de evident că sistemul public, în aproape toate domeniile, este greoi și inerțial. Schimbările, dinamica, sunt dificil, dacă nu aproape imposibil, de realizat. Întrebarea este: poate sistemul public să devină mai performant și mai responsabil? Este greu de spus, pentru că în ultimii ani, preocuparea majoră a fost legată de creșterea veniturilor salariaților, în timp ce criteriile de performanță, îmbunătățirea calității serviciilor publice și investițiile au fost în cele mai multe cazuri ignorate. Astfel, în ultimii 12 ani, am asistat la recuperări prin intermediul instanțelor a salariilor și a sporurilor. Este adevărat că plata drepturilor salariale câștigate în instanță a fost eșalonată pe parcursul mai multor ani, dar, banii au fost achitați. Profesorii au câștigat în instanță creșterile de salarii oferite de o lege din anul 2008, înainte de declanșarea crizei, angajații statului au primit hotărâri judecătorești favorabile după ce în anul 2010, prin lege, s-a aplicat o reducere cu 25% a fondului de salarii bugetare. Acum, putem constata o adevărată aberație. După ce au primit în instanță tăierile de salarii, în anul 2015, prin lege, a avut loc și o „reîntregire” a salariilor. Cu alte cuvinte, bugetarii au primit de două ori banii reduși din salariu. Publicația cursdeguvernare.ro prezintă o cifră impresionantă. În perioada 2011-2017, salariații bugetari au câștigat în instanță și le-au fost plătite 12,5 miliarde euro. O sumă imensă. Dar, tăvălugul nu s-a oprit aici. Anul trecut, ministrul justiției arăta că în perioada 2021-2024, ministerul va trebui să plătească 390 milioane de euro pentru drepturile salariale câștigate prin hotărâri judecătorești. Situația pare scăpată de sub control. Un alt exemplu vine de la fisc, acolo unde, scrie publicația profit.ro, o treime din cei 1.000 de inspectori de la Antifraudă au câștigat în instanță plata unor sporuri. Despre ce este vorba? La începutul anului 2017, sporul pentru risc și solicitare neuropsihică a fost diminuat de la 25% din salariul brut la 5%. Sumele câștigate în instanță, aferente ultimilor patru ani vor fi plătite în următorii cinci ani. La care se vor adăuga și alți bani, pentru că o parte din funcționari au dat în judecată instituția pentru că au salarii mai mici decât unii colegi. Și aceste diferențe salariale au fost câștigate în instanță. Se poate spune că angajații bugetari sunt procesomani de profesie. Dar, chemarea în instanță a statului este eficientă și extrem de profitabilă pentru funcționari. Cu multă răbdare și determinare angajații bugetari își recuperează banii prin intermediul instanțelor. Integral:
Romania risca sa piarda 1,4 miliarde de lei daca nu construieste metroul pana la Aeroportul Otopeni Romania ar putea pierde finantarea de 1,4 miliarde de lei oferita de Agentia Japoneza de Cooperare Internationala pentru constructia Magistralei 6 de
Strigătul președintelui Societății Române de ATI: „Vrem să scăpăm de nosocomiale, dar la cel mai mare spital din București n-are cine să facă bacteriologie după ora 14.00 și în weekend” Într-o intervenție în emisiunea online organizată luni seară de Colegiul Medicilor, dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie Terapie-Intensivă, a anunțat că va depune, marți, la Ministerul Sănătății, trei memorii în care sunt expuse problemele grave din spitalele din România….„Unul e legat de ATI-uri, al doilea privește funcționarea transparentă și digitalizarea secțiilor de ATI, al treilea presupune niște cereri generale legate de reforma în sănătate”, spune profesorul despre cele trei memorii, specificând că printre problemele cuprinse în acestea sunt concursurile pentru funcțiile de șefi de secție și RMN-urile ce nu pot fi folosite pe timp de noapte, din lipsă de personal. „Cerem să se schimbe metodologia pentru șefia de secție. Acum, toată lumea trebuie să dea concurs. Doar că acest concurs trebuie democratizat, transparentizat, nu trebuie să acceptăm ca șefii de secții să fie considerați manageri. Ideea din 2001-2006 a fost falimentară, șeful de secție nu poate remunera sau sancționa decât după ce trece prin comisia de etică. Dincolo de granița de vest a României, șeful de secție are o autoritate medicală, iar cei care acced în această funcție trebuie să dea același examen”, a explicat medicul. Altfel, o să băltim în aceeași paradigmă în care avem șefi de secții competenți în majoritatea secțiilor clinice și avem în teritoriu șefi de secție obișnuiți să trimită înapoi bolnavii grei și complecși, că n-au competență și n-au ce le trebuie. Astea trebuie puse la punct. Șeful de secție n-are dreptul să fie feudal, nici discreționar. Dr. Șerban Bubenek: Fără personal după-amiază în laboratoare și noaptea la RMN și CT Bubenek a abordat și tema infecțiilor nosocomiale. La început de 2021, Libertatea a prezentat 14 dosare medicale anonimizate din cadrul Spitalului Militar din Capitală, toate cu infecție nosocomială la pacienți cu COVID-19. „
Apelul șefului Colegiului Medicilor: „Să săpăm fundații de spitale, poate chiar în curtea spitalelor vechi. Așa ceva nu se mai poate” Profesorul Daniel Coriu, șeful Colegiului Medicilor (CMR), din octombrie 2020, a punctat, într-o emisiune online transmisă pe Facebook și organizată chiar de CMR, că primele fundații de spitale ar trebui săpate cât mai repede. …„De ani de zile, cu toți auzim că avem nevoie de spitale, că se vor construi spitale. Auzim de studii de fezabilitate, de spitale regionale. Dar trist și extrem de grav, în ultimul timp spitalele iau foc la propriu. Spitale județene, institute naționale de referință. Și asta e treaba autorităților. Să le construiască nu doar pe hârtie. Nu mai e timp de planuri. E nevoie să săpăm spitale, poate chiar în curtea spitalelor vechi, lăsând în urmă clădirile triste și învechite ale trecutului sistem de sănătate. Și asta trebuie să înceapă acum, anul ăsta, fără finalizare, fără să fie oprite pe parcurs”, a spus Coriu. „Trebuie să găsim soluții pentru a funcționa în siguranță” Șeful CMR a adăugat că „actul medical trebuie să se desfășoare în spitale sigure. Spitalele noi nu se pot da în folosință mâine. Pacienții români au nevoie de noi, de spitale, și astăzi. Noi, medicii, trebuie să desfășurăm activitatea în spitalele vechi, unde trebuie să găsim soluții pentru a funcționa în siguranță”. Integral:
Ameţeală de pe urma insuccesului …. Germania a vaccinat, după mai bine de o lună, nici 3 la sută din populaţie. Italia, fix 3. Spania, cam pe acolo. Finlanda, nici atât. Unele situaţii sunt de-a dreptul halucinante. Luxemburg este una dintre cele mai bogate naţiuni de pe Pământ. Şi, cu toate acestea, nu a vaccinat nici 2 la sută din populaţie. Spre comparaţie, non-comunitara Serbie a vaccinat peste 6 la sută. Emiratele Arabe, peste 30 la sută. Probabil că sunt cazuri în care de vină este şi guvernul naţional. Franţa lui Macron a eşuat lamentabil în a produce propriul vaccin. Iar pentru ca tacâmul să fie complet a vaccinat abia 2 la sută dintre cetăţeni. Olanda, unde demagogul Rutte îşi cântă ode sieşi de ani buni, a reuşit puţin peste 1 la sută. Ar fi fost normal, în acest moment, ca cineva să se trezească şi să declare că regele este gol. Dar s-a întâmplat exact pe dos. Administraţia de la Bruxelles a deschis un nou front ideologic. Înfuriaţi de succesul Statelor Unite (peste 8 la sută) şi al Marii Britanii (peste 13 la sută), eurocraţii au revărsat un torent de acuzaţii. Din care nu lipseşte… teoria conspiraţiei. Ideea este că firmele cele rele (capitaliste, se înţelege) refuză să livreze vaccinurile. Exact de ce s-ar petrece asta, Comisia Europeană nu a explicat. În fond, vaccinurile au fost livrate micii Islande (4,5 la sută rată de vaccinare), în Samoa (16 la sută) sau Gibraltar (33 la sută). Suspectez că, în parte, de vină este ostilitatea radicală a administraţiei de la Bruxelles faţă de ideea pieţei libere. Dovadă că acum nu vede altă soluţie decât una autoritară, specifică “economiilor de comandă”: blocarea exporturilor. O echipă de comisari europeni a făcut şi o “inspecţie” la o fabrică din Belgia (unde nu a găsit nimic incriminator). Aici avem o (altă) greşeală de proporţii. Las la o parte că interzicerea exporturilor de vaccin este (probabil) ilegală şi (cu siguranţă) imorală. Problema este că principalele firme şi cele mai capacităţile lor de producţie pentru vaccinurile folosite în UE sunt… din afara Uniunii. Aşa că UE s-ar putea să primească în curând o doză amară din propriul medicament. E greu de crezut că Statele Unite şi Marea Britanie vor asista pasive la aşa ceva. Cum se spune, “bocancul e acum pe celălalt picior”… Sătule de incompetenţa Uniunii unele state recurg la tot felul de trucuri. Germania şi-a făcut un stoc separat de vaccinuri, ignorând cu bună-ştiinţă regulile stabilite la Bruxelles – pe care le oricum le aplica doar atunci când îi erau pe plac. Ungaria importă vaccinuri ruseşti şi chinezeşti (mai puţin eficiente, din câte se pare). De “strategia comună” începe să se aleagă praful. Cât despre noi, avem alte probleme, cum ar fi spitale încălzite cu reşouri băgate în priză lângă buteliile de oxigen. Când eşti guvernat de asemenea politicieni este de înţeles că Uniunea Europeană pare o soluţie. Se apropie însă vremea când vom da cu capul de realitate. Activismul politic nu poate substitui mecanismele pieţei. Integral:
Pozitiv din negativ.
Dacă am colecta taxe cât Bulgaria și Ungaria, am putea dubla bugetele de sănătate, educație, locuințe și mediu! Va reuși Cîțu să schimbe ANAF? Vrem un stat ca afară. Dar cu ce bani? Cornel Ban, unul dintre cei mai reputați economiști români ai perioadei recente, ne arată că dacă am colecta cât reușesc să adune la buget Bulgaria și Ungaria am avea în plus peste 5 miliarde de euro pe an, ceea ce ne-ar aduce trei spitale regionale noi și o cale ferată modernă de la București la Vaslui. În fiecare an. …. România este singura țară din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est al cărei total al veniturilor colectate a scăzut în primii zece ani după aderarea la UE. Un curent eurosceptic tot mai pronunțat dă vina exclusiv pe multinaționale, uitând să remarce în care alte țări din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est (Ungaria, Cehia, Slovacia) – care sunt chiar mai dependente de capitalul multinațional și, deci, mai expuse tranzacțiilor interne cu prețuri de transfer între filiale făcută de acesta – ponderea impozitelor și taxelor în PIB este mult mai mare. … Cu alte cuvinte, dacă România s-ar putea ridica nu la nivelul centrului economic al Europei de Vest, ci la nivelul țărilor din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, nu am fi în halul de subfinanțare publică (dar și de inegalitate de Rusie țaristă) în care suntem. Diferențele față de vecini sunt chiar frapante. Dacă ANAF ar colecta la fel de mult ca instituțiile omoloage din Ungaria și Bulgaria, am obține încă 2,5% din PIB (sau 5,2 miliarde de euro) cu care am putea plăti lucrurile care fac viața mai suportabilă: spitale mai bune, transport feroviar mai bun, descongestionarea traficului rutier, acces mai ușor la locuințe. Ratăm trei spitale regionale pe an Ca să vedeți ce avem de pierdut, într-un singur an fiscal am putea plăti pentru construirea – cu bani proprii – a trei spitale regionale (1,2 miliarde pe spital) și a 300 de kilometri de noi linii de cale ferată (patru milioane de euro pe kilometru). Confruntate cu un deficit bugetar istoric, în 2020-2021 guvernele Orban și Cîțu au anunțat o mare ofensivă de reformă a ANAF în ceea ce ne apare ca un adevărat ritual guvernamental. De data aceasta însă, pare să se contureze ceva mai concret și premierul și-a pus reputația la bătaie. … Funcționăm ca un paradis fiscal Faptul că în țara noastră milionarii în euro, clasa acționarilor, greii imobiliarelor, salariații plătiți cu mii de euro pe lună sau aristocrația lumii PFA-urilor trăiesc ca într-un paradis fiscal, pe când nu doar în Germania, ci și în unele state din Est și chiar în SUA ar plăti pe măsura puterii lor, nu pare să dea angoase la vârful actualei coaliții de guvernare. Ni s-a spus încă din 2020 că în România nu se va ridica nivelul impozitelor și basta. Reforma fiscală este urgentă, dar și dacă mâine am avea trepte daneze de impozitare, nu sunt chiar convins că lucrurile ale merge ca unse, din cauza capacității ANAF. Or este clar că reformatorii noștri fiscali nu par curioși să blindeze din punct de vedere legislativ ANAF, unul dintre cei mai fragili piloni structurali ai statului român din punct de vedere politic. … Când ne-am uitat la top 100, de pildă, nu am găsit diferențe între multinaționale și firmele locale mari când vine vorba de cum își plătesc dările. Poate diferența e la top 1.000, dar nu am putut stabili asta, pentru că nu aveam date procesate la nivel de firmă. Când ANAF va putea „vedea” cu adevărat, ironiile împotriva lui vor înceta Și ajungem la un argument banal. Capacitatea de a produce, de a analiza și de a publica proactiv informații detaliate reprezintă marca distinctivă a unei administrații fiscale competente într-o perioadă în care prețurile de transfer transnaționale, digitalizarea și financiarizarea sunt o provocare pentru rolul statului de a preveni erodarea bazei fiscale. …. Vă las cu o cifră dintr-un studiu recent: dacă statul ar colecta în România atât cât colectează în medie țările din regiunea estică a UE, resursele suplimentare ar permite dublarea celor patru bugete: sănătate, educație, locuințe și mediu. Atât. Integral:
De ce nu mă așteptam ca PRO TV să critice ieșirea la schi a lui Iohannis și o întrebare pentru președinte: Nu v-a zis nimeni să stați acasă? Nu mă interesează să îi stabilesc o conduită norrrrmalăă lui Iohannis. Altceva m-a frământat după ce l-am văzut pe schiuri, voios, la 24 de ore după ce trimitea condoleanțe de lângă un perete de spital înnegrit de fum. Mă uitam sâmbătă la știri. După 15 minute de materiale despre tragedia de la Balș, la cel mai urmărit buletin de știri al României, la orele 19 pe PRO TV, începe secțiunea de haz și voie bună de ”weekend”. Vai, cum ne mai distrăm pe Valea Prahovei, vai, nu mai sunt locuri la monitori de schi, vai, n-avem locuri de parcare să putem pune mașina pe Vârful Omu, le știți, problemele eterne ale lui homo proteveus. Și, hop, apare senin Președintele Împătimit al României. „Voce prezentator: Și președintele Klaus Iohannis, împătimit al sporturilor de iarnă, a fost văzut astăzi la Păltiniș. Reporter: Cum e la schi, domnule președinte? Iohannis: Foarte bine, vă invit să veniți.” (sursa: Știrile PRO TV, ora 19.00, 30 ianuarie, 2021) De la PRO TV nu putem aștepta să critice atitudinea președintelui. Ei au dat „neutru” știrea, separat de tragedia de la Balș. Neutralitate înseamnă cont deschis la bani guvernamentali, înseamnă și normalizarea unei situații complet anormale. Prefer să cred că profesioniștii de acolo au primit instrucțiuni extraredacționale de tip „să nu se facă legătura Balș – Iohannis pe pârtie”, altfel nu aveau cum să rateze această corespondență scandaloasă dintre doliu și distracție la președintele României. Singura întrebare care m-a frământat cu adevărat: bă, cum o fi să trăiești într-o bulă atât de perfectă, încât să nu-ți mai zică nimeni, nici prieteni, nici măcar dușmanii, „Klaus, stai dracu‘ acasă weekendul ăsta”, nu se potrivește doliul asumat cu țopăiala pe pârtie. Și nu e doar despre prieteni. Are consilieri, are tovarăși de partid, are intelectuali care îi lustruiesc zi de zi clăparii. O fi zis măcar unul „pâs!”? Că dacă n-a zis e foarte grav. E mai grav decât că președintelui nostru i-a fost extirpată empatia cândva pe când aduna case din meditații. …. Alții vor spune că așa e Iohannis, funcționează numai după tipare. Dacă nu joacă tenis, dacă nu trage de fiare, dacă nu schiază când are el în plan, turbează. Trebuie să-i oferi previzibilitate și inerții plăcute, altfel nu te înțelegi cu el. Alegătorii de dreapta rupeau pesedismul și cu intransigență gramaticală, de diplome sau de etică. Dar spiritul lor critic se oprește „când vin ai noștri”, deși problemele rămân sau se agravează. Primii vinovați sunt chiar ei, foștii intransigenți, care acum populează aparatul de stat sau dorm liniștiți pur și simplu. …. Nu poți să-l suspenzi pentru atât.
Vaccinarea pe județe: cine a imunizat mai mulți lucrători esențiali decât bolnavi? Ilfovul are 3.000 de esențiali și 1.300 de suferinzi cronici! Libertatea publică cifrele defalcate obținute de la INSP, pe județe: bolnavi cronici, persoane peste 65 de ani, centre rezidențiale și lucrători în domenii esențiale. În Ilfov, de pildă, ”esențialii” sunt cei mai numeroși: peste vârstnici și mai mult decât dublu față de bolnavii cronici. Și alte județe stau prost. Tulcenii sunt cei mai puțini oameni cu risc vaccinați: vârstnici și bolnavi …. Lucrătorii esențiali vaccinați (personalul medical nu intră în această statistică) sunt mai mulți decât bolnavii cronici vaccinați INSP care a oferit, luni, situația vaccinaților din România pe patru categorii: Bolnavi cronici: 68.318 oameni vaccinați. Persoane peste 65 de ani: 131.852. Lucrători din domeniile esențiale: 70.677. Persoane din centre rezidențiale: 21.502. Statistica INSP remisă ziarului se referă la perioada 18 ianuarie – 28 ianuarie 2021, primele zece zile ale etapei de masă a vaccinării. Redacția a cerut situația pe fiecare zi pe județe, însă am primit doar centralizarea a 10 zile pe județe, INSP punctând că acestea sunt „datele pe care le deținem”. 300.000 vaccinați în etapa a doua, aproape 235.000 în spitale Practic, din cei 534.346 oameni vaccinați în România până joi, aproape 300.000 erau din aceste patru categorii, aparținând etapei a doua. Restul de aproximativ 234.000 sunt lucrătorii medicali și cei din domeniul social, toți cei care s-au vaccinat în prima etapă. ….. Esențiali peste cronici, situația în multe județe Potrivit datelor INSP, lucrătorii din domeniile esențiale aveau un avans în fața vaccinării persoanelor cu boli cronice. Asta în frunte cu Bucureștiul. Câteva exemple: – București: 8.243 cronici / 11.380 lucrători în domenii esențiale – Iași: 3.545 / 4.772 – Timiș: 2.733 / 3.077 – Cluj: 2.120 / 2.818. Iată aici cele 4 tabele oferite de INSP. ….Integral: :quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/incediu-spitalul-matei-balsanchetaanchetatorifoto-dumitru-angelescu-4.jpg?w=640&ssl=1)
Mă lasă rece condoleanțele voastre Ce n-o să pot uita prea ușor după ziua de azi e imaginea oamenilor care sunau disperați, în fața spitalului Balș, să afle dacă rudele lor mai sunt în viață. În limbajul tehnic al sistemului medical, însușit de televiziuni, li se spune „aparținători”, un termen rece din care au dispărut și suferința, și empatia. Ei nu sunt „aparținători”, sunt mame, tați, copii, nepoți care s-au trezit împietriți în această dimineață, când au deschis televizoarele. Ca pacient în România sau ca „aparținător”, mă lasă rece condoleanțele autorităților. Din păcate, pe mulți oameni care au avut ghinionul să se afle într-un spital din România într-un moment nepotrivit, îi lasă rece de tot. Pentru că spitalul este la noi o treabă de noroc. Dacă tragi paiul scurt, mori cu zile. Dacă nu te omoară boala, te omoară spitalul. Mă lasă rece și anchetele nenumărate demarate de autorități. Mă lasă rece procurorii, corpurile de control, colegiile și comitetele care se activează să găsească acarul păun. Mă lasă rece și demisiile, demiterile, asumările și împărțirea vinovățiilor. O asistentă, un medic, un manager, un ministru… nici măcar președintele României nu-i mai pot aduce pe oamenii aceia înapoi. Sper doar să nu meargă până acolo cu cinismul încât să spună că mortul e de vină. Sau aeroterma…. Aflat în vizită de condoleanțe la Matei Balș, președintele Klaus Iohannis i-a cerut ministrului Vlad Voiculescu „o reformă”. Eu i-aș fi cerut un spital. Reforme mai avem, spitalele ne lipsesc. Corpul de la Balș care a ars a fost construit în 1953! Acum 68 de ani. Toată infrastructura spitalicească ridicată de comuniști sau în perioada interbelică și-a ieșit de mult timp din garanție. Este uzată fizic și moral. Ea nu poate fi renovată, ci dărâmată și reconstruită ținânu-se cont de standardele de securitate a pacientului din 2021, nu din 1953. Este un pericol de moarte pentru medici și pacienți. Statul debil n-a construit în 30 de ani nici autostrăzi, nici spitale și n-a fost în stare nici măcar să schimbe țevile de sub București ale lui Ceaușescu. Singura lui investiție a fost în industria de lumânări.
Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” le cere Parlamentului și ministrului Justiției revocarea lui Florin Iordache și a Gabrielei Scutea: Principalii artizani ai OUG 13/2017 ocupă funcții-cheie Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” cere Parlamentului și ministrului justiției, Stelian Ion, să inițieze procedurile de revocare a lui Florin Iordache din funcția de președinte al Consiliului Legislativ și a Gabrielei Scutea din funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ”artizani” ai OUG 13/2017, ca parte a procesului de revenire a României la valorile statului de drept, proces care trebuie să înceapă acum. – Asociația „INIȚIATIVA PENTRU JUSTIȚIE”, asociație profesională a procurorilor, reamintește cetățenilor României că în data de 31 ianuarie 2017 a fost emisă infama Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 13/2017, care a marcat începutul războiului fățiș al politicienilor cu Justiția. – Astăzi, la patru ani de la emiterea acestei ordonanțe, votată „noaptea ca hoții” și abrogată la presiunea străzii, sistemul de justiție este grav afectat, iar principalii artizani ai acestei ordonanțe ocupă funcții-cheie în stat, din care pot influența procesul de adoptare a actelor normative, respectiv desfășurarea urmăririi penale, ca etapă esențială pentru tragerea la răspundere a celor care comit cele mai grave fapte contra ordinii de drept. – Astfel, ministrul justiției de atunci, Florin Iordache „Altă întrebare”, este astăzi președintele Consiliului Legislativ, iar fosta sa secretară de stat, Gabriela Scutea, cea care, în ultima zi a detașării la Ministerul Justiției, a semnat avizul de legalitate pentru proiectul acestui act normativ, trecând peste cele șase avize negative date de direcțiile de specialitate, este astăzi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. – Efectele aducerii treptate, în acești patru ani, a sistemului judiciar în incapacitate de a combate corupția generalizată continuă să se producă, uneori sub forma unor tragedii la care martoră este o țară întreagă. Integral:
Ministerul Finanțelor vrea să împrumute 5,2 miliarde lei, în februarie Ministerul Finanțelor dorește să împrumute 5,2 miliarde lei, în februarie, de pe piața internă, conform unui ordin al ministrului Alexandru Nazare. Este vorba despre certificate de trezorerie cu discont și obligațiuni de tip benchmark. Încă nu știm care este necesarul de finanțare pentru 2021, din cauza că nu avem nici măcar un proiect de buget. Maturitățile la obligațiuni sunt între 4 și 15 ani. …..Prima emisiune de obligațiuni, de 700 milioane lei, va avea loc luni, 1 februarie, având o maturitate de 4 ani și o rată a cuponului de 3,7%. Integral: 


