Author: desy.demeter


Revista Presei –13 octombrie.”De ce România are mai multe decese decât statele care înregistrează cu mult mai multe cazuri zilnice de COVID?”

About Autumn in RomaniaBuna dimineata intr-o zi de marti, 13 octombrie! Valorile termice vor fi în scădere în jumătatea de vest a țării, astfel că vremea va deveni răcoroasă, local chiar rece pentru această perioadă, în timp ce, în restul teritoriului, vor fi apropiate de cele normale, chiar ușor mai ridicate în est și sud-est. Cerul va avea înnorări și va ploua în majoritatea regiunilor. Ploile vor avea și caracter de aversă, local se vor cumula cantități de apă însemnate, iar în nord-est, est și sud-est se vor semnala descărcări electrice. În zona montană, la altitudini de peste 1500 m, mai ales seara şi noaptea, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 80…100 km/h în masivele cele mai înalte, dar se va intensifica temporar şi în celelalte zone, cu viteze ce vor depăşi local 55…65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 10…11 grade în Banat și 24…26 de grade în Bărăgan, vestul Dobrogei şi sudul Moldovei; minimele termice vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 11 grade. Izolat se va semnala ceaţă. În București, maxima se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar minima va fi de 6….8 grade. Cerul va avea înnorări, iar probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată pe parcursul zilei.

Testare coronavirusDe ce România are mai multe decese decât statele care înregistrează cu mult mai multe cazuri zilnice de COVID?…Valul doi al pandemiei se manifestă din plin în Europa, care a devenit focarul mondial al îmbolnăvirilor de COVID. O serie de state europene înregistrează zilnic cazuri noi de infecție chiar și de câteva ori mai multe decât în România, unde de o săptămână s-a depășit recordul de 3.000 pe zi. Și totuși, țara noastră este printre primele din Europa în ceea ce privește decesele. Este mai virulent virusul în România? De ce se moare atât de mult în România?…. Întrebată dacă este cumva vorba și de infecțiile nosocomiale, care nu sunt raportate de către spitale, managerul de la „Nasta” a spus că are încredere că infecțiile încep să fie raportate. „Este extrem de important să fim transparenți și raportarea lor să se facă din primul moment, de fapt monitorizarea infecțiilor nosocomiale este obligatoriu să fie făcută zilnic, iar implicarea personalului trebuie să fie de la asistenta de salon până la manager, pentru că altfel riscăm să pierdem vieți și din cauza infecțiilor nosocomiale”, a subliniat managerul. „Cu siguranță pandemia de COVID ne aduce în față o nouă situație legată de infecțiile nosocomiale, pentru că impactul cel mai mare al infecțiilor nosocomiale îl avem la nivelul pacientului care vine în spital, dar să nu uităm că tot infecție nosocomială este și infecția pe care o poate lua de la personalul care îngrijește pacientul și în această perioadă avem persoane care pot fi declarate – mă refer din momentul pandemiei de COVID – cu infecții nosocomiale asociate ocupației pe care o au”, a punctat dr. Beatrice Mahler. Luna trecută, Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, declara la Digi24 că trei pacienți COVID internați la terapie intensivă în spitalul pe care îl conduce au fost aduși cu infecții nosocomiale de la Spitalul Județean Brașov, respectiv de la două alte spitale din București. Integral: https://www.digi24.ro

Ambulanta coronavirus BucurestiDr. Virgil Musta: Este o situatie foarte dificila. Daca azi se iau masuri, abia peste doua saptamani se vad primele rezultate  Medicul Virgil Musta, seful sectiei de Boli Infectioase de la Spitalul Victor Babes din Timisoara, critica aspru curentele care militeaza pentru nepurtarea mastii si sustine ca trebuie luate masuri urgent, intrucat situatia generata de pandemia de COVID-19 devine tot mai dificila. “Suntem intr-o situatie dificila. Pandemia este in continuare in crestere, spitalele sunt coplesite, suntem la refuz. Este o situatie dificila pentru comunitate si lumea nu intelege acest lucru, ca viitorii pacienti nu mai au unde sa se interneze. Iar aici este vorba despre diferenta intre viata si moarte. Cand ai sansa sa te internezi inseamna ca ai o sansa. Daca nu, foarte probabil ca nu vei supravietui. Sunt foarte puternice curentele care militeaza pentru nepurtarea mastii, pentru ideea ca aceasta pandemie este o banala boala sau ca nu exista. Aceste curente au dus la un stil de gandire in comunitate care face foarte rau oamenilor, foarte multor familii si creeaza tragedii in aceste familii”, a declarat medicul intr-o interventie telefonica la Digi24.ro. Acesta anunta ca, la ora actuala, la Spitalul Victor Babes din Timisoara nu mai sunt locuri, iar situatia este dramatica la nivelul intregii tari. “In spital, este o dinamica permanenta. Eliberam doua-trei locuri si imediat se ocupa aceste locuri de alti pacienti. In spitalele suport mai sunt doar cateva locuri. Este o situatie foarte dificila. Iar sanse de imbunatatire a situatiei, daca astazi se iau masuri, si de fapt sunt aceste masuri care trebuie sa vegheze la respectarea regulilor si a legii, abia peste doua saptamani vom avea primele rezultate. Si acelea nu vor veni brusc, ci vor veni treptat. In sensul ca numarul de cazuri sa stagneze si usor-usor sa regreseze. Integral: https://ziare.com

Testare coronavirus in RomaniaStudiu: Coronavirusul poate rezista pe telefoane şi bancnote 28 de zile ….. Descoperirile Agenţiei Naţionale de Ştiinţă a Australiei sugerează că SARS-CoV-2 poate supravieţui pe suprafeţe mai mult timp decât s-a crezut anterior. Virusul se transmite cel mai adesea prin tuse, strănut şi vorbit. Dar experţii spun că poate să se răspândească şi particulele de aer, precum şi prin suprafeţe precum metal sau plastic. Studiile anterioare de laborator au descoperit că SARS-CoV-2 poate supravieţui pentru două sau trei zile pe bancnote şi sticlă şi până la şase zile pe plastic şi oţelul inoxidabil, deşi rezultatele variază. Dar cel mai nou studiu de la Agenţia CSIRO a Australiei a descoperit că virusul era ”foarte puternic”, supravieţuind 28 de zile pe suprafeţe fine precum sticla ecranului telefonului, dar şi pe bancnotele din plastic şi hîrtie, când sunt păstrate la 20 de grade Celsius, care este temperatura camerei. În comparaţie, viusul gripal poate supravieţui în aceleaşi circumstanţe timp de 17 zile. Experimentele au fost făcute la întuneric, pentru că s-a dovedit că razele UV ucid virusul. Integral: https://adevarul.ro

Patriarhul Daniel a fost impus in Romania de catre Masonerie, pentru a putea fi implementat Ecumenismul? | VremuritulburiPatriarhul Daniel reacționează la restricțiile de Sfânta Parascheva și amintește de următorul pelerinaj, la Sfântul Dumitru: O măsură discriminatorie, luată fără consultarea cu BOR. Sperăm că se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive  Patriarhul Daniel a reacționat în urma deciziei autorităților de a interzice accesul pelerinilor din afara Iașului la sărbătoarea Sfintei Parascheva spunând că este o măsură ”disproporționată, discriminatorie și luată fără consultarea cu BOR”….. Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu. Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial. Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente. Integral: https://www.g4media.ro

Testare coronavirusCum îşi sabotează partidele viitorul şi, odată cu el, sănătatea naţiunii …. PSD şi-a lansat un nou program de guvernare. Sunt acolo grafice frumoase care arată cât de minunată este guvernarea PSD, trecută şi viitoare, şi cât de mizerabilă a fost guvernarea celorlalţi. Nimic însă despre crizele prin care a trecut economia. Şi nici despre cele 8 spitale regionale care trebuia să fie deja funcţionale. Guvernarea Văcăroiu, de pildă, arată graficele, a avut creşteri fantastice: plus 7% în 1995, plus 4% în 1996. Iată, însă, vine guvernarea CDR: ce avem noi aici? Minus 5% în 1997, minus 2% în 1998. O analiză rezonabilă ar fi suprapus peste graficul creşterii economice, graficul inflaţiei: inflaţie 134% în 1994, de 32% în 1995, de 39% în 1996 şi, da, de 155% în 1997. Sau poate un grafic cu evoluţia datoriei publice – mă rog, credibilitatea ţării era atât de jos încât biata de ea primea un leu, doi, aşa cum dai cerşetorului din marginea uliţei. Anii CDR au fost anii decontului pe care FSN/FDSN, părinţii PSD-ului de astăzi, l-a trântit în capul Convenţiei. Evident că banii au fost plătiţi de popor, nu de preşedintele Emil Constantinescu (CDR) care, mai apoi, avea să ajungă cu căciula în mână la PSD pentru nişte bani pentru bazaconia lui de institut de studii levantine, că nu-i ajung banii din pensie. Că murea Necuratul dacă nu afla nimic despre Levant! Un fost ambasador american la Bucureşti, James Rosapepe, povesteşte cu umor şi uluire, într-o carte de amintiri, despre întâlnirile lui cu premierul Radu Vasile (PNŢCD). Era 1997, ţara era într-o criză gravă (inflaţie de 155%, cum arătam mai sus, buget vraişte). Dar premierul juca tenis, după-amiază de după-amiază, la reşedinţa fostului dictator, Ceauşescu, (palatul Snagov îi fusese repartizat, că, deh, premierii stau în palate), iar seara (circulaţia se oprea pe DN1) mergea la meciurile de foobal ale FC Naţional sau ale cui se nimerea, footbal să fie. Evident, inflaţia nu s-a văzut în buzunarul premierului. Preşedintele de astăzi, dl Iohannis, uită că este şef al statului de 6-7 ani. Tot răul din lume este din cauza PSD, susţine el. Da, PSD are, în continuare, majoritate în Parlament, dar, într-o astfel de situaţie, discuţi cu PSD. Preşedintele nu vede însă greşelile guvernului său. Nu vede abaterea de la decenţă a ministrului finanţelor – uitaţi-vă la ceea ce scrie el pe reţelele de socializare. Nu vede vocabularul de mahala al ministrului internelor. Nu vede prestaţia îngrozitoare a ministrului educaţiei. De ce, în Olanda, se poate ca partide, cu orientări politice complet diferite, să guverneze împreună? De ce se poate în Germania? De ce se poate în Belgia?….. Problema dlui Iohannis ar trebui să fie felul în care guvernul său gestionează treburile publice. Nu PSD. Când partidele fac aranjamente fără ca la mijloc să fie interesul comun, ci doar ca să-şi salveze liderii, atunci acest fapt trebuie amendat. Când şeful statului vede, prin ochelari de cal, doar interesul partidului lui şi nu şi nevoile societăţii, acest lucru trebuie amendat. Integral: https://www.zf.ro

Treizeci de ani de la mineriade, treizeci de ani dePandemia şi momentul pavlovian al omenirii  Omenirea parcurge, în lunile din urmă, un moment de condiţionare pavloviană. Ceea ce părea, până de curând, cronica unei eveniment distopic devine cotidianul lumii întregi. Frica de moarte pune în mişcare un mecanism ce educă, controlează, reprimă, limitează. Toate în numele ştiinţei ce este salutată ca noua religie oferind siguranţa ieşirii din acest impas colectiv. Securitatea trece înaintea libertăţii, înregimentarea şi obedienţa sunt, din nou, semnele unui conformism privit ca premiză a supravieţuirii. Statele sunt, în numele ştiinţei, stăpâne pe destinele celor care nu le mai sunt cetăţeni, ci supuşi. Statele aleg, suveran, care dintre reţetele ştiinţei urmează a fi aplicate, căci doar statele decid calea pe care oamenii sunt obligaţi să se încoloneze. Actul politic partizan al unui stat este prezentat ca fiind întemeiat pe ştiinţa infailibilă şi salvatoare. Suveranitatea ilimitată a statelor este justificată prin apelul la promisiunea salvării. Condiţionarea pavloviană este, aşadar, temeiul unui nou contract social. Termenii săi sunt formulaţi cu limpezime: puterea are dreptul de a impune limitări constituţionale şi politice fără precedent, în schimbul garantării siguranţei ce alungă spectrul morţii. Noul contract întemeiază un tip de guvernare din care orice control democratic pare a fi exclus, iar unica referinţă acceptată este invocarea ştiinţei mântuitoare. Prerogativele individuale sunt suspendate, pe durata ( nedeterminată) necesară combaterii noului virus. Condiţionarea pavloviană revine, după ce ea fusese soclul pe care totalitarismul se aşezase în secolul trecut. Tehnologia sofisticată este nu mijloc de eliberare, ci unul de control şi de încadrare. Imaginea orwellliană a R. P. Chineze poate fi, cu minime variaţii geografice, aceea a întregii umanităţi. Invocarea siguranţei comune descurajează orice apel la spiritul critic. Cât despre ştiiinţa însăşi, detaliile şi dubiile sunt eliminate, spre a oferi imaginea certitudinilor senine. Guvernarea prin ştiinţă este descrisă ca fiind alternativa la haos. Dar actul de a restrânge drepturile este unul eminamente politic. Nu oamenii de ştiinţă administrează societăţile, ci cei care exercită suveranitatea delegată lor de naţiuni. Alibiul ştiinţei hrăneşte vocaţia de control şi de expansiune a statelor însele. Căci statele redescoperă, în aceste momente, instrumentele prin care pot interveni în vieţile celor care sunt deposedaţi, treptat, de liberul-arbitru. Statele îşi extind, gradual şi implacabil, hegemonia lor, iar acest proces este, în cele din urmă, unul ireversibil. Pandemia stabileşte acest predecent ce inaugurează o nouă eră. Salvarea colectivă poate însemna atomizarea şi docilitatea asumată . Umanitatea trecută prin această încercare va avea,poate, un alt chip şi o altă substanţă. Renunţarea la libertate va fi parte din preţul pe care oamenii îl vor plăti, în numele salvării lor: o ordine a supunerii se va naşte, înlocuind îndoiala şi critica. Integral: https://www.marginaliaetc.ro

Florin CituFlorin Citu acuza Primaria Capitalei ca a deturnat destinatia subventiilor pentru apa calda, caldura si transport. “Vom vedea ce vor spune procurorii si instantele” Ministrul Finantelor a prezenta luni, 12 octombrie, rezultatele controlului de la Primaria Capitalei, declarand ca banii destinati subventiei energiei termice si transportului au ajuns in alte destinatii, fapte considerate infractiuni, potrivit legii penale. Florin Citu a adaugat ca va continua controlul la Primaria Municipiului Bucuresti. “Opinia mea personala este ca banii Primariei Municipiului Bucuresti destinati subventiei pentru energia termica si transport au existat, au fost in buget, veniturile au venit, am suplimentat venituri si, totusi, au ajuns in alta parte. Au ajuns, in baza unor contracte, in alte destinatii. Trebuie sa aflam unde au ajuns acesti bani. Bineinteles ca toti cei responsabili vor raspunde pentru acest lucru. Vom vedea ce vor spune procurorii si instantele”, a declarat Ministrul Finantelor. Citu a prezentat ce a descoperit in urma controlului inceput in luna februarie la Primaria Capitalei. “Au fost constatate fapte care ar putea constitui elemente infractionale, potrivit legii penale. Sa le luam pe rand. Angajare de cheltuieli din serviciul local cu serviciul public de alimentare a energiei termice, peste limita cheltuielilor aprobate, fapt care, potrivit legii, constituie infractiune. Plata fara baza legala din fonduri publice, in exercitiile financiare 2018 si 2019 in ceea ce priveste serviciul de furnizare a energiei termice pentru populatie in sistem centralizat a cheltuielilor induse in valore de peste 80 de milioane de lei, in conditiile neindeplinirii de catre Municipiul Bucuresti a obligatiilor de a implementa programe de organizare. Plata fara baza legala din fonduri publice a sumei de 1.418.500 de lei, fara TVA, reprezentand contravalorea unor asa-zise servicii prestate, fiind vorba de un festival. Neasigurarea bunei administrari a fondurilor publice, ceea ce a dus la prejudicii aduse bugetului local in valoare de 50.970.082 de lei, reprezentand pierderi inregistrate in exercitiul financiar 2017 si 2018 de catre 18 operatori economici. Plata din fonduri publice fara baza legala a sumei de 6.014.993 de lei in perioada 2012 – 2017 catre Regia de Transport Bucuresti. Ca sa fie mai simplu, de la Primaria Municipiului Bucuresti au fost platite aceste sume de 6 milioane de lei catre Regia Autonoma de Transport Bucuresti si nu aveau legatura cu subventiile. Singurii bani care trebuiau sa mearga de la PMB la RATB erau banii legati de subventie. Aici nu exista baza legala”, a explicat ministrul Finantelor. ….”In acest moment, in ceea ce priveste controlul la Primaria Bucuresti, situatia este urmatoarea: vom relua inspectia la Primaria Municipiului Bucuresti pentru verificarea investitiilor realizate din fonduri publice, precum si a celorlalte obiective de control neverificate. In acest moment avem un control la cinci companii infiintate in Municipiul Bucuresti de catre Primarie si, bineinteles, urmeaza ca activitatea economico-financiara si contabila a celorlalte companii sa fie verificata”, a explicat ministrul Finantelor. Integral: https://ziare.com

Lucian Netejoru a obtinut un nou mandat la conducerea Inspectiei Judiciare, dupa dezbateri aprinse, desi a fost unicul candidatCSM l-a salvat încă o dată de la revocare pe șeful Inspecției judiciare/ Sub mandatul lui Netejoru, Inspecția a hăituit procurorii care au instrumentat dosare grele și judecătorii care au criticat abuzurile PSD de pe vremea lui Dragnea …. Plenul a aprobat rapoartele IJ cu un vot de 11 la 7. Potrivit unor surse judiciare, printre cei care au votat împotriva rapoartelor IJ se numără judecătorii Mihai Bălan, Andrea Chiș și procurorii Cristi Ban, Florin Deac, Tatiana Toader, George Solomon și Gabriela Scutea. De notat că, potrivit surselor G4media.ro, judecătorul Bogdan Mateescu ar fi votat pentru aprobarea rapoartelor IJ. Potrivit alineatului 5 din articolul 67 al legii 317/2004 privind CSM, modificată de PSD: ”Inspectorul-șef poate fi revocat din funcție de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale.  Revocarea se dispune pe baza raportului de audit prevăzut la art. 68, numai ca urmare a propunerii formulate, în acest sens, de către o comisie alcătuită conform alin. (3^1), însă fără participarea psihologului”….. Cine e Lucian Netejoru. Sub mandatele lui, Inspecția Judiciară a deschis nenumărate acțiuni disciplinare împotriva procurorilor care au instrumentat dosare grele. Cel mai proeminent client al IJ a fost ex-șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Aproape toate acțiunile disciplinare al IJ, cu excepția celor împotriva fostului procuror DNA Mircea Negulescu, zis Portocală, au fost respinse însă de Secția pentru procurori a CSM. Inspecția judiciară condusă de judecătorul Netejoru a întocmit acțiuni disciplinare și împotriva unor judecători care au criticat abuzurile PSD de pe vremea lui Liviu Dragnea. A fost cazul judecătoarei de la Bihor, Crina Muntean, sau al judecătorului Cristi Danileț. Integral: https://www.g4media.ro

Şcoala în pandemie, o provocare pentru elevi şi profesori. Propunerile medicului Virgil Musta pentru educaţie în siguranţăCalvarul părinţilor nevoiţi să-şi dea copiii la meditaţii de la vârste tot mai mici: „Nu e vorba de pandemie, ci de modul de predare al profesorilor” ….. Nu toţi părinţii, însă, aleg să-şi mediteze copiii la alţi profesori. Unii dintre ei merg pe varianta meditaţiilor cu dascălii de la clasă, doar de teamă că aceştia i-ar putea taxa pe copii la note sau le-ar putea reproşa că se pregătesc în altă parte. „Fetiţa mea este în clasa a VII-a. Se meditează cu profesorul de la clasă, nu am vrut să prindă ură pe copil. E drept, fata zicea că nu înţelege nimic din clasă, dar la meditaţii profesorul e altfel, Sunt conştient că nu e în regulă ce se întâmplă, dar nu am ce face. 14 copii din clasa noastră se meditează cu dânsul. Iar cei care fac meditaţii în altă parte nu au o viaţă prea bună. Mereu sunt certuri în clasă, la şedinţele cu părinţii. Şi de fiecare dată, profesorul are ultimul cuvânt”, a povestit un alt părinte. „Şi noi am ales să ne dăm băiatul la meditaţii la doamna de la clasă. Dânsa e ok, dar nu prea poate să explice unui număr mare de copii, nu le face faţă, e mereu gălăgie. În particular e altceva”, a declarat Eugenia Vasile, mama unui copil care acum este în clasa a VI-a. „Există şi profesori excepţionali, dar trebuie să ai noroc să-i ai la clasă” Andrei Tudorache are ambii copii studenţi. Unul dintre ei, spune părintele, a avut noroc de profesor bun la clasă, altul a fost ghinionist. „Nu vreau să vă vorbesc despre profesoara de matematică a celui mic. A fost ceva înfiorător, nici nu vreau să-mi amintesc prin ce am trecut. Vă povestesc despre profesorul fiului cel mare, de la liceu. Dacă ţara asta ar avea măcar jumătate dintre profesori ca dânsul, sistemul nostru de învăţământ ar fi departe. Nu pleca din clasă până nu era sigur că toţi au înţeles lecţia predată. Făcea sâmbăta meditaţie cu ei la şcoală pentru că spunea că este volum mare de informaţii şi simte că mai trebuie lucrat în plus cu ei. Aşa spuneam noi, fac meditaţii sâmbăta, dar nu dădeam niciun ban. Un om cu adevărat aparte, iubit şi respectat de copii. Există profesori excepţionali, dar trebuie să ai noroc să-i ai la clasă”, a declarat Andrei Tutorache. Integral: https://adevarul.ro

Ghid pentru îngrijitoriDragi fermieri, în loc să vindeţi fermele pe Facebook, mai bine vă asociaţi, luaţi fonduri europene şi produceţi lactate, carne sau chiar mâncare gătită, pe care să le vindeţi pe Instagram şi TikTok  …. Problema zootehniei reflectă o problemă mult mai mare a economiei româneşti: exportăm materie primă şi nu scoatem din ferme, din fabrici destule produse finite, cu valoare adăugată mai mare. Asocierea ar putea fi răspunsul la întrebarea „ce fac cu afacerea mea”, înainte de a lua hotărârea de a o vinde. Dragi fermieri, în loc să vindeţi fermele pe Facebook, mai bine vă asociaţi, luaţi fonduri europene şi produceţi lactate, carne sau chiar mâncare gătită, pe care să le vindeţi pe Instagram şi pe TikTok, pe platforme online şi prin platformele altor producători. Nu trebuie să ştiţi deja să produceţi lactate, vă puteţi asocia cu alţi fermieri care ştiu, sau cu producători care nu au ferme şi cumpără materia primă de la fermieri locali, cum este familia Şfabu din Botoşani – producătorul caşcavalului de Săveni.  Sau vă puteţi asocia cu producători de produse din carne şi să lansaţi noi produse împreună, întrucât ei au deja cunoştinţele necesare. Ori chiar să vă asociaţi între voi şi să învăţaţi să produceţi împreună.  Cererea/piaţa de desfacere pot fi generate prin branding, marketing şi promovare, iar platformele online vă dau cea mai bună oportunitate din ultimii ani. Aşa cum trei băieţi tineri au creat în Sibiu Carmangeria Bătrânu` Sas, aşa cum s-au adaptat când nu a mai mers în pandemie, au deschis un magazin online în 5 ore şi au schimbat modelul de dezvoltare, aşa puteţi şi dumneavoastră să vă repliaţi, să vă asociaţi şi să trimiteţi carnea de la fermă direct pastramă către client. Sau chiar mâncare gătită, porţionată, pe care o puteţi vinde prin atâtea şi atâtea platforme onlline pe care le aveţi la îndemână. Aceeaşi carmangerie a primit în platforma online şi un producător de lactate, Mândra, pentru că aceste produse pot fi vândute împreună atunci când vorbim de comenzi online spre Bucureşti, Cluj sau alte oraşe mari din ţară. Asocierea la vânzare o vedem şi în Hunedoara şi Alba, unde grupul avicol Avis 3000 are o reţea de magazine plus un magazin online unde listează doar producători din aceste două judeţe. Producători care nu fac doar carne de pui, ci lactate sau chiar miere – Apidava fiind unul dintre brandurile listate. Dacă familia Şfabu din Botoşani nu ar fi început producţia de lactate pentru că nu avea ferme sau dacă băieţii din Sibiu nu ar construit un brand de mezeluri din acelaşi motiv, economia României ar fi avut de pierdut. Aşa cum are de pierdut când voi vă vindeţi fermele. Sigur, rămâne problema capitalului. Însă aici există variante de finanţare fie prin fonduri europene, fie prin credit bancar, fie printr-un mix între cele două. „Dacă nu ne sprijină Ministerul Agriculturii cu subvenţii, o să crească ei vaci la etaj, la Bucureşti, căci la noi în zonă 90% din oameni vor să-şi vândă fermele“, spune un fermier din localitatea Subcetate, judeţul Harghita – aşa cum aflăm din articolul de pe prima pagină de astăzi. Într-adevăr, Guvernul trebuie să ia măsuri. Măsuri care să vă dea pârghiile să creşteţi şi să nu mai aveţi nevoie de ajutor în câţiva ani. Integral: https://www.zf.ro

Cate ceva despre ursul brun (Ursus arctos)Un urs cere să nu se mai trimită mesaje RoAlert despre el, invocând GDPR  Un urs din munții Bucegi a somat statul român să nu mai trimită mesaje RoAlert despre el, motivând că potrivit normelor GDPR are și el dreptul la intimitate și viață privată. El condamnă faptul că e urmărit permanent ca și cum ar fi un infractor și speră ca statul să-i cenzureze măcar numele și adresa, dacă tot insistă să panicheze lumea folosindu-se de imaginea lui. Ursul se plânge că din cauza mesajelor RoAlert ursoaica lui a aflat pe unde umblă și îl ia la rost: ”Ce căutai pe Urlătoarea? Mie mi-ai spus că ești la tomberoane în Răcădău! Chiar vrei să te microcipez ca să știu pe unde umbli?”, l-ar fi apostrofat ursoaica supărată. Ea îl bănuiește acum că are o amantă pe la cascada Urlătoarea: ”Sunt convinsă că vor apărea pe internet poze cu el și cu ursoaica aia, dușmanca mea, în cine știe ce ipostaze și o să morrr de rușine!”, a mai spus ursoaica. Ursul acuză și că e discriminat, pentru că despre iepuri nu trimite nimeni niciun mesaj RoAlert, deși unii iepuri devastează culturile. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei –12 octombrie. “Ministrul Costel Alexe: lemnul este tăiat ilegal de localnici pentru a se încălzi. 20 de milioane de metri cubi.”

Simboluri ascunse ale stemelor judeţelor României: Leul din aur, sabia lui Pavel Chinezul sau gluma despre emblema din Mehedinţi „Mincinoşi şi Hoţi”Buna dimineata intr-o zi de luni, 12 octombrie! Luni, atmosfera se răcește simțitor în ținuturile vestice. Tot pe acolo, vin ploi serioase și se pot strânge cantități însemnate de apă. După-amiază, ploile se extind în mare parte din țară. Marți, plouă în majoritatea regiunilor și, în jumătatea de vest, se pot acumula cantități mari de apă, iar în est și în sud-est apar averse cu tunete si fulgere și e posibil să cadă și grindină. La munte ploile apar, mai întâi în masivele vestice. Seara și noaptea, precipitațiile se extind și în celelalte zone montane, iar vântul prinde putere la altitudini mari. In Bucuresti luni, ne așteaptă încă o zi însorită. În plus, atmosfera devine neobișnuit de caldă: la amiază, temperaturile ating 26 de grade. Marți, se strică vremea și se face mai răcoare. După-amiaza, se adună norii și apar averse însoțite de descărcări electrice.

Coronavirus RomaniaMedicul V. Musta: Orice cunoscut sau prieten cu care ne întâlnim este infectat și ne poate îmbolnăvi Orice persoană cu care ne întâlnim poate fi considerată posibil infectată și poate reprezenta un risc, spune medicul care a salvat cei mai mulți pacienți de Covid-19….. “Asistăm la drame în familie, unde nu mai avem unde interna cazuri grave. Aparținătorii insistă foarte mult ca pacienții să fie internați, dar noi nu mai avem locuri. Această presiune face ca și medicii să fie foarte obosiți, tracasați, să aibă probleme în a-și desfășura în mod eficient actul medical. Dacă acum trei luni riscul de a te întâlni cu o persoană bolnavă nu era foarte mare, acum putem considera ca orice persoană cu care ne întâlnim, prieten, cunoscut, este potențial infectat și ne poate îmbolnăvi. Trebuie să purtăm masca permanent, când ne întâlnim cu cineva”, a spus medicul Virgil Musta. El a explicat că rata de infectare a crescut în România, dar și la nivel de Europa, pentru că măsurile de relaxare au fost percepute greșit. Integral: https://revista22.ro

Coronavirus RomaniaMedicul ATI Săndesc: ”Suntem șocați că pacienții de COVID se simt fericiți, vorbesc, iar noi știm că vor muri. Numai înainte de ‘89, cu avorturile, am suferit la fel” Ca și în alte locuri din țară, nu poți transforma un spital precum Județeanul din Timișoara în spital exclusiv COVID, pentru că aici se tratează cazuri grave ale altor boli pentru o zonă întreagă a României. Plus traumatisme, arși și așa mai departe. Dar ne-am extins și în primăvară, ne vom extinde și acum și vom dezvolta locuri și pentru pacienții infectaţi cu noul coronavirus, în spații separate. Ce spune despre posibila recuzare a medicilor ATI – Există temeri că, pe fondul creșterii numărului de cazuri, acei medici ATI care nu sunt acum implicați în tratarea COVID nu vor dori să se adauge colegilor lor copleșiți. – Noi, de la ”Județean”, am avut peste 30 de medici ATI care s-au detașat voluntar în țară. Am ținut la termenii ”detașare voluntară”. La început, în primăvară, da, a fost un moment de reținere. Apoi însă, din informațiile mele și ale Societății de ATI, specialiştii de terapie intensivă solicitați au participat oriunde la tratarea bolnavilor de COVID. …. – Bolnavii severi de COVID, pentru care nu mai poți face nimic, nu știu acest lucru. Apare fenomenul de ”happy” hypoxemia. Ei se simt fericiți, vorbesc, iar noi știm că vor muri. Numai înainte de ‘89, cu avorturile, am suferit la fel. În analize vedem că sunt foarte rău, că nu mai rezistă, că sunt pe moarte, dar ei sunt conștienți, conversăm. E teribil. E o durere înfiorător de dus pentru tot personalul medical. Ultimul mesaj al bolnavului muribund: ”Vă rog, purtați mască!” – În privința hipoxemiei, e ca la alpiniști aproape, nu? – Da, însă aici vedem toate rezultatele de sânge, ecografiile, cum sunt afectate organele. Și noi realizăm starea, dar pacientul, nu. Plus că am avut cazuri care ne-au îngrozit. Oameni care s-au ridicat în picioare, am crezut că au scăpat, au reînceput să meargă – și peste două zile, organismul s-a prăbușit. …. Au murit. Am avut și cazuri de persoane plecate acasă, teoretic vindecate. Și s-au întors după multe zile, cu abdomenul dureros. Erau în stare gravă, n-au putut fi salvați. De aceea vorbesc acum, simt că uneori, nu în fiecare zi, dar în anumite momente, e datoria mea să dau un mesaj. Dacă oamenii mă ascultă, bine. Dacă nu, nu. Integral: https://www.libertatea.ro

Coronavirus RomaniaUn vaccin dezvoltat în 1921 ar putea să ne salveze de Covid-19  Vaccinul BCG, conceput pentru TBC, ar putea fi folosit împotriva infecției Sars-Cov2.  Procesul de cercetare din Marea Britanie face parte din studiul internațional Brace, care are loc și în Australia, Olanda, Spania și Brazilia. Oamenii de știință din Marea Britanie au început testarea vaccinului BCG, dezvoltat în 1921, pentru a vedea dacă poate salva oamenii de coronavirus, scrie BBC. Vaccinul a fost conceput pentru a opri tuberculoza, dar există unele dovezi că ar fi eficient și împotriva altor infecții. Dar, deși milioane de oameni din Marea Britanie au fost vaccinați cu BCG în copilărie, se crede că ar trebui vaccinați din nou pentru a fi protejați de alte infecții. Vaccinurile sunt concepute pentru a antrena sistemul imunitar într-un mod foarte vizat, care lasă o protecție durabilă împotriva unei infecții, spun cercetătorii. Dar acest proces provoacă, de asemenea, schimbări pe scară largă în sistemul imunitar. Acest lucru pare să sporească răspunsul la alte infecții și oamenii de știință speră că poate oferi chiar și corpului nostru un avantaj împotriva coronavirusului….. „Acest lucru ar putea avea o importanță majoră la nivel global”, a declarat pentru BBC profesorul John Campbell, de la Universitatea Publică de Cercetare din Exeter. Procesul de cercetare din Marea Britanie face parte din studiul internațional Brace, care are loc și în Australia, Olanda, Spania și Brazilia, recrutând 10.000 de persoane în total. Integral: Integral: https://alephnews.ro

Florin CîțuPresupusele decontări ale testelor COVID: Cîțu a citit ceva, dar pare că a înțeles altceva. Cornel Grama explică ce a vrut să spună, de fapt, ministrul Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a ieșit joi seara și a citit de pe foi câteva măsuri fiscale ce ar urma să fie adoptate în perioada următoare. La una dintre măsuri, cu privire la testele COVID, după ce a citit de pe foaie, a tras o concluzie din care reiese că nu a prea înțeles ce a citit. De pe foi a citit că vor fi deductibile acele cheltuieli din punct de vedere fiscal. Când a ridicat ochii de pe ele, a tras concluzia că „acest cost nu mai rămâne în sarcina angajatorului”, lucru fals, bineînțeles. O parte din presă a scris, într-un fel sau altul, că „testele vor fi suportate de stat”, făcând abstracție de ce a citit ministrul anterior. Ca să nu ne dăm noi cu părerea, am decis să discutăm cu un expert în fiscalitate care înțelege bine domeniul: Cornel Grama. „Nu decontează nimeni nimic. Lumea crede că e ca la concedii medicale sau la șomaj tehnic, că primești bani de teste. Pai se duce omul, îsi face testul, ia factură pe firmă și nu se consideră avantaj salarial pentru angajat (venit neimpozabil + fără contribuții), dar plata o face firma, nu statul. Firma o bagă pe cheltuieli și dacă e cu profit scade 16%, că e deductibilă. Dacă e micro… nimic… ghinion”, spune Grama…..Tindem să credem că ce a citit de pe foi, adică ce i-au scris experții din minister, ar fi adevărat, și nu concluzia trasă de Cîțu. La fel cum spune și Cornel Grama, nu e ca la concedii medicale sau la șomaj tehnic. Nu dă bani statul pentru acele cheltuieli, ci se deduc din impozit, dar cheltuiala rămâne a firmei. Așadar, dacă sunt angajați care doresc să se ducă la angajator să ia bani de teste, trebuie să înțeleagă că s-a exprimat greșit ministrul sau nu a înțeles. Integral: https://economie.hotnews.ro

Raed Arafat anunţă intensificarea controalelor în vederea respectării măsurilor de distanţare socială | Ro Health ReviewRaed Arafat, implicat în achiziții de ventilatoare nelivrate. Curtea de Conturi a trimis dosarul la DNA. Prejudiciu: 4 milioane de euro Curtea de Conturi acuză Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de secretarul de stat Raed Arafat, de pierderea sumei de 4 milioane de euro, prin plata în avans a unor ventilatoare mecanice către două firme, una din Coreea de Sud și una din Elveția. Conform Newsweek, echipamentele nu au mai fost livrate. Potrivit sursei citate, Curtea de Conturi a făcut verificări la Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care au făcut achizițiile de ventilatoare mecanice. Raed Arafat controlează toate achizițiile publice pentru echipamente medicale făcute de ONAC. În primul caz din cele două verificate de Curtea de Conturi, în aprilie 2020, ONAC, instituție condusă de Cornelia Nagy, a încheiat un acord cadru pentru achiziția a 400 de ventilatoare de la o firmă din Coreea de Sud. A fost plătit un avans de 30%, marfa nu a mai ajuns, iar prejudiciul a fost de aproximativ 2 milioane de euro. Dosarul a fost predat procurorilor DNA pe 16 septembrie 2020. …. Al doilea caz care a generat intervenția Curții de Conturi este cel referitor la semnarea de ONAC a unui acord cadru cu o firmă elvețiană pentru furnizarea a 250 de ventilatoare medicale. Conform Newsweek, IGSU, instituție condusă de generalul Paul Iamandi, ar fi plătit un avans de 1,9 milioane de euro firmei elvețiene, deși aceasta nu a depus nici măcar garanția de bună execuție în cuantum de 32.250 euro. La fel ca în primul caz, nici ventilatoarele elvețiene nu au mai ajuns. …. Libertatea a scris despre achiziții efectuate de ONAC, sub conducerea Corneliei Nagy, dar și cu știința lui Raed Arafat, al cărui nume apare pe documentele de cumpărare de măști de protecție supraevaluate pentru COVID-19.  Integral: https://www.libertatea.ro

Un mort care nu incapea intr-un sicriu, in atentia Protectiei Consumatorilor - Despre Botosaniul interzis5.203. Nu ne pasă de morți În amintirea morților de la Revoluție, politicianul român a găsit de cuviință să toarne fundația neocomunismului. Ați observat că toți politicienii noștri au fost pe străzi în ’89, toți sunt revoluționari ce au ocolit moartea prin piețe. Dar azi, niciunul nu merge cu transportul în comun. Cum suntem atât de naivi încât să credem că un politician dotat cu șofer și care gonește printre muritorii din trafic cu girofarul încins a strigat vreodată un cuvânt împotriva Tiranului. Suntem și nu ne vindecăm. La ultimele alegeri locale ne-am entuziasmat că au căzut unii baroni, dar să stăm liniștiți, prada nu se transformă în hoit. Nu e vreme. Se ridică alte vile care înghit spații verzi, apar alte generații de plozi la școli de fițe, se vând modele noi de bolizi, așadar baronii nu vor deveni niciodată istorie. Politicianul român trebuie să producă iar meteahna, că banii publici i se cuvin, e cronică și extrem de contagioasă. Și atunci de ce să schimbe ceva, tocmai acum în plină pandemie? De ce României să-i pese, dintr-o dată, de morți? Revoluția, minerii, Colectiv, pandemia, toate sunt niște numere. După ce trec, tragem o salvă de tun, de producție sovietică sau americană în funcție de conjunctură, și apoi ne întoarcem la bucla noastră care ne ține pe loc de treizeci de ani. Nu ne pasă de morți. Aș pune pariu că Piedone nu știe nici măcar acum, pe de rost, un prenume din lista morților de la Colectiv. Dacă copilul ăla avea ochii veseli sau triști. De când a început pandemia, România nu a fost în stare să importe sau să fabrice (cum sună verbul a fabrica pe meleagurile noastre) un singur pat la ATI. Unul singur. Să achiziționeze un second-hand, măcar o vechitură cu salteaua mâncată care să salveze o viață în plus. Dar în România e posibilă o schemă sofisticată de achiziții trucate în vremuri critice. Și atunci ne mai mirăm că în țara asta funcționează de minune o propagandă bananieră. Suntem creduli, noi îi spunem speranță. …. Vor veni imagini apocaliptice de prin spitale. Holuri pline, haos, moartea în prime time. Selecția a început deja, dar e doar pentru gloată. Primul criteriu de selecție e politicul, apoi la distanță mare, scapă cine poate. În absența unui sistem funcțional de verificare a averilor nejustificate ne minunăm cum au ajuns cei din politic putred de bogați, în curând ne vom minuna cum au prins un loc la ATI și bunicii noștri au murit pe hol. Bunici, amici, părinți, tot niște numere până la urmă. Integral: https://www.libertatea.ro

SORIN DIMITRIU | AGERPRES • Actualizează lumea.Cum sa furi 10 milioane de la UE. Reteta Vlasov-Dimitriu Fondurile POSDRU de care a beneficiat Camera de Comerț și Industrie București sub conducerea lui Sorin Dimitriu s-au cheltuit după rețeta patentată de fostul lider al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Vlasov: documente fictive, costuri exagerate, achiziții de lux. Sumele sunt uriașe, 18 proiecte administrate de CCIB și finanțate de UE cu peste 30 de milioane de euro. Cel puțin 10 milioane de euro s-au cheltuit ilegal, arată Curtea de Conturi și DNA. La câțiva ani de la finalizarea proiectelor, efectele acestora s-au putut măsura doar în ani de închisoare: Sorin Dimitriu a primit deja o condamnare definitivă (în septembrie 2019, când a și părăsit conducerea CCIB) și așteaptă sentința în al doilea. … În raportul Curții de Conturi pe 2012 referitor la cheltuirea banilor publici de către instituții de stat, auditorii notează că “în cazul proiectului <Dezvoltarea competențelor manageriale și antreprenoriale în vederea creșterii competitivității și valorificării oportunităților de afaceri> s-a constatat achiziţia în sistem de leasing a unui autoturism Mercedes Benz fără respectarea principiului unui management financiar riguros sau a cerinţei de eligibilitate prevăzută de ghidul solicitantului de a se asigura utilizarea eficientă a fondurilor şi un raport optim cost-rezultate. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 28 de luni pentru o valoare totală de 42 mii euro, din care 31 mii euro reprezintă ratele de leasing. În plus, prin contractul de leasing au fost prevăzute dotări opționale în valoare de 3 mii euro, reprezentând sistem asistență parcare, scaune față încălzite, volan și schimbător de viteze în piele, pachet de iluminare interioară, care nu sunt necesare raportat la activitățile proiectului şi nu respectă principiul unui management financiar riguros, prin utilizarea eficientă a fondurilor acordate prin proiect.” Proiectul „Dezvoltarea competențelor manageriale și antreprenoriale în vederea creșterii competitivității și valorificării oportunităților de afaceri” a costat peste 17 milioane de lei, din care 15,7 milioane de lei direct de la UE. Achiziția i-a aparținut unuia din partenerii din proiect, Universitatea “Titu Maiorescu” (UTM) din București. Evident, cu buna știință și aprobare a beneficiarului proiectului, Camera de Comerț și Industrie București (CCIB)…. Consiliere de business de 15.400 lei/întreprinzător….  30 de milioane de euro de la UE în doi ani În nici doi ani (2010 – 2011), Camerei de Comerț și Industrie București i s-au aprobat nu mai puțin de 18 proiecte cu finanțare prin POSDRU. CCIB a obținut, astfel, peste 142 de milioane de lei, adică peste 35 de milioane de euro, din care peste 30 de milioane de euro au reprezentat finanțare nerambursabilă direct de la Uniunea Europeană….. În fapt, conducerea CCIB a pus în aplicare o formă mascată de a obține bani provenind din implementarea proiectelor europene prin intermediul angajaților, prin determinarea acestora să semneze niște contracte tip <sponsorizare>. Prin urmare, fiecare dintre angajații implicați în implementarea proiectelor trebuia să semneze lunar, la primirea drepturilor salariale, un contract de sponsorizare, conform căruia între 30% și 70% din veniturile salariale, inclusiv cele provenite din fonduri europene, erau transferate, cu titlu de <sponsorizare>, către CCIB.” Integral: https://presshub.ro

Alegeri 2020Sănătate sau alegeri, o falsă dilemă În urmă cu o săptămână am publicat o opinie în care concluzionam că cine amână alegerile grăbește falimentul țării. De-atunci numărul de cazuri COVID a crescut, ca peste tot în Europa, iar PSD a lansat un program electoral plin de promisiuni în ce privește creșterile de pensii și salarii care ignoră cu desăvârșire realitatea bugetară. Între timp S&P a mai avertizat o dată că România, alături de Columbia își va pierde ratingul recomandat pentru investiții, dacă legea pensiilor va intra măcar o secundă în vigoare, folosind expresia de înger decăzut. Această știre a fost cvasiignorată în massmedia, cu deosebire la TV, deși ea are o importanță crucială pentru cum va arăta economia României mulți ani după alegeri. În mod absolut ciudat, nici puterea nici opoziția nu au dezbătut ce-ar însemna o retrogradare a ratingului, iar singura explicație pe care o găsesc este aceea că o discuție deschisă despre starea finanțelor publice ar speria electoratul și ar arunca la coșul de gunoi promisiunile electorale care efectiv nu s-ar mai putea susține.  În schimb, s-a încins o amplă dezbatere asupra oportunității amânării alegerilor ca măsură de prevenție împotriva virusului, cu acuzația că alegerile parlamentare ar reprezenta un focar de infecție. Desigur că muniția pentru astfel de abordare emoțională dă pe din afară așa că în următoarele zile și săptămâni cine pariază că se va pune insistent întrebarea ce e mai important, sănătatea oamenilor sau alegerile, poate fi sigur de câștig. Aceasta este însă o falsă dilemă, nu pentru că ambele sunt importante, ci pentru că în absența alegerilor pe data de 6 decembrie, atât sănătatea în sensul strict al cuvântului, cât și cel financiar plus democrația, sunt în pericol. O eventuală retrogradare a ratingului, care a fost spus acum în clar, va surveni dacă alegerile se amână (legea pensiilor n-ar mai putea fi la timp modificata) ar conduce la incapacitatea guvernului, oricare ar fi acela de a susține plăți esențiale, ar conduce la o depreciere severă a monedei și ar determina o ajustare necontrolată a cheltuielilor bugetare. Acest fapt, suprapus peste previzibila creștere a cazurilor COVID ar submina puternic capacitatea de răspuns a statului în ce privește criza sanitară. Cu alte cuvinte, cei care spun că trebuie ales între sănătatea oamenilor și alegerile parlamentare se înșală sau manipulează ordinar. Amânarea alegerilor amenință sănătatea oamenilor și nu invers. Orice om cu capul pe umeri, neeconomist poate înțelege cu minim de efort că, așa cum pentru stăvilirea epidemiei este esențială păstrarea distanței fizice și găsirea unui vaccin, și pentru ca țara să nu intre în faliment trebuie luate măsuri de restructurare a cheltuielilor și veniturilor fiscale în 2021. Integral: https://www.hotnews.ro

Pradă și prădător: semnificația măcelului de azi de la PSDDepesedizarea nu s-a produs …. Sigur, partea plină a paharului este că și-a înjumătățit numărul de șefi de consilii județene, că are doar 14 primari în orașele-reședință de județ, majoritatea în Oltenia, dar niciunul în orașele cu adevărat mari și importante, căci una e să câștigi la Alexandria, Galați sau Târgoviște și alta la Timișoara, București, Brașov și Iași. În schimb, PSD și-a păstrat dominația în rural, ca dovadă are cu 200 de primari mai mult decât PNL, iar prezența la vot aici a fost semnificativ mai bună (+600.000) decât în mediul urban. Cifrele seci ar trebui să fie un real motiv de îngrijorare pentru PNL și USR PLUS, pentru că ele arată că PSD nu e nici pe departe în moarte clinică, cum s-a tot clamat, ba chiar se simte destul de bine după înfrângerea de la europarlamentare, reușind să crească cu aproape 9 procente. Bătălia pentru parlamentare, căci deja s-a intrat în logica lor, se anunță deci a fi una crâncenă. Și decisivă. Strategia PSD este destul de transparentă și puțin probabil să se schimbe pe parcurs, unele apucături fiind în ADN-ul partidului. Pesediștii se vor victimiza până la greață, încercând să transforme acuzele de fraudă de la București în capital electoral, pe principiul „noi am câștigat, dar ne-au furat nenorociții ăia”. Frauda va deveni temă de campanie, după modelul Dragnea din 2016. Scopul? Consolidarea și mobilizarea propriului electorat și a activului de partid, dar și scăderea prezenței la vot (care întotdeauna avantajează PSD) prin inducerea dubiului în corectitudinea alegerilor. În al doilea rând, PSD se va folosi din plin de pandemie, care va fi cu certitudine în ascensiune, și de toate teoriile conspiraționiste care bântuie. Va fi însă doar una din liniile de atac, celelalte – „incompetența guvernului” în materie sanitară și de redresare economică și refuzul de a mări pensiile cu 40% – vor câștiga în amploare și agresivitate. În al treilea rând, volumul scandalurilor și acuzelor de tot felul va crește progresiv, pentru că adversarul trebuie diabolizat și murdărit cu zoaie de sus până jos, semn că liderii PSD și consultanții lor nu învață din eșecul strategiei de la București cu Nicușor Dan. Nu învață, pentru că năravul este vechi, n-are lecuire și PSD pur și simplu nu știe să facă alt gen de campanie. Pe termen scurt însă, cel mai important demers este cel al amânării alegerilor parlamentare până pe 15 martie. Proiectul de lege depus de Adrian Dohotaru, fostul userist ajuns la remorca PSD, are șanse mari să treacă de parlament, iar constituțional vorbind nu pare să aibă probleme. Există, desigur, o presiune a timpului pentru PSD, pentru că se intră în calendarul electoral stabilit de hotărârea guvernului, în care până pe 27 octombrie, teoretic, trebuia făcute listele electorale. Interesul PSD e clar: trebuie să câștige timp în speranța că PNL va ieși erodat din iarnă și din pandemie. E o strategie care se pune la punct acum în laboratoarele PSD. Care este însă lecția pe care trebuie să o învețe în special PNL, dar și USR PLUS, după aceste alegeri? 1. Electoratul lor, mai educat, înstărit și occidentalizat, vrea oameni de altă factură, s-a săturat de dinozauri politici gen Robu și Scripcaru. La parlamentare e de preferat, mă refer la PNL, să aibă liste care să corespundă acestei schimbări de paradigmă, în loc să pitească pe ele tot felul de ipochimene cu bube-n cap sau a căror principală abilitate e tragerea sforilor. 2. Să nu se certe, atace reciproc și să dea convingerea electoratului că pot guverna împreună și nu pe modelul CDR sau Alianța DA. 3. Trebuie să pună piciorul în prag la Autoritatea Electorală Permanentă în ce privește organizarea alegerilor, în special pe comunicare și instruirea președinților secțiilor de vot, așa încât să existe un purtător de cuvânt, conferințe de presă (ca în alți ani), rezultatele finale să fie date în timp rezonabil (o săptămână de la alegeri nu este un timp rezonabil) și să schimbe legea ca să nu mai poată ajunge șefi de secții oameni cu 8 clase primare. 4. Să-și găsească, ambele partide, mesaje clare de campanie, să enunțe priorități de guvernare, fezabile și nu fanteziste. 5. Guvernul a ajuns să fie înjurat pe banii lui, după ce a îngrășat cu bani televiziunile pesediste. Prezența liderilor partidelor, îl am în vedere în primul rând pe Barna, la Antena 3 nu a ajutat deloc, ba din contra. Integral: https://revista22.ro

Cine taie pădurile României? Austriecii sau românii și secuii, maghiarii din Bucovina, Neamț, Covasna, Harghita, Bistrița Năsăud, Maramureș, Apuseni?Interviu cu jurnalista care a relatat despre jaful din pădurile României pentru televiziunea ARTE. Răspuns- șoc primit de la ministrul mediului întrebat unde dispare lemnul   “Plângi când mergi pe teren și vezi sute de hectare căsăpite, rase”, spune jurnalista Alina Teodorescu, o româncă stabilită în Germania, despre ce a descoperit când a realizat documentarul “Mafia lemnului din România”, difuzat de televiziunea franco-germană ARTE. …. Timp de trei săptămâni, Alina Teodorescu a străbătut țara, fiind impresionată de modul barbar în care România este jefuită de unul dintre bunurile ei cel mai de preț, pădurile virgine. A stat de vorbă cu activiști de mediu, cu localnici, cu marii exploatatori de lemn și cu autoritățile române. “Este ca o luptă între David și Goliat. Numai că David nu a câștigat”, spune jurnalista. În cele din urmă, a ajuns la ministrul mediului, Costel Alexe, și i-a arătat ce se întâmplă. Acesta i-ar fi dat un răspuns care a lăsat-o mască: lemnul este tăiat ilegal de localnici, pentru a se încălzi. “20 de milioane de metri cubi, anual! Eu, personal, mă cam îndoiesc”. “M-au mai impresionat neputința și disperarea activiștilor” …. Cel mai tare m-a impresionat neputința oamenilor, un fel de luptă David contra Goliat, dar deocamdată David nu a câștigat. M-a mai impresionat neputința și disperarea activiștilor, cei care luptă pentru păduri full-time. Am vorbit cu mai mulți activiști de mediu decât apar în film. Am avut senzația că sunt lăsați singuri, că societatea civilă este conștientă, dar cumva reprimă subiectul, pentru că este prea mare și pentru că, de fapt, te simți total neputincios. …. Alt lucru care m-a impresionat: plângi când mergi pe teren și vezi sute de hectare căsăpite, rase, o pasăre nu se mai poate așeza, o bucată mare de drum, pe un copac. Este o bucată de pădure lăsată la drum, ca alibi, ca să nu se vadă ce este în spate. Când urci însă în anumite zone, este apocaliptic. – În timpul filmărilor, ați simțit cumva frica oamenilor, a localnicilor, de a vorbi despre aceste lucruri? – Da. Am avut mai multe interviuri cu oameni care nu au vrut să apară. Ar fi fost un film de două ore pe care aș fi putut să-l fac din acest material. Dar formatul nu are decât 32 de minute. În noiembrie, se va da o versiune mai lungă, de 45 de minute, la televiziunea germană. Firmele care exploatează lemnul se spală pe mâini – În varianta lungă va apărea și opinia firmelor care exploatează lemn (Schweighofer, Ikea) și a autorităților române? – Am vorbit cu persoane de la Schweighofer, am vorbit și cu ministrul mediului, Costel Alexe, precum și cu europarlamentari de la Bruxelles. – Cum justifică ei ce se întâmplă în pădurile țării? – Ei susțin că nu au de a face cu ce se întâmplă, nu-și asumă nici un fel de responsabilitate în ceea ce privește defrișările, crimele și atacurile care au loc. De ce să și le asume? Asta este o problemă care se întâmplă în România, sunt românii care se războiesc între ei. Ei spun că firma funcționează după toate regulile și că nu cumpără de la cei care taie ilegal….. – Și autoritățile române ce fac? – Sunt mai multe anchete în curs, sunt foarte mulți oameni care vând lemn ilegal. Aici, justiția ar trebui să aducă lumină, dar anchetele trenează și nu se întâmplă nimic. Noi, de fiecare dată când vedeam un camion pe stradă, verificam în aplicația “Inspectorul Pădurii”. De multe ori, am găsit camioane fără avize, am sunat la poliție, la 112, au fost confirmate ca fiind fără avize. Ni s-a spus că o să fim contactați și o să ni se spună care a fost situația. Nu am fost niciodată contactați. Eu am scris special și mail-uri. Dacă mie mi se întâmplă așa ceva, ca jurnalist care mă ocup de subiect, cetățenii care sună la 112 nu au nici o șansă. Integral: https://www.libertatea.ro

Tăriceanu s-a răzgândit în privinţa alianţei cu Ponta şi a modificat postarea de pe FacebookIar divorțează? Tăriceanu, prins de a cincea nevastă în timp ce fuziona cu Ponta Problemele par nesfârșite pentru Tăriceanu. După ce a luat un scor înjositor la alegerile pentru Primăria Capitalei, mai mic decât marja de eroare a unui sondaj, Călin Popescu Tăriceanu și-a distrus și viața de cuplu, fiind surprins de a cincea soție în timp ce fuziona cu Ponta. Analiștii politici spun însă că având în vedere diferențele de scor electoral dintre cei doi, mai degrabă Tăriceanu i-o fuziona lui Ponta. Cea de-a cincea soție a lui Tăriceanu, pe care el o numește simplu Cincy, e indignată: ”Am auzit niște gemete din biroul lui Călin, ca și cum cineva fuziuna viguros. Am intrat în birou și i-am văzut cum se aliau pe birou. Nu știu dacă a mai fuzionat și cu alți bărbați”, spune Cincy Tăriceanu, printre sughițuri. Cincy e cu atât mai speriată cu cât nici nu e sigură ce bani poate obține de la Tăriceanu în urma unui divorț: Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei –10 octombrie.”Spitalele românești decontează de la 80 euro pe zi la 5.000 de euro pe zi de pacient pentru bolnavi cu aceeași formă ușoară de virus.”

Wallpaper Jack Russell terrier dog Foliage Run Autumn AnimalsBuna dimineata intr-o zi de sambata, 10 octombrie! In jumătatea de est a ţării, vremea va fi în general instabilă, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice cu precădere în Muntenia, Dobrogea și Moldova. Izolat, cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar ploi slabe vor fi posibile doar pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai susţinute la munte şi în extremitatea de sud-vest, dar local şi temporar şi în regiunile estice. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale ale datei în cea mai mare parte a ţării, cu maxime ce se vor încadra între 13 și 22 de grade şi minime între 6 și 16 grade. Pe alocuri, în orele dimineţii, dar mai ales noaptea se va semnala ceaţă. În București, vremea se va menține predominant ploioasă și cu vânt. Cerul va fi în mare parte a zilei înnorat.. Temperatura maximă înregistrată va fi de 20 grade, iar cea minimă de 10 grade.

Cum a înjumătăţit DSP Bucureşti, din incompetenţă, bolnavii şi suspecţii de COVID-19. Medic: Nici măcar un bolnav lăsat acasă nu a fost verificat de poliţie  Prea puţini bucureşteni bolnavi de COVID-19 care au fost trimişi acasă de medici după ce s-a constatat că au o formă uşoară a bolii sunt verificaţi de poliţişti, iar de acest lucru se fac vinovaţi funcţionarii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti. Practic, mii de bucureşteni infectaţi pot umbla liberi pe străzi pentru că Poliţia nici măcar nu ştie de ei.  Sandra Alexiu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, susţine că DSP Bucureşti poartă integral vina pentru haosul care s-a instalat la nivelul Capitalei în privinţa supravegherii celor infectaţi cu noul coronavirus. „Chiar DSP-ul în sine este un pericol epidemiologic. Nu am avut nici măcar un pacient care a fost verificat de Poliţie sau DSP. Ei (pacienţii – n.r.) m-au întrebat dacă vine Poliţia la uşă, eu le-am spus că cel mai probabil da, dar nici măcar unul nu a fost verificat. Totul din cauza DSP-ului care a pierdut situaţia din mână. Funcţionarii instituţiei nu îşi fac nici datoria de a contacta oamenii infectaţi pentru a le da indicaţiile necesare în termenul legal de 4 ore de la pozitivarea testului Sandra Alexiu preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei Funcţionarii instituţiei nu îşi fac nici datoria de a contacta oamenii infectaţi pentru a le da indicaţiile necesare în termenul legal de 4 ore de la pozitivarea testului. Îi contactează după zile bune. Am o pacientă care a fost contactată după 14 zile, după ce s-a făcut bine. Repet, DSP Bucureşti este în haos, nu face nimic pentru pacienţi”, a precizat medicul. Sistem medical ruginit, neperformant La rândul lui, sociologul Gelu Duminică susţine că pandemia scoate la suprafaţă problemele pe care le avem în sistemul medical, în general, şi de la DSP-uri, în mod particular „Aşa a fost construit aparatul medical în România în ultimii 30 de ani. Ne-am mira să funcţioneze, pentru că avem un sistem vechi, ruginit, neperformant. Culegem, ca să spun aşa, roadele a ce nu am făcut. Dar nici măcar acum în plină criză nu înţelegem să schimbăm ceva, mergem din inerţie cu acelaşi mod de lucru. Şi ne mirăm că situaţia este din ce în ce mai gravă. A trebuit să vină epidemia cu noul coronavirus să ne dăm seama că nu avem specialişti, medici ATI sau epidemiologi. Oamenii au plecat pe afară dornici să câştige omeneşte, dar şi să funcţioneze într-un sistem sănătos. Toată lumea a strigat «Ne pleacă medicii!», dar nimeni nu a făcut nimic ani de zile. În schimb, acum ne plângem că nu avem specialişti. Repet, avem un sistem bolnav care nu are cum să funcţioneze cu o asemenea atitudine a angajaţilor care nu se schimbă şi merg din inerţie în sistemul «Hai să ne facem că muncim» care s-a împământenit în ultimii 30 de ani“, a precizat Gelu Duminică. Reamintim că, doar o medie zilnică de 350 de bucureşteni infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost verificaţi, în ultimele două săptămâni, de poliţiştii bucureşteni dacă respectă măsurile de prevenire împotriva răspândirii noului coronavirus, deşi în această perioadă s-a înregistrat o medie de peste 400 de noi cazuri de infectare. Un calcul simplu pe datele furnizate de autorităţi arată că bucureştenilor care erau deja carantinaţi ca urmare a infectării cu COVID 19 li s-au adăugat, în ultimele două săptămâni, 4.528 de noi cazuri. În condiţiile în care carantina durează 14 zile, cifrele indică, chiar fără să ştim câţi vindecaţi au ieşit din izolare, că mai puţin de jumătate dintre cei care trebuiau supravegheaţi au intrat în atenţia Poliţiei. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPB) prin Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă le-a cerut poliţiştilor bucureşteni, în această perioadă, să verifice aproximativ 350 de oameni plasaţi în carantină sau izolare. Cu alte cuvinte, DSP nu a comunicat/cerut poliţiştilor bucureşteni să supravegheze nici jumătate din numărul de persoane care reprezintă potenţiale focare de răspândire a noului coronavirus. Integral: https://adevarul.ro

Avertismentul unui manager de spital COVID, în ziua în care România a avut peste 3.000 de cazuri noi: ”Acum e momentul să se introducă restricții clare. Mâine va fi prea târziu!”

Din 100 de pacienți cu COVID, doar de la unul s-a prelevat plasmă salvatoare. “De ce la București s-au refuzat 61% dintre donatori?”. “S-au respins doar 30%”, spune centrul   La București și Brașov, media colectării de plasmă convalescentă este de doar 0,8 la 100 de pacienți. La Alba Iulia și Bacău este de 0,2%. Nu stau bine nici alte centre mari – Sibiu, Iași sau Pitești. Statistica a fost făcută, pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Hematologie Transfuzională, de Florin Hozoc, omul de afaceri care a donat centrelor de transfuzii din întreaga țară 18 aparate de plasmafereză. Datele au fost centralizate până la data de 5 octombrie. Florin Hozoc susține că în România au fost colectate până acum 3.000 de doze de plasmă, ceea ce înseamnă o medie de un donator la 100 de cazuri de COVID-19, deci 1%. Media europeană este de 7%. Există și centre performante, care depășesc media națională. Arad, Hunedoara, Buzău, Galați, Bistrița-Năsăud. Aceste centre au recoltat dublul mediei naționale (peste 2 donatori la fiecare 100 de pacienți cu COVID-19 confirmați). Florin Hozoc: Centre mari, codașe la colectarea de plasmă Marile centre însă au o medie de colectare mult sub așteptări. Printre acestea se află București, Brașov, Iași și Sibiu. …. Rezultate proaste sunt și în alte părți ale țării – în Bacău, Alba Iulia, Focșani, Bârlad, Giurgiu, Ploiești, Piatra Neamț. … “Culmea este că, deși au avut mult mai multe persoane care s-au prezentat pentru a dona plasmă, aceste centre codașe au refuzat foarte mulți donatori pe motiv că «nu au vene bune» pentru procedura de plasmafereză. După cum veți vedea din datele prezentate, în centrele de transfuzie cu rezultate foarte bune procentul donatorilor refuzați de la plasmafereză este sub 25%, dar la București, de exemplu, procentul donatorilor refuzați este de 61%”, acuză omul de afaceri. …. Florin Hozoc arată cu degetul și spre centrele care au refuzat pur și simplu aparatele lui de plasmafereză și care ar avea rezultate și mai proaste. “În continuare, centre de transfuzie mari precum Cluj, Craiova, Constanța, Târgu Mureș sunt la coada colectării de plasmă convalescentă, pentru că au refuzat echipamentele de plasmafereză oferite gratuit, dar și pentru că nu recoltează nici măcar prin metoda clasică. Dezinteresul acestora nu a fost niciodată sancționat de către conducerea Ministerului Sănătății”, susține Hozoc. …. Omul de afaceri dă și exemplul centrului din Timișoara, unde aparatul său a fost refuzat, așa că l-a donat până la urmă Aradului. “Centrul de transfuzie din Timișoara a colectat doar puțin peste 100 de doze de plasmă convalescentă, în timp ce colegii lor de la Arad au colectat peste 250 de doze, din care peste 80% sunt doze recoltate exact cu echipamentul de plasmafereză refuzat de cei de la Timișoara”. Directorul Centrului de Transfuzii Timișoara nu a putut fi contactat pentru comentarii. Aradul, județ indicat de Hozoc, este, de altfel, pe primul loc la media donatorilor de plasmă, 2,6 la 100 de cazuri confirmate de COVID-19. În topul orașelor fruntașe mai sunt Bistrița, Buzău, Galați, Hunedoara și Pitești. Hozoc acuză și faptul că statisticile ar trebui să fie făcute și prezentate regulat publicului de către oficiali, nu de un privat. Integral: https://www.libertatea.ro

Costurile COVID-19: Spitalele românești decontează de la 80 euro pe zi la 5.000 de euro pe zi de pacient pentru bolnavi cu aceeași formă ușoară de virusCosturile COVID-19: Spitalele românești decontează de la 80 euro pe zi la 5.000 de euro pe zi de pacient pentru bolnavi cu aceeași formă ușoară de virus Libertatea publică azi mai multe documente eliberate de spitale, la externare, unor pacienți cu formă ușoară de COVID-19, cu un preț care variază de zeci de ori, totul fiind decontat de la Casa de Asigurări de Sănătate. Spitalele COVID sau suport COVID, care au zeci sau sute de oameni angajați, își împart toate costurile la numărul de bolnavi COVID, care în unele cazuri a fost de doar câțiva. Cum explică autoritățile În aprilie, Nelu Tătaru declara că preţul mediu de spitalizare al unui bolnav de COVID-19 este de 11.200 de lei. Astăzi însă, Ministerul Sănătăţii spune că nu deţine aceste date. Diferenţele mari dintre cheltuielile per pacient între spitale arată şi discrepanţe între tratamentul oferit în ţară, în cazuri similare ca severitate. Reorganizarea sistemului în fața unei amenințări necunoscute a dus la situații în care ca să ținem spitalele deschise apar costuri mult mai mari, decontate pe un număr mai mic de paturi, conform restricțiilor COVID. Există explicații obiective, cum are Călin Tiu, directorul spitalului de la Câmpina, dar există și mari bulversări în sistem: un spital suport COVID nu are medic infecționist! Un soț și o soție au fost internați miercuri, 17 iunie 2020, la Spitalul Municipal Câmpina, transformat în unitate COVID. Forma bolii a fost ușoară la ambii și s-au externat pe 30 iunie. Le-au dat medicamente de 11 lei în total, iar spitalul a decontat 5.000 de euro pe zi! Celor doi nu li s-au administrat medicamente antivirale. De fapt, decontul de cheltuieli arată că, în cele 13 zile, s-au cheltuit, în total, pe fiecare pacient: 11 lei pe medicamente 77 de lei pe analize de laborator 64 de lei pe alte investigații medicale 91 de lei hrană Sumele sunt pe 13 zile, nu pe zi! Însă decontul prezentat oamenilor, pentru fiecare dintre cei doi pacienți, a fost de 312.000 de lei. 312.000 de lei înseamnă 63.000 de euro, pentru un tratament de 13 zile, care a constat în paracetamol și aspirină și cu o porție de mâncare de doar 7 lei pe zi! Și atunci cum se ajunge la 312.000 de lei pe două săptămâni, ceea ce înseamnă aproape 5.000 de euro pe zi de spitalizare, fără RMN, fără ATI, fără conectare la aparate şi fără medicamente scumpe? …. Spitalul Județean Sibiu: tratamentul unui pacient cu aceeași stare a costat de 35 de ori mai puțin Tot 13 zile a stat internat un alt pacient COVID, cu formă ușoară, la Spitalul Județean Sibiu, în august. Factura sa este de 8.896 de lei. În acest caz, au fost administrate antiviralele Kaletra și Plaquenil și antibioticul Azitromicină, ceea ce justifică uşoara ridicare a costurilor la medicamente față de cele două cazuri de la Câmpina. Integral: https://www.libertatea.ro

Testare Covid-19Un studiu din Marea Britanie arată că 86% dintre persoanele testate pozitiv cu Covid sunt asimptomatice Un studiu realizat în Marea Britanie, în timpul perioadei de lockdown, a arătat că 86% dintre persoanele testate pozitiv cu COVID-19 erau asimptomatice. În UK, oamenii sunt încurajați să fie testați pentru COVID-19 numai dacă prezintă simptome de tuse persistentă, febră sau pierdere a gustului sau a mirosului. Dar epidemiologii de la University College London au descoperit că o astfel de abordare ar putea pierde din statistici marea majoritate a cazurilor, complicând încercările autorităţilor de a contracara un al doilea val al virusului, scrie Reuters. Oamenii de știință de la UCL au folosit date care analizează prevalența COVID-19 în comunitate și nu numai la cei care fac un test, deoarece prezintă simptome. Studiul pilot a eșantionat 36.061 de persoane care locuiesc în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, care au fost testate în perioada 26 aprilie – 27 iunie. Dintre cele 115 cu rezultat pozitiv, doar 16 au raportat simptome, iar 99 nu au raportat niciun simptom specific în ziua testului. Mai mult, 142 de persoane care au raportat simptome în ziua testului nu au dat rezultate pozitive pentru COVID-19, depășind cu mult numărul celor care au dat test pozitiv. „Faptul că atât de mulți oameni care au testat pozitiv au fost asimptomatici în ziua unui rezultat pozitiv al testului necesită o schimbare a viitoarelor strategii de testare”, consideră Irene Petersen de la UCL Epidemiology & Health Care. „Testarea mai răspândită va evidenţia transmisia „silențioasă ”și va ajuta la prevenirea potențialelor focare viitoare.” Integral: https://spotmedia.ro

SalariiRomânia, pe primul loc în UE la ponderea angajaţilor aflaţi în risc de sărăcie (Monitorul Social)  România ocupă primul loc în Uniunea Europeană ca pondere a angajaților aflaţi în risc de sărăcie, cu o proporție de 15,7% în 2019. Procentajul este aproape dublu față de UE, care este de 8,9%, potrivit unui infografic Monitorul Social, scrie Agerpres. …. Pe de altă parte, România ocupă al doilea loc în UE în ceea ce priveşte ritmul de creştere a productivităţii, după Irlanda, în condiţiile în care din 2010 până în prezent creşterea este de 42,6%. „Ideea conform căreia munca îţi asigură bunăstarea şi, implicit, oamenii săraci sunt cei care nu vor să muncească, este mai puţin adevărată în România decât oriunde în Europa. Toate aceste lucruri se întâmplă deşi în ultimii ani productivitatea angajaţilor din România a crescut în mod considerabil”, comentează autorii infograficului. Integral: https://www.digi24.ro

ElcenAdministratorul Elcen: Sistemul de încălzire al Bucureştiului, în colaps. E ca în bancul cu Petrică şi lupul Sistemul de energie termică a Capitalei este în colaps, lucru care s-a văzut în această vară, când bucureştenii nu au avut apă caldă, spune Claudiu Creţu, administratorul special al Electrocentrale Bucureşti (Elcen). El arată că soluţia este fuziunea dintre Elcen şi Termoenergetica, în paralel cu investiţii în centrale noi şi în reabilitarea conductelor. „Sistemul de energie termică al Bucureştiului este în al doisprezecelea ceas, repet acest lucru de vreun an, doi. Ca în bancul cu Petrică şi lupul, până în acest an unii nu credeau că suntem în colaps, dar iată că toată vara cetăţenii oraşului Bucureşti s-au plâns de calitatea serviciului, lipsa apei calde şi lipsa parametrilor de apă caldă”, a declarat joi Claudiu Creţu, citat de Agerpres. El se arată optimist pentru viitor, având în vedere interesul primarului general ales, Nicuşor Dan, care a venit în vizită la Elcen a doua zi după câştigarea alegerilor. „A fost o vizită istorică, a fost pentru prima dată când un primar al Capitalei a venit în vizită la Elcen. Am avut o discuţie consistentă, de trei ore, pentru a gândi soluţii şi drumuri de urmat pentru încălzirea bucureştenilor şi investiţiile viitoare. Contextul este unul optimist. Însă aceste investiţii nu pot fi făcute prin magie în două săptămâni sau într-o lună, aşa că această iarnă o vom trece printr-un management de criză, printr-o gestionare a avariilor cât se poate de rapidă, astfel încât să nu fie probleme”, a susţinut el. Creţu a arătat că Elcen a modernizat instalaţiile de ardere pentru şase cazane şi mai există unul în lucru, care va fi finalizat luna viitoare, pentru a îndeplini restricţiile de mediu. „Aceste cazane sunt din anii ’60, ’70, ’80, dar e nevoie de investiţii în centrale noi, în ciclu combinat, de nouă generaţie, eficiente raportat la consumul de gaze şi la emisii. Perspectiva pare optimistă având în calcul Fondul de Modernizare, cunoaştem că UE prin directive susţine cogenerarea de înaltă eficienţă. Trebuie să ne rămână mereu în minte o întrebare, cum încălzim oraşul Bucureşti, cu 2-3 milioane de oameni, cu 600.000 de apartamente racordate, cu 9.000 de instituţii, spitale, şcoli, grădiniţe, care depind de acest sistem. Evident că soluţia este legată de investiţii în centrale pe gaze în cogenerare de înaltă eficienţă şi suntem deschişi la orice investiţii din surse regenerabile care pot eficientiza, care pot veni cu un aport suplimentar în anumite perioade, de exemplu în anumite perioade de vârf sau apă caldă vara. Putem încerca proiecte pilot sau proiecte de cercetare, orice propunere de soluţii regenerabile. Dar pentru a asigura în Bucureşti cele 1.000 de gigacalorii necesare încălzirii oraşului este nevoie de investiţii în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaze”, a subliniat el. Administratorul Elcen a precizat că la CET Sud, care asigură aproape jumătate din consumul din Bucureşti, ar fi nevoie de centrale noi de 200-400 de MW, în funcţie de cât va arăta studiul de fezabilitate, iar la CET Grozăveşti e necesar un grup nou de 50 de MW. Integral: https://www.digi24.ro

Daniel Băluță, primar sector 4Contracte de sute de milioane de lei date de primari pe final de mandat Cu puțin timp înainte de alegerile locale sau chiar după, primarii care au pierdut alegerile au atribuit contracte de sute de milioane de lei. Pe ultima sută de metri, autoritățile locale au semnat pentru renovări de imobile, au acordat contracte pe patru ani și au făcut achiziții costisitoare, cum ar fi toalete de 46.000 de euro bucata. Parcuri de joacă de 117 milioane de lei În vara acestui an, Administrația Domeniului Public Sector 2, instituție din subordinea primăriei, a semnat un acord cadru de 4 ani pentru furnizarea și montarea unor echipamente de joacă pentru parcuri. Valoarea totală a contractului este de 117 milioane de lei. Din iunie 2020, au început să curgă contractele subsecvente. Astfel, firma Maksan Techno Grup a semnat șase astfel de înțelegeri, în valoare de 16,8 milioane de lei, ultimul fiind parafat pe 21 septembrie 2020. Potrivit confidas.ro, firma aparține turcului Yavuz Onur, societate care face parte dintr-o asociere de firme care au cîștigat, în luna mai, un megacontract de 1 miliard de lei pentru amenajarea parcurilor din sectorul 5 condus până pe 27 septembrie de primarul Daniel Florea. Tot primăria Sectorului 2 a cumpărat garduri pentru locurile de joacă, valoarea acestora fiind de 5,2 milioane de lei. Ultimul contract subsecvent pentru garduri a fost semnat cu 6 zile înainte de alegeri. Pesedistul Dan Cristian Popescu, cel care conducea din postura de viceprimar instituția, a pierdut alegerile, în locul său fiind ales Radu Mihaiu de la USR. Pe 22 septembrie, primăria Sector 2 achiziționat 10 toalete automate cu 1.638.655 de lei fără TVA (33.700 de euro bucata) și 4 toalete pentru persoane cu dezabilități, valoarea acestora fiind de 924.369 de lei (47.000 de euro bucata). În total, 2.555.000 de lei…… Până pe 27 septembrie, primăria Timișoara a fost condusă de liberalul Nicolae Robu, el fiind înlocuit în urma alegerilor de Dominic Fritz de la USR-Plus. Pe 28 septembrie 2020, primăria Timișoara a semnat acordul având ca obiect „achiziție publică de execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii „pasaj inferior Solventul”. Potrivit e-licitatie, portalul oficial al achizitiilor publice, lucrarea este în valoare de 93,8 milioane de lei. Firma italiană SPIC Internationale a fost singurul ofertant. Proiectul prevede un pasaj care va cuprinde linii de tramvai, iar termenul de realizare a investiției este de 26 luni. Primăria Brașov a semnat pe 18 septembrie un contract în valoare de 20,1 milioane de lei pentru construirea unui cămin pentru elevi. Conform caietului de sarcini, construcția va dura 90 de luni, plata fiind făcută din fonduri bugetare. Câștigătorul licitației este firma Atlant Building. Liberalul George Scripcaru a pierdut primăria din Brașov după patru mandate. În locul lui a fost ales Aleen Coliban de la USR. Până în urmă cu 11 zile, președinte al CJ Ialomița era Victor Moraru de la Pro Romania. A pierdut alegerile în favoarea lui Marian Pavel de la PSD. „Moștenirea” lăsată noii conduceri este o lucrare de modernizare a spitalului județean din Slobozia, investiție care se ridică la 56,3 milioane de lei. Pe 17 septembrie 2020, vechea conducere a CJ a atribuit contractul firmei Construcții Erbașu SA. Durata lucrărilor a fost stabilită la 42 de luni, aproape cât mandatul noului președinte de consiliu județean. Pe 19 august, primăria Constanța, condusă de Decebal Făgădău de la PSD atribuia un contract cu o durată de 4 ani pentru servicii de curățenie pentru mai multe imobile care aparțin primăriei. Valoarea serviciilor se ridică la 3,1 milioane de lei, contractul fiind atribuit firmei CIP Avantaj. Integral: https://romania.europalibera.org

Mitulețu-Buică (AEP): Perioada electorală legată de alegerile locale începe miercuri | Zgud.roNoi acuzații grave la adresa președintelui AEP: A creat o breșă de securitate pentru a ascunde un contract pe care nu avea voie să-l facă  Ca să ascundă un contract pe care nu avea voie să îl facă, președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a marcat noi date, altele decât cele expres prevăzute de lege, în a doua cea mai mare bază de date din România și a permis accesul într-un sistem extrem de bine securizat pentru câteva mii de operatori care nu sunt acreditați legal, creând o uriașă breșă de securitate, avertizează Cristian Petraru, expert în procese electorale. Este vorba, ați înțeles desigur, despre alegerile locale din 27 septembrie, ale căror rezultate finale nu le cunoaștem nici până azi, deși au trecut 11 zile de când alegătorii au fost chemați la vot. În mod surprinzător, subiectul nu a fost abordat de nimeni la conferința de presă organizată miercuri seara de președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni…. Reamintim că pe baza unor informații primite de la mai multe surse demne de toată încrederea cu privire la mai multe nereguli care au marcat scrutinul din 27 septembrie, lucru certificat și de o serie de documente postate pe site-ul BEC, SpotMedia.ro a solicitat încă de săptămâna trecută BEC și STS o serie de date, în baza Legii 544/2001. STS încă nu a reacționat, iar BEC a trimis solicitarea la AEP, chiar instituția asupra căreia planau o serie de suspiciuni. Totuși, ca urmare a interviului pe care ni l-a acordat zilele trecute Cristian Petraru, în care acesta i-a adresat public câteva întrebări președintelui Mitulețu-Buică, AEP a trimis o informare către BEC. Subțire, neinteligibilă, nesemnată, dar care apare pe site-ul BEC (AICI, pag. 131-137)…..Da, s-a cumpărat soft, fără achiziție publică Prin răspunsul formulat, la punctul I, bullet-ul al doilea ”Aplicație repartiție de mandate” paragraful 2 teza finală, dl. Buică răspunde la întrebarea 1, cea principală, cu un DA hotărât. A cumpărat soft. Iar prețul arătat de mine este cel corect. Astfel, suntem în situația în care se deschid (sunt valabile) celelalte întrebări. Domnul Buică alege să ignore celelalte întrebări, cu excepția celor de la subpunctele 1.2 și 1.7. La toate celelalte întrebări generate de răspunsul DA la întrebarea principală, domnul președinte tace. Dar răspunsul la cele două subpuncte (deși criptic și făcând apel la logică pentru a putea fi înțeles) este foarte interesant.   Astfel la 1.2  (De ce nu există o achiziție publică pentru produsul achiziționat ?) domnul Buică vorbește (la același punct I, bullet-ul al doilea ”Aplicație repartiție de mandate”, paragraful 2 teza primă de data aceasta) despre faptul că domnia sa a folosit aplicația din 2016 și că a încărcat și interoperaționalizat produsul informatic pe RE (registrul electoral, aplicația se numește SIRE și este cel mai mare produs informatic gestionat de AEP). Integral: https://spotmedia.ro

Der Spiegel despre Klaus Iohannis: „Eroul care a eșuat și care, totuși, va învinge”Cum se pierd alegerile, după victorie  Dincolo de victoriile adjudecate și de mesajele triumfaliste transmise cam de toți jucătorii partinici importanți, scrutinul din 27 septembrie a lăsat să se vadă, la scenă deschisă, vulnerabilitățile procedurilor electorale și subteranele rețelelor de putere. S-a văzut, de pildă, că e plauzibilă frauda, cu voturile din saci sau din Excel, că numărarea voturilor e încâlcită, că autoritățile statului nu au la îndemână proceduri și mesaje clare, lăsând terenul fertil pentru manipulări și uzurpări de tot felul. Probabil cea mai grotescă e încercarea PSD de a confisca tema fraudei, nu atât pentru a arăta că a fost furat, ci mai degrabă pentru a compromite scrutinul, în tehnica deja brevetată a mlăștinirii generalizate….. Când președintele țării, care decide să comunice săptămânal pe temele importante ale agendei, întrebat câți medici de Terapie Intensivă are România răspunde: ”Avem atâția cât avem”, oamenii fie aud cinismul, fie neștiința. Nu a fost o întrebare capcană, ci una perfect legitimă, în condițiile în care medici din sistem au atras atenția că suntem în deficit de personal medical specializat pentru ATI. Era treaba președintelui să dea un răspuns clar?  Nu e trecut în Constituție, dacă asta căutăm, dar dacă Klaus Iohannis anunță că răspunde întrebărilor pe temele zilei, atunci trebuie să se și pregătească. Altminteri, exercițiul acesta de comunicare și transparență arată ca un simulacru și simulacrele sunt mai riscante decât tăcerea, până când ai ceva temeinic de spus. Cifre, informații riguroase, statistici și, acolo unde chiar nu știi, angajamentul că întrebi și până la finalul conferinței poți da răspunsul corect. Este președintele informat în privința capacității sistemului de Terapie Intensivă? Înainte de conferința de presă, a cerut o documentare a problemelor și temelor de pe agenda socială și apoi a cerut instituțiilor informații clare? I s-au dat? Răspunsul dat la întrebarea despre numărul locuitorilor din București, necesar pentru a calcula rata de contaminare cu SARS-CoV2, în funcție de care se decid restricții noi și măsuri de carantină, a fost, din acest punct de vedere, mai bun: Nu știu, mă interesez, transmit mai târziu răspunsul. Doar că angajamentul acesta a fost aruncat într-o doară, pentru că președintele nu ne-a spus nici mai târziu. Iarăși: nu e în sarcina constituțională a președintelui să știe asta, dar e în sarcina lui, potrivit mandatului de reprezentare, să îi ajute pe oameni să aibă acces la informații, dacă instituțiile publice sunt opace și netransparente. Nu e suficient ca PSD să fie răul major, practicile și metodele pesediste sunt cele care trebuie înlocuite, pentru ca instituțiile să funcționeze în rolul lor fundamental……  A doua zi după, România pierde alegerile, pentru că partidele sunt preocupate exclusiv de cățărarea pe capitalul triumfalist, pentru a sări în următorul Parlament.

  • USR, care a primit un capital simbolic la scrutinul din 27 septembrie, eșuează zilele acestea în inadecvare, cu sfadă în poartă, demisii și acuzații de patologie a puterii.
  • PNL cheamă la lupta antiPSD; prin vocea președintelui, cel care și-a asumat din capul locului tema de campanie, dar menține opacitatea și aroganța puterii.
  • PSD speculează vulnerabilitățile și criza, demonstrându-și cu vârf și îndesat năravul. Integral: https://spotmedia.ro

 Cornel CodiţăDictatura trăncănelii …. Actorii principali ai scenei noastre politice nu mai comunică cu noi, de mult. Trăncănesc în schimb către noi şi asupra noastră, aproape incontinent. De la Caragiale încoace, cel puţin. Nu mă mai refer la “ieşirile publice” ale Preşedintelui nostru pentru că nu are nici un rost. Nici el şi nici cei din jurul său nu par capabili de acces la elementele fundamentale ale comunicării publice verbale. Poate că omul poate comunica prin alte mijloace şi instrumente comportamentale, dar cu vorbele… cu siguranţă… nu! Nici ale lui, nici ale altora. Indiferent de situaţie şi subiect, încercarea sa chiar sinceră de comunicare se dizolvă într-o simplă trăncăneală livrată alternativ în două tonuri, parternalist-binevoitor şi paternalist-dojenitor, la limită acuzator. Primul ministru nici măcar nu se mai osteneşte să trăncănească cu noi, cetăţenii, darămite să comunice. El trăncăneşte doar cu adversarii politici şi cei care îl deranjează în exercitarea bunului plac cu care se crede îndrituit, odată ce deţine portofoliul prim-ministerial. Tonul trăncănelii prim-ministeriale este de regulă răţoit şi tracasat. Doar cînd trăncăneşte ceva care are legătură cu Preşedintele, tonul se schimbă radical şi devine slugarnic-împăciuitor. Dintre miniştrii care trăncănesc asupra noastră mai cu spor, în ultima vreme, datorită şi în legătură cu ciuma cea nouă, se detaşează desigur cei de la sănătate şi interne, la care se adaugă nou împuternicitul cu puteri depline asupra boalelor publice şi molimelor, numitul Arafat. Îi ţin isonul, după caz, pe glasul cinci şi şapte, diferiţi doftori cu sau fără proptele, dar sigur cu interese la înalta poartă. Trăncăneala lor trimite totuşi la unele finalităţi, de aceea poate fi bănuită din cînd în cînd chiar şi de comunicare. Finalităţile descriu un evantai care merge de la “voi sunteţi de vină pentru că vă îmbolnăviţi, iar dacă v-aţi îmbolnăvit, atunci nu veniţi la noi cu pretenţii că tot nu putem face mare lucru” pînă la “noi facem totul şi ceva pe deasupra ca să vă ferim de iad, în timp ce voi nu vă mai opriţi din călcatul prin străchini”, respectiv de la “înfricoşaţi-vă cu înfricoşarea cea mare… că de… frica păzeşte pepenii” pînă la “şi cine nu pleacă al său cap întru ascultarea cea deplină a poruncilor puterii lovit va fi fără cruţare de buzduganul necruţătoarelor sale pedepse”!!! Preşedinţii de partide şi alte figuri proeminente ale vieţii noastre politice trăncănesc mai ales unii spre alţii, mă rog, de-ale lor: cine se pupă cu cine şi cine cu cine îşi scoate ochii, cum şi cît l-a furat pe care şi cu cît, cine e pe lista albă şi cine pe cea neagră şi pe ce loc anume etc. Nici cea mai mică intenţie de a comunica cu cetăţeanul pe care îl fugăresc de voie în perioadele dinainte stabilite pentru “nobiliara” vînătoare de vulpi şi de voturi. Nu o să vă mai împui capul cu descrierea peisajului trăncănelii din spaţiul artificial creat şi întreţinut cu atîta cheltuială al mijloacelor de comunicare în masă. În aspectele lor cele mai apropiate de perfecţiune, aici pot fi găsite exemplarele cele mai alese, mai pure şi strălucitoare de trăncăneală menită nu doar să acopere timpul de emisie atît de abuziv extins la 24/7, cît golul din cultura şi puterea de judecată politică care domnesc în spaţiul carpato-danubiano-pontico-mioritic. Cît despre eseul nostru democratic post decembrist, încă tînăr şi necopt, el se ofileşte pe zi de trece sub neîndurătoarea asuprire a mulţilor săi duşmani, între care trăncăneală ca erzaţ de comunicare publică este doar unul. Integral: https://www.bursa.ro

Nou scandal in USR? Partidul invalideaza candidatura lui Vlad Teohari la alegerile parlamentare in urma unui aviz al Comisiei de arbitrajUSR și-a făcut aplicație, ca să știe membrii când e scandal în partid  Digitalizare exemplară la USR-PLUS, partidul care tocmai și-a lansat aplicația Scandapp, cu care membrii pot afla care e ultimul scandal din partid. Conducerea USR-PLUS a decis să implementeze aplicația pentru că mulți membri nu cunosc scandalurile la zi și ajung să se certe pe scandaluri vechi, lucru deloc productiv pentru partid. Decebal Popescu, membru fondator USR, explică succint Scandapp: ”Primești alerte cu ultimele înjurături din partid, indiferent de oră. De exemplu, ultimul scandal este cel legat de candidaturile pentru parlamentare, unde Barna și-a impus lista. Bun. Prin aplicație eu pot semna o petiție prin care să cer demisia lui Barna, sau pot să apăs butonul Scârbit de ce se întâmplă”, spune Popescu. Există și versiunea Scandapp Premium, în care poți crea tu însuți un scandal în USR. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 9 octombrie.”Poliţia nu primeşte datele bucureştenilor plasaţi în carantină sau izolare pentru verificarea la domiciliu.”

The autumn is the most beautiful time of the year | Nature | News | Express.co.ukBuna dimineata intr-o zi de vineri, 9 octombrie! Un Cod portocaliu va fi valabil vineri, intre orele 3:00 – 21:00, in judetele Ialomita, Calarasi si Constanta. In zonele afectate va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitatile de apa vor depasi 40 – 70 litri/mp. Totodata, o avertizare Cod galben de ploi insemnate cantitativ vizeaza, in intervalul 9 octombrie, ora 3:00 – 10 octombrie, ora 3:00, judete din Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei si local in Carpatii Orientali si Meridionali. Astfel, in 11 judete, inclusiv Capitala, vor fi averse torentiale, iar in intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitatile de apa vor depasi 25 – 35 l/mp si, izolat, 40 – 50 l/mp. Temperaturi Bucuresti: 19/14 gr.C.

CORONAVIRUS Romania. Situatie critica: a fost depasit pragul de 3.000 de cazuri noi, in 24 de ore. Peste 600 de pacienti sunt la Terapie IntensivaAutoritățile nu vor să spună câte din rezultatele pozitive de COVID provin de la testele făcute în urma definiției de caz. Cât de mare e cu adevărat infectarea?   Ministerul Sănătății comunică zilnic cifrele care arată evoluția pandemiei de COVID în România. Raportează un număr de cazuri noi depistate în ultimele 24 de ore ce rezultă dintr-un număr de teste efectuate în aceeași perioadă de timp. De exemplu, în ultima comunicare a Ministerului Sănătății, cea din 7 octombrie, care a atins recorduri la cazuri noi, decese și pacienți în ATI, “au fost efectuate 27.814 teste în ultimele 24 de ore, dintre care 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere”. Testele provin din două direcții: cele efectuate în baza definiției de caz și a protocolului medical și cele ce sunt efectuate la cerere. Concret, este vorba despre rezultatele testelor efectuate în urma anchetelor epidemiologice sau celor cu prioritate în cazul pacienților, cadrelor medicale sau celor didactice. În a doua categorie intră rezultatele testelor efectuate la cerere de persoanele care doresc să facă pe cont propriu această analiză din diverse motive: pleacă din țară, au avut contact cu cineva bolnav, simptome sau vor pur și simplu o verificare. “Nu se raportează defalcat” Libertatea a solicitat Institutului Național de Sănătate Publică, acela care colectează și analizează aceste date, situația defalcată a numărului de cazuri noi de COVID ce derivă din cele două categorii de teste efectuate. Câte cazuri noi provin din testele făcute în urma definiției de caz și câte provin din testele la cerere. Răspunsul este “Nu se raportează defalcat”. “Numărul de cazuri confirmate pozitiv de COVID-19 nu se raportează defalcat în funcție de împrejurările testării: la cerere, cu încadrare în definiția de caz sau în prioritizările de testare”, a fost răspunsul sec al INSP. Cu alte cuvinte, autoritățile ne spun că știu și ele, ca și noi, câte sunt teste la cerere și câte sunt cerute de spitale, dar nu știu sau nu vor să ne spună rezultatele defalcate pe fiecare dintre cele două categorii! “Rata infectării e mai mare de mult timp, dar a fost manipulată” “Raportarea a fost diluată intenționat de cei responsabili pentru a menține rata de pozitivare sub 10%, depășirea acestui prag ar impune restricții dure până la lockdown”, a declarat medicul Lucian Duță. Fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate susține că indicatorul pe baza căruia se urmărește evoluția unei pandemii este cel dat de numărul infectărilor ce se înscriu în definiția de caz pentru testare și că rezultatele obținute în urma testărilor la cerere nu au nicio valoare. Duță e convins că numărul celor depistați pozitiv în urma testelor făcute la cerere este mic, deoarece aici se regăsesc persoanele sănătoase care au avut nevoie de test negativ pentru a pleca în străinătate. “Amestecarea celor două categorii de rezultate de săptămâni bune nu a avut decât rolul de a dilua rata infectării și de a manipula astfel raportarea în perspectiva organizării alegerilor. Pragul infectării de zece la sută, care este arătat de cifrele de acum, cred că a fost depășit cu mult timp în urmă”, a mai spus Lucian Duță. Integral: https://www.libertatea.ro

Cum a reusit politia sa-i prinda pe niste contrabandisti de tigari. Urmarire ca in filme cu focuri de arma si dispozitive de blocare a rotilorSURSE: Poliţia nu primeşte datele bucureştenilor plasaţi în carantină sau izolare pentru verificarea la domiciliu. Câţi oameni sunt verificaţi zilnic De marţi până miercuri, în Capitală, au fost înregistrate nu mai puţin de 514 noi infectări cu SARS-CoV-2, ieri au fost 403, luni 562, iar vineri 517 noi cazuri. Cu toate acestea, Direcţia de Sănătate Publică prin Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă le cer poliţiştilor bucureşteni să verifice aproximativ 350 de oameni, plasaţi în carantină sau izolare, pentru a vedea dacă respectă regulile. Practic, celelalte persoane plasate în izolare sau carantină la domiciliu pot părăsi locuinţele după bunul plac. „Problema este că Direcţia pentru Sănătate Publică nu transmite datele tuturor persoanelor diagnosticate si lăsate în carantină acasă. În Capitală sunt raportate zilnic între 350 şi peste 500 de îmbolnăviri, iar noi verificăm de două săptămâni, constant doar jumătate dintre acestea”, arată ofiţerii care fac aceste controale. Reamintim că autoizolarea/izolarea şi carantina înseamnă ca persoana diagnosticată cu noul coronavirus, cea care a intrat în contact cu un pacient declarat pozitiv cu COVID-19 sau care s-a întors dintr-o ţară cu mai multe cazuri decât înregistrează România, să rămână intr-un anumit loc destinat pentru aceasta sau la domiciliu timp de 14 zile. În cazul Bucureştiului, Poliţia Capitalei şi Poliţia Locală, subordonată primeia pe timpul stării de alertă, verifică zilnic prin vizite la domiciliu dacă cei carantinaţi sau izolaţi stau în locuinţe. Practic, cei aflaţi în această situaţie nu pot părăsi locuinţa iar dacă o fac riscă închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă de până la 20.000 lei. După cele 14 zile pot părăsi carantina însă doar cu avizul epidemiologic eliberat de Direcţia de Sănătate Publică, care atestă că sunt sănătoase. Aplicaţia de monitorizare a carantinaţilor a fost dată uitării La începutul pandemiei, în luna martie, premierul Ludovic Orban promitea că Guvernul pregăteşte cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) o aplicaţie care să permită monitorizarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau în carantină. Astfel, autorităţile ar fi putut să verifice în timp real dacă persoana care trebuie să stea izolată respectă acest lucru sau nu. Dezvoltarea aplicaţiei a rămas însă la stadiul de promisiune. Astfel că, în ultimele zile, sute de poliţişti din Bucureşti au acţionat pentru a verifica dacă sunt repectate măsurile de izolare, carantină sau cele împotriva răspândirii noului coronavirus. Integral: adev.ro/qhuecc

Lista zonelor cu cele mai multe cazuri de Covid-19. Explozie de cazuri in Bucuresti, Bacau, Cluj, Dambovita, Iasi, Prahova si TimisDe ce nu se impune purtarea măștii în spațiile publice deschise? O explicație: frica politică de reacția cetățenilor înainte de alegeri Purtarea măștii peste tot în spații publice ar trebui să fie o măsură obligatorie acolo unde există o rată mare de infectare cu noul coronavirus, spun experții în sănătate publică. Legal, decizia ar trebui luată de autoritățile locale. Mai este însă o decizie, cea politică, și ea este motivul pentru care la nivelul GCS și al Guvernului nu se ia încă în considerare purtarea măștii peste tot în spații deschise, de teama ostilizării electoratului coronasceptic înainte de alegerile parlamentare. Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seara că politicienii trebuie să țină cont de ce spun experții. Capitala este în ultima săptămână în topul raportărilor de infectare cu noul coronavirus. CMSU a luat o serie de măsuri restrictive, inclusiv de închidere a unor afaceri, dar nu se ia în calcul impunerea obligativității purtării măștii în toate spațiile publice. „În momentul de față nu avem prevăzută o extindere a unei asemenea măsuri”, a declarat prefectul Bucureștiului, Gheorghe Cojanu, pentru Digi24.ro. Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise e „o variantă”, dar cei aflați la putere nu vor să ia decizii „abrupt”. Explicația stă în contextul electoral al acestei perioade. Guvernanții nu doresc să ostilizeze alegătorii coronasceptici și pe cei care militează împotriva purtării măștii. …Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică și profesor la Universitatea Babeș Bolyai spune că restricțiile care au fost reimpuse în București nu vor diminua numărul îmbolnăvirilor zilnice în următoarea săptămână și jumătate….. „Cel puțin pentru următoarea săptămână – săptămână jumate, nu va încetini ritmul îmbolnăvirilor, pentru că orice măsură luată astăzi va avea efecte de-abia peste două săptămâni, pentru că există o perioadă de latență”, a precizat acesta, la Digi24. Cherecheș spune că soluția există, ea fiind deja aplicată în alte localități. „Rețeta o avem deja, respectiv exact pașii pe care i-a urmat județul Argeș. A reușit să scadă de la peste 150 de cazuri noi pe zi la un număr de sub 15. Au rețeta, trebuie doar aplicată, respectiv purtarea măștii în spațiile publice, peste tot în zonele unde avem rată mare de infecție și obligativitatea purtării măștii impusă prin amenzi, care să fie date consecvent. Deciziile trebuie să fie luate în funcție de situație. Nu pot fi la nivel național. Mi se pare ușor aberant faptul că Guvernul anunță deciziile luate la nivel de București. Guvernul ar trebui să dea niște indicații generale, niște sfaturi și fiecare autoritate locală să ia decizii bazate pe situația locală. Situația e foarte clară cel puțin pentru experții în sănătate publică. Orice loc unde se adună oameni și nu poartă mască și nu se păstrează distanța constituie un factor de risc, un focar. Acum plătim riscul deschiderii școlii, deschiderii restaurantelor și a unei atitudini extrem de relaxate în ce privește datul de amenzi pentru nepurtarea măștii sau purtarea incorectă a măștii. Am avut alegerile locale relativ recent și înainte de alegeri Guvernul și autoritățile locale au fost extrem de reticente în a da amenzi, cu excepția județului Argeș și a altor județe care au luat măsuri, pentru că erau într-o situație critică. Acesta spune că situația nu mai este sub control și că numărul de cazuri zilnice va depăși pragul de 3.000. Integral: https://www.digi24.ro

În România au murit mai mulți oameni în centrele de bătrâni și copii și adulți cu dizabilități decât au murit în total de COVID în Slovenia plus LituaniaATENȚIE! Sunt doctori în România care au plătit 23.000 de euro ca să nu treacă pe la școală  E posibil să întâlniți, la un consult sau chiar atunci când sunteți supuși unei proceduri chirurgicale mai complicate, medici români care nu au dat pe la școală. Sunt absolvenți de Medicină la Universitatea “Titu Maiorescu”, exclusiv pe bani, nu pe carte. Se poate învăța medicina doar de la televizor ? Poți trece dintr-un an în altul fără să ajungi pe la cursuri ori pe la seminarii ? Dacă ai plătit taxa de 5.000 de euro pe an, în urmă cu un deceniu, la Universitatea Titu Maiorescu s-a putut. Asta reiese dintr-un raport realizat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS. Care spune că experții evaluatori nu au găsit niciun student la cursuri sau la lucrările practice (laboratoare) care acopereau șase arii medicale. Unul dintre seminariile practice la care studenții nu mergeau era anatomia…. Din comparațiile existente în raportul din 2015 aflăm că, la Facultatea de Medicină a Universității Titu Maiorescu a existat un absenteism uriaș al studenților la cursurile și seminariile de medicină. Studenții plăteau taxa uriașă la medicină (5.000 euro numai în primul an), iar asta le oferea libertatea de a nu mai merge la școală. La laboratoarele și cursurile practice de medicină prezența era zero.   „Dacă la evaluarea precedentă s-a remarcat un absenteism îngrijorător al studenților la activitățile didactice, atât la cursuri cât și la lucrările practice, negăsidu-se niciun student la lucrările practice de anatomie, fiziologie, histologie, imunologie, biochimie, bacteorologie, prevăzute în orar, în cadrul acestei evaluări, prezența studenților, atât la activități didactice cât și la activități practice, s-a constatat a fi aproximativ 70%”, arată raportul din 2015….. Tot prin comparație, aflăm cum funcționa Facultatea de Medicină la finalul anilor 2000, respectiv primii ani de după 2010: – „la evaluarea precedentă existau 12 cadre didactice care au împlinit vârsta de pensionare”. În 2015, numărul acestora s-a redus la 5. – 19 asistenți universitari nu aveau statutul de cel puțin doctorand (obligativitatea de a avea titlul de doctor a fost introdusă prin Legea Educației din 2011, dar măsura a fost amânată de mai multe ori de guvernele PSD),…. Intrebări Newsweek România adresate Universității Titu Maiorescu Într-un raport al ARACIS, pe care vi-l atașez, la pagina 10 se menționează existența unui absenteism uriaș al elevilor la cursuri și seminarii. V-aș ruga să ne comunicați la ce perioadă făcea referire cu exactitate ARACIS și cum ați remediat situația ? Vă rog să ne comunicați câți elevi la medicină pregătea universitatea dvs în perioada în care ARACIS spune că elevii nu veneau la cursuri și cum s-a ajuns la această situație. Universitatea nu a răspuns. Integral: https://newsweek.ro

Nicusor DanNicușor Dan va ieși din Asociația Salvați Bucureștiul, care are 15 procese împotriva Primăriei Capitalei …… „Sunt membru fondator al Asociației Salvați Bucureștiul. Această asociație, de la începutul ei până în acest moment, are 400 de procese cu totul, multe dintre ele s-au finalizat. Din acest moment, așa, la ochi, estimez că Asociația are undeva la 50 de procese deschise, dintre care vreo 15 cu Primăria Capitalei. O să ies din situația de incompatibilitate și n-o să mai fiu membru al Asociației Salvați Bucureștiul înainte de a fi numit primar general, deci n-o să fiu în situația în care o să fiu și primar, și membru al Asociației Salvați Bucureștiul”, a anunțat Nicușor Dan, miercuri seara, la Digi24. „În ceea ce privește aceste procese, e foarte simplu: judecătorii sunt deja investiți cu ele. În esență, fiecare dintre ele se referă la legalitatea unui act emis de Primăria Capitalei sau de primăriile de sector și judecătorul va decide dacă ce spunea Asociația, în care eram și eu în acel moment, sau ce spunea Primăria, în care nu eram la acel moment, cine are dreptate. N-o să vin acum, dacă Primăria Capitalei a dat, vă dau exemplul cel mai simplu, a dat o autorizație pentru un imobil de 9 etaje pe str. Vasile Lascăr, zonă istorică în care toate clădirile au trei etaje, și eu ca membru al Asociației Salvați Bucureștiul am spus că acea autorizație este nelegală, n-o să vin acum ca primar să pun că e legală! Sunt, totuși, aceeași persoană, cu aceeași conștiință, cu aceeași judecată”, a explicat Nicușor Dan. „Punctul de vedere al primarului în acel litigiu o să fie că autorizația este nelegală”, a precizat primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan. Integral: https://www.digi24.ro

FOTO: Detaliile spectaculosului proiect de 2,87 mld. euro din zona Romexpo - LifeNews.roEXCLUSIV | Cum și-a planificat Grupul Iulius tunul imobiliar de la ROMEXPO. Detaliile unei înțelegeri controversate pentru 42 de hectare în nordul Capitalei Adevăratul beneficiar al “afacerii Romexpo”, prin care statul transferă gratuit terenuri de 300 de milioane de euro către Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), este grupul Iulius, patronat de către omul de afaceri Iulian Dascălu, reiese din documentele pe acre ziarul le publică azi. Aici ar urma să fie ridicat cel mai mare complex imobiliar din România, în valoare de 2,87 miliarde de euro. Unul dintre aceste documente este Raportul privind aprobarea încheierii contractului de asociere între CCIR, Romexpo – firmă deținută de Cameră și Stoneberg SRL – firmă din grupul Iulius. Documentul este datat 21 iulie 2017 și detaliază relațiile dintre Camera de Comerț și grupul Iulius, precum și modalitatea de cooperare dintre cele două părți în viitor. …. Acesta nu este contractul final de asociere, ci un document premergător, adoptat de Camera de Comerț în baza discuțiilor anterioare cu Iulius. Grupul imobiliar spune că nu mai este valabil, Camera de Comerț arată că acest document constituie baza viitoarei colaborări. Pe baza acestui document, dezvoltatorul imobiliar a depus deja la Primăria Capitalei Planul Urbanistic Zonal pentru viitorul megaproiect. Cum se făcea împărțirea terenului Este vorba de împărțirea a 42 de hectare de teren în nordul Bucureștiului, care se află în acest moment în proprietatea privată a statului și administrate prin Regia Autonomă Admnistrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). …. In Monitorul Oficial din 31 mai 2019 apare un acord de confirmare a asocierii dintre cele două părți. Nu mai apare nimic despre împărțirea terenurilor, ci se face trimitere la termenii contractului de asociere numărul 2172/20.09.2017. Contractul în sine nu a fost făcut public de către CCIR sau Iulius, deși este vorba de un teren public, care se acordă gratuit. Integral: https://www.libertatea.ro

Interviu cu ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero - România - Radio România Actualităţi OnlineValeriu Nicolae: Natalia – Elena Intotero – sau cum să faci un master fără să termini universitatea. Doamna Intotero, până să fie posedată de PSD-ism, a fost o învățătoare normală la o școală generală din Brad. Imediat ce intră în PSD, primește un avânt academic și se apucă de școala de institutori de engleză. Termina femeia cursurile la copii și rapid, făcea prima la stânga și pac, cumințică, la universitate, la 5 ore distanță dus-întors cu mașina. Anul 2004 este însă un an de mare grație căci ajunge consilier PSD și, cum dovedesc repetat în această carte, funcția de consilier declanșează o urgie, un iureș, o vâltoare interioară care răcnește a știință și academie în bieții posedați. Numai în anul 2005, în timp ce este profesoară la Brad, consilieră județeană la Hunedoara și membră în ț-șpe comisii, doamna Intotero face TREI universități diferite. Una de filologie, specializare Română Engleză, cel mai probabil la Timișoara (în CV localitatea e secretă) și două la București, un master la fabrica de masterate PSD-iste a lui Adrian Severin și Studii Europene la Spiru Haret. Evident, este una dintre marile preotese ale lui Zamolxes, căci fără acces la teleportare prin tunelul energetic de sub Carpați ar fi doar o impostoare sinistră, ceea ce PSD-ul nu face! Faptul că face un master fără a fi avut terminată o universitate este un mizilic, un detaliu mizerabil de care numai șobolanii antipesediști, cum ne numea Dragnea, se pot lega. În 5 ani, timp în care este profesoară la Brad, consilier județean la Hunedoara, geniala doamnă termină două facultăți și un master. Evident, ajunge directoare de școală la Brad și studentă la Institutul Diplomatic Român la București. Devine secretară de stat la Ministerul Afacerilor de Externe, căci e căsătorită cu un italian, și Ponta își imaginează că face un masterat în Italia, că altă logică nu există. Face rapid și colegiul de nesecurici al lui Oprea. Este foarte capabilă, așa că după 5 luni revine la Brad. Contribuie cu foarte mulți bani la campania PSD, așa că redevine secretară, chipurile de stat, la Românii de Pretutindeni și din 2012 este deputată. În guvernul Dăncilă cel care colcăia de genii a fost ministră. Vrednică este! Sursa: https://www.facebook.com/valeriu.nicolae.39/

Ministerul Finantelor cauta, impreuna cu bancile, o solutie pentru amanarea platii ratelor dupa 1 ianuarie 2021Cristian Popa, BNR: Printarea de bani creează inflaţie, care este cel mai parşiv impozit, îi împovărează exact pe cei cu venituri mici …. „Trebuie spus foarte clar şi răspicat că problema României este una fiscal-bugetară. Nu există soluţii monetare la problemele fiscale. Nu ai o monedă internaţională de rezervă, cum este dolarul, iar printarea de bani pentru finanţarea deficitului creează practic inflaţie şi duce la deprecierea monedei naţionale. Inflaţia ridicată este cel mai parşiv impozit, pentru că îi împovărează exact pe cei cu venituri scăzute. Deci, nu cred că tiparniţa este soluţia, din punctul meu de vedere. Creşterea deficitului nu este un panaceu, nu vindecă problema, ci eu o văd doar ca un calmant. Vaccinul contra COVID vindecă, într-adevăr, problema pe care o avem noi. Este o criză de sănătate, până la urmă, dar încă nu există acest medicament şi până atunci ne mulţumim cu aceste calmante. Trebuie să conştientizăm un lucru: costul calmantului îl vom plăti cu toţii, noi şi copiii noştri, generaţiile de după noi, prin dobânzi şi returnarea împrumuturilor pe care le facem. Problema cu acest calmant este că poate crea dependenţă. Majoritatea ţărilor au făcut cheltuieli temporare pentru sănătate, pentru măsuri de redresare, însă noi ne angajăm la cheltuieli permanente. Este o diferenţă foarte mare şi astfel devenim dependenţi de deficit. Povara acestei crize vor fi, cu siguranţă, datoriile publice, pentru că ele vor rămâne mulţi ani după eradicarea virusului“, a explicat Cristian Popa, citat de Agerpres. Oficialul BNR a mai avertizat şi asupra faptului că, la o majorare a pensiilor cu 40%, deficitul Casei Naţionale de Pensii „pur şi simplu ar exploda” şi ar trebui acoperit cu bani din bugetul de stat. „În ipoteza în care pensiile ar creşte cu 40%, deficitul Casei de Pensii pur şi simplu ar exploda, pentru că încasările de contribuţii vor creşte mult mai puţin decât acest 40%. Rata de creştere a salariilor este mult mai scăzută de 40%… Cred că ne putem aştepta ca rata şomajului să mai crească odată cu expirarea măsurilor de ajutor pentru economie. De aceea, deficitul Casei de pensii va fi probabil de ordinul miliardelor de euro, iar acel deficit va trebui acoperit din bugetul de stat. De asemenea, valul de cazuri (de COVID-19 – n.r.) cu care ne confruntăm va avea şi el efecte economice, cred că mai mici decât în primăvară, pentru că nu se mai pune în discuţie închiderea întregii economii. Integral: https://www.digi24.ro

Se dau bani din octombrie. Adrian Oros a anuntat cine beneficiază de ajutoareMinistrul Agriculturii cere schimbarea urgentă pentru Legea Arendei: „Este total ilegal să primească și arenda și subvențiile APIA” Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a susținut într-o conferință de presă că Legea Arendei trebuie corectată de urgență. Acesta consideră că este nedrept ca proprietarii de pământuri să primească subvenții APIA. Adrian Oros nu mai dorește ca proprietarii de teren care nu muncesc pământul să aibă parte de ajutor APIA. Conform ministrului, această stipulare a legii este ilegală și trebuie schimbată de urgență ”Banii din subvenții trebuie să ajungă doar la cei care lucrează pământul. Proprietarii de terenuri care nu lucrează pământul încasează și arenda și subvențiile de la APIA. Am rămas neplăcut surprins să aflu că asta se petrece în aproape toate zonele din țară și într-un procent îngrijorător. Este total ilegal, să primească și arenda și subvențiile. Acest lucru trebuie să-l corectăm urgent”, comunică Adrian Oros. De asemenea, Adrian Oros susține că înțelege faptul că schimbarea îi va deranja pe proprietrii care încasau subvențiile în mod abuziv. Acesta continuă prin a comunica nedreptatea legată de cei care primesc atât bani pe arendă, cât și de la APIA: ”Sigur, o să-i supărăm pe unii proprietari de terenuri care s-au învățat, în ultimii ani, să primească și subvențiile, total ilegal, depunîndu-și cererea de plată unică la APIA, dar, în același timp, să primească și o arendă de la cel care lucrează pământul. Acest lucru va trebui să-l corectăm”, a mai subliniat șeful MADR. Integral: https://agromedia.ro

BNR a anunțat ce ne așteaptă. Pregătiți-vă! Așa ceva nu s-a mai întâmplat – capital.roBNR dezvăluie adevăratul top al investiţiilor străine în România după originea investitorului real: Olanda nu este de fapt investitorul nr.1 ci doar o ţară fiscală, americanii au în realitate mai multe investiţii decât apar în statistici, iar Germania şi Austria controlează 26% din ISD Banca Naţională a publicat cla­samentul investiţiilor stră­ine directe (ISD) în func­ţie de ţara de origine a in­vestitorului real şi nu in­termediar. Astfel, în noul clasament, SUA se află pe poziţia 5, cu o valoare a in­vestiţiilor de 5,8 miliarde de euro, compa­ra­tiv cu locul 16 pe care îl ocupa în clasa­men­tul anterior, cu o valoare de 0,9 miliarde de euro….. Astfel, până acum era cunoscut faptul că Olanda era pe primul loc ca investiţii străine directe în România, cu 20,5 miliarde euro, însă noul clasament arată cum 75% din cele 20 miliarde euro sunt de fapt investiţii străine făcute în România de companii din alte ţări decât Olanda. Cele mai multe investiţii străine care până acum figurau ca olandeze sunt, de fapt, americane, arată datele publicate de BNR. Astfel, soldul investiţiilor străine provenite real din Olanda este de fapt de 5,5 mld. euro şi nu 20,5 mld. euro….. Investitorul final sau real reprezintă so­cietatea-mamă care deţine controlul ul­tim (ultimate shareholder) al unei com­pa­nii sau proprietarul beneficiar final. No­ua imagine a investiţiilor străine în Ro­mânia este importantă pentru că se con­sideră că SUA au un rol economic prea redus în România, fiind doar pe lo­cul 16 în rândul investitorilor străini. De fapt, SUA se află printre primii cinci in­ves­titori străini, iar parteneriatul trans­at­lan­tic are de fapt şi o dimensiune economică. La 31 decembrie 2019, valoarea totală a investiţiilor străine directe în România a fost de 88 miliarde euro. Investiţiile greenfield‚ „cele de la zero“ şi cele din categoria fuziuni şi achiziţii au înregistrat un nivel foarte redus al flu­xului de investiţii străine directe. Astfel, aportul investitorilor stră­ini la ca­pitalurile întreprinderilor ISD nou înfiinţate a avut o valoare de numai 67 mil. euro, pe când tranzacţiile de tip fuziuni şi achiziţii de doar 106 mil. euro. Economistul Mircea Coşea este de părere că România începe să aibă o po­li­tică de atragere a investiţiilor în func­ţie de importanţa politică şi nu de cea economică, aşa cum ar trebui de fapt. „O problemă care mă preocupă este o anumită influenţă politică pe care noi o acordăm investiţiilor străine, adică începem să avem o politică de atragere a capitalului străin nu în funcţie de importanţa lui economică, ci în funcţie de importanţa lui politică“, explică Mircea Coşea. Integral: https://www.zf.ro

A crescut cu 22% numarul cazurilor de infectare la copii, in a treia saptamana de scoalaStarea şcolii româneşti: problema este la profesor, nu la copil Se plâng profesorii pe reţelele de socializare: primim în facultăţi studenţi cu un vocabular redus, cu judecată joasă, cu înţelegere a vieţii mult prea limitată pentru vârsta unui tânăr de 20 de ani. Se plâng angajatorii că primesc în companii oameni care nu se pricep la nimic, dar îi acceptă pentru că nu au o altă soluţie.Toată povara acestei risipe este aruncată în capul copiilor. Needucaţi, trândavi, facebok-ucişti, generaţia nimicului. Nimeni nu se uită la nivelul de pregătire al profesorului…. La începutul parcursului meu de om matur, la finalul studiilor universitare, am fost profesor debutant de limbă/literatură franceză. Elevii mei din clasa a XI-a nu ştiau sa conjuge verbul <etre> la indicativ prezent, deşi făceau franceză de zece ani. Iar eu le explicam contextul în care Flaubert a scris <Doamna Bovary>. Nu ştiu cum se face astăzi evaluarea în şcoli – a profesorilor, nu a copiilor. Ştiu cum era în trecut. Profesorul era evaluat în funcţie de <promovabilitate>. Aşa că profesorul, plătit ca ultimul sărac din cătun, nu avea niciun interes să-şi descalifice elevii. Eu însumi am dat note mari unor copii care nu ştiau nici cum să se încalţe. Pentru că ştiam că nota aceea nu foloseşte la nimic. <Hai, dom’ profesor, stricaţi media copilului…?> Când erau examene, profesorul ieşea pur şi simplu din clasa, iar copiii copiau cu cărţile pe masă. Mă număr printre acei copii. Pentru că aproape eram invitat să fac asta. Acei copii sunt astăzi profesori. Ce aşteptări să ai de la ei?….Nu pot uita însă că Facultatea de Litere se copia cu cărţile pe masă, în Facultatea de Matematică, lipită de Litere, se copia cu cărţile pe masă. La ASE, la fel. În toate universităţile din România a fost la fel. În toate liceele a fost la fel. Cine a muncit şi s-a oprit din copiat la timpul potrivit a ajuns în multinaţionale. Cine a copiat până la capăt a ajuns profesor. Acum vin profesori de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, de la Facultatea de Fizică şi se plâng că nivelul de pregătire al studenţilor nou-intraţi este scăzut, că valiza lor lingvistică este înfiorător de mică. …. Doar 8% dintre elevii care s-au născut în mediul rural termină o facultate, deşi numărul elevilor din mediul rural este egal cu cel din mediul urban. Bugetul părinţilor pentru susţinerea copiilor este egal cu bugetul alocat de stat pentru şcoală – 40 de miliarde de lei, anual. Dar nu toţi părinţii au bani pentru meditaţii. Nu toţi părinţii au bani pentru grădiniţe şi scoli private şi nici pentru universităţi britanice. Aşa că şcoala publică rămâne sistemul nervos al acestei ţări. Două lucruri sunt aici de văzut. Evaluarea profesorului şi puterea minţii copilului. Puterea minţii unui copil este uluitoare. Dar copilul trebuie să aibă un profesor bun, pentru devenirea lui. Integral: https://www.zf.ro

Coada la moastele Sfintei Parascheva10 lucruri despre pelerinajul la Sf. Parascheva în pandemie Mii de români prevăzători şi-au făcut din timp viză de flotant pe Iași ca să poată merge la moaște; Cel mai rău e că s-au interzis autocarele. Pandele e epuizat după ce a dus 6000 de oameni la moaşte cu maşina personală; Furios, acesta a declarat: “Pentru ce a cumpărat nevastă-mea 400 de autobuze noi la Bucureşti?”; Ca să se evite aglomeraţia, moaştele vor fi împărţite în bucăţele mai mici, pe sistemul Kiss & Go; Pentru prevenirea cazurilor de pupat multiplu, se va lipi un abţibild cu PUPAT pe spatele buletinului; Persoanele din categoriile de risc nu au voie s-o pupe pe Sf. Parascheva, dar îi pot face cu ochiul; Situaţia se complică. Mâine ajunge la moaşte şi acceleratul cu pelerini din Timişoara, plecat în 2016; În premieră, moaştele vor fi date cu ardei iute, iar pelerinii care nu simt gustul vor fi testaţi de COVID; Din păcate se anulează şi tradiţionalul afterparty de la clubul din subsolul Mitropoliei; Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 8 octombrie.”Idealul statului nostru ar fi o eternă stare de alertă, dacă nu chiar o continuă stare de urgenţă. Referirile la corupţie sau la buna guvernare ar deveni irelevante.”

Autumn begins today: What does that mean, other than fall foliage? - pennlive.comBuna dimineata intr-o zi de joi, 8 octombrie! ANM a emis, miercuri, noi atentionari Cod galben de ploi insemnate cantitativ, ce vizeaza zone din 25 de judete, pana vineri dimineata. Astfel, in intervalul 7 octombrie, ora 20:00 – 9 octombrie, ora 10:00, vor fi ploi ce vor avea si caracter torential, in judetele: Alba, Arges, Bacau, Brasov, Braila, Botosani, Buzau, Caras-Severin, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Hunedoara, Iasi, Mehedinti, Neamt, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timis, Valcea, Vrancea si Vaslui. In Bucuresti in intervalul 7 octombrie, ora 20:00 – 9 octombrie, ora 10:00, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua si sub forma de averse si vor fi posibile si descarcari electrice. Temperatura maxima de joi (8 octombrie) se va situa in jurul valorii de 21 de grade Celsius, in timp ce minima va fi de 15 – 16 grade Celsius, in noaptea de miercuri/joi (7/8 octombrie) si de 12 – 14 grade, in noaptea de joi/vineri (8/9 octombrie).

Cel mai sumbru bilanț COVID de până acum: 2.958 de noi cazuri de infecție în ultimele 24 de ore. Cifra deceselor și a pacienților ATI a explodatRafila: „Trebuie să evităm situația din nordul Italiei, de acum 6 luni”. Ce măsură propune În ziua în care România a anunțat o cifră fără precedent a deceselor cauzate de COVID, 73, iar bilanțul noilor cazuri de infecție se menține peste 2.100, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a avertizat că există riscul ca țara noastră să ajungă în situația de acum câteva luni a Italiei, dacă nu se iau și alte măsuri. În acest context, Alexandru Rafila crede că autoritățile ar trebui să ia în calcul extinderea capacității de spitalizare. „Ar trebui să existe o gândire referitoare la extinderea capacității de spitalizare, nu mă refer neapărat la paturile de terapie intensivă, ci la spitalele municipale, unde există posibilitatea amenajării unor zone distincte, unde pot fi asigurate condiții de spitalizare și oxigen”, a declarat Rafila la Digi24. Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a continuat: „Trebuie gândită rapid soluția, altfel este posibil să ajungem într-o situație de criză și trebuie să evităm situația din nordul Italiei, de acum 6 luni”. Ne îndreptăm spre un număr mare de cazuri de internare la ATI și un număr mare de decese. Să vedem dacă măsurile adoptate azi vor avea un efect în 14 zile, încât să vedem o descreștere a numărului de cazuri și a numărului de decese  Integral: https://www.libertatea.ro

Sistemul de sănătate, la un pas de colaps: prea puţini plătesc pentru prea mulţi …. România cheltuie cu sănătatea unui locuitor numai 1.200 de euro pe an, cea mai mică sumă din Uniune. Asta pentru că doar 6 milioane de români contribuie la sistem, în timp ce alte 12 milioane beneficiază de servicii fără să plătească. În plus, din fondul de sănătate se plătesc acum şi majorări salariale consistente. Toate aceste lucruri, plus multe altele, fac ca sistemul să fie subfinanţat, iar actul medical să fie de o calitate slabă, arată un raport realizat de Curtea de Conturi. Potrivit documentului, lipsa resurselor financiare şi provocările demografice pun în pericol sustenabilitatea sistemului de sănătate din România. Se estimează că populaţia cu vârsta minimă de 65 de ani va ajunge la 21,5% din totalul populaţiei în 2025, iar populaţia tânără se reduce, ca urmare a unei natalităţi mai mici şi a migraţiei. Aşadar, din ce în ce mai puţine persoane active vor susţine un sistem care trebuie să aibă grijă de din ce în ce mai mulţi bătrâni. Cele mai mici cheltuieli cu sănătatea din UE România aloca 1.211,69 euro pentru cheltuielile pe cap de locuitor pentru îngrijiri de sănătate, în anul 2018. În acelaşi timp, Norvegia alocă 4.515,30 euro pe cap de locuitor, adică de 3,72 de ori mai mult decât ţara noastră. Chiar şi Bulgaria alocă mai mult decât România, respectiv 1.268,51 euro pe an. Astfel, România se situează pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor pentru sănătate (euro pe cap de locuitor)….. În schimb, 12.123.447 români sunt asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, dar nu plătesc contribuţia la sănătate. Mai precis există câteva categorii scutite de la plata CASS, printre care: copiii şi studenţii sub 26 de ani, femeile însărcinate, persoanele cu dizabilităţi şi bolnavii cronici, şomerii, pensionarii cu pensii mici şi persoanele care beneficiază de prestaţii sociale. Integral: https://adevarul.ro

Decizie de ultimă oră! Un oraș din județ introduce purtarea obligatorie a măștii în toate SPAȚIILE DESCHISESindicalistul Dumitru Coarnă, despre controalele în civil ale polițiștilor pentru respectarea regulilor COVID: “Ne întoarcem în anii stalinismului” …. “Nu am primit nimic oficial, domnul Vela nu discută, nu încearcă măcar să mimeze dialogul social. Cine vrea să observe în profunzime, vede o falie a conflictelor, să ne reclamăm între noi, ne întoarcem în anii 50, în anii stalinismului, eu să sun nu știu unde că dumneavoastră nu aveți nu știu ce, deci avem un conflict pentru că lor le priește. Noi ne certăm și ei câștigă. Doi, 20% din efective să urmărească ce? Că oamenii nu poartă mască de protecție. Noi avem deficit de 30%, dacă scoatem 20% de polițiști din zona operativă, înseamnă că despre infractori nu mai vorbim”, a declarat, marți Dumitru Coarnă în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX. Reacția liderului SNPPC după ce s-a aflat pe surse că polițiștii vor face controale în civil pentru a-i sancționa pe cei care nu respectă regulile de prevenție în timpul pandemiei de coronavirus. “O să ne filmăm, nu o să spun ca proștii, o să ne filmăm noi între noi pe stradă că unul are masca într-o parte sau că unul are mască verde. Este o decizie luată de niște oameni fără rațiune. Vor să ne facă să ne batem între noi”, a mai explicat Dumitru Coarnă. “Eu sper să nu vină această decizie, până acum nu a venit nimic oficial, au discutat 4 băieți de acolo care au în vedere interesele lor personale. Polițiștii spun că este o decizie proastă, să fim serioși, nu polițiștul trebuie să se lupte cu pandemia”, a mai spus liderul SNPPC.  Integral: https://www.libertatea.ro

Revizuirea Constituţiei şi regionalizarea, dezbătute la UPA din IaşiStarea de alertă şi statul neputincios  În România anului 2020, starea excepţională, în variate forme, pare să fie privită de stat ca unica manieră de a administra societatea. România parcurge, astăzi, cel mai lung interval de restrângere al libertăţilor publice de după 1944: iată realitatea pe care media autohtonă o ignoră, deliberat. Statul român, măcinat de deceniile în care solidaritatea clientelară a fost singurul criteriu de selecţie publică, este incapabil să gândească o altă strategie de răspuns la provocarea pandemică în afara restricţiilor şi ameninţărilor. Statul român este pregătit să ofere propriilor săi cetăţeni nu speranţa întemeiată pe efort colectiv şi solidaritate, ci doar bilanţul macabru al morţilor şi infectărilor, etalat zilnic, ca parte din exerciţiul de înspăimântare profilactic. O dată intervalul alegerilor locale trecut, întoarcerea la reflexele autoritare era de aşteptat. Aceiaşi cetăţeni care puteau vota, în siguranţă, sunt, acum,ameninţaţi şi acţionează iresponsabil. Absenţa planificării administrative are acoperirea juridică ideală: starea de alertă. Lipsa de comunicare este, în fapt, însăşi calea de comunicare pe care statul o alege în raport cu cetăţenii săi. Pentru domnul Arafat şi colegii săi, cetăţenii sunt o masă ce poate reacţiona doar la stimulul fricii: frica de moarte este cel cel mai sigur dintre acestea. Restricţiile evocate elimină din conversaţia publică datoriile pe care statul nu le onorează, niciodată. De la starea sistemului medical până la mizeria abjectă din mijloacele de transport în comun. Ceea ce statul oferă este, în schimb, varianta statului miliţenesc: soluţia trimiterii de agenţi sub acoperire care să îi ancheteze pe compatrioţii lor. Scenariul este în egală măsură grotesc şi neliniştitor. Grotesc, pentru că aminteşte de un film comunist de serie B. Neliniştitor, pentru că este un pas în direcţie erodării libertăţilor individuale. Doar un stat neputincios este pregătit să accepte ca panaceu restricţiile permanente, spre a ascunde incapacitatea sa funciară de a organiza un răspuns adecvat. Idealul statului nostru ar fi o eternă stare de alertă, dacă nu chiar o continuă stare de urgenţă. Referirile la corupţie sau la buna guvernare ar deveni irelevante. Ordinea fricii ar domni , oferind statului şi reţelelor sale impunitate. Nereformat, statul român nu poate depăşi această logică în care este instalat. Criza pe care o traversăm este oglinda în care vedem imaginea sa, întreagă. Acesta este statul ce ţine prizonier viitorul nostru, ca naţiune. Integral: https://www.marginaliaetc.ro

De ce tergiversează ministrul justiției desființarea secției pentru investigarea magistraților. Eternul miraj al dosarelor de la sertarDe ce tergiversează ministrul justiției desființarea secției pentru investigarea magistraților. Eternul miraj al dosarelor de la sertar Celebra secție specială de investigare a magistraților, inventată de PSD în plin război cu DNA, are toate șansele să mai polueze o vreme peisajul Justiției din România. PNL nu pare interesat să rezolve rapid această problemă, ceea ce provoacă exasperare în rândul magistraților reformiști. Nu și al celor care compun acest comando justițiar, care, deși sunt remunerați aproape dublu față de procurorii din DNA sau DIICOT și chiar mai mult decât procurorul general, nu au demonstrat până astăzi decât o singură utilitate: arătarea pisicii pentru magistrații incomozi actorilor politici. … Predoiu a anunțat și un deadline pentru dezbaterea publică a acestor proiecte, care este 31 martie 2021, drept care se poate trage concluzia că, în ipoteza în care PNL împreună cu USR vor obține viitoarea majoritate parlamentară după alegerile din decembrie, această secție va mai funcționa cel puțin o jumătate de an, dacă nu mai mult. Perspectiva respectivă exasperează procurorii reformiști din sistemul judiciar și îi face să creadă că inclusiv PNL-ului i-a convenit funcționarea acestei secții și doar a găsit pretexte pentru amânarea unei decizii. Instituțiile internaționale consideră SIIJ un instrument de presiune ”Predoiu ar fi trebuit ca până acum să aibă deja făcut proiectul de lege pentru desființarea SIIJ, iar a doua zi după validarea noului parlament să și intre în circuitul parlamentar pentru a fi votat. Faptul că el pune la pachet desființarea secției cu toate celelalte propuneri și precizează că până pe 31 martie 2021 se vor dezbate public arată clar că secția va mai funcționa cel puțin o parte a anului viitor. Până în prezent, parchetele au fost consultate de două ori în privința acestei secții și, de fiecare dată, votul lor a fost împotriva ei. Faptul că vor fi încă o dată consultate, nu se mai justifică”, mi-a explicat, sub anonimat, un procuror. Este deja de notorietate faptul că toate organismele judiciare internaționale relevante au adus argumente împotriva funcționării acestei secții, acuzând că este un instrument de presiune, de descurajare a procurorilor incomozi. Voi încerca să arăt, dincolo de teorie, la modul practic, cum joacă politic această secție și de ce este ea nocivă. Salarii uriașe, rezultate nule În primul rând, trebuie subliniat faptul că, pentru a deveni atractivă, fostul ministrul al justiției Tudorel Toader le-a creat procurorilor SIIJ niște avantaje financiare uluitoare. Cu tot cu diurne, salariul lunar al lui procuror din cadrul Secției Speciale ajunge la 30.000 lei, aproape dublu față de cât poate câștiga un procuror DNA sau DIICOT, indiferent de vechimea lui. …. În cei câțiva ani de când funcționează, nu a existat niciun flagrant, nicio percheziție serioasă, niciun rechizitoriu consistent pentru a fi prinși magistrații vânduți infractorilor. Metoda dosarelor la sertar În schimb, avem mai multe cazuri de procurorii care au deranjat diverși actori politici și care au fost puși sub învinuire, dar dosarele respective sunt lăsate intenționat nelucrate cu anii. Un exemplu în acest sens este dosarul procurorului Cristian Ardelean, audiat de procurorul secției speciale Adina Florea în decembrie 2019. După cum declara chiar magistratul anchetat, pentru publicația Bihoreanul, nici până astăzi nu s-a dat o soluție iar cercetările nu au avansat deloc. …. Practicile pe care PSD le-a invocat pentru a înființa Secția Specială, potrivit cărora DNA ar fi ținut dosarele nesoluționate ale unor magistrați la sertar pentru a fi timorați să dea numite verdicte, se întâmplă, de fapt, chiar în interiorul Secției Speciale. În aceeași situație cu Ardelean se află și procurorii structurii de parchet DNA Ploiești (Alfred Savu, Cerasela Răileanu etc.), puși la grămadă sub învinuire pentru grup infracțional organizat, ca apoi să fie lăsat se aștearnă praful pe acest dosar. …. În schimb, atunci când o plângere convine unei anumite formațiuni politice, aceiași procurori speciali dau dovadă de maximă celeritate. Cel mai recent exemplu este plângerea făcută de pesedistul Dan Tudorache privind fraudarea alegerilor la Primăria Sector 1. La câteva zile de la depunere, protestatara vedetă Oana Lovin, care gravitează în zona pesedist-naționalistă, a fost deja chemată pentru a fi audiată în calitate de martor. Un alt exemplu că procurorii SS acționează ca niște instrumente de presiune a fost momentul avizelor negative date de către procurorii CSM pentru Giorgiana Hosu și Gabriela Scutea în timpul procedurii de numire a lor la șefia marilor parchete și înaintea avizării lui Bogdan Licu, examinat pentru funcția de procuror adjunct la PG. Întâmplător sau nu, chiar după ce avizele pozitive au devenit publice, procurorii SIIJ i-au chemat la audieri pe procurorii CSM Nicolae Solomon și Florin Deac. Integral: https://www.libertatea.ro

Poze si video Mihail Neamtu - Video, Poze - Pagina 4Nicușor Dan spune că e ferm în a nu încărca organigrama cu șefi. Neamțu nu va fi viceprimar. PMP acceptă În ultimele două zile, Mihail Neamțu a făcut mai multe declarații, în care spunea că este susținut de PMP pentru o funcție de viceprimar al Capitalei. Într-un interviu pentru Libertatea declara că ar dori să se ocupe de Educație și Cultură. Libertatea i-a întrebat pe cei care ar putea să ia o astfel de decizie dacă Bucureștiul va avea trei funcții de viceprimar, nu două, cât prevede Codul Administrativ. Nicușor Dan a tranșat problema. Codul Administrativ prevede doi viceprimari și protocolul PNL cu USR PLUS stabilește câte unul pentru fiecare. Deci e clar că viceprimari vor fi Stelian Bujduveanu și Vlad Voiculescu. Nu am avut încă discuții cu toți consilierii. Primarul general: PMP nu negociază o funcție pentru Neamțu Întrebat de ziar dacă va condiționa încheierea unei alianțe la București de crearea unei noi funcții de viceprimar pentru Mihail Neamțu, președintele PMP, Eugen Tomac, a răspuns fără să ezite: “Nu, deocamdată doar negociem. Dacă se va crea, atunci voi decide pe cine propun”. Lideri ai USR au declarat pentru Libertatea că inițiativa îi aparține mai degrabă lui Mihail Neamțu decât conducerii PMP. “Neamțu e în campanie să-și facă loc pe lista PMP la parlamentare, că e înghesuială mare. Sunt două funcții de viceprimar. E clar. Voiculescu și Bujduveanu. De unde să îi dea vice? Numărul de viceprimari e bătut în cuie în Codul Administrativ. Și nu dă Orban ordonanță pentru Mihail Neamțu”, a explicat o sursă politică din conducerea USR  Integral: https://www.libertatea.ro

Primarul general Gabriela Firea se plânge că a fost umilităSporuri de computer și praf în Primăria Capitalei: consilier – 1.100 lei, director – 2.300 lei/lună …. Potrivit documentelor care atestă valoarea „veniturilor salariale brute ale funcțiilor din cadrul primăriei București”, la data de 30 septembrie 2020, sporurile pentru condiții de muncă vătămătoare nici nu au dispărut, nici nu au fost diminuate. Pericolul e maxim, sporurile sunt maximale Pe lângă salarii, un număr de 352 de funcții din cadrul Primăriei București primesc sporuri pentru condiții de muncă vătămătoare. Acestea sunt între 300 de lei pentru un muncitor necalificat și 2.300 de lei pentru secretarul general, arhitectul șef sau directorul general din cadrul primăriei București. Sporul pentru condiții vătămătoare a fost stabilit la 15% din salariul de bază. Este procentul maxim permis de lege, semn că și condițiile de la locul de muncă din primărie sunt considerate cele mai vătămătoare posibile. Condiții vătămătoare la locul de muncă înseamnă, în Primăria București dar și în alte instituții ale statului român, unde salariile se plătesc din bani publici: expunerea la ecranul computerului, la germeni, la bacterii și la praf. Adică, ce trăiește orice angajat din România care muncește într-un birou. Despre milioane de euro din bani publici plătite pentru boli închipuite citiți AICI. Exemple de salarii și sporuri vătămătoare la Primăria București: Director general / secretar general / arhitect șef / administrator public: salariu – 18.148 lei /  spor condiții vătămătoare – 2.319 lei. Șef Birou: salariu –  13.073 lei /  spor condiții vătămătoare – 1.671 lei. Auditor: salariu – 11.688 lei  /  spor condiții vătămătoare – 1.494 lei. Expert: salariu – 10.613 lei /  spor condiții vătămătoare – 1.356 lei. Referent / consilier personal/ director cabinet / inspector: salariu – 8.300/ 8.600 lei  /  spor condiții vătămătoare – 1.100 lei. Secretar / dactilograf: salariu – 4.000 lei /  spor condiții vătămătoare – 500 lei. Șef depozit: salariu – 4.200 lei /  spor condiții vătămătoare – 545 lei. Portar, paznic, pompier: salariu – 3.200 – 4.000 lei  /  spor condiții vătămătoare – 420 / 520 lei. Integral: https://newsweek.ro

Traian Băsescu ar fi recunoscut că scrisul din notele informative date Securității îi aparține. Dosarul a fost înregistrat la instanțăPSD și ALDE depun o lege care le ia privilegiile foștilor președinți care au colaborat cu Securitatea …. Cinci parlamentari PSD și ALDE au depus la Senat o inițiativă legislativă care elimină privilegiile conferite de stat foștilor președinți de stat în cazul în care aceștia au colaborat cu Securitatea. Este evidentă trimiterea la fostul președinte Traian Băsescu, lider al PMP și europarlamentar, care așteaptă decizia definitivă a Curții Supreme în privința colaborării sale cu Securitatea. În decembrie anul trecut, Traian Băsescu a avut un verdict care atesta statutul său de colaborator al Poliției Politice, pe care l-a contestat la instanța supremă. Inițiatorii legii sunt Andronescu Ecaterina – senator PSD; Meleşcanu Teodor-Viorel – senator ALDE; Simionca Ioan – senator ALDE; Cătăniciu Steluţa-Gustica – deputat ALDE; Gavrilescu Graţiela Leocadia – deputat Independent, fostă ALDE. Legea propusă de cei cinci membri PSD-ALDE modifică de fapt o lege care a intrat în vigoare în anul 2001, care a stabilit recompensarea foștilor șefi de stat, printre care s-a aflat și Regele Mihai. „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de președinte al României ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnat definitiv, or s-a constatat că a avut calitatea de colaborator al securițății (art. 2, lit. b, teza ultima din OUG nr.24/2008), sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum.Textul scos în evidență grafic este propunerea de modificare a legii. Celelalte două motive de tăiere a privilegiilor acordate foștilor șefi de stat existau deja în textul aflat în vigoare – la încetarea mandatului din cauza unei condamnări sau prin demiterea la referendum. Ce primesc acum foștii șefi de stat

  1. folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru,
  2. are angajați un consilier şi un secretar;
  3. o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu (aproximativ 11.700 lei/lună)
  4. pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de SPP.

Precizare. Modificările pe care vor să le opereze cei de la PSD și ALDE nu iau în seamă și situația în care un fost președinte ar fi condamnat penal pentru alte tipuri de fapte după ce și-a încheiat mandatul. Ion Iliescu, președintele de onoare și fondator al PSD, este inculpat în procesul Revoției și în cel al Mineriadei din iunie 1990. Integral: https://romania.europalibera.org

Banca Mondială: Se conturează cea mai gravă criză economică din ultimii 150 de aniPreviziunile Băncii Mondiale pentru economia românească. La ce riscuri suntem expuși Economia românească ar urma să se contracte cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021, conform celei mai recente actualizări a prognozei economice (Economic Update) a Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală (ECA). “Severitatea recesiunii şi magnitudinea revenirii din 2021 vor depinde de evoluţia crizei sanitare şi răspunsul decidenţilor, de impactul stimulentelor economice şi de consecinţele stimulentelor adoptate la nivelul UE”, subliniază Banca Mondială, potrivit Agerpres. De asemenea, pentru a răspunde la consecinţele pandemiei de COVID-19, Banca Mondială se aşteaptă ca deficitul fiscal să ajungă la 9,1% din PIB în 2020, de la un nivel planificat de 3,6% din PIB înainte de criză. “O reducere substanţială a deficitului în 2021 este puţin probabilă deoarece Guvernul va trebui să sprijine procesul de revenire economică”, precizează Banca Mondială. Instituţia mizează anul viitor pe un deficit de 6,3% din PIB. În ceea ce priveşte riscurile şi provocările cu care se va confrunta România, Banca Mondială susţine că, pe termen scurt, principala provocare este ţinerea sub control a crizei COVID-19 şi limitarea consecinţelor sale economice şi sanitare. “O criză prelungită cu măsuri suplimentare de atenuare pentru a reduce transmiterea ar reduce perspectivele de creştere şi ar amâna relansarea incipientă a activităţii, crescând în acelaşi tip şomajul şi sărăcia”, apreciază Banca Mondială. Pe de altă parte, traiectoria pro-ciclică înregistrată de politica fiscală înainte de criza COVID-19 a agravat constrângerile fiscale, reducând încrederea investitorilor şi majorând costurile de finanţare. ″În plus, dacă majorarea pensiilor cu 40%, adoptată recent de Parlament, nu va fi inversată, aceasta ar afecta în mod serios stabilitatea macroeconomică şi, pe termen scurt, ar conduce la o retrogradare a ratingului suveran al României”, avertizează Banca Mondială. Un alt risc îl reprezintă gradul redus de absorbţie al fondurilor europene, ceea ce în opinia Băncii Mondiale pune sub semnul întrebării capacitatea României de a profita de fondul de relansare al UE, care este unul dintre principalele motoare ale relansării economice. Integral: https://stirileprotv.ro

Imagini revoltatoare in Apuseni: Cum distrug taietorii de lemne o...Mai mulți angajați ai unor ocoale silvice din Gorj, reținuți într-un dosar ce vizează defrișarea ilegală  Jaful din pădurile României continuă. Șase angajați ai unor ocoale silvice din Gorj, precum și un om de afaceri, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează defrișarea ilegală a unor copaci. Pădurarii sunt acuzați că au închis ochii contra unor atenții mai mici sau mai mari pentru că omul de afaceri să poată tăia arbori care nu ar fi trebuit doborâți prea curând. Suspecţii provin de la ocolul silvic Tismana şi de la cel privat din comună învecinată, Peștișani. Cristina Ciobanu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: “Este vorba despre un şef de ocol silvic din judeţul Gorj, un şef de district din cadrul ocolului silvic, doi ingineri silvici, doi pădurari şi un administrator de fapt al unei societăţi comerciale.” Rând pe rând, indivizii au fost aduşi în fata procurorului de caz pentru a fi audiaţi. Niciunul nu a recunoscut că ar fi comis vreo ilegalitate….. Cristina Ciobanu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: “Acesta în lunile iunie, iulie 2020 a pretins şi primit sume de bani şi alte foloase materiale pentru a nu şi îndeplini corespunzător atribuţiunile de serviciu, pentru a favoriza tăierea şi sustrarea nelegală de material lemnos.” Un inginer silvic este acuzat că de doi ani foloseşte o maşină pe care a primit-o drept mită, de la un om de afaceri. Integral: https://stirileprotv.ro

Este oficial! Gazele din Marea Neagră vor fi extrase! Când sunt preconizate primele extracții – capital.roZeilinger (OMV): Este nevoie de companii cu buzunare adânci pentru a extrage gaze din Marea Neagră …“De ce este nevoie pentru ca regiunea Mării Negre să devină un jucător mare în industria de petrol şi gaze? De predictibilitate. Descoperirea Tuna (din Turcia – n.r.) a arătat clar potenţialul regiunii, am văzut descoperirea din Bulgaria, Neptun Deep (România – n.r.), deci potenţialul este acolo şi este neexploatat, cu doar 100 de sonde săpate în Marea Neagră, faţă de peste 5.000 de sonde în platoul continental din Norvegia”, a spus el, într-o conferinţă de profil, potrivit Agerpres. Oficialul OMV a subliniat că riscul este foarte mare, iar o sondă săpată astăzi nu va produce gaze mâine, ci peste 10 ani. “Cu incertitudinile privind climatul politic, poate că drumul va fi şi mai lung, deci ai nevoie de buzunare largi ca să susţii dezvoltarea, în condiţiile în care este nevoie de 10-15 ani de la descoperire până la primul gaz”, a arătat el. Zeilinger a precizat că vede termeni fiscali atractivi în Bulgaria şi Georgia. “După începerea producţiei, urmează 30 de ani de producţie, deci vorbim de o perioadă de 40 de ani şi pentru asta ai nevoie de fiscalitate atractivă şi predictibilă. Trebuie avut în vedere exemplul din Norvegia, unde termenii din licenţă sunt garantaţi pentru toată perioada licenţei, indiferent de orice schimbare în legislaţie. De altfel, în Norvegia, în ultimul timp, s-au îmbunătăţit condiţiile pentru a atrage mai multe investiţii, în perioada Covid, odată cu creşterea concurenţei”, a susţinut responsabilul companiei petroliere. Este nevoie atât de suportul Guvernului, cât şi de cel al comunităţii, a adăugat el. În Marea Neagră românească există un potenţial de 200 de miliarde de metri cubi de gaze, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, însă marile proiecte sunt îngheţate din cauza legislaţiei din sectorul petrolier offshore. OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Anul trecut, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore. Integral: https://financialintelligence.ro

Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“La Parascheva va sta un polițist în raclă, să-i amendeze pe cei care pupă moaștele   Autoritățile locale din Iași vor lua măsuri suplimentare de siguranță în privința pelerinajului la moaștele Sfintei Paraschiva. În raclă, mascat să nu se vadă foarte bine, va fi așezat și un polițist cu un chitanțier, care va amenda pe toți cei ce doresc să pupe moaștele. „Am găsit un coleg mai fumător și mai bețiv care oricum arată ca o mumie. N-o să știi dacă este în raclă la pândă sau s-a dus să se pișe”, a declarat șeful Inspectoratului de Poliție Iași, comisarul Ghicel Moldovan. Acesta a spus că agentul cu amenzi este unul care s-a antrenat îndelung pentru această misiune, cu un stagiu de doi ani de stat cu radarul în boscheți. Există însă riscul ca polițaiul să fie luat de flamă și să încerce el să pupe o enoriașă mai focoasă. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 octombrie.”Primar de comună cu 86 de oameni, 1.000 euro salariu.”

11 Dogs Crazy Excited for Fall | The Dog People by Rover.comBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 7 octombrie! Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, ziua îndeosebi în Maramureș, Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Banatului, Crișanei și a Moldovei și local în Muntenia, iar spre seară și noaptea, cu precădere în regiunile sud-estice. Cerul va avea înnorări și vor fi perioade cu averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. Temperaturile maxime, mai coborâte față de ziua precedentă, mai ales în vest, sud-vest, nord și centru, se vor încadra între 18 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 20 de grade. In Bucuresti cerul va fi temporar noros, iar din a doua parte a zilei probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului va fi în creștere. Temperatura maximă se va situa în jurul a 28 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.

CoronavirusCovid-19 se poate răspândi și prin aerosoli, la mai mult de 2 m, confirmă autoritățile sanitare din SUA Centrele SUA pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) au adăugat oficial căile respiratorii ca un posibil mod de răspândire a coronavirusului, fiind de acord cu opinia multor oameni de știință care se axează de luni de zile pentru o mai bună analiză a acestui risc, potrivit AFP. CDC și-a actualizat recomandările de sănătate pe site-ul lor luni, scriind: „Unele infecții pot fi transmise prin expunerea la virus din picături mici și particule care pot pluti în aer minute sau ore, capabile să infecteze persoane care se află la mai mult de doi metri de persoana infectată sau după plecarea acestei persoane”. Rujeola, varicela și tuberculoza se transmit și ele prin aer. Experții CDC consideră că principala cale de contagiune rămâne picăturile respiratorii de diferite dimensiuni expectorate în apropiere de o persoană infectată, atunci când tușește, strănută, cântă, vorbește sau respiră. Dar actualizarea, la zece luni de la începerea pandemiei, confirmă validitatea mai multor studii care demonstrează că noul coronavirus, fără a fi la fel de contagios ca rujeola, poate fi transmis la mai mult de doi metri distanță, o ipoteză care a fost neglijată de CDC și Organizația Mondială a Sănătății atunci când a apărut virusul numit SARS-CoV-2. CDC constată importanța ventilației în spațiile interioare pentru a preveni contaminarea. În schimb, infecția de pe o suprafață contaminată „nu este considerată o formă obișnuită de răspândire a Covid-19”, scrie CDC. Pentru organizația de sănătate, măsurile de precauție care trebuie luate nu se schimbă: distanțarea fizică, purtarea unei măști, spălarea mâinilor, evitarea locurilor interioare aglomerate și izolarea atunci când sunteți bolnav. Integral: https://www.hotnews.ro

OMS Europa face apel la combaterea ''oboselii'' tot mai mari a populatiei in fata COVID-19OMS: Bilanțul real al infectărilor la nivel mondial, uriaș față de cifrele oficiale. Una din zece persoane ar putea fi infectată cu COVID-19  Aproximativ una din zece persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă că marea majoritate a populaţiei lumii rămâne în continuare vulnerabilă la boala COVID-19 provocată de acest virus, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters şi DPA. Sute de milioane de persoane ar fi putut fi astfel infectate deja cu noul coronavirus, mult mai multe în comparaţie cu bilanţul actual, de aproximativ 35 de milioane, notează DPA. ”Cele mai bune estimări actuale ale noastre ne indică faptul că aproximativ 10 procente din populaţia globală este posibil să fi fost infectate cu acest virus”, a declarat luni la Geneva biroului executiv al agenţiei specializate a Naţiunilor Unite pentru sănătate directorul Departamentului de Urgenţe Medicale din cadrul OMS, Mike Ryan. Chiar dacă numărul real al cazurilor este probabil mult mai mare decât cifrele raportate, estimarea OMS înseamnă că marea majoritate a oamenilor nu au anticorpi şi continuă să fie în pericol de a contracta COVID-19, a subliniat oficialul din cadrul OMS. ”Variază în funcţie de ţară, variază de la urban la rural, variază în funcţie de grupuri. Dar ceea ce înseamnă este că vasta majoritate a lumii rămâne în pericol”, a spus Ryan. Integral: https://www.g4media.ro

FDA grants remdesivir emergency use authorisation to treat COVID-19Goana mondială după Remdesivir Remdesivir, medicamentul folosit până acum cu succes în tratarea cazurilor de COVID-19, ar putea fi mai greu de procurat de către autorităţile din România, după furnizarea ultimei tranşe conform contractului încheiat cu autorităţile europene. Medicamentul este produs în SUA, unde compania Gilead a schimbat politica de distribuire către spitalele americane, fapt care ar putea afecta negativ repartizarea la nivel mondial.  Medicamentul produs de Gilead sub denumirea de Veklury – cu eticheta comercială Remdesivir – nu ajunge nici pentru spitalele din SUA, în condiţiile în care autorităţile americane au achiziţionat, în luna mai, 90% din producţia companiei pentru o perioadă de 5 luni. În luna mai, studiile clinice arătau că medicamentul pare să interfereze cu capacitatea noului coronavirus (SARS-CoV-2) de a se dezvolta în interiorul corpului uman, însă cercetătorii nu au stabilit cu exactitate cum funcţionează Remdesivir. România primeşte Remdesivir în baza unui contract încheiat în vara acestui an de către Comisia Europeană (CE) cu producătorul, însă numărul de doze provine din restul de 10% rămas în urma contractului cu SUA. Mai departe, CE distribuie aceste doze către statele europene. Conform calendarului transmis de către autorităţile de la Bruxelles, ultimul lot (de 8.795 de flacoane) din cele 25.000 de doze de Remdesivir vor ajunge în ţară pe data de 9 octombrie. Alte două tranşe au fost livrate pe 7 august (6.026 de flacoane) şi pe 11 septembrie (10.336 de flacoane). Medic: „Oricum nu ne ajunge” Dr. Cătălin Apostolescu – medic primar boli infecţioase la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti – a declarat, ieri, că dozele de Remdesivir pe care România le primeşte nu ajung oricum. „Este unul dintre foarte puţinele medicamente din care oricum avem o cantitate insuficientă, pentru că Remdesivirul nu poate fi cumpărat la liber, se cumpără prin activarea unor mecanisme europene şi primim o cotă-parte. Remdesivirul este eficace dacă este administrat în primele zile şi ar trebui, prin urmare, să le dăm tuturor. Or, această cantitate pe care o primim nu ajunge. Primesc doar unii dintre pacienţii cu forme severe”, a declarat dr. Cătălin Apostolescu. Dr. Alexandru Rafila: „Va trebui să ne descurcăm şi singuri” Presa internaţională a scris că Gilead va vinde direct Remdesivir către spitalele din SUA, şi nu prin Departamentul american de Sănătate ca până acum, după ce instituţia a distribuit acest medicament în mod deficitar. Această decizie ar putea duce la o explozie a preţurilor şi la sincope grave în ritmul de achiziţionare, explică dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. Dacă vânzarea medicamentului va fi complet liberalizată, bazată doar pe cine oferă mai mult şi mai repede, Alexandru Rafila crede că va exista o competiţie între ţări. „Deja sunt peste 2.500 de pacienţi incluşi în schemele de tratament furnizate de Comisia Europeană şi, după ce se livrează şi a treia tranşă, probabil că trebuie să începem să ne gândim să ne descurcăm şi singuri. Va exista o competiţie între ţări. Una este să beneficiezi de un mecanism centralizat în care Uniunea Europeană are altă forţă de negociere, şi de asta spun că ar trebui abordate din timp căile de discuţii în direcţia acestui medicament”, a spus Alexandru Rafila. Integral: https://adevarul.ro

Paturi terapie intensiva CovidCum arată radiografia stării de sănătate a românilor  …. Medicii consultați de Europa Liberă spun că principalul motiv pentru care rata mortalității rămâne atât de ridicată în România este faptul că starea generală de sănătate a românilor este precară – rata mare de diabet, obezitatea, bolile cardio-vasculare, bolile pulmonare -, pe de o parte, iar pe de alta, lipsa unor programe de educație sanitară. Tabloul stării de sănătate a românilor arată că cele mai multe decese în România sunt provocate de bolile cardiovasculare, iar decesele cauzate de cancer sunt în creștere. Doar anul trecut, peste 59.000 de români au fost diagnosticați cu diferite tipuri de cancer, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), furnizate la solicitarea Europei Libere. În ultimii cinci ani, de altfel, numărul românilor diagnosticați anual cu această afecțiune a fost în jurul cifrei de 60.000 – în 2018, fiind înregistrate 61.780 de cazuri. Printre județele unde medicii oncologi au raportat cele mai multe cazuri de tumori maligne sunt Iași, București, Constanța, Dolj sau Timiș. Tot anual, mor în România din cauza cancerului circa 50.000 de persoane, un număr care s-a păstrat relativ constant în ultimii cinci ani, arată datele INSP solicitate de Europa Liberă…..De asemenea, tot datele raportului CE, după vârsta de 65 de ani, se trăiește mai mulți ani din viață cu o boală cronică sau cu o dizabilitate, situație care plasează în acest sens România peste media UE….Cheltuielile pentru sănătate în România sunt cele mai scăzute din UE atât pe cap de locuitor (aproape o treime din media UE), cât și ca procent din PIB (5 % față de 9,8 % în UE), mai notează raportul european. Sistemul de sănătate rămâne subfinanțat într-o măsură semnificativă…..Unul dintre lucrurile care pot fi făcute pentru a îmbunătăți starea de sănătate a populației, dar care ar fi de durată, ar fi fost construirea spitalelor regionale. „Dacă măcar una dintre nenumăratele promisiuni politice făcute din 2016 încoace că vom avea spitale publice nou construite în Romania, fie ele regionale sau municipale, ar fi fost ținute, astăzi lucrurile ar fi stat sensibil mai bine pentru populația din acea regiune. Integral: https://romania.europalibera.org

Directorul Unifarm, suspendat din funcție 60 de zile după ce ar fi luat 760.000 de euro mită. Cine este noul director interimar - IMPACTRECHIZITORIU Procurorii DNA au vrut să îi pună sechestru pe avere directorului suspendat al Unifarm, dar Adrian Ionel nu are nimic pe numele lui / Ionel ar fi cerut șpagă 2,5 euro pentru fiecare combinezon cumpărat de Unifarm / Mita trebuia lăsată într-o cameră de hotel  Surpriză în dosarul Unifarm în care directorul Adrian Ionel a fost trimis în judecată pentru o mită pretinsă de 760.000 de euro şi un prejudiciu de 2.380.000 de lei. Procurorii DNA au vrut să îi pună sechestru pe avere, dar Adrian Ionel nu are nimic pe numele lui, potrivit rechizitoriului din dosar….. Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2020, Adrian Ionel are doar două carduri de credit la BCR cu sold de 6.100 şi respectiv 39.931 de lei. El a mai declarat un salariu anual de 142.500 de lei ca director Unifarm şi 78.542 de lei ca membru în CA, adică 18.420 de lei pe lună. În schimb, procurorii au pus sechestru pe averea funcţionarei Lizica Radu, pe care Adrian Ionel ar fi determinat-o să semneze contractul de furnizare măşti şi combinezoane şi să ateste în mod nereal că negocierea s-a făcut cu reprezentantul legal al firmei….. Potrivit declaraţiei acesteia de avere din 2014, singura care poate fi găsită pe portalul integritate.eu, nici ea nu avea nimic, în afară de salariu. Rechizitoriul lui Adrian Ionel conţine şi alte aspecte interesante. Spre exemplu, acesta ar fi cerut 2,5 euro şpagă pentru fiecare combinezon livrat. „Ionel Eugen Adrian a pretins câte 2,5 euro pentru fiecare combinezon, respectiv 750.000 euro şi 10.000 euro pentru măștile de protecție, bani pe care urma să îi primească după primirea mărfii și finalizarea contractului, în schimbul atribuirii contractului”, se arată în rechizitoriul DNA. Şpaga trebuia lăsată la un hotel din Snagov. „A propus, ca modalitate de remitere a banilor, ca după derularea contractului și încasarea prețului, să îi lase banii lui Ionel Eugen Adrian într-o cameră la un hotel din Snagov”, se arată în rechizitoriu. Integral: https://www.g4media.ro

CJUEJustiția UE impune garanții pentru colectarea masivă de date: Doar în caz de amenințare gravă pentru securitatea națională și sub control judecătoresc  Reglementările naționale care impun operatorilor telecom să transmită sau să stocheze de manieră generalizată și nediferențiată metadatele conexiunilor internet și ale conversațiilor telefonice nu sunt în conformitate cu dreptul european, a decis marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit AFP. CJUE, solicitată de Franța, Belgia și Marea Britanie, se opune astfel ca statele să ordone operatorilor telecom colectarea “generalizată și nediferențiată” a datelor de conectare și de localizare și cere impunerea de garanții privind o colectare țintită sau de durată limitată în cazuri de “amenințare gravă pentru securitatea națională”. Concret, metadatele conexiunilor internet și conversațiile telefonice – care nu vizează conținutul mesajelor, ci condițiile în care ele au fost transmise (identitate, localizare, dată, durată …) – nu pot fi stocate pe termen nelimitat și generalizat de către operatori. CJUE admite însă nevoia unor derogări în cazul în care un stat se confruntă cu o “amenințare gravă pentru securitatea națională, reală și actuală sau previzibilă”, ceea ce poate conduce la impunerea, prin “măsuri legislative”, unei colectări “generalizate și nediferențiate” a datelor, dar “pentru o durată de timp limitată la strictul necesar”. În același timp, în “lupta împotriva criminalității grave” și pentru “prevenirea unor amenințări grave împotriva securității publice”, un stat membru poate de asemenea să “prevadă conservarea țintită a datelor precum și conservarea lor rapidă“. Cu toate acestea, “o astfel de ingerință în drepturile fundamentale trebuie să fie însoțită de garanții efective și controlată de către un judecător sau de o autoritate administrativă independentă”, subliniază Curtea. Într-o decizie din 2016 denumită “Tele2”, CJUE a decis că statele membre nu pot impune furnizorilor o “obligație generalizată și nediferențiată” de colectare și stocare a datelor legate de trafic și de localizare. Integral: https://economie.hotnews.ro

Camera din primăria sectorului 1 unde sunt depozitați sacii cu voturi. Președinți de secții de vot cu 8 clase și de ce nu a mai făcut BEC conferințe de presă Alegerile locale de anul acesta au fost mai prost organizate decât altele, cuantumul proceselor verbale greșite a mers chiar și până la 30%, scandalurile de fraudă s-au ținut lanț, în special în București. Pe acest fond, a surprins lipsa de comunicare și transparență a Biroului Electoral Central, care, spre deosebire de alte alte alegeri, nu mai are un purtător de cuvânt și nu a organizat nicio conferință de presă….. „Președinții secțiilor de vot sunt neinstruiți, nu știu ce să facă. Legea s-a schimbat recent și s-a permis să devină președinți de secții de vot inclusiv absolvenți de școală generală. Cât de buni au fost s-a văzut”, spune Mircea Kivu. În plus, atrage atenția sociologul, în mediul rural majoritatea președinților de secție sunt angajați ai primăriei, adică subordonații candidatului. Problemele apărute la alegerile locale sunt însă mai multe, așa cum a semnalat și Expert Forum: „Procedura de numărare a voturilor a fost evaluată ca proastă sau foarte proastă în 15% – un procentaj semnificativ – dintre eșantionul restrâns de secţii observate în timpul numărării. La numărarea voturilor, observatorii au constatat că în 20% dintre cazuri preşedinţii birourilor electorale au avut dificultăţi în completarea proceselor verbale, în 30% dintre secţii procesele verbale au fost semnate în alb de membrii comisiei, iar atmosfera a fost tensionată în aproape 16% din cazuri”, spune Expert Forum în raportul preliminar despre alegerile locale. ONG-ul mai remarcă și lipsa de transparență și proasta comunicare a instituțiilor implicate în procesul electoral care „a contribuit la creșterea confuziei din spațiul public”. La rândul ei, platforma Code4Romania a constat grave deficiențe în datele oferite de platforma gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă, care nu permite prelucrarea automată în timp real. Într-un interviu pentru Europa liberă, Mircea Kivu spune că la București „e un rai” prin comparație cu mediul rural, unde „majoritatea președinților de secție sunt angajați ai primăriei, deci în subordinea candidatului”…..Mircea Kivu: „În primul rând, la Autoritatea Electorală Permanentă s-au schimbat toate persoanele cu funcție de conducere în ultimul an și jumătate. De acolo, probabil, nu a vrut nimeni să ia această funcție. Birourile electorale nu mai comunică decât prin comunicatele oficiale, iar practica asta nu e de azi, de ieri. Acum s-a umflat buboiul, pentru că a fost în plus acest balamuc din secțiile de votare, care a generat balamucul mai mare de la centralizarea voturilor. S-a refuzat transparența. De exemplu, și eu, și mai multe organizații neguvernamentale am cerut BEC să facă publice ședințele, dar s-a refuzat sistematic lucrul acesta”…. „Întâi și întâi, ar trebui instruit corpul experților electorali, șefii și locțiitorii de secție, că de aici pornește totul, de la oamenii care nu știu ce au de făcut în secții. Dar, sigur, e absurd să te aștepți ca în două luni să se reușească asta. Corpul experților este în subordinea Autorității Electorale, ea ar trebui să se ocupe. Numai că, din păcate, activitatea acestui corp electoral se întâmplă doar în jurul alegerilor, de fapt, ar trebui ținut în priză tot timpul, de câte ori apare o modificare de legislație, să fie informat, instruit”….„Ei sunt vreo 50.000 de oameni. Legea s-a schimbat recent și s-a permis să devină președinți de secții de vot inclusiv absolvenți de școală generală. La fiecare scrutin s-a scăzut standardul, întâi se cereau absolvenți cu studii superioare, apoi de bacalaureat, iar acum sunt buni și oameni cu opt clase. Și s-a văzut cât sunt de buni”. Integral: https://romania.europalibera.org

În vremuri de criză, soluții adecvate”! Pini și mesteceni de la Brebu Nou, replantați la ReșițaCum susține statul comune mici cu salarii mari. Primar de comună cu 86 de oameni, 1.000 euro salariu România are 2.862 de comune. Am verificat cele mai mici zece comune din țară și vă prezentăm veniturile salariale votate în consiliile locale în urmă cu 3 ani, prin legea salarizării. Consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale (UAT) cu câteva sute de locuitori au votat salarii pentru primari între 4.800 și 10.000 de lei pe lună. 90 la sută dintre ele nu au resurse proprii pentru a susține aceste cheltuieli, așa că au cerut guvernului bani pentru a se întreține până la sfârșitul anului. Problema reorganizării teritoriale pentru a diminua cheltuielile revine periodic în discuție, dar nicio guvernare nu are curajul să o pună în practică. Ultimele alegeri locale au costat aproape 200 milioane de euro, în condițiile în care există localități cu câteva sute de locuitori, unde, potrivit legii, trebuie organizate secții de vot. La rândul lor, aceste unități teritorial administrative au consilieri locali, secretari, referenți, paznici care trebuie plătiți de undeva. Cum banii din taxe și impozite nu ajung nici pentru plata acestor venituri, se pune problema cum ar putea astfel de localități să se dezvolte, altfel decât cu bani de la stat. În cele mai multe cazuri, până și salariile celor care lucrează la primărie și consiliul comunei sunt acoperite tot din banii de la buget. Pe 10 septembrie, guvernul a virat 1,3 miliarde de lei pentru facturile și salariile din 2.800 de localități care nu își pot acoperi singure bugetul. Aceasta este efectul legii salarizării din iulie 2017, propusă și votată de PSD, când primăriile și-au stabilit singure, prin hotărâri de consiliu local, salariile. Cea mai mică comună din țară este Brebu Nou din Caraș Severin. Potrivit recensământului din 2011 avea 86 de locuitori. Nouă ani mai târziu, pe 27 septembrie, pe listele electorale erau înscriși 273 de cetățeni cu drept de vot. 87 dintre ei au votat la singura secție amenajată în căminul cultural din localitate, alți 160 de cetățeni au votat pe liste suplimentare. În total, 251 de votanți. A fost reales primarul în funcție, Ioan Buda cu 58%. Anul trecut a încasat 4.800 de lei pe lună. Prin ordonanța din 10 septembrie, guvernul a alocat comunei 250.000 de lei din fondul de rezervă pentru a putea funcționa până la sfârșitul anului.O altă unitate administrativ teritorială foarte mică este comuna Bătrâna din Hunedoara. În 2011 avea 124 de locuitori. La alegerile locale recente, au fost înscriși pe liste 167 de cetățeni și au votat 150 dintre ei. A fost un singur candidat pentru funcția de primar, Radu Herciu de la PNL, care a fost ales cu 100%. Comunitatea are 9 consilieri locali, primar, viceprimar și secretar. Indemnizația primarului a fost 58.000 de lei pe tot anul trecut, iar de la Guvern a primit 100.000 de lei în urmă cu o lună pentru a acoperi cheltuielile curente. Integral: https://romania.europalibera.org

Cristian Bichi, consilierul Guvernatorului BNRLegea privind dobânzile excesive: se întrevăd deja efecte perverse?  În martie 2019, Curtea Constituțională a României constata că o lege ce urmărea limitarea dobânzilor în sectorul financiar este neconstituțională, în principal datorită faptului că nu a fost realizată motivarea și fundamentarea economică, socială și juridică a soluțiilor adoptate, legea însăși fiind considerată neclară, scrie Cristian Bichi, consilier al Guvernatorului BNR. Un verdict al acestui for privind o lege similară, ce urmărește protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, urmează a fi pronunțat în următoarele zile.  Explică noul act normativ cu claritate soluțiile legislative propuse și efectele acestora? Câteva reflecții personale punctuale în legătură cu acest subiect sunt redate în continuare. Subiectul plafonării dobânzilor bancare este unul controversat în literatura economică. Autorul prezentului articol nu își propune să se pronunțe în cuprinsul acestuia în favoarea sau defavoarea introducerii de restricții asupra ratelor de dobândă. El se va limita la a da doar un exemplu, din multe altele posibile, care relevă în cel mai simplu mod cu putință că textul normativ în discuție conține soluții legislative ce nu sunt motivate și fundamentate economic. Este vorba de tratamentul diferențiat aplicat instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare (IFN) în privința plafonării dobânzilor, în cazul căruia nu sunt explicate rațiunile care au stat la baza stabilirii sale și care este în măsură, în prezent, să producă efecte exact opuse celor dorite inițial…. Mister total cum au fost stabilite limitele de dobândă: studiu de impact lipsă…. O primă observație ce se poate desprinde din analiza secțiunii anterioare este aceea că inițiatorul legii a optat pentru impunerea de plafoane relative de dobândă bazate pe rata de referință a Băncii Naționale a României, deci o rată exogenă utilizată pentru gestiunea lichidității în sistemul bancar.( Este interesant și ține de domeniul anecdoticului că unul și același inițiator a ales exact rata exogenă pe care o supunea unor severe critici în expunerea de motive a propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011:…. În acest context, trebuie precizat că majoritatea celor 14 țări din Uniunea Europeană (UE) care aplică restricții la ratele dobânzii, utilizează plafoane endogene (bazate pe rate medii ale dobânzilor de piață), doar patru state optând pentru rate de referință exogene (rate de dobândă legală/dobânda de referință a băncii centrale). Ratele exogene prezintă dezavantajul că nu au o legătură directă cu piața creditului, fapt ce face foarte dificil să se stabilească nivelul lor optim….În al doilea rând, observăm că limitele de dobândă sunt diferențiate în funcție de tipul de instituție (instituții de credit vs. IFN-uri) și de categoria creditului (credit ipotecar/imobiliar vs. credit de consum). De asemenea, există prevederi specifice în legătură cu creditele de consum în valoare maximă de 15.000 de lei. Existența unui studiu de impact ar fi permis publicului larg să înțeleagă de ce există diferențe de tratament în privința plafoanelor de dobânzi și cum au fost acestea fundamentate, pentru a exista încredințarea că limitele respective nu au fost stabilite în mod arbitrar. Ar fi existat și un răspuns la întrebări posibile de genul: De ce se adaugă două puncte procentuale și nu trei, patru sau o altă cifră? De ce în cazul creditelor imobiliare ale instituțiilor de credit se adaugă două puncte procentuale, iar în situația creditelor similare acordate de IFN-uri se aplică un factor multiplicator de doi.Integral: https://www.hotnews.ro

România îşi chinuie copiii: Calvarul prin care trec de 4 luni componenţii unui club din Câmpina .... Începând cu data de 11 martie, bazinul din oraş a fost închis, în numele luptei cu COVID-19. Din capul locului, o astfel de măsură a fost aberantă, în condiţiile în care atât pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cât şi pe cel al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUIA, se precizează, clar, că noul coronavirus nu se transmite prin apă. Chiar şi aşa, în panica generată la începutul anului, s-au luat astfel de măsuri ilogice, pe bandă. Problema e că nici în luna iunie, după redeschiderea bazinelor pentru sportivii legitimaţi la cluburi, copiii din Câmpina n-au putut să-şi reia antrenamentele în condiţii normale! De fapt, din acel moment, a început calvarul lor incredibil, de neconceput într-o ţară normală, despre care ne-a povestit Gabriel Cojocaru, cel care conduce clubul Barracuda Câmpina. „Au minţit ministrul că bazinul e defect!“ „După ce atât Ministerul Tineretului şi Sportului, cât şi Ministerul Sănătăţii au dat avizele necesare pentru ca sportivii să revină în bazin, din acel moment, au început problemele noastre. La Câmpina, bazinul e în administraţia Primăriei, iar purtătorul de cuvânt ne-a transmis că nu se va redeschide, deoarece nu-şi justifică, în niciun fel, cheltuielile de întreţinere“, şi-a început Gabriel Cojocaru discursul. Disperat, conducătorul clubului Barracuda Câmpina a luat legătura atât cu Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, cât şi cu Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului. Cu ultimul chiar a vorbit direct, în cadrul unui eveniment. „Domnul Stroe, după ce am discutat cu el şi i-am povestit ce se întâmplă la Câmpina, a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe primar. Din păcate, l-au minţit că bazinul e defect. Apoi, a doua zi, au scos apa din bazin“, a continuat Cojocaru, pentru „Adevărul“….. „Toată această poveste, cu scoatera bazinului din Câmpina din funcţiune, a continuat până la finalul lunii septembrie. Au venit alegerile, le-au pierdut şi apoi au dat drumul la bazin. Dar nu pentru toate cluburile din oraş, ci doar pentru cei legitimaţi la Clubul Municipal! Consilierii au spus că sportivii de aici au prioritate. E de neînţeles aşa ceva, în condiţiile în care la noi sunt sportivi care deţin recorduri la nivel naţional“, şi-a continuat Gabriel Cojocaru relatarea incredibilă. Integral: https://adevarul.ro

Păduri tăiate ilegal: Aproape 24.000 de metri cubi au dispărut din cinci judeţe ale Moldovei!, Știri Botoșani, Economie - Stiri.Botosani.Ro„Mafia lemnului din România”, expusă într-un documentar ARTE. „Am vrut să văd ce se întâmplă cu aceste păduri virgine. Am găsit un dezastru”   …. Canalul de televiziune franco-german Arte a prezentat recent un documentar dedicat tăierilor ilegale de păduri, intitulat „Mafia lemnului din România”. Filmul poate fi urmărit până pe 19 decembrie pe site-ul televiziunii. … „În afară de țările nordice, în România există ultimele păduri virgine și cvasi-virgine din Europa. Este plămânul verde al Europei. Am vrut să văd ce se întâmplă cu aceste păduri virgine, cu ariile protejate. Am găsit un dezastru”, spuneealizatoarea. … Gabriel Păun sintetizează situația la care s-a ajuns în ultimii 15-20 de ani, de când marile firme exploatează lemnul în România: cantitatea exploatată a crescut de la 18-19 milioane de metri cubi anual, la 38,6 milioane de metri cubi, adică s-a dublat; lemnul exploatat fiind cu mult peste nevoile României, el merge în special la export. …. „Agent Green a depus plângere, împreună cu alte două organizaţii internaţionale, la Uniunea Europeană şi România se află în infringement pe păduri. Dacă România nu demonstrează că ia măsuri reale, şi nu doar din pix, va primi, o amendă usturătoare de la Curtea de Justiţie Europeană”, afirmă Alina Teodorescu. …. În Prahova este prezentat cazul unui cetățean care a luat atitudine după ce s-au înregistrat mai multe alunecări de teren în perimetrul unei păduri gestionate de IKEA și care pun în pericol un sat întreg. Toate aceste persoane ”ar trebui să primească mult mai mult sprijin de la populaţie, dacă tot sunt ignoraţi de autorităţi”, spune Alina Teodorescu, dar ei ”au fost atacați, au fost amenințați cu moartea, au fost bătuți, li s-au atacat mașinile. Lucrurile astea se întâmplă în România, săptămânal, dacă nu chiar zilnic”. …. Pentru a arată agresivitatea la care recurg exploatatorii de lemn din România, Alina Teodorescu a povestit o întâmplare care s-a petrecut în timp ce se afla cu echipa de filmare în județul Caraș-Severin. Ea se afla alături de cei de la „Agent Green” când unul din camioanele care transportau lemn la Sebeș, la compania Schweighofer, ar fi trecut milimetric, cu mare viteză, pe lângă operatorul de imagine. …. Jurnalista a vrut să vadă și cum reacționează autoritățile la realizarea unei sesizări prin intermediul aplicației ”Inspectorul Pădurii”, realizată în acest scop la presiunile activiștilor de mediu. Ea a depistat camioane fără aviz, pe care le-a raportat la 112 și la poliție. Realizatoarea susține că nu a contactat-o nimeni. „Dacă mie, ca jurnalistă, mi se întâmplă așa ceva, eu chiar asta căutând și încercând să înțeleg cum funcționează sistemul, unui cetățean de rând, vă dați seama că nici atât nu o să i se răspundă. Aș spune că este o crimă sistemică”, a concluzionat aceasta. Integral: https://www.libertatea.ro

Cati bani castiga in medie un roman si pe ce ii cheltuieste. 82% din venituri sunt pentru alimente si impoziteCati bani castiga in medie un roman si pe ce ii cheltuieste. 82% din venituri sunt pentru alimente si impozite  Veniturile totale medii lunare ale populatiei pe o gospodarie au fost de 5.077 lei in al doilea trimestru din acest an, iar cheltuielile totale au ajuns, in medie, la 4.163 de lei lunar/gospodarie, reprezentand 82% din nivelul veniturilor totale, arata datele Institutului National de Statistica (INS), publicate luni. La nivelul fiecarei gospodarii din Romania, venitul total mediu lunar a fost de 1.973 lei pe persoana, iar cheltuiala medie totala s-a ridicat la 1.618 lei/persoana. Potrivit sursei citate, veniturile banesti au fost, in medie, de 4.693 lei lunar pe gospodarie (1.823 lei pe persoana), iar veniturile in natura de 384 lei lunar pe gospodarie (149 lei pe persoana). Salariile si celelalte venituri asociate lor au format cea mai importanta sursa de venituri (67,8% din veniturile totale ale gospodariilor). La formarea veniturilor totale ale gospodariilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestatii sociale (19%), veniturile din agricultura (1,9%), veniturile din activitati neagricole independente (1,8%), cele din proprietate si vanzarea de active din patrimoniul gospodariei (1,1%) precum si veniturile in natura (7,6%), in principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,6%). INS precizeaza ca mediul de rezidenta influenteaza diferentele de nivel si, mai ales, de structura intre veniturile gospodariilor dintre mediul urban si mediul rural. Potrivit datelor statistice, principalele destinatii ale cheltuielilor efectuate de gospodarii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii si transferurile catre administratia publica si privata si catre bugetele asigurarilor sociale, sub forma impozitelor, contributiilor, cotizatiilor, precum si acoperirea unor nevoi legate de productia gospodariei (hrana animalelor si pasarilor, plata muncii pentru productia gospodariei, produse pentru insamantat, servicii veterinare etc.). ….Conform clasificarii standard pe destinatii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare si bauturile nealcoolice au reprezentat, in trimestrul II 2020, in medie, 37,7% din consumul gospodariilor. Integral: https://ziare.com

Arhive mesaj | SiteNews RomaniaAcum că avem primari tineri şi cool, Patriarhul vine să ceară bani în tricou şi blugi  Unii se adaptează mai repede la noile realităţi geopolitice din România! Auzind că multe oraşe au primari noi, tineri şi „hip”, Preafericitul Daniel e hotărât să-i impresioneze. Astăzi, întâistătătorul Bisericii a pornit în tradiţionalul turneu de cerut bani prin ţară, îmbrăcat doar în tricou şi blugi. Călare pe skateboard şi cu căştile în urechi, ascultând cel mai probabil muzică trap, Patriarhul e convins că tactica lui va da roade. „Bro, stai chilleanu, îi facem pe fraieri şi le luăm paraii, terminăm Catedrala, ne rămâne şi de ţigări şi cola”, i-a explicat acesta unui subaltern, făcând în acelaşi timp un balon imens din gumă de mestecat. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 6 octombrie.”Pandemia devoaleaza cat de periculoase socialmente sunt trufia, ignoranta, escrocheria profesionala.”

5 Best Places to See Autumn Leaves in ChicagoBuna dimineata intr-o zi de marti, 6 octombrie! Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de instabilitate atmosfrica valabila in cea mai mare parte a tarii, de luni dupa-amiaza, pana marti seara. “In intervalul mentionat, instabilitatea atmosferica va fi temporar accentuata, la inceput in Banat, Crisana, Maramures, apoi si in vestul si nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul si nordul Munteniei, precum si in cea mai mare parte a Moldovei. Vor fi perioade cu averse ce vor avea si caracter torential, descarcari electrice, vijelii si grindina. In intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitatile de apa vor depasi 25…35 l/mp si izolat 50…60 l/mp”, a transmis, luni, ANM. Bucuresti: innorat dimineata: 29/18 gr.C.

RemdesivirCompania Gilead va vinde Remdesivirul direct către spitalele americane / Alexandru Rafila: Ministerul Sănătăţii trebuie să procure acest medicament înainte ca stocul din România să se termine Compania Gilead va vinde Remdesivirul, unul dintre puţinele medicamente cu efecte dovedite în tratarea Covid-19, direct către spitalele americane, informează Mediafax. Până acum, Remdesivirul era distribuit de Departamentul de Sănătate al SUA. Remdesivirul, unul dintre puţinele medicamente care are efect în tratarea Covid-19, şi pe care îl ia şi Donald Trump, va fi vândut direct spitalelor americane de compania Gilead, cea care îl produce. Timp de cinci luni, Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane al SUA a fost responsabil pentru alocarea acestui medicament în spitale. Această schimbare are loc pentru că instituţia federală nu ar fi distribuit medicamentul într-un mod transparent: fie a ajuns la pacienţi, dar nu neapărat la cei care aveau nevoie, fie unele spitale nu au primit suficient sau, pur şi simplu, au fost lăsate fără acest tratament. În contextul acestei schimbări, Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că Ministerul Sănătăţii trebuie să găsească soluţii pentru a procura acest medicament, înainte ca stocul din România să se termine. „Deja sunt peste 2.500 de pacienţi incluşi în schemele de trament furnizate de Comisia Europeană şi, după ce se livrează şi a treia tranşă, probabil că trebuie să începem să ne gândim să ne descurcăm şi singuri. Va exista o competiţie între ţări. Una este să beneficiezi de un mecanism centralizat în care Uniunea Europeană are altă forţă de negociere şi de asta spun că ar trebui abordate din timp căile de discuţii în direcţia acestui medicament”, a spus profesorul Alexandru Rafila. Pacienţii din România beneficiază, încă, de Remdesivir. Medicul Adrian Marinescu anunţă că, duminică, la Institutul Matei Balş din Capitală au fost procurate 200 de doze de Remdesivir, în contextul în care la acest spital ajung cei mai mulţi pacienţi cu Covid-19. Integral: https://www.hotnews.ro

Medicul Virgil Musta, despre rata de pozitivare de 25%: "Valoarea mare este incadrata in trendul ascendent al infectiilor din ultima perioada"Cum explică doctorul Musta moartea unor tineri fără alte boli, în urma infectării cu SARS-CoV-2 …. Doctorul Musta a declarat că în cazul celor cinci decese a fost vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani care nu aveau comorbidităţi. Medicii au constatat că toţi au făcut ceea ce se numeşte o „furtună de citokine” (reacţie care duce la agravarea bruscă a bolii). Apoi, arată doctorul Musta, toţi cei cinci pacienţi au avut în comun două lucruri. „Primul a fost că au venit târziu la spital. Toţi veniseră după o săptămână în care starea generală a fost bună şi au venit în momentul în care s-a agravat starea de sănătate. Se ştie că în a cincea – a şaptea zi există riscul de agravare bruscă a stării de sănătate. Din păcate, toţi au stat acasă spunând că au o formă uşoară, că nu e problemă şi au venit când au început să se desatureze, când leziunile pulmonare erau de peste 70 la sută. De aceea, această evaluare care se face, biologică, ar fi bine ca lumea să o facă pentru că poţi depista din timp modificările care duc la forme severe”, a explicat şeful Secţiei COVID-19 de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Anxietatea, factor agravant Doctorul Musta a mai arătat că în urma consultării dintre medici s-a constatat că cei cinci pacienţi morţi fără a avea comorbidităţi „erau fie anxioşi, fie depresivi”. „Se ştie că anxietatea şi depresia sunt factori favorizanţi în scăderea imunităţii. De aceea, pe sistemul acesta funcţionează şi placebo. Se ştie că în bolile infecţioase, dar nu numai, pacienţii care sunt optimişti şi au o gândire pozitivă au evoluţie mai bună. În lume, sunt câteva studii în care evaluează pacienţii şi îi tratează cu anxiolitice sau antidepresive”, a declarat doctorul Musta. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, a declarat că atunci când ajungi la terapie intensivă cu masca de oxigen pe faţă „deja ai un grad de anxietate”. „Este un impact psiho-emoţional la toţi pacienţii. Unii dezvoltă atacuri de panică. Sunt tot felul de fenotipuri psihoemoţionale pe care încercăm să le dibuim cumva. Avem psiholog în cadrul spitalului, dar colaborăm şi cu medici psihiatri pentru medicaţie anxiolitică”, a declarat Cristian Oancea, potrivit căruia au fost pacienţi cu COVID-19 care au beneficiat de consiliere psihologică prin telefon. Integral: https://adevarul.ro

Testare coronavirus in RomaniaCOVID e pe stradă! Streinu Cercel a spus exact ce trebuie să facem zilele acestea …. Concret, medicul Adrian Streinu-Cercel consideră că toți românii are trebui să poarte masca de protecție de dimineață până seara, mai ales în zonele foarte circulate și aglomerate pentru a se proteja de noul coronavirus. „Toată lumea ar trebui să poarte mască de dimineață și până seara. Nu ar trebui să vedem pe nimeni pe stradă fără mască. Virusul se găsește în atmosferă, pe stradă, mai ales unde sunt zone ultra circulate și sunt mașini în trafic. Vă dați seama că acele mașini ridică pur și simplu în aerul pe care noi îl respirăm o serie de particule care unele dintre ele sunt contaminate și cu SARS-CoV-2”, a spus Adrian Streinu-Cercel, duminică seară, la Antena 3. Masca ne protejează, cu o condiție Acesta punctează faptul că masca este masca reprezintă o protecție foarte bună dacă este purtată cum trebuie, adică să acopere nasul și gura și să fie purtată tot timpul. De asemenea, medicul precizează că trebuie avut în vedere și modul în care aruncăm aceste măști de protecție după folosire pentru că ele reprezintă un pericol de contaminare. „Trebuie să înțelegem că masca este cea care ne protejează, cu o singură condiție: să acopere și gura și nasul și să fie purtată tot timpul. Dacă o astfel de mască se umezește, ea evident că trebuie să fie schimbată dar și schimbarea asta nu trebuie să fie făcută alandala. Integral: https://www.capital.ro

Daniel DaianuInsolenta si aroganta unui limbaj De la inceputul pandemiei provocate de coronavirus (Covid-19) se stia ca, in lipsa unui tratament si a unui vaccin (generic vorbind) eficace ne va fi foarte greu sa razbim, sa invingem pandemia. Experimentul cu ”ïmunizare de turma”, incercata in unele tari a esuat in mod lamentabil si peste tot s-a recurs la ceea ce reprezinta reguli de baza: igiena stricta, distantare fizica (sociala) si purtarea mastilor ca protectie individuala si colectiva. Unde oamenii au respectat bine aceste reguli stapanirea pandemiei a avut mai mult succes….. Lucrurile evolueaza in unele locuri in mod dramatic. Madrid-ul intra in carantina, in departamente din Franta au fost reimpuse restrictii mari, in Germania rata de infectare este cea mai inalta acum raportata la perioada scursa din aprilie, in Suedia tot astfel raportata incepand cu iunie si lista poate continua. In SUA, situatia nu este mai putin dificila, in timp ce starea medicala a presedintelui Trump, care a iesit pozitiv la testul Covid-19, arata de ce respectarea regulilor de protectie este necesara de sus pana jos. In Israel situatia ramane tot foarte complicata, cu un nou lockdown impus pentru o perioada de timp. In Romania, am trecut cu rata de infectare de 2000 de cazuri zilnic. Peste tot, sistemele medicale sunt sub stress major, iar medicii si epidemiologii cer de la populatie respectarea cu strictete a regulilor. Nu as fi evocat cele de mai sus daca nu as fi vazut repetat cu obstinatie in unele analize ca ne-am afla intr-o “faza post-pandemie” a ciclului economic. Cand am citit prima data am crezut ca este o exprimare nefericita, intamplatoare. Dar vad ca se persista in unele analize cu aceasta formulare. Ne aflam intr-o perioada de revenire a economiilor dupa Marele Shutdown. Trimestrul trei din acest an consemneaza cifre de crestere remarcabile dupa un declin in trimestrul doi fara precedent in ultimele decenii. Dar este vorba de un rebound firesc, nu de revenire la ceea ce era inainte de izbucnirea pandemiei, mai ales ca au loc mutatii structural adanci, ca sunt sectoare inca aneantizate. In plus, ciclul epidemic conditioneaza evolutia economiior, chiar daca anticipam dinamici pozitive in 2021 peste tot in Europa, in SUA si alte zone din lume. Situatia epidemica in deteriorare din numeroase state europene, cifrele privind rata de infectare ce, in nu putine state iar creste, noi restrictii impuse de autoritati –uneori inchideri locale totale, nu au cum sa fie ignorate de cei care fac analize. A afirma ca ne aflam intr-o faza a ciclului economic post-pandemie denota nu numai deconectare de la realitate, nu numai o interpretare unilaterala a cifrelor, ci si ceea ce pot fi calificate drept insolenta si aroganta in judecarea faptelor, un limbaj putin spus nepotrivit, o forma de “rinocerizare” a unui limbaj. Sa stii ca oameni mor, ca rata de infectare creste (factorul R, cand depaseste pragul 1 este indiciu de raspandire in comunitate), ca sisteme medicale sunt la limitele capacitatii umane si logistice de a face fata la solicitarilor, ca sisteme de invatamant si viata sociala/culturala sunt perturbate peste tot in lume, ca sunt sectoare economice in prabusire si care nu isi vor reveni curand si sa persisti in a folosi limbajul amintit este incomprehensibil. Pandemia a readus in atentie medici si epidemiologi, stiinta medicala consolidate; pandemia devoaleaza cat de periculoase socialmente sunt trufia, ignoranta, escrocheria profesionala. Este tot mai evidenta iresponsabilitatea celor care nu mizeaza pe stiinta, pe cunostere. Oamenii rationali inteleg ca fara stiinta, cunoastere, suntem pierduti. Iar tot felul de filosafari pe tema limitelor cunoasterii, mai ales in conditiile de acum, sunt neavenite. Nu de metafizica si interogatii epistemologice avem nevoie, ci de raspunsuri concrete la probleme concrete, mai ales in vremuri de mare vitregie si suferinta. Integral: https://www.contributors.ro

Conducerea PSD Blestemul moşiei lui Oprişan şi trădările, sau cum a ajuns PSD să se îngroape singur: Ironic, cei mai mari beneficiari ai ultimilor 8 ani datorită măsurilor economice luate de PSD, începând de la hipsterii antreprenori, PFA-uri, corporatişti, până la multinaţionale, la care adăugăm cei 1,3 milioane plătiţi cu salariul minim, au votat împotriva PSD  De la triumful de la alegerile parlamentare din octombrie 2016, când a înregistrat cel mai mare scor din istoria partidului – 46%, PSD este într-o cădere politică blestemată: a pierdut alegerile europarlamentare din 2019, Dragnea este la puşcărie, a pierdut pentru a patra oară consecutiv preşedinţia României în faţa unui Iohannis care nu i-a băgat deloc în seamă, a pierdut guvernarea la finalul lui 2019 deşi aveau majoritate în Parlament, iar acum au pierdut alegerile locale, Capitala, feuda lui Marian Oprişan la Vrancea şi se îndreaptă spre alegerile parlamentare din decembrie ca să fie trimişi oficial în opoziţie. Din mai 2012, când Victor Ponta a venit la Palatul Victoria având în spate alianţa USL formată din PSD şi PNL, şi până la finalul lui 2019 (cu excepţia anului 2015-2016, când a fost guvernarea tehnocrată Cioloş, tot cu voturile PSD), când a plecat guvernarea Dăncilă, România a avut cea mai bună perioadă economică din istorie : – PIB-ul aproape s-a dublat, de la 596 miliarde de lei la 1.053 miliarde de lei, iar în euro a crescut cu 70%, de la 133 de miliarde de euro la 223 de miliarde de euro; – Cifra de afaceri a tuturor companiilor a crescut de la 1.131 miliarde de lei la 1.696 miliarde de lei, respectiv de la 250 de miliarde de euro la 360 de miliarde de euro, adică cu aproape 50%;… Dacă vorbeşti cu antreprenorii români care au afaceri mai mari, cu branduri renumite, pentru ei Victor Ponta a fost cel mai bun prim-ministru. Că l-a trădat caracterul, asta-i altă problemă. Pentru Bursă, mandatul lui Ponta ca premier a fost ca o mană cerească, după ani de secetă, pentru că a listat Romgaz şi Electrica, companii mari, bune plătitoare de dividende. Dar nu ştiu prea mulţi investitori de la Bursă care să fi votat PSD, aşa cum nu ştiu prea mulţi care au devenit antreprenori datorită Start-Up Nation şi au luat 200.000 de lei, să pună ştampila pe PSD. În ciuda retoricii PSD, multinaţionalele au avut viaţă bună, extrem de profitabilă în această guvernare, singura lor problemă fiind creşterea salariului minim pe economie. De altfel, nu cred că jumătate din cei care au beneficiat de aproape triplarea salariului minim pe economie au votat cu PSD. PNL nu prea este fanul acestei măsuri de creştere a salariului minim pe economie. Iar majorarea din acest an, dată de guvernarea PNL, a fost destul de disputată. Nu prea am auzit de IT-işti care să fie fani ai PSD, deşi, în ciuda retoricii, guvernarea PSD nu s-a atins de facilităţile lor fiscale….. De peste un deceniu, PSD încearcă să se apropie de zona de dreapta, de centru-dreapta, de zona urbană, şi de aceea au dat aceste reduceri de taxe, facilităţi fiscale, bineînţeles nu din banii lor, din banii bugetului. Dar electoratul urban, care a ieşit la vot depăşind electoratul rural, a votat cu PNL şi USR/PLUS. Bineînţeles că în toţi aceşti ani procesele lui Dragnea au şters cu buretele toată perioada de creştere economică şi de business atunci când s-a pus problema votului. PNL, un partid care a intrat în moarte clinică după alegerile din 2016, a ajuns în numai patru ani să fie principalul partid politic, avându-l în frunte pe preşedintele Iohannis, care a tocat metodic, germanic, PSD-ul. Fără să se vadă niciun rezultat din “România educată”, Iohannis a avut câştig de cauză în faţa electoratului….. Moşia lui Oprişan, un baron local care a lucrat numai la stat, icoanele Gabrielei Firea, procesele lui Dragnea, faţa lui Paul Stănescu, IQ-ul Vioricăi Dăncilă, interlopii – la propriu şi la figurat – din jurul partidului, cefele groase din Parlament au fost mai importante decât pachetele de facilităţi fiscale oferite de PSD atunci când a fost vorba unde să se pună ştampila. Ca să nu mai vorbim de trădările specifice din PSD, cum nu sunt la niciun al partid, şi care au îngropat PSD….. Peste 10-15 ani, când decreţeii vor ieşi la pensie, cea mai mare parte dintre ei votând cu PNL, PDL, USR, tema principală de campanie va fi punctul de pensie, nu taxele mici pentru companii. Dar până una alta, apartamentul lui Nicuşor Dan a învins moşia feudală a lui Marian Oprişan. Integral: https://www.zf.ro

Sad and frightened little girl with bloodshot, bruised eyes crying scared. Concept of child violence, domestic abuse. Sad, depressed being victim of parents and their agression. Children's rights Stock Photo - AlamyRealeşii patriarhatului Cu toate bucuriile şi feeriile alegerilor mi se face gust amar şi părul măciucă cînd citesc că acum o săptămînă au fost realeşi primarul care se crede în vestul sălbatic de la Băţanii Mari şi primarul care-şi terorizează copiii de la Sîngeorz-Băi. Exemplele, din păcate, pot continua. … Chiar nu mai avem niciun Dumnezeu? Nu mai contează nimic? Eu cred că contează. Problemele sunt structurale şi ţin de patriarhatul haotic în care trăim. Forţa care în ochiul public este echivalentă cu agresivitatea produce stimă şi respect. „Mare bărbat”, „bărbat adevărat”, „aşa tre’ să fie un tată” şi alte asemenea inepţii ne sufocă de decenii. Îmi pot imagina destinul multor copii care se plîng unei rude sau unui vecin (dacă, fireşte, mai îndrăznesc să facă asemenea „răutăţi”). Ce de stereotipii le e dat să audă, Dumnezeule mare! „Respectă-ţi părinţii, copile!”, „Şi eu am răbdat destul”, „E totuşi tatăl tău” şi alte asemenea măgării influenţează definitiv şi irevocabil soarta unui omuleţ. Lasă că nici măcar nu sunt stereotipii pro-familie. Sunt de fapt laşitatea celor din jur care nu vor să se implice nicicum, nici măcar cu un gînd în viaţa „altora”. Vai, discreţia tuturor nulităţilor! Asta şi mai abitir dacă e vorba de un „om puternic” sprijinit de putere, marele tabu al tuturor conservatorilor încuiaţi. Nici mentalitatea nu te sprijină. Înainte de rudele-ţi convenţionale te pedepseşte mentalitatea desolidară. Agresorul e în topul societăţii, bărbat pînă la cer şi înapoi, de care te temi şi pe care încerci să şi-l iubeşti dacă mai e şi tatăl tău. Integral: https://adevarul.ro
Analiză. Dilema primarului Nicuşor Dan: renunţă sau nu la procesele împotriva instituţiei pe care o conduce  Primarul ales, Nicuşor Dan, nu va renunţa în totalitate la procesele intentate în calitate de membru al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul Primăriei Capitalei pentru aprobările de construcţii controversate, în prezent fiind în curs 15 procese, după cum a subliniat noul edil într-un interviu pentru „Adevărul”. „Va fi o incompatibilitate sau ar fi o incompatibilitate, dacă aş fi şi primar şi membru în Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Doar că voi ieşi din incompatibilitate renunţând la poziţia din asociaţie. În al doilea rând, nu pot să-mi schimb opinia. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul e formată din mai multe persoane. Decizia nu-mi aparţine în totalitate. Deciziile se iau în mod legal de către organismele de conducere. Dacă eu am scris în cererea către instanţă că autorizaţia e nelegală, şi ca primar general o să am aceeaşi opinie că autorizaţia e nelegală. Nu o să pot eu ca primar să o revoc, pentru că a intrat în circuitul juridic şi a început să-şi producă efectele, dar opinia mea în faţa instanţei va fi că acea autorizaţie e nelegală”, a declarat Nicuşor Dan într-un interviu pentru „Adevărul”. … Noul primar a punctat că îşi menţine opinia de activist, chiar dacă va fi pus să apere poziţia Primăriei, menţionând faptul că vrea să transmită un alt mesaj. „Interesul Primăriei Capitalei, şi al bucureştenilor în general, este ca ceea ce se întâmplă în Bucureşti să fie legal. Nu e vorba de 15 autorizaţii, e vorba de mai mult. E vorba de siguranţa juridică a unei investiţii care e făcută de un investitor în Capitală. Câţi mari investitori imobiliari au venit în Bucureşti în ultimii zece ani? Niciunul de pe piaţa externă. Lucrul cel mai important e să dai o siguranţă a actului juridic”, a completat Nicuşor Dan. Interesele de partid ale PNL, USR-PLUS şi PMP „Adevărul” a stat de vorbă cu mai mulţi specialişti despre situaţia problematică pe care o are Nicuşor Dan. Sociologul Alfred Bulai a subliniat că Nicuşor Dan nu ar trebui să se antepronunţe, ci ar trebui să vadă mai întâi situaţia din Primărie. „În primul rând, să aibă grijă să nu ajungă la probleme de natură penală. El e reprezentantul instituţiei, iar instituţia trebuie să-şi apere şansele corect în proces. Nu conduci o instituţie după bunul plac. Să ceară analiza din instituţie şi să nu uite că pe unele teme trebuie să negocieze şi cu consilierii, iar el nu are niciunul. Probabil va avea lângă el trei partide, fiecare cu o agendă politică şi interese proprii. O să aibă parte în curând de un duş rece, pentru că o instituţie ca Primăria Capitalei nu se conduce aşa uşor”, a declarat Bulai. Pe de altă parte, analistul politic George Jiglău consideră că atât timp cât Nicuşor Dan nu e în pericol de a avea vreun conflict de interese, nu se pune problema dilemei morale. Integral: https://adevarul.ro

Preşedintele AEP: "Votul prin corespondenţă, un eşec. Vor fi iar cozi uriaşe la secţiile de votare din străinătate"PressOne: Şeful Autorităţii Electorale Permanente, acuzat de plagiat în teza de doctorat Constantin-Florin Mituleţu-Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a plagiat peste jumătate din teza de doctorat susţinută în 2016 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), scrie PressOne. 124 de pagini din cele 211 ale doctoratului său în Informaţii şi Securitate Naţională sunt incontestabil copiate, 41 dintre ele chiar de la îndrumătorul său, Constantin Iordache. Teza de doctorat a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente are un titlul imposibil de reţinut: „Cadrul juridic privind controlul autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării pentru respectarea drepturilor omului în situaţia de conflict armat şi operaţii de menţinere a păcii”. Mituleţu-Buică a obţinut titlul de doctor la finalul anului 2016, iar confirmarea titlului a primit-o din partea CNATDCU la începutul lui 2017, Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a urmat, în afară de studiile doctorale, mai multe cursuri de scurtă durată la Academia SRI şi la UNAP. În timp ce urma studiile doctorale la UNAP, Mituleţu-Buică l-a angajat în funcţia de consilier personal pe fiul îndrumătorului lui, George-Răzvan Iordache. Se întâmpla în martie 2015, cu un an jumătate înainte de susţinerea tezei de doctorat, pe vremea când Mituleţu-Buică era doar vicepreşedinte al AEP. Mituleţu-Buică a fost numit în 2019 preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente după ce a fost propus, susţinut şi votat în Parlament de PSD, al cărei membru a fost. Ascensiunea sa are legătură cu calitatea de membru PSD: a ajuns consilier în Parlamentul României, s-a înscris la doctorat, iar apoi a ajuns vicepreşedinte, secretar general şi, acum, preşedinte al AEP. El şi-a început cariera profesională ca şef de tură şi de depozit de carburanţi la o serie de firme din Craiova în timp ce era student la zi la Târgu Jiu, aflat la 109 km distanţă. Raportul de verificare cu TurnitIn – unul dintre cele mai performante softuri de verificare a similitudinilor existente în lume- a indicat un procent de similitudine de 56%. După această analiză online, am verificat în mod individual toate indiciile identificate de soft pentru a stabili dacă a fost aplicată citarea în conformitate cu standardele academice – cu ghilimele şi menţionarea sursei – sau dacă este vorba despre un plagiat. Astfel, la finalul verificării concluzia este una fără dubii: cel puţin 124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat a lui Constantin-Florin Mituleţu-Buică – reprezentând 58,76% din lucrare – sunt plagiate. Integral: https://adevarul.ro

Valeriu Nicolae:  Lucian Simion este, probabil, dovada perfectă a partidului unic PSD-ul liberal. În facultate, ca orice om cinstit, face taxi la negru. Și, până când să îl lovească liberalismul cu megafuncții de la PNL, omul a avut o carieră care pute a impostură. Imediat ce termină facultatea, în 1986, domnul Simion devine, direct și foarte improbabil, inginer șef la asfaltări la Tulcea. În 1990, ca orice bun profesionist, inginer șef, se apucă imediat de trafic de buticar în Turcia cu brichete și baterii de ceas, dar el trece în CV ca și cum ar fi fost ditamai directorul, că prinde bine la proști. În 1994 se apucă de altă afacere de confecții și este, desigur, din nou director. Firmele, bineînțeles, nu mai există și nimeni nu pare să știe de ele. Foarte straniu pentru cineva nespecializat în călătoria în timp și cariere politice, devine, logic pentru inginer de mașini buticar care nu a mai profesat ingineria de 7 ani, Director General la o firmă de reparat drumuri și poduri pentru o perioadă scurtă, firmă care nu este nici ea de găsit pe nicăieri. Este deja liberal și, peste numai un an, din 1998, devine Director General peste cea mai cinstită afacere de stat, gunoaiele. Îl lovește și studiul, căci nu este impostor. La câteva luni după ce este Director General la Stat în Tulcea, în 1998 omul studiază din greu management la A.S.E la București. Conform CV-ului de pe site-ul deputaților, îl termină în 2001 cu o certificare. Desigur de acest lucru nu pare să știe și domnul Simion din 2008, care scria clar în CV că nu a terminat niciodată cursurile la care s-a înscris la A.S.E. Detalii. Manager fiind, este promovat ca Director Regional peste gunoiul din Galați, Brăila și Tulcea. Lucru care îi permite pe banii fraierilor o specializare în SUA, deși omul, conform propiului CV, este bâtă la engleză, una la Institutul Național de Administrație la București, se certifică în organizarea și conducerea societăților de turism nu știm unde și în management de proiect și lobbying în Cehia. Este deja 2004 și devine din nou Director General, de data aceasta la Servicii Publice Tulcea. În 2005 firma familiei Simion figurează în actele contabile cu o cifră de afaceri de 7.328 și un profit pe negativ 12.646. La 45 de ani, directorul general de la servicii publice mănâncă ceva minunat și este grav și iremediabil lovit de virusul studiului pe bune. În 2006, în timp ce muncește din greu la Tulcea, face și un masterat la A.S.E la București și studiază la Baia Mare pentru două luni ceva în engleza pe care el nu o vorbește deloc. În 2007, perioada de glorie a liberalismului tulcean, devine, ca orice om specializat în gunoaie, inspector șef la Protecția Consumatorilor, locul ăla deloc corupt unde se făceau o poală de bani pentru buzunarele celor mai deștepți dintre români. După trei luni de sclavagie la Protecția Consumatorilor devine, în 2008, subprefect și apoi prefect. Este foarte pregătit pentru funcție, dar face așa, de control, niște cursuri de bază în Excel și Power Point și studiază doi ani la Institutul Național de Administrație și devine, în 2009, la mai mult de un an de la preluarea funcției de prefect, calificat pentru poziția pe care o avea în 2008. Coincidență, firma familiei atinge o cifră record de afaceri 2.721. 777 RON și un profit de 211.191 RON. O creștere de peste 30.000% a cifrei de afaceri. Tot în 2009 este deja Inspector Guvernamental la Olt pe drumuri și poduri, lucru pentru care este perfect calificat conform chestiei ăleia care apare straniu rău în CV cu vreo 11 ani în urmă. Din 2012, de data aceasta cu calificare la mână, devine prefectul liberal al județului Tulcea. În 2013 face și el, desigur, cursurile obligatorii sectei lui Oprea, cele de “Securitate și bună guvernare”, un curs la ministerul lui Dragnea, iar în 2014 alte două cursuri la MAI și unul de formator la Ministerul Educației. Logic, la sfârștiul acestora trece la PSD apolitic și devine Guvernatorul Deltei numit de Ponta, altă poziție deloc coruptă. Este dat afară rapid de guvernul tehnocrat, așa că, până să devină deputat, mai are o sinecura la Consiliul Județean Tulcea. În perioada 2012 -2016, firma familiei a avut contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea, căci trăim în cel mai PSD-ist liberalism din univers. Din 2016, domnul Simion reprezintă Tulcea din partea PSD în Parlament vicepreședinte în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic. Sursa: https://www.facebook.com

Oi vas rasturnatRăsturnare de situație pentru toți cei care au animale! Apare o nouă lege. Regulile sunt incendiare ….Proiectul de lege impune practic monopolul medicilor veterinari atât pe piața farmaciilor veterinare (unde, potrivit informațiilor G4Media.ro, circa 40% dintre acestea nu au acționar majoritar un medic veterinar), cât și pe piața tratamentelor, interzicându-le tehnicienilor și asistenților veterinari să trateze animale altfel decât în prezența medicului. Trebuie spus că acesta este al doilea act normativ extrem de favorabil medicilor veterinari inițiat de ministrul Adrian Oros, care este medic veterinar de profesie și vicepreședinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România. În noiembrie 2019, Parlamentul a votat un proiect la care Oros a fost co-inițiator, proiect care prevedea că medicii veterinari concesionari trebuie să primească indemnizație de la stat de 10.000 de lei pe lună. …. Principalele modificări ale proiectului de lege care instituie monopolul medicilor veterinari: – farmaciile veterinare și cabinetele veterinare pot funcționa doar dacă un medic veterinar este acționar și are pachetul majoritar de acțiuni. În acest moment, circa 40% din piața farmaciilor veterinare e formată din farmacii care nu sunt deținute de medici veterinari – interdicție pentru tehnicienii și asistenții veterinari să trateze animalele altfel decât în prezența medicului veterinar (ceea ce ar putea crea probleme pentru multe ferme mici sau ciobani). – interdicție pentru persoanele fizice care dețin animale de companie să își trateze singure animalele. Integral: https://www.capital.ro

Indie/Indie-Folk Compilation - Autumn/Fall 2020 🍂 (1½-Hour Playlist) - YouTubeHoroscopul toamnei. Cum se pregătesc zodiile pentru sezonul rece  Berbec. Zodia bețivului prin excelență, Berbecul e în mare efervescență în aceste zile. Adună cu sârg damigene, butoaie, peturi și chiar oale cu diverse băuturi, dar nu uită și de gustările dintre pahare: câte un shot mic de tărie. Abia are loc în cămară, după ce a dus la gunoi borcanele cu zacuști făcute de cei din familie, cu excepția murăturilor, bune pentru mahmureala perpetuă a berbecilor. Taurul e în lumea lui. În această perioadă adună lacom zeci de borcane de zacuscă de pe la toate rubedeniile, pe care le vizitează aparent dezinteresat. Pătimaș și cu puternice pofte trupești, Taurul rupe în două Tinderul, Messengerul, Whatsappul, chiar și Viberul și chatul de Instagram, în căutare de cărniță pentru la iarnă. Gemenii continuă festivalul fofilării și se pregătesc în secret, cumpărându-și haine groase, plăpumi și perne, însă în public Instagramul lor e plin de poze în costume de baie sau pe la terase, simulând că anotimpul rece nici nu vine. Ei pregătesc în această perioadă diverse minciuni cu care să scape de invitații, ca să poată să stea pe Netflix cu zilele când vine frigul. Rac. Tipic pentru Raci, ei plănuiesc deja să fugă în Thailanda, să revină la vară. Refuză cu obstinație mersul normal al lucrurilor, de aia nici nu cer pungă la Mega. Asta explică și de ce în perioada asta sunt cu ochii pe reduceri la bikini și ochelari de înot. Ei sunt cei care ne vor agasa în curând cu pozele alea pe plaje, în timp ce noi facem mătănii pe lângă calorifer, să ne încălzim. Cei din zodia Leu nu se pregătesc pentru nimic, pentru că ei sunt convinși că pot învinge orice. Ei sunt nătărăii care blochează traficul pentru că nu au pus cauciucuri de iarnă, sau n-au pus antigel și le-a înghețat motorul pe intrarea în alee. Chiar și când citesc acest horoscop, primul lor reflex e să bată autorul, nicidecum să-și rezolve problemele. Fecioară. În primul rând Fecioarele vor merge la 2-3 ședințe de terapie ca să-și dea seama ce înseamnă pe plan emoțional venirea sezonului rece, apoi vor descoperi câteva traume din copilărie, când i-au văzut crăpătura lui Moș Crăciun atunci când băga cadourile sub brad. Fecioarele nu vor depăși momentul și se vor refugia în mâncare, golind prematur raftul cu gogonele. Balanță. … Mai sunt 8 zile, 19 ore și 37 de minute până când Balanțele vor schimba garderoba, vor pune hainele de vară în sacoșele speciale și vor planifica în amănunt meniul pentru Crăciun și pentru Paștele de anul viitor. Scorpionii își continuă activitățile subversive de tip ucigaș în serie sau asasin la comandă. Ei achiziționează scule din Dedeman, care evident pot și vor fi folosite ca arme la iarnă. În urma scorpionilor, zăpada pângărită de stropi de sânge proaspăt va scârțâi sinistru sub tălpile lor de psihopați. Săgetătorii vor fi șocați să descopere că suntem în octombrie, ei fiind încă în Vamă. Citind acest articol ei încep să priceapă și de s-a închis terasa și care e faza cu acest friguț. Se vor îndrepta ușor-ușor spre gara din Mangalia și apoi către casă, unde îi așteaptă bongul și tihna gramelor verzui. Harnicul Capricorn e disperat că nu apucă să termine un proiect ffff important din cauză că e hărțuit de rude și prieteni care îl tot cheamă ba să facă must, ba să adune ciuperci, să coacă vinete și ardei. Abia așteaptă să vină frigul, ca să fie toți blocați în trafic și în zăpadă și el să poată munci în liniște. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 5 octombrie.„Nu există prietenii sau duşmănii veşnice, ci numai interese veşnice.”W. Churchill

How to Plan Your Fall Foliage Tour this AutumnBuna dimineata intr-o zi de luni, 5 octombrie! În Dobrogea şi Bărăgan nu prea zărim norii, vântul devine activ şi temperaturile depăşesc cu mult limitele normale. În zona Bărăganului se ating 30, poate 31 de grade. Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, avem atmosfera însorită, un pic de vânt şi se face din nou foarte cald pentru acest moment al anului. Maximele ajung pe la 27 de grade, iar după lăsarea nopţii s-ar putea să apară ceaţă. În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina ne-aşteaptă o zi însorită cu temperaturi ridicate, de până la 25…26 de grade. Mai pe seară şi la noapte se-aduna norii şi vor aduce câteva reprize de ploaie. Vreme foarte caldă găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Temperaturile urcă spre 27 de grade, însă atmosfera devine schimbătoare, se înteţeşte vântul şi vin ceva averse, cu descărcări electrice. Bucureşti: 32/18 gr.C.

Franta a raportat sambata un numar record de cazuri zilnice noi de infectii cu coronavirus, aproape 17.000Medicul Virgil Musta spune că important e să nu ne îmbolnăvim, pentru că s-ar putea să nu avem unde să ne internăm: Suntem la pragul intre viață și moarte! Important e să nu ne îmbolnăvim, pentru este posibil să nu mai avem unde să ne internăm, dacă e cazul, avertizează medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. „Accentuez de fiecare dată, important e să nu ne îmbolnăvim. Când ne-am îmbolnăvit, la ora actuală, s-ar putea ca peste o zi – două, să fii bolnav, să ai nevoie de internare și să nu mai ai unde să te internezi. Nu avem ce face, persoana respectivă va rămâne acasă și nu va putea beneficia de tratament”, scrie Musta într-un mesaj postat pe Facebook de Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Doctorul arată că există unele medicamente ce se pot prescrie acasă, însă tratamentul esenţial în caz de coronavirus nu se poate administra decât la spital, aşa încât lipsa locurilor de internare poate deveni o mare problemă. „Sunt câteva medicamente pe care le poți auto-administra la domiciliu, dar medicamentele esențiale nu le poți da la domiciliu. Terapia Intensivă este plină. Dacă cumva există o persoană care face formă severă și se decompensează, de asemenea, nu mai are unde să fie tratat. Integral: https://spotmedia.ro

Ministerul Sanatatii detaseaza sapte medici la Spitalul Witting pentru a putea trata pacienti COVID-19Emilian Imbri, managerul de la ”Victor Babeș”: riscăm ca pacienţii cu COVID să nu mai poată fi trataţi. ”România nu primeşte suficiente medicamente” ….. Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeş, spune că a sperat că numărul de 2.000 de cazuri este datorat cumulării raportărilor, dar acum este clar că avem de a face cu o nouă ascensiune a pandemiei. Medicul avertizează că, în scurt timp, s-ar putea ajunge în situația în care pacienţii cu COVID să nu mai poată fi trataţi. Am avut vreo trei apeluri în care am explicat că în contextul în care numărul de bolnavi va creşte, vom rămâne în foarte scurt timp în imposibilitatea de a-i trata. Am menţionat că, de fapt, nu există tratament pentru această afecţiune. Se tratează cu nişte scheme şi nişte tratamente care sunt fabricate pentru cu totul alte afecţiuni. Aceste medicamente nu se cumpără, ci sunt trimise de producător ţărilor, iar o parte este asigurată de OMS. România nu primeşte suficiente medicamente. Emilian Imbri: Managerul spitalului Victor Babeş susţine că nevoia de medicamente în România este mult mai mare decât aprovizionarea. „Cu toată responsabilitatea pe care o am ca medic, dar nu ca specialist infecţionist, eu totuşi îmi asum riscul să spun că nu aceste medicamente îi salvează pe cei care intră într-o fază urâtă şi severă a bolii. Sunt cazuri în care s-a dat schema maximă de medicaţie şi totuşi, pacientul a pierdut lupta cu boala”, a mai declarat Emilian Imbri. Integral: https://www.libertatea.ro

BEC: Nou tur de scrutin in trei comune unde sunt candidati in situatie de balotajCum a ajuns un angajat al lui Tudorache “userist” la Antena 3 și jocul riscant al PSD Daniel Tudorache (PSD), fost primar al Sectorului 1, a intrat într-o situație dificilă din punct de vedere legal pe care încearcă s-o rezolve politic. În acest moment, procurorii cercetează posibilitatea ca deasupra Biroului Electoral de sector să se fi desfășurat o operațiune de falsificat procese verbale.“Societatea de Salubrizare”, firma care avea sediul în același imobil cu Biroul Electoral Sector, avea 50 de salariați și se afla în subordinea primarului Dan Tudorache. Sediul firmei e la etajul 2, sediul Biroului Electoral de sector se află la etajul 1. O operațiune de furat voturi? Mecanismul acestui posibil furt de voturi, cercetat acum de procurori, a fost descris de Dan Milea, un voluntar USR-PLUS care a ajuns în sediul societății de salubritate la scurt timp după ce un consilier PSD a fost surprins cu sute de procese verbale în original în afara biroului electoral. Se aleg secții de vot în care există “control” asupra președinților. Din unele declarații ale persoanelor implicate în procesul electoral, au fost peste 20 de astfel secții, în mare parte cele din cartierul de locuințe Pajura, iar aceștia, la finalul zilei, nu au închis numărătoarea votului. Adică nu au introdus datele finale din procesul-verbal în tableta conectată la sistemul electronic al Autorității Electorale Permanente…. Dacă nu introduci datele, secția rămâne deschisă. Președinții iau sacii de voturi și procesele verbale și se duc la Biroul Electoral de sector să rezolve problema închiderii și să predea buletinele de vot. În timp ce președinții de secții stau la coadă ore întregi pe holuri, pot fi contactați de anumite persoane și împreună schimbă procesele verbale reale cu unele falsificate. PSD a pierdut alegerile din Sectorul 1, dar ar putea pierde mai mult Toată povestea care a ajuns acum pe masa procurorilor a început când o candidată a liberalilor la Consiliul Local al Sectorului 1, e vorba de Cristina Grigorescu, l-a surprins și urmărit pe Sorin Cătălin Tomescu, un candidat PSD la consiliu, în timp ce acesta căra un vraf de procese verbale originale. Cătălin Tomescu a fost audiat de polițiști și procurori, fiind cercetat în libertate…. Conform unor informații pe surse din PSD, la întâlnirea din data de 1 octombrie, Ciolacu ar fi rezistat propunerilor făcute de Gabriela Firea de a fi declanșată o campanie politică prin care PSD să ceară reluarea votului. Marea capcană în care ar putea cădea PSD e aceeași în care a mai căzut și pe vremea lui Dragnea, cu voturile de la referendumul din 2012, cel de demitere a lui Traian Băsescu…. O anchetă penală a operațiunii de furt de voturi ar putea să reprezinte o nouă revelație pentru opinia publică despre corupția din partid și să mobilizeze și mai mult alegătorii. Acest fenomen ar reprezenta o mare amenințare asupra viitorului acestui partid. Mai mult, încercarea continuă de a manipula opinia publică va avea un efect de bumerang. Marea dezvăluire făcută de Antena 3, de exemplu, din seara de 30 septembrie, cum că membrii USR manipulează saci cu voturi într-un spațiu de depozitare a acestora, s-a dovedit a doua zi dimineața o înșelătorie. De fapt, în imagine, cel care umbla într-un sac cu voturi era un angajat al primăriei, detașat la Biroul Electoral al Sectorului 1. Din 2016, de când a venit la guvernare, PSD merge pe această linie sinucigașă. O serie de lideri mediocri și corupți au aruncat partidul într-o zonă a rupturii totale față de noile realități din România. Integral: https://spotmedia.ro

Încep lucrările la Autostrada A0, noul inel de centură al BucureștiuluiCe au discutat Orban și Bode cu Nicușor Dan despre planurile de transport în Capitală. Premierul: Autostrada de centură prinde viață  …. “Nu se va mai întâmpla ca Primăria Generală să fie un obstacol pentru Ministerul Transporturilor. Nu este posibil ca conexiunea dintre metroul din Drumul Taberei și tramvai să fie blocată de Primăria Generală. Am trăit toți acești ultimi ani într-o necolaborare între Ministerul Transporturilor și Primăria Generală, fiecare și-a făcut studiile proprii fără să le conecteze, nu e posibil să faci. Studiile pe care Primăria Generală și Ministerul Transporturilor le fac pentru metrou, pentru transportul public trebuie să fie conectate“, a spus Nicușor Dan. La rândul său, premierul Ludovic Orban a explicat stadiul în care se află proiectele privind autostrada de centură a Capitalei: “Până la sfârșitul anului ne-am propus să începem lucrările pe toate tronsoanele pentru autostrada de centură din sud, să încheiem contractele de proiectare și de execuție pentru cele patru tronsoane din zona de nord. Actuala centură, pe lângă lărgirea la patru benzi în zona de nord, între A1 și A2 care trebuie finalizate și pentru care sunt contracte, am discutat despre lărgirea la patru benzi și în zona de sud și despre accelerarea proiectelor care țin de soluționarea conflictelor de trafic, pasaje subterane, supraterane, ca să crească fluiditatea pe zona de sud a centurii Capitalei”. Integral: https://www.digi24.ro

Sorina Pintea, despre cazul Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă: „Copilul a fost răpit” » Fanatik.roDosarul de corupţie al Sorinei Pintea: Avocaţii au obţinut sesizarea CCR, dar au pierdut „lupta” împotriva denunţătorului…. Totodată, magistraţii au respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a judecării cauzei. Decizia privind sesizarea CCR poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Următorul termen de judecată a fost stabilit la 7 octombrie. Sorina Pintea a pierdut procesul împotriva denunţătorului ei Decizia de vineri a Tribunalului Bucureşti vine la o zi după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au pronunţat joi, 1 octombrie, hoărârea definitivă în procesul în care fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a contestat acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu procurorii de denunţătorul său, Mihai Coste, transmite Justnews.ro. La data de 3.04.2020, Mihai Coste a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere de vinovăţiei, care a fost acceptat, pe 7.05.2020, de Tribunalul Bucureşti. Potrivit legii, acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de inculpaţi cu procurorii trebuie să fie verificate de un judecător. Fostul ministru al Sănătăţii a atacat apoi cu apel hotărârea TMB, la 10 zile de la pronunţarea acesteia, în data de 20 mai 2020. Manager, la data faptelor, al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, Sorina Pintea a fost reţinută pe 29 februarie 2020 de către procurorii DNA pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, iar dosarul său se află şi acum la Camera Preliminară de la Secţia I Penală a Tribunalului Bucureşti din 30 aprilie 2020.Integral: https://adevarul.ro

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si imprumut berdCriza economică va dura mai mult decât s-a anticipat. BERD: Declinul va fi mai accentuat, iar redresarea mai slabă …. BERD se aşteaptă acum ca în cele 38 de regiuni în care investeşte economia să scadă în medie cu 3,9% anul acesta, faţă de un declin de 3,5% previzionat în mai, urmând să înregistreze o creştere de 3,6% în 2021. Efectele economice negative ale pandemiei se văd în cererea mai redusă pentru exporturi, în colapsul turismului, în declinul remitenţelor şi în preţurile mai scăzute ale materiilor prime. “Devine evident că ne confruntăm cu al doilea val de infecţii cu coronavirus“, a afirmat economistul şef al BERD, Beata Javorcik, potrivit Agerpres.Ţările care se bazează pe muncitorii care lucrează în străinătate şi trimit bani acasă sunt de asemenea sever afectate, remitenţele din Rusia, Asia Centrală, Europa de Est şi Caucaz au scăzut cu 29% în trimestrul doi din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019. Alte sectoare, cum ar fi turismul, s-ar putea confrunta pe termen mai lung cu pagube de durată, avertizează BERD. Integral: https://www.digi24.ro

Electroputere Craiova – Un Colos Industrial Ajuns La Capăt De Linie - Bucurestii Vechi si NoiPrivatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi sistematic În 1997, privatizarea în masă se încheia, iar guvernanţii conturau mai bine legislaţia pentru accelerarea procesului, prin alte metode. Chiar şi-aşa, lucrurile n-au mers tocmai bine, în multe cazuri privatizările sfârşind cu falimentul firmelor. De cele mai multe ori, la mijlocul unei tranzacţii care ducea o întreprindere pe drumul pierzaniei se afla o persoană care ştia să se informeze şi să relaţioneze cu oameni-cheie din stat sau din afara lui. …..Emblematic prin felul în care statul român a pierdut un colos industrial cu potenţial financiar uriaş este cazul Electroputere Craiova, fosta mândrie a comuniştilor. Aici, în primăvara lui 1968, Nicolae Ceauşescu îi făcea turul fabricii lui Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, iar comentatorul TVR vorbea despre „o cetate a maşinilor electrice“. Patru decenii mai târziu, Electroputere a ajuns să fie vândută bucată cu bucată, iar anul trecut – închisă definitiv. Marele proces al privatizării, demarat emfatic după Revoluţie, s-a încheiat în butaforie: ceea ce trebuia să fie motorul economiei româneşti libere s-a transformat într-o devalizare generalizată, cu concursul politicienilor, oamenilor din administraţie şi al aşa-zişilor investitori. Companiile privatizate, au ajuns rapid în faliment şi au sfârşit prin a fi vândute, bucată cu bucată, la preţuri mult mai mari decât la achiziţie…. Premierul Adrian Năstase a anunţat că Guvernul avea să găsească o soluţie prin care procesul de privatizare să fie accelerat la nivel naţional. „Ne-am săturat de întârzierile se produc din cauza ezitărilor de la APAPS şi vom avea la Guvern o sală specială unde se vor desfăşura aceste discuţii“, declara, iritat. Poate că discuţiile au avut loc, însă situaţia de la Electroputere n-a fost rezolvată. În următorii ani, privatizarea fie a fost amânată de Guvern, fie a eşuat, pur şi simplu. Până în 2007, fabrica a tot acumulat datorii, fiind întreţinută de stat…..În 2005, când Cabinetul Năstase a fost înlocuit cu cel condus de Călin Popescu-Tăriceanu, era timpul pentru o nouă rundă de încercări. Datoriile Electroputere Craiova ajunseseră între timp la 31 de milioane de dolari. Se căuta un investitor străin care s-o ia sub aripa sa, s-o dezvolte, asumându-şi în acelaşi timp şi plata datoriilor. Guvernanţii au intrat în negocieri directe cu conglomeratul european Siemens, cu Asociaţia Salariaţilor şi cu o firmă necunoscută, deţinută de un cetăţean grec. După mai multe întâlniri, Cabinetul Tăriceanu a fost nevoit să suspende negocierile. Tocmai fusese semnat acordul de preaderare la Uniunea Europeană, prin care nu mai era permisă negocierea directă. Privatizarea trebuia să se facă prin licitaţie….. În 2007, se confirma că Electroputere era, într-adevăr, o prioritate. Exista un câştigător la licitaţia organizată de stat: firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited. Câteva luni mai târziu, la sediul Electroputere, şeful AVAS şi preşedintele companiei arabe, Said Bahjat, semnau, în sfârşit, contractul. Arabii plăteau 2,34 de milioane de euro pentru 62,8% din acţiuni, după o majorare de capital acestea fiind de 86,28%. Oficial, Electroputere Craiova devenea companie privată şi, conform promisiunilor arabilor, era pe drumul către recăpătarea gloriei de odinioară, prin sporirea producţiei şi prin exporturi. Această promisiune era reiterată şi de cel care intermediase vânzarea, Fathi Taher, un controversat om de afaceri de naţionalitate palestiniană, cu triplă cetăţenie – română, iordaniană şi greacă. Afaceristul dădea asigurări că tot ce-i lipsea uzinei de la Craiova era o gestiune mai bună, de care aveau să se ocupe saudiţii….. Cum rămânea însă cu retehnologizarea, cu creşterea producţiei şi cu exportul în ţările arabe? Nicicum, căci lucrurile au stagnat. Până la urmă, s-a ales praful de toate promisiunile. În 2010, noii proprietari anunţau vânzarea a 12 hectare de teren din curtea societăţii. Dezvoltatorul imobiliar K&S Developments ar fi plătit pentru ele de aproape 13 ori mai mult decât plătiseră ei pentru întreg complexul: 30 de milioane de euro. Pe acel loc, pe 19 noiembrie 2011, era inaugurat Electroputere Parc, mall-ul craiovenilor. N-a durat un an până ce o altă bucată din complex, fabrica de locomotive, era vândută Grupului Feroviar Român pentru şase milioane de euro – de aproape trei ori mai mult decât plătise firma arabă la momentul privatizării. Ce nu s-a vândut a devenit sinonim cu paragina, adică fabrica de transformatoare şi cea de maşini rotative pentru care contractele deveniseră o raritate. Pe poarta complexului în care intrau zilnic 13.000 de salariaţi, astăzi mai intră doar clienţii mall-ului, căci la finalul anului trecut au fost închise şi ultimele două secţii. Integral: https://adevarul.ro
UE si Marea Britanie progreseaza timid in incheierea unui acord comercial. Partile au convenit sa intensifice negocierile pentru "a elimina lacunele semnificative"Brexit ne priveşte şi pe noi: lipsa unui acord comercial UE-Marea Britanie poate afecta PIB-ul României şi viaţa a sute de mii de români …. Adică inclusiv asupra economiei şi cetăţenilor români, extrem de numeroşi, prinşi la mijloc de acest proces. Decidenţii de la Bucureşti nu dau însă vreun semn că le-ar păsa de soarta acestor conaţionali sau că se pregătesc în vreun fel pentru posibilele scenarii. Iar deznodământul se apropie cu paşi repezi. Din datele oficiale, aproape 600.000 de români s-au înscris pentru a cere statutul de rezident în Marea Britanie. Cifrele reale sunt cu siguranţă mult mai mari şi ele nu-i includ oricum pe cei care lucrează cu diverse forme de contracte temporare sau nu îndeplinesc criteriile pentru a solicita rezidenţă, dar îşi planifică în continuare viaţa acolo. Conform datelor Ambasadei României la Londra, în Marea Britanie muncesc peste 2.000 medici români şi învaţă aproape 10.000 de studenţi români. Pentru toţi aceşti oameni, Brexit este un proces care le va afecta viaţa în mod direct. Iar guvernanţii români sunt obligaţi să le apere interesele. Procesul politic de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, declanşat după referendumul din iunie 2016, a reprezentat un laborios şi, câteodată, obositor proces de răzgândiri, ultimatumuri încălcate, alegeri care nu au tranşat neapărat disputele sociale şi negocieri prelungite. Aceasta este şi situaţia din prezent. Poate părea un subiect complicat şi distant, dar trebuie să repet – pentru noi, nu este deloc un subiect marginal, ci unul cu impact economic şi social, dacă ne gândim la incertitudinea şi problemele cu care se pot confrunta conaţionalii noştri care muncesc sau studiază în acest stat, sau la potenţialele efecte asupra economiei, potenţial deloc neglijabile…. Consecinţele unui Brexit fără acord comercial Indiferent de aceste interpretări, riscul major este ca negocierile să se încheie fără un acord, caz în care costurile economice sunt semnificative, de ambele părţi. Este adevărat că principalul perdant este Marea Britanie – estimările privind pierderile economice variază de la 1,5% la 4,5% din PIB. La fel de adevărat este însă că şi PIB-ul UE va fi afectat negativ, chiar dacă într-o pondere mai redusă (mai multe estimări vorbesc de un impact mediu subunitar, dar crescut în regiunile legate comercial de Regatul Unit). Pentru România, costurile absenţei unui acord se pot ridica, direct şi indirect, potrivit unor estimări realizate în faza negocierilor, la 2-3% din PIB, ele derivând din modul cum vor fi afectate nivelul schimburilor comerciale, respectiv al investiţiilor directe britanice în România. Ce trebuie notat însă este că aceste efecte vin în momentul în care toate economiile se confruntă cu o scădere abruptă din cauza epidemiei de coronavirus, şi orice pierdere suplimentare are efecte sociale majore. Totodată, este posibil ca fondul de 5 miliarde de euro, propus de Charles Michel pentru a ajuta statele care vor suferi cel mai mult de pe urma Brexit, să fie insuficient pentru a susţine cele mai afectate economii. Oricum România a ignorat cu desăvârşire acest fond în negocierile purtate cu privire la viitorul buget european. Analizarea cu atenţie a circumstanţelor şi efectelor economice este importantă, iar timpul rămas la dispoziţie face imperativă planificarea urgentă a unui set de soluţii menite a limita impactul unui Brexit dur asupra unei economii naţionale greu încercate. Cooperarea cu celelalte state membre este imperativă, dar ea nu poate înlocui, în aceste condiţii, un efort de planificare şi pregătire din partea României. Deşi impactul poate fi considerabil, în special în cazul românilor din Marea Britanie, autorităţile de la Bucureşti nu se implică, şi nu vedem niciun demers proactiv, niciun mesaj, niciun semnal că subiectul se află în atenţia cuiva la nivelul decidenţilor. Ce înseamnă acest lucru? Că deznodământul acestei situaţii – oricare va fi el – ne va surprinde nepregătiţi. Integral: https://adevarul.ro

FOTO Hainele cele noi ale lui IPS Teodosie. Cum explică Arhiepiscopia Tomisului imaginea ierarhului cu mantie și trenă roșie | | Constanța NEWSBOR îl taxează pe ÎPS Teodosie, care a spus că „e un mare păcat” ca ortodocșii să se roage în biserici catolice: „Rugăciunea nu are graniţe confesionale” ….. „Rugăciunea nu are graniţe confesionale şi nici de altă natură, singurul ei ţărm fiind Cerul, spre care ar trebui să privim toţi cu aceeaşi încredere şi recunoştinţă”, a spus Vasile Bănescu, citat deAgerpres. Vechile ‘ziduri’ ale diferenţelor teologice nu ne pot bloca nicăieri în aceasta lume accesul la Dumnezeu prin rugăciunea care ne înalţă deasupra lor. A ne ruga strict contextual şi în alt spaţiu eclezial decât acela marcat vizual de simbolismul propriei confesiuni nu ne afectează automat identitatea credinţei. Vasile Bănescu: „Importantă este buna situare în propria tradiţie religioasă pe care ar trebui să ne-o cunoaştem cu adevărat, situare care ne conferă discernământ, echilibru şi civilitate, inclusiv în relaţia cu alteritatea religioasă. Abia absenţa acestei bune situări în credinţă, care conduce la ratarea relaţiei mântuitoare cu celălalt, este un păcat. Verticala credinţei şi a rugăciunii e singura care ne poate salva din zgomotoasa şi sufocanta orizontalitate a diferendelor dintre noi. Alegerea ei ne onorează profund în orice context ne-am afla”, a afirmat, sâmbătă, Bănescu. ÎPS Teodosie a spus, în cadrul unei emisiuni realizate de radioul Arhiepiscopiei Tomisului, că este „mare păcat” să te rogi la o biserică catolică. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, Tarciziu Șerban, a respins îndemnul ierarhului Tomisului, ÎPS Teodosie. „Suntem surprinși în mod neplăcut de o astfel de declarație”, a spus acesta. Integral: https://www.libertatea.ro

Faza lunii cand te-ai nascut si personalitateaAtenție! În seara asta e lună plină și iarăși iese Firea să urle Astronomii au avertizat că și în această noapte vom avea parte de lună plină, un fenomen ciclic care neliniștește animalele și înflăcărează îndrăgostiții. Zoologii spun că în aceste nopși Gabi Firea iese și urlă la lună tot felul de măscări și se aude din Voluntari până hăt, departe. Tânguielile Gabrielei sunt pe tot felul de motive, ba că a fost furată la alegeri, ba că a fost sabotată, ba că Pieleanu a fost rău și i-a dat sondaje greșite, ba că au furat-o oameni din primărie, că n-a ajutat-o guvernul și că lumea e rea. Schelălăielile sunt melodioase, întrucât cunoscuta ex-primăriță e și cântăreață de muzică populară. Adulții sunt rugați să închidă geamurile și televizoarele dacă vor să nu audă cum urlă nebuna și să-și trimită copiii la culcare ca să nu aibă coșmaruri. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 3 octombrie.„Problema epocii noastre constă în faptul că oamenii nu vor să fie utili, ci doar importanţi.”W. Churchill

Photogallery: dogs love autumn! - Dog Friendly CornwallBuna dimineata intr-o zi de sambata, 3 octombrie! ANM a anuntat că România este traversată de un front de aer cald care va duce la creșterea temperaturilor. În unele zone se vor înregistra maxime de peste 30 de grade Celsius, ceea ce reprezintă o excepție pentru luna octombrie. Potrivit anunțului ANM, temperaturile maxime se vor situa între între 25 și 31 grade la sfârşitul acestei săptămâni. Cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. La malul mării, temperatura maximă va fi de 25 de grade. În Bănie vremea va fi caldă, se vor înregistra 27 de grade C. La munte se vor înregistra 24 grade C, iar cerul va fi parțial însorit. În București, maxima zilei va fi de 27-28 de grade, iar vântul va bate slab, cu 7 km/h. Slabe șanse ca ploile să-și facă apariția. Pe timpul nopții se vor înregistra 13 grade C, iar cerul va parțial noros. Duminica: 29-30 gr.C,

Oamenii de știință avertizează că viața nu va reveni prea curând la normal, nici după apariția unui vaccin anti-COVID-19 …. Peste 200 de vaccinuri împotriva virusului sunt dezvoltate de oamenii de știință din întreaga lume, într-un proces care are loc cu o viteză fără precedent. “Un vaccin oferă o mare speranță pentru a pune capăt pandemiei, dar știm că istoria dezvoltării vaccinului este plină de eșecuri”, a spus dr. Fiona Culley, de la Institutul Național al Inimii și Plămânului din cadrul Imperial College din Londra. Există optimism, inclusiv din partea consilierilor științifici ai guvernului britanic, că unele persoane ar putea primi un vaccin anul acesta, iar startul vaccinării în masă ar putea avea loc la începutul anului viitor. Cu toate acestea, raportul Rayol Society avertizează că va fi un proces lung. “Chiar și atunci când vaccinul va fi disponibil, nu înseamnă că într-o lună toată lumea va fi vaccinată, vorbim despre șase luni, nouă luni… un an”, a spus prof. Nilay Shah de la Imperial College din Londra. …. “Nu ne putem gândi că viața va reveni brusc la normal în martie”, a adăugat acesta. Raportul spune că încă există provocări “enorme” cu privire la vaccinuri. Specialiștii vor o vaccinare în ritm alert Unele dintre abordările experimentale – cum ar fi vaccinurile cu ARN – nu au fost niciodată produse în masă înainte. Există întrebări legate de materiile prime – atât pentru vaccin, cât și pentru flacoanele din sticlă – și capacitatea frigiderului, unele vaccinuri necesită depozitare la minus 80 de grade Celsius. Prof. Shah estimează că vaccinarea oamenilor ar trebui să aibă loc într-un ritm de 10 ori mai rapid decât cel din campania anuală împotriva gripei. Acest lucru ar necesita peste 30.000 de angajați cu normă întreagă, în Marea Britanie. Prof. Charles Bangham, președintele de imunologie al Imperial College din Londra, a declarat: “Pur și simplu nu știm când va fi disponibil un vaccin eficient, cât de eficient va fi și, bineînțeles, cât de repede poate fi distribuit. Chiar dacă este eficient, este puțin probabil să putem să revenim complet la normal, așa că va exista o relaxare treptată, chiar și după introducerea unui vaccin despre care știm că este eficient”. Integral: https://www.libertatea.ro

Record negativ de noi cazuri de COVID-19, in Bucuresti: 517 de imbolnaviri, in 24 de ore. Care sunt judetele afectate de coronavirusUn nou test pentru COVID, cu rezultat în 15 minute  Testul care arată în 15 minute dacă o persoană are coronavirus a fost aprobat în Europa şi ar trebui să apară pe piaţa europeană la sfârşitul lunii octombrie, urmând să fie utilizat în special la urgenţe, de medici generalişti şi pediatri, scrie Time. Testul pentru coronavirus care dă rezultatul în 15 minute ar urma să ajungă pe piaţa europeană la finalul lunii octombrie, conform Time. Testul a fost realizat de compania americană Becton Dickinson and Co. şi a fost deja aprobat în Europa….. „Va schimba total sistemul în ceea ce priveşte testarea oamenilor şi controlul pandemiei”, a spus Bernard Goldblat din partea Becton. Testul Becton este unul bazat pe antigen şi este mult mai rapid decât clasicul test PCR dar este mai puţin precis. În SUA se recomandă ca testul de antigen să fie urmat şi de un test PCR. Integral: https://www.zf.ro

wide open window...of all the pictures like this, this one actually makes me FEEL like I'm right there! Amazing.… | Window view, Looking out the window, Open windowSoluția simplă a Angelei Merkel pentru combaterea COVID. “Poate reduce substanțial riscul infecției” Cancelarul Germaniei a declarat că simpla ventilare a încăperilor, inclusiv în timpul iernii, chiar dacă este frig, este unul dintre cele mai simple și mai eficiente moduri de prevenire a infecției cu coronavirus, scrie The Guardian. Ventilarea încăperilor a fost inclusă oficial pe lista măsurilor recomandate de guvernul german pentru combaterea coronavirusului, o veste bună pentru experții care cereau de luni bune acest pas. Neoficial, această măsură fusese vehiculată peste tot în lume, nu doar în Germania. Includerea ei în setul de recomandări oficiale îi oferă însă mai multă credibilitate. Obiceiul aerisirii constante a încăperilor, scrie The Guardian, este o preocupare specifică germanilor. Mulți deschid în mod frecvent fereastra, de câteva ori pe zi, inclusiv în timpul iernii. Deseori, solicitarea privind ventilarea camerelor este inclusă în contractele de închiriere a apartamentelor și are drept rol evitarea formării mucegaiului pe pereți. Și în vreme ce unii oameni o consideră o metodă primitivă, “ar putea fi una dintre cele mai ieftine și mai eficiente metode” de prevenire a infecției, a insistat Angela Merkel marți. Integral: https://www.libertatea.ro

Răspunsul managerului de la Spitalul Witting, după ce Orban l-a amenințat cu demiterea: Din iulie cer medici ATI și nu primesc niciun răspunsRăspunsul managerului de la Spitalul Witting, după ce Orban l-a amenințat cu demiterea: Din iulie cer medici ATI și nu primesc niciun răspuns  Managerul Spitalului CFR Witting din București, Cristian Banu, a reacționat azi, la Europa FM, după ce premierul Ludovic Orban i-a transmis aseară, în sedința de Guvern, “să se ducă acasă”, dacă nu este în stare să pună în funcțiune cele șase paturi de la ATI pentru bolnavii COVID. Cristian Banu susține, într-un interviu acordat, că din vară, nimeni nu-i trimite medici pentru ATI. Secția ATI este o investiție făcută de curând, la un nivel de înzestrare extrem de bun. Trebuiau trimiși medici prin detașare. Chemați pe domnul director al spitalului să ia toate măsurile pentru operaționalizarea secției. Dacă nu, să se ducă acasă. Ludovic Orban, în ședința de Guvern de joi: Contactat de jurnaliștii Europa FM, managerul spitalului CFR Witting, Cristian Banu, a replicat că, încă din iulie, tot cere detașarea a doi medici specialiști ATI. Spune că a trimis șase adrese autorităților. Vreau să fac acum domnului premier o adresă. Nu știu ce informații are dânsul, dar eu din 30 iulie am făcut și la DSP, și doctorului Arafat, și domnului ministru Tătaru o groază de adrese. Am pus și pe site-ul nostru să se angajeze, n-am stat numai cu mâna întinsă doar la ei. Am trimis șase adrese de informare că nu am și că doresc acest lucru. Cristian Banu: În luna august, Libertatea a a scris despre neajunsurile cu care s-a confruntat Spitalul CFR Witting. La acea vreme, spitalul avea cu totul trei medici de ATI, niciun medic infecționist și nici farmacist cu acte în regulă. Angajații s-au plâns atunci că, deși spitalul este COVID, secția de Terapie Intensivă nu este funcțională, astfel încât pacienții care fac forme grave ale bolii sunt transferați la alte spitale. “Sunt paturile frumos așa aranjate, fiecare cu ventilatorul lui, dar nu sunt funcționale, pentru că nu are cine să le folosească. Ventilatoarele nu sunt ca niște motoare, le pui în funcțiune și duduie. Trebuie să fie deservite oră de oră de un personal, pe care noi nu îl avem, spunea, acum o lună, Alexandru Gâdea, medic de chirurgie internă și lider de sindicat. Integral: https://www.libertatea.ro

Rafila: Avem transmitere comunitară intensă a virusului. Nu este exclus ca în această săptămână să înregistrăm 2000 de cazuri zilniceCurtea de Conturi: 12 milioane de români asigurați la Sănătate, dar scutiți de la plată Sistemul de sănătate din România va rămâne subfinanţat în condiţiile în care vom continua să avem mai mulţi beneficiari ai serviciilor de sănătate decât plătitori.  Concluzia se regăsește în raportul Curții de Conturi cu privire la utilizarea resurselor Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru perioada 2011-2019.  La sfârşitul anului trecut, la sistemul public de asigurări sociale de sănătate contribuiau doar 6,74 milioane de români, în timp ce peste 12 milioane erau asiguraţi, dar scutiţi de la plata CASS – se specifică în auditul Curţii de Conturi. Documentul scoate la iveală și situaţia fragmentată a reţelei spitalelor din România în ceea ce priveşte dotarea cu echipamente medicale, capacitatea de rezolvare a cazurilor complexe şi distribuţia geografică a acestor unităţi. Răspunsul medical rămâne centrat pe spitale, neexistând nicio acţiune clară de a raţionaliza structura spitalicească şi de a trece de la serviciile de îngrijire medicală cu internare la serviciile de îngrijire medicală ambulatorii şi primare, se mai arată în raport. Conform raportului, în perioada 2011-2019 plăţile la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate au crescut de la 17,8 miliarde de lei în anul 2011, la 41,8 miliarde în 2019, ceea ce reprezintă o urcare de aproximativ 134%. Începând cu anul 2016,  mai arată auditul Curții de Conturi, cuantumul plăţilor pentru bunuri şi servicii, categorie care deţine cea mai mare pondere a plăţilor la capitolul sănătate, a fost influenţat de transferurile din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate către unităţile sanitare, pentru acoperirea creşterilor salariale. Astfel, ponderea acestora în total plăţi pentru sănătate a crescut de la aproximativ 1% în anul 2016, la 24,5 procente în 2019. Curtea de Conturi precizează că această creştere afectează cu atât mai mult Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu cât nu s-a asigurat o sursă de finanţare pentru aceste cheltuieli, putându-se concluziona că aceste influenţe salariale au fost suportate din contribuţiile de asigurări de sănătate, denaturând destinaţia legală a acestora. Integral: https://www.rfi.ro

Legile puterii”. Cătălin Predoiu, răspuns pentru Gabriela Firea, care a acuzat Guvernul că este „avocatul pedofililor”CSM respinge proiectele ministrului Predoiu pentru modificarea Legilor Justiției: ”Îngrijorare, elaborate fără consultare și implicare a sistemului” ….. ”Plenul CSM a luat act cu îngrijorare de proiectele de modificare a Legilor justiției astfel cum au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiției la data de 30 septembrie 2020”, se arată în comunicatul citat. Consiliul arată în comunicatul de presă că că proiectele aflate în dezbatere au fost elaborate fără consultarea şi implicarea instanțelor judecătorești, parchetelor sau a Consiliului Superior al Magistraturii. Plenul CSM arată că ”orice viitoare reglementare în materie trebuie să conțină suficiente garanții privind independența magistraților, separarea carierelor judecătorilor şi procurorilor şi asigurarea rolului constituțional al Consiliului”, fără să indice însă prevederile din proiectele lui Predoiu care ar încălca aceste principii. Mai mult, CSM arată că ”dezaprobă ferm orice eventuală folosire a justiției în scop electoral”, făcând referire la ”momentul punerii proiectelor în dezbatere publică”. Integral: https://www.g4media.ro

Cum au motivat trei judecătoare că între o fată de 14 ani şi un bărbat de 39 de ani, care o bătea și o punea să se prostitueze, a fost “o relaţie de iubire”Cum au motivat trei judecătoare că între o fată de 14 ani şi un bărbat de 39 de ani, care o bătea și o punea să se prostitueze, a fost “o relaţie de iubire” Zilele trecute, trei femei magistrat l-au achitat pe Fechete Ştefan Călin, cel acuzat de DIICOT Oradea că, prin metoda “loverboy”, a racolat o fată de 14 ani pe care a trecut-o graniţa cu un paşaport fals şi a dus-o în Spania. Victima a declarat că el a bătut-o şi i-a cerut să se prostitueze, dar după trei ani de procese, Fechete a scăpat. N-a fost trafic de minori, a fost “o relaţie de iubire”, chiar dacă “extraconjugală”, iar fata “l-a urmat din dragoste”, susţin cele trei judecătoare. În 2015, Ana* s-a îndrăgostit de Fechete Ştefan Călin. Ea avea 14 ani, iar el – 39 de ani, o soţie și trei copii. Fata le-a declarat anchetatorilor că bărbatul îi dădea să fumeze ţigări cu efect halucinogen şi că aşa a convins-o să fugă de acasă cu el. Mama lui Fechete, C. Eliza, l-a ajutat pe acesta cu două declaraţii mincinoase autentificate la notariat, să-i facă Anei un paşaport fals, cu care să o treacă graniţa. Adolescenta fost dusă în Spania, unde Fechete a închis-o într-o casă cu gratii la geam şi a bătut-o, atunci când ea a refuzat să se prostitueze, spune victima. A fost scoasă de acolo la 4 aprilie 2016, de către fratele lui Fechete, pe care tatăl Anei îl contactase, printr-un intermediar. …. Ancheta DIICOT Oradea a durat un an, timp în care Fechete a fost plecat din ţară şi s-a sustras de la urmărirea penală. În aprilie 2017, el şi mama lui, C. Eliza, au fost trimişi în judecată pentru instigare la fals privind identitatea şi complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat. În plus, Fechete a fost acuzat şi de trafic de minori prin metoda “loverboy”. … Vreme de un an, dosarul a rămas în camera preliminară, pentru că Fechete a formulat cereri şi excepţii care i-au fost respinse. Procesul a intrat în linie dreaptă abia în mai 2018, iar Tribunalul Bihor a soluţionat cauza după 15 luni, timp în care au fost reaudiaţi victima, cei doi inculpaţi şi cinci martori. Aproape toţii îşi schimbaseră, între timp, declaraţiile date în faţa procurorilor. … În motivarea deciziei, judecătoarea Corlăţeanu spune că relaţia dintre fata de 14 ani şi bărbatul cu 25 de ani mai în vârstă era “o relație amoroasă”, o “relaţie de dragoste”, iar “inculpatul a avut probleme în căsnicie și s-a despărțit în fapt de soția sa”. Şi “nu este dovedită, dincolo de orice dubiu rezonabil, intenția calificată a inculpatului de a o exploata pe persoana vătămată în Spania”, spune judecătoarea. … În opinia judecătoarei, Ana l-a urmat pe Fechete nu pentru că ar fi fost o victimă a traficului de minori, ci doar pentru că “a dorit să își continue relația cu inculpatul (care intenționa să plece în străinătate pentru a munci)”. Dar victima declarase că, în Spania, Fechete nu muncea, fura cabluri de cupru şi chiar în motivarea instanţei se precizează că el “este cunoscut cu antecedente penale”, fără a fi furnizate alte detalii despre cazier. …. Din 2015 şi până azi, Fechete nu a fost pus sub acuzare pentru act sexual cu un minor, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani.  Integral:https://www.libertatea.ro

Consiliul EuropeiAsociația pentru Proprietate Privată: Condamnare istorică la CEDO / Statul român, obligat să plătească despăgubiri de peste 15 milioane de euro, cea mai mare sumă de la data aderării României la Consiliul Europei …. Potrivit sursei citate, prin decizia din 14 martie 2019 Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, organism care supraveghează punerea în executare a hotărârilor CEDO de către state, i-a solicitat României să adopte măsuri suplimentare legislative și să prezinte, până la 31 mai 2019 situația dosarelor referitoare la despăgubiri pentru imobile naționalizate. ”Nici guvernul PSD, nici guvernul liberal care i-a urmat nu au luat vreo măsură concretă pentru cazurile semnalate de CEDO, astfel încât instanța europeană a fost nevoită să rezolve zeci de dosare. 103 dosare au fost reunite în cele 6 cauze soluționate marți la Strasbourg”, se arată în comunicatul Asociației pentru Proprietate Privată….. Cele mai relevante informații din comunicat:

  • Statul român este astfel obligat să plătească despăgubiri foștilor proprietari la valoarea de piață, în majoritatea cazurilor adăugând și câte 5000 de euro daune morale, plus cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea acțiunii la CEDO.
  • Dacă situația acestor proprietari s-ar fi rezolvat în țară, aceștia ar fi primit despăgubiri într-un cuantum mult mai mic, la nivelul grilelor și calculelor realizate de ANRP (prin Comisia pentru Națională pentru Compensarea Imobilelor), în tranșe anuale (timp de 5 ani) și nu ar fi primit daune morale.
  • Prin urmare, CEDO face dreptate, dar și acolo totul a durat mult prea mult: 15-17 ani de așteptare, unii dintre proprietari au încetat din viață. Există și dosare scoase de pe rol pentru că nu au fost introduși în cauză moștenitorii.
  • Așadar, la 30 de ani de la Revoluție, în România situația proprietarilor ale căror imobile au fost preluate de statul comunist în perioada 1950-1989 încă nu s-a rezolvat.
  • Primăria Municipiului București mai are de soluționat 20.842 de notificări. În ritmul de până acum, ar mai trece încă 17 ani până vor fi soluționate. De acolo, dosarul pleacă la Instituția Prefectului care face controlul de legalitate și, fie sesizează instanța, dacă apreciază că nu este corectă dispoziția Primarului General, fie trimite dosarul la ANRP, unde se fac alte verificări.
  • După încă 5 ani de așteptare, (dar nici acest termen nu este respectat), ANRP, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, poate să invalideze dispoziția primarului și fostul proprietar nu mai primește nimic sau poate să stabilească o valoare (de obicei mult diminuată) a despăgubirilor ce vor fi achitate în 5 tranșe anuale. Deci, un total de peste 27 de ani de așteptare pentru cei care încă mai au dosarele la Primăria Municipiului București. Pentru cei care nu vor fi mulțumiți cu sumele stabilite de ANRP, mai trebuie adăugat și timpul pentru o contestație în instanță. Integral: https://www.g4media.ro

INTERVIU Adrian Miroiu: Politizarea, grupurile de interese, impostura si plagiatele au distrus universitatileINTERVIU Adrian Miroiu: Politizarea, grupurile de interese, impostura si plagiatele au distrus universitatile ….Cum putem vorbi despre libertate academica, in conditiile in care conducerile universitatilor sunt detinute politic? Adrian Miroiu considera ca politizarea consta si in tendinta tot mai accentuata a universitarilor care ocupa pozitii de conducere in universitati – rectori, in primul rand – de a intra in politica.”E doar retorica ideea ca astfel ei duc in Parlament interesele sistemului universitar (ca nu e asa se vede si din aceea ca, in ultimii patru ani, de exemplu, nu l-au ajutat cu nimic; caci si ei au votat bugete injositoare pentru educatie si pentru cercetare)”, spune Adrian Miroiu. Cat priveste Consiliul National al Rectorilor, “conducerea bicefala a CNR (Campeanu si Costoiu) a fost revalidata de rectorii prezenti, intr-un cadru bine “pregatit” si cu un scor ca pe vremea “democratiei” din epoca de aur. Iar alegerile au fost blagoslovite de Minister, de Guvern si de Presedintie. Am citit despre acest lucru in presa, nu pe site-ul CNR, care nu functioneaza de luni intregi”, declara Miroiu. Impostura si plagiatul, invatamantul militar devenit o afacere si despre care Adrian Miroiu, presedinte al comisiei “Stiinte politice, studii de securitate, stiinte militare, informatii si ordine publica”, din cadrul CNATDCU, crede ca “ar putea fi restructurate ca institutii care ofera cursuri de scurta durata, post-universitare, de training etc.” sunt, deasemenea, probleme majore ale sistemului universitar romanesc…… E vorba de compararea nu a universitatilor ca intreg, ci a programelor lor de studii in diferite domenii. Sunt ele la fel de bune? Cred ca toti vom fi de acord ca nu e asa. Insa e dificil de argumentat cat de cat riguros e – si credibil! – ca o universitate ofera un program de studii mai bun decat o alta, intr-un anumit domeniu. Mai multi colegi am incercat sa oferim astfel de evaluari. Am cercetat opt astfel de domenii: Fizica, Inginerie Civila, Sociologie, Stiinte Politice, Stiinte Economice (fara Cibernetica, Statistica si Informatica economica), Psihologie si stiinte comportamentale, Filosofie si Istorie. Am folosit indicatori cat mai precisi, am apelat la date care exista in spatiul public si am obtinut pe aceste domenii o evaluare comparativa a programelor de studii oferite de universitatile de la noi – chiar daca am folosit numai indicatori privind cercetarea, rezultatele cred ca ofera o imagine buna a diferentelor intre aceste programe de studii.) Or, la ce rezultate am ajuns? Simplu: exista uneori mari diferente intre universitati; unele ofera programe de o calitate foarte joasa, in raport cu cele oferite de universitatile de varf. Eu cred ca aceste lucruri trebuie stiute de studenti si candidatii la studentie: ce riscuri imi asum, daca merg la o specializare universitara plasata jos in raport cu cea oferita de o alta universitate? Trebuie stiute de conducerile universitatilor, care sa se intrebe daca au facut ceea ce trebuia facut. In sfarsit, cred ca trebuie stiute de decidenti: din Ministerul Educatiei si, in general, din Guvern. Ei – daca ar avea curajul si determinarea necesara – ar urma sa se intrebe ce ar trebui sa faca: sa continue politicile de pana acum sau sa faca ceea ce au facut atat de multe guverne din alte tari, anume sa stimuleze calitatea, indeplinirea unor standarde de nivel international, nicidecum o mocirla de genul “lasa ca ne descurcam noi”….. Primul: sistemul universitar pastreaza elemente din alte vremuri; de pilda, faptul ca exista universitati pe domenii. In Romania nu predomina universitatile comprehensive, ci cele specializate: de inginerie, de arte, de stiinte sociale si economice, de educatie fizica, de marina. Sunt orase mici in care sunt cel putin trei universitati publice diferite. Cu o asemenea structura a sistemului – fara masuri tari de stimulare a concentrarii acestora – nu poti pretinde sa obtii rezultate de nivel international si, deci, sa faci in asa fel incat a fi student sau cadru didactic la o astfel de universitate sa fie ceva atractiv; adica sa reduci exodul studentilor si al tinerilor cercetatori. In al doilea rand, nu cred ca sistemul universitar privat a fost bine integrat si ca i s-a acordat atentia necesara. Apoi, sistemul este foarte inchistat si raspunde foarte greu cerintelor fie dinauntru, fie dinafara. Adica, nu se adapteaza la noile constrangeri privind felul in care ar trebui sa arate o universitate moderna; iar, daca privim din afara sistemului, este foarte cunoscut ca universitatile raspund greu si uneori nu indeajuns de adecvat nevoilor sociale ori celor economice (se discuta, stim cu totii, de multi ani despre relatia nicidecum eficienta dintre universitati si piata larga a muncii). Eu cred ca anul 2020, prin criza pe care o traim, a oferit o oportunitate imensa universitatilor romanesti pentru a se adapta si restructura. Dar imi pare ca aceasta a fost, intr-o mare masura, pierduta….. Mai departe, institutiile statului sunt rupte de universitati. Se comporta ca si cum acestea nici nu ar exista (sigur, cu exceptii locale). Ma intreb, de pilda, daca vreun primar al municipiului Bucuresti a stiut ca in oras functioneaza universitati. La modul general, sistemul universitar este cronic subfinantat, de zeci de ani. O vreme, au existat surse alternative de finantare pentru universitati – de exemplu, taxele de la studenti sau proiectele europene – dar astazi acestea s-au stins, ceea ce face ca situatia lor sa fie foarte grava, iar dependenta de bunavointa decidentilor (adica a politicului) sa fie tot mai mare…..Universitatile sunt acum locus-ul interactiunii dintre diferite grupuri de interese si al producerii unor structuri autoritare de conducere. Cum altfel poti explica realegerea in acest an ca rectori a unor persoane care au o imagine deloc acceptabila in cadrul universitatii (si/sau in spatiul public)? Cazul Universitatii din Iasi e poate cel mai reprezentativ. Iar generalizarea acelui comportament penibil al unor rectori, de a se suspenda o saptamana pentru a face o excursie sau a participa la o conferinta stiintifica, dar apoi de a putea astfel candida pentru un nou mandat, nu a parut deloc ca o sfidare la adresa bunului simt academic. De aceea, gesturi normale ale unor rectori ca Ion-Aurel Pop si Mircea Dumitru, care nu au mai candidat dupa doua mandate, par azi exotice. Integral: https://ziare.com

Valeriu Nicolae: Doamna Laura Scântei are cel mai decent CV de până acum. Este încă la PNL deși a votat și cu PSD-ul. Chiar și CV-ul ei scurt care este evident peste nenorocirile de la PSD-ul liberal sau mafiot ridică câteva întrebări serioase la o analiză atentă. Doamna Scântei termină liceul cel mai tărziu în 1994 dar conform biografiei este șomeră până în 1996. Face o facultate bună de drept și se angajează imediat după facultate consilier juridic la o firmă de asigurări. La nici un an devine preparator la una dintre universitățile cotate catastrofal la Iași. Universitate unde este colegă cu Tudor Chiuariu cel mai necorupt ministru al justiției liberal cu o condamnare de 3 ani și 6 luni. În perioada asta, în care răspunde de întreaga parte de est a țării la firma de asigurări face și un masterat de doi ani la București într-un domeniu care nu are nicio legătură cu ce face ea. Imediat după masterat, la 30 de ani ajunge brusc consilier al Primului-Ministru pe antifraudă, apoi consilier al ministerului justiției la Tudor Chiuariu și la nici un an de minister ajunge cumva înalt funcționar public, secretar general la Ministerul Justiție în timp ce face și cursurile de securitate și apărare națională ale Colegiului National de Apărare al lui Oprea. Foarte rapid după ce devine Secretar General devine și notar. Cum a putut cineva cu responsabilități uriașe în minister să treacă două examene extrem de grele în trei luni este un mic mister căci nu poate fi vorba de corupție. Clar este că Chiuariu a primit o sentință cu suspendare pentru corupție și că în timpul acestui mandat, timp de 9 luni, la ministerul justiției doamna Scântei a încasat 187.000 RON adică 52.000 EUR sau un pic peste 179 de salarii medii la vremea aia. Din 2016 este la senatoare PNL. Sursa: https://www.facebook.com

Quarter of Bulgaria's Retired People Live on Minimum Pension - Novinite.com - Sofia News AgencyNumărul pensiilor de peste 5.000 de lei se dublează după noua majorare. Cresc și mai mult diferențele între veniturile pensionarilor După noua majorare a pensiilor, cresc și mai mult diferențele dintre seniorii cu venituri mici și cei cu venituri mari. La o pensie de 1.000 de lei, majorarea a fost de 140 de lei. Cei care aveau 4.000 de lei primesc în plus 560 de lei. De la 1 septembrie s-a dublat numărul pensionarilor care încasează mai mult de 5.000 de lei lunar. …. Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii, în septembrie s-a dublat numărul persoanelor care încasează pensii mai mari de 5.000 de lei. „Se poate ajunge la situația în care cei cu pensii mari deja primesc niște bani mai mulți decât au contribuit și deja devin speciali prin aceste majorări. Nu este normal. Tocmai de aceea eu am propus conceptul de pensie minimă egală cu salariul minim, 1.450 de lei net, ceea ce ar fi însemnat ca pentru unii să fie o majorare cu 30-40% a pensiilor, iar cineva cu 5.000 de lei pensie se ducea la 5.200 lei pensia, ceea ce însemna 4%”, a explicat analistul economic Iancu Guda. Chiar și pentru o persoană activă pe piața muncii, se ajunge cu greu la un venit de peste 5.000 de lei. Puține sunt domeniile în care un angajat câștigă un asemnea salariu. „În IT, angajații încep cam cu 700-800 de euro și peste șase luni sau un an, în funcție de capacitatea lor de pregătire, pot să își crească acest salariu ajungând cu lejeritate la 5.000 de lei. Mai există și domeniul vânzărilor, unde putem ajunge la această sumă cumulând o parte fixă și un bonus, în funcție de realizări”, a explicat Corina Diaconu, manager la o agenție de recrutare. Conform Casei Națonale de Pensii, peste 1.2 milioane de români, din cei aproape 4,7 milioane de pensionari, au primit în septembrie o pensie mai mare de două mii de lei. Beneficiarii pensiilor majorate Pensii de peste 5.000 lei: – august: 27.500; – septembrie: 51.600. Integral: https://www.digi24.ro

Urmează un nou asalt al scientismului asupra Marii Societăți? - Project-EUrmează un nou asalt al scientismului asupra Marii Societăți? (Op-ed) Ideile liberale clasice au avut întotdeauna adversari de temut. Forța acestora din urmă a crescut însă în anumite circumstanțe. Criza din 2008 a generat din nou astfel de circumstanțe, care au făcut ca valorile liberale să fie văzute din nou ca sursă a tuturor relelor, mai ales în mințile celor care cred că pot construi o societate mai bună, la a cărei măreție să contribuie sau în numele căreia să acționeze. Cel mai recent, tabăra adversarilor s-a extins, cel puțin în SUA, cu mișcarea woke, care însă nu pare să aibă în vedere construcția unei noi societăți, ceea ce o deosebește esențialmente de mișcările bolsevice, ci doar să termine cu vechea ordine, care în viziunea lor a dus la injustiții, în special la cea rasială, și la care liberalismul a fost considerat „complice” și, în plus, „fraudulos” (vezi John Gray, „The woke have no vision of the future”, unherd.com). Amenințări pentru valorile liberale autentice vin din ambele părți. Dacă din distrugerea fără a pune ceva în loc ar putea rezulta anarhie, de la cei ce vor să construiască o nouă societate, măreață prin aceea că nu s-ar sprijini complice pe nimic și nu ar fi deloc frauduloasă, ne putem aștepta la acțiuni de proiectare a unei noi societăți. Deocamdată mișcarea woke este febrilă doar în SUA, deși pare că se extinde treptat și în alte țări. În schimb, ideile despre o societate mai bună au acaparat mult mai multe minți după criza din 2008, astfel că a crescut numărul celor care cred și pot acționa în acest sens. Ideea despre o lume mai bună este foarte veche, iar persistența ei are probabil multe cauze, pe care nu este relevant să le discut. Aici mă interesează să subliniez modul în care au înțeles omenii că pot atinge acest deziderat. O trăsătură comună tuturor concepțiilor este aceea că acțiunea umană este necesară pentru atingerea obiectivului. Ceea ce a deosebit fundamental concepțiile au fost răspunsurile la întrebarea referitoare la cine concepe rezultatele (pozitive) care apar la nivelul societății. În general, au existat trei răspunsuri. Din perspectivă teologică, lumea este creația lui Dumnezeu. Totuși, remarcabil, ordinea apare prin acțiunea umană…..Un al doilea răspuns, din perspectivă seculară, menține acțiunea umană ca element central, dar înlocuiește providența cu „mâna invizibilă” (Adam Smith) sau cu „cooperarea spontană dintre oameni liberi” (Hayek), ceea ce este același lucru cu ordinea spontană …. În fine, un al treilea răspuns vine de la concepția raționalist-constructivistă (cum o numește Hayek), în virtutea căreia tot ce nu e construit de om în societate este inferior și trebuie schimbat ca să fie atât rodul acțiunii umane cât și al proiectării umane destinate realizării unor scopuri foarte bine ierarhizate. Și reciproca este adevărată în viziunea rațional-constructivistă, adică tot ceea ce este considerat bun în societate trebuie să fi fost cândva proiectat utilizând rațiunea umană, când de fapt, așa cum spune Ferguson „ar trebui să privim cu multă prudență relatările obișnuite legate de vechii legiuitori și fondatori de state. Numele lor au fost preamărite vreme îndelungată. …Ceea ce trebuie clar înțeles, oricât de surprinzător ar părea pentru cei nefamiliarizați cu conceptele, economia în ansamblul ei este însăși ordinea spontană și este total diferită de o organizație economică prin aceea că este ordinea care apare în interacțiunea dintre toate entitățile economice. Ordinea spontană înseamnă că anumite beneficii din societate apar în urma acțiunii umane, desi nu sunt rodul proiectării umane. Cele mai remarcabile rezultate astfel apărute, menționate clar de Karl Menger și de întreaga școală pe care a fondat-o sunt limba, legea, proprietatea, banii și sistemul de prețuri. Toate acestea sunt vii și se modifică în continuu, chiar dacă acest lucru nu este imediat vizibil…. În mod similar, nu poți să spui că problemele de mediu sau oricare alt scop ce ar putea părea glorios ar trebui să fie o prioritate a societății, în numele căreia o autoritate ar trebui să treacă la impunerea de impozite excesive și la coordonarea mijloacelor din societate astfel preluate (confiscate) pentru atingerea acelui scop declarat prioritar. Problemele de mediu pot fi o prioritate a unui guvern, dar nu a societății. Exemplele pot continua…. Ceea ce trebuie să facem noi ceilalți, care credem în libertatea omului în general, și în particular în libertatea lui de a-și utiliza mijloacele pentru atingerea scopurilor particulare, este să le explicăm oamenilor că odată stabilită (prin impozitele pe care le plătim) această limită relativ mică a guvernului, guvernul rezultat din alegeri trebuie să-și prioritizeze obiectivele, ca orice organizație: cât din impozite alocă pentru protecția mediului, cât pentru salarii, cât pentru pensii s.a.m.d. În principiu, așa ar trebui să votăm, știind exact structura cheltuielor pe care diverse partide ar dori să le finanțeze și cât ne costă cheltuielile ce ni se propun în timpul alegerilor. Așa am putea transmite ce volum de impozite vrem să plătim pentru a finanța acele cheltuieli. Societatea s-a confruntat permanent cu probleme de mediu, cu epidemii, cu inegalitate etc. Raționaliști-constructiviștii au prezentat aceste probleme ca fiind întotdeauna la apogeu. Rapoarte alarmiste au inundat societatea periodic. Ei au prezentat mereu problemele ca fiind rezultatul insuficientei aplicări a abordării lor. Totuși, adevărul este că în ultimii peste 100 de ani, concepția care a predominat în administrațiile țărilor este cea raționalist-constructivistă. Această concepție a sprijinit intelectual creșterea dimensiunii guvernelor. Ponderile cheltuielilor bugetare în PIB au crescut de la 5-15 la sută la începutul secolului al XX-lea la peste 50 la sută în unele țări în prezent…. Cu toate acestea, problemele menționate sunt în continuare nerezolvate. Din nou, ca și în multe alte perioade din trecut, problemele referitoare la poluare, la inegalitate, la pandemii etc. ne sunt prezentate ca fiind extrem de acute, necesitând intervenții guvernamentale sporite, ca procent din PIB. Concepția este profund greșită, deoarece ar însemna o interferență și mai mare a unei organizații enorme (guvernul) cu ordinea spontană. Este calea sigură ca statul să-l strivească pe individul despre ale cărui valori raționalist-constructivistul vorbește așa de frumos, dar pe care nu pare să le respecte suficient. Soluția pentru rezolvarea problemelor menționate este exact cea opusă. Societatea omenească a ajuns într-un punct în care trebuie să redea ordinii pieței mai mult spațiu, prin reducerea dimensiunii guvernelor acolo unde acestea au devenit obeze, sau prin abținerea de la extinderea acestora acolo unde sunt încă suple. Acel spațiu înseamnă mai mult antreprenoriat și mai multă bunăstare pentru mai mulți oameni. În final, înseamnă o producție mai mare. Integral; https://www.g4media.ro

Emil Boc, surprins făcând genuflexiuni în centrul Clujului - VIDEO - Ştiri de ClujAparatul de genuflexiuni, bucuria croitorilor! Mii de clujeni și-au crăpat pantalonii în fund  Probleme la robotul din Cluj care îți dă bilete de autobuz dacă faci 20 de genuflexiuni. Tot mai mulți cetățeni și-au crăpat pantalonii în fund și deja există zvonuri că robotul ar fi o conspirație lansată de croitorii din oraș, ca să se îmbogățească. Totul a început după ce un croitor local și-a deschis o tarabă chiar lângă robot, luând măsuri pentru pantaloni la comandă de la cei care au pățit-o cu genuflexiunile. Alți croitori au speculat și ei oportunitatea, vânzând pantaloni. Clujenii sunt totuși oameni isteți, așa că acum nu mai pleacă în oraș fără o pereche de pantaloni de rezervă, că nu se știe. Alții au trecut la pantaloni mai lărguți, sau chiar șalvari, ca să nu mai pățească rușinea crăpăturii. Croitorii din Cluj spun însă că nu e vorba de nicio conspirație, ci ar fi vorba de o campanie a celor de la Sports Festival, care durează doar 2 săptămâni: Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »