Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 18 iunie! Vremea va fi călduroasă în jumătatea sudică a ţării, îndeosebi în Oltenia, unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi seara îndeosebi în zonele montane şi submontane, când vor fi averse şi descărcări electrice şi izolat condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 36 gr, iar cele minime între 10 gr în depresiuni şi 20…21 gr pe litoral. Bucuresti: 31/19 gr.C.
“Birocrația ucide: pacienții români așteaptă 460 de zile pentru medicamente inovatoare compensate Pacienții români așteaptă în medie 460 de zile pentru a primi medicamente inovatoare compensate, conform unui studiu recent publicat în revista internațională „Frontiers in Public Health”. ….Numărul medicamentelor și indicațiilor noi aprobate, dar necompensate încă, a crescut de la 47 în 2022 la 146 în 2024. Deși evaluarea inițială de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) s-a îmbunătățit, ajungând la aproximativ 100 de zile în 2024, procesul administrativ ulterior s-a dublat, atingând 461 de zile. Medicamentele aprobate „condiționat” întâmpină întârzieri mai mari, cu 274 de zile în plus față de cele aprobate „necondiționat”. După 24 de luni, doar 60,1% din medicamentele aprobate condiționat sunt compensate, comparativ cu 98,3% din cele necondiționate. ….Cheltuielile pe cap de locuitor au fost de doar 1.663 euro, comparativ cu media UE de 4.030 euro, în 2021. În 2022, lucrurile au stat și mai rău: România a cheltuit 858 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate, în 2022, în timp ce media din Uniunea Europeană este de 3.600 de euro, potrivit ultimului raport Eurostat. Mai exact, România, este pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate. „Suntem rușinea Europei!(..) Noi trebuie să dăm statul în judecată, să ne apărăm un drept consfințit în Constituția României, dreptul la sănătate, dreptul la viață”, a subliniat anterior reprezentantul pacienților bolnavi de cancer, Cezar Irimia. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Calea Victoriei se aşteaptă la creşterea taxelor şi impozitelor, dar lumea se întreabă de ce trebuie să fie solidari cu Grindeanu şi cu PSD, că nu au mâncat caviar şi nu au băut şampanie împreună. Dacă inspectorii ANAF vor să ia 1 milion de euro dintr-o datorie de 10 milioane de euro recuperată, nu mai bine privatizăm ANAF? De trei săptămâni PSD-PNL-USR-UDMR, plus consilierii preşedintelui Nicuşor Dan, caută 30 de miliarde de lei, adică 10-15 miliarde de lei reduceri de cheltuieli şi 20-25 de miliarde de lei creşterea veniturilor prin creşterea taxelor şi impozitelor (Băsescu căuta în 2010 numai 4 miliarde de lei şi, ca să-i găsească, a tăiat salariile cu 25% şi a majorat TVA-ul la 24%) şi un premier care să-şi asume măsurile fiscale, adică să fie ţapul ispăşitor care să cureţe ceea ce au lăsat în urmă PSD şi PNL din 2023 şi 2024. Vineri, pe 20 iunie, teoretic, Comisia Europeană aşteaptă ca guvernul de la Bucureşti – asta dacă vom avea un guvern plin – să prezinte pachetul de reforme fiscale de reducere de cheltuieli şi creşterea veniturilor. Pieţele financiare, adică cele care împrumută România, agenţiile de rating, principalii creditori instituţionali ai României – Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI – tot aşteaptă responsabilitate din partea autorităţilor de la Bucureşti şi un plan care să readucă cât de cât finanţele publice ale României, care au fost deteriorate semnificativ cam în ultimii patru ani, pe linia de plutire. …..4. În încercarea de a da o mână de ajutor celor aflaţi la putere, Cristian Vasile, un cititor ZF, propune privatizarea ANAF şi numirea unui management profesionist care să strângă taxele şi impozitele care nu se strâng din relaţii comerciale pe care toată lumea le vede cu ochiul liber, asta apropo de deficitul de neîncasare a TVA-ului. Un alt cititor propune chiar militarizarea ANAF-ului, adică să fie adusă armata la conducerea Fiscului, şi care să ia locul inspectorilor fiscali. 5. Apropo de inspectorii fiscali, trebuie să remarcăm gândirea extrem de pragmatică a unui inspector fiscal care a fost prins luând mită de la o firmă de ride-sharing: el spune că mai degrabă ar lua 1 milion de euro mită din 10 milioane de euro datoria către stat a unei firme, decât să ia bonus doar 2 salarii de la stat dacă recuperează acea datorie integral. …..” Integral:https://www.zf.ro/
“Profesor de economie: Creșterea taxelor și impozitelor, o măsură greșită. Care sunt soluțiile ….S-au făcut câteva erori grave în guvernările anterioare. Mai întâi, există întârzieri masive la absorbția fondurilor europene. Am accesat doar 10% din fondurile de coeziune și doar 33% din PNRR, ceea ce înseamnă că circa 50 de miliarde de euro rămân în continuare neabsorbiți. 2024 a fost anul fără niciun euro absorbit de România, cu tranșe din PNRR amânate la rambursare din lipsa reformelor. Există apoi o evaziune fiscală imensă și o problemă de colectare care zdruncină echilibrul fiscal-bugetar de ceva vreme. De exemplu, România are un grad de neîncasare de TVA în jurul valorii de 30% din totalul de încasări potențiale. Circa o treime din TVA, reprezentând aproximativ 8 miliarde de euro anual, nu se încasează, prin comparație cu alte țări din UE, unde gradul de încasare este mult mai mare. Fenomenul de evaziune pe TVA este dublat de contrabandă și contrafacere în sectoare sensibile. Doar în sectorul cu produse din tutun contrabanda și contrafacerea sunt estimate că ar aduce un prejudiciu fiscal anual de circa 2 miliarde de euro. ….. Lipsa reformelor și a modernizării țării menține guvernanța la un nivel foarte costisitor și foarte ineficient. Doar reforma administrativ-teritorială ar reduce cu două treimi costurile în plan local cu administrația publică. Pe de altă parte, menținerea statului ca jucător important în sectoare-cheie, cum ar fi petrolul, gazele naturale, energia, cu prețuri reglementate, cu subvenții din bugetul de stat, cu sinecuri bine plătite în aceste companii de stat, se regăsește în creșterea deficitului.Toate acestea au dus la o explozie a cheltuielilor explicată și de un model de creștere economică nătâng aplicat de prin 2018, un fel de corolar keynesist în care se prezumă că, prin creșterea salariilor, la stat prin mecanismul salarizării unitare, iar la privat prin mecanismul salariului minim, poți ajunge la dezvoltare economică (wage-led growth model). ,…. Companiile de stat ar trebui rapid privatizate, redate pieței de capital românești, listate prin IPO-uri (oferte publice inițiale – n.red.) pe bursa românească de capital. Asta s-ar putea realiza prin încurajarea fondurilor de investiții locale, a fondurilor de pensii, a investitorilor privați să investească. Acordarea unor facilități fiscale pe venitul din dividende este esențială pentru succesul unui astfel de demers. Statul ar fi eliminat rapid din această schemă politică a sinecurilor, iar administrarea acestor active s-ar face cu eficiență și cu o valoare adăugată mai mare pentru toți. Consumatorii ar beneficia de prețuri mai mici și de calitatea serviciilor mai bună, în plus, și-ar putea compensa o parte a consumului de energie sau gaz prin dividendele pe care le-ar încasa devenind investitori ai acestor companii. …. Companiile de stat nu doar că au fost sifonate și au fost stoarse de resurse prin conducerea lor, au fost devalizate de statul însuși care, de ceva ani, extrage întregul profit și îl direcționează spre bugetul de stat, lăsând fără bani de investiții aceste companii. Întârzierile pe proiectele energetice esențiale sunt evidente și au în spate aceiași politicieni inconștienți și lipsiți de viziune, încăpățânați să mențină sub controlul lor aceste companii, nu să le redea oamenilor prin privatizarea lor. …..” Integral: https://spotmedia.ro/
“Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar .…Venituri cifrate la o medie lunară de 22.700 de lei Autoritatea pentru Cetățenie este condusă de Silviu Gabriel Barbu, fost șef al Corpului de Control al Guvernului Cîțu și fost magistrat. Potrivit declarației de avere pe 2024, aferentă anului fiscal 2023, pe lângă leafa de la SGG, care s-a ridicat în acel an la 116.995 de lei, fostul magistrat a primit o pensie totală de 273.318 lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de 22.700 de lei. Liberalul Marius Nicoară a fost timp de trei mandate senator, dar în 2020 a ieșit din prim-planul politicii. Cu toate acestea, ca veteran în politică, a găsit un loc bine plătit la stat, pe lângă activitatea sa din privat. Nicoară este membru în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Pe lângă pensia de 76.000 de lei încasată pentru anul fiscal 2023, Nicoară a încasat 73.500 de la Fondul de Garantare, dar și 536.036 de lei de la Transilvania Investments Alliance, unde este membru în Consiliul de Supraveghere. Ultima entitate menționată nu ține de statul român, ci e companie privată (fond de investiții), unde sunt deținute acțiuni atât de persoane fizice, dar și de persoane juridice. Pensionat la 42 de ani În martie 2025, Romeo Simionescu a fost eliberat din funcția de secretar de stat de la Ministerul de Interne. Simionescu era unul dintre tinerii speciali din Guvern. Fost cadru MAI, a ieșit la pensie la vârsta de 42 de ani, în 2016. În iunie 2022, Simionescu a fost adus în Guvernul Ciucă și păstrat în Guvernul Ciolacu I și Ciolacu II. În urma reașezării guvernamentale a părăsit funcția, dar a fost recuperat la nivel local, de Prefectura Gorj. Pe site-ul instituției este prezentat ca purtător de cuvânt al instituției, iar conform declarației de avere, datată 16 aprilie 2025, director de cabinet. Pensia încasată anul trecut s-a ridicat la 127.884 de lei, adică o medie de 10.600 de lei. În schimb, salariul s-a ridicat la 133.637 de lei. George Șerban este acum deputat PNL la primul mandat. Până la preluarea mandatului, între 2022 și 2024, a fost secretar de stat la Justiție. S-a pensionat la final de 2022 (la vârsta de 49 de ani), iar imediat a fost angajat la Ministerul Justiției. Conform declarației de avere de la începutul lui 2025, în anul precedent a încasat din pensie 355.259 de lei (o medie lunară de 29.600 de lei), în timp ce leafa a fost de aproximativ 140.000 de lei. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“16 tipuri de sporuri la CFR care are 50.000.000€ pierderi. Directorul își cumpără apartamente de lux CFR Călători are datorii de miliarde și pierderi 50.000.000 de euro într-un singur an. Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, își cumpără apartamente de lux: un penthouse în București și un aparttament la Dubai. E greu de spus de unde are banii, el fiind bugetar….. CFR Călători este una din companiile pe care guvernul viitor ar trebui să le restructureze masiv. Compania a avut, în 2023, datorii de 2.800.000.000 de lei. Este cea mai mare a datorie din istoria companiei. De asemenea, pierderea comnpanie a fost importantă de 210.000.000 de lei în 2023. În total, în ltimii 5 ani, pierderile au fost de 1.000.000.000 de lei. Așa cum se vede din documentul de mai jos, la CFR Călători se oferă nu mai puțin de 16 tipuri de sporuri. Acste sporuri sunt conservate an după an. …. Spor pentru conditii vãtãmãtoare (nocive) se acorda în procent de 10 la sută din salariul minim garantat în plată Spor pentru conditii periculoase se acordă în procent de 10 – 15 la sută din salariul. Spor pentru timpul lucrat in cursul noptii se acorda in procent de 25 la sută din salariul de bază aferent. Spor pentru lucru sistematic peste programul normal se acorda in procent de 25 la suta din salariul de bază. Spor pentru activitatea de formare teoretica se acorda in procent de 25 la sută din salariul de bază Spor pentru activitatea de formare practica se acorda in procent de 25-30 la suta din salariul de bază pentru timpul efectiv lucrat în activitatea de formare practică a mecanicilor de locomotivă – automotor. Spor pentru activitatea de evaluare a mecanicilor de locomotiva-automotor se acorda in procent de 10 la suta din salariul de bază. Spor pentru activitatea cu siguranta circulatiei pe linii ferate industrial (LFI) se acorda in procent de 7% din salariul de baza brut corespunzator clasei 20 de salarizare pentru timpul efectiv lucrat in program normal de lucru. Adaos pentru orele de stationare la cap de sectie se acorda in procent de 75-85 la suta din salariul de baza aferent timpului cat salariatii stau la cap de sectie. …. După ce a plătit penthouse din venituri pe care nu le are, directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, și-a achiziționat, în 2023, un apartament în Dubai pe care l-a închiriat. O parte din banii pentru apartamentul achiziționat în Dubai i-a luat de la prieteni. El s-a împrumutat, într-un singur an, de 250.000 de lei de la persoane fizice. În același timp a dat împrumuturi de 370.000 lei. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Care sunt „găurile negre” ale statului. Companiile din transporturi și energie produc cele mai mari pierderi și datorii În timp ce societatea de stat CFR Călători amenință cu oprirea trenurilor și se războiește cu autoritățile în privința subvențiilor, aceasta se află înglodată în datorii și produce pierderi. Nu este însă singura, existând un lung pomelnic de companii de stat nerestructurate. …. Sinecurile, motiv de ceartă cu UE Depolitizarea companiilor de stat este unul dintre jaloanele pe care România nu le-a îndeplinit în fața Comisiei Europene și unul dintre motivele pentru care țara noastră are în acest moment în aer Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Libertatea a analizat companiile de stat cu pierderi. Trebuie menționat că nu toate și-au publicat rezultatele financiare pe anul trecut, astfel că în cazul multora sunt folosite datele din 2023. Datele arată că cele mai multe sunt din domeniile transporturilor și energiei, companiile în cauză fiind „găuri negre” de ani buni, fiind vizate de planuri de restructurare și ștergeri de datorii încă de la împrumutul din 2009 de la Fondul Monetar Internațional (FMI). Între acestea se remarcă CFR Infrastructură, CFR Marfă, CFR Călători, Metrorex, dar și Termoenergetica și CET Govora. Între timp, PSD susține introducerea unei taxe de solidaritate pentru cei cu venituri peste 10.000 de lei, plus impozit progresiv din anul 2026 ca măsură de creștere a încasărilor. Acesta este însă respinsă de patronate. CFR Infrastructură A consemnat în anul 2023 venituri de 4 miliarde de lei și o pierdere 585 de milioane de lei. Compania gestionează gările și căile ferate din România. Are 24.000 de angajați. CFR Marfă Este societatea de transport feroviar de marfă. Compania a avut în 2024 venituri de 839,4 milioane de lei, dar și o pierdere de 328,6 milioane. Societatea are 3.000 de angajați. Conform Jurnalul.ro, care citează datele portalului financiar Termene.ro, compania avea în 2024 datorii de 1,5 miliarde de lei la bugetul de stat. ....CET Govora Este producătorul de energie termică al municipiului Râmnicu Vâlcea. Compania se află în insolvență și a raportat pentru 2024 venituri de 321,5 milioane de lei, dar și pierderi de 275,5 milioane de lei. Are 950 de angajați. CFR Călători Este furnizorul național de servicii de transport feroviar de persoane. În 2023 a raportat venituri de 2,98 de miliarde de lei și o pierdere de 210 milioane de lei. Operatorul feroviar are 10.000 de angajați…..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Opinie Cristian Bichi, consilier guvernator BNR: „Apostolii apocalipsei bancare” .... Analistul nostru, în “Lecţia zilnică de economie” de pe Facebook, ne atenţionează că: “Puţini oameni ştiu că doar 10% din banii din depozite sunt păstraţi de către bănci. Restul de 90% din bani sunt folosiţi de bănci pentru a da credite: imobiliare, maşini (sic!), sandale (sic!) etc.”. Afirmaţia respectivă trimite la faptul că, în multe ţări, băncile sunt obligate prin prevederi legale să menţină o parte din depozitele primite sub forma unei rezerve în cont la banca centrală. În acelaşi timp, ea se referă şi la teoria creării de monedă prin mecanismul rezervei fracţionare, teorie care, în prezent, este considerată eronată de economişti, ea rămânând doar ca un exemplu didactic în manualele universitare. În economiile moderne, băncile creeză monedă privată atunci când acordă credite, înregistrarea creditului într-un cont de activ fiind însoţită concomitent de apariţia unui depozit de valoare corespunzătoare într-un cont de pasiv. Prin urmare, băncile nu au nevoie de depozitele clienţilor pentru a da credite, aşa cum susţine analistul, relaţia de cauzalitate fiind exact inversă (“creditele fac depozitele”). Fără a intra în dezvoltări teoretice, vom preciza însă că băncile nu pot crea în mod nelimitat monedă, sub formă de depozite bancare, un astfel de proces fiind supus unor constrângeri şi desfăşurându-se sub controlul băncii centrale. Totodată, vom sublinia că atragerea de depozite de la clienţi este utilă băncilor pentru ca aceasta duce la creşterea disponibilităţilor lor băneşti (rezerve) la banca centrală, asigurându-şi astfel lichiditateşiţ; decontarea plăţilor dintre banci, în contul lor sau al clienţilor lor, se face prin utilizarea acestor rezerve. Valoare de manual didactic a ratei rezervei minime Analistul afirmă că băncile păstrează 10% din depozitelor lor, această indicaţie numerică fiind, în fapt, o referire la rata rezervelor minime obligatorii. Valoarea menţionată este însă cea folosită adesea de manualele universitare, pentru simplificarea calculelor, în demonstrarea mecanismului rezervei fracţionare. În lumea reală, sistemele bancare nu operează cu o rată universal valabilă de 10% a rezervelor minime obligatorii, aceasta fiind diferită, în general, de la ţară la ţară. De asemenea, este util de ştiut că instrumentul de politică monetară “rezerve minime obligatorii (RMO)” nu este utilizat în toate ţările lumii, Canada fiind un exemplu în acest sens. În România, ratele care se aplică, în prezent, unor elemente ale bazei de calcul a RMO sunt de 8% pentru cele denominate în lei şi de 5% pentru cele în valută. Banii clienţilor nu sunt blocaţi în credite în proporţie de 90% O altă afirmaţie eronată a analistului este aceea că 90% din sursele financiare atrase de bănci de la clienţii lor au drept contrapartidă credite. Din contextul postării, rezultă că un asemenea fenomen s-ar întâmpla peste tot în lume. În realitate, structura activului bilanţier al unei bănci, în funcţie de modelul bancar adoptat şi politicile individuale puse în practică, este mult mai complexă, pe lângă credite existând şi portofoliu de investiţii (titluri de valoare, efecte financiare), investiţii imobiliare, etc. BNR nu aruncă bani din elicopter …..” Integral: https://www.zf.ro/
“Criză? Ce criză? Unde este criza? Nu mai vorbiți prostii! Nu există nici o criza, nicăieri! Duduie consumul, duduie prețurile, duduie economia. Cozi la mall unde este înghesuială maximă, cozi lungi la magazinele de bricolaj. Cozi în toate magazinele mari, mijlocii și mici, în piețe, la târgurile meșteșugărești, la evenimentele religioase, la sărbătorile populare, la tarabele de la zilele orașului X sau ale orașului Y. Cozi la înghețată, rar găsești o cupă sub 10 lei. ….. Cozi la destinațiile de concediu. Iată, deși Egiptul, Turcia și Grecia sunt cu 25% mai scumpe față de anul trecut, românii merg cu miile în Egipt, Turcia și Grecia, toate charterele sunt pline. Toate avioanele, intern și internațional, sunt pline, sunt liste de așteptare și la business, daca nu-ți iei din timp un bilet la low-cost îl cumperi cu 800 de euro pentru destinațiile europene de concedii. Cozi pe aeroporturi. Se lansează noi linii aeriene, noi destinații. Restaurante pline, hoteluri pline, pensiuni pline, terase pline, plaje pline. …. Cozi și liste de așteptare la dealerii de mașini de orice marcă, au asigurate comenzi pentru un an înainte. Cozi la magazinele de bunuri de larg consum, înghesuială la gadget-uri și wearable-uri, e-comerțul de orice fel înflorește. Înflorește comerțul cu articole de lux și lucrări de artă. Cozi în benzinării, ați văzut ce cozi sunt în benzinării? Cozi la orice ghișeu pentru plata utilităților și angaralelor către stat. Cozi la montarea de panouri solare, nici o șansă dacă nu știi pe cineva. Firme turcești montează panouri solare chinezești cu muncitori nepalezi. Cozi la cumpărări de apartamente, imobiliarele sunt pe val, macarale, excavatoare, buldozere, platforme, nacele, schele, se construiește într-o veselie. La malul mării ar trebui să înceapă construcția de insule pentru blocuri, pe plajă nu mai este spațiu liber. Cozi pentru servicii în sistemul bancar care este pe plus, pe mai plus, pe cel mai plus, iată că avem cozi la bancomate – așa ceva nu vedeai pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Vedeai în schimb cozi la pâine, care au revenit și ele. Urmează toate festivalurile verii unde sunt cozi la bilete, vor fi cozi la standurile cu mâncare și răcoritoare, probabil că și anul ăsta Untold Cluj și, nou intratul Untold București, sunt deja sold-out. …Apropo, în timp ce în ultimele trei săptămâni se vorbește de creșterea TVA de la 19% la 21%, care va duce la scumpiri de 1,6%, totul s-a scumpit cam cu 3-5%. Nimeni nu vrea creștere de TVA, în schimb toți avem, surpriză!, creștere de prețuri. …..” Integral: https://www.contributors.ro/
“HARTĂ Armata israeliană arată cât de important e scutul de la Deveselu pentru securitatea Europei ….Într-un context internațional tensionat, inclusiv în urma recentelor confruntări directe dintre Israel și Iran, o hartă realizată de de armata israeliană arată importanța scutului antirachete de la Deveselu pentru protejarea Europei. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat vineri pe platforma X o hartă care arată razele de acțiune ale rachetelor balistice iraniene, informează Mediafax. România se află în raza maximă de acoperire – de până la 2.000 de kilometri – a arsenalului iranian. „Iranul este o amenințare globală”, a scris IDF pe pagina sa oficială de X. …. În contextul conflictului dintre Israel și Iran, prezența sistemului Aegis Ashore la Deveselu nu este doar o măsură teoretică sau simbolică, ci are justificare strategică reală. ….. Iranul deține rachete balistice cu rază medie de acțiune (până la 2.000 km), precum Shahab-3, Ghadr-F și Sejjil. Acestea pot atinge ținte din Orientul Mijlociu, dar și din sud-estul Europei, inclusiv România. Aegis Ashore este o versiune terestră a sistemului naval american Aegis Combat System, adaptată pentru apărarea antirachetă în zone fixe. El face parte din inițiativa SUA de apărare împotriva rachetelor balistice și este implementat ca element central în cadrul arhitecturii NATO de apărare antirachetă. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Curând vom vedea cum se clatină o administrație care s-a vrut a fi autocrată, dar a greșit țara ….Acolo unde în aceste zile Garda Națională a fost trimisă să înăbușe protestele unor americani care s-au văzut, peste noapte, în situația de a-și lua rămas bun de la prieteni și rude, pentru că Donald Trump are o obsesie cu imigranții. Deși el însuși e nepotul unui imigrant german. ….. Până atunci, nu putem să nu privim cu îngrijorare către situația din Los Angeles. Acolo, un locuitor din trei este imigrant. Ca atare, politica de expulzare brutală și fără procese a imigranților afectează real pe toată lumea. Pentru că în Los Angeles, oricine de pe lângă tine, de la șofer la partenera de viață, poate fi imigrant. În consecință, măsurile Administrației Trump împotriva imigranților afectează profund populația din zonă. Americanii, așa cum am mai spus, nu sunt învățați cu dictatura. Nu au trăit-o, ca să o poată pricepe. Au citit despre ea în cărți. Alții au aflat despre ea pe Tik Tok. Unora e posibil să li fi părut fascinantă. Și ei l-au votat cu siguranță pe Trump, care, la rândul lui, are o pasiune uriașă pentru dictatori. Acum, însă, acei votanți ai lui Trump care văd, pe de o parte, cum oameni dragi din viața lor sunt expulzați fără procese și cu brutalitate, și, pe de altă parte, văd cum, atunci când protestează împotriva acestor abuzuri, apare Garda Națională pe străzi și atacă poporul, încep să cadă pe gânduri. …. Că au crezut că un vot pentru Trump e un vot pentru o economie mai bună, nu un vot pentru abuz. Și sunt mulți alți foști votanți ai lui Trump care acum se trezesc într-o realitate despre care au citit în cărți și pe care au văzut-o exclusiv în filme. Și pe care nici măcar n-o înțeleg pe deplin. ….Această MAGA, care se vrea a fi un cult al autocratului Donald, și-a atins deja limitele de toleranță în America. Sigur că mai sunt unii care încă susțin cultul pentru că e foarte greu pentru ei să accepte ideea că au greșit. Dar, în realitate, susținerea lui Trump după aceste manifestări disperate scade peste tot în America. Oamenii înțeleg, în sfârșit, că a venit momentul să construiască o America mai bună, nu mai mare. Și că nu o pot face decât protestând în picioare împotriva unui narcisist care se visează Putin. Sau, mai rău, Adolf. …..” Integral: https://republica.ro/
“Trump, deportat din SUA după ce s-a vopsit din greşeală cu un portocaliu mai închis ….Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost deportat într-un lagăr din Chocoloco, Nicaragua, după ce în această dimineaţă s-a împistrit pe faţă cu un autobronzant tot oranj, dar puţin mai întunecat ca de obicei. „Noi am încercat să-l avertizăm că nuanţa aia e un pic închisă şi s-ar putea să aibă probleme, dar ştiţi cum e Trump, un tip destul de repezit, era deja mânjit până la urechi”, spune Rosalinda Guanciale, angajată a vopsitoriei prezidenţiale. …. „Make America great again, după cum zicea clandestinul ăla portocaliu închis care venise să ne ia joburile dar pe care slavă Domnului că l-am deportat la timp”, adaugă reprezentantul autorităţilor…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
“Asociația Prosumatorilor: Românii vor plăti printre cele mai mari prețuri la energie din Europa / „Piața este reglementată haotic”
“Un furnizor de energie din România cere 231.000.000 lei despăgubiri după plafonarea prețului la CCR ...Unul dintre cei mai importanți furnizori și traderi de energie din România cere despăgubiri după plafonarea prețurilor la CCR. Suma depășește 231 milioane de lei, iar compania spune că decizia CCR ar încălca unele articole din Constituție. ….Energy Distribution Services (EDS), unul dintre cei mai mari traderi de energie electrică din România, cu încasări de peste 2 miliarde lei anul trecut și mai mult de 4 miliarde lei în 2023, având activitate semnificativă și pe piața furnizării către clienți finali noncasnici, a reclamat la Curtea Constituțională (CCR) toate prevederile legale prin care, din 2021 încoace, statul român a plafonat prețurile facturate de furnizori consumatorilor, plafonare care ia sfârșit de la 1 iulie, conform datelor
“Procurorii conduși de Kovesi au descoperit fraude de 34 milioane de euro în România, 70% din anchete sunt legate de agricultură Parchetul European (EPPO) a documentat fraude estimate la 34 de milioane de euro în proiecte finanțate din fonduri UE în România, potrivit unei analize Agroinvestigații.ro. Agricultura este cel mai afectat sector, reprezentând 70% din anchetele EPPO. …. Anchete în Delta Dunării Cele mai frecvente tipuri de fraude includ documente false, conflicte de interese și proiecte fictive. Domeniile cu cele mai mari prejudicii sunt irigațiile, infrastructura hidrotehnică și dezvoltarea Deltei Dunării. ….Trei anchete majore vizează afacerile agricole din Delta Dunării. Două au fost finalizate cu trimiteri în judecată, iar una, legată de subvențiile pentru stuf, este în desfășurare. Kovesi a confirmat pentru Spot Media în martie 2024: „Vă pot confirma că este oficial deschisă o investigație în cadrul EPPO, în care deja se administrează probe, s-au ridicat documente, se fac diverse analize. Până în acest moment, din câte știu, nu este nicio persoană pusă sub acuzare.” În ianuarie 2025, EPPO București a trimis în judecată o persoană și o firmă pentru fraudă în cadrul programului ITI Delta Dunării. Prejudiciul estimat este de 697.000 de euro. Într-un alt caz, în decembrie 2022, cinci persoane și patru companii au fost trimise în judecată pentru o fraudă de peste 3 milioane de euro din fonduri destinate dezvoltării Deltei. …..” Integral:
“Poate că statul nu trebuie să încaseze mai mult, ci doar mai cinstit. Până atunci, orice apel la „solidaritate” va suna mai degrabă a ipocrizie decât a echitate ,…. Este normal ca aceste negocieri să aibă intensitatea unui summit și eficiența unui e-mail din spam. Este normal ca pozițiile rigide să devină norma. Este normal ca noii „experți” aduși de partide pentru soluționarea situației să fie, de fapt, tot cei care au generat vechile probleme. Este normal ca PSD-ul să ignore avertismentele mediului de afaceri cu privire la echilibrarea climatului macroeconomic și să insiste pe taxe de solidaritate, impozite progresive, creșteri ale cotei de impozitare și rotative care, ca printr-o stranie voință a destinului, să îi plaseze tot pe ei la conducere când sosesc următoarele alegeri parlamentare. Să nu ne facem griji, nu?
“Preţurile ar putea să crească. Importăm cu 25% mai mult decât exportăm .… Deficitul balanţei comerciale în primele patru luni din 2025 a fost cu 24,5% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din anul 2024, anunță INS. Aceasta înseamnă că economia României se supraîncălzeşte din nou. Supraîncălzirea economiei sau creșterea economică excesivă poate avea o serie de efecte, atât pozitive, cât și negative, asupra stabilității și dezvoltării economice. …. În perioada 1ianuarie-30 aprilie 2025, exporturile au crescut cu 0,5%, iar importurile au crescut cu 6,0%, comparativ cu perioada similară din 2024. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele patru luni din 2025 a fost de 11.606,3 milioane euro, mai mare cu 2.284,3 milioane euro (+24,5%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.IV 2024. ….În perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2025, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,5% la export şi 35,2% la import) şi alte produse manufacturate1) (27,7% la export şi 27,9% la import). ….” Integral:
“Doar doi din trei români din categoria 20-64 de ani au loc de muncă. Taxe mai mari sau mai mulți români la muncă, e și aceasta o întrebare pentru buget Când vine vorba de buget, România pare prinsă într-un joc de-a „cine strânge cureaua mai tare”: statul sau contribuabilul? Dar dacă, în loc să ne tot numărăm găurile de la curea, am încerca să adăugăm mai mulți români la masa de prânz a economiei? Până la urmă, cu cât suntem mai mulți la plată, cu atât va fi mai mică nota de plată pentru fiecare. Datele recente nu ne lasă să visăm cu ochii deschiși: în primul trimestru din 2025, doar 68,7% dintre românii între 20 și 64 de ani aveau un loc de muncă, ne anunță Institutul Național de Statistică, iar dacă ne uităm la restul Europei, suntem la coada plutonului. …. De ce nu intră toată lumea pe teren? Două motive sunt clare: pe de o parte,
“Edupedu: Cum a eșuat Programul național de reducere a abandonului școlar. În runda I, peste 140 de școli nu au cheltuit niciun ban, deși sute de angajați din inspectorate au primit 4,5 milioane de euro timp de doi ani Școlile din PNRAS, selectate tocmai pentru vulnerabilitatea lor accentuată, de exemplu mulți profesori suplinitori și navetiști, fără profesori de sprijin pentru elevii cu CES sau mediatori școlari, au reușit într-o măsură să reducă abandonul școlar, în ciuda lipsei de sprijin din partea inspectoratelor școlare și Ministerului Educației și Cercetării, conform raportului elaborat de Banca Mondială în februarie 2025, solicitat și obținut de
“Uitați de G7. Acum e vorba de G6 vs. Trump Liderii occidentali vor să-l preseze pe Donald Trump să înceteze războiul economic împotriva lor, astfel încât să poată (în sfârșit) coopera în probleme presante precum Rusia. …. Ultima dată când liderii G7 s-au întâlnit în Canada în 2018, Trump a plecat mai devreme după ce a fost criticat din cauza tarifelor sale din primul mandat. De data aceasta, tensiunile comerciale sunt mult mai severe – totuși, alți lideri vor dori să-l determine să se concentreze asupra altor preocupări presante, cum ar fi modul de contracarare comună a amenințării militare reprezentate de Rusia. „Vor dori să vorbească despre tarife, dar Trump va dori să vorbească despre contracararea Chinei”, a declarat Josh Lipsky, director senior la think tank-ul Atlantic Council, cu sediul la Washington. …. Tarifele ar putea crește chiar din 9 iulie – ceea ce face ca summitul să fie ultima șansă realistă de a încheia un acord la cel mai înalt nivel, față în față. ….
“Religia trezirii și asasinatele din SUA. Mai știți și pe cineva care ne vorbea despre ideologii New Age și de trezire? …. Citind azi că individul care a atacat doi parlamentari democrați în SUA era membru înfocat al mișcării NAR, am zis să vă scriu următoarele rânduri. Și atacul nu e o coincidență! Ați auzit de Noua Reformă Apostolică (NAR) și de Mandatul celor șapte munți ( 7M sau 7MM )? Noua Reformă Apostolică” nu este o religie sau o organizație cu un statut bine definit si “a face parte din NAR” nu înseamnă că primești un carnet de membru. NAR este o “rețea de rețele” sau o “denominație invizibilă” (deși în realitate foarte vizibilă), din care fac parte tot felul de mișcări de “trezire spirituala” apărute in sânul cultelor evanghelice si care afirmă că astăzi trăim intr-o “nouă eră apostolică”. Acestea par a fi independente, dar nu sunt. Ei considera Biblia ca fiind adevărul vechi, iar toate “viziunile” si “profețiile” aduse in prezent de acești învățători falși sunt considerate “adevărul nou” sau “noua revelație”. În realitate NAR nu este decât o mișcare de tip New Age cu o ideologie foarte periculoasă, ce are mari șanse să se transforme într-o oligarhie “justificată” din punct de vedere “teologic”, pe măsură ce învățătura despre “noua împărăție a lui Dumnezeu” aduna tot mai multi adepți. Și adună! Inclusiv oameni cu putere financiară din SUA, inclusiv din lumea tech. Dar cred că mai știți și pe cineva de aici, care ne vorbea despre ideologii New Age și de trezire! Călin Georgescu! Este o mișcare creștină extremistă din SUA, care promovează creștinismul fascist. Este o mișcare dominionistă creștină, parte a teologiei “Kingdom Now”, cu origine în anii ’70–’80, dar care a crescut începând cu anii 2000 și a ajuns azi la zeci de milioane de susținători în SUA. Un studiu al Universității Denison din 2024 a arătat ca peste 40% din creștinii americani cred în 7M! Este principala mișcare religioasă care l-a susținut pe Donald Trump încă de la primul mandat, iar unul din liderii mișcării, Paula White a fost numită consiliera spirituală a lui Trump. Foarte mulți lideri republicani sunt lideri ai acestei mișcări sau sunt susținuți de aceasta. Obiectivul mișcării este controlul celor 7 piloni ai societății: familie, religie, educație, media, artă & divertisment, zona de afaceri și Guvern. Credincioșii sunt chemați să “ocupe” aceste domenii pentru instaurarea „Împărăției lui Dumnezeu pe pământ” . Teologia sa include luptă spirituală strategică, exorcizări și profeții specifice fiecărui “munte”. NAR susține restabilirea unei structuri de conducere apostolică și profetică în biserici, combinată cu spiritualitate activă și “luptă profetică”. NAR este o rețea fluidă, fără organizare oficială, dar cu influență crescută în SUA (erau 33 milioane de adepți în 2020) și cu extindere globală, inclusiv în România! Au fost și la noi mai multe atenționări publice din partea unor preoți asupra acestei mișcări, dar nu a intrat în atenția publică. ….. NAR au fost aliniați cu Donald Trump, oferind suport spiritual, mobilizare electorală și justificare teologică pentru agenda MAGA. Paula White (numită și acum sfătuitor la Casa Albă ) și Lance Wallnau (care este și profet MAGA) au jucat roluri-cheie în legarea Trump-MAGA de inițiative spirituale autoritare . 7M este folosit ca și cadru teologic și politic în CPAC ( conferința conservatoare ) și conferințele MAGA, accentuând legitimitatea culturală a liderilor creștini dominioniști. Paula White declară că Trump este alesul lui Dumnezeu, în timp ce are o relație foarte bună și cu Erik Prince, liderul companiilor care angajează mercenari pentru Africa, inclusiv în Congo ( hai că acum v-ați prins ). Lance Wallnau – „Profetul” 7M este arhitectul spiritual al MAGA. Fondator NAR/7M și autor al “God’s Chaos Candidate”, el este recunoscut ca primul care a “proorocit” victoria lui Trump în 2015–2016. Organizează tururile “Courage Tour”, evanghelice + politice, unde JD Vance și alți lideri MAGA acceptă și promovează spiritualizarea campaniilor pentru Trump. …..” Integral:
“Pesediștii renunță la limuzinele de lux. Vor fi cărați în cârcă de corporatiști Liderii PSD spun că au înțeles că trebuie să dea un exemplu de austeritate și au anunțat că renunță complet la deplasarea cu limuzine de peste 100.000 de euro, cum obișnuiau până acum. „Gata cu mașinile de lux, de azi ne deplasăm mai simplu, mai eco, cărați în cârcă de corporatiști, programatori și orice alt fel de angajați la privat, fără discriminare”, a anunțat Sorin Grindeanu. Conștient că în PSD există destui membri care depășesc 100 de kg în viu, care cu greu ar putea fi cărați în cârcă de cineva, pentru transportul lor vor fi folosite ricșe. ….Primul care a reacționat la decizia pesediștilor a fost Patriarhul Daniel, care s-a oferit să preia flota de limuzine a PSD-ului, „ca să nu stea totuși degeaba”. ….” Integral:
“Cel mai bun medic a rămas trenul spre Bucureşti: 22 de milioane de analize sunt decontate anual în Bucureşti, în timp ce în restul judeţelor se decontează 1-3 milioane de analize In Bucureşti sunt decontate anual 22 milioane de analize, de la cele de sânge, la radiografii, tomografii, mult peste restul judeţelor, unde sunt 1-3 milioane de analize decontate ♦ Pacienţii sunt direcţionaţi către Capitală fie de medicii din oraşele în care locuiesc, fie din proprie iniţiativă, căutând specialişti disponibili şi infrastructură medicală. „Cel mai bun doctor este trenul/ autobuzul către Bucureşti“ – este o ironie amară din sistemul sanitar românesc, care se vede şi în cifre. În 2024, aproape 22 de milioane de analize paraclinice – de la cele uzuale de sânge, la radiografii, tomografe, RMN-uri au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru Bucureşti în ambulatoriu. Datele apar în raportul anual al CNAS, publicat pe site-ul instituţiei. Dacă ne uităm la restul judeţelor, diferenţa este uriaşă: Cluj, Iaşi, Mureş, centre universitare importante, nu trec de 3 milioane de analize paraclinice decontate pe an. …..” Integral:
“Opinie Valentin Lazea, economist şef BNR: Reinventarea roţii …. În căutarea de noi surse de venituri la buget, responsabilii politici au propus impozite nestandard precum taxa de solidaritate sau taxa pe tranzacţii financiar-bancare, acestea alăturându-se altor găselniţe deja în vigoare, precum taxa pe stâlp. Astfel de invenţii, cu randament incert, nu fac decât să enerveze sectoarele şi grupurile sociale cărora li se aplică.
“Pierderi de până la 1.500 de lei la pensie. Pensionarii pot recupera banii doar în instanţă Vârstnicii din România se confruntă cu întârzieri în privinţa recalculării pensiilor. Mii de pensionari încă aşteaptă de luni întregi actualizarea dosarelor. …. Astfel noile dosare de pensie sunt soluţionate abia în 4-5 luni, deşi legea prevede un termen de 45 de zile. Mai mult, cei care depun trecerea de la pensia de handicap sau anticipată la cea pentru limită de vârstă este blocată, trebuie să aştepte chiar şi 12 luni. Din păcate, cei mai afectaţi sunt tot pensionarii, care pierd lunar sume importante din cauza întârzierilor. În unele cazuri, diferenţele sunt destul mari, ajungând până la 1.500 lei pe lună. Pentru recuperarea banilor şi a eventualelor penalităţi, vârstnicii trebuie să se adreseze instanţei, a informat Casa de Pensii. O astfel de soluţie este una anevoioasă, un proces putând dura până la 3-4 ani. „Am cerut audienţă ca să aflu în ce stadiu se afla solicitarea de emitere a deciziei de trecere din pensie anticipată parţială la pensie limită vârstă, având în vedere faptul că au trecut 10 (zece) luni de la data depunerii cererii (solicitării)”, a povestit un pensionar aflat în această situaţie. ….” Integral:
“
“Să ceri acum unora care au plătit o pizza mare și au primit mereu una medie să plătească pentru cei care au plătit una medie și au mâncat una mare nu are de-a face cu echitatea …. Să fim sinceri: taxarea în România este una din cele mai reduse din UE, cu excepția celei a muncii, care e „în rând cu lumea”. Dar să ceri acum unora care au plătit o pizza mare și au primit mereu una medie să plătească pentru cei care au plătit una medie și au mâncat una mare nu are de-a face cu echitatea. Cu atât mai mult cu cât noi, ăștia de am tot plătit mai mult decât am primit, am votat mereu rațional în speranța că și societatea va fi la fel. Românii sunt europenii care activează cei mai puțini ani în câmpul muncii. Nu fiindcă suntem putori, ci fiindcă politicienii au creat niște caste prin instituțiile de forță care se pensionează când încă mai au două amante. Cele mai mari cheltuieli publice se duc înspre „speciali”. Să nu mai spunem de pensiile ăstora.
“ZF Agropower. România importă 60% din legumele consumate, iar legumele produse local sunt cu seminţe din import. Importurile de legume şi seminţe merg spre 1 mld. euro anual .... Deşi românii vor legume cu gust, producţia autohtonă se loveşte de limite serioase: seminţele de import domină piaţa, iar hibrizii străini au randamente mai mari şi rezistenţă sporită. Cu un sezon scurt de doar trei luni şi costuri ridicate, România importă 60% din legume, iar piaţa seminţelor şi legumelor ajunge la aproape 1 miliard de euro anual, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor INS. Cercetarea limitată şi lipsa fondurilor europene direcţionate corect împiedică echilibrarea balanţei comerciale, iar soluţia ar fi investiţiile în tehnologie şi genetică locală, a fost una dintre concluziile ediţiei din 9 iunie a emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny.
“Raport devastator: 800 de baraje și 9.000 km de diguri nu au autorizație de funcționare în siguranță Raport devastator al Curții de Conturi despre modul în care România se apără de furia apelor. 800 de baraje și 9.000 km de diguri nu au autorizație de funcționare în siguranță. Există 4 mari baraje care nu au avize. Situația de la Praid se poate întâmpla în mii de alte locuri. România este neputinciosă în fața furiei apelor. La Praid, a fost închisă mina de sare după ce un pârâu s-a umflat de 100 de ori și a produs inundații. De asemenea, salina de la Praid care genera milioane de euro pe an autorităților și localnicilor, este complet inundată. Nu se știe dacă și când va fi redeschisă. …Un raport al Curții de Conturi, elaborat în 2023, arată că românii pot fi inundați oricând, astfel încât să rămână fără case sau agoniseala se o viață. ….
“Înapoi în epoca de piatră? Pentru francofoni (exclus Nuvulon Simion, cel care dorea să agreseze sexual „scroafe”) recomand un număr special din „Courrier international”, abia ieșit din tipar. E un rezumat excelent al luptelor pe care le poartă femeile peste tot în lume, din țările din Africa sau Asia până în Statele Unite ale Americii, pentru drepturile lor. Dosarul este așezat sub titlul „Femei. Lupta continuă”. ….
“INTERVIU – Barbu Mateescu, sociolog: S-a ajuns la un punct critic în erodarea partidelor clasice PSD şi PNL. Oamenii care l-au votat pe Simion în turul doi au acelaşi profil cu cei care au votat Ponta în 2014 şi Năstase în 2004 Partidele clasice PSD şi PNL din România s-au erodat până au ajuns, azi, într-un punct literalmente critic, în care nu mai sunt deloc corelate cu electoratul, afirmă sociologul Barbu Mateescu pentru News.ro, într-un interviu în care oferă unele explicaţii ştiinţifice ale rezultatelor înregistrate la alegerile din noiembrie 2024 şi mai 2025. Semnele sunt peste tot şi trebuie doar văzute. E suficient să spunem că PSD a ratat de două ori consecutiv, în doar 6 luni, turul doi al alegerilor prezidenţiale şi a luat un scor minim istoric la parlamentare, iar în ambele rânduri de alegeri am avut în finala prezidenţială câte un candidat independent (în 18 mai, acesta a şi câştigat), din nou situaţie fără precedent în istoria alegerilor din România. Motivele sunt foarte numeroase şi complexe. Barbu Mateescu afirmă că publicul care l-a votat pe Simion are acelaşi profil cu al votanţilor lui Ponta în 2014 şi al lui Năstase în 2004, dar de data aceasta e mult mai furios, mult mai mobilizat. PSD-ul i-a pierdut pe aceşti oameni în favoarea AUR deoarece n-a fost în stare să livreze pentru pătura cea mai săracă a populaţiei, exact cum s-a întâmplat în 1993-1996 cu PDSR-ul lui Iliescu. Atunci a profitat CDR, acum a profitat AUR. …. Studiile arată că publicul din Muntenia – excepţie face zona Ilfov-Bucureşti – şi Moldova trece printr-o schimbare radicală. Oamenii din aceste regiuni, care tradiţional sunt cele mai sărace din România, se radicalizează şi intră într-o etapă a contestării vehemente a statu quo-ului. Toate valorile şi instituţiile tradiţionale, la putere de sute de ani în aceste regiuni, sunt acum contestate, începând cu autoritatea Bisericii Ortodoxe şi până la mentalităţi de tipul „capul plecat sabia nu-l taie“. …..” Integral:
“Poziţia Chinei de lider în exploatarea minereurilor rare va fi greu de dărâmat. „Europa nu produce deloc astfel de resurse, iar americanii abia au început” Dominanţa Chinei asupra pământurilor rare nu se va reduce prea uşor, în ciuda speranţelor că ţara va acorda mai multe licenţe de export pentru SUA şi Europa, notează FT. Trei companii chineze listate la bursa din Shenzhen au anunţat în această lună că Beijingul le-a aprobat exporturile de magneţi, materiale esenţiale pentru industria auto, apărare, semiconductori şi alte produse industriale. În Europa, asociaţiile din industria auto au afirmat că, în cazul magneţilor şi al pământurilor rare, licenţele de export din China sunt valabile cel mult şase luni. Diversificarea surselor de resurse naturale rare în afara Chinei este probabil „extrem de dificilă” şi, în cel mai bun caz, o soluţie pe termen lung, potrivit unei note publicate marţi de Rico Luman, economist principal pentru sectorul de transport şi logistică la banca olandeză ING.
“Până se repară Salina Praid, localitatea va fi mutată cu totul la Slănic Prahova Autoritățile au găsit cea mai ieftină soluție pentru rezolvarea problemei de la Salina Praid din Harghita. Pentru ca pensiunile, restaurantele și celelalte afaceri turistice din zonă să nu dea faliment, întrega localitate va fi mutată la Slănic Prahova, pe un amplasament similar. ”Costurile, deși par mari, nu se compară cu pomparea a milioane de metri cubi de saramură densă de la câteva sute de metri adâncime. E mult mai ieftin să pui pensiunile pe platformă și să le duci la Slănic, care de altfel e și mai aproape de București, de unde vin majoritatea turiștilor de la Praid”, spune inginerul Decebal Popescu. ….” Integral:
“Ni se spune că nu vom simți taxa de 0,2% pe tranzacțiile financiare, dar din ea ar urma să se adune 3% din PIB – echivalent cu încă un impozit pe venit. Țipetele se vor auzi de pe Lună Nu poți, pe de o parte, să spui că taxa ar fi minoră, de 0,2% din valoarea oricărei tranzacții (plăți cu cardul, transfer de bani etc.) și, pe de altă parte, că se vor aduna 50 mld. lei (0,2% x 25000 mld. volum tranzacții) la buget; care reprezintă 3% din PIB.
“De data asta o spunem clar: NU de la noi! Nu v-am cerut niciodată prea mult. Și nici acum nu vă cerem imposibilul. Doar decență. Și un minim de comportare rezonabilă. Dar, de data asta, o spunem clar: NU de la noi! Domnilor politicieni, Nu mai cereți solidaritate de la cei care și-au plătit mereu taxele. De la cei care au muncit cinstit, fără protecții, fără funcții, fără privilegii. Nu-i mai obligați, din nou, pe cei decenți să plătească nota pentru un stat care a risipit, a tolerat furtul și a cultivat incompetența. De data asta, noi vă cerem vouă solidaritate. Noi, cei care am dus greul. Cei care am rămas în țara asta și am construit, cât am putut, printre ruinele pe care ni le-ați lăsat. Vă cerem să puneți deoparte orgoliile, interesele, calculele de partid. Să vă opriți din cinism, din autosuficiență, din complicități. Până acum, ați confundat votul primit cu un premiu.
“Stolojan, despre măsurile fiscale: ”Noi la cheltuieli am adoptat întotdeauna cele mai simple şi mai proaste metode” / ”Nu mai facem nicio analiză. Cine are nevoie de bani, cine nu are nevoie, cine e supra-încărcat cu personal…” ….
“Economist de top: „Am avut zero creștere economică. E posibil să ajungem în recesiune, dacă taxele chiar vor fi majorate” ….Cristian Păun a subliniat că majorarea taxelor este nedreaptă, în condițiile în care politicienii nu reușesc să implementeze reformele necesare. Păun a avertizat că majorarea taxelor ar putea conduce la recesiune economică. Creșterea poverii fiscale ar putea diminua capacitatea de consum și de investiție, afectând negativ economia națională. Profesorul de economie Cristian Păun a criticat sever clasa politică, afirmând că politicienii neprofesioniști și neimplicați tind să aleagă calea cea mai ușoară, aceea de a crește taxele, în loc să implementeze reformele necesare. „Calea cea mai ușoară e să crești taxele, să nu faci nimic altceva decât să ceri taxe mai mari pentru a avea pace și liniște și a nu face nimic. Noi, ceilalți, de partea cealaltă a baricadei, dimpotrivă, trebuie să ne luptăm ca lucrul ăsta să nu se întâmple sau să se întâmple cel mai târziu posibil, după ce vedem că acești politicieni își fac treaba pentru care sunt plătiți și reformează, modernizează țara asta!”, a avertizat economistul. „Nu cred că cineva cu scaun la cap ar face treaba asta” El subliniază că această abordare este utilizată pentru a menține pace și liniște, fără a face eforturi semnificative pentru modernizarea și reformarea țării. ..
“Un bancher de top a analizat nuanțele politice ale deficitului bugetar: „Ruptura dintre clasa politică și societate este relevantă, vizibilă și chiar ușor dureroasă” …. „Există un principiu mutual acceptat, chiar dacă nereglementat în niciun cadru legal din nicio țară, și anume ca numărul parlamentarilor unei țări să fie rădăcina cubică a numărului populației. Aceasta trebuie să dea numărul optim al parlamentarilor, care poate să fluctueze în sus sau în jos, în funcție de construcția Parlamentului, adică unicameral sau bicameral. Ca idee, pentru 19,5 milioane locuitori, rădăcina publică este 271 de persoane. Dacă tot discutăm despre reducerea costurilor administrației, cred că și acest aspect ar putea să fie luat în seamă”, a afirmat Libocor. În prezent, Parlamentul României este format din 465 de membri: 135 de senatori și 330 de deputați. Economistul șef mai spune că la nivelul întregii clase politice, avem o deficiență. „Ruptura dintre această clasă politică și societate este mai mult decât relevantă, vizibilă și aș spune chiar ușor dureroasă. Și am vazut chiar recent acest lucru”, crede el, adăugând că obiectivul acestei corecții ar trebui să fie întărirea capacității administrative – una dintre problemele constant menționate în rapoartele instituțiilor financiare internaționale. În opinia economistului șef din BRD, întărirea fiscalității va atrage după sine un recul: „se vor căuta zone nefiscalizate pentru consum din economia subterană, se vor căuta produse- substitut, probabil mai proaste calitativ și mai ieftine sau se va căuta chiar evitarea respectării reglementărilor prin schimbarea rezidenței fiscale”, consideră Libocor. …..” Integral:
“FMI, un Robin Hood care ia de la săraci ca să salveze pilele, amantele și sinecurile politrucilor Raportul Fondului Monetar Internațional (FMI) apărut în dimineața zilei de vineri, 6 iunie, subliniază încă o dată amatorismul acestei instituții care a cufundat țări întregi în recesiune cu politicile sale. Pentru cine nu știe, FMI e artizanul „salvării” Argentinei în urmă cu peste 20 de ani, program în urma căruia statul sud-american a rămas într-o criză perpetuă până anul trecut, când noul președinte Javier Milei a venit și a făcut reforme și a scos țara din marasm. România e acum aproape de a se transforma în Argentinos Juniors, ca să parafrazez o echipă de fotbal din Buenos Aires. Asta pentru că același FMI propune acum: creșterea cotei TVA de la 19% la 20% si apoi la 21%; sistem de cote progresive la impozitul pe venit: 15% și 25%. Acum impozitul pe salarii e 10%; reducerea sau eliminarea contribuției de 10% pentru sănătate; creșteri de accize la carburanți, alcool și tutun; introducerea unei noi taxe pe carbon, ceea ce ar scumpi din nou transporturile, energia electrică, termică și gazele; majorarea impozitului pe dividende de la 8% la 10%; reducerea pragului la microîntreprinderi de la 500.000 de euro la 88.500 de euro, cât e pragul de înregistrare pentru TVA. E deja în urmă Pe lângă faptul că impozitul pe dividende a fost deja majorat la 10% în decembrie, iar pragul la micro e deja redus la 250.000 de euro, ceea ce arată cât de întârziat e FMI față de realitate, problema de fond este că nici instituția financiară și nici politicienii nu înțeleg situația din România. Au fost deja trei rânduri anterioare de taxe De ce? Pentru că în ultimii trei ani au fost majorate deja de trei ori succesiv taxele. S-au băgat taxa pe cifra de afaceri, taxa pe stâlp, taxa pe bănci, s-au eliminat toate facilitățile pentru IT-iști, agricultori și constructori, s-a majorat TVA pentru anumite produse și au fost reduse pragurile pentru micro și PFA. Și cu toate acestea, nu s-a salvat nici deficitul și nu a crescut nici valoarea serviciilor oferite de stat. ASF, Eximbank, trai pe vătrai
“”A fost doar o supărare”. Durerea femeii, între vraja numită “gura lumii” şi strigătul lăsat să moară Mă mutasem recent într-un bloc de apartamente, când, într-o seară, am auzit venind de dincolo de pereţi vase sparte, strigăte şi suspine. Până la mine s-au rostogolit frânturi de vorbe, din care în timpan îmi rezonează încă “nu” şi “te rog”. Nu mi-era clar de unde vin, până când, într-un timp destul de scurt, la apartamentul de lângă mine, am auzit soneria, o uşă deschisă şi o voce de bărbat spunând că s-a primit o sesizare. “Ce s-a întâmplat?” Era poliţia. Şi apoi am mai auzit doar atât: “Nimic. A fost doar o supărare”. Era o voce frântă de femeie, o femeie care mi-ar fi putut fi mamă. Ea mi-a amintit de altă femeie care mi-ar fi putut fi mamă şi de alte sunete asemănătoare pe care le auzisem în copilărie de dincolo de pereţii blocului. Mamele atâtor femei de vârsta mea şi-au înghiţit durerile şi fricile deodată cu nodurile suspinelor. Ele nu au fost învăţate să strige, să ceară ajutor. Ele au fost crescute să asculte şi să se supună. Să păstreze între pereţii casei durerea, căci dincolo de ei ea se va transforma, prin puterea oamenilor, în ruşine.
“În ce clădiri să stea profesorii 8 ore, domnule ministru? În școli cu WC în curte? Sau în ruralul unde un singur profesor predă 4 materii și se roagă să nu-i plouă în catalog? Declarația ministrului Educației, Daniel David, privind „dedicarea zilnică a minții profesorilor școlii și copiilor timp de 8 ore” este, din păcate, un exemplu clasic de discurs rupt de realitatea din teren. Un soi de idealism de cabinet ministerial, care sună bine în PowerPoint-uri și ședințe cu consilieri, dar sfidează logica și contextul actual al sistemului educațional românesc.
“Trump nu se va opri. El vrea să arate că deține puterea și că o va folosi. Iar pentru asta are nevoie de o situație care să arate a fi explozivă Pentru cine a citit Project 2025, ce face acum Trump în SUA nu ar trebui sa fie o surpriză. Bine, cunosc mulți oameni inteligenti care l-au citit, dar nu au crezut că acel program poate deveni realitate. Ei, devine, pas cu pas! Acum, situația din California a fost pregătită de serviciul de emigrație și vamă, pentru a-i oferi lui Trump ocazia de a utiliza forța. Cum? Simplu! Sunt o grămadă de filmări în care echipele ICE intră în case, restaurante, magazine sau în sedii de birouri și îi ridică la grămadă pe toți cei care… nu sunt albi. Nu vin cu mandate clare, nu au nume sau dosare care trebuie rezolvate. Pur și simplu intră în locații aglomerate, unde pot fi văzuți de cat mai mulți oameni și îi ridică pe toți cei care nu sunt albi: cetățeni americani (cu cetățenie americană), turiști cu viză legală, lucrători legali cu permis de muncă. Sunt bruscați, încătușați și duși la centrele ICE. Unii revin mai repede acasă, alții după câteva zile, de alții nu se știe nimic (probabil sunt deja transferați către centre din alte zone). În baza a ce? În baza ordinelor semnate de Trump și atât. Fără a exista dosare de anchetă, fapte penale și nici măcar un minim interogatoriu. Sau măcar a-i legitima pe acei oameni. În California, ICE a avut câteva acțiuni fără sens. Spre exemplu l-au săltat pe un bărbat în timp ce se plimba cu soția și cei doi copii. Oamenii din parc au intervenit, pentru că agenții ICE îl băteau serios. În alt caz au ridicat o mamă care se afla la plimbare cu copilul. Nu știau ce să facă cu bebelușul din cărucior. Toate aceste acțiuni au radicalizat comunitățile. Acum sunt lupte de stradă în care sunt implicați si băieții mai putin serioși! Da! Bande de traficanți sau de interlopi? Da, ei mereu vor profita de atmosfera tensionată pentru a jefui și pentru a-și plăti polițele către forțele de ordine. Dar protestele comunităților au fost pașnice, până la un anumit moment. Marea majoritate a celor din stradă nu sunt interlopi. În plus, sunt zeci de filmări cu agenți ai trupelor de ordine care trag la întâmplare cu gloanțe de cauciuc. Așa au împușcat-o pe Lauren Tomasi , reportera australiană de la 9News care transmitea de la proteste. Ea se afla lângă forțele de ordine. Iar aceștia au împușcat-o în picior. Trump și oamenii săi așteptau un astfel de moment. Pentru a trimite Garda Nationala și Armata. Deja Pentagonul a primit liber de la Trump pentru a desfășura trupe în LA. Unde mulți oameni spun că situația din oraș nu e așa cum o prezintă Trump și că în cele mai multe cartiere nu există nici violență și atacuri. Ba chiar oamenii pun filmări dimineața din cartierul lor, pentru a demonstra că nu există situația pe care o prezintă atât de grav Trump, in toata regiunea. Sunt doar anumite zone de conflict. Azi! Trump este susținut de Laura Loomer, activistă de extremă dreapta și conspiraționistă ( cea de care Trump a ascultat acum câteva săptămâni, făcând anumite concedieri ), de Elon Musk ( care acum susține acțiunile lui Trump ) și chiar de Dughin, care îi cere lui Trump utilizarea forței armate. – mesaj mai jos. Vedeți ce rapid se coagulează ei când vine vorba de pierderea puterii și de utilizarea forței? …. Miza e mare în California. E aceea de a le arăta democraților dar și oricărei opoziții, inclusiv aleșilor locali, că nu au șanse în fața lui. În California, Guvernatorul nu a cerut sprijinul Gărzii Naționale, dar Trump tot a trimis-o. Mai multe comunități din stat încep să închidă acordurile cu ICE, pentru că s-au prins de unde pleacă provocarea. Așa a făcut azi Glendale. Dar Trump nu se va opri. El vrea să arate că deține puterea și că o va folosi. ….În primul mandat Trump a cerut ca protestatarii să fie împușcați, dar Mark Esper s-a opus. …..” Integral:
“Regele Felipe, uimit că la noi în ţară sunt aproape la fel de mulţi români ca în Spania Aflat în vizită oficială în România, regele Felipe al Spaniei a fost atât de uluit de ce a descoperit aici încât a început să vorbească singur. El spune că efectiv i-a căzut fața când a auzit cât de mulți oameni din țara noastră vorbesc limba română. ….. „Habar n-aveam că și voi aveți atât de mulți români ca noi în Spania. Bine, nu chiar la fel de mulți ca noi, dar pe-aproape. Țările noastre sunt mai asemănătoare decât îmi imaginam.” „Aș putea fi rege și peste țara voastră”, a glumit monarhul spaniol. „Credeam că toți românii sunt în Spania, dar iată că mai există români și prin alte părți. În mod normal ar trebui să mă recunoască toți ca rege. Trebuie probabil să învăț să mănânc șaorma sau covridog și mă vor accepta fără probleme.” ….” Integral:
“Un metal greu contaminează cerealele pentru micul dejun și produce cancer. Avertismentul medicilor .…
“Iese fum alb și înecăcios de la Cotroceni, cu damf de coșărit ….
“Adevărul cifrelor: numărul de angajaţi la stat a crescut cu 120.000 în ultimii 10 ani, din care 50.000 este creşterea funcţionarilor din primării Administraţia locală are 284.000 de funcţionari, faţă de 234.000 în decembrie 2015 ♦ Numărul angajaţilor din învăţământul preuniversitar a crescut cu 18.000, deşi populaţia şcolară a scăzut ♦ Sunt 50.000 de angajaţi în plus în spitalele aflate la Ministerul Sănătăţii, consilii judeţene şi primării. România are în prezent 1.306.241 de bugetari, conform ultimelor date din martie 2025 publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, în creştere cu aproape 120.000 faţă de decembrie 2015, când numărul total era de 1.187.217. Creşterea provine în primul rând din numărul mai mare de angajaţi în administraţiile locale.
“De ce eşuează încercările de reformă a sectorului public? ….
“
“Sistemul de pensii adâncește riscul de sărăcie al românilor. Ce fac concret alte state care au mers mai departe de pensiile private obligatorii și facultative .… Pe lângă pensia de stat, în prezent, există fondurile facultative, Pilonul III, prin care contribuțiile sunt opționale și stabilite de fiecare participant. Față de pensia privată obligatorie, merită amintit aici că Pilonul III beneficiază de deductibilitate fiscală în limita a 400 de euro anual pentru angajat și 400 de euro pentru angajator. În România nu există noțiunea de pensii ocupaționale (IORP – Institutions for Occupational Retirement Provision, așa cum sunt definite de Curtea de Conturi Europeană (CCE) în Raportul Special
“Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Nicuşor Dan, cu un drum la CSAT şi Servicii, pe lângă discuţia despre criminalitatea fiscală, poate abordaţi şi subiectul dezindustrializării României. Poate vorbiţi despre închiderile de fabrici, uzine şi combinate, care continuă fără sa-i pese cuiva Criminalitatea fiscală a atins un nivel de peste 13% din PIB (2022) iar asta ne aşază pe locul 2 în Europa, după Albania. Criminalitatea fiscală nu mai este doar ”mare”, a devenit ”măruntă””, un cancer care a metastazat în toate cotloanele din România. Criminalitatea fiscală este o insultă la adresa oamenilor şi companiilor care lucrează din greu şi îşi plătesc toate taxele, impozitele şi contribuţiile. Criminalitatea fiscala mărunta este combătută peste tot în lume prin obligativitatea plaţilor digitalizate.
“Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica nu crede în reforma bugetară. PSD ar cere un preț prea mare Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica consideră că este un paradox faptul că se încearcă o reformă bugetară şi reformarea statului cu partide nereformate. El consideră că PSD va urmări să obţină cât mai mult în urma negocierilor, întrucât intrarea în opoziţie nu le va fi favorabilă. ”Îşi semnează certificatul de partid minor”, crede Valeriu Stoica apreciind că, într-un final, PSD îl va accepta pe Ilie Bolojan în funcţia de premier, dar ”preţul pe care îl vor cere va fi foarte mare”. …. ”Paradoxul acestui proces de negociere este că se încearcă să se creeze un program de reformă bugetară şi pentru reforma statului cu partide nereformate. E foarte greu să devii credibil câtă vreme în acest proces de negociere vezi chipuri care sunt responsabile pentru ceea ce s-a întâmplat până acum”, a declarat, într-o emisiune difizată duminică de Digi 24, Valeriu Stoica. …. Întrebat dacă social-democraţii sunt în poziţia de a cere, Valeriu Stoica a afirmat: ”Eu am spus de câteva ori în ultimul timp că, dacă PSD intră în opoziţie, îşi semnează, nu certicatul de deces, dar certificatul de partid minor”. ”În această situaţie, în această conjunctură, PSD va fi fagocitat de către AUR sau de către spiritul AUR, adică se va contopi, dacă nu cu partidul AUR, cu modul de a face politică al acestui partid. Şi cum AUR, totuşi, e mai priceput în acest mod de a face politică, e de crezut că în opoziţie raportul dintre AUR şi PSD nu va fi favorabil PSD. ….” Integral:
“Când statul ar face primul pas și ar reduce cheltuielile cu 3%, poate că lumea ar accepta și mici ajustări de taxe Văzusem zilele trecute execuția bugetară pe primele 4 luni, dar nu apucasem să scriu: – venituri totale aproape 200 mld RON => medie lunară 50 mld RON. Creștere de 9.4% vs anul anterior. – cheltuieli totale 256 mld RON => medie lunară 64 mld RON. Creștere de 6.6% vs anul anterior, deci o creștere mai mică.. – deficit pe primele 4 luni -56 mld RON , 2.95% din PIB-ul estimat anual. Anul trecut fusese -2.7% dacă excludem faptul că în aprilie 2024 se plătiseră în avans pensiile pentru luna mai. Așa că “mere cu mere”, situația de acum încă e mai rea decât anul trecut …. Elementele negative: – odată stopată creșterea salariilor din domeniul public, ar fi trebuit până acum să vedem scădere de număr de angajați, adică o scădere a acelei sume de 14 mld RON și ceva lunar. Ministrul Finanțelor, T. Barna zicea ceva de -5% țintit pentru anul acesta. În concluzie, nu s-a făcut nimic. Doar la Senat și la Ministerul Energiei am auzit de restructurări, în rest, nimic notabil. Insuficient, asta clar. – la încasările din TVA, creșterea a fost de numai 1.2%, din nou TVA-ul rămâne în urmă, ceea ce arată că mult se pierde pe drum. ….” Integral:
“Rusia vrea să „înghită” România. Cristian Diaconescu: Rușii mi-au spus direct că vor Gurile Dunării Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de apărare și fost ministru de Externe, avertizează că Rusia are un interes strategic clar pentru zona Gurilor Dunării și că o eventuală cădere a Ucrainei ar expune direct Moldova și România la amenințări de securitate. ….„Cel mai bun argument să sprijinim Ucraina este, cel puțin după modesta mea opinie, faptul că dacă Ucraina cade, urmează Republica Moldova și cine știe ce se întâmplă cu România?”, a declarat el. ….„Mie nu mi-a ascuns partea rusă în diversele dialoguri, când lucrurile erau liniștite, interesul pentru gurile Dunării. Discuție directă, fără niciun fel de… Vor să creeze un vector de presiune, în așa fel încât ceea ce în nord înseamnă peninsula Kaliningrad, în egală măsură, la Marea Neagră să poată însemna un tip de presiune cu amenințare de escaladare”, a avertizat Diaconescu. ….„Suntem stat de frontieră. Noi asigurăm și trebuie să încurajăm această percepție. Esențial nu este să bați cu pumnul în masă, ci să fii la masă, pentru că situația e așa cum e”, a mai spus fostul ministru de Externe. …..” Integral:
“Prețuri mari pe litoral. Românii au ajuns să cumpere caviar, că nu-și permit hamsii .... Situația e atât de gravă că mulți turiști au fost puși în situația să mănânce caviar pe pâine, din conservă, întrucât e mai ieftin. „Nu mai mâncăm pe la restaurante, nici nu te poți apropia de ele. Am luat o oală și un reșou și fierbem homar în cameră, că nu ne permitem saramură. Până se facem mâncăm caviar cu lingura” – Radu Bogdan, turist, 45 de ani, București. Situația s-ar putea ameliora de anul viitor, întrucât guvernul plănuiește eliminarea tichetelor de vacanță. În felul acesta majoritatea turiștilor care preferă România, bugetarii care beneficiază de astfel de tichete, s-ar putea reorienta spre turism local, adică excursii până la Penny și mâncat hamsii prăjite acasă, pe balcon. …..” Integral:
“Dragi români harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele, impozitele și contribuțiile… sunteți toți niște fraieri! Băi fraierilor, harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele, impozitele și contribuțiile, acum vă cerem și mai mult, trebuie să puneți umărul să iasă țara din impasul economic. Trebuie, nu-i așa, să fim solidari, să strângem din dinți, să ne unim la greu, să aducem mai mulți bani la buget, să reducem printr-un efort colectiv deficitul bugetar. Ia uite ce vă așteaptă. Asta era luni, 2 iunie: – CASS pe pensii, impozit progresiv, taxă de solidaritate, creșterea impozitului la jocurile de noroc şi baruri, privatizarea companiilor de stat, creşterea TVA, creşterea impozitului pe dividende; Asta era vineri, 6 iunie: – Taxă de solidaritate de 20% pe salariile de peste 10.000 lei, impozitarea jocurilor de noroc, creşterea TVA; Asta cere FMI: – renunţarea la cota unică şi trecerea la două cote de impozitare a veniturilor, de 15% şi 25%, creşterea TVA, a accizelor şi a impozitului pe dividende, precum şi modificarea impozitului pe terenuri şi clădiri.
“Theodor Stolojan, critici la adresa PNL: „Are și el o mantră, să nu renunțăm la cota unică/ A sosit momentul să o modificăm” .… „PNL, partid din care fac și eu parte, are o și el o mantră, să nu renunțăm la cota unică”, a comentat Theodor Stolojan adăugând că nu a fost realizat niciun studiu care să justifice menținerea cotei unice în contextul economic actual al României. …. „A sosit timpul să modificăm cota unică în această etapă. Eu am susținut-o în 2005 și aveam în minte foarte limpede ceea ce mulți dintre colegii mei aveau atunci în minte, anume că această cotă unică își va produce efectul benefic până la recuperarea decalajelor”, a spus Stolojan. El a amintit că România a ajuns în 2024 la un PIB pe cap de locuitor aproape 80% din media UE, ceea ce reprezintă un progres suficient din perspectiva utilității cotei unice de impozitare. „Trebuie să ne punem și noi întrebarea de ce majoritatea țărilor din Uniunea Europeană au un alt sistem de impozitare decât cota unică”, a mai spus Theodor Stolojan.
“
“Reacție rapidă la raportul FMI care „a irosit o criză bună” În decembrie 2008, cu economia în plină criză de mare recesiune, președintele ales Barack Obama și-a convocat consilierii principali pentru o întâlnire la biroul său din Chicago. Ei încercau să formuleze un discurs încurajator al președintelui când viitorul șef de personal, Rahm Emanuel, a rostit celebra frază: „N-ar trebui niciodată să lași să se irosească o criză bună!”.
“Criză bugetară? Instituțiile și primăriile cumpără 3.000 de mașini electrice și hybrid prin Rabla .… Criză bugetară? Instituțiile și primăriile cumpără 2.982 de mașini electrice și hybrid prin Rabla Un număr de 566 de dosare au fost depuse de instituțiile publice și unitățile administrativ teritoriale (UAT) în Programul Rabla 2025, miercuri, 4 iunie 2025, în prima oră de la debutul sesiunii, în timp ce bugetul alocat pentru autovehiculele electrice și plug-in hybrid s-a epuizat în mai puțin de 3 minute, a informat Adminstrația Fondului pentru Mediu (AFM). …. Potrivit sursei citate, în doar 2 minute și 39 de secunde au fost solicitate 1.002 autovehicule, astfel încât bugetul de 120 de milioane de lei disponibil pentru mașinile electrice și plug-in hybrid s-a epuizat. De asemenea, în prima oră, din totalul de 30 de milioane de lei alocat pentru mașini hybrid „clasice”, 23,76 milioane de lei au fost accesate de 400 solicitanți pentru 1.980 de autovehicule, după completarea cererilor de finanțare prin intermediul aplicației AFM. …..” Integral:
“ EXCLUSIV Dezmăț din bani publici: încă 21 de milioane de lei de la guvernul Predoiu pentru biserici din diaspora. Suma dată de stat în 2025 sare de 80 de milioane de lei, în plină criză a deficitului bugetar 21,7 milioane de lei a alocat în 29 mai guvernul Predoiu, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, pentru proiecte de carte beneficiază biserici românești din străinătate, potrivit listei de proiecte admise la finanțare. În aprilie, Guvernul Ciolacu alocase alte tranșse în valoare de peste 61 de milioane de lei pentru bisericile românești din diaspora, ceea ce duce totalul la peste 82 de milioane de lei. Fondurile au ca destinație cumpărări de biserici și lucrări de modernizare.
” Două probleme ignorate: salariile „la negru” și banii publici pentru viața monahală ….. Vă întreb sincer: câți oameni cunoașteți care sunt angajați cu salariul minim pe economie, dar în realitate primesc mult mai mulți bani „în mână”? Eu cunosc mulți. Iar toți cunoscuții cu care am discutat mi-au spus că sunt în aceeași situație sau cunosc persoane aflate într-o astfel de relație de muncă. Cine are de câștigat din această practică? Statul, care caută acum soluții de redresare economică, are foarte mult de pierdut. Dar și angajații pierd, pentru că nu contribuie real la sistemul public de pensii și protecție socială. Dragi antreprenori care ați mers la noul președinte al României: cât din ceea ce vindeți este fiscalizat? Câți dintre dumneavoastră procedați la fel ca George Simion, care a recunoscut public, cu nonșalanță, că a înșelat statul? …. A doua problemă: Despre a doua problemă nu vorbește aproape nimeni.
“Trump câștigă pe două fronturi: NATO plătește, America încasează Creșterea bugetelor de apărare poate fi bună pentru securitatea globală, dar, până când Europa își dezvoltă propria industrie de apărare, vestea este excelentă pentru economia SUA. ….. Hegseth a venit cu o solicitare ambițioasă: statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, peste nivelul actual al oricărui membru. Din această sumă, 3,5% ar trebui să meargă direct către bugetul militar – soldați, avioane, armament – iar restul de 1,5% ar putea fi direcționat către „elemente conexe apărării”, cum ar fi infrastructura, apărarea civilă sau chiar spionajul. Ce înseamnă exact „conex” rămâne, însă, neclar. Unele state vor să includă aici și reziliența la schimbările climatice. Doar Polonia trece de pragul cerut Chiar și cererea de 3,5% este, în sine, o provocare majoră. Potrivit celor mai recente date, doar un singur stat NATO depășește acest prag: Polonia. După invazia rusă în Ucraina, Varșovia și-a crescut masiv cheltuielile militare. Lituania, Estonia și Letonia i-au urmat exemplul, din teamă față de Rusia. SUA, deși cheltuie 3,4% din PIB, o fac de pe o bază economică mult mai mare, ceea ce înseamnă sume colosale în termeni absoluți. America domină net industria globală de apărare Statele Unite realizează peste o treime din cheltuielile globale în domeniul apărării. SUA se află pe primul loc în lume, detașat, la bugetele militare – mai mult decât următoarele nouă țări la un loc. Și aproape toți acești bani merg către companii americane. Mai mult, o mare parte din sumele respective ajung la un grup restrâns de firme din industria de apărare, ceea ce transformă solicitările lui Trump nu doar într-un obiectiv strategic, ci și într-un impuls economic major pentru economia SUA. ….Solicitările Washingtonului de sporire a bugetelor se traduc în comenzi masive pentru companiile americane, iar Europa riscă să rămână un simplu client într-un parteneriat tot mai dezechilibrat. …..” Integral:
“Șase țări din Europa s-au aliat pentru o infanterie comună, cu același tip de armament .…. Finlanda, Suedia, Norvegia, Lituania, Estonia și Olanda au convenit să achiziționeze în comun vehicule de luptă pentru infanterie CV90, una dintre cele mai mari comenzi de vehicule blindate din Europa. …. Astfel de proiecte comune de apărare permit o creștere a cantității de echipamente comandate, reducând potențial costul acestora în comparație cu achiziția independentă de către o singură țară și îmbunătățind utilizarea de către întreprinderi. Acest acord permite, de asemenea, țărilor NATO să își standardizeze flotele de echipamente între ele. Nu se știe câte vehicule de luptă pentru infanterie vor fi comandate în total, dar se pare că numai Norvegia intenționează să preia 80 de vehicule CV90. Și alte țări iau în considerare numere similare, iar ministrul finlandez al Apărării a adăugat că proiectul „va costa miliarde”. Dacă luăm în considerare CV90, acesta este un vehicul de luptă pentru infanterie echilibrat, care în ultimele sale modificări este echipat cu un tun de 35 mm sau 40 mm, blindaj bun, dispozitive de ochire moderne și chiar integrarea unui complex de protecție activă. Este deja utilizat cu succes în Ucraina și în câțiva ani va fi în serviciu în 11 țări europene. …..” Integral:
“Azi expira prohibitia. Pescarii pot minți din nou că au prins monștri de zeci de kile ..… Studiile arată că dacă s-ar centraliza și aduna toate datele și cântări toți peștii conform declarațiilor pescarilor, doar în România s-ar pescui anual jumătate din cantitatea de pește consumată de întreaga planetă. Totodată, dacă acel pește s-ar și mânca, atunci probabil n-ar fi România pe locul 1 la obezitate în Europa. Dar, cel mai periculos aspect al ridicării prohibiției este că toate canalele de social-media vor fi invadate de fotografii cu oameni cu pești în mână. Specialiștii recomandă utilizatorilor să se ferească de aceste fotografii prin închiderea calculatorului și telefonului și ieșitul afară, eventual la pescuit. …..” Integral:
“Avertismentul unui membru din conducerea Băncii Naționale: „Ne așteaptă o perioadă dificilă, ca să nu zic foarte dificilă, de minimum 18 luni!” ….. „Ne așteaptă – și nu vorbesc aici în calitate de membru al board-ului Băncii Naționale, vorbesc în calitate de fost ministru de Finanțe, ne așteaptă minimum 18 luni, dacă nu mai mult, de perioadă dificilă, ca să nu zic că poate să fie foarte dificilă, și cred că este un adevăr cu care trebuie să începem orice fel de discuție cu mediul privat din România. De ce ne așteaptă aceste luni, de ce o să fie greu și de ce trebuie să spunem foarte clar acest lucru? Pentru că a ajuns cuțitul la os. O țară cu deficite recurente de 8%, de 9%, o țară care și-a crescut datoria publică în 5 ani de la 467 de miliarde (de lei – n. r.), cât era când am preluat eu, în 2020, la peste 1.000 de miliarde astăzi, deci paralel și datorie publică și deficit, e o țară care are probleme”, a spus Nazare, la Forumul Național ”Viitorul Agriculturii”. …. „Mediul privat nu poate plăti o dobândă mai bună decât aia pe care o plătește țara. Lucrurile sunt foarte legate aici. Dacă țara performează, scad dobânzile. Cu cât țara performează, ratingul se îmbunătățește, scad dobânzile. Scad dobânzile, scad dobânzile și pentru privat. Nu e nici o prăpastie între privat și public aici. Privat și public suntem împreună, ne numim România, nu suntem separați.”,a susținut acesta. ….
“Măsuri fiscale șoc recomandate de FMI: Creșteri semnificative la TVA și impozitul pe venit, dar și reducerea sau chiar eliminarea CASS Fondul Monetar Internațional propune României o serie de reforme fiscale radicale pentru 2025, care includ creșteri de taxe și schimbări majore în impozitarea veniturilor și proprietății, dar și reducerea contribuțiilor la sănătate. ….Schimbări radicale la impozitarea muncii
“Poșta face incluziune financiară cu crypto, în loc să emită carduri
“Pensionarii „amenințați” cu noi taxe și impozite. Casa de Pensii, anunț despre pensiile pe iunie .… Este aproape cert că pensionarii vor plăti contribuții la asigurările de sănătate – CASS. Contribuția ar urma să se aplice peste pragul de 2.500 de lei. Din informațiile Newsweek, peste 2.500 de lei au pensie un număr de 2.300.000 de pensionari. Astăzi, angajații plătesc un CASS de 10% din salariu. Pensionarii trebuie să plătească un procent din diferența dintre pensia pe care o au acum și plafonul de 2.500 de lei. E posibil ca procentul să fie mai mic (5% sau 7%). Situația i-a revoltat pe mulți pensionari. Mai ales că pragul de pensie de 2.500 de lei este unul mic. Adică, și pensionarii cu pensii mici vor plăti contribuție la asigurările de sănătate. Reamintim că un trai decent începe de la un venit de minim 3.800 de lei. …..„Vor să recupereze bani de la bieții pensionari cu pensii peste 2500 lei. Este o pensie de mizerie cu care nu poți face față nici în prezent. Se anunță scumpiri la toate produsele chiar și curent și gaz. Ei vor să mai ia 10% și la sănătate. Chiar vreți să vă condamnați la moarte bunicii”, e un comentariu dur. ….” Integral:
“Acum nu vă mai bateți pentru postul de prim ministru și nici pe ministere! Normal, acum e de muncă, nu e timp pentru cai verzi pe pereți! În 2024, PSD și PNL au crescut nesustenabil pensii și salarii, au deschis șantiere peste tot și s-au lăudat cu „recorduri” de investiții. Marcel Ciolacu se visa președinte iar liderii USL ne vorbeau de guvernarea comună până în 2030! Nu pentru dezvoltare reală, ci pentru voturi. Nu înseamnă că România nu are nevoie de autostrăzi sau de pensii decente. Are nevoie – dar cu cap, nu cu pomeni electorale. Toate cheltuielile au fost făcute fără bugete clare, fără analize serioase. Plăți importante au fost amânate pentru acest an : subvenții la energie, bani pentru autostrăzi, proiecte locale. Așa se face că au inclus în problema mediul privat în mod direct dar și indirect. În schimb, s-au aruncat granturi către „familie, prieteni și sponsori de partid”, în numele „dezvoltării”. Asta în timp ce suntem campioni europeni la rata dobânzii, la inflație și la deficit. ….
“Una dintre cele mai vechi organizații nonguvernamentale, propuneri pentru reforma Curții Constituționale „Alegerile s-au încheiat, ce facem cu Curtea Constituțională?”, se întreabă Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH) pe
“De ce s-ar teme evazioniștii de Justiție? Cifre: unul din două dosare de evaziune care ajunge în instanță se prescrie Justiția din România este neputincioasă în fața dosarelor de evaziune fiscală. Mai mult de 50% din dosarele de acest tip soluționate în ultimii trei ani s-au închis ca urmare a prescrierii faptelor. Cei din sistem vorbesc de o dublă problemă: pe de o parte, anchetatorii sunt puțini și insuficient de pregătiți pentru a face față unor dosare economice complexe. Pe de altă parte, când ajung într-un final în justiție, procesele sunt frânate de expertize și ambiguități legislative. 19 mai 2025 a fost o zi de bucurie pentru Ioan B., un om de afaceri din județul Ilfov care în trecut conducea o firmă de salubritate cu aproape 200 de angajați. Deși a fost găsit vinovat de evaziune fiscală de un judecător și risca să primească între patru și zece ani de închisoare cu executare, afaceristul a putut merge acasă liniștit după ce a aflat decizia instanței. Condamnarea n-a mai venit, pentru că faptele de care a fost acuzat – confirmate faptic de instanță – s-au prescris. Bărbatul a fost, în schimb, obligat să plătească prejudiciul produs prin evaziune statului român, adică 2,7 milioane de lei – puțin peste 500.000 de euro. Din această sumă, a plătit în timpul anchetei 200.000 de lei; restul, va fi treaba Fiscului să îi recupereze, mai multe bunuri de-ale bărbatului fiind sub sechestru. …. O problemă de securitate națională Recent, președintele Nicușor Dan a catalogat problema evaziunii fiscale ca fiind una de siguranță națională și a propus implicarea serviciilor secrete pentru rezolvarea ei. Și președintele, și partidele, și societatea civilă admit că România are o mare problemă cu evaziunea fiscală și cer soluții pentru combaterea acesteia. Subiectul nu e nou, însă capătă o importanță mult mai mare în prezent în contextul în care România caută soluții disperate pentru a reduce deficitul bugetar (9,3% la finele anului trecut), după ce, în ultimii ani, a cheltuit mult mai mult decât a produs. …..” Integral:
“Se pregătește un nou război înspăimântător în Europa, care va face ca criza din Ucraina să pară o ceartă de copii: suntem la doar un pas greșit de catastrofă ….. De luni întregi,
“CCR a anulat traseul scurt spre Thassos. Acum se poate merge doar prin Sofia ….Șoferii vor fi nevoiți să urmeze ruta Ruse-Sofia-Salonic-Kavala, mult mai lungă și cu infinit mai multe gropi. CCR și-a motivat decizia prin aceea că ”Vrea cumnatul președintelui CCR să meargă la Skala Potamia în vară și nu are chef să dea peste mulți români pe traseu”. Hotărârea, așa cum ne-am obișnuit, este definitivă și nu poate fi atacată la nicio altă instanță. Polițiștii bulgari au fost deja notificați de decizia CCR și s-au mobilizat foarte bine, amplasând 174 de radare între Byala și Lukovit. …..” Integral:
“
“Lazea, BNR: Deficitul mare a fost normalizat în discursul public. Creșterea salariilor și pensiilor peste productivitate a generat inflație și deficit extern ….S-a ajuns aici dintr-o combinație de populism al politicienilor, o lipsă crasă de cultură economică a publicului și un bias cognitiv al celor informați, care au preferat neadevărul convenabil în fața adevărului neconfortabil, spune Lazea, la conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar Bancari. Deficitul bugetar de 3% a devenit o țintă normală, nu un scenariu pentru anii cu recesiune, iar apoi s-a trecut la etapa justificării deficitelor cu investițiile publice. Acest lucru s-a făcut prin “normalizarea în discursul public a traiului peste posibilități, prin două false aserțiuni:” “Etapa 1: «Deficitul bugetar de 3% din PIB nu ar constitui limita superioară din deficit, ci un nivel normal pentru orice an». Deci 3% este țintă, nu worse case scenario. Etapa 2: «Nu ar conta nivelul deficitului bugetar, atâta timp cât acesta ar fi similar cu nivelul investițiilor». După această logică, dacă am avea investiții de 15% din PIB, am putea trăi cu deficit de 15% din PIB”, explică Lazea. ….” Integral:
“PNDL, „Anghel Saligny” și caracatița influenței regionale a fostei coaliții PSD-PNL. Câți bani au fost cheltuiți de guvernele anterioare fără să se schimbe nimic ….„Anghel Saligny” a fost lansat într-un context politic deosebit de tensionat, în mijlocul
“Cine ia spor de antenă: Statul plătește 6 miliarde de lei pe an pentru expuneri „invizibile” în timp ce economia se prăbușește
“Salarii de 3.000.000€ la Autoritatea de care Bolojan zice că nu face nimic. Banii împărțiți politic Minim 15.000.000 lei/an cheltuie Autoritatea de Ordine Publică (ATOP) despre care Ilie Bolojan spune că nu face nimic. ATOP are un rol consultativ și oferă consiliere unor instituții precum poliția locală. E o instituție politică, formată din consilieri locali sau județeni. …. ATOP este Autoritatea teritorială de ordine publică este organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se constituie și funcționeaza pe lângă Consiliul General al Municipiului București, respectiv pe lângă fiecare consiliu județean. Sunt 42 de astfel de Autorități în toată țara. Pentru activitatea desfășurată în plen şi în comisii membrii autorităţii teritoriale de ordine publică au dreptul la o indemnizaţie de şedinţa stabilită de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliile judeţene, potrivit legii care este
“Averile ascunse de CCR, compromis între privatul care vrea la guvernare și birocrația publică Cutremurătoarea decizie a CCR de a ascunde de ochii opiniei publice declarațiile de avere ale celor care ocupă o funcție de demnitate publică este un compromis întreb cele două tabere aparent antagonice și în permanentă competiție. Birocrația din uriașul aparat de guvernare și privații care vor să intre să o reformeze. Prima este sastisită de stafia corupției care o bântuie la fiecare pas. Nu că nu ar comite acte de corupție sau că corupția s-ar fi diminuat în vreun fel. Ci din contra. Chiar dacă DNA merge cu frâna de mână trasă pe marile dosare de corupție, aparautl de stat colcăie de corupție mică. Vânzarea și cumpărarea de funcții în sectorul public e sport national. Cu câteva mii de euro își poți cumpăra orice de la un loc de brancardier pe ambulanță până la cel de director la o mică agenție de provincie. Sume mai mari sunt destinate locurilor pe listele eligibile pentru Parlament sau pentru vreun post de secretar de stat. Cine dă o sponsorizare pentru un partid politic se așteaptă la ceva în schimb. Un contract de miliarde pentru infrastructura rutieră se lasă cu o atenție pentru toți cei care au contribuit la semnarea lui. Pentru prețul corect totul e de vânzare când e vorba de gestionarea banilor publici. De ce nu mai trăim epoca marilor dosare de corupție? Din multe motive. Pentru că s-a tăiat legătura dintre serviciile de informații care pot aduna probe concludente și parchete. Pentru că politicienii au avut grijă să ciuntească legislația anticorupție. Pentru că casta magistraților e plină de persoane corupte. De la avocați, procurori și magistrați oriunde poți găsi înțelegere pentru problemele tale. Dar și pentru că metodele de palmat averile sunt mult mai sofisticate. Poți lua o șpagă de câteva milioane de Euro pe un stick USB de câteva zeci de grame. Perfect neidentificabil și niciodată trecut în declarația de avere sau de interese. Cu care îți poți cumpăra ce vrei tu prin intermediul unor firme din paradisuri fiscale. Aparent mai performant, mediul privat este rar câlcat de procurori. Aici cazurile de corupție sunt îngropate pentru că acestea aduc publicitate negativă și pentru că orice se rezolvă cu o demisie cu salarii compensatorii. …..” Integral:
“Meta a dejucat o campanie de influență care viza România. Cum funcționau conturile false, temele politice și tacticile de manipulare digitală
“Bomba cu ceas din „proiectul de lege mare și frumos” al lui Trump. Avertismentul investitorilor .…Dar ceea ce ar trebui să îngrijoreze investitorii, dacă le pasă de starea trezoreriei sau sunt entități nonamericane care dețin active în SUA, este o clauză ascunsă în adâncurile acestui colos numit secțiunea 899. Aceasta ar permite Trezoreriei SUA să impună sancțiuni „persoanelor aplicabile” din „țări străine discriminatorii” prin creșterea impozitului federal pe venit și a ratelor de reținere cu până la 20 de puncte procentuale asupra investițiilor lor în SUA, pe o scară variabilă. Aceasta ar putea fi considerată o nouă „taxă de răzbunare” (așa cum o numesc unii avocați) pe care Trump ar putea să o folosească pentru a intimida atât prietenii, cât și dușmanii în negocierile comerciale. …. George Saravelos, analist la Deutsche Bank, scrie într-o notă adresată clienților: „Secțiunea 899 contestă natura deschisă a piețelor de capital americane prin utilizarea explicită a impozitării deținerilor străine de active americane ca pârghie pentru promovarea obiectivelor economice ale SUA”. …. Senatul ar putea insista ca această clauză să fie diluată sau eliminată. Sau, dacă suprataxa rămâne intactă, ar putea exista dispoziții care să permită investitorilor și companiilor nonamericane afectate să compenseze acest lucru cu impozitele interne. Nimeni nu știe exact cum va fi definită o „țară străină discriminatorie” (deși Trezoreria ar trebui să raporteze periodic acest lucru). De asemenea, nu este pe deplin clar ce investitori și companii ar putea fi afectați. …..” Integral:
“Vladimir Kara-Murza, disident rus: „După ce regimul Putin va cădea, Rusia va avea nevoie de experiența României privind trecerea de la dictatură la democrație” INTERVIU ….Jurnalistul a trecut prin momente teribile în ultimii 10 ani: a fost otrăvit de două ori de serviciile secrete din Rusia și a fost încarcerat și izolat într-o colonie penală din Siberia într-o celulă minusculă timp de 11 luni. Starea sa de sănătate era atât de precară, încât i s-au dat 5% șanse de supraviețuire. Pe 1 august 2024 a fost eliberat din închisoarea din Siberia, ca parte a unui schimb istoric de prizonieri între Occident și Rusia. Schimbul, mediat de Istanbul, a implicat 26 de persoane din șapte țări. ….. Așa se petrec schimbările în Rusia. Aceste dictaturi par solide, sigure și de lungă durată, iar apoi nu mai sunt. Desigur, dacă ascultați propaganda Kremlinului, totul este în regulă. Ei spun că economia rusă este în plină expansiune, războiul merge foarte bine pentru Putin, toată lumea îl susține. Dar eu am crezut întotdeauna că faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. Iar dacă ne uităm la nivelurile teribile de represiune din Rusia, ce a atins cote fără precedent în întreaga eră postsovietică și, de fapt, mai grave decât chiar și în perioada sovietică târzie, această represiune spune o altă poveste. Pentru că, dacă totul mergea atât de bine și dacă toată lumea îl susținea cu adevărat pe Putin și războiul, de ce ar fi nevoie să bage oamenii în închisoare chiar și pentru cea mai mică obiecție? La ora actuală avem un număr record de prizonieri politici în Rusia pentru era postsovietică, peste 3.000 de nume cunoscute, cunoscute public, de prizonieri politici. Numărul real este mult mai mare. Ceea ce cred că este cu adevărat important pentru lumea liberă să înțeleagă este că, în spatele fațadei, în spatele fațadei propagandei, există o mulțime de oameni în Rusia care sunt foarte nemulțumiți de ceea ce se întâmplă, care sunt împotriva acestui război, împotriva acestui regim. Și, ca istoric, vă pot spune că toate regimurile dictatoriale din istorie au căzut. …. -Cred că unul dintre cele mai importante și mai responsabile lucruri pe care le putem face acum, și când spun „noi”, mă refer atât la opoziția democratică rusă, cât și la lumea democratică, la lumea liberă, este să ne pregătim. Trebuie să avem o strategie, un plan, o foaie de parcurs pentru ziua când Putin nu va mai fi la Kremlin. Și legat de asta am discutat cu președintele Nicușor Dan la București. …. Ce se întâmplă în Rusia afectează pe toată lumea. Și atâta timp cât există un regim represiv, beligerant și arhaic la Kremlin, așa cum este astăzi, Rusia va rămâne întotdeauna o amenințare, atât pentru propriul popor, cât și pentru lumea exterioară, cu siguranță pentru vecinii săi din Europa. Așadar, singura modalitate prin care vom putea obține pace, stabilitate și securitate durabile pe continentul european, singura modalitate prin care vom putea atinge obiectivul unei Europe unite, libere și pașnice, așa cum se spune, este o Rusie democratică. Acesta ar trebui să fie obiectivul pentru care ar trebui să lucrăm împreună. ….-Într-o dictatură totalitară nu există opinii de încredere, nu există alegeri libere, nu există mass-media independente. Cu alte cuvinte, nu există modalități de a evalua în mod adecvat starea opiniei publice și starea societății. Este o întrebare la care nu se poate răspunde. Când eram în închisoare, unul dintre lucrurile pe care le-am citit, pentru că nu aveam prea multe altele de făcut, a fost celebrul eseu al lui Vaclav Havel, „Puterea celor fără de putere”, ce este o lucrare uimitoare, după cum știți, și foarte actuală în prezent……” Integral:
“Smartphone-ul nordcoreean arată cât de bine e acolo. N-au grupuri de părinţi pe Whatsapp! .… Marea revelație pentru analiștii care au reușit să deblocheze telefonul este că nord-coreenii trăiesc mai bine decât europenii. Nu au grupuri de părinți pe WhatsApp. Da, ai citit bine! NU AU GRUPURI DE PĂRINȚI PE WHATSAPP! Acest mic detaliu, aparent nesemnificativ, este de fapt dovada clară că viața în dictatură are avantajele ei. Nu doar că e liniște digitală, dar nici nu există riscul să fii băgat într-un grup intitulat „Părinții clasei a IV-a C – Doamna Carmen 💖”, de unde nu mai poți ieși fără să devii inamicul public numărul 1. Studiile arată dealtfel că un grup de WhatsApp al părinților este mai nociv decât un regim dictatorial. „Prefer să mă salute un portret cu Kim Jong-un în fiecare dimineață decât să citesc încă un mesaj cu «Bună dimineața! Să avem o zi minunată! 🌞🌸💖» de la mămica lui Rareș”, a declarat un tată exasperat. …..” Integral:
“Într-o rară ieșire publică, economistul șef al BNR explică cele 4 reguli de bun simț pe care guvernanții le-au încălcat De ce s-a ajuns în actuala situație economică gravă? „Dintr-o combinație de populism al politicienilor, o lipsă de cultură economică crasă a publicului și din prejudecățile cognitive ale celor informați, care de multe ori e preferat neadevărul convenabil în fața adevărului neconvenabil”, a explicat miercuri economistul șef al Băncii Naționale, Valentin Lazea. … „Prima regulă este să nu trăiești cu mult peste mijloacele disponibile. Cu alte cuvinte, să nu te întinzi mai mult decât îți este plapuma. Al doilea principiu este a nu crește salariile mai rapid decât crește productivitatea, a treia a nu crește pensiile mai rapid decât cresc salariile (care finanțează de fapt pensile), iar a patra regulă e să nu finanțezi cheltuieli permanente (salarii sau pensii) din venituri temporare cum ar fi împrumuturile. Astea patru reguli ar trebui să le știe orice absolvent de facultate economică”, crede Lazea. Numai că, în realitate, lucrurile au stat cu totul altfel, spune economistul-șef. „Primul principiu ar fi trebuit să însemne a avea un buget echilibrat sau aproape de zero deficit în anii cu creștere economică mare și un deficit bugetar de maxim 3% din PIB în anii cu creștere economică mică sau negativă. Asta înseamnă să trăiești cât îți este plapuma. Din păcate, această primă axiomă a fost încălcată prin normalizarea în discursul public de-a lungul timpului a traiului peste posibilități prin două false aserțiuni. În prima etapă s-a spus că deficitul de 3% din PIB nu este limita superioară de deficit de atins în vremuri rele și este un nivel normal pentru fiecare an. După care în etapa a doua s-a venit cu altă mantră: cum că nu ar conta nivelul deficitului bugetar, cât timp acesta este similar cu nivelul investițiilor”, explică Valentin Lazea. După această logică, dacă am avea investiții de 15% din PIB, am putea trăi cu un deficit de 15% din PIB, a adăugat el. Al doilea principiu spune să nu crești salariile mai rapid decât crește productivitatea. „Dar orice creștere a salariilor care depășește creșterea productivității se va duce fie în inflație, fie în deficit de cont curent sau în deprecierea cursului de schimb valutar. Cum a fost anulat sau anihilat în practică acest principiu? În practică, prin teoria wage-led growth s-a sperat că stimularea cererii interne de consum va crea propria sa ofertă, ceea ce bineînțeles că nu s-a întâmplat. În realitate, cererea în exces nu a creat ofertă în România, a creat ofertă în alte țări, de unde și deficitul extern”, crede economistul șef al BNR. …..” Integral:
“Creșterea ratei efective a TVA și tăieri de cheltuieli – soluția re-echilibrării bugetului. Majorarea impozitului pe profit sau a taxelor pe muncӑ nu sunt necesare, avertizează trei macroeconomiști Un pachet fiscal ce are la bază creșterea temporarӑ a ratei efective a TVA (cota efectivă de TVA înseamnă TVA-ul mediu pe toate componentele sale, inclusiv cotele reduse, luând în calcul toată baza de impozitare – n.a.) cu minim 3 puncte procentuale ȋn paralel cu restrângerea cheltuielilor publice ar fi o soluție viabilӑ, se arată într-o analiză transmisă miercuri HotNews.ro de un grup format din 3 experți: Laurian Lungu, cofondator al thinktankului Consilium Policy Advisors Group, Ella Kallai, economist șef al Aplha Bank și profesorul George Ștefan. ”Sunt măsuri simple, de impact imediat. Aceastӑ opțiune pӑstreazӑ perspectivele firave de creștere ȋn acest an aducând deficitul bugetar la -7,8% din PIB în 2025 (pe ESA), un nivel realist. Conceptual, orice creștere de taxe pe capital sau forța de muncӑ este suboptimalӑ, cu costuri mai mari decât beneficiile”, arată analiza celor trei. …. Simulările pe orizontul de timp 2025-2031 aratӑ ȋnsӑ cӑ deficitul bugetar poate fi adus la sub 3% din PIB la sfârșitul perioadei ȋn forma propusӑ. Un pachet fiscal ȋn care creșterea taxelor pe consum se suprapune simultan cu creșterea taxelor pe capital și forța de muncӑ nu are nici o logicӑ economicӑ, adâncind reculul economic și periclitând inutil premizele relansӑrii economice. …..” Integral:
“
“
“Mircea Miclea: Trăim într-un stat confiscat de structurile de putere / Narativa că totul trebuie rezolvat prin educație convine foarte bine acestor grupuri de interese, care continuă să utilizeze statul în folosul propriu Profesorul Mircea Miclea, șef al comisiei prezidențiale pe educație din mandatul lui Traian Băsescu, avertizează că România este în prezent un stat „confiscat de niște grupuri care au puterea în mână, mai ales structurile de putere”, și care folosesc resursele statului „pentru a-și gratifica propriile nevoi”.„Ce pensii speciale își dau, când ies la pensie, ce salarii au etc. Și vedem asta cu ochiul liber. Ca să nu mai zicem de faptul că guvernele se formează în fața directorului de la SRI”, a declarat Mircea Miclea, într-un interviu pentru Edupedu.ro. „Ce cred că trebuie să facă următorul guvern este să facă statul transparent și să încerce să nu-l mai lase confiscat de anumite grupuri minoritare care utilizează statul pentru interesele proprii. Un stat transparent și un stat care e responsiv la dorințele cetățenilor, nu doar ale unor grupuri minoritare, va face să avem din nou încredere în stat”, a precizat fostul ministru al Educației Mircea Miclea.
“Avertismentul Statisticii: Reține atenția nivelul ridicat al șomajului în rândul tinerilor de 15-24 ani, de peste 4 ori mai mare decât media națională Rata şomajului (ponderea şomerilor în populaţia activă) în luna aprilie 2025 a fost de 5,7%, ȋn scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de martie 2025, a transmis marți Statistica română. Numărul şomerilor din aprilie (în vârstă de 15-74 ani) a fost de 467.400 de persoane, din care un sfert sunt tineri cu vârsta de 15-24 de ani. „Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 24,8%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada ianuarie – martie 2025”, mai spun statisticienii. România este pe locul al treilea în Europa la șomajul în rândul tinerilor, după Spania și Suedia, potrivit biroului de statistică al UE, Eurostat. …. În rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, rata șomajului a fost de 14,9%, în creștere cu 0,4 puncte procentuale (pp) față de anul 2023. Pentru alte grupe de vârstă, ratele șomajului au fost mult mai mici în 2024 și în ușoară scădere față de anul precedent. Acum 4 ani, România era pe locul al zecelea în rândul statelor din Uniunea Europeană în privința șomerilor tineri (15-24 ani). Anul trecut,
“Cât de mufat e partidul lui George Simion la „sistem”. Membrii AUR care au scos bani frumoși din afaceri cu statul Liderul AUR, George Simion, a atacat deseori în campania electorală „sistemul” care i-a pus bețe în roate: „În această luptă ne-am confruntat cu toate partidele lor, cu toate televiziunile sistemului, cu toate minciunile, cu toată talpa iadului și cu multe forțe externe care au intervenit peste voința poporului român”. ….Lulea, creatorul „firmei de partid” a AUR Ce a omis să spună George Simion este că mulți membri AUR, ajunși în funcții înalte în statul român și în Parlamentul European, sunt conectați la „sistemul” de pe urma căruia trăiesc regește. Parte dintre aceștia învârt afaceri sau beneficiază de contracte din bani publici, întreținând practic „sistemul” pe care liderul AUR îl demonizează. Marius Lulea, vicepreședintele AUR, este cel mai important om de afaceri din partid, campion la contractele din bani publici și ginerele unui fost prefect PSD de Vrancea, Mohammad Murad, George Axinia sau Gabriel Florea se zbat și ei să stoarcă bani de la bugetul de stat. Și lista este mult mai lungă. ….Cofondator AUR, prieten și fost angajator al lui George Simion, Marius Dorin Lulea este un prosper om de afaceri. Fiind motorul financiar al AUR, Lulea a inovat firma-partid. În 2023, el a fondat, împreună cu alte 46 de persoane, compania Design and Build Corporation SA. Marea parte a acționarilor sunt membri AUR și astfel, Design and Build Corporation poate fi considerată o afacere politică. Amintim doar acționarii care au legături cu AUR: Marius Lulea, fondator AUR, fratele său Sorin Lulea, deputații AUR Dan Tanasă, Silviu Florin Oancea și Adrian Axinia și soția sa, Daniela Axinia, senatorii AUR Dumitru Spau, Mircea Ionuț Sandu și George Cezar Petre, Aurelia Popa – membru AUR, trezorierul partidului, Florin Marinescu, Romeo Marian Vasilescu – candidat AUR la parlamentare, Lionel Răsvan Chirucu, consilier la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Andrei Romică Ohaci – viceprimar la sectorul 2, Dan Florin Marinescu – fost trezorier, Cezar Victor Năstase – membru AUR și autor al listei „trădătorii de patrie”, Andrei Valeriu Ganea – membru, Robert Georgian Moroianu, fost candidat AUR la Camera Deputaților, Cristian Nae – fost candidat AUR la funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Cornel Vasile Ciontu – membru AUR și nelipsitul arhitect Alexandru Teodor Ernest. …..” Integral:
“Vai de maga noastră. Când prostia și perfidia zguduie balamalele societăților .… MAGA – Make America Great Again – sloganul lui Donald Trump și în primul și în cel de-al doilea mandat – are o conotație geopolitică și urmărește un set de politici care, simplificând, sunt menite să rezolve 3 lucruri:
“NATO ”nu are niciun viitor” din cauza lui Trump – raport .… Scenariile experților sunt sumbre. ”
“Scandalos! Avem 174 de agenții de cercetare și niciuna pentru cercetarea mahmurelii …. „Deci avem o prostie intitulată «Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului», ceva ce nu interesează mai mult de 2-3 persoane în toată România, dar pe cercetarea mahmurelii, subiect de maxim interes pentru cel puțin 10 milioane de români, nu avem absolut nimic. E absurd și scandalos!”, a acuzat reputatul sociolog Decebal Popescu. Această situație, crede sociologul, arată lipsa de respect pe care statul român o are față de cetățeni. „Sunt cetățeni care merg și de cinci ori pe săptămână mahmuri la muncă, numai ei știu prin ce chinuri trec, iar statul român este surd la strigătul lor de durere. Mahmureala ar trebui să fie în topul cercetării, că până la urmă e ceva ce ține de securitatea națională”, a apreciat Decebal Popescu. …..” Integral: 





