Revista Presei – 15 iunie.„„Noi muncim, nu gândim” și ziua în care s-a stins din nou lumina în România. Ce spun istoricii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990 …..”
| 15/06/2026 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 15 iunie! Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sud-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor și local călduroasă în Oltenia și Muntenia. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 gr. Cerul va fi variabil, iar instabilitatea atmosferică nu va dispărea complet. Valorile termice vor crește de la o zi la alta, astfel că la finalul intervalului vremea va deveni călduroasă îndeosebi în jumătatea de sud-vest a țării. Bucuresti: 29/17 gr.C.
“Specialiștii din energie: Costurile ridicate ale electricității nu se vor rezolva de la sine. Soluția este producția locală, eficiența și electrificarea România are peste 2,7 miliarde de euro disponibili pentru proiecte energetice. Specialiștii avertizează că timpul pentru pregătirea investițiilor este limitat …. „Prețurile la energie nu scad sustenabil prin compensarea facturilor, ci prin eliminarea cauzelor care le-au majorat: dependența de resurse scumpe și consumul ineficient. Din experiența proiectelor Asociației Energia Inteligentă, investițiile în eficiență energetică, producție proprie din surse regenerabile și urmărirea celor mai bune oferte din piață au redus costurile cu 20–70% pentru companii și UAT-uri. Tranziția energetică nu este doar o obligație de mediu, ci cea mai sigură cale către energie mai ieftină și mai predictibilă”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă. Participanții au atras atenția că problema nu mai este lipsa tehnologiilor sau a finanțărilor, ci viteza cu care acestea sunt implementate. Potrivit concluziilor prezentate în cadrul conferinței, România dispune de resurse energetice importante, acces la fonduri europene și tehnologii mature, însă are nevoie de proiecte concrete care să accelereze electrificarea economiei și reducerea dependenței de energia scumpă. ….„În era inteligenței artificiale, energia decide cine își păstrează industria și cine o pierde. România are acces la resurse energetice, tehnologii mature și fonduri europene consistente, însă succesul va depinde de viteza cu care transformăm aceste oportunități în proiecte reale. Electrificarea economiei nu mai este doar o direcție de dezvoltare, ci o condiție pentru competitivitate”, a declarat Lucian Toader. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“De ce revine România mereu în pragul crizei energetice. O analiză pe ultimii 36 de ani România nu a traversat o singură criză energetică în ultimele trei decenii și jumătate, ci o succesiune de crize care s-au suprapus și s-au alimentat reciproc. De la degradarea infrastructurii moștenite din perioada comunistă și investițiile amânate ani la rând, până la liberalizarea insuficient pregătită a pieței și explozia facturilor din perioada 2021-2022, sectorul energetic românesc a fost marcat de probleme structurale care nu au fost niciodată rezolvate complet. Una dintre cele mai mari erori de percepție este asocierea tuturor problemelor din energie cu liberalizarea pieței. „România nu a avut o singură criză energetică, ci a fost din criză în criză, o succesiune de crize suprapuse: criza moștenirii comuniste, criza investițiilor amânate, criza privatizărilor incomplete, criza reglementării politizate, criza liberalizării prost pregătite și criza prețurilor din 2021–2022. Liberalizarea nu este o cauză, doar o modalitate de a scoate la suprafață toate slăbiciunile acumulate ale sistemului energetic românesc”, explică Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). …. Privatizări fără o strategie completă Perioada 2000-2007 a fost marcată de restructurarea sectorului energetic și de apropierea României de Uniunea Europeană. Au avut loc privatizarea Petrom, privatizarea unor distribuitori de energie electrică și gaze și separarea activităților de producție, transport, distribuție și furnizare. Reformele au adus capital și know-how în anumite segmente ale pieței, însă nu au fost însoțite de o strategie coerentă pentru dezvoltarea capacităților de producție, a stocării energiei sau a modernizării rețelelor. Astfel, deși România a făcut pași importanți spre economia de piață, problema securității energetice și a independenței energetice pe termen lung a rămas nerezolvată. Criza de credibilitate din perioada energiei verzi .... „A fost o criză de credibilitate. Statul a chemat capital privat, iar ulterior a modificat regulile jocului”, susține Dumitru Chisăliță. Consecința a fost deteriorarea încrederii investitorilor într-un sector care avea nevoie de capital pe termen lung. Liberalizarea pregătită insuficient Între 2017 și 2020, spune expertul în energie, autoritățile au oscilat între mecanismele de piață și intervențiile administrative. Prețurile reglementate au fost utilizate frecvent pentru a proteja consumatorii pe termen scurt, însă această abordare a întârziat adaptarea pieței și dezvoltarea unor mecanisme de protecție sustenabile. ….„Liberalizarea pieței nu înseamnă automat energie mai ieftină. Dacă producția este limitată, rețeaua este monopol natural, iar piața este volatilă, consumatorul nu beneficiază de concurență autentică”, afirmă președintele Asociației Energia Inteligentă. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“APCE: Energia regenerabilă devine pilonul principal al producţiei de electricitate în Uniunea Europeană Sursele de energie regenerabilă, respectiv componenta solară şi cea eoliană, au depăşit cumulat producţia totală de electricitate pe bază de combustibili fosili la nivelul Uniunii Europene în cursul anului 2026, generând peste 30% din totalul energiei din spaţiul comunitar, potrivit datelor analizate de Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie, conform unui comunicat de presă remis redacţiei Evoluţia tehnologică a panourilor fotovoltaice comerciale, cu randamente cuprinse în prezent între 20% şi 30%, alături de scăderea costurilor pentru sistemele de stocare, accelerează descentralizarea sistemelor energetice globale. Rapoartele financiare din iunie 2026 indică faptul că utilizarea energiei solare a generat economii de 12,8 miliarde de euro pentru statele europene prin diminuarea volumelor de gaze naturale importate, informează sursa citată. La nivel mondial, cererea masivă de electricitate este susţinută de expansiunea centrelor de date şi a infrastructurii pentru inteligenţă artificială, factori care menţin un ritm ridicat de instalare a capacităţilor verzi inclusiv în Statele Unite ale Americii, în pofida reducerilor de sprijin politic, se arată în comunicatul de presă. Perspectivele de electrificare vizează şi sectoare industriale complexe, utilitatea bateriilor fiind o certitudine pentru extinderea către aviaţia comercială odată cu atingerea pragului de densitate energetică de 500 Wh/kg. În acest context macroeconomic, modelul de business centralizat al marilor companii de utilităţi înregistrează presiuni din cauza transformării consumatorilor tradiţionali în prosumatori şi stocatori integraţi în comunităţi energetice locale, potrivit sursei menţionate. Conducerea asociaţiei de profil avertizează asupra riscurilor economice generate de adaptarea lentă a cadrului de reglementare autohton la noile tendinţe internaţionale, se arată în comunicatul de presă. …..” Integral: https://www.bursa.ro/
“Încă 158.000.000 lei, în „pușculițele” primarilor prin Programul Anghel Saligny. Pe ce vor fi cheltuiți banii? Ministerul Dezvoltării a aprobat noi proiecte în valoare de peste 158.000.000 de lei prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, depuse de primării din 13 județe. Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 17 noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, în valoare totală de 158.751.014,14 lei. ….Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, precum și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, a informat, vineri, un comunicat de presă al MDLPA. ….Potrivit listei contractelor semnate, care poate fi accesată pe site-ul MDLPA, printre județele beneficiare se numără Brăila, Vâlcea, Prahova, Vrancea, Giurgiu, Dâmbovița, Vaslui, Harghita, Covasna, Argeș, Călărași, Galați, Constanța. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“România, jucător regional, dar cu o clasă politică ce ne trage în jos, poduri vechi şi trenuri lente .…Şi totuşi, viziunea logisticienilor nu se leagă cu cea a politicienilor. Jocurile politice ne ţin pe loc. Suntem deja de ani de zile la masa Europei ca jucător regional, dar nu avem niciun pod nou peste Dunăre în construcţie. Acolo unde avem un pod nou, fie nu avem drumuri de legătură, fie lucrările au fost făcute de mântuială – cazul podului de la Brăila, inaugurat în 2023 cu limite de viteză şi care prezintă deja o serie de probleme. Podul Calafat – Vidin spre Bulgaria rămâne prea puţin folosit şi prea puţin pus în valoare. Nu există plan pentru un pod la Călăraşi, Turnu sau Zimnicea. Şi asta într-un context în care Mihai Jurca, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, recunoştea la acelaşi TILIA că bugetul este supracontractat la transporturi, alocările pe infrastructură sunt deja angajate până în 2040, iar gradul de contractare depăşeşte 300%. Singura alternativă reală pentru noi investiţii, inclusiv pentru autostrăzi, rămâne parteneriatul public-privat. Pe hârtie, vestea bună e că CNIR a preluat cinci proiecte majore – autostrada Bucureşti – Alexandria (A6), drumul expres Bucureşti – Giurgiu şi un al doilea pod peste Dunăre la Giurgiu – Ruse, paşi spre conexiunea pe autostradă Bucureşti – Sofia – Atena. Pe teren, abia s-a semnat studiul de fezabilitate pentru Bucureşti – Giurgiu, cu un termen de 18 luni. Suntem la început, nu la mijloc. ….. Dar nu este suficient. Avem nevoie şi de căi ferate, de trenuri rapide. În vest, trenurile de mare viteză concurează direct cu avioanele pentru călători. La noi, trenul promite o experienţă de viaţă, nu o călătorie din A în B. Da, Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa sunt rute decente. Dar prea puţin, mult prea târziu. În ultimii 30 de ani, România a modernizat mai puţin de 700 de kilometri de cale ferată din întreaga reţea, iar anul trecut au fost recepţionaţi doar 78 de kilometri. Trenurile de marfă circulă cu o viteză medie de 27 km/h, iar cele Regio cu 46 km/h. Pe linia Bucureşti – Constanţa, modernizată cu un miliard de euro, viteza maximă operaţională este de 160 km/h – rar atinsă. Avem locomotive Alstom Traxx 3 testate la 200 km/h, dar nu avem unde să mergem cu ele la viteza pentru care le-am plătit. Iar din PNRR s-au „evaporat” deja circa 1,5 miliarde de euro din finanţări nerambursabile pe sectorul feroviar. România din 2026 e o ţară care produce pentru regiune, dar nu reuşeşte să-şi construiască infrastructura cu care să-şi încaseze poziţia. Avem capital, avem fonduri europene, avem cerere reală din partea pieţei. Ne lipseşte exact ce am pierdut şi înainte – continuitatea politică şi capacitatea administrativă de a duce un proiect mare de la planşetă la recepţie. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“România, păzită la Marea Neagră cu nave vechi de 40 ani. Am comandat 4 vapoare noi de 920.000.000€. Când vin? ....Marea majoritate a vaselor de luptă ale Forțelor Navale Române au în jur de 40 de ani. Experții spun că vârsta navelor nu ar fi neapărat o problemă dacă acestea ar fi fost modernizate periodic. ….Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, iar unele contracte pentru nave noi au eșuat. Acum există unele șanse pentru patru nave noi, dar până atunci marinarii trebuie să se descurce cum pot. În primul rând vorbim de Flotila 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu”. Aceasta este compusă din fregata „Mărăşeşti” de fabricație românească și două fregate de origine britanică, dar nemodernizate cu rachete recente, „Regina Maria” și „Regele Ferdinand”. ….Probabil, „Mărăşeşti” este nava cu cea mai mare putere de foc a Forțelor Navale Române. Totuși, vorbim de sisteme de proveniență rusescă și acest lucru nu este un avantaj. ….În plus marinarii mai au la dispozitie patru corvete. Fabricate între anii 1986 și 1996 vor fi primele care vor fi scoase din serviciu dacă se achiziționeaza nave noi corespunzătoare ca misiuni. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“„Noi muncim, nu gândim” și ziua în care s-a stins din nou lumina în România. Ce spun istoricii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990 Pe 13 iunie 1990, în România se stingea din nou lumina. Regimul Iliescu, a confiscat revoluția românilor și cu ajutorul securiștilor, a scos de la naftalină metodele bolșevice, ale anilor 50, pentru a pune cu botul pe labe opoziția, dar și pentru a doua epurare a societății românești. ….Practic, Ion Iliescu, alături de un grup al vechilor nomenclaturiști, militari și securiști, au confiscat revoluția românilor și au încercat din răsputeri să o deturneze în favoarea lor. Practic, Iliescu a salvat mare parte din structurile fostului regim și a încercat, prin manipulare, dar și printr-o serie de metode dure ale bolșevismului din anii ’50, să instaureze un nou regim de factură sovietică, perestroikistă, gorbaciovistă. Sau, cum era cunoscut în istorie, un „comunism cu față umană”. Momentul în care regimul Iliescu, un soi de comunism îmbrăcat în blană democratică, și-a dat arama pe față a fost pe 13 iunie 1990, atunci când, prin manipulare și diversiuni specifice anilor ’50, Iliescu și acoliții săi au încercat să îngenuncheze din nou poporul român și să-l reducă la tăcere și supușenie, cu bâtele și răngile minerilor, pumnii muncitorilor industriali și provocările vechilor securiști. Totul pe fundalul scandărilor „Noi muncim, nu gândim” și „Moarte intelectualilor”, expresii intrate deja în folclorul românesc postdecembrist. ….Specialiștii spun că, până pe data de 22 decembrie, a fost vorba despre o revoluție anticomunistă în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii erau sătui de cenzură, de stat la cozi, de parade grandomanice, de lipsuri și minciuni. Ulterior, însă, Ion Iliescu, un om al partidului, școlit la Moscova, dar aflat în dizgrația familiei Ceaușescu, tocmai din cauza presupuselor sale ambiții de mărire, a găsit portița prin care să ajungă la putere. În jurul lui a adunat foști securiști, foști demnitari ceaușiști din toate eșaloanele, pozând în pro-democrați și anticomuniști. În mod paradoxal, jucând spectacolul democrației, acești oameni încercau, de fapt, salvarea comunismului. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Video Cum trăiesc oamenii în cel mai bombardat cartier al Kievului: „Arată ca la Cernobîl” Locuitorii unui cartier din Kiev spun că trăiesc cele mai grele luni de la începutul războiului, după ce atacurile rusești s-au intensificat. Clădiri rezidențiale, un centru comercial și o stație de metrou au fost lovite în repetate rânduri. The Guardian scrie că locuitorii Kievului consideră că situația s-a înrăutățit în ultimele luni, iar cartierul Lukianivska, unul dintre cele mai afectate de bombardamentele rusești, a ajuns să semene cu o zonă aflată în apropierea liniei frontului. ….Pe hărțile care arată frecvența alertelor aeriene în Kiev, zona din jurul Pieței Lukianivska și cartierul mai larg Șevcenkivski ies în evidență prin concentrarea atacurilor din ultimii patru ani. …. Atacurile masive recente au lovit însă și structuri civile. Un turn de sticlă care altădată domina strada a rămas fără multe dintre ferestrele sale. Două mașini carbonizate stau pe marginea trotuarului. Holul de intrare al metroului, lovit de cinci ori, este acoperit cu panouri în numeroase zone, iar trecătorii se opresc pentru a privi în sus spre o clădire arsă și devastată. ….Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat o schimbare radicală de paradigmă: Kievul își accelerează campania de lovituri la mare distanță pentru a aduce realitatea brutală a războiului sub ochii cetățenilor ruși. …. „Rusia va înțelege ce înseamnă acest război. Îl vor simți la ei acasă”, a avertizat liderul ucrainean. În timp ce armata rusă continuă să folosească zilnic volume uriașe de muniție – o medie de 650 de drone și între 35 și 100 de rachete –, Ucraina își aliniază propriul răspuns asimetric. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Trump și Putin, prinși în propria capcană: de ce nu pot încheia războaiele pornite .…Donald Trump și Vladimir Putin se confruntă cu dificultăți majore în a încheia conflictele în care sunt implicați, fiind prinși în consecințele propriilor decizii și într-o logică a puterii care le limitează opțiunile, arată analiză publicată de The Washington Post. Potrivit editorialistului David Ignatius, ambii lideri au pornit de la premisa că adversarii vor ceda rapid, ignorând avertismentele consilierilor. Niciunul nu pare însă dispus să admită erorile sau să facă pași înapoi, deși perspectivele unui succes total se diminuează. Autorul descrie această situație drept o „capcană a puterii”, în care liderii, izolați în cercuri de susținători și lipsiți de critici reali, continuă să susțină strategii costisitoare, chiar și în lipsa unor rezultate clare. În cazul lui Donald Trump, dificultățile sunt vizibile în gestionarea conflictului cu Iranul. Deși încearcă să minimalizeze situația, negând inclusiv caracterul de război, acțiunile militare și declarațiile publice indică o presiune tot mai mare. Liderul de la Casa Albă oscilează între amenințări dure și propuneri de compromis, ceea ce creează îngrijorări chiar și în rândul unor aliați din regiune. …. Vladimir Putin este prezentat ca având o abordare similară în Ucraina, continuând să trateze conflictul ca pe o „operațiune militară specială” și să creadă că poate impune condițiile sale Kievului. Totuși, potrivit analistei Tatiana Stanovaya, citată de The Washington Post, în interiorul sistemului de putere de la Kremlin există rețineri pe care nimeni nu le exprimă deschis: „Nimeni nu își permite să își exprime îndoielile față de Putin”, a subliniat aceasta. …. Analiza evidențiază și costurile ridicate ale strategiei Rusiei, inclusiv pierderile masive de pe front și lipsa unui progres decisiv. În același timp, liderul de la Kremlin evită măsuri precum mobilizarea generală, de teama impactului intern. The Washington Post citează și opinii din mediul de analiză rus, inclusiv pe Dmitri Trenin, care atrage atenția asupra riscurilor generate de o înțelegere greșită a contextului ucrainean. De asemenea, expertul Vasily Kashin, care conduce un centru la Școala Superioară de Economie din Moscova, susține că obiectivul de a controla Ucraina este imposibil fără o ocupație pe termen lung, dificil de realizat pentru Rusia. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Gigi Becali și-a comandat un sarcofag din aur pentru locul de veci din Pipera .… Sarcofagul, evaluat la câteva milioane de euro, va fi realizat integral din aur de 24 de carate, ornamentat cu motive bizantine și inscripții religioase. Conform specificațiilor transmise atelierului de bijuterie și artizanat, piesă va include elemente care să permită accesul credincioșilor pentru rugăciune directă, inclusiv o fereastră protejată din cristal. Gigi Becali, cunoscut pentru devoțiunea sa profundă și pentru susținerea constantă a Bisericii Ortodoxe Române, ar fi declarat că dorește ca, după trecerea sa în neființă, să rămână un „pilon al credinței” accesibil celor nevoiași. ….Reprezentanții familiei și ai biroului său au confirmat că locul de veci din Pipera va fi amenajat ca un mic paraclis privat, deschis pelerinilor. Arhitecții și teologii consultați de omul de afaceri au proiectat o structură care să respecte canoanele ortodoxe, permițând totodată venerarea relicvei corporale într-un mod demn și controlat. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Opinii: România între amorțeală și delir…..”
https://www.profit.ro/opinii/opinii-romania-intre-amorteala-si-delir-22479561
“rumuturile luate de Guvern în acest an au trecut de 115 miliarde lei. Instabilitatea guvernamentală și eventuale eșecuri în PNRR ar putea complica situația …..”
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/banci/imprumuturile-luate-de-guvern-in-acest-an-au-trecut-de-115-miliarde-lei-instabilitatea-guvernamentala-si-eventuale-esecuri-in-pnrr-ar-putea-complica-situatia-22477014
“Tudorel Toader: Constituția spune că președintele trebuia să se consulte cu partidele înaintea desemnării lui Adrian Veștea…..”
https://spotmedia.ro/stiri/politica/tudorel-toader-constitutia-spune-ca-presedintele-trebuia-sa-se-consulte-cu-partidele-inaintea-desemnarii-lui-adrian-vestea