Budismul în China şi manuscrisele de la Dunhuang
| 08/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Esoterica, Magazin Istoric |
Budismul este o religie şi o filozofie orientală având originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. şi care s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale şi de Sud-Est. Budismul se bazează pe învăţăturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ), gânditor indian care a trăit între 563 î.Hr. şi 483 î.Hr. Budismul aparţine grupului de religii dharmice alături de hinduism şi de jainism, păstrând o puternică influenţă a elementelor constituente ale acestor două religii. Mai este numit şi “Buddha Dharma“, ceea ce înseamnă în limbile sanscrită şi pali (limbile textelor antice budiste) “învăţăturile Celui Luminat“.
În religia budistă oricine se trezeşte din “somnul ignoranţei“, experimentând o relaţie nemijlocită cu realitatea, fără să fi fost instruit de cineva, şi predică învăţăturile sale celorlalţi este numit buddha. Toţi budiştii tradiţionali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au existat mulţi buddha înaintea lui şi că vor exista şi viitori buddha de asemenea. Dacă o persoană obţine “trezirea”, fără ca neapărat să o şi predice comunităţii, el sau ea devine arhat (limba sanscrită) sau arahant (limba pali). Siddhartha Gautama este unic între ceilalţi buddha care au existat şi vor exista, deoarece învăţăturile lui se concentrează asupra acestui tip de trezire, numit şi “eliberare” sau Nirvana.
O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viaţa sacralizată şi scopul eliberării are la bază “cele patru adevăruri nobile”, care analizează structura şi originea “durerii” (dukkha), un termen care face referire la suferinţa şi neîmplinirea caracteristică omului “ne-trezit”, “ne-eliberat”, aparţinând lumii mundane. Ultimul din cele patru adevăruri nobile, cel care vizează modul de stopare a durerii, cuprinde “drumul sfânt cu opt cărări”, unul din fundamentele vieţii morale budiste.
Numeroase grupuri distincte s-au dezvoltat de la moartea lui Buddha, având diverse învăţături, percepţii filosofice, moduri de celebrare a cultului, etc. Cu toate acestea, există câteva doctrine comune pentru majoritatea şcolilor şi tradiţiilor budiste, cu toate că doar Theravada le consideră pe toate centrale. S-a constatat că în legătură cu comunităţile budiste se pot face puţine generalizări.
Budismul prezintă şi câteva concepţii comune cu celelalte religii dharmice, cum ar fi reîncarnarea (“samsara“), adică reîntruparea fiinţei în alte forme de existenţă pe baza rezultantei faptelor comise şi a legilor karmice.
De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună şi fără o dogmă strictă, clar formulată. Budismul chinez face parte din budismul est-asiatic sau mahayana.
Nimeni nu cunoaşte în prezent originile geografice precise ale şcolii budiste Mahayana. Este plauzibil ca diversele elemente ale Mahayanei să se fi dezvoltat în mod independent începând cu secolul I î.Hr., fiind inerente la început câtorva secte de mică dimensiune de pe teritoriul nord-vestic al Indiei. Cuvântul “Mahayana” (Marele Vehicul) a fost conceput de adepţii acestei noi direcţii religioase şi intră în contrast cu numele peiorativ “Hinayana” (Micul Vehicul), cu care mahayaniştii numesc vechile şcoli budiste, inclusiv Theravada. Cea mai simplă descriere a celor două “Vehicule” este cea oferită de călătorul chinez I-ching care observă că cei care “venerează bodhisattva şi citesc sutre mahayaniste sunt numiţi mahayanişti, iar cei care nu – hinayanişti”; cu alte cuvinte, budiştii Mahayana au propriile scrieri sacre, neincluse în canonul hinayanist şi adoră fiinţe supraomeneşti aflate într-o stare a existenţei imediat inferioară stării de Buddha, fiinţe numite bodhisattva şi care diferă destul de puţin de zeităţile indiene. Se mai pot adăuga multe caracteristici descrierii lui I-ching, dar acestea nu pot fi universal valabile deoarece cele două “Vehicule”, deşi divergente în zone complet separate geografic (ca în cazul Sri Lanka – Japonia), au intrat în simbioză şi au făcut schimburi de elemente religioase în ariile de contact ca India şi China
Manuscrisele de la Dunhuang
Manuscrisele de la Dunhuang sunt fara indoiala versiunea chineza a manuscriselor de la Marea Moarta (Qumran) sau de la Nagi Hammadi. Dunhuang este o localitate in nord-vestul Chinei, in care se afla pe un perimetru de 25 de kilometri 492 de temple budiste. In aceasta regiune, localizata intr-o “oaza” pe “drumul matasii”, exista zeci de pesteri (numite colectiv pesterile celor 1000 de Budha sau simplu pesterile Mogao – mò gāo kū).
In pesterile din Mogao au fost descoperite pana astazi aproape 300 de mii de documente datate intre secolele V si XI d.Hr. Manuscrisele includ subiecte din domenii diferite: istorie, teologie, matematica, astronomie, astrologie. 
Documentele religioase se refera la budism, taoism, iudaism si crestinism-nestorian. Documentele, parte din ele traduse in chineza, au fost scrise in tibetana, pali (limba indo-ariana folosita ca limba canonica) si sogodiana (dialect parsi, care a fost vorbit in parti din Uzbekistan si Tajikistan, predecesorul unui dialect modern, numit yaghnobi, vorbit aproximativ in aceleasi locuri).
Marea descoperire lingvistica a constat in aparitia unor texte scrise intr-o limba disparuta si considerata fara urme scrise (la fel ca dacica), limba Khotanesa. Limba respectiva ar putea avea doi stramosi: brahmanica indo-ariana si scitica. Khotanesa a fost descifrata de eminentul lingvist Harold Walter Bailey (1899-1996). Trebuie sa mentionez ca in 2001 am vazut cu ochii mei langa Histria o piatra, probabil funerara, cu un scris aproape identic cu scrisul Khotanes, deci probabil Scitii au locuit acolo si poate dacii s-ar fi folosit de acest scris. In 2003, cand m-am intors, piatra respectiva disparuse.
Despre Khotanesa si inscriptiile Brahmanice – intr-o postare viitoare. Intorcandu-ne la arhiva Dunhuang, mentionez ca a fost descoperita de un calugar taoist, pe nume Wang Yuanlu. Calugarul respectiv a vandut parti din ea, pe la inceputul secolului XX, arheologului britanic, de origine maghiara, Marc Aurel Stein (1862-1943) si sinologului francez Paul Pelliot (1878-1945). Astazi, comoara culturala a pesterilor Dunhuang se afla imprastiata intre Marea Britanie – 122.607 de documente, China – 44.660, Rusia – 21.424, Japonia – 17.000, Germania – 26.483, Dunhuang –227 si Franta 55.684.
Bibliografie, note si citate:
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Sint multe monumente budiste in tarile unde este practicat. Multe sint deosebite prin arta executiei, a ornamentelor, a expunerii. Una care m-a impresionat este cred cea mai mare statuie a lui buda in fosta capitala a Japoniei Nara. Este din bronz si are 500 de tone. Are 15 m inaltime. Statuia este intr-o cladire de lemn considerata deasemeni printre cele mai mari din lume (din lemn). In padurea care inconjoara templul sint exemplare uriase de copaci (cred ca sint pini) din care au fost facute temple budiste sau shinto.