Vladimir Ghika – apostolul calvarului roşu
| 31/08/2013 | Autor theophyle Categorii: Ziarul de Duminica |
Monseniorul Ghika va fi incepand de astazi, Fericit al Bisericii Catolice. Monseniorul Ghika este cel de-al doilea român ridicat la cinstea altarelor Bisericii Catolice, după Fericitul Ieremia Valahul, care a trăit în Evul Mediu. Ieremia Valahul (1556 1625) s-a născut într-un sat din Moldova, devenind călugăr capucin a fost primul fericit român propus pentru sanctificare la 30 octombrie 1983, de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Vladimir Ghika (Ghica) s-a nascut in ziua de Craciun al anului 1873 si a murit in 1954 la Jilava. Vladimir Ghika a fost nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei, tatăl lui Vladimir Ghica a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării al României. Vladimir Ghika a fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă si atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman. În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. Se întoarce în România unde își va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie Angelicum a dominicanilor din Roma. Este în această perioadă (1902), după un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.
Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Mai târziu, în glumă, papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laic.
Intors în țară, deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat, de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război.
La data de 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța până în 1939. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Prințul Ghica a devenint astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.
I se încredințează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă și periculoasă a Parisului, Villejuif, unde se dăruiește, schimbând din temelii spiritul cartierului. În 1930, când se îmbolnăvește, este retras și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.
La 3 august 1939 se întoarce în România unde îl surprinde cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată ajuta, rămânând pentru același motiv în București când vor începe bombardamentele aliate.
După venirea la putere a comuniștilor refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.
Monseniorul Ghika a fost „preot, confesor, director spiritual, conferențiar, om de știință, diplomat, activitatea lui desfășurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști, homosexuali și prostituate.”
Miercuri, 27 martie 2013, papa Francisc a semnat decretul prin care Biserica recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan […] ucis din ură față de credință […], la 16 mai 1954”. Miercuri, 8 mai 2013, s-a anunțat că Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă, 31 august 2013, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, ce va fi săvârșită la Romexpo, de la ora 11. Sfânta Liturghie va fi prezidată de Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. După beatificare, comemorarea sa liturgică va fi la 16 mai, data martirajului său. [Comunicat]
Bibliografie, note si citate:
Mgr Vladimir Ghika. Prince, prêtre et martyr, Charles Molette, AED, Paris, 2007.
Vladimir Ghika. Prințul cerșetor de iubire pentru Cristos, Anca Mărtinaș, Editrice Velar, Editura ARCB, București 2013
Vladimir Ghika. Profesor de speranță, Francisca Băltăceanu, Andrei Brezianu, Monica Broșteanu, Emanuel Cosmovici, Luc Verly, prefață de IPS Ioan Robu, Editura ARCB, București 2013.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
imputitul de Ion Ilici Iliescu ce cauta la slujba sa o intineze cu ranjetul lui?!
@Sare, Monseniorul Robu era de altă părere la sfârșitul slujbei de beatificare, numărând (cam ca Pristanda, să fiu iertat) cine participă la ceremonie: „doi foști președinți, doi foști prim-miniștri…”
Cum să nu fie prezent tocmai Ilici care a declarat pentru Mediafax că
„Este o manifestare de interes naţional şi care dă o anumită imagine şi în afară. Este un semnal important pe care Vaticanul l-a dat (…) Eram prim-secretar de partid comunist, la Iaşi, ’74 – ’79. Eu am avut relaţii bune (…) cu Biserica Catolică din Iaşi. Le-am aprobat catolicilor să-şi construiască biserică la Butea, pe malul Siretului. Am avut relaţii deschise, de atunci, şi constructive cu toate bisericile, iar după 1989 şi cu monseniorul Robu, care este un om deosebit.”