Revista Presei – 8 octombrie.„EXCLUSIV 12.000 de noi bugetari, angajați anual din 2015. Creșteri de 50% la Guvern și Președinție…..”
08/10/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 8 octombrie! Avem al doilea cod galben de ploi, de marţi, de la ora 21, până miercuri, la ora 23. Se anunţă ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la altitudini de peste 1700 m, în centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul şi sudul Olteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Se vor acumula 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Prahova, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Ilfov şi în Bucureşti, vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h. În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m va ninge temporar viscolit şi se va depune strat de zăpadă. Bucuresti: 13/11 r.C., ploi.
“Vești proaste de la Banca Mondială, pentru România! Estimările pentru economie, și de 3 ori mai mici ....Economia României va înregistra un avans de doar 0,4% în acest an, față de un nivel de 1,3% previzionat în luna iunie, conform celei mai recente analize economice pentru Europa și Asia Centrală a Băncii Mondiale, ‘Locuri de muncă și prosperitate’, publicate de instituția financiară internațională. De asemenea, atât în 2026 cât și în 2027 creșterea PIB-ului României ar urma să fie cu 0,6 puncte procentuale mai mică decât se estima în luna iunie, 1,3% respectiv 1,9%, informează Agerpres. …. Potrivit instituției financiare internaționale, creșterea consumului în România ar urma să încetinească până la aproximativ 1,1% în acest an, de la 5%, în medie, în perioada 2000-2024, deoarece consolidarea fiscală apasă asupra cheltuielilor, iar inflația rămâne ridicată. Banca Mondială menționează că volumul vânzărilor cu amănuntul a crescut cu doar 3,1% în perioada ianuarie-iulie a acestui an, comparativ cu aproape 9% în 2024, iar înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 22% în prima jumătate a anului. De asemenea, Banca Mondială menționează că România, cu un deficit fiscal care a depășit 9% din PIB anul trecut, a introdus un pachet de consolidare fiscală care combină măsuri de cheltuieli, cum ar fi înghețarea salariilor și pensiilor publice, cu taxe mai mari. Potrivit estimărilor organizației, deficitul fiscal al României ar urma să scadă sub 6% din PIB până în 2026. …. Raportul constată că investițiile în infrastructură, îmbunătățirea mediului de afaceri și mobilizarea capitalului privat vor fi esențiale pentru stimularea productivității. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Dobânzile sufocă deja bugetul: O treime din alocarea suplimentară de la rectificare s-a dus pe costurile de finanțare, de trei ori mai mult decât a bugetat Ciolacu Cu un nivel de 7,5% din PIB în 2025, România se află pe locul trei la nivel european în privința ponderii dobânzilor în buget, în spatele unor state precum Ungaria (țara cu cele mai ridicate costuri de împrumut din UE din cauza crizei financiare în care se află, survenită în contextul blocării finanțării europene) și Italia (stat cu o datorie publică de aproape trei ori mai mare decât cea a României). Bulgărele costurilor de finanțare riscă să afecteze perspectivele de dezvoltare a României, acaparând o parte tot mai consistentă a cheltuielilor bugetare și lăsând tot mai puțin loc pentru domenii precum sănătate, educație sau investiții. Datoria publică este rostogolită, dar costurile sale de finanțare împovărează tot mai mult bugetul public. La rectificarea aprobată joi, cele mai mari alocări suplimentare de cheltuieli, circa 12,4 mld. lei, au fost pentru plata dobânzilor. Conform datelor Consiliului Fiscal, România va plăti în acest an dobânzi de 54,26 mld. lei, față de 41,86 alocarea bugetară inițială. …. „Ritmuri de creștere peste cele prevăzute în bugetul inițial s-au înregistrat pentru majoritatea categoriilor de cheltuieli, ecartul fiind mai ridicat pentru cheltuielile cu dobânzile și pentru cele cu asistența socială”, avertizează instituția. Ca urmare a acestei evoluții, Guvernul a fost nevoit să aloce, la rectificare, 12,4 mld. de lei în plus pentru dobânzi, o treime din alocările suplimentare totale de la cheltuieli, de 31,8 mld. lei. Astfel, dobânzile „reprezintă cea mai amplă revizuire ascendentă operată, în condițiile în care execuția la 8 luni consemnează o creștere a acestui agregat cu 45,2% față de perioada similară a anului precedent, ținta programată fiind de doar 15,4%”, mai notează specialiștii CF. …..” Integral: https://spotmedia.ro/
“Costul improvizațiilor fiscale: România se împrumută în euro, pe 10 ani, la 6%, în timp ce Serbia, care nu are investment grade, accesează bani cu 4,6% .… Cele două semnale îngrijorătoare care ilustrează gravitatea situației Primul: România se împrumută în euro, pe 10 ani, la costuri de aproximativ 6%, în timp ce Serbia, o țară care nu beneficiază de statutul de investment grade, reușește să acceseze finanțare la 4,6%. Acest decalaj este îngrijorător și nesănătos pentru sustenabilitatea finanțelor publice românești. Al doilea: Ponderea cheltuielilor cu dobânzile în total venituri este estimată că va ajunge 7,5%, la finalul anului 2025, plasându-ne pe locul trei în Uniunea Europeană, după Ungaria și Italia. Diferența critică? Aceste țări au o pondere a datoriei publice în PIB mult mai ridicată decât România. Plătim mai mult pentru o datorie mai mică. Literatura economică demonstrează că sustenabilitatea fiscală depinde fundamental de relația dintre rata dobânzii și rata de creștere economică. Când costul îndatorării depășește creșterea PIB, fiecare leu împrumutat devine o povară tot mai mare pentru generațiile viitoare. În cazul României, problema nu este nivelul absolut al datoriei, deși și acesta este în creștere, ci costul ridicat al finanțării care erodează spațiul fiscal disponibil pentru investiții productive. …. Pe zona de venituri, dinamica încasărilor a fost în general bună, însă ea vine pe fondul unor creșteri de taxe și impozite sau eliminări de facilități începând cu 1 ianuarie 2025, după ce în 2024 a fost promovată tot o politică fiscal-restrictivă. Ponderea veniturilor din taxe, impozite și contribuții a ajuns la aproximativ 27,3% din PIB la finalul anului 2024, apropiindu-ne de nivelele din 2013-2015. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“EXCLUSIV 12.000 de noi bugetari, angajați anual din 2015. Creșteri de 50% la Guvern și Președinție Coaliția nu se pune de acord privind tăierea numărului de angajați la stat. Datele primite de Newsweek România de la Ministerul de Finanțe arată cum au evoluat angajările la stat în ultimii 10 ani. Față de 2015, avem cu 117.000 mai mulți angajați la stat. …. Newsweek a cerut date de la Ministerul de Finanțe privind numărul de angajați la stat și modul în care acesta a evoluat în ultimii 10 ani. În iulie 2025, erau angajate în sectorul bugetar 1.303.563 de persoane. În 2015 erau angajați 1.189.125 de bugetari. În 10 ani, au fost angajați la stat 114.438 de persoane. În medie, au fost angajate la stat 11.400 de persoane pe an. Ministerul de Finanțe arată că există instituții care și-au mărit semnificativ numărul de angajați în ultimii 10 ani. Am luat ca reper anul 2024, deoarece în 2025 s-au făcut unele reforme și concedieri. În 2015, Administrația Prezidențială avea 211 angajați, iar anul trecut avea 301. Sub Nicușor Dan s-a ajuns la 276. La Senat au mai apărut 80 de posturi și s-a ajuns la 869. La Camera Deputaților sunt 1.700 de angajați. La Consiliul Concurenței sunt 352 de angajați. La Curtea de Conturi au mai apărut 200 de posturi și s-a ajuns la 1.700 La Secretariatul Guvernului munceau 3.100 de persoane în 2015. Anul trecut erau 4.600. MAE avea 2.112 angajați, iar Ministerul de Finanțe – 24.228 angajați. Ministerul Apărării are 76.000 de angajați, cu 5.000 mai mult ca acum 10 ani. Ministerul Afacerilor Interne a pierdut 2.000 de oameni și a ajuns la 127.000. Ministerul Muncii are 4.100 de salariați cu 100 mai mult, iar Ministerul Agriculturii are 5.611 salariați La Ministerul Sănătății sunt angajate 18.300 de persoane, iar la Ministerul Culturii – 409. SPP are 1.503 angajați, cu 100 mai mulți ca acum 10 ani. Serviciul de Telecomunicații Speciale are 3.000 de angajați, cu 400 mai mulți ca în 2015. Ministerul Energiei are 340 de angajați, iar la Academia Română sunt plătite 3.200 de persoane. CSM are 484 de angajați, iar Autoritatea Electorală Permanentă – 403. Ministerul Investițiilor are 2.000 de angajați. În total, sunt 53 de instituții finanțate complet de la bugetul de stat. …. În administrația publică locală lucrează 467.000 de oameni. Sunt 41 de județe și 5 sectoare ale Capitalei. Astfel, vorbim de 100.000 de oameni angajați în administrația publică locală la nivelul fiecărui județ. În ultimii 6 ani, în administrația locală au fost angajați, în plus, 30.000 de oameni – adică, 5.000 pe an. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“4 judecători CCR au luat pensii speciale de 2.150.000 lei într-un an. Unele, mai mari decât salariul ….. Decizia de miercuri va fi doar primul demers în care va fi implicat CCR într-o speță vitală despre pensii. Guvernul vrea să interzică cumulul pensiilor cu salariul la stat. Un număr de 4 judecători au pensii speciale de mai mulți ani. Ei cumulează pensia specială cu salariul. Alți 2 judecători CCR s-au pensionat anul acesta, după cum a scris, în exclusivitate, Newsweek România. Simina Tănăsescu (care e și președinte) și Csaba Astzalos au cerut să iasă la pensie imediat ce au fost numiți la Curtea Constituțională. Pensiile lor nu sunt cunoscute. …… CCR a luat anul acesta o decizie „criminală” intezicând publicarea declarațiilor de avere, pe motive puerile. Există 4 judecători CCR care au publicat valoarea pensiilor și salariilor în anul 2024: Gheorghe Stan a încasat un salariu de 538.166 de lei, adică 45.000 lei pe lună net. Gheorghe Stan a încasat pensii de 334.000 de lei, plus 200.000 lei de la Pilonul II, adică 30.000 lei pe lună net. Mihaela Ciochină a încasat salarii de 413.000 de lei, adică 34.400 lei pe lună net. Mihaela Ciochină a încasat pensii de 597.000 de lei, adică 45.000 lei pe lună net. Cristian Deliorga a încasat salarii de 507.000 de lei, adică 42.250 lei pe lună net. Cristian Deliorga a încasat pensii de 835.000 de lei, adică 68.750 lei pe lună net. Bogdan Licu a încasat salarii de 405.000 de lei, adică 33.750 lei pe lună net. Bogdan Licu a încasat pensii de 383.000 de lei, adică 32.050 lei pe lună net. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Angajaţii acuză: BEI, caracterizată de favoritism şi politizare …. Textul publicat pe blogul personalului BEI nu lasă loc de interpretări: marea majoritate a angajaţilor „îşi exprimă neîncrederea în standardele etice şi integritatea Comitetului de Management”. Motivele sunt clare: intervenţiile directe ale vicepreşedinţilor în proiecte, promovările făcute pe criterii politice şi o concentrare disproporţionată de numiri din anumite ţări. „Comitetul de conducere ar trebui să gestioneze banca în mod colectiv. Nu ar trebui să se amestece în operaţiuni. Se întâmplă exact opusul”, notează autorii blogului, amintind de „creşterea importantă şi rapidă a semnăturilor” în ţările vicepreşedinţilor şi de faptul că „practic, BEI a devenit o bancă pentru o mână de ţări, relativ vorbind”. “Vicepreşedinţii nu s-au amestecat niciodată atât de mult în proiecte ca acum. Totul a început cu preşedinta care şi-a păstrat responsabilitatea pentru propria ţară, Spania. Şi putem vedea rezultatele: creşterea importantă şi rapidă a semnăturilor. Desigur, ea va nega totul. Dar noi ştim mai bine, pentru că noi suntem cei sub presiune. Avem un vicepreşedinte polonez, iar semnăturile din acea ţară au crescut vertiginos. Franţa a fost întotdeauna o vedetă. Germania la fel. Practic, o bancă pentru o mână de ţări, relativ vorbind. De aici şi opinia despre etică”, arată angajaţii instituţiei europene pe blogul citat. …. Blogul personalului oferă exemple concrete: „Am avut un preşedinte german, iar numărul de directori generali şi directori atunci când s-a alăturat Băncii a crescut ca niciodată. Acum avem un preşedinte spaniol. Desigur, este o coincidenţă, dar totuşi sfidează probabilităţile. Preşedintele spaniol, Consiliul General spaniol, Şeful departamentului de Risc spaniol, Şeful departamentului IT spaniol, Şeful departamentului de Conformitate spaniol (ce ironie), Directorul General adjunct spaniol pentru Control Financiar. Câte alte ţări au această reprezentare? Desigur, putem adăuga directori spanioli, şefi de divizie… Nimic împotriva colegilor individuali. Suntem siguri că toate numirile pot fi justificate. Împreună, creează o imagine clară”. În loc să inspire diversitate şi profesionalism, banca transmite semnalul unei instituţii în care reţeaua de putere se suprapune peste apartenenţa naţională. În privinţa numirilor, limbajul angajaţilor este extrem de dur: „Nu a existat niciodată o asemenea interferenţă directă din partea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor în numiri. Numărul cadrelor superioare numite înainte de clasamentul lor în comisie este impresionant”. …. În timp ce conducerea vorbeşte despre rezultate „impresionante”, angajaţii contrazic frontal acest mesaj: „Este vorba de marketing. Semnături fără plăţi, noi structuri fără produse, volume obţinute prin intermediul aceloraşi clienţi. Şi toate livrate de noi, desigur”. …..” Integral: https://www.bursa.ro/
“„Un continent al teoreticienilor conspirației, al extremiștilor și al furiei” – Avertismentul lui Macron și legătura cu România .…„Dacă noi, europenii, nu ne trezim (…) în 10 ani toți cei care se joacă cu această infrastructură digitală vor fi câștigat. Iar noi vom fi un continent al teoreticienilor conspirației, al extremiștilor, al zgomotului și al furiei”, a spus Macron la Saarbrücken, un oraș german cu 181.000 de locuitori, aflat la granița cu Franța și care, în decursul istoriei, și-a schimbat apartenența statală de cinci ori, din cauza războaielor europene. În discursul său, liderul francez a subliniat „naivitatea” celor care cred că democrația înseamnă doar alegerea unor reprezentanți ce votează legi, când, de fapt, e mai mult decât atât: „sufletul democrației îl reprezintă poporul și opiniile publice care se formează în spațiul public”. Macron s-a inclus printre acești „naivi”. „Am permis dezvoltarea unui spațiu public democratic în care toată lumea este ascunsă și anonimă, în care regula este că trebuie să insulți pe alții dacă vrei să fii popular, în care nu știi, dacă ai de-a face cu oameni reali sau falși, și în care acorzi aceeași valoare cuiva care strigă mult mai tare și îți spune: „Acest vaccin nu este un vaccin, ceea ce îmi spui este fals” și răspândește cea mai gravă formă de dezinformare”. (…) Am fost incredibil de naivi să încredințăm spațiul nostru democratic rețelelor sociale controlate, fie de mari antreprenori americani, fie de mari companii chineze, ale căror interese nu sunt deloc supraviețuirea sau buna funcționare a democrațiilor noastre. (…) Am permis dezvoltarea unor spații publice în care se face totul pentru a împiedica rațiunea, deoarece, în ultimă instanță, emoția este superioară argumentului și că emoția negativă este superioară emoției pozitive”. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“Despre mainstreaming, crize şi falsificarea etichetelor politice Extrema dreaptă nu mai este o prezenţă marginală, exotică sau anacronică în spaţiul politic şi mediatic contemporan, ci, dimpotrivă, a devenit o forţă care revendică statutul de normalitate, şi folosind fără inhibiţii mecanismele democraţiei liberale pentru a submina fundamentele acesteia. ….. Cazul Statelor Unite este ilustrativ: Donald Trump, revenit la Casa Albă şi profitând de o mobilizare conservatoare fără precedent, cere în mod explicit clasificarea mişcărilor antifasciste ca organizaţii teroriste, ignorând evidenţa statistică, confirmată de FBI şi de organizaţii independente precum Anti-Defamation League, conform căreia peste 90% dintre infracţiunile cu caracter politic comise în ultimii 25 de ani au provenit din zona extremei drepte. Această inversare retorică – în care agresorul devine victimă, iar victima este prezentată ca agresor – se înscrie în ceea ce Wodak numeşte strategiile de resemantizare, prin care extrema dreaptă reuşeşte nu doar să-şi justifice existenţa, ci şi să-şi extindă hegemonia simbolică asupra limbajului politic. În Marea Britanie, Nigel Farage, un actor politic asociat de două decenii cu euroscepticismul radical, a reuşit să fie perceput de o parte importantă a opiniei publice drept un politician „respectabil”, „patriot” şi „anti-sistem”, deşi discursul său împotriva imigraţiei şi al multiculturalismului nu diferă substanţial de cel al partidelor explicit de extremă dreaptă din anii 1990. Normalizarea se produce aici prin intermediul mass-mediei comerciale şi al unei clase politice care, în loc să izoleze asemenea mesaje, le-a preluat, le-a moderat tonul şi le-a reambalat într-un registru acceptabil. În Franţa, Marine Le Pen merge chiar mai departe şi cere demisia lui Delphine Ernotte Cunci, preşedinta France Televisions pentru simplul fapt că aceasta a declarat ceea ce este evident pentru oricine cunoaşte scena mediatică franceză, că postul C News reprezintă o voce de extremă dreaptă. Ceea ce altădată era un diagnostic obiectiv şi un avertisment legitim devine acum o infracţiune de opinie, un act de „partizanat” care ar justifica sancţiuni instituţionale. Este un alt semn că extrema dreaptă nu doar se normalizează, ci revendică dreptul de a defini ea însăşi ce este „normal” şi ce este „extrem”. România se înscrie în acest tipar cu o anumită întârziere, dar cu o accelerare evidentă în ultimii ani. AUR a intrat în Parlament în 2020 cu un discurs explicit radical, anti-sistem, anti-restricţii şi naţionalist, dar în 2024-2025 a reuşit să-şi redefinească imaginea, prezentându-se ca „singurul apărător al poporului”, în timp ce forţele politice tradiţionale au ezitat între marginalizare şi cooptare. De la participarea la emisiuni televizate în prime-time până la colaborări tactice în Parlament, AUR a beneficiat de un tratament care a facilitat tocmai normalizarea pe care Wodak o descrie în analiza sa. Mai mult, un segment semnificativ al mass-mediei comerciale – presa tabloidă, dar şi canale de ştiri – a alimentat această transformare, mizând pe audienţa uriaşă pe care o aduc scandalul, invectiva şi naţionalismul agresiv. Această normalizare se manifestă în România şi prin modul în care sunt tratate temele sensibile: discursul anti-european, teoriile conspiraţiei legate de pandemie, refuzul tranziţiei ecologice sau atacurile împotriva minorităţilor etnice şi sexuale sunt preluate ca opinii „respectabile” în talk-show-uri şi pe reţelele sociale, în timp ce aceia care denunţă aceste derapaje sunt etichetaţi drept „progresişti radicali”, „trădători” sau „agenţi ai globalismului”. ….. Moştenirea naţional-comunismului ceauşist a făcut ca „stânga” să fie asociată cu autoritarismul, corupţia şi lipsa de libertăţi, iar după 1989 PSD-ul a preferat să se prezinte ca un partid de centru-stânga doar formal, în realitate evitând asumarea unei agende de stânga autentice. În acest vid, partidele extremiste, precum AUR, pot prelua teme sociale (critica multinaţionalelor, apărarea agricultorilor, sprijinul pentru „românii săraci”), dar într-un registru exclusivist şi xenofob. Astfel, ele se prezintă ca „adevărata stângă”, deşi ideologic se aliniază la familia europeană a extremei drepte. Această confuzie are consecinţe majore: electoratul vulnerabil – muncitori, pensionari, agricultori – este deturnat către forţe care promit protecţie socială, dar o condiţionează etnic sau religios. Opinia publică derutată de aceste volute ideologice nu mai distinge între critica socială legitimă şi discursul extremist, iar instituţiile democratice pierd reperul clar al delimitării între stânga şi dreapta, între progres şi conservare. În loc să avem o competiţie de idei, avem o bătălie pentru monopolizarea simbolurilor, în care extrema dreaptă îşi asumă simultan două măşti: cea de „naţionalist conservator” şi cea de „apărător al celor săraci” – iar lipsa unei stângi democratice autentice îi lasă teren liber. …. ” Integral: https://www.bursa.ro/
“Un diplomat avertizează Vestul: Mutarea lui Putin ce împinge Europa spre un nou ”Pearl Harbor” catastrofal .…. Războiul hibrid al lui Vladimir Putin împinge Europa spre un nou „moment Pearl Harbor” mortal, a avertizat un fost ministru de Externe lituanian. Gabrielius Landsbergis, care a demisionat din funcția de cel mai înalt diplomat al țării baltice în noiembrie, a declarat că NATO „nu face nimic” în fața strategiei la limită a Rusiei, permițându-i lui Putin să tragă Occidentul mai aproape de un conflict total. Îngrijorarea sa vine în urma unei serii de provocări rusești tot mai intense, inclusiv avioane de vânătoare MiG-31 care au încălcat spațiul aerian estonian și un baraj de drone deasupra Poloniei. În timp ce luptele continuă în Ucraina, roiuri de drone neidentificate au provocat haos pe aeroporturi și au spionat infrastructura critică în ceea ce oficialii se tem că este un nou front în „războiul din umbră” al Kremlinului. … Landsbergis a spus: „Acceptăm realitatea că s-ar putea să fim deja în război sau încă mai credem că deținem controlul? Permitem niveluri din ce în ce mai mari de escaladare, fără răspunsuri adecvate. Dacă acest lucru continuă, trebuie să ne așteptăm la o zi ca Pearl Harbor pentru Europa, când escaladarea va fi atât de imposibil de ignorat încât va aduce o trezire a Occidentului.” Incursiunea dronelor în Polonia a declanșat Articolul 4 al NATO, care impune discuții imediate între statele membre. Avioane NATO au fost trimise să le doboare, în prima confruntare militară directă dintre alianță și Moscova. …. Landsbergis se teme că alte confruntări ar putea declanșa Articolul 5 al NATO, care tratează un atac armat asupra unui membru ca un atac asupra tuturor. Apoi, a spus el, „va fi deja prea târziu” – alianța occidentală ar fi în război cu Rusia. În ultimul an, Landsbergis a fost din ce în ce mai critic față de lipsa de răspuns a NATO la războiul hibrid al Rusiei. Într-o postare recentă, sarcastică, pe X, el a spus: „Este liniștitor să ne gândim că atunci când se vor trage primele focuri de armă din cel de-Al Treilea Război Mondial, vom putea să ne întoarcem unii către alții și să spunem sincer că am încercat, cât de mult a fost omenește posibil, să protejăm banii Rusiei.” ..…” Integral: https://ziare.com/
“Auzind că ar putea fi extrădat din Grecia, zeci de rude l-au sunat pe Oprescu să le aducă ulei Reţinut pe aeroportul din Atena, calvarul abia începe pentru fostul primar Sorin Oprescu! Auzind că acesta ar putea fi extrădat din Grecia, zeci de rude l-au sunat cu o listă întreagă de rugăminţi, majoritatea legate de ulei, măsline, brânză feta şi alte produse tradiţionale. ….. „Unchiule, am auzit bine, vii din Thasos? Opreşti şi tu la un Masoutis? Au ăia acolo o dulceaţă de smochine care îi place lu’ ăsta micu, ia şi tu 4 borcane şi îţi dau banii pe Revolut. Îţi trimit poza acum. Aia la borcan pătrat, că alealalte sunt apoase”, a solicitat şi Ninel Oprescu, nepot al fostului primar. Copleşit de mesaje, Sorin Oprescu a declarat că ar prefera, totuşi, să rămână în Grecia, dar dacă nenorocirea se întâmplă, speră să fie extrădat cu o camionetă frigorifică pentru a putea transporta toate bunătăţile. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

Buna dimineata!
Cand vad ca:
1. au fost angajati mai multi bugetari
2. CCR o tot lalaie cu legile din Pachetul II minune
3. Ministrul Barna spune ca nu se vor desfiinta localitatile care nu se pot sustine singure financiar
4. PSD saboteaza din interior coalitia
Imi dau seama ca noua tinta de deficit de 8,4% necesita o minune ca sa fie atinsa.
Si abia cand avem ploi mai mari sau chiar ciclon ne dam seama ca infrastructura de canalizare in toate orasele (inclusiv Bucuresti) este mult subdimensionata, fiind ramasa din perioada comunista, in timp ce in 35 de ani au rasarit tot felul de residence-uri care au supra-incarcat reteaua si asa veche.
Idem pentru reteaua electrica.
https://www.g4media.ro/premierul-tusk-replica-taioasa-dupa-ce-angela-merkel-a-insinuat-ca-polonia-ar-fi-avut-o-parte-din-vina-pentru-invazia-rusiei-problema-ucrainei-nu-este-ca-nord-stream-2-a-fost-aruncat-in-aer.html
Tusk este Tusk! 100%. Fara nord-stream 2 orcii nu ar fi avut resurse de razboi.
Nu putea sa o spune mai clar.
Merkel a vandut Europa contra gazului ieftin. La fel ca toti cancelarii de pana la ea.
ZECI de ani acesta a fost motorul cresterii economice al Germaniei: gazul ieftin din Rusia, tranzitat prin Europa. Nord Stream ar fi fost ultima miscare de luare in stapanire a Germaniei de catre Rusia. Noroc ca nu a devenit functional.
Exact. Iar acum Merkel incearca sa pronunte ca Polonia si Tarile Baltice ar fi de vina pentru declansarea razboiului fiindca “nu ar fi vrut sa negocieze cu Moskwa”…
“Triumful politic al unui miliardar eurosceptic de dreapta. Analiză FT despre Andrej Babiš….”
https://share.google/CmF15bl0DuKfw6Mzn
“Fugarul Sebastian Ghiță ar putea scăpa și de ultimul dosar de corupție. Ce nereguli invocă judecătorii …..”
https://share.google/TiM4zaj7rnotL1fgj
Desigur. Este de asteptat, orcul Ghiță este scula a orcilor criminali de rasarit, iar justitia romaneasca la varf este super-infiltrata de astia.
“Strania istorie a pensiei magistraților din România. Treizeci de ani de contorsiuni parlamentare…..”
https://www.riseproject.ro/
Excelent articol!
Mecanismul marilor pradatori speciali si o importanta parte din explicatia marii coruptii sistemice din Romania.
Una pe zi de Matty:
https://www.g4media.ro/motivare-curtea-de-apel-bucuresti-pretinde-ca-fosta-sefa-diicot-alina-bica-si-ar-fi-ispasit-in-italia-intr-o-forma-asimilata-arestului-la-domiciliu-pedeapsa-de-4-ani-de-detentie-cu-executare-primita.html