Home » Stiri / Revista Presei » Revista Presei – 7 septembrie. Pesedeza vs. Daddy.

Revista Presei – 7 septembrie. Pesedeza vs. Daddy.

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 7 septembrie! Vineri, vremea va fi frumoasă şi va fi cald în cele mai multe regiuni ale ţării. Vor mai fi semnalate şi ploi însoţite de descărcări electrice în special după amiaza, dar pe suprafeţe restrânse din nord, centru şi de la munte. Precipitaţii se pot înregistra cu totul izolat în restul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi zone de câmpie din Oltenia. Maximele sunt între 21 – 31 de grade, iar minimele între 8 – 18 grade Celsius. În Capitală, vremea va fi uşor mai caldă decât media acestei perioade. Trecător, cerul va fi înnorat, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse, în special după-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima zilei va fi de 28 de grade, transmite prognoza meteo. Minimele vor fi între 15 – 17 grade, iar presiunea atmosferică va fi în creştere.

Jandarmeria Bucureşti se dotează: cumpără pistoale cu gaz şi arme de 8,6 milioane de lei Arme de foc, pistoale cu gaz şi artilerie, asta şi-a trecut “pe lista de cumpărături” Jandarmeria Bucureşti, la nici o lună de la “Jandarmeriadă”. La nici o lună de la reprimarea violentă a protestului Diasporei din 10 august, Jandarmeria Română şi Direcţia de Jandarmi a Municipiului Bucureşti anunţă organizarea a cinci licitaţii publice pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie, artilerie, pistoale cu gaz şi arme de foc, relatează Newsweek.ro  Jandarmeria a lansat licitaţii însumând 8.623.020 de lei (circa 1.874.600 de euro), în timp ce Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti organizează licitaţii pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie în valoare de 580.000 de lei. În paralel, Jandarmeria Română – U.M. 0260 Bucureşti anunţă organizarea de licitaţii pentru achiziţionare de artilerie (în valoare de 2.016.800 lei), pistoale cu gaz (în valoare de 2.029.414,20 lei), arme diverse (în valoare de 2.016.806,40 lei) şi arme de foc (în valoare de 1.980.000 lei), arată sursa citată. Reamintim că jandarmii au intervenit în forţă pe 10 august împotriva mulţimii din Piaţa Victoriei, lăsând în urmă sute de victime. Imaginile cu intervenţia brutală au făcut înconjurul internetului şi presei: nori de gaze, grenade lacrimogene, cartuşe cu piper, oameni alergând înnebuniţi, femei înlăcrimate şi vomitând, ambulanţe pline, tineri loviţi cu bastoane şi picioare în cap. Integral: http://www.epochtimes-romania.com

Image may contain: 1 person, textPetitia a 2.500 de romani din Spania catre regele Felipe: Va imploram sa nu va murdariti mainile cu cea care reprezinta coruptia in Romania Mii de romani care locuiesc in Spania au semnat si transmis o petitie catre regele Felipe al VI-lea al Spaniei, cerandu-i sa nu dea mana cu Viorica Dancila, despre care spun ca reprezinta coruptia din Romania. Petitia a fost semnata de peste 2.500 de romani, pana joi la amiaza, iar initiatorul ei a anuntat, pe grupul de Facebook Romani in Spania, ca a trimis-o catre rege. In scrisoare se spune ca s-a initiat petitia pentru a-i cere regelui sa nu o legitimeze pe Viorica Dancila dand mana si fotografiindu-se cu ea, fiind enumerate o serie de motive. “Nu trebuie sa va murdariti mainile primind-o pe aceasta doamna”, transmit semnatarii. Astfel, se aminteste despre protestul de pe 10 august si cei peste 450 de raniti. “Viorica Dancila nu este un politician genial. Nu, e doar o papusa, o marioneta a lui Liviu Dragnea, presedintele PSD, o persoana condamnata penal la aproape 4 ani de inchisoare pentru coruptie si care incearca cu disperare sa schimbe intregul sistem de justitie si legile din Romania pentru a scapa”, se mai arata in scrisoare.In document se mai spune ca Guvernul condus de Dancila a reusit sa o demita pe Laura Codruta Kovesi, “elementul central al luptei justitiei impotriva abuzurilor facute de politicieni de toate culorile politice”. Romanii din diaspora au scris si despre faptul ca Nicolae Badalau i-a jignit pe cei care locuiesc in afara tarii, dar si ca Dancila nu merita sa preia presedintia Consiliul UE. Integral: http://www.ziare.com/diaspora

Adina FloreaCine este Adina Florea, propusa la sefia DNA: O critica pe Kovesi si il citeaza pe Toader in proiectul managerial Adina Florea, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, este propusa de ministrul Justitiei pentru postul de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) . In proiectul managerial pe care l-a prezentat la candidatura pentru aceasta functie, Florea critica activitatea Directiei sub conducerea lui Kovesi, insa il citeaza de doua ori, pe prima pagina, pe Tudorel Toader. “Fara a nega, astfel, lucrurile bune care s-au realizat in ultimii ani, un bilant necosmetizat al activitatii DNA pune in lumina destule, daca nu prea multe, abateri de la rigorile statului de drept. Fie ca vorbim despre activitatile desfasurate de catre procurori cu functii de executie, fie (mai grav) ca ne raportam la cei cu functii de conducere, chiar la nivel de varf, regasim comportamente care s-au indepartat simtitor de la abordarea profesionista, echilibrata, in contrast cu statutul profesiei noastre, iar uneori chiar in conflict cu lege”, scrie Adina Florea, in proiectul managerial cu care a candidat pentru ocuparea functiei de procuror-sef DNA. Procuroarea il citeaza de doua ori in acest document, pe prima pagina a proiectului, pe ministrul Justitiei, Tudorel Toader. Este vorba de pasaje din Raportul de activitate manageriala de la DNA, intocmit de ministru pe 22 februarie 2018, atunci cand a solicitat revocarea din functie a Laurei Codruta Kovesi. Integral: http://www.ziare.com

Image result for tigri poze comiceBack to school la Zoo! Conducerea grădinii zoologice din Băneasa a cumpărat tigrilor caiete de trei ori mai scumpe decât prețul pieței! Grădina Zoologică din București a încheiat, începând din 2017, 28 de achiziții de produse pentru curățenie, protecția muncii și auxiliare, castroane, cuțite, topoare, papetărie, rechizite, toate de la compania Quick Protect Concept SRL. Contracte publice la 5 zile de la înființarea firmei! Fondată pe 28 iunie iunie 2017, Quick Protect Concept este o firmă axată pe contracte cu statul. La doar 5 zile de la înființare, compania prinde primele contracte cu Primăria Bucureștiului, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București. Quick are și contracte cu o altă instituție subordonată Primăriei, Grădina Zoologică din Băneasa. Prețurile achizițiilor Zoo sunt duble și triple față de prețurile produselor identice făcute de alte instituții pe SEAP, sistemul electronic de achiziții publice. Produse identice înseamnă mărfuri cu același nume, deseori de la același producător și cu prețuri care ajung la 200% sau 300% în cazul Quick! Caiete dictando A4 pentru tigrii și urșii studioși Pe 12 iunie 2018, Zoo cumpără caiete de 5.000 de euro, la capitolul ”Rechizite și furnituri de birouri” din SEAP. Papetăria livrată către Zoo e de mai multe feluri, toată supraevaluată. De pildă, caietele dictando A4 cu spiră, de 80 file, cumpărate de Grădina Zoologică Băneasa de la Quick costă 9,9 lei. Aceleași caiete achiziționate de Universitatea Dunărea de Jos de la firma DNS Birotica SRL costă 3,25  lei. Iar Spitalul Județean de Urgență Ilfov cumpără caiete identice tot de la DNS Birotică SRL cu 3,25  lei.  Prețurile Quick sunt de trei ori mai mari!…… În total, achizițiile directe dintre Zoo și Quick se cifrează la 43.000 de euro. Industria derizoriului. Dar ghemul se deșiră într-o combinație mult mai mare. Pentru că Nicolae Pătrănoiu, patronul Quick, a avut 50 de firme asemănătoare, cu care a luat peste 4,7 milioane de euro de la stat, în principal din zona Primăriei București! Repetiția istoriei e șocantă. Nicolae Pătrănoiu fondează firma, face achiziții directe cu statul și închide firma. Și face asta de 50 de ori la rând, netulburat de nimeni! Pătrănoiu, omul din centrul pânzei de păianjen  Firma cu doi angajați Quick Protect Concept SRL este deținută de acționarii Nicolae C. Pătrănoiu, 60 ani, cu 50%, și  Monalisa-Maricica Mărgărint, 46 ani, tot cu 50%. Marja profitului este de peste jumătate din cifra de afaceri! 41.000 euro cifra de afaceri și 23.500 euro profit, și asta pe doar jumătate din anul trecut. Aparent mic, silențios și neobservat, Pătrănoiu reprezintă o adaptare spectaculoasă a modelului de afaceri ”long tail”: volume mici vândute în mii de contracte. Integral: http://www.tolo.ro

Forumul Judecatorilor ii cere lui Victor Ciorbea sa atace la CCR ordonanta de urgenta data pentru Inspectia JudiciaraForumul Judecătorilor îi cere lui Victor Ciorbea să atace la CCR ordonanța de urgență cu dedicație pentru ca Netejoru și Stan să poată rămâne la șefia Inspecției Judiciare Asociația Forumul Judecătorilor din România îi cere Avocatului Poporului, instituție condusă de Victor Ciorbea, să sesizeze ”imediat” Curtea Constituțională în ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, o OUG cu dedicație prin care Lucian Netejoru și Gheorghe Stan rămân la șefia Inspecției Judiciare. ”Avocatul Poporului are atribuția expresă de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la legi și ordonanțe, iar aceasta nu este limitată la protecția drepturilor omului, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, prin urmare și a angajamentelor internaționale luate în acest sens de Statul român”, se arată în comunicatul Formului Judecătorilor. Asociația susține că OUG 77/2018 încalcă dispozițiile art.1 alin.(3) și (5) și ale art.133 alin.(1) și art.134 alin.(4) din Constituția României. Art.133 alin.(1) din Constituție stipulează că CSM este garantul independenței justiției, motiv pentru care trebuie să acționeze în acest sens, inclusiv în ceea ce privește actele normative referitoare la autoritatea judecătorească. Integral: https://www.g4media.ro

Nicușor Dan: Administrația Firea dă un tun de 50 de milioane cu Parcul Verdi. Prețul e de 10 ori mai mare decât valoarea de piață ”Administrația Firea se pregătește să dea cel mai mare tun de la instalare, plătind 50 milioane de euro pe un teren de 5 hectare din Parcul Verdi. Sunt bani cu care puteau fi rezolvate multe probleme importante ale Bucureștiului, spre exemplu deficitul de creșe și grădinițe sau securitatea la incendiu a tuturor școlilor din Capitală”, acuză Nicușor Dan, deputat și fost candidat la Primăria București. ”Bucureștenii trebuie să știe că prețul la care e decisă să cumpere Primăria acest teren de 5 hectare, 1080 euro pe metrul pătrat, este mult supraevaluat, de aproximativ 10 ori mai mare față de valoarea de piață a lui. Sunt un susținător al principiului răscumpărării de către municipalitate a tuturor spațiilor verzi aflate în proprietate privată, dar hotărârea de astăzi împiedică realizarea acestui deziderat. Prin ridicarea prețului de cumpărare la 1000 euro / mp, vor trebui 2-3 miliarde de euro pentru a răscumpăra cele 200 – 300 hectare de spațiu verde aflate în proprietate privată în București”, a mai spus Nicușor Dan într-un comunicat de presă. Alte declarații ale lui Nicușor Dan: De asemenea, consider că sunt numeroase probleme și de natură juridică în această tranzacție. În primul rând, soluția instanței de fond din dosarul în care s-a soluționat cererea de despăgubire consider că este profund incorectă. Proprietarul are dreptul de folosință pe care i-l dă Planul Urbanistic General, în cazul de față restaurante, mici puncte de comerț alimentar, obiective cultural-sportive, în limita a 15% din suprafața parcului, cu tot cu aleile necesare funcționării. Prin urmare, e vina Primăriei că nu s-a apărat suficient de bine în dosar. Într-un dosar similar, în care proprietarii solicitau despăgubiri de 25 milioane euro pentru un spațiu verde din zona Poligrafiei, instanța a respins cererea spunând că respectarea PUG nu le afectează dreptul de proprietate. Asociația Salvați Bucureștiul a intervenit în acest dosar în favoarea municipalității, care nu a angajat nicio firmă de avocatură pentru a se apăra și pentru a salva spațiul verde al Capitalei. De asemenea, apreciez că  evaluarea este incorectă pentru că nu ține seama de specificul terenului: spațiu verde cu destinația parc. Mai mult, trecerea de la 570 euro / mp (evaluarea inițială a evaluatorului) la 1080 euro / mp consider că este profund nejustificată și ilegală. Integral: https://www.g4media.ro

Dedublarea Gabrielei Acum vreo două zile, Gabrielei Firea i-a sunat ”deşteptătorul” propriei morale. Abia astăzi, când mai e puţin şi ciocnim şampania la împlinirea anului de când l-a ”tradus” pe bietul ”fost Tudose”, căruia îi reproşa, în decembrie trecut, că gestionează ”războiul PSD contra PSD, care nu ne ajută pe noi deloc, ci le dă muniţie adversarilor”. Tudose, pe care l-a pus cu capul pe ghilotina marelui partid. Acum, nu c-am sta noi ca pe ghimpii trandafirilor de la şosea, vizavi de ce se-tâmplă în Kiseleff, în săptămâna curentă. Dar parcă prea ne ia Dumnezeu minţile, când vine vorba despre vreo disidenţă conjuncturală apărută, peste noapte, în PSD. Aşa s-a întâmplat cu Ponta, aşa se întâmplă, astăzi, cu Firea. De când a plecat din partid, fostul lider&premier social-democrat, camaradul lui Liviu – omul de care îl lega, odinioară, prietenia, cu odgoane de sentimente – s-a transformat în salvatorul naţiei. I-a revenit memoria, i-a revenit morala, i-a revenit dragostea de ţară. A început să vorbească. Duşmanul lui numărul unu, Liviu Dragnea – ştie totul despre el, de când a fost înţărcat, în meleag, la Teleorman; cum a crescut, cum a devenit, cum a parvenit şi nenorocirile pe care le-a făcut în partid şi prin curţile statului paralel. Acum, a venit rândul fostei camarade Firea să-şi revină din ”afazia” politică de care a suferit ani de zile. Zeci de trimestre în care a tăcut tot ce are de spus, astăzi, despre Liviu Dragnea. Atâta amar de timp în care nu i s-a părut nimic, dar nimic, deplasat, exagerat, nefiresc, în comportamentul liderului său preferat. Acum a observat că ”omul acesta conduce partidul dictatorial”. Şi atunci, întrebarea mea – pe care am mai pus-o aici, ori de câte ori a început să strige câte unul, ca din gură de şarpe, atunci şi numai atunci când i-a ajuns cuţitul la os, despre ce se-ntâmplă în partid ”de amar de timp” – este: şi dacă a fost aşa, şi dacă aşa s-au întâmplat lucrurile, partidul ce a păzit?! Ce a păzit Victor Ponta, care l-a susţinut pe Dragnea ani de zile, până când i-a căzut fisa că în politică fiecare moare singur? Şi că, dacă te-a susţinut Daddy când făceai măgăriile tale, pentru că erai şef, e de la sine înţeles că te va arde, când vei trage băţul cel mai mic… Şi l-a ars. Dar ce a păzit Gabriela Firea în tot acest timp? I-a plăcut când i se părea că e ”dulceaţa de trandafiri a lui Daddy”; când era susţinută de şefu’, la diverse candidaturi şi funcţii în partid; când l-a ras pe Tudose – sacrificat în favoarea aceluiaşi ministru de Interne, Carmen Dan – duşmanul de moarte al primăriţei, mai ales din ziua în care i-a stricat făcătura de târg, din Piaţa Victoriei, organizat, ce să vezi, împotriva aceloraşi protestatari pe care îi apără astăzi din tot sufletul ei revoluţionar. Integral: https://www.gandul.info

Parchetul General a făcut verificări la Constanța, locul de unde a fost sustras protocolul secret publicat de Vâlcov și de unde provine Adina Florea, propusă la șefia DNA. Parchetul General a făcut verificări la unitățile de parchet din Constanța, inclusiv la Parchetul Curții de Apel Constanța, de unde ar fi fost sustras protocolul secret SRI-PG din 2016, dat publicitătii de consilierul premierului, Darius Valcov, au declarat surse avizate pentru G4Media.ro. O echipă a Parchetului General a fost zilele trecute în control la Parchetul Curții de Apel Constanța, din seiful căruia ar fi dispărut protocolul. Verificările s-au făcut în dosarul sustragerii protocolului secret SRI-DNA. Informația este cu atât mai relevantă, cu cât candidatul pentru șefia DNA propus de ministrul Justiției Tudorel Toader vine de la Constanța. Este vorba de adjunctul procurorului general al Parchetului Curții de apel Constanța, Adina Florea. În urmă cu o săptămână, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, procurorul Alexandru Ionescu, a confirmat oficial pentru G4Media.ro că s-a constituit un dosar penal pentru încălcarea articolului 305 din Codul Penal în cazul protocolului secret publicat pe Facebook de consilierul premierului, Darius Vâlcov. Acest articol prevede: “(1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă.” Parchetul General a precizat că protocolul publicat de Darius Vâlcov pe Facebook are caracter secret. Integral: https://www.comisarul.ro

Va doresc o zi frumoasa! D@D



Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]

36 Raspunsuri la Revista Presei – 7 septembrie. Pesedeza vs. Daddy.

  1. Bună dimineața!
    Poate să însemne ceva sau nu; vom vedea. – ”Şapte senatori democraţi cer Departamentului de Justiţie să verifice dacă Rudolf Giuliani, avocatul preşedintelui Donald Trump, a respectat regulile Foreign Agents Registration Act (FARA), în urma relatărilor recente din presă care sugerează că a “desfăşurat o serie de activităţi politice şi de relaţii publice în numele unor entităţi străine”. Cei şapte senatori americani fac referire şi la scrisoarea transmisă recent de către Giuliani autorităţilor române, în care critică anchetele anticorupţie din ţara noastră, având o opinie care contravine celei a Departamentului de Stat al SUA”

    https://www.g4media.ro/sapte-senatori-democrati-cer-departamentului-de-justitie-sa-verifice-activitatile-lui-rudolf-giuliani-in-favoarea-unor-entitati-straine-ei-fac-referire-si-la-scrisoarea-trimisa-autoritatilor-romane.html

  2. Nu cred că poate să surprindă dacă ne raportăm la Guvern/parlamentari PSD și ALDE. La știrile EUROPA FM l-am auzit pe ”tătelul” doamnei propuse, care explica cum o să facă curățenie fiica după Kovesi și o să-l pună la punct pe Iohanis, cum va stopa abuzurile și va curăța structura de procurorii răi. Sincer, cred că CSM trebuie să se autosesizeze. – “Dosarul la care faceți referire se află în lucru pe rolul DNA – Structura Centrală, în cauză fiind începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”). Această etapă nu presupune formularea unor acuzații împotriva unei persoane, ci instituirea cadrului procesual în care se pot strânge probe cu privire la fapta pentru care a fost începută urmărirea penală. Alte informații privind stadiul anchetei nu pot fi oferite în conformitate cu prevederile art.12, alin.1, lit. e) din Legea 544/2001”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DNA, la solicitarea MEDIAFAX, care a întrebat dacă instituția are în lucru vreun dosar în care este vizată Adina Florea.
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22688643-adina-florea-propus-dna-vizat-dosar-urm-rire-penal-rem-chiar-dna.htm

    • De ce oare le-au clasificat? E ceva putred in interventia din 10 aug?
      Cine ar putea sa desecretizeze documentele acuzatoare? Tot ei sau cineva mai de sus?

  3. Buna ziua. https://adevarul.ro/news/eveniment/tatal-adinei-florea-sugerat-direct-tv-iohannis-putea-probleme-dna-interventia-telefonica-intrerupta-sotie-distrugi-copilul-bagi-tue-1_5b9206dfdf52022f753322d7/index.html deci asta e planul psd, dosar facut de o coada de topor si placa similara rulata la infinit ”Johannis a vandut copii” Johanis e penal are dosar DNA

  4. ”România pârâie din toate încheieturile. Stâlpii statului se clatină sub presiunea generată de încercările disperate ale lui Liviu Dragnea de a se salva. Cu cât tunelul prin care încearcă să evadeze se îngustează mai tare, cu atât mai nevrotice, mai brutale și mai haotice sunt mișcările sale.”

    https://www.digi24.ro/opinii/cine-detine-cheia-lui-dragnea-992529

  5. Cea mai ”bună” nominalizare la DNA! – “Vă pot confirma doar că există o verificare în curs la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa”, a declarat Augustin Lazăr la intrarea în CSM.

    https://www.g4media.ro/augustin-lazar-confirma-ca-parchetul-general-face-verificari-la-constanta-in-cazul-protocolului-secret-publicat-de-valcov-pe-facebook.html

  6. Bună ziua!

    https://www.europafm.ro/angajatii-din-penitenciare-incep-protestele/

    Nu merge putorenko să discute cu ei?

  7. Buna ziua!
    Oare de ce au tras frana de mana? Erau grabiti cu rectificarea, au trecut peste CSAT si acum nu publica OUG in MO:
    http://www.ziare.com/economie/buget/rectificarea-bugetara-unde-e-ordonanta-atat-de-urgenta-de-care-depindea-soarta-tarii-adoptata-miercuri-nu-a-ajuns-inca-la-monitorul-oficial-1528678

  8. Salutare!
    Veorica a descoperit, in sfasit, care este motorul economiei nationale: MAGIUNUL (de Topoloveni)!
    Mi se pare normal, la cat “magiun” se mananca in guvern/parlament.

  9. A văzut peste gard, dar nu s-a uitat în propria ogradă. În plus, tătelul a făcut cea mai corectă carcaterizare care este similară unui ordin pe unitate.
    https://www.g4media.ro/problemele-pe-care-adina-florea-le-a-imputat-dna-se-regasesc-si-in-dosarele-sale-a-inregistrat-25-rata-de-esec-intr-un-mare-dosar-statul-a-trebuit-sa-plateasca-despagubiri-unor-inculpati-pentru-inc.html

  10. https://www.hotnews.ro/stiri-international-22690166-angela-merkel-din-nou-ntr-situa-delicat-dup-eful-serviciului-intern-informa-pune-sub-semnul-ntreb-rii-torile-migran-imputate-extremei-drepte.htm

    „Hans-Georg Maassen a vorbit vineri, într-un interviu pentru Bild, de serioase îndoieli în ceea ce privește “vânători colective” împotriva străinilor, în cadrul unui miting neautorizat care a avut loc în 26 august la Chemnitz.

    “Împărtășesc îndoielile legate de relatările din presă asupra vânătorilor colective ale extremei dreapta la Chemnitz”, a mai spus președintele Oficiului pentru Protecția Constituției.

    “Nu avem informații fiabile potrivit cărora astfel de vânători în grup ar fi avut loc”, a adăugat el.

    Or, aceste “vânători colective” au fost condamnate oficial a doua zi de purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert. Acesta a denunțat “ura de pe străzi” care “nu are ce căuta într-un stat de drept”.”

    Amerkăloaia e lobotomizată… La cât „pk(k)*” a mâncat… Cu asemenea „lideri”, UCD poate fi tradus ca „uniunea cretin-democrată”…

    * pk = politikal korrect(ness)

    • Sincer sa fiu … la ce “vânători colective” (n-)am vazut pe acolo…nu ar fi in stare decit turcii, arabii,albanezii si altii ca ei. Dar nu nemtii.
      Si apropo …din cite stiu neamtul omorit era numai pe jumatate neamt. Maica-sa era cubaneza.
      Buna seara.

  11. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/traian-basescu-votantului-psd-i-se-ia-porcul-din-curte-pesta-porcina-e-o-proba-a-incompetentei-guvernului-992798

    „În momentul de faţă, votantului PSD i se ia porcul din curte şi de la televizor a aflat că Guvernul a avut un raport de la CE din februarie 2017 în care i se cerea să ia măsuri pe care nu le-a luat. Pesta porcină este o probă a nivelului uriaş de incompetenţă şi nepăsare a Guvernelor PSD. Este un motiv pentru care în orice ţară s-ar depune o moţiune de cenzură”, a mai explicat Traian Băsescu.”

    Lasă, bre, securistule de Antwerpen, că-i rămân votacului (muie)psd porcii din șparlavrament… Nu cumva, actualul porc-șef al cotețului de guvernământ ți-a fost coleg de cocină, la pd?

  12. Avantaj/noroc/șansă pentru noi. Vai mama lor de cretini, se cred pe cai mari și sunt proști făcuți grămadă! – ”Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a publicat pe 24 august un protcol clasificat ca secret, încheiat între SRI și Parchetul, dar n-a șters toate datele de identifiare ale documentelui. Ștampila cu numărul de înregistrare nu apare pe document, pentru a avea astfel proba locului de unde l-ar fi putut primi, însă Vâlcov nu a eliminat un indiciu: numărul exemplarului. O copie după protocol a fost trimisă după toate unitățile de parchet iar pe exemplarul publicat de Vâlcov apare în continuare detaliul care îl poate face ușor de identificat: numărul 72, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acestora, Parchetul General păstrează în acest fel evidența unităților de parchet unde a fost transmis fiecare exemplar.”

    https://www.g4media.ro/cum-si-a-deconspirat-darius-valcov-sursa-protocolului-secret-dintre-sri-si-parchetul-general.html

  13. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22690415-robert-negoi-oamenii-care-ies-pia-victoriei-sunt-cei-care-mas-speran-din-cauza-unor-tic-care-nu-fac-treaba.htm

    „Oamenii care ies în Piaţa Victoriei sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar aceasta se întâmplă din cauza unor ticăloși care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost, declarat vineri primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, citat de Agerpres.

    “Cred că ţine de zona administrativă şi zona politică să redea speranţa acestei ţări. Oamenii care ies să se vadă în Piaţa Victoriei, din punctul meu de vedere, sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar treaba asta se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost. Este un punct de vedere personal. (…) Eu personal am un obiectiv – şi anume acela de a contribui cât pot eu din punctul meu de vedere să le dăm speranţa oamenilor că în România se poate şi cred că fiecare dintre noi avem un rol de jucat în această direcţie. Nu mi se pare corectă abordarea ‘Ar trebui să facă preşedintele sau primul-ministru sau miniştri sau Parlamentul sau administraţia locală’. Da, e adevărat, sunt primii responsabili, dar schimbarea în bine este o chestiune care ţine de fiecare dintre noi”, a spus Negoiţă, la o dezbatere despre regiunea Bucureşti-Ilfov.”

    A zis un psd-ist așa ceva! Incredibil!…

  14. Eugen Vasilescu

    Buna seara,

    Toti psd-istii care ies acum impotriva lui Dragnea stiu ca nu se pot baza vreodata pe “clementa” lui Dragnea.
    Fie ca psd se scindeaza si pica guvernul sau psd il da jos pe Dragnea si tot pica guvernul. Dar cine va manipula situatia dupa ce pica guvernul?

  15. Bună seara.
    „În mod cert, cei care spun că nu pricepe electoratul PSD ce trăiește decât dacă statul nu mai plătește pensiile și salariile greșesc de două ori: O dată că, in extremis pensiile și salariile vor fi plătite din bufferul de trezorerie, chiar dacă asta va arunca în aer dobânzile și cursul. Vor fi alții afectați, nu electoratul PSD. A doua oară, că o astfel de judecată iresponsabilă nu are ce căuta în spațiul public. Mai pe românește spus, nu numai că vom avea nevoie de un deceniu ca să ne revenim după cei doi ani de guvernare iresponsabilă, dar electoratul PSD tot nu va pricepe din toate astea decât că Firea e mai bună decât Dragnea.”
    https://www.moise.ro/2018/09/05/caritasul-lui-dragnea-se-inchide-dar-el-va-supravietui-exact-pe-colapsul-bugetului-de-stat-si-pe-o-amnistie/

  16. Eugen Vasilescu

    Buna seara pt zz 20 46
    unii se inchina mai mult decat altii. Nu era Dragnea campionul mataniilor si ofertelor? se pare ca nu e suficient

  17. Buna seara(dimineața)
    Ca primaproasta a țării va da sau nu oug de grațiere nu știu
    Ca zeci de mii hoți vor scapă de pușcărie e aproape cert
    Ca gashca de tampiti de la Teleorman condusă de Dragnea va pierde conducerea țării pana la Crăciun e cert
    Ca va fi înlocuită de gashca negoita/ firea e iarăși cert
    Cam astea ar fi previziunile mele pana la sf an

Leave a Reply



Discover more from PoliteiaWorld

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue Reading