Revista Presei – 6 septembrie. Școala românească: promisiuni goale, reduceri de norme, abandon școlar
06/09/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 6 septembrie. Weekendul începe cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Valul de căldură va persista în Maramureș, Crișana, în nordul Banatului și în nordul și vestul Transilvaniei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) poate atinge izolat pragul critic de 80 de unități. În restul țării, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai pronunțate după-amiaza și seara în Banat, Crișana și la munte, unde pe alocuri vor apărea averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, mai ales în sud-est și în zonele cu ploi. Temperatura maximă va oscila între 28 și 33 de grade, iar cea minimă între 6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20 de grade pe litoral. În prima parte a zilei, pe suprafețe restrânse se va forma ceață.
“Cine este Crinel Nicu Grosu, noul șef al Corpului de Control al premierului Ilie Bolojan. A lucrat la DGA și ANAF. Ilie Bolojan l-a numit vineri, 5 septembrie, în funcția de șef al Corpului de Control al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, pe Crinel Nicu Grosu. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial. A lucrat în cadrul Direcția Generală Anticorupție (DGA) și la ANAF. Guvernul a anunțat că premierul Ilie Bolojan l-a numit în funcţia de şef al Corpului de Control al Prim-Ministrului, cu rang de secretar de stat, pe Crinel Nicu Grosu. „Decizia de numire a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial nr.823”, a transmis Guvernul. Postul de şef al Corpului de Control a rămas vacant, în 2 iulie, după ce Adrian Nicuşor Nica a fost eliberat din post şi numit preşedinte al ANAF. Crinel Nicu Grosu s-a născut în 15 noiembrie 1978. Potrivit CV-ului, Crinel Nicu Grosu a absolvit Facultatea de Drept la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza în 2002. A făcut studii postuniversitare în relaţii internaţionale la aceeași instituție de învățământ. Între aniii 2005-2007 a urmat masteratul în Relaţii Internaţionale şi Instituţii Europene, la Academia Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, are și un master în „Studii aprofundate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale”, în perioada 2014-2016″. Integral pe Adevarul
“România, de la pilon de stabilitate la șvaițerul Europei pe care George Simion așteaptă să-l ofere Rusiei. Nu există criză în coaliție de care AUR să nu încerce să profite, făcând ochi dulci PSD. Pentru formațiunea extremistă, măsurile de redresare economică, atât de nepopulare, sunt o oportunitate pe care nu vrea s-o rateze, problema AUR fiind aceea că social-democrații sunt atât de slabi acum, încât o ieșire de la guvernare poate echivala cu dispariția partidului. La câteva zile după ce politologul Remus Ștefureac a anunțat că barometrul opiniei publice pe luna august indică o nouă scădere a PSD, sub 13%, dar și o creștere a AUR, George Simion a declarat că din toamnă e nevoie de formarea unei noi majorități parlamentare și, bineînțeles, a unui nou guvern. Dar aici s-a terminat logica liderului extremist, pentru că l-a propus pentru poziția de prim-ministru pe Călin Georgescu. „Acum 4 ani spuneam ca populismul radical are potențialul de 30%…Și populismul radical strâns la alegerile parlamentare din 2024, vreo 33%. Acum, potențialul populismului radical pentru 2028 este de vreo 60% (dacă populația nu vede alternativa reală)…”, a scris Remus Ștefureac pe pagina sa de Facebook”. Integral pe Spotmedia
“Nicușor Dan, în ziua când a devenit președinte: E nevoie să stimulăm financiar personalul didactic / Nicușor Dan, după ce veniturile profesorilor au fost printre primele tăiate de Legea-Bolojan: Asta era cel mai ușor și mai ușor de pus în practică. Nicușor Dan și-a început mandatul de la Cotroceni pe 26 mai 2025, zi în care a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al României. În discursul de învestire susținut imediat după jurământ, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, proaspătul președinte a anunțat: „Este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic”. Declarație făcută la finalul unei campanii electorale în care a repetat că „nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă”, „vreau să crească”. Nici 4 luni mai târziu, profesorii sunt prima categorie profesională ale cărei venituri sunt scăzute de chiar primul pachet cu măsuri de austeritate promovat de Bolojan și promulgat de Dan. Explicația președintelui pentru cei care se întreabă „de ce începeți cu noi?” „Asta era cel mai ușor și mai ușor de pus în practică” – a spus același Nicușor Dan, în urmă cu o zi. Schimbare de atitudine a președintelui Nicușor Dan față de cadrele didactice. Integral pe Edupedu
“Afaceristul Dragoș Anastasiu reprezintă Universitatea Babeș-Bolyai într-o organizație europeană pentru excelență în educație. Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu face echipă cu ministrul Educației, Daniel David, și cu Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, în structurile Eutopia, o alianță a mai multor universități europene, printre care se numără și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În timp ce Daniel David, rectorul autosuspendat al Babeș-Bolyai, este membru în conducerea Eutopia, Dragoș Anastasiu și Mircea Dumitru apar în componența Consiliului Consultativ. Membrii acestui Consiliu, precizează site-ul oficial al Eutopia, „sunt nominalizați de universitățile din organizație și au o vastă experiență și cunoaștere și în ceea ce înseamnă conducerea unei instituții de învățământ superior, și în privința agendei politicilor relevante pentru educația de înalt nivel, atât în Europa, cât și internațional”. Printre oportunitățile cărora Anastasiu le-a dat curs, pe traseul său în afaceri, a fost aceea de a se asocia cu Nicolae Daniel Pepy, „mâna dreaptă” a interlopului Nicu Gheară, în firma Space Music & Film SRL, după cum arată o investigație RISE Project. Integral pe Libertatea
“Ataşatul militar al României în SUA, chemat la Pentagon. Ce se întâmplă cu trupele americane de pe Flancul Estic. Generalul Florin Tomiuc, atașatul militar al României la Washington, a fost chemat la Pentagon pentru a fi informat despre planurile americane de a reduce programul de ajutor destinat armatelor țărilor vecine Rusiei.Generalul a fost chemat joi, 28 august, alături de atașații din țările din regiunea Europei de Est, pentru a fi informat despre planurile Statelor Unite de a reduce finanțarea programelor destinate sprijinirii forțelor armate ale statelor membre NATO care au graniță cu Rusia, scrie G4Media. Din fericire, reducerea acestor cheltuieli nu are legătură cu prezența militară americană în țara noastră. Numărul de trupe va rămâne același, cel puțin în viitorul apropiat. Dacă Pentagonul va decide și reducerea trupelor din Europa, chestiunea va fi tratată separat, în perioada următoare.Conform primelor estimări, impactul asupra României este redus, pentru că nu depinde de aceste programe, spun surse guvernamentale.Conform Ministerului Apărării, în România se află acum aproximativ 5000 de militari NATO. Dintre aceștia, între 2000 și 3000 sunt americani, totul în funcție de intensitatea pregătirii și a misiunilor desfășurate”. Integral pe Ziare.com
“Ce a făcut până acum Nicușor Dan din ce a promis în campanie și ce nu a respectat. Radiografia primelor 100 de zile de mandat. Jurnalistul Laurențiu Ungureanu, realizatorul rubricii HotSpot de la HotNews, analizează, într-un material video explicativ, cum au arătat primele 100 de zile ale Nicușor Dan în funcția de președinte, o perioadă care poate descrie, în miniatură, direcţia întregului mandat. Cu ajutorul a trei motoare de inteligență artificială, materialul contabilizează toate promisiunile, aparițiile și faptele președintelui de dinainte și de după preluarea mandatului. Din prima zi de mandat, președintele a fost pus în fața unor dosare fierbinți: rotația de la Curtea Constituțională, criza de încredere în serviciile de informații după anularea alegerilor, o guvernare interimară, dificultăţile bugetare și negocierile fiscale purtate de guvernul Ilie Bolojan. Agenda sa a fost suprapusă peste aceste urgențe. Debutul prezidenţial a fost mai degrabă defensiv, cu reacții punctuale, decât ofensiv, cu inițiative noi. Am luat drept punct de pornire ziua imediat următoare depunerii jurământului în Parlament (26 mai) și am evaluat, domeniu cu domeniu, felul în care noul președinte și-a calibrat discursul și acțiunile. Am verificat ce s-a întâmplat cu promisiunile-cheie – de la numirile în fruntea serviciilor secrete, la modul în care s-a poziționat față de sistemul de justiție sau față de dosarele cu impact social”. Integral pe Hotnews
“Doar în România: statul, care deţine 70% din producţia de energie, se întreabă cum poate scădea preţul energiei pe care chiar el o produce prin companiile sale. Pe de altă parte, dividende de miliarde vin către stat exact din energia scumpă. În timp ce factura la energie s-a dublat de la o lună la alta pentru aproape 4 milioane de români, printre soluţiile vehiculate şi care ar putea calma preţurile sunt menţionate concepte fine precum market makers, preţuri dinamice sau contorizare inteligentă. Ce nu se spune clar niciodată este că 70% din producţia de energie este controlată de stat, chiar statul fiind la acest moment principalul factor care dă preţul în piaţă. Mai departe, deşi adesea vina scumpirilor este „exportată” către problemele de interconexiune ale Austriei sau „străinii” din furnizarea de energie, statul prin producătorii săi de energie a încasat miliarde de euro din scumpirea energiei pe care chiar statul o produce. În plus, politica statului care a ignorat sectorul energetic decenii de-a rândul a făcut ca România să fie importator şi să plătească preţul pe care îl cer alţii pentru a avea energia necesară. Doar de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, companii care asigură 50% din producţia de energie a României, statul a încasat în perioada 2016-2024, circa 30 mld. lei (6 mld. euro)”. Integral pe Zf.ro
“DOCUMENT Zeci de firme au exploatat ilegal plajele românești în 2025, arată Apele Române într-un document intern / Printre beneficiari: Socrii primarului interimar al Capitalei, un inspector Antifraudă, o fostă șefă din Turism, un deputat și oameni de afaceri influenți. Zeci de firme au exploatat ilegal plaja litoralului românesc în sezonul 2025, susțin inspectorii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) într-un document intern în posesia căruia au intrat jurnaliștii publicației locale Dobrogea Live. Printre proprietarii societăților care au beneficiat astfel de plajă se numără: Socrii primarului interimar al Capitalei, un inspector Antfraudă, o fostă șefă din Turism, un deputat și oameni de afaceri influenți, dar și fostul șef PSD Costinești. Aceștia și mulți alții ar fi exploatat plajele litoralului românesc fără să aibă contract de închiriere cu Apele Române, instituția care administrează plajele. Documentul, care datează din 25 iulie, este semnat de inspectorii Aurelian Caraiani și Bogdan Canjau, care îi propun șefului ABADL, Stelică Hagi, ”eliberarea prin forțe proprii” a plajelor pentru că operatorii refuză să o facă. ABA Dobrogea-Litoral nu a răspuns solicitării Dobrogea Live de a transmite dacă a luat măsuri legate de ocuparea fără drept a plajelor de către societățile din document, mai arată jurnaliștii care susțin că cel puțin plajele din 2 Mai și Vama Veche au funcționat în continuare și după semnalarea neregulilor de către inspectorii ABADL. Citește aici ancheta integrală Dobrogea Live.” O preluare G4Media
“Raport Salvați Copiii: Peste 400.000 de copii nu merg la școală. Părinții plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru educație. Anul școlar 2025-2026 începe cu un tablou sumbru. Problemele grave sunt confirmate de datele prezentate de organizația Salvați Copiii România: peste 400.000 de copii sunt în afara școlii, rata abandonului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, discrepanțele dintre urban și rural se adâncesc, iar părinții plătesc costuri ascunse din ce în ce mai mari pentru educația copiilor. Totodată, violența în școli afectează un elev din zece, iar cheltuielile publice pentru educație continuă să plaseze România sub media Uniunii Europene. Datele arată că, în 2024, peste 440.000 de copii între 7 și 17 ani (18,7% din grupa de vârstă) erau în afara sistemului de educație. Cu alte cuvinte, deși se aflau la vârsta la care școala este obligatorie, nu erau înscriși la nicio formă de învățământ sau nu mai frecventau deloc școala. În același timp, 26.000 de elevi au abandonat școala doar în anul școlar 2022-2023. România are și cea mai scăzută rată din UE de participare la educația timpurie – doar 75,7% față de media europeană de 94,6%”. Integral pe Spotmedia
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

https://abcnews.go.com/Politics/video/wesley-clark-defends-renaming-department-defense-125297567?utm_source=flipboard&utm_content=abc/magazine/News
“As Ukraines so goes the West”
Wesley Clark este un fost general cu viziune si cu gandire strategica, ar merita un post de secretar al Apararii intr-un guvern post-Trump…
Generalii Ben Hodges si David Petraeus, de asemenea aduc contributii esentiale in intelegerea situatiilor de viitor care SE VOR INTAMPLA. Absolut remarcabili pentru publicul larg, in opinia mea.
“Cine sunt susținătorii lui Călin Georgescu care au devastat în martie centrul Bucureștiului. Mulți dintre ei au alte condamnări .
Șapte dintre cei 19 inculpați trimiși în judecată, luna trecută, de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru violențele din Capitală din noaptea de 9/10 martie 2025, au fost amendați penal sau condamnați definitiv, în trecut, pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul României sau în străinătate.Zece dintre inculpați sunt muncitori necalificați (3), mecanici auto (2), ospătar (1), spălători de vase/covoare (2), spălător de vase (1) și ajutor de bucătar (1). Toți acuzații ar fi luat parte la incidentele violente din fața Biroului Electoral Central și din Centrul Vechi declanșate după ce a fost anunțată excluderea lui Călin Georgescu de pe listele de candidați la alegerile prezidențiale din mai 2025, se arată într-un răspuns trimis G4Media.ro de către această unitate de parchet. ….”
https://ziare.com/parchet/sustinatori-calin-georgescu-miting-martie-1962919
Raport in rezonanta perfecta cu articolul:
https://www.g4media.ro/in-slujba-moscovei-cum-se-foloseste-rusia-de-infractori-locali-pentru-a-sabota-europa.html
“CTP, acuză medicii antivacciniști că iscă pandemii la fel de periculoase pe cât COVID-19. „Vraci ai Noului Ev Mediu, pun diagnostice demne de doctorul Georgescu-Dumnezeilă”
….„La conferința de la Brașov, dedicată, de fapt, sub speciosul titlu „COVID-19 și convergența biodigitală”, ideii: „Vaccinul anti COVID, arma biologică a Diavolului” au participat și niște medici în toată regula, cadre universitare, specialiști, în alte domenii decât epidemiologie, care au dreptul și datoria de a trata pacienți – mi-e rușine mie să le scriu numele. Acești vraci ai Noului Ev Mediu au discutat despre cum a fost lansat vaccinul anti Covid împotriva omenirii ca s-o împuțineze și s-o controleze, fie direct, fie prin cancere, autism și AVC-uri, diagnostice demne de doctorul lor Honoris Causa, Georgescu-Dumnezeilă, pe care mai mult ca sigur l-au și votat cu entuziasm”, scrie Cristian Tudor Popescu.Jurnalistul adaugă că este greu de comentat un astfel de eveniment, mai ales „când porți un anume respect meseriei de medic”.„Doar mă întreb: cum e posibil ca un medic, adică, pentru mine, un om de știință, să vehiculeze astfel de viruși umpluți cu neant care atacă creierul, iscând pandemii la fel de periculoase pe cât COVID-19? Poate aveți dumneavoastră, cadre medicale sau nu, un răspuns sau mai multe. Poate are și Colegiul Medicilor unul”, încheie CTP. …..”
https://ziare.com/cristian-tudor-popescu/ctp-medici-antivaccinisti-conferinta-brasov-1962921
“Ce a accelerat formarea alianței autocraților globali, văzută clar la parada de la Beijing. Analiză din presa britanică ….”
https://ziare.com/alianta-autocratilor/alianta-instabilitatii-noua-ordine-mondiala-1962846
“Pensia specială medie primită de magistrați, de aproape zece ori mai mare față de pensia medie pe țară. Cum arată „topul” specialilor și câți bani primesc
….Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.697, dintre care 2.563 cu pensie din BASS.În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.356 lei, din care 7.498 lei din BASS și 22.150 lei de la bugetul de stat.Prin comparație, pensia medie pe țară a fost de 2.770 lei, de mai bine de nouă ori mai mică. …..”
https://ziare.com/pensii-speciale/magistratie-pensie-medie-tara-1962889
Si acest fragment este relevant cu referire la apex-predators speciali de la “justitie”:
“…magistrații români ies la pensie la 48-49 de ani, iar o pensie medie în magistratură depășește 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei, în mod special pentru magistrații care au avut și funcții de conducere…”
0.57% din PIB.
La astia, la cat au pradat in anii precedenti, ar fi potrivit sa li se ia din urma pradaciunile.
Buna ziua
Toți se leagă doar de pensile magistraților .
Dar de pensiile militare obținute la vârste de 40 de ani, tăcere pe toată linia.
Basca vin reangajați la stat pe funcții obligatoriu cu salarii grase.
Noul șef al corpului de control al prim ministrului , când a ieșit la pensie din MI ?
Dictatura cu epoleți e vie si funcționează.
1- Magistratii prada cel mai mult de la bugetul de stat (procent din PIB prada)
2- Daca sistemul de privilegii de casta nu se sparge de la magistrati, cei care decid sentintele proceselor, nici un alt grup de pensii speciale si privilegii nu va fi spart.
Cine sparge sistemul de castă al magistraților ? Magistrații din CCR ? 😂😂
E un conflict de interese de cel mai înalt nivel dar in statul de drepți se trece cu vederea.
Lipsește organul numit Consiliu de Stat.
Care NU e ce era pe vremea RSR.
Dovada că funcționează în Italia, Spania, Grecia, Olanda , Belgia , Franța.
E o structură predispusa pentru a soluționa ( printre altele) și conflictele administrative din cadrul structurilor statului central și local.
Și culmea, in tarile enumerate Consiliul de stat nu e compus doar din magistrați.
Vom vedea curand ce face cecereul 😊
Nu am nicio eu vreo speranta…