Revista Presei – 4 octombrie. Interlopii îl apără de popor pe cel mai iubit pescar al țării
04/10/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 4 octombrie. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua slab, local în centru şi în nord-est şi izolat în rest, potrivit ANM. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi, trecător, în sud-vest şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 12 grade. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă. LA BUCUREŞTI: Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade. Vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea.
FOTO Scandal la ICCJ. Dragnea a plecat din sediul instituţiei escortat. Codrin Ştefănescu: Unii sunt eroi ai Revoluţiei. Reacţia Poliţiei Capitalei. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a plecat de la Curtea Supremă după aproape patru ore de audieri, acesta fiind însoţit de mai mulţi indivizi masivi, despre care Codrin Ştefănescu, secretar general-adjunct, a afirmat că ar fi colegi de partid. Anterior, mai mulţi oameni au venit la ÎCCJ să-l critice pe preşedintele PSD. Reprezentanţi din Poliţia Capitalei au precizat faptul că persoanele în cauză au fost conduse de către jandarmi la Secţia 1 Politie în vederea identificării, cadrele Jandarmeriei Bucureşti urmând să dispună măsuri în funcţie de situaţia constatată în teren. După ce, la prânz, Liviu Dragnea a fost primit cu huiduieli şi cătuşe de aproape 10 protestatari, la ieşirea de la proces, şeful PSD a fost escortat de mai mulţi indivizi masivi, care s-au comportat ca gărzi de corp. „Nu ştiu cine sunt. Nu am chemat pe nimeni, cum puteţi să minţiţi în felul ăsta? Doamna de acolo e intrerlop? Eu nu pot să plec din cauza dvs. De ce nu mă lăsaţi să plec? Vorbim la Parlament“, a afirmat Liviu Dragnea, când a fost întrebat de un reporter de ce a chemat „interlopi“. Integral pe Adevarul
Marele jaf! “Cred ca bucurestenii nu inteleg ce ni se pregateste. Firea ne duce in zona Venezuelei”. Interviu. Cele 22 de companii de stat infiintate de Gabriela Firea sunt o premiera mondiala si un model periculos, care ne va duce in zona Venezulei, atrage atentia consilierul PNL Ciprian Ciucu. Intr-un interviu pentru Ziare.com, Ciprian Ciucu a explicat in ce domenii vor actiona aceste firme, cum au aparut managerii ca scosi din joben si pe ce se vor duce banii bucurestenilor, 100 de milioane de lei doar in ultimele trei luni ale acestui an: “1 milion de duc numai pe consilii de administratie, alcatuite din 3- 5 oameni, si cenzori. Se duc pe salarii, autoturisme, sedii, laptopuri. Una dintre companii isi inchiriaza un sediu cu 20 euro/mp intr-o zona unde pe piata libera pretul e de 5-10 euro/mp. (…) In compania de IT costa mai mult masinile decat calculatoarele”, arata Ciucu. Cum arata planul? “Am intrebat daca va fi mai eficienta firma de parcari, domeniu care acum, in mod aberant, merge in pierdere. Veti pune automate? Da, punem automate. Si atunci de ce aveti pe schema de personal 264 de angajati? Pai, cineva trebuie sa verifice daca oamenii au platit la automat. Smart city!” De ce e atat de rau ca Primaria creeaza 22 de firme? Pana la urma poate ca aceasta este solutia dnei Firea pentru eficienta mai mare in serviciul bucurestenilor. Avem o istorie post-comunista, de aproape 30 de ani, in care exemplele de succes pentru companiile de stat sunt aproape inexistente. Ele au fost intotdeauna politizate pe fata, ca actualele companii ale dnei Firea, si capusate. Adica si-au demonstrat ineficienta, au mers de cele mai multe ori pe pierdere, iar acolo unde au avut monopol au mers la limita profitabilitatii. De ce spuneti ca aceste companii sunt deja politizate? Au fost infiintate, nu ni s-a comunicat acest lucru, si normal ar fi fost sa vedem o campanie de proportii de recrutare a managementului acestor companii. Sa vuiasca presa de business, de capital: Primaria cauta oameni competenti! Integral pe Ziare.com
Cum a fost învinsă Curtea Constituţională de o avocată. Povestea cenzurii de la CCR, pe înţelesul tuturor. Hotărârea internă adoptată de judecătorii Curţii Constituţionale (CCR), prin care preşedintele forului, Valer Dorneanu, poate cenzura opiniile separate sau concurente ale altor judecători ai CCR, a fost desfiinţată în motivarea unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. „Adevărul“ arată cum a ajuns CCR să fie înfrântă de o avocată. La început a fost hotărârea numărul 1 din 22.06.2017 emisă de Plenul CCR, prin care preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, primea putere deplină să blocheze publicarea oricărei opinii separate sau concurente, dacă ele criticau hotărârile Curţii. Potrivit legii de funcţionare, CCR adoptă decizii cu majoritate de voturi, însă în Monitorul Oficial se publică şi opiniile separate (care contrazic decizia luată de majoritate) sau concurente (cele în care unii judecători sunt de acord cu decizia majorităţii, dar nu sunt de acord şi cu argumentele care au dus la luarea deciziei). Hotărârea internă a CCR a venit pe fondul unei dispute interne între judecătorii Curţii, în contextul în care Livia Stanciu a criticat deciziile Curţii în două decizii extrem de importante. Prima se referă la Legea de funcţionare a Guvernului, care interzice unei persoane condamnate să facă parte din Executiv, cu trimitere directă la Liviu Dragnea. Iar a doua se referă la articolul din Codul Penal privind abuzul în serviciu, sesizare ridicată în instanţă chiar de Bombonica Prodanca, fosta soţie a lui Liviu Dragnea. Acesta este contextul în care a apărut Hotărârea nr. 1/2017 prin care s-a instaurat cenzura la CCR. Intriga În luna iulie, avocata Elenina Nicuţ (foto dreapta) a cerut Curţii, în baza Legii privind liberul acces la informaţiile publice, să-i pună la dispoziţie hotărârea luată pe speţa privind abuzul în serviciu, în care Livia Stanciu a făcut opinie concurentă, opinie care nu a mai fost publicată însă în Monitorul Oficial sau pe site-ul CCR, tocmai pentru că aducea critici deciziei majoritare. Integral pe Adevarul
Fostul ministru Florin Iordache, autorul controversatei OUG 13, a devenit șeful comisiei parlamentare pentru legislația Justiției. Social-democratul Florin Iordache a fost ales, marți, președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției, informează Agerpres. Membrii comisiei și-au votat conducerea, din aceasta urmând să facă parte, pe lângă președinte, și Marton Arpad (UDMR), Ioan Cupșa (PNL) — vicepreședinți și Steluța Cătăniciu (ALDE) — secretar. USR urmează să-și desemneze un vicepreședinte al acestui for. Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat săptămâna trecută înființarea Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției. Din această comisie fac parte 23 de parlamentari, între care Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Adrian Țuțuianu, Robert Cazanciuc de la PSD, Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu de la PNL, Marton Arpad de la UDMR și Dorin Bădulescu de la PMP. Obiectivele comisiei sunt “înglobarea în cuprinsul Codului de procedură penală a modificărilor adoptate prin Legea 253/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, modificarea textelor în raport cu deciziile Curții Constituționale, emise începând cu 2014, și prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate pentru articolele din Codul de procedură penală, punerea în acord a deciziilor pronunțate de CCR prin care s-au declarat neconstituționale texte din Codul penal, punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal și Codului de procedură penală”. Integral pe Romania Libera
CCR a decis ca Laura Codruta Kovesi este obligata sa se prezinte in fata comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile din 2009. Curtea Constitutionala a admis, marti, existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Ministerul Public, reprezentat de DNA, “generat de refuzul procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie de a se prezenta in fata Comisiei speciale de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009 si de rezultatul scrutinului prezidential”, informeaza CCR, intr-un comunicat. De asemenea, Curtea ” a constatat obligatia doamnei Laura Codruta Kovesi de a se prezenta in fata Parlamentului Romaniei – Comisia speciala de ancheta (…) pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009.” In schimb, CR nu a constatat existenta unui conflict juridic intre Ministerul Public si Parlament in urma refuzului procurorului general, Augustin Lazar, de a transmite legislativului o copie dupa dosarul de urmarire penala privind alegerile prezidentiale din 2009. “In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei, pe de o parte, si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, generat de refuzul procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie de a se prezenta in fata Comisiei speciale de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009 si de rezultatul scrutinului prezidential. In solutionarea conflictului, Curtea a constatat obligatia doamnei Laura Codruta Kovesi de a se prezenta in fata Parlamentului Romaniei – Comisia speciala de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009 si de rezultatul scrutinului prezidential si de a furniza informatiile solicitate sau de a pune la dispozitie celelalte documente sau mijloace de proba detinute, utile activitatii comisiei”, se arata in comunicatul Curtii Constitutionale. Integral pe Hotnews
PSD şi ALDE fac, din nou, scut în faţa Justiţiei. Ministrul Viorel Ilie a rămas cu imunitate, după ce 77 de senatori au votat „împotriva“ solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale într-un dosar privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici, în care demnitarul e acuzat de procurori de abuz în serviciu. Pe de altă parte, doar 37 de senatori au votat „pentru“ solicitarea DNA. „Nu îmi rămâne decât să constat situaţia în care ne aflăm, eu în situaţia de a vă cere să respingeţi cererea procurorului general, conştient fiind de faptul că vor fi voci critice la adresa mea, iar dumneavoastră, dragi colegi, în situaţia de a judeca şi de a vota pentru sau împotrivă, funcţie de conştiinţa fiecăruia, mai mult sau mai puţin subiectiv, cu influenţe politice sau nu, aşa cum credeţi fiecare dintre cei prezenţi în plenul Senatului României. Având conştiinţa că nu am făcut nimic din ceea ce mi se impută, mă simt nevoit totuşi să-mi cer scuze dumneavoastră şi colegilor din Guvern pentru situaţia în care ne aflăm cu toţii“, a declarat Viorel Ilie. Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a fost cel care a dat semnalul în ceea ce priveşte modul cum ar trebui să se comporte colegii săi :„Eu voi vota împotriva cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale a domnului Viorel Ilie. Voi pune bila albă în urna neagră şi bila neagră în urna albă. Votez în cunoştinţă de cauză“, a precizat Şerban Nicolae. Mai mult, acesta a cerut „indicii temeinice, nu suspiciuni rezonabile“, de la procurori, dacă vor ca aleşii să susţină cererile DNA. Integral pe Adevarul
Dorin Cocoş a fost ELIBERAT, după ce a executat un an din pedeapsa primită în dosarul „Microsoft”. Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost pus în libertate, marţi, din Penitenciarul Jilava, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis, definitiv, eliberarea sa condiţionată. Dorin Cocoş a fost eliberat din penitenciar după finalizarea procedurilor. „Admite contestaţia formulată de condamnatul Cocoş Dorin, împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: (…) admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Bucureşti- Jilava cu privire la condamnatul Cocoş Dorin de sub efectul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată de Tribunalul Bucureşti (…)”, a decis, marţi, definitiv, Tribunalul Ilfov. În 3 octombrie 2016, Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, în dosarul „Microsoft 1”. În acelaşi dosar, a fost condamnat şi fostul ministru Gabriel Sandu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Ştefan, la şase ani de detenţie, în timp de omul de afaceri Nicoale Dumitru a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni ani. Între timp, şi omul Nicolae Dumitru a fost pus în libertate. Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro. Nicolae Dumitru a fost condamnat pentru trafic de influenţă, urmând să-i fie confiscaţi 2.050.000 dolari şi 1.000.000 de euro. Gheorghe Ştefan a fost condamnat pentru trafic de influenţă, instanţa hotărând confiscarea a peste trei milioane de euro. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost găsit vinovat de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro. Integral pe Gandul
Bugetarii ies in strada, miercuri, intr-un mare miting la Guvern. Vezi pe unde nu se circula. Nemultumiti de trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat si de prevederile din Legea salarizarii, bugetarii din toate domeniile de activitate vor iesi in strada, miercuri, de la ora 11:00, in fata Guvernului. La protestul de miercuri vor participa sindicalisti din Cartelul Alfa, care reprezinta 41 de federatii profesionale din domenii diverse, iar lor li se vor alatura si reprezentanti ai Sindicatului National al Politistilor. La mitingul din fata Piata Victoriei sunt asteptate cateva mii de persoane. Pe unde nu se circula in Capitala. Circulatia rutiera va fi restrictionata miercuri, intre orele 08:30 si 16:30 pe Sos. Kiseleff, intre str. Arh. Ion Mincu si Piata Victoriei, precum si de la Arcul de Triumf, in functie de numarul participantilor/mijloacelor de transport. De asemenea, in Piata Victoriei, traficul va fi asigurat in dublu sens in fata Guvernului, intre Bd. Aviatorilor si Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascar Catargiu. Politistii Brigazii Rutiere precizeaza ca nu se va permite accesul in Piata Victoriei din Str. Buzesti, din Bd. Nicolae Titulescu si din Bd. Ion Mihalache, iar pe strada Paris si pe breteaua Iancu de Hunedoara, traficul va fi directionat doar catre Bd. Aviatorilor. De ce protesteaza bugetarii: Ne confruntam cu o noua forma de sclavagism! Protestul de miercuri vine dupa ce luni sute de salariati din invatamant au iesit in strada in mai multe judete din tara, nemultumiti de calculul sporurilor si de pozitionarea functiilor didactice in Legea Salarizarii. Tot luni, si angajatii din Sanatate au protestat, ei fiind revoltati de legea salarizarii, a lipsei contractelor colective de munca si de trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata
reiau
e jale mare la palatul victoria cu “roborul” care creste,creste,creste
cica bnr si bancile ar fi de vina- misa&terente Tudose dixit
nimeni,nimic despre împrumuturile de stat in lei pentru plata salariilor
isaresu o da “cotita”-cica s a incasat mai mult la buget…pai daca s a platit “mai mult la buget” banii aia or fi “stivuiti” la beciurile trezoreriei?
“injectie de 9 miliarde”-apa de ploaie
solutia cu roborul? sa faca dragnea o comisie parlamentara de ancheta si ori sa l amendeze ori sa l aresteze sa nu mai umble de capul lui prin banci
Bună dimineața!
Păi același prim-bețiv a cerut „confiscarea” de către „guviermi” a sumelor de la firmele cu capital majoritar de stat, care au profit. Așa, banii lichizi din piață au cam dispărut, și Roborul a „luat-o” la „deal”, că așa-s regulile economiei de piață. Dar, cum vechilul Itzik Dracnevici și primul bețiv al țării știu doar de „economia de ciordeală” sau/și de „economia de birt”, se miră ca proștii, cum ar zice Moromete!…
Bun găsit!
Vin câteva mii de oameni și-ți spun că „legile (in)justiției” nu-s bune!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22033657-1-000-magistrati-solicita-retragerea-proiectului-modificare-legilor-justitiei-nu-mai-poate-accepta-intoarcerea-timp-reglementari-legislative-existente-anterior-anului-1989.htm
Dar, nu, tu Cameleonel, o ții pe-a ta: „nu e nimic de rescris în legi!”
Îți zice asta și CSM, cu transmiterea motivării deciziei de aviz negativ! Îți spun, voalat, același lucru și ambasadorul Statelor Unite și președintele. Tu – nu și nu! Mare jigodie de om! În țări civilizate, după asemenea reacții, ar fi urmat demisia. Dar, sinistrul de la (in)justiție nu știe ce e aia „demisie de onoare”! Parcă Ciordache a avut mai multă onoare, că a demisionat! Greu, dar a făcut-o!…
Uite, cameleon nesimțit, cum se procedează în țări civilizate!
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22035840-olanda-ministrul-apararii-demisionat-urma-unui-raport-legat-moartea-doua-casti-albastre-mali.htm
„Ministrul Apararii din Olanda a demisionat marti dupa ce un raport a denuntat “serioase deficiente” ce au condus la moartea a doua Casti Albastre olandeze in Mali in explozia accidentala a unui mortier in 2016, informeaza AFP.”
Asemenea țări sunt – și vor mai fi mult timp! – cu ani-lumină înaintea noastră, nu pentru că ar avea 4 mâini, 4 picioare sau 8 ochi, ci pentru că au atitudine, caracter, onoare, principii! Ceea ce cameleonul nostru nu are!
Buna dimineata
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-22034838-sub-presiunea-atacurilor-lui-liviu-dragnea-anre-decis-amanarea-scumpirii-gazelor-luna.htm
Cu indicatorul ROBOR e si mai simplu – face Dragnea un Stabor ( tot rimeaza cu ROBOR :)) , il pune pe Moshe sau alt minoritar de al lui lui ( foarte apreciat de “elita” romaneasca cantareata sub alt steag ) si-l trimite pe ROBOR in arest la domiciliu :))
PS – Dupa cum incepe Dragnea sa dicteze piata , preturile , bursele etc ma tem sa nu se trezeasca parintii mei ( avem o pensiune la munte , administrata de ei ) cu vreun minoritar pesedist care sa inceapa sa puna conditii : la ce pret se poate vinde mancarea , cat sa le ia minoritarilor pe cazare ( sau daca nu cumva vor fi obligati sa i cazeze gratis iar la plecare sa le dea si cate un CEC etc ) . Cam asta e un posibil viitor ale republicii anexate.
Sampania si aplauzele dupa ce le reuseste implementarea economiei de tip Chibut si a justitie de tip Black Cube .
Din lagarul de exterminare Romania : http://www.ziare.com/social/spital/medic-dintr-un-spital-din-ramnicu-sarat-noi-trimitem-acasa-urgentele-care-mor-la-domiciliu-1483721
Confirm 100% cu o intamplare asemanatoare ( am mai povestit despre asta ) – acum 6 saptamani mama unei prietene din Chicago a fost dusa la spital , coma/perfuzii etc – medicii au spus sa o ia sa moara acasa … asta in conditiile in care fiind in coma , nu putea fi hranita si nici sa bea apa . Adica mai pe sleau – go home sa mori ca un caine dupa ce ai fost 40 ani profesoara in Romania anexata .
Bonus : o ruda a femeii in cauza , stomatolog renumit in Italia ( deci cam stie cu ce se “mananca” medicina , spitale , pacienti etc ) venise in tara si a vorbit sa o transfere la un alt spital – medicii care o aveau internata pe batrana .. nu voiau nici asta .
Chibut de cocalari , asta e Romania . Plina de talente cu ifose .
Au și polonezii „catalanii ”lor! 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22036068-modelul-catalan-extinde-polonia-apare-partid-care-vrea-autonomie-sporita-regiunii-silezia.htm
Nu e bine deloc! Nu e bine! 🙁
Buna ziua,
macar atat , deocamdata:
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/folosirea-limbii-maghiare-in-administratie-respsinsa-in-comisii-804353
Acesta este un blat ordinar marca Dragnea. Se ştia de mult de 15% dar ceva circ pentru marele român din Teleorman. Mare.jigodie !
Ce dezamăgire este Isărescu. Nu a ezitat nici un moment să pompeze 2 miliarde de euro ( in lei) la un semn făcut de Dragnea din mustață,pentru a nu se observa dezastrul financiar. Încă.
PS felicitări secretarei care a transformat Poliția în MILIȚIE! ??
Bună!
Păi, se putea? Securistul Manolică să nu dea niște bani la semnul unui urmaș de milițian? Iar pupăza aia de la Interne e tot de Itzik Dracnev Teleormanescu adusă, de la Videle…
??
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22036318-sindicalistii-cartel-alfa-protesteaza-piata-victoriei-sunt-blamate-guvernul-psd-dragnea-opozitia-ong-urile-lui-soros.htm :)))
Cum trateaza slugile lui Steinmetz un expert UNESCO : ” Helmuth Albrecht (foto stanga), doctor in arheologie si evaluator renumit al ICOMOS (International Council on Monuments and Sites), a cunoscut umilinta dupa umilinta la Rosia Montana, unde i s-au inchis usi in nas si s-a incercat intimidarea lui de catre reprezentantii institutiilor direct implicate, relateaza jurnalistii de la Recorder.ro. Acestia au surprins imagini incredibile din timpul vizitei delegatiei UNESCO la Rosia Montana. ”
http://www.ziare.com/rosia-montana/gold-corporation/situatie-incredibila-la-rosia-montana-cum-l-au-umilit-autoritatile-pe-expertul-unesco-venit-sa-evalueze-situl-video-1483628
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22036225-rusia-ocupat-operatiuni-dezinformare-catalonia-stampa.htm
Simona Halep a batut-o pe Sarapova 6-2, 6-2!!!
Bună ziua!
Mare veste! S-au „spart” ghinioanele Simonei! Nu o bătuse niciodată pe rusoaică, în 7 partide!
Da! Culmea, in doua seturi Sarapova n-a mai indraznit sa faca pauza de WC. Ar fi aratat ca sta rau cu sfincterele!
Da, mare victorie si satisfactie.
Mai ales ca Sarapova ,in doua seturi, n-a mai facut traditionala pauza de toaleta!
http://www.businessmagazin.ro/analize/industrie/au-angajat-o-director-ca-sa-salveze-o-companie-romaneasca-veche-de-100-de-ani-a-evitat-falimentul-si-i-a-crescut-profitul-de-6-ori-16752162
Scuze, comentariul a aparut a doua oara pt. ca nu fusese primit in forma initiala.
postare noua 🙂 salut pe toata lumea!
http://politeia.org.ro/editoriale/curtea-cu-amnezici-si-comisia-condusa-prin-sms-uri/55634/