Revista Presei – 4 martie.“Un consilier BNR susține că România are un deficit de 30% la colectarea TVA: „Avem un sistem corupt până în măduva oaselor”……”
| 04/03/2026 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 4 martie! Vom avea temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale (acestea fiind cuprinse între 3…5 gr în depresiuni şi 9…10 în sud-sud-vest, la valorile diurne şi între -6…-4 gr în estul Transilvaniei şi 1…2 gr în sud-sud-est, la valorile nocturne), astfel estimările indică temperaturi maxime cuprinse în marea lor majoritate între 10 şi 17 gr şi temperaturi minime în general între -6 şi 4 gr, local mai scăzute la munte. Vom avea o vreme stabilă, având în vedere că presiunea atmosferică se va menţine ridicată în cea mai mare parte a continentului, si peste spaţiul geografic al ţării noastre. Bucuresti: 14/2 gr.C.
“Un consilier BNR susține că România are un deficit de 30% la colectarea TVA: „Avem un sistem corupt până în măduva oaselor”..„Avem în momentul de față un deficit de încasare a taxei de valoare adăugată TVA care este de 30%, media Uniunii Europene e de 7%, Bulgaria e pe acolo, Ungaria, mai jos. Deci țările vecine cu noi reușesc să încaseze TVA. Noi nu. Aici este o problemă foarte serioasă. Noi dacă nu încasăm TVA în modul acesta, asta înseamnă că avem un sistem corupt până în măduva oaselor”, a precizat Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, la Antena 3. Acesta subliniază că ANAF nu reușește să depisteze corupția din sistem deoarece „caută oriunde”, mai puțin acolo unde trebuie. „ANAF nu reușește să o găsească (corupția – n.r.). ANAF caută oriunde, numai acolo unde este nu. În momentul în care avem restituiri de TVA pentru întreprinderi care nu există și care nici nu au plătit vreodată… Eu cred că administrația publică și-ar face treaba mult mai bine decât o face acum. Nu numai că nu va fi nevoie ca cetățenii să strângă cureaua, vom putea chiar să avem o relaxare, atât în privința unor eventuale înghețări ale unor venituri, cât și în privința creșterii economiei”, a mai adăugat Eugen Rădulescu. ….” Integral: https://www.libertatea.ro/
“România se leagă tot mai mult de SUA, de data aceasta pe energie nucleară. Proiect ambițios, dar cu riscuri mari dacă nu e îndeplinit. „O să fim mult mai „neica nimeni” decât suntem azi” …..„Plec de la același considerent ca în ceea ce privește succesul proiectelor de transport de gaze în țara noastră. Ca lucrurile într-adevăr să se miște ele trebuie să fie ridicate la nivel de proiect de țară. Pentru că, indiferent cât de bine intenționată ar fi o companie sau alta, sunt nenumărate situații birocratice, legislative, administrative sau de altă natură, care pur și simplu ajung să le blocheze. Și atunci e nevoie de o asumare care nu este doar la nivelul unui director cu mandat care peste doi ani de zile pleacă. Este nevoie de o asumare la nivelul unor instituții care rămân și după ce pleacă acel director. Care pot să rezolve și problemele care nu stau efectiv în capacitatea lui de a le rezolva, care în spate să aibă și o susținere politică, așa cum a fost cazul la Doicești. Inclusiv pentru partea legată de dezvoltarea nucleară, din punctul meu de vedere, e nevoie de un proiect de țară, care vine cu o cu totul și cu totul altă asumare, și instituțională, și politică și care, într-adevăr, mișcă după aceea niște lucruri. Altfel, repet, rămânem la nivelul obiectivelor izolate ale unor companii, care nu au o viziune de ansamblu asupra intereselor naționale. Dacă noi nu înțelegem lucrurile astea, o să vorbim peste 10 ani tot de Reactoarele 3 și 4. Vom pierde și atuurile pe care le avem în momentul de față în polul energetic, atât în raport cu Uniunea Europeană, cât și în raport cu SUA, și o să fim mult mai „neica nimeni” decât suntem azi”, a declarat, pentru Ziare.com, Dumitru Chisăliță, expert în energie și președintele Asociației Energia Inteligentă…..” Integral: https://ziare.com/
“În multe țări OCDE, statul spune „ai copii, te ajut”; în România, sistemul de taxare spune mai degrabă „plătești aproape la fel, indiferent de situația ta familială”. Impozitarea muncii la noi și la alții …. Raportul ia în considerare mai multe tipuri de gospodării și sarcina fiscală pentru salariul mediu din anul 2024. Statele OCDE acordă scutiri fiscale, deduceri și credite fiscale în funcție de nivelul veniturilor, statutul matrimonial și prezența sau absența copiilor. Astfel încât, sarcina fiscală medie, calculată ca procent din costul muncii, a fost dupâ cum urmează: pentru un cuplu cu un salariat și copii 25,7%, pentru un cuplu cu doi salariati și copii 31.8%, iar pentru un salariat singur, fără copii, 34,9%. Cele mai mari sarcini fiscale pentru salariați singuri au fost observate în state membre UE precum Belgia, Germania, Franța, Italia și Austria. Diferența dintre un cuplu cu un salariat și copii și un salariat singur a fost mai mare de 15% din costul muncii în țări precum Belgia, Luxemburg, Polonia și Slovacia. În prezent, în România, cota de impozit pe venit pentru venituri salariale este 10%. Pentru aceste venituri, se datorează următoarele contribuții: contribuția de asigurări sociale (contribuția la pensie) datorată de angajat de 25%, contribuția de asigurări sociale de sănătate (contributia la sănătate) datorată de angajat de 10% și contribuția asiguratorie de muncă datorată de angajator de 2,25%. Contribuțiile sociale pentru venituri salariale nu sunt plafonate. În ceea ce privește sistemul de pensii, România are patru piloane pentru sistemul de pensii: pensie publică, bazată pe solidaritate generațională; pensie administrată privat, cu un procent de doar 4,75% din cei 25% contribuție de asigurări sociale; pensia facultativă cu un plafon anual de doar 400 euro pentru a beneficia de facilitățile fiscale; pensia ocupațională, pentru care nu sunt cunoscute exemple de implementare. De asemenea, sunt acordate deduceri fiscale pentru salariații cu un venit lunar brut de până la 2.000 de lei, peste salariul minim, în funcție de numărul de persoane în întreținere și deduceri suplimentare de 15% pentru salariații cu vârsta până în 26 ani, de 100 de lei pentru fiecare copil al salariatului, înscris într-o formă de învățământ, și de 400 euro anual pentru asigurarea privată de sănătate și abonament de sport. O serie de beneficii salariale au un tratament fiscal favorabil. …..” Integral: https://republica.ro/
“Cum afectează războiul din Iran economia românească. „Dacă vom ajunge într-un conflict prelungit, vom avea creșteri de prețuri pe termen lung” …. „Consecințele sunt cele previzibile: scumpirea certă pe termen mediu a combustibilului și poate și a gazelor naturale. Asta înseamnă energie mai scumpă, prin urmare cheltuielile de transport sunt mai mari. Prețul oricărui produs este influențat între 3% și 5% de cheltuielile cu transportul. Sigur, pentru unele produse cheltuielile cu transportul sunt mai mici, pentru altele sunt mai mari, dar cu siguranță se regăsesc în prețul la raft”, a explicat consultantul fiscal Adrian Bența. Prin urmare, acesta explică faptul că trebuie să ne așteptăm în continuare la un puseu inflaționist, care, deși nu este foarte mare, totuși crește. Totodată, consultantul fiscal arată faptul că România mai are, din fericire, niște rezerve de petrol și gaze naturale, dar nu suficiente, prin urmare deși nu putem spune că situația ne afectează total, totuși ne afectează. „Se suprapun atât de multe crize încât nu mai știi care dintre ele afectează mai mult: avem în continuare ce se întâmplă în Ucraina, ce s-a întâmplat în Israel încă nu s-a terminat, acum vedem că vine Iranul, lăsând la o parte că venim după o pandemie în care iarăși a fost o problemă. Plus deficitul nostru cronic bugetar, beteșug vechi”, spune Adrian Bența. Acesta subliniază totodată faptul că România are în continuare inflația cea mai mare din UE și atunci orice potențială creștere de cheltuieli afectează bugetul cetățeanului. „Cei care sunt captivi, pensionarii, salariații cu salariul minim pe economie, cei care sunt în șomaj sau trăiesc din ajutoare sociale vor resimți foarte puternic această perioadă”, încheie Adrian Bența. …..” Integral: https://ziare.com/
“Economia UE poate rezista maximum o lună războiului din Orientul Mijlociu. Alertă în Europa: Patru săptămâni de foc decid soarta Uniunii ANALIZĂ Prețurile energiei au sărit în aer, transporturile maritime prin Strâmtoarea Ormuz sunt blocate, iar Europa privește cu îngrijorare spre est. Următoarele patru săptămâni vor fi cruciale pentru a stabili dacă economia europeană se confruntă cu o nouă criză majoră sau doar cu un obstacol temporar în calea redresării, relatează publicația Bloomberg și agenția Reuters. Acesta este intervalul de timp pe care președintele american Donald Trump îl estimează pentru operațiunile militare împotriva Iranului, un conflict care a ucis deja liderul suprem ayatollah Ali Khamenei, a declanșat un val de atacuri în toată regiunea Golfului și a făcut ca prețurile energiei să explodeze. ….Situată între Oman și Iran, Strâmtoarea Hormuz reprezintă o poartă de tranzit esențială pentru exporturile statelor din Golf, inclusiv petrol, gaze și produse chimice. Aproximativ 20% din petrolul global, inclusiv cel provenit din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuweit și Iran, trece prin acest culoar îngust, la fel ca volumele uriașe de gaze naturale lichefiate (LNG) din Qatar. De când Europa s-a îndepărtat de energia rusească după invadarea Ucrainei, dependența sa de importurile din Golf a crescut semnificativ. Printre țările europene, Marea Britanie, Italia, Belgia și Polonia sunt cele mai dependente de livrările de LNG care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, potrivit datelor Administrației Americane pentru Informații în domeniul Energiei. Regiunea este, de asemenea, un exportator major de propan, butan și etan, gaze folosite pentru încălzire, combustibil și în agricultură, conform datelor furnizate de brokerul Kpler. Datele privind transporturile maritime arată că peste 200 de nave, inclusiv tancuri petroliere și metaniere, au aruncat ancora în jurul Strâmtorii Ormuz și în apele înconjurătoare ca urmare a conflictului din Iran. Acest blocaj a împins imediat în sus prețurile petrolului și gazelor. Contractele futures Brent au urcat cu aproape 8%, până la 78 de dolari pe baril, în timp ce gazele naturale pe piața olandeză s-au tranzacționat în creștere cu 19%, la 38 de euro pe megawatt-oră (MWh). ….Propriile proiecții ale BCE arată că impactul inflaționist al creșterii prețului petrolului este mult mai mare decât efectul asupra creșterii economice. Analiza de sensibilitate publicată în decembrie susține că o creștere permanentă cu 14% a prețului petrolului și gazelor ar reduce creșterea economică cu doar 0,1% în acest an și ar crește inflația cu până la 0,5%. …..” Integral: https://ziare.com/
“Din secretele industrializării Turciei: Costurile de producţie din Turcia sunt cu peste 30% mai mici decât în UE. La uzina de maşini a Renault din Bursa, costurile cu forţa de muncă sunt de patru ori mai mici decât cele din Franţa. Iar în economia turcă regulile sunt mai permisive Companiile franceze au investit 3,6 miliarde de euro în economia Turciei în perioada 2020-2024. Este aceeaşi perioadă în care constructorul auto Renault a anunţat un plan de investiţii de 400 de milioane de euro în extinderea capacităţii şi diversificarea producţiei la uzina sa din Bursa, inima industriei auto turceşti. În urma acestui efort financiar, Renault produce în Turcia modelul Dacia Duster şi se pregăteşte de asamblarea celui de-al doilea. Vor urma, probabil, şi altele, în defavoarea uzinei din România. Până în 2027, companiile franceze intenţionează să investească încă cinci miliarde de euro în economia turcească. Şi de ce n-ar face? Au aproape 200 de fabrici acolo şi peste 143.000 de angajaţi, susţinând prin afacerile lor 385.000 de locuri de muncă. Costurile de producţie din Turcia sunt cu peste 30% mai mici decât în UE. La uzina de maşini din Bursa, costurile cu forţa de muncă sunt de patru ori mai mici decât cele din Franţa. Iar în economia turcească regulile sunt mai permisive. Având în vedere că nu există bariere comerciale între Turcia şi UE, ţara eurasiatică are avantaje pe care economiile europene cu greu le pot oferi. Uzina Renault din Bursa are 5.600 de angajaţi şi 800 de roboţi, care produc cel mai bine vândute modele, scrie Le Monde. Fabrica livrează o maşină pe minut şi anul trecut a funcţionat 24 de ore din 24, 6 zile pe săptămână. Capacitatea totală de producţie este de 390.000 de unităţi pe an. În 2025, parteneriatul Renault-Oyak a produs la Bursa 387.113 de maşini. Exporturile au crescut cu 14%, la 271.994 de unităţi. Aceste date spun multe despre economia turcească. Industria auto este unul din stâlpii de rezistenţă. Atrage investiţii străine de care Turcia, o ţară cu deficit bugetar uriaş, cu moneda naţională şubredă şi cu o inflaţia permanentă care în Europa se manifestă doar o dată la câteva generaţii, are nevoie ca de apă. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“Ce este „bazooka comercială” pe care politicienii germani vor să o folosească împotriva SUA .…„Având în vedere situația actuală și hotărârea, trebuie să suspendăm acum procesul de ratificare”, a declarat Wiese în podcastul Berlin Playbook de la Politico. El a subliniat că există „incertitudine” și „neclarități”, motiv pentru care „este bine să luăm o pauză”. Wiese este prim-secretar parlamentar al grupului SPD din Bundestag, notează Welt. În timp ce Uniunea Europeană cere claritate asupra intențiilor SUA, oficialii americani par să mențină acordurile în vigoare. Duminică, reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, a declarat pentru CBS că niciun partener comercial nu a solicitat rezilierea unui acord existent. UE cere o atitudine fermă asupra tarifelor lui Trump Greer a menționat că a discutat deja cu oficiali ai Uniunii Europene, care preferă să aștepte evoluția situației. Acesta a confirmat că SUA vor respecta în continuare acordurile încheiate, inclusiv cu UE, și se așteaptă ca și partenerii lor să facă același lucru. Totuși, măsurile recente ale lui Trump au atras critici dure din partea lui Wiese. Deși a recunoscut că statul de drept funcționează în SUA, politicianul german a atras atenția asupra faptului că „Trump a anunțat imediat noi tarife de 15%, în baza unei alte baze legale, valabile doar pentru 150 de zile”. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Războiul din Orientul Mijlociu care poate umple vistieria Moscovei și goli arsenalele Occidentului: Drone de 20.000 de dolari, interceptate cu rachete de 4 milioane de dolari ….. În opinia lui Malte Humpert, fondator și membru senior al Institutului Arctic, Rusia s-ar putea transforma într-un beneficiar indirect al escaladării. „Întrebarea este cât va dura situația din Ormuz”, a declarat Malte Humpert pentru POLITICO, referindu-se la blocajul din strâmtoarea prin care tranzitează o parte semnificativă a petrolului mondial. „Dacă va continua câteva săptămâni, mai ales că intrăm în lunile de vară, atunci exporturile rusești vor crește cu adevărat”, a subliniat expertul. Întreruperile de aprovizionare redesenează rapid fluxurile comerciale. „Favorizează întotdeauna vânzătorul care poate livra la timp, în mod fiabil și cu reduceri”, a explicat Humpert, sugerând că încărcăturile rusești, inclusiv cele sancționate, ar putea găsi mai ușor cumpărători în India, Pakistan sau China. Pe fondul interdicției Uniunii Europene privind importurile de gaz natural lichefiat rusesc, care ar urma să intre în vigoare anul viitor, instabilitatea din regiune complică și mai mult calculele Bruxelles-ului. „Vor exista voci în UE care se vor întreba dacă este inteligent să se oprească importul de GNL rusesc în contextul nesiguranței aprovizionării globale”, a subliniat Humpert. Kievul se teme pentru scutul antiaerian Pentru Ucraina, consecințele pot fi directe. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că o confruntare prelungită ar putea afecta livrările de sisteme esențiale pentru protejarea orașelor ucrainene. „Până acum, totul merge ca înainte, dar, desigur, știm că un război lung, dacă va fi lung, și intensitatea ostilităților vor afecta numărul de sisteme de apărare aeriană de care dispunem”, a declarat liderul de la Kiev. „Toată lumea înțelege că pentru noi aceste (rachetele de apărare aeriană) reprezintă viața noastră”, a adăugat Zelenski. ….” Integral: https://ziare.com/
“Cele 3 moduri în care se poate încheia războiul din Orientul Mijlociu. Analiștii avertizează asupra lipsei unei strategii clare …. Mărimea pariului asumat de Donald Trump prin lansarea acestui război, în coordonare cu Israelul, este pe măsura gamei largi de deznodăminte posibile. Riscul major este ca un conflict născut dintr-o rațiune îndoielnică să genereze haos în tot Orientul Mijlociu, să ucidă mii de civili și să favorizeze apariția unor noi atacuri teroriste împotriva americanilor în anii ce vor urma. Există însă și un scenariu alternativ, unul în care președintele care a îndrăznit ceea ce predecesorii săi nu au îndrăznit ar putea obține o victorie strategică, neutralizând amenințarea reprezentată de un inamic jurat al Americii și catalizând nașterea libertății în Iran. „Acest război pe care Trump l-a lansat este nejustificat și ilegal. Asta nu înseamnă neapărat că va eșua”, a declarat istoricul și expertul în politică externă Max Boot, în cadrul unei conferințe telefonice a Consiliului pentru Relații Externe, luni, chiar în timp ce îl critica pe președinte pentru aroganța sa. …. Analiștii conturează trei scenarii majore posibile. Cel mai optimist dintre ele presupune că zilele de atacuri aeriene asupra instrumentelor de represiune ale statului iranian ar putea precipita o revoltă populară, iar un nou Iran ar putea transforma fundamental Orientul Mijlociu. O a doua posibilitate, mai degrabă haotică și poate mai probabilă, este ca liderii supraviețuitori ai Iranului să reconstruiască un nou regim, iar operațiunea americană să fie considerată un succes doar prin prisma distrugerii capacităților nucleare, balistice și militare care fac din Iran o amenințare regională. Cel mai sumbru scenariu este acela în care Iranul o ia pe calea Libiei, într-un vid de putere creat într-un stat distrus de ani de autoritarism, ducând la lupte între facțiuni sau chiar la război civil, cu consecințe devastatoare sub forma unui val de refugiați și a vulnerabilității stocurilor de uraniu. În cazul în care americanii sunt derutați de ceea ce urmează, acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că administrația își modifică în mod constant motivațiile războiului. Trump a invocat atât schimbarea de regim și dorința de a oferi iranienilor libertatea, cât și distrugerea unui program nuclear pe care mai devreme susținea că l-a obliterat. Hegseth a subliniat luni necesitatea de a răzbuna americanii uciși în atacuri teroriste iraniene sau de milițiile susținute de Iran în timpul ocupației Irakului, în timp ce Marco Rubio a justificat acțiunea drept un război preventiv, Israelul urmând să atace Iranul, iar trupele americane din regiune riscând represalii. …..” Integral: https://ziare.com/
“Miliardarii planetei părăsesc Dubaiul ca să stea câte 7 într-o garsonieră la Cluj …. Astfel, în celebra garsonieră de 11 metri pătrați locuiesc acum împreună nu mai puțIn de șapte miliardari. Nu e tocmai ce visau când au luat-o spre Cluj, dar faptul că se află într-un oraș sigur compensează eventualele inconveniente. Oricum, cei șapte miliardari care stau înghesuiți într-o garsonieră se pot considera norocoși, pentru că alții o duc mult mai greu decât ei. De exemplu, un șeic care s-a mutat în Cluj cu toate nevestele sale. Bietul șeic, care în Dubai avea un apartament separat pentru fiecare nevastă, acum e nevoit să stea cu toate 30 într-o singură cameră. Iar să stai cu 30 de neveste, toate ale tale, în aceeași încăpere zi de zi, asta deja e o cruzime nemaiîntâlnită. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“…Un consilier BNR susține că România are un deficit de 30% la colectarea TVA: „Avem un sistem corupt până în măduva oaselor”…”
100% EXACT.
Sursa, dar si suportul coruptiei: pe-se-de & “elita” de la justitie.
https://www.g4media.ro/protest-la-palatul-cotroceni-dupa-propunerile-pentru-conducerea-marilor-parchete-vineri-de-la-ora-1830.html
“Legăturile procurorului propus să fie șeful-adjunct DIICOT: soția și socrul, condamnați pentru fraude / Soacra, primar PSD de 18 ani, îi donează bani. Cât a primit …..” https://share.google/nG5IApWPfrxQkUfz9
“Cine este Mojtaba Khamenei, noul ayatollah al Iranului și figura influentă ”din culise”…..”
https://www.g4media.ro/cine-este-mojtaba-khamenei-noul-ayatollah-al-iranului-si-figura-influenta-din-culise-radical-anti-occidental-ca-tatal-sau-in-relatii-puternice-cu-gardienii-revolutiei-ar-fi-fost.html
Buna ziua
Asta e un mort care încă mai umbla.
Nu pricepe ce israelienii îl vor vâna pina ajunge martir.
“Este schimbarea de regim posibilă în Iran? Întrebarea pe care SUA nu o poate evita/////”
https://hotnews.ro/este-schimbarea-de-regim-posibila-in-iran-intrebarea-pe-care-sua-nu-o-poate-evita-2184247
“…Naţiunea iraniană este captiva unui vis scelerat de edificare a unei lumi întemeiate pe dictatul religiei politice….”
Aceasta este esenta. Pana cand prostii (cei mai multi) scelerati nu isi modifica visele, schimbarea de regim catre libertate este imposibila.
Ori indemnurile (corecte) catre schimbare vin din partea Israel si SUA, chiar entitatile pe care prostii multi scelerati ai Iranului le urasc din rarunchi.
Contradictie fundamentala
“Unanimitatea care îngroapă Educația…..
Văd în această nominalizare triumful atâtor demnitari care nu au avut, nu au nimic demn. Demnitari care au plagiat, au furat practic titlul de doctor, au creat cadrul normativ, legislativ de protejare a infractorilor universitari. Văd în această nominalizare convergența funestă cu unele nominalizări la mari funcții din Justiție, făcute de un ministru căruia dovezile propriului plagiat nu îl deranjează. Pe el sau guvernul său.
Omul din Suceava a fost votat în unanimitate. Ce ne spune asta? Că partidul-păstor e, cultural, intelectual, prin elita sa care decide, în mlaștina propriei mediocrități, fușereală politică ce nu are nimic în comun cu sutele de mii de elevi, studenți și milioanele de părinți. ….”https://www.contributors.ro/unanimitatea-care-ingroapa-educatia/?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=feed_feed_hotnews_ro_hn-contributors_sidebar_links
Nu ai educatie, ajungi in timp ca Iranul.
Acolo prostii multi scelerati, aici masele dominante (ca numar) de cocalautzi si cocalaute.
Asta e problema cu “unanimitatea”.
“Follow the Money: Speculaţia cu alimente, bomba cu ceas din spatele pieţelor globale…..”
https://www.bursa.ro/follow-the-money-speculatia-cu-alimente-bomba-cu-ceas-din-spatele-pietelor-globale-42755852
“Blocada din Hormuz are urmări globale…..”
https://www.bursa.ro/blocada-din-hormuz-are-urmari-globale-20855851
https://www.g4media.ro/breaking-tribunalul-bucuresti-a-admis-in-principiu-cererea-lui-dan-voiculescu-de-rejudecare-a-dosarului-ica-in-care-fusese-condamnat-la-8-ani-de-inchisoare-din-care-a-executat-aproape-4.html
Nicusoare, Nicusoare, te-a impachetat cu totul oarca criminala si turma din jur…
“Laura Ștefan: Independența Justiției nu înseamnă privilegii și tratament preferențial
„Independență nu înseamnă privilegii pe care colegi din alte țări, magistrați de carieră nu le au. Eu nu cunosc alte exemple în Uniunea Europeană în care magistrații se pot pensiona la 49 de ani”……”
https://revista22.ro/interviu/laura-stefan-independenta-justitiei-nu-inseamna-privilegii-si-tratament-preferential?fbclid=IwY2xjawQU8HxleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBkTXV0TTlwN3ZUcnliRlhIc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHnaV4vftlhsZTN5mbYKyg_wfcooqxS3UvHbHeXoVhvG8LLc7xchLHUTDXom8_aem_8SRNdLmP3OxjXZekI05Mww