Revista Presei – 28 august. Ambiguitatea nominalizărilor la SRI și SIE. Test mediatic sau greșeală?
28/08/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 28 august. “Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada joi, 28 august 2025, ora 9:00 – vineri, 29 august 2025, ora 9:00, vremea va continua să se încălzească și va fi călduroasă după-amiaza în cea mai mare parte a țării, iar în Banat izolat va fi caniculă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Banat și în zona montană (cu viteze, în general, de 40-50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între două grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 21-22 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Izolat se va forma ceață. În București, în intervalul joi, 28 august 2025, ora 9:00 – vineri, 29 august 2025, ora 9:00, vremea va continua să fie călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 13-16 grade”.
SURSE: Un nou nume cu șanse mari pentru șefia SRI: Valentin Naumescu. Surse concordante din mai multe medii apropiate structurilor militare au declarat pentru aktual24.ro că, în acest moment, cele mai mari șanse pentru a fi numit ca director al SRI le are Valentin Naumescu. Jurnaliștii de la G4Media au anunțat că Nicușor Dan l-ar fi propus pe avocatul Gabriel Zbârcea. Informația a stârnit furtună pe rețelele de socializare și în mediul politic, având în vedere backgroundul ”suveranist” al lui Zbârcea, deși nu a existat nicio confirmare nici din zona politică, nici de la Palatul Cotroceni. Noi informații obținute de aktual24.ro arată că șanse mari pentru a obține poziția de director al SRI le-ar avea de fapt Valentin Naumescu. Valentin Naumescu este profesor de Relații Internaționale la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). De asemenea, este director al Centrului EUXGLOB (Center for the Study of the EU’s External Relations and the Global Order) și președintele think-tank-ului ICDE (Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană). Între 2005 și 2007, a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consul general al României la Toronto. În plus, are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs. Integral pe Aktual24
Surprize suveraniste în discuțiile pentru vârful SRI și SIE: „Poate Nicușor Dan are indicii că se va contura o altă majoritate parlamentară cu participarea AUR”. Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat miercuri, despre proiectul privind pensionarea magistraților, că după discuțiile purtate în coaliție “s-au schimbat anumite lucruri”, adăugând că el și-ar fi dorit “o variantă mai clară, mai radicală” a acestui act legislativ. Moșteanu a precizat că magistrații se pensionează la vârsta de 47 de ani și că, dacă era magistrat, el însuși era pensionat de 4 ani și ceva.Ionuț Moșteanu a fost întrebat la Digi24 dacă s-au adus modificări în coaliție în privința pensionării magistraților.„Da, s-au schimbat anumite lucruri. Din punctul meu de vedere, mi-aș fi dorit o variantă mai clară, mai radicală. Văd că magistrații se pensionează la 47 de ani și 4 luni. Dacă aș fi fost magistrat, deja aș fi fost pensionat de 4 ani și ceva, ceea ce nu este în regulă. Se discută mult despre pensiile care nu sunt bazate pe contributivitate și, dacă compar o pensie medie de 5.000 de euro pe care o primește un magistrat cu o indemnizație pe care o primește un militar rezervist – care a slujit țara în teatrele de operații și care este de 1.000 de lei, pentru un soldat care a fost, de exemplu, în Irak sau în altă zonă foarte periculoasă, situația pare un pic dezechilibrată”, a răspuns Moșteanu. El a precizat că nu dorește să intre în detalii. Integral pe Ziare.com
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest. Migrația, o temă mai puțin prezentă în România ar putea prinde contur înaintea alegerilor din 2028-2030, atrag atenția analiștii. Asta în condițiile în care deficitul de forță de muncă în țara noastră este de peste 600.000, companiile fiind obligate să angajeze muncitori străini pentru că ai noștri nu vor să muncească cu forme legale. Retorica anti-migranți a fost un factor-cheie în ascensiunea partidelor extremiste din țări precum Marea Britanie, Germania și Franța. În plus, această temă l-a ajutat pe Donald Trump să obțină al doilea mandat prezidențial în SUA. Dacă până acum AUR a vorbit doar despre refugiații din Ucraina, în contextul războiului de la graniță, acum partidul pare hotărât să înceapă o adevărată ofensivă pe model vestic. Vicepreședintele AUR, Dan Tanasă, a postat recent un mesaj în care îndeamnă urmăritorii să nu mai primească comenzi de mâncare dacă livratorii nu sunt români, sugerând că acest lucru încurajează „importul de muncitori necalificați din Asia și Africa”. Genul acesta de discurs „se întemeiază pe spaimele sociale. Spaima de a pierde locul de muncă, spaima de a genera conflicte”, explică politologul Andrei Țăranu, arătând că acesta a avut succes în țările din vest, mai ales în cazul Brexitului – ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, „partidele suveraniste, în acest moment au și ele o criză de discurs. Adică nu sunt neapărat credibile și discursul lor este preluat de cele mai multe ori din străinătate. Nu este un discurs care să fie inteligibil pentru cetățenii români. Asta nu înseamnă că la un moment dat nu se va produce fuziunea, să spunem. Adică discursul românesc și discursul din străinătate să poată să coincidă”. Integral pe Adevarul
“Pensiile speciale ale magistraţilor ar putea fi scoase din Pachetul 2 de reforme. Motivul pentru care Guvernul Bolojan ar putea face acest lucru. SURSE. Principalele măsuri cuprinse în al doilea pachet de austeritate au fost agreate în proporţie de 99% după negocierile purtate marţi seară, 26 august, la vârful coaliţiei de guvernare. Miercuri şi joi se poartă ultimele discuții, urmând ca vineri, 29 august, să fie adoptat de Guvernul Bolojan şi trimis în Parlament unde poate primi amendamente.Cel mai probabil, luni, 1 septembrie, premierul va merge în faţa plenului reunit al Parlamentului şi îşi va angaja răspunderea pe acest al doilea pachet de măsuri, scrie observatornews.ro.Pensiile speciale ale magistraților ar putea fi, însă, scoase din Pachetul 2, au declarat surse politice pentru Observator. Se pare că acest proiect ar urma să fie trecut separat prin Parlament. Explicaţia: dacă Pachetul 2 va fi contestat la CCR ar putea să pice din cauza pensiilor magistraților şi atunci ar pica totul și nu se dorește acest lucru.Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți seară, 26 august, că în coaliția de guvernare s-a ajuns la un acord cu privire la pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare, printre aspectele asupra cărora s-a agreat numărându-se și cel privind administrația publică.”Pot să confirm că există un acord în coaliție legat de promovarea pachetului 2 de măsuri pe diverse paliere, unul din paliere fiind partea de administrație și încă alte paliere care se vor regăsi în acest pachet. (…) Încercăm la nivel guvernamental, și vom reuși, să reglăm toate aceste proiecte într-un pachet legislativ, astfel încât undeva vineri, sâmbătă Guvernul să poată să aprobe acest proiect care își va urma cursul în Parlament”, a afirmat Cseke Attila, marți seară, la Antena “. Integral pe Ziare.com
“Cum explică Ilie Bolojan decizia de a amâna „până la jumătatea lunii septembrie” interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la Antena 3, că există „câteva domenii în care avem nevoie de o săptămână, două, să identificăm problemele” înainte de a fi adoptată o măsură pentru a interzice cumularea pensiei cu salariul la stat. Întrebat de ce a renunțat la această măsură, premierul a spus că „nu s-a renunțat la ea, ci a fost amânată până la jumătatea lunii septembrie”. „Sunt câteva domenii în care avem nevoie de o săptămână, două, să identificăm problemele. Gândiți-vă, de exemplu, că acum se definitivează posturile în învățământ și sunt câteva specializări, sunt câteva școli din România, să spunem, din zona de urban mic, de rural, unde avem în anumite discipline un deficit de profesori de specialitate. În domeniul de fizică, de exemplu, înțeleg că avem puțini profesori și multe catedre sunt acoperite de profesori pensionari”, a declarat Ilie Bolojan. El susține că există o situație similară și în sistemul sanitar. „Avem anumite discipline, anumite specialități în spitale, tot în spitale mai mici, tot în urbanul mic, unde nu avem medici de specialitate, care încă sunt acoperite de medici pensionari”, a adăugat liberalul. Bolojan a precizat că sunt analizate și „aspectele care țin de constituționalitate”, având în vedere decizii anterioare ale CCR în această privință”. Integral pe Hotnews
“UPDATE VIDEO Un livrator străin, luat la bătaie pe stradă în România: „Mergi în țara ta” / Un polițist aflat în timpul liber a intervenit și l-a imobilizat pe atacator. Un tânăr străin, livrator de mâncare, a fost atacat pe stradă, în București. Atacatorul l-a lovit cu pumnul în față pe băiatul nepalez care era cu bicicleta și cu geanta în spate, strigându-i: „Mergi în țara ta”. Un polițist aflat în timpul liber a intervenit și l-a imobilizat pe atacator. Incidentul a fost semnalat de polițistul Marian Godină. Acesta a subliniat că speră ca acest clip să fie văzut și de instigatorul de la AUR, Dan Tanasă, care recent le recomanda românilor să nu le mai deschidă ușa livratorilor străini. „Felicitări agentului de poliție Andrei Jianu de la Secția 7 pentru intervenția din timpul liber. Sper să vadă acest video și dl Tanasă. Agresorul a fost reținut pt 24 de ore”, a transmis Marian Godină. Din video reiese că după ce polițistul l-a imobilizat pe atacator, acesta ar fi cerut să „o sune pe mama”. De asemenea, se pare că atacatorul a filmat momentul în care l-a lovit cu pumnul pe băiatul străin. Marian Godină a oferit mai multe detalii despre incident: „Aseară, în capitala României, un tânăr a observat un livrator de mâncare asiatic pe un scuter. Tânărul a scos telefonul și a pornit filmarea. S-a apropiat de asiatic și, mișelește, l-a lovit cu pumnul în figură, fără ca acesta să aibă timp de reacție. Panicat, livratorul l-a întrebat ce are cu el, care e problema”. Integral pe Economedia
“Mesajul liderilor europeni, de ziua Independenței Republicii Moldova: „Poarta Uniunii Europene este deschisă pentru Moldova”. Aflați la Chișinău, președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, au transmis, miercuri, 27 august, un mesaj puternic de susținere a Republicii Moldova, la 34 de ani de la obținerea independenței, relatează Ziarul de Gardă. Emmanuel Macron s-a declarat onorat să se afle la Chișinău, îndemnând cetățenii din Republica Moldova să se uite cu încredere și speranță în viitor: „Moldova contează pentru noi, viitorul Republicii Moldova este în Europa”. „Văd că cetățenii Republicii Moldova au înțeles că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o șansă istorică pentru viitorul țării lor. O șansă pentru securitate și prosperitate”, a precizat Emmanuel Macron. La rândul său, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că susține Republica Moldova în demersul său de aderare la Uniunea Europeană. „Emmanuel Macron, Donald Tusk și eu venim astăzi cu două mesaje. Primul mesaj este: Poarta Uniunii Europene este deschisă! Sunteți bineveniți în această uniune europeană. Moldova nu este doar geografic, ci și istoric parte a familiei europene. Al doilea mesaj al nostru: Vă susținem în consolidarea suveranității și libertății”, a transmis Friedrich Merz. Potrivit oficialului german, opțiunea cetățenilor moldoveni pentru parcursul european este una clară, iar Germania va susține Republica Moldova „cu toată puterea”. Integral pe Libertatea
“Guvernul își asumă răspunderea pe 5 legi într-o singură zi. Modificări la Pachetul II de măsuri: taxe pe criptomonede, CASS eliminat pentru veterani și capital social majorat la SRL-uri. Guvernul urmează să îşi asume răspunderea în Parlament, în aceeaşi zi, pe cinci proiecte de lege care alcătuiesc „Pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului”. Potrivit deciziei luate în coaliţie, miercuri, Executivul va prezenta separat proiecte privind măsurile fiscale, reforma administraţiei publice locale, pensiile magistraţilor, reforma în sănătate şi reforma companiilor de stat, au precizat surse politice citate de News.ro. Conform articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea pe un proiect de lege. De aceea, fiecare pachet va fi prezentat individual, pentru a diminua riscurile de neconstituţionalitate din cauza procedurii. „Măsurile referitoare la administraţia publică locală vor fi parte a unui proiect de lege pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea. Separat, dar în aceeaşi zi, Guvernul îşi va angaja răspunderea pe o lege referitoare la măsurile fiscale şi, la fel, Guvernul îşi va angaja răspunderea pe un proiect de lege referitor la reforma pensiilor magistraţilor. Un alt proiect de lege pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea va fi pe măsuri din domeniul sănătăţii, iar ultimul proiect de lege va fi cel referitor la reforma legislaţiei privitoare la companiile de stat”, au explicat sursele citate”. Integral pe Spotmedia.
“Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene: Cheltuielile cu Educația sunt o investiție, nu un cost / România este penultima în UE la procentul din PIB pentru acest domeniu și antepenultima la cheltuiala din total buget, arată un raport CE. Țările Uniunii Europene au cheltuit, în total, 806 miliarde de euro pentru educație în anul 2023, echivalent cu 9,6% din cheltuielile publice și cu 4,7% din PIB-ul regional, potrivit raportului „Investițiile în educație 2025”. România este penultima din cele 27 de state UE la procentul din PIB cheltuit pe Educație în 2023, cu 3,4. Documentul evidențiază că, după șocul pandemiei de COVID-19, bugetele dedicate educației au revenit pe un trend ascendent, dar nu au ajuns încă la nivelurile pre-pandemice. În țara noastră, de exemplu, procentul din PIB alocat Educației în 2019 a fost de 3,5. Comisia Europeană subliniază în raport că educația este o investiție, nu un cost, cu efecte directe în productivitate, competitivitate și reziliență. 62% din cheltuielile publice pentru educație merg pe personal; școala absoarbe peste 70% din total. La nivel european, au fost alocate ~148 mld. € pentru educație și competențe prin instrumentele UE 2021–2027, însă decizia de prioritizare rămâne una națională. Țintirea investițiilor în competențele de bază și în STEM este esențială pentru creștere și pentru atenuarea deficitului de competențe”. Integral pe Edupedu
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

Spus foarte clar:
https://www.g4media.ro/bolojan-despre-pensiile-magistratilor-daca-un-astfel-de-pachet-va-cadea-la-curtea-constitutionala-e-greu-de-presupus-ca-acest-guvern-va-mai-avea-legitimitatea-sa-vina-sa-rezolve-alte-nedreptati.html
Sursele de inapoiere, cadere economica si mare coruptie sunt concentrate la cecere si la magistrati in cea mai mare parte a lor, daca pica pachetul.
Asta inseamna ce spune premierul in cuvinte politicoase.
“Surse: Amenințările au funcționat. Magistrații aflați acum în grevă ar fi obținut încă 5% la pensie de la Ilie Bolojan….”
https://share.google/ynn0tsmAko0QUYx45
Sarut mana!
Bine ca profesorii s-au ales cu doua ore in plus pentru acelasi salariu, comasari de scoli, norme completate in alte scoli si birocratie mai mare.
Guvern orientat pro-european, insa santajabili de pseudo-magistrati cu pensii astronomice.
“Factual.ro: Care e vârsta de pensionare a magistraților în UE? Între 65 și 70 de ani. România face excepție cu pensionare la 47 de ani….”
https://share.google/f9u0Bu0q1chPcBQ9O
La asa Justitie performanta, trebuie sa ii rasplatim cu varf si indesat!
“VIDEO Macron a vorbit minute întregi în limba română, în Republica Moldova: „Datorită vouă, în această seară, inima Europei bate mai puternic ca niciodată, la Chișinău”…..”
https://share.google/uk6k9YAvmHlkFwAvl
“Ana Birchall
⚡️ E surprinzător cât de creativi pot deveni unii magistrați când vine vorba să ocolească legea.
📜 Legea spune clar: «Magistraților le este interzis să facă grevă.»
🤔 Răspunsul? «Nu facem grevă, doar suspendăm activitatea… pe termen nedeterminat»…. și eventual și cu salariul plătit, nu?!
🎭 Exact grevă, doar că botezată „suspendare” și livrată cu aerul că dacă îi schimbi numele, dispare și problema.
🕵️♂️ Bravo, Sherlock! Magia juridică prin care schimbi eticheta, dar lași realitatea identică: justiția blocată.
👉Dacă îi spui altfel, sigur nu se prinde nimeni că… e fix același lucru!😂🤔
⚠️ Românii sunt furioși pentru că dosarele zac în sertare iar corupții și infractorii profită și scapă nepedepsiți. Justiția întârzie, tace, iar cetățeanul se simte singur, neputincios și dezamăgit.
❗ Dacă justiția ar fi cu adevărat de partea oamenilor, nu pensiile și salariile magistraților ar fi în prim-plan.
❌ Când banii devin mai importanți decât legea, când Lia Savonea, președinta ÎCCJ, afirmă cu tupeu că “independența magistratului” ține de cât este salariul sau pensia iar CSM, Inspecția Judiciară sau Ministrul Justiției tac complice, încrederea românilor în justiție se prăbușește.
🙏 Am respect pentru magistrații care își fac treaba cu onoare și responsabilitate — ei sunt adevărații stâlpi ai justiției.
🏛️ De la zeita Themis, protectoarea dreptății și echității, magistratul este mai mult decât un garant al legii — este un pilon al adevărului și un simbol al integrității în societate.
👉Este vocea celor fără glas, apărătorul legii și temelia încrederii în sistem.
🟣 Onoarea, curajul și responsabilitatea nu sunt doar cuvinte, ci esența unei profesii care modelează destinul unei națiuni.
🟣 Și trebuie să rămână așa și astăzi: un reper al dreptății funcționale, recâștigând încrederea oamenilor prin fapte concrete care să arate că justiția este cu adevărat de partea lor și îi apără.
⚖️ Pentru o justiție credibilă și independentă, magistrații trebuie să revină la esența profesiei: să slujească cetățeanul, nu interesele proprii.
🔥 Are nevoie de ONOARE, RESPONSABILITATE și EXEMPLU — nu de greve mascate sau scandaluri.
✨ Respectul, încrederea și susținerea românilor se câștigă prin fapte, nu prin revendicări care dezamăgesc.
⚖️ Justiția există pentru oameni, nu pentru privilegii!….”
https://www.facebook.com/birchallana
100%.
Alta inalta culme a nerusinarii:
https://hotnews.ro/ilie-bolojan-a-dezvaluit-ce-i-a-cerut-nicusor-dan-in-legatura-cu-pensiile-magistratilor-acest-lucru-vom-vedea-in-ce-masura-il-putem-integra-2053379
“…să se găsească o formulă prin care să existe o perioadă de tranziție pe care cei care intră la pensionare după noile reglementări, adică ar intra la o vârstă de pensionare standard, de 65 de ani, să o poată parcurge în așa fel încât să nu existe o trecere bruscă….”
Adica dupa ce au exras prin ne-contributivitate cel putin dublul pensiilor cuvenite in ultimii 20 ani si au iesit la pensie cu nemiluita la 45 ani, acum vor sa se mai amane aplicarea corectiilor (care oricum sunt infime fata de pradaciunea creata in timp) inca un timp… eventual pana la calendele grecesti…
Incep sa cred ca in curand Sistemul il va mirosi pe Nicusor, daca nu a si facut-o deja, ca e “neconflictual”, si va da atacul.
5% la pensii oferit de Bolojan, 5 ani oferiti de Nicusor…. deja apele au fost testate.
Da. Exact.
Si absolut nicio reforma reala nu se va putea face.
Incremeniti in mocirla si prostie.
O tara in care magistratii dau statul in judecata si castiga 4 MILIARDE de euro, care sunt luati de la Educatie/Sanatate/Cultura/Sport, etc….este o tara bananiera, nu un stat modern.
https://www.comisarul.ro/articol/breaking-magistratii-au-declansat-23000-de-procese_1594213.html
Bagam bani in “speciali” si apoi ne miram de ce fug oamenii din tara. Ca sa nu plateasca impozite pe proprietate marite, de aceea…
Absolut.
“Casta” magistratilor si cecere nu doar este cea mai pradatoare si abuziva casta artificiala creata de sistemul corupt din Romania.
Ea reprezinta fundatia si garantul tuturor celorlalte “caste” si categorii de “speciali” pradatori care scufunda de cel putin doua decenii Romania.
Reversibil, odata ce privilegiile economice abuzive ale castei magistratilor ar fi spulberate, doar atunci se va putea face reforma structurala in Romania. Doar atunci marea coruptie a Romaniei va incepe a fi diluata.
“Trump îşi întăreşte puterea prin marmură, aur şi ostentaţie ….”
https://www.news.ro/externe/trump-isi-intareste-puterea-prin-marmura-aur-si-ostentatie-1922402228232025080622145583
E dement, nu-i nimic de facut. Senil sau sadea, oricare ar fi versiunea, dar dement.
“Despre propunerea lui Nicușor Dan pentru SIE: „Omul vorbește greacă, latină, engleză, franceză, italiană și spaniolă. A fost ambasador la Vatican și la Budapesta. Ce ar trebui să mai facă?”….”
https://share.google/kTZjBAoHnhMX5VHFT
“Ce ar mai trebui sa faca?” Sa nu fie legat de parul imbecilitatii “suveraniste” tradatoare infipt astazi in Romania de orcii criminali rasariteni. Sa. nu tradeze UE si NATO, ci sa colaboreze cu ele onest. Sa nu-si faca jocuri personale in defavoarea Romaniei. Sa aibe caracter si integritate.
Sunt mult care mai trebuie sa faca sau probeze.