Revista Presei – 27 decembrie. Vremea tiranilor ține (cam) 18 luni
| 27/12/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 27 decembrie, a treia zi de Craciun. La multi si sanatosi ani tuturor celor care poarta numele Sfantului Stefan!
Vremea se menține apropiată de normalul perioadei, cu cer parțial noros și ninsori slabe în mai multe regiuni, în special la munte și în Moldova. În estul și sud-estul țării, vântul va sufla cu intensificări, accentuând senzația de frig. Noaptea, se vor semnala precipitații mixte în sud-est și ninsori în zonele montane și în Transilvania. Temperaturile vor fi cuprinse între -7 și 7 grade, cu ceață și condiții de polei în zonele joase. Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru această dată. Pe parcursul zilei, cerul va fi parțial noros și, izolat, vor fi precipitații slabe sub formă de ninsoare la munte și mai ales în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și posibil în Transilvania. Dimineața vor fi condiții de ceață, dar și de polei sau ghețuș. Vântul va avea intensificări, care vor amplifica senzația de rece, în estul și sud-estul teritoriului, iar noaptea, în cea mai mare parte a țării. Se vor înregistra viteze în general de 50–70 km/h, iar local, ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade, iar cele minime între -7 și 1 grad. Cu probabilitate mai ridicată la începutul zilei, pe alocuri în vest și în sud va fi ceață cu depunere de chiciură.
“Câți ”pensionari speciali” mai are România. Cine primește, lunar, peste 25.000 de lei. Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în noiembrie 2025, de 11.788 de persoane, cu două persoane mai mult comparativ cu luna anterioară, din care 7.831 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.768, dintre care 2.547 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.416 lei, din care 7.517 din BASS și 22.259 de la bugetul de stat.Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României au beneficiat, în noiembrie anul curent, 784 de persoane (688 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.975 de lei, din care 3.012 de lei pensie din bugetul de stat.În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 872 de persoane (635 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.225 de lei (3.537 de lei de la bugetul de stat).Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România beneficiau 1.337 de pensionari (toți cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.132 de lei, din care 8.078 lei suportați din bugetul de stat”. Integral pe Ziare.com
“Putin mai are la dispoziție o fereastră de 18 luni. De ce trage de timp Kremlinul și continuă războiul din Ucraina. Ultimele declarații ale lui Vladimir Putin indică fără echivoc intenția Kremlinului de a continua războiul din Ucraina. Pentru analistul politic Vadim Denisenko, strategia Moscovei este una clară: amânarea păcii cu orice preț, pe fondul convingerii că Rusia mai are o fereastră de aproximativ 18 luni până la apariția unor probleme economice structurale majore. În acest interval, Kremlinul mizează pe slăbirea Ucrainei și pe atingerea obiectivelor sale politice și militare. În ultimele ieșiri publice, Vladimir Putin a vorbit din nou despre presupusa prăbușire a frontului și despre avansul trupelor ruse, semn că Moscova nu se aștepta la progrese reale în dialogul ucraineano-american. Comportamentul liderului de la Kremlin poate fi interpretat ca o tentativă de a se distanța de eventuale înțelegeri cu Donald Trump sau, mai degrabă, ca o nouă încercare de a ridica miza pentru a tergiversa negocierile. În această logică, Putin nu caută un acord rapid, ci încearcă să câștige timp, mizând pe uzura adversarilor și pe schimbările din contextul internațional. Pe masa lui Putin se află mai multe calcule: -lipsa dorinței de a mai aștepta; -teama de o opoziție internă, dacă „problema ucraineană” nu este rezolvată; -convingerea că economia rusă poate rezista cel puțin până la mijlocul anului 2027; -incertitudinea privind consecințele unei rupturi deschise cu Donald Trump. În același timp, tentativele Rusiei de a evita sancțiunile – inclusiv prin folosirea „flotei din umbră” – riscă să adâncească pierderile bugetare. Cu toate acestea, Kremlinul estimează că mai are la dispoziție aproximativ 18 luni până la declanșarea unor probleme economice grave”. Integral pe Adevarul
“„Tirania prosperă” în SUA, acuză umoristul Jimmy Kimmel la televiziunea britanică, a cărui emisiune fusese suspendată la presiunile administrației Trump. Umoristul american Jimmy Kimmel, a cărui emisiune a fost suspendată temporar în septembrie, a declarat că anul 2025 a fost, „din punctul de vedere al fascismului”, un „an foarte bun” în SUA, într-o alocuţiune difuzată joi pe un canal al televiziunii britanice, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Channel 4 difuzează în fiecare an din 1993 un discurs de Crăciun alternativ celui al monarhului britanic. În acest an, canalul public l-a ales pe Jimmy Kimmel, un star al celebrelor „late night shows”, a cărui emisiune a fost suspendată în septembrie după ce a acuzat dreapta americană că exploatează politic asasinarea influencer-ului susţinător al lui Donald Trump Charlie Kirk. „Sincer, cred că nu am nicio idee privind ce se întâmplă la voi. În schimb, ştiu ce se întâmplă la noi şi pot să vă spun că, din punctul de vedere al fascismului, a fost un an foarte bun”, a declarat el în deschiderea alocuţiunii. „Tirania prosperă aici”, a mai spus el, înainte de a reveni în detaliu asupra suspendării sale. În faţa acuzaţiilor de cenzură, el revenit în cele din urmă în studio o săptămână mai târziu. „Faptul că un guvern îşi reduce criticii la tăcere este ceva care se întâmplă în ţări ca Rusia, Coreea de Nord şi Los Angeles, dar nu în Regatul Unit”, a ironizat el, înainte de a-i avertiza pe britanici: „Totul merge foarte repede”. Integral pe G4Media
“Rușii au bombardat masiv, toată noaptea, Ucraina cu rachete hipersonice, balistice și de croazieră, înainte de întâlnirea Zelenski-Trump. Explozii puternice la Kiev. Kievul a fost ținta unui atac masiv cu rachete balistice în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce Rusia a lansat mai multe rachete hipersonice Kinjal, patru rachete balistice Iskander și un grup de rachete de croazieră Kalibr asupra capitalei, au anunțat canalele de monitorizare, potrivit The Kyiv Independent. Și alte regiuni ale Ucrainei au fost atacate cu rachete și drone sâmbătă dimineață, cu o zi înainte a ceea ce președintele Volodimir Zelenski a catalogat drept o întâlnire-cheie cu omologul său american, Donald Trump, pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului care durează de aproape patru ani, notează Reuters. Mai multe explozii puternice au fost auzite în capitală, potrivit reporterilor The Kyiv Independent aflați la fața locului, precum și în regiunea Kiev, unde au fost raportate întreruperi de curent în micul oraș Brovary și în zonele înconjurătoare în urma atacurilor. Brovary este situat la aproximativ 20 de kilometri (aproximativ 12 mile) nord-est de Kiev. În timpul exploziilor din Kiev, unitățile ucrainene de apărare antiaeriană au intrat în acțiune, iar armata a anunțat pe aplicația de mesagerie Telegram că au fost lansate rachete. Forțele aeriene au transmis că dronele rusești țintesc capitala și regiunile din nord-estul și sudul țării”. Integral pe Hotnews
“Demnitar al Școlii / Op-Ed Mihai Manea, profesor de istorie. E vremea Sărbătorilor de Iarnă și, în mod clar, ar trebui să vorbim doar despre lucruri frumoase și să uităm de toate cele rele. Căci, o vorbă de prin cei bătrâni spune, parafrazând-o, că schimbarea domnilor e bucuria nebunilor celor mulți. Și, ca să nu uităm, Mihai Eminescu scria, poate nu fără folos, într-un articol din ziarul „Timpul” că „vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literaţi şi jurnalişti ce nu ştiu a scrie, actori ce nu ştiu a juca, financieri ce nu ştiu a calcula, şi de aceea atâta hârtie mâzgălită fără nici un folos, de aceea atâtea ţipete bestiale care umplu atmosfera teatrului, de aceea atâtea schimbări de miniştri, de aceea atâtea falimente”. Și totuși, acum câteva seri, când am aflat vestea că Demnitarul din Casa Școalelor lui Spiru Haret a demisionat, am spus de la bun început că este realmente un fake. Că nu se poate! Și apoi, treptat, vestea a primit confirmarea! Actul demisiei era real, indiferent de motivația invocată! Sunt doar un cadru didactic, un slujitor al școlii românești de multe decenii și trebuie să spun că nici unul dintre predecesorii Demnitarului, cel puțin din perioada postdecembristă, nu a procedat vreodată așa și nu a lăsat în urmă atâtea discuții. Sosit dintr-un centru universitar prestigios – Cluj-Napoca, ce mai dăduse doi miniștri, cu un background științific de calitate absolut evidentă, apărător declarat al educației în fața conspiraționismului și, respectiv, al unei Românii încadrate în lumea euroatlantică, Demnitarul a anunțat reforme, măsuri de care, desigur, educația românească avea nevoie – de exemplu, reforma curriculară. Astfel, nu se poate uita faptul că pus în fața atâtor luări de poziție, Demnitarul a decis menținerea istoriei ca disciplină de studiu la toate specializările și profilele învățământului liceal. Integral pe Edupedu
“BREAKING Zelenski anunță că e ”pregătit” să organizeze un referendum privind planul lui Trump, care prevede și cedări teritoriale dureroase, cu condiția ca Rusia să respecte un armistițiu de 60 de zile. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri pentru publicația americană Axios că speră să cadă de acord cu președintele Trump asupra unui cadru pentru încheierea războiului în cadrul întâlnirii lor de duminică. Zelenski a spus că este dispus să supună acest plan – care include cedări dureroare de teritorii – unui referendum dacă Rusia acceptă un armistițiu de cel puțin 60 de zile. Deși Zelenski a subliniat că s-au făcut progrese mari, planul lui Trump cere în continuare concesii teritoriale dureroase din partea Ucrainei în est. Zelenski speră încă să îmbunătățească acești termeni și a declarat că va trebui să ceară aprobarea poporului ucrainean dacă nu se poate ajunge la o poziție „puternică” în privința teritoriului. Partea americană consideră un pas înainte major faptul că Zelenski este dispus să organizeze un referendum și că nu mai exclude concesiile teritoriale, scrie Axios. Zelenski a spus în interviul telefonic pentru Axios că organizarea unui astfel de referendum ar implica complicații politice, logistice și de securitate majore. De aceea, el consideră că un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza și desfășura votul „este minimul necesar”. Un oficial american de rang înalt a declarat pentru Axios că rușii înțeleg necesitatea unui armistițiu dacă Zelenski convoacă un referendum, dar doresc un calendar mai scurt”. Integral pe G4Media
“Cele 7 dosare care pot schimba lumea în 2026. Analiză scrisă de Brett McGurk, specialist pentru afaceri globale la CNN, care a ocupat funcții în domeniul securității naționale în mandatele președinților George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden. În urmă cu exact un an, în această perioadă, Joe Biden era președintele Statelor Unite. Mă aflam la Doha, în Qatar, unde negociam cu Israelul și Hamas finalizarea unui acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor. Echipa lui Donald Trump, aflată atunci în tranziție, a lucrat îndeaproape cu noi – un rar exemplu de cooperare bipartizană – pentru a elibera ostatici și a pune capăt unui război. Astăzi, pare că a trecut un deceniu. Multe se pot schimba într-un singur an, iar 2025 a demonstrat acest lucru din plin. În prezent, Statele Unite au cea mai mare concentrare militară din Caraibe de la criza rachetelor cubaneze încoace. Emisari ruși se află la Miami pentru a discuta o nouă propunere de armistițiu pentru Ucraina, în timp ce președintele Vladimir Putin continuă să escaladeze conflictul. SUA au instalat un general cu trei stele în Israel pentru a supraveghea încetarea focului în Gaza, după ce au bombardat Iranul în cursul verii. Președintele Donald Trump pregătește un summit la Beijing, care ar putea decide soarta Taiwanului și direcția competiției globale cu China în domeniul tehnologiilor avansate și al inteligenței artificiale”. Integral pe Spotmedia
“Misterul flotei fantome a lui Putin. Cum încearcă UE să oprească legal flota pe care nu o găsește nimeni. Flota fantomă a Rusiei nu este o flotă, nu este fantomatică și, paradoxal, este perfect reală. Este o rețea de nave care există pe mare, dar dispare în acte, în statistici și în jurisdicții. Uniunea Europeană încearcă să o oprească folosind reguli scrise pentru o lume mai ordonată, pe o mare care a fost mereu o zonă gri. Aceasta nu este o poveste despre nave, ci despre limitele sancțiunilor, ale dreptului și ale puterii într-o economie globală care a învățat să se ascundă la vedere. În cuvintele devenite celebre ale celui mai cunoscut pirat al culturii pop din ultimul secol, căpitanul Jack Sparrow, „o problemă nu este problema, problema este atitudinea ta față de acea problemă”. Despre flota fantomă a Moscovei s-a scris mult, pe ecranele laptopurilor a curs multă cerneală, documentele oficiale s-au strans în teancuri peste teancuri. Ce știm e că vase numeroase, despre care nimeni nu știe cu exactitate câte sunt, străbat oceanele lumii evitând sancțiunile și alimentând economia de război a Rusiei. Nu intenționăm să tratăm acest subiect în cheie anecdotică sau amuzantă. Dimpotrivă, scopul acestui articol este să explice, cu rigoare și până la ultima virgulă, ce înseamnă în mod real așa-numita flotă fantomă, cum funcționează și de ce revine constant în comunicările instituțiilor europene. Nu este o obsesie mediatică, ci o problemă structurală, care amestecă sancțiuni, securitate, mediu și drept internațional”. Integral pe Republica.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Armamentul nuclear francez şi britanic ar putea ajunge într-o bună zi pe mâna unui lider ”apropiat islamismului”, apreciază J. D Vance într-un interviu acordat site-ului conservator britanic UnHerd….”
https://www.news.ro/externe/armamentul-nuclear-francez-si-britanic-ar-putea-ajunge-intr-o-buna-zi-pe-mana-unui-lider-apropiat-islamismului-apreciaza-j-d-vance-intr-un-interviu-acordat-site-ului-conservator-britanic-unherd-1922405326002025121322287117
“În a doua zi de Crăciun, înregistrările unui nume uriaș din România au provocat entuziasm în cel mai important ziar din Marea Britanie: „Fiecare piesă este o încântare”
O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la nașterea pianistului Radu Lupu a stârnit încântarea unuia dintre criticii muzicali ai ziarului britanic The Guardian. Lupu, considerat unul dintre cei mai mari pianiști ai vremurilor sale, a murit în 2022 în Elveția.
Această colecție de șase discuri, lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la nașterea regretatului pianist, este plină de surprize și include interpretări rare ale lucrărilor lui Chopin și Copland, alături de legendara interpretare a lui Lupu a lucrării lui Bartók la Leeds, în 1969.
„Dintre sutele de pianiști pe care i-am ascultat în cei peste 50 de ani de recitaluri, printre care s-au numărat multe dintre cele mai mari nume ale secolului XX, niciunul nu mi-a oferit o plăcere mai constantă sau un sentiment de uimire mai mare decât Radu Lupu. Dacă vreodată aspectul unui pianist, mai ales în ultimii ani ai vieții, a contrazis caracterul interpretării sale, acela a fost Lupu: faptul că această figură extrem de serioasă, cu barbă stufoasă, aplecată peste claviatură într-un mod mai potrivit pentru o ședință de spiritism decât pentru un recital, putea produce o interpretare de o asemenea frumusețe tonalitate catifelată era destul de extraordinar; faptul că o lume sonoră atât de seducătoare era aliat cu o minte de o asemenea inteligență muzicală pătrunzătoare părea uneori miraculos”, scrie criticul muzical Andrew Clements în textul publicat de The Guardian……”
https://hotnews.ro/in-a-doua-zi-de-craciun-inregistrarile-unui-nume-urias-din-romania-au-provocat-entuziasm-in-cel-mai-important-ziar-din-marea-britanie-fiecare-piesa-este-o-incantare-2138313
“Putin vrea să pună mâna definitiv pe un obiectiv major al Ucrainei: Șantajul cu SUA a ieșit la iveală
La inițiativa președintelui american, negocierile dintre delegațiile din Statele Unite, Ucraina și Rusia s-au intensificat în ultima vreme, în speranța încheierii războiului, care durează de 3 ani și 10 luni. Dar acum Putin vrea să pună mâna definitiv pe un obiectiv major al Ucrainei: centrala nucleară de la Zaporojie. Dictatorul șantajează SUA și pe Trump pentru a gestiona în comun centrala doar cu America, fără Ucraina.Și asta în ciuda faptului că ultima propunere avansată de planul de pace Trump-Zelenski, conține un compromis al Kievului: centrala nucleară de la Zaporojie aflată sub controlul rușilor în prezent, să fie administrată de SUA și Ucraina. Ea să furnizeze curent în proporție de 50-50% pentru Kiev și Moscova, potrivit UNN. …..”
https://ziare.com/razboi-ucraina/putin-vrea-sa-puna-mana-pe-centrala-nucleara-zaporojie-santaj-cu-trump-sua-1984674
Buna ziua
Sfântul Ștefan va saluta și vă atrage atenția că în România se practică din greu manipularea mediatică.
Se bate toba cu pensionarii din magistratură, corp diplomatic, etc dar se evita voit să se discute despre cea mai mare categorie de pensionați speciali.
Adică cei din MApN, MI , SRI, SIE și restul serviciilor militarizate.
Au identice privilegii ca magistrații dar se tace chitic . La ordin adică.
Cat de grava e situația ?
MApN are mai multi pensionați la plata decât efective militare active.
Cu entuziasm către dezastre anunțate dar ascunse.