Revista Presei – 26 martie. Infractorii vor garanții – din partea Justiției!
26/03/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 26 martie. Vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit pentru această dată din an. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi în regiunile vestice, nordice şi centrale, local vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. În zona montană se va semnala lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 3 grade. Pe arii restrânse se va produce brumă. In Bucuresti cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a zilei vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Noaptea este posibil să se producă brumă.
EXCLUSIV- Referat DNA: Victor Ponta i-a oferit o funcţie de conducere procurorului Liviu Tudose. DNA menţionează, în referatul prin care cere încuviinţarea arestării deputatului Sebastian Ghiţă, că Victor Ponta i-ar oferit o funcţie de conducere procurorului Liviu Tudose, magistratul fiind în prezent arestat preventiv pentru că i-ar fi furnizat informaţii dintr-un dosar lui Sebastian Ghiţă. Procurorii redau în document o declaraţie dată la începutul lunii martie de procurorul Liviu Tudose, în care acesta susţine că “în primăvara anului 2014, împreună cu Ghiţă Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o funcţie de conducere, respectiv director Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcţie de execuţie în cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, în principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializată”, se arată în referatul Direcţiei Naţionale Anticorpuţie. Informaţia a fost confirmată şi de unul dintre martorii din dosar, susţin procurorii, potrivit căruia “în cursul anilor 2013-2014, în timp ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti instrumenta dosarul, pentru a-l recompensa pentru sprijinul informativ acordat, Ghiţă Sebastian i-a facilitat lui Tudose Liviu o întâlnire cu premierul Victor Ponta, care a avut loc în Bucureşti, prilej cu care procurorului i s-a oferit funcţia de şef al Departamentului pentru Luptă Antifraudă” acesta precizând şi că “pentru a justifica desele întâlniri pe care le are cu procurorul general Tudose Liviu, Ghiţă Sebastian i-a propus acestuia să devină naşul de cununie al unui apropiat de-al său, lucru care s-a şi materializat în cursul lunii august 2013, la eveniment fiind prezent şi Victor Ponta care a stat la masă cu procurorul general”, se precizează în documente. Integral pe Mediafax
Angajatorii trag un semnal de alarmă: Absolvenţii, neadaptaţi şi slab pregătiţi. Tinerii care ies de pe băncile liceelor şi facultăţilor sunt tot mai slab pregătiţi şi au mari probleme privind adaptarea la stilul de lucru dintr-o multinaţională, atrag atenția companiile care caută personal. În lipsa unei soluţii din partea autorităţilor, corporaţiile au înfiinţat veritabile şcoli pentru noii angajaţi. Zeci de mii de tineri pică examenul de bacalaureat, pleacă din ţară sau termină facultatea fără să ştie lucruri practice. Acestea sunt principalele probleme care afectează piaţa forţei de muncă din România. De exemplu, în facultăţile cu profil economic din Bucureşti învaţă 22.000 de studenţi, faţă de 40.000, în urmă cu 15 ani. Efectul e resimţit de angajatori. „S-a întâmplat să avem un număr de posturi mai mare și să nu reușim să le ocupăm pe toate. Studenți și absolvenți pregătiți la nivel profesionist se găsesc din ce în ce mai greu”, a explicar directorul de recrutare Cristina Mancas. Locurile de muncă neocupate în companii sunt din ce în ce mai multe. Motivul nu este neapărat creşterea economiei, ci faptul că tot mai puţin absolvenţi se ridică la pretenţiile angajatorilor. De aceea, companiile îi mai şcolesc o dată pe cei selectaţi. „Dacă în toamna trecută aveam 4000 de oportunități de carieră, acum sunt 5000 de joburi”, a declarat organizatoarea unui târg de cariere, Delia Moreanu. „Pentru asigurări se face un singur curs la ASE. Ca atare noi ne luăm rolul de școală foarte în serios”, a precizat directorul de resurse umane Cristina Anculescu. Integral pe Digi24
Tupeu! EXCLUSIV Miliardarul „Beny” Steinmetz, către DNA: „Vin în România să dau declaraţii, dar vreau garanţii că nu voi fi arestat preventiv”. Detalii inedite apar în motivarea Curţii de Apel Braşov, care a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă a trei israelieni: miliardarul Benjamin „Beny“ Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi Shimon Shevez- fost şef de cabinet al lui Yizhac Rabin. Avocaţii acestora au spus la DNA că clienţii lor vor să dea declaraţii la DNA Braşov, dar au cerut garanţii că nu vor fi arestaţi. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va discuta pe 29 martie, contestaţia făcută de miliadarul Benjamin „Beny“ Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi Shimon Shevez- fost şef de cabinet al lui Yizhac Rabin, prim ministru al Israelului împotriva mandatului de arestare preventivă emis în lipsă pe numele lor de Curtea de Apel Braşov. În aceeaşi şedinţă, magistraţii vor lua în discuţie şi contestaţia procurorilor DNA, care cer arestarea afaceristului Moshe Agavi, în cazul căruia Curtea de Apel Braşov a decis că poate fi cercetat în libertate. Miliardarul numărul 178 Ziarul “Adevărul” vă prezintă care sunt motivele pentru care Curtea de Apel Braşov a decis emiterea mandatului de arestare în lipsă în cazurile lui Steinmetz, Silberstein şi Shevez. Steinmetz este acuzat de DNA de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălarea banilor. El locuieşte în Elveţia şi are dublă cetăţenie, israeliană şi franceză. În decembrie 2015, Steinmetz era cotat drept cel mai bogat israelian, cu o avere de 7,4 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires şi se afla pe locul 178 din lume. Decizia Curţii de Apel Braşov nu este definitivă, dacă decizia va rămâne definitivă, la Curtea Supremă, pe numele milidarului va fi emis un mandat internaţional de arestare. Integral pe Adevarul
Cioloş, ameninţător după ”Raportul Colectiv”: Dacă se impun schimbări de management, le fac. Premierul Dacian Cioloş a declarat, ca reacţie la raportul controlului pe tema Colectiv, că nu este interesat să taie capete de dragul de a satisface pe cineva, subliniind însă că ”nu e clară responsabilitatea, coordonarea lasă de dorit”, iar dacă se impun schimbări de management le va face. ”Sunt proceduri lipsă, nu e clară responsabilitatea, coordonarea lasă de dorit. În 20 şi ceva de minute după ce a fost anunţat incendiul la Colectiv, s-au succedat la comanda operaţiunilor 5 sau 6 poziţii ierarhice diferite. Nu cred că în felul acesta putem vorbi de eficienţă în comandă şi în luarea deciziilor. Nu poţi la fiecare 5 minute să vină un nou şef ierarhic superior şi să preia el comanda, după 5 minute vine un alt şef ierarhic şi preia el comanda şi de fiecare dată trebuie dat raportul”, a afirmat prim-ministrul la PROTV. ”Nu mă interesează să tai capete doar de dragul de a satisface pe cineva, eu vreau să se schimbe profund acolo nişte lucruri. Dacă asta presupune şi schimbări de management, într-o poziţie de management sau alta, o voi face şi asta. La IGSU au fost luate deja nişte măsuri, şi dacă va fi cazul şi în altă parte – şi la Ministerul de Interne, şi la Ministerul Sănătăţii, şi în teritoriu”, a spus Cioloş. Integral pe Gandul
Ce implicații va avea noua Lege a adopției. Numai sase la sută dintre copiii aflați în grija statului au fost adoptați în 2015, dar acest procent ar putea crește semnificativ în 2016 odată cu modificarea Legii adopției. Cuplurile sunt încurajate să adopte copii, prin scurtarea și simplificarea procesului, dar și prin acordarea unui concediu și a unei indemnizații. Legea adopției a fost modificată, pentru a înlesni adopțiile, în contextul în care, în prezent, numai șase la sută dintre copiii aflați în sistemul de protecție specială au fost declarați adoptabili. Prin aplicarea noilor prevederi, un copil ar putea să fie adoptat în 15 luni. Modificările aduse Legii 273/2004, care ar urma să intre în vigoare în luna iulie, vor simplifica procesul prin care copiii vor fi declarați adoptabili, dar vor impune și restricții la adoptare. Copilul va putea fi declarat adoptabil și fără consimțământul părinților biologici. Astfel, dacă copilul este în proces de declarare a adoptabilității, iar părinții sau tutorele legal nu se înfățișează la două termene consecutive pentru exprimarea consimțământului, ei pot pierde dreptul de exprimare și se consideră că este un ”refuz abuziv” de a consimți la adopție. Mai mult, dacă, până acum, copilul nu putea fi declarat adoptabil fără consimțământul ambilor părinți (când ei sunt cunoscuți), acum instanța poate declara copilul adoptabil cu consimțământul unui singur părinte. Dacă nici unul din părinți nu poate fi găsit pentru a-și da consimțământul, adopția se poate încheia fără acordul lor. De asemenea, în cazul în care părinții declară că nu doresc să se ocupe de creșterea copilului, dar nu nu vor să semneze declarațiile prin care permit declararea copilului ca adoptabil, procesul va putea merge înainte. Integral pe Romania Libera
MESAJ CLAR din partea Liviei Stanciu. Președintele ÎCCJ A EXPLICAT de ce crede că “JUSTIŢIA ARE O PROBLEMĂ”. Președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a declarat vineri că dacă abaterile disciplinare legate de întârzierea redactării unor hotărâri pot fi corectate prin scăderea încărcăturii de dosare, abaterile legate de rea-credință sau gravă neglijență pot afecta întregul sistem de justiție. “Incidența acestei abateri trebuie să ne ridice tuturor mari semne de întrebare și trebuie să ne facă să înțelegem că, atâta vreme cât exercitarea funcției de magistrat se face, în unele cazuri, cu rea-credință sau gravă neglijență, sistemul de justiție național are o mare problemă”, a spus Stanciu la bilanțul Inspecției Judiciare, conform Agerpres. “Fie că este vorba de controalele privitoare la eficiența managerială, în scopul verificării modului de îndeplinire a funcțiilor de conducere pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor și parchetelor, fie că este vorba de controalele tematice, în cadrul cărora sunt urmărite și analizate aspecte ce pot reprezenta potențiale vulnerabilități ale sistemului judiciar, volumul uriaș de date și informații culese de inspectorii judiciari dar, mai ales, concluziile trase la încheierea fiecărui control în parte reprezintă instrumente de lucru extrem de utile pentru fiecare instanță și unitate de parchet (…), dar, mai ales, reprezintă o bază de lucru importantă aflată la îndemâna factorilor decizionali”, a mai adăugat președintele ÎCCJ. Integral pe EVZ
Tatăl copiilor agresaţi de directoarea de grădiniţă: „I-am dat zeci de mii de euro, în patru ani, ca să-mi terorizeze copiii“. Directoarea unei grădiniţe private din Capitală, Ioana Ana Neagu, este acuzată că ar fi bătut trei copii din unitate. Secţia 17 de Poliţie din Capitală a deschis o anchetă, la sesizarea părinţilor. Arthur Aşa, tatăl copiilor care apar în imaginile date publicităţii, a povestit, pentru „Adevărul“, săptămâna de chin prin care a trecut pentru a afla ce se întâmpla cu cei doi copii ai săi – o fetiţă de un an şi 11 luni şi un băiat de aproape 6 ani – zilnic, între orele 9.00 şi18.00, cât timp aceştia se aflau în grija angajaţilor de la grădiniţa privată „Flipper” din cartierul Cotroceni, Bucureşti. Cum s-a ajuns la ancheta Poliţiei Povestea a început de marţea trecută, 15 martie, când Corina şi Arthur Aşa, părinţii celor doi copii, au aflat chiar de la directoare că aceasta „i-a scuturat un pic pentru că nu se mai înţelegea cu ei“. Părinţii nu au crezut, iniţial, că este vorba de o agresiune în toată regulă. Însă comportamentul de acasă al copiilor le-a dat de bănuit că, la grădiniţa în care aveau încredere, s-ar putea întâmpla lucruri care să-i afecteze emoţional şi fizic pe copii. Aşa că tatăl a reuşit să facă rost de imaginile din sistemul de supraveghere instalat în grădiniţă şi a urmărit înregistrările. A făcut capturi foto, iar, a doua zi, a încercat chiar să poarte o discuţie cu directoarea Ioana Neagu, care este şi o apropiată a familiilor celor care-şi lăsau copiii în grija ei. Integral pe Adevarul
DECIZIE IMPORTANTĂ pentru Programul Prima Casă. PSD şi PNL au ajuns la o ÎNŢELEGERE ce se va oficializa la 6 aprilie. Veşti foarte importante pentru românii care îşi doresc cumpărarea unei locuinţe prin Programul Prima Casă. Programul guvernamental va fi exclus de la Legea dării în plată în urma unui acord la care au ajuns liderii PSD și PNL, conform romanialibera.ro. La finalul unei întâlniri cu reprezentanţii PSD, deputatul liberal Cătălin Daniel Zamfir a anunţat că s-a decis ca Legea dării în plată să intre la votul final în Camera Deputaţilor, pe 6 aprilie, cu menţiunea că Prima Casă nu va fi inclusă în lege. În acelaşi timp, plafonul creditelor a crescut de la 150.000 de euro la 250.000 de euro. Zamfir a precizat că a discutat joi cu vicepreşedintele PSD, Viorel Ştefan, la întâlnire participând şi avocatul Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica (PSD), şi Cătălin Voievozeanu de la AURSF. “Discuţia a fost una lungă şi constructivă. Legea dării în plată va intra în dezbaterea Comisiei Juridice joi, 31 martie, iar miercuri, 6 aprilie, va intra la votul final în Camera Deputaţilor. Ca si PNL, şi PSD susţine ca Legea dării în plată trebuie să se aplice fără discuţie creditelor în derulare, să beneficieze şi cei care au luat credite de nevoi personale cu ipotecă în vederea achiziţiei, construcţiei sau amenajării unor imobile cu destinaţia de locuinţă sau achiziţionării unui teren în vederea construcţiei unei case. De asemenea, şi PSD e de acord că legea trebuie să se aplice şi celor care au fost deja executaţi, prin sistarea popririi pe venituri”, a spus Zamfir. Integral pe EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata!!!
Buna dimineata 🙂
Președintele ICCJ, Livia Stanciu ,s-a referit in special la “atitudinea” CSM ,fata de Camelia Bogdan? Acest semnal de alarma ar trebui sa determine pe cei responsabili sa nu ceara INCA ridicarea MCV ului !
Ce parerere aveti @cetatean ?
neata! 🙂
In CSM au fost doar 4 voturi pentru camelia Bogdan:
Pentru
Oana Haineala
Livia Stanciu
Cristi Danilet
Lia Palade sau Alina Ghica (nu e clar)
Restul sunt niste golani si lingai de dosuri de infractori..
Inclusiv actualul PG interimar. Dar golani si lingai e prea delicat spus. Sunt niste ticalosi care pun in pericol justitia in loc sa o apere.
Buna dimineata , ce tupeu are tovarasul beny 😀 !
Salutare 🙂
apropo de “tupeul” lor
Experții israelieni nu sunt surprinși de atacurile de la Bruxelles: În materie de securitate a aeroporturilor, Europa e cu 40 de ani în urmă
http://www.activenews.ro/externe/Expertii-israelieni-nu-sunt-surprinsi-de-atacurile-de-la-Bruxelles-In-materie-de-securitate-a-aeroporturilor-Europa-e-cu-40-de-ani-in-urma-131462
salut , au experienta . stiu ce fac ei si se gandesc rapid cum sa si foloseasca explicatia
http://m.activenews.ro/externe/Comando-Shin-Bet-in-actiune-Soldati-israelieni-deghizati-in-arabi-au-patruns-intr-un-spital-din-Cisiordania-si-au-ucis-un-palestinian-126730
Europa e mai cu justitia , cu mandate de urmarie , cu Haga etc . sa aplicam si noi acelasi tratament teroristilor care au jefuit Romania timp de 25 ani , fara sa i mai judecam ?
http://www.mediafax.ro/cultura-media/ambasada-israelului-am-aflat-cu-ingrijorare-despre-numirea-oanei-stanciulescu-la-tvr-15153153
e bun ca-si exprima ingrijorarea . daca ambasada Romaniei i-ar ruga frumos pe cei din conducerea mossad sa nu si mai trimita toti escrocii in Romania – sa fure miliarde de euro .. care are ar fi apoi reactia autoritatilor de la tel aviv ? ca fapt divers .. pe colonelul ( facut de general izmana ) Elan cand au de cand sa l trimita in fata justitiei din Ro ?
Salut
Elan&co au facut infractiuni in israel sau romania?
Sa fie acuzati de autoritatile unde au facut infractiuni
E problema romaniei sa i judece
Salut , in Romania au facut infractiuni – nu’s prosti sa faca la ei acasa . Romania ii va judeca , cand respectivii ii vor extrada – iar ambasada Romaniei poate fi vocala , la tel aviv la fel cum e si ambasada lor la Bucuresti . Sa inceapa sa i predea rapid pe silberstein , beny si elan . nu ca pe maria vlas ( dupa vreo 3 ani , cred ) . chiar maria vlas de ce n a fugit si dansa undeva prin Portugalia , USA , Japonia ..
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/victor-ponta-sau-targuirea-justitiei-qed/45335/