Teroristul – vecinul meu – refugiatul: teroristul meu
25/03/2016 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Redactat de @DanSu
Religia nu are nimic cu terorismul, decât atunci cand devine politica (de obicei de acaparare sau de influențare). Francezii s-au unit prostește în a ignora religia (in spatiul public), apoi au continuat sa-i lase să se enclavizeze pe musulmani, în virtutea dreptului lor la cautarea fericirii. Au găsit-o. Statul asistențial laic și ateu, care oferă generos stipendii celor ce nu muncesc, obținute de la cei ce muncesc, era o cale nemulțumitoare. Nu oferea insa si cele 72 de virgine. Pe cealaltă parte, același stat asistențial le spunea că nu e bine să te integrezi, că cele 72 de fecioare sunt la fel de valoroase ca ajutorul de șomaj. Doar suntem multikulti, și ceea ce spune un imam când stă pe toaletă și nu găsește hârtia igienică, e la fel de profund și important cu ce spunea Diogene când umbla ziua cu lumânarea aprinsă. Doar amândoi “caută ceva”. De ce ar fi mai valoros un om decât un sul de hârtie igienică? În plus de asta, cele 72 de partenere neprihănite oferă și alte satisfacții, la care nu ai access cu indemnizația de ajutor social….
Toate aste nu au legatură cu refugiații actuali, care (majoritatea dintre ei), din motive de supraviețuire, sau doar economice, fug din țara lor. Ei își caută fericirea, conform doumentelor, a drepturilor omului și așa mai departe. Ei nu exportă fericire, ei o caută.
Teroriștii, ca de altfel și comuniștii și frații lor mai tâmpiței – socialiștii – vor să exporte fericirea. Uitând că fericirea nu se exportă. Că fericirea nu o găsești în cărțile motivaționale despre fericire, nici în manuale nici în stenogramele lucrărilor congreselor, oricare ar fi ele. Fericirea mea e diferită de a ta.
Dar nuuu… comuniștii, fasciștii, socialiștii, teroriștii au un apetit grozav să ne facă fericiți. Ministerul fericirii nu e doar o distopie orwelliană.
Circulă pe net vorba cum că Orwell ar fi spus că el a scris doar un avertisment, nu un manual de instrucțiuni (aici). Nu știu dacă e adevărat că a spus asta, dar se pare că mulți nu au auzit.
Ministerul Fericirii nu e doar într-o distopie. A fost realmente înființat în Venezuela. Acum am auzit că și în Dubai – că tot vorbirăm de islam. În Corea de Nord (aia “democratică”) poți fi nefericit doar atunci când mai moare un președinte ales și iubit pe viață, mai ales când mori de foame. Pe vremea lui Ceașcă eram îngrozitor de fericiți să-l avem conducător pe cel pe care l-am împușcat de Crăciun. Din Siberia până la Kursk (K-141), rușii au fost nefericiți doar cu Elțân-bețivanul, ca nu avea timp să-I fericească. Nu m-ar mira ca Statul Islamic să aibă și el un așa minister. Multikulti de la noi și ei tot cu fericirea în gură sunt toată ziua.
Dar fericirea să fie neaparat atee! De fapt poate fi și religioasă, dar sub nici o forma nu iudeo-creștină, că si asta e imperialistă și asupritoare și mai și jignește pe alții.
Atunci de ce teroriștii să nu-și găsească fericirea, dacă statul care le-a adoptat părinții sau bunicii îi îndeamnă la asta? E plin net-ul de declarații de fericire islamică, cum că ei iubesc mai mult moartea decât viața. Mă rog, împreună cu cele 72 de fete neîntinate, dedicate satisfacțiilor trupești a martirilor.
Citeam undeva un articol despre un studiu din Le Figaro, care spune că teroristul francez mediu e: din clasa mijlocie, 18-21 de ani si provine din familii de atei și s-a radicalizat în camera de acasă. Ca orice statistică, trebuie citită cu prudență: nici cu Charlie, nici cu Bataclan și nici acum la Bruxelles, cel puțin din imaginile și informațiile prezentate, nu prea s-au încadrat la profilul ăsta, dar nici departe nu au fost. Cât despre căutarea partenerelor pure, e un vis cam adolescentin, cam când apar primele coșuri pe față.
Oricum, preocupați de atentatele de la noi, să nu uităm de atentatele din Istambul. Turcii au dat vina pe kurzi, dar nici asta nu prea credibil. Ce să mai spunem de atentatorii din Irak, Afganistan, Libia, și din alte atât de multe tări islamice. Rușii tot pe islam dau vina. Am mai spus-o și o mai afirm, nu religia e “a păcii” sau “a războiului” (vezi aici un editorial mai vechi pe aceasta tema). Pacea sau războiul sunt opțiuni politice, iar religia (oricare dintre ele) devine criminală când devine politică.
Revenind la refugiați sau ce or fi, e puțin probabil ca aceștia să fie, majoritar, teroriști. Pentru că în mod ciudat (de fapt doar realist), toți își cauta “FERICIREA”, în regulile occidentale de conviețuire. Valurile de imigranți afluează spre Germania/Austria/Occident, adică exact țările care au cele mai stricte reguli de conviețuire. Nu or fi suferind atât de mulți de distonanță cognitivă, să fugă de regulile de acasă ca să impună aici regulile de care tocmai au fugit. Că or fi unii din ăștia și printre ei, nimic surprinzător statistic vorbind. Dar nu copleșitor de mulți.
Acești refugiați/invadatori/imigranți, în opinia mea, pot fi atât refugiați reali (mai puțini), cât și imigranți economici (cei mai mulți). În ciuda a multe păreri, eu nu sunt împotriva primirii acestora. Dar nu pe cote, pe criterii aritmetice. Nu aș limita numărul: primim doar x refugiați/imigranți. Ai o legislație, și încă una destul de aspră, pentru imigrație, și o altă legislație, mai internaționalistă și laxă – pentru refugiați.
Eu nu sunt împotriva primirii lor. Ci împotriva primirii de-a valma. Trebuie selectați sever, după criterii clare:
Grupul refugiaților autentici, fugiți de urgia războiului și distrugerilor, mulți probabil fără acte, în toiul nopții, amenințați, jefuiți. O interogare minimă, individuală, de către un cunoscător al obiceiurilor/limbii. Apoi cu un verdict pozitiv – acordate drepturi clare, conform legii refugiaților: x, y, z. Stabilită locația și drepturile conform tuturor tratatelor internaționale. Orice încălcare a regulilor/legilor statului respectiv – automat expulzarea. Fără drept de apel.
Despre imigranți – numai de bine: exact cum primeai imigranți până acum (limbă/studii/calificări/etc…) Nu schimbi nimic. Poate doar să prevezi motive absolute de refuz tentativa de a înșela, mințind că ești refugiat. Indiferent când se descoperă înșelăciunea. Și încă ceva – fără enclavizare. Desființarea no-man-go-urilor.
Fără cote. Fără numărătoare. Dar individual: fiecare caz în parte. Caz cu caz. Știu, e o muncă titanică.
Dar parcă e mai ușoară decât să mături cioburile geamurilor sparte în și să strângi cartușele trase și garourile la răni sângerânde.
Totuși, teroriștii actuali nu au nici ei o legătură (decât eventual doar o complicitate individualizată- dar asta e altă poveste) cu actualii imigranți. Indiferent că sunt refugiați sau imigranți economici. Singurul lucru care-i leagă sunt rădăcinile neasumate de către înaintașii lor. Turcii din Germania sau Austria, maghrebienii din Franța sau Belgia au plecat de la ei din țară s-au stabilit în țările de adopție nu numai acceptând regulile acestora, dar punând umărul și competențele în dezvoltarea acestora. De foarte multe ori împotriva curentului social din societățile care i-au adoptat. Au dovedit că pot să aducă plus valoare acestor socități care i-au adoptat. Cu greutățî, cu eforturi, învingând mentalități și prejudecăți. Cea mai bună pâine, la Viena, am cumpărat-o de la un turc. Am adus și acasă din aceea pâine.
A venit insa corectitudinea politică (comunismul cu frățiorul mai tâmpit numit “social democrat”). Care a descoperit, că “religia ta e la fel de importanta (sau chiar mai importanta) ca regulile mele“. FALS. Orice religie – este sub regulile bunei convietuiri. Buna conviețuire nu-ți ofera neapărat fericire, dar îți oferă ceva ce poți suporta mai usor decat dușmănia. Iar dușmania incepe cand încerci sa-i impui celuilalt orice: cum/când să se roage, cum/când sa fumeze, când cum să faca dragoste, cum/când cum să facă sex, ce/cum să mănânce, ce cum/cat sa învete.
Comunismul asta a incercat, apoi multiculturalismul, si apoi “corectitudinea politică”.
Care ne-au spus nouă, civilizaților, invidiaților, oamenilor liberi, că suntem indiferenți, exploatatori, egoiști, capitaliști, avari, lași, ignoranți, fără valori. Multiculturaliștii ne-au explicat că modul nostru de trai e nașpa. Iar noi i-am crezut.
Bieții imigranți asta doreau: să devină și ei ca noi occidentalii. Mare parte au reușit. Multikulti s-au opus. Culmea este că noi, i-am crezut pe multiculturaliști. Cel puțin o mare parte din cei cu bunicii și părinții care au venit cu bocceaua în spate să devină capitaliști/egoiști/avari/lași/ignoranți. Tinerii lor urmași, pentru că, în numele multiculturalismului îmbogățitor al tuturor speciilor și climelor, nu au fost integrați ci dimpotrivă, au primit ce au primit nu pe merit ci pe “multikulti”. Iar ei au descoperit ca asta (cu integrarea) e nașpa. Mai bine o bombița aici, un “Alah Alkabar” dincolo, un 7,62 ici si colo…asta e “cool”.
Până la urmă ce ne ramâne noua? Puțin, tot mai puțin, tot mai nesenmnificativ. Doar bunul simț. Adică ceva nesemnificativ politic, sociologic și/sau multicultural.
Dar e singura noastră apărare. Mai ales impotriva politicienilor spalati pe creier care conduc actualmente Europa!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
De manual. Sper sa o preia Contributors, Hotnews, Revista 22, etc… chiar voi urmari cu mare interes cine are bun simt in massmedia aceasta de elita. Ca de citit, vor citi acest text.
Si o urare implicita de primavara
http://www.timesnewroman.ro/politic/dupa-ce-a-castigat-batalia-cu-johan-cruyff-cancerul-se-pregateste-sa-lupte-cu-ion-iliescu
Resalut
Eu sint emigrant . Si de lunga data . Impartasesc ce ai scris @DanSu la 100%
PS
Nu a luat nimeni la intrebari pe Nicolas Sarkozy sau pe David Cameron sa explice norodului de ce era necesar sa fie bombardat (si eliminat ) libianul Muammar Gaddafi.
-Era mai periculos decit nebunii din Corea de Nord? (la care nu indrazneste nimeni sa miste un fir de par)
– Ce intra firmele Shell si Total in “revolutia democratica cu arme si bombe ” (din import) care a transformat Libia in o nenorocire colectiva ?
– 11 martie 2016 . Inclusiv presedintele american Obama declara ca Libia e “o catastrofa” datorita exclusiv francezului si englezului. Adica exact aia care acum NU VOR IMIGRATII CREATI DE EI .
– Nici pe George W. Bush nu a indraznit nimeni sa il intrebe ce treaba avea USA in a doua invazie a Irakului . Ceva inconfesabil legat de firma unde vicele a fost mare barosan (si familia Bush a avut contracte mari si groase) respectiv Halliburton ?
-Nici un politician nu a fost intrebat de ce trebuia rasturnat regimul sirian condus de Assad prin export de luptatori straini (foreing fighter trecuti la ISIS care platea muuuult mai bine) si bombardamente .
Dupa atitea “victorii” pe banda rulanda dar ascunse “cu modestie” de prea 🙂 libera si indepenedenta presa planetara , chestia cu atentatorii si motivarea lor e doar ultima picatura din decenii de marete politici internationale si decaderi la fel de marete a societatilor civile chiar in tarile care se pretind pe creasta democratiei .
salut, Stef, bine punctat 🙂
Esec pe toata linia “exportului” de democratie – masca pentru contracte groase via Dick Cheney sau Total. Cand CIA antreneaza luptatori straini si apoi ii lasa din brate, aia se duc unde se plateste mai bine: la ISIS. Si apoi francezul care a refuzat din motive “ideologice” lista cu francezi care lupta pentru ISIS (este stire pe Hotnews) se plange ca e bombardat la el acasa…de proprii sai cetateni!
Idioti planetari, in frunte cu madam Clinton (alta desteapta).
salut “musiu” sarko o ardea cu romii. cum prindea 5 cum se lauda ca -i suie in autocare si “allez allez ” spre Romania . in acest timp .. magrebienii o coceau de o savarina prin Marsilia , Toulouse , Paris etc .
Se cheama “globarizare” . 🙂
Culmea , impotentii politic de ieri sint si azi dar ca “aparatori ai democratiei” .
Un fel de PCR planetar reciclat masiv dupa 1989. Cu “reformatorul” Iliescu in frunte . 🙂 Asa e si pe plan mondial .
Acum vine Hillary Clinton sa se candideze . Ce prabusire de valori daca o pura carierista avida doar de functii si privilegii devine candidata unui partid rupt de realitatea nationala (evident americana) .
Prima data cand citesc un material echlibrat , la obiect ( fara accese pro/contra ) pe tema refugiati-imigranti. Felicitari , subscriu opiniei lui @AA de la primul comentariu .
Buna ziua tuturor!
Salut.
Asta e cam aiurea, ca nu religia e vb de “a păcii” sau “a războiului” si “Pacea sau războiul sunt opțiuni politice, iar religia (oricare dintre ele) devine criminală când devine politică.”
Nu stiu ce optiuni, “politice” sau nu, dar musulmanului i se cere clar sa faca razboi cu necredinciosii si sa raspindeasca Islam-ul prin sabie. Celelalte religii majore nu au asa ceva.
Crestinii, iudeii, hindu etc nu vor sa te converteasca, de nu iti iau gitul. Asa ceva nu este in cartile lor.
Vreti sa rideti ?
Sau sa pricepeti mai bine cum e cu “reformatorii” mioritici (aia/ala cu gura mare) si de ce “colonelul” Dogaru fara scoala de ofiteri e privilegiat pur dar cu pretentii . Si uite ca nu e singur .
“reformatorul” a facut general chiar un plutonier major .
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/tablagiu-pd-l-facut-general-de-presedintele-traian-basescu-527892.html
Ca in Romania nici in Corea de Nord nu se avanseaza .
General Ontanu http://www.stiripesurse.ro/revoltator-neculai-on-anu-dus-cu-limuzina-in-curtea-arestului-ofer-i-a-fost-un-poli-ist-local_987917.html
cumatrul Generalului Oprea http://www.mediafax.ro/politic/exclusiv-referat-dna-victor-ponta-i-a-oferit-o-functie-de-conducere-procurorului-liviu-tudose-15152194
Buna seara, eram cu link-ul pregatit. Pontache trebuie sa-si puna piciorul in ghips! – ~In document este redata o declaratie data la inceputul lunii martie de procurorul Liviu Tudose, in care acesta sustine ca “in primavara anului 2014, impreuna cu Ghita Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o functie de conducere, respectiv director Departamentului pentru Lupta Antifrauda sau o functie de executie in cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, in principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializata”.
Excelent!
de noaptea mintii!
http://adevarul.ro/news/politica/sondaj-ires-victor-ponta-mai-apreciat-intelectual-roman-interpreteaza-sociologii-rezultat-1_56f50dc95ab6550cb836bc0c/index.html
daca-l puneau pe sondajul asta si pe Adi Mutu ..ii rupea pe toti :))
buna !
chiar credeti in sondajele lui dancu???!!!
Exclus, l-au scos pe piata ca sa amortizeze impactul devastator din dosarul lui Ghita. O fumigena care le arata disperarea. In opinia mea se apropie momentul zero, al inculparii
nu , nu cred . e o un sondaj – manipulare crasa 😀 salut
buna seara
la subiect,si iata,am gasit si un text al unui musulman anti teroare-drept e ca s-a nascut si a crescut in familie crestina
http://adevarul.ro/international/europa/mesajul-feministe-romano-turce-fatma-yilmaz-islamisti-sunt-musulmana-m-am-saturat-teroare-1_56f3f90e5ab6550cb82ef20d/index.html
Multumesc, Dan 🙂
Here we go
http://www.memes.com/img/674933
Invata repede astia din Vest procedura corecta standard:
http://nypost.com/2016/03/25/explosions-heard-during-terror-raids-in-brussels/
Asta e mortala .
http://www.contributors.ro/societatelife/revolutionar-cu-rol-determinant-aprobat-de-iohanis-osindit-la-1-an-si-2-luni-de-inchisoare-si-inapoierea-indemnizatiei-incasata-ilegal/
Posibil ca presedintele Iohannis semneaza decretele fara sa verifice nimic ? Respectivul era deja condamnat in primul grad . Un asa necorespunzator (ca sa nu scriu altfel) sef de stat nu am habar sa fi avut in istorie .
Si Basescu (tin minte) a gresit cu decorarea unui fost securist dar in 24 de ore a descoperit greseala si a anulat decizia . A mai si mustrulit aia care erau la presidentie cu misiunea de a verifica datele .
Iohannis e o catastrofa .
Cred ca nici nu-l mai intereseaza imaginea sa si viitorul la Cotroceni.Altfel de mult schimba “cadenta” si consilierii ,in special pe unul…. A candidat pe post de “iepure” , romanii cu mai multi de doi neuroni nu l-au vrut pe galaxie si asa a ajuns presedinte. End of story.
Articol de manual. Multumesc @DanSu
O zi buna prieteni 🙂
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-26-martie-infractorii-vor-garantii-din-partea-justitiei/45317/
Buna seara,
m-a bucurat textul dumneavoastra, incepuse sa ma ingrijoreze atmosfera anti refugiati, teroristi, emigranti, de pe Politeia. Textul dumneavoastra limpezeste bine apele. Subscriu si eu 100% la ideile exprimate aici curat si cu bun simt. Va multumesc si va felicit.