Revista Presei – 25 septembrie. Ori Guvernul Muresan, ori retrogradare. Insă la Craiova nu se aude avertismentul dat de S&P…
| 25/09/2026 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 25 septembrie. “Cerul va fi variabil în jumătatea de nord-vest a țării, în timp ce în sud-est vor fi perioade cu cer noros. Vor fi averse, cu cantități de apă în general de 1…10 l/mp, în Oltenia, local în Banat, în vestul Munteniei, la munte și pe litoral, iar izolat și în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona litoralului, unde rafalele vor atinge viteze de 35…40 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în vestul Olteniei și 25 de grade în sud-vestul Munteniei, iar cele minime între 3 grade în estul Transilvaniei și 16 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, se va forma ceață. În București, valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic al datei. Cerul va fi temporar noros, iar trecător vor fi posibile ploi slabe, de 1…2 l/mp, mai ales pe timpul nopții. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade”.
“România nu are nevoie de „orice guvern”. România are nevoie de un guvern care să facă reforme. România nu are nevoie de un Guvern, oricare ar fi el. România are nevoie de un Guvern care să facă reforme. Altfel, reducerea deficitului la 3 la sută nu e posibilă. De unde să scadă deficitul anul viitor? Din noi creșteri de taxe? E sinucigaș economic. Doar restrângerea cheltuielilor statului ne poate menține în ținta de deficit. De ce e vital să ținem în frâu bugetul țării? Pentru a nu cădea în junk și pentru a ne putea împrumuta măcar la dobânzile de acum, oricum mari. Pentru a putea plăti pensii și salarii în continuare. Guvernul Siegfried Mureșan, chiar dacă va trece, nu va putea să facă reforme, cu toate bunele intenții pe care le face publice (comasarea Polițiilor, comasarea comunelor, ghișeu unic, reforma companiilor de stat). Toate reformele vor fi masacrate în Parlament de „Coaliția Restaurației” PSD-AUR. Guvernul Grindeanu, dacă va fi nominalizat apoi de președinte, nu va face nicio reformă. Ca partid al nomenclaturii, PSD e un partid care are oroare de cuvântul „reformă”.”. Integral pe Republica.ro
“„Doctorul în securitate” Lucian Pahonțu contraatacă în instanță. Șeful SPP susține că nici măcar judecătorii nu-i pot desființa teza de doctorat. Șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, a deschis pe 10 septembrie 2026 un proces pe rolul Curții de Apel București împotriva Ministerului Educației, prin care urmărește să blocheze orice demers de verificare a tezei lui de doctorat, presupusă a fi plagiată în proporție de 30%. Lucian Pahonțu a rămas în fruntea SPP ca director civil – chiar și după trecerea în rezervă cu gradul de general cu 4 stele, semnată de Klaus Iohannis în 2024 – fiind în funcție din 2005, din primul mandat de președinte al lui Traian Băsescu. Astfel, Lucian Pahonțu este cel mai longeviv șef de serviciu secret din cele 6 care funcționează în România (SRI, SIE, STS, SPP, DGIA și DGPI). Dintre toate acestea, doar SPP are acces direct la informații de primă mână din activitatea tuturor personajelor cu roluri-cheie în arhitectura statului român: șeful statului, șefii celor două camere ale Parlamentului, premierul și miniștrii, procurorul general și șefii marilor parchete, conducerea Înaltei Curți și a Curții Constituționale, precum și foștii președinți și premieri”. Integral pe Libertatea
“Ce vrea Olguța nu se poate. PSD mai poate supraviețui o vreme doar pe calea europeană. Sorin Grindeanu și social-democrații încep să înțeleagă noua realitate politică apărută după desemnarea făcută de președintele României. Încă sunt în căutarea unor soluții miraculoase și așteaptă de la Nicușor Dan ceva ce nu le poate oferi, dar orizontul s-a îngustat și au tot mai puține opțiuni. Declarațiile lui Sorin Grindeanu, dar și ale altor lideri social-democrați, acoperă un spectru larg, de la poziții dure, “nu vom vota guvernul”, la cereri absurde, “Siegfried Mureșan să-și dea demisia din Parlamentul European”, până la miștouri, “ți se împleticește limba când îi pronunți numele”, observație făcută de Lia Olguța Vasilescu, referitoare la prenumele premierului desemnat. Inconstanța, dezordinea și negativismul manifestat de PSD indică în realitate o criză puternică în interiorul partidului, una a conducerii. Sorin Grindeanu nu are autoritatea și forța de a modela o decizie în Biroul Politic, iar Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, liderii informali ai partidului, au o gândire simplistă, fără nuanțe, fundamentată pe obiective personale, adică pe păstrarea controlului asupra Craiovei, unde Olguța Vasilescu este primar, iar prin soțul europarlamentar, să rămână în zona de decizie a partidului”. Integral pe Spotmedia
“Cum a evoluat ratingul de țară al României în ultimii 35 de ani. Cele două perioade de „junk” prin care a trecut țara noastra. Agenția de rating financiar Standard & Poor’s și-a început joi, 24 septembrie, vizita în România, iar pe 2 octombrie ar urma să comunice dacă ratingul de țară al României va fi menținut în zona recomandată investițiilor, sau dacă va fi retrogradat la „junk”.Standard & Poor’s va întocmi un raport privind ratingul de țară al României după evaluarea care vine într-un moment în care deficitul bugetar s-a redus cu 37% față de anul trecut, dar cheltuielile cu dobânzile au crescut cu peste 26%, ajungând la mai mult de 40 de miliarde de lei.La ultima evaluare, din 3 aprilie, Standard & Poor’s a menținut România la „BBB-/A-3”, cu perspectivă negativă și a avertizat că ratingul ar putea fi redus dacă procesul de consolidare fiscală se abate de la traiectoria anticipată și dacă instabilitatea politică se prelungește.Celelalte două agenții importante de rating, Moody’s și Fitch au menținut ratingul României în zona recomandată investițiilor, deși în cazul Fitch, decizia inițială a fost de a retrograda țara în „junk”. Evaluarea făcută de S&P este una mai dură, iar „șansele sunt de 50% la 50% că vom fi retrogradați”, spune Adrian Codîrlașu, președinte CFA România, potrivit economica.net.Evaluarea S&P vine în contextul în care România nu are nici până acum un Guvern și probabil nici nu va avea unul în următoarea perioadă, capabil să ia măsuri și să mențină o linie”. Integral pe Ziare.com
“Cel mai mare salariu la stat din România: un apropiat al PSD provenit din Buzăul lui Marcel Ciolacu. Încasează venituri din trei funcții la stat. Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, ocupă primul loc în clasamentul veniturilor obținute de persoanele din conducerea companiilor de stat. Acesta încasează cumulat 134.146 de lei brut pe lună din trei funcții, echivalentul unui venit net estimat la 78.475 de lei, aproximativ 14.800 de euro.Datele au fost publicate de Guvernul Bolojan pe platforma guvernanta.gov.ro, care prezintă într-o formă agregată remunerațiile managerilor și membrilor consiliilor de administrație din întreprinderile publice. Cele trei poziții îi aduc lunar 134.146 de lei brut. CNAB precizează că actualul mandat al lui Mîndrescu la conducerea companiei a început pe 3 septembrie 2025 și urmează să se încheie în iulie 2028. Mîndrescu are legături politice în special cu PSD. În ianuarie 2022 a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, instituție condusă atunci de Sorin Grindeanu. Anterior, a fost director de cabinet al ministrului PSD al Transporturilor Răzvan Cuc și consilier al Roxanei Mînzatu, de asemenea membră PSD. Presa l-a prezentat drept un apropiat al lui Sorin Grindeanu și al conducerii PSD, iar numirea sa la CNAB a fost descrisă ca fiind făcută pe filiera social-democrată. Mîndrescu a apărut și la reuniuni ale PSD alături de Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu”. Integral pe Aktual24
“Analiză. Rating România – Scenariul „Fallen Angel”. România se află într-o situație în care o singură treaptă poate schimba natura riscului perceput de investitori. Ratingurile acordate de marile agenții sunt plasate la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor: BBB− în metodologia Standard & Poor’s și Fitch, respectiv Baa3 în metodologia Moody’s. Următoarea treaptă în jos — BB+ sau Ba1 — înseamnă intrarea în categoria speculativă, cunoscută uzual drept „junk”. Riscul nu mai este însă doar o posibilitate teoretică. Malgorzata Krzywicka, analistul principal Fitch pentru România, a avertizat într-un interviu acordat Bloomberg că România „rămâne fără timp”[i] pentru evitarea retrogradării dacă blocajul politic continuă și nu este adoptat un buget credibil pentru 2027. Declarația nu anunță o decizie deja luată, dar confirmă că fereastra în care retrogradarea poate fi evitată se îngustează. Ce ar însemna însă, în mod concret, trecerea României în categoria „junk”? Fitch estimează că România mai are nevoie de o ajustare fiscală de aproximativ 1,5% din PIB pentru a ajunge la soldul primar necesar stabilizării datoriei publice. Nu este vorba mecanic despre reducerea deficitului bugetar total cu exact 1,5 puncte procentuale, ci despre îmbunătățirea poziției fiscale până la atingerea unui excedent primar capabil să oprească majorarea ponderii datoriei în PIB”. Integral pe Contributors
“Generalul care conduce NATO spune deschis că, în prezent, „suntem cu toții țări de pe flancul estic” și îl avertizează pe Putin: „Să nu încerce cât sunt eu la comandă”. Țările NATO intensifică schimbul din domeniul intelligence-ului ca răspuns la valul de sabotaje și alte incidente aparent legate de Rusia, dar alianța ar trebui să fie „calmă și încrezătoare” că poate face față oricărei amenințări reprezentate de Moscova, a spus joi comandantul de top al organizației militare internaționale. Grynkewich afirmă că alianța reacționează la incidentele de sabotaj legate de Rusia.Un atac rus de amploare limitată asupra NATO este puțin probabil, dar nu poate fi exclus, spune generalul american. Declarațiile generalului Alexus Grynkewich, din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA, care este și Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) – adică cea mai înaltă funcție militară din cadrul NATO, au venit după ce serviciul de informații militare din Danemarca a avertizat că Rusia ar putea intensifica războiul hibrid – un termen care acoperă o serie de atacuri sub nivelul unui asalt militar convențional – împotriva Occidentului „în lunile următoare””. Integral pe Hotnews
“Cresc tensiunile în piețele financiare – Dobânda pe 10 ani a României urcă spre 7,7%. ROBOR face primul salt după multe luni de stabilitate. Dobânda la obligațiunile cu scadența la 10 ani a României (RO10Y), referința pentru sentimentul investitorilor și costul de finanțare din economie, a continuat să urce, joi, la 7,6%, de la 7,45% în ziua de miercuri, valul de vânzări de obligațiuni în lei intensificându-se. În debutul zilei de tranzacționare, RO10Y a urcat chiar spre 7,69%, acesta fiind mai ridicat nivel din ultimele 12 luni și peste maximul de la debutul războiului SUA-Iran (vezi grafic mai jos). Evoluția vine în contextul scăderii șanselor învestirii unui Cabinet Mureșan, după refuzul PSD de a susține un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, dar și a reintensificării tendinței de vânzare de titluri suverane pe piețele dezvoltate. În SUA, dobânda suverană pe 10 ani (US10Y), referința pentru costul de finanțare din economia globală, a urcat miercuri seară, pe Wall Street, la 5,11-5,12% (vezi grafic mai jos), cel mai ridicat nivel din 2007 încoace, în timp ce dobânda suverană a SUA pe 5 ani a trecut și ea peste pragul de 5%”. Integral pe Spotmedia
“Casa din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu a fost pusă sub sechestru de DIICOT. Vila din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu, care a fost percheziționată mai bine de 9 ore de procurorii și polițiștii DIICOT, a fost pusă sub sechestru, în vederea acoperirii eventualelor pagube din dosar. Anchetatorii au anunțat că „la data de 24 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil situat în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, ce aparține inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, se arată într-un comunicat al Direcției. Sechestrul a fost pus în dosarul în care Călin Georgescu și Ionel Rusen sunt cercetați sub control judiciar că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro. O investigație Rise Project din anul 2024 arăta că vila din Mogoșoaia a fost cumpărată de familia Georgescu în octombrie 2024 pentru 280.000 de euro’. Integral pe Presshub.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
