Revista Presei – 25 ianuarie.”Cifrele oficiale de la STS arată că 5.000 de oameni pe zi, din 35.000, sunt vaccinați în afara platformei.”
25/01/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 25 ianuarie! Vremea va fi vântoasã şi se va rãci faţã de ziua precedentã. Îndeosebi în prima parte a intervalului, vântul va prezenta intensificãri în toate regiunile, cu viteze de 50…70 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 90…100 km/h în zona de creastã spulberând zãpada. Pe parcursul zilei vor fi înnorãri temporare şi precipitaţii mai ales sub formã de ninsoare la munte, mixte în nord-vest, nord şi centru şi ploi în est şi sud-est şi izolat în rest. Noaptea, nebulozitatea se va accentua în cea mai mare parte a ţãrii şi vor fi precipitaţii predominant sub formã de ninsoare, îndeosebi în zonele montane şi în jumãtatea de sud-vest. Izolat vor fi condiţii de polei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, uşor mai ridicate doar în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 2 grade. In Bucuresti, cerul va fi temporar noros, iar mai ales la începutul zilei, trecãtor va ploua slab.Vântul va prezenta intensificãri în prima parte a intervalului, cu viteze la rafalã în jur de 55 km/h, apoi va slãbi în intensitate. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade, iar cea minimã va fi de -2…0 grade.
INVESTIGAȚIE. Cifrele oficiale de la STS arată că 5.000 de oameni pe zi, din 35.000, sunt vaccinați în afara platformei. DSP a avertizat să se oprească Datele comunicate de STS la solicitarea redacției Libertatea arată că, în perioada 18-21 ianuarie, 127.481 de oameni s-au programat pe platformă (online, telefonic sau prin medicii de familie), dar s-au vaccinat 143.094 de oameni. Marți, miercuri și joi a fost înregistrată o diferență de 16.119 oameni, care au primit serul fără programare prealabilă pe platforma care ar trebui să garanteze prioritizarea și corectitudinea procesului. „Noi vaccinăm 35.000 pe zi când toate simulările arată că acum nu putem vaccina, conform aprovizionării din străinătate cu vaccinuri, mai mult de 16.000 pe zi”, a explicat un om din Comitetul de Vaccinare pentru ziar. …. „Vaccinăm mai mult decât ne arată calculele de distribuție că putem”. Mai multe mărturii concordante ale specialiștilor din sistem, culese de ziar, descriu o stare de urgență, „provocată de faptul că atât Comitetul de Vaccinare, cât și Ministerul Sănătății au lăsat ca platforma STS să fie sărită”. Datele solicitate de ziar de la STS și un mesaj oficial al DSP București către centre confirmă mărturiile oamenilor din interior. De marți, 1 din 7 vaccinați s-a înregistrat direct la centre Luni, 18 ianuarie, a început etapa a II-a a vaccinării, cea de masă. În prima zi numărul de vaccinați a fost mai mic cu 506 oameni decât cel al celor care se programaseră prin platformă. Apoi, însă, conform comparațiilor făcute de ziar între datele de programare oferite de STS la cererea redacției și numărul de vaccinări comunicat de autorități, a început să aibă loc o depășire bruscă a vaccinărilor față de programări. Depășirile au fost următoarele. Marți – 5.669 de oameni imunizați în afara platformei Miercuri – 5.186 Joi – 5.264 Practic, din 112.857 de vaccinări efectuate marți-joi, 16.119 au fost fără programare, direct la fața locului. 14,2% dintre cei imunizați, 1 din 7, n-au avut, dintr-un motiv sau altul, o planificare inițială, fiind înregistrați direct la centrele de vaccinare, în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV). Iată cum arată primele patru zile ale săptămânii care s-au încheiat, comparând vaccinările făcute publice de Comitetul de Vaccinare cu datele de programare comunicate de către STS pentru Libertatea. ….. „Problema ocolirii platformei este cronică, încă din decembrie. Chiar din prima etapă, o parte mare a personalului medical s-a vaccinat direct în RENV. Acum, noi nu știm dacă miile de oameni care se vaccinează zilnic fără programare sunt tot personal medical, bătrâni din centre sau alte categorii. Dar situația devine gravă per total pentru că se depășește capacitatea stocurilor”, a explicat o sursă din procesul de vaccinare. ….. „Multă vreme, în etapa I, aproape jumătate din personalul medical vaccinat a fost înscris direct în Registrul de vaccinări, fără să existe o programare anterioară. S-au dus direct la spital, era mai comod așa, decât să se programeze în platformă”, a explicat o sursă familiară cu procesul. …. Conform unei surse apropiate celor care coordonează campania naţională de vaccinare, deja se fac calcule dacă: Să se amâne rapelul de la 21 de zile spre 40 de zile, ceea ce medical este posibil, dar nu e o soluție agreată de România, pentru că ar pune statul în situația de a încălca înțelegerea cu Pfizer, care are recomandări clare pentru rapel. Să se amâne programări deja înregistrate pentru finalul lui februarie sau pentru începutul lui martie. În acest moment, conform informațiilor din interior, dacă situația nu se va rezolva, se înclină spre a doua variantă, să se amâne prima doză. …. Distribuirea vaccinului în teritoriu nu s-a făcut de la platformă, unde sunt centralizate înscrierile oamenilor și necesarul total, către centrele județene, ci invers. Comenzile au venit dinspre fiecare DSP către centru, după cum a socotit fiecare județ, luând datele din platformă doar ca bază orientativă, „peste care au adăugat”, spune un om din sistemul sanitar. Dezordinea a fost favorizată și de faptul că Guvernul a cerut foarte târziu către STS, pe 7 decembrie, realizarea platformei, iar responsabilii care conduc campania de vaccinare nu s-au gândit s-o conecteze și cu aprovizionarea efectivă cu vaccinuri către centre, care se face acum în excel la nivelul DSP-urilor. …. „Repartiția vaccinurilor s-a făcut dintr-un excel în altul, fără o coordonare într-o platformă unitară şi fără integrare cu platforma STS, unde erau programările. Așa s-a pierdut pur şi simplu şirul”. Specialist de la CNCAV: Cei care s-au programat și care au făcut-o fie pe platformă (unde copiii și-au programat deseori părinții sau bunicii), la call center sau prin medicul de familie au primit, pe e-mail, o confirmare. O recipisă de programare, cum se numește documentul. Dar la centre s-au putut vaccina și cei fără recipisă, neprogramaţi în platformă. A durat câteva zile în care, conform mărturiilor obținute de Libertatea, mai marii vaccinării au fost permanent alertați, „dar n-au făcut nimic”. Până când, foarte repede, sistemul a început să dea semne de blocaj. …. Potrivit unei hotărări de guvern din 20 ianuarie, autorităţile stabileau că programările pentru vaccinare se vor realiza cu respectarea unui raport 75% pentru persoanele peste 65 de ani, bolnavii cronici şi alte persoane vulnerabile şi 25% pentru angajaţii din domenii esenţiale. …. Însă, acest raport este protejat, legal, exclusiv pe platforma pe care se fac programările. El devine inutil, iar legea devine inaplicabilă în fața vaccinărilor efectuate fără programare, prin înscrierea directă în RENV, care schimbă proporțiile. Teoretic, în afara programării se pot face excepţional vaccinări, pentru a nu irosi dozele rămase la finalul unei zile de lucru într-un centru de vaccinare. Dar acestea sunt foarte puține doze rămase. În practică însă, în această primă săptămână a etapei de masă s-au făcut peste 16.000 de vaccinuri fără programare. STS are toate statisticile, dar autoritățile nu le cer să le facă publice ….. „Două lucruri sunt periculoase: primitivismul din logistica distribuirii dozelor către centre și faptul că nu știm cum ajung dozele la instituțiile declarate esențiale, acelea care au propriile cabinete de vaccinare. Calculele simple arată că avem stocuri și aprovizionare ca să putem face 16.000 de imunizări pe zi, iar noi facem 35.000 de vaccinări, inclusiv prin ocolirea platformei. Până când vin, în câteva luni, și alte tipuri de vaccinuri nu mai putem continua așa”, a sintetizat situația unul dintre specialiștii în campania de vaccinare. Integral: https://www.libertatea.ro
Marius Geanta, presedintele Centrului pentru Inovatie in Mediciana: Este o chestiune de timp pana cand noua tulpina va deveni dominanta. Ne asteapta o primavara grea ….. “Valul 3 – intrebarea nu este daca, ci cand va incepe si in Romania. Tulpina B.1.1.7 este deja dominanta in Marea Britanie, Israel si Irlanda si se coreleaza cu explozia numarului de cazuri diagnosticate in ultima luna – efectele lockdown-ului incep sa se vada, de cateva zile trendul pare ca se inverseaza. Portugalia este acum tara cu cea mai mare crestere zilnica a numarului de cazuri de Covid-19, tot ca urmare a raspandirii B.1.1.7 (Portugalia nu secventiaza in masa, dar utilizeaza o metoda indirecta, bazata pe analiza tuturor datelor din testele PCR, la nivel national). Danemarca, in schimb, realizeaza secventierea genomica pentru toate cazurile pozitive de Covid-19 si reuseste sa tina lucrurile sub control, pana acum. Toate aceste date ne arata ca este o chestiune de timp pana cand noua tulpina, B1.1.7, va deveni majoritara in toate Statele Membre UE, pe fondul liberei circulatii a persoanelor si a interventiilor neuniforme si necoordonate de sanatate publica luate de fiecare tara. Transmitandu-se cu 30-50% mai repede, tulpina B.1.1.7 va infecta din ce in ce mai multe persoane – proportional, un numar mai mare de bolnavi vor avea nevoie de spitalizare, de internare la ATI si, din pacate, vor fi mai multe decese. Impactul B1.1.7 asupra sistemului de sanatate va creste exponential – este o situatie mai complicata decat daca tulpina ar determina forme mai grave de boala. Date din Marea Britanie, inca limitate, arata ca B.1.1.7 ar putea determina si cresterea directa a mortalitatii, aspect care ar complica suplimentar situatia. Momentul in care tulpina B.1.1.7 putea fi stopata a fost depasit si ne aflam in situatia de transmitere comunitara, in care trebuie luate in calcul masuri eficiente si precise de limitare a impactului valului 3 al pandemiei. Ne asteapta o primavara mai grea decat ne putem imagina acum”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook. Integral: https://ziare.com
INVESTIGAȚIE | România are 213 centre de vaccinare deschise pentru vârstnici și bolnavi cronici și 340 deschise și rezervate personalului medical și din domeniile esențiale 12:40 553 de centre de vaccinare anti-COVID sunt deschise în toată țara, dintre cele 1.177 înscrise în platforma națională. Statistica este informație publică și a fost furnizată de STS la cererea Libertatea sâmbătă, 23 ianuarie. Românii de peste 65 de ani și bolnavii cronici nu văd în platformă drept centre unde se pot programa pentru vaccinare decât 213 dintre cele 553 active. Celelalte 340 în funcțiune sunt accesibile numai personalului din domeniile esențiale, cele mai multe personalului medical, dar și militari, MAI (100 de centre rezervate). O parte a personalului esențial, care nu are centre dedicate, se programează la cele 213 centre obișnuite, laolaltă cu ceilalți oameni din etapa a doua. După prima săptămână de vaccinare, conform datelor furnizate sâmbătă de CNCAV, s-a schimbat în mod semnificativ raportul programărilor celor trei categorii de români care se califică pentru etapa a doua de vaccinare. Dintre cei 830.000 de oameni programați, unde nu intră personal medical, împărțirea se face astfel: Cetățenii de 65 de ani și peste: 41% de la 56% Bolnavii cronici: 22,3% de la 22% Lucrătorii esențiali: 36% de la 21,7% În acest moment, promisiunea făcută de autorități, că vor încerca să păstreze 75% dintre dozele administrate pentru persoanele cu cele mai mari riscuri în fața Covid-19, „E așa cum trebuie: îi protejăm în primul rând pe cei vulnerabili”, spunea ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, acum o săptămână, referindu-se la vârstnici și bolnavi, nu se mai aplică. Una dintre explicații este proporția centrelor de vaccinare. Libertatea a solicitat STS să spună care e situația centrelor, aceasta fiind o informație publică. Serviciul a răspuns. „340 de centre destinate vaccinării personalului propriu” Datele comunicate de Serviciul de Telecomunicații Speciale sunt: „La data de 23 ianuarie a.c., numărul total al centrelor de vaccinare este de 1.177, după cum urmează: 213 centre deschise pentru publicul care include persoanele vulnerabile 340 de centre destinate vaccinării personalului propriu 624 de centre închise ….. Cele mai multe din cele 340 de centre sunt spitale sau clinici, unde s-a vaccinat și continuă vaccinarea personalului medical. Au fost mai multe, dar unele centre din spitale s-au închis, în timp ce altele au rămas deschise, în principiu pentru cei din Sănătate care încă n-au primit prima doză sau rapelul. Sunt însă și situații în care centre dedicate din spitale sunt folosite în faza a doua doar de alți lucrători esențiali. În București, de pildă, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Universitar de Urgență, Sf. Ioan, Spitalul Elias și altele au unele centre dedicate fazei a II-a și active, dar blocate publicului general. …. În plus, în toată țara aproximativ 100 din cele 340 de centre rezervate sunt militare, aici intrând MApN, MAI, SRI, STS, SIE. Ele s-au constituit centre în unități militare, spitale militare, cabine specializate, dar și în alte clădiri. Unele profesii au primit drept prioritar de vaccinare și și-au rezervat și centre! Practic, o parte din profesiile care se califică pentru etapa a doua a vaccinării au reușit să-și constituie sau să-și rezerve centre și cabinete proprii de vaccinare, unde se duc doar ei: printre aceștia se numără militarii, oamenii din MAI, serviciile secrete, Curtea de Conturi. Există și un centru medical al Academiei Române, în zona ambasadelor din sectorul 1 al Capitalei, care este, de asemenea, rezervat. Toate aceste centre nu sunt vizibile pe platforma de vaccinare de către ceilalți apelanți. …. După cum nu sunt vizibile numeroase clinici private, Monza, Sanador, Regina Maria, care vaccinează nu vârstnici sau bolnavi cronici, ci alte persoane, din categorii neidentificate de ziar. În Brașov, de pildă, ziarul a descoperit două clinici Medlife, o clinică Regina Maria și una Meda, toate private, care vaccinează, dar sunt rezervate. În Iași, spitalul privat Arcadia din cartierul Alexandru cel Bun, parte a celei mai mari rețele private din zonă, este rezervat …. La unele spitale, cum e Spitalul Universitar de Urgență din București, publicul a sesizat către site-ul Spotmedia că un cabinet e dedicat nu personalului medical, ci lucrătorilor speciali, mai exact Curții de Conturi. …. Arad, Sibiu, Pitești, câte un centru normal, restul dedicate „personalului propriu” Din documentarea Libertatea, există numeroase orașe unde centrele inaccesibile celor vulnerabili sunt mult mai multe decât cele accesibile. Situația în câteva orașe mari din țară: ARAD: Un singur centru destinat populației ce se încadrează în categoria a doua, în timp ce aproximativ 10 centre de vaccinare sunt rezervate unor servicii precum Serviciul Județean de Ambulanță Arad, Direcția de Sănătate Publică din oraș, ISU etc. PITEȘTI: Din toate centrele de vaccinare active, unul singur este deschis tuturor categoriilor care se încadrează în tranșa a doua de vaccinare. BACĂU: Din cele 7 centre depistate de ziar, doar unul este deschis pentru populația ce se încadrează în tura a doua, iar restul sunt rezervate. Pot fi mai multe cele rezervate. SIBIU: Situația de la Arad și Bacău se repetă și la Sibiu, unde a apărut public faptul că un singur centru apare ca fiind deschis, în timp ce verificările Libertatea arată că sunt mai mult de 8 disponibile și rezervate personalului din Consiliul Județean, Sănătate, MApN, MAI. Integral: https://www.libertatea.ro
nerușinare.gov.ro Președintele Iohannis și premierul Florin Câțu par să fie singurii români care s-au „programat” fără probleme pentru a doua etapă a vaccinării anti-COVID. În procesul spălării pe creier prin televiziuni, bicepșii președintelui au devenit un subiect mai important decât sincopele din programarea cetățenilor de rând sau viciile de fond ale strategiei naționale de vaccinare. Potrivit ukazului prezidențial și guvernamental, campania de vaccinare trebuie să fie, de fapt, în primul rând, una de imagine. Cum altfel să înțelegem ușurința cu care premierul Florin Câțu declara duminică dimineață, după toate problemele înregistrate în procesul de programare, că „programările merg bine”. Dacă primul finanțist al țării făcea un calcul elementar bazat pe statistica prezentată de STS privind programările realizate până sâmbătă la ora 20:00, socotind câte persoane peste 65 de ani reprezintă 52,6% din cele 305.562 de programări (din cele 364.800 de sloturi disponibile) și apoi raportând numărul obținut la totalul populației din această categorie de vârstă (peste 3.664.411 persoane la 1 ianuarie 2020), ar fi obținut impresionantul procent de 4,69%. Deci, când se va termina vaccinarea vârstnicilor dacă programarea merge în acest ritm? Pentru a-l trezi definitiv la realitate pe premier, platforma națională de vaccinare s-a blocat din nou luni dimineața. Deficiențele tehnice nu sunt singurele responsabile pentru accesul redus al vârstnicilor la programarea pentru vaccinarea anti-COVID. Tot din statistica STS de duminică rezultă că 30,59 % din programări sunt reprezentate de angajatori, adică de cei care îi programează pe lucrătorii din domenii esențiale, în care guvernul Orban, când a elaborat strategia națională de vaccinare, și președintele Iohannis, când a aprobat-o în CNAS, au inclus Parlamentul, guvernul și mai toate ministerele, împreună cu varii companii publice și private, deși același document preciza că mortalitatea în rândul celor de peste 65 de ani este de 83%. Iată însă că pentru PNL și pentru președinte, „esențialii” s-au dovedit mai importanți decât cei vulnerabili, ceea ce dezvăluie caracterul profund imoral al strategiei sus- menționate. Acum se vede concret cum „esențialii” parazitează practic etapa a II-a, făcând ca, în condițiile livrării lente a vaccinului, despre care, evident, guvernanții știau, vârstnicii și bolnavii cronic să fie marginalizați. Programarea se face de-a valma pentru vulnerabili și esențiali, fiind un fel de cursă pe principiul „scapă cine poate” – și cine are noroc. Interesant este că în prima zi, medicii au realizat doar 4,29% din programări. Cum putem deci să evităm concluzia că pentru guvernul Orban și pentru președintele Iohannis important a fost, de fapt, să se includă pe ei și clientela lor într-o etapă prioritară, chiar dacă diminuau astfel șansele celor cu adevărat vulnerabili de a fi imunizați cu prioritate. Societatea civilă și mass-media au reacționat inițial, în noiembrie, când s-a aflat, mult înainte de redactarea strategiei, că ministerele făceau liste cu angajații doritori să se vaccineze, deși recomandările OMS și ale Comisiei Europene erau ca prioritare să fie categoriile vulnerabile din punct de vedere medical, și anume vârstnicii și bolnavii cronic. După această primă reacție însă nu a mai urmat nimic, iar guvernul Orban a făcut ce știa mai bine, adică și-a făcut parte sieși și clientelei. În vâltoarea pandemiei și a alegerilor, nimeni nu a mai făcut un bilanț obiectiv al guvernului Orban, mulțumindu-se să repete clișeul cu dificultățile pandemiei și neglijând faptul că mult lăudatul ministru Tătaru nu a rezolvat nici problemele din spitale, unde incendiile au izbucnit într-un ritm îngrijorător, a ignorat flagelul infecțiilor nosocomiale, ale căror victime sigure au fost mai mulți pacienți internați cu COVID, inclusiv cei cinci decedați în spitalul militar mobil ROL2 de la Otopeni, inaugurat cu fast de Klaus Iohannis și, în sfârșit, a lăsat în plata Domnului asigurarea bazei legale pentru decontarea costurilor amenajării centrelor de vaccinare. Astfel, baza legală pentru această operațiune esențială a apărut abia pe 15 ianuarie, adică exact în ziua când debuta etapa a II-a….Revenind la lucrurile cu adevărat importante, amintim că marea majoritate a țărilor europene au aplicat criteriile OMS și CE, stabilind chiar o ordine descrescătoare a programării grupurilor prioritare în funcție de vârstă, începând cu cei în vârstă de 90 de ani, ceea ce a evitat haosul de la noi.….Premierul Câțu nu poate însă fugi de răspundere, pentru că lui i se subordonează Comitetul Național pentru Campania de Vaccinare. Să fie el însă mai interesat de promovarea sa în cadru PNL pentru a-i lua locul lui Orban, dacă tot îl susține Rareș Bogdan, decât de sănătatea populației? În tot cazul, pare exclusiv preocupat de imaginea sa publică. Astfel, lupta contra pandemiei este lăsată pe umerii cetățeanului individual, care trebuie să se descurce cum va putea cu sfânta mare nerușinare a celor care îl guvernează. Integral: https://revista22.ro
Medicul Virgil Musta: Vaccinul anti-COVID-19 are o singură contraindicaţie categorică ….. Serul nu este recomandat persoanelor cu reacţie alergică severă la componentele vaccinului, în special la polietilen glicol, susţine medicul Virgil Musta. „Contraindicaţii relative prezintă cei care au în antecedente şoc anafilactic sau reacţii alergice severe sau care la prima doză au prezentat o reacţie alergică, este recomandabil să se ia legătura cu medicul alergolog pentru a lua decizia comună. Mai sunt precauţii care trebuie luate la cei cu tratament anticoagulant şi mai este o contraindicaţie relativă şi anume persoane cu infecţie febrilă, ceea ce înseamnă febră peste 38,5 grade. Acestea ar fi recomandabil să amâne vaccinarea până după trecerea puseului febril”, spune medicul Virgil Musta. Cei mai importanţi sunt pacienţii diabetici, pacienţii cu obezitate şi cu boli cronice cardiovasculare, boli cronice pulmonare, pacienţii cu infecţie HIV, cu ciroză hepatică sau cu insuficienţă renală. Toate aceste patologii reprezintă indicaţie de vaccinare pentru că reprezintă factori de risc în evoluţia bolii în cazul infecţiei cu SARS-CoV-2. Integral: https://www.libertatea.ro
Israelul avertizează: Efectul unei singure doze a vaccinului Pfizer este prea mic, fapt ce ar putea lovi din plin strategiile din Marea Britanie şi SUA Nachman Ash, coordonatorul programului de combatere a coronavirusului din Israel, a avertizat că efectul unei singure doze a vaccinului Pfizer este mult prea mic şi nu ar oferi un grad ridicat de imunitate, scrie Business Insider. Ţara efectuează în prezent cel mai eficient program de vaccinare anti-COVID-19 din lume, inoculând până acum circa 30% din populaţie. Vaccinul Pfizer/BioNTech trebuie administrat în două doze la un interval de trei săptămâni, planul fiind implementat cu succes în Israel. Însă strategia ridică semne de întrebare în Regatul Unit, care prioritizează administrarea primei doze grupurilor vulnerabile. Astfel, autorităţile ar întârzia distribuirea celei de-a doua doze cu până la 12 săptămâni, încercând între timp să ofere prima doză unui număr cât mai mare de oameni. Autorităţile speră că imunitatea parţială pentru un număr mare de cetăţeni este mai bună decât imunitatea totală a unui grup mic de persoane…..Pfizer a declarat că o singură doză a vaccinului este eficientă în proporţie de 52%, în timp ce două doze oferă o eficienţă de 95%. Însă potrivit cercetătorilor din Israel, o singură doză pare să ofere o eficienţă de doar 33%. Integral: https://www.zf.ro
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite La începutul pandemiei de coronavirus, în plină isterie cauzată de lipsa dispozitivelor medicale esențiale, Guvernul s-a gândit să implice două companii ale statului în afaceri cu măști chirurgicale. O companie este Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), cea care a dat banii, iar cealaltă este Romarm, care a acționat în calitate de mandatar. Doar că ceea ce părea la început o afacere profitabilă a ajuns acum să dea mari bătăi de cap Guvernului, fiind foarte păguboasă. În primăvara anului trecut, au fost cumpărate 95,9 milioane de măști, în urma unui contract semnat cu o companie a statului vietnamez, Orange Pharmaceutical Company LTD. De aici au început problemele. Compania care a cumpărat măștile este Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), are unic acționar Ministerul Energiei și, așa cum îi spune și numele, se ocupă de administrarea participațiilor minoritare pe care statul român le deține în unele societăți din domeniul energiei electrice, în principal de distribuție. Este o companie prin care trec mulți bani, mai ales că participațiile pe care le deține sunt profitabile. Mai departe, SAPE transferă, anual, mare parte din bani, sute de milioane de lei sub sub formă de dividende, către bugetul statului. La un moment dat, a avut pe mână 401 milioane de euro, bani câștigați în urma unui litigiu cu ENEL. Pe scurt, este o companie bănoasă. În aprilie 2020, SAPE și-a îmbogățit obiectul de activitate și s-a transformat în trader de măști chirurgicale. Adică, să cumpere dintr-un loc și să vândă în altă parte. “SAPE se alătură luptei împotriva infecției cu COVID-19! Vom aproviziona spitalele cu echipamente și aparatură de la producătorii și furnizorii români, asigurându-ne că prețul rămâne unul corect! #solidaritate”, transmitea SAPE atunci. Intenția era să vândă către spitale. Pe 14 aprilie 2020, SAPE a primit aviz de funcționare ca importator și distribuitor de dispozitive medicale din partea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. Pe 12 mai 2020, SAPE a încheiat un contract de asociere și un contract de mandat cu Romarm. Asocierea era pentru executarea unui import de măști medicale din Vietnam, de la firma MINH AHN Medical Joint Stock Company sau de la un alt producător autorizat din Republica Socialistă Vietnam. Potrivit documentelor consultate de HotNews.ro, contractul de mandat prevedea ca SAPE să acționeze în calitate de mandant, iar Romarm în calitate de mandatar. Pe scurt, SAPE a împuternicit Romarm să deruleze în numele său importul de măști din Vietnam de la firma MINH AHN Medical Joint Stock Company sau de la un alt un producător. Romarm s-a ocupat de tot ce înseamnă recepția măștilor, verificarea autenticității și calității lor, transportului lor din Vietnam până pe Aeroportul Henry Coandă, dar și de semnarea unui contract cu un antrepozit vamal…..Așa a ajuns SAPE să încheie, până la urmă, în luna mai, un contract cu producătorul Orange Pharmaceutical Company LTD, o companie a statului vietnamez. Potrivit unei declarații de conformitate a producătorului, măștile ar fi conforme. Din măștile vietnameze au mai rămas de vândut peste 90 de milioane, după ce SAPE a reușit să dea 5 milioane dintre ele către Ministerul Educației. SAPE a câștigat o licitație demarată de Ministerul Educației în luna mai, contractul fiind atribuit pentru suma de 9.264.445 lei, adică în jur de 1,8 lei bucata. Reprezentanții SAPE spun că profitul net obținut în urma acestui contract a fost de 0,004 lei/bucată, iar în total vreo 20.000 lei. Asta se întâmpla în luna mai. De atunci, piața a fost inundată de măști din ce în ce mai ieftine, ajungând să coste sub un leu bucata la cumpărătorul final, fapt care face ca cele 90 de milioane importate din Vietnam să fie greu spre imposibil de vândut. Să le vândă sub costul de achiziție nu se poate, deoarece intră imediat Curtea de Conturi pe fir. “Ce facem cu toate aceste măști?”, se întreabă oficialii noului Guvern, care în prezent caută orice sursă de finanțare pentru bugetul pe 2021. Nu doar SAPE are de pierdut, ci și bugetul statului. Achiziționând atât de multe măști pe care nu le valorifică, SAPE a cheltuit o sumă care se duce spre 200 milioane lei, bani care, altfel, s-ar fi putut duce către bugetul statului sub formă de dividende. Ce se întâmplă acum cu măștile? În prezent, se află într-un antrepozit vamal. Dacă ar fi scoase de acolo, s-ar adăuga taxele de import, transportul și costul cu depozitarea în altă parte. Cât pot rămâne acolo? Mai mult de trei ani acum înainte nu se poate, deoarece atunci expiră perioada lor de valabilitate. Integral: https://economie.hotnews.ro
Cine conduce MJ? Stelian Ion și-a delegat atribuțiile secretarului de stat Dimitriu, fost la Piperea Ministrul Justiției Stelian Ion și-a delegat cele mai importante atribuții noului secretar de stat Alexandru Dimitriu, fostul asociat de la casa de avocatură Piperea & Asociații. Culmea ironiei, actualul ministru îl critica pe Cătălin Predoiu, ex-ministru, tot pentru delegări. Alexandru Dimitriu a devenit cunoscut opiniei publice după ce a fost ispita Cosminiei Păsărin, în emisiunea „Vara Ispitelor”. Pe site-ul Ministerului Justiției, Stelian Ion și-a trecut lista cu principalele responsabilități pe care le are în calitate de ministru. De aici, aflăm că răspundea de cele mai importante 23 de de structuri ale ministerului: de la Direcția Corpul de Control al ministrului și Serviciul informații clasificate, până la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu. Dar hărnicia ministrului a durat mai puțin de o lună de zile de la instalarea în funcție. De ce? Pentru că cele mai importante direcții din Ministerul Justiției le-a plasat în coordonarea secretarului de stat Alexandru Dimitriu. Ministrul Stelian Ion, promotorul lui Dimitriu Newsweek România a dezvăluit că ministrul Stelian Ion l-a adus pe avocatul Alexandru Dimitriu la Ministerul Justiției pentru ca acesta să participe la ședințele cu funcționarii publici, deși acesta nu avea nicio calitate oficială. Practic, un membru de partid, PLUS, ținea ședintele cu directorii ministerului și avea acces la documente, probabil inclusiv clasificate…..După ce premierul Cîțu l-a numit secretar de stat pe Alexandru Dimitru, ministrul Stelian Ion l-a recompensat cu gestionarea celor mai importante direcții din ministerul Justiției. Astfel, Alexandru Dimitriu va coordona Direcția Avizare Acte Normative, Direcția Contencios, Direcția Resurse Umane, Direcția Economică, Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Oficiul Național pentru Registrul Comerțului. Integral: https://newsweek.ro
Șefi, șefuleți și vătafi. De la scheciurile cu Toma Caragiu cu directorași la asistenta lăsată cu vaccinurile în brațe, în așteptare de instrucțiuni Sunt cohorte întregi de rentieri și la stat, și în mediul corporatist, o pătură groasă de directori și directorași care trebuie reformați. S-a instaurat o bălteală birocrată, slugărnicie și nepăsare față de subordonați, ceva de speriat, zici că-s anii ’80, și nu doar pe lângă caloriferele din București. Starea angajaților este și din vina unei șefimi needucate, fără viziune, doar cu pile și șansă. Asta uităm cam des. …. Slugoi, ăsta e cuvântul. Vrea corporația să mai ciupească de la angajați câte ceva? Vin corporatiștii autohtoni și zic: „Păi numai atât? Știu eu să-i calc în picioare și mai și, că doar sunt de-ai mei, îi cunosc.” Cinismul de organizație și vătaful local Tot felul de șefi și șefuleți devin artiști în asumare de merite și călărirea subalternului prost plătit. Văd că încep românii să dea din gură cât mai tare că le este țara vândută. De cine? Eu, din sutele de discuții avute cu oameni din mediul corporate, știu că sunt două dimensiuni: o dimensiune a cinismului de organizație, făcut să meargă uns, cu export de profituri netaxate și toate alea; dar și cinismul la intimidare al vătafului local, care nu știe cum să mai ciupească din bonuri de masă, cum să mai evite angajările femeilor care ar putea deveni mame și câte alte meschinării. …. Unii dintre ei se dau cei mai aprigi capitaliști. Nu își înțeleg rolul, se cred angajați la România SRL, nu înțeleg ce caută ei la ANRE, ASF, prin consilii de administrație unde statul român are participații. Nu înțeleg decât un lucru: că statul e o vacă proastă de muls și că e foarte mișto să fii capitalist cu carte de muncă la stat. E foarte mișto, cu adevărat, numai că acest tip de demobilizare nesimțită ni se sparge nouă în cap. Nouă, lucrătorilor din privat și bugetarilor mărunți. Aici e primul secret: ar trebui să redescoperim o solidaritate pierdută între lucrători, indiferent că sunt bugetari sau „privați”. ….. Auzeam adineauri într-un parc din Focșani doi pensionari cu paltoane cu guler de blană năpârlită văitându-se de pensii, iar apoi i-am auzit vorbind fix ca Raluca Turcan despre asistații social care le fură pâinea. Îmi venea să mă duc și să le spun: vă dau numărul Ralucăi Turcan și sunați-o s-o felicitați pentru merite deosebite, pentru că gândește fix ca voi, deși ea e îmbrăcată cam cu 100 de pensii de-ale voastre la fiecare ținută. Cam așa e și cu bugetarul. Vedem că sunt proteste sindicale în toată țara în legătură cu înghețarea salariilor. Foarte bine, îi susțin. Dar eu am un lucru să le spun sindicaliștilor: credeți că oamenii voștri ăia, angajați de rând, profesioniști fiecare pe feliuța lui, nu știu că peste 50% din șefii lor sunt un soi de nababi ignoranți care, de fapt, profită de sindicate ca să-și conserve privilegiile? …. Să nu mai punem la grămadă pensionari cu 1.000 de lei pe lună și pensionari cu 10.000 pe lună. Să nu mai amestecăm bugetarul de rând, de care avem atâta nevoie, cu o pătură care se tot sucește prin rotație în șefimile DSP, ANAF, inspectorate etc. Că sunt complet diferiți, sunt din două Românii mai îndepărate una de alta ca oricând. O asistentă așteaptă instrucțiuni Să ne întoarcem la faptele care ne-au erupt în față cu materialul citat. O asistentă e trimisă la un centru de vaccinare. Centrul era închis, sfaturile prin telefon erau aiurea (asta atunci când răspundea cineva) și femeia stătea și aștepta „ordinele”. Scena dramatizată ar lua Cannesul cu ușurință: „Am stat o oră. De la ora unu până la ora două și ceva am stat cu vaccinurile în brațe, în poarta școlii. Am sunat în toate părțile în disperare, să-mi deschidă cineva să intru în instituție. Am început să urlu în telefon: Domne, dar vi se pare normal să stau cu vaccinurile în brațe?!? Păi, trebuia cineva să mă aștepte. Nu-i poliție, nu-i nimic!”, a afirmat cadrul medical, care nu a dorit să-i fie făcută publică identitatea. Vedem în numai câteva rânduri cât de fracturat e mecanismul care ar trebui să lege administratorii diverselor instituții de cei care și fac în mod direct munca pe teren. Am aflat povești asemănătoare de la zeci de oameni, de la cei care pun cabluri prin orașe și sate până la cei care lucrează la ANAF. ….. De-aia zic că printre multele reforme pe care le avem de făcut, avem de reformat șefimea română, care seamănă din ce în ce mai mult cu un grup de stalactite într-o formațiune cavernoasă numită „stat” sau „privat”. Ce-am văzut până acum a fost vânătoare de pesediști și înlocuire cu unii cel puțin la fel de flămânzi și incompetenți, „de la dreapta”. Reforma șefilor se face cu presiune politică și din partea angajaților. Cât timp vom sta cu vaccinurile în brațe în așteptarea unui șef responsabil, vom păți fix precum celebrul „Dorel”, muncitorul ironizat de toată lumea….. Aș pune-o pe asistenta aia care știe cum e să aștepți în frig un ordin de la șefime direct în fruntea DSP-ului din Hunedoara. Integral: https://www.libertatea.ro
Viitorul României, în mare pericol: Copiii români au ajuns a doua cea mai mare populaţie rezidentă din Germania, după copiii nemţilor. „Facilităţile oferite de ţările din Occident pentru copii sunt foarte bune, statul român dă bani de scutece o dată pe lună. Nu există sprijin pentru susţinerea familiilor cu copii în România.“ La sfârşitul anului 2019, mai mult de 708.300 de români erau rezidenţi în Germania, a cincea cea mai numeroasă populaţie rezidentă după nemţi, turci, polonezi şi sirieni, conform datelor de la institutul naţional de statistică al Germaniei. Dintre românii rezidenţi în Germania, aproape 93.400 sunt copii cu vârsta de până la 10 ani. Dintre ţările europene, copiii români sunt a doua cea mai numeroasă populaţie rezidentă cu vârsta de până la 10 ani în Germania, după nemţi, un semn că românii care aleg să se stabilească în Germania sunt tineri, care fie vin aici cu copii mici, fie aleg să îşi întemeieze o familie aici. Numărul copiilor născuţi în România a scăzut cu mai mult de 11% în ultimii 10 ani, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), o scădere de mai mult de 24.000 de copii, de la 212.199 în anul 2010 la 188.135 în 2019. Cea mai mare scădere a numărului de copii născuţi în România a fost între 2018 şi 2019, o scădere de mai mult de 18.400 de nou-născuţi…..„Evident că migraţia are consecinţe directe asupra natalităţii pentru că pleacă în general populaţia tânără, activă din punctul de vedere al natalităţii. În general, cei care pleacă în străinătate pleacă piramidal, de regulă pleacă o persoană, vârful unei piramide, şi apoi aduce alţi membri ai familiei sau prieteni. Mulţi dintre ei preferă să vină şi cu copiii pentru că statele europene sprijină familiile cu copii. Chiar dacă nu sunt cetăţeni, pentru ei există foarte multe facilităţi, mult mai multe decât există în România“, a spus Alfred Bulai pentru ZF. Integral: https://www.zf.ro
Liberalizarea pieței de energie a fost un eșec – Asociația Energia Inteligentă Asociația Energia Inteligentă consideră că liberalizarea pieței energiei a fost un eșec, iar așteptarea unei reparații a luat sfârșit, odată cu ultimul Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Asociația Energia Inteligentă explică ce înseamnă cu adevărat unele noțiuni mult utilizate în explicarea modului în care decurge liberalizarea pieței de energie electrică ultima perioadă. Tranziție – în mod incorect se vehiculează instaurarea unei perioade de tranziție de 6 luni inducându-se ideea că nu se schimbă nimic față de anul trecut (contract, preț) și că ar exista un timp suficient pentru trecerea în piața concurențială. Adevărul estă că de la 1 ianuarie 2021 consumatorii se găsesc în piața universală, achită prețul universal și se impune trecerea în piața concurențială. Amânarea – cu referire la amânarea termenului cu 6 luni, pentru semnarea contractelor, este un alt termen incorect vehiculat, care de asemenea induce la nivelul consumatorului ideea că el rămâne în piața reglementată și la prețul reglementat existent anterior datei de 1 ianuarie 2021. Adevărul este că nu s-a amânat liberalizarea pieței de energie și că toți consumatorii casnici care nu au semnat un contract în piața liberă vor achita prețurile din piața serviciului universal. Prelungiera – cu referire la prelungirea termenului cu 6 luni, pentru semnarea contractelor, este un alt termen incorect vehiculat, care de asemenea induce la nivelul consumatorului ideea că el rămâne în piața reglementată și la prețul reglementat existent anterior datei de 1 ianuarie 2021. Adevărul este, că nu s-a prelungit perioada anterioară liberalizării pieței de energie, adică perioada reglementată, cu menținerea prețului reglementat de atunci (mai scăzut decât prețul universal de astazi), și toți consumatorii astază plătesc un preț de serviciu universal mai mare decât prețul lunii decembrie 2020. Discount – ca diferență între prețul achitat în serviciul universal și prețul din cea mai mică ofertă din piața concurențială, este o abordare care nu este clar cum se va aplica. Teoretic discountul ar trebui sa fie raportat doar la pretul energiei active + tarife fara taxe si accize stabilite de lege si pe care furnizorul este obligat sa le plateasca statului. Adevarul este ca valoarea acestui discount este foarte mic. Cea mai mica oferta – pe care furnizorul de serviciul universal trebuie să o ofere furnizorului, este o noțiune foarte relativă și adesea înșelătoare dacă comparația o facem strict la preț. Adevărul este, că printr-o astfel de abordare riscăm să inducem la nivelul consumatorului faptul că va beneficia de cea mai bună ofertă, ofertă din perspectiva prețului, far care se poate să nu fie cea mai bună ofertă pentru consumatorul ținând seama de necesitățile acestuia. ANRE – Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei este o entitate căreia în mod incorect i se cere să rezolve situația haosului de pe piața de energie după liberalizare, în condițiile în care într-o piața liberalizată conform legislației în vigoare aceasta nu poate intervenii în formarea prețului și acesta este și rezultatul Ordinului care nu face decât să dea recomandări. Adevărul este că în situația în care aceasta pregătea corespunzător în anul 2020 liberalizarea pieței de energie nu se ajungea în situația de astăzi, dar și faptul că situația se putea rezolva (așa cum Asociația Energia Inteligentă a propus încă din decembrie 2020) prin prorogarea termenului de liberalizare și pregătirea corespunzătoare a liberalizării pieței de energie. Respectiv în loc să se vorbească de amânare, prelungire, tranziție fără ca acestea să existe în fapt, să se realizeze în mod real o amânare a liberalizării și asigurarea unei tranziții către o piață liberalizată. Dumping – piața de energie electrică este însoțită de acțiuni comerciale incorecte, care nu favorizează dezvoltarea unei piețe și crează semnale incoerente la nivelul consumatorului. Adevărul este că există furnizori care ofertează către consumatori un preț redus și către alți furnizori un preț ridicat…..Manipulare – termenii prezentați anterior sau alți termeni folosiți în ultimele 3 săptămâni în mass media privind liberalizarea pieței de energie, cu scopul de a ascunde lipsa de acțiune anterior datei de 1 ianuarie 2021, respectiv după data de 1 ianuarie 2020, și din dorința de ”joc de imagine” au avut un important rol manipulator, dar care a fost generator într-un final de haos datorită inconsecvenței folosirii lor. Adevărul este că astăzi, pentru consumatorul final nu s-a schimbat prea multe față de situația haotică de la începutul anului, dar s-a indus ideea că totul s-a schimbat și că am revenit la situația de dinainte de 1 ianuarie 2021. Integral: https://economie.hotnews.ro
Din cauza aglomerației, se acceptă turiști și pe acoperișul telecabinei! Înghesuială pe pârtiile de schi și situații penibile la telecabină. Pentru că cererea e mare și românul dă bani, au fost scoase la vânzare și bilete pe acoperișul telecabinei. Pentru că se vând bilete mult peste capacitatea telecabinei, mulți amatori de sporturi de iarnă circulă agățați de uși și trebuie să se țină bine când trec pe lângă stâlpi….. Nici la telescaun nu e o situație mai bună, pentru că dacă vrei să urci trebuie să ții pe cineva în poală, și când vrei să cobori trebuie să dai șpagă, ca să nu te lase în vârful muntelui peste noapte. Operatorii telecabinei spun că se circulă în condiții de maximă siguranță și că toți pasagerii de pe acoperiș primesc câte o sfoară ca să se lege bine: ”Noi le oferim toate condițiile, depinde de ei să se ferească de pericole”, spune Robert Acrișor, angajat la telecabină. Surse din munți confirmă ceea ce bănuiam cu toții. Că într-o telecabină aglomerată pute a transpirație mai rău decât într-un autobuz 381 la ora 18:30 înainte de pandemie. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
Explicatie pe scurt de de sunt astia de la guverne si organizatii-sanatate alarmati de covid britanicus:
https://www.msn.com/en-us/health/medical/why-the-covid-strain-from-the-uk-worries-experts-around-the-world/ss-BB1c6FB6?ocid=msedgntp&pfr=1#image=1
Breaking… https://www.kmkz.ro/de-ras/bill-gates-ii-suna-disperat-pe-vasluieni-nu-mai-beti-uai-atata-ca-va-rugineste-cipu
Buna dimineata all! 🙂
“Mai multor persoane vaccinate le-a apărut în platformă primul vaccin drept „ratat” și rapelul ca „închis”. Cum explică autoritățile
Câțiva constănțeni și-au dat seama că ceva ar putea fi în neregulă când au primit SMS cu o altă oră pentru rapel. Intrați în platformă, au văzut „ratat” în loc de „efectuat” la prima doză și „închis” la rapel. DSP Constanța spune, într-un răspuns general, că ora și data programării rămân cele primite prin SMS, ceea ce ar însemna însă că elementele din platformă, în acest caz, pot fi ignorate? Mai mulți constănțeni s-au îngrijorat după ce ei sau aparținători s-au vaccinat la Spitalul Militar din oraș, însă, în așteptarea rapelului, au observat că pe platforma online s-au produs schimbări neprevăzute. Astfel, în loc de „efectuat”, în dreptul programării inițiale apare „ratat”, în timp ce rapelul, deși cu culoarea verde, este marcat drept „închis”….”
https://www.libertatea.ro/stiri/mai-multor-persoane-vaccinate-le-a-aparut-in-platforma-primul-vaccin-drept-ratat-si-rapelul-ca-inchis-cum-explica-autoritatile-3389346?fbclid=IwAR2kFQni_6VSM3x3n0aE9xNSyRFK839AFKmhxw02UFDF6SKVPODWBtjsZy0
Nu prea mai tine carpeala și improvizația permanentă… doar “sporul de penibilitate ” ! 🙁
Buna dimineața
“Statul roman in toată splendoarea lui”… răspunsul ăla de la dsp e aiuritor! am sunat doua persoane care au făcut prima doza ,și, ca domine n au primit nici un sms care sa le reamintească de programate pentru rapel….
Bună ziua!
Alexandru Lăzescu, despre moartea spiritului critic, pseudo-știință și prostituție intelectuală…
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/spiritul-critic-se-afla-in-moarte-clinica–276984.html
„De aceea a fost un moment de cotitură atunci când Iluminismul, la care se raportează liberalismul clasic, a schimbat din temelii această paradigmă. Iată însă că astăzi tindem să ne întoarcem la perioada pre-Iluministă. „Scepticismul nu mai este astăzi la modă”, observă Sayers. „Este chiar considerat periculos.” Fie că este vorba de discuţiile legate de izolarea în pandemie, de interpretarea Schimbărilor Climatice sau alte teme cu mare încărcătură ideologică. Totul este văzut într-un format binar, o luptă titanică între Bine şi Rău, al cărui scop este de a marginaliza, de a izola ereticii. Această abordare este cu atât mai periculoasă şi cu atât mai greu de combătut cu cât o astfel de cenzură şi astfel de represalii nu vin pe filieră guvernamentală, ci dintr-un teritoriu teoretic privat, din spaţiul academic şi intelectual şi din cel mediatic. Abandonarea scepticismului şi spiritului critic, elemente esenţiale, definitorii, pentru civilizaţia occidentală, care au stat la baza succesului său incontestabil din ultimii 500 de ani, ar putea să aibă consecinţe fatale într-o perioadă de reaşezare geopolitică majoră.”
https://www.timesnewroman.ro/monden/carnavalul-din-rio-anulat-rares-bogdan-si-a-luat-degeaba-costumul-de-samba/
Apropos de vaccinare… https://www.kmkz.ro/de-ras/mandri-ca-suntem-esentiali
https://www.g4media.ro/purtarea-mastii-ffp2-devine-de-luni-obligatorie-in-austria-din-cauza-variantelor-mai-contagioase-ale-coronavirusului.html
“Persoanele care vor avea nevoie de dovadă de vaccinare cu CNP solicitată de anumite companii sau instituții vor putea cere o astfel de adeverință de la INSP
Persoanele care vor avea nevoie de dovadă de vaccinare cu CNP solicitate de anumite companii sau instituții vor putea cere o astfel de adeverință de la INSP, întrucât documentul care se eliberează la momentul administrării vaccinului nu conține această informație.
Precizarea a fost făcută de reprezentanții Comitetului național de coordonare a campaniei de vaccinare (CNCAV), la întrebările G4Media.ro.
Dovada pe care o primesc persoanele vaccinate în România este redactată în limbile română și engleză, însă nu conține CNP, ci doar seria și numărul cărții de identitate, alături de adresă, vârstă, sex. Cartea de identitate poate să expire la un moment dat, iar în plus aceasta poate să nu fie recunoscută ca document de companii și instituții din alte țări.
Reprezentanții CNCAV au precizat că decizia de a nu înscrie CNP în dovada de vaccinare a fost luată „pentru evitarea situatiilor în care adeverința de vaccinare ar fi înstrăinată/pierdută și care ar genera reale prejudicii persoanei în cauză. S-a încercat reducerea la minimum a datelor persoanele conținute”.Însă dacă o persoană are nevoie ca această adeverință să includă și CNP, poate să solicite Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) eliberarea unui document cu aceste date, au precizat aceștia.”
https://www.g4media.ro/persoanele-care-vor-avea-nevoie-de-dovada-de-vaccinare-cu-cnp-solicitate-de-anumite-companii-sau-institutii-vor-putea-cere-o-astfel-de-adeverinta-de-la-insp.html?fbclid=IwAR0tAW6WCxG1UJm8DFQAYfjuvkY3KyPNuovNtWNpFU7Ws3pFvjGTMq-hOxk
“A aruncat mănuşa: Gigantul american Merck renunţă la vaccinurile pe care le dezvolta împotriva Covid-19
Gigantul american Merck a întrerupt dezvoltarea celor două potenţiale vaccinuri pentru Covid-19 pe care compania le-a anunţat anterior, în contextul în care rezultatele iniţiale referitoare la eficienţa acestora au fost dezamăgitoare, potrivit Bloomberg.
Productorul american are o istorie îndelungată în dezvoltarea de vaccinuri, dar a ales o strategie diferită faţă de Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson, bazându-se pe vaccinuri dezvoltate dintr-o formă slăbită a virusului….”
https://www.zf.ro/business-international/a-aruncat-manusa-gigantul-american-merck-renunta-la-vaccinurile-pe-19881740
Buna seara…nu e deloc încurajatoare vestea…..mai ales privind eficientă vaccinarii
Buna seara.
Romania nu este afectata de acest esec ; sigur , va urma o luna februarie “cumplita” datorita hiatusurilor de aprovizionare si cu vaccinul Pfizer dar si cu cel de la Oxford/Astra Zeneca.
Dar cred ca din luna martie, cand vom putea conta si pe vaccinul Johnson &Johnson, lucrurile vor intra in normal si am putea spera la cifre de peste 50000 de vaccinari zilnice.
Sigur, o sa fie valul 3 in martie, nu avem ce face, dar eu raman optimist, se va trece de 60% undeva la toamna imunitate, astfel ca nu va mai fi nevoie de o noua campanie de vaccinare nationala in 2022. Ne vom intoarce la medicii de familie, cu stress-ul obisnuit de “alergatura” 1, 2 zile dupa vaccin, dar nu vom astepta 2, 3 luni.
Sotia face rapelul maine, eu astept luna aprilie, desi puteam sa ma zbat, sa “dau din coate”, cu anemia mea (o tin in frau de vreo 2 ani cu vitamina B12 la vreo 2 luni injectie)
Rectific, aprobare Johnson &Johnson in februarie in EU,dar sper sa fie o “pacaleala” ultimul paragraf, de ce le vor trebui birocratilor de la EMA 2 luni ?!?
https://www.neweurope.eu/article/johnson-johnson-could-apply-for-ema-approval-in-february/
Deci eu vreau cel tarziu in 8 martie vaccinul J&J pe piata , cu “surle si trambite” sa intre si la noi…
” An EU official told Reuters that Johnson & Johnson could deliver the first doses of its COVID-19 vaccine to Europe on April 1 (??? Nota mea), while a spokesperson of Kyriakides said the Commission cannot give “any precise indications regarding an application for conditional marketing authorisation, but we of course hope that an application could be submitted in the coming weeks.”
Ramane cum am stabilit, o singura doza da ?… 😉
Începe…..in US ,Giuliani a fost dat in judecată de compania Dominion,cea care a furnizat “mașini de vot” in unele state ….suma cerută?1,3 miliarde USD
Așa cum prevedeam, nu m as mira ca și Trump sa fie dat in judecată și sa și declare falimentul,ca sa scape
Vedeti sa nu va corecteze trumpetii prompt… avem pe-aici din cand in cand 🙂
Bună seara!
Păi, să-și facă tanti Justiția treaba, nu?