Revista Presei – 21 august.„Legea care deja ar putea să taie enorm din cheltuielile de la buget, dar nu se aplică de peste 20 de ani. Câte orașe și municipii ar trebui „retrogradate” în România….”
21/08/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 21 august! Valorile termice vor creşte faţă de intervalul anterior în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, iar înnorări şi averse se vor semnala după-amiaza şi seara pe arii restrânse în zonele montane şi submontane şi izolat în sud-est, iar noaptea în extremitatea de nord-vest a teritoriului. Pe alocuri vor fi condiţii ca ploile să fie însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor situa între 24 şi 33 gr., iar cele minime vor fi între 10 şi 22 gr, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 6 gr. Bucuresti: 33/19 gr.C.
“Liberalizarea energiei electrice a trimis inflația anuală la 7,84% .… Inflația anuală a crescut în iulie 2025 până la 7,84%, cu peste două puncte procentuale peste cea consemnată la mijlocul anului, după ce se situase la circa 5% între ianuarie și aprilie. Prețurile au fost mai mari față de luna iunie cu 2,68%. Avansul excepțional a provenit, în proporție de peste 90%, de la scumpirea cu aproape 62% a energiei electrice furnizate populației. Inflaţia MEDIE anuală a crescut doar până la 5,3% mult sub nivelul celei anuale consemnate pentru moment. Pe metodologia europeană IAPC, inflația lunară a fost semnificativ mai mică(+1,35% în iulie 2025), valoarea anuală s-a situat sub cea pe sistem național (6,6%) iar cea medie anuală a ajuns la 5,4%, ușor peste cea pe metodologie locală. Prețurile produselor alimentare au crescut într-un ritm „uzual”, sub nivelul din iunie (+0,39% față de +0,53%). Legumele s-au ieftinit cu -0,73%, sub efectul favorabil al cartofului (-6,95% și -3,38% față de aceeași lună a anului trecut) iar fructele au mai adăugat doar +0,89%. Cafeaua (+1,09%), zahărul (+0,95%), laptele de vacă (+0,77%), pâinea (+0,58%) și carnea (+0,39%) au influențe mai relevante. …. Mult peste inflația de ansamblu s-au plasat mărfurile nealimentare, cu o creștere per total de 5,06%. S-au majorat prețurile cu 61,57% la energia electrică și 3,27% la gaze, de unde și șocul masiv pe IPC. În rest nu s-a întâmplat mai nimic important, cu combustibilii la +0,15%, îmbrăcămintea la +0,14% sau încățămintea la +0,07%, doar autoturismele la +0,47% și frigiderele la +0,55%. La servicii, indicele a urcat la 1,01%, după o creștere cu 1,78% pe segmentul de apă, canal și salubritate. HoReCa a urcat cu 0,97% iar, pe un palier de creștere similar s-au plasat serviciile de telefonie și îngrijirea medicală (+0,50%), igiena și cosmetica (+0,51%), cinematografele, teatrele și muzeele (+0,53%), ceva mai sus fiind chiriile (+0,64%). …..” Integral: https://www.bancherul.ro/
“Asociația Prosumatorilor cere reformarea ANRE din temelii: „Nu doar salariile uriașe sunt problema. Președintele ANRE nu dă socoteală nimănui” Adevărata problemă a Autorității Naționale de Reglementare în Energie nu sunt doar salariile uriașe ale celor din conducere, ci și modul în care instituția reglementează și influențează piața, spun reprezentanții Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE). „Înființată în 1998, prin OUG nr. 29, ANRE a fost gândită ca un arbitru imparțial, cu rol de reglementare, monitorizare și control al piețelor de energie electrică și gaze naturale.
- Astăzi, însă, instituția s-a transformat din arbitru în jucător care joacă de partea producătorilor, furnizorilor și distribuitorilor de energie – cei care, de fapt, îi asigură finanțarea.
- O instituție care nu răspunde nimănui. Dacă nu vor să-și reducă salariile, Guvernul României nu are ce să le facă”, potrivit unui comunicat al APCE.
Prosumatorii se referă la faptul că, așa cum arată în prezent legea de funcționare a ANRE, aceste instituții nu pot fi obligate să-și reducă salariile. Acest lucru poate fi posibil doar dacă Parlamentul modifică legea de funcționare. …. Președintele ANRE prezintă Parlamentului raportul anual de activitate pentru anul anterior până la data de 31 iulie, care, ulterior, este dezbătut, fără a fi supus votului, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. „Cu alte cuvinte, ANRE nu dă socoteală nimănui din Romania. Decide ce vrea, când vrea și cum vrea, fără un mecanism real de control democratic. Cine plătește salariile generoase de la ANRE? Exact cei reglementați”. Cheltuielile ANRE sunt acoperite din venituri proprii, provenite din:
- tarife pentru licențe, autorizații și atestări,
- contribuții anuale impuse operatorilor economici din energie,
- fonduri de la organisme internaționale.
„Astfel, paradoxal, exact furnizorii, producătorii și distribuitorii de energie – cei pe care ANRE ar trebui să-i controleze, amendeze pentru abuzuri sau sa-i reglementeze – sunt cei care îi alimentează bugetul. Situația generează o dependență structurală și face imposibilă imparțialitatea”, se mai arată în comunicatul APCE. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“Dăianu îl contrazice pe Bolojan și respinge scenariul incapacității de plată Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, minimalizează public discuțiile despre incapacitatea de plată în care ar putea ajunge România, la scurt timp după ce, într-un interviu acordat Bloomberg, premierul Ilie Bolojan a tras un semnal de alarmă, afirmând că riscul de default este real și iminent, dacă nu se reduc rapid cheltuielile. Daniel Dăianu a reacționat după ce agenția Fitch a menținut ratingul României, subliniind că acest lucru reflectă măsurile de corecție bugetară adoptate deja de Guvern și perspectivele de ajustare fiscală. „Menținerea ratingului are în vedere perspectiva ajustării bugetare”, a explicat Dăianu, citat de Agerpres. În opinia sa, zvonurile privind incapacitatea de plată a țării, inclusiv imposibilitatea de a achita salarii sau pensii, „sunt neavenite”. El a precizat că pachetul de măsuri aprobat în iulie 2025 servește la stabilizarea datoriei publice sub 70% din PIB și la limitarea deficitului bugetar la circa 6% până la finele lui 2026. ….Însă, în opinia lui Dăianu, “discuțiile publice legate de o eventuală incapacitate de plată a României, neplata salariilor și pensiilor, sunt neavenite”. …. Burnete a precizat că eventualele dificultăți actuale țin de construcția bugetară și se vor rezolva odată cu rectificarea: „O să vedeți că majoritatea acestor lucruri se vor corecta odată cu rectificarea bugetară, pentru că economia încetinește și noi, inevitabil, colectăm mai puțin.” El a admis însă că anumite proiecte și investiții publice ar putea fi amânate și a avertizat că, fără măsuri de reducere a deficitului, într-un orizont de doi ani ar putea apărea probleme reale. Totuși, a exclus întârzieri la plata pensiilor și salariilor: „Din punctul meu de vedere, e exclus să existe întârzieri pe zona asta de pensii și salarii.” ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“În timp ce Bruxelles-ul, băncile, pieţele financiare, agenţiile de rating încearcă să ţină România stabilă, să-i asigure finanţare pentru relansarea economică, la Bucureşti, premierul şi miniştrii s-au transformat în influenceri şi anunţă că vine recesiunea, că nu mai sunt bani de salarii şi că riscăm să intrăm în incapacitate de plată …. Nimeni nu contestă situaţia bugetară proastă, şi chiar dacă numerele sunt mai mari, situaţia de acum nu este mai dificilă decât în 2009 sau 2010, când s-a majorat TVA-ul la 25% şi salariile bugetare s-au tăiat cu 25%. Dar de la situaţia actuală, în care economia şi bugetul nu sunt în cea mai bună formă, până la a vorbi public despre cât de proastă este situaţia, aşa cum vorbesc cei mai înalţi oficiali ai guvernului, este diferenţă mare.
– Premierul Bolojan a vorbit la Bloomberg, cea mai importantă platformă de informaţii de business din întreaga lume, unde se raportează toate pieţele financiare, despre situaţia în care România ar intra în incapacitate de plată dacă nu se iau aceste măsuri de austeritate fiscală. Rezultatul fiscal îl vom vedea în următoarele luni şi chiar în următorul an, dar de aici până la a vorbi de intrarea în incapacitate de plată a României este o diferenţă de la cer la pământ. Sunt sigur că premierul Bolojan nu are nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă ca o ţară să intre în incapacitate de plată. Şi el vorbeşte despre acest lucru în faţa pieţelor financiare internaţionale, care finanţează România şi deţin în acest moment mai mult de jumătate din datoria publică a României. Noroc că pieţele financiare, că investitorii care cumpără titluri de stat româneşti – fie în valută, fie în lei – nu-l bagă în seamă pe premier.
– Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, vorbeşte cu asemenea nonşalanţă despre recesiune, ca şi cum deja suntem deja în această situaţie. Dacă tu, ca ministru al Finanţelor, anunţi pe toată lumea că România se îndreaptă spre o asemenea situaţie, atunci toată lumea va fugi din calea acestei probleme şi economia chiar va intra în recesiune.
– Radu Miruţă, ministrul Economiei, anunţă că ministerul lui, ca de altfel şi alte ministere, nu mai are bani de salarii decât până în septembrie, adică lichidarea din august. Dar că va lua bani din alte poziţii bugetare. O asemenea declaraţie reprezintă muniţie de cea mai bună calitate pentru opoziţie sau pentru contestatari ca să anunţe că guvernul Bolojan nu mai are bani.
– Toţi cei de la putere vorbesc despre blocarea, închiderea, anularea PNRR ca şi cum această situaţie s-a întâmplat deja. Până una alta, PNRR-ul se renegociază şi mai bine de jumătate din bani sunt pe masă. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Legea care deja ar putea să taie enorm din cheltuielile de la buget, dar nu se aplică de peste 20 de ani. Câte orașe și municipii ar trebui „retrogradate” în România Acest text a fost copiat de pe Ziare.com De peste două decenii, Legea 351/2001 stabilește criterii precise pentru ierarhizarea localităților românești. Astfel, un oraș ar trebui să aibă cel puțin 5.000 de locuitori, iar un municipiu nu mai puțin de 25.000, la care se adaugă obligații legate de dotări edilitare, de la rețele de apă și canalizare la unități sanitare și spații culturale. În realitate, România funcționează după o topografie administrativă care ignoră flagrant aceste criterii și, de fapt, ține cu dinții de o sumă de redundanțe financiare și mai ales logistice care nu se justifică și care îngreunează bugetul de stat fără să aducă concret beneficii cetățenilor de rând. Practic, Reforma Administrației Locale propusă vara aceasta de către Guvern ca bază pentru jaloanele neîndeplinite din PNRR, dar și ca metodă de „subțiere” a aparatului administrativ local are deja o bază legală, care dacă s-ar aplica concret de mâine, punitiv, ar aduce la bugetul de stat un aflux de ordinul miliardelor de lei. Potrivit unei analize HotNews din 2023, realizată după ultimul recensământ național desfășurat în România, aproape 80 de localități nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a se numi municipii sau orașe. Printre orașele cu mult sub pragul de 5.000 de locuitori menționate în sursa citată se numără Nucet (Bihor) și Băile Tușnad (Harghita), fiecare cu mai puțin de 2.000 de locuitori. Alte exemple sunt Băile Govora, Borsec, Sulina, Abrud sau Predeal, nume sonore, de altfel, dar care în statistici arată mai degrabă ca sate cu infrastructură deficitară. În categoria municipiilor, discrepanța este cu atât mai evidentă în cazul unor localități precum Orșova și Beiuș, care nu ating nici măcar pragul de 10.000 de locuitori, iar peste treizeci de municipii, printre care Vatra Dornei, Urziceni, Calafat sau Adjud, cad sub baremul legal al populației, așa cum este definit în Legea 351/2001. ….” Integral: https://ziare.com/
“Miniștrii României care au ajuns pe mâna DNA, greu de condamnat. Nici jumătate din dosare nu s-au încheiat cu pedepse pentru politicieni Acest text a fost copiat de pe Ziare.com …. Voineag a declarat la Aleph News că DNA și-a făcut treaba în cazul acestor dosare. „Am fost foarte atenți cu acuzațiile în ce privește zona de top-level. De foarte multe ori am vrut să ieșim cu ele probate”, a spus șeful DNA. Marius Voineag a precizat că mai sunt cinci dosare pe rol. „Există o anumită volatilitate și în ce privește miniștri, de foarte multe ori deschidem, dar ajungem tot la foști, există o fluctuație constantă și pe partea de Guvern. Trebuie să fim realiști și să înțelegem că din 36 de miniștri din toată istoria DNA-ului, doar 14 au fost condamnați, condamnări definitive, mai sunt 5 pe rol, restul au fost foarte multe situații care nu ne-au ajutat pe noi din punct de vedere al acurateții acuzațiilor. Am avut înfrângeri, motiv pentru care am vrut să fim foarte preciși”, a mai spus Voineag. ….” Integral: https://ziare.com/
“Mesaj după Washington: „Îndiguirea Rusiei e adevărata bătălie pe care o vor duce naţiunile noastre” / De ce e nevoie ....O dată cu seria de ȋntâlniri de la „Casa Albă”, obiectivul asumat de Occident este din ce ȋn ce mai clar: proiectarea unui viitor care să permită victimei agresiunii ruse să existe ca stat viabil, parte a comunităţii euro-atlantice de naţiuni. …În pofida retoricii triumfaliste, Rusia nu poate înfrânge Ucraina. După cum, ȋn oglindă, Ucraina nu este capabilă, ȋn acest moment, să alunge invadatorul rus de pe ȋntreg teritoriul ei recunoscut internaţional. …. Fotografia de familie de ieri de la Washington poate fi privită ca un semn timid de speranţă: retragerea americană din Europa nu a avut loc, iar solidaritatea atlantică este o realitate pe care Rusia nu o mai poate ignora. Prezenţa Finlandei ȋntre naţiunile participante la întâlnire este imaginea elocventă a efectelor politicii ruse: abandonarea neutralităţii a fost urmată de un extraordinar angajament diplomatic, iar rolul președintelui Stubb este unul remarcabil şi decisiv. …. Adevărata bătălie pe care o vor duce naţiunile noastre Pe de o parte, existenţa unei armate ucrainene redutabile. Pe de altă parte, definirea unei formule de securitate colective care să acorde victimei agresiunii ruse posibilitatea unui viitor. Ucraina nu poate deveni un al doilea Vietnam de Sud: Statele Unite şi Europa au datoria de a privi spre această durată lungă a păcii. Pacea care poate să se nască va fi una armată. Spre a relua terminologia aroniană, această pace trebuie să facă din supravieţuirea noastră colectivă misiunea ei centrală. Rusia nu este şi nu ne poate fi aliat sau partener. De aici, imperativul lucidităţii strategice. Viitorul Europei depinde de această nouă solidaritate atlantică: oceanul dintre noi nu ne separă, ci ne uneşte. Statele Unite sunt şi rămân centrul sistemului care ne oferă şansa auto-determinării. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“Surpriza venită din Asia. O mare putere regională, dispusă să participe la garantarea securității Ucrainei: „Vom juca un rol adecvat” Premierul japonez Shigeru Ishiba a anunțat că țara sa va participa la garantarea securității Ucrainei, dar a rămas discret cu privire la ceea ce ar implica acest lucru, scrie CNN citând publicația Nippon. „Vom discuta în detaliu ce poate și trebuie să facă națiunea noastră, inclusiv din perspectiva legilor și a capacităților, și vom juca un rol adecvat”, a declarat Ishiba marți, în fața reporterilor, la sediul biroului său din Tokyo. Cu toate acestea, Ishiba a subliniat că Japonia „nu se află în faza în care poate oferi detalii” despre sprijinul pe care îl poate acorda Ucrainei. Deși nu este membru al NATO, Japonia colaborează foarte strâns cu alianța militară condusă de SUA, iar comentariile lui Ishiba sunt un indicator al numărului de țări occidentale care sunt pregătite să ajute la apărarea Ucrainei în cazul unei viitoare agresiuni ruse, după încheierea unui acord de pace care să pună capăt invaziei Moscovei. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“Donald Trump proclamă ”şase războaie oprite”, dar realitatea îl contrazice Donald Trump a susţinut la summitul de la Washington că a oprit şase războaie în şase luni • Realitatea conflctelor Israel-Iran, Armenia-Azerbaidjan, RD Congo-Rwanda, India-Pakistan, Cambodgia-Thailanda şi Egipt-Etiopia arată altceva …. Potrivit mass-media din SUA şi celei europene, lista celor „şase războaie oprite” cuprinde conflicte de mare încărcătură geopolitică: Israel-Iran, Republica Democrată Congo-Rwanda, Cambodgia-Thailanda, India-Pakistan, Armenia-Azerbaidjan şi disputa dintre Egipt şi Etiopia. La prima vedere, pare un bilanţ demn de Premiul Nobel pentru Pace. În fapt, cele mai multe dintre aceste cazuri sunt fie încetări temporare ale focului, fie negocieri fragile, fie procese deja în curs pe care Trump le-a revendicat ca realizări proprii. De exemplu, în Orientul Mijlociu, tensiunile dintre Israel şi Iran sunt departe de a fi stinse. La acest conflict mocnit se adaugă şi faptul că Donald Trump nu a reuşit să îl convingă pe Benjamin Netanyahu să înceteze ostilităţile în Fâşia Gaza şi nici nu a reuşit să distrugă poziţiile armate din Yemen ale rebelilor Houthi. În ceea ce priveşte conflictul din Congo, rebelii M23 continuă lupta în ciuda presiunilor diplomatice. Între Cambodgia şi Thailanda, normalizarea relaţiilor era deja pe drumul cel bun înainte de implicarea americană. În Asia de Sud, India a respins categoric ideea unei medieri externe şi a subliniat că detensionarea relaţiei cu Pakistanul a venit prin negocieri bilaterale, nu prin medierea americană. În dosarul barajului de pe Nil, Egipt şi Etiopia nu au ajuns la un acord final, iar negocierile se prelungesc. Singura realizare mai consistentă pentru preşedintele Trump a fost cea din Caucaz. Pe 8 august 2025, la Casa Albă, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, şi premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, au semnat, în prezenţa lui Trump, un memorandum privind încetarea focului şi cooperarea economică. Acordul, denumit „Trump Route for International Peace and Prosperity”, deschide un coridor strategic de transport şi marchează un moment istoric prin valoarea sa simbolică. Totuşi, documentul rămâne un pas intermediar, nu un tratat de pace final, iar marile probleme ale regiunii nu au dispărut. Astfel, bilanţul celor „şase războaie oprite” se dovedeşte a fi mai degrabă o construcţie retorică decât o realitate confirmată pe teren. ….” Integral: https://www.bursa.ro/
“Panică pe TikTok după ce un român a dezvăluit că seara, pe la 8, francezii fură Soarele …. „Eram la mine în curte, la o ţuică, şi am observat că soarele dispare înspre vest. Ştiţi ce mai e înspre vest? Franţa. Mie mi-e clar că îl trăgeau francezii cu o sfoară. Probabil au nevoie de Soare ca să fiarbă toată apa aia de la Vidraru, sau pur şi simplu vor să ne ţină în frig, exact cum a făcut Mucuşor la Bucureşti”, a fornăit bărbatul de 53 de ani, care în timpul liber îşi suflă nasul în mână şi nu a fost niciodată la Bucureşti. Înregistrarea în care Marius dezvăluie adevărul tulburător despre dispariţia zilnică a misteriosului glob de foc are deja 4.900.000 de vizualizări şi 70.000 de comentarii cu „amin” şi „doambe fereşte”. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Tanczos Barna: Al doilea pachet fiscal nu schimbă pensiile militarilor şi poliţiştilor – ….” https://share.google/ddYr2mgZMfpLy3Pnf
“Mita nu a fost mită. Judecătorii au respins confiscarea banilor dintr-un dosar al fostului primar Cătălin Cherecheș, spunând că aceștia au fost folosiți „în folosul comunității”. Cherecheș scăpase deja de dosar …..”
https://share.google/gMVmKX0RQRWQFmNqw
“Donald Trump a cumpărat obligaţiuni de peste 100 de milioane de dolari de la preluarea mandatului de preşedinte….”
https://www.news.ro/economic/donald-trump-a-cumparat-obligatiuni-de-peste-100-de-milioane-de-dolari-de-la-preluarea-mandatului-de-presedinte-1922403221002025080522138390
“INTERVIU „Riscăm să semnăm ceva cu rușii care nu valorează mai mult decât hârtia pe care s-a semnat” / De ce summiturile din Alaska și de la Casa Albă nu ne-au adus mai aproape de sfârșitul războiului din Ucraina și ce poate face România pentru a fi la masa discuțiilor…”
https://hotnews.ro/interviu-riscam-sa-semnam-ceva-cu-rusii-care-nu-valoreaza-mai-mult-decat-hartia-pe-care-s-a-semnat-de-ce-summiturile-din-alaska-si-de-la-casa-alba-nu-ne-au-adus-mai-aproape-de-sfar-2048908