Revista Presei – 20 ianuarie.“„Părintele” pensiilor speciale – analiză tranșantă a problemelor din Justiție: „Se poate ajunge până acolo ca sistemul de pensii să crape cu totul” …..”
| 20/01/2026 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 20 ianuarie! Până joi, 22 ianuarie, vremea va fi geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei publicată de ANM. Va fi ger în timpul nopților și dimineților în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa între -20 și -6 gr, iar în nordul și nord-estul Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania, gerul va persista și ziua, cu valori în jurul a -10 gr. În noaptea de miercuri spre joi (21/22 ianuarie) va mai fi ger în nordul și centrul țării, unde valorile termice se vor situa între -17 și -9 gr, iar în regiunile sudice și sud-estice, local vor fi precipitații mixte și se va depune polei. Bucuresti: -1/-10 gr.C.
“Critici dure la schimbările propuse la asigurarea obligatorie a locuințelor după tragedia din cartierul bucureștean Rahova: Modificați atunci denumirea legii! Consiliul legislativ a emis joi, 15 ianuarie, un aviz negativ în care cere „reconsiderarea în totalitate” a proiectului de lege care propune ca riscul de explozie accidentală de gaze să fie acoperit de asigurarea obligatorie a locuințelor. Actul, inițiat luna trecută de peste 100 de parlamentari din toate partidele, a fost motivat de exploziile de gaze repetate care afectează locuințele și viețile oamenilor, cele mai recente exemple fiind în Rahova și Buftea. ….Proprietarii de locuințe din România sunt obligați prin lege să își asigure casele împotriva a trei riscuri de dezastre naturale: cutremur, inundații și alunecări de teren. ….La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, peste 100 de deputați și senatori de la toate partidele au propus completarea legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) astfel încât riscul de explozie accidentală de gaze să fie acoperit de această poliță obligatorie. …. Belgia, Spania și Germania, date ca exemplu În proiect sunt date ca exemplu situațiile din Belgia, unde asigurările de locuințe includ obligatoriu incendiul și explozia, precum și Spania și Germania unde polițele multi-risc includ explozia ca acoperire standard. ..…” Integral: https://hotnews.ro/
“Judecători cu 20.000 lei salariu nu au redactat 2.000 hotărâri judecătorești în termenul legal. Ce au pățit? …. Judecători cu 20.000 lei salariu nu au redactat 2.000 hotărâri judecătorești în termenul legal. Ce au pățit? Acțiune disciplinară PETRESCU IOAN, judecător în cadrul Curții de Apel Bacău. Astfel, s-a reținut, în urma efectuării cercetării disciplinare, că faptele domnului judecător constând în neredactarea a 112 hotărâri judecătoreşti în termenul prevăzut de lege, cea mai veche fiind pronunțată în anul 2021. Se aplică sancțiunea disciplinară constând în ”suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni. Judecătorul are 20.000 de lei salariu. Acțiune disciplinară Manole Narcis Nicolae, judecător în cadrul Tribunalului Neamț. S-a reținut, în urma efectuării cercetării disciplinare, că faptele domnului judecător constând în neredactarea în termenul legal, a 248 de hotărâri judecătorești, cea mai veche pronunțată la data de 12.12.2023. Soluţie CSM: respinge acțiunea disciplinară. Salariul judecătorului este de 11.000 lei net Acțiune disciplinară Iosa Silvia, judecător în cadrul Tribunalului Alba. S-a reținut că faptele doamnei judecător constând în neredactarea în termenul legal a 65 de hotărâri judecătorești, cea mai veche pronunțată la data de 29.05.2024. Soluţie CSM: Acţiune admisă. Se aplică sancțiunea disciplinară constând în ”avertisment”. Salariul judecătorului este de 30.000 de lei. Acțiune disciplinară Cipariu Monica Claudia judecător în cadrul Tribunalului București. S-a reținut că fapta doamnei judecător Cipariu Monica-Claudia constând în neredactarea în termen a 821 hotărâri judecătorești, cea mai veche fiind pronunțată la data de 03.11.2015. Consiliul Superior al Magistraturii suspendă judecata cauzei. Salariul judecătorului este de 14.000 de lei. Ce soluții a dat CSM? Acțiune disciplinară Moise Robert Eugen, judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 București. S-a reținut că fapta domnului judecător constând în neredactarea în termen a 288 de hotărâri judecătorești, cea mai veche fiind pronunțată la data de 26.01.2024. Soluţie CSM: respinge acțiunea disciplinară. Salriul judecătorului: 20.000 lei. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“„Părintele” pensiilor speciale, analiză tranșantă a problemelor din Justiție: „Se poate ajunge până acolo ca sistemul de pensii să crape cu totul” .… „Problema pensiilor de serviciu în magistratură este o mică parte a unei probleme mult mai mari, cea a pensiilor speciale pentru toate categoriile profesionale. Pensiile magistraților reprezintă doar câteva procente din dimensiunea bugetară a acestei probleme. Magistrații nu au înțeles că, dacă nu se rezolvă această chestiune, care este cea mai flagrantă pentru opinia publică, este foarte greu ca Guvernul să poată începe rezolvarea problemei mari. Dacă nu se rezolvă această parte, care are cel mai mare impact în opinia publică, este imposibil să mergem mai departe. Nu este vorba doar despre magistrați, ci despre o problemă cu impact major asupra bugetului României, care va genera complicații foarte serioase în perioada următoare”, a declarat Valeriu Stoica la Digi24. ….. „Se poate ajunge până acolo ca sistemul de pensii să crape cu totul, pentru că sute de mii de beneficiari ai acestor pensii de serviciu înseamnă un impact bugetar uriaș. Problema nu va putea fi rezolvată dacă nu se rezolvă această parte, cea mai vizibilă dintre toate. În plus, trebuie discutate și problemele structurale, pentru că există și alte disfuncționalități care fac parte dintr-o problemă mai mare”, a explicat acesta. …. „Din păcate, toate aceste deficiențe structurale generează două consecințe foarte păguboase: durata mare a proceselor, care nemulțumește pe bună dreptate justițiabilii, și apariția unui sentiment de inechitate în interiorul corpului judiciar. Acestea sunt probleme reale. Sunt de acord că în prim-plan se află vârsta de pensionare și pensiile de serviciu, dar dacă celelalte probleme nu vor fi tratate, nu se va ajunge la o îmbunătățire reală a sistemului judiciar”, a mai spus Valeriu Stoica. …..” Integral: https://ziare.com/
“„Oh, wow, Mercosur”: De ce politicienii români se prefac surprinși și ce spune asta despre rolul nostru în UE ….Dacă ești un om normal, interesat de soarta cetății, evident că te apuci să citești mai mult despre Venezuela, Mercosur, Iran, abia atunci când explodează mămăliga. …..Cu o excepție. Parlamentarii/ politicienii cu putere de decizie. Nu pentru că sunt altă categorie umană, ci pentru că au un alt rol și nu își permit să se trezească brusc și dintr-o dată cu „oh, wow, a votat România pentru Mercosur, groaznic, bieții noștri fermieri, să facem o moțiune de cenzură că nu a dezbătut MAE subiectul”. Pentru că spre deosebire de omul de pe Facebook, ei nu au voie să fie surprinși și să se apuce să studieze impactul unei teme care ține agenda europeană de 25 de ani, care e probabil în fiecare ziar european care se respectă măcar o dată pe săptămână, care a stârnit proteste în Bruxelles cu tractoare și ceva lucruri inflamabile etc. Pentru că e ipocrit (și asta nu e o jignire, dimpotrivă, cred că îi bănuiesc de prea multă sofisticare, când de fapt e foarte multă ignoranță pe subiect). …. 4. Problema impactului pe unele zone – agricultură în special – este însă cât se poate de reală. Printre altele, de asta a și durat 25 de ani negocierea acestui acord. Dar dacă stăm să ne uităm în jurul nostru (pe lângă șocul cu Venezuela, lumea se reașază în multe alte zone – vedeți Iran), nu ne permitem să nu facem nimic. 5. Fermierii europeni trebuie ajutați să devină competitivi. Iar ai noștri politicieni, în loc să descopere cu surprindere că a trecut un acord comercial discutat de atâta vreme, ar trebui să aibă grijă ca Politica Agricolă Comună să aibă resurse suficiente în noul Cadru Financiar Multianual. Sau ca investițiile care ne pot aduce energie mai ieftină să fie făcute mai repede, indiferent de ce cuiburi de viespi sunt deranjate acolo. Mercosur fără un MFF solid și orientat spre compensare și investiții nu e curaj politic, e improvizație și auto-sabotare. 6. Ipocrizia cu moțiunea de cenzură în Parlament e aproape înduioșătoare. Dacă parlamentarilor români care se dau acum cu fundul de pământ că „of, bieții fermieri” chiar nu le convenea Mercosur, puteau face din timp, așa cum au făcut parlamentarii austrieci, toate diligențele pentru ca România să nu aprobe sau să se abțină de la vot. Austria, țară care și-a exprimat un vot negativ, a trecut prin Parlament o decizie în acest sens încă din 2019. .….” Integral: https://republica.ro/
“„Mad Max pe străzi”. Inginer român reîntors din SUA și Canada: Sunt siderat de ce văd în traficul din România. Pentru astfel de manevre, pe lângă confiscarea mașinii, pe lângă 10.000 de dolari plus amendă, ești pus în cătușe .…. „Sunt inginer în functional safety, am revenit în țară și sunt absolut siderat de ce văd în fiecare zi în trafic. Manevre şi situații – pentru care în SUA sau Canada, pe lângă confiscarea mașinii, pe lângă 10.000 de dolari plus amendă, ești pus în cătușe şi 48 de ore stai în arest până vine cineva să vorbească cu tine – văd aproape zilnic. Poliția rutieră practic nu există, nu are cine să aplice practic legile. E un fel de Mad Max pe străzi, sub blânda oblăduire a autorităților. Deficitul de infrastructură este și el important, însă vine pe planul 2, în opinia mea”, spune Cristian Burlacu. În domeniul în care lucrează, un singur cablu montat greșit, un senzor defect sau o abatere de un milimetru pot face diferența dintre o operațiune în siguranță și o tragedie. De aceea, regulile sunt lege, iar încălcarea lor nu este nici tolerată, nici relativizată. După mai mulți ani lucrați peste ocean, în industrii unde procedurile sunt stricte, iar legea este aplicată, Burlacu spune că întoarcerea în România a fost un duș rece – nu profesional, ci existențial. Dacă în America ordinea din trafic este gândită, respectată și, mai ales, apărată prin controale și sancțiuni care chiar ustură, în România a regăsit un haos aproape coregrafic: reflexe de supraviețuire în loc de reguli, improvizație în loc de responsabilitate, iar între toate acestea – o autoritate absentă. Fiecare drum parcurs în traficul românesc i-a reconfirmat ideea că aici riscul a devenit rutină, iar pericolul – banalitate. Abateri grave, manevre nejustificate, viteză excesivă în zone aglomerate și toleranță surprinzătoare față de comportamente care, în alte țări, ar declanșa intervenții imediate – toate acestea formează, subliniază inginerul Cristian Burlacu, într-o discuție cu Republica, decorul zilnic al șoselelor românești. …. Deși în România se vorbește frecvent despre lipsa autostrăzilor ca principală cauză a tragediilor rutiere, Burlacu contrazice această idee. „Problema majoră e comportamentul.” În opinia lui, soluțiile trebuie să fie integrate, dublate de campanii de conștientizare și mai multe echipaje ale Poliției rutiere pe străzi. „Nu cred că o singură măsură, ci o combinație de mai multe, coordonate, ar putea eventual funcționa în această direcție. De exemplu, o campanie de sensibilizare combinată cu prezență sporită a Poliției în trafic și cu o creștere a exigențelor pentru obținerea și păstrarea permisului de conducere”, adaugă Cristian Burlacu. …..” Integral: https://republica.ro/
“Ce caută „neamțul” în Groenlanda? De la Pampon la Trump: cum ajunge Groenlanda „Bulgaria” secolului XXI În celebra comedie D’ale carnavalului, personajul Pampon, într-un moment de confuzie și gelozie, rostește o replică devenită antologică pentru absurdul situațional: „Ce căuta neamțul în Bulgaria?”. …..Dar ce caută, de fapt, „neamțul” Trump în Groenlanda? La prima vedere, răspunsul dominant în discursul public este simplu și comod: minerale critice și securitate națională. Groenlanda ar avea rezerve uriașe de pământuri rare, hidrocarburi și alte resurse, iar poziția ei geografică – între America de Nord, Atlantic și Oceanul Arctic – ar fi vitală pentru a ține sub observație Rusia și China. Eseul „The Real Reason the US wants to take over Greenland”, recent publicat, propune însă o schimbare de paradigmă: Groenlanda nu este, în primul rând, despre extracție, ci despre negație strategică: control de teritoriu și de rute pentru a bloca alternativele rivalilor, nu pentru a produce efectiv bogăție. Control fără capacitate productivă, „extractiv fără extracție”. Avem din nou de-a face cu modelul Venezuela, pe care l-am prezentat recent, având doar coordonate diferite. Această lectură a fost deja ancorată în analize serioase despre lanțurile de aprovizionare cu pământuri rare și despre rolul procesării dominate de China. Pentru a înțelege ce „caută neamțul în Groenlanda”, trebuie să parcurgem mai multe niveluri:
- Mitologia resurselor (pământurile rare, petrolul, gazele) versus realitatea economică și tehnologică
- Logica militară și geostrategică a Arcticii (GIUK Gap, baza Pituffik/Thule, rutele arctice)
- Competiția cu China și Rusia și conceptul de „negație strategică” (strategic denial)
- Fezabilitatea reală – juridică, politică, militară și economică – a unei anexări americane
……„Iluzia pământurilor rare” Eseul „The Real Reason the US wants to take over Greenland” demontează această poveste în trei pași simpli, susținuți de rapoarte CSIS, CNBC și analize ale experților din industrie:
- Producția actuală de pământuri rare în Groenlanda este zero. Nu o cantitate mică. Zero.
– Niciun zăcământ de pământuri rare nu este, la acest moment, în exploatare comercială, iar proiectele cele mai avansate (Kvanefjeld, Tanbreez) sunt blocate sau întârziate de opoziția locală, costuri și litigii. - Obstacolele nu sunt geologice, ci infrastructurale, politice și de mediu.
– CSIS notează „massive infrastructure challenges”: lipsă de drumuri, porturi subdimensionate, rețele electrice slabe, climă arctică care face costurile de construcție astronomice.
– Transportul minereului, alimentarea cu energie, controlul poluării și logisticile în fiorduri înghețate fac ca orice proiect minier să fie mult mai scump decât zăcăminte similare din Australia sau SUA. - China controlează veriga critică – procesarea, nu mineritul.
– China controlează aproximativ 90% din capacitatea globală de procesare a pământurilor rare – separare, rafinare, transformare în magneți speciali.
– Chiar și dacă Groenlanda ar deveni un mare producător de minereuri, fără capacități occidentale de procesare midstream, minereul ar continua să fie, în bună măsură, procesat în China.
Din această perspectivă, încercarea de a „rezolva” dependența de China prin achiziția Groenlandei este, cum o numesc experții citați de CNBC, o „soluție absurdă”. Nu cumperi un munte de minereu brut când problema ta este că adversarul deține toate rafinăriile și toate fabricile de magneți. …..” Integral: https://www.contributors.ro/
“Opinie publicată în Financial Times: Dreapta va vrea Statele Unite ale Europei. Discursul extremei drepte europene începe să se schimbe radical în faţa ameninţărilor venite din SUA şi din China. „Niciun stat european nu este suficient de mare într-o lume a giganţilor ostili” …. Dreapta — mai ales extrema dreaptă — ar trebui, mai presus de toate, să favorizeze o Statele Unite ale Europei. Şi, în timp, cred că aşa va fi, cel puţin pe continent, dacă nu şi în Marea Britanie. O Europă unificată, o cauză asociată mult timp cu liberalismul, va începe să atragă tradiţionaliştii ca singura speranţă împotriva superputerilor obraznice şi aflate în ascensiune tehnologică din vest (America) şi din est (China). Va fi prezentată ca o chestiune de supravieţuire culturală. Există un precedent solid. Ideea unităţii esenţiale a Europei a fost una conservatoare — să ne gândim la „creştinătate” — înainte de a deveni liberală. Chiar şi fondarea UE a avut o tentă catolică. Robert Schuman, „părintele Europei”, este pe drumul spre beatificare. În urmă cu un deceniu sau ceva, europenii care preţuiau particularităţile naţiunilor lor încă îşi puteau spune că Bruxelles-ul reprezenta principala ameninţare. Astăzi, există lucruri mai înfricoşătoare decât standardizarea reglementărilor. Nu extrema dreaptă de astăzi va îmbrăţişa Europa. Este adevărat că Marine Le Pen şi-a mai îndulcit poziţia faţă de UE pentru a-şi lărgi atractivitatea electorală în Franţa. Giorgia Meloni a fost mai cooperantă cu Bruxelles-ul decât se aştepta oricine. Britanicii supraestimează mereu forţa euroscepticismului pe continent, de unde şi eşecul Brexitului de a declanşa un efect de domino. …. Este de aşteptat din partea unor oameni care au crescut văzând cum continentul lor este presat în privinţa tarifelor, tehnologiei şi Groenlandei. Nu aplaud acest fenomen. „Europa mea” este cea tehnocrată, a discursurilor lui Mario Draghi şi a hotărârilor judecătoreşti împotriva practicilor anticoncurenţiale. Dar disconfortul meu este tocmai esenţa problemei. Nu mai există doar un argument liberal pentru un continent unificat, ci şi unul bazat pe forţa numerică împotriva prădătorilor externi. ….Niciun stat european nu este suficient de mare într-o lume a giganţilor ostili. Când extrema dreaptă va urca, în cele din urmă, pe vagonul federalist, unii dintre noi nu vor şti dacă să întrebe „Ce v-a ţinut?” sau să sară direct din tren. …..” Integral: https://www.businessmagazin.ro/
“Haosul provocat de preşedintele Donald Trump răstoarnă economia globală aşa cum era ea privită din Davos, staţiunea elveţiană devenită sinonimă cu bogăţia şi puterea. Fost premier britanic: ”Ordinea veche a dispărut. Sistemul bazat pe reguli cu care cei mai mulţi dintre noi am crescut, cu care s-au obişnuit companiile a dispărut. Să stai şi să te plângi nu ajută la nimic” .… „Ordinea veche a dispărut”, a spus Sunak, care a condus o ţară considerată mult timp cel mai apropiat aliat al Americii. „Sistemul bazat pe reguli cu care cei mai mulţi dintre noi am crescut, cu care s-au obişnuit companiile — acela a dispărut. Cu cât toată lumea recunoaşte asta mai repede, cu atât mai bine. Să stai şi să te plângi nu ajută la nimic.” „Ce luam de-a gata a dispărut şi nu ştim prea bine ce îl va înlocui”, a mai spus el. Pe această nouă scenă globală, SUA îşi pot trata aliaţii ca pe inamici; pot profita de petrolul Venezuelei; pot cere Danemarcei să cedeze Groenlanda — iar orice ţară care se opune riscă tarife suplimentare — şi pot zgudui companii, pieţe şi economii întregi cu următoarea postare pe Truth Social. Pentru a-şi sublinia intenţiile, Trump a declarat chiar luna aceasta că puterea sa este limitată doar „de propria mea moralitate”. Şi, în ciuda tuturor acestor lucruri, Trump şi-a extins baza de susţinători puternici. Relaţia sa cândva tensionată cu Silicon Valley s-a transformat într-o alianţă profundă: agenda „America first” a lui Trump în domeniul inteligenţei artificiale a câştigat de partea sa practic fiecare titan tech, în timp ce Casa Albă trece peste diplomaţia comercială tradiţională cu un mandat disruptiv, de anvergură globală. Această realitate se reflectă şi la nivel internaţional, la Davos — locul unde concepte precum capitalismul orientat către stakeholderi şi incluziunea socială au căpătat notorietate globală. La un an de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump, şi cu încă trei ani înainte, tema oficială a World Economic Forum poate provoca disonanţă cognitivă: „Un spirit al cooperării”. „Davos va ilustra natura paradoxală a acestui moment”, a spus Sunak. „Sunt, în acelaşi timp, cele mai periculoase vremuri din memoria vie, dar şi cele mai transformative.” David Malpass, fost preşedinte al Băncii Mondiale — una dintre expresiile ordinii financiare conduse de SUA, apărute în 1944 pentru a reconstrui Europa devastată de război — a spus că Trump trebuie să îşi folosească forţa pentru a schimba „aşa-numita ordine mondială”. Şi, potrivit lui Malpass, acest lucru nu este neapărat rău. Obiectivul este unul legitim, a spus el: „Să spargă mlaştina elitismului şi a globalismului.” Sub al doilea mandat al lui Trump, cei mai bogaţi oameni ai lumii şi-au adăugat sume record la averea colectivă. …..” Integral: https://www.businessmagazin.ro/
“Detaliul din această fotografie care arată sfârșitul democrației în America Kristi Noem, secretarul SUA pentru Securitate Internă, a ieșit zilele trecute în fața presei vorbind de la un pupitru pe care stătea scris: „One of ours, all of yours” – „Unul de-ai noștri, toți ai voștri”. Presa americană a ridicat întrebări privind prezența acestei expresii pe pupitrul unei instituții de stat, cuvintele fiind asociate cu un episod revoltător din istorie, când un sat întreg a fost masacrat după asasinarea liderului nazist Reinhard Heydrich. Chitaristul trupei Rage Against the Machine, Tom Morello, a acuzat public administrația Trump că folosește un slogan nazist al crimelor în masă. Contactat pentru un punct de vedere de către publicația Billboard, Departamentul pentru Securitate Internă a declarat că „Este obositor să categorisești tot ce îți displace drept propagandă nazistă” și a adăugat că Departamentul va continua „să folosească toate instrumentele pentru comunicarea cu poporul american și pentru a-i ține pe oameni informați cu privire la efortul istoric de a face America sigură din nou”. Make America Safe Again. …..Că, de fapt, la asta se rezumă tot: ne calci pe coadă, te rezolvăm. De la acel pupitru, Kristi Noem vorbește la câteva zile după ce o femeie a fost ucisă de un agent ICE, care a tras DE TREI ORI într-o mașină în fața căreia s-a pus singur, pentru că s-a simțit amenințat. Iar Noem a încadrat instant victima în profilul unei teroriste domestice, în timp ce președintele și vicepreședintele țării și-au arătat instant sprijinul necondiționat pentru ICE. …..” Integral: https://republica.ro/
“UE contraatacă dur: Îi dăm lui Trump Groenlanda DOAR dacă ia şi Oltenia Nebunia „wannabe-dictatorului” de peste Atlantic nu mai poate fi tolerată! În cadrul unui summit convocat de urgenţă, cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Elveţia, Albania, Muntenegru şi Vaticanul, au căzut de acord că Trump va primi Groenlanda dacă, şi DOAR dacă, acceptă să o ia la pachet cu Oltenia. …. „Personal, cred că Trump ar fi ultimul tâmpit să accepte un asemenea deal, deci nu m-ar surprinde deloc. Să-i vedem pe urmă pe americani încercând să îmblânzească Oltenia”, a declarat premierul Albaniei, Eduard Delma. „Sincer? Probabil că vor da înapoi. Cu siguranţă generalii mai în vârstă îşi amintesc episodul Deveselu, când într-o singură noapte cu lună plină toţi soldaţii americani au fost muşcaţi şi s-au transformat în olteni”, şi-a dat cu părerea regele Norvegiei, Haggard al IV-lea. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

https://www.timesofisrael.com/trump-to-hold-board-of-peace-signing-ceremony-in-davos-but-participants-may-be-limited/?utm_source=flipboard&utm_content=TimesofIsrael/magazine/The+Times+of+Israel
Mai bine sa lipsesti de la “board of peace” cu orcii si alti criminali in ea.
E ca si cum pui criminalii si incendiatorii in echipa de pompieri.
https://www.timesnewroman.ro/politic/stia-nicusor-de-ce-a-luat-de-2-ori-premiul-i-la-olimpiada-de-mate-unul-pentru-el-unul-pentru-trump/
“Șeful Parchetului Militar București, sancționat cu diminuarea salariului. Decizia Înaltei Curți este definitivă – …..”
https://share.google/0i5gOxdSo75pMbGXz
Bogdan Pârlog este un adevarat si probat om al legii. Unul dintre putinii.
“Arma de 10 trilioane de dolari a Europei împotriva SUA. Cât de eficientă ar fi „Sell America”
„Europa deține Groenlanda, dar deține și o mulțime de obligațiuni americane”, a scris într-o notă destinată investitorilor George Saravelos, șeful departamentului de cercetare valutară al Deutsche Bank. „În ciuda puterii sale militare și economice, SUA au o slăbiciune fundamentală: se bazează pe alții pentru a-și plăti facturile prin deficite comerciale mari”, a remarcat el, citat de Bloomberg…….”
https://hotnews.ro/arma-de-10-trilioane-de-dolari-a-europei-impotriva-sua-cat-de-eficienta-ar-fi-sell-america-2153207
“„Criza din Groenlanda a găsit România în cea mai proastă formă”. Profesorul Armand Goșu, despre ce nu se vede la București
…..„Relația transatlantică – piatră de temelie a lumii postbelice – este amenințată astăzi mai mult ca niciodată, în condițiile în care SUA își amenință aliații, de o manieră în care n-o face nici cu adversarii săi potențiali, pe care-i invocă în cazul Groenlandei, China și Rusia. Tensionarea relației dintre SUA și Europa, urmată de ruperea alianței occidentale, de îndepărtarea Americii de Europa, este cel mai important proiect politic al lui Putin”, avertizează expertul. Cu toate acestea, de la București criza din Groenlanda pare să nu se vadă.
„În recentul discurs al președintelui în fața șefilor misiunilor diplomatice acreditați în România, de acum câteva zile, Groenlanda nu este menționată. Iar relația cu SUA este practic neschimbată, parteneriatul strategic cu SUA rămâne un pilon fundamental sau linie fundamentală… ceva cu fundamental, oricum. Sintagma este preluată din discursurile foștilor președinți, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Trei zile mai târziu, duminică, cu câteva ore înaintea întâlnirii de la Bruxelles a ambasadorilor statelor membre, președintele a publicat un comunicat, ceva cu I am deeply concerned, și a cerut reluarea dialogului diplomatic. Un text rămas prin sertarele de la Cotroceni de pe vremea lui Ion Iliescu”, spune Armand Goșu, care subliniază că desfășurarea evenimentelor internaționale „a găsit România în cea mai proastă formă, lucru de neimaginat acum un deceniu”……”
https://hotnews.ro/criza-din-groenlanda-a-gasit-romania-in-cea-mai-proasta-forma-profesorul-armand-gosu-despre-ce-nu-se-vede-la-bucuresti-2153060
“Macron refuză invitația lui Trump: Franța nu va intra în Consiliul pentru Pace. Canada anunță că nu va plăti pentru un loc permanent …..”
https://ziare.com/consiliul-pentru-pace/sua-franta-canada-1989161
https://www.msn.com/en-us/tv/news/trump-posts-private-message-from-french-president-macron-to-truth-social-i-do-not-understand-what-you-are-doing/ar-AA1UyrTW?ocid=msedgntp&pc=U531&cvid=696f3226324f4589b8b1bc97e23ee97a&ei=3
“From president Macron to President Trump
My friend,
We are totally in line on Syria
We can do great things on Iran
I do not understand what you are doing on Greenland
Let us try to build great things :
1) i can set up a g7 meeting after Davos in Paris on thursday afternoon. I can invite the ukrainians, the danish, the syrians and the russians in the margins
2) let us have a dinner together in Paris together on thursday before you go back to the us
Emmanuel”