Revista Presei – 20 aprilie. Licitație cu dedicație la Cotroceni?
20/04/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 20 aprilie. Vremea va continua să se răcească, mai accentuat în jumătatea de sud-est a teritoriului, unde va deveni răcoroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, până în jurul valorii de -3 grade, informează ANM. n cursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua în Muntenia unde cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 25…30 l/mp, dar moderat cantitativ (cantităţi în jur de 15 l/mp) şi în estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, iar în restul regiunilor, doar pe arii restrânse. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi trecător se vor semnala descărcări electrice. La munte vor fi precipitaţii mixte. Seara şi noaptea, cerul va deveni variabil în cea mai mare parte a ţării, iar ploile se vor restrânge şi treptat vor înceta, însă spre dimineaţă, local în depresiunile intramontane, în Subcarpaţii Getici şi izolat în rest, se va produce brumă. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în prima parte a intervalului, când îndeosebi în sud-vestul ţării va depăşi la rafală 60…65 km/h, iar pe creste va sufla tare cu peste 80 km/h. In Bucuresti vremea va continua să se răcească faţă de intervalul anterior, devenind răcoroasă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade. Mai ales în cursul zilei şi în primele ore ale nopţii, vor fi înnorări, temporar va ploua, iar cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp, apoi cerul va deveni treptat variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.
Decizie definitivă: Cristian Popescu Piedone nu poate candida. Cristian Popescu Piedone nu poate candida la primărie, a decis Tribunalul Bucureşti. Decizia nu mai poate fi contestată. În urmă cu două zile, Judecătoria Sectorului 4 luase o decizie diferită. Instanţa de fond susţinea că fostul primar de la sectorul 4, Cristian Popescu Piedone, poate candida din nou la funcţia din care s-a retras după tragedia din Colectiv. „Buna reputaţie nu e condiţie în lege pentru acceptarea unei candidaturi”, a motivat Judecătoria decizia sa. Această hotărâre a fost contestată la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a dispus anularea hotărârii BEC şi respingerea candidaturii. Tribunalul a admis o contestație depusă de avocatul Gheorghe Piperea, în dosarul în care mai mulți supraviețuitori de la Colectiv au contestat candidatura lui Piedone pentru funcția de primar. Acesta susţinea că era imposibil ca Cristian Popescu Piedone să fi strâns semnăturile necesare într-un timp atât de scurt. “Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții contestatori Oprea Mariana, Dobre Victor Adrian și Năstase Cezar Victor. Admite apelul formulat de apelantul contestator Piperea Gheorghe. Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că admite contestația formulată de contestatorul Piperea Gheorghe împotriva Hotărârii nr. 3 a BEC nr. 4 — sector 4. Respinge candidatura intimatului Popescu Cristian Piedone pentru funcția de primar al Sectorului 4 București. Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate. Definitivă”, se arată în decizia instanței. Integral pe Digi24
Dragoste de mamă: îşi creşte singură cei nouă copii într-o casă improvizată în şcoală. „Un cartof dacă-l am, îl pun pe blat şi îl mâncăm toţi. Şi tot nu-i las!”. Lenuţa Podariu, o femeie în vârstă de 47 de ani dintr-un cătun uitat de lume din Sibiu, creşte singură nouă copii. Nu se plânge, însă, şi spune că nu şi-ar da copiii pentru nimic în lume. Drumul până la Trainei, un cătun aflat al aproxiumativ trei kilometri de comuna Răşinari, judeţul Sibiu, se opreşte într-un vârf de pantă îngustă, pe care nu prea ai şanse s-o urci cu o maşină mică. Cu un microbuz sau o maşină de teren urci altfel şi uiţi de limba de pământ îngustă, neasfaltată, prinsă într-un peisaj sălbatic, de o frumuseţe fără pereche. Ajuns în sat, drumul se îngustează şi mai tare, iar de-a lungul pantei se înşiră, cuminţi, câteva case uitate de vreme. În porţi se opresc, unul câte unul, cei câţiva copii care coboară din microbuzul şcolar. În Trăinei mai trăiesc vreo zece familii şi o mână de copii merg în fieacre zi, de-aici, la şcoala din Răşinari. Cei mai mulţi sunt ai Lenuţei, femeia care ne întâmpină zâmbind, în faţa unei case netencuite, aşezată pe buza unui deal. Nouă copii a adus pe lume şi, de 8 ani încoace, i-a crescut singură. ”Sufletul meu”, îţi spune, zâmbind. Povestea Lenuţei e simplă, la fel ca ea, la fel ca lumina din ochii copiilor care se strâng în jurul ei, într-o îmbrăţişare cât o mie de cuvinte. Casa lor e fosta şcoală din satul de odinioară. Au lăsat-o să stea aici toţi primarii din ultimii 12 ani, înduioşaţi de povestea ei. În sala de clasă şi-a amenajat camera ”bună”, o masă, o canapea, două dulapuri vechi, un frigider căpătat, care s-a stricat. În fosta cancelarie sunt două paturi înghesuite în care dorm copiii. Într-un hol mic a pus o sobă şi un pat, unde dorm ea şi copilul cel mic. ”Bucătăria”, rezumă Lenuţa, şi face un gest larg, de parcă ţi-ar prezenta o frântură de palat. Integral pe Adevarul
Gorghiu și Blaga îi iau din nou apărarea lui Munteanu, într-un comunicat: Adversarii politici duc o campanie electorală lipsită de onestitate. Șefii PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au răspuns, marți, celor care critică partidul că ar susține valorile naționalist-extremiste, precizând că duc o campanie electorală „lipsită de onestitate și de respect pentru adevăr”, din cauză că PNL este singurul partid care luptă împotriva corupției. Numirea lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei a iscat un val de critici la adresa PNL, din cauza discursului lui Munteanu privind ortodoxia și naționalismul. „Suntem singurul partid care a depus un efort neîntrerupt de mai mulți ani, fără ezitări, în ceea ce privește întărirea sistemului legal de luptă împotriva corupției, consolidarea instituțiilor judiciare și protejarea statului de drept și a domniei legii. Pe de altă parte, se poate ușor vedea faptul că adversarii politici ezită în a-și curăța propriile partide de toți cei asupra cărora planeaza suspiciuni de corupție și nu pun umărul la atât de necesarul efort de înnoire a clasei politice românești. Acesta este fondul pe care adversarii politici duc o campanie electorală lipsită de onestitate și de respect pentru adevăr. Ei pur și simplu inventează teme false, precum pretinsa sensibilitate a unor candidați PNL pentru o linie politică marginală și irelevantă în societatea românească, extremismul de dreapta”, au transmis co-președinții PNL, într-o scrisoare publică. Integral pe Romania Libera
INTERVIU. EXCLUSIV EVZ. Şeful SRI Eduard Hellvig: “Când opinia publică nu găseşte uşor o explicaţie pentru o decizie politică, există tendinţa de a implica SRI-ul”. “Raportarea SRI la cetăţean este proiectul meu de mandat.” • “N-am nici o legătură cu candidatura lui Marian Munteanu, nici măcar nu-l cunosc.” • “Doar din interior ne putem distruge. Zi de zi, văd că îi ajutăm pe alţii să distrugă ceea ce am construit.” • “Spaţiul estic reprezintă în continuare un risc.” • “Vreau să clarific legătura mea cu Rareş Bogdan.”Simona Ionescu: Un an de mandat pentru dumneavoastră, două bilanţuri ale Serviciului. Cum a evoluat SRI în acest an, domnule Director?Eduard Hellvig: România este o redută de securitate în regiune şi un furnizor de intelligence pentru partenerii noştri euro-atlantici. Vă pot spune că SRI este într-o evoluţie continuă de mai mulţi ani, iar astăzi poate fi comparat cu orice serviciu de informaţii din lume. O instituţie este performantă dacă este stabilă şi predictibilă, iar astăzi, Serviciul Român de Informaţii este stabil si predictibil.-Cum v-a schimbat viaţa, nu cred că e o trecere uşoară, de la om activ implicat în politică, la funcţionar public apolitic?-Viaţa mi s-a schimbat radical. Vă mărturisesc însă că satisfacţiile profesionale sunt foarte mari, chiar dacă viaţa mea se desfăşoară în cea mai mare parte la birou, mai mult, şi acasă, mai puţin. -Vă e dor de politică? – Atunci când am fost în politică, m-am ocupat de proiecte strategice politice. Am renunţat la politică atunci când am luat decizia să accept funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, iar intenţia mea este să nu mai ocup nicio altă funcţie într-o instituţie publică din România. Cred că ar trebui stipulat în legislaţie, ca directorul unei asemenea structuri de informaţii să nu mai ocupe nicio funcţie publică în România timp de cinci ani după încheierea mandatului. Mai cred că, în noua legislaţie, ar trebui ca mandatul unui astfel de director să fie limitat, de exemplu la 10 ani. Pentru că prea multă putere, întinsă pe foarte mulţi ani, poate dăuna democraţiei. Integral pe EVZ
Ludovic Orban i-a cerut unui om de afaceri 50.000 euro cash pentru Sorin Oancea, acționar la B1TV, și Cozmin Gușă, acționar la Realitatea TV. Reacția liberalului. Contactat telefonic, Ludovic Orban a precizat, pentru România liberă: “Nu pot comenta declarațiile lui Oancea și Gușă. Nu pot spune nimic legat de dosar.” Sorin Oancea ne-a declarat că a fost audiat în calitate de martor și că a răspuns la întrebările procurorilor legate de întâlnirile sale cu Ludovic Orban, atunci candidat la funcția de primar general al Capitalei. De asemenea, a fost întrebat dacă i-a pretins bani pentru a-i face imagine la B1 TV în campania electorală. Oancea ne-a spus că nu i-a pretins bani lui Orban. A confirmat că s-a întâlnit cu Orban, că au discutat amănunte legate de campania electorală, de confruntările cu alți candidați. “Așa cum m-am întâlnit cu Orban, m-am întâlnit și cu Gabriela Firea și cu alți candidați” ne-a precizat Oancea. “Ludovic Orban i-ar fi spus omului de afaceri că are nevoie de bani cash ( 50.000 de euro-nn) ca să-mi dea și mie. Or, este exclus să primim bani de la candidați. Campania se face gratuit, o impune legea” ne-a mai spus Oancea. Sorin Oancea a declarat, la ieșirea de la sediul DNA, că „este mai degrabă o răzbunare între oameni politici, oameni de afaceri”, în care sunt „trase” și alte persoane. Integral pe Romania Libera
Parlamentul vrea să oblige hipermarketurile să expună la raft 51% din produse de provenienţă locală. Marile lanţuri de magazine din comerţul modern ar putea fi obligate să aibă la vânzare produse româneşti în proporţie de cel puţin 51%, conform unui iniţiative legislative promovate de Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor. Carnea, legumele, fructele, mierea, ouăle, produsele lactate şi de panificaţie va trebui să fie achiziţionate printr-un „lanţ scurt de aprovizionare“, potrivit noilor reglementări care urmează să fie supuse votului senatorilor şi deputaţilor români. „Consider că este o măsură foarte bună atât pentru producătorii autohtoni, cât şi pentru consumatorii români, din punctul de vedere al calităţii mărfii. Această măsură nu numai că va susţine locurile de muncă din România, ci va contribui şi la o creştere a lor. Şi alte state au aplicat această lege pentru a-şi proteja producătorii interni“, a declarat pentru ZF deputatul Ioan Dârzu, membru în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor. Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), nu consideră că în România există suficientă materie primă pentru a acoperi procentul de 51% marfă românească în rafturile hipermarketurilor, ci poate doar pentru anumite categorii de produse. Conform noilor definiţii, produs românesc este cel fabricat cu materii prime din România în proporţie de 100%. „Dacă iau legea produsului românesc, să mă ierte Dumnezeu, că nici 10% nu e românesc, pentru că asta ar însemna să fie fabricat cu materie primă din România, or la salam la produsele din carne noi importăm 60% din necesar. Dacă are 99% carne din România şi 1% suplimentat din afara ţării, nu mai e produs românesc, nu? Ar fi trebuit să dea o marjă mai flexibilă“, a declarat pentru ZF Dorin Cojocaru. Integral pe ZF.ro
Cati bani trebuie sa returneze presedintele Iohannis din chiriile incasate. Presedintele Iohannis anunta ca va returna o mica parte din chiria incasata de pe urma casei pierdute, mai exact acele sume virate “incepand cu data comunicarii deciziei”. Seful statului a precizat ca face acest gest dupa radierea dreptului de proprietate din Cartea Funciara survenita ca urmare a hotararii definitive pronuntate de Curtea de Apel Brasov in noiembrie 2015. Totusi, mai multi jurisiti consultati de HotNews.ro spun ca statul trebuie sa recupereze toti banii incasati de fostul primar al Sibiului timp de zece ani. Pentru asta, este nevoie ca administratia fiscala din Sibiu sa deschida un proces impotriva presedintelui Iohannis. Atentie, seful statului a anuntat ca returneaza doar o mica suma, nu toti banii. “Dl Iohannis respecta pe deplin hotararea justitiei si fara nici o indoiala va returna imediat sumele care i-au fost virate in baza contractului de inchieriere incepand cu data comunicarii deciziei civile a Curtii de Apel Brasov”, a informat marti Administratia Prezidentiala. Potrivit Rise Project, presedintele incasa din 2006 de la Raiffeisn Bank o chirie de 60 de mii de euro pe an, adica vreo 5000 de euro pe luna. De aici rezulta ca Iohannis este dispus sa restituie doar chiria pe vreo patru-cinci luni, maxim 20.000 de euro, deci cat a incasat din noiembrie cand a fost pronuntata decizia (motiva in decembrie si cam tot atunci trebuie sa-i fi fost comunicata) pana in aprilie, cand dreptul de prooprietate asupra imobilului din centrul Sibiului a fost radiat din Cartea Funciara. Prin urmare, ar mai fi de returnat proprietarului – care in acest caz este din nou statul – restul sumei, adica peste 600 de mii de euro. Am vazut ca unii comentatori se intreaba de ce presedintele Iohannis n-ar putea pastra banii din moment ce a fost cumparator de buna credinta? Ce vina ar avea presedintele ca un fals proprietar a pus mana pe casa prin ceva falsuri? Din nefericire pentru el, presedintele nu poate invoca principiul bunei credinte cand a cumparat casa. Integral pe Hotnews
Irigaţiile de la Cotroceni, „cod roșu“ la caietul de sarcini. Dincolo de preţul estimat, care are o valoare neobişnuit de mare, licitaţia pentru înlocuirea sistemului de irigaţii al Administrației Prezidențiale ridică multe semne de întrebare despre cum a fost întocmită documentația tehnică. Scandalul declanşat în urmă cu aproape o lună de zile în legătură cu licitaţia organizată de Administraţia Prezidenţială pentru înlocuirea sistemului de irigaţii din Parcul Palatului Cotroceni este departe de a se fi stins. Din contră, capătă noi valenţe. În afară de preţul estimat, care i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată – jumătate de milion de euro, licitaţia mai ridică şi alte semne de întrebare. O susţin experţi în domeniu, consultaţi de „România liberă“, care au arătat că totul a fost organizat pe repede înainte, fapt ce ar putea favoriza unele firme. În primul rând, Administraţia Prezidenţială a dat un termen de numai două săptămâni pentru depunerea ofertelor, din momentul publicării pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) a anunţului de intenţie şi a caietului de sarcini – de pe 16 martie până pe 1 aprilie. Mai mult, în caietul de sarcini apar numeroase prevederi cel puţin discutabile, în principal referiri la unele instalaţii folosind denumirea lor comercială. „La toate trecerile traseului de cablu de semnal, din exterior în interior sau din interior în exterior, se vor monta dispozitive de absorbţie a şocurilor electrice tip MGP-1/MSP-1 pentru protecţia echipamentelor electronice legate la aceasta”, se arată la pagina 6 a Memoriului tehnic. Or, denumirea „MGP-1/MSP-1” este una comercială şi aparţine companiei internaţionale Rainbird. Integral pe Romania Libera
Si daca Dragnea intra la puscarie? Nu ne plictisim. In timp ce liberalii trec prin chinurile facerii celui de-al patrulea candidat, Gabriela Firea urmeaza sa isi depuna astazi candidatura insotita de lista cu semnaturi la Biroul electoral al Capitalei, o decizie teoretic menita sa puna capat speculatiilor privind eventuala inlaturare a domniei sale din cursa electorala pentru a fi inlocuita cu, sa zicem, Calin Popescu Tariceanu, dupa cum s-a vehiculat indelung. Eu n-as fi chiar asa de sigura ca totul devine clar precum cristalul. Cred ca momentul adevaratei clarificari va fi pe 22 aprilie, vineri, ziua in care completul condus de presedintele ICCJ Livia Stanciu urmeaza sa pronunte sentinta definitiva in dosarul “Frauda la referendum”. Daca dl Dragnea va fi condamnat si, mai ales, daca va fi o condamnare cu executare, deci il vom vedea vineri intrand pe poarta puscariei, ma tem ca PSD va intra in trepidatiile majore ale luptei pentru putere. Si nu sunt multe lucruri mai rele care i se pot intampla unui partid in an electoral, in special in buza campaniei. Deci marea intrebare, poate chiar mai mare decat cine va fi primarul Capitalei, va deveni cine o sa preia PSD. Cu atat mai mult cu cat in partid nu exista o personalitate anume foarte puternica, un adjunct al lui Liviu Dragnea care sa fie imediat indreptatit la succesiune, asa cum era, de exemplu, Adrian Nastase in vremea lui Ion Iliescu. Ambitii au multi. De la Valeriu Zgonea care vrea sa onoreze astfel colegialitatea cu Mihai Viteazul, pana la Victor Ponta care si-a mai tras putin sufletul si piciorul, traieste din gloria unor populisme pe care a apucat sa le lanseze, pe care acum le deconteaza Guvernul Ciolos din greu, si de care PSD leaga nostalgia guvernarii. Daca dna Firea va castiga Primaria Capitalei, ca prim candidat sub sigla PSD care isi adjudeca o asemenea victorie istorica, ar fi logic sa plece ca favorit in lupta pentru presedintia partidului. Este vorba totusi despre functia care are in spate cele mai multe voturi dupa presedintele Romaniei. Nu e putin lucru, deloc. Integral pe Ziare.com
Alimentele «second hand» din afară, băgate pe gâtul românilor. Din ce în ce mai multe produse ieftine și de calitate proastă ajung să fie vândute în magazinele din România. Recent, ministrul Agriculturii a declarat că de vină pentru această situație sunt autoritățile cu rol de control în industria alimentară, care nu-și fac treaba. În acest timp, producătorii locali susțin că activitatea lor este controlată excesiv, în timp ce produsele venite din spațiul UE intră pe piața românească fără nicio verificare. „Problema României este că sunt aduse din import produse de calitate proastă, care sunt vândute pe piața locală la prețuri ca și cum ar fi marfă de primă calitate“, spune Sorin Minea, preşedintele Romalimenta și proprietar al producătorului de mezeluri Angst. Acesta susține că vina nu este a fabricantului din afară, ci este a celui care distribuie marfa. Intermediarul alege produse ieftine, acestea fiind, de multe ori, de o calitate îndoielnică și aproape de finalul termenului de valabilitate. Astfel, pentru că „se poate“, pe piața din România ajung să fie vândute alimente neconforme. Totodată, Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), spune că prețul este primul care contează în preferințele românului, altfel nu s-ar fi dezvoltat marile lanțuri de supermarketuri. „Nu s-ar fi dezvoltat marca proprie low-cost. Produsele acestea vin din Polonia și ajung să fie cu 20-35% mai ieftine decât produsele românești“, a explicat șeful APRIL. „Mulți consideră România ca fiind o piață de mâna a doua“, îl completează Sorin Minea. „Sunt luate toate produsele proaste din afară și sunt aruncate în piață. Spunem: lasă că românul nu se pricepe. Este o jignire!“ Proprietarul Angst este de părere că niciun producător din afară nu este neapărat rău intenționat, dar este normal să se gândească strict la profit. „Dacă există posibilitate să vinzi niște produse la limita termenului de valabilitate, de ce să nu o faci? Aici trebuie controlat strict. Trebuie să vedem cine sunt importatorii. Și aici trebuie să intervină serviciile de sănătate publică“, crede Sorin Minea. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata
Bine ca am aflat inca ceva:iulie 2012 e o inchipuire ;
Pnl lupta de 9ani pentru statul de drept
Ca sa fie echilibru sa nu uitam ca psd lupta penttu”bunastarea poporului”
Gretzos
Va salut
Tineti minte ce v am spus , Pentagonul nu se va rezuma doar la “vazut ” ?
http://www.mediafax.ro/externe/administratia-barack-obama-inaltimile-golan-nu-sunt-teritoriu-al-israelului-15265322
Vedeti si declaratiile de acum 2 zile , ale lui Joe Biden 😀
Oricum, cica noul candidat al PNL pt capitala va fi Stegarul Dac.
🙂
Buna dimineata !
o zi buna tuturor
(si pentru ziua de ieri 😀 – am uitat pur si simplu sa mai dau binete)
???
Buna dimineata politeia!!!
Buna dimineata all 🙂
Toarna de azi noapte si catelul meu doarme dus. Noutati:
“BEC a aprobat semnele electorale pentru un numar de 81 de partide nationale, partide regionale si aliante electorale.”
http://www.stiripesurse.ro/81-de-partide-i-alian-e-in-alegerile-locale-lista_991492.html
Alta “noutate” din buzunarul nostru:
“Românii au plătit peste un miliard de euro în plus la energie electrică, în perioada 2010-2013, se arată într-un raport al Curţii de Conturi. Banii reprezintă de fapt pierderile de energie din reţele electrice, pe care distribuitorii le-au trecut pe facturile românilor.”
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Facturile+la+energie+incarcate+cu+1+miliard+de+euro
Sarut’mana 🙂
Asta este un fel de abureala, ca sa ne mai strice ziua pe langa ploaie 🙂 .
Cu orice marfa este la fel, cheltuielile si pierderile sunt incluse in pret. Si garantia pe care firmele o “ofera” este platita tot de consumatori(de exemplu), sau “promotiile si ofertele”.
Buna dimineata ! 😀
Romanii sunt buni doar de plata – ” Cărbunele provine din Rusia, costă mult și e de proastă calitate. În perioada 2011-2013, CEH a importat peste 570.000 tone de cărbune, arată raportul fiscal, iar o tonă de cărbune rusesc a costat 436 lei. În paralel, același tip de cărbune extras din Valea Jiului costa 232 de lei/tonă, constată documentul intrat în posesia RISE.” http://www.riseproject.ro/reteta-unui-faliment-energetic-coruptia-noastra-si-praful-rusesc/
In vreme ce
“Investiția românească din SUA care s-a evaporat ”
http://www.romanialibera.ro/special/documentare/investitia-romaneasca-din-sua-care-s-a-evaporat-413775
Salut! 🙂
Ziua buna
Traian Basescu urmarit penal .
Un mizilic . Nu se pricepe de unde a avut banii cu care a cumparat niste case cind era primar din moment ce din conturile lui personale (de atunci) nu au fost facute miscari (retrageri de bani) . 🙂
http://www.romaniacurata.ro/fostul-sef-de-stat-traian-basescu-pus-sub-urmarire-penala-pentru-spalare-de-bani-in-dosarul-terenului-de-la-casuneanu/
In 2012 a avut NUP pentru chestia asta . Acum se redeschide . Ce chestie sa nu mai fi presedinte si sa nu mai ai “oamenii de nadejde” pe functile importante. 🙂
Bun gasit prieteni 🙂
Așa arată România din suflet!
“Profesorul Leon Dănăilă, neurochirurg de geniu, salvatorul a mii de vieți omenești, venind de la serviciu într-o zi de marți, aprilie 2016. Omul acesta ar fi putut pleca în alte țări, unde ar fi fost plătit în aur. Ar fi putut veni de la serviciu cu o limuzină ultimul răcnet. Ar fi putut avea ceea ce un doctor din România nu poate nici măcar visa. Dar a preferat să rămână aici. Și să salveze români. Asta înseamnă patriotism: să fii un român normal într-o Românie anormală. Dacă fotografia asta înseamnă ceva pentru voi, dați-o mai departe. Dacă nu, nu”.
https://www.facebook.com/AcademiaCatavencu/?fref=nf
Bună ziua! 🙂
Salutare all!
Politeia Rocks! 🙂
Despre Traian Basescu si urmarirea penala: mie mi se pare suspecta chestia asta, aparuta asa. Si e suspecta… invers decat s-ar putea crede. Pentru ca, in afara de redeschiderea brusca a dosarului, daca te apleci nitel pe legislatia de atunci si pe ceea ce povestesc baietii si fetele de pe la PG si de prin alte parti, acuzatia aia e greu de dovedit, respectiv lesne de demontat. Las laoparte ca e si o incadrare gresita (zic eu), indiciu ca alte probe decat circumstante si deductii, plus maximum vreun (alt) denunt nu exista pe la PG prin sertare. Parerea mea.
Asadar, tinand cont SI de chestiunea de mai sus, consider ca Traian Basescu e pe punctul de a se inscrie la “concursul” de la Primarie; fie si numai ca locomotiva (obosita, dar locomotiva buna, in lipsa de altceva) a PMP-ului pentru la toamna. Iar dac-o fi sa-i si iasa treaba de la Primarie, aia e bonus 🙂 .Tot parerea mea.
Si sa reiterez si mai vechea idee: la Nana, la mosie, la agricultura e mai bine pentru toata lumea… 😀
https://www.facebook.com/AcademiaCatavencu/photos/a.506518822815168.1073741828.506414579492259/839404206193293/?type=3&theater
salut , tre’ sa l victimizeze si pe el nitel sistemul – ca altfel n are nicio sansa la primarie , prefectura sau la ce mai vrea sa candideze :)))
http://www.timesnewroman.ro/politic/romanii-uimiti-ca-fratele-intelopului-mircea-basescu-traian-a-luat-si-el-bani-negri
“Concurs de insulte la adresa lui Erdogan al unei reviste britanice, drept reacţie la cazul Boehmerman”
http://www.mediafax.ro/externe/concurs-de-insulte-la-adresa-lui-erdogan-al-unei-reviste-britanice-drept-reactie-la-cazul-boehmerman-15266359
“Publicaţia săptămânală conservatoare The Spectator oferă un premiu în valoare de 1.000 de lire sterline (sumă donată de un abonat) persoanei care trimite cel mai insultător poem la adresa lui Erdogan ca reacţie faţă de cazul lui Boehmermann, a cărui solicitare de anchetare penală lansată de Turcia a fost aprobată vinerea trecută de Germania”
s-ar putea inscrie politrucii romani ( fosti si actuali ) – au si iei sansa faca 1k lire sterline , bani albi :))) .
Buna ziua,
Aici sunt banii nostrii. Daca se rezuma numai la concluzii si nu sunt luate masuri, va fi praf in ochi sau fumigene 👿 – Raport foarte dur al Curtii de Conturi despre piata energiei: Pierderi in retea, de aproape 2 miliarde de euro, suportate de consumatori, majorari ilegale ale tarifelor de distributie si contracte neconcurentiale
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-20947919-raport-foarte-dur-curtii-conturi-despre-piata-energiei-facturi-incarcate-abuziv-pierderi-retea-suportate-consumatori-majorari-ilegale-tarifelor-distributie-contracte-neconcurentiale.htm
Din analiza functionarii pietei de certificate verzi s-a constatat tranzactionarea de certificate verzi de catre furnizori, peste cota obligatorie de achizitie stabilita (de pana la 9.565 ori fata de cota obligatorie), situatii constatate in cazul a patru operatori economici care prin aceste tranzactii au obtinut venituri suplimentare estimate la 1,9 milioane lei, in conditiile in care scopul schemei de promovare este de a oferi sprijin producatorilor de energie si nicidecum furnizorilor.
noaptea mintii – in semestru I 2014, din pretul de vanzare a energiei electrice la consumatorii casnici de 584,11 lei/MWh, costul energiei electrice (pretul energiei electrice vandute de producatorii de energie) a fost de 152,65 lei/MWh, reprezentand 26,15%, iar restul de aproximativ 73,85% reprezinta tarife pentru servicii (furnizare, distributie, transport, sistem, etc. – 44,4% %) si taxe/contributii (29,45 %).
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/privatizarile-care-ne-au-ars-la-buzunare/45935/