Revista Presei – 18 septembrie. Republica Moldova: saci cu bani pentru cumpărarea de voturi
18/09/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 18 septembrie. “După mai multe zile de vară chiar și în septembrie, toamna își intră cu adevărat în drepturi, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Conform noii prognoze meteo, temperaturile scad, iar ziua începe cu brumă și ceață. Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei, exceptând cele diurne din Oltenia și jumătatea de vest a Munteniei unde se vor situa peste mediile climatologice. Ziua cerul va fi variabil, temporar cu înnorări și izolat ploi slabe la munte, în Moldova și posibil pe litoral. Noaptea cerul va fi mai mult senin, cu înnorări în extremitatea de nord a țării, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. La munte, la altitudini de peste 2000 m, trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, dar și pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 17 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali spre 0 grade, unde vor fi și condiții de brumă. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață”.
“Rusia își perfecționează tactica de a „cuceri” România, fără niciun foc de armă. „Strategia lor e pe cât de perfidă, pe atât de abilă”. Procurorul general, Alex Florența, a confirmat că România a fost vizată de o serie de agresiuni hibride ale Rusiei. Specialistul în istoria fostei URSS și a comunismului european Cosmin Popa explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cum a reinventat Rusia războiul hibrid dus împotriva României și care este abordarea strategică a Moscovei. Procurorul general, Alex Florența, a confirmat că România a fost supusă anul trecut unei agresiuni hibride complexe, desfășurate de Rusia. Florența a prezentat concluziile unei anchete oficiale care arată că războiul hibrid al Rusiei, prin atacuri cibernetice, dezinformare și manipulare online, a vizat direct destabilizarea instituțiilor statului și influențarea alegerilor din România, în decembrie 2024. Ceea ce a urmat se știe. Atacul hibrid din Răsărit a combinat metode cibernetice sofisticate cu campanii de influențare pentru a manipula alegerile prezidenţiale, ceea ce în final a dus la anularea acestora și a provocat controverse uriașe și probleme de imagine României. Procurorul general a mai afirmat și că războiul hibrid declanșat de Rusia „este mult mai insidios, mult mai perfid, dar cu rezultate de influențare directă asupra vieții sociale și economice.” România nu este însă de ieri sau de anul trecut în vizorul Moscovei. Anterior, poliția secretă țaristă a desfășurat acțiuni pe teritoriile Principatelor Române, iar apoi a României, dar și în alte state. Iar în memoria colectivă a rămas mitul unui KGB atotputernic, care, în perioada sovietică, a fost, de asemenea, activ în România și nu numai. Fostul KGB sovietic a elaborat și perfecționat tehnici prin care Moscova a reușit să cucerească țări fără a fi nevoită să tragă un foc de armă. Ulterior, serviciile de intelligence ale Rusiei, în frunte cu FSB, au perfecționat aceste metode, rezultat al unor decenii de experiență”. Integral pe Adevarul
“Saci cu bani pentru deturnarea alegerilor din Moldova. Ofițerii Centrului Național Anticorupție din Moldova au prezentat imagini cu aproximativ 20 de milioane de lei moldovenești ce urmau să fie folosiți pentru coruperea alegătorilor la alegerile din 28 septembrie. Potrivit autorităților, ancheta vizează acțiunile unui grup de persoane suspectate că ar fi implicate într-un plan infracțional coordonat legat de alegerile parlamentare, din care fac parte și decidenți politici din cadrul partidelor. Tot marți, 16 septembrie, Poliția a efectuat percheziții la mai multe posturi TV afiliate grupării Șor, responsabile de propagandă pro-rusă și dezinformare în Moldova. Instituțiile media sunt vizate într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. În timpul perchezițiilor au fost ridicate alte 5 milioane de lei. Schema de finanțare a trustului media era organizată prin intermediul unei companii de construcții, cu angajați străini, care efectua tranzacții fictive, precum și printr-o companie petrolieră rusească. De asemenea, în acest dosar a fost reținut fostul polițist Ion Perju, condamnat la 10 ani de închisoare pentru uciderea lui Valeriu Boboc în timpul protestelor antiguvernamentale din aprilie 2009, soldate cu devastarea Președinției și Parlamentului. În 2015, acesta fugise din sala de judecată cu puțin timp înainte să fie condamnat. Potrivit premierului moldovean Dorin Recean, Perju s-a ascuns mulți ani în Transnistria, iar recent a fost atras în gruparea Șor și trimis la Chișinău să organizeze spălarea și distribuirea banilor partidelor pro-Kremlin”. Integral pe Spotmedia
“Viața secretă din Rusia a celui mai căutat fugar din Europa, Jan Marsalek: spion cu identități false, misiuni în Ucraina, operat estetic, iubită din FSB. Jan Marsalek, probabil cel mai căutat spion din Europa, se plimbă liber prin centrul Moscovei și are o nouă iubită, o roșcată care lucrează și pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia. Recrutat inițial de GRU, bărbatul originar din Austria se duce frecvent la sediul FSB din Piața Lubianka și călătorește în mod regulat în teritoriile ucrainene ocupate în scopul unor „misiuni de luptă”, alături de membri ai forțelor speciale rusești, dezvăluie The Insider. Jan Marsalek (45 de ani) este căutat din vara anului 2020, când s-a făcut nevăzut pe fondul prăbușirii companiei germane de plăți Wirecard din cauza dispariției unor active în valoare de 1,9 miliarde de euro. Potrivit unei investigații jurnalistice efectuate de The Insider (publicație independentă axată pe Rusia), Der Spiegel (Germania), ZDF (Germania) și Der Standard (Austria), fostul director de operațiuni al Wirecard a fugit în Rusia, unde și-a făcut mici intervenții chirurgicale estetice și s-a angajat pe deplin în slujba serviciilor secrete ale Kremlinului. Marsalek a fost identificat în baza sistemelor de recunoaștere facială, conversațiilor purtate online, metadatelor mobile mobile și datelor de călătorie. „Am testat sistemul de recunoaștere facială instalat la Moscova și funcționează fabulos de bine”, a scris Jan Marsalek într-o conversație purtată pe Telegram în data de 7 octombrie 2021. Este vorba de un sistem administrat de FSB și numit eufemistic „Orașul Sigur”. „Întrebarea este cum să păcălim astfel de sisteme pe viitor”, a adăugat spionul originar din Austria. În calitate de cel mai căutat om din Europa, Marsalek încerca cu disperare să stea departe de rețea. A eșuat în cele din urmă”. Integral pe Libertatea
“Doar garanțiile serioase de securitate pot asigura o pace durabilă în Ucraina Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Doar garanțiile serioase de securitate pot asigura o pace durabilă în Ucraina. O eventuală forță europeană în Ucraina postbelică ar putea redefini arhitectura de securitate a continentului.În cercurile decizionale de la Washington și Bruxelles se conturează, tot mai vizibil, o idee care până de curând părea de domeniul dezbaterii teoretice: desfășurarea unei forțe europene în Ucraina, după încheierea ostilităților. Nu ca simbol, ci ca garant — real, operațional și credibil — al unei păci pe care Kievul o cere și pe care Rusia, istoric vorbind, o sabotează.În mod clar, o astfel de desfășurare nu echivalează cu garanțiile din Articolul 5 al Tratatului NATO — cele pe care președintele Volodimir Zelenski le solicită cu insistență. Însă, în lipsa unei aderări imediate a Ucrainei la Alianță, o forță europeană susținută logistic și informațional de Statele Unite ar putea reprezenta cel mai apropiat substitut posibil, scrie Politico. Prezența trupelor europene pe teritoriul ucrainean ar schimba fundamental calculul strategic al Kremlinului. Nu doar pentru că ar crea un disuasiv real, ci pentru că orice nouă tentativă de extindere a conflictului spre vest ar implica riscul unor victime europene — și, implicit, al unei reacții militare majore.AdsMai mult, o astfel de desfășurare ar acționa ca un „tripwire”: un element declanșator menit să câștige timp pentru mobilizarea unei forțe mult mai mari în caz de atac. Conceptul nu este nou — trupele americane desfășurate în Europa sub umbrela Operation Atlantic Resolve (OAR), în număr de aproximativ 6.000 de militari, au exact acest rol.Combinarea unei forțe europene în Ucraina cu actualele capacități ale OAR ar crea o fereastră critică pentru apărarea colectivă, în eventualitatea unei noi ofensive ruse — nu doar în Ucraina, ci chiar în teritoriile NATO”. Integral pe Ziare.com
“Statistici BNR. Câte bănci mai sunt pe minus şi câte bănci sunt profitabile? Peste un sfert din băncile din România au fost pe pierdere în S1/2025, în ciuda dobânzilor încă mari. Cât mai rezistă? Din cele 31 de bănci din România, cele opt instituţii de credit care au fost pe minus în S1/2025 au adunat pierderi cumulate de 145 mil. lei ♦ Un număr de 6-8 bănci au fost pe pierderi de mai mulţi ani, având cote de piaţă foarte mici, şi este complicat de imaginat viitorul lor ♦ Nu doar băncile mici, cu pierderi, pot să dispară, ci şi bănci medii sau chiar bănci mari, din top 10 ♦ În acest an trei bănci, respectiv OTP Bank, Alpha Bank şi First Bank, dispar din statistici în urma unor tranzacţii de fuziuni & achiziţii (M&A). Un procent de aproape 26% din numărul total al instituţiilor de credit din România, adică una din patru bănci, au înregistrat pierderi în primul semestru (S1) din 2025, în timp ce circa 74% dintre bănci au fost pe profit, într-un context caracterizat de dobânzi încă mari, inflaţie în ascensiune şi stagnare a economiei. Concret, din cele 31 de bănci active în România în S1/2025, opt instituţii de credit au fost pe minus, adunând pierderi cumulate de 145 mil. lei, cel mai probabil acestea fiind bănci mici, unele dintre ele înregistrând frecvent pierderi în ultimii ani. La polul opus, 23 de bănci au raportat pentru primele şase luni din acest an profituri cumulate de 7,58 mld. lei, după cum reiese din datele transmise de BNR la solicitarea ZF”. Integral pe Zf.ro
“Ce armament primește Ucraina din SUA prin noul program de finanțat de aliații europeni / Zelenski îi cere lui Trump „o poziție clară” în două chestiuni esențiale ale războiului. Primul lot de armament furnizat Ucrainei în baza noului programul agreat între Statele Unite și aliații europeni ai Kievului va include rachete pentru sistemele de apărare anti-aeriană Patriot și sistemele de rachete HIMARS, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Ucraina a obținut până acum finanțare de peste 2 miliarde de dolari pentru mecanismul de livrare de armament american prin intermediul NATO intitulat Prioritized Ukraine Requirements List (PURL). Zelenski se așteaptă ca totul fondurilor primite să atingă 3,5 miliarde în luna octombrie. Primele două tranșe, în valoarea de 500.000.000 dolari fiecare, „vor include în mod cert” rachete pentru apărarea antiaeriană, a spus Zelenski într-o conferință de presă susținută la Kiev, alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Ucraina este dependentă de sistemele antiaeriene cu rază lungă furnizată de către Occident pentru a doborî rachetele rusești. Kievul a cerut cu regularitate muniție pentru aceste sisteme. Ucraina se pregătește pentru sezonul rece, oficialii de la Kiev considerând că Rusia va intensifica atacurile asupra sistemului energetic, deja afectat de distrugeri. Primele livrări prin intermediul PURL sunt deja în curs, a declarat un înalt reprezentant al NATO pentru Reuters. Este pentru prima dată când este folosit noul mecanism, creat de SUA împreună cu aliații, care permite furnizarea de arme din stocurile americane către Ucraina, folosind fonduri ale țărilor NATO”. Integral pe Hotnews
“Bogdan Ivan: Negociem cu Comisia Europeană amânarea termenului de închidere a centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, poartă discuţii cu cei de la Comisia Europeană pentru a obţine o amânare a termenului de închidere a centralelor pe cărbune. Potrivit lui, oprirea lor la finalul anului ar duce la o creştere semnificativă a preţului energiei. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus că poartă discuții cu oficialii Comisiei Europene pentru a obține o amânare de câteva luni a termenului de închidere a centralelor pe cărbune. România acceptase inițial să le închidă până la sfârșitul acestui an. El a explicat că, de două luni, încearcă să convingă Bruxelles-ul că aceste centrale mai trebuie păstrate. În urmă cu cinci ani, România promisese să renunțe complet la minele și centralele pe cărbune până la finalul anului 2025. În schimb, trebuia să primească bani europeni pentru a construi centrale noi pe gaz. Ivan a spus că România a primit miliarde de euro, dar proiectele pentru centralele pe gaz există doar pe hârtie. Din acest motiv, prețul energiei la noi este acum printre cele mai mari din Europa. El a adăugat că, la doar patru luni înainte de termenul în care ar trebui să se închidă centralele pe cărbune, caută o soluție ca acestea să nu fie scoase din funcțiune. Ministrul crede că, dacă vor fi închise, prețul energiei electrice va crește și mai mult”. Integral pe Capital
“Viața printre 250 de familii de albine. Povestea lui Gheorghe Apetrei, omul care aduce mierea pe mesele românilor. Arome dulci de miere și zumzet de albine au invadat Bucureștiului. Printre standuri pline cu borcane aurii, am întâlnit un om care a transformat pasiunea pentru albine într-o adevărată moștenire de familie. Gheorghe Apetrei ne-a povestit cum sute de roiuri de albine din Neamț i-au schimbat viața. Târgul Național al Mierii a avut loc în weekend la București, unde l-am întâlnit și pe Gheorghe Apetrei, unul dintre apicultorii care au venit la evenimentul de pe platforma apicolă din Băneasa cu sute de borcane de miere din județul Neamț. În fața standului cu numărul 10 era cea mai mare aglomerație din târg. Printre mirosul grătarului de mici din spatele tarabelor, mierea rămânea principalul subiect al evenimentului organizat în cartierul de nord al Bucureștiului. Iar domnul Gheorghe avea deja clienții săi. „Bună ziua, din ce pot să gust?”, întreabă un puști de 10-11 ani. „Din ce vrei tu, dragule! Uite aici bețișoare. Ia-le pe rând”, vine răspunsul comerciantului. „Sunt profesor de 27 de ani și directorul Colegiului Tehnic Ion Creangă din Târgu Neamț”, continuă el. „Dacă nu mai merge cu educația, măcar v-ați reprofilat pe miere”, răspunde cineva din public gustând o miere de tei. Domnul Gheorghe nu stă mult pe gânduri: „Merge și educația! Fac unii pe nebunii, doar”. „Domnule Genuțu, trăiți! Două de tei la 40 de lei și unul de rapiță pentru bătrână!”, sună comanda care pune pe pauză discuția despre școală. Prețurile? Între 20 și 40 de lei borcanul, în funcție de mărime și sortiment. Dar cum sună povestea domnului Apetrei? Clienții săi îl cunosc drept Genuțu. Tatăl său a avut peste 150 de familii de albine. „Copilăria am petrecut-o printre salcâmi și tei. Tot timpul tata era printre albine. În Insula Mare a Brăilei, tata avea albinele în lanurile de floarea-soarelui”, le povestește oamenilor adunați să guste din miere. În prezent, stupina familiei Apetrei are peste 250 de familii de albine”. Integral pe Libertatea
“„Robert Redford, așa cum l-am văzut eu în carne și oase”. „Moartea lui Robert Redford m-a luat prin surprindere. Nu mă așteptam să moară vreodată. E apanajul marilor personalități să devină parte din viața noastră, mai ales când aparțin celei mai populare arte – atât de accesibilă și, totodată, atât de eterică. Iar când mor, dispare și ceva din noi”, scrie cunoscuta cronicară de film Iulia Blaga, cea care scrie despre filme, actori și regizori, de la marile festivaluri. Despre Redford, care avea 89 de ani când a murit, în 16 septembrie, aproape toată populația cinefilă a globului poate spune: „Am crescut cu filmele lui”. Dar de unde senzația că fără el cinemaul va fi altul? Ce îl făcea pe Redford unic, dincolo de talent și de faptul că era un bărbat atât de frumos? Pentru mine, Redford a fost în primul rând un om integru, care a ales miezul în locul spoielii. Când jumătate din femeile planetei erau îndrăgostite de el (restul fiind îndrăgostite de bunul său prieten, Paul Newman), el a refuzat (la fel ca Newman) să se blocheze în roluri de june-prim. Nu pentru că risca o carieră mai scurtă, ci pentru că nu dorea să fie înghițit de malaxorul Uzinei de vise. De asta s-a și îndepărtat de Hollywood, mutându-se în Utah, în mijlocul unei naturi despre care spunea că-i place pentru că e imprevizibilă și extremă. Nu dorea să fie văzut ca un bărbat frumos dar, spre deosebire de Newman, a cărui masculinitate era fără drept de apel, Redford a avut o moliciune de care a știut să profite. În aproape tot ce a jucat, moliciunea are mereu în spate un fir de oțel și o nerăbdare de a se revolta împotriva lucrurilor prestabilite.” Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Robert Redford: Leul blând al Hollywoodului….”
https://dosaresecrete.ro/robert-redford-leul-bland-al-hollywoodului/?fbclid=IwY2xjawM4dopleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETBkTXV0TTlwN3ZUcnliRlhIAR5cs-box4tWQi90w9wqwIzkwTqrE8iLe5MHOApeq0God8RVzrJYaPS3KDWrLg_aem_TPUzMP0PtFREI0jzNw-JzA#google_vignette
“Cristian Tudor Popescu compară vizita lui Trump cu cea a lui Ceaușescu în Marea Britanie: „Marketing-ul de stat funcționează din plin sub deviza «Nu e rău să luăm bani de la mârlani»”…..”
HotNews.ro https://share.google/NVuWzSdAqC69kYKN0
“Cum s-au aliniat planetele pentru George Simion. Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu înlătură ultimul obstacol în calea AUR la următoarele alegeri….”
https://ziare.com/calin-georgescu/trimis-judecata-profit-electoral-george-simion-vot-suveranisti-1964903
“Procesele se reiau de la zero, dacă judecătorul care a rămas în pronunțare este promovat. Decizia ÎCCJ care poate duce la un val de prescrieri ale dosarelor penale….”
https://www.libertatea.ro/stiri/procesele-penale-se-reiau-de-la-zero-judecator-ramas-pronuntare-promovat-5452458
“Ce nu știe șeful Agriculturii, supărat că românii mănâncă avocado: Importurile de roșii sunt de trei ori peste avocado – ….”
https://share.google/7432W7HDEhoxiTiQ3