Revista Presei – 17 iulie. PSD și “ultimatumurile”: și cu slănina în pod, și cu buzele unse
17/07/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 17 iulie. Vremea va fi instabilă, iar regimul termic se va pondera și în sudul și sud-estul țării. Înnorările vor fi temporar accentuate și, în majoritatea zonelor, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe alocuri intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local însemnate (peste 25…40 l/mp) și pe suprafețe restrânse va cădea grindină. Temperaturile maxime -ușor sub normele perioadei în nord-vest, în centru și în dealurile subcarpatice și apropiate de acestea în rest- se vor încadra între 20 și 30 de grade, ușor mai ridicate în sudul și sud-estul Munteniei și în sud-vestul Dobrogei unde va mai fi disconfort termic; minimele termice vor fi cuprinse între 11 grade în zonele depresionare și 20…22 de grade pe litoral.
Deplasarea unui demnitar, costuri între 21.000 și 30.000 de lei în fiecare lună. Deplasarea unui demnitar ar ajunge la costuri între 21.000 și 30.000 de lei în fiecare lună. În banii aceștia intră și cheltuielile ce țin de mentenanța mașinii, plata combustibilului și salariul șoferului, după cum a precizat președintele sindicatului angajaților din Guvern, la Antena 3 CNN. Suma lunară, alocată pentru deplasarea unui singur demnitar, variază între 21.000 și 30.000 de lei, după cum a explicat Noni Iordache. Acesta a explicat și ce intră în această sumă și spune că sunt incluse și cheltuielile ce țin de mentenanța mașinii, dar și salariul șoferului. „Știți cât costă deplasarea unui demnitar la Guvern lună de lună? Între 21.000 de lei și 30.000 de lei. Aici intră mașină, șofer, combustibil, tot ce ține de mentenanța unei mașini. Hai să fim eco, să fim solidari și să renunțe la mașini. Înmulțiți câți consilieri sunt, secretari de stat, miniștri, și prin autorități”, a precizat președintele sindicatului angajaților din Guvern. Acesta susține că unii demnitari folosesc mașina și în weekend și spune că suma minimă la Guvern este de 999 de lei pe zi. „Hai să fim eco, să fim solidari și să renunțe la mașini. Înmulțiți câți consilieri sunt, secretari de stat, miniștri, și prin autorități. Și înmulțiți cu 21.000. Cel puțin asta e suma minimă la Guvern, 999 de lei pe zi lucrătoare. Sunt unii care folosesc mașina și în weekend”, a mai declarat liderul de sindicat. Integral pe Libertatea
UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034. Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin. ”Vom rezerva până la 100 de miliarde de euro în afara plafoanelor CFP destinate Ucrainei, cel mai strategic partener al nostru”, a anunţat în faţa membrilor Parlamentului European (PE), la Bruxelles, comisarul european. ”Acesta este un angajament pe termen lung în vederea relansării (economice) şi reconstrucţiei Ucrainei”, a dat el asigurări, scrie News. Acest fond va ajuta totodată Ucraina pe ”calea către aderarea la Uniunea Europeană”, a anunţat, la rândul său, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen. UE este principalul donator al Ucrainei, căreia i-a plătit deja peste 165 de miliarde de euro după invazia rusă, în februarie 2022, anunţa săptămâna trecută Ursula von der Leyen. Ucraina este în mod oficial un stat candidat la aderarea la UE, pe care multe state membre vor să o vadă concretizându-se până în 2030. Integral pe Adevarul
Profesor, după proba scrisă de la Titularizare 2025: M-am obișnuit să mă plimb prin tot Bucureștiul să predau. Dacă tot sunt la geografie, mă obișnuiesc cu drumurile. Un profesor care a participat la proba scrisă de la Titularizare 2025 a spus, pentru Știrile ProTV, că „m-am obișnuit să mă plimb prin tot Bucureștiul să predau”. „Dacă tot sunt la geografie, mă obișnuiesc cu drumurile”, a spus acesta. Marți, 15 iulie, a avut loc proba scrisă a concursului național de Titularizare 2025. „La mine este al treilea an de când dau. Au fost subiecte accesibile. În fiecare an am obținut notă de trecere, peste 7, dar nu au fost posturi. Îmi doresc foarte mult să fie cu noroc, dar nu-i nicio problemă, m-am obișnuit să mă plimb prin tot Bucureștiul să predau. Dacă tot sunt la geografie, mă obișnuiesc cu drumurile”, a spus candidatul. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, pentru TVR Info, că „oamenii buni să nu se teamă. Vor fi locuri”. Amintim că Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, luni, 7 iulie, pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, supranumită Legea Bolojan, iar norma de predare pentru profesori crește, în medie, cu 2 ore. La Titularizare 2025 este cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii 17 ani care vor să se angajeze în școli și grădinițe: peste 7.400. În 2009 au fost peste 8.800 din promoția curentă. Toate înscrierile au avut loc înainte de Legea Bolojan, care prevede creșterea normei de predare, din toamnă, cu două ore, ceea ce înseamnă distribuirea cel puțin a orelor de la plata cu ora (PCO) către profesorii titulari, potrivit explicațiilor oficiale de până acum. Integral pe Edupedu
Cum l-a convins Europa pe Trump să ajute Ucraina – fără să-i ceară direct. În fața ezitărilor repetate ale președintelui american Donald Trump privind sprijinul militar acordat Ucrainei, liderii europeni au adoptat o strategie pragmatică: să acționeze decisiv, dar să-l lase pe Trump să creadă că el conduce jocul, scrie politico.eu.Fără confruntări directe și cu o doză calculată de realpolitik, Germania – sprijinită de alte capitale europene – a reușit să convingă Casa Albă să susțină Kievul printr-un mecanism indirect. Soluția găsită presupune ca statele europene să achiziționeze armament american, în timp ce NATO asigură logistica livrărilor. Oficial, Statele Unite nu trimit arme în mod direct Ucrainei, dar profită financiar din vânzările facilitate de europeni.Tonul triumfalist adoptat la Washington a fost însă în contrast cu realitatea de la Berlin. Fostul premier olandez Mark Rutte, în calitate de secretar general al NATO, l-a elogiat pe Trump în Biroul Oval, respectând prima regulă nescrisă a diplomației actuale transatlantice: „Laudă-l pe Trump, dacă vrei să obții ceva.” Alături de el, președintele american părea să fi acceptat cu entuziasm o idee care fusese, de fapt, gândită la Berlin.De altfel, cancelarul german Friedrich Merz a confirmat că a avut mai multe discuții recente cu liderul de la Casa Albă, transmițându-i că Germania va avea un rol „decisiv” în acest mecanism de sprijin. În paralel, oficiali germani vorbesc deschis despre faptul că ideea inițiativei aparține Berlinului, apărută ca o reacție la ofensiva de vară intensificată a Rusiei și la lipsa de apetit a lui Trump pentru o implicare directă.Ads„Facem acest lucru în interesul nostru. Doar așa putem ajuta Ucraina să se apere de campania de teroare aeriană lansată de Rusia. Este singura cale prin care putem pune presiune reală pe Moscova pentru a negocia pacea,” a declarat Merz. Integral pe Ziare.com
PSD pune piciorul în prag. Ultimatumul lui Grindeanu. Măsurile fiscale cerute Coaliției pentru a nu ieși de la guvernare. Tensiunile cresc pe zi ce trece în Coaliția de la guvernare. Înainte de negocierile pentru al doilea pachet de măsuri fiscale, PSD i-a dat un ultimatum premierului Ilie Bolojan. Social-democrații amenință cu ieșirea de la guvernare dacă propunerile lor vor fi din nou ignorate, așa cum s-a întâmplat la primele măsuri de austeritate.Grindeanu a amenințat că Guvernul va pleca acasă, dacă partidele de Dreapta nu vor lua în calcul măsurile propuse de partidul său, relatează observatornews.ro.”Suntem singurul partid de stânga într-o Coaliție de dreapta. E o Coaliție anormală într-o situație atipică. Nu e nici pe buza prăpastiei, nu e nici neînțelegere”, a declarat președintele interimar al PSD.PSD contestă și acum o măsură care a fost inclusă deja în primul pachet. Social-democrații cer ca mamele aflate în concediu pentru creşterea copiilor, foştii deţinuţi politici şi veteranii de război să nu mai achite contribuţia la Sănătate.”Nu poţi să ceri prima oară lucruri de la cei cu venituri mici şi mijlocii. Nu puteţi să mă convingeţi că reparăm deficitul cu CASS la deţinuţii politici. Sau la veteranii de război”, a afirmat Grindeanu. Integral pe Ziare.com
Primarii din România risipesc milioane de euro pe proiecte inutile: piste de biciclete prin câmp, care nu leagă niciun sat. În România, țara cu cel mai mare deficit bugetar din UE, primarii încă își permit să risipească milioane de euro pe proiecte inutile, cum ar fi piste de biciclete trasate prin câmp, fără legătură între localități și fără vreo utilitate publică. Indiferent că vin din PNRR sau din Fondul pentru Mediu, banii publici sunt risipiți fără verificări, iar suspiciunile de furt și de prețuri umflate persistă. Inspectorul PRO vă dezvăluie astfel de investiții absurde. În România se risipesc milioane de lei, bani guvernamentali, către investiții absurde. Cum ar fi asfaltul turnat prin lanuri de porumb, pentru niște piste de biciclete care nu duc nicăieri. Dar care au stații de încărcare electrice și locuri de închiriat în pustietate… Bineînțeles, nefuncționale. Am intrat în Conțești, județul Dâmbovița, o comună cu 9 sate, în care nu există încă peste tot apă potabilă, gaz și canalizare. Multe ulițe nu sunt încă asfaltate, lipsesc trotuarele, iar arderile ilegale de gunoaie sunt frecvente. Un loc unde primarul a găsit totuși de cuviință să amenajeze 6 kilometri de piste de biciclete, pe marginea câmpului. Pistele au costat 500.000 de euro. Nu leagă localitățile între ele și se opresc brusc într-un drum județean intens circulat. Ca o comparație, cu aceiași bani, la Cluj a fost realizat primul incubator digital din România. Iar în Râșnov, lângă Brașov, se construiește de la zero un centru comunitar pentru ajutor social. Primăria motivează investiția spunând că va face comuna mai atractivă pentru turiști, deși prin localitate nu vezi țipenie de om. Integral pe StirileProTV4
Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală de date ale românilor fără acordul lor. Călin Georgescu a fost amendat cu peste 50.000 de lei de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Autoritatea i-a aplicat două amenzi în valoare totală de 50.286 de lei, în urma unei investigații finalizate în luna iunie 2025. Sancțiunile au fost date pentru încălcarea legislației privind confidențialitatea comunicațiilor electronice și protecția datelor personale. Investigația a fost declanșată în urma unei sesizări și a vizat perioada 6 decembrie 2024 – 3 aprilie 2025. În acest interval, site-ul lui Georgescu permitea stocarea automată de module cookie pe echipamentele utilizatorilor fără acordul acestora și fără furnizarea unor informații clare și accesibile, așa cum prevede legea. Pentru această abatere, a fost aplicată o amendă de 30.000 de lei, în baza art. 4 alin. (5) din Legea nr. 506/2004 privind confidențialitatea în comunicațiile electronice. Totodată, operatorul nu a informat persoanele care completau formularul de contact de pe site cu privire la prelucrarea datelor lor personale (nume, prenume, e-mail, telefon), încălcând astfel articolele 12-14 din Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR). Pentru această încălcare, a fost aplicată o amendă suplimentară de 4.000 de euro (echivalentul a 20.286,80 lei). Integral pe Spotmedia
Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank, consilier onorific al premierului Bolojan: Cheltuielile cu salariile din educație sunt „relativ mici”, comparativ cu media europeană, în timp ce achizițiile publice în educație sunt „foarte mici”. Cheltuim puțin și obținem rezultate și mai slabe decât ar fi normal. În cadrul conferinței anuale a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din 4 iunie 2025, economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, actual consilier onorific al premierului României, a prezentat o analiză amplă a cheltuielilor bugetare și a structurii fiscale din România, în care a subliniat că sectorul educației este subfinanțat cronic. Analiza de luna trecută a lui Ionuț Dumitru este în răspăr cu declarația publică recentă a ministrului Educației și Cercetării, care în cursa pentru justificarea măsurilor din legea Bolojan care afectează Educația, săptămâna trecută a declarat că acest domeniu ar fi de fapt și el responsabil pentru explozia deficitului bugetar. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat public că sistemul de învățământ a avut o contribuție importantă la dezechilibrul bugetar, invocând în special costurile cu salariile profesorilor și volumul mare de personal administrativ (directori), plus bursele elevilor. „Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine situația fiscal‑bugetară actuală a României, vă invit să urmăriți această prezentare susținută de Ionuț Dumitru, consilier onorific și fost președinte al Consiliului Fiscal al României, un profesionist în acest domeniu”, a scris în weekend pe Facebook premierul Ilie Bolojan, publicând analiza de mai jos, din articol. De menționat, Ionuț Dumitru este economist-șef al Raiffeisen Bank din anul 2005 și conduce Departamentul de Cercetări Economice din cadrul băncii. Timp de 9 ani, în perioada 2010 – 2019, a fost președinte al Consiliului Fiscal al României. La momentul declarațiilor de mai jos, Dumitru nu era încă în echipa premierului Bolojan, unde a fost numit pe 27 iunie. Integral pe Edupedu
Presedintele Dan, la aniversarea MAI: „Trebuie sa ajungem sa transmitem societatii ca statul roman este un stat puternic”. Presedintele Nicusor Dan a declarat, miercuri, la aniversarea Ministerului Afacerilor Interne, despre cazurile de violenta la adresa femeilor, ca „trebuie sa ajungem sa transmitem societatii ca statul roman este un stat puternic”. Presedintele Nicusor Dan a declarat la Gala Aniversara „163 de ani de la infiintarea Ministerului Afacerilor Interne” ca activitatea pe care o defasoara angajatii MAI este deosebit de importanta, pentru siguranta romanilor. ”Munca pe care o faceti nu este o munca obisnuita, e o munca in care siguranta personala este adesea pusa in pericol. Suntem la un moment aniversar, dar cred ca trebuie sa vorbim de viitor si, in opinia mea, sunt trei lucruri la care trebuie sa ne uitam. Unul general, doua particulare”, a precizat seful statului. ”In primul rand, sunteti parte a administratiei statului roman si, cu totii, administratia statului roman, trebuie sa imbunatatim interactiunea cu cetatenii si trebuie sa castigam, prin actele noastre zilnice, increderea cetatenilor. Apoi, un subiect foarte, foarte important, conditia femeii in societatea noastra, violenta domestica si, mai grav, toate cazurile de ucidere care au decurs de aici, pe care le-am vazut in ultima perioada. Noi trebuie sa ajungem si, cand spun noi, spun Ministerul Afacerilor Interne, spun Parchete, spun instantele de judecata, noi trebuie sa ajungem sa transmitem societatii ca statul roman este un stat puternic si sa transmitem acelor fosti parteneri care doar se gandesc ca ar putea sa-si ameninte fosta partenera ca statul roman va veni repede impotriva lor daca vor indrazni sa faca asta”, a subliniat presedintele Nicusor Dan. Integral pe Aktual24
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“VIDEO Ursula von der Leyen confirmă bugetul istoric al UE de aproape 2 trilioane de euro: „Un buget pentru o nouă eră” ….”
o https://share.google/YURyqIW68ewz6xmtx
“Ministrul Mediului: Romsilva are un hotel de 4 stele în București, care a înregistrat pierderi de un milion de lei în 2024 ….”
https://share.google/2AfHxGJZjgQQdpTCU
“România a primit 50 mld. euro de la Bruxelles pentru agricultură din 2007 încoace,..”
https://www.zf.ro/companii/romania-a-primit-50-mld-euro-de-la-bruxelles-pentru-agricultura-din-22856646
“Primarii din România risipesc milioane de euro pe proiecte inutile: piste de biciclete prin câmp, care nu leagă niciun sat …..”
https://share.google/9gYHQZUU6oY1AnlfY
ttps://www.g4media.ro/sesizarea-presedintelui-pe-legea-privind-combaterea-antisemitismului-si-xenofobiei-pe-agenda-ccr-nicusor-dan-a-invocat-lipsa-de-claritate-a-notiunii-de-legionar-si-de-fascist.html
Ii spuneam eu lui Matematicus, nu mai trebuie sa intrebe la pradatorii din cecere (care contine si cretini intre ei)…
Legionari sunt aia morti care au sustinut pe nazistii lui Hitler si au asasinat evrei, romani si romi in Romania anilor 30-40. Dupa care o parte s-au dus prin puscariile comuniste, altii s-au facut cadre de partid comunist.
Fascisti sunt aia de azi care se ascund sub simbolurile si pulpanele de propaganda ale vechilor legionari, dar care in esenta tradeaza impotriva Romaniei in favoarea fascismului rusesc condus de putin si turma criminala de orci de la kremlin.
Adica: aur, sos, pot, diavolul mascat in popa de Constanta si similari, potra, etc etc etc… se poate face o lista completa care include si pe fascistii pititi in partidele pro-EU de la putere (pesede, indeosebi, dar nu numai).
I-a iesit si rezolvarea lui Matematicus. Mai bine nu se baga cu astia.
Cum ziceam, aia habar n-au sau vor sa o lase in coada pestelui sa se joace ei cu vor cu interpretarile.
https://www.g4media.ro/breaking-curtea-constitutionala-a-respins-cu-unanimitate-ca-neintemeiata-sesizarea-presedintelui-pe-legea-privind-combaterea-antisemitismului-si-xenofobiei-nicusor-dan-a-invocat-lipsa-de-claritate.html
“Directorul RA-APPS, indemnizație anuală de aproape un milion de euro. Vicepremier: „Sper că s-a pus virgula greșit” / Cum explică instituția
…..Profit.ro a verificat documentele și a descoperit că în bilanțul contabil se precizează că „pentru indemnizația membrilor Consiliului de Administrație al RA-APPS s-a prevăzut suma de 1.585,56 mii lei (1,58 milioane lei – n.red.), iar pentru contractul de mandat al directorului general s-a prevăzut suma de 4,519,99 mii lei (4,51 milioane lei – n.red)”.
Aceste cifre au fost explicate de RA-APPS drept o greșeală de redactare. Regia spune că 4.5 milioane de lei brut este prevăzută în propunerea de buget pe anul 2025, și reprezintă atât indemnizațiile membrilor consiliului de administrație al instituției, cât și ale celor 11 directori ai RA-APPS, inclusiv directori de sucursale. „Suma de 4,519,99 mii lei brut reprezintă, de fapt, Cheltuieli aferente contractelor de mandat și a altor organe de conducere și control”.
Potrivit Regiei, din suma respectivă, 1,5 milioane lei ar fi pentru 5 membri ai Consiliulu de Administrație și pentru 1 secretar. Nu este clar cum va fi împărțită suma între cei 6, însă, dacă va fi făcut în mod egal, fiecăruia îi va reveni o indemnizație echivalentă cu 50.000 de euro brut. Restul de 2,93 milioane de lei erau alocați pentru 11 directori ai RA-APPS, potrivit instituției.
Salariul lunar al directorului RA-APPS este 24.000 de lei net. …..
https://hotnews.ro/directorul-ra-apps-indemnizatie-anuala-de-aproape-un-milion-de-euro-vicepremier-sper-ca-s-a-pus-virgula-gresit-precizarile-institutiei-2025587
De la festivalul lui Selly
https://www.timesnewroman.ro/ovi/grija-divina/
“Oraș cu 2.000 locuitori: Angajații din primărie, salarii de 2.400.000 lei. Primarul ia 12.000 lei….”
https://newsweek.ro/investigatii/oras-cu-2000-locuitori-angajatii-din-primarie-salarii-de-2600000-lei-primarul-ia-12000-lei
“Compania de Autostrăzi: Membrii Consiliului de Administrație au indemnizații între 5.000€ și 10.000€…..”
https://newsweek.ro/investigatii/compania-de-autostrazi-membrii-consiliului-de-administratie-indemnizatii-intre-27000-si-47000-lei
Interesant si impresionant interviu:
https://www.youtube.com/watch?v=dFjOb9DGS1w
Nutzi Jeanne D’Arc de Romania a fost eliberata:
https://www.g4media.ro/elena-udrea-ar-putea-fi-eliberata-din-penitenciar-instanta-judeca-joi-contestatia-dna-la-decizia-judecatoriei-ploiesti-de-liberare-conditionata-a-fostului-ministru.html
Era si timpul, la ce enormi pradatori stau in libertate protejati de justitia romaneasca.
Daca vrea Matematicus si justitia din Romania sa invete despre cum se modeleaza fascistii de catre orcii kremlinului:
https://balkaninsight.com/2025/07/15/disruptors-inside-russias-balkan-training-camps-for-moldovan-destabilisation/