Revista Presei – 17 ianuarie. Romania primește 16,8 miliarde euro de la UE, de i-ar folosi cu cap!
| 17/01/2026 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 17 ianuarie. În vestul țării, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, însă în celelalte regiuni, vremea va fi deosebit de rece, cu ger dimineața și noaptea, iar în Moldova, local, și pe parcursul zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea în estul și sud-estul țării, unde pe alocuri, trecător, vor fi fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului și pe arii restrânse în sud-est, cu rafale în general de 40…60 km/h, amplificând senzația de frig. Temperaturile maxime vor fi în general între -14 și 3 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul și estul Moldovei, iar cele minime se vor încadra între -18 și -4 grade. Pe arii restrânse va fi ceață asociată cu depuneri de chiciură. La munte, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi scăzute în special dimineața și seara. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona sudică a masivelor montane, ceea ce va accentua senzația de frig. Sunt posibile fulguieli trecătoare și depuneri de chiciură.
“EXCLUSIV De câte ori este pensia unui magistrat mai mare decât pensia din sistemul public – documentul se află pe masa CCR. Pensia medie a unui magistrat a fost în 2025 echivalentul a 4.000 de euro net lunar. Suma brută se ridică undeva la 5.000 de euro, din care doar 630 euro reprezintă contributivitate, arată un document aflat pe masa CCR și venit de la Casa de Pensii. HotNews a intrat în posesia documentului care arată că pensia unui magistrat este de aproape 9 ori mai mare decât media tuturor celorlalte profesii din sistemul public: medici, profesori, polițiști sau funcționari.În anul 2025, pensia medie a unui magistrat a fost de aproape 25.000 de lei lunar, sumă brută. Bazat doar pe contributivitate, pensia medie pentru magistrați în 2025 a fost de 7.518 lei brut. Diferența de 21.692 de lei brut a fost acordată din bugetul de stat. După plata CASS (10% pentru suma care depășește 3.000 de lei) și a impozitului, pensia medie a unui judecător a rămas de aproape 21.000 de lei, bani în mână. În total, pensiile magistraților s-au ridicat, anul trecut, la 1,7 miliarde de lei. Din această sumă, doar puțin peste 13% reprezintă contributivitate. Restul, de aproape 87%, sunt bani suportați de la bugetul de stat, conform documentului trimis de Casa Națională de Pensii către CCR și consultat de HotNews”. Integral pe Hotnews
“Noi reacții din sistem după dezvăluirea G4Media.ro despre radiologii de la Stat care ”își vând parafele” la privat / Șeful CNAS: ”Facem o mini-revoluție pe zona de controale” / Un rezident acuză că a fost forțat să lucreze la clinici private în timpul programului de la spitalul public. Dezvăluirea G4Media.ro, din cursul zilei de ieri, referitoare la faptul că mai mulți medici din spitale de Stat ”își vând parafele” unor clinici private, fără a și lucra în cadrul acestor clinici, a provocat alte reacții în sistemul de sănătate. În urma publicării articolului, directorul general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, doctorul Horațiu Moldovan, a contactat redacția pentru a informa că fenomenul ”este un secret știut de toată lumea” care durează ”de 10-15 ani” și pe care instituția sa va încerca să îl stopeze printr-o ”mini-revoluție” în domeniul controalelor. În plus, astăzi, la Casa Națională de Sănătate subiectul va fi abordat într-o discuție cu reprezentanții firmelor de imagistică din România. Pe de altă parte, un medic rezident radiolog ne-a transmis că, în perioada în care era pe post la un spital public, a fost trimis, în mod ilegal, să lucreze la mai multe clinici private. Tot astăzi, G4Media.ro a publicat reacția unui medic care a relatat în detaliu modalitatea prin care are loc fenomenul ”vânzării parafelor” și consecințele legale ale funcționării acestui sistem.”Integral pe G4Media
“Theodor Stolojan critică dur legea administrației propusă de Guvernul Bolojan: „Nu e reformă, e o măsură pompieristică”. Fostul premier și președinte al PNL, Theodor Stolojan lansează o critică dură la adresa măsurilor cuprinse în noua lege a administrației. Într-o analiză a situației economice și administrative, Stolojan avertizează că tăierea lineară a cheltuielilor cu 10% nu reprezintă o reformă reală, ci doar o încercare de a „stinge focul” deficitului bugetar, în timp ce marile sisteme publice rămân captive intereselor politice. Theodor Stolojan consideră că actuala abordare a Guvernului, de a reduce cheltuielile cu personalul (nu numărul de angajați) cu 10%, este o soluție comodă, dar ineficientă pe termen lung, care ocolește problemele structurale ale României. Fostul premier explică faptul că simpla tăiere a bugetelor nu rezolvă lipsa de performanță din instituții și nici nu oprește risipa. „La reforma administrării, lucrurile sunt pornite bine, în sensul că s-a convenit numai o reducere de 10% a cheltuielilor cu personalul. Deci nu a numărului de personal, ci a cheltuielilor cu personalul. Ceea ce e sigur e că e foarte simplu de aplicat, nu? Iei cheltuielile de anul trecut și le reduci cu 10%. (…) Reducerea nu înseamnă reformă. Reducerea înseamnă măsură pompieristică de a reduce deficitul bugetar, la fel ca înghețarea salariilor, la fel ca înghețarea pensiilor”, a declarat Theodor Stolojan. Fostul premier avertizează asupra pericolului major care pândește economia românească prin finanțarea consumului din datorie, o factură care va fi achitată de cetățeni, nu de clasa politică”. Integral pe Adevarul
“Un savant român face carieră în America. Studiile despre creier ale profesorului Sergiu Pașca, printre cele mai relevante din lume în 2025. Cercetările realizate anul trecut de către savantul român Sergiu Pașca, profesor de științe comportamentale la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii, sunt considerate printre cele mai relevante din lume în domeniul studiului creierului și a afecțiunilor acestuia. Fundația pentru Cercetarea Creierului și Comportamentului (BBRF) a anunțat pe 9 ianuarie 2026 cele mai importante realizări în cercetările efectuate la nivel global, evidențiind descoperirile revoluționare ale beneficiarilor de granturi oferite de către organizație, cele ale câștigătorilor de premii și membrilor consiliului științific, „care contribuie la progresul înțelegerii și tratării bolilor mintale”. Au fost selectate 16 lucrări, publicate pe parcursul anului în reviste de specialitate de renume, precum Nature, Science, JAMA (The Journal of the American Medical Association), PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences) și Molecular Psychiatry, care acoperă domenii precum neuroștiințele fundamentale, terapiile de ultimă generație și identificarea precoce și prevenirea bolilor mintale pe tot parcursul vieții. „Fiecare dintre aceste descoperiri ne apropie de înțelegerea cauzelor biologice ale bolilor mintale și de transformarea acestor cunoștințe în îngrijiri medicale mai bune. Investind în știință îndrăzneață și inovatoare, contribuim la accelerarea progresului către detectarea precoce, tratamente mai sigure și rezultate îmbunătățite pentru milioane de oameni din întreaga lume”, a declarat dr. Jeffrey Borenstein, președinte și director executiv al BBRF”. Integral pe Libertatea
“Crizele care pândesc liderii UE, în 2026: „Suntem într-un al doilea ‘Război Rece’”. Popularitatea liderilor statelor europene este în cădere liberă, arată tot mai multe sondaje de opinie. Starmer – premierul Marii Britanii, Merz – cancelarul Germaniei și Macron – președintele Franței, vizați direct de nemulțumirea populațiilor europene, se confruntă cu mari provocări în 2026, aspect subliniat și de presa internațională.În timp ce politicienii numiți „globaliști”, aflați în fruntea structurilor europene, consemnează declinul, mișcările considerate „suveraniste” punctează. Le Monde scrie că establishmentul politic de la Berlin se îndoiește de „capacitatea UE de a rezista avansului partidelor naționaliste și atacurilor administrației Trump”.„Există un scepticism crescând față de proiectul european”, remarcă Franziska Brantner, copreședinta Verzilor germani. Actualii lideri europeni nu mai au tracțiune, recunoaște aceasta: „Când îl apăr, mi se spune: Cu cine vrei să-ți construiești Europa? Giorgia Meloni este eurosceptică; Ungaria, Cehia și Slovacia sunt la fel, Emmanuel Macron nu mai are putere, iar Franța ar putea să se îndrepte spre extrema dreaptă în 2027”.Depresia susținătorilor actualei structuri de putere din UE devine tot mai accentuată. Potrivit eseistei Sabine Rennefanz, într-o cronică publicată în Der Spiegel, „Sfârșitul UE nu mai este un tabu”. Sfârșitul său, mult timp de neimaginat, este astăzi „mai ales o idee neplăcută despre care nimeni nu vrea să vorbească”, a transmis autoarea.Ads×Într-o analiză publicată recent de Suddeutsche Zeitung, „nimeni nu pare să se preocupe serios de UE”. Potrivit cotidianului, se estimează o „cădere a Europei începând cu anul viitor”, deci din 2027, pe fondul ascensiunii partidelor de protest”. Integral pe Ziare.com
“Pactul care a oprit anchetele de mare corupție. „Politicienii au nevoie de liniște!”, i-a spus președintele României fostului șef al DNA, Crin Bologa. Pentru prima dată, un fost oficial al statului român din perioada adoptării ultimei forme a legilor Justiției descrie cum a fost realizat textul acestora, cum au fost adoptate și cine este cel care a decis stoparea anchetelor de mare corupție. Procurorul-șef DNA din perioada 2020-2023, una marcată de pandemie și invadarea Ucrainei de către Rusia, a făcut o serie de dezvăluiri despre culisele realizării și adoptării unor prevederi legale care au afectat grav structura și funcționarea statului român. Vineri, 16 ianuarie, în aceeași zi în care CCR a amânat pentru a patra oară luarea unei decizii în ce privește pensiile speciale ale magistraților, la Cluj-Napoca, Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) a organizat o dezbatere pe tema problemelor din Justiției. La eveniment au participat Crin Bologa, fost procuror-șef DNA, Andreea Chiș și Cristi Dănileț, foști judecători, discuția fiind moderată de profesorul Corneliu Bjola. În prezentarea pe care a făcut-o în fața audienței, Crin Bologa, cu meticulozitatea unui investigator cu experiență, concentrat asupra faptelor, a enumerat modul și momentele principale care au dus la realizarea unui pact de neagresiune între puterea politică și puterea judecătorească, în detrimentul cetățenilor”. Integral pe Spotmedia
“România primește 16,68 miliarde de euro prin SAFE. Cum vor fi folosiți banii. Vin banii din Programul SAFE pentru țara noastră. Comisia Europeană a anunțat că a aprobat cererile depuse de opt state membre, între care și România. Fondurile vor fi folosite pentru a cumpăra sau produce mașini de luptă, arme de asalt, drone și sisteme de apărare antiaeriană, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță, într-un interviu acordat jurnalistului TVR Adelin Petrișor. Sume importante vor fi investite și în infrastructură. Președintele Nicușor Dan salută decizia Comisiei Europene de a aproba cererea României pentru finanțare prin programul SAFE, care va pune la dispoziția țării noastre peste 16 miliarde de euro. Este un pas major pentru consolidarea securității noastre, a transmis șeful statului. Potrivit președintelui, fondurile sunt destinate achizițiilor, proiectelor și investițiilor esențiale de securitate pe care România le avea oricum în vedere. Nicușor Dan a precizat că banii vor contribui la revitalizarea industriei naționale de apărare, la crearea de noi locuri de muncă bine plătite și la modernizarea infrastructurii de transport, inclusiv a Autostrăzii Moldovei. Președintele a mai adăugat că România primește a doua cea mai mare sumă alocată unui stat membru al Uniunii Europene. Planul de apărare al României a fost aprobat ieri de Comisia Europeană. Alte șapte state membre au primit finanțare: Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru și Portugalia”. Integral pe TvrInfo
“Fritz denunță “casta” din Justiție. “Puterea este folosită împotriva cetățenilor, nu în beneficiul lor”. Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă că ”sunt anumiți magistrați care au mult prea multă putere și care folosesc această putere nu în beneficiul cetățenilor, ci în propriul beneficiu și asta trebuie împreună să reușim să schimbăm”. ”S-a creat cumva o castă care, după cum vedem acum, se izolează chiar și de voința politică de a schimba, de exemplu, sistemul de pensionare la ei”, adaugă el.”Lucrurile s-au schimbat în rău, cred, de când avem noile legi ale justiției, din 2022, care au fost făcute cumva sub umbrela de independență a justiției, dar independență înseamnă independență față de propriile rețele, în interiorul justiției, de influență și de interese și s-a creat cumva o castă care, după cum vedem acum, se izolează chiar și de voința politică de a schimba, de exemplu, sistemul de pensionare la ei.Și când arbitrul începe să intre și pe teren și să se joace, adică când Înalta Curte, care e vizată, evident, de reforma acestor pensii, începe să devină însăși un jucător, atunci devine foarte periculos pentru democrație și tocmai de aceea mizez și pe domnul președinte, mizez și pe voința politică în coaliție și a premierului și mizez și pe societatea civilă că nu vom permite ca anumiți, încă odată anumiți – eu cred că marea majoritate a magistraților chiar au un simț public – dar sunt anumiți magistrați care au mult prea multă putere și care folosesc această putere nu în beneficiul cetățenilor, ci în propriul beneficiu și asta trebuie împreună să reușim să schimbăm”, a declarat Dominic Fritz, vineri seară, 16 ianuarie, la postul local de televiziune Europa Nova”. Integral pe Ziare.com
“Criticile contra programului de înarmare SAFE sunt de-a dreptul antiromânești.Criticile contra programului de înarmare SAFE sunt de-a dreptul antiromânești. România va primi 16,7 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru înarmare prin programul SAFE. Vorbim despre împrumuturi la dobânzi foarte avantajoase (în jur de 3%), mult mai mici decât dobânzile pe care le plătește acum România. Acceptarea planurilor României de accesare a acestor fonduri a stârnit un val de reacții, în special pe rețelele de socializare. Teza ar fi că „România ia alți bani împrumut când noi avem nevoie de bani pentru civili”. Chiar și fostul premier Victor Ponta a urcat, la fel de populist ca de fiecare dată, în această barcă. În primul rând, România are mare nevoie să se înarmeze, în condițiile în care avem un război la graniță. E și mai bine dacă o putem face la costuri atât de reduse precum ne-o permite programul SAFE, adică 3% în timp ce în general ne împrumutăm cu 6-7% dobândă. În condițiile astea, ar fi absurd să nu beneficiem de această ocazie”. Integral pe Aktual24
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Pactul care a oprit anchetele de mare corupție. „Politicienii au nevoie de liniște!”, i-a spus președintele României fostului șef al DNA, Crin Bologa
…..A existat un “efort coordonat de a subordona instituții independente unor interese de grup”, a declarat Crin Bologa în prezentarea sa de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
În acele grupuri de reflecție “se urmărea ștergerea trecutului dosarelor instrumentate și blocarea funcționării Justiției”, a mai spus procurorul…..“Am fost la Palatul Cotroceni. I-am explicat (n.a. președintelui) tot ceea ce se întâmplă. Mi-a spus, mi s-a spus că oamenii politici au nevoie de liniște, indiferent ce se întâmplă… Vă spun doar ceea ce poate fi dovedit”, a declarat Crin Bologa în fața audienței.
Cuvintele respective au fost rostite de Klaus Iohannis, președintele României de atunci……”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/politicienii-au-nevoie-de-liniste-magistratul-crin-bologa-anunta-cine-a-decis-oprirea-anchetelor-de-mare-coruptie-din-romania
“Trump îi numeşte pe Marco Rubio şi Tony Blair în Consiliul său al Păcii în Fâşia Gaza…..”
https://www.news.ro/externe/trump-ii-numeste-pe-marco-rubio-si-tony-blair-in-consiliul-sau-al-pacii-in-fasia-gaza-1922401017212026010122311903
“Cum a fost inventat “poporul palestinian” cu ajutorul KGB, o narațiune înghițită pe nemestecate de milioane de oameni pe întreg globul (OPINIE)
….Pe 29 noiembrie 1947 Adunarea Generală ONU adopta Rezoluția 181/II care prevedea partiția Palestinei (teritoriu sub mandat britanic din 1922) între un stat evreiesc, numit Israel, un stat arab (nu palestinian) și o zonă sub control internațional care cuprindea Ierusalimul și suburbiile sale.
Evreii palestinieni (denumirea dinainte de 1948 sau în ebraică Yishuv) au acceptat decizia ONU, în timp ce arabii au respins-o și în chiar ziua declarării independenței statului Israel, 14 mai 1948, Liga Arabă (Egipt, Transiordania, Irak, Siria, Liban, Arabia Saudită și Yemen) a atacat noul stat evreiesc cu intenția declarată de a-l distruge. Israelul, a reușit să câștige războiul, cu sprijinul URSS și cu arme primite de la Cehoslovacia. Liderul comunist Stalin, care sprijinise și înființarea de către ONU a Israelului a crezut că liderii sioniști de stânga aveau să transforme nou stat evreiesc într-unul comunist aliniat cu Moscova. Dar “Părintele popoarelor” s-a înșelat amarnic, liderii socialiști de la Ierusalim în frunte cu prim ministrul David Ben Gurion au adoptat o poziție ferm pro-occidentală, iar Israelul a continuat să fie până în ziua de azi o democrație parlamentară……”
https://www.g4media.ro/cum-a-fost-inventat-poporul-palestinian-cu-ajutorul-kgb-o-naratiune-inghitita-pe-nemestecate-de-milioane-de-oameni-pe-intreg-globul-opinie.html