Revista Presei – 16 august.„Iulian Anghel, ZF: Când va aduce liberalizarea şi scăderi de preţuri? Pentru că în energie ele cresc fără control indiferent dacă plouă sau e secetă. Retragerea subvenţiilor statului pentru energie a dus la creşterea preţului energiei electrice cu 62% într-o singură lună, iulie faţă de iunie…..”
16/08/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 16 august! ANM a emis un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru trei judeţe şi un Cod galben pentru Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei . Sâmbăta canicula se va intensifica în judeţele Bihor, Arad şi Timiş, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 37 – 38 gr. Valul de căldură se va menţine în Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, unde va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 gr, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul ţării. Bucuresti: 34/18 gr.C.
“Iulian Anghel, ZF: Când va aduce liberalizarea şi scăderi de preţuri? Pentru că în energie ele cresc fără control indiferent dacă plouă sau e secetă. Retragerea subvenţiilor statului pentru energie a dus la creşterea preţului energiei electrice cu 62% într-o singură lună, iulie faţă de iunie. .…. Inflaţia comunicată ieri de INS este pe tot anul, dar examinează şi evoluţia ei în iulie faţă de iunie. Pe şapte luni din an, inflaţia este de 7,8% (iulie curent la iulie trecut), dar iulie curent faţă de iunie este, în ansamblu, de 2,7%: un salt enorm, de la o lună la alta. Iar vinovatul principal este energia electrică al cărei preţ a săltat cu 62% faţă de luna precedentă. Desigur, statul a încercat să pună stavilă derivei preţurilor în energie. Dar această „liberalizare” a produs un şoc. O creştere a preţului energiei electrice cu 62%, de la o luna la alta, este o lovitură teribilă pentru gospodării. Iar lucrurile nu se opresc aici. Vorbim de o inflaţie pentru iulie. Dar ea nu cuprinde majorarea TVA de la 1 august de la 19% la 21% şi a cotelor reduse de la 5 şi 9% la 11%. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“Gazul din Marea Neagră, un miraj pentru independenţa energetică a României? Producţia în 2030 va fi de circa 14 mld. mc, dar consumul de 18 mld. mc. Ion Sterian, Transgaz: Am spus că vom avea nevoie de importuri de 3-5 mld. mc, dar România va fi un hub regional datorită infrastructurii deja dezvoltate .…. În primele şase luni ale anului, România a avut o producţie internă de gaze de 4,6 mld. metri cubi, în scădere faţă de nivelul de 4,7 mld. metri cubi din perioada similară a anului trecut, arată datele furnizate de Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport de gaze, la solicitarea ZF. Scăderea producţiei vine în contextul în care consumul dă semne de revenire, în perioada analizată fiind înregistrată o creştere de 4%, de la un nivel de 5,2 mld. mc la 5,4 mld. mc în primul semestru al anului. România este astfel din nou importatoare, deşi la finalul anului 2024 reuşise să bifeze un export marginal de gaze, dar încurajator. Pe termen lung însă, dependenţa de importuri va fi şi mai pronunţată, arată cifrele Transgaz, chiar dacă din 2027 va intra în sistem gazul din Neptun Deep, de unde sunt estimate cantităţi adiţionale de 8 mld. mc. Scăderea producţiei de pe uscat şi volumele mai mici offshore de acum îşi vor spune cuvântul. Astfel, la nivelul anului 2030, datele Transgaz arată că România va avea un consum intern estimat de 17,9 mld. mc şi o producţie de 13,9 mld. mc. Independenţa promisă de gazul din Marea Neagră, pe date, pare un miraj în acest moment. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“Bloomberg: Premierul Bolojan promite măsuri şi mai dure de austeritate în următoarele 6 luni şi avertizează că România ar putea ajunge în incapacitate de plată dacă guvernul nu va pune rapid capăt cheltuielilor excesive ….. „Trebuie să aplicăm toate aceste reforme într-o succesiune rapidă,” a spus Bolojan la biroul său din Bucureşti. „Dacă primul set de măsuri fiscale nu este urmat de alte măsuri corective, ne vom întoarce în punctul de plecare.” Primul moment important pentru guvern va fi în octombrie, când UE va analiza planul României de reducere a deficitului. Agenţiile de rating urmăresc şi ele atent situaţia. Bolojan a spus că măsurile sunt necesare şi pentru a preveni o posibilă retrogradare a ratingului suveran la categoria „junk” (nerecomandat investiţiilor). S&P Global Ratings a confirmat, la sfârşitul lui iulie, cel mai scăzut calificativ de investiţii al ţării, cu perspectivă negativă, în urma unei evaluări neprogramate. Fitch Ratings ar putea evalua România vineri, iar Moody’s este aşteptată să facă acest lucru în septembrie. Totuşi, alianţa de guvernare rămâne fragilă, partenerii având poziţii foarte diferite în privinţa unor chestiuni cheie, în special în ceea ce priveşte politica fiscală. Aceste divergenţe au atins un punct critic în această săptămână, în legătură cu al doilea pachet de austeritate. Social-democraţii, cel mai mare partid de guvernare, au anunţat că vor boicota viitoarele şedinţe ale coaliţiei dacă guvernul nu va elimina un regim special de pensii şi nu va evita reducerea fondurilor pentru o nouă autostradă, precum şi pentru un program local de dezvoltare controversat. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Casa de Pensii gata să dea un nou contract de 9.000.000€ firmei care a blocat recalcularea pensiilor Casa de Pensii se pregătește să dea un nou contract de 9.000.000€ firmei care a blocat recalcularea pensiilor. Arobs Systems e abonată la contracte din bani publici cu Casa de Pensii. Sistemele oferite de Arobs Systems au pus pensionarii pe drumuri și i-a păgubit. La Casa de Pensii este haos. Proceduri care implică peste 1.000.000 de pensionari sunt blocate deoarece sistemul informatic al Casei de Pensii nu funcționează. ….La mica recalculare participă 660.000 de pensionari care au depus adeverințe cu venituri nepermanente. Pe baza acestora, pensionarilor ar fi trebuit să le fi fost recalculată pensia la 1 martie 2025. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece sistemul informatic al Casei de Pensii nu funcționează. Potrivit surselor Newsweek, pensionarii sunt păgubiți cu sume între 100 și 500 lei lunar, aferente creșterilor de pensie pe care nu le-au mai primit la mica recalculare. …. Aceste neajunsuri care au lovit pensionarii se datorează unui contract păgubos semnat de Casa de pensii. Contractul în valoare de 2.500.000 euro trebuia să asigure mentenanța unui sistem informatic, dar acesta nu merge. Sau merge îngrozitor de prost. În octombrie 2023, Casa Națională de Pensii Publice și Asocierea Arobs Systems și Wing Leading Edge au încheiat contractul subsecvent, având ca obiect prestarea de Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă și evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice”. Contractul a fost de 12.000.000 de lei. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“EXCLUSIV Gab Pavolux, firmă deținută formal de un fotomodel din Dubai cu legături cu Sorina Docuz, apropiată a fostului premier PSD Marcel Ciolacu, a obținut contracte de milioane de euro pentru servicii de catering în școli de stat Firma Gab Pavolux SRL Buzău a semnat în ultimii ani zeci de contracte din fonduri publice pentru servicii de catering la școli din mai multe județe, arată mai multe surse deschise consultate de G4Media. Cel mai recent, societatea a parafat o înțelegere similară, de aproape 7 milioane de lei, cu Primăria Sectorului 6. …..Gab Pavolux a fost înființată de un unchi al Sorinei Stan-Docuz și înainte de a prinde contractele de catering avusese cifre de afaceri zero lei opt ani la rând, fiind preluată de un fotomodel din Dubai, soțul unei prietene a Sorinei Stan-Docuz. În paralel cu obiectul de activitate, Gab Pavolux a achiziționat apartamente în Giurgiu, Popești-Leordeni și Voluntari. ….Una dintre societățile care s-au impus pe piață în ultima perioadă pentru a oferi servicii de catering elevilor din școlile de stat în cadrul unor programe precum „Masă sănătoasă” sau „Școală după școală” este Gab Pavolux SRL, firmă despre care G4Media a dezvăluit, așa cum am menționat anterior, că este deținută de persoane cu legături cu Sorina Stan-Docuz, o apropiată a premierului și președintelui PSD de la acel moment, Marcel Ciolacu. …. Sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) indică faptul că primele contracte de acest gen au fost atribuite acestei societăți în mai 2024, an în care Gab Pavolux a încasat din astfel de înțelegeri aproape 1,1 milioane lei, fără TVA. Autorități contractante au fost școli din București și primării rurale din Argeș, Teleorman, Dâmbovița. În 2025, în SEAP figurează contracte ale acestei firme în valoare de aproape 2,35 milioane lei, fără TVA, aproape toate semnate cu unități de învățământ din Capitală. Toate acestea au fost fost atribuite direct. De luna trecută datează și primul contract prins de Gab Pavolux în urma unei licitații în cadrul unui acord-cadru: aproape 7 milioane de lei, fără TVA, din partea Primăriei Sectorului 6. …..” Integral: https://www.g4media.ro/
“Matrioșca din spatele grupurilor ultraortodoxe. Propaganda pro-Călin Georgescu, la turație maximă …. Potrivit analizelor făcute de Newsweek România, mii de conturi false și zeci de pagini cu nume ortodoxe, nostalgice sau naționaliste sunt implicate în această campanie agresivă desfășurată în aceste zile pe Facebook. ….Astfel, grupuri cu sute de mii de urmăritori – precum „Părintele Arsenie Boca”, „Puterea Rugăciunii” sau „România Creștină” – au devenit oficine de propagandă rusească în favoarea lui Călin Georgescu. …. Spre exemplu, grupul de Facebook „Părintele Arsenie Boca” – care se prezintă o pagină dedicată tuturor credincioșilor „Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. Dacă și tu crezi in Dumnezeu te asteptam pe această pagină dă-ne un like!”, care are peste 168.000 de urmăritori și peste 133.000 de like-uri, abundă de propagandă pro-Călin Georgescu. Aproape că postările religioase despre părintele Arsenie Boca, sau alte subiecte creștine lipsesc cu desăvârșire. Urmăritorii sunt adesea direcționați către site-uri obscure unde primesc conținut menit să îi influențeze și să ridice imaginea fostului candidat, susținut la vedere de Rusia lui Vladimir Putin pentru alegerile prezidențiale din România. …..Platforma TikTok, a confirmat într-un raport oficial pentru Uniunea Europeană, că înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 au existat 27.217 de conturi ce funcționau prin intermediul unui furnizor de angajamente false. ….După ce în România, valul rusofil condus de Călin Georgescu și George Simion a explodat pe rețelele de socializare, unde milioane de români au fost prinși în capcana manipulării și dezinformării, acum apare un alt infractor, condamnat penal la 11 ani de închisoare și eliberat condiționat câțiva ani mai târziu- Sorin Ovidiu Vîntu – care anunță înființarea unui nou partid extremist rusofil „RO-Exit” cu scopul declarat de a scoate România din Uniunea Europeană. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Reacții după vânzarea G4Media către Radu Budeanu. Ce spune Tudor Chirilă: „Tristă zi. Omul care a intermediat o mită de 5 milioane de euro primită de Elena Udrea” / Cine apără tranzacția Fostul șef al Corpului de Control al Guvernului Cioloș, avocatul Valentin Mircea spune că: „Nici măcar nu știam că G4Media e afacere, se promovează de ani de zile și ne cere bani ca non-profit”. …..G4Media și Gândul au anunțat marți că grupul G4Media a fost achiziționat de compania de media a lui Radu Budeanu, condamnat la închisoare cu suspendare într-un caz de corupție în care au mai fost implicați politicianul Elena Udrea și omul de afaceri Bogdan Buzăianu. Procurorii DNA, cu care patronul de media Radu Budeanu a făcut o înțelegere după ce și-a recunoscut faptele ca să-și diminueze pedeapsa, au numit cazul în rechizitoriu drept unul de „prejudiciere a sistemului energetic național”. …. „Deci nu s-a gasit să cumpere G4Media decât Radu Budeanu, omul care a intermediat o mită de 5 milioane de euro primită de Elena Udrea și pentru care a fost condamnat la 2 ani cu suspendare? Tristă zi pentru presa independentă și încrederea în ea”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook. ,,,,Ghibuțiu spune, într-un articol amplu, că, până azi, compania lui Radu Budeanu s-a remarcat prin faptul că „trivializează conceptul de presă decentă”. „În acest conglomerat nu se face jurnalism, ci o imitație de jurnalism în toate titlurile very low-quality. Se face presă terfelindu-se orice idee de presă. În compania Titluri Quality, condusă de așa-numitul jurnalist Radu Budeanu, sunt încălcate reguli elementare ale unui domeniu compromis la orice apariție”. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“SUA și Europa, afaceri de miliarde de dolari cu Rusia, în ciuda anilor de război din Ucraina Președintele SUA, Donald Trump, amenință cu impunerea unui tarif suplimentar de 25% Indiei, precum și cu tarife mai mari pentru alte țări care cumpără petrol rusesc, într-o încercare de a forța Moscova să pună capăt războiului din Ucraina. Cu toate acestea, Statele Unite și Europa încă desfășoară comerț de miliarde de dolari cu Rusia, deși mai puține decât înainte de război, potrivit CNN. ….Schimburile comerciale dintre Rusia și SUA au scăzut cu aproximativ 90% de la începutul invaziei pe scară largă a Kremlinului în Ucraina. Cu toate acestea, anul trecut, SUA au importat încă bunuri în valoare de 3 miliarde de dolari din Rusia, conform celor mai recente date de la Biroul de Analiză Economică (BEA) și Biroul de Recensământ al SUA. În același timp, Uniunea Europeană – care a fost partenerul americanilor în sancțiunile împotriva Rusiei – a importat bunuri în valoare de 41,9 miliarde de dolari (36 de miliarde de euro) din Rusia în 2024, potrivit datelor agenției de statistică a blocului. Importurile UE din Rusia au scăzut cu 86% între primul trimestru al anului 2022 și cel al anului 2025, conform datelor Eurostat. În timp ce Trump se pregătește să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska vineri, un înalt oficial american a avertizat că India ar putea să se aștepte la mai multe tarife, dacă discuțiile nu merg bine. Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, a declarat pentru Bloomberg: „Am impus tarife secundare asupra indienilor pentru cumpărarea de petrol rusesc. Și dacă lucrurile nu merg bine, atunci sancțiunile sau tarifele secundare ar putea crește”. ….” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Doi foști ofițeri CIA și KGB comentează întâlnirea din Alaska: „Putin a câștigat deja pentru că Trump e un imbecil și l-a scos din izolare” Fost ofițer KGB și coleg de generație cu liderul rus Vladimir Putin, Serghei Jirnov a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, despre summitul dintre Donald Trump și liderul de la Kremlin ce va avea loc în Alaska vineri 15 august, summit considerat crucial pentru viitorul războiului din Kremlin. ….După cum consideră Serghei Jirnov, fost ofițer KGB, „prin simplul fapt că se întâlnește cu Trump, Putin a câștigat deja. Deci, chiar dacă nu obține nimic, el a câștigat deja, iar Trump a pierdut deja totul. De ce? Pentru că Putin este un criminal de război căutat de Curtea Penală Internațională. Putin este cineva cu care Occidentul nu voia să vorbească, pe care voia să-l izoleze, iar Trump îl scoate din izolare și îi vorbește de la egal la egal. Putin este la conducerea unui stat care este în ruină din punct de vedere economic. Rusia este un pitic economic. Rusia reprezintă 2% din PIB-ul mondial. Statele Unite reprezintă 25% din PIB-ul mondial. Și Trump, întâlnindu-se cu Putin, îl face să creadă și arată tuturor că Putin este egal cu Trump. Așadar, Putin, prin simplul fapt că se întâlnește cu Trump, a câștigat deja. În plus, Putin este cineva care știe să manipuleze oamenii în mod profesionist, pentru că este un fost membru al KGB. Știe să recruteze oameni, știe să-i manipuleze, iar Trump este un imbecil, este un narcisist, este cineva care se crede cel mai inteligent, care știe totul, care face totul mai bine decât oricine și, în realitate, este un imbecil”. ….„Putin este vulpea, Trump este corbul. Și astfel, Putin va folosi lingușirea și morala acestei povești, orice lingușitor trăiește pe seama celui care îl ascultă. Trump îl ascultă pe Putin, așa că va pierde totul. Putin este inteligent și manipulator, îl va manipula pe Trump, îi va spune tot ce vrea Trump să audă, îi va spune că este cel mai bun președinte al Statelor Unite care a existat vreodată, îi va spune că Biden este un imbecil, îi va spune că Trump a scăpat de atentat, îi va spune că Trump a oprit deja cinci războaie etc. Deci îl va flata spunându-i că este cel mai bun președinte pe care l-au avut vreodată Statele Unite. Și apoi, eventual, îi va promite diverse lucruri, dar, în realitate, această relație nu este una rațională din partea lui Trump. Este o relație emoțională, iar într-o relație emoțională, psihologia joacă cel mai important rol. Așadar, dacă nu înțelegem acest lucru, nu înțelegem nimic din această relație. Uitați-vă, luați exemplul relației dintre Trump și Elon Musk, este o poveste de dragoste. Atât timp cât Trump era îndrăgostit de Musk, acesta era permanent la Casa Albă, era cel mai bun din toate timpurile, era cel mai inteligent, era cel mai bogat, era cel mai genial etc. Dar când Musk l-a criticat pe Trump, a devenit dușmanul său. Și de când dragostea lui Trump a fost distrusă, lucrurile nu mai merg bine. Dar problema este că Musk nu a fost suficient de inteligent pentru a nu comite greșeala de a-l critica pe Trump. Trump nu acceptă critica, este cineva care urăște critica”, a precizat Serghei Jirnov pentru Libertatea. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Guvernul susține că nu jefuiește populația ci întreprinde o „Operațiune Fiscală Specială” ….. „S-au făcut tot felul de speculații, s-au publicat tot felul de dezinformări cu privire la măsurile de reformă fiscală. Am fost acuzați de jaf și tâlhărie prin mărirea tuturor taxelor posibile. Vreau să precizez că poziția Guvernului nu este una ostilă față de populație, nu vrem să-i sărăcim, ce se întâmplă acum este o Operațiune Fiscală Specială cu scopul atingerii unor obiective financiare”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului. Totodată guvernanții au avertizat că operațiunea fiscală specială nu se va încheia până când poporul nu va decide capitulare necondiționată, transferul tuturor bunurilor mobile și imobile către autorități și promisiuni ferme din partea tuturor partenerilor strategici că nu vor mai încerca niciodată să nu mai fie săraci. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Un fost președinte al CCR critică dur proiectul privind pensiile magistraților, dar crede că va trece de Curte. „Se va bloca însă în Parlament” pentru că „produce consecințe nebănuite”….”
https://share.google/k3KpcTfwFlYb0wEIC
“Summitul Trump-Putin s-a terminat neclar, cu laude reciproce, dar fără rezultat / „Nu există acord până nu ajungem la unul”, a admis Trump / Discuțiile extinse au fost anulate / Rusia exultă, Trump are un sfat pentru Zelenski – VIDEO
….Cel puțin deocamdată, nu există indicii că discuțiile au dus la pași semnificativi către un armistițiu sau către o întâlnire ulterioară între Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, obiective pe care Trump le stabilise înainte de summit.
Trump a declarat ulterior într-un interviu Fox News că președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Putin ar trebui să stabilească o întâlnire pentru a încerca să ajungă la un armistițiu.
„Acum, depinde cu adevărat de președintele Zelenski să realizeze acest lucru. Și aș spune că și țările europene trebuie să se implice puțin. Dar depinde de președintele Zelenski. Și dacă vor dori, voi fi prezent la următoarea întâlnire”, a declarat Trump pentru Sean Hannity de la Fox News, după întâlnirea cu Putin din Alaska. ….”
https://hotnews.ro/donald-trump-vladimir-putin-intalnire-alaska-2045862
Buna ziua.
Discuțiile au durat două ore și jumătate. Putin a confirmat clar că nu întrerupe războiul. Nu vrea armistițiu, Ucraina trebuie demilitarizată . Adică capitulare . Ce susține constant de 3 ani de zile. El și întregul anturaj.
Trump a crezut că impresionează . Poate pe prostii din MAGA care cred că etalând 4 avioane F 22 pe fundalul întâlnirii , vor baga frica în ruși.
Fara urmă de dubiu Putin a câștigat o bătălie politică și de imagine. Deja înaintea începerii întâlnirii. Dovada Lavrov care avea scris pe piept CCCP. Adică scopul întregii acțiuni rusești din 2014 încoace.
Trump a jucat o scenă penibilă . De habarnist total. Și totuși a fost președinte și altă dată. Da dar din vechea echipa nu a mai rămas nimeni. Noul mandat a adus o noua garnitura de consilieri, analiști , toți unu ca unu. 😄 Buni de gura dar incapabili să producă strategii credibile.
PS.
Bolojan a declarat că România riscă să intre în incapacitate de plată daca nu se reduc cheltuielile.
Serios ? Doar acum a descoperit apa caldă și haosul guvernării PSD- PNL ?
Salut, Stef 🙂
Trump e cel mai habarnist si pafarist presedinte al SUA din ultima suta de ani (daca nu din istorie). La el zgomotul de fond si butaforia tin loc de realitate.
Un adevarat sat Potemkin la Casa Alba.
Putin a obtinut tot ce a vrut si e clar ca nu va da inapoi. Iar imbecilul bronzat acum l-a si legitimat.
😎👍
“Reacții din Europa după întâlnirea Trump-Putin: „Scorul a fost clar 1:0”
….„Putin a fost întâmpinat cu covorul roșu de Trump, Trump nu a obținut nimic”, a scris diplomatul german Wolfgang Ischinger pe X.
„Așa cum era de temut: niciun armistițiu, nicio pace. Niciun progres real – Scor clar 1:0 pentru Putin – nicio sancțiune nouă. Pentru ucraineni: nimic. Pentru Europa: profund dezamăgitor”, a adăugat Ischinger, fost ambasador în SUA. …..”
https://hotnews.ro/reactii-din-europa-dupa-intalnirea-trump-putin-scorul-a-fost-clar-10-2046160?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget
“Fitch: Riscurile la adresa României vin din oboseala fiscală și polarizarea politică accentuată. Ce ar putea aduce o retrogradare a ratingului….”
https://hotnews.ro/fitch-riscurile-provin-din-cresterea-slaba-oboseala-fiscala-si-polarizarea-politica-accentuata-ce-ar-putea-aduce-o-retrogradare-a-ratingului-2046143?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget
“Când l-am auzit pe Putin după Alaska parcă am auzit Congresul PCR la difuzorul cu un singur program
….Putin a vorbit probabil 10 minute, fără să spună nimic concret. A luat-o de la istoria comună ruso-americană, de la toponimele slave din Alaska, de la bisericile ortodoxe și de la insulele din strâmtoarea Bering. Sala nu înțelegea o iotă din această combinație de Discovery Channel și de afirmații de genul ”ucrainenii sunt frații noștri”. Pentru că discursul nu era uman. Asistența fierbea de tensiune și curiozitate, iar președintele Federației Ruse era pe câmpii. ….Iar Putin îi dădea înainte, aparent incoerent. Vorbea din ce în ce mai repede, dându-și și el seama că nu interesează pe nimeni. Dar nu era nici pe câmpii și nici incoerent. Era premeditat în discurs și educat să confuzeze. Vorbea lemnos ca un activist de partid, ca un KGB-ist care lungește vorba și nu înțelegi ce spune. Parcă auzeam discursul de la Congresul PCR sau de la Moscova sau din RDG, toți foloseau același stil oribil, inuman, absurd, fără înțeles. …..
Președintele SUA a declarat că cele două delegații, americană și rusă, s-au suprapus pe multe teme, dar că au mai rămas și unele nelămurite. Că îi va suna pe cei din NATO, pe Volodimir Zelenski. Și că se vor mai vedea, el și Putin, „foarte curând, probabil”, a zis Trump.
„Poate la Moscova”, a zis Putin. „Interesant, vom vedea”, l-a completat președintele SUA. Apoi a plecat. Difuzorul l-a urmat…..”
https://hotnews.ro/putin-dupa-alaska-ne-a-rasunat-in-timpane-precum-congresul-pcr-2046108?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget
“Câți pensionari primesc peste 11.000 de lei pe lună, potrivit Casei de Pensii
La începutul lunii august, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, declara că o pensie de aproximativ 11.000 de lei i se pare „puțin”. HotNews a solicitat Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) datele oficiale despre câți profesioniști retrași din activitate ating această cotă.
16.724 de pensionari, adică 0,35% din total, primesc lunar peste 11.000 de lei, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
În total, în România sunt 4,69 milioane de pensionari, iar pensia medie este de aproximativ 2.700 de lei. Aproape 3 milioane de pensionari, adică 65% din total, au o pensie mai mică de 3.000 de lei. ….”
https://hotnews.ro/cati-pensionari-primesc-peste-11-000-de-lei-pe-luna-potrivit-casei-de-pensii-2045528
Buna dimineata!
Adevarul spus clar si fara ocolisuri vine tot de la acel fost ofiter KGB citat mai sus:
“Putin este la conducerea unui stat care este în ruină din punct de vedere economic. Rusia este un pitic economic. Rusia reprezintă 2% din PIB-ul mondial. Statele Unite reprezintă 25% din PIB-ul mondial. Și Trump, întâlnindu-se cu Putin, îl face să creadă și arată tuturor că Putin este egal cu Trump. Așadar, Putin, prin simplul fapt că se întâlnește cu Trump, a câștigat deja. În plus, Putin este cineva care știe să manipuleze oamenii în mod profesionist, pentru că este un fost membru al KGB. Știe să recruteze oameni, știe să-i manipuleze, iar Trump este un imbecil, este un narcisist, este cineva care se crede cel mai inteligent, care știe totul, care face totul mai bine decât oricine și, în realitate, este un imbecil”.
Nu as putea scrie ceva mai adevarat. Trump l-a validat pe criminalul putin ca “partener egal”. Imaginea cu soldati americani ingenunchiati ca sa aseze covorul rosu va ramane mereu ca un spin simbolic in discursul trumfalist MAGA dar mai ales ca o umilire atemporala a puterii armatei SUA de catre un dictator batran, nevolnic si pe duca, insa ca a reusit sa faca un presedinte narcisist sa il valideze.
O rusine de nesters pentru SUA, sa aiba un individ parca fugit de la azilul de narcisisti ajuns presedinte, care primeste un alt presedinte pus sub acuzare de CPI de parca ar fi star rock.
Vorba acelei meme: “mi-e dor de vremurile cand lumea era condusa de un betiv (Eltin) si de un curvar (Clinton)”.
👍
Evident ca fata de intalnirea cu Zeleski, umilit in Biroul Oval de se rasuceau in morminte Lincoln, Washington si Truman, intalnirea cu putin a fost o reamintire ca, de la un moment incolo, pana si America s-a pricopsit cu un rebut, expresie a votului dat de “omul nou’ american (MAGA-ist).
https://www.g4media.ro/un-contrast-urias-intre-intalnirea-lui-trump-cu-putin-si-cea-cu-zelenski-din-oval-office-oficial-ucrainean.html
Istoria ca consemna ca cea mai realista politic si mai principiala a fost, evident, Prima Doamna a SUA (FLOTUS). De la fotomodel care defila topless sau se poza nud la scrisoarea adresata ieri lui Putin, drumul e lung si adevarul e cu atat mai dureros: a ajuns o fosta imagine a unor reviste glossy sa sustina o pozitie conforma dreptatea, in timp de barbatul ei, vremelnic presedinte, duce oala de noapte a kagebistului.
https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/melania-trump-i-a-trimis-o-scrisoare-lui-vladimir-2465271.html
Nu inteleg de ce un foto model trebuie sa se simta jenat ca pozeaza nud sau topless. Pe la noi o fosta mare deputata a pozat nud, desi nu era in fisa postului. Si nu avea 20 de ani.
Cred ca Milla Jovovich ,Isabella Rossellini , Claudia Schiffer, Laetitia Casta, Iman, Heidi Klum au demonstrat ca au creier, ca si altele.
Evident! 🙂
Tocmai de aceea spuneam ca drumul e lung dar cu atat mai merituos pentru ea, desi…neasteptat!
👍
“Chichița legislativă prin care magistrații își pot majora pensia în ultima lună, în ciuda reformei ….”
https://ziare.com/justitie/reforma-pensiilor-magistratilor-proiect-lege-1959056?utm_source=ZiareCom-https%3A%2F%2Fziare.com%2Fdonald-trump-presedinte-sua%2Fpreocuparile-incredibile-trump-inainte-incepe-discutii-putin-1959126&utm_medium=BN-NW-1959056-Chichi%C8%9Ba+legislativ%C4%83+prin+care+magistra%C8%9Bii+%C3%AE%C8%99i+pot+majora+pensia+%C3%AEn+ultima+lun%C4%83%2C+%C3%AEn+ciuda+reformei&utm_campaign=BN-NW-ZiareCom-2025-08-16
Problema pensiile magistratilor e un sac fara fund care nu se mai umple, oricati bani ai turna acolo. Si legiuitorul e imbecil (Parlamentul ca atare) si magistratii sunt de rea credinta (reprezentantul lor, CSM).
Chestia asta nu poate fi rezolvata decat cu complicitatea si/sau bunavointa CCR. Fara CCR, nu se rezolva nimic.
Pensiile magistraților au aceleași probleme ca pensiile militarilor.
– Vârsta scăzută de pensionare.
– Garantarea pensiei ca 80% din valoarea medie salariale din un moment dat.
Aceste două probleme comune au dus la angajamentul cu UE și scris in PNRR de reformă a pensiilor speciale .
( Ca și alea de serviciu sunt tot speciale având comparat cu mujicul de rând , diversa calculare a valorii pensiei și scăzută vârstă de pensionare. )
Au raportat la UE că au făcut reforma dar imediat după au băgat în parlament o modificare prin care :
100% din creșterea salariului unui ofițer activ ducea automat la aceiași creștere de pensie a fostului ofițer ( pensionar) cu același grad.
Așa mecanism parșiv nu era , nu este și nu va fi veci propus pentru civili. Inginer, doctor, profesor, etc.
UE a descoperit ” reforma” și a suspendat câteva sute de milioane de euro datorita minciunii instituționale românești.
Ce mă distrează , se leagă toți de magistrați dar de pensiile militare, nimeni.
– E just că un general să se pensioneze la 45 de ani din SRI ?
– E democratic ca un ofițer să fie avansat la gradul de general cu 4 stele și concomitent să fie pensionat ?
La doar 52 de ani ? Același după puține secunde vine numit ministrul apararii.
Romania are probleme colosale ca imitație de democrație dar toată masa politicienilor și ziariștilor evita oricare discuție serioasă.
E absolut clar că oricine a muncit are drept la o pensie. Calculată la cat a contribuit în anii de activitate la fondul pensionistic national.
Dar sa te pensionezi la 40 de ani cu 11.000 lei pensie și în același timp sa te reangajezi la stat cu alți 12.000 lei salariu lunar , e escrocherie in oricare țară și limbă.
Sau dictatura reală subtilă camuflata in democrație originala.
Stef, e un troc: politicienii le dau pensii specialez Justitia le garanteaza impunitatea.
Si cand cineva atenteaza la pensia speciala, judecatorii urla ca li se afecteaza “independenta”.
👍
“The Kyiv Independent: Dezgustător. Rușinos. Și, în cele din urmă, inutil….”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/the-kyiv-independent-dezgustator-rusinos-si-in-cele-din-urma-inutil
Daca nu primeste Nobelul anexeaza si Suedia? 🙂