Revista Presei – 14 martie. Sinecuriștii PSD jefuiesc fără scrupule un buget de criză
| 14/03/2026 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 14 martie. Vremea va fi în continuare în general mult mai caldã decât în mod normal pentru aceastã perioadã. Cerul va fi variabil, însã dimineaţa şi noaptea local vor fi nori joşi sau ceaţã în sud şi est. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri în sudul Banatului (viteze de 50…60 km/h şi izolat de 65…70 km/h), precum şi în nordul Moldovei, pe arii restrânse în Transilvania şi pe crestele Carpaţilor Meridionali (rafale în general de 40…45 km/h şi la altitudini mari la munte de 60…80 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa de la -7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei pânã la 7 grade în Dealurile de Vest. Bucuresti: cerul va fi mai mult senin, exceptând sfârşitul intervalului, când se va putea forma nebulozitate joasã sau ceaţã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -1…2 grade. Valorile termice vor scãdea uşor. Cerul va fi variabil şi îndeosebi în a doua parte a nopţii se va forma nebulozitatea joasã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minime va fi de 0…2 grade.
“Consiliul General al Capitalei, deblocat după o lună de conflict politic. Un proiect al lui Daniel Băluță, adoptat la pachet cu proiectele primarului Ciprian Ciucu: audituri la STB și Termoenergetica, plus controale la proprietățile imobiliare ale primăriei. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a depășit blocajul politic care a durat aproximativ o lună, în ședința extraordinară de vineri, 13 martie, care este încă în desfășurare și în care au avut loc schimburi dure de replici între consilieri și primarul general. În timpul ședinței, consilierii generali au adoptat proiectul susținut public de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, lider al PSD București, privind actualizarea diagramei de reglaj a sistemului de termoficare din Capitală — proiect care a stat la baza tensiunilor politice din ultima perioadă — dar și mai multe proiecte propuse de primarul general Ciprian Ciucu, după ce acesta s-a impus în fața consilierilor în dezbaterile din plen. Ședința extraordinară a CGMB de vineri a fost convocată la solicitarea consilierilor generali din grupurile PSD și PUSL, după o perioadă de tensiuni politice în Consiliul General, în care ședințe succesive au fost anulate deoarece aceste partide, împreună cu AUR, nu au asigurat cvorumul”. Integral pe G4Media
“AUR și administrația Trump – „It’s gone”: cum opoziția față de extinderea prezenței militare SUA a spulberat iluzia relațiilor privilegiate la Washington. După ce, timp de mai mulți ani, George Simion s-a autoproclamat singurul interlocutor al administrației Trump în România, opoziția AUR față de extinderea prezenței militare americane la baza de la Mihail Kogălniceanu, solicitată în contextul războiului din Iran, pare să fi pus capăt acestei narațiuni. Analiștii politici Radu Magdin și George Rîpă explică de ce relația nu a existat cu adevărat niciodată – și de ce acum nici nu mai poate fi construită. Ani la rând, AUR și-a construit imaginea publică invocând un principiu simplu: realpolitik-ul. Criticile adresate parteneriatelor occidentale, rezervele față de politica externă a Uniunii Europene, retorica suveranistă – toate au fost ambalate în haina ideologică a mișcării MAGA și prezentate drept compatibile cu viziunea lui Donald Trump. George Simion a purtat șepci cu numele președintelui american, a participat la evenimente organizate de cercurile conservatoare americane și, mai ales, a sugerat că dispune de acces privilegiat la administrația de la Washington. Miercuri, însă, iluzia a fost spulberată definitiv. AUR s-a opus în Parlament extinderii operațiunilor militare americane la baza Mihail Kogălniceanu, în contextul războiului din Iran. Mai mult, într-un clip publicat pe TikTok, George Simion a susținut că un vot favorabil inițiativei SUA ar fi sinonim cu intrarea României în război.„Partidul trădător PSD e gata să accepte intrarea României în război”, a afirmat George Simion”. Integral pe Adevarul
“EXCLUSIV Sinecuriștii din Consiliul de Administrație de la Autoritatea Aeronautică Civilă cer în instanță bonusuri de performanță de 1 milion de lei. Printre reclamanți: fratele lui Marian Neacșu, un prieten de familie al lui Sorin Grindeanu și ”omul lui Lucian Bode”. La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (CA) de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română au intentat un proces în care cer câte 162.000 de lei pentru că, datorită lor, instituția ar fi îndeplinit criteriile de performanță în anul 2023, rezultă din documentele consultate de G4Media.ro. Situația este contrazisă de un raport de audit care arată că aceste criterii ar fi fost îndeplinite între 80 și 90 la sută, dar reclamanții, printre care fratele lui Marian Neacșu, actual viceprim-ministru PSD și un prieten de familie al lui Sorin Grindeanu, președintele PSD, susțin că nu ar fi fost vina lor, deci trebuie să primească banii. Conform verificărilor G4Media.ro, aproape toți reclamanții au primit sinecuri bugetare de-a lungul timpului – așa cum sunt, de altfel, și mandatele de la Autoritatea Aeronautică unde, pe lângă această componentă variabilă care se acordă o dată pe an, aveau câte 15.168 lei indemnizație fixă lunară. La întrebarea G4Media.ro despre motivul pentru care reclamanții nu au primit bani respectivi, Biroul de Presă al Autorității a răspuns că ”solicitarea nu vizează informații de interes public. (…) Informațiile solicitate privesc aspecte strict individuale, care nu fac parte din activitatea generală a instituției și, prin urmare, nu pot fi comunicate în temeiul legii.””. Integral pe G4Media
“Adrian Sârbu scapă de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro: faptele s-au prescris. Curtea de Apel București a decis, la începutul lunii martie 2026, să confirme hotărârea Tribunalului București din iunie 2025, prin care dosarul de evaziune fiscală al lui Adrian Sârbu a fost respins și retrimis la parchet. Conform G4media, această decizie definitivă înseamnă că acuzațiile împotriva fostului mogul media sunt prescrise. Adrian Sârbu, fostul director al grupului Mediafax, a fost acuzat în ultimul rechizitoriu, întocmit pe 8 iulie 2024, de comiterea unor fapte de evaziune fiscală care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 milioane de euro. Potrivit legislației în vigoare, evaziunea fiscală care provoacă un prejudiciu mai mare de 1 milion de euro se pedepsește cu închisoare între 8 și 15 ani. Astfel, faptele din 2014 s-ar fi încadrat în termenul de prescripție de 10 ani, conform articolului 154 din Codul Penal. Suspendarea prescripției în timpul pandemiei Tribunalul București a stabilit că faptele comise în 2014 ar fi trebuit să fie prescrise pe 11 august 2024. Totuși, conform instanței, perioada stării de urgență din 16 martie 2020 până pe 14 mai 2020 a suspendat cursul prescripției”. Integral pe Libertatea
“Trump îi face un cadou de 10 miliarde de dolari lui Putin. Fost consilier: Multă vodcă a curs la Kremlin. Teheranul a lansat încă o rachetă, a treia, către o bază NATO din Turcia, unde se află forțe americane și armament nuclear. Un soldat european, un francez, şi-a pierdut viaţa în Irak după ce un proiectil iranian a lovit o bază militară. Centrul financiar al Dubaiului a fost atacat cu drone. Conflictul regional pune presiune pe economia globală. Donald Trump a decis ridicarea sancțiunilor asupra petrolului rusesc, în timp ce mai multe țări europene au inițiat negocieri directe cu Teheranul pentru a asigura tranzitul navelor prin Strâmtoarea Ormuz. Pentru a treia oară de la începutul războiului baza militară Incirlik, din Turcia, unde sunt staţionate arme nucleare şi trupe americane, a fost vizată de un atac cu o rachetă balistică. Şi de această dată, proiectilul a fost distrus de antiaeriana NATO. Conflictul a făcut și prima victimă europeană: un soldat din trupele speciale franceze a fost ucis în Irak, după ce baza sa a fost lovită de o rachetă iraniană. “Soldații noștri au fost atacați în timp ce, așa cum facem de mai mulți ani, luptă în cadrul unei coaliții internaționale împotriva revenirii terorismului în regiune”, a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei”. Integral pe Observatornews.ro
“După Khamenei, haosul: 32 de Generali Provinciali Controlează Ormuz — fără telefon de la Teheran. În cadrul doctrinei Defa-e Mozaik („apărarea mozaic”), Iranul a înlocuit o comandă rigid centralizată cu o rețea de noduri semi-autonome, astfel încât decizii tactice precum lansări de rachete, roiuri de drone sau operațiuni navale pot fi luate local fără aprobarea directă a centrului. În aprilie 1988, o mină iraniană a avariat o fregată americană în Golful Persic. Răspunsul SUA a durat o zi și a distrus jumătate din marina Iranului. Treizeci și opt de ani mai târziu, Teheranul ia din nou în calcul aceeași tactică — într-un context în care nu mai are marina pe care să o piardă. Pe 10 martie, CENTCOM a anunțat distrugerea a 16 nave iraniene cu capacitate de minare în apropierea Strâmtorii Ormuz — o operațiune preventivă care confirmă că Washingtonul tratează amenințarea ca iminentă, nu ipotetică. Același Trump care avertiza pe Truth Social că nu are „rapoarte că Iranul ar fi făcut acest lucru” aproba simultan distrugerea flotilei care urma să o facă. Contradicția e revelatoare: SUA nu așteptau confirmarea, ci acționau pe baza intenției. Minarea Ormuz nu e o noutate doctrinară. Iranul a mai recurs la această tactică în timpul Războiului Iran-Irak, cu consecințe cunoscute — în aprilie 1988, o mină iraniană a avariat USS Samuel B. Roberts, declanșând Operațiunea Praying Mantis, în urma căreia marina iraniană a pierdut fregate, platforme petroliere și ambarcațiuni rapide într-o singură zi”. Integral pe Adevarul
“New York Times: Europa este în mare pericol. Iar liderii ei au contribuit la asta. Europa riscă să devină una dintre principalele victime ale războiului dintre SUA, Israel și Iran. Liderii europeni, luați prin surprindere de ofensiva americano-israeliană, au ales totuși să o sprijine – o decizie care ar putea avea consecințe economice, politice și de securitate grave pentru continent, avertizează analistul politic Anton Jäger într-o analiză publicată de New York Times. Autorul argumentează că această situație este în mare măsură rezultatul dependențelor energetice, militare și ideologice ale Europei față de Statele Unite. „Este mai rău decât o crimă. Este o greșeală.” Așa a reacționat un politician francez influent după ce Napoleon a ordonat executarea unui duce rival, în 1804. Potrivit lui Anton Jäger, această maximă a politicii de putere din secolul al XIX-lea a redevenit relevantă astăzi. În opinia sa, nici Statele Unite, nici Israelul nu au prezentat un plan coerent pentru războiul împotriva Iranului. Cel mai probabil scenariu, susține autorul, ar semăna cu cel din Siria: dezintegrarea statului prin lovituri aeriene, fără trupe străine pe teren și fără o strategie de securitate pe termen lung”. Integral pe Spotmedia
“Bugetul României pe 2026. Guvernul promite „investiții record” și reducerea deficitului la 6,2% din PIB. Realitatea este mai complicată. Proiectul bugetului de stat pe 2026 a fost publicat la 10 martie – cu aproape patru luni întârziere și după mai mult de două luni de la începutul anului fiscal. România a funcționat între timp cu regula provizorie de 1/12: nicio investiție nouă nu a putut fi demarată, administrațiile locale nu au putut planifica, iar primarul Bucureștiului a avertizat public că orașul riscă intrarea în incapacitate de plată. Întârzierea în sine este un eșec de guvernanță care merită atenție cel puțin egală cu cifrele din buget. Joi Executivul a adoptat legea bugetului de stat pentru 2026. Bugetul țintește un deficit de 135,7 miliarde lei (în jur de 6,2% din PIB), în scădere de la un deficit preliminar de 7,7% în 2025 și de 9,3% în 2024 – cel mai mare din UE. Veniturile totale sunt estimate la 391,7 miliarde lei, iar cheltuielile la 527,4 miliarde lei (credite bugetare), respectiv 712,6 miliarde lei (credite de angajament). Guvernul prezintă 2026 drept anul “investițiilor record.” Realitatea este mai complicată. Bugetul este construit pe ipoteze macroeconomice deja sub presiune. Trimestrul IV din 2025 a înregistrat o contracție de 1,9% – cea mai abruptă din 2012 (în afara pandemiei). Dacă economia dezamăgește, baza de venituri se erodează, iar ținta de deficit devine imposibilă fără noi tăieri”. Integral pe Republica.ro
“Administrația Trump a subestimat impactul războiului asupra Strâmtorii Ormuz. Acum caută soluții improvizate pentru o problemă urgentă. Pentagonul și Consiliul Național de Securitate au subestimat semnificativ disponibilitatea Iranului de a închide Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la loviturile militare americane, în timpul planificării operațiunii Epic Fury. Surse de la Casa Albă au declarat pentru CNN că echipa de securitate națională a președintelui Donald Trump nu a luat pe deplin în calcul consecințele posibile ale unui scenariu pe care unii oficiali îl descriu acum drept cel mai nefavorabil. Deși oficiali-cheie din Departamentele Energiei și Trezoreriei au participat la unele dintre reuniunile oficiale de planificare înainte de lansarea operațiunii Epic Fury, sursele spun că analizele și prognozele agențiilor – care în administrațiile anterioare ar fi fost elemente centrale în procesul decizional – au fost considerate aspecte secundare. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, și secretarul Energiei, Chris Wright, au fost actori importanți în etapele de planificare și execuție ale atacului. Însă preferința lui Trump de a se baza pe un cerc restrâns de consilieri apropiați în deciziile de securitate națională a avut ca efect marginalizarea dezbaterilor interinstituționale privind posibilele consecințe economice, dacă Iranul ar răspunde la loviturile SUA și Israelului prin închiderea strâmtorii Ormuz, adaugă sursele citate de CNN”. Integral pe Spotmedia
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Theodor Stolojan susține că reducerea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. „Nu merge să dăm la toți, nu putem”…..”
https://share.google/K4Vvj0BehZCpd0B1c
“De ce are aderență propaganda pro-rusă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române?…..”
https://www.contributors.ro/de-ce-are-aderenta-propaganda-pro-rusa-in-cadrul-bisericii-ortodoxe-romane/?utm_source=hotnews&utm_medium=block-rss-feed&utm_campaign=block-rss-feed
“Acordul lui Trump cu Putin, un eșec total cu 12 puncte negre: Președintele SUA a uitat cel mai important lucru …..”
https://ziare.com/razboi-ucraina/afacerea-lui-trump-cu-putin-esec-total-presedintele-sua-uita-cel-mai-important-lucru-1999984
“Un judecător american anulează procedura lansată de administraţia Trump împotriva preşedintelui Fed Jerome Powell …..”
https://www.news.ro/externe/un-judecator-american-anuleaza-procedura-lansata-de-administratia-trump-impotriva-presedintelui-fed-jerome-powell-1922400413002026032322377712
https://www.dw.com/en/russia-working-to-tip-scale-for-orban-in-hungary-election/a-76349043?maca=en-RSS_en_Flipboard-9487-xml-media
Orcii criminali de rasarit fac in Ungaria cu Kremlin-orban cum au facut in Romania cu Kremlin-georgela.