Revista Presei – 12 mai. Canalul, așa cum actorii de azi nu îl cunosc
12/05/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 12 mai. Meteorologii transmit că vremea iar se schimbă, începând de săptămâna viitoare, în aproape toată vor fi ploi şi vânt, iar în zona montană lapoviță şi ninsoare. ANM anunță cum va fi vremea în București și restul țării, în perioada 12-16 mai. Astazi, in cea mai mare parte a țării, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului. Meteorologii anunță cer înnorat și posibile ploi, pe parcursul zilei în Transilvania, Maramureș, local în Moldova, nordul Olteniei şi Munteniei şi izolat în celelalte regiuni, iar noaptea, îndeosebi în regiunile sudice. Vor fi averse cu descărcări electrice, iar izolat va cădea grindină sau măzăriche. La munte, peste 1.500 metri, se anunță ninsori și lapoviță. Precipitațiilor vor depăși 10-15 l/mp, mai ales în zona Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor înregistra între 10 – 22 grade, iar cele minime între 2-10 grade. Cele mai ridicate vor fi în sud-vestul Olteniei, iar cele mai scăzute în în Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi Dealurile de Vest, unde se va forma brumă. Izolat vor fi condiții de ceață.
UMB oprește lucrările la autostrăzile A8 și A3 pe perioadă nedeterminată. Mesajele care circulă între muncitori: „S-a blocat tot financiar. S-a încetat orice plată”. Potrivit discuțiilor private purtate între muncitori, făcute publice de pagina de Facebook „Drum Expres Focșani-Brăila-Constanța”, compania UMB a blocat toate plățile pentru șantierele de care de ocupă: A3, Autostrada Transilvania și A8, Autostrada Unirii. „A încetat orice plată… nu se mai fac comenzi… s-a blocat tot financiar și pe A8 s-a spus că vor intra mai devreme cu o săptămâna în vacanță, pe termen nedeterminat, deși vacanța era de o săptămână”, a scris unul dintre angajați într-o conversație postată ulterior pe Facebook. În plus, diurnele șoferilor nu ar mai fi plătite, iar muncitorii nu au primit calificări referitor la plata salariilor: „Vom vedea săptămâna viitoare ce se va întâmpla, fiind 15 zi de salariu”.În luna februarie 2025, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat faptul că pe întreg șantierul A1 Lugoj – Deva, cu o lungime totală de 13,13 km, sunt mobilizați 600 de angajați și 300 de utilaje, și „se lucrează 24/7, 7 zile pe săptămână”. Integral pe Libertatea
„Te întorci în carceră și ai să stai acolo până mori. Voi trebuie să pieriți, nu să trăiți” – Mărturii de la Canal, dacă tot a fost invocat de actorul Mihai Mălaimare. teneul Național din Iași a anunțat, vineri, că premiera spectacolului actorului Mihai Mălaimare, „La Margine de Copou”, programat în seara aceleiași zile, se suspendă din cauza „condițiilor meteo nefavorabile”, pentru ca sâmbătă să o anuleze de tot. Reacția instituției a venit după ce actorul a ajuns în centrul atenției, în urma unor mesaje de pe rețelele de socializare: „Nu ați vrut Turul II înapoi! Turul II vine însă ca un val imens și veți ajunge în canal, sau la canal!“, a scris actorul, potrivit site-ului „Cultura la Dubă”. Ce a însemnat însă Canalul, potrivit mărturiilor celor care au supraviețuit acestui lagăr de muncă? În comunicatul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, publicat ca răspuns la postarea lui Mihai Mălaimare, putem citi :„Mesajul actorului Mihai Mălaimare, în care face trimitere la „canal” ca pedeapsă pentru opțiunile politice ale unor cetățeni, nu este doar incalificabil — este de-a dreptul toxic. Să invoci metaforic lagărul și represiunea comunistă în cheia unui triumfalism electoral nu înseamnă doar lipsă de memorie istorică. Înseamnă batjocorirea suferinței reale a celor care au cunoscut „canalul” în sensul cel mai concret, cei care au plătit cu libertatea sau chiar viața pentru că au gândit altfel decât linia oficială”. Integral pe Hotnews
George Simion, mesaj amenințător la adresa celor care nu-l votează: ”Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup” / ”Păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi” / Ironii la adresa lui Victor Rebengiuc și Mihai Șora. George Simion, candidatul partidului extremist AUR, a publicat pe blogul său o scrisoare cu ton amenințător adresată celor care nu îl votează. Simion a scris că nu are nici o emoție legată de votul din 18 mai, dar ”eu trebuie, din 19 mai, să fiu și președintele vostru. Și abia asta mă neliniștește (…)Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”. ”Ce mă frământă acum e ce facem din 19 mai încolo cu voi. Care voi? O parte din cei care vă pretindeți educați, civilizați, europeni, dar dovediți exact contrariul”, arată George Simion în scrisoarea sa. ”Sunteți exact ce îi acuzați pe votanții noștri/militanții noștri că sunt: subiectivi, cu ochelari de cal, rasiști, homofobi etc… Ați călcat pe cadavre în urmă cu zece ani. Au murit și prietenii mei acolo la Colectiv, nu erau doar ai voștri”, a mai scris el. Integral pe G4Media
Nicușor Dan și o țară care nu l-a văzut la față. Poate deveni primarul Bucureștiului președinte al României fără nicio acțiune simbolică în țară? Ceea ce a început obișnuit, ca orice campanie în București și a continuat cu o energie neașteptată tot în București, se poate termina prost dacă se va încheia doar în București. Din 1992 și până astăzi, de 8 ori s-a ajuns în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Doar în 1990 a câștigat Ion Iliescu din primul tur. Câștigase, de fapt, de dinainte de alegeri. Singura dată când un candidat intră în finală cu sub 2 milioane de voturi. Dintre cei 16 candidați finaliști ai celor 8 finale de până acum, Nicușor Dan pornește cu scorul cel mai mic. Până la el, cele mai puține voturi aduse de un finalist, în turul 1, au fost obținute în 2019 de către Viorica Dăncilă: 2.051.725. Nicușor Dan are 1.979.767 de voturi. E prima dată când intră în turul 2 un candidat cu sub 2 milioane de voturi. În schimb, George Simion a strâns cel mai mare număr de voturi în primul tur, din ultimele două decenii. Doar în 2004, Năstase a luat mai mult, ca voturi. Dar la scorul electoral (care ține cont de prezența diferită), ei sunt aproape egali. Topul voturilor din primul tur în ultimii 21 de ani arată astfel. Integral pe Hotnews
Iulian Stanciu, eMAG și Concordia: Am mers la școala din cartier, am învățat, am fost la olimpiade, mi-am făcut firmă la 22 de ani, am muncit și am avut succes pentru că am avut încredere în puterea oamenilor de a schimba ceva în bine. „Avem nevoie de reguli care cât mai simple, egal aplicate tuturor. Avem nevoie de predictibilitate și nu avem nevoie de promisiuni, de case ieftine și alte lucruri nesustenabile”, a declarat președintele executiv al eMAG, Iulian Stanciu, vineri, 9 mai, într-o intervenție la Digi24. „Economia nu are de unde să dea așa ceva și în momentul în care promiți așa ceva, este clar că se va pune o presiune și mai mare pe bugetul statului și el devine nesustenabil și dispare acea încredere de care vorbeam”, a continua acesta, susținând în intervenția sa și punctul de vedere al organizației patronale Concordia. Antreprenorul a vorbit despre faptul că a fost elev la o școală de cartier și a mers la olimpiade, iar apoi a muncit și a avut succes. Iulian Stanciu, CEO și fondator eMAG, care în trecut a declarat că mama sa a fost profesoară și a apărat statutul cadrelor didactice, a transmis și un mesaj puternic de Ziua Europei, afirmând că dezvoltarea companiei sale și a economiei românești în general nu ar fi fost posibile fără apartenența României la Uniunea Europeană și NATO. El a explicat că NATO oferă protecție și stabilitate, iar Uniunea Europeană asigură accesul la o piață mare și la un sistem democratic, lucruri care generează încredere – ingredient esențial pentru orice investiție. Integral pe Edupedu
Noua unitate de spionaj a lui Putin, supranumită „KGB 2.0”, face ravagii în Occident, în ciuda negocierilor de pace cu Trump. Într-un moment în care tensiunile geopolitice dintre Rusia și Occident ating noi praguri de complexitate, apariția unei structuri opace în interiorul aparatului de securitate rus ridică noi semne de întrebare pentru serviciile de informații din Europa și America de Nord. Potrivit unor surse din interiorul NATO și al agențiilor occidentale, Moscova ar fi consolidat, începând cu anul 2023, o nouă unitate specială de intelligence, cunoscută sub numele de Departamentul pentru Sarcini Speciale (SSD) — o entitate ce amintește, prin structură și metode, de fosta KGB, dar adaptată la rigorile și instrumentele secolului XXI, scrie The Sun. Subordonată direct GRU (serviciul de informații al armatei ruse), SSD ar fi fost creată în contextul războiului din Ucraina, ca răspuns la ceea ce Kremlinul percepe drept un conflict deschis cu „Occidentul colectiv.” Unitatea înglobează, potrivit specialiștilor în securitate, funcții și structuri anterioare ale altor servicii — inclusiv controversata Unitate 29155 a GRU, implicată în tentativa de asasinare a fostului agent dublu Serghei Skripal la Salisbury, în 2018. Integral pe Adevarul
Momentul în care românii care au credite vor „deconta” șocurile economice. „Este inevitabil, din păcate” Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Momentul în care românii care au credite vor „deconta” șocurile economice. „Este inevitabil, din păcate”. Deprecierea leului în fața monedei europene a fost resimțită imediat de românii care plătesc chirii în euro, au credite în euro sau cumpără proprietăți cu prețuri în euro, însă primesc salariile în moneda națională.Un euro a ajuns zilele acestea la peste 5,1 lei, imediat după turul întâi al alegerilor prezidențiale.Și până acum, românii care doreau să achiziționeze o locuință se confruntau cu scumpiri, însă cei care se pregăteau să cumpere zilele acestea un apartament sau o casă cu prețul negociat în euro, s-au aflat în situația de a scoate mai mulți bani din buzunare după schimbările de la cursul valutar.Horia Ion, președintele Asociației Brokerilor Imobiliari, a vorbit, într-un interviu pentru Ziare.com, despre impactul pe care îl au aceste schimbări pe piața imobiliară.„Prețurile pe piața imobiliară au urmat un trend ascendent de la începutul anului 2025, locuințele scumpindu-se în zonele de interes din marile orașe chiar și cu peste 20% față de aceeași perioadă a anului 2024.Cererea crescută, oferta limitată, precum și gradul crescut de accesibilitate al locuințelor raportat la veniturile cumpărătorilor fac ca prețurile să își continue creșterea chiar și în aceste momente de incertitudine economică, marcate de creșterea cursului euro și a indicilor creditelor ipotecare, IRCC și ROBOR 3M”, a declarat Horia Ion. Integral pe Ziare.com
INSCOP: Diferenţa dintre George Simion şi Nicuşor Dan scade odată cu creşterea prezenţei la vot. Un sondaj realizat de INSCOP Research după turul I al alegerilor prezidenţiale arată o competiţie strânsă între George Simion şi Nicuşor Dan, informează Golazo.ro, de la care transmitem cele ce urmează. Informaţiile, indică un scor de 52% pentru George Simion şi 48% pentru Nicuşor Dan, cu menţiunea că procentele exacte ar fi “52 virgulă şi puţin la 47 virgulă şi mai mult”, potrivit unor surse din interiorul institutului. Sondajul nu va fi publicat oficial, întrucât INSCOP evită, potrivit propriilor declaraţii, să participe la “sarabanda de sondaje şi advertoriale electorale” în timpul campaniilor. Totuşi, Remus Ştefureac, directorul INSCOP, a confirmat vineri, într-o postare pe Facebook, existenţa unei diferenţe de doar patru puncte procentuale între cei doi candidaţi. Precizarea importantă: estimarea nu include voturile din diaspora, conform sursei citate. Integral pe Bursa.ro
Nicușor Dan spune că îi înțelege pe votanții lui George Simion: ”Au văzut un dispreţ al clasei politice faţă de români, au văzut un stat român capturat”. Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat duminică, 11 mai, că îi înțelege pe votanții contracandidatului său George Simion (AUR). „Oamenii ăştia sunt revoltaţi. Noi trebuie pentru ei şi pentru toţi ceilalţi români să recâştigăm încrederea lor în instituţiile statului”, crede primarul Capitalei.Întrebat despre atitudinea contracandidatului său, preşedintelui AUR, George Simion, care ar fi plecat intempestiv, sâmbătă, de la o întâlnire la Londra cu românii din diaspora, Nicuşor Dan nu a vrut să comenteze incidentul.”Nu vreau să fac comentarii. Eu am încercat şi în România şi în diaspora, am încercat să discut cu toţi românii, inclusiv cu cei care, să spunem aşa, au avut opinii diferite faţă de mine (…) Eu încerc să vorbesc cu toţi românii pe toate subiectele, fie că vorbesc de economie, fie că vorbesc de direcţia pro-occidentală, fie că vorbesc de o societate în care toţi oamenii, dar în special liderii de opinie, nu incită la ură, ci dimpotrivă la o dezbatere calmă, corectă pe argumente în societate. (…) Este o campanie care se adresează tuturor românilor, din toate categoriile”. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

https://www.timesnewroman.ro/ovi/ca-intre-suveranisti/
Ref: “George Simion, mesaj amenințător la adresa celor care nu-l votează… etc”
Este vina CCR ca acest criminal a ajuns candidat la presedintie.
CCR a procedat corect referitor la sosoaca si kremlin-georgela, dar a gresit flagrant in legatura cu Simion.
Acest candidat e mai periculos decat pare, si ne dam seama cu totii, incet-incet.
“EXCLUSIV Scrisoarea celor 7 foști ambasadori SUA în România, democrați și republicani / ”Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul său viitor, aliat al Americii în NATO. Putin sau America”….”
https://www.g4media.ro/exclusiv-scrisoarea-celor-7-fosti-ambasadori-sua-in-romania-democrati-si-republicani-romanii-se-confrunta-cu-o-alegere-istorica-evidenta-dominatia-rusiei-sau-propriul-sau-viitor-aliat-al.html
Exact asta are de ales populatia romaneasca.
“Apocalipsa după George Simion: Fondurile UE pentru România, tăiate în iulie. Retrogradare la „junk
Agentia de rating S&P Global a anunțat că România se îndreaptă spre categoria „junk” nerecomandată investițiilor. Analiștii amintesc că George Simion e favorit în alegerile de duminică. În iulie, UE ar putea suspenda fondurile europene…..”
https://newsweek.ro/economie/apocalipsa-dupa-george-simion-fondurile-ue-pentru-romania-taiate-in-iulie-retrogradare-la-junk
https://www.g4media.ro/breaking-ilie-bolojan-il-voi-vota-pe-nicusor-dan-presedinte-al-romaniei-mesajul-meu-catre-toti-romanii-este-sa-mearga-sa-voteze-si-sa-voteze-cum-le-dicteaza-constiinta-gandindu-se-ca-romania-e-la.html
“Nervozitate printre antreprenori. Concedieri, inflație și exod de capital – costurile unui viraj al României (sondaj Romanian Business Leaders)…..”
https://spotmedia.ro/stiri/economie/romanian-business-leaders-nervozitate-printre-antreprenori-concedieri-inflatie-si-exod-de-capital-costurile-unui-viraj-al-romaniei
“Deficitul balanţei comerciale a crescut în primele trei luni din 2025 cu 27%, la 8,45 miliarde euro. Importurile s-au majorat cu 8,1%, iar exporturile cu 2,7%….”
https://www.zf.ro/zf-24/deficitul-balantei-comerciale-a-crescut-in-primele-trei-luni-din-22805194
Sa intre bine in capetele multe:
https://www.g4media.ro/video-interviuri-exclusive-cu-doi-fosti-ambasadori-americani-adrian-zuckerman-republican-sa-i-fie-rusine-domnului-simion-mark-gitenstein-democrat-daca-nicusor-dan-nu-ar-fi-ales-actuala-abo.html