Revista Presei – 12 decembrie. Ponta cel viteaz taie bugetul DNA!
12/12/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 12 decembrie. Vineri, vremea va fi în general frumoasă, exceptând zonele joase de relief, unde local cu precădere dimineaţa şi noaptea se vor semnala ceaţă şi nebulozitate joasă stratiformă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare, mai ales ziua, în Maramureş şi în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu rafale ce pot depăşi 50 km/h pe creste, unde va spulbera zăpadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 şi 9 grade, iar cele minime, mai scăzute decât în noaptea precedentă, se vor încadra de la -13…-11 grade în estul Transilvaniei până în jur de 2 grade în Dealurile de Vest. La Bucuresti vineri, vremea va fi apropiată de normalul termic specific acestei perioade din an. Mai ales la începutul zilei şi noaptea va fi ceaţă sau nebulozitate joasă stratiformă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4…6 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Darius Valcov contrazice DNA in privinta bugetului, dar cifrele arata ca bugetul prevazut pentru procurori in 2015 e mai mic decat cel real din 2014. Ministrul delegat pentru buget, Darius Valcov, contrazice DNA spunand ca bugetul alocat pentru 2015 Ministerului Public va fi mai mare decat in 2014, nu mai mic. Pentru a-si sustine afirmatia, Darius Valcov face o comparatie intre bugetul pe 2015 si cel care a fost aprobat initial in 2014. Insa, ceea ce reclama DNA este scaderea bugetului fata de cel din 2014 rectificat.Practic, Valcov contrazice afirmatiile DNA, prezentand explicatii pe langa subiect: compara bugetul din 2015 cu cel aprobat initial in 2014, in loc sa-l compare cu cel rezultat in urma a trei rectificari. Ministerul Public va avea in 2015 un buget de 707 milioane lei fata de 909 milioane lei dupa rectificari. Darius Valcov omite, de asemenea, sa raspunda acuzatiei DNA ca in buget nu se regaseste fila distincta de buget pentru aceasta institutie. Bugetul total al Ministerului Public in anul 2015 creste, nu scade, acesta fiind de 707,88 milioane lei, adica in crestere cu 19,29 milioane lei fata de cat a fost bugetul aprobat pentru anul 2014, se arata intr-un comunicat al ministrului delegat pentru buget. Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, si ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, s-au intalnit joi cu ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov, pentru o discutie despre bugetul de anul viitor, conform unor surse judiciare citate de agentia Agerpres. Dupa aceasta intalnire, intr-o interventie telefonica la B1 TV, Darius Valcov a caracterizat discutiile ca fiind “amicale” si a precizat ca a fost vorba despre o neintelegere iar banii pentru DNA sunt prevazuti in bugetul pentru Ministerul Public. Integral pe Hotnews
Băsescu a trimis CC o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii de aprobare a OUG 115. Preşedintele Traian Băsescu a trimis, joi, CC o sesizare referitoare la legea de aprobare a OUG 115/2013, susţinând că modificarea, cu ocazia reexaminării, a unui alt act normativ decât cel care făcea obiectul de reglementare al legii în forma iniţială constituie “o practică neconstituţională”. Preşedintele Traian Băsescu a trimis, joi, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea OUG 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene. În sesizarea transmisă de şeful statului se aminteşte că, iniţial, Legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în 24 iunie, iar în 10 iulie preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea actului normativ. În urma reexaminării, la data de 25 noiembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea privind aprobarea OUG cu unele modificări şi completări, inclusiv în sensul admiterii cererii de reexaminare, legea fiind retransmisă preşedintelui României, în vederea promulgării. Integral pe Mediafax
Cardul de sănătate dă rateuri. Cardul de sănătate dă eroare și la repetiție. Medicii de familie au fost chemaţi azi la Casa de Sănătate să vadă cum se folosesc cititoarele de carduri. Numai că, probele au eşuat după ce sistemul electronic s-a blocat. Oficialii din Sănătate promit că toate problemele vor fi remediate până în februarie, când folosirea cardului ar trebui să devină obligatorie. Până acum, mai puţin de unu la sută dintre cardurile distribuite asiguraţilor au fost înregistrate în sistem. Medicii de familie au fost invitaţi la Casa Naţională de Sănătate să înveţe cum se activează cardul electronic. Dar exact în momentul demonstraţiei, sistemul a cedat.Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări se aştepta să apară unele erori. „Pe secundă vor fi trase foarte multe carduri şi noi vrem să ştim că sistemul funcţionează bine. Dacă apar ceva probleme tehnice să le putem remedia”, a spus Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Din cele aproape 13 milioane şi jumătate de carduri distribuite, abia dacă au fost activate două sute de mii. Medicii de familie nu s-au pus de acord cu reprezentanţii Casei cine să cumpere cititoarele de carduri.„Problema nu a fost pentru suma necesară acestor cititoare”, a spus Rodica Tănăsescu – preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie. Cel mai ieftin cititor de carduri costă puţin peste 20 de lei, dar medicii nu sunt mulţumiţi de cum funcţionează. Unul performant costă şi de zece ori mai mult. „Trei sute şi ceva de lei. Se adaugă un preţ nu chiar mic lipsit de importanţă pentru instalarea lui şi un preţ pentru mentenanţă, pentru că trebuie un service, trebuie o garanţie şi aşa mai departe”, a mai spus Rodica Tănăsescu. Integral pe Digi24
Bugetul pe 2015. La pomul lăudat în campanie, să nu te duci cu sacul. Cine pierde şi cine câştigă. Primele reacţii. Guvernul vrea să mărească veniturile consumatorilor din categoriile defavorizate şi să suplimenteze fondurile ministerelor cu atribuţii în investiţiile publice. De aceea, probabil, a uitat de bugetul pentru DNA, ceea ce a stârnit un mini-scandal care s-a stins la timp. „Sănătatea nu este o prioritate“, traduce preşedintele COPAC bugetul micşorat. Educaţia a „prins“ 25 de miliarde de lei în plus, dar nu suficient. Guvernul a scos, în sfârşit, la lumină cifrele bugetului de stat pe 2015, devoalând odată cu ele şi viziunea de ansamblu pe care se bazează în această construcţie financiară. Pe scurt, principalele direcţii în care merge „grosul“ banilor, pe lângă necesarele cheltuieli cu educaţia, sănătatea şi unităţile administrative, sunt cele prin care vor creşte veniturile populaţiei defavorizate, în vederea stimulării consumului, dar şi cele prin care vor creşte investiţiile publice. Potrivit proiectului de buget pe anul viitor, Guvernul ar avea la dispoziţie, pentru cheltuieli, aproape 240 de miliarde de lei (33,7% din Produsul Intern Brut, estimat la 709,7 miliarde de lei), realizând venituri de 226,3 miliarde de lei (31,9% din PIB) şi ajungând astfel la un deficit bugetar de 13 miliarde de lei (1,83% din PIB) agreat inclusiv cu Fondul Monetar Internaţional. CUM VA CREŞTE CONSUMUL „Cererea internă este motorul de creştere economică pe 2015“, arată analiza pe care Guvernul fundamentează bugetul anului viitor. Iar pentru a stimula cererea, Guvernul a luat unele decizii care-i vor favoriza pe cei cu venituri mici: creşterea salariului minim pe economie la 975 de lei din 1 ianuarie şi la 1.050 de lei din 1 iulie; indexarea tuturor pensiilor cu 5%; creşterea indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 350 la 400 de lei; majorarea cu 16% a indemnizaţiilor pentru persoane cu dizabilităţi; creşterea, cu 42 de lei pentru fiecare copil, a alocaţiei pentru susţinerea familiilor cu venituri pe membru de familie sub 530 de lei; creşterea alocaţiei de plasament la 600 de lei; majorarea salariilor personalului din sănătate şi asistenţă socială cu 100 de lei, din ianuarie 2015, exclusiv salariile celor care beneficiază de majorarea salariului minim; majorarea salariilor personalului didactic, cu 5% de la 1 martie şi cu încă 5% de la 1 septembrie 2015. Integral pe Adevarul
Dosarul MediaPro. Documente de plată ilegale, distruse cu mașina de tocat. A scăpat numai o agendă. Directorii de la MediaPro implicați în dosarul de evaziune fiscală au distrus documentele în baza cărora s-au făcut diverse plăți fără acoperire. Un martor cu identitate protejată a povestit tot ce știa anchetatorilor. Alți cinci directori din trust au fost reținuți. Mai mulți administratori cu putere de decizie din cadrul MediaPro, directori generali și contabili șefi au fost reținuți și ulterior arestați preventiv după ce au fost acuzați de spălare de bani sau evaziune fiscală. Angajații cu funcții de răspundere au distrus documente.Un martor a declarat procurorilor că „a doua zi după ce a fost reţinută Calapereanu Elena, (angajată a biroului de Resurse Umane, – n.r. ) directorul mi-a spus că trebuie să merg în arhivă să strângem toate dispoziţiile de plată care atestau plata orelor suplimentare către angajaţii MediaPro. Am strâns toate dispoziţiile de plată, le-am aşezat în două sau trei cutii format mare şi le-am predat echipei lui Dumitrescu Daniel. A doua zi, el a ridicat din biroul (…) tocătorul de hârtie şi l-a dus în acelaşi loc în care a dus cutiile conţinând dispoziţiile de plată”. Persoanele acuzate ar fi înregistrat în contabilitatea firmei operațiuni financiare fictive, în acest mod fiind ocolită plata taxelor și impozitelor. MediaPro factura diverse servicii către alte firme de tip „fantomă”, după care recupera banii nu înainte de a plăti un comision care era de 10% din suma facturată.În cauză a fost audiat și un martor cu identitate protejată, „botezat” de procurori cu numele de Mihai Mihăilescu, el relatând următoarele: „Sumele în numerar care erau ridicate din cadrul Casieriei Studiourilor Media Pro, erau înmânate unui reprezentant al fiecărui department (…) Elena Calapereanu aducea liste care cuprindeau persoanele din cadrul fiecărui departament ce trebuiau să încaseze sumele de bani în numerar”. Același martor protejat a declarat că „după o percheziţie efectuată de Poliţia Capitalei la sediul Studiourilor Media Pro, Calapereanu Elena a distrus toate aceste dispoziţii de plată, Mihalache Alexandra ajutând-o la distrugerea acestor documente”, se mai arată în referatul cu propunerea de arestare a celor 11. Integral pe EVZ
Planul diabolic al Securităţii lui Ceauşescu de urmărit gravidele şi doctorii în vremea decreţeilor: „90 la sută din femei mureau”. Un ordin aprobat, în 1986, de fostul ministru comunist de Interne George Homoştean, care asprea şi mai tare decretul din 1966 de interzicere a avorturilor, avea să se lase şi cu mai multe morţi în rândul femeilor disperate să scape de sarcinile nedorite. Arhivele CNSAS păstrează şi acum metodele Securităţii fostului dictator Nicolae Ceauşescu care stabileau pas cu pas cum se făcea urmărirea gravidelor şi a cadrelor medicale. Decretul Partidului Comunist Român nr. 770/1966, modificat uşor cu decretul Nr. 4111/985, care a dus, ulterior, la ceea ce avea să se numească „generaţia decreţeilor”, prin care era interzis avortul, nu îşi producea efectele aşa cum îşi dorau liderii PCR. Tocmai de aceea, în 1986, pentru prevenirea avorturilor, liderii acelor vremuri au gândit un sistem de control şi mai drastic al femeilor şi al doctorilor, prin implicarea fostei Securităţi. Astfel, conform Ordinului numărul S.60.008 din 12.01.1986, aprobat de ex-ministrul de Interne George Homoştean, în toate inspectoratele de Miliţie s-au trimis norme clare de aplicare a măsurilor legislative care interziceau cu desăvârşire avorturile la cerere. Săptămânal, medicii, procurorii, sindicaliştii, organizaţiile UTC, Crucea Roşie trebuiau să facă acţiuni de popularizare a documentelor de partid ce reglementau întreruperea cursului sarcinii. Sub lupă intrau spitalele, iar sectoriştii trebuiau să identifice femeile însărcinate şi apoi să le urmărească. pentru ca orice intenţie a acestora de a-şi provoca întreruperea sarcinii să fie exclusă. „Până la 25.01. a.c., veţi lua măsuri pentru repartizarea sectoriştilor pe cartiere, cvartale de locuinţe, blocuri şi străzi, nominalizate în mod concret, urmând ca aceştia, în termen de de 30 de zile, să-şi recruteze un număr corespunzător de persoane de sprijin, capabile să depisteze în fază incipientă, femeile care încearcă să-şi ascundă starea de graviditate şi intenţionează să recurgă la întreruperea nelegală a sarcinii“, spune textul ordinului. Integral pe Adevarul
Iluzia din bugetul pe 2015: Cum a scos guvernul un deficit mic şi a convins FMI. Guvernul a făcut bugetul pentru 2015 fără majorări de taxe. Cum a reuşit? Cheia de citire sunt fondurile UE unde sunt trecute atât venituri, cât şi cheltuieli mai mari cu zeci de procente. Dacă absobţia record nu se va materializa, ca în 2014, guvernul rămâne cu bani pentru pensii, salarii şi deficit mic. Toate ministerele şi autorităţile care gestionează bani europeni ar trebui să supraperformeze în 2015, după cum arată bugetul. Transporturile, Secretariatul General al Guvernului (SGG) care are în subordine Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, Agricultura sau Finanţele au trecute la capitolul fonduri nerambursabile sume cu câteva zeci de procente mai mari decât în 2014. De exemplu, la SGG suma este cu 78% mai mare decât în 2014, iar la Agricultură cu 36%.Şi restul ministerelor sau autorităţilor ar trebui să atragă mai multe fonduri comunitare. Evident că banii europeni, chiar dacă sunt nerambursabili, nu vin complet gratuit. Statul român trebuie să contribuie cu cel puţin 5% pentru a-i primi. Implicit, cheltuielile în acest scop sunt mult mărite faţă de 2014. Experienţa din acest an arată, însă, că absorbţia fondurilor UE a fost un dezastru. La jumătatea anului doar jumătate din suma propusă prin buget fusese efectiv încasată. Prin urmare, cheltuielile pe care Finanţele le prevăzuseră pentru aducerea banilor europeni au fost diminuate drastic. Consiliul Fiscal arată că 4,4 miliarde de lei a fost „economia” făcută până la sfârşitul lunii iunie. Ulterior, prin a doua rectificare, alte 2,4 miliarde lei s-au evaporat de la fonduri UE. Banii au fost împărţiţi pentru alte tipuri de cheltuieli: salariale (plata titlurilor executorii), pensii, bunuri şi servicii. Zilele trecute, ministrul de finanţe, Ioana Petrescu susţinea că „era de bun simţ” şi „absolut normal” ca aceşti bani să fie redistribuiţi din moment ce proiectele pentru care fuseseră gândiţi, iniţial, nu s-au mai făcut. În fond, problema este în interiorul guvernului pentru că proiectele trebuia să fie făcute tot de autorităţi ale executivului. Integral pe Capital
Jocul cu focul. Guvernul Ponta se atinge in mod perfid de o institutie cheie, insa risca sa ridice iarasi un val de indignare publica. DNA a castigat spectaculos in increderea publicului, inregistrand o crestere semnificativa de la 48,3% in octombrie, la 55,8% in decembrie (sondaj Inscop-Adevarul). Actiunile procurorilor anticoruptie au beneficiat de sustinere publica, manifestata inclusiv in timpul protestelor de la Cluj si Timisoara unde s-au scandat lozinci pro-DNA. Votului din 16 noiembrie a avut o evidenta componenta anti-coruptie. Insa pe masura ce DNA a castigat simpatia publicului, a atras ura politicienilor. PSD a fost lovit in plin de anchete. Baronii locali, sefii de CJ-uri etc au picat unul cate unul. Nu exista partid care sa nu-si doreasca astazi diminuarea puterii colosale dobandite in ultimii ani de DNA. Poti omora o institutie cheie in mai multe moduri. O inchizi cu totul, modifici legea, o ingropi prin comasare cu alta, slabesti cadrul legal, o populezi cu oameni de slaba calitate profesionala etc. S-au incercat, pe rand, cam toate metodele, insa institutia a rezistat datorita presiunilor externe. Cea mai perfida arma de distrugere a unei institutii ramane subfinantarea. Pastrezi aparentele, institutia exista, legea e la locul ei, oamenii par in regula numai ca nu pot misca mare lucru. Din toate explicatiile publice oferite de sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, rezulta ca procurorul general, Tiberiu Nitu, ar fi intervenit pe propunerea de buget formulata de DNA si ar fi trimis catre ministerul bugetului cifre mai mici. Ar fi pentru prima data de la infiintarea institutiei cand procurorul general intervine pe bugetul procurorilor anticoruptie. Greu de crezut ca lui Tiberiu Nitu a taiat cifre fara aprobarea premeierului Victor Ponta sau ca nu a estimat efectul dezastruos pe termen lung al diminuarii bugetului DNA. Si mai greu de crezut ca Victor Ponta n-a stiut ce face. Dar putem sesiza o realitate: Ponta se afla intre ciocanul partidului si nicovala publicului. Baronii vor sa se salveze de procurori, publicul doreste curatenie. Functia de presedinte PSD depinde in mare masura chiar de cei anchetati azi. Viitorul politic i-l aigura insa publicul. Deocamdata, publicul l-a sanctionat drastic pe Victor Ponta. Cota sa de incredere s-a prabusit, spre deosebire de cea a DNA, undeva la 26,1%. Integral pe Hotnews
Cine a vrut sa taie banii DNA? “Eram plimbata dintr-o parte in alta. Stiau toti” Interviu cu L.C. Kovesi. Este pentru prima data in ultimii 8 ani cand cineva intervine pe bugetul DNA. In anii anteriori, reprezentantii DNA erau chemati la Ministerul Finantelor, unde purtau discutii pe buget. “In acest an, nu am fost chemati”, dezvaluie procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi.Intr-un interviu Ziare.com, Laura Codruta Kovesi a explicat ca a facut demersuri repetate pentru a afla care este situatia cu propunerea privind bugetul, dar nu a primit niciun raspuns de la niciuna dintre institutii.Si Ministerul Finantelor si Ministerul Justitiei si Ministerul Public au fost avizate repetat in scris si verbal ca DNA solicita buget de 25 de milioane de euro. Acum Finantele si Ministerul Public se acuza reciproc pentru taierea bugetului DNA.Procurorul sef anticoruptie afirma ca o modalitate de sicanare si incurcare a procurorilor DNA o constituie lipsa fondurilor de la buget.Cine a taiat, de fapt, bugetul DNA?Nu am stat sa caut vinovatii. Am incercat sa gasesc o solutie. La intalnirea cu ministrii Valcov si Cazanciuc, am primit promisiunea ferma scrisa si verbala ca propunerile noastre vor fi avute in vedere. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata !
buna dimineata! 🙂
Buna dimineata,
pentru cei care n-au auzit aseara interviul cu Kovessi:
http://www.comisarul.ro/politic/kovesi-il-acuza-pe–procurorul-general-tiberiu-ni%C5%A3_308262.html
Stire de ultima ora: perchezitii la CNADNR!
(ce matinal ai fost azi, city! tu cand te mai odihnesti?)
buna dimineata! 🙂 cand pot!
neata buna 🙂
ponta si ciracii adopta o tactica noua : adica cea veche dar oarecum altcumva ambalata,adica dai cu mana dar nu mai iei cu 10 ci cu 20.Bajetii una declara pe sticla si alta fac in birourile din victoria.Nimic nou deci,una zicem alta fumam.ca doar ei considera ca prostia la romani e infinita.Marim salarii,facem investitii,dregem busuiocu prin declaratii zambitoare dar,de fapt,inghetam salarii,discriminam categorii profesionale,luam de la investitii etc.
Pe sticla rca e marit cu 3% cand vezi ofertele asiguratorilor,cea mai mica e cu minim 50% mai mare ca anul trecut.
DNA-ului i se mareste bugetul,realitatea e pe dos,ba mai mult nici macar nu mai are buget distinct,procurorii sa stea cu mana intinsa la ponta dragnea si nitu.Prietenii stiu de ce.
Doar 2 ex.
Cum mai ziceam,astia nu au de gand sa se potoleasca nicicum.Votul din 16 a fost frectie la piciorul de lemn putred.Iar gashcarii opozitiei tac malc.
neata ,
nu se potolesc ( nici nu le sta in fire bolsevicilor sa respecte vointa poporului ) si de aia trebuie adusi urgent in fata legii . a trecut cca o luna de la alegeri – daca mai trec 2 e posibil ca mitomanul si famiglia lui sa mai dea o lovitura de stat.
neata 🙂
adusi in fata legii?
cu nitu ?
ziceau astia pe sticla ca de cand a aparut informatia cu bugetul dna ,nitu e de negasit.
daca tot au mutat dosarul la DNA sa-l stranga bine in usa acum 😉
asta e cheia: dosarul de la DNA. Cu cat mai repede, cu atat mai bine!
o zi buna tuturor.
salutare, @sare! 🙂
Ziua buna,
Ciumafaia rosie iar s-a facut de cacao D juri ca este reancarnarea Anei Pauker. Individa este esenta jigodismului politic dambovitean.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18807132-gabriela-firea-dna-avea-buget-mai-mare-timpul-campaniei-electorale-mintea-guvernul-majoreaza-taxele-acum-minte-fost-micsorate-bugetele-unor-ministere.htm
Cu toate “auto-laudele” de ieri, guvernul a incurcat-o rau cu bugetul:
http://www.b1.ro/stiri/politica/edin-a-speciala-de-guvern-pentru-buget-amanata-pentru-ora-17-00-din-cauza-unor-erori-la-introducerea-datelor-98126.html
un articol excelent al lui Doc 🙂
CEDO acorda “Trofeul Calitatii” celor de la DNA si ICCJ.
Știrea a fost prezentă ieri în presă, Adrian Năstase a pierdut la CEDO. Fostul premier chemase în judecată statul român motivând că i-au fost încălcate mai multe drepturi în urma judecării și condamnării în dosarul numit ”Trofeul Calității”, judecătorii de la Strasburg nu i-au dat dreptate.
Ei bine, toate plângerile dlui Năstase au fost declarate inadmisibile din acest motiv. Toate, una după alta. N-a rămas nimic din tot pomelnicul care să merite să fie judecat pe fond de CEDO. Punct cu punct și motivat, fiecare plângere a fost declarată ca fiind ”în mod vădit nefondată” și prin urmare respinsă. Toată producția juristului Adrian Năstase, tot efortul ”maestrului” Cazacu (sau care va fi fost), toată susținerea mediatică a presei prietene și a altor ”maeștri” care vedeau în ”Trofeul Calității” abuzuri grave și condamnări sigure la Strasburg, toate au fost în van. Nu doar că principalul inculpat în ”Trofeul Calității” n-a avut vreun fel de succes cu sesizarea sa întinsă, dar, lăsând la o parte nivelul de sofisticare, CEDO a tratat-o în același fel în care le tratează pe cele în care i se cere să anuleze amenzi de circulație sau să rejudece procese între vecini de bloc.
Deci, Nastase Parnaiasu’ 0049 a primit lovitura finala de la CEDO 😛
Dumnezeu nu bate cu bata!
http://www.stiripesurse.ro/surse-ironia-sor-ii-de-unde-taie-guvernul-pentru-a-da-bani-la-dna_941707.html
Buna ziua!
“Cenusa sfideaza focul”
http://www.stiripesurse.ro/ponta-s-a-suparat-nu-eu-fac-bugetul_941713.html
pe timp de criza , asa se intampla cand poporul e prost iar sloganarii latra si acopera subiectele care tin de jefuirea fiecarui cetatean :
http://www.reportervirtual.ro/2014/12/episodul-3-petrom-golaneala-guvernamentala-cu-banii-din-petrol-ponta-pune-biruri-tot-mai-grele-pe-romani-dar-uita-sa-incaseze-sute-de-milioane-de-euro-de-la-companiile-rompetrol-si-petrom.html
“Când un popor acţionează contra propriului interes, înseamnă că i s-au copt duşmanii în el.”
E vremea de taiat la greu… in stanga si in dreapta.
http://admin.stiripesurse.ro/media/other/201412/media-141838557525554500.pdf
Topul despagubirilor.
Postare noua : http://politeia.org.ro/editoriale/sa-nu-strigam-degeaba-pe-ulita/33729/