România – o incursiune geopolitică (5) / UE
| 13/04/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Politic, Ziarul de Duminica |
Am avut mica placere sa ma numar (probabil) printre idotii, care nesiliti de nimeni, si-au consumat o buna bucata de timp pentru a citi – Tratatul de la Paris, Tratatele de la Roma, Tratatul de la Bruxelles, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Lisabona, Versiunea Consolidata a Tratatului Privind Uniunea Europeana si Tratatului Privind Functionarea Uniunii Europene, Tratatul de Instituire a unei Constitutii Pentru Europa (Constitutia Europeana), Amendamentele Europa 2020 si bineinteles Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. In sfarsit, pe ultimul, Tratatul (Pactul bugetar) de disciplina financiara si fiscala European, inca nu l-am citit pentru ca deja Spania a primit derogare de la acest tratat. Cei care doresc sa faca la fel ca mine o pot face pe situl asta sau daca doresc sa citeasca si cu observatii mai ample le puteti cauta pe blogul meu doctrinar, aici).
Toate aceste documente istorice – la timpul lor, au astazi o valoare documentara, istorica sau sentimentala. Bineinteles ca vor fi foarte multi oameni care pot argumenta si utilitatea lor pe care eu nu o neg – ideea este ca aceste tratate au fost gresit concepute de la inceput. Greseala a constat in faptul ca toate tratatele au luat in considerare experienta bazata pe istoria ultimelor 6-7 decenii europene. Europa are o istorie mult mai lunga, mai dificila si care nu poate fi stearsa in aceste ultime 7 decenii pentru unii sau mai putin de doua pentru altii.
Majoritatea europenilor, in special cei occidentali, inclusiv liderii lor politici, au fost convinsi (ori s-au lasat convinsi) ca noi traim intr-o lume care progreseaza tot timpul si probabil maine va fi mai bine decat astazi si poimaine mai bine decat maine. Aici a fost marea greseala. Progresul este un unul reversibil, care se numeste regres. S-a mai intamplat in istoria Europei si probabil ca se va mai intampla si in viitor.
Europenii au deci doua alternative – prima, sa se intoarca la acea piata comuna consolidata prin Tratatul de la Paris (CECA/CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, fiind încheiat pentru o perioadã de 50 de ani (efectele sale au încetat de la data de 23 iulie 2002) sau maximum la Tratatele de la Roma, semnate la 25 martie 1957, la Roma, instituind de fapt “scheletul” comunitatii economice europene. O a doua alternativa mult mai dificila, avand in vedere ultimele pozitionari ale unor state europene importante, alternativa, care va transforma Europa intr-o adevarata confederatie, spre un drum mai lung, poate 20 de ani sau poate 50, dar spre o federatie. Vezi si Europa între confederaţie şi federaţie
Nu sunt de acord ca un contrar al acestui drum ar duce la un razboi, dar pot rezulta o sumedenie de conflicte, generate de protectionism si anti-protectionism national. Au fost multe cazuri de acest gen, unele soldate cu razboaie. Personal tind sa cred ca perioada razboaielor inter- europene a trecut.
Lucrurile arata extrem de diferit fata de o fezabilitate a celui de-al doilea drum, dar sunt sigur ca in mai toate statele Europene sunt destul de multi strategi seriosi care pot citi ce scrie pe zidurile cetatii lor. Importanta este ipoteza pe care am mentionat-o la inceputul articolului. Nici in Tarile de Jos, nici in “Perfidul” Albion si nici macar in Scandinavia, care inca prospera, progresul nu este sigur si poate deveni reversibil prin zeci de scenarii.
Traim intr-o lume interdependenta si nu ma folosesc intentionat de sintagma globalizare / globalitate, care desi existenta a adus mai mult ponos decat prinos. Ma folosesc de un cuvant mai vechi, intr-o lume care putea sa-l inteleaga mai bine, fiind si mai rational naturii umane. Evolutia ne-a adus la situatia in care mai tarziu sau mai devreme vom trai cu totii sau vom pieri cu totii.
Intr-o lume fara arbitrii, Europa trebuie sa-si gaseasca potentialul arbitrajului apolitic, al-national, dar pro-european. Daca arbitrajul aceptat (de multe ori impus) se va naste, atunci drumul este sigur si poate fi parcurs. Alternativa nu va fi nici vesela si nici usoara.
In cazul Romaniei, alegerile din 2012 au creat o premiza neasteptata care ne poate scoate de facto din UE, sa fim acolo dar in acelasi timp nimeni nu ne va mai considere un partener viabil. Parerea mea, avem trei scenarii posibile. Primul scenariu, care se deruleaza astazi poate duce spre o mare primejdie, pe care aproape am uitat-o din anii ’90; al doilea scenariu ne poate duce 4 – 6 ani spre o “batatorire” a locului in care ne aflam, cu o continuare de stagnare economica si sociala si in special o continua hemoragie de oameni tineri si capabili care vor parasi Romania; al treilea scenariu este mult prea optimist pentru a indrazni sa-l consider viabil. Visurile se implinesc numai la Holywood!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salut!
De fapt, noi n-am fost parte a Europei decît strict formal. Mental suntem departe de civilizaţia apuseană, tributari Lanţului Slăbiciunilor şi Măriei Sale, PEŞCHEŞUL. Este limpede că suntem incapabili să ne aliniem unor norme şi nu facem altceva decît să încercăm să ne minţim şi să ne păcălim partenerii europeni. Suntem duali şi aplicăm legea după ureche şi după chef. Folosim la maxim dubla măsură şi habar n-avem ce înseamnă constanţa în atingerea unui obiectiv clar, de viitor. Trăim de azi pe azi, uitînd ce a fost ieri şi ne comportăm de parcă ziua de mîine, nici măcar n-ar exista. Perspective optimiste? Nu în timpul vieţii noastre.
Servus tibi 🙂
SDuntem tributari unei culturi sociale impamantenite greu de schimbat fara un sistem educational eficient. Din punct de vedere politic, situatia este si mai grea nu trebuie sa-ti explic prea multe 🙂
Nu, si nici macar a copiilor nostri 🙁
buna ziua
probabil ca ” batatorirea” este acum scenariul cel mai optimist;
romania nu este in stare sa inteleaga aceasta constructie,numita uniunea europena,care se bazeaza-pana una alta pe ” negociere” si ” compromis”; prin negociere de cele mai multe ori in cultura romaneasca se intelege ” a fraieri”;prin compromis pe la noi se intelege ” a da la gioale”,
negocierea si fraierirea sunt doi termeni incompatibili/
compromisul si a da la gioale la fel sunt incompatibili
Buna ziua. Interesanta analiza 🙂 As adauga ca si alternativa la cele trei scenarii, unul in care “Europa” (ma rog …) se va satura de democratie si va pune piciorul in prag. Preluarea modelului federal american are avantajul faptului ca este verificat; faptul ca nu ni se potriveste pe motiv de angoase cultural-istorice nu este un argument. Exemplul Greciei care a fentat zona euro, sau a Ungariei care testeaza limitele democratriei reprezinta argumente. Chiar si “lovitura” noastra de anul trecut trebuie privita ca un esec al institutiilor europene de a se auto-defini. Nici chiar Italia lui Berlusconi cu legi facute special pentru el nu se poate lauda cu exces de europenism, iar derogarea de la regula deficitului de 3% ne arunca in derizoriu.
Incerc sa imi imaginez care ar fi acele conditii traumatizante care ar face posibila o Europa federala cu o independenta limitata a statelor componente ?