România – o incursiune geopolitică (4) / Orient
| 12/04/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Politic |
Indiferent cum dorim noi romanii sa ne pozitionam, lumea occidentala ne plaseaza in Orient. Adevarat, Orientul European, dar pana la urma tot Orient. De fapt primele inceputuri ale “occidentalizarii” romanilor pot fi pozitionate extrem de tarziu intre anii 1800 – 1850 si putem spune ca intram in etapa definitiva la inceputul secolului XX. Personal ma simt foarte bine ca oriental, pentru ca probabil stiu un secret pe care il afla astazi si “occidentalii” – viitorul lor se afla in Orient, cel mai departat sau mai apropiat in orice caz, Orientul lor trece prin locurile noastre, asa cum a trecut de 2000 de ani, mai benefic sau mai putin benefic pentru ei, occidentalii.
Intr-un fel sau altul eu trebuie sa recunosc ca in afara unei spoieli, specifice unor elite, noi romanii am ramas mental si sufleteste in Orient. Eforturile “occidentalizarii” s-au dovedit de multe ori zadarnice sau ineficiente. Pompiliu Eliade (1869 – 1914) considera ca Marea Franta ne-a occidentalizat (Histoire de l’esprit public en Roumanie au dix-neuvième siècle, doua editii 1905 si 1914, cea din urma putin mai realista). Dupa aproape un secol, tematica lui Pompiliu Eliade a fost preluata foarte diferit si poate mai apropiat de opiniile mele de Neagu Djuvara in cartea lui “Între Orient si Occident. Tările române la începutul epocii moderne, (Humanitas, 1995). În sfarsit trebuia ca un istoric contemporan, Bogdan Murgescu, sa vina si sa puna punctul “pe i” si “degetul pe rana” ca sa aflam sistematic, simetric si demitizat de ce am ramas orientali. Cred ca manualul (eu il consider manual) lui Murgescu – “România şi Europa. Acumularea decalajelor economice 1500-2010” (Editura Polirom, Iaşi, 2010) este ultimativ in intelegerea si pozitionarea actuala a Romaniei fata de Occidentul European si Orientul mai departat de noi.
Daca dorim sau nu, un rol important in “occidentalizarea” Romaniei l-a avut Rusia Ţarista (intre 1812 – Tratul de la Bucuresti si 1856 – Tratatul de la Paris), noi romanii ne-am “occidentalizat” intelegand un Shakespeare tradus din limba rusa.
Marele merit al lui Murgescu consta in vizunea lui istorica asupra realitatilor economice, politice si sociale in Romania (secolul XX). Printre cauzele specifice rămânerii în urmă a României autorul identifică:
deficienţele instituţionale (reforme incomplete, paralelisme instituţionale), “egoismul elitelor” (ancorate în discursuri politicianiste, duplicitare, determinate de interese de grup şi nu de interesul public), politicile economice ineficiente, insuficienta valorificare a capitalului uman ca efect al disfuncţionalităţii instituţionale, eşecul industrializării în secolul XIX, o infrastructură realizată cu costuri mari şi fără articulare pragmatică la exploatările economice, lipsa capitalului, urbanizarea deficitară. [1]
Bogdan Murgescu arata in efortul lui argumentat prin care incearca si reuseste sa demitizeze “Epoca interbelică“ si esecul Romaniei Mari, Capitolul III – “Epoca interbelică”.
Evoluţia României, între cele două războaie mondiale, părea asemănătoare cu a celorlalte ţări europene, deşi statul naţional
unitar deţinea acum un potenţial economic şi demografic impresionant, net superior perioadei antebelice. Cu adevărat, în perioada interbelică au avut de câştigat, din toate punctele de vedere, doar ţările care nu s-au angajat total în războiul mondial, precum şi ţările care s-au orientat înspre industrie şi servicii; au avut de pierdut mai ales ţările care au menţinut agricultura ca ramură economică dominantă. Din această perspectivă, printre perdante s-a numărat şi România, care nu a reuşit să-şi valorifice atuurile, să realizeze performanţa economică, ba, mai mult, conform aserţiunilor lui Bogdan Murgescu, ,,decalajele României faţă de cele mai multe ţări europene s-au amplificat în perioada interbelică”.
Murgescu susţine, de asemenea, că factorul politic angajat în cursa pentru influenţă economică şi politică în noul cadru geopolitic/statal a neglijat procesul de refacere economică,
nu a găsit soluţia de rezolvare a crizei agricole, o soluţie relativ simplă, care ar fi constat în încurajarea cultivării plantelor tehnice în defavoarea cultivării (tradiţionale) cu preponderenţă a cerealelor. Deşi în epocă a fost susţinută întâietatea agriculturii ca ramură economică, îndeosebi de către reprezentanţii curentului ţărănist, agricultura, după cum constată autorul, nu a fost un factor de creştere, ci un factor de stagnare pentru economia României interbelice. Nici sursele naturale nu au fost eficient exploatate. Astfel, în perioada interbelică, prioritar a devenit exportul de petrol, dar şi în acest caz, şi autorul demonstrează acea realitate economică, România a exportat mult când preţul petrolului era scăzut (între 1931-1936) şi mai puţin când preţul a fost ridicat (între 1923-1926). [2]
Analizând, pentru perioada interbelică, nivelul de dezvoltare economică a României, autorul constată că acesta a fost cel mai scăzut, dintre cazurile studiate: Danemarca ocupă prima poziţie, urmată fiind de Irlanda, Iugoslavia şi România; mai adăugăm că la multe dintre nivelurile de analiză economică, România s-a plasat în urma Bulgariei, care a fost şi este încă sistemul de referinţă preferat de istoricii români, care au construit mitul „vârstei de aur” pentru România interbelică.
În capitolul IV rezervat epocii postbelice (vezi cap. IV, „Epoca postbelică”),
Murgescu prezintă succint şi obiectiv evoluţiile economice ale perioadei, si consideră că performanţa economică a României din anii ’60 şi ’70 nu are legătură cu viziunea economică şi politică a lui Nicolae Ceauşescu, acesta a păstrat doar modelul lui Gheorghiu-Dej, pus apoi în practică de Maurer; după 1971-1972, megalomania ceauşistă a împins economia românească la colaps. [3]
Murgescu consideră că eşecul sistemului socialist a fost grăbit şi de crizele petroliere din anii ’70. România pierdea aproximativ 25 de dolari la fiecare tonă de produs rafinat vândut în Occident, comparativ cu preţul brut al petrolului, rezultând că
,,politica de a importa mai mult ţiţei pentru a asigura funcţionarea rafinăriilor şi a industriei chimice s-a dovedit a fi un eşec de proporţii”(p. 394).
În capitolul V („Epilog. România după 1989 – avatarurile integrării în Uniunea Europeană”) Murgescu este mult prea sintetic ca sa empatizez cu multe din parerile lui, in orice caz, Murgescu reuseste sa revina mai putin “sintetic” si sa concluzioneze:
Dacă, în epoca tranziţiei, România a finalizat integrarea în structurile NATO şi UE, din punct de vedere al funcţionării statului de drept, al realizării exerciţiului democratic, România nu este relevantă, ea continuă „tradiţiile” interbelice ale democraţiei deficitare (corupţie, formalism instituţional, limitarea exerciţiului democratic etc.). După un fragil şi scurt boom economic (2006-2008), România este, din nou, o periferie a Europei, este departe de a recupera rămânerea în urmă a economiei româneşti, se caracterizează prin creşterea rolului agriculturii şi prin sporirea numărului de muncitori agricoli, polarizare socială dramatică, acumulări de contradicţii, pauperizarea fragilei clase de mijloc, disfuncţionalitatea instituţiilor. [4]
Daca ati avut rabdare sa ajungeti la sfarsitul articolului, intrebarile care se pot pune ar fi: S-a schimbat ceva in mentalul nostru? Clasa politica a evoluat, dar noi am evoluat? Eu zic ca nu! Deci din aceasta cauza noi am ramas in Orient – probabil ca nici macar acolo, pentru ca Orientul a evoluat si noi nu! Bogdan Murgescu susţine, cu optimism, că “viitorul este deschis”. ESTE?
Bibliografie si citate:
Neagu Djuvara: “Intre Orient si Occident”
Bogdan Murgescu: România şi Europa
Bogdan Murgescu, Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010): review de Mihaela Grancea & Alexandru Nicolaescu
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
bmurgescu ce naiba putea sa spuna in finalul manualului?
ca,da ,este deschis,se poate si mai bine cum se poate si mai rau;
depinde de noi;
daca nu sunt prea obraznic,as muta aceasta recenzie in pagina principala
mi-ar placea ,ca sa fiu mai precis acest eseu la ” editoriale”;
ar fi interesante diversele pareri
Am citit foarte rapid cele 4 articole. Am sa-mi dau si eu cu parerea. In primul rand suntem un popor printre alte popoare (de exemplu, popoare tinere: american, cele occidentale, rusii sau mai batrane: evreii – nu ca românii, dar cat de cat -, chinezii si multe altele. Deci asta este si pozitia noastra: suntem români. Daca nu tinem cont de acest fapt, daca nu stim cine suntem – implicit cine am fost, si aici se descarca de multe vreme, mereu si mereu, mormane de minciuna pentru a ascunde adevarul – da, in aceste conditii poate putem vorbi de o societate romaneasca de lut (totusi, slabuta asociere), balansand (de fapt, frunza in vant) intre valori (sau pseudovalori) din afara, pe care oricum nu avem cum sa le asimilam (daca nu tinem cont ca suntem romani). Nu stiu ce sa spun despre cartea lui Murgescu, doar ca in anii nostri ideile si informatiile remarcabile sunt trecute sub tacere (mediatica), in timp ce mediocritatea sofisticata este amplu promovata, cum ar fi de exemplu Neagu Djuvara, care cu tot cu tinuta si prestatia sa remarcabile la 85 de ani, fizica si intelectuala – nu stiu acum, s-a dovedit de multe ori penibil.