România – o incursiune geopolitică (3) / “mise en place – elite”
11/04/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Politic |
Am hotarat sa ma folosesc de expresia din lumea restaurantelor din cauza superbei forte asociative a termenului “ toate la locul lor”. Deci in acest mic articol vom incerca sa stabilim aspectul tehnic-intelectual in care lucrurile au fost puse la “locul lor” pentru a facilita nu numai o schimbare a sistemului comunist si transformarea lui intr-un alt sistem (in nici un caz capitalist), ci si perpetuarea acestui sistem pentru a genera realitatile politice de care avem parte pana astazi.
Era clar si celor care au pregatit acest “mise en place” ca mai devreme sau mai tarziu acest procedeu va da faliment moral, politic si social, cred ca Brucan cand s-a referit la cei 20 de ani necesari pentru a invata ceea ce se numeste “democratie” s- a gandit la cei 20 de ani de supravietuire a acestui sistem. El a fost optimist si noi inca ne zbatem in mijlocul acestui sistem, care a falimentat dar care ne-a falimentat si pe noi ca societate si stat de drept.
Technocratii FSN – Cei care vor deveni dupa revolutie tehnocratii FSN au fost de fapt privilegiatii informatiilor in perioada comunista, mai toti lucrau la Institutul de Economie Mondiala (IEM), Academia “Stefan Gheorghiu” si Asociatia de Drept International si Relatii Internationale (ADIRI), principalele institutii ce aveau acces la informatii, literatura de specialitate si la dezbaterile de ultima ora din Occident. Fisa lor de post era sa inteleaga capitalismul, politic si economic, sa-i descopere slabiciunile si sa le exploateze in favoarea comunismului ceausist. Cat au facut-o ei pentru Ceausescu numai Dumnezeu si “serviciile” o stiu, clar este ca au facut-o si pentru ei. Mult mai tarziu am aflat si noi ca informatia este putere, ei au stiut-o dintotdeauna.
Prin preajma revolutiei s-a produs jonctiunea celor trei entitati formandu-se “grupul de la Trocadero“, dupa braseria-restaurant aflata in apropierea Institutului de Economie Mondiala, care avea sa joace un rol important in politica postcomunista. Daca este sa-i privim astazi pe acesti domni (din nefericire nu prea am gasit si doamne) ne vom da seama cum acesti tehnocrati formati in perioada comunista au servit ideologiile FSN prin toate partidele din care au facut si fac parte.
Au facut-o din cauze ideologice? Nici vorba, au facut-o in primul rand pentru ca nu existau altii si in al doilea rand din cauza apartenentei elitiste din anii amurgului comunist si zorilor capitalismului de cumetrie. Uitati-va la poza alaturata – acesti domni au pregatit “mise en place-ul” bucatelor pe care le servim noi astazi. Unii mai mult, altii mai putin, unii au trecut la politica bruta, altii au ramas in umbra tehnocratiei. Majoritatea sunt astazi oameni bogati, unii nu s-au murdarit furand ci doar prin comercializarea informatiilor si relatiilor lor, altii au furat cu nerusinare. Unii au esuat, altii au ajuns la varful piramidei. Credeti ca se putea altfel, ca astazi se poate altfel, sigur ca da! Se doreste? In nici un caz! Ne-am obisnuit sa fim neghiobi.
Uitati-va bine in poza alaturata – Toti au detinut functii importante in toate guvernele postdecembriste, politice sau tehnice: Adrian Nastase (ADIRI), fost ministru de externe, premier si presedinte al PSD, Adrian Severin (ADIRI), fost ministru al refomei si de externe, Teodor Melescanu (ADIRI), fost ministru de externe si vicepresedinte al PNL si astazi SIE, Mugur Isarescu (Institutul de Economie Mondiala), guvernator al BNR de 14 ani, Eugen Dijmarescu (Institutul de Economie Mondiala), fost ministru al economiei si viceguvernator BNR, Daniel Daianu (Institutul de Economie Mondiala), fost ministru de finante, Virgil Magureanu (“Stefan Gheorghiu”), fost director al SRI, Ioan Mircea Pascu (“Stefan Gheorghiu”), fost ministru al apararii, Vasile Secares (“Stefan Gheorghiu”), fondator si fost rector al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, Dorel Sandor (“Stefan Gheorghiu”), consultant al premierului Calin Popescu-Tariceanu.
Va propun citirea sau recitirea a doua articole publicate pe Politeia Veche in aprile 201o. Primul – Avem Elite: ADRI, ISPSPN, IEM si grupul de la Trocadero si Avem elite: “Ştefan Gheorghiu” patronul democraţiei românesti.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
indivizii astia au controlat si controleaza aceasta tara pana la cele mai mici detalii. sper ca MRU sa aiba strategia necesara pentru combaterea fesenistilor de stanga , de dreapta si de care or mai fi.
salut,
sper si eu. Ce sa-ti mai zic 🙁 Zi nasoala astazi!
nu mai fi suparat. in viata te tradeaza doar oamenii carora le permiti asta. semnalele erau clare de mult -fix din activitatea Parchetului General.